PENTRU ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA BISERICII ORTODOXE [620610]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”
SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
REFLECTAREA STATUTULUI ȘAGUNIAN ÎN ACTUALUL STATUT
PENTRU ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA BISERICII ORTODOXE
ROMÂNE

CANDIDAT: [anonimizat]:
Pr. Lect. Univ. Dr. Emilian -Iustinian ROMAN

Iași
2017

2
CUPRINS

INTRODUCERE . ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 3
I. MITROPOLITUL ANDREI ȘAGUNA . CANONIST ȘI OM DE CUL TURĂ ………………………….. …. 6
I.1 Viața și formar ea mitropolitului Andrei Șaguna ………………………….. ………………………….. .. 6
I.2 Situația bisericii la venirea lui Șaguna ………………………….. ………………………….. ……………. 10
I.3 Alegerea și hirotonirea ca episcop. Sinoadele diecezane ………………………….. ……………… 12
I.4 Andrei Șaguna canonist ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 18
II. ÎNCADRAREA ISTORICĂ A STATUTULUI LUI ANDREI ȘAGUNA ………………………….. …….. 28
II.1 Afirm area românilor d in Transilvania ………………………….. ………………………….. …………… 28
III. REFLECTAREA STATUTULU I ȘAGUNIAN ÎN ACTUAL UL STATUT DE ORGANIZ ARE ȘI
FUNCȚIONARE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ………………………….. ………………………….. …. 37
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 57
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 59
CURRICULUM VITAE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 65
DECLARAȚIE DE ONESTI TATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 66

3
INTRODUCERE

Personalitatea lui Andrei Șaguna a fost mare, poate cea mai mare din istoria Transilvaniei
secolului al XIX -lea. Acest mare ierarh a dat dovadă de dragoste de țară, cu toate greutățile pe
care le -a întâmpinat, încă din copilărie. Ce vină a avut el că famil ia lui s -a retras în părțile
Mișcolțului? Trebuia să -i punem pecetea de străin?
Cu siguranță însă, că prin fapte el și -a demonstrat nevinovăția și chiar contrariul, pentru
că nu trebuie să uităm că mulți din cei care susțineau sus și tare că sunt români, au renunțat la
luptă, lucru pe care Șaguna nu l -a făcut, ci cum îi stă bine unui conducător adevărat, după o
bătălie pierdută caută noi și noi metode pentru a câștiga războiul. Acest lucru l -a făcut marele
mitropolit ori de câte ori soarta nu ținea cu țara și birocrația, ba maghiară, ba austriacă, arunca
zarurile în așa fel încât românii să fie din ce în ce mai asupriți. Contra birocrației și pentru
recunoașterea drepturilor cărora le -au fost furate românilor, a purtat Șaguna o luptă necontenită
din momentu l când a pășit pe pământul Ardealului și până când a fost înmormântat la Rășinari.
Mulți au ajuns la cuvintele lui înțelepte și l -au plâns abia după ce l -au condus la mormânt.
Ca și răsplată pentru munca sa depusă de -a lungul vieții, stă mărturie astăzi f aptul că statutul său
organic încă mai este normativ la aproape un veac și jumătate de la aprobare, iar pentru viața sa,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat pe 21 iulie 2011 canonizarea lui, având ca
dată de prăznuire ziua de 30 noiembrie.
Un rol deosebit și capital îi putem spune, în formarea spiritului marelui mitropolit, l -a
avut mama sa Anastasia Șaguna, care „s -a ocupat de formarea sa religioasă și, neutralizând
efectele instrucției formale în catolicism, l -a învățat să respecte învăță turile morale ale
Ortodoxiei și a aprofundat aprecierea lui pentru frumusețea liturgică”1.
Ceea ce l -a ajutat de multe ori pe marele ierarh au fost: pe de o parte spiritul său
diplomatic, de care a dat dovadă de atât de multe ori în disputele sale cu străinii, dar și cu
românii care nu prea aveau dragoste de țară și pe de altă parte pregătirea s a temeinică în dreptul
canonic. Asupra acesteia din urmă se orientează și lucrarea de față, prin care se va ilustra
reflectarea operei mitropolitului: Statutul organic în actualul statut pentru organizarea și
funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.
Au mai fost lucrări care au tratat despre această temă, cum ar fi studiul: „Statutul
șagunian – o sută de ani de aplicare” al părintelui profesor Iorgu D. Ivan; „Actualitatea operei
canonice a mitropolitului Andrei Șaguna” al părintelui doctorand Silviu Petre -Pufulete sau
lucrarea lectorului universitar doctor Iulian Mihail L. Constantinescu „Personalitatea
mitropolitului -canonist Andrei Șaguna și lucrările sistematice de Drept Canonic. Compendiul de
Drept Canonic la 140 de ani de la apariție (1868 -2008)” .
În primul capitol ale lucrării de față am ales să tratez despre viața și personalitatea
mitropolitului Andrei Șaguna, ca om de cultură și canonist. Astfel viața sa a fost un zbucium încă
din copilărie, când fără voia sa a fost obligat de legislația civilă catolic ă să studieze la o școală a
acestei confesiuni și până la trecerea sa la cele veșnice, când cu inima plină de durere pentru că
nu a fost înțeles de ceilalți a rostit cuvintele: „ întorcându -vă de la mormântul meu, veți cunoaște
pe cine ați pierdut ”2. În ceea ce privește opera culturală, nu putem să nu amintim de ziarul
Telegraful Român , care a văzut lumina tiparului la 3 ianuarie 1853 și care este singurul ziar cu

1 Pr. Ion VICOVAN , Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 143.
2 Alexandru CHITUȚĂ , „Șaguna avea geniul inițiativelor ”, în z iarul Lumina , 29 octombrie 2011,
http://ziarullumina.ro/aguna -avea-geniul -initiativelor -3188.html , accesat în data de 27 mai 2 017.

4
apariție neîntreruptă până astăzi, sau de tipografia înființață din banii săi la Sibiu, care a fost ca
un foc care încălzea înimile înghețate ale ardelenilor ținuți sub jug de maghiari și habsburgi.
Astfel aici au fost tipărite cărți pentru Institutul teologic și pentru preoți în general, cărți de cult,
dar și prima Biblie cu ilustrații. În ceea ce privește opera canonică, aceasta a fost vastă, la fel
cum a fost și pregătirea autorului: Cunoștințe folositoare despre trebile de căsătorie și scaunele
protopopești; Elementele dreptului canonic al bisericii dreptcredincioase răsăritene spre
întrebuințar ea preoțimii, a clerului tânăr, și a creștinilor…, Sibiu 1854 (ediția a doua 1855);
Compendiu de drept canonic ș. a.
El a fost pentru mulți tineri ca o binecuvântare, deoarece îi sprijinea cu burse pentru a -și
continua studiile, iar pentru alții un model vrednic de urmat. „Aflat în perioada tinereții în
căutare de modele, Slavici la descoperit pe marele ierarh și s -a atașat de valorile promovate de
acesta, în special de valorile strategia sa de luptă națională. Iată cuvintele lui Slavici despre
Șaguna: «mi -am petrecut viața universitară la Viena, sub înrâurirea sufletească a marelui
Mitropolit Andrei și a ucenicilor lui care -n urmă mi -au fost tovărăși de luptă la Telegraful
Român și la Tribuna din Sibiu, precum și la cea din Arad»”3
În al doilea capit ol, am ales să nuanțez situația românilor din Ardeal de -a lungul istoriei,
până la venirea acestui Mesia și prezentarea efectelor benefice pe care le -a avut ocârmuirea
hotărâtă de Pronia divină, a marelui mitropolit. Românii erau priviți de stăpânitori ca niște paria,
în propria lor țară, ei nu aveau niciun fel de drept, religia fiind un motiv al acestei privări. Se
încerca deznaționalizarea ardelenilor prin diferite tertipuri, care uneori au dat și rezultate, însă nu
pe cele scontate. Atunci când Șaguna a ajuns în Ardeal și a participat la sfințirea unei biserici a
observat că unii credincioși începuseră să -și uite și limba, tradiția fiind ceea ce le mai
rămăseseră, portul lor popular dând de gol că tot ceea ce se întâmpla nu era ceva firesc, ci ceva
impus, situația de față fiind una de -a dreptul stupidă. Pentru trezirea din hibernare a spiritului
național a acționat Șaguna. În timpul revoluției de la 1848, el a avut poate cel mai greu cuvânt de
spus, iar perioada de după acest eveniment a demonstrat acest l ucru, el fiind nelipsit din
delegațiile care mergeau la Viena sau la Pesta pentru a duce și pentru a susține doleanțele
românilor. Tot datorită lui s -a reușit restaurarea mitropoliei, acesta fiind unul din scopurile
principale ale marelui ierarh. În ceea c e privește elaborarea și aprobarea Statutului Organic,
acesta a fost rezultatul colaborării dintre cler și intelectuali, însă acest proiect să nu uităm că a
fost rezultatul muncii neobosite a marelui mitropolit, care l -a pus pe masa congresului cu
rugămintea de a aduce adaosuri folositoare acestuia și de a nu -i știrbi integritatea.
În capitolul al treilea accentul l -am pus pe prezentarea în paralel a Statutului Organic cu
statutul actual, precizând doar părțile din Statutul organic, care se oglindesc în act ualul statut.
Sigur că acestea se vor mai oglindi multă vreme, deoarece principiile pe care s -a bazat Șaguna,
au fost principiile fundamentale ale ortodoxiei, care niciodată nu vor fi abrogate. Cum am mai
spus, prin reflectarea statutului alcătuit de el î n actualul statut, Biserica Ortodoxă Română
depune mărturie și totodată recunoștință pentru toată munca pe care a depus -o marele mitropolit
pentru pământul Ardealului și totodată pentru întreaga Românie Mare, care cu siguranță era și
visul său, având în ve dere că încă din timpul vieții el a încercat să -i unească oe românii din
Bucovina cu cei din Ardeal, cel puțin pe plan bisericesc. Acesta ar fi fost pasul premergător
realizării unirii poate și pe plan administrativ, deoarece mai întâi trebuia să -i unească într-un
cuget și într -o suflare și să le trezească patriotismul, sedat parcă de cei care i -au despărțit.

3 Ioan BOLOVAN , Ioan Slavici, Între loialismul prohabsburgic și devotamentul nașional (II), în Cultura, Anul XI,
Seria a III -a, Nr. 14 (570), joi 6 aprilie 2017, p. 12.

5
Acestea sunt pe scurt premizele de la care am pornit în elaborarea acestei lucrări. În urma
căutărilor am realizat că, de multe ori tertipurile prin c are se încearcă de multe ori și se reușește
dezbinarea unui neam, sunt din cele mai josnice. Însă Pronia divină nu poate fi anesteziată, așa
cum se întâmplă cu dragostea de țară fiecăruia dintre noi, într -o măsură mai mică sau mai mare,
ci are grijă ca luc rurile să nu degenereze prea mult și trimite câte un Mesia petru a ne trezi și a ne
îndemna din nou la luptă.

6
I. Mitropolitul Andrei Șaguna. Canonist și om de cultură.

I.1 Viața și formarea mitropolitului Andrei Șaguna

Încă din începutul acestei lucrări trebuie menționat faptul că mitropolitul Andrei Șaguna
nu a fost un simplu ierarh ci a fost: un moment în cursul istoriei: „Momentul Șaguna în istoria
Bisericii și în destinul Transilvaniei se înscrie ca unul de răscruce pe o întindere de mai mult de
un sfert de veac ”4, a fost „de fap un lider al națiunii române din Transilvania sau un etnarh”5,
promotorul ardelenilor în lupta lor pentru câștigarea drepturilor, atât naționale cât și sociale, din
această cauză, imaginea lui fiind asociată cu cea de „patriarh biblic îmbrăcată -n anvola de
sfințenie încadrată -n fresca majestuaselor figuri de ierarhi, care străjuiesc și luminează prin
veacuri trecutul bisericii românești ”6. Însă cea mai importantă misiune a sa a fost aceea de
păstor: „dar mai presus de toate Șaguna a fost preot, așa cum l -a definit cel mai strălucit succesor
al său, mitropolitul Nicolae Bălan ”7.
Cu privire la mitroplitul Andrei Șaguna, istoricul Ioan Lupaș, afirmă că acesta este unul
dintre marii oameni pe care a nul 1808 i -a dat neamului românesc: „între alți oameni de seamă,
un îndrumător politic ca Bărnuțiu, un protopop luptător și mai târziu episcop vrednic ca Popasu,
un scriitor de valoarea lui C. Negruți și un episcop savant ca Neofit Scriban, cătră sfârșit n u era
să aducă pentru biserica ortodoxă -romană din Ardeal numai bucuria sfintelor sărbători ale
«Nașterii Domnului », ci în sânul său păstra taina cea mare a unei zile, pe cât de neînsemnată
atunci, pe atât de memorabilă mai târziu. Cu 5 zile înainte de Crăciunul românesc, o femeie
credincioasă și statornică în legea părinților săi, Anastasia, nevasta lui Naum Șaguna, dă rui viață
unui băiat, care în botez primi numele Anastasiu, după al mamei sale”8.
Mărturisirea lui Nicolae Popea este grăitoare în această privință: „Mitropolitul Șaguna
este omul istoriei. Aceasta – fie cea bisericeasc ă, cea națională, ori cea politică – nu se poate
scrie fără de istoria lui. Mai mult: istoria mitropolitului Șaguna este aproape istoria poporului

4 Antonie PLĂMĂDEALĂ , Mitropolitul Ardealului, Momentul Șaguna în istoria Bisericii Transilvanei în vol. In
memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p. 11.
5 P.F. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Andrei Șaguna (1808 -1873) Apărător și promotor
al demnității rom ânești, în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din
Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu 2008, p. 7.
6 Dr. Laurențiu STREZA , Însemnări asupra operei canonice a Mitropolitului Andrei Șaguna în In memoriam:
Mitropolitu l Andrei Șaguna 1873 -2003, editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p. 22 apud Gh. Tulbure, Mitropolitul
Șaguna, Prefață, -Sibiu 1938, p. 3.
7 Idem, Nemuritorul și sfântul mitropolit Andrei , în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii
Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu 2008, p. 9.
8 Dr. Ioan LUPAȘ „Mitropolitul Andreiu Șaguna – monografie istorică” ; Tiparul Tipografiei Arhiedecezane; Sibiu
1911; p. 9

7
român însuși, într ’un pătrariu de secol, cât conduse el afacerile și destinele noastre naționale. Așa
de strâns viața lui e legată de viața popor ului român, așa de tare aceste două se conțesură
într’una, cum din cele următore se va vede ” 9.
Așadar, „născut ( la 20 Decemvrie 1808) între străini, în orașul Mișcolț, din Ungaria
nordică, unde părintele său Naum Șaguna, român macedonean de obârșie, era negustor, purta din
botez numele de Anastasie . De la tatăl său, care prin însăși ocupația lui era adus să se întemeieze
pe lucruri reale, moșteni copilul simțul realității, simțul pentru tot ceea ce e practic; maică -sa,
Anastasia, o femeie evlavioasă, îi infiltră în inimă, încă din cop ilărie, evlavia, religiozitatea ”10.
Tatăl său nefiind un bun chivernisitor al averii și neavând un spirit antreprenorial prea
bine dezvoltat a dat greș cu afacerile „și cum sărăcia și necazurile nu sunt totdeauna sfătuitori
buni, din motive, care în documentele amintite ( publicate fragmentar de D. G. Alexici în Foaia
Diecezană din Caransebeș 1903 Nr. 7) nu sunt arătate apriat, dar se pot lesne ghici – părăsindu -și
legea părinților, a trec ut la catolicism în Martie 1814 ”11.
Acest aspect trebuie reținut deoarece arhiepiscopul catolic de Agria (Eger), Stefan
Fischer, din cauza zelului său catolic va cere și va obține dreptul de a -i educa pe copii lui Naum
Șaguna în credința catolică, în contradicție cu dorința Anastasiei și a t atălui ei. Astfel că palatinul
(vornicul) țării a dat ordin ca cele cerute de Fischer să fie duse la îndeplinire.
Urmează un război purtat de Anastasia Șaguna cu autoritățile statului, pe care însă î -l va
căștiga, cu toate că a început cu stângul, copiii ei fiind trecuți la catolicism. Cu toate acestea nu –
și va lăsa sufletele copiilor să se piardă, ci va avea o influență majoră asupra educației copiilor,
care vor cere toți revenirea la credința strămoșească.
Odată cu mutarea la Pesta la fratele mamei sale, Anastasie Grabovschi, spiritul național și
conștiința religioasă al lui Șaguna va găsi aici un fond prielnic dezvoltării. „Unchiul lui Șaguna,
fiind un bun Român, în casa lui își dădeau întâlnire toți acei care, ca și el, simțeau și cugetau
românește. Pet ru Maior, Bojinca și alții erau prietenii săi personali. Boieri din țară chiar se
vedeau în casa lui. Aici învăță tânărul Șaguna românește, aici căpătă sentimente românești.
Unchiul lui Șaguna mai era și un bun și pios creștin; casa lui era vizitată și de numeroși clerici și
vlădici ortodocși. În această casă, în acest lăcaș de religiozitate și de naționalism trăi și se
dezvoltă în tinerețea sa tânărul Șaguna. Prin inteligența cu care era înzestrat și pe care o vădise în
deajuns în timpul studiilor secundar e și mai ales a celor universitare, pe care le făcu în Pesta,
urmând dreptul și filosofia; prin mijloacele materiale și cunoștințele unchiului său, știind să
vorbească bine de tot, tânăr fiind încă, patru limbi: nemțește, ungurește, latinește și românește,

9 Nicolae POPEA , Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna , Editura Cronicar, București 2002, p. 5 -6.
10 N. DOBRESCU , Mitropolitul Andrei Șaguna, Inst. De Arte Grafice CAROL GOBL , București 1909, p. 3.
11 Dr. Ioan LUPAȘ , op. cit. ; p. 10.

8
Șaguna ar fi putut desigur, să ajungă destul de departe, poate și pe cele mai înalte culmi ale
carierelor civile – dacă l’ar fi atras măririle și zădărni ciile omenești: fastul și pompa ”12.
Cu prilejul împlinirii vârstei legale de 18 ani, mai exact după 9 zile, Anastasie Șaguna își
ceru dreptul de a reveni în sânul bisericii. Urmează un lung proces birocratic la care este supus
dar „ziua de 29 Decembrie 1826, este atât de memorabilă ca și ziua nașterii lui Șaguna.
Declarația latinească subscrisă de el în a ceastă zi n’are numai o importanță biografică, ci și una
națională întrucât prin ’trânsa, autorul ei este redat, acum definitiv și în mod oficial, Bisericii
strămoșești, căreia îi va închina toată munca vieți i și întreg restul zilelor sale ”13.
După terminare a studiilor juridice în 1829 la Pesta, Anastasie, „urmând vocației sale
lăuntrice, precum și îndemnului unchiului și a mamei sale, se hotărâ să facă pasul ce avea să
hotărască asupra întregii sale cariere și vieți, adică câns se hotărâ să se apuce de studi ul teologiei,
care îi deschidea calea preoției ”14. Venind la Vârșeț el va locui în casa episcopului Maxim
Manuilovici, bun prieten al familiei Grabosky. Acesta, român fiind de neam își educă familia în
același spirit, astfel că tânărul Șaguna a găsit și ai ci sămânță bună și pământ bun pentru
dezvoltarea spiritului său național moștenit de la mama sa și de la toată familia ei15.
După terminarea acestor studii cu merite deosebite, Șaguna, a fost recrutat datorită
aptitudinilor sale de către mitropolitul sârbesc de Carloviț, Stratimirovici, care l -a făcut „secretar
al său, notar la consistoriu și profesor la școala clericală din Carloviț”.16 Aici intră în contact cu
normele bisericești, cu canoanele, după cu m ne descrie biograful său Nicolae Popea: „Aici la
mitropolitul Stratimirovici, a avut Anastasie Șaguna ocazia cea bună, de a se perfecționa în sfera
bisericească, de a se face cunoscut mai de aproape cu afacerile bisericești administrative, juridice
și funcționale […] tot aici i se dădu ocazia cea bine venită de a răscoli arhivele și cărțile și
foliantele din biblioteca mitropolitană, descoperind actele și documentele și făcându -și notițe
diverse, care mai pe urmă aveau să formeze baza năzuințelor și acțiu nilor sale pentru
emanciparea bisericii și restaurarea vechii mitropolii române, precum și a numeroaselor și
însemnatelor sale opere canonice , după cum el însuși mărturisea ”17.
La 1 noiembrie 1833 va intra în cinul monahal la mănăstirea Hopova, dându -i-se numele
de Andrei. Astfel sprijinit de la început de mitropoliții de Carloviț, Ștefan Stratimirovici, Ștefan
Stancovici și Iosif Raiacici, va avea o ascensiune rapidă, care va fi încununată de treapta de
arhimandrit. Referitor la evoluția sa, Șaguna, a nota t pe un Ceaslov următoarele: „Eu, robul lui
Dumnezeu Anastasiu Șaguna, la îndurata cerere a Ecelenței Sale domnului arhiepiscop și

12 N. DOBRESCU , op. cit. p. 4.
13 Dr. Ioan LUPAȘ op. cit ; p. 19.
14 N. DOBRESCU : op. cit. p. 4.
15 Dr. Ioan LUPAȘ op. cit. p. 24.
16 N. DOBRESCU : op. cit. p. 5.
17 Nicolae POPEA , op. cit. p. 23 -24.

9
mitropolit Ștefan Stratimirovici de Kulpin, am intrat în novițiat în venerabila mănăstire Hopova
la 15 Aprilie 1833. Aici, la 20 Octombrie al aceluiși an, am îmbrăcat veșmântul rasei și am
primit numele Andrei, al Sfântului Apostol al lui Christos întâi chematul. În ziua de 2 Februarie
1834 am fost înaintat diacon prin Excelenția Sa în biserica catedrală din Carloviț. Cu ziua de 29
Sptembrie 1834 același Preaîndurat domn arhiepiscop și mitropolit m -a numit profesor la școala
clericală din Carloviț. În ziua de [spațiu alb ] Aprilie 1835 m -a făcut tot Excelenția Sa în prima z i
a Paștilor protodiacon al său ”18. Următoarele trepte ne s unt prezentate de biograful său: „de
arhidiacon în 25 Decembrie același an; de singhel la sărbătoarea s. s. apostoli Petru și Pavel
1837; de protosinghel în 25 Martie 1838; de arhimandrit ,ai întâi titular al mănăstirii Hopova în
26 Octombrie 1842, și dup ă aceea de arhimandrit actual al mănăstirii Covilului în diece za
Neoplantei în luna Mai 1845 ”19.
În tot acest timp petrecut la sârbi Șaguna a studiat și a câștigat experiență, experiență
care îi va folosi folosi mai târziu în demersurile sale. Oportunita tea de a pune în aplicare cele
studiate nu a întarziat să apară, astfel că în toamna anului 1845, pe 17 octombrie, episcopul
român al Ardealului, Vasile Moga, adoarme întru Domnul. Datorită faptului că mai marii veniți
la înmormântarea lui Vasile Moga nu au adus vorba în cuvântarile lor despre trimiterea unui
episcop care să ocupe scaunul vacant se credea că această vacanță va fi una de lungă durată. Se
mai mergea pe premisa ocupării locului prin succesiune, astfel că un nepot era cel care să -i
urmeze, dar „Mitropolitul de Carloviț, Iosif Raiacici,s -a opus însă acestui plan, propunând
cancelariei aulice a Transilvaniei din Viena într -un memorandum detaliat pe 15 noiembrie 1845
drept vicar al diecezei pe arhimandritul Andrei Șaguna. Totodată mitropolitul pre zenta sarcinile
și răspunderile lui Șaguna în serviciul mitropoliei și statului, lăudând pe un ton înalt aptitunile
intelectuale ale tânărului arhimandrit, evidențiind competențele sale lingvistice (maghiara,
germana, româna, slavona, sârba, latina etc.), extraordinarul său talent organizatoric și atitudinea
sa irenică, extrem de utilă în înțe legerea cu celelalte confesiuni ”20.
Ca urmare a acestor demersuri Arhimandritul Andrei Șaguna, la vârsta de 38 de ani „a
fost numit la recomandarea mitropolitului s ârbesc și desigur și la dorința lui de a fi mai aproape
de ai săi vicar al episcopiei Ardealului ”21. Cu toate acestea el nu este bine primit de către
ardeleni, care -l considerau sârb, lucru care -i va fi adus o oarecare mâhnire dar totodată un motiv
în plus de a le demonstra contrariul. În acest sens N. Dobrescu subliniază foarte bine această
situație: „A fost primit și privit de la început cu neîncredere de ardeleni, care vedeau în el mai

18 Johann SCHNEIDER , Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și fundamentele ei biblice, canonice și
moderne – traducere de diac. Ioan I. Ică jr; Editura Deisis; Sibiu 2008; p. 60 -61 apud. I. Pușcariu, Metropolia …, p.
48.
19 Nicolae POPEA , op. cit. p. 25
20 Johann SCHNEIDER op. cit. ; p. 76.
21 N. DOBRESCU : op. cit. ; p. 5.

