Perceptia Sociala Asupra Femeilor Divortate

Pedagogie

Perceptia Sociala Asupra Femeilor Divortate

Byadmin ianuarie 1, 2024

PERCEPȚIA SOCIALĂ ASUPRA FEMEILOR DIVORȚATE

CUPRINS

Rezumat

CAPITOLUL 1 : Cadrul teoretic

1.1. Femeile de ieri și de azi

1.2. Drumul femei în viață după divorț

1.3. Atitudini, stereotipuri și prejudacății

CAPITOLUL 2: Cercetare sociologică

2.1. Tipul cercetării

2.2. Metodă și instrument de cercetare

2.3. Obiective și ipoteze

2.4.Eșantionarea

2.5.Descrierea populației

2.5. Operaționalizarea conceptelor

2.6. Definirea conceptelor

2.7.Analiza și interpetarea datelor

CAPITOLUL 3: Concluzii

Bibliografie

PERCEPȚIA SOCIALĂ PRIVIND FEMEILE DIVORȚATE

Rezumat

Percepția socială privind femeile divorțate este tema principală a acestei lucrări, conceptul de percepție socială fiind studiat în contextul socio-spațial al municipiului București. Pentru început lucrarea descrie imaginea femeilor din perioada comunistă și imaginea femeilor de după anii 1990 până în prezent. Partea teoretică a acestei lucrări aduce în prim plan teoriile despre formarea și schimbarea atitudinală, formarea stereotipurilor și a prejudecăților sociale. Pe baza teoriei au fost formulate obiectivele și ipotezele ce urmează a fi validate prin aplicarea de chestionare online și pe teren ( prin metode “ face to face”, în câteva parcuri din București ).

Prin lucrarea de față se încearcă să se identifice imaginea de ansamblu a femeilor ( în special a celor divorțate ) din perioada comunistă comparativ cu cea a femeilor din ziua de astăzi. De asemenea, se încearcă a se înțelege atitudinile, stereotipurile și prejudecățile tinerilor ( cu vârsta între 18 și 25 de ani ) și a bătrânilor ( persoane cu vârsta peste 60 de ani ).

Capitolul 1: Cadru teoretic

Femeile de ieri și de azi

De-a lungul istoriei, femeile au reușit să evolueze din punct de vedere social, cultural sau economic odată cu bărbații. Acestea au avut diferite roluri atât în cadrul familiei, cât și în societate, ajutând la dezvoltarea acesteia.

Începuturile istoriei ne arată că femeia nu a fost cea dominată, ci cea în jurul căreia se forma familia, iar bărbatul îi era subordonat. Lucrul acesta s-a modificat , femeia devenind cea subordonată, cea care depinde în totalitate sau parțial de bărbat. Acest fenomen încă există și în ziua de azi, fiind destul de vizibil în toate relațiile care apar între cele două sexe.

Emanciparea femeii sau încercarea de a o scoate pe aceasta de sub tutela bărbatului a avut și are loc din mai multe puncte de vedere : creșterea nivelului de școlarizare, creșterea timpului petrecut de femeie în afara familiei cu diferite activități, egalizarea statusului social , egalizarea statusului dintre cei doi soți, apariția independenței economice, comportamentale femeilor față de familie și de soț, laicizarea relațiilor dintre parteneri, apariția unor noi atitudini privind nupțialitatea , fecunditatea, stabilitatea familială și neimplicarea femeilor în totalitate în rolurile pe care la au în cadrul familiei.( Ioan Mihăilescu, 73-74, 1999 ). Aceste paliere ale emancipării femeii au fost vizibile în anumite perioade. Actual acestea au devenit sloganuri ale feminismului și ale femeilor care luptă pentru idependența femeii față de bărbat.

Perioada comunistă a fost destul de potrivnică pentru femei, deși se încerca emanciparea acestora prin promovarea femeii muncitoare, a femeii care are grijă de familie și care poate lucra în același timp, ea fiind cea care transmite mai departe cultura, valorile, normele sociale. Societatea comunistă a păstrat normele și valorile tradiționale legate de familie și de cele două genuri. Astfel, bărbatul era considerat în continuare capul familiei, iar femeia era mamă și lucrătoare în același timp. Pentru femeile din acea perioadă s-a încercat egalizarea lor cu bărbații, lucru care a dus doar la înrobirea și mai mare a femeii de către stat și crearea unei sarcini duble pentru femeile din acea perioadă ( grija față de gospodărie și munca depunsă în cadrul slujbei).

Stereotipurile și prejudecățile tradiționale legate de femei au fost preluate și modificate de regimul comunist în așa fel încât femeile să poată fi evidențiate pentru rolul pe care-l joacă în societate și în familie. Promovarea femeii a început în perioada aniilor ’70 , în societatea românească, prin apariția diferitelor broșuri și cărți specifice , prin dezvoltarea și integrarea ei politică și profesională, prin încercarea de egalizarea a celor două sexe, apariția unor așa- zise forme proprii de organizare publicẳ și politică. Cu ajutorul liderului politic din acea perioadă, Nicolae Ceaușescu, a fost formatẳ o ideologie politică ce avea ca scop ridicarea femeii la același rang cu bărbatul. Nicolae Ceaușescu afirma în una dintre prelegerile sale că “ Femeile sunt reproducătoarele biologice, culturale și simbolice ale națiunii “ ( Cristina Liana Olteanu, 28, 2003) . Ideologia principală a Partidului Comunist era dezvoltarea societății pe toate planurile posibile, iar acest lucru era posibil doar prin egalizarea celor două sexe, astfel încât să sporească forța de muncă. Prin discursurile sale despre femei, Nicolae Ceaușescu a încercat să evidențieze importanța femeilor :” lupta pentru afirmarea plenară a femeilor în toate domeniile de activitate- în econimie, în științe, în cultură, în conducerea statului și întreaga viață socialẳ – constituie o necesitate obiectivă a necesității istorice, o parte integrantă a luptei generale a omenirii pentru progres și civilizație, pentru pace și colaborare în lumea întreagă.” (Iulian Apostu, 239, 2013 ). Pentru a fi susținută această idee, femeile au fost acceptate ca membrii de partid , chiar dându- li- se funcții de conducere , dar tot în domenii reprezentative pentru acestea cum ar fi sănătate , educație, cultură, industrie ușoară.

Tot pentru a promovare a femeilor în cadrul societății, Elena Ceaușescu a fost una din puținele femei evidențiate ca fiind modelul ideal de femeie socialistă. Fiind prezentată ca mamă și soție perfectă, dar și femeia care se implica activ în dezvoltarea societății, fiind și singura care a ajuns în structura centrală de conducere a Biroului Permanent.

În ajutorul acestui tip de propagandă pentru emancipare a femeii, au fost publicate cărți, broșuri, reviste feministe, care încercau să aducă la cunoștiință publicului larg ce înseamnă să fi mamă și lucrătoare în același timp, că acest lucru poate duce la independența față de soṭ și familie. Filmele aprobate și difuzate la televizor în acea perioadă scoteau în evidență egalitatea dintre bărbați și femei. Femeile fiind promovate prin anumite stereotipuri tradiționale și moderne în același timp. Câteva dintre acestea sunt : “ femeia educatoare ” ( aceasta are grijă de toți copiii statului și acest rol li se potrivește, deoarece femeile sunt sensibile, născute pentru a avea grijă de viitorul țării) , ” gospodina ”( aceasta este femeia care trebuie să se ocupe de casă, deoarece este una din sarcinile exclusive feminine ), ” artista” ( pictorița sau cea care știe foarte bine să descifreze sentimentele artistului ) , ” femeia șofer ”( prin această postură femeia era egală cu bărbatul, lucru care nici până astăzi nu este tolerat de bărbați ), ” femeia ca o floare” ( prin acest stereotip era evidențiată grija pe care trebuie să o aibă o femeie de ea însăṣi ), ” femeia sportivă “ ( este cea care știe cum să aibă grijă de sănătatea ei, sănătate care se va vedea și la urmașii ei ), “ femeia reală” ( este cea adevărată, care prezintă viața adevărată a femeilor din acea perioadă ) . Toate aceste tipuri de femei prezentate în filmele comuniste încercau să definească femeile ca fiind o parte importantă a societății, dar nu în toate domeniile. Lucru cauzat de ideea că femeile trebuiesc tratate egal, dar totuși este inegală lui din cauze biologice ( nu are aceieși forță ca bărbatul).

Ceea ce a încercat regimul comunist să facă prin promovarea femei, a fost doar pentru o creștere a forței de lucru, pentru dezvoltarea economică a societății. Lucrul acesta a fost impus în țara noastră și s-a văzut cel mai bine prin implicarea femeilor în viața economică a societății și prin reușita lor de a nu mai fi dependente economic de bărbat. Totuși rolul ei tradițional de mamă și de cea care transmitere cultura din generație în generație a rămas același.

Tranziția prin care au trecut societățile comuniste spre democrație, a dezvoltat în continuare feminismul și munca femeilor de a fi independente de bărbații. Totuși un lucru a rămas ca fiind comun în viziunile tradiționale și în cele moderne, și anume că femeia va fi întotdeauna legată de bărbat și de familie. “ Întreaga educație a femeilor trebuie să fie legată de bărbați. Să le placă lor, să le fie utile, să se facă iubite și onorate de ei, să-i crească pînă la tinerețe , să-i îngrijească la maturitate, să-i consoleze, să le facă viața plăcută și liniștită , iată îndatoririle femeii din toate timpurile.”( Gilles Lipovetsky, 15, 2000 ). Deci femeia este în continuare dependentă de bărbat sau are datoria morală de avea grijă de acesta și de ai fi supusă indiferent că vrea sau nu, iar egalitatea dintre ei este doar de fațadă.

