PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I SPECIALITATEA RELIGIE ORTODOXĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC Lect. Dr. Ionuț Alexandru TUDORIE Candidat prof. Bran… [614644]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX Ă
LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
SPECIALITATEA RELIGIE ORTODOXĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Lect. Dr. Ionuț Alexandru TUDORIE
Candidat: [anonimizat]. Bran (Pătrășcanu) V. Melania Emanuela
București
2014

2UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SIMBOLUL NICEO -CONSTANTINOPOLITAN ȘI
ROLUL LUI ÎN EDUCAȚIA RELIGIOASĂ
A TINERILOR
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Lect. Dr. Ionuț Alexandru TUDORIE
prof. Bran (Pătrășcanu) V. Melania Emanuela
Colegiul Național “Al.I.Cuza ”, Focșani
București
2014

3Cuprins
Argumen t……………………………………………………………………..… pag. 5
Capitolul I
1.Mărturisiri de credință premergătoare Simbolului Niceo –
Constantinopolitan ……………… …………… …………………… …… …. pag.7
2. Formularea primelor 7 articole din Simbolul de credință la Sinodul I ecumenic
de la Niceea ………………………………………………………… ………… … pag.20
2.1. Er ezia ariană ………………………………………………… …… … pag.20
2. 2. Constantin cel Mare sau lucrarea lui Dumnezeu în istorie ……… … pag.29
2.3.Convocarea Sinodului …………………… ……… ……… … pag. 33
2.4.Desfășurarea lucrărilor sinodului …… ……… …………… pag. 38
2.5.Simbolul lui Eusebiu de Cezareea ………… …..………… .pag. 42
2.6.Formularea Simbolului de credință de la Nice ea………… pag. 43
3. Formularea ultimelor 5 articole din Simbolul de credință la Sinodul I Iecumenic
de la Constantinopol ………………………………………………… ……. …… pag. 47
3.1.Erezia pnevm atom ahilor. Apolinarismul……… …… … pag.47
3.2.Convocarea Sinodului II ecumenic .Condiții
istorice și participanți ………………… ……………… .…… … pag. 48
3.3.Confirmarea Simbolului de credință niceean și
completarea lui cu dreapta învățătură despre Sfântul Duh ……pag. 54
4. Receptarea Simbolului de credință Niceo -Constantinopolitan în viața Bisericii
41.Scurtă explicare a Simbolului de credință ……………………….… .… pag.58
4.2. Locul Crez ului în cultul ort odox …………………………… ….…… pag.63
4.3.Crezul ortodox în dialog cu celelalte Biserici creștine ………………. pag.68
Capitolul II
2.1Religia ca obiect de învățământ. Generalități ……………………… .. pag .72
2.2.Scopul și obiectivele studierii religiei în școală…………… …… ….. pag.73
2.3.Metodele de predare -învățare folosite în studiul religiei…… …… … pag.73
Capitolul III
3.1.Cercetarea pedagogică ………………………………………………………… pag.81
3.1.1. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice ………………… pag.81
3.1.2 .Tipul cercetării ………………………………………………… ..….pag.81

43.1.3 . Motivația alegerii ……………………………………………… pag.81
3.2.Obiectivele și metodologia cercetării ………………………… ………… pag.81
Formularea Obiectivelor Cercetării
Formularea ipotezelor cercetării
3.3. Descrierea metodologiei decercetare folosită și a aplicării
efective a acesteia ………………………………………………………… …… pag.82
3.3.1. Eșantionul ……………………………………………….. pag.82
3.3.2. Metodele și mijloacele învățării utilizate
în cercetare …………………………………………………….. pag. 82
3.3.3. Desfășurarea experimentului …………………………… .. pag. 83
Capitolul IV
4.1.Rezultatele cercetării…… ………………………………………………… pag.85
Capitolul V
5.1.Observații în urma cercetării pedagogice …………………………… …… pag.127
5.2. Concluziile cecretării pedagogice…………………………… …………… pag.128
Capitolul VI
Concluzii finale………………………………………………………………. pag.129
Anexe ……………………………………………………………………… … pag.130
Bibliografie…………………………………………………………… ……… pag.131
Declarația de autenticitate………………………………………………… …. pag.135

5Argument
Crezul sau Simbolul credinței exprimă în formă succintă sinteza învățăturii de
credință pe care Biserica o propovăduiește și o mărturisește public în cultul și viața sa.
Crezul s -anăscut în cristelnița botezului, adică acolo unde fiecare creștin trăiește și
experiază taina morții și învierii împreună cu Hristos.
Acest Crez, pe care îl rostim la Botez și în fiecare duminică la Sfânta Liturghie ,
reprezintă credința noastră ortodoxă în forma concentrată. Această credință apostolică,
formulată de Sfinții Părinți ai Bisericii în sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică
în cărțile noastre de slujbă și în cărțile noastre de teologie, este lumina vieții creștine și
temelia mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice. Dar pentru a păstra dreapta credință a
Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaștem Crezul ortodox, să îl învățăm pe de rost, noi și
copiii noștri. Prin acesta ,noi păstrăm dreapta credință, și îi creștem pe copiii și pe tinerii
noștri în dreapta credință, rugându -l pe Dumnezeu să ne ajute să n u ne rătăcim , să nu ne
lăsăm amăgiți de secte, de tot felul de grupări ,care se consideră trimise de Dumnezeu, dar
care caută, prin tot felul de mijloace, să -i rupă pe ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și
a Sfinților Părinți.
Studierea modului de viață al Sfinților Părinți ,participanți la cele două Sinoade
ecumenice de la Nic eea și Constantinopol ,ne arată că dreapta credință ,nu se păstrează de
unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire, după cum
Sfinții Părinți adunați în Sinod au mărturisit dreapta credință și au respins rătăcirea sau
erezia lui Arie și altora asemenea lui. Cu alte cuv inte, dreapta credință se păstrează în
Biserică și de către Biserică. Dacă ne rupem de Biserică, nu mai suntem dreptmăritori
creștini, deoarece numai în comuniunea sfinților se păstrează dreapta credință.
Noi păstrăm dreapta credință împreună, în comuniune , nu în izolare sau despărțire
de Sfinții din toate veacurile, deoarece ,oricât am fi de deștepți, niciodată nu trebuie să
interpretăm de capul nostru, singuri, Evanghelia și Scriptura, ci împreună cu Biserica,
împreună cu Sfinții Părinți din toate veacuri le și toate locurile, împreună cu păstorii
sufletești, episcopii și preoții ortodocși ,care conduc comunitățile creștine pe calea
mântuirii. Dreapta credință înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieții și
fericirii veșnice. Iar când pierdem dre apta credință, pierdem darul vieții veșnice, pierdem
certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credință ne cheamă însă ,și la

6dreapta viețuire, ne cheamă la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la creșterea
în virtuți, în fap te bune, în milostenie, în ajutorarea semenilor noștri.
Dreapta credință ne cheamă și la o lucrare misionară de a transmite Evanghelia
iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt și faptă, tinerei generații, copiilor și
tinerilor, prin educație religi oasă în familie și în școală, astfel ca ,din neam în neam să Îl
mărturisim pe Hristos Cel Milostiv și Iubitor de oameni și să avem în El nădejdea mântuirii
și a vieții veșnice.
Crezul nostru s -a născut din viața Bisericii. Chiar la începutul celebrei sale istorii a
doctrinei și a tradiției creștine, Jaroslav Pelikan definește învățătura creștină ca fiind “ceea
ce Biserica lui Iisus Hristos crede, propovăduiește și mărturisește, pornind de la cuvântul
lui Dumnezeu”. Liturghia se deosebește de un simplu ritua l,prin conținutul credinței
poporului exprimat în Crez, iar viața creștină se deosebește de orice alt tip de viață ,prin
asumarea și trăirea celor mărturisite în Crez. Când un creștin mărturisește “aștept învierea
morților și viața veacului ce va să fie”, așa cum se întâmplă în Crezul niceo –
constantinopolitan, el postulează un mod de a fi orientat eshatologic, spre Împărăția lui
Dumnezeu. Asumarea acestei mărturisiri îl deosebește de cei ce nu cred astfel, iar prin
aceasta ,Crezul se arată a fi adevăratul îndreptar al vieții creștine. Iar măsura tuturor
lucrurilor și izvorul vieții este Dumnezeul nostru Iubire, mărturisit în Simbolul credin ței ca
Tată, Fiu și Duh Sfânt, „Treimea cea deoființă și nedespărțită”.

7Capitolul I
1.Mărturisiri de credință premergătoare Simbolului Niceo –
Constantinopolitan
În perioada bisericii primare, drumul de la trăirea vieții în Hristos la rațiune era foarte
scurt, accentul, căzând de fiecare dată pe trăire. De la mărturisirea lui Toma “Domnul meu
și Dumnezeul meu!” -ca exprimare a credinței în dumnezeirea lui Iisus Hristos Cel înviat,
creștinii au cunoscut actul de mărturisire atât ca formulă de slăvire a lui Dumnezeu, de
propovăduire a credinței, cât și cel de intrare și rămânere în comuniune cu Biserica prin
taina Sfântului Botez.
O primă formă a mărturisirii unui Dumnezeu Unic, revelat, întreit în persoane, este
doxologia: ”Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh”. Însăși formula de botez rostită la
momentul scufundării este o mărturisire a Trinității monoteiste. Acceptul celui care dorea
botezul se realiza prin comuniunea credinței și prin mărturisirea credinței în adevăratul
Dumnezeu. Aceste prime mărturisiri sau simboluri de credință aveau o formă mai scurtă
care, o dată cu apariția erez iilor, s -au amplificat, simțindu -se nevoia de identificare precisă
cu ortodoxia, și s -a ajuns la forme mai elaborate.
O altă mărturisire publică a credinței a fost și semnul Sfintei Cruci. Acesta a fost nu
numai un semn de recunoaștere a creștinilor între ei, ci și o mărturie a credinței în Sfânta
Treime. Originea apostolică a acestui semn nu poate fi contestată deoarece Sfântul Ignatie
al Antiohiei (ucenic direct al Sfântului Ioan Evanghelistul) o confirmă.
Nu știm ce fel de mărturie au dat cei cinci mii d e oameni botezați de Sfinții Apostoli cu
prilejul Pogorârii Sfântului Duh. Probabil, simpla prezență a Sfântului Duh în acel
moment, a fost suficientă pentru a le întări credința celor botezați că Iisus Hristos este Fiul
lui Dumnezeu -Tatăl.
După întemeiere a Bisericii în chip văzut, cultul ei s -a amplificat continuu. Așa că s -a
simțit nevoia unei mărturii identice în toată Biserica. Pentru a fi înțeleasă de toți, această
mărturisire a credinței trebuia să fie simplă, pe înțelesul tuturor, dar, în același tim p, să
cuprindă toate învățăturile fundamentale ale Bisericii.
Biserica primelor patru veacuri creștine cunoaște patru crezuri mai însemnate:
Simbolul apostolic, Simbolul ierusalimitean, Simbolul niceo -constantinopolitan.

8Denumirea de simbol vine de la grec escul “symbolon” care înseamnă indiciu, semn –
aici fiind “semnul adevăratei credințe”. Symbolon mai poate însemna și o lucrare comună a
mai multora.
Potrivit tradiției, Simbolul apostolic, este cea mai veche mărturisire de credință
creștină. Se spune că, după Pogorarea Sfântului Duh, înainte de a se despărți, Apostolii au
compus un Simbol de credință nescris care să constituie schema învățăturii creștine –
necesară în opera lor misionară.
S-au pă strat totuși, în două documente, din secolul IV două transpun eri în scris a
acestui Simbol: una prescurtată, în limba greacă, o găsim la episcopul Marcel al Ancirei în
epistola trimisă în 337, sau 338, papei Iuliu I al Romei (337 -352), iar forma dezvoltată, în
limba latină, o găsim la Sfântul Ambrozie (+397) și la R ufin (+410).
„Cuprinsul Simbolului apostolic nu e nici mare, nici complicat, dar rămâne un martor
important al fixării în formule exacte a învățăturilor fundamentale ale credinței, între
veacurile al III -lea și al VII -lea”1.
El e alcătuit, în cea mai mar e parte, din afirmații privitoare la Sfânta Treime și la Iisus
Hristos. Amintim, apoi, menționate Biserica, iertarea păcatelor, învierea trupului și viața
veșnică.
Despre existența unui simbol de credință al Bisericii din Ierusalim ne vorbește Sfântul
Chiril al Ierusalimului în Catehezele sale la Botez. Textul acestuia nu se deosebește de cel
apostolic.
Deosebit de interesante sunt mărturiile primare, din care aflăm simplitatea și claritatea
gândirii și credinței primilor creștini, dar și nevoia de a teo retiza, nu atât pentru a conserva
comoara credinței, cât pentru a o opune răstălmăcitorilor și păgânilor. Prima mărturie de
credință, consemnată în ordine cronologică, datând din anii 160 -170, este din Asia Mică și
s-a păstrat într -o recenzie etiopiană, ce provine din apocrifa Testamentul Domnului nostru
Iisus Hristos, din Galileea. Fragmentul este consemnat și în Patrologia Orientalis2, dar a
fost cercetat mai atent de către germanul G. Schmidt3pentru ca, după mai bine de jumătate
de secol, să fie reevalu at de Danzinger. Mărturisirea ar fi fost provocată de nevoia
1Pr. Conf. dr. Daniel Benga, Cred, mărturisesc și aștept viața veșnică. O istorie teologică a Simbolului
Niceo -Constantinopolitan , Ed. Basilica, București, 2013 .p. 40
2L. Guerrier, Le Testament en Galillee de N.J.Jesus -Christ, c. 16, în „Patrologia Orientalis” , Vol. IX, Paris, 1913, p. 192
3Testamenti in GalilaeaDni N. Jesu Christi I, Wajnberg, Gesprache Jesu mit seinen Jungern nach der Auferstehunf. Ein
katolisch -apostol. Sendschreiben des 2 Jhds, c. 5, Tubingen, 1919, p. 32.

9explicării minunii înmulțirii pâinilor4, la locul numit astăzi Tabgha. Astfel, comentatorul
mărturisește credința sa:
„in Patrem dominatorem universi,
et in Iesu m Christum (salvatorem nostrum)
etin Sanctum Spiritum [Paraclitum],
et in sanctam Ecclesiam,
ct in remissionem peccatorum”.
Am putea spune că, la jumătatea secolului al II -lea, creștinii aveau deja fixate
elementele esențiale ale credinței, mărturisirea nu este infestată cu iz gnostic, iar în
simplitatea ei, poate fi un exemplu de surprindere și conturare a trăirii creștine.
A doua mărturisire de credință, din epoca primară, este papirusul liturgic, descoperit la Der
-Balyzeh5, în Egipt ul Superior. „Papirusul, descoperit în 1907 în Egip tulde Sus și editat
critic în 1949, a fost datat în secolul al VI -lea sau al VII -lea, dar conține o colecție de
rugăciuni atribuite secolului al IV -lea. La sfârșitul său s -a aflat un simbol de credință în
formă declarativă, ce trebuia probabil rostit de ca ndidatul la botez. ”6
Este bine cunoscut faptul că, în primul secol, mărturia creștină, despre Mântuitorul
Hristos, era foarte scurtă, directă și anume: Iisus este Domnul, Iisus este Hristosul, Iisus
este Fiul lui Dumnezeu7, etc.
Astfel, pentru Sf. Ap. Pav el, lucrurile erau foarte clare, când le scria corintenilor,
spunându -le: „…știm că idolul nu este nimic în lume și că nu este alt Dumnezeu decât unul
singur, căci deși sunt unii numiți dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, -precum sunt
dumnezei mulți și d omni mulți, totuși, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care
sunt toate și noi întru El; și un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate și noi prin
El”8(I Cor. VIII, 4 -6). Și tot corintenilor, același apostol, le transmitea binecuvânta rea Sf.
Treimi, scriindu -le: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl
și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (II Cor. XIII, 13). Lui Timotei, același
apostol îi mărturisea: „Căci unul este Dumnezeu și unul este și mijlocitorul între
Dumnezeu și oameni: omul Iisus Hristos, Care S -a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru
toți, mărturia adusă la timpul său…”(I Timotei, II, 5 -6). La fel de simplă este și
mărturisirea Sf. Clement Romanul (92 -101), care le scria corinten ilor, printre altele: „Viu
4Biblia, Ediția Sf. Sinod, București, 1968
5Henricus Denzinger, Enchiridon symbolorum, ed. XXXVI, Herder, Barcione, F riburgi Brisgoviae –Roma, 1976 a fost
mai înainte redat și în ed. lui G. Roberts, B. Capelle, An early Euchologion: the Der -Balizeh, Papyrus, 1940, p. 32.
6Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 83-84
7Ioan I. Ică jr, Canonul Ortodoxiei, I-Canonul a postolic al primelor secole, Ed. Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 208
8Biblia, Ediția Sf. Sinod, București, 1968.

10este Dumnezeu, viu este Domnul Iisus Hristos și Duhul cel Sfânt, credința și nădejdea
celor aleși”9.Sf. Ignatie Teoforul, copilul purtat în brațe de Mântuitorul Hristos, dar martor
la mai multe dispute în s ânul Bisericii din Asi a Mică, a simțit nevoia să facă și unele
precizări, încât, scriindu -le celor din Filadelfia, după ce îi invita la păstrarea unității de
credință, de trăire, de manifestare și participare la o singură Euharistie, își motiva astfel
cererea: „Pentru că este ș i Un Singur Nenăscut, Dumnezeu și tatăl, și Un Singur Fiu Unul –
Născut, Dumnezeu Cuvânt și om, și Un Singur Mângâitor, Duhul Adevărului…dar și o
singură Biserică, pe care au întemeiat -o Sfinții Apostoli…în Sângele lui Hristos prin
propriile lor sudori și os teneli”10. În Epistola către Filipeni, Sf. Ignatie era și mai precis,
când scria: „Așadar nu sunt nici trei tați, nici trei fii, nici trei mângâietori, ci Un Tată, Un
Fiu și Un Mângâietor. De aceea și Domnul când i -a trimis pe apostoli să facă învățăcei
toate neamurile (păgâne), le -a poruncit să boteze în Numele Tatălui și al Fiului și al
Duhului Sfânt (Mt. 28,19), nu într -Unul cu trei nume, nici în Trei Care s -au înomenit, ci în
Trei de aceeași cinstire (homotimos)11.
Odată cu apariția primelor crize creștin e, când mesajul Evanghelia lui Hristos nu a
mai fost înțeles ca un mod de viață, asumat și trăit în propria existență de om, ci a devenit
motiv de dispută intelectuală, de contrazicere ori răstălmăcire, Apostolul și Evanghelistul
Ioan a simțit nevoia să fa că și alte precizări. Astfel, pentru a combate dochet ismul, care
susținea că Hristos a avut un trup aparent, mărturisirea de credință s -a îmbogățit cu o nouă
precizare: Hristos a venit în trup. De aceea, în Evanghelia sa, el a scris, printre altele: „Și
cuvântul s -a făcut trup și s -a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia –
Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan, I, 14). Dar nu s -a mulțumit doar cu
această mărturie, ci a dovedit, din plin, prin diferite exemple din viața Mântui torului,
redând realitatea învierii, prin îndoiala lui Toma și pipăirea mâinilor și coastei lui Hristos,
apoi prin lacrimile vărsate pentru Lazăr, cel mort de patru zile, prin faptul că a însetat și i s –
a făcut foame, etc.
Secolul al II -lea, deși cunoaște o înflorire a gnosticismului, totuși are și destule
repere ale adevărului de credință, afirmat, în special, de martiri. Este demn de reținut faptul
că, în anul 155, după ce se întâlnise cu papa Anicet la Roma, Sf. Policarp pătimea în
cetatea Smirna, unde î și avea și scaunul episcopal. Prețioase informații avem despre el de
la Sf. I rineu al Lyonului (vechiul Lugdu num + 202), care îl cunoscuse în copilărie, el însuși
9Clement Romanul, Scrierile Părinților Apostolici, trad. Pr.D. Fecioru, P SB, vol.1, București, 1979, p. 76
10Ioan I. Ică Jr, op. cit. p. 448
11Ioan I. Ică Jr. op. cit. p. 468.

11fiind născut la Smirna. Astfel, în scrisoarea către Florin, Sf. Irineu consemnează faptul că
Sf. Policarp îl cunoscuse și se întreținuse atât cu Sf. Ioan Evanghelistul, la Efes, cât și cu
alții care -l văzuseră pe Mântuitorul Hristos.12
Iar actul martiric, al Sf. Policarp, consemnează, printre multe altele, că după ce a
fost chinuit și judecătorii au hotărât să fie ars de viu, bătrânul episcop, ridicându -și ochii
spre cer, L -a mărturisit pe Dumnezeu cel Unul în Treime, rugându -se astfel:”Doamne,
Dumnezeule, atotputernice, Tatăl iubitului și binecuvântatului Tău Fiu, Iisus Hristos, prin
Care am primi t cunoștința despre Tine, …Te binecuvântez că m -ai învrednicit de ziua și
ceasul acesta, ca să iau parte cu ceata mucenicilor la paharul Hristosului Tău, spre învierea
vieții de veci a sufletului și a trupului, în nestricăciunea Duhului Sfânt. Între care f ă să fiu
primit înaintea Ta astăzi,…Dumnezeule cel nemincinos și adevărat. Pentru aceasta și
pentru toate, Te laud, Te binecuvântez și Te preamăresc prin veșnicul și cerescul arhiereu
Iisus Hristos, iubitul Tău Fiu, prin care, împreună cu El și cu Duhul Sf ânt, Ți se cuvine
slavă acum și în veacurile ce vor să fie. Amin”.13Rugăciunea mucenicului este, deodată,
mărturisire și imn de preamărire a lui Dumnezeu, unul în ființă, întreit în persoane. Sf.
Policarp nu avea de a face cu ereticii, ci cu contestatarii lui Hristos și, implicit, ai modului
de viață creștin: non licet esse vos! Era singura normă juridică și învinuire, în același timp,
ce opera în trimiterea la rug a creștinilor. Dar, în rugăciunea Sf. Policarp găsim pe
Dumnezeu atotputernic, adevărat, Tată l iubitului și binecuvântatului Fiu, Iisus
Hristos…paharul lui Hristos…asigură învierea vieții de veci a sufletului și a trupului, în
nestricăciunea Duhului Sfânt, iar Lui Dumnezeu i se cuvine slavă împreună cu Fiul și
Duhul Sfânt. Am putea spune că omotim ia Sf. Vasile cel Mare își are rădăcinile adânc
înfipte în rugăciunea Sf. Policarp.
În chiar anul pătimirii Sf. Policarp, Sf. Iustin martirul și Filozoful (+165), trimitea o
apologie împăratului Antoniu Piosul (138 -161), prin care îi făcea cunoscut că, „în suși
Cuvântul/Rațiunea…a luat chip/formă și S -a făcut om și S -a numit Iisus Hristos…și
mărturisim că suntem atei față de zei, nu față de Dumnezeu cel…adevărat și Tatăl al
dreptății…pe Acela și pe Fiul care a venit de la El…și pe Duhul Cel profetic…îi ven erăm și
ne închinăm Lor cinstindu -i”.14În fața prefectului Romei, Rusticus, care dorea să -l abată de
la cinstirea lui Dumnezeu și să -l întoarcă la cinstirea zeilor și a statuii împăratului, Sf.
12Episodul este redat pe larg de Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea V, XX, 4 -7, în PSB, ed. IBMBOR,
Bucur ești, 1987, vol. 13, p. 212 -213
13Martiriul Sfântului Policarp al Smirnei, în, Actele Martirice, trad de pr. prof. Ioan Rămureanu, în „ Părinți și Scriitori
Bisericești” (PSB) , vol. 11, București, 1982, p. 32.
14Ase vedea pe larg la Giustino, Apologie (ed. Giuseppe Girgenti), Milano, 1995, apud, Ioan I. Ică jr. op. cit. p. 363.

12Iustin a fost și mai clar, afirmând: „Cinstim pe Dumnezeul cre știnilor, pe care -L socotim
Unul Făcător și Creator a toată făptura văzută și nevăzută și pe Domnul Iisus Hristos Fiul
lui Dumnezeu, Cel ce a fost proorocit de profeți că va veni pentru mântuirea neamului
omenesc…”.15Dar, poate cel mai important lucru, pe care trebuie să -l reținem de la Sf.
Iustin, este legat de ceea ce înseamnă creștinismul, în viziunea sa și anume: „viețuire
împreună cu Dumnezeu Tatăl și Creatorul a toate”, dar și cu Iisus Hristos, „care s -a
născut…a fost răstignit în Iudeea pe timpul lu i Ponțiu Pilat”
O mărturie importantă, în ceea ce privește conturarea mărturisirii de credință, în
perioada persecuțiilor, o constituie cea dată de Sf. Apolonius care, în loc să fie supărat, să
riposteze la hotărârea judecătorului, de a fi martirizat, el r ăspunde: „Mulțumesc
Dumnezeului meu, proconsule Perennis, împreună cu toți cei ce au mărturisit pe
Dumnezeu atotțiitorul și pe Unul Născut Fiul Său, Iisus Hristos, și pe Duhul Sfânt, și
pentru această hotărâre a ta, mântuitoare pentru mine”.16Două lucruri rețin, în mod special,
atenția noastră. Întâi, mărturisirea Persoanelor Sf. Treimi, fără nici o urmă de subordonare,
dimpotrivă, legate prin conjuncția și: Omotimie la Sf. Ignatie și la Sf. Policarp, omologhie
sau, mai bine zis, omodoxologie, la Sf. Apoll onius. În al doilea rând, nu putem trece cu
vederea că, în a doua jumătate a secolului II (la 184), creștinismul nu putea fi conceput
altfel decât normă concretă de viață: a viețui însemna a -L mărturisi pe Dumnezeu cel în
Treime, a muri mărturisindu -L,însemna a viețui în veșnicie.
La începutul secolului al III -lea, în monumentala lucrare Contra ereziilor , Sf. Irineu
de Lyon, vorbind despre Rolul și conținutul Tradiției apostolice, preciza că barbarii care au
crezut în Hristos și care, „având mântuirea s crisă fără hârtie și cerneală prin Duhul în
inimile lor și păzind cu grijă Tradiția veche cred într -Unul Dumnezeu Făcătorul cerului și
al pământului și al tuturor celor din ele, și în Hristos Iisus Fiul lui Dumnezeu Care, …a
răbdat nașterea din Fecioară…a pătimit în zilele lui Ponțiu Pilat, a înviat, S -a înălțat întru
slavă și va veni întru slavă ca Mântuitor al celor mântuiți și Judecător al celor
judecați…”.17Referindu -se la regula credinței, primită prin botez, Sf. Irineu este mai
precis, dar și mai conc is, spunând:
„Aceasta este ordinea credinței noastre, temelia și tăria vieții noastre:
15.Martiriul Sfinților mucenici Iustin, Hariton, Harit, Evelpist, Hierax, Peon și Liberian,, în „Actele martirice” , în PSB;
vol.11, p. 47
16Martiriul Sfântului și prea lăudatului Apostol Apollis(corect Apollonius) cel numit Sakkeas, în „Actele Martirice”, p.
99.
17Ibidem, op. cit, IV, 2

13-un Dumnezeu Tată nefăcut, necuprins, nevăzut, Dumnezeu unic, Creator a toate; acesta
este primul punct al credinței noastre.
Al doilea punct este:
-Cuvântul lui Dumn ezeu, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul nostr u, …prin Care
toate s -au făcut…
Iar al treilea punct este:
-Duhul Sfânt, prin care profeții au profețit…”.18
Aproximativ în același timp, la Alexandria, Tertulian, fixa și el regula credinței, în
Tratat al prescrierii contra ereziilor , în următorii termeni: „Iar regula credinței –ca să
mărturisim de pe acum ce apărăm –sunt cele în care se crede: că este un singur Dumnezeu.
Nu altul decât creatorul lumii, Care a adus toate din nimic prin Cuvântul Său rosti t mai
înainte de toate; că acest Cuvânt, numit Fiul Lui, a fost văzut în numele lui Dumnezeu în
diverse moduri de patriarhi, s -a făcut auzit întotdeauna de profeți, iar la urmă S -a pogorât
în Duhul și Puterea lui Dumnezeu Tatăl în Fecioara Maria, S -a făcut trup în pântecul ei și
născut din ea a fost Iisus Hristos; …a fost țintuit pe cruce, a treia zi a înviat, a fost ridicat la
ceruri a șezut de -a dreapta Tatălui, a trimis în locul Lui pe Duhul Sfânt Care să -i conducă
pe cei ce cred…”.19
La începutul secolu lui IV, alți mucenici mărturiseau adevărul de credință sau
experiau regula credinței. Astfel, Sf. Mc. Euplus (+12 august 304) mărturisea: „Eu ador pe
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; ador Sfânta Treime, în afară de care nu există (alt)
Dumnezeu”,20iar Sf. Mc. D asius (+ 20 nov. 304), martirizat la Axiopolis (Hinog,
Cernavodă, jud. Constanța) și serbat și la Durostorum (Silistra), îndemnat de legatul
Bassus să se roage „la sfintele chipuri ale împăraților… pe care chiar și neamurile barbare
le adoră și slujesc lor ”, a răspuns răspicat: „Eu mărturisesc că sunt creștin, …și nu mă
supun nimănui altuia decât unuia, curatului și veșnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul
Duh, Cel în trei nume și fețe, dar o singură ființă…”.21
„Secolul al IV -lea a adus cu sine o mulțime de crezuri fixe, care au fost păstrate în
mare parte până astăzi și reconstituite cu grijă de cercetători. În Occident, poate fi remarcat
un număr însemnat de „mărturisiri surori“ (J. N. D. Kelly) ale Crezului Rom an–variantele
de la Milano, Aquileea, Ravenna, Torino, Remesiana, Hippo, Cartagina, Ruspe, Riez,
Arles, Toulon –care diferă de acesta prin unele expresii, dar toate sunt datate în a doua
18Irinee de Lyon, Demonstration de la predication apostolique, în „Sources chretiennes ”, 406, Paris, 1995, VI, p. 84.
19Ioan I. Ică Jr., op. cit. p. 520 -521
20Actul lui Euplus, în „Actele Martirice”, p. 237.
21Martiriul Sfântului Dasius, în „Actele Martirice”, p. 250.

14jumătate a secolului al IV -lea sau la începutul celui de -al V -lea. Aceste crezuri sunt,
așadar, posterioare celui de la Niceea și chiar celui de la Constantinopol, fiind importante
în cercetarea noastră doar din punctul de vedere al receptării Crezului Niceo –
Constantinopolitan. Caracteristica lor fundamentală, care le di ferențiază de cele răsăritene,
este faptul că toate derivă din vechiul Crez Roman. ”22El avea următorul conținut:
„Credo in Deum Patrem omnipotentem, Et in Christum Iesum, Filium eius, Unicum
Dominum nostrum, Qui natus est de Spiritu Sancto, E Maria Virgine , qui sub Pontio Pilato
crucifixus est et sepultus, tertia dies resurrexit, ascendit in coelos, sedet ad dextram Patris,
unde venturus est iudicare vivos et mortuos et in Spiritum Sanctum, sanctam ecclesiam,
remissionem peccatorum, carnis resurectionem”.23
Referitor la acest simbol, Denzinger susține că aparține apostolilor, că multe secole
a fost cea mai mare autoritate, în materie, deși printre primii care -l consemnează se numără
Sf. Ambrozie. Acesta întrunind un sinod la Milan, în anul 390, îi trimite pa pei Siriciu
conținutul hotărârilor luate, într -o scrisoare, intitulată „Epistola Synodi Mediolanensis ad
Siricum pp”. În primul rând, Sf. Ambrozie menționa Symbolum Apostolorum, apoi
celelalte hotărâri. Denzinger însă, coboară timpul apariției acestei form ule de credință la
sfârșitul secolului al II -lea24,fapt consemnat și în Dictionnaire d’archeologie chretienne et
liturgie25,spre deosebire de lucrările mai noi, care propun, pentru acest lucru, începutul și
prima jumătate a secolului următor.26În orice caz, Crezul Roman, dincolo de controversele
legate de originea sa, a circulat între secolele IV -VII într -o multitudine de variante în Apus,
dar și în spațiul balcanic. „Bisericile apusene au operat modificări sintactice sau de
conținut la Simbolul Roman, f ără a se putea urmări o linie unitară de dezvoltare. În urma
comparațiilor diferitelor variante, s -a ajuns la un consens între cercetători, conform căruia,
22Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 86-87
23Ioan I. Ică Jr. comentează pe larg acest simbol, în op. cit. p. 207 -211.
24Henricus Denzinger, op. cit., p. 19 -20.
25F. Cabrol și H. Leclercq, op.cit.col. 1764.
26A se vedea, în acest sens Ioan I. Ică Jr., op. cit., p. 559

15actualul Textus receptus al Simbolului Apostolilor s -a redactat în sud -vestul Galiei, în
secolul al VII-lea”27.
Nu este exclus faptul ca, în contextul ruperii comuniunii lui Marcion și a adepților
săi, de Biserica Romană, să se fi impus necesitatea alcătuirii unui simbol de credință. Până
atunci nu era necesar, deoarece comunitatea trăia credința, era no rma propriei vieți, ori în
momentul în care Marcion ereticul a început să facă filozofie din condiția existențială, să
susțină un dochetism anti -iudaic pronunțat, Biserica a fost nevoită să -și fixeze poziția, pe
care s -o afirme, dar să și o consemneze în s cris, pentru a nu mai fi loc de interpretări. Așa
ne putem, mai ușor, explica precizarea, din crezul roman –apostolic: „Cred în Dumnezeu
Tatăl Atotputernic și în Hristos Iisus Fiul Său”, dar și pe cea a Sf. Irineu de Lyon: „cred
într-Unul Dumnezeu Făcăto rul cerului și al pământului și al tuturor celor din ele, și în
Hristos Iisus Fiul lui Dumnezeu…”. Derapajul făcut de Marcion, postulând existența a doi
dumnezei, a generat aceste formulări de credință, care nu erau noi decât în ceea ce privește
consemnar ea, scrierea lor, fiindcă Biserica trăia credința, în propria existență și
manifestare, atât în cultul particular cât și cel public, liturgic. Credința care mântuia nu era
a insului, ci a Bisericii, sau, mai bine zis, norma credinței personale era credința Bisericii.
Creștinul se mântuia, în măsura în care propria credință se regăsea în credința Bisericii. El
nu putea să gândească, să trăiască, să se manifeste și să mărturisească altceva decât gândea,
trăia, mărturisea întreaga Biserică. Ori, Marcion a înce rcat să transforme credința Bisericii
într-una subiectivă, sau, altfel spus, să particularizeze credința Bisericii și să aibă pretenția
că aceea este norma credinței universale. Se poate spune, fără teama de a greși, că apariția
ereziilor a obligat Biseric a să-și fixeze și în scris propria trăire, propria viață și manifestare
cultică și liturgică, în ceea ce astăzi numim mărturisiri sau simboluri de credință. Așa ne
putem explica cum întâlnim o mărturisire de credință la Roma, una la Alexandria, una la
Cezareea Palestinei, una la Antiohia și alta la Ierusalim. Mai mult, chiar anumite
personalități ale vieții bisericești se simțeau obligate să ia atitudine, față de devierile de la
norma credinței. Iar aceste scurte formule, mărturisiri, simboluri de credință erau necesare,
cu atât mai mult cu cât, intrarea în Biserică se făcea la orice vârstă, iar adulții trebuiau să
cunoască norma credinței, s -o accepte, să și -o însușească, să o mărturisească și să o
trăiască în propria existență. Cunoaștem mărturisirile de credință de la Cezareea Palestinei,
Antiohia și Ierusalim, pe care le redăm mai jos.
27Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 36

16Cezareea: „Credem într -unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul tuturor celor
văzute și celor nevăzute. Și într -unul Domn Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu,
Dumneze u din Dumnezeu, lumină din lumină, viață din viață, Fiul Unul -Născut, mai
înainte născut de orice zidire, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, prin care au și fost
făcute toate; Care pentru a noastră mântuire S -a întrupat și a petrecut între oameni și a
pătimit și în a treia zi S -a înălțat la Tatăl și va veni iar întru slavă să judece vii și morții.
Credem și în Sfântul Duh”28
Antiohia: „Credem într -unul și singurul Dumnezeu adevărat, Tatăl Atotțiitorul,
făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute. Și în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Său Unul
Născut și mai înainte născut decât toată zidirea, Care din El S -a născut mai înainte de toți
vecii, nu a fost făcut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, deoființă cu Tatăl prin
Care atât veacurile au fost întocmite cât și toate au fost făcute. Care pentru noi a venit și S –
a născut din Maria preasfânta (pururi) fecioară și S -a răstignit în timpul lui Ponțiu Pilat și
S-a îngropat și a înviat a treia zi potrivit Scripturilor și S -a înălțat la cer și va veni ia r să
judece vii și morții…și în iertarea păcatelor: și (în) învierea morților și în viața veșnică”.29
Ierusalim: „Credem într -unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al
pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. (Și)într -unul Domn Iisu s Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, Unul –Născut, Care din Tatăl S -a născut, Dumnezeu adevărat mai înainte de
toți vecii, prin Care toate au fost făcute, (Care S -a pogorât, S -a întrupat și) S -a făcut om,
(Care) S -a răstignit (S -a îngropat și) a înviat a treia z i și S -a înălțat la cer și a șezut de -a
dreapta Tatălui și va veni întru slavă să judece vii și morții, a Cărui împă răție nu va avea
sfârșit. (Și) în Sfântul Duh, Mângâietorul, Care a vorbit în profeți. Și într -un botez, al
pocăinței spre iertarea păcatelo r. Și într -una sfântă, sobornicească Biserică. Și în învierea
cu trupul și în viața veșnică”.30
Multitudinea formulelor de credință a ușurat munca Sf. Părinți, atât la Niceea (325),
cât și la Constantinopol (381), dar suntem convinși că, cel puțin unora, le -a și dat bătăi de
cap. Deși au trecut atâtea secole, deși norma credinței Bisericii s -a cristalizat, credem că
fiecare regulă a credinței constituia o experiență în plus, fiecare lămurea un aspect, pus în
discuție sau mai neclar, dar nu s -a putut impune u n anume simbol de credință. În toate a
fost lucrare, binecuvântarea și îngăduința lui Dumnezeu. Căci până și exilul unor niceeni
28A se vedea mai pe larg la Prof. dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie, vol. II/1, ed.. Bizantină, București, 2009,
p. 94 -95.
29Prof. dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie, vol. II/1, p. 95
30Textul se păstrează în Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului și poate fi aproximativ același, cu cel prezentat la Niceea
de Sf. Macarie, pe atunci episcop al cetății sfinte. Vezi și Prof. dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie, vol. II/1, p. 94
-95.