10
mult un străin, decât un român, cu toate că pe el numai dragoste a ce avea pentru romani, îl făcuse
să vină, să se apropie de ei, când ar fi putut foarte bine să rămână la sârbi, care i -ar fi dat desigur
un scaun episcopal și poa te chiar și pe cel mitropolitan ”22. Tot el îi face un portret lui Șaguna,
scoțând în evidență principalele trăsături care fac din el un ANDREI CEL MARE: „Nalt și drept
ca bradul de la munte, puternic și legat la corp, bine făcut la chip, cu o barbă impozantă, ce îi
încadra fața, cu o frunte mare, lată, cu niște ochi mari, vii, care se mișcau foart e repede și
aruncau o privire care pătrundea în om, ca săgeata, Șaguna era din capul locului omul menit să
facă impresie asupra oricui, începând de la Împărat și marii demnitari de la Curte, până la
poporul de pe străzile Vienei sau de aiurea. În afară de ocazii solemne, Șaguna umbla îmbrăcat
simplu, de cele mai multe ori în haine negre ca orice preot de rând. În viață el era foarte cumpătat
și foarte econom; se hrănea cât se poate de frugal și ținea cu strictețe posturile. Îi plăcea însă să
aibă casa mare deschisă, primea foarte multă lume, era accesibil tuturor și binevoitor față de toți;
în deosebi Șaguna ținea la școlarii silitori, pe care îi ajuta din banii săi proprii ca să învețe mai
departe, îndată ce se convingea că acei tiner i sunt muncitori și de caracter”23.
Vedem deci lesne că Șaguna este un român adevărat, spirirul neamului oglindindu -se în
persoana sa, având un suflet bun, fiind ospitalier și ajutând pe cei aflați în nevoi.

I.2 Situația bisericii la venirea lui Șaguna

Odată cu numirea arhimandritului Andrei Șaguna ca vicar general al episcopiei
Ardealului prin rezoluția regească din 27 iunie 1846 și ulterior după sosirea sa în Ardeal, pe 2
septembrie 1846, după cum ne spune Johann Schneider, sau 24 august 1846, după cum ne spune
Nicolae Popea, acesta va începe o amplă campanie de modernizare, sau mai bine spus de
reînviere și aducere la zi a vieții bisericii, a instituțiilor de cultură și mai ales al spiritului
național. „Activitatea lui Șaguna este una de temelie. Pe o astfel de temel ie se pot reface ziduri.
Se pot rectitori instituții, în pas cu vremea și cu cerințele ei, fără a se lua totul de la început. Așa
tradițiile nu împiedică dezvoltarea. Iar dezvoltarea care e în firea lumii, nu omoară tradițiile.
Starea de continuitate și ce a de înnoire e o mergere firească înainte mână în mână ”24.
Situația pe care a găsit -o Șaguna la venirea în Ardeal era una delporabilă. „Sunt așa de
multe umilințe la care au fost supuși românii ortodocși, încât catalogul lor devine obositor și
încărcat până la neverosimilitate ”25. Școlile românești ortodoxe fiind puse sub autoritatea
episcopului maghiar, românii nu erau printre cele trei națiuni recunscute în Ardeal, iar biserica

22 Ibidem.
23 Ibidem, p. 7.
24 Antonie PLĂMĂDEALĂ , op. cit. p. 11.
25 Ibidem, p. 13.

11
ortodoxă nu se număra nici ea printre cele patru confesiuni recepte. „Erau mise ra plebs
contribuens cum va spune Nicolae Popea în discursul de recepție de la Academia Română din
anul 1900, consacrat elogierii lui Șaguna ”26. Nicolae Iorga surprinde această realitate cu care s -a
confruntat la venirea sa în Ardeal: „Biserica aceasta nu e ste bogată. Biserica aceasta nu fusese
dotată niciodată dotată cum fusese aceea din Blaj […]. Și Biserica aceasta era în mare parte
incultă. Cine nu -și aduce aminte legenda păstrează amintirea acestor lucruri de inspecțiile lui
Șaguna tânăr prin sa tele barbare, de preoții care parcă ieșeau din fundul pământului, care știau să
citească numai pe o anumită carte și într -un anume loc, care erau îmbrăcați ca țăranii și trăiau ca
țăranii, […]. Preoți de turmă, de cârciumă și de horă. […] păstori antideluv ieni, mai mult
ghicitori și fermecători decâ t luminați slujbași ai Domnului ”27. Mitropolitul Antonie Plămădeală
întărește și el cele spuse de Nicolae Iorga, concluzionând: „Când a venit el în Transilvania totul
era de făcut. Și să nu uităm: n -a venit într -o atmosferă de entuziasm și brațe deschise. Era român
și era acuzat că e sârb, ba chiar că nu cunoștea limba română, avea studii strălucite în drept și
teologie și îndemânări care erau necunoscute translivănenilor, iar atmosfera în care intra era
viciată de neînțelegeri, poporul era oprimat din toate punctele de vedere și părea adorm it într -o
împăcare cu soarta care nu prevestea nimic bun. Șaguna a avut meritul cel mai mare de a sesiza
de îndată stările acestea de lucruri și de a se decide să le înfrunte și să le îndrepte. Iată de ce a
fost de la început omul providențial de care avea nevoie națiunea. Și el a simțit că era doar
trimisul Providenței într -o lume în care era ne voie de el ca de ultima salvare ”28.
Vedem deci că situația românilor era una dramatică, erau pe punctul de a fi
deznaționalizați. Erau într -o ceață densă și nu mai a veau niciun punct de reper afară de tradiție:
„nu a observat oare ierarhul , cu ocaziua sfințirii unor biserici în Secuime că o seamă de
credincioși, prezenți la slujbe, deși că aproape își uiataseră limba strămoșilor, dar nu -și
pierduseră portul, rămâneau încă atașați de legea românească ”29?
Cu toate acestea, Șaguna, nu a dat niciun pas înapoi ci a înfruntat totul cu nădejde, chiar
dacă poate după unele lupte pierdute mulți ar fi renunțat, el mai vârtos a continuat lupta. O
direcție pe care s -a axat Șaguna a fost educația tinerilor, dar mai ales a celor care studiau
teologia, a cărei perioadă de studiu a mărit -o și a impus noi condiții petru aceștia: „abia aflase un
curs de 6 luni pentru candidații la preoție […]. Imediat în toamna anului 1846, el ridică cur sul
clerical la un an și dispune ca de aici înainte «cine va voi a se primi la cursul candida ților la

26 Antonie PLĂMĂDEALĂ , Mitropolitul Andrei Șaguna făuritorul unei epoci în istoria Bisericii transilvănene în
Telegraful Român nr. 21 -24, Sibiu 2003, p. 1.
27 Nicolae IORGA , Istoria românilor din Ardeal și Ungaria , Editura Științifică și Enciclopedică București, 1989, p.
403.
28 Antonie PLĂMĂDEALĂ , De la Cazania lui Varlaam, la Ion Creangă , Sibiu, 1997, p. 120.
29 Pr. Prof. Ilie MOLDOVAN , Mitropolitul Andrei Șaguna și drama deznaționalizării românilor din sud -estul
Transilvaniei în Telegraful Român nr. 21 -24, Sibiu 2003, p. 2.

12
preoție, să învețe toate școlile până la filosofie… »30, dar mai ales a preo ților de a căror pregătire
se va ocupa în mod sistematic, el construind un edi ficiu nou și despărțind cursul teologic de cel
pedagogic, ridicându -l pe primul în 1853 la doi ani, pentru ca în 1862/63 cel teologic să fie
ridicat la trei ani, iar cel pedagogic la doi ani31. De remarcat este faptul că „la sfârșitul păstoririii
sale în Arhiepiscopia Sibiului existau peste 760 de școli «poporale», un gimnaziu (liceu) cu 8
clase la Brașov (înființat în 1850), cu școală reală -comercială (1869) la Brașov, un gimnaziu cu 4
clase la Brad (1868)”32. Preoților le dă norme și sfaturi încă din prim a sa circulară despre cum ar
trebui să se comporte din prisma vocației lor : „să umble în public întotdeauna însutană cu brâu
violet și pălărie rotundă; să nu îndrăznească să -și radă barba, iar părul capului să -l pieptene
înapoi; să se abțină de la jocuril e de noroc, de la frecventarea cârciumilor și de la consumul de
băuturi alcoolice cu ocazia înmormântărilor și parastaselor; să nu uite că orice neguțătorie le este
interzisă; să citească regulat Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, să predice regulat pe a ceastă bază
și să aibă o purta re demnă de slujirea lor sfântă ”33, ca mai apoi să le fundame nteze scripturistic și
canonic toate acestea: „Șaguna îi îndeamnă pe clerici pentru sufletele încredințate lor folosind
Iezechiel 3, 17 -19 și canonul 58 apostolic și fundamentează purtarea uniformei cu canonul 27 al
Sinodului VI Ecumenic. Îi îndeamnă pe preoți să înceteze a mai bea țuică la crâșma satului după
Liturghie trimițând la canonul 54 al Sinodului VI Ecumenic și canonul 24 al sinodului de la
Laodiceea ”34.

I.3 Alegerea și hirotonirea ca episcop. Sinoadele diecezane

Acest episod fericit din istoria Bisericii ortodoxe din Ardeal a fost posibil după ce mirenii
au luat frâiele, pe care preoții nu au vrut să le poarte din comoditate sau dispreț și astfel au
înaintat Maiestății Sale rugămintea de a se organiza alegeri pentru ocuparea postului vacant de
episcop. Ca urmare a acesteia și a petiției înaintate de Șaguna, curtea de la Viena dă un răspuns
favorabil în iunie 1847, recunoscânu -se totodată și dreptul de vot al protopopilor, cu o mică
schimbare față de la alegerea lui Vasile Moga din 1810 și anume că episcopul să nu fie ales
numai din rândul clericilor ardeleni, ceea ce lasă fără replică pe cei care susțineau că Șaguna nu
este român, ci sârb35.
Cu puțin timp înainte de ziua alegerilor, o delegație a protopopilor ardeleni ar fi mers la
Șaguna cerându -i acestuia să nu candideze tocmai din cauza originii sârbești, însă acesta le -a

30 Dr. Ioan LUPAȘ op. cit. p. 40
31 Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru STĂNILOAE , La începutul Ortodoxiei contemporane dinTransilvania a fost Șaguna, în
Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana,
Sibiu 2008, p. 59.
32 Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU , „Andrei Șaguna” în Dicționarul Teologilor Români, Editura Andreiana, Sibiu,
2014, p. 630.
33 Johann SCHNEIDER op. cit. p. 81
34 Ibidem.
35 Dr. Ioan LUPAȘ , op. cit. ; p. 49.

13
demonstrat că este român și le -a spus: „Dacă nu mă vreți voi pe mine, vă vreau eu pe voi, și să
știți că eu voi fi episcopul vostru ”36.
Pe 2 decembrie 1847 s -au desfășurat alegerile, unde Șaguna s -a clasat al treilea, dar cu
toate acestea impăratul, Ferdinand I, a confirmat ca episcop în 5 februarie (24 ianuarie) 1848 pe
vicarul Andrei Șaguna: „Din trei candidați el a ieșit din voința electoratului dirijat, al treilea. Dar
ceea ce se hotărâse de Sus nu mai putea fi modificat. Providența nu se lasă supusă la vot. Era
dreptul împăratului de a alege pe unul din trei, indiferen t de numărul voturilor. În „constituția”
Providenței sunt prevăzute și situații în care Providența să fie factor de selecție și de decizie,
chiar dacă acest lucru pare a fi de co mpetența unui stăpânitor lumesc ”37. Cu toate că au fost
învinși cei doi contrac andidați ai lui Șaguna îi transmit acestuia ganduri bune, bucurându -se
petru el38.
Într-un context politic destul de tensionat ( se făceau primele pregătiri pentru adunarea
națională de la Blaj), Șaguna merge la Carloviț, unde va fi hirotonit de Iosif Raia cici, asistat de
episcopii Eugen Ioanovici ( Carlstadt) și Ștefan Popovici ( Verșet) ca episcop al Ardealului. Cu
această ocazie Șaguna ține o frumoasă cuvântare în care își arată gândurile și ideile sale cu
privire la păstorirea sa și la idealurile sale, cerând ajutorul lui Dumnezeu în toată activitatea sa.
El sintetizează totul într -o frumoasă rugăciune: „Mai pe urmă iarăși înaintea Ta Doamne cad și
zic: Tu Doamne știi, că către scopul meu a alerga doresc: pe românii transilvăneni din adâncul
somn să -i deștept și cu voie către tot ce e adevărat, plăcut și bun să -i trag! Tu Doamne umbrește –
mă cu puternicul tău scut! Tu îndulcește -mi în ceasul morții fructe le amarelor mele osteneli.
Amin”39!
Abia întors de la Carloviț, de data aceasta a fost primit cum se cu vine și asta nu doar din
pricina funcției pe care acum o ocupa ci și datorită marii sale personalități. Știind de situația din
Ardeal nu stă decât foarte puțin la Sibiu, de unde va pleca apoi pe câmpia de la Blaj unde pe 3 /15
mai 1848 va avea loc cea de a doua adunare n ațională, unde Șaguna va fi unul dintre
conducătorii ei. Prin purtarea sa de grijă, a înțelepciunii, a fineții și a tactului său se datorează
buna desfășurare a acelei adunări care s -a ținut între baionete, fără ca vreun eveniment regretabil
să pună în umbră scopul pentru care românii s -au adunat acolo40.
Urmează pentru Șaguna o perioadă de drumuri necontenite, fiind delegat de Adunare să
reprezinte revendicările pentru susținerea cauzei naționale și pentru recunoașterea vechii
mitropolii a Ar dealului, împăratului care -și schimba locul când la Innsbruk, când la Olmütz,
când la Viena și apoi și guvernului din Pesta41, în locul său lăsând ca și ocârmuitor pe Moise
Fulea. Remarcabile sunt cuvintele pe care le -a spus într -o cuvântare a sa la o ședi nță a
Comisiunii regnicelare, după întoarcerea de la împărat: „Să judece Europa civilizată care știe
respecta drepturile națiunilor și ale omenirii dacă e compatibil ca postulatele legilor divine și
sociale ca acolo unde 6 -700 000 de suflete formează trei națiuni deosebite (sași, secui și
maghiari), 1 300 000 de suflete (de români) să fie pur și simplu nulificate ”42. După îndelungi
demersuri, Șaguna reușește să obțină aprobarea unui sinod al bisericii ortodoxe, cu toate că
situația nu a fost prea favorabilă, dar având în vedere trecerea pe care o avea la Curtea de la

36 Ibidem.
37 Antonie PLĂMĂDEAL ă, Momentul Șaguna în istoria Bisericii Transilvanei… , pp. 12 -13.
38 Dr. Ioan LUPAȘ , op. cit. p. 51.
39 Nicolae POPEA , op. cit. pp. 40 -41.
40 N. DOBRESCU op. cit., p. 8.
41 Voichița BIȚU, Bogdan ANDRIESCU , Andrei Șaguna (1808 – 1873) Biobibliografie , Editura Andreiana , Sibiu 2012,
p. 13.
42 Antonie PLĂMĂDEALĂ , Mitropolitul Andrei Șaguna făuritorul unei epoci în istoria Bisericii transilvănene… , p. 1.

14
Viena, acest lucru i -a fost încuviințat, el dându -și cuvântul că la sinod se vor discuta doar
chestiuni bisericești și nicidecum politice. Astfel printr -o circulară era anunțat primul sinod care
se va ține în prima duminică din Postul Mare, în data de 12 martie 1850. Se vor aduna la acest
sinod, deschis la Sibiu 20 de membri laici și 24 de clerici. În ședința de deschidere Șaguna face o
retrospectivă istorică a persecuțiilor pe care ortodocșii le -au îndurat în Ardeal, încă din secolul
X, continuate cu încercările principilor maghiari din secolele XVII și XVIII de a -i trece pe
ortodocși în subordinea superintendentului calvin și chiar „plângându -se apoi cât au suferit
românii de la revoluționarii maghiari. Au batjocorit icoanele, au ucis 12 preoți și mai multe mii
de creștini și i -au ars biblioteca sa cu pes te 3000 de cărți ”43. O altă durere este aceea că în Ardeal
nu mai exista niciun monument istoric vechi: „însă nu pentru aceea, că doară străbunii noștri nu
ar fi fost oameni harnici, ci pricina sărăciei noastre de astăzi este aceea, că mâna cea vrăjmașă și
pizmașă ne -au răpit toate, câte ne -au fost mai sfinte și mai prețuite. Au batjocorit și au pedepsit
pe Mitropoliții noștri pentru credi nța și evlavia lor către legea lui Hristos; ne -au răpit Mitropolia,
ne-au nimicit Episcopiile, Mănăstirile, și ne -au răpit Bisericile; au gonit și prigonit pe Preoții și
tot poporul; pe preoții și poporenii noștri i -au silit a da zeci uială la Preoți de alt e religii”44.
Șaguna a fixat astfel ca scopul acestui sinod să fie întărirea și înnoirea Bisericii pe
învățătura Mântuitorului Hrisos și a așezămintelor Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți. O altă
direcție pe care dorea sinodul să o abordeze era acee a a relației Bisericii ardelene cu statul,
precum și cererea de restaurare a Mitropoliei45. Tot în cadrul sinodului deputatul mirean, Ioan
Jipa, cere continuarea tradiției, părăsită în ultima perioadă, anume aceea a organizării de sinoade
protopopești forma te din clerici și mireni în proporție de o treime preoți și două treimi mireni
pentru alegerea protopopilor. Trebuie menționat că această practică a fost oarecum oficializată și
de Curtea de la Viena, care a dat în acest un Regulament, care în 21 iulie 177 1 a fost tradus și în
română, „prin care se recunoaște în partea III § 3, congresul național bisericesc. În compoziția
acestuia intrau clerici, militari, civili în proporție egală, ceea ce nu ni se spune expres, dar rezultă
din partea III § 9 a Regulamentu lui care prevede o comisie mixtă pentru arhiepiscopie”46. Cu
toate că sârbii au avut de obiectat asupra acestui Regulament, ceea ce a dus la retragerea și
modificarea lui, iar „în forma nouă Regulamentul […] prin dispoz iția părții X § 69, se specifică
foarte clar în ce chip avea să se constitue congresul național bisericesc. Obiceiul de până acum –
zice această dispoziție – rămâne și anume: congresul se va compune din 75 capete deputați,
clerici, laici ai națiunii, adică 25 militari, 25 civili și 25 clerici și nimic mai mult”47. Potrivit
istoricului Ioan Matei, această intervenție a făcut ca Șaguna să hotărască această proporție
viitoarei Epitropii eparhiale48. După finalizarea sinodului și odată cu acesta a obținerii unora din
rezultatelor scontate, Șaguna va avea de dus o luptă cu ministrul Thun, care va fi în favoarea lui,
reușind să -l înfrângă pe acesta cu propriile argumente49. Urmează o perioadă destul de roditoare
pentru biserica din Transilvania, Șaguna primind aprobarea de a construi o catedrală în Sibiu . În
acest context cere în 1857 împăratului încuviințarea unei colecte, pe care însuși împăratul o

43 Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru STĂNILOAE , op. cit., p.57.
44 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 92 apud Actele soboarelor …, p. 23.
45 Conf. Dr. Paul BRUSANOWSKI , Andrei baron de Șaguna și organizarea constituțională a Mitropoliei Transilvaniei
în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Biser icii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana,
Sibiu 2008, p. 153.
46 Pr. Dr. Liviu STAN, Mirenii în Biserică studiu canonic -istoric, Sibiu, 1939, p. 185.
47 Ibidem.
48 Conf. Dr. Paul BRUSANOWSKI , op. cit., p. 154.
49 Dr. Ioan LUPAȘ op. cit. p. 107.

15
deschide cu suma de 1000 de galbeni50, totodată el îndemnând pe credincioși să susțină această
lucrare: „știind, că nu omului, ci lui Dumnezeu dați, și că nu cer pentru mine, ci spre mărirea lui
Dumnezeu și spre binele vostru, că avem și astăzi câteva sute de copii la Sibiu, în școlile de aici,
și bucuros i -aș aduna în toate Duminicile și sărbătorile la sljba dumnezeiască și cu osârdie le -aș
da lor învățătura î n toate și pentru toate spre binele lor și spre bucuria noastră a tuturora, dar nu
avem biserică, unde să-i adun”51, reușind să sistematizeze sistemul de învățământ și școlile și
chiar să înființeze o tipografie, care va prospera și din această prosperitate el își va sponsoriza
actele de filantropie, după cum reiese din scrisoarea 338/1871 : „mitropolitul Șaguna arăta că se
împlinesc 20 de ani de la înființarea tipografiei arhiedecezane. Și pentru că ea a prosperat și este
capabilă a oferi ajutoare în bani, e l s-a hotărât să dea ajutoarele putincioase din partea tipografiei
pe seama preoteselor văduve sărace până la 5 -6000 florini.”52 Însă „actul prin care mitropolitul
Andrei Șaguna a pus bazele și a promovat misiunea socială a Bisericii, așa cum o concepuse el , a
fost adoptarea Statutului organic al Bisericii Ortodoxe Rom âne din Ungaria și Transilvania ”53.
Un alt mijloc prin care Șaguna își susține și își propagă ideile, fiind mai accesibil decât
cărțile care erau foarte scumpe, este Telegraful român , singurul ziar cu apariție neîntreruptă până
astăzi54. Conferințele învățătorești „au fost întemeiate de nemuritorul mitropolit Andrei Șaguna,
cu scopul de a îndruma și a evita prea multele experimente care se încercau de către unii și alții,
și din care aveau de suf erit cei pe seama cărora se făce au”55.
Pe 23 octombrie 1860, Andrei Șaguna va convoca cel de al doilea sinod diecezan la
Sibiu, după numirea sa ca episcop, unde vor participa 46 de clerici și 52 de laici. Acesta, va fi
rezultatul stăruinței ierarhului de a opri planul de subordonare ierarhică c are-i avea la bază pe
mitropolitul Iosij Raiacici și pe episcopul Timotei Samuilo Masirevici. Astfel „anunțul făcut pe
27 septembrie 1860 de împăratul Francisc Iosif I că nu se opune înființării unei mitropolii greco –
române neunite, dacă vor fi clarificate chestiunile ierarhice și canonice într -un sinod al tuturor
episcopilor ortodocși ai monarhiei și i se va prezenta o propunere documentată canonic”56, va
constitui baza convocării sinodului.
În sesiunea de lucru a acestui sinod, Șaguna, va avea un discurs i storic, precizând că
sinoadele sunt cele ce au ținut Biserica vie și neclintită în fața dușmanilor și a ereziilor. În
favoarea acestui discurs el aduce Pidalionul , ca și bază canonică. Ca și rezultat al acestui sinod
menționăm scrisorile trimise către împ ărat, către sinodul de la Carloviț și către episcopul
Cernăuțiului Eugeniu Hacman, prin care li se adresa invitația de a lua parte la un sinod comun al
tuturor episcopilor ortodocși din Austria. Era ilustrată în acestea ideea înființării unei mitropolii
române ortodoxe în imperiul habsburgic, bazându -se pe temeiuri istorice și canonice. Pe de o
parte din punct de vedere istoric era vorba doar de reînființarea vechii mitropolii de Bălgrad, iar
din punct de vedere canonic, ceea ce ne intereasează în această l ucrare, sunt utilizate canonul 34
apostolic, canonul 6 al Sinodului I Ecumenic, canonul 2 al Sinodului II ecumenic și canonul 8 al
Sinodului III Ecumenic. Accentul este pus însă pe canonul 34 aposolic: „Se cade ca episcopii

50 Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru STĂNILOAE , op. cit., p. 57.
51 Dr. Ioan LUPAȘ op. cit. ; p. 112.
52 Pr. Lect. Dr. Ion VICOVAN , Activitatea filantropică a mitropolitului Andrei Șaguna reflectată în predici și scrisori
pastorale în In memoriam: Mitropolitul Andrei Șag una 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p.183.
53 Pr. Prof. Dr. Valer BEL, Misiunea socială a Bisericii în concepția Mitropolitului Andrei Șaguna în In memoriam:
Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p.234.
54 Antonie PLĂMĂDEALĂ , De la Cazania lui Varlaam, la Ion Creangă… , p. 129.
55 Antonie PLĂMĂDEALĂ , Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist austro -ungar(1867 -1918) După
documente, acte și corespondențe rămase de la Elie Miron Cristea , Sibiu 1986, p. 54.
56 Johann SCHNEIDER op. cit. p. 104.