În prezent această supunere a femeilor este vizibilă doar la cei care au trăit și au crescut în perioada comunistă , unde rolul de femeie mamă și lucrătoare erau foarte bine îmbinate. Acest lucru se datorează păstrării mentalității tradiționale și transmiterii lui de-a lungul generațiilor. Rolul femei de mamă și soție este încă puternic interiorizat de acestea și poate deveni un dezavantaj în ziua de azi, deoarece păstrarea unui loc de muncă depinde foarte mult de timpul alocat acestuia, la fel și creșterea unui copil sau întreținerea unei gospodării solicită foarte mult timp.

Gilles Lipovetsky afirmă că în societatea modernặ “ noile aspirații ale femeilor nu ruinează responsabilitățiile lor tradiționale” ( Gilles Lipovetsky, 2000, 299) , cu alte cuvinte femeile reușesc să păstreze o legătură între rolul modern, de femeie muncitoare, cu un serviciu, și cele tradiționale, de femeie ce are grijă de casă, soț și copiii. Lucrul acesta este posibil dacă femeile știu să combine rolurile atribuite statusurilor sale.

Deși societatea încearcă să depășească anumite statusuri asociate femeilor, în România ele încă există și sunt vizibile, de exemplu femeile sunt încă percepute ca fiind sexul slab, sensible, au abilități domestice ( îngrijirea copiilor, administrarea gospodăriei) lucruri pe care un bărbat nu ar putea să le facă singur și nici pentru o perioadă lungă de timp.

Pentru a transmite mai departe a modelelor ideale de femeie, societatea apelează la mass-media, iar aceasta promovează anumite tipuri de roluri, modele de gândire, modele de comportament și de reprezentări sociale care duc încet, încet spre schimbarea mentalităților populației române. În mass-media femeile sunt prezentate la fel ca și în perioada comunistă, aparținând acelorași domenii specifice, și foarte rar ca fiind implicate în domeniile bărbătești sau în funcții de conducere. Câteva din acele domenii sunt : educație ( profesoare) ; sănătate ( psihologii, medici) , iar la bază au ideile conform cărora femeia este sensibilă și acționează pe baza emoțiilor. De asemenea, femeile sunt prezentate și ca obiecte de decor sau obiecte sexuale ( un exemplu ar fi asistentele TV ), ca femei de carieră , unele dintre ele fiind și mame sau nu ( posibile divorțate sau care nu au fost căsătorite ), femei ce reprezintă frumusețea, de cele mai multe ori o frumusețe dobândită prin intervenții medicale, în comparație cu frumusețea prezentată în perioada comunistă, o frumusețe naturală. Trăsăturile asociate femeilor în mass-media sunt tot tradiționale: emotivitatea, grija față de cei din jur, atenția pe care o dă detaliilor, subiectivitate, grija față de propria persoană. ( Otilia Dragomir, coord., 2002, 81)

Comportamentele asociate femeilor din ziua de azi sunt cele tradiționale și cele netradiționale, fiecare femeie regăsindu-se în unul din ele sau chiar reușind să le împace pe amândouă. Momusețea prezentată în perioada comunistă, o frumusețe naturală. Trăsăturile asociate femeilor în mass-media sunt tot tradiționale: emotivitatea, grija față de cei din jur, atenția pe care o dă detaliilor, subiectivitate, grija față de propria persoană. ( Otilia Dragomir, coord., 2002, 81)

Comportamentele asociate femeilor din ziua de azi sunt cele tradiționale și cele netradiționale, fiecare femeie regăsindu-se în unul din ele sau chiar reușind să le împace pe amândouă. Modelul comportamentului tradițional se referă la femie ca lucrând sub conducerea bărbațiilor, își exprimă emoțiile fără reținere, este sensibilă la nevoile celor din jur, are anumite standarde naturale de frumusețe, este un obiect sexual și trebuie să se reproducă ( fiind principala ei grijă în viață), îi place să lucreze în echipă, iubește copiii și are grijă de ei lăsând munca de o parte, are grijă de gospodărie și de soț. Cel de-al doilea tip de comportament este cel netradițional și îi atribuie următoarele caracteristici: femeia este impulsivă, își asumă riscuri , este independentă, nu ia în considerare sentimentele, ci judecata atunci când ia o decizie, reușește să aibă relații de prietenie cu bărbați și să se detașeze de partea sexuală a acestor relații, este singuratică, își asumă responsabilități, are o gândire logică, este femeie de afaceri sau liber profesionistă, cu alte cuvinte este femeia tipică de afaceri care poate înlocui bărbatul în poziții de conducere.

Rolurile pe care le joacă o femeie în societatea românească actuală sunt foarte diverse. Aceste roluri sunt atribuite femeilor încă de la naștere și vin în urma unei constrângerii sociale și de grup, spre exemplu acestora li se atribuie rolul de mamă, soție sau lucrătoare într-un domeniu demn de ea ( perofesoară, asistentă ) . Dar dacă aceste roluri se schimbă, așteptarile legate de ele rămân aceleași. Cu alte cuvinte o mamă divorțată va trebui să îndeplinească aceleași sarcini pe care le avea și înainte de desfacerea căsătoriei, și în plus va prelua și o parte din rolul tatălui.

În România post-comunistă , televiziunea prezintă femeile ca fiind femei de casă, care au locuri de muncă ce nu necesită depunerea unui efort prea mare, și femei de carieră, de afaceri sau în politică, care de cele mai multe ori sunt singure sau divorțate, cu copii sau fără. Acest lucru nu face altceva decât să transmită mai departe că femeia nu va reuși să împace cele două domenii ale vieții sociale, familia și cariera, deoarece este o ființă slabă, ce reușește doar cu ajutorul bărbatului și care se poate dezvolta doar cu ajutorul acestuia.

Comparația între cele două tipuri de femeie evidențiate de regimul comunist și de politicile publice de astăzi nu este prea evidentă. Acest lucru se întâmplă deoarece nu există două modele definite strict, ci ele se combină pentru a reuși să promoveze o femeie ideală, care reușește să aibă grijă de familie, dar care poate păstra și un loc de muncă foarte bun, într-un domeniu unde bărbații predomină.

1.2. Drumul femeii în viață după divorț

Femeile din societatea românească modernă care aleg să se căsătorească au două drumuri pe care pot porni, și anume fie sunt capabile să păstreze și să dezvolte căsătoria sau să divorțeze indiferent care ar fi motivele. Cele două drumuri au urcușuri și coborâșuri . De exemplu : căsătoria poate fi una fericită sau una dezastruoasă din care femeia nu este capabilă să evadeze de frica urmărilor, iar divorțul poate fi salvarea sau nu; poate duce la o recăsătorire, prin care femeia își întemeiază o nouă relație (mai bună sau la fel de eșuată ca prima) ori la o viață celibatară, în care femeia alege cum să se descurce singură.

Pentru a înțelege de ce este important să știm ce este un divorț și ce presupune acesta, trebuie să știm că în ultimele decenii acesta a devenit un fenomen demografic important, la fel cum este nupțialitatea sau natalitatea.

Divorțul este definit ca fiind “ modalitate juridică prin care se desface căsătoria, prin care ia sfârșit cuplul conjugal, întrucât căsătoriei celor doi parteneri îi lipsesc elemente de fond în baza cărora ea a fost încheiată : sentimentele reciproce de natură afectivă, relațiile de apropiere și prietenie, sprijinul moral și material acordat.” ( Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 118-119, 1991 ) Prin urmare, divorțul este partea neplăcută a unei căsătorii, mai ales dacă aceasta nu este de comun acord. De asemenea, acesta poate însemna și “salvarea” femeii dintr-o căsătorie eșuată, în care era victima abuzurilor, violențelor sau pur și simplu divorțul poate apărea în urma unor neînțelegeri dintre cei doi parteneri. Aceste neînțelegeri pot avea multiple cauze, cum ar fi : încetarea sentimentelor sau lipsa lor, lipsa sprijinului moral sau afectiv , apariția unor evenimente neplăcute în viața unuia dintre parteneri, apariția sentimentului de teamă pentru ceea ce presupune apariția unui eveniment în viața de cuplu, violența, problemele financiare etc.

Dar ce se întâmplă când inevitabilul s-a produs, iar divorțul a avut loc? De exemplu, în perioada fanariotă, Biserica era cea care avea un cuvânt foarte important de spus în ruperea căsătoriei, analizând toate cauzele și argumentele celor doi membri. Soții erau supuși negocierilor, compromisurilor, dar și sancțiunilor astfel încât exista posibilitatea de renunțare la separare. În cazul în care se ajungea la divorț, femeia era cea care rămânea cu zestrea primită de la părinți, iar bărbatul cu ceea ce reușise să dezvolte din aceasta. Copii erau împărțiți între cei doi, sugarii și fetele rămâneau cu mama, iar băieții reveneau tatălui.

Dar pentru femeile din societatea modernă este la fel de greu să-și revină după un divorț, mai ales dacă nu sunt susținute de cei din jur sau dacă nu provin din medii favorizate ( sunt femei de afaceri, locuiesc la oraș, au un venit mare etc.). Viața de după căsătorie trebuie să capete un nou sens, deoarece aceasta poate ajunge în diferite situații neplăcute , adică poate fi nesigură economic și social dacă nu are sprijinul familiei și al societății ,dar și cel al fostului soț, acolo unde este cazul. Studiile efectuate pe femeile divorțate arată că acestea sunt vulnerabile din mai multe puncte de vedere: economic, social și sentimental. Lucrul acesta este posibil deoarece încă există modele cultural-tradiționale prin care se crede că menirea unei femei este de a păstra o căsnicie indiferent de viața pe care o duce în cadrul acesteia. Aceste modele nu fac altceva decât să marginalizeze femeile care nu au reușit să se alinieze la standardele lumii și au avut parte de eșecuri pe unul dintre palierele vieții. Nu doar femeile sunt marginalizate, ci și bărbații sau copiii care provin dintr-o familie dezorganizată.