17de pe scaunele lor după 325 a fost îngăduința lui Dumnezeu. Cum am putea înțelege altfel
exilul, pe care l -a suportat din part ea arienilor intransigenți, Marcel al Ancirei la Roma, în
anii 340 -341, dacă nu tocmai în acest sens. Ajuns la Roma, el a adresat o scrisoare papei
Iulian I, în care unii văd prezentarea propriei mărturisiri de credință, ce ar fi influențat și
dat naștere simbolului roman31, alții, dimpotrivă, faptul că el ar fi dus în Orient crezul
roman –apostolic. Cert este că, Biserica Romei a apreciat poziția lui Marcel de Ancira,
deși în dorința de a apăra unitatea lui Dumnezeu împotriva arienilor, a căzut în cealalt ă
extremă, văzând în Iisus Hristos și în Sfântul Duh „doar entități divine necesare exclusiv
pentru crearea, mântuirea și desăvârșirea eshatologică a lumii, după care se vor resorbi în
unitatea divină a toate”32.Sf. Epifanie al Salaminei ne -a păstrat și c onținutul simbolului
baptismal al lui Ma rcel de Ancira.
Simbolul lui Marcel de Ancira a fost apreciat la sinodul din Sardica, din anul 343,
unde episcopii răsăriteni îl condamnau, dimpreună cu Sf. Atanasie cel Mare, iar Osiu al
Cordobei și episcopii apusen i îl apărau. Doar intervenția Sf. Atanasie nu a lăsat loc
adoptării unui nou simbol de credință, pe motiv că era suficient cel fixat la Niceea33.
Dar, poate ceea ce este interesant de reținut e legat de diferențele de conținut și
chiar de nuanță, dintre sim bolul roman apostolic și simbolurile răsăritene. Astfel, „în timp
ce în Apus accentul e pus pe fapte, în Răsărit el este pus pe idei, sau, altfel spus, în timp ce
în Apus crezul rămâne arhaic, limitându -se la rezumarea antignostică a kerygmei
apostolice pr imare despre Iisus Mântuitorul, în Răsărit el îi va adăuga în sens antiarian
prologul și cadrul ceresc trinitar și cosmic al dramei mântuirii”34. Și statutul oricărei
mărturisiri de credință se schimbă, după sinodul de la Niceea. Dacă până atunci fiecare
biserică locală putea să -și aibă propriul simbol de credință, care avea mai mult o funcție
liturgică, după 325 orice crez, mărturisire de credință trebuia să aibă girul oficial, adică
trebuia să fie sinodal și cu putere de lege, căpătată prin promulgarea imp erială. Astfel,
„Crezul e scos din practica misionară și -și pierde rolul de simbol al identității creștine față
de cei din afara Bisericii și creștinismului și e orientat în sens intracreștin, devenind un
simbol al ortodoxiei ca identitate confesională în fața ereticilor și a grupărilor lor ecleziale
disidente. Evoluția de la simbolul liturgic la decretul de credință sinodal -imperial (ekthesis
pisteos) începuse înainte de Niceea: în anul 268 cei șase episcopi adunați în sinod la
Antiohia formulează o mărtur isire de credință teologică a cărei semnare o cer episcopului
31Teza este susținută de istoricii luterani, deși nu poate fi acceptată. A se vedea la Ioan I. Ică Jr. op. cit, p. 210 -213.
32Ibidem, p. 211.
33Prof. dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie, vol. II/1, p. 152 -153
34Ioan I. Ică Jr. op. cit. p. 212.

18Pavel din Samosata suspectat de heterodoxie (monarhianism/unitarianism) drept condiție a
menținerii comuniunii cu el, condamnându -i totodată pe cei ce nu o primesc ca străini de
canonul biseric esc. Episodul antiohian din 268 e o repetiție generală regională anticipată a
unei practici care avea să devină procedura de rutină a Bisericii în soluționarea autoritativă
a crizelor interne produse de disputele teologice”35.
Asta nu înseamnă că imediat au și dispărut crezurile locale. Dimpotrivă, chiar cele
relatate mai sus, referitor la Marcel de Ancira, dovedesc contrariul, dar nota oficială se
dorea a fi impusă peste tot. În acest sens, cercetările mai noi, chiar încearcă o reevaluare a
simbolului niceo -constantinopolitan, susținând că la baza formulării lui a stat, din punct de
vedete literar, „o versiune puternic extinsă a Crezului Roman”36.Ceea ce s -a formulat la
Constantinopol, în anul 381, nu ar fi altceva decât „…Ekthesis -ul nicean din 325, precu m
și Simbolul Bisericii din Ierusalim, atestat în jurul anului 350 de Catehezele Sf. Chiril al
Ierusalimului”37. Este cunoscut faptul că la Constantinopol, în anul 381, s -au formulat
ultimele cinci articole din simbolul de credință. La Niceea fuseseră doar enunțate
principiile, credința în Duhul Sfânt, în Biserică, în taine (botez), în înviere. La
Constantinopol au fost dezvoltate aceste articole. În primul rând, a fost consemnată, mai
amănunțit, lămuritor și împotriva pnevmatomahilor, învățătura despre Sfân tul Duh
(Domnul, de viață făcătorul, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit), s -a
făcut precizarea că Biserica este apostolică și s -au introdus ultimele trei articole:
„Mărturisim un Botez spre iertarea păcatelor. Așteptăm învierea morți lor. Și viața veacului
ce va să vină”. În același timp, s -au făcut și unele eliminări, cum ar fi precizarea născut din
ființa Tatălui, anatema finală ce privea, în mod special, pe arieni și cele susținute de ei.
Desigur, o așezare pe coloane și o comparare a tuturor textelor crezurilor, existente la acea
dată, poate să aducă și alte lămuriri, noi ne limităm strict la cele de ordin istoric. Cum
sinodul de la Constantinopol nu a fost privit cu ochi buni și primit ca ecumenic de apuseni,
evenimentele ulterioar e au dovedit că datorită canonului al III -lea, ce reașeza ordinea
ierarhică a scaunelor apostolice, plasând Constantinopolul, Noua Romă, imediat după
Roma, era refuzată o învățătură ce avea, abia la sinodul IV ecumenic, să primească girul și
autoritatea ec umenicității. În acest sens, Sf. Ambrozie al Milanului a întrunit un sinod, la
Aquileea, în toamna anului 381, iar papa Damasus (366 -384) a convocat la Roma, în
35Ibidem
36Ibidem.
37Ibidem, p. 213

19toamna anului 382, un nou sinod38, ce se dorea ecumenic, la care i -a invitat și pe răsăriteni.
Deși patriarhul Nectarie a refuzat să participe la sinod, totuși prezența lui Timotei al
Alexandriei, a lui Ascholius de Tesalonic și a lui Paulin al Antiohiei, l -a îndreptățit pe papa
Damasus să declare sinodul drept ecumenic. Cu această ocazie a și adopt at o formulă nouă
de credință, cunoscută în istorie sub numele de Tomus Damasi. Cert este că, după 381, cel
puțin până la 451, Răsăritul și Apusul au avut puncte de referință doctrinară diferită: pe
când Apusul avea ca norma a credinței Tomus Damasi, Răsă ritul făcea trimitere la
simbolul niceo -constantinopolitan. Din nefericire, evenimentele ce s -au derulat în prima
jumătate a secolului al V -lea au dezbinat Răsăritul, încât Alexandria și Antiohia, la sinodul
al III -lea ecumenic, de la Efes (431), au impus numai hotărârile dogmatice de la Niceea,
trecând cu vederea sinodul din 381, de la Constantinopol. Lucrurile au fost restabilite, în
firescul lor, abia la 451, la al IV -lea sinod ecumenic, de la Calcedon.
„Concluzia la care putem rămâne în urma acestei scurte investigații este aceea că în
viața Bisericii apostolice au existat mai multe tipuri de formule de credință –unitare,
binitare și trinitare –care au circulat paralel și independent una de cealaltă. Ele au
constituit de fapt formulări ale conținutu lui aceleiași kerygme apostolice, în centrul căreia
s-a aflat credința în Sfânta Treime și în întruparea și Învierea Fiului lui Dumnezeu. De la
Evanghelii și până la primele „crezuri“ în sens larg există o continuitate a conținutului
credinței. Continuitat ea credinței este esența ortodoxiei, în timp ce discontinuitatea
credinței este esența ereziei. Istoria teologică a Crezului Niceo -Constantinopolitan
înseamnă de fapt descrierea modului în care Biserica a păstrat, a mărturisit și a formulat
aceeași credinț ă de-a lungul veacurilor, chiar dacă a fost prezentată în redactări diferite. ”39
38Hefele, Charles J oseph, Histoire des conciles d’apres les documents originaux, vol. II, 1, Paris, 1908, p. 28.
39Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op.cit.p. 68-69

202. Formularea primelor 7 articole din Simbolul de credință la
Sinodul I ecumenic de la Niceea
2.1. Erezia ariană
Arie s -a născut în Libia, în a doua jumătate a secolului al III -lea, foarte probabil în
anul 25640.El a fost ucenic a lui Lucian de Antiohia, dar a devenit cunoscut după
participarea la sinodul din Alexandria ce a avut loc în anul 306 și ca obiectiv combaterea
schismei meletiene. La acea dată el era î n tabăra meletiană. Puțin timp după aceea a
abandonat partida meletiană și către 308 inspira destulă încredere pentru a obține, de la
episcopul Petru al Alexandria, hirotonia în diacon. Când episcopul Petru a început să fie
mai riguros cu grupul meletian, Arie a trecut în “opoziție” și a luat, pe față, partea celor
“asupriți”. Așa a ajuns să fie excomunicat41.Dar la 25 noiembrie 310 a survenit moartea
episcopului Alexandriei și Arie s -a împăcat cu urmașul acestuia, Achilas, care i -a și ridicat
excomunicar ea. În iunie, 311 s -a încheiat și episcopatul lui Achilas și a fost ales
Alexandru. Nu știm exact care a fost rolul lui Arie la alegerea episcopului de Alexandria42,
dar în 313, îl întâlnim în fruntea unei biserici importante a cetății, numită “I Bavkalis”.
Ca ucenic al lui Lucian de Samosata, Arie era ușor dispus spre teologia pur
raționalistă, fiind incapabil să se ridice la înălțimea gândirii speculative. Doctrina “Logos –
ului”, egalitatea Sa cu Tatăl dar și diferența, rămâneau cu totul de nepătruns pen tru mintea
lui Arie. Deși nu avea aptitudini speculative, ci doar oarece talent -oratoria, Arie s -a
avântat în hățișul filozofiei, crezându -se novator. Nu este mai puțin adevărat că el a și găsit
un teren fertil la Alexandria, unde problema raporturilor Persoanelor Sf. Treimi fusese mult
dezbătută, fără a primi o confirmare oficială a Bisericii. Aici activase, cu ceva timp în
urmă, Origen și aruncase, pe lângă alte semințe și pe cea subordinațianistă. Și în operele lui
Clement găsim astfel de idei. Acesta pe lângă faptul că atribuia Fiului denumirile și
atributele pe care Filon le dădea “Logosului”, mergea mai departe când declara că “Tatăl
este presviteros ev ghenesi”și că natura, “fisis”, Fiului este cea mai apropiată de cea a
40A. Vacant , E. Mangenot, Dictionnaire de la Theologie Catholoque, Paris, 1909, vol I, col. 1779. Sunt istorici care
susțin că Arie s -a născut în Alexandria dar cei mai mulți sunt de părere că Libia este țara lui de obârșie.
41P.G. , vol. LXVII, col. 906
42După Filostorgius, în iunie 311, Arie ar fi asigurat alegerea lui Alexandru, dirijând electoratul său înspre acesta, cf.
P.G. Mansi, op. cit., vol. II, col. 791. Teodoret afirmă contrariul, cf. Istoria Bisericească , 1, I, c. II, 9, trad. Pr. Pr of.
Vasile Sibiescu, în P. S. B. vol. 44, p. 21

21celui Atotputernic, și fap tul că Fiul poate să fie cunoscut și demonstrat în timp ce Tatăl nu
este nici cognoscibil nici demonstrabil43.
Exista, la Alexandria, chiar un curent ce avea atitudine ostilă teologiei “egalității
Tatălui și Fiului“44. Teognost și episcopii Petru și Alexandru au luptat cu acest curent, dar
reprezentanții vechii tendințe alexandrine se adunau în jurul lui Arie și chiar mai târziu,
când arianismul a fost condamnat, făceau apel la autoritatea lui Origen, pretinzând că
acționează așa cum el ar fi acționat . În afară de aceasta, Alexandria era, de mai bine de un
secol, Biserica Filozofică –Eclisia filosoficotati; ea primea cu amabilitate toate
controversele filozofico -teologice. Pe de o parte, confruntată cu sabelianismul, se simțea
obligată să -l combată și în împlinirea acestei nobile misiuni avea tendința să cadă în
cealaltă extremă. Arie, libian prin naștere, era compatriotul lui Sabelie și se considera un
specialist de primă mână, chemat să combată negația sabeliană a distincției Tatălui și
Fiului.
LaAlexandria trăia și o importantă comunitate de evrei, atât de complet elenizați,
încât a trebuit să li se traducă Vechiul Testament din ebraică în greacă45.În această
comunitate s -a născut Filon, unul din cei mai reprezentativi filozofi ai Școlii locale.
Exegeza lui era încărcată de elemente platonice și stoice și a exercitat o influență
considerab ilă asupra gândirii creștinilor . Arie era și el influențat de acest curent. Astfel :
1.Ca și Filon el exagera deosebirea între lume și Dumnezeu, considerând că nu poate
fi o legătură firească între aceste două realități. Pentru a intra în legătură cu lumea,
Dumnezeu avea nevoie de un intermediar. Pe de altă parte și lumea era mult prea
infirmă pentru a putea suporta o acțiune directă a lui Dumnezeu. Sf. Atanasie a
demonstrat că Arie și prietenii săi Eusebiu și Asterie, erau tributari acestei viziuni
filoniene.
2.Ca și Filon, Arie admitea o ființă intermediară care, inferioară lui Dumnezeu, era
organul divin al creării lumii (ceva asemănător zeilor creați ai lui Platon ): această
ființă intermediară era Logosul. Astfel Logosul arian seamănă cu Logosul filonian,
sunt și la unul și la celălalt inferiori Tatălui, și Filon, care în ansamblu îl considera
ca personal, îi dă numele de IPIRETIS THEU.46
43P.G., , vol. VIII, col. 1365
44C. J. Hefele, op. cit. vol. I, p. 353
45Etienne Gilson, Filozofia în evul mediu, De la începuturile patristice până la sfârșitul secolului al XIV -lea,Humanitas,
București, 1995, p. 42
46C. J. Hefele, op. cit. , p. 355

223.Or ființa intermediară și i nferioară nu poate să fie egală în substanță, egală în
eternitate cu Dumnezeu suprem și singurul adevărat. Mulțumită acestei propoziții
fundamentale, Arie credea că menține monarhianismul, adică ideea unei divinități
absolute pe care încerca să o armonizez e cu credința creștină în trinitatea
persoanelor divine, dar o trinitate subordinațianistă, așa cum vom vedea. În acest
sens el declara: “Nu există decât un Dumnezeu, Tatăl, și nimic nu poate să se ridice
până la El, care rămâne Cel ce nu poate fi definit, el este absolut și separat total de
orice ființă “, după care adaugă: “Tot, în afară de El, nu există decât prin voința sa,
și fiul său este opera sa imediată; toate celelalte lucruri au fost create de Tatăl prin
intermediul Fiului “47.
Este demn de mențio nat faptul că cei mai mulți contemporani ai împăratului
Constantin au favorizat apariția dar și răspândirea rapidă a doctrinei subordinațianiste:
după convertirea basileului un număr destul de mare de savanți păgâni au îmbrățișat
creștinismul fără o voca ție autentică și au contribuit din plin la răspândirea unor teorii
religioase, destul de favorabile subordinațianismului semi -păgân și nicidecum la
aprofundarea doctrinei creștine a egalității Tatălui și Fiului. Acesta este de fapt și cazul lui
Arie, despr e care nu știm prea multe lucruri înainte de venirea sa la Alexandria așa cum am
arătat mai sus. Ceea ce mai știm e faptul că era înalt, uscățiv și destul de în vârstă48.Era, pe
de o parte, un om instruit, un dialectician abil, foarte auster, în aparență d emn, o înfățișare
seducătoare, pe de altă parte, orgolios, ambițios, puțin sincer, extrem de fin și șiret, după
cum îl caracterizează istoricul bizantin Socrate49.Episcopul Alexandru îi reproșa avariția și
vorbea despre relațiile sale cu un anume soi de fe mei50,care au dat posibilitatea istoricilor
de mai târziu să aibă unele dubii asupra moralității ereticului.
Arie recunoștea, cu ortodocșii, că termenul "născut“, era singurul care putea să
apere existența personală a Fiului contra sabelianismului. El îș i fonda argumentația pe
ideea nașterii (generării); dar el transpunea categoria timpului, care domină întreaga
naștere (generare) umană, la nașterea divină, și trăgea, cu rigoare logică, gândea el, din
idea nașterii, concluzia că Fiul nu putea fi co -etern cu Tatăl. El nu voia să vorbească de o
prioritate temporară, propriu zisă, ci numai de o prioritate în raport cu durata, așa cum
47Idem, Ibidem
48La începutul dispu telor teologice, care aveau să -idea “c elebritatea”, este desemnat de Sf. Epifanie cu epitetul de
“bătrân –o gheron “, cf. P.G. vol. XLII, col. 205
49P.G. vol. LX VII, col. 612. Sf. Epifanie și a dversarii ereziarhului ne dau și alte amănunte, când scriu că : “ Arie avea
toate calitățile unui șarpe periculos și un chip atât de bine făcut încât putea sedu ce pe cei serioși și pe creduli “,apud
C.J.Hefele ,op. cit. p. 356
50P.G. vol. LXXXII, col. 909

23poate să existe pentru Tatăl și Fiul; căci după Arie, timpul nu a început decât odată cu
creația. Astfel Fiul, prin care totu l a fost creat, și care era în consecință înaintea creației, se
născuse de asemenea înaintea tuturor timpurilor. Alți teologi au dezvoltat deja, înaintea lui,
această argumentare, dar el a dus -o mai departe și a crezut că distincția între Tatăl și Fiul ar
dispărea dacă ar consimți că Fiul s -a născut din chiar substanța Tatălui. Această
aprehensiune putea să -i fie inspirată de istoria cuvântului “consubstanțial –omousios “,
care fusese respins de sinodul de la Antiohia, ce s -a ținut în anul 269. Or Arie ev ita nu
numai această expresie, ci orice alta, asemănătoare folosită de Sfinții Părinți, pentru a arăta
că Fiul emanase din substanța Tatălui. El respingea nu numai expresia, ci chiar faptul sau
adevărul pe care -l exprima, mergând mai departe și făcând din Logos o creatură în sensul
absolut al cuvântului. Dar Arie mai avea un motiv pentru care refuza nașterea Fiului, din
ființa Tatălui. El credea că prin aceasta s -ar împărți natura divină, ori Dumnezeu este
indivizibil. Și, în sfârșit, arienii reproșau “adv ersarilor lor “ divizarea naturii (substanței)
divine precum un lucru corporal -material. Ei credeau că doctrina lor asupra Logosului
menținea, nu numai indivizibilitatea și spiritualitatea lui Dumnezeu, ci și
neschimbabilitatea Sa. Crearea lucrurilor tempo rare trebuia, după ei, să determine în mod
necesar o schimbare în Creator. Dacă Dumnezeul suprem ar fi creat lumea, el ar fi pierdut
neschimbabilitatea sa, ceea ce este contrară ideii de Dumnezeu. Nu era nici un pericol să se
nege neschimbabilitatea în Fiu l, fiindcă el nu era decât o creatură ce a creat la rândul său
lumea. Ei spuneau: “Prin natura Sa Fiul nu este neschimbabil; dar el este neschimbabil prin
voința sa“51.
Aceste opinii au apărut pentru prima dată între 318 și 320. Istoricii Sozomen,
Teodor et și Epifanie ne dau, aproximativ aceleași informații referitoare la începerea
disputei ariene. Face o mică excepție Sozomen care nu amintește nimic de discursul
episcopului Alexandru, ci afirmă că Arie a provocat scandalul, încercând, prin predici și
cântări, să răspândească învățătura sa greșită. Episcopul Alexandriei a fost acuzat de cler
că tolerează comportamentul preotului Arie, dar el nu a acționat în virtutea autorității sale
episcopale ci a convocat un sinod la care a invitat pe toți clericii din eparhia sa. La sinod a
fost invitat și Arie. După dezbateri aprinse, sinodalii au condamnat învățătura greșită a lui
Arie și au proclamat consubstanțialitatea și coeternitatea (omousios și sinedios) Fiului cu
Tatăl. În timpul sinodului Alexandru a avut o atitudine moderată. Dacă la începutul
discuțiilor s -a abținut să intervină, la sfârșit, el și -a însușit punctul de vedere al clerului,
51Sf. Atanasie cel Mare, Contra arienilor, c. XXXV, P.G. vol. XXVI, col. 85 -86

24prin care erau apărate consubstanțialitatea și coeternitatea Fiului cu Tatăl, și a dispus ca
Arie să -și recunoască greșea la. Epifanie pretinde, deși este greu de probat afirmația, că
principalul acuzator și adversar al lui Arie a fost episcopul Meletie, șeful schismaticilor cu
același nume –meletieni. Arie, destul de puțin dispus a se supune hotărârii superiorului
său, a t rimis la diverși episcopi un simbol scris, rugându -i, în cazul în care îl aprobă, să
mijlocească în favoarea lui, pe lângă episcopul Alexandru. Într -un timp relativ scurt
ereziarhul și -a găsit destui adepți, dintre care cel mai important era, cu siguranță , Eusebie
al Nicomidiei, pe atunci episcop rezident la curtea imperială. El avea o mare influență
asupra împăratului, dar și asupra surorii sale, Constanța, soția lui Licinius. Eusebiu a luat în
serios invitația lui Arie și a mijlocit pe lângă curtea imper ială pentru apărarea lui, iar
acestuia i -a trimis în scris asentimentul său52. Facem mențiunea că și Eusebiu avusese
același maestru, pe Lucian de Samosata și nu putea să gândească altfel. “ Unul singur,
gândea el, Tatăl nu s -a născut, celălalt (Fiul) a f ost , cu adevărat, creat, el nu are substanța
Tatălui(ouk ek tis ousias avtou ghegonos). Fiul nu participă la substanța (ousia) celui ce nu
este născut; el diferă de acesta prin natura și puterea sa deși a fost creat perfect asemănător
cu natura și putere a Creatorului său. Nimeni nu poate să exprime în cuvinte originea sa și
nici să o cuprindă cu gândirea”53.
Scrisoarea, din care am citat, era trimisă de Eusebiu către episcopul Paulin de Tyr,
și este nu doar o mărturie a zelului depus de episcopul d e Nicomidia în favoarea lui Arie, ci
exprimă și opiniile sale greșite în același timp. Mai mult, Eusebiu îi reproșa lui Paulin
indecizia sa în favoarea lui Arie, deși îi cunoștea convingerile subordinațianiste. De aceea
îl îndemna să -i scrie lui Alexandru al Alexandriei și să -i expună “adevărata învățătură”,
adică cea subordinațianistă. Ca model de comportament era dat Eusebiu de Cezarea,
“părintele istoriei bisericești“, care, fără să fie un arian convins, favoriza într -o manieră
vizibilă această mișcare eretică.
Pe lângă cei doi Eusebiu și Paulin de Tyr, în tabăra lui Arie se mai aflau episcopii:
Teodot de Laodiceea, Atanasie de Anazarbia, Grigore de Bairut și Etius de Lyda sau
Diospolis. Curând, acestora li s -au mai adăugat doi zeloși monahi: Secundus al
Ptole maidei (în Lydia) și Teonas de Marmarica. Eparhiile acestora din urmă făceau parte
din provincia Alexandriei. Clerul alexandrin furniza taberei ereziarhului doi preoți: Charius
și Pistius și treisprezece diaconi: Achilas, Euzoius, Aitales, Lucian, Sarmatiu s, Julius,
Menas, Eladius, Serapion, Paramon, Zosim, Irineu, și un altul cu același nume, Arie. Mai
52P.G. , vol. XXVI, col. 712
53Teodoret episcopul Cyrului, în Istoria Ecleziasatică,, 1, I, c. V, în P. S.B. , vol. 44, p. 36

25amintin încă două nume, Carponas și Eusebiu, fără a avea posibilitatea de a -i încadra într –
una sau alta din treptele ierarhice. Aceste nume sunt menționate de episcopul Alexandriei,
în trei liste, redactate în perioade diferite și care nu sunt pentru aceasta lipsite de anumite
diferențe54. Constatând că efortul său este zadarnic, episcopul Alexandriei a convocat un
sinod, la care a invitat episcopii din Egipt și Libia.
Deși istoricii nu sunt de aceeași părere asupra datei întrunirii acestui sinod,
considerăm că primul sinod antiarian a avut loc în anul 320, la Alexandria. La sinod au
participat, aproximativ o sută de episcopi. Actele sinodului s -au pierdut, d ar ceea ce știm e
faptul că Arie și partizanii săi au fost anatematizați55. Partizanii56lui Arie erau episcopii
Teonas de Marmarica și Secund de Ptolemaida, cărora li se adăugau diaconii, mai sus
citați. Toți au fost condamnați dar mai erau amintite și alte nume57.A fost dată și o
anatemă generală, față de toți ereticii.
Deși excomunicat, Arie a continuat să oficieze serviciul divin în biserica sa, iar
adepții săi au făcut la fel. Au început chiar să schimbe anumite texte liturgice și, după
mărturia Sf. Gr igore de Nazians, reduceau divinitatea la persoana Tatălui, excluzând pe
Fiul și Sfântul Duh din sfera naturii divine58.După informațiile pe carele găsim într -o
lucrare a sa scrisă ceva mai târziu, în Nicomidia, constatăm că, pe lângă accentul deosebit
ce-l punea pe unele cântări liturgice, cu lingușiri și minciuni încerca să implice femeile, în
luarea deciziilor în biserică. Mai mult chiar, Arie și adepții săi au implicat în dispute
autoritățile laice, care în parte erau păgâne și fidele lui Licinius, un renumit persecutor. Așa
s-a dezlănțuit o adevărată persecuție la Alexandria împotriva creștinilor ortodocși.
Constrâns de insolența și mașinațiile ariene, dar mai ales de atitudinea partizană a lui
Eusebiu de Nicomidia, Alexandru s -a văzut obligat să facă cunoscută situația tuturor
episcopilor Bisericii. Într -o Enciclică59, el se adresă la peste 70 de episcopi, din diverse
provincii și papei Silvestru. În Enciclică, după o introducere asupra unității Bisericii,
Alexandru se plângea, în mod special de Euseb iu de Nicomidia, care desfășurase o rodnică
activitate în apărarea ereticului, atât pe cale orală cât și prin scrisori. El arăta că se vede
54Teodoret Episcopul Cyrului, Istoria E cleziastică, 1, I, c. V, 1 -5, în P S.B.. vol. 44, p. 35 –36. Una din aceste liste
este redată de sf. Atanasie, cf. P. G. vcol. XVIII, col. 548. Epifanie vorbește de șapte preoți, doisprezece diaconi și
șapte sute de fecioare “ consacrate lui Dumnezeu “, cf.P. G. vol. XLII, col. 205
55Sozomen, Istoria ecleziastică, 1, I, c. IV, P. G. , vol. LXVII, col. 41 ș.u
56Îicunoaștem din două scrisori ale episcopului Alexandru, cf. Socrate, Istoria ecleziastică, 1, I, c. VI, P. G. vol.
LXVII, col. 41
57Eusebiu de Cezarea, Teodot de Laodiceea, Paulin de Tyr, și în general episcopii Asiei, care împărtășise răpunctul de
vede re al ereziarhului alexandrin. Erau excomunicați și preoții Achilas, Aitales, Carpones, un alt Arie, Sarmates. Aceeași
soartă o aveau și șase diaconi : Euzoius, Lucius, Iulian, Menas, Eledius și Gaius. Cf. C.J. Hefele, op. cit., p. 364
58Cuvântări , XXI, 13 ; P.G. vol. XXXV, col. 1o96.
59Textul Enciclicei se găsește în P.G. vol. XVIII, col. 571

26nevoit să ia atitudine împotriva învățăturii greșite, consemnând numele apostaților și
expunând principalele eror i ariene:
1.Dumnezeu n -a fost întotdeauna Tată; a fost un moment când el nu a fost Tată.
2.Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu nu a fost din totdeauna; el a fost creat din neant:
Dumnezeu fiind prin el însuși, a făcut din neant pe cel ce nu este prin el însuși.
3.Afost deci un moment în care el (Fiul s.n.) nu a fost.
4.Fiul este o creatură.
5.El nu este asemănător în substanță cu Tatăl, ci asemănător după substanță; nu este
adevărat (Dum nezeu s.n) și urmând natura Sa, Cuvântul și Înțelepciunea lui
Dumnezeu, ci una din o perele și creaturile lui Dumnezeu. Este un abuz
(katahristikos) să -L numești Logos; a fost creat de către adevăratul Logos și de
Înțelepciunea lăuntrică (intimă) a lui Dumnezeu, în Dumnezeu (ideea este întâlnită
la Filon). Prin această Înțelepciune lăuntr ică, Dumnezeu l -a creat (pe Hristos), la
fel ca toate celelalte lucruri.
6.De aceea natura sa este supusă schimbării (treptos), adică după natură el poate
cădea în păcat.
7.Este străin ființei (ousia) lui Dumnezeu și diferit de aceasta; el nu cunoștea perfect
pe Dumnezeu, nu -și cunoștea chiar nici propria sa natură.
8.El a fost creat pentru noi, pentru ca Dumnezeu să ne poată crea prin el, ca
instrument al său și nu ar fi existat dacă Dumnezeu nu l -ar fi chemat la existență,
pentru dragostea lui Dumnezeu60.
Episcopul Alexandru combătea învățătura ariană cu texte Scripturistice și, în
încheiere, ruga episcopii să nu admită arieni în comuniunea Bisericii. Teodoret a păstrat și
o a doua scrisoare a ierarhului alexandrin, și a sinodului în același timp, o scrisoare
adresată episcopului de Constantinopol, ce avea același nume, Alexandru, dar care nu
poate fi autentică, deoarece Constantinopolul apare in istorie doar la 29 mai 330, când a
fost inaugurat solemn de ctitorul său, împăratul Constantin cel Mare și Sfânt.
Arie nu a încetat să -și susțină învățătura sa, nici după ce a fost exclus din Biserică,
împreună cu simpatizanții și adepții săi. El s -a stabilit mai întâi în Palestina de unde a
căutat să ia legătura, printr -o scrisoare, cu protectorul său, Eusebiu de Nicomi dia și să se
plângă de persecuție din partea ierarhului său. Arie îl acuza pe Alexandru că l -a obligat să
părăsească orașul și să accepte învățătura conform căreia “Tatăl și Fiul coexistă din
60Este un rezumat al Enciclicii , din care se pot observa gravele erori ale lui Arie

27veșnicie împreună, că Fiul nu a fost creat, ci născut din veșnic ie, născut fără ființă, că Tatăl
nu este decât o simplă clipă anterioară Fiului, și c ă acesta este Dumnezeu însuși“ . Mai
departe, Arie pretindea că Eusebiu de Cezarea, Teodot de Laodiceea, Paulin de Tyr, etc.,
și toți episcopii orientali au fost anatemati zați de Alexandru, deoarece au susținut și învățat
că Tatăl exista di nanintea Fiului. Doar trei episcopi din Orient, mai spunea Arie, nu au fost
excomunicați. Aceștia erau: Filogon, Helanicus și Macarie. El își expunea, în scrisoarea sa
învățătura greșit ă, pe care am citat -o mai sus, după episcopul Alexandru.
Invitat de Eusebiu, Arie a poposit pentru un timp la Nicomidia și de aici, poate
îndemnat de Eusebiu, a scris o scrisoare politicoasă vechiului său episcop, căutând să
ajungă la o împăcare. Chiar a e xpus un fel de mărturisire de credință sau simbol, pe care
Arie și adepții săi l -ar fi primit de la predecesorii lor și pe care îl propunea ca model al
împăcării episcopului Alexandru. Iată care era conținutul acestui simbol:
1.Nu există dec ât un singur Dumn ezeu adevărat, necreat, veșnic, fără de început,
înțelept, bun, atotputernic, singur judecător, rege și neschimbabil.
2.El a născut înainte de toate timpurile pe unicul său Fiu și a creat prin el lumea și
toate lucrurile.
3.El nu l -a născut numai în aparență, ci l-a chemat cu adevărat la existență prin
propria sa voință, ca o ființă imuabilă (constantă) și neschimbabilă .
4.Fiul este o creatură perfectă a lui Dumnezeu, diferită de toate creaturile ; el este
născut și totuși se deosebește de tot ceea ce este născut .
5.El nu este, precum pretinde Valentin, o proiecție, nici cum ziceau maniheenii, o
parte substanțială a Tatălui, nici cum o vor sabelienii, Fiul –Tatăl fără distincție
ipostatică cu Tatăl, nici cum zice Hieracas, lumină din lumină, sau lumină emanată
dinlumină.
6.El a fost creat prin voința lui Dumnezeu, înaintea timpului și înaintea lumii; el are
viața și ființa Sa de la Tatăl, care I -a împărtășit slava Sa, fără să fie, totuși, lipsit,
dezbrăcat de aceasta (Tatăl, s. n.), dându -I moștenirea tuturor lucruri lor.
7.Sunt trei persoane: Dumnezeu, care este cauza tuturor lucrurilor, care este unic și
fără început; Fiul, care este născut de Tatăl, înaintea tuturor timpurilor, creat și
așezat înaintea întregii lumi; el nu era înainte de a fi fost născut, dar s -a nă scut în
afara timpurilor, înaintea oricărui lucru și a fost chemat la existență, de Tatăl fără
un alt intermediar. Cu toate acestea el nu este veșnic și nenăscut precum Tatăl; el
nu are ființa în același timp ca Tatăl, cum o spun unii, care introduc astfel două
principii n enăscute. Dumnezeu singur este începutul și principiul tuturor lucrurilor,

