pentru obținerea gradului didactic I Îndrumător științific: Conf. Univ. Dr.Stiger Simona Candidat, Prof. STANA AURELIAN- PETRU ARAD 2013 – 2015… [307880]

Licență

pentru obținerea gradului didactic I Îndrumător științific: Conf. Univ. Dr.Stiger Simona Candidat, Prof. STANA AURELIAN- PETRU ARAD 2013 – 2015… [307880]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ

pentru obținerea gradului didactic I

Îndrumător științific:

Conf. Univ. Dr.Stiger Simona

Candidat: [anonimizat]. [anonimizat]

2013 – 2015

[anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ

pentru obținerea gradului didactic I

Presa ca izvor istoric.

Studiu de caz: presa arădeană în a doua jumătate a [anonimizat]:

Conf. Univ. Dr.Stiger Simona

Candidat: [anonimizat]. [anonimizat]

2013 – 2015

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………4

Începuturile presei arădene ………………………………………………………6

Unirea de la 1859 reflectată în presa de limbă română din Arad………………..8

Ecoul războiului de independență din 1877-1878 în Transilvania…………..15

Războiul de independență reflectat în presa de limbă română din Arad: [anonimizat], Biserică și Școală…………………………………19

Idealul înfăptuirii Marii Unirii reflectat în presa de limbă română din Arad…..29

Analiza surselor istorice ……………………………………………………….58

Utilizarea surselor istorice în curriculumul pentru clasele V-VIII …………60

Clasificarea surselor istorice………………………………………………..63

Integrarea surselor istorice în cadrul lecțiilor………………………………67

Modalități specifice de integrare a surselor istorice în activitățile didactice…………………………………………………………………….68

Corespondența între conținutul sursei și conținuturile abordate în lecție…..70

Strategii didactice în studierea și analiza surselor istorice………………….

[anonimizat]…………………………………………..90

Motivația cercetării…………………………………………………………………………….90

Obiectivele cercetării………………………………………………………………………….90

Ipoteza cercetării………………………………………………………………………………..92

Variabilele cercetării…………………………………………………………………………..93

Coordonatele majore ale cercetării……………………………………………………….93

Sistemul metodologic al cercetării………………………………………………………..93

Desfășurarea experimentului didactic…………………………………………………………97

Cercetarea în etapa constatativă……………………………………………………………97

Etapa experimentului didactic formativ……………………………………………….106

Cercetarea în etapa postexperimentală………………………………………………..137

Concluzii………………………………………………………………………145

Bibliografie……………………………………………………………………148

Anexe

Introducere

Lucrarea de față prezintă realitățile evenimentelor politice desfășurate în a doua jumătate a [anonimizat].

Am ales această lucrare din dorința de a [anonimizat]: istoria și jurnalistica. [anonimizat] clipă, dar totodată și toată gama publicațiilor periodice cu o istorie autonomă.

Istoria presei nu este tot același lucru cu inventarierea și cunoașterea bogatei moșteniri a presei românești. Publicațiile periodice reprezintă o parte componentă a sistemului național de comunicare – mass media, important instrument de propagandă și propagarea ideilor, reale trebuințe de informare a oamenilor, ca expresie a necesității vieții moderne și complexe. Am dorit să evidențiez ideea că presa nu e numai un martor al istoriei, un institutor al istoriei, ci o coparticipantă și creatoare de istorie. Istoria presei va fi pusă în serviciul cercetărilor istorice, de istorie a culturii tiparului și lecturii.

Din punct de vedere structural lucrarea este organizată în șape capitole , împărțite în două mari domenii de interes: prima parte cumuleză aspectele istorice din a doua jumatate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX reflectate în presa arădeană de limbă română – capitolele I, II, III și IV, partea a doua cuprinde aspecte de metodică în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor de istorie (aplicații practice) – capitolele VI și VII.

Primul capitol intitulat „Începuturile presei arădene” scoate în evidență strădaniile apariției primelor publicații în limba română din Arad.

Capitolul doi intitulat „Unirea de la 1859 reflectată în presa de limbă română din Arad” stă sub semnul propagării știrilor în rândul maselor din Transilvania, prin itermediul publicațiilor: Gazeta Transilvaniei de la Brașov, Foaia pentru minte inimă și literatură, și Telegraful român de la Sibiu. Pornind de la sursele gazetărești menționate, ziarul Arader Zeitung preia și publică într-o formă nealterată atmosfera existentă Principate.

Al treilea capitol intitulat „Ecoul războiului de independență din 1877-1878 în Transilvania” am arătat în linii mari desfășurarea evenimentului istoric și maniera reflectării sale în presa arădeană. Publicațiile Gura satului, Biserica și Școala și Minte și Inimă au avut un rol deosebit în răspândirea informațiilor, mobilizând totodată polulația din părțile Aradului să contribuie la ajutorarea celor aflați în suferință pe câmpul de război.

Rolul deosebit de important al presei este redat în capitolul patru, unde este prezentat idealul înfătuirii statului național unitar și lupta prin puterea condeiului a celor două cotidiane Tribuna poporului și Românul publicate la Arad. Publicațiile arădene au dominat viața politică a Transilvaniei, ajutând în același timp la făurirea generației Marii Uniri. Cerneala scursă pe paginile acestor publicații a subliniat reluarea luptei de eliberare națională și înfăptuirea actului istoric de 1 decembrie 1918.

În redactarea celei de a doua părți a lucrării – aspecte de metodică în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor de istorie m-am axat pe analiza surselor istorice și modaltățile de selectare și integrare în lecțiile de istorie.

Activitatea experimental-demonstrativă a fost descrisă în următoarele capitole: ,,Coordonatele cercetării” și ,,Desfășurarea experimentului didactic”, în cadrul cărora ipoteza cercetării este confirmată prin desfășurarea unor activități experimentale și prin interpretarea și analizarea rezultatelor acestor activități.

Lucrarea se încheie cu câteva concluzii, fără pretenția de a fi considerate definitive, ele putând fi reinterpretate printr-o altă manieră de abordare a subiectului.

I. Începuturile presei arădene

Presa românească arădeană înlesnește calea spre izvorul bogat al informațiilor noi cu privire la istoria cultural literară și politică. Aradul se va afirma în paginile istoriei presei ardelene printr-un important număr de publicații.

Istoria presei acestor locuri începe din primele decenii ale secolului al XIX-lea, odată cu încercările de a înființa unele publicații românești la Arad. Evocând aceste încercări prin a sublinia semnificația lor deosebită și anume că Aradul se străduia să aibă o presă în limba română chiar în perioada de începuturi a întregii noastre prese naționale. Dovada faptului că pașii făcuți la Arad pe drumul culturii și scrisului au fost în aceeași cadență cu cei făcuți de celelalte centre culturale ale țării.

Prima gazetă periodică tipărită la Arad în limba română a fost Speranția, se intitula „Foaie literară bisericească”, a apărut la 1/17 februarie 1869. Redacția era formată din Constantin Gurban, Ioan Denseeanu, Iustinian Cernețea și Gheorghe Morariu. Tiparul fiind executat de Ștefan Gyulai din Arad.

În articolul program se preciza că scopul revistei este „de a contribui la lățirea culturii poporului nostru”, fiind deschisă tuturor condeielor din toate părțile. Alături de chestiunile bisericești, revista acorda atenție, încă din primele sale numere, celor două legi de stat care vitregeau pe români de drepturi religioase și naționale: una referitoare la reciprocitatea confesiunilor și alte ce cuprindea chestiunea de naționalitate. La sfârșitul anului 1869 revista e sistată din motive materiale. După un an de pauză, 10 /22 ianuarie 1870 Speranția reapare cu sprijinul asesorului consistoral Gheorghe Dogaru care îi donează 10 acțiuni ale băncii de asigurare „Transilvania”, iar la jumătatea anului 1872 revista își încetează activitatea. Ultimul număr datează din 15 iunie 1872. Revista și-a propus și a reușit în mare măsură să militeze pentru difuzarea de informații care priveau întreg teritoriul locuit de români, vizând marile idealuri ale întregirii neamului.

La 1 august 1872 apare la Arad o nouă publicație Lumina, fiind un organ al eparhiei române greco-ortodoxe arădene. Condusă de redactorul responsabil George Popa. „Foaia va ieși de două ori pe săptămână, pe o coală mică în format folio”. Profilul revistei Lumina a fost promovarea luptei pentru drepturi în domeniul învățământului și apărare a caracterul național al școlii române. Lumina a apărat dreptul românilor de a avea școală în limba lor națională. Ultimul număr a fost cel din 29 iunie / 11 iulie 1875, responsabilitățile redacționale au fost asumate de I. Goldiș și V. Mangra.

Periodicele românești arădene din urmă cu un secol reprezentau începuturile publicisticii românești care vor contribui la mișcarea națională a românilor din Transilvania, și care vor opune rezistență tendinței de deznaționalizare după înfrângerea revoluției burghezo-democratice și a dualismului, împotriva dublei aserviri a populație românești. Ele au adus o contribuție însemnată la netezirea drumului și la dezvoltarea conștiinței naționale din această parte a țării.

II. Unirea de la 1859 reflectată în presa de limbă română din Arad

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859, a constituit un eveniment de seamă în istoria poporului român. Crearea statului național, prin unirea Moldovei cu Țara Romănească – a fost urmarea firească a formării națiunii. Ecoul Unirii Principatelor în Transilvania a cunoscut forme de manifestare diferite, a avut consecințe variate, legate de împrejurările timpului. Actul Unirii a trăit viu în conștința transilvănenilor, i-a interesat, i-a frământat, îndemnându-i la noi căutări de drumuri pentru soluționarea problemelor lor. Teama Austriei, legată de situația naționalităților supuse din imperiu, a determinat exercitarea unor acțiuni negative, a unor presiuni și îngrădiri din partea autorităților puterii imperiale, pentru stăvilirea avântului maselor.

„Elanul și îndemnul la lupta pentru libertate și unire deplină, primit de românii din Transilvania prin actul Unirii Principatelor, îi va ridica în acțiunea solidară și hotărâtă pentru dezrobirea de sub asuprirea habsburgică și pentru unirea tuturor românilor într-un organism politic unitar”. Ecoul Unirii Transilvaniei s-a manifestat și a fost favorizat, în primul rând, de trecerea unor români peste munți, purtând cu ei, personal s-au prin corespondență cu cei rămași acasă știri în legătură cu pregătirea și înfăptuirea Unirii.

Congresul de pace de la Paris (1856), reunit în urma războiului Crimeii (1853-1856) a dezbătut printre altele și problema unirii Principatelor. Cele șapte țări participante au avut atitudini diferite, în funcție de propriile interese. În favoarea unirii s-au pronunțat: Franța, Prusia, Rusia, Sardinia și Anglia, care și-a modificat ulterior poziția. Împotriva unirii s-au declarat Austria și Turcia. Deciziile adoptate prevedeau: intrarea Principatelor sub garanția colectivă a puterilor europene, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii. Adunările ad-hoc au arătat dorința românilor pentru unire și Convenția de la Paris, adoptată de puterile europene (1858) stabilește statutul juridic și principiile de organizare a Principatelor. Convenția, prin prevederile sale, nu împlinea dar nici nu anula speranța de unire a românilor : se adopta denumirea de ,, Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei’’, fiecare având instituții proprii, se înființau pentru ambele principate: Înalta Curte de Justiție și Comisia Centrală cu sediul la Focșani. Au urmat alegeri pentru Adunările elective. La 5 ianuarie 1859 la Iași și la 24 ianuarie la București, a fost ales domn Alexandru Ioan Cuza. Având un singur conducător, cele două Țări Române, erau unite, în fapt prin voința poporului. Astfel, pe harta Europei apărea un nou stat: ROMÂNIA. „acest fapt, a fost salutat cu entuziasm de populație” și recunoscut apoi de puterile europene, simboliza unirea Principatelor Române. Actul din 24 ianuarie 1859 este fără nici o îndoială, un reper important al istoriei noastre naționale. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române și domnia acestuia au realizat: STATUL NAȚIONAL ROMÂN MODERN.

Legăturile românilor din Moldova și Țara Românească cu cei din Transilvania continuau încă cu mult înainte de 1848, când în mijlocul acțiunilor revoluționare, intelectualii revoluționari din Principate au participat la marea adunare populară de la Blaj. O altă formă sub care înfăptuirile din Principate și-au găsit ecou în Transilvania a fost răspândirea lor în presa de aici.

În ciuda tuturor greutăților, a cenzurii și a proceselor de presă, evenimentele ce se desfășurau în cele două principate au fost receptate în Transilvania într-o largă măsură. Pentru că libertatea de exprimare, comentariile pe marginea evenimentelor din principate erau suprimate de foarfeca cenzurii, redactorii gazetelor românești din Transilvania au recurs la republicarea unor articole care apăreau în presa de peste munți. Majoritatea lor erau reproduse din publicațiile Principatelor: din Naționalul, Zimbrul, Patria, Monitorul Oficial, Curierul Principatelor Unite, din publicațiile străine de la Viena sau Paris, din cele în limbi străine cele ce apăreau în Transilvania cât și din corespondența vremii.

În aceeași perioadă răspândeau știri publicațiile germane și maghiare, toate au avut menirea de a răspândi în masele largi luptele românilor din Principate și de a face cunoscute eforturile acestora pentru unire. Atașamentul și poziția presei față de aceste evenimente nu erau decât o reflectare a atitudini înaintate a redactorilor, ei înșiși fruntași ai vieții politice și culturale din Trasilvania. În presa din Transilvania vom întâlni informații și date care ne oferă o sinteză a evenimentelor, din fiecare etapă, știrile importante, încât trecerea lor în revistă oferă o „istorie” prezentată prin prisma ideologiei din Transilvania, a înfăptuirii Unirii Principatelor.

Ziarele care în timpul înfăptuirii acestui mare act istoric, au informat populația din Transilvania despre triumful cauzei naționale și adeziunea lor au fost Gazeta Transilvaniei, la Brașov, Telegraful român, la Sibiu și Foaia pentru minte, inimă și literatură. „În etapa anterioară Unirii aceste ziare publicau docomente politice și informau asupra măsurilor intreprinse la Paris”.Foaia pentru minte, inimă și literatură, publică în 14 ianuarie 1858 tratatul între marile puteri în privința Principatelor”.

Gazeta Transilvaniei și Telegraful român aveau rubrici speciale pentru prezentarea situației din principate. Gazeta Transilvaniei la „Cronica streină” „din Partea neoficioasă”, iar Telegraful român la rubrica „ Principatele dunărene” relatau știrile cu privire la dezvoltarea acestor țări și evoluția preocupării lor în vederea Unirii. Veștile sosite de peste Carpați privind actul istoric de la 24 ianuarie 1859 au înviorat inimile românilor din Transilvania precum și cele ale arădenilor.

Ecoul Unirii în părțile arădene a avut ca urmare răspândirea în această zonă a unui număr mare de ziare unioniste de la București: Românul și Opiniunea. Acest eveniment de importanță istorică pentru poporul român și pentru cei ce locuiesc pe ambele versante ale Carpaților, a stârnit o vie simpatie din partea forțelor progresiste. În Transilvania, bucuria românilor a fost subliniată de Alexandru Papiu-Ilarian, Alexandru Roman, iar pe meleagurile arădene personalități ca Moise Nicoară plămădeau planul concret al creării a unui mare stat național, care să se întindă de la Marea Neagră până la câmpia Tisei.

Deosebit de interesantă este relatarea apărută în 6 martie 1859, într-unul din primele numere ale ziarului Arader Zeitung, legat de mișcările locale românești. În zona Aradului mișcarea de eliberare națională era foarte intensă. Unirea Principatelor a avut aici un ecou imens. Din cauza agitației românilor, organele militare din această zonă împreună cu cele de la Timișoara primesc indicația de a lua măsuri pentru a îngrădi eliberarea pașapoartelor care cer permisiunea de a vizita România. În ciuda străduințelor habsburgice, intensificarea cenzurii și măsurile polițienești, ordonate de ministrul de interne Alexandre von Bach nu a putut opri complet circulația știrilor, de rezonanță unionistă, venită de peste Carpații. Cel mai răspândit periodic românesc ce avea pe atunci acces în părțile Aradului era Gazeta Transilvaniei, „ Apariția unui ziar românesc arădean a fost zădărnicită de autoritățile imperiale încă din anul 1849. Gazeta Aradi Hiradó îi este interzisă a publica știri din afara Imperiului habsburgic”.

Cea mai răspândită gazetă locală în părțile Aradului a fost Arader Zeitung. În coloanele publicației se găsesc materiale preluate din presa de limbă germană din imperiu din presa vieneză cu corespondențe primite direct din București. De fapt este vorba de un material destul de scurt, datat din București, din 25 februarie (stil vechi), scris de un corespondent anonim. Materialele se situează pe poziții unioniste și corespondentul este un simpatizant al lui Alexandru Ioan Cuza. Maniera și căldura cu care sunt transmise știrile duc la concluzia că autorul lor este unionistul Moise Nicoară.

București, 25 februarie

„Principele Alexandru stă încă aici și câștigă popularitate zi de zi în rândurile poporului. În schimb, boierii și mai mari orașului sunt înclinați să vorbească urât despre domnitor. În puținele zile ale prezențelor sale pe aici, s-au întâmplat unele evenimente, care au atras simpatia poporului pe seama domnitorului.

Se zice că Alexandru Ioan Cuza nu a fost crescut în saloane dar în schimb cunoaște viața publică, deoarece a luat parte activă la ea.

Se pare că, principele acordă o mare atenție îndeosebi problemelor brutarilor și măcelarilor, deoarece ambele meserii sînt foarte sever supravegheate de la venirea lui la București. De ieri, la fiecare măcelărie stă cîte un polițist pentru a stăvili înșelăciunile strigătoare la cer ale măcelarilor.

În tot orașul s-a răspândit azi vestea despre o trăsătură de caracter proprie a princepelui, provocând o senzație de-a dreptul plăcută.

Principele a promis vizitarea cazărmilor. Ieri dimineață la ora 7 domnitorul a sosit, cu totul neașteptat, la o cazarmă și a vizitat-o amănunțit .

Abia a plecat domnitorul, întorcându-se la Palat, și sosi ordinul generalului ca să se facă curățenie generală în cazărmi și în toate dependințele, întrucât Altețea Sa astăzi va veni într-o vizită. Din aceasta se vede că principele vrea să vadă lucrurile așa cum sunt și nu așa cum i se arată.

Și alte scene caracteristice fac cunoscut principele, ca om al poporului. În timp ce poporul arată deschis simpatia lui față de domnitor, aristocrația strâmbă trase din nas și în saloane povestește cele mai năstrușnice lucruri.

Situația afacerilor noastre nu a fost niciodată atît de rea, ca și astăzi. Toate afacerile stagneză și dacă aceasta ar dura încă un timp mai îndelungat, atunci ruina multor oameni este sigură. De s-ar îmbunătăți cît mai repede …

Hîrtiile de valoare azi au scăpat din nou, provocînd scene neplăcute …

Consulatul general imperial pare să aibe indicații precise ca să nu vizeze pașapoartele, care poartă titulatura Principatelor Dunărene Unite și ale căror posesori vor să intre în imperiul austriac. Sperăm că și această problemă își va găsi cât de curând rezolvarea.

În general, se așteaptă cu multă încordare viitorul apropiat. Se povestește astăzi în cercurile mai înalte că sultanul s-a supărat tare pe Țara Românească și se spune că temutul Omer Pașa ar fi fost rechemat de la Bagdad pentru a prelua comanda armatei turcești de la Dunăre . Este semnificativă comportarea liniștită a Consulatului general rus, în comparație cu cea a Franței”.

Importanța acestui material pentru istoria locală constă și în faptul că redacția ziarului Arader Zeitung, a publicat-o, se pare într-o formă nealterată. Esențialul informației apărute în ziarul arădean constă în faptul că ea arată o atmosferă veridică existentă în capitala românească.

Materialele publicate de gazeta adrădeană se situează pe poziții unioniste, iar cenzura severă a făcut ca o serie de informații politice de prima mână să fie omise. Totuși, importanța știrilor și articolelor apărute în primele luni ale anului 1859, în periodicul arădean, nu constă în bogăția sau sărăcia știrilor ci în faptul că în orașul de pe Mureș a existat o tribună modestă a ideilor unioniste, de mare rezonanță în rândul populației locale. Pe de altă parte materialele amintite au dovedit din nou conviețuirea pașnică a locuitorilor Aradului, fără deosebire de naționalitate și religie, precum și recunoașterea importanței actului de la 24 ianuarie 1859, pentru toți care trăiesc în bazinul carpato- dunărean.

Gazeta arădeană va publica știri despre măsurile luate la București, semnalând că generalul Gheorghe Magheru a fost numit inspector al dorobanților. A fost desemnat și noul prefect al poliției capitalei, s-a votat și un credit necesar pentru începerea de reorganizare a țării.

Ecoul Unirii de la 1859 a ajuns și la românii arădeni din valea Crișurilor. Sentimentului lor de bucurie și admirației în urma actului național din 1859, le-a dat viață și învățătorul Gheorghe Marchiș din Beiuș. El a trimis o scrisoare din ,, vatra strămoșului Menumorut’’ însoțită de o poezie ziarului Național din București. Scrisoarea prezintă situația grea a românilor din zonă și politica de deznaționalizare la care sunt supuși precum și poezia intitulată Un glas de peste Carpați scrisă la scurt timp după 24 ianuarie 1859, este dedicată ,,fraților din Principate’’ după alegerea aceluiași domn în ambele țări române, exprimând încrederea în viitorul românilor.

Un aspect deosebit de important privindu-i pe arădeni și Unirea din 1859, îl reprezintă sprijinul nemijlocit acordat de către aceștia pentru înfăptuirea ei. Este vorba de arădenii care în urma persecuțiilor habsburgice au fost nevoiți să se refugieze peste Carpați unde s-au încadrat în această luptă. Una dintre organizațiile politice constituită în Moldova în vederea luptei pentru realizarea unirii a fost societatea ,, Unirea’’ înființată în 1856 la Socola – Iași. Printre membrii semnatari ai actului de constituire a societății figurează și Nicolae Bălășescu, fost elev al Preparandiei arădene, a cărui activitate a început în Arad. Un alt unionist remarcat pentru activitatea sa merituoasă a fost și Zaharia Columb, fost elev al Preparandiei arădene. Profesorul Ghenadie Popescu, lider de seamă al românilor arădeni, nevoit să treacă în Moldova pentru activitatea lui națională, figurează printre cei care au semnat memoriile pentru unire prezentate marilor puteri. În Țara Românească s-au remarcat pentru activitatea lor unionistă : Moise Nicoară, Ștefan Neagoe (absolvent al Preparandiei din Arad), Dimitrie Stoica (învățător originar din Lipova), Ștefan Stoica originar din Lipova, secretar general al oștirii are și meritul de a fi determinat pe Barbu Vlădoianu, titularul detașamentului, să oprească intervenția armatei împotriva maselor populare, adunate la București în ultima decadă a lunii ianuarie 1859, ca să impună dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859, a constituit în viziunea românilor arădeni doar punctul de plecare pentru depășirea totală a unei situații istorice. Arădenii, avându-l ca dechizător de drumuri pe Moise Nicoară, acest neistovit , curajos și militant național cel care inaugurează ca reprezentant, deputat, delegat al națiunii sale lupta de emancipare națională în părțile Aradului, Bihorului și Banatului. Toți vor reține din acțiunea cea mare a lui Moise Nicoară credința că ,,mântuirea noastră numai prin noi înșine se poate săvârși. Mergând pe linia învățăturilor oferite de Momentul „Moise Nicoară” , fruntașii politici arădeni vor fi preocupați de educația poporului, dezvoltarea și împlinirea conștiinței naționale, a unei legături între popor și personalitățile sale.

Din această perspectivă trebuieisc înțelese strădaniile românești de la începutul secolului al XIX procesul de instituționalizare al culturii românești în Preparandia, Astra arădeană, apariția la Arad a gazetelor Speranța, Lumina, Minte și inimă, Biserica și Școala, Gura Satului, Tribuna poporului, Tribuna și Românul, fenomen care împreună cu alți factori va asigura ascensiunea și impunerea Aradului la sfîrșitul veacului XIX ca un veritabil centru al luptei românilor transilvăneni pentru făurirea statului național unitar român.

Aradul prin instituțiile sale culturale românești, școli și societăți, prin activa și viguroasa presă românească a infuzat în ,,plămânul neamului românesc simțăminte și valori cultural politice străvechi, pregătind și mobilizând conștiința românească pentru vremurile izbândei ce va să vină”.

III. Ecoul războiului de independență din 1877-1878 în Transilvania.

Războiul pentru cucerirea independenței de stat a României a însemnat pentru românii aflați vremelnic sub dominația străină solidaritatea, participarea profundă, în varii compartimente și speranța, dar mai ales speranța într-o apropiată unire cu Țara”. Întărirea statului național român, acțiunile sale pentru pregătirea condițiilor în vederea dobândirii independenței depline vor determina pe românii aflați sub stăpânire străină să-și intensifice manifestările de solidaritate națională, să-și afirme cu mai multă hotărâre dorința de a trăi într-o Românie liberă și independentă.

Această solidaritate activă era determinată de dorința arzătoare a acestora de a se constitui într-un stat independent, în jurul căruia să se desăvârșească apoi procesul de formare a statului național român. În aceste provincii, Războiul de Independență purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, în rândurile populației și interes mediatizat în presa română. În Crișana și Banat, ca și-n celelalte provincii românești, amploarea acțiunilor pe planul sacrificiilor materiale va avea un caracter de masă, prin contribuțiile umane directe și prin sacrificiile de vieți omenești.

Presa românească din regiunile atunci încă aflate sub dominație străină, a devenit o adevărată cronică a războiului, un puternic mijloc de propagandă în favoarea cauzei drepte a lui și în vederea sprijinirii sale, un prilej de manifestare deschisă în coloanele lor a sentimentelor de unitate și independență națională prezentă în inima și cugetul tuturor românilor de pretutindeni. Această atitudine activă a presei românești de peste Carpați, la fel ca și a populației băștinașe din aceste regiuni românești, avea la bază un deziderat foarte înalt, cauza independenței patriei constituind o problemă a întregii românimi, exprimând în acel moment dorința celor din provinciile aflate sub dominație străină de a se constitui într-un stat independent, în jurul căruia apoi să se desăvârșească procesul de formare a statului român unitar.

„Proclamarea independenței României își găsea în foile românești din Transilvania tribuna vestitoare a entuziasmului patriotic, a emoționantelor manifestări, asemănătoare cu cele din 5 și 24 ianuarie 1859”. Presa românească din Transilvania, la fel ca și populația de aici, și-a manifestat solidaritatea națională, prin forme active, încât dacă cineva nu ar fi cunoscut direct evenimentele din România le putea intui cu exactitate urmărind coloanele publicațiilor naționale cu apariție periodică.

Publicistica românească din Transilvania depășise faza de început, a tentativelor timide, își formase o serie de personalități publicistice complexe, cu o priză solidă în rândurile cititorilor. În ziarele și revistele românești ale vremii pot fi depistate cele mai diverse forme de comunicare publicistică: știri, articole politice, corespondențe din străinătate, scrisori deschise, apeluri filantropice, anunțuri, foiletoane, cum și literatură propriu-zisă. Ziarele și revistele românești transilvănene nu și-au permis să relanseze cu presa turcofilă, maghiară și cea oficială austriacă, polemica angajată cu ocazia desființări comitetelor de ajutorare a răniților români și soldată cu notorii procese de presă, decât din momentul când victoria armatelor ruso- române a început să se profileze cu certitudine. Un articol de fond pretindea opțiunea tranșantă pentru un anumit punct de vedere, reflectată opinia fermă a redactorilor de la o anumită publicație. În aceste caz un text trădând simpatii nete față de combatanții României, în conjunctura unei situații încă indecise pe front, ar fi suferit fără îndoială, rigorile administrative, iar autorul său ar fi fost probabil acuzat de propagandă daco-românistă și împrocesuat.

Gazeta Transilvaniei de la Brașov și Familia de la Oradea descriu starea de spirit a bucureștenilor în ziua de 9 mai, când sute de oameni alergau cu inimile palpitând spre dealul Mitropoliei pentru a fi de față la săvârșirea unui act dorit de secole: independența absolută a României.

„Printre populația bănățeană și ardeleană circula atunci vestea că, după căderea Plevnei, armata română se va întoarce spre a cuprinde Transilvania. Iată de ce, pentru români din provinciile aflate sub stăpânire străină, proclamarea independenței de stat și luptele în care urma să fie angajată România nu însemnau războiul țării libere ci al neamului românesc întreg la care fiecare fiu al său trebuia să ia parte, oriunde s-ar afla, după posibilitățile ce le avea”.

În asemene împrejurări ziarele Gazeta Transilvaniei, Telegraful român, Familia, precum și revista Biserica și Școala, în tot cursul războiului a fost la înălțime. Gazeta Transilvaniei în jurul căreia s-au concentrat forțele naționale din Brașov în frunte cu Gheorghe Barițiu și Iacob Mureșianu, Telegraful român din Sibiu redactat de Nicolaie Cristea, Familia redactată de Iosif Vulcan la Budapesta au devenit organe de presă curajoase, care au acționat permanent pentru cauza națională a României.

Telegraful român de la început, pe baza unei logici istorice, a arătat soarta inevitabilă a Imperiului otoman, care a blocat dezvoltarea economică și socială a popoarelor balcanice. Marile puteri, subliniează „Telegraful român”, ar trebui să înțeleagă că românii, sârbii, bulgarii și celelalte popoare balcanice, vor să pășească pe calea dezvoltării independente. În fața diplomației europene stau posibilități largi deoarece prin recunoașterea formală a independenței României ar pregăti, în această parte a Europei o rezolvare generală a popoarelor orientale.

Ziarele transilvănene au urmărit cu atenție desfășurarea evenimentelor diplomatice, recunoscând necesitatea apropieri față de Rusia. Deja în ianuarie 1877, ziarele române din Transilvania dau știri despre o eventuală trecere a trupelor rusești pe teritoriul României, iar la sfârșitul lunii aprilie comentează tratativele de la București, între emisarul rus Nelidov și Kogălniceanu.

Ziarele din Transilvania considerau inevitabil intrarea României în viitorul război. Străduința lor urmărește întărirea conștiinței naționale și a încrederi în izbânda armatei române. Ele combat campania de denigrare a cercurilor monarhiei austro-ungare. În general articolele sunt pătrunse de entuziasm, făcând propagandă largă pentru interesele României, dau știri autentice pentru populația românească din Transilvania și Banat, despre acțiunile diplomatice și militare a României, mai ales după începerea ostilităților.

Populația românească din Transilvania era convinsă că România își va proclama independența. Această opinie a fost pe larg formulată în articolului „Marea chestiune de rezbel în România”, publicat în foile ziarului Gazeta Transilvaniei. Evident după proclamarea festivă a independenței Gazeta Transilvaniei și Telegraful român vor continua acest act. „Trăiască România independentă striga fiecare român”, scria Gazeta Transilvaniei, iar Telegraful român comentează pe larg discursul lui Brătianu.

Pe parcursul anilor 1877-1878 se angajează un continu duel între publicațiile maghiare de orientare turcofilă și presa română din Transilvania. Confruntarea a fost alimentată de dizolvarea comitetelor pentru ajutorarea răniților români. Acțiunile de strangerea fondurilor matriele și ofrandelor, acțiune în fruntea căreia s-au situat soțiile unor fruntași ai luptei românești din Transilvania și Banat, n-a fost pe placul autorităților austro-ungare, care au dispus dizolvarea comitetelor înființate, pe motiv că acestea ar desfășura o activitate cu carcter agitatoric. Toate acestea arătau teama regimului austro-ungar că neatârnarea României, ar amplifica mișcarea de eliberare națională a românilor din monarhie.

