PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, PR. PROF. DR. VASILE RĂDUCĂ AUTOR, PROF. MIOARA – MELUȚA EȘANU (KIRLANDI) 2017 2… [623074]

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “PATRIARHUL
JUSTINIAN”

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
PR. PROF. DR. VASILE RĂDUCĂ

AUTOR,
PROF. MIOARA – MELUȚA EȘANU
(KIRLANDI)

2017

2 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “PATRIARHUL
JUSTINIAN”

FAMILIA CREȘTINĂ
VALOAREA, ACESTEIA, RISCURILE ȘI
PROVOCĂRILE ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
PR. PROF. DR. VASILE RĂDUCĂ

PROF . MIOARA -MELUȚA EȘANU
(KIRLANDI)

COLEGIUL NAȚIONAL “COSTACHE NEGRI” GALAȚI

3 CUPRINS
PARTEA I – NOȚIUNI TEORETICE Nr.
pg.
INTRODUCERE 6
CAPITOLUL I FAMILIA CREȘTINĂ
I. 1. Scurt istoric al familiei 9
I .2. Semnificația familiei 12
I.3. Familia creștină în lumina gândirii ortodoxe 18
I. 4. Fa milia în Sfânta Scriptură 24
I.4.1.Căsătoria în Vechiul Testament 24
I.4.2 Căsătoria în Noul Testament 27
I. 5. Iubirea – temelie a căsătoriei 31
I. 6. Raportul dintre membrii familiei creștine 35
I. 7. Datoriile părinților față de copii 40
I. 8. Datoriile copiilor față de părinți 48
I. 9. Semnificația eclezială și socială a familiei creștine 51
I. 10. Importanța familiei în educația copiilor 54
I. 11. Familia în tradiția românească 59
Concluzii 62
CAPITOLUL II. PROVOCĂRILE FAMILIEI CREȘ TINE ÎN EPOCA
CONTEMPORANĂ – CAUZELE ȘI REMEDIILE LOR
II. 1.Cauzele slăbirii iubirii dintre soți 65
II. 2. Iubirea conjugală și divor țul 72
II. 3. Familia secularizată – statistica cauzelor divorțului 79
II. 4. Birth control, anticoncepție, avort 83
II. 5. Anomalii care duc la disfuncțiuni în viața de familie 92
II. 6. Familia și mass -media 100

4
CAPITOLUL III. „FAMILIA MONOPARENTALĂ „ ARE ACEEAȘI EFICIENȚĂ ÎN
EDUCAȚIA COPILULUI?
III.1. Delimitarea temei de cercetare 102
III. 2. Tema cercetării – IMPLICAREA FAMILIEI MONOPARENTALE ÎN EDUCAȚIA
COPILULUI, RELAȚIA CU ȘCOALA ȘI BISERI CA 113
III. 2. 1. Ipoteze secundar e 113
III. 2 .2. Ipoteze de lucru 113
III. 2. 3. Concept fundamental 113
III. 2. 4. Eșantionul 114
III. 2. 5. Scopul cercetării 114
III. 2. 6. Obiectivele cercetării 114
III. 3. Descrierea metodelor de cercetare utilizate 115
III. 3.1. Metoda autoobservației 115
III. 3. 2. Metoda observației 115
III. 3. 3. Metoda anchetei 116
III. 3. 4. Metoda interviului 116
III.3. 5. Metoda analizei portofoliilor/ a produselor activității subiecților investigați 116
III. 3. 6. Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare 117
III. 3. 7. Rezultate așteptate 117
III. 3. 8. Atitudini 118
III. 3. 9. Eșalonarea pe etape 118
III. 3. 10. Instrumente de cercetare 118
III. 4. Studii de caz 119
III. 4. 1.Interpretarea datelor privitoare la studiile de caz 127
III. 4. 2.Chestionare pentru elevi 129
III. 4. 3. Chestionare pentru părinți 130
III. 4. 4. Prezentarea și interpretarea datelor 131
III. 4. 5. Chestionar aplicat părinților cu privire la implicarea familiei în procesul instructiv –
educativ 134
III. 4. 6. Centralizare și prelucrare rezultate chestionar aplicat pă rinților 136

5 III. 4. 7. Chestionar aplicat elevilor cu privire la implicarea familiei în procesul instructiv –
educativ 139
III. 4. 8. Centralizare și prelucrare rezultate chestionar aplicat elevilor 141
III. 5. FAMILIA MONOPARENTALĂ Ș I EDUCAȚIA COPILULUI 144
III.5. 1. METODE DE EDUCAȚIE RELIGIOASĂ 146
III. 5. 1.1. Observarea directă a realității religioase 146
III. 5. 1.2. Studiul și interpretarea simbolurilor 147
III. 5 .1. 3. Analiza documentelor 147
III. 5. 1. 4. Studiul de caz 147
III. 5 .1. 5. Exemplul 148
III. 5.1. 6. Rugăciunea 148
III. 5 .1. 7. Meditația religioasă 149
III. 5 .1. 8. Deprinderile morale 150
III. 5. 1.9. Cultul divin: Sfânt a Liturghie, Sfintele Taine, Spovedania, Sfânta Euharistie 152
III. 5 1. 10. Cântarea religioasă 154
III. 6. ROLUL BISERICII ÎN EDUCAȚIA RELIGIOASĂ A COPIILOR 154
Implicațiile Eparhieii Dunării De Jos în Sprijinul vieții de familie 160
III. 7. PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL 162
III. 8.1 Sfaturi de consiliere pentru părinți 164
III. 8. 2. Parteneriat Școală – Familie 166
III. 8.3. Reme dii sociale 167
III 8.4. Remedii pastorale 168
Concluzii 170
Anexe
Proiect de lecție – Familia creștină azi, Clasa a XI -a 173
Teme de dezbatere pentru orele de religie 176
Proiect de lecție – Familia creștină ,Clasa a II -a, evaluare 186
Gânduri ale elevilor despre fami liile lor 189
Bibliografie 191
Declarație 200

6 INTRODUCERE

„Familia este cristalul, piatra prețioasă a societății”
VICTOR HUGO

Familia este cel dintâi cadru social de care are nevoie fiecare om ca sa trăiască. Este un
reper esențial al existenței și activității umane, o punte de legătură cu elementele structurale ale
sistemului socia l, un reper permanent al devenirii noastre ca specie.
Familia este prima alcătuire de viata obștească din care cresc toate celelalte forme de
viata sociala. Aici se naște copilul plăpând și neputincios pecetluind dragostea celor doi părinți.
Privind socie tatea noastră de azi , constatăm nu numai că ea se găsește într -o stare
neglijentă în raport cu virtuțile creștine, dar nici nu dă semne lămuritoare că tinde să se împartă
către asemenea virtuți. Asistăm cu toții la o criză morală, ce se manifestă, mai ale s, printr -o
indiferență vădit afirmată față de tot ce se petrece, provenită dintr -o dezinteresare dusă până la
apatie, față de viitorul celor ce ne vor urma și care își are sorgintea în felul de viață nu tocmai
creștinesc pe care am dus -o până acum prin l ipsa credinței, lipsa dragostei, lipsa tăriei
creștinești. Omul de azi, care trece indiferent pe lângă Biserică și viața ei are în schimb idoli
modernizați: egoismul, învrăjbirea, iubirea de plăceri, goana după avere setea de putere și de
stăpânire. Dumin icile și sărbătorile noastre creștine au devenit zile de agitație și de afaceri
negustorești, de întruniri și adunări de tot felul, de petreceri destinate trupului, la tot ce este
vremelnic și trecător. Omul de azi vrea să trăiască numai pentru el, în desf ătări egoiste, fără
obligații față de alții, cu atât mai mult fără obligații de natură superioară. Goana după plăcerile
vieții, după petreceri și distracții moderne, după superficialitate împinge pe mulți la acte fără nici
un suport moral având repercusiun i atât asupra lor, cât mai ales asupra celor din jur. Peste tot azi
se poate vedea o profundă insatisfacție față de raționalism și o tendință de a elibera iraționalul în
viață. Pentru epoca noastră este esențial un imperios sentiment al centralității probl emei sexului
și o profundă nevoie de înțelegere a stihiei sexuale. Astăzi nu mai este posibilă izolarea vieții
intime de globalitatea vieții, nu se mai poate acorda sexului doar semnificația unei funcții
speciale a organismului. El este incomensurabil mai larg și mai profund decât ceea ce numim în
sens specific funcție sexuală, și acest rol pe care îl joacă sexul îl joacă în civilizația actuală e
cunoscut de toată lumea, astfel încât astăzi s -ar putea vorbi foarte bine de un soi de obsesivitate a
sexului. În nici o altă epocă femeia și sexul n -au stat ca până acum în prim plan. Sub mii de
forme, femeia, sexul și violența domină literatura, teatrul, cinematograful, publicitatea, întreaga
viață practică contemporană.

7 Cei mai mulți dintre oameni și mai ales ti nerii au pierdut de mult noțiunea de păcat, nu
mai pot face distincție între c eea ce este păcat și virtute și iau deseori păcatul drept virtute. Prima
dintre organismele sociale care este lovită în modul cel mai crud de imoralitate este familia.
Concubina jul, poligamia și poliandria, deghizate prin cununia civilă și religioasă se practică la
toate nivelurile sociale. Problema fidelității conjugale într -o lume cu o gândire social secularizată
unde asistăm la frecvente”schimbări” între cuplurile conjugale, a devenit azi o problemă delicată
ce-și pune pecetea pe întreaga viață de familie a membrilor cuplului familial. Sentimentul de
prietenie care în timp înlocuiește uneori dragostea, devotamentul, toate acestea numai sunt trăite
ca atare pentru a menține clim atul necesar realizării unor modele de urmat pentru copii. A
schimba partenerii prin imitație sau pentru a fi în pas cu moda este ca și cum ai purta o haină
pentru că este la modă, deși te sluțește. Omul tinde în general spre nou, dar a -l căuta numai în
schimbare poate duce uneori la mari riscuri sentimentale și medicale.
Înțelegerea corectă și pe toată întinderea căsătoriei în general și a căsătoriei creștine în
special ne va da posibilitatea și temeiurile doctrinare pentru a prezenta atitudinea Moralei
Creștine Ortodoxe față de problemele și realitățile negative grave cu care se confruntă, astăzi
căsătoria creștină și familia și prin aceasta, societatea românească și Biserica.
Iubirea ,virtute specific creștină, marcheză profund gândirea și viața creștină :
„ Dragostea îndelung rabdă ; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu
se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde
de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le
suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. ( I
Corinteni 13, 4 -6 )1
Biserica noastră strămoșească, pune acest cuvânt la inima părinților, fiilor și fiicelor care
alcătuiesc familia românea scă, în mic și în mare, spre a -și împlini misiunea lor sfântă, spre slava
Bisericii și spre dăinuirea neamului nostru.
Am încercat în lucrarea de față să subliniez importanța familiei în societatea actuală,
necesitatea educației religioase în familie, școa lă deoarece are valențe și implicații benefice în
plan educațional și social.
Cercetarea pedagogică își propune să studieze în mod științific rolul familiei în educația
copiilor și dacă, copii din familia monoparentală se pot dezvolta la fel ca și ce ilalți copii. În
cadrul activităților de cercetare și documentare am recurs la unele activități practice desfășurate

1 Citatele din Sfânta Scriptură se vor face după ediția , tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bise ricii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București.

8 în cadrul Colegiului Național Costache Negri, Galați, au fost chestionați pe parcursul cercetării
elevi din școala noastră, profesori de r eligie și de alte discipline.
Aduc mulțumiri călduroase în mod cu totul deosebit, părintelui prof. Vasile Răducă,
pentru coordonarea și îndrumarea pe care mi -a acordat -o și pentru dragostea părintească
manifestată pe parcursul cercetării acestei lucrări.

9 CAPITOLUL I. FAMILIA CREȘTINĂ

I.1. SCURT ISTORI C AL FAMILIE I

Numele de familie vine din latinescul famulus („se rvitor”), care înseamnă potrivit
„Dicționarului etimologic al limbii latine”, „ansamblul sclavilor și al servitorilor ce trăiau sub
același acoperiș ”,(gr.φαμίλια)2. Familia ajunge să cuprindă agnati , rudele pe cale paterna,
cognati , rudele pe latură maternă, devenind în cele din urma gens (comunitate formată din rudele
de același sânge). Familia, ca nucleu social, înregistrează o evoluț ie continuă, existând în forme
diferite de -a lungul istoriei.
Reglementarea situației familiei, prin cutume sau prin legi scrise, este una dintre cele mai
vechi preocupari ale comunitaților umane. La toate popoarele vechi se întâlnesc reguli pri vind
împrejură ri dintre cele mai diverse. Familia este considerată ca fiind temelia societății. Ea devine
apoi element de stabilitate socială, deoarece relațiile din cadrul ei dau tonul relațiilor din
societate. Stabilitatea ei determină stabilitatea socie tății.
Evoluția căsătoriei și familiei din cele mai vechi timpuri istorice
Tipul de familie a geto -dacilor și implicit al căsătoriei a evoluat în funcție de diverși factori
economici și sociali. În cadrul gintei matriarhale s -a trecut de la familia înrudită prin sânge având
la baza căsătoria pe grupe, adică un grup de bărbați erau soții unui grup de femei de o anumită
generație, la familia bazată pe căsătoria pereche adică soțul avea o soție principală printre mai
multe soții, iar soția avea un soț principal printre mai multi soți.3 Apariția gintei patriarhale
așează fundamental accentul pe bărbat ca centru al familiei dacice poligamice, în epoca statală,
creșterea proprietății private și transformarile din sistemul succesoral au determinat consacrar ea
familiei monogame. Cei mai mulți specialiști ai perioadei susțin că gedo -dacii din vremea
statalității erau monogami, fapt atestat de două prețioase documente, columna lui Traian și
monumentul de la Adamclisi, unde bărbații geto -daci sunt înfățișați cu câte o singură femeie.
Familia dacică a devenit, pe lângă monogamă, patrilocală și patrilineară adică, soția locuia în
casa bărbatului iar descendența se stabilea pe linie paternă, copii rămânând în familia tatălui
după moartea acestuia. De creșterea copii lor mici se ocupau cu predilecție mamele. De la o
anumită vârstă, de educarea copiilor pentru viața se ocupau bărbații în cazul băieților și mamele
în cazul fetelor. În epoca statalității dacice căsătoria pereche se încheia, spre finalul existenței
sale pr in răpirea și cumpărarea fetei de la rudele sale gentilice. Mirele aduce astfel daruri din

2 Eugenia Dima, Dicționar explicativ al limbii române, Editura Gunivas et Art, 2007
3 https://ro.scribd.com/doc/Civilizatia -geto-dacilor

10 partea mamei ca preț de răscumparare a miresei. În cadrul familiei monogame răscumpararea
fetei se menținea prin oferirea de daruri sau prin prestarea de munci famil iei acesteia. În epoca
statală căsătoria se încheia prin cumpărarea fetei de către bărbat, de la părinții acesteia printr -o
licitatie publică sau individuală. Prețul plătit se fixa în funcție de frumusețea și cinstea fetei.
Pompinius Mela ne spune ca fete le urâte erau nevoite să -și cumpere un soț, Horatiu
scotea în evidență faptul că cea mai importantă zestre a soției, în afară de bunuri, era virtutea
acesteia. Cumpărarea soției constituie o caracteristică întâlnită la alte popoare, acolo unde soția
contri buia prin munca proprie la veniturile familiei. Acest obicei s -a păstrat până în zilele noastre
la „târgul de fete” de pe Muntele Gă ina. La romani, în vremea imp eriului, are loc procesul de
slăbire a puterii paterne: patria potestas, puterea deplină a ta tălui asu pra copiilor lui, devine
desuetă și la fel puterea asupra soției, care până atunci era tratată ca una dintre fiicele sale (loco
filiae). Tatăl familiei nu mai putea abandona copiii, prin vânzare ca sclavi, iar pe vremea lui
Hadrian un tată este pe depsit cu deportarea pentru că și -ar fi ucis fiul în timpul unei vânatori.
Contractul de casatorie avea loc după sacrificii de animale făcute zeilor.4
Normele juridice care reglementau familia și căsătoria erau distincte în funcție de statutul
juridic al persoanei. Numai cetătenii romani aveau conubium (jus connubii) – era acel drept
recunoscut unei persoane de a încheia căsătorie valabilă conform cu ius civile. Acesta avea o
accepțiune obiectivă ce însemna aptitudinea generală de a încheia o căsătorie. Acc epțiunea
subiectivă era aptitudinea relativă a unei persoane de a se căsători cu o anumită persoană. Prin
urmare numai căsătoriile încheiate între aceștia erau considerate legitime de către dreptul roman,
vârsta admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani, când se considera că ele au
devenit nubile, adică erau în stare să se procreeze. La băieți vâ rsta admis ă pentru că saătorie era
stabilită la 14 ani. Organizată pe princip ii patriarhale, familia se axa în jurul unei puteri, a
șefului d e fam ilie (pater familias), a cărui autoritate unică se exercita asupra soției (manus) –
femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu acestea , și intra în familia
soțului dobândind î n noua familie drepturi noi, r espectiv dreptul de succ esiune ș i dreptul la
rudenia civila, agnatiunea.
Conform dreptului roman, căsătoria sclavilor nu era legală , ea constituind doar o uniune
(deci c ontubernium nu matrimonium) a cărei stabilitate era dată de necesitatea exisțentei mâinii
de lucru servile. Î n cazul libertilor căsă toria avea caracteristicile categoriilor de oameni liberi în
care aceștia intraseră prin dezrobire. Epopeile homerice, “Iliada” și "Odiseea", au ca sâmbure al
intrigii răpirea Elenei de către Paris, o rupere a echilibrului matrimonia l ideal, acest eveniment

4 Ibidem

11 determinând războiul troian. Scriitorul polonez Sienkiewicz descrie, în romanul "Quo vadis",
familia romană în timpul împăratului Nero, în epoca de afirmare a creștinismului. Nero era un
personaj sangvinic, matricid, care va avea o biceiul să ceară soldaților pretorieni, destinați
securitații personale, să fure tinerele dorite.
Celții, aveau o situație aparte a familiei: femeia celtă avea drep tul de a -și alege singură
soțul. La gali , fiecare dintre soți trebuia să contribu ie cu mijloace propii la formarea averii. În
Galia, divorțul se obținea dacă bă rbatul comisese un adulter sau dacă femeia să vârșise acte de
injurii de o gravitate extraordinară la adresa bă rbatului.5 Familia germanică amintește prin
structură de grupul fam ilial din vechea Romă, tatăl având puterea absolută, pe care o împarte cu
singura sa soție, păzitoarea purității și tradiției familiale. Dacă e să dăm crezare scriitorilor
romani, adulterul era reprimat sever: vinovata era rasă în cap, și în prezența rudel or, soțul o
alunga din casa lui (Tacitus)6.
Căsătoria se desfașura după reguli strict controlate: T acitus afirma că „la dânșii căsă toriile
sunt aspre și în ni ci o altă privință n-ai putea să lauzi mai mult nă ravurile lor”7.
În cadrul civilizație i bizantine, băieții se puteau căsă tori la vârsta de 14 ani, iar fetele la
vârsta de 12 ani. Alegerea viitorulu i soț sau a soției era stabilită de pă rinți. În vremea
feudalismului, în majoritat ea statelor europene se tinde să se egalizeze drepturile celor doi
membrii ai familie. De -a lungul timpului, modul în care această instituție, familia, este privită, s –
a modificat în mod substanțial.
În Evul Mediu, căsătoria era un act important din punct de vedere familial și economic,
în unele situații patrimonial și, câteodată, politic. Căsătoria medievală era, în primul rând, un act
important din punct de vedere familial, deoarece solidaritatea era foarte mare în interiorul
familiei, cu atât mai mare cu cât aceasta rămânea legată de același lot de pămâ nt, generație după
generație. Tipul de familie lăstar obligau fii mai în vârstă să părăsească locuința părintească,
aceasta rămânând fiului cel mic care era obligat să contribuie la construcția caselor fraților mai
mari și să -i îngrijească și să -i înmormân teze pe părinți .
Căsătoria tradițională musulmană presupune anumite etape care se regăsesc în obiceiurile
tuturor musulmanilor după cum urmează: logodna care presupune mai multe etape precum
alegerea miresei, stabilirea dotei, încheierea contra ctului de căsătorie, si nunta propriu -zisă. Ca
soție, ea trebuia să se ocupe de creșterea și educația copiilor, de bunul mers al gospodăriei
(curațenie, mâncare) și, de asemenea, de bunăstarea soțului său. Probabil că aceste îndatoriri nu

5Prof. dr. Manuel Guțan ,Evoluția Căsătoriei și Familiei în Istoria Dreptului Românesc . http://biblioteca.regielive.ro/
6 Prelegeri De Istorie Medie Universală I. Evul Mediu Timpuriu În Europa Si Orientul Apropiat Și Orientul
Apropiat – Triburile g ermanice în primele secole ale mileniului I, http://arheologie.ulbsibiu.ro/
7Al. Stănescu, Familia î n Dacia Romană, Diss. Cluj Napoca, 2003.

12 sună atât de rău , însă ele erau doar simple responsabilități înglobate în obligația supremă:
supunere totală .
Astăzi, rolul femeii în societate crește progresiv în țările occidentale, iar, odată cu asta,
cresc și presiunile asupra altor țări, precum țările arabe, de a ac orda mai multe drepturi femeilor
și de a schimba tradiții în viața de familie8.
Familia e privită în ipostaze diversificate, de cele mai multe ori în registru ironic sau
comic. În "G erminal", oamenii să rmani își găsesc de lucru în preajma unei m ine falimentare.
Chiar daca de -a lungul timpului relațiile în familie au suferit unele modificari, determinate
de contex tul istoric, social, economic, familia a receptat și ea schimbarile de mentalitate, anumite
aspec te au ramas constante, parcă în afara timpului. Iubirea, voința zămislirii, ordinea și
conștiința datoriei fac parte dintre valorile eterne ale familiei, valori pe care Petre Țuțea le
considera imperatorii.

I .2. SEMNIFICATIA FAMILIEI

În dicț ionar ul limbii româ ne (NODEX) fami lia este definită astfel: „grup de persoane înrudite
prin căsătorie sau prin sânge care trăiesc împreună (soț, soție, descendenții acestora)”9.
Familia este instituția fundamentală în toate societațile. Din perspectivă sociologică este “o
formă de c omunitate umană alcătuită din doi sau mai multi indivizi, uniți prin legături de
căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau latura psiho –
socială ”10.
Familia reprezintă una di ntre cele m ai vechi forme de asociere umană, o instituție stabilă cu
rostur i fundamentale pentru indivizi și pentru societate. Și are parte și de o abordare juridică
fiind de scrisă ca un grup f ormal fondat pe baza unor legi ș i acte normative.
Cea dintâi familie a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai (Fac. 2, 22 -24). El a creat o
umanitate înzestrată cu voință, a creat cea mai înaltă formă de existență, asemenea celei pro prii,
arătându -Se ca o putere proprie nedeterminată, atât în calitatea de creatoare, cât și de coexistență
susținătoare a acesteia. Dumnezeu a creat o existență socială liberă și o susține. Omul, coroana
creației, a fost zidit de Dumnezeu după Chipul Lui ( Fac. 1, 26 – 27), dându -i posibilitatea să
dobândească asemănarea cu El. Sfânta Scriptură descrie modul creației omului: „Și a zis
Dumnezeu: să facem pe om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării,

8 Ghiran Alexandru ,„Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică „http://culturatorul.ro/ce -inseamna -sa-fii-feme ie-
in-cultura -islamica/
9 Litera International, Noul dictionar explicativ al limbii romane , Editura Litera International, 2002
10 I. Mitofan, C.Ciuperca, Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei , Ed.Alternative, Buc., 1998, p.54

13 păsările cerului, animalele domes tice, toate viețuitoarele ce se târăsc pe pământ și tot pământul.
Și a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Lui, după chipul lui Dumnezeu l -a făcut: a făcut bărbat
și femeie. Și Dumnezeu i -a binecuvântat, zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l
supuneți" (Facere 1,26 – 27). Sfântul Grigorie de Nyssa, în lucrarea „Despre alcătuirea omului ”,
spune: „firea omenească a fost creată să aibă rolul de conducător peste altele pentru că se
aseamănă cu Împăratul tuturor făpturilor"11.
Prin creație, o mul stă într -o relație conștientă, purtând un dialog real ce produce în lume
transformări voite, după asemănarea cu Dumnezeu12. Crearea după chipul lui Dumnezeu a
omului presupune o persoană cu voință liberă, cu capacitate de gândire și de iubire. Omul se
poate conduce singur, în mod liber, pe baza rațiunii sale. Chipul lui Dumnezeu în om implică
participarea vieții umane la viața divină, comuniunea de viață cu Dumnezeu. Omul e făcut să
aspire spre Tatăl în unire cu Fiul, omul fiind fiu al Tatălui, aspiră sp re originea personală a vieții
sale, prin natura lui care are ca origine și temelie puterea și lucrarea Tatălui. Dar o are pentru că e
creat de Tatăl prin Fiul și a primit prin aceasta pecetea Fiului întrucât l -a înzestrat prin creație cu
rațiune care se m ișcă spre infinitate13. Această relație se reflectă și în viața de familie, ale cărei
fundamente teologice sunt profund ancorate în învățătura despre Sfânta Treime. Pe lângă aceste
considerații de natură teologică, se cuvine să subliniem faptul că familia e ste o formă de relație
socială, în care sunt implicate persoane legate între ele prin căsătorie sau rudenie14.
Privită din punct de vedere sociologic, familia este definită ca formă specifică de comunitate
umană, desemnând grupul de persoane unit e prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se
caracterizează prin comunitatea de viață, interese și întrajutorare15. Din acest punct de vedere se
poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viață dintre soți, dintre părinți și
copii, precum și dintre alte rude. În cadrul relațiilor de familie apar aspecte morale, psihologice,
fiziologice și economice. Familia presupune și o realitate biologică / trupească, dar, potrivit
punctului nostru de vedere, nu aceasta este esențialul instituț iei familiei ce ia naștere prin unirea
dintre bărbat și femeie și prin procreație16. Baza sa o reprezintă căsătoria, care presupune aspecte
mult mai complexe decât cele de ordin biologic iar cei doi soți se constituie în nucleul evolutiv
familial. De aceea, sociologii disting familia simplă sau nucleară, formată din părinți și copii, și

11 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, în Scrieri, partea a ll -a, trad, pr.prof. Dr.Teodor Bodogae,
Colecția PSB, vol.30, Ed. IBMBOR, București, 1998, p. 23.
12 Ibidem, p. 54 .
13 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR,București, 1978, p. 399 –
401.
14 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a Vl -a , Edit. AII Beck,București, 2001, p. 26.
15 A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei,TUB, București, 1983, p. 5; B. A. RiazenteV, Se meinoe pravo,
Moskva, colecția Juridiceskaid literature, 1971, p. 43; S.M. cretney, Principles of Family Law, Sweet Maxwell,
London, 1947, p. 3, International Encyclopedia of Comparative Law, vol. IV: „Persons and Family”, J. C. B Mohr
(Paul Siebeck), Tübi ngen, 1980, p. 3 – 18.
16 A. Ionașcu, M. Mureșan, M. Costin, V. Ursa, Familia și rolul ei în societatea românească, Ed. Dacia, Cluj –
Napoca, 1975, p. 5; J. Albu, Dreptul familiei, Editura didactică și pedagogică, București, 1975, p. 7.

14 familia extinsă sau largă, formată și din alte persoane decât în primul caz17. Familia tipică este cea
formată din părinți și copii, în sens restrâns , familia, ca nucleu socia l elementar, cuprinzând pe soți și
pe descenden ții necăsătoriți ai acestora.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații,
care izvorăsc din căsătorie, rudenie precum și din alte raporturi asimilat e relațiilor de familie.
Din această perspectivă, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege18. În
dreptul comparat modelele familiale s -au diversificat, iar pe lângă familia clasică, formată din
tată, mamă și copii, întemeiată pr in căsătorie, au apărut și familia monopare ntală, compusă din
mamă necăsă torită și copiii săi precum și căsătoria sociologică, adică uniunea familială, alcătuită
din tată, mamă și copii care nu are la bază căsătoria. Familia dă naștere următoarelor raportu ri:
a) de căsătorie, care constituie baza familiei;
b) cele dintre soți, care constituie efectele căsătoriei;
c) cele dintre părinți și copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre soți;
d) cele dintre alte persoane care mai fac parte din familie.
Potrivit Codului familiei, familia desemnează fie pe soți, fie pe aceștia și copiii lor, fie pe
toți cei care se găsesc în relații de familie care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și relațiile
asimilate, din unele puncte de vedere, cu cele de familie. Familia are la bază căsătoria liber
consimțită între soți19. Egalitatea, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația
și instruirea copiilor (art. 44, pct.1 din Constituția României) reprezintă tot atâtea acțiuni ce
regleme ntează viața familială. Trebuie precizat însă că numai căsătoria încheiată în fața
delegatului de stare civilă20 dă naștere drepturilor și obligațiilor între soți, prevăzute în Codul
familiei. Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune recipr ocă între membrii ei, care
sunt datori să -și acorde unul altuia sprijin moral și material. Potrivit acestor documente
normative, familia îndeplinește următoarele funcții21:
– reproducerea populației, perpetuarea neamului omenesc, avânduse în vedere funcția biologică
a familiei, care asigură această funcție;
– funcția economică care își găsește expresia în ducerea în comun a treburilor casnice și
comunitatea de bunuri a soților, precum și în ajutorul acordat membrilor ei aflați în incapacitate
de a munci22;

17 Ibidem, P. 7, P. 7 .
18 Ibidem, P.51; J. Albu, Op. Cit., P. 7 .
19 Codul Familiei, Ed. Lumina Lex, București, 1993, P. 3.
20 Primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă (Art. 43 Lit. T) din Legea Nr. 69 din 26
Nov. 1991 A Administrației Publice Locale (M. Of. Nr. 238 Din 28 Nov. 1991).
21A. Stănoiu, M.Voinea, Sociologia Familiei, TUB, București, 1983, p.. 93
22 Ibidem, P.113 – 126.

15 – funcția educativă, prin care educația în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare
multilaterală și armonioasă.
Statul ocrotește căsătoria și familia, el sprijină prin măsuri economice și sociale,
dezvoltarea și consolidarea familiei23. Acest lucru îl realizează cu ajutorul normelor dreptului
familiei și al normelor juridice. Legea folosește termenul de „căsătorie” în două sensuri și
anume: în primul rând „căsătorie” înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei ce vor să se
căsăto rească. Încheierea căsătoriei presupune acordul de voință al viitorilor soți care consimt să
li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea să -l modifice. Căsătoria aparține
actelor juridice -condiție24, doarece părțile pot decide numai cu dispozițiile legale care stabilesc
statutul legal al căsătoriei să li se aplice sau nu.
Codul familiei folosește termenul de căsătorie în sens de act juridic în art.1 ( căsătoria liber
consimțită ), în art. 16 ( căsătoria se încheie prin consimțământ ul viitorilor soți ), în art. 19 și
dispune că este „ nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor". Căsătoria în al doilea rând
înseamnă situația juridică a celor doi că – sătoriți. Căsătoria este definită ca fiind unirea liber25
consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a
întemeia o familie și reglementată de normele imperative ale legii. Actul juridic prin care se
încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract. Ea are următoarele caracteristi ci: este o
unire dintre un bărbat și o femeie, liber consimițită, este monogamică, are un caracter civil,
se încheie în formele cerute de lege și pe viață, având la bază deplina egalitate în drepturi
dintre bărbat și femeie.
Consimțământul la î ncheierea căsătoriei trebuie să aibă la bază relațiile de ordin personal,
de afecțiune și de încredere între viitorii soți. Dreptul roman f olosea formula: „ consensus facit
nuptias", adică consensul face căsătoria sau căsătoriile, deoarece în limba latină, cuvântul
căsătorie nu are formă singulară, ci numai formă plurală, ca un act pe care nu -l poate săvârși
nicidecum o persoană singură, ci numai două persoane. Căsătoria a fost definită de romani în
modul cel mai complet astfel: „ Nuptiae sunt coniunctio mari s et feminae consortium omnis vitae,
divini de humani juris comunicatio" (Căsătoria este legătura bărbatului și a femeii prin însoțire
pentru întreaga viață și pentru a se împărtăși reciproc de drepturile dumnezeiești și omenești).
Cea mai cunoscută și acc eptată definiție la vremea aceea,26 a căsătoriei a fost formulată de jurist –
consultul Modestinus (+228 d.Hr.) definiția lui spune: („Căsătoria este unirea bărbatului cu
femeia, copărtășie pentru toată viața, conviețuire conformă dreptului divin și uman”)27.

23 Codul familiei, p.3.
24 S Bradeanu,.V. D. Zlătescu, Tratat de drept civil, vol I, Ed. Academiei, București, 1967, p. 242.
25 Traian Ionașcu , Căsătoria în dreptul R. S.R, Ed. Academiei, București, 1964, p. 13.
26 Ibidem, p. 67 – 68. Asemenea, v ezi și Pr. Asist. Dr. Vasile Răd ucă, „Căsătoria – Taină a dăruirii și a desăvârșirii
persoanei”, în S.T. nr. 3 -4 / 1992, p. 130.
27 Radu, Atitudinea Moral ei, p.2

16 Această definiție scoate în relief faptul că actul căsătoriei se întemeiază pe o legătură
firească stabilită prin înțelegere între un bărbat și o femeie, în scopul însoțirii lor pentru întreaga
viață și pentru a se face părtași unul cu altul de acele drepturi care au fost stabilite deopotrivă
prin voința omenească și prin voința divină. Definiția cuprinde atât elementul comun, natural al
consensului, cât și elementul religios sau supranatural, care pecetluiește întărind și sfințind acest
conse ns, iar prin aceasta se asigură și prin voință și lucrarea divină, însoțirea pe toată viața și
împărtășirea reciprocă, nu numai de drepturile omenești, ci și de cele dumnezeiești, adică de
acelea pe care le asigură credința religioasă, iar în cazul căsător iei creștine, împărtășirea de harul
pe care îl mijlocește Sf. Taină a Cununiei28.
Dar nici această definire nu este cu totul deplină și eficientă pentru că ea nu afirmă unul
din scopurile căsătoriei – nașterea de prunci, prin urmare, căsătoria trebuie să f ie uniunea
amiabilă, născută din iubire și susținută de iubirea bărbatului cu femeia, pentru o comuniune
spirituală, înmulțirea neamului omenesc, viață comună și întrajutorare reciprocă .29
Atât dreptul roman, cât și toate legislațiile sau sistemele mai ve chi și mai noi ale dreptului
au acordat o atenție deosebită căsătoriei, privind -o ca un act de o deosebită importanță și anume
una naturală și alta religioasă sau supranaturală, ca mijloc prin care se asigură atât după legile
naturale, cât și după cele div ine, perpetuarea vieții neamului omenesc. Nu întâmplător, cele mai
vechi sisteme juridice, începând cu codul lui Hamurabi și culminând cu dreptul roman
formulează mai multe principii referitoare la viața conjugală.
La baza familiei civile stau următoarele principii:
– Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei;
– Principiul căsătoriei liber consimțite între soți;
– Principiul egalității în drepturi dintre bărbat și femeie;
– Principiul exercitării drepturilor și al îndeplinirii îndatoririlor părinteșt i în interesul copiilor;
-Principiul conform căruia membrii familiei sunt datori să -și acorde unul altuia sprijin moral și
material. Pentru a se putea încheia căsătoria, trebuie îndeplinite unele condiții de fond și să nu
existe impedimente30. Condițiile de fond sunt : diferența de sex, vârsta legală, consimțământul
pentru căsătorie, comunicarea reciprocă a stării sănătății viitorilor soți.
Impedimentele la căsătorie sunt : existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți,
rudenia, adopția, tutela, alienația și debilitatea mintală31. Aceste reguli confirmate de către Sf.
Apostoli, au intrat în practica vieții bisericești, atât cele împrumutate din dreptul roman și dreptul
mozaic, cât ș i cele stabilite de Sf. Părinți , ele fiin d apoi completate și amplificate, atât pe calea

28 Pr. Asist. Dr. Vasile Răducă, Op. cit., p. 132 .
29 PS. Macariopolski, Familia creștină, p. 231
30 I. P. Filipescu, Dreptul familiei, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1965, p. 20
31 Pr. Prof. Dr., Sorin Cosma, „Indisolubilitatea căsătoriei ș i divorțul”, în B.O.R. nr. 1 -6 /2003, p. 454.

17 obiceiului, cât și pe calea legiferării canonice. La sinodul Trulan (693) prin canoanele 53, 54.
Paralel cu legislația bisericească, statul a adoptat unele legi în privința impedimentelor la
căsătorie în timp ul împăraților Teodosie cel Mare I, Justinian I, Vasile I Macedoneanul și Leon
al Vl -lea Filozoful. Normele stabilite de cei dîntâi sunt cuprinse în Codex Theodosianus (438),
ale celui de al doilea în Codex Justinianeus și Novelae, iar ale celor din urmă î n Vasilicale (910-
912).
Logodna civilă (înțelegerea, declar ația de căsătorie) nu constituia pentru niciunul dintre
logodnici un impediment la căsătoria oricăruia dintre ei, cu o altă persoană. Logodna
bisericească însă constituie pentru fiecare din logodnici un impediment la cununia religioasă a
oricărui dintre ei cu o altă persoană32.
Din secolul al XVI -lea, autoritățile civile din Franța au reacționat împotriva dominație i
Bisericii în această privință, c u timpul, autoritățile civile, ajutate d e ordonanțele regilor francezi,
au recâștigat anumite drepturi, cum ar fi acela de a judeca procesele privitoare la interesele
matrimoniale izvorâte din căsătorie sau la nulitatea căsătoriei.
Constituția franceză din 1 791 declara că legea consider ă căsătoria drept un contract civil, iar
Codul lui Napoleon atribuie ofițerului stării civile competența de a celebra căsătoriile33 .
În Țările Române, căsătoria a fost o instituție pur religioasă până în 1864, când a fost
promulgat Codul civil, și se transformă, după modelul legislației franceze, într -un contract civil,
iar ofițerii de stare civilă erau singurii care aveau competența să celebreze căsătoria . În
societatea românească a Vechiului Regat, legătura căsătoriei suscită interes, ceea ce reiese din
majoritatea dicționarelor explicative, bilingve sau specializate.
Codul civil al lui Alexandru Ioan Cuza s -a aplicat începând cu anul 1865 când s -a introdus
căsătoria civilă obligatorie și au fost date în competența instanțelor civile cau zele de divorț,
dicasteriile bisericești din Principate au încetat să mai existe. Introducerea codului civil a urmărit
„revoluționarea" mentalităților în privința căsătoriei deoarece nu mai considera această instituție
o Sfântă Taină, ci un act pur civil, un contract solemn, stabilind condițiile care trebuie îndeplinite
pentru a se putea căsători cineva34.
În 1884, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o hotărâre definitivă care recunoaște Codul
Civil ca principal act juridic pentru căsătorie, Con stituția reprezentând doar un deziderat de
completare, însă unul doar facultativ35.

32 Pr. Traian Costea, Căsătoria din punct de vedere istoric, dogmatic și canonic (teză de doctorat), Institutul de Arte
Grafice „Speranța”, București, 1935, p. 71.

33Pr. Traian Costea, Căsătoria din punct de ved ere istoric, dogmatic și canonic (teză de doctorat), Institutul de Arte
Grafice „Speranța”, București, 1935 p. 455
34 Alexandru Gregorianidy – Bonachi, Codicile Civil Român Comentat, Fălticeni, 1876, p.200
35 A. Ciupală, Femeia în societatea românească a sec , al XlX -lea între public și privat, Ed.Meridiane, București,
2003, p. 31.