28el este înaintea tuturor lucrurilor, în consecință înaintea Fiului, așa cum chiar
episcopul Alexandru a declarat -o în Biserică.
8.Fiul, primind ființa Sa de la Dumnez eu,care I -a dat slava, viața și toate lucrurile,
Dumnezeu trebuie să fie începutul său -arhi-, adică principiul și stăpânul Său.
Dumnezeu trebuie să -l stăpânească, deoarece în calitatea Sa de Dumnezeu era
înainte să fie Fiul.
9.În sfârșit expresiile biblice: Fiul s -anăscut din Tatăl, nu permit să conchidem
egalitatea substanței61.
În timpul șederii la Nicomidia, Arie a scris principala sa operă, având titlul Talia ,
adică Banchetul. Nu ni s -au păstrat decât unele fragmente, mulțum ită Sf. Atanasie. Se pare
că lucrarea era în proză și versuri. Cei vechi o comparau cu cântările poetului egiptean,
Sotade și o acuzau de afeminitate excesivă și fiind supraîncărcată cu ornamente. După Sf.
Atanasie, păgânii aveau astfel de Talii, pe care le foloseau în ospețe, pentru a aduce
veselia. Probabil că, Arie a ales această formă lejeră pentru a familiariza masele cu
doctrina ce o propunea în cartea sa. Aceasta este și părerea istoricului Socrate62.Cu aceeași
intenție Arie a compus, ceva mai tâ rziu cântece pentru marinari, meșteșugari și chiar
călători63.Talia era ținută în mare cinste printre arieni și chiar era venerată ca o a doua
Biblie. Într -unul din fragmente, Arie chiar se lauda că este foarte celebru, periclitos, că a
suferit pentru sl ava lui Dumnezeu și continua : “Dumnezeu nu a fost întotdeauna Tată; a
existat un moment când era singur, și nu era încă Tată; mai târziu el a devenit Tată. Fiul nu
este din veșnicie, el este tras (venit) din neant”64.El mai susținea că atunci când
Dumne zeu a vrut să creeze lumea a făcut mai întâi o ființă pe care a numit -o Logos,
Înțelepciune și Fiu, pentru a ne crea cu ajutorul sau prin intermediul acestui instrument din
voința sa. “Sunt două Înțelepciuni: una este în Dumnezeu (evdiatetos) prin care a fost creat
Fiul; de aceea Fiul participă la această Înțelepciune intimă (metehei) a lui Dumnezeu și
este el însuși numit Înțelepciune (Sofia proforikos). La fel, peste Fiul, există un alt Logos,
cel care este în Dumnezeu, și cum Fiul participă la acest L ogos, este numit el însuși, prin
bunăvoință (după har –kata harin) Logos și Fiu.”65
Într-un alt fragment al Taliei, Arie arată că Logosul nu cunoaște perfect pe Tatăl,
chiar nu poate să -și înțeleagă, în totalitate, propria natură. Mai mult Ființele (substanțele –
61Scrisoarea s -a păstrat în scrierile sf. Atanasie cel Mare în De synod. Arimin., c. XVI , P.G. vol. XXVI, col. 708
62Istoria bisericească, 1, I, c. IV, P. G. , vol. LXVII, col. 33
63Filostorgius, Fragmenta epitome historiae sacrae, 1, II, c. II, P. G. , vol. LXV, col. 465
64Sf. Atanasie, Cuvântări contra arienilor, c. V,P. G. , vol. XXVI, col. 20 -21
65Ibidem

29ousiai) Tatălui a Fiului și a Sf. Duh sunt total diferite unele de altele, străine unele de altele
și neavând nici un raport între ele. Aceste trei persoane sunt, în ceea ce privește ființa și
slava, total diferite.66
2.2.Constantin cel Mare sau lucrarea lui Dumnezeu în istorie
Constantin cel Mare (c. 275 -337) s -a născut la N aissus, una din marile metropole
dunărene și citadelă a romanității balcanice, ca fiu al generalului Constantius Chlorus,
viitor cezar și august, membru al tetrarhiei și al soției acestuia Elena. Abia ieșit din
adolescență, el trăiește la curtea lui Diocle țian, figura centrală a primei tetrarhii, pentru ca,
după retragerea acestuia de la putere (305), să se stabilească la reședința tatălui său, devenit
august, la Augusta Treverorum. Proclamat cezar de armata din Occident la moartea tatălui
său (306) și rali at mai întâi lui Maximianus, cu a cărui fiică Fausta se căsătorește (307),
Constantin se alătură repede lui Galeriu, principala figură a tetrarhiei după retragerea lui
Dioclețian, și luptă contra socrului său, declarat uzurpator, învins și obligat să se si nucidă.
În anii următori, Constantin luptă cu fiul lui Maximianus și cumnatul său, Maxentius, pe
care-l învinge decisiv în celebra bătălie de la podul Milvius, lângă Roma. Soldații au purtat
stindarde (labarum), cu însemnul crucii, care va deveni pentru to tdeauna steagul armatelor
bizantine, simbol al protecției divine asupra împăratului. Constantin în Occident și Liciniu
în Orient, rămân singuri stăpâni în stat, cu titlu de auguști, alianță ce este întărită de
căsătoria lui Liciniu cu Costantia, sora lui Constantin. Din acest moment Constantin avea
să susțină creștinismul, deși fără a părea că a renunțat în mod deschis la atașamentul său
pentru zeul Soare, ceea ce i -a liniștit oarecum pe păgâni. Împăratul și -a luat drept sfătuitori
preoți creștini, a înapo iat proprietățile eccleziastice confiscate din teritoriile sale și a
început să construiască biserici. În 313 s -a întâlnit la Milano, în nordul Italiei, cu aliatul său
Liciniu, care acceptat înapoierea propietăților bisericești confiscate din teritoriile s ale. În
acest moment, Maximinus, care îi persecuta din nou pe creștini, a invadat Illyricum -ul,
forțându -l pe Liciniu să îl atace. Liciniu a obținut o victorie indiscutabilă, iar Maximinus
s-a sinucis, lăsând întregul Est în mâinile lui Liciniu, pe când t ot Vestul era în stăpânirea
lui Constantin. Trei ani mai târziu, Constantin a invadat Illyricum -ul. Când războiul s -a
încheiat cu victoria lui Constantin, Liciniu i -a cedat cea mai mare parte a Illyricum -ului,
păstrându -și doar Tracia în sud -est. Chiar și așa împăratul creștin nu părea să dețină partea
66Idem, Ibidem, col.24

30potrivită a Imperiului, deoarece creștinii erau mai numeroși în partea lui Liciniu decât în
cea a lui Constantin. Liciniu a avut din ce în ce mai multe probleme cu supușii săi creștini,
fapt ce l -a determinat pe Constantin să invadeze Tracia în 324. Acest război s -a încheiat cu
o victorie navală a lui Crispus, fiul lui Constantin, și cu o victorie pe uscat a lui Constantin
însuși, ambele lângă orașul Bizanț.
Părerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare sunt contradictorii. Biserica
Ortodoxă îl socoteste Sfânt, iar cea Romanocatolică consideră că este mare. Protestanții, în
schimb, îl consideră un însemnat om politic, dar oportunist, condus de interese personale și
de Stat, care a sprijinit Biserica pent ru a și -o aservi. Numeroși istorici dintre cei mai
obiectivi apreciază favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasă.
Convertirea lui la creștinism nu poate fi totală dintru început, iar politica lui
religioasă nu poate fi judecată numai după unele acte. Cât privește realitatea și sinceritatea
convertirii lui la creștinism, ea este evidentă, fiind ulterior mărturisită atât de el, cât și de
contemporanii lui. Înainte de 312 religia lui era păgână, fiind adeptul lui Sol Invictus,
cultul sinc retist al soarelui, și al lui Appolo, de la care ar fi primit o viziune în templul din
Nimes, în Galia, în 310. S -au făcut speculații, precum, că ar fi cunoscut creștinismul, până
în 312, prin intermediul mamei sale Elena. În 312, în timpul războiului cu Maxențiu,
schimbarea lui Constantin este mare, surprinzătoare și incontestabilă. Potrivit informațiilor
lui Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, în ajunul luptei datată la 28 octombrie 312, la Pons
Milvius (Podul Vulturului), Constantin a văzut pe cer o cruc e luminoasă, deasupra
soarelui, cu inscripția in hoc signo vincens (Lactanțiu, De mortibus persecutorum 48, 5).
Noaptea, în timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul Crucii, i -ar fi cerut să -l pună pe toate
steagurile soldaților, pentru a le servi drept se mn protector. La ziuă confecționează un
steag numit labarum, având monograma creștină HP. Relatarea lui Eusebiu de Cezareea,
din Vita Constantini I, cap. 28 -30 este potrivită cu cele mărturisite lui de Constantin, a
căror autenticitate a fost garantată de împărat prin jurământ. Față de Lactanțiu, relatarea
din Vita Constantini, alcătuită după moartea împăratului, este mai bogată, datorită faptului
că, la o depărtare așa de mare, evenimentul a fost îmbrăcat în legendă și cuprinde, poate, și
unele înfloriri. Nucleul evenimentului a fost însă real și nu trebuie să ne îndoim de
veridicitatea lui. De altfel, unii cercetători au subliniat faptul că, deși apariția luminoasă a
crucii pe cer se înscrie printre fenomenele cerești destul de rare, totuși ea nu este
necu noscută.
Relevantă în această privință este comportarea sa față de creștinism după
eveniment. Panegiricul de la Trier din toamna anului 313 precizează că, după intrarea în

31Roma, împăratul n -a urmat drumul tradițional de triumf spre Capitoliu și n -a adus je rtfă lui
Jupiter.67Autorul Panegiricului de la Trier nu menționează nici o divinitate păgână care
l-ar fi ajutat să câstige lupta la Pons Milvius, ci face doar referiri la indicațiile divine -divina
praecepta date în taină lui Constantin, și care trebuie puse în legătură cu Dumnezeul
creștinilor.
Constantin a înclinat din ce în ce mai mult spre creștinism și dovada cea mai clară a
atitudinii sale în această vreme a fost statuia sa din Forul de la Roma, care, după
instrucțiunile lui trebuia să poarte în mâ na dreaptă o cruce. Potrivit lui Eusebiu, inscripția
dedicatoare de sub statuie spunea: „Prin acest semn aducător de mântuire, care este
adevărata dovadă a puterii, eu am salvat orașul vostru de sub jugul tiranului, am eliberat
Senatul și poporul roman, re dându -i vechea demnitate și strălucire”.68
Semnificative în privința simpatiei lui Constantin față de creștinism, după anul 312,
sunt două scrisori, una trimisă lui Maximin, în Orient, prin care intervine în favoarea
creștinilor69și cealaltă expediată prefe ctului Anullius în Africa de Nord, prin care -i cerea
să redea bunurile confiscate. Dintr -un alt document aflăm că tot atunci, Constantin trimite
o sumă mare de bani episcopului Caecilian de Cartagina, pe care acesta putea s -o
folosească pentru “clerul drep tmăritului și prea sfântului cult ortodox“70.Este foarte posibil
ca orientarea aceasta atât de rapidă să se fi datorat influenței episcopului Osius de Cordoba,
devenit consilier al împăratului în problemele religioase.
O altă luare de poziție față de creșt inism este așa numitul Edict de la Milan. În
februarie 313 Constantin împreună cu Liciniu, în ajunul nunții acestuia cu sora împăratului,
Constanția, hotărăsc să acorde deplina libertate de credință și de manifestare creștinilor.
Creștinismul devine astfel o religie licită, egală în drepturi cu celelate culte păgâne. Nu este
sigur că aceste hotărâri au fost sancționate printr -un decret în Occident. În Orient, Liciniu
l-a sancționat printr -un rescript la 13 iunie 313, așa cum ni l -a transmis Lactanțiu, în De
mortibus persecutorum XLVIII și Eusebiu de Cezareea, Hist. Eccle. X,V, care îl redă într -o
traducere greacă. Din tolerant față de toate celelate culte, Constantin devine un protector al
creștinilor. A început să înlăture din legile penale dispoziții și pe depse contrare spiritului
creștin: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea, precum și o serie de măsuri care s –
au bucurat de simpatia creștinilor: desființarea luptelor cu gladiatorii, restrângerea
67Eusebiu, Hist. Eccle . X, 4 ;VCI, 40; Tricennalia 9,8
68Lactanțiu, De mortibus persecutorum 37, 1
69Eusebiu Hist. Eccle X , 5, 15 -17
70Ibidem X, 6, 1 -5

32motivelor de divorț, pedepsirea violurilor și ad ulterului. S -a îmbunătățit tratamentul în
închisori, iar preoții și episcopii au primit dreptul de a -i proclama liberi în Biserică.
La 3 iulie 321 la Cagliari, capitala provinciei Sardica, a fost proclamată o
Constituție către Helpidius, vicarul Romei, as upra observării zilei soarelui, din care ni s -au
păstrat două fragmente în Codex Theodosianus și în Codex Justinianus. Prin aceasta se
interzicea activitatea judiciară și orice lucru în mediile urbane. Doar locuitorii din mediile
rurale puteau lucra la câm p. După 317, Constantin a început a bate monede cu monogramul
creștin. După victoria asupra lui Liciniu, din anul 323, emblemele păgâne încep să dispară,
iar în funcțiile înalte administrative vor fi numiți de preferință creștini.
Populația imperiului ,încea mai mare parte păgână ,a acceptat un împărat creștin și
mulți păgâni au început să se întoarcă spre creștinism. Unii doreau acest lucru pentru a
câștiga favorurile guvernului, alții, cei mai mulți, credeau că victoriile lui Constantin și
înfrângerile s uferite de rivalii săi, dovedeau existența unui Dumnezeu adevărat. Acest lucru
a fost ușurat și de faptul că mulți dintre cetățenii imperiului admirau moralitatea creștinilor,
grija lor pentru săraci, sau neclintirea lor sub persecuție.
O măsură importantă pentru liniștea Bisericii a constituit -o convocarea Sinodului I
Ecumenic, de la Niceea, în anul 325. De asemenea, o măsură importantă pentru Imperiu și
pentru Biserică, va fi aceea a construirii unei noi capitale, la Constantinopol, numită Noua
Romă, un o raș creștin cu numeroase biserici față de vechea capitală înțesată cu temple
păgâne. Atât împăratul, cât și membrii familiei sale, mama sa Elena, soția sa Fausta, sora
sa Anastasia, fiica sa Constantina, acordau episcopilor numeroase ajutoare materiale în
vederea construirii de locașuri de cult, biserici. La Ierusalim, la Antiohia, la Roma, în Tyr
și la Nicomidia, s -au ridicat biserici mărețe.
Cultul creștin și pelerinajul la Locurile Sfinte au luat o mare dezvoltare. Mama
împăratului, Sfânta Elena, a desco perit la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci pe care a fost
răstignit Mântuitorul. La Roma, împaratul a cedat episcopului fostul palat imperial –
Lateranul.
Dacă am crede afirmațiilor Vieții lui Constantin cel Mare, acesta s -ar fi considerat
el însuși ca episco p: “episcop al celor dinafară”. Expresia a fost înțeleasă în mod diferit de
către istorici. Unii consideră că împăratul avea în vedere faptul că episcopii Bisericii se
adunau în sinoade pentru a lua hotărâri dogmatice și canonice, iar el emitea legi pentru
buna organizare materială a Bisericii. Alții, considerau că prin această calitate împăratul
încerca impunerea creștinismului în afara granițelor Imperiului, cum ar fi fost cazul uneia
dintre condițiile păcii dintre bizantini și goți, din anul 332. Eusebiu afirmă că împăratul

33Constantin a fost stabilit de Dumnezeu ca un episcop comun și îl prezintă șezând printre
episcopii Bisericii, ca unul dintre ei.
Este adevărat ca politica religioasă inaugurată de Constantin cel Mare a avut și
unele urmări defavorabile . Biserica a avut în persoana împaratului un ocrotitor, dar, în
același timp, și un stăpân. Împărații s -au amestecat în chestiunile religioase, impunându -și
voința. Unii au susținut arianismul, monofizismul, monotelismul, au persecutat pe ierarhii
ortodocș i, au înlăturat din scaune, exilindu -i, pe ierarhii merituoși.
Desigur, ca om de stat, Constantin a facut și unele greșeli, pe care istoria nu i le
trece cu vederea. În unele din actele sale de suveran, el a pedepsit sângeros pentru motive
de infidelitate politică și acte de trădare de stat. Astfel, fiul sau, Crispus, moștenitorul de
drept al tronului imperial, pe care Constantin și -l asociase la domnie în 317, cu titlul de
"Cezar", fiind implicat într -un complot de stat, a fost ucis în 325; la puțin timp, soția sa cea
de a doua, Fausta, a fost ucisă în baia sa la Roma.
În materie de politică bisericească, după Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325 s –
a lăsat influențat de curtezani lingușitori și de arieni, ceea ce a provocat confuzie în
sufletele credinci oșilor.
Cu toate aceste scăderi, este în general admis că, Constantin cel Mare a fost bine
intenționat în actele sale și el a facut creștinismului, ca primul împarat creștin, cel mai
mare serviciu dintre împarații romani, asigurându -i libertatea prin edict ul de la Milan din
313. Convertirea sa la creștinism a dat un nou curs istoriei universale, prin încercarea sa de
a armoniza interesele superioare ale Imperiului roman cu interesele Bisericii.
Îmbolnăvindu -se grav, Constantin a fost botezat în vila sa de l a Ancyrona, la
marginea Nicomidiei, de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia și alți clerici, cu
câteva zile înainte de Rusalii, în luna mai 337. El a murit curând după aceea, la 22 mai 337,
în Duminica Rusaliilor și a fost îngropat cu mare fast în biserica Sfinții Apostoli din
Constantinopol, ctitoria sa.
Pentru meritele sale deosebite și mai ales pentru marile servicii aduse
creștinismului, după lung a perioadă de persecuții, Biserica l -a cinstit în chip deosebit,
trecându -l în rândul Sfinților și numindu -l Cel întocmai cu Apostolii.
2.3. Convocarea sinodului
Constantin rămâne singur stăpân al imperiului, după înfrângerea lui Licinius, și
caută să restabilească pacea în Biserică precum reușise s -o instaureze și în plan civil. În

34acest sens împăratul s -a adresat, în cursul lunii septembrie a anului 323, celor d irect
implicați în disputa religioasă, adică episcopului Alexandru și preotului Arie, cerându -le
“să-i dea zile liniștite și nopți fără de griji”. Scrisoarea a fost încredințată episcopului Osiu
de Cordoba, consilierul personal al împăratului pe proble me religioase. Acesta avea o
vârstă venerabilă (67 de ani) și pe timpul persecuției lui Dioclețian, fusese mărturisitor .
Împăratul spera ca prezența sa să pună capăt disputei, mai ales pentru faptul că el venea cu
o bogată experiență apologetică și misi onară. Din nefericire, misiunea lui Osiu s -a încheiat
cu un total eșec, spre totala insatisfacție și nemulțumire a împăratului.
Eșecul inițiativei imperiale, pentru a restabili pacea în Biserică, și poate sfatul
venerabilului episcop de Cordoba, l -au făcut pe Constantin să considere că cel mai bun
remediu pentru a împăca spiritele era convocarea unui sinod ecumenic.
Sinodul a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare, printr -o scrisoare
adresată tuturor episcopilor Bisericii. Deși întâlnim scrisoarea redată în anumite lucrări de
specialitate, facem mențiunea că aceasta nu există decât în anumite manuscrise târzii.
Eusebiu de Cezarea, în Viața lui Constantin, scrie lapidar “ Și atunci –ca pentru a -l înfrunta
într-o bătălie hotărâtoare –s-a hotărât împă ratul să adune întreaga oaste a lui Dumnezeu
într-un sinod ecumenic, poftind prin scrisori pline de curtenie pe episcopii de pretutindeni
să vină cât mai degrabă spre a lua parte la el. N -a fost o poruncă oarecare, fiindcă la
îndeplinirea ei și -a pus cuvân tul străduința personală a împăratului, fie în alegerea
curierilor oficiali, fie spre înlesnirea procurării nenumăratelor animale de povară de care
avea să fie nevoie. A fost desemnat și orașul potrivit sinodului, un oraș purtând numele
biruinței: anume Ni ceea, din provincia Bitiniei “71. Asupra modului de convocare a unui
sinod ecumenic sunt diferențe de vederi între istoricii apuseni și cei răsăriteni. Pe când
apusenii susțin că sinoadele ecumenice au fost convocate de papă și împărat, accentuând
rolul pontifului, răsăritenii consideră că împăratul a fost cel care a făcut invitația la fiecare
întrunire ecumenică. De altfel, Eusebiu de Cezarea ni -l prezintă pe Constantin cel Mare ca
singur promotor și autor al sinodului ecumenic de la Niceea. Dacă mai luăm în calcul și
faptul că papa nu a participat la nici un sinod ecumenic, decât prin reprezentanți, ne dăm
seama că susținerile apusene sunt neîntemeiate. Rufin scrie în mod expres că împăratul
convoca sinodul “ex sacerdotum sententia“72.Această consul tare a episcopilor face greu
de susținut “doar consultarea papei“, cum susțin apusenii.
71Eusebiu de Cezarea Viața lui Constantin,, 1 , III, c. VI, 1, p. 127, în P.S.B.
72Rufin, Istoria Bisericească , 1, I, c. I, în P.G. vol. XXI, col. 467

35Sinodul a avut loc, sub consulatul lui “Anicius Faustus Paulinus și Ceionus
Iulianus”, la 636 de ani după Alexandru cel Mare, adică în anul 325, după Hristos73,între
20 mai și 25 august. Pentru a veni la Niceea, reprezentanților Bisericii li s -au acordat
“toate facilitățile, în mod deosebit privilegiul numit evectio, adică folosirea poștei
imperiale și întreținerea pe timpul duratei sinodului. Se pare că la început, îm păratul se
gândea să întrunească sinodul la Ancira, dar avantajele pe care le oferea Niceea l -a făcut
să se orienteze spre acest oraș. Prin poziția sa geografică, Niceea era ușor accesibil, atât pe
mare cât și pe uscat. Era situat pe un afluient al Propon tidei, la malul lacului Ascanius,
putându -se ajunge aici, la fel de ușor pe calea apei ca și pe uscat, din toate provinciile și în
special pentru cele din Asia, Siria, Palestina, Egipt, Grecia și Tracia. Fiind un oraș
comercial și destul de populat, având legături comerciale cu toate “țările“, situat la o mică
distanță de capitala imperială, Niceea oferea toate avantajele unei astfel de întruniri. Putea
oferi hrană dar și găzduire unui însemnat număr de participanți la un sinod. Secolele de
dominație turcă au distrus fala de odinioară a Niceii și astăzi, vechiul oraș, este un simplu
sat numit Isnik. Mai facem aici și mențiunea că reprezentanții Bisericii nu au venit toți
odată. De aceea, întrunirile ce au avut loc între 20 mai și 14 iunie, când împăratul a ținut
discursul oficial de deschidere a sinodului, sunt considerate conferințe sau consfătuiri.
Despre aceste întruniri ne vorbesc istoricii Socrate74,Sozomen75și Ghelasie de Cyzic76.
După Socrate, aceste discuții au precedat deschiderea solemnă și la e le a participat și
ereticul Arie, invitat de episcopi” pentru a -și expune în toată libertatea doctrina”77.Cu
siguranță Arie și -a expus punctul său de vedere dar și Sf. Părinți au căutat să -l lămurească
și să-l aducă la adevăr. Unii dintre adepții ereziei au intervenit în discuții și au luat apărarea
ereticului. Aproximativ șaptesprezece episcopi erau grupați în jurul lui Arie, dar cei mai
zeloși s -au arătat a fi: Eusebiu de Nicomidia, Teogonis de Niceea, Marin al Calcedonului,
Teodor de Heracleea –Tracia, Menofant de Efes, Patrofil de Scytopolis, Narcis al Ciliciei,
Teonas de Marmarica, Secund al Ptolemaide Egiptului, și într -o oarecare măsură Eusebiu
de Cezarea. Un număr, deloc neglijabil, de preoți și laici împărtășeau punctul de vedere
arian. Socrate c hiar spune că: ”mulți laici instruiți și dialecticieni distinși au asistat la
aceste conferințe, și au luat parte, unii pentru și alții contra lui Arie”78.
73Socrate, Istoria Bisericească, 1, I, c. XIII, P. G. vol. LXVII, col. 105
74Istoria Bisericească, 1, I, c. VIII, P. G. ,vol. LXVII, col. 60.
75Istoria Bisericească, 1, I, c. XVII, P. G. vol. LXVII, col. 912
76Istoria sinodului de la Niceea, 1, I, c. VII, IX, apud Mansi, op. cit. , vol. II, col 808
77Socrate, Istoria Bisericească, 1, I, c. VIII, P. G. vol. LXVII, col . 60 . Arie venise la Niceea de fapt la ordinul
împăratului, cf. Rufin, Istoria Bisericească, 1, I, c. I, P. L. vol. XXI, col. 467
78Socrate, Istoria Bisericească, 1, I, c. VIII, P. G. vol. LXVII, col. 60.

36De la început s -a distins tânărul diacon Atanasie, al episcopului Alexandru al
Alexandriei și un pre ot din Bizantion, Alexandru, delegat al bătrânului său episcop,
Mitrofant. Abilitatea de dialectician a lui Atanasie a fost cea care a demascat șiretenia și
sofismele ereticilor. Rufin vorbește de prezența filozofilor păgâni la aceste discuții,
premergătoa re și chiar la sinod, unii pentru a cunoaște mai bine creștinismul, iar alții
pentru a -și etala talentul lor de dialecticieni în confruntări cu Sf. Părinți.79Ghelasie susține
că Arie a adus cu el filozofii păgâni, pentru a -l ajuta în dispute. El chiar re latează pe larg
disputa dintre un filozof, Fedon și episcopii Eustație al Antiohiei, Osiu de Cordoba și
Eusebiu de Cezarea, dispută care s -ar fi încheiat cu convertirea filozofului. Relatarea este
pusă la îndoială de istorici. Același Rufin povestește că, unul dintre filozofii păgâni, n -a
putut fi învins de cei mai abili dintre creștini, scăpând totdeuna ca un șarpe din toate
argumentele ce dovedeau falsitatea susținerilor sale. În cele din urmă un mărturisitor, “om
simplu și ignorant “ s -a ridicat în adun are și a zis : “Ascultă, o filozofule, adevărul în
numele lui Iisus Hristos. Există un Dumnezeu care a creat cerul și pămîntul, care a făcut
omul din țărână și I -a dat un suflet. El a creat prin puterea Cuvântului Său tot ceea ce este
văzut și nevăzut; a cest Cuvânt, pe care noi îl numim Fiul, a avut milă de greșelile
oamenilor, s -a născut dintr -o Fecioară, ne -a eliberat de moarte prin suferințele și moartea
Sa, și ne -a asigurat prin învierea Sa, viața veșnică. Noi îl așteptăm acum pentru a ne
judeca toat e faptele noastre. Crezi tu ceea ce zic eu, o filozofule ?” Filozoful, în mod
miraculos tulburat, a rămas câtva timp fără să răspundă, apoi a zis : “Da mi se pare că așa
este, și nimic nu -i adevărat decât ceea ce tu ai spus“. Bătrânul a conchis: “Dacă tu crezi
așa, atunci ridică -te, urmează -mă lângă Mântuitorul și primește semnul credinței”.
Filozoful s -a întors către ucenicii și ascultătorii săi, i -a îndemnat să îmbrățișeze credința
creștină, l -a urmat pe bătrân și a devenit membru al sfintei Biserici80.
După Eusebiu de Cezarea numărul participanților la sinod este greu de stabilit. El
scrie, în Viața lui Constantin: “Așadar, din adunarea celor de acum făceau parte mai mult
de douăsutecincizeci de episcopi, înconjurați de mulțime cu neputință de apreciat de
prezbiteri și diaconi”81. Sf. Atanasie, participant la sinod, vorbește de mai multe ori de
“aproximativ trei sute de episcopi “82.În scrisoarea către Afros însă, el vorbește de trei sute
optsprezece Părinți83.Teodoret84,Epifanie85, Ghelasie86,Ambrozie87,Rufin88,sinodul de la
79Rufin, Istoria Bisericească, 1, I, c. III ,P.L., vol. XXI, col. 469
80Idem, Ibidem , vol. LXVII, col. 469
81Eusebiu de Cezarea, Scrieri , partea a doua, Viața lui Constantin cel Mare, înP. S. B. vol. 14, c. III, 8, p. 128
82Sf. Atanasie, Historia arianorum ad monachos, c. LXVI, P. G. vol. XXV, col. 772
83Idem, Epistola ad Afros, c. II, P.G., vol. XXVI, col. 1031
84Istoria Bisericească, 1, I, c. VI, 1 -10, în P. S. B. vol. 44. P. 37 -38

37Calcedon89și Sozomen90, vorbesc de aproximativ 320 episcopi. Numărul episcopilor a
fost diferit de la o ședință la alta. La început au fost mai puțini, dar comparând listele și
adunând pe cei noi, de la o ședință la alta, credem că numărul de 318 este real și nu o
simplă analogie cu servitorii lui Avraam91.Cei mai mulți părinți veneau din Biserica
Răsăritului. Din Biserica Apusului veneau: Osiu de Cordoba, Cecilian al Cartaginei, Marcu
de Calabria, Nicasius de Dijon, Domnus de Strido n–Panonia, cei doi preoți romani Victor
și Vicențiu, delegați ai papei Silvestru.
Foarte mulți dintre participanții la sinod purtau pe corpurile lor semnele
persecuțiilor ori aveau diverse daruri –harisme. Dintre aceștia amintim pe Potamon al
Heracleii Egiptului, care -și pierduse un ochi în timpul persecuției lui Licinius; Pafnutie al
Tebaidei, tot din Egipt, ce avea un ochi zdrobit și un picior ars, în timpul persecuției lui
Maximian; Spiridon al Trimitundiei, care fusese închis și schingiuit, în timpul aceluiași
persecutor; Pavel al Neocezareii, care a avut mâinile arse cu fierul înroșit din porunca lui
Licinius; Iacob de Nisibe, cunoscut ca taumaturg și despre care se spunea că înviase
morții; Leontius al Cezareii, care avea darul profeției și care în drum spre Niceea a botezat
pe tatăl Sf. Grigore de Nazians; Hipatius al Gangrei, Sf. Nicolae din Mira Lichiei, care
fusese închis în timpul persecuției. Despre cei ce au luat parte la sinod și erau slujitori ai lui
Dumnezeu, Eusebiu de Cezarea ne spune că : “…unii străluceau prin graiul lor plin de
înțelepciune, alții prin strășnicia vieții pe care o duceau și prin îndelungatele lor privegheri,
alții prin modestie. Unora le stârnea în jur admirația vârsta lor înaintată; alții, dimpotrivă,
sclipeau de tinere țe și de avânt, și erau unii care abia de curând pășiseră pe calea preoției“.
Același părinte bisericesc, vorbindu -ne despre cei care au luat parte la sinodul de la Niceea
ne spune că: “S -au adunat acolo, trimiși din toate bisericile (care cuprindeau Europ a
întreagă, Libia și Asia), cei mai de seamă slujitori ai lui Dumnezeu. În una și aceeași casă
de rugăciune au putut încăpea și sirieni și cilicieni și fenicieni și arabi și palestinieni (de
parcă însuși Dumnezeu ar fi făcut -o deodată mai încăpătoare), iar odată cu aceștia :
egipteni, tebani, libieni și trimiși veniți tocmai din Mesopotamia; era de față și un episcop
al Persiei; nu lipsea din ceată nici cel al sciților; Pontul, Galatia, Capadocia și Asia, Frigia
și Panfilia își aveau și ele trimișii lor; l a fel cu tracii și cu macedonenii, cu aheenii și cu
85Adv. Haeresos, LXIX, n. XI, P. G. vol. XLII, col. 216
86Ghelasie de Cyzic, în Mansi, op. cit, , vol. II, col. 818
87De fide ad Gratianum, 1, I, n. XI, P. L. vol. XVI, col. 552
88Ghelasie de Cyzic, în Mansi, op. cit, , vol. II, col. 818
89Mansi, op. cit., vol. VI, col. 955
90Istoria Bisericească, 1, I, c. XVII, P. G. , vol. LXVII, col. 912
91C.J. Hefele, op. cit., p. 410 –411

38epiroții, precum și cu celelalte neamuri, aflate încă și mai departe; până și foarte
cunoscutul episcop de Spania făcea parte din mulțimea celor prezenți. Bătrânețea îl făcuse
însă pe cel al împărăteștii cetăți să nu poată veni; erau totuși de față prezbiteri, trimiși de el
să-l reprezinte.”92
Numele episcopului sciților nu ni -l dă Eusebiu în altă parte și nici în Sacrosancta
Concilia nu am găsit decât o împuternicire dată lui Alexandru al Tesalonicului, pentru a
reprezenta Biserica din Sciția. Cunoscând problemele deosebite pe care Constantin le avea
la Dunăre, cu goții și carpii, ne putem explica absența scitanului, deși credem că el a lipsit
de la unele ședințe importante, dar mențiunea lui Eusebiu ne obligă să credem că a luat,
direct, parte la dezbateri.
Cel care a strălucit mai mult decât ceilați participanți ai sinodului, a fost tânărul
diacon al episcopului Alexandru al Alexandriei, anume Atanasie. Socrate scrie că el era
“adversarul cel mai puter nic al arienilor” dar în același timp și “omul cel mai inteligent și
dialecticianul cel mai abil al sinodului“93.
2.4. Desfășurarea lucrărilor sinodului
În timp ce sinodalii disputau cu înflăcărare punctele contoversate de învățătură,
împăratul Constan tin a sosit la Niceea. După expresia lui Eusebiu, credem că până la 14
iunie sinodalii au discutat “pe secțiuni”, deoarece el spune: „La data rânduită sinodului
spre lămurirea subiectelor controversei, s -au adunat toți cei ce urmau să hotărască într -o
sală, aflată chiar în inima palatului”. Festivitatea acelei zile este descrisă de părintele
Istoriei Bisericești în acești termeni: “cei chemați s -au așezat fiecare la locul său. Și după
ce–cu fastul cuvenit –au șezut cu toții în așteptarea împăratului ( care trebuia să apară
dintr -o clipă în alta), s -a așternut, stăpână, tăcerea. În fine, a apărut din suita împăratului
mai întâi unul, pe urmă încă unul, apoi și un al treilea bărbat. Pe urmă au început să se
înșire și alții, nu însă, aparținând oastei sau obișnuiților soldați din gardă, ci numai dintre
cei ce erau prieteni apropiați. La un semn –vestind apropierea lui Constantin –s-a ridicat
întreaga adunare. Atunci a intrat și împăratul, pătrunzând până chiar în mijlocul lor,
aidoma unui înger trimis de Dumnezeu din cer. Constantin era îmbrăcat în veșminte atât de
strălucitoare că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se adăuga orbitoarea
92Viața lui Constantin cel Mare, c. III, 9, p. 128 -129
93Socrate, Istoria Bisericească, 1, I, c. VIII, P. G. vol. LXVII, col. 60

