PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT ÎNDRUMĂTOR : CONF. UNIV. DR. VERONICA POPESCU CANDIDAT : PROF. CORNACI MARIUS -CORNELIU IAȘI 2017… [623413]

1
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

ÎNDRUMĂTOR :
CONF. UNIV. DR. VERONICA POPESCU

CANDIDAT: [anonimizat]. CORNACI MARIUS -CORNELIU

IAȘI 2017

2

OPTIMIZAREA DEZVOLTĂRII
FIZICE ARMONIOASE LA ELEVII DIN
CICLUL PRIMAR, PRIN MIJLOACE DIN
ȘCOALA ATLETISMULUI

3
CUPRINS

CAP. I. FUNDAMENTAREA STIINȚIFICO -METODICĂ A LUCRĂRII
I.1. Importanța și actualitatea lucrării…………………………………………….
I.2. Rolul și funcțiile educaț iei fizice și sportului în școlă ………………..
I.3. Structura lecției de educație fizică și sport ………………. ……………..
I.4. Particularități somato -funcționale, psihice și motrice la niv elul elevilor de ciclu
primar….
I.5. Factori determinanți care contribuie la optimizarea lecției de educație fizică și sport…….
I.6. Scoala atletismului ………… ……………………………………………………..
I.7. Dezvoltare fizica armonioasa …………………………………………………..
CAP. II. IPOTEZA, SCOPUL ȘI SARCINILE LUCRĂRII
II.1. Motivația alegerii temei ………………………………………………………….
II.2. Scopul și sarcinile cercetării ………………………………………………………
II.3. Ipoteza lucrării ………………………………………………………. ……………….
II.4. Metode de cercetare utilizate …………………………………………….. ……..
CAP. III. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI
III.1. Locul desfășurării cercetării și subiecții implicaț i ……………………. ..
III.2. Testări utilizate în cadrul experimentului ………………………………….
III.3. Metode și mijloace folosite în cadrul experimentului …………………
CAP. IV. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR
IV.1. Prezentarea rezultate lor obținute la testări …………………………………
IV.2. Prelucrarea și interpretarea datelor ……………………………………………

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ……………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………………………………….

ANEXE ……………………………………………………………………………………………….

4
CAP. I. FUNDAMENTAREA STIINȚIFICO -METODICĂ A LUCRĂRII

I 1. Importanța și actualitatea lucrării.

Dezvoltarea fizică este un capitol esențial în activitatea de educație fizică și sport
având un rol determinant în dezvoltarea fiecarui individ. În cadrul lecției de educație fizică
și sport, dezvoltarea fizică are o pondere ridicata, ea putând fi regăsită în toate verigile
lecției, dar cu prisosință în veriga a III -a. Spre deosebire de celelalte verigi în care se
acționează indirect, în veriga denumita „influențarea selectivă a aparatului loc omotor”,
aceasta acționează în mod direct. Mijloacele principale de acționare sunt exercițiile fizice
care se realizează pentru fiecare segment în parte. Din punct de vedere anatomic, trupul
fiecărui individ este format din cap -gât, membre superioare (braț e), membre inferioare
(picioare) și trunchi. În veriga a III -a se fac exerciții pentru fiecare categorie în parte. Este
bine sa lucrăm în mod egal pentru fiecare componentă în parte pentru o dezvoltare
armonioasa a întregului organism. Acest termen de dezv oltare fizică armonioasă este unul
des întâlnit în activitatea de educație fizică și sport și este strâns legat de cele doua
componente esențiale ale dezvoltării fizice umane și anume indicii somatici sau
morfologici și indicii funcționali sau fiziologici. Din prima categorie de indici fac parte cei
vizibili, masurabili ca de exemplu: înălțimea corporală, greutatea corporală, lungimea
anumitor segmente, iar din a doua categorie fac parte acei indici care se pot determina doar
prin măsurare și anume: frecven ță cardiacă, frecvență respiratorie, capacitate vitală,
tensiune arterială. Prin practicarea sistematică a exercițiilor fizice se acționează în mod
direct la modificarea acestor indici urmarindu -se o armonizare a lor, cel mai concludent
fiind raportul dint re înălțime și greutatea corporală. Asadar, dezvoltarea fizică încearcă să
aducă un echilibru constant și să -l mențină atâta timp cât individul prezintă interes în
practicarea oricărui tip de exercițiu fizic. Educația fizică are ca scop principal atragerea
copiiilor înca de la cele mai fragede vârste spre practicarea exercițiilor fizice și urmărește
în mod direct favorizarea unei dezvoltări fizice armonioase prin combaterea deficiențelor
și atitudinilor corporale necorespunzătoare și prevenirea oricăror ten dințe incorecte în
dezvoltare. Înțelegem prin aceasta că educația fizică are interesul de a acționa preventiv și
în unele cazuri terapeutic pentru „construirea” unui organism sănătos și aspectuos.

5
Dezvoltarea fizică armonioasă a fost o preocupare și pentru înaintașii noștri. Încă,
din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost interesați de felul în care arată. Pentru a te putea
menține în formă era necesară practicarea zilnică a exercițiilor fizice sub diferite forme și
metode. Oamenii care aveau astfel de pr eocupări aveau un statut bine definit și erau luați
drept exemplu. Fie că vorbim de gladiatori, de cavaleri sau de simpli sportivi care
participau la concursurile și întrecerile sportive care aveau loc pe renumitele arene din
trecut, toți erau priviți ca ș i modele bune de urmat și erau un exemplu pozitiv pentru
societate la momentul respectiv și nu numai atunci. Și astăzi, ca și atunci, lumea caută
modele, personaje demne de urmat. Părinții își impulsionează copiii prin comparația cu un
model, cu un exemplu pozitiv atât ca aspect cât și ca mentalitate, voință, atitudine. Modele
există în diferite domenii, dar cu precădere cele din lumea sportului sunt apreciate,
interesante si mult mai mediatizate decât cele din alte domenii. Un model din lumea
sportului poa te oferi cu certitudine multe calități și însușiri, cum ar fi: calități motrice
(viteză, îndemânare, rezistență, forță), încredere, spontaneitate, creativitate, perseverență,
responsabilitate, voință și multe altele.
Ora de educație fizică contribuie const ant și temeinic dar nu și suficient la cizelarea
fiecărei persoane din punct de vedere fizic, care își exprimă dorința de a beneficia pe
moment dar și mai târziu de efectele pozitive ale unei dezvoltări fizice normale.
Profesorului de educație fizică îi re vine plăcerea dar și obligația de a contribui pozitiv la
acest proces al evoluției umane. Ce poate fi mai plăcut decât să vezi cum cresc sub ochii
tăi și cum se maturizează treptat devenind oameni de baza ai societății. Ce este și mai
interesant și chiar i ndicat în cazul copiilor de ciclu primar este faptul că poți să -ți atingi
obiectivele propuse prin jocuri sportive. Aceste jocuri au rolul de a -l atrage pe copil și de
a-l face să nu conștientizeze volumul de ofort pe care il depune.

6
I 2. Rolul și funcțiile educaț iei fizice și sportului în școlă .

Educația fizică și sportul sunt componente ale educației globale, prin conținutul lor,
influențând sănătatea, creșterea și dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea, procesele
și fenomenele psihice și favorizând socializarea. În acest context, funcțiile educației fizice
și sportului sunt de natură biologică, motrică, psihologică și socială, ceea ce corespunde
conceptului de dezvoltare echilibrată și integrată a personalității.
Funcțiile educației fizice și sportului :

1. Funcția de perfecționare a dezvoltării fizice .
– este o funcție specifică domeniului propriu de activitate
– se adresează cu precădere copiilor din ciclul primar și gimnazial.
– are ca scop dezvoltarea unor indici superiori pe plan somatic/morfologic și
funcțional/fiziologic.
2. Funcția de perfecționare a capacității motrice .
– la fel ca și precedenta este o funcție specifică educației fizice și sportului
– vizeaza cele doua elemente componente ale capacități i motrice și anume: calitățile
motrice și deprinderile motrice, care pot fi de baza sau specifice.
3. Funcția igienică sau sanogenetică.
– vizează menținerea unei stări optime de sănătate a celor ce practică exercțiile fizice
sistematic și științific
– are rol în corectarea și ameliorarea unor deficiențe fizice
4. Funcția recreativă.
– are un rol deosebit pentru oamenii de toate vârstele și profesiile.
Această funcție se regăsește cel puțin în următoarele două sensuri:
– asigurarea unui fond bogat și calitativ de cunoștinte teoretice, deprinderi și
priceperi motrice, calități motrice, în scopul petrecerii utile și recreative a timpului liber
– asigurarea condițiilor și dezvoltatrea interesului pentru urmărirea tot în timpul
liber, direct sau prin m ass-media, a întrecerilor sportive de bună calitate sau a unor activități
desfășurate necompetitiv.

7
5. Funcția de emulație .
– o funcție modernă are ca rol dezvoltarea spiritului competitiv, formarea dorinței
permanente de “autodepășire” și de depășire, d ar numai în limitele regulamentare, corecte
și cu atitudine de fair -play. Deci se impune promovarea frecventă în educația fizică mai
ales în competiții care cuprind jocuri sportive bilaterale, jocuri de mișcare, ștafete,
parcursuri sau trasee aplicative. A ceastă modalitate duce la dezvoltarea creativității, a
dorinței de obtinere a victoriei.
6. Funcția educativă.
– cea mai complexă, are rol în dezvoltarea personalității umane. Influiențe le
educației fizice și sportului sunt evidente pe planul dezvoltării l aturii “fizice” a
personalității dar și pe alte planuri, de exemplu:
Pe plan intelectual , aici pot fi evidențiate cel puțin urmatoarele două direcții:
a) însușirea de către subiecți a unor cunoștințe teoretice de bază din domeniul
fiziologiei și igienei efortului fizic, biomecanicii de execuție a actelor și acțiunilor motrice,
psihologiei activității motrice, metodicii efortului fizic
b) practicarea exercițiilor fizice pentru dezvoltarea unor trăsături și calități
intelectuale foarte importante: atenția, spiritul de observație, imaginația, creativitatea,
rapiditatea gândirii.
Pe plan moral se poate realiza o acționare extrem de eficientă prin toate formele de
organizare a practicării exercițiilor fizice. Accentul se pune pe formarea subiecților în ceea
ce privește comportamentul corect în întrecerile sportive. Educația în spiritul respectului
față de colegi, de adversari, de a accepta decizia arbitrilor indiferent care ar fi ea, disciplina
în muncă, respectul față de bunurile comune (baza sportivă).
Pe plan estetic se contribuie cu eficiență la educarea “gustului pentru frumos”, mai
ales prin execuțiile tehnice și tactice deosebite ca nivel calitativ:
– asigurarea unei dezvoltări fizice armonioase
– practicarea exercițiilor fizice pe fond muzical, sporește influența Educației Fizice
și Sportului asupra unor trăsături și calități de ordin estetic precum ritmul, armonia, grația,
expresivitatea.
Pe plan tehnico -profesional în anumite subsisteme ale Educației fizice, mai ales
în subsistemul învățământului vocaț ional se poate acționa eficient în sensul prevenirii

8
apariției unor deficiențe fizice specifice exercitării unor meserii. Atunci când o anumită
meserie necesită o anume poziție timp îndelungat pot să apară probleme de ordin medical
în timp. De exemplu șofe rii de tir, care sunt nevoiți să petreacă mult timp pe scaun, la volan,
sunt predispuși să aibă probleme cu coloana vertebrală. Astfel gimnastica recuperatorie
poate fi de folos în aceste cazuri, ca mijloc de refacere și prevenire a instalării altor afecți uni
mai grave care pot necesita intervenții chirurgicale.
Educația fizică contribuie la dezvoltarea responsabilității în îndeplinirea unor
sarcini sau obiective, a respectului față de eforturile colegilor, în cadrul unui grup, fie mic
sau mare .
Legea Educ ației Naționale nr.1/2011 precizează că Educația Fizică și Sportul
constituie disciplină de învățământ și “reprezintă activități de interes național sprijinite de
stat”. În consecință, în învățământul preuniversitar Educația Fizică și Sportul figurează at ât
ca activități curriculare, cât și ca activități extracurriculare.
Educația fizică este o formă de educație care valorifică mișcarea pentru dezvoltare
corporală, comunicare, formare de deprinderi motrice și atitudini favorabile privind
practicarea exerci țiilor fizice pe tot parcursul vieții.
Sportul este parte a culturii, fiind înțeles, încă de la începuturile sale, ca mijloc ideal
pentru menținerea stării de sănătate, pentru formarea corpului și a caracterului, trăsătura sa
principală fiind întrecerea, c are stimulează dorința de afirmare și implicit, obținerea unor
performanțe.
Sportul este elementul valorizator în simbioza sa cu educația fizică, ambele
activități devenind permanente pe întreaga perioadă de educare a tinerei generații.
Educația fizică și sportul utilizează exercițiul fizic ca mijloc de bază și dispun de
sisteme de mijloace specifice și nespecifice de acționare, de metode și procedee metodice,
de tehnologii și de forme de organizare diferențiate, în funcție de obiectivele generale.
Obiectiv ele generale ale educației fizice și sportului sunt următoarele:
a) menținerea stării optime de sănătate
b) favorizarea proceselor de creștere și de dezvoltare fizică armonioasă
c) dezvoltarea capacității de mișcare prin formarea deprinderilor motrice și p rin
optimizarea calităților motrice
d) dezvoltarea echilibrată a laturilor personalității (cognitivă, afectivă și volitivă)

9
e) formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor fizice
f) formarea capacității de integrare și acționare în grup
g) însușirea cunoștințelor de bază proprii domeniului educației fizice și sportului.

Forme de organizare a activităților de educație fizică și sport în învățământul
preuniversitar
Formele de organizare curriculară:
a) ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
– activitatea de educație fizică cu grupa
b) ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
– lecția de educație fizică
– lecția de pregătire sportivă practică (clasele vocaționale cu program sportiv)
– lecția opțională
c) ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
– lecția de educație fizică
– lecția de pregătire sportivă practică (clasele vocaționale cu program sportiv)
– lecția opțională
d) ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL
– lecția de educație fizică
– lecția de pregătire sportivă teoretică, cls.XI -XII, clase vocaționale cu program
sportiv
– lecția de pregătire sportivă practică, cls.IX -XII, clase vocaționale cu program
sportiv
– lecția de atac și apărare, cls.IX -XII, profil militar

e) ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPORTIV SUPLIMENTAR
– lecția de preg ătire sportivă practică/antrenament sportiv

10
I 3. Structura lecției de educație fizică .

Evoluția structurii lecției de educație fizică
Problematica structurii lecției de educație fizică este una de mare importanță, fapt
ce a determinat, pe parcursul timpului, o evoluție a acesteia dar și discuții între specialiștii
domeniului.
Structura lecției de educație fizică reprezintă o succesiune de
momente/faze/secvențe/verigi/părți etc., într -o unitate de timp alocată (de obicei 50 mi n),
care sunt diferențiate prin obiective, conținut, durată și metodologie.
Structura lecției de educație fizică a avut o evoluție permanentă. O vreme aceasta a
fost structurată pe părți apoi pe verigi.
Structura lecției de educație fizică pe părți .
În decursul timpului lecția structurată pe părți a avut la rândul ei o evoluție. La
început lecția a fost structurată pe trei părți, stabilizându -se la această structură o bună
perioadă de timp, după care s -a trecut la structura pe patru părți. Lecția de educ ație fizcă
pe trei părți avea următoarea structură: partea pregătitoare, partea fundamentală și partea
de încheiere. Fiecare dintre părți avea obiective specifice ce urmau a fi îndeplinite, după
cum urmează:
1. Partea pregătitoare urmărea îndeplinirea urmă toarelor obiective: organizarea
colectivului, ridicarea stării emoționale, pregătirea organismului pentru efort, influențarea
selectivă a aparatului locomotor.
2. Partea fundamentală avea obiective instructiv -educative ce urmăreau realizarea
temelor lecție i și dezvoltarea calităților motrice.
3. Partea de încheiere era destinată reducerii excitabilității neuro -musculare,
revenirea indicilor marilor funcțiuni la parametrii inițiali, aprecieri și recomandări.
Această structură este încă practicată în cadrul p rocesului de antrenament sau în
kinetoterapie, adică acolo unde conținutul și obiectivele lecțiilor sunt mai restrânse.
Lecția de educație fizcă pe patru părți a urmat celei pe trei părți și s -a făcut prin
diferențierea fostei prime părți (pregătitoare) în altele două rezultând astfel două părți:
partea introductivă și partea pregătitoare. Iată obiectivele ce urmau a fi îndeplinite în fiecare
dintre cele patru părți:

11

1. Partea introductivă cu obiective organizatorice și de ridicare a stării emoționale.
2. Partea pregătitoare cu un conținut orientat spre angrenarea treptată a
organismului în efort și prelucrarea analitică a aparatului locomotor.
3. Partea fundamentală cu aceleași obiective ca cele prezentate la structura pe trei
părți.
4. Partea de încheiere cu aceleași obiective ca cele prezentate mai sus.
Aceste structuri ofereau mai multă libertate profesorului în organizarea lecției, în
repartizarea mijloacelor corespunzător gândirii sale metodice. Cu toate acestea, lăsând la
latitudinea profesorului cond ucerea activității pe intervale mari de timp, cu obiective
complexe, puteau să apară greșeli sau omisiuni.
Structura lecției de educație fizică pe verigi .
În prezent, structura lecției de educație fizică este realizată pe „verigi” sau
„momente” etc., eșalo nând conținutul pe unități mici într -o succesiune cursivă (coerentă)
cu caracter constant. Actuala structură a lecției de educație fizică este reprezentată prin
intermediul unui număr de opt verigi, după cum urmează:

1. Organizarea colectivului de elevi
2. Pregătirea organismului pentru efort („încălzirea” generală a organismului)
3. Prelucrarea analitică a aparatului locomotor (numită și „influențarea selectivă a
aparatului locomotor” sau mai vechi „optimizarea dezvoltării fizice”)
4. Dezvoltarea/ edu carea (sau verificarea) calităților motrice viteza sau
îndemânarea .
5. Realizarea temelor lecției („învățarea, consolidarea, perfecționarea sau
verificarea deprinderilor și/ sau priceperilor motrice”)
6. Dezvoltarea/ educarea (sau verificarea) calităților motrice forța sau rezistența
7. Revenirea organismului după efort (numită și „liniștirea” organismului)
8. Aprecieri și recomandări.
Această structură pe verigi, încadrează profesorul/ învățătorul într -un sistem de
limitări care îl dirijează, în mod neces ar spre realizarea succesivă a tuturor obiectivelor
instructiv -educative. Totuși, profesorul/ învățătorul are posibilitatea de a alege unele

12
variante structurale determinate de condițiile în care se desfășoară activitatea și de gândirea
sa metodică, preciz ând că lecțiile de educație fizică se desfășoară pe baza programării
(anticipate) conținutului și opțiunii pentru formele structurale adecvate.
Teoretic, lecția de educație fizică este compusă din opt verigi care pot fi prezente
în totalitate, în fiecare lecție, sau în mod selectiv. Astfel, distingem verigi care fac parte din
structura oricărei lecții și verigi care pot să lipsească. Din prima cat egorie fac parte verigile
care creează premizele bunei desfășurări a conținutului de bază (primele trei verigi), veriga
în cadrul căreia se realizează temele lecției și ultimele două verigi destinate revenirii
organismului și aprecierilor și recomandărilor . Pot lipsi verigile pentru dezvoltarea
calităților motrice, simultan sau alternativ.
În acest sens, profesorul/ învățătorul poate opta pentru prezența celor două verigi în
lecție (a IVa și a VI -a), după cum poate opta pentru numărul temelor în lecție, rea lizabile
în veriga rezervată acestui obiectiv.
Aceste opțiuni sunt posibile deoarece, prin folosirea unor sisteme de acționare în
cadrul celorlalte verigi ale lecției, se pot obține finalități similare, adică cele care vizează
dezvoltarea calităților motri ce. În unele situații, prezența celor două verigi destinate
dezvoltării calitățlor motrice în cadrul unor lecții de educație fizică, pot fi, prin obiectivele
și conținutul lor, incompatibile cu conținutul de bază al verigii a V -a, veriga tematică a
lecției , conținut prin care, de cele mai multe ori, se realizează implicit și dezvoltarea
calităților motrice.
De asemenea, se recomandă alternarea abordării calităților motrice în cadrul unor
sisteme de lecții, sau cicluri semestriale.