Luând în considerare doar cei doi parteneri care formează o familie, adică femeia și bărbatul, efectele care apar în urma divorțului sunt atât pozitive, dar și negative, de cele mai multe ori. Aceste efecte sunt mai vizibile dacă în urma căsătoriei dintre cei doi parteneri au apărut și copii, lucru care duce la complicarea procedurilor de divorț, dar și la o implicare sentimentală și psihologică mai mare. De cele mai multe ori femeia este pusă în situația de a avea grijă în continuare de copil și de a avea un job prin care să reușească să-i ofere acestuia stabilitatea economică și socială de care are nevoie pentru a fi integrat în societate. Pentru a reuși pe aceste planuri , femeia are nevoie de ajutorul familiei, a fostului soț, dar și a societății din care face parte.

Pornind pe drumul vieții după un eșec în viața personală, femeia are anumite alegeri pe care le poate face singură sau alături de copil acolo unde este cazul. Într-o anchetă realizată pe un număr de 321 de persone a reieșit că există șase tipuri de femei divorțate : mamele singure care sunt active și au ca plan prioritar păstrarea independenței pe care au căpătat-o în urma divorțului; mamele singure și izolate ,care nu reușesc să se reintegreze în societate; femeile care au peste 50 de ani, unde posibilitatea unei recăsătoriri este nulă; tinerele care provin din familii sărace, cu un nivel scăzut de școlarizare și care au ajutor din parte părinților; femeile cu un nivel ridicat de școlarizare care se recăsătoresc și își întemeiază noi famili. ( Martine Segalen, 2011, 165 ) Toate aceste tipuri de femei divorțate au anumite caracteristici care le ajută sau nu în viața de după divorț, fie provin din familii sărace, au un nivel scăzut sau nu de școlarizare, se pot susține singure economic, doresc păstrarea independenței , au sau nu copii, își doresc să formeze o nouă familie etc.

Analizând datele statistice furnizate de Institutul Național de Statistică, putem observa că șansele ca o femeie divorțată să se recăsătorească sunt mai mici decât cele ale unui bărbat divorțat. Bărbați divorțați care se recăsătoresc, de cele mai multe ori cu femei mai tinere care nu au mai fost căsătorite, sunt în număr de 7052, în anul 2013, iar femeile care se află în aceieși postură sunt în număr de 6763, tot în 2013. Deci bărbaților le este mai ușor să recompună o familie, deoarece nu sunt legați de creșterea unui copil, de cele mai multe ori, sau au o situație materială care îi permite acest lucru. Un alt lucru pe care îl putem deduce din datele furnizate de Institutul Național de Statistică este că numărul căsătoriilor încheiate între două persoane divorțate este în creștere în ultimi anii. Adică în anul 2010 era de 6793, iar în 2013 de 7204 adică o creștere de 5,71% deci se poate spune că toleranța față de persoanele divorțate a crescut și că aceștia trecând prin aceași situație se înțeleg mult mai bine. ( tadele în anexa 1 )

În societatea românească, se poate spune că femeile sunt încă considerate ca fiind cele din cauza căreia căsnicia nu a reușit și din această cauză sunt izolate de societate. Acest lucru nu duce decât la evidențierea modelelor tradiționale de gândire în care femeia este cea care trebuie să facă relația să meargă, iar bărbatul este cel care are rolul doar de întreținere economică, neimplicându-se în viața de familie.

Șansele ca o femeie să se recăsătorească sunt mai mici și din cauza anumitor caracteristici pe care le deține la momentul divorțului. Vârsta este unul dintre principalele cauze ale acestui fenomen. Femeile în vârstă își găsesc mai greu parteneri, decât bărbații, care de obicei se recăsătoresc cu femei mai tinere. De asemenea, vârsta poate fi un impediment pentru femei deoarece apare îmbătrânirea, pensionarea, pe când la bărbați odată cu trecerea timpului poate crește prestigiul profesional, lucru care face ca femeile tinere să observe un echilibru pe care aceștia îl pot oferi ( atât economic , cât și social) . (Petru Iluț, 186, 2005)

Un alt element care duce la o astfel de discrepanță între recăsătorirea celor două sexe este cel de statut social. O explicație ar fi că femeile sunt influențate în alegerea celui de-al doilea soț și de statutul social al primului soț. De exemplu, dacă primul soț avea un statut social inferior, prin care nu îi putea oferi ceea ce ea își dorea (stabilitate economică ), va lua în considerare acest lucru în momentul când va trebui să-și aleagă un al doilea soț. ( Ioan Mihăilescu, 124-127, 1999)

Pe lângă aceste trei caracteristici ce fac ca femeile să nu ia în calcul și varianta recăsătoriei, putem lua în considerare și statutul social pe care îl dețin acestea la momentul divorțului. O femeie care are o carieră de succes și care se poate întreține singură va opta pentru păstrarea independenței sau va fi mai atentă la ceea ce presupune o nouă căsătorie.

În România, datele statistice ne arată că femeile aleg mai rar posibilitatea unei noi căsătorii față de bărbații divorțați, iar femeile din mediul urban de recăsătoresc mai frecvent decât cele din rural. Aceste fenomene pot avea la bază gândirea tradițională care încă există la persoanele din mediul rural și transmiterea lor către generațiile tinere. Legat tot de divorț și de recăsătorie, mai iese în evidență și faptul că ratele statistice arată o creștere a lor , o apropiere a modelelor de familie dintre cele două medii de rezidență, mediul rural și cel urban, o acceptare mai mare a femeilor divorțate care aleg celibatarul și a recăsătoriri când cei doi parteneri au fost divorțați. Prin aceste modificării statistice se poate deduce o acceptare mai mare a femeii divorțate și a unor noi modele de comportament. (Ioan Mihăilescu, 127, 1999 )

Modalitățile pe care și le aleg femeile pentru a-și trăi viața după un divorț sunt diferite, de la celibatar, până la o nouă căsătorie, de la o viață dusă cu ajutorul familiei, până la reușita în carieră pentru o viață independentă. Acestea fac ca societatea să își modifice atitudinile și modelele de comportament pe care le au vis-a-vis de divorțate.

1.3. Atitudini, stereotipuri și prejudecăți – dinamică socială

Pentru a înțelege mai bine ce anume influențează atitudinile oamenilor despre femeile divorțate , de ce în ultimii 20 de ani diferite rate cresc , cea a recăsătoriei divorțaților, sau faptul că după divorț ambii parteneri se recăsătoresc mai , va trebui să cunoaștem modul în care se formează atitudinile oamenilor, ce stereotipuri sunt atribuite femeilor divorțate sau cum s-au schimbat aceste atitudini.

Atitudinile sociale

Atitudinile reprezintă totalitatea părerilor, cunoștințelelor și evaluărilor pe care indivizii le formează în urma contactului cu un anumit obiect sau fenomen social, iar acestea pot fi negative, transformându-se în prejudecăți, comportamente discriminatorii sau stereotipuri; pozitive sau neutre. Oare ce fel de atitudine au românii vis-a-vis de femeile divorțate și de cum se descurcă ele după divorț? Se poate spune că societatea românească este încă tradițională și nu este de acord în totalitate cu divorțul, prin urmare atitudinile lor față de o femeie divorțată nu poate fi una prea pozitivă. Dar atitudinile românilor se pot modifica odată cu schimbarea și dezvoltarea societății din care fac parte sau nu. Tineri îi pot influența pe bătrâni, și invers fără ca cele două generații să-și dea seama , astfel atitudinile se schimbă, iar stereotipurile considerate de mult ca fiind adecvate să dispară.

Această primă idee poate fi susținută cu următoarea definiție : atitudinea este ”o predispoziție a individului față de aprecierea unui obiect, a simbolului acestuia sau a unui aspect al lumii, ca fiind pozitivă sau negativă. Opinia este expresia verbală a atitudinii, însă aceasta din urmă se poate exprima și în comportamentul non-verbal. Atitudinile cuprind elemente afective (sentimentele generale de simpatie sau antipatie) și cognitive (ce reflectă obiectul atitudinii) , caracteristicile lui , legăturile cu alte obiecte. ” (Daniel Katz, 1960,168, apud. Septimiu Chelcea, 2008, 300).

De asemenea, aceste atitudini au anumite funcții pe care le îndeplinesc pentru a proteja individul de acele dezechilibre emoționale și cognitive. Funcția de evaluare a obiectului atitudinal sau a fenomenului social se referă la faptul că după momentul în care omul a luat la cunoștință existența unui fapt social de care nu știa, îl va evalua și cerceta pentru a reuși să-și creeze o idee în conformitate cu propriile valori. Funcția de adaptare la societate sau grupul social este una din cele mai importante funcții deoarece îl ajută pe individ să se integreze în societate. Funcția de exteriorizare a trăirilor psihice îl ajută pe individ să mențină un echilibru între comportamentele exteriorizate și între ceea ce simte și gândește. (Brewster M. Smith, Jerome Brener și Robert W. White, 1956) Pe lângă aceste trei funcții a mai fost explicată și funcția de apărare a eului, în fața apariției conflictelor exterioare și interioare. (Daniel Katz, 1960 apud. Septimiu Chelcea, 2008), aceasta fiind asemănătoare cu cea de exteriorizare a trăirilor.

În lunga încercare de a explica cum anume iau naștere aceste atitudini, au fost identificate diferite moduri de formare a acestora. Ideea care a stat la baza acestor modele este că atitudinile sunt centrate în jurul unui obiect , iar în cercetarea de față acesta va fi femeia divorțată.