16
fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să -l socotească pe el drept căpetenie și
nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviințarea acestuia; și fiecare să facă numai
acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa și la satele de sub stăpânirea ei. Dar nici
acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor, căci numai astfel va fin înțelegere și
se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh”57, astfel: „Și așa
aflu numaidecât în al 34 canon apostolesc, că episcop ilor fiecărei nații se cuvine a ști pe cel
dintâi (Mitropolitul) între dânșii, ș. a. De aici deduc eu, că episcopii trebuie să fie din sânul acelei
nații, la care sunt ei puși de episcopi, căci acest canon apostolesc numai așa poate avea înțelesul
său cel adevărat, și firesc, dacă nu numai mitropolitul, ci și episcopii unei nații vor fi din una și
aceeași națiune; aceasta este de lipsă și pentru aceea, ca arhiereii să poată săvârși slujbele
dumnezeieștiîn limba poporului, și să știe a propovădui cuvântul ce l mântuitor al Domnnului
spre înțelegerea turmei cuvântătoare, și să se poată înțelege cu preoții și cu eparhioții, unde face
trebuință, mai departe ca să se poată înțelege unii cu alții în una și aceeași limbă, care este
totodată și ceaa bisericii și d regătoriei bisericii, căci dacă mitropolitul și episcopii nu vor fi din
aceeași nație, atunci întâlnindu -se se vor înțelege în limbă străină, precum a fost până la noi
acum întâmplarea, că mitropolitul Carlovițului cu episcopii de nația română se întelegea într-o
limbă străină ”58.
Episcopii de Carloviț nu au răspuns acestei scrisori, singurul nemulțumit fiind Eugeniu
Hacman, care urmărea și el înființarea unei mitropolii la Cernăuți. Argumentele aduse de acesta
erau însă nefondate. În urma acestei nemulțumir i, Șaguna va avea o dispută cu acesta, motivul
fiind deosebirea de interpretare a canoanelor 34 apostolic și 9 Antiohia59 Tot acum Sinodul „a
primit statutul provizoriu lucrat de Șaguna pen tru alegerea membrilor clerului ”60.
La 29 iunie 1863, împăratul, își exprimă printr -o adresă trimisă lui Șaguna intenția de a
accepta înființarea unei Mitropolii independente române ortodoxe cu mențiunea ca aceasta să -i
cuprindă doar pe românii din Transilvania și Ungaria. I se mai cereau lui Șaguna detalii
privitoare la locul reședinței mitropolitane, numărul de episcopii sufragane, modul de numire al
mitropolitului și al episcopilor sufragani61, astfel că în perioada 22 -28 martie 1864 au loc
lucrările celui de al treilea sinod diecezan, elementul central al acestui sinod fiind proiectul de
constituție bisericească, ce mai târziu va apărea sub numele de Statut Organic . Cu toate că
Șaguna mai dorea întrunirea unui sinod ca astfel să se urmeze toți pașii pentru reînființarea
Mitropoliei Ardealului, împăratul Francisc Iosif I, îi adresează o scrisoare autografă prin care își
dă acordul pentru înființarea mitropoliei:
„Iubite baron de Șaguna!
Ascultând rugările românilor greco -orientali dinTransilvania și Ungaria, în consonanță cu
întenția manifestată prin rezoluțiile mele din 27 septembrie 1860 și din 25 iunie 1863, am
încuviințat ca pentru ei să se înființeze o mitropolie independentă coordonată cu cea sârbească, și
ca biserica episcopală din Transilvania să fie ridicată la demnitate mitropolitană.

57 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA , Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și comentarii , Ediția a III -a îmbunătățită,
Sibiu, 2005, p.27.
58 Johann SCHNEIDER op. cit. pp. 108 -109 apud. I Pușcariu, Metropolia… Colecțiunea actelor, p. 179.
59 Conf. Univ. Dr. Paul BRUSANOWSKI , Concepția canonică a mitropolitului Andrei Șaguna privind organizarea
Ortodoxiei ecumenice și a poziției Mitropoliei românești din Transilvania și Ungaria,în Revista Teologică , nr. 2,
Sibiu, 2010, p. 75.
60 Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru STĂNILOAE , op. cit., p. 57.
61 Conf. Dr. Paul BRUSANOWSKI , Andrei baron de Șaguna și organizarea constituțională a Mitropoliei
Transilvaniei …, p. 158.

17
Totodată potrivit găsesc să vă numesc Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii greco –
orientale din Transilvania și Ungaria.
Viena, 24 decembrie 1864
Francisc Iosif m. p.”62
Urmează pentru Șaguna o nouă perioadă de lungi călătorii în imperiu, el fiind prezent și
la încoronarea regelui Ungariei în 1867. O ultimă participare a lui la dieta de la Pesta a avut ca
scop tot ap ărarea bisericii: „În anul 1868 dezvbătându -se inarticularea mitropoliei române cu
mult foc, numai singur lua cuvântul în casa de sus, pledând cu mult tact ș i cu mare efect în
favoarea ei ”63.
Tot în acest an Șaguna va convoca primul Congres național -biseric esc, la 7/12 octombrie,
îndeplinindu -și astfel dorința sa de recunoaștere a vechii mitropolii. Aici el va da sinodului în
grijă munca sa de peste două decenii și anume Statutul Organic , spunându -le: „Luați bine seama
domnilor, ca nu în loc să dregeți, să s tricați ce e bun; vă fac atenți domnilor, că opera aceasta pe
care am avut onoarea a v -o prezenta, e o operă de zeci de ani și nu numai de o zi ”64. La
întrebarea de ce anume acest proiect are această denumire, explicația o dă însuși mitropolitul
Șaguna „care a comparat Biserica cu un organism viu, alcătuit din organe personale (creștinii,
preoții, episcopii, mitropolitul) și sociale (parohia, protopopiatul, episcopia și mitropolia). Pentru
ca organismul să nu sufere este obligatoriu ca toate aceste el emente să colaboreze în armonie ”65.
Acest statut reprezintă în fond forma dezvoltată a regulamentului din 1864. El este descris de o
revistă de la Iași astfel: „Ca un fir roșu prin toată organizațiunea aceasta trece tendința de a crea
o trainică legătură sufleteas că între poporul credincios și ierarhia bisericească. Această ierarhie
nu este numai electivă în toate treptele printr -un sistem elector, care are la bază sistemul obștesc
al întregului popor ci toate interesele bisericești sunt încredințate sau direct adunării plenare a
poporenilor în parohie, sau unei reprezentanțe popula re, în organizațiile superioare ”66.
Anul următor, pe 29 mai împăratul Francisc Iosif I va sancționa Constituția Bisericii
greco -orientale din Ungaria și Transilvania. Astfel biserica d in Transilvania va deveni prima
biserică din secolul XX care și -a obținut autonomia față de stat și unde laicii conlucrau cu clericii
la conducerea sinodală a bisericii67.
În 1870, Șaguna va mai convoca un sinod de data aceasta „pe baza și în sensul statulu i
organic”68, doar că pe baza unor traduceri defectuase în limba maghiară, făcute de ministerul
cultelor de la Pesta, organul suprem de conducere al mitropoliei ar fi fost gata să respingă
statutul.
Ca și dovadă
Ultimii săi ani de viață, mitropolitul Șagun a i-a petrecut în retragere, puterile lăsându -l el
era ajutat de elevii de la Institutul Teologic, ba chiar când s -a vrut sărbătorirea celor 25 de ani de
activitate a sa, el nu a preferat acest cult al personalității, ci s -a retras la Rășinari69.
Cu toate c ă inima era cea bolnavă, celelate organe fiind perfect sănătoase, cauza
îmbolnăvirii sale o constitue supărările și amărăciunea. El nu a fost înțeles și prețuit la adevărata
lui valoare, încă de când a venit în Ardeal a fost privit ca un străin de neam și toate acestea în

62 Johann SCHNEID ER op. cit. p. 113 apud. Ibidem, p. 305.
63 Nicolae POPEA , op. cit. p. 55.
64 Ibidem, p. 56.
65 Conf. Dr. Paul BRUSANOWSKI , op. cit., p. 167.
66 Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru STĂNILOAE , op. cit., p. 58.
67 Johann SCHNEIDER op. cit. p. 136.
68 Nicolae POPEA , op. cit. p. 58.
69 Johann SCHNEIDER op. cit. p.138.

18
timp l -au răpus încet dar sigur pe marele mitropolit Andrei Șaguna. O mare parte din timpul
petrecut la Sibiu, Șaguna l -a dedicat uneia dintre cele mai importante cauze și anume ieșirea de
sub jurisdicția sârbească: „din cei douăzeci și ci nci de ani ai păstorației sale de la Sibiu, primii
cincisprezece au fost cheltuiți în eforturile de a ieși de sub jurisdicția sârbească și de a -și dobândi
autonomia administrativă și pastorală ”70.
Pe 16/28 iunie 1873 își va da obștescul sfârșit și va fi înm ormântat la Rășinari. Ultimele
sale cuvinte au demonstrat că el a fost un adevărat păstor, model vrednic de urmat, dar mai ales
că toată viața sa a închinat -o poporului „Cu mine e gata Nicolae! Ce va vrea Dumnezeu, toate
sunt în ordine. Fiți pe pac e, aveți -vă bine, nu vă sfădiți ”71!
La moartea lui a fost descris de o paletă largă de oameni de diferite confesiuni și cu
diferite poziții sociale și politice și astfel: „episcopul sas G. D. Teutsch a scris: Șaguna a fost
conducătorul intelectual singuru lcuno scut al poporului său și a putut să obțină în aceasă
calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele.
George Barițiu, care era unit, scria: Ce să zicem despre imensele progrese făcute în arhidieceza
greco-orientală, atât în reședința sa de la Sibiu, cât și în afară, în cler. Despre aceasts pot să
judece numai acei fii ai Patriarhiei care cunoscuseră starea ei deplorabilă dinainte de 1848. Se
ceruse un spirit gigantic și o voință neînduplecată pentru ca s ă o regenereze. O adevărată
providență a fost aceea care îl trimise pe Andrei baron de Șaguna. […] Iorga l -a pecetluit cu
aprecierea de a fi fost un cârmuitor de oamen i și un îndreptător al vremilor ”72.
O descriere pe cât simplă la prima vedere, pe atât de complexă în urma unui proces de
reflecție asupra vieții și lucrărilor Mitropolitului Andrei Șaguna o face Mitropolitul Bartolomeu
Anania când precizează : „Andrei Șaguna este, mai presus de toate, un erou al demnității
românești […] Șaguna afost și rămâne u n dar al lui Dumnezeu ”73.
Șaguna și -a cunoscut însă valoarea și știa că mulți l -au cunoscut dar nu au apreciat
adevărata lui valoare, de aceea el a spus : „întorcându -vă de la mormântul meu, veți cunoaște pe
cine ați pierdut. De aceea, de la Șaguna încoace, urarea de vârf care se face Mitropoliților
Transilvaniei e: Să fii ca Șa guna! Dar cine l -ar putea egala ”74.

I.4 Andrei Șaguna canonist

Principala trăsătură a personalității lui ANDREI CEL MARE o reprezintă spiritul său
organizatoric și pe lângă acesta ș i afinitatea lui pentru ordine: era foarte des auzit spunând
vechea maximă „ ordo est anima rerum ”75.
Preocupările pentru drept ale tânărului Anastasiu Șaguna sunt vădite încă din perioada
când a studiat studiile juridice la universitatea din Pesta, însă aceste studii erau vârful
icebergului. După terminarea studiilor teologice, ajuns sub aripa mitropolitului sârbesc de
Carloviț, Stratimirovici, el va începe un amplu proces de studiu al „afacerilor bisericești

70 Bartolomeu ANANIA , Statura Șaguniană în In memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003 , Editura
Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p. 7.
71 Nicolae POPEA , op. cit. p. 60.
72 Antonie PLĂMĂDEALĂ , Momentul Șaguna î n istoria Bisericii Transilvanei…, p. 18.
73 Bartolome ANANIA , op. cit. pp. 7 -8.
74 Antonie PLĂMĂDEALĂ , op. cit. p. 19.
75 N. DOBRESCU , op. cit. p. 8.

19
administrative, juridice și funcționale […] tot aici i se dădu ocazia cea bine venită de a răscoli
arhivele și cărțile și foliantele din biblioteca mitropolitană, descoperind actele și documentele și
făcându -și notițe diverse, care mai pe urmă aveau să formeze baza năzuințelor și acțiunilor sale
pentru emanciparea bisericii și restaurarea vechii mitropolii române, precum și a numeroaselor și
însemnatelor sale opere canonice, după cum el însuș i mărturisea ”76.
Nicolae Iorga realizând un portret plastic al lui Șaguna îl descrie astfel: „…Acest
maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu ca de pe un tron de rege, un cârmuitor de
oameni și îndreptător al vremurilor, cărora nu li s -a supus ca exemplarele obișnuite ale omenirii,
ci le-a întors de pe povârnișul lor spre culmea lui ”77.
Șaguna a urmat în întreaga sa activitate din Ardeal 3 scopuri: emanciparea Bisericii
Orodoxe române din Transilvania de sub tut ela sârbească, restaurarea mitropoliei ortodoxe din
acest teritoriu și ridicarea nivelului intelectual și economic atât al clerului cât și al
credincioșilor.78 Aceste țeluri au fost împlinite datorită educației primite încă din sânul familei,
continuate mai apoi la cele mai bune școli dar mai ales datorită perseverenței și caracterului
autodidact pe care îl avea Șaguna. Cu toate că domeniul său de studiu era foarte diversificat,
Șaguna avea o afinitate pentru dreptul canonic, formându -și conștiința că pe baz a acestuia va
putea realiza ceea ce și -a propus. Astfel în centrul operei sale literare un loc important îl ocupă
operele de drept canonic.
Prima lucrare de acest gen este intitulată Cunoștințe folositoare despre trebile de
căsătorie și scaunele protopopeș ti, scrisă cu litere chirilice, după cum reiese din memoriile lui
Andrei Șaguna79. Motivul pentru care ierarhul s -a grăbit să tipărească această lucrare a fost acela
că în domeniul căsătoriilor regulele practicate erau de cele mai multe ori arbitrare. Scopu l scrierii
acestei lucrări a fost acela de a adapta dreptul matrimonial ortodox la noile prevederi ale
Imperiului, care la rândul său le -a preluat pe filiera revoluției franceze. Nu este însă vorba aici
despre schimbarea fondului, ceea ce ar fi dus la dena turare ci doar la o adaptare de formă, care
duce la eficiența lucrării Bisericii în contextul istoric80. Astfel că această lucrare „pornește de la
realitatea separării căsătoriei civile de Cununia religioasă, dar nu de la contradicția lor, nici de la
excluderea lor reciprocă. Șaguna vede în căsătoria civilă pasul premergător Cununiei religioase
și semnul integrării în societatea civilă, dar accentuează superioritatea Cununiei față de
contractul matrimonial civil (part. 5). Între cele două există o strânsă le gătură, iar căsătoriile

76 Nicolae POPEA , op. cit. pp. 23 -24.
77 Alexandru CONSTANTINESCU Dreptul canonic în opera lui Andrei Șaguna în BOR Anul XCI Nr. 7 -8 Iulie -August
1973, p. 872 apud. Semănătorul , an. II, nr. 50, 14 decembrie 1904.
78 Ibidem.
79 Ibidem , p. 873 apud Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Șaguna, Memorii din anii 1846 -1871 , Sibi u 1923.
80 Pr. Conf. Univ. Dr. Irimie MARGA , Mitropolitul Andrei Șaguna, autorul primei cărți de drept al familiei la
români, în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura
Andreiana, Sibiu 2008, p. 28 1.

20
civile fără binecuvântarea preotului sunt condamnate de Biserică (part. 8)”81. Cu toate acestea el
tot nu este mulțumit de forma pe care a luat -o această lucrare, de aceea va mai aprofunda
subiectul în lucrarea Elementele dreptului canonic, lucrare ce avea să apară în același an, iar mai
apoi va reuși o sistematizare a acestor chestiuni legate de căsătorie în Compendiu .
Elementele dreptului canonic , lucrare apărută tot în 1854, nu este un tratat autentic de
drept canonic, ci reprezintă un îndreptar, o călăuză, lucrarea fiind o compilație din culegerile de
canoane. Nici de această operă nu va fi pe deplin mulțumit, lucru pe care îl va sublinia în a doua
ediție (1855), motivul fiind că trebuia să dea cât mai repede învățământului teologic un manual
în limba română. Ajustările și completările acestui manual vor fi încununate de Compendiu de
drept canonic din 1868. Cu toate aceste Elementele au o deoseb ită importanță, deaorece pentru
cultura noastră reprezintă primul manual de drept canonic în limba română82 și pentru că în
introducere „explică cititorului noțiunile de biserică, sinod, canon, cul egere de canoane, drept
canonic”83. Trebuie reținut faptul că acest aspect de întâietate pe care îl are manualul lui Șaguna,
este veridic deoarece codicele canonic românesc: Manual de pravilă bisericească editat de
mitropolitul Munteniei, Nifon, este după cum el însuși mărturisește „o prescurtare din canoanele
universale ale bi sericii și din Pravila cea Mare ”84. Acest manual este o carte în format mic,
îmbracată în piele. Ea începe cu pagina de titlu unde într -un chenar simplu scrie: Elementele
Dreptului Canonic al Bisericii drept credincioase răsăritenespre întrebui nțarea preoțimei, a
clerului tînăr, și a creștinilor, întogmite prin Andrei baron de Șaguna, episcopul diecezan al
Bisericii dret credincioase greco -răsăritene din Ardeal, Comendator al strălucitului ordin
austriac leopoldin și sfednic dinlăuntru de Stat al Majestății sale Cezaro -regești apostolice.
Sibiu, în tipografia diecezană, 1854. Pe verso stau scrise ca un motto primele trei versete ale
psalmului 77: Luați aminte poporul meu la legea mea… Urmează introducerea făcută de autor,
fără titlu și semnătu ră doar cu data la sfârșit: Sibiu, 1 februarie 1854. După acest cuvânt
introductiv urmează prezentarea pe larg a cuprinsului și apoi prezentarea materialului pe
capitole, părți, tăieri și paragrafe85.
În cuvântul introductiv, Șaguna, prezintă câteva motive care l -au determinat să scrie acest
manual. În primul rând, el ara tă că acesta este rolul pe care îl are un ierarh, acela de a
propovădui, de aînvăța, de a educa, doar că aceste învățături pe care el le pune la inima preoțimii
și a credincioșilor săi sunt ca sămânța semănată pe piatră, de multe ori poate reușește să
rodească, dar neavând unde să își infingă adânc rădăcinile de cele mai multe ori nu poate aduce

81 Ibidem.
82 Alexandru CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 874.
83 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 188.
84 Ioan N. FLOCA , Primul manual romînesc de drept canonic în Mitropolia Ardealului, nr. 5-8 mai -august 1957, p.
478.
85 Ioan N. FLOCA , op. cit. p. 479.

21
roadă. Acest sol încearcă Șaguna să -l pregătească prin editarea manualului de față, pentru a -i
sprijini pe oameni să distrugă această barieră formată din lipsa de c unoștințe cu privire la viața
bisericească și legile ei86. Acestea au fost unele dintre motivele pentru care Șaguna a compilat
notițele pe care le -a făcut în timpul celor 20 de ani cât a stat la Carloviț și a fost printre altele și
bibliotecar. „Însemnările redate sub formă de manual Șaguna le -a cules din Pravilă, din
Cormcija, din Sintagma lui Vlastare, din manuscrisul despre soboare a Arhimandritului Ioan
Raici și le -a pus în acord cu Pidalionul, care constitue ediția oficială de canoane aprobată de Sf.
Sinod al Bisericii din Constantinopol. Dup ă Pidalion citează și canoanele ”87. Observăm deci că
autorul folosește mai multe izvoare pentru a întocmi o lucrare care să satisfacă atât nevoile
clericilor, cât și ale credincioșilor și pentru a nu exista polemici prin prisma faptului că s -a folosit
doar un izvor.
Capitolul I este alcătuit dintr -o introducere generală despre biserică și este împărțit în
două tăieri (sub -capitole). În tăierea I, autorul definește clar ce este Biserica și care sunt
raporturile ei cu s tatul, în tăierea a II – a despre sinoade, în ordine cronologică, oprindu -se asupra
faptului că sinodul ia hotărâri în numele lui Hristos, sub îndrumarea Sfântului Duh și de aceea el
reprezintă forma de conducere a Bisericii. În tăierea a III – a definește s inoadele și le enumeră pe
cele ecumenice și locale, în a IV – a definește canonul și aratând și care sunt cele mai vechi
colecții de canoane, pentru ca în a VI -a să-i și evoce pe cei mai mari canoniști.
Capitolul al II – lea, cuprinde o introducere în dreptu l canonic și împărțirea acestuia plus
obiectul puterii bisericești. Dreptul canonic este definit de Șaguna în general „învățătură, care
cuprinde regulile, după care năravurile creștinilor și dreapta cinstire se ocârmuiește, după obiect
cuprinderea legilor bisericești, care hotărăsc drepturile și datoriile Bisericii și ale credincioșilor ei
față de judecătoria din afară, iar după subiect cunoștință temeinică a canoanelor bisericești sau
facultatea de a ști canoanele din teme iul lor, și de a le întrebuința ”88. În partea I –despre fețe –
vorbește despre treptele ierarhiei bisericești și despre condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească candidatul la accederea spre una din trepte. Monahismul și duhovnicia sunt
evocate în ultimele două tăieri ale primei părți a le capitolului al II – lea. În parte a II – a vorbește
despre lucrurile sfinte, de sărbători, împărțire și modul de cinstire, de Sfânta Liturghie, despre
zidirea noilor biserici, despre averile bisericești și mănăstirești. Problema care l -a preocupat pe
Șaguna când a scris: Cunoștințe folositoare despre trebile de căsătorie și scaunele protopopești ,
este oarecum dezvoltată în Elemente, aici fiind prezentată o schemă a gradelor de rudenie,
rudenii de sânge, cuscria de gradul doi, de gradul trei, rudenia spirit uală prin botez și în încheiere