13
I 4. Par ticularități somato -funcționale, psihice și motrice la nivelul
elevilor de ciclu primar .

În ziua de astăzi, o problemă a umanității o constituie dezvoltarea accentuată și
creșterea copiilor, lucru dovedit atât din punct de vedere teoretic, dar mai ales pr actic. Stau
la bază datele numeroase din acest domeniu al biologiei, ceea ce face ca cercetarea să fie
mult mai interesantă, deoarece ritmul alert de creștere al copiilor, impune numeroase
aspecte de cercetat, cu privirea la multitudinea problemelor apărut e.
În urma acestor procese de creștere și dezvoltare apare adultul a cărui personalitate
biologică și socială se clădește tocmai în aceste perioade, sub influența jocului complex al
sedentarismului și al condițiilor de mediu și viață.
Numeroasele lucrări de specialitate apărute atât în străinătate, dar și la noi în țară
evidențiază caracterul particular al biologiei vârstei de creștere, care corespunde cu vârsta
școlară, ceea ce nu poate fi ignorat de către profesorii de educație fizică, dar mai cu seamă
a antrenorilor care lucrează nemijlocit, la parametri mult mai înalți ai volumului,
intensității și complexității efortului cu această categorie de populație, nefinisată încă
ontogenetic. Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observație de ordin
general și anume că dezvoltarea și creșterea copiilor nu se desfășoară într -un ritm uniform,
ci pe parcurs, apar perioade de accelerare și încetinire a creșterii, cu durate variabile, în
raport cu vârsta, condițiile de viață și particularitățile i ndividuale ale copiilor.
La sfârșitul perioadei de creștere, copilul ajunge la maturizare somato -vegetativă
și psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în miniatură, deoarece
organismul lui prezintă deosebiri fundamentale și o însemn ată labilitate neuro – hormonală.
Creșterea și dezvoltarea neuniformă, cu perioade de accelerare și încetinire, cu exacerbări
temporare ale proceselor neuro – vegetative și psihice, vârsta de creștere se împarte în mai
multe etape, cu aspecte morfo – funcț ionale și psihice particulare.
Din punct de vedere biologic, dezvoltarea copiilor de vârstă școlară mică se
realizează neuniform, marcând perioade de dezvoltare mai rapidă și perioade de dezvoltare
mai lentă. Statura elevilor prezintă o evoluție ascendentă neuniformă, marcând salturile
cele mai ridicate,aproximativ în clasa a treia. La fete, acest nivel de creștere apare mai
devreme, începând din clasa a doua și se realizează în general, pe seama membrelor

14
inferioare. Greutatea prezintă și ea o evoluție asc endentă, neuniformă,înregistrând cele mai
ridicate creșteri în clasa a treia. Oasele se dezvoltă mult mai rapid decât țesutul muscular,
având în structura lor o apreciabilă cantitate de țesut cartilaginos, fapt care determină slaba
rezistență a acestora la solicitări mari, intense și chiar deformarea lor dacă intervin factori
favorizanți în acest sens. Osatura bazinului,fiind incomplet sudată, poate suferi influențe
negative, ceea ce impune respectarea anumitor cerințe privind efortul fizic, în special la
fete. Din cauza unor eventuale carențe în depunerea sărurilor de calciu în oase, a pozițiilor
asimetrice din timpul șederii în bancă, a purtării greșite a greutăților în mâini, la această
vârstă pot apărea cifozele, lordozele, spatele rotund etc, favorizate și de faptul că la vârsta
de șase ani fibrele musculare sunt slab dezvoltate,iar țesutul muscular este bogat în apă;
musculatura extensoare, de asemenea, se prezintă mai putin dezvoltată în comparație cu
cea flexoare, de unde și intenția copilului de a st a într -o poziție ușor cifotică. Sistemul
articular se întărește, mai ales către vârsta de 8 -9 ani, însă nu suficient,prezentând aspecte
de instabilitate. Sistemul muscular se dezvoltă, ajungând la 27,2% din greutatea întregului
corp, musculatura membrelor fiind mai slab dezvoltată decât cea a trunchiului.Se constată
că marile funcțiuni se dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, organismul dovedind
o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună.Viteza de circulație a sângelui este
de trei ori m ai mare comparativ cu a adulților, arterele și capilarele fiind supuse unui flux
sangvin ridicat. Frecvența cardiacă se situează în medie la 90 de pulsații pe minut. Datorită
nivelului scăzut de dezvoltare a centrilor nervoși care reglează activitatea inim ii, aceasta
prezintă o instabilitate accentuată. Funcția respiratorie este slab dezvoltată, plămânii
înghesuiți într -o cutie toracică mică, îngustă, turtită − toate acestea făcând ca în timpul
eforturilor să crească amplitudinea mișcărilor respiratorii car e se realizează, în general, prin
deplasarea diafragmei. Frecvența respiratorie marchează 30 de respirații pe minut,
apropiindu -se de 24 de respirații abia la vârsta de 12 ani.Perimetrul toracic marchează
creșteri continue de la an la an, atât la băieți câ t și la fete, elasticitatea toracelui prezentând
valori mai ridicate la fete.Fiecare an aduce modificări atât calitative cât și cantitative. Deci,
procesul dezvoltării nu se desfășoară în linie dreaptă, uniform − regulat − ascendent,ci are
un ritm mai lent de dezvoltare și altul mai rapid.Copilul nu mai are o vârstă cronologică, ci
o vârstă biologică și una mintală, vârste la care adeseori nu corespund numărului de ani
scurși de la data nașterii. Dezvoltarea psihică a copilului de 6 -10 ani se realizează sub

15
influența puternică a mediului complex creat prin intrarea în școală. De la memoria cu
caracter predominant intuitiv,specifică elevului de 6 -7 ani se trece la memoria logică.
Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare și stocare activă a acesteia se p erfecționează
prin repetări sistematice , în jurul vârstei de 9 ani. La aceasta vârstă, așa numita memorie
este în strânsă legatură cu cea vizuală. Școlarul începător are o slabă capacitate de
autocontrol în timpul învățării.Imaginația este activă, orienta tă spre obiecte simple,
concrete; se dezvoltă imaginația reproductivă și cea creatoare. Dezvoltarea capacității
senzoriale se concretizează în creșterea sensibilității, capacității vizuale, capacității de
orientare în spatiu și a percepției în timp. Viața afectivă a copilului de vârstă școlară capătă
treptat o mai mare stabilitate și echilibru, acțiunile dictate de necesitate încep să fie
înlocuite treptat cu cele provenite din plăcere, modificându -se și motivația activității.Se
cunosc inconștiența motivelo r care susțin activitatea copiilor, dificultățile întâmpinate în
stăpânirea stărilor emoționale, în controlul gesturilor și acțiunilor, dificultatea încadrării lor
în viața colectivului. Având în vedere că la această vârstă jocul ocupă încă un rol și un lo c
important în cadrul preocupărilor copilului, profesorul trebuie să se ocupe de utilizarea în
continuare a acestuia ca mijloc de bază a educației fizice școlare.Conținutul său trebuie
dirijat în favoarea dezvoltării și lărgirii relațiilor de grup, educări i unor calități, formării
unor deprinderi și obișnuințe de comportare morală, lărgirii sferei motivelor și trebuințelor
elevilor.Perseverența, răbdarea, curajul, inițiativa, subordonarea intereselor individuale
celor colective, modestia,respectarea regulil or stabilite în grup trebuie să fie principalele
obiective în raport de care vor fi selecționate jocurile motrice, se vor stabili cerințele pentru
efectuarea lor. Pe lângă rolul lor în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic,
exercițiile selectate trebuie să contribuie la dezvoltarea caracterului analitic al percepției,
la dirijarea voită a observației și atenției, la dezvoltarea memoriei motrice corect concepute
și realizate, traseele aplicative, ștafetele cu elementele de întrecere pot contribui la
dezvoltarea imaginației, a supleței gândirii, la îmbogățirea reprezentărilor și noțiunilor, la
încurajarea independenței și inițiativei.Stăpânirea de sine, disciplina, voința, capacitatea de
efort sunt slab dezvoltate la această vârstă, dar prin jocuri cu reguli și exigențe mai stricte,
exerciții de front și formație, alergări de durată se poate favoriza dezvoltarea acestora. Se
va ține deci seama, în organizarea lecției de educație fizică „de o serie de factori obiectivi
și subiectivi”, legați de proces ele de creștere și fenomenele morfofuncționale și psihice ale

16
școlarilor. În acest sens se impune acordarea unei atenții deosebite raportului dintre ritmul
de creștere și volumul muscular, tulburărilor dintre echilibrul funcțional, structurii psihice
insta bile, preocupărilor variate cu valențele diferitelor interese,mobilității
intelectuale,puterii de concentrare nervoasă și fizică ale elevilor.
Aspecte generale privind ameliorarea rezistenței la copiii de 6 -9 ani
Cercetările lui Bringmann au demonstrat faptul că orele de educație fizică
săptămânale și mai ales activitățile sportive extrașcolare conduc la ameliorarea rezistenței
elevilor precum și la îmbunătățirea performanței psihomotrice.Capacitatea de rezistență la
oboseală reprezintă o condiție esenți ală pentru eficacitatea tuturor formelor și metodelor
de antrenament.
Organismul copiilor și adolescenților prezintă o mare capacitate de adaptare în ceea
ce privește efortul aerob, idee susținută și de cercetarile lui Robinson care atestă faptul că
la co piii de 5 -12 ani se atinge vomax ( maximal oxygen consumption ) încă din primele 30
sec într -un efort maximal, pe când adulții ajung la o valoare de 29 -35% din vomax pentru
același tip de efort. În concluzie, atât din punct de vedere cardio -respirator și m etabolic,
copiii antepubertari sunt apți pentru antrenamente de tip aerob, dar în schimb capacitatea
anaerobă la efort este redusă. Antrenamentele de natură aerobă la această vârstă nu se
adresează strict dezvoltării capacității aerobe, ci au un efect bene fic și asupra capacității
anaerobe. Antrenarea rezistenței la această vârstă trebuie să vizeze sarcini aerobe de o
intensitate slab – moderată (ritm de jogging) sau de sarcini anaerobe, dar scurte cu o durată
de 3-5min/ 20 -30 m). În nici un caz nu trebuie e xcluse antrenamentele pentru dezvoltarea
rezistenței anaerobe, însă acestea trebuie să respecte cerințele de ma i sus. După cercetările
lui Baro r (1991), citat de Weineck, capacitatea anaerobă a unui băiat de 8 ani este
aproximativ 40 – 50% din cea a unui co pil de 14 ani (în valori absolute), iar în valori relative
de aprox 60 -70%.Comportamentul pulsului la copii diferă de cel al adulților, valorile
maximale ale unui adult de 20 -30 ani ajungând în jurul a 200 puls/ min, în schimb pulsul
copiilor antepubertari depășeste această valoare, fără a se considera o reacție patologică.
Alergările de durată mare într -un tempou constant sunt de preferat celor cu intensitate
submaximală și maximală, cu schimbări de ritm și sprinturi intermediare sau finale,
deoarece copil ul are nevoie de un timp îndelungat de refacere. În pregătire, sunt
contraindicate alergările pe distanțe cuprinse între 600 -1200 m, care necesită un efort

17
anaerob, în schimb se pot efectua alergări pe o durată de 5 -20 minute într -un tempou
moderat.. Este necesar ca selectarea mijloacelor și metodelor de antrenament să corespundă
cerințelor psihofizice ale copilului, iar activitatea din timpul lecțiilor să fie distractivă.
Aspecte generale privind ameliorarea forței la copiii de 6 -9 ani
Importanța amelior ării forței generale la vârsta școlară mică reiese din numeroase
motive, precum: – aparatul de susținere osos și muscular este slab dezvoltat, și ca urmare
în primii 2 ani de școală deficiențele de postură (lordoză, cifoză, scolioză etc.) cresc
aproximativ cu 70%; – tot în primii 2 ani de școală crește procentul copiilor supraponderali
și o dată cu creșterea țesutului adipos are loc scăderea capacității motrice generale a
copilului, a forței generale, vitezei și rezistenței generale. Odată cu îmbunătățirea forței
generale la copii, mișcările sunt mai dinamice, mai armonioase și mai precise. Conform lui
Weineck, metoda de antrenament pentru dezvoltarea forței la acestă vârstă trebuie
fundamentată pe exercițiile de tip dinamic, punându -se accent în special pe dezvoltarea
cuplului forță -viteză. Numeroase cercetări în domeniu au indicat perioada școlară mică ca
fiind favorabilă dezvoltării forței în regim de viteză. De exemplu, un studiu relevă faptul
că un antrenament pe săptămână, folosindu -se metoda circuitulu i, timp de 8 saptămâni, a
condus la ameliorări considerabile ale forței sub toate aspectele ei. În metoda circuitului,
la această vârstă se impune următoarea dozare: 20 sec lucru, pauză 40 sec. Antrenamentul
în circuit, cațărarea, tracțiunile sub toate for mele, săriturile, cu sau fără îngreuieri,
organizate sub formă de joc, ștafete, își aduc o contribuție considerabilă pentru dezvoltarea
forței.
Aspecte generale privind ameliorarea vitezei la copiii de 6 -9 ani.
La vârsta școlară mică, viteza de execuție a mișcării, precum și viteza de reacție se
ameliorează constant, datorită procesului de creștere, de dezvoltare fizică, gradului de
mobilitate articulară și dezvoltare musculară. Vârsta antepubertară este o perioadă propice
pentru dezvoltarea vitezei și a c uplului forță -viteză. Antrenamentul copiilor de această
vârstă necesită multă atenție din partea formatorului, mijloacele și metodele trebuind să fie
adaptate posibilităților fizice și psihice ale copiilor, având un caracter ludic; programele de
antrenamen t nu trebuie să se bazeze așa cum se întâmplă cel mai des în unitățile școlare și
în cluburile sportive doar pe exerciții care vizează ameliorarea vitezei de reacție și de
accelerare, ci trebuie să solicite copiii mai ales nervos și neuromuscular.

18
Aspecte generale privind ameliorarea mobilității la copiii de 6 -9 ani.
Mobilitatea este calitatea care permite executarea unor mișcări de mare
amplitudine la nivelul diferitelor articulații sau complexe articulare (lanțuri cinematice).
La vârsta școlară mică, co loana vertebrală atinge mobilitatea maximă, în schimb este
redusă mobilitatea în articulațiile coxofemurale (în depărtarea picioarelor – abducție) și
scapulohumerală (în retroversie). Din această cauză sunt recomandate exerciții de întindere
pentru amelior area mobilității în articulațiile respective. De -a lungul timpului, am observat
carențe în programul de pregătire a sportivilor, neglijându -se dezvoltarea mobilității la
copii, aspect care se va repercuta prin lipsa mobilității atât de necesară în cazul al ergărilor
de garduri/ săritorilor de înălțime. La această vârstă, mobilitatea articulară este foarte bună,
iar prelucrarea ei în scopul ameliorării și menținerii la parametrii optimi asigură
amplitudine și un control bun al relaxării în timpul alergării.
Aspecte generale privind ameliorarea calităților de coordonare la copiii de 6 -9 ani.
În practica sportivă se disting calități de coordonare generale, dezvoltate ca urmare
a unei pregătiri polivalente și care se manifestă în diferite situații de viață , muncă și sport,
și calități de coordonare, specifice unei anumite probe sau discipline sportive. La vârsta
școlară mică, până la 8 -9 ani, trebuie să se pună accentul pe aprofundarea procesului de
învățare motrică, pentru realizarea unei game gestuale pre cise și stabile. Între 8 -10 ani se
poate asigura o dezvoltare intensă a coordonării motrice, care permite o perfecționare a
capacității de reacție. Aplicații practice: domeniul educației fizice și sportului Concluzii:
În ameliorarea capacităților motrice t rebuie să se țină cont de particularităților morfo –
funcționale și psihice ale elevilor. Procesul instructiv educativ nu trebuie realizat la
întâmplare, ci pe baza unor cunoștințe și studii verificate și acceptate de specialiști în
domeniu, pentru a putea o bține de la elevi rezultate optime.
Un alt aspect deloc de neglijat care are legătură cu perioada prepubertară este acela
că, această perioadă este favorabilă pentru înițierea în anumite sporturi. Fie că este vorba
de sporturi de echipă cum ar fi: fotbal, handbal, baschet, volei sau de sporturi individuale
precum: gimnastică, tenis, înot, dans sportiv, părinții pot decide, în funcție de înclinațiile
copilului și de potențialul sau să -l înscrie în cadrul unui club sportiv sau o altă formă
organizată unde să practice un anumit sport sub îndrumarea unor persoane calificate în
acest sens.

19

I 5. Factori determinanți care contribuie la optimizarea lecției de
educație fizică și sport.

Factorii determinanți care pot influența lecția de educație fizică și sport pot fi
împărțiți în două categorii, factori interni și factori externi. Din categoria celor externi
putem aminti de exemplu: capacitatea de dotare a unei săli de sport, privilegiul de a lucra
cu elevii intr -un spațiu special amenajat așa cum este o sală de sport. Sunt foarte multe
școli, din păcate , care nu au încă un astfel de loc în care , profesorul să-și desfășoare
activitatea didactică în cele mai bune condiții. Asta nu înseamnă că cei care desfășoară ora
de educație fizică în aer liber nu pot fa ce performanță, ba dimpotrivă orele de educație
fizică în aer liber sunt benefice deoarece, elevii, în timpul efortului fizic consumă o
cantitate de oxigen mult mai mare decât atuci când se află în repaus, iar faptul că sunt afară
la aer curat nu poate fi decât un beneficiu. Aerul dintr -o sală de sport este mai puțin bogat
în oxigen și mai ales dacă sala nu a fost aerisită poate fi chiar un element dăunător
practicării mișcării de orice fel deoarce efectul n u va mai fi cel scontat. Așadar orele de
educație fizică sunt mai plăcute în aer liber dacă avem la dispoziție un teren special
amenajat in acest scop. Profesorul de educație fizică are obligația să se asigure că starea
terenului este una bună și că nu poate pune în pericol viața sau integritatea corporal ă a
elevilor în timpul procesului instructiv educativ. Din nefericire există școli care nu au la
dispoziție nici măcar o mică suprafață de teren unde să se poată desfășura în condiții optime
o lecție de educație fizică.
Un alt factor extern care poate avea efecte negative asupra lecției poate fi familia
elevului, care poate influența atitudinea acestuia cu previre la activitatea de educație fizică
și anume prin sustragerea copilului de la ore print -o scutire medicală obținută în condiții
nu tocmai normale d e la medicul de familie. Binențeles că sunt și elevi care au probleme
de natură medicală și nu pot participa activ la acest proces. Aceste scutiri pot fi temporare,
pe o perioada scurtă de o săptămână sau o lună, pot fi pe perioade mai mari de 6 luni sau
un an și pot fi și cu caracter permanent pentru elevii care suferă de anumite afecțiuni clar
precizate în nomenclatorul medical. Problema scutiților medical este un aspect important
în contextul noilor provocări ce apar în domeniul nostru de activitate. În calitate de profesor

20
de educație fizică ne revine sarcina să explicăm atât elevilor dar mai ales părinților că
frecventarea orelor de educație fizică nu poate să aibă decât un efect pozitiv asupra
organismului copiilor cât și un aport favorabil asupra stăr ii generale de sănătate a celor de
practică exerciții fizice. Un alt aspect ce ține de cel ce conduce acest proces educativ este
acela de a atrage copiii și de a le f acilita interesul pentru această activitate. Dacă este un
lucru bine făcut, dacă cel în ca uză își dă interesul și prezintă încredere atunci vor veni și
rezultatele, în cazul nostru, un număr cât mai mare de elevi implicați în fenomenul sportiv.
Un alt factor extern extrem de agresiv și de greu de combătut apărut în ultimii ani
de când tehnologi a a avansat intr -un ritm alert este atracția fatală a tinerii generații spre
jocuri de calculator, gaget -uri și reț ele de socializare. Toate aceste fenomene nu fac altceva
decât să răpească timp prețios celor care acum preferă aceste activități în detrimen tul
activităților sportive. Efectul care se răsfrânge asupra elevilor nu poate fi decât unul negativ
deoarece folosirea îndelungată a telefonului mobil, spre exemplu, pentru di ferite jocuri ce
se pot regăsi î ntr-un astfel de dispozitiv sau pentru a conver sa cu prietenii pe reț elele de
socializare poate afecta grav postura normală a coloanei cervicale prin faptul că stăm
perioade mari de timp cu capul aplecat spre acel dispoziti v. Mai grav este că acești copii,
aflați î ntr-un proces de creștere, care ar treb ui să fie unul armonios, pot rămâne cu urmâri
ireversibile dacă nu sunt supravegheați sau verificați de un adult sau de o persoană abilitată.
Efectele negative nu sunt din păcate doar pe plan fizic, ele putând lua amploare și pe plan
psihic, emoțional dacă lucrurile scapă de sub control. Mai afectați de aceste probleme pot
fi acei copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate la muncă și care au fost lăsați fie în
grija bunicilor sau a unor rude sau mai rău au rămas să -și poarte singuri de grijă.
Tot d in această categorie a factorilor externi am putea să discutăm și despre o lipsă
de preocupare a celor ce conduc sau au un rol decizional în sistemul nostru de învățământ
și care dau dovadă de lipsă de preocupare în ceea ce privește această latură a aducaț iei
globale și anume educația fizică. O mai mare atenție și un interes sporit asupra acestui
fenomen prin dotarea, acolo unde este cazul a sălilor și terenurilor de sport cu materiale noi
care să le înlocuiască pe cele vechi sau pe cele care lipsesc, prin amenajarea cât mai multor
spații și locații în care să se poată face sport ar conduce cu siguranță la sporirea numărului
celor care ar fi interesați să pract ice exercițiile fizice. Dacă s-ar schimba planul cadru și s –
ar modifica numărului de ore alocat ac estei discipline prin suplimentarea numărului de ore

21
de la două la trei pe săptămână ar fi o soluție benefică care ar genera avantaje pentru toți
cei implicați.
Din cealaltă categorie a factorilor interni putem aduce în discuție gradul de
dezvoltare a cali tăților și deprinderilor motrice de bază a elevilor implicați în procesul
instructiv -educativ. Bineînțeles că nivelul de dezvoltare a acestor două componente de bază
la copiii de ciclu primar este relativ mic, unul din obiectivele principale în această per ioadă
fiind acela de a crește constant și progresiv acest nivel. Alt factor decisiv în acest context
este cel ereditar care poate să aducă un avantaj în special în cazul celor care aspiră să facă
sport de performanță. În domeniul educației fizice și sportu lui ereditatea și mediul joacă
aceleași rol uri ca în orice activitate uman ă, cu unele particularități determinate de aspectele
fizic și motric, preponderente în practicarea exercițiilor fizice. Ereditatea reprezintă
ansamblul de procese caracteristice (din punct de vedere biologic) privind transmiterea
patrimoniului genetic (genom). Ereditatea are substratul in cromozomi, care sunt constanti
si caracteristici pentru fiecare specie, prin forma si numarul lor.

