Perceptia Sociala a Familiei, Casatoriei Si Divortului

CUPRINS

REZUMAT………………………………………………………………………………………………………….. 2

CAPITOLUL I Perceția socială a familiei, căsătoriei și divorțului………………………………. 4

Familia și căsătoria ………………………………………………………………………………………… 4

Familia – grup social fundamental. Căsătoria – principal izvor al familiei ……….. 4

Tipuri de familie ………………………………………………………………………………………. 5

Forme alternative ale ale familiei ………………………………………………………………… 6

Concubinajul privit juridic………………………………………………………………………….. 7

Roluri și responsabilități în familie ……………………………………………………………… 8

Principalele funcții ale familiei …………………………………………………………………… 9

Relații implicate de familie ………………………………………………………………………… 10

Divorțul ………………………………………………………………………………………………………… 11

Definirea divorțului …………………………………………………………………………………… 11

Etapele disoluției căsătoriei ………………………………………………………………………… 11

Modificarea atitudinii față de divorț …………………………………………………………….. 13

Efectele divorțului …………………………………………………………………………………….. 14

Evoluția divorțialității în Europa și România ………………………………………………… 15

Valori și atitudini …………………………………………………………………………………………… 16

Receptivitate la emoțiile celorlalți. Valorizarea relațiilor interpersonale …………… 16

Interacțiunea maritală ………………………………………………………………………………… 17

Comunicare ………………………………………………………………………………………………. 17

Violența în familie …………………………………………………………………………………….. 18

Rolurile de vârstă și sex ……………………………………………………………………………… 18

Concluzii generale …………………………………………………………………………………………. 19

CAPITOLUL II Metodologie ………………………………………………………………………………… 21

2.1. Participanți ……………………………………………………………………………………………………. 21

2.2. Instrumente utilizate ………………………………………………………………………………………. 21

2.3. Procedura ……………………………………………………………………………………………………… 21

2.3.1. Variabilele cercetării …………………………………………………………………………………… 21

2.3.2. Metodele utilizate ……………………………………………………………………………………….. 22

2.3.2.1. Metoda chestionarului ………………………………………………………………………………. 22

2.3.2.2. Metoda observației nestructurate ………………………………………………………………… 27

2.3.2.3. Metoda analizei de conținut cantitative ……………………………………………………….. 28

2.3.3. Măsuri de control ………………………………………………………………………………………… 29

CAPITOLUL III Chestionarul ………………………………………………………………………………. 29

CAPITOLUL IV Rezultatele cercetării …………………………………………………………………… 32

CAPITOLUL V Concluzii cercetării ………………………………………………………………………. 38

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………. 42

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………… 43

=== Perceptia Sociala a Familiei, Casatoriei si Divortului ===

REZUMAT

Prin prezenta cercetare ne-am propus sa analizam perceptia sociala asupra familiei, casatoriei si divortului de catre tinerii necasatoriti.

Un obiectiv secundar a fost acela de a observa importanta familei in viata tinerilor. Un alt obiectiv a fost de a analiza daca tinerii doresc ca familia sa se bazeze pe iubire reciproca. Alte obiective secundare au fost analizarea preferintelor tinerilor cu privire la casatorie; observarea acordului tinerilor asupra divortului; analizarea impactului divortului parintilor asupra opiniilor tinerilor cu privire la divort; si de asemenea s-a urmarit a se afla daca tinerii sunt constienti de impactul pe care il are divortul parintilor asupra copiilor.

Ipoteza generala a cercetarii a fost: „Perceptia sociala a familiei, casatoriei si a divortului este influentata de sexul tinerilor necasatoriti si de stabilitatea familiei de provenienta”. Ipotezele de cercetare au fost: 1. „Familia ocupa un loc important in viata tinerilor”; 2. „Tinerii doresc ca familia sa fie bazata pe iubire reciproca”; 3. „Tinerii prefera casatoria”; 4. „Tinerii sunt de acord cu divortul”; 5. „Daca parintii tinerilor au divortat, atunci tinerii ar incerca sa aiba o familie fericita pentru a evita divortul”; 6. „Tinerii sunt constienti de impactul divortului asupra copiilor”.

Variabila dependenta pentru ipoteza generala, dar si pentru ipotezele de cercetare a fost “tinerii necasatoriti”. Variabilele independente pentru ipoteza generala au fost “sexul” si “parintii”. Pentru ipotezele de cercetare variabilele independente au fost urmatoarele: “familia”, “iubirea”, “casatoria”, “divort”, “opinii despre divort” si “constientizarea impactului divortului asupra copiilor”.

Metodele utilizate au fost metoda chestionarului și metoda observației nestructurate pentru culegerea datelor și metoda analizei de conținut ca metodă de prelucrare a datelor.

Am utilizat un design descriptiv transversal.

Subiectii cercetarii noastre au fost alesi in mod aleatoriu din cadrul tinerilor necasatoriti si au participat voluntar. Esantionul a fost format din 57 de subiecti, dintre care 26 de subiecti de sex feminin si 31 de subiecti de sex masculin, 44 de subiecti cu parinti nedivortati si 14 subiecti cu parinti divortati. Paricipantii au avut varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani.

Prin rezultatele obtinute au fost validate ipotezele unu, trei, patru si sase, iar ipotezele doi si cinci au fost infirmate.

CUPRINS

REZUMAT………………………………………………………………………………………………………….. 2

CAPITOLUL I Perceția socială a familiei, căsătoriei și divorțului………………………………. 4

Familia și căsătoria ………………………………………………………………………………………… 4

Familia – grup social fundamental. Căsătoria – principal izvor al familiei ……….. 4

Tipuri de familie ………………………………………………………………………………………. 5

Forme alternative ale ale familiei ………………………………………………………………… 6

Concubinajul privit juridic………………………………………………………………………….. 7

Roluri și responsabilități în familie ……………………………………………………………… 8

Principalele funcții ale familiei …………………………………………………………………… 9

Relații implicate de familie ………………………………………………………………………… 10

Divorțul ………………………………………………………………………………………………………… 11

Definirea divorțului …………………………………………………………………………………… 11

Etapele disoluției căsătoriei ………………………………………………………………………… 11

Modificarea atitudinii față de divorț …………………………………………………………….. 13

Efectele divorțului …………………………………………………………………………………….. 14

Evoluția divorțialității în Europa și România ………………………………………………… 15

Valori și atitudini …………………………………………………………………………………………… 16

Receptivitate la emoțiile celorlalți. Valorizarea relațiilor interpersonale …………… 16

Interacțiunea maritală ………………………………………………………………………………… 17

Comunicare ………………………………………………………………………………………………. 17

Violența în familie …………………………………………………………………………………….. 18

Rolurile de vârstă și sex ……………………………………………………………………………… 18

Concluzii generale …………………………………………………………………………………………. 19

CAPITOLUL II Metodologie ………………………………………………………………………………… 21

2.1. Participanți ……………………………………………………………………………………………………. 21

2.2. Instrumente utilizate ………………………………………………………………………………………. 21

2.3. Procedura ……………………………………………………………………………………………………… 21

2.3.1. Variabilele cercetării …………………………………………………………………………………… 21

2.3.2. Metodele utilizate ……………………………………………………………………………………….. 22

2.3.2.1. Metoda chestionarului ………………………………………………………………………………. 22

2.3.2.2. Metoda observației nestructurate ………………………………………………………………… 27

2.3.2.3. Metoda analizei de conținut cantitative ……………………………………………………….. 28

2.3.3. Măsuri de control ………………………………………………………………………………………… 29

CAPITOLUL III Chestionarul ………………………………………………………………………………. 29

CAPITOLUL IV Rezultatele cercetării …………………………………………………………………… 32

CAPITOLUL V Concluzii cercetării ………………………………………………………………………. 38

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………. 42

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………… 43

CAPITOLUL I. PERCEPȚIA SOCIALĂ A

FAMILIEI, CĂSĂTORIEI ȘI DIVORȚULUI

Societatea tradițională impune individului, ca o cale de integrare in comunitate,dar si de împlinire individuala, întemeierea unei familii. Este urmarit traseul parcurs de om de la familia in care se naște pana la familia pe care si-o întemeiază,fixându-si astfel statutul social. Modelul acesteia este adoptat sau respins in funcție de propria experiență de formare dar si de spiritul epocii.Ca instituție familia, conferă stabilitate unei societați de aceea este protejată prin legi scrise si nescrise. Statul isi asumă responsabilitatea reglării relațiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale.

1.1 Definirea noțiunilor de familie, casatorie si divort.

1.1.1. Familia – grup social fundamental. Casatoria – principal izvor al familiei.

Familia este forma socială de bază întemeiată prin căsătorie, care îi unește pe soți și pe descendenții acestora (copii și/sau alte rude) prin relații strânse de natură biologică, prin drepturi și obligatii morale, juridice, economice, spirituale (ideologice și psihologice) și sociale (incluzând pe cele sexuale). Familia este un grup de rude format prin căsătorie, sânge sau adoptare care trăieste împreună, desfășoară o activitate economico-gospodărească comună .

Din punctul de vedere al sociologiei, familia reprezintă “grupul social fundamental, care asigură menținerea continuității biologice a societății prin procreere, îngrijirea și educarea copiilor, precum și menținerea continuității culturale prin transmiterea către descendenți a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită”. ,,Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile fundamentale ale unei societăți" susține Charles Colson

Familia îndeplinește, în raport cu individul și cu societatea, funcții fundamentale, accentul punându-se pe ansamblul și natura relațiilor manifestate în grup, ca și pe latura dinamico-functională care conferă specificitate familiei, în raport cu alte forme de comunitate.

Relațiile de familie au un caracter de complexitate ce nu îl mai întâlnim la alte categorii sociale, dat fiind că, în cadrul relațiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese.

Căsătoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definită astfel “uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale legii”. Menționăm că actul juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract.

Din această definiție a căsătoriei decurg mai multe caractere: este uniunea dintre un bărbat și o femeie, este liber consimțită, este monogamă, se încheie în formele cerute de lege, are un caracter civil, se încheie pe viață, se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie și se încheie în scopul întemeierii unei familii.

Căsătoria, creând o familie, instituie o nouă entitate socială, care “conferă partenerilor statusuri noi (soț/soție, ginere/noră etc.)” și prilejuiește relații sociale noi, contribuind la structurarea statusului social al partenerilor, cât și la structurarea societății.

1.1.2. Tipuri de familie

Familia nucleară (sau simplă) este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soț, soție) și copiii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Acestă combinație este considerată unitatea minimală panumana a organizării sociale, ea reprezentând nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale.

Familia extinsă (sau lărgită, compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații, astfel încât alături de cuplul conjugal și copiii lor mai pot figura părinții soțului și /sau soției, frații și surorile soțului și/sau soției (cu soții, soțiile și copiii lor), precum și unchi sau mătuși de-ai cuplului. De regulă, într-o familie extinsă traiesc și gospodăresc împreună trei generații: părinții, copiii acestora și părinții părinților.

Familia extinsă modificată – nu desemnează o formă propiu-zisă de structură familială, ci sugerează un fenomen des întâlnit în lumea contemporană. Anume, faptul că în ciuda independentizării cuplurilor nou formate, a separării lor teritoriale de părinți, familia continuă să existe ca familie extinsă, între părinți și copii, frați și surori, bunici și nepoți mentinându-se puternice legături de ordin socio-afectiv în primul rând, dar și economice. Prin despărțirea fizică a membrilor familiei există în principiu posibilitatea de a se diminua disensiunile cotidiene și de a spori semnificația unor evenimente proeminente ale familiei lărgite, cum sunt nașterile, căsătoriile etc. În varianta ei extinsă modificată, familia funcționează ca un întreg în luarea de decizii majore.

Se mai poate face distincție între familia consangvină și familia conjugală.