86 Ibidem.
87 Ibidem, p. 480.
88 Ibidem, pp. 481 -482.

22
problematica frăției de cruce, care este interzisă în biserică. În ultima parte atenția autorului este
îndreptată către problema judecății bisericești, arătând, (după ce în prealabil a explicat noțiunile
de jurământ, martor etc.) ce condiții trebuie să îndeplinească un sinod pentru a putea fi numit
ecumenic și despre cele mai mari pedepse bisericești care se pot da și anume anatema,
depunerea, etc. Cât și de cele mai mici: oprirea de la Sfânta Împărtășanie, oprirea preotului de la
săvârșirea celor Sfinte etc.
Cât privește cea de a doua ediție a Elementelor , apărută la numai un an după prima Ioan
N. Floca ne arată că motivul acestei apariții a fost o neconcordadanță dintre canoane și
obiceiurile locale (cărora el le -a fost fide l în lucrarea sa). Astfel el îi răspunde episcopului
Calinic al Râmnicului (căci despre el este vorba) că greșește dacă va lăsa să primeze ceva
paricular în defavoarea a ceva general, aducând astfel o lezare sfintelor canoane. Cât privește
intrarea călugăr ițelor în Sfântul Altar, Șaguna îi dă o parte din dreptate lui Calinic, dar păstrează
și pentru el o parte arătând că în Pidalion se specifică, că doar în mănăstirile unde este lipsă de
bărbați se poate întâmpla aceasta89.
În ceea ce privește originalitatea acestei lucrări s -au vehiculat mai multe zvonuri că ea ar
fi o prelucrare. „În literatura canonică germană Friedrich Heinrich Vering ( 1833 -1896) a
susținut teza că lucrarea lui Șaguna e o prelucrare a lucrării sârbo -latine a lui Euthymius
Joanovich Princ ipia iuris ecclesiastici veteris orthodoxe ecclesiae secundum ”90. Chiar dacă
aceste două lucrări au aceeași structură: Șaguna: I. Despre fețe, II. Despre lucruri sfinte, III.
Despre judecată; Joanovici: I. De personis, II. De Rebus Sacris, III. De Rebus pro fanis; de aici
reiese doar că Șaguna știa foarte bine dreptul roman ca și Johanovici și mai ales Instituțiile lui
Iustinian ( peri prosopa, peri pragmata, peri agogas ) și nu se poate afirma că Șaguna a fost
dependent de lucrarea lui Joanovici, cum concluzi onează Johann Schneider91. Chiar dacă el a
încercat să anuleze încercarea lui C. P. Secelea de a arăta că Șaguna a avut în comun doar
structura, acest lucru consider că nu i -a reușit deoarece în această încercare „asemănarea titlurilor
ca și ordinea paragra felor, la cei doi autori nu trebuie să o atribuim dependenței unuia de altul, ci
sistemului devenit aproape clasic în aproape toate manualele de drept, iar dacă unele paragrafe
prezintă și unele asemănări de formă și oarecare identități de fond aceasta tre buie să o atribuim
caracterului dogmatic al materiei tratate, care îngrădește terenul opiniilor personale, și fixează
tratarea materiei în dependență de izvoarele autentice ale Bisericii Ortodoxe și nu dependenței.
Atari asemănări nu pot fi numite prelucră ri după Ioanovici, și cu atât mai puțin o dependență de
el, ci dependență de Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, de hotărârile sinoadelor ecumenice și

89 Ibidem, p. 485.
90 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 187.
91 Ibidem , p. 188

23
locale și de celelalte izvoare canonice pe care le recunoaște biserica noastră ortodoxă -orientală
și pe c are nu le poate ignora nici un canonist al bisericii ortodoxe ”92.
Cum am mai spus el mărturisește că a folosit colecțiile de canoane, Sfânta Scriptură etc.
în vederea alcătuirii lucrării sale, deci nu putem să -l învinovățim de plagiat, dar nici nu putem
spune că este original, ci el a menținut direcția pe care toți canoniștii vremii o țineau și anume
dependența de izvoarele vechi de drept canonic.
Meritul cel mai mare am acestui manual al lui Șaguna este acela că a pregătit atât clerul
cât și poporul pentru a cuceri autonomia bisericească în anul 1864, odată cu reînființarea
Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal93.
Valoarea acstei lucrări pentru timpurile când a fost alcătuită au fost deosebit de mari, de
aceea Gh. Tulbure spune: „Ori câte defecte și lipsuri ar avea acest manual, el a fost prima lucrare
în genul acesta și foloasele pe care le -a adus clericilor pentru care fusese alcătuit au fost
neprețuite. La aceasta a contribuit și stilul în care a fost scris. Un stil ușor, limpede și românesc,
un stil plămădit sub înrâurirea binefăcătoare a vechilor cărți bisericești cu limba lor mlădioasă,
bogată și înțeleaptă ”94.
Opera originală prin excelență a lui Șaguna este „ Compendiul de drept canonic apărut în
1868, la Sibiu sub denumirea de Compendiu de Dreptulu Canonicu al unei sântei sobornicesci și
apostolesci Biserici, compusu de Andrei Baronu de Siagun ’a, din mila lui Dumnedieu
Arhiepiscopu alu Ardélului, si Mitropolitu aku Romaniloru de Relegea greco -reseriténa din
Ungari’a si Ardealu, Consilieru intimu de Statu alu Ma iestatei sale cesaro -regesci Apostolice,
Marele Crucieriu Alu Ordinelui ces. -austr., alu Coronei de fieru clas ’a I., Sabiiu, 186895.
O desciere pe cât de plastică, pe atât de obiectivă a acestui tratat de drept canonic o face
Alexandru Constantinescu când s pune: „erudiția se întâlnește cu originalitatea și arta pedagogică
a organizării materialului. Iar stilul servește țelul propus: accesibilitatea unită cu plăcerea
estetică. E un tratat complet, așa cum declară însuși autorul și cum putem deduce din parcurg erea
registrului de cuprin s”96. Astfel Șaguna a reușit să realizeze o lucrare „a cărei valoare științifică
consistă nu atât în bogăția și aranjamentul materialului canonic, cât mai ales în autenticitatea
izvoarelor și a principiilor pe care se bazează ”97. Părintele Profesor Mircea Păcurariu sprijină
complexitatea acestei lucrări prin următoarele cuvinte: „A fost cel mai complet și mai bine

92 Ioan N. FLOCA op. cit. p. 487 -488 apud C. P. Secelea Dreptul canonic în literatura românească. 1. Opera lui
Andrei baron de Șaguna , extras d in Cercetări Istorice II-III, Iași 1927, p. 11 -15.
93 Ibidem, p. 488.
94 Dr. Laurențiu STREZA , op. cit., p. 61.
95 Johann SCHNEIDER , op. cit. , p. 188.
96 Alexandru CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 875.
97 Dr. Laurențiu STREZA , op. cit., p. 27.

24
documentat manual de Drept bisericesc de la noi până spre sfârșitul secolului al XIX -lea […]
Compendiul lui Șaguna era o lucrare științifică în sensul bun al cuvântului ”98.
Încă din introducere este fixat locul și scopul lucrării în literatura bisericească, motivarea
celor opt principii și definirea dreptului, pentru ca mai apoi să prezinte izvoarele pe care le -a
folosit. Lucrarea este împărțită în trei capitole în care se explică în ordine: Despre Biserică,
despre Sfintele Taine și despre legislația bisericească. Ultimele două capitole au constituit pentru
Șaguna o provocare, de aceea el le -a tratat cu o rigoare sporită, a vând un caracter practic vădit99.
Cu privire la izvoarele pe care le -a folosit Șaguna, Johann Schneider, ne relatează că
acestea pot fi stabilite exact prin confruntarea acestora cu catalogul bibliotecii sale: „între altele
el avea Synodicon -ul greco -latin al anglicanului Wiliam Beverige (1637 -1708), ediția de la
Leipzig a Pidalionului lui Nicodim Aghioritul, traducerea românească a Pidalionului de la
mănăstirea Neamț din 1844, și cele șase volume cuprinzând Syntagma canoanelor editată la
Atena între 1852 -1859 de profesorii G. Rallis și M. Potlis. Heineccius se referă la cele trei
volume ale lucrării lui Johann Michael Heineccius, Eighentliche und Wahrafftige Abbildung der
alten und neuen griechischen Kirche nach ihrer Historie, Glaubens -lehren und
Kirchenge bräuchen, Leipzig, 1711, în timp ce prin Bingam trimite la ediția vieneză a
enciclopediei lui Joseph Bingham, Origines sive antiqui tates eccleasticae, Viena, 1786 ”100.
Pe lângă acestea în biblioteca sa se găsesc și multe alte lucrări de drept canonic și
patristic, de care Șaguna, precum o albină care adună doar ceea ce este bun, s -a folosit în mod
sigur pentru a -și edita opera sa.
Pe langă aprecierile de care s -a bucurat din partea compatrioților, opera ierarhului
ardelean a fost apreciată și de străini, astf el că Dr. Alois Sentz a tradus în germană Compendiul
încă din primul an, iar pe baza acestei traduceri, o revistă din Berlin clasifica opera lui Șaguna ca
fiind un monument nepieritor pentru Biserica Ortodoxă întreagă, Compendiul fiind tradus în
principale le limbi ale ortodoxiei: rusă, greacă și sârbă101.
Referindu -ne la traducerea rusă a Compendiului aflăm de la editorul și traducătorul
acestuia, Timotei Vasilievici Barsov, care nu avea nimic de câștigat de pe urma apărării lui
Șaguna și a operei sale „că reproșul lui Friedrich Vering potrivit căruia Compendiul lui Șaguna
ar fi un manual subiectiv, scris după principii protestante, trebuie c alificat drept polemică
ieftină”102. Acesta a tradus și publicat Compendiul în 1872 în revista Hristianskoe Citeniie a
Academiei din Sankt -Petersburg. Profesorul și canonistul Liviu Stan susține că s -a tipărit și la

98 Pr. Prof. Dr. Mirce a PĂCURARIU , Andrei Șaguna: activitatea editorială în In memoriam: Mitropolitul Andrei
Șaguna 1873 -2003, editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p.55.
99 Alexandru CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 875.
100 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 191.
101 Alexandru CONSTANTINESCU , op. cit. , pp. 875 -876.
102 Johann SCHNEIDER , op. cit., p. 196.

25
Kazan în 1879 în revista Pravoslasnâi Sobesesednik , fiind foarte probabil tot traducerea lui
Barsov103.
Un alt lucru care trebuie subliniat este acela că ediți a rusă de la Sankt -Petersburg a stat la
baza unei ediții greci, a unei sârbe și a uneia bulgare ale Compendiului șagunian104.
Cea de a treia lucrare de drept canonic a lui Andrei Șaguna reprezintă o intervenție a
acestuia într -o dispută privind organizarea c anonică a Bisericii Ortodoxe Române din
Bucovina105. Această broșură era intitulată Anthorismos sau deslușiri comparative și reprezintă
lupta lui Șaguna împotriva „celor ce nu se bucurau de progresul românilor ”106.
Cu toate că are un caracter ocazional, aceast ă lucrare este importantă și prin conținutul ei
canonic. Șaguna își exprimă prin aceasta conștiința că toți românii ortodocși din imperiul austro –
ungar trebie să aibă aceeași organizație canonică unitară, după învățătura canonului 17 de la
Sinodul VI ecume nic, în care se specifică, că organizarea a dministrativă a Bisericii trebui să
urmeze organizării administrative a statului. Totodată acesta era și idealul lui Șaguna, care însă
s-a lovit de opoziția episcopului Eugenie Hackman al Bucovinei, care nu urmăr ea decât să
ajungă el mitropolit, în contradicție cu majoritatea clerului și a poporului107.
Făcând un rezumat al Pidalionului lui Nicodim Aghioritul, Șaguna, scrie în 1871 lucrarea
Enchiridionu, adică Carte manuale de canóne ale unei sântei, sobornicesci, ș i apostolesci
Biserici cu Comentare de Andreiu Baronu de Siagun ’a. În prefața și dedicația acestuia el
„numește opt principii canonice care reprezintă în perspectiva sa un program legat de prezent al
dreptului canonic și faptul că pe lângă aceasta, trebuie să facă limpede și faptul că normele
clasice ale creștinismului timpuriu și adevărul Sfintei Scripturi și al dreptului canonic stau la
înălțimea științelor și cunoștințelor civilizatoare ”108. Tot în prefață el scrie: „că o dedică iubitului
cler și popor, ca să-i fie făclie picioarel or și lumină cărărilor sale ”109.
Prin alcătuirea acestui mozaic de principii dintre cele mai diferite ca: drepturile laicilor în
Biserică, neschimbabilitatea și autoritatea canoanelor, chestiunea instanțelor în dreptul
matrimonial b isericesc, naționalitatea episcopilor și a mitropoliților și citirea Sfintei Scripturi de
preoți și de laici, Șaguna nu dorea să sistematizeze dreptul canonic ci dorea să creeze niște stâlpi
pe care să se sprijine în confruntările bisericești și pastorale, odată cu reînființarea Mitropoliei
Ardealului110.

103 Pr. Prof. Dr. Mircea P ĂCURARIU , op, cit., pp.56 -57.
104 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 196.
105 Alexandru CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 874.
106 Dr. Laurențiu STREZA , op. cit., p. 27.
107 Pr. Lect. Dr. Irimie MARGA , Andrei Șaguna, canonist și organizator bisericesc în In memoriam: Mitropolitul
Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca 2003, p. 191.
108 Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 197.
109 Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU , op. ci t., p.56.
110Johann SCHNEIDER , op. cit. p. 198.

26
Cu toate că a folosit mai multe izvoare, în acele locuri în care acestea erau în discrepanță
cu gândirea sa, el nu ezită să le critice, spre exemplu în comentariul canonului 31 apostolic, unde
Balsamon susținea dreptul patriarhului ecumenic de a întemeia și susține stavropighii, Șaguna
știind situațiile concrete din Țara Românească și Moldova, scrie: „Căci este de știut că Balsamon
au trăitu și au scrisu în veacul al XII -lea, când împărații bizantini modifica prin Novele arbitrare
Canoanele Sfinților Părin ți și își aroga prea multu în trebile bisericești, ceea ce nicidecum nu se
poate deriva natura dreptului împărătescu circa sacra fără vătămare a Dreptului bisricescu în
sacra”111! și astfel un lucru strâmb de la început nu se face drept pentru lunga lui între buințare.
O altă dovadă a pregătirii canonice pe care o avea Șaguna se deduce și din demersurile pe
care acesta le făcea către ministrul cultelor de la Viena, Leo Thun. Acesta își argumenta canonic
cererile, demonstrând că dreptatea este de partea lui și n u a celor care nu se bucurau să ofere
autonomie canonică românilor112.
Dintre toate lucrările însă, cea mai studiată și cea care ne interesează cel mai mult este
Statutul Organic , aprobat și dezbătut în 1868, după proiectul marelui ierarh. Gh. Tulbure
numeșt e aceasta „grandioasa creație a geniului Șaguna.” Care este motivul pentru care această
operă este considerată cea mai importantă constituție bisericească a secolului XIX? Deoarece „ a
păstrat tradiția instituțiilor biblice și a canoanelor bisericești, fii nd baza statutelor viitoare ale
Bisericii Ortodoxe Române până astăzi”113
Pentru a arăta atât importanța dar și necesitatea unei astfel de opere pentru românii din
Transilvania, Irineu Mihălcescu descrie modul de organizare bisericească prevăzut în Statut și
anume: „Democratismul introdus de Șaguna a avut de efect că fiecare rom ân a trebuit să se
intereseze îndeaproape și să contribuie și el după puteri la bunul mers al trebilor Bisericii și
școlii. Preoții și învățătorii au trebuit întotdeauna să stea în cele mai strânse și mai bune legături
cu poporul, de care sunt întreținuți și în parte controlați în îndeplinirea datoriilor, iar poporul a
privit cu sințenie la conducătorii săi și nu le -a ieșit niciodată din cuvânt. Fără această
organizațiune românii ard eleni nu ar fi ceea ce sunt azi ”114.
Ceea ce este specific lui Șaguna în gen eral, implementat și acestui proiect, este că
„poporul este un element constitutiv al Bisericii fiind îndreptățit să ia parte, în proporție

111 Ibidem, p. 199.
112 Dr. Laurențiu STREZA , op. cit. , p. 27.
113 Lect. Univ. Dr. Iulian Mihail L. CONSTANTINESCU , Personalitatea mitropolitului -canonist Andrei Șaguna și
lucrările sistematice de Drept Canonic. Compendiul de Drept Canonic la 140 de ani de la apariție (1868 -2008), în
Mitropolia Olteniei , Anul LXI, nr. 9 -12, septembrie – decembrie, Editura Mitropolia Olte niei, Craiova, 2009, p. 95.
114Dr. Laurențiu STREZA , op. cit. , p. 28 , apud I. Mihălcescu, Organizațiunea bisericeasă și școlară a lui Șaguna , în
Convorbiri Literarare , An XLII, 1908, nr. 12, p. 585 -593.

27
numerică, la conducerea ei, alături de cler. Acest principiu Șaguna l -a aplicat la sinoadele mixte
din 1850, 1860 și 1864”115.
Dorința ce mai mare a ierarhului, prin prezentarea acestui proiect a fost aceea de a realiza
principiul sinodalității în întreaga Biserică pe care o conducea. Ceea ce mai târziu s -a transformat
în controverse asupra canonicității sinodului eparhia l și mitropolitan, reprezintă după explicațiile
Pr. Prof. Liviu Stan, știrbirea caracterului ierarhic -sinodal prin deciziile luate de Congresul din
1868 care au prelucrat Proiectul inițial al lui Șaguna116.
Aceasta este, pe scurt, opera canonică pe care a cr eat-o neobositul ierarh, care a avut un
rol covârșitor atât în istoria și viața Bisericii, dar și în cea civilă. Pentru a sublinia acest lucru N.
Dobrescu explică această predilecție a lui Șaguna pentru studiul canonic: „Studiul normelor, al
rânduielii de conducere și organizare bisericească, adică al canoanelor, era și cel mai potrivit cu
firea lui, om al ordinei și al rânduielii în cel mai înalt grad; dar Șaguna mai avea nevoie de a ști și
de a se ocupa cu canoanele și din altă pricină: ele serveau la org anizarea bisericii sale, l a punerea
ei pe temelii sigure”117.
El va rămâne veșnic în istorie ca cel ce a luptat pentru țară, chiar dacă a fost privit la
început ca un dușman al ei la fel cum va fi privit și regele Carol I, însă ca o concluzie adevărată
și dreaptă, Adrian Cioroianu spune : „rezultă că mulțimile se pot înșela uneori în istorie, dar cu
toate acestea, un conducător înțelept este da tor să fie atent la talpa țării ”118, iar opera sa canonică
nu-și va pierde niciodată valoarea și importanța.

115 Ibidem, p. 30.
116 Ibidem, p. 31.
117 Ibidem, p. 30 apud. Activitatea literară a mitrpolitului Andrei Șaguna , Sibiu, 1909, p. 61.
118 Adrian CIOROIANU , Cea mai frumoasă poveste – câteva adevăruri simple despre Istoria Românilor , Editura
Curtea Veche Publishing, București 2013, p. 17.

28
II. Încadrarea istorică a Statutului lui Andrei Șaguna

II.1 Afirmarea românilor din Transilvania

Cu toate că ultimii 50 de ani până la Primul Război Mondial au constituit o perioadă care
va strânge numai roade, acestea nu sunt numai rezultatul acțiunilo r întreprinse în această
perioadă, ci reprezintă încununarea tuturor eforturilor depuse de -a lungul timpului pentru a
susține cauza națională a românilor din Ardeal și anume autonomia națională.
Acest apogeu trebuie privit însă prin prisma celor două perioade premergătoare lui și
anume: „prima etapă, cuprinzând secolul XVIII și primele decenii ale secolului XIX, dominată
de cler, o elită intelectuală, în esență. Clerul a condus lupta politică pentru recunașterea
românilor drept națiune constitutivă a T ransilvaniei și a furnizat temeiurile lingvistice și istorice
ale conștiinței naționale precum și principiile fundamentale ale unei ideologii naționale moderne.
În cea de -a doua etapă a mișcării naționale, intelectualitatea laică a intrat în competiție cu clerul
pentru conducere și și -a pus pecetea pe deceniile 4 și 5 ale secolului XIX. Scopul primordial al
intelectualilor a fost apărarea identității naționale, iar lupta politică a devenit o armă folosită din
ce în ce mai mult. […] Revoluția din primăvara l ui 1848 a reprezentat punctul culmin ant al
tuturor aspirațiilor lor ”119.
Atunci când vine vorba de preluarea conducerii decătre laici nu trebuie să ne gândim
nicidecum la excluderea definitivă a clericilor, ci mai degrabă trebuie să ne gândim la o sinergie
a lucrărilor pe care aceștia le întreprind împreună pentru atingerea țelului propus. Astfel ideile pe
care laicii le formulau despre identitatea românilor erau transmise de clerici atât la amvon cât și
în școli.
Pentru a vedea parcursul lucrurilor din Tra nsilvania, trebuie să precizăm de la început
situația pe care o aveau românii aici și anume:cu toate că după unele statistici ei reprezentau în
această perioadă peste 50 la sută din populație, ei au fost excluși din viața politică în secolul
XVIII, cu toat e că această situație avea rădăcini mai vechi, încă din secolul XV, când
conducătorii celor așa -zise trei națiuni: sașii, secuii și maghiarii, în 1437 au încheiat o unire
frățească pentru a se apăra împotriva unei răscoale țărănești, dezvoltând ulterior o legislație care
le va întări și consolida această supremație. În toată această poveste românii au fost omiși de
această legislație care stabilea sistemul națiunilor.120

119 Keith HITCHINS , Afirmarea națiunii: Mișcarea națională românească din Transilvania 1860 /1914 , Editura
Enciclopedic ă, București 2000, p. 12.
120 Ibidem , p. 16.

29
Nobilimea română care putea avea un cuvânt de spus a dispărut treptat, fiind asimilată d e
cea maghiară, astfel că a dispărut aproape în totalitate, doar câteva rămășițe mai puteau fi găsite
în sudul Transilvaniei. Pe lângă cei câțiva negustori și meșteșugari, toți erau agricultori și își
duceau veacul pe moșiile nobililor maghiari, trăind de azi pe mâine121.
O cauză a excluderii lor din viața politică o reprezintă religia. Astfel că reforma
protestantă face o redefinire a privilegiului religios, iar dieta Transilvaniei, recunoaște egalitatea
celor 4 biserici recepte și dreptul acestora la cult fără ca guvernul să se implice în treburile
interioare ale acestora. Din nou românii și biserica ortodoxă de care aparțineau nu sunt nici
măcar amintiți, iar clerul nu se bucura de niciun drept de care se bucurau celelalte biserici122.
O descriere a situați ei grele la care erau supuși românii vine din chiar din partea
împăratului Iosif al II -lea care în urma vizitelor pe care le -a avut în Transilvania își exprimă
compasiunea față de români și față de situația pe care o aveau în propria țară: „Acești săraci
supuși valahi sînt neîndoios cei mai vechi și cei mai numeroși locuitori ai Transilvaniei; ei sînt
de fiecare, fie el ungur sau sas, … încărcați cu nedreptăți, așa că în adevăr destinul lor, dacă
judecăm, este pe deplin vrednic de compătimire și este chia r de mirare că încă mulți din acești
oameni mai sînt pe l ocurile lor și nu le -au părăsit123.
Situația acestora se schimbă odată cu venirea habsburgilor, ei dobândind o nouă
importanță. Odată cu terminarea războiului de 7 ani, nobilimea maghiară fiind conști entă de
ajutorul dat pentru salvarea dinastiei, devenea tot mai puternică și ridica pretenții de ridicare a
neamului unguresc la valoarea unui factor politic de primă mână124. Curtea vedea în românii
ortodocși aliați în ceea ce privește centralizarea, împotr iva căreia se declarau nobilii maghiari.
Odată cu formarea Bisericii unite și a emiterii de către Leopold I (1657 -1705) a două diplome, în
1699 și în 1701, prin care preoților ortodocși care acceptau unirea li se recunoșteau toate
drepturile și privilegiil e de care se bucurau cei din clerul bisericilor recunoscute, se vor constitui
bazele pentru contestarea monopolului asupra puterii pe care îl exercitau cele trei națiuni125.
„Acceptarea supremației Papei și unirea cu Roma a unei părți însemnate a românilor o rtodocși ca
urmare a intrării Transilvaniei sub autoritatea Casei de Austria, ei păstrând însă ritul ortodox,
trebuie înțeleasă în lumina acestei stări de lucruri. A fost vorba atunci de o încercare de a
modifica o stare de fapt inechitabilă, de a se obțin e pe această cale un nou statut polit ic”126. Cu
toate acestea Biserica ortodoxă nu și -a încetat activitatea, unirea fiind doar de fațadă, deoarece

121 Keith HITCHINS , Românii 1774 -1866, Editura Humanitas, București 2013, p. 247.
122 Idem , Afirmarea națiunii…, p. 17.
123 Dan BERINDEI , Românii și Europa. Istorie, Societate, Cultură. Vol. I Secolele XVIII -XIX, Editura Museion,
București 1991, p. 28 apud. C. Sassu, Rumänem und Ungarm. Geschichtliche Veraussetzungen ihrer Beziehungen,
București, 1940, p. 144 -145.
124 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , Habsburgii, Ungurii și Românii, Editura Vicovia, Bacău 2014, p. 56.
125 Keith HITCHINS , op. cit. , pp. 18 -19.
126 Dan BERINDEI , op. cit., p. 27.