CALITĂȚILE MOTRICE DE BAZĂ
În clasele I -IV, educația fizică are ca principal obiectiv sprijinirea dezvoltării
corecte si armonioase a organismului elevilor, îmbunătățirea stării de sănătate si sporirea
capacității de muncă. Pe primul plan trebuie situată grija pentru creșterea și de zvoltarea
corectă și perfecționarea organelor si funcțiilor vitale ale organismului, suport pentru
dezvoltarea multilaterală a personalității. Sănătatea, rezistența și robustețea organismului,
activitatea normală a întregului organism, indicii sporiți de îndemânare, rezistență, viteză
și forță constituie premise importante pentru formarea personalității elevului, pentru
organizarea, cu cea mai mare eficiență, a procesului instructiv -educativ în școală. Copii
sunt educați să iubească mișcarea, să se obișnui ască cu practicarea sistematică a exercițiilor
fizice în scopul organizării și folosirii în mod util și plăcut a timpului liber. Să contribuie
la formarea însușirilor și trăsăturilor pozitive ale personalității, la dezvoltarea deprinderilor,
a obișnuințelo r cerute de activitatea în colectiv, la convingerile și obișnuințele de
comportare civilizată, la formarea deprinderilor și obișnuințelor igienice, la călirea
organismului prin folosirea judicioasă a factorilor naturali: aer, soare, apă. Dezvoltarea

22
calităților motrice și a deprinderilor motrice, nu reprezintă aspecte izolate, ci două laturi
ale unui proces unic de perfecționare a activității motrice a copilului. Calitățile motrice
constituie suportul motric în lipsa căruia deprinderile nu se pot forma și consolida. La
rândul lor, acestea din urmă asigură punerea în valoar e a calităților motrice. Calitățile
motrice sunt însușiri ale organismului uman. Ele se dezvoltă pe parcursul vieții (până la o
anumită vârstă), dar se pot și 'educa', influența, prin pro cese specifice de instruire. Sunt de
două feluri: de bază (viteză, îndemânare, rezistență și forță) și specifice (cele implicate în
practicarea unor ramuri de sport sau în exercitarea unor profesii, meserii
Calitățile motrice se dezvoltă și se 'educă' în funcție de vârstă. La cei mici, accentul
este pus pe viteză și îndemânare, iar la cei mari pe forță și rezistență.
VITEZA
Viteza reprezintă capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni
motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente a le acestuia, într -un timp cât mai
scurt, deci cu rapiditate maximă, în funcție de condițiile existente.
Formele de manifestare ale vitezei sunt:
1) viteza de reactie;
2) viteza de executie;
3) viteza de deplasare;
4) viteza în regimul altor calită ti motrice.
Factorii determinanți ai vitezei sunt:
> mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitația și inhibiția, care
determină tempoul alternării contracției și relaxării mușchilor;
> nivelul de funcționare (acui tatea, finețea, precizia) a organelor receptoare
(analizatorii);
> viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente si eferente;
> viteza de contracție a mușchilor inervați;
> tipul fibrelor musculare care se contractă (fibre albe sau roșii);
> valoarea surselor și proceselor energetice;
> lungimea segmentelor implicate, mobilitatea articulară și elasticitatea
musculară.

23
REZISTENȚA
Rezistența este capacitatea organismului de a depune efort uri cu o durată lungă și o
intensitate relativ mare, menținând indicii constanți de eficacitate optimă. Deci este
capacitatea psiho -fizică de a depune eforturi fără apariția stării de oboseală sau prin
invingerea acestui fenomen.
Formele de manifestare ale rezistenței sunt:
1) In funcție de ponderea participării grupelor musculare, majoritatea specialiștilor o
clasifica în:
a) rezistența generală;
b) rezistență specifică – locală – când în efort se angrenează mai mult de 1/3 din
musculatură;
– regională – când în efort se angrenează între 1/3 și 2/3
din musculatură;
2) În funcție de sursele energetice și durata efortului este:
a) re zistență anaerobă;
b) rezistență aerobă ;
c) rezistență mixtă;
3) Î n funcție de modul în care se combină cu alte calități motrice:
a) rezistență în regim de viteză;
b) rezistență în regim de forță;
c) rezistență în regim de detentă;
d) rezistență în regim de îndemânare;
4) În funcție de natura efortului, poate fi:
a) rezistență în regim constant;
b) rezistență în regim variat;
Factorii determinanti ai rezistentei sunt:
> stabilitatea proceselor nervoase fund amentale, excitatia si inhibitia, in sensul
mentinerii unui raport constant;
> posibilitati de activitate a sistemelor si functiilor organismului, mai ales pe plan
cardio -vascular si respirator;
> tipul fibrelor musculare implicate in activitate;

24
> calitatea metabolismului si resurselor energetice ale organismului;
> capilarizarea si reglarea periferica;
> calitatea proceselor volitive, determinarea motivationala si mai ales nivelul de
perseverență si dâ rzenie;

ÎNDEMÂNAREA
Îndemânarea, apreciată de majoritatea specialiștilor drept o calitate motrică
deosebit de complexă, implică capacitatea de coordonare a segment elor corpului sau ale
acestuia în î ntregime pen tru efectuarea unor acte sau acț iuni motrice, cum ar fi echi libru ,
precizia, orientarea spațio -temporală, amplitudine, ambilaterală .
Formele de manifestare ale îndemâ narii sunt:
1) îndemînarea generală ;
2) îndemâ narea specif ică;
3) îndemânarea în regimul altor calităț i motrice;
Prin exerciț iile simp le sau com plexe, prin complicarea continuă si progresistă a
acțiunilor motrice din cadrul jocurilor, ștafetelor ș i parcur surilor aplicative, prin exerciții
de echilibru, î ndemânarea se îmbunătăț este necontenit.
Îndemânarea reprezintă calitatea complexă ce se îmbunătățeste prin activitățile
destinate perfecționării capacității de aplicare a cunoștinț elor, priceperilor si deprinderilor
motrice.
Factorii determinanți ai îndemână rii sunt:
>nivelul de coordonare a centrilor sistemului nervos și plasticitatea sco arței
cerebrale;
> calitatea tran smiterii impulsurilor nervoase și a inervaț iei musculare;
> capacitatea ana lizatorilor de a capta informația și de a realiza sinteza aferentă
pentru analiza aferentă situaț iei;
> capacitatea de anticipare a executantului;
> memoria și gâ ndirea executantului;
> volumul ș i complexitatea depr inderilor motrice pe care le stăpâneș te individul
uman;
> nivelul d e dezvoltare a celorlalte calități motrice de bază .

25

FORȚA
Capacitatea organismului uman de a învinge o rezistență internă sau externă prin
intermediul contracției musculare.
Forme de manifestare :
1. După „participarea grupelor musculare” î n efort:
– forță generală – când în efort participă principalele grupe musculare;
– forță specifică – când în efort participă una sau câ teva grupe musculare.
2. După „caracterul contracț iei musculare”:
-forță statică – atunci când nu se modifică dimensiuni le fibrelor musculare angajate
în efort, un tip special de forță statica fi ind cea „izometrică” – atunci când rezistența de
învins este mai mare decât capacitatea de fortă maximă a musculaturii executantului;
– forță dinamică izotonică – când se modifică dimensiuni le fibrelor musculare
angajate în efort. Dacă fibrele musculare se scurteaza se vorbește de forță dinamică de tip
învingere, iar da că fibrele musculare se alungesc se vorbește de forță dinamica de tip
cedare;
– forță mixtă – când se produc atât contracții statice cât și dinamice, alternând în
funcție de natura actelor și acțiunilor motrice.
3. După „capacitatea de efort în relaț ie cu puterea individuala umană ”:
– forță maximă (sau absolută ) care poate fi statică și mai ales dinamică. Forța
maximă dinamică crește odată cu mărirea greutăț ii corporale.
– forță relativă – care exprimă raportul dintre forța absolută și greutatea corporală .
Acest tip de forță scade odata cu mărirea greutăț ii corporale.

26
4. Dupa „modul d e combinare cu celelalte calităț i motrice”:
– forță în regim de viteză ;
– forță în regim de îndemâ nare;
– forță în regim de rezistență .
Factori de condiționare :
– capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale, excitația și
inhibiț ia;
– numă rul de fibre musculare angajate în efort și, mai ales, suprafața secț iunii
fiziologice a acestora;
– calitatea proceselor metabolice și a substanțelor energetice existente în muș chi;
– durata contracț iei muscul are (sunt mai eficiente contracțiile de 15 -20 sec decâ t
cele de 30 sec)
– starea de funcț ionare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor s i
articulaț iilor;
– valoarea unghiulara a segmentelor corporale implicate in efort;
– nivelul celorlalte calități motrice de bază , mai ales viteza;
– unii factor i psihici: motivația, stările emoționale, voința, concentrarea atenț iei.

DEPRINDERI LE MOTRICE DE BAZĂ Ș I UTILITAR – APLICATIV E

1. DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZĂ
Unel e deprinderi motrice se formează în practica vieții, altele se însușesc î n proces
special organizat, adică în educația fizică sau î n antrenamentul sportiv.
Sunt forme concrete de ac tivitate motrică, care au la bază stereotipu ri dinamice,
realizate prin legături temporale în scoarța cerebrală motorie, acestea fiind cu atât mai
trainice cu cât numărul repetărilor este mai mare, iar vârsta subiecților este mai mică.
Exerciț iul fizic rep etat în mod sistematic ș i continuu, este principalul excitant care

27
contribuie la formarea legă turilor temporale, a stereotipuril or dinamice, a reflex elor
condiț ionate.
Jocurile și ștafetele oferă posibilități multiple de formare ș i consolidare a
deprinderi lor motrice utilitare si de bază: mers, alergare, sărituri, aruncări și prinderi,
cățărări, echilibru, etc. – favorizând în același timp și dezvoltar ea unor calităț i motrice:
viteza sub multiplele sale forme de manifestare, rezistența, forța și îndemâ narea.
Printre caracteristicile mai importante ale deprinderilor motrice, subliniem
urmatoarele:
♦ sunt elemente ale activităț ii voluntare a omului;
♦ odată consolidate se execută cu indici ridicaț i de stabilitate, precizie, cursivitate,
expresivit ate, coordonare, ușurință și rapiditate ceea ce asigură un consum redus de energie;
♦ unele elemente ale deprinder ilor motrice sau chiar acestea î n intregime pot a junge
la faza de automatizare. În această fază controlul scoarței cerebrale asupra efectuă rii
deprinderilor motrice se pastrează, dar atenția nu mai este îndreptată spre succesiunea
lanțului de mișcă ri specifice d eprinderii respective. Ea este îndrep tată în primul rând asupra
modificării intervenite în contextul ambiental și asupra rezolvă rii creatoare a sarcinilor
motrice;
♦ în faza superioară, atunci când se vorbește de 'măiestrie motrică, pe baza
interacțiunii organelor de simț și a capacității de analiză și sinteză a scoarț ei cerebrale, s e
ajunge la formarea unor senzaț ii complexe', specifice uno r ramuri de sport. Aceste senzaț ii
complexe sunt denumite expresiv ca 'simțul mingii', 'simțul porții', 'simțul ș tachetei';
♦ se perfecționează treptat ș i neuniform;
♦ sunt ireversibile, mișcările componente se înlănțuiesc î ntr-un singur sens;
♦ deprinderile motrice se 'destramă' treptat dacă nu sunt considerate prin repetări
multiple. De reținut că o deprindere motrică nu dispare total, în întregime; ea lasa 'urme' în
legăturile temporale și ca atare poate fi restabilita relativ repede.
Etapele fo rmării deprinderilor motrice sunt prezentate ca număr și denumire, în
mod relativ diferențiat în funcț ie de punctul de vedere din care sunt abordate:
1. Etapa inițierii în bazele tehnice de execuț ie a deprinderilor motrice, cu
următoarele obiective principale:
a) formarea unei reprezentări clare asupra deprinderilor respective;

28
b) for marea ritmului general de execuție cursivă a deprinderilor;
2. Etapa fixării, a consolidă rii deprinderilor motrice, cu urmă toarele
obiective princ ipale:
a) formarea tehnicii de execuție a deprinderii în concordanță cu caracteristicile
spațiale, temporale ș i dinamice optime;
b) întărirea legă turilor temporale prin exersarea în condiț ii constante;
3. Etapa perfecți onării deprinderilor motrice cu urmă toarele obiective:
a) lărgirea variantelor de execuție a fiecărei deprinderi prin desăvarșirea execuț iei
mai multor procedee tehnice;
b) exersarea cu precădere a deprinderilor î n condiții cât mai variate și apropiat e de
cele întâlnite în practică ;
Tipuri de deprinderi motrice:
1. În funcț ie de aria de automat izare, deprinderile se clasifică î n:
a) elementare – complet automatizare;
b) complexe – parțial automat izate;
2. În funcț ie de finalizarea folosiri i lor, deprinderile se clasifică î n:
a) de bază ș i utilitar -aplicative, folosite în viața cotidiană, dar și î n practica
ramurilor sportive; este vorba de mers, alergare, săritură , aruncare, prinder e, transport de
greutăț i, escaladare;
b) specifice ramurilor ș i probelor spor tive: este vorba de elementele ș i proced eele
tehnice din aceste ramuri ș i probe sportive;
3. În funcție de nivelul participă rii sistemului nervos la formarea și valoarea l or,
deprinderile se clasifica î n:
a) propriu -zise, care se obține prin repetă ri stereotipe: este ca zul deprinderilor din
gimnastică, patinaj, sărituri de la platformă ;
b) perceptiv -motrice, la care învățarea este influențată de ambianță : este cazu l
deprinderilor din oină , tir cu talere, jocuri la copii;
c) inteligent -motric e, unde apare adversarul care este opozitiv si intensiv: este
vorba de deprinderile din jocur ile sportive, lupte, box, scrimă , judo.

29
Timpul necesar pentru formarea deprinderilor motrice este dependent de variabile,
printre care:
♦ experiența motric ă anterioară ;
♦ nivelul indicilor morfo -funcț ionali;
♦ nivelul calităț ilor motrice;
♦ gradul lor de complexitate;
♦ motivaț ia subiectului, executantului.
Deprinderile motrice de bază (mersul, alergarea, săritura, aruncarea) reprezintă
fondul motric cu u n larg spectru de activitate atât în activitatea cotidiană, încă din primii
ani de viață cu forme de manifestare diferită pe parcursul acesteia, cât și în ac tivitatea de
educație fizică și sport prin împlicarea acestora în mecanismul de bază al diferitelor
procedee tehnice specifice probelor/ramurilor de sport.
Cunoscându -se importanța acestora, factorii implicați în formarea corectă a acestor
deprinderi ( familia, educatoarele, învățătorii și profesorii de educație fizică) trebuie să
acționeze, fiecare cu mijloacele de care dispune, pentru consolidarea lor, c a modalitate de
a evita influenț ele nocive a unora dintre acestea asupra stării de sănătate, ș i de u șurare a
procesului de instruire sportivă desfăș urat de cadrele didactice implicate în predarea
educației fizice. Profesorul de educație fizică , cu deosebire la clasele V -VI (ciclul curricular
de dezvoltar e), are datoria de a persevera î n derularea procesu lui de învăț are a deprinderilor
specifice p robelor ramurilor sportive. Dacă deprinderile motrice de bază nu sunt corect
însuș ite, acestea pot de veni factori limitativi implicați pe parcursul înstrăină rii sportive.

MERSUL
Mersul este o deprindere motrică de bază, simplă, reprezentând principalul
mijloc de locomoție adoptat încă din primii ani de viață. În educația fizică școlară, mersul,
în diferitele sale forme este p rezent pe parcursul tuturor lecțiilor, î ndepl inind sarcini
diferitelor situaț ii de i nstruire.
Greșeli posibile:
♦ mers rigid;
♦ mers săltat (pe verticală) sau legă nat lateral;
♦ mers cu brațul și piciorul de aceeaș i parte;

30
♦ mers î ngenunchiat;
♦ mers cu orientarea vârfurilor picioarelor în afară ;
♦ mers cu târâ rea picioarelor;
♦ mers cu umerii căzuț i, spatele rotunjit.
Indicații metodice:
♦ greutatea corpului trece permanent de pe pic iorul din spate, pe cel din față ;
♦ contactul labei pici orului cu solul se face pe toată talpa;
♦ în timpul deplasă rii, trunchiul est e drept, iar capul cu privirea înainte la 5 -6 m
distantă ;
♦ bratele se miscă din articulațiile umerilor și a coatelor, oblic înainte, că tre
interior, fiind relaxate;
♦ brațul își coordoneaza miș cările cu cele ale picioarelor (braț picior opus);
♦ mersul va fi elastic și oblic înainte, fără oscilaț ii laterale;
♦ trunchiul este drept cu bărbia ușor proiectata î nainte;
♦ ritmul deplasării se indică de profesor ș i este corelat cu var ianta respectivă de
mers;

ALERGAREA
Alergarea reprezintă o deprindere motrica de bază care asigură deplasarea corpului
cu diferite grade de rapiditate și în diferite forme de execuție, în funcț ie de s copul pentru
care este utilizată .
În derularea lecției, alergarea poate fi întâlnită sub diferite forme în toate situaț iile
de instruire. Aceasta se poate man ifesta ca o activitate singulară sau ca una din
componentele mo trice ale diferitelor probe atletice sau a procedeelor tehnice din jocurile
sporti ve, a elementelor din gimnastică și să riturile la aparate.
Alergarea este o deprind ere cu caracter ciclic, cuprinzând mișcă ri care se succed
identic , diferind doar ritmul de execuție a paș ilor. Ea se realizea ză pe pingea.
În practica didactică, de regulă, alergarea se utilizează în două forme, alergare cu
ritmuri de deplasare va riabile sau alergarea accelerată. În funcție de scopul în care este
utilizată, aceasta solicită și c ontribuția unor calităț i motrice, de exemplu: alergarea

31
accelerată solicită calitatea motrica 'viteză', iar alergarea de rezistentă solicită calitatea
motrica 'rezistentă '.
Greșeli posibile:
♦ poziția greșită a trunchiului în timpul alergării prea în față sau pe spate;
♦ amplit udinea mișcărilor de brațe prea redusă ;
♦ deplasarea brațelor în fața trunchiului;
♦ necorelarea mișcării brațelor cu ritmul de miș care a picioarelor;
♦ ritmul de alergare nu se coordonează cu actul respi rator;
♦ poziț ionarea incore ctă a tă lpilor pe sol;
♦ alergarea îngenunchiată, fără terminarea acți unii de impulsie;
♦ oscilarea laterală a corpului;
♦ alergarea pe toată talpa;
♦ mărimea neadecvată a paș ilor;
Indicații metodice:
În etap a învățării, execuțiile se vor efectua într -un ritm ceva mai lent, evitând
accelerările, urmărindu -se automatizarea corectă a principalelor mișcări, cum ar fi: poziția
trunchiului, acțiunea brațelor, efectuarea completă a impulsiei piciorului din spate,
păstrarea direcției de alergare, contactul și poziția tălpilor pe sol, mărimea paș ilor, etc.
Alergarea trebuie să fie încordata sau relaxată, în funcție de ritmul de deplasare.
Încă din primele lecții se va acționa pentru a î nsuși și automatiza corect actul respirator
corelat cu ritmul și felul alergării, o preocupare deosebită acordându -se (în acest sens) la
alergarea de rezistență .