Prima înseamnă familia din care provin indivizii (tata, mama, frați, surori, bunici), mai precis "legături de sânge ", iar cea de-a doua, familia constituită prin căsătorie (soția, copiii, socrii, cumnații). Familia consangvină este principala sursă de socializare primară, ea oferă și induce copiilor și tinerilor anumite valori, norme, atitudini și comportamente. De aceea ea se mai numește și familia de orientare în timp ce familia conjugală se mai numește și familia de procreere. Adulții – în cea mai mare parte a lor – aparțin concomitent atât familiei consangvine cât și celei conjugale, ceea ce presupune deopotrivă beneficii (individul are cel puțin două grupuri suportive din punct de vedere material și emoțional) și costuri (de multe ori cerințele de rol din partea celor două familii sunt contradictorii).

1.1.3. Forme alternative față de familia clasică

Ele pot fi construite ținând seama de importanța acordată relației maritale precum și descendenților proprii.

a.familia de tip nuclear-marital – care îmbracă de fapt trei aspete distincte: forma tradițională de familie nucleară era cea în care bărbatul muncește în afara gospodăriei, femeia în interiorul ei; în societatea modernă, se poate întâmpla ca bărbatul să aibă grijă de gospodărie, copii etc., și femeia să lucreze în afara casei (cazuri destul de rare) sau ca ambii părinți să lucreze în afara gospodăriei.

b.forme familiale de cooperație – care asigură o securitate colectivă pentru membri neproductivi, împart funcții legate de gospodărie, ajută la rezolvarea problemei singurătății. Diferența acestui tip de familie față de cel tradițional extins este lipsa legăturilor cosangvinice, baza constituind-o interesul reciproc și alegerea voluntară, autoritatea nemaifiind rigidă, ierarhică, arbitrară, structurile acesteia stabilindu-se în jurul celor vârstnici, sau oricum cu mult mai multă experiență

c.familia monoparentală structurată în jurul femeii– este din ce în ce mai frecventă în societățile industrializate, având cauze diferite: divorț, nelegitimitate a copilului, moarte a soțului; acest tip de familie nu este nuclear, din moment ce criteriul principal al familiei nucleare este legătura maritală. Dar nici nu ține de familia extinsă, așa cum se întâmplă în societățile tradiționale. S-a spus că un nivel ridicat al venitului înseamnă și o rată scăzută a divorțurilor, și o rată a existenței copiilor ilegitimi scăzută. Dar această ipoteză s-a dovedit greșită. Femeile care aleg acest tip de familie fac parte din clasele și categoriile înalte ale societății, iar atunci când ele fac parte din categorii joase, șansele de recompunere în sensul unor tipuri de familii nucleară sau extinsă este mai mare. Suporturile proliferării acestui tip de familie, monoparentală, nu este numai unul economic, ci și cultural (subcultrual): în rândul negrilor, spre exemplu, există o disponibilitate crescută a bunicii din partea mamei de a crește copilul nelegitim.

d.familiile de coabitare (concubinaj) – cuplul locuiește laolaltă, fără să existe legături de căsătorie; unul dintre părinți sau ambii sunt părinții biologici sau adoptivi ai copilului;

e.familiile obținute prin recăsătorire – aici adesea locuiesc în aceeași gospodărie copii din căsătorii diferite;

f.familiile „conduse de bunici” – ei sunt cei care cresc copiii, fie că părinții biologici ai copiilor au murit, fie că nu mai au grijă de ei, fie ambii părinți lucrează;

g.familii de homosexuali – respectiv, lesbiene, în care fie un adult, fie doi, uniți prin căsătorie sau nu au grijă de un copil proveenit dintr-o relație heterosexuală, sau au fost adoptați sau concepuți prin proceduri medicale (inseminare artificială)

h.familii comutate – în care unul dintre părinți locuiește și lucrează în diferite state sau orașe; unul dintre părinți are o reședință primară, la care celălalt participă pentru scurte perioade de timp, datorită dificultății de a găsi două slujbe în același oraș sau pentru o aigura o mobilitate geografică mai mare, de la oraș la sat (sau, oricum, de la comunități mai mari la unele mai mici);

i.grupuri familiale realizate prin adopții – este vorba de situațiile în care copiii sunt deferiți unor părinți vitregi, sub supraveghere insituționalizată, de către tribunale sau agenții guvernamentale.

In orice caz, chiar dacă aceste forme proliferează, ele există concomitent cu modelul familiei cu doi părinți și copii, care se pare că este în continuare un prototip al relației interumane.

1.1.4. Concubinajul privit juridic

Potrivit Codului Familiei, în România statul ocrotește căsătoria și familia, apară interesele mamei și copilului și recunoaște căsătoria încheiata în fața ofițerului de stare civilă. Legislația din România nu recunoaște concubinajul ca formă de conviețuire, neexistând un semn de egalitate între concubinaj și căsătoria încheiată legal.

Potrivit unor studii, după revoluție, a crescut foarte mult numărul persoanelor care trăiesc în concubinaj. Astfel, în 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri necăsătorite, iar în 2001 ponderea acestora ajunsese la 26%. În ceea ce privește căsătoriile, numărul acestora a scăzut de la 193.000 în 1990 la numai 136.000 în 2000. Sociologii spun că cea mai importantă cauză a concubinajului este sărăcia și lipsa de perspective economice din ultimii ani.

Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales din cauza numărului mare de copii născuți din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda cu 65% dintre copii proveniți din relații de concubinaj, urmată de Danemarca și Suedia cu 55%, în timp ce în Marea Britanie proporția este de 40%.

Aplicarea prin analogie a dispozitiilor legislatiei familiei privitoare la raporturile dintre soti la relatiile dintre concubini nu este admisibila din punct de vedere legal la noi in tara.

Concubinajul nu oferă celor doi soți o serie de drepturi și obligații precum obligația de fidelitate, sprijin reciproc precum și dreptul de a purta un nume.

Copiii născuți în timpul concubinajului sunt egali în drepturi cu copiii născuți în timpul căsătoriei. Copilul din afara căsătoriei a cărei filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească are aceeasi situație legală ca și copilul din căsătorie, bucurându-se de aceleași drepturi legale ca un copil din căsătorie.

1.1.5. Roluri și responsabilități în familie

Rolurile din familie sunt tipare de comportament prin care membrii familiei îndeplinesc anumite funcții și prin care sunt îndeplinite anumite nevoi ale acestora.

Părintii îi facilitează copilului însușirea unor cunoștințe, deprinderi, atitudini și asigurarea unor condiții de trai satisfăcătoare care să permită dezvoltarea copilului în conformitate cu potențialul său. Părinții au de asemenea rolul de a disciplina copilul.

Rolurile se modifică în timp, în funcție de vârstă și de stadiul în care se află familia. Astfel, avem două tipuri de roluri: roluri instrumentale și roluri afective.

Roluri instrumentale – comportamente care vizează asigurarea resurselor fizice (hrană, îmbrăcăminte, locuință), a celor care permit luarea de decizii, și managementul familiei precum și facilitatea însușirii unor abilități emoționale, fizice, educaționale și sociale.

Roluri afective – permit asigurarea suportului emoțional și încurajarea membrilor familiei.

1.1.6. Principalele functii ale familiei

Regularizarea comportamentului sexual

Aproape fără excepție, pe întreg globul pământesc nu se permit relații sexuale întâmplătoare, practicându-se tabuul incestului, care interzice relații sexuale (și mariajul) între rudele apropiate, deși persoanele considerate ca atare diferă mult de la o cultură la alta.

Reglementarea modelelor reproducerii

Pentru a supraviețui, orice cultură trebuie să-și reproducă (biologic) indivizii. Reglementând unde, când și cu cine pot intra indivizii în contact sexual, societatea, prin familie, indică și modelele de reproducere sexuală. Permițând sau interzicând anumite forme de mariaj (mai multe soții sau mai multi soți, de exemplu), promovând o anume concepție despre divorț și recăsătorie, societatea și familia încurajează sau descurajează reproducția.

Organizarea producției și a consumului (funcția economică)

În societățile preindustriale sistemul economic social depindea în mod esential de funcția productivă a familiei (gospodăriile țărănești, atelierele meșteșugărești). În societățile industriale și postindustriale funcția principală economică a familiei este cea de consum.

Deși, și această funcție s-a diminuat, consumul de hrană și alte necesități are loc în familie ca unitate distinctă și, ea presupune o anume organizare bugetară (repartizarea cheltuielilor) a grupului familial. Cu cât veniturile familiale sunt mai mici, cu atât problema bugetului e mai stringentă, implicând dispute familiale (până la un punct însă, pentru ca în condțtiile de sărăcie, cheltuielile trebuiesc afectate în întregime subzistenței biologice a membrilor familiei, astfel încât nu se pune acut problema controverselor în decizii).

Socializarea copiilor

Societatea trebuie să se reproducă nu numai biologic ci și social, în sensul asigurării unor condiții ca viitorii ei membrii să-și însușească valorile pe care ea le promovează, să fie capabili să îndeplinească muncile ce se cer, să aibă comportamente dezirabile social. Familia este un context propriu pentru socializarea copiilor – și aproape universal -, fiind înzestrată cu mijloace eficiente de control și cunoscând bine personaliatea copilului.

Oferirea unui fundal socio-afectiv

Ființa umană are nevoie de hrană și îmbrăcăminte, dar și de afectivitate și protecție. Simțim nevoia de a fi printre acei semeni ai noștri care ne oferă căldura sufletească, ajutor în momentele dificile ale vieții, confort psiho-spiritual. Deși și alte genuri de grupuri sociale îndeplinesc astfel de cerințe, familia apare ca fiind fundalul socio-afectiv cel mai relevant, absorbind pozitiv bucuriile și necazurile noastre, oferind protecție materială și spirituală.

Acordarea directă, nemijlocită a statutului social

Prin faptul că s-a născut într-o familie, individul moștenește bunuri materiale și o poziție socială recunoscută (clasă socială, identitate etnică, religioasă, " blazon "). Familia contribuie la dobândirea statutului și indirect, prin școlarizare, de exemplu.

1.1.7. Relații implicate de familie

Familia implică următoarele tipuri de relații:

1.dintre soți, ca efect al căsătoriei;

2.dintre ascendenți și descendenți, ca rezultat al procreării;

3.dintre descendenți (frați-surori);

4.dintre alte persoane care fac parte din familie (bunici-nepoți, socri-gineri).

Ralph Linton, sociolog și antropolog enumeră câteva particularități ale vieții de familie:

1.familia își are originea în căsătorie;

2.constă din soț, soție și copii născuți din uniunea lor;

3.grupul este unit prin drepturi și obligații morale, juridice, economice, sociale, incluzând și drepturile sau interdicțiile sexuale.

Realitatea contemporană de astăzi a prezentării tipurilor de familie se caracterizează printr-o mare diversitate, comportamentele persoanelor care le compun (parteneri și copii) sunt diferite în situații diferite, toate însă prefigurând familia cu aceleași funcții binecunoscute: de reproducere, economică, de socializare/integrare socială și coeziune și solidaritate conjugală.

Ele sunt universal valabile, în spațiu și timp, pentru toate tipurile de familie, deoarece toate caută să satisfacă cerințele cu privire la viața sexuală a partenerilor cuplului conjugal, la procrearea copiilor și la asigurarea necesităților igiencio-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor familiei; la acumularea unor venituri pentru întreg colectivul familiei și organizarea unei gospodării; la asigurarea educației și socializarea primară a copiilor; la ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste și respect între părinți și copii, între frați și surori, față de bătrânii din familie sau față de bolnavi și infirmi.

Aceste funcții se întrepătrund la nivelul familiei, dar ele se continuă și în plan social general. Membrii familiei își dezvoltă personalitatea și se socializază și integrează corespunzător în viața socială.

1.2.Divorțul

1.2.1.Definirea divortului

Divorțul este un fenomen psihosocial complex, reprezintă forma finală a desfacerii vieții conjugale, modificând viața partenerilor și a descendenților acestora. El antrenează stadii tensionale, conflicte, frustrări și insatisfacții ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronunțarea instanțelor de judecată.

Divorțul poate fi determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, religioși care acționează la nivelul partenerilor, în interiorul cuplurilor și în afara acestora.

Temeiul divortului consta in indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

existența unor motive temeinice, apreciate de instanța judecatorească;

aceste motive să fi vătămat grav raporturile dintre soți încât continuarea căsătoriei să fie vădit imposibilă;

imposibilitatea continuării căsătoriei să existe pentru cel care cere desfacerea ei.