18 Căsătoria la români s -a transformat dintr -un act privat într -unul public, recunoscut de
legile civile. Pentru ca românii să perceapă mai bine căsătoria în epoca Vechiului Regat, circulau
diverse lucrări și anume: „Manualul căsătoriei"36, „Educația căsătoriei" sau „Meșteșugul pentru
domni și domnișoare la însurătoare și măritat"37. „Manualul căsătoriei" analizează acest aspect
ghidându -se în mare parte după articole le Codului Civil, definind căsătoria în spiritul epocii: „o
asociațiune de persoane cu simțire, inteligențe și voințe", punând în evidență și valorificând toate
caracteristicile ființei umane.
Potrivit art. 44, pct.1 din Constituția României ș i art.1 alin. 4 C „familia”, soții au
drepturi și obligații egale în ceea ce privește relațiile dintre ei și în exercițiul drepturilor
părintești. În același timp căsătoria presupune obligații personale dintre soți care sunt: obligația
de sprijin moral rec iproc; obligația de fidelitate; obligația de a locui împreună; îndatoriri
conjugale; numele soților. Ele țin de firescul relațiilor ce se stabilesc în urma fixării relației
conjugale, astfel că, la ora actuală, nu pot fi trecute cu vederea. Toate aceste ob ligații sunt
prevăzute în Codul familiei38. Familia este singura care înnoiește permanent lumea, aducând cu
sine copiii, care, mai apoi, vor deveni cei care vor întemeia la rândul lor alte familii. Așadar,
familia conferă, prin structura sa, unitate întregi i societăți, dovadă fiind faptul că Însuși
Dumnezeu – Fiul S -a născut din femeie și a intrat în lume ca un copil, crescut într -o familie.

I.3. FAMILIA CREȘTINĂ ÎN LUMINA GÂNDIRII ORTODOXE

Problema originii, a ființei și a rolului familiei a preocupa t întotdeauna pe oameni,
gândirea omenească asu pra acestei teme a fost însă sch imbătoare Așa s -a crezut și s -a afirmat,
mai întâi, că imboldul pentru alcătuirea familiei ar fi fost dat de nevoia satisfacerii plăcerilor
iubirii trupești. Mai apoi, plecându -se de la observarea perpetuității cultului strămoșilor și al
zeilor, s-a zis că familia a fost chemată să nască și să crească , rând pe rând și neîntrerupt, slujitori
pentru întreținerea acestui cult. S -a formul at după aceea, o fu ndamentare sociologică a fa miliei și
anume, s -a zis că ea a ieșit din nevoia de a da patriei cât mai mulți membri, care s -o slujească și
s-o apere, apoi s -a atribuit familiei un temei mai înalt de instituire și finanțare: nevoia unui
sprijin moral pe care soții îl pot avea unul de l a altul și amândoi de la copii.39

36 N. I. Petrescu, Manualul căsătoriei, Tipografia Ion G. Nebuneli, Galați, 1891, p.3 – 5.
37 I.M.P -M (de la Jiu), Meșteșugul pentru domni și domnișoare la însurătoare și măritat,Tipo grafia Lucrătorilor
Asociați Marinescu și Șerban, București 1903, p. 4 – 5.
38 Codul familiei, cap. 23, art. 25 – 28.
39 Problema diferitelor teorii cu privire la originea căsătoriei este tratată pe larg de Anatole Moulard în lucrarea:Saint
Jean Chrysostome, le defenseur du marriage et l’aporte de la virginite, Paris, 1923, pp .49 -62.

19 Căsătoria ca instituție a apă rut cu mu lt înaintea creștinismului, jucând un rol cruc ial din
punct de vedere social ș i economic din timpuri imemoriale. Căsătoria comuniune de viața ș i de
iubire este un bun autentic al uman ității. Căsă toria est e unul din tre evenimentele de seamă din
viața oamenilor. Ea este o uniune liber consimțită , cu scopul de a forma o familie .
Căsătoria și familia (gr. gamos, sinapheia ; lat. matrimonium)40 două dintre legile
esențiale ale naturii umane, stabilite de Dumnezeu de la începutul existenței omului:” și a zis
Domnul Dumnezeu :” Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să -i facem ajutor potrivit
pentru el „…. „ iar coasta luată din Adam a făcut -o Domnul Dumnezeu pe femeie și a adus -o la
Adam”.. . „De acum va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi
amândoi un trup” ( Facere 2, 18 – 24; Matei 19, 5 -6), sunt două instituții care au apărut încă de la
crearea primilor oameni și au dăinuit de -a lungul istoriei neamu lui omenesc. Orice om face part e
dintr -o familie, chiar dacă nu -și întemeiază el însuși prin căsătorie o familie proprie, aparține
familiei din care se trage.
Familia este prima și cea mai mică celulă a organismului social și o biserică mică în
marea comunita te a Bisericii.41 Originea căsătoriei și deci a familiei stă în însăși natura socială a
omului și a vieții42 lui precum și voința lui Dumnezeu exprimată pozitiv la crearea omului:
”Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și asemănarea noastră,…și a făc ut
Dumnezeu pe om după chipul Său… a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i -a binecuvântat
zicând: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și -l stăpâniți…”( Fac. 1, 26-28). În acest scop
Dumnezeu a sădit în firea bărbatului și a femeii tot ceea ce l e era și le este necesar ca să poată
îndeplini misiunea pentru care au fost creați. Pentru acest lucru bărbatul și femeia au în firea lor
simțirile și sentimentele care să -i unească și iubindu -se să poată da naștere la copii, iar căsătoria
este socotită și ca o instituție de drept natural, iar familia , celulă indispensabilă și de neînlocuit a
societății. Căsătoria, corespunde voinței div ine exprimată la creație: ”Și a făcut Dumnezeu pe om,
a făcut bărbat și femeie”( Facere 1, 27); soții vor fi amândoi un trup (Facere 2, 24 ; Matei 19,5),
îndeplinind porunca: ”creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul ” (Facere 1,28). Astfel, așezate,
căsătoria și familia dobândesc valori etice și sacramentale.
Căsătoria devine o unire tainic -harică între bărbat și femeie, du pă cuvintele Sfântului
Apostol Pavel „ biserica familială” adică o parte din Biserică ca o unire divino -umană, ca un trup
tainic al lui Hristos .43Familia născută prin Taina nunții este în mic ceea ce este Biserica în mare,
de aceea același duh trebuie să d omnească în familie ca și în Biserică, duh care se caracterizează
mai întâi prin dragoste reciprocă între soț și soție. Luați în parte ,atât bărbatul cât și femeia ,

40 Bria, Dicționar, pp .95
41Dr. Dumitru Radu, , Atitudinea Moralei Crestine Ortodoxe Fata De Avort, Divort, Abandonul Copiilor,
Imoralitate , p.1
42 Ibidem
43 Ibidem

20 reprezintă fiecare o persoană deplină și de sine stătătoare, se poate vorbi numai de o împl inire a
lor prin căsătorie. Prin intermediul acestei instituții oamenii se pot cunoaște deplin unul pe
celălalt, pot vedea personalitatea celuilalt, este la fel de minunat ca și cunoașter ea lui Dumnezeu
de către mistic .44 După unii moraliști, cum ar fi H. A ndruțos, care repetă o idee a filosofului
Platon, omu l nu-și are plinătatea ființei în individ, ci în perechea alcătuită din bărbat și femeie.
Cele două sexe se îndrăgesc reciproc trupește și sufletește constituind numai laolaltă o un itate
umană și posedân d de aseme nea puterea de perpetuare a neamului omenesc.45
Afirmația corespunde adevărului revelat și se bazează pe temeiuri biblice :”Și pentru
Adam nu era ajutor asemenea lui”și de aceea a zis Dumnezeu:” Nu este bine să fie omul singur
pe pământ, să -i facem ajutor asemenea lui”( Facere 2,18)”și a făcut Dumneze u pe om după
chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l -a făcut; a făcut bărbat și femeie. … și i-a binecuvânta t
pe ei zicând: creșteți și vă î nmulțiți și umpleți pământul și -l stăpâniți…” (Facere 1, 27, 28).
Din cuprinsul textelor scripturistice menționate se desprind și caracterele pe care
Dumnezeu le -a stabilit căsătoriei pe care a instituit -o: mai întâi constatarea că singură tatea nu e
bună; în al doilea r ând că bărbatul și femeia sunt făcuți unul pentru altul, ca să se îndrăgească; în
al treilea rând că la început între cele două jumătăți ale aceluiași întreg este statornicită o tainică
simpatie care le atrage și le apropie. Dragostea dintre bărbat și femeie nu -și are izvorul în
unitatea sufle teasc ă, ci și în cea trupească, Adam exclamă plin de admirație și mulțumire: ”Iată
acum os din oasele mele și trup din trupul meu, aceasta se va numi femeie, căci din bărbatul ei
s-a luat… de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femei a sa și vor fi
amândoi un singur trup”( Facere 2, 23 -24)746.
Unirea bazată pe afinitatea naturală a persoanelor, pe instinctul sau necesitatea sexuală,
pe vocația bărbatului și a femeii de a fi roditori, de a se înmulți și a umple pământul, s-a realizat
prin urmare în rai, având ca preot și martor pe însuși Dumnezeu.
Conv iețuirea bărbatului cu femeia este un așezământ dumnezeiesc, ce -și are începutul
odată cu crearea neamului omenesc. Căsătoria nu -i numai o Taină a Noului Testament, ci și o
Taină a creației , căci Dumnezeu a despărțit unitatea din Adam în două persoane de sex diferit ,
unindu -le apoi printr -o legătură indisolubilă.47
Oamenii cei întâi zidiți nu erau supuși nevoilor trupurilor, deși aveau trup nu aveau
nevoie de nimic din cele trupești, petrecea u în rai ca niște îngeri fără a fi aprinși de poftă și fără a
fi asediați de alte patimi.48

44 Habra, Iubire și senzualitate p. 98
45 Androutos, Sistem de morală, p. 300
46 Pavel, Probleme morale, p. 127 -128
47 Ibidem p.128
48 Ibidem p. 47

21 Din același motiv nu cunoaștem nici modul de realizare al poruncii date protopărinților
:”creșteți și vă înmulțiți” ( Facere 1,2 8 ).
În această perspectivă consider ăm că este necesară redarea părerii Sfântului Ioan Gură de
Aur: ”După ce nu a ascultat de Dumnezeu și s -a făcut pământ și țărână, omul a pierdut
împreună cu aceea petrecere fericită și frumusețea fecioriei. După ce ajungând robi, au
dezbrăcat această taină împărătească și au părăsit lumea cerească, au primit stricăciunea
morții și blestemul, și durerea și viața chinuită, atunci odată cu aceasta a fost introdusă și
căsătoria… Vezi de unde și -a luat obârșia căsătoria, de unde s -a arătat a fi necesară?… Fi indcă
acolo unde este moarte , acolo e și căsătoria, iar acolo unde nu este aceea, nu urmează nici
aceasta… Căci ce fel de căsătorie, spune -mi, a dat naștere lui Adam, și ce fel de dureri Evei?.. .
Miriade, miriade de îngeri lit urghisesc lui Dumnezeu cel ce a zis de la început: „creșteți și vă
înmulțiți și umpleți pământul”.49 La întrebarea : cum se va înmulți neamul omenesc, oare nu prin
acte creaționale ca ale lui Adam și Eva, Sfântul Ioan răspunde: ”Nu pot să zic nici așa, nici altfel,
pentru că Dumnezeu n u avea nevoie de căsătorie ca să înmulțească pe oameni pe pământ”. Iar
interpretând locul din Facere :”și Adam a cunoscut -o pe Eva femeia lui”, scrie: ”Ia aminte când a
avut loc aceasta: după neascultare, după căderea din paradis: atunci au început și celel alte
împreunări. Căci înainte de neascultare ei imitau o viață îngerească și nu era vorba de nici un
fel de împreunare”.
Pentru că învățătura potrivit căreia căsătoria, așa cum cunoaștem realitatea ei astăzi, e un
fenomen posterior căderii, ea repre zintă nu element al realității d iforme a „hainelor de piele”, nu
înseamnă o disprețuire generală nici o depreciere c ât de mică a ei, din moment ce sub un aspect
este într -adevăr un efect al păcatului, sub altul este schimbat de Dumnezeu într -o binecuvântare,
într-o „taină mare” care după Sf. Apostolul Pavel, arată unirea lui Hristos cu Biseri ca, lucru pe
care îl preînchipu ia și relația, anterioară căderii dintre Adam și Eva.50
Căsătoria e un mod de viață consacrat în cadrul timpului; ea n-are propriu -zis un mode l
supranatural, ci numai unul figurat în unirea lui Hristos cu Biserica. Ascetismul e un mod de
viață consacrat pentru veșnicie: modelul lui e îngerul. A realiza modul existenței îngerești în
trupul omenesc e idealul monahismului creștin.51 De aceea Sfântul Apostol Pavel numește
căsătoria „mysterion mega” și o aseamănă cu legătura dintre Hristos și Biserică (Efeseni
5,23;32), subliniind astfel că în căsătorie legătura dintre soț i este pe prim plan, determinând
comuniunea și prevalând însoțirea conjugală.52

49 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, PG 48, col 543:vezi Nellas, Omul animal, p. 48
50 Nellas, Omul animal , p. 48
51 Crain ic Nostalgia, p. 269
52 Radu, Atitudinea Moralei p. 2

22 Mântuitorul afirmă astfel unitatea căsătoriei, bazat pe fapt ul că Dumnezeu a făcut pe om
bărbat și femeie și cel ce se unește cu o femeie se completează în mod atât de total cu ea, încât
alcătuiesc o unitate. Iar această unitate pe care și -a găsit -o fiecare nu se poate dezintegra și reface
cu alt partener.53
Taina nunții este una indisolubilă, ca icoană a unirii dintre Hristos și Biserică, la originea
ei, căsătoria a av ut aceste două însușiri , dar prin păcat s -au alterat cu vremea. De aceea
Mântuitorul le -a restabilit și sfințit, El aprobă monogamia și condamnă poliandria (Matei 19,5 ),
iar Sfântul Aposto l Pavel zice că e bine ca fiecare bărbat să -și aibă femeia sa, și fiecare femeie,
soțul ei (I Corinteni 7, 2).
Instituită de Dumnezeu la creare, restaurată și ridicată de Mântuitorul Iisus Hristos la
rangul de Tai nă, „căsătoria creștină”, anume căsătoria civilă împlinită prin Taina Cununiei
administrată de episcop sau preot celor doi care au încheiat în fața oficiului stării civile
contractul nupțial – matrimon ial – căsătoria civilă a fost privită întotdeauna ca ceva venerabil și
cu demnitate etică 54: „cinstită să fie nunta întru toate și patul nespurcat, iar pe desfrânați îi va
judeca Dumnezeu” (Evrei 13,4). Ea este asigurarea menținerii cuplului în perimetrul d e acțiune al
Bisericii și sfințirea lui prin toată acțiunea sacramentală a Bisericii, asupra partenerilor și a
copiilor lor. Cuplul reproduce Taina primită de protopărinți dar în faza ei decăzută, în care e
prezentă eroziunea păcatului. Cuplul se poate re produce, dar nu realizează decât faza decăzută a
omenirii. Fără bine cuvântarea Bisericii, soții sunt urmașii unei specii adamice, numai s fințirea
lor prin harul lui Dumnezeu și darurile Bisericii îi readuce în aria Duhului Sfânt. Prin sfințirea
Bisericii, Taina este r eadusă în actualitatea lăsată de Hristos, pe care Duhul Sfânt le distribuie în
variatele Sale forme sacramentale, în aceasta constă Taina creștină a cununiei. Epicleza unirii
celor doi miri este momentul în care Duhul Sfânt se pogoară î ntre ei , pentru a -I uni deplin ș i a
deveni una. " Doamne Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează -I pe dânș ii”. Este
momentul efectiv al Tainei: timpul Cincizecimi i conjugale, pogorâ rea Duhului întocmind noua
faptură ."55 „Dumnezeule Cel sfânt, Care din țărână ai făcut pe om și din coasta lui ai făcut
femeie și ai însoțit -o lui spre ajutor, pentru că așa a plăcut slavei Tale să nu fie omul singur pe
pământ, Însuți și acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robul Tău
(N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoțește bărbatul cu femeia …56” Preotul chiar
apelează la un gest vizibil cât mai explicit, unind mâinile mirelui și miresei, binecuvântându -le.
De-a lungul vremurilor, în sânul celor mai multe popoare și î n cadrul celor mai variate
culturi, familia a fost considerată a fi “leagăn” al vieții și al civilizației, loc al împlinirii de sine și

53 Ibidem, p. 184
54 Radu , Atitudinea Moralei, p. 3
55 http://www.crestinortodox.ro/liturgica/cununiile –
56 Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ediția 2013

23 comunitare a omului, spațiu spiritual și mediu mai prielnic existenței și afirmării vieții umane, în
ceea ce aceasta are mai inalt și frumos: jertfa de sine, iubirea și dăruirea. Răspunzând nevoii
ontologice a omului de dialog și comuniune, de împărtășire și primire a tainei sufletului
persoanei, a bucuriilor și împlinirilor acesteia, dar și a încercărilor și a suferințelor ei tainice,
familia a fost prețuită, elogiată și cultivată în istoria lumii și a omului, ca fiind cea mai înaltă
formă de conviețuire umană, de dobândire a fericirii în lumea aceasta, dar și ca anticipare și
pregustare a bunătăților viitoare și veșnice, c e se pregătesc încă de aici și de acum. Rânduită de
Dumnezeu prin actul creării omului, familia își dobândește o cinste și o prețuire specială în
credința creștină, prin ridicarea ei la demnitatea de Sfânta Taină.
Mântuitorul Hristos, Sfinții Săi Apostoli, Sfinții Părinți, scriitorii bisericești și întreaga
teologie creștină au elogiat, de -a lungul veacurilor, frumusețile sale, au prezentat, la modul ideal,
criteriile de întemeiere ale ei, relațiile ce trebuie să existe între membrii ei, scopul , vocația și
sensul ei esențial – mântuirea membrilor – și, prin aceasta, îmbunătățirea vieții la modul general,
avertizând totodată, și asupra încercărilor și rănilor ei tainice.
Constituind forma cea mai largă de conviețuire umană și având o vech ime atât de mare, nu
este de mirare că familia a fost și una din tre cele mai ispitite valori autentice ale vieții umane. În
evoluția ei istorică și duhovnicească, aceasta a fost greu încercată de numeroase forme de
imoralitate și promiscuitate, infidelitat e și agresivitate, de alterarea și deformarea relațiilor dintre
membrii ei, toate acestea constituind forme deviante și căderi de la frumusețea și demnitatea sa și
atentând greu la statornicia și trăinicia ei. De la vechile practici păgâne ale poligamiei ș i
infidelității, la dreptul absolut al “stăpânului” familiei – bărbatul -, drept de viață și de moarte
asupra soției și a pruncilor considerați împreună adevarați “sclavi”, și până la goana nebună a
omului contemporan, de căutare și p reocupare a erotismului superficial și degradant pentru
persoana umană – de cele mai mult e ori în mod păcătos și pătimaș , se întrevăd și se simt durerile
și suferințele ei, încercarea de a le depăși, în vederea afirmării rolului ei în viața ființei umane,
tot mai frământată și to t mai tulbur ată de valurile plăcerilor și poftelor, pe care le cultivă lumea și
societatea contemporană, până la paroxism .57Familia creștină este leagănul credinței, nu există
mijloc mai eficient de a transmite credința decât familia. Capacitatea de a iubi se învață mai întâi
în familie, iar această capacitate îi permite familiei să experimenteze comuniunea și ce înseamnă
a împărți cu ceilalți.

57 Pr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană –între ideal și criz ă, în Rev. Studii Teologice, Nr. 1/ 2011, p.70

24 I.4. FAMILIA ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sensul familiei ca purtatoare a unui suflet romanesc. Când Du mnezeu vrea să
întemeieze un neam, în care să -și întrupeze un gând, ca pe un nou Fiu al Său, și să -l înzestreze cu
o misiune, alege mai întâi pe părinți. Astfel, părinții alcătuiesc un camin, adică o familie
“nucleară ”, un laborator divin, care nu este alt ceva decâ t un mod al imită rii actului divin creator
datorită căruia soții au menirea să colaboreze cu Dumnezeu, în așa fel ca nici iubirea și nici
sfințenia să nu piară, ci să împărtășească altor ș i altor per soane create. Atât timp cât familia se va
afla î n slujba suflet ului etnic, nemuritor prin sfințenia dăruită lui de către Hristos -Domnul, ea va
rămâne nu o celula a societăț ii, ci un laborator viu al Învierii. Etnicul, care se afla la temelia unei
unitati umane de sus, fiind inalterabil, isi poate restra nge hotarele, poate fi chiar aruncat la
marginea istoriei, dar el nu va dispare din existenta, rămânând mărturie pentru fiii pământului la
a doua venire a Mântuitorului. Iată una din speranțele cu care intrăm în mileniul trei. Căci de fapt
speranț a la care ne referim, d e data aceasta, nu este o simplă speranță, ci este și ea o valoare
întemeiată pe iubire și sfințenie, este o prezență vie sălășluind în inima familiei, este î ncreder ea
ce ne -o inspiră credința că destinul istoriei se află în mâ na lui Dumnezeu .58

I.4.1 .CĂSĂTORIA ÎN VECHIUL TESTAMENT

În Vechiul Testament căsătoria a luat ființă odată cu crearea primilor oameni. Astfel, după
crearea lui Adam, Dumnezeu, văzând că este singur, i -a făcut „ajutor” potrivit pentru el și a zis:
„Nu este bi ne să fie omul singur, să -i facem ajutor potrivit pentru el…, din coasta luată din Adam
a făcut Dumnezeu femeie și a dus -o lui Adam” (Facere 2, 18; 2, 22), plinindu -i prin aceasta un
gol ființial cu o persoană de un chip cu el. “Crearea Evei este esenția lul consubstanțialității
conjugale”. La vederea Evei, Adam a zis: „Iată, aceasta -i os din oasele mele și carnea din carnea
mea, ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl
său și pe mama sa și se va uni cu fem eia sa și vor fi amândoi un trup.” (Facere 2, 23 -24) Dacă
Eva înseamnă viață, această viață este destinată omului,prin aceasta starea conjugală care
corespunde structurii ei, este norma ontologică. Prin însăși ființa sa omul este predestinat spre
comuniune , „nu poate trăi singur, de aceea el avea nevoie de un partener, care să fie pe măsura
lui și să i se potrivească.” 59

58Pr. Prof. Ilie Moldovan., Valori creștine ale familiei în România și practici contrare acestora (studiu prezentat la
Congresul ,,Familie și Viață” din septembrie 2001, București);vezi www.creștinism.ortodox.ro.
59 Remete , op. cit ., p. 71

25 Textele amintite mai sus cuprind mai multe adevăruri cu privire la căsătorie și familie: mai întâi
constatarea că singurătatea nu este bun ă; în al doilea rând că bărbatul și femeia sunt făcuți unul
pentru altul ca să se întregească, amândoi având aceeași origine și alcătuind aceeași ființă.
Dragostea dintre bărbat și femeie nu -și are izvorul numai în unitatea sufletească ci și în ce a
trupea scă. Prima familie a fost întemeiată în Rai având ca preot și martor pe Însuși Dumnezeu
„Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”. (Facere 1, 28) În starea paradisiacă, familia a
cunoscut desigur, cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Colaborarea, r espectul și înțelegerea,
caracterizau cea dintâi familie, însă odată cu căderea în păcat, echilibrul sufletesc se zdruncină,
având repercusiuni și asupra vieții familiale. Dacă până la căderea în păcat, soții trăiau într -o
armonie deplină, după aceea situa ția se schimbă. Cea dintâi repercusiune reiese din cuvintele lui
Dumnezeu: „Atrasă vei fi de bărbatul tău și el te va stăpâni.” (Facere 3, 16) Din aceste cuvinte
rezultă că femeia este pusă deja într -o stare de oarecare dependență de bărbat, situație de ca re el
va abuza, dând naștere la ceea ce în istoria familială se numește poligamie. La evrei căsătoria era
de mare cinste, celibatul fiind puțin răspândit. Existau totuși și în vremea Mântuitorului, oameni
„care alegeau celibatul din motive religioase, în s pecial esenienii. Și nazireii practicau abstinența,
dar numai pentru o perioadă de timp”. În vederea răspândirii neamului omenesc, Dumnezeu a
permis poligamia. Astfel „familia patriarhului Avraam, cunoaște o formă de concubinaj trecător,
iar familia lui I acob reprezintă tipul căsătoriei cu mai multe femei, poligamia devenind un lucru
normal în viața poporului evreu.”60
La evrei „căsătoria nu are un caracter religios, ea constă din două momente: logodna
(Eres) și cununia (Chatuna). Actul logodnei consta înt r-un contract încheiat între părinți sau
fratele mai mare a logodnicei și părintele logodnicului în prezența martorilor, uneori se întărea
prin legământ (Iezechiel 16, 8; Maleahi 2, 14)” .61În urma încheierii contractului întărit de
jurământ, v iitorul soț plătea prețul de cumpărare (Mochar) de 5 sicli părinților logodnicii
(Deuteronom 22, 29), preț care putea fi înlocuit în cazuri rare prin muncă – Iacov a muncit
pentru Rahela 7 ani (Facere 29, 20 -27), sau prin acte de eroism – cazul lu i David (I Regi 18,25).
După datina patriarhală, părinții erau cei care căutau femei fiului lor (Facere 38, 6; 21,21). După
încheierea logodnei, viitorii soți purtau numele de mire și mireasă, iar mireasa nu părăsea casa
părintească până la căsătorie și er a datoare să -și păstreze castitatea .
Chiar unii judecători și regi bine plăcuți lui Dumnezeu, ca Ghedeon, David sau
Solomon au avut un număr mare de soții și concubine, aceasta fiind un semn al puterii lor.
(Iudita 8, 30; II Regi 2, 2 ; III Regi 11, 1) Totuși, poate mai mult din rațiuni economice, oamenii
de rând se mulțumeau cu două femei ( I Regi 1, 2), dacă prima soție nu putea să -i ofere urmași

60 Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea E vangheliei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 112
61 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Pr. Prof. E. Cornițescu, op. cit., p. 15;

26 soțul își lua de obicei a doua soție sau concubină, dar o păstra și pe prima. Primul poligam de spre
care ne vorbește Sfânta Scriptură a fost Lameh, un urmaș al lui Cain, care și -a luat două femei,
pe Ada și pe Sela. (Facere 4, 17) În timpul lui Moise, poligamia se înrădăcinase atât demult,
încât el nu a putut -o îndepărta, iar Legea divină lupta împo triva ei cu prescripțiile sale. Astfel,
Legea interzice căsătoria aceluiași bărbat cu două surori (Levitic 18, 18) sau interzice regelui să
se căsătorească cu două femei (Deuteronom 17, 17). În general poporul evreu a păstrat
monogamia, cu excepția cazului când nu existau urmași. Pentru israeliți, căsătoria monogamă a
fost instituția ideală rânduită de Dumnezeu, de aceea celui mai mare dintre preoți, Arhiereului, i
se permitea numai căsătoria cu o singură fecioară. (Levitic 21, 13 -14). Înscrierile profetice
idealul căsătoriei monogame este prezentată ca simbol al unirii dintre Dumnezeu și poporul său.
(Ieremia 2, 2; Iezechiel 16, 8). În cartea Tobit, monogamia apare nu n umai ca ceva firesc ci și
uzual . Pentru c ombaterea idolatriei, Legea19) î ntreținerea mate rială a soției era de datoria soțului
care trebuia să -i asigure locuință hrană și îmbrăcăminte, după posibilități. (Iesire 21, 10) Femeia
rea este văzută drept cauza principală a decăderii familiei. (Eclesiast 7, 27) Dintre toate abaterile
soției, cea mai gravă era infidelitatea conjugală, care era aspru pedepsită prin uciderea cu pietre.
(Levitic 20) În principiu, prin a VII -a poruncă in Decalog este interzis desfrâul atât al femeii cât
și al bărbatului. (Iesire 20, 14) Dar femeia care comitea adulter era mai aspru pedepsită pentru că
ea „face moștenitori din străini”.(Sirah 23, 30) În cazul unor greșeli grave tatăl putea să -și
pedepsească copiii cu moartea, dar acest drept de viață și de moarte asupra copiilor putea fi
exercitată numai sub controlul bătrâ nilor cetății. (Deuteronom 21 19 -23 ) În familia evreilor,
copiii erau considerați, ca o binecuvântare a lui Dumnezeu, o familie numeroasă era un dar divin
(Levitic 26,9; Deuteronom 7, 14) iar cea fără urmasi ca o pedeapsă dumnezeiască.(Levitic 20,21)
Un n umăr mare de copii de parte bărbătească era un semn deosebit al binecuvântării divine
(Facere 29, 31).
Educația profund religioasă a copiilor constituia o îndatorire permanentă și de căpetenie a
părinților, mai ales a tatălui: „ Cuvintele acestea să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când
șezi în casa ta, când ești pe cale, când te culci, și când te scoli, să le legi ca semn la mână și să
le ai ca o tăbliță pe fruntea ta”. (Deuteronom 6,6 -7). Educația și instrucția religioasă trebuia
săvârșită de timpuriu: „ deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă, atunci când va
îmbătrâni nu se va abate de la ea ”. (Pilde 22.6) Familia era pentru evreii celula de bază a
societății, „membrii unei familii se simțeau într -adevăr același „os” și aceeași „carne” iar a avea
același sânge însemna a avea același suflet.”62 O considerație deosebită acordă profeții femeii
căsătorite care exprimă raportul dintre Iahve și Israel prin imaginea căsătoriei dintre bărbat și
femeie. Încălcarea Legământului din tre Iahve și poporul său este asemănată cu cea dintre bărbat

62 Pr. Dr. Constantin Mihoc, op. cit, p. 20

27 și femeie (Maleahi II, 14)63.Starea socială înaltă a femeii la evrei se bazează pe concepția
specifică Vechiului Testament despre egalitatea ei cu bărbatul rezultată din actul creației . Pentru
evrei familia nu avea doar un rol social ci și unul religios. Astfel, unele sărbători se celebrau în
familie, ele fiind prilej de comunicare pentru toți membrii familiei iar capul familiei era oficiant
al unor ritualuri de sărbătoare (Ieșire 12, 3;13, 8 ).

I.4.2.CĂSĂTORIA ÎN NOUL TESTAMENT

În Vechiul Testament de -a lungul timpului, în urma căderii în păcat, căsătoria a decăzut
din starea ei originară. Astfel caracteristicile stabilite de Dumnezeu căsătoriei pe care a instituit –
o, insolubilitatea și monogamia , au devenit tot mai vagi. Cu toată străduința sa de a asigura
căsătoriei insolubilitatea, „Moise nu a putut împiedica nici divorțul nici repudierea, încercând
totuși să tempereze unele practici care degradau căsătoria din punct de vedere moral și o
îndepă rtau de îndeplinirea scopului ei esențial era nașterea de copii.”Mântuitorul restaurează
caracterul religios al căsătoriei, prin harul Duhului Sfânt, purifică, înnobilează iubirea
conjugală.”64
El își inaugurează activitatea cinstind căsătoria c u prezența Sa la nunta din Cana Galileii.
(Ioan 2, 2 -11) „săvârșind acolo cea dintâi minune prin puterea Sa mai presus de fire, și dând
perechii care se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de el prin Harul Său, El vrând
să arate prin acea sta că începe înălțarea vieții omenești în ordinea harului de la întărirea și
înălțarea căsătoriei.”Mântuitorul Hristos afirmă necesitatea reunirii la ordinea inițială a familiei
întemeiată prin căsătorie,pronunțându -se împotriva poligamiei pe care o denun ță ca fiind o
cădere de la rânduiala căsătoriei monogame:” n -ați citit “ – spune Mântuitorul -„că cel ce l -a făcut
de la început l -a făcut bărbat și femeie?” (Mt.19, 14). Bărbatului nu -i este îngăduit să -și lase
femeia sa, și nici femeii bărbatul ei, chiar dacă Moise a făcut unele compromisuri în această
privință: „pentru învârtoșarea inimii voastre, v -a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar
la început nu a fost așa.” (Matei 19, 8) Familia a fost rânduită de Dumnezeu: „ pentru aceea va
lăsa omul pe tatăl și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup.” (Matei 19,
5) În ce privește desfacerea căsătoriei, învățătura Mântuitorului este clară: „ Ceea ce Dumnezeu a
împreunat omul să nu despartă .” (Matei 19, 6) Ruperea unității familia le este permisă numai
pentru motive de desfrânare. Mântuitorul spune: „ Iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa,

63 Ibidem, pp. 131 -132;
64 Pr. dr. Vasile Răducă, Familia – factor de educație religios – morală, în. rev. „Ortodoxia”, An XLIX, nr.
3-4, 1997, p. 86

28 în afară de pricina de desfrânare, săvârșește adulter, și cine s -a însurat cu cea lăsată, săvârșește
adulter.” (Matei 19, 9) Așadar, ind iferent de defectele pe care le are soțul sau soția acestea nu
sunt suficiente pentru a desface ce Dumnezeu a legat; „desfrânarea însă este în stare să desfacă
această legătură atât de puternică, ea sfâșie legătura sufletească dintre soț și soție, iar divo rțul
uneori nu face decât să oficializeze o situație deja creată.”65
Din acest motiv, acest păcat este condamnat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai mult
decât celelalte păcate, „deoarece este un păcat greu pentru că se încalcă în mod voit și del iberat
demnitatea de om pe care cei doi au primit -o la creație.”66
Mai mult, acest păcat se poate petrece și în inimă, printr -o privire sau prin intenția de a
păcătui, punându -se în pericol în acest fel unitatea și indisolubilitatea căsătoriei. M ântuitorul
extinde înțelesul poruncii a șaptea din Decalog : „ Ați auzit că s -a zis celor de mult: să nu
săvârșești adulter… Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie poftind -o a și săvârșit
adulter cu ea în inima lui .” (Matei – 5, 27 -28) Dar, cu toate că prin păcat legătura sufletească
dintre soț și soție este destrămată, „legătura căsătoriei nu s -a desființat între cel ce și -a lăsat soția
prin faptul că a părăsit -o. Soții își aparțin unii altora, lucrarea divină a unirii lor neputând fi
desființ ată printr -un act omenesc.”67
Astfel prin cuvintele: „ Oricine va lăsa pe femeia sa și își va lua alta, săvârșește adulter
cu ea, iar femeia,de -și va lăsa bărbatul și se mărită cu altul săvârșește adulter.” (Marcu 10, 11 –
12) „Mântuitorul afirma nu numai indi solubilitatea căsătoriei ci și egalitatea deplină a celor doi
soți.”68 Dintre Sfinții Apostoli, Sfântul Apostol Pavel insistă cel mai mult și face referiri la
instituția familiei, la membrii și la raporturile dintre ei dând o serie de norme și îndemnuri pen tru
reglementarea vieții sociale în primele comunități creștine. Spre deosebire de lumea păgână, în
care bărbatul era despotul familiei, având puteri absolute asupra soției și copiilor, în familia
creștină „soții devin egali înaintea lui Dumnezeu”:„nu mai este parte bărbătească nici femeiască,
pentru că voi sunteți una în Hristos Iisus.” (Galateni 3, 28)
Căsătoria este un dar al lui Dumnezeu, la fel ca și fecioria. (I Corinteni 7, 7) Sfântul
Apostol Pavel îndeamnă la viața în feciorie: „Bine este pentru om să nu se atingă de femeie”(I
Corinteni 7, 1), dar pentru prevenirea desfrâului admite căsătoria: „dar din cauza desfrânării,
fiecare să -și aibă femeia sa și fiecare femeie să -și aibă bărbatul său… fiindcă mai bine este să se
căsătorească decât să ardă.” (I Corinteni7, 2 -9). Legătura fizică dintre bărbat și femeie este
legitimă și voită de Dumnezeu: „ Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu buna învoială pentru un

65 Ibidem, p.83
66 Pr. Tiberiu Gh. Dârlea , Căsătoria și viața mist ică, Editura, Lumina, București, 1995, p. 179
67 Pr. Prof. dr. Vasile Răducă, op.cit, p.88.
68 Ibidem, p.94 .

29 timp și iarăși să fiți împreună ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastr e.” (I
Corinteni 7, 5) aceasta pentru combaterea concupiscenței, cât și pentru realizarea comuniunii
totale în iubire, într -ajutorare reciprocă și naștere de prunci. Numai iubirea reciprocă a soților
face posibilă înțelegerea locului și rolului fiecare în unitatea familiei, fiecare are drepturi și
responsabilități proprii care se intersectează cu ale celuilalt: dreptul la iubire (I Corinteni 7, 3;
Efeseni 5, 25) dreptul și stăpânirea asupra trupului celuilalt (I Corinteni 7, 4), obligația
soțului de a purta de grija soției sale ca de însuși trupul lui, jertfindu -se după modelul
jertfei lui Hristos pentru Biserica (Efeseni 5, 25 -28). Prin căsătorie, „soții se împărtășesc unul
din puterile celuilalt, de darurile și virtuțile celuilalt”, astfel: „ Bărbatul necre dincios se sfințește
prin femeia credincioasă și femeie necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios.”
(ICorinteni 7, 14). De mai multe ori, Sfântul Apostol Pavel înșiră păcatele care trebuie să
lipsească din viata creștină. Desfrâul era unul dintr e cele mai răspândite păcate în lumea păgână,
fiind întâlnit uneori și în unele practici cultice, el prezenta un real pericol pentru viata creștină.
Astfel e amintit cazul incestuosului din Corint: „nici între neamuri nu s -a pomenit cineva ca să
aibă pe fe meia tatălui său” (I Corinteni 5, 1). Una din tre cauzele desfrânării era îmbătarea cu vin
întru care este desfrânare (Efeseni 5, 18), în vechime petrecerile nocturne fiind des întâlnite:„ să
umblăm cuviincios ca ziua, nu în ospețe și beții, nu în desfrânări …”(Romani 13, 13) .
Satisfacerea poftelor trupești în afara căsătoriei este considerat un păcat grav, prin desfrânare
întinându -se trupul tainic al lui Hristos (I Corinteni 6, 15) trupul omului fiind considerat templu
al Duhului Sfânt. (I Corinteni 16, 9)
După Sfântul Apostol Pavel scopurile căsătoriei sunt nașterea de prunci, iubirea și
întrajutorarea soților precum și potolirea poftelor trupești : „iar dacă nu pot să se înfrâneze
să se căsătorească ”(I Corinteni 7, 9) În ceea ce privește problema divorțul ui Sfântul Apostol
Pavel este categoric: „ Femeia să nu se despartă de bărbat… tot așa, bărbatul să nu -și lase
femeia.” (I Corinteni 7, 10 -11) Cei care s -au despărțit au două posibilități, ori să rămână așa ori
să se împace. Legătura căsătoriei dintre cei doi soți rămâne validă pe tot parcursul vieții celor
despărțiți, numai moartea dezlegând această legătură: „ Femeia este legată prin lege atâta vreme
cât trăiește bărbatul ei. Iar dacă b ărbatul ei va muri, este liberă să se căsătorească cu cine vrea,
numai întru Domnul” (I Corinteni 7, 39) .
Unul din tre importantele scopuri ale căsătoriei este nașterea și creșterea copiilor, legătura
fizică dintre soți nu este justificată dacă este privită numai ca remediu împotriva concupiscenței,
ci se are în vedere și pr ocrearea, căci „actele de unire trupească se îmbină prin asumarea unei
responsabilități de un element spiritual și mai accentuat”. Nașterea de prunci este socotită în
Vechiul Testament ca o binecuvântare divină, iar Noul Testament „este considerată ca fiin d

30 mijloc de mântuire”69: „femeia se va mântui prin naștere de prunci, dacă va stărui, cu
înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie” (I Timotei 2, 15). Cu toate acestea, nașterea de
prunci nu e singura modalitate de dobândire a mântuirii, dacă une le familii nu pot avea copii,
asta nu înseamnă că pentru ele nu există mântuire. După afirmația Sfântului Apostol Pavel “chiar
și cei care au copii sunt în situația dea -și pierde mântuirea dacă nu -i cresc în credință, în iubire și
în sfințenie”70.
Nașterea de prunci presupune și responsabilitatea creșterii lor, întru înțelepciune și
învățarea poruncilor lui Dumnezeu (Efeseni 6, 4). În procesul educației părinții, în calitate de
primii îndrumători ai copiilor, trebuie să dea dovadă de mult tact: „voi părinți lor nu întărâtați la
mânie pe copiii vostri” (Efeseni 6, 4). Pentru ca o familie să fie bine plăcută lui Dumnezeu, atât
părinții cât și copiii, trebuie să întrețină o atmosferă de pace și bună înțelegere mulțumind pentru
toate lui Dumnezeu „ în psalmi, în laude și cântări duhovnicești ”,(Coloseni 3, 14) iar î n
(1Tim.5:8) este sintetizata toata esența comportamentului în viața de familie “Dacă nu poartă
cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s -a lepădat de credință, și este mai rău
decât un n ecredincios ”. Din punct de vedere teologic, departe de a fi o simplă asociere, alianță
sau contract juridic, unirea conjugală a fost înțeleasă întodeauna ca și o comunitate existențială,
în care domină dragostea, binecuvântarea lui Dumnezeu întru care soți i se dăruiesc unii altora cu
toată ființa lor împlinindu -se reciproc .