SĂRITURA
Săritura este o deprindere motrică cu un larg câmp de aplicabilitate atât în
activitatea cotidiană, cât și î n cea sportivă î n majoritatea probelor/ramurilor sportive.
Prin săritură se dezvoltă calitățile motrice combinate forță -viteză (detenta) precum
și a unor aspecte privind rezistența și îndemânarea. Ea ajută la fo rtificarea si stemului
muscular ș i a ligamentelor trenului inferior, precum ș i la dezvoltar ea echilibrului. Aceasta
intra în structura unor probe ș i procedee sau elemente tehnice din diferite ramuri de sport,
precum: atletismul, gimnastica, jocurile sportive.

32
Prin alerg area gradata a unor sarituri pot aparea efecte si in dezvoltarea unor
trasaturi pozitive de caracter, precum: curajul, vointa, perseverenta, etc.
Din structura lor pot exista urmatoarele categorii de sarituri:
a) sarituri pregatitoare (libere):
♦ cu bataie pe un picior;
♦ cu bataie pe doua picioare;
b) sarituri cu caracter sportiv:
♦ cu bataie pe un picior: – in lungime cu elan;
– in inaltime cu elan;
♦ cu bataie pe doua pi cioare: – in lungime de pe loc;
– cu sprijin pe aparatele de gimnastica;
Greseli posibile:
♦ aterizarea dura pe toata talpa (la gimnastica);
♦ lipsa de coordonare a segmentelor corpului ;
♦ amplitudinea mica;
♦ impulsie mica in momentul bataii si desprinderii;
♦ la saritura cu elan: – reducerea vitezei de deplasare in apropierea bataii;

Sariturile se compun din mai multe faze:
> elanul; > zborul;
> bataia; > aterizarea.

Indicații metodice:
Pentru a efectua sărituri eficiente este necesar să avem preocupă ri perman ente
pentru dezvoltarea tonicității, troficităț ii musculare a trenului inferior și a detentei, întă rirea
sistemului os teo-ligamentar, educarea percepțiilor spațio -temporale ș i a echilibrului.
În etapa învățării se recomandă atâ t repe tarea separată a fazelor săriturii, cât și
repetarea integrală a săriturii globale, folosindu -se în funcție de situație, exercițiile
pregătitoare sau ajutătoare, cum ar fi: pasul sărit, acceleră ri, desprinderi cu atingere a unui
obiect suspendat, ateriză ri în adâ ncime de pe un obiect, etc.

33

ARUNCAREA Ș I PRINDEREA
Aruncarea ș i prinderea sunt deprinderi motrice de bază cu un larg câmp de
aplicabilitate atât î n cadrul depri nderilor aplicativ -utilitare, cât ș i a deprinderilor cu caracter
sportiv, unde acestea fac parte din structura unor proce dee tehnice importante, cum sunt:
aruncarea mingii de oina la distanță, aruncarea ș i prinderea mingii la unele jocuri sportive
(baschet, handbal, rugby, polo, oină, baseball) și aruncă rile din atletism.
Aruncarea înseamnă proiectarea în spaț iu a obiectului , iar prinderea, acț iunea
membrelor superioare, c u deosebire a palmelor, care rețin obiectul respectiv, cu excepția
aruncă rilor atletice, unde obiectul aruncat trebuie lăsat să atingă solul.
Variante de aruncări și prinderi:
După structura lor, în educația fizică școlară, putem întâlni următoarele categorii de
aruncări ș i prinderi:
a) aruncarea azvârlită de pe loc și din deplasare: – la distanță ;
– la țintă ;
– la partener;
b) arunca rea împinsă de pe loc ș i din deplasa re:
– cu o mână ;
– cu două mâ ini;
c) prinderea:
– cu o mână ;
– cu două mâ ini.
Greșeli posibile: La aruncare:
♦ priza defectuoasă la obiect;
♦ traiectoria de zbor încordata (prea înaltă sau prea joasă );
♦ lipsa de participare a tuturor segmentelor corpului;
♦ aruncarea cu piciorul și cu brațul de aceeaș i parte (la atletism);
♦ imprecizia aruncă rii;

34
La prindere:
♦ lipsa de atenț ie;
♦ orientarea greșită a palmelor;
♦ lipsa de amortizare a obiectelor;
♦ nu se apreciază corect traiectoria ș i viteza de zbor a obiectului.

Indicații metodice :
Pentru a realiza aruncări eficiente; pe lângă însuș irea tehnicii de execu ție, este
necesar să ne preocupăm pentru creșterea forței generale, cu precă dere a trenului superior,
stabilitatea articulațiilor umărului, cotului și pumnului și creșterea mobilității umă rului.
Între aruncare și prindere, ultima se î nsușește ceva mai greu , întrucât pentru aceasta
sunt implicați factorii de coordonare, atenț ie, priza la obiect, analizatorul vizual și tactil, o
tehnică mai puțin naturală , pe care copilul nu a exersat -o în activitatea anterioară, î n mod
natural, precum la aruncare.
În toat e tipurile de aruncare avem urmă toarele faze:
> poziția inițială ;
> acțiunea brațului, picioarelor ș i a trunchiului;
> proiectarea obiectului (de pe loc sau precedat de un elan);
Prinderea are urmă toarele faze:
> poziția de așteptare cu poziț ionarea palmelor;
> întâ mpinarea obiectului (priza);
> amortizare.
Pentru consolidarea prinderii și aruncării este necesar ca exersarea să se efectueze
în perechi, realizându -se un mare număr de execuț ii, din poziții ș i cu procedee variate.

DEPRINDE RILE MOTRICE UTILITAR – APLICATIVE
Deprinderile motrice utilitar -aplicative sunt o categorie de deprinderi cu un c aracter
specific, care prin conținutul lor rezolvă diferite situații, posibil de întâ lnit, în activitatea
cotidiană și î n diferite domeni i profesionale, cum ar fi: pregătirea militară, în activitatea de
construcț ii, minerit, turism, salvamont, etc.

35
În categoria deprind erilor aplicativ -utilitare intră: târârea, escaladarea, căță rarea,
transp ortul de greutăți, tracțiunea, împingerea ș i echi librul. La acestea se mai adaugă, cu
un caracter secundar, ș i o parte din deprinderile motrice de bază, cum ar fi: mersul și
alergarea în diferite variante, săriturile și urcă rile, care se introduc ca elemen te de legătură
sau în cadrul formă rii traseelor aplicativ -utilitare.
TÂRÂ REA
Târârea este o deprindere ce constă în deplasarea pe orizontală a corpului, pe sol.
Aceasta e o modalitate naturală de deplasare a copiilor mici care, pe parcurs, s -a adaptat și
perfecț ionat din consid erente de ordin practic. Această deprindere, pentru a fi eficientă,
impune existența unor calități motrice ca: forța, rezistența și îndemânarea, cu precădere a
componentei coordonate și viteza de execuț ie.
Poate fi folosită ca și mijloc de corectare a deviaț iilor coloanei vertebr ale. Târârea
se poate efectua: din cul cat facial pe spate, pe o latură sau din sezâ nd; din sprijin pe palme
și genunchi. Se poa te efectua: numai cu braț ele; numai cu picioarele; cu brațele ș i
picioarele.
Dezvoltarea efortului se realizează prin mărirea sau micș orarea distanț elor parcurse,
greutatea obiectelor t ransportate, realizarea ei lentă sau sub formă de înț elegere.

CĂȚĂ RAREA
Cățărarea se poate efectua la frânghie verticală sau orizontală, pe prajină, pe s cara
fixă, banca de gimnastică, înclinată sau pe diverse obiecte din natură: copaci, stâ lpi,
garduri, etc.
Cățărarea se poate efectua atât cu participarea alternativă a brațelor și picioarelor
(tracțiune și împingere), cât și numai în braț e.

ESCALADAREA
Escaladarea este o dep rindere prin care executantul își trece corpul dintr -o parte în
cealaltă , peste un obiect, folosindu -se de brațe și picioare. Se realizeaza, î n general, pes te
aparatele de gimnastica (ladă, cal, bârnă). Escaladarea solicit ă calitățile de forță și
îndemâ nare.

36
TRACȚ IUNEA
Tracț iunea este deprinderea ce implică în conținutul ei o acț iune de deplasare prin
tragere , a unui obiect sau partener, fără a-1 ridica de la sol. Sunt solicitate lanț urile
musculare de flexie, partici pând în egală măsură atât brațele, cât ș i picioarele. Co ncomitent
sunt solicitate calitățile de voință, dârzenie, perseverentâ. Poate fi individuală, cu 1 singur
braț sau î n perech i și în grup cand se folosesc ambele brațe. Priza poate fi directă mână la
mână sau prelungită printr -un baston, coardă, frânghie. Se poate executa într -un singur sens
sau în ambele sensuri deodată .

ÎMPINGEREA
Împin gerea este deprinderea ce constă dintr -o activitate de deplasa re a unui obiect
sau persoane fără a fi ridicate de l a sol.
După modul î n care sunt solicitate grupele musculare, acțiunea de împingere
solicită lanțurile musculare extensoare atât a trenului superior, cât ș i a celui inferior. S e
poate efectua individual sau î n grup.

RIDICAREA Ș I TRANSPORTUL DE OBIECTE
Această acțiune implică două momente:
♦ priza și ridicarea obiectului;
♦ transportul acestuia;
Această deprin dere are o mare aplicabilitate în viața cotidiană și doar sporadic în
activitatea de educație fizică, când e necesară manipularea aparate lor ș i a diverselor
materia le sau pentru dezvoltarea calităț ilor motrice de fo rță.
Transportul s e poate realiza individual sau în grup, î nainte, lateral sau cu spatele,
obiectele s au partenerii pot fi transportați prin susținerea cu unul sau ambele brațe, în
apropierea șoldului, pe brațe, pe umeri, î n spate sau chiar pe cap.
ECHILIBRUL
Echilib rul este o calitate care asigură menținerea corpului într -o poziție stabilă atât
în acțiuni statice, cât și dinamice pe suprafeț e fixe sau mobile cu baza de susținere diferită
ca dimensiuni ale lățimii. Are la bază simț ul chinestezic care se af lă la baza coordonării
grupelor musculare ș i analizatorului vestibular.

37
Simț ul ech ilibrului are importante aplicații atât în activitatea coti diană, cât și cea
sportivă, în anumite ramuri acesta având o importanță deosebită , ca de exemplu: patinaj,
schi, sărituri, etc. Pentru menținerea echilibrului se consideră esențială condiția următoare:
menținerea poziț iei cen trului de greutate al corpului în interiorul bazei de susținere.

I 6. Școala atletismului.
Școala atletismului reprezintă perioada inițierii în atletism, pe parcursul căreia, încă
din primii ani de școala copiii încep să deprindă mecanismele de bază specifice probe lor
atletice. Acestea sunt importante pentru influența pe care o au atât în dezvoltarea calităților
motrice de bază, dar și în dezvoltarea motricității generale a copilului pentru activitatea
cotidiana, datorită caracterului natural pe care îl au exerciții le atletice. Ca atare atletismul
este una dintre disciplinele de bază în educația fizică școlară. Aproape că nu există
disciplină sportivă în a cărei structură tehnică să nu se regăsească cel puțin una din mișcările
specifice atletismului. Pentru aceasta î nsușirea corectă a exercițiilor și deprinderilor din
școala atletismului trebuie învățate cât mai corect, și ne referim aici la mers, la alergări,
sărituri și aruncări, sub toate tipurile lor de manifestare. Înainte de a învăța oricare dintre
probele atletice este obligatorie parcurgerea exercițiilor cuprinse în sfera școlii atletismului.
Exercițiile din școala atletismului sunt structu rate conform celo r patru grupe specifice,
astfel:
– școala mersului
– școala alergări;
– școala săriturii;
– școala aruncării.

1. ȘCOALA MERSULUI.
Mersul este o deprindere fundamentală în evoluția umană, care apare ca necesitate,
încă de la vârsta de 1 an. N u toată lumea începe să meargă la vârsta de 1 an, unii sunt mai
precoce și pot începe chiar și mai repede, alții mai târziu.
În contextul lecției de educație fizică și sport, mersul alături de alergare se regăsesc
ca mijloace, în veriga a doua, pregătirea organismului pentru efort. Cu ajutorul exercițiilor
de mers și alergare începem încălzirea organismului, adică îl pregătim pentru efortul ce

38
urmează a se consuma în timpul lecției de educație fizică sau în timpul antrenamentului
sportiv. Mersul angajează îndeosebi segmentele inferio are ale corpului, dar
angrenează în mare măsură și musculatura î ntregului corp, contribuind astfel la
dezvoltarea acestuia.
În acelaș i timp mersul va contribui la tonifierea musculaturii pic ioarelor ș i a
spatelui. Executat lent și însoțit de mișcări de respiraț ie, mersul poate co nstitui un bun
mijloc de liniș tire a organismului după un efort cu o intensitate mai mare. În activitatea
de educație fizică mersul corect, reprezintă un mijloc eficient de or ganizare a
colectivului, asigurând deplasă rilor eficiență , aspect estetic, și consum minim de
energie.
În timpul activităților trebuie să se insiste asupra formă rii unui mers corect
elastic, estetic și elegant, fără oscilaț ii accentuate pe vert icală, î n lateral sau cu
răsucirea trunchiului. Mersul se mai poate executa și în alte variante, mers pe loc, mers
cadanțat, mers în coloană, mers în cerc, mers în zig -zag, mers șerpuit, mers în coloană, etc.
Exersarea incepe cu mers pe loc urmat de cel cu deplasare, mai intai liber, apoi i n
cadent a. Se vor executa frontal, evitâ ndu-se ritmurile lente sau accelerate. Imprimarea
cadenț ei se face prin semnale sonore, numă ratoare, numirea pic iorului, sau prin
marcarea fiecărei pășiri pe piciorul stâng cu bă taie din palme .Exersarea va fi insoțită
permanent de corectarea atitudinii corpului, a capu lui a privirii spre înainte.
Menținerea spatelui drept și a coordonării mișcării de brațe cu cele de picioare.
Desfăș urarea mersului pe fond muzical sau cu cântec va stimula execuția ș i
autocont rolul copiilor.
Consolidarea deprinderii de mers se va realiz a și prin adoptarea unor poziț ii ale
brațelor (lateral, sus, oblic, înapoi, pe ceafă, pe șold, la spate), precum ș i prin efectuarea
unor mișcări ale membrelor superioare : ridicări. înainte, înapoi, lateral, balansă ri.
După ce copiii vor stăpâni deprinderea de me rs corect se va putea trece la
învăț area unor variante de mers.
Variantele de mers pot fi efectuate cu diferite poziții ale brațelor și palmelor
(pe șold, pe umăr, pe ceafă, lateral, sus, în față, oblic, jos, cu poziții sau mișcări
asimetrice) sau combinarea acestora . Iată câteva exemple:
– mers normal / obișnuit;

39
– mers pe vârfuri;
– mers pe câlcâie;
– mers ghemuit;
– mers pe partea laterală a labei piciorului;
– mers pe partea internă a labei pi ciorului;
– mers cu pas fandat;
– mers încucișat;
– mers cu spatele.

2. ȘCOALA ALERGĂRII.
Obiectivele școlii alergării:
– însușirea deprinderii de a alerga, corect și relaxat;
– ameliorarea coordonării motorii a membrelor superioare și a membrelor inferioare;
– formarea capacității de control a respirației în timpul alergării;
– formarea capacității de a percepe corect viteza de deplasare;
– ameliorarea tonusului muscular;
– dezvoltarea capacității generale de efort.

Mijloacele școlii alergării:
– alergare ușoară ;
– alergare în tempo moderat uniform;
– alergare în teren variat;
– alergare cu joc de glezne;
– alergare cu genunchii sus;
– alergare cu pendularea gambelor înapoi și înainte;
– alergare accelerată;
– alergare ritmată (“alergare cu ritm de 3 pasi, 5 pasi … peste obstacole joase”).
Alergarea fiind o deprindere naturală și cunoscută, impune perfecționarea
tehnicii de execuție. La copii, problemele apar în perioadele de creștere și mai târziu, la cei
care nu au o c ontinuitate în instruire. Pierderea elasticității musculare și a tendoanelor,
cauzate de creșterea în lungime a sistemului osos, conduc la rigiditate și implicit la o

40
eficiență scăzută a mișcărilor. Un efect negativ asupra eficienței tehnicii alergării o a re
deseori efectuarea unui număr mare de repetări a unor exerciții de dificultate scăzută, care
favorizează instalarea unor automatisme greșite din punct de vedere tehnic. Se poate spune
că, pentru începători elementele necunoscute din tehnica alergării su nt doar startul de jos
și lansarea de la start. Dintr -o sinteză a materialelor de specialitate, putem stabili, în funcție
de dificultate, următoarea ordine a exercițiilor din școala alergării și care au următoarele
sarcini: formarea deprinderii de alergare corectă în funcție de diferitele sarcini și abordări
ale acesteia. Prin alergare corectă se înțelege deprinderea de a alerga economic și relaxat.
Dezvoltarea calităților motrice necesare învățării și perfecționării tehnicii exercițiilor de
alergări, a vit ezei de deplasare, a forței și rezistenței specifice alergării. Din școala alergării
cele mai folosite exerciții sunt:
– alergarea ușoară care se caracterizează prin naturalețe, ușurintă, tempo moderat –
uniform de deplasare. Tehnica de alergare urmărește s tăpânirea unui pas cât mai suplu,
relaxat, țintindu -se spre o impulsie neforțată și eliminarea mișcărilor inutile ale capului,
trunchiului și brațelor. Alergarea ușoară constituie prima etapă în învățarea alergării.
Acestă variantă de alergare are sarcina de a asigura pregătirea organismului pentru efort,
prin asigurarea adaptării la efort a marilor funcțiuni ale organismului și prin încălzirea
musculaturii și articulațiilor membrelor inferioare. Alergarea ușoară este elastică, cu
amortizarea șocului la co ntactul piciorului cu solul. Acest tip de alergare respectă
coordonarea corectă a acțiunii membrelor superioare și a membrelor inferioare. Ținuta
corectă în timpul alergării păstrează trunchiul la verticală, ușor înclinat spre înainte, capul
în prelungirea trunchiului.
– alergarea în tempo uniform moderat este o alergare cu un tempo mai scăzut, care
poate fi executată pe diferite distanțe, pe care alergătorul trebuie sa le parcurgă în tempouri
prestabilite. Alergarea formează simțul tempoului. Această var iantă se constituie în
principalul mijloc de dezvoltare a rezistenței de alergare și se realizează prin gradarea
timpului sau distanței de alergare. În prima fază crește alternativ timpul sau distanța
păstrând tempoul constant, în faza a doua scade distan ța, dar crește tempo -ul.
– alergarea în teren variat se realizează în afara stadionului, prin parcuri și păduri.
Datorită multitudinii situațiilor pe care le creează acest gen de alergare este un exercițiu
foarte util, deoarece formează o serie de deprind eri specifice alergării pe terenuri diferite

41
ca structură și consistență. Ca probă de concurs, acest gen de alergare este întâlnit la
alergările de cros. Acest tip de alergare se invață după ce s -au însușit celelalte tehnici de
alergare. Acest tip de alerg are este un mijloc pentru dezvoltarea rezistenței generale. Se
începe cu alergări pe terenuri mai puțin accidentate pe distanțe mai scurte. O dată cu
obișnuirea cu acest gen de alergare se măresc distanțele și se trece pe terenuri mai
accidentate (poteci p rin pădure, la deal, la vale, prin arătură, pe asfalt), crescând astfel
dificultatea alergării.
– alergarea cu joc de glezne se execută printr -un pas scurt cu contact pe pingea,
membrul inferior fiind în flexie din articulația gleznei, genunchiului și șol dului, urmat de
extensia rapidă a celor trei articulații, simultan cu derularea piciorului de la pingea spre
vârf. Trunchiul are poziție verticală, capul sus, cu privirea înainte, iar brațele cu coatele
îndoite la 90° execută pendulări înainte -înapoi, coor donate cu mișcarea picioarelor.
Efectele exercițiului se refera la coordonarea simplă a membrelor, dezvoltarea elasticității
musculaturii posterioare a membrelor inferioare, la dezvoltarea mobilității și flexibilității
articulației gleznei la dezvoltarea v itezei de execuție (în tempo maxim) pe loc și în
deplasare cu sprijin oblic înainte la perete împingând un partener din spate.
– alergarea cu genunchii sus se efectuează printr -o succesiune de pași, cu zboruri
scurte, cu accent pe perioada pasului anterio r, în care coapsa se ridică la orizontală, cu
gamba perpendiculară pe sol. Trunchiul se află la verticală, brațele execută pendulări
active, iar contactul cu solul se efectuează pe pingea cu rulare incompletă a tălpii.
Realizează dezvoltarea forței mușchi lor ridicători ai coapsei în plan anterior. Realizează
prelucrarea mobilității articulațiilor gleznelor și a genunchilor, ajută la dezvoltarea
amplitudinii pasului alergător. Se execută pe loc și din deplasare sau se executa cu sprijin
oblic înainte la pe rete sau cu parteneri.
– alergarea cu pendularea gambelor înapoi se efectuează printr -o succesiune de pași
scurți, cu accent pe pasul posterior, în care se realizează flexia completă a gambei pe
coapsă. Contactul cu solul se reia pe partea anterioară a tă lpii, poziția trunchiului fiind ușor
aplecată, brațele efectuând pendulări ritmice înainte -înapoi. Exercițiul are efecte pozitive
în imbunătățirea coordonării acțiunilor membrelor, forței gleznelor și mobilității
articulației genunchiului. Prelucrează musc ulatura posterioară a membrelor inferioare și

42
dezvoltă mobilitatea articulației genunchiului. Prelucrează amplitudinea pendulului
posterior al piciorului pendulant și se execută pe loc și din alergare.
– alergarea accelerată, formează simțul accelerării p rin:
– alergări individuale exectate pe distanțe scurte (20 -60-80 m);
– alergări accelerate în grup;
– accelerări în linie dreaptă și curbilinie:
– alergarea peste obstacole joase este un exercitiu cu un
puternic caracter formativ privind dezvoltarea simțului ritmului, simț implicat cel puțin în
alergările de garduri și în elanurile diferitelor săritur i atletice, dar prin extindere. Alergările
de garduri sunt mai dificile, prin componența tehnică, dar în initiere folosesc alergările
peste obstacole joase. Prezintă două etape:
– prima etapa este învățarea mecanismului de bază reprezentat de ritmul de t rei pași
între obstacole;
– a doua etapă este învățarea verigii de bază reprezentat de pasul peste obstacol,
care cu timpul se va apropia de ceea ce ar trebui să însemne pasul peste gard.