30
episcopi uniți precum Inocențiu Micu Klein(1729 -1751), au folosit unirea doar ca pretext pentru
a înainta Curți i memorii pentru recunoașterea românilor ca a patra națiune și nicidecum nu au
făcut o propagandă prozelitistă în vederea atragerii de noi membri, însă văzând că rezultatele nu
sunt cele scontate, el s -a orientat din nou spre ortodoxie, fiind considerat du șman al unirii și
exilat la Roma127.
Un moment important îl constitue domnia lui Iosif al II -lea, atât perioada în care a domnit
împreună cu mama sa, dar mai ales deceniul în care a domnit singur. „Sârbul Dositei Obradovici
a caracterizat domnia lui Iosif al II-lea ca o epocă de aur și neîndoielnic el s -a referit la rolul pe
care l -a avut împăratul în micșorarea uriașului decalaj care despărțea nu numai clasele și
categoriile sociale, dar mai ales p opoarele supuse oblăduirii sale”128. Acesta a emis o patentă de
toleranță la 13 octombrie 1871 prin care acorda libertatea practicării credinței și a ridicării de
școli și de biserici acolo unde erau grupuri constituite din minim 100 de familii, astfel că mulți
uniți au început să se întoarcă la ortodoxie. Efectele acestea nu au fost prevăzute de împărat, așa
că el va da la 20 august 1782 un decret prin care amenința cu aspre pedepse pe cei care încercau
să convingă pe alții să vină la Biserica ortodoxă, impunând totodată un curs de șase săptămâni de
instruire în ca tolicism înainte de a trece la ortodoxism129. Efectele acestui decret vor dăinui mult
timp, însuși tânărul Atanasie Șaguna trebuind să urmeze acest curs de instruire, atunci când
devenind major, și -a exprimat dorința de a trece la ortodoxie.
Alte efecte ben efice ale acestei domnii au fost recunoașterea oficială acordată Bisericii
ortodoxe, deoarece „acesta a restaurat practic, împotriva voinței tutror factorilor politici și
bisericești, Episcopia Ortodoxă dinTransilvania, numindu -l pe episcopul Ghedeon Nichi tici în
fruntea Ortodoxiei ardelene. Deși autoritățile politice, cât și cele bisericești -catolice din
Transilvania au propus ca și acest episcop să fie extemp, totuși Iosif II l -a subordonat Mitropoliei
de Carloviț, deoarece, «pornind în organizarea monarh iei de la principiul centralizării, el căuta
să-l aplice și în viața bisericească»”130 și impulsul dat învățământului, prin acestea împăratul
câștigându -și loialitatea unei noi generații de intelectuali, denumită ca Școala Ardeleană . Printre
membrii ei s -au numărat: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior ș.a. Gândirea lor era
oarecum în neconcordanță cu cea a marii mase de populație. Ei mergând pe partea diplomatică și
țăranii pe cea a revoltelor, se aflau oarecum în dezbinare, însă ceea ce -i unea era scop ul pe care îl
urmăreau. Intelectualii însă s -au plasat în fruntea mișcării pentru câștigarea drepturilor românilor
și astfel au formulat o petiție grandioasă sub numele de Supplex Libellus Valachorum , adresată

127 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 19.
128 Dan BERINDEI , op. cit., p. 28
129 Keith HITCHINS , op, cit., pp. 257 -258.
130 Conf. Univ. Dr. Paul BRUSANOWSKI , Statutul canonic al Ortodoxiei din spațiul intracarpatic până în 1864, în
Revista Teologică , nr. 7, Sibiu, 2010, p.111 .

31
împăratului Leopold al II -lea (1790 -1792). Ace astă petiție nu va avea mare succes, singura
doleanță îndeplinită fiind accea că o lege promulgată de Dieta Transilvaniei în august 1791,
garanta libertatea credinței ortodoxe. Chiar dacă efectele scontate nu au fost atinse, totuși
„Supplex Libellus Valach orum a demonstrat că românii supuși stăpânirii Casei de Austria se
angajaseră în ampla acțiune menită să le asigure nu numai egalitatea cu națiunile politice ale
marelui principat, ci chiar o reprezentare politică proporțională numărului lor, deci majorita ră,
prin aceasta deschizându -se de fapt, într -o perspectivă istorică , drumul către unificarea politică a
națiunii române în ansamblul ei131.Odată cu venirea la tron a conservatorului Francisc al II -lea
(1792 -1835) , activitatea politică a românilor se va st inge pentru aproape patru decenii132.
În ultimul deceniu al domniei lui Francisc, cei care promovează și se zbat pentru
drepturile românilor sunt intelectualii laici ca avocații și învățătorii, care se iau oarecum la
întrecere cu clerul fie el unit sau neun it, scopul fiind unul precis, acela de a -i trezi și de a obține
drepturi pentru români, de a ajunge la o emancipare deplină atât pe plan politic dar mai ales
social, deoarece situația lor era tot una precară. Economia era una înrădăcinată în trecut, român ii
depinzând tot de agricultură, care și ea era una primitivă. Din toate punctele de vedere, românii
erau pe cea din urmă treaptă a societății, fie că vorbim de politică, religie sau economie. Credința
constituia încă un dezavantaj în ceea ce privește ocup area unei funcții publice, sau avansarea
într-o funcție din administrația socială, acolo unde rar era cazul. Ei erau tratați ca Bauernvolk și
mergând pe linia tradiției, erau excluși de la treburile publice133.
În zorii revoluției de la 1848, își fac simțit ă prezența în Transilvania intelectualii ajunși la
maturitate în această perioadă. Cu toate acestea, personalitatea cu cel mai greu cuvânt de spus
rămâne Șaguna, acest fapt fiind acceptat de toți: „episcopul transilvănean a fost, categoric, figura
dominant ă a deceniului cinci din secolul al XIX -lea, fiind recunoscut ca atare de ortodocși și de
uniți, atât în Transilvania, cât și la Curtea din Viena”134. Ei au sesizat foarte bine rolul pe care
Biserica îl joacă în societate și din prisma faptului că folosirea tot mai intensivă a limbii
maghiare în administrarea bisericilor, dar și în școli, catolicii aveau în plan să lipsească Biserica
de autonomie și să o supună. O altă doleanță a intelectualilor era că statul supraveghea în de
aproape treburile bisericii, iar problemele de doctrină era redirecționate spre Mitropolia de
Karloviț, astfel că ei vroiau să se pună capăt acestei subordonări și aserviri față de străini135. Se
nasc întrebări precum: „să ne dăm pământul nostru Ungurilor sau să nu -l dăm? Să ne vindem țara

131 Dan BERINDEI , op. cit., p. 29.
132 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 265.
133 Ibidem, p. 266.
134 Prof. Dr. Sebastian Dumitru CÂRSTEA , Activitatea național politică a mitropolitului Andrei Șaguna , în
Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana,
Sibiu 2008, p. 80.
135 Keith HITCHINS , Afirmarea națiunii… , p. 38.

32
Ungurilor sau să nu o vindem? Să fim și de -aci încolo numai lipiturile altor națiuni sau să fim
liberi”136? Spre deosebire de predecesorii lor, au o concepție diferită despre societate și despre
schimbarea socială, ei străduindu -se să -i aducă pe români în r ândul celorlalte popoare europene,
furnizând acum suportul teoretic al mișcării naționale române moderne, concretizat în primăvara
lui 1848 în primul program național modern137.
Astfel că ideea de națiune a căpătat un alt înțeles când situația istorică din primăvara lui
1848 prevestea zdrobirea dușmanilor și vremuri mai liniștite. „În viforul mișcărilor revoluționare
din 1848, românii, slovacii, croații, sârbii s -au întâlnit pe același drum al revendicărilor de ordin
național -politic – pornind la luptă spre a-și dezrobi pământul strămoșesc din cătușele cârmuirilor
străine”138. Aceasta le -a născut intelectualilor un entuziasm și o efervescență nemaipomenite, ei
văzând acum momentul oportun pentru realizarea țelurilor lor. Din această efervescență a lor
credeau că lucrurile se vor schimba într -un timp foarte scurt, însă la fel ca și camarazii lor din
celelalte părți ale Europei, ei au apreciat greșit axa pe care vor merge lucrurile și au preconizat
greșit prăbușirea vechiului regim, lucru dovedit de evenimentele următoare139.
O rezistență deosebită împotriva adunării a avut și guvernul, care până la urmă a cedat și
a dat undă verde acesteia : „văzând guvernul țării, că toate silințele lui de a împiedica adunarea
națională a Românilor sunt zadarnice, că nici amenințările, nici persecuțiile de tot felul nu
folosesc nimic, neavând încotro, se învoi în sfârșit și el încuviințând ținerea adunării și lăsând
hotărârea zilei și convocarea aceleia la buna socotință a ambilor episcopi, Lemeny și Șaguna,
care în conțele gere cu inteligență au și convocat adunarea generală pe 3 /15 Mai la Blaj ”140.
Promotorul revoluției pașoptiste din Transilvania a fost Simion Bărnuțiu, care „spusese
lămurit că toate «uniunile», politice ori religioase au fost nadă străină spre «a strica pe Români»,
care au nevoie doar «a se uni întru sine»”141 care în demersul său a mai avut alături pe George
Barițiu, editorul principal al Gazetei de Transilvania și pe episcopul Bisericii Ortodoxe, Andrei
Șaguna. Privind lucrurile din această perspectivă Pro f. Dr. S. D. Cârstea preia următoarea
afirmație a lui Keith Hitchins: „a fost unanim acceptat faptul că dacă Simion Bărnuțiu a fost
teoreticianul revoluției românești de la 1848 din Transilvania, iar Avram Iancu eroul ei militar,
atunci episcopul ortodox al Ardealului a fost diplomatul ei ”142.Acesta din urmă a avut un rol

136 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , op. cit. , p. 92.
137 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 31.
138 I. LUPAȘ , Popor de porumbei, în Transilvania , Anul 74, nr. 3 -4, martie -aprilie, 1943, p. 268
139 Ibidem, p. 39
140 Nicolae POPEA , Memorialul Arhiepiscopului și Mitropolitului Andreiu baron de Șaguna sau Luptele naționale –
politice ale românilor 1846 -1873 , Tomul I, Sibiu 1889, pp. 51 -52.
141 Nicolae IORGA , Istoria Bisericii Românești , Vol. II, Tipografia Neamul Românesc, Văle nii de Munte, 1909, p.
294.
142 Prof. Dr. Sebastian Dumitru CÂRSTEA , op. cit. , p. 80 -81 apud. Keith Hitchins, Andrei Șaguna și revoluția de la
1848 în Mitropolia Ardealului , XIX (1984), nr. 3 -4, p. 196.

33
capital în desfășurarea evenimentelor din această perioadă și astfel: „cât de mult a cântărit statura
lui Șaguna în tumultul evenimentelor Transilvaniei vremii lui, și tot de la început, po ate că n -a
spus-o nimeni mai exact decât unul din dușmanii lui, revoluționarul maghiar Kossuth. În
octombrie 1848 Kossuth promitea că dacă va învinge el, va administra pe toa tă lumea cu
excepția lui Șaguna ”143. Barițiu venise cu ideea federalizării după mode lul elvețian, acela al
cantoanelor, lipsind însă sentimentul național din această ecuație, atât de venerat de Bărnuțiu,
însă în ceea ca -l privește pe Șaguna „intelectualii l -au privit cu reținere căci, în pofida reformelor
sale bisericești energice, ei se îndoiau de profunzimea atașamentului său față de cauza națională.
[…] Cu toate acestea, experiența îl învățase să aprecieze dinamismul sentimentului național și el
își dădea seama de potențialul său distrugător, dar și creator ”144. În această privință Șaguna a
acceptat principiile lui Bărnuțiu, însă avertizează care ar putea fi urmările unei astel de politici
independente145.
Pe 14 mai 1848, conducătorii revoluției s -au întâlnit pentru a redacta forma finală a
programului național, iar între 15 și 17 mai s -a ținut la Blaj congresul național pe așa numita
Câmpie a Libertății. La fel ca în întreaga Europă, drepturile erau enunțate pe baza dictonului
Libertate Egalitate Frățietate . Ultimul punct al acestui program va constitui mărul discordiei
între români și magh iari, lucru ce va duce la consecințe tragice: „două popoare, care ar fi trebuit
să se unească împotriva absolutismului habsburgic prin credința lor în idealurile liberale, au fost
despărțite de aspirațiile naționale opuse ”146.
Pe 17 mai, congresul a ales un comitet permanent format din 25 de membri, în frunte cu
Andrei Șaguna președinte și avându -l ca vicepreședinte pe Simion Bărnuțiu, cu scopul de
continuarea mișcării națoinale și astfel „vechia tovărășie de la Suplex libellus era reîniotă cu un
simț de răsp undere nespus mai mare ”147. Sarcinile au fost împărțite în felul următor: Șaguna
trebuia să ducă programul național la Curtea de la Viena, iar episcopul unit Ioan Lemeni, trebuia
să fie reprezentantul congresului la următoarea dietă a Transilvaniei, la Cluj148.
Ambele delegații nu prea au avut mare succes, cea a lui Lemeni din cauza dorinței
maghiarilor de a alipi Transilvania, pe care o considerau parte a Coroanei Sfântului Ștefan,
Ungariei, iar cea a lui Șaguna din cauza faptului că: „diplomația imperială High Diplomacy
reflectă politica contradictorie și duplicitară”149 împăratul considerând astfel că principalele

143 Antonie PLĂMĂDEALĂ , op. cit. , p. 19 apud. Conf. Univ. Dr. Dan Drossu, Șaguna, Străbunii: Mitropolitul Andrei
baron de Șaguna, în rev. Contact internațional , vol. 9, 1993, Iași, p. 8.
144 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 42.
145 Prof. Dr. Sebastian Dumitru CÂRSTEA , op. cit. , pp. 81 -82.
146 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 45.
147 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , op. cit. , p. 88.
148 Keith HITCHINS , op. cit. , p. 45.
149 Maria CURTEAN , Andrei Șaguna reprezentant al românilor , în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în
istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu 2008, p.103 -104.

34
probleme cu care delegația venise au fost deja rezolvate de dieta din Transilvania și prin urmare
„în 10 iunie 1848 aprobă hotărârea dietei d e la Cluj. Până atunci a tot amânat și răspunsul pe care
trebuia să -l dea deputației române. A doua zi după aprobarea hotărârei de la Cluj dă în sfârșit
răspunsul nu nouă Românilor ci supușilor săi de origine română cum că dieta a hotărât
unirea; nu se mai poate reveni, dar Majestatea Sa va avea grijă de poporul românesc, a cărui
credință îl umple cu adevărată bucurie ”150.
Urmează un deceniu al absolutismului, în care legea marțială a fost în vigoare tot timpul
și orice zvâcnire revoluționară era ani hilată.
În toată această perioadă, spiritul diplomatic de care a dat dovadă Șaguna și convingerea
lui că Austria reprezintă un aliat mai de încredere decât Ungaria, au fost foarte benefice pentru
români, el reușind în această perioadă să țină un sinod mixt în 1850, chiar dacă a fost sub stricta
supraveghere a autorităților. Aici, pe lângă probleme bisericești și culturale au fost discutate și
probleme naționale: „…și totuși deși peste el [peste sinod] atârna mâna cea de fier a stării de
asediu, n -am lipsit a face în hotărârile soborului pomenire și despre treburile naționale, și anume
a declara cum că petițiunea din 25 februarie 1849 cuprinde drept ele dorințe ale națiunii
române”151.
Activitatea politică a mitropolitului Andrei Șaguna, va fi reluată în 1860, deoarece
Curtea încerca acum noi forme constituționale de a -și restabili prestigiul de odinioară. În această
perioadă, la Viena „se inaugurează un «regim liberal», Transilvania redevenind stat autonom în
cadrul Imperiului habsburgic. Acum a fost ales și membru al Senatului imperial din Viena,
demnitate pe care a deținut -o mai mulți ani”152. În calitate de ministru de stat, Anton von
Schmerling, și -a luat pe umerii săi această responsabilitate, el fiind un adept al centralismului,
având simpatie pentru Diploma din 20 octombrie 1860 care făcuse câteva concesii în acest scop,
dar mai ales pentru patenta din 26 februarie 1861, pentru că aceasta a redus la tăcere oarecum
Ungaria, toată conducerea Monarhiei fiind la Viena. Astfel că el se va baza pe nemaghiar ii din
Ungaria și Transilvania. Ceea ce au câștigat românii din această alianță a fost egalitatea națională
pe care o căutaseră atât de mult începând cu secolul XVIII. Această legătură nu a ținut prea mult
deoarece totul se baza pe ajutor reciproc, intele ctualii români nevoind să renunțe la ideea de
naționalism și să încerce o apropiere față de Curtea de la Viena, iar Schmerling fiind convins că
doar o coaliție cu ungurii ar putea salva Monarhia, va renunța la cochetarea cu autodeterminarea

150 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , op. cit. , p. 103.
151 Prof. Dr. Sebastian Dumitru CÂRSTEA op. cit., p. 91 apud. Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie
istorică, ediția a II -a, Sibiu 1911, p. 59.
152 Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU , Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. III ,ediția a 3 -a, Iași, 2008, p. 89.

35
românească153. Din această perspectivă, toate eforturile și împlinirile politice realizate în anii ’60
s-au dovedit ca fiind aparente154.
Această atitudine vom vedea mai târziu că nu a fost îmbrățișată de Șaguna, care s -a situat
în fruntea celor care susțineau reorganizarea printr -o metodă tradițională și a demarat împreună
cu adepții săi o politică de colaborare cu dinastia habsburgică iar apărarea autonomiei
Transilvaniei și a egalității românilor au avut la bază legi și precedente constituționale155.
„Temperament de luptător el n-a crezut în retragerea din luptă, știind că o astfel de „grevă”, n -ar
putea obține nimic de la o stăpânire cinică și opresoare. I se va da dreptate abia la sfârșitul vieții,
când toți se vor uni din nou pe programul activismului”156. Acest lucru face d in Șaguna un mare
conducător care totdeauna in dragostea sa pentru țară s -a gândit la consecințele pe care le va avea
asura țării faptele și demersurile sale, pentru că : „nu este important ce spune un conducător
ceea ce contează este ce face el pentru țară. Singurele care atestă patriotismul sun t consecințele
faptelor noastre ”157.
Realiza rea dualismului austro -ungar era acum în linie dreaptă iar pe 17 februarie 1867 și
reintrarea în vigoare a constituției ungare a dus la realizarea fuziunii administrative dintre
Transilvania și Ungaria, a avut consecințe nefaste pentru mișcarea națională a românilor și
pentru politica tradițională adoptată de Șaguna și de partizanii săi, propulsându -i pe laici ca Ioan
Rațiu și pe adepții pasivismului la conducerea mișcării de emancipare a Transilvaniei și de
dezvoltare a națiunii române158. Practic prin realizarea dualismului „ungurii recuceriseră tot ce
pierduseră în 1848 și scăpați de sub absolutism, își reveniră iarăși la mentalitatea pan –
ungurească ”159. În acest episod nefa st pentru românii din Transilvania se vede duplicitatea
Habsburgilor care „făcuseră din păstrarea unui domeniu de coroană transilvănean principala lor
apărare împotriva presiunilor crescînde ale naționalismului maghiar […] Transilvania ]ncetase s ă
mai existe ca entitate politică separată, iar românii înșiși fuseseră transformați din populație
majoritară a fostului Principat într -una din cele cât eva minorități din Ungaria Mare ”160. Pentru a
crea falsa imagine a unei toleranțe pe care o acordau românilor, P arlamentul ungar adoptă în
1868 Legea Naționalităților cunoscută ca legea 44, prin care promiteau drepturi civile și politice
pentru români, dar pe care aceștia nu outea să le exercite decât ca cetățeni ungari, nu ca membri
ai unei comunități aparte161. Aceste prevederi nu au fost puse niciodată în aplicare, deoarece

153 Keith HITCHINS , Românii 1774 -1866… , p. 328.
154 Ibidem, p. 332.
155 Keith HITCHINS , Afirmarea națiunii… , p. 53.
156 Antonie PLĂMĂDEALĂ , op. cit. , p. 17.
157 Adrian CIOROIANU , op. cit. , p. 281.
158 Keith Hitchins, Românii 1774 -1866… ,p. 333.
159 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , op. cit. , p. 123.
160 Keith HITCHINS , România 1866 -1947, Ediția a IV -a, Editura Humanitas, București 20 13, p. 208
161 Idem , Românii 1774 -1866… , p. 334.

36
această lege s -a adoptat doar de fațadă și poate și la presiunile Curții, care dorea să stabilizeze
lucrurile în imperiu. „Concesiile erau bune și frumoase, dar o poartă pentru înlăturarea spirit ului
lor totuși se lăsase, cum era firesc din partea Ungurilor […] dar legea de naționalități în părțile ei
bune nu s -a aplicat niciodată; a rămas numai literă moartă. În fața străinilor a fost amintită
totdeauna ca o dovadă de liberalism din partea Unguri lor”162.

162 Ioan RUSU ABRUDEANU și Vasile STOICA , op. cit. , p. 124.

37
III. Reflectarea statutului șagunian în actualul statut de organizare
și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române
În ceea ce privește lucrările de drept ale marelui Mitropolit Andrei Șaguna, și în special
cea a Compendiului de Drept Canonic care mai apoi în forma sa dezbătută și modificată de
sinodali va apărea sub forma Statutului Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania ,
ele au fost privite cu scepticism și au fost văzute ca fiind neconforme cerințelor vremii încă din
1928, când părintele C. Dron, în teza sa de doctorat susținea că: „lucrarea intitulată « Compendiu
de Dreptulu Canonic » compusă de Andrei Baron de Șaguna […] este destul de dezvoltată, dar
fiind tipărită în 1868, ea nu mai coresp unde cerințelor vremii de azi, nici ca limbă și nici ca
conținut. Dealtfel același lucru se poate spune și despre celelelalte lucrări de drept Canonic a
marelui Mitropolit de peste munți”163. Această afirmație nu poate fi adevărată în totalitate
deoarece ace st manual „a fost cel mai complet și mai bine documentat manual de Drept
bisericesc de la noi până spre sfârșitul secolului al XIX -lea”164. Se prea poate ca limba în care a
fost redactat la acea vreme să nu mai corespundă, însă pricipiile de bază la care fac e referire
această lucrare științifică nu sunt alterate nici până astăzi. Acest lucru îl subliniază Prof. Dr.
Iorgu D. Ivan care demonstrează că în toamna lui 1968 s -a împlinit un veac de aplicare efectivă a
Statutului organic șagunian cu precizarea că înc ă din 1925, acesta a devenit obligatoriu pentru
întreaga Biserică Ortodoxă Română și i -au fost aduse îmbunătățirile necesare de către Prea
Fericitul Patriarh Justinian în anul 1948165. Această obligativitate vine ca o încununare pentru
munca depusă de marele mitropolit de -a lungul vieții sale, pentru că dispozițiile statutului
„corespund celor mai vechi principii canonice, pe care Biserica Mântuitorului Hristos le -a
rânduit la temelia organizării ei, de la început”166.
Toate aceste lucruri nu pot fi înțelese de cât în lumina istoriei, care ne arată amănunțit prin
prisma realizărilor înfăptuite în această perioadă zbuciumată că încă de când a venit în Ardeal
acesta a fost țelul marelui mitropolit: „restabilirea Mitropoliei ortodoxe din Ardeal, cu un
regulament sau statut care să îngăduie conlucrarea tuturor românilor – clerici și mireni într -un
sinod general anual, căreia să -i revină sarcina îndrumării întregii activități religioase și culturale
a Românilor în scopul refacerii unității religioase, în spirit ortodox ”167. Acest scop l -a avut
Șaguna încă de când a pășit prima oară pe pământul Ardealului în 1846 ca Vicar la Sibiu:
„Pășesc pe pământul cel clasic al străvechii Mitropolii române ortodoxe și vă făgăduiesc

163 Pr. C. DRON, Valoarea actuală a canoanelor – teză de doctorat , Tipografia Cărților Bisericești, București 1928,
p. 14.
164 Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU , Andrei Șaguna: activitatea editorială…, p.55.
165 Prof. Dr. Iorgu D. IVAN, Statutul șagunian – o sută de ani de aplicare, în Mitropolia Ardealului , Anul XIV, nr. 4 –
6, Aprilie -Iunie 1969, p. 333.
166 Ibidem, p. 334.
167 Ibidem, p. 330.