69 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Hristos – Biserică – Societate, Editura, I.B.M. B.O.R. , București, 1998,
p. 129
70 Maica Magdalena,Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Edit. Deisis, Sibiu, 2000,p. 95

31 I. 5. IUBIREA – TEMELIE A CĂSĂTORIEI

„Când dragostea e împărăteasă, oame nii sunt strâns uniți între ei și cu Dumnezeu se
află în unire, de parcă ar fi o singură făptură ”71, ca legătură naturală pe viață între bărbat și
femeie, căsătoria se întemeiază pe faptul că bărbatul și femeia numai împ reună alcătuiesc
umanitatea completă, „Nu este decât o suferință, aceea de a fi singur” – zice Paul Evdochimov.72
Nici Dumnezeu nu este o singură persoană, căci în acest caz n -ar fi iubire, ba n -ar fi peste
tot persoană, deci n -ar fi Dumnezeu, Dumnezeu este Unul și Trei în același timp, de aceea nici
omul n -ar fi chipul lui Dumnezeu dacă ar fi o monadă închisă. În acest caz existența lui a r fi un
chin, o suferință, dacă ar exista totuși.73
Cartea Facere ne spune că Dumnezeu a făcut -o pe Eva, pentru că a văzut că „ nu este
bine să fie omul singur pe pământ” (Facere 2 , 18). Și anume Dumnezeu a creat -o pe Eva nu
numai ca să -l ajute pe Ad am, ci și pentru ca să -l ferească de singură tate căci numai pentru că se
comple tează reciproc, ei sunt omul deplin.
Omul este o un itate completă , deci chip al lui Dumnezeu, pentru că unitatea sa de om se
realizează în dualitate personală neuniformă, ș i complementa ră, de la bărbat și femeie.74
Deși vorbește de doi atunci când zice că: Dumnezeu i-a făcut pe ei, bărbat și femeie,
Dumnezeu vorbește de fapt de unul singur. Scoaterea Evei din Adam înseamnă că Eva a fost
cuprinsă virtual în Adam și înainte de aducerea ei distinctă la existență. Dar ea a fost cuprinsă în
Adam nu ca ceva identic cu el și deci ea nu este rezultatul unei simple dezvoltări a omului. Omul
este bipolar în sine însuși, numai așa el este o ființă dialogică.
„Ca protopărinte al neamului omenesc, Ada m implică totdeauna pe Eva, iar modul
aducerii la existență al Evei este marea taină a consubsta nțialității conjugale a bărbatului și
femeii ”.75
„Omul este o ființă conjugală, perechea umană din Rai era o pereche conjugală, a ceasta
este căsătoria paradisiac ă, avându -și baza în natura umană duală, dar ea avea și un har ”76.
Deosebirea complementară trupească a celor doi, a bărbatului și a femeii, redă și
condiționează o diferență complementară sufletească. Aceasta nu face pe fie care dint re cei doi
mai puțin om , umanitatea este trăită de fiecare în căsătorie, în alt mod și într -o dăruire și
completare reciprocă. Fiecare este la fel de om, dar integritate umană în doi, diferențiată și
complementară este o unitate conjugală, pentru a fi o unire desăvârșită, într -un trup și suflet, dar

71 Jean-Claude Larchet, “ Despre iubirea creșt ină”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010 p. 22
72 Evdokimov, Taina iubirii, p. 150
73 Stăniloae , Teol.Dogm. Ort. III 1978,p. 179
74 Ibidem, op cit . p. 183
75 Radu, Atitudinea moralei, p. 6
76 Staniloae.op cit.,p.181

32 în două persoane, că sătoria implică o iubire desăvârșită care să asigure unimea în doi și doimea
în uniune.77Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva pentru cea mai mare iubire dintre ei, reflectând
taina comuniunii divine la nivel uman.
Viețuind împreună, soții se configurează unul pe celălalt, și se întreg esc reciproc prin
iubirea care -i unește, pentru că în iubire fiecare primește și dăruiește la nesfârșit. Marea taină a
iubirii este unirea pe care o realizează între cei ce se iubesc, fără desființarea lor ca subiecți
liberi. Legă tura stabilită de iubire care constă numai în faptul că cei ce se iubesc cugetă cu
plăcere unul la altul, așadar în orientarea intenției fiecăruia spre celălalt în sine.78
De aceea raportul c onjugal nu se poate expr ima ca î ncorporare a unuia din tre cei doi soți
în celălalt, ci ca întâ lnire, ca ieșire a fiecăruia din sinea proprie, stâ nd deschiși unul în fața
celuilalt. Iubirea este un schimb de ființă, o întregire reciprocă, îmbogățește pe fiecare pentru că
primește și dăruiește la nesfârșit.79
Această reciprocă deschidere și î mbogățire prin iubire e și o reciprocă a partenență și
libertate în acela și timp, propriu -zis nici unul din soți nu -și aparțin, ci amândoi alcătuiesc
un”noi” comun, formând o unitate în care fieca re pri vește la celălalt. În sacramentu l iubirii nu
există proprietar și nu există proprietate privată. Iubirea este sacrificiul oricărei proprietăți
private , oricărei pretenții de a fi stăpânul celui iubit doar pentru tine însuți.80
Cel ce iubește întrevede chipul iubitului prin învelișul lumii naturale, prin scoarța care
acoperă orice chip. Iubirea este calea către dezvăluirea tainei chipului; cel ce iubește știe despre
chipul i ubitului ceea ce nimani în lume nu știe, numai ce l ce iubește percepe în mod aut entic
personalita tea, îi ghicește genialitatea.81
Azi se vorbește mai mult de actul sexual în viața cuplului familial, care este moralmente
și socialmente rânduit în familie, subordonându -se procreației și care este total negat în ascetism
și domnește în mo d dezordonat, neorânduit, depravat în desfrâu. Această conștiință dominată în
diversele ei forme, vorbește deși pudic, despre actul sex ual, dar nu spune nimic despre iubirea
sexuală. Se vorbește despre sexualitate, dar în mod straniu, se uită complet de iu bire. Căci într –
adevăr iubirea sexuală nu încape nici în categoria familiei, nici în cea a ascetismului, nici în cea a
desfrâului. Iubirea nu înseamnă nici reglementarea actului sexual în vederea procreației și
ordonării sociale a speciei, nici negarea asc etică a oricărei carnalități în viața sexuală, nici
dezmățul și depreavarea actului sexual. 82

77 Radu , op.cit. p.6
78 Staniloae , Trăirea lui Dumnezeu, p. 161
79 ID., Teol. Dogm.Ort. III, 1978, p. 181
80 Berdiaev, Sensul creației, p. 205
81 Ibidem, p.202
82 Ibidem, p. 194

33 Pentru a întrevedrea ceva din iubire, trebuie să se ajungă dincolo de ea, până la acel adânc al
sufletului unde pasiunea, păstrându -și densitatea conținutul ui ei, dar liberă acum de orice
exaltare carnală, devine axa nemișcată a unei roți care se învârtește. Trecând dincolo de senz ual,
iubirea dă o profunzime nebănuită trupului. Clarvăzătoare și profetică, ea este mai înainte de
toate revelație. Trebuie s ă vezi sufletul celui iubit ca lumină și să atingi gradul de cunoaștere care
nu aparține decâ t celui care iubește. În ebraică cuvântul “yada” înseamnă a cunoaște și a te
căsători , așa cum a i ubi înseamnă cunoașterea totală : “Adam a cunoscut -o pe Eva”. În s patele
tuturor travestiurilor, iubir ea contempla inocența originară . Miracolul ei anulează îndepărtarea,
distanța, singurătatea și ne face să presimțim ce poate fi unitatea tainică a îndrăgostiților, o
identitate eterogenă a două subiecte.83 „Citindu -i pe Părinți, vedem cu uimire că ei vorbesc puțin
despre iubire, care e însăși inima credinței noastre. Și aceasta, mai întâi pentru că iubirea nu stă
în frumoasa grăire, ci în faptele cele bune ale omului lăuntric și ale celui din afară84”, spune
cunoscutul te olog francez Jean -Claude Larchet în lucrarea „Despre iubirea creștină”.
Majoritatea dicționarelor din secolul al XlX -lea nu cuprind termenii „dragoste" sau
„iubire". A. T. Laurianu și J. C. Massimu menționează abia în 1871 termenul iubire85.
Această unitate descoperită prin iubire a firii repartizate în subiecți e altfel prețuită și de
aceea alimentează o bucurie și o afecțiune neîncetată. Acel “noi “ realizat prin dragoste, este
semn, salut, chemare, îmbrățișare a existenței umane în ea însăși. Natura umană își regăsește prin
dragoste unitatea divizată prin păcat. De aici sentimental celui ce iubește, că în cel iubit își
regăsește « casa » după ce a rătăcit p e afară . Întrucâ t « casa » este interioritatea, sediul ultim,
vatra de odihnă, putem spu ne că omul, nu este singur, chiar în starea de interioritate omul e cu
adevărat acasă la sine, adică în « interioritatea » sa adevărată.
Sensul iubirii nu se află în statica rânduielii vieții , ci în dinamica vieții, în crearea altei
vieți. După chipul iubi rii lui Dumnezeu, iubirea umană se străduiește să “inventeze” un obiect
asupra căruia să se reverse copilul ivit din comuniunea conjugală prelungește și reaf irmă unitatea
deja formată . Iubirea se revarsă peste reflexul ei în lume și zămisl ește copilul . Și când copilul
este născut, femeia nu -și mai amintește suferința prin care a trecut și un nou chip este chemat să
devină icoană a lui Dumnezeu.86
În felul acesta copilul inaugurează extrapolarea iubirii, care se realizează în mod
obligatoriu prin preschimbar ea unei părți din energia sexuală în iubire ma ternă sau paternă. Căci
s-a zis: ,,Creșteți și vă înmulțiți” și acest lucru prefigura atracția bărbatului către femeia sa când,
cuprins de dragostea procreației, lasă ca iarăși să se desprindă ceva din oasele s ale și din carnea

83 Evdokimov, Taina iubirii, p. 137 -138
84 Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, traducere Marinela Bojin, Editura Sophia, București, 2010, p.,22
85 A. T. Laurianu și J. C.Massimu, Dicționarul limbii române, București, 1873, p. 110.
86 Evdokimov, Taina iubirii,p. 158

34 sa și să fie cerat alt om. Pentru aceasta pe bună dreptate s -a spus că bărbatul va lăsa pe mama și
pe tatăl sau, când plin de iubire se unește cu femeia sa, pentru ca din fiu ce era, să se arate la
rândul său tată.87
În actul procreației triumfă astfel o nouă iubire creatoare de veșnicie care duce la
transfigurarea legăturii t rupești prin nașterea de prunci . Copiii astfel născuți și crescuți nu iau loc
în afara legăturii dintre soți ci ei sporesc în mod esențial comuniunea dintre soți, pri n
responsabilitatea comună în care ei se unesc, deci adâncesc esența căsătoriei, care fără copii se
sărăcește de substanța spirituală interioară88. Facerea femeii este o replică la cuvântul ,, nu este
bine să fie omul singur pe pământ “.
Copilul, cu inocen ța, cu naivitatea, cu bucuria și cu generozitatea lui, cu sinceritatea, cu
încrederea, nevinovăția și intuiția lui, de la capacitatea sa de a se mira până la frăgezimea cărnii
lui încă neumbrită de păcat, este o rază miraculoasă și idealul însăși al sfințe niei.89
Prin copii iubirea triumfă în această lume și descoperă taina conjugală – viața de
comuniune care susține viața noastră și prin care ne deosebim de animale și de fiare . 90Familiile
adevărate apar din dragostea dintre soți, acolo unde nu există dragos te, familia este doar o
aparență și nu reușește să își îndeplinească cea dintâi menire a sa. Părinții nu îi pot învăța pe
copii ce este iubirea dacă ei nu au știut să se iubească în căsnicie. Familia creștină are misiunea
de a deveni o comunitate profundă de viață și iubire care -și va găsi împlinire definitivă în
împărăția lui Dumnezeu. Ea a primit misiunea de a păstra, de a releva și de a transmite credința
și iubirea sa ca reflectare vie și participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și la
iubirea lui Hristos Domnul pentru Biserica Sa.

87 Berdiaev, Sensul creației, p. 330
88 Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă vol. III, 1978, p. 193
89 Habra, Iubire și senzualitate, p. 113
90 SF. Ioan Gură de Aur, Omilia a IV -a de la Cartea Facere, p. 66

35 I.6. RAPORTUL DINTRE MEMBRII FAMILIEI CREȘTINE

Odat ă întemeiată , familia creștină are funcțiuni specifice, ce izvorăsc din conceptu l
creștin de ,, familie sfințită” și poruncile Sfintei Scripturi ad resate cup lului familial , despre cum
să se poarte soții unul cu altul și cum să -și crească copiii.
Familia în accepțiune crești nă este o Biserică în miniatură –spațiul de trăire a lucrării lui
Dumnezeu spre unirea celor doi și sfințirea rodului lor în Iisus Hristos pentru împărtășirea
luminii Sale celor din jur.
Din păcate, presiunile vieții epocii noastre, fie asupra unui bărbat extenuat , fie asupra
unei soții care lucrează sau asupra copiilor care au conflicte și grijile lor în ceea ce privește
viitorul cer cu ins istență ca familia să evite disputel e și să statonicească un spirit de înțelegere
mutuală. Este un rău calificat împotriva unității familiei și chiar împotriva sieși, când o persoană
își impune arbitrar părerea și manifestă un spirit de individualism și în căpățânare autocentristă,
fără vreun fel de considerare pentru ceilalți.91Și într -adevăr nu este ceva mai necesar pentru
fericirea vieții familiale, pentru buna ei dezvoltare și pentru împlinirea rostului ei decât pacea,
buna înțelegere și armonia dintre ce i doi soți .
În familie fiecare membru are rolul lui, munca și responsabilitatea lui, dar numai dacă
toate acestea sunt completate de ale celuilalt pot da armonia vieții fa miliale, împreună – lucrarea
lor. În viața familiei soții au același rol și aceeași i mportanță. Raportul dintr e ei nu înseamnă nici
despotism, din partea soțului, nici supunere necondiționată din partea so ției, ci dragoste și
înțelegere .
În viziunea creștină, familia este o instituție organizată perfect ca o oaste, în frunte cu soț
și soți e, care au griji și datorii permanente față de copii, rude, asemenea unor buni comandanți
care poartă grijă de cei dați lor spre conducere . Sfânta Scriptură a asemănat rolul soțului în
familie, cu rolul pe care l -a avu t și îl are Hristos în Biesrică .
Hrist os este capul Bisericii, Întemeietorul și C ontinuatorul ei, El a dat acestei ,, mirese”
toate darurile spre a o face fericită, dar mai presus de orice s -a dat pe Sine, prin jertfa pe cruce,
pentru ca să o arate pe ea fără prihană și nemuritoare. Asemenea rol are și bărbatul în casă, el
este capul ei, cel dintâi și cel mai răspunzător de bunul mers și de dragostea și bunul trai al
familiei lui. Iu birea lui pentru cămin se cade s ă meargă, dacă o cer împre jurările până la jertfa de
sine. Ocrotirea lui iubitoa re să o simtă toți și prezența lui să nu fie o groază ci o bucurie pentru
toți ai casei. În vorba și în fapta lui să se simtă autoritatea care apără și ocrotește .92

91 PS. Moussa, Tineretul și viața, p. 181
92 V. Coman, Casa păcii, p. 199

36 Pentru soție, Hristos a indicat prin cuvântul Sfântului Apostol Pavel, rolul Bisericii,
precum Biserica se simte strâns legată de Hristos, pe care Îl ascultă fără să I se pară poruncile
Lui o povară, tot astfel cuvântul soțului se cade a fi pri mit cu bunăvoință și înțelegere . De la
femeie se cere supunere, iar de la bărbat, dragoste. Însă în ace astă împreună -lucrare, soțul nu
trebuie să se considere superior și să se poarte cu răceală și severitate, nici soția nu trebuie să se
simtă umilită din cauza datoriei de a -și asculta soțul. În ceea ce privește organizarea interioară a
familiei, soții stau în raport de egalitate cu a utoritate comună față de copii. După învăță tura
Biseric ii conducerea familiei revine bă rbatului :” Femeile să li se supună bărbaților lor ca
Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii, așa cum și Hristos este cap Bisericii” ( Efeseni
5,22-23 ). Dar femeia nu este sclava ci tovarășa bărbatului, împărțind cu el autoritatea
părintească. Familia este cel dintâi cadru social de care fiecare are nevoie pentru a viețui. Este
mediul prielnic pent ru nașterea, dezvoltarea și des ăvârșirea ființei umane. Scopul și f uncția s -a
principală este desă vârșirea soților prin iubire conform (Efeseni cap. 5), “ desăvârșirea soților ce –
I duce la viața în Hristos”93.
Cea care aruncă punte de legătură între autoritate și libertate este dragostea, iubirea creștină,
care face conducerea netiranică și ascultatrea plăcută 94. Dacă soția este datoare soțului cu
ascultare, soțul îi datore ază în schimb iubire și sprijin : „căci bărbatul necredincios se sfi nțește
prin femeia credincioasă și femeia necredinci oasă se sfințește prin bărbatul credincios .
Altminterea copiii voștri ar fi necu rați, dar acum ei sunt sfinți “ (I Petru 7,14 ).
„A iubi este propriu bărbatului – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – iar a ceda este
propriu femeii. Dacă fiecare își împlinește ac est dat, totul va fi în ordine. Fiindcă dacă femeia
este iubită, devine și ea iubitoare”.95
În familie trebuie să stăpânească iubirea, voința zămislirii, ordinea, conștiința datoriei,
hotărârile bărbatului trebuie să fie fructul consultărilor cu femeia lui .96Forța lui rațională trebuie
să se împletească cu forța ei rațională, sufletele lor trebuie să se contopească în vederea
desăv ârșirii lor și a progeniturii . Nu voluptatea, ci datoria, voluptatea este poarta prin care intră
desfrâul, iar familia nu este sed iul acesteia. Atât bărbatul cât și femeia au datoria să cunoască
aspectele legale ale virginității, castității, ale monogamiei, sfințeniei, răbdării. Ce folos dacă toate
acestea sunt cunoscute numai de bărbatul care dă porunci, fără participarea conștientă a femeii
la ele.97

93 Pr. Asist. Dr. Vasile Răducă, Căsătoria – Taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei în Studii Teologice
XLIX(1997), Nr. 3 -4, p137
94 Teșu, Sensul familiei,p. 47
95 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a X -a la Coloseni, în PG. 62 col . 366
96 Petre Țuțea, Lumea ca teatru, p. 284
97 Ibidem

37 Femeia nu are nimic inferior bărbatului și ea este capabilă să atingă cele mai înalte trepte
de eroism și de sfințeni e. Sfântul Vasile cel Mare zice : „Virtutea bărbatului este deopotrivă cu
cea a femeii, căci venirea lor în lume este de opotrivă de demnă, așa încât răsplata este aceeiași
pentru amâ ndoi. Ascultați ce spune Geneza : “Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul lui
Dumnezeu, l -a făcut pe el bărbat și femeie (Facere 1, 27 ). Pentru că au ac eiași fire, ei au
aceleași puteri, iar cei c e fac aceiași faptă primesc ac eiași răsplată “98.
Pacea vieții familiale se întemeiază pe principiul egalității dint re cei doi soți. Egali i -a
voit Dumnezeu de la început și este arătat acest lucru în chip categoric la crearea celor dintâi
oameni . Eva nu a fost făcută din picioare, nici din capul lui Adam, ci din coasta lui, vrând prin
aceasta să arate că ea nu este aici poruncitoare, dar nici sclava bărbatului, ci colaboratoare, egală
cu soțul ei, la bucuriile și durerile familiei 99.
„ Eu dintru încep ut te-am creat de ace eași cinste cu bărbatul – parafrazează Sfântul Ioan
Gură de Aur – și am vrut să iei parte cu e l în toate la aceeași vrednicie ; ți-am încredințat și ție,
cât și bărbatului tău, stăpânirea peste toate în lume ”100.
În această perspectiv ă, bărbatul nu poate pretinde calitatea sa de conducător ca pe un
privilegiu, ca în relig iile necreștine din antichitate . Această calitate, el trebuie să și -o câștige
printr -o reprezentare demnă de încredere a ordin ii spirituale și morale .
Feric itul Augustin sublinia într -un mod anticipat faptul că bărbatul trebuie să aibă din acest
punct de veder e în sânul familiei un fel de „ funcție biser icească”, aproape „episcopală “. Pentru
Hristos și viața veșnică ( părintel e familiei ) să atragă atenția, să învețe, să sfătuiască, să mustre pe
toți ai săi, să dovedească bunăvoință, să educe . În acest fel, el va împlini în casă o funcție
bisericească și într -o anumită măsură una episcopală, prin aceea că slujește lui Hristos, pentru a
fi cu El în veșnicie “101. De la capacitatea de a iubi a bărbatulu i nu trebuie așteptat ca el să -i
determine pe membrii familiei sale să se simtă într -o stare de dependență de el însuși, ci
dimpotrivă, să simtă că ei contribuie chiar la împlinirea ființei lui însuși, că -l completeaz ă.
Contribuția soției în cadrul familiei, de pildă, este de ac eeași valoare, însă de altă natură,
mai interioară și mai continuă, 102 de aceea Sf ântul Ioan Gură de Aur arată că : „nici bărbatului,
Dumnezeu nu i -a încredințat totul, nici femeii, ci le -a împăr țit îndatoririle “ 103. „Dintru început,

98 Sf. Vasile Cel Mare, Omilia La Psalmul I,3,În PG.29 ,Col. 216 -217.
99 V. Coman, Casa Păcii,P. 200
100 Sf. Ioan Gură De Aur, Omilia A XVII –A La Cartea Facere,P. 202
101 Fer. Augustin, Vortrage Uber Das Yohannes – Evangelium, 51,13, În „Texte Der Kirchenvater”P. 641 -642 Apud
Nicolae Achimescu, F amilia creștină între traditie și modernitate, P. 115
102 Achimescu, Familia creștină între traditie și modernitate , P. 115
103 Sf. Ioan Gură De Aur, Omilia A XXXV -A La I Corinteni 4,În PG. 61, Col. 291

38 bărbatul a trebuit să se ocupe de treburile obștești, iar femeii i -a revenit grija treburilor
casnice”104.
Orice căsnicie reușită sau nereușită este dependentă de fiecare dintre soți în acee ași
măsură și că în toate caz urile, nici greșeala individuală a unuia dintre soți, după cum nici virtutea
altuia, nu reprezintă pentru copii acțiune a pe plan educațional doar a unuia dintre părinți, ci a
ambilor.105
Tot ceea ce este bine și tot ceea ce este rău într-o familie îi implic ă pe ambii părinți , în
fața copiilor pe plan educațional . Iubirea părintească, de pildă, se corelează și este determinată de
iubirea conjugală, dispariția sau denaturarea ei se repercursionează automat și asupra celeilalte.
Nu este nici un câștig, ci dimpo trivă o pierdere pentru copii, atunci când aceștia se bucură fie de
iubirea paternă, fi e de cea maternă în mod separat , când ei își caută consolarea doar la unul dintre
părinți ce au eșuat în căsnicia lor .
Autoritatea primordială conferită de Dumnezeu pări nților, ca și menirea lor pe plan
educațional ce decurg din acestea, întâmpină mari dific ultăți în societatea noastră, mo dernă mai
ales că tinerii și copii i intră foarte de timpuriu în sfera de influiență a unor factori extra -familiali .
Și ceea ce complică și mai mult această situație este faptul că mediul extra -familial pe care îl
oferă societatea actuală cu re ferire specială la mediul profe sional de petrecere a timpului liber,
dar și cel oferit la școală, este din punct de vedere al concepției despre lum e, foarte variat așa
încât educația pe care o primesc în afara familiei nu este totdeauna cea mai potrivită 106. Astăzi
se vorbește foarte mult despre o breșă între generații și o incapacitate a generației părinților de a
înțelege psihologia și con textual ge nerației copiilor lor . Pe de altă parte, tinerii întâmpină
dificultăți în comunicarea cu părinții și își închipuie că o înțelegere între generația lor și cea a
părinților ar fi imposibilă.
Exprimarea sentimentelor și sfatul bun sunt lucruri esențiale nu n umai pentru unitatea și
pacea legăturilor în sânul familiei, dar și pentru între aga viață spirituală a membrilor ei.
Multe familii tinere s -au dezmembrat datorită legăturilor emoționale puternice dintre
părinț i și copii , datorită imopsibilității unui tânăr de a ieși de sub efectul alimentării emoționale a
părinților, el sau ea nu se poate lega de celălalt . O astfel de emoție ce stăruie între părinți și
tânărul cuplu nu este iubire, ci o imagine contrafăcută a i ubirii . Ea izvorăște din egoismul și
egocentris mul cuiva și creeză probleme de ordin psihologic, atât pentru tânărul soț, cât și pentru
soție și duce la bo ală în familie pentru mult timp . Alimentarea emoțională este necesară, dar o
educație echilibrată es te esențială . Suferim de o neconcordanță între m amă și tată în ceea ce

104 ID. PG. 61, Col. 615 -616;Vezi Și ID”Împotriva Celor Ce Țin Cu Ei Fecioare Închinate”,În PG.47. Col.502 Vezi
Și M. Braniște, Concepția Sf. Ioan Gură De Aur, P. 145.
105 Achimescu, Familia creștină între tradiție și mo dernitate , p. 116
106 Ibidem.

39 privește modul cum își cresc copiii. Unul folosește severitatea, iar celălalt strică copilul, astfel
încât, acesta crește cu un psihic vătămat care se dezvoltă ușor în tr-un spirit și un mod denatura t.
De aceea se cuvine a acorda o im portanță deosebită acestui lucru, pentru a avea certitudinea că
educația începută în familie va fi co ntinuată în același duh creștin .
Pătinții nu -și pot educa bine c opii decât dacă ei înșiși luptă cu păcatul, chemându -L pe
Hristos în mijlocul lor și făcân d din familie o „mică biserică . Numai în măsura în care pacea și
buna înțelegere există într -o familie, există șansa deprinderii copiilor cu virtutea. Tensiunile din
cadrul cuplului familial se repercutează asupra copiilor. De aceea, o familie bine constru ită este
garanți a bunei educații a copiilor. Mânuitorul Ii sus Hristos a arătat că în lumea marcată de păcat
este greu ca omul să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu, ispitele lumii acesteia sunt o constantă a
luptei spirituale a creștinului cu lumea aceast a. Când Mântuitorul Hristos respinge ispita
stăpânirii lumii, El respinge unitatea fără li bertatea comuniunii în iubire.

40 I. 7. DATORIILE PĂRINȚILOR FAȚĂ DE COPII

În lumina Sfintei Scripturi, părinții sunt datori : să-și binecuvânteze copiii (Facere 48,
15-16; Evrei 11, 20 -21), să -i mângâie (I Tesaloniceni 2, 11), să -i supravegheze (Isus Sirah 16, 1 –
5), să le asigure cele de trebuință (Matei 7, 9 -12; II Corinteni 12, 14; I Timotei 5, 8), să -i
convingă să nu se căsătorească cu eretici (F acere 24, 1 -4; 28, 1 -2), să se roage pentru ei, iar când
sunt răi să -i mustre sau chiar să -i pedepsească (Pilde 3, 12; 13, 24; 19, 8; Isus Sirah 30, 1 -2; 8,
12), încredințați fiind că binecuvântările lor îi însoțesc în viață, ca și blestemele și păcatele l or
(Ieșire 20, 5; 34, 7; Numeri 14, 18; Deuteronom 5, 9; Psalmul 111, 1 -2).
Familia creștină este școala virtuților. Cea mai bună creștere pe care o pot da părinții
copiilor este cea morală și religioasă. Toți copiii au o firească pornire spre Dumnezeu, spre
religie. Educația religioasă cuprinde practica vieții în rugăciune, iubirea de Dumnezeu și de
aproapele. Cu îndrumări sănătoase, creșterea în ,,cei șapte ani de acasă” lasă în inima și în mintea
copiilor urme și amintiri neșterse. O bună edu cație acasă dezvoltă sentimente religioase pe care
și cea mai atee școală nu le mai poate nimici.
Famil ia este prima societate naturală și adevărata celulă socială. În organizarea sa
proprie, ea oferă garanții de moralitate; este prima școal ă care pregătește pe copil pentru viața
socială, deprinzându -l să-și îndeplinească datoria, să -și disciplineze voința, dându -i simțul
ierarhiei și ordinii. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnității, al libertății interioare,
al seninătății constructive. Mediul familial oferă siguranță, liniște, afecțiune, seninătate, care
constituie o atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală și echilibrată. Copiii sunt sânge din
sângele părinților și suflete din sufletele lor. Ei reprezintă fructul conviețuirii, năzuințelor și
iubirii dintre părinți. Datorită acestui fapt, ceea ce constituie îndeosebi datoriile părinților față de
copii, este grija pentru preocuparea în vederea creșterii, educării și instruirii lor, pentru a
corespunde ca cetățeni so cietății și îndatoririlor legate de formele complexe ale vieții.
Biserica îi pregătește să devină moștenitori ai împărăției cerurilor, dar cu angajarea directă
în realitățile vieții din epoca și conjuncturile sociale în care trăiesc107.
Dar familia nu este numai sâmburele din care crește obștea (societatea) omenească, ci ea
este și cel dintâi așezământ de creștere morală a omului, neapărat necesar pentru bunăstarea
societății. Familia este răsadnița de virtuți și izvor de întărire mora lă. În sânul ei își primește
copilul primele îndrumări de viață, care îi rămân întipărite în suflet pentru totdeauna. Căci, dacă
temelia bunei creșteri a copilului este dragostea și înțelegerea firii sale, lucrul acesta se face mai

107 Pr. Nicolae Cananau, Datoriile părinților față de copii, în Îndrumător bisericesc canonic și patriotic, Editura
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1985, p. 8

41 întâi și cel mai bine în familie. Numai părinții au dragoste față de copiii lor în măsura cea mai
mare și numai ei au prilej potrivit și îndelungat să înțeleagă deplin firea fiecărui copil al lor108.
Între copii și părinți iau ființă legături reciproce, îndatoriri, care fac parte din familie
prima școală și cel mai important cadru al vieții. Legătura dintre părinți și copii durează în mod
firesc până la finalul vieții uneia dintre părti, după care se menține prin intermediul rugăciunilor
și pomenirilor la Sfintele slujbe. În crești nism legătura aceasta nu se oprește la natura biologică a
ei, ci se înalță spre idealul spiritual.
Copiii acționează asupra părinților ca u n impuls spre cumpătare și muncă , spre acumularea a
cât mai multe virtuți și de aseme ni sunt un scut împotriva nenumă ratelor ispite care încearcă
familia. Tatăl, mama și copiii alcătuiesc familia, însă pentru o creștere armonioasă și sănătoasă a
copiilor este nevoie de prezența lui Dumnezeu în sânul ei. Dumnezeu se face simțit prin calea de
iubire care unește famil ia de Dumnezeu, întemeietorul ei. Această cale a iubirii are temelia
consolidată de credința adevărată, de rugăciune, post, de viața Bisericii, de imaginea sfinților în
cărți și icoane și de toate cele plăcute lui Dumnezeu și sufletului omenesc. Credința p ărinților
mărturisită prin fapte și grai se regăsește în comportamentul copiilor ascultători, sănătoși și
râvnitori spre cele sfinte. Copiii sunt pentru părinții lor un imbold puternic spre muncă și
economie, spre cât mai multe virtuți, precum și o puterni că pavăză contra ispitelor din afară.
Prezența copiilor exercită o cenzură morală din cele mai eficiente asupra conduitei părinților.
Din dorința și grija de a -i face cât mai buni și mai fericiți, părinții își dau toată silința să le ofere
pilde personale cât mai bune și să propășească mereu în toate domeniile.
Constituția României, art.29, pct. 6, arată că părinții au dreptul de a asigura, potrivit
propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. Statul edictează
norm e juridice și stabilește atribuții anumitor organe de stat în vederea asigurării desfășurării
corespunzătoare a procesului educativ în familie109.
Datoria educării copiilor cuprinde educația trupească și sufletească. Educația trupească
înseamnă îngrijirea de viața fizică, începând din momentul nașterii; părinții au datoria să -i
hrănească, să -i îmbrace, să le dea adăpost, să le asigure educația necesară însușirii unei profesii.
Educația sufletească le dă copiilor posibilitatea să -și însușească val orile religioase și morale ale
societății în care trăiesc. În cadrul educației, purtarea părinților este decisivă pentru for marea
sufletească a copilului. Copiii sunt expresia concretă a prezenței divine în familia creștină.
Fiecare copil este „fereastra n eprihănirii prin care lumina pură a cerului pătrunde în casa
părinților. El e mărturie vie, concretă, despre lumea transcendentă, a luminii, a neprihănirii și
bucuriei veșnice. De aceea, copilul îi apropie pe părinți de Dumnezeu, îi înalță în sfere mai pur e,

108 Învățătura de credință creștină ortodoxă, p. 25 0.
109 Ibidem, p. 150 – 167 și p. 126 – 149.

42 le intensifică iubirea și le -o înnobilează. Aici, mai mult ca oriunde în familie, se vede prezența
lui Dumnezeu”110.
Ori din această prezență divină se naște și izvorul sfințeniei, în a cărui imagine se
oglindesc copiii. În Noul Testament, nașterea de co pii este considerată un dar de la Dumnezeu.
Tot în Legea Noului Testament, copilul, imaginea sfințeniei, este făptura lui Dumnezeu și deci
nimeni nu are dreptul să -i ridice viața de îndată ce nu i -o poate dărui. În Legea Nouă, copilul nu
mai este un simplu obiect de proprietate în mâna părintelui – ca în societatea păgână – care putea
sa facă cu el ceea ce voia. Făptură aleasă a lui Dumnezeu el trebuie iubit, îngrijit și instruit în
învățăturile cele bune și folositoare. De pildă, Sfântul Apostol Pavel îi î ndeamnă pe clerici să
învețe mamele “să-și iubească copiii” (Tit 2,4). Totodată le cerea părinților să nu întărâte “la
mânie copiii”, și să -i crească “în învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6,4). De altfel,
Apostolul neamurilor ținea să precizeze că doar părintele care -și crește bine copiii să fie chemat
la conducerea Bisericii lui Hristos. “Să-și chivernisească bine casa lui, având copii ascultători,
cu toată bună -cuviința; căci dacă nu știe cineva să -și rânduiască propria lui casă, cum va purta
grijă de Biserica lui Dumnezeu” (I Timotei 3,4 -5).
Sfântul Apostol Pavel cere totodată ca pruncii să fie deprinși a -i cinsti pe cei din casa lor și
a răsplăti ostenelile părinților lor. “Copiii să învețe să cinstească mai întâi pe cei din casa lor și
să răsplătească ostenelile părinților, fiindcă lucrul acesta este plăcut și primit înaintea lui
Dumnezeu” (I Timotei 5,4). Copilul, neavând încă desăvârșite cele trei facultăți ale sufletului,
adică sentimentul, rațiunea și voința, simte nevoia să se rapor teze la membrii familiei care -l
înconjoară cu dragoste: mama, tata, bunica, bunicul. De aceea , copilul are nevoie de afecțiune și
dragoste, apropiere, înțelegere și devotament d in partea celor dragi lui. Deci, iată importanța și
necesitatea modelului supre m al părinților în educarea copilului pentru împlinirea “exigențelor
moralei Sfintei Evanghelii”111.
Chiar dacă “Biserica nu vede pe Domnul ei față către față, în eonul prezent ea năzuiește
spre deplina întâlnire cu Hristos la parusie”112. Și tocmai ac eastă năzuință trebuie să fie scopul
urmărit de fiecare familie creștină, educând copiii în Legea Domnului Hristos, Legea iubirii. Și
pentru Părinții Bisericii răsăritene soții creștini nu primesc numele de părinți pentru că nasc
copii, ci pentru că ii cre sc conform principiilor morale creștine, adică întru învățătura Legii lui

110 IPS Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală , Editura Arhiepiscopiei , Sibiu, 1969, p.
356.
111 Pr. Asist. Dr. Vasile Raducă, Căsătoria Taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei , în “St udii Teologice”, an
XLIV(1992), nr. 3 -4, p. 137.
112 Pr. Asist. Dumitru Popescu, Ecleziologia romano -catolică după documentele celui de -al doilea Conciliu de la
Vatican și ecourile ei în teologia contemporană , Teză de doctorat, în “Ortodoxia”,an XXIV(1972), nr.3, p. 337 .

43 Hristos și practicarea virtuților creștine. Deci, virtutea este scopul principal în procesul de
educație creștină a copiilor. Sfinții –întruchipări ale virtuții – erau și sunt așadar modelele
pilduitoare de urmat. În educarea copiilor, soții au deopotrivă datoria să -și înzestreze copiii din
frageda copilărie cu urme spirituale, deprinzându -i cu citirea Sfintei Scripturi și cu evlavia
creștină. Încă din perioada apostolică și post -apostolică li s -a cerut părinților să -i învețe pe fiii lor
“frica de Dumnezeu”113, adică să -i deprindă cu evlavia, rugăciunea și iubirea de Dumnezeu. De
aceea părinții sunt îndemnați să le dea copiilor lor “creșterea cea întru Hristos; să -i învețe ce
putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu și ce poate drag ostea curată în fața lui
Dumnezeu”114.
Copilul pășește în viață cu un fel propriu de a se comporta, de a se închina, de a munci.
Înainte ca, copilul să știe ce este binele și răul, bucuria unei fapt e marețe și supărarea pricinuită
de remușcările conștiinței, el crede ceea ce observă că se petrece în jurul său. Nu este mereu
atent la cuvinte le pe care de multe ori nu se înțelege, însă el privește cu atenție și reține ceea ce
vede. Aceasta imagine este c omportamentul părinților pe care copilul îl preia ca fiind unul bun.
În consecință, ceea ce îl formează pe copil este pilda tăcută, de fiecare zi a părinților. Ea clădește
mai mult decât mustrările, regulile, poruncile sau oricare alt mijloc educativ. Tot ceea ce spune
părintele se adresează urechilor în primul rând. Pilda este cea care se adresează inimii și ochilor.
De cele spuse te mai poți îndoi căci, poate nu ai auzit sau nu ai interpretat bine, dar ceea ce ai
văzut că face tatăl sau mama ta e cu neput ință să nu crezi.De asemenea o altă datorie a părinților
este să îi învețe pe copii să se roage.
Rugăciunea este vorbirea omului cu Dumnezeu. Ea reprezintă “o necesitate ontologică a
firii omenești”115, deoarece îl menține pe om în legătură cu Cel după al Cărui chip este. “Prin
rugăciune, gândurile omului și lucrurile pe care le vizează acestea: persoane, lucruri, stări,
noțiuni, sunt oferite lui Hristos, iar Hristos este chemat să vină în mijlocul lor. Rugăciunea
călăuzește mintea și toate cele pe care le înțelege mintea cu lumina lui Dumnezeu, conducând
astfel omul la adevăr”116. Problema rugăciunii este una din cele mai importante în studiul
spiritualității ortodoxe, și se pune din momentul în care conștiința copilului se deșteaptă. În
tradiția ortodoxă, copiii primesc Sfânta Împărtășanie încă de la Botez, adică de la vârsta de
câteva săptămâni, și se recomandă părinților să -i împărtășească cât se poate de des. Astfel, pe

113 Învățătura a celor 12 Apostoli , IV, 9, traducere de pr. Dumitru Fecioru, în Părinți și Scriitori Bisericesti, 1,Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1979, p. 27
114 Sfântul Clement Romanul, Epist ola către Corinteni (I ), XXI, 6 -8, traducere de pr. Dumitru Fecioru, în Părinți și
Scriitori Bisericești, Vol 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1979,
p. 49.
115 Georgios Mantzaridis, Morala creștină, Editur a Bizantina, București, 2006, p. 73.
116 Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 159.