1.2.2. Etapele disoluției căsătoriei

Stările conflictuale și eroziunea

Acestea pot apărea mai devreme sau mai târziu având efecte de disoluție și eroziune a vieții conjugale prin manifestarea satisfacției față de conviețuirea în cuplu. Femeile invocă: alcoolismul soților, agresivitatea fizică, lipsa de comunicare. Bărbații invocă: lipsa de afecțiune și înțelegere, agresivitatea verbală și infidelitatea.

Încetarea relațiilor sexuale

Este o urmare firească a stărilor conflictuale și o cale spre separare sau divorț. Toate cazurile de separare duc la divorț.

Disoluția legală

Este forma definitivă a ruperii relației conjugale, consfințirea juridică a acestei stări de fapt.

Cercetarile desfășurate de-a lungul vremii au evidențiat existența unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres, care grupate după natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi:

conflicte familiale:

conflictul copilului cu autoritatea părinților, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitată de părinți, fie depresia ca urmare a dezinteresului părinților față de copil;

conflictul copilului cu ceilalți frați datorită concurenței afective existente între ei, a intereselor divergente etc.;

conflictul conjugal generat de exercitarea autorității unuia dintre soți, diverse probleme maritale, educația și îngrijirea copiilor etc.;

conflictul paraconjugal cu socrii, părinții sau rudele apropiate;

pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorțuri;

conflicte profesionale ce sunt generate de activitățile profesionale excesive; lipsa relaxării; odihna insuficientă; diferiți factori perturbatori ai activității, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilități profesionale care depășesc posibilitățile; insuccese; nerespectarea termenelor limită;

conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuință, criză de timp, poluarea sonoră, accidentele, șomajul, unele programe TV și chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;

conflicte din sfera vieții intime: complexe de inferioritate, dificultăți de integrare socio-familială, insatisfacția legată de unele trebuințe biologice, tristețe datorită subsolicitărilor sau monotoniei din viața personală.

Factori interni ce pot genera divorțul

Experiența premaritală a partenerilor și atitudinea lor reciprocă față de aceasta. Diferențele mari de experiență premaritală constituie un factor puternic ce împiedică realizarea solidarității familiale.

Motivația căsătoriei și modul de încheiere a căsătoriei (căsătorii motivate de avantaje economice, sociale sau căsătorii impuse).

Vârsta la căsătorie și diferențele de vârstă între soți.

Heterogenitatea cuplului familial în raport cu mediul de proveniență al soților, nivelul de instrucție, profesiunea, trăsăturile psihice și temperamentale.

Poziția femeii în societate și în familie. Dacă soția este dependentă din punct de vedere economic față de soț, divorțialitatea este scăzută. Dacă ea este independentă din punct de vedere economic nu mai acceptă unele relații familiale și astfel cuplul se îndreaptă spre divorț.

Incompatibilități psihice și temperamentale ale partenerilor.

Insatisfacții emoțional-afective și sexuale.

Infidelitatea.

Comportamentele agresive.

Alcoolismul unuia dintre parteneri.

Factori externi care pot genera divorțul

Apariția și menținerea unor dezechilibre demografice între numărul femeilor și numărul bărbaților într-o anumită zonă sau colectivitate.

Creșterea volumului migrațiilor și urbanizarea.

Diminuarea controlului social care duce la aprecierea că viața de familie este o problemă strict personală.

Condițiile economice generale pot favoriza indirect disoluția unor cupluri.

Factorii externi care favorizează disoluția solidarității familiale nu produc aceste efecte decât dacă acțiune lor se combină cu cea a unor factori din interiorul familiei.

1.2.3. Modificarea atitudinii față de divorț

Modificarea factorilor care asigură stabilitatea familiei a fost însoțită și de o modificare a atitudinii față de divorț. Modificările de atitudine pot fi constatate în cadrul instituțiilor sociale și a societăți întregi. Dintr-o anchetă din anii 80 făcută în Franța a reieșit că tinerii aveau o atitudine favorabilă față de divorț în comparație cu generațiile vârstnice iar bărbații și femeile au atitudini relativ similare.

În România s-a constatat o atitudine mai favorabilă divorțului la tineri decât la persoanele vârstnice și în cadrul familiilor de muncitori. Înainte de 1990 intelectualii aveau o atitudine restrictivă față de divorț fiind influențați de normele și valorile promovate atunci. După 1990 au început să manifeste o atitudine mai favorabilă față de divorț.

Factorii direcți și cei mai vizibili care determină disoluția cuplurilor sunt conflictele familiale provocate de divergențele mari între așteptări și realizări, temperamentele și comportamentele, inadaptarea sexuală, infidelitatea, intervenția nedorită a rudelor și dificultăți materiale. Un alt factor de disoluție este separarea teritorială a locurilor de muncă. Diminuarea sau absența relațiilor zilnice dintre soți favorizează relațiile extraconjugale.

Factorii analizați până acum nu sunt cauze nemijlocite ale divorțului. Ei acționează prin intermediul percepțiilor lor de către soți, prin atitudinea pe care aceștia o adoptă. În medii familiale diferite, acești factori pot să ducă sau nu la divorț. În hotărârea de a divorța importantă nu este numai realitatea, ci și percepția subiectivă a acestei realități.

1.2.4. Efectele divorțului

Divorțul prin complexitatea sa antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcțiilor familiei. Funcțiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, în cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare de cele mai multe ori negativă. Divorțul are ca efect pierderea funcției psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relațiilor formale și informale ale partenerilor. Divorțul produce efecte numai pentru viitor.

În cazul divorțului responsabilitățile paterne sunt preluate de părintele căruia i s-a încredințat minorul. Există mai multe variante pentru restructurarea familiei:

O nouă persoană vine în familie preluând îndatoririle partenerului absent.

O nouă persoană intră în familie preluând rolurile conjugale dar nu și pe cele parentale.

O nouă persoană intră în familie realizând o parte din rolurile de partener fără a participa ca soț.

Multe familii se vor reconstrui printr-o nouă căsătorie.

Efecte asupra descendenților

Divorțul are efecte traumatizante asupra foștilor parteneri, dar mai ales asupra copiilor în cauză. Aceștia din urmă riscă să rămână cu o serie de traume în urma separării de unul din părinți, intervenind un gol relațional, chiar și complexe de stigmatizare și inferioritate socială.

Deși diminuarea funcțiilor familiei este evidentă, iar divorțialitatea accentuată, totuși familia rezistă ca una din instituțiile fundamentale și este posibil, din cauza agravării disfuncțiilor societății, ori să se destrame, ori să se transforme într-un bastion al supraviețuirii.

Divorțul are de multe ori efecte negative asupra minorului afectând echilibrul psihic al acestuia. Securitatea afectivă a minorului este grav afectată, fapt ce se poate concretiza în conduite specifice bazate pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performanțe școlare scăzute sau acte deviante și delicvente. Influențează negativ socializarea morală a copiilor și duce la apariția unor deprinderi deviante. Apar atitudinile de respingere sau agresiune față de căsătorie manifestate de cei care provin din cupluri divorțate. “Putem aprecia că divorțul parental provoacă o slăbire a relațiilor dintre părintele plecat și urmaș, menținut de cele mai multe ori la situația unui părinte simbolic-mamă sau tată- la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale.

Divorțul determină pentru membrii familiei importante consecințe pe plan economic, social, psihic și juridic. Chiar dacă divorțul are în prezent consecințe mai puțin dramatice asupra celor care divorțează, chiar dacă din punct de vedere economic copii ai căror părinți au divorțat au mai puțin de suferit, divorțul continuă să antreneze tulburări emoționale puternice. Pentru societate, divorțul constituie o rezolvare democratice a dorințelor cetățenilor, o posibilitate de evitare a traumelor unor cupluri cu relații conflictuale și de evitare a disfuncționalităților educaționale ale unor asemenea relații asupra copiilor minori și posibilității de constituire a unor cupluri normale, funcționale. Asigurarea stabilității familiilor, scăderea ratelor divorțialității, evitarea consecințelor sociale ale instabilității cuplurilor nu se pot realiza decât acționând în această direcție.

1.2.5.Evoluția divorțialității în Europa și în România

În Europa rata divorțialității s-a dublat sau chiar s-a triplat în ultimii 30 de ani (Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elveția, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). În țările în care familia a suportat cele mai profunde transformări: atitudinea față de căsătorie, comportamentul nupțial, fertilitatea, situația femeii în familie și în societate, divorțialitatea înregistrează cele mai ridicate niveluri. Din anul 1950 până în 1995 s-a înregistrat o reducere a duratei medii a căsătoriei în momentul divorțului de la 12-15 ani la 8 ani.

România are una din cele mai scăzute rate ale divorțialității. Până în 1965 rata divorțialității a crescut continuu ajungând până la 2 la mie. Prin stabilirea unor reglementări legislative rata divorțialității s-a menținut sub 1 la mie până în 1974, iar după această dată a oscilat în jurul valorii de 1,5 la mie. După 1990 rata divorțialității a început să crească dar nu a atins cotele din Europa de Nord.

În România acest fenomen nu are o distribuție teritorială omogenă. În București, rata divorțialității a fost în mod constant de două ori mai mare decât media la nivel național. În ultimele două decenii ratele cele mai mari s-au găsit în București și județele Timiș, Brașov, Galați, Prahova, Arad și Hunedoara, iar cea mai scăzută rată a fost în: Botoșani, Olt, Ialomița, Buzău, Sălaj, Tulcea și Vaslui.

1.3. Valori și atitudini

1.3.1. Receptivitate la emoțiile celorlalți. Valorizarea relațiilor interpersonale

Afecțiunea intrafamilială este percepută diferit în societăți diferite: cele tradiționale țin mai puțin seama de acest aspect, preferând căsătoriile aranjate.

Motivația : dependența economică completă a tinerilor, întărită de definițiile culturale rigide și de un control social extrem de riguros, au reprimat spontan sau au sancționat negativ toate „deviereile” de la regula căsătoriei. O altă explicație: larga răspândire a relațiilor sexuale premaritale în societățile timpurii reduce intensitatea afecțiunii la nivelul cuplului. Cele moderne fac din afecțiune un criteriu esențial în întemeierea familiei, este cel care ar aigura stabilitatea structurală și funcțională a acesteia.

Sociologic: alegerile maritale în societățile moderne sunt de regulă restrânse la indivizi de clasă similară, de rasă, religie, origine etnică și nivel educațional similare; conceptualizat, acestea este principul omogamiei în alegerea maritală; de asemenea, alegerile maritale sunt influențate de apropierea dintre potențialii soți. Totuși, criteriile acestea nu mai pot fi folosite exclusiv astăzi, în perioada unei imense mobilități geografice și a expunerii indivizilor la contacte cu oameni din culturi diferite.

Psihologic: motivațiile alegerii maritale adesea au fost traduse în termeni de „atracții ale extremelor” – indivizi cu trăsături de personalitate complementare, cu trebuințe diferite sau cu o intensitate diferită a acesleiași trebuințe, caută să intre într-o relație afectivă; totuși, nu aceasta este singura explicație posibilă. Testele proiective, spre pildă, pot oferi mult mai multă informație despre aspectul relevat mai sus, dar ele sunt mai costisitoare și cer mult mai mult timp pentru efectuare ; de aceea, nu se pot aplica pe o mulțime de oameni, așa cum se întâmplă cu chestionarul sociologic, dar care, încă o dată, nu poate pătrunde în profunzimea fenomenului.

1.3.2. Interacțiunea maritală

Segregarea rolurilor maritale – asemănătore ca flexibilitate în definirea roluluilor genurilor în societățile cel mai puțin tehnologizate și în cele cel mai înalt tehnologizate. În societatea agrară diferențierea rolurilor pe genuri tinde să fie mai pronunțată.

In societățile tradiționale, femeilor le sunt asociate funcțiile expresive (reducerea conflictului, asigurarea confortului și al suportului emoțional pentru membrii familiei), bărbaților funcțiile instrumentale (autoritate, conducere, puteri disciplinare); totuși, familia nucleară devine în timp o unitate expresivă mai largă, cu o autoritate împărtășită și mult mai negociativă.