38
sărbătorește că voi lucra neobosit pentru înființarea ei. Așa să -mi ajute Dumnezeu”168. O
afirmație pe cât de îndrăzneață pe atât de plauzibilă o face Prof. Dr. Iorgu D. Ivan: „Dacă n -ar fi
intrat în acțiune cozile de topor, cu toată împotrivirea Bisericii sîrbești, a guvernelor maghiare și
a ierarhiei catolice , restabilirea mitropoliei ortodoxe române ar fi putut fi obținută chiar în
toamna anului 1849”169. Cu siguranță aceasta se putea face datorită spiritului diplomatic atât de
bine dezvoltat al lui Șaguna, însă din cauza cozilor de topor , ani mulți i -au trebui t mitropolitului
pentru a -și atinge țelul.
Cu toate că pe 24 decembrie 1864, printr -o scrisoare a împăratului, Șaguna, primea
încuviințarea reînființării Mitropoliei, nu a fost destul pentru acesta, deoarece el cunoștea
procesul birocratic care avea să urm eze de la această înștiințare până la punerea în practică este
cale lungă. Fiind un caracter prevăzător, marele mitropolit căuta convocarea unui Congres
bisericesc, care să elaboreze un statut de organizare pentru înreaga Mitropolie. Odată cu
realizarea d ualismului austro -ungar în 1867, încheiat în defavoarea românilor la prima vedere,
spiritul diplomatic al lui Șaguna își va face simțită prezența din plin și astfel el decide să se
îndrepte spre Budapesta pentru rezolvarea problemelor care îl frământau. As tfel că „în timp ce o
parte din români îl acuzau și prin presă de trădare a intereselor românilor, împrejurarea a făcut ca
ceea ce Șaguna nu putuse obține timp de 3 ani de la Viena: nici diplomele împărătești pentru
numirea și instalarea sa ca mitropolit, nici actul oficial pentru reînființarea Mitropoliei ortodoxe
române și nici încuviințarea Congresului bisericesc pentru aprobarea Constituției sau Statutului
organic al Mitropoliei – să le obțină la Budapesta, mai repede decât spera însuși Șaguna. Un
vechi și bun prieten de școală al lui Șaguna, Iosif Eötvös, în calitate de ministru de Culte, și cu
mare autoritate în guvern, i -a stat într -ajutor. În martie 1868, prin articolul de lege nr. IX, s -a
aprobat înființarea Mitropoliei independente pentru regiunea greco -orientală și înălțarea
episcopiei greco -ortodoxe din Transilvania la rangul de arhiepiscopie, prevăzându -se că
ministrul va mijloci, conform propunerii sinodului episcopesc greco -ortodox român, convocarea
cât mai în grabă a Congresului național biser icesc român de religia greco -orientală, care se va
compune, afară de arhierei,din 30 deputați clerici și 60 laici, între care au să fie aleși și 10 din
confiile militare”170.
Ca urmare a acestui articol de lege și a „prea înaltei hotărâri din 14 august 1868
întrunindu -se congresul național în toamna anului 1868 a votat statutul organic și l -a subșternut
Majestății Sale spre aprobare”171. Congresul s -a desfășurat între 16 -28 septembrie și 7 -9

168 Ibidem.
169 Ibidem, p. 331.
170 Ibidem, pp. 331 -332.
171 Ioan A. de PREDA , Constituția bisericei gr. -or. Române din Ungaria și Transilvania sau Statutul Organic
comentat și cu concluzele și normele referitoare întregit , Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu 1914, p.15.

39
octombrie 1868 și a însumat 12 ședințe. În ședința de deschidere el s -a adresat membrilor
acestuia subliniid faptul că el nu se face cu nimic vinovat de nefuncționarea Congresului și că de
multe ori a luat decizii de unul singur nu din cauză ca ar fi fost vorba de un absolutism ierarhic,
ci pentru că situațiile impuneau ast fel de decizii, dar pe care tot în conformitate cu nevoile
oamenilor le -a luat. Odată cu funcționarea Congresului, Șaguna, pune în mâna acestuia puterea
de a lua decizii: „De astăzi încolo depun și responsabilitatea pentru ulterioara soartă a Bisericii în
mâinile acestui Congres și celor viitoare și mă mîngîi, căci cutez să zic: că nu în deșert am
alergat, nici în deșert m -am ostenit (Filip. II, 16) – că n-am alergat ca și cum n -aș fi știut unde
alerg, nici am dat război ca și cum aș fi bătut văzduhul (I C or. IX, 26), ci luptă bună m -am luptat,
alergarea am plinit și credința am păzit (II Tim. IV, 7) și că astăzi pot să mă rog lui Dumnezeu,
ca acum să mă slobozească pre mine în pace, că văzură ochii mei mântuirea lui, care o au
pregătit înaintea feței tutur or Românilor de religia gr. -răsăriteană din Ungaria și Ardeal (Luca II,
29-31)”172.
Trebuie amintit faptul că, Congresul a dezbătut proiectul de lege și i -a adus anumite
modificări în unele părți cheie, care însă vor fi discutate și modificate în Congresul din 1870. În
astfel de împrejurări „statutul nostru organic […] a primit încă sub datul de 28 Maiu 1869,
aprobarea preaînaltă și a devenit astfel lege a țării, avându -și temelia sa în dispozițiunile art. de
lege IX/1868”173.
Acest statut se reflectă și în actualul statut de organizare și funcționare al Bisericii
Ortodoxe Române în părțile fundamentale ale acestuia, pe care s -au dezvoltat mai apoi și
celelalte articole pe care vremurile le -au impus.
Astfel și în vremea lui Șag una și până în ziua de astăzi, Biserica este autonomă față de
Stat și alte instituții: „Biserica ortodoxă română din Ungaria și Transilvania ca biserică
autonomă, după dreptul ei canonic garantat și prin articolul de lege IX din anul 1868 – pe lângă
susținerea prea înaltului drept de supraveghere al Majestății Sale, își regulează, administrează și
conduce afacerile sale bisericești, școlare și fundaționale în toate părțile și factorii ei constitutivi,
după forma reprezentativă”174. Prin acest articol se garan tează bisericii ortodoxe din Ardeal
autonomia, adică dreptul de a se putea îngriji singură de afacerile sale și de a -și putea duce la
îndeplinire misiunea sa fără implicarea Statului și a instituțiilor lui. „Autonomia aceasta apare
garantată încă și prin a rt. de lege IX/868 precum și prin §. 8 al art. de lege XX/848, care îi dau
acestei biserici dreptul de a -și organiza, de a -și regulà și administra afacerile sale bisericești,
școlare și fundaționale (epitropești) independent”175. În actualul Statut acest asp ect își are

172 Prof. Dr. Iorgu D. IVAN, op. cit., p. 332.
173 Ioan A. de PREDA , op. cit. , p. 16.
174 Andrei ȘAGUNA , Manual de studiu pastoral , Sibiu, Tipografia arhidiecezană, 1872, p. 206.
175 Ioan A. de PREDA , op, cit. , pp. 17 -18.

40
corespondența în „art. 4 – (1) Biserica Ortodoxă Română este autonomă față de Stat și față de
alte înstituții. (2) Biserica Ortodoxă Română stabilește relații de dialog și cooperare cu Statul și
cu diferite înstituții pentru împlinirea misiunii sale pastorale, spiritual -culturale, educaționale și
social -filantropice”176. Desigur că acest aspect precizat în alineatul 2, este prezent și în Statutul
Organic, doar că aici se aduce în discuție o anumită autonomie în treburile bisericești, scolare și
fundaționale . Dacă ne referim strict la înțelesul termenului de autonomie, acesta este definit ca
„drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități etc.) de a se
administra singur în anumite domenii cu excepția celor de comp etența organelor centrale ale
statutului”177, însă cu toate că chiar unii dintre români considerau că Biserica nu dispune de
această autonomie, totuși această opinie este neverosimilă deoarece „și în § 3 art. de lege
IX/1868 se zice iarăși apriat: că ambele biserici acum despărțite, adică cea gr. -or. Română și cea
sârbă au dreptul de a decide și regulà fiecare de sine și separat cauzele lor bisericești școlare și
fundaționale și de a le manipula și administra prin organele proprii. Pentru că în fine în § 8 al art.
de lege XX/1848 tot apriat se zice: « Dreptul greco -orientalilor de a dispune liber în treburile lor
bisericești și școlare sub supravegherea statului, se garantează » ”178. În sens actual ne este
exemplificat prin acest termen autonomie , noțiunea de a utocefalie, deorece „Șaguna folosește
termenul de «autonomie» sinonim uneori cu cel de «autocefalie» ”179. Această autonomie are la
bază canonul 34 apostolic „care pe lângă celelalte principii de organizare și conducere stabilește
și principiul autonomiei bis ericești naționale. Întâiul episcop sau mitropolit al fiecărei Biserici
naționale, trebuie să se îngrijească de cele ce se referă la eparhia sa și nu este îngăduit să treacă
în eparhie străină decât în cazuri excepționale, când o eparhie este lipsită de ar hipăstor. Sau cu
aprobarea episcopului eparhial (canonul 35 apostolic; canonul 2 al sinodului II ecumenic;
canonul 8 al sinodului III ecumenic etc). Premisa autonomiei bisericești stă în egalitatea harică a
episcopilor, ca cei dintîi în organismul biserici i. Pe baza acestei egalități harice și unitățile
administrativ -teritoriale organizate după principiul național (canonul 34 apostolic) sînt
«independente și egal îndreptățite» chiar și atunci chiar și atunci când ele fac parte din aceeași
unitate politică (canonul 8 al sinodului III ecumenic)”180. Părintele Pufulete conchide că
autonomia bisericească ar avea două ramuri: internă și externă. Pe de o parte, când vorbim de
autonomia internă, aceasta se referă la treburile din interiorul bisericii. „Ca expresie a
autocefaliei este independența unei unități administrative bisericești organizate pe baza

176 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , Editura Institutului Biblic Și De Misiune
Al Bisericii Ortodoxe Române, București 2008, p. 13.
177 Eugenia DIMA – Doina COBEȚ – Laura MANEA,…, „autonomie”, în Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii
Române , Editura ARC & Gunivas, (tipog. Italia), 2007, p. 168.
178 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 19.
179 Pr. Doctorand Silviu -Petre PUFULETE , Actualitatea operei canonice a Mitropolitului Andrei Șaguna , în S. T.,
Anul XXV, Nr. 7 -8, Iulie -August 1973, p. 561.
180 Ibidem , pp. 56 1-562.

41
principiului etnic, principiu care are mare importanță în Ortodoxie, datorită legăturii strînse
dintre biserică și popor exprimată prin folosirea limbii naționale în cult și administrație, de a -și
conduce sinodal întreaga activitate prin căpătenie proprie. Autonomia bisericească nu înseamnă
stricarea unității Bisericești Ecumenice, pentru că unitatea bisericii nu constă în considerente de
ordin jurisdicțional. Unita tea bisericii, constă în păstrarea unitară a aceleași mărturisiri de
credință, a formelor cultice și a principiilor canonice, căci acestea sînt de fapt limitele
autocefaliei, care fac ca fiecare Biserică locală să fie membră a Bisericii Ecumenice. Ca urmar e a
acestui lucru, autoritatea supremă în Biserica Ecumenică Ortodoxă, nu poate fi reprezentată
printr -un organ personal de conducere și nici printr -un organ sinodal local, ci numai printr -un
sinod ecumenic, format din toate părțile componente ale Biserici i Ecumenice. […] În cadrul unei
Biserici locale autocefale, eparhiile prin care aceasta este organizată, se bucură de independență
limitată. Autonomia aceasta eparhială constă din dreptul pe care îl are fiecare episcop de a -și
conduce singur eparhia sa ( canonul 34 apostolic)”181. Pe de altă parte, când vorbim de autonomia
externă, aceasta se referă la independența Bisericii față de Stat. Pentru stabilirea raporturilor
dintre aceste instituții „Șaguna purcede mai întâi la definirea comparativă a acestor două noțiuni
din punct de vedere juridic, pentru a conchide că, datorită deosebirilor dintre ele în ceea ce
privește originea, scopul și mijloacele fiecăreia, Biserica este îndreptățită la independența față de
Stat în problemele strict bisericești”182. Interesan tă este legătura pe care o face Șaguna atunci
când spune că: „Biserica lui Hristos se deosebește de Stat așa cum și sufletul se deosebește de
trup, acesta este supus Statului, ir acela Bisericii; totuși pot și trebuie să poată subzista amândouă
laolaltă, c ăci precum vedem, că precum trepul și sufletul, deși sunt două elemente eterogene, dar
totuși alcătuiesc omul, care în privința sufletului este membrul Bisericii sale, iar în privința
trupului este cetățean al Statului; așa și Biserica lui Hristos și Statu l pot și trebuie să subziste,
pentru ca problema și mijloacele, spre ajungerea problemei Bisericii lui Hristos și a Statului nu
stau în nicio coliziune, nici nu sunt una celuilalt periculoase nici chiar cu privire la forma
regimului de stat, încă nici atun ci, când Biserica se află într -un stat necreștin”183. Cadrul juridic
al acestui raport este determinat este determinat de datoriile Bisericii fașă de Stat, dar și invers,
de atitudinea Statului față de Biserică. În această privință „Șaguna crede că Statul es te dator să
rezolve problema religioasă în primul rând în interesul ordinei juridice și că această reglementare
să se facă legal și pe bază de egalitate confesională. Pe baza acestei premise, el crede că Statul
trebuie să creeze un regim juridic pentru org anizarea și funcționarea cultelor care constă din:
garantarea libertății de conștiință și a libertății religioase, libertatea de organizare și funcționare a

181 Ibidem , p. 562.
182 Ibidem .
183 Andrei ȘAGUNA , Compendiu de Drept Canonic , Editura Tipo Moldova, Iași 2010, p. 280.

42
cultelor potrivit dreptului intern întrucât acesta nu contrazice activitatea Statului, egalitatea
cultelor între ele și față de Stat. Deoarece Statul este suveran, el are dreptul de recunoaștere la
alegerile de ierarhi, precum și dreptul de control […] drepturi care nu vatămă autonomia externă
a Bisericii. La rândul său, Biserica este datoare să sprij ine Statul și să îndeplinească toate
îndatoririle civile, potrivit legilor existente, contribuind astfel la menținerea ordinii juridice”184.
În acest sens pot fi luate ca și normă cuvintele din Sfânta Evanghelie după Matei XXII, 21: „Dați
cezarului cele ce s unt ale cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.”
În aceste linii mari a fost concepută autonomia de Șaguna: „Pe de o parte independența
jurisdicțională a Bisericii locale în cadrul Bisericii Ecumenice, pe de altă parte independența
Bisericii față de Stat în probleme strict bisericești, cu respectarea legilor civile. Șaguna a ținut
mult la autonomia Bisericii față de Stat pentru a nu face ca existența Bisericii ardelene să
depindă de desele schimbări politice. Pe de altă parte, el a insist at ca Biserica să se situeze în
sfera ei proprie de activitate, apărând în acest fel autonomia ei externă și independența acțiunii
proprii bisericești”185. Aceste aspecte pe care Andrei Șaguna le -a considerat fundamentale în
buna desfășurare a activității bisericii, au rămas valabile până astăzi și după acestea se ghidează
și actualul Statut.
Următorul articol din Statutul șagunian precizează că: „Elementul acestei provincii
mitropolitane este clerul și poporul credincios iar părțile constitutive ale ei sun t: 1. Parohiile, 2.
Protopopiatele, 3. Mănăstirile și 4. Eparhiile”186. În actualul Statut, acest articol se regăsește
oglindit în articolul 40 – (1): „Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată
ca Patriarhie, sunt: a) parohia; b) mănăst irea; c) protopopiatul; d) vicariatul; e) eparhia
(arhiepiscopia și episcopia); f) mitropolia”187.
Prin folosirea cuvântului «element» autorul se referă la persoanele care formează
împreună provincia mitropolitană. Aceasta se împarte în primă instanță în epa rhii sau dieceze. La
rândul lor acestea se împart în protopopiate, iar acestea în parohii. Mănăstirile au statut de
parohie dar ca și rang ele sunt protopopiate și din această cauză stau direct sub jurisdicția
episcopului”188.
Dreptul fiecărei unități compon ente de a se administra singură este reglementat de
alineatul 2 al articolului 40: „Fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în conformitate cu
dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se administra autonom față de altă parte
componentă de același rang și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și mireni – în

184 Pr. Doctorand Silviu -Petre PUFULETE , op, cit. , p. 563.
185 Ibidem , p. 564.
186 Andrei ȘAGUNA , Manual de studiu pastoral… , p. 206.
187 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 36.
188 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 33.

43
cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare”189. Același sistem
reprezentativ a fost adoptat și de Șaguna: „această formă și acest sistem e aplicat peste tot în
constitușia noastră bisericească. Credincioșii noștri preoți și mireni toți iau parte la reglarea,
administrarea și conducerea afacerilor bisericești, școlare și fundaționale. Și anume: prin aceea,
că în parohie imediat își exprimă p ărerea lor. În sinoade apoi își aleg înșiși pe preoții, învățătorii
și pe toți ceilalți slujbași și reprezentanți ai lor. În protopresbiteriate, eparhii și în mitropolie prin
aceea că își trimit deputații lor și prin graiul și votul acestora, în sinoadeor protopresbiteriale și
eparhiale sau diecezane, precum și în congresul național iau parte la concluziile și legile
bisericești ce se aduc, precum și la alegerea tuturor funcționarilor și demnitarilor bisericești până
la mitropolitul”190. Articolul III din sta tutul șagunian vine să susțină această afirmație prin aceea
că: „poziția pe care o are în biserică clerul și poporul provinciei mitropolitane, îi dă dreptul de a
participa în persoană sau prin reprezentanți la toate acțiunile bisericești, școlare și fundaț ionale și
îi impune datoria de a suporta toate greutățile de care depinde bunăstarea bisericii”191. Se observă
în acest articol pe scurt că drepturile și datoriile pe care fiecare credincios le are în Biserică vin
de pe urma apartenenței lui la o parohie și doar așa el poate cere aceste drepturi, doar că nici de
îndatoriri nu trebuie să uite192.
Articolul IV: „Toate acțiunile părților constitutive amintite în punctele precedente se
îndeplinesc prin sinoade parohiale, preotopresbiteriale, eparhiale și prin congr esul național –
bisericesc (Sinodul mitropolitan)”193. Reflectarea acestui articol în actualul Statut se vede prin
aceea că începând cu organizarea locală și anume de la parohie, unde există: Adunare parohială,
Consiliu parohial și Comitet parohial și până la organizarea centrală, unde există organisme
deliberative: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, Adunarea Națională Bisericească; în nicio
structură nu poate fi vorba de un absolutism ierarhic sau de oricare alt fel, ci Biserica Ortodoxă
Română se conduce după clasicul principiu sinodal specific ortodoxiei. Pe acest principiu clasic
a vrut să se bazeze Șaguna, deoarece el vedea biserica ca pe un trup, în care fiecare mădular are
rostul său bine stabilit și prin buna înțelegere între acestea nici Biserica și nici cei din cadrul ei
nu ar suferi vreo vătămare ci totul s -ar desfășura într -o armonie. De altfel „capul Bisericii este
Iisus Hristos pentru că El a întemeiat -o și a înzestrat -o cu mijloacele necesare îndeplinirii
misiunii ei. Dacă Hristos este capul ei, în mod logic urmează că Biserica este trupul tainic al Lui
(I Cor. XII, 14, 20, 22, 23)”194. Ținând cont de părțile constitutive ale acestui organism, Șaguna,
a rezolvat problema raportului dintre drepturi și obliagativutăți într -un mod foarte corect, ținând

189 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 36.
190 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 32.
191 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 207.
192 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 34.
193 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 207.
194 Pr. Doctorand Silviu -Petre PUFULETE , op, cit. , p. 564.

44
seama de învățătura Bisericii, de principiile canoniceși de actualele ei nevoi. Prin aceea că el i -a
angajat pe mireni în treburile Bisericii, lucru socotit necanonic de unii, punându -se accent pe
principiul ierarhic ca și principiu exclusiv de conducere, Șa guna a arătat că Biserica fiind
organism întreg, neglijarea uneia dintre părțile constitutive va avea ca efect suferința întregului
organism. Creștinii ca și mădulare ale trupului tainic al lui Hristos participă și colaborează cu
ierarhia bisericească în B iserică195.
Articolul V: „Pentru administrarea și conducerea afacerilor bisericești, școlare și
fundaționale se va așeza câte un comitet și câte o epitropie în fiecare parohie și protopresbiterat,
iar în eparhie și în mitropolie câte un consistoriu”196. Ioan A. de Preda subliniază faptul că aceste
articole: V și VI evidențiază diferența între organele reprezentative și legislative până la un
anumit punct și între cele administrative și executive de aici încolo. „Articolul IV. vorbește
despre organele reprezent ative și legiuitoare; articolul V. despre cele administrative și executive
în biserică”197.
Dacă articolul V a tratat despre administrație într -o notă mai rezumativă, acest articol VI
tratează despre jurisdicția bisericească și anume dreptul de a lua hotărâr i în chestiuni mai
complicate ce țin de instituțiile bisericești: „Jurisdicțiunea bisericească atât în afacerile judiciare
cât și în cele administrative se va exercita prin scaunele protopopești, ca instanța a 1 -a, prin
consistoriile diecezane respectiv ar hidiecezane ca instanța a 2 -a și prin consistoriul mitropolitan
ca instanța a 3 -a. Dispoziții speciale vor indica obiectele, în privința cărora corpul instanțelor se
va schimba”198. La fel ca și în celelalte organe de conducere din biserică, jurisdicția bise ricească
prin care trebuie înțeleasă nu doar judecata ci și luarea de hotărâri și dispoziții în treburile
administrative, forurile judiciare se alcătuiesc nu dintr -o singură persoană, ci din mai multe care
alcătuiesc foruri de judecată, unde hotărârile se iau prin stabilirea unei majorități de voturi.
Principala problemă unde cele trei foruri amintite de Șaguna sunt chemate să își dea verdictul, la
fel ca și astăzi o reprezintă chestiunile legate de disciplină: „Dintre afacerile curat judiciare mai
aprțin azi competenței exclusive a forurilor noastre bisericești numai afacerile discplinare. În
timpurile vechi forurile bisericești erau chemate să judece și în privința validității testamentelor
și a jurămintelor. Iar în privința matrimoniilor judecarea forurilor noastre bisericești a durat până
la promulgarea articolului de lege XXXI/1894 prin care s -a introdus căsătoria civilă și s -a
concrezut apoi și judicatura în cauzele matrimoniale, tribunalelor civile regești. Și încă asupra

195 Ibidem , pp. 564 -565.
196 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 207.
197 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 35.
198 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 207.

45
tuturor căsătoriilor, chiar și asupra acelora, care s -au încheiat numai pe cale bisericească și
înainte de introducerea căsătoriei civile”199.
În statutul șagunian, chestiunile care cad în competența forurilor menționate, sunt
următoarele: § 33, 121 -122, 132, 166, 167 și 168.
La fel ca ș i în statutul șagunian în statutul actiual, parohiei nu -i este îngăduită nicio
chestiune de judecată, ci această putere începe în mod crescător de la protoierie până la Sfântul
Sinod.
Protopresbiteratul avea ca și sarcină să supravegheze bunul mers al tre burilor în parohii și
de a supraveghea purtarea și competențele preoților. „Mai departe mai cade în competența
scaunului protopopesc deciderea unor abateri disciplinarecde mai puțină importanță precum și a
altor afaceri mai mici ce consistoriul le deleagă în competența scaunului protopopesc. În fine
cade în competența scaunelor protopopești deciderea în primă instanță a proceselor de divorț în
ceea ce privește partea sacramentală a căsătoriei. Pentru că sentințele tribunalelor civile nu pot
atinge partea a ceasta a credincioșilor noștri. De aceea jurisdicția în punctul sacramental al
căsătoriilor o exercită forurile noastre bisericești acum, ca și mai înainte”200.
Principalul scop al Bisericii este aceea de a modela sufletele credincioșilor și de a -i
conduce p e aceștia spre mântuire, dar acest lucru cere uneori și investiții materiale, de aceea
articolul VIII spune: „Sus amintitele părți organice ale mitropoliei se vor îngriji de timpuriu de
mijloacele intelectuale și materiale, care se cer spre atingerea scopu rilor bisericești, școlare și
fundaționale și încât nu le -ar succede lor a putea acoperi cheltuielile necesare în urma colectelor
făcute în și afară de mitropolie, întru atât vor recurge la stat spre ajutorare”201.
Pornind de la cea mai mică unitate administ rativă și anume parohia, să vedem
similitudinile dintre cele două statute și unde este necesar, diferențele majore care au apărut în
decursul timpului.
„§. 1. Parohia ca comună bisericească este întrunirea creștinilor cu mijloace materiale și
morale, spr e a susține una sau mai multe biserici, școli și cimitire, unul sau mai mulți preoți și
învățători, precum și celălalt personal trebuincios. Astfel parohia se numește matre”202. În
articolul 40 din actualul statut această definire a parohiei este păstrată cu unele modificări
impuse de vremurile actuale: personalul didactic este subordonat direct statului: „ Parohia este
comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și mireni, situată pe un anume teritoriu și subordonată
Centrului eparhial din punct de vedere cano nic, juridic, administrativ și patrimonial, condusă de

199 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 37.
200 Ibidem, p. 38.
201 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 208.
202 Ibidem.