Primele modele sunt cele care susțin că la baza atitudinilor stau natura și cultura. Natura deoarece se poate spune că atitudinile pot fi influențate biologic atunci când experiența nu este identificată ca sursă de bază, când uniformitatea răspunsurilor este identificată prin dovezi interculturale, când există compatibilitate între răspuns și teoria evoluției , dar și atunci când este vizibilă o variație a răspunsului în funcție de anumiți factori biologici. (Tesser și Martin, 1996 apud. Mihaela Boza , 2010, 48)

Teoria care are ca punct de plecare ideea de mai sus este și cea expusă de R. Zajonc, care afirma că după ce individul a fost expus timp îndelungat la un anumit stimul , își formează o atitudine pozitivă sau negativă despre un obiect sau despre un fenomen social. (Zajonc, 1968)

Condiționarea și învățarea sunt alte două modalități prin care individul îți crează atitudini. Deci omul învață anumite atitudini de-a lungul vieții în urma condiționării cu un anumit stimul. Această teorie a explicat formarea atitudinilor prin trei tipuri de învățare specifice omului. Învățarea prin asociere sau prin contaguitate, adică în momentul în care individul este expus la un stimul, iar acesta dublează un alt stimul în urma căruia s-a format o atitudine, aceea atitudine este întărită. Învățarea prin întărire ( condiționarea operantă sau instrumentală ) se manifestă prin prezența unui stimul pozitiv care face ca o atitudine să fie dublată și ca apariția ei să fie mai probabilă, iar dacă stimului este negativ aceasta se poate schimba. Învățarea prin observare sau imitare are loc de când ne naștem și se manifestă pe toată durata vieții. Aceasta descrie modul în care copiii observă și după aceea imită comportamentul părinților, de exemplu, copilul imită părintele dacă observă primirea unor recompense pozitive, din contră dacă apare o recompensă negativă, cel mic nu va imita sau va înceta să imite acel comportament.

Teoriile prezentate mai sus au ca surse de formare externă a atitudinilor, iar pe lângă acestea a mai fost dezvoltată teoria care pleacă de la ideea că atitudinile au surse interne de formare, și anume informațiile care au fost acceptate și interiorizate de individ. “Atitudinile sunt formate și modificate pe măsură ce oamenii primesc și interpretează informațiile, iar apoi integrează aceste informații în atitudinile lor anterioare.” (N . Anderson apud. Mihaela Boza, 2010, 62) .Deci, se poate spune că individul are nevoie constant de noi informații pentru a le analiza și după aceea a le transforma în noi atitudini pe care le va exterioriza în interacțiunile cu cei din jur.

În lupta lor de a fi în conformitate cu cei din jur , oamenii încearcă să-și schimbe atitudinile, deși acestea nu sunt întotdeauna compatibile cu modul lor de gândire sau cu modul lor de a se comporta. Una din perspectivele ce încearcă să explice acest fenomen este cea care susține teoria stimul-răspuns. Apariția unui nou stimul mai puternic, dar care este în contradictoriu cu unul mai slab duce la schimbarea atitudinală, iar ca acest lucru să se întâmple trebuie să se ia în calcul cinci variabile foarte importante, și anume: atenția de care poate dă dovadă individul, înțelegerea mesajului, acceptarea acestuia, memorarea și acțiunea, adică acea parte non-verbală care face ca interlocutorul să înțeleagă faptul că individul și-a schimbat atitudinea. Tot această teorie are la bază modelul “Howland- Janis-Kelley” ( Septimiu Chelcea, coord. 2008, 314 ) , ce cuprinde trei etape ale procesului de schimbare atitudinală. Captarea atenției de către vorbitor a receptorului este prima etapă și, după părerea mea, cea mai importantă, deoarece interlocutorul nu va reuși să înțeleagă ceea ce se dorește de la el. Legată de această etapă este următoare, și anume înțelegerea mesajului pentru ca mai apoi acesta să fie acceptat și interiorizat.

Teoria judecății sociale are ca punct de plecare ideea conform căreia individul este conștient de atitudinile pe care le are vis-a-vis de un subiect, primește și interpretează un mesaj pe baza subiectului , după care își poate schimba atitudinea .

Pe de-o parte, schimbarea atitudinilor este expusă în lucrarea “Attitudes and Cognitive Organization” , din 1946, scrisă de Fritz Heider. Acesta susținea că oamenii își crează un echilibru între atitudinile lor și cele ale celor din jur, astfel indivizii își pot schimba atitudinile dacă nu mai sunt la fel ca celelalte, iar acest lucru se întâmplă din frica de neacceptare socială.

Pe de altă parte, atitiudinile pot fi schimbate din negative în pozitive dacă accesul la obiectul atitudinal este interzis, fie și pentru o scurtă durată, iar partea cea mai interesantă a acestei teorii este că obiectul atitudinal poate crea dezgust sau neplăcere , dar în momentul în care individul nu mai poate lua parte, va începe să i se pară plăcut. Aceasta se numește reactanță și este susținută de cercetătorul Jack W. Brehm (1966).

O dată cu încercarea de a schimba atitudinile celor din jur au apărut și diferite modalități de rezistență. Aceste rezistențe au fost cercetate de diferiți oameni de știință și au fost denumite “bariere”.

Barierele de tip perceptiv se manifestă prin incapacitatea indivizilor de a înțelege apariția unor probleme sau de a selecționa informația și de a o clasifica. Legat de acest tip de bariere sunt și cele cognitive, care țin tot de felul în care gândesc indivizii. Acestea sunt caracterizate de ignoranță din partea oamenilor, adică aceștia nu sunt interesați să cunoască obiectul atitudinal și informații legate de el; de inflexibilitatea strategiilor intelectuale sau de lipsa de inovare , de neacceptarea unor noi metode de rezolvare a problemelor; de înlocuire a problemelor noi cu cele vechi; de retenția subiectivă manifestată prin acceptarea informațiilor care au legătură doar cu trecutul și folosirea eronată a limbajului.

Barierele personal-emoționale sunt tot din categoria celor care țin de individ și de trăirile lui interioare la fel ca si celelalte două tipuri enumerate mai sus. Acestea sunt caracterizate prin capriciu, autoritarism, obișnuință, teamă față de risc sau de judecata prea aspră asupra unor subiecte sau a unor noi idei.

Pe lângă aceste bariere a mai fost explicat și tipul barierei social sau determinat de mediul social din care face parte individul. Homeostazia este principala sa caracteristică și se referă la echilibrul menținut de sistemul biologic, tehnologic sau social. O altă caracteristică poate fi și faptul că individul blochează ideile noi prin ignorarea lor, prin ridiculizare sau printr-o analiză excesivă acesta le elimină, neacceptând critici și reușind astfel să le susțină pe cele vechi.

Stereotipurile și prejudecățile

Pentru a înțelege mai bine cum anume sunt formate atitudinile trebuie să înțelegem și componentele acestora, cele emoționale (stereotipurile ) și cele cognitive ( prejudecățile). Partea emoțională a atitudinilor este transformată în stereotipuri atunci când este acceptată și interiorizată o anumită caracteristică a obiectului atitudinal. Stereotipurile sunt definite ca fiind “ credințe despre caracteristici psihologice și/sau comportamentale ale unor categorii de indivizi, grupuri sociale ( de sex, vârstă, entice, religioase etc. ) ; astfel de credințe sunt fixate în imagini șablonizate, durabile, “preconcepute” , în sensul că nu se bazează pe observarea directă, proaspătă a fenomenelor, ci pe moduri de gândire apriorice, rutinizate, deseori arbitrare, fără legătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate.” (Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, 1993, 613), deci din această definiție reiese ideea că stereotipurile sunt doar niște credințe eronate și deseori negative despre un anumit subiect sau despre diferiți indivizi despre care cel care și le-a format nu știe foarte multe date sau cu care nu a intrat în contact niciodată.

Pentru a fi studiate în psihosociologia clasică a fost elaborată o listă de atribute de către Daniel Katz și Kenneth W. Braly, și aplicată pe studenții Universități Princeton. În urma aplicării listei s-a dorit să se afle ce stereotipuri sunt legate de americani, negri, japonezi , italieni și alte persoane de alte etnii.

La fel ca și atitudinile , stereotipurile se formează pe baza unor idei pe care individul și le face despre cei din jurul său și mai ales despre cei care nu fac parte din grupul său , fiind denumiți out-sideri , iar aceste stereotipuri sunt de cele mai mute ori negative. Teoria care a susținut o astfel de formare a stereotipurilor este denumită teoria identității sociale. Această teorie are la bază idea că individul se identifică cu grupul care îi conferă o mai mare apreciere din partea societății, iar despre celelalte grupuri își formează anumite idei greșite.

O altă parte componentă a atitudinilor este prejudecata. Aceasta este o idee greșită pe care și-o construiește individul despre un subiect anume fără a mai luat în considerare și alte păreri. De asemenea, prejudacata este formată la nivelul simțului comun, fiind asimilată prin procesul de socializare. Prejudecata se poate transforma încet, încet într-o atitudine discriminitorie și poate duce chiar la nașterea unor conflicte puternice între indivizi.

CAPITOLUL 2: Cercetare sociologică

2.1. Tipul cercetării

Cercetarea de față va fi una cantitativă legată de stereotipurile, atitudinile și prejudecățile bătrânilor și tinerilor atribuite femeilor divorțate. Cercetarea va fi una de tip evaluativ, deoarece încearcă să determine atitudinile tinerilor și bătrânilor asupra femeilor divorțate și cum le caracterizează aceștia.

Pentru această cercetarea se va folosi ancheta sociologică pe bază de chestionar, iar informațiile vor fi culese pe cale verbală în urma interacțiunii directe cu respondenți, dar și cu ajutorul chestionarului online.

2.2.Metoda și instrumentul de cercetare

Pentru a surprinde cât mai bine aspectele subiective și obeictive ale fenomenului cercetat, am ales să folosesc metoda cantitativă. Astfel, voi folosi metoda sociologică pe bază de chestionar.

Chestionarul este definit ca “ un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și , eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris ”. ( Chelcea S. , 2007, p. 212 )

Am ales această metodă deoarece “ajută la obținerea suplimentară de informații în conformitate cu scopul și obiectivele cercetării, mărind consistența întrebărilor și a răspunsurilor. În acesst sens, putem spune că ancheta întreprinsă are un caracter cantitativ, deși în chestionar sunt și anumite întrebări la care respondenții au putut răspunde liber, fără a avea răspunsuri precodificate ”. ( Marshall G. , 2003, p. 93 )

2.3.Obiective și ipoteze

Obiective

– Identificarea imaginii sociale a femeii divorțate , imagine construită de bătrâni

– Identificarea imaginii sociale a femeii divorțate , imagine construită de tineri.

– Identificarea stereotipurilor despre femeia divorțată.