Sprijinirea materială a armatei române a devenit o preocupare primordială, cu caracter de masă, a întregii societăți românești din Transilvania, Crișana, Banat, Bucovina. Ziarele și revistele stimulau necontenit acțiunea pentru susținerea războiului românesc care a trecut repede în domeniul social, devenind o preocupare intensă, cu caracter de masă, a întregii societăți românești transilvănene. „ N-a fost instituție, n-a fost oraș și aproape că n-a fost sat românesc care să nu-și fi adus contribuția pecuniară la acțiunea de înzestrare a tinerei armate române, de ajutorare a ostașilor răniți, precum și a familiilor rămase fără sprijin. Intelectuali de toate categoriile, negustori și meseriași, mari și mici, țărani și muncitori, studenți și elevi, bărbați și femei, sau grăbit cu toții să îmbrățișeze cauza războiului eliberator și să ofere pentru susținerea lui, bani, obiecte de îmbrăcăminte, ustensile sanitare, alimente și diferite alte daruri”. În Transilvania, vestea îzbucnirii Războiului de Independență a amplificat numărul voluntarilor anonimi care trec peste Carpați, animați de dorința sinceră de a contribui la victoria stindardelor românești. Exodul peste munți luase proporții îngrijorătoare, astfel încât ministrul Tisza Kálmán, cerea informații despre înrolarea tinerilor ardeleni în armata română. Printr-o notă din 13 iunie 1877, Mihail Kogălniceanu adreseasză agentului diplomatic de la Viena, că motivează refuzul de a extrăda pe tinerii transilvăneni veniți să se înroleze în armata română, invocând persecuțiile la care ar fi supuși de autoritățile austro-ungare.

Nu putem ocoli nici ecoul evenimentelor din presa maghiară și germană din Transilvania. Deși opinia publică maghiară era contradictorie, o parte alăturându-se liniei antirusești a politicii austro-ungare, majoritatea categoriilor sociale maghiare a înțeles năzuința poporului român. Astfel se explică, știrile reale raportate obiectiv despre politica României și mai ales despre mersul războiului. Dintre aceste ziare amintim pe: Magyar Pogar și Erdelyi Hirado din Cluj, cotidianul Sabadsag din Oradea și ziarul arădean Alfold.

Se remarcă din comentariile ziarelor amintite poziția lor față de proclamarea independenței, cele cu privire la luptele din jurul Plevnei. Același lucru se poate spune și despre ziarele germane ca: Hermannstadter Zeitung și Siebenburgische Deutsche Tageblatt din Sibiu și Kronstadter Zeitung din Brașov. Din relatările acestora multe știri au fost preluate din presa europeană occidentală.

3.1.Războiul de independență reflectat în presa de limbă română de la Arad.

Solidaritatea națională a românilor din părțile arădene la fel ca a celor din întreaga Transilvanie impunea presei o atitudine pe aceeași linie, îndeplinită cu responsabilitate. Prin informarea cititorilor despre mersul evenimentelor și al războiului, prin combaterea știrilor false privind victoriile românilor și problemelor legate de război, prin relații cu imperiul austro-ungar privind politica dusă față de români și mai ales printr-o susținută campanie de sprijinire a armatei române și a ostașilor români răniți.

În acest context se înscriu periodicele de limbă română apărute la Arad Gura Satului, Minte și Inimă, Biserica și școala, precum și Familia, aflată sub conducerea lui Iosif Vulcan, Gazeta Transilvaniei de la Brașov, Telegraful român de la Sibiu, care aveau o mai largă răspândire în Crișana și Banat în acea vreme.

Gura Satului

Revistă umoristică care se intitula „Jurnal glumeț – politic – totu” având în primul rând un caracter satiric și umoristic, editată începând cu 1863, la Budapesta de către Iosif Vulcan, preluată în 1870, de Mircea B. Stănescu, peste un an a fost transferată la Arad, unde a apărut fără întrerupere până în 1881.

A fost o revistă cu un pronunțat caracter politic, informațiile despre starea materială, socială și morală a poporului român fiind spuse în formă glumeață, pentru a atenua ascuțimea și virulența criticii la adresa oficialităților și a evita astfel rigorile cenzurii. Revista angajează o bătălie necruțătoare pentru drepturile politice ale poporului român, pentru apărarea limbii române, împotriva atitudinii șovine de dispreț față de valorile române spirituale. „Modalitățile de manifestare a unei atitudini active în favoarea războiului pentru independență din 1877-1878, la care apelează revista sunt foarte variate. Între ele, apeluri, liste de subscripție informații din cele mai diverse privind mersul evenimentelor și al luptelor, adesea comentate cu ironii la adresa oficialităților din Austro-Ungaria sau la situația în care se găsesc românii din Transilvania, ilustrații semnificative însoțite de texte pline de miez, versuri umoristice cu ironii justificate vizând cele ce se cereau înlăturate, războiul constituind, în această direcție, un prilej în care sens ce poate spune ce se exprimă chiar certitudinea în paginile revistei”.

Revista ia atitudine împotriva tendințelor de emigrare a unor români în tabăra adversă și angaja o bătălie necruțătoare pentru drepturile politice ale poporului român, pentru apărarea limbii române. În revista Gura Satului există un desen reprezentativ pentru această orientare, apărut îtr-unul din primele numere unde limba română e înfățișată sub chipul unei tinere țărănci venind supărată de la târg, fiincă domnii de la varmeghie n-au băgat-o în seamă, zicându-i că locul ei e la birt în sat.

În anul 1877 revista s-a angajat într-o adevărată polemică îndreptată împotriva orientării filoturce din presa maghiară, apar caricaturi inspirate din lupta antiotomană.

Remarcile asupra evenimentelor de pe front și comentarea acestora scot în evidență vitejia ostașilor români, având astfel o atitudine mobilizatoare în rândurile românilor, pentru a-i determina să acționeze cu toată energia în acel moment, când fiecare avea datoria de a alina durerea celor în suferință „ dar noi în primul rând- subliniază revista mai înainte la cei de sânge cu noi” .

Modalitatea de manifestare a unei atitudini active în favoarea războiului de independență 1877-1878, la care apelează revista sunt foarte variate. Între ele, apeluri, listă de subscripții, informații din cele mai diverse privind mersul evenimentelor și al luptelor, adesea comentate cu ironii la adresa oficialităților din Austro-Ungaria, sau la situația nedreaptă a românilor transilvăneni, versuri umoristice etc.

Trebuie remarcat, că revista de la începutul evenimentelor ia o atitudine fermă. Nu este întâmplător faptul că încă în martie legătura cu criza orientală, pledează destul de vizibil împotriva neutralității României, pentru intrarea României în război, întrucât câștigarea independenței va avea urmări pozitive și pentru români din Transilvania.

După intrarea României în război, teama guvernului dualist în legătură cu consecințele războiului asupra Transilvaniei și unirea tuturor românilor este și mai clar subliniată arătându-se că s-au luat măsuri pentru paza granițelor din România …. „că daco- români vreau să bombardeze împărăția lui Pișta și să o cotropească”. Arătând că în vremea respectivă:

„Orice drepturi,

Stau în piepturi

Orice bunuri

Stau în tunuri

Și orice domnie

Stă în tiranie”

Aceste rânduri ilustrează despre starea de spirit din părțile Aradului, unde nu se mai pune problema acum să se meargă în România, întrucât este posibil să vină „ea la noi”.

După intrarea trupelor române în luptă în sudul Dunării, revista prezintă număr de număr, în întregime, pe toate paginile, evenimente de pe câmpul de bătălie, comentează evoluția lor, arată consecințele pozitive pentru români.

În acest sens revista ia poziții concrete, de pildă cu ocazia informației redate de gazeta germană din Arad Neue Arader Zeitung , care susținea că turcii ar fi obținut victorii. Gura Satului arată că informația este falsă și în realitate pe câmpul de luptă românii îi bat pe turci și le provoacă mari pierderi.

Pe lângă atitudinea entuziastă luată față de evenimentele ce trebuiau să hotărască libertatea și Independența României, revista caută să-l informeze corect pe cititor. Revista arădeană înțelege de la început să ia o atitudine activă în legătură cu războiul, să inițieze și să desfășoare ea însăși acțiuni în favoarea războiului, mai ales prin publicarea unor apeluri, cum s-a procedat în revistele românești (Gazeta Transilvaniei din Brașov, Telegraful român din Sibiu, Familia din Oradea, Biserică și Școală din Arad.) care au publicat apelul femeilor române de a face colecte în favoarea ostașilor români, răniți pe câmpul de luptă. Ele urmăresc să determine un număr cât mai mare de voluntari să treacă în România pentru a se încadra în armata română. Apelurile privind ajutorarea românilor angajați în război pentru cauza nobilă a independenței, privesc două direcții: – pe de o parte se pledează pentru plecarea de voluntari, iar pe de o altă parte donații în bani și obiecte .

Inițiativa și apelurile revistei au dat un rezultat deosebit. S-a realizat o colectă de 103 forinți și 30 de creițari, 50 franci, 3 napoleoni, 2 galbeni austrieci, 1 taler de argint, 6,54 kg scame, 8 sepți și 39 de rifide pânză. Revista publică pe rând nominal pe donatori.

În sfârșit după încetarea operațiilor de pe front, revista dă informații și în legătură cu terminarea războiului, face referiri la tratatul de la San Stefano și apoi la Congresul de la Berlin, arătând și nemulțumirile care derivă datorită unor hotărâri nedrepte, adoptate în cadrul lor. În ceea ce privește sursele pe care le-am folosit pentru a aduce această revisă în peisajul publicistic în ceea ce privește Independența, ele sunt preluate din studiile profesorului Alexandru Roz, deoarece colecția acestei prețioase foi arădene fiind descompletată la Biblioteca Județeană din Arad, lipsesc tocmai ani 1877-1878 cei mai importanți din unghiul ce mă interesează.

Minte și Inimă

O altă revistă mai modestă a fost revista pedagogică Minte și Inimă. Primul număr al revistei a apărut la 22 mai 1877 și a continuat apariția lunar, până în 31 mai 1878. Comitetul de redacție era alcătuit din învățători fruntași din județ printre care Ioan Tuducescu din Lipova. Revista în fond a urmărit în primul rând scopuri pedagogice, probleme metodice, susținând și necesitatea înființări unor gimnazii românești.

A fost un organ al Reuniunii învățătorilor din Arad, dar în cursul războiului a publicat și apeluri pentru deschiderea unei colecte de bani, scame, pânză, rufe și altele, în favoarea ostașilor români, răniți motivând în cuvinte calde necesitatea sprijinului, deoarece războiul este unul dintre cele mai înverșunate „ care a pretins jertfe de sânge și de la frați noștri din România și bravura românilor recunoscând și impresionând eroismul străvechi…. numele de român l-a răspândit în Europa întreagă și l-a înregistrat între popoarele eroice”, „Ca și dânșii, și încât sîntem frați cu ei- continuă revista – avem datoria de a contribui la ajutorarea și alinarea durerilor celor răniți și sângerânzi pe câmpul de război”.

Înainte de a prezenta cea mai importantă revistă arădeană Biserică și Școală, trebuie să vorbim de contribuția gazetei maghiare din Arad Alfold (Câmpia), cu privire la informarea cititorilor privind războiul de independență din România. Cotidianul respectiv a apărut în 1861 și 1885, deși a avut o orientare filoturcă, a fost foarte bine informat de agențiile de presă telegrafic. Drept urmare consemnează cu regularitate fapte din viața politică, diplomatică, înregistrând cu destulă obiectivitate mersul operațiunilor din zona Dunării, oferind detalii privind efectivele militare angajate în luptă, capacitatea de luptă, înzestrarea tehnică, aprovizionarea , starea morală a combatanților etc. Astfel în numărul din 2 februarie și 6 mai 1877, comentând alianța româno- rusă, arată că trupele rusești vor folosi doar drumurile indicate de autoritățile românești și Rusia va respecta suveranitatea României.

Cu o deosebită atenție va comenta proclamarea independenței de stat a României în legătură cu luptele de la Plevna, știrile ziarului sunt reale, obiective având chiar elogii la adresa armatei române. Astfel în numărul din 13 septembrie 1877 arată că „românii în ciuda distrugerilor provocate de bateriile otomane, se aruncă cu baionetele scoase asupra șanțurilor turcești”, iar în 17 august 1877 susține necesitatea unei colaborări româno-maghiare, întrucât cum susține ziarul „ românul și maghiarul doar împreună pot să-și clădească viitorul”.

Biserica și Școala

Cea mai valoroasă contribuție la prezentarea și consemnarea evenimentelor, așa cum am subliniat și mai înainte a adus-o revista Biserică și Școala.

O asemenea publicație a fost Biserica și Școală care apare începând din 30 ianuarie 1877 sub egida Episcopiei Române din Arad, având atunci o apariție săptămânală. Se intitula „Foaie bisericească scolastică, literară și economică” îndeplinindu- și cu cinste atributele propuse fiind un adevărat model în acest sens și situându-se între cele mai bune publicații transilvănene din acea vreme.

Revista în numărul inaugural în articolul program își fixează obiectivele, propunându-și, ca orientare generală pledoaria pentru sinceritatea în propagarea ideilor, a convingerilor fie laice sau religioase. Apărută într-un moment istoric crucial, care avea să decidă pentru totdeauna soarta statului național român, aducându-i independența, revista arădeană n-a ocolit acest eveniment, dimpotrivă, urmărind constant mersul războiului ruso-româno-turc, a difuzat știri despre operațiunile militare de pe front, anunțând cu o legitimă satisfacție orice nouă victorie a trupelor române, elogiind vitejia și spiritul de jertfă al ostașilor noștri, lansând apeluri generoase în sprijinul răniților, văduvelor și orfanilor . Receptivă la tot ce era important în contemporaneitate, deși este preocupată prioritar de problemele bisericești și culturale, publicația a fost un excelent mijloc de propășire a ideilor naționale și un observator a tot ce se petrece la frații de peste Carpați. Și cum în 1877-1878 în părțile arădene evenimentele din România au fost urmărite cu un deosebit interes, găsind un adânc ecou și o vie adeziune, îmbrățișată cu însuflețire de la început cauza războiului. Începând cu numărul din 20 februarie 14 martie 1877, număr de număr publică informații cu privire la chestiunea orientală de soarta României.

Vom încerca să grupăm pe probleme, articolele care ilustrează direct sau indirect nu numai mersul războiului dar și poziția și aportul românilor din județul Arad, cunoscând faptul că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea lupta românilor arădeni, sub aspectul național, cunoaște un real progres, având ca obiectiv primar, constituirea statului român unitar. Având în vedere că în fond revista avea un caracter bisericesc, trebuie să scoatem în evidență atitudinea revistei și în fond atitudinea bisericii, fată de război. În aceste sens atragem atenția asupra articolului de fond, intitulat „ Biserica în timp de război” publicat în numărul 35 din 1877 (18/30 septembrie), în cadrul căreia și pastorala Preasfințitului Căliniu din București și al metropolitul Moldovei și Sucevei. Arătând că biserica nu sprijină în general războaiele între popoare dar când e vorba de despotism și progres, despre interesele creștinismului, biserica nu poate să stea de partea despotismului necreștin, care asuprește popoare creștine cu cea mai cruntă barbarie. O altă categorie de informații privesc evenimentele ce au precedat războiul, adică situația internațională din Balcani. Încă în numărul 4 al revistei din 20 februarie, 14 martie 1877 publică un articol intitulat „Cugetare politică”, în care comentează o broșură care abordează problema neutralității României. În articol se susține că în cazul violării teritoriului, România să ceară garanția Europei, având drept pentru apărare … „ au fost timpuri, când poporul român se retrăgea în munți în timpurile invaziunii dușmane, dar aceasta o făcea, numai atunci când la șes nu mai avea apărători”.

În multe numere la rând revista urmărește desfășurarea evenimentelor din România. Ne referim la Manifestul țarului Alexandru cu privire la Balcani; întâmpinarea țarului la frontiera României, dând citate din discursul rostit de mitropolitul Moldovei, precum și răspunsul Țarului, apoi știri despre izbucnirea războiului. Din toate acestea derivă, că România aliată cu Rusia, în curând va intra și ea în război. Grăitoare sunt în acest sens cuvintele rostite în cadrul ședinței Camerei române, cu ocazia răspunsului dat la alocuțiunea principelui Carol. Iată un fragment din acest discurs….Adunarea este convinsă că acest guvern va urma „înțelept și patriotic” a feri țara de orice fel de conflicte cu ori care din vecini ei, făcându-și datoria și apărarea cu orice preț a pământului românesc și a drepturilor și instituțiilor sale de același invaziuni cari numai că ar localiza aci rezbelul, dar încă ar duce asupra țării grozăviile de care sunt capace oștirile nedisciplinate …”.

După izbucnirea războiului ruso-turc, după cum se știe la 9 mai Adunarea Deputaților la București a proclamat independența României. În ziua următoare în plen a fost sărbătorită urcarea pe tron a principelui Carol. Biserica și Școala redă în întregime această manifestare, reluând știri din România Liberă. În afară de omagiul acordat principelui, Biserica și Școala scoate în evidență în primul rând că este vorba în fond de „România Independentă” Din gura fiecărui român eșea numai cuvinte: „ Trăiască Măria sa Domnul”, „Trăiască armata României”, „Trăiască România Independentă”. Din cuvântări sunt reliefate, la fel, citate ce se referă la independența statului român. „Astăzi când patria noastră comună, scumpa noastră Românie trece prin niște împrejurări grele, care însă ne face să sperăm că această țară binecuvântată de Dumnezeu cu toate darurile naturii, că poporul român eminamente creștin, după secole de felurite încercări, va ajunge în bine la o stare mai fericită, la o „stare de sine stătătoare” după dorința unanimă exprimată de reprezentanți săi.

Evident după izbucnirea luptelor între forțele armatei române și celor otomane, revista Biserica și Școala va urmări cu atenție evenimentele războinice, va publica aproape în fiecare număr știri despre câmpul de luptă, articole calde și pline de elogii la adresa armatei române. Apare chiar o rubrică intitulată „De pe câmpurile de luptă” sau „rezbelul” la care se adaugă și alte referiri, mai ales cele reținute în presa bucureșteană (România Liberă) sau străină. Ne referim în acest sens la articolul din numărul 18/1877 care este plin de aprecieri pozitive făcute la adresa armatei române de către presa germană, în care printre altele se spune: „Ce a fost altădată astăzi nu mai este, armata română este acum constituită în sine”.

Într-o serie de articole sunt prezentate succesele repurtate de ostași români în lupta antiotomană, mândria națională, exemple concrete de eroism.

Revista redă atmosfera războiului în numărul 24 în articolul întitulat Rezbelul, „Trupele rusești, care au trecut victorioase peste Dunăre, victorioase au trecut și munții Balcanului. Nicopole este în mâna rușilor. La ocuparea acestei cetăți a operat și trupa colonelului român Stănescu. În același timp cănd armata rusească a început să atace Nicopolul, comandamentul trupelor române de la Islaz a dat ordin locotenentului Stănescu de a tece Dunărea c-o trupă pe țărmul turcesc” tot în articolul menționat apare că la „Nicopole rușii au prins 6000 de turci și 2 pași turcești”.

În numărul 27 din 1877, revista anunță înmânarea steagurilor pentru noile regimente de dorobanți, direct de către principele Carol I. Cu această ocazie domnitorul a rostit următoarele cuvinte: „Dându-vă drapelul corpului, vă încredințez onoarea Românie, pe care o pun astfel sub actul curajului, devotamentul și abnegației voastre” Pentru prima oară se prezintă solemna ocaziune de a primi drapelul pe ziua mergeri pe câmpul de onoare, căutați a le încununa de o nemuritoare glorie. Nu uitați niciodată că drapelul este simbolul patriei, cea mai mare onoare pentru voi este de a vă da viața pentru al păstra în mâinile noastre, făcându-le pururea și fâlfîia peste toate obstacole ce va aduce vitejia noastră”.

După începerea luptelor sângeroase în jurul Plevnei, revista va publica știri autentice despre vitejia, sacrificiile armatei române „În lupta de alaltăieri al XIII-lea regiment de dorobanți și artileria noastră s-au purtat în mod admirabil la luarea detașamentului de inamic. Am avut vreo 30 de răniți și vreo câteva morți”- reproducea revista arădeană știrile, Monitorului din București. În continuare amintește de decorațiile date armatei române de către țarul Rusiei. „ Lupta continuă cu înverșunare- citim în articolul respectiv- Armata Română… este hotărâtă mia bine ași găsi mormântul sub dealurile Plevnei, decât a mai lăsa acest post în mâinile turcilor”.

În numărul 34 din 11/23 septembrie 1877, sunt prezentate evenimentele privind reduta Grivița „…acte de eroism român săvârșește la ocuparea întăriri în jurul Plevnei numită marea redută. Trupele române avântară cu tărie, un avânt și un curaj eroic. Ajunseseră sub focul omorâtor al turcilor până la parapetul întăriri. Sunt aduse citate din ultimele îndemnuri ale eroilor români: maiorul Șonțiu și căpitanul Mărăcineanu. „ Mor, dar mi-am făcut datoria către patrie…” Erau ultimele cuvinte ale unui ostaș român căzut.

Aproape număr de număr, sunt publicate știri de pe câmpul de luptă. De pildă, la 25 septembrie 1877 revista arădeană își informa cititorii: „… Trupele române, despre al căror eroism presa europeană vorbește numai cu laude, susține cu tărie pozițiunile de la Grivița, de unde prin conducte subterane înaintează spre reduta cea mai mare turcească”. Iar în numărul din 23 octombrie, 4 noiembrie 1877, se relata: „Plevna e înconjurată de toate părțile … Românilor li se atribuie meritul acestor frumoase succese în mare parte, precum se constată și prin ordinul de zi dat de comandantul cavaleriei armatei de vest, generalul locotenent rus Kriloff”, din aprecierile generalului rus privitoare la soldații români era subliniat faptul că aceștia „au dovedit într-un mod strălucit bravură, ținută perfectă și exactitate în serviciu…”.

Un alt aport însemnat al revistei Biserica și Școala a fost publicarea chemărilor femeilor române pentru a colecta în favoarea răniților din război, și organizarea acestei acțiuni de caritate.

În aceste sens revista redă în întregime chemarea Iuditei Măcelaru din Sibiu către femeile române pentru ajutorarea răniților români. „Invităm dar cu iubire pe toate românele, surori ale noastre care consimt cu scopul ce ne-am propus, ca să binevoiască ași aduce fiecare odorul său”. „Ofertele se pot face în bani în scame, în fâșie de pânză veche, și de flanel și de tifon nou”. Chemarea Iuditei Măcelariu a aprins flăcări în inimile româncelor din județului Arad. În cuvinte calde și înflăcărate dă drum sentimentelor sale preoteasa din Șepreuș, Ersilia Sturza, în așa denumita „Adresă filantropică către femeiele române publicată în numărul 16 din 1877 al revistei Biserica și Școala.

„… Lumina soarelui a străbătut prin valul negru, popoarele asuprite văzând lumina s-au deșteptat și voiesc a ieși de sub valul cel negru, sub care li se suge sângele și puterea vieți lor. La această mișcare toate puterile creștine și civilizate au intervenit pentru a mijloci o soartă mai bună pentru popoarele de sub împărăția turcească. Fără vărsare de sânge, însă nu au voit să primească hotărârile puterilor, au stat gata cu arme în mână pentru apărarea tradițiilor mai drepte”.

„Lupta este pentru creștini și noi suntem creștini!

Lupta o țin români și noi suntem române”

Aceste legături ne duc înainte la frații noștri ce luptă dincolo de Carpații și ele (inimile) ne provoacă de a îmbrățișa doliul pentru cei ce nu se vor întoarce cu victorie. Aceste legături impune pe fiește care române adevărate a face sacrificii și oferte după putință, pentru ajutorarea bravilor ostași din România”.

Chemarea Ersiliei Sturza se încadrează în mod organic în acțiunea generală a femeilor române din Transilvania și a avut în mod fulgerător un succes nemaiașteptat și de revista Minte și Inimă, dar mai ales Gura Satului care în paginile sale a publicat nominal lista donațiilor. Publicarea apelurilor, a listelor de donatori, arătarea localităților din care s-au făcut donații și a sumelor adunate la un moment dat, urmărea doar ca prin popularizarea acțiunii să mobilizeze un număr cît mai mare de cetățeni care să sprijine armata română, în speranța că victoria antiotomană va crea posibilitatea întoarceri armatelor pentru eliberarea Transilvaniei. Această stare de spirit este consemnată de presa străină.

Sacrificiile, solidaritatea și eroismul românilor au impresionat opinia publică europeană, presa franceză prin publicațiile La France, Le Temps, Le Monde Illustre, presa italiană prin revista Illsutrazione Italiana, ziarul Il Dovere, presa engleză printr-un tiraj mare în Times, The Post, The Grafic, presa rusească prin „ Journal de Sankt Petersburg, elogiază independența României. Independența de stat a României a însemnat o mare victorie a poporului român, o afirmare necontestată a rolului istoric al României în sud estul Europei și întreg continentul, o recunoaștere a ei pe plan internațional. De acum înainte presa mai multor țări europene, nu va putea ignora nici însemnătatea nici interesele României în contextul politicii mondiale. Cucerirea independenței a însemnat un important stimulent pentru dezvoltarea economică, socială, politică și culturală a țări, „a exercitat o profundă înrâurire asupra întregii evoluții istorice a României, a permis afirmarea tot mai viguroasă a poporului nostru ca națiune de sine stătătoare”.

Presa anului 1877 a reușit să se înalțe mai presus de sfera cea măuntă a preocupărilor efemere și individuale. Vocea inimilor și gândul întreg al presei cheamă pe munteni, moldoveni, transilvăneni și bucovineni, la idealul care putea deveni realitate: „Independența” și „ România suverană”.

Presa a dus în 1877 o aprigă luptă, a obținut nu numai anumite bătălii, a fost coparticipantă la multe biruințe, dar a câștigat și un război, ce e sinonim cu idealul național.

IV. Idealul înfăptuirii Marii Uniri

reflectat în presa de limbă română din Arad

Presa românească din Transilvania reprezintă fără îndoială unul dintre cele mai palpitante capitole din viața acestei provincii. Presa transilvăneană a avut ca obiectiv principal afirmarea conștiintei de neam a tuturor românilor și unirea lor într-un singur stat național.

În paginile periodicelor și cotidianelor se dezbăteau cele mai acute probleme ce frământau poporul român în drumul său spre înfăptuirea idealului național: Unirea. Idealul pentru realizarea Marii Uniri din 1918 se manifestă în întreaga publicistică a vremii din toate provinciile românești.

Ziare românești și reviste ca: Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Drapelul, Adevărul, Românul au dus o luptă anevoioasă și plină de riscuri pentru conținutul lor, înfruntând persecuțiile guvernelor din Austro-Ungaria, numeroase procese de presă, amenzi și nu de puține ori suspendarea apariției; „făcând o adevărată școală culturală și literară a mulțimilor, ele au contribuit la sporirea simțului de solidaritate și democrație, precum și la răspândirea și consolidarea limbii literare propagând aversiunea împotriva străinismelor”.

Două mari cotidiane care au luptat pentru făurirea statului unitar român: Tribuna poporului și Românul.

Aradul a avut în perioada noului activism o presă militantă care a adus o contribuție hotărâtoare la lupta pentru unire și la modelarea conștiinței publice în direcția aspirațiilor naționale ale românilor. Rolul presei a fost imens în educația națională a comunității românești și în afirmarea permanenței idealului unirii românilor într-un stat unitar. Presa arădeană a îndeplinit în comunitatea națională prin modelarea spiritului public românesc și prin difuzarea valorilor culturii naționale un rol constructiv. În funcție de timp și de conjunctura politică funcția național culturală a presei arădene a dobândit aspecte particulare de la un organ de presă la altul.

Presa românească arădeană ale cărei începuturi sunt fixate la 1869, va ajunge la sfârșitul secolului trecut și începutul secolului nostru prin Tribuna poporului, (Tribuna) și Românul să domine viața politică a Transilvaniei. Prin aceste ziare s-a plămădit, din punct de vedere ideologic și politic generația Marii Uniri. Articolele cu conținut politic și literatura din paginile acestor mari cotidiene au militat pentru reluarea activității parlamentare pentru radicalizarea luptei de eliberare națională, pentru pregătirea și înfăptuirea actului istoric de la 1 decembrie 1918 .

Împrejurările apariției ziarului „Tribuna poporului” la Arad.

În timpul frământărilor din anul 1892 și următorii se conturează în sânul Partidului Național Român din Transilvania, două atitudini diferite în ceea ce priveștre politica națională. În fruntea partidului se afla președintele său Ioan Rațiu, care-și revendica dreptul de a hotărî direcția politică a „Tribunei”, din Sibiu, care avea o atitudine pasivistă și preconiza independența Partidului Național Român din Transilvania față de partidele din acea vreme din România. Ioan Russu-Șirianu, Gheorghe Bogdan- Duică, Ioan Slavici, Tiron Albini și alți „tineri oțeliți” altfel vedeau lucrurile și se pronunțau pentru activism și pentru colaborarea cu Partidul Național Liberal din România, aflat în opoziție, deoarece de-a lungul timpului au existat strânse legături în toate domeniile vieții umane între românii din Transilvania și cei din vechea Românie. Politica pasivistă inițiată și promovată de vechea Tribună găsise tot mai multe rezistențe din partea mulțimii și a intelectualității. Rezultatul și efectul politic al Memorandului au fost dintre cele mai importante, însemnând trezirea la realitate, militarea pentru o viață politică activă. Diferențele de păreri culminează cu înlăturarea din redacția Tribunei sibiene, în ianuarie 1896, a lui Gheorghe Bogdan –Duică, Ioan Russu-Șirianu, Tiron Albani și Ilarie Chendi. În astfel de împrejurări a apărut la Arad Tribuna poporului cea mai importantă publicație românească la acea dată din această parte a țării, care a iluminat și însuflețit participarea maselor populare la lupta împotriva asupririi naționale și sociale, spre unitatea culturală și națională. Tribuna poporului de la Arad din perioada 1896-1912, a înscris un capitol dintre cele mai de seamă în viața culturală a Transilvaniei, prin crearea curentului numit „tribunism”.

Tribuna poporului din Arad a fost scoasă de grupul de vechi tribuniști care au părăsit Sibiul și de fruntașii arădeni ai Partidului Național Român, convinși că acolo unde este „ziar românesc este și viață românească”.

Numele său a rezultat cu siguranță din apropierea celor două ziare sibiene Tribuna (1884) și Foaia poporului (1892). Aradul a fost ales ca loc de apariție deoarece acest oraș îndeplinea o serie de condiții ce se impuneau atunci: mai întâi era vorba de poziția s-a geografică, care îl favoriza în stabilirea legăturilor atât cu Banatul (Timișoara), cât și cu partea vestică și centrală a Transilvaniei (Oradea, Deva, Sibiu, Brașov), dar mai ales cu Budapesta, capitala Ungariei, acolo unde se desfășura întreaga viață parlamentară. Despre apariția acestui ziar românesc la Arad s-a scris în presa vremii că a oferit spații largi comentariilor pe această linie. Astfel, Gazeta Transilvaniei anunța în numărul de duminică, 29 decembrie 1896, apariția numărului de probă al „Tribunei poporului” în care se preciza că ziarul va apărea zilnic, fiind scos de cei ce-au rămas nemulțumiți cu modul cum s-au tranșat certurile care au izbucnit în iarna anului trecut la Tribuna din Sibiu.

În ceea ce privește numărul de probă al Tribunei poporului vorbește și Dreptatea din 29 decembrie 1896, făcând referiri mai ales la articolul-program, în care este subliniat pregnant scopul publicației arădene. Organul de presă al partidului maghiar, Alfóld, precum și Arad és Vidéke, organ al Kossutiștilor, afirmă despre apariția Tribunei poporului că pentru orașul și comitatul nostru, întreprinderea aceasta este de mare însemnătate, pentru că ea nu are alt scop decât să întemeieze la Arad un centru politic românesc și puternic. Acest obiectiv a fost preluat și ridicat pe o nouă treaptă de către Tribuna arădeană. Ea este aceea care a imprimat ideea de continuitate și radicalism vechilor deziderate tribuniste, conferindu-le un relief nou și valoarea unor percepte. Apărut într-un moment de criză a vechii Tribune (Sibiu), care devenise tot mai mult un bastion al moderației, noul organ de presă a aprins flacăra luptelor sociale și a purtat-o în rândurile maselor, spre un activism total de sus până jos. Terenul fiind defrișat de vechea Tribună, celor noi le-a revenit o sarcină mai ușoară, dar în același timp și mai grea celor dintâi. Tribuna poporului a fost în viața comunității românești din Transilvania un stindard de luptă pentru afirmarea drepturilor naționale și pentru reluarea activismului politic.