39sclipire a aurului și pietrelor nestemate. Or, (spre deosebire de impunătoarea) înfățișare a
luiConstantin, se vedea cât de colo că el se îngrijise să -și înveșmânteze sufletul cu
podoabele fricii de Dumnezeu și ale cucerniciei: dovadă privirile sale plecate, roșeața
așternută în obraji, felul cum pășea, și -de alminteri –întreg felul său de a fi ( chiar dacă
înălțimea lui îl făcea să -i depășească pe toți cei aflați în preajma sa); dovadă, frumusețea
lui, ținuta lui atât de impunătoare, vigoarea de nebiruit a trupulu; și toate aceste calități,
concurate de blândețea și de marea sa bunătate, făceau ca extraordinara -i limpezime de
cuget să nici nu poată fi redată în cuvinte”94.Ajungând în mijlocul celor prezenți, împăratul
a fost poftit să ia loc, după care cel mai mare în rang, dintre episcopi, “cel ce ședea primul
în partea dreaptă”, a rostit un cuvân t “destul de scurt, adresând împăratului și
Atotstăpânitorului Dumnezeu un imn de bucurie și mulțumire”. Cum cei prezenți și -au
îndreptat privirile spre împărat, așteptând de la el un cuvânt, acesta, “căutând spre ei cu
ochii săi limpezi, cu privirea lui senină, adunându -și gândurile, cu glas liniștit, cu vorba
dulce…le -a vorbit în limba latină, dar a avut un tălmaci care, imediat a tradus în limba
greacă, deși împăratului “nu -i era străină limba elină”. Eusebiu ne spune apoi, că împăratul
a ascultat pe t oți vorbitorii, “cântărindu -le temeiurile …cu luare aminte și fără părtinire“.
Disputele au fost aprinse, dar Constantin “cu fiecare ședea de vorbă cu omenie, …
lucru care i -a și îngăduit ca pe unii să -i convingă, la alții să mai poată stărui, să -i laude p e
cei ce vorbiseră bine –pe toți aducându -i pe calea împăcării“. După mărturia lui Socrate, 95
împăratul a primit referate de la sinodali (în termenii noștri) și pentru că nu erau stăpânite
de duhul iubirii și al unității, le -a aruncat în foc, spunând epi scopilor “Voi nu puteți fi
judecați de oameni și Dumnezeu singur trebuie să se pronunțe asupra contestațiilor voastre.
Eusebiu de Cezarea este foarte laconic în ceea ce privește relatarea dezbaterilor
propriu zise ale sinodului. Cum s -au derulat lucrurile după deschiderea solemnă a
sinodului, de către împărat, avem știri mai târzii, care ne pot oferi o imagine dar nu au
aceeași valoare. Socrate și Sozomen descriu evenimentele, aproximativ în aceeași termeni
ca și Eusebiu. Rufin este mai generos și afirmă că “s-au ținut sesiuni zilnice”, Arie însuși
fiind invitat uneori în mijlocul sinodalilor. Erau ascultate și apoi discutate opiniile
ereticului,“majoritatea respingând sistemul necucernic al lu iArie“96. Nici unul dintre
istorici nu ne spune dacă la discuții au luat parte numai episcopii sau și ceilalți
reprezentanți, clerici și mireni, așa cum se petrecuseră lucrurile în prima parte a sinodului.
94Viața lui Constantin cel Mare, c. III, 10, în P.S.B, vol. 14, p. 129
95Socrate, Istoria Bisericească, 1, I, c. VIII, P. G. vol. LVII, col. 60
96Rufin , Istoria Bisericească, 1, I, c. II, P. L. vol. XXI, col. 468

40Analogia cu sinoadele posterioare ne îngăduie să admitem că la Niceea, participanții s -au
împărțit în comisii de lucru, pe probleme, mandatate să pregătească materialele pentru
întrunirile generale. Dintre continuatorii lui Eusebiu, în a reda faptele istorice, doar Rufin
ne dă mai multe amănunte. El nu ne dă știri bogate despre discuțiile dogmatice, purtate cu
arieni i, ci elogiază doi episcopi prezenți la lucrări și anume Pafnutie al Tebaidei și Spiridon
al Trimitundiei. Primul, își pierduse ochiul drept în timpul persecuției lui Maximin, dar
avea darul facerii de minuni, al izgonirii duhurilor rele, al vindecării cel or bolnavi, redase
vederea orbilor și vindecase mai mulți paralitici. Era cinstit în mod deosebit de împărat,
care-l și invita uneori în palatul său, sărutându -i cu evlavie orbita ochiului pierdut pentru
Hristos. Cel de al doilea ierarh, Spiridon al Tri mitundei, deși nu figurează ca reprezentant
al Ciprului, unde își avea eparhia, fiind amintit de Rufin cu siguranță a luat parte la
lucrările sinodului de la Niceea.
Ceea ce mai știm este faptul că au fost dezbateri pe probleme. Sf. Atanasie ne
furnizează câteva detalii asupra intervenției la discuții a unei fracțiuni distincte de cea a lui
Arie, fracțiune cunoscută sub numele de “a eusebienilor”, care se compunea din 12 –15
episcopi și care -l avea în frunte pe Eusebiu de Nicomidia. Despre aceștia Teodore t ne
spune că “Ei căutau să ascundă impietatea lor și favorizau în secret blasfemiile lui Arie”. 97
Sf. Atanasie ne spune că cea dea treia fracțiune a fost invitată de Sf. Părinți, în mod
special, să -și clarifice poziția, în plenul sinodului. “Dar abia au în ceput să vorbească că au
și fost convinși de greșeală“. Eusebienii chiar aveau o formulă de credință proprie pe care
voiau s -o supună aprobării sinodului. Despre acest lucru avem informații, ceva mai tardive,
este adevărat, de la Sf. Ambrozie98.Facem menți unea că la începutul secolului al IV -lea,
învățătura Bisericii începea să se cristalizeze. Chiar dacă a făcut unele greșeli, încercarea
lui Origen de a fixa în scris învățătura Bisericii a rămas meritorie. El a încercat să facă
precizări când domnea impre cizia. Mentalitatea modernă conform căreia Biserica a
dogmatizat învățătura lăsată de Hristos este destul de păguboasă. Ceea ce trebuie precizat e
faptul că Biserica a trăit întotdeauna mesajul mântuirii, prin Hristos cu puterea Sfântului
Duh. Când acest a devăr a început să fie mai puțin simțit și trăit și mai mult teoretizat s -a
ajuns la nevoia precizărilor. De aceea, dogmele nu sunt altceva decât sentințe extrase din
experiența trăirii lui Dumnezeu, în Hristos prin puterea Duhului Sfânt, în așa fel încât să
devină faruri călăuzitoare pentru generațiile de creștini ce vor trăi până la sfârșitul
97Teodoret Episcopul Cyrului, Istoria Bisericească, 1. I, c. VII, 1 -16, în P.S.B. vol. 4 4, p. 39 -40
98Sf. Ambrozie, De fide, 1, III, c. XV, P.L.., vol. XXVI, col. 614

41veacurilor. Ne putem imagina cât de anevoios a fost drumul dogmatizării învățăturii
creștine. Sinodul I ecumenic ne arată cât de anevoios a fost drumul pentru a sta bili un
termen. În disputele cu arienii Sf. Părinți s -au arătat la un moment dat dispuși să accepte
formula: “Fiul este din Dumnezeu –ek tou Theou“ și nu “provenit, ieșit, născut din
neant“ cum pretindeau arienii. Eusebienii au acceptat formula propusă de părinți, împotriva
susținerilor ariene. Ei chiar spuneau: ”Noi vrem să acceptăm această formulă, căci totul
este din Dumnezeu, după cuvântul apostolului Pavel I Cor. VIII, 6”99.Când părinții și -au
dat seama de ambiguitatea eusebienilor și falsitatea sus ținerii lor au făcut imediat
precizarea sau lămurirea expresiei. “din Dumnezeu”, adăugând în simbolul lor “Fiul este
din ființa lui Dumnezeu (ek tis ousias tou Theou)“. Termenul ousia, din limba greacă, era
sinonim cu esentia, -ae din limba latină. Dar Păr inții, dorind să precizeze mai mult lucrurile
au adăugat: “Logosul este virtutea Tatălui, c hipul veșnic al Tatălui, întru totul asemănător
Tatălui, neschimbabil și adevărat Dumnezeu“. Eusebienii, când li s -a propus această
formulă și -au făcut semne, anume că le convine, iar Părinții observându -i, au căutat și mai
mult să precizeze. Așa s -a ajuns la termenul “deoființă cu Tatăl –omoousios to Patri“.
Expresia este clară, a încerca s -o adâncești poate fi un risc, mai ales pentru un nespecialist
în domeniu. În acest sens Sf. Atanasie spune: “Fiul și Tatăl sunt una așa cum s -a spus. Și
Fiul este asemenea cu Tatăl și e din Tatăl, cum vedem și cugetăm pe un fiu față de tată și
cum se vede strălucirea față de soare… Căci unul și același har este de la Tatăl în Fi ul,
cum una este lumina soarelui și a strălucirii; și cum soarele luminează prin strălucire”.100
Și tot Sf. Atanasie spune: “Cuvântul este totdeauna în Tatăl, Tatăl este totdeauna în
Cuvânt, cum soarele și strălucirea sa sunt inseparabile”.101Sf. Atanasie v orbește și de o
scindare a eusebienilor și discuțiile care s -au iscat în sânul lor, dar și de faptul că atunci
când au început să -și dea seama că arianismul va fi condamnat, de teamă să nu -și piardă
demnitățile, încetul cu încetul, au bătut în retragere și au subscris termenului omoousio și
celorlalte hotărâri de la Niceea. Eusebiu al Nicomidiei se dovedea slab și fără caracter.
Împăratul, protectorul său, i -a reproșat chiar în public lașitatea sa, într -o scrisoare ce s -a
păstrat și în care suveranul pove stește cum Eusebiu însuși l -a rugat și a intervenit și prin
alte persoane cu aceeași rugăminte, anume să -l ierte și să nu -l scoată din episcopat.102
99Sf. Atanasie, Epistola ad Afros, c. I, p. 231
100Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, p. I, Trei cuvinte împotriva arienilor, cuvântul al treilea c. XI, înP.S. B. vol. 15,
București, 1987, p. 336, P. G. vol XXVI, col. 453
101Sf. Atanasie, De decretis Nicaenae synodi, c. XX, P. G. XXV, col. 449
102Teodoret episcopul Cyrului, Istoria Bisericească, 1, I, c. XIX, 1 -4, trad. Pr. Prof. Vasile Sibiescu, în P. S. B. ,
București, 1995, vol. 44, p. 63 –64.

422.5. Simbolul lui Eusebiu de Cezareea
Eusebiu de Cezareea a făcut o ultimă încercare de a scăpa de precizia cuvântului
omoousios. El a propus sinodului, de față fiind și împăratul, o formulă proprie, spre a fi
însușită și aprobată de Părinți. După o scurtă introducere, a prezentat următorul simbol:
“Noi credem într -un singur Dumnezeu, Tată atotputernic, creat or al lucrurilor văzute și
nevăzute, și în Mântuitorul Iisus Hristos, căci el este Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu,
Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, viață din viață, Fiul său unic, primul născut
din toate creaturile, născut din Tatăl înainte de t oate timpurile, prin care totul a fost
creat, care s -a întrupat pentru a ne răscumpăra, care a trăit și suferit printre oameni, a
înviat a treia zi, s -a întors către Tatăl și va reveni într -o zi în Slava Sa pentru a judeca viii
și morții. Credem de asemene a în Sfântul Duh. Credem că fiecare din cei trei este și
subzistă: Tatăl adevărat ca Tată, Fiul adevărat ca Fiu, Sfântul Duh adevărat ca Sfântul
Duh așa cum ne -a spus Mântuitorul nostru, când a trimis pe ucenicii săi la propovăduire:
Mergeți și învățați to ate neamurile și botezați -le în numele Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh “ . Eusebiu a adăugat că aceasta era adevărata sa credință, că astfel crezuse
întotdeauna și anatematiza toate ereziile. El povestește că după lecturarea mărturisirii
nimeni nu s -a ridicat spre a -l contrazice, dimpotrivă, împăratul i -a adus elogii, declarând că
aceasta era și credința sa, invitând toată lumea să accepte simbolul și să -l semnez e,
adăugând numai cuvântul omoousios . Eusebiu ne spune că împăratul însuși a explicat
cuvântul omoousios precizând : “Nu înseamnă că în Dumnezeu ar fi o substanță corporală,
sau că substanța divină ar fi divizată (între Tatăl și Fiul); că ar fi împărțită în tre mai multe
persoane, căci nu s -ar putea atribui unei ființe spirituale raporturi materiale“.103După
aceste cuvinte ale împăratului, spune Eusebiu, episcopii ar fi adăugat cuvântul omoousios
și ar fi dat simbolului forma sub care a fost și adoptat la Nice ea.
Nu este exclus ca sinodalii să fi luat ca bază de discuții simbolul lui Eusebiu. O
așezare pe două coloane a celor două simboale ar întări cele afirmate de noi, deși
deosebirea esențială rămâne omoousios și nu numai. Arienii ar fi admis simbolul lui
Eusebiu deoarece precizia celui niceean nu le lăsa deschisă nici o portiță spre interpretare.
Și atitudinea lui Eusebiu a fost oscilantă, dacă ne gândim, întâi la faptul că atunci când i s -a
dat formula de cre dință statornicită de Sf. Părinți, în sinod, să o semneze, a cerut un
moment de gândire, apoi a sfârșit prin a semna, iar în al doilea rând, s -a simțit obligat să
103C. J. Hefel e,op. cit., p. 438 –439

43trimită o circulară în eparhia sa pentru a -și explica comportamentul. Amintea că a propus o
formulă de credință, ce a fost elogiată de împărat, după care reda Simbolul Niceean
dimpreună cu anatematismele. S -a simțit obligat să explice de ce a primit termenii de
omoousios șiek tis ousias , deși precizarea îl plasa în tabăra adversă arienilor. Este
important de remarcat faptul că Eusebiu vorbea de o naștere anterioară timpurilor , făcând
distincție între nașterea din Tatăl, anterioară timpurilor și nașterea Sa în timp, prin
Sfântul Duh, în sânul Fecioarei Maria. Era totuși greoi și confuz și voia să supraliciteze
laudele împăratului la adresa simbolului său, ca și cum doar el și împăratul au trudit și
statornicit învățătura adevărată și nicidecum soborul Sfinților Părinți. Este greu de stabilit
acum câtă influență a avut asupra împăratului Eusebiu de Cezarea, pentru a nu mai vorbi
de cel de Nicomidia. Credem că, de vreme ce pe Pafnutie îl săruta pe ochiul rămas fără de
glob, influența celorlalți Părinți nu va fi fost mai prejos, chiar dacă sofismele celor doi
Eusebiu și nu numai, l -au ținut mult în sfera ariană ori semiariană.
2.6. Formularea Simbolului de credință de la Nice ea
Istoriografia apuseană încearcă să atribuie cele mai multe merite, în elaborarea
simbolului de credință lui Osiu de Cordoba, deși Ilarie de Pictavium spune că cel care s -a
evidențiat în apărarea credinței a fost Atanasie diaconul.104Sf. Vasile cel Mare, vorbindu –
ne despre diaconul Hermoghen, de la sinodul nicean, ajuns mai târziu episcop al Cezareii
Capadociei, ne relatează că el a fost secretarul sinodului, că a scris și citit simbolul. Credo –
ul sau Simbolul Niceean, rezultat al unor lungi dezbateri, dispute și analize atente, ni s -a
păstrat, dimpreună cu anatema, care a fost aruncată împotriva lui Arie și acoliților săi, mai
întâi de Eusebiu de Cezareea, așa cum am și men ționat mai sus. S -a păstrat, de asemenea
la Socrate, Ghelasie de Cyzic, dar și în alte izvoare. Ceea ce am d ori să precizăm este
faptul că Simbolul Niceean a fost completat ulterior, până să ajungă în forma folosită
astăzi. Redăm formula niceană, așa cum am găsit -o, în cele mai vechi izvoare :
Credem în unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătorul tuturor celor făcute și
nefăcute. Și în unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din Tatăl născut, Unul
născut din ființa Tatălui; Dumnezeu din Dumnezeu, lu mină din lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat; născut nu făcut, deoființă cu Tatăl prin care toate s –
104S. Hilarie, Fragmenta, 1. II, c. XXXIII, P.L. , 10, col. 658

44au făcut și cele din cer și cele de pe pământ. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră
mântuire s -a pogorât, s -a întrupat și s -a făcut om, a pătimit, și a înviat a treia zi; și s -a
înălțat la ceruri : și iarăși va să vie să judece viii și morții. Și în Sfântul Duh (credem
s.n.). Cei care zic: a existat un timp când El nu era, și El nu era înainte de se fi întrupat,
El s-a născut din neant (a fost creat) sau care susțin că este dintr -un alt ipostas ori
dintr -o altă ființă (decât Tatăl), sau că Fiul lui Dumnezeu a fost creat, că nu este
imuabil, supus schimbării, Biserica catolică și apostolică îi anatematizează. Redăm și
versiunea latină a simbolului, cunoscut fiind că, cea greacă este mai greu de tipărit oriunde,
deși ea există: ”Credimus in unum Deum patrem omnipotentem, omnium visibilum et
invisibilum factorem. Et in unum dominum Iesum Christum filium Dei, ex patre natum
unigenitum, id est ex substantia patris; Deum ex Deo, lumen ex lumine, Deum verum ex
Deo vero; natum non factum consubstantialem patri, per quem omnia facta sunt, et
quae in coeloet quae in terra. Qui propter nos homines, et propter nostram salutem
descendit, et incar natus est, et homo factus; passus est, et resurexit tertia die; et ascendit
in caelos: et interim venturus est judicare vivos et mortuos. Et in spiritum sanctum.
Eos autem qui dicunt: Erat aliquando quando non erat; et ante quam nasceretur, non
erat; e t quia ex iis quae non sunt, factus est; aut ex alia substantia vel essentia dicunt
ess, vel creatu, vel mutabilem vel convertibilem filium Dei; anathematizat catholica et
apostolica ecclesia.
Cu excepția a cinci episcopi, ceilalți participanți la sinod s-au declarat gata să
semneze mărturisirea de credință, convinși fiind că aceasta era expresia fidelă a modului de
viață descoperit de Hristos și trăit de înaintași. Așa de convinși erau, încât și episcopul
novațian Acesius, deși separat de Biserică din mo tive disciplinare, nu a ezitat să
recunoască în hotărârea de credință statornicită de părinți adevărul dogmatic dintotdeauna.
Nu s -a sfiit chiar să spună că: “… sinodul nu a introdus nimic nou în acest act, în acest fel
s-a crezut din timpurile apostolice “105.
Cei cinci episcopi, care au refuzat să semneze au fost: Eusebiu de Nicomidia,
Teognis al Nice ei, Maris de Calcedon, Teonas de Marmarica și Secundus de Ptolemaida.
Ei chiar își băteau joc de termenul omoousios, care nu le era pe plac, comparându -l sau
interpretându -l ca substanțe ce emanau din alte substanțe, ori care erau născute prin
divizare, separare. Sfinții Părinți au făcut o ultimă încercare de a -i îndupleca pe cei cinci să
se lepede de erezie și efortul nu le -a fost zadarnic. Teonas de Marmarica și Secundus al
105Socrate, op. cit, 1. I, c. X, P. G. 65, col. 100

45Ptolemaidei au rămas singurii care au refuzat să semneze actele sinodului, fapt pentru care
au și fost anatematizați. Aceași soartă a avut -o Arie și scrierile sale. Referitor la părăsirea
taberei ereticilor a celor trei, în ultima clipă, F ilostorgius, istoric cu vădite influențe ariene,
pretinde că gestul lor a fost lipsit de loialitate și că, după sfatul împăratului, ei au schimbat
termenul omoousios cuomoiousios ,106ceea ce este cu totul altceva. Omoousios înseamnă
deoființă , pe când omoio usios înseamnă asemănător în ființă dar nu deoființă . Asemănarea
între cei doi termeni este nu de fond, ci oarecum de formă, mai mult de pronunție și chiar
ortografie.
Când sinodalii au adoptat formula finală de credință și i -au prezentat -o
împăratului, a cesta a primit -o ca “ inspirată de Dumnezeu, ca revelată prin Sfântul Duh,
vorbind prin sfinții săi”107. El a amenințat chiar cu exilul pe oricine nu o va semna. Și s -a
ținut de promisiune, deoarece Arie și cei doi episcopi, Secund și Teonas, dimpreună cu
preoții care le rămăseseră credincioși, au fost exilați. Arie nu avea voie să se întoarcă la
Alexandria și s -a dispus ca toate lucrările sale să fie arse. Chiar s -a hotărât ca să nu se mai
folosească nici denumirea de arieni, ci adepților lui Arie, dacă vor mai rămâne, pentru că
se spera în convingerea și stârpirea lor, să fie denumiți porfirieni, deoarece Arie ar fi
folosit aceleași metode ca și vestitul neoplatonician, Porfirie, în raporturile cu creștinii.
Ceva mai târziu au fost depuși din scaune și exilați și Eusebiu de Nicomidia dimpreună cu
Teognis de Niceea, nu pentru că nu au semnat Simbolul de Credință, ci pentru că nu
consimțeau să recunoască depunerea lui Arie și admiseseră arieni printre ei. Bisericile din
Niceea și Nicomidia, au fost invitate de împărat să -și aleagă ierarhi noi în locul celor
depuși și exilați. Împăratul îl acuza în mod special pe Eusebiu de Nicomidia, nu numai că -l
dusese în eroare prin sofismele sale, ci că luase parte la persecuția creștinilor, alături de
Licinius, că urzise intrigi, între cei doi înalți demnitari (Auguști), într -un cuvânt, că -l
înșelase.
Cu toate că Simbolul de credință a devenit cea mai precisă expunere a dreptei
credințe, arianismul nu a putut fi stârpit imediat. Disputele ar iene au tulburat Imperiul
bizantin încă o jumătate de secol.
Între alte probleme care au încercat a fi soluționate la acest sinod a fost și stabilirea
datei Sfintelor Paști. Neînțelegerile anterioare au făcut ca Paștele să fie săvârșite la date
diferite în Răsărit și Apus. Acum s -a stabilit să se prăznuiască în prima Duminică de după
lună plină ce urmează echinocțiului de primăvară. Dacă se va întâmpla să cadă în aceeași zi
106Filostorgius, Suplementum ,P.G., 65, col. 624, apud C.J.Hefele, op. cit., p. 447 –448
107Socrate, op. cit. 1, I, c. IX, P. G. 67, col. 78

46cu Paștele iudaic, se va amâna cu o Duminică. Data urma să fie comunicată tuturor de către
episcopul de Alexandria, deoarece aici era centrul astronomic cel mai important.
Pe lângă aceste probleme s -au mai discutat și alte probleme legate de schisma lui
Novat, a lui Meletie, erezia lui Pavel de Samosata. Cu privire la meletieni și novație ni,
Sinodul s -a arătat indulgent, în sensul că Meletie putea să -și păstreze scaunul de episcop de
Licopole, dar își pierdea toate drepturile episcopale. Față de novațieni, clemența a fost mai
mare.
De asemenea, s -a discutat și despre moralitatea clerului. Unii sinodali au propus
observarea celibatului, atât pentru episcopi, cât și pentru preoți și diaconi. Împotriva
propunerii lui Osiu de Cordoba, s -a ridicat vestitul eremit Pafnutie al Tebaidei de Sus
(Egipt), care a apărat cinstea și vrednicia căsătoriei.
La 25 iulie 325, împlinindu -se 20 de ani de la urcarea pe tron a împăratului
Constantin cel Mare, acesta a oferit sinodalilor o recepție. Iar la 25 august, a avut loc
sedința festivă de închidere a Sinodului, la care împăratul a invitat pe cei prezenți să țină cu
tărie la învățătura formulată în Sinod. Hotărârile Sinodului au fost confirmate de către
Constantin și promulgate în întreg Imperiu. Actele Sinodului I ecumenic s -au pierdut, dar
hotărârile lui se cunosc din scrierile istoricilor contemporani, înd eosebi din scrierile lui
Eusebiu de Cezareea.

473.Formularea ultimelor 5 articole din Simbolul de credință la
Sinodul al II -lea ecumenic de la Constantinopol
3.1. Erezia pnevmatomahilor. Apolinarismul.
O nouă erezie a apărut la jumătatea secolului IV, erezie care pune în discuție
dumnezeirea Sfântului Duh, egalitatea și consubstanțialitatea Duhului cu Tatăl și cu Fiul,
considerându -l ca fi doar intermediar între Dumnezeu și creaturi. Cei care profesau această
erezie au primit numele de pne vmatomahi. În același timp, s -au numit și macedonieni,
după numele episcopului semiarian Macedoniu, depus din scaunul Constantinopolului în
anul 360. Conducerea acestora a avut -o apoi Maratoniu, episcop de Nicomidia, dând
pnevmatomahilor și numele de marat onieni. Această erezie a apărut ca o prelungire a
ereziei ariene, ca o nouă formă a arianismului, căci negarea divinității lui Iisus punea de la
sine în discuție și Dumnezeirea Duhului Sfânt. Erezia s -a răspândit în provinciile Tracia,
Bitinia, Helespont ș i împrejurimi.
Părinții Bisericii s -au ridicat împotriva ereziei. Sfântul Vasile cel Mare i -a combătut
temeinic în lucrarea sa Despre Sfântul Duh, compusă între anii 374 -375. Sfântul Vasile
afirmă că Duhul Sfânt se bucură de aceeași demnitate cu Tatăl și c u Fiul. El este egalul și
nu inferiorul lor. Două sinoade au încercat să rezolve problema. În 376, la Cizic,
pnevmatomahii au adoptat o formulă de credință, în care Duhul Sfânt era trecut în rândul
creaturilor, sinod la care partida niceenilor a fost ca și inexistentă, deoarece toate hotărârile
au fost favorabile semiarienilor, macedonienilor și eunomienilor. Biserica era din ce în ce
mai mult controlată de eretici și pentru faptul că puterea seculară, ce îmbrățișase erezia
ariană, făcea puternice presiuni asupra ierarhilor ortodocși. În 378 la Sirmium, a avut loc
un sinod la care au participat episcopii provinciilor Illyricului occidental, cu scopul de a
lua atitudine împotriva ereziilor ce amenințau Biserica. Președinția sinodului a revenit lui
Anemius, ep iscopul locului. A fost prezent și Sf. Ambrozie, episcopul Milanului și
sinodalii au condamnat, odată cu erezia arienilor, și erezia macedonie nilor sau
pnevmatomahilor, mult mai răspândite atunci în Răsăritul creștin. Sfântul Grigorie de
Nazianz combate și el erezia în Cuvântarea a V -a teologică, rostită în Biserica Învierea din
Constantinopol. De asemenea, Grigorie de Nisa (Despre Sfântul Duh contra
pnevmatomahilor macedoneni) și Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh) stabilesc
consubstațialitatea Duhului cu Tatăl și cu Fiul.

48Apolinarismul era o altă erezie, care, voind a explica modul unirii firii dumnezeiești
cu firea omenească în persoana Mântuitorului, pornea de la filozofia lui Platon. Apolinarie,
un om de o vastă cultură, totuși mult prea încrezător în speculațiile și ideile sale, nega
integritatea firii umane a Mântuitorului Hristos, căruia îi lipsea rațiunea umană, întrucât
aceasta a fost înlocuită de Logosul divin. El dorea să explice modul unirii firii
dumnezeiești cu firea omenească, în persoana Mân tuitorului. În acest demers, el pornea de
la concepția trihotomică, a lui Platon, conform căreia omul este compus din trup material –
σωμα sau σαρξ, suflet animal –ψυχη αλογος, și suflet rațional și nemuritor –ψυχη λογικη
sau νους, sus ținând că, la într upare, Domnul Hristos a primit un trup omenesc cu suflet
animal, lipsit însă de suflet rațional, deoarece locul rațiunii sau minții l -a luat Logosul,
Cuvântul lui Dumnezeu.
Prin aceasta Apolinarie din Laodiceea distrugea integritatea sau deplinătatea firii
umane a Mântuitorului, primită la Întrupare și punea în primejdie întreaga sa operă de
mântuire. Sfântul Epifanie de Salamina a combătut erezia în lucrarea sa Panarion sau
Contra tuturor ereziilor. Apolinarie este autorul cunoscutei formule hristologice: “O
singură fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul”. În afara unor Părinți ai Bisericii care l -au
combătut personal, au fost convocate și sinoade în Apus între 374 -380, care l -au
condamnat.
În 374 un sinod ținut sub papa Damasius la Roma a condamnat pe Apol inarie și
Timotei, adept al acestuia. Doi ani mai târziu papa Damasius, convoacă un nou sinod la
care au fost condamnate ereziile lui Apolinarie și cea a marcelienilor. În 379 la Antiohia, în
Siria de astăzi, are loc un sinod întrunit în luna octombrie și la care au luat parte 146
episcopi orientali, prezidați de ierarhul locului, Meletie. Sinodalii au analizat și combătut
ereziile apolinaristă și marcelianistă, adoptându -se aceeași poziție cu a sinodalilor de la
Roma, din anul 376.
3.2. Convocarea Sino dului II ecumenic. Condiții istorice și participanți
Deși negat a fi ecumenic de către Biserica Romano -Catolică, totuși în anul 381, la
Constantinopol a avut loc cel de al doilea sinod al întregii biserici, chemat să sancționeze
învățătura greșită despre Sf. Duh, care era o consecință logică a arianismului.
Sinodul a fost convocat de împăratul Teodosie cel Mare (379 -395), împăratul care a
legiferat creștinismul ca religie de stat și care a interzis păgânismul. El a fost ultimul

49împărat roman care a stăpân it Apusul și Răsăritul, pentru că după el, imperiul a fost
împărțit între fiii săi, Arcadius și Honorius, (395) și unitatea imperiului avea să fie după
această dată mai mult un postulat decât o realitate. Ceea ce vor întreprinde Justinian (527 –
565) și mai apoi Vasile al II -lea Macedoneanul sau Bulgarotonul (976 -1025), va fi doar
o palidă încercare de refacere a acestei unități.
Teodosie a ajuns împărat în condiții critice pentru Imperiu. Împăratul Valens a
pornit împotriva goților cu cea mai mare parte a armatei sale de câmp, aproape 40.000 de
oameni, și în 378 i -a atacat lângă Adrianopol. Într -o bătălie confuză dar în final
devastatoare, Valens și două treimi din armata sa și -au pierdut viața. Fratele său
Valentinian murise cu puțin timp în urmă, succ esor la tron fiind, fiul său foarte tânăr
Grațian, care se confrunta cu multe probleme în Vest. Grațian în loc să -l numească pe
fratele său mai mic, Valentinian II, ca împărat în Est, pentru a face față goților sălbatici, a
preferat un general foarte capab il, Teodosie. Acesta a primit, pe lângă teritoriile răposatului
Valens, și partea centrală a Illyricum -ului, de care avea nevoie, deoarece armata de câmp a
acestei provincii era intactă. Armatele de câmp răsăritene erau distruse, iar cele de frontieră
erau necesare pentru apărare și deveniseră prea deprinse cu aceasta pentru a mai fi
repartizate pe câmpul de luptă.
În vârstă de 33 de ani la urcarea pe tron, Teodosie și -a acceptat dificila sarcină cu o
hotărâre îndârjită. Disperat să refacă armata de câmp ră săriteană, el a recrutat toți soldații
apți și dornici de luptă pe care i -a putut găsi, majoritatea dovedindu -se germani. Chiar și cu
acești noi recruți el a trebuit să -i ceară ajutor lui Grațian înainte de a obține câteva victorii
modeste asupra goților c are începuseră să întreprindă raiduri în centrul Illyricum -ului.
Teodosie a reușit astfel să împiedice distrugerea totală a apărării balcanice a Imperiului.
Spre norocul lui, în acea perioadă perșii erau conduși de un rege slab, care nu era pregătit
să exp loateze problemele Imperiului.
În anul 380 Teodosie s -a îmbolnăvit grav și s -a botezat, după care și -a revenit,
devenind astfel primul împărat creștin care domnea ca membru deplin al Bisericii, fiind
conștient de responsabilitățile sale creștine. Astfel, la 28 februarie 380, a publicat la
Tesalonic, unde -și avea reședința, un edict în favoarea ortodoxiei niceene, edict reluat la
Constantinopol, la 10 ianuarie 381. Potrivit prevederilor noului Edict, trebuia să se adore
pretutindeni numele singurului și ade văratului Dumnezeu și să se respecte credința
niceeană păstrată de înaintași, aceasta fiind adevărata religie. Teodosie devine astfel
creatorul Imperiului bizantin creștin, iar Ortodoxia proclamată religie de Stat.
Textul Edictului este o adevărată Mărturi sire de credință a împăratului:

50„Împărații Grațian, Valentinian și Teodosie, către poporul orașului Constantinopol: Voim
ca toate popoarele pe care le conduce cu moderație clemența noastră, să trăiască în acea
religie pe care o declară Sfântul Apostol Petr u că este religia romanilor, răspândită până
acum chiar de el și pe care și episcopul Petru al Alexandriei, om de o sfințenie apostolică,
declară că o urmează. Astfel că, noi credem în rânduiala apostolică și în doctrina
evanghelică într -o singură divinita te a Tatălui, și a Fiului și a Sfântului Duh, de egală
măreție și de Sfântă Treime. Celor care respectă această lege, poruncim să li se atribuie
numele de creștini dreptcredincioși. Iar ceilalți care, nesocotiți și smintiți, gândesc să
susțină infamia dogm ei eretice, trebuie să fie pedepsiți întâi cu pedeapsa divină, și apoi
chiar cu dispoziția noastră, așa cum dispunem din hotărârea cerească.
Dată la 28 februarie 380, la Tesalonic, fiind consuli împărații Grațian pentru a
cincea oară și Teodosie”.
Teodosie a sprijit crestinismul ortodox prin diferite legi și decrete. Este primul
împărat care nu a mai acceptat să primească titlul de Pontifex Maximus. A convocat cel de –
al doilea Sinod ecumenic, de la Constantinopol, în anul 381. Dar, în același timp, l -a
sprijinit indirect, luând măsuri în trei direcții: împotriva ereticilor, evreilor și păgânilor.
Ereticii au primit interdicții în privința privilegiilor, locașurilor de cult, a hirotoniei
clericilor. Evreii au fost loviți atât în privilegii dar și s -au văzut î n imposibilitate de a
contracta căsătorii cu creștinii. De asemenea, și ereticii. Păgânii au pierdut teren aproape
zilnic. Li s -au închis templele, au fost interzise manticile și adunările cultice. Aceștia sau
convertiții la păgânism pierdeau dreptul de mo ștenire.
Văzut totuși ca un împărat creștin ideal, acesta a comis două mari greșeli în
viziunea episcopului Milanului, fostul guvernator al acestei provincii, Ambrozie. Este
vorba despre incidentul de la Callinicon, din anul 388, când creștinii au incendia t o
sinagogă, în ajunul sărbătorii creștine dedicate Sfinților Macabei. Se adaugă apoi masacrul
din anul 390, din hipodromul orașului Tesalonic. Un decret emis de împărat împotriva
homosexualilor, a dus la arestarea unuia dintre conducătorii carelor de cur să, favorit al
publicului. Nemulțumirea maselor a dus la intervenția gărzii imperiale, care a trecut la
masacrarea spectatorilor din hipodrom. Pentru toate acestea, Ambrozie a cerut o perioadă
de penitență lui Teodosie.
Teodosie cel Mare, dorind a restabil i liniștea religioasă în Imperiu, a convocat
episcopii din partea orientală, într -un sinod la Constantinopol. Sinodul și -a deschis
lucrările la începutul lunii mai 381 și a durat până la 9 iulie același an. Au par ticipat 150 de
Sf. Părinți, dintre care me nționăm: Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazians,

51Amfilohiu de Iconium, Meletie al Antio hiei, Chiril al Ierusalimului, Diodor de Tars,
Gherontie al Tomisului (Constanța), Ascholius, fost misionar la nordul Dunării și apoi
episcop de Tesalonic, pri eten cu Sf. Vasile, care îi și adresează trei scrisori și alții. A fost
condamnată erezia pnevmatomahă și s -a completat Simbolul Niceean, cu ultimele 5
articole de credință:
8. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce
împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci.
9. Și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
11. Aștept învierea morților.
12. Și viața veacului, ce v a să fie. Amin.
Acest lucru a făcut ca simbolul să fie cunoscut sub numele de niceo -constanti –
nopolitan.108
A mai fost condamnat apolinarismul și s -au dat 7 canoane. Canonul al III -lea
stabilea ordinea ierarhică a scaunelor patriarhale și aducea o schimbare majoră, propulsând
Constantinopolul, inexistent la primul sinod, pe locul doi, după Roma. De altfel,
Constantinopolul era numit Roma cea Nouă sauNoua Romă . Acest canon a nemulțum it
Roma, care a avut, și uneori mai are, rețineri asupra ecumenicității sinodului.
Deși negat a fi ecumenic de către Biserica Romano -Catolică, totuși în anul 381, la
Constantinopol a avut loc cel de -al doilea sinod al în tregii biserici, chemat să sancțion eze
învățătura greșită despre Sf. Duh, care era o consecință logică a arianismului.
Istoriografia apuseană, uneori oscilantă asupra caracterului ecumenic al sinodu lui
de la Constantinopol –381, nu ia în calcul problema de fond, dezbătută de sinodali –erezia
pnevmatomahă –care dă caracter de universalitate întrunirii, ci pune accentul pe
bunăvoința Romei de a acorda statutul de ecumenic.
Faptul că, la acest sinod majoritatea participanților era din Răsărit și că, despre el,
nu ne -au lăsat prea multe info rmații marile personalități din Apus, precum un Rufin ori
Ieronim, nu înseamnă că sinodul nu a fost ecumenic. Dacă sursele latine aproape trec sub
tăcere acest sinod, cele răsăritene abundă, căci în Istoriile ecleziastice, scrise în prima
jumătate a secolu lui al V -lea, de Socrate, Sozomen și Teodoret, deși sunt influențați unii de
alții, sunt redate foarte multe documente, deosebit de interesante. Sf. Grigore de Nazians,
în „Poemele“ sale asupra vieții, ne -a lăsat informații despre sinod și amărăciunea tră ită de
108Mansi, Supllimentum conciliorum, vol. I.