Segregarea rolurilor maritale în societățile înalt industrializate diferă conform clasei și conform stadiului în ciclul familial. Păturile superioare ale clasei de mijloc, în societatea urbană, sunt mai puțin tradițional în acest aspect, păturile de jos ale clasei mijlocii sunt la un nivel intermediar, iar clasa muncitoare, care este apropiată de originile sale rurale, este cea mai tradițională.

1.3.3. Comunicarea

Devine o valoare importantă în căsătoriile moderne, mult mai importantă decât în societățile tradiționale. Păturile de sus ale clasei mijlocii sunt cele mai „deschise” către comunicare, dar ele reprezintă o tendință care se răspândește la nivelul întregii societăți;

Familia modernă, din ce în ce mai mult, este mult mai spontană, mai puțin represivă, și mai puțin inhibată în relația părinte-copil, soț-soție etc; comunicarea în societățile moderne induce egalitate.

În societățile moderne, rata crescută a divorțurilor este folosită ca argument al dispariției familiei; de fapt, ca entitate socială familia nu dispare, cel mult își găsește forme mai „eficiente” și mai flexibile de existență. Motivația: odată cu creșterea nivelului de industrializare, statutul femeii crește; crește și posibilitatea obținerii unei slujbe cu care să se autoîntrețină; creșterea urbanizării și mobilitatea geografică care diminuează efectivitatea controlului social familial, comunitar, religios; așteptările psihologice în căsătorie sunt mult mai greu de dobândit decât scopurile tradiționale ale cooperării economice și ale supraviețuirii fizice.

Indivizii divorțați din societățile moderne nu sunt absorbiți în structuri familiale extinse; refugiul este fie singurătatea, fie recompunerea relațiilor maritale.

1.3.4.Violența familială – expresie a non-comunicării la nivel familial

Violența familială poate apărea ca urmare a lipsei de comunicare la nivel familial (unul din factorii potențial explicativi). Multă vreme considerată a ține de spațiul privat, aparținînd exclusiv familiei sau comunității imediate din care aceasta face parte, astăzi atenția publică față de acest spațiu privat a crescut și odată cu ea și responsabilitatea factorilor de decizie (politici) cu privire la această problemă.

Tradițional, violența în familie este cercetată la nivelul violenței bărbatului față de femeie, deci asupra “sexului slab”. Ea este considerată victima “tipică”, alături de abuzurile de tot felul împotriva copiilor. Destul de recent, datorită fenomenului de amploare au început să fie studiate și alte forme ale violenței familiale, precum agresiunea copiilor față de părinți, cele asupra bărbaților și diferendele violente dintre frați.

Toate contactele copilului cu lumea exterioară se operează prin intermediul unor persoane sexuale – tată, mamă – cu o semnificație afectivă anumită atribuită fiecăruia, aceștia manifestânnd conduite/atitudini diferite, determinate de apartenența lor sexuală – de timpuriu, individul învață să se raporteze complementar la cele două sexe, este un individ polarizat in punct de vedere sexual.

Categoriile sexuale reprezintă o diferențiere universală a indivizilor, o realitate a existenței celor două sexe care se impune fiecăruia. Conștiința apartenenței la o rasă, la o clasă, un mediu profesional etc. poate exista sau nu, te poți sustrage unei astfel de “poziționări”, dar conștiința apartenenței la un sex există întotdeauna (așa cum există, și problemele puse de celălalt sex).

1.3.5. Rolurile de vârstă și sex

Rolurile de vârstă și sex marchează profund procesul de maturizare și de socializare a individului. Bărbat și femeie au o semnificație diferită pentru fiecare sex, ceea ce face comunicarea autentică destul de dificilă. Cum nu se pot pune unul în locul celuilalt, cei doi parteneri ai cuplului conjugal care interacționeză continuu recurg la mijloace empatice pentru ajunge la o comunicare veritabilă și pentru a o facilita, pentru a dobândi opinii asupra modurilor de reacție, atitudinile și conduitele celuilalt.

Familia este construită în imaginarul social contemporan ca un spațiu în care indivizii pot și ei înșiși, grație relației cu partenerul lor. Viața familială transformă deci identitatea consorților, fie că sunt conștienți, fie că nu sunt conștienți de aceasta, rezultând un „eu conjugal”. În aceasta constă și utilitatea familiei: ajută pe fiecare membru să se construiască ca persoană autonomă (putem deci adăuga o nouă funcție familiei, alături de cele „tradiționale”, anume cea de construire a identității personale). Dar acest fapt se întâmplă diferențiat, în funcție de ierarhia socială: clasele medii și superioare caută să se valorizeze printr-o logică a distincției, devalorizând bunurile sau valorile apreciate în sfera socială în care există la un moment dat.

În ciuda progresului său intelectual, omul nu a învățat prea multe în ceea ce privește conviețuirea în armonie cu natura ori cu semenii. El înca nu știe cum să înlăture confuziile din jurul său, produse de propria sa vanitate și în general cele ce apasă întreaga omenire. După cum bine știm, familia reprezintă primul mediu organizat în care este angajat individul și, ea are cea mai îndelungată influență asupra devenirii omului. Această instituție se bazează pe alegerea reciprocă a partenerilor de viață. Are originea în căsătorie și constituie unul din cele mai complexe micro-sisteme sociale.

1.4. Concluzii generale

Căsătoria este o problema personală și individuală a fiecăruia și care poate fi corect rezolvată numai de cei care sunt personal implicați. O instituție (căsătoria, familia) ce se vrea constructivă are astfel, de suferit deoarece fiecare individ ce aderă la această formă de comunicare – familie, aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutume, transferându-le partenerului, marcând relația dintre cei doi.

Epoca industrială și mai ales cea postindustrială au afectat în mod serios funcționalitatea familiei, o serie dintre aceste funcții fiind într-un declin accentuat, iar familia însăși într-o mare criză. Putem exemplifica astfel: a) funcția de socializare a fost diminuată prin apariția instituțiilor de educație și apariția mijloacelor media; b)funcția afectivă este tot mai puțin resimțită datorită înstrăinării partenerilor.

Acest declin, al funcțiunilor unei familii, determină creșterea spectaculoasă a cazurilor de divorț, ca mijloc de desfacere a căsătoriei, dar și apariția unor moduri diferite de viețuire și conviețuire.

În esență, divorțul este cauzat de incompatibilitatea partenerilor. Starea de incompatibilitate este, practic, certă în cazul în care unul din parteneri este perceput ca “om rău”, prin aceasta întelegându-se insuportabil.

Divorțul este precedat de perioade de insatisfacție, trăită tacit de parteneri, pentru un timp, ca apoi să apară reproșuri, imputări reciproce și implicit destăinuiri față de alții, toate acestea ducând la deteriorarea cuplului conjugal. Putem identifica apoi și o perioadă de confruntare și de separare, ce apare până la pronunțarea divorțului, chiar dacă partenerii împart aceeași locuință.

Statistic vorbind, divorțul este inițiat în majoritatea cazurilor de femei.

Căsătoria, ca bază a familiei, nu constituie numai o problemă de ordin personal, nu intereseaza numai pe cei doi soți, ci și societatea. În toate relațiile de familie trăiește un interes social. Caracterul social al căsătoriei face ca voința soților să nu poată constitui prin ea însăși un temei suficient pentru desfacerea ei (soarta căsătoriei nu poate fi lăsată numai la latitudinea soților). Imposibilitatea de a continua căsătoria, datorată unor motive temeinice, se constată de către autoritatea de stat competentă.

Fundamentul stabilității căsătoriei îl constituie esența morală a acesteia, adică afecțiunea și înclinația reciprocă a soților, completată de sentimentul datoriei morale față de familie și societate și cu comunitatea spirituală dintre soți. În principiu în căsătorie se realizează armonia dintre datoria morală a soților și sentimentele și înclinațiile reciproce. Faptul că divorțul este permis, numai pentru motive bine întemeiate, verificate de organul de stat competent, atrage atenția asupra importanței pe care o prezintă căsătoria și asupra răspunderii pe care și-o asumă partenerii prin încheierea ei.

Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu-și pot menține solidaritatea realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au.

În societățile europene, datele statistice arată că familia este în prezent mai puțin stabilă decât era cu câteva decenii în urmă, a crescut rata divorțialității și a scăzut durata medie de conviețuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat într-o lungă perioadă de criză

CAPITOLUL II – METODOLOGIA CERCETĂRII

Participanții

Subiecții cercetării noastre au fost aleși în mod aleatoriu, din cadrul tinerilor necăsătoriți. Eșantionul nostru a fost format din 57 de subiecți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 31 de ani, dintre care 26 subiecți de sex feminin și 31 subiecți de sex masculin; 44 subiecți cu părinți nedivorțați și 13 subiecți cu părinți divorțați.

Tinerii au fost întrebați dacă vor să participe la un studiu cu privire la modul de percepere a familiei, căsătoriei și divorțului. Li s-a explicat că vor completa un chestionar alcătuit din 16 întrebări. S-a garantat confidențialitatea răspunsurilor. Subiecților li s-a spus de asemenea că răspunsurile trebuie să corespundă opiniilor personale, că nu există răspunsuri bune sau greșite, și că chestionarul trebuie completat în totalitate.

Nu li s-a oferit nici o formă de recompensă, fiind motivați doar de dorința de a-și ajuta prietenii în realizarea cercetării propuse.

Designul cercetarii se bazează pe eșantionare aleatorie.

Instrumente utilizate

În realizarea studiului s-a folosit metoda chestionarului, iar pentru prelucrarea datelor statistice s-a folosit programul SPSS (statistica pentru științele sociale).

Chestionarul s-a aplicat atât în forma creion-hârtie, cât și într-o formă electronică (prin e-mail). În forma creion-hârtie s-a aplicat la 34 de subiecți, iar în forma electronică la 23 de subiecți. În cazul subiecților cărora li s-a aplicat chestionarul în forma creion-hârtie s-a putut folosi metoda analizei structurate.

2.3. Procedura

2.3.1. Variabilele cercetării

Variabila dependentă: tinerii necăsătoriți.

Variabilele independente:

familia

iubirea în cadrul familiei

concubinajul

divorțul

opinii despre divorț

conștientizarea impactului divorțului părinților asupra copiilor

Variabile intermediare: sexul, stabilitatea familiei de proveniență.

2.3.2. Metode utilizate

În acest studiu a fost utilizată cercetarea cvasiexperimentală descriptiv cantitativă.

Cercetare cvasiexperimentală –este considerată ca atare având în vedere relația ce s-a stabilit între cercetător și subiect; în cadrul acestui tip de cercetare, cercetătorul a chestionat participanții, dar nu a intervenit pentru a provoca reacții.

Cercetare de tip cantitativ – acest tip de studiu a permis controlul rezultatelor și generalizarea lor.

Cercetare de tip descriptiv transversal – având ca scop descrierea evoluției unor evenimente psihice; nu am folosit metoda experimentală. Am folosit următoarele metode:

Metoda chestionarului

Metoda observației nestructurate

Metoda analizei de conținut

2.3.2.1. Metoda chestionarului

Metoda chestionarului oferă o mai mare obiectivitate a rezultatelor si prezintă avantajul timpului relativ scurt de culegere a datelor.

Lucrarea aceasta se bazează pe șase ipoteze cărora le corespund una sau mai multe întrebări din chestionar, acestea definind o anumită variabilă pe care o avem în vedere:

Prima ipoteza sustine că familia ocupă un loc important în viața tinerilor. (vezi întrebările 1, 2 și 3).

A doua ipoteză urmărește să arate importanța iubirii în viața tinerilor, pentru a fi fericiți. (vezi întrebarea 4).

A treia ipoteză dorește să demonstreze că tinerii doresc să se căsătorească. (vezi întrebările 5, 6, 7 și 8).

A patra ipoteză introduce ideea potrivit căreia tinerii sunt de acord cu divorțul. (vezi întrebările 9, 12 și 16).