Apariția Tribunei poporului în Arad, a făcut din acest oraș un puternic centru politic al românilor din Transilvania, pe care i-a organizat și mobilizat în spiritul activismului național, dând o mare atenție colaborării cu celelalte naționalități asuprite, sârbii și slovacii. Tribuna poporului a cimentat integrarea Aradului în rândul localităților importante, unde se desfășura o importantă luptă împotriva asuprii naționale.

Tribuniștii arădeni considerau că „ziarele trebuiau să fie niște focare de lumină, care să arunce în proiecții mari raze calde asupra întregului popor, și nu niște opaițe abia licărinde, care pătrund doar în câteva case” . Spiritul critic față de apatia intelectualilor, profunda simpatie și înțelegere pentru poporul care se deștepta la luptă, este spiritul director al întregii activități a ziarului.

Apariția Tribunei poporului

Primul număr, de probă, al ziarului apare la 25 decembrie 1896 și a fost tipărit la Orăștie în ianuarie 1897 în tipografia lui Aurel P. Barcianu care va fi proprietarul și editorul acestui ziar, iar redactor responsabil va fi numit Ioan Russu Șirianu. Prețul abonamentului pe un an la Tribuna poporului era de 10 florini, iar apoi a urcat la 23 de coroane iar la numerele poporale de duminică, prețul se ridica la 1 fl. Și 50 cruceri. Redacția și administrația s-au aflat în casa lui Szantai, strada Adam, nr. 1, azi strada Ioan Russu-Șirianu. La această adresă au rămas până la 15-27 octombrie 1900, când au fost dați afară de către proprietar. Redacția s-a mutat apoi în strada Mihai Eminescu nr. 17 unde era banca „Victoria”. După aceea a fost cumpărată o casă veche pe aceeași stradă la nr. 37, cu 3500 fl. Pe acel loc s-a construit, în 1909, palatul Tribunei. În timpul construirii palatului, redacția a fost mutată în atelierele lui Maxim Vulcu, lângă gara C.F.R..

Redactorul Ioan Russu Șirianu, „ziarist de sânge”, este crescut în redacția Românului din București, sub ochii marelui Rosetti, unde a lucrat cot la cot cu Vintilă Brătianu, „învârtoșat în meserie” în redacția Tribunei din Sibiu, sub conducerea unchiului său Ioan Slavici. Alături de Ioan Russu Șirianu la înființarea Tribunei Poporului un rol important l-au avut Vasile Lucaciu și Vasile Mangra, patrioți înflăcărați. Ioan Russu Șirianu a imprimat redacției Tribunei o receptivitate și disponibilitate creatoare pentru temeiurile naționale ale culturii române. Unitatea culturală a românilor, la a cărei realizare ziarul român arădean și-a adus o contribuție substanțială, a asigurat nu numai unitatea noastră spirituală, ci și rezistența comunității românești față de încercările repetate și viguroase, dar neizbutite de maghiarizare. Primul administrator al ziarului a fost Gheorghe Moldovan adus de Aurel Barcianu din Orăștie. Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra personalului redacțional al ziarului, timp de două decenii cât a supraviețuit, vom aminti câteva nume care s-au perindat: Gustav Augustin, Ioan Deleanu, Ioan Trifu, Ioan Brânda, Ion Moța, Ilarie Chendi, Sever Secula, Ion I. Șchiopu, Ilie Minea, Petre E Pap, Gheorghe Pop, Constantin Bucșan, Iuliu Giurgiu, Augustin Maior.

Întemeierea Tribunei poporului și apoi menținerea ei, au cerut sacrificii materiale, așa cum cerea orice publicație românească din monarhie. Cheltuielile depășeau însă în permanență încasările. În aceste condiții, ziarul se menține doar cu ajutorul fondurilor din România asigurate de Partidul Național Liberal.

Pe lângă greutățile materiale, ziarul a trebuit să depășească alte numeroase situații dificile. Scindarea conducerii Partidului Național Român, s-a resimțit în activitatea politică a românilor din monarhie. Tribuna arădeană s-a constituit ca un organ de luptă și militantism politic al românilor din Ardeal acționând cu consecvență în direcția progresului social și istoric.

Tribuna poporului pentru a avea acoperire față de oficialități va fi obligată să facă uneori declarații de loialitate față de bunul împărat sau să dovedească atașamentele ei față de tron. Pentru a păstra această iluzie de dinasticism, ziarul adăpostește de foarte multe ori articole politice ale lui Ioan Slavici, unchiul redactorului, ale cărui idei filoaustriece erau însă îmbibate de un patriotism fierbinte, lucru care anula în bună parte această tentă politică.

Activitatea filoaustriacă a lui Ioan Slavici se bazează pe renașterea națiunii române din Transilvania și participarea ei la treburile statului ca egal îndreptățită, într-un stat federativ. Față de principiul tiran al dualismului, ideea unei Austrii Mari era un pas înainte, dar nu singurul și definitiv. Românii transilvăneni, prin același Ioan Slavici, au căpătat convingerea că, „Soarele pentru toți românii la București răsare !”și că viața lor cultural-politică nu se putea desfășura decât având în vedere interesele întregii națiuni române, de dincolo și de dincoace de Carpați.

Evoluția stărilor politice din Ungaria au făcut necesară renunțarea la principiul pasivismul politic, mai ales că „românii în principiu sunt activiști, căci doresc în toată sinceritatea să ia parte la viața parlamentară”. Tribuna poporului a dovedit prin fapte că a urmat cea mai corectă politică, convingând și înlăturând orice îndoieli, lumea obișnuindu-se să vadă în ziar „o strajă de apărare a periferiei”. Meritul cel mai mare al ziarului constă în aceea că a creat noua tactică politică: activismul. Această atitudine plină de îndrăzneală și nu lipsită de primejdii, a fost încununată, în 1903, de succes, când dr. Aurel Vlad a fost ales primul deputat român de la pasivitate încoace.

Tribuna

În anul 1903 Tribuna oficioasă e silită să sisteze apariția în schimb în cei câțiva ani de la apariție Tribuna arădeană se consolidează. La dispariția Tribunei sibiene în 16/23 aprilie 1903, noua publicație politico-literară care intra în al optulea an de existență, revenea la numele ei originar de Tribuna , dorind ca prin acest lucru să păstreze continuitatea și legarea de tradiție, motivându-și fapta în acest fel:

„Azi revenim la matcă. Din mâna celor căzuți prindem cu vitejie steagul vechi al nostru și luăm sfânta datorie să-l ducem la izbândă.

Nu dușmănie, ci frăție voim în patria noastră.

Nici nu voim să cucerim, ci pace și bunăvoire voim și dreptul nostru și sărăcia ne-o apărăm.

Dar români vrem să fim acum și todeauna.

În valea Dunării și prin Carpați, soarta ne-a dat multe neamuri și seminții de-a valma. Să trăim în iubire și în frățietate. Nu unii pe alții robind, ci deopotrivă drepturi având și împotriva dușmanilor unii pe alții apărând.

Pe steagul nostru e scris egală îndreptățire”

Tribuna a fost pentru o perioadă bună de timp conducătorul politic al românilor din Ardeal și centrul unei noi orientări politice.

În această etapă ziarul se trăgea la o mașină acționată cu mâna, iar munca era grea și anevoioasă. Pentru a ieși din acest impas, în 1904 s-a constituit Tipografia Tribunei, sub conducerea lui Nicolae Oncu, Ion Raicu și Roman Ciorogariu, aducându-se cu acest prilej și instalații tipografice noi, o mașină de tipar Worner dublu 13 și litere din Viena, lucru care a dus la sporirea tirajului ziarului. În consecință a crescut și numărul cititorilor, iar în 1908, încasările au numărat 85.778 coroane. Această creștere a numărului de abonați i-a determinat pe proprietarii ziarului să clădească un lăcaș special a cărui piatră de temelie a fost pusă la 26 martie / 8 aprilie 1909, ca în 11/27 noiembrie localul să fie gata.

După o perioadă de netăgăduită supremație literară și politică între anii 1906-1911, ziarul începe în 1911 să fie puternic concurat de ziarul Românul lui Vasile Goldiș, care primise mari ajutoare din partea Partidului Național Român și obținuse colaborări prestigioase ( Caragiale, D. Zamfirescu, I. Minulescu, Eugen Lovinescu etc.) Românul pornește la drum ca adversar al Tribunei multe dintre idealurile acestei gazete vor fi preluate și de către noul organ publicist al partidului național. Hotărându-se desființarea lui de către conducătorii politici de atunci ai Transilvaniei. Ziarul a rezistat eroic timp de un an și jumătate tuturor asalturilor adversarilor. În cele din urmă se vede totuși nevoit să cedeze și să accepte unificare cu redacția Românului.

Tratativele dintre conducerea partidului și Tribuna s-au desfășurat în sala mare a hotelului Central. Au participat reprezentanți de frunte ai Partidului Național Român, a ziarelor Tribuna și Românul, fruntași politici.

Dr. Teodor Mihali, președintele Clubului Parlamentar al deputaților români deschizând adunarea a spus „astăzi avem fericirea a vă putea spune că neînțelegerile dintre Comitetul Național și Tribuna au dispărut”.

Toate motivele de despărțire între Comitetul Național și frații de la Tribuna, astăzi au dispărut. „Sunt fericit că soarta m-a desemnat pe mine să vă comunic acest lucru cu toată hotărârea și sinceritatea a Comitetul Național și cu tot aceeași însuflețire din partea tribuniștilor. Astfel dar sperăm, avem convingerea, că pacea va fi durabilă”. Prin această strategie politică dispare din păcate unul dintre cele mai bune periodice literar-politice ale Ardealului.

Ultimul număr al ziarului apare la 23 februarie/12 martie 1912 număr în care se publică și procesul verbal al înțelegerii dintre Tribuna și Românul, patronat de Constantin Stere. Actul e semnat de Teodor Mihali, Iuliu Maniu și Romul Velicu din partea comitetului și de comanditarii Tribunei Roman Ciorogaru, Sava Raicu și N.Oncu. Cu aceasta Tribuna își încheie existența sa glorioasă de un deceniu și jumătate. Cotidianul arădean a dat un sens amplu activismului, extinzându-l asupra tuturor sferelor de activitate socială, culturală și economică al obștei românești. Activitatea pe care a desfășurat-o redacția ziarului a însemnat o uriașă operă educativă de modelare a conștiinței naționale și de promovare culturală a poporului.

Tribuna înseamnă de fapt ruperea cu romantismul minor al Familiei refuzul refugiului în istorie și reîntoarcerea la realitățile vieții naționale și sociale, la etnografie, folclor și limbă proprie. Tribuna înseamnă apariția realismului, limbă literară formată, refuzul provincialismului, latinismului și spiritului dialectal. Tribuna înseamnă literatură națională, proza lui Slavici și poezia lui Coșbuc. Nicolae Iorga în Istoria presei românești definea Tribuna în modul următor: „se apropie de popor ceea ce nu făcuse până atunci nici una din foile de la noi și anume de poporul de la sate, până la ultimul plugar cu cunoștință de carte, predicația națională”.

Cotidianul arădean a dat un sens amplu activismului, extinzându-l asupra tuturor sferelor de activitate socială, culturală și economică, ale obștei românești. Activitatea pe care a desfășurat-o redacția ziarului a însemnat o uriașă operă educativă de modelare a conștiinței naționale și de promovare culturală a poporului. Profesorul clujean Ioan Breazu o definește astfel: Tribuna a contribuit la unitatea culturală a tuturor românilor, a pus baze sănătoase la dezvoltarea limbii românești din Ardeal.

Tribuna va rămâne pentru transilvăneni farul călăuzitor, reprezentantul legal al intereselor lor.

Apariția ziarului „ Românul”

Presa din Transilvania a fost purtătoarea înflăcărată a ideii unirii Transilvaniei cu România, unul din factorii interni ai realizării unirii. Ziarul Românul din Arad se încadrează în frontul presei românești, care a pregătit opinia publică pentru actul unirii și a afirmat în coloanele sale marile principii de drept și de umanitate care au prezidat efectuarea acestui măreț eveniment istoric.

Ziarul Românul a apărut la Arad cu începere de la 1/14 ianuarie 1911, adăugându-se celorlalte publicații românești din Transilvania, cu deosebire Gazeta Transilvaniei și Tribuna care se străduia să țină sus steagul luptei împotriva asupririi străine, devenită tot mai apăsătoare în condițiile dualismului.

Acțiunea de orientare și impulsionare dusă de Tribuna, e continuată de Românul. Rolul și influența ziarului Românul în opinia publică a sporit simțitor după fuzionarea la 28 martie / 12 mai 1912 cu Tribuna de la Arad, care și-a încetat apariția. Prezența de acum în rândurile colaboratorilor permanenți ai ziarului a „tinerilor oțeliți” de la Tribuna, dar mai ales a „bătrânilor înțelepți” de la Românul, au făcut ca treptat, rolul ziarului să se impună pe primul plan în lupta pentru marile interese ale neamului românesc, devansând în această privință tradiționalismului Gazetei Transilvaniei. Toate problemele importante care frământau poporul român din Transilvania acelei vremi și-au găsit reflectare în paginile Românului, îndeosebi chestiuni politice, dar și cultural-literare ce urmăreau dezideratul realizării statului național unitar român. Pentru o astfel de cauză ziarul a editat în interiorul său și Suplimentul literar. De asemenea, de la 6/19 ianuarie la 22 iulie / 4 august 1911 gazeta arădeană a publicat un „număr poporal” la care abonamentul era separat, iar o dată cu mutarea ziarului Poporul român de la Budapesta, în Arad, la 31 iulie /13 august, 1911 numerele acestea poporale nu mai apar. Acestea vor reapărea între 1/14 ianuarie 1915 și 28 februarie 12 martie 1916, când Poporul român își încetează apariția.

Noul ziar devine un organ activ în mișcarea națională a românilor transilvăneni, contribuind prin ideile politice și culturale difuzate în mase la dezvoltarea conștiinței naționale. Prin dezbaterea problemelor politice ale epoci, Românul devine unul din factori activi care au contribuit la dezvoltarea acestui proces de orientare a conștiinței naționale spre înfăptuirea marelui ideal al unirii românilor.

Programul noii publicații a fost trasat atât prin articolul redacțional intitulat „Programul nostru” cât și prin manifestul „Către români”, semnat de Gheorghe Pop de Băsești, președinte al Partidului Național Român, dr. Teodor Mihali, vicepreședinte și de Vasile Lucaciu, secretar general.

În articolul de fond „Către români”, publicat în ziarul Românul din Arad și semnat de către conducerea Partidului Național Român, solicită sprijinirea activități ziarului: „Am înființat și vom susține aceste ziar ca organ al Partidului Național Român din patrie și al comitetului său central executive”.

Ar însemna ca o neputință ca, Partidului Național Român să nu-și aibă organul său de publicitate, chemat să reprezinte și să servească activitatea și intențiile comitetului executiv în conducerea politicei acestui partid… . Românul va avea datoria de a închega relațiile de împrumutată încredere și sprijinire între toate organele românești de publicitate, care servesc cu sinceritate interesele partidului național, identice cu interesele politice ale națiunii române din Transilvania”.

În manifest se sublinia că noul organ de presă va urmări cu perseverență „deșteptarea și întărirea conștiinței naționale prin luminarea sufletelor asupra marelui adevăr că, drepturile naționale sunt condițiunea neapărat necesară pentru progresul economic și social, pentru fericirea oricărui popor”.

Românul afirmă cu hotărâre încă din primele sale numere că este organul de presă al Partidului Național Român din Transilvania și în această calitate programul politic al ziarului este însăși programul politic al partidului.

Ziarul se considera și nici nu putea altfel să spună în acele condiții de prigoană șovină antiromânească, loial împăratului, dar subliniază că români transilvăneni sunt de aceeași limbă, sânge și neam, cu cei de peste Carpați și că râvnesc la unitatea culturală a tuturor românilor în orice stat ar locui dânșii, fraților de peste Carpați dorindu-le „prosperitate, înflorirea și mărirea statului lor”. Pentru a-și putea susține prevederile de deosebită însemnătate cuprinse în Program, ziarul era nevoit să facă unele declarații de circumstanță privitoare la „credință” față de statul ungar și „loialitate” fată de tron și dinastie, subliniind peste numai câteva fraze că: „ne simțim însă îndatorați a declara franc și fără sfială că ne simțim un neam cu frați noștri din România”.

Ziarul Românul aflat sub conducerea lui Vasile Goldiș se afirmă ca o tribună de luptă pentru realizarea unității naționale, exprimând opiniile politice ale Partidului Național Român. Om politic și publicist, academician și cadru didactic, s-a remarcat ca unul dintre conducătorii de seamă ai Partidul Național Român.

Între ani 1914-1918 întreaga lume a fost dominată de Primul Război Mondial, izbucnit la 15/28 iulie 1914 între cele două grupări imperialiste, Antanta și Puterile Centrale, sub pretextul atentatului de la Sarajevo, cu consecințe negative nebănuite, care au produs schimbări fundamentale în toate domeniile. Austro-Ungaria, este una dintre principalele puteri vinovate de izbucnirea războiului și a participat la el din primele ore!

Cercurile oficiale ale imperiului dualist au desfășurat o intensă propagandă în favoarea războiului, atât înainte de izbucnirea lui cât și după aceea. În acest context s-au făcut presiuni asupra conducătorilor politici și bisericești ai românilor din Transilvania, pentru a le smulge declarații de fidelitate.

În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, Românul își intensifică activitatea de mobilizare a coștiințelor naționale, fiind difuzat în mare tiraj în Basarabia și Bucovina. Ziarul devine un simbol pentru susținerea drepturilor sociale și naționale ale românilor, cultivând solidaritatea națională și colaborarea cu celelalte naționalități asuprite ale monarhiei. Referindu-se la acei ani de apariție a primei serii a ziarului Românul, ani care au corespuns desfășurării primei părți a Primului Război Mondial, Tiron Albani avea să aprecieze că în cursul „îngrozitorului război”, ziarul Românul s-a aflat, atâta vreme cât a putut să apară, tot timpul la datorie.

Întreruperea activității ziarului Românul.

La 10 martie ziarul este nevoit să-și întrerupă apariția timp de peste doi ani și jumătate, ca urmare a ordonanței nr.32858, a Ministerului de Interne de la Budapesta. În urma refuzului lui Vasile Goldiș, directorul Românului, de a semna declarația de fidelitate, și a activității ziarului pe linia intereselor românești, primul ministru Tisza István acuza ziarul și pe conducătorii lui, în frunte cu Vasile Goldiș de „activitate nepatriotică” fată de interesele „vitale” ale monarhiei asto-ungare și de pactizare cu Antanta și România, interzicându-i-se activitatea, după ce în prealabil numere în șir ale ziarului apar cu coloanele întregi albe, sau numeroase articole ciuntate, ca urmare a intervenției cenzurii.

Românul a reapărut în plină mișcare revoluționară la 8 noiembrie 1918; astfel redacția sublinia: în articolul intitulat Înviere „După veacuri de iobăgie, apăsare și umilire ajun-sa și neamul românesc din leagănul obârșiei sale a dispune liber de soarta și viitorul său. Imperativul evoluției istorice zdrobit-a lanțurile, ce ținea încătușate trupurile și sufletele noastre și manifestarea atribuțiilor noastre etnice ca neam liber în concertul popoarelor libere.

Noiembrie 1918.

Luna noiembrie 1918 a înregistrat în Transilvania și în toate zonele locuite de români, o intensă activitate politică pentru pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia. Acestui ideal național i s-au subordonat toate publicațiile și periodicele românești existente, în luna noiembrie 1918, în Transilvania, Banat și așezările locuite de români.

Periodicele române din Transilvania au devenit în luna noiembrie 1918 „… organe de presă” ale Consiliilor naționale române și Gărzilor naționale și au acționat împreună pentru buna pregătire a Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918. În anul 1918, ziarele păstrătoare ale bunelor tradiții românești se bucurau de o largă răspândire în Transilvania.

Pe primul loc se situa Românul din Arad, care începând cu luna noiembrie 1918 a fost reeditat ca organ al Consiliului Național Român Central, care milita pentru ideea de unire a tuturor românilor.

Evoluția implacabilă a destinului omenirii a făcut ca la prima zguduire mai puternică, conglomeratul neviabil al monarhiei dualiste să se destrame ca un eșafod de carton. Luptele revoluționare au determinat înlăturarea vechiului aparat al statului austro-ungar, prăbușirea acestuia și înălțarea pe ruinele lui a statelor naționale.

La 8 ianuarie 1918 președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson expune în fața congresului: cele 14 puncte, care, de fapt, cuprindeau programul Antantei privitoare la problemele politice și economice ale Europei și la organizarea ei după război. Referitor la Austro-Ungaria, între altele se prevedea că popoarele asuprite din această monarhie trebuie să li se asigure o dezvoltare autonomă și un loc între națiuni, făcându-se chiar precizări mai directe. Bunăoară că teritoriile României, Serbiei și Muntenegrului trebuiesc evacuate de armatele germano austro-ungare și suveranitatea lor restabilită.

În martie 1918 au început lucrările preliminarii pentru congresul națiunilor oprimate din Austro-Ungaria, desfășurat oficial la 27 martie / 9 aprilie aceluiași an la Roma. Delegațiile naționale, care au participat la acest congres, format din reprezentanți ai cehoslovacilor, iugoslavilor, românilor polonezilor au hotărât în mod solemn că „fiecare popor proclamă dreptul său la a constitui unitatea de stat națională sau să completeze această unitate pentru a atinge deplina independență politică și economică”. Pretutindeni popoarele se ridică la luptă. „Europa este în flăcări”, scria gazeta socialistă Adevărul.

În lunile septembrie, octombrie 1918 ale Războiului Mondial lupta maselor populare în monarhia austro-ungară a luat o extindere nemaicunoscută până atunci. Muncitori din Austria, Ungaria, Cehia, Transilvania, Bucovina, Croația, Slovenia Voivodina, Slovacia, Galiția, etc. au declanșat mari bătălii de clasă, concretizate prin numeroase greve și demonstrații împotriva războiului, pentru încheierea imediată a păcii, pentru pâine, republică, libertăți și drepturi democratice.

Procesul de dezagregare a monarhiei multinaționale nu mai putea fi stăvilit. Pentru a contracara luptele revoluționare ale maselor, care cereau cu tot mai multă tărie încetarea ostilităților pe fronturi și încheierea păcii: guvernul german la 4 octombrie 1918 și Austro-Ungaria la 7 octombrie au cerut Antantei încheierea armistițiului și începerea negocierilor, recunoscând ca bază de discuție pentru pacea care urma să se încheie cele 14 puncte fixate de președintele american Woodrow Wilson în mesajul din 8 ianuarie și în discursul său din 27 septembrie 1918. Revoluția burgezo-democratică care a avut loc și în Austro-Ungaria sub dominația căreia se găsea atunci Transilvania, a fost declanșată la sfârșitul lunii octombrie 1918.

Pe măsură ce Primul Război Mondial se apropia de sfârșit, erau afirmate tot mai clar, mai multe principii ideologice și de drept internațional, precum: principiul naționalităților, dreptul la autodeterminare al popoarelor, organizare democratică și pace universală. În raport de noile condiții, la 24 septembrie 1918 se întrunește Comitetul Executiv al Partidului Național Român, hotărând reluarea activismului politic, a legăturilor cu social democrați și adoptarea unui nou program politic, vizând eliberarea și unitatea națională. În cursul lunii septembrie 1918, Vasile Goldiș va elabora la Lipova noul program al luptei de eliberare națională, pe baza dreptului de autodeterminare care, adoptat pe parcursul evenimentelor se va înjgheba sub forma hotărârii de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. .

Primul moment al acestui important act istoric îl reprezintă articolului publicat de Vasile Goldiș în Aradi Hirlap la 29 septembrie 1918, în care, cerând autonomie națională, în afara Imperiului austro-ungar, el cerea de fapt independența Transilvaniei, desprinderea ei din monarhia bicefală. S-a remarcat, pe bună dreptate, că formularea autodeterminării a fost realizată de Vasile Goldiș în termeni apropiați de concepția materialist științifică a autodeterminării. El își încheie pledoaria sa pentru dreptul la autodeterminare afirmând că „a devenit limpede faptul, confirmat și istoricește, că dominația unui popor asupra altuia devine izvorul propriei sale asupriri” .

Așa s-a ajuns la consfătuirea de la Oradea din 12 octombrie 1918, consfătuire la care au participat Vasile Goldiș, Ștefan Cicio – Pop, Teodor Mihaly, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Ioan Suciu și care a început cu o scurtă prezentare a situației politice, făcută de Ștefan Cicio- Pop, urmată de discuții privind atitudinea Partidului Național Român în fața noii situații și stabilirea formelor de luptă. S-a ajuns în cele din urmă la ideea adoptării unei declarații, redactată în forma ei definitivă de Vasile Goldiș.

Această declarație istorică constituie actul de independență al Transilvaniei, proclamat pe baza dreptului de autodeterminare, cerând pentru națiunea română „afirmarea și valorificarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile la deplina viață națională”.

Declarația de autodeterminare a națiunii române din 12 octombrie, expusă în parlamentul de la Budapesta la 18 octombrie de Alexandru Vaida Voeivod, trebuie socotită momentul istoric de valoare programatică și practică fundamental pentru națiunea română, pentru desăvârșirea unității sale politice și de stat. Pe baza acesteia și în numele principiilor cuprinse în ea, se desfășoară toate acțiunile, se iau toate hotărârile, din a doua jumătate a luni octombrie și din luna noiembrie, fiind încoronată de Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, de proclamarea a unirii Transilvaniei cu România. Social-democrații români aderă și ei fără rezerve și pe temeiul declarației, colaborarea se statornicește oficial. Se pun în acele zile de 6/19 octombrie, adică a doua zi după declarația de autodeterminare, temeiurile Consiliului Național Român pe baza varietății dintre cele două partide. La sfârșitul lunii octombrie într-o ședință a Secției române a Partidului Social Democrat, Enea Grapini și Ioan Fluieraș, au fost delegați pentru a lua legătura cu reprezentanții Partidului Național Român, în vederea coordonării acțiunii de desprindere a teritoriilor românești din regatul Ungar. Ideea a fost acceptată cu interes și supusă discuțiilor în Consiliul Central al Partidului Național Român. Răspunsul afirmativ, a fost primit la data de 29 octombrie, cu propunerea constituirii imediat a „Consiliului Național Român Central” format din câte 6 membrii din fiecare partid.

Constituirea Consiliului Național Român Central.

În ziua de 30 octombrie, în ședința comună a conduceri celor două partide, s-a hotârât constituirea Consiliului Național Român Central, care cuprindea 12 persoane. Din partea Partidului Social Democrat au fost numiți următorii: Ion Fluieraș, Iosif Jumanca, Tiron Albani, Iosif Renoiu, Bazil Surdu, Enea Grapini, iar din partea Partidului Național Român: Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Lazăr, Ștefan Cicio-Pop și Aurel Vlad. Prima ședință după constituirea Consiliului Național Român Central a avut loc în ziua de 1 noiembrie 1918, într-o cameră a hotelului „Cornul Vânătorilor” din Budapesta, când a fost redactat primul manifest către toți români din Ungaria.

Sediul Consiliului Național Român Central a fost stabilit la Arad în casa lui Ștefan Cicio-Pop.

Masele populare din întreaga Transilvanie au intrat în acțiune. Ea va cuprinde în luna octombrie, toate orașele și satele din acest teritoriu. La Arad punctul culminant îl reprezintă greva generală din 31 octombrie 1918, urmată de o demonstrație la care participă 10.000 oameni.

La sate au loc adunări și demonstrații, cum a fost cele de la Nădlac, Pecica etc., la cere participă și reprezentanți ai socialiștilor. Ele erau îndreptate împotriva autorităților (notari, pretori și funcționari ai vechiului regim) s-au împotriva moșierilor. Răscoalele care au avut loc la Macea, Cermei, Sântana, Socodor Șiclău, Zărand, Pâncota, Agriș, Șiria, Hălmagiu, Pecica etc., au creat condiții ca o dată cu înlăturarea administrației vechi să se poată trece la formarea noilor organe de stat care vor lua ființă în luna noiembrie – consiliile naționale și gărzile naționale fiind alese în cadrul unor adunări naționale.

Reapariția ziarului Românului.

Activitatea politică a Consiliului Național Român Central era stânjenită în toamna anului 1918, datorită faptului că ziarul Românul, cotidian al Partidului Național Român era încă suspendat. Reapariția Românului a fost hotărâtă într-o consfătuire care a avut loc în după amiaza zilei de 7 noiembrie în casa lui Ștefan Cicio-Pop. Unul dintre redactori săi – profesorul Sabin Evuțianu – reamintindu-și momentul, afirma că „ de acolo am plecat de – a dreptul la palatul Românului împreună cu T. Botiș și L. Iacob și, fără a mai trece pe la căminele noastre, am părăsit redacția și tipografia pe la orele 2 dimineața în 8 noiembrie. Românul a devenit în această perioadă de mari frământări un agitator al spiritului public din Transilvania pentru marea cauză a unirii. Într-o scrisoare adresată lui Iuliu Maniu, Vasile Goldiș arată că după apariția ziarului, „era cel mai mare interes național care în aceste zile Românul să fie de – a-lungul și d-a-latul pământului românesc și a fost trimis pretutindeni în zeci de mii de exemplare”.

În primul număr al noii serii a ziarului Românul, în articolul intitulat „Înviere” , se arată că este „organul Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, reapare în cadrele mijloacelor ce ne stau la dispoziție sub egida și conducerea Consiliului Național Român suprem și unicul for politic al națiuni române din Ungaria și Transilvania. După veacuri de iobăgie apăsare și umilire ajuns-a și neamul românesc din leagănul obârșiei sale a dispune liber de soarta și viitorul său. Imperativul evoluției istorice zdrobit-a lanțurile ce ține încătușate trupurile și sufletele noastre și manifestarea atributelor noastre etnice ca neam liber în concertul popoarelor libere”

În cele ce urmează se arată că: „Orbicat-am în întuneric de 2 ani și jumătate. Sunat-a însă, după aproape 5 ani de suferințe ceasul libertății universale. Sosita și la noi solia mântuirii, care ne-e trezit la o viață nouă și ne îndeamnă imperativ la împlinirea dorințelor supreme față de neamul nostru”

Tot în primul număr al seriei noi este lansat manifestul „Către națiunea română”, în care se arată: „ … Fiecare soldat român dezlegat de jurământul dat împăratului, are liberă voie să intre în Sfatul militar național român (Garda Națională Română) să poarte simbolul mândru al suveranității lui naționale, și este supus numai și numai Consiliului Național Român”

În continuare este prezentată organizarea gărzi naționale, în care se dă textul jurământului ce trebuia a-l depune membrii acesteia: „eu jur atotputernicului Dumnezeu, cum că întru toate voi fi cu credință și supunere către Consiliul Național Român din Ungaria și Transilvania care este supremul for al națiuni române din Ungaria și Transilvania”.

Românul a urmărit cu atenție atât înființarea cât și activitatea gărzilor Naționale. Concomitent cu formarea consiliilor naționale române se formează gărzile naționale române „La Arad s-a format garda națională cu mare însuflețire, încă din 1 noiembrie. Toți ostașii și ofițerii români aleargă sud drapelul național român cu nespusă bucurie” notează ziarul „Românul” după reapariție.