52el în acele zile. Intrigile și necazurile ce l -au făcut să renunțe la scaunul episcopal de
Constantinopol, deși reținute, totuși, transpar din scrisul marelui părinte. Sf. Grigore, deși
cu temperament nobil și sensibil, a fost pro fund rănit de conj urarea acestui „sinod
turbulent“ -cum îl numește -afirmație care este exploatată de Biserica Romano -Catolică.
Sf. Grig ore de Nyssa, în cuvântarea funebră pe care o pronunță la moartea lui Meletie al
Antiohiei, survenită în timpul sinodului, ne dă doar câ teva știri. Mai interesante sunt, în
această privință, Omiliile catehetice ale lui Teodor de Mopsuiestia, descoperite de curând
în traducere siriacă, și cărora autorii actuali nu le -au dat prea multă atenție. Mai cunoscute
și mai des întrebuințate sunt dec larațiile sinodului de la Calcedon asu pra simbolului,
promulgat de Sf. Părinți la Constantinopol. S -a păstrat până astăzi și o listă precisă a
părinților ce au participat la acest sinod, precum și simbolul sau hotărârea de credință, ce
vine să o completez e pe cea de la Niceea și canoanele disciplinare, care sunt reproduse la
cei mai vechi istorici.
Sinodul a fost mai întâi chemat să pună sfârșit ereziei ariene și a făcut -o aspru și
decisiv. Arianismul, de la moartea lui Constantin Cel Mare, a prosperat sub protecția lui
Constanțius și Valens. Este de notat faptul că, aproape 40 de ani, scaunul de
Constantinopol a fost ocupat de episcopi antiniceeni, sau care se opuneau hotărârilor de la
Niceea.
Dacă sinodul, care s -a ținut în 381 în vechiul Bizantion -atunci Constantinopol -a
dat arianismului lovitura de grație, el a avut de înfruntat o nouă eroare, o nouă învățătură
greșită sau erezie, care se născuse de câțiva ani chiar în sânul arianismului: doctrina care
ducea raționamentul raportului dintre Dumnezeu T atăl și Iisus Hristos la cea de a treia
persoană a Sfintei Treimi -Sfântul Duh -și care se numea macedonianism sau
pnevmatomahism (adversari, luptători ai Sfântu lui Duh). Erezia lansată de Macedonie și
susținută de câțiva episcopi, personalități marcant e ale bisericii, săpase o brazdă destul de
adâncă în timpul persecuției lui Valens. Cum sinodul I ecumenic de la Ni ceea a avut
menirea de a defini divinitatea Cuvântului, tot așa sinodul de la Constantinopol a
promulgat simbolul ce apăra într -o manieră pa rticulară divinitatea Sfântului Duh.
Istoricii apuseni cred că sinodul a fost convocat mai mult pentru o altă problemă și
anume aceea a demnității episcopului cetății Con stantinopol, care era acum centrul de
greutate al lumii. Se voia, spun istoricii apuseni, o reglementare a locului scaunului
constantinopoli tan în raportul său cu celelalte scaune apostolice: Roma, Alexandria,
Antiohia și Ierusalim.

53O altă motivație a sinodului a fost și găsirea, alegerea și întroni zarea unui episcop
ortodox la Const antinopol, deoarece mult timp scaunul episcopal a fost ocupat de ierarhi
arieni, semiarieni ori filoar ieni. Schisma antiohiană a înrăutățit de asemenea raporturile
între asiatici, egipteni și occidentali. Pe de altă parte, scaunul episcopal de Alexandria,
după moartea Sf. Atanasie cel Mare, era asaltat de ari eni, care se bucurau de ajutorul
împăratului Valens. Deși trecuseră aproape 60 de ani de la primul sinod ecumenic, exista
un paralelism cert între cele două evenimente, ca și între cei doi împărați, C onstan tin și
Teodosie. Acum campionii ortodoxiei erau Sf. Grigorie de Na zians, Sf. Grigore de Nyssa,
și apoi Sf. Chiril al Ierusalimului, Amfilo hiu de Iconiu, Diodor de Tars, precum și Epifanie
de Constantia și Didim cel Orb, aceștia din urmă, după Sf. Grigore de Nyssa, neparticipând
la sinod. Cu doi ani înainte de sinod, moartea prematură a făcut să dispară marele artizan al
victoriei ortodoxiei, Sf. Vasile cel Mare, și cu opt ani mai înainte, Atanasie cel Mare,
luptătorul neobosit împotriva arianismulu i.
Dacă Răsăritul creștin a avut parte în general de împărați arieni ori semiarieni și
chiar păgâni (Iulian Apostatul), Apusul a avut o perioadă de liniște prin domniile lui
Valentinian (364 -375) și Grațian (375 -383), apărători ai creștinismului autentic. Din partea
semiarianului Valens a avut de suferit nu doar Răsăritul creștin, ci chiar papa Liberiu.
În vremea sinodului II ecumenic papă la Roma era Damasius, tre cut de Biserica
Romano -Catolică în rândul sfinților. El nu a participat la sinod, dar a avut bune legături cu
Teodosie I și pentru faptul că ve neau amândoi din aceeași parte a imperiului -Spania.
Lucrările sinodului constantinopolitan au început în luna mai și au continuat până
în primele zile ale lunii iulie. Deschiderea oficială s -a făcut în p alatul imperial, dar când Sf.
Grigorie de Nazians și -a ținut celebrul discurs de rămas bun, sinodalii erau în Biserica Sf.
Sofia, ceea ce dovedește că n -a fost un loc fix pentru ședințe. S -au reunit aproxi mativ 150
de episcopi, dar cifra nu a fost aceeași la toate ședințele. Alături de cei 150 de episcopi
ortodocși se găseau prezenți, cel puțin la prima ședință, din ordinul împăratului, 36 de
macedonieni, conduși de Eleusius de Cizic și Marțian de Lampsaca. Și la Niceea au fost
primiți adepții ereziei și e reziarhul Arie, în speranța convertirii la adevăr.
Împăratul Teodosie cel Mare a participat la prima ședință, i -a salutat pe toți părinții
și i-a rugat să se sfătuiască în problemele ce le aveau de lămurit. Istoricii nu au păstrat un
discurs al împăratului , așa cum s -a întâmplat la primul sinod.
Președinția sinodului a avut -o, mai întâi, Meletie al Antiohiei, fiind cel mai în
vârstă dintre sinodali, dar care a murit la sfârșitul lunii mai, urmându -i Sf. Grigorie de
Nazians, care a dorit să pună capăt schism ei antiohiene, alegându -se drept episcop Flavian.

54Neînțelegerile cu episcopii egipteni au făcut ca Sfântul Grigorie să demisioneze. Așa cum
altădată proorocul Iona s -a aruncat în mare, din corabia ce era amenințată cu pieirea, tot la
fel Sf. Grigorie de Na zians a părăsit corabia pe care o conducea -biserica din Constan –
tinopol -și sinodul și s -a retras în liniștea Arianzului până la sfârșitul vieții. La propunerea
lui Diodor de Tars, a fost ales episcop al Constantinopolului Nectarie, fost senator, origin ar
din Tars. Sub președinția lui Nectarie sinodalii au redactat o definiție de credință prin care
mărturiseau consubstanțialitatea celor trei persoane divine.
Sinodalii au condamnat învățăturile greșite răspândite în toată bi serica, inclusiv pe
macedonien i și au și redactat o definiție sau hotărâre dogmatică, ultimele cinci articole din
Simbolul de credință, prin care mărturiseau consubstanțialitatea și deosebirea celor trei
persoane divine, pentru a -i combate pe pnevmatomahi, precum și întruparea desăvârș ită a
Cuvântului, Fiul lui Dumnezeu pentru a combate er ezia lui Apolinarie. Deși hotărârea
dogmatică s -a pierdut, totuși din lucrările sinodului de la Constantinopol ce s -a ținut în
anul 382, pre cum și din cele ale sinodului de la Calcedon s -a putut reco nstitui.
3.3Confirmarea Simbolului de credință nicean și completarea lui cu dreapta
învățătură despre Sfântul Duh.
Hotărârea dogmatică este menționată în rezumat în Scrisoarea sinodului din
Constantinopol din 382, trimisă episcopului Damasus și episcop ilor occidentali. În ea se
spune: “Noi am rămas la credința evanghelică hotărâtă de cei 318 Părinți de la Niceea.
Voi și noi, și toți câți nu răstălmăcesc cuvântul adevăratei credințe, trebuie s -o aprobăm
ca pe cea mai veche credință în armonie cu Botezul, care ne învață să credem în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, adică într -o singură Dumnezeire, putere și ființă a
Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, de aceeași cinste și demnitate, a cărei împărăție e
veșnică, în trei ipostasuri, adică în trei persoane desăvârșite” .
Sinodalii au completat Simbolul nicean cu încă cinci articole de credință. De aceea
el se mai numește și Simbolul niceoconstantinopolitan.
O perioadă îndelungată Crezul se rostea numai la Botez, însă la un moment dat el a
fost introdus și în cadrul Sfintei Liturghii.
Spre sfârșitul secolului al V -lea, în toiul controverselor hristologice dintre ortodocși
și monofiziți, ambele tabere se declarau fidele Simbolului niceo -constantinopolitan, ceea
ce amplifica și mai mult confuzii le teologice. În acest context, printr -o adevărată

55stratagemă politico -religioasă, patriarhul monofizit de Antiohia, Petru Fullo, în anul 471,
introduce Simbolul de Credință în Sfânta Liturghie. În anul 512 patriarhul monofizit de
Constantinopol Timothei, generalizează Crezul în Liturghie pentru tot Imperiul. Deja în
anul 518, când scaunul de Constantinopol a revenit ortodocșilor, aceștia nu mai puteau
scoate acest Simbol de Credință din Liturghie (chiar dacă el era destinat doar Botezului),
pentru că în ac est fel ar fi fost acuzați de erezie de către monofiziți. Și iată așa am ajuns să
avem Simbolul niceo -constantinopolitan chiar în Liturghie, deși însăși Anaforaua liturgică
și toate celelalte rugăciuni, pe lângă conținutul lor liturgic -sacramental, sunt și mărturisiri
de credință; deci Liturghia nu era lipsită de Crez nici până atunci.
La Heracleea, în 30 iulie 381, Theodosie I dă un edict prin care conferă sub formă
de lege hotărârile de la Constantinopol: “Toate bisericile vor fi imediat date episcopilor
care mărturisesc egala divinitate a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, și care sunt în
comuniune cu Nectarie al Constantinopolului; în Egipt, cu Timotei al Alexandriei; în
Orient cu Pelagie de Laodiceea și Diodor de Tars; în Asia Proconsulară și în dioc eza
Asiei cu Amfilohie de Iconium și Optimus de Antiohia (în Pisidia), în dioceza Pontului cu
Heladiu al Cezareei, Otreius de Melitene, Grigorie de Nissa; în sfârsit în Moesia și în
Schitia cu Terentius, episcopul Schitiei (Tomis), și cu Martirius, episcop de Marcianopolis
(Preslav în Bulgaria)… Toți cei care nu sunt in comuniune cu cei mai sus menționați
trebuie să fie considerați eretici declarați si, prin urmare, scoși din Biserică”109
Edictul indică, pentru a se evita orice echivoc, episcopii consideraț i ortodocși,
numind în capul listei pe cel de Constantinopol. Această indicație a credinței și modului de
propovăduire a ei de către anumiți episcopi locali este criteriul de corectitudine și de
universalitate a hotărârilor dogmatice ale Sinodului. Episcop ii aveau o mărturisire ortodoxă
recunoscută și beneficiau de mărturia unui consensus al credincioșilor și de o recunostință
imperială. Această indicație de nume de episcopi acoperă aria geografică orientală și este
un element nou de ecclesiologie. În acela și timp implică succesiunea apostolică în
persoane, succesiune care a fost totuși pusă la îndoială, în unele locuri în sec. IV, prin
hirotoniri discutabile.
Un sinod roman, ținut în același an, a pus la îndoială autoritatea sinodului II
ecumenic și aceasta datorită următoarelor motive:
a) numirea lui Flavian pe scaunul Antiohiei, fapt ce alimenta schisma antiohiană;
109Socrate, op. cit , 5,8; CTh, XVI, 1

56b) alegerea lui Nectarie ca episcop de Constantinopol, deoarece occidentalii îl
considerau pe Maxim Cynicul titularul canonic al cetății.
Asupra acestor fapte, sinodul reunit la Constantinopol, în anul 382, a trimis
scaunului roman un exemplar din decretul dogmatic, promulgat anul precedent de sinodul
căruia îi dădea titlul de ecumenic și încerca să explice actele sinodului, care erau
încriminate de Apus, cele mai sus menționate. Fotie pretinde că papa Damasius a aprobat
la puțin timp, sinodul ca ecumenic.110Apusenii susțin că aprobarea papei a fost doar asupra
conținutului dogmatic, nu și asupra canoanelor. De altfel, apusenii, pe de o parte susțin că
sinodul al II -lea ecumenic nu a dat și canoane, care ar fi ulterioare, probabil de la sinodul al
IV-lea ori de la Quinisext, pe de altă parte, menționează reacții la hotărârile administrativ –
disciplinare, ale sinodului, începând cu papa Leo n I (mijlocul sec. V). Apoi, susțin că, în
anul 600, papa Grigore cel Mare (590 -604) a primit simbolul de credință, fără canoane,
fapt ce l -a determinat să -l recunoască printre cele patru ecumenice, comparându -le
autoritatea cu a celor patru evanghelii. Da r trebuie ținut cont și de faptul că, înaintea lui
Grigorie, papii Vigiliu și Pelagiu, socoteau acest sinod ca fiind ecumenic. În dorința de a
filozofa, istoriografia apuseană se contrazice, întrebându -se și răspunzând de dragul
disputei. Astfel, după ce r ecunosc scrisoarea sinodului de la Constantinopol, din anul 382,
adresată papei Damasius, în care răsăritenii vorbeau despre sinodul ecumenic, din 381 ,
istoricii apuseni susțin că „…în Biserica greacă acest titlu nu a fost ratificat decât mult
mai târziu”111iar în susținerea tezei lor aduc ca argument faptul că sinodul al III -lea
ecumenic, de la Efes, nu face mențiunea lui. Gândindu -ne la problematica abordată, în 431,
nici nu încape îndoiala că, discutându -se despre Sf. Fecioară Maria și unirea ipostatică,
nimeni nu mai punea la îndoială raportul Sf. Duh cu Tatăl și cu Fiul. Era o problemă
rezolvată și receptată de Biserică. Apoi erezia lui Nestorie avea ca o imediată consecință
negarea cinstirii Maicii Domnului, ca fiind Născătoare de Dumnezeu și apoi dogma
soteriologică , iar Părinții s -au mulțumit să reașeze adevărul referitor la unirea firilor, în
persoana Mântuitorului, și să precizeze consecințele unirii ipostatice. La Calcedon, unde,
în primul rând, era in pericol dogma soteriologică, Părinții s -au văzu t nevoiți să reafirme
întreaga învățătură, referitoare la dogma Sf. Treimi, consemnată în Simbolul credinței, care
a fost, nu doar menționat, ci de două ori recitat, în plenul sinodului. Aici s -a făcut
precizarea că mântuirea se dobândește, în primul rând, prin cunoașterea și mărturisirea
110Cf. Hefel, Charles Joseph, Histoire des conciles d’apres les documents originaux, vol.II, 1, Paris, 1908, p. 18.
111Teodoret episcopul Cirului, Istoria bisericească, traducere Vasile Sibiescu, în PSB, vol. 44, ed. Institutului Biblic și
de misiune al BOR, București, 1995, p. 207 -208

57dreptei credințe în întreagă Sf. Treime, după care s -a și consemnat care este această
învățătură. Desigur, nimeni nu este oprit de la a comenta evenimentele, dar a prezenta
lucrurile, doar pentru a susține un punct de ved ere restrictiv, sau a face dintr -o omisiune un
argument, deși ulterior s -a dovedit că actul la care se face referire era subînțeles, este deja o
discuție sterilă, de dragul discuției și nu pentru stabilirea și cunoașterea adevărului. Iar
istoriografia apus eană, cel puțin pentru sinodul al II -lea ecumenic, excelează în acest sens.
Dacă nici până astăzi Biserica Romei nu ar fi acceptat sinodul, poate mai era de înțeles
argumentația lor, dar de vreme ce, încă din antichitatea creștină, sinodul a fost receptat ca
ecumenic, cu simplele comentarii asupra canonului 3, în special, atunci toată construcția
istoriografică catolică devine pur scolastică. Nu putem decât să facem o singură precizare :
sinodul de la 381 este pe larg prezentat de Labbei si Cosartii ,112cu tra ducerea și
interpretarea în limba latină făcute de Sf. Dionisie Exiguul, ceea ce dovedește că Biserica
Apusului, la vremea respectivă a receptat sinodul ca atare, iar comentariile istoricilor de
mai târziu sunt izvorâte din dorința de a arăta că sunt mai c atolici decât papa.
„Articolele de credință sintetizate în Crezul Niceo -Constantinopolitan au însemnat
formularea lui lex orandi în lex credendi. Această formulare nu este una exhaustivă, în
sensul în care întreaga lege sau experiență a rugăciunii și a do xologiei Bisericii este
transformată automat în formule de credință, ci doar esența celor rostite în rugăciune
înaintea lui Dumnezeu. În același timp, nu toate formulele sau mărturisirile de credință au
devenit sau devin parte a cultului, acestea fiind ros tite sau cântate foarte adesea parțial, iar
uneori integral în slujbele și rugăciunile Bisericii.
Interdependența și interșarjabilitatea dintre lex orandi și lex credendi arată că
niciodată nu se poate postula primatul uneia față de cealaltă fără să se știrbească ceva din
totalitatea credinței și a mărturisirii Bisericii. ”113
112Philip. Labbei & Gabr. Cossartii, Soc. Jesu Presbyterorum, Sacrosancta Concilia ad regiam editionem , vol. II (325
–401), Veneția, 1728 .
113Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 243 -244

584.Receptarea Simbolului de credință Niceo -Constantinopolitan în
viața Bisericii
41. Scurtă explicare a Simbolului de credință
La baza Mărturisirii noastre de Credință Ortodoxă stă Simbolul niceo –
constantinopolitan. Cu alte cuvinte, Crezul ortodox este fundamentul Ortodoxiei credinței
noastre. Ortodoxia credinței trebuie păzită, trebuie păstrată cu consecvență și pentru
aceasta Biserica a luptat veacuri de -a rânduri, pentru că î n primul veac, veacul apostolic, au
apărut ereziile, adică interpretări greșite, eronate, ale Cuvântului Sfintei Scripturi și ale
adevărului evanghelic în general și atunci, Biserica s -a văzut nevoită să ia poziție de
fiecare dată când Sfânta Scriptură nu era corect înțeleasă.
„Simbolul Niceo -Constantinopolitan, ca sinteză a revelației Noului Testament, a
cunoscut un dublu itinerar teologic. Primul segment al itinerarului s -a născut din experiența
botezului și din realitatea vieții și a mărturisirii Biseri cii creștine a primelor veacuri și s -a
încheiat în secolul al IV -lea, la Sinoadele Ecumenice I și II, o dată cu formularea definitive
a acestuia. Al doilea segment al istoriei Crezului N -C a început în anul 381 și va dura până
la sfârșitul veacurilor. Este drumul receptării acestuia în viața aceleiași Biserici care l -a
redactat, mai precis în Sfântul Botez și Sfânta Liturghie, în calendar și artă, în imnografie
și în viața fiecărui credincios. Este vorba de un dar făcut de Biserică Bisericii, care arată
dinamica și creativitatea Sfinților Părinți și a teologilor bizantini, care au înțeles
dimensiunea pascală a Crezului. El trece din viață în cuvinte și din cuvinte în viață, ca
mărturie vie și lucrătoare a Cuvântului lui Dumnezeu, Care ține în palmele Sale în treaga
istorie. ”114
Avem nevoie noi de o sintetizare a credinței într -un“Crez” sau într -un“Simbol al
credinței” pentru că nimeni nu se poate mântui fără dreapta credință și fără dreapta
viețuire. Iar dreapta credință, care o aflăm în paginile Sfintei Sc ripturi și în Tradiția
apostolică, este mărturisită la botez prin Sfintele Taine prin care ne mântuim. Dacă am
greșit cumva în credință, nu ne mai putem împărtăși de harul lui Dumnezeu, care se acordă
prin Sfintele Taine. Și nu mai putem rămâne nici membri ai Bisericii. Datorită importanței
pe care o are Simbolul de credință in viețuirea noastră creștină vom face în continuare o
scurtă explicație a Crezului pentru a înțelege cum, în scurte cuvinte, Sf. Părinți prezenți la
114Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 337 -338

59cele două sinoade ecumenice au reuș it să cuprindă toată învățătura de credință a Bisericii
Ortodoxe.
“Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului,
al tuturor celor văzute și nevăzute”.
În mod firesc, începem mărturisirea credinței noastre în Dumnezeu, în Dumnezeu
cel Întreit în Persoane și Unic în Ființă, cu Persoana lui Dumnezeu Tatăl. Îl mărturisim pe
El ca fiind “Creator al cerului și al pământului” ,adică al lumii spirituale, al lumii
îngerilor și al lumii văzute. Îl numim în același timp “Atotțiitor ul”, pentru că Dumnezeu nu
doar le aduce la existență pe cele create, ci le și poartă de grijă. Prin “Atotțiitorul” deci
înțelegem pe Dumnezeu “Proniatorul”. Creația este nedespărțită de Pronia lui Dumnezeu.
Prin aceasta se vădește iubirea Lui. Dumnezeu cr eează numai din libertate, fără să fie
determinat de altceva, și bunătatea sau iubirea lui Dumnezeu însoțește creația lui până la
sfârșit. De aceea spunem că îi poartă de grijă. Sigur, este și Atotputernic Dumnezeu, dar în
același timp nu pierde din vedere toate existențele create, pentru că are un plan cu ele. A
înscris în ele o raționalitate, adică un sens și o semnificație, și le poartă de grijă, ca în acest
sens să se împlinească. Deci, Dumnezeu este activ în istorie. Dumnezeu poartă de grijă
umanității , și nu doar a adus -o la existență și apoi se retrage în Transcendența Sa.
“Atotțiitorul” trebuie înțeles în dependența care există de Dumnezeu a celor create. Ele nu
există prin sine. Nici îngerii, nici oamenii, nici lumea materială, ci au avut un început și au
nevoie permanent de ajutorul lui Dumnezeu sau harul Lui, cum spunem, care le ține în
existență. Dacă Dumnezeu și -ar retrage harul, așa cum foarte intuitiv se exprimă în psalmul
103, “ Întorcându -ți fața Ta” , fața Lui este harul Lui sau providența Lui sau purtarea de
grijă. Toate se tulbură, pentru că ele nu există cum spuneam prin sine, numai Dumnezeu
există prin Sine. Toate își au esența și viața primită în dar de la Dumnezeu. Când spunem
că Dumnezeu este " Atotțiitor" sau"Pantocrator", în limba greacă, înțelegem că ne poartă
de grijă, fapt ce exprimă credința noastră în Pronia sau Providența divină. Nu întâmplător,
în turla Bisericii Ortodoxe, în turla principală este Mântuitorul Iisus Hristos înfățișat sub
numele de "Pantocrator" . Pent ru că de fapt Dumnezeu Tatăl, Care este "Atotțiitorul" , le
ține pe toate prin Fiul în Duhul Sfânt.
"Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl
S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din
Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s -au
făcut".

60Dintr -odată ne dăm seama că învățătura despre Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu cel veșnic, Care se întrupează pentru noi, este mult mai extinsă d ecât învățătura
despre Dumnezeu Tatăl. Și trebuie explicată aceasta pentru faptul că despre Persoana lui
Dumnezeu Tatăl nu au apărut erezii care să conteste calitatea Lui. În schimb, despre
Mântuitorul Iisus Hristos, învățătura cuprinsă la articolul 2 până la articolul 7 este mult mai
extinsă și precizează unele lucruri care sigur se află ca bază în Sfânta Scriptură, dar aici
sunt nuanțate sau mai bine zis sunt delimitate. Pentru ca nu cumva credința să alunece într –
o parte sau în alta, spre politeism sau s pre monoteismul religiei iudaice. Spunem că noi
credem și mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu veșnic. Și spunem
"născut, iar nu făcut" din Tatăl. Deci, născut din Tatăl în sensul că are Ființa Tatălui, prin
naștere, nu este o creat ură așa cum ereticul Arie greșit învăța că Fiul este o creatură, o
făptură sau prima dintre făpturile zidite de Dumnezeu Tatăl. A -L situa pe Fiul lui
Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, în rândul făpturilor înseamnă a -I nega dumnezeirea
și atunci înseamnă a nega existența Sfintei Treimi. El este născut din Tatăl, și anume Unul
născut, singurul născut, pentru că există Dumnezeu Tatăl din veci și tot din veci, din
veșnicie, are un Fiu. Nașterea este dincolo de timp, este din veșnicie, și cum spun Sfinții
Părinți n -a fost o vreme când Tatăl să nu aibă un Fiu, pentru că altfel nu s -ar mai fi numit
Tată. Prin El S -au făcut toate. Prin El este adusă lumea la existență. Tatăl este numit
"Creatorul" în general, însă propriu -zis actul creației îl face întreaga Preas fântă Treime. Și
Dumnezeu Tatăl aduce la existență prin Fiul. Aici au înțeles Sfinții Părinți și faptul
următor: Fiul este numit și Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul exprimă persoana și lucrarea
persoanei. Dumnezeu Tatăl, aducând prin Fiul la existență, pune în toate un sens, sau o
semnificație, o rațiune am putea spune. Însă Rațiunea sau Cuvântul Tatălui este Fiul. De
aceea, prin El sunt toate aduse la existență și către El se vor îndrepta toate. Așa cum va
spune mai târziu Sfântul Apostol Pavel că "toate vo r fi supuse, cele din cer, cele de pe
pământ și cele de sub pământ", pentru că toate își au finalitatea în Fiul lui Dumnezeu
Întrupat. Sigur, și înainte de întrupare, El este centrul creației, dar cu atât mai mult după ce
se va întrupa.
"Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S -a pogorât din ceruri și S –
a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S -a făcut om".
Sfinții Părinți sinodali au folosit nu doar termeni scripturistici, ci și termeni luați
din cultura și filosofia timpului, pentru a exprima cât se poate exprima în cuvinte omenești
Taina lui Dumnezeu. Termenul "deoființă" sau"omoousios " știm că i se datorează Sf.
Atanasie cel Mare. Și el nu mai lasă loc de dubii, ca de exemplu cum vor spune unii eretici

61arieni sau semiarieni că Fiul este asemănător Tatălui sau dintr -o ființă asemănătoare și nu
este de aceeași ființă, din aceeași ființă. În Sfânta Scriptură, la Ioan capitolul 10 spune Fiul,
Mântuitorul Iisus Hristos: "Eu și Tatăl una suntem". Dar nu se specifică exact în ce co nstă
această unitate. Este o unitate morală sau este o unitate ontologică ființială ? Era necesar ca
Biserica să delimiteze clar și fără echivoc relația dintre Persoane. Când spunem "de
aceeași ființă", "omoousios" înțelegem că Ființa Fiului este aceeași cu a Tatălui și El
primește ființa din existența Tatălui și, sigur, în mod paradoxal sau antinomic, Tatăl, deși
dăruiește toată Ființa Fiului prin naștere, El păstrează în Sine întreaga ființă așa cum o are
și Fiul concomitent, nu succesiv, concomitent și în mod deplin. Sigur că este o taină până
la urmă care se exprimă supralogic rațional.
“Și S -a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S -a îngropat”;
”Și a înviat a treia zi după Scripturi”; ”Și S -a înălțat la ceruri și șade de -a drea pta
Tatălui”.
Aceste articole sunt exacte și ușor de înțeles, pentru că aceasta a și urmărit Biserica,
dar n -a putut formula Crezul decât pe baza Sfintei Scripturi sau a Revelației dumnezeiești
cuprinse în Sfânta Scriptură și în Tradiția apostolică. Întrup area Fiului lui Dumnezeu,
făcută în istorie prin puterea Duhului Sfânt din Sfânta Fecioară Maria, nu ar fi fost
suficientă pentru mântuirea noastră. A luat trup și suflet, dar pe acestea trebuia să le
sfințească, să le ducă la desăvârșire, adică ceea ce nu făcuse Vechiul Adam va face Noul
Adam, cum Îl numește Sfântul Pavel pe Mântuitorul Iisus Hristos. El face ascultare de
Dumnezeu Tatăl și prin aceasta deschide firea umană total lucrării puterii dumnezeiești a
harului divin, pe care El Însuși Mântuitorul I isus Hristos îl infuzează, așa zicând, din firea
Sa divină în firea umană prin intermediul ipostasului sau a Persoanei Sale dumnezeiești
preexistente. Trebuia însă ca să aducă și să se aducă însă jertfă Tatălui. Pentru că
umanitatea nu mai putea fi restaur ată din interior, fără să fie jertfită, adică deschisă total,
oferită lui Dumnezeu. Aceasta era și destinația ei primordială, pentru că Adam fusese făcut
de Dumnezeu să -L cunoască pe Dumnezeu, să -L iubească și să se unească cu El. Or i,
lucrul acela nu se î ntâmplase. De aceea e nevoie ca Fiul Omului întrupat nu doar să predice
Evanghelia, adică să aducă vestea împăcării, a iertării de către Dumnezeu, dar trebuia să
arate concret care sunt efectele iertării lui Dumnezeu. De aceea El primește ca să ducă
ascult area până la capăt și până la capăt înseamnă jertfa de Sine. Și primește a se jertfi pe
Cruce, pe Golgota, pentru a scoate orice urmă de răutate din firea umană, a o întări,
plinind -o de har și prin aceasta a o duce la desăvârșire. Sigur, pentru cei necred incioși,
Răstignirea Fiului lui Dumnezeu putea să însemne o dovadă de slăbiciune. Dumnezeu nu

62este atotputernic sau nu S -a arătat în Iisus Hristos. Nu, El S -a arătat atotputernic, dar este
atotputernicia iubirii, a iertării și prin aceasta Dumnezeu Tatăl Î i dăruiește Învierea. De
fapt, Fiul înviază El Însuși ca Dumnezeu, dar în același timp spunem că este și darul lui
Dumnezeu Tatăl, pentru ca să arate că moartea, ca o barieră care intervenise în urma
păcatului lui Adam, poate fi surmontată sau poate fi des ființată. A fost desființată în
Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru că Trupul Său așezat în mormânt este înviat,
este unit din nou cu Sfântul Său suflet, dumnezeirea nepărăsind nici Trupul, nici Sufletul
după Jertfa pe Cruce, deci, din momentul mo rții până în momentul Învierii. Iar învierea
arată faptul că viața biruiește moartea.
“Și S -a înălțat la ceruri și șade de -a dreapta Tatălui, Și iarăși va să vină cu slavă
să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit”.
Mântuitorul înviază , se arată și le vorbește ucenicilor, de data asta le spune taine și
mai adânci despre cum va fi mântuit neamul omenesc, le vorbește despre Biserica pe care o
întemeiază El și le încredințează și Sfintele Taine prin care vor fi mântuiți oamenii sau vor
fiaduși la unire cu Hristos și vor fi izbăviți de păcat. Ei bine, Mântuitorul trebuie să se
înalțe la cer. Nu poate rămâne în lumea care încă este neschimbată, adică nu a biruit răul
și/sau consecințele păcatului strămoșesc. Mântuitorul le biruiește în Perso ana pe care o
umple de slava dumnezeiască, Dar lucrul acesta se va întâmpla cu noi abia la sfârșitul
veacului, trecând noi prin istorie și fiecare însușindu -ne mântuirea câștigată de Hristos. Se
înalță la cer și ca să arate că destinația ultimă a persoanei umane este comuniunea cu
Preasfânta Treime.
“Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce
împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci”.
Articolul al optulea a început la Niceea și s -aterminat la Constantinopol. Între timp
apăruse după erezia ariană, erezia pnevmatomahă, adică cea care lupta împotriva Duhului
Sfânt. Ei bine, de data aceasta intervin în scena istoriei Bisericii părinții capadocieni, în
frunte cu Sfântul Vasile cel Mare, care combat în scris și prin predici erezia și contribuie la
ceea ce va face Sinodul din Constantinopol, să declare pe Duhul Sfânt ca fiind, sigur
folosind alți termeni, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Se folosește o exprimare liturgică, de
data aceasta, d in cult. Duhul este împreună închinat și slăvit. Existau anumite discuții la
vremea respectivă asupra termenului "omoousios", deoființă. Și atunci Sfântul Vasile
preferă o altă formulare, care în fond avea aceeași substanță, același conținut. Duhul este
împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul. El este Cel Care a grăit prin prooroci, El este
Cel Care a pregătit venirea Fiului, Persoana a treia a Sfintei Treimi, Care nu se întrupează,