46
un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective ”203. Pe
această celulă se bazează constituția și organizarea noastră bisericească, de aceea „în ea ăși ia
începutul vi ața noastră constituțional bisericească și se înalță apoi din ea până sus, la cele mai
înalte culmi ale constituției noastre bisericești”204. Șaguna a înțeles foarte bine rolul parohiei de
aceea de aceea în Congresul din 1870 „tratând această temă, n -a rezol vat-o în merit, ci a dat
rezolvarea ei în meritorică în competența singuraticelor eparhii. Totuși spre a susține
uniformitatea în biserică, a statornicit prin hotărârea nr. 77/1870, unele principii conducătoare în
privința reglementării parohiilor. Și anum e: Ca într -o parohie să fie de regulă numai un paroh.
Numai în parohii cu peste 1500 suflete pot să fie doi, în cele cu peste 3000 de suflete trei, și la
peste 4000 de suflete patru parohi. Acolo unde sunt mai mulți parohi, iar dotațiunea
corespunzătoare l ipsește, acolo numărul parohilor, conform numărului credincioșilor, să se
reducă”205. Acest aspect este cuprins în articolul 47 din actualul statut unde se precizează că:
„(1) În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ținând cont de condițiile misionar -pastorale și de
numărul de credincioși, de posibilitățile materiale, ca și de situarea lor în mediul urban sau rural,
parohiile sunt de 3 categorii. (2) Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Permanența
Consiliului eparhial, în baza raportului cupri nzând datele statistice oficiale (număr de
credincioși, condiții materiale, zonă geografică, medie de vârstă etc.) ”206.
În ceea ce privește problema comunităților care nu pot susține din diferite cauze ca
Biserica să funcționeze ca parohie de sine stătătoare, s -a ajuns la consensul că aceste comunități
pot adera la altele mai mari: „§. 2. Întrunirea acelor creștini însă, ca re nu sunt în stare a -și ține
parohul, școala și celălalt personal trebuincios, se alătură la o parohie matre vecină sub numele
de filie, având în afaceri bisericești, școlare și fundaționale asemenea drepturi și datorii cu cu
creștinii din parohia matre”207. În articolul 46 se reflectă aceeași problemă, care are aceeași
rezolvare: „(1) Comunitatea credincioșilor care nu poate susține cu mijloace proprii o parohie,
prin hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină,
împreună cu care formează parohia. În acest caz, comunitatea care se alătură poartă denumirea
de filie, iar membrii săi au aceleași drepturi și îndatoriri față de parohie ca și cei din comunitatea
la care se alătură”208.

203 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 37.
204 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 73.
205 Ibidem.
206 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române… , p. 38.
207 Andrei ȘAGUNA , op, cit., pp. 208 -209.
208 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 37.

47
Organismele de conducere ale unei parohii în ststutul lui Șaguna erau 3 după cum ne este
prezentat: „§. 5. Afacerile parohiei se îndeplinesc 1. Prin sinodul parohial, 2. Prin comitetul
parohial și 3. Prin epitropia parohială”209.
Le vom enumera pe rând pentru a vedea asemănările pe care acestea le au cu organismele
de conducere actuale ale unei parohii. Astfel Sinodului parohial din vremea lui Șaguna îi
corespunde astăzi Adunarea parohială, deoarece după cum vom vedea sunt formate din aceeași
membri și au cam aceleași atribuții cu unele schimbări.„§ . 6. În sinodul parohial iau parte toți
parohienii majori, de sine stătători, nepătați, care își îndeplinesc datoriile parohiale”210. Termenul
de majori a fost introdus de guvern înainte de aprobarea statutului, însă acest lucru nu era
neapărat necesar deaoa rece în textul statutului era trecută sintagma de sine stătători ceea ce
înseamnă că sigur nu erau acceptați minorii în sinod211. Aceeași definiție o dă și actualul statut
prin articolul 55: „(2) Adunarea parohială este compusă din credincioșii majori ai par ohiei,
bărbați și femei, care mărturisesc prin credința, faptele și ținuta lor morală, atașamentul față de
Biserica Ortodoxă, de învățătura ei de credință și de instituțiile ei”212. În ceea ce privește
atribuțiile acestora, acestea sunt următoarele: Sinodul parohial „§. 7. Agendele sinodului parohial
sunt: 1. Alegerea membrilor comitetului parohial; 6. Alegerea membrilor sinodului eparhial, și a
congresului național”213. Aceeași prescripție există și în actualul statut la articolul 55: „ Adunarea
parohială exercită următoarele atribuții: a) alege membrii Consiliului parohial și pe cei ai
Comitetului parohial”214. Alte prescripții sunt: „§. 7. 3. Examinarea și aprobarea proiectului
comitetului parohial despre edificarea, repararea sau înzestrarea bisericii, șco lii, casei parohiale,
sau a altor realități bisericești, școlare și fundaționale. 4. Examinarea și aprobarea mijloacelor
proiectate din partea comitetului parohial, pentru înfințarea fondurilor spre scopuri bisericești,
școlare și filantropice”215. Aceste pr escripții se regăsesc și în articolul 55: „ b) aprobă raportul de
activitate al Consiliului parohial; c) aprobă raportul de activitate al Comitetului parohial ; e) ia
hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea și întreținerea bisericii, a casei p arohiale și a
altor clădiri ale parohiei; f) hotărăște înființarea de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau social –
filantropic și stabilește normele pentru completarea resursel or financiare necesare parohiei”216.
Referitor la data și modul de desfășurare, Șaguna a conchis că: „§. 8. În ziua ținerii sinodului
parohial are a se ține Sfânta Liturghie cu chemarea Duhului Sfânt; §. 9. Ziua celebrării sinodului

209 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 209.
210 Ibidem
211 Ioan A. de PREDA , op, cit. , pp. 83 -84.
212 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 41.
213 Andrei ȘAGUNA , op, cit., pp. 209 -210.
214 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 41 -42.
215 Andre i ȘAGUNA , op, cit., p. 210.
216 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 42.

48
parohial împreună cu obiectele dezbătute au a se publica în biserică cu opt zile msi înainte prin
parohul local și a se da de știre protopresbiterului, ca iertându -i împrejurările să poată lua parte și
el la sinodul parohial; §. 12. Sinodul parohial se va ține regulat o dată pe an în luna ianuarie; se
poate ține însă și extraordinar, dacă aceasta ar cere -o vreun obiect din cele expuse în §. 7, spre
exemplu: alegerea parohului, capelanului, diaconului, epitropilor, profesorilor și învățătorilor”217.
Cu privire la săvârșirea Sfintei Liturghii, acest „act religios prescris în Statutul organic pentru
toate sinoad ele; adică atât pentru cel parohial cât și pentru cel eparhial și pentru congres. Numai
la sinodul protopopesc nu este prescris, decât atunci când în el se face alegerea de protopop”218.
Aceste prevederi sunt prevăzute în actualul statut în articolul 56: „ (1) Adunarea parohială se
întrunește în ședință ordinară o dată pe an, și anume în primul trimestru al anului, iar în ședințe
extraordinare, ori de câte ori este nevoie. (2) Adunarea parohială este convocată de președinte, cu
cel puțin o săptămână înainte d e data fixată pentru întrunire, înștiințând despre aceasta pe
protopop. În caz de neputință sau rea voință a parohului, Adunarea parohială este convocată și
prezidată de protopop, din încredințarea chiriarhului. (3) Convocarea va cuprinde locul, data și
ora Adunării parohiale, precum și problemele ce se vor discuta, va fi citită de preotul paroh în
biserică, îndată după terminarea Sfintei Liturghii și va fi afișată la ușa bisericii”219.
Dacă una din deciziile acestor adunări nu este acceptată se poate face o contestație după
cum prevăd ambele statute prin: §. 16 respectiv prin articolul 58 alineatul 4.
În cazul Comitetului parohial, respectiv Consiliului parohial există multe similitudini
după cum urmează: „§. 17. Comitetul parohial este corporațiunea aleasă d in sânul sinodului
parohial, pentru a reprezenta în afară comuna bisericească, a purta și conduce afacerile ei în
privința economică a bisericii, școlilor și fundațiilor”220. În privința Consiliului parohial, statutul
prevede prin articolul 59 că: „(1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării
parohiale. Adunarea parohială este cea care alege din sânul ei pe membrii Consiliului parohial –
în număr de 7, 9 sau 12 membri – în funcție de categoria parohiei, precum și 2 -4 membri
supleanți”221. În ceea ce privește perioada pe care sunt aleșii membrii acestor foruri decizionale
precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt precizate următoarele aspecte: „§.
18. Membrii comitetului parohial se aleg pe 3 ani, se pot realege. Comite tul parohial se compune
în parohiile până la 1000 de suflete din 10, până la 1500 din 15, până la 2000 din 20, până la
2500 din 25, și de acolo în sus din 30 de membri. Tatăl și fiul, moșul și nepotu, frații, socrul și
ginerele nu pot fi deodată membrii co mitetului. Comitetul parohial constituindu -se, și -alege

217 Andrei ȘAGUNA , op, cit., pp. 211 -212.
218 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 88.
219 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 42 -43.
220 Andrei ȘAGUNA , op, cit., p. 212.
221 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 43 -44.

49
președinte și notar. Președintele se alege din sânul comitetului, notarul însă poate fi și alt individ
apt, care de nu este membrul comitetului, are numai vot informativ”222. Aceste prevederi sunt
cuprinse în articolul 59 din actualul statut și prezintă aceleași condiții cu unele mici modificări:
„(2) Membrii Consiliului parohial și supleanții, persoane majore, se aleg pe termen de 4 ani,
activează benevol și pot fi realeși. (3) Membrii aceleași familii , precum și rudeniile spirituale
(nașii și finii) nu pot fi în același timp membri ai Consiliului parohial. (4) Sunt membri de drept
în Consiliul parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca președinte, ceilalți preoți și diaconi
slujitori activi ai paro hiei, precum și primul cântăreț (cantor, dascăl) al bisericii parohiale”223. În
ceea ce privește timpul când aceste foruri se vor întruni se precizează următoarele: „§. 21.
Comitetul își va ține ședințele, când va cere trebuința, iar regula cu sfârșitul luni i Iulie și
Decembrie a fiecărui an,ca sinodului parohial, ce se ține în luna Ianuarie (§. 12), să -și poată
așterne raportul general despre averea mobilă și imobilă a bisericii, școlii și fondurilor, și
ratiociniului anual, precum și proiectul bugetului de spre cheltuielile bisericii, școlii și fondurilor
pe anul viitor”224. Articolul 62 precizează că: „(1) Consiliul parohial se întrunește lunar sau cel
puțin o dată pe trimestru. (2) Convocarea o face preotul paroh, cu minimum o săptămână înainte
de data întru nirii, cu prezentarea problemelor ce se află pe ordinea de zi”225.
Cu privire la atribuțiile acestora se precizează următoarele: „§. 23. Sfera de activitate a
comitetului parohial este următoarea: 1. A inventaria averea mobilă și imobilă a bisericii, școlii
și fondurilor și a o ține în evidență: acest inventar se compune în trei exemplare, dintre care unul
se păstrează la epitropia eparhială, al doilea la comitet, iar al treilea se depune spre aprobare
consistoriului. 4. A prevedea biserica cu trebuincioasele icoane, vase sfințite și alte acoperăminte
pentru serviciul dumnezeiesc, și școala cu mobila și aparatele necesare”226. Aceste prevederi se
regăsesc în articolul 61 al actualului statut care prevede că: „(1) În afara atribuțiilor prevăzute de
Art. 55 lit . a), b), c), d), e), i) și j) , Consiliul parohial exercită toate atribuțiile Adunării parohiale ,
când aceasta nu este întrunită, precum și următoarele atribuții: b) întocmește bugetul parohial și
urmărește modul de chivernisire al acestuia; g) aprobă propune rile preotului paroh privind
înzestrarea bisericii cu veșminte, icoane, obiecte și cărți de cult, cele necesare pentru serviciul
religios și a instituțiilor parohiale (culturale, sociale, fundaționale), precum și alocarea fondurilor
corespunzătoare; h) veg hează ca aprovizionarea pangarului parohiei cu lumânări, calendare,

222 Andrei ȘAGUNA , op, cit., pp. 212 -213.
223 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 44.
224 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 213.
225 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 46.
226 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 213.

50
obiecte și cărți de cult, precum și tipărituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la
Centrul eparhial, pentru susținerea activităților mi sionare ale eparhiei respective”227.
În ceea ce privește administrarea averilor bisericilor parohiale încă de când a scris
Compendiul, Șaguna a făcut referire la acestea și spunea că: „Canoanele ne învață, că averile
bisericești sunt proprietăți ale Religiei, ai cărei creștini le -au fondat sp re scopuri religioase și
filantropice; de aceea averile bisericești se numesc în canonul 40 apostolic lucruri domnești ; apoi
în tâlcuirea canonului 59 apostolesc din Pidalion « lucruri și venituri sle săracilor », iar Zonaras în
tâlcuirea acestui canon 59 ap ostolic «averi, de unde se împart săracilor». Cum că episcopului i se
cuvine purtarea de grijă pentru lucrurile bisericești, ne învață canonul 38 apostolic, care prescrie:
«ca Episcopul să aibă purtare de grijă a tuturor lucrurilor bisericești, și să le oc ârmuiască fiindu -i
Dumnezeu cercetător» ”228. În statut această însărcinare vine pe umerii Comitetului parohial care
trebuie: „§. 23. 7. Să afle mijloacele trebuincioase pentru eventuala edificare și reparare a
bisericii, școlii, casei parohiale și a altor ed ificii ale fundațiilor și a relaționa despre ele sinodului
parohial. 16. A sprijini pe copiii săraci la frecventarea școlilor parohiale prin prevederea lor cu
cărți școlare”229. Statutul actual prevede că preotul împreună cu Consiliul parohial sunt
administr atorii averii parohiale după cum se arată în articolul 64: „(1) Parohul este
administratorul întregii averi parohiale mobile și imobile împreună cu Consiliul parohial, sub
controlul Centrului eparhial , și răspunde canonic -disciplinar și administrativ -bisericesc în faț a
acestuia, iar pentru administrarea și gestionarea defectuoasă a averii bisericești răspunde în fața
instanțelor civile și penale ”230.
Următoarea unitate administrativă este protopopiatul. După cum afirmă Șaguna în
Compendiu : „Protopresbiteriate le de astăzi s -au substituit în locul Horepiscopatelor, ce erau părți
întregitoare ale unei Eparhii în timpurile vechi; de aceea instituția Protopresbireatelor este din
vechime, și s -au înființat spre acel scop, ca lucrurile bisericești să fie legate între ele mai strâns
sub o conducere și supraveghere canonică, și ca preoțimea și poporul credincios să aibă în
apropiere o autoritate bisericească, la care să poată năzui cu înlesnire în lipsurile sale bisericești,
și care să vegheze asupra purtării lor”231. Această unitate este prezentă în ambele statute și se
definește astfel: „§. 29. Protopresbiteriatul este întrunirea mai multor comune bisericești, având
un protopresbiter, ca întâistătător în treburile lor bisericești, școlare și fundaționale;
protopresbiteru l trebuie să locuiască în acel loc al protopresbiteratului, care este mai îndemâna

227 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 44 -45.
228Andrei ȘAGUNA , Compendiu de Drept Canonic …, p. 197.
229 Andrei ȘAGUNA , Manual de studiu pastoral …, p. 214.
230 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 46.
231 Andrei ȘAGUNA , Compendiu de Drept Canonic …, p. 225.

51
comunelor bisericești din protopresbiterat”232. Aceeași chestiune este reglementată în actualul
statut prin articolele 69 și 70: „69 – (1) Protopopiatul (protoieria) este o u nitate bisericească
administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiași eparhii. 70 –
(1) Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului și al cancelariei
administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului ”233.
Ca și atribuții, acestea sunt următoarele: „§. 33. De competența scaunului
protopresbiterial, ca for de primă instanță, se țin următoarele obiecte: A aplana și eventual a
decide 1. Diferențele iscate între preoți, controversele comunelor pa rohiale în privința exagerării
competențelor școlare și privitoare la altebcontroverse cauzate de preoțime; diferențele privitoare
la scurtarea stolei și altor venituri legale preoțești din partea comunelor parohiale sau a
credincioșilor. 3. A supraveghea asupra ducerii la îndeplinire a protocolurilor matriculare și a
altor protocoale parohiale, a dezbate obiecte bisericești și disciplinare preoțești, pe care
consistoriul le încredințează scaunului protopresbiterial, ca forului de primă instanță; a examina
alegerile de paroh, capelan, diacon și alte fețe bisericești. 4. A supraveghea aupra purtării fețelor
bisericești”234. Actualul statut prezintă următoarele atribuții în articolul 71: „Protopopul are
următoarele atribuții exercitate prin mandat, în numele chi riarhului: a) îndrumă, coordonează și
supraveghează activitatea bisericească a parohiilor și filiilor din protopopiat; b) inspectează, cel
puțin o dată pe an, parohiile, filiile și așezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea
vieții religioas e, morale și sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva și
biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericești, a cimitirelor, precum și a altor bunuri
bisericești; d) supraveghează și îndrumă activitatea catehetică, misionar -pastorală, culturală și
social -filantropică a preoțimii, astfel încât aceasta să se desfășoare în conformitate cu prevederile
statutare și regulamentare bisericești, cu hotărârile Sfântului Sinod și ale organismelor eparhiale;
g) face propuneri chiriarhului cu pri vire la suplinirea posturilor vacante de preoți, diaconi și
cântăreți bisericești; p) propune chiriarhului acordarea de ranguri și distincții de vrednicie
clericilor și credincioșilor merituoși”235.
Următoarea unitate, în ordine crescătoare o reprezintă epar hia, care în timpurile actuale
poate fi episcopie sau arhiepiscopie. Acestea nu -și pot schimba jurisdicția, ci numai se pot diviza
după cum ne arată Șaguna în Compendiu : „Eparhiile au să rămână nevătămate în extensiunea lor,
precum s -au constituit din vech ime […] Motive pentru ]nfiin’area vreunei eparhii noi pot fi I,
îndepărtarea mare a mai multor parohii de la scaunul episcopesc; II, înmulțirea mare a poporului
credincios. Așa zelosul episcop Augustin din Iponia, văzând, că eparhia lui este foarte extin să, și

232 Idem , Manual de studiu pastoral …, 1872, p. 217.
233 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 51.
234 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , pp. 217 -218.
235 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 52 -53.

52
că multe parohii sunt la mare depărtare de scaunul episcopesc, s -a învoit cu sinodul provincial,
ca încă o eparhie să se înființeze din eparhia Iponiei, ceea ce s -a și făcut, și s -a făcut a doua
eparhie la Fussala…”236. Definiția eparhiei în statul șagunian este următoarea: „§. 85. Eparhia
este întrunirea mai multor parohii, protopresbiteriate și mănăstiri, în fruntea cărora stă episcopul,
care în înțelesul necurmat al canoanelor este dator a lucra mijlocit și nemilocit pentru
religiozitatea și lumi narea preoțimei și a poporului”237. Acesteia îi corespunde în actualul statut,
articolul 84: „(1) Eparhiile sunt unități bisericești constituite dintr -un număr de parohii, grupate
în protopopiate, precum și din mănăstirile aflate pe un anumit teritoriu. În c uprinsul eparhiilor
pot funcționa instituții de învățământ teologic și confesional, social -filantropice etc. (2) Eparhiile
sunt arhiepiscopii sau episcopii, conduse de către arhiepiscop sau episcop”238. Treburile
eparhiale se îndeplinesc prin Sinodul eparhial și prin Consistoriul eparhial după cum reiese din §.
86 al statutului organic, însă pe lângă acestea „mai vine încă – precum la parohie, parohul și la
protopresbiteriat presbiterul – ca al treilea organ al eparhiei, episcopul; care are să îndeplin ească
unele, și încă cele mai însemnate afaceri ale eparhiei”239. Articolul 85 din actualul statut prezintă
următoarele organisme de conducere: „Organismele de conducere ale eparhiei sunt: chiriarhul
(arhiepiscopul sau episcopul eparhiot), Adunarea eparhial ă ca organism deliberativ, Consiliul
eparhial și Permanența Consiliului eparhial ca organism e executive”240.
Sinodul eparhial își are ca și exponent în zilele noastre Adunarea eparhială, acestea două
având același mod de formare și aceleași atrbuții după cu m reiese din cele două statute. Astfel
dacă în parohie toți membrii parohiei aveau dreptul de a lua parte la sinodul parohial, în acest caz
nu ar fi cu putință ca toți membrii unei eparhii să fie prezenți la ședințele sinodului, de aceea se
aleg reprezenta nți, atât din rândul clericilor cât și al mirenilor, care vor lua decizii ce vor fi
valabile în toată eparhia.Astfel el este „corporațiunea legiuitoare și de control al eparhiei”241. „§.
87. Sinodul eparhial este reprezentanța eparhiei ce se compune din depu tații clerului și
aipoporului eparhial, și afară de episcopul, respectiv Arhiepiscopul diecezan, constă din 60 de
membri, dintre care 20 sunt preoți, 40 mireni, iar în diceza Caransebeșului în numărul celor 40
de mireni confiniulu militar alege 10 deputați ”242. Articolele 90 și 91 reflectă aceeași realitate :
„Art. 90 – Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative,
culturale, social -filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Art. 91 – (1) Adunarea
eparhială se compune din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o

236 Andrei ȘAGUNA , Compendiu de Drept Canonic …, p. 226.
237 Andrei ȘAGUNA , Manual de studiu pastoral …, p. 229.
238 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 59.
239 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 167.
240 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 59.
241 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 167.
242 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 229.

53
treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin, care au
candidat cu binecuvântarea ierarhului locului. Pentru activitate potrivn ică Bisericii, mandatele
acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului ”243. Referitor la perioada
mandatelor, statutul organic prevede că: „§. 88. Membrii sinodului eparhial se aleg pe trei ani, și
se pot realege”244, iar actualul statut : „Art. 91 – (4) Membrii Adunării eparhiale, clerici și mireni,
se aleg pe termen de 4 ani. Ei pot fi aleși pentru cel mult două mandate ”245.
În ceea ce privește timpul din an când și de câte ori se se întrunesc aceste foruri statutele
prevăd următoarele: „§. 89. Sinodul eparhial se ține regulat odată pe an la Duminics Tomei, iar
în cazuri urgente se poate convoca și extraordinar”246, respectiv: „Art. 93 – (1) Adunarea
eparhială se întrunește în ședință anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în ș edințe
extraordina re, ori de câte ori este nevoie”247. Atribuțiile acestor foruri sunt următoarele: „§. 96.
Agendele sinodului eparhial sunt următoarele: 1. Îngrijirea pentru susținerea libertății religioase
și autonomiei bisericești în înțelesul legilor. 3. Îngrijirea și controlarea averii mobile și imobile , a
realităților și fundațiilor, care fac proprietatea Eparhiei. 6. Consultarea și aducerea măsurilor
trebuincioase pentru ridicarea culturii poporului eparhial prin școli populare, capitale,
gimnaziale, reale, teologice și pedagogice. 13. Stabilirea buget ului anual, examinarea
ratiocinieloru senatului epitropesc și în fine determinarea salariilor din fondurile eparhiale”248.
Actualul statut prevede că: „Art. 92 – Atribuțiile Adunării eparhiale sunt: a) susține interesele și
drepturile Bisericii și ale eparhi ei, conform cu prevederile canonice, statutare și regulamentare
bisericești; b) veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor cu caracter unitar
prevăzute de statut, regulamentele bisericești și de hotărârile organismelor bisericești centrale
privitoare la administrarea bunurilor mobile și imobile ale unităților de cult din întreaga eparhie,
precum și a altor bunuri patrimoniale, culturale și epitropești ale acestora; k) aprobă bugetul
general al eparhiei, al instituț iilor și fundațiilor eparh iale”249.
Ultima unitate administrativă în statutul organic o reprezintă mitropolia. Mitropolia, în
viziunea lui Șaguna se poate înființa dintrei motive, însă cel mai important pare a fi motivul
național, care se bazează pe canonul 34 apostolic: „Mitropoliil e se pot înființa din trei motive, și
adică din motivul național, din motivul politic și din motivul prea marii extensiuni; cel dintâi
mativ este ensuflu Canonului 34 apostolic, care prescrie: «ca episcopii unei națiuni să aibă pe
mitropolitul lor»; de und e urmează, că fiind doctrina Bisericii nostre ortodoxe, ca limba

243 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române … , pp. 62 -63.
244 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 229.
245 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 63.
246 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 229.
247 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 64.
248 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , pp. 232 -233.
249 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 63 -64.