Comandamentul suprem al tuturor gărzilor naționale române era stabilit cu sediu la Arad. De el aparțineau gărzile județene, cercurile și comunale în mod ierarhic. Gărzile rurale sau comunale erau conduse de câte un ofițer sau subofițer. Gardiștii foloseau uniforma militară pe care o ornau, ori veșminte civile ca semn distinctiv aveau o bandă tricoloră la brațul stâng cu inscripția „garda națională română”. Totodată prin regulamentul publicat se comunicau drepturile de soldă de alimentare, încartiruirea pentru gardiști precum și alte dispoziții de organizare.

La 11 noiembrie a avut loc constituirea comandei supreme a gărzilor naționale române sub directa îndrumare a lui Ștefan Cicio Pop ca reprezentant al Consiliului Național Român Central care trasa ca sarcină organizațiilor militare românești, restabilirea și susținerea ordinii. Președintele Consiliului Național Român Central în cuvântarea sa cu acest prilej a accentuat datoria gardiștilor de a fi luminatori și voitori de bine ai poporului care a fost supus secole de a rândul exploatării. De asemenea arată că după atâtea suferințe și nedreptăți poporului trebuie să i se promită împărțirea pământului, că fiecare om muncitor va fi împărtășit de bogățiile pământului.

Ziarul a militat pentru apropierea de popor a conducătorilor și pentru înțelegerea frământărilor și neliniștii lui în zilele de zbucium și de luptă din noiembrie 1918. De asemenea ziarul a luptat pentru organizarea vieții politice din Transilvania. Organizarea va da posibilitatea afirmării colective a maselor românești din Transilvania în acțiuni mărețe demne de spiritul democratic promovat de Consiliul Național Român Central. Încă din primele zile ale activității sale ia în dezbatere chestiunea prezentării revendicărilor româneștii față de noul guvern maghiar.

La 28octombrie /10noiembrie 1918 înainta Consiliului Național Ungar un ultimatum în care cerea recunoașterea independenței națiuni române, în urma constatării pozițiilor ireconciliabile și eșuării tratativelor pentru rezolvarea diferendelor.

Într-un interviu acordat ziarului la 28/10 noiembrie, intitulat „Care vor fi granițele României?”, Vasile Goldiș făcea următoarele declarații: „Principiile lui Wilson trebuie să se realizeze. Toți cei de o limbă trebuie să fie la un loc. De aceea nota lui Wilson o înțeleg așa, că Ardealul se desface de Ungaria. E și lucru firesc câtă vreme românii sunt în majoritate în Ardeal. Au trecut vremurile când minoritatea a putut stăpâni mase mari de popoare. Câteva sute de oameni cu privilegii au expropriat în Ungaria drepturile milioanelor. S-au schimbat lucrurile. De aici înainte marea majoritate a poporului român se va guverna și pe minoritatea cu care conviețuiesc. Așa e logic și just pământul unde locuiesc Românii în majoritatea e pământ românesc, și fiindcă Ardealul e un astfel de teritoriu, e firesc să aparțină României….”

În acel timp ziarul Românul făcea cunoscut în numărul său din 31 octombrie / 13 noiembrie sub titlul „Organizarea românilor” hotărârea celor mai diverse categorii sociale de români din țară și străinătate de a lupta pentru unirea Transilvanei cu România.

Tratativele de la Arad.

Între 13 și 15 noiembrie—imediat după încheierea armistițiului de la Belgrad între Antanta și Guvernul maghiar au avut loc la Arad tratativele între delegația Consiliului Național Român Central, compus din Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Iosif Jumanca, Ioan Fluieraș, Enea Grapini, Gheorghe Crișan, Aurel Vlad (cărora li s-a adăugat apoi Iuliu Maniu) și delegația ce reprezenta Consiliul Național Maghiar și guvernul de la Budapesta.

Tratativele au început în ziua de 13 noiembrie 1918 ora 11. În cursul tratativelor de la Arad s-au înfruntat două teze contradictorii. În prima întâlnire, Vasile Goldiș a făcut obiecții asupra participării la discuții a reprezentanților Consiliului Național Maghiar din Transilvania. Goldiș a afirmat că delegația Consiliului Național Român Central, refuză să stea de vorbă cu profesorul Apathy, reprezentant al cercurilor șovine. Jászi a acceptat punctul de vedere românesc. Delegații Consiliului Național Maghiar au participat la discuții doar ca auditori. În propunerile sale, delegația maghiară insista pentru o ordine provizorie până la Conferința de pace. În numele guvernului maghiar, Jászi propune ca reprezentanții Consiliului Național Român Central să ia conducerea în ținuturile cu o populație majoritară românească.

După prezentarea comunicatului român au urmat discuții în care s-au înfruntat pozițiile net opuse ale celor două delegații. Tratativele cu Consiliul Național Maghiar erau așteptate nu pentru a hotărî soarta ci pentru a stabili calea care să ducă la unire. Într-un articol apărut în ziarul Românul se preciza că „Adunarea Națională Constituantă a românilor din Ungaria și Transilvania aveau dreptul definitiv de a hotărî soarta neamului nostru și aprecia că a sosit ceasul fatal” al unirii într-un singur stat național român „acum ori niciodată !”.

În aceste condiții Oskar Jászi propune o nouă variantă care cuprindea următoarele:

Consiliul Național Român Central va guverna orașele și județele cu o populație majoritară românească.

în guvernul maghiar va fi un ministru care reprezintă interesele românilor.

legile rămâneau provizorii valabile și pentru teritoriile guvernate de români.

Funcționari vor fi numiți de autoritățile române, cu excepția comiților supremi și a comisarilor guvernamentali.

în ținuturile cu populație minoritară românească vor fi asigurate drepturile pe baza legii XLIV din 1868.

să garanteze siguranța persoanei și averilor.

Administrația românească nu va apela la forța armată a României.

Prevederile acordului se vor pune în aplicare de un comisariat format din 5 persoane.

Prevederile acordului rămân valabile până la conferința de pace.

În fața noilor propuneri, membri Consiliului Național Român Central, se retrag pentru deliberare și după două ore se dă răspunsul, prezentat de Aurel Vlad , din care rezultă că tratativele n-au dus la nici un rezultat.

După citirea acestei rezoluții care a impresionat întregului auditor, ministrul Jászi a constata cu vădită emoție, nereușita consfătuirii arătându-și regretele adânci că, străduințele sale de a înfăptui înțelegerea între maghiari și români de data aceasta nu au succes.

Principala preocupare a consiliilor și gărzilor naționale române din județul Arad, paralel cu activitatea în vederea rezolvării tuturor celorlalte probleme pe care realitatea vremii le impuneau care a fost de la început urmărită cu cea mai mare atenție a fost lupta pentru realizarea Marii Uniri. În cadrul adunărilor, a ședințelor consiliilor sau gărzilor această problemă era nelipsită. Când nu era înscrisă pe ordinea de zi o aduceau în discuție participanții. Ba mai mult cu toate prilejurile nu se discuta decât cum să se realizeze și pe ce căi să se poată înfăptuii cât mai repede. Exprimarea fățișă a voinței de unire a maselor s-a făcut și în alte adunări, mai ales cu prilejul alegeri noilor organe de conducere în primul rând a Consiliului Național Român și Gărzilor Naționale Române. Exponent al tuturor doleanțelor românilor – transilvăneni Consiliului Național Român Central a decis în consecință, convocarea Marii Adunări Naționale. La Arad deci după dezbateri vii și în cel mai înalt spirit democratic, s-a luat toate hotărârile privind actul de la 1decembrie 1918, devenit simbolul unei hotărâri irevocabile a poporului aceea de a-și decide propriul viitor. Aici a fost enunțată ideea convocării unei Mari Adunări Naționale care să constituie expresia voinței unanime de Unire a Transilvaniei cu România idee venită din partea socialiștilor, propunerea concretă aparținând lui Ioan Fluieraș

Hotărârea convocării Adunării s-a luat după ce Transilvania a fost organizată ca țară românească, autodeterminarea și independența ei proclamate și transformate în cele mai vizibile realități, iar legăturile cu guvernul maghiar rupte, mai ales că tratativele de la Arad au scos în evidență poziții diametral opuse și faptul că guvernul nu vroia să recunoască realitățile demografice și istorice ale Transilvaniei, unde români constituiau majoritatea absolută și erau singurii autohtoni și nici dreptul lor la autodeterminare, deși mersul evenimentelor nu mai permitea neglijarea unor asemenea realități.

La 15 noiembrie, Tiron Albani în memoriile sale afirma că încă în 15 noiembrie, seara „După întreruperea tratativelor cu delegația guvernului maghiar, membrii Consiliul Național Român Central, s-au dus… la Vasile Goldiș și în cabinetul acestuia, după ample discuții au hotărât convocarea Adunării Naționale”. Enea Grapini, tot în memoriu arată, că hotărârea a fost luată în noaptea de 14 noiembrie „chiar după a doua zi a convorbirilor cu delegația condusă de Jászi”. După eșuarea tratativelor purtate în 13-14 noiembrie, întrunindu-se Consiliul Național Român Central la sediul din clădirea Școlii civile de băieți sub președenția lui Ștefan Cicio- Pop, pentru a examina situația, un grup de tineri, în frunte cu arădeanul Iustin Marșieu, au cerut Consiliului să proclame atunci Unirea Transilvaniei cu România.

La adunare, arată Vasile Goldiș, vor trebui să fie reprezentați deputații tuturor circumscripțiilor electorale, ai tuturor organismelor și organizațiilor, ai tuturor păturilor sociale și mai ales mii de țărani și muncitori cu steaguri naționale, pentru a permite tuturora să aibă satisfacția și bucuria de a participa la marea sărbătoare a neamului nostru pentru a dovedi la nevoie autenticitatea acestui act măreț și pentru ca unirea să se exprime în adevărata voință a întregului popor. Ședința a continuat în după masa aceleași zile, dar fiind convocată la sediul Episcopiei Ortodoxe Române și datorită prezenței multor participanți în afara membrilor Consiliul Național Român Central, ea s-a ținut în sala de gimnastică, totodată și sală de festivități, a școlii greco-ortodoxe române de fete din Arad, situată alături de clădirea Episcopiei Ortodoxe Române. În cadrul acestei ședințe plenare a Consiliul Național Român Central (în cuvântul rostit la Marea Adunare de la Alba Iulia de către Ioan Suciu, acesta arată că hotărârea convocării adunări a fost luată în ziua de 2/14 noiembrie 1918), „care a ținut până noaptea târziu” …s-a luat istorica hotărâre prin care se stabilea că unirea Transilvaniei cu România să fie expresia Marii Adunări Naționale a tuturor românilor și tot atunci s-a discutat măsurile care trebuiesc luate, în vederea convocării grabnice a adunării. În aceeași zi de 15 noiembrie, în care de fapt s-a stabilit ca proclamarea unirii să se facă în cadrul unei mărețe adunări, pentru că hotărârea de unire era de mult decisivă. Tot de la Arad Consiliul Național Român Central întruchipând „în împrejurările date voința suverană a națiunii Române” se adresează „ către toate Consiliile naționale Române comitatense, cercurile comunale de pe teritoriile locuite de români ale Aradului, Ungariei și Banatului Timișean, cu un ordin multiplicat în mii de exemplare la tipografia „Concordia” din Arad și datat 15 noiembrie, în care se aduc indicațiile pe baza cărora să se facă „alegeri de delegați (deputați) cercuali pentru Marea Adunare Națională ce are să fie convocată în scurt timp”.

A doua zi, 3/16 noiembrie după masă Consiliul Național Român Central convoacă o nouă ședință „ amplificată cu reprezentanți ai gărzilor naționale și ai studențimii”, ținută tot în „sala de gimnastică a Școlii civile de fete” fiind prezenți circa 50-60 de persoane. Aici s-au discutat amănuntele Marii Adunări Naționale, între altele stabilindu-se ca dată „ziua de 1 decembrie” stil nou și locul unde să se desfășoare. În ziua de 4/17 noiembrie în ziarul Românul apare sub titlul „Să ne organizăm” articolul lui Vasile Goldiș în legătură cu organizarea politică a românilor. În condițiile respective el se constituie într-un îndrumar în legătură ceea ce aveau de făcut români pentru ca „ Să nu rămână colț românesc de această mișcare mare, de la care așteaptă fructul luptelor seculare: totala dezrobire și consolidarea neamului românesc.

În 5/18 noiembrie este dat publicități manifestul „Către popoarele lumii”, care apare în limbile română și franceză, , în care se precizează :”Națiunea română din Ungaria și Transilvania , ținută de veacuri în robie trupească și sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar, eliberată acum de sclavie prin strălucita învingere a armelor , care s-au luptat pentru drepturile civilizației umane împotriva principiului barbar al opresiunii naționale și de clasă înaintea guvernului opresorilor de până aici , a declarat dorința sa de a se constitui întrun stat liber și independent spre a-și putea validita nelimitat forțele sale în serviciul culturii și al libertății omenești” prin care națiunea română aduce la cunoștința întregi omeniri hotărârea sa de neclintit de a-și realiza idealul național, de a „pieri mai bine a suferi mai departe, sclavia și atârnarea”.

Convocarea Adunării de la Alba Iulia.

În ziua următoare la 6/19 noiembrie 1918 a avut loc o nouă ședință a Consiliului Național Român Central în cadrul căreia a fost citită scrisoarea lui Ion I.C. Brătianu, între timp sosind delegații trimiși de la guvernul român, s-a hotărât emiterea Marii Adunări Naționale și s-a adoptat textul acesteia. El a fost redactat de Vasile Goldiș și semnat de Dr. Ștefan Cocio-Pop în calitate de președinte al Consiliului Național Român Central și de Dr. Gheorghe Crișan în calitate de secretar, fiind datat la Arad 7/20 noiembrie 1918. conținutul comunicatului reprezintă o pagină deosebită de etică politică și de avansată concepție de stat, evidențiind din nou ideile progresiste ale gândirii lui Vasile Goldiș și modul adânc democratic cum înțelegea Consiliul Național Român Central problemele timpului. „Istoria ne chiamă la fapte” erau primele cuvinte , după care „în numele dreptății eterne și a principiului liberei dispozițiuni ale națiunilor” toți români erau chemați la „ADUNAREA NAȚIONALĂ a națiuni române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului, pe ziua de 18 noiembrie v./1 decembrie st. n A.C. LA ORELE 10 A.M.”

În data de 8-21 noiembrie 1918 ziarul Românul tipărea pe prima pagină cu majuscule CONVOCARE , semnată de Dr. Gheorghe Crișan secretar și doctor Ștefan Cicio Pop, președinte. „Istoria ne cheamă la fapte glăsuia din primele cuvinte acest document de remarcabilă însemnătate. Mersul irezistibil al civilizației omenești a scos și neamul nostru românesc la lumina conștiinței de sine…Toate neamurile din preajma noastră și-au determinat viitorul prin în conformitate cu sufletul lor național. Vrem să trăim alături de celelalte națiuni ale lumii, liberi și independenți”.

Concomitent s-au desfășurat acțiuni pentru combaterea încercărilor guvernului maghiar de a zădărnici ținerea adunărilor și a face în așa fel încât Transilvania să rămână cu Ungaria. Bunăoară guvernul Károly, la sfârșitul luni noiembrie 1918 se adresează popoarelor nemaghiare o proclamație în care le roagă să rămână cu Ungaria „că o să le meargă mai bine de aici înainte”.

De la început ziarul desfășoară o bogată activitate pentru propagarea liniei Consiliul Național Român Central. Acum se angajază și mai puternic și mai hotărât în combaterea tentativelor potrivnice intereselor naționale ale românilor. La încercările guvernului maghiar între altele le răspunde într-un articol amplu și bine documentat: „Nu domnule Károly și domnule Jászi, nu mai credem, căci nu mai putem, ar fi să renunțăm la ultimul efort al salvării noastre: mintea românului cea de pe urmă. Iată-ne acum ajunși la conștiința ultimei scăpări ce ne-a mai rămas și nu vom lăsa să ne treacă alături acest fatal moment istoric. Prăpastia de neîncrederi ce ați săpat-o în sufletele noastre nu se poate nivela cu păienjenișuri de vorbe, ci generații vor trebui să vie cu muncă sistematică, stăruitoare, iar această muncă sistematică, stăruitoare trebuie să fie săvârșită cu răbdare…”

Într-un alt articol intitulat semnificativ „Toți se pot sătura, nimeni nu trebuie să flămânzească”, ziarul răspunde încă o dată proclamației guvernului Károly: „Fiecare popor să dispună liber de sine și al său , să nu-mi poată altul porunci ce am să fac eu, cu cât să dau productele mele și pâinea ce-o scoate plugul meu din pământ să o dau cui vreau eu. Funcționarul care mănâncă pâinea mea să fie ales de mine fără jandarm la spate, să dispună singur de soarta sa, să se fericească singur. Lăsați-ne să facem cum credem noi că e bine !”

Coloanele ziarului a cuprins în permanență asemenea articole, redacția, care ulterior a cuprins și alți intelectuali de prestigiu, și-a făcut cu prisosință datoria și în această direcție. Dacă demersurile pe lângă guvernul maghiar privind Marea Adunare Națională a avut rezultatul scontat, mai puțin s-a reușit după cum se știe, în privința propagandei unioniste desfășurată de cercurile retrograde maghiare, care au continuat cu intensitate, încă de la începutul conferinței din 30 noiembrie 1918 privind definitivarea Rezoluției, ce a fost prezentată Adunării Naționale de a doua zi, conferință convocată ca inițiativa lui Ștefan Cicio-Pop: mai întâi au, date concrete, acte foi voalate, declarații etc. ,cu privire la propaganda inițiată de la Budapesta de către diferite partide politice maghiare, inclusiv coaliția guvernamentală.

După convocarea Adunării Naționale, Consiliul Național Român Central a depus o stăruitoare activitate de pregătire a ei. Peste tot s-au deplasat delegații ai Consiliului Național Român Central, pentru a explica și a da informații concrete referitoare la toate problemele Adunării. Prin viu grai, prin manifeste, prin chemări și mai ales pe calea presei, se adresează calde și înflăcărate apeluri pentru participarea românilor de pretutindeni într-un număr cât mai mare. „Românii din patru unghiuri, bărbați, bătrâni și tineri, învățători, preoți și țărani, grăbiți la Alba Iulia, la marele praznic național unde se pecetluiește soarta neamului”, scria într-un articol chemarea intitulată semnificativ „Toată suflarea să grăbească la Alba Iulia!”, din ziarul Românul din Arad care s-a găsit în fruntea organelor de presă și în această etapă de pregătire a Marii Adunări Naționale. Într-un alt apel ziarul Românul scria: „frați români, locul cel mai istoric al neamului vă așteaptă cu brațele deschise, veniți deci să-l atingeți cu pasul vostru ca să simțiți fiorii ce l-au mișcat odată pe marele voievod cu nume de arhanghel, pe martirii Horea, Cloșca, și Crișan, pe craiul munților Avram Iancu și toți cei cari au început și lucrat la realizarea de veacuri pe cate noi cei de azi îl vedem ca pe răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc”.

Apeluri de acest fel apărea aproape număr de număr în presa vremii, în ele subliniindu-se și scopul pentru care sunt chemați românii la Alba Iulia „ca să spună lumi întregi că este dorința și hotărârea nestrămutată a neamului românesc”, după cum sublinia în ziarul arădean, menționând apoi „Veacuri lungi ne-au condus alți destinele, iar astăzi când dreptul la liberă dispunere al popoarelor nu este numai frază, nu este numai iluzie, vrem să ne folosim de acest drept în spirit adevărat democratic. La dreptul acesta nu vom renunța da dragul unei făgăduieli”.

Asemenea chemări au adresat și socialiști români mai ales în cadrul adunărilor care au premers zilei de 1 decembrie 1918, adunări desfășurate în județul Arad. Aici sunt adresate îndemnuri de către consiliile naționale românești locale și cele județene. Astfel Consiliul Național Român Central din Chișineu-Criș în adunarea de alegere a deputaților ținută în ziua de 11/24 noiembrie, când dintre cei prezenți „se mai anunța pentru Alba Iulia 150 de participanți benevoli, dintre care aproape 100 de țărani”.

Studențimea Universitară adresează și ea îndemnuri. Din Arad în 22 noiembrie este publicat articolul semnat de studentul Laurențiu Luca: „ Marele sfat al națiuni române – se scria în acest apel – ne cheamă să ne spunem cuvântul prin doi delegați ai noștri la Adunarea Națională convocată la Alba Iulia. Chemarea ne găsește răsfirați pa vetrele părintești, unde am plecat mânați de dragostea și datoria pe care o avem față de neamul românesc. Cu vigurozitatea tinerimii să dăm tot sprijinul Marelui Sfat al națiunii române pentru realizarea idealului nostru: Unirea tuturor românilor”.

În preajma realizării Marii Unirii de la 1 decembrie 1918 Românul reda într-o răscolitoare evocare intitulată „Golgota”, calvarul suferințelor pătimite de românii transilvăneni în timpul asupririi străine: „Batjocoriți am fost și scuipați, defăimați și urmăriți, căci nu aveau ochi să ne vadă. Și ne – au prins și ne–au ferecat, ne-au închis și judecat căci drept nu aveam să ne plângem când ceream apă ne dădeau oțet, când ceream aer, nu-ne încăpeau temnițele, iar când aveam lumină, astupau și cea din urmă ferestruie, căci cutezam să cerem. Trupurile noastre în lovituri le stingeau să ne doară și sufletul. Pământurile pline de frumuseți și bogății, pe care plugul românesc le-a brăzdat întâia oară și din care brațe românești au stors întâiele comorii ascunse le – au luat și ne-au lăsat săraci.

Lung a fost drumul Golgotei, căci l-am bătătorit de veacuri”.

Consecința firească a tuturor acestor demersuri o constată ziarul arădean Românul odată cu lansarea unui nou îndemn maselor, intitulat și de această dată „La Alba Iulia”, subliniind semnificația deplasării în cetatea lui Mihai Vodă, ziarul scria: „Abia au trecut două zile de când am dat de știre prin Ziarul nostru, că Duminică la 1 decembrie se va ține Marea Adunare Națională la Alba Iulia. Glasul nostru are un puternic răsunet în toate colțurile locuite de români și în toate păturile neamului nostru. Azi nu este suflet românesc care să nu fie pătruns de dorul: „La Alba Iulia !” o săptămână ne desparte de aceea zi istorică și începând de ieri și azi au pornit satele. Nu sunt trenuri de ajuns, țărani pleacă pe jos, înfruntând greutățile unui drum atât de lung în cap de iarnă, dar se duc. Grupuri de flăcăi din jurul Aradului, voioși și voinici, însuflețiți de steagul românesc ca o emblemă, cu pâinea-n traistă au plecat de ieri și azi să ajungă Duminică în cetatea lui Mihai Vodă. Un astfel de popor conștient nu mai poate fi robul altui popor și este o impunătoare demnitate în drumul acesta lung greu ce-l fac pe jos, pentru ca să fie martori la dezrobirea lui. Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, în gând și acolo vom fi, toți într-o suflare, țăran și cărturar să strigăm într-un singur glas și-o dorință, să știe lumea întreagă că nu mai vrem, nu mai putem fi iobagi ”.

„1 Decembrie 1918”.

La Alba Iulia, după sosirea îndeosebi membrii Consiliului Național Român Central și-au continuat activitatea privind mai ales definitivarea amănuntelor legate de actul ce urma să se înfăptuiască a doua zi. În acest sens arădenii, și în primul rând cei care erau membrii Consiliului Național Român Central, au participat la dezbaterile pentru definitivarea rezoluției ce urma să fie adoptată de Adunare.

Rezoluția a fost redactată de Vasile Goldiș. În legătură cu aceasta în ziarul „Românul” se preciza că membrii Partidului Social Democrat, din Consiliul Național Român Central și-au „Precizat până în pânzele albe convingerile politice, au stăruit cu bunăvoință și răbdare asupra drepturilor legitime ale socialiștilor români, care au o mare importanță și vor constitui o clasă puternică și înfloritoare în noul stat”.

Marea Adunare plebiscitară a românilor din Transilvania s-a desfășurat conform programului dinainte stabilit de către Consiliul Național Român Central încă la Arad și larg difuzat mai ales prin intermediul presei. Îmbrăcați în haine de sărbătoare, împodobiți cu pancarde, încinși peste brâu cu tricolorul național și avându-l trecut în diagonală peste piept, cu steaguri, încolonați în rânduri de câte 4 și cântând cântece naționale între care „Deșteaptăte române”, „Pe-al nostru steag e scris unire” și „La arme”, porneau din piața orașului, defilau prin fața clădirii în care erau găzduiți membrii Marelui Sfat Național și se îndreptau apoi spre câmpia Cetății.

În ziua de 1 decembrie 1918 a avut loc Adunare Națională de la Alba –Iulia care a proclamat unirea Transilvaniei cu România și a adoptat un larg program de reforme care să asigure dezvoltarea societății românești în noile condiții istorice. Trebuie precizat că în documentele Adunării Naționale, reprezentanții cei mai înaintați ai poporului în frunte cu socialiști au cerut introducerea unor revendicări ca reforma agrară, ocrotirea muncii, votul universal, libertăți politice asigurarea drepturilor naționalităților conlocuitoare

Lucrările Adunării Naționale au fost deschise de Ștefan Cicio – Pop în calitate de președinte al Consiliului Național Român Central. El a arătat greutățile pe care a trebuit să le îndure poporul nostru și care l-au împiedicat în dezvoltarea sa firească. După ce Ioan Suciu a prezentat referatul comisiei de validare a mandatelor, din care rezulta că la Adunarea Națională sunt prezenți 1228 de deputați și delegați care reprezintă, prin împuternicirile primite sub formă de „credinționale”.

Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Gheorghe Pop de Băsești, salută pe toți cei prezenți, declară adunarea drept „constituantă” și deschisă și îi dă cuvântul lui Vasile Goldiș. Acesta rostește discursul festiv și solemn, momente atât de grandios încât a rămas pentru toate generațiile de urmași: prin logica expuneri, seriozității susțineri, frumușeții formei, judecăți cumpănite.

Misiunea aceasta i s-a încredințat lui datorită calități oratorice și publicistice și pentru că reprezenta gruparea cea mai largă de ordin politic însumând atât majoritatea Partidului Național Român cât și pe cea a Partidului Social Democrat pentru înfăptuirea Unirii.

„Discursul lui Vasile Goldiș”.

După prezentarea Hotărârii, Adunării Naționale de la Alba Iulia, din finalul strălucitului expozeu Goldiș a spus: „ Închei repetând dorul nestins a celor 14 milioane de români: Trăiască România Mare!”. Cuvântarea lui Goldiș a stârnit pe tot parcursul ei puternice aplauze și ovații.

Discursul lui Vasile Goldiș și Hotărârea de la Alba Iulia au rostit întregi lumi momentul înălțător al marii sărbători a poporului român. După expunerea de excepție și o rară frumusețe a lui Vasile Goldiș au mai luat cuvântul Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Gheorghe Pop de Băsești, supune spre aprobarea Adunării Hotărârea prezentată de către Vasile Goldiș.

După terminarea cuvântărilor ascultate cu tot interesul cel mai mare și aprobate prin ovații, aplauze, strigăte entuziaste, în încheierea acestei mărețe adunări, muzica militară a cântat „Deșteaptăte române”.

Tribuna poporului, (Tribuna) și Românul au devenit în timp ziarele cele mai bine informate din întreaga Transilvanie, în paginile cărora au fost reflectate toate frământările epoci. Paginile acestor publicații au făcut cunoscute pe plan european, lupta poporului român pentru drepturile naționale, ele devenind o puternică armă de luptă pentru apărarea limbii străbune și a instituțiilor culturale, pentru libertății democratice, susținând solidaritatea cu celelalte popoare asuprite din Austro-Ungaria, și demascând politica șovinistă a guvernelor maghiare. Aceste publicații au făcut din Arad cel mai puternic centru politic românesc din Transilvania acelui timp, au reușit să concentreze și să orienteze toate forțele politice și naționale din Banat și Crișana. „Tribuna” și „Românul” au fost reprezentantele ideilor și tendințelor de înnoire și progres, atât în viața presei, cât și în cea a Partidului Național Român.

Ele au reușit să creeze în viața presei o nouă direcție, originală, reușind să o romanizeze. După atâția ani, putem afirma rolul acestor publicații apare cu mare pregnanță, prin tot cea ce au realizat pe plan politic, național și cultural, dezvoltând o întreagă mișcare literară, cu puternice rezonanțe în cultura poporului nostru, care au slujit cu credință cele mai înalte idealuri umane românești: dezrobirea socială și națională și unitatea noastră statală – idealuri a căror înfăptuire nu au întârziat.

Actul de la 1 decembrie 1918 oglindit în revista Biserica și Școala

În fața poporului român sfîrșitul războiului ridica noi probleme. Redactorii revistei Biserica și școala colaboratorii apropiați a lui Vasile Goldiș, luptă pentru pregătirea spiritului public în perioada când din ruinele lumii vechi se naște o lume nouă. Această lume de care vorbește T. Botiș trebuie „să fie o lume refăcută din punct de vedere moral cu oameni liberi și neamuri libere, o mare familie a popoarelor stăpâne pe soarta și viața lor”.

Biserica și Școala a publicat documentele fundamentale elaborate de Consiliul Național Român Central. Biserica și Școala scrie că se apropie ziua libertății noastre naționale și tot neamul românesc se pregătește să întâmpine cu cinste și demnitate această zi.

„Idealul națiunii române de pretutindeni s-a desăvârșit. Sculați-vă voi din mormânturi la glasul trâmbițelor noastre săltați cei întristați de veacuri căci iată lacrimile noastre de durere sau prefăcut în șiroaie de bucurie !

Veseliți-vă și bucurați-vă împreună cu noi cei goniți de oarba tiranie pentru dreptate și adevăr în acest ceas de învingere al dreptății eterne dumnezeiești !

Liberați de cătușele robie milenare cu smerenie ne închinăm providenței dumnezeiești pentru că ne-a hărăzit a ajunge praznicul mare și luminat ”.

„Când domnul Vasile Goldiș terminând citirea proiectului de rezoluțiune exclamă Trăiască România Mare, întreaga sală într-un elan de nespusă însuflețire izbucnește în ovații și aplauze frenetice.

Idealul național se înfăptui și pământul sfânt al mândrei noastre împărății e udat de lacrimile de bucurie și de emoții. Momentul istoric nu se poate descrie”.

Alături de celelalte organe de presă din Transilvania Biserica și Școala a contribuit la pregătirea conștiințelor românești pentru actul Unirii.

V. Analiza surselor istorice

Istoria se reconstituie pe baza dovezilor oferite de sursele istorice, orice document scris sau obiect poate fi o sursă istorică. Privite din punctul de vedere al utilității lor, sursele istorice sunt acele instrumente pe care cercetătorul le are la îndemână pentru a construi o imagine a trecutului, imagine care să fie cât mai apropiată de realitate.

A discuta despre sursele istorice presupune mai multe lucruri. În primul rând, o bună stăpânire a dimensiunii academice a problematicii: care sunt principalele categorii de surse, zonele de cercetare istorică în care acestea sunt folosite, avantajele și limitele fiecărei categorii, principalele corpora de surse (culegeri de documente, inscripții, cataloage de monede, albume de artă etc.). La aceasta se adaugă dimensiunea critică: care sunt instrumentele de analiză cele mai utilizate și căror categorii de surse li se adresează, care sunt regulile analizei interne și externe și care este tipul de demers intelectual cel mai susceptibil de a scoate în evidență informațiile cele mai utile din sursele cu care lucrăm.

În al doilea rând, dimensiunea comparativă și de contextualizare: cu ajutorul căror alte surse verificăm veridicitatea și consistența surselor în discuție, care este contextul producerii sursei, care este poziția autorului sursei etc. Accesul elevilor la surse este considerat drept cale principală de dezvoltare a competențelor din domeniului istoriei, dar sursele reprezintă doar o parte din trecutul obiectiv pe care dorim să-l cunoaștem. Cunoașterea conținutului lor nu asigură o cunoaștere istorică suficient de cuprinzătoare. Cunoașterea obținută prin cercetarea surselor este una subiectivă, deoarece interpretarea realizată de diferiți cercetători este diferită. Sursele folosite de istorici pentru scrierea istoriei sunt deosebit de numeroase si diverse.