63dar Care lucrează și Ea asupra, împreună și nedespărțită de Fiul, l a mântuirea lumii, la
desăvârșirea ei. Este Cel Care a grăit prin prooroci și Cel Care după venirea lui Hristos e
prezent și El în Biserică și mai ales, prezent în lucrarea de statornicire a dreptei credințe.
Noi spunem că El asistă sinoadele ecumenice și în general lucrarea de dogmatizare pentru
ca ceea ce El a inspirat în Sfânta Scriptură să se păstreze neschimbat în învățătura Bisericii.
“Întru una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”; “Mărturisesc un Botez
spre iertarea păcatelor”; “Aștept în vierea morților”; “Și viața veacului ce va să fie.
Amin”.
Am mărturisit și mărturisim mereu credința în Dumnezeu -Sfânta Treime, așa cum
facem în primele opt articole, dar credința în Sfânta Treime este posibilă pentru că o găsim
în Sfânta Biserică, acolo u nde Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în chip nevăzut, tainic
și lucrează prin episcopi și prin preoți, prin clerul Bisericii la mântuirea noastră. Biserica
este un așezământ divino -uman și dumnezeiesc, pentru că Hristos este Cap al Bisericii și
întem eietor și prezent în ea, este plină de Duhul Sfânt și de puterea Lui, dar este și
omenească pentru că este formată din noi, oamenii, care ne unim cu Hristos prin puterea
Duhului Sfînt. Sigur, ea are patru atribute: una, sfântă, sobornicească și apostoleasc ă, în
sensul că este unică. Nu pot fi, nu se poate împărți, deși ereticii căutau să o divizeze și s -au
și rupt părți din ea. Este sfântă datorită prezenței Mântuitorului Hristos și a întregii Sfintei
Treimi și de aceea poate să ierte păcatele, și prezența unor păcătoși nu întinează Biserica,
ci Biserica spală păcatele păcătoșilor. Sobornicească sau universală pentru că este destinată
tuturor popoarelor din lumea aceasta și apostolică pentru că are în permanență credința
mărturisită de apostoli, apostolii su nt văzătorii de Dumnezeu, L -au văzut pe Hristos, de la
El, din gura Lui au primit învățătura pe care au dat -o mai departe, și Biserica păstrează
această învățătură, nu o schimbă, nici nu adaugă, nici nu renunță la o parte din ea. Sigur,
urmează mărturisir ea credinței în Sfintele Taine, propriu -zis numai în Botez, pentru că prin
el intrăm în Biserică, unde, în același timp, primim și celelalte Sfinte Taine. Toată credința
noastră este centrată pe Învierea lui Hristos, de aceea și ziua Învierii Lui, duminica , stă în
centrul cultului creștin, dar Învierea în sine, urmată de Judecată, ne va asigura apoi viața
veșnică pe care o mărturisim și prin aceasta credem în existența ei.
4.2.Locul Crezului în cultul ortodox
Introducerea Crez ului în cadrul cultului s-a produs treptat de la prima rostire
solemnă a acestuia în cadrul Sinodului II ecumenic de la Constantinopol (381) .„O primă

64fază, derulată între secolele IV -VI, a constituit -o preluarea unor formule niceene sau
constantinopolitane în simbolurile baptism ale locale. Această etapă necesită cercetări noi
pentru a putea fi înțeleasă în mod deplin. A urmat apoi receptarea acestuia în Bisericile
locale și impunerea sa ca simbol baptismal, înlocuind treptat toate crezurile locale aflate
încă în uz. Începând cu s ecolul al VI -lea, Simbolul N -C a fost introdus și în Sfânta
Liturghie, contribuind astfel la dublarea mărturisirii credinței alături de anaforaua
euharistică, scufundată în tăcere, începând cu același secol. Importanța soteriologică a
Crezului a condus și la instituirea unor sărbători speciale dedicate Sfinților Părinți de la
Sinoadele I și II Ecumenice, începând cu secolul al VI -lea, în care principalele învățături
de credință din Simbol sunt luate și retranspuse în imnografie. ”115
Unul din motivele acestei întârzieri este acela că orice hotărâre, fie ea și de natură
dogmatică, necesită o perioadă destul de lungă de timp pentru a fi acceptată pretutindeni.
Însă, deși introdus mai târziu, Crezul s -a încadrat organic în rânduiala Sfintei Liturghii.
Această int roducere este dovada, că el se bucură de cea mai mare autoritate în Biserica
Ortodoxă, că a corespuns nevoilor reale ale vieții Bisericii și nu a fost doar o preluare în
sens tradiționalist.
Analizând rațiunile introducerii Crezului în cadrul Sfintei Litu rghii, vom descoperi
nenumărate semnificații teologice.
Astfel Sfântul Gherman ne vorbește despre două dintre aceste rațiuni. Prima dintre
ele este aceea de a mărturisi toată iconomia plinită de Mântuitorul Iisus Hristos. Lucrarea
Sa de viață făcătoare tr ebuie amintită neîncetat și mărturisită de fiecare creștin drept –
credincios. A doua rațiune este că, prin rostire, și cei care nu cunosc carte și care
reprezentau majoritatea persoanelor la vremea respectivă, să poată cunoaște și mărturisi
conținul Simbolu lui de credință împreună cu ceilalți.
De asemenea la Sf. Liturghie, rostirea Crezului însemna pentru toți credincioșii o
reînnoire a făgăduinței făcute la Botez, o afirmare a calității de membrii ai Bisericii lui
Hristos.
Aceasta mai reprezintă și o condiț ie esențială pentru participarea efectivă a
credincioșilor la Sfânta Jertfă, care nu este o simplă rânduială tipiconală. Ni se cere, prin
urmare, și credință dreaptă (adevărată) și iubire. De aceea, mărturisirea unității de credință
prin rostirea Crezului este legată de sărutul păcii, ritualul care exprimă unitatea de iubire.
Numai uniți prin iubire putem să mărturisim dreapta credință comună.
115Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op.cit.p. 340 -341

65Pe lângă motivația misionară, introducerea recitării Crezului în cadrul Liturghiei
Euharistice mai are o explicație . Ea este legată de schimbarea generalizată în secolul al VI –
lea în modul săvârșirii Euharistiei: piesa centrală a Liturghiei, marea rugăciune euharistică
sau anaforaua, începe să fie citită de protos cu glas scăzut in Sfântul Altar. În loc de o
rugăciune a întregii comunități, ea se metamorfozează într -o rugăciune sacerdotală, rolul ei
comunitar fiind luat acum de cântările devenite un comentariu muzical al Liturghiei pentru
credincioși. Pentru a suplini funcția mărturisitoare și didactică unică a anaforal ei–
adevărata mărturisire a Bisericii scufundată în tăcere -s-a introdus în Liturghie recitarea
rezumatului de origine baptismală al acestei credințe cuprins în Simbolul Niceo –
constantinopolitan.
Crezul se regăsește și în slujba Sfintelor Taine care, de altfel se săvârșesc tot în
legătură cu Sfânta Liturghie. Bisericile nu se putea lipsi de o mărturisire de credință în care
să fie cuprinse ideile fundamentale ale învățăturii creștine: despre Sfânta Treime, despre
planul de mântuire, despre Biserică și Sfi ntele Taine. Candidații la Botez trebuiau să
cunoască acestă învățătură și să o mărturisească.
Când era vorba de botezul adulților, aceștia rosteau personal la botez Simbolul de
credință după o pregătire corespunzătoare, dar odată cu generalizarea botezulu i copiilor,
mărturisirea de credință era preluată de îndrumătorii duhovnicești ai pruncilor, care sunt
nașii.
Intrarea în Sfânta Taină a Euharistiei se face tot prin mărturisirea credinței celei
drepte. O altă Taină la care se rostește Crezul este hiroton ia arhiereului. Întrita mărturisire
a Crezului ortodox de către candidatul la arhierie este expresia plinătății slujirii sfințitoare,
învățătorești și pastoral -conducătoare. Episcopul rostește Crezul la hirotonia sa, când
depune jurământul înainte de Sfânt a Liturghie.
Crezul se mai rostește și la alte slujbe bisericești: Obednița, Miezonoptica,
Pavecernița Mare și Acatistul. Când la săvârșirea serviciului divin se aude mărturisirea de
credință, atunci comunitatea mărturisitoare conștientizează din nou conți nutul credinței și
în acest timp, Îl slăvește pe Dumnezeul Cel Treimic, pe Care -L mărturisește.
În ceea ce privește forma de exprimare a Crezului ortodox în tradiția liturgică,
întâlnim de -a lungul istoriei Bisericii: lectura, recitarea și cântarea biseric ească a acestuia
(Sfântul Gherman ne precizează faptul că a existat o perioadă când Crezul era cântat).
Trebuie menționat faptul că, textul original al Crezului era la persoana I plural, el
începând cu verbul ”Credem…”, ceea ce evidențiază o funcționalia tate comunitar -liturgică,
euharistică. De aceea, atât din puct de vedere liturgic, cât și pastoral, se impune rostirea în

66comun a Crezului de către toți cei prezenți la Sfânta Liturghie. Astfel ne arătăm în mod
concret unitatea de credință și, pe de altă p arte, fiecare credincios va ajunge să învețe
Crezul.
Simbolul de credință alcătuit la primele sinoade ecumenice este actualizat în viața
Bisericii și prin cinstirea acestora în zile special destinate ca și prin serbarea Sfinților
marcanți care au luat part e la ele sau au avut un rol decisiv în lămurirea adevărului de
credință. Astfel calendarul ortodox pomenește în duminica a VII -a după Paști pe cei 318
Părinți prezenți la Niceea, dintre care mulți sunt recunoscuți drept sfinți: Sfântul Nicolaie,
Sfântul Sp iridon, Sfântul Atanasie, Sfântul Alexandru ș.a.
La data de 21 Mai Biserica prăznuiește pe Sfinții Împărați, întocmai cu Apostolii,
Constantin și mama sa Elena, iar sărbătoarea ne aduce în atmosfera specifică acelor
vremuri de cristalizare a dogmei ortodo xe, în care Sfântului Constantin cel Mare îi revine
meritul de a fi convocat primul sinod ecumenic de la Niceea, când s -au alcătuit primele
șapte articole ale Simbolului de credință.
La data de 22 M ai, Biserica îi cinstește și pe cei care au apărat dreapta credință
împotriva pnevmatomahilor la Sinodul al II -lea ecumenic. Printre ierarhii reprezentativi
prezenți la acest sinod și care au contribuit în mare măsură la alcătuirea ultimelor cinci
articole ale Simbolului de credință se numără: Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Chiril
al Ierusalimului, Sfântul Grigorie de Nyssa ș.a.
Textele de slujbă ale sărbătorilor închinate sinoadelor pun în evidență hotărârile
luate, însemnătatea Sfinților Părinți participanți. Cântările praznicului dau mărturie despre
învățătura de credință stabilită. Ne vom opri asupra a două exemple de cântări în cinstea
Sinodului I ecumenic:
“Sinodul cel din Niceea, Fiu al lui Dumnezeu Te -a propovăduit pe Tine Doamne,
împreună cu Tatăl și cu Duhul pe scaun șezător”.
“Adunând toată știin ța sufletului și împreună cu dumnezeescul Duh cercetând,
Sfinții Părinți au săpat în scris, cu litere dumnezeiești, fericitul și Sfântul Simbol; întru
care ne învață în chip foarte lămurit căci Cuvântul este deopotrivă fără de început cu
Tatăl și cu totul adevărat de aceeași ființă, urmând slăviții, preafericiții și cu adevărat de
Dumnezeu cugetătorii Părinți, în chip strălucit, învățăturile Apostolilor.”
În iconografia bisericilor creștine de foarte timpuriu au fost introduse scene care
amintesc creștinilo r de cele două Sinoade Ecumenice. În primul rând în sinaxarele pictate
ale bisericilor au fost zugrăvite chipurile Sfinților Părinti ce au participat la ele.

67Prima reprezentare a sinoadelor ecumenice, cunoscută în istoria creștinismului este
semnalată la Constantinopol, în anul 711, când un armean a ajuns pe scaunul împărătesc de
la Bizanț, el a dat poruncă să fie ștearsă din palatul imperial, scena pictată ce îi înfatățișa pe
Părinții ce au participat la Sinodul al VI -lea ecumenic, sinod care a condamnat erezia
monotelită.
Într-o lucrare dedicată monumentelor de la Sfântul Munte Athos, sunt descrise două
dintre cele mai reușite reprezentări ale Sinoadelor Ecumenice din iconografia ortodoxă și
anume: “Sinodul I ecumenic”, pictat pe bolta de sud a peretelui din trapeza mănăstirii
Lavra (1512), purtând o inscripție din care rezultă că această pictură reprezintă “Sfântul și
marele Sinod, întâiul Ecumenic, ținut sub marele împarat Constantin” și“Sinoadele I si II
ecumenice” , pictate în pronaosul mănăstirii Doch iaru, la 1568, pe peretele de est, ambele
purtând inscripții explicative. Și multe biserici reprezentative pentru țara noastră au
zugrăvite scene care înfățișează Sinoadele ecumenice. Iconografia creștină se constituie
astfel ca o altă formă de cinstire a Sinoadelor, prin zugravirea lor în sfintele noastre
locașuri de cult, unde pot fi văzute de toți credincioșii, care își pot da mai bine seama de
importanța lor covârșitoare pentru istoria și viața Bisericii în lume.
Întregul cult, cuprinsul rugăciunilor ș i al imnografiei reia Crezul astfel încât prin
slujirea bisericeascăsă avem un Crez în lucrare care să continue apoi în viața individuală și
obștească. În acest sens, Sfântul Simeon, arhiepiscop al Tesalonicului, spunea:
“Preacuvioșii noștri Părinți zic că îndată ce te scoli să proslăvești pe Dumnezeu, și după
aceea să mărturisești credința, și aceasta e credința, Sfântul Simbol. Un oarecare din
Preacuvioși zice că se cade a mărturisi credința și dimineața și seara pentru că de a veni
moartea, să ne afle în tru mărturisire”116.Rostirea Crezului devine, de fapt, un act de
credință față de Dumnezeu, o recunoaștere vădită a lucrărilor Sale.
Teologia ortodoxă este mai mult decât doctrină, mai mult decât ideologie, este viață
în Hristos fundamentată pe trăire și cu noaștere, pe propovăduire și mărturisire. Această
teologie este sintetizată în Crez, iar comentariul pastoral -misionar al Crezului își propune
să-i familiarizeze pe credincioși cu fundamentele credinței creștine. Putem afirma fără
îndoială că întraga insti tuție catehetică a Bisericii este legată de Crez. Aici se vorbește
despre moarte, despre Judecată, despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria,
despre relația lui Dumnezeu Tatăl cu Dumnezeu Fiul și cu Dumnezeu Duhul Sfânt. Așadar,
Crezul desch ide, de fapt, privirea spre două direcții: spre relațiile interne ale Persoanelor
116Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe după principii puse de
Domnul nostru Iisus Hristos , vol. I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2001

68Sfintei Treimi, dar și spre lucrările lor mereu mai avansate, îndreptate spre făpturi, ca să le
ridice la Treime.
„Structura Simbolului N -C are o dinamică deosebită, exprima tă prin cele trei verbe
fundamentale folosite în rostirea lui: cred, mărturisesc și aștept. Astfel, ceea ce cred,
mărturisesc în Sfânta Liturghie și în viață, situându -mă în același timp într -o stare de
așteptare. Atunci când un creștin mărturisește „aștep t învierea morților și viața veacului ce
va să fie“, așa cum se întâmplă în Crezul Niceo -Constantinopolitan, el postulează un mod
de a fi orientat eshatologic, spre Împărăția lui Dumnezeu. Asumarea acestei mărturisiri îl
deosebește de cei ce nu cred astfel , iar prin aceasta Crezul se arată a fi un adevărat
îndreptar al vieții creștine. ”117
Ca răspuns la acestă lucrare a lui Dumnezeu, faptele creștinului ar trebui să fie
întotdeauna o reflectare a credinței și a convingerilor religioase pe care le are în legă tură cu
viața. În acest sens, Crezul este rădăcina din care crește, înflorește și rodește toată virtutea.
Îndrumătoarele de viață creștină, îndeobște pornesc tocmai de la articolele Simbolului de
credință, privind aspectul practic al legăturii de taină înt re Dumnezeu și om. Dogmele
cuprinse în Simbolul de credință sunt foarte sigure, adevărate, vii, reale și ne oferă viața
veșnică.
4.3.Crezul ortodox în dialog cu celelalte Biserici creștine
Mărturisirea credinței prin rostirea Crezului este o expresie a unității de credință a
mădularelor Bisericii prin mărturisirea aceluiași adevăr mântuitor. Astăzi, în cadrul
mișcării ecumenice, Simbolul niceo -constantinopolitan este privit cu deosebit interes ca
unul dintre mijloacele cele mai adecvate de apropiere a Bisericilor creștine. Dar acestă
apropiere se poate realiza cu adevărat doar atunci când se va rezolva problema adaosului
Filioque. Aceasta este singura modificare teologică produsă în mărturisirea comună a
Bisericii, devenind și una dintre principalele cauze ale dezbinării ei.
Sinodul al III -lea ecumenic prin canonul 7 a oprit ca cineva să facă vreo schimbare
în Crez, afară numai de un alt Sinod ecumenic. Crezul aparține întregii Biserici, iar o parte
a Bisericii nu are dreptul să -l schimbe. Sfinții Părinți când au alcătuit Crez ul, au statornicit
că Duhul Sfânt “din Tatăl purcede”. Biserica Romano -Catolică a introdus în Crez adaosul
“și de la Fiul” (Filioque) începând cu al treilea sinod local din Toledo, în 589, ca un protest
117Pr. Conf. dr. Daniel Benga, op. cit. p. 343 -344

69împotriva arianismului; apoi, a fost confirmat de sin odul din Hatfield în 680, cu ocazia
convertirii la catolicism a regelui arian al vizigoților (Recarede), sub pretextul că ar pune în
evidență deplina dumnezeire a lui Hristos și egalitatea Sa cu Tatăl. Deși regele Carol cel
Mare insista ca Bisericile din S pania, Italia, Franța și Germania, să ros teasca Crezul cu
adaosul, totuși papa Leon al III -lea refuză introducerea Simbolului mo dificat, în Biserica
Romei. Cu toata aceasta opoziție, la propunerea lui Henric al II -lea, papa Benedict al VIII –
lea acceptă î n 1014 Crezul cu adaosul Filioque, în Biserica din Roma, fără consimțământul
Bisericilor Răsăritene. Dupa Reformă (sec. XVI) a fost preluat și în Bisericile Protestante.
Părinții Bisericii Ortodoxe au insistat asupra argu mentului istoric, filioque fiind o
alterare a Simbolului din 381, iar catoli cii au invocat motivele locale, deoarece, în secolul
al VI -lea, Bisericile din Spa nia și alte țări europene erau amenințate de arianism. Ei
susțineau că fi lioque ar respinge ideea ariana despre inferioritatea Fiului față de Tatăl.
Cel dintii care arată implicațiile dogmatice neortodoxe ale adaosului Filioque este
patriarhul Fotie (820 -895). Critica severa a formulei despre purcederea Duhului Sfant “din
Tatăl și din Fiul” a Patriarhul Fotie al Constantinopolulu i (810 -895) a fost cuprinsă în
Enciclica pe care o trimite patriarhilor orientali în 867.
Anunțând în partea introductivă a Enciclicii despre unele inovații cul tice și
canonice apusene (nerespectarea zilelor de post în timpul Postului Mare, respingerea
validității Tainei Mirungerii săvârșite de preot -acesta ar fi un drept exclusiv al arhiereilor,
celibatul obligatoriu pentru preoți), patriarhul Fotie subliniaza apoi că “erorile latinilor” au
atins culmea în aceea că, au ajuns “să falsifice și Sfântul Sim bol al credinței, a cărui
autoritate e inatacabilă, după toate hotarârile sinodale și ecu menice” . Intenția patriarhului
Fotie a fost să atragă atenția conducatorilor Bisericilor Ortodoxe din Răsărit asupra
netemeiniciei doctrinei despre Fi lioque, prezent ând și un rezumat al problemei, pe care
urma să o discute pe larg un sinod ecumenic. Enciclica constituie de altfel și convocarea
sinodului ortodox, care, de fapt, s -a ținut în același an, la Constantinopol, în urma căruia
papa a fost condamnat.
Fotie î nscrie în Enciclica sa din 867 două argumente principale con tra doctrinei
“Filioque”, pe care, deși nu le dezvolta, totuși le consideră decisive:
-primul numai amintit, este că formula “Duhul purcede de la Fiul” nu are temeiul
unei dogme: ea este contra în vățăturii Evangheliilor, se opune hotărârilor
Sinoadelor ecumenice, falsifică doctrina Sfinților Părinți. Astfel “Filioque” conține
o doctrină necunoscută în Revelația biblică și în Tradiția dogmatică a Bisericii
Ortodoxe.

70-al doilea argument demonstrează c ăo eroare în doctrina despre Duhul Sfant
constituie o eroare antitrinitară, o deviație în însăși dogma des pre Dumnezeu -Sfânta
Treime. Fotie susține că prin Filioque se introduc “două cauze” în Sfânta Treime.
Astfel, prin Filioque se neagă unitatea de pr incipiu în Sfânta Treime și se strică
raportul între ceea ce e comun în Dumnezeu și între ceea ce e propriu ipostaselor
treimice. Fotie subliniază în mod repe tat că, prin Filioque, se amestecă însușirile
persoanelor.
În ultima vreme, teologi catolici și p rotestanți propun scoaterea lui Filioque din
Crez, pentru ca acesta să rămână așa cum a fost formulat la cele două Sinoade ecumenice.
În acest sens cunoscutul teolog protestant Jurgen Moltmann consideră: ”Prin înlăturarea
lui Filioque se poate pune capăt u nei schisme în Biserică, dar în același timp trebuie
începută o discuție comună privind doctrina Trinității. Una fără cealaltă nu este cu
putință” . Este foarte important să se realizeze acest lucru, pentru că nimeni nu se poate
mântui fără dreapta credință și fără dreptă viețuire. Dacă am greșit în credință nu ne mai
putem împărtăși de harul lui Dumnezeu care vine prin Sfintele Taine și nu mai putem
rămâne nici membrii ai Bisericii. În calitatea sa de carte de identitate a Bisericii, Simbolul
de credință de vine armă a adevărului împotriva ereziei. Cu alte cuvinte, Sfinții Părinți pun
Crezul ca și graniță: cine nu mărturisește așa, să fie anatema. Biserica se identifică cu
Crezul ei, cu mărturisirea ei, împotriva ereziei. Cine mărturisește Crezul este ortodo x.
Mărturisirea credinței este o parte integrantă și indispensabilă a slujirii Bisericii, iar
Crezul ortodox devine un simbol al credinței ortodoxe în fața tendințelor prozelitiste
eterodoxe.
Se înțelege de la sine că nici un crez finit nu poate să spună v reodată tot ceea ce
este de spus despre Dumnezeul cel infinit. Crezul e mai degrabă o declarație dumnezeește
insuflată spre a ne ajuta la înțelegerea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, recunoscându -ne
finitudinea, nu putem ascunde cele ce a făcut Dumnezeu pe ntru noi. Trebuie să ne rostim
credința să știm ce anume să credem și în cine să credem.
Acesta este și îndemnul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul
Părinte Daniel: “În acest An omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei Românești, să
ne întărim mai mult în credință și să ajutăm și pe alții să devină credincioși. Să învățăm să
rostim Crezul ortodox și să ne străduim să înțelem bogăția și adâncimea sa duhovnicească
privitoare la iubirea veșnică a Preasfintei Treimi arătată nouă în Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, Care S -a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. Să vedem
în Crezul ortodox lumina vieții noastre creștine ca viață sfântă, care a început prin Taina

71Sfântului Botez și este îndreptată spre învierea cea de o bște, iar în Biserica să vedem
locul pregătirii noastre pentru mântuire și sfințire, pentru dobândirea vieții veșnice din
Împărăția lui Dumnezeu”.

72Capitolul II
2.1.Religia ca obiect de învățământ. Generalități.
Educația religioasă creștină este o acțiune specific umană, desfășurată în mai multe
contexte: familie, biserică, școală, societate. Este o lucrare susținută de iubire, de încredere,
de libertate și de harul lui Dumnezeu. În afară de om, în calitate de educator, educația
religioasă presupune și prezența dimensiunii transcendente a unui factor informant mai
presus de om și de lume. Principiul colaborării libere și active între harul dumnezeiesc și
strădania creștinului în scopul desăvârșirii acestuia din urmă, numit și princip iul
sinergismului, stă și astăzi la baza educației religioase creștin -ortodoxe.
Așa cum mântuirea în și prin Hristos este posibilă, și educația creștină –ca acțiune
premergătoare mântuirii omului, acțiune de perfecționare continuă –este posibilă. Căci ea ,
constituie premisa esențială a mântuirii sufletești, fiind necesară în îndrumarea sufletească
a creștinului către Dumnezeu, în dezvoltarea puterilor sale morale către ajungerea scopului
ultim: realizarea asemănării cu Dumnezeu.
În viața credincioșilor, e ducația religioasă deține un rol important, deoarece prin ea
se asigură un sens vieții, o direcție și un mod de a exista, o altă perspectivă decât cea pur
materială. Prin acest tip de educație se realizează legătura omului cu Dumnezeu,
comuniunea ființei limitate cu ființa infinită. Omul este îndrumat către o viață curată, este
invitat la o permanentă purificare de patimi și o creștere în virtute ,care să -i permită
implicarea responsabilă în viața activă și în social.
În sens biblic, teologic, a educa un s uflet, a -l forma și a -l convinge pentru un
anumit fel de viață, nu înseamnă numai a -l instrui cu reguli de memorizat, a -l face să
memoreze preceptele noii învățături, ci, mai mult, a -i forma toate facultățile sale sufletești
pentru a -și atinge scopul final , mântuirea. Deci, ținta prioritară a educației religioase este
formarea caracterului și a personalității desăvârșite.
Educația creștină urmărește realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce
presupune din partea omului o permanentă purificare de patimi și o creștere în virtute.
Acest lucru se realizează prin participarea activă a omului la activitățile Bisericii, în primul
rând la cele cu caracter spiritual. Prin educația creștină se urmărește formarea și perfectarea
a două componente de bază: suf letul și trupul.

732.2.Scopul și obiectivele studierii religiei în școală
Ca orice disciplină de studiu și Religia urmărește un anume scop, scop întreit, care
vizează:
-mijlocirea adevărurilor de credință și de morală, pe temeiul cărora omul își câștigă
mântuirea sufletească –scop material
-dezvoltarea funcțiunilor sufletești și mai ales a predispoziției religioase –scop final
-desăvârțirea creștină, drumul parcurs până la asemănarea cu Dumnezeu -scop
educativ
Obiectivele urmărite în s tudiul religiei, deși multiple, pot fi restrânse la
următoarele
•cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu, ca fundament al mântuirii și desăvârșirii
omului;
•formarea religios morală a elevilor și tinerilor ;
•explicarea învățăturii Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții;
•cunoașterea tezaurului cultural -național la făurirea căruia a contribuit și Biserica.
2.3.Metodele de predare -învățare folosite în studiul religiei
Metodă, cuvânt a cărui etimologie vine din limba greacă meta -spre, odos -cale,
drum, înseamnă drumul urmat sau calea pe care o folosim în vederea obținerii rezultatelor
și atingerii scopurilor propuse.
Metodele fiind modalități de conlucrare a profesorilor cu elevii, îndeplinesc trei
funcții :
Cognitivă -reprezintă calea de cunoaștere a adevărurilor științifice ;
Normativă -fiecare metodă conținând un sistem de norme ce indică modul de
acțiune pentru a ajunge la rezultate optime ;
Operațională -care indică modul de lucru al profesorului cu elevii, în vederea
obținerii rezulta telor.
Metodele de învățământ sunt o componentă a procesului educativ prin care
activitatea didactică poate fi modelată mai ușor în conformitate cu obiectivele urmărite cu
conținutul predat, cu sistemul instructiv -educativ și cu particularitățile de vârstă ale
elevilor. Ele sunt legate nemijlocit de personalitatea profesorului , de competența și de
creativitatea sa.

74În strânsă legătură cu metodele se află procedeele, care nu sunt altceva decât
aspecte particulare, practice, de aplicare a unei metode. Profesorii au posibilitatea
folosirii unor procedee diverse în aplicarea fiecărei metode și aceasta pentru a face
lecțiile mai vii și mai atractive, pentru a le spori eficiența.
Deoarece metodele au un rol foarte important în cadrul procesului de învățăm ânt,
se impune o selectare și o organizare adecvată a lor. Astfel, unele metode sunt folosite
mai mult pentru a transmite cunoștințe noi, altele pentru a fixa cunoștințele sau pentru a
contribui la formarea priceperilor și a deprinderilor.
Constantin C ucoș , în Educația pedagogică , spunea că :
„Metoda are un caracter polifuncțional, în sensul că ea poarte participa simulan
sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv -educative. Opțiunea
profesorului pentru o anumită metodă de învățământ constituie o deciz ie de mare
complexitate. Alegerea unei metode se face ținând cont de finalitățile educație, de
conținutul procesu lui instructiv, de particularită țile de vârstă și cele individuale ale
elevilor, de psihosociologia grupurilor școlar e, de na tura mijloacelor de învăță mânt, de
experiența și competența didactică a profesorului.”118
Ion Nisipeanu arăta într -o lucrare de metodică scrisă între cele două războaie
mondiale, că “oricum va fi forma de învățămâ nt, narativă sau dialogică, dacă a stâr nit
în copii acea poftă mare de a urmări pe învățător, e o formă activă. În speță, dacă
povestirile religioase sunt comunicate copiilor ,așa încât să le trezească acel interes
puternic, ele pun în mișcare sufletul lor, îl răscolesc adânc, și această răscolire, care le
nutrește sufletul, îi face, tocmai prin aceasta, foarte activi. Impresiile puternice primite
își întind raza lor de influen ță în timp, departe ,peste limitele ceasului de lecțiune. ”119
Metodele și tehnicile r eclamă o aplicație care să fie î ntotdeauna în serviciul
credinței. Opera educativă și de catehizare se va supune unei duble finalități: a)
fideliatea față de ordinea divină, adic ă a naturii credinței și exigenț elor;b) fidelitate
față de ordinea naturii, adică a psihologiei copilului, pentru ca adevărurile credinței să
fie sesizate și primite .120
Metodele specifice de predare -învățare a religiei sunt:
I. Metode de comunicare și asimilare a cunoștințelor
118C. Cuc oș,Educația religioasă -repere teoretice și metodice ,Polirom, 1999, pg 230
119Apud C. Cuc oș,Educația religioasă -repere teoretice și metodice ,Polirom, 1999, pg 230
120Apud C. Cucoș, , Educația religioasă -repere teoretice și metodice Polirom, 1999, pg 230

75I.1.Metode de comunicare orală
I.2.Metode de comunicare scrisă
•Lectura
•Lectura și interpretarea textului biblic
•Referatul
•Eseul
II. Metode de cunoaștere a realității religioase
•Observarea directă a realității religioase
•Studiul și interpretarea simbolurilor
•Analiza documentelor
•Studiul de caz
•Exemplul
•Rugăciune a
•Meditația religioasă
•Deprinderile morale
•Cultul divin
III. Metode fundamentate pe acțiune
•Jocul didactic
•Dramatizarea
•Exercițiul moral
•Metoda îndrumării teoretice sau practice
Metode expozitive
•Povestirea
•Descrierea
•Explicația
•Argumentarea
•Prelegerea
•Expunerea cu oponent
75I.1.Metode de comunicare orală
I.2.Metode de comunicare scrisă
•Lectura
•Lectura și interpretarea textului biblic
•Referatul
•Eseul
II. Metode de cunoaștere a realității religioase
•Observarea directă a realității religioase
•Studiul și interpretarea simbolurilor
•Analiza documentelor
•Studiul de caz
•Exemplul
•Rugăciune a
•Meditația religioasă
•Deprinderile morale
•Cultul divin
III. Metode fundamentate pe acțiune
•Jocul didactic
•Dramatizarea
•Exercițiul moral
•Metoda îndrumării teoretice sau practice
Metode expozitive
•Povestirea
•Descrierea
•Explicația
•Argumentarea
•Prelegerea
•Expunerea cu oponent
Metode interogative
•Conversația
•Conversația catehetică
•Coversația euristică
•Dezbaterea sau discuția colectivă
•Problematizarea
75I.1.Metode de comunicare orală
I.2.Metode de comunicare scrisă
•Lectura
•Lectura și interpretarea textului biblic
•Referatul
•Eseul
II. Metode de cunoaștere a realității religioase
•Observarea directă a realității religioase
•Studiul și interpretarea simbolurilor
•Analiza documentelor
•Studiul de caz
•Exemplul
•Rugăciune a
•Meditația religioasă
•Deprinderile morale
•Cultul divin
III. Metode fundamentate pe acțiune
•Jocul didactic
•Dramatizarea
•Exercițiul moral
•Metoda îndrumării teoretice sau practice
Metode interogative
•Conversația
•Conversația catehetică
•Coversația euristică
•Dezbaterea sau discuția colectivă
•Problematizarea

76Plecând de la o literatură de specialitate, Constantin Cucoș ,încartea sa
Educația religioasă, repere teoreice și metodice ,face următoarea clasificare a
metodelor:
a) Din punct de vedere istoric:
-metode tradiționale, clasice;
-metode moderne, de dată mai recente.
b)În funcț ie de extensiunea sferei de aplicabilitate:
-metode generale;
-metode particulare sau speciale.
c)Pornind de la modalitatea principală de prezentare a cunoștințelor:
-metode verbale;
-metode i ntuitive.
d)După gradul de angajare a elevilor la lecție:
-metode expozitive;
-metode active.
e)După funcția didactică principală:
-cu funcția principală de predare și comunicare ;
-cu funcția principală de fixare și consolidare ;
-cu funcția principală de verificare și apreciere a rezultatelor muncii.
f)În funcție de modul de modul de administrare a experienței ce urmează a fi
însușită:
-metode algoritmice;
-metode euristice.
g)După forma de organizare a muncii:
-medode individuale;
-metode de predare -învățare în grupuri;
-metode frontale;
-metode combinate.
h)În funcție de axa învățare mecanică -învățare conștientă:
-metode bazate pe învățarea prin receptare;
-metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate;
-metode de descoperire propriu -zisă.
Metodele tradiționa le, expozitive ori frontale lasă impresia că nu ar mai fi în
conformitate cu noile principii ale participării active și conștiente a elevului. Acestea pot

77însă dobândi o valoare deosebită în condițiile unui auditoriu numeros, având un nivel
cultural care s ă-i asigure accesul la mesajul informațional transmis raportat la unitatea de
timp.
Cele mai frecvent utilizate metode tradiționale la religie sunt: conversația,
demonstrația, problematizarea, exercițiul, observarea, munca independentă, referatul,
explicaț ia.
Conversația este metoda bazată pe întrebări și răspunsuri pentru comunicarea sau
verificarea cunoștințelor. Este un dialog între professor și elev, prin care se dirijează
activitatea de învățare. Este frecvent utilizată în cadrul orelor de religie deoarece dezvoltă
gândirea creativă a elevilor, le oferă satisfacția de a descoperi ei înșiși adevărul și le
sporește încrederea în forțele proprii. De asemenea metoda converației formează
deprinderea de a mânui dialogul pentru realizarea unor comunicări c omplexe și clare.
Metoda conversației are două forme:
Conversația euristică este o formă de căutare a adevărului prin efortul unit
al profesorului și al elev ilor, întrebările adresându -se mai ales capacității de
gândire. Este folosită mai mult în cadrul le cțiilor de comunicare de noi
cunoștințe.
Conversația catehetică se adresează capacității de înțelegere și de
memorizare a elevilor, fiind folosită în cadrul lecțiilor de consolidare și
fixare, de recapitulare și de sistematizare.
Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă și conștientă a
elevilor în procesul propriei formări și stimularea creativității acestora. În acest context,
prefacerile pe care le cunosc metodele de învățământ cunosc câteva direcții definitorii.
Relația di namică -deschisă constă în raporturile în schimbare ce se stabilesc între diferitele
metode. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învățare,
fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcție de registrul căruia i se raportează.
Amp lificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relațiile
sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare și formare a personalității.
Referatul reprezintă o formă de îmbinare a studiului individual cu activitatea d e
prezentare și argumentare. Tema referatului, însoțită de bibliografie și alte surse de
documentare (rețeaua Internet) este tratată independent de către elev și apoi susținută în
fața colegilor sau a altui auditoriu mai larg. Referatul este ,de regulă ,olucrare de mică
amploare, dar mai structurată și mai bogată în informații decât o temă demuncă
independentă, aferentă lecției.