Ipoteze

– Dacă femeia divorțează, atunci statutul și rolul atribuit acesteia de către societate se schimbă.

– Dacă femeia divorțează, atunci stereotipurile atribuite acesteia devin negative.

2.4. Eșantionarea

Metoda de eșantionare pe care am folosit-o a fost cea a bulgărului de zăpadă sau a selecției în lanț. Prin această metodă respondenți intervievați au indicat alți respondenți.

În alegerea acestora am ținut cont de următoarele variații : sexul, vârsta, educația, ocupația și statutul matrimonial al respondentului. Am ales aceste variabile deoarece în funcție de sex se poate spune că femeile sunt mai înțelegătoare decât bărbați; tineri sunt mai deschiși spre schimbare decât bătrâni; cei cu un nivel mai ridicat de școlarizare sunt mai orientați spre modernitate decât cei cu un nivel scăzut; statutul matrimonial ne poate spune dacă cei care nu au divorțat sunt de acord cu divorțul, iar din punct de vedere al ocupației ne putem da seama de situația economică a respondentului și de faptul că cei care au un nivel material bun sunt de acord cu divorțul.

2.5. Descrierea populației

Populația investigată este împărțită în două categorii: bătrâni și tineri, pentru a vedea cum diferă și cum s-au schimbat atitudinile și stereotipurile acestora privind femeile divorțate.

Prima categorie este cea a bătrânilor, cu vârsta de peste 60 de ani , deoarece aceștia au trăit în perioada comunistă și se poate spune că gândirea lor este tradițională. De asemenea, majoritatea sunt veniți din alte județe, deci asigură varietatea culturală. Se poate spune despre bătrâni că sunt cei care transmit mai departe, nepoților, multitudinea de credințe, norme, reguli, valori și istoria pe care este pusă baza societății moderne.

A doua categorie este cea a tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Am ales această categorie deoarece aceștia nu au trăit în perioada comunistă, ci în cea de tranziție. În această perioadă se puneau bazele statului român democratic. Aceștia dau dovadă de o gândire mai liberă, în care stereotipurile învățate de la generațiile trecute, se schimbă sau dispar.

2.6. Operaționalizarea conceptelor

2.7. Definirea conceptelor

Familia este considerată nucleul societăților tradiționale și moderne, fiind cea mai veche formă de comunitate umană. Aceasta este definită ca fiind un “ grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din personae care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și răspund una pentru alta în fața societății “ ( V. Stănoiu și M. Voinea, 1983, p. 16). În urma legării acestor raporturi se stabilesc diferite relații între membri familiei, acestea fiind reglementate de legi, reguli și norme. De asemenea, familia este principalul pion în transmiterea valorilor, cutumelor, istoriei, dar și a culturii.

Statusul social reprezintă poziția socială pe care o deține un individ în cadrul sociețăți din care face parte. Acestea se pot schimba în funcție de grupurile din care face parte individul și de interacțiunile la care ia parte. Statusul poate fi atribuit sau achiziționat, actual sau latent, biologic, familial sau extrafamilial, formal sau informal. Cele atribuite sunt cele legate de caracteristicile individului ( vârstă sau sex) și sunt opuse celor achiziționate pentru care individual depune eforturi. Diferența dintre statusul actual și cel latent este faptul că primul este evidențiat de situația socială concretă a individuli, pe când cel latent este neactualizat.

Rolul social este definit ca fiind un “ model de comportament asociat unei poziții sociale sau unui status, punerea în act a drepturilor și datoriilor prevăzute de statusurilor indivizilor și grupurilor dintr-un sistem social. “ ( Vlăsceanu L., 1993, p. 517)

Stereotipurile sunt definite în Dicționarul de sociologie astfel “ credințe despre caracteristici psihologice și/sau comportamentale ale unor categorii de indivizi, grupuri sociale ; astfel de credințe sînt fixate în imagini șablonizate, durabile, “ preconcepute”, în sensul că nu se bazează pe observarea direct, proaspătă a fenomenelor, ci pe moduri de gîndire apriorice, rutinizate, deseori arbitrare, fără legătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate”. ( Vlăsceanu L., 1993, p. 613)

Atitudinile așa cum le-am definit și în capitolul precedent sunt evaluările pe care un individ și le construiește asupra unui eveniment sau obiect cu care a intrat în contact sau nu. Acestea pot fi pozitive , dar și negative, ducând la crearea unor stereotipuri sau prejudecăți.

Prejudecățile sunt acele judecăți și opinii generale, care de cele mai multe ori sunt eronate, acestea sunt construite la nivelul simțului comun și în timpul socializării.

Divorț este “ forma legală a desfacerii căsătoriei ”, dar care se face la cererea oricăruia dintre soți prin hotărâre judecătorească sau la notar prin acordul comun al celor doi parteneri ( Voinea Maria, 1993, p.111)

Recăsătorira se referă la căsătoria dintre un bărbat și o femeie, dar căsătorie în care unul dintre ei sau chiar amândoi au un status matrimonial de divorțat sau văduv.

2.8. Analiza și interpretarea datelor

Pentru a colecta datele necesare realizării lucrării de față, au fost aplicate un număr de 200 de chestionare ( împărțite astfel: 100 de chestionare cu persoane tinere de sex feminin și masculin, iar 100 de chestionare cu persoane în vârstă de sex masculin și feminin ), atât online, cât și pe teren ( în parcul Cișmigiu și Plumbuita ). Perioada în care s-au aplicat aceste chestionare a fost de două săptămâni, chestionarele online au fost aplicate pe o rețea de socializare, astfel fiind asigurat accesul mai ușor la persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, iar pentru persoanele în vârstă am aplicat chestionare pe teren.

Aplicarea chestionarului pe teren a ajutat la surprinderea reacțiilor oamenilor atunci când răspundeau la întrebările libere. Anumiți respondenți erau reticienți , răspunzând scurt, fără a lăsa loc de interpretări, iar alți chiar își exprimau opiniile, povestind cum era viața în perioada comunistă și de ce anume femeile divorțau își făceau cunoscut foarte rar statutul matrimonial.

Pentru prima parte a raportului de cercetare a fost analizată imaginea femeii în societate, indiferent de statutul marital comparativ cu cel al femei divorțate. De asemenea, s-a ținut cont și de modul în care era văzută femeia în perioada comunistă și cum este văzută astăzi. Aceste imaginii au fost construite cu ajutorul întrebărilor deschise din cadrul chestionarului. Partea a doua identifică stereotipurile atribuite femeilor cu statut de divorțată, stereotipuri legate de mediul de rezidență, de șansele acesteia de a se recăsători, de situația financiară sau de educație.

În urma interpretării răspunsurilor a fost relevat faptul că femeile de astăzi sunt independente, au grijă de aspectul lor fizic ( adică sunt cochete, elegante, sportive), se axează mai mult pe carieră, dar și pe familie, sunt încrezăroare și hotărâte, sunt mai educate ( din punct de vedere al școlarizării ) , fiind capabile de puterile lor. De asemenea, respondenții cărora li s-a aplicat chestionarul pe teren au definit femeile mult mai autoritare și că nu mai acceptă să fie supuse bărbaților, ci doresc chiar să-i întreacă .O altă caracteristică ar fi egalitatea în drepturi pe care au dobândit-o de-a lungul luptei lor în recăpătarea libertății: “Partener social egal în drepturi și obligații cu bărbatul. Interes crescut pentru carieră și în scădere pentru responsabilitățile familiale.”

Acestea au fost descrise și ca fiind împărțite în două categorii : unele dintre ele sunt supuse bărbatului, iar celelalte au reușit să se emancipeze și sunt conștiente de puterile lor.

“Femeile din ziua de astăzi le-aș împărți în două categorii: puternice și slabe de înger. Aceste femei sunt stăpâne pe ele și pe propria viață, ele știu când să stea și când să plece și asta este cel mai important. Femeile slabe de înger sunt acele femei care îndură orice suferință, atât în familie, cât și în cuplul conjugal și chiar și la munca.”

Astfel se poate vedea continuitatea mentalității tradiționale, dar și încercarea femeilor de a deveni independente de familie și soț.

În mod negativ femeia este decrisă ca fiind leneșă, fără prejudecăți, materialistă, nenaturală, dă mai multă importanță carierei ( “Cele mai multe femei din ziua de astăzi își doresc să reușească mai întâi în carieră, după care să-și întemeieze o familie.”), nu familiei, nesigure pe ziua de mâine din punct de vedere economic, sunt stresate și ocupate tot timpul. Astfel se poate vedea că reordonarea priorităților, a rolurilor, ideea autonomiei și a carierei nu sunt valori pozitiv înțelese pentru o anumită categorie de bărbați. Pentru aceștia, prioritizarea carierei devine o formă de restrucrurare funcțională deoarece, asumarea rolurilor tradiționale este lăsată într-un plan secund, ceea ce solicită mai mult bărbatul în asumarea sarcinilor domestice, odinioară asortate femeii.

Pentru a întregi imaginea femeilor din ziua de astăzi, acestea își asumă rolurile de soție, mamă și muncitoare dar cu prețul supraaglomerării de rol sau a apariției unor tensiuni între cele trei statusuri. Analiza acestei dimensiuni, ne arată existența stereotipurilor conform cărora femeile nu pot avea o carieră și că sunt făcute doar pentru a sta la “cratiță”, sau că își pot asuma cele două roluri ( de gospodină și de femeie cu carieră ) chiar dacă apar unele neconcordanțe. Din răspunsurile înregistrate, ținând cont de ocupația respondenților a reieșit că 33 % din totalul respondenților pensionari și 18 % din studenți au ales ca variante de răspuns formele negative, ce evidențiază rolul tradițional al femeilor. ( Tabel 1, Anexa 3)

Femeile din perioada comunistă erau văzute ca fiind mult mai familiste, mai stabile economic ( aveau un serviciu stabil), se orientau după tradiții fiind conservatoare în ceea ce privește locul lor în cadrul familiei ( fiind supuse și limitate de condiția de femeie măritată ), erau harnice și frumoase, având grijă de aspectul lor atât cât le permitea timpul.