Pentru profesorul de istorie, sarcinile se complică întrucâtva, căci el lucrează nu cu un public avizat, ci cu un grup de elevi care pot avea sau nu un interes pentru disciplina istorie, dar care cu siguranță că știu puțin sau deloc despre modul de lucru al istoricului. Reducând la maxim, o posibilă schemă de lucru este cea de mai jos.

Fig 1.1 Modelul analizei istorice aplicat disciplinei școlare

Profesorul trebuie să stimuleze interesul elevilor pentru domeniu și – poate mai important – să le transfere capacități cognitive care să îi ajute să facă față sarcinilor de lucru de la clasă și provocărilor intelectuale din viața activă.

O schemă întrucâtva mai elaborată la nivel conceptual este următoarea.

Fig 1.2 Relația dintre surse și predarea istoriei în școală

Spre deosebire de domeniul academic, problema surselor istorice în învățământul de masă este una de metodă– dincolo de relevarea a ceea ce se numește mai mult sau mai puțin corect “adevăr istoric”, predarea istoriei trebuie să dezvolte un interes educat pentru problematica trecutului. Un interes educat, căci, așa cum arată schema de mai sus, interesele noastre (semnele de întrebare, curiozitățile, nevoia de a avea argumente în favoarea unei opinii sau a alteia etc.) sunt cele care constituie “focosul” investigației.

Elementele incluse pe latura dreaptă a schemei sunt chiar mai importante. Surse ale trecutului sunt dovezi doar în măsura în care ele fac obiectul cercetării sau al argumentării – acestea din urmă, la rândul lor, fiind rezultatul experiențelor intelectuale formative. Altfel spus, cercetătorul poate explora sursele doar în măsura în care el este conștient de existența acestora (ca urmare a formării sale și a potențialului său de inovație). Interpretarea pe care el o dă acestor surse este depedentă, din nou, de formarea sa; dar acum se mai adaugă un element, anume mediul în care își desfășoară activitatea. În sfârșit, rezultatul acestor elemente se constituie într-o interpretare a istoriei pe care noi o numim “istorie” – este reconstrucția în parte subiectivă a trecutului.

Această subiectivitate este naturală , așa cum arată schema de mai sus. Se mai adaugă la aceasta și pierderea de informație care are loc pe parcursul timpului – clădiri sunt distruse, tablouri sunt arse, documentele se deteriorează. Prin urmare, trecutul nu poate fi reconstituit în totalitate, interesele noastre ne fac să selectăm doar anumite surse din cele disponibile, iar pe acestea le interpretăm în funcție de formația noastră și de contextul în care ne desfășurăm activitatea. Pe scurt, doar o mică parte din ceea ceconstituie “istoria academică” pătrunde în activitatea didactică din clasă.

5.1 Utilizarea surselor istorice în curriculumul pentru clasele V-VIII

Având în vedere analiza programei școlare de istorie pentru gimnaziu privind sursele istorice, cercetarea s-a bazat pe urmărirea progresului pornind de la competența generală și urmărind atingerea acesteia pe parcursul ciclului gimnazial la disciplina istorie. Cerecetarea a vizat progresul realizat de elevi în atingerea competenței generale din programă Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice.

Acestă competență generală din care sunt derivate competențele specifice arată cel mai bine, poate, cum se organizează de-a lungul unui ciclu de școlaritate (în cazul nostru, clasele V-VIII) achizițiile fundamentale legate de predarea și învățarea istoriei. Pornind de la achizițiile de bază, răspunsul observabil este gradat de la un an la altul, astfel încât elevul să ajungă la o abordare competentă și flexibilă a istoriei. Pornind de la competențe legate de identificarea și descrierea surselor la folosirea acestora, se ajunge la comparația dintre surse și selecția acestora, pentru ca apoi să se treacă prin clasificarea și utilizarea informațiilor provenite din surse; în sfârșit, la nivelul clasei a VIII-a, elevii ar trebui să fie capabili să folosească tehnici speciale de analiză a surselor istorice, să raporteze sursele la o investigație istorică și, poate mai important, să folosească termenii învățați în alte contexte. Această competență este aceea care are semnificația cea mai specială, ceea ce ne interesează în acest context este faptul că prevederile curriculumului obligatoriu devin un cadru de referință pentru o serie de alte elemente (în special cele prevăzute prin curriculumul la decizia școlii).

5.2 Clasificarea surselor istorice

Categorii de surse –relativitatea clasificărilor

Surse scrise și surse vizuale

Respectând o clasificare mai veche, sursele istorice se împart în surse scrise și nescrise. Dacă prima categorie este mai simplă (în sensul că textul, indiferent de natura sa, rămâne un text), categoria surselor nescrise este mai difuză. La o primă analiză, putem “înghesui” aici o serie foarte largă de izvoare istorice, de la artefacte arheologice la tablouri înfățișând viața cotidiană a secolului al XIX-lea, de la detalii de urbanism și hărți medievale la filmografia contemporană. Ele dau o imagine mai vie a epocilor trecute și de aceea sunt un auxiliar importantal activității didactice. Cu toate acestea, sursele fundamentale rămân cele scrise, iar sursele vizuale – deși pot fi analizate separat – sunt adesea surse care să confirme sau să nuanțeze informațiile conținute în sursele scrise. O clasificare formală trebuie să țină cont de câteva elemente, cum ar fi suportul, emitentul (cel ce a produs sursa), receptorul (cel căruia i seadresează) și contextul. Dar să luăm în considerare, înainte de orice, o clasificare tradițională. O astfel de clasificare este rezumată în schema de mai jos.

Aceste categorii de surse sunt utilizate de cercetător în demersurile sale de analiză. Dar istoricul cu greu poate face față multitudinii de surse care fac trimitere la același eveniment sau fenomen istoric. Inevitabil, el va face o selecție a acestora. Criteriile pot fi variate, dar selecția surselor este asumat în măsură să asigure adâncimea analizei istorice. Rezultatul îl constituie apariția istoriilor “specializate”, al secvențelor de trecut. Fără a avea pretenția sintezei, aceste studii sunt cele care dau consistență cercetării istorice și care stau la baza lucrărilor istorice de ansamblu. Studiile acestea pot fi regrupate în câteva mari direcții de cercetare, dar aceste categorii nu fac decât să ascundă o parte din complexitatea fenomenului istoric.

Sursele vizuale

Sursele vizuale, deși sunt destul de diferite de cele scrise, pot fi analizate de o manieră similară. Accentul poate cădea, însă, pe dimensiunea comparativă sau pe analiza punctelor de vedere diferite pe care le poate reda arta. În plus, sursele vizuale pot fi mai lesne utilizate atunci când încercăm o abordare diferențiată pe niveluri de competență ale unui conținut – la urma urmelor, orice elev poate să descrie o imagine, unii pot să o compare, alții pot face analogii și emite judecăți de valoare cu privire la mesajul acesteia.

Surse de istorie orală

Istoria orală reprezintă un domeniu particular al științelor istorice, iar aceasta din mai multe cauze. O primă cauză este dinamismul tipului de demers, fapt demonstrat și de multitudinea de termeni tehnici dați tipurilor de abordări: istoria orală este utilizată în cercetări ale perioadelor foarte recente (istoria imediată) sau ale perioadelor pentru care mai există martori oculari (istoria recentă); ea poate fi folosită pentru analiza diferitelor dimensiuni ale vieții comunităților umane, fie că discutăm de istoria unor categorii sociale sau de istoria unor spații aparte (periferia, de exemplu), sau că discutăm de vârstele umane (istoria copilăriei).

O definiție de lucru a istoriei orale poate fi următoarea: acea istorie care se bazează pe amintirile și experiențele martorilor oculari sau a contemporanilor la evenimente.

Pentru profesorul de la catedră, istoria orală oferă o serie de oportunități care, corect evaluate, pot ajuta nu numai la transferul de cunoștințe, ci și la abordarea unor elemente legate de transferul de valori și atitudini. În plus, utilizarea istoriei orale permite planificarea de activități de grup și în afara școlii.

Puncte tari ale acestei categorii de surse sunt:

1. Resursele ce trebuiesc alocate nu sunt mari. În funcție de scopul exercițiului și de timpul disponibil, elevii pot intervieva membrii familiei sau personalități ale comunității.

2. Timpul efectiv de desfășurare a exercițiului nu afectează foarte mult timpul efectiv de predare. Activitatea propriu-zisă de interogare a surselor se realizează în afara orelor de clasă; lecția de istorie este folosită doar pentru raportarea rezultatelor și compararea lor cu alte

surse (cel mai simplu, cu informațiile și sursele din manual).

3. Utilizarea surselor de istorie orală asigură o participare activă a elevului la reconstruirea trecutului; profesorul devine din depozitar al cunoașterii un moderator și o persoană implicată alături de elevi înaceastă reconstrucție.

4. Exercițiile care pot fi realizate sunt diverse și pot fi adecvate la nivelul clasei. De la solicitarea de a intervieva membrii în vârstă ai familiei și de a realiza un eseu pornind de la un număr limitat de astfel de surse, până la a compara diferitele puncte de vedere exprimate de martori oculari și la compararea diferențelor dintre ceea ce au văzut unii și alții doar au auzit, profesorul are la dispoziție o varietate de abordări. Astfel de posibile teme sunt cele legate de experiența propriei familii sau a comunității, de modul în care contemporanii sunt în dezacord unii cu alții, de compararea surselor de istorie orală cu surse scrise.

5. Istoria are marele dezavantaj de a părea foarte abstractă. Istoria orală permite stabilirea unei legături între experiența și mediul personal al elevului și evenimente și fenomene care au loc pe o scară mai largă.

6. Relația cu educația civică este foarte marcată.

Puncte slabe ale acestei categorii de surse sunt:

1. Sursele orale au o pronunțată dimensiune subiectivă. Subiectivitatea se datorează percepției individuale a fenomenului sau evenimentului (modul în care un individ a perceput, prin prisma propriei educații, a intereselor și nevoilor sale), dar și trecerii timpului – martorul a uitat unele detalii sau a considerat că nu sunt semnificative.

2. Subiectivitatea are și o altă latură: termenul de adevăr este mai puțin valid decât cel de verosimil. Altfel spus, dacă acceptăm această subiectivitate, o sursă nu poate fi adevărată și alta nu; diferența rezidă în efortul de obiectivitate al informantului.

3. De aceea, în unele situații, este necesară compararea diferitelor puncte de vedere exprimate, ceea ce poate duce la un consum mare de timp pe durata raportării (a analizării interviurilor).

4. În plus, profesorul trebuie să țină cont și de implicarea subiectivă a elevilor în exercițiu. Unele teme (cele de istorie românească postbelică sau cele legate de istoria locală) pot fi diferit asumate de elevi, astfel că profesorul trebuie să aleagă un set foarte precis de întrebări (sugerăm

abordarea aspectelor legate de stabilirea faptelor prezentate de către informanți și mai puțin evaluarea acestora – sublinierea caracterului fragmentar, individual al informațiilor este importantă).

5.3 Integrarea surselor istorice în cadrul lecțiilor

Compexitatea vieții contemporane solicită împrospătarea și adaptarea procesului de predarea a istoriei cu cele mai moderne concepții, sisteme și metode. Dintre toate mijloacele de învățământ folosite la lecțiile de istorie, cel care are valoare informativ-formativă deosebită pentru înțelegerea procesului istoric de către elevi, și de altfel, cel care este specific istoriei este documentul istoric înțelegând prin acesta dovada de la care pornim, fie că este prezentat sub forma de obiecte și urme istorice, fie sub forma de acte, cărți tipărite în trecut sau opere ale unor mari istorici.

Rezultate ale experienței umane, documentele istorice clarifică etapele succesive ale trecutului, rădacinile prezentului și sensurile viitorului. Surprinzând complexitatea proceselor istorice și a manifestărilor umane pe care le aduc spre cunoaștere și meditație, documentele istorice dau posibilitatea elevilor să înțeleagă mai profund evenimentul prezentat să rescopere trecutul și să realizeze o învățare prin descoperire. De asemenea, impactul elevilor cu documentul istoric îi înarmează cu cunoașterea tehicilor de cercetare a istoriei, le mărește încrederea în veridicitatea celor prezentate și le dezvoltă curiozitatea științifică și dragostea pentru studiul istoriei.

Fig. 1.3 Pașii elaborării unui demers bazat pe surse

Pornind de la punctele formulate mai sus, Laura Căpiță realizează o schemă practică de utilizare a surselor scrise (și a celor vizuale) punctate mai sus. Formularea etapelor ca întrebări are scopul de a ghida reflecția profesorului atunci când își construiește demersul la clasă. Dacă primii patru pași – analiza contextului, stabilirea metodologiei de lucru pentru elevi, analiza sursei, compararea sursei – sunt relativ simpli și constituie aproape un truism, ultimul pas este poate mai dificil. În ultimă instanță, activitatea la clasă presupune un șir de interogații care sunt adresate direct elevului sau acesta le rezolvă prin intermediul sarcinilor de lucru și al activităților de grup. Ceea ce contează pentru profesor, deci, este de a ști să pună întrebările. Desigur, profesorul poate opta pentru o întrebare sau alta, poate decide că nivelul clasei permite un set de întrebări și nu altul; în sfârșit, el este cel mai în măsură să selecteze întrebările în așa fel încât să corespundă diversității elevilor pe care îi are în față. Nu în ultimul rând, aceste întrebări trebuiesc selectate și în funcție de evaluarea pe care profesorul o ia în considerare.

5.4 Modalități specifice de integrare a surselor istorice în activitățile didactice

Sursele istorice pot fi definite ca urme si produse ale activității umane realizate de autorii lor pentru a comunica informații despre faptele sau condițiile istorice sau despre natura lor. Ele reprezintă principalul instrument de lucru pentru istorici si ar trebui să aibă aceeasi importanță profesorii de istorie si pentru elevii lor. Accesul elevilor la surse este considerat drept cale principală de dezvoltare a competențelor din domeniului istoriei. Dar sursele reprezintă doar o parte din trecutul obiectiv pe care dorim să-l cunoastem. Cunoasterea conținutului lor nu asigură o cunoastere istorică suficient de cuprinzătoare. Cunoasterea obținută prin cercetarea surselor este una subiectivă, deoarece interpretarea realizată de diferiții cercetători este diferită. Sursele folosite de istorici pentru scrierea istoriei sunt deosebit de numeroase si diverse.

Ele sunt clasificate în surse primare si secundare.

Sursa istorică primară este un material originar, care nu a fost interpretat de altă persoană (exemple: pietre funerare, obiecte de artă, documente oficiale, scrisori, memorii, cercetări originale, editoriale, interviuri). Artefactele (olăritul, articolele de îmbrăcăminte, uneltele), sunetele (muzica, povestirile, folclorul), imaginile (picturile, fotografiile, casetele video/filmele) pot fi considerate de asemenea surse primare, la fel ca si obiectivele istorice sau locurile în care s-au desfăsurat evenimente importante.

Sursa istorică secundară este alcătuită din informații colectate din surse primare, interpretate de colector. Oferă informații mai analitice si mai cuprinzătoare decât cele existente într-o sursă primară. (exemple: o istorie a Constituției, articole din reviste de specialitate, analize critice.)

Diferența dintre cele două tipuri de surse depinde de :

• cât de aproape a fost autorul sursei de evenimentul descris;

• dacă documentul a fost produs în timpul evenimentului sau mai tarziu;

• motivele care l-au determinat pe autor să întocmescă documentul.

Adesea aceeasi sursă este pe rând primară si secundară, dacă autorul a folosit informații la care a participat direct sau informații primate si de el din alte surse. Marea diversitate a surselor istorice, a metodelor si instrumentelor utilizate în analiza acestora determină dificultăți în utilizarea lor la clasă. Aceste dificultăți vizează selectarea tipului de sursă, alegerea celor mai potrivite seturi de întrebări si a celor mai adecvate metode pentru a valorifica întregul potențial didactic pe care îl oferă sursa.

Criterii de selectare a surselor istorice:

Când selectăm sursele istorice pe care le vom supune analizei efectuate de elevi trebuie să luăm în considerare elemente precum:

Categoria formală de sursă (primară/ secundară; scrisă/ orală; document oficial/ memorii/ jurnal; imagine/ fotografie/ tablou/ hartă; interviu. Analiza conținutului sursei se realizează diferit, în funcție de tipul de sursă analizat.

Utilitatea sursei în atingerea obiectivelor de predare. Din acest punct de vedere putem să folosim sursele fie în scopuri ilustrative, fie pentru a-i pune pe elevi în situația de a le analiza, pentru a dezvolta înțelegerea, gândirea critică, interpretativă si constiința istorică.

Accesibilitatea sursei. Fragmentele de documente existente în manualele de istorie pentru gimnaziu sunt de obicei foarte scurte, iar valoarea lor este limitată la a oferi informații punctuale despre anumite evenimente sau procese studiate. În manualele pentru liceu fragmentele de documete supuse analizei efectuate de elevi sunt mai cuprinzătoare, permițând o abordare analitică aprofundată. Selectarea surselor în această manieră se realizează din nevoia de a ține cont de principiul accesibilității, impus de vârsta elevilor si de dezvoltarea capacităților lor intelectuale.

5.5 Corespondența între conținutul sursei si conținuturile abordate în lecție.

De obicei, profesorul selectează dintr-un document mai mare acele paragrafe/ părți care au legătură directă cu problemele, noțiunile pe care doreste să le supună atenției elevilor. Dar selecția paragrafelor trebuie să fie facută cu grijă astfel încât sensul original al sursei să se păstreze, iar fragmentul rezulatat să nu distorsioneze sau să simplifice prea mult mesajul sursei. Pe de altă parte, atunci când utilizăm un singur document, sau o parte a acestuia trebuie să avem în vedere riscul examinării lui în afara contextului istoric adecvat, care poate denatura interpretarea realizată de elevi.

Timpul de care dispunem. Analiza completă a unei surse presupune luarea în considerare a unor aspecte precum: identificarea informaților relevante, identificarea prejudecăților si a cliseelor, estimarea valorii si a relevanței sursei, evaluarea argumentelor si inferențelor, compararea mai multor surse, etc. Aceasta presupune caatunci când selectăm sursa/ sursele supuse spre analiza elevilor să evaluăm corect timpul pe care îl vom aloca analizei.

Complementaritatea si/ sau Caracterul contradictoriu al surselor selectate.

Prezentarea diferitelor perspective si poziții asupra aceluiasi eveniment/ probleme, asigură o abordare echilibrată. Trebuie să ținem însă cont de riscul de a induce elevii în eroare când le prezentăm surse diferite referitoare la acelasi eveniment. Evitarea acestuia presupune realizarea unei analize complete a surselor, inclusiv a datelor referitoare la simpatiile si antipatiile politice ale autorilor surselor selectate .

Analiza surselor primare:

Analiza este diferențiată în funcție de tipul de sursă. Când proiectăm activitățile didactice care vor sta la baza analizei efectuate de elevi asupra surselor trebuie să aplicăm metodologia cea mai potrivită, în funcție de tipul de sursă utilizat. Tipul de sursă (obiect, fortografie, scrisoare, caricatură, ziar, etc.) impune anumite direcții spre care să fie îndreptată analiza pentru a determina obiectivitatea sursei. Întrebările formulate trebuie fie adaptate tipului de sursă analizat. Tabelul următor conține câteva exemple de astfel de întrebări:

(Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Istorie, clasele a IV-a- a VIIIa, 2001, p. 56; Felicia Adăscăliței, ș.a., Elemente de didactică a istoriei, Editura Nomina,București, 2010,p. 41).

Etape în analiza surselor istorice

Indiferent de metodele didactice pe care le vom folosi, trebuie să ne asigurăm că elevii vor reface drumul care asigură parcurgerea tuturor etapelor necesare unei analize complete a sursei, asa cum o văd cei care promovează dezvoltarea unei gândiri critice prin intermediul studierii istoriei. Alături de textul propriu-zis, înțelegerea mesajului depinde și de cunoașterea contextului (a mediului în care a fost produsă sursa), dar și de cunoașterea subtextului (a elementelor pe care textul le implică fără a le precizaexplicit; ceea ce consideră autorul că știe cititorul- destinatarul inițial al sursei).

Demersul de interpretare a conținutului surselor istorice poate să fie modelat de profesor în moduri diferite, în funcție de obiectivele operaționale, de nivelul de asimilare de cunoștințe, de formare de deprinderi și atitudini, dar și de situația concretă din clasă. Demersul cel mai sigur este dinspre context, spre subtext, prin intermediul textului. În acest caz, ordinea etapelor de analiză este cea indicată mai jos:

A. Analiza contextuală:

Înainte de a analiza sursa cu atenție elevii vor răspunde următoarelor întrebări:

1. Cine a creat sursa?

2. Pentru cine a creat-o?

3. Ce fel de document este? (o carte publicată, un discurs, un jurnal, o scrisoare, o imagine, o hartă?)

4. Unde a fost creată sursa si unde ar trebui să fie difuzată?

5. Când a fost realizată? Stiți altceva despre acea perioadă istorică?

6 De ce a fost făcută? Pentru a informa un singur cititor? Pentru a schimba opinia

publicului? Pentru a convinge?

Răspunsurile îi ajută să înțeleagă ce spune sursa si să formuleze concluzii.

B: Analiza internă:

Pentru a afla ce afirmă autorul, examinăm surse diferite, în maniere diferite:

Abordări ale lecției de istorie

În lucrarea Elemente de didactică a Istorie, Mihai Manea punctează următoarele etape pe care profesorii de istorie le pot utiliza în realizarea unei lecții bazată pe analiza surselor istorice.

Imaginea cea Mare (Imaginea de ansamblu)- Studiul istoriei trebuie să includă deopotrivă o abordare de ansamblu și respectiv, în adâncime-Într-un context clar, structurat și, pe deasupra selectiv.

O abordare de pe pozițiile multiperspectivității- Elevilor trebuie să li se prezinte o varietate de păreri și, ca urmare trebuie săse realizeze oselecție în ceea ce privește răsunsurile..

Utilizarea surselor istorice- atunci cănd este posibil, elevii ar trebui să își îmbunătățească abilitățile în domeniul cunoșterii istoriei și înțelegerea unor surse istorice.

Învățarea activă – studiul istoriei impune participarea activă a elevului și nu doar preluarea pasivă și absorția informației de către acesta.

Evaluarea focusată – testele de evaluare și temele de lucru ar trebui să fie strâns legate de modalitatea de studiu a disciplinei de învâțământ și să măsoare, mai ales, înțelegerea, abilitățile ca și cunoașterea.

Planurile de lecție – lecțiile de istorie ar trebui eleborate cu multă atenție pentru a se include o varietate de activități, plasate într-un context coerent.

5.6 Strategii didactice în studierea și analiza surselor istorice

Strategiile didactice interactive au în vedere provocarea și susținerea învățării active în cadrul căreia cel ce învață acționează asupra informației pentru a o transforma într-una nouă, personală, proprie. Lecțiile interactive reprezintă formele cele mai eficiente care favorizează procesul învățării, al perfecționării pregătirii profesionale. Interactivitatea are la bază relațiile reciproce elev-elev, elev-profesor și se referă la procesul de învățare activă, în cadrul căreia cel care învață acționează asupra informației pentru a o transforma într-una nouă, personală și interiorizată.

În cazul istoriei, de exemplu, metodelor vizând analiza surselor istorice și interpretarea faptelor istorice, trebuie să li se adauge metode care dezvoltă competențele de comunicare și cele interpersonale.

Criterii de clasificare a metodelor didactice

Specialiștii în științele educației utilizează diverse criterii pentru clasificarea metodelor:

modul de transmitere a informației: verbale, intuitive, bazate pe acțiune (exercițiul, demonstrația, jocurile etc.); transmiterea verbală a informației, de pildă, are o serie de avantaje în relația cu resursele (timpul în special, dar prezintă și o serie de dezavantaje – gradul de implicare al elevilor este redus, evaluarea este mai dificilă;

gradul de activitate al elevilor: pasive și active; interactive

modul de lucru al elevilor: individual, grup, frontal.

Această clasificare are ca scop ordonarea unor elemente de ordin teoretic. În practica școlară, profesorul aplică diferite metode în funcție de o serie de variabile: secvența lecției, gradul de interes al elevilor, materialele la dispoziție, tipul de evaluare avut în considerare etc.

Metode didactice utilizate în analizarea surselor istorice

1.Învățarea prin descoperire

Învățarea prin descoperire este legată, ca și abordarea euristică, de contextul mai larg al euristicii și îl situează pe elev în ipostaza de subiect al cunoașterii științifice. Ea reprezintă deci o modalitate de lucru prin intermediul căreia, elevii sunt puși să descopere adevărul.

Discutând despre învățarea prin descoperire sau prin investigație, Anderson (1995, p.109-110) consideră că trăsătura definitorie ademersului de învățare centrat pe investigație-descoperire este că elevului nu i se spune explicit informația conceptuală sau metacognitivă. În loc de asta profesorul crează un context intelectual și social în interiorul căruia elevul explorează să descopere atât elementele esențiale ale obiectului de studiu cât și strategiile cognitive folositoare în acel demers investigativ. Principiul care stă la baza acestui demers este că prin demersul personal de identificare și dobândire a cunoștințelor obiectul de studiu va deveni mai ușor de

înțeles, sarcinile de învățare vor fi motivante și cunoștințele metacognitive se vor învăța în mod natural. În același demers elevul va dobândi o imagine a aptitudinilor sale.

Demersul începe prin prezentarea de către profesor a unei situații care poate stârni nedumerirea (prin extindere, curiozitatea) elevilor (“puzzle situation”). Cea mai bună soluție este ca să apară o discrepanță între ceea ce ei văd în puzzle și ceea ce ei știu din învățările anterioare.

După prezentare, profesorul explică elevilor că lucrând individual sau în grup ei trebuie să formuleze o ipoteză și să caute date care să testeze ipoteza. Obiectivul lor este să dezvolte un principiu general sau o teorie care să conteze pentru discrepanța inițială fără să contrazică faptele

deja stabilite. După stabilirea timpului la dispoziție, profesorul și elevii reexaminează informația implicată în dezvoltarea, testarea și justificarea principiului pe care elevii l-au generat. Această fază a modelului solicită strategii cognitive care se aplică în rezolvarea de probleme și procese de autoregulare a demersului (“self regulative processes”) care ghidează investigația.

Analiza și interpretarea hărții istorice

Harta istorică reprezintă, de obicei o sursă secundară, realizată de istorici și cartografi, pe baza unor informații culese mult după ce evenimentele au avut loc.

Hărțile istorice utilizează mai multe tipuri de reprezentări:

1.Reprezentări de suprafață (hașuri sau culori aplatizate) care indică apartenența unui teritoriu la o anumită organizație, la un anumit stat.

2. Reperezentări lineare (săgeți), indicând direcția intervențiilor militate, ale migrațiilor sau linii punctate și/continue, care reprezintă frontire

3.Reprezentări punctuale realizate prin semne convenționale, simboluri care indică

prezența pe un teritoriu a unui obiectiv istoric.

Utilizarea corectă a hărții istorice presupune parcurgerea următoarelor etape :

Analiza contextuală :

citirea titlului pentru identificarea fenomenului istoric cartografiat (elevii află care este problematica, tema abordată)

situarea hărții în raport cu un ansamblu mai vast

identificarea tipului hărții (tematică, de sinteză- prezintă o anumită evoluție între două momente istorice distincte)

citirea și înțelegerea scării, ce înseamnă?

analiza legendei (ordonată pe părți distincte, ierarzizată)

analiza nomenclaturii (care regrupează denumirile figurate pe hartă).

Analiza internă (citirea globală și detaliată a hărții)

Se degajează informațiile din conținutul hărții:

1. Identificarea spațiului cartografiat

2. Decuparea în ansamble și distingerea marilor ansabluri spațiale contrastante- se observă concentrarea figurilor punctuale sau lineare

3. Descrierea fiecărui ansamblu spațial (reprezintă citirea detaliată a hărții: localizare, întindere, carcateristici)

4. Compararea diferitelor ansambluri spațiale pentru a stabili dacă un contrast este

puternic sau nu.

Analiza externă (interpretarea hărții) înseamnă descifrarea și înțelegerea realității unui teritoriu cu ajutorul mijloacelor grafice folosite la reprezentarea pe hartă. Această operație include identificarea cauzelor pentru care ansamblurile spațiale sunt diferite și a factorilor care determină aceste diferențe.

Interpretarea hărții se realizează prin :

– explicarea caracteristicilor obiectelor și fenomenelor reprezentate,

– stabilirea semnificației lor,

– identificarea relațiilor dintre ele,

– explicarea acestor relații pe bază de raționamente,

– explicarea răspândirii obiectelor și fenomenelor în spațiul terestru

– explicarea contrastelor

– stabilirea unor ipoteze și căutarea dovezilor

– formularea unor concluzii asupra particularităților teritoriului.

Sarcină de lucru: fiecare veți analiza cele două hărți istorice pornind de la perioada la care se referă și identificați statele care au dispărut și noile state apărute după Primul război mondial.

2. Brainstorming-ul este cea mai simplă, cea mai eficientă și cea mai utilizată tehnică de stimulare a gândirii critice, a creativității și de generare de idei noi în cadrul unui grup.

În lucrările de specialitate, metoda este denumită în mai multe feluri: Metoda Osborn (de la numele celui care a experimentat și sistematizat această metodă), Furtună pe creier (de la sensul etimologic care sugerează intensitatea activității creative), Asalt de idei sau cascada ideilor (datorită numărului mare de idei propuse de grup), Filosofia Marelui Da / The Big Yes (pentru că în prima etapă sunt acceptate fără evaluare toate ideile emise), Evaluarea amânată (pentru că procesul de producere a ideilor în care sunt reținute toate ideile și nu se respinge nimic este separat de procesul de evaluare critică și valorizare a acestora, proces care are loc ulterior).

Brainstorming-ul se fundamentează pe două principii formulate în Tratatul de creatologie de Traian Stănciulescu, Vitalie Belous și Ion Moraru:

– Principiul asigurării calității prin cantitate: participanții emit la început, aproape întotdeauna, idei banale, iar într-o fază ulterioară idei viabile, fie pornind de la cunoștințele anterioare, fie ca rezultat al asociației spontane între cunoștințele lor și informațiile oferite de ceilalți. Creșterea cantității de idei produse de membrii unui grup determină direct proporțional apariția ideilor valoroase, inedite sau a soluțiilor viabile în rezolvarea unor probleme.

– Principiul amânării judecării ideilor: se bazează pe ideea osborniană a imposibilității realizării simultane a creației și a analizei critice. În Brainstorming nu se tolerează critica pe parcursul producției de idei.

În alcătuirea grupului de brainstorming este necesar să se respecte anumite condiții: prezentarea prealabilă a temei discuției și gruparea participanților în funcție de relațiile personale pentru evitarea tensiunilor în grupuri.

Pentru operativitatea aplicării metodei se va constitui un grup operativ format din lider, unu-doi secretari, care vor nota ideile emise și câțiva membrii, care vor urmări implicarea tuturor în emisia de idei. Acest grup ar putea forma un nucleu permanent, ce își va intra în rol în momentul în care se anunță activitatea de brainstorming. Este recomandabil ca rolurile din așa-numitul nucleu permanent să se schimbe periodic, pentru ca pe rând toți elevii unei clase să fie implicați și în organizare, nu să fie veșnici participanți.

Un moment de brainstorming poate fi creat ușor în orice lecție de istorie cu scopul stimulării motivației pentru dobândirea cunoștințelor, formarea capacităților, putând să se desfășoare de la 5 minute până la întreaga oră.

Această metodă implică mai multe etape:

1.Comunicarea temei / problemei și prezentarea ei.