44 măsură ce conștiința se trezește și se deschide către realitatea duhovnice ască, copilul ia
cunoștință despre Sfânta Euharistie prin experiența personală, în chip firesc, când ea se
integrează în conștiința rudimentară, dar autentică, pe care copilul o are despre viața
suprafirească. Copilul învață să se roage, să îndrăgească ace le momente de intimitate familială și
de încredințare lui Dumnezeu, descoperind un întreg domeniu minunat și luminos care capătă
ecou inelanurile și aspirațiile sale profunde117.
Iată de ce rugăciunea familială este atât de însemnată în educația copilului. De aceea părinții
trebuie să fie un model exemplar în acest sens. Educația nu cere studii superioare din partea
părinților. Atunci când dimineața și seara, precum și în timpul meselor copiii se roagă împreună
cu părinții este un pas important; în sărbător i și duminici când întreaga familie se îndreaptă spre
biserică pentru Sfânta Liturghie este un alt pas. Dacă posturile și zilele de post vor fi ținute cu
mâncăruri de post, iar nevoiașilor care ne bat la ușă, dacă le vom deschide cu dragoste și îi vom
milui, atunci am mai făcut un alt pas. În acest mod se adună pașii pentru formarea deprinderilor
religioase, însă poate fi un exemplu și pentru formarea altor deprinderi. Părinții sunt datori, de
asemenea, să -și iubească copiii.
Ca sentiment natural, i ubirea față de copii este mereu activă în inima părinților, adesea chiar
mai puternică decât la copii față de părinți. Ca virtute morală, ea este una dintre primele și cele
mai însemnate expresii ale iubirii față de aproapele. În acest sens Sfântul Ioan G ură de Aur
spune: “Dumnezeu apoi poruncește și părinților cum trebuie să se poarte cu copiii, cinstindu -i
pe copiii buni și pedepsindu -i pe cei răi. Scopul acestor porunci este tot acela de a face pe
părinți să -și iubească și mai mult copiii”118 .
Este foarte important ca soții să -și demonstreze unul altuia iubirea, pentru echilibrul copiilor
lor. Procedând astfel, le oferă siguranța de care copiii au nevoie. Este important ca părinții să -și
spună reciproc “te iubesc”, să se îmbrățișeze, să se sărute ș i să se țină de mână față de copii. Ei
au nevoie să vadă din când în când manifestări libere ale afecțiunii 119. Nu trebuie să falsificăm
acest lucru, ci să arătăm, cu adevărat, dragostea unuia pentru celălalt. Părinții trebuie de
asemenea să își păstreze co piii în înfrânare, deoarece cel care a fost înfrânat mai înainte de
căsătorie cu atât mai mult este înfrânat după căsătorie. Cel care este deprins cu desfrânarea
înainte de a se căsători va face lucrul acesta și după căsătorie; pentru aceasta se pun cununi le pe
cap, simbol al biruinței, deoarece fiind neînvinși se apropie astfel de patul căsătoriei, fiindcă nu
au fost învinși de plăceri.

117 Olivier Clement, Boris Bobrinskoy, Elisabeth Behr -Sigel, Myrrha Lot -Borodine, Fericita Intristare, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997, p. 71.
118 Sfantul Ioan Gura de Aur , Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor, p. 253.
119 Pr. John Mack, op. cit ., p. 191.

45 Urmând preceptele aceleiași învățături neo -testamentare, așezămintele sau Constituțiile
Apostolilor – redactate în secolele III -IV – îi îndeamna și ele pe părinți să -și educe copiii întru
învățătura Domnului și să nu pregete a -i înțelepți apelând chiar la pedepse în caz de neascultare.
“Iar voi, părinților, educați pe copiii voștri întru Domnul și învățați -i meseri e folositoare și
potrivit cuvântului lui Dumnezeu, ca nu cumva petrecând în trândăvie și fiind nesupravegheați
de părinți, înainte de vreme când se iartă, să se împotrivească binelui”120. Așezămintele Sfinților
Apostoli îi îndemnau totodată pe părinți să nu le fie “teamă a -i bate, înțelepțindu -i cu asprime,
căci pedepsindu -i, nu -i omorâți ci mai vârtos îi mântuiți, după cum zice și Solomon. Cine se
ferește prin urmare de a dojeni și pedepsi pe fiul sau își urăște copilul, de aceea învățați pe copiii
voștri cu vântul Domnului și faceți -i ascultători”121.
Cel mai potrivit moment pentru părinți să înceapă să -i învețe pe copii să asculte este, am
putea spune, cât mai curând posibil, adică imediat ce copilul începe să manifeste tendințe de
rebeliune. La început să o facă cu blândețe, dar în mod persistent, constant și cu fermitate. Unii
psihologi postmoderni insistă să nu se folosească pedeapsa fizică. Sfatul lor eronat nu a dus doar
la formarea unei generații de copii indisciplinați, ci este într -un fățiș dezac ord cu îndrumarea lui
Dumnezeu dată în această privință. Pildele lui Solomon vorbesc foarte grăitor: “Cine cruță
toiagul său , își urăște copilul, iar cel care îl iubește , îl ceartă la vreme” (Pilde 13, 24).
Copiii trebuie să știe care sunt limit ele. Părinții, însă, trebuie să -și amintească să -i
disciplineze cu dragoste, să fie fermi și clari, dar iubitori. Scopul părinților este să -i îndrume pe
copii spre iubire, loialitate și supunere, și nu spre mânie. Acest lucru este foarte important, iar
părinții și -l vor aminti odată cu înaintarea în vârstă a copiilor lor.
O altă mare datorie pe care o au părinții este să aibă mare grijă cum își cresc copiii. Dacă în
familie, cât este copilul acasă în cei șapte ani, părinții nu se îngrijesc să -l înv ețe rugăciuni, să
facă cruce, să știe Tatăl nostru, Crezul, să -l ducă la biserică, să știe ce înseamnă post, să știe ce
înseamnă păcat, să se ferească de păcat, atunci cresc niște fiare. Sunt cuvintele Mântuitorului,
care a zis așa: “ În vremea de apoi se v or răscula copiii asupra părinților și -i vor omor i”. Dacă
părinții nu vor avea grijă de copii, vor bea paharul amărăciunii și al scârbelor în veacul de acum
și în munca cea veșnică în veacul viitor.
Dragostea dintre părinți și copii se arată pr in creșterea și educația lor. Prin educație
părinții arată grija ce o poartă comorii sfinte dată de Dumnezeu: copiii. Sfântul Apostol Pavel
sfătuiește pe părinți să -și crească copiii “în învățătura și în certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).
Învățătura, educa ția copiilor creștini a constat întotdeauna din învățarea științelor vremii, a
dogmelor și a moralei creștine, a regulilor de bună purtare în viață și a buneicuviințe.

120 Constituțiile Apostolilor , IV, 11, traducere de Ir ineu Mihălcescu, Chișinău, 1928, p. 109
121 Ibidem

46 Ioan Gură de Aur scrie că de la o vârstă fragedă există o înclinare a omulu i spre viciu sau
spre virtute. De aceea, copiii trebuie îndreptați de timpuriu spre bine și virtute, pentru a nu se
deprinde cu răul. Părinții nu trebuie să se gândească cum să -și lase copiii bogați, ci virtuoși122.
Tot ce fac părinții pentru copii i lor, pentru educația lor, fac din dragoste. Din ea izvorăsc și
celelalte virtuți pe care părinții sunt datori să le sădească și să le cultive în inima copiilor:
temerea de Dumnezeu (Psalmul 33, 11; Efeseni 6, 4), ascultarea (I Timotei 3, 4), purtarea
cuviincioasă (Pilde 22, 6), credința puternică (Isaia 38, 19) și mai ales poruncile, căile și legile
Domnului (Facere 18, 19; Deuteronom 4, 9 -10; Psalmul 77, 3 -10). Părinții sunt chemați să
vegheze creșterea morală și religioasă a copiilor. Educația morală tr ebuie să o facă părinții,
învățând pe copii deprinderile și faptele bune, pentru a -i ajuta să scape de anarhia instinctelor și
tendințelor spontane, pentru a îndepărta egoismul natural și a -i ajuta să devină mai buni.
Una din tre garanțiile educați ei creștine a copiilor într -o familie este viața duhovnicească
activă a părinților, pe care copiii o simt și la care participă în funcție de vârsta lor și în
conformitate cu trăsăturile lor de caracter. Coparticiparea copiilor la viața duhovnicească din
cadrul familiei este necesară pentru dezvoltarea cunoștințelor și a obiceiurilor creștine. De
asemenea, ea devine garanția transformării în timp a relației părinți – copii într -o relație de
prietenie duhovnicească123.
Familia creștină este inclusă î n misiunea Bisericii; este o prelungire a Bisericii în lume și
o aducere a lumii în Biserică. Toți părinții sunt datori să -și îmbisericească copiii, să -i
împrietenească cu Duhul lui Dumnezeu și să -i crească sub aripile Bisericii, așa cum a fost
îmbisericit ă și crescută Maica Domnului. Grija educației copiilor nu aparține numai familiei, ci și
școlii, societății și Bisericii. Toate instituțiile poartă obligațiile și răspunderile creșterii, îngrijirii
și ajutorării lor, cu toate mijloacele materiale si morale de care dispun.
Educația cea mai sănătoasă și temeinică se dă copiilor când toate așezămintele, care
răspund pentru creșterea și educarea lor, își armonizează interesele și principiile lor cu scopul pe
care îl au în vedere: formarea caracterul ui religios -moral. Cu oameni de caracter moral și de
convingeri religioase nu se va destrăma nici o societate și nu se va închide nici o biserică.
Iubirea și rugăciunea revelează copiilor pe Părintele lumii și al oamenilor; iubirea și
rugăciune a îi fac să -L îndrăgească și să -L primească în suflet, pe toată viața, icoana Lui sfântă,
ocrotitoare, mântuitoare. Copiii trebuie deprinși de mici cu rugăciunea și cu datinile religioase.
Exemplul părinților are un rol decisiv în formarea deprinderilor re ligioase, traducând în acte vii
și concrete formula abstractă a datoriei. Astfel, parinții trebuie să -și facă rugăciunile împreună cu

122 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creșterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., București, 2001.
123 Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă , Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureș ti, 2008, p. 55 -56.

47 copiii, aceștia trebuie duși la biserică, învățati să facă semnul Sfintei Cruci, să îngenuncheze, să
spună rugăciunile și să cânte cântări religioase, să ducă daruri la Sfântul Altar, să aprindă
lumânări la biserică, să se împărtășească.
O învățătură, o mustrare, o poruncă din partea celor care cârmuiesc viața casnică sunt
mijloace educative bune, folositoar e. Dar ceea c e zidește este viaț a tăcută a părinților, exemplul
lor de fiecare zi. Faptele lor în fața copiilor sunt o predică mută, dar cu urmări hotărâtoare, fie în
bine, fie în rău. Învățătura vorbește urechilor. Pilda vorbește ochilor și inimii. Poți pune la
îndoia lă sinceritatea unei vorbe, dar nu poți să nu dai crezare la ceea ce vezi că face aproapele
tău, tatăl tău, mama ta. Nici o lecție biblică, nici o învățătură nu va fi în stare să înlocuiască
pildele de evlavie ale părinților, care vor face ca duhul credinț ei și al omeniei să străbată până în
măduva oaselor, până în sângele copilașilor. Odată ajunși părinți, apar în viața noastră alte
responsabilități, deci și alte priorități. Creșterea copiilor ar trebui să fie mai presus de carieră, de
bani sau de dorințe egoiste. Dacă vom lucra mai puțin, vom avea mai puțini bani, dar vom
câștiga mai mult timp pe care să îl dăruim celor dragi – și, oare, nu este acest timp mai valoros
decât orice jucării, haine sau mâncăruri scumpe pentru care, paradoxal, muncim să le pute m
dărui copiilor? Să învățăm să ne bucurăm de copiii noștri, să fim cât mai mult împreună cu ei! Să
trăim împreună cu ei plăceri simple și firești precum scrisul, cititul, pictura, plimbările, broderia,
conversația sau gătitul – în locul, de pildă, al vizi onatului la televizor.
Una din tre cele mai mari răsplăți ale vieții este să ne vedem copiii maturizându -se și dăruindu -ne
înmiit ceea ce am investit în ei. Aceasta ne poate costa lacrimi, neliniști, griji, nopți nedormite –
dar într -o bună zi vom descoperi că a meritat efortul făcut.

48 I.8. DATORIILE COPIILOR FAȚĂ DE PĂRINȚI

Copii sunt sânge din sângele părinților și suflete din sufletele lor. Ei reprezintă fructul
convieț uirii, năzuințelor și iubirii dintre părinți. Datorită acestui fapt, ceea ce constituie îndeosebi
daroriile părinților fa ță de copii, este preocuparea în vederea creșterii, educării și instruirii lor,
pentru a corespunde ca cetățeni societății și îndatoririlor legate de formele complexe ale vieții.
Biserica îi pregătește să devină moștenitori ai împă răției cerurilor, dar cu angajarea directă în
realitățile vieții din epoca și conjuncturile sociale în care tr ăiesc.124 Copiii datorează recunoștință
părinților, iar aceasta se arată prin întreținere și ajutor când au nevoie, prin c uvinte cuviincioase,
prin respect. ”Prima virtute a creștinilor este de a cinsti pe părinți, a răsplăti ostenelile celor ce
le-au dat viața și a le procura din toată puterea cele trebuincioase tihnei lor. Chiar dacă i -am
răsplătit cu mai mult, nu vom putea însă niciodată să -i naștem”, scrie Sfântul Chiril al
Ierusalimului125. Copiii sunt datori să aibă ascultare față de legea Domnului (Deuteronom 30, 1 –
3; Pilde 28, 7) și tot așa față de părinți, după cum spune atât de limpede porunca a cincea:
”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să -ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ”
(Ieșire 20, 12). ”Cinstește” – zice imperativ Sfânta Scriptură. Cinstirea părinților se naște din
faptul că ei ne -au dat viața, ne ocrotesc și ne educă. Cu același cuvânt de ”Părinte” numim pe
Dumnezeu și pe cei ce ne -au dat viața. Străvechea lege dată de Dumnezeu oamenilor: ”Cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta” trebuie să fie tuturor călăuza în viață, soarele care ne luminează
gândurile și sentimentele noastre. Cine respect ă porunca a cincea va fi răsplătit. Respectarea
acestei porunci aduce, pe lângă roade spirituale, roadele temporale ale păcii și prosperității.
Dimpotrivă, nerespectarea acestei porunci are drept consecință mari daune pentru comunități și
pentru persoanele umane. 126
A cinsti pe părinți înseamnă: A -i iubi, a le datora și face tot binele cu putință. Iubirea față
de părinți este și o poruncă a firii, de aceea o găsim la toate popoarele. A asculta de ei: ” Ascultați
de părinții voștri întru Domnul că a ceasta este cu dreptate” ( Efeseni 6,1); ”Fiule, păzește legile
tatălui tău și nu lepăda învățăturile maicii tale” (Pilde 6, 20).
Ascultarea de părinți nu trebuie să ia însă forma unei dictaturi a părinților, riscând o
depersonalizare a copiilor, ci trebuie să fie firească, ea fiind o manifestare a dragostei, a
respectului și a recunoștinței copiilor față de părinții lor. Această poruncă nu se adresează atât
celor mici, care nu înțeleg poruncile și asculta de părinți indiferent de voia lor, cât ce lor mari,

124 Pr. Nicolae Cananău, Datoriile părinților fată de copii ,în Îndrumător bisericesc canonic și patriotic, Editura
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați 1985, p. 84
125 Teologie Morală Ortodoxă. Curs1 pentru Faculățile de Teologie p. 9
126 Ibidemp. P11

49 care pot refuza această ascultare. Ascultarea și îngrijirea părinților de către copiii lor se arată a fi
pricina de cinste și de binecuvântare pentru cei din urmă: “Fiilor, ascultați -mă pe mine, tatăl, și
vă purtați așa ca să vă mântuiți, că Domn ul a înălțat pe tată peste fii și a întărit judecata mamei
peste copii. Cel care cinstește pe tata se va curăți de păcat. Și ca acel care strânge comori, așa
este cel care cinstește pe mama sa. Cel care cinstește pe tata se va veseli de fii și în ziua
rugă ciunii sale va fi auzit. Cel care mărește pe tata va avea viață lungă, și cel care se teme de
Domnul cinstește pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său și ca stăpânitor
va sluji celor care l -au născut. Cu fapta și cu cuvântul cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca
să-ți vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea tatălui întărește casele fiilor, iar blestemul
mamei le dărâmă până în temelie. Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, că necinstea
tatălui tău nu -ți este mărire. Că mărirea omului este din cinstea tatălui său și ocară este fiilor
mama necinstită. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu -l mâhni în viața lui. Și chiar de i
se va împuțina mintea lui, ai îndurare și nu -l disprețui când tu ești în putere, pentru c ă
milostenia arătată tatălui nu va fi uitată și, în pofida păcatelor, se va zidi casa ta. În ziua
necazului tău își va aduce aminte Domnul de tine și, ca gheața când este senin, așa se vor topi
păcatele tale” (Sirah 3, 1 -15).
Dacă ascultarea de pări nți este clară până în momentul căsătoriei copiilor, după aceasta, ea
poate fi greșit înțeleasă, atât de părinți, cât și de copii. Nu de puține ori, în numele acestei
ascultări, multe familii au de suferit. Astfel, unii părinți cer copiilor ascultare depli nă chiar și
după căsătorie, iar unii copii ajung să -i batjocorească pe aceștia, în numele libertății și al
maturității.127
După ce se căsătoresc, copiii dobândesc autonomia firească, însă nu și dreptul de a nu –
și mai respecta părinții. Dacă părinții sunt datori să respecte libertatea noii familii, la
rândul lor, copiii sunt datori să nu uite niciodată eforturile depuse de părinții lor. Când
sfaturile părinților izvorăsc din experiență, iar mustrările sunt făcute din iubire, acestea
trebuie cel puțin a scultate de copii . Să nu -i supere cu ceva și să se poarte față de ei cu toată
cuviința, vorbind despre ei și cu ei cu mult respect. ” Ochiul celui ce batjocorește pe tatăl său și
nu ia în seamă ascultarea maicii sale, să -l scoată corbii și să -l mănânce pui i vulturilor” (Pilde
30,17).
Să-i ajute la nevoie, mângâindu -i în necazuri și înseninându -le seara vieții lor. ”Frate,
sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu -l mâhni în viața lui” (Isus Sirah 3, 2). Pildă pentru noi
este Însuși Mântuitorul, C are de pe cruce o încredințează pe Sfânta Sa Mama ucenicului

127 Familia Familia creștină azi(volum colectiv), Ed. Trinitas, Iași, 1995.Catehismul Ortodox, Editura Arhiepiscopia
Alba Iulia (Reintregirea)Pavel, Prof.dr., Constantin, Idem, Familia preotului, în „Glasul Bisericii”,XIX (1960), nr. 1 –
2.Verzan, Sabin, Famil ia în lumina învățăturii Noului Testament, în„Mitropolia Olteniei”, VI (1954), nr. 9 -10.Pr.
Prof. Dr. Nicolae D. Necula,"Glasul Bisericii" nr. 9 -12/2001, pag. 119

50 preaiubit, Ioan, ca să aibă grijă de ea (Ioan 19, 26 -27). Prin această dispoziție testamentară a
Mântuitorului, s -a inaugurat în creștinism cultul mamei.
Să se roage lui Dumnezeu pen tru ajutorarea lor când sunt în viață, iar după moarte,
pentru odihna sufletelor lor, împlinindu -le voința cea din urmă, păstrându -le vie amintirea și
îngrijindu -le mormintele.
Așa ne învață morala creștină și Biserica noastră că trebuie să ne comportăm fa ță de părinții
noștri, care ne -au dat ceea ce au avut mai bun, pentru ca noi să fim fericiți, să ne realizăm în
viață, să ne întemeiem și noi o familie. Trebuie să fim alături de ei, să -i facem să se considere
utili, după puterile lor, pentru a nu -i lăsa î n deznădejde și singurătate.128
”Cine are părinți / Pe pământ, nu în gând / Mai aude și acum /Ochii lumii plângând”
spune cu durere poetul Adrian Păunescu, pentru că există copii care au uitat chipul sfânt al
mamei care i -a vegheat, vorba ei duioasă care i -a îndrumat în viață, au uitat povața tatălui și
mâinile lui bătătorite de muncă. Sunt mulți cei care și -au părăsit părinții bătrâni, bolnavi. I -au
lăsat la mila lui Dumnezeu și a oamenilor. Acești copii denaturați uită că Dumnezeu nu va
îngădui acea stă lipsă de respect și de iubire, pedepsindu -i ca și ei să guste din durerea amară a
singurătății, la bătrânețe.129
Cei care sunt indiferenți față de părinții lor și le întristează bătrânețea, vor fi un exemplu
negativ pentru copiii lor. Acești oa meni nu pot răspunde poruncii iubirii față de aproapele, dacă
ei nu pot fi capabili să răspundă iubirii părinților. Dacă dorim să fim plăcuți lui Dumnezeu și să
avem parte de fericire în vremea vieții noastre, să cinstim pe tata și pe mama. Să facem aceast a
cu dragă inimă pentru că demnitatea părintească este o rază din puterea și autoritatea lui
Dumnezeu, Părintele luminilor130.Copilul care este învățat să aibă evlavie și iubire, atunci când și
el la rândul său va avea copii, va face asemenea. Astfel se va a lcătui un lanț binecuvântat,
datorită mărturisirii dreptei credințe în familie.131 Așa ccum Mântuitorul și -a îndrumat apostolii
și ucenicii dându -Se exemplu personal, tot așa și părinții au menirea de a se oferi exemplu
propriilor copii.

128 Pr. David Marian, Familia între tradiție și secularizare , p 94
129Ibidem
130 ibidem
131 Pr. Pr of. Ioan G. C oman, Frumuseție iubirii de oameni….,p.67apud ibidem,p. 59

51 I. 9. SEMNIFICAȚ IA ECLEZIALĂ ȘI SO CIALĂ A FAMILIEI
CREȘTINE

În majoritatea studiilor morale, familia este socotită ca prima și cea mai mică celulă a
organismului social, bază a societății și a statului . Această definire este, în realitate, o analogie :
familia este asemen ea elementului de bază al organismului viu .
De aceea indicăm în mod firesc, importanța familiei precum și grij a care trebuie depusă
pentru ea , deoarece în funcție de sănătatea și starea celulelor , după cum se știe, depinde și
sănătate a sau boala organismu lui însuși . Dacă celulele sunt sănătoase și funcționează normal,
întreg organismul va fi sănătos, dacă celulele sunt bolnave și supuse distrugerii, î ntreg
organismul este amenințat . Tot așa se întâmplă și în mediul social : dacă familia ca celulă a
societăț ii, își desfășoară viața potrivit normelor morale, atun ci și societatea va avea un spor de
normalitate și legalitate, contribuind la menținerea fericită a statului. Cea mai mare grijă care
trebuie acordată familiei trebuie să fie pentru stabilirea ei spiri tual – morală .
Definiția dată familiei ca fiind prima și cea mai mică celulă a societății este dreaptă dar
nu și suficientă, aceasta pentru că nu scoate în evidență adevăratul conținut al noțiunii de familie,
ci o socotește doar ca o unitate în latura ei natural – socială și nu spune nimic despre ființa și
scopul căsă toriei .
Famili a născută prin Taina nunții este în mic ceea ce este Biserica în mare, de aceea
același duh trebuie să domnească în familie ca și în Biserică, duh care se caracterizează mai în tâi
prin dragoste reciprocă între so ț și soție . Nu întâmplător Sfântul Apostol Pavel își plasează
învățătura despre căsătorie în cont extul epistolei despre Biserică : Epistola către Efeseni .132
El vorbește despre „ „biserică familială”,133 ca o parte din între aga Biserică a lui Hristos,
comparând raportur ile dintre bărbat -soț și femeia –soție cu raporturile dintre Hristos și Biserică,
care în chip tainic este trupul lui Hristos . Ca trup, Biserica este una, dar este alcătuită din mai
multe membre și din acest pun ct de vedere, ea poate f i comparată cu un arbore . Ramurile acestui
arbore sunt bisericile locale naționale, ramificațiile ramurilor sunt bisericile eparhiale și enoriale,
crengile sunt familiile creștine, iar frunzele sunt creștinii. Prin Sfintele Taine, B iserica
împărtășește credincioșilor puterea de viață și sfințitoare a Sfântului Duh, conducându -i către
desăvârși rea spirituală și către mântuire .
Unirea liber consim țită dintre bărbat și femeie, prin căsătorie, este icoană a unirii tainice
dintre Hristos și Biserică, de aceea ea stă sub acțiu nea sfințitoare a harului divin . Soții pr imesc
harul divin în momentul când se angajează, în demnitatea lor sacerdotală să se prezinte înaintea

132 Evdokimov Paul , Taina iubirii,p.158
133 PS. Macariopolski, Familia creștină,p. 232

52 Tatălui ceresc și să se ofere în Hristos ca jertfă, ofrandă întregii lor vieți conjugale. Harul
paternității soțului și harul mat ernității soției formează și modelează ființa conjugală după chipul
Bisericii.134
Astfel, căsătoria într -o formă naturală și sancționată de legile umane a unei vieți
conjugale reciproce devine în b iserică, o unire sfânt ă întărită și pecet luită cu binecuvântare.
Sfântul Clement Romanul al Alexandriei numește căsătoria „casa lui Dumnezeu” și îi aplică
cuvântul despre prezența Mântuitorului: „Iată eu voi fi cu voi până la sfârșitul
veacurilor”( Matei 18,20) iar după Sfântul Ignatie „ unde este Hri stos este și Biserica Lui”, ceea
ce face să se vadă limpede natura e cclesială a comunității conjugale.135
După cum în Biserică, Hristos este capul Bisericii iar ea Mireasa Lui , tot așa în familie,
bărbatul este prototip ul lui Hristos, iar femeia simbolizează Biserica, Mireasa lui Hristos.
Supunerea Bisericii față de Hristos este o supunere din iubire și același lucru se întâmplă și în
familie ca Biserica familială, soția în mod liber și conștient se supune bărbatului car e poartă grijă
de to ată familia, după cum Hristos Bisericii.
Iată ce scrie Sfântul Ioan Gură d e Aur cu privire la familie în Epistola către Efeseni a
Sfântului Aposto l Pavel, unde se vorbeșt e despre bărbat ca fiind cap femeii și despre supunerea
pe care o datorează femeia bărbatului său : „ Tu (bărbatule) ai auzit despre mare a ascultare, tu
ești mulțumit de Pavel pentru aceea că el, ca un dumneze iesc învățător spiritual ne învață la
rânduială în viață. Bine. Ascultă, însă ceea ce pretinde el de la tine: vrei oare ca femeia să ț i se
supună precum Biserica se supune lui Hristos, atunci îngrijește -te tu însuți de ea, precum
Hristos de Biserică, Ba mai mult, dacă este nevoie, să -ți jertfești și viața pentru ea sau să suferi,
să nu refuzi . Îndrăznește s -o determ ini să ț i se supună prin mare ta grijă pentru ea, prin iubirea
și prietenia ta. Nu există legături mai puternice decât acestea, mai ales pentru bărbat și
femeie ”.136
Definiția familiei creștine ca „biserică familială” dă posibilitatea și la alte analogii.
Biserica, trup tainic al Domnului Iisus, fiind invizibilă, are totuși chipul său văzut în adunarea
credincioșilor și în casa Domnului, în Biserică. De aceea și lăcașul în care se adună credincioșii
la rugăciune se numește, de asemenea „Biserică”.137Același luc ru s-ar putea spune și despre
familie ca „biserică familială ”. Ca o comuniune spirituală îș i are și ea, de asemenea, chipul său
extern – casa.
Cuvântul „casă” înseamnă n u numai familia, ci însăși locuința în care locuiește familia.
Și după cum lă cașul, ca expresie externă a Bi sericii, e ste organizat ca atare, dotat și aranjat în

134 Evdokimov Paul , Taina iubirii, p. 161.
135 Ibidem
136 Sf. Ioan Gură de Aur, apud Ps. Macariopolski, Familia creștină, p. 233
137 PS.Macariopolski, Familia crestină,p. 235

53 vederea slujbelor liturgice, tot așa și casa trebuie să fie organizată ca atare. Ce este mai
caracteristic în organizarea și orânduirea casei cr eștine e iconostasul. Icoanele M ântui torului și
ale Maicii Domnului, candela, sfinții ocrotitori ai casei, lumânările, mătăniile – toate aceste a
transformă casa creștină într -o mică biserică în care se simte prezența harică a lui Dumnezeu.138
Și încă o analogie: Biserica este școala spirituală a credinței și a evlaviei. Acel ași lucru se
poate spune și pentru casa cre ștină, care este o școală a virtuților creștine, bisericești și
creștinești. Aici se seamănă, se crește și se cultivă semințele credinței, dragostei, cinstirea față de
părinți și sti ma față de om, ascultarea, dragostea de muncă, dragostea de neam și de pace,
compasiunea și ajutorul reciproc. 139Iubindu -se unul pe celălalt, în familie soții îl iubesc pe
Dumnezeu. Fiecare moment al vieții lor irupe într -o doxologie împărătească, slujirea lor este o
neîntreruptă cântare liturgică. Sfântul Ioan Gură de Aur vine cu această concluzie magnifică :
„Căsătoria este tainica icoană a Bisericii”.140
Astfel, pe temelia naturală de la început a căsătoriei și familiei stabilită de Dumn ezeu,
creștinismul st abilește „biserica familială”ca o unire sfințită prin harul lui Dumnezeu între bărbat
și femeie, precum și familia ca o casă în care, în chip nevăzut și haric, locuiește Dumnezeu, care
păzește și sfințește pe cei ce trăiesc în ea.

138 Ibidem
139 Ibidem
140 Ibidem

54 I. 10. IMPORTANȚA FAMILIEI ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

Familia a fost, este și va fi întotdeauna prin esența ei o instituție pozitivă lumească a
bunei rânduieli, o reglementare biologică și sociologică a vie ții speciei umane . Familia este
prima alcătuire de viață obștea scă și sâmburele din care cresc toate c elelalte forme de viață
socială . Ea aparține atât Bisericii ca trup tainic al lui Hristos, cât și societății sau statului. Fiecare
dintre ele are p ropriile drepturi și îndatoriri . Familia este celula de bază, din care se constituie
atât societatea, cât și Biserica. Nu există nici o contradicție în a aparține acestor două medii .141
Conform învățăturii creștine, familia reprezintă „ celula” societății mai mult sub aspect biologic
și moral, deși trebuie adăugat că și în ac est caz expresia de „celulă” utilizată în chip analogic de
componentă or ganică este, de fapt, simb olică. Din punct de vedere biologic, familia este „prima
celulă” sau „celula mamă” a societății.142
Scopul și funcțiunea ei principală este de a asigura înmulți rea, îngrijirea, creșterea și
așezarea copilului, constituie preocuparea centrală a familiei. Ea este o adevărată cheie de boltă
pentru siguranța și echilibrul vieții sociale prin faptul că asigură în chip firesc nașterea, creșterea
și pregătirea membrilor societății.143De asemenea și sub aspect moral – educțional, familia e
considerată în mod justificat o „celulă a societății”, întrucât în propria sa organizare, oferă
garanții de moralitate. În familie se pun bazele educației, în cadrul ei se începe „dăltuir ea”
sufletului de creștin și ea este cea mai abilitată componentă a unei societăț i pentru a practica
această „artă” supremă, care este educația . Familia este o școală care pregătește un copil pentru
împlinirea datoriei, îl deprinde să -și disc iplineze voinț a, îi dă simțul ierarhiei și ordinii. Și prin
aceasta ea este prima instituție de educație morală,o pepinieră de virtuți și o sursă nesecată de
întărire morală. E un paznic ce veghează neîncetat și un zăgaz care ocrotește moralitatea
părinților prin bucuri ile curate și sen timentele de răs pundere pe care le prilejuiește .144
Copii exercită asupra p ărinților lor o puternică influ ență binefăcătoare, fiind și ei, la
rândul lor, educatori ai părinților lor. Astfel, chiar înainte de a se naște, în vederea primirii lor în
condiții optime, mintea și inima se pregătesc: verificându -se și transformându -se. Între părinți și
copii are loc un permanent schimb de valori, o dăruire reciprocă . Părinții îi învață pe copii
alfabetul, ei în schimb îi î nvață , un alfabet mult mai scump, un alfabet al emoțiilor, al
sentimentelor, al uriașei fantezii, al purității și candorii.82145

141 Sf. Ioan Gură de Aur, apud Evdokimov, Taina iubirii,p. 161
142 PS. Moussa, Tineretul și viața,p. 194
143 TMO., p. 291
144 Pavel, Probleme morale,p. 138
145 ID. Prob leme morale,p. 139

55 Copiii sunt pentru părinții lor un imbold puternic spre muncă, spre cât mai multe virtuți,
precum și o puternică pavăză a ispitelor din afară. Prezența copi ilor exercită o cenzură morală
dintre cele mai eficiente asupra conduitei părinților. Din dorința și grija de a -i face cât mai buni
și mai fericiți, părinții își dau toată silința șa le ofere pilde personale cât mai bune și să
propășească mereu în toate do meniile.146
Participarea părinților la toate necazurile și bucuriile, la toate înfrângerile, le umple viața
și le îmbogățește ființa , dându -le prilejul de a gusta farmecul prieteniei și sincerității adevărate.
Fiecare copil este un mic paradis, dar orice cop il aduce cu sine și o enormă răspundere pentru cei
doi părinți .
Aducând pe lume un copil, părinții zidesc o nouă biserică lui Dumnezeu, lucrare ce îi
împovărează cu o mare răspundere, dar în același timp îi înalță la aceea vrednicie prin care sunt
chemați prin Taina Cununiei.147
Familia este prin urmare „ cea mai necesară școală de omenie”.148
Statisticile judiciare arată că majoritatea delicvenților juvenili au fost lipsiți de o reală
asistență din partea familiei. Mediul familial construit pe respectul recipro c, demnitate, libertate
interioară, oferă siguranță, afecțiune, seninătate care constituie o atmosferă prielnică pentru o
dezvoltare normală și echilibrată. În general, familia contribuie foarte mult la educarea omului
pentru viața socială din afara famil iei. Adâncimea și sinceritatea sentimentelor ce leagă pe
membrii familiei influ ențează pozitiv relațiile cu ceilalți semeni, care nu sunt î n fond decât alți
părinți, alți frați, alte surori și alți unchi.149
Și din acest punct de vedere, familia este o primă școală a altruismului. Toate aceste
virtuți sociale, fără de care nici o societate nu poate suprav iețui, omul și le însușește din familie :
iubire de semeni, considerația față de aceștia, caracterul sociabil, dreptatea, solidaritatea,
capacitatea de a fi a scultător, dar și de a dispune etc.150
Importanța familiei ca un cadru firesc de viață socială reiese și din atenția deosebită pe
care i -a acordat -o Mântuitorul Iisus Hristos. Deși s -a născut din Sfânta Fecioară Maria pe cale
supranaturală de la Duhul Sfânt, fiind și Dumnezeu, s -ar fi putut dispensa de asistența familiei,
totuși ca om și spre a ne da pilda unei vieți depline, A trăit viaț a până la 30 de ani în sânul
familiei î n supunere și ascultare față de Iosif și Maria. De asemenea, cei mai mari oameni ai
Bisericii își datorează ascensiunea lor pe culmile desăvârșirii în cea mai mare parte bunei creșteri
primite în familie.151

146 ID. Familia preotului, p. 81
147 ID Ibidem
148 Teologie Morala Ortodoxă . p. 293
149 Ibidem,p. 294.
150 Achimescu, Familia creștină între traditie și modernitate, p. 118
151 TMO., p. 295

56 Ca celulă a societății umane, familia este supusă, sub aspectul fizic al problemei,
„desfacerii”, „dezintegrării” ei. De exemplu, o da tă cu bucuria legată de faptul că fii unei familii
cresc, se maturizează, apare și amărăciunea legată de apropiata despărțire de ei, care ține de
însăși ființa familiei. Indisolubilitatea este valabilă pentru căsătorie, nu și pentru familie .
Familiile urba ne au în ele ceva efemer, familiile țărănești rămân și locuiesc uneori secole de -a
rândul în aceiași curte, așa încât proprietatea, gospodăria familiei suprav iețuiește fără
întrerupere , de la o generație la alta. Familia modernă, urbană este întemeiată pen tru ca de multe
ori, după câteva decenii să dispară.152
Dumnezeu n -a dăruit familiei posibilitatea de a se înmulți doar pentru ca cei răposați să
aibă urmași, ci ca cei vii să aibă tovarăși de viață . Uneori se întâmplă ca tatăl cât și mama să se
opună indepe ndenței copiilor lor față de ei, legăturile sentimentale prea puternice, dar mai ales
prost cultivate se repercu sionează, nu de puține ori în mod negativ în căsnicia de mai târziu a
acestor copii, încă atașamentul lor sufletesc față de soț sau soție întâmp ină o serie întreagă de
obstacole la nivelul inconștientului.
Biserica Ortodoxă a acordat și acordă o importanță majoră căsătoriei și familiei creștine,
deoarece de acestea depind nu numai destinul a doi oameni, ci și al comunității umane în
genera l, al unui neam, al Bisericii, care crește în orizontul eshatologic al împărățieilui
Dumnezeu. Familia se întemeiază prin Sfânta Taină a Cununiei, taină care face ca familiasă
devină altarul sfânt în care se trăiește dragostea și se trăiesc deopotrivă, vir tuțile creștine,prin
care omul se apropie de Împărăția lui Dumnezeu. Nu întâmplător, anumiți teologi vorbind
despre căsătorie o n umesc „ sacerdoțiul conjugal ”153.
Căsătoria , cu roada ei firească, familia, se întemeiază nu numai pe nevoia interioară de a trăi
în comunitate, ci și pe comuniunea care există între Dumnezeu și omenireape care o iubește. Din
această rațiune, Biserica dă prioritate familiei față de celelalte forme de comunitate umană.
Astfel, din punct de vedere teologic și eclezial, rolul familiei nu poate fipus niciodată în discuție.
Căsătoria și familia trebuie să fie considerate în primul rând în legătură cu viață comună a
Bisericii, familia fiind icoana Bisericii (ecclesia domestica) și icoana iubirii lui Hristos față de
umanitate, așa cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel: „Bărbaților, iubiți pe femeile
voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S -a dat pe Sine pentru ea ca să o sfințească ”
(Efeseni 5, 2 5-26).
Din punc t de vedere creștin, comuniunea, apropierea sufletească dintre copii și părinți
trebuie c ontinuată și după separarea lor, dar în același timp , trebuie să se țină seama și de faptul
că fiecare om reprezintă o creatură a lui Dumnezeu, cu individualitate proprie și trebuie să se