“Femeile erau forțate să se căsătorească, să aibă copii și să munceasca în același timp, nu avea foarte multe alegeri, trebuia să se supună, chiar și societatea impunea aceasta. Mai existau și femei care își construiau singure un drum, dar asta în cazul femeilor cu o situație materială bună/foarte bună. “

Descrierea aceasta se potrivește cu imaginea construită de regimul comunist și cu ceea ce însemna pentru o femeie împlinirea pe plan familial și profesional. Deși se vorbea de emanciparea ei și de integrarea pe piața muncii în diferite domenii, femeia a rămas cea care se ocupa de familie și copii în cea mai mare măsură. Păstrarea și transformarea rolului femeilor într-o societate ce se afla în plină dezvoltare, a fost înțeleasă greșit de populație și de cei care se aflau la conducere, lucru puternic întipărit în mentalitatea respondenților. Astfel femeile erau obligate să se căsătorească, să aibă un număr cât mai mare de copii și să muncească, în acest sens fiind expuse cât mai multe exemple cu ajutorul televiziunii ( personajele feminine din filme erau gospodine, mame, lucrătoare în fabrici) sau al femeilor din politică ( cel mai bun exemplu era însuși Elena Ceaușescu ).

Analizând mentalitățile sociale, cu privire la imaginea tradițională a femeii comparativ cu cea modernă, se poate vedea că cea mai mare neînțelegere își găsește reperul în evaluarea gradului de independență și libertate al femeilor. Asemănările dintre persoanele de sex feminin din perioada comunistă și cele din perioada actuală, descriu o imagine tradițională a acestora, scoțând în evidență grija acestora pentru copii, lupta pe care o duc pentru a-și asigura un venit, asumarea responsabilităților pe care le au și maturitatea de care dau dovadă. În contradictoriu, deosebirile apar din punctul de vedere al independenței față de partener ( atât economic , cât și în luarea deciziilor) și al libertății acestora. Dar nu doar rolurile tradiționale ale femei s-au schimbat , ci și modul de a le privi, atunci când acestea au ales să renunțe la dependența lor față de bărbatul de lângă ele.

„Asemănări dintre femeia de azi și cea din perioada comunistă nu găsesc din punctul meu de vedere. Deosebiri însă sunt multe, precum independența femeii față de bărbat, dreptul la egalitate, etc.”

Legat de vina celor doi soți și cauzele ce duc la divorț repondenți au afirmat în proporție de 84% ( respondenți de sex feminine) și 67% (respondenți de sex masculin), însemnând un total de 75% ( din cele 200 de chestionare aplicate ) că vina revine ambilor parteneri, ceea ce ne arată că femeile sunt mult mai conștiente de faptul că în egală măsură parteneri au motive ce îi fac să apeleze la divorț. Acest lucru arată că mentalitatea societății potrivit căreia vina aparține în exclusivitate doar unuia dintre parteneri, în special femeii, s-a schimbat. ( Grafic 1, Anexa 4)

Pentru cauzele divorțului respondenți au răspuns în proporție de 34% că ceea mai importantă cauză este diferența de percepție asupra rolurilor din cadrul familie, urmând apoi cu 23% violența fizică, pe locul trei problemele financiare cu 22 %. Cele mai mici valori sunt înregistrate de cauzele precum importanța carierei ( 1%), violența de orice tip ( răspunsul referindu-se la violența fizică, psihică, verdală), cu 2% varianta lipsei comunicării, violența psihică sau apariția unor tensiuni între cei doi soți ( 5% ). Importanța cerierei a avut un procentaj mic în ciuda faptului că respondenți au afirmat că pentru femeile din ziua de astăzi cariera este foarte importantă. Astfel se poate vedea că violența fizică nu mai este cauza principală a divorțului, aceasta fiind înlocuită de modul diferit de gândire al celor doi parteneri cu privire la rolul lor în cadrul familiei, la rolurile pe care trebuie să și le îndeplinească în cadrul familiei. ( Grafic 2, Anexa 4 )

Prin analizarea răspunsurile libere ce fac referire la descrierea bărbatului vinovat sau a femei găsită vinovată pentru apariția divorțului, s-a conturat o imaginea a bărbatului ca fiind de cele mai multe ori violent, alcoolic, iresponsabil, infidel, nesigur pe el, nu își respectă soția.

„Bărbatul vinovat pentru divorț de cele mai multe ori se crede superior femeii, este violent atât în limbaj cât și fizic, probabil din cauza inferiorități pe care a trăit-o în copilărie sau pe care o are în afara familiei.”

Iar portretele femeile au fost compuse tot din calitățile lor negative, cum ar fi infidelitatea, lipsa interesului, carieristă, nepăsătoare, vulgară, rece, schimbătoare.

“Două tipuri: 1) Aventurieră: Are un ego mare și își vede doar propriile interese. 2) Sensibilă: Imagine de sine foarte proastă, este mult prea neputincioasă să mențină relația de cuplu sau să fie mamă.”

Deși s-a arătat că ambii parteneri sunt de vină de cele mai multe ori pentru existența divorțului, lucru ce demonstrează o gândire netradiționalistă, modul negativ al respondenților de a caracteriza persoana din pricina căruia se destramă o faminile, a arătat că încă persistă un tipar tradițional de gândire. Acest tipar fiind specific perioadei comuniste în care nu se încerca înțelegerea adevăratelor cauze ce duceau la ruptura dintre cei doi soți.

Comparativ cu femeia de astăzi care divorțează, femeia din perioada comunistă era mult mai condamnată de societate și considerată unica vinovată, era descrisă ca “ femeie ușoară ” sau ca nefiind în stare să aibă grijă de familie. În ciuda acestui lucru, aceasta avea sau alegea de cele mai multe ori varianta recăsătoriri, pentru a demonstra celor din jur că poate să aibă o familie și să se îngrijească de copii.

“Societatea condamna divorțurile în general, dar în perioada comunistă acest lucru era văzut și mai rău de atât, astfel, majoritatea oamenilor considerau femeia ca fiind vinovată de divorț indiferent de circumstanțe, sau infidelă, etc.”

Din cele analizate mai sus reiese o imagine foarte contrastantă a femeilor din ziua de azi (independente, sigure pe ele, pun accentul pe carieră ) față de cea a femeilor din perioada comunistă ( familiste, supuse, tradiționaliste), iar femeile care divorțau atunci erau mult mai condamnate de societate și de cei din jur.

Pentru a analiza stereotipurile legate de șansa de a se recăsători a femeii divorțate au fost observate două dimensiuni, fiecare făcând referire la perioada de timp în care era întâlnită femeia cu statut marital de divorțată. Rezultatele (60% din totalul răspunsurilor pentru varianta “recăsătorire”) au arătat că în prezent femeile aleg de cele mai multe ori recăsătorirea atunci când trec printr-un divorț, dar și că acestea se pot implica în relații de concubinaj (21% din totalul răspunsurilor pentru feminin și 26% pentru masculin). Un alt răspuns al celor chestionați a arătat că femeile au libertatea de a alege în ce tip de relație se implică după divorț (20% din totalul răspunsurilor pentru feminin și 10% pentru masculin). Aceste răspunsuri arată, la fel ca datele furnizate de Institutul Național De Statistică, menționate mai sus ( creșterea de 5,71% privind numărul de căsători a persoanelor divorțate), că acceptarea față de femeia cu statut de divorțată a crescut. (Grafic 3, Anexa 5)

Comparativ cu această acceptare a diverselor forme de relații pe care le aleg femeile din ziua de astăzi, respondenți de sex feminin au fost de acord în proporție de 52% că femeile aveau ca singură opțiune, în perioada comunistă, recăsătorirea justificând acest lucru prin faptul că doreau să arate celor din jur că pot avea o familie fericită. Iar repondenți de sex masculin au afirmat același lucru în proporție de 46%, ceea ce demonstrează că femeile erau mai conservatoare în ceea ce privește alegerea unui anumit tip de relație după divorț.(Grafic 4, Anexa 5)

Analizând datele de la cele două dimensiuni referitoare la opțiunea femeilor divorțate reiese o scădere de 19% privind recăsătorirea femeilor divorțate astăzi, dar o creștere de 7% pentru alegerea relațiilor în funcție de propriile dorințe și de 17% pentru alegerea concubinajului. ( Grafic 5 și Grafic 6, Anexa 6) Astfel se poate spune că atât bărbați, cât și femeile dau dovadă de o mentalitate orientată spre o mai bună înțelegerea și o acceptare mai mare a persoanelor de sex femin ce au avut parte de un eveniment nefericit.

Privind școlarizarea femeilor divorțate s-au comparat atitudinile respondenților în funcție de ultima unitate de învățământ absolvită. Pentru perioada comunistă am împărțit respondenți în funcție de studii, analizând rezultatele pentru fiecare dintre cele trei categorii. Prima categorie este cea a respondenților cu studii medii, aceștia au afirmat într-un procent de 27% că o femeie divorțată are un număr mare de școlarizare ( studii superioare sau studii liceale ) explicând alegerea lor prin faptul că acele femei își dedicau o mare parte din viață studiului și carierei, nedorind o familie, că aveau o gândire mai deschisă spre modernitate. Pentru a doua grupă au fost aleși respondenții cu studii liceale, aceștia au ales în proporție de doar 13% varianta studiilor superioare, afirmând că femeile nu erau interesate de avansarea în carieră, fiind constrânse de normele și tradițiile sociale, mare parte din ele provenind din clasa socială muncitorească. Pentru ultima grupă s-au ales doar persoanele cu studii superioare, care au ales cel mai des ca variantă studiile liceale, explicând alegerea lor prin faptul că majoritatea persoanelor de la acea vreme aveau doar liceul terminat ( 31%), dar și faptul că pentru o femeie care divorța nu conta tipul de studii pe care îl avea ( 23%). ( Grafic 7 , Anexa 7 )

Pentru femeile divorțate din ziua de azi, persoanele chestionate au fost împărțite la fel, în trei grupe. Prima grupă a fost cea a respondenților cu studii medii, cea de-a doua a celor cu studii liceale, iar cea din urmă a persoanelor cu studii superioare. Tendința s-a păstrat la această întrebare privind tipul de studii al femeilor divorțate din perioada actuală și anume că femeile cu statut de divorțate au studii superioare ( 37 % pentru respondenții cu studii medii, 45 % pentru cei cu studii liceale și 54 % pentru cei cu studii superioare din totalul răspunsurilor înregistrate), explicația lor fiind importanța pentru o femeie să se împlinească din punct de vedere al carierei, după care aceasta este dispusă să aibă o familie. (Grafic 8 , Anexa 8)

Astfel se poate spune că stereotipul legat de nivelul de studiu al femeilor divorțate s-a păstrat atât pentru cele din perioada comunistă cât și pentru cele de astăzi. Deci ideea conform căruia o femeia divorțată are un nivel mai mare de școlarizare, a fost accentuată de dorința lor de a se afirma pe plan profesional, după care pe cel faminial.