Sarcina de lucru: fiecare veți formula timp de un minut cât mai multe răspunsuri la întrebarea: Ce știți despre Uniunea Europeană?

Subiectul brainstorming-ului se poate formula prin diferite noțiuni sau concepte (democrație, război civil), prin prezentarea unor imagini, a unui film, prin întrebări, prin cerințe imperative sau a unei propoziții neterminate asupra căreia reflectează fiecare participant. Grupurile pot primi aceeași sarcină sau sarcini diferite.

Procedee de formulare și de oferire a unui subiect pot fi:

– întrebările productive: Care sunt consecințele integrării României în UE?(formarea capacității de analiză și prognoză); Care sunt cauzele decalajului economic între țările est-europene și cele vest-europene? (formarea capacității de analiză);

– asocierea spontană de idei: Scrieți tot ce vă trece prin minte despre diversitatea socială din localitatea voastră!;

– asociere rațională de idei: Explicați diferența dintre patriotism și naționalism!;

– căutarea judecăților de valoare: Argumentați că intrarea României în UE este benefică pentru români;

– ancheta: Ce părere aveți despre diversitatea culturală din școala voastră?;

2. Comunicarea regulilor. Profesorul va comunica elevilor următoarele reguli:

– exprimarea ideilor să se realizeze rapid în fraze, propoziții sau cuvinte scurte și concrete, fără cenzură;

– sunt interzise aprecierile critice, ironiile, contradicțiile, orice manifestare de acest gen care inhibă imaginația celorlalți;

– sunt încurajate asociațiile neobișnuite de idei;

– toți elevii trebuie să comunice o idee;

– nu există răspunsuri greșite sau absurde;

– fiecare ascultă și respectă părerea celorlalți;

– toate ideile sunt scrise în forma emisă de către un elev pe foaie sau de către profesor pe tablă.

3. Generarea și înregistrarea ideilor. Timp de trei minute fiecare grup va scrie toate ideile referitoare la această întrebare

4. Evaluarea ideilor se organizează în anumite situații. Se va solicita elevilor să reflecteze asupra ideilor și să decidă asupra celor mai valoroase. După emisia de idei, fiecare are dreptul și obligația să comenteze. Ideile emise pot fi grupate după anumite criterii. Fiecare optează pentru o idee sau mai multe, pentru o soluție, în funcție de solicitare. Se poate vota: Cine a optat pentru prima idee/soluție? etc.Este aleasă ideeea/soluția care primește cel mai mare număr de voturi.

Evaluarea ideilor nu este obligatorie, ci pot fi acceptate toate ideile și, în momentele celelalte ale activității, ele vor fi confirmate sau infirmate.

Avantajele brainstorming-ului sunt: oferă libertate de exprimare, toți elevii sunt implicați în activitate, sporește încrederea în sine a elevului, încurajează emisia de opinii, judecăți, stimulează creativitatea și spontaneitatea, dezvoltă spiritul critic, promovează respectul față de celălalt și opiniile sale, formează spiritul de echipă.

Dezavantajele metodei sunt: nu toți elevii sunt apți pentru acest gen de activitate, dacă nu este bine organizată și condusă naște conflicte, soluțiile propuse au întotdeauna aplicabilitate practică etc.

3. Sinelg

Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii (SINELG) reprezintă o modalitate de codificare a textului ce permite celui care învață să asculte, să citească și să înțeleagă în mod activ și pragmatic un anumit conținut. Tehnica SINELG (Estates & Vaughn, 1986) aplică un principiu cunoscut de toate generațiile de cititori, acela de a citi cu creionul în mână și de a scrie pe text sau pe marginea sa un sistem de semne pentru înțelegerea conținutului. După ce un elev citește coerent, la prima vedere, un text scris, devin importante alte aspecte ale cititului, inclusiv înțelegerea semnificațiilor și integrarea informațiilor în baza proprie de cunoștințe. Sinelg este un instrument util pentru că le permite elevilor să-și urmărească în mod activ înțelegerea a ceea ce citesc. Toți cititorii cunosc fenomenul care constă în terminarea lecturii unei pagini fără a-ți aminti nici măcar un lucru din ceea ce tocmai ai citit. Este cel mai bun exemplu de lectură fără înțelegere, fără implicare cognitivă activă în procesul de lectură și de absență a monitorizării înțelegerii. Prea adesea elevii abordează lectura sau alte experiențe de învățare cu aceeași lipsă de implicare cognitivă. Stadiul realizării sensului este esențial în procesul de învățare dar șansa de a învăța poate trece pe lângă noi dacă nu suntem implicați în acest proces.

În plus, când elevii își monitorizează propria înțelegere, ei se implică în introducerea noilor informații în schemele de cunoaștere pe care le posedă deja. Ei corelează în mod deliberat noul cu ceea ce le este cunoscut. Ei construiesc punți între cunoscut și nou pentru a ajunge la o nouă înțelegere.

În procesul de instruire și învățare dirijat de către profesor interesează: CE? CUM? CÂT? DE CE? citește un elev un text științific sau literar. SINELG – ul este o tehnică de lectură interogativ-analitică a unui text, cu scopul de a realiza sensul acestuia, de a compara informații noi extrase conștient din text cu cunoștințele anterioare și de a le restructura într-o formă nouă. Aplicarea acestei metode oferă elevului posibilitatea de a înțelege, de a analiza, de a sintetiza, de a-și verifica cunoștințele anterioare. Astfel, cunoștințele anterioare, informațiile știute sau obținute de elev și din alte surse decât cele școlare, sunt folosite ca bază pentru lectura textului.

Ca metodă este specifică pentru etapa de realizare a sensului în cadrul unei lecții. Se folosesc ca bază de plecare pentru lectura sau ascultarea textului, cunoștințele anterioare ale elevilor.
Avantajele folosirii acestei metode:
* Facilitează munca în echipă;
* Valorifică cunoștințele anterioare ale elevilor;
* Asigură învățarea conștientă;
* Angajează procese psihice complexe – analiza, sinteza, comparația;
Etapele aplicării metodei :

în timpul lecturii – ascultării elevii marchează în text sau notează pe hârtie :

– cunoștințele confirmate de text *
– cunoștințele infirmate sau contrazise de text –
– cunoștințele noi, neîntâlnite până acum +
– cunoștințele incerte, confuze, care merită să fie cercetate ?

După lectură informațiile se trec într-un tabel:

Informațiile obținute individual se discută în perechi sau grupuri, apoi se comunică de către perechi profesorului care le centralizează într-un tabel similar pe tablă.

Cunoștințele incerte pot rămâne ca temă de cercetare pentru lecțiile următoare.

Această metodă poate fi folosită mai ales la analiza documentelor scrise.

Folosirea metodelor interactive de predare – învățare pe lângă avantajele menționate mai sus implică și elemente cum ar fi o mai bună organizare a timpului în cadrul orelor, o reașezare a băncilor în cadrul clasei și efortul de implicare a tuturor elevilor indiferent de nivelul de pregătire.

Sarcina de lucru: Citiți textul următor marcând cu semnul „√” informațiile cunoscute și cu senmul „+” pe cele noi descoperite:

„Roma unde se găsea reședința papei, se întindea pe ambele maluri ale râului Tibru, în partea muntoasă se afla orașul vechi, unde erau cele mai vechi ruine ale monumentelor antice. De pe dealuri ,din cartierele rămase fară apă prin distrugerea apeductelor din antichitate, locuitorii au coborât pe malul drept, care era în afara zidului vechi de apărare. Populația se reducea , de altfel la 20 000 -50 000 de locuitori. În orașul nou s-a construit palatele nobililor și ale papei.

Mare parte din monumentele antice au dispărut fie din cauza devastărilor făcute de barbari, fie pentru că romanii înșiși le-au distrus. E greu să ne închipuimce au însemnat degradarea și părăsirea orașului în secolul al VI-lea: templele prăbușite, despuiate de coloane și de placajul de marmură care căptușeaq zidurile, statuile de bronz topite, iar cele de marmură arse în cuptoare de var. Multe monumente vechi au fost transformate în fortărețe de către familiile marilor feudali. Fiecare dintre acestea își are turnul ei, simbol al puterii și mândriei sale.

Disputată de câteva familii aristocratice, teatru al unor revolte populare, lipsită timp de câteva decenii de prezența papilor, prin mutarea temporară a scaunului papal la Aignon (Franța), Roma își va dobândi prestigiul și fastul de-abia în timpul Renașteri ”.

Completați tabelul de mai jos cu informații în fiecare rubrică, în funcție de semnul acordat:

Elevii au fost împărțiți în grupe și au primit următoarele sarcini:

1. Să scrie individual tot ce știu despre Orașele medievale (1 minut); De la fiecare elev s-a luat o idee și s-a scris pe tablă. Orice neconcordanță de opinii a fost discutată cu scopul de a obține un acord minimal

2. Să citească individual textul primit (5 minute); S-a prezentat un sistem de marcare a textului:

√ = cunoștințe confirmate de text

+ = cunoștințe noi, neîntâlnite până acum

3. Să marcheze lateral textul cu cele 2 semne.

4. Să treacă informațiile într-un tabel care are următoarea formă:

5. Să discute pe grupuri rezultatele obținute și să le comunice profesorului; Rezultatele au fost centralizate într-un tabel similar la tablă.

Discuția finală poate fi plăcută și interesantă dacă apar întrebări sau dacă persistă dezacordul dintre participanți. Se discută dezacordurile și se clarifică unele aspecte.

4. Dezbaterea reprezintă o discuție în contradictoriu asupra unei chestiuni cu scopul de a se ajunge la un acord, condiție necesară oricărui act de argumentare. O dezbatere informală între două persoane apare atunci când există opinii diferite asupra unei probleme. Dezbaterile formale se utilizează pentru dezvoltare abilităților de a găsi soluții, de a anticipa divergențele și de a argumenta informațiile prezentate.

Dezbaterile formale au structuri, reguli și limite clare și concise. Celor două grupuri – grupa afirmatoare și grupa negatoare- li se propune o moțiune – o afirmație simplă, succintă. Fiecare grupă se străduiește să convingă un arbitru imparțial că poziția ei este justă. Grupurile acumulează argumente în favoarea lor și demolează argumentele prezentate de oponenți. Având forma unui joc de roluri în care înveți să câștigi sau să pierzi, aceasto formă particulară de dezbatere poate fi utilizată în lecțiile de istorie.

Prin dezbaterile formale elevii își dezvoltă:

– competența de documentare – adună informații din diferite surse pentru susținerea moțiunii;

– competența de investigare a unor probleme specifice realității actuale;

– operațiile gândirii, judecata și raționamentul;

– capacitatea de a gândi critic asupra prejudecăților și stereotipiilor proprii și ale altora;

– capacitatea de a rezolva conflicte;

– abilitățile retorice și competența de comunicare;

– capacitatea de a analiza idei, argumente, discursuri;

– capacitatea de a argumenta sau contraargumenta opiniile personale sau a unui grup;

– abilitățile de a lucra în echipă;

– interesul pentru activitate și pentru subiect.

Lecțiile devin prin dezbateri mai interesante, mai antrenante, mai eficiente. Atunci când se inițiază dezbateri, profesorul are în atenție următoarele acțiuni pentru ca dialogul să aibă valoare formativă: oferă conținutul minim necesar și informații suplimentare pentru dezbatere; încurajează elevii în formularea opiniilor, în susținerea lor cu argumente, în manifestarea spiritului civic; indică alte perspective de abordare; îndeamnă elevii să investigheze; oferă elevilor un feed-back pozitiv; provoacă elevii prin întrebări la un schimb reciproc de mesaje. Un exemplu de dezbatere formală la clasa a XI-a poate fi:

Sarcina de lucru: pornind de la următoarea afirmație: Navigația pe Internet este o formă de manifestare a migrației contemporane, elevii de pe rândul dinspre fereastră vor formula argumente pentru a susține navigația pe Internet ca o formă de manifestare a migrației contemporane, iar cei dinspre ușă căutați argumente împotriva acestei afimații.

5.Controversa academică poate fi utilizată la clasa a XI-a și a XII-a. Este o tehnică ce încurajează abordarea din mai multe perspective a unei probleme complexe, controversate și construirea de consens în grupuri și între grupuri.

Sarcina de lucru: formați grupuri de câte patru. În fiecare grup există două perechi. Perechile numărul 1 din fiecare grup vor alcătui o listă de argumente pentru a susține că „Guvernele statelor membre UE ar trebui să ia măsuri speciale pentru a proteja locurile de muncă ale propriilor cetățeni” iar perechile numărul 2 vor căuta argumente împotriva acestei afirmații. Urmează o dezbatere între perechi, cu scopul de a formula argumentele afirmației de mai sus. După 7-8 minute membrii echipelor se despart, pentru a face alte echipe, pro și contra. După 5 minute, perechile inițiale se reunesc, compară însemnările și în alte 5 minute completează lista cu argumente. În continuare, perechile din grupul inițial încep să dezbată cu adevărat problema, timp de 8-10 minute. Apoi reprezentanți ai celor două puncte de vedere își vor exprima concluziile.

6.Triadele. Elevii formează subgrupuri de trei (triade) și joacă pe rând rolul de intervievator, intervievat și observator. Subiectul interviului este stabilit înaintea activității sau este eles de către membrii subgrupului.

Metoda poate fi utilizată în lecții pentru învățare și pentru evaluarea cunoștințelor elevilor la o anumită temă. Intervievatorii propun note, motivează pentru ce au acordat notele respective. Profesorul distribuie elevii în triade, comunică tema interviului, modul de aplicare a tehnicii, timpul de lucru.

Sarcina de lucru: veți lucra în triade. Fiecare veți avea pe rând rolul de intervievator, intervievat și observator. Timp de trei minute intervievatorul va adresa întrebări intervievatului despre Societatea românească actuală, apoi observatorul va face un raport de trei minute asupra comportamentelor și conținuturilor din subgrupul său. După ficeare fază schimbați rolurile între voi.

Un reprezentant din fiecare triadă prezintă comportamentele, atitudinile și conținuturile obținute în subgrupul său.

Tehnica Triadelor prezintă mai multe avantaje: permite tuturor elevilor să conducă o conversație într-un grup mic și să observe o altă conversație; permite unui observator să perceapă mai clar dialogul la care asistă; facilitează perfecționarea tehnicilor de ascultare, de observare, de dialog, de analiză, de evaluare.

7. Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă, este o îmbinare armonioasă între activitatea individuală și cea a grupurilor de elevi. Are rol de a încorpora activitatea fiecărui elev într-un demers amplu menit să rezolve o problemă complexă. Un exemplu de temă în cadrul căreia ar putea fi utilizată această metodă, o reprezintă Terorismul. Elevilor clasei a X-a sau a XI-a li se va cere să găsească soluții pentru combaterea terorismului.

Această metodă presupune organizarea unei activități structurate în următoarele etape:

individuală – elevii primesc o temă pe care o rezolvă individual într-o perioadă scurtă de timp (de obicei 5 minute). Se pot formula întrebări referitoare la subiectul tratat;

perechi – se formează grupe de doi elevi, care își verifică reciproc rezultatele și încearcă să răspundă la întrebările care au fost formulate în interiorul grupului;

grupuri de patru elevi – formate prin unirea perechilor două câte două. Elevii își confruntă rezultatele, concep un nou răspuns, într-o formulare la care își aduc toți contribuția identificând concluziile cu caracter general în zonele de controverse rezultate în urma întrebărilor fiecăruia;

întreaga clasă – un reprezentant al fiecărei grupe prezintă concluziile sale. Acestea pot fi notate pe tablă pentru a putea realiza comparația între răspunsurile grupurilor. Pe baza lor se concep concluziile finale.

Această metodă are următoarele avantaje:

activitatea individuală urmată de activitatea în echipe, le oferă elevilor posibilitatea de a-și formula opiniile personale și de a le verifica, îmbunătății sau transforma în raport de răspunsurile altor membrii ai grupului;

creșterea progresivă a dimensiunilor grupului implică o confruntare repetată cu idei și considerații noi;

creșterea graduală a complexității itemilor, fiecare frază fiind construită pe treptele anterioare, simplifică abordarea problemei, o sintetizează și o reduce la esență.

Evaluarea activității elevilor se poate face ținându-se seama de aportul fiecăruia la conceperea concluziilor finale.

Fig.5. Noțiuni cheie în metoda piramidei

8.Studiu de caz: metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere

etape ale studiului de caz:

a) alegerea cazului si conturarea principalelor elemente semnificative;

b) lansarea cazului, care poate avea loc in mai multe forme, intre care lansarea ca o situatie problematica;

c) procurarea informatiei in legatura cu cazul;

d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;

e) dezbatere asupra informatiei culese, care poate avea loc prin diverse metode

f) stabilirea concluziilor si valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suita de ipoteze de verificat in viitor, o hotarare de luat.

avantaje :

a) situarea elevului chiar in mijlocul realitatii concrete=> intelegerea esentei adevarurilor si retinerea lor durabila, precum si aplicarea in contexte reale;

b) caracterul prin excelenta activ al metodei – toti elevii se pot angaja in rezolvarea cazului;

c) cultiva spiritul de responsabilitate in grup si capacitatea de initiativa;

d) favorizeaza socializarea elevului si capacitatea de colaborare.

Aplicație: Manualul pentru clasa a XIa, Alexandru Branea (coordonator), Editura Corint, p. 27. Subiectul lecției: „Grigore Gafencu si unitatea europeană”, în programă- studiu de caz care completează unitatea de învatare „Europa contemporană”.

„Dragi comaptrioți,

Marea miscare care determină popoarele vechiului continent să se unească pentru a forma o Europa Unită are pentru noi, ceilalti români, o importanță deosebită. Situată într-unul din punctele cele mai expuse ale continentului, România a beneficiat de cele mei multe ori de sprijinul si protecția ideii europene. În timpurile străvechi ale istoriei noastre, poporul român […] lupta pentru apararea ideii crestine care îl lega de Europa. Mai târziu, în secolul trecut, sub egida Europei si a unei ordini de drept europene, țările Române unite, eliberate de dubla constrângere a suzeranității turcesti si a protectoratului rusesc, s-au trezit la o viață nouă. În sfârsit, în zilele noastre, împartirea arbitrară efectuată în detrimentul Europei a însemnat pentru Romania pierderea libertăților si a independenței sale. Acestea sunt motivele pentru care poporul român a considerat dintotdeauna că ideea europeană îi putea garanta ordinea si libertatea….

Fideli tradițiilor politicii noastre si convinsi fiind că realizarea Europei Unite, asigurând securitatea țărilor, încă libere si libertatea țărilor din Est, este singurul mod de a salva existența națiunilor europene si valorile civilizației lor comune, ne-am hotărât săparticipăm la Misacrea pentru crearea Europei unite si libere”.

(Grigore Gafencu, Apel in favoarea constituirii unei Grupări Române pentru Europa Unită, Genova, iunie, 1948).

Sarcina de lucru: Li se cere elevilor să citească documentul si să răspundă la întrebările din următorul tabel.

Intrebare Răspunsuri posibile

Pentru cine a fost creat documentul? Documentul a fost creat pentru românii din afara granițelor (emigranți)

Ce fel de document este? Este un document menit să convingă si să fie publicat.

Unde a fost întocmit ? În emigrație.

Când si de ce a fost făcut ? A fost întocmit in 1948, pentru a-i convinge pe românii emigranți să susțină ideea europeană.

Ce altceva stiti despre anul 1948, în legatură cu ideea europeană?

Al Doilea Razboi Mondial se terminase de curând, economia europenă era distrusă, tarile

Europei de Est cazuseră sub dominația sovietică; existau încă personalități politice care susțineau

necesitatea unei Europe unite.(W. Churcill, R.Schuman, Jean Monnet).

Analiza internă

Elevii sunt împărțiți în grupuri de câte patru. Fiecare grup are de rezolvat sarcini diferite,prin dezbateri în interiorul grupului, după cum urmează:

Sarcina Raspunsuri posibile

Grupa I: Găsiți ideea principala a autorului. Analizați începutul, sfârsitul, mijlocul paragrefelor pentru a găsi cauze, concluzii, cuvinte argumentative sau care exprimă priorități

Autorul sustine miscarea pentru o Europa unita.El formuleaza argumente si concluzii

Grupa II: Estimați premisele si punctul de vedere al autorului:

Care sunt principalele valori ale autorului?

Există omisiuni ale autorului despre ideea europeană?

Libertate, valorile crestine, independența națională, valorile civilizației europene;

Opinii unilaterale; nici o referire la evenimentele din țările vest europene referitoare la miscarea

pentru o Europă unită.

Grupa III: Evaluați argumentarea si inferențele folosite în document.

Există premise clare si adevarate? Suntele susținute de dovezi? Sunt argumentele clare? Concluzia derivă logic din premise?

Premisa reprezintă ideea de bază a autorului.E a este susținută de argumente istorice.

Concluzia se bazează pe istorie. Se foloseste o strategie logică inductivă.

Grupa IV: Apreciați credibilitatea si completitudinea documentului:

Sunt relevante probele pentru problema centrală sau pentru ideea de bază?

Probele provin din surse cunoscute si de încredere?

Da, sunt. Istoria generală a românilor era bine cunoscută emigranților .

Autorul nu ia în considerare opinii opuse: acelea ale țărilor din Estul Europei, deja aflate sub dominație sovietică

Ia autorul în considerare întreaga complexitate a problemei sau o simplifică?

El ignoră si opniile politice vestice, ostile ideii europene.

Analiza externă ( activitate reflexivă):

Fiecare elev scrie un eseu despre contribuția lui Grigore Gafencu la dezvoltarea ideii europene. Pentru a-si completa informația asupra subiectului, elevii trebuie să compare documentul precedent cu documentul 5, existent în manual (Necrolog scris in 1957 de Mircea Eliade la moartea lui Grigore Gafencu). Dar, pentru a compara cele d ouădocumnente istorice, elevii trebuie să folosească din nou unele din întrebările de mai sus.

5.8 Modalități de evaluarea a surselor didactice

Munca cu sursele istorice nu înseamnă doar înțelegerea termenilor și ilustațiilor pe care le conține sursa. Esența evaluării unei surse constă într-o analiză a intențiilor celui care a generat-o – oricine ar fi acesta. Evaluarea trebuie să fie specifică și să nu conțină stereotipuri, speculații cu privire la sursa respectivă, în general. Și dincolo de toate se impune conștiința multiperspectivități. Cea mai bună modalitate de a evalua orice sursă istorică este de a o plasa într-un context general, alături de alte surse care se referă la același eveniment, dar din cutotul alte puncte de vedere. Cheia constă în abordarea unei surse ca o sumă propriu-zisă de informații:

Ce fel de sursă este?

Cine este autorul?

Care a fost motivația sa?

Cui îi era destinată?

Ce fel de sursă folosim?

Dincolo de documente oficiale ale guvernului și ale altor instituții, sursele itorice pot proveni de la trei tipuri de emitenți:

un personaj din interiorul evenimentului;

un expert din afară;

un individ obișnuit, care are o experiență directă în legătură cu un eveniment important.

VI. Cercetarea pedagogică – coordonatele cercetării

6.1. Motivația cercetării

Deoarece trăim într-un secol în care informațiile își redimensionează volumul cu fiecare clipă care trece, o persoană ar trebui să practice o învățare permanentă (lifelong learning) și, implicit, o învățare prin gândire (learning by thinking) pentru a se adapta unei realități dinamice, dar ritmul cu care acesta preia și prelucrează cunoștințele determină un decalaj între realitate și reprezentările persoanei. Conștientizarea acestei probleme ne-a determinat să identificăm acele modalități concrete prin care am putea învăța mai repede și mai bine nu numai cunoștințe exacte, care adesea se perimează în timp, ci mai degrabă să pătrundem în esența realității. Oricât de bună ar fi pregătirea teoretică, selecția cunoștințelor și utilizarea lor în rezolvarea situațiilor noi vor face apel la un ansamblu de aptitudini intelectuale și abilități de un înalt grad.

Din practica didactică, am observat că prin abordarea tradițională a lecțiilor de istorie, conținuturile se constituie punctual în mintea elevilor, iar procesul de învățare se reduce la un efort de memorare de la sine înțeles. De aceea, am încercat să depășim aceste dificultăți prin proiectarea și realizarea unor demersuri eficiente în care abordarea sistemică a conținuturilor, formarea capacităților și a competențelor pot fi realizate prin redimensionarea modelului clasic de configurare a lecției și prin înlocuirea lui cu alte structuri, alături de utilizarea unor strategii, metode și tehnici de predare, învățare și evaluare mai eficiente. Pledăm, astfel, pentru utilizarea modelul „Profound System by Critical Thinking” (PSCT), ca model de structurare a lecției de istorie. Definim PSCT ca un model propice dezvoltării gândirii critice printr-o abordare procesual-interactivă, multiperspectivă și interdisciplinară a conținuturilor programelor școlare la disciplina istorie.

6.2. Obiectivele cercetării

Obiectivul general al cercetării îl constituie studierea relației care există între proiectarea lecțiilor de istorie conform modelul de structurare „Profound System by Critical Thinking” (PSCT) și nivelul de cunoștințe de istorie al elevilor.

Obiectivele specifice ale cercetării pentru profesor sunt următoarele:

1) analizarea surselor bibliografice, psihologice, pedagogice;

2) identificarea cunoștințelor și atitudinilor elevilor;

3) identificarea conceptelor din domeniul istoriei pe care ar trebui să le dobândească elevii pentru a înțelege realitatea în care trăiesc și pe baza cărora se poate construi cunoașterea științifică la istorie, în mod sistematic și logic;

4) dezvoltarea gândirii critice printr-o abordare procesual – interactivă, multidisciplinară și interdisciplinară a conținuturilor;

5) proiectarea unor situații de învățare în care elevii dobândesc cunoștințe științifice de bună calitate, temeinice și își formează atitudini și comportamente adecvate;

6) identificarea strategiilor și a mijloacelor prin care îi putem determina pe elevi să învețe prin stimularea gândirii critice;

7) experimentarea unor situații de învățare în care elevii dobândesc cunoștințe științifice de istorie de bună calitate și temeinice, își formează atitudini și comportamente adecvate;

8) organizarea și desfășurarea unor situații de învățare în care elevii sunt inițiați în procesele învățării prin cerecetare, descoperire, investigație, urmată de analizarea și interpretarea acestor procese și a rezultatelor învățării;

9) înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale în toate situațiile de învățare;

10) monitorizarea procesului de învățare realizat de către elevi;

11) asigurarea evaluării formative realizată de către elevi;

12) utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor, adecvarea sau elaborarea altora noi;

13) analizarea relației dintre rezultatele școlare și situațiile de învățare în care au fost implicați elevii prin: interpretarea calitativă și cantitativă a rezultatelor elevilor la testele administrate;

14) analizarea climatului educațional, a climatului interpersonal, a comunicării interpersonale, a inteligenței interpersonale, a motivației și a satisfacției în activitatea didactică, a factorilor care stimulează sau frânează învățarea;

15) sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.

Obiectivele generale ale cercetării pentru elevi sunt următoarele:

1) elevii să își transforme conștient, sistematic și activ structura cognitivă, prin angajarea în situații de învățare bazate pe metode didactice diverse în care le este stimulată motivația, le sunt satisfăcute nevoile și își pot atinge scopurile prin construirea cunoștințelor necesare pentru schimbarea stării actuale în starea dorită.

2) elevii să își asume o parte din responsabilitatea pentru propria lor formare și pentru autoevaluare.

6.3. Ipoteza cercetării.

Demersul nostru de documentare și experimentare are ca obiectiv principal confirmarea sau infirmarea ipotezei: Dacă lecțiile de istorie sunt proiectate conform modelului de sturcturare „Profound System by Critical Thinking” (PSCT), atunci se pot forma la elevi capacități de investigare, de cercetare științifică, deprinderi de observare, de interpretare și organizare a datelor obținute.

În testarea acestei ipoteze a cercetării am avut în vedere următoarele aspecte:

– specificul proiectării curriculare în ciclul superior al liceului;

– specificul abordărilor procesual-interactive, interdisciplinare și multidisciplinare a conținuturilor istoriei;

– necesitatea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor.

Indicatorii de validare ai ipotezei. Pentru a înțelege avantajele organizării situațiilor de învățare în otizntul local pentru cunoașterea științifică la geografie, pentru formarea atitudinilor și comportamentelor, am studiat bibliografia referitoare la acest domeniu, ținând cont de următorii indicatori:

– variantele de utilizare a unei anumite metode didactice pentru a deveni mai eficiente în învățarea unei cunoștințe, a unei proceduri sau în formarea unei atitudini;

– variantele de sarcini de lucru (probe) care pot fi corelate cu curriculum-ul școlar;

– complexitatea operațiilor mentale pe care le efectuează elevii pe parcursul rezolvării unei sarcini de lucru;

– modalități concrete de învățare a elevilor;

– înzestrarea elevilor cu un repertoriu de tehnici de cercetare și cu un set de atitudini corespunzătoare istoriei;

– timpul acordat elevilor pentru a rezolva în mod investigativ o sarcină de lucru;

– ansamblul resurselor implicate.

6.4.Variabilele cercetării

Variabila independentă: situațiile de învățare în care sunt implicați elevii;

Variabila subiect: vizează particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și cunoștințele și experiențele anterioare ale elevilor în funcție de mediul din care provin și de educația anterioară.

Variabila dependentă: vizează competențele de înțelegere și aplicare a noțiunilor istorice studiate și rezultatele elevilor la disciplina istorie – acestea pot fi măsurate și interpretate.

6.5. Coordonatele majore ale cercetării

6.6.1. Locul de desfășurare a cercetării. Cercetarea a fost realizată la Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky”Nădlac. În cercetare au fost implicați elevii clasei a XI-a A – la grupa experimentală și elevii clasei a XI-a B – la grupa de control.

6.6.2. Perioada de cercetare. Cercetarea a fost realizată în perioada (octombrie – iunie) a anului școlar 2013-2014.

6.6.3. Eșantionul de subiecți. Eșantionul de subiecți a fost compus din 58 de elevi din clasa a XI-a (fete și băieți) cuprinzând: clasa experimentală – 24 elevi din clasa a XI-a A; clasa de control – 24 elevi din clasa a XI-a B. Cele două clase au colective stabile de elevi, în fiecare clasă. Cele două eșantioane sunt de tipul eșantioanelor corelate, cu aceeași componență. Toți elevii corespund nivelului de dezvoltare psihică și fizică în conformitate cu vârsta pe care o au. Acești elevi îndeplinesc criteriile stabilite la începutul experimentului (vârstă, frecventarea școlii). Nivelul de pregătire al elevilor este mediu și eterogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale.

6.6.4. Eșantionul de conținut. Pe parcursul experimentului didactic am implicat elevii în situații de învățare în care am studiat cu ei următoarele elemente de conținut: „Europa și lumea în secolul XX”, „Știința, economia și societatea în lumea postbelică”, „Statele în perioada contemporană”

Sistemul metodologic al cercetării.

Cercetarea întreprinsă a avut caracterul unui experiment de instruire în cadrul căruia s-a desfășurat o activitate formativă cu elevii, cu valoare aplicativă imediată și caracter ameliorativ. Sistemul metodologic utilizat în cadrul acestei cercetări a inclus: experimentul pedagogic – ca principala metodă de investigare; metoda observației (sistematice), metoda observației ca participant, conversația, metoda anchetei, metoda analizei portofoliilor/a produselor activității subiecților educației, metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare, metoda testelor și a altor probe de evaluare scrisă, metode logice de prelucrare și interpretare a datelor, metode statistice de prelucrare și de interpretare a datelor, metode de prezentare a rezultatelor.

Experimentul pedagogic a constituit principala metodă utilizată în cercetarea întreprinsă deoarece ne-am propus ameliorarea unei situații actuale, am formulat o ipoteză de lucru și am organizat un experiment pentru confirmarea sau infirmarea acesteia. În cadrul experimentului am parcurs mai multe etape.

În etapa cu caracter constatativ (testul inițial) am stabilit nivelul general și structura valorică pentru clasa experimentală și pentru clasa de control, am colectat informații despre cunoștințele anterioare ale elevilor. Celor două eșantioane li s-au asigurat la început condiții identice.