152 Achimescu , Familia creștină între tradiție și mode rnitate, p. 119
153 Paul Evdokimov, Taina Iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe, Trad. de Gabriela
Moldoveanu, Asociația medicală creștină Christiana, București, 1994, p. 53;

57 dezvolte ca atare. Din cele spuse d e noi , rezultă că cele mai prielnice condiții pentru creșterea și
educarea morală a tuturor membrilor unei societăți este familia.
Atunci când familia n u mai reprezintă temelia societă ții, primul loc al educației și al
culturii, c onsecințele vor fi, depers onaliz area și pierderea oricărei individualită ți. Toate aceste
virtuți sociale fără de care nici o societate nu poate supraviețui, omul și le însușeș te din familie.
Maturizarea copiilor nu trebuie să degenereze într -o înstrăinare sufletească a familiei, nu trebuie
să genereze o ruptură aducătoare de supărări, conflicte, ci dimpotrivă o creștere a individualității
plină de altruism, generozitate, iubire și înțelegere. “Copil ul se va schimba, schimbându -și
modul de viață prin tipul de educație primită. Este de preferat o educație care îl formează nu
numai pentru viața de acum ci și pentru eternitate. În locul unei educații a cărui scop nu este
decât viața de aici, religia creștină este cea care ne propune educarea în vederea eternităț ii. “154
În lumina experi enței de două ori milenară a Bisericii Ortodoxe, putem spune că atâta
vreme cât cultura lumii contemporane nu va depăși ruptura dintre realitatea naturală și cea
supranaturală a lumii, în lumina lui Hristos, ca inel de legătură între cele cerești și cele
pământești, în virtutea Dumnezeirii și Omenității Sale, familia nu va putea să -i descopere
adevărata ei unitate spirituală. Din această cauză, ea va fi obligată să viețuiască într -o stare de
ambiguitate păgubitoare pentru Biserică și societate. O rază de sp eranță, pentru depășirea rupturii
dintre cele văzute și cele nevăzute, a început să apară de acolo de unde ne așteptăm mai puțin,
din partea marilor savanți ai lumii, ca Einstein, Maxwelle sau David Bohm, care au ajuns la
concluzia că în spatele întregului univers văzut și nevăzut există o ordine imanentă, care le ține
pe toate împreună, cu toată dezordinea pe care o întâlnești la tot pasul. Ei au intuit că în spatele
„universului” există o ordine implicită, foarte profundă și invizibilă, care lucrează dede subtul
dezordinii explicite, ce se manifestă cu atâta generozitate. La originea creației nu există
evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară tuturor celor pe care
le putem să ni le imaginăm: ordinea supremă care reglează co nstantele fizice, condițiile inițiale,
comportamentul atomilor și viața stelelor. Puternică, liberă, existența în infinit, tainică, implicită,
invizibilă, sensibilă, ea (ordinea) se află acolo eternă și necesară, în spatele fenomenelor foarte
sus, deasupra universului, dar prezentă, în fiecare particulă.155
Einstein spune că „Dumnezeu nu joacă la zaruri”, ordinea interioară a universului la care
ne-am referit mai sus, constituie dovada că știința a început să bată la porțile transcendenței și să
depășească r uptura artificială dintre cer și pământ. Este remarcabil că noua viziune despre
univers a iluștrilor fizicieni contemporani, vine să confirme reconstrucția cosmologică
întreprinsă de Sfântul Atanasie cel Mare, la vremea sa, în veacul al IV -lea, ca să depăș ească

154 Pr.Asist.Dr. Vasile Raducă, Art. Cit. ,p 95
155 Jean Gui tton, Dumnezeu și Știința, Harisma, București, 1992, p. 57.

58 opoziția dintre lumea sensibilă și cea inteligibilă, în lumina lui Hristos ca Logos Creator și
Cuvânt al Tatălui: „ Căci Cuvântul Tatălui, spune Sfântul Atanasie cel Mare, sălășluindu -se și
întinzând puterile Lui în toate și pretutindeni și luminând toate cele văzute și nevăzute, le ține și
le strânge , nelăsând nimic gol de puterea Lui; păzindu -le pe toate împreună și pe fiecare în parte,
alcătuiește o singură lume și unică rânduială frumoasă și armonioasă a ei, El Însuși rămânând
nemișcat, dar mișcân du-le pe toate, după bunăvoirea Tatălui”156. În această grandioasă
perspectivă revelațională, Sfântul Atanasie a pus în evidență atât comuniunea dintre cer și
pământ în Hristos, adică dintre lumea naturală și cea supranaturală, dar și comuniunea Tatălui cu
Fiul, care se află la temelia Bisericii și a într egii creații , sesizată de cunoscuții fizicieni ai lumii
de azi, cu implicații profunde pentru viața de comuniune.
Desigur va trebui să mai treacă vreme până când descoperirile savanților vor pătrunde în
sfera mai largă a culturii contemporane, dar ea se va impune treptat, fiindcă este pentru prima
dată când revelația naturală se înt âlnește cu cea supranaturală, c a să pună în evidență importanța
ideii de ordine și comuniune care se află la baza întregii zidiri și care are o importanță atât de
decisivă pentru sănătatea și viitorul familiei ca și pentru viitoarea construcție europeană. Dar
ordinea armonioasă a cosmosului văzut și nev ăzut, de care vorbește Sfântul A tanasie cel Mare,
are o importanță particulară pe ntru cultura ortodox ă, fiindcă pune în evidență rolul extraordinar
și direct pe care Hristos Însuși îl are în celebrarea cununiei și a vieții de familie. Mai întâi taina
cununiei nu este săvârșită în primul rând de preot, care rămâne un simbol văzut al Mântuitorului
în biserică, ci de Hristos Însuși. De aceea, preotul cere Lui Hristos „să încununeze mirii cu
mărire și cu cins te”, apoi prezența lui Hristos î n imanența creației ne ajută să evităm fie o
abordare pur naturală a familiei, care poate cădea în in dividualism și să sfarmă ușor, fiindcă nu
ține seama de ajutorul de sus, fie o abordare pur supranaturală a familiei, care duce la des potism
și fiindcă infirmă personalitatea femeii și a copiilor.157

156 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt către elini, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, IMBO, București, 1987,
partea I, p. 79
157 Ibidem p. 13

59 I. 11 . FAMILIA ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ

Concepția româ nilor despre familie este impregnată de duhul Evangheliei. Este cun oscută
celebra frescă exterioară de la Voroneț unde bărbatul ară, femeia toarce lâ na oilor și leagă nă
pruncul înfă șat în scutece, așezat î ntr-o covecio ară.
“Acesta este locul unde se în temeiază rânduiala unei Patrii și statornicii î n spiritul
legilor m orale, al jertfei de sine, al răbdă rii încrederii ș i dra gostei, este acest cuib arhaic și
sacru u nde doi oameni mai întâi un tână r bărbat și o tâ nără fată. Se hotără sc să -și unească
viața î n cuget și simțire, prin legământul de aur al inelului nunț ii care des ăvârșește cerul pe
pământ în vederea lucrării și privegherii a naș terii de prunci ș i împlinirii spirit uale în lumina
moștenirilor păr inților”158.
Creștinul pământului româ nesc a avut d e-a lungul veacurilor casa plină de prunci și, cu
toate greutățile, fața îi era luminată de lacrima bucuriei și inima plină de sufer ință și de ră bdare.
Valorile tradiționale creștine sunt î ntr-un real proces de diluare sau de sub stituire. Cel mai clar
exemplu îl avem cu libertatea: toți urlă după libertatea de a trăi în patimi și dacă le vorbeș ti
despre stăpâ nirea pof telor, te vor privi ca pe un dușman. Într -o lume î n care omul este supus
procesului de dezintegrare, mai putem oare nădăjdui în – vorba pă rintelui Stăniloae – restaurarea
omului și a familiei? Dacă facem o incursiune î n spiritualitatea r omânească, familia creștină se
înscrie cu propriile ei valori. În afirmația femeii românce, care își numea soțul „omul meu” se
cuprinde o întreagă teologie sa u mai p recis o antropologie creștină, deoarece soț ul era pentru ea
omul dat ei de că tre Dumnezeu, cu care își nă ștea copiii, îi creștea, îi ducea la Biserică și își trăi a
viața în cea mai perfectă cură țenie trupească și sufletească, lipsită de orice imaginație pe rversă a
căsniciei. Avea d eci, sentimentul unei teofanii î n cei pe care Dumnezeu i i -a dat . Viaț a de familie
se baza pe fidelitate ș i devotament ca valori religios morale izvorâte din credinț ă și frica de
Dumnezeu. Cultul fecioriei până la cununie și a fid elității până la moarte, au fost piatra neclintită
prin c are s -a fortificat sufletul româ nesc în familia tradițională. Exista așadar o rușine sacră față
de păcatele, care astăzi pentru soțul/soția contemporană au devenit virtuți: căsătoriile de probă,
fără legătura sacră a tainei Nunții, desfrâ ul liber, perversiunile sexuale din cadrul cuplului ,
avorturile în masă, etc. Ne trăim drama unei societă ți, care, deși mai vorbeș te despre Du mnezeu,
L-a transformat demu lt într -o noțiune contractuala “mă rog Lui ca s ă îmi ajute în afa ceri, să -mi
dea sănătate, etc.”, și pe c are, aș a cum spunea Petre Tute a “țăranul imperial” , l-am fă cut bun
“doar pentru a ne binecuvânta prăvăliile” sau ca propagandă publicitară pentru a ne afiș a un
“look electoral”. Din punct de vedere social, soarta unei tinere familii românești stă încă din
clipa î ntemeierii sub semnul demagogiei, atun ci când mirii sunt asigurați de ofițerul stării civile

158 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucuresti, 1985, p. 94.

60 că: “În România statul ocroteș te familia”. Nimic mai cinic decât această minciună spusă într -un
cadru festiv, î n realitate statul ia numai act de întemeierea familiei și atâ t.159
Orașul românesc de astăzi, ba chiar și satul, are nevoie vitală de ord inea morală a
părinților noștri, de așezarea lor spirituală, de blândețea lor, de bună starea inimii lor, de
dragostea lo r, de castitatea familiei lor. În satul românesc de odinioară divorțul, destră marea
familiei, era o raritate.
În casă săracă, dar plină de tihnă, te simțeai î n siguranță. Părintele Teofil Pârâianu ne face
o mărturisire de o gingășie unică : “A fost odată la noi la mânăstire o împrejurare mai grea și
mama a zis: apoi, dacă nu mai poț i sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni. E ceva a tât de
înduioșător … vedeți ce înseamnă inima de mamă? Nu te lasă niciodată ”160 .
Toate marile personalită ți ale neamului îș i aduc aminte cu nostalgie de atmosfer a
deosebită ce domnea în casa pă rintească. Cu toa tă nuanța hazlie, dar profundă ș i morală , pe care
o au amintirile lui Ion Crea ngă, atunci când se referă la părinții săi capă tă o notă gravă și
solemnă . “Nu știu alț ii cum sunt , spune povestitorul, dar eu când mă gândesc la locul nașterii
mele, la casa părintească din Humulești, la stâ lpul hornului u nde lega mama o sfoară cu
motocei la capă t de crăpau mâțele jucându -se cu ei … parcă -mi saltă ș i acum inima d e
bucurie!”161 .
Dar nu numai în casele modeste ale țăranului român domnea o atmosferă de comuniune
sfântă, ci și în casele căpeteniilor ș i ale boi erilor. În monografia alcătuită omagial pentru Andrei
Șaguna, biograful are o admiraț ie aparte pentru casa pă rintească î n care s -a născut Mitropolitul,
pentru mama sa Anastasia. “Amintirea recunoscă toare va trebui deci să pună icoana Anastasiei
alături ori chiar mai presus de a vestitei Doamne Despina, soția lui Neagoe Basarab, căci dacă
aceasta a fost creștină bun ă și mama duioasă , tot asemenea era si Anastasia”162 . Istoria sfântă a
neamului pă strează multe asemenea icoane sfinte, dacă ar fi să pomenim ma ma Voievodului
Ștefan cel Mare si Sfânt ș i a lui Mihai Viteazul.
În literatura română , tema familiei apare la numeroși s criitori; în "Viața la țara", “Î n
vreme de razboi", de Duiliu Zamfirescu, apare fa milia Comană ștenilor. În "Ciocoii vechi și noi”,
de Nicolae Filimon, este descrisă dragostea interesată material dintre Dinu Păturică și Chera
Duduca. lon el Teod oreanu propune viziunea idilică familiei din "La Medeleni" . “Enigma
Otiliei" este un roman clasic, balzacian, al paternitații eșuate, al moștenirii, al orfanului, avându -i
ca personaje principale pe Otilia Marculescu și pe Felix Sima. Familia Glane tașilor din "Ion", de

159 http://www.ipedia.ro/familia -crestina -izvorul -divin -al-vietii -pe-pamant -41/
160 Părintele Teofil Pârâianu, Veniti de luaț i bucurie, Cluj -Napoca, 2001, p. 82.
161 Povești, Amintir i, Povestiri, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980, p. 170
162 Andrei Ba ron de Ș aguna, Sibiu, 1909, p. 23.

61 Liviu Rebreanu, este scindată între abulia tatălui și dorința vulcanică a lui Ion de a dobândi
pământ, în timp ce familia învăță torului Herdelea se supune meandrelor vieții dintr -un Ardeal
dominat de regimul austro -ungar."Moromeți i" lui Marin Preda, roman -frescă al câmpiei sud –
dunarene, conține și imaginea familiei, ascunzând un conflict latent, manifestat prin criza fiilor,
care vor fugi din satul natal la Bucureș ti. ‘’Moromeții" poate fi considerat ca un roman al
destră marii relațiil or familiale în sensul nuclear, tradițional al cuvântului, o evoluție spre
familiile destră mate ale țăranilor refugiați la oraș, revenind însă la țară, la sfârșit de săptămâna,
pentru a munci pă mântul.
Cu toate acestea, f amilia ramâne o institu ție sacră, în care își g ăsesc adăpost și fericire
părinții și copi i, un refugiu din fața singură tății și un spațiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii
lor din generație în generație. Chiar dacă de-a lungul timpului relațiile în familie au suferit une le
modificari, determinate de contextul istoric, social, economic și familia a receptat și ea
schimbarile de me ntalitate, anumite aspecte au rămas constante, parcă în afara timpului. Iubirea,
voința z ămislirii, ordinea și conștiința datoriei fac parte dint re valorile eterne ale familiei, valori
pe care Petre Țuțea le considera imperatorii. Din pă cate aceste vremuri au apus, r ealitatea pe care
o întâ lnim e alta, f amilia, ca și multe alte așezăminte sociale, a intrat în criză . Comuniunea sfântă
de odinioară a alunecat fie î n individualism, fie în colectivism. Sigur că nu putem generaliza. Cei
ce au rămas aproape de Bi serică păstrează și modul de a î nțelege relația din familie pe care ni -l
oferă învățătura creștină .

62 Concluzii
În mom entul în care omul modern a desacralizat familia, a secularizat Biserica și
invers:din momentul în care a secularizat Biserica a pierdut simțul familial, responsabilitatea față
de familie și șansa modelării și creșterii omului natural spre a se împlini înt r-un registru și la un
nivel superior naturii telurice,nivel creat prin harul l ui Dumnezeu. Î n familia constituită fără
harul lui Dumnezeu, soții nu devin una, sunt cel mult parteneri ai unui contract, dar de cele mai
multe ori, sunt concurenți sau adversa ri pe aceeași pistă sau pe piste diferite, dar necesari unul
altuia. Cei șapte ani de acasă” – această frază ne vorbește foarte multe de familia,
credința,concepțiile oricărei persoane, de mediul în care s -a format individul. Familia este
rădăcina educație i. Așa cum cât de corect ai sădit un pom, și pe cât de adânc a fost sădit, adică
este rezistent, așa rol îl are și familia în educarea tinerii generații. Cum natura a plămădit în
pântece individul, așa și familia plămădește, numai că la nivel spiritual. Fa milia este un factor
primordial de informare și de creare a copiilor și tineretului. Ea are rolul de al introduce pe
copil în societate, de a implementa practici educative, construcții cognitive. De observat
faptul că, familia implementează mai mult valori practice, decât teoretice. Familia este mediul
cel mai sănătos și are o influență mare asupra individului. Individul,în cadrul familiei se dezvoltă
multilateral, cuprinzând mai multe ramuri de activitate. Un mediu tonifiant, va ajuta la o
înțelegere mai adecvată a societății, omenirii, o educație bună va ajuta la crearea unui individ util
societății.
În această lume în care “desfrâul poartă numele de dragoste, yoga se numește <<unire cu
divinitatea>>, a fuma și a bea se numesc <<dreptu ri ale vieții>>163, copiii, implicit și tinerii sunt
dezorientați, ora de religie are menirea să le îndrepte pașii pe drumul cel bun. Numai că
profesorii se vor strădui zadarnic dacă părinții nu vor pune de acasă bazele unei bune educații. La
aceasta se adau gă și rugăciunile stăruitoare ale bisericii. “Toți cei implicați în realizarea educației
religioase au misiunea de a propovăduii Evanghelia lui Hristos, tinerii conștientizând faptul că
îndepărtarea de adevărul revelat manifestat în persoana și activitatea Domnului nostru Iisus
Hristos îl duce pe om la pierzanie. Dimensiunea misionară a educației religioase vizează, pe
lângă instruirea tinerilor în ceea ce privește elementele de doctrină și istorie creștină și
îndreptarea lor spre împărtășirea lor cu Sfinte le Taine.”164 O societate prosperă va favoriza
îmbogățirea individului cu valori și concepții noi. Familia are rol mai mult să formeze decât să
aducă la cunoștință. Este foarte importantă educația din copilărie, deoarece individul, ia primele
impresii din me diul înconjurător, care, la vârsta fragedă a copilului, este familia.

163 Neofit Monahul, Rugăciune către tineri, Credința Strămoșească, Iași, 2005, p. 107
164 Timiș Vasile,Religia în școală, Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004, p. 152

63
Din varii motive, omul modern , din păcate, a pierdut conștiința că el este un mădular
viu al Bisericii și că Biserica este spațiul și organismul comun în care, prin harul Duhului Sfânt,
pulsează viața lui Hristos. Biserica este privită în mod curent ca o instituție socială, sau din când
în când și de către unii mai binevoitori, ca o instituție care are un punct de referință : Dumnezeu,
înțeles la rândul lui, ca o simplă abs tracțiune. Ea nu mai este înțeleasă ca o instituție in interiorul
unor relații, sau constituită pe baza unor relații organice, personale, ale unora cu alții și ale
fiecă ruia sau ale tuturor cu Dumnezeul cel viu. Nu de puține ori, cei care constituie Bise rica sunt
considerați de cei din afară (sau uneori ei înșiși se consideră) drept membri ai unui fel de
societate cu fundament abstract sau chiar revelat și cu comportament social -caritativ, dar, mai
puțin într -o relație de comuniune unii cu alții și cu Dum nezeul cel viu. Î n interiorul unei
asemenea viziuni despre Biserică, membrii acesteia sunt înțeleși ca asociați într -o societate
lărgită, rapotrurile cu Dumnezeu fiind mai degrabă unele de schimb (faptă și răsplată), propice
pieții libere , nu raporturi de ordin ontologic și organic.165
Ca o consecință a acestei înțelegeri se va schimba și modalitatea în care se privesc
oamenii unii pe alții în societatea de consum, la fel și în ceea ce privește raporturile dintre bărbat
și femeie, respectiv, soț și soție. Familia secularizată în lumea consumeristă a suferit multe
schimbări, din nefericire, nu în bine. Au fost puse în circulație idei care fac din familie altceva
decât ar trebui să fie – spațiul în care soții trebuie să se respecte și să se prețuias că dintr -o iubire
marcată de conștiința că Dumnezeu îi vrea împreună . Normală este o familie în care soții se
iubesc, î n care soții nasc copii și -i cresc, în care soții se ajută și trăiesc în comuniune sfântă.
Normală este o familie care -și trage seva spi rituală din Sfintel e Taine, inclusiv din Taina Nunț ii.
Din nefer icire, sunt multe cupluri care își încep viața fără cunun ie și poate că rămân așa toată
viața.
Normală este familia care cuprinde un grup de persoane unite prin legături de căsăto rie și
paternitate. Acestea sunt cele doua raporturi de baza care determină apariția și existența familiei:
căsătoria ș i nașterea de prunci166. Din punct de vedere ortodox normală este căsătoria întemeiată
pe iubire și presupunând procreaț ia. Normală este căsătoria făcută “în Hri stos și în Biserică ”
(Efese ni 5, 32). Sensul adevarat al căsătoriei î l cons tituie legătura nemijlocită a soț ilor cu
Hristos167. Familia este biserica cea mică , este “casa lui Dumnezeu” , pentru că “unde este
Hrist os este ș i Biserica Lui” , spune Sfâ ntul Ignatie al Antiohiei. Se vede limp ede natura
eclesiala a comunității conjugale î n Epistola către Efeseni a Sfâ ntului Apostol Pavel. Sfântul

165 Pr.Prof.Dr.Vasile Răducă, ,,Familia și secu larizarea”,în ,,Ortodoxia”,nr.1,2012.
166 Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevarul si frumusetea casatoriei II , Alba Iulia, 1996, p. 183 .
167 Ibidem , p. 248.

64 Ioan Gura de Aur în mod deosebit vorbeș te despre “mica Biserică ”168 . Aceasta afirmație este
mai mult decât o simplă analogie. Este o corespondența intimă între două planuri reprezentâ nd o
realitate unică. Iisus participâ nd la nunta din Cana preface apa în vin. Apa ș i vinul sunt un
preludiu al Patimilor prin care se va naște Biseric a. Din coasta străpunsă a Mâ ntuitorului a curs
apa Botezului și Sâ ngele Euharistiei. Comuniunea dintre soț i este icoana c omuniunii dintre
Hristos și Biserică. La Cana, Hristos și -a arătat slava Sa î ntr-o “ecclesia domestica”. Vorb ind
despre normala comuniu ne sfânta din familie nu înseamnă ca am și realizat -o, observăm cum î n
jurul nostru comuniunea familială se deteriorizeaz ă pe zi ce trece. În pofida mulțimilor de cărți
scrise, a seminariilor și întrunirilor de specialitate, soții continuă să se înstrăinez e unul de
celalălt, părinții se îndepartează de copii și copii de părinți. Și de fapt mulți nu -și dau seama că
nu numai f amilia “modernă ” este o problemă , ci modul de viață “modern”169. Se cheltui esc bani
mulți pentru programe și întruniri, dar problema real ă nu este atinsă. Problema reală este aceea
că în familii nu se mai trăiește o viață creștină .
Viața creștină presupune c a familia să aibă un părinte spiritual. Un dascăl care s -o
povățuiască pe calea mântuirii. Un duhovnic în fața căruia s oții și copiii să -și dezlege bă ierele
sufletului. Viața creștină presupune ca membrii familiei să facă patru lucruri împreună : să se
roag e împreună acasă, să stea la masă împreună, să participe duminica împreuna la Sfânta
Liturghie și să iasă tot împreună la o destindere agreabil ă. Daca majoritatea activitaț ilor
membrilor familiei se desfășoară în afara de casă, în compania străinilor, mă car aceste patru
lucruri importante ar trebui să -i unească într -o comuniune sfântă .

168 cf. Paul Evdokimov, Taina iubirii , Bucuresti, 1994, p. 159.
169 cf. Paul Evdokimov, Taina iubirii , Bucuresti, 1994, p. 159.

65 CAPITOLUL II.
PROVOCĂRIL E FAMILIEI CREȘTINE ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ
CAUZELE ȘI REMEDIILE LOR

II.1. CAUZELE SLĂBIRII IUBIRII DINTRE SOȚI

Familia c reștină ca și toate celelalte instituț ii cu rol formativ educativ, luate ca valori
tradiționale, se confruntă cu o real ă criza. Valorile familiei creștine tradiționale sunt î n real
proces de diluar e sau de substituire. Constatăm că păgâ nismului din vechi me îi corespunde o
noua formă de păgânism, în baza că ruia omul refuză cu deosebită ușurință la idealurile morale, în
favoarea unor plăceri grosiere și trecă toare. Asistăm, î n vremurile noastre, la o in versare a
ierarhiei valorilor, în sensul “cocoță rii” pe soclul onoru rilor, a bunurilor materiale , în detrimentul
cultivării valorilor înalte ș i spirituale. Mai mult chia r, constatăm astăzi cu tristețe cum valori și
virtuți care au fost pretuițe vreme îndelungată , inclusiv cele legate de familie, sunt cons iderate de
către omul modern lucruri “de rușine”, iar păcate îndelung și aspru înfierate, socotite, dacă nu
virtuți și fapte vrednice de laudă, cel puțin acte din firescul vieții, a fi deja un lucru obișnuit,
lăudat și nicidecum criticat; acceptat ș i nu le pădat. Părinț ii din vechime par a avea deplină
dreptate în zicerile lor în care scoteau în evidență că, în vremurile de apoi, păcatele “vor călării”
lumea, iar virtuțile vor fi luate î n deradere. Observăm cum azi păcatele sunt larg cultivate ș i
amplificate, în forme, nuanțe, intensitate și frecvență, în timp ce faptele bune și virtuț ile par a fi
izgonite, ostracizate, în s ufletul a tot mai puțini creștini dornici de viață duhovnicească înaltă, de
îmbunătăț ire morală și mântuire. Valorile tradiționale creș tine sunt î ntr-un real proces de diluare
sau de substituire. Cel mai clar exemplu îl avem cu libertatea: toți urlă după l ibertatea de a trăi în
patimi și dacă le vorbeș ti despre stăpâ nirea pof telor, te vor privi ca pe un dușman. Într-o lume î n
care omul este supus procesului de dezinte grare, mai putem oare nadajdui în – vorba pă rintelui
Stăniloae – restaurarea omului ș i a familiei?170 Despre de cadența familiei Sfantul Pavel îi scrie
lui Timotei că va veni un timp câ nd oamenii vor fi “iubi tori de sine, iubitori de arginți,
lăudăroș i, trufași, hulitori … lipsiț i de dragoste … iubitori de desfătări mai mult decâ t iubitori
de Dum nezeu” (2 Timotei 3, 2 -3). Cu alte cuvinte vor ajunge foarte egoiști. Din păcate umbra
monstruoasă a acestui egoism s -a așezat nu numai în viața socială, ci ș i-n cea de f amilie. Acest
egoism exacerbat îi duce pe oameni în situația ca și -n familie să poarte o luptă pentru supremație,

170 Familia creștină – izvorul divin al vieții pe pămâ nt -http://www.ipedia.ro/quick_ps.php?id=41

66 o luptă pentru putere. Nici vorba de comuniun e, ci individualismul care -i stăpânește îi face să
vadă în partener un mijloc de a-și rezolva problemele materiale și de a dobândi plăceri trupești.
Binecuvântarea cerului, concretiza tă în naș terea de prunci, este refuzată categoric î n aceste
cazuri. Astfel de indivizi, egoiști până la limită, nici nu merită de fapt să ai bă copii. A avea copii,
înseamnă a primi binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta. A avea copii înseamnă a avea o mare
răspundere. Ori astfel de oameni fug de orice ră spundere. Dacă totuși, cu toate mijloacele
păcătoase de pl ening -familial folosite, rezultă o sarcină, recurg la cea ma monstruoasă crimă:
avortul. Așa se face că în societatea post -modernă populația îmbătrân ește ș i fibr a umanității
slăbește. Această realitate teribilă este prezentă și în România. Motivațiile la noi sunt de natură
socială, dar în Europa Occidentală ce motivaț ii mai pot fi aduse? Nu -i de mirare că, din ce în ce
mai mult, numărul divorțurilor cr ește. De und e până mai ieri erau o raritate, astă zi sunt t ratate ca
o normalitate. Se uită cu desăvârșire că porunca lui Hristos este: “Ce a împreunat Dumnezeu
omul să nu despartă ” (Matei 19,6).
Se uită că monogamia este cerută creștinilor de învățătura M ântuitorului. În procesele de
divorț poț i lua act de ce le mai josnice lucruri pe care și le spun soții unul altuia, cu patimă, cu
răutate și uneori cu ură. Con cluzia firească este aceea că a lipsit ceva esențial de la temel ia
familiei lor: a lipsit iu birea adevarată, și iubirea este Dumnezeu. Pe lângă individualism, se face
prezent un alt mod de viață pe care n -a reușit să -l imprime nici comunismul: este vorba de
colectivism. Cupluri care se fac și se desfac, schimbări de parteneri, căsătorii de probă , sex în
grup, sunt tot mai des întâlnite în lumea noastră . Emisiuni televizate, mese rotunde la radio,
articole de revista, d ezbat adesea aceste subiecte, fără să pună problema din p unct de vedere
religios. Se uită că trupul este templu al Duhului Sfâ nt (1 Corinteni 19,6), că monogamia este
poruncită de Dumnezeu (Matei 19, 6), că pruncii sunt o binecuvâ ntare a ceru lui „ Dumnezeu l -a
făcut pe om, iar ca omul să nu fie singur i -a făcut femeie din coasta sa”. Înțelepciunea
nemărginită a lui Dumnezeu n -a înzestrat f emeia cu însușirile bărbatului, nici pe bărbat cu cele
ale femeii. Fiecare dintre cei doi au însușirile lor particulare și numai bărbatul cu femeia pot
forma un tot unitar. Femeia este egală cu bărbatul numai după fire nu după dregătorie, căci este
făcută din trupul bărbatului. Ea este supusă bărbatului, mai ales după căderea din Rai, căci
șarpele a ispitit pe om prin femeie . De aceea Dumnezeu îi dă canon :” să fie întoarcerea ta către
bărbatul tău și el te va stăpâni” ( Facere 3, 16). Sufletul femeii, ca și trupul, sunt egale cu cele
ale bărbatului, vrednice de aceiași răsplată sau pedeapsă171. Asemenea referatului biblic cu
privire la crearea omului de către Dumnezeu, spiritualitatea ortodoxă a arătat mereu vocația
comunitară a ființei umane și deschide rea ei spre dialog și comuniune . A fi singur reprezintă o

171 Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, II,p. 56

67 mare suferință, de aceea Dumnezeu întreit în persoane a creat primii oameni ca pereche: bărbat și
femeie172,” Nu este b ine să fie omul singur, să -i facem ajutor asemenea lui ”(Facerea2,28) ; și a
făcut pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l -a făcut ; a făcut bărbat și
femeie”( Facere1,27). De la crearea omului și până la sfârșitul acestuia complementaritatea
dintre cele două sexe este înscrisă în legea firii, Eva a fost luată din coasta lui Adam (Facere
2,21-24) și de atunci acesta își va căuta mereu coasta, de asemenea, Eva, nu se va simți completă
decât în locul de unde a fost luată, astfel cei doi se vor căuta reciproc.173În cei doi sunt cuprinse
și se completează armonios calitățile unuia cu ale cel uilalt, legătura iubirii ne face să ne
împărtășim din darurile celuilalt și să oferim la rândul nostru ce avem mai bun și mai nobil în
suflet. Prin in termediul iubirii nu sărăcim ci , dimpotrivă ne îmbogățim și din această bogăție
facem fericiți și pe alții . Legătura dintre doi tineri se întemeiază și se bazează pe nevoia de dialog
și de comuniune spirituală, diferențele dintre bărbat și femeie dezvoltă legătura și iubirea dintre
ei.174
În concepția creștină, la baza familiei stă Sfânta Taină a Cunun iei, prin căsătoria canonică
sau religioasă înțelegem unirea legitimă între un bărbat și o femeie la vârsta rânduită de Biserică,
atunci când în fața Sfântului Altar cei doi miri făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor
că vor trăi împreună până la sfârșitul vieții.
Între ei trebuie să existe raporturi de dragoste și de bună cuviință, Sfântul Ioan Gură de
Aur spune :”Dragostea este rădăcina, izvorul și mama tuturor bunătăților”175și dă ca model
legătura dintre Avraam și Sarra .
Raporturile dintre soț i se împlinesc ușor când sunt pornite din dragoste, ea fiind singurul
motor care mișcă totul ; de aceea găsim în Sfânta Scrip tură și la Sfinții Părinți ai Bisericii
îndemnuri la dragoste .
Dar dragostea dintre soți se schimbă, nu rămâne pentru toată viața la fe l, pentru ca acest
sentiment să nu se schimbe părintele Gheorghe Paschia recomandă tinerilor soți să respecte și să
urmeze sfaturile credinței creștine, sfaturile Sfințior Părinți , sfaturi care completează por uncile
Sfintei Scripturi, explicându -le și dând modele de urmat, de tră ire cinstită și virtuoasă.176
Într-una dintre convorbirile duhovnicești , părintele Cleopa , ne vorbește de cele
unsprezece îndatoriri sau reguli canonice177 pe care trebuie să le respecte femeile și bărbații care
vor să se căsătorească , una dintre aceste reguli este aceea că nu trebuie să se ia neamuri în

172 IoanTeșu, Din iadul patimilor spre raiul virtuților,p. 160
173 Ibidem.
174 Stăniloae , Teol. Dogm. Ort.III, 1996,p. 122
175 SF. Ioan Gură de Aur, Omilia I despre Nădejde, PG. Vol 51, col. 219.
176 Pr. Dr. Paschia Constantin, Buna cuviință creștină, ed. Îngrijită și prefața de pr.Alex Stănciulescu – Bârda, Ed.
Parohiei Moldovăț, Moldovăț , p.37, 1996
177 Arhim. Ioanichie Bălan , Ne vorbește p ărintele Cleopa, VII,p.53

68 căsătorie. Astfel se interzice căsătoria între rude de sânge în linie dreaptă și rude în linie
colaterală. Membri familiilor încuscrite nu se pot căsători decâ t de la gradul șase în sus , iar cei
înrudiți spiritual , nu se pot căsători între ei până la gradul patru.
O a doua condiție o constituie acordul tinerilor care urmează să se căsătorească, părinții
nu trebuie să greșească forțându -și copii să se căsătorească cu cineva doar pentru că are avere,
pentru aspectul fizic sau pentru alte scopuri egoiste.
A treia c ondiție prevede că este necesar , pe lângă acordul tinerilor și acordul părinților,
tinerii având nevoie și de binecuvântarea acestora după binecuvântarea lui Dumnezeu.
A patra cond iție, vârsta la care trebuie să se căsătorească tinerii, citându -l pe Sfântul Ioan
Gură de Aur, tinerii trebuie să se căsătorească foarte devreme, bărbatul la 15 ani iar fata la 13 ani
pentru a nu cădea în păcatul desfrâului înainte de căsătorie, în prezen t legile statului impun
pentru tinere vârsta de minim 16 ani, iar pentru bărbați vârsta minimă de căsătorie de 18 ani.
O îndatorire de suflet o reprezintă datoria părinților și a viitorilor miri de a se spovedi la
duhovnic, cu cel puțin o săptămână înainte de nuntă.
Se recomandă ca în ziua nunții, mirii și socrii să meargă la Biserică să asculte Sfânta
Liturghie , în ziua cununiei cei doi primesc Sfânta Împ ărtășanie, aceasta fiind a șapt ea rânduială.
A opta rânduială, interzice preotului du hovnic să pună cun uniile pe cap , dacă are știință
că aceștia au căzut în păcat înainte de săvârșirea cununiei.178
Pe lângă aceste datorii, potrivit Canonului 21 Apostolic179, nu se pot căsători ce i care au
deficiențe trupești ( fameni, castrați, infirmi din naștere), bolnavi psi hici, dacă unul din miri este
deja căsătorit, dacă mireasa este însărc inată în urma unei alte relații , dacă logodnicul este
călugărit, hirotonit preot.
Pentru a duce împreună o viață c reștinească și pentru a dobândi mântuirea sufletului,
tinerii căsătoriți trebuie să respecte sfaturile duhovnicești . Conform acestora soții trebuie să aibă
amândoi același duhovnic: să postească și să se spovedească regulat sau cel puțin de patru ori pe
an în cele patru posturi ; să se împărtășească numai când preotul le dă dez legare; să se roage seara
și dimineața împreună, în genunchi, cu can dela aprinsă și să facă metanii ; să citească zilnic și
mai ales de sărbători un acatist, paraclisul Maicii Domnului, psalmii și capitole din Sfânta
Scriptură; să comemoreze pe cei răposați prin săvârșirea înda toririlor ce le revin urmașilor ; să
facă aghiazmă și Sfântul Maslu în casă de două ori pe an ; să nu amâne apariția unui copil în
familie din diferite motive ; trebuie să trăiască conjugal , cu înfrânare creștinească în anumite zile
ale săptămânii .
În familie, datoriile soților unul față de celălalt sunt multiple și pline de responsabilitate.