78Organizarea unei activități de evaluare și învățare prin intermediul referatului
presupune: valorificarea metodei de învățare pr in descoperire, studiul unor materiale
suplimentare și izvoare de informare diverse, structurarea informației corespunzătoare unui
referat într -un material ce poate fi redactat, ilustrat sau prezentat pe calculator, prezentarea
referatului de către elevul sau grupul de elevi care l -au elaborat, aceștia trebuind să -l
susțină, să poată oferi explicații suplimentare, să răspundă la întrebări.
Dintre metodele moderne folosite la ora de religie amintim :jocul de rol, metoda
cvintetului ,cubul, mozaicul .
Cvintetul este o poezie cu cinci versuri cu ajutorul căreia se realizează și se
condensează informațiile ,incluzându -se și reflecții ale elevilor care pot lucra individual, în
perechi sau în gr up. Se a plicăaceastă metodă pentru dezvoltarea creativității, a limbajului
elevilor, mai ales la clasele V -VIII. Mulți elevi sunt preocupați de poezie și încercăm să -i
obișnuim să caute poezia și literatura r eligioasă, care exprimă trăiri profunde.
Structura algoritmică:
1.Primul vers conține un singur cuvânt cheie, d e obicei un substantiv, subiectul
poeziei ,care va fi explicitat în versurile următoare.
2.Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective ,care descriu
subiectul poeziei.
3.Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la geru nziu, care
exprimă acțiuni.
4.Al patrulea vers, din patru cuvinte ,exprimă sentimentele autorului față de subiectul
abordat.
5.Al cincilea vers este format dintr -un cuvânt care exprimă esența subiectului.
Mozaicul este o metodă de învățare care se bazează, pe distribuirea sarcinilor de
învățare unor grupuri de elevi astfel că ,în urma colaborării ,fiecare elev să aib ă întreaga
schemă de învățare. Î nvățarea diferențiată se bazează pe ideea că ,unii elevi pot cunoaște
mai bine anumite aspecte ale conținutului (sp ecializare), dar că toți elevii au aceleași
cunoștințe generale despre întregul subiect.
Utilizarea acestei metode se bazează pe împărțirea în patru „fragmente” a sarcinii
de învățare destinată elevilor. Din punct de vedere practic, elevii sunt împărțiți î n grupuri
de lucru, urmând ca la finalul activității, rezolvarea sarcinii didactice să fie realizată prin
însumarea răspunsurilor elaborate în cadrul celor patru grupuri de lucru.

79Etape în desfășurarea metodei:
Etapa I. Sunt constituite grupurile de lu cru prin împărțirea clasei în patru grupuri
de elevi. Fiecărui elev din clasă îi este atribuit un număr de la 1 la 4. Astfel, în cadrul
grupurilor inițiale ,fiecare dintre cei patru elevi va primi câte o sarcină de învățare.
1234 1234 1234 1234
grup inițial A grup inițial B grup inițial C grup inițial D
Etapa II. Împărțirea sarcinilor de învățare fiecăruia dintre elevi. În funcție de
particularitățile colectivelor de elevi, de conținutul lecției, sarcina de învățare poate fi:
analiza unui text, răspunsul la o anumită întrebare, identificarea unor citate etc. Pentru o
cât mai eficientă activitate, se recomandă ca sarcinile de învățare ,să aibă un coefici ent de
dificultate asemănător și să necesite pentru rezolvare intervale de timp relativ egale.
Etapa III. Constituirea grupurilor de experți, prin reunirea elevilor care au primit
același număr (1, 2, 3 sau 4) în grupurile inițiale. În cazul în care grupu rile de experți sunt
prea mari, fapt care împiedică o activitate eficientă în cadrul grupului, pot fi alcătuite câte
două/trei grupuri de experți. Experții lucrează împreună și pregătesc o soluție comună de
rezolvare a sarcinii de lucru.
1111 … 2222 … 3333 … 4444 …
grup experți 1 grup experți 2 grup experți 3 grup experți 4
Etapa IV. Revenirea elevilor în cadrul grupurilor inițiale, pentru a prezenta
colegilor sarcina de î nvățare primită și modul de rezolvare a acesteia, stabilit în cadrul
grupurilor de experți. Soluțiile vor fi prezentate pe rând de fiecare expert, în ordinea
sarcinilor trasate de profesor. Este necesar ca în final fiecare membru al grupului să -și
însușeas că întregul material, nu doar partea care i -a revenit în cadrul grupului de experți.
1234 1234 1234 1234
grup inițial A grup inițial B grup inițial C grup inițial D
Deși rolul profesorului în cadrul acestei metode este redus față de modul tradițional
de lucru, el trebuie să intervină pentru clarificarea problemelor la care elevii nu reușesc să
formuleze un răspuns comun în cadrul grupurilor de experți, dar și pe ntru a se asigura că

80fiecare elev și -a însușit în mod corect răspunsurile formulate și prezentate de colegi. Se
evită astfel situațiile în care elevii rămân cu noțiuni învățate parțial sau greșit. La sfârșitul
activității, profesorul va prezenta concluziil e activității.
Metoda „mozaic” poate cuprinde și o scurtă evaluare (un test sau un scurt eseu, în
funcție de timpul alocat utilizării acestei metode și de particularitățile colectivelor de
elevi), prilej pentru profesor să constate modul în care elevii și -au însușit întregul material.

81Capitolul III
Cercetarea pedagogică
3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice
3.1.1.Tipul cercetării
-cercetare combinată
-observațională
-constatativă
-longitudinal ă
3.1.2.Motivația alegerii
Pornind de la clasificarea facută de C.Cucoș privind metodele din punt de vedere
istoric ,metode tradiționale , clasice șimetod e moderne , de dată mai recente ,am dorit să
descopăr care sunt metodele cele mai eficiente folosite în procesul instructiv -educa tivpe
cele două nivele, gimnazial și liceal, pentruca Simbolul de credință să aibă un impact
puternic asupra elevilor î n educația religioasă.
3.2.Obiectivele și metodologia cercetării
a) Formularea obiectiv elor cercetării
Evaluarea dimensiunii educative a învățăturilor de credință creștin -ortodoxă în
dezvoltarea personalității.
Identificarea căilor prin care învăță tura de credință creștină reusește să construiască
o relație î ntre elev i și Dumnezeu .
Analiza impactului pe c aremetodele tradiționale ș i metodele inovatoare le au
asupr a elevilor î n educația religioasă .
b)Formularea ipotezelor cercetării
Ip.1:Personalitatea elevilor se dezvoltă mai ar monios, conform idealului
educaț ional românesc, prin predarea religiei în școală, decât î n afara acestui obiect.
Ip.2: Studierea Simbolului de credință în școala gimnazială îl ajută pe elev să -și
însușească mai bine cunoștințele religioase decât însușirea lui î n clasele primare.

82Ip.3:Educaț iareligioasă devine mai eficientă la clasele de liceu prin aplicarea
metodelor de învățământ inovatoare decâ t prin utilizarea metodelor de î nvățământ
tradiț ionale , spe deosebi re de clasele de gimnaziu unde aplica rea metodelo rtradiționale
sunt mai eficiente în educația religioasă .
3.3.Descrierea metodologiei decercetare folosită și a aplicării
efective a acesteia
3.3.1.Eșantionul
Au fost supuse studiului 4 clase (120 deelevi )din cadrul Colegiul Național
„Al.I.Cuza ”, Focșani .
Vârsta subiecților este cu prinsă între 13 -18 ani din care :
-60de elevi cu vârsta de 13 -14 ani ,
-60de elevi cu vârsta de 17 -18 ani.
Nivelul de învățământ :
-învățământul secundar inferior, gimnaziu;
-învățământul secundar superior: ciclul superior al liceului.
La clasa a VIII -a sunt dou ă clase: aVIII-a Așia VIII -a B, respectiv la clasa a XI -a:
a XI-a Eșia XI-a F.
3.3.2. Metodele și mijloacele învățării utilizate în cercetare
Instrumente operaționale de culegere a datelor
chestionare
produse ale elevilor ,fișe de observații
Strategia de verificare și evaluare a rezultatelor obținute de subiecți
evaluare a prin teste pedagogice de cunoș tințe identice ,pentru ambele clase de nivel
chestionare
observația
Metodologia de prelucrare a datelor cercetarii
Datele obținute au fost prelucrate cu ajutorul metodelor statistice și de interpretare.

833.3.3. Desfășurarea experimentului
Folosirea metodelor moderne înpredarea Simbolului de credință ,facilitează
înțelegerea dogm elor creștine mai mult decât folosirea metodelor tradiț ionale .
Tipul de lecție ales pentru aplicarea experimentului a fost lecția de recapitulare și
sistematizare a cunoștințelor.
Am aplicat a celași tip de lecție l aînvățământul secundar inferior, gimnaziu,
respectiv clasa a VIII -a A și a VIII -a B și la învățământul secundar superior: ciclul superior
al liceului , respectiv clasa a XI -aE și a XI -a F.
La clasa a VIII -a A,la tema „Crezul -sinteza învățăturii de credință ”amutilizat –
aplicat metodele tradiționale: conversația ,exercițiul .
Am formulat întrebări accesibile ,concise și variate, referindu -mă la materia predată
anterior stimulând, astfel, gândirea elevilor. Am urmărit ca răspunsurile date de elevi să fie
clare și precise, folosind un vocabular adecvat. Răspunsurile au fost date individual, uneori
fiind necesare unele explicații, oferite de aceeași elevi.
Folosind metodele tradiționale un număr mare de elevi s-auimplicat motivațional
în derularea lecției ce a decurs ca un permanent dialog .
La clasa a VIII -a B, cu aceeași temă, „Crezul -sinteza învățăturii de credință”, am
abordat o metodă inovativă de predare ,cvintetul .Am împărțit clasa în 5 grupe de elevi.
Elevii au fost determinați astfel să își manifeste creativitatea, reflecția personală și
colectivă, rapidă, și să esențializeze cu noștințele, dovedind înțelegerea lor profundă.
Totuși ,ei au creat poeziile într -un timp relativ lung, întâmpinând dificultăți în a
găsi cuvintele potrivite algoritmului metodei .
La clasa aXI-aamales să fac o lecție de recapitulare și sistematizare la unitatea de
învățare Invățătura de credință .Recapitularea cunoștințelor dobândite în lecțiile anterioare
am realizat -oca o paralelă cu Simbolul de credință ,cao sinteză a învățăturii de credință
ortodoxă ,folosind u-mă în actul didactic ,atât de metode tradiționale la o clasă ,cât și de
metode modern, la cea de a doua clasă .
La clasa a XI -a Emetoda utilizată a fost referatul. Amformula t 4teme clare, de
complexitate medie :“Revelația lui Dumnezeu”, “ Iisus Hristos -Mântuitorul lumii”,
“Duhul Sfânt -Mângâietorul”, “Mântuirea –țelul suprem al creștinului” .Am recomandat
surse bibliografice și de informare necesare .
Elevii au prezentat referatele î nfața clasei, unele dintre ele fiind foa rte bine
concepute , conform cerințelor . Alții, însă ,au făcut o documentare superficială , iar

84prezentarea lor nu a fost privită cu interes de colegi, ceea ce a reprezenat un factor
perturbator.
La clasa a XI -a F, la același tip de lecție ,am aplicat metod a modern ă,mozaicul .
Am folosit o planșă ce conținea Simbolul de credință .Am invitat elevii să citească de pe
planșă. Am organizat colectivul în echipe de câte 5 elevi. Am împărțit Crezul în 5
fragmente. Fiecărui elev din clasă îi este atribuit un număr de la 1 la 5. Eiau primit câte o
fișă cu fragmentul selectat din Crez, în care trebuie să devină expert ( 1-despre Dumnezeu
Tatal ;2-despre Dumnezeu Fiul; 3 -despre Dumnezeu Duhul Sfant; 4 -despre Biserică ; 5-
despre Botez și eshatologie ).Toți elevii cu numărul 1 auforma tun grup de experți, același
lucru a fost corelat pentru elevii cu celelalte numere ,obținându -seastfel cinci grupuri de
experți .Experții au lucrat împreună ,stabilind învățăturile de credință desprinse din Crez.
Când au revenit la grupurile inițiale ,au avut sarcina de a prezenta fiecare învățătura de
credință din fragment, realizând o analiză completă a Simbolului de credință.
Metoda folosită s -a dovedit un succes. Lucrând în echipă, elevii s -au organizat, și –
au împărțit sarcinile, astfel încât , cunoș tințele dobândite anterior ,au fost fixate și
sistematizate.
Am i ntervenit acolo unde a fost cazul, în grupul experților, în clarificarea unor
probleme, atunci când elevii nu reușeau să fo rmuleze aceeași învățătură de credință pe baza
fragmentului dat. Am urmărit ca fiecare el ev să își însușească în mod cor ect răspunsuril e
formulate și prezentate de experți.
Toți elevii s-au implicat în rezolvarea sarcinilor d idactice și au participat la le cție.
Gradul de satisfacție al beneficiarilo r direcți (elevii) și indirecți (profesorul) a fost
măsurat la fiecare clasă prinintermediul unui chestionar cu9itemi .

85Capitolul IV
4.1Rezultatele cercet ării
Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a VIII A
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 23 7
3 17 13
4 25 5
5 25 5
6 30 0
7 0 30
8 6 24
9 23 7
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
05101520253035
12
85Capitolul IV
4.1Rezultatele cercet ării
Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a VIII A
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 23 7
3 17 13
4 25 5
5 25 5
6 30 0
7 0 30
8 6 24
9 23 7
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
23456789da
nu
87%13%danu
85Capitolul IV
4.1Rezultatele cercet ării
Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a VIII A
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 23 7
3 17 13
4 25 5
5 25 5
6 30 0
7 0 30
8 6 24
9 23 7
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
da
nu

86Din 30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.
4 elevi (13%) au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
2.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
Din 30 de elevi chestionați :
23 de elevi (77%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
7elevi (23%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați:
17 elevi (57%) au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
13elevi (43%) au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
86Din 30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.
4 elevi (13%) au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
2.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
Din 30 de elevi chestionați :
23 de elevi (77%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
7elevi (23%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați:
17 elevi (57%) au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
13elevi (43%) au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
77%23%danu
57%43%danu
86Din 30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.
4 elevi (13%) au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
2.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
Din 30 de elevi chestionați :
23 de elevi (77%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
7elevi (23%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați:
17 elevi (57%) au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
13elevi (43%) au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.

874.Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .
5 elevi (17%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
5 elevi (17%) au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n activitatea
desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.
874.Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .
5 elevi (17%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
5 elevi (17%) au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n activitatea
desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.
83%17%danu
83%17%danu
100%0%danu
874.Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .
5 elevi (17%) au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
25 de elevi (83%) au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
5 elevi (17%) au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n activitatea
desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.

887. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
6 elevi (20%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
24 de elevi (80%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați:
23 de elevi (77%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
7 elevi (23%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
887. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
6 elevi (20%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
24 de elevi (80%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați:
23 de elevi (77%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
7 elevi (23%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
0%
100%danu
20%
80%danu
77%23%danu
887. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi (100%) au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
6 elevi (20%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
24 de elevi (80%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați:
23 de elevi (77%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
7 elevi (23%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.

89Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a VIII B
Întrebarea DA NU
1 7 23
2 10 20
3 16 14
4 5 25
5 8 22
6 26 4
7 26 4
8 4 26
9 10 20
1.Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
7elevi (23%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
23elevi (77%)au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.
051015202530
123
89Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a VIII B
Întrebarea DA NU
1 7 23
2 10 20
3 16 14
4 5 25
5 8 22
6 26 4
7 26 4
8 4 26
9 10 20
1.Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
7elevi (23%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
23elevi (77%)au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.
3456789da
nu
23%
77%danu
89Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a VIII B
Întrebarea DA NU
1 7 23
2 10 20
3 16 14
4 5 25
5 8 22
6 26 4
7 26 4
8 4 26
9 10 20
1.Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
7elevi (23%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
23elevi (77%)au răspuns că nusunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere.

902. Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
10 de elevi (33%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
20 de elevi (67%) nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
16elevi (53%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
14elevi (47%)au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
4. Relația dintre obiectivele propuse și activitățile desfășurate a fost satisfacă toare.
Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate a fost satisfacă toare .
902. Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
10 de elevi (33%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
20 de elevi (67%) nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
16elevi (53%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
14elevi (47%)au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
4. Relația dintre obiectivele propuse și activitățile desfășurate a fost satisfacă toare.
Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate a fost satisfacă toare .
33%
67%danu
53%47%danu
17%
83%danu
902. Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
10 de elevi (33%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
20 de elevi (67%) nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
16elevi (53%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
14elevi (47%)au răspuns că nu au avut deplină libert ate de a -șimanifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
4. Relația dintre obiectivele propuse și activitățile desfășurate a fost satisfacă toare.
Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate a fost satisfacă toare .

9125 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate nu a fost satisfacă toare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.
4 elevi (13%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.
9125 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate nu a fost satisfacă toare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.
4 elevi (13%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.
27%
73%danu
87%13%danu
87%13%danu
9125 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășurate nu a fost satisfacă toare .
5. Metodele de învăț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din30 de elevi chestionați :
26 de elevi (87%) au răspuns că lecția a fost bine organizată.
4 elevi (13%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.

92Dincei 30 de elevi chestionați :
26de elevi (87%)au răspuns că timpul a fost insuficient.
4elevi (13%)au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
26elevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați :
10elevi (33%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
20 de elevi (67%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învăț ate.
92Dincei 30 de elevi chestionați :
26de elevi (87%)au răspuns că timpul a fost insuficient.
4elevi (13%)au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
26elevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați :
10elevi (33%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
20 de elevi (67%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învăț ate.
13%
87%danu
33%
67%danu
92Dincei 30 de elevi chestionați :
26de elevi (87%)au răspuns că timpul a fost insuficient.
4elevi (13%)au răspuns că timpul nua fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați:
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
26elevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați :
10elevi (33%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
20 de elevi (67%)au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învăț ate.

93Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a XI E
Întrebarea DA NU
1 5 25
2 8 22
3 8 22
4 5 25
5 8 22
6 20 10
7 0 30
8 22 8
9 4 26
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
5elevi (17%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
25 elevi (83%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere .
05101520253035
1
93Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a XI E
Întrebarea DA NU
1 5 25
2 8 22
3 8 22
4 5 25
5 8 22
6 20 10
7 0 30
8 22 8
9 4 26
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
5elevi (17%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
25 elevi (83%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere .
23456789
17%
83%danu
93Rezultate chestionar ului aplicat la clasa a XI E
Întrebarea DA NU
1 5 25
2 8 22
3 8 22
4 5 25
5 8 22
6 20 10
7 0 30
8 22 8
9 4 26
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
5elevi (17%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
25 elevi (83%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare
și înțelegere .
9da
nu

942.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
8 de elevi (27%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
22 de elevi (73%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
8 elevi (27%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
22elevi (73%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
942.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
8 de elevi (27%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
22 de elevi (73%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
8 elevi (27%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
22elevi (73%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
27%
73%danu
27%
73%danu
17%
83%danu
942.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
8 de elevi (27%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
22 de elevi (73%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați :
8 elevi (27%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile în
activitățile desfășurate.
22elevi (73%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.

95Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășu rate a fost satisfă cătoare .
25 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de invatare au fos tadecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8 elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din 30 de elevi chestionați :
20de elevi (67%)au răspuns că lecția a fost bine organizată.
10elevi (33%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.
95Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășu rate a fost satisfă cătoare .
25 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de invatare au fos tadecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8 elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din 30 de elevi chestionați :
20de elevi (67%)au răspuns că lecția a fost bine organizată.
10elevi (33%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.
27%
73%danu
67%33%danu
95Din 30 de elevi chestionați:
5 de elevi (17%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activitățile
desfășu rate a fost satisfă cătoare .
25 elevi (83%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de invatare au fos tadecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi chestionați:
8 elevi (27%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
22 de elevi (73%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate î n
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Din 30 de elevi chestionați :
20de elevi (67%)au răspuns că lecția a fost bine organizată.
10elevi (33%) au răspuns că lecția nu a fost bine organizată.

967. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați
22 de elevi (73%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
8elevi (27%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9.Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați
4elevi (13%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
26de elevi (87%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învățat e.
967. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați
22 de elevi (73%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
8elevi (27%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9.Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați
4elevi (13%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
26de elevi (87%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învățat e.
0%
100%danu
73%27%danu
13%
87%danu
967. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.
8.Am primit prea multe informaț ii.
Din 30 de elevi chestionați
22 de elevi (73%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii.
8elevi (27%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii.
9.Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.
Din 30 de elevi chestionați
4elevi (13%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
26de elevi (87%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile
teoretice învățat e.

97Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a XI F
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 24 6
3 20 10
4 26 4
5 26 4
6 30 0
7 0 30
8 4 26
9 22 8
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
26elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
4elevi (13%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere .
05101520253035
12
97Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a XI F
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 24 6
3 20 10
4 26 4
5 26 4
6 30 0
7 0 30
8 4 26
9 22 8
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
26elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
4elevi (13%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere .
23456789
87%13%danu
97Rezultate lechestionar ului aplicat la clasa a XI F
Întrebarea DA NU
1 26 4
2 24 6
3 20 10
4 26 4
5 26 4
6 30 0
7 0 30
8 4 26
9 22 8
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
Din 30 de elevi chestionați :
26elevi (87%)au răspuns că sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere.
4elevi (13%)au răspuns că nu sunt mai încrezători în capacitatea lor de învățare și
înțelegere .
9da
nu

982.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
24 de elevi (80%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
6de elevi (20%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați .
20 de elevi (67%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
10elevi (33%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .
982.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
24 de elevi (80%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
6de elevi (20%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați .
20 de elevi (67%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
10elevi (33%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .
80%20%danu
67%33%danu
87%13%danu
982.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
din 30 de elevi chestionați :
24 de elevi (80%)au participat cu interes pe tot parcursul lecției.
6de elevi (20%)nu au participat cu interes pe tot parcursul lecției .
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
Din 30 de elevi chestionați .
20 de elevi (67%)au răspuns că au avut deplină libert ate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate.
10elevi (33%)au răspuns că nu au avut deplină libertate de a -și manifesta opiniile
în activitățile desfășurate .
4. Relația dintre obiectivele propuse și activit ățile desfășurate a fost satisfă cătoare.
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activit ățile
desfășurate a fost satisfă cătoare .

994 elevi (13%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învaț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
4 elevi (13%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate in
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți 30 de elevi chestionați au răspuns că lecția a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.
994 elevi (13%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învaț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
4 elevi (13%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate in
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți 30 de elevi chestionați au răspuns că lecția a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.
87%13%danu
100%0%danu
0%
100%danu
994 elevi (13%)au răspuns că relația dintre obiectivele propuse și activități le
desfășurate nu a fost satisfă cătoare .
5. Metodele de învaț are au fos t adecvate î n activitatea desfășurată .
Din 30 de elevi
26 de elevi (87%)au răspuns că metodele de învăț arefolosite au fost adecvate î n
activitatea desfășurată .
4 elevi (13%)au răspuns că metodele de învăța renuau fos t adecvate in
activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
Toți 30 de elevi chestionați au răspuns că lecția a fost bine organizată.
7. A fost insuficient timpul.
Toți cei 30 de elevi chestionați au răspuns că timpul nu a fost insuficient.

1008.Amprimit prea multe informaț ii.:
Din 30 de elevi chestionați :
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii
26deelevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate
Din 30 de elevi chestionați:
22 de elevi (73%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
8de elevi (27%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învățat e.
1008.Amprimit prea multe informaț ii.:
Din 30 de elevi chestionați :
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii
26deelevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate
Din 30 de elevi chestionați:
22 de elevi (73%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
8de elevi (27%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învățat e.
13%
87%danu
73%27%danu
1008.Amprimit prea multe informaț ii.:
Din 30 de elevi chestionați :
4elevi (13%)au răspuns că au primit prea multe informaț ii
26deelevi (87%)au răspuns că nu au primit prea multe informaț ii
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate
Din 30 de elevi chestionați:
22 de elevi (73%)au răspuns că au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învăț ate.
8de elevi (27%) au răspuns că nu au facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice
învățat e.

101Proiect didactic 1
Unitatea de învățământ: Colegiul Național „Al.I.Cuza”, Focșani
Profesor : Melania Emanuela Pătrășcanu
Clasa : a VII I-aA
Disciplina : Religie Ortodoxă
Aria curricular ă:Om-Societate
Unitatea de învățare :Credința creștină
Subiectul lecției: „Crezul -sinteza învățăturii de credință ”
Tipul lecției: lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor.
Scopul lecției: dobân direa unor cunoștințe despre Crez
Durata lecției : 50 min.
Competențe generale:
C.G.1. Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii
omului .
Competențe specifice:
1.1 Cunoașterea învățăturilor de credință ale Bisericii Ortodoxe, cuprinse în Crez
Competențe derivate (Obiective operaționale):
C1-să delimiteze Crezul în fragmente logice, după învăță turile de credință prezentate pe
scurt în fragmentele respective;
C2-să explice învățăturile de credință menționate în Crez;
C3-să prezinte date referitoare la alcătuirea Crezului;
C4-să precizeze împrejurările în care se rostește Crezul;
C5-săexplice importanța cunoașterii Crezului de către toți creștinii ortodocși.
Strategia didactică :
Metode și procedee : conversația, explicația, exercițiul, lectura explicativă, demonstrația
cu substitute.
Mijloace de învățământ : planșa Crezul, planșa Sinodului I ecumenic șiSinodul II
ecumenic, fișa de lucru.
Forme de organizare a activității elevilor : activitate frontală, activitate individuală și
activitate în grup.

102Resurse:
Oficiale: -Programa școlară pentru disciplina Religie ortodoxă, clasa a VI II-a;
-Planificarea calendaristică orientativă pentru disciplina Religie ortodoxă,
clasa a VII -a;
-Planificarea unității de învățare „Credința creștină” pentru disciplina
Religie ortodoxă, clasa a VI II-a.
Temporale: -număr de lecții: 1
-durata: 50’
Resurse bibliografice:
1.Credință ortodoxă, Editura „Trinitas", Iași, 1996
2.Patericul egiptean , Editura Sofia, 2011
3.Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", Iași, 1999.
4.Muha, Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă, clasa a VIII -a,Editura „Sf.
Mina", Iași, 2002.
5. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.
5. Carte de rugăciuni
Scenariul didactic
Nr.
CrtSecvențele
lecțieiC.d Timp Activitatea profesorului/
Activitatea elevuluiMetode și
procedeeMijloace
de
învățământForma de
organiza
reEvaluarea
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul
organizatoric2 Profesorul salută elevii,
rostește rugăciunea cu ei;
-Notează absențele și
realizează managementul
clasei pentru începerea
activității didactice care
urmează să se desfășoare;
-Elevii răspund la salut,
spun rugăciunea și se
pregătesc pentru începereaExercițiul Activitate
frontală

103activității didactice
2. Precizarea
conținutului, a
competențelor
și a planului de
recapitulareC1
C2Profesorul prezintă elevilor
conținutul, competențele și
planul de recapitulare .
Plan d e recapitulare
-alcătuirea Crezului
-învățătura de credință
Profesorul va prezenta
elevilor datele referitoare la
alcătuirea Crezului.
Învățăturile de credință
interpretate greșit se
numesc erezii .
„ Modul diferit de
înțelegere a învățăturilor
creștine a îngreunat buna
înțelegere între membrii
Bisericii, fapt ce a dus la
scăderea unității între
membrii unor popoare."
-Elevii ascultă cu
atenție.
Observație:
Pentru înțelegerea acestei
idei se pot face conexiunile:
„-Ce relații trebuie să
existe într -un grup de
persoan e,astfel încât acel
grup să nu se destrame?"
„-… mai întâi trebuie
ca toate persoanele din
grup să cunoască și
să respecte regulile acelui
grup; persoanele d in grupul
respectiv trebuie să
împărtășească aceleași idei,
principii, păr eri;să existe
înțelegere, colaborare,
ajutor reciproc etc.
Precizare:
Unitatea unui grup
depinde foarte mult de
buna înțelegere și
colaborare în grup.
„În acele situații de
neînțelegere dintre
creștini, reprezentanții
de se amă ai Bisericii
creștine din întreaga lume
s-au adunat de mai multe
ori,de-a lungul timpului
pentru a formula clar și pe
scurt adevărata învățăturăExplicația planșa
Sinodului I
ecumenic și
Sinodul II
ecumenic
planșa
CrezulActivitate
frontală

104de credință a Bisericii lui
Hristos. Aceste adunări sau
soboare poartă numele de
sinoade ecumenice. În total,
de-a lungul istoriei, au avut
loc șapte sinoade
ecumenice. Primul sinod
ecumenic a avut loc în
orașul Niceea în anul 325,
iar cel de -al doilea sinod
ecumenic, în orașul
Constantinopol în anul 381.
La aceste două sinoade s -a
alcătuit Simbolul de
credință sau Crezul
creștinului. În acest simbol
se cuprinde pe scurt
adevărata credință a
bisericii di ntotdeauna
și de pretutindeni
despre Dumnezeu
Tatăl, Dumnezeu Fiul și
Dumnezeu Sfântul Duh,
despre Hristos și
activitatea Sa mântuitoare,
despre Biserică și Sfintele
Taine, despre judecată ,
învierea morților și viața
viitoare. Adevăratul creștin
crede în cele arătate în
Simbolul credinței."
Elevii ascultă cu atenție;
Se prezintă elevilor planșa
cu reprezentări ale primelor
două sinoade ecumenice.
Elevii privesc cele două
imagini pentru a -și însuși
mai bine noțiunea de sinod
ecumenic (adunare, sobor
de arhierei).
Se citește Simbolul de
credință.
-Elevii urmăresc pe text.
Învăț ătura de credință
desprinsă di n Crez
-învățătura despre
Dumnezeu Tatăl (art. 1);
-învățătura despre
Dumnezeu Fiul și

105activitatea Sa mântuitoare
(art. 2 -7);
-învățătura despre
Dumnezeu Sfântul Duh
(art. 8).
-învățătura despre
Biserică (art. 9).
-învățătura despre Bo tez
(art. 10).
-învățătura despre
judecata universală și viața
veșnică (art .11-12).
Elevii sunt atenți la
explicațiile profesorului
Recapitulare a,
sistematizarea
și sinteza
cunoștințelorC3 Profesorul cere elevilor să
prezinte câteva date
referitoare la momentul și
necesitatea formulării
Crezului.
Elevii prezintă date
referitoare la momentul
alcătuirii Crezului.
Profesorul cere elevilor s ă
delimiteze logic textul în
fragmente: I (art.1); II
(art.2 -7); III (art.8); IV
(art.9); V (art.10); VI
(art.11 -12) și să identifice
învățăturilor de credință;
Elevii delimitează în
fragmente Crezul.
Profesorul grupează elevii
în 5 grupe, fiecare pimeșt e
câte un fragment din Crez
și le cere să explice
învățătura de credință
Elevii explică învățăturile
de credință prezentate în
Crez despre: Dumnezeu –
Tatăl, Dumnezeu –Fiul,
Dumnezeu –Sfântul
Duh, Biserică , Botez,
eshatologieConversa –
ția
euristică
Expli cația
ExercițiulAprecieri
verbale
Aprecierea,
asocierea,
generalizareaC4 Profesorul dă elevilor un
text din Acatistul
Preasfintei Treimi:Exercițiul
Explicația
Lectura
explicati -Carte de
rugăciuni,
Acatistul
SfinteiAprecieri
verbale

106„Vrând să mântuiești
lumea, Te -ai arătat la râul
Iordanului, Preasfântă și
Dumnezeiască Treime:
Tatăl în glas din cer
mărturisind pe Fiul cel
iubit; Fiul în chip omenesc
primind Botezul de la rob;
și Duhul Sfânt pogorându –
Se în chip de porumbel
peste Cel ce Se boteza.
Deci ,întru numele a unui
Dumnezeu, însă în trei
Fețe: a Tatălui și a Fiului
și a Sfântului Duh, ne-am
învățat a lumina cu Botezul
pe tot omul ce vine în lume,
cântând: Aliluia!"
Profesorul le cere elevilor
să explice fragmentul
Elevii explică învățătura ce
se desprinde din Acatistul
Sfintei Treimi
Profesorul le citește
cuvântul de învățătură a
Sfântului Ioan din
Kronștadt:
„Slavă Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor" –
se rostește la orice slujbă. E
o laudă adresată Sfintei
Treimi, Care a făcut, ține în
viață și ocrotește toate. Se
repetă foarte des, pentru că
tot ce se repetă des la slujbe
ne arată ceea ce ne este
absolut necesar în viață și
de care noi uităm.
Elevii ascultă cu interes.
Profesorul numește un elev
să citească din Pateric Pilda
omului credincios
Profesorul î i între abă apoi
pe elevi
Întrebare: Cum ajungem la
Dumnezeu, potrivit pildeivă Treimi,
Patericul

107din Pateric?
Elevii răspund : Prin
nevoință, curățenie și
milostenie
Concluziile Profesorul spune elevilor că
Sfânta Treime e izvorul
vieții și al fericirii noastre,
și rămâne pentru noi o
taină.
Activitatea
suplimentarăProfesorul le împarte fișe
de lucru elevilor. Acestea
cuprind exerciții de
integrare a expresiilor noi
în contexte diferite și
exerciții de dialog pe baza
învățăturilor de credință
cuprinse în Crez;Fișe de lucru temă
de lucru în
clasă
Încheierea Profesorul împreună cu
elevii rostesc rugăciunea.
Salutul

108Lectura 1
Acatistul Sfintei Treimi
-Fragment –
Condacul al 10 -lea:
Vrând să mântuiești lume a, Te -ai arătat la râul Iordanului, Preasfântă și
Dumnezeiască Treime: Tatăl î nglas din cer mă rturisind pe Fiul cel iubit; Fiul î n chip
omen esc primind Botezul de la rob; și Duhul Sfâ nt, pogorându -Se în chip de porumbe l
peste Cel ce Se boteza. Deci întru numele lui Dumnezeu, însa în trei Fețe: a Tatalui și a
Fiului și a Sfâ ntului Duh, ne-am învaț at a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine în lume,
cântâ nd: Aliluia!

109Lectura 2
Pilda omului credincios
Era un om foarte credincios care a venit la avva Pimen, cerând să audă de la el
vreun sfat. Și a zis bătrânul Pimen către om:
-Grăiește fraților vreun cuvânt! căci erau mai mulți călugări adunați la avva. Iar omul se
ruga zicând:
-Iartă-mă, avvo, eu ca să învăț am venit, nu ca să dau sfat. Și silit fiind de bătrân, a zis:
-Eu sunt om din lume (mirean) și vând verdețuri și nu știu să vorbesc din Scriptură. Dar o
pildă voi zice: „Un om a zis prietenului său: fiindcă am poftă să văd pe împăratul, vino cu
mine! A zis lui prietenul: vin cu tine până la jumătatea căii. Și a zis altui prieten: vino tu de
mă du la împăratul! I -a zis lui: te duc până la palatul împăratului. Zis -a și celui de -al
treilea: vino cu mine la împăratul! Iar el a zis: eu vin și te duc la palat și stau și grăiesc și te
bag la împăratul."
Și l-a întrebat avva pe el:
-Care este puterea pildei? Și răspunzând, le -a zis lor omul:
-Cel dintâi prieten este nevoința, care povățuiește până la drum; cel de -al doilea este
curățenia, care ajung e până la cer, iar al treilea este milostenia, care duce până la Împăratul
Dumnezeu cu îndrăzneală.
Și așa frații, folosindu -se, s-au dus .

110Planșa 1
Crezul sau Simbolul de credință
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatal Atotț iitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor
tuturor și nevă zutelor.
Și întru Unul Domn I isus Hri stos, Fiul lui Dumnezeu, Unul -Născut, Carele din Tatăl S -a
născut mai înainte de toț i vecii. Lumină din Lumină, Dumn ezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s -au facut;
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mâ ntuire S-a pogorat din ceruri și S -a întrupat
de la Duhul Sfânt ș i din Maria Fecioara, Și S-a facut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S -a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scriptur i;
Și S-a înălțat la ceruri și ș ade de -a dreapta Tatălui;
Și iarași va să vină cu slavă, să judece viii și morț ii, acăruiîmpărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Du hul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul,
Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a
grăit prin prooroci.
Întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biseri că;
Mărturisesc un Botez, spre iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților;
Și viața veacului ce va să vie.
Amin!