În etapa desfășurării experimentului propriu-zis, la clasa experimentală am introdus modelele de învățare proiectate prin PSCT cu elemente de conținut enumerate mai sus. În cadrul eșantionului de control procesul educațional a decurs în condiții normale, neinfluențat de variabila independentă, manipulată la eșantionul experimental.

În etapa de control (post-testul) am aplicat un test final clasei experimentale și clasei de control pentru a stabili diferențele obținute și eficiența modelului de învățare utilizat.

Pe parcursul experimentului, am aplicat permanent teste formative pentru a verifica dobândirea competențelor specifice și realizarea obiectivelor operaționale stabilite, pentru a proiecta și angaja elevii în situații de învățare cu scop corectiv, de îmbogățire sau de fixare a cunoștințelor. În etapa de control am aplicat un test final clasei experimentale pentru a stabili diferențele obținute și eficiența modelului de învățare utilizat, pentru a stabili temeinicia achizițiilor elevilor și a verifica dacă între investiția de timp, resurse educaționale și rezultatele obținute există o relație liniară de proporționalitate. Pe tot parcursul cercetării s-a folosit observarea sistematică cu scopul de a surprinde comportamentul elevilor, iar datele statistice au fost redate în mod sugestiv prin tabele și grafice pentru a compara evoluția celor două eșantioane.

Metoda observației. Metoda observației. Această metodă a fost utilizată pentru cunoașterea directă și sistematică a diferitelor aspecte ale activității elevilor. În etapa constatativă observațiile s-au centrat asupra următoarelor probleme: tipurile de situații de învățare familiare elevilor (stilul cognitiv al elevilor); optica elevilor cu privire la învățare; optica și comportamentul elevilor în situațiile de evaluare; calitatea comunicării didactice: pe verticală (profesor – elev) și pe orizontală (elev – elev); identificarea grupelor de nivel existente într-o clasă. În etapa experimentului formativ observațiile au vizat identificarea nevoilor, scopurilor, atitudinilor și motivației elevilor; perceperea reacției acestora în situațiile de predare – învățare – evaluare și a transformărilor survenite în stilul cognitiv al elevilor; eficiența strategiilor didactice și a mijloacelor de învățământ; identificarea greșelilor tipice și a dificultăților întâmpinate de elevi în dobândirea cunoștințelor, în scopul găsirii unor soluții practice de înlăturare a lor.

De asemenea, am observat efectele situațiilor de învățare reflectate în rezultatele la învățătură (studierea rezultatelor obținute la istorie).

Metoda conversației a fost utilizată în etapa experimentului formativ pentru completarea informațiilor obținute prin intermediul testului inițial. Convorbirile purtate cu elevii s-au centrat asupra experienței lor cognitive și afective, asupra gradului de dificultate al unor conținuturi abordate în învățare, asupra identificării și satisfacerii nevoilor, scopurilor și obiectivelor acestora.

Metoda testării a fost utilizată în etapa în etapa constatativă, când s-a aplicat testul inițial și în etapa postexperimentală, când s-a aplicat testul final.

Metodele logice de prelucrare și interpretare a datelor includ proceduri de operare calitativă asupra informației rezultată din cercetare: analiza, deducția, interpretare sinteza, analogia, clasificarea etc.

Metodele matematice (statistice) de prelucrare și interpretare a datelor au fost utilizate ca metode de investigare, de prelucrare și interpretare a datelor culese sau produse. În cadrul cercetării noastre, am studiat rezultatele obținute de elevii din clasa experimentală și clasa de control la testele inițiale și finale.

Metodele de prezentare a rezultatelor au fost utilizate pentru reprezentarea rezultatelor cercetării noastre. Rezultatele au fost prezentate în tabele și sub formă de diagrame în coloane (histograme).

Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare. Documentele școlare studiate au fost: cataloagele, planificările pe unități de învățare și anuale, manualele școlare, programele școlare, Legea învățământului. Studiul acestor documente ne-a oferit informații importante privind obiectivele generale ale sistemului de învățământ românesc, obiectivele-cadru și de referință, informații esențiale privind conținutul vehiculat și asupra modului de proiectare și organizare a activității didactice de către profesori.

Metoda analizei portofoliilor/a produselor activității subiecților educației. În timpul experimentului formativ am studiat o varietate și un număr imens de produse ale activității elevilor: caiete de notițe, teste, referate, portofolii, compuneri, descrieri, scheme cognitive, grafice, postere, proiecte etc. Din analiza detaliată a acestora am obținut informații valoroase despre calitatea și cantitatea rezultatelor, nivelul competenței dobândite și a performanțelor elevilor. Studiul acestor produse a favorizat alegerea strategiilor didactice și a mijloacelor de învățământ eficiente, care determină o învățare rapidă, ușoară și corectă. Am obținut informații importante care au permis individualizarea instruirii și a învățării, în scopul adaptării ei fiecărui elev.

VII . Desfășurarea experimentului didactic

7.1. Cercetarea în etapa constatativă

7.1.1. Obiectivele cercetării în etapa constatativă

Obiectivele specifice ale cercetării în etapa constatativă sunt următoarele:

1) analizarea surselor bibliografice, psihologice, pedagogice;

2) identificarea conceptelor din domeniul istoriei pe care ar trebui să le dobândească elevii pentru a înțelege realitatea în care trăiesc și pe baza cărora se poate construi cunoașterea științifică la istorie, în mod sistematic și logic;

3) Alcătuirea eșantionului de conținut, respectiv selectarea elementelor de conținut care au constituit obiectul cercetării;

4) Selectarea eșantionului de elevi (alegerea clasei experimentale și a clasei de control) prin administrarea de probe de evaluare scrisă inițială, în scopul determinării nivelului general și a structurii valorice a claselor testate;

5) Alcătuirea testului inițial;

6) Aplicarea testului inițial: testarea nivelului de cunoștințe, priceperi și deprinderi cu privire la mediul la începutul experimentului;

7) Utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor;

8) Prezentarea rezultatelor obținute la testul inițial și interpretarea lor.

7.1.2. Aplicarea testului inițial.

Pentru a face o comparație între cele două eșantioane, referitor la volumul și calitatea cunoștințele lor anterioare despre subiectele care vor fi abordate pe parcursul experimentului formativ, am aplicat testul initial în perioada octombrie 2013. Testul inițial cuprinde itemi obiectivi, semiobiectivi și subiectivi.

Prin aplicarea acestui test s-a urmărit:

– identificarea cunoștințelor declarative ale elevilor;

– identificarea cunoștințelor procedurale ale elevilor;

– identificarea cunoștințelor atitudinale ale elevilor;

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

Anul școlar 2013-2014

Clasa a XI-a

Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I si din Partea a II-a se acordă 90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.

Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

PARTEA I (40 DE PUNCTE)

A. Citiți, cu atenție, următoarele surse istorice:

Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect, utilizând informațiile din surse:

1. Evenimentul descris de sursa a III-a se încadreză cronologic, în contextul Revoluției franceze, între evenimentele descrise de sursele:

a. I si a II-a b. I si a V-a c. a II-a si I d. a II-a si a V-a 5 p

2. Perspective multiple asupra Revoluției franceze oferă sursele:

a. I si a II-a b. a II-a si a IV-a c. a III-a si a VI-a d. a IV-a si a VI-a 5 p

3. Sursa a II-a exprimă o opinie deoarece:

a. anticipează monarhia ca o nouă formă de guvernământ a Franței

b. conține părerea lui Saint-Just despre regele Ludovic al XVI-lea

c. demonstrează atitudinea francezilor față de Ludovic al XVI-lea

d. ilustrează rolul lui Saint-Just în cadrul miscării revoluționare 5 p

B. Următoarele surse istorice se referă la Primul si la al Doilea Război Mondial:

Citiți, cu atenție, următoarele enunțuri. Utilizând informațiile din surse, încercuiți litera A, în situația în care considerați enunțul adevărat, respectiv litera F, dacă îl considerați fals.

1. Sursele I, a II-a si a III-a se referă la Primul Război Mondial. A F 5 p

2. Sursele I si a IV-a ilustrează pretextul si sfârsitul Primului Război Mondial.

A F 5 p

3. Sursele a II-a, a V-a si a VI-a se referă la Al Doilea Război Mondial. A F 5 p

4. Sursa a II-a ilustrează conducători din Primul Război Mondial, iar sursa a IV-a pe cei din Al Doilea Război Mondial. A F 5 p

5. Sursa a VI-a exprimă opinia Aliaților referitoare la atitudinea față de poporul german.

A F 5 p

PARTEA a II-a (50 de puncte)

Citiți, cu atenție, următoarele surse istorice:

A. „Fascismul este contrar democrației care coboară poporul la nivelul cel mai de jos; fascismul neagă ideea cum că poporul poate coduce societățile și guverna printr-o consultare periodică. Fascismul, de asemenea, educă și promovează poporul, viața intelectuală. În acest scop, el cere o disciplină, o autoritate care să domine spiritele pentru ca el să poată domina în ele. Statul este cel care conduce oamenii de la modul de viață primitiv la cea mai înaltă expresie a puterii, adică imperiul. De aceea fascismul refuză ideea de pace. Numai războiul descătusează tensiunile și energiile umane si exprimă o trăsătură nobilă a bărbaților.”

(Mussolini despre doctrina fascistă si despre stat)

B. „Profesorii nu trebuie decât să afișeze, într-un cadru demn, portretul Ducelui, care, în ipostazele sale de profet, ghid, om de stat și minunat organizator al forțelor națiunii, de răzbunător și constructor, rezumă trăsăturile cele mai caracteristice ale rasei, domină și antrenează poporul spre cel mai pur ideal, reface o patrie glorioasă, respectată, puternică. (…) Toate eforturile noastre trebuie să tindă spre educarea voinței, spre făurirea caracterelor.”

(Educația fascistă a tinerilor italieni)

C. „Urcați în camioane, înarmați, cămăsile negre se îndreaptă spre o localitate învecinată. Odată ajunși, încep să lovească cu bastoanele pe toți cei care nu salută fanioanele fasciste (…). Se precipită apoi spre sediul sindicatului sau al cooperativei, sparg usile, aruncă în stradă mobilierul, stropesc peste tot cu benzină: câteva minute mai apoi totul este în flăcări. ”

(Metodele punitive ale fascistilor)

D. „Principii de politică socială:

Fascismul recunoaște funcțiunea socială a proprietății private care e atât un drept cât și o datorie.(…) Partidul Național Fascist acționează pentru a pune ordine în lupta de interese între categoriile și clasele sociale pentru a sancționa și a face să fie respectată peste tot și permanent interdicția grevelor în serviciile publice.”

(Programul Partidului Național Fascist)

Pornind de la sursele date, răspundeți cerințelor de mai jos:

1. Exprimați-vă opinia față de rolul educației în regimul fascist, susținând-o cu două informații din sursa B. 12 p

2. (…) Fascismul refuză ideea de pace. Argumentați această afirmație, utilizând două informații selectate din sursele date. (Se punctează si pertinența argumentării, respectiv utilizarea conectorilor.) 10 p

3. Argumentați afirmația conform căreia regimul politic are un impact puternic asupra vieții cotidiene, utilizând două informații din sursele date. (Se punctează si pertinența argumentării, respectiv utilizarea conectorilor.) 10 p

4. Analizați, în aproximativ 30 de rânduri, regimul politic fascist din perspectiva factorilor sociali, utilizând trei informații din sursele istorice. 18 p

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor.

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului total acordat pentru test la 10.

PARTEA I (40 de puncte)

A. câte 5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri: 1. – c; 2. – d; 3. – b

(5p.x3= 15 puncte)

B. câte 5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri: 1. – F, 2. – A, 3. – A, 4. – F, 5. –A

(5p.x5= 25 de puncte)

PARTEA a II-a (50 de puncte)

1. – 6 puncte pentru exprimarea opiniei față de rolul educației în regimul fascist

– câte 6 puncte pentru utilizarea oricăror două informații din sursa B, care susțin opinia formulată (6p.x2= 12 puncte)

2. -4 puncte pentru pertinența argumentării afirmației date

– câte 4 puncte pentru selectarea oricăror două informații din sursele date, corespunzătoare argumentării (4p.x2 = 8 puncte)

– 2 puncte pentru utilizarea conectorilor specifici argumentării

3. – 4 puncte pentru pertinența argumentării afirmației date

– câte 4 puncte pentru utilizarea oricăror două informații din sursele date, corespunzătoare argumentării

(4p.x2 = 8 puncte)

– 2 puncte pentru utilizarea conectorilor specifici argumentării

4. – 10 puncte pentru analizarea regimului politic fascist din perspectiva factorilor sociali

– câte 6 puncte pentru utilizarea oricăror trei informații din sursele date

– 2 puncte pentru respectarea limitei de spațiu

7.1.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului inițial

După aplicarea testului inițial, acesta a fost notat conform baremului. Elevii au obținut rezultatele menționate în tabelul următor și reprezentate în diagramele următoare.

Tabelul 6.1. Rezultatele obținute la testul inițial

Fig. 6.1. Rezultatele clasei experimentale la testul inițial

Tabelul 6.2 Rezultatele testului inițial la clasa experimentală (Note / Nr. Elevi / Procentaj)

Media clasei experimentale a fost de 8, 04.

Fig. 6.2. Rezultatele clasei de control la testul inițial

Tabelul 6.3 Rezultatele testului inițial la clasa de control (Note / Nr. Elevi / Procentaj)

Media clasei de control a fost de 7,30.

În urma interpretării rezultatelor testelor inițiale la cele două clase am constatat următoarele:

– majoritatea elevilor au dificultăți în utilizarea informațiilor istorice dintr-o sursă istorică;

– stabilirea asemănărilor și deosebirilor între evenimente, fapte și noțiuni istorice se realizează utilizând memoria și nu prin analizarea surselor istorice;

– elevii au întâmpinat dificultăți în descrierea unui fapt istoric utilizând informații din surse istorice la prima vedere;

– elevii au întâmpinat dificultăți în localizarea în timp și spațiu a faptelor istorice.

În urma comparării rezultatelor celor două grupuri, se poate spune că nivelul cunoștințelor elevilor este relativ apropiat.

7.2. Etapa experimentului didactic formativ

7.2.1. Obiectivele cercetării în etapa experimentului didactic formativ

În etapa experimentului formativ ne-am propus realizarea următoarelor obiective:

1) Proiectarea unor lecții structurate conform modelului Profound System by Critical Thinking (PSCT), model propice dezvoltării gândirii critice printr-o abordare procesual-interactivă, multiperspectivă și interdisciplinară a conținuturilor programelor școlare la disciplina istorie.

2) Alcătuirea eșantionului de conținut, respectiv selectarea elementelor de conținut care au constituit obiectul cercetării;

3) Proiectarea unor situații de învățare care produc amintirea noțiunilor, operațiilor și comportamentelor necesare pentru înțelegerea conceptelor ce urmează a fi predate;

4) Utilizarea unor pretexte-problemă prin creearea de conflicte cognitive, care vor motiva elevii să se angajeze în sarcina de lucru;

5) Identificarea strategiilor și mijloacelor prin care îi putem determina pe elevi să învețe în mod conștient și motivat;

6) Experimentarea unor situații de învățare în care elevii dobândesc cunoștințe declarative și cunoștințe procedurale din domeniul istoriei și își formează atitudini și comportamente adecvate;

7) Înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale în toate situațiile de învățare;

8) Monitorizarea procesului de învățare realizat de către elevi;

10) Asigurarea evaluării formative realizată de către elevi;

11) Utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor, adecvarea sau elaborarea altora noi.

7.2.2. Descrierea și analizarea activităților experimentale

Pe perioada octombrie 2013 – iunie 2014 elevii clasei a XI-a A de la Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac (clasa experimentală) au fost implicați în activități experimentale, structurate conform modelului Profound System by Critical Thinking (PSCT) în care au fost studiate următoarele elemente de conținut: „Europa și lumea în secolul XX”, „Știința, economia și societatea în lumea postbelică”, „Statele în perioada contemporană” .În tot acest timp elevii clasei a XI- a B (clasa de control) au fost implicați în activități structurate conform modelului tradițional de predare-învățare-evaluare, în care au fost studiate aceleași elemente de conținut.

Activitatea experimentală nr. 1

Data: 03 nov. 2013

Clasa a XI-a A

Disciplina: Istorie

Timp: 50 min

Unitatea de invatare : Europa și lumea în secolul XX

Titlul lecției: România și Europa în secolul XX

Modelul de structurare al lecției: „Profound System by Critical Thinking” (PSCT)

Strategia didactică:

Metode: conversația, Dezbaterea de tip panel, Tehnica Gândiți – lucrați în perechi – comunicați; Tehnica Phillips 4 x 4; studiul de caz, problematizarea, învățarea prin cooperare, învatarea prin descoperire.

Mijloace de învățământ: Harta fizică și politică a Europei, Manual Istorie , clasa a XI-a, autori: Sorin Oane, Cătălin Strat, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, Declarația Universală a Drepturilor Omului, fișe de lucru.

Forme de activitate: frontală, individuală, în perechi, în microgrupuri.

Evaluare –formativă

Forme și tehnici de evaluare: observația sistematică, conversația, tema de lucru în clasă, autoevaluarea, evaluarea de către colegi.

Bibliografie: Ghid de evaluare, SNEE, Ed.Prognosis, 2001; Ghid metodologic Aria Curriculara „Om si societate”, Ed. Sc Aramis Print, Bucuresti, 2001; Internet.

Competențe specifice:

Formarea în scris și oral a unor opinii referitoare la o temă de istorie.

3.2 Compararea relevanței surselor istorice în abordarea unui subiect.

Obiective operaționale:

Pe parcursul lecției elevii vor fi capabili:

O1. să reprezinte pe axa cronologică principalele evenimente istorice ale sec. XX în Europa și în România;

O2. să analizeze locul Europei în lume în sec. XX, din punct de vedere politic, economic, diplomatic și social;

O3. să identifice elemente de continuitate și de schimbare în evoluția Europei sec. XX;

O4. să compare be baza surselor istorice situația Europei la începutul și sfârșitul secolului XX;

O5. să adopte o poziție personală față de evoluția societății europene în sec. XX.

PROIECT DIDACTIC

FIȘA 1

1.1Europa în anul 1914 1.2 Europa în anul 1999

Stabiliți diferențele spațiale dintre cele două hărți. Precizați statele noi care apar pe harta 1.2. Pe baza informațiilor oferite de harta 1.1 precizați situația celor patru foste imperii.

FIȘA 2

Italia în 1925

1.1 Mussolini și fasciștii și-au propus o serie de măsuri pentru schimbarea culturii și societății italiene bazându-se pe tradițiile Romei antice, dictatura personală și câteva perspective futuriste a unor intelectuali și artiști din peninsulă. În conformitate cu ideologia fascistă, definiția naționalității italiene se baza pe militarism și pe ideea „omului nou”. Italienii loiali trebuiau să scape de individualism și autonomie și să devină parte componentă a Statului, gata să-și sacrifice viața pentru Italia. Într-o asemenea societate totalitară, numai fasciștii puteau fi considerați „adevărați italieni”, iar calitatea de membru a Partidului Fascist și sprijinirea acțiunilor acestuia erau condițiile necesare pentru obținerea „cetățeniei complete”. Cei care nu jurau credință jurau credință fascismului urmau să fie împiedicați să participe la viața publică și la slujbe.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Italiei_(1861-1946)

O definiție a drepturilor omului

1.2“Drepturile omului sunt drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe aceștia de eventualele abuzuri ale statului și care sunt etern valabile, neputând fi limitate de nici un stat. La baza drepturilor omului și a drepturilor fundamentale se află demnitatea umană, dreptul la liberă dezvoltare a personalității, egalitatea în fața justiției și tratamentul nepreferențial, libertatea religioasă și de conștiință, libertatea de expresie, a presei, a informațiilor și a educației, libertatea de întrunire și asociere, libertatea circulației, libertatea profesiei și a muncii, inviolabilitatea domiciliului, garantarea proprietății, dreptul la azil și petiție, garanția că nimeni nu va fi arestat în mod nejustificat ….

Wichard Woyke, HANDWORTERBUCH INTERNATIONALE POLITIK, Bonn 1994

Pornind de la o definiție a conceptului de drepturi ale omului, examinați sursele de mai sus și răspundeți la următoarele întrebări:

* ce drepturi ale omului sunt încălcate conform sursei 1.1

*precizați instituția care poate încălca drepturile omului

*comparați cele două surse. Ce constatați? Argumentați răspunsul !

FIȘA 3

La începutul secolului XX s-a declansat o noua revoluție în telecomunicații. Inventarea triodei, în 1906, de catre Lee de Forest a dus la introducerea pe scara largă a electronicii în telecomunicații. Astfel s-a deschis calea realizării de stații de comunicații radio, capabile să transmită mesaje fară a avea o conexiune fizică între
emițător și receptor. Utilitatea unor asemenea sisteme a fost sesizată mai întai în sfera aplicațiilor militare, pentru ca mai apoi, prin anii '20, să apară primele stații de radiodifuziune comerciale. Începand cu anii '50, marcați de apariția tranzistorului, a circuitelor intregrate si de intrarea in era cosmica, telecomunicațiile (transmiterea informațiilor la distanta) au intrat într-o noua era.

Internetul modern are la bază un standard de comunicare (protocol) propus de o echipa ARPA (Robert Kahn, Vinton Cerf) și cunoscut sub denumirea de TCP/IP (Transport Control Protocol/Internet Protocol). In 1984 existau peste 1000 de computere interconectate în aceasta maniera. Creșterea rapida a numarului de siteme interconectate s-a datorat intersului crescut al mediului de cercetare din universități de a avea acces la sisteme cu mare putere de calcul (super-computere) cum a fost cele introduse în aceasta rețea de National Science Foundation (NSFNET) in 1986.

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un-dpadm/unpan044156.pdf

La sfarșitul mileniului al doilea Internetul a depașit 1 miliard de utilizatori existând peste 200 de milioane de gazde

Pornind de la sursa de mai sus, comparați evoluția comunicațiilor în secolul XX în Europa. Ce constatați? Argumentați răspunsul!

FIȘA 4

1.1

1.2

„Noua mișcare feministă (începând cu anul 1969) s-a desfășurat în contextul mișcărilor tineretului de la sfârșitul anilor 60. Femeile au luptat pentru dreptul de autodeterminare asupra propriului corp și egalitatea în muncă. În consecință, a apărut o legislație prin care discriminarea soțiilor a fost eliminată. În aceste condiții, femeile au dreptul să aleagă numele de familie și au drepturi egale cu cele ale bărbaților. Există legi care protejează angajatele însărcinate, în special în țările nordice ale Europei se vorbește chiar despre un feminism de stat.”

http://www.cultura.mai.gov.ro/traditii/dreptul-femeii.pdf

Examinați cu atenție sursa 1.1.

*Ce semnificație are ceasul din imagine?

*Explicați semnificația siluetelor de femei din ce în ce mai mari care se aliniază de la stânga la dreapta.

Comparați cele două surse. Ce constatați? Argumentați răspunsul !

Activitatea experimentală nr. 2

Data: 06. 12. 2013

Clasa a XI-a A

Disciplina: Istorie

Timp: 50 min

Unitatea de invatare: Economie și societate în lumea postbelică. Știință și societate

Titlul lecției: Consecințele migrațiilor contemporane

Modelul de structurare al lecției: „Profound System by Critical Thinking” (PSCT)

Strategia didactică:

Metode: conversația, explicația, Jocul de rol, Tabelul T, Mai multe capete la un loc; Tehnica Gândiți – lucrați în perechi – comunicați; Ciorchinele; studiul de caz, problematizarea, învățarea prin cooperare, învatarea prin descoperire, Tehnica Graffiti.

Mijloace de învățământ: Imagini, articole din presă, Manual Istorie , clasa a XI-a, Bucuresti, 2006, Declarația Universală a Drepturilor Omului, fișe de lucru, **** Istoria secolului al xx-lea și educația pentru cetățenie democratică, Ed. Educația 2000+, București, 2006

Forme de activitate: frontală, individuală, în perechi, în microgrupuri.

Evaluare –formativă

Forme și tehnici de evaluare: observația sistematică, conversația, tema de lucru în clasă, autoevaluarea, evaluarea de către colegi.

Bibliografie: Ghid de evaluare, SNEE, Ed.Prognosis, 2001; Internet

Competențe specifice:

1.3. Compararea unor opinii și argumente diferite referitoare la o temă de istorie

2.1. Cunoașterea și asumarea valorilor cetățeniei democratice

3.1. Selectarea și comentarea surselor istorice pentru a susține / combate un punct de vedere

Obiective operaționale:

Pe parcursul lecției elevii vor fi capabili:

O1. să reprezinte cu ajutorul organizatorului grafic principalele caracteristici ale migrației în sec. XX;

O2. să identifice consecințele migrațiilor contemporane;

O3. să analizeze diferențele / asemănările dintre deportați și refugiați;

O4. să argumenteze beneficiile și pierderile provocate de migrațiile contemporane;

O5. să aprecieze demnitatea umană, respingerea stereotipiilor și a prejudecăților;

PROIECT DIDACTIC

FIȘA NR. 1

1.1 UITE, MAMĂ, TALIBANII AU ÎMPUȘCAT ȘI CERUL!

„O doamnă, refugiată în România din Afganistan, a trebuit să părăsească țara împreună cu fiica ei pentru că soțul ei a fost arestat și omorât de talibani iar ea ar fi fost obligată să se căsătorescă din nou, cu un taliban. Avea doar două alternative: să moară sau să plece. Relatarea ei despre fuga din țara natală pare desprinsă dintr-un film cu scenariul bine scris. Dar nu este film, ci chiar viața ei și a fiicei sale de patru ani, obligate să plece spre necunoscut, având ca provizii migdale și stafide. La prima încercare au fost prinse și pedepsite cu închiderea într-o celulă în care mama a stat cu apa până la genunchi ținându-și fiica tot timpul în brațe pentru a o proteja. Au reușit să fugă și a urmat o a doua tentativă, de data aceasta reușită. Îi era tovarășă de drum o altă mamă cu un băiat de câțiva ani. Când băiatul a privit, într-o noapte, cerul plin de stele, i-a spus mamei: Uite, mama, talibanii au împușcat și cerul!“ (Cati Păcurar, Organizația non-guvernamentală ARCA)

Aplicație:

*definiți pe baza sursei 1.1 termenul de refugiat

* Formulați motivele refugiului femeii afgane în România.

* Formulați o apreciere în legătură cu impactul evenimentelor asupra copilului din sursa 1.1.

CHIPURI ȘI NUME ALE DEPORTAȚILOR

A. Deportați în Bărăgan B. Memorialul de la Sighet: Fragment din pereții exteriori

ai Spațiului de Reculegere și Rugăciune; aici sunt inscripționate numele celor care au murit în închisori, lagăre și în deportare în timpul regimului communist din România.

Sursa 1.2 se referă la deportările din perioada comunistă. Folosind cunoștintele anterioare, realizați un studiu de caz în care să precizați: Ce categorii sociale sau etnice au fost supuse deportării în România comunistă; Din ce regiuni și unde au fost făcute deportări; Care a fost pretextul și care au fost cauzele reale ale deportărilor; Ce probleme au vrut să rezolve autoritățile comuniste prin deportări; ce probleme provoacă, la rândul lor, aceste deportări.

*Precizați diferențele / asemănările dintre deportați și refugiați.

FIȘA NR. 2

2.1. TATĂL IRAKIENILOR DIN BUCUREȘTI

„Locuiește de aproape zece ani în România și a ajuns aici după o mulțime de peripeții. Nu prea vrea să vorbească despre întâmplările prin care a trecut, iar povestea lui este aproape la fel ca a celorlalți oameni care au fugit din Irak. Mohammed este la un pas de a obține cetățenia română și spune din tot sufletul că vrea să fie român. În Bagdad era proprietarul unui atelier auto și a fugit de acolo pentru că era persecutat din cauză că provenea din nordul țării. «Când mă duceam acasă, kurzii de acolo spuneau despre mine că sunt omul guvernului, iar când mă duceam în capitală, securitatea spunea că sunt omul celor din nord». În București, Mohammed a strâns pe lângă el o mulțime de tineri care se află în situația lui și care au nevoie de ajutor.“ (Ziarul Evenimentul Zilei, 2002)

*Explicați, pe baza informațiilor din sursă, de ce lui Mohammed i se spune „tatăl” irakienilor din București.

2.2 COPILUL UNEI FAMILII DE IMIGRANȚI, LA ȘCOALĂ

„În rând, câte doi, intrăm în sala de clasă. Învățătorul se așează la catedră. Astăzi, lecția de morală, anunță el după ce a făcut prezența, poticnindu-se din cauza numelor noastre arabe. Începe să vorbească despre morală așa cum face în fiecare zi de când am început să frecventez școala. O discuție se pornește între copiii francezi și învățător. Toți ridică mâna pentru a vorbi, pentru a-și povesti experiența, pentru a-și demonstra concordanța morală cu lecția de astăzi. Noi, arabii din clasă, nu avem nimic de spus. Cu ochii larg deschiși, cu urechile atente, ascult discuția. Știu bine că locuiesc într-o mahala din barăci de carton și că numai cei săraci locuiesc în astfel de locuri. Am fost de mai multe ori la Alain, care locuiește cu părinții lui pe strada Monin, într-o casă. Am văzut că era mult mai frumos decât în barăcile nostre. Și ce mult spațiu! Doar camera lui Alain era cât toată chaaba (baraca) noastră în întregime. Are o cameră numai pentru el, un birou cu cărți, un dulap pentru haine. Îmi este rușine să spun unde locuiesc. Din acest motiv Alain nu a venit niciodată la mine.”

(Azouz Begag, Le gone de Chaaba, Paris, 1986)

*Redefiniți discriminarea și analizați, pe baza ei, sursa 2.2. Credeți că este vorba despre discriminare?

*Imaginați-vă că sunteți membrii ai unei organizații nonguvernamentale care se ocupă de apărarea drepturilor omului. Primiți sursa 2.2 de la colaboratori. Ce soluții puteți formula? Cu cine credeți că puteți colabora pentru ca soluțiile propuse să fie eficiente? Formulați apoi două activități prin care putem preîntâmpina discriminarea.

*Cum modifică migrația viața migranților și a familiilor lor?

FIȘA NR. 3

3.1. PROIECTE PENTRU DEZVOLTAREA ASOCIAȚIILOR IMIGRANȚILOR

„Unele comunități practică transferuri colective pentru finanțarea unor proiecte specifice. Emigranții cotizează în cadrul unei asociații care apoi finanțează proiectul în țara de origine. Acest tip de transfer este practicat mai ales de comunitatea mali din Franța și a avut un impact decisiv asupra dezvoltării regiunii Kaye, din care provin cei mai mulți dintre imigranți. Aceștia folosesc 20% din salariul lunar pentru dezvoltarea țării de origine. Emigranții din această regiune din Mali sunt primii care au sprijinit dezvoltarea locală prin intermediul asociațiilor orășenești; li se atribuie 60% din infrastructura regiunii. Comunitatea mali a știut foarte bine să se structureze pe modelul organizației orășenești; conducătorul satului își are reprezentantul printre emigranți și fiecare asociație creată în Franța reia structura ierarhică și organizarea socială a satului. De fapt, emigrarea este un adevărat contract între comunitatea de origine și individul hotărât să emigreze; există și obligația acestuia de a ajuta la dezvoltarea satului, ceea ce și face. Astfel, emigranții au finanțat 146 de realizări diferite la Kaye, având un buget total de 194 milioane franci. Ei au contribuit în special la punerea în valoare a rețelei hidraulice pentru mărirea producției agricole. În afară de progresul material provocat de aceste proiecte, emigranții au și o mare responsabilitate în evoluția mentalităților și răspândirea valorilor democratice.“

(J.Niessen, F. Mochel, Les relations exterieures de l’Union Européenne et les migrations internationales, 1999)

*Pe baza sursei 3.1, formulați conținutul „contractului” dintre migranți și comunitatea de origine.