A cincea ipoteză susține că dacă părinții tinerilor au divorțat, atunci tinerii ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul. (vezi întrebarea 11).

A șasea ipoteză urmărește să arate că tinerii sunt conștienți de impactul pe care îl are divorțul părinților asupra copiilor. (vezi întrebările 13, 14 și 15).

Întrebările chestionarului

Întrebarea 1 : Ce domeniu este mai important în viața dvs: familia sau munca?

Pentru această întrebare, am enumerat mai multe variante de răspuns (familia, munca, amândouă sunt la fel de importante, nici unul – sunt alte domenii mai importante), dintre care subiecții aveau posibilitatea de a lege doar una dintre acestea.

Întrebarea a fost în așa fel concepută pentru a se stabili dacă familia are sau nu un loc important în viața tinerilor, sprijinind astfel prima ipoteză. Observându-se din alte studii că munca este de asemenea importantă, pentru majoritatea oamenilor, ne-am axat pe aceste două domenii (familia și munca). Însă le-am oferit subiecților posibilititatea să aleagă și altă variantă decât cele două, prin alegerea variantei „d) nici unul – sunt alte domenii mai importante”, în cazul în care pentru ei există alte domenii care sunt mai importante decât familia și munca. De asemenea le-am oferit posibilitatea să aleagă varianta „c” în care familia și munca sunt la fel de importante.

Întrebarea 2: Considerați că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viață?

Această întrebare a fost concepută pentru a se observa dacă tinerii doresc să aiba un partener de viață și dacă realizează rolul pe care îl are partenerul de viață în satisfacția familială. Dacă tinerii consideră că pentru a fi fericit este nevoie de a avea un partener de viață, atunci se poate concluziona că familia ocupă un loc important în viața lor, confirmându-se ipoteza.

Pentru această întrebare au fost folosite trei variante de răspuns (da, nu, într-o oarecare măsură). A fost aleasă și varianta de răspuns “într-o oarecare măsură” deoarece unii tineri pot să considere că fericirea nu depinde în mod exclusiv de existența unui partener de viață, pentru că poți să fi fericit și fără, și cu un partener de viață, dar nici nu pot exclude în totalitate existența unui partener de viață în realizarea fericirii. Astfel prin această variantă li s-a oferit posibilitatea să aleagă calea de mijloc. Cu toate acestea, dacă a fost aleasă această variantă de răspuns, atunci are aceași valoare ca și răspunsul “da”.

Întrebarea 3: Considerați că pentru a fi fericit în viața de familie este nevoie de a avea copii?

Pentru această întrebare s-au folosit trei variante de răspuns: “da”, “da, dar după realizarea profesională”, “nu”. Ținând cont că pentru a avea un copil este nevoie și de a avea posibilitatea materială de a-l crește și întreține, tinerii doresc mai întâi să se realizeze profesional și pe urmă să aibă copii, subiecților li s-a oferit posibilitatea de a răspunde astfel, nefiind obligați să aleagă da sau nu. Însă această variantă de răspuns, are aceași valoare ca și varianta “da”.

Scopul acestei întrebări a fost de a demonstra rolul copiilor în satisfacția din viața familială pe care tinerii plănuiesc să o formeze. Această întrebare servește primei ipoteze, deoarece familia este formată, pe lângă un partener de viață și de copii, iar dacă tinerii se gândesc că fericirea din viața familiă depinde și de existența unui copil, atunci familia este iar plasată pe un loc important în viața subiecților.

Întrebarea 4: Care considerați că sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie să fie fericită?

La această întrebare subiecții au fost nevoiți să noteze cu cifre în dreptul variantelor de răspuns, în ordinea importanței lor, 1 fiind cel mai important, și 9 cel mai puțin important. Variantele de răspuns au fost: fidelitate, încredere reciprocă; locuință proprie; condiții bune de locuit; copii; potrivire sexuală; iubire reciprocă; bani; sprijin reciproc. Ordinea a fost în așa fel stabilită astfel pentru a nu influența subiecții, și pentru a-i face să se gândească la importanța fiecarui lucru în fericirea familială.

Această întrebare a fost concepută pentru a se stabili dacă iubirea este cel mai important lucru în fericirea familială, fiind baza ipotezei a doua. Un alt rol al acestei întrebări, este de a afla ponderea celorlalți factori în fericirea familială.

Întrebarea 5: Sunteți de acord cu afirmația: “Căsătoria este o instituție învechită”?

Această întrebare servește ipotezei a treia, având două variante de răspuns (“da”, “nu”). Prin această întrebare s-a dorit a se afla ce părere au tinerii despre căsătorie, dacă o consideră ca fiind învechită sau nu.

Întrebarea 6: Preferați concubinajul sau căsătoria?

Această întrebare corespunde de asemenea ipotezei a treia. Subiecții au trebuit să aleagă o variantă de răspuns, din cele patru (căsătoria, concubinajul, nici una – prefer celibatul, concubinajul urmat de căsătorie).

Rolul acestei întrebări este de a stabili dacă tinerii preferă concubinajul, sau preferă căsătoria. Varianta “nici una – prefer celibatul” a fost pusă pentru a nu forța subiecții să aleagă una din cele două variante, deși ei nu ar considera așa. Varianta “concubinajul, urmat de căsătorie” oferă posibilitatea tinerilor de a alege ambele variante, dar dacă a fost aleasă această variantă, se punctează ca și răspunsul “căsătorie”.

Întrebarea 7: Acordați concubinajului mai multe șanse de a rezista în timp, decât căsătoriei?

Această întrebare a avut două variante de răspuns: “da” și “nu”, contribuie la întărirea ipotezei a treia.

Prin această întrebare se dorește a se afla dacă tinerii consideră că concubinajul are mai multe șanse de a rezista în timp. Dacă ar considera acest lucru, atunci tinerii ar tinde să aleagă calea concubinajului, și nu calea căsătoriei.

Întrebarea 8: Considerați că persoanele care aleg concubinajul, îl aleg pentru a evita divorțul?

Întrebarea aceasta a fost construită cu scopul de a face trecerea de la opinii cu privire la familie și căsătorie, la opinii cu privire la divorț. Variantele de răspuns au fost “da” și “nu”, subiecții trebuind să aleagă o varianta.

Rolul acestei întrebări este de a afla dacă tinerii consideră că alegerea concubinajului este influențată de dorința oamenilor de a nu trece prin divorț, alegând concubinajul, unde te poți despărți oricând fără să fie implicată legea.

Întrebarea 9: Ce părere aveți despre divorț?

Această întrebare, ce servește ipotezei numărul patru, are rolul de a afla părerea tinerilor cu privire la divorț. Pentru a se evita constrângerea subiecților de a răspunde ori că sunt de acord, ori că nu sunt, li s-a oferit posibilitatea de a-și exprima acordul cu privire la divorț, prin alegerea variantei de răspuns “sunt de acord, dar doar dacă sunt motive întemeiate”. Cu toate că această variantă de răspuns este relativă, deoarece ceea ce pentru un subiect poate fi un motiv întemeiat pentru divorț, pentru alt subiect poate să nu fie, este importantă pentru a se afla câți subiecți sunt în mod categoric de acord cu divorțul și câți nu sunt.

În cazul în care a fost aleasă varianta “c” de răspuns (“sunt de acord, dar doar dacă sunt motive întemeiate”), ea a fost punctată la fel ca și varianta “sunt de acord”, astfel putându-se calcula câti subiecți sunt de acord cu divorțul, indiferent de motive.

Întrebarea 10: Părinții dvs au divortat?

Scopul acestei întrebări este de a afla câți subiecți au părinții divorțati, fiind doar o întrebare cu scop informativ, rezultatele nefiind prelucrate statistic. Variantele de răspuns au fost patru: “da”, “nu”, “nu au fost niciodată căsătoriți”, “nu mi-am cunoscut părinții”.

Întrebarea 11: Cum v-a influențat divorțul părinților?

Această întrebare este adresată doar subiecților ai căror părinți au divorțat, și servește celei de-a patra ipoteze.

Prin această întrebare s-a urmărit a se observa dacă tinerii sunt conștienți de impactul divorțului părinților asupra lor. Variantele de răspuns au fost: “aș încerca să am o familie fericită pentru a evita divorțul”, “nu m-aș căsători niciodată pentru a evita divorțul” și “aș divorța dacă ar fi cazul”. De asemenea este o întrebare de confirmare, deoarece tinerii care au răspuns că sunt de acord cu divorțul, atunci ar trebui să răspundă că ar divorța dacă ar fi cazul.

Întrebarea 12: Care sunt motivele pentru care ați divorța?

Această întrebare corespunde ipotezei numărul patru. Rolul acestei întrebări este de a stabili care sunt motivele invocate de tineri ca fiind motive de divorț. Tinerii au avut posibilitatea de a alege mai multe variante de răspuns, sau nici o variantă de răspuns. Varinatele de răspuns au fost: “Infidelitate”; “Probleme cu alcoolul”; “Violență în familie”; “Neglijarea familiei de către partener”; ”Lipsuri materiale sau lipsă de bani”; “Insatisfacția din viața familială”; “Boala” și “Alte probleme”.

Prin această întrebare se confirmă de asemenea, dacă tinerii sunt sau nu de acord cu divorțul, fiind o întrebare de întărire. Prin alegerea a cel putin o variantă de raspuns, tinerii și-au exprimat acordul cu privire la divorț, si prin nealegerea nici unei variante de răspuns tinerii au confirmat dezacordul cu privire la divorț.

Întrebarea 13: Considerați că este nevoie de ambii părinți pentru creșterea copiilor?

Întrebarea aceasta corespunde ipotezei numărul cinci. Variantele de răspuns au fost două: “da” și “nu”.

Scopul acestei întrebări este de observa dacă tinerii consideră că este necesar să fie prezenți ambii părinți în procesul de creștere al copiilor. Această întrebare ajută la înțelegerea întrebării 15, deoarece dacă tinerii sunt conștienți de importanța ambilor părinți în creșterea copiilor, atunci ar încerca să păstreze și o relație de prietenie cu fostul soț.

Întrebarea 14: Considerați copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța?

Pentru această întrebare s-au folosit trei variante de răspuns: “da”, “da, dar doar atunci când sunt mici”, “nu”. Rolul acestei întrebări este de a observa părerea tinerilor cu privire la rolul copiilor din cadrul unei familii, mai precis, dacă ei, părinți fiind (ipotetic vorbind) ar încerca să mențină o căsnicie de dragul copiilor.

Prin alegerea variantei de răspuns “da, dar doar atunci când sunt mici” se va putea observa dacă tinerii au tendința de a încerca să păstreze o căsnicie de dragul copiilor doar atunci când sunt mici. Însă pentru a observa tendința tinerilor de a păstra o căsnicie, indiferent de vârsta copiilor, dar în mare parte pentru copii, atunci varianta “c” de răspuns are aceași valoare ca și varianta “a”.

Întrebarea 15: Ați încerca să păstrați o relație de prietenie cu fostul soț (dacă ar fi cazul) pentru a crește copilul într-un mediu plăcut?

Prin formularea prezentei întrebări s-a urmărit întărirea întrebării numărul 13. Spre deosebire de întrebarea 13, aici se observă într-o măsură mai mare modul de gândire al tinerilor, deoarece ei sunt puși în situația ipotetică de a alege dacă ar încerca să păstreze sau nu o relație de prietenie cu fostul soț pentru a crește copilul într-un mediu plăcut. Variantele de răspuns au fost “da” și “nu”.

Întrebarea 16: Sunteți de acord cu recăsătorirea?

La această întrebare subiecții au avut de ales între două variante “da” sau “nu”. Această întrebare are rolul de a observa dacă tinerii sunt de acord sau nu cu recăsătorirea. Deși una din situațiile în care se poate ajunge la recăsătorire este moartea partenerului, cel mai des întâlnit este cazul în care a avut loc un divorț. Astfel, se poate observa, într-o oarecare măsură, dacă tinerii sunt sau nu de acord cu divorțul.

2.3.2.2. Metoda observației nestructurate

Metoda observației presupune accesul direct la subiectul cercetat și la culegerea de informații suplimentare; nu presupune un protocol antestabilit și am organizat ierarhic post-factum informațiile culese prin raportare la scopul urmărit.