178 Ibidem,p. 65
179http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm /http://candela.my1.ru/load/canoanele_bisericii_ortodoxe/i
_canoanele_apostolice/5 -1-0-36

69 Soțul trebuie să trăiască în iubire creștină și intimă cu soția, să nu o oblige niciodată la
avort sau folosirea metodelor contraceptive, să nu pract ice acte conjugale interzise de Biserică,
să nu folosească niciodată violența fizică sau verbală față de soție mai ales în public, să nu -și
oblige soția la comiterea actelor intime în sărbători, posturi sau zile oprite, să nu oprească soția
de la rugăciune , post sau mersul la biserică, citirea cărților sfinte și de la milostenie sau orice fel
de faptă bună. El trebuie să -și ajute soția , prin aducerea venitului personal, în procurarea ce lor
necesare familiei cum ar fi : hrană , îmbrăcăminte, între cei doi soți trebuie să primeze buna
înțelegere și armonia. Pentru realizarea acestei armonii este necesară încrederea totală în cinstea
și corectitudinea soției. Soțul nu trebuie să permită so ției să se îmbrace necuviincios, să fumeze,
să consume băuturi alcoolice, iar pentru atingerea acestor scopuri el trebuie să se comporte
adecvat. Prin exemplul personal, prin discuții deschise, soțul trebuie să -i explice soției de ce nu
este indicat ca aceasta să se fardeze, să -și tundă părul, la fel prin puterea convingerii cuvâ ntului,
soțul ar trebui s -o convingă să nu se ducă la filme neadecvate concepției creștine, să nu citească
reviste sau cărți care ar indu ce-o în păcat, fie și cu gândul . Ca soț și cap de familie, bărbatul
trebuie să -și reprezinte cu cinste familia în socie tate.
Soția are îndatorirea creștinească și firească să -și iubească soțul, deoarece vor fi judecați
de Hristo s; să se roage permanent lui Dumnezeu pentru înțelepciune, ajutor și întărirea credinței,
liniștea și sănătatea soțului ei. Să dea regulat, slujbe la biserică pentru soț, copii, rude, prieteni și
pentru liniștea celor ce -i urăsc. Să asculte de soțul ei în cele creștinești care nu sunt î mpotriva
poruncilor lui Dumnezeu. Să nu -și refuze soțul î n relațiil e intime conjugale în zilele rânduite , să
nu-l oblige să uzeze de metode care ar putea duce la zămislirea copiilor. Să nu accepte
conv iețuirea conjugală imorală și care este interzisă unui bun creștin. La fel ar trebui evitată
participarea la petreceri însoțite de jocuri sau beții prelungite în zilele pr emergătoare zilelor de
duminică sau sărbători, să respecte posturile dacă vor ca Dumnezeu să -i ajuta în viață . În cazul în
care soțul neglijează rânduielile creștinești, ea ar trebui să -l îndemne la rugăciune, post,
milostenie, înfrânare trupească, să part icipe la sfintele slujbe mai ales în sărbători și duminici.
Soția trebuie să -i arate soțului necesitatea spovedaniei în timpul celor patru posturi din an și
respectarea canoanelor date de duhovnic. Soția să nu -i permită soțului să înjure de cele sfinte, să
meargă la cârciumi, să nu se întâlnească cu oameni răi și să nu frecventeze anturajele dubioase.
De asemenea să nu permită soțului să privească imagini indecente, să citească reviste sau cărți
sectare. Toate aceste interdicții soția trebuie să le înfăptui ască fără a -și certa soțul, fără să -i
arunce în față acuza săvârșirii unor păcate trupești sau sufletești . Mai indicat este să se roage
pentru el lui Dumnezeu, pentru liniștirea și luminarea lui, urmând sfatul duhovnicului, căci
rugăciunea și răbdarea salv ează pacea familiei. Soția a r trebui să fie aceea care să me nțină
evlavia creștină în casă prin rugăciuni a dresate lui Dumnezeu, în respec tarea îndatoririlor intră și

70 gătitul mesei după rânduiala creștină, să mențină în casă curățenia să evite orice motiv de ceartă,
să-și respecte și să -și viziteze rudele, atât ale ei cât și ale și ale soțului180.
Gelozia este o cauză a slăbirii dragostei dintre soți , care prin depășirea măsurii, poate
duce până la epuizarea psihică a partenerului, până la uciderea totală a d ragostei, a atașamentului
unuia față de celălalt și care în final duce la destrămare a căsătoriei , la divorț. Un proverb francez
spune: ”Gelozia se naște din iubir e ca cenușa din foc, spre a -l înăbuși”.
Sentimentul de gelozie al soțului survine în momentul c ând acest a devine nesigur pe sine
însuși , în acest moment el se teme de pierderea atenției și dragostei soției, dar nu face nimic
pentru a -i câștiga și menține aceste sentimente. Din contră își imaginează că ar putea să -și țină
soția aproape , punând stăpân ire pe ea prin violență, învinuind -o de infidelitate și maltratând -o
fizic sau verbal. Pentru soție, viaț a de familie devine de nesuportat, stresantă până la extreme și
în majoritatea cazurilor se ajunge la divorț. Cervantes în opera „Don Quijote”scria: „Gelozia este
tiranul regatului iubirii”181.
Uneori și soția contribuie la deteriorarea dragostei și bunei înțelegeri, prin felul său de a
fi. „Cicăleala” sau „pisălogeala” sunt urmări ale stresului psihic, care nu duc în toate cazurile la
divorț, dar afecteaz ă slăbesc dragostea dintre cei doi soți. Unele femeii din dorința de a fi
superioare bărbatului lor își ceartă soțul din orice lucru, în proverbele lui Solomon avem unul
care caracterizează această situație: „ Mai bine să locuiești în pustiu decât cu o soț ie certăreață
și care îți face necaz ”( Proverbe 21, 19).
La Sfântul Ioan Gură de Aur găsim sfaturi demne de urmat: „Nu vă certați între voi, căci
nimic nu poate fi mai supărător ca zâzania între bărbat și femeie, căci certurile și luptele pe
tăcute contra persoanelor iubite sunt pline de amărăciune ”182.
Consecința imediată a certei este mânia. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Femeia cu
vorbe dulci și pe cel mai rău și mai cumplit bărbat la blândețe îl aduce”. „Să nu apună soarele
peste mânia voastră”( Efesen i 4, 26). Deseori de la ceartă se ajunge la bătaie, tot la Sfântul Ioan
Gură de Aur întâlnim cugetarea: „Nu spun că bărbatul să -și bată femeia, să nu fie una ca asta!
Căci este cea mai de pe urmă batjocură, nu pentru cea bătută, ci pentru cel ce a bătut -o!”183
Viciul și patima distrug dragostea, armonia și căsnicia. alcoolismul este viciul pe care îl
practică în special bărbații, mai rar femeile,dar căsnicia are de suferit în ambele cazuri . Nu
proverb rusesc nuanțează perfect această situație: „ Dacă bea bărb atul, jumătate de casă arde,
dacă bea femeia, arde toată casa”.

180 Arhim. Ioanichie Bă lan, Călăuza ortodoxă, II,p. 49;52
181 Cervantes, Don Quijote, I cap. XIV,p. 116
182 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia X la Coloseni, PG. Vol 51, col.,219
183 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia X XVI la Corinteni, Migne, PG. Vol 51, col.,219

71 Un alt obicei nesănătos în zilele noastre este fumatul , patimă care a pus stăpânire atât pe
femeii cât și pe bărbați , dar cel mai grav este faptul că și copiii,urmând exemplul părinților sau a i
așa-zișilor „prieteni”, din teribilism, ajung să fie stăpâniți de această patimă. La fel ca și
alcoolismul, fumatul distruge sănătatea, atât a sa cât și a celor din jur. Aceste patimi duc la
pierderi materiale, prin cheltuirea unor sume de bani, care ar putea să fie cheltuiți pentru binele
familiei, pentru asigurarea unui trai mai bun . Un bun creștin , dând dovadă de o voință de fier, s –
ar putea elibera de aceste vicii.184
Un grav păcat săvârșesc cei care trăiesc în concubinaj și desfrânare , ba chiar nasc și
copii . În zilele noastre Cununia este una dintre cele mai profanate Taine ale Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea tinerilor trăiesc de mici în grele păcate trupești, se cunună nespovediți din copilărie
sau se spovedesc formal și nu se căiesc pentru păcatele s ăvârșite, mulți dintre miri greșesc
trupește cu miresele lor chiar cu puțin timp înainte de cununie, unii chiar cu mai multe femeii,
puțini se căsătoresc între ei după ce au făcut avorturi, nespovedite la duhovnic înainte. Cununia
religioasă în ziua de azi se face cu mult fast lumesc, cu multă mândrie și cu scopul de a plăcea
mai mult oamenilor decâ t lui Dumnezeu.
După moda veacului o parte a tineretului practică sexualitatea premaritală , ca să capete
experiență , se fac chiar căsătorii de probă , conv iețuind împreună fără a fi logodiți sau cununați,
pentru a -și cunoaște calitățile și defectele și apoi după acomodare, să se decidă dacă vor mai fi
împreună sau nu, dacă se vor căsători sau nu. Această practică este condamnată de Biserică.
Tinerii își pierd fecio ria trupească și chiar ajung la fapte imorale, desconsiderând Tain a
Căsătoriei, care pentru ei nu mai este un mister ci doar o simplă conv iețuire, o simplă distracție,
ajungând mai târziu să refuze cununia religioasă pe motiv că le este rușine să se cunune ,
deoarece sunt prea bătrâni. În ființa ei căsătoria este indisloubilă, căci zice Hristos: „Ceea ce a
unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6 ).

184 Pr. Dr. Paschia Constantin, Buna cuviință creștină, ed. Îngrijită și prefața de pr. Alex Stănciulescu – Bârda, Ed.
Parohiei Moldovăț, Moldovăț, p. 46 ,1996,

72 II. 2. IUBIREA CONJUGALĂ ȘI DIVORȚUL

E îndeobște cunoscut faptul că, în legătură cu denaturar ea, criza spirituală și mor ală prin
care trece familia ca i nstituție în societatea actuală, se aduc tot felul de acuzații: numărul tot mai
mare al divorțurilor, creșterea masivă a numărului avorturilor, răcirea relațiilor dintre soț, soție și
copii. Odată cu sporirea independenței și libertății familiale pe plan intim, așa cum se manifestă
acestea în multe familii astăzi, familia în sine devi ne extraordinar de vulnerabilă185.
Divorțul , înseamnă desfacerea căsătoriei între cei doi soți, pentru care Biserica n u poate
da nici o binecuvântare sau hotărâre juridică oficială, de aceea nici nu este prevăzută vreo slujbă
bisericească pentru binecuvântarea divorțului.
Divorțul în general este condamnat de Biserica Ortodoxă, dar în anumite cazuri, bine
motivate, divorț ul este aprobat ; dacă soțul a dat dovadă de desfrânare, a trecut la o confesiune
sectantă, sau neagă orice credință devenind ateu, practică perversiuni sexuale sau este
homosexual, dacă își maltratează soția și copii, își obligă soția să recurgă la întreru perea sarcinii,
dacă unul din tre soți suferă de sterilitate și se află în imposibilitatea de a procrea . De asemenea,
Biserica aprobă divorțul în cazul în care soțul își abandonează familia .
Un caz special în care Biserica aprobă divorțul, este aceea în c are unul sau ambii soți
optează pentru viața monahală ( Sinodul IV Ecumenic, Canonul 12).186
Divorțul canonic se desface prin decesul unuia dintre soți și se consideră promulgat când
are ca urmare unul din motivele menționate mai sus. Pe lângă motivele canon ice de divorț mai
sunt și motive de divorț statornicite de legislația civilă.
Biserica Ortodoxă admite divorțul atunci când se aduc motive bine întemeiate, când se
încalcă regulile de conduită creștinească, nu același lucru îl face Biserica Romano – Catoli că,
aceasta repudiază div orțul invocând textele bib lice: „ Oricine își lasă femeia și ia alta
preacurvește …” ( Levitic 16, 18 ). „ Femeia este legată de bărbatul ei prin lege, atâta vreme
cât trăiește acesta, iar dacă va muri bărbatul ei, slo bodă este s ă se mărite numai în tru Domnul ”
(Romani, 7,2 -3 ). Mântuitorul Hristos afirmă: „Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină
de desfrânare, și se va însura cu alta, săvârșește adulter; și cine s -a însurat cu cea lăsată
săvârșește adulter (Matei XIX, 9 ; Marcu X, 11 -12). Prin urmare, adulterul este singurul motiv de
divorț acceptat de Mântuitorul, dând posibilitatea celui a cărei iubire a fost trădată să divorțeze,
însă nu și obligația de a divorța, căci „harul căsătoriei este acceptat și trăit de om în mod liber,
dar poate fi și respins prin păcatul față de instituția sacră a căsătoriei”187 .

185 Achimescu, Familia Creștină Între Tradiție Și Modernitate,P. 121
186 Http://Candela.My1.Ru/Load/Canoanele Bisericii Ortodoxe/I Canoanele_Apostolice/5 -1-0-36
187 Pr. Asist. Dr. Vasile Răducă, Căsătoria – Taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei, în rev. ST, XLIV (1992), nr.
3-4, p. 134 .

73 Viața conjugală s -a schimbat totalmente în prezent, comparativ cu societatea
preindustrială de la începutul secolului al XX -lea. Sfârșitul mileniului, precum și tran sformările
internaționale contemporane , au adus o nouă perc epție și înțelegere a tuturor i nstituțiilor umane,
plecând de la cele mai elementare și până la cele mai complexe lucruri.
Într-o societate deschisă ca cea de astăzi, sexualitatea nu mai ține con t decâ t cu greu de
legile moralei creștine, iar în anumite medii nu mai cunoaște nici un fel de bariere. Pe de o parte,
viața conjugală s -a umanizat, iar pe de altă parte se conturează tendințe inumane și apersonale.
Plecâ nd de la aceste considerente, astă zi căsătoria es te pusă mai mult sub semnul întrebării în
multe țări europene, apusene și în SUA, unde este socotită o „monogamie con strângătoare”, „o
ordine caracteristică Evului Mediu”, „st ructură feudală” predemocratică188. Mai ales în Occident,
dar și la noi prin Legea concubinajului tinde să ia amploare o formă de „conv iețuire” așa zis
liberă, care nu -și propune ca finalitate căsătoria în sine, ci se dorește o alternativă la aceasta. De
regulă această formă de conv iețuire e înțeleasă ca o legătură între bă rbat și femeie pe o perioadă
limitată de timp, excluzând orice Taină a Cununiei. Motivarea adusă în acest sens este variată:
evitarea consecințelor juridice și costurile de divorț, dezamăgirile ce decurg dintr -o căsătorie
eșuată, antipatia față de orice o bligații, individualismul189.
Nu mai puțin negativă pentru instituția căsătoriei, este astăzi așa zisa „ filosofia fericirii”,
care este orientată strict spre realizarea de sine, cu ca racter individualist și una din cauzele crizei
spirituale a căsniciilor zil elor noastre. În S.U.A., de pildă, eș uează fiecare a doua căsătorie și se
ajunge chiar până acolo încât orice căsătorie înseamnă mai devreme sau mai târziu divorț. Rata
crescândă a divorțurilor nu este evaluată ca o decădere m orală, ci ca o receptivitate p entru
deviza : „ trebuie să fii fericit, astfel ai pierdut ocazia de a trăi”.
Și în România sunt multe căsătorii nefericite și prin urmare familii neîmplinite, acestea
au drep t cauză principală lipsa unuia dintre soți de la obligațiile lor sau a amândorura, lipsă ce se
poate traduce prin nesocotinț a fidelității, bunăvoinței, înțelegerii și respectului dintre ei. Absența
iubirii adevărate dintre soți are efecte lamentabile în viața conjugală, care poate duce până la
disoluția căsătoriei.
Căsătoria începe cu o iubire în care se instalează atracția trupească și cea spirituală, cu o
iubire în care fiecare prețuiește taina celuilalt și afirmă în iubirea spre celălalt disponibilități
nelimitate de a -l respecta ca persoană, de a accepta toate jertfele, toate dăruiri le și oboselile
pentru el. Sinteza acestei iubiri inițiale, totale, este o legătură care se cere actualizată și
concretizată în fapte, aspectul spiritual căpătând un loc tot mai important în această legătură de
viață a celor doi. Fiecare dintre cei doi soț i înscrie în ființa sa tot mai multe semne de atenție, de

188 ibidem, p. 123
189 Ibidem

74 înțelegere, de dăruire și jertfire, iar acestea îi leagă tot mai mult pe cei doi soț i în actul iubirii,
încât ajung la o „ memorie „ spirituală care -i înalță la statutul de persoană 190.
Trupul fiec ăruia devine pentru celălalt soț un trup transparent , capătă o adâncime
spirituală tot mai mare în această taină se descoperă numai celuilalt, se realizează numai prin el
și pentru el. Taina ființei și vieții fiecăruia dintre cei doi se îmbină cu a celuilalt într-o taină
unică, fiecare purtând tot mai mult din celălalt în persoana sa. Astfel, căsătoria și îndeosebi
căsătoria creștină este o adevărată taină vie a dualității sau a unității dua le care începe să se simtă
și să se realizeze din momentul unirii cel or doi în căsătorie sau și de mai înainte, dar ei cei doi.
Își actualizează și dezvoltă virtualitățile în cursul vieții lor fără să s e plictisească unul de
celălalt191.
Căsătoria înseamnă pentru cei doi o cruce, căci cei doi trebuie să -și răstignească stator nic
lăcomia și atotinsuficiența proprie, fiecare trebuie să -și învingă autoidolatrizarea sa și
idolatrizarea familiei din care provine, fiecare trebuie să rămână mereu proaspăt pentru celălalt.
Apărând rutina și oboseala unuia față de celălalt, a pare și di vorțul192.
Divorțul inamicul specific al iubirii conjugale, este ruperea unității celor doi din cauza
slăbiciunii omului, d in cauza slăbiciunii și a necredinței omului, Moise în Vechiul T estament a
introdus cartea de despărțire care viza numai cazurile de ad ulter, acesta fiind asimilat ca moartea
sufletească cu moartea trupească.
În vremea Mântuitorului una dintre cele mai controversate probleme era și cea referitoare
la desfacerea căsătoriei, de fapt era o adevărată luptă ce se dădea între adepții celor două școli
rabinice: a lui Hilel care era un exeget cât se poate de liberal , el relevând de altfel concepția
antică despre căsăt orie, comună tuturor popoarelor : „bărbatul poate să -și lase femeia pentru orice
pricină”; și cea a lui Șamai, un interpret rigid, ha botnic și formalist. Fariseii îl întreabă pe
Mântuitorul dacă „se cuvine omului să -și lase femeia sa pentru orice pricină?”(Matei 19, 30). La
o astfel de întrebare Mântuitorul avea două alternative: fie că bărbatul își poate lăsa „ pentru
orice pricină „so ția și atunci ar fi fost ac uzat că disprețuiește căsătoria ; fie că bărbatul nu -și poate
lăsa soția , după bunul său plac, dar atunci s -ar fi simțit lezat Irod Antipa, care deja fusese acuzat
de Sfântul Ioan Botezătorul că a necinstit familia sa săvârșind pă catul adulterului cu soția fratelui
său. Fără a se teme de supărarea lui Irod, Mântuitorul le răspunde fariseilor: „ N-ați citit că Cel
ce i-a făcut de la încep ut i-a făcut bărbat și femeie?” ; „de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe

190 Dr. Du mitru Radu, Atitudinea Moralei Creștine, Atitudinea Moralei Crestine Ortodoxe Fata De Avort, Divort,
Abandonul Copiilor, Imoralitate , p. 17
191 Stăniloae, Teol. Dogm. Ort. III. 1978, p. 185;186.
192 Dr. Dumitru Radu, Atitudinea Moralei Creștine, Atitudinea Mor alei Crestine Ortodoxe Fata De Avort, Divort,
Abandonul Copiilor, Imoralitate , p. 18

75 mama sa și se va lipi de femei a sa și vor fi amândoi un trup” ; „și ceea ce Dumnezeu a unit omul
să nu despartă ”( Matei 19,6) .193
Prin aceasta Mântuitorul afirmă categoric unitatea și indisolubilitatea căsătoriei ca pe un
dar al creației, bărbatul și femeia, uniți prin căsătorie, formând un singur trup, o singură entitate
care nu poate fi ruptă pentru orice motiv194. Deci destrămarea familiei prin desfacerea căsătoriei
este incompatibilă cu voința lui Dumnezeu și ordinii inițiale prin creație. De aceea Mântuitorul
accentuează că „ l a început n -a fost așa” pentru ca Dumnezeu nu a creat prima pereche de
oameni ca să trăiască despărțiți unul de altul ci ca să trăiască toată viața lor uniți în căsătorie . În
concepția Mântuitorului despre familie, desfa cerea căsătoriei „ pentru orice pric ină” și
recăsătorirea soților echivalează cu adulterul. „ Eu vă zic vouă, că or icine va lăsa pe femeia sa,
în afară de pricina desfrânării și se va îns ura cu alta, săvârșește adulter ; și cine se va însura cu
cea lăsată săvârșește adulter” (Matei 19,9). Adu lterul și desfrâul rupe legătura sufletească dintre
soț și soție, iar divorțul nu poate decât să oficializeze o situație deja creată.
Desfacerea căsătoriei pentru motiv de adulter, nu numai că nu permite recăsătorirea, ci
presupune abstinenț ă și pocăință, iată c e spune Păstorul lui Herma și ca re este și punctul
tradițional recunoscut de toți Sfinții Părinți: „Doamne întreb eu, dacă cineva având o soție
credincioasă, o surprinde în adulter, soțul ar păcătui să trăiască în conti nuare cu ea? Atâta
vreme cât n u știe, răspunde El nu păcătuiește ; dar dacă soțul știe și femeia nu se căiește, ci
dimpotrivă, continuă să păcătuiască și bărbatul trăiește cu ea în continuare și el se face vinovat
de păcatul ei , și participă la adulterul ei. Doamne, zic eu, ce trebuie s ă facă bărbatul dacă soția
își urmează patima? S -o lase, răspunde el și să trăiască liber; căci dacă, lăsându -si soția se
căsătorește cu alta și el comite adulter195. Simpla despărțire fără să fie vorba de adulter nu este
permisă. Iată ce spune Sfântul Grigo rie de Nazians: „Legea consfințe ște repudierea pentru orice
situație, dar Hristos nu : El permite numai despărțirea de adulteră și poruncește ca restul să fie
suportat cu înțelepciune : de adulteră căci îi afectează pe u rmași: î ncolo trebuie suportat cu
răbd are și cu înț elepciune, sau mai exact suportați cu răbdare și fiți înțelepți, voi cei care ați
acceptat jocul căsătoriei. Dac -o vezi că se cănește sau că -și vopsește ochii, fă -o să-și arunce
vopselurile ; dacă are limba prea ascuțită, scurt ează-i-o; dacă ar e râs de târfă, fă-o serioasă ;
dacă e cheltuitoare sau lacomă, strunește -o; dacă iese pe neașteptate, oprește -o; dacă are ochii
prea îndrăzneți, stăpânește -o. Însă nu rupe în grabă și mi -te despărți de ea. Nu se știe cine se va
afla în mai mare pericol, ce l care o rupe sau cea care este abandonată”196.

193Teol. Dogm. Ort. III. 1978, p. 185;186
194 Pr. lector. Mihai Vizitiu , Familia în învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în volumul Familia creștină
azi, Editura Trinitas, Iași, p. 27.
195 Georges Habra , Iubire si senzualitate , la editura Anastasia, 1994 ,p. 134
196 Sf. Grigore de Nazians, Cuvântarea a 37 -a, 8,la Matei 19,1 -12, Migne, PG. vol.36,col.292.

76 Despărțirea în caz de adulter nu este doar permisă, ci chiar este cerută, dar trebuie să ne
aducem aminte, totuși, că Mântuitorul ne -a cerut să ne împăcăm cu soțul adulter, îndată ce se
căiește și să ne reluăm viața împreună : „ Ceea ce ți se pare inaccesibil – scrie Fericitul Augustin
– este că un soț se poate împăca cu celălalt după adulter. Dacă este credință, acest lucru nu va
mai părea atât de brutal. Căci de ce am considera în continuare drept adulterini pe cei care,
curățindu -se prin botez, s -au vindecat prin penitență? Aceste crime în Vechea Lege a lui
Dumnezeu, nu puteau fi șterse prin nici un sacrificiu, dar acum, ele sunt cu siguranță șterse prin
sângele cu care a fost pecetluită Noua Alianță ; pe vremea aceea era total interzis să -ți iei înapoi
femeia de care s-a atins alt bărbat… dar azi , după ce Hristos i -a zis femeii adultere: „Nici Eu nu
te condamn; d u-te și să nu mai păcătuiești!” ( Ioan 8,11), cine nu înțelege că soțul trebuie să
ierte pe cea pe c are Dumnezeu a iertat -o și că nu trebuie s -o mai numească adulteră pe cea
pocăită a cărei crimă a fost ștearsă prin mila dumnezeiască”.197
Sfântul Pavel adaugă : „ Iar celor căsătoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul : femeia să
nu se despartă de bărbat ! iar dacă s -a despărțit, să rămână nemăritată, s au să se împace cu
bărbatul său; tot așa bărbatul să nu -și lase femeia !”( I Corinteni 7, 10 -11) „Oare nu știți
fraților – căci celor ce cunosc legea vorbesc – că legea are putere asupra omului, atâta timp cât
el trăiește? Căci femeia măritată este legată de bărbatul său atâta timp cât el trăiește ; iar dacă
i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului, trăindu -i bărbatul se va numi adulteră
dacă va fi cu alt bărbat, iar dacă i -a murit este liberă față de lege, ca să nu fie adulteră, luând
alt bărbat”. (Romani 7, 1 -3) Comentând cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gură de
Aur zice: „ Care este deci „legea” stabilită de Apostolul Pavel? „ Femeia, spune el, este legată
prin lege”. Deci nu trebuie s ă se despartă de soțul ei câtă vreme acesta tră iește, nici să -și caute
alt soț ; nici să contracteze altă căsătorie. Ia aminte cu câtă precizie folosește el sensul firesc al
expresiilor! Apostolul nu spun e: să trăiască cu soțul ei atâta vreme cât soțul ei e ste în viață, ci
femeia este legată prin lege atâta timp cât soțul ei trăiește” – astfel încât chiar dacă ar scoate
act de divorț, chiar dacă și -ar părăsi casa, chiar dacă s -ar duce cu altul rămâne legată prin lege
și este adulteră. Nu -mi vorbi despre leg ile păgânilor care stabileau să se elibereze acte de
divorț și să se permită părăsirea soțului. Căci Dumnezeu în ziua judecății, nu va judeca după
aceste legi, ci după cele făcute de El Însuși”.198
Fericitul Augustin, de ase menea , ne atrage atenția la înțel esul cuvintelor Mântuitorului
precum și asupra faptului că nu trebuie să denaturăm, sau să falsificăm Evanghelia lui Hristos
pentru admiterea adulterului și a divorțului, lucru destul de actual în vremea noastră . „ Dar tu îmi
răspunzi : A trăi în cumpătare e ste propriu un ui număr foarte mic de oameni: astfel, cei care și -au

197 Fer. Augustin, Despre căsătoriile adultere, II,6, Migne, PL. V ol. 40,col. 474.
198 Sf. Ioan Gură de A ur, Omilia la I Corinteni 7,39 -40 , Migne, PG. vol. 51, col.219.

77 lăsat femeile adultere se cred, datorită faptului că nu se pot împăca, atât d e greu încercați, încât
declară legea lui Hristos prea puțin omenească și crudă”. O, frate, dacă e vorba să vor bim despre
necumpătați, ei găsesc tot timpul motive de nemulțumire, in numele cărora așa cum spui, să
proclame legea lui nu omenească, ci crudă. Cu toate astea nu trebuie, datorită lor, să pervertim
Evanghelia Lui Hristos sau s -o falsificăm. Bag seama că t u ești impresionat doar de plângerile
celor care își lasă soțiile din cauze de adulter, fără să le fi permis să ia altele…Dar ia aminte cât
de numeroase sunt cazurile în care, dacă ar fi să admitem plângerile celor necumpătați, ar trebui
să admitem comit erea adulterului ! De pildă, dacă unul dintre soți are o boală cronică incurab ilă
care nu permite împreunarea ; sau dacă captivitatea sau o urgență oarecare îi desparte pe soți, în
așa fel încât soțul știe că soția sa trăiește dar îi este inaccesibilă – crezi ca atunci ar trebui admise
plângerile celor care nu se pot abține și permit adulterul? Nu cumva legea lui Hristos le displace
celor care nu se pot stăpâni și vor să se descotorosească, prin repudiere, de soțiile lor certărețe,
disprețuitoare sau dificil e pentru a da înapoi de la da toriile conjugale și a -și lua as tfel alte soții?
199
Dar, nu numai adulterul este cauza divorțului și deci a dezbinării căminului familial, sunt
și alte cauze, sau motive ale acesteia.
Biserica grupează motivele de divorț în patr u categorii:
motive care provoacă moartea religioasă ;
motive care provoacă moartea morală ;
motive care provoacă moarte fizică parțială ;
motive care provoacă moartea civilă 200.
Între motivele care provoacă moartea morală r eținute și de legea civilă s unt: alienația
incurabilă, crima, avortul, atentatul la viața soțului, osânda gravă din partea duhovnicului dată
pentru păcate foarte grele, cum sunt cele strigătoare la cer, adulterul, bolile venerice, silirea la
acte imorale, refuzul conv iețuirii conjuga le și părăsirea domiciliului.
Motivele care provoa că moartea fizică parțială sunt : neputința împlinirii îndatoririlor
conjugale sau impotența, bolile grave și contagioase.201
Divorț ul și dezbinarea familiei au devenit o adevărată plagă în societatea noa stră
secularizată și seculariza tă. Cauzele trebuiesc căutate în primul rând în ideologiile seculariza te
care sucesc mințile oamenilor, care au deraiat de la credința în Dumnezeu, și caută fericirea prin
propriile puteri. Din această cauză s -a pierdut in mare mă sură misterul persoanei și misterul pe
care îl implică căsătoria în general și famil ia creștină în spe cial. Căsătoriile din interes p recum și

199 Fer. Augustin , Despre căsătoriile adultere,II,10, Migne,PL. Vol.40, col.476 -477
200 Dr. Dumitru Radu, Atitudinea Moralei Cr eștine, Atitudinea Moralei C reștine Ortodoxe Față De Avort, Divorț ,
Abandonul Copiilor, Imoralitate ,p. 18.
201 Ibidem

78 cele concepute doar ca mijloace a satisfacerii poftei trupești nu sunt trainice astăzi dacă cei doi
nu fac efortur i să transfigureze și să spiritualizeze unirea lor trupească. Astfel, pofta trupească
plictisită repede pribegește de la unul la altul căutând infinitul în lucruri finite și goale de
conțiunt202.
De aceea creștinismul nu cunoaște decât două atitudini drepte față de pofta trupe ască: sau
înfrânarea totală de ea, în afara căsă toriei, sau o folosire a satisfacerii e i ca mijloc de unire
sufletească și de înaintare în ea, pentru cei căsătoriț i.
Aceasta este neprihă nirea patului de care vorbesc rugăciunile din râ nduiala Tainei Cununie i, sau
castitatea conjugală. Biserica atribuie și căsătoriei o castitate și o consideră un drum spre o mai
mare castitate. Ca și castitatea monahală, și castitatea celor căsătoriți adică curățenia morală a
celor căsătoriț i este o liberta te a spiritului. Pe ntru amândouă se cere o luptă spirituală .
Satisfă cută în afara căsătoriei, pofta trupească îl robește pe bărbat așa de mult încât el nu
mai vede în femeie decâ t un instrum ent, un obiect al satisfacerii și invers. Același lucru se
întâmplă și în căsă torie a tunci când cei doi nu fac efortul să transfigureze și să spiritualizeze, prin
unirea lor s ufletească , unirea lor trupească 123. Și aceasta se întâ mplă aproape întotdeauna acolo
unde lipsește harul credinței. În acest caz, pofta trupeasc ă plictisită repede d e o femeie sau de un
bărbat caută în alta parte satisfacț ie.
Explozia de literatura, de publicistică și de spectacole, cu bogată tentă sexi sau chiar
pornografică contribuie ș i ea la pierderea acelei sfieli și sensibilități față de mis terul unităț ii
spirit uale în iubire pe care o implică căsă toria creștină. Pe cei doi îi pândește pofta aventurii ș i
curiozitatea noului. Toat e acestea fac ca familia modernă să se sfarme așa de ușor mai ales când
cei doi au uitat sau refuză pur și simplu s ă mai poarte împreună crucea ce o implică familia. Cel
ce îi unește pe cei doi în Taina Cununiei este Hristos Însuși. Când aceș tia se despart de Hristos
sau pierd sensibilitatea, sfiala față de El, slăbește și unitatea dintre ei și treptat se nimicește.
Divorțul civil este exp resia concretă a nimicirii unității spirituale a celor doi și sursa tuturor
consecințelor morale ș i sociale ale familiilor dezbinate.

202 Ibidem, p. 19

79 II.3. FAMILIA SECULARIZATĂ
– STATISTICA CAUZELOR DIVORȚULUI

Familia a ocupat întotde auna un loc central în învățătura creștină despre viață, fiind
înțeleasă drept comunitatea de bază a umanității, de care depind dezvoltarea, stabilitatea și, mai
ales, existența întregii omeniri.
Familia a fost binecuvântată de Dumnezeu când a fost creat omul, bărbat și femeie, și
este expresia iubirii lui Dumnezeu față de oameni, adevăr care a fost întărit prin participarea
Mântuitorului la nunta din Cana Galileii, unde El a săvârșit, la cererea Maicii Sale, schimbarea
apei în vin, în favoarea unei familii nou întemeiate.
Astăzi, familia creștină este confruntată cu multe probleme îngrijorătoare, atât pe plan
social, cât și în plan spiritual.
Problemele cu care se confruntă familia creștină astăzi sunt atât expresia sec ularizării
actuale tot mai accentuate a societății contemporane, cât și consecința educației ateiste din timpul
regimului comunist.
Statisticile naționale și cele ale Uniunii Europene consemnează o creștere a numărului de
divorțuri și o scădere a numărului căsătoriilor și a natalității.
Cauzele care conduc la slăbirea și destrămarea vieții de familie sunt multiple și complexe. Cea
mai frecventă dintre ele este egoismul sau iubirea exagerată de sine, din cauza căreia membrii
familiei nu -și mai îndeplinesc, t otal sau parțial, obligațiile pe care le au față de cei apropiați.
Sintetic, principalele probleme cu care se confruntă familia creștină azi, în România, sunt:
• slăbirea vieții spirituale în familie;
• sărăcia și șomajul;
• dorința de câștig material imed iat și cu orice preț;
• alcoolismul și drogurile;
• concubinajul și căsătoriile de probă, infidelitatea conjugală, divorțurile;
• lipsa unei educații corespunzătoare a copiilor;
• plecarea la lucru în străinătate a unuia sau a ambilor soți;
• avorturile și disensiunile în familie;
• literatura și filmele porno;
• ofensiva publică a unor manifestări sexuale contrare familiei tradiționale;
• conviețuirea familiilor tinere în spații inadecvate (cu părinți sau cu mai multe familii în aceeași
locuință).
Având în vedere aceste multiple provocări de ordin pastoral, preoții trebuie să identifice și să
aplice soluțiile care pot ajuta familiile aflate în criză.

80 În anul 2014 au divorțat cu 10% mai mulți români decât în anul anterior. Mai exact, s -au
înregistrat 35780 d ivorțuri, în creștere și față de 2013, aproximativ la fel cu numărul divorțurilor
din 2012 . Cifrele reprezintă totalul divorțurilor, dar dacă intrăm în amănuntele lor, observam
că la orașe divorțurile au crescut cu aproape 14% în vreme ce la țară cu numai 1%. Circa 7
cupluri care se despart oficial sunt din mediul urban. Fatalmente, celelalte 3 sunt din zone rurale .
Tot ca un amănunt , femeile de până la 30 de ani divorțează în număr dublu față de bărbați.
Frecvența cea mai mare a divorțurilor s -a înregistra t la grupa de vârsta 30 -34 ani, atât la bărbați
cât și la femei.
Divorțurile de rangul I (primele divorțuri adică) au rămas preponderente, ele reprezentând,
pentru ambele sexe, aproape 95% din totalul divorțurilor. Frecvența maximă a divorțurilor de
rangul I s-a înregistrat la grupa de vârstă 30 -34, atât la femei cât și la bărbați.

Divorțurile de rangul II (persoane care sunt la a doua desfacere a căsătoriei) au afectat cel mai
mult persoanele din grupa de vârstă 40 -44 ani, atât la masculin cât și la femi nin. În mediul
urban, numărul divorțurilor de rangul II a fost de 3 ori mai mare decât în rural, la ambele sexe.

Cea mai mare valoare a vârstei medii la divorț s -a înregistrat la persoanele cu nivel de instruire
primar (43,4 ani la bărbați și 39,7 ani la femei).
Cea mai mica vârsta medie la divorț au avut -o bărbații cu nivel de instruire liceal (39,3 ani) și
femeile cu nivel de instruire superior (35,9 ani).

În graficul de mai sus, cu verde sunt datele din 2010 iar cu albastru, din 2011. Sursa datelor:
INSSE, oct. 2012203

203 http://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -13445716 -analiza -hotnews -divorturile -romania -cine-cand -unde –
legatura -are-numarul -lor-criza -economica.ht m

81 Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorț a fost în 2011 de 13,2 ani, în creștere cu 0,2 ani
față de anul anterior. Persoanele cu nivel de instruire superior au avut cea mai mică durată a
căsătoriei, la ambele sexe . Femeile care au avut cea mai mare dur ată medie a căsătoriei desfăcute
prin divorț au fost cele cu pregătire profesională, iar la bărbați valoarea maximă a acestui
indicator a fost la cei cu nivel de instruire primar.
Aproape jumătate din numărul de divorțuri au avut loc după o durata a căsăto riei de cel puțin 10
ani.
Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 45,1% din totalul
divorțurilor anului 2011, în scădere față de anul precedent (48,1%).
Frecvența cea mai mare a divorțurilor s -a înregistrat după 2 ani de la căsătorie în cazul cuplurilor
fără copii și după 4 ani de căsătorie la cele cu un copil .
Analiza structurii divorțurilor după diferența de vârstă între parteneri scoate în evidență faptul
că frecvența cea mai mare s -a înregistrat în cazul soților de vârst ă apropiată , numărul scăzând
treptat, pe măsură ce diferența de vârstă între soți crește. În 2015, ponderea divorțurilor în care
diferența de vârstă între soți a fost mai mica de 3 ani a reprezentat 35,5% din totalul divorțurilor.
În 2015, cauzele de divor ț invocate au fost:
infidelitatea conjugală (4,5%)
alcoolismul (3,2%),
violențele fizice (3,0%),
cauzele combinate (5,4%),
acordul părților (52,6%)
alte situații (31,3%).
Numărul divorțurilor din vina soțului a fost de 3 ori mai mare decât al celor din vina soției .
Majoritatea persoanelor divorțate în anul 2015 au avut ca nivel de instruire liceul (44,2% dintre
bărbați si 45,6% dintre femei).
La data divorțului 54,7% dintre soți și 53,7% dintre soții erau salari ați.
Dacă în anul 2014, intervalul de variație al numărului de divorțuri era cuprins între 255 (județul
Giurgiu) și 2763 (municipiul București) , în 2015 numărul divorțurilor a oscilat între 283 (județul
Covasna) și 3949 (municipiul București).

82
În graf icul de mai sus, cu verde sunt datele din 2010 iar cu albastru, din 2011. Sursa datelor:
INSSE, oct. 2012
Numărul județelor în care s -au înregistrat peste 1000 de cazuri de divorț a crescut de la 10 în
anul 2010 la 12 în 2011.
Comparativ cu anul anterior, în 2011 numărul divorțurilor a scăzut în 17 județe (scăderea
procentuală cea mai semnificativă înregistrân du-se în Satu -Mare, Bistrița -Năsăud și Botoșani) și
a crescut în 25 ( cel mai semnificativ în Vâlcea și Brașov).
Pe regiuni de dezvoltare, cele mai multe divorțuri s -au pronunțat în regiunea Nord -Est (6153) și
cele mai puține în regiunea Sud -Vest Oltenia ( 2357) . Cea mai mare vârstă medie la divorț s -a
înregistrat în județul Constanța (41,8 ani la bărbați și 38,2 ani la femei), iar cea mai mică în
județul Giurgiu (38,2 ani la bărbați și 34,6 ani la femei).
Ca și în anul anterior, și în 2011 cel mai târziu au divorțat persoanele din județul Constanța, după
o durată medie a căsătoriei de 14,6 ani.
Cel mai repede au divorțat persoanele din județele Giurgiu si Ilfov (după 11,4 ani).
La nivelul regiunilor de dezvoltare, cea mai mică valoare a vârstei medii la divo rț s-a înregistrat
în regiunea Nord -Vest (39,2 ani la bărbați si 35,5 ani la femei). Cele mai mari valori ale vârstei
medii la divorț s -a înregistrat la bărbații din regiunea Sud -Est (40,7 ani) și la femeile din
București -Ilfov (37,7 ani ) . Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorț a înregistrat cea mai
ridicată valoare în regiunile Nord -Est și Sud -Est (13,8 ani). Cea mai mica valoare s -a înregistrat
în regiunea București -Ilfov (12,2 ani).