Exerciții folosite:
– alergarea peste obstacole joase așezate la distanțe egale,
favorizând trecerea peste obstacole cu un număr constant impar de pasi (3 sau 5);
– alergarea peste obstacole joase așezate la distanțe inegale , trecând
obstacolele cu un număr variabil de pași. Este recomandată montarea mai multor trasee, cu
diferite distanțe pentru a fi accesibile tuturor executanților. O serie de variante de alergare
pot fi utilizate în școala alergării:
– alergarea cu pas ad ăugat înainte se efectuează în deplasare înainte, prin apropierea
și depărtarea picioarelor, într -o mișcare de impulsie, în care deplasarea piciorului dinapoi
nu depășește piciorul dinainte.
– alergarea cu pas adăugat lateral se efectuează în deplasare la terală (stânga sau
dreapta), prin apropierea și depărtarea picioarelor, într -o mișcare de impulsie, în care
piciorul plasat în sensul înaintării nu este depășit de celălalt picior. Exercițiul ameliorează
coordonarea simplă și forța membrelor inferioare și favorizează reducerea atitudinii
cifotice prin lungirea musculaturii anterioare a trunchiului.

43
– alergarea laterală cu pas încrucișat, pas care poate fi executat înainte, înapoi și
alternat solicită capacitatea de coordonare a membrelor inferioare, în car e un picior este
depășit de celălalt, printr -o mișcare de avântare cu coapsa aproape de nivelul orizontalei.
Alergarea ameliorează mobilitatea articulației coxo -femurale și tonifică musculatura
ridicătorilor coapsei. Toate aceste tipuri de alergare se pot executa în diferite variante.

3. ȘCOALA SĂRITURII
Obiectivele școlii săriturii:
– formarea deprinderii de a sări cu bătaie unilaterală (pe un picior);
– învățarea aterizării amortizate, elastice și echilibrate;
– educarea echilibrului și a co ordonării dinamice în faza de zbor;
– formarea simțului elanului;
– dezvoltarea forței și detentei.
Mijloacele școlii săriturii:
– sărituri cu desprindere și aterizare pe ambele picioare;
– sărituri pe ambele picioare cu accent pe înalțime a desprinderii;
– sărituri pe ambele picioare cu accent pe lungimea desprinderii;
– sărituri în adâncime;
– săritura în adâncime de pe suprafața înalțată;
– săritura în lungime cu desprindere și aterizare pe ambele picioare, de pe loc la groapa de
nisip;
-săritura în lungime de pe loc;
– sărituri cu bătaie și aterizare pe diferite obiecte;
– sărituri pe obiecte;
– sărituri peste obstacole așezate în serie și î n „urcare', cu inălțimi în progresie continuă și
cu obstacole plasate astfel încât să permită accesul de la unul la celălalt printr -un singur
pas;
– sărituri de pe loc cu desprindere pe un singur picior;
– sărituri în înălțime, la înălțimi accesibile, cu elan perpendicular pe ștachetă, în ghemuit;
– sărituri în l ungime, la groapa cu nisip, plecând de pe un picior, aterizând în groapă pe
același picior, pe celălalt picior sau pe ambele picioare;

44
– săritura de pe loc cu desprindere pe un picior;
– sărituri cu desprindere și aterizare pe același picior: pas sălta t;
– sărituri cu desprindere pe un picior și aterizare pe celălalt: pasul sărit;
– sărituri pe obstacole, de pe obstacole și peste obstacole;
– săritura în lungime cu elan liber (procedeul ghemuit) si săritura în înălțime cu elan
(perpendicular pe ștac hetă).
Din acestea au derivat o serie de procedee care au devenit probe de concurs cum ar
fi: – săritura în lungime, care are ca mecanism de bază bătaia pe un picior cu desprindere
în lungime. În programa școlară sunt prevăzute procedeele specifice săritu rii în lungime
începând din clasa a V – a și până la a VIII – a.

4. ȘCOALA ARUNCĂRII
Obiectivele școlii aruncării;
– însușirea deprinderii de a arunca obiecte la distanță prin azvârlire, împingere și lansare;
– formarea capacității de ang renare treptată în aruncare a întregului corp, prin acțiunea
membrelor inferioare, a trunchiului și a brațelor;
– dezvoltarea capacității de accelerare a acțiunii de aruncare;
– formarea capacității de a păstra controlul bilateral în timpul efort ului final;
– formarea capacității de a depăși obiectul, avansând partea inferioară a corpului în raport
cu partea superioară;
– dezvoltarea forței trunchiului și a membrelor superioare.
Mijloacele școlii aruncării:
▪ Aruncarea tip azv ârlire presupune o tracțiune liniară, dinapoi -înainte și de jos în
sus. Sulita si mingea de oina se elibereaza prin azvarlire.
– aruncări de pe loc cu mingea medicinală din: stând (departat, cu un picior înainte,
înainte cu latura opusă brațului de aruncare), pe un genunchi, pe genunchi, ațezat, culcat
dorsal – cu ambele brațe și cu un braț;
– aruncări din deplasare cu 2 sau 3 pași de mers/alergare cu ambele brațe și cu un braț;
– aruncare tip azvârlire cu ambele brațe;
-aruncarea mingii de oină cu un pas încrucișat. Exercițiile din școala aruncării tip
azvârlire se efectuează cu mingi medicinale de 1kg, 2kg, 3kg și mingi de oina.

45
▪ Aruncarea tip împingere presupune o presiune de jos în sus, dinapoi -înainte.
Greutatea se eliberează prin împingere de la umăr.
– aruncări de pe loc, cu mingea medicinală, din diferite poziții, cu ambele brațe și cu
un braț;
– aruncări din deplasare cu 2 sau 3 pași de mers/alergare cu ambele brațe și cu un braț;
– împingeri cu un braț din stând lateral și cu spatele spre direcția de eliberare.
Exercițiile din școala aruncării tip împingere se efectuează cu mingi medicinale de 2kg,
3kg, 4kg.
▪ Aruncarea tip lansare presupune o tracțiune de jos în sus, dina poi-înainte, pe o
traiectorie curbilinie. Discul și ciocanul se eliberează prin lansare. Exercițiile din școala
aruncării tip lansare se efectuează cu mingi medicinale de 2kg, 3kg, 4kg.
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu fața pe direcția de lansare,
prin tracțiune de jos, din lateral -înapoi (dreapta și stânga);
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând lateral spre direcția de lan sare,
cu ambele brațe și cu un braț;
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu spatele spre direcția de
lansare, prin tracțiune pe deasupra umărului.

I 7. Dezvoltare fizică armonioasă .

Dezvoltarea fizic ă reprezintă ansamblul somatic și funcțional al ființei umane, ca
rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de mediu natural și social, în care practicarea
exercițiilor fizice are un rol important. Evoluția ontogenetică a organismului uman este
carac terizată de procesele de creștere și dezvoltare. Creșterea reprezintă procesul cantitativ
de înmulțire celulară având ca efect sporirea dimensiunilor, volumului și greutății
corporale, în timp ce dezvoltarea reprezintă procesul calitativ de diferențiere ce lulară,
exprimat prin modificări funcționale adaptive. Aceste două procese sunt condiționate de o
serie de factori interni [moștenirea genetică, mecanisme neuro -endocrine, etc) și factori
externi (evoluția normală a sarcinii, factori geoclimatici, alimenta ție, poluare, condiții
igienice, materiale și de activitate, etc). Printre factorii externi un rol important revine
activității motrice, în general, și exercițiul fizic în mod special. Efortul fizic și psihic la care

46
este supus organismul uman în timpul pr acticării exercițiilor fizice declanșează, în
organism, fenomene complexe de adaptare, compensare și supracompensare care
stimulează și, adeseori, dirijează creșter ea și dezvoltarea ființei umane.
Astfel, exercițiul fizic dezvoltă, în mod evident, elementele aparatului locomotor și
angajează, concomitent, la un înalt nivel de solicitare respirația și circulația, schimburile
nutritive și procesele de regenerare, ca și sistemele de reglare neuroendocrine. Stimularea
acestor procese produce o îmbunătățire a structurii funcționale a țesuturilor, influențează
pozitiv creșterea și dezvoltarea celulară și conduce la o mai bună integrare a aparatelor și
sistemelor organismului. Antrenarea acestora peste nivelul moderat al solicitărilor curente
deter mină reacții de răspuns cu caracter de supraadaptare și supracompensare, fenomene
ce explică efectele pozitive ale exercițiului fizic asupra întregii evoluții individuale.
În paralel, practicarea exercițiilor fizice produce o creștere a toni cității și
troficității musculare cu efecte asupra ținutei corporale, o creștere a mobilității și stabilității
articulațiilor, preîntâmpină dezvoltarea țesutului adipos și asigură creșterea masei
musculare active. Practicarea anumitor exerciții fizice, ate nt selecționate și dozate, are un
rol decisiv în prevenirea și corectarea unor atitudini deficitare sau chiar a unor deficiențe
fizice apărute ca urmare a influențelor negative ale factorilor de viață și activitate
necorespunzătoare.
Nivelul dezvoltării f izice se exprimă în indici de dezvoltare, care sunt de doua
feluri:
– somatici – talie, greutate, anvergură (lungimea brațelor), înălțimea bustului,
perimetre (abdominal, toracic, al coapselor, etc), diametre (biacromial, bitrohanterian.
– funcționali – valorile tensiunii arteriale și frecvenței cardiace în repaus, elino – și
ortostatic, după efort și în perioada de revenire; frecvența respiratorie în repaus, în
efort și după; consumul de oxigen, etc. Raportată la acești indici, dezvoltarea fizică
armonioasă presupune proporționalitate între indicii somatici, proporționalitate între indicii
funcționali și armonie între indicii somatici și cei funcționali.

47

CAP. II. IPOTEZA, SCOPUL ȘI SARCINILE LUCRĂRII

II. 1. Motivația alegerii temei .
Pornind de la considerentul că e duca ția fizic ă și sportul reprezint ă activit ăți de
interes na țional, cu rol crescut în: întărirea s ănătății, dezvoltarea fizic ă armonioas ă,
dezvoltarea calit ăților motrice, intelectua le, morale ale celor ce practică acest tip de
activități și în mod deosebit, a tinerei genera ții, am ales această temă pentru că, educa ția
fizică integrat ă într-o educa ție general ă cu profund caracter prospectiv, contribuie prin
conținutul ei specific, la realizarea idealului educa țional și a celui social, de formare a unei
personalit ăți care s ă întruchipeze participantul competent și activ la rezolvarea problemelor
societ ății și la modelarea propriei persoane .
Copilul de azi trebuie preg ătit pentru o societate dinamic ă, în continu ă evolu ție,
societate care cere o anumit ă configura ție fizic ă, intelectual ă, moral ă, civi că, un anumit
profil care s ă îmbine în mod armonios, laturile personalit ății sale, un individ s ănătos,
armonios dezvoltat fizic, un om cu o g ândire creativ ă, rapid ă, cu spirit de ini țiativă, cu
capacitate de a selecta, sistematiza și reorganiza informa țiile, de a alege cele mai bune
soluții și de a decide rapid aplicarea lor în practic ă.
Alături de celelalte discipline din planul de învățamânt, educa ția fizic ă contribuie
la integrarea profesional ă și social ă cât mai rapid ă și mai deplin ă a tineretului. În asemenea
context se eviden țiază funcția formativ ă a educa ției fizice, care în această ipostaz ă, trebuie
să concure la dezvoltarea acelor însușiri și capacit ăți, să-i permit ă tânărului s ă-și însușească
cât mai bine și mai repede meseria aleas ă, să o practice cu un randament sporit, s ă se poat ă
angaja cu succes în activit ățile sociale și să poată acționa în mod independent și creator
asupr a mediului și asupra propiei persoane. Datorit ă caracterului practic -aplicativ educa ția
fizică se înscrie printre disciplinele cu mari posibilit ăți de realizare a obiectivelor generale
ale învățământului.
În acest sens, ea contribuie la creș terea capacit ății de munc ă, înzestrarea elevilor
cu priceperi, deprinderi și obișnuințe transferabile în activitatea productiv ă, la dezvoltarea

48
acelor calit ăți motrice solicitate în aceste activit ăți, obi șnuirea cu spiritul de echip ă, cu
activitatea în grup, cu disciplina, ordinea, exigen ța.
Dintre func țiile educa ției fizice și sportului , func țiile care acționeaz ă în mod
deosebit sunt: funcția de întărire a s ănătății și de cre ștere a capacit ății general e de munc ă a
organismului ; funcția de perfec ționare a dezvoltarii fizi ce; funcția de perfec ționare a
capacit ăți motrice ; funcția de emula ție și cea recreativ ă.
Dezvoltarea fizică armonioasă, întărirea stării de sănătate, dezvoltarea calităților
motrice, a deprinderilor și priceperilor motrice, dezvoltarea calităților moral – volitive sunt
obiective principale încadrate în lecția de educație fizică.
Toate acestea sunt menite să amelioreze, printr -o participare organizată sau
independentă, condiția fizică și confortul spiritual al individului, să stabilească relații
sociale civilizate și să conducă la rezultate profesionale de nivel înalt. Și cum orice plan pe
care ți -l propui spre aplicare are șanse mai mari de reușită dacă îl implementezi la timp și
corect, în cazul de față, unde urmărim să optimizăm dezvoltarea fizică armonioasă a
elevilor de ciclu primar, șansele ca efectul să fie cel scontat sunt ridicate deoarece vârsta
subiecților este una propice aplicării unui astfel de experiment. Cultivarea unei dezv oltări
fizice armonioase se începe de la vârsta debutului școlar al fiecărui individ, sau mai bine
zis coincide cu această perioadă deoarece ea se desfășoară într -un mod organizat (lecția de
educație fizică și sport), într -o instituție abilitată și anume ș coala, după anumite reguli și
normative cum ar fi programele școlare. Cu cât vârsta celor ce doresc să urmeze principiile
și ideile acestui concept de dezvoltare fizică armonioasă este mai fragedă cu atât rezultatele
finale vor fi mai apropiate de cele urm ărite. Din punct de vedere ontogenetic dezvoltarea
fizică a fiecărui individ urmează anumite etape. Este cunoscut faptul că nu toate persoanele
au același ritm de creștere și dezvoltare. În această ecuație fiind implicați mai mulți factori
cum ar fi cei de mediu, sociali, ereditari și nu în ultimul rând cei alimentari care sunt foarte
importanți prin aportul de proteine, minerale, vitamine și alte substanțe și nutrienți esențiali
în procesul de creștere a fiecărui copil. O alimentație corespunzătoare va ave a și efecte
benefice în dezvoltarea fizică, morală, intelectuală și psihică a copiilor. După cum se
observă, pentru a reuși în planul propus trebuie să avem în vedere și ceilalți factori care pot
interveni în desfășurarea cercetării.

49

II. 2. Scopul și sarcinile cercetării .
Scopul prezentei lucrări este de a demonstra că mijloacele specifice atletismului au
un rol determinant în dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor de ciclu primar. Aceste
mijloace sunt deseori folosite în lecția de educație fizică de către profesori cu o pondere
mai mică sau mai mare în funcție de accentul pe care îl pune fiecare cadru didactic acestor
categorii de exerciții și de gradul de implicare a fiecăruia. După cum am mai spus în alte
rânduri folosirea aces tor tipuri de exerciții este fundamentală perioadei ciclului primar,
perioadă în care, copiii își formează anumite deprinderi și își dezvoltă anumite calități
motrice.

Sarcinile lucrării
În pregătirea actuală a elevilor se impune găsirea unor mijloace și procedee
metodice actuale, eficiente, care în timp limitat să favorizeze obținerea de rezultate
deosebite, precum și creșterea capacității fiziologice și psihice pe un fond de pregătire
fizică corespunzătoare.
Ca sarcini ale acestei lucrări ave m:
 studiul bibliografiei și tratarea teoretică a problemelor
 alegerea grupelor de subiecți și împărțirea lor în două grupe
 alegerea bateriilor de teste
 elaborarea mijloacelor de acționare în vederea optimizării lecției
 testarea inițială (TI)
 testarea finală (TF)
 centralizarea datelor și interpretarea acestora
 stabilirea ratei de progres
 elaborarea concluziilor și a unor propuneri

50

II. 3. Ipoteza lucrării .
Presupunem că școala atletismului contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea
fizică armonioasă a elevilor din ciclul primar. Școala atletismului cu cele patru componente
definitorii, și anume: școala mersului; școala alergării; școala săriturii și școala aruncării
constitue fundamentul formării deprinder ilor motrice de bază mers, alergare, săritură și
aruncare.

II. 4. Metode de cercetare utilizate
Metodele utilizate în cadrul cercetării sunt: studiul bibliografic, experimentul,
observația, testarea, metoda statistică, reprezentării grafice. Orice lucrare de cercetare
pentru a putea fi realizată științific are nevoie de anumite metode de cercetare. Aceste
metode ne sunt furnizate de disciplina teoretică numită Metodologia Cercetării, care ne
învață care sunt și cum trebuiesc folosite metodele de investigație științifică.
La realizarea acestei lucrări s -au studiat și folosit mai multe metode pentru
rezolvarea sarcinilor propuse și verificarea corectitudinii ipotezei. Aceste metode sunt
specifice Metodologiei Cercetării Activităților Corporale, și anume:
1. Studiul bibliografic – pentru conceperea unei lucrări de cercetare trebuie să se
studieze, să se consulte unele lucrări de specialitate ale unor cercetători în domeniul ales.
Pentru această lucrare au fost necesare: studierea man ualelor de teorie și metodică
a lecției de educație fizică, dezvoltarea calităților motrice, precum și o serie de cărți care
se referă la măsurarea și evaluarea în sport și alte lucrări științifice ce au tangență cu
această lucrare.
Din bibliografia studi ată s-a realizat fundamentarea teoretică a acestei lucrări și
bineînțeles condițiile desfășurării studiului la grupele de subiecți aleși.
În realizarea acestei lucrări, metoda studiului bibliografic a fost prima metodă
folosită, deoarece ea a asigurat u n minim de cunoștințe necesare începerii acestei
activități de cercetare.