În ziua aplicării chestionarului, în scopul realizării cercetării de față, am aplicat și metoda observației nestructurate față de cei 34 de subiecți care au putut sa fie prezenți in ziua stabilită..

Metoda observației nestructurate reprezintă o metodă de culegere a unor date suplimentare în vederea completării rezultatelor obținute, precum și a generalizării acestora. În urma aplicării acestui tip de observație s-a realizat Protocolul de observație.

Sarcina importantă a noastră a fost să obținem informațiile necesare pentru a putea descrie comportamentul într-un context natural și să identificăm relațiile ce se stabilesc între variabile.

Am ales să utilizăm ca formă de observație pe cea nestructurată – informațiile pe care le-am cules erau în relație cu scopul urmărit de noi; informații pe care le-am organizat post-factum.

În funcție de nivelul de structurare, observația efectuată este una naivă (nestructurată și uzuală interacțiunilor umane). În funcție de nivelul de implicare al cercetătorilor, în cazul de față, observația este una pasivă (cercetătorul a fost doar un simplu înregistrator de date), precum și neparticipativă (cercetătorul a fost un „spectator”) – acest tip de cercetare fiind specifică cerecetării cantitative.

S-a utilizat în același timp observația directă (identitatea a doi cercetători, care au aplicat chestionarul, fiind cunoscută subiecților), precum și observația „mascată” (identitatea celorlalți doi cercetători prezenți nefiind cunoscută subiecților). Am recurs la acest mod de organizare a observației care îmbină cele doua forme pentru o mai mare eficiență în obținerea datelor corespunzătoare scopului cercetării noastre.

Cercetătorii, de față, au observat la cei 34 de subiecți:

gradul de implicare al acestora în participarea la realizarea actualului studiu,

reacțiile de respingere a propunerii completării respectivului chestionar,

curiozitatea acestora față de noutate,

dorința de a ajuta în condițiile în care nu exista nici o formă de recompensă

deschiderea și gradul de sociabilitae față de alte persoane necunoscute

solidaritatea, colegialitatea în vederea realizării unei teme pentru facultate.

Rezultatele obținute au fost analizate și interpretate pe baza literaturii de specialitate și au dus la completarea datelor obținute în urma aplicării chestionarului.

Subiecții au avut un comportament natural, nefiind, bineînțeles, puși în gardă cu privire la observația comportamentului lor de către cercetători. Atenția le-a fost direcționată, strict asupra întrebărilor și a lămuririlor privind chestionarul ce le-a fost aplicat.

De remarcat că singurul motiv pentru care anumite persoane, dar într-un număr nesemnificativ, au ezitat la început să-și exprime acordul față de completarea chestionarului, l-a reprezentat doar lipsa timpului.

2.3.2.3. Metoda analizei de conținut cantitative

Am utilizat metoda analizei de conținut în scopul prelucrării datelor obținute în urma aplicării chestionarului și a metodei observației. Ideea de bază a acestei metode este de a reduce întregul conținut al comunicării (respectiv toate cuvintele sau toate imaginile vizuale) la un set de categorii care reprezintă anumite caracteristici de interes pentru cercetare. Am aplicat metoda analizei de conținut cantitative în scopul identificării și descrierii obiective și sistematice a conținutului manifest și/sau latent pentru a trage concluzii privind parerea tinerilor despre casatorie, concubinaj, familie si divort.

Dintre procedeele de analiză a conținutului am utilizat analiza frecvențelor care constă în determinarea numărului de apariții al materialului de analizat.

2.3.3. Măsuri de control

După stabilirea variabilelor independente și asigurarea controlului asupra acestora, preocuparea noastră principală este validitatea internă a cercetării, repectiv, măsura în care putem trage concluzii valide în legătură cu relațiile dintre variabilele independente și cea dependentă. Validitatea internă este de o importanță majoră în toate cercetările întrucât ne permite să deducem relațiile cauzale. Ne asigurăm, așadar, că numai schimbarea variabilelor independente cauzează schimbări în variabila dependentă. Instructajul a constat în explicarea clară a participanților a sarcinii de îndeplinit, precum și a modalităților de răspuns. Am prezentat instrucțiuni pentru a preveni comportamente indezirabile : subiecții au fost rugați să nu comunice între ei, să se concentreze asupra chestionarului. Am folosit un ton neutru încurajând subiecții să exprime orice nelămurire.

CAPITOLUL III. CHESTIONAR

Ce domeniu este mai important în viața dvs: familia sau munca?

Familia este mai importantă

Munca este mai importantă

Amândouă sunt la fel de importante

Nici unul – sunt alte domenii mai importante

Considerați că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viață?

Da

Nu

Într-o oarecare măsură

Considerați că pentru a fi fericit în viața de familie este nevoie de a avea copii?

Da

Da, dar după o anumită vârstă

Nu

Care considerați că sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie să fie fericită? (notați cu cifre în dreptul variantelor, în ordinea importanței, 1 fiind cel mai important și 9 cel mai puțin important)

Fidelitate

Încredere reciprocă

Locuință proprie

Condiții bune de locuit

Copii

Potrivire sexuală

Iubire reciprocă

Bani

Sprijin reciproc

Sunteți de acord cu afirmația: “Căsătoria este o instituție învechită”?

Sunt de acord

Nu sunt de acord

Preferați concubinajul sau căsătoria?

Concubinajul

Căsătoria

Nici una (prefer celibatul)

Concubinajul, dar doar dacă este urmat de căsătorie

Acordați concubinajului mai multe șanse de a rezista în timp, decât căsătoriei?

Da

Nu

Considerați că persoanele care aleg concubinajul, îl aleg pentru a evita divorțul?

Da

Nu

Ce părere aveti despre divorț?

Sunt de acord

Nu sunt de acord

Sunt de acord doar dacă sunt motive întemeiate

Părinții dvs au divorțat?

Da

Nu

Nu au fost niciodată căsătoriți

Nu mi-am cunoscut unul / nici unul dintre părinti

Dacă ați ales varianta b, c sau d treceți la întrebarea 12

Dacă părinții dvs au divorțat cum v-a influențat acest lucru?

Ați încerca să aveți o familie fericită pentru a evita divorțul

Nu v-ați căsători niciodată pentru a evita divorțul

Sunteți dispus să divorțați dacă este cazul

Care sunt motivele pentru care ați divorta? (puteți alege mai multe variante de raspuns, sau nici una)

Infidelitate

Probleme cu alcoolul

Violență în familie

Neglijarea familiei de către partener

Lipsuri materiale sau lipsă de bani

Insatisfacția din viața familiala

Boala

Alte probleme

Considerați că este nevoie de ambii părinți pentru creșterea copiilor?

Da

Nu

Considerați copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța?

Da

Da, dar doar atunci când sunt mici

Nu

Sunteți de acord cu păstrarea unei relații de prietenie între foștii soți pentru a se putea crește copilul într-un mediu plăcut?

Da

Nu

Sunteți de acord cu recăsătorirea?

Da

Nu

CAPITOLUL IV. REZULTATELE CERCETĂRII

Rezultatele cercetării evidențiează că tinerii necăsătoriți consideră că familia ocupă un loc important în viața lor, fiind astfel confirmată prima ipoteză. De asemenea au mai fost confirmate și ipotezele trei, patru și șase. Mai precis, tinerii doresc să se căsătorească, dar sunt și de acord cu divorțul, cu toate că sunt conștienți de impactul divorțului asupra copiilor.

În ceea ce privește ipotezele doi și cinci se poate observa că acestea au fost infirmate. Astfel, pentru tineri contează încrederea reciprocă pentru a fi fericiți, și nu iubirea reciprocă așa cum s-a crezut. De asemenea s-a observat că tinerii, cu toate că părinții lor au divorțat, sunt dispuși să divorțeze dacă este cazul, și nu ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul, decât într-un procent mai mic.

Rezultatele cercetării au fost obținute prin prelucrarea datelor în urma administrării chestionarului și a valorificării datelor obținute prin observare, cu întocmirea Protocolului de observație.

Studiul a demonstrat că prima ipoteză, respectiv “familia ocupă un loc important în viața tinerilor”, se confirmă.

La prima intrebare (vezi anexa 1) “Ce domeniu este mai important în viața dvs: familia sau munca?” tinerii au subliniat că familia este un domeniu important, la fel de important ca și munca, sau chiar că este cel mai important domeniu. Aproape jumătate din subiecți (49,1%) au susținut că familia este la fel de importantă ca și munca, iar 36,8% din subiecți au ales familia ca fiind cea mai importantă. Munca este văzută ca fiind cel mai important domeniu doar de 8,8% dintre subiecți. Persoanele care au considerat alte domenii ca fiind mai importante au fost in procent de 5,3%.

În cazul variabilei “sex” s-a constatat că pentru subiecții de sex feminin familia este la fel de importantă ca și munca, 61,5% dintre subiecți alegând varianta “c”. La o distanță semnificativă, se află subiecții care au ales familia ca fiind cel mai important domeniu. În ceea ce privește subiecții de sex masculin s-a constatat că cei mai mulți consideră familia ca fiind cel mai important domeniu (41,9), însă un procent destul de mare consideră că cele două domenii sunt la fel de importante (38,7%). În ceea ce privește alegerea subiecților în legatură cu “munca – cel mai important domeniu”, mai mulți subiecți de sex masculin au ales această variantă (12,9%), comparativ cu subiecții de sex feminin care au ales această variantă doar în procent de 3,8%.

În cazul variabilei “părinți”, 61,5% dintre subiecții care au părinții divorțați au ales familia ca fiind cel mai important, spre deosebire de subiecții care au părinții nedivorțați, unde doar 29,5% au ales familia ca fiind cel mai important domeniu, deoarece pentru majoritatea dintre ei (54,5%), familia este la fel de importantă ca și munca. În cazul subiecților cu părinți nedivorțați 6,8% dintre ei consideră că sunt alte domenii mai importante decât familia, spre deosebire de cei cu părinți divorțați, unde nici unul nu consideră așa.

În continuare chestionarul a urmărit, cu ajutorul celei de-a doua intrebări (vezi anexa 2) să arate dacă tinerii consideră că este nevoie de un partener de viață pentru a fi fericit. După cum s-a observat, tinerii consideră într-o măsură foarte mare (91,1%) că este nevoie de un partener de viață pentru a fi fericit, ipoteza fiind astfel confirmata.

În cazul variabilei “sex” subiecții de sex feminin consideră într-o măsură mai mare decât subiecții de sex masculin, că este nevoie de un partener de viață pentru a fi fericit, dar diferențele nu sunt semnificative.În cazul variabilei “părinți”, subiecții care au părinții nedivorțați consideră într-un procent mai mare că este nevoie de un partener de viață pentru a fi fericit, decât subiecții cu părinți divorțați.

În ceea ce privește întrebarea a treia, (vezi anexa 3), tinerii consideră într-o măsură semnificativ de mare (77,1%) că este nevoie de un copil pentru a fi fericit în viața de familie.

În ceea ce privește variabila “sex”, mai mulți subiecți de sex feminin (84,6%) decât cei de sex masculin (74,2%) consideră că este nevoie de copii pentru a fi fericit în viața de familie. În cazul variabilei “părinți”, subiecții care au părinții nedivorțați (81,8%) consideră într-o măsură mai mare că este nevoie de copii pentru a fi fericit în viața de familie, decât subiecții cu părinți divorțați (69,2%).

Cea de-a doua ipoteză a fost infirmată, deoarece, cu toate că un procent destul de mare de subiecți au considerat că iubirea este cea mai importantă, tinerii doresc ca familia să fie bazată pe încredere reciprocă.

Întrebarea care sustine această ipoteză este cea de-a patra întrebare (vezi anexa 4). Astfel, pentru tineri, încrederea reciprocă este cea mai importantă, urmată de iubire, sprijin reciproc, fidelitate, potrivire sexuală, locuință, bani, condiții bune de locuit și pe ultimul loc se afla copii.