83 II. 4. BIRTH CONTROL, ANTICONCEPȚIE, AVORT

Viata umană ș i planeta însăși sunt ameninț ate cu distrugerea, și nu de către alte forțe, ci de
mintea și mâna omului. Toate valorile și mai presus de orice, viața umană, cu toate posibilitățile
și realizări le ei, sunt încredinț ate omului spre păstrare, fructificare și progres continuu, căci omul
este singura făptură a lui Dumnezeu purtătoare și creatoare de valori, capabile de con tinua
depășire de sine .
Contracepț ia ca eludare a legii căsătoriei. Cu privire la contracepție, Tertulian se
exprimă în felul urmă tor: “Homicidi festinatio prohibere nasci" (a împiedica nașterea
înseamnă a te grăbi să ucizi). Folosirea precautilor care împiedică nașterea, s -a observat pe
drept c uvânt, nu este nouă în umanitate și, fără a ma i fi vorba de exemplul amintit î n Biblie,
unde Onan a practicat înselăciunea pentru a nu da urmași văduvei fratelui său, este sigur că la
Roma era cunoscut acest pă cat. “Planificarea familiala ” se ocupă de putința cuplurilor de a –
și dirija fecunditatea în mod rațional: rărirea naș terilor, în funcție de starea de sănătate a
mamei, de posibilitațile materiale ale familiei și în vederea unei educaț ii echilibrate a
copiilor. E lupta împotriva natalităț ii necuget ate, “lapinismul”. Este vorba așadar de mijloace
pedagogice ș i medicale de a regla fecunditatea.204 Acest lucru ni -l spune Juvenal î ntr-o sat iră
a sa, unde se vorbește de sterilitate voluntară, procurată de un avort sau alte precauțiuni luate
de femeile mă ritate sau de curtezane. Pentru creștini, încălcarea legii morale a genitălității nu
e numai o atin gere a conștiinței umane, ci, in primul rând, a celei creștine, lipsind pe soți de
participarea la o însușire divină. De la acest adevar nu s -a îndepărtat niciodată gândirea
ortodoxă . Tratatele de teologie morală, în general, scot în evidență î ntreg corteg iul de
nelegiuiri ale atitudinii antic onceptionale. Odată cu inaugurarea unei căsă torii oarecare se
instaleaza practic în alcovul conjugal și metodele sterilităț ii vo luntare. Orice menaj care
afirmă dreptul său la plăcere fizică făcută artificial sterilă, afirmă prin aceasta că bărbatul ș i
femeia au dreptul să separe această plăcere de serviciile și de funcțiunea pe care natura le -a
atașat de ea. Prin conduita lor, ei profesează că această plăcere este un scop în sine al
legăturii conjugale, care legitimeaz ă intervențiile capabile să pună piedi ci în calea
transmiterii vieț ii. Să iei dre pt sco p ceea ce voia lui Dumnezeu a rânduit să fie un simplu
mijloc, înseamnă să -ți faci din voluptate un idol și să desparți ceea ce Dumnezeu a
împreunat: efectul actului gen ezic de viața menită să fie concepută . "Opera lui Dumnezeu

204 Paul Evdokimov, Taina iubirii, http://www.avort.net/2006/07/19/birth -control -problema -limitarii -nasterilor/

84 este stăvilită. Domnul este împiedicat să -și desăvârșească visul iubirii". Teza este pe deplin
ortodox ă205.
Avortul, o crimă cu premeditare. Familia este prima alcătuire de viață obștea scă și
sâmburele din care cre sc toate celelalte forme de viață socială . Ea este me diul cel mai prielnic
pentru nașterea, dezvoltarea și desăvâ rșirea ființ ei umane. Copilul are o neapă rată nevoie de
ajutorul neîncetat al părinților săi, care în această lucrare nu pot fi nici substituiț i si nici întrecuț i
de nimeni. Scopul căsă toriei și familiei, ca legă tură naturală pe viață între un bărbat și o femeie,
consfințită și întă rita haric prin Taina Cununiei, îl constituie împlinirea reciprocă a celor doi, prin
dăruiri ș i primiri înfrâ narea trupească și îndeosebi stabilirea unei stă ri desăvâ rșite în iubirea
dintre soți în vederea împ linirii lor reciproce, și înmulțirea, perpetuarea și creșterea omenirii.
Procrearea, întreținerea, îngrijirea, creșterea și pregătirea copilului pentru viața socială constituie
preocuparea centrală a familiei. Ea, famili a, procură membri pentru societă țile superioare,
pregătindu -i cea dintâi pentru viața socială .
Copiii care reprezintă „fondul de aur al neamului” , sunt stimulente și pute ri înnoitoare
care sporesc potenț ialul natural uman, afectiv energic ș i spiritual al poporului căruia aparț in,
contribuin d la regenerarea ființei noastre spirituale.
Avortul , această mare problemă a secolelor XX și XXI și cu siguranță și a celo r
următoare, macină și distruge oameni, familii și națiuni, ba mai mult îi determină pe cei
căsătoriți să vadă în relația dintre bărbat și femeie numai plăcerea, înlăturând obligațiile
familiale. Dacă până nu demult lumea trăia sub îndemnul biblic: “ crește ți și vă înmulțiți ”, astăzi
lumea fuge de acest îndemn urmându -și instinctul într -o manieră hedonistă.
Suprapopularea206 sau extincția populației sperie oarecum cuplurile și le influențează numărul de
copii pe care vor să -i nască, și dacă totuși au ajuns la limita propusă, limită ce nu depășește astăzi
1-2 copii, practică avortul care nu e altceva decât un asasinat, de care cei mai mulți nu -s
conștienți, din pricina faptului că nu au fost educați și informați în acest sens; ei trebuie
conștientizați că din mo mentul unirii spermatozoidului cu ovulul, că încă din starea de organism

205 Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan Adevarul si frumusetea casatoriei” Vol.2. p. 67

206 Există o întreagă literatură pe tema aceasta a extincției pop ulației, plus nenumărate filme care tracasează și
pervertesc percepția tinerilor despre om și viață pe pământ, ba mai nou apar site -uri care se ocupă de astfel de
statistici demografice, un exemplu de site oficial este www.worldometers.info , care afirmă că populația globului a
ajuns la 6999186597 locuitori, și estimează că până pe 1 noiembrie 2011 va atinge pragul de 7 miliarde.

85 monocelular este vorba despre o ființă vie integrală207. Un lucru care doare și mai tare cu privire
la avort, este tragedia legalizării acestuia, destul de veche în România208.
Acest luc ru este foarte grav deoarece dă libertatea de a se comite crimă, cu alte cuvinte
este singura crimă permisă și legală, poate că acesta este și motivul pentru care statisticile sunt
înspăimântătoare. În România, între anii 1957 -2008 există înregistrate 2217 8906 avorturi209, e o
realitate foarte tristă pentru un popor ortodox, o realitate care doare din toate punctele de vedere.
O întrebare care se pune frecvent e aceea: Acceptă Biserica avortul? Răspunsul e categoric: Nu,
deoarece avortul are aceiași gravitate ca și crima, însă există o situație în care “Biserica acceptă
avortul doar în cazul în care trebuie să se facă o alegere între viața mamei și a copilului, este
admisibil moral să se acorde prioritate mamei”210.
Practicarea avortului atât în cadru l căsătoriei cât și în cazul relațiilor extraconjugale și
întâmplătoare este o crimă împotriva vieții umane în general ș i a cop ilului în special, in ciuda
întâlnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, di n nefericire, constanta, apă rută și
justificată de mulț i reprezentanț i ai omenirii. Ierburi si practici care provocau avort ul erau
pretutindeni cunoscute ș i se foloseau. În vechime însa, oricare metodă folosită pentru
întreruperea de sarcină era considerată nepermisă. Fătul a fost socot it totdeauna și în mod
constant om deplin. Întreruperea artificială a sarcinii era considerată crimă , omucidere.
Conștiinț a omu lui n-a considerat fă tul mai puț in om decâ t adultul, desigur un om în plină
creștere si manifestare, chiar din pântecele mamei. D e aceea și în jurămâ ntul lui Hipocrate, care
este acceptat până astăzi drept jurămâ nt medical, medicul ca slujitor al vie ții, mărturisește în fața
lui Dumnezeu ș i a oamenilor: „…nu voi da femeii subsț anțe avortive… ”. Poziția aceasta a fost
pusă însă astăzi sub semnul întrebării, considerându -se avortul, ca ș i practic area lui, o problema
indiferentă din punct de vedere moral , fiind asemă nată cu fumatul.
Proavortiștii, adică adepț ii întreruperii artificiale de sarcină, sunt astăzi o adevă rată
mișcare internaț ională, concretizată în asociații, grupuri de inițiativă, conferințe, manifestări de
protest cerând ca avorturile să nu fie, în nici un fel, pe depsite de legile civile, motivându -se că s –
a schimbat însăși concepția morală și că este anacronic să fie consid erate avorturile crimă,
ucidere. Susținâ nd aceasta, profesoara de criminalistica A.C., scrie: „În conștiința comună ,
avortul a încetat să fie considerat delict penal. Legiuitorul este dator să urmeze con știința

207 John Breck, Darul sacru al vieții , trad. rom. P.S. Irineu Bistrițeanul, Ed. Patmos , Cluj Napoca, 2001, p. 102.
208 Primul decret s -a dat în 1957/ decr. nr. 463 și viza avortul la cerere, astăzi avortul se poate face legal până la 12 –
14 săptămâni de sarcină (art. 185 din Codul Penal).
209 Cf. Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Docum entare din Ministerul Sănătății, statististică publicată în
ziarul “România Liberă”, marți 22 februarie 2011.
210 John Breck, op. cit., p. 104.

86 socială. Aceasta se întâ mplă în toate timpuri le (și astăzi) cu sancționarea sau nesancționarea
legală a diferitelor comportamente. Așa de exemplu, odinioară fumatu l simplelor țigări se
pedepsea, î n multe țări europene, cu moartea; î n zilele noa stre, aceasta ni se pare o glumă . Din
contra pirateria er a socotită o faptă de vitejie, astăzi însă se socotește o crimă …”211.
Susținerea de față a avortului este mai mult decâ t simplistă. Căci conștiința comună
socială cu mutațiile ei în timp nu este identică cu conștiința morală ș i nici sursa a acesteia, chiar
dacă aceasta din urma cuprinde în conținutul ei și elemente dobândite din partea societății.
Conștiința morală adevă rată implică relația subiectului ei cu Dumnezeu și legea morală ca
expresie a voinței lui Dumnezeu privind pe om în relația lui cu Dumnezeu ș i cu semenii, cu
ajutorul căreia ea, conștiința morală, sfătuiește, oprește și judecă din punct de vedere moral
faptel e omului. Avortul care înseamnă suspendarea sau nimicirea vieț ii nu poate fi comparat cu
fumatul ș i nici chiar cu pirateria.
Mitropolitul Meleti os Kalamaras de Nia opolis – Grecia precizează că „ principalul
argument al adepț ilor scoaterii de sub incidenta legii a avorturilor (în încercarea lor de a ocoli
protejarea constituț ională a valorii vieț ii), a fost ca fiecare femeie să aibă dreptul s ă dispună ea
însăși de trupul ei și că nu perm ite unei a treia persoane, orică rei p ersoane sau grup de
persoane, să intervină ș i să hotărască asupra unei teme atâ t de personale, ca cea a dispunerii de
propriul trup .212. La o manifestaț ie pentru legiferarea a vorturilor, manifestantele strigau ritmic
lozinca: „Afară legile din corpul nostru ”. Argumentul invocat pare să cuprindă o doza de
progresism, dar, nu e mai puțin adevă rat și o mare doză de defă imări la adresa opiniilor contrare
avortului, calificate ca ar me obscu rantiste, anacronice, arme ale înapoierii, regres ș i medievalism
213.
Și fiindcă gestația este crearea unei vieț i, pe care nimeni î ntr-un studiu al evoluț iei nu o
poate nega, proavortiș tii declară că fă tul este om, deoare ce nu are viață proprie, într ucât
embrionul, susțin ei, este o bucată de carne a că rei expulzare din corpul mamei este o problemă
absolut personală și deci nu constituie o problemă morală și cu atâ t mai mult nu poate fi
considerată crimă.<< Fătul devine omul separat de personalitate a mamei sale numai cand poate să
aibă existența de sin e, adică odată cu creșterea sa >>, scrie o adeptă a avortului 214.
Dar este, într -adevă r, fătul fără suflet și deci fă ră viață autonomă ? Este doar o parte a
corpul ui mamei sale, care are atunci ș i dreptul de a dispune de el după cum dorește, sau fătul are
viață cu totul independentă , este o persoana absoluta independentă care se afla totuși î ntr-o
relație de dependență sub raportul hranei, al mediului corpului matern, așa cum ne aflăm, de

211 Despre avort, de Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu
212 . Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nikopole – Grecia, Avortul , trad. Rom. De Garoafa Coman, Tesalonic,
Editura „Ortodoxos Kypseli”, 1991, p. 4.
213 Ibidem , p. 4 -5.
214 Ibidem , p. 5.

87 altfel, toți într -o relație de dependenț ă de mediu natural, sub raportul hranei, îmbră cămintei,
locuinței etc.? Acestei întrebă ri multiple îi dă astăzi răspunsul medicina, comb ătând prin marile
ei personalită ți avortul însuși și legiferarea p ractică rii lui.
Tema avorturilor nu poate fi limitată astăzi doar la cei care -l practică. Ea constituie
problema conștiinței morale a omenirii î ntregi, întrucât privește însăși viaț a om ului, ca dar al lui
Dumnezeu față de care fiecare este responsabil. “Exprimandu -si punctual de vedere cu p rivire la
avort, Sfanta Biserica 215 face acest lucru in conformitate cu invatatura ei privind aparitia vietii in
general si a vietii umane in special.216
Fătul reprezintă o evoluție somatică și sufletească î n corpul matern. Asupra acesteia toț i
medicii sunt d e acord chiar dacă nu toți dau aceleaș i date priv ind începutul manifestării vieții
fătului. De pildă, cu mulți ani în urmă, medicii din S.U.A. susțineau că viața fătului începe după
împlinirea a 12 săptămâni de la momentul conceperii. Pă rerea acea sta a avu t ca rezultat faptul că
în S.U.A un numă r imens d e avorturi (91% din numărul total) se făceau înainte de împlinirea a
12 săptămâni de viață.
Astfel medicul american obstretician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei
clinici speciale de avortur i, care în decursul a doi ani a î ntreprins 60.000 de avorturi, folosind
cele mai moderne mijloace tehnologice (ult rasunete, examinarea electronică a inimii fă tului,
embrioscop ie etc.) a ajuns la concluzia că „fătul este ființa omeneasca separată , cu toate
caracterele personale specifice ”, „este o pers oana umană deplină ” 217.
Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a
avortului unui făt de 12 săptămâ ni (3 luni). Video -caseta î nregistrată, care poartă titlul de
„Strigă tul mut” dovedește că :
a. fătul presimte amenințarea instrumentului ucigaș al avortului;
b. manifestă perceperea pericolului care reiese di n următoarele acț iuni:
1. se mișcă într -un mod violent și agitat;
2. cresc bătă ile inimii de la 140 -200;
3. deschide gura larg ca într -un strigăt: strigă tul mut.
Astăzi concluziile m edicului Nathanson au fost depă șite de medicina nucleară
contemporană care constată următo arele:
a. la 18 zile se face simțită bătaia inimii fătului și se pune în funcț iune sistemul circulat or;
b. la 5 săptămâ ni se vă d clar: nasul, obr ajii și degetele fă tului;

215 Text aprobat de sfantul sinod in sesiunea 15=17 iunie 2004,Sursa si alte documente similare:
http://www.provitaorg.ro/index .php?dir=2.Documentatie/1.articole si studii/eutanasia/,apud Pr.Prof.Dr. Vasile
Raduca, Avortul in “Vestitorul Ortodoxiei”, Nr.336/2004
216 Pr.Prof.Dr. Vasile Răducă, Avortul în “Vestitorul Ortodoxiei”, Nr.336/2004
217 Mitropolit ul Melitios Kalamaras, Avortul , trad. Rom., p. 9 -10.

88 c. la 6 săptămâni, începe să funcț ioneze sistemul nerv os, se distinge clar scheletul și
începe să funcționeze stomacul, rinichii și ficatul fă tului;
d. la 7 săptămâni (50 de zile) se fa c simț ite undele encefalice (undele encefalice constituie
principalul criteriu pe baza căruia știința contemporană stabilește dacă o persoană adultă
continuă să se afle în viață). Micuț ul co pil are toate organele interne ș i externe definitiv
contu rate. Are ochi, nas, buze, limbă ;
e. la 10 săptămâni (70 de zile), copilul nenă scut are toate caracteristicile pe care le vedem
clar la copil după na șterea sa (9 luni);
f. la 12 săptă mâni (92 zile, 3 luni), copilul în pâ ntecele mamei are toate organele s ale
definit iv conturate, chiar ș i amprentele degetelor, n u-i lipseș te decât respiraț ia. La 3 luni, fătul
are atâta viață încât reușește să -și întoarcă capul, să -și schimbe expresia feței și să se miș te, să
strângă pumnul, să găsească gura și să -și sugă degetul 218.
În același fel s -au pronunțat și alți mulț i doct ori și specialiș ti în astfel de probleme din
diferite țări și părț i ale lumii. Concluziile medicului Ernest Haupt, din tr-un studiu moral,
sociologic ș i biologic foarte documentat, sunt definitorii pentru cei ce se opun avortului
calificându -l drept crimă cu premeditare. El afirmă : „Ovulul fecundat n u este o simplă masă
celulară fă ră caractere specifice. El nu este în acest stadiu nici f ărâma de viață botanică, nici
măcar embrionul vreunui șir biologic de viață. E ste pe deplin ș i absolut viața unei existențe
umane. Și are atâ ta viață câ t are noul nă scut, copilul de grădiniță, adolescentul ș i adultul. P rin
urmare, prin avort se omoară viața omenească, existența omenească , chiar daca ea se află în
stadiul cel mai de început ” 219
Deci fătul are viaț a lui perso nală, că este ființă omenească autonomă și persoană umană
deplină, trăind și dezvoltându -se în dependență de mediul matern. Î ntreruperea sarcinii nu este
deci dreptul aceleia care -l poartă .
Deci faptul că sarcina nu este încă persoană deplină, conturată , nu înseamnă că poate fi
redusă la un lucru, deven ind obiect de proprietate, de vânzare sau de înmagazinare. De ase menea
nu înseamnă că femeia însă rcinată poate să dispună liberă de făt, cum poate să dispună de oricar e
altă parte a corpului ei. Fă tul nu este lucru sau obiect, sau o simplă parte a corpului femeii ci
gena cu viață în evoluție î ntrepătrunsă cu viața celei însărcinate. Această particularitate minunată
și deosebită a fătului ca persoană în devenire, nu poat e nimeni să o nege. De aceea fă tul este și
trebuie să fie protejat de dreptul civil ca ce va deosebit. Protejarea specială a fă tului prin lege est e
astăzi o necesitate imperioasă 220. <<Omul există ca om, din clipa concepției pană în clipa

218 Mitropolitul Melitios Kalamaras, Avortul , trad. Rom., p. 10.
219 Ibidem , p. 10 -11.
220 După, Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit. , p. 13.

89 morții lui biologic e. De aceea, în orice moment din viaț a lui 221, dacă are loc o intervenție
împotriva supraviețuirii lui, aceasta se consideră omucidere>> 222. Copiii nu su nt deci
proprietatea mamei, a părinților ș i nici chiar proprietatea societății, ca să dispună ea cum vrea de
ei încă din pâ ntecele mamelor lor.
Biserica, cu întreaga ei învățătură dogmatică, morală și canonică, întemeiată pe Sfânta
Scriptura și Sfânta Tradiție, a fost în toate timpurile și locurile împotriva avortului ca teorie și
practică, calificându -l drep t crimă împotriva vieții umane, în râ ndul pă catelor str igătoare la cer,
care diminuează și nimicește comuniunea săvârș itorilor acestora cu Dumnezeu.
Binecuvântând căsătoria, ca legă tură naturală între un bărbat și o femeie (Fac. 1, 28), și
ridicând -o la ra ngul de Taină (Mat. 19, 4 -5, Ioan 21 -11, Efes. 5, 31 -32), Dumnezeu a ară tat pe
copii ca fiind martu rii personale ale acesteia. Dobândirea de copii a fost văzută încă din Vechiul
Testament ca un dar prețios ș i ca o binecuvâ ntare din partea lui Dumnezeu, nou ă oamenilor (Fac.
48, 16; Deut. 28, 44; Ps. 127, 2 -6). Lipsa copiilor era socotită ca o pedeapsă cerească și ca o
ocară (Fac. 30, 1, 6; Is. 54, 1; Fac. 22, 30; Luca 1, 14). Mântuitorul Însuși prețuieș te pe copii, ca
fiind obiecte ale proniei divine, pe car e nimeni nu are dreptul de a -i ocărî sau dispreț ui (Mat. 18,
1-14; Marcu 10, 13 ș .u.).
În râ nduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar
în ep itimiile de la Spovedanie sunt condamnate to ate abaterile de la porunca d ată primilor
oameni: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâ niți pămâ ntul”(Fac. 1, 28).
Sfinții Părinți hotărăsc pedepse bisericeș ti pentru cei ce predică înfrâna rea de la
procrearea ș i socotesc virtute numai fecioria (Can. 9 si 10, Gangra, can. 5 ap., can. 13 Trulan si
can. 14 Gangra).
Dar nu n umai defăimare a căsătoriei este osândită, ci și îndeletnicirea cu pregătirea ș i
practicar ea mijloacelor de avort pentru î ntreruperea sarcinilor (Can. 9, Trulan, can. 65 ap. , 21
Ancira, can. 2 si 8 ale Sfâ ntului Vasile cel Mare, can. 33 al Sf. Ioan Postitorul).
Tertulian (Apolo geticum CIX) se ridică energic împotri va avortului pe care îl califică de
crimă. La fel Lactanț iu (Institutiones, P.C. VI, c. 20) și Minucius Felix î n Octavius . Sf. Vasile cel
Mare în can. 52 consider ă tot atâ t de vinovate pe femeile c are suprimă fătul ca și pe cele c are-și
părăsesc copiii, nu -i hră nesc ș i-i exp un milei publice. Can. 36 al Sfâ ntului Ioan Postitorul
prevede că „femeii care nu se îngrijește de fătul sau și din cauza neglijenței dânsei av ortează, i
se dă pedeapsa pentru u ciderea premeditată” .

221 Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit. , p. 19.
222 Dintr -un document elaborat de 92 prof. Universitari ai facultatilor de medicina din Tesalonic (1986); Apud
Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit. , p. 14.

90 Sfântul Justin Martirul ( Apologia pro christianis 29; P.G. VI, 373) ș i Clement
Alexandrinul ( Stromata II , 233, P.G. VIII, 1089 B.C.) afirmă că omului nu -i este îngă duită
căsătoria decât în vederea con tinuării speciei umane ș i ca o pi edica în calea desfrână rii.
Datoria de a naște copii reiese în direct și din canoanele ce opresc desfrânarea și păcatele
împotriva firii pe care Sfântul Grigorie de Nyssa, în can. 4, le asimilează adulterului 223. Fiind un
act direct împotriva vieț ii umane, avortul în sine și diferitele practici și mijloace folosite î n
comiterea acestuia sunt cuprinse și interzise prin însă și porunca a VI -a a Decalogului: „Să nu
ucizi” (Deut. 5, 17), de îndată ce fătul chiar de la început est e și se manifestă ca o existent a
umană, deplină, autonomă, ca persoană umană, în dependență , desigur, de mediul ma tern.
Dependenț a aceasta nu -i dă însă mame i dreptul de a dispune cum voiește de ceea ce s -a zămislit
în pântecele ei, cu atât mai mult nu dă n ici un drept legii civile să scoată de sub incidența sa
avorturile și practicile avortive, întrucât ea nu trebuie să contrazică prin nimic dispoziț iile legii
morale naturale care interzice î n principiu uciderea, cum se afirmă prin porunca a VI -a a
Decalogu lui. Cartea folositoare de suflet: „Mântuirea păcătoș ilor” (Parte a a II -a, cap. VI, 5),
aprofundâ nd cupri nsul poruncii a VI -a, precizează : „Prin aceasta poruncă se înțelege, uciderea
sufletească și trupească, adică dacă ai sfătuit pe aproapele tău să desfr âneze sau să ucidă sau
alt păcat să facă, sau l -ai însoț it, sau l -ai ajutat la aceasta, eș ti socotit ucigaș sufleteș te al
fratelui tă u”. Iar despre trup se spune: „Dacă ai ucis pe cineva, sau ai cugetat să ucizi.. sau dacă
ai bătut femeia și -a lepădat prun cul sau, dacă a luat plan te să ucidă pruncul sau să nu rămân ă
însărcinată, toate acestea ș i altel e asemenea se socotesc ucideri și se canonicesc cu multă
asprime” 224.
Creștinismul nu contesta în vreun fel importanta legăturii trupeș ti pe care o i mplică cu
necesitate căsă toria, dar nu rămâne în exclusivitate la aceasta. Când Sfâ ntul Apostol Pavel
declară căsătoria ca un remediu î mpotriva arderii dificile de suportat sau a satisface rii ei
dezordonate, el include în acest rost al căsătoriei ș i pe acela de tran sfigurare a unirii trupești.
Acest înțeles este cuprins și în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care atribuie căsătoriei și
rostul nașterii de prunci. „Sunt două motive pentru care a fost instituită căsătoria… pentru a
face pe om să se mulț umească cu o singură femeie ș i pentru a face copii. D ar motivul principal e
cel dintâi… Cât despre pr ocreare, căsătoria nu antrenează în mod absolut… Dovadă sunt
multele căsă torii care nu pot avea copii. Iată de ce prima rațiune a căsătoriei este să
reglemen teze viața sexuală, mai ales acum câ nd neamul omenesc a umplut tot pămâ ntul” 219.
Dar, Sfântul Ioan Gură de Aur nu pierde din vedere să atribuie căsătoriei, în multe rânduri, ș i
rostul realiză rii unei uniri spirituale a celor doi, ca imagine a unirii dintre Hristos ș i Biserica Sa.

223 Teologia Morală Ortodoxă , pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1980, p. 148 -149.
224 Mântuire a păcătoșilor (Biblioteca religioasă a Sfintei Monastiri românești „Prodromul” din Sfântul Munte
Athos), 1939, p. 342.

91 Desigur, nașterea și creș terea de prunci est e un mijloc important pentru soți în î naintarea
lor spre o u nire mai sufleteasca tot m ai adâncă și plenară. Este adevă rat că Sfântul Ioan Gură de
Aur declara o căsă torie ca fiind realizat ă când se împlineș te numai scopul ei pri ncipal:
reglementarea sexualit ății fără î mplini rea celui de -al doilea scop: naș terea de copii.
Dar precizează ca aceasta, căsătoria, este realizată fără nașterea de prunci, numai când
pruncii lipsesc nu din voinț a soților, ci fără voia lor. Când însă nașterea de copii este evitată, fie
prin abstinență fie prin avorturi s au fie prin practici anticoncepț ionale sau chi ar practici avortive,
legatura între soț i devine un simplu prile j de satisfacere a poftei trupeș ti, ce t rece astf el la acte
păcătoase.
Prin copii soț ii se d eschid mai mult spre societate î n general, de care ei au nevoie pentru
creșterea copiilor lor, pentru încadrarea lor în societate. Prin copii, soții intră în relații mai bogate
și variate cu societatea. P . Florens ky spunea că societatea deci și Biserica este formată din uni tăți
duale, nu din indivizi: am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie ca re nu are copii nu este
necesară în mod deplin societății. Familia promovează coeziunea socială , biserica , nu indi vizi
izolaț i sau singuratici. Celula familiei deși nu se dizolvă î n organismul b isericesc sau social,
trebuie să fie î ntr-o comuni care cu celelalte celule prin „sâ ngele ” comun al lor, prin copii.
Nașterea și creșterea de copii și prin această disponibilita tea și obligația soț ilor de a sluji
Bisericii și societă ții, cărora aparțin deopotrivă, ca înfrâ nare a egoismului în doi înseamnă și o
cruce pentru soți care trebuie purtată și onorată cum s e și spune î ntr-un imn din râ nduiala
Cununiei „ Înfrângerea acestui organism în doi include și î nfrânarea de a folosi legă tura căsătoriei
pentru o sin gură plăcere cu evitarea nașter ii de prunci ” 225.
Avortul sau evitarea nașterii de prunci înseamnă deci ș i o sărăcire spirituală a soților și deci o
închidere a lor într -un eg oism păgubitor lor, dar și o sărăcire spirituală a societă ții Bisericii.
De aceea, preoții trebuie să arate credincioșilor lor că avortul și metodele avortive echivalează cu
o crimă evident ă și ca, deci, el este un pă cat strigă tor la cer din moment ce rezu ltatul acestor
metode este totdeauna luarea vieții unei ființe umane. Desigur că sunt și cazuri medicale când
avortul nu poate fi ocolit fără a pune în pericol însăși viața celei însă rcinate și de aceea nu este
cazul să stă ruim aici asupra acestora.
Avortu l trebuie combătut și pentru sărăcia spirituală pe care o aduce celor doi soți, precum și
pentru co nsecințele nefaste asupra sănătă ții însăși a femeilor în cauză .
Nu trebuie pierdute din ved ere nici consecinț ele grave ale practicilor avortive și ale legilo r care
le permit și le încurajează î n numele libe rtății depline a femeilor, a soț ilor, pentru societate,
pentru o naț iune, pentru Biserică .

225 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit ., p. 195 ..

92 II. 5. ANOMALII CARE DUC LA DISFUNCȚIUNI ÎN VIAȚA DE
FAMILIE

Noile tipuri de „familii” și deviațiile sexuale actua le. O altă cauză a destrămării familiei
tradiționale și a slăbirii coeziunii ei interioare o constituie modele noi de „familie “care nu sunt
altceva decât forme denaturate ale modului de conviețuire firească dintre bărbat și femeie, aceste
modele de așa zi se noi familii încearcă să ofere un model alternativ față de ceea ce înseamnă
familia serioasă și adevărată”226.
Un tip de familie este considerat astăzi și concubinajul . Sociologia definește concubinajul
ca “un mod de a trăi împreună al cuplurilor moderne, în afara contractului de căsătorie”227, deși
în cadrul acestei coabitări cei doi realizează majoritatea funcțiilor familiei, trăirea în concubinaj
este o percepție falsă și dăunătoare societății și sufletului mai ales. Societății prin aceea că, în
concubinaj se urmărește satisfacția sexuală, fuga de responsabilități etc și se afirmă dezinteresul
pentru funcția reproductivă, iar în ce privește sufletul, prin aceea că cei doi se găsesc în afara
Tainei Căsătoriei, viețuind în păcat, de aceea și unirea lor e una în păcat nu în harul Căsătoriei;
astfel concubinii își pun în primejdie mântuirea sufletului. Chiar dacă sunt căsătoriți civil, cei doi
tot în concubinaj se găsesc, într -o formă oficială am putea spune, căci pe lângă păcatul lor, ei nu
pot fi pri miți la Sfintele Taine, decât numai în momentul în care hotărăsc să se spovedească și să
se unească prin Taina Căsătoriei. Diferența dintre căsătorie și concubinaj (pe lângă cea
religioasă, morală etc .) constă în aceea că concubinajul este marcat de o frag ilitate sporită
accentuată de motivații de ordin psihologic, în care cei doi cred că se găsesc într -o căsătorie de
probă, încercare, căutare unei potriviri de caracter228etc, din păcate tot așa gândesc astăzi foarte
mulți tineri, care până să se căsătorească , viețuiesc în concubinaj și câte 3 -4 ani, bineînțeles că
trebuie precizat că nu toți trăiesc astfel. Concubinajul, marcat de o fragilitate aparte, sfârșește în
60% dintre cazuri printr -o simplă despărțire, iar în restul cazurilor se ajunge la căsătorie, f ie de
bună voie și din iubire, fie obligați de faptul că, în timpul perioadei de concubinaj, a apărut un
copil, doi etc. Acesta este și motivul pentru care foarte multe state au legiferat concubinajul; se
nasc foarte mulți copii din cuplurile necăsătorite: pe locul întâi e Islanda cu 65% copii născuți
din relații de concubinaj, Danemarca și Suedia cu 55%, Anglia 43% etc. Astfel ne punem
întrebarea: de ce nu se mai căsătoresc tinerii și trăiesc în concubinaj? Există câteva cauze
posibile: emanciparea societă ții românești după modelul occidental; prelungirea studiilor și

226 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, art. cit., p. 124 .
227 Maria Bulgaru, Sociologie , vol. II, CE USM, Chișinău, 2003, p. 74 .
228Vezi Ioan Chelaru, Căsătoria și divorțul – Aspecte juridice, religioase și de drept comparat , Ed. A92 Acteon,
București, 2003, p. 55.

93 dorința de a face carieră; lipsa resurselor necesare unui trai decent; problemele financiare, la care
se mai adaugă legiferarea concubinajului în Codul Familie i și în Noul Codul Civil, și mai grav
decât atât e apropierea dintre concubinaj și căsătorie realizată în interpretarea art. 8 din
Convenția Europeană a drepturilor omului, care prevede că orice persoană are dreptul să i se
respecte viața de familie, însă în accepțiunea Curții Europene no țiunea de familie are 2
înțelesuri: de jure– ca o cons ecință a încheierii actului juri dic de cununie; și de facto – ca rezultat
al conviețuirii dintre bărbat și femeie, fără încheierea căsătoriei229.
Această atitudine occidentală față de familie, care aproap e că nu mai face diferența între
cei care trăiesc în concubinaj și cei căsătoriți, este una foarte tragică ce ar trebui să ne ridice mai
multe întrebări, eu aș aminti doar una: De ce a dispărut perspectiva religioasă a vieții de familie
din orice reglement are a Uniunii Europene pe această temă?
În societatea zilelor noastre o structură tot mai des întâlnită este familia monoparentală .
În societatea tradițională, ce avea la bază familia extinsă, cea monoparentală era dezaprobată,
însă în societa tea modernă viziunea asupra familiei s -a schimbat, și atunci când problemele apar
în sânul unei familii, în loc să se caute soluții viabile pentru familia în cauză, de multe ori
instanțele judecătorești neținând cont de integritatea familiei și de statutul acesteia ca mică
biserică, consideră că este mai bine pentru copii ca părinții să se despartă decât să fie supuși unui
climat conflictual, care oricum va exista și după despărțire, în încercarea fiecărui părinte de a -i
atrage pe copii de partea lui. Famil ia monoparentală are legătură și cu concubinajul, în sensul că
acesta poate duce la apariția acestui tip de familie, și dau aici un exemplu: în urma nașterii unui
copil unul din părinți acceptă să -l crească, fără a -l obliga pe celălalt să participe activ l a creșterea
copilului. Acest aspect arată limpede că o astfel de structură familială nu e sănătoasă și benefică
pentru copil, în sensul că acesta e lipsit de dragostea ambilor părinți, de comuniunea familială și
în mod cert de posibilitatea unei educații a decvate230.
În acest climat conflictual este indispensabilă intervenția Bisericii, care are totuși o
soluție sau mai exact un remediu231 pentru a evita crearea unor noi familii (monoparentale,
reconstituite etc) pe fondul unei rupturi apărute într -o familie să nătoasă din toate punctele de
vedere.
Migrația. Este un fenomen la modă în România, început prin anii ‘90 și intensificat în anii
2000, și care ridică atâtea probleme, atât în ce privește stabilitatea familiei, cât și educația

229 Gabriela Lupșan, Dreptul familiei , Ed. Junimea, Iași, 2001, pp. 114 -116.
230 Diac . Asist. Dr. Doru Costache , Rolul familiei în educația copiilor , în vol. Congresul Internațional Familia și
viața la începutul unui nou mileniu creștin , Ed. IBMBOR, București , 2002, p. 247.
231 Incestul (Lev. 18,6 -17; 20,11,12,17,19 -21), homosexualitatea (Le v. 18,22; 20,13; 1Cor. 6,9,10; Rom. 1,27,28),
zoofilie (Ex. 22,19; Lev. 18,23; 20,15,16), concubinaj [preacurvie] (Ex. 22,16; Lev. 19,20; FA. 15,20; 1Cor. 5,9 -11;
6,13,18; Efes. 5,3; Evr. 12,15,16), prostituție (Lev. 19,29; Efes. 5,5).

94 copiilor ce au pări nți plecați la muncă în străinătate. Fenomenul acesta creează câteva scenarii
nefavorabile familiei și Bisericii: un părinte rămâne în țară cu copiii, iar celălalt lucrează în
străinătate, unde furat de mirajul financiar și posibilitatea locurilor de muncă , pune viața
religioasă pe un alt loc, asta cu atât mai mult cu cât “Ortodoxia în Occident rămâne o prezență
discretă, iar asistența socială în diaspora nu e foarte diversificată”232. Acesta e un scenariu, dar
un altul cu implicații și mai grave este acela î n care ambii părinți pleacă în Occident la muncă,
iar copiii rămân în grija bunicilor, neamurilor, fapt ce atrage după sine câteva consecințe grave:
– copiii sunt privați de dragostea ambilor părinți, însă sunt stimulați financiar de aceștia având
posibili tatea de a deschide și alte uși interzise , fără ca cineva să îi oprească și să le ofere
posibilitatea de a discerne;
– apoi scindarea familiei prin separarea părinților de copii aduce și mai multă fragilitate și scade
potențialul vieții religioase, copiii nu mai frecventează biserica, și prin aceiași situație trec și
părinții pe motiv că programul de muncă nu le permite. Este vremea să luăm atitudine și să
demonstrăm că familia – mică biserică – este mai importantă decât chemarea financiară a
Occidentului.
Problemele cu care se confruntă familia creștină nu se rezumă numai la cele de mai sus, ci sunt
mult mai multe și diferite ca prioritate, efecte, consecințe etc ., însă ceea ce e bine de reținut e că
dacă s -ar lua atitudine într -un mod și mai serios în rez olvarea problemelor mari, ar dispărea din
grafic multe din cele mai puțin periculoase. Ei bine, pe acest fundal al noilor provocări seculare
ce amenință familia t rebuie să apară curajul Bisericii de a se implica pe deplin în acestea și de a
căuta soluții actuale care să garanteze “supraviețuirea” familiei creștine în societatea secolului
XXI.
Concepț ia oamenilor moderni despre sco pul și locul sexualității s -a schi mbat foarte mult
în ultimele decenii. Societăți le occidentale moderne au acceptat cu ușurinț ă ideea că experiența
sexuală printre adolescenți numai reprezintă o noutate, iar numărul tinerilor „activi sexual” a
crescut foarte mult.
Deviațiile sex uale. Prin deviație sexuală se înțelege orice formă de comportament sexual
ilicit, sau forme total denaturate de relație nefirească dintre persoane de același sex, prin
practicarea păcatelor împotriva firii (homosexualitatea și lesbianismul), acestea atacă direct
scopul căsătoriei: nașterea de prunci și mântuirea. Aceste deviații au existat dintotdeauna, le
întâlnim și în Sfânta Scriptură233, însă ceea ce ne pune în gardă astăzi e modul cum sunt privite
acestea, și anume ca fiind normale și capabile de integr are socială, însă ele nu sunt decât forme

232 Pr. Prof. Dr. Eman uil Băbuș, Ortodoxia națiunilor în Europa Occidentală , în vol .Biserica Ortodoxă în Uniunea
Europeană. Contribuții necesare la securitatea și stabilitatea europeană , Editura, Universității din București, 2006, p.
113.
233 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula , art. cit., p. 126.