*Organizați un joc de rol în care să apară un emigrant mali care nu este de acord să trimită bani pentru satul lui. Formulați argumentele lui, precum și contra-argumentele celor din asociație.

3.2. VERSURILE LUI DJ SYTO

„Mai multe cântece rasiste și xenofobe, ale căror ținte sunt, în mod particular, imigranții români și marocani, fac ravagii în provincia spaniolă Castellon, unde se propagă mai ales grație Internetului. Sunt site-uri cu muzică «bakalo» (termen peiorativ prin care spaniolii desemnează muzica de proastă calitate). Un site care conținea cântecul împotriva românilor anunța pe portalul său că respectiva melodie fusese descărcată de 5.800 de utilizatori. Organizația «SOS Racismo» a fost alertată pentru prima dată în legătură cu cântecul împotriva imigranților români în mai 2004, însă, în ciuda demersurilor legale inițiate de aceasta, astfel de melodii continuă să circule nestingherite.“ (Cotidianul El Pais citat de Rompres, aprilie, 2005)

*Plecând de la sursa 3.2, identificați două cauze ale manifestării xenofobiei, precum și doua soluții care să preîntâmpine astfel de atitudini.

*Credeți că aceia care apreciază aceste versuri sunt „victime” ale stereotipului „orice străin este rău”, sau sunt alte cauze ale atitudinii lor?

*Ce alte stereotipuri cunoașteți? Formulați două soluții pentru eliminarea acestora.

* Cum influențează migrația țara de destinație și țara de origine?

FIȘA NR. 4

4.1. FILMUL ITALIENCELE, REGIZOR NAPOLEON HELMIS, ROMÂNIA, 2004.

„Este povestea a două surori, Jeni și Lenuța, care trăiau într-un sat sărac din Oltenia. Un prieten, Giovani, le promite de lucru în Spania. Trec ilegal frontiera în Serbia și vor fi vândute unui traficant; acesta le obligă să se prostitueze în Kossovo. După un an sunt eliberate de niște sodați americani. Se întorc în sat și încearcă să reintre în viața acestuia. Sora cea mică, Lenuța, face o declarație în fața sătenilor, în care spune toată povestea „pe propria răspundere”. Finalul este următorul: „știm că am greșit când am plecat din sat. Vă rugăm să ne respectați în continuare”.

*Lenuța din filmul Italiencele vă roagă și pe voi să o respectați, în ciuda faptului că o perioadă a fost obligată

să se prostitueze. Formulați răspunsul vostru și alcătuiși o listă cu argumentele voastre.

*Scrieți o continuare a scenariului filmului. Comparați soluțiile date de voi cu cea reală.

4.2. DRAGĂ FRATE ALB

“Când m-am născut, eram negru

Când am crescut, am rămas negru

Când stau la soare, sunt negru

Când îmi este frică, sunt negru

Când sunt bolnav, sunt negru

Când voi muri, voi fi negru.

(Sabrina Kaci, clasa a VI-a, Colegiul Georges Melies, Paris, aprilie 1993)

*Citiți cu atenție sursa 4.2. Ce experiențe credeți că au provocat-o pe autoare să scrie acest mesaj?

*Poezia invită la dialog sau este un protest care nu așteaptă răspuns?

*Imaginați un dialog de 3-4 replici cu autoarea poeziei.

Activitatea experimentală nr. 3

Data: 15. 03. 2014

Clasa a XI-a A

Disciplina: Istorie

Timp: 50 min

Unitatea de invatare: Regimuri politice și forme de organizare statală în perioada contemporană

Titlul lecției: Regimuri politice și forme statale în lumea democratică

Modelul de structurare al lecției: „Profound System by Critical Thinking” (PSCT)

Strategia didactică:

Metode: conversația, explicația, Brainstorming, Dezbaterea de tip „broască țestoasă”, Tehnica Colțurile, Mai multe capete la un loc; studiul de caz, problematizarea, învățarea prin cooperare, învatarea prin descoperire.

Mijloace de învățământ: Articole din presă, Manual Istorie , clasa a XI-a, autori: Sorin Oane, Cătălin Strat, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, fișe de lucru, Harta politică a lumii.

Forme de activitate: frontală, individuală, în perechi, în microgrupuri.

Evaluare –formativă

Forme și tehnici de evaluare: observația sistematică, conversația, tema de lucru în clasă, autoevaluarea, evaluarea de către colegi.

Competențe specifice:

2.2. Analizarea instituțiilor, normelor și procedurilor de guvernare;

2.3 Folosirea strategiilor de negociere și cooperare civică;

3.3. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor diferite asupra evenimentelor și proceselor istorice;

1.3 Compararea unor opinii și argumente diferite referitoare la o temă de istorie.

Obiective operaționale:

Pe parcursul lecției elevii vor fi capabili:

O1. să definească regimuri politice democratice și forme de organizare a statelor democratice

O2. să analizeze pe baza surselor istorice date perspective diferite asupra termenului de democrație

O3. să identifice trăsăturile regimurilor reprezntative;

O4. să compare regimul democratic din SUA, Franța, Germania, M.Britanie

O5. să adopte o poziție personală față de o formă de organizare statală

FIȘA NR. 1

FIȘA NR. 2

FIȘA NR. 3

FiȘA NR. 3

FIȘA NR. 4

*Pe treapta administrativă cea mai înaltă se află Bund = Federația germană, Germania

*Pe a doua treaptă de sus se află Bundesländer = landurile Germaniei, grupate în 2 categorii: Flächenländer = 13 landuri „cu suprafață” și Stadtstaaten = 3 orașe-stat (Berlin, Brema și Hamburg), deci în total 16 landuri.

* Sub landurile cu suprafață stă scris (Regierungsbezirke) = unele din aceste landuri dispun de o treaptă intermediară de regiuni administrative de tip Regierungsbezirk.

* Landurile cu suprafață, indiferent dacă dispun sau nu de Regierungsbezirke, sunt subîmpărțite în districte rurale (numite Landkreis sau Kreis în funcție de land) și districte urbane, numite kreisfreie Stadt (orașe care nu țin de vreun district rural).

* Districtele rurale sunt și ele subîmpărțite în subunități numite Amt, Gemeinde (comune). În unele landuri există și unitățile de tipVerbandsgemeinde, o grupare de comune.

7. 3. Cercetarea în etapa postexperimentală

7.3.1. Obiectivele cercetării în etapa postexperimentală

În etapa postexperimentală s-a urmărit atingerea următoarelor obiective:

1) identificarea cunoștințelor (declarative, procedurale și atitudinale) dobandite de elevi după parcurgerea activităților experimentale;

2) compararea, analizarea și interpretarea rezultatelor obținute de cele două clase: clasa experimentală și clasa de control prin aplicarea testului final;

3) elaborarea graficelor comparative;

4) verificarea ipotezei cercetării.

7.3.2. Aplicarea testului final

Pentru a identifica cunoștințele actuale ale elevilor, precum și eficiența situațiilor de învățare, am aplicat următorul test la clasa experimentală și la clasa de control în luna iunie 2011, la finalul experimentului formativ. Pentru testul final am pregătit probe de lucru în care elevii trebuie să-și extragă informațiile și să le prelucreze, să utilizeze corect sursele istorice, să structureze cunoștințele pentru organizarea informatiei.

TEST FINAL

Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor se acordă 90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.

I. Stabiliți corespondența între elementele coloanelor A și B, scriind în dreptul literei cifra corespunzătoare. Pentru fiecare literă din coloana A există o singură asociere corectă în coloana B:

A B

a. Lenin 1. inițiatorul programului „New Deal”

b. Fr.D. Roosevelt 2.autorul lucrării „Mein Kampf”

c. Adolf Hitler 3. cetățean de onoare al Statelor Unite

d. Winston Churchill 4.revoluția din octombrie 1917

5. conducătorul Italiei fasciste

20 p

II. Scrieți literele corespunzătoare următoarelor evenimente în ordinea cronologică a desfășurării lor:

a. Conflictele din Kossovo; b. Deportarea și exterminarea evreilor; c. Deportarea etnicilor germani, d. Conflictele etnice din Rwanda. 16 p

III. Elaborați în aproximativ o jumătate de pagină un text istoric, având în vedere următoarele personalități, date și termeni: 1945, refugiat, evrei, migrație, drepturile omului.

(Se puctează structura compoziției, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice a faptelor istorice și încadrarea în limita de spațiu precizată) 14 p

IV. Citiți cu atenție următorul text:

„Posesor al unor identități multiple, aparținând în mod simultan mai multor grupuri umane constituite pe baza a diferite criterii – spațiale, sociale, lingvistice, spirituale și religioase – fiecare individ are șansa de a deveni liant între grupuri și de a participa la dialogurile dintre acestea. Cu alte cuvinte, un ins oarecare face parte în același timp dintr-o anumită categorie de vârstă, alta profesională, alta a confesiunii religioase, alta a apartenenței lingvistice, alta a spațiului geografic, alta a afinităților spirituale sau politice etc. Apartenența sa la un grup poate fi determinată de factori obiectivi, independenți de propria voință sau poate fi rezultatul unei opțiuni, la fel cum fiecare individ manifestă raporturi privilegiate cu una sau mai multe dintre identitățile pe care și le asumă. Între toate aceste categorii se stabilesc relații deinamice de coordonare și subordonare, a căror configurație, la un moment dat, determină, deopotrivă, profilul individual și profilul grupurilor din care face parte fiecare dintre noi.”

(L.J. Iliescu, Religie și etnicitate într-o zonă multiconfesională și multietenică a Transilvaniei)

1. Precizați, pe baza textului, una din formele de diversitate. 2 p

2. Precizați, în acest caz, determinările obiective și, respectiv, cele care țin de voință. 6 p

3. Precizați, pe baza textului, un element care determină profilul individual și de grup. 2 p

4. Realizați un portret al vostru, ținând cont de „caracteristicile” subliniate. 5 p

5. Prezentați o consecință negativă a neacceptării diversității. 5 p

V. Prezentați, în aproximativ două pagini, evoluția politică a Europei în prima jumătate a sec. XX, având în vedere:

Precizarea unui eveniment care a influențat evoluția politică;

Prezentarea unui tip de regim politic din perioada interbelică;

Menționarea unui lider politic din această perioadă;

Prezentarea unui eveniment politic.

(Se puctează structura compoziției, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice a faptelor istorice și încadrarea în limita de spațiu precizată) 20 p

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor.

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului total acordat pentru test la 10.

I. Câte 5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri: a.- 4; b.- 1; c.- 2; d.- 3.

(5p.x4= 20 puncte)

II. Câte 4 puncte pentru fiecare poziționare corectă în șirul cronologic. (4p.x4= 16 puncte)

III.––––––––––––––––––––––––––––––––––––––- 14 puncte

5 puncte pentru utilizarea corectă a fiecărui termen dat (2p.x2= 10 puncte)

1 punct pentru structura compoziției

1 punct pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru respectarea succesiunii cronologice a faptelor istorice

1 punct pentru încadrarea în limita de spațiu precizată

IV. –––––––––––––––––––––––––––––––––––20 puncte

2 puncte pentru precizarea unei forme a diversității;

6 puncte pentru precizarea determinărilelor obiective și, respectiv, celor care țin de voință.

2 puncte pentru precizarea unui element care determină profilul individual și de grup.

5 puncte pentru realizarea propriului portret, ținând cont de „caracteristicile” subliniate.

5 puncte pentru prezentarea unei consecințe negative a neacceptării diversității.

V.–––––––––––––––––––––––––––––––––––- 20 puncte

Câte 4 puncte pentru precizarea unui eveniment care a influențat evoluția politică, prezentarea unui tip de regim politic din perioada interbelică, menționarea unui lider politic din această perioadă, prezentarea unui eveniment politic. (4p.x4= 16 puncte)

1 punct pentru structura compoziției

1 punct pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru respectarea succesiunii cronologice a faptelor istorice

1 punct pentru încadrarea în limita de spațiu precizată

7.3.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului final

În tabelul următor sunt prezentate rezultatele obținute de elevii din cele două clase la testul final. Acestea sunt

Tabelul 7.4 – Rezultatele la testul final

Analiza tabelului arată că la testarea finală, atât elevii din clasa experimentală, cât și cei din clasa de control nu au note sub 5 (cinci), apar note de peste 9, 50 (nouă 50%) și a crescut ponderea notelor de 8 (opt) și 9 (nouă) în timp ce a scăzut cea a notelor de 6 (șase) și 7 (șapte).

Astfel, în urma măsurării datelor cercetării pentru clasa experimentală, am ajuns la următoarele concluzii:

1.Elevii și-au însușit tehnici de prelucrare și organizare a informației, pe care le pot utiliza și pentru alte discipline.

2.Și-au îmbogățit și sistematizat cunoștințele declarative și cunoștințele procedurale din domeniul istoriei și, și-au format atitudini și comportamente adecvate;

3. Utilizează cu ușurință informațiile dintr- sursă istorică

4. stabilesc asemănări și deosebiri între evenimente, fapte și noțiuni istorice utilizând gândirea critică;

5.Au cooperat in interiorul grupului pentru realizarea sarcinilor.

Relațiile dintre elevii din această clasă au fost modificate, acceptându-se mult mai ușor unii pe alții, fiind mai maleabili în ceea ce privește critica adusă colegilor, comunicând mult mai ușor. Un lucru evidențiat este și faptul că acești elevi au ajuns sa-și poată împărți sarcinile astfel încât fiecare să poată să participe și totodată să se simtă util.

Fig. 7.6 Rezultatele clasei experimentale la testul inițial și final.

Fig. 7.7 Rezultatele clasei de control la testul inițial și final.

Analizând datele prezentate, se observă o creștere a volumul cunoștințelor declarative și procedurale din domeniul istoriei dobândite de elevii din clasa experimentală, față de clasa de control. Dacă la testul inițial au fost doar 4 elevi cu note între 9 – 10 la clasa experimentală, în urma experimentului formativ, respectiv al testului final, observăm că nivelul elevilor care au dobândit cunoștințe mari, a crescut semnificativ de la 4 elevi la 7 elevi. La nivelul celor cu cunoștințe medii despre istorie nu s-a produs o schimbare majoră. Dacă inițial erau 13 elevi, în urma testului final au fost doar 11, doi dintre ei fiind încadrați la nivelul superior.

Observând graficele ce reprezintă comparativ cele două clase, dupa testul final, se constată ca rezultatele obtinute de clasa experimentală sunt deasupra celor obtinute de clasa de control cu 30%. Clasa experimentală și-a îmbunătățit cota de rezultate "între 9 – 10" (de la 20% la 35%). Clasa de control și-a îmbunătățit cu puțin rezultatele, fără salturi majore. Notele "între 9 – 10"au crescut de la 10% la testarea inițială la 20% la testarea finală. Este de remarcat însă, absența notelor sub 5 (cinci) la testarea finală la ambele clase.

Sintetizând rezutatele obținute de elevii din clasa experimentală și din clasa de control, la testele inițiale și la testele finale, se remarcă faptul că ambele clase au obținut rezultate mai bune la testele finale, așadar ambele clase au progresat.

Analizănd rezultatele obținute de clasa experimentală remarcăm faptul că are rezultate mai bune decât clasa de control, progresul fiind semnificativ. Aceste rezultate se explică prin studiul sitematizat care a fost realizat.

În urma analizării, interpretării și comparării rezultatelor obținute la testul final de către elevii din ambele clase, putem afirma că ipoteza acestei cercetări s-a confirmat: „Dacă lecțiile de istorie sunt proiectate conform modelului de sturcturare „Profound System by Critical Thinking” (PSCT), atunci se pot forma la elevi capacități de investigare, de cercetare științifică, deprinderi de observare, de interpretare și organizare a datelor obținute.”

VIII.CONCLUZII

Prezenta lucrare susține ideea că predarea istoriei trebuie să se concentreze pe utilizarea abilităților elevilor privind comunicarea, gândirea critică și independentă, pe responsabilitatea fiecărui individ, pe curiozitate, pe valorile multiperspectivității și democrației, toleranței, pe cultivarea unui mod de abordare pluralist. Astfel, am considerat necesară impunerea unui alt concept în procesul de predare-învățare-evaluare a istoriei, ca modalitate de a răspunde cerințelor actuale, și anume, learning by thinking (învățarea prin gândire).

Utilizarea conceptului de learning by thinking în predarea și învățarea istoriei devine foarte utilă și necesară elevilor și societății întregi deoarece volumul informației se dublează la intervale scurte de timp. Această bază imensă de informații devine accesibilă tot mai multor oameni prin mijloacele de comunicare electronică. Deoarece în aceste condiții este imposibil ca elevii să învețe în școală toate informațiile de care vor avea nevoie pe parcursul vieții, se pune problema ce ar fi cu adevărat util elevilor să învețe, pentru a se adapta într-o lume care se schimbă atât de rapid și pentru a manevra bine informațiile, elevii ar trebui să învețe să aplice un set de deprinderi de gândire care să le dea posibilitatea să sorteze informația cu eficiență, să decidă ce este și ce nu este important, să respingă informațiile irelevante sau false. Ei ar trebui să descopere în mod creativ, productiv și critic sensul ideilor și lucrurilor noi din universul informațional, să le plaseze în contexte noi, să le convertească în comportamente practice și să înțeleagă cum să lege aceste informații de cunoștințele lor anterioare. Deoarece aceasta nu se întâmplă în mod automat, ei ar trebui obișnuiți să se confrunte cu informația, să o proceseze sistematic, analitic, reflexiv și critic, să utilizeze informații, să și le însușească și să monitorizeze propriile procese de gândire și de învățare.

În sistemul actual de învățământ, care pune accent mare pe conținut, elevii sunt determinați să învețe cantități enorme de informații. Constatându-se relația direct proporțională între cunoștințe și procese, se apreciază că, cu cât este mai mare baza teoretică, cu atât sunt mai sofisticate conceptualizările, se pot integra cunoștințe din diverse domenii, se pot stoca mai multe informații cu care se operează eficient. Operațiile gândirii se fac cu certitudine asupra unui conținut, însă dacă elevii posedă un anumit conținut mental fără să reflecteze asupra lui și dacă nu au capacitate de a exprima sau aplica practic ceea ce știu, atunci cunoștințele lor sunt inoperaționale și fără valoare. Este ca și cum ar poseda un computer plin de programe, de informații, dar pe care nu știu să-l utilizeze. Pornind de la aceste premise, se consideră că procesul gândirii și conținutul destinat învățării ar trebui abordat ca un întreg în procesul de instruire. Profesorul de istorie ar trebui să înțeleagă că rezultatul învățării nu îl constituie colecția de date, ci acele cunoștințe vii, modificabile, aplicabile. Libertatea de gândire și de acțiune permite oportunități și facilitează succesul indivizilor care manifestă creativitate și inventivitate, care sunt capabili să rezolve probleme, să colaboreze cu ceilalți, să învețe rapid lucruri noi și să se adapteze fără dificultate în situații diverse de muncă.

Experimentului didactic s-a desfășurat în trei etape: etapa constatativă (aplicarea testului inițial, prezentarea rezultatelor obținute și interpretarea lor), etapa formativă (descrierea și analizarea activităților experimentale) și etapa postexperimentală (compararea, analizarea și interpretarea rezultatelor obținute de cele două clase prin aplicarea testului final, elaborarea graficelor comparative și verificarea ipotezei cercetării).

În derularea activităților experimentale am urmărit atingerea următoarelor obiective specifice: stimularea gândirii critice printr-o abordare procesual – interactivă, multiperspectivă și interdisciplinară a conținuturilor; aprofundarea conceptelor din domeniul istoriei necesare elevilor pentru a înțelege realitatea în care trăiesc și pe baza cărora se poate construi cunoașterea științifică la istorie, în mod sistematic și logic; inițierea elevilor în procesele învățării prin cerecetare, descoperire, investigație, urmată de analizarea și interpretarea acestor procese și a rezultatelor învățării; formarea deprinderilor de observare, de interpretare și organizare a datelor obținute.

Pe parcursul experimentului didactic toți elevii din clasa experimentală s-au implicat cu plăcere în activitățile în care am utilizat strategii interactive, derulate pe parcursul celor opt luni, activități în care au fost combinate noțiunile teoretice de învățare cu cele aplicative care au un rol important în dezvoltarea personalității elevilor. Elevii din clasa experimentală s-au implicat cu plăcere în activități, asta și datorită faptului că forma de organizare a fost variată: activități de observare, activități analiză, activități de comparare. În urma derulării activităților experimentale am obținut următoarele rezultate calitative: schimbarea atitudinii și formarea unui comportament adecvat al elevilor din clasa experimentală față de istoria sec. XX: dezvoltarea gândirii critice.

Prin situațiile de învățare în care am utilizat strategii interactive am încercat, în primul rând, ca elevii să învețe în mod conștient și motivat; să acumuleze cunoștințe de bună calitate și temeinice, să își formeze și să își dezvolte atitudini și comportamente pozitive, să-și dezvolte capacitățile de comunicare și cooperare. Am avut în vedere nu doar învățarea unor cunoștințe exacte care se perimează în timp, ci mai degrabă înțelegerea fenomenelor și proceselor istorice.

Analizănd rezultatele obținute de clasa experimentală la testele inițiale și la testele finale remarcăm faptul că are rezultate mai bune decât clasa de control, progresul fiind semnificativ. Aceste rezultate se explică prin studiul sitematizat care a fost realizat.

În urma analizării, interpretării și comparării rezultatelor obținute la testul final de către elevii din ambele clase, putem afirma că ipoteza acestei cercetări s-a confirmat: „Dacă lecțiile de istorie sunt proiectate conform modelului de structurare „Profound System by Critical Thinking” (PSCT), atunci se pot forma la elevi capacități de investigare, de cercetare științifică, deprinderi de observare, de interpretare și organizare a datelor obținute.”

În urma experimentul didactic desfășurat am ajuns la câteva concluzii:

În proiectarea și în organizarea lecțiilor de istorie conform modelului „Profound System by Critical Thinking” (PSCT) este necesar ca profesorul de istorie să identifice scopurile urmărite, să cunoască foarte bine procesele cognitive care se utilizează în fiecare etapă sau moment de către elev, pentru a nu transforma lecția într-o succesiune de tehnici, într-un joc, în care conținuturile sunt abordate la un nivel superficial, iar rezultatele învățării sunt de slabă calitate și cantitate mică.

Punerea în practică a acestui model de structurare a lecțiilor de istorie se poate realiza în mod creativ, flexibil, prin combinarea unor etape specifice diverselor modele, prin utilizarea unor strategii, metode și tehnici variate, în funcție de scopurile vizate și de conținuturile utilizate.

În concluzie pentru a se produce o învățare de bună calitate, conform studiilor de psihologie cognitivă, profesorul de istorie ar trebui să fie preocupat permanent de procesarea la un nivel adânc al cunoștințelor deoarece: cu cât este mai adâncă procesarea unui stimul, cu atât este reținut mai bine în memoria de lungă durată; procesarea unui stimul este cu atât mai adânc cu cât se trece de la caracteristicile sale fizice, spre cele conceptuale sau semantice adâncimea procesării este, în majoritatea cazurilor, mai importantă decât volumul procesărilor; sistematizarea informațiilor în organizatori grafici sau în texte noi reprezintă niveluri mai adânci de procesare a informației decât simpla lecturare a textelor.

IX. Bibliografie

I.Izovoare edite

1.Biserica și Școala; 1877; 1918.

2. Minte și Inimă; 1877.

3. Românul; 1911; 1918.

II.Lucrări generale

*** Marea Unire din 1918, ideal al tuturor românilor, „Vasile Goldiș”, University Press,2004

Ardelean, M. Petru, Periodicele arădene la 1877, în Catedra 1977 Arad.

Bunea, Aurelia, Apariția unui ziar românesc în monarhia Habsburgică: Tribuna poporului din Arad, în Ziridava VII. 1977, Arad.

Costea, Dan Dumitru, Presa română transilvăneană din noiembrie 1918 angajată în lupta pentru Marea Unire, în Studia Universitas „Vasile Goldiș” nr. 5 din 1995.

Emandi, Lucian, Contribuția presei arădene la afirmarea gândirii social- politice a generației Unirii, în Ziridava V.1975 Arad.

Giurescu, C., Constantin, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pînă la moartea regelui Ferdinand, București 2000.

Glück, Eugen, Ecoul Unirii principatelor în presa arădeană, în Ziridava IX.1978. Arad.

Idem, Aradul în perioada de pregătire și înfăptuire a Unirii din 24 ianuarie 1859, în Ziridava XV-XVI 1987, Arad.

Godea, D. Ioan, Ziarul Românul din Arad și aspecte ale problemei naționale din Transilvania (1911-1918), Timișoara, 2001.

Grecu, V. Victor, Revoluția Unirea și Independența in Transilvania, Cluj-Napoca 1984.

Hagiu, I, Dicționarul presei literare românești (1790-1990), București, 1996.

Lehrer, G. Milton, Ardealul pământ românesc problema Ardealului văzută de un american, Cluj- Napoca 1991.

Luncan, I., Independența României participări bănățene, Timișoara, 1977.

Negrilă, Iulian, Presa literară arădeană (1869 — 1944), Arad, 1999.

Idem, Presa literară arădeană și Marea Unire, Arad, 1993.

Idem, „Tribuna poporului” („Tribuna”) Centenar în Studia Universitas „Vasile Goldiș” nr. 6 1996, Arad.

Idem, Ziarul Românul și Marea Unire, București, 1988.

Melente, Nica, Gabriela, Groza, Emil, Șimandan, „Evoluția și tipologia presei arădene 1883-2002”, Arad, 2006

Moraru, Titus și Mureșan,Ovidiu, De lângă Plevna Războiul de independență în presa transilvăneană, Cluj-Napoca, 1977.

Pascu, Ștefan, Făurirea statului unitar român, vol I-II București, 1983.

Popa, Mircea, Rolul presei românești din Transilvania în formarea conștiinței naționale și a unității de neam, în Ziridava XI 1979, Arad.

Popa, Mircea și Tașcău, Valentin, Istoria presei din Transilvania de la începuturi până în 1918, București, 2003

Popescu, P. Ion și Deac Augustin, Unirea Transilvaniei cu România 1 Decembire 1918, București, 1972.

Popeangă, Vasile, Aradul centru politic al luptei naționale din perioada dualismului1876-1918, Timișoara, 1878.

Idem, Școala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 și lupta sa pentru unire, Bucureti, 1974.

Popeangă, Vasile și Roșuț, Nicolae, „Românul” din Arad în lupta pentru desăvârșirea Statului Unitar Român, în Ziridava III- IV 1974 Arad.

Răduică, Georgeta și Răduică, Nicolin, Dicționarul presei românești, București, 1995.

Roman, Dan, Oameni de seamă ai Aradului,„Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2011

Roșuț, Nicolae, Studii privind istoria Aradului, București, 1980.

Roz, Alexandru, Aradul cetatea Marii Uniri, Timișoara, 1993.

Idem, Războiul neatârnării din 1877-1878 acte și documente arădene Arad, 1998.

Idem, 1918-1998 Aradul și Marea Unire, Arad, 1999.

Idem, Noiembrie 1918 Aradul capitala Transilvaniei, Arad, 2002.

Idem, 24 ianuarie 1859 și Aradul, în Studia Universitas „Vasile Goldiș” nr. 10 din 2000 Arad.

III. Lucrări de didactică

***, Istoria secolului al XX-lea și educația pentru cetățenie democratică, București, 2006

Adăscăliței, Felicia, ș.a., Elemente de didactică a istoriei, București, 2010

Bolovan, Sorina Paula, Didactica istoriei. Noi orizonturi în predarea, învățarea și evaluarea istoriei prin metode active, Cluj-Napoca, 2007

Căpiță, Laura, Căpiță, Carol, Stamatescu, Mihai, Didactica Istoriei 2, 2006

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Iași, 2006

Cucoș, Constantin, Teoria și metodologia evaluării, Iași, 2008

Cucoș, Constantin. Pedagogie, Iași, 2002

Dulamă, Maria Eliza, Metodologii didactice activizante, Cluj-Napoca, 2008

Dulamă, Maria Eliza, Cum îi învățăm pe alții să învețe, Cluj-Napoca, 2009;

Dulamă, Maria Eliza, Didactica axată pe competențe, Cluj-Napoca, 2010;

Felezeu, Călin, Didactica istoriei, Cluj Napoca, 2000

Felezeu, Călin, Metodica predării istoriei, Cluj-Napoca, 1998

Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare și învățare, Cluj-Napoca, 2000

Ionescu, Miron, Lecția între proiect și realizare, Cluj-Napoca, 1982

Manea, Mihai, Istoria – Predarea istoriei și educației pentru cetățenie democratică: demersuri didactice inovative, București, 2006

Stradling, Robert, Să înelegem istoria secolului XX, București, 2002

IV. SURSE INTERNET

http://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Italiei_(1861-1946)

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un-dpadm/unpan044156.pdfhttp://www.cultura.mai.gov.ro/traditii/dreptul-femeii.pdf www.winconsinhistory.org

ANEXA 1

EDIFICII ARĂDENE PRIVIND MAREA UNIRE

Casa lui Ștefan Cicio Pop (str. Șt. C. Pop, nr. 3 –

sediul Consiliului Național Român Central în noiembrie 1918)

Palatul Românul (str. Vasile Goldiș, nr. 6 – clădire în care a funcționat redacția ziarului Românul și editura Concordia înființate și conduse de Vasile Goldiș și în care acesta a locuit între anii 1901-1934, astăzi în incinta sa se află Muzeul Memorial Vasile Goldiș)

Palatul Tribuna (str. Mihai Eminescu, nr. 37, sediul redacției și ziarului Tribuna, al editurii cu același nume și al unei edituri cu cărți românești )

Căminul Muncitorilor (str. Dacilor colț cu str. Paris – aici s-au desfășurat acțiuni ale social democraților privind Marea Unire)

Clădirea Școlii Civile Greco-Ortodoxe Române de fete

(str. Mihai Eminescu, nr. 46 – în sala de festivități a școlii la 15 noiembrie 1918 s-a hotărât ca Unirea Transilvaniei cu România să fie expresia unei Adunări naționale)

Clădirea Institutului teologic Ortodox Român

(str. Academia teologică, nr.9 – instituție prezentă la Adunarea de la Alba iulia prin delegați oficiali și participanți voluntari)

Preparandia Arad (Str. Preparandiei, Nr. 28 – instituție prezentă la Adunarea de la Alba iulia prin delegați oficiali și participanți voluntari)

Palatul Prefecturii (B-dul Revoluției, nr. 81 –

în sala de festivități de la etaj s-au desfășurat în zilele de 13-14 noiembrie 1918 tratativele dintre delegația CNRC , condusă de V. Goldiș și delegația Guvernului Consiliului Maghiar condusă de Oszkar Jassy)

ANEXA 2

FOGRAFII PRELUATE DIN ZIARUL ROMÂNUL 1918 ȘI REVISTA BISERICA ȘI ȘCOALA

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: pentru obținerea gradului didactic I Îndrumător științific: Conf. Univ. Dr.Stiger Simona Candidat, Prof. STANA AURELIAN- PETRU ARAD 2013 – 2015… [307880] (ID: 307880)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

pentru obținerea gradului didactic I Îndrumător științific: Conf. Univ. Dr.Stiger Simona Candidat, Prof. STANA AURELIAN- PETRU ARAD 2013 – 2015… [307880]

Copyright Notice

Ameliorarea comportamentelor afective ale [612832]

CAPITOLULI.FENOMENULDEMANIPULARE I.1DEFINITIESICONCEPT I.2TEHNICIDEMANIPULARE I.3PRACTICIMANIPULATIVE CAPITOLULII.MANIPULAREAPUBLICĂ… [611321]

S1 Amaliamezei 2019 20 [605136]

Curriculum vitae [617725]

PROGRAMUL DE STUDIU: FINANȚE, BÃNCI Ș I ASIGURĂ RI [628866]

Comunicarea în Afaceri AE [618983]

Copyright Notice

Similar Posts