51
De asemenea acestă metodă a fost de ajutor la comparația între problemele de ordin
teoretic și cele de ordin practic întâmpinate.
2. Experimentul – experimentul este metoda cea mai sigură atunci când dorim să
verificăm o ipoteză. În această lucrare, experimentul pedagogic a fost metoda de bază folosită
în cercetare.
La început s -au stabilit eșantioanele de lucru, locul de desfășurare și durata
experimentului. Apoi s -au formulat ipot ezele și sarcinile experimentului, bateriile de
teste cu care se verifică nivelul de pregătire a eșantioanelor înainte de aplicarea
experimentului, obiectivele fiecărei etape de pregătire și mijloacele de pregătire specifice
optimizării lecției de educație fizică la elevii din școlile vocaționale.
Experimentul s -a încheiat prin elaborarea unor concluzii finale și propuneri din
interpretarea statistico -matematică a datelor obținute la trecerea testelor și care pot
confirma sau nu, ipotezele stabilite iniția l.
3. Observația – este cea mai simplă și utilizată metodă de cercetare care constă în
contemplarea intenționată a unui proces sau fenomen, ( Roșca Alexandru ) sau cunoașterea
științifică a unei realități prin contemplarea intenționată , (M. Epuran ).
Observația efectuată în cadrul acestui studiu a fost de tipul celei sistematice (activă,
intenționată, provocată), participativă, deoarece pe parcursul observării am condus
activitatea de instruire.
Obiectul observației l -au constituit elevii în procesul d e instruire. Astfel s -a
observat reacția elevilor în intervalele de timp determinate, din momentul începerii
experimentului, angrenarea lor în acest proces despre care au luat cunoștință, eficiența
mijloacelor folosite în ceea ce privește perfecționarea pr ocedeelor tehnico -tactice și
modul cum le utilizează în lecția de educație fizică.
În zilele noastre, sunt numeroși autori care consideră că observația este un moment
al cercetării științifice care trebuie să se sprijine în mod deosebit pe experiment.
În literatura pedagogică se subliniază că observația constă în înregistrarea datelor și
a constatărilor ce ne interesează, așa cum se prezintă, în modul lor natural de manifestare,
fără intenția de a le modifica, cercetătorul așteptând ca ele să se producă p entru a le putea
surprinde.

52
Observația trebuie desfășurată sistematic, conform unui plan tematic și cu ajutorul
unor procedee tehnice, menită să surprindă fenomenele și procedeele urmărite.
Observația s -a efectuat individual și pe întreg grupul de subiecț i și a parcurs următoarele
etape:
 pregătirea observației, care s -a realizat prin studiu teoretic și metodologic
 înregistrarea observației – constă în înregistrarea datelor reieșite din probele și
normele de control ale elevilor, date care ne vor arăta anumite diferențe obținute
între testările efectuate
 prelucrarea și interpretarea datelor am făcut -o atât cantitativ cât și calitativ și
constă în prelucrarea datelor înregistrate anterior. Pentru a prelucra datele obținute
acestea se trec în fișe de obser vații, iar pe baza lor se face analiza statistică și
reprezentarea grafică a fenomenului urmărit.
4. Testarea – testarea este o metodă de cercetare care constă din probe și norme de
control ce constituie adevărate instrumente de lucru standardizate, cu val oare de model,
elaborate pe cale experimentală, pentru evaluarea capacității fizice și motrice a subiecților
aflați în aceeași situație. Aceste teste pentru a putea fi folosite cu eficiență trebuie să
îndeplinească o serie de contribuții esențiale: fidelit ate, sensibilitate, validitate.
Acestea trebuie să fie practice, adică să nu necesite timp îndelungat pentru aplicare, să
nu solicite calități speciale din partea indivizilor, să nu necesite o dotare materială deosebită.

În această lucrare pentru a verif ica modul cum se desfășoară experimentul, s -a
folosit următoarea categorie de teste:

 „probele și normele de control” stabilite de către M.E.C. O parte din
acestea (cele care au legătură cu tema lucrării) au fost date de mai multe ori pe parcursul
anului școlar, dar pentru prelucrarea statistică și interpretare au fost folosite doar datele
obișnuite obținute prin testare la începutul experimentului și la sfârșitul acestuia. Primul
termen de comparație la constituit cel dintre testarea inițială și cea fina lă a grupei
experiment, iar cel de -al doilea l -a reprezentat o grupă martor pe care nu s -a aplicat
experimentul, dar au fost testate cu aceleași probe și norme de control.

53

5. Metoda statistico – matematică – este metoda care ține cont de multitudinea de
date, supuse cercetării, de strângere și adunare a datelor, de utilizare a indicilor statistici
și a calculelor matematice pentru extragerea concluziilor referitoare la datele cercetării,
concluzii în urma cărora se vor confirma sau nu ipotezele lucrării.
Metoda matematică impune o serie de avantaje logice și metodologice, cum ar fi
organizarea deductivă, riguroasă, precizarea semnificațiilor, posibilitatea formalizării
posibilității testării, posibilitatea formulării logico –matematice a ideilor, toate ace stea
contribuind la un alt grad de explicitare și generalizare.
Utilizarea metodei matematice, în cercetarea științifică din diferite științe
particulare, începe de la aspectul ilustrativ de prezentări a diferitelor formule matematice,
a graficelor, continuată apoi prin tehnici matematice de cercetare, alcătuite dinainte ca de
exemplu prelucrarea statistică, construcția metodelor, utilizarea tehnicii de calcul etc.
Metoda statistică, foarte frecvent folosită în cercetarea științifică, „reprezintă acel
domeniu al matematicii aplicate, fundamentată pe teoria probabilității și pe legea
numerelor mari, care permite studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă”
(A. Dragnea, 1984 ).
Indicatorii statistico -matematici utilizați în analiza datelor, obținute prin
intermediul înregistrărilor efectuate, sunt:

 media aritmetică (x) – care reprezintă indicatorul cel mai utilizat în toate
calculele referitoare la dispersie, semnificație și corelație, după formula:

 abaterea standard (S) – este indicatorul dispersiei cel mai utilizat în practica
cercetării și reprezintă valoarea standard cu care se poate abate media
aritmetică la fiecare din valorile individuale. Are întotdeauna înainte semnul
și se calculează după formula:

54
S =

 coeficientul de variabilitate (Cv) – se exprimă în procente, oferă măsura
gradului de omogenitate a unei sau mai multe colective și face posibilă
compararea grupelor măsurate cu unități de măsură di ferite.

 Valorile sale se exprimă în procente.
Cv =

unde S = abaterea standard

= media aritmetică
– dacă C.V. este cuprins între 0 -10% omogenitatea este mare
– dacă C.V. este cuprins între 10 -20% omogenitatea este medie
– dacă C.V. este >20% omogenitatea este mică.

6. Metoda reprezentării grafice – se folosește pentru a putea face evidentă
confirmarea sau infirmarea ipotezei de lucru prin expunerea grafic ă, prin reprezentări de
curbe, figuri, scheme, coordonate, poligoane de frecvență, etc.
În final pentru a permite o analiză mai ușoară a evoluției subiecților, s -au întocmit
grafice.
Metoda grafică “presupune un sistem de reguli care trebuie respectate pentru a
vizualiza și a prezenta mai sugestiv cif re date sau indicatorii calculați . În acest fel, datele
recoltate pot oferi sugestii în interpretare, mai ales în ceea ce privește comparațiile,
desfășurarea fenomenelor în timp, analize procentuale etc.
Această metodă a fost folosită pentru a putea face o comparație cât mai sugestivă între
diferențele care există între testările inițiale și testările finale, între grupa(clasa) martor și
grupa(clasa) experiment.

55
CAP. III. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIM ENTULUI

III. 1. Locul desfășurării cercetării și subiecții implicaț i.

Acest studiu s -a desfășurat în perioada 13.02.2017 până la 16.06.2017 la Școala
Gimnazială Nicolae Călinescu din localitatea Coșula județul Botoșani. Pentru acest studiu
am ales două clase din ciclul primar și anume clasa a IV – a A și clasa a IV – a B de la școala
mai sus menționată. Elevii care au participat la acest experiment se regăsesc în tabelele
din anexa 1. Prima clasă va fi prezentată ca și grupă experiment iar cea de -a doua urmează
să fie grupa martor. Rezultatele obținute în urma testărilor vor fi prezentate pentru ambele
grupe în secțiunea Anexe din prezenta lucrare.

Etapele desfășurării experimentului:
 alegerea subiecților și împărțirea lor pe grupe ;
 efectuarea testării și înregistrarea datelor obținute ;
 coantificarea și tabelarea datelor obținute în urma testărilor aplicate ;
 prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute ;
 verificarea ipotezei formulate ;
 formularea unor con cluzii în urma cercetării efectuate .

Un aspect ce trebuie menționat este acela că aceste două clase din unitatea noastră
de învățământ sunt clase obișnuite aparținând învățământului de masă și nu celui special,
cu un număr de două ore pe săptămână confo rm planului cadru aprobat de Ministerul
Învățământului.

56
III. 2. Testări utilizate în cadrul experimentului .

Am început acest demers prin aplicarea unor testări inițiale la cele două clase. După
efectuarea testării inițiale, la grupa martor am continuat activitatea didactică conform
programei școlare în vigoare și după planificarea avizată de către conducerea școlii, iar la
grupa experiment am instituit un program special prin care am urmărit, așa cum mi -am
propus, optimizarea dezvolt ării fizice armonioase prin mijloace din școala atletismului.
Următoarea fază a experimentului a fost măsurarea greutății corporale a subiecților,
măsurarea înălțimii (talia) și a anvergurii brațelor. Aceste date se vor regăsi în anexa 2.
În urm a acestor măsurători am avut posibilitatea să calculez indicele de masă
corporală (IMC) pentru fiecare elev în parte, iar datele se regăsesc în anexa 3. Indicele de
masă corporală se calculează după o formulă stabilită în funcție de înălțimea și greutatea
fiecărui individ. Indicele de masă corporală este un indicator oficial de calculare a greutății
corporale ideale, pentru o înăltime dată. Ajută la stabilirea grupei de greutate în care se
încadrează o persoană – gradul de obezitate. De asemenea, indicele d e masă corporală
poate fi folosit pentru calcularea numărului de kilograme pe care o persoană trebuie să le
piardă sau să le câștige, pentru a ajunge la greutatea ideală, pentru înălțimea sa. Acești
indici se împart după cum urmează:
– sub 18.50 subponderal
– între 18.50 și 24.99 greutate normală
– între 25.00 și 29.99 supraponderal
– între 30.00 și 34.99 obezitate grad I
– între 35.00 și 39.99 obezitate grad II
– peste 40 obezitate morbidă.
Indicele de masă corporală nu este foarte relevant la c opii, deoarece acesștia se află
într-un proces de creștere, dar poate fi un reper important în dezvoltarea fizică armonioasă
a fiecărui individ și un semnal de alarmă în cazul în care acești indici continuă să crească.
În continuare voi prezenta detailat f iecare baterie de teste care au fost aplicate celor
două grupe supuse acestui studiu, grupa experiment și grupa martor.

57
1. Testarea vitezei de deplasare .
La acest tip de testare am avut în vedere anumite aspecte organizatorice, care pot
influenț a negativ rezultatele, dacă nu sunt prevăzute. Astfel, am ținut cont de condițiile
meteorologice, care trebuie să fie favorabile (să nu fie vreme ploioasă; să nu fie foarte
cald). Am verificat terenul unde se vor desfășura probele să nu aibă porțiuni deniv elate sau
alte obstacole care pot pune în pericol integritatea fizică a elevilor. Altă măsură de care am
ținut cont, a fost să pregătesc subiecții pentru această probă prin exerciții pregătitoare
adecvate. După ce am trasat linia de start și linia de finis h am explicat cum se va desfășura
proba, de unde vor pleca, cum vor trebui să alerge și că rezultatele lor vor fi înregistrate cu
ajutorul unui cronometru. Distanța de alergare va fi de 25 metri, adecvată categoriei de
vârstă, iar startul va fi din picioar e. Vor alerga câte doi în funcție de preferințe, iar dacă la
urmă va rămâne un singur elev, acesta va face pereche cu un elev care deja a dat proba
printre primii. Cadrul didactic se va poziționa cât mai aproape de linia de finish pentru a
observa cât mai bine momentul în care această linie este atinsă. Concurenții vor pleca la
semnal sonor. Rezultatele obținute la această probă se regăsesc în anexa 4 și 5.

2. Testarea aruncării mingii de oină .
La această probă am folosit mingi de oină de greutate mai mică, u mplute cu un
material sintetic care să permită elevilor să execute mișcarea cât mai lejer. Am trasat o linie
de la care fiecare elev va executa două aruncări cu mingea de oină, prin procedeul de
azvârlire urmând să fie notată aruncarea mai bună. Pentru a putea măsura distanța de
aruncare am plasat jaloane, pe teren, începând de la 10 metri, primul, apoi am continuat
din 2,5 metri până la 25 metri, unde am plasat ultimul jalon. La capitolul explicații am
accentuat pe modul în care se execută corect această aruncare și anume pe faptul că mingea
trebuie să aibă o traiectorie ascendentă. Aruncarea se face de pe loc cu piciorul opus
brațului îndemânatic înainte, cu vârful lipit de linie. Corpul se lasă ușor spre înapoi, brațul
se duce înapoi, iar aruncarea se fa ce pe deasupra umărului eliberând mingea înainte ca
brațul să coboare. Rezultatele acestei testări se regăsesc în anexele 6 și 7 pentru cele două
grupe.

58

3. Testarea forței la nivelul abdomenului .
În cadrul acestei testări am avut ca scop principal să demonstrez că la grupa
experiment, acolo unde s -a aplicat programul special de pregătire, s -au obținut rezultate
mai bune spre deosebire de cealaltă grupă la testarea finală. Proba s -a desfășurat în
următoarele condiții: din culcat dorsal pe salteaua de gimnastică, cu mâinile la ceafă și
picioarele întinse, elevul va executa flexii ale trunchiului pe coapse prin ridicarea
trunchiului de pe saltea și îndoirea acestuia până la un punct maxim diferit pent ru fiecare
copil în parte. Executantul va fi ajutat de către un coleg care din poziția așezat pe genunchi
îi va ține mâinile pe genunchii celui care este pe saltea pentru a executa cât mai bine
exercițiul. Profesorul va număra câte repetări face fiecare el ev în 30 de sedunde. Datele
înregistrate se regăsesc în anexa 8 pentru grupa experiment și în anexa 9 pentru grupa
martor.

4. Testarea săriturii în lungime de pe loc .
Săritura în lungime de pe loc este o probă care solicită în special musculatura
membrelor inferioare, dar mai sunt și alte aspecte care favorizează obținerea unui rezultat
pozitiv. Un factor determinant este modul în care se face elanul. Poziția corpului care se
pregătește de această săritură este una ușor înclinată spre înainte cu sprijinul pe vârfurile
picioarelor care sunt lipite de linia de la care începe măsurătoarea și ușor depărtate. Se
execută un ușor balans cu ajutorul brațelor, apoi în momentul desprinderii de pe sol, brațele
execută o mișcare din spate spre înainte, menită să ajute la un zbor cât mai lung. Aterizarea
se face pe ambele picioare în ordinea vârf, talpă și apoi călcâi, măsurându -se distanța de la
linia de plecare și până la călcâiul poziționat mai în spate. Elevii vor executa două sărituri
urmând să fie notată cea mai bună . Pentru o notare eficientă am trasat linii vizibile la fiecare
5 cm după linia de 1 metru astfel încât să pot măsura cât mai corect fiecare săritură.
Rezultatele obținute la această probă sunt notate în anexele 10 și 11, pentru cele două grupe
supuse exp erimentului.

59
5. Testarea mobilității la nivelul coloanei vertebrale.
Pentru acest tip de testare vom acționa în prealabil cu câteva exerciții de
stretching, menite să relaxeze musculatura spatelui pentru o mai bună mobilitate la nivelul
coloanei. Ca material didactic vom avea nevoie de o bancă de gimnastică, o linie gradată
sau o ruletă și de un caiet pentru a înregistra datele. Elevii se vor urca pe rând pe banca de
gimnastică, în poziția stând cu picioarele apropiate, apoi vor executa o îndoire spre înainte
a trunchiului astfel încât sa ajungă cu vârful degetelor de la mâini până la banca de
gimnastică și chiar mai jos de atât. Se va măsura cu linia gradată distanța de la bancă și
până la vârful degetelor. Există posibilitatea ca unii elevi să nu reu șească să ajungă nici
până la bancă din simpul motiv că nu fiecare are aceeași structură musculară și osoasă.
Unele persoane au o mobilitate mai bună a coloanei altele prezintă o rigiditate, care poate
ascunde unele afecțiuni ale coloanei vertebrale. Probl emele care pot apărea la acest
segment osos sunt: cifoza, scolioza, lordoza, cifolordoza, cifoscolioza, spondiloza. Toate
aceste afecțiuni care pot apărea la copii pot fi remediate cu ajutorul exercițiilor specifice
fiecărei afecțiuni în parte cu condiția ca problema să fie depistată cât mai din timp iar vârsta
pacientului să fie cât mai fragedă.
6. Micul maraton .
Aceasta este o probă de testare a vitezei de deplasare, doar că elevul are și alte
sarcini de îndeplinit. Pentru ca această probă să se poată desfă șura în condiții optime avem
nevoie de un teren plat, preferabil sală de sport, și de câteva linii trasate pe sol la anumite
distanțe. Liniile vor fi trasate din 5 în 5 metri, începând cu linia de start și terminând cu cea
de la sosire. În total vom avea 6 linii, de la punctul A la punctul F (după cum se poate
observa în figura de mai jos.) și 5 intervale. Concurentul va pleca de la linia de start ( A) va
alerga până la a doua linie ( B), după care se va întoarce la linia ( A) de unde va alerga până
la linia ( C), de aici se va întoarce la linia ( B), de unde va alerga spre linia ( D), de aici se va
întoarce la linia ( C), apoi va alerga spre linia ( E), urmând să facă o ultimă întoarcere până
la lina ( D) iar de aici va alerga spre linia ( F) încheind traseul. La ind icații privind acest
traseu, elevii, vor fi informați că trebuie să atingă cu talpa fiecare linie marcată pe traseu
pentru ca proba să fie validată, Distanța dintre linii este de 5 metri, iar traseul total are 65
de metri de la punctul ( A) la punctul ( F). Se va contoriza timpul fiecărui concurent și se
vor salva datele într -un tabel pentru fiecare grupă în parte, conform anexei 14 și 15.

60

A B C D E F

<––––- >
5 m
Figura nr. 1

7. Zarul colorat .
Este un traseu care testează viteza de deplasare, viteza de reacție și orientarea
în spațiu, totul în condiții limitate de timp. După cum se poate observa și în figura nr. 2
avem 5 cercuri așezate ca fața 5 de pe zar. În cercul din mijloc avem 4 mingi de culori
diferite care se vor așeza, fiecare, în cercul corespunzător culorii de pe minge. Celelalte
cercuri (albastru, galben, roșu si verde) sunt poziționate la o distanță de 5 metri față de
cercul din mijloc. Elevul va pleca de la linia de start spre cer cul din mijloc de unde va lua
o minge, aleator și o va duce în cercul corespunzător culorii sale, apoi se va întoarce va lua
altă minge și se va deplasa spre cercul indicat de culoarea mingii. Va proceda astfel până
toate mingile din cercul din mijloc vor fi plasate în cercurile lor. După ce va pune ultima
minge în cerc se va îndrepta spre linia de sosire. Se va cronometra timpul necesar
parcurgerii acestui traseu pentru fiecare elev în parte. Datele obținute se vor înregistra în
tabele din anexele 16 și 17 pentru cele două grupe.

S
O
S
I
R
E S
T
A
R
T

61

5 M
5 M

5 M 5 M

Figura nr.2
START /SOSIRE

62
III. 3. Metode și mijloace folosite în cadrul experimentului .

Având în vedere faptul că subiecții care fac obiectul acestui studiu sunt de ciclu
primar, un rol deosebit în activitatea didactică desfășurată la această vârstă îl au jocurile
dinamice, prin intermediul cărora putem acționa cu ușurință pentru a ne atinge obiectivele
propuse în demersul didactic.
Jocurile dinamice sunt utilizate cu precădere î n ciclul primar, având în vedere
particularitățile de vârstă și preocupările elevilor în această etapă de acomodare cu
învățătura, când jocul își revendică drepturi și își impune poziția în activitatea școlară, chiar
și în cea didactică, nu numai î n timpul l iber. În clasa I, jocul ocupă un loc special, rezolvâ nd
multiple sarcini didactice.
În cadrul lecțiilor de educație fizică se folosesc jocurile de mișcare în scopul
formării și consolidării de deprinderi și calități motrice. Conținutul programei ș colare po ate
fi realizat aproape în î ntregime prin joc, deci includerea acestuia în fiecare lec ție dând un
pronunțat caracter atractiv lecției și crescând eficiența.
Încă din clasa I, exercițiile și jocurile care necesită răspunsuri la semnale sonore ș i
vizuale își aduc o contribuție însemnată la îmbunătățirea vitezei de reacție. Prin fo losirea
accelerărilor pe distanțe scurte, care sunt prezente în diferite jocuri și ștafete cu î ntrecere,
viteza de deplasare se îmbunătățește în mod simț itor. Pe parcursu l ciclului primar,
profesorii folosesc numeroase jocuri dinamice sub formă de întrecer e care reprezintă
mijlocul cel mai important pen tru dezvoltarea vitezei de reacție, de deplasare și de
exercițiu. Numeroase sunt jocurile și ș tafetele care folosesc prind erea ș i aruncarea mingii
ca element de bază. Prin mărirea numărului de repetări î ntr-un timp scurt, viteza de execuție
crește. Exercițiile de echilibru, dezvoltă coordonarea, îndemânarea dar și viteza de reacție,
curajul, stăpânirea de sine. Pentru îmbună tățirea vitezei de reacție se folosesc exercițiile
care pretind ră spunsuri prompte la s emnale vizuale, auditive, date spontan.
Dezvoltarea rezistenței se obț ine prin cumularea efectelor calitative și cantitative
ale exercițiilor și combinațiilor de mers ș i alergare, volumul fiind exprimat prin mărimea
distanței pe care se execută deplasarea; durata ei în timp și intensitate stabilă prin tem pou.
Prin repetare se realizează și dezvoltarea rezistenț ei generale a organismului. Rezistența
predomină, ală turi de f ortă, î n jocur ile dinamice, care se utilizează mai ales în veriga

63
specială din ultima p arte a lecției, destinată influențării sistematice a acestor calităț i. Dar,
la această categorie de vărstă, accentul se pune, în mod special, pe dezvoltarea calităților
motrice viteză și îndemănare.
Programul special la care a fost supusă grupa experiment este unul bazat pe exerciții
specifice școlii atletismului, care cuprinde toate cele patru componente ale sale. Aceste
exerciții au avut un dozaj mai mare în veriga a III – a pentru grupa experiment, timpul de
lucru în cadrul acestei verigi fiind dublat. D e asemenea, în veriga a V – a, am introdus ca
teme de lecție alergarea de viteză cu start de sus și jos, săritura în lungime de pe loc,
aruncarea mingii de oină la distanță, teme asupra cărora s -a insistat și s -au efectuat multe
exerciții pregătitoare pentr u o mai bună însușire a materialului predat. Multe din exercițiile
ajutătoare s -au desfășurat în contextul jocurilor dinamice, care avut un impact pozitiv în
rândul elevilor stimulându -le spiritul combativ într -un mod plăcut.

Exerciții pentru dezvoltarea fizică armonioasă:

Complex de exerciții nr. 1
– mers pe vârfuri cu mâinile la ceafă, cu inspirație și expirație;
– alergare pe loc, brațele îndoite din cot se mișcă înainte și înapoi, 4×8 timpi;
– mers cu ridicarea brațelor lateral – inspirație, coborârea brațelor – expirație (câte doi pași
pentru fiecare mișcare), 2×8 timpi;
– stând cu picioarele depărtate, brațele îndoite la piept: 1 -2 ducerea brațelor lateral cu
arcuire; 3 -4 îndoirea brațelor la piept cu arcuire, 4x 8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate: 1 -2 ducerea brațului drept sus și a brațului stâng jos
înapoi cu arcuire; 3 -4 aceeași mișcare schimbând brațele, 4×8 timpi;
– stând: 1 -2 ducerea piciorului stâng îndoit la piept și prinderea lui cu ambele mâini; 3 -4
revenire; 5-8 aceeași mișcare cu piciorul drept. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele depărtate, mâinile pe șold: 1 -2 îndoirea trunchiului lateral stânga cu
arcuire; 3 -4 aceeași mișcare spre dreapta; 5 -6 aplecarea trunchiului înainte la orizontală cu
arcui re, brațele sus; 7 -8 îndreptarea și extensia trunchiului înapoi cu arcuire, brațele sus. Se
repetă de 4×8 timpi;

64
– stând cu picioarele depărtate, brațele întinse sus: 1 -4 rotarea trunchiului spre stânga (se
începe cu aplecare înainte, îndoire laterală stân ga, extensie înapoi, aplecare spre dreapta);
5-8 aceeași rotare spre dreapta, schimbând sensul. Se repetă de 4×8 timpi;
– culcat dorsal brațele pe lângă corp: 1 – îndoirea genunchilor la piept, 2 – revenire. Se repetă
de 4×8 timpi;
– așezat, sprijin înapoi p e antebrațe: 1 – îndoirea genunchiului stâng la piept, 2 – îndoirea
genunchiului drept la piept, 3 – întinderea ambelor picioare oblic sus, 4 – coborârea lentă a
picioarelor pe sol. Se repetă de 4×8 timpi;
– așezat, cu picioarele încrucișate: 1 -2 ducerea brațe lor lateral cu inspirație; 3 -4 coborârea
brațelor și aplecarea trunchiului înainte relaxat, cu expirație. Se repetă de 2×8 timpi;
– stând cu mâinile pe șold: sărituri ca mingea pe loc în 8 timpi. Se repetă de 2×8 timpi;( în
timpul săriturilor picioarele su nt apropiate, aterizarea este elastică).
– mers lent cu inspirație și expirație ducând brațele prin lateral sus, apoi prin lateral jos. Se
repetă de 2×8 timpi.

Complex de exerciții nr. 2
– mers pe vârfuri cu respirație;
– alergare pe loc cu brațele îndoite din cot. Ritmul de alergare se va aceelera treptat;
– mers cu ridicarea brațelor lateral – inspirație, coborârea brațelor cu expirație. Se repetă de
2×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele îndoite la piept: 1 -4 rotarea umerilor îna inte; 5 –
8 rotarea umerilor înapoi. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu mâinile pe șold: 1 – ducerea piciorului stâng îndoit la piept; 2 – revenire în stând;
3- balansul aceluiași picior întins înainte; 4 – revenire în stând; 5 -8 aceeași mișcare cu
piciorul dre pt. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele lateral: 1 – ducerea brațului drept la piciorul
stâng și răsucire trunchiului spre stânga; 2 – revenire ăn stând; 3 – ducerea brațului stâng la
piciorul drept și răsucirea trunchiului s pre dreapta; 4 – revenire; 5 -8 mișcarea se repetă fără
a mai ridica trunchiul. Se repetă de 4×8 timpi;

65
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele sus. 1 -4 rotarea trunchiului spre stânga; 5 -8
rotarea trunchiului spre dreapta. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând pe genunchi, cu brațele sus: 1 -2 așezare pe coapsa stângă cu ducerea brațelor la
dreapta; 3 -4 revenire în poziția inițială; 5 -6 așezare pe coapsa dreaptă cu ducerea brațelor
la stânga; 7 -8 revenire în poziția inițială. Se repetă de 4×8 timpi;
– așezat, sprijin înapoi pe brațe: 1 -2 ridicarea trunchiului în extensie; 3 -4 revenire în poziția
inițială; 5 -7 aplecarea trunchiului înainte cu arcuire; 8 – revenire în poziția inițială. Se repetă
de 4×8 timpi;
– culcat dorsal, picioarele la verticală: 1 -4 rotarea picioarelor întinse și apropiate spre
stânga, fără sprijin pe sol; 5 -8 aceeași mișcare spre dreapta. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând, mâinile pe șold: 4 sărituri pe ambele picioare cu ușoară deplasare înainte, numărând
4 timpi; 4 sărituri pe loc în următor ii 4 timpi. Se repetă de 2×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate: 1 -2 ridicare pe vârfuri cu ducerea brațelor prin lateral
sus – inspirație; 3 -4 coborârea brațelor cu aplecarea trunchiului relaxat înainte expirație.
Se repetă de 2×8 timpi;

Complex de exerciții nr. 3 (cu baston, coardă sau cordon, lungime 1 m)
– 1-8 mers pe vârfuri cu brațele sus, bastonul apucat de capete. Se repetă de 2×8 t;
– mers pe călcâie, brațele sus, bastonul apucat de capete. Se repetă de 2×8 timpi;
– stând, brațele sus ținând bastonul de capete: 1 -8 alergare pe loc, următorii 8 timpi alergare
pe loc cu ducerea bastonului la spate în dreptul omoplaților, brațele îndoite din cot. Se
repetă de 2×8 timpi;
– mers cu ducerea bastonului sus, inspirație, coborâre bastonului jos cu expirație. Fiecare
mișcare se execută în 2 timpi, repetându -se de 2×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, bastonul apucat de capete înainte jos: 1 – îndoirea
brațelor cu ducerea bastonului la piept; 2 – întinderea brațelor sus cu bastonul dea supra
capului; 3 – îndoirea brațelor cu ducerea bastonului la piept; 4 -revenire în poziție inițială.
Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, bastonul apucat de capete înainte jos: 1 – ducerea
brațelor cu bastonul deasupra capului; 2 – ducerea bastonului la spate cu brațul stâng îndoit

66
sus, dreptul îndoit jos; 3 – ducerea brațelor sus; 4 – revenire în poziția inițială; 5 -8 aceiași
micare schimbând brațele. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele depărtate, bastonul apucat de capete jo s: ducerea brațelor sus cu
bastonul deasupra capului; 2 – coborârea brațelor întinse cu bastonul la spate; 3 – ducerea
brațelor sus cu bastonul deasupra capului; 4 – revenire în poziția inițială. Se repetă de 4×8
timpi;
– stând depărtat, brațele întinse sus, bastonul apucat de capete: 1 -2 aplecare înainte cu
arcuire, 3 -4 extensie înapoi cu arcuire. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele depărtate, bastonul la piept apucat de capete cu brațele îndoite:1 -2
răsucirea trunchiului spre stânga cu întinderea b rațului stâng și arcuire; 3 -4 aceiași mișcare
spre dreapta. Se repetă de 4×8 timpi;
– culcat dorsal cu picioarele la verticală, brațele întinse în prelungirea trunchiului, bastonul
apucat de capete: 1 -2 ridicarea trunchiului cu ducerea bastonului spre vârful picioarelor; 3 –
4 revenire în poziția inițială. Se repetă de 4×8 timpi;
– așezat cu genunchii îndoiți, bastonul sub genunchi ținut de capete cu ambele mâini: 1 -2
întinderea piciorului stâng oblic sus, 3 -4 revenire, 5 -8 aceiași mișcare cu piciorul dre pt. Se
repetă de 4×8 timpi;
– stând, brațele întinse jos, ținând bastonul de capete: 1 – îndoirea genunchilor cu ducerea
bastonului înainte, 2 – revenire în poziția inițială. Se repetă de 2×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele întinse jos, bastonul apucat de capete:1 -2
ducerea brațelor sus cu bastonul deasupra capului și ușoară extensie cu inspirație; 3 -4
coborârea brațelor în poziția inițială cu expirație. Se repetă de 2×8 timpi.

Complex de exerciții nr. 4
– 1-4 mers pe vârfuri cu mâinile la ceafă; 5 -8 mers obișnuit cu insprație și expirație. Se
repetă de 2×8 timpi;
– alergare pe loc ridicând genunchii la piept. Se numără până la 8. Se repetă de 4×8 timpi;
– 1-2 mers cu brațele sus – inspirație; 3 -4 coborârea brațelor -expirație. Se repetă d e 2×8
timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele întinse: 1 -4 rotare brațelor prin jos -înapoi -sus
cu inspirație și expirație; 5 -8 aceiași mișcare schimbând sensul. Se repetă de 4×8 timpi;

67
– stând cu mâinile pe șold: 1 – ridicare pe vârfuri; 2 – coborâre pe toată talpa, 3 – se repetă
aceleași mișcări; 5 – îndoirea genunchilor; 6 – revenire, 7 -8 se repetă aceleași mișcări. Se
repetă de 4×8 timpi;
– stând: 1 – pas lateral cu piciorul drept odată cu ducerea brațelor sus; 2 – pas lateral cu
piciorul stâng apr opiindu -l de piciorul drept cu îndoirea trunchiului înainte, palmele ating
solul, genunchii întinși. Se continuă mișcarea cu deplasare spre dreapta până la timpul 8.
Se execută aceeași mișcare spre stânga în următorii 8 timpi. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate: 1 -2 răsucirea trunchiului spre stânga cu fandarea
piciorului stâng, brațele se balansează spre stânga cu arcuire; 3 -4 aceiași mișcare spre
dreapta. Se repetă de 4×8 timpi;
– așezat ghemuit cu mâinile pe gambe: 1 -2 rulare în apoi pe spate, 3 -4 revenire ( la plecare
în rulare, spatele este rotunjit, bărbia în piept, fruntea pe genunchi, rularea pe sol se face
fără cădere). Se repetă de 4×8 timpi;
– așezat ghemuit: 1 -2 rulare înapoi pe spate; 3 -4 revenire în așezat cu picioarele întinse și
depărtate, aplecarea trunchiului înainte cu arcuire, atingând cu mâinile vârfurile
picioarelor. Se repetă de 4×8 timpi;
– culcat dorsal cu picioarele la verticală: îndoirea și întinderea alternativă a genunchilor,
numărându -se de 4×8 timpi;
– culcat dorsal cu brațele în continuarea trunchiului: 1 -4 ridicarea picioarelor la verticală
cu forfecare, 5 -8 coborârea picioarelor cu forfecare. La început mișcarea se execută cu
sprijin pe sol, apoi fără sprijin. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu mâinil e pe șold:1 – săritură pe un picior cu ducerea celuilalt picior înainte , 2 –
revenire,3 – săritură pe același picior cu ducerea celuilalt întins lateral, 4 – revenire, 5 -8
aceiași mișcare schimbând piciorul. Se repetă de 2×8 timpi;
– mers cu ridicarea brațel or prin lateral sus – inspirație și coborârea brațelor prin lateral jos,
expirație. Se numără până la 8 și se repetă de 2×8 timpi.

Complex de exerciții nr. 5
– 1-4 mers pe vârfuri cu mâinile la spate, 5 -8 mers pe călcâie cu mâinile la spate. Se repetă
de 2×8 timpi;

68
– alergare pe loc cu ridicarea genunchilor sus în ritm accelerat. Se numără până la 8 și se
repetă de 4×8 timpi;
– 1-2 mers cu ridicarea brațelor lateral și inspirație, 3 -4 mers cu coborârea brațelor prin
lateral jos și expirație. Se numără până la 8 și se repetă de 2×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele liber pe lângă corp: 1 – aplecarea capului înainte,
2- revenire, 3 – extensia capului înapoi, 4 – revenire, 5 – răsucirea capului spre stânga, 6 –
revenire, 7 -răsucirea capului spre dreapta, 8 -revenire. Se repetă de 2×8 t;
– stând 1 – balansarea brațelor întinse cu îndoirea și întinderea genunchilor, 2 – balansarea
brațelor înapoi cu îndoirea și întinderea genunchilor, 3 -6 mișcarea se repetă, 7 -8 rotarea
brațelor prin înainte -sus înapo i-jos. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu mâinile pe șold: 1 – ducerea piciorului stâng înainte, 2 – revenire, 3 – ducerea
piciorului stâng lateral, 4 – revenire, 5 – ducerea piciorului stâng înapoi, 6 – revenire, 7 –
ducerea piciorului stâng lateral, 8 – reveni re. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând cu picioarele ușor depărtate, brațele lateral: 1 -2 îndoirea laterală a trunchiului spre
stânga cu ducerea brațului drept arc deasupra capului și a brațului stâng îndoit la spate, 3 –
4 aceiași mișcare spre dreapta. Se num ără până la 8 și se repetă de 4x8t ;
– stând: 1 – fandare pe piciorul stâng înainte cu ducerea brațelor înainte, 2 – răsucirea brațelor
și a trunchiului spre stânga, 3 – revenire în fandat cu brațele înainte, 4 – revenire în stând, 5 –
8 aceiași mișcare schimbân d piciorul și direcția brațelor. Se repetă de 4×8 timpi;
– stând: 1 -2 ducerea brațelor sus cu extensia spatelui și arcuire, 3 – aplecare la piciorul stâng
atingând solul cu mâinile, 4 – aplecare la piciorul drept. Se numără până la 8 reluându -se
mișcarea, apoi se repetă de 4×8 timpi;
– culcat dorsal cu mâinile la ceafă: 1 – ridicarea trunchiului în așezat, 2 – revenire în culcat.
Se numără până la 8 și se repetă de 4×8 timpi;
– culcat facial, cu mâinile la ceafă: 1 – ridicarea trunchiului în extensie, 2 – revenire. Se
numără până la 8 și se repetă de 4×8 timpi;
– mers cu inspirații și expirații profunde.

69
CAP. IV. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

IV.1. Prezentarea rezultatelor obținute la testări .

Am folosit datele înregistrate în tabele din anexe pentru a putea reprezenta și grafic,
nu doar numeric, rezultatele obținute de către elevi la probele la care au fost supuși. Prin
metoda grafică se va observa mai clar diferențele de valori înregistrate de către cele două
clase. În continuare vor fi prezentate rezultatele pentru fiecare testare în ordinea în care au
fost susținute de fiecare component al fiecărei grupe participante la prezentul experiment,
atât grupa martor cât și grupa experiment:

1.a Testare viteză – grupa experiment;
1.a Testare viteză – grupa martor;
2.a Testare aruncarea mingii de oina – grupa experiment;
2.b Testare aruncarea mingii de oina – grupa martor;
3.a Testarea forței abdominale – grupa experiment;
3.b Testarea forței abdominale – grupa martor;
4.a Testarea săriturii în lungime de pe loc – grupa experiment;
4.b Testarea săriturii în lungime de pe loc – grupa martor;
5.a Testarea mobilității la nivelul coloanei vertebrale – grupa experiment;
5.b Testarea mobilității la nivelul coloanei vertebrale – grupa ma rtor;
6.a Testul „Micul maraton” – grupa experiment;
6.b Testul „Micul maraton” – grupa martor;
7.a Testul „Zarul colorat” – grupa experiment;
7.b Testul „Zarul colorat” – grupa martor.

70
1.a Testare viteză – grupa experiment .

Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 6,20 5,60 -0,60
2 A.P. 6,10 5,70 -0,40
3 B.M. 6,00 5,50 -0,50
4 B.V. 5,90 5,40 -0,50
5 C.A. 6,10 5,60 -0,50
6 C.D. 5,80 5,40 -0,40
7 D.A. 5,70 5,30 -0,40
8 D.M. 5,90 5,40 -0,50
9 F.A. 6,10 5,70 -0,40
10 M.I. 5,80 5,50 -0,30
11 M.C. 5,70 5,40 -0,30
12 N.F. 6,00 5,60 -0,40
13 P.G. 5,70 5,70 0,00
14 P.V. 5,60 5,40 -0,20
15 T.C. 5,90 5,60 -0,30
16 S.A 6,20 5,70 -0,50
17 S.P. 5,80 5,50 -0,30
18 T.C, 5,70 5,40 -0,30
19 V.F 5,90 5,50 -0,40
Media aritmetică 5,90 5,52 -0,38
Mediana 5,90 5,50 -0,40
Modulul 5,90 5,40 -0,50
Minim 5,60 5,30 -0,60
Maxim 6,20 5,70 0,00
Amplitudinea împrăștierii 0,60 0,40 0,60
Abaterea medie 0,15 0,11 0,10
Abaterea standard 0,18 0,13 0,14
Coeficient de variabilitate 3,09% 2,31% –
35,82%

71

Figura 3 Testare viteza – grupa experiment
1.b Testare viteză grupa martor.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 6,20 6,10 -0,10
2 B.G. 6,00 5,90 -0,10
3 B.V. 5,90 5,70 -0,20
4 C.D. 5,90 5,80 -0,10
5 C.G. 6,40 6,20 -0,20
6 E.G. 5,70 5,70 0,00
7 E.M. 5,80 5,70 -0,10
8 M.N. 5,90 5,80 -0,10
9 M.V. 5,80 5,60 -0,20
10 N.A. 5,70 5,60 -0,10
11 P.A. 5,80 5,80 0,00
12 P.R. 5,90 5,80 -0,10
13 R.D. 5,80 5,70 -0,10
14 T.A 6,00 5,90 -0,10
15 T.G 6,10 5,90 -0,20
16 S.I. 5,90 5,90 0,00
17 S.V. 5,70 5,60 -0,10
18 V.M. 5,90 5,80 -0,10
19 V.T. 5,80 5,70 -0,10

72
Media aritmetică 5,91 5,80 -0,11
Mediana 5,90 5,80 -0,10
Modulul 5,90 5,70 -0,10
Minim 5,70 5,60 -0,20
Maxim 6,40 6,20 0,00
Amplitudinea împrăștierii 0,70 0,60 0,20
Abaterea medie 0,12 0,12 0,04
Abaterea standard 0,18 0,16 0,06
Coeficient de variabilitate 3,01% 2,76% -59,02%

Figura 4 – Testare viteza – grupa martor

Figura 5 – Comparatie grupe

73
2.a Testare arunc area mingii de oină – grupa experiment.

Nr.
crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 22 25 3
2 A.P. 16 18 2
3 B.M. 16 19 3
4 B.V. 17 22 5
5 C.A. 15 18 3
6 C.D. 21 25 4
7 D.A. 20 24 4
8 D.M. 20 25 5
9 F.A. 19 23 4
10 M.I. 17 19 2
11 M.C. 17 20 3
12 N.F. 18 21 3
13 P.G. 19 23 4
14 P.V. 17 19 2
15 T.C. 15 18 3
16 S.A 20 24 4
17 S.P. 21 22 1
18 T.C, 22 23 1
19 V.F 25 25 0
Media aritmetică 18,79 21,74 2,95
Mediana 19,00 22,00 3,00
Modulul 17,00 25,00 3,00
Minim 15,00 18,00 0,00
Maxim 25,00 25,00 5,00
Amplitudinea împrăștierii 10,00 7,00 5,00
Abaterea medie 2,22 2,30 1,02
Abaterea standard 2,70 2,64 1,35
Coeficient de variabilitate 14,37% 12,16% 45,90%

74

Figura 6 – Aruncarea mingii de oina
2.b Testare aruncarea mingii de oină grupa martor.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 18,00 19,00 1,00
2 B.G. 20,00 20,00 0,00
3 B.V. 17,00 18,00 1,00
4 C.D. 21,00 23,00 2,00
5 C.G. 16,00 18,00 2,00
6 E.G. 18,00 19,00 1,00
7 E.M. 23,00 24,00 1,00
8 M.N. 15,00 18,00 3,00
9 M.V. 19,00 21,00 2,00
10 N.A. 18,00 19,00 1,00
11 P.A. 20,00 20,00 0,00
12 P.R. 17,00 16,00 -1,00
13 R.D. 19,00 20,00 1,00
14 T.A 18,00 19,00 1,00
15 T.G 20,00 19,00 -1,00
16 S.I. 17,00 19,00 2,00
17 S.V. 21,00 22,00 1,00
18 V.M. 18,00 19,00 1,00
19 V.T. 24,00 25,00 1,00

75
Media aritmetică 18,89 19,89 1,00
Mediana 18,00 19,00 1,00
Modulul 18,00 19,00 1,00
Minim 15,00 16,00 -1,00
Maxim 24,00 25,00 3,00
Amplitudinea împrăștierii 9,00 9,00 4,00
Abaterea medie 1,78 1,67 0,63
Abaterea standard 2,28 2,23 1,00
Coeficient de variabilitate 12,08% 11,23% 100,00%

Figura 7 Aruncarea mingii de oina

Figura 8 Comparatie grupe

76
3.a Testare forță abdomen grupa experiment .
Nr.
crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 20 23 3
2 A.P. 19 24 5
3 B.M. 18 20 2
4 B.V. 17 19 2
5 C.A. 21 24 3
6 C.D. 20 24 4
7 D.A. 18 22 4
8 D.M. 19 22 3
9 F.A. 20 23 3
10 M.I. 19 21 2
11 M.C. 17 20 3
12 N.F. 18 20 2
13 P.G. 22 25 3
14 P.V. 21 24 3
15 T.C. 20 25 5
16 S.A 23 24 1
17 S.P. 22 25 3
18 T.C, 21 24 3
19 V.F 22 22 0
Media aritmetică 19,84 22,68 2,84
Mediana 20,00 23,00 3,00
Modulul 20,00 24,00 3,00
Minim 17,00 19,00 0,00
Maxim 23,00 25,00 5,00
Amplitudinea împrăștierii 6,00 6,00 5,00
Abaterea medie 1,45 1,63 0,85
Abaterea standard 1,77 1,92 1,21
Coeficient de variabilitate 8,93% 8,45% 42,71%

77

Figura 9 – Testare abdomen
3.b Testare forță abdomen – grupa martor.
Nr.
crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 20,00 21,00 1,00
2 B.G. 19,00 21,00 2,00
3 B.V. 17,00 18,00 1,00
4 C.D. 16,00 18,00 2,00
5 C.G. 20,00 20,00 0,00
6 E.G. 21,00 22,00 1,00
7 E.M. 15,00 16,00 1,00
8 M.N. 18,00 20,00 2,00
9 M.V. 19,00 20,00 1,00
10 N.A. 22,00 22,00 0,00
11 P.A. 20,00 21,00 1,00
12 P.R. 19,00 20,00 1,00
13 R.D. 24,00 25,00 1,00
14 T.A 21,00 22,00 1,00
15 T.G 19,00 21,00 2,00
16 S.I. 19,00 19,00 0,00
17 S.V. 18,00 19,00 1,00
18 V.M. 20,00 21,00 1,00
19 V.T. 22,00 23,00 1,00

78
Media aritmetică 19,42 20,47 1,05
Mediana 19,00 21,00 1,00
Modulul 19,00 21,00 1,00
Minim 15,00 16,00 0,00
Maxim 24,00 25,00 2,00
Amplitudinea împrăștierii 9,00 9,00 2,00
Abaterea medie 1,60 1,50 0,40
Abaterea standard 2,14 2,01 0,62
Coeficient de variabilitate 11,03% 9,82% 59,02%

Figura 10 – Testare abdomen

Figura 11 – Comparatie grupe

79
4.a Testarea săriturii în lungime de pe loc – grupa experiment.
Nr.
crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 160 165 5
2 A.P. 155 160 5
3 B.M. 140 145 5
4 B.V. 145 155 10
5 C.A. 135 140 5
6 C.D. 140 150 10
7 D.A. 150 160 10
8 D.M. 155 160 5
9 F.A. 140 145 5
10 M.I. 150 150 0
11 M.C. 135 140 5
12 N.F. 145 150 5
13 P.G. 140 150 10
14 P.V. 155 160 5
15 T.C. 140 145 5
16 S.A 150 160 10
17 S.P. 160 165 5
18 T.C, 155 160 5
19 V.F 145 150 5
Media aritmetică 147,11 153,16 6,05
Mediana 145,00 150,00 5,00
Modulul 140,00 160,00 5,00
Minim 135,00 140,00 0,00
Maxim 160,00 165,00 10,00
Amplitudinea împrăștierii 25,00 25,00 10,00
Abaterea medie 6,95 7,01 2,08
Abaterea standard 8,05 8,03 2,68
Coeficient de variabilitate 5,47% 5,24% 44,22%

80

Figura 12 Testare saritura
4.b Testarea săriturii în lungime de pe loc – grupa martor.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 130,00 130,00 0,00
2 B.G. 150,00 150,00 0,00
3 B.V. 140,00 145,00 5,00
4 C.D. 150,00 145,00 -5,00
5 C.G. 155,00 155,00 0,00
6 E.G. 145,00 150,00 5,00
7 E.M. 130,00 135,00 5,00
8 M.N. 125,00 130,00 5,00
9 M.V. 140,00 140,00 0,00
10 N.A. 145,00 145,00 0,00
11 P.A. 140,00 145,00 5,00
12 P.R. 145,00 150,00 5,00
13 R.D. 155,00 160,00 5,00
14 T.A 145,00 145,00 0,00
15 T.G 150,00 150,00 0,00
16 S.I. 140,00 145,00 5,00
17 S.V. 140,00 140,00 0,00
18 V.M. 155,00 150,00 -5,00
19 V.T. 150,00 150,00 0,00

81
Media aritmetică 143,68 145,26 1,58
Mediana 145,00 145,00 0,00
Modulul 140,00 150,00 0,00
Minim 125,00 130,00 -5,00
Maxim 155,00 160,00 5,00
Amplitudinea împrăștierii 30,00 30,00 10,00
Abaterea medie 6,79 5,57 2,88
Abaterea standard 8,63 7,72 3,36
Coeficient de variabilitate 6,01% 5,32% 212,50%

Figura 13 Testare saritura

Figura 14 Comparatie grupe

82
5.a Testarea mobilității la nivelul coloanei vertebrale – grupa experiment.
Nr.
crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 1 3 2
2 A.P. 0 2 2
3 B.M. 2 4 2
4 B.V. -1 1 2
5 C.A. 1 4 3
6 C.D. 0 3 3
7 D.A. 1 4 3
8 D.M. 1 3 2
9 F.A. 2 5 3
10 M.I. 0 2 2
11 M.C. 1 4 3
12 N.F. 2 4 2
13 P.G. 0 3 3
14 P.V. -1 2 3
15 T.C. 1 3 2
16 S.A 4 4 0
17 S.P. 2 3 1
18 T.C, 1 5 4
19 V.F 0 3 3
Media aritmetică 0,89 3,26 2,37
Mediana 1,00 3,00 2,00
Modulul 1,00 3,00 2,00
Minim -1,00 1,00 0,00
Maxim 4,00 5,00 4,00
Amplitudinea împrăștierii 5,00 4,00 4,00
Abaterea medie 0,87 0,83 0,70
Abaterea standard 1,20 1,05 0,90
Coeficient de variabilitate 133,78% 32,05% 37,79%

83

Figura 15 Testare mobilitate
5.b Testarea mobilității la nivelul coloanei vertebrale – grupa martor.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. -1,00 0,00 1,00
2 B.G. 0,00 0,00 0,00
3 B.V. 1,00 2,00 1,00
4 C.D. 2,00 2,00 0,00
5 C.G. 1,00 2,00 1,00
6 E.G. 1,00 1,00 0,00
7 E.M. -2,00 -1,00 1,00
8 M.N. 0,00 1,00 1,00
9 M.V. 1,00 2,00 1,00
10 N.A. 1,00 1,00 0,00
11 P.A. 0,00 1,00 1,00
12 P.R. 2,00 3,00 1,00
13 R.D. 1,00 2,00 1,00
14 T.A 0,00 1,00 1,00
15 T.G 1,00 1,00 0,00
16 S.I. 2,00 3,00 1,00
17 S.V. 2,00 1,00 -1,00
18 V.M. 0,00 -1,00 -1,00
19 V.T. 1,00 2,00 1,00

84
Media aritmetică 0,68 1,21 0,53
Mediana 1,00 1,00 1,00
Modulul 1,00 1,00 1,00
Minim -2,00 -1,00 -1,00
Maxim 2,00 3,00 1,00
Amplitudinea împrăștierii 4,00 4,00 2,00
Abaterea medie 0,82 0,88 0,60
Abaterea standard 1,06 1,13 0,70
Coeficient de variabilitate 154,46% 93,70% 132,37%

Figura 16 Testare mobilitate

Figura 17 Comparatie grupe

85
6.a Micul maraton – grupa experiment.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 21,47 20,15 -1,32
2 A.P. 21,35 20,74 -0,61
3 B.M. 21,78 20,24 -1,54
4 B.V. 21,85 21,15 -0,70
5 C.A. 22,24 21,07 -1,17
6 C.D. 21,55 21,03 -0,52
7 D.A. 22,85 21,43 -1,42
8 D.M. 22,76 21,84 -0,92
9 F.A. 23,07 22,12 -0,95
10 M.I. 23,24 22,25 -0,99
11 M.C. 22,15 21,08 -1,07
12 N.F. 22,74 21,18 -1,56
13 P.G. 22,82 21,11 -1,71
14 P.V. 23,18 22,15 -1,03
15 T.C. 22,95 21,57 -1,38
16 S.A 23,63 21,86 -1,77
17 S.P. 22,17 21,15 -1,02
18 T.C, 21,76 20,35 -1,41
19 V.F 22,07 21,31 -0,76
Media aritmetică 22,40 21,25 -1,15
Mediana 22,24 21,15 -1,07
Modulul #N/A 21,15 #N/A
Minim 21,35 20,15 -1,77
Maxim 23,63 22,25 -0,52
Amplitudinea împrăștierii 2,28 2,10 1,25
Abaterea medie 0,59 0,48 0,31
Abaterea standard 0,68 0,62 0,37
Coeficient de variabilitate 3,02% 2,91% -32,02%

86

Figura 18 Micul maraton
6,b Micul maraton – grupa martor .
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 22,24 22,07 -0,17
2 B.G. 23,17 23,10 -0,07
3 B.V. 22,48 22,15 -0,33
4 C.D. 21,97 21,36 -0,61
5 C.G. 22,62 21,95 -0,67
6 E.G. 23,75 23,50 -0,25
7 E.M. 22,34 22,50 0,16
8 M.N. 21,86 22,07 0,21
9 M.V. 22,63 22,24 -0,39
10 N.A. 23,96 22,53 -1,43
11 P.A. 23,73 22,85 -0,88
12 P.R. 23,15 22,78 -0,37
13 R.D. 22,54 22,30 -0,24
14 T.A 21,91 22,03 0,12
15 T.G 22,52 22,32 -0,20
16 S.I. 23,44 22,78 -0,66
17 S.V. 23,55 23,14 -0,41
18 V.M. 22,78 22,57 -0,21
19 V.T. 23,69 23,58 -0,11

87
Media aritmetică 22,86 22,52 -0,34
Mediana 22,63 22,50 -0,25
Modulul #N/A 22,07 #N/A
Minim 21,86 21,36 -1,43
Maxim 23,96 23,58 0,21
Amplitudinea împrăștierii 2,10 2,22 1,64
Abaterea medie 0,59 0,44 0,28
Abaterea standard 0,68 0,56 0,39
Coeficient de variabilitate 2,97% 2,49% –
113,99%

Figura 19 Micul maraton

Figura 20 Comparatie grupe

88
7.a Testul „Zarul colorat” – grupa experiment .
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.M. 19,56 19,12 -0,44
2 A.P. 20,24 19,57 -0,67
3 B.M. 20,78 19,17 -1,61
4 B.V. 19,24 18,72 -0,52
5 C.A. 19,75 19,04 -0,71
6 C.D. 19,42 18,87 -0,55
7 D.A. 20,35 19,23 -1,12
8 D.M. 20,47 19,28 -1,19
9 F.A. 19,58 19,02 -0,56
10 M.I. 19,93 19,18 -0,75
11 M.C. 20,48 19,41 -1,07
12 N.F. 19,72 18,94 -0,78
13 P.G. 19,31 19,01 -0,30
14 P.V. 20,71 19,49 -1,22
15 T.C. 20,53 20,15 -0,38
16 S.A 19,83 19,19 -0,64
17 S.P. 20,77 19,23 -1,54
18 T.C, 19,15 18,47 -0,68
19 V.F 19,42 18,87 -0,55
Media aritmetică 19,96 19,16 -0,80
Mediana 19,83 19,17 -0,68
Modulul 19,42 18,87 -0,55
Minim 19,15 18,47 -1,61
Maxim 20,78 20,15 -0,30
Amplitudinea împrăștierii 1,63 1,68 1,31
Abaterea medie 0,49 0,25 0,31
Abaterea standard 0,56 0,36 0,38
Coeficient de variabilitate 2,79% 1,86% -47,19%

89

Figura 21 Testul „Zarul colorat”
7.a Testul „Zarul colorat” – grupa martor.
Nr. crt. Numele și prenumele Testare
inițială Testare
finală Progres
1 A.P. 20,74 20,16 -0,58
2 B.G. 20,28 19,87 -0,41
3 B.V. 21,55 21,39 -0,16
4 C.D. 21,83 22,04 0,21
5 C.G. 20,85 20,93 0,08
6 E.G. 21,74 21,52 -0,22
7 E.M. 22,15 21,98 -0,17
8 M.N. 22,56 22,24 -0,32
9 M.V. 21,18 21,38 0,20
10 N.A. 22,35 21,95 -0,40
11 P.A. 21,84 21,50 -0,34
12 P.R. 20,87 20,34 -0,53
13 R.D. 21,37 21,15 -0,22
14 T.A 21,73 21,81 0,08
15 T.G 21,19 20,76 -0,43
16 S.I. 20,42 20,29 -0,13
17 S.V. 22,38 22,07 -0,31
18 V.M. 21,49 21,18 -0,31
19 V.T. 20,81 20,39 -0,42

90
Media aritmetică 21,44 21,21 -0,23
Mediana 21,49 21,38 -0,31
Modulul #N/A #N/A 0,08
Minim 20,28 19,87 -0,58
Maxim 22,56 22,24 0,21
Amplitudinea împrăștierii 2,28 2,37 0,79
Abaterea medie 0,55 0,61 0,18
Abaterea standard 0,67 0,73 0,23
Coeficient de variabilitate 3,12% 3,46% -100,82%

Figura 22 Testul „Zarul colorat”

Figura 23 Comparatie grupe.

91
IV.2. Prelucrarea și interpretarea datelor .
1. Testare viteză .
Grupa martor , clasa a IV -a B, a obținut la t estarea inițială o medie de 5.91 secunde,
iar la testarea finală 5.80 secunde cu o progresie de 0,11 secunde la a doua testare față de
prima.
Grupa experiment , clasa a IV -a A, a obținut la prima testare o medie de5.90 secunde,
iar la a doua 5.52 secunde cu o progresie de 0.38 secunde, (figura nr. 5).
Comparând rezultatele obținute de cele două grupe, constatăm faptul că grupa
experiment obține la prim a testare o medie ușor mai bună, diferența mărindu -se în urma
participării la experiment și susținerii testării finale.
Astfel că, la testarea finală grupa experiment obține o medi e mai bună (5.52 sec)
decât cea obținută de grupa martor ( 5.80 sec).
Grup a experiment, datorită rezultatelor mai bune obținute la testarea finală are o
progresie generală superioară față de progresia generală a grupei martor.
Valoarea coeficientului de variabilitate pentru grupa experiment la această probă este
de, 3.09% la tes tarea inițială și 2.31 % la testarea finală, iar pentru grupa martor este de
3.01% la testarea inițială și 2.7 6% la testarea finală.

2. Testare aruncarea mingii de oina.
La această probă putem observa că media aritmetică a aruncărilor înregistrate de
către c ele două grupe, la testarea inițială este relativ egală, având următoarele valori: grupa
experiment 18,79 metri, iar grupa martor 18.89 metri. La testarea finală grupa experiment
înregistrează rezultate mai bune, creșterea fiind evidentă. Grupa martor obți ne o medie de
19.89 metri, iar grupa experiment o medie de 21.74 metri. Asadar progresia la grupa
experiment este de aproape 3 procente spre deosebire de grupa martor care are doar 1
procent. Un aspect interesant la această probă îl reprezintă coeficentul de variabilitate, care
la grupa martor, la progresul realizat este foarte mare, ceea ce demonstreaza un echilibru
al rezultatelor. Progresia la grupa martor a fost mică în comparație cu grupa experiment
care a avut cazuri de progresie și de 5 repetări. Ace ste valori pot fi urmărite în figura 6, 7
și 8.

92
3. Testarea forței abdominale .
La această probă am rămas plăcut impresionat de felul cum s -a desfășurat si de
disponibilitatea elevilor la efort, rezultatele obținute fiind peste baremul pentru clasa
a IV- a. Elevii au dat dovadă de un spirit competitiv inedit obținând rezultate pe măsură.
Numărul de repetări la testarea inițială a fost unul echilibrat, înregistrâ ndu-se medii de
19.84 la grupa experiment și de 19.42 la grupa martor. La testarea finală rezultatele au
înclinat spre grupa experiment care a obținut o progresie de 2.84. În ceea ce privește
coeficientul de variabilitate acesta prezintă valori mai mici l a grupa experiment, 8.93% la
testarea inițială și 8.45% la testarea finală. La grupa martor procentele sunt mai mari,
11.03% la testarea inițială și 9.82% la testarea finală. Aceste rezultate pot fi observate și în
figura 9, respectiv 10, dar și în tabele

Analizând statistic rezultatele la această probă se constată superioritatea
obținută la grupa experiment față de grupa martor, atât în ceea ce privește valorile
inițiale cât și progresiile realizate.
Grupa martor, clasa a VIII -a B, a obținut la prima testare o medie de 171 cm,
iar la a doua testare 180 cm, cu o progresie de 9,46 cm.
Grupa experiment , clasa a VIII -a A, a obținut la prima testare o medie 178,86
cm, iar la a doua testare 190,33 cm cu o progresie de 11,4 cm, (graficul nr. 2) .
În urma compa rației făcute între cele două grupe constatăm de la început că
grupa experiment pleacă cu un avantaj de 7,86 cm la prima testare. La a doua
testare grupa experiment obține un rezultat superior grupei martor, progresul fiind
de 11,4 cm pentru grupa experi ment și de 9,46 cm pentru grupa martor. Progresul
general al grupei exepriment este superior grupei martor cu 1,94 cm.
Valoarea coeficientului de variabilitate pentru această probă a grupei
experiment este de 4,53% la testarea inițială și 4,92 % la testare a final ă, ceea ce
înseamnă că împrăștierea datelor este mijlocie, omogenitate destul de bună, iar
media este moderat reprezentativă sau suficient de reprezentativă.

93
Pentru grupa martor valoarea coeficientului de variabilitate este de 8,65% la testarea
inițială și 6,72 % la cea finală, ceea ce înseamnă că media este reprezentativă în sens larg
cu o omogenitate mai scăzută decât la grupa experiment.