În ceea ce privește variabila „sex” există câteva diferențe între importanța lucurilor necesare pentru ca o familie să fie fericită. Astfel, pentru tineri, încrederea este pe primul loc, și iubirea este pe locul doi. Pentru persoanele de sex feminin sprijinul reciproc este mai important decât fidelitatea, iar pentru persoanele de sex masculin fidelitatea este mai importantă decât sprijinul reciproc. Potrivirea sexuală este pe locul cinci în cazul ambelor sexe, locuința este pe locul șase, banii sunt pe locul șapte. Pentru femei copii sunt mai importanți decât condițiile bune de locuit, însă pentru bărbați condițiile bune de locuit sunt mai importante decât copii.

În cazul variabilei „părinți” încrederea este de asemenea pe locul întâi și iubirea pe locul doi. Pentru tinerii cu părinți divorțați sprijinul reciproc este mai important decât fidelitatea, iar pentru cei cu părinți nedivorțați importanța lor este inversată. Pentru persoanele cu părinți divorțați sprijinul reciproc este la fel de important ca și potrivirea sexuală. Pentru persoanele cu părinți nedivorțați banii ocupă un loc mai important decât ocupă pentru cei cu părinții nedivorțați. În ambele cazuri copii sunt pe ultimul loc.

Cea de-a treia ipoteză a cercetării este “tinerii doresc să se căsătorească”, ipoteză ce a fost confirmată.

Astfel, a cincea întrebare (vezi anexa 5) subliniază faptul că tinerii nu sunt de acord cu afirmația “Căsătoria este o instituție învechită” în procent de 70,2%.

Nu există diferențe statistice semnificative între subiecții de sex feminin (69,2% nu sunt de acord cu afirmația) și cei de sex masculin (67,7% nu sunt de acord cu afirmația). De asemenea nu există diferențe statistic semnificative între subiecții cu părinți divorțați (69,2% nu sunt de acord) și cei cu părinți nedivorțați (68,2% nu sunt de acord).

În ceea ce privește a șasea întrebare (vezi anexa 6), tinerii preferă căsătoria (40,4%), dar de asemenea preferă și concubinajul urmat de căsătorie (36,8%). Numărul persoanelor care preferă concubinajul care nu este urmat de căsătorie este relativ mic (19,3%), iar persoanele care nu preferă nici una din aceste forme sunt într-un procent foarte mic (3,5%). În mare vorbind tinerii preferă căsătoria într-un procent de 77,2%, iar concubinajul este preferat de către 56,1% dintre tineri.

În cazul variabilei “sex” există diferențe semnificative în ceea ce privește concubinajul, el fiind preferat într-un număr mai mare de către subiecții de sex masculin, căsătoria fiind dorită mai mult de către subiecții de sex feminin decât de cei de sex masculin. Toți subiecții de sex feminin preferă ori concubinajul, ori căsătoria, însă în cazul subiecților de sex masculin, există persoane care preferă și alte forme (celibatul, de exemplu).

În cazul variabilei “părinți”, subiecți cu părinți divorțați preferă în egală măsură atât concubinajul, cât și căsătoria, însă în cazul celor cu părinți nedivorțați, preferă într-o măsură mai mare căsătoria decât concubinajul. În cazul subiecților cu părinți nedivorțați 4,5% dintre subiecți preferă altă formă (de exemplu, celibatul), spre deosebire de către cei cu părinți divorțați unde nici un subiect nu preferă această formă.

În continuare, întrebarea numărul șapte (vezi anexa 7) arată că tinerii nu consideră că concubinajul are mai multe șanse de a rezista în timp, decât are căsătoria (68,4%).

În cazul variabilei “sex” nu există diferențe semnificative statistice. De asemenea, în cazul variabilei “părinți” un procent mai mare de subiecți cu părinți divorțați (76,9%) consideră că concubinajul nu are mai multe șanse de a rezista în timp decât căsătoria, în comparație cu subiecții cu părinți nedivorțați (65,9%), dar după cum se observă nu există diferențe statistice semnificative mari.

Cu ajutorul acestei întrebari a chestionarului, întrebarea numărul opt (vezi anexa 8), s-a arătat faptul că unii tineri consideră că persoanele care aleg concubinajul îl aleg pentru a evita divorțul (50,9%), dar un număr la fel de mare dintre tineri (49,1%) consideră că motivul alegerii concubinajului nu este acela de a evita divorțul.

În cazul variabilei “sex” subiecții de sex feminin (53,8%) consideră într-o măsură mai mare că motivul alegerii concubinajului este acela de a evita divorțul, iar subiecții de sex masculin (51,6%) consideră că motivul nu este acesta.

În cazul variabilei “părinți” subiecții cu părinți divorțați consideră într-un procent mai mare (69,2%) că motivul alegerii concubinajului nu este acela de a evita divorțul, iar în cazul subiecților cu părinți nedivorțați, 56,8% consideră că acesta este motivul alegerii concubinajului.

Cea de-a patra ipoteză care susține că tinerii sunt de acord cu divorțul, a fost validată cu ajutorul întrebărilor 9, 12 și 16.

Astfel, întrebarea a noua (vezi anexa 9), subliniază faptul că tinerii sunt de acord cu divorțul într-un procent semnificativ de mare (94,7%), ipoteza fiind astfel confirmată.

În cazul variabilei “sex” nu există diferențe semnificative între subiecții de sex masculin (93,5%) și cei de sex feminin (91,1%). În cazul variabilei “părinți” există diferențe relativ mici, subiecții cu părinți nedivorțați (97,7%) sunt de acord cu divorțul într-un procent mai mare decât subiecții cu părinți divorțați (84,6%).

Cea de-a 12 întrebare (vezi anexa 11) prezintă următoarele rezultate: cel mai des întalnit motiv pentru divorț este violența, 63,1% dintre subiecți susținând că acesta este motiv de divorț. Infidelitatea este pe locul 2, 57,9% dintre subiecți alegând această variantă. Jumătate dintre subiecți au ales ca motiv de divorț neglijarea de către partener, și aproape jumătate dintre subiecți susțin că insatisfacția din viața familială este motiv de divorț. Alcoolul nu este văzut ca motiv de divorț decât de 43,8% dintre subiecți, fiind situat pe locul 5. Boala, lipsurile și alte probleme sunt văzute ca motive de divorț de un procent mai mic de subiecți.

În cazul variabilei “sex”, 80,7% dintre subiecții de sex feminin susțin că violența este un motiv de divorț, spre deosebire de subiecții de sex masculin, unde doar 48,4% din subiecți au ales acest motiv. Neglijarea este văzută ca motiv de divorț de un procent mai mare de subiecți de sex masculin (58,1%) ca fiind motiv de divort, spre deosebire de persoanele de sex feminin (42,3%). Alcoolul, de asemenea, este văzut ca motiv de divorț de un număr mai mare de femei (53,8%) decât de bărbați (35,5%). Lipsurile materiale sau de bani sunt văzute ca motiv de divorț doar de către subiecții de sex masculin (12,9%), iar boala tot de către subiecții de sex masculin, dar într-un procent de 3,2%. În cazul celorlalte motive nu există diferențe semnificative între subiecții de sex masculin și cei de sex feminin. Pentru subiecții de sex feminin violența este cel mai des întâlnit motiv de divorț, iar infidelitatea este pe locul 2, urmat de insatisfacție și neglijare. Însă pentru subiecții de sex masculin infidelitatea (58,1%) și neglijarea de către partener (58,1%) sunt cele mai des întâlnite motive de divorț, pe locul 2 situându-se violența (48,4%) și insatisfacția (48,4%).

În cazul variabilei “părinți”, subiecții cu părinți divorțați, infidelitatea (61,5%) este cel mai des întalnit motiv de divorț, urmat de violență (53,8%) și neglijare (53,8%). Însă pentru subiecții cu părinți nedivorțați, cel mai des întâlnit motiv de divorț este violența (65,9%), urmat de infidelitate (56,8%) și neglijarea de către partener (50%).

Ultima întrebare folosită pentru verificarea acestei ipoteze, este și ultima întrebare (vezi anexa 15) din chestionar, care arată faptul că tinerii sunt de acord cu recăsătorirea, 87,7% dintre subiecți susținând acest lucru.

În cazul variabilei “sex” 96,2% dintre subiecții de sex feminin sunt de acord cu recăsătorirea, spre deosebire de subiecții de sex masculin, unde doar 77,4% sunt de acord cu recăsătorirea. În cazul variabilei “părinți” nu există diferențe statistice semnificative.

Cea de-a cincea ipoteză, potrivit căreia dacă părinții tinerilor au divorțat, atunci ei încearcă să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul, a fost infirmată.

Întrebarea care servește acestei ipoteze este întrebarea 11 (vezi anexa 10). Rezultatele obținute la această întrebare subliniază faptul că tinerii care au părinții divorțați sunt dispuși să divorțeze dacă este cazul (53,8%), dar un număr mare de subiecți ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul (46,2%). Nici unul din subiecți nu a ales varianta “b”, și anume că nu s-ar căsători niciodată pentru a nu divorța.

Interesant este, în cazul variabilei “sex”, faptul că 75% dintre subiecții de sex masculin ar încerca să aibă o familie fericită, spre deosebire de subiecții de sex feminin, care, în procent de 100% ar divorța dacă ar fi cazul. Deci pentru persoanele de sex masculin ipoteza se confirmă, dar pentru persoanele de sex feminin ipoteza se infirmă.

Ipoteza a șasea “tinerii sunt conștienți de impactul divorțului asupra copiilor” a fost confirmată, cu toate că întrebarea 14 “Considerați copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța?” nu confirmă ipoteza. De fapt această întrebare nu contrazice faptul că tinerii sunt conștienți de impactul divorțului asupra copiilor, ci doar demonstrează că copii nu sunt un motiv pentru a nu divorța.

Astfel, întrebarea 13 (vezi anexa 12) subliniază faptul că tinerii consideră că este nevoie de ambii părinți pentru creșterea copiilor (71,9%). În cazul variabilei “sex” nu există diferențe statistic semnificative, la fel cum nu există în cazul variabilei “părinți”.

Ceea ce arată de fapt întrebarea 14 (vezi anexa 13) este faptul că tinerii, în mare vorbind, consideră copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța (52,6%), însă 21,5% dintre subiecți consideră copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța doar atunci când sunt mici. Un procent destul de mare (49,1%) consideră că copii nu sunt un motiv pentru a nu divorța. În cazul variabilei “sex” un procent mai mare de femei (53,8%) nu consideră copii ca fiind un motiv pentru a nu divorța, spre deosebire de bărbați, unde 41,9% consideră acest lucru. În cazul variabilei “părinți” nu există diferențe semnificative statistic.

În ceea ce privește întrebarea 15 (vezi anexa 14) se constată că tinerii susțin într-un procent semnificativ de mare (91,2%) că ar păstra o relație de prietenie cu fostul soț pentru a crește copilul într-un mediu plăcut. În cazul variabilei “sex”, un procent mai mare de subiecți de sex feminin ar păstra o relație de prietenie decât subiecții de sex masculin, dar diferențele nu sunt semnificative. În cazul variabilei “părinți” toți subiecții cu părinți divorțați ar păstra o relație de prietenie în interesul copilului, spre deosebire de subiecții cu părinți nedivorțați, unde doar 88,6% ar păstra o relație de prietenie cu fostul soț.

Ceea ce se poate concluziona din cele prezentate mai sus este faptul că exista diferențe statistice între opiniile și percepțiile pe care le au persoanele de sex feminin și persoanele de sex masculin în legătură cu aspecte legate de familie, căsătorie și divorț. Doar la întrebările 5, 7 și 13 nu există diferențe semnificative între persoanele de sex feminin și persoanele de sex masculin, dar acest lucru nu este semnificativ pentru infirmarea ipotezei.

În ceea ce privește diferențele care există între persoanele care au părinți divorțați și persoanele care nu au părinți divorțați de asemenea există diferențe semnificative din punct de vedere statistic, ipoteza fiind astfel confirmată. Însă întrebările 5, 13, 14 și 15 nu confirmă ipoteza, dar aceste întrebări nu sunt suficiente pentru a se infirma ipoteza.