54
creștinilor respectivi are a se întrebuița în toate serviciile și administrația bisericească, preoții și
episcopii împreună cu mitropolitul trebuie să fie de aceeași naționalitate cu poporul
credincios”250 și este definită astfel: „§. 143. Mitropolia este întrunirea mai multor eparhii prin
legătură canonică pentru susținerea unității instituțiilor și intereselor generale bisericești și
formează provincia mitropolitană cu mitropolitul în frunte”251. Ioan A. de Preda face precizarea
însă că: „mitropolitul nu e numai capul mitropoliei, ci el este în prima linie episcopul
arhidiecezei și ca atare arhiepiscop și totodată și mitropolitul și capul bisericii gr. -or. Române din
Ungaria și Transilvania”252. Actualul statut prevede următoarele: „Art. 110 – (1) Sub raport
canonic si administrativ, episcopiile și arhiepiscopii le sunt grupate în mitropolii. (2) Mitropoliile
din interiorul și din afara granițelor țării sunt cond use de către un mitropolit”253. Cu toat e
treburile mitropoliei în vremea lui Șaguna erau conduse de trei foruri: „§. 144. Afacerile
mitropoliei se îndeplinesc: 1. Prin congresul național bisericesc (sinodul mitropolitan); 2. Prin
Consistoriul bisericesc; 3. Prin sinodul episcopesc”254; astăzi se păstrează doar două și anume
Sinodul episcopesc care are denumirea de Sinod mitropolitan și Consistoriul mitropolitan.
Alcătuirea și atribuțiile pe care aceste organisme le îndeplineau sunt următoarele: Sinodul
episcopesc din vremea lui Șaguna „§. 171. Est e acea adunare de episcopi sub președinția
mitropolitului, unde se tratează probleme bisericești, spirituale, dogmatice și simbolice”255, iar
sinodul mitropolitan actual este definit ca adunarea mitropolitului, a arhiepiscopilor și
episcopilor din eparhiile sufragane: „Art. 111 – (1) Mitropolitul, împreună cu arhiepiscopii,
episcopii, precum și episcopii -vicari și arhiereii -vicari de la eparhiile sufragane alcătuiesc
Sinodul mitropolitan”256. Referitor la modul de convocare și modul de a lua decizii, se fac
următoarele precizări: „§. 172. Mitropolitul este dator a convoca sinodul episcopesc o dată pe an;
iar episcopii sunt datori a participa la acesta. §. 173. Pentru validitatea deciziilor sinodului
episcopesc se recere, ca să fie convocat de Mitropolit și să pa rticipe la dânsul episcopii
sufragani”257. „Art. 112 – (1) Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit, care îl convoacă
ori de câte ori este nevoie. În caz de vacanță, prezidează Patriarhul sau ierarhul desemnat canonic
și statuar. (2) Sinodul mitropolitan ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu din numărul
membrilor prezenți”258. Atribuțiile acestora sunt următoarele: „§. 174. 4. A se consulta asupra
institutelor de teologie și pedagogie spre înaintarea scopului lor și a științelor ce se predau în ele.

250 Andrei ȘAGUNA , Compendiu de Drept Canonic …, p. 227.
251 Andrei ȘAGUNA , Manual de studiu pastoral …, pp. 245 -246.
252 Ioan A. de PREDA , op, cit. , p. 227.
253 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 72.
254 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 246.
255 Ibidem , p. 253.
256 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 73.
257 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 253.
258 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 73.

55
5. A se consulta asupra calificării ce se cere de la cei ce se pregătesc spre treapta preoțească și
învățătorească…”259. „Art. 113 – Pe lângă atribuțiile enumerate mai sus, Sinodul mitropolitan are
și următoarele atribuții: c) aprobă tematicile cu rsurilor pentru obținerea de către personalul
clerical a gradelor profesionale: definitiv și gradul II, organizate de instituțiile de învățământ
superior din mitropolie, aprobate de Sfântul Sinod”260.
Mănăstirile reprezintă și ele comunități asemenea parohi ilor, doar că au statut de
protopopiat și sun direct subordonate episcopiei. Astfel în aceste comunități vin cei care ascultă
de cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de la Matei XVI, 24 : „Dacă vrea cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să -și ia crucea și să -mi urmeze mie”; XIX, 21: „Dacă voiești să fii
desăvârșit, du -te, vinde averea ta, dă -o săracilor, și vei avea comoară în cer”.
„§. 66. Mănăstirea este locuința acelor persoane bisericești, care sunt întrunite
canonicește prin votul solemn de a -și petrece viața în toată înfrânarea, sărăcia și obediența”261.
Aceeași defniție este dată prin articolul 74 din actualul statut: „(1) Mănăstirea este o comunitate
de călugări sau călugărițe care s -au hotărât în mod liber să -și ducă viața în înfrânare, sără cie de
bună voie și ascultare ”262.
În ceea ce privește conducerea mănăstiriii ambele statute conchid că acestea se află sub
ascultarea episcopului: „§. 67. Mănăstirea de o parte întrunește în sine calitățile unei comune
bisericești, de altă parte însă este coordonata unui protopresbiterat, și ca atare e supusă numai
autorităților eparhiale”263. Actualul statut prevede prin: „ Art. 74 (4) Mănăstirea depinde direct de
chiriarhul locului, care este conducătorul ei canonic, în condițiile Art. 79, alin. (1) «Chiriar hul
este conducătorul canonic al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor din eparhia sa. Prin delegație
din partea chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de stareț(ă), a schitului de
egumen(ă), iar a metocului de călugrul(călugărița) anume des emnat(ă) ca administrator»264, din
prezentul statut”265.
Referitor la înființarea și desființarea mănăstirilor ambele statute prevăd că acest lucru se
poate întâmpla doar cu aprobarea episcopului locului: „§. 68. Mănăstirea se poate fonda și
înființa numai cu învoirea și binecuvântarea episcopului scrise; iar fondatorul este dator să
asigure izvoarele de venituri necesare spre susținerea mănăstirii”266. Actualul statut prevede:
„Art. 75 – (1) Înființarea, desființarea și transformarea mănăstirilor de călugări în mănăstiri de

259 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 254.
260 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, pp. 73 -74.
261 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 224.
262 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 55.
263 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 224.
264 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române …, p. 57.
265 Ibidem, p. 55.
266 Andrei ȘAGUNA , op, cit. , p. 224.

56
călugărițe sau a mănăstirilor de călugărițe în mănăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor
la rang de mănăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea motivată a chiriarhilor
eparhiilor sufragane, după o atentă și rig uroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei materiale
și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor misionare locale; (2) Înființarea,
desființarea și transformarea schiturilor și a metocurilor de călugări în schituri și metocuri de
călugărițe sau a schiturilor și a metocurilor de călugărițe în schituri și metocuri de călugări se
aprobă de către chiriarh, aducându -se la cunoștința Consiliului eparhial ”267.

267 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bis ericii Ortodoxe Române …, p. 55.

57
CONCLUZII

Lucrarea de față, are ca scop principal prezentarea aspectelor din Statutul Organic, care se
regăsesc și astăzi în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. Un
al doilea scop ar fi expunerea personalității marelui mitropolit al Transilvaniei, Andrei Șaguna,
atât cât s-a putut, cu precădere din latura canonică, căci opera acestuia nu se poate rezuma la
Statutul Organic. Această operă este ca o încununare a tuturor cunoștințelor sale de drept canonic
autentice, pentru că în perioada cât a stat la Carloviț, el a fost un autodidact extraordinar, reușind
să-și împropieze cunoștințe de drept canonic, studiind exact sursele. Această aplecare a lui spre
dreptul canonic este posibilă și datorită faptului, să nu uităm, că el înainte de a studia teologia, a
urmat cursurile de dr ept la Pesta, dar si pe cele de filosofie.
Faptul că Șaguna, la venirea sa în Ardeal a fost tratat ca un străin și ca un neiubitor de
țară, a fost un fapt regretabil, lucru conștientizat și de contemporanii săi. El a dovedit prin tot
ceea ce făcut că este un român în adevăratul sens al cuvântului. Notăm aici spiritul său ospitalier,
toți știau că, casa mare a lui Șaguna era întotdeauna deschisă. Pe lângă aceasta, el știa că doar
prin cultură se va putea ridica din nou acest popor cotropit, lipsit de dreptu ri și schingiuit în
propriul pământ,de aceea a resuscitat cultura românească prin crearea tipografiei arhidiecezane
de la Sibiu, prin tipărirea fără întrerupere în timpul vieții sale a ziarului Telegraful Român , obicei
care a dăinuit până astăzi. Trebuie a mintit și faptul că în această direcție, a trezirii prin cultură, el
a susținut cu burse pe tinerii în care vedea potențial, dar care mai cu seamă dădeau dovadă de
hărnicie și seriozitate. Amintim aici pe: Dimitrie Comșa, Nicolae Cristea și pe Daniil Popov ici
Barcianu.
Alt episod în care Șaguna a avut un rol crucial, a fost Revoluția de la 1848 și
evenimentele de după aceasta. Drumurile sale necontenite duceau când la Viena, când la Pesta,
însă aveau același scop: să depună doleanțele românilor, care par că nu mai aveau răbdare. Un alt
scop pe care îl avea Șaguna, încă de când a venit în Ardeal, a fost reînființarea mitropoliei și
ieșirea de sub jurisdicția sârbă. În acest sens, el aduce argumente, atât de ordin istoric:
reînființarea vechii mitropolii de la Bălgrad, cât și canonice: Canonul 34 apostolic care specifica
că episcopii au aceeași putere harică și că niciunul nu poate exercita drepturi în afara eparhiei
sale.
Situația românilor, atunci când a ajuns Șaguna în Ardeal în 1846, era una cu totul
nefirească. Erau tolerați, se dorea deznaționalizarea lor, religia ortodoxă nu era recunoscută, iar
pentru a accede în funcții publice, trebuiau să treacă la uniație. De multe ori poporul român a fost
folosit pe post de pion, exemplul cel mai elocvent în ace astă direcție îl constitue încercarea

58
habsburgilor de a -și consolida monarhia cu ajutorul lui, dar atunci când împăratul a conștientizat
că această încercare este sortită eșecului, a retras drepturile pe care le acordase românilor, ca și
cum le -ar fi șters cu buretele și imediat s -au dat de cealaltă parte a baricadei și au realizat
dualismul austro -ungar, care pe de o parte a fost dezastruos pentru români, dar datorită
mitropolitului Șaguna, pe de altă parte a fost benefic, deoarece, ceea ce nu a putut obți ne de la
Viena în mod oficial și anume documentul oficial de recunoaștere a înființării mitropoliei și a sa
ca și conducător, a obținut prin contribuția ministrului de Culte, Iosif Eötvös, bun prieten al său
încă de când era în școală.
În ceea ce privește elementele din Statutul Organic, care se găsesc reflectate în actulul
statut de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, acestea sunt cuprinse pe întreg
conținutul lui, pornind de la parohie, cea mai mică celulă din Biserică, în mod ascenden t până la
mitropolie. Nu trebuie omis faptul că aceast statut a devenit obligatoriu în 1925 pentru întreaga
Biserică Ortodoxă Română, iar în anul 1948, i -au fost aduse îmbunătățirile necesare de către
Prea Fericitul Părinte Justinian. În anul 1968, s -a împlinit un veac de aplicare efectivă a statutului
șagunian, Prof. Dr. Iorgu D. Ivan, dedicându -i un studiu intitulat: Statutul șagunian – o sută de
ani de aplicare .
Ceea ce am încercat să demonstrez în lucrarea de față a fost faptul că, la aproape un veac
și jumătate, statutul șagunian nu și -a pierdut din importanță, ci că principiile care au stat la baza
lui, stau și la baza actualului statut, bineînțeles cu unele modificări pe care vremea le -a impus,
dar care însă nu știrbesc cu nimic ortodoxia.
Desigur c ă opera canonică a marelui mitropolit Andrei Șaguna, fiind una destul de vastă,
pe viitor s -ar putea scrie lucrări nenumărate în care să fie expus efortul extraordinar depus de
acest om providențial, însă eu m -aș opri asupra studierii izvoarelor Statutului Organic deoarece,
datorită acestora statutul șagunian a ajuns să aibă valorea actuală, chiar și la un veac și jumătate
după aprobare.

59

BIBLIOGRAFIA

IZVOARE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură – tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.

DICȚIONARE

2. Eugenia Dima – Doina Cobeț – Laura Manea,…,
Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române , Editura ARC & Gunivas,
(tipog. Italia), 2007.
3. PĂCURARIU , Mircea, dr., prof., pr.,
Dicționarul Teologilor Români , Editura Andreiana, Sib iu, 2014.

CĂRȚI

4. BERINDEI , Dan,
Românii și Europa. Istorie, Societate, Cultură. Vol. I Secolele XVIII -XIX,
Editura Museion, București, 1991.
5. BIȚU Voichița, ANDRIESCU Bogdan,
Andrei Șaguna (1808 – 1873) Biobibliografie , Editura Andreiana , Sibiu,
2012.
6. CIOROIANU , Adrian,
Cea mai frumoasă poveste – câteva adevăruri simple despre Istoria
Românilor , Editura Curtea Veche Publishing, București, 2013.
7. DRON, C., pr.,
Valoarea actuală a canoanelor – teză de doctorat , Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1928.
8. FLOCA , Ioan, N., dr., prof., arhid.,
Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și comentarii , Ediția a III -a
îmbunătățită, Sibiu, 2005.

60
9. HITCHINS , Keith,
Afirmarea națiunii: Mișcarea națională românească din Transilvania
1860 /1914 , Editura Enciclopedic ă, București, 2000.
10. HITCHINS , Keith,
România 1866 -1947, Ediția a IV-a, Editura Humanitas, București, 2013.
11. HITCHINS , Keith,
Românii 1774 -1866, Editura Humanitas, București, 2013.
12. IORGA , Nicolae,
Istoria românilor din Ardeal și Ungaria. Editura Științifică și
Enciclopedică , București, 1989.
13. IORGA , Nicolae,
Istoria Bisericii Românești , Vol. II, Tipografia Neamul Românesc, Vălenii
de Munte, 1909.
14. LUPAȘ , Ioan, dr.,
Mitropolitul Andr eiu Șaguna – monografie istorică , Tiparul Tipografiei
Arhiedecezane, Sibiu, 1911.
15. PĂCURARIU , Mircea, dr., prof., pr.,
Istoria Bisericii Or todoxe Române, Vol. III ,ediția a 3 -a, Iași, 2008 .
16. PLĂMĂDEALĂ , Antonie,
De la Cazania lui Varlaam, la Ion Creangă , Sibiu, 1997.
17. PLĂMĂDEALĂ , Antonie,
Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist austro –
ungar(1867 -1918) După documente, acte și corespondențe rămase de la
Elie Miron Cristea , Sibiu, 1986.
18. POPEA , Nicolae,
Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna , Editura Cronicar,
București, 2002.
19. POPEA , Nicolae,
Memorialul Arhiepiscopului și Mitropolitului Andreiu baron de Șaguna sau
Luptele naționale -politice ale românilor 1846 -1873 , Tomul I, Sibiu, 1889.
20. PREDA , Ioan, A., de,
Constituția bisericei gr. -or. Române din Ungaria și Transilvania sau
Statutul Organic comentat și cu concluzele și normele referitoare întregit ,
Tiparul Tipografi ei Arhidiecezane, Sibiu, 1914.
21. RUSU, ABRUDEANU , Ioan și STOICA , Vasile,

61
Habsburgii, Ungurii și Românii, Editura Vicovia, Bacău, 2014.
22. STAN, Liviu, dr., pr.,
Mirenii în Biserică studiu canonic -istoric, Sibiu, 1939.
23. SCHNEIDER , Johann,
Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și fundamentele ei
biblice, canonice și moderne – traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura
Deisis, Sibiu, 2008.
24. Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , Editura
Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.
25. ȘAGUNA , Andrei,
Manual de studiu pastoral , Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu,1872.
26. ȘAGUNA , Andrei,
Compendiu de Drept Canonic , Editura Tipo Moldova, Iași, 2010.
27. VICOVAN , Ion, pr.,
Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002.

STUDII ȘI ARTICOLE

28. ANANIA , Bartolomeu,
„Statura Șaguniană”, în In memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 –
2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2003.
29. BEL, Valer, dr., prof. , pr.,
„Misiunea socială a Bisericii în concepția Mitropolitului Andrei Șaguna” , în
In memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea,
Cluj-Napoca, 2003.
30. BOLOVAN , Ioan,
„Ioan Slavici, Între loialismul prohabsburgic și devotamentul nașional (II)” ,
în Cultura, Anul XI, Seria a III -a, Nr. 14 (570), joi 6 aprilie 2017.
31. BRUSANOWSKI , Paul, conf., dr.,
„Andrei baron de Șaguna și organizarea constituțională a Mitropoliei
Transilvaniei”, în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în ist oria
Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu, 2008.
32. BRUSANOWSKI , Paul, conf., univ., dr.,

62
„Concepția canonică a mitropolitului Andrei Șaguna privind organizarea
Ortodoxiei ecumenice și a poziției Mitropoliei românești din Transilvania și
Ungaria”, în Revista Teologică , nr. 2, Sibiu, 2010.
33. BRUSANOWSKI , Paul, conf., univ., dr.,
„Statutul canonic al Ortodoxiei din spațiul intracarpatic până în 1864 ”, în
Revista Teologică , nr. 7, Sibiu, 2010 .
34. CÂRSTEA , Sebastian, Dumitru, dr. prof.,
„Activitatea național politică a mitropolitului Andrei Șaguna”, în
Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe
din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu, 2008.
35. CHITUȚĂ , Alexandru,
„Șaguna ave a geniul inițiativelor”, în ziarul Lumina , 29 octombrie 2011,
http://ziarullumina.ro/aguna -avea-geniul -initiativelor -3188.html , accesat în
data de 27 mai 2017.
36. CONSTANTINESCU , Alexandru,
„Dreptul canonic în opera lui Andrei Șaguna” în BOR, Anul XCI, Nr. 7 -8
Iulie-August, 1973.
37. CONSTANTINESCU , Mihail , Iulian , L., dr., univ., lect.,
„ Personalitatea mitropolitului -canonist Andrei Șaguna și lucrările
sistematice de Drept Canonic. Compendiul de Drept Canonic la 140 de ani
de la apariție (1868 -2008)”, în Mitropolia Olteniei , Anul LXI, nr. 9 -12,
septembrie – decembrie, Editura Mitropolia O lteniei, Craiova, 2009.
38. CURTEAN , Maria,
„Andrei Șaguna reprezentant al românilor”, în Mitropolitul Andrei Șaguna
creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura
Andreiana, Sibiu, 2008.
39. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, P.F.,
„Mitropolitul Andrei Șaguna (1808 -1873) Apărător și promotor al
demnității românești”, în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în
istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu, 2008.
40. FLOCA , N., Ioan,
„Primul manual romînesc de drept canonic” în Mitropolia Ardealului , nr. 5-
8, mai -august, 1957.
41. IVAN, Iorgu, D., dr., prof.,

63
„Statutul șagunian – o sută de ani de aplicare”, în Mitropolia Ardealului ,
Anul XIV, nr. 4 -6, Aprilie -Iunie, 1969.
42. LUPAȘ , I.,
„Popor de porumbei”, în Transilvania , Anul 74, nr. 3 -4, martie -aprilie,
1943.
43. MARGA , Irimie, dr., lect., pr.,
„Andrei Șaguna, canonist și organizator bisericesc” în In memoriam:
Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca,
2003.
44. MARGA , Irimie, dr., univ., conf.. pr.,
„Mitropolitul Andrei Șaguna, autorul primei cărți de drept al familiei la
români”, în Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii
Ortodoxe din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu, 2008.
45. MOLDOVAN , Ilie, prof., pr.,
„Mitropolitul Andrei Șaguna și drama deznaționalizării românilor din sud –
estul Transilvaniei” în Telegraful Român, nr. 21 -24, Sibiu, 2003.
46. PĂCURARIU , Mircea, dr., prof., pr.,
„Andrei Șaguna: activitatea editorială” în In memoriam: Mitrop olitul
Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2003.
47. PLĂMĂDEALĂ , Antonie,
„Mitropolitul Andrei Șaguna făuritorul unei epoci în istoria Bisericii
transilvănene” în Telegraful Român, nr. 21 -24, Sibiu, 2003.
48. PLĂMĂDEALĂ , Antonie,
„Momentul Șaguna în istoria Bisericii Transilvanei” în vol. In memoriam:
Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca,
2003.
49. PUFULETE , Silviu -Petre, doctorand, pr.,
„Actualitatea operei canonice a Mitropolitului Andrei Șaguna”, în S. T.,
Anul XXV, Nr. 7 -8, Iulie -August, 1973.
50. STĂNILOAE , Dumitru, acad., dr., prof., pr.,
„La începutul Ortodoxiei contemporane dinTransilvania a fost Șaguna”, în
Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe
din Transilvania , Editura Andreiana, Sibiu, 2008.
51. STREZA , Laurențiu, dr.,

64
„Nemuritorul și sfântul mitropolit Andrei”, în Mitropolitul Andrei Șaguna
creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania , Editura
Andreiana, Sibiu, 2008.
52. STREZA , Laurențiu, dr.,
„Însemnări asupra operei canonice a Mitropolitului Andrei Șaguna” în In
memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 -2003, Editura Renașterea, Cluj –
Napoca, 2003.
53. VICOVAN , Ion, dr., lect., pr.,
„Activitatea filantropică a mitropolitului Andrei Șaguna reflectată în predici
și scrisori pastorale” în In memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna 1873 –
2003, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2003.

65

INFORMAȚII PERSONALE Andrei Lili Macarie

+40742937290
macarieandrei007@yahoo.com

EDUCAȚIE ȘI FORMARE

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

COMPETENȚE PERSONALE

2013 –Prezent
Facultatea de T eologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași (România)
2009 –2013
Seminarul T eologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, Huși (România)
02/06/2015 –02/09/2016 Recepționer
COJOCARU & CO CASA BUCOVINEANA SNC, Iași (România)

Alte limbi străine cunoscute ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs oral
engleză B1 B1 A2 A2 B1
Niveluri: A1 și A2: Utilizator elementar – B1 și B2: Utilizator independent – C1 și C2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referință pentru limbi străine
Competențe de comunicare Sunt o persoană sociabilă și mă pliez bine în orice situație, în așa fel încât să mulțumesc pe toată
lumea.

Competențe
organizaționale/manageriale Sunt o persoană punctuală și cu simț de răspundere.

66

DECLARAȚIE DE ONESTIT ATE

Subsemnatul, Macarie Andrei -Lili, candidat la examenul de licență în cadrul Facultății de
Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Teologie Pastorală, declar că
lucrarea de licență cu titlul „Reflectarea Statutului Șagunian în actualu l Statut pentru
organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”, la disciplina Drept canonic ortodox.
Administrație și legislație bisericească, realizată sub îndrumarea științifică a pr. lect. univ. dr.
Emilian -Iustinian Roman, îmi aparține în întregime și nicio parte din prezenta lucrare nu încalcă
drepturile de proprietate intelectuală ale unei persoane fizice sau juridice.
De asemenea, declar că nu am folosit alte informații decât cele din sursele citate, indicate
în note și regăsite în bibli ografie, și că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă
vreunei instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori
didactic.

Data: Semnătura: