pentru obținerea gradului didactic I Coordonator științific: Prof.uni v.dr.Iulian Boldea Candidat: Iulia Paulina Căpâlna Seria 2014 -2016 2… [619912]

UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÎRGU -MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI LITERE
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
TÎRGU -MUREȘ

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
pentru obținerea gradului didactic I

Coordonator științific:
Prof.uni v.dr.Iulian Boldea

Candidat: [anonimizat] 2014 -2016

2 UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÎRGU -MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI LITERE
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
TÎRGU -MUREȘ

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
pentru obținerea gradului didactic I

Coordonator științific:
Prof.univ.dr.Iulian Boldea

Candidat: [anonimizat]. Iulia Paulina Căpâlna
Școala Gimnazială „Romulus Guga”
Tîrgu -Mureș

Seria 2014 -2016

3 UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÎRGU -MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI LITERE
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
TÎRGU -MUREȘ

VALENȚELE EDUCATIVE ALE BASMULUI . MODALITĂȚI DE PREDARE ȘI
RECEPTARE

Coordonator științific:
Prof.univ.dr.Iulian Boldea

Candidat: [anonimizat]. Iulia Paulina Căpâlna

Seria 2014 -2016

4 Avizul coordonatorului științific

Subsemnatul, Iulian Boldea, având funcția didactică de profe sor universitar
doctor, în calitate de coordonator științific, sunt de acord cu depunerea lucrării metodico –
științifice pentru obținerea gradului didactic I, cu titlul „Valențele educative ale basmului.
Modalități de predare și receptare”, elaborată de căt re profesor Iulia Paulina Căpâlna,
pentru depunere la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu -Mureș, în vederea susținerii în
sesiunea 2014 -2016.

Coordonat or științific,
Tîrgu -Mureș
21.08.2015

5 CUPRINS

ARGUMENT ……………………………………………………………………………………………………….7
CAPITOLUL 1 : MOTIVAREA ALEGERII TEMEI ȘI IMPORTANȚA ACESTE IA….9
CAPITOLUL 2 :BASMUL POPULAR – ASPECTE TEORETICE
2.1 Basmul – definiție, origini ………………………………. …………………………11
2.2 Teme și motive ale basmului …………………………… …………………………17
2.3 Personajele basmelor ………………………………………………………………… 18
2.4 Numele presonajului în basmul românesc……………………………………. 24
2.5 Eroii basmelor și mitologia …………………………….. ………………………….27
2.6 Rolul formulelor, al clișeelor verbale și al stereotipiilor în basme ……36
2.7 Tipuri de basme ……………………………………………… …………………………38
2.8 Timpul și spațiul în basm ………………………………… …………………………40
2.9 Numerele magice …………………………………………… …………………………43
2.10 Basmul, legenda și snoava – asemănări și deosebiri….. ……………….. 44
CAPI TOLUL 3: BASMUL CULT
3.1 Caracteristici ale basmului cult ………………………… …………………………4 8
3.2 Asemănări și deosebiri între basmul popular și basmul cult…………… .49
3.3 Basmul cult românesc …………………………………….. …………………………50
3.4 Basmul și literatura fantastică actuală…………………………………………. 55
CAPITOLUL 4: METODE DE ÎNVĂȚARE – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
4.1 Definirea și alegerea metodei …………………………… …………………………58
4.2 Sistemul și clasificarea metodelor de instruire ……………………………… 59
4.3 Metode de predare -învățare a limbii și literaturii române ……………… .61
4.4 Perfecționarea metodelor didactice…………………………………………… ..62
4.5 Metode și tehnici modrne de învățare…………………………………………..64
4.6 Caracteristicile lecției de limba și literatura română…………………….. .66
4.7 Rolul educativ al basmului ………………………………. ………………………..67
4.8 Jocul didactic – metodă modernă și efici entă pentru orele de literatură
română ……………………………………………………………………………………. …………………………71

6 4.9 Avantajele și dezavantajele metodelor participative și ale lucrului în
echipă ……………………………………………………………………………………… …………………………78
CAPITOLUL 5: ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
5.1 Obiectivele cercetării ……………………………………… …………………………81
5.2 Ipoteza ………………………………………………………….. ………………….. …….81
5.3 Eșantionul …………………………………………………….. …………………………81
5.4 Metode și tehnici de cercetare …………………………. …………………………82
5.5 Desfășurarea cercetării ……………………………………. …………………………82
5.5.1 Aplicarea metodei tradiționale ………….. …………………………..82
5.5.2 Aplicarea metodei activ -participative ……………………………..84
5.6 Rezultatele cercetării ……………………………………… …………………………85
5.7 Evaluarea rezul tatelor …………………………………………………. …………….86
5.8 Interpretarea rezultatelor cercetării …………………… …………………………87
CONCLUZII …………………………………………….. ……………………………………………………….. 90
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………. …………………………91
ANEXE ……………………………………………….. ……………………………………………………….. …..95

7 Argument

“Poate povestea e partea cea mai frumoasă a vieții omenești. Cu povești ne
leagănă lumea, cu povești ne adoarme. Ne trezim și murim cu ele ”.
Mihai Eminescu

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atrași de magia din narațiunile
străvechi, de faptele mărețe ale eroilor mitici. Aceste creații a rhetipale, cu capacitatea lor
aparte de a construi coduri de comportament uman, constituie punctul de plecare al
prezentei lucrări. Educația oricărei generații, de la cele mai vechi forme de organizare
socială și până în zilele noastre, poate fi bazată pe tiparele culturale primordiale ale
omenirii, acestea fiind instrumente de transmitere a valorilor morale universale,
adresându -se în special tinerei generații.
Educația pentru societate a elevilor are o bază temeinică în poveștile arhaice,
acestea reprezen tând punctul de plecare al călătoriei inițiatice a oricărui tânăr care vrea să
pătrundă misterele comunității adulte. Transmiterea adevăratelor valori morale și
culturale poate fi înlesnită de eroul basmului, personaj pozitiv fascinant cu care copilul se
poate identifica.
Poveștile pot fi considerate acte culturale care fac legătura dintre imaginație și
învățare, stimulând procesele cognitive, creionând repere în drumul oricărui elev spre
cunoașterea de sine, dobândirea încrederii și formarea unui adult ind ependent și
responsabil, al cărui sistem de valori se integrează în societatea contemporană.
Orice copil își poate construi imaginea de sine pornind de la persona jul pozitiv al
basmului, cunoscut fiind faptul că, în perioada școlară, elevii își formează i dentitatea
spirituală și morală. Eroul poveștii este purtătorul valorilor morale fundamentale ale
tuturor timpurilor: dragostea pentru adevăr, bine și frumos, cinstea, demnitatea, curajul
sau omenia.
Atitudinea în fața greutăților, confruntarea cu forțele răului, victoriile sau
eșecurile, colaborarea sau lupta cu forțele naturii, reușita celui mic în fața celor
considerați de cei din jur capabilili de succes, înțelepciunea celor vârstnici dar și

8 perseverența în efortul de a dobândi ce -și doresc îi ajută pe elevi să înțeleagă viața în
toate aspectele ei.
Trăirile copiilor, emoțiile pe care le simt alături de eroul basmului , reprezintă
modalitatea cea mai accesibilă de le educa gustul pentru frumos, de a le forma conștiința
morală și conduita în societate. Im aginarul arhetipal duce la înțelegerea legilor nescrise
ale lumii în care copilul începe să se integreze și a căror bază sănătoasă s -a format încă
din cele mai vechi timpuri.

9 CAPITOLUL I

Motivarea alegerii temei și importanța acest eia

Poveștile reprezintă, pentru copii, modalitatea cea mai accesibilă prin care pot afla
care sunt urmările acțiunilor oamenilor. Lupta dintre bine și rău îi ajută să deosebească
adevărul și corectitudinea de minciună și ipocrizie, scoate în evidență tră săturile pozitive
de caracter, posesorul acestora fiind cel care primește răsplata finală.
De asemenea, basmele stimulează imaginația oricărui copil, acesta aflând astfel
faptul că fantezia nu are limite. Elevul este încurajat să fie, la rândul său, creati v și
original, să creeze lumi populate de personaje reale sau fantastice, întâmplări credibile
sau ireale.
Formulele consacrate ale oricărui basm( introductivă, mediană și finală) conduc la
plasarea acțiunii într -un timp și spațiu nedeterminat, arătându -i copilului că faptele bune
nu îmbătrânesc niciodată, că binele învinge mereu și fiecare generație are eroii săi, cu alte
înfățișări dar cu același fond sufletesc. Prin basm, elevul „rezolvă” de fiecare dată
problemele pe care le are personajul său preferat , caută și găsește soluțiile corecte alături
de cel care întruchipează binele, această activitate contribuind la dezvoltarea capacității
sale de a se adapta lumii în care trăiește bazându -se pe valori morale și principii de viață
sănătoase.
Prin basme, chi ar prin aspectele sale neașteptate, miraculoase, copiii își dezvoltă
procesele psihice: gândirea, memoria, atenția și imaginația, aceste povești fabuloase
dovedindu -se a fi un mijloc instructiv -educativ eficient care nu se demodează odată cu
trecerea timpu lui. Prin cititul poveștilor, copiii se plasează de partea unor personaje,
această atitudine conturându -le spiritul critic, formularea propriilor puncte de vedere,
curajul de a se exprima liber în favoarea sau defavoarea unui personaj sau a unei situații.
Prezența stereotipiilor în basme, reluarea anumitor tipuri de personaje sau situații
în mai multe basme citite, le dă elevilor sentimentul unei continuități în abordarea
situațiilor pe care viața le oferă, ideea că faptele bune și comportamentul pozitiv tr ebuie
continuat e și consolidat e deoarece oferă, întotdeauna, satisfacții.

10 “Limba și literatura română alături de celelalte obiecte de învățământ, oferă
numeroase prilejuri de dezvoltare a capacității creatoare. Ea poate ajuta mai ales
la îmbogățirea forței de exprimare, la realizarea unor valori estetice literare și la
dobândirea unor principii și deprinderi de creativitate, comune și altor domenii.”1.
Opoziția permanentă dintre bine și rău, înfruntarea dintre adevăr și minciună, îi
oferă copilului rezultat ul imediat al comportamentului negativ, el înțelegând care sunt
efectele unor atitudini nepotrivite mult mai bine și mai repede decât prin simpla enunțare
a unor îndemnuri din partea profesorului. Copilul îndrăgește personajul pozitiv, își
dorește să -i sem ene, să se comporte asemenea celui bun și curajos, își imaginează care ar
fi propriile sale reacții în fața unor situații de viață asemănătoare celor prin care trece
eorul său. Această atitudine îi stimulează creativitatea, duce la cultivarea trăsăturilor
pozitive de caracter și îi formează personalitatea. Acestea ar trebui să fie, în cele din
urmă, obiectivele oricărei activități didactice, școala fiind – practic – etapa în care copilul
se pregătește pentru viață, în care se formează în vederea integrării în societate.
„Literatura, în general, și literatura pentru copii, în special, este o forma de
cunoaștere prin intermediul imaginii artistice, respingân d schematismul de orice fel. Ea
reflectă realitatea prin intermediul imaginilor concret -senzoriale, rel evabile în conștiința
noastra cu ajutorul forței expresive a cuvintelor…Limbajul în literatură nu este un simplu
instrument sau vehicul, ci o structură în care scriitorul îngroapă atât propria sa concepție,
cât și pe cea a lumii.”2

1 D.Salade, R.Ciurea, Educația prin artă și literatură ,Ed. Didactică și pedagogică, București, 1976, p.23
2 I. Pascadi, Nivele estetice , Ed. Academiei, București, 1970, p.52

11 CAPITOLUL 2
Basmul popular – aspecte teoretice

2.1.Basmul – definiție, origini

Basmul reprezintă o specie a epicii populare sau culte, în proză, mai rar în
versuri, în care personaje reale cu însușiri neobișnuite iau parte la întâmplări fantastice și
în care forțele binelui triumfă întotdeauna as upra răului. Criticul literar George Călinescu ,
în lucrarea “Estetica basmului” , numea basmul “oglindire a vieții în moduri fabuloase”.
Definirea basmului implică prezența miraculosului, fantasticului, deci
desfășurarea epică a acesteia cup rinde întâmplări supranaturale, într -o succesiune plină de
dinamism. “Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie etică,
științifică, observație morală. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și
anume fi ințe himerice, animaliere. Ființele neomenești din basm au psihologia lor
misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr -o narațiune lipsesc
acești eroi himerici, n -avem de -a face cu basmul.”1
Basmul reprezintă, din punct de vedere axio logic, locul confruntării dintre două
principii,cel al vieții, pozitiv, afirmativ și cel negativ, al forțelor răului. Conflictul este
transpus în universul magicului, acolo unde totul este posibil prin puterea fanteziei.
Basmul este, alături de legendă, o poartă de trecere spre imposibil, prin care lumea este
dirijată spre Binele absolut. Este o posibilitate de eliberare, un triumf al binelui,
frumosului și adevărului.
Termenul ui “basm” provine din slava veche (“basna”) și înseamnă
“născocire”,“scorneală”. Originea sa este atestată încă din Antichitate, fiind , alături de
povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, prezentă
la toate popoarele .
Se spune, adesea, că apariția basmului se pierd e în trecut; originile lui se
identifică, în unele cazuri, cu ritualuri străvechi, cu obiceiurile și credințele omului
primitiv. Sunt cunoscute diferite teorii privitoare la originea basmului, care creează în
timp adevărate “școli” de folcloristică ce dezbat problema originii basmul ui.

1 G. Călinescu, Estetica basmului , Ed. Pergamon, București, 2006, p .18

12 Primele referiri din literatura română cu privire la basm le face Bogdan Petriceicu
Hasdeu în “Etymologicum m agnum Romaniae” afirmând că “în limba literară”, întâlnim
formele “ «basnă » și «basm »”.1 „Prima consemnare semnalată în manuscris a unui basm
românesc a fost făcută în 1750 în Muntenia centrală (Prahova). Basmul cu tema “hoțul
salvat de diavol”, basm reprodus schematic, a fost publicat de Dumitru Furtună în anul
1913. ”2
Primul basm care apare în detalii, a fost consemnat în anul 1797, fiind redactat de
un anonim. Este intitulat “Istoria unui voinic înțălept și învățat întrebându -se din ponturi
cu o fată de împărat” fiind inclus în categoria basmelor populare în care personajul
principal o câștigă pe fata de împărat , cucerind -o prin inteligență ș i prezență de spirit. În
basm se remarcă prezența învățăturii bisericești în testele la care fata îl supune pe erou,
inspirate din literatura teologică. De răspunsurile pe care le dă voinicul fetei depinde,
practic, soarta sa: va muri sau va primi cea mai mare răsplată -căsătoria cu fata de
împărat.
Elemente de conținut ale acestui basm se regăsesc în anumite obiceiuri de nuntă
păstrate în zona Bihorului, în cântecul de nuntă numit “cântecul lăcății”, “cântecul d e
poartă”. Acesta este probabil, cel mai vechi cântec de nuntă din folclorul nostru,
însoțitorii fetei verificând, prin întrebări, inteligența, priceperea și nivelul informațiilor
dobândite de băiat. El este ajutat, în acest adevărat examen al maturității, de grupul său de
susținători. În unele varian te, întrebări le adresate mirelui verifică nu doar cunoștințele
mirelui , ci și vitejia sa, curajul și spiritul de luptă, aceste calități conturând personalitatea
complexă a eroului popular, idealul masculin al poporului.
Următoarea consemnare a basmului rom ânesc se produce câteva decenii mai
târziu, în 1845, odată cu prima colecție de basme românești, intitulată Walachische
Märchen apărută la Stuttgart, scrisă în limba germană de frații Albert și Arthur Schott.
Această lucrare include creații populare culese din zona Banatului. Se bucură de un real
succes în rândul publicului larg dar și printre cunoscătorii genului, fiind apreciată de mai
cunoscuții frați Grimm.

1 B. P. Hasdeu, Etymologicum magnum Romaniae , Ed. Știința, Chișinău, 2013 ,p.62
2 I. C. Banța, Cultură și civilizație popular ă. Specii ale prozei populare epice:basmul, legenda, snoava (note
de curs), p.5

13 Cărturarii români care au comentat apariția culegerii fraților Schott și au
recomandat -o compatr ioților se numără Gheorghe Bariț iu, Timotei Cipariu, Atanasie M.
Marinescu. Odată lansată această preocupare pentru culegerea și tipărirea colecțiilor de
basme, izvoarele literare îl consemnează pe Franz Obert din Mediaș. De altfel, în toată
Transilvania s e extinde această preocupare pentru culegerea și publicarea unor colecții de
basme populare de către M. V. Stănescu Arădanul, Dem etriu Boer și Ștefan Cacoveanu .
În Bucovina, un folclorist renumit, Ioan Gh. Sbiera, culege basme la îndemnul lui
Aron Pumnul, începând chiar din clasele gimnaziale, din anul 1855 și până prin 1856.
Sbiera poate fi considera t cel dintâi culegător de basme poulare român care ajunge să -își
publică colecția, în anul 1886. Colecția lui Sbiera este, până în zilele noastre, una dintre
cele mai importante culegeri de basme populare apărute în zona sudică a Moldov ei.
Basmele pe care le culege Sbiera au suferit modificări atât în privința formei cât și
a conținutului, autorul afirmând : “Persoanele și întâmplările sunt întotdeauna aceleași
precum le spuneau povestitorii, dar descrierea lor n -a putut rămâne aceeași, una pentru că
pe timpul când s -au cules încă nu era vorba de stenografie pe la noi, și alta pentru că am
căutat să reproduc numai esența lucrului, nu și forma schimbătoare în care mi se înfățișa
de diferiți povestitori”1.
În Transilvania acelor vremuri, Ioan Slavici c ulege basme pe care le publică din
1872 în “Convorbiri literare” și într -un volum în anul 1908. Învățătorul ardelean Ion Pop –
Reteganul culege basme în mod direct ori c u ajutorul colaboratori lor, în n ordul
Transilvaniei, acestea fiind publicate între anii 1888 și 1903. Ion Pop -Reteganul se
străduiește să nu intervină în conținutul și forma basmelor culese, nereușind în totalitate
acest lucru, majoritatea basmelor fiind r epovestite de învățătorul pasionat de folclor.
Inervențiile pe care le face asupra textului îmbogățesc descrierile și caracterizările
personajelor, într -un limbaj adaptat ascultătorilor. Culegerea lui Ion Pop -Reteganul este
prima colecție de proză transil văneană publicată în limba română. Fiind un adevărat
scriitor , talentul său narativ influențează direct textele culese, acestea devenind un
amestec de originalitate literară și tradiție autentică.

1 Ion G. Sbiera, Povești și poezii poporale românești , 1886, pag. 78

14 În Muntenia , Nicolae Filimon este printre primii culegăto ri de basme populare
care sunt publicate în ziarul bucureștean “Țăranul român” , în anul 1862 : Roman
Năzdrăvanul, Omul de piatră , Omul de flori cu barba de mătase .
Continuatorul lui Nicolae Filimon este Petre Ispirescu , unul dintre cei mai
cunoscuți culegă tori de basme în Mun tenia . Culegerea sa, publicată în 1882 , s-a bucurat
de un real succes , având, până în prezent, peste 60 de reeditări, fapt ce poate fi asemănat
cu edițiile basmelor fraților Grimm. Petre Ispirescu a cules mai mult de 70 de basme,
având 57 de tipuri, majoritatea din Muntenia, dar și din Oltenia, Transilvania sau
Moldova.
Basmele lui au un fir narativ pe înțelesul tuturor, în care apar expresii ce pot fi
regăsite atât și literatura cultă , dar și elemente ale oralității. Există la Ispiresc u și basme
care trec dincolo de orizontul rural, prezentând atmosfera târgurilor românești, cu tot
farmecul lor dezvăluit prin descrieri ale curții domnești sau ale vieții negustorilor. Apar și
unele referiri inedite la alte zone geografice, prin prezența rodiilor sau a smochinelor , dar
și a unor decoruri de influență orientală.
După apariția acestei impresionante culegeri de basme a lui Petre Ispirescu, în
1867, Ion C. Fundescu publică volumul Basme, orații, păcălituri și ghicitori (cu o
introducere de B ogdan Petriceicu Hasdeu ).
Ulterior, spre sfârșitul secolului al XIX -lea, sub influența culturală puternică a lui
Bogdan Petriceicu Hasdeu, G. Dem. Teodorescu publică volumul „ Poesii populare
române ”, în 1885, iar Dumitr u Stăn cescu se face remarcat prin „Basme culese din gura
poporului ”, volum apărut în anul 1892.
În M oldova, primele basme publicate într-un volum sunt „Poveștile” lui Ion
Creangă, apărute mai întâi în “Convorbiri literare”, iar în anul 1890, după moartea
autorului, sunt incluse într -un vol um.
Poveștile lui Creangă ajung să fie cunoscute pe întreg teritoriul țării, cunosc un
succes neașteptat dar provoacă și controverse legate de autenticitatea lor folclorică . Spre
sfârșitul secolului al XIX -lea, este tot mai puternic, în rândul folcloriș tilor români, un
curent analist .

15 Un moment important îl constituie apariția volumului lui V asile Alecsandri,
„Poesii populare – balade (cântice bătrânești) ”1, considerată a fi „prima culegere de
folclor din istoria culturii noastre .”2
Este o perioadă în c are interesul pentru folclor cunoaște un mare avânt. În
Moldova, Mihai Eminescu culege basme precum: “Călin Nebunul”, “Frumoasa lumii”,
“Borta vântului”, “Vasile finul Dumnezeu” și “Finul lui Dumnezeu ”, în care găsim
numeroase paranteze explicative referio are la lexic și sintaxa specifică zonei, dar și
abrevieri, folosirea cifrelor, toate acestea ducând cu gândul spre stenografie . Activitatea
de culegător de folclor a lui Eminescu nu va fi însă cunoscută până la publicarea în volum
a culegerilor sale de lit eratură populară, în 1902, apariție datorată lui Ilarie Chendi .
În secolul XX, Ovid Densușianu, împreună Ion Aurel Candrea și T eodor
Speranția, publică volumul “Graiul nostru” (1906 -1908 ). Este un moment de referință în
domeniul culegerii folclorului . În Prefață se precizează că "textele au fost în special
culese de la informatori neștiutori de carte, de la bătrânii, care, după cum se știe, au
păstrat graiul mai puțin influențat de cuvinte noi; e surprinzător câte neologisme au
pătruns în limba de la țar ă, și încă uneori într -o formă așa de alterată, așa de barbară, încât
abia se poate recunoaște forma lor primitivă" 3.
O importantă culegere de basme apărută, în Muntenia, la începutul secolului XX
este cea aparținând învățătorului Constantin Rădulescu -Codi n. Remarcabil este volumul
„Îngerul românului ” (1913) care cuprinde 56 de scrieri culese în zona Muscelului ,
majoritatea fiind basme fantastice. În Transilvania, în 1906, își face apariția culegerea
Paulinei S chullerus, cuprinzând peste 100 de materiale f olclorice culese de pe Valea
Hârtibaciului și Valea Oltului. În Moldova, culegeri de folclor publică, în aceeași
perioadă, Tudor Pamfile, Petru Gh. Savin și Dumitru Furtună.
Urmează, până î n anul 1945, o perioadă de activitate susținută a cercetătorilor din
cadrul Arhivei de Folclor a Academiei (înființată în 1930), de reținut fiind studiile de
folcloristică ale lui Ion Mușlea .

1 Apărută în 1852, partea I și partea a II -a în 1853
2 Iordan Datcu, Dicționarul etnologilor români , vol. I, Editura SAECULUM I.O, București, 1998, p. 35
3 I.-A. Candrea, Ov. Densusianu, Th. D. Speranția, în "Graiul nostru", Vol. I, București, 1906 -1907, p. VIII.

16 După cel de -al doilea război mondial, culegerea materialelor folcloristice se
extinde mult datorită apariției mijloacelor mecanic e, apoi electronice de înregistrare.
Textele sunt acum culese și pot fi publicate cu fidelitate, însă se pierde farmecul dat
transcrierilor de semne le făcute cu mâinile, expresia feței, unele dintre acestea fiind
notate de culegător pentru o mai mare acura tețe a impresiilor provocate de text.
Trebuie amintită aici contribuția extraordinară a lui Ovidiu Bîrlea în privința
culegerii materialului folcloric în cadrul Institutul ui de Folclor din București, prin apariția
celor trei volume din „Antologia de proză populară epică” .
Culegerile folclorice cele mai importante apărute în a doua jumătate a secolului
XX sunt: A fost de unde n -a fost. Basmul popular românesc , din anul 1982, a lui Ion
Nijloveanul și Basmul cu Soarele și fata de împărat (1974), realizată de Gheorghe
Vrabie, prin anchete de teren între anii 1962 și 1968 cu ajutorul unui grup de studenți.
Această c ulegerea a lui Vrabie poate fi considerată un bun exemplu pentru studiul despre
structurii poetice a basmului. În introducere apar considerații remar cabile cu privire la
evoluția basmului în context socio -cultural sau geografic dar și referiri la caracteristicile
textului basmului, cum ar fi linearitatea firului narativ, bogăția dialogului, absența
descrierilor și a caracterizării eroilor, dar și pătru nderea elementelor urbane , cauzate de
factorii culturali moderni.
Originea basmului ca specie literară este explicată prin mai multe teorii, cele mai
cunoscute fiind: mitologică, antropologică, ritualistă și indianistă. Dacă mitul este o
istoria sacră, înscrisă în tim pul circular, și vorbeș te despre zei ca fiind ființe fantastice,
dar și terestre, b asmul aduce ideea de lume repetabilă, care de desfășoară în limitele unor
tipare arhaice, încă din cele mai vechi timpuri .
Existența unei legături între basm și mit a fost remarcată de Frații Grimm, de
Wesselski și de V.I.Propp: „basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar cele două
specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându -se. Cu timpul
însă, mitul a pierdut importanța pe c are o avea, prin degradarea sacrului și transformarea
lui în profan, zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri încă
supranaturale, în basmul fantastic sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. ”1

1 V. Propp, Morfologia basmului , București, Ed. Univers, 1970, p.41

17 Teoriile moderne cu privire la ori ginea basmului aduc în discuție geneza multiplă,
influențele reciproce, dar și anumite tipologii regăsite atât în mituri cât și în basme.

2.2.Teme și motive ale basmului

Tema generală a basmelor este reprezentată de înfruntarea dintre bine și rău, cu
diferite variante: lupta di ntre adevăr și minciună, curaj și lașitate, bunătate și răutate,
hărnicie și lene, generozitate și egoism . Având în final victoria binelui asupra răului,
basmele prezintă, prin personajele lor, cele mai frumoase și nobile însușir i ale omului din
popor . Acesta este motivul pentru care basmul își poate justifica existența milenară,
calitățile care ies învingătoare în finalul basmului fiind cele care îl ajută să treacă peste
timp, să rămână mereu viu , fără să-și piardă forța.
Tema ba smului apare, de cele mai multe ori, la începutul textului, fiind o sarcină
de a cărei îndeplinire depinde starea de normalitate ori echilibrul unei familii sau al
societății. Uneori, se remarcă prezența creaturilor fantastice, soarele sau luna putând
dispărea de pe cer din cauză că zmeii le -au pus gând rău. Răpite pot fi și fetele de împărat
sau doar merele de aur din grădina unui conducător mare și puternic. Alteori, totul
pornește de la interdicția de a merge pe un anumit teritoriu, ce poate fi stăpânit de forțe
ale răului, de a vâna într -un loc anume sau tocmai de a ajunge cu orice preț într -un ținut
dintre cele mai greu accesibile.
Există și basme ale căror teme se referă la dest inul special al unor personaje( se va
îneca, va fi otrăvit, își va ucide păr inții), acesta fiindu -le drumul în viață prescris de
ursitoare. Înfruntarea astfel cauzată va extinde spațiul acțiunii, multitudinea personajelor,
făcând legătura între cele două lumi, pământească și numenală .
O altă temă frecventă este criza familiei lips ite de copii. Faptul că familia nu are
un moștenitor este îngrijorător pentru împăratul care nu va avea cui să -i lase împărăția dar
și pentru familia care va purta grija realizării obligațiilor impuse de cultul morților, acest
aspect ocupând mare parte din credințele străvechi ale poporului român. Mai apare tema

18 căutării unui soț sau a unei soții, dar și cea a suferinței cauzate de sărăcia extremă în care
trăiește familia.
Fantasticul și realul se întrepătrund pe nesimțite, personajul ce pornește din lumea
reală trece pe tărâmul fantastic, succesiunea de întâmplări din cele două lumi conduce
spre finalul fericit. Deznodământul îi aduce eroului răsplata bogăției, căsătoria cu fata
perfectă, aspecte ale vieții spre care aspiră orice tânăr, basmul dobândind aic i aspecte
terestre, umane.
Motivele cel mai frecvent întâlnite în basm sunt: depășirea probelor, călătoria,
descoperirea răufăcătorului, căsătoria, animalul credincios, respectarea legământului,
obiectul cu puteri magice.
Temele sau motivele specifice basm ului se regăsesc în literatura mai multor
popoare, în forme asemănătoare sau chiar identice, acest fapt dovedind aspirațiile profund
umane dezvăluite prin basme, înrudirile spirituale dintre popoare precum și cultivarea
frumosului și adevărului de -a lungul veacurilor. Există motive asemănătoare în poveștile
,,Albă ca zăpada” din colecția Fraților Grimm, în ,,Basmul cu domnița adormită și cei
șapte voinici “de A. S. Pușkin, un basm popular rusesc, dar și în ,,Florița din codru” de
Ioan Slavici . Pe Cenușăreas a o găsim în Franța, la Perrault, dar și la Frații Grimm, sau la
povestitorii ruși.
Până la urmă, basmele sunt universale, diferite popoare au doar variante ale
aceleiași povești care încântă generații după generații de copii, indiferent de limba în care
ascultă sau citesc întâmplările.

2.3. Personajele basmelor

În orice basm, personajele pot fi grupate în două categorii: cele care sunt de partea
binelui și ce le aflate de partea răului.Ele pot fi reale, dar înzestrate cu puteri
supranaturale, sau în totalitate fantastice. În general, personajele basmelor întruchipează
frumusețea, bunătatea, inteligența sau, dimpotrivă, sunt simboluri ale răutății, lașității ori
fățărniciei.

19 Potrivit concepției populare, nu te poți afla între bine și rău, așadar cale de mijloc
nu există și nici personaje care să fie poziționate între bine și rău. Forțele binelui sunt cele
care înving întotdeauna. Cei buni sunt caracterizați prin frumusețe ieșită din comun, sunt
justițiari dar și cavaleri (Ileana Cosânzeana sau Făt -Frumos). Pe de altă parte, forțele
răului, creaturi monstruoase, înfricoșătoare, au ceva uman dar sunt dominate de trăsături
pe care omul din popor le disprețuiește cel mai mult: ipocrizie, lașitate, invidie, răutate.
„Referitor la gruparea și caracterizarea personajelor din basm, studiile moderne de
folclor au trecut de la clasificarea simplistă(în pozitive/negative) la una bazată pe esența
ființei umane și a caracterulu i, nu după rangul social, ci după starea biologică. După acest
criteriu, personajele din basm se clasifică în:
 grupa seniorilor ;
 grupa eroilor activi;
 grupa opozanților ;
 grupa act anților. ”1
Fiecare din tre cei amintiți apare pe parcursul operei într -o mani eră specifică,
respectă anumite norme, se încadrează în tipare din care nu pot ieși, ajung să fie îndrăgite
de cititori sau, dimpotrivă, disprețuite.
Grupa seniorilor cupride personaje bătrâne, pasive( împăratul , moșneag ul, baba
sau frații mai mari ai erou lui). De cele mai multe ori, î mpărați i bătrâni suferă pentru că
nu au un copil, ei însă nu întreprind nimic, dau dovadă de lipsă de implicare, având un rol
decorativ. Nu sunt activi nici în viața de familie și nici în treburile împărăției. Singura
contrib uție pe care o au este de a declanșa acțiunea basmului, rolul conducător fiind
preluat de fiul cel mic.
Cu toate acestea , sunt necesare asemenea personaje pe parcursul acțiunii
basmului. Uneori, împărații sunt denumiți și prin culori: Roșu -Împărat, Ver de-Împărat ,
fără vreo corespondență cu calitățile sau valori le morale.
Din grupa eroilor activi fac parte cei cu inițiativă, caracteriz ați prin spirit de
aventură și curaj . Eroul principal din basmele populare românești este fiul cel mic , numit
Prâslea. El ap are în antiteză cu frații săi mai mari, este numit Făt -Frumos, „făt” este un

1 I.P. Orha, Literatura român ă și literatura pentru copii (suport de curs), Universitatea Babeș -Bolyai,
extensia Satu -Mare, an universitar 2014 -2015,p.15

20 cuvânt arhaic și înseamnă „bărbat tânăr”. Alteori numele sugerează obârșia eroului:
Pipăruș Petru, Măzăran Vasilică , etc.
Spre deosebire de frații mai mari și de adversarii săi , Făt-Frumos dovedește
bunătate, curaj și înțelepciune, datorită acestor calități reușește să treacă de probele care îi
sunt impuse. În expozițiune, fiul cel mic, viitorul erou , nu pare să aibă calitățile necesare
unui viitor lider. Es te mic și slab, sursa ironiilor familiei, cond amnat practic de la naștere
de tradiția care spune că urmașul la tron al împăratului este fiul cel mare, acesta având
putere și asupra destinului celorlalți frați. Simpatia cititorilor va fi, așadar, îndreptată spre
cel mic și neaj utorat care le va răsplăti așteptările și se va transforma în eroul ideal:
frumos, inteligent, curajos, victorios în orice încercare.
Celelalte personaje pozitive din basm i se subordonează eroului, a cărui reușită
poate depinde de calitățile lui și erois mul pe care -l dovedește, de ajutorul confidenților și
al adjuvanților, dar și de forța adversarului. Eroul oricărui basm trebuie să pornească într –
o călătorie, pentru a găsi o fată de împărat, pentru a găsi hoțul care tulbură liniștea
împăratului sau fără o țintă anume, doar pentru a -și găsi norocul. Făt -Frumosul basmelor
noastre trebuie să treacă de niște probe în traseul lui inițiatic, ajutat fiind de mici
viețuitoare cărora le -a fost și el de folos, își dovedește calitățile morale deosebite care
compun u n caracter excepțional. Calitățile fizice pe care le are, în special forța deosebită,
îl ajută să iasă din situații dificile. Cea mai importantă este, însă, istețimea de care dă
dovadă pentru a trece de probele la care este supus. Pe tot parcursul călători ei, eroul se
află într -un proces de inițiere prin care el rămâne pământean.
Eroina din basmul popular românesc și din multe basme culte este „fata de
împărat”. De o frumusețe uluitoare, Ileana Cosânzeana, căci așa este numită în cele mai
multe basme, poat e fi asemănată doar cu cel mai strălucitor element din Univers: „la
soare te puteai uita, dar la dânsa ba”. Farmecul ei de nedescris îi atrage pe zmeii care o
răpesc și o ascund în cele mai îndepărtate și inaccesibile locuri.
Dacă nu este fiică de împăra t, eroina basmului românesc se aseamănă cu fetele
din popor:frumoase, harnice, modeste, demne, condamnate de soartă la o existență grea
din cauza unei mame vitrege invidioase sau a stăpânei egoiste care râvnește la gingășia și
frumusețea pe care fata le în truchipează. Orice staut social ar avea, eroinele sunt

21 personaje pasive care vor fi salvate de un erou care rupe vraja sau învinge zmeul,
deschizându -le poarta unui existențe ideale.
În unele basme fantastice, fata cea mică a împăratului se comportă ca Făt -Frumos,
dând dovadă de curaj și istețime, mai puțin de farmec feminin, arătând, în cele din urmă,
faptul că întâmplările basmului sunt atribuite de oamenii din popor unui băiat. În opoziție
cu zmeii sau zmeoaicele, în basmele populare fantastice își fac a pariția zânele, ființe
ideale, atât ceea ce privește înfățișarea cât și din punct de vedere al caracterului.
Altă prezență feminină fermecătoare a basmului popular este zâna. Temenul
derivă cel mai probabil din numele zeiței Diana, cea care în mitologia romană era
simbolul luminii și ocrotitoare a vânătorii. În basmele fantastice, zânele pot fi
transform ate în broaște sau păsări , prezențe miraculoase care devin frumoase după ce se
dau de trei ori peste cap . Dacă se îndrăgostesc de muritori, zânele își pier d însușirile fiind
simple muritoare.
Grupa opozanților sau adversarilor include personaje care li se împotrivesc
eroilor activi: zmeii , care au cea mai mare frecvență în apariții, diferite concretizări, fiind
posesorii mai multor capete, cu dimensiuni uria șe. Sunt personaje fantastice ale
folclorului dar și ale mitologiei românești. Este comparat, adesea, cu balaurii sau cu
vârcolacii. Aparițiile zmeului sunt pectaculoase, el poate să vină pe cer, să -l acopere și
chiar să scuipe foc spre pământ. De cele mai multe ori, vrea să se căsătorească cu fete
tinere și frumoase pe care le răpește din lumea oamenilor, este însă învins de un prinț
viteaz care eliberează fetele. În alte basme, zmeul fură un obiect important sau chiar
soarele de pe cer. Având puteri neobi șnuite pe care le folosește în scop distructiv, poate
să se transforme în alte creaturi sau poate zbura.
Zmeul din basmele noastre poate fi comparat cu creaturi asemănătoare din
mitologiile unor popoare europene, de exemplu cu căpcăunii sau uriașii care ia u tinere pe
care le duc în împărățiile lor pentru a se căsători cu ele.
Și în folclorul european, ca în cel românesc, d e cele mai multe ori, zmeii răpesc
fete de împărat, alteori amenință sau distrug palate pentru a primi o fată. Trăiesc pe
tărâmul celălal t, pe care îl păzesc cu strășnicie. Zmeul e ste nemuritor , forțele lui se
regenerează, nu poate fi învins, are simțurile extrem de dezvoltate în comparație cu
oamenii. Se poate transforma în diverse obiecte pentru a scăpa de dușman, totuși este

22 fricos, nu d ă dovadă de inteligență, din această cauză este păcălit și ucis de un pământean
viclean și inventiv.
Zmeul este cel mai puternic adversar al lui Făt -Frumos. Totuși, zmeoaicele sunt
mai crude decât zmeii. Mamele zmeoaice își protejează și iubesc cu ardoare fiii, devin
nestăvilite atunci când aceștia sunt uciși și nimic nu mai poate sta în calea dorinței lor de
răzbunare, puterile lor de a transforma obiecte sau de a ajunge în cele mai ascunse locuri
sunt scoase în evidență.
Un alt inamic frecvent întâlnit în basme este balaurul . Puternic, fioros,
impresionant prin dimensiuni, are puterea de a se regenera: îi cresc înapoi brațele sau
capetele tăiate. Pot arunca smoală sau chiar foc, în general distrug tot ce le iese în cale.
Mai rău decât balaurul este diavolu l, care poate avea diferite încarnări. Este cel mai de
temut dușman, iar faptele sale oglindesc credințe străvechi ale oamenilor din popor:
diavolul poate ispiti sau lua de partea sa oamenii care îi cad în capcană, poate fura fete,
dar poate fi învins prin istețime și curaj.
Personajele feminine cele mai impresionante sunt i elele , niște zâne fecioare care îi
vrăjesc pe pământeni, având puteri magice. Se aseamănă cu nimfele sau driadele din
mitologia greacă. Trăiesc în locuri misterioase: peșteri, păduri, ml aștini sau pe vârfurile
cele mai înalte ale munților, se scaldă în izvoare curate sau păzesc răscrucile drumurilor,
acele spații incerte în care călătorul trebuie să decidă drumul pe care îl urmează.
Ielele își fac apariția în timpul nopții, în bătaia lun ii, dansează dansuri ritualice
asemănătoare cu horele, sunt acoperite cu veșminte diafane sau apar dezbrăcate, învelite
doar cu părul lung. Oamenii le întâlnesc în poiene ce se deschid în mijlocul pădurilor
întunecoase sau în spații ce sunt asociate cu ape le: iazuri, râuri, izvoare. Dansul ielelor
poate fi asemănat cu cel al Bacchantelor, zânele ce îl însoțeau pe Bachus. Ielele sunt
foarte frumoase, veșnic tinere și pot zbura, nu sunt mereu personaje negative, se supără
doar atunci când oamenii vor să inter vină în ritualul lor sau când calcă pe teritoriul
considerat al lor, care poate fi un izvor sau un copac, precum și în locul în care ele au
dansat. Se mai spune în basme că vocea lor vrăjește cu adevărat, iar omul care le aude
cântecul nu va mai putea vorb i vreodată iar locul în care au dansat rămâne ars.
De obicei nu -și fac apariția printre muritori, dar când își aleg o victimă dintre
aceștia pedepsele magice sunt impresionante. De aceea, putem spune că ielele sunt, de

23 multe ori, de partea forțelor răului în basme, fiind considerate reprezentantele diavolului.
Nu se cunoaște cu exactitate originea ielelor, sunt fără îndoială personaje străvechi,
comparate cu Er inyele din mitologia Greciei Antice sau cu Furiile Romane.
Numele lor este omofon cu pronumele personal de genul feminin, ele. Au și alte
nume, apărând în basmele populare ca Drăgaice, Frumoase sau Fetele Codrului.
Alte personaje feminine din basme sunt babele, desprinse din mit ca ființe rele sau
bune.
Cea mai cunoscută este Baba Cloanța, un persona j înfricoșător, o femeie peste
care timpul a trecut fără încetare, ce parcă vine din cele mai vechi epoci ale omenirii.
Imaginea ei este înfricoșătoare, cu o față zbârcită, dinți lungi, cocoșată și purtând
veșminte respingătoare. În basmele lui Petre Ispir escu, Baba Cloanța este însăși mama
zmeilor care se hrănește cu sufletele pământenilor pe care i-a prins, astfel puterile ei se
regenerează și nu poate fi înfrântă. Lazăr Șăineanu o descrie pe Baba Cloanța ca fiind ”o
vrăjitoare, cu puterea de a închega ap ele cu farmece și având autoritatea de a vorbi cu
diavolul noaptea. ”1
O altă babă prezentă în basmele populare românești este Baba Hârca. Ea trăiește
ascunsă prin văgăuni, numele fiindu -i legat de vechile practici rituale care implică
prezența craniilor umane sau animaliere, practicate de vechii daci în ținuturile noastre.
Există teorii care afirmă că toate aceste babe prezente în basme derivă, de fapt, din mitul
Babei D ochia. Coform legendei, baba care urcă pe munte la sfârșitul iernii aruncându -și,
pe rând, cele douăsprezece cojoace, fiind convinsă că a venit primăvara pentru că a văzut
o floare albă primită de nora ei pe când era la râu să albească lâna. Baba Dochia pornește
cu oile la munte, dar iarna o pedepsește, pentru că încă nu trecuse vremea ei și o
transformă în stană de piatră.
Mitologia poporului nostru include mai multe zeități feminine ce sunt reprezentări
lunare și maternale. Așa este și Baba Dochia, a cărei imagine poate fi asemănată cu a
Sfintei Eudochia, o femeie din vremea împăratului T raian care a fost creștinată și a primit
darul de a face minuni.
O altă categorie de personaje ale basmului este cea a actanților , cei care provoacă
desfășurarea unor noi momente ale acțiunii, evenimente neașteptate. Pot fi obiecte cu

1 L. Șăineanu, Basmele românilor , Ed. Minerva, București, 1978, p.63

24 puteri miraculoase sa u personaje cărora li se confesează eroii ( confidenții ) și creaturi fără
de care personajul principal nu -și atinge țelul ( adjuvanți ).
Confidenții dau culoare oricărui basm, vin mereu cu sfaturi bune, îi arată eroului
pe unde să -și continue călătoria, dator ită lor acțiunea se leagă mai departe, episoadele
narațiunii au continuitate. Pot să fie: o babă sau un moș, Sfânta Duminică, Sfânta Lună
sau chiar Soarele.
Obiectele cu puteri miraculoase, nelipsite din derularea întâmplărilor, îl ajută pe
personajul prin cipal în lupta cu adversarii. Acestea pot să fie: buzduganul, arcul cu săgeți,
paloșul. Deși par banale, aceste obiecte sunt fermecate, puterile lor se activează la
comanda eroului, contribuind decisiv la succesul acestuia. O calitate importantă pe care o
au obiectele cu puteri miraculoase este aceea că nu acționează decât la comanda
personajului pozitiv. Ajunse în mâinile dușmanului, puterile li se pierd și nu vor lucra
niciodată în favoarea celor răi.
Adjuvanții pot fi animale sau păsări care vin în ajuto rul eroului cu generozitate.
Întâlnim în basme un corb, o furnică, o albină sau un pește care sunt ajutați la un moment
dat și nu uită acest lucru, intervin la nevoie și îi salvează pe alții. Pot apărea și adjuvanți
cu trăsături umane augmentate sau fantas tice (Ochilă, Setilă, Flămânzilă) dar și fenomene
ale naturii personificate (vțntul, crivățul). Prezența lor poate fi explicată prin mitologia
romană, acolo unde ursitoarele prevăd viitorul bun sau rău al copilului, dar și prin
mentalitatea străveche a sat ului românesc unde altruismul și ideea de a face bine celuilat
erau legi nescrise însă cu sfințenie respectate.

2.4 Numele personajului în basmul românesc

Numele personajelor basmului transmit nu doar informații lingvistice specifice
zonei în care este creat, ci și aspecte socio -culturale. Vechimea numelor și păstrarea lor în
diferite variante ale basmelor populare românești se explică prin valoarea de vehicul
cultural a limbii și prin importanța pe care o au, de -a lungul timpului, povestirile
tradiționa le alegorice. Numele personajului din basm este un instrument care realizează și
utilizează eficient mijloacele de expresie lingvistică, având ca rezultat codificarea

25 semantică. Numele unui personaj poate fi considerat, așadar, purtător al unui fragment de
viață sau o formă lingvistică unitară ce implică gândirea, rostirea și simțirea poporului. Pe
de altă parte, numele este cel care stabilește un raport între structura profundă a
personajului – rolul său în derularea întâmplărilor și partea de înveliș, de suprafață a
eroului – identitatea sa.
Numele personajelor din basmele românești concretizează lupta dintre bine și rău
care este la baza intrigii oricărui basm. Soarele și Luna ar putea fi numiți în basm Făt –
Frumos și Ileana Cosânzeana. Ei sunt întruchipăr ile idealurilor de frumusețe ale
poporului, simbolurile vieții și ale succesiunii ciclice a timpului. Muma -Pădurii și Baba –
Cloanța par să fie reprezentantele forțelor răului aflate în vecinătatea eroului prin
referirile la grade de rudenie.
Receptarea bas mului se bazează pe un pact ficțional stabilit între creator și cititor
care presupune lipsa neîncrederii în identitatea eroului. Pot fi identificate nume ce se
încadrează în categoria morfologică a substantivului, simplu, articulat sau nearticulat
(Măr, A fin, Dafin) sau compus (Muma -Pădurii, Sfarmă -Piatră, Zâna Zânelor).
O altă categorie importantă de nume este formată prin derivare cu sufixe
diminutivale (Neghiniță, Măzărel,Stăncuța) sau augmentative(Flămânzilă, Gerilă,
Ochilă). Sintagmele nominale cu pre poziție: Galben -de-Soare, Omul -de-Piatră, Voinic –
de-Plumb subliniază cel mai bine legătura dintre parte și întreg, prin prezența adjectivului
calificativ: frumos, bun, viteaz, isteț, năzdrăvan.
Prezența epitetului cromatic în structura numelui personajului de basm se bazează
pe afinitate sau selecție. Culorile care apar în componența numelor sunt: roșul, albul,
verdele, negrul sau galbenul. Ele se asociază universului vizibilului, luminii sau
întunericului, dar sunt și simboluri ale caracterelor posesorilor . Astfel, personajul al cărui
nume este asociat cu roșul este impulsiv, nestatornic, avertizează asupra pericolului
iminent. Albul simbolizează adevărul, curățenia sufletească, factorul pozitiv în evoluția
întâmplărilor. Verdele este culoarea naturii, a vi eții însăși, a omului plin de bucuria de a
trăi, dar și de a oferi altora soluții prin plantele bune pentru hrană sau vindecare. Galbenul
reprezintă strălucirea aurului sau a soarelui, este asociat cu frumusețea fizică dar și cu
bogăția. Negrul este simbol ul forțelor răului, al întunericului material și spiritual, dar și
reprezentarea neștiinței sau neputinței.

26 Numele formate din sintagme verbale sunt însoțite, adesea, de adverbele bine și
repede și aparțin câinilor care păzesc casele Sfintelor Vineri, Mie rcuri sau Duminică.
Unele nume de personaje apar în construcții sinonimice cc apar frecvent în comunicarea
orală manifestate în toate compartimentele limbii (fonetic, semantic, morfologic și
sintactic).
Expresivitatea creatorului este nelimitată, eliberată de constrâgeri, formând
apelative noi, desfășurate prin expansiune, cu ajutorul procedeelor de expresivitate
artistică sau prin rima interioară:” Ileana Cosânzeana – floarea din cosiță -i cânta”, în
”Povestea lupului năzdrăvan și a Ilenei Cosânzene”.
Numel e personajului de basm poate fi structurat și pe baza unei relații de
antonimie, modalitate ce apare frecvent în întraga cultură arhaică, construită pe principiul
dualității originare. Apar mai multe nuclee semantice construite pe opoziție: frumos -urât,
harnic-leneș, luminos -întunecat, sau variante ale acestora, bazate pe complementaritate.
Întotdeauna, creatorul popular aduce în fața cititorului nume care țin cont de aspectul
sonor, de sensul material, de improvizație dar și de substratul existențial al c omunității
din care provine.Este necesar acest întreg proces deoarece numele personajului
acționează ca un adevărat decodor în mintea cititorului, asupra componentelor
personalității acestuia, generând reacții tipic umane, de admirație, respingere, identif icare
sau dezaprobare.
Din punct de vedere al câmpurilor lexico -semantice, inventarul de nume
aparținând personajelor de basm se încadrează în sfera plantelor (Făt -Frumos din tei, Fata
din dafin), a culorilor (Verde -Împărat, Împăratul Roșu), a fenomenelor meteorologice
(Gerilă, Zâna Zorilor), a gradelor de rudenie (Muma -Pădurii, fata babei) sau a părților
corpului (Ochilă).
Numele cu rezonanță evocatoare, de tipul: cel Voinic, cel Viteaz, asociază
destinul extraordinar al personajului cu nume ilustre din e poca feudală. Asocierea dintre
Prâslea sau un ciobănaș, personaje banale a căror viață nu prefigurează evenimente
remarcabile și ”cel Viteaz”, ”cel Voinic” sugerează ideea depășirii condiției, a destinului
accesibil, a posibilității oricărui om din popor d e a deveni asemenea figurilor marcante
ale istoriei, de a avea o contribuție importantă la viitorul națiunii.

27 Numele situate în registrul ludic, cel care a apărut ca o necesitate pentru
socializare și pentru accesibilitate, îl determină pe creatorul popula r să destabilizeze
credibilitatea eroului, acesta fiind astfel un personaj popular care nu influențează
narațiunea, însă devine popular printre cititori.
Privit din punct de vedere estetic, numele personajului basmului popular se
remarcă prin expresivitate deosebită, neintențională, rezultată din șlefuirea permanentă
dată de transmiterea pe cale orală de la o generație la alta și ca un rezultat firesc al
armonizării dintre formă și conținut și al evoluției limbii române literare. Se remarcă în
mod deosebit diminutivul, marcă inconfundabilă a afectivității, cu contribuție esențială
etică și estetică, aparținând oralității primare, încadrat într -o categorie alegorică
componenta noastră etnică a limbajului.
Privite în totalitatea lor, numele personajelor de bas m constituie o adevărată
sinteză a evoluției limbii române, o formă de educație a emancipării emoționale, un drum
al atingerii seninătății. Prin limbaj, prin nume, istoria imaginarului poate deveni o istorie
a evoluției identității naționale.

2.5 Eroii basmelor și mitologia

Există motive și personaje ale basmelor populare românești care au corespondențe
în mitologie. Folclorul românesc îl are ca personaj pozitiv și eroic pe Făt -Frumos, cu
variantele Greuceanul sa u Harap Alb.
De remarcat este faptul că în basmele despre Făt Frumos se văd asemănări cu
câțiva eroi din mitologia greacă. În lucrarea sa de mare amploare, „Basmele române în
comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate
și ale tuturor popoarelor romani ce”, Lazăr Șăineanu descrie un număr imens de basme,
clasificându -le după motive principale în mai multe tipuri, numite adesea cu numele
personajelor din mitologia greacă. Făt-Frumos apare ca un erou solar, o ipostază
antropomorfă a Soare lui, cult ul solar având o tradiție bogată pe teritoriul Daciei.

28 Romulus Vulcănescu spune că „solarismul este o dominantă mitică, proprie
spiritualității pre -, proto – și române. Soarele și rosturile lui cosmice sunt esențiale pentru
concepția și viziunea poporului român despre viață și lume.” 1Cultul Solar a dominat
marile civilizații străvechi , prin zei sau eroi giganți „care erau niște întrupări ale forțelor
creatoare, ale izvorului vital de lumină și căldură reprezentate de Soare. ” 2 (zeul Ra în
Egipt, zeul solar grecesc A pollo , divinitatea iraniană Mithra)
Făt Frumos apare ca un musaget (conducător al muzelor în antichitatea greco –
romană ), fiind considerat îndrumător al șoimanelor. „Șoimanele sunt niște ființe
feminine, nouă zâne, nevăzute, care umblă, joacă și cântă noapt ea, din cimpoaie, fluiere
și viole. ”3 Ele pot fi asemănate cu muzele din mitologiile greacă și latină, conduse de zeul
solar Apollo, având același număr și încântând prin muzica lor.
În basmele populare românești, Făt Frumos se naște , adesea, în mod miracu los,
crește foarte repede, dobândind puteri extra ordinare încă din copilărie, motiv regăsit în
mitologia greacă (Heracles omoară doi șerpi fiind copil ) și în cea indiană (pruncul Krșna
ucide un demon feminin ).
Un basm reprezentativ pentru cele afirmate ant erior e ste „Tinerețe fără bătrâ nețe
și viață fără de moarte ” de Petre Ispirescu: Un împărat și o împărăteasă umblară zădarnic
pe la vraci și filosofi să caute la stele și să le ghicească dacă vor face copii; în cele din
urmă căpătară ceva leacuri de la un unchiaș, care le prezise că vor avea un singur copil,
Făt-Frumos, dar parte de el n-o să aibă. Împărăteasa, luâ nd leacurile, se simți însărcinată.
Înainte de naștere, copilul începu să plângă până când împăratul îi promise că va avea
tinerețe fără bătrâneț e, pe care le ceru la vârsta de cincisprezece ani. Împăratul nu -și putu
ține promisiunea iar tânărul porni singur la drum cu un cal năzdrăvan care l -a sfătuit să ia
hainele și armele pe care le avea împăratul în t inerețe . În drumul său le -a învins pe
Gheon oaie și Scorpie, apoi au reușit să ajungă la palatul zânei tinereții fără bătrâ nețe.
Aici apare o fată frumoasă care îi dă voie să meargă oriunde, mai puțin Valea Plângerii.
Totuși, ajunge acolo din imprudență și i se face dor de părinți.

1 R Vulcănescu, Mitologie română , București 1987, p. 368.
2 J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dictionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori,
numere , București 1993, vol.,III, p.241.
3 R. Vulcănescu, Mitologie română , Ed. Minerva ,București, p 388

29 Făt Frumos înving e monștrii, cu ajutorul calului năzdrăvan, acest motiv al calului
ca animal credincios fantastic apropiindu -l pe Fă t-Frumos de mitul Soarelui. L a început
este slab, neputincios, apoi, asemenea Pegasului grecesc, calul lui Făt -Frumos se
transformă, îi cresc aripi. În acest moment se poate fac e o altă analogie cu mitologia, mai
exact cu Bellerofon care este ajutat de un cal năzdrăvan, Pegas. ”Calul năzdrăvan al lui
Făt Frumos este o făptură mitică de străveche creație locală. ”1
Un alt motiv izvorât din mitol ogia grecească este cel al monștrilor feminini care
se regăsește în Odiseea (Scilla și Haribda). În basmele românești, Scorpia și Gheonoaia
sunt surori. „Simbolistica monstr ului este una destul de bogată, i mportant este aici faptul
că rostul monstrului est e de a provoca la efort, la stăpâ nirea fricii, la eroism. Acesta este
sensul în care intervine el în numeroase rituri inițiatice. ”2
Apare în basme, ca în mitologie, motivul interdicției. În ”Tinerețe fără bătrânețe și
viață fără de moarte”, eroului îi est e interzis să pășească în Valea Plângerii. În alte basme,
personajele nu au voie să intre într -o anumită încăpere sau nu au voie să vâneze pe
teritoriile unor creaturi stranii.
Asemănător este momentul când eroului îi apare în față un lucru ciudat , intră în
jocul respectiv dar apoi urmările sunt neprevăzute. De exemplu, în basmul „Zâna
Zânelor ”, un fiu de împărat merge într -o pădure, este urmărit de o bufniță, apoi de încă
șase. După ce intră într-o cameră, bufnița din spinare se așeză î n pat, adoarme, ia r a doua
zi, este transformată într -o zână frumoasă cu șase roabe .
Întâlnim adesea motivul căsăto riei dintre un pămâ ntean și o ființă supranaturală,
prezent și în mitologia sumeriană: „Innana, zeița tutelară a cetății Erek, se căsătorește cu
ciobanul Dum uzi care devine astfel suveran ul cetății (…) dar ea s -a hotărâ t să coboare în
Infern pentru a lua puterea surorii sale mai vâ rstnice, Ereșkigal. Acolo i se întâ mplă niște
aventuri iar după ce iese de acolo și vede, uluită și indignat ă (…) că Dumuzi, în loc să se
tânguiască, stătea pe tron, îmbrăcat în veșminte bogate, bucuros de a fi, s -ar fi zis, unicul
stăpâ n al cetății. Pentru aceasta, Dumuzi este pedepsit de zeiță. ”3

1 R. Vulcănescu, Mitologie română , Bucureșt i 1987, p. 389
2 J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dictionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori,
numere , București 1993 , vol. II,p. 318
3 M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase , vol.I, Ed. Științifică și Encicl opedică, București, 1988,
pp.66 -67

30 Un alt basm care conține motive mitologice este „Povestea lui Harap Alb ”. Aici,
împărat ul își testează fiii, urmărind să vadă dacă sunt sau nu curajoși, motiv întâlnit în
Iranului antic, în epopeea literară Šāh Nāme (Cartea regilor).1 „Regele Ferīdūn se
transformă într -un balaur și le iese în cale celor trei fii ai săi, pentru a le verifi ca reacția în
primejdie, el făcâ nd asta pentru a decide cum să -și împartă împărăția între ei. ”2
În basmul ”Harap Alb” întîlnim încă două motive din mitologia greacă. Eroul
pornește la drum, dar tatăl lui îl sfătuieșt e să se ferească pe drum de spâ ni cu păru l roșu.
Totuși, i -a întâlnit și a fost nevoit să -și ia drept slugă un spâ n, care l -a păcălit , apoi l -a
obligat să facă schimb de identitate.
Prezența eroului la curtea Împăratului Roșu este, de asemenea, bogată în
semnificații, c uloarea roșie nefiind aleas ă întâmplător . Nu este un semn bun întâlnirea cu
un spân cu părul roșu, iar împăratul al cărui nume este asociat cu această culoare este
considerat un mare tiran al vremurilor sale. Lăzar Șăineanu explică acest motiv prin
faptul că „părul roșu este o excep țiune, și poporul vede în cei roșcați un ce particular și
extraordinar, împreunat (… ) cu apucături și însușiri rele iar culoarea roșie este o culoare
demoniacă, însuși Diavolul înfățișâ ndu-se sub chipul unui om roșu ”.3
Mai apar aici două motive ce se regăs esc în mitul grec esc despre expediția
Argonauților, cei 50 de membri ai echipajului vasului Argo, cei care l -au însoțit pe Iason
în călători a spre Colchida, pentru a găsi lâna de aur, pot fi asemănați cu tovarășii veseli,
inediți care au fost alături de Ha rap-Alb în călătoria sa.
Împăratul care vrea să -l omoare pe erou dar și pe tovarășii lui poate fi asemănat
cu Eete, regele Colchidei. Acesta a vru t să-l omoare pe Iason, cerâ ndu-i să îndeplinească
trei sarcini. Harap Alb iese victorios din toate încercăril e, mai ales datorită ajutorului dat
de tovarășii săi.
Un alt personaj care ne poate duce cu gândul la mitologia antică este Greuceanu .
Din povestea lui aflăm că î n zilele Împăratului Roșu, zmeii furas eră soarele și luna de pe
cer iar împăratul o făgădui p e fiica sa de soție și jumăt ate din împărăție celui care va reuși

1 Šāh Nāme(h) – cea mai însemnată epopee persană, compusă între anii 980 și 1010 e.n. de Ferdousi (cca
993-cca 1020), opera epică de o mare valoare poetică, înfățișînd originile mitice și povestirile legendar –
istorice ale tradiției iraniene.
2 R. Rykowski , Unele motive și personaje ale basmelor eroice românești și paralelele lor în alte mitologii ,
în revista lunară online „Faleze de piatră”, nr.5, 2010 , p.23
3 Ibidem, p.24

31 să le recuper eze. Mai mulți voinici încearcă fără succes, apoi pleacă la drum și viteazul
Greuceanu , alături de fratele său. Au ajuns la Faurul pămîn tului, cel mai priceput meșter
meșter de pe pămâ nt care a făcut chipul lui Greuceanu din fier , spunându -i să țină fără
încetare ch ipul în foc.
Ajuns la palatul zmeilor, se preface în porumbel, apoi în muscă pentru a -i găsi pe
zmei fără să fie văzut de zmeoaice. Ajunge în Codrul Verde, acolo se as cunde sub un
pod, iar când zmeii veneau de la vânătoare îi omoară pe doi mai mici. Lupta cu cel de -al
treilea zmeu a fost cea mai dificilă, Greuceanu reușeșete totuși să -l bage în pământ pînă la
gât. Aflat în această situație de superioritate, zmeul a treb uit să -i spună unde erau Luna și
Soarele. Apoi l -a ucis pe zmeu, a găsit cei doi aștri pe care i -a pus înapoi pe cer. Când se
întoarce, este urmărit de zmeoaică, dar cu ajutorul Faurul ui pământului, reușește să -i
arunce zmeoaicei în gâ t chipul de fier roșu , apoi aceasta moare. Faurul pămâ ntului dă
apoi poruncă calfe lor să facă lui Greuceanu o căruță cu trei cai care să fie cu totul și cu
totul de fier; după aceea, le -a dat viață suflând asupra lor. Apare, neprevăzut, pe drum un
drac care îi fură paloșul lui Greuceanu , aici fiind izvorul puterii eroului.
Este aici o altă legătură cu mitolologia, mai exact cu legenda lui Samson. Acesta
și-a pierdut puterea supraomenească după ce i s-a tăiat părul. La fel, Greuceanu are un
paloș miraculos, acesta fiind unul di ntre atributele lui Făt Frumos.
„Zmeii constituie o categorie a ființelor imaginare antropomorfe, care pot fi
comparate cu giganții din mitologia greacă. Su nt niște ființe c u chip de om, dar de
proporții mai mari: uriași cu o coadă solzoasă, care umblă căl are pe ca i năzdrăvani cu mai
multe inimi, vorbesc ca oamenii, locuiesc în palaturi, au femei, copii. ”1
În imaginația populară zmeii pot fi confundați cu balaurii, deși cele două feluri de
ființe s unt cu totul diferite. Balaurii, „sinonimi cu dragoni i”, 2 sunt, la râ ndul lor , niște
șerpi uriași și puternici, pot avea mai multe capete, cu solzi și cu aripi, care aruncă pe
gură.
Confuzia dintre balauri și zmei se poate explica prin etimologia cuvâ ntului zmeu.
Acesta este de proveniență slavă , în mitologiile acestor popoare existând creaturi care

1 R. Rykowski , Unele motive și personaje ale basme lor eroice românești și paralelele lor în alte mitologi i,
în revista lunară online „Faleze de piatră”, nr.5, 2010 ,p.24
2 DEX; Sinonimia se lărgește pînă în domeniul astronomiei, constelația Dragonului (Drago) fiind numită
popular Balaur.

32 sunt denumite asemănător: în limba rusă : змей, la poloni : żmij. „Sensul primitiv al
cuvâ ntului este acela de șarpe înaripat dar în folclorul românesc el a fost modificat și
înlocuit cu balaurul, un termen de origine ne cunoscută. ”1
„Sensul inițial al cuvântului zmeu este păstrat de cuvâ ntul balaur, dar uneori
balaurii su nt numiți zmei ”.2 Balaurii pot fi de mai multe tipuri : de apă sau de uscat,
locuind în văi adânci, și alții în văzduh . Balaurul este o ființă mitică reprezentând forțele
atmosferice și iau înfățișarea unor nori . Ei controlează fenomenele meteorologice, cum ar
fi tunetul, fulgerul, ploaia sau grindina . Aceste trăsături sunt asemănătoare cu ale unor
ființe din credințele slave, unde dragonii văzduhului și-au transform at denumire a slavă de
zmii, într-una locală. Își au sălașurile în ape sau nori, nimicesc averi, oameni, sau chiar
amenință să distrugă soarele.
Se observă, așadar, influența slavă în motivul zmeului -balaur di n folclorul
românesc. Metamorfozarea șarpelui în balaur, apare atâ t în credințele românești, cât și
cele slave , fiind un motiv general. Dragonul -balaurul este rezultatul procesului
teratomorfizării șarpelui .Originea creaturilor gigantice grecești este asemănătoare, la fel
ca în procesul adap tării zmii-ului slav la români.
Simbolistica șarpelui, dar și cea a dragonului cunosc o largă răspândire: la
indoeuropeni , șarpele a schimbat ordinea lumii. Reminiscențe se pot vedea în mitologia
india nă (duelul din tre Indra și Vrtra ) și în cea greacă ( între Zeus și Tifon). La fel est e
în cazul lui Greuceanu, unde zmeii, din cauză că au furat Soarele și Luna, au schimbat
ordinea lumii, i -au dereglat echilibrul . Mitul duelului cosmogonic a devenit ulterior, o
confruntare dintre un erou și o creatură monstruo asă.
Există asemănări între Greuceanu și Heracles, ucigătorul Hidrei , deoarece lupta sa
cu zmeii poate fi comparată cu Heracles, care a participat la gigantomahie, astfel reușind
să-i învingă pe adversarii săi doar prin forță fizică și fără vreo armă, prez ența paloșului
fiind necesară pentru uciderea uriașilor învinși deja. Diferența dintre cei doi constă în
capacitatea lui Greuceanu de a se transforma în animal, însușire pe care o au doar zeitățile
din mitologia greacă sau indiană .

1 Alexandru Ciorăn escu, Dicționarul etimologic al limbii române , Ediție îngrijită și traducere din limba
spaniolă, de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București 2002, p. 73
2 Tudor Pamfile, Mitologie românească , București 1997, p. 292

33 Un alt motiv, cel al răpirii unei f iinței feminine de către un dragon sau un zmeu ,
reprezintă, de fapt, o altă versiune a duelului cosmogonic, echivalentul mitologic fiind
episodul în care o creatură acvatică era pe cale să o mănânce pe Andromeda , însă a fost
omorâ t de Perseu.
Și prezența a jutorul ui lui Greuceanu este un motiv dezvoltat dintr -o credință
arhaică. Faurul pămâ ntului este un urmaș al fierar ului primordial, prezent în multe
culturi , cum ar fi cea indoeuropeană, unde a avut un rol în duelul cosmogonic, ajutându -l
pe ze ul furtunii cu arme ( așa cum Hefaistos a creat fulgerele pentru Zeus, și fierarul
mitologiei indiene Tvastr i -a făcut lui Indra vajra). De altfel, termenul faur este în
română sinonim cu fierar , fiind însă un cuvâ nt învechit.
„Făt Frumos fiul iepei ” prezi ntă povestea unui erou care a fost născut de o iapă și
a crescut într -o zi cât alții într-un an. Când avea doi ani merse într-o pădure și smuls e din
pămâ nt un copac imens , apoi se hotârî să meargă mai departe ca să-și caute tovarăși. Se
întâlnește doi uria și, Sfarmă -Piatră și Strâ mbă-Lemne, se luptă cu aceștia, îi învinge, apoi
devin frați de cruce, pornesc la drum și ajung în niște curți mari și frumoase, pline de
mâncare gustoasă care este transformată din pricina lui Sta tu-palmă -barbă -cot, uria șul
zmeilo r. El a mâncat toată mâncarea, a poi au apărut trei zâ ne care au făcut alte bucate
gustoase, pe care prietenii eroului nu reușesc să la păzească. Doar Făt-Frumos l -a prins pe
pitic, la a treia încercare așadar, i-a pus barba într -un copac pe care l -a despic at cu
paloșul.
Acesta a reușit să scape și i -a promis viteazului că se vor întâ lni peste un an
la gura iadului. S-a îmtâmplat chiar așa, pentru că n iște zmei au furat soțiil e eroilor și Făt
Frumos, alătu ri de cei doi frați de cruce, s -a luptat cu oastea l ui Sta tu-Palmă și a coborât
în lumea zmeilor , adică în iad, pentru a -i învinge pe zme i. Nu a reușit să iasă, deoarece
frații lui de cruce l-au trădat șiau dat drumul funiei cu care acesta a vrut să iasă din
prăpastie . Basmul este neterminat, însă ieșirea eroului în lumea reală apare și în alte
basme care ne prezint ă întâm plări asemănătoare . Făt Frumos se întoarc e pe pămâ nt ajutat
de un vultur sau o pajură, căreia i -a salvat copiii. Aceasta face parte din grupul animalelor
recunoscătoare pe care -l regăsim și în „Povestea lui Harap Alb ”.
Comparându -l pe Făt Frumos din acest basmul cu eroii mitici ai Greciei antice, se
constată o asemănare cu Teseu. Tatăl acestuia , Egeu, ascu nde o sabie sub un bolovan

34 mare , pe care Teseu o găsește ridicând bolovanul și porn ește spre Atena. Pe drum , are de –
a face cu niște tîlhari pe care îi omoară prin puterea propriilor brațe . Călătoria eroului
mitic , presărată de fapte de vitejie, este un motiv larg răsp ândit, apare atât în mitul lui
Heracles sau Teseu, câ t și în „Povestea lui Harap Alb ”. În căutarea zâ nei dispărute, Făt
Frumos din basmul „Zâna Zânelor” face lucruri similare.
Destul de întâlnit este și Motivul piticului . Statu-Palmă -Barbă-Cot trăiește sub
pământ, asemenea altor creaturi „provenind din lumea subterană de care răm ân legați,
piticii simbolizează forțele ob scure care există în noi și dobâ ndesc cu ușurință înfățișări
monstruoase ”.1
Piticul răutăcios care apare în basme populare, adesea că lare pe un iepure șchiop,
poate fi numit Piticot. Tocmai Piticot este, după cum arată Romulus Vulcănescu, „regele
piticilor, care locuiește pe Celălalt Tărâ m.”2
Făt Frumos coboară, în basmul „Zâna Zânelor” , prin gura iadului, într-o zonă
subpămâ nteană, pentru a scăpa niște fete de împărat care au fost răpite de zmei. În
„Prâslea cel voinic și merele de aur”, Prâslea este în urmărirea hoțului merelor și coboară
pe celălalt tărâm. Apare aici o altă asemănare cu mitologia grecească , Heracles, Teseu, și
Orfeu au coborât pe tărâmul celălalt, în împărăția lui Had es pentru a aduce un câ ine c u
trei capete (Heracles), sau chiar pe propria soție (Orfeu).
În basmul „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte ”, Făt Frumos vrea să se
întoarcă acasă, chiar dacă zânele i -au spus că părinții lui nu mai trăiesc de sute de ani și
că se tem că nici el nu se va mai întoarce. Promițând că va fi lăsat să se întoarcă imediat,
calul năzd răvan este de acord să -l ducă pâ nă acolo. Pe drum a văzu t niște orașe, întrebâ nd
despre Scorpia și Gheonoaia, a aflat că ele su nt doar niște povești pentru copii. Atunci,
barba și părul eroului au albit, iar când a a juns la p alatul tatălui său, a văzut dărâ mături ,
buruieni, a coborât într -o pivniță unde a găsit un tron vechi, iar un glas i -a spus că dacă
întîrzia, se și prăpăd ea. Atunci, Moartea i-a dat o palmă, a căzut mort, și s-a transformat
în tărână.
O istorie asemănătoare apare în basmul „Roșu -împărat și Strigoaica ”: eroul
dezgroapă un sicriu, în care stăteau, în colțuri diferite, Bătrâ nețea și Moartea. Apare aici

1 J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicționar de simboluri , București, 1993, vol.III, p.101
2 R. Vulcănescu, Mitologie română , București, 1987

35 motivul căutării nemuririi de către un erou, idee regăs ită și în una dintre cele mai vechi
opere epice ale lumii, „Epopeea lui Ghilgameș ”. Încă o dată , vedem că unele concepții
mitice ale Orientului Apropiat se pot regăsi în basme le populare românești. Așa cum Făt
Frumos a încălcat, chiar dacă involuntar, o in terdicție ca urmare și -a pierdut viața, tot așa
Ghilgameș, marele erou din mitologia babiloniană, a căutat, asemenea lui Făt Frumos,
nemurirea. Ghilgameș pornește să -l regăsească pe Utnapiștim, scăpat din potop și îl
întreabă cum a dobâ ndit nemurirea. Este pus la o încercare: trebuie să nu doarmă șapte
zile și șapte nopți , nu reușește și pierde șansa de a trăi veșnic.
Apare , în aceste povestiri , motivul căutării nemuririi de către un erou. Acesta
trebuie să depășească mai multe probe inițiatice. Când este aproape de succes, din cauz a
unei clipe de neatenție, pierde totul. O poveste asemănătoare există în Mesopotamia:
‘Adapa, marele înțelept (apkallu) al orașului Eridu. Acesta a fost chemat de zeul Anu,
care a vrut să -l pedeps ească pentru ruperea aripilor vâ ntului de sud prin rostirea unei
formule de rugăciune. Însă zeul Ea l -a avertizat că Anu îi va oferi pâ inea și apa morții.
Înduplecat de doi gardieni cerești, Anu își schimbă, totuși, deciz ia și îi propune
înțeleptului pâ inea și apa vieții eterne. Adapa în să refuză să le consume, pierzând , astfel,
șansa nemuririi. ”1
Este motivul care apare și în „ Epopeea lui Ghilgameș ”, ca „o ilustrare dramatică a
condiției umane, definită prin inevitabilitatea morții ”.2 În basmul lui Petre Ispirescu,
observăm că tema este reprezentată de mitul Marii Treceri . Dobândirea vieții eterne nu
poate fi realizată fără a respecta regulile acestei lumi, fapt ce necesită o pregătire specială
și nu se dezvăluie oricui. Basmul propune o meditație asupra condiției omului care este
supus unui destin tragic, asupra idealurilor lui. Totuși, povestea lui Ghilgameș transmite
ideea că muritorii ar putea obține nemurirea dacă vor trece peste anumite probe inițiatice,
fără ajutorul zeilor.

1 R. Rykowski , Unele motive și personaje ale basmelor eroice românești și paralelele lor în alte mitologii ,
în revista lunară online „Fa leze de piatră”, nr.5, 2010 ,p.25
2 M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase , vol.I, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988 ,
p.84

36
2.6. Rolul formulelor, al clișeelor verbale și al s tereotipiilor în basme

Formulele inițiale , mediane și finale au rolu l de a trezi și de a menține viu
interesul ascultătorului sau al cititorului. Deși diferă de la un povestitor la altul, formulele
acestea sunt niște șabloane absolut necesare atmosferei basmului.
Formulele specifice diferențiază clar basmul de alte creații epice, îi dau
continuitate și îl fac să reziste în timp.
Formula inițială („A fost odată ca niciodată, că de n -ar fi nu s -ar povesti…” „Era
odată…”) introduce ascultătorul sau citi torul în cadrul special al poveștii, acea lume în
care totul este posibil, în care suntem pregătiți să ne întâlnim cu fabulosul.
Formula mediană nu este prezentă în toate basmele, acolo unde creatorul a simțit
nevoia să o introducă are rolul de a menține viu interesul cititorului, de a realiza un liant
sufletesc între narator și ascultător.( „Și -nainte în poveste mult mai este….”) Structura
basmului se sprijină pe această formulă , folosită uneori pentru a face trecerea de la un
plan al povestirii la altu l(din prezent în trecut) .
“Începând cu Lazăr Șăineanu unii au considerat formule mediane și acele
formulări pregnante, aproape întotdeauna în versuri care sunt presărate de -a lungul
narațiunii. Acestea nu pot fi socotite formule mediane, deoarece nu au fu ncție exterioară
acțiunii, nu sunt îndeplinite de anumite tipuri sau episoade, cum era cea care solicită sau
verifică atenția ascultătorului. Aceste expresii caracterizează o însușire a personajelor sau
o anumită situație și ele se repetă întocmai ori de c âte ori apare acel personaj în scenă sau
se repetă împrejurare”1.
Dacă formula inițială introduce ascultătorul în lumea basmului, cea finală are
rolul de a-l face pe cititor sau pe ascultător să revină „cu picioarele pe pământ”, să se
desprindă de lumea m iraculosului . Despărțirea de poveste trebuie să fie una veselă,
amuzantă, așa încât cititorul să -și dorească revenirea în universul fabulosului. Implicarea
emoțională a povestitorului în narațiune este evidentă în formulele finale, încărcate de
culoare, de cele mai multe ori originale, cu rime inedite sau asocieri de cuvinte

1 Ovidiu Bîrlea, Antologie de proză populară epică , Vol. I , București, Editura Minerva, 1966 , p.70

37 neașteptate( „Am încălecat pe -o șa și v -am spus povestea -așa”, „Am încălecat pe -o
căpșună și v -am spus o mare și gogonată minciună”).
În finalul basmului toată tensiunea dispare, pentru că binele a învins răul, cititorul
are un sentiment de mulțumire datorită reușitei eroului pozitiv, rămânând cu ideea că
întotdeauna cei buni vor fi răsplătiți, chiar dacă au fost nevoiți să treacă prin multe
încercări. Este prezentă desigur și formula cl asică specifică finalurilor fericite din
literatura tuturor popoarelor:” Și -au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”
Nicolae Roșianu notează: “Jocul afirmațiilor și negațiilor din formulele inițiale cu
tonul lor de glumă, ironie, urmărește tocmai crea rea unei bune dispoziții, a unei
atmosfere, propice pentru comunicarea și recepționarea basmului. Același joc de formule
finale destramă lumea miraculoasă a basmului fantastic readucând pe ascultător în lumea
reală, iar contrastul dintre lumea ireală a bas mului și lumea reală nu împiedică pe
ascultător să simtă satisfacție pentru triumful binelui asupra răului”1.
Mulți autori înlocuiesc șaua pe care încalecă povestirorul în mod tradițional cu
alte obiecte care dau originalitate finalului basmului.
Dacă for mula inițială vrea să dea credibilitate, cea finală ruinează această intenție,
cititorul nemaiștiind ce să creadă la sfârșitul textului, atunci când adevărul și minciuna
par a se împleti. Cu o sinceritate nebănuită la început, autorul spune că totul a fost o
minciună, chiar dacă el doar a exagerat sau s -a înșelat fără să vrea.
Bogdan Petriceicu Hasdeu urmărește originea formulei finale a basmului î n
“Etymologicum Magnum Romaniae ”, dând explicația provenienței străine a formulării
„am încălecat pe -o șea”. Hasdeu precizează că formula tradițională a finalului de basm
apare mereu la daco -români, o variantă păstrându -se și la macedono -români, de exemplu
în basmul ”Fiul de împărat și cheleșul” :
”Eram și eu acolo când se fece nunta și harana
Și vineam pe un c al cu șeaua …”2
”Ce să fie oare acest «încălecai pe -o șea»? Judecând după o nuvelă a lui Boccacio
(«Decameronul»), în vechea italiană basmul se numea «novella a cavallo», «poveste d -a-
ncălarele». Boccacio a profitat de această expresiune metaforică pent ru a croi asupră -i o

1 N. Roșianu , Stereotipia basmului, București, Ed. Univers, 1973
2 B.P.Hasdeu, Etymologicum magnum Romaniae, Ed.Știința, Chișinău , 2013,p.143

38 anecdotă, în care i se dă un sens literal. În fond însă, acea «novello ca cavallo» este
identică cu al nostru «încălecai pe -o șea» și constituie o particularitate comună italo –
română, iar prin urmare trebuie să se urce la epoca romană” .1
Hasdeu stabilește corespondențe între două v erbe: latinescul „inequito” și
românescul „ încal ec” (“îl încalec”) care înseamnă “a râde de cineva, a -l lua peste picior”.
Așadar, se poate afirma faptul că metafora ”încălecai pe -o șea” , are origine latină,
provenind din ”nuvello a cavallo”.
Până nu demult , cuvintele ” șa” sau ” cal”, frecvent întâlnite în limbajul uzual
datorită preocupărilor și modului de viață al oamenilor, erau asociate cu verbul ” a înșela”
(provenit din latinescul insellare) cu sensul figur at de ”a amăgi” . De altfel, dicționarele
limbii române actuale precizează, ca un sens al verbului ” a înșela ”, sensul din domeniul
hipic, menționându -se faptul că este ”învechit ”.
Aceasta ar putea fi explicația folosirii frecvente a verbului „ a încăleca” în finalul
basmelor populare, majoritatea naratorilor precizând că faptele povestite nu au fost reale.

2.7. Tipuri de basme

Basmele pot fi clasificate în funcție de caracteristicile narațiunii, structură și
personaje în :
 basme despre animale;
 basme propriu -zise;
 basme nuvelistic e.
Basmul despre animale este considerat cel mai vechi dintre basme, unii
cercetători afirmând că a apărut înaintea basmul ui propriu -zis, dar ulterior legendei,
identificând începuturile basmului apariția primelor forme de cul tură a omului.
Cercetătorul folclorist Arnold van Gennep consideră că „basmul despre animale
nu ar fi decât legenda despre un totem animal. ”2 Studiile sale conduc spre identificarea
unor asemănări între legendă și basmul despre animale, în sensul că naraț iunea poate fi o

1 B.P.Hasdeu, Etymologicum magnum Romaniae, Ed.Știința, Chișinău, 2013,p.143
2 A.van Gennep, Formarea legendelor , Ed. S piru Haret, Iași, 1997 , p.78

39 legendă totemică, dar și basm despre animale. Ceea ce se schimbă ar fi doar atitudinea
naratorului față de conținutul textului și credibilitatea faptelor relatate.
„Basmele cu animale se pot clasifica în:
 Basme cu animalele pă durii
 Basme cu animalele pădurii ș i animalele domestice
 Basme cu omul și animalele pă durii
 Basme cu păsă ri
 Basme cu peș ti
 Basme cu alte animale ”1
În basme le despre animale poate să apară și omul , fie cu un rol secundar, fie cu
unul mai important decât al animalului, astfel realizându -se trecerea de la basmul despre
animale la basmul propriu -zis.
Basmul propriu -zis este cel mai complex dintre tipurile de basme și are două
subspecii: basmul fantastic și basmul nuvelistic .
Basmul fantastic este o narațiune cu mai multe episoade, în care personajul
principal este un om care va fi aj utat de animale sau obiecte cu însușiri miraculo ase.
Eroul reușește să treacă de toate încercările, va primi cea mai mare răsplată. Pentru
comunitățile arhaice, acest tip de acțiune este credib il și chiar constituie o modalitate de a
transmite înțelepciunea străveche precum și idealurile comunității.
Basmul fantastic are doar personaje pozitive și negative, cale de mijloc nu există ”
în folclor, nimic nu poate fi ”gri”, niciun compromis, nicio ca le de mijloc nefiind
acceptată în comunitățile tradiționale. Binele și răul sunt forțele care se înfruntă în basm,
victoria va fi întotdeauna de partea binelui. Avem de -a face cu o etică populară
elementară. Happy -end-ul este obligatoriu pentru orice basm autentic (basmul fără
happy -end nu mai este basm autentic)”2.
În basmele fantastice apar în special ființe supranaturale care pot fi pozitive
(insecte sau animale fantastice, ființe omenești cu trăsături hiperbolizate: Setilă, Gerilă,
Ochilă) sau personaje negative ( balaurii, zmeii, Gheonoaia, Muma Pădurii). Acțiunea
acestor bame are loc atât în lumea reală, cât și pe tărâmul celălalt, unde personajele ajung

1 A. Schullerus, Tipologia basmelor românești și a variantelor lor , Ed. Saeculum, București, 2006 ,p.39
2 N. Roșianu, Stereotipia basmului , București, Editura Univers, 1973, p. 16.

40 coborând cu frânghia sau alunecând prin niște găuri, dar și în spațiul aerian, în înaltul
cerului.
Basmul nuvelistic este înrudit cu cel fantastic prin faptul că ambele au narațiunea
lungă și complicată, dar și prin tonul serios, uneori grav al relatării. Este un tip de basm
mai nou decât cel fantastic.
Rădăcinile basmului nuvelistic ar putea fi identi ficate în elementele celui
fantastic, prin transmiterea pe cale orală de la o generație la alta multe elemente, atât de
formă cât și de conținut pot trece de la un tip de basm la altul, unele teme fiind greu de
încadrat clar într -o categorie.
Prin urmare, este dificil de realizat o diferențiere netă în cadrul basmului propriu –
zis, între basmul fantastic și cel nuvelistic , deoarece aceste două subspecii au mai degrabă
puncte comune decât elemente care să le deosebească.

2.8. Timpul și spațiul în basm

Încă de la începutul oricărui basm, prin formula binecunoscută: „A fost odată ca
niciodată…”, cititorul sau ascultătorul pătrund într -o lume magică, fără referiri concrete la
coordonatele spațio -temporale în care se include existența fiecăruia.
Practic, „ noțiunile reale de spațiu și timp sunt necunoscute basmelor.”1 Basmul își
plasează acțiunea într -un timp sau într -un spațiu neverosimil.
Timpul acțiunii din basm nu este real, acesta nu respectă regulile lumii obișnuite,
prelungindu -se în imposibil. Întâmp lările din basm sunt plasate în atemporalitate.
Spațiul este, la rândul său , miraculos, putând fi identificat prin detalii de ordin
subiectiv: împărăția unui împărat mare și puternic, tărâmul celălalt, marginea pământului.
Eroii trebuie să străbată un spaț iu plin de primejdii, care este departe de
civilizație, un loc izolat al acestei lumi sau de pe tărâmul celălalt. „ Drumul pe care îl au
de parcurs aceștia nu este unul obișnuit, ci unul al inițierii. ”2. De exemplu, în “Povestea

1 L. Șăineanu, Basmele românilor , Ed. Mi nerva, București, 1978, pp.38
2 Gh. Vrabie, Structura poetică a basmului , Ed. Minerva, București, 1975

41 lui Harap -Alb” , fiul craiulu i pleacă la drum spre palatul Împăratului Verde, unchiul său,
care nu avea niciun moștenitor.
Aventura personajelor începe odată cu părăsirea spațiului cunoscut, fără ca ei să
știe unde se va sfârși. Locul unde locuiesc reprezintă siguranța, plecând în că lătoria
absolut necesară eroii se expun pericolelor, apariției dușmanilor, ajung pe teritorii
necunoscute în care ordinea lumească nu mai este respectată.
Spațiul în care Harap -Alb se întâl nește cu spânul nu este unul favorabil. Pădurea
cea întunecoasă în care personajul negativ își face simțită prezența este dominat de forțele
răului, soarele, astrul zilei și al luminii nu poate pătrunde. Este un loc malefic ce parcă
anticipează primejdia. Spânul îl slujește pe crăișor , însă rolurile se vor inversa, fiul d e
crai ajunge servitorul, iar această răsturnare de situație este legată de un spațiu ce
simbolizează viața, începutul: fântâna. Este o „fântână a învățăturii”1, a cunoașterii.
Coborând în fântână, tânărul își pierde statutul de până atunci și, cel mai imp ortant lucru,
libertatea, urmând să fie el slujitorul spânului.
Este parcă un botez, Spânul dându -i chiar un nou nume: Harap -Alb. Numele are o
semnificație în acest sens, „Harap” însemnând „slugă, rob”, iar „Alb” sugerează ucenicia
tânărului în domeniu, fa ptul că sufletul său este încă neatins. „Fântâna în care fiul de crai
descinde pentru a se metamorfoza în Harap -Alb constituie spațiul unei căderi în rang ca
stare materială și psihică, capcana unui contract social apăsător dictat de cel care ajunge,
prin vicleșug, stăpân pe situație.”2
Cu toate acestea, coborârea în fântână reprezintă pentru tânăr începutul unei noi
etape, a inițierii sale, chiar al ascensiunii, el urmând să urce de acum pe drumul devenirii
sale.
Legătura cea mai profundă dintre spațiu și timp se realizează într -un loc imaginar :
Cuibul Zorilor , pe care îl regăsim î n basmul ”Ileana Cosânzeana ” .3 Este vorba despre o
grădină ideală în care miresmele, culorile și vrietatea speciilor se manifestă în toată
splendoarea odată cu primele raze ale soarelui.

1 M. Pop, P. Ruxăndoiu, Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1990,p.34
2 N. Roșianu, Stereotipia basmului , Ed. Univers, București, 1973
3 M. Pompiliu, Basmele românilor.Poveștile lui Făt -Frumos, București, 1991, p.119

42 Lumina este asociată cu fericirea, apariția dimineții fiind biruitoare asupra
întunericului malefic al nopții. Când forțele răului pun stăpânire pe grădină, fericirea
dispare, iar ”cuibul zorilor” este înghițit în adâncul pământului.
Zorii zile i înseamnă, în orice basm popular, momentul perfecțiunii, al armoniei
tuturor simțurilor (văzul, mirosul, auzul) fascinate de începuturile existenței, al vieții
perfecte. Seara este, în schimb, momentul sfârșitului de drum, atunci când personajul
ajunge la destinație, găsește locul căutat, descoperă o viitoare provocare iar cercul zilei se
închide. Este și un moment al bilanțului, urmat totuși de alte etape ale avenurii.
Noaptea este momentul magic în care acțiunea poate trece din lumea reală într -un
ireală. Unele personaje pot dobândi puteri supranaturale odată cu căderea întunericului,
iar forțele răului își pot face simțită prezența mai pregnant.
În multe basme, apariția întunericului coincide cu teama, îngrijorarea și neliniștea
personajelor, fiind în op oziție cu zorile binefăcătoare:
„Era prea obosită pentru a suporta din nou întunericul , pentru a se putea bucura iarăși de
ivirea zorilor . Dorea ca această unică zi, lungă, să nu se mai sfârșească niciodată .”1
Noaptea este intervalul benefic visării, mome ntul când își fac apariția nălucile,
chemarea aventurii este de nerefuzat , lumile necunoscute se deschid în mod neașteptat,
miraculos, iar călătoria inițiatică își pregătește următoarea etapă. Un timp aparte este
noaptea cu lună plină, când misterul spore ște dar se poate și dezvălui celor capabili să -l
primească: ”Era fiica lui Negru -Împărat. Doar uneori, în nopțile cu lună plină , se
dezvăluia tinerilor care, vrăjiți de farmecul ei, n -o mai puteau uita toată viața…zâna -și
căuta nefericirea în noapte .”2
Visul este elementul magic prin care personajele pot trece din lumea reală în cea
imaginară, etapa în care granițele realității dispar, iar cei purtați de vis descoperă lumi pe
care nici măcar nu le bănuiau sau află taine ale căror adâncimi le credea de nep ătruns.
Amiaza este, în basmele , momentul de vârf al zilei, în care toate forțele se reunesc . Piscul
muntelui, vârful cel mai înalt, pe care se sprijină cerul, ascunde lumina, pentru că este
aflat la capătul pământului, loc fabulos unde e, cu siguranță, în tuneric. Amiaza este
singura care ar putea oferi puțină lumină:

1 B.L.Grosu, Realitate imposibilă , Ed.Humanitas, București, 2003, p.178
2 Legendele apelor , repovestite de Zully Mustafa, Ed.Corint -Junior, București, p.14

43 „Aici, de -abia în timpul de amiază mai soseau câteva raze pierdute și slabe din soarele
cerului .” 1
Așadar, există în basme momente speciale, magice, care influențează mersul
acțiunii și dest inul personajelor. Intervalele temporale importante sunt dimineața și
noaptea, seara este mai puțin importantă iar un moment al zilei aproape lipsit de
semnificații și rar amintit în desfășurarea evenimentelor este amiaza.

2.9. Numerele magice

Numer ele prezente în basme au valoare simbolică. Cel mai des apare cifra trei :
trei fete sau fii de împărat, cel de -al treilea zmeu e cel mai puternic, trei încercări,
călătoria durează trei zile și trei nopți, eroul se transformă după ce se dă de trei ori pest e
cap,etc. Cifra trei este, de altfel, simbolul perfecțiunii și al împlinirii, al Sfintei Treimi în
lumea creștină, cu un conținut magico -religios peste tot în lume.
Apare în basme și cifra șapte , cea mai interesantă din punct de vedere al
matematicii mist ice: balaurul cu șapte capete, cei șapte pitici.Cifra șapte se regăsește
frecvent în Biblie, în istorie sau în legende. Mai apar numere simbolice în unele basme,
de exemplu două sprezece : este ora din noapte la care se rupe vraja, pot fi douăsprezece
fete d e împărat, sugerând perfecțiunea sau completarea întregului.
Pe drumul inițierii sale, Harap -Alb merge împreună cu calul său năzdrăvan o zi,
două, „merg patruzeci și nouă ”, după care drumul intră într -o pădure. Este și acesta un
număr simbolic ce reprezint ă timpul de așteptare al sufletelor celor morți pentru a intra
pentru totdeauna în împărăția veșnică. Așa merge și fiul de crai până la intrarea în noua
sa viață.

1 M.Pompiliu, Basmul cu Soarele și Luna , Ed. Minerva, București, 1988, p.102

44 2.10 Basmul, legenda și snoava – asemănări și deosebiri

Legenda este o creație epică popul ară, în versuri sau în proză, care ocupă un rol
central în cadrul creațiilor folclorice.
”Nu există popor să nu aibă legenda în care să nu creadă, dar nu există nici popor
din care părți tot mai mari să nu își fi pierdut credința în legende și să nu le pr ivească
decât ca pe niște povești. Așa se explică psihologic această contemporaneitate a
poveștilor, a miturilor și a legendelor, în aceeași colectivitate"1.
Termenul provine din limba latină, din legenda , -ae care înseamnă poveste
sfântă, citire de cărți sfinte . Pentru noi, legenda este ”o specie a literaturii populare, în
versuri dar mai ales în proză, redusă ca dimensiune, în care prin evenimente miraculoase
sau chiar fantastice tinde să dea o explicație genetică și în general cauzală unor
fenomene, înt âmplări, caracteristici ale plantelor, animalelor, omului , etc.”2
Prima referire la termenul legendă este consemnată în secolul al XIII -lea, în
”Legendae Sanctorum (Legenda aurea ) lucrare alcătuită de Jacobus de Voragine (Iacobus
de Varazzo) care cuprinde a viețile sfinților. în timpul meselor de obște din mânăstiri sau
la unele servicii religioase, acestea erau lecturile preferate, uneori obligatorii ”3.
În literatura germanică, termenul ”legendă” se referă numai la texte religioase, iar
în prima jumătate a secolului al XIX -lea, folcloristul Jacob Grimm stabilește o deosebire
importană întrebasm și legendă, acceptată ulterior și de alți cercetători: "Basmul este mai
poetic, legenda este mai istorică; basmul subzistă aproape de la sine, în eflorescența și
expansiunea -i proprie; legenda, de un colorit mai puțin variat, are încă particularitatea că
se ține de ceva cunoscut și știut, de o localitate sau de un nume istoric ."4
În folclorul românesc, primele atestări documentare cu privire la legendă apar în
secolu l al XVI -lea și se referă la literatura apocrifă. Acestea aveau o mare circulație
printre cărturarii Evului Mediu, prin familiile domnitoare dar și în rândul meșteșugarilor
sau țăranilor. Scrierile se copiau în biserici și mănăstiri, fiind păstrate alături de cărțile

1 A. van Gennep, Formarea legendelor , Ed.Spiru Haret, Iași, 1997, p. 14.
2 Dicționar de termeni literari , Ed.Academiei Române, București, 1976, p.233
3Sabina Ispas, Legenda populară românească tradițională între "canonic" și "apocrif" în „Memoriile
comisiei de folclor”, Tomul VIII 1994 -1996, București, 1997, p. 8.
4 L. Șăineanu, Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele
popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice , București, 1978, p. 139 -140.

45 sfinte. Răspândirea în masă a scrierilor apocrife se realizează prin traducerile din slavonă
și greacă, dar și pe cale orală. Clericii sunt cei care traduc vechile legende religioase, din
textele slavone aflate în grija mănăstirilor, acestea fi ind numite legende apocrife.
Dintre legendele apocrife cele mai răspândite în epoca medievală putem aminti:
Apocalipsul apostolului Pavel , Călătoria Maicii Domnului la iad , Căvânt despre viața și
moartea lui Avraam și Legenda Duminicii . Legendele referito are la viețile sfinților care
au devenit foarte cunoscute printre oamenii din popor sunt Legenda Sfintei Vineri și
Legenda Sfântului Sisinie .
Putem vorbi despre cea dintâi culegere de legende românești odată cu apariția
volumului lui Ion Neculce, O samă de cuvinte , care cuprinde 42 de variante de legende.
Ele constituie partea de început a cronicii lui Ion Neculce, Letopisețul Tării
Moldovei de la Dabija Vodă până la Ioan Vodă Mavrocordat . Autorul realizase că aceste
texte nu pot avea valoare documentară, d e aceea face precizarea: ” Deci cine va ceti și le
va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, așa
va face .”1
Legenda ne ajută, practic, să înțelegem mentalitatea populară care determină
regulile de comportare a indivizilor unei colectivități. Prin legendă se realizează latura
justițiară a orânduirii străvechi, iar timpul în care se desfășoară este, inevitabil, trecutul.
Legenda este, în general, scurtă și alcătuită dintr -un singur episod, urmărind să
explice a pariția unui fenomen, loc, viețuitoare sau să omagieze personalități istorice. Prin
caracteristicile pe care le are, legenda nu poate fi confundată cu basmul.
Basmul este considerat a fi cu totul altfel față de legendă, trăsăturile celor două specii
fiind diferite. Încă de la apariția sa, basmul era prezentat celorlalți cu scopul de a-i
înveseli, pe când legenda avea rolul de a transmite un mesaj moralizator. Legenda are mai
multe implicații, atât lcu privire la cunoașterea numenală, cât și în legătură cu învățături
anterioare. Despre basm s-a spus că simpla sa narare poate avea un rol benefic în
înduplecarea unor spirite.
Basmele se pot înrudi cu legendele, în sensul că rezolvarea unor situații dificile
ale acțiunii se poate realiza cu ajutor divin sau cu contribuția unor creaturi fantastice.

1 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei și O samă de cuvinte , București, 1955, p. 105.

46 Legendele au mai degrabă caracter creștin, datorită intervenției lui Dumnezeu în
continuarea acțiunii sau în salvarea eroului, pe când în basme, elementul care ajută la
derularea întâmplărilor este istețimea eroului ca re reușește să -l învingă pe zmeu, această
întruchipare fioroasă a forțelor răului.
O altă diferență între basm și legendă este dată de motivele care stau la baza
creării lor. În basme pot să apară motive legate de superstiții, unele reale, dar și de
anumi te tradiții și motive fabuloase, pe când legenda are la bază superstițiile pe care se
clădesc motive realiste.
Prin structura sa, legenda are un rol didactic important, susținând că relatează
fapte reale, având intenția de a dovedi, într -o manieră a științ ei populare, apariția unor
fenomene, specificul speciilor de plante sau animale și chiar aspecte geografice ori
istorice. Astfel, legenda este o specie mai puțin artistică, adresată mai degrabă
intelectului, spre deosebire de basm, care stimulează imaginaț ia. Naratorul este preocupat
de conținutul relatat și mai puțin de latura estetică, aceasta fiind subordonată clarificării
aspectelor științifice urmărite.Legendele mai au rolul de a -i ajuta pe elevi să facă trecerea
de la basme și literature bazată pe fab ulos spre scrierile cu caracter istoric sau spre
romanele de aventuri.
Snoava este o scurtă narațiune, alcătuită dintr -un episod, care are scopul de a
critica și satiriza defecte ale oamenilor. Fiind asemenea unui basm mai scurt, snoava are
caracter comic, acesta înlocuind fabulosul prezent în basme.
Snoava se aseamănă cu basmul despre animale, cu care este confundată ad esea
chiar de către c ulegători experimentați cum este Petre Ispirecu, care a inclus basme și
snoave în același volum, intitulat Snoave sau pove ști populare.
Confuzia celor două specii s-a produs pe aproape întreg teritoriul țării, cel care a
făcut o clară diferențiere între snoavă, povestire și nuvelă a fost Nicolae Iorga, prin
lucrarea sa Istoria literaturii româ nești (1925) , în cadrul capit olului Poveștile si snoavele .
Snoava are în centrul atenției personajul negativ ale cărui defecte sunt satirizate
pe parcursul narațiunii, iar prezența personajului pozitiv este necesară doar în măsura în
care scoate în evidență lipsurile celui negativ. Ex istă totuși și snoave care au în centrul
atenției personajul ce însumează calități apreciate de popor, cum ar fi istețimea.

47 Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este Păcală, snoavele care îl au ca
personaj principal fiind răspândite pe tot teritori ul țării . Erou unic și inconfundabil,
Păcală îl reprezintă pe omul din popor care este caracterizat prin istețime, spirit justițiar,
luptă împotriva celor care săvârșesc nedreptăți sociale. Este un erou comic care
interacționează cu reprezentanții din clas ele superioare ale societății, devine un model
pentru cei din jur deoarece îi păcălește, pedepsindu -i astfel, pe cei considerați de omul din
popor ca fiind sursa răului. Uneori, Păcală are un partener, pe Tândală, care în aparență
este victima lui, dar pe de altă parte este o altă ipostază a sa.
Prin calitățile sale, Păcală poate fi considerat un personaj -model, care poate fi
identificat și în zilele noastre, sub alte forme, dar în ipostaza de a sancționa reprezentanții
claselor conducătoare, dar și pe oame nii de rând care se dovedesc avari, vicleni, nedrepți
sau risipitori.

48 CAPITOLUL 3
BASMUL CULT

3.1 Caracteristici ale basmului cult
Basmul cult își face apariția pe măsură ce culegătorii de folclor fac eforturi de a
consemna în scris basmele populare. Ei devin, treptat, povestitori, aducându -și propria
contribuție pe structura consacrată a speciei populare.
În literatura cultă , basmul a pătruns, practic, la începutul secolului al XIX -lea, în
plină perioadă de afirmare a esteticii romantice, un moment decisiv constituindu -l
apariția, în anul 1812, a culegerii fraților Wilhelm si Jacob Grimm: „Basme pentru copii
și familie".
Basmul cult preia structurile populare ale speciei în opere original e, trăsăturile
folclorice ale speciei fiind alăturate originalității operei unui scriitor. De asemenea,
basmul cult , aparținând unui autor cunoscut, urmărește în special evoluția și trăirile
interioare ale personajelor..
„Totodată, basmul cult poate deveni atipic pentru că, alteor i, autorul nu mai
înțelege adevăratele semnifica ții ale formulei arhetipale a basmului și, de aceea , o
modifică fără să se mai întrebe de ce nu ar face -o. Deosebim, prin urmare, basmul tipic
tradițional de basmul cult atipic al căr ui autor înțelege semnifica țiile arhetipale ale speciei
și acestea de basmul cult atipic al cărui autor nu în țelege semnificațiile arhetipale ale
speciei și de aceea le alterează fără a da astfel o co erență superioară textului său .”1
Deosebirea cea mai im portantă dintre basmul popular și cel cult constă în
procedeul original al fiecărui scriitor de a prelucra materialul pe care îl are la dispoziție,
punându -și amprenta asupra operei literare, care devine astfel o creatie hibridizată în
urma influenței folc lorice Dacă în basmul popular eroul cumulează trăsăturile apreciate de
omul din popor, creatorul anonim armonizând frumusețea fizică cu cea morală, într -o
imagine idealizată a binelui, în basmul cult este urmărită mai ales evoluția caracterului
personajului principal, vedem procesul său de trecere de la copilărie la maturitatea
deplină, vârstă la care eroul este capabil de a prelua conducerea împărăției, de a -și

1 E. Ulubeanu, Noi perspective asupra basmului cult românesc ,București, 2013 ,p.11

49 întemeia o familie, de a -l urma pe părintele său, așa cum prezintă de cele mai multe ori
deznodăm ântul basmului.

3.2 Asemănări și deosebiri între basmul popular și basmul cult:

a) asemănări:
 prezența formulelor intoductive și finale specifice
 timpul și spațiul desfășurării acțiunii sunt nedeterminate sau vag precizate
 forțele binelui se înfruntă cu ce le ale răului, bunele ieșind întotdeauna învingător
 personajele reale sunt înzestrate cu puteri supranaturale și pot săvârși fapte ieșite
din comun
 eroul este însoțit și ajutat de personaje umane sau animaliere care îl ajută să
depășească situațiile difici le
 personajele pozitive sunt întruchipări ale idealurilor umane de frumusețe fizică și
morală
 eroii reușesc să dezlege mistere, să rupă vrăji, să învingă un blestem restabilind
ordinea firească a lucrurilor
 personajele negative au aspect fizic respingător, dimensiuni impresionante, au
puteri supranaturale pe care le folosesc pentru a face rău altora
 forțele răului sunt ajutate de ființe fantastice care încearcă să învingă și să înlăture
binele

b) deosebiri:
 autorul basmului popular nu este cunoscut, această specie literară fiind transmisă
prin viu grai de la o generație la alta, basmul cult are autor cunoscut și este scris
 autorul anonim folosește puține procedee de expresivitate artistică, la crearea
basmului popular contribuie în final mai multe perso ane, în mod voit sau
involuntar, limbajul basmului cult este expresiv, nuanțat, se observă eleganța
exprimării și prezența figurilor de stil

50  trăsăturile fizice ale personajelor basmului popular sunt prezentate sumar, uneori
reducându -se la o singură însuși re definitorie, în basmul cult portretul este
prezentat în detaliu și completat pe parcursul narațiunii
 autorul basmului popular pune accentul pe acțiune și mai puțin pe descrierea
cadrului natural, în basmul cult autorul îmbină echilibrat modurile de expu nere,
umărind cu atenție prezentarea fiecărui cadru
 basmul popular conține ziceri specifice limbajului popular, elemente de oralitate,
refectă mentalitatea oamenilor din popor, iar în cel cult se remarcă prezența
cugetărilor și ideilor filozofice pe care l e îmbrățișează autorul

3.3 Basmul cult românesc
„Basmul cult românesc își are rădăcinile, asemenea modelului european preluat la
noi, în interesul deosebit pentru folclor pe care îl dezvoltă naționalismul romantic al
secolului al XIX -lea. În plină perio adă de institu ționalizare culturală și de sporire a
conștiinței naționale , sub semnul romantismului românesc, ia amploare și interesul pentru
literatura pop ulară și, în mod special, pentru basm, specie care intră foarte rapid în
repertoriul literaturii cul te, în culegeri de basme chiar cu pretenția unor texte culese, exact
cum s -a întâmplat și în modelul european de lucru cu folclorul.”1
Bazele basmului cult autohton au fost puse de V asile Alecsandri, prin apariția
basmelor sale în versuri: „Înșir-te mărgăr ite” și „Povestea ciocârliei ”, ambele schimbând
regulile clasice ale basmului, aducând, în final, imaginea mor ții și a imposibilității
regenerării universal e.
Un alt autor cu o contribuție remarcabilă în evoluția basmului cult românesc este
Petre Ispir escu. Culegerea sa de basme a fost primită cu încântare de public, fiind
asemănată cu volumul publicat de Frații Grimm. Textul care deschide culegerea este
”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, transmițând ideea că basmul nu cunoaște
moartea, fabu losul trăiește de fapt în toate aspectele vieții, iar eroul care moare la final
poate fi un simbol pentru a păstra vie cartea deschizând -o mereu. Viața fără de moarte

1 E. Ulubeanu, Noi perspe ctive asupra basmului cult românesc , București, 2013, p.13

51 este cea a basmului, a poveștii prin care lumea trăiește mai departe, generație după
gene rație.
Alexandr u Odobescu include în Pseudokinegetikos , „Basmul cu fata din piatră și
cu feciorul de împărat cel cu noroc la vânat”, un basm care se încheie cu îmbătrânirea și
moartea eroului, idee preluată din concepția romantice a trecerii ireversibile a timpului și
a existenței umane efemere
În acest basm apar detalii datorită cărora îl putem considera o artă poetică a
basmului cult . Se remarcă o idee comună a primelor basme culte românești, care
contrazice tiparele consacrate ale basmului popular și anu me finalul tragic, autorii
asumându -și această contrazicere a structurii basmului tradițional.
În perioada junimistă evoluția basmului, atât din punct de vedere al conținutului,
cât și al modalității de expresie, atinge punctul culminant. Este epoca în car e apare ”Făt
Frumos din lacrimă” basmul lui Eminescu, această poezie în proză care redă inegalabil
viziunea despre lume a poetului, păstrând în întregul său stereotipiile basmului tradițional
românesc.
Făt-Frumos pleacă din împărăția tatălui său pentru a -l înfrunta chiar el pe
împăratul vecin. Ajung însă, să se înfrățească, devin frați de cruce, Făt -Frumos slujindu -l
chiar pe cel care se presupunea că -i este dușman. Basmul lui Eminescu nu are structura
circulară obișnuită, pentru autor lumea pendulând doar între viață și moarte. Eroul
basmului nu poate duce la bun sfârșit călătoria începută, conflictul declanșat de plecarea
sa rămâne în suspans care lasă loc meditației fiecăruia asupra întâlnirii dintre viață și
moarte și asupra călătoriei existențiale care este viața până la urmă.
„Împăratul vecin cu care eroul se prinde frate de cruce reprezintă un alter ego
spiritual al personajului, construit în mod dedublat, atât de tipic sciziunii eului eminescian
între un Eu empiric și un altul absolut. Probele pe car e le are de îndeplinit Făt-Frumos din
lacrimă sunt ale fratelui de cruce, ale Eului absolut și funcționează în paralel cu ale sale,
empirice, fi ecare probă necesitând, mai întâi, parcurgerea unei alte probe preliminare,
depășită în plan empiric. De asemene a, fiecare probă ia forma unui vis, dar se pot
suprapune și pe schema metempsihozei și a palingenez ei, în final, revenirea pe acea
insulă,unde are loc nunta dublă a cel or doi frați de cruce, reprezentând, de fapt, un ritual

52 eminescian alegoric de înmormânt are, printr -o alegorie moarte -nuntă, care închide cercul
succesivelor reîncarnări pe care sufletul e(ro)ului le visează .”1
Reprezentantul cel mai important al basmului cult românesc este, fără îndoială,
Ion Creangă. Numit „scriitor poporal” de către junim iști, dar și “un erudit, un estet al
filologiei” de către George Călinescu, Ion Creangă ilustrează tipuri diferite de basme în
opera sa:
– basme le cu animale (personajele principale sunt animale care au câte un corespondent
în lumea umană) : „Capra cu trei iezi”, „Punguța cu doi bani ”;
– basme fantastice (personajele umane sau animaliere intră într -o lume fabul oasă) :
„Povestea porcului ”, „Povestea lui Harap -Alb”;
– basme nuvelistice (elemente din existența umană obișnuită sunt transpuse într -o luma
fabuloa să, hiperbolizată ): „Soacra cu trei nurori ”; „Povestea lui Stan Pățitul ”.
Cel mai cunoscut dintre basmele lui Creangă poate fi considerat "Povestea lui
Harap – Alb" care transpune într -un mod original trăsăturile ale basmului popular .
Formula iniț ială prin care Creangă ne introduce în lumea fabulosului este mai bogată,
aducând familiaritatea între narator și cititor: „ Amu cică era odat ă ". Formula med iană
este un fragment inedit de proză ritmată, un element specific oralității în opera lui
Creangă, “se cam mai duc la împărăție, Dumnezeu să ne ție, Ca cuvântul din poveste,
Înainte mult mai este” .
Cifra trei are un rol simbolic în basmul lui Creangă, contribuind și la nucleul
narativ al textului : întregul basm e construit pe principiul cifrei 3, fenomen numit de V.
Propp „triplicare”.2
„Triplicarea are un rol estetic (de a amplifica substanța basmului, de a constitui o
tărăgănare tactică și o gradație în plan co mpozițional) și practic (tripli când, naratorul își
domină mai bine materialul. El dozează efectele fiecărei secvențe în drumul spre
maturizare al protagonistului). ”3
Harap -Alb parcurge, prin cele două etape( de la curtea tatălui său la curtea
împăratului Verde și înapoi), un drum inițiatic, obligatoriu pentru maturizarea sa.
Călătoria reprezintă transfor marea sa dintr -un “boboc ”, într-un inițiat care poate deveni

1 E.Ulubeanu, Noi perspective asupra basmului cult românesc , București, 2013, p.14
2 V. Propp, Morfologia basmului , Ed Univers, București, 1970 , p.37
3 E. Ulubeanu, Noi perspective asupra basmului cult românesc , București, 2013 , p.24

53 împărat. Probele la care este supus sunt depășite cu ajutorul adjuvanților, reușita
crăișorului fiind practic victoria spiritului de echipă asupra individualismului, a
altruismului și solidarităț ii asupra egoismului. Această dimensiune alegorică a poveștii,
prin motivul călătoriei, conferă basmului lui Creangă caracterul de bildungsroman.
„Pove știle lui Creang ă, aci adevă rate nuvele de tip vechi, aci milen are. […]
”Dănilă Prepeleac” dovedește că prostul are noroc; […] “Povestea porcului ” arată că
pentru o mamă și cel mai pocit prunc e un F ăt-Frumos; […] “Povestea lui Harap -Alb” e
un chip de a dovedi c ă omul de soi bun se vă dește sub orice strai ș i la orice v ârstă. Nici
Amintirile nu ies din această formulă simplă a nuvelei. În ele este simbolizat destinul
fiecărui copil: de a face bucuria și sup ărarea p ărinților și de a o lua și el pe -ncetul pe
acela și drum pe care l -au luat și-l vor lua to ți. În “Amintirile ” lui Creang ă nu este nimic
individual, nimic cu caracter de confesiune ori de jurnal care să config ureze o
complexitate sufletească nouă. Creang ă povestește copil ăria copilului universal. ”1
La sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX, literatura intră în zona
realismului. „În ace st context, gândirea realistă refuză să mai acorde credulitatea pe care
inocența gândirii romantice o acorda lumii fabuloase, astfel încât, odată cu Ion Luca
Caragiale, basmul cult românesc începe drumul unui lung parcurs de deconstrucție.”2
Acest a este ilustrat de basmul „Calul dracului”, operă în care, prin măiestria
limbajului, Caragiale ilustrează tocmai această tendință a gândirii realiste, care îl
caracterizează prin excelen ță pe Caragiale.
În această epocă apare și un alt basm foarte cunoscut , aparți nându -i lui Barbu
Ștefănescu Delavrancea, „Neghiniță”, acesta adaugând psihologiei eului psihologia
socială.
Povestea ar putea fi interpretată altfel decât o înțelegem după o simplă lectură.
Personajul principal pare să fie chiar împăratul și nu Neghiniță, acesta fiind, de fapt,
vocea conștiinței împăratului care merge pe drumul inițierii, își descoperă adevărata
identitate și ajunge să cunoască lumea cu adevărat. Basmul lui Delavrancea se înscrie,
astfel, în tendințele gândirii realiste care caracterizează basmul cult românesc încă de la
sfârșitul secolului al XIX -lea.

1 G. Călinescu, Ion Creangă.Viața și opera , Ed. Pentru literatură, București, 1968, pp.300 -301
2 E Ulubeanu, Noi perspective asupra basmului cult românesc , București, 2013, p.25

54 În secolul XX, tot mai puțini autori scriu basme. Am putea spune că , datorită
modernizării, inocen ța se pierde încetul cu încetul și, astfel , se pierd e și interesul pentru
fabulosul basmelor. În cele din urmă, basmul cult se transformă în opusul a ceea ce era
inițial, adică într -o „poveste pentru copii”.
Basmul cel ami cunoscut din perioada interbelică este „Dumbrava minunată ”a lui
Miha il Sadoveanu. Poveste reface în visul și în drumul Lizucă i întreaga lume a basmului
cult românesc. Imagina ția fetei aduce în fața cititorilor cele mai cunoscute personaje ale
basmelor culte române ști, care parcă nu vor să fie pierdute în uitare, vor să păstreze
legătura cu fantezia și cu inocența.
Fiind o specie în care debordează fantezia, basmul nu poate fi îngrădit în anii
cenzurii comuniste, fabulosul reprezentând poarta de ieșire spre libertatea atât de râvnită
în acele vremuri. Totuși, numărul basmelor publicate este în scădere, cele care apar fiind
încadrat e în sfera, oarecum nepotrivită, a literaturii pentru copii.
Trebuie menționată cartea lui Gellu Naum, „Apolodor, un pinguin călător ”, în
care revine motivul călătoriei ca formă de libertate și cunoaștere a lumii, textul nefiind
chiar unul pentru copii, ci o modalitate de a trece, fie și numai imaginar granițele închise
ale acelor ani. Libertatea de care se bucură personajul Apolodor reflectă practic, dorința
autorului, și nu numai a lui, de a călători liber oriunde în lume.
Din a d oua jumătate a secolului trecut, reținem contribuția lui Ștefan Augustin
Doina ș de a păstra basmul cult în lumea fabulosului. Basmele lui sunt incluse în două
volume: „Povești cum altele nu-s” (1974) și „Povestea celor zece fra ți” (1976) , autorul
exprimându -se prin structura speci fiă basmului tradițional, cu întreaga sa erudiție.
„Postmodernismul nu uită specia, dar o preia cu multe distorsionări, inocența
pierdută fiind una din condi țiile principale ale spiritualită ții postmoderne. Mircea
Nedelciu transformă basmul în baladesc la fel ca p redecesorii săi postbelici, dar
problemele pe care le pune „Balada zânei de la Bâlea Lac ” repun textul în zona negocierii
condi țiilor de lectură și, dacă e să facem legătura cu basmul cult, „Balada… „ devine
recunoașterea fără ascunzi șuri a înfrâ ngerii speciei în fața imaginarului care și -a pierdut
iremediabil arhetipalitatea. ” 1

1 E Ulubeanu, Noi perspective asupra basm ului cult românesc , București, 2013, p.25

55 3.4 Basmul și literatura fantastică actuală

Aceste două specii pot fi încadrate în literatura fantastică, au elemente comune
dar nu se identifică. În genul fantastic ( s au ”fantasy ”, cum este denumit adesea) , atât de
citit și apreciat de copiii și tinerii din zilele noastre, pot fi identificate evenimente și
personaje cu caracter supranatural, precum și elemente mitologice.
O primă diferență sesizată este legată de struc tura celor două tipuri de texte.
Basmul are, așa cum am arătat anterior, o desfășurare liniară, un fir epic în care
personajul principal trece prin mai multe încercări, întâlnește personaje cu trăsături
supranaturale, unele îl ajută iar altele îi sunt potr ivnice. Eroul basmului nu suferă
modificări importante, caracterul lui se definește pe parcursul acțiunii, dezvăluindu -se ca
un ideal de acțiune și gândire.
Personajele din literatura fantastică tradusă cu mare succes și la noi în țară, de
tipul seriilor ”Harry Potter” de J.K.Rowling sau ”Eragon” de Christopher Paolini, au
calități speciale datorită cărora reușesc să depășească încercările la care sunt supuși. Nu
se transformă însă în personaje ideale, care ar fi mai puțin credibile, se comportă, de cele
mai multe ori, asemenea copiilor obișnuiți, fac greșeli, sunt încântați sau dezamăgiți, ceea
ce atrage cititorii de aceeași vârstă în a le urmări aventurile.
Dimensiunile și complexitatea operelor din literatura fantastică le depășesc
evident pe cele ale ba smului, acțiunea are loc pe mai multe planuri, se produc răsturnări
de situații, tensiunea fiind menținută astfel pe tot parcursul operei. Se ajunge astfel la mai
multe volume ale unei serii, atmosfera fiind menținută prin continuarea întâmplărilor în
aceeași manieră.
O altă diferență remarcabilă între basm și literatura fantastică este aceea că
universurile descrise diferă. În basme, lumea fabuloasă și trăsăturile supranaturale ale
personajelor sunt firesc integrate în poveste, pe când în literatura fantas tică elementele
ireale intervin brutal în lumea reală.
Personajul clasic al basmului, Făt -Frumos, nu este surprins de calitățile
excepționale ale calului care se transformă într -unul fermecat după ce a mâncat o tavă cu
jăratec, și nici Aleodor nu rămâne u luit atunci când o știucă îl roagă s -o arunce de pe mal
în lac. În literatura fantastică, ceea ce este supranatural face parte din lumea obișnuită,

56 cotidianul se supune regulilor magiei, iar lumea lui Harry Potter este organizată pe baza
legilor vrăjitorie i, pe care copiii le învață la școală și știu de mici să le folosească.
Descrierea spațiului în care se desfășoară acțiunea basmului nu este, așa cum am
mai arătat anterior, foarte amplă, autorii alegând să prezinte doar anumite aspecte
semnificative ale u niversului creat. Accentul cade asupra trăirilor personajelor, asupra
evoluției eroului, decorul fiindu -i familiar cititorului pentru că face parte din realitatea
cotidiană.
Creatorul de literatură fantastică este nevoit să -i prezinte cititorului său regul ile
după care funcționează lumea pe care o descrie și cărora li se supun personajele sale. Prin
urmare, acest gen de ficțiune acordă o mai mare importanță mediului în care se petrece
acțiunea, alocând desigur mult spațiu descrierii decorului și a normelor de viață. În
romanele care se constituie în serii, prezentarea acestor aspecte se face la început,
cititorul fiind familiarizat cu lumea magică atunci când parcurge volumele ulterioare, în
care doar acțiunea este alta. Pentru aventurile prin care trece Har ry Potter, spațiul
desfășurării întâmplărilor este neschimbat, la fel regulile după care funcționează precum
și unele personaje principale.
Un alt element comun pentru basm și literatura fantastică este prezența
supranaturalului mitologic. În ambele tipuri de scrieri întâlnim zâne, elfi, pitici, babe
malefice sau alte personaje mitologice consacrate. Nu putem afirma, însă, că basmul stă
la originea literaturii fantastice, fiind forma modernă a acestuia. Așa cum am văzut,
diferențele sunt importante, atât în privința conținuturilor cât și a ”convențiilor” stabilite
între autor și cititor.
Mai degrabă putem afirma că literatura fantastică își are originile în romanele
cavalerești care conțin, pe lângă elementele de origine mitologică sau personaje
supranatural e, dragoni sau vrăjitori, cavaleri neînfricați care îi înving și prințese inocente
ce trebuie salvate. Aceste aspecte sunt prezente în literatura fantastică de azi.
Pe de altă parte, și literatura cavalerească cuprinde elemente specifice basmului,
cum ar f i acțiunea liniară și personajele destul de complexe, fiind o etapă în evoluția
literaturii moderne.
Așadar, putem afirma că literatura fantastică actuală are o înrudire cu basmul,
ambele satisfac, până la urmă nevoia de evadare din realitate într -o lume i deală. Succesul

57 pe care îl cunoaște, în zilele noastre, literatura fantastică se datorează probabil tocmai
acestei adresări către imaginația fiecăruia.
Copiii sunt atrași de aceste cărți cu eroi neînfricați, cu creaturi fantastice, cu
prințese, dar și cu m agia care face posibile lucrurile pe care în lumea celor mari nu le pot
realiza. De asemenea, atât basmul cât și literatura fantastică făuresc eroi, modele care pot
fi urmate în viață, dau sentimentul că, întotdeauna, faptele bune vor fi răsplătite iar cei
buni vor învinge indiferent câte obstacole le apar în față.
Succesul literaturii fantastice de azi a fost, poate, deschis de basmele citite sau
ascultate de copii înaintea acestor apariții, probabil basmele sunt cele care au deschis
calea, au trezit apeti tul pentru acest tip de literatură. Copiii au avut și vor avea
întotdeauna, nevoie de modele, de eroi, pe care îi oferă, cum nu se poate mai bine, și
basmele și literatura fantastică. Chiar dacă, astăzi, eroii zilei sunt Harry Potter sau
hobbitul Frodo, mâ ine poate vor veni alții, Făt -Frumos, Greuceanu sau Prâslea nu vor fi
niciodată demodați.

58 Capitolul 4

METODE DE ÎNVĂȚARE – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

4.1 Definirea și alegerea metod ei
„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori și, din acest
punct de vedere, educația va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situație precisă,
indicațiile generale date de cărțile de metodologie.” (Gaston Mialaret )
Educația continuă îi oferă oricărui individ al lumii contemporane posibilitatea
evoluției spirituale, în armonie cu sine, cu semenii și cu evoluția societății. Ritmul alert al
vieții , posibilitățile moderne de cunoaștere a lumii precum și rolul educației în
dezvolt area personalității umane au condus spre o diversificare a modalităților de
realizare a procesului instructv -educativ.
Învățarea este o parte fundamentală a activității umane. Metodele de învățare își
au originea în metodele de cunoaștere științifică. În p edagogie, metoda trebuie să devină
o cale de dezvăluire a adevărurilor, un mod de a cerceta, de a dezvălui, de a afla.
Metoda , derivat etimologic din grecescul „methodos -(odos -cale, drum, metha –
spre), reprezintă drumul, calea de urmat pentru atingerea unui scop, modul de căutare, de
descoperire a adevărului sau „drum care conduce la cunoasterea realității și la
transformare a acesteia pe baza cunoaș terii”1. Tot Ioan Cerghit consideră că metoda este
„o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda care
reunește într -un tot familiar eforturile profesorului și ale elevului.” 2
Metodele de î nvățămâ nt reprezint ă strategii de lucru la care profesorii pot recurge
în timpul procesului didactic pentru a conduce elevii spre atingere a obiectivelor
operaționale propuse. Pentru profesor, metoda de învățare este o variantă pe baza căreia
își poate organiza activitatea, un îndrumar pentru a ști cum să procedeze. Pentru elev,
metoda de învățare are rolul de a -l ajuta în procesul dobândirii cunoștințelor, de a -i arăta
calea spre cunoastere, spre însușirea unor noi comportamente care îi definesc
personalitatea.

1 I. Cerghit, Metode de învățământ , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997 , p.41
2 I. Cerghit, Perfecționarea lecției în școala modernă , EDP, București, 1983

59 Este la latitudinea p rofesoru lui alegerea celei mai potrivite metode de învățare, în
diferite momente ale demersului didactic, cu aj utorul căreia elevii să atingă cel mai ușo
obiectivele propuse. Când alege o metodă, profesorul trebuie să țină cont de finalitățile
educației, de conținutul demersului instructiv -educativ, de particularitățile individuale și
de vârstă ale elevilor .
Metodo logia evoluează în timp, asemenea schimbărilor ce se desfășoară în
procesul instructiv -educativ , în societate în general . Calitatea unei metode, eficiența ei, se
măsoară în gradul de adaptare la situațiile noi, complexe ale învățământului contemporan.
Nu p utem afirma cu fermitate că o metoda este mai bună decât alta, deoarece trebuie să
ținem cont de contextul în care o anumită metodă și -a dovedit eficiența. Întotdeauna
trebuie aleasă metoda care se potrivește cel mai bine situației concrete, fără a conside ra
că alte metode nu sunt bune.

4.2 Sistemul și clasificarea metodelor de instruire

În lucrările de specialitate există opinii diverse cu privire la clasificarea metodelor
didactice. Una dintre a cestea ar e în vedere felul în care se realizează comunic area:
– orală: metode expozitive (afirmative) și metode interogative (conversative,
dialogate);
– bazate pe limbaj intern : comunicarea reflecției personală ;
– scrisă : lectura;
Pentru a se parcurge întregul traseu al cunoașterii, se realizează, în proc esul
educativ, explorarea realității. Aceasta poate fi:
– directă ( nemijlocită ): observația sistematică și independentă , experimentul;
– indirectă ( mijlocită ): demonstraț ia, modelarea;
O altă clasificare a metodelor didactice ar putea avea în vedere cr iteriul implicării
elevilor în demersul didactic. Astfel, putem avea metode:

60 – bazate pe activitate reală : exerci țiul, studiul de caz, pro iectul sau tema de
cercetare -acțiune, lucră ri practice;
– bazate pe acțiune fictivă : jocuri, dramatizări , învăț area cu ajutorul simulatoare lor
sau instruirea programată.
Putem vorbi și despre metode didactice care au ca finalitate dobândirea de noi
cunoștințe: pove stirea, descoperirea, demonstraț ia, modelarea, observa țiile independente,
munca cu manualul și alte cărți, l ucrările experimentale, lucrările practice ș i aplicative,
lucrul în grup;
Alte strategii didactice pot fi aplicate în evaluarea cunoștințelor elevilor și în
procesul de stimulare a acestora în vederea obținerii progresului individual: observarea și
apreci erea verbală, chestionarea orală, lucră rile scrise, testele doci mologice, verificarea
prin lucră ri practice, examenele, scările de apreci ere;
Metodele de învățământ reprezintă de fapt, căile de transformare în practică a
scopului educațional, de dezvoltare complexă a personalității elevilor, modalitățile prin
care ei dobândesc cunoștințe și deprinderi sub îndrumarea cadrelor didactice.
Profesorul urmărește obținerea eficienței în procesul instructiv -educativ, alegând
cele mai potrivite strategii, adaptându -le la particularitățile elevilor.Obținerea rezultatelor
scontate poate fi influențată de anumiți factori, obiectivi sau subiectivi, referitori la
profesor, elev, organizare școlară, curriculum:
1. Profesorul va alege metode și procedee didactice adaptate stilului său personal,
acesta fiind rezultatul îmbinării personalității, temperamentului și culturii cadrului
didactic
2.Structura și particularitățile colectivului de elevi determină alegerea metodelor
care se potrivesc nevoilor grupului de elevi, exper iențelor cognitive, sociale și a fectiv –
emoționale ale elevilor, precum și gradului de omogenitate, posibilităților de grupare ori
de lucru frontal sau individual;
3.Strategia didactică trebuie să țină cont de curriculum, de finalitățile urmărite, de
obiectivele programelor școlare și de modalitățile de îndeplinre a acestora, de utilitatea și
importanța conținuturilor de învățare pentru viața elevilor

61
4.3 Metode de predare – învățare a limbii și literaturii române

„Disciplina Limba și literatura română are un rol de osebit de important în
formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilităț i necesare pentru a
le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o
societate bazată pe cunoaștere.
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să -și formeze în primul
rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană , pentru orice tip
de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, săasc ulte,
să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare. Fiind
deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii
române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în to ate domeniile de
cunoaștere și de activitate. ”1
Finalitățile generale ale lecțiilor de limba și literatura română sunt următoarele:
 Formarea unui sistem valori și comportamente în vederea accentuării
interesului elevului pe ntru învățare și autoeducare;
 Recunoașterea valorilor culturale și etice transmise prin intermediul
limbii și al literaturii
 Conturarea unui profil civic și moral, recunoașterea identității naționale și
integrarea acesteia într -un sistem universal de valori
 Recunoașterea valorii estetic ă a creațiilor beletristice din literatura
națională și universală;
 Deprinderea capacității de exprimare corectă, orală și scrisă, adaptarea la
situații diverse de comunicare
 Stăpânirea abilităților de analiză a textelor literare și nonliterare

1 Programa școlară de limba și literatura română, clasele V -VIII, București, 2009, p.2

62 Metode didactice specifice limbii române : algoritmizarea, analiza gramaticală,
exercițiul structural, problematizarea (sau învățarea prin rezolvarea de probleme),
modelarea figurativă, instruirea programată, activitatea în grupuri mici.
Metode didactice specifice predării literaturii române : lectura, expunerea,
prelegerea -dezbatere, simularea, studiul de caz, reflecția personală, brainstormingul,
sinectica, comentariul literar, interpretarea literară, analiza literară, cubul, cvintetul,
ciorchinele, gruparea elevi lor în funcție de atitudinea față de o problemă, lectura și
rezumarea conținutului unui text în perechi, stabilirea succesiunii evenimentelor,
predarea reciprocă, jurnalul cu dublă intrare, tehnica “lasă -mă pe mine să am ultimul
cuvânt”, realizarea unor pr edicții etc.
Metode comune în predarea -învățarea limbii ș i literaturii române :
conversația, problematizarea, învățarea prin descoperire, dezbaterea, exercițiul, învățarea
prin acțiune, demonstrația, jocul didactic, rezumatul, algoritmizarea, explicația,
demonstrația, lucrul cu manualul, activitatea în cabinet, exercițiul, instruirea programată.
Profesorul are rolul de a alege și adapta metodele existente la situația concretă a
procesului de predare -învățare, trebuie să găsească cele mai eficiente strategii didactice în
vederea stimulării fiecărui elev în parte.

4.4 Perfecționarea metodelor didactice

Perfecționarea metodologiei didactice este o preocupare permanentă a
pedagogilor. Acest proces este necesar, în primul rând, datorită evoluției societății
contemporane.
Perfecționarea presupune:
– adaptarea metodelor tradiționale în conformitate cu dinamismul și receprtivitatea
la nou a elevilor
– împrumutarea unor metode de lucru din alte domenii științifice și adaptarea lor la
specificul școlar

63 Perfecționarea me todologiei se poate face doar respectându -se principiile didactice:
activizarea, participarea și implicarea conștientă în procesul învățării, individualizarea și
diferențierea trebuie respectate și implementate.
Activizarea duce spre autoinstruire, fiind o tendință de cea mai mare importanță în
procesul de perfecționare a metodelor de instruire. Elevul este stimulat, îi este dezvoltat
interesul pentru nou, pentru cunoaștere, iar efortul propriu duce la formarea eficientă a
capacităților de asimilare a cun oștințelor. Prin implicarea activă în procesul învățării,
elevul își dezvoltă inteligența și celelalte funcții psihice implicate în învățare. De
asemenea, sunt formate abilitățile de a găsi soluții proprii în toate problemele se dezvoltă
capacitatea de a l ua decizii și se cultivă spipitul critic dar și cel investigativ.
Activizarea elevilor, participanți și beneficiari ai procesului de învățare,
presupune pregătirea psihologică anterioară procesului de învățare, identificarea și
eliminarea elementelor de di storsiune a actului educațional activizator, organizarea și
derularea procesului de învățare pe baza principiilor psihopedagogice.
Realizarea unei activități de învățare eficiente are în vedere reevaluarea așa -numitelor
metode tradiționale, al căror neajun s principal îl constituie pasivitatea elevilor în carul
activității de predare -învățare.
Metodele tradiționale de tip expozitiv pot fi modernizate prin ancorarea în
realitatea prezentului, aducerea în actualitate a faptelor și fenomenelor, exemplificarea p e
baza cercetărilor personale ale cadrului didactic, anunțarea obiectivelor urmărite și a
strategiilor propuse pentru atingerea acestora, fofosirea elementelor specifice artei
dramatice, utilizarea întrebărilor retorice și a luărilor de poziție, aplicarea unor sondaje,
formularea judecăților de valoare, expunerea cu ajutorul calculatorului, valorificarea
permanentă a experiențelor de viață ale elevilor, folosirea procedeelor de feed -back, a
întrebărilor inverse.
Strategiile de tip activ -participativ reprezi ntă o etapă superioară în procesul
modernizării strategiilor didactice. Ele nu trebuie să fie complet separate de metodele
tradiționale, ci îmbinate în mod original, potrivit obiectivelor urmărite și specificului
colectivului de elevi.
Metodele activ -participative reprezintă totalitatea situațiilor în care elevii sunt
scoși din postura de ”obiecte” ale activității didactice, fiind transformați în ”subiecți”

64 implicați activ în propria formare. Activizarea înseamnă mobilizarea tuturor capacităților
psihice de cunoaștere ale elevilor, în vederea obținerii performanțelor maxime în cadrul
procesului instructiv -educativ, însoțite de efecte optime în dezvoltarea tuturor
componentelor personalității.
Modernizarea strategiilor didactice trebuie să ducă la interioriz area operațiilor
mintale odată cu interacțiunea exterioară cu obiectul cunoașterii. Înțelegerea informației
receptate presupune analiza afectivă și procesarea intelectuală.

4.5 Metode și tehnici moderne de învățare

”Gândește -te că dacă constrângerea îți răpește încrederea copilului, toate
eforturile tale sunt zadarnice. De aceea, asigură -ți bine inima lui, fă -te necesar copilului.
Cunoștințele tale nu trebuie să -l apese pe copil, trebuie să lași adevărul să vină la
el.”(Pestalozzi)
Acest îndemn poate fi baza de la care profesorul începe demersurile prin care își
construiește demersul didactic, prin care vrea să -i asigure elevului evoluția pe drumul
cunoașterii precum și dezvoltarea lui ca individ capabil să descopere adevăruri și să
găsească soluții.
Învățarea este o activitate prin excelență individuală, totuși, conlucrarea cu alte
persoane în procesul învățării reprezintă un factor important al învățării personale și
colective. Metodele interactive de grup stimulează interacțiunea dintre personalitățile și
cunoștințele membrilor, având ca rezultat învățarea mai eficientă, rezultatele constatate în
urma evaluării subiecților care parcurg ambele tipuri de metode de învățare relevând
faptul că metodele interactiv de grup duc la rezultate mai bune în procesu l învățării.
Prin participarea la activități educative ce presupun interactivitatea, elevul este
transformat în stăpânul propriei evoluții, comunicarea este eficientizată în cadrul
grupului.
Interactivitatea reprezintă o formă a propriei afirmări a person alității, prin care o
persoană este în competiție cu celelalte pentru dobândirea superiorității sau a unui statut
social, cât și activitatea de colaborare cu ceilalți parteneri pentru obținerea unui rezultat

65 comun. Aceste activități nu sunt opuse, ambele i mplică interacțiunea, în antiteză cu
exprimarea individuală.
Activitatea de grup îi stimulează pe elevi în căutarea soluțiilor la sarcini simple de
lucru, ei se urmează unul pe altul, rezultatul fiind comportamentul competitiv.
Interacțiunea stimulează cre ativitatea, efortul individual și duce la descoperirea propriilor
capacități intelectuale și creative precum și la înțelegerea limitelor .
Dinamica grupului are influențe pozitive asupra personalității individului,
persoanele care lucrează în cadrul unei ec hipe reușesc să aplice cunoștințele dobândite în
variante creative și complexe, dobândind, în același timp, cunoștințe mai solide decât cele
însuțite prin studiu individual. Dezvoltarea capacității elevilor de a colabora și de a lucra
în echipă le aduce be neficii ulterioare pe termen lung, fiind definitorie pentru profesia de
mai târziu.
Avantajele activității în grup:
– Stimularea efortului și a productivității individului, influența pozitivă exercitată
asupra celorlalți
– Conduce spre o corectă autoevaluare, dinamica grupului are influențe favorabile
asupra indivizilor
– Conlucrarea are drept rezultat sintetizarea eficientă a cunoștințelor, prezentarea
lor în forme variate și originale
– Formează personalitatea membrilor echipei în vederea integrării ulterioare în
societate și a alegerii profesiei
– Dezvoltă capacitatea de comunicare orală și abilitatea de a folosi limbajul pentru a
exprima diferite nuanțeale gândirii
– Conduce spre îmbunătățirea capacității de a înțelege dorințele, intențiile și
motivațiile celorlalț i
– Dezvoltă deprinderile sociale, reduce în mare măsură blocajul emoțional, sporește
sentimentul de încredere, siguranță, eliminând frica de eșec
– Ajută la dezvoltarea comportamentului tolerant, la acceptarea opiniilor celorlalți
și la controlul subiectivism ului

66
4.6 Caracteristicile lecției de limba și literatura română

Lecția poate fi definită ca unitatea didactică fundamentală prin care, într -un interval
de timp determinat, anumite informații sunt percepute și asimilate activ de către elevi,
sub coordon area cadrului didactic.
Lecția de limba și literatura română îndeplinește următoarele criterii:
 Asigură cadru l organizatoric în care trebuie să se desfășoare procesul instructiv –
educativ, pe baza interacțiunii profesor – elev;
 Desfășoară activități prin ca re elevii dobândesc un rol activ, sunt stimulați în
procesul învățări i;
 Conduce spre dobândirea constantă și sistematică de cunoștințe de specialitate,
conform programelor școlare în vigoare;
 Ajută elevii în activitatea de punere în practică a cunoștințelo r teoretice dobândite,
implicându -i în procesul cunoașterii realității;
 Determină elevii să -și însușească informațiile teoretice dar și să dobândească
deprinderile și abilitățile necesare pentru a stabili relații interdisciplinare, de a
observa fenomene, d e a-și forma gândirea critică;
 Dezvoltă imaginația, creativitatea, spiritul de echipă, inventivitatea, memoria
logică, mecanismele gândirii;
 Dă elevului posibilitatea de exprimare a opiniei, de a -și forma idei, sentimente,
puncte de vedere, de a -și contura personalitatea .
Orice activitate propusă de către profesor elevilor în cadrul orei de limba și literatura
română trebuie să conducă la:
1. Stimularea interesului pentru lectură, a gândirii critice;
2. Cultivarea spontaneității, a independenței gândirii ș i acțiunii, a l ibertatea de exprimare
a cunoștin țelor, a gândurilor, a faptelor;
3. Valorificarea și încurajarea talentelor și a capacităților specifice fiecă rui individ ;
4. Trezirea interesului pentru nou, necunoscut și oferirea satisfacției de a găsi s oluții în
mod individual, prin propriul efort ;

67 5.Dezvoltarea ca pacităților de cercetare, de culegere de informații potrivit scopului
propus ;
6. Stimulare a capacității de organizare de materiale prin întocmirea de portofolii proprii,
organizarea de discu ții pe anumite teme, inițierea de jocuri, de excursii culturale ;
7. Educarea capacității de a privi lucrurile din perspective diferite, de a-și pune mereu
întrebări.
În proiectarea învățării active și creative , profesorul Sorin Cristea propune
anticiparea unor “strategii manageriale deschise, aplicabile în timp ș i spaț iu” 1, urmărind :
– elucida rea scopului învățării creative prin interacțiunea dintre operativitatea intel ectuală ,
performanță școlară și adaptarea continuă a demersurilor didactice de predare -învățare –
evaluare;
– trasarea unor obiective încadrate în criteriile învățării creative, prin adaptarea etapelor
didactice în vederea asigurării succesului, încurajare a spontaneității;
– obținerea unui cadru propice progresului individual prin eliminarea factorilor de blocaj
intelectual și afectiv: teamă, tensiune, imitație ;
– dezvoltarea și valorizarea constructivă a legăturii profesor -elev în toate etapele
educației;

4.7 Rolul educativ al basmului
,,Basmul reia și prelungește inițierea la nivelul i maginarului. El nu constituie un
divertisment sau o evaziune, decât pentru conștiința banalizată, și îndeosebi pentru
conștiința omului modern; în regiunile abisale ale sufletului, scenariile de inițiere își
păstrează gravitatea și continuă să -și transmită mesajul, să -și opereze mutațiile. Fără să -și
dea seama, și crezând că se amuză, sau că evadează, omul care trăiește în societățile
moderne încă mai beneficiază de această inițiere imaginară oferită de basm[…]. Ne -am
putea întreba dacă basmul minunat nu cu mva a devenit foarte de timpuriu un dublet facil

1 S. Cristea, Curriculum pedagogic , Ed.Didactică și Pedagogică, București, 2007 ,p.43

68 al mitului și al ritului de inițiere, dacă nu cumva a avut acest rol de a reactualiza probele
de initiere la nivelul imaginarului și al oniricului.”1
Putem afirma că imaginarul arhetipal are numeroase va lențele educa tive. Școala
poate fi reorganizată și redefinită pe baza tiparelor narative, atât în privința
compartimentelor organizatorice cât și a practicilor pedagogice și a atitudinii cadrelor
didactice. În cercetarea sa, Ștefan Popenici atrage atenția asup ra necesității conștientizării
existenței ritualului în viața școlii. Dacă în basme, prin practici rituale se trece la un alt
nivel de cunoaștere, în școală etapele pe care le parcurge elevul sunt similare. Pot fi
identificate astfel, trăsăturile formative ale ritualurilor:
· „ Ritualurile sunt instrumente de integrare psihosocială și de formare a
personalității individului;
· Majoritatea ritualurilor școlii sunt seculare. Ca și cele întâlnite în basm, ele
utilizează calitățile formale ale re petiției, ale „comportamentului special” sau stilizării,
ale stilului evocativ prezentațional sau ale narațiunilor dramatice, de punere în scenă;
· Ritualurile conțin un repertoriu de alegeri de tip moral, social și cultural pe
baza cărora sunt sta bilite anumite reguli sociale, culturale și comportamentale;
· Ritualurile pot fi întâlnite în școală în tipuri diferite: de instituire, de
celebrare, decorative sau ceremoniale;
· Ritualurile sunt caracterizate de abilitatea de a transform a, de a modifica
nivelul social și ontologic al indivizilor integrați în ceremonia povestirii și desfășurării
lor;
· Ritualurile s unt o transpunere ceremonială pr in inte rmediul căreia se
reactualizează și se retrăiește un eveniment -model. ”2
Ritualu l are, deci, funcție de integrare , pentru că elevul sau cel inițiat, are astfel
posibilitatea de a pătrunde pe traseul cunoașterii, este acceptat de cai din jur, se
integrează în comunitate.
Rostul ritualului este de a -l ajuta pe elev să se integreze în vi ața școlii, să -și
înțeleagă drumul și să parcurgă cu succes etapele acestuia. Începând cu prima zi de
școală, trecerea în alt ciclu de învățare, integrarea în colectivul clasei, examenele de

1 M. Eliade, Aspecte ale mitului , Ed. Univers,București, 1978 , p.93
2 Ș. Popenici, Pedagogia alternativă , Ed. Polirom, București, 2001

69 absolvire și serbările școlare reprezintă etape pe care elevul le parcurge pe propriul drum
al cunoașterii.
De ritualuri țin și legăturile ce se stabilesc între elevi, profesori, părinți,
directori.Este cunoscut faptul că fiecare profesor are propriile ritualuri pe care le impune
claselor la care predă, acestea ajungând să fie cunoscute, în timp de generațiile succesive
de elevi. De aceea, profesorul are un rol foarte important, el imprimând elevilor, chiar
fără să vrea, anumite comportamente .
Astfel, pot fi identificate mai multe ipostaze ale profesorului în relația sa cu
elevul: mentor, maestru spiritua l sau e rou. Toate acestea pot influența devenirea
personalității elevului, profesorul fiind obligat să conștientizeze influența pe care o
exercită asupra elevilor săi, voluntar sau involuntar.
Ideea de mentor este un moti v mitologic care este reprezentat, în spațiul basmului
românesc , de cal. Făt -Frumos este prezentat în introducerea basmului ca un tânăr
neștiutor, asemenea elevului neinițiat, care este deschis și dornic învețe din experiența
altora. În majoritatea basmelo r, mentorul tânărului ce pornește în călătoria cunoașterii
este calul. Acesta îi este alături în multe încercări, îl ajută în probele pe care le are de
trecut. Calul este un personaj -cheie în basmele tradiționale, fiind nu doar un însoțitor
banal, ci chiar un îndrumător pentru erou. Este înzestrat cu înțelepciune, intuiție, curaj,
are și capacitatea de a empatiza cu stăpânul său, de a -i înțelege temerile și de a -i oferi
soluții pentru a învinge forțele răului.
Motivul calului ca în soțitor cu calități ieșite din comun se regăsește în mitologia
mai multor popoare, încă din ce le mai vechi timpuri. Apare în legendele din Grecia antică
pe Pegas și Chiron, în cultura scandinavă apare sub numele Sleipnir, iar în zona
Caucaz ului se numește Merani.
Calul pe care îl r egăsim în basmul popular românesc poate fi asemănat cu
centaurul Chiron, deoarece au calități asemănătoare: sunt înțelepți și au capacitatea de a
pătrunde tainele marilor mistere ale existenței. Chiron este cea mai bună metamorfozare a
formatorului, a edu catorului, el jucând mereu rolul de dascăl pentru Ahile,
transformându -l într -un adevărat maestru al cunoașterii până la sfârșitul călătoriei. La fel
se întâmplă în basmul “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ”.

70 Un alt simbol cu care îl putem i dentifica pe orice educator este Mentor din
mitologia Greciei antice. Acesta este pesronajul ”Odiseei” lui Homer, având rolul de
îndrumător al lui Odiseu pe parcursul călătoriei sale. Numele lui a devenit peste timp
simbolul profesorului care devine model pentru elevii săi și care le este alături pe tot
parcursul ”călătoriei” lor din timpul anilor de școală.
Mentor este un modelul oricărui profesor care înglobează devine călăuză, sprijin,
susținător al oricărui discipol, dându -i apoi libertatea de a -l depăș i, de a trece mai departe
pe drumul evoluției personale.
Imaginarul arhetipal poate oferi modele profesorului -actant :
· Consilier: cel care sfătuiește, îl îndrumă pe elev în aventura cunoașterii , îl
înțelege și îi oferă cele mai bune sugestii ;
· Călăuză: cel care pune propriile sale puteri și cunoștințe în slujba elevului sîu
pentru care alege cel mai bun drum ; știe reperele dar și capcanele , îi oferă mijloacele și
soluțiile necesare continuării călătoriei și atingerii obiectivelor;
· Prieten: cel care știe să asculte, să ajute , să încurajeze fără a critica dar și fără a
lăuda nebuniile ;
· Magician: cel care se folosește de cunoștințele pe care le are pentru a
impresiona, a da soluții neașteptate problemelor sau chiar de atransforma anumite situații
defav orabile în unele constructive ;
· Maestru: cel pentru care relația profesor -elev are rolul de a -i asigura evoluția
novicelui, de a -l ajuta să evolueze, să cucerească noi culmi ale cunoașterii ;
· Susținător: cel de ajutorul căruia elevul poate beneficia nec ondiționat, care își
oferă posibilitățile în avantajul elevului său.
Mentorul și ideea de mentorat sunt conceptele care ap ar în cercetările recente
legate de științele educației , acest tip de profesor fiind cel care își oferă ajutorul la
momentul oportun, nu intervine în știrbirea personalității și originalității elevului, pune la
dispoziția acestuia priceperea sa, experiența profesională și capacitățile creatoare, urmând
să-l lase pe elev să -și croiască propriul drum, unul propriu, original care poate pres upune
chiar depășirea mentorului.
La orice nivel educațional și în orice domeniu științific, relația constructivă dintre
elevul -erou și profesorul -mentor trebuie să treacă prin câteva etape:

71 „· Identificarea: eroul își identifică mentorul;
· Disponibilit atea: profesorul își face cunoscută disponibilitatea de a însoți elevul
în itinerarul pe care acesta îl propune;
· Mentoratul: prin muncă susținută, scopurile sunt atinse, dificultățile înlăturate în
cadrul unei relații complexe în care profesorul își adap tează mereu demersul didactic în
funcție de nivelul atins de elev;
· Retragerea: reprezintă ultima etapă și constă în despărțirea celor doi
protagoniști. Mentorul acordă prin retragerea sa independență deplină elevului, condiție
necesară pentru devenirea a cestuia. “1
Rolul formativ al basmului este dat de faptul că lectura lor activizează procesele
gândirii și afectivitatea elevilor, ducând la desăvârșirea caracterelor lor. Copiii sunt
impresionați de conținutul basmelor care prezintă momentele importante a le existenței
într-o formă pe care și ei o înțeleg.
Prin basme, copiii își însușesc idei referitoare la curaj, cinste, perseverență,
solidaritate, dreptate, iar evenimentele prezentate le dezvoltă imaginația, spiritul critic și
atenția. În basme, elevii re găsesc un univers care le place, întâmplările cu final fericit și
destinul personajelor le dau satisfacție. Ajunși la vârsta la care realizează că zmeii sau
balaurii există doar în lumea basmului, copiii înțeleg rolul alegoric al acestor povești.
Basmul, l iteratura în general, ajută la dezvoltarea personalității elevului care va
dovedi spirit critic și putere de discernământ, va fi capabil să ducă argumente în sprijinul
propriilor idei și opțiuni. Beletristica are rolul de a cultiva gustul pentru frumos al
elevilor, de a le dezvolta simțul estetic și conștiința propriei identități.

4.8 Jocul didactic – o metodă modernă și eficientă pentru orele de literatură română
Jocul didactic are rol formativ și educativ, angajând cele mai importante procese
psihice ale elevului. Este o modalitate excelentă de a -i stimula pe elevi să participe activ

1 Ș. Popenici, Pedagogia alternetivă , Ed.Polirom, București, 2001 ,p.67

72 la procesul de învățare, ei fiind protagoniștii lecției, actorii principali și nu spectatori în
procesul propriei formări.
Lecțiile care se desfășoară în întregime pe baza jocului didactic susțin efortul
elevilor, reduc oboseala acestora prin menținerea mereu trează a atenției. Având libertate
de exprimare, stimulând încrederea în propriile forțe, jocurile sunt atât valoroase din
punct de vedere educativ, cât și apreciate ș i preferate de elevi. Folosind jocul în
activitatea didactică, îmbinând utilul cu plăcutul, lecțiile devin mai atractive și mai
interesante pentru elevi.
“Jocul didactic este o metodă modernă, care activizează și dinamizează colectivul
de elevi, îi regrupe ază pe aceștia, anulând monotona ordine din bănci, îi solicită să
colaboreze și să dezbată idei, probleme, sarcini de lucru. Poate fi aplicat în oricare
moment al lecției, în funcție de scopurile urmărite de profesor. ”1
Jocul didactic este, în același tim p distractiv dar și educativ, le dezvoltă elevilor
abilitățile de a fi buni coechipieri, de a avea spirit de competiție, de a colabora eficient, de
a respecta regulile impuse de propriul grup. Prin joc se dezvoltă personalitatea elevului,
dragostea pentru studiu, dorința de a colabora cu ceilalți dar și spiritul de competiție.
Elementele componente ale jocului didactic:
– titlul: trebuie ales având în vedere conținutul de învățare și vârsta elevilor
participanți
– scopul : determină finalitatea educativă a jocul ui, trebuie să fie clară,
semnificativă, legată de continutul jocului
– obiectivele : finalitățile specifice, măsurabile ale activității, se stabilesc în funcție
de tipul de joc și de vârsta elevilor care sunt implicate
– sarcina : se formulează după nivelul de vârstă și înțelegere al elevilor, este o
problemă clară ce trebuie rezolvată și în jurul căreia se grupează operațiile
cognitive
– desfășurarea jocului didactic : sunt precizate clar etapele pe care le are jocul,
modalitatea în care se derulează. Prezintă cu noștințele, deprinderile și abilitățile
pe care elevii le folosesc în timpul jocului. Unele urmăresc însușirea de noi

1 M. Chetroiu, Basmul -consolidare prin jocuri didactice, în Limba Română, nr.3 -4, anul XX, 2010

73 cunoștințe, altele au ca scop formarea unor deprinderi, verifică operaționalizarea
cunoștințelor dobândite anterior
– regulile : sunt comunic ate la începutul activității, având caracter obligatoriu,
aceleași pentru toți cei implicați. Precizează felul în care elevii trebuie să ajungă
la rezolvarea problemei, care sunt căile ce trebuie urmate. Impun anumite limite
activității copiilor, le distri buie însă responsabilități și le stimulează
comportamentele specifice jocului
– elementele de joc : sunt aspectele prin care activitatea devine plăcută pentru elevi,
îi antrenează, îi atrage spre rezolvarea sarcinii fără a simți efortul depus

Jocurile pe car e le-am inclus în această lucrare a u grade diferite de dificultate ,
îmbină utilul cu plăcutul , dinamizează lecția și atrag elevii către procesul instructiv –
educativ, stimulându -i să se implice în activitate.
Jocurile didactice propuse au aplicație la orele de consolidare a cunoștințelor
despre basm (cu aplicație pentru basmul Prâslea cel voinic și merele de aur), studiat în
clasa a V -a.
Sunt vizate cunoștințele referitoare la trăsăturile generale ale basmului popular, la
caracterizarea personajului princi pal și la mesajul textului.

a) Obiecte și… litere*
Poate fi folosit pentru a evalua lectura elevilor, fiind un joc simplu și rapid. Se
împart elevii în trei grupe, fiecare grupă primește o foaie pe care este notată o cifră care
reprezintă numărul litere lor din cuvintele pe care le vor scrie pe foaie.
Termenii trebuie să facă parte din textul citit, elevii vor avea manu alele închise.
Reprezentanții care comunică răspunsurile fiecărei grupe citesc apoi cuvintele, profesorul
apreciază sau corectează răspun surile elevilor.

b) Turul galeriei (reprezentare grafică)**
Jocul le solicită elevilor să reprezinte pe o coală de hârtie basmul studiat, folosind
diferite tehnici cunoscute din arta grafică. Elevii își pot alege materialele și tehnica de

74 lucru, vor fi î ncurajați să participe toți elevii, chiar și cei care nu se consideră talentați în
acest domeniu. Lucrările nu trebuie semnate, iar elevii le vor vizualiza pe toate, după care
fiecare va alege desenul pe care îl consideră cel mai reprezentativ pentru opera studiată.
Acest joc poate fi dat și ca temă pentru acasă, pentru ca elevii să aibă la dispoziție
suficient timp pentru a -și realiza lucrările.
La sfârșit se numără voturile, cel care le are pe cele mai multe va explica în fața
clasei viziunea sa artistică . Toate lucrările trebuie apreciate de către profesor, fie că au
reprezentat simbolic basmul sau au prezentat mai multe episoade ale acestuia. Nu trebuie
apreciată calitatea execuției artistice, ci îndeplinirea temei, reprezentarea conținutului
basmului st udiat, prin propria imaginație.

c) Cubul virtuților**
Poate fi aplicat pentru a consolida cunoștințele elevilor cu privire la trăsăturile de
caracter ale personajului principal. Elevii sunt împărțiți în trei -cinci grupe, cu același
număr de membri. Pe fe țele unui cub vor fi înscrise trăsături morale pe care le are
personajul basmului studiat , profesorul va rostogoli cubul pentru fiecare echipă .
Însușirea înscrisă pe fața respectivă va fi dem onstrată de către fiecare grupă, prin
exemple din textul studiat, evidențiind și modalitatea de caracterizare. La expirarea
timpului alocat, elevii prezintă rezultatul muncii echipei în fața clasei, pot scrie pe tablă
demonstrația realizată iar profesorul îi va aprecia și va corecta eventualele greșeli. Se
realizează as tfel o caracterizare completă și originală a personajului studiat , toți elevii pot
vizualiza caracterizarea pe tablă.

d) Interviul (cu eroul basmului)***
Jocul presupune o bună cunoaștere a textului de către elevi și înțelegerea
personalității și trăsătu rilor de caracter ale personajului principal. Elevii grupați în patru –
cinci echipe formulează întrebări care îi vor fi adresate unui coleg care este desemnat de
profesor “eroul” basmului.

75 Alegerea elevului căruia i se pun întrebările trebuie făcută pe baz a personalității
acestuia. El(ea) trebuie să dovedească stăpânire de sine, bună capacitate de exprimare, va
sta în fața colegilor și va răspunde la întrebările pe care aceștia i le adresează. Dacă mai
mulți elevi vor să le fie luat interviu, se poate face o selecție prin întrebări cu răspunsuri
scurte care să dovedească cunoașterea amănunțită a conținutului basmului.
Întrebările trebuie să aibă legătură cu textul și nu cu persoana desemnată să joace
rolul personajului. Nu vor fi acceptate întrebări nepotriv ite, profesorul va intrveni și va
sancționa grupa care nu respectă regula. La final este desemnată echipa care a formulat
cele mai pertinente întrebări, iar eroul va primi un calificativ din partea colegilor pentru
prestația sa .

e) Să inventăm o poveste (oral)*
Jocul poate fi folosit pentru consolidarea cunoștințelor cu privire la trăsăturile
basmului popular. Dezvoltă creativitatea și imaginația elevilor, provocându -i să se
adapteze, în timp scurt, unei situații inedite.
Un elev începe un basm, folosind, desigur, o formulă introductivă, după care
fiecare dintre colegi va spune un enunț pentru a continua basmul început. Trebuie
respectat firul epic, logic, personajele și întâmplările prezentate se vor încadra în
specificul basmului, iar ultimul elev din și r va trebui să folosească formula de încheiere
specifică basmului.

f) Găsește… momentul potrivit!*
Sunt verificate, prin acest joc, noțiunile de teorie literară, trăsăturile basmului,
elementele genului epic. Elevii vor fi împărțiți în patru -șase echip e, egale numeric. Pe
tablă profesorul notează momentele subiectului sau modurile de expunere , apoi le împarte
elevilor fiecărei grupe foi care cuprind secvențe din text.
Fiecare grupă va atașa foaia în dreptul rubricii potrivite. La final se verifică
rezul tatul obținut și se fac corecturi dacă este necesar.

76 g) Zodiacul**
Jocul este oarecum inedit dar îi ajută pe el evi să înțeleagă trăsăturile morale ale
personajului literar. Elevii fac parte din patru -cinci grupe, fiecare primește o f oaie pe care
sunt nota te cele douăsprezece zodii și trăsăturile dominante ale acestora.
Se vor da explicații suplimentare, dacă este cazul, cu privire la ce reprezintă o
zodie, cum pot fi identificați nativii fiecăreia și cum pot fi observate trăsăturile de
caracter ale unei p ersoane. Elevii vor încadra personajele literare în zodiile care consideră
că li se potrivesc, pe baza textului studiat. După expirarea timpului, elevii prezintă
rezultatele la care au ajuns, justificând alegerile făcute. Se desemnează căștigătoare grupa
care a făcut cele mai multe alegeri corecte, stabilite la final prin dezbatere.

h)Panseluța*
Jocul are avantajul de a putea fi rezolvat rapid chiar și de către elevii cu rezultate
școlare mai slabe. Se formează grupe de câte patru -cinci elevi, profesorul desenează pe
foi câte o floare în mijlocul căreia va scrie numele unui personaj din basmul studiat.
Elevii vor nota pe fiecare petală a florii câte o trăsătură fizică sau morală a
personajului respectiv. Poate fi desemnată câștigătoare grupa care a comple tat corect
toate petalele florii, în timpul cel mai scurt.

i) Compară personajul!***
Jocul presupune grupa rea elevilor în cinci -șase echipe , fiecare dintre ele va găsi
corespondenți din lumea animală sau vegetală pentru personajul principal al basmului ,
urmărind legătura dintre înfățișarea personajului și planta sau animalul respectiv sau
trăsăturile de caracter prin care este recunoscut în special prin asemănare cu animalele.
Alegerile vor trebui justificate de către elevi, chiar prin scurte enunțuri. Va fi
desemnată câștigătoare grupa care reușește să găsească cele mai interesante
corespondențe, cu cele mai bune explicații. Elevii vor parcurge, prin acest joc, calea spre
metaforă și simbol , vor descoperi procedeul invers celui de descoperire a semnificaț iilor
cu care erau obișnuiți .

77 j) Cine ai vrea să fii?**
Jocul scoate în evidență creativitatea elevilor, îi ajută să se autoevalueze, să se
prezinte și să -și dezvolte conștiința propriei valori.P oate fi dat ca temă pentru acasă.
Elevii vor scrie o compuner e de 10 -15 rânduri în care își vor exprima preferința penru un
personaj de basm preferat , care consideră că li se potrivește ca personalitate sau pe al
cărui exemplu ar dori să -l urmeze .
Lucrările vor fi citite în fața clasei și vor fi apreciate de profes or și colegi. Prin
acest joc se poate evidenția ideea că elevii pot să -și aleagă modele în viață și dintre
personajele basmelor, să le urmeze conduita pozitivă, urmând să fie răsplătiți asemenea
eroilor din basme.

k) Critică -l, laudă -l!*
Elevii se împart în patru sau șase grupe, cei care fac parte dintr -o grupă cu număr
impar vor avea de criticat un aspect negativ al personajului, iar cei din grupele cu număr
par vor evidenția trăsăturile pozitive ale personajului principal. Jocul scoate în evidență
cunoa șterea de către elevi a conținutului basmului și a destinului personajului și se va
observa că orice erou are, asemenea oamenilor reali, calități și defecte.
Elevii vor realiza astfel, faptul că fiecare dintre noi poate evolua, nimeni nu are
doar calități , însă defectele pot fi îndreptate, personajul evoluând asemenea oamenilor
obișnuiți. Prin acest joc, elevii își pot stabili niște repere morale și pot observa că
personajul basmului poate fi un model de urmat.

*** = grad ridicat de dificultate
** = grad mediu de dificultate
* = grad redus de dificultate

78 4.9 Avantajele și dezavantajele metodelor participative și ale lucrului în echipă

Metodele activ -participative se bucură de aprecierea elevilor deoarece sunt bazate
pe joc și interacțiune între colegi. Există , însă, numeroș i factori sau variabile de care
depinde organizarea demersului didactic ce folosește metode interactive :
a) Variabile influențate de activitatea profesor ului:
fiecare profesor alege metode didactice care se potrivesc stilul său, la a cesta contribuind
concepția pedagogică personală, temperamentul, educația și mediul cultural din care
provine ;
b) Variabile determinate de colectivul de elevi :
– specificul clasei, nevoile grupului , cerințele, dorințele și posibilitățile cognitive, soci ale
și emoționale ale elevilor;
– mărimea și sudarea colectivului, posibilitatea de alcătuire a grupelor omogene,
preferința pentru activități de grup, individuale sau frontale ;
– motivația elevilor și capacitatea lor de a lucra în diferite forme de orga nizare: în grup, în
perechi, colectiv sau individual;
– aptitudinile , nivelul cunoștințelor însușite anterior, afinitatea pentru domeniul studiat ;
c) Variabile care sunt influențate de curriculum :
– finalitățile urmărite și modalitățile de evaluare a îndeplinirii lor;
– obiectivele operaționale și de referință stabilite în vederea parcurgerii conținuturilor de
învățare pe care trebuie să l e cunoască elevii, gradul de adaptabilitate a cunoștințelor ,
utilitatea noilor achiziții pentru activitatea și viața elevilor;
– situațiile de învățare propuse elevilor, problematizare a și nivelul de interactivitate la
care elevii sunt chemați să răspundă ;
d) Variabile care depind de organizarea școlară:
– strategia didactică folosită trebuie să se încadreze în limit ele de timp impuse de
programul școlar, în general ora de 50 de minute ;
– activitatea aleasă se desfășoară în spațiul avut la dispoziție, clasa de elevi sau spații
neconvenționale în care ar putea avea loc activitatea didactică ;
– dotările tehnice pe car e școala le are la dispoziție și care pot fi utilizate în cadrul
activității instructiv -educative ;

79 Strategiile didactice care se desfășoară în echipe sau grupuri implică o colaborare
eficientă între elevii puși în situația de a colabora în vederea găsiri i unei soluții sau
formulării unui punct de vedere. Membrii grupului dau dovadă de sprijin reciproc, își
împart sarcinile de lucru în funcție de abilitățile sau talentul fiecăruia, dovedesc toleranță,
respect și colegialitate.
Elevii trebuie să facă efortu l de a se adapta la regulile grupului, să respecte
punctele de vedere ale colegilor, să găsească argumente pentru a -i combate.
Strategiile didactice interactive presupun realizarea unor programe care să vină în
întâmpinarea nevoii de relaționare a elevilo r și de răspuns diferenț iat al acestora.
Strategiile activ -participative stimulează participarea subiecților la acțiune, le dezvoltă
procesele cognitive complexe, precum și capacitatea de înțelegere și (auto)evaluare a
valorilor și situațiilor .
”Metodel e active sunt practic toate metodele care implică în mod real pe cel ce
învață, ținând să -l facă pe acesta să -și constuiască singur propria cunoaștere, plecând de
la studii de caz, jocuri de rol, situații propuse de el sau de formator, în care partea de
implicare a celui ce învață este puternică.” 1
În timpul activității de grup, elevii își vor dezvolta capacitatea de autoevaluare și
vor învăța să aprecieze justețea altor puncte de vedere.
Unii profesori consideră , însă, că metodele participative sunt obos itoare atât
pentru elevi cât și pentru profesori , spre deosebire de cele clasice, mai relaxante. Elevii ar
putea ajunge să fie prea solicitați având în vedere numărul mare de ore pe care le au
zilnic, însă, pentru ei jocul didactic este aproape o formă de relaxare, o activitate în care
învață fără a ști că învață. Uneori, după realizarea sarcinii de lucru a grupei din care fac
parte, elevii își pierd concentrarea și nu mai sunt atenți la răspunsurile oferite de celelalte
grupe.
Pe de altă parte, aplicarea l a clasă a metodelor participative implică un volum mai
mare de pregătire a lecțiilor din partea profesorului, atât în privința materialelor didactice
cât și a timpului alocat. De aceea, profesorul trebuie să aibă la dispoziție mai multe

1 C. Oprea , Metode interactive de predare, învățare, evaluare (suport de curs), Universit atea Craiova, 2012,
p.12

80 variante de abordar e a activității educative, urmând să aplice cea mai bună metodă la
momentul cel mai potrivit.
Este absolut necesar ca s trategiile dida ctice interactive de predare -învățare să fie
corelate cu evaluarea , care trebuie, de asemenea, să îmbine metodele tradițio nale cu cele
alternative. Avantajele pe care le aduc m etodele complementare de evaluare sunt
perspectivele oferite asupr a procesului intern de învățare. Ele solicită o analiză din partea
elevului asupra propriei sale activități, dar și din partea profesoru lui, care poate sublinia
rezltatele obținute în fiecare etapă.
Evaluarea cu ajutorul metodelor interactive nu are, în primul rând, rolul de a
sancționa erorile, ci de a orienta evoluția elevului, într -un sens constructiv, acesta fiind
până la urmă marele r ol al procesului instructiv -educativ.

81 Capitolul 5
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.1. Obiectivele cercetării
Cercetarea științifică propusă urmărește:
– să arate că aplicarea unei metode moderne în activitatea didactică implică și
dinamizează elevii în procesul de învățare
– să demonstreze că, prin alcătuirea grupurilor de lucru, elevii colaborează,
interacționează și își dezvoltă personalitatea
– să dovedească faptul că o metodă didactică activ -participativă stimulează
creativitate a elevilor și îi ajută în exprimarea liberă a gândurilor și impresiilor
– să evidențieze diferențele dintre rezultatele învățării prin intermediul metodei
moderne față de cunoștințele dobândite de elevi după aplicarea metodei clasice

5.2. Ipoteza :
Dacă uti lizăm metode activ -participative în activitatea didactică, atunci
influențăm pozitiv interesul elevilor față de textele literare și, implicit, îmbunătățim
performanțele școlare ale acestora.

5.3. Eșantionul :
Pentru verificarea ipotezei de lucru și atin gerea obiectivelor, mi -am orientat
atenția asupra unui eșantion reprezentat de clasa a V -a B, secția română, de la Școala
Gimnazială „Romulus Guga” Tîrgu -Mureș, un număr de elevi: 26, dintre care fete: 15, iar
băieți: 11.
Elevii se încadrează în grupa de vârstă 11 -12 ani, formează un colectiv eterogen,
media obținută la testul inițial fiind 8,96.

82 5.4. Metode și tehnici de cercetare :
În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:
– utilizarea de metode obiective de cercetare, adică meto de prin care să poată fi observate,
înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților
stimuli externi;
– utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului
investigat;
– folosirea un ui sistem complementar de metode, care să permită investigarea
fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât și specifice.
Pentru culegerea datelor , am utilizat metode precum:
– metoda observației: a fost metoda cea mai utilizată și a vi zat comportamentul
elevilor la activități, în vederea sesizării atitudinii acestora în momentul utilizării
diverselor strategii cu caracter activ -participativ abordate, precum și observarea
rezultatelor acestora.
– o altă metodă utilizată în cercetare a f ost studierea produselor activității școlarilor,
respectiv, a lucrărilor practice, testelor, care au avut relevanță pentru atingerea
obiectivelor propuse
– prin metoda convorbirii , am aflat informații de la elevi despre preferințele lor față
de studiul li teraturii
Pentru prelucrarea și interpretarea datelor cercetării am utilizat metode precum:
– realizarea unor tabele și diagrame în care am trecut informațiile obținute în urma
aplicării unor tes te de evaluare

5.5 Desfășurarea cercetării

5.5.1 Aplicar ea metodei tradiționale
În cadrul orelor de literatură, caracterizarea personajului face parte din studiul
operei epice, abordarea uzuală fiind prin redactarea unei compuneri de caracterizare după

83 un model prestabilit, o mare contribuție având -o profesor ul care dirijează răspunsurile
elevilor și îi coordonează în redactarea textului compunerii.
Am realizat la clasă caracterizarea personajului principal din basmul „Aleodor
Împărat”, urmând un model de compunere cunoscut de elevi.
Desfășurarea lecției a fost următoarea:
1.Momentul organizatoric : pregătirea elevilor pentru lecție, cu caiete și manuale
2.Verificarea cunoștințelor dobândite în ora anterioară cu privire la structura basmului și
a temei pentru acasă
3.Captarea atenției : – elevii sunt solicitaț i să realizeze împărțirea pe ”tabere” a
personajelor basmului citit în ora anterioară, apoi să stabilească cine este eroul operei
– elevii precizează că personajele pozitive sunt: Aleodor, tatăl său,
Verdeș -împărat, fata; iar la personaje negative îl includ pe Jumătate -de-om-călare -pe-
jumătate -de-iepure -șchiop, cel mai important dintre toți fiind Aleodor
4.Comunicarea titlului lecției și a obiectivelor urmărite :
– profesorul le transmite elevilor că vor realiza Caracterizarea personajului
principal al basmului
– ca obiective, se va urmări identificarea trăsăturile fizice și morale ale personajului,
modalitățile prin care acestea sunt prezentate de autor sau înțelese din conținutul textului,
precum și preciza rea situațiilor din care reies înușirile
5.Desfășurarea activității :
– elevii precizează calitățile pe care le are Aleodor, uneori precizând corect fragmentul
din operă care le reflectă
– profesorul precizează că însușirile trebuie prezentate pri ntr-o compunere, având
următoarea structură:
Introducerea : încadrarea personajului în operă, prezentarea tipului de personaj:
principal sau secundar, pozitiv sau negativ
Cuprinsul: identificarea trăsăturilor fizice și morale ale personajului p rincipal,
prezentând citate din text și procedeele de caracterizare întâlnite în text:
caracterizare directă, realizată de autor, prin descriere sau autocaracterizare
caracterizare indirectă, prin faptele, vorbele și atitudinea personajului sau prin
legătu rile cu celelalte personaje

84 Încheierea: păreri personale cu privire la personaj, morala transmisă de text

Prin activitate frontală, elevii identifică și prezintă trăsăturile personajului precum
și fragmente de text de unde reiese aceasta, urmând solicita rea profesorului care dirijează
și corectează elaborarea frazelor care vor forma textul compunerii. Se constată contribuția
predominantă a câtorva elevi care au o mai bună abilitate în exprimare și dorința de
afirmare mai puternică. Sunt apreciate verbal r ăspunsurile elevilor, cu ajutorul unor
calificative, sunt solicitați să ăspundă și elevii pasivi
Elevii scriu pe tablă, pe rând, frazele compunerii, profesorul urmărește
corectitudinea exprimării, respectarea regulilor ortografice și de punctuație.
Tema pe ntru acasă va consta în redactarea încheierii compunerii, urmând ca
fiecare elev să -și exprime părerea personală cu privire la personaj.

5. 5.2 Aplicarea metodei activ -participative „CRITICĂ -L, LAUDĂ -L!”
Interpretarea textului epic presupune, în clasele gimnaziale, analiza personajelor
operei, urmărirea evoluției lor în scopul stabilirii unor modele comportamentale necesare
dezvoltării personale a elevilor, aflați la vârsta descoperirii propriei identități.
De altfel, implicarea elevilor în demersul didac tic al lecției de literatură duce la o
mai bună conștientizare a semnificațiilor și mesajului textului literar.
În cadrul aceleiași clase, la lecția „Basmul – conținut și semnificații”, am aplicat
metoda „Critică -l, laudă -l!” în scopul identificării trăsă turilor morale ale personajului
principal al basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur”. Demersul didactic s -a
desfășurat astfel:
 elevii au fost împărțiți în șase grupe( patru grupe de 4 elevi și două grupe
de câte 5 elevi)
 fiecare grupă și -a stabilit un raportor – un elev care a preluat sarcina de
lucru de la profesor și care va prezenta clasei concluziile la care ajunge
grupa din care face parte

85  profesorul le comunică elevilor din grupele fără soț că vor avea de criticat
un defect pe care îl are pers onajul, iar cei din grupele cu număr par vor
lăuda câte o calitate a personajului
 este comunicat timpul de lucru alocat ( 7 -8 minute), elevii fiind încurajați
să comunice cu colegii din grup fără a -i deranja pe ceilalți
 după expirarea timpului alocat activ ității, raportorul fiecărei grupe
comunică întregii clase concluziile la care a ajuns împreună cu colegii, le
scrie pe tablă sub forma unui ciorchine care are ca punct central numele
personajului – Prâslea
 la finalul lecției, elevii vor constata că persona jul evaluat are calități și
defecte asemenea oamenilor obișnuiți, dar și trăsături ieșite din comun,
aceasta fiind una dintre trăsăturile basmului
Tema pentru acasă va consta în completarea unui rebus ale cărui definiții sunt
inspirate din textul literar s tudiat.

5.6. Rezultatele cercetă rii
Pentru evaluarea rezultatelor cercetării, la sfârșitul capitolului „Basmul”, am
evaluat elevii clasei a V -a B, cu ajutorul unui test. Colectivul de elevi a fost împărțit în
două grupe, repartizarea lor fiind echilibr ată din punct de vedere al nivelului general de
cunoștințe și pregătire școlară, pa baza testului inițial aplicat la clasă.
Ambele grupe au de rezolvat aceiași itemi, cu deosebirea că primul grup va folosi
pentru exemplificare basmul „Aleodor -Împărat”, al cărui studiu s -a realizat folosind o
metodă didactică tradițională, iar cel de -al doilea va face referire la basmul „Prâslea cel
voinic și merele de aur”, în analiza căruia s -a aplicat metoda activ -participativă „Critică -l,
laudă -l!”
Testul de evaluare c uprinde următorii itemi: (anexele 1 și 2)
1. Definiți basmul popular. (1p.)
2. Precizați ce tipuri de personaje apar în basmul popular. Exemplificați! (2p.)

86 3.Arătați ce proced ee de caracterizare sunt folosite pentru personajul principal din basmul
popular. (1p.)
4.Identificați patru trăsături de caracter ale personajului pr incipal (potrivit grupei din care
faceți parte(Aleodor sau Prâslea). (2p.)
5.Prezentați situații din text care ilustrează însușirile precizate la exercițiul anterior!
(2p.)
6.Perso najul basmului ar putea fi un model de urmat în viață? Exprimați -vă părerea,
însoțită de argumente! (1p.)
Se acordă 1 punct din oficiu!

5.7.Evaluarea rezultatelo r

Evaluând rezultatele testului, pe baza baremului de evaluare și notare ( anexa 3), am
constatat următoarele:
 elevii cunosc definiția basmului, toți au formulat definiții, unele în manieră
proprie – specie epică în proză, de mare întindere, cu personaje și situații
fantastice, în care binele învinge răul;
 elevii au menționat cele două categorii de personaje: pozitive și negative,
majoritatea dând și exemple pentru fiecare categorie;
 procedeele de caracterizare au fost precizate corect de 16 elevi, (6 din prima grupă
și 10 din a doua), terminologia de specialitate nefiind însușită de ceilalți;
 dintre elevii primei grupe(cei care s -au referit la Aleodor), 8 elevi au precizat
corect patru trăsături de caracter, iar din a doua grupă(care l -a urmărit pe Prâslea ),
11 elevi au dat răspunsuri corecte;
 ilustrarea trăsăturilor s -a realizat, în majoritatea răspunsurilor, prin relatarea unor
secvențe de text adecvate, dovedind cunoașterea de către elevi a conținutului
textului;

87  în prezentarea personajului principal al basmului ca model de viață, elevii au
argumentat, în cazul personajului Aleodor, mai ales pe baza cunoștințelor
memorate în lecțiile anterioare, iar în ceea ce -l privește pe Prâslea, calitățile
descoperite împreună cu grupul de lucru, desprinse din textul literar au avut cea
mai mare influență.

5.8 Interpretarea rezultatelor cercetării

Punctajele obținute de elevii celor două grupe au fost analizate pentru fiecare item
de lucru, după care s -a calculat o medie a rezultatelor, având în vedere că ambele g rupe
au conținut un număr egal de elevi.

TABEL CUPRINZÂND REZULTATELE EVALUĂRII CELOR DOUĂ GRUPE DE
ELEVI

Nr.crt. Media
item 1 Media
item 2 Media
item 3 Media
item 4 Media
item 5 Media
item 6 Media
punctaj
final
Grupa 1 0,84 1,5 0,46 1,73 1,26 0,82 7,63
Grupa 2 0,88 1,69 0,76 1,76 1,82 0,88 8,82

88 GRAFICUL COMPARATIV AL REZULTATELOR OBȚINUTE DE CELE DOUĂ
GRUPE DE ELEVI

012345678910
Media
item 1Media
item 2Media
item 3Media
item 4Media
item 5Media
item 6Media
punctaj
finalGrupa 1
Grupa 2

Rezultatele comparării statistice a punctajelor obținute de cele două grupe sunt
următoarele: valoarea testului t = 2.0360, iar valoarea P = 0.0529. Având în vedere faptul
că P > 0.05, putem afirma că am obținut o diferență, dar nu una suficient de mare pentru a
justifica respingerea ipotezei nule, cu o mărime a efec tului Cohen de 0.79, adică mare.
Totuși, trebuie luat în cons iderare faptul că efectele semnificative statistic sunt
greu de obținut cu eșantioane mici (așa cum a fost cel folosit în această cercetare), chiar
și la o mărime mare a efectului.

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute indică o tendință pozitiv ă de
ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor, în favoarea grupei 2, care nu poate fi pusă
exclusiv pe seama dezvoltării psihice și fizice a elevilor, fapt ce îmi permite să afirm că
ipoteza propusă de mine spre cercetare se confirmă.

89 Prin aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor interactive în cadrul lecțiilor
de limba și literatura română am am observat îmbunătățirea capacității de exprimare orală
și scrisă a elevilor, s -a îmbunătățit relația profes or-elev.
Elevii dobândesc mai ușor noile cu noștințe, le crește încrederea în propriile forțe,
au dorința de a se implica în activitățile de învățare, sunt entuziaști. Se observă, de
asemenea, dezvoltarea capacității elevilor de a se exprima liber, având un vocabular mai
bogat și mai nuanțat. Textel e, compunerile elaborate de elevi sunt originale, ei dovedind
creativitate artistică.
Această cercetare a fost, pentru mine, o adevărată provocare, o ocazie de a -mi
aprofunda cunoștințele, de a studia sau relua lucrări de specialitate, de a descoperi metod e
și strategii didactice noi și de a aprecia și mai mult interacțiunea cu elevii.

90 CONCLUZII
Ideea de la care au pornit activitățile prezentate a fost căutarea unei modalități de
a-i atrage pe elevi spre lectură, de a le oferi, p rin liter atură, modele de viață, de a le
dezvolta orizontul cultural și trăsăturile morale pozitive.
Pornind de la etimologia termenului educație (lat. educe, educere – a duce, a
conduce ), putem afirma că rolul profesorului este de a -i dirija pe elevi spre cunoașter e, de
a le arăta drumul pe care îl au de urmat, de a -i stimula în autodepășire, în progres. Elevii
se pregătesc, în cadrul școlii, pentru viață, adică pentru ceea ce va veni: integrarea lor în
societate ca adulți responsabili, dobândirea unei profesii prin care să activeze în societate.
Copiii de azi trebuie să învețe să lucreze în echipă, să colaboreze, să -și exprime propriile
puncte de vedere și să le respecte pe ale altora, să intre în competiție cu ceilalți, toate
acestea presupunând interacțiune.
Utilizând în cadrul activităților didactice instruirea interactivă, elevii vor învăța ce
înseamnă colaborarea dar și competiția, vor obține succese, vor ști să -și aprecieze propria
valoare și vor reuși să -și depășească limitele.

91 BIBLIOGRAFIE
Alexa ndrescu, Emil, Gavrilă, Dana, Literatura română în analize și sinteze,
ediția aIII -a, revăzută și completată, Chișinău
Bîrlea, Ovidiu, Antologie de proză populară epică , Vol. II, București, Editura
Minerva, 1966
Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc , vol. 1, București, Editura Minerva, 1981
Călinescu, George, Estetica basmului , Editura Pergamon, 2006
Călinescu, George , Ion Creangă.Viața și opera , ediție nouă revăzută, Editura
pentru literatură, București, 1968
Eliade, Mircea , Aspecte ale mitului, Editura Univ ers, București, 1978
Eliade, Mircea , Istoria credințelor și ideilor religioase , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1988
Gennep, Arnold van, Formarea legendelor, Iași, 1997
Grosu, Brândușa, Luciana , Realitate imposibilă , Editura Humanitas, Buc urești,
2003
Hasdeu, Bogdan Petriceicu , Etymologicum magnum Romaniae , ediție îngrijită
de Stancu Alin și Grigore Brâncuș, Editura Știința, Chișinău, 2013
Ispirescu, Petre, Legende sau basmele românilor , București, Editura pentru
literatură, 1969
Legende le apelor.Repovestite de Zully Mustafa , Editura Corint -Junior, București,
2005
Nișcov, Viorica, A fost de unde n -a fost. Basmul popular românesc , București,
Editura Humanitas, 1996
Palasca, Simona , Locuri imaginare în basmul românesc.O abordare lingvistico –
mitologică , Editura Universitară, București, 2014
Pamfile, Tudor , Mitologie românească , Editura „Grai și suflet – Cultura
națională”, București, 1997
Pompiliu, Miron , Basmele românilor.Poveștile lui Făt -Frumos , Editura Minerva,
București, 1991
Pompiliu, M iron, Basmul cu Soarele și Luna, Editura Minerva, București, 1988

92 Pop, Mihai, Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar românesc , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1990
Propp, Vladimir, Morfologia basmului , București, Editura Univers, 1970
Roșianu, Nicol ae, Stereotipia basmului, București, Editura Univers, 1973
Rykowski, Rafal , Unele motive și personaje ale basmelor eroice românești și
paralelele lor în alte mitologii , în revista lunară online Faleze de piatră , nr.5, 2010
Sbiera, Ion G ., Povești și poezii poporale românești , 1886
Schullerus, Adolf , Tipologia basmelor românești și a varintelor lor , ediție
îngrijită și prefață de I. Oprișan, Editura Saeculum, București, 2006
Șăineanu, Lazăr, Basmele românilor… .Prefață de Ovidiu Bîrlea , București,
Editu ra Minerva, 1978
Teodorescu, Barbu, Octav Paun, Folclor literar româ nesc, Editura Didactică și
Pedagogica, Bucuresti, 1967.
Ulubeanu, Emanuel , Noi perspective asupra basmului cult românesc, teză de
doctorat, București, 2013
Vrabie, Gheorghe, Struc tura poetică a basmului , București, Editura Minerva,
1975.
Vulcănescu, Romulus , Mitologie română , Editura Academiei, București, 1987

LUCRĂRI DE PSIHOPEDAGOGIE ȘI METODICĂ

Banța, Ionela Carmen , Cultură și civilizație populară.Specii ale prozei popular e
epice:basmul, legenda, snoava (note de curs)
Bocoș, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și ațtiune , Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2002;
Bontaș, I., Pedagogie , Editura All, București, 1994;
Cerghit, Ioan, Metode de învă țământ, Editura Did actică și Pedag ogică,
București, 1997;
Cerghit, I oan, Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri,
stiluri, strategii, Editura Aramis, București, 2003,

93 Cerghit Ioan, Perfecționarea lecției în școala modernă , E.D.P, Bucu resti, 1983;
Editura Aramis, București, 2003;
Chetroiu, Mariana, Basmul – consolidare prin jocuri didactice, Revista Limba
Română, Nr. 3 -4, anul XX, 2010
Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și
liceu , Ed. Emia, Dev a, 2004;
Cozma, Teodor, Educația formală, nonfor mală și informală, în
Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iași; 1 997;
Cristea C. Gabriela Pedagog ie generală, Editura D idactică și Peda gogică,
București, 2002;
Cristea, Sori n, Dicționar de pe dagogie, Grupul Editorial Litera Educa tional,
Chișinău, 200 2;
Cristea, Sorin , Curriculum pedagogic , Editura didactică și pedagogică,
București, 2007
Cucoș, C., Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice ,
Editura Polirom, 1998;
Danciu, Elena , Metodologia și tehnologia instruirii , în Dumitru, I., Ungureanu,
C., Elemente de pedagogie și psihologia educației , Cartea Universitară, București, 2005;
Druta, Maria, Elena , Cunoașterea elevului , Editura Aramis, București, 2004
Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1995;
Nicola, Ioan , Tratat de pedagogie școlară , Editura didactică și pedagogică,
București, 1996
Oprea, Crenguța , Metode interactive de predare, învățare, evaluare (suport de
curs)Universitatea Craiova, 2012
Orha, Ioan P ., Literatura română și literatura pentru copii (suport de curs),
Universitatea Babeș -Bolyai, extensia Satu Mare, an universitar 2014 -2015
Pamfil, Alina, Limba și literatura română. Structuri didactice deschise . Ed.
Paralela 45, Pitești, 2004; Păcurari, Otilia. (coord.) – Strategii didactice inovative , Ed.
Sigma, București, 2003;
Parfene, Constantin , Metodica studierii limbii și literaturii române în școală –
ghid teoretico -aplicativ , Editura Polirom, București, 1999

94 Popenici, Ștefan , Pedagogia alternativă , Editura Polirom, București, 2001
Popovici, Mircea, Chicioreanu, Teodora , Proiectarea didactică , Editura
Printech, București, 2003
Stanciu, Mihai, Didactica Modernă , Ed. Universității, Suceava, 2003;
Tomșa, Gh. (coordonator) – Psihopedagogie preșcolară și școlară , București,
2005

DICȚIONARE

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain , Dicționar de simboluri. Mituri, vise,
obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere , București, 1993
Ciorănescu, Alexandru , Dicționarul etimologic al limbii române , ediție îngrijită
de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, 2002
Dicționar de termeni literari , Editura Academiei Române, București, 1976
Dicționarul explicativ al limbii române , Editura Univers Enciclopedic, București,
1996
Dicți onarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române , Editura Univers
Enciclopedic, București, 2005

95 ANEXE

Anexa 1

Nume și prenume_________________
Clasa______

Test de evaluare: BASMUL
Grupa 1

1. Definiți basmul popular. (1p.)
2. Precizați ce tipuri de personaje apar în basmul popular. Exemplificați!
(2p.)
3.Arătați ce procedee de caracterizare sunt folosite pentru personajul principal din basmul
popular. (1p.)
4.Identificați patru trăsături de caracter ale person ajului principal: Aleodor din basmul
„Aleodor Împărat ” ! (2p.)
5.Prezentați situații din text care ilustrează însușirile precizate la exercițiul anterior!
(2p.)
6.Personajul basmului „Aleodor Împărat” ar putea fi un model de urmat în viață?
Exprimați -vă părerea, însoțită de argum ente!
(1p.)

Se acordă 1 punct din oficiu!

96

Anexa 2

Nume și prenume_________________
Clasa______

Test de evaluare: BASMUL
Grupa 2

1. Definiți basmul popular. (1p.)
2. Precizați ce tipuri de personaje apar în basmul popular. Exemplificați!
(2p.)
3.Arătați ce procedee de caracterizare sunt folosite pentru personajul principal din basmul
popular. (1p.)
4.Identificați patru trăsături de caracter ale personajului principal: Aleodor din basmul
„Prâslea cel voinic și merele de aur ” !
(2p.)
5.Prezentați situații din text care ilustrează însușirile precizate la exercițiul anterior!
(2p.)
6.Personajul basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur” ar putea fi un model de urmat
în viață? Exprimați -vă părerea, însoțită de argument e!
(1p.)

Se acordă 1 punct din oficiu!

97 Anexa 3

Barem de evaluare și notare

La evaluarea lucrărilor voi avea în vedere:
1.Formularea definiției b asmului, printr -un enunț corect și complet.
Punctajul va fi acordat astfel:
 conținutul enunțului……………………………..0,5p.
 respectarea normelor ortografice…………….0.25p.
 punctuație corectă ………………………………..0,25p .

2.Precizarea celor două categorii de personaje ale basm:
 pozitive și negative………………………………1p.
 exemple adecvate fiecărei categorii de personaje………2×0,5p.

3.Menționarea procedeelor de caracterizare:
 caract erizare directă(realizată de către autor)………………0,5p.
 caracterizare indirectă( prin faptele, vorbele și gândurile
personajului)…………………….0,5p.

4.Identificarea trăsăturilor de caracter ale personajului principal:
 menționare a a patru calități ale personajului (curajos, inteligent, altruist, viteaz,
perseverent, etc.)…………………4×0,25p.
 redactarea unui enunț, cu respectarea normelor ortografice și de
punctuație…………………………….2×0,5p.

5.Relata rea unor secvențe semnificative din text care să reflecte calitățile
personajului:
 cunoașterea și relatarea unui context adecvat pentru ilustrarea calității
personajului…………………………4×0,5p.

98 6. Redactarea unui răspuns prin care elevi i recunosc personajul basmului popular ca
având trăsături predominant pozitive, apreciate de cei din jur, faptele acestuia aducându -i,
în final, răsplata binemeritată:
 conținutul răspunsului…………………………………………0,5p.
 redactarea r ăspunsului…………………………………………0,5p.

Se acordă 1 punct din oficiu, nota finală va fi rotunjită!

99 Anexa 4

Punctajele obținute de cele două grupe de elevi
Grupa 1 (13 elevi)
elev Item 1
Item 2 Item 3 Item 4 Item 5 Item 6 Punctaj
din
oficiu Punctaj
final
A1 1 2 1 2 2 1 1 10p.
B1 1 2 1 2 2 1 1 10p.
C1 1 2 0 2 1,5 0,75 1 8,25p.
D1 1 2 0 1,5 1,5 1 1 8p.
E1 1 2 0 1,5 1 1 1 7,50p.
F1 1 1,5 0 2 1 1 1 7,50p.
G1 1 1,5 1 0,5 1 0,5 1 6,50p.
H1 1 1,5 1 2 2 1 1 9,50p.
I1 0,75 1 0 2 1 1 1 6,75p.
J1 0,75 1 0 1,5 0,5 0,5 1 5,25p.
K1 0,5 1 1 2 1,5 0,5 1 7,50p.
L1 0,5 1 1 1,5 1 0,75 1 6,75p.
M1 0,5 1 0 2 0,5 0,75 1 5,75p.

100

Grupa 2 (13 elevi)
elev Item 1 Item 2 Item 3 Item 4 Item 5 Item 6 Punctaj
din
oficiu Punctaj
final
A2 1 2 1 2 2 1 1 10p.
B2 1 2 1 2 2 1 1 10p.
C2 1 2 1 2 2 1 1 10p.
D2 1 1,75 1 2 1,75 1 1 9,50p.
E2 1 1,5 1 2 2 1 1 9,50p.
F2 1 1,5 1 2 2 1 1 9,50p.
G2 1 2 1 2 2 1 1 10p.
H2 1 2 1 2 1,5 1 1 9,50p.
I2 1 2 1 2 1,5 1 1 9,50p.
J2 0,5 1 0,5 2 2 1 1 8p.
K2 0,5 1 0,5 1 2 0,5 1 6,50p.
L2 0,5 1,5 0 1 1,5 0,5 1 6p
M2 1 1,75 0 1 1,5 0,5 1 6,75p.

101 Declarație de autent icitate pe propria răspundere

Subsemnata, Iulia Paulina Căpâlna, având funcția didactică de profesor la Școala
Gimnazială „Romulus Guga” Tîrgu -Mureș, declar pe propria răspundere că lucrarea cu
titlul „Valențele educative ale basmului. Modalități de preda re și receptare”, având
coordonator științific pe prof. univ. dr. Iulian Boldea, a fost elaborată personal pe baza
studierii bibliografiei de specialitate, a experienței personale și îmi aparține în întregime.
De asemenea, nu am folosit alte surse decât ce le menționate în bibliografie, nu au fost
preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări, fără a fi citate și fără a fi
precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale
candidatului.

Tîrgu -Mure ș
21.08.2015 Semnătura candidatului,

102