111Proiect didactic 2
Unitatea de învățământ: Colegiul Național „Al.I.Cuza”, Focșani
Profesor : Melania Emanuela Pătrășcanu
Clasa : a VIII -aB
Disciplina : Religie Ortodoxă
Aria curricular ă:Om-Societate
Unitatea de învățare :Credința creștină
Subiectul lecției: „ Crezul -sinteza învățăturii de credință”
Tipul lecției: lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor.
Scopul lecției: dobând irea unor cunoștințe despre Crez
Durata lecției : 50 min.
Competențe generale:
C.G.1. Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și
desăvârșirii omului .
Competențe specifice:
1.1 Cunoașterea învățăturilor de credință ale Bisericii Ortodoxe, cuprinse în Crez
Compe tențe derivate (Obiective operaționale):
C1-să delimiteze Crezul în fragmente logice, după învățăturile de credință
prezentate pe scurt în fragmentele respective;
C2-să explice învățăturile de credință menționate în Crez;
C3-să prezinte date referitoare la alcătuirea Crezului;
C4-să precizeze împrejurările în care se rostește Crezul;
C5-să explice importanța cunoașterii Crezului de către toți creștinii ortodocși.
Strategia didactică :
Metode și procedee :cvintetul
Mijloace de învățământ : planșa Crezul, fișede lucru.
Forme de organizare a activității elevilor : activitate frontală, activitate individuală și
activitate în grup.

112Resurse:
Oficiale: -Programa școlară pentru disciplina Religie ortodoxă, clasa a VII I-a;
-Planif icarea calendaristică orientativă pentru disciplina Religie ortodoxă,
clasa a V III-a;
-Planificarea unității de învățare „Credința creștină” pentru disciplina
Religie ortodoxă, clasa a VII I-a.
Temporale: -număr de lecții: 1
-durata: 50’
Resurse bibliografice:
1.Credință ortodoxă, Editura „Trinitas", Iași, 1996
2.Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", Iași, 1999.
3.Patericul egiptean , Editura Sofia, 2011
4.Muha, Camelia, Caiet de religie creștin -ortodoxă, clasa a VIII -a,Editura „Sf.
Mina", Iași, 2002.
5.Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.
Scenariul didactic
Nr.
CrtSecvențele
lecțieiC.d Timp Activitatea profesorului/
Activitatea elevuluiMetode și
procedeeMijloace
de
învățământForma de
organiza
reEvalua
rea
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul
organizatoric2’ Profesorul salută elevii,
rostește rugăciunea cu ei;
-Notează absențele și
realizează managementul
clasei pentru începerea
activității didactice care
urmează să se desfășoare;
-Elevii răspund la salut, spun
rugăciunea și se pregătesc
pentru începerea activității
didacticeExercițiul Activitate
frontală
2. Precizarea
conținutului,
a competențe
lor și a
planului deC1
C25’ Profesorul prezintă elevilor
conținutul, competențele și
planul de recapitulare
Planul de recapitulareExplicația Activitate
frontală

113recapitulare -alcătuirea Crezului
-învățătura despre Dumnezeu
Tatăl (art. 1);
-învățătura despre
Dumnezeu Fiul și activitatea
Sa mântuitoare (art. 2 -7);
-învățătura despre
Dumnezeu Sfântul Duh (art.
8).
-învățătura despre Biserică
(art. 9).
-învățătura despre Botez (art.
10).
-învățătura despre judecata
univers ală și viața veșnică (art
11-12).
Elevii sunt atenți la explicațiile
profesorului
Recapitulare,
sistematizare
și sinteza
cunoștințelorC2
C410’ Profes orul grupează elevii în 5
grupe .
Fiecare gru pă primește un
fragment din Crez.
Profesorul îi î ntreabă pe elevi
ce învățătură desprind din acel
fragment.
Elevii citesc fragmentele și
explică învățăturile
de credință prezentate în Crez .
Grupa 1 -despre: Dumnezeu –
Tatăl,
Grupa 2 -despre Dumnezeu –
Fiul,
Grupa 3 -despre Dumnezeu –
Sfântul Duh,
Grupa 4 -despre Biserică,
Grupa 5 -despre Botez
Grupa 6 -despre Eshatologie .
Profesorul întreabă elevii când
se roste ște Crezul?
Elevii răspund că la fiecare
Sfântă Liturghie.Explicația
Exercițiul
Conversația
euristicăFișe de lucru Aprecieri
verbale
Aprecierea,
asocierea,
generalizareaC3 20’ Profesorul le explică elevilor o
nouă metodă de învățământ pe
care o va aplica la clasă:
CVINTETUL
Pe baza învățăturilor de
credință desprinse din
fragment, profesorul le cere
elevilor să realizeze o poezie.Cvintetul Coli de hârtie Obser –
varea
siste-
matică

temă
de lucru
în

114Profesorul le expune elevilor
algoritmul metodei
-Primul vers conține un
singur cuvânt cheie, de obicei
un substantiv, subiectul
poeziei care va fi explicitat în
versurile următoare.
-Al doilea vers este format din
două cuvinte, de obicei
adjective care descriu subiectul
poeziei.
-Al treilea vers este format
din trei cuvinte, de obicei
verbe la gerunziu, care
exprimă acțiuni.
-Al patrulea vers, din patru
cuvinte exprimă sentimentele
autorului fa ță de subiectul
abordat.
-Al cincilea vers este format
dintr -un cuvânt care exprimă
esența subiectului.
Elevii, alcătuiesc poezia prin
lucru în echipă.
Grupa 1 :
Tatăl
Atotputernicul ,Atotțiitorul
Creînd, protejând, judecând
Este Stăpânul nostru
Creator
Grupa 2:
Mântuitorul,
Născut, întrupat ,
Iubind, iertând, jertfind,
Se roagă pentru noi,
Învierea
Grupa 3:
Duhul
Sfințitor, Mângâ ietor
Purcezâ nd, bineecuvâ ntând,
grăind,
Este binefăcătorul nostru
Sfințenia
Grupa 4 :
Biserica
Sobornicească, apostolească
Sfințind, luptând, biruind
Corabia credincioșilor
Mântuirea
Grupa 5:clasă

115Botezul
Curățitor, inițiator
Iertând, curățind, mântuind
Este intrarea in Biserică
Renașterea
Grupa 6 :
Parusia
Dreaptă, veșnică
Înviind, judecând, trăind
Este judecata universal ă
Veșnicie
Concluziile 2‘ Profesorul spune elevilor
că învățătura de credință
cuprinsă în Crez reprezintă
temeiul vieții noastre creștine.Expunerea
Activitatea
suplimentară5’ Profesorul le dă temă elevilor.
Să alcătuiască o poezie, pe
același algoritm care să aibă
primul vers CredințaTemă de
lucru
acasă
Încheierea 2’ Profesorul împreună cu elevii
rostesc rugăciunea.
SalutulExercițiu

116CVINTETUL
Grupa 1 :
Tatăl
Atotputernicul ,Atotțiitorul
Creînd, protejând, judecând
Este Stăpânul nostru
Creator
Grupa 2:
Mântuitorul,
Născut, întrupat ,
Iubind, iertând, jertfind,
Se roagă pentru noi,
Învierea
Grupa 3:
Duhul
Sfințitor, Mângâ ietor
Purcezâ nd, bineecuvâ ntând, gră ind,
Este binefăcătorul nostru
Sfințenia
Grupa 4 :
Biserica
Sobornicească, apostolească
Sfințind, luptând, biruind
Corabia credincioșilor
Mântuirea
Grupa 5:
Botezul
Curățitor, inițiator
Iertând, curățind, mântuind
Este intrarea in Biserică
Renașterea
Grupa 6:
Parusia
Dreaptă, veșnică
Înviind, judecând, trăind
Este judecata universal ă
Veșnicie

117Proiect didactic 3
Unitatea de învățământ: Colegiul Național „Al.I.Cuza”, Focșani
Profesor : Melania Emanuela Pătrășcanu
Clasa :a XI-aE
Disciplina : Religie Ortodoxă
Aria curricular ă:Om-Societate
Unitatea de învățare :Credința creștină
Subiectul lecției: Unitatea de învățare -Învă țătura de Credință
Tipul lecției: lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor.
Scopul lecției: dobândirea unor cunoștințe despre dogma Sfintei Treimi din Simbolul de
credință .
Durata lecției : 50 min.
Competențe generale:
CG1. Definirea specificului propriei credințe, în raport cu alte credințe și convingeri .
CG2. Utilizarea adecvat ă a conc eptelor specifice religiei, în diferite contexte de
comunicare .
CG3. Integrarea valorilor și a cunoștințelor religioase în structura propriilor atitudini și
comportamente.
Competențe specifice:
1.1 Sintetizarea principalelor învățături de c redință ortodoxă despre Sfânta T reime
și lucrarea Sa în lume ;
2.1 Elaborarea de argumentări fundamentale scripruristic, (oral sau scris)
referitoare la învățătura de credință ortodoxă .
Competențe derivate (Obiective operaționale):
C1-Să menționeze faptul că Dumnezeu este Mântuitor, Proniator, Judecător și
Sfințitor;
C2-Să explice învățăturile de credință menționate în Crez;
C3-Să identifice lucrările Sfintei Treimi în lume așa cum sunt prezentate în Crez ;
Strategia didactică :
Metode și pro cedee :conversa ția catehetică, lectura explicativă, referatul

118Mijloace de învățământ : planșa Crezul, fișede lucru.
Forme de organizare a activității elevilor : activitate frontală, activitate individuală și
activitate în grup.
Resurse:
Oficiale: -Programa școlară pentru disciplina Religie ortodoxă, clasa a XI-a;
-Planificarea calendaristică orientativă pentru disciplin a Religie ortodoxă,
clasa a XI -a;
-Planificarea unității de învățare Învățătura de credință pentru discipli na
Religi e ortodoxă, clasa a XI -a.
Temporale: -număr de lecții: 1
-durata: 50’
Resurse bibliografice:
1.Credință ortodoxă, Editura „Trinitas", Iași, 1996
2Rămureanu I. Ioan, Pr. Prof., Șesan Milan, Pr. Prof. , Bodogae Teodor, Pr.
Prof., Istoria Bisericească Universală, București, vol. I (1 –1054), Manual
pentru Institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II -a revăzută și
completată.
3.Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", Iași, 1999.
4. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de
definitivat și grade didactice, Editura „Polirom" , Iași, 1998.
5. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.
Scenariul d idactic
Nr.
CrtSecvențele
lecțieiC.d Timp Activitatea profesorului/
Activitatea elevuluiMetode și
procedeeMijloace
de
învățământForma de
organiza
reEvaluarea
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul
organizatoric2’ Profesorul salută elevii,
rostește rugăciunea cu ei;
-Notează absențele și
realizează managementul
clasei pentru începereaActivitate
frontală

119activității didactic e care
urmează să se desfășoare.
-Elevii răspund la salut,
spun rugăciunea și se
pregătesc pentru începerea
activității didactice .
2. Precizarea
conținutului, a
competențe
lor și a
planului de
recapitulareC1
C27’ Profesorul prezintă elevilor
conținutul, competențele și
planul de recapitulare .
Plan d e recapitulare
-Dogma Sfintei Treimi
-Lucrarea persoanelor
Sfintei Treimi în lume.
-Dumne zeu Tat ăl-
Creatorul
-Dumnezeu Fiul –
Mântuitorul
-Dumnezeu Sfântul
Duh-Sfințitorul
-Dogma Sfintei Treimi
în Simbolul de credință
Elevii sunt atenți la
explicațiile profesoruluiExplicația Activitate
frontală
Recapitularea,
sistematizarea
și sinteza
cunoștințelorC1
C220’ Profesorul cere elevilor să
prezinte referatele pe care
le-au avut de făcut.
Elevii prezintă referatele:
“Revelația lui Dumnezeu ”
“Iisus Hristos -Mântuitorul
lumii ”
“Duhul Sf ânt-
Mângâietorul ”
“Mântuirea –țelul suprem
al creștinului”
Profesorul apreciază verbal
și notează fiecare referat în
parte.Referatul Aprecieri
verbale
Aprecierea,
asocierea,
generalizareaC2,
C315’ Profesorul prezintă planșa
cu Simbolul de credință și
numește un elev să citească.
Un elev citește, iar ceilalți
urmăresc pe text.
Profesorul îi întreabă pe
elevi dacă știu cînd a fost
alcătuit Crezul?
Elevii răspund: În cele 2
sinoade ecumenice.Exercițiul
Explicația
Lectura
explicati –
văAprecierea
verbală

120Profesorul le reamintește
elevilor care este învățătura
decredință desprinsă din
Crez.
Elevii ascultă explicațiile.
Profesorul le cere elevilor
să împartă pe fragmente
logice Crezul.
Elevii impart astfel:
-învățătura despre
Dumnezeu Tatăl (art. 1);
-învățătura despre
Dumnezeu Fiul și
activitatea Sa m ântuitoare
(art. 2 -7);
-Învățătura despre
Dumnezeu Sfântul Duh
(art. 8).
-Învățătura despre
Biserică (art. 9).
-Învățătura despre Botez
(art. 10).
-Învățătura despre
judecata universală și viața
veșnică (art .11-12).
Profesorul între abă
-Cînd zicem Crezul?
Elevii răspund
-ÎnTaina Botezului
-În timpul Sfintei Liturghii
Concluziile 3’ Dumnezeu este Creatorul,
Mântuitorul și Sfințitorul.
Simbolul de credință
reprezintă sinteza
învățăturii de credință
ortodoxă.Explicația
Încheierea 2’ Profesorul împreună cu
elevii rostesc rugăciunea.
Salutul .

121Proiect didactic 4
Unitatea de învățământ: Colegiul Național „Al.I.Cuza”, Focșani
Profesor : Melania Emanuela Pătrășcanu
Clasa : a XI -aF
Disciplina : Religie Ortodoxă
Aria curricular ă:Om-Societate
Unitatea de învățare :Credința creștină
Subiectul lecției: Unitatea de învățare -Învă țătura de Credință
Tipul lecției: lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor.
Scopul lecției: dobândirea unor cunoștințe despre dogma Sfintei Treimi din Simbolul de
credință .
Durata lecției : 50 min.
Competențe generale:
1.Definirea specificului propriei credințe, în raport cu alte credințe și convingeri .
2.Utilizarea adecvat ă a conceptelor specifice religiei, în diferite contexte de comunicare .
3. Integrarea valorilor și a cunoștințelor religioase în structura propriilor atitudini și
comportamente.
Competențe specifice:
1.1 Sintetizarea principalelor învățături de c redință ortodoxă despre Sfânta T reime
și lucrările Sale în lume ;
2.1 Elaborarea de argumentări fundamentale script uristic, (oral sau scris) referitoare
la învățătura de credință ortodoxă .
Competențe derivate (Obiective operați onale):
C1-Să menționeze faptul că Dumnezeu este Mântuitor, Proniator, Judecător și
Sfințitor;
C2-Să explice învățăturile de credință menționate în Crez;
C3-Să identifice lucrările Sfintei Treimi în lume așa cum sunt prezentate în Crez ;

122Strategia didactică:
1. Metode și procedee :conversa ția euristică, explicația, mozaicul
2. Mijloace de învățământ : planșa Crezul, fișede lucru.
3. Forme de organizare a activității elevilor : activitate frontală, activitate individuală și
activitate în grup.
Resurse :
Oficiale: -Programa școlară pentru disciplina Religie ortodoxă, clasa a XI-a;
-Planificarea calendaristică orientativă pentru disciplin a Religie ortodoxă,
clasa a XI -a;
-Planificarea unității de învățare Învățătura de credință pentru discipli na
Religie ortodoxă, clasa a XI -a.
Temporale: -număr de lecții: 1
-durata: 50’
Resurse bibliografice:
1.Credință ortodoxă, Editura „Trinitas", Iași, 1996
2Actele Martirice, trad de pr. prof. Ioan Rămureanu, în Părinți și Scriitori
Bisericești se va prescurta P.S.B. , vol. 11, București, 1982
3Rămureanu I. Ioan, Pr. Prof., Șesan Milan, Pr. Prof. , Bodogae Teodor, Pr.
Prof., Istoria Bisericească Universală, București, vol. I (1 –1054), Manual
pentru Institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II -a revăzută și
completată.
4. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", Iași, 1999.
5. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de
definitivat și grade didactice, Editura „Polirom", I ași, 1998.
6. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.

123Scenariul didactic
Nr.
CrtSecvențele
lecțieiC.d Timp Activitatea profesorului/
Activitatea elevuluiMetode și
procedeeMijloace
de
învățământForma de
organiza
reEvaluarea
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Momentul
organizatoric2 Profesorul salută elevii,
rostește rugăciunea cu ei;
-Notează absențele și
realizează managementul
clasei pentru începerea
activității didactic e care
urmează să se desfășoare.
-Elevii răspund la salut,
spun rugăciunea și se
pregătesc pentru începerea
activității didactice .Activitate
frontală
2. Precizarea
conținutului, a
competențe
lor și a
planului de
recapitulareC1
C2Profesorul prezintă elevilor
conținutul, competențele și
planul de recapitulare .
Plan d e recapitulare
-Dogma Sfintei Treimi
-Lucrarea persoanelor
Sfintei Treimi în lume.
-Dumne zeu Tat ăl-Creatorul
-Dumnezeu Fiul –
Mântuitorul
-Dumnezeu Sfântul Duh –
Sfințitorul
-Dogma Sfintei Treimi î n
Simbolul de credință
Elevii sunt atenți la
explicațiile profesoruluiExplicația Activitate
frontală
Recapitularea,
sistematizarea
și sinteza
cunoștințelorProfesorul le prezintă
elevilor o planșă pe care
este scris Simbolul de
credință. Îi invită pe elevi
să citească.
Profesorul organizează
colectivul în echipe de câte
5elevi.
Fiecărui elev din clasă îi
este atribuit un număr de la
1 la 5 .Toți elevii cu
numărul 1 auforma tun
grup de experți, același
lucru se întâmplă pentru
elevii cu celelalte numere
obținându -seastfel cinci
grupuri de experți .Fiecare
elev a primit o fișă cu
fragmentul selectat din
Crez în care trebuie să
devină expert . (1 despreMozaicul Aprecieri
verbale

124Dumn ezeu Tatal ;2 despre
Dumnezeu Fiul; 3 despre
Dumnezeu Duhul Sfant; 4
despre Biserică; 5 despre
Botez și eshatologie ).
Experții au lucrat împreună
stabilind învățăturile de
credință desprinse din Crez.
Când au revenit la grupurile
inițiale au avut sarcina de a
prezenta fiecare învățătura
de credință din fragment,
realizând o analiză
completă a Simbolului de
credință.
Fiecare grup realizează o
planșă cu întreaga
învățătură desprinsă din
Crez și o prezintă în fața
clasei.
Aprecierea,
asocierea,
generalizareaProfesorul îi întreabă pe
elevi când se spune
rugăciune a Crezul ?
Elevii răspund că în timpul
Sf. Liturghii.
Profesorul îi într eabă pe
elevi dacă au asistat la
Taina Botezului și ce
trebuie să facă un naș la
Botez?
Elevii răspund că da . Nașul
sau nașa spun Crezul.
Profesorul le spune elevilor
că început ul vieții creștine
începe cu mărturisirea
credinței, mărturisire pe
care o rostește nașul la
Botez.Exercițiul
Explicația
Lectura
explicati –
văAprecierea
verbală
Concluziile Dumnezeu este Creatorul,
Mântuitorul și Sfințitorul.
Simbolul de credință
reprezintă sinteza
învățăturii de credință
ortodoxă.Explicația
Încheierea Profesorul împreună cu
elevii rostesc rugăciunea.
Salutul

125MOZAICUL
Etapa I. Am constituit grupurile de lucru prin împărțirea clasei în 5 grupuri de
elevi. Fiecărui elev din clasă îi est e atribuit un număr de la 1 la 5 . Astfel, în cadrul
grupurilor i nițiale fiecare dintre cei cinci elevi au primi tcâte o sarcină de învăț are:
12345 12345 12345 12345 1 2 3 4 5
grup inițial A grup inițial B grup inițial C grup inițial D grup inițial E
Etapa II. Am împărți t Crezul în 5 fragmente. Am dat câte un fragment fiecărui
elev.
Astfel
Nr. 1 -despre Dumnezeu Tată l
Nr. 2 -despre Dumnezeu Fiul
Nr. 3 -despre Dumnezeu Duhul Sfâ nt
Nr. 4 -despre Biserică;
Nr.5-despre Botez și eshatologie.
Etapa III. Am constituit grupul de experți, prin reunirea elevilor care au primit
același număr (1, 2, 3, 4 și 5) în grupurile inițiale.
Experții lucrează împreună și pregătesc o soluție comună de rezolvare a sarcinii d e
lucru, respectiv învățătura de credință ce se desprinde din fragmentul dat.
1111 1 22222 33333 44444 5 5 5 5 5
grup experți 1 grup experți 2 grup experți 3 grup experți 4 grupul experți 5
Etapa IV.Elevii au revenit la grupul inițial. Fiecare elev prezină grupului
învățătura desprinsă din fragment. La final toți elevii cunosc și î și însușesc învățăturile
desprinse din Crez.
12345 12345 12345 12345 1 2 3 4 5

126FIȘĂ DE EVALUARE FINALĂ A LECȚIEI
( P E N T R U E L E V I )
DISCIPLINA :Religie
DATA :
PROFESOR :Pătrășcanu Melania Emanuela
Faceți apr ecieri răspunzând cu DA sau NU pentru următoarele:
1. Mă simt mai încrezător în capacitatea mea de învățare și înțelegere.
2.Am participat cu interes pe tot parcursul lecției.
3. Am avut deplină libert ate de a ne manifesta opiniile în activitățile desfăș urate.
4. Relația dintre obiectivele propuse și activitățile desfășurate a fost satisfacă toare.
5. Metodele de învaț are au fos t adecvate în activitatea desfășurată .
6. Lecția a fost bine organizată .
7. A fost insuficient timpul.
8.Am primit prea multe informaț ii.
9. Am facut suficiente aplicații la noțiunile teoretice învăț ate.

127Capitolul V
5.1.Observații în urma cercetării pedagogice
Fiecare colectiv de elevi are particularitățile lui, specifice vârstei, capacităților
intelectuale, ceea ce îl determină pe profesor să utilizeze procedee și metode adecvate, într –
oîmbinare cât mai armonioasă și mai originală.
Amîmbinat metodele tradiționale cu cele specifice disciplinei (rugăciunea, lectura,
interpretarea textului biblic, lectura explicativă, exercițiul moral, îndrumarea teoretică și
practică), însă am acordat o atenție deosebită șimetodelor activ -participative, centrate pe
elev.
Fiecare metodă pe care am aplicat -oîn anumite secvențe de lecție ,poate fi
considerată activă în măsura în care pune în mișcare operațiile gândirii și sufletul, dacă
motivează elevul pentru studiu și îmbogățește astfel bagajul său de cunoștințe. Metoda în
sine este eficientă dacă este adaptată obiectivelor, conținuturilor, achizițiilor în timp ale
elevilor, particularităților individuale și de v ârstă specifice ale acestora.
Se dorește astăzi în școală, punerea în practică a unor strategii activ -participative,
care au un caracter dinamic, prin care procesul de predare și învățare se realizează prin
cooperare, interdependență și independență. Se urmărește astfel dezvoltarea spiritului act iv
și critic al elevilor.
Percepția mea în urma cercetării pedagogice este că , rolul profesorului se
redimensionează și capătă noi valențe, depășind optica tradițională ,prin care el era doar un
furnizor de informații. În organizarea învățării prin cooperare ,el devine un coparticipant,
alături de elev la activitățile desfășurate. El însoțește și încadrează elevul pe drumul către
cunoaștere. Dimensiunile procesului de î nvățământ (predarea -învățarea -evaluarea) capătă,
în cazul strategiilor de lucru în echipă, valențe formative și formatoare, încurajând
progresul individual și colectiv, personal și social.
Orice strategie didactică este eficientă numai în măsura în care tr ansmițând
cantitatea de informații ,reușește să -i antreneze pe elevi în asimilarea ei activă și creatoare.
Conlucrarea dintre profesor și elev conferă strategiei o dimensiune psihosocială, datorită
multiplelor relații interpersonale .

1285.2. Concluzii asupra cercetării pedagogice
În urma cercetării pedagogice desfășurate amconstatat următoarele:
La clasele de gimnaziu:
Metodele tradiționale îi antrenează pe elevii de gimnaziu la lucru.
Elevii de gimnaziu nu au inteligență lingvistică cultivată, fiind la vârsta în care
dezvoltarea intelectuală este în strânsă legătu ră cu acumularea informațiilor.
Vocabularul elevilor de gimnaziu este deficitar.
Cvintetul este o metodă activ -participativă prin utilizarea căreia sunt rezumate
informații și sunt surprinse idei complexe, sentimente și convingeri. Această poezie
în cinci versuri necesită însă, o reflecție adâncă și nuanțată a sensurilor celor
învățate. Pentru ca informația să poată fi sintetizată și prezentată concis, trebuie mai
întâi să fie însușită temeini c.
La clasele de liceu:
Elevii de liceu, având un bagaj de informații susținut, sunt deschiși pentru metode
moderne, activitatea de grup fiind stimulativă, formativă.
Elevii de liceu, lucrând în echipă, sunt capabili să aplice și să sintetizeze
cunoștințel e în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic
decât în cazul lucrului individual.
Metodele moderne folosite la clasele de liceu stimulează gândirea critică și
gândirea laterală.

129Capitolul VI
Concluzii finale
Idealul Religiei în școală este formarea personalității religios morale a elevului.
Pentru a realiza acest ideal trebuie să ajungem la sufletul copilulului, să modelăm cu
dăruire caracterul acestuia. Caracterul este funda ția ce sus ține întregul nostru edif iciu
interior ,atât de necesar în drumul către împlinire. În dezvoltarea integrită țiiși caracterului
nu există scurtături, eschive, artificii miraculoase, sesiuni de instruire sporadice cu efect
imediat garantat. Disciplina interioară, responsabilitatea, loialitatea fa ță de adevăr, cinstea,
echitatea, justi ția, bunătatea, modestia, sim țul măsurii și al echilibrului, simplitatea,
onestitatea, toate aceste concepte, potși trebuie transformate în deprinderi esen țiale de
viață, prin exerci țiuși efort permanent. Faptele izvorâte dintr -un caracter bun sau rău
depășesc în forțăși profunzime verbul, oricât de bine me șteșugit ar fi.
Proiectarea procesului de învățământ în funcție de aptitudinile elevilor, de ritmul
lor de lucru, axarea învățării pe așteptă rile și interesul lor pentru activitate, conectarea
școlii cu practica vieții creștine presupune, în primul rând, o activizare a proceselor
mentale ,care se obiectivează în competențe, comportamente și conduite. Competen țele
cognitive, intelectuale, artis ticeși de orice altă natură ,se sprijină toate pe această structură
de rezisten ță, care este format ădin familie -biserică -școală.

130Anexa 1
Primul Sinod ecumenic de la Niceea
Al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol
130Anexa 1
Primul Sinod ecumenic de la Niceea
Al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol
130Anexa 1
Primul Sinod ecumenic de la Niceea
Al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol

131Bibliografie
1.Albergio G., Dossetti J.A, P. Joannou, C. Leonardi, Prodi P, cu colaborarea lui
Jedin H. Les conciles oecumeniques, Paris, 1994, vol. II
2.Ambrozie Sf., De fide înP.L. 26
3.***, Actele Martirice, trad de pr. prof. Ioan Rămureanu, în Părinți și Scriitori
Bisericești se va prescurta P.S.B. , vol. 11, București, 1982
4.Atanasie cel Mare Sf., Epistole, traducere de Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, în
P.S.B. , București, 1988, vol. 16
5.Idem, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei
cuvinte împotriva arienilor, traducere Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în P.S.B.,
București, 1987, vol. 15
6.Idem, De decretis sinodi Niceaeni, înP.G. 26
7.Idem , Epistola către episcopii egi pteni, înP.G., 22
8.Idem, De synodum Arimini, înP.G., 26
9.Idem , Historia arianorum ad monachos, înP.G., 25
10.Barnea Ion, Iliescu Octavian, Constantin cel Mare , București ,1982
11.Benga, Pr. Conf. dr. Daniel, Cred, mărturisesc și aștept viața veșnică. O ist orie
teologică a Simbolului Niceo -Constantinopolitan , Ed. Basilica, București, 2013
12.Bocoș Mușata, Opriș Dorin, Opriș Monica, Cercetarea în domneniul educației
religioase și al educației morale , Editura Sf . Mina, Iași, 2006
13.Bocoș Mușata, Opriș Dorin, Opriș Monica, Cercetarea pedagogic ăîn domneniul
educației religioase , Editura Sf Mina, Iași ,2006
14.Cabrol F., Histoire du cardinal Pitra, Paris, 1893
15.Caraza Ioan, Simbolul niceo -constantinopolitan în viața și spiritualitatea
Bisericii , înOrtodoxia , XXXIII, 1981, nr. 3, pp. 433 -441.
16.Casiodor, Scrieri. Istoria Bisericească Tripartită , Cartea XII, cap. XIV, traducere
de Liana si Anca Manolache, introducere și note de Pr. Prof. dr. Ștefan Alexe,
colecția PSB, vol. 75, Editura IBMBOR , București, 1998.
17.Clement, Sf . Romanul, Epistola către Corinteni, înScrierile Părinților
Apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, PSB,vol. 1, București, 1979

13218.Cuco ș Constantin, Educația religioasă -repere teoretice și metodice , Editura
Polirom, Iași, 1999
19.Denzinger Henricus, Enchiridon sym bolorum, ed. XXXVI, Herder, Barcione,
Friburgi Brisgoviae –Roma, 1976
20.Earle E. Carins, Creștinismul de -a lungul secolelor –O istorie a Bisericii
creștine, Dallas, 1992
21.Ene Ionel, Sinoadele Constantinopolitane, înCălăuza ortodoxă, Galați, 2000
22.Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, traducere Radu
Alexandrescu, studiu introductiv Prof. Dr. Emilian Popescu, în P.S.B., București
1991, vol. 14
23.Idem, Istoria Bisericească; Martirii din Palestina, traducere Pr. Prof. T.
Bodogae, în P.S.B. București, 1987, vol. 13
24.Filostorgiu, Fragmenta epitome historiae sacrae, înP.G. 65
25.Gabor Adrian, Biserica și Statul în primele patru secole –Editura Sofia,
București, 2003, 292 p.
26.Gilson Etienne, Filozofia în evul mediu. De la începuturile patr istice până la
sfârșitul secolului al XIV -lea, București, 1995
27.Guerin Paul Mgr., Les conciles Generaux et Particuliers, vol.I, Bar Le –Duc –
Luir, 1782
28.Guerrier L., Le Testament en Galillee de N.J.Jesus -Christ, c. 16, în „Patrologia
Orientalis”, Vol. IX, Paris, 1913
29.Hefele Ch. J., Histoire des conciles, Paris, 1907
30.Hertling Ludwig S.J., Istoria Bisericii, Editura Ars Longa, Iași, 1998.
31.Ică I. Ioan jr, Canonul Ortodoxiei, I -Canonul apostolic al primelor secole , Ed.
Deisis/ Stavropoleos, 2008
32.Irinee de Lyon, Demonstration de la predication apostolique, în „Sources
chretiennes”, 406, Paris, 1995
33.Jouguet P., En quelle anne finit la guerre entre Constantin et Licinius, Paris, 1906
34.King N. D., The Emperor Theodosius and the Estabilishment of
Christianity , Londra, 1961
35.Labbei Philip & Gabr. Cossartii, Soc. Jesu Presbyterorum, Sacrosancta Concilia
ad regiam Editionem exacta quae nunc quatra parte produit auctor. Paris, 1671,
vol. II și vol. IV.

13336.Lactanțiu, De mortibus persecutorum (Despre m orțile persecutorilor), traducere,
studiu introductiv, note și comentarii de Claudiu T. Arieș an, Editura Amarcord,
Timișoara, 2000.
37.Mansi J.D., Sacreorum Conciliorum nova et amplisima collectio, Florentiae et
Venetiis, 1759 –1798, vol. II
38.Migne J.P. Patrologia cursus completus : a . Patrologia Graeca (P.G), Paris,
1857 –1866 ; b. Patrologia Latina ( P.L.) , Paris, 1844 -1864.
39.Muntean Vasile, Edictele religioase ale lui Teodosie cel Mare, în
Mitropolia Banatului, XXIV, 1974, nr. 4 -6, p. 221 -232.
40.Munier Charles, L’Eglise dans l’Empire roman (IIe -IIIe siecle) , III-e
Partie, Eglise et Cité , Paris, 1979
41.Popovici Eusebiu, Istoria Bisericească Universală și statistica bisericească,
traducere de Atanasie Mironescu, ed. II-a,București, 1925.
42.Popescu, Prof. dr. Emilian , Studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Viața lui
Constantin… ,PSB, vol. 14, pp. 5 -60.
43.Papadopoulos Prof. dr. Stylianos, Patrologie, vol.II/1, ed.. Bizantină, București,
2009
44.Rămureanu I. Ioan, Pr. Prof., Șesan Milan, Pr. Prof. , Bodogae Teodor, Pr. Prof.,
Istoria Bisericească Universală, București, vol. I (1 –1054), Manual pentru
Institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II -a revăzută și
completată.
45.Idem , Sinodul I ecumenic de la Niceea d ela 325. Condamnarea ereziei lui Arie.
Simbolul Niceean , înStudii Teologice , XXIX, nr. 1 -2, 1977, pp. 15 -46.
46.Idem, Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381). Învățătura despre Sfântul
Duh și Biserică, Simbolul Constantinopolitan , înStudii Teologi ce, XXI, 1969, nr.
5-6, pp. 327 -386.
47.Idem, Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381) -1600 de ani de la
întrunirea lui , înOrtodoxia, XXXIII, 1981, nr. 3, pp. 285 -336.
48.Rizzo Francesco Paolo, Biserica în primele secole. Linieri istorice ,Editura
Serafica, Roman, 2002.
49.Rufin, Istoria Bisericească, înP.L. 21
50.Revillout E., Le concile de Niceea d’apres les textes coptes. 1 -er serie de
documents. Exposition de foi. Gnomes du saint concile. Paris, 1873.

13451.Sandu, Pr. Prof. dr. Ștefan , Istoria Dogmelor din epoca postapostolică până la
Sfântul Ioan Damaschin , Editura Bren ,Bucuresti, 2002, 561p.
52.Simeon, al Tesalonicului Sf.,Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre
ortodoxe după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos , vol. I, Editura
Arhie piscopiei Sucevei și Rădăuților, 2001
53.Socrate, Istoria Bisericească, înP.G. 67
54.Sozomen, Istoria Bisericească, înP.G. 67
55.Stăniloae, Pr. Prof. dr. Dumitru ,Sinodul de la Niceea împotriva postiudaiștilor în
Revista Teologic ă,XIX, 1929, p. 163 -177.
56.Șebu, Pr.Prof.univ.dr. Sebastian, Metodica predării religiei , Editura Reîntregirea,
Arhiep iscopia Ortodoxă Alba Iulia, 2000
57.Teodoret Episcopul Cyrului, Istoria Bisericească, traducere de Pr. Prof. Vasile
Sibiescu, în P.S.B. București, 1995, vol. 44
58.Țepe lea Marius, Considerații privind convertirea păgânilor la creștinism în
secolele I -IV,Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007.
59.Idem, Relațiile dintre creștini și păgâni înainte și după anul 313 , Editura
Universității din Oradea, Oradea, 2007.

135Declarație de onestitate
Subsemnata ,Pătrășcanu Melania Emanuela, declar pe proprie răspundere că la
conceperea lucrării redactată sub coordonarea Lect. Dr. Ionuț Alexandru Tudorie ,în
vederea obținerii gradului didactic I, cu titlul “Simbolul niceo -constantinopolitan și rolul
lui în viața tinerilor”, nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie, lucrarea
îmi aparține în întregime și nu conține plagiat.