Din punct de vedere al mediului de rezidență al femeilor divorțate și al stereotipului potrivit căruia aceasta este de la oraș, adică provine din mediul urban, s-au înregistrat următoarele valori : pentru respondenți cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani procentajul a fost de 53% pentru varianta ambelor medii de rezidență și pentru cei cu vârsta peste 60 de ani a fost de 48 % pentru aceiași variantă de răspuns. Pentru femeia din perioada comunistă ce trecea printr-un divorț valorile au fost destul de mari pentru același răspuns, 38% pentru cei cu vârsta de 18-25 de ani și 37 % pentru cei de peste 60 de ani. Astfel se poate arăta că mediul de rezidență nu contează atunci când apare un divorț, deci acest stereotip este unul construit la nivelul simțului comun și nefiind în concordanță cu atitudinile tinerilor și vârstnicilor.( Grafic 9 și Grafic 10, Anexa 9)

Luând în considerare faptul că stereotipul potrivit căruia femeile ce trec printr-un divorț au studii superioare, datele privind situația lor materială a fost analizată din perspectiva aceasta. Pentru perioada comunistă respondenți au ales cel mai des varianta situației materiale acceptabile (38%) , explicând alegerea lor prin faptul că în acea perioadă toată lumea avea o astfel de situație economică indiferent de statutul marital al persoanei. Dar pentru perioada contemporană, respondenței au ales varianta unei situații materiale bune (39 %), afirmând că femeile cu o situație materială precară nu ar divorța fiind dependente de soțul lor, arătând astfel o gândire tradiționalistă. Cele care au studii superioare se poate spune că au o situație economică bună deoarece își permit un loc de muncă bine plătit. Deci, se poate spune că stereotipul legat de situația materială a femeilor divorțate s-a păstrat, acesta arătând continuitatea acestuia și importanța unei situații economice favorabile pentru o femeie ce dorește să fie independentă. .(Grafic 10 și Grafic 11, Anexa 10 )

Revenind asupra imaginii femeilor din ziua de astăzi putem spune că aceasta este influențată și de apariția unor exemple negative în mass-media, așa se întâmplă și în cazul femeilor ce aleg să se despartă de partenerul lor prin divorț. Analizarea imaginii publice a femeilor divorțate a scos în evidență doar aspectele negative ale acelor femei. Pentru respondenți de sex feminin cele mai dese răspunsuri au fost că acestea sunt dormice de afirmare (32%), că sunt neinteresante sau femei de carieră ( 15%), cele mai rare răspunsuri au fost cele care le caracterizează a fi mame desăvârșite (1 %). Respondenți de sex masculin le-au descris ca fiind tot dornice de afirmare (22%), neinteresante (18%) și vulgare (13%). Astfel rolurile pe care femeia trebuie să le îndeplinească în cadrul familiei au fost atribuite și partenerului, lucru ce duce la diferențele de percepție și mentalitate dintre tineri și persoanele în vârstă, dintre femei și bărbați. Această imagine fiind în concordanță cu cea descrisă în prima parte a raportului de cercetare, în care mentalitatea tradițională arată că femeile divorțate sunt dur criticate atât de femei, cât și de bărbați pentru faptul că își doresc o anume independență și libertate.

Atitudinile respondenților de acceptare sau respingere a femeilor divorțate au fost măsurate printr-un set de itemi ce fac referire la cunoașterea unei femei aflate în această situație, la tipul de relație pe care îl au cu aceasta sau dacă ar fi de acor să aibă o cunoștință de sex feminin ce a trecut printr-un divorț. Pentru prima dimensiune s-a înregistrat un procent de 62% pentru cei care au răspuns afirmativ și de 38% pentru cei cu răspuns negativ. În funcție de acest răspuns s-a analizat și gradul de acceptare al femeilor divorțate, luându-se în calcul doar persoanele ce au răspuns negativ. Ținând cont de faptul că persoanele nu cunoșteau femei cu acel statut marital s-a dovedit că aceștia ar dori în proporție de 32% să facă cunoștință sau ar accepta ca vecină/prietenă o astfel de persoană, dar s-a înregistrat o valoare la fel de mare și pentru persoanele care nu doresc acest lucru ( 22% pentru cei care nu doresc în niciun fel acest lucru și 28% pentru cei care nu doresc, adică un total de 50%) . De aici reiese că aceștia se împart în două categorii, cei cu un grad mare de acceptare al femeilor divorțate, dând dovadă de o gândire deschisă, fără prejudecăți, și cei care resping acest tip de femei, având o mentalitate conservatoare prin comportamentul discriminator pe care îl afișează. Respondenți ce au răspuns afirmativ tot la prima dimensiune, s-a luat în calcul și tipul de relație pe care îl au cu acest tip de femei. Cea mai mare valoare (48%) a fost înregistrată de varianta “ doar simple cunoștințe”, deci se poate spune că prin există un grad de acceptabilitate mai mare față de femeile cu un statut marital diferit de al majorității.( Grafic 12 și Grafic 13, Anexa 11)

Descrierea celor care cunosc femei divorțate a fost apropiată de cea a femeilor care sunt căsătorite: femei independente, puternice, care fac tot ce pot pentru copilul de lângă ele, luptătoare, dar și în mod negativ, cum ar fi faptul că își doresc doar carieră, că vor să atragă atenția, infidele sau nesigure pe ele. Aceste descrieri sunt foarte asemănătoare cu cele de la începutul raportului, descrieri în care femeile erau văzute ca independent, ca reorientându-se spre carieră, lucru ce nu este înțeles de o mare parte din bărbați și bătrâni.

Pentru ultima parte a chestionarului am ales o scală Likert, pentru a măsura gradul de acord față de anumite stereotipuri atribuite femeilor divorțate. Scala a avut șase valori, pornind de la gradul cel mai mare de acord până la dezacord total. Stereotipurile analizate au fost împărțite în trei categorii: cele care țin de personalitatea și comportamentul femeilor divorțate, cele care se referă la rolul și statusul femeii în cadrul familiei și cele care scot în evidență calitățile pozitive ale femeilor divorțate.

Primul set de stereotipuri sunt cele negative și fac referire la comportamentul și problemele femeilor ce au parte de un divorț ( femeile divorțate au probleme de comunicare, au probleme psihologice și că nu sunt sigure pe ele). Pentru acesta s-a observat o dezaprobare foarte mare din partea respondenților, 51% pentru problemele de comunicare, 73% pentru problemele psihologice și 58% pentru faptul că sunt nesigure pe ele. Se poate vedea că deși femeile divorțate au fost analizate ca fiind independente, rele, neinteresate de familie, infidele, adică în mod negativ, respondenți au arătat un grad mai mare de acceptare sau de acord privind calitățile pozitive ale acestora.

Cel de-al doilea set de stereotipuri este legat de rolul și statusul femeii divorțate în cadrul familiei ( femeile divorțate nu merită să se mai căsătorească, femeile divorțate nu sunt mame bune și femeile divorțate sunt rele cu bărbații de lângă ele ). Acestea trei au fost dezaprobate de respondenți, valoarea lor de acceptare fiind foarte mică: primul doar 9%, al doilea 18% și cel din urmă 39 % din totalul răspunsurilor. Astfel se poate spune că acceptarea recăsătoriri femeilor divorțate a crescut, faptul că acestea sunt devotate copiilor lor și că nu sunt rele cu bărbații de lângă ele arată că imaginea lor descrisă mai sus este una pozitivă, la fel și atitudinile respondenților.

Pentru ultimul set de stereotipuri au fost alese calități pozitive ale acestor femei ( sunt deștepte, hotărâte, independente financiar și sincere). Pentru acestea s-a observat un grad mai mare de acord din partea persoanelor care au completat chestionarul. 85 % din respondenți au fost de acord că femeile divorțate sunt independente financiar și hotărâte, 79% au fost de acord că acestea sunt deștepte și 68 % că sunt sincere. Se poate concluziona că respondenți au fost de acord într-o mare măsură că femeile divorțate au mai multe calități decât defecte, fiind la fel ca oricare femeie indiferent de statutul ei marital. ( Tabel 2, Anexa 12)

Concluzii

Conluzionând raportul cercetării, atitudinile față de femeile ce trec printr-un moment nefericit, divorțul, nu diferă de femeia care are parte de o căsnicie fericită. Acestea au fost descrise ca fiind la fel de hotărâte, independente, libere în exprimare sau mame bune ca oricare altă femeie din ziua de astăzi. Astfel obiectivele propuse au fost validate, și anume identificarea imaginii femeilor divorțate, imagine construită de pesroanele tinere și de cele în vârstă. Totuși schimbările legate de imaginea acestora au apărut odată cu democratizarea societății, cu accesul tot mai mare al femeilor în învățământul superior și al emancipării acesteia ( adică al ieșiri de sub autoritatea bărbatului, al dorinței de a se împlini pe plan profesional).