CAPITOLUL V – CONCLUZII FINALE

Din analiza și interpretarea datelor obținute în urma aplicării chestionarului precum și a metodei observației, se pot desprinde câteva concluzii generale care validează sau nu ipotezele de la care am pornit în cercetarea noastră. Întrebările din chestionar au fost formulate în așa fel încât să acopere toate aspectele pe care le-am supus discuției. Am obținut rezultate care doar coroborate cu altele (corespunzând altor întrebări) pot duce la validarea unei ipoteze.

Ceea ce se observă în urma acestui studiu, printre altele, este faptul că familia este la fel de importantă ca și munca, însă pentru femei aceste domenii ocupă același loc într-un procent dublu față de bărbați, deoarece pentru bărbați familia este cea mai importantă. Însă în ceea ce privește munca, mai mulți bărbați decât femei consideră că munca este mai importantă decât familia. De remarcat este și faptul că pentru tinerii cu părinți divorțați familia este cel mai important domeniu, iar pentru cei cu părinți nedivorțați familia este la fel de importantă ca și munca.

Nevoia de a avea un partener de viață pentru a fi fericit se regăsește la foarte mulți tineri, ceea ce poate duce la concluzia că tinerii urmăresc să aibă un partener lângă ei și nu doresc să fie singuri. Bărbații, spre deosebire de femei, consideră că este nevoie de un partener de viață pentru a fi fericiți doar într-o oarecare măsură, femeile dorind acest lucru, se pare, într-o măsură mai mare. Tinerii cu părinții nedivorțați consideră că este nevoie de un partener de viață într-o măsură mai mare decât cei cu părinți divorțați. Numărul persoanelor care consideră că nu este nevoie în nici o măsură de un partener de viață pentru a fi fericit este foarte mic.

Tinerii iși doresc să aibă copii, dar majoritatea iși doresc acest lucru după ce se realizează din punct de vedere profesional, adica după ce consideră că au cu ce să întrețină un copil. Atât femeile, cât și bărbații iși doresc acest aproape în egală măsură, femeile fiind puțin mai dornice de a avea copii. În cazul persoanelor cu părinți divorțați ei își doresc într-o măsură mai mică copii, decât cei cu părinți nedivorțați.

Cel mai important lucru pentru a fi fericit în viața de familie este considerată a fi încrederea reciprocă, cel puțin așa consideră tinerii necăsătoriți. Iubirea este și ea foarte importantă, fiind pe locul doi. Sprijinul reciproc și fidelitatea sunt aproape la fel de importante, fiind situate pe locul trei. Potrivirea sexuala este pe locul cinci, iar beneficiile materiale, și tot ce ține de bani se găsesc pe locurile următoare. Ce este interesant de observat în acest caz este faptul că, deși tinerii își doresc să aibă copii, fericirea în viața familială depinde cel mai puțin de copii. Diferențele dintre femei și bărbați constau în faptul că pentru femei sprijinul reciproc este mai important decât fidelitatea, iar pentru bărbați este invers; și de asemenea de remarcat este faptul că pentru femei condițiile bune de locuit sunt cele mai neimportante, însă pentru bărbați copii sunt cei mai neimportanți. Pentru tinerii cu părinți divorțați sprijinul reciproc este la fel de important ca și potrivirea sexuală, iar pentru cei cu părinți nedivorțați sprijinul reciproc este mai important decât fidelitatea și potrivirea sexuală.

Cu toate că trăim într-o lume în care valorile tradiționale nu mai sunt așa de des întâlnite comparativ cu anii trecuți, tinerii nu consideră căsătoria ca fiind o instituție învechită, cu toate că o treime dintre ei consideră că ar fi o instituție învechită.

Probabil datorită faptului că tinerii nu consideră căsătoria ca fiind o instituție învechită, ei doresc să se căsătorească, chiar dacă doresc să încerce concubinajul înainte pentru a se cunoaște mai bine. Persoanele care doresc doar să trăiască în concubinaj se găsesc într-un procent destul de mic, iar persoanele care nu doresc să se căsătorească, să trăiască în celibat, sunt foarte puține, și nu sunt decât bărbați, toate femeile dorind să aibă un partener de viață. Sunt mai mulți bărbați decât femei care doresc să trăiască doar în concubinaj, deci sunt mai multe femei care doresc să se căsătorească decât bărbați. Persoanele ai căror părinți au divorțat sunt mai deschise către varianta concubinajului, și nici o persoană dintre ele nu ar dori să trăiscă în celibat. Tinerii ai căror părinți nu au divorțat doresc într-o măsură mai mare să se căsătorească.

Deși tinerii sunt deschiși către concubinaj, mai mult de jumătate din ei fiind de acord cu concubinajul, ei nu considerăa căa are mai multe șanse de a rezista în timp decât are căsătoria. Astfel se poate concluziona că tinerii acordă mai multe șanse căsătoriei, acesta fiind probabil un motiv pentru care o preferă.

În ceea ce privește opinia tinerilor cu privire la faptul că cei care aleg concubinajul îl aleg pentru a evita divorțul, se poate observa că unii tineri consideră acest lucru, alții nu. Deci nu se poate concluziona nimic în privinta acestui lucru, părerile fiind împărțite.

Rezultatele acestui studiu arată că tinerii, deși doresc să se căsătorească, sunt de acord cu divorțul, cu toate că majoritatea susțin că sunt de acord doar în cazuri extreme. Bărbații sunt într-o măsură mai mare de acord cu divorțul, fără să existe probleme majore, femeile fiind de acord cu divortul doar în cazuri extreme. Persoanele ai căror părinți au divorțat nu sunt de acord cu divorțul într-o măsură mai mare decât persoanele ai căror părinți nu au divorțat, deci persoanele care nu au trecut prin experiența divorțului în familia de proveniență sunt mai deschise către divorț.

Pentru a se aprofunda părerea tinerilor cu privire la divorț s-a încercat a se observa dacă tinerii ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul, și rezultatele au arătat că aproape jumătate ar încerca acest lucru, ceilalți însă, peste 50%, fiind de acord cu divorțul dacă este cazul. Însă nici un tânăr nu a susținut că nu s-ar căsători niciodată pentru a evita divorțul. Ceea ce este surprinzător este faptul că toate femeile ar divorța dacă ar fi cazul, nici una din ele nu ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul. Deci se pare că impactul divorțului părinților este mai puternic asupra bărbaților, deoarece ei ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorțul.

Violența în familie este considerat a fi cel mai important și mai des întâlnit motiv pentru divorț. Infidelitatea este al doilea motiv pentru divorț, fiind urmat de neglijarea de către partener, insatisfacție, alcool și alte probleme. Lipsurile materiale și boala sunt cel mai puțin întâlnite ca fiind motive pentru divorț. Pentru femei violența este cel mai des întâlnit motiv pentru divorț, însă pentru bărbați infidelitatea și neglijarea de către partener sunt cele mai des întâlnite motive pentru divorț. Pentru bărbați violența, la fel ca și insatisfacția din viața familială sunt pe locul trei, iar la femei pe locul trei se găsesc problemele cu alcoolul, unde pentru una din două femei acesta este un motiv de divorț. În cazul bărbaților alcoolul este o problemă doar pentru o treime dintre ei. Pentru femei lipsurile materiale si boala nu se găsesc în lista motivelor pentru divorț. În cazul tinerilor cu părinți divorțați infidelitatea este principalul motiv de divorț și violența și neglijarea de către partener se află pe locul doi. Pentru cei cu părinți nedivorțați principalul motiv este violența. Alcoolul este o problemă mai mare pentru persoanele ai căror părinți nu au divorțat. Nici o persoană cu părinți divorțați nu consideră boala ca fiind un motiv de divorț.

Rezultatele cercetării au evidențiat, de asemenea, faptul că tinerii sunt conștienți de faptul că este nevoie de ambii părinți pentru creșterea copiilor, totuși mai bine de un sfert din ei nu consideră că sunt necesari ambii părinți pentru creșterea copiilor.

De asemenea se poate observa faptul că existența copiilor nu împiedică părinții să divorțeze într-o măsură foarte mare, sau dacă este să împiedice divorțul părinților, acest lucru se întâmplă doar atunci când copii sunt mici. Mai bine de jumătate dintre femei nu consideră copii ca fiind un împediment în calea divorțului, deci femeile ar divorța, indiferent daca au sau nu copii, spre deosebire de bărbați, unde unul din doi barbați nu ar divorța dacă ar avea copii, indiferent de vârstă.

Se mai poate observa în urma acestui studiu că, dacă ar fi totuși cazul ca tinerii să divorțeze după ce au apărut copii în cadrul familei, tinerii ar încerca să păstreze o relație de prietenie cu fostul soț pentru a putea crește copilul într-un mediu plăcut. Femeile ar încerca într-o măsură mai mare acest lucru, decat ar încerca bărbații. Iar în ceea ce privește tinerii ai căror părinți au divorțat, toți tinerii care provin din familii destrămate ar încerca să păstreze o relație de prietenie cu fostul soț de dragul copiilor, spre deosebire de cei ai căror parinți nu au divorțat, unde nu toti tinerii ar încerca acest lucru.

Ultima problemă pe care a urmărit-o această cercetare a arătat că tinerii sunt de acord cu recăsătorirea. Și în privința acestui aspect se observă că tinerele sunt mai hotarate să o ia de la capăt, probabil datorită dorinței de libertate și independență. Acest lucru se demonstrează prin faptul că aproape toate femeile sunt de acord cu recăsătorirea, spre deosebire de bărbați, unde un sfert dintre ei nu sunt de acord cu recăsătorirea. În această privință nu există diferențe între tinerii ai căror părinți au divorțat, și cei ai căror părinți nu au divorțat, majoritatea fiind de acord cu recăsătorirea.

Concluzia generală a acestui studiu este că există diferențe între femei și bărbați, între tinerii ai căror părinți au divorțat și cei ai căror părinti nu au divorțat.

În privința subiecților care au participat la acest studiu s-a observat că majoritatea paricipanților au fost foarte joviali, prietenoși față de prietenii lor studenți care i-au abordat în calitate de cercetători. Participantii au dat dovadă de sociabilitate, altruism și empatie.

BIBLIOGRAFIE

Cristea, D. (2005), Tratat de psihologie socială, București, Editura Pro Transilvania

Filipescu, I.P. (2000), Tratat de Dreptul Familiei, București, Editura All Beck

Grosu, N. (2000), Tratat de Sociologie, București, Editura Expert

Mihăilescu, I. (1999), Familia în societățile europene, București, Editura Universității București

Mitrofan, I. (1989), Cuplul conjugal:armonie și dezarmonie, București

Mirofan, I. (1991), Familia de la A la Z, București

Voinea, M (1996), Psihosociologia familiei, București, Editura Universității București

Voinea, M. (2000), Sociologie Generala si Juridica, București, Editura Sylvi

ANEXE

ANEXE

Anexa 1

Ce domeniu este mai important in viața dvs: familia sau munca?

Anexa 2

Considerați că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viață?

Anexa 3

Considerați că pentru a fi fericit în viața de familie este nevoie de a avea copii?

Anexa 4

Care considerati ca sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie sa fie fericita?

Anexa 5

Sunteți de acord cu afirmația:

“Căsătoria este o instituție învechită”?

Anexa 6

Preferați concubinajul sau căsătoria?

Anexa 7

Acordați concubinajului mai multe sanse

de a rezista în timp, decât căsătoriei?

Anexa 8

Considerați că persoanele care aleg concubinajul,

îl aleg pentru a evita divorțul?

Anexa 9

Ce părere aveți despre divorț?

Anexa 10

Dacă părinții dvs au divorțat

cum v-a influențat acest lucru?

Anexa 11

Care sunt motivele

pentru care ați divorța?

Anexa 12

Considerați că este nevoie de ambii părinți

pentru creșterea copiilor?

Anexa 13

Considerați copii ca fiind un motiv

pentru a nu divorța?

Anexa 14

Sunteți de acord cu păstrarea unei

relații de prietenie între foștii soți

pentru a se putea crește copilul într-un mediu plăcut?

Anexa 15

Sunteți de acord cu recăsătorirea?