BIBLIOGRAFIE

Apostu , Iulian , Căsătoria între stabilitate și disoluție , Editura Tritonic, 2013, București

Boza, Mihaela, Cap I: Comceptul de atitudine, în Atitudinile sociale și schimbarea lor, Editura P olirom, 2010, București

Broderick, B. Carlfred, Marriage and the family , Editura Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1998

Bulai ,Ana și Stănciugelu, Irina, Gen și reprezentare socială, Editura Politeia-SNSPA, 2004, București

Chelcea, Septimiu (coord.), Cap. 16: Atitudinile sociale , în Psihosociologie. Teorii, cercetarii, aplicații , Editura Polirom , 2008, Iași

Dragomir , Otilia (coord.), Femei, cuvinte și imagini. Perspective feminist , Editura Polirom, 2002, Iași

Ghițulesc, Constanța, În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea, Editura Humanitas, 2004, București

Iluț, Petru, Sociopsihologia și antropologia familiei , Editura Polirom, 2005, Iași

Iluț, Petru, Valori, atitudini și comportamente sociale , Editura Polirom, Iați , 2004

Kalmijn, Matthijs și Marjolein Broese van Groenou, Differential effects of divorce on social integration , în Journal of Social and Personal Relationships, August 2005, vol. 22,4, pp. 455-476

Kligman, Gail, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu, Editura Humanitas, 2000, București

Lipovetsky, Gilles, A treia femeie , Editura Univers, 2000, București

Marshall, Gordon, Dicționar de sociologie, Editura Enciclopedic, București, 2003

Mihăilescu , Ioan, Familia în societățile europene, Editura Universități din București, Bucureșri , 1999

Mitrofan Iolanda și Mitrofan Nicolae, Familia de la A… la Z , Editura Științifică, 1991, București

Olteanu, Cristina Liana, Femeile în România Comunistă. Studii de istorie social , Editura Politea-SNSPA, 2003, București

Pasti ,Vladimir, Ultima inegalitate . Relațiile de gen din România , Editura Polirom, 2003, Iași

Segalen, Martine, Sociologia Familiei , Editura Polirom, 2011, Iași

Septimiu, Chelcea, Metodologia cercetării sociologice, ediția a 3-a, Editura Economică, 2007, București

Smith, Brewster M. , Brumer, Jerome și White, Robert W. , Opinions and Personality, New York: Wilez, 1956

Vlăsceanu, Lazăr (coord.) , Sociologie, Editura Polirom, 2011, Iași

Zajonc, R. B., Attitudinal effects of mere exposure, în Journal of Personality and Social Psychology, Monograph, 9, pp. 1-27, 1968

Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu, Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993

ANEXA 1

ANEXA 2

Chestionar

1.Cum ați descrie femeile din ziua de astăzi?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2.Precizați asemănări și deosebiri între femeia din perioada comunistă și cea din ziua de azi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3.Cine credeți că este de vină pentru producerea unui divorț?

a) Bărbatul este , în general ,cel vinovat.

b) Femeia este , în general , cea vinovată.

c) Atât bărbatul , cât și femeia sunt de vină.

d) Alt răspuns……….

e) NS/NR

4.Ce cauze găsiți pentru ruptura dintre soți?

a) violența fizică

b) violența psihică

c) alcoolismul

d) diferențele culturale

e) diferențe de percepții asupra rolurilor din cadrul familiei

f) valorile diferite privind imaginea de gen

g) probleme financiare

h) alte probleme ( specificați ) …………..

i ) NS/NR

5.Cum ați descrie bărbatul care este de vină pentru divorț?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

6. Cum ați descrie femeia care este de vină pentru divorț ?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7.Care credeți că sunt opțiunile unei femei divorțate?

a) recăsătorire

b) celibat

c) concubinaj

d) relații de scurtă durată

e) relații deschise

f) alt răspuns ……….

g) NS/NR

8. Credeți că femeile pot avea o carieră de succes și în același timp să se ocupe de copii

( familie)?

a) Da, dar cu prețul supraaglomerării de sarcini.

b) Da , cu prețul apariției unor tensiuni între rolul de mamă și cel de femeie de carieră.

c) Da, o femeie își poate asuma cu succes cele două roluri.

d) Nu, pentru că una dintre situații va prima și va afecta celălalt set de roluri.

e) Nu, pentru că femeia este construită pentru a se ocupa de familie.

f) Nu, în general, femeia nu este în stare să se ocupe de carieră.

g) Alt răspuns ……………………………………………….

h) NS/NR

9. Care dintre caracteristicile de mai jos se potrivesc unei femei divorțate?

a) femeie de carieră

b) femeie de carieră și mamă

c) femeie casnică și mamă ( știe să rezolve toate sarcinile și problemele care apar în gospodărie și în acelși timp să aibă grijă și de copii)

d) doar mamă

e) alt răspuns………………………………………………………………………………………….

f) NS/NR

10. Ce studii credeți că are acest tip de femeie?

a) studii gimnaziale

b) studii liceale

c) studii superioare

d)alt răspuns………………………………………………………………………………………….

e) NS/NR

11. Din ce mediu de rezidență credeți că provine femeia divorțată?

a) mediul rural

b) mediul urban

c) mai ales din mediul rural

d) mai ales din mediul urban

e) atât din mediul urban, cât și din mediul rural

f) alt răspuns…………………………………………………………………………………………

g) NS/NR

12. Ce condiție materială credeți că are acest tip de femeie?

a) situație financiară foarte bună

b) situație materială bună

c) situație materială acceptabilă

d) situație materială mai puțin bună

e) situație materială precară

f) alt răspuns……………………………………………………………………………

g)NS/NR

13. Cum ați descrie imaginea femeilor din perioada comunistă?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

14. Cum credeți că era văzută o femeie divorțată în perioada comunistă?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

15. Care credeți că erau opțiunile femeii după divorț în perioada comunistă?

a) recăsătorire

b) celibat

c) concubinaj

d) implicarea în relați deschise

e) implicarea în relații de scurtă durată

f) alt răspuns………………………………………………………………………………….

g) NS/NR

16. Care dintre caracteristicile de mai jos credeți că se potrivesc unei femei divorțate din comunism?

a) femeie de carieră

b) femeie de carieră și mamă

c) femeie casnică și mamă ( știe să rezolve toate sarcinile și problemele care apar în gospodărie și în acelși timp să aibe grijă și de copii)

d) doar mamă

e) alt răspuns…………………………………………………………………………………..

f) NS/NR

17. Ce studii credeți că avea aceasta?

a) mai puțin de 8 clase

b) doar 8 clase

c) liceul

d) studii superioare

e) alt răspuns…..

f) NS/NR

18. Din ce mediu de rezidență credeți că provenea femeia divorțată?

a) mediul rural

b) mediul urban

c) mai ales din mediul rural

d) mai ales din mediul urban

e) atât din mediul urban , cât și din mediul rural

f) alt răspuns………..

g) NS/NR

19. Ce condiție materială credeți că avea aceasta?

a) situație financiară foarte bună

b) situație materială bună

c) situație materială acceptabilă

d) situație materială mai puțin bună

e) situație materială precară

f) alt răspuns……..

g)NS/NR

20. Cum ați descrie femeile divorțate ce apar la televizor?

a) femei de carieră

b) mame desăvîrșite

c) vulgare

d) neinteresante

e) dormice doar de afirmare

f) altfel ( descrieți cum anume )……….

g) NS/NR

21. Cunoașteți femei divorțate?

a) Da

b) Nu

c) NS/NR

22. Ce tip de relații aveți cu acestea?

a) de rudenie

b) de prietenie

c) doar simple cunoștințe

d)alt răspuns……….

e) NS/NR

23. Cum le descrieți?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

24. Dacă nu cunoașteți o femeie în această situație, ați fi de acord să faceți cunoștință cu una sau să o aveți ca prietenă/ vecină ?

a) Da, mi-aș dori foarte mult să fac cunoștință cu o femeie divorțată.

b) Da, mi-aș dori să fac cunoștință cu o femeie divorțată.

c) Nu, nu aș dori să cunosc o femeie divorțată.

d) Nu, nu aș dori deloc să fac cunoștință cu o femeie divorțată.

e) Alt răspuns……

f) NS/NR

25. În ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații:

Date demografice :

Vârstă : …………

Sex : …………

Ocupație : ………..

Statut marital : …………….

Ultima unitate de învățământ absolvită : …………

ANEXA 3

Tabel 1: Succesul femeii de a-și asuma rolul de mamă și de femeie de carieră ( în procente )

ANEXA 4

Grafic 1 : Vina partenerilor pentru apariția divorțului ( în funcție de sexul respondenților)

Grafic 2 : Cauzele pentru apariția divorțului

ANEXA 5

Grafic 3: Opțiunea femeilor divorțate din prezent( în funcție de sexul respondenților )

Grafic 4: Opțiunea femeilor divorțate din perioada comunistă (în funcție de sexul respondenților)

ANEXA 6

Grafic 5 : Opțiunile femeilor după divorț în perioada comunistă

Grafic 6: opțiunea femeilor după divorț în prezent

ANEXA 7

Grafic 7: Studiile femeii divorțate din perioada comunistă în funcție de studiile respondenților

ANEXA 8

Grafic 8: Studiile femeii divorțate în funcție de studiile respondenților

ANEXA 9

Grafic 9: Mediul de rezidență al femeii divorțate din ziua actuală

Grafic 10: Mediul de rezidență al femeii divorțate din perioada comunistă

ANEXA 10

Grafic 10: Situația materială a femeii divorțate din ziua de astăzi în funcție de nivelul de școlarizare

Grafic 11: Situația materială a femeii divorțate din perioada comunistă în funcție de școlarizare

ANEXA 11

Grafic 12: Gradul de acceptare al femeilor divorțate de către respondenți ce nu au intrat în contact cu acestea

Grafic 13: Tipul de relație pe care îl au persoanele ce cunosc femei divorțate cu acestea

ANEXA 12

Tabel 2: Gradul de acceptare al stereotipurilor atribuite femeilor divorțate