95 bolnăvicioase ale instinctului de procreare, pe care Biserica nu le acceptă niciodată. Ceea ce este
și mai grav, îl constituie faptul ca în aceste forme de viețuire, copiii care se nasc în familiile
adevărate și no rmale, fiind înfiați de asemenea cupluri cu viață nefirească, devin obiectul plăcerii
lor și al deformării instinctului procreării, așa cum și colectivismul sexual transformă omul în
sclavul plăcerilor dereglate de păcat, ca și întreaga gamă a perversiunil or sexuale care coboară pe
om sub demnitatea sa .234
Homosexualitatea , care la î nceput era un subiect ta bu, a devenit larg mediatizată î n
publicațiile și revistele expuse și vâ ndute î n plină stradă, î n emisiunile de televiziune și în
programele de învățămâ nt privind educația sexuală a tineretului la care pot avea cu ușurință
acces copii și adolescenții.235
Din această pers pectivă, Asociaț ia Studenți lor Creștini Ortodocși Români – filiala Galaț i
a întreprins î n 1995 un studiu privind homosexualitatea care vi zează mai multe segmente ale
vieții ș i anume: teologice, j uridice, medicale, sociologice ș i civice.
Din perspectivă juridic ă, homosexualitatea este un fenomen nociv, o infracțiune și ca
atare este pedepsită penal. Cu toate că nu este considerată o boala în sine, ea se prezintă ca un
comportamen t aberant, deviat, deos ebit de periculos prin consecinț ele sale nem ijlocite asupra
partenerilor, cât și prin consecinț ele sale imprevizib ile, dar multiple asupra societăț ii.
Numărul homosexualilor este în creș tere a fectând grav familia și societatea civilă .
Homosexualii numai acceptă să fie doar tolerați, ci pretind să fie recunoscuț i cu dreptur i
depline pe pl an legislativ, să fie recunoscuț i de ordinea î n drept c onferindu -li-se statut juridic și
protecție legală . Ei sunt conștienți de faptele și consecinț ele faptelor lor.
Legiferarea homosexualităț ii este susținută de mulți adepț i, deși aceste manifestări nu
numai că sunt contrare naturii umane, adică structurii bisexuale, dar atacă însăș i existenta ei .236
Din punct de vedere medical homosexualitatea este prezența unor gânduri și sentimente
erotice față de o persoana de același sex, precum ș i orice comportament sexual asociat.
Homosexualitatea poate surveni unor b oli psihice grave: schizofrenia epilepsia, alcoolis mul,
demenț a, oligofrenia. Cum am mai spus, homosexualitatea nu este o boala, nu are cauze
medicale, genetice, endocrine sau psihiatrice. Ea este considerată o patimă ș i, ca oricare alt ă
patimă are o inf luență cert nefavorabilă asupra individului însuș i, asupra familiei sale cât și
asupra întregii societăț i. Homosexualitatea e ste o sta re patologică, sub toate aspectele:
fiziologic,(pentru realizarea unei plăceri de ordin sexual sunt folosite organe și aparate
fiziologice a căror funcție firească nu este cea sexua lă), psihologic (nu duce la iubirea jertfelnică,

234 Ibidem
235 Stăniloae , Teol. Dogm. Ort. III. 1978, p. 185;186.
236 Radu, Atitudinea Moralei Creștine, p. 17.

96 ci la cultivarea egoismului),social (nu procreează), medical (homosexualii sunt colportorii unor
maladii grave), religios (în Sf.Scriptură este socotită urâciune în fața lui Dumnezeu).
Pe plan sociologic problema homosexualității nu trebuie și nu poate fi discutată î n afară
și independe nt de problema antropologică a societății omeneș ti. Cel ce o scoate din contextul ei
natural prelungește criza și contribuie la adâ ncimea ei.
Din punct de vedere civic, în St atele Unite de exemplu homosexualitatea era considerată
un păcat care genera o boală. Acum însă devine un mod de viață alternativ.
Din perspectivă teologică creștin – ortodoxă237, homosexualitatea se consideră ca o
tulburare, o aberație sexuală, fiind combă tută atât în Vechiul Testament cât și în Noul
Testament. Astfel, în Vechiul Testament avem la Levitic 18, 22 „ să nu te culci cu bărbat ca și
cu femeie; aceasta este spurcăciune” ; iar în noul Testament la Romani 1, 26 -27 ,
homosexualitatea este un act sa ncționat: „ Pentru aceea, Dumnezeu le -a dat unora patimi de
ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea și
bărbații lăsân d rânduiala cea după fire a părț ii femeiești, s -a aprins în pofta lor unii pentru alții ,
bărbați și bărbați, săvârșind rușinea și luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor”.
Dacă în Vechiul Testament homosexualitatea e considerată spurcată, în Noul Testament
ea este un păcat împotriva firii. Biserica, având în vedere tocmai faptul de a fi î mpotriva firii, a
creației, trece acest păcat între cele „strigătoare la cer" . Găsim oportun să menționăm aici și din
canoanele Sfinților Părinți care privesc această depravare umană. Acest păcat este sancționat cu
excluderea de la împărtășanie pentru 15 ani în canonul 62 al Sfântului Vasile cel Mare sau pentru
18 ani în canonul 4 al Sfântului Grigore de Nissa. Iar Sfântul Ioan Postitorul adaugă: „Noi însă
socotim că pentru trei ani să se excludă de la împărtășanie unul ca acesta, plângând și ajunând, și
spre seară mâncând mâncăruri uscate și 200 de metanii făcând.
Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească 15 ani" (canonul 29)238. Trebuie
arătat că prin canoanele menționate, Biserica sancționează această tristă decădere umană, atât
pentru a preciz a în conștiința penitenților că homo sexualitatea reprezintă un act grav împotriva
vieții însăși cât și în scopul de a oferi un remediu, un tratament duhovnicesc. Pentru că nu trebuie
omis esențialul și anume că păcatul este în primul rând o boală a suflet ului. Atunci, fundamental,
sufletul trebuie vindecat. Și credem că în suflet trebuie restaurată convingerea sacră că există
această ordine divină a firii, fără de care nici nu poți distinge limitele între normal și anormal,
sănătos și bolnav, bine și rău. Ori, cu certitudine, acest act fie că e săvârșit cu o conștiință a erorii
sau nu, e nefiresc, dereglează, tulbură ordinea firii, în slujirea autentică a vieții nu există vreun

237 Pr. lector. Mihai Vizitiu , Familia în învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în volumul Familia creștină
azi, Editura Tr initas, Iași, p. 27
238 Habra, Iubire și senzualitate ,p. 134.

97 alt „model de viață alternativă; homosexualitatea nu este viață este antiviață. Asemenea oameni,
frați ai noștri, sunt în suferință, pătimesc fără să -și dea seama; e o dureroasă miopie spirituală, nu
fără primejdie. SIDA și unele cazuri de sinucidere sunt mărturii tragice.
Un savant contemporan – Francois Jacob – observă adânc: „E o cerință a spiritului uman
să aibă o reprezentarea lumii care să fie unificată și coerentă. În lipsa acesteia, apar anxietatea și
schizofrenia" – Unitatea și coerența se asigură prin unitatea și armonia legilor care susțin și
conduc creația. Toate aceste l egi sunt în slujirea existenței și vieții.
Trebuie să ne apropiem cu dragoste și delicatețe de acești frați ai noștri și să le arătăm că sunt
împotriva legii lui Dumnezeu, atunci când ei își mărturisesc credința și că sunt împotriva lor
înșiși, a sănătății lor, dacă ne adresăm unor sceptici în credință. Să înțeleagă profund că fapta lor
nu este o acțiune subiectivă care să nu intereseze societatea și, mai ales, Biserica. Sfântul
Apostol Pavel spune: „Nimeni dintre noi nu trăiește doar pentru sine…" (Rom. 14, 7). Și
„…dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună" (1 Cor. 12, 26). Noi toți suferim
unii pentru alții și împreună. Să -i rugăm să cugete mai profund asupra motivației, impuisului și
scopului acestei manifestări morbide. În ultima inst anță, nu este vorba decât de plăcere, poftă,
voluptate. Dar poate fi plăcerea scopul vieții? Aceasta poate însoți acțiunile noastre: mănânc din
plăcere; dar, nu poate fi ea însăși un scop în sine: Tocmai aici se descoperă o formă tragică a
răului observată și de Biserică și de cercetare științifică în psi hologie: în loc de guvernarea
sensurilor raționale, creatoare, se instituie guvernarea simțurilor, a poftelor deșarte; și care pot fi,
alături de aceas ta de care ne ocupăm, și pofta de putere, de distruge re etc. Noi nu am fost făcuți
pentru o existență goală de sens creator. Ce valori produce volup tatea? Să întemeiem o dată mai
mult în conștiință criteriul precis care dis tinge binele de rău. Acest criteriu e pus în lumină,
fundamental, de actul creator. Bine e tot ceea ce creează, dă viață, salvează; rău e tot ceea ce e
lipsit de sens creator sau distruge. Mântuitorul învață: „După roade îi veți cunoaște pe
oameni…" (Matei 7,16)
Prin poziția sa, Biserica Ortodoxă Română arată că faptele homosexuale sunt
inacceptabile din punct de vedere moral; ele denaturează scopul și funcția firească a organelor
trupești, nu au nici o valoare procreatoare și reprezintă o parodie a unirii „într -un singur trup”.
Credința creștin -ortodoxă consideră ho mosexualitatea și le sbianismul, păcate strigătoare
la cer. Cu toate acestea legile civile au abrogat art. 200 din Codul penal, legalizând astfel
homosexualitatea ca act în sine și pedepsește numai hărțuirea sexuală.
Un alt păcat grav care afectează tineretul de astăzi este erotismul căruia din păcate i se
face o reclamă destul de mare prin mijloacele mass -media. Filme, programe și emisiuni erotice
cu imagini obscene care incită tineretul la a învăța arta amorului, a erotismului, a senzualității
sau a sex -appealului se transmi t deseori pe canalele televiziunii la ore de mare audiență.

98 Biserica Ortodoxă nu este de acord cu manifestările respective pentru că acestea nu
reprezintă decât un prim pas al desfrâului prin discoteci, cabarete, sex -shopuri unde stripteuzele
sau stripte uzii execută scene obscene pentru a incita la desfrâu. Nudismul și topless -ul în locuri
publice, pe plaje, ispitesc tineretul și -l îndeamnă la erotism, care nu este altceva decât o amăgire
a adevăratei iubiri sau mitul modern al sexualității.
Patima desfr âului a cuprins ca o lepră familia, încât unii și -au pierdut complet rațiunea și
rușinea și -au trecut la păcate foarte grave, cum ar fi incestul sau desfrâul între rudenii de sânge.
Acesta este un păcat condamnat de Sfânta Scriptură, Sfântul Apostol Pavel a exclus din Biserică
pe incestuosul din Corint. Biserica239condamnă această degradare a ființei umane osândind cu
asprime acest păcat al promiscuității și degradării morale a familiei prin afurisenie.
Dacă incestuoșii nu se pot abține de la desfrâu, încât trăiesc între rudenii de sân ge au
apărut și alți extremiști , care se căsătoresc dar nu consumă actul sexual .
Căsătoria albă este o simplă formă de conv iețuire, de acoperire în societate, de „trăim în
Domnul”, cum spun ei ca frați și surori mai mult pentru ajutor în viață. Căsătoria albă este lipsită
de sens, este împotriva lui Dumnezeu, împotriva creației, ea nu îndeplinește condiția canonică a
căsătoriei de a se înmulți neamul omenesc, ci este o stare comodă urmărind mai mult un scop
material pământesc: locuință, serviciu, trai îmbelșugat.
În antiteză cu cei din căsătoria albă, sunt unii care au trecut la o altă extremă si anume la
lapinism sau la nașterea irațională de copii, câ t de mulți, fără a se gâ ndi dacă î i vor putea crește și
educa î n viitor. Copii acestora vor fi mai tâ rziu a bandonați pe străzi sau lăsați î n grija creșelor și
orfelinatelor pe motiv că nu mai pot, că nu mai au cu ce să -i hrănească. Familiile lapiniste trebuie
ajutate de Biserică , dar și sfătuite de duhovnic să treacă l a post și î nfrânare conjugală.
Criza mo rală a familiei și sără cia societăți au împins încă din cele , mai vechi timpuri și
până în zilele noastre femeile la săvârșirea unui păcat grav, la prostituție . Prin prostituție se
înțelege, de obicei , practicarea actului sexual total, parțial sau rafina t, în funcție de client, cu
scopul final de a primii o recompensă materială sau bănească. Acest păcat dezonorează și
degradează femeia, reducând -o la un simplu obiect de plăcere, la o viață de sclavie. Femeile
tinere c are practică prostituția sunt oprite de la împărtășanie , la fel și cei care adună în casele lor
prostituate. Pentru cei care sunt în această situație și pentru cei car e provoacă o astfel de situație ,
Biserica a luat atitudine prin Canonul 86 al Sinodului VI Ecumenic care hotărăște că „Cei ce
adună desfrânate și le întrețin spre pierzania sufletelor în case de toleranț ă, dacă vor fi clerici
să se caterisească și apoi să se afurisească, iar de vor fi laici să se afurisească definitiv ”240.

239 Sf. Grigore de Nazians, Cuvântarea a 37 -a, 8,la Matei 19,1 -12, Migne, PG. vol.36,col.292
240 Fer. Augustin , Despre căsătoriile adultere , II,6, Migne, PL. Vol. 40,col. 474.

99 Legalizarea prosti tuției înseamnă crearea și statuarea în societate a unei noi instituții, care
prin însăși natura ei, se afla în opoziție sau î n conflict de interese cu aceea a familiei.
Fundamentul nașterii și continuității unei vieț i de familie este dragostea care se
împlinește în relația trupească intimă dintre soți. Î n acest context fidelitatea relației trupești dintre
bărbat și femeie în viața de familie reprezintă condiția fundamentală a existenței familiei.
Infidelitatea bărbatului (în condițiile î n care acesta apele ază la serviciile bordelului) generează
imediat tensiuni mari în familie provocâ nd în multe cazuri ș i infidelitatea femeii.
Rezultatul unui asemenea compor tament al satisfacerii sexuale în afara căsătoriei
reprezintă principala cauză a divorțului astă zi. O astfel de familie chiar dacă va mai rezista un
timp oarecare din mot ive financiare sau de conveniență socială, viața ei va fi caracterizată de
certuri, tensiune și chiar violență, o existenta total neprielnică nașterii de copii sau educă rii
acestora. Este cunoscut de altfel că cei mai mulț i dintre adolescenții de mai tâ rziu, care prezintă
probleme comportamentale sau desocializare, provin din astfel de familii.
Un impact negativ îl are asupra familiei și pornografia. Aceasta se exp rimă prin
literatură , fotografii, picturi, filme avâ nd caracter obscen, indecent cu intenția clară de a provoca
excitație sexuală. Subiectele abordate in materialele pornografice vizează de regulă organele
sexuale, actul sexual, perve rsiunile sexuale. Pornografia este o iconografi e demonică, ea corupe
mintea cu imagi ni care provoacă stricăciune în adâ ncul sufletului.
Pornografia stimulează comportamentele deviante, răn ește si degradează pe cei care îi
înfățișează, fie e i bărbați, femei sau copii. Și î n această privință Biserica a luat atitudine și a
condamnat acest păcat prin Canonul 100 al Sinodului Trulan care spune: „ Ochii tăi să privească
cele drepte și cu toată paza tinereții inima ta, poruncește î nțelepciunea (Proverbe 4,23 -25), căci
simțurile trupului lesne strecoară î n sufl et cele ale lor. Poruncim așadar ca de acum înainte, î n
nici un chip să se mai zugrăvească, fie pe tablouri, fie altcumva î nfățișate, chipuri care amăgesc
vederea și care strică mintea și î mping spre ațâ țările plăcerilor rușinoase”241.
Tradiția ortodoxă și instituțiile creștinilor condamnă pornografia tocmai pentru că
„simț urile trupului lesne strecoară î n suf let cele ale lor”. Pornografia î i corupe atât pe cei care o
produc câ t și pe cei care o folosesc. De aceea ea este o problemă socială și morală de mari
proporții și pentru că dezumanizează, deformâ nd chipul lui Dumnezeu din om, ea este și o
problemă profund spirituală. Datorită mediului î n care au crescut, tinerii sunt pe cale să renun țe
la morala biblică, mai ales î n ceea ce privește sexualitatea, c onsiderând-o demodată și
constrângă toare.

241 Sf. Ioan Gură de ăur , Omilia la I Corinteni 7,39 -40 , Migne, PG. vol. 51, col.219 .

100 II. 6 FAMILIA ȘI MASS – MEDIA

Cultura secularizată este bazată pe ruptur a radicală dintre lumea naturală și cea
supranaturală, care subminează comuniunea omului cu Dumnezeu, ca și comuniunea dintre
oameni, pe care se întemeiază familia creștină. Datorită acestei rupturi, familia creștină și -a
pierdut suportul ei transcendent, și sensul profund al comuniunii ei spirituale în Hristos și
Biserică. Nu este de mirare, în aceste condiții, dacă există voci car e cer î ndepă rtarea Bisericii din
societate, pentru a fi înlocuită de cultura secularizată, fiindcă cultura ar dispune de însușiri
soteriologice. Omul secularizat caută să înlocuiască legile lui Dumnezeu, cu legile lui proprii.
Schelling spunea că omul prom eteic nu voiește să recunoască legile lui Dumnezeu din natură,
fiindcă el însuși caută să se transforme î n legiui tor al naturii .242 Lipsită de suportul ei
transcendent și imanent, familia a rămas în lumea secularizată ca o entitate autonomă, care
socotește c ă poate exista prin ea înseși, fără ajutorul lui Dumnezeu.
Părintele Stăniloae spune că pă catul prop riu al familiei de azi nu este înainte de toate
divorț ul, lipsa de "acomodare" sau "să lbăticia spirituală”, aș a cum se considera adesea, ci
autoadorarea familiei, refuzul de a vedea familia orien tată spre Împărăția lui Dumnezeu. Există o
pornire de a f ace “totul pentru familie”, dacă trebuie, chiar ș i a fura”.243 Este adevă rat, că familia
concepută doar pe baze naturale și autonome are, ș i anumite a specte pozitive. Ea a accelerat
procesul de responsabilizare al m embrilor ei, a aprofundat intuiț iile lor afective, a favorizat
apariț ia unor proiecte autonome de viață, a promovat grija față de copil ș i a asigurat anumite
avantagii de ordin economic. Dar o familie autonomă, concepută pe baze pur naturale și
individuale, rămâne expusă dez integră rii ei din partea unor factori exteriori sau interiori.
Din râ ndul acestora amintim solitudinea soților, absorbiți exagerat de îndatoririle lor
familiare și lipsiți de ajutor înaintea crizelor afective care î i confr untă; marginalizare nevroza tă a
femeii obligată să se dedice cu ex clusivitate treburilor casnice și grijii față de copii, toate lă sate
integral pe seama ei, absența spaț iilor sociale pentru copi i, care sfârșesc prin a -i complexa pe
aceștia chiar de la î nceputul vieții lor, sau excluderea bătrânilor, înabililor sau a celibilor din
viața de familie, unde găseau afecțiune și grijă din partea celor ce îi înconjoară 244.
Ziarele, revistele, ra dioul, televiziunea, cinematograful, televiziunea prin cablu au și
ele o puternică inf luență asupra omului mai ales câ nd din dorințe exclusiv mercantile toate aceste
instanțe enumerate pun î n fața omului idei care incită la ură și violență, la sexualitate și
pornografie.

242 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ibidem, p. 133.
243 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, IBMO, București, 1997, vol. P. 130.
244 Waler Kasper, L’Assoluto bella storia nell’ultima filosofia di Schelling , Milano 1968, p. 370.

101 Este mai presus de orice î ndoială că lumea a realizat un progres rapid î n domeniul
tehnologiei de tr ansmitere a informației, adică în di fuzarea mass -mediei. În numai câ țiva ani,
progresul î n dom eniul televiziunii a făcut trec erea de la ima ginile alb -negru la cele color, apoi
cibernetizarea audio -video și trans misiile prin satelit, i -au înlesnit omului î n mod substanțial
posibilitatea trimiterii și primirii informației de orice fel. A avea acces la toată media ca
televiziune, radioul, ziare și reviste nu reprezintă un lu cru negativ. Negativ este că atâ t părinții
cât și copii nu știu să selecteze și să deosebească ceea ce este bun, util de ceea ce nu folosește
omului.
Exaltarea amorului liber, perversiunile difuzate astăzi prin toate mi jloace le mass -media,
monopolul î nspăimâ ntător al adulterului și libertinajului în creațiile literare, v iolența ș i teroarea
pe toate ecranele, show -urile playboy și filmele pornografice de la televizor, toate făcute cu cel
mai mare simț mercan til trebuie să ne pu nă semn de î ntrebare pentru moralitatea și spiritualitatea
noastră. Și ac easta cu cât mai mult cu câ t toate aceste produse au o răspâ ndire uriașă și nu sunt
pe nici o scară a valorilor, ci singurul criteriu de a fi câ t mai pe gustul publicului și să se vâ ndă
imediat.
Această invazi e de amestecuri hibride asupra î ntregii societăți, prin mijloace uriașe de
reproducere, act ualizează problema moralității în societatea noastră. Î n secolul trecut, câ nd s-a
lansat teoria cinică a artei pentru artă, se spunea: “No i suntem o elită creatoare, scriem și pictăm
pentru s piritele aristocratice care ne înțeleg. Ceilalți n -au decâ t să ne ignore.”245
Astăzi î nsă publicul mare, chiar dacă ar vrea să ignore pornogra fia sau trivialitatea debitate î n
numel e unei arte, nu mai poat e. Răspândirea lor î l asaltează pe toate căile, ziua și noaptea.
Biserica, școa la și toate instituțiile, puse î n slujba ridicării sufletului la î nălțimea binelu i,
adevărului și frumosului rămân pe planul doi. Fără î ndoială că toate ziarele și revistele au un
concentrat susținut porno și sexi, televiziunea și internetul afect ează și influențează familia î n cel
puțin două direcții: cea dintâi vizează î ndepărtarea familiei de preo cupările importante legate de
mântuirea membrilor ei, afectând în mod hotărâ tor viața spirituală; iar cea de -a doua direcție ne
arată o parte a mass -mediei care cuprinde subiecte nepo trivite pentru un creștin. Așa -zisele “
valori morale” care sunt prezentate sunt opuse preceptelor creștinismului.
Astfel astăzi asistăm la o invazie d e reviste și zia re cu subiecte sexuale pe care î n special
tinerii nu le mai perc ep ca fiind rușinoase și ca făcâ nd parte din fondul intim al fiecărui individ,
ci ca stimulente a poftelor sexuale și ca noi modele pe care unii î ncearcă să le imite. Din aceas tă
cauză nu de puține ori, auzi m de violuri, perversiuni și obs cenități c are uneori sfâ rșesc cu crime.

245 Fer. Augustin , Despre căsătoriile adultere,II,10, Migne,PL. Vol.40, col.476 -477

102 De asem enea, astăzi omul internetului își petrece cel mai mult timp î n fața televizorului și
al computeru lui, televiziunea prezintă frământări sociale, oferă părerile unor scriitori, gâ nditori
celebri, jurnaliști, dar și diferite tipuri de delicvențe, furt, violență și divorțuri pe motive de
infidelitate conjugală. Toate acestea au efectele lor asupra celui care le vizionează sau le aude.
Ne obișnuim cu e le și încet, încet devin valori morale acceptate, cu toate că sunt cât se poate de
departe de moralitatea creștină. Poate că adulții pot face față acestor efecte, pentru că și -au
format deja un discernământ moral, pe când tinerii și copiii pot să imite tot ceea ce văd și aud și
își însușesc cu siguranță aceste lucruri. Tendințele curente în cuafură, fumat, modul de a se
îmbrăca și chiar frazele tipice, dovedesc efectul televiziunii și a internetului asupra omului
contemporan.
Tot atât de evident este și fa ptul că violența care domină ecranele mici și mari se reflectă
în comportamentul oamenilor. Șeful poliției din Los Angeles, spre exemplu, a constatat că rata
unui anumit tip de crime crește după un film transmis de televiziune. 246
Cinematograful, acum după ce televiziunea a atras o parte din audiența lui, supravețuiește
datorită a două tipuri de filme : violență și sex. Trebuie spus că toată această alunecare modernă
în violență, lubricitate și pornografie nu are altă cauză decât lipsa de orientare spiritual ă din
cultura contemporană. Lipsa unui ideal îl face pe om să cadă în infernul perversității , fiindcă nu
are o măsură supremă la care să -și raporteze creațiile pentru a -I da sensul nobleții spirituale. Un
om cu sufletul creștin nu poate să fie trivial sau pornograf, creațiile lui sunt asemenea nobleței lui
sufletești. Golul lăuntric este motivul pentru care violența, pornografia și subiectele sexi atrag
omul modern pradă șomajului și sărăciei.
“ Deși aparținem propriului nostru univers etnic, cultural, is toric și social simțim, din ce
în ce mai mult în timpurile moderne, o criză referitoare la definirea noastră în cadrul propriei
spiritualități. Omul contemporan se situează mai mult în afara spiritualității decât în cadrul ei,
mai mult el este departe de p reocupările pe care l -ar putea duce în cadrul ei din afară, de la
lucrurile vremelnice la cele veșnice. Am putea spune chiar ca majoritatea timpului nostru este
consumat în cadrul profanului în dauna sacrului”247.
În permanență lucrarea lui Dumnezeu, căsăto ria și familia creștină sunt supuse la multe
atacuri variate și subtile, care implică consecințe grave pentru familie, Biserică și societate.
Cauzele generatoare de criză și a dramelor contemporane sunt abdicarea de la principiile
morale creștine, necredi nța și nepăsarea față de voia lui Dumnezeu.

246 Radu, Atitudinea Moralei Creștine ,p. 18.
247 Ibidem, p. 19

103 Efectele nefaste ale secularizării sunt bine ilustrate de statisticile oficiale, conform
acestora, la sfârșitul anului 1997, din totalul copiilor între 0 și 18 ani, 1,66% erau
instituționalizați. Dintre ei 56,5% au părinți care preferă să fie scutiți de grija propriilor copii.
Numărul copiilor străzii nu este cunoscut precis, dar este estimat la 2000 -5000. Abuzurile
sexuale asupra copiilor au atins cote alarmante, prostituția mai ales în rândul copiilor, a deveni t
un fenomen care tinde să ia proporții alarmante, a crescut rata cr iminalității, violența fizică ( în
special asupra femeilor), violurile, incesturile și numărul avorturilor. La toate ascestea se adaugă
și divorțurile, copii abandonați, îmbolnăvirile, fami liie care nu pot avea copii și multe altele.
Iată, deci o descriere a stării societății, pe cât de reală, pe atât de îngrijorătoare. Cu toate
acestea, se pot găs i soluții pentru remedierea ei, pentru ieșirea din acest impas. La toate aceste
boli ale insti tuției familiei, Biserica oferă ca antidot leacul dumnezeiesc al pocăinț ei și modelul
de viață curată da t de Mântuitorul , de Sfânta Sa Maică și de toți S finții Bisericii. Aceasta
înseamnă de fapt revenirea la exigențele poruncilor lui Dumnezeu. Astfel fami lia nu poate fi
salvată decât prin descoperirea a ceea ce este cu adevărat instituția familiei, întemeiată printr -o
taină a harului lui Dumnezeu248.
Păcatele care au îndepărtat lumea de Dumnezeu și au îmbolnăvit familia și societatea
contemporană sunt numer oase. Dint re ele cele mai importante sunt : necredința și îndoiala în
Dumnezeu, lipsa educației religioase, înstrăinarea de Biserică și de Sfintele Taine, sectarismul,
ura și răzbunarea între rude, lăcomia și iubire a de averi, desfrânarea sub toate formele ei
(concubinajul, adulterul, sodomia etc.), păzirea pentru a nu avea copii, avortul, vânzarea și
abandonarea copiilo r, hoția, mijloacele mass -media (televizorul, radioul, videoul), pornografia,
divorțul, vrăjitoria, clevetirea și moartea fără pocăință. Ace stea sunt cele mai grave boli s ufletești
care duc la destrămare a familiei creștine.
Să luăm de pildă păcatul ateismului . Foarte puține sunt familiile care nu au crezut deloc
în Dumnezeu, din generație în generație; dar mai multe sunt familiile care au cre zut, însă nu s -au
lepădat de Dumnezeu din diferite motive: mândrie și neascult are, lipsa educatiei religioase î n
familii și în școli, din cauza smintelii, a unor boli psihice incurabile sau din diverse interese
politice și materiale. În cadrul societății c ontemporane sunt două feluri de atei: activi, fanatici
care vor să convertească și pe alții la necredință și lepădare de Dumnezeu și atei pasivi,
indiferenți, care își ascund necredința și nu obligă pe cei din jur să -i urmeze, și care sunt și cei
mai numer oși.
În general ateismul l ovește familiile de intelectuali , care sunt bolnavi de mândrie și mai
puțin oamenii de rând, care sunt mai modești și mai credincioși. Ateii nu merg niciodată la

248 Radu , Atitudinea Moralei Creștine ,p. 19.

104 biserică sau merg numai în cazuri extreme, la diferite evenimente f amiliale care pentru ei din
punct de vedere spiritual nu înseamnă nimic, nu citesc cărți religioase , nesocotesc cele sfinte, au
o frică bolnăvicioasă de moarte, dar sunt deseori împinși la gânduri sinucigașe, nu acceptă sau
evită discuțiile religioase, critică Biserica î n tot ansamblul ei , consideră că sunt atoateștiutori, nu
pot lupta cu greutățile vieții, căz ând în stări depresive, lucru care -i împinge la fapte necugetate.
Stare de ateism a unor creștini , de indiferență față de credinț a ortodoxă este înt reținută,
din păcate, de lipsa de tact pastoral și indiferență a preoților parohi care nici nu au încercat și nici
nu au reușit să poarte discuții duhovnicești cu toate aceste “oi rătăcite”, să le câștige inima, să -i
atragă prin rugăciuni și cuvinte de înv ătătură spre credinta adevărată, lăsându -I să se afunde tot
mai adânc în mocirla necredinței, a petrecerilor și bețiilor, a desfrâului, a adunării de averi,
punând pe planul doi s piritualitatea și grija pentru sufletul lo r, pentru Judecata care va să vină .249
Cele mai potrivite mijloace de aducere a ateilor pe calea cea bună sunt: rugăciuni la Dumnezeu
pentru luminarea lor, îndemnarea prin exemplul propriu la citirea cărților sfinte, participarea la
discuții duhovnicești.

249 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stă niloae, op. cit., p. 190.

105 CAPITOLUL III – FAMILIA MONOPA RENTALĂ ARE
ACEE AȘI EFICIENȚĂ Î N EDUCAȚIA COPILULUI ?

III. 1 DELIMITAREA TEMEI DE CRECETARE

IPOTEZA DE BAZĂ A CERCETĂRII

Sociologii ne spun că după numărul părinț ilor existenti , familiile pot fi :
– familii biparentale : în care se regă sesc ambii părinț i;
– familii monoparentale : familiil e în care există doar unul dintre părinți, acest lucru survine în
urma decesului, divorț ului sau a liberei al egeri de a deveni părinte unic.
Din ce în ce mai des, ne este dat să vedem cazuri de familii monoparentale, în care mama
este cea care crește copilul singură. Aceasta nu este o tendința specific românească, ci una de
nivel mondial, reprezentând una dintre consecințele factorilor sociali și economici,
transformând -o într -o alternativă la familia tradițională. Astfel, familia monoparentală a început
să fie acceptată ca normal, spre deosebire cu câteva decenii în urmă, atunci când era privită ca o
deviație. Adeseori, atunci când se vorbește de un copil crescut doar de mamă, părerile de rău și
suportul celorlalți se îndreaptă, în general, spre ac easta, și mai putin spre
copil,caretrece,și el,prinmomentefoartegrele.
Pe lângă dramele evidente, există, de asemeni, și unele de care, poate, nimeni nu își dă seama.
Acestea sunt și mai triste, cu câ t statisticile ne spun că 25% dintre părinții din România își cresc
copiii singuri, în familii monoparentale ,maimult,searatăcătendințelesuntîn creștere.
Există statistici care arată că familiile monoparentale au un risc mai mare de a fi supuse
unei situații materiale mai sărace, în special dacă părintele este mama, comparativ cu familiile
care au în componența lor cupluri.
De asemeni, studiile au arătat că mamele aflate în astfel de familii sunt mult m ai afectate,
motiv pentru care,înpr ezentacercetare,vomabordaacest subiect.
Totuși, dezvoltarea unui copil nu este influențată doar de prezența a doi părinți, la aceasta
contribuind multi alti factori, precum vârsta sau condiția educațională a acestora, relațiile sociale
ale familiei, venitu l lor. Când o familie a trecut printr -un divorț sau moartea unuia dintre

106 parteneri lăsând un singur părinte responsabil de creșterea copiilor, ea a devenit o familie
monoparentală.
Cercetarea a pornit de la următorul studiu privind familia monopa rentală în România, de la
faptul că tot mai mulți adulți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un partener, pe al cărui
ajutor să se poată sprijini. Cele mai multe familii monoparentale au ca părinte unic mama,
uneori, părintele este obligat să -și crească singur copilul datorită decesului soțului/soției, dar cele
mai frecvente cazuri se datorează divorțului sau separării. Se întamplă și ca părintele să fie
singur pentru că așa a ales.

Graficul 1.
Ponderea familiilor monoparntale și structura acestora

Principalul motiv pentru care există mai multe femei care își cresc copii singure îl
reprezintă legislația. Poate fi și o gândire stereotipă, mama este mai potrivită pentru a -și întreține
copilul decât tatăl acestuia.
89% din familiile monoparentale sunt reprezentate de femei, care își cresc singure copiii.
Această situație poate fi cauzată de două motive:
– în primul rând datorită emanciparii femeii;
– datorită faptului că majoritatea femeilor din ziua de azi au un loc de muncă (dispun de resurse
financiare pentru a -și întreține singure copii). Odată cu emanciparea femeii conceptul de familie
numai reprezintă o prioritate pentru femeile din ziua de azi.

107 Există și cazuri când copilul este atribuit tatălui, acest lucru po ate fi datorat, pe de o parte alegerii
copilului (în funcție de vârsta pe care o are copilul) de a sta cu tatăl sau pe de altă parte din
cauza faptului că mama are un comortament anti -social și nu este în masură să crească un copil.
Procentul de 11% îl po ate reprezenta situația ilustrată, dar acest coeficient de 11% poate
fi reprezentat de bărbați rămași văduvi.
Motivele invocate pentru care sunt părinți singuri sunt diferite în funcție de vârstă:
Dintre cei sub 25 ani:
– 43% invocă abandonul (comparativ cu 17% pe ansamblu)
-10% că tatăl biologic nu a recunoscut copilul ( fata de 5% pe ansamblu)
-16% că mama nu a dorit să mențină legatura cu tatăl biologic (comparativ cu 5% pe ansamblu).

Graficul 2. Vârsta părintelui singur
Procentul de 11% este reprezentat de familiile întemeiate în adolescență. Având în vedere vârsta
mică la care se căsătoresc, părinții nu au posibilitatea de a -și termina studiile ș i implicit nu au
resurse financiare pentru creșterea unui copil.
Datorită vârstei prea mici la care decid să -și întemeieze o familie, nu au experiența necesară
pentru a crește un copil. De aceea de cele mai multe ori copii sunt neglijați, au probleme de
sănătate, au probleme școlare și cu legea.
După o scurtă perioadă de timp, părinții conștientizează faptul că pentru a întreține o familie, nu
dispun de condițiile necesare pentru a întreține o familie și hotărăsc să se despartă.
Procentul de 32% reprezenta t de părinții cu vârste cuprinse între 26 -35 ani poate fi cauzat și de
plecarea unuia dintre ei pentru a munci în străinătate în scopul întreținerii familiei. Există multe
familii care datorită faptului că stau separați o lungă perioadă de timp, poate chia r câțiva ani,
hotărăsc să divorțeze.

108 Cel mai mare procent (42%), al familiilor monoparentale îl reprezintă cei cu vârsta cuprinsă între
36-45 ani. Acesta poate fi cauzat și de faptul că în cuplu apare o perioadă critică la bărbați, criza
vârstei de mijloc, când bărbatul dorește să facă schimbări majore în viața lui fără să țină cont de
urmări. Acesta numai este mulțumit cu viața familială pe care o are și caută compania altei
femei, în consecință renunță la familia actuală. Acesasta poate fi și cauza crește rii procentului de
familie monoparentală, existând femei care -și cresc și își întrețin singure copiii.
Procentul de 1% îl reprezintă persoanele chestionate cu vârsta de peste 55 de ani, reprezentându -i
pe cei care au rămas singuri datorită decesului parte nerului.
Graficul Motive
Cel mai mare procent din cei chestionați: (45%), este reprezentat de familiile monoparentale
divortațe. Motivele divorțului po t fi: plecarea unuia dintre parteneri pentru a muncii în alt oraș
decât cel în care își are domiciliul sau străinătate, nu dispun de resurse financiare pentru a
întreține o familie, incompabilitatea celor doi parteneri, conflicte, violența, etc.
-18% îl r eprezintă procentul familiilor monoparentale în urama decesului unuia dintre parteneri.
Ponderea foarte mare a deceselor este cauzata de: probleme de sănătate, accidente, sinucideri,
etc.
-18% separare, tinerii din ziua de azi aleg să trăiască în concubina j, căsătoria nereprezentând o
prioritate pentru ei. Nefiind constrânși din punct de vedere legal (neavând un certificat de
căsătorie), este mai ușor să se despartă.

109 -7% este reprezentat de familiile monoparentale rezultate, în urma abandonului unuia din tre
parteneri. Cauzele abandonului pot fi: neînțelegeri între parteneri, găsirea altui partener de viață,
violența în familie, probleme financiare, etc.
-5% îl reprezintă mamele singure, mamele care nu au dorit o relație cu tatăl biologic al copilului.
Posibilitatea ca aceasta să nu dorească să se căsătorească cu tatăl biologic al copilului se
datorează neînțelegerilor din cuplu, nepotrivirii de caracter, faptului că aceasta nu dispune de
condiții financiare suficiente care să -i permită întreținerea copilu lui.
– 5% este reprezentat de familiile monoparentale, în care tatăl biologic nu a dorit să recunoască
copilul. Acest lucru se datorează, în primul rând dorinței acestuia de a nu avea responsabilități.

Graficul 4 . Situația ocupării părinților
Faptul că părintele din familia monoparentală (48%), are un loc de muncă cu normă întreagă
are atât avantaje cât și dezavantaje. Avantajele se referă la faptul că părintele are posibilitățile
necesare pentru ai oferi copilului tot ceea ce își dorește din punct de vedere material.
Lipsa timpului, părintelui, din cauza serviciului cu normă întreagă poate avea consecințe
negative în ceea ce privește educația copilu lui. Un copil nu are nevoie numai de resurse
materiale, are nevoie de iubire, afecțiune, înțelegere, ajutor la problemele școlare, dar părinții din
zilele noastre, din cauza seviciului nu beneficiază de timpul necesar pentru realizarea acestora.
Spre deose bire de cei care lucrează cu normă redusă, (în cazul nostru, un procent de 4% din cei
chestionați) dispun de mai mult timp liber pentru educația copiilor, însă nu dispun și de aceleași
resurse materiale, acestea fiind reduse, neputând satisface dorințele c opiilor de ordin material.
Aproape jumatate, 48% dintre cei chestionați, reprezintă familii monoparentale în care părintele
nu are un loc de muncă. Acest lucru reprezintă un fenomen îngrijorător deoarece copii acestora
nu beneficiază de condițiile material e necesare pentru întreținerea lor

110 Graficul 5. Acceptarea familiilor monoparentale de către ceilalți

În mod paradoxal, deși familia ar trebui să ofer e suport psihologic părintelui singur având în
vedere greutățile cu, care se confruntă pentru întreținerea copilului, tocmai aceasta îl dezaprobă.
Aceeași situație o întalnim atât în cazul grupului de prieteni cât și din partea părinților altor copii.
Avân d în vedere stereotipul conform căruia copilul trebuie crescut de ambii părinți, aceasta
reprezintă cauzele pentru care vecinii dezaprobă familia monoparentală.
La locul de muncă, 6% dintre cei chestionați au simțit cel mai putin dezaprobare din partea
colegilor. Având în vedere că majoritatea copiilor de la școală aparțin unor familii în care sunt
crescuți de ambi părinți îi discriminează pe cei care aparțin familiilor monoparentale,
neexperimentînd o situație similară.

111

Graficul 6. Întâlnirea copilului cu celalalt părinte
Jumătate,(50%) dintre părinții chestionați, care aparțin familiei monoparentale dar care nu
locuiesc înpreună cu copii au declarat că nu se întâlnesc niciodată cu copii lor. Ceea ce
demonstrează că aceștia în urma divorțului sau abandonului nu se mai interesează de situația
copilului.
Acesta reprezintă un fenomen îngrijorator, deoarece celălalt părinte trebuie să suplinească
părintele l ipsa, preluându -i din responsabilitățile acestuia.
Alți părinți, respectiv 17% dintre cei chestionați, consideră că este de ajuns să -și viziteze copilul
doar o dată pe an, gândindu -se că afecțiunea și înțelegerea sa nefiind un factor important în viața
acestuia.
13% consideră a fi important să -și viziteze copilul de câteva ori pe an (cu ocazia unor
evenimente speciale – sărbători, zile de naștere).
Alții, chiar dacă nu mai sunt împreună cu partenerul nu consideră că acest fapt ar trebui să
pericliteze relați a dintre el și copii, vizitându -l de câteva ori pe lună, sau chiar de câteva ori pe
săptămână.

112
Concluzii :
Conform acestui studiu numărul familiilor monoparentale s -a dublat în șase ani (estimativ), 90%
dintre părinții singuri sunt femei, deoarece fe meile se descurcă mai bine decât bărbați în
creșterea copiilor, ele se recăsătoresc mai târziu sau chiar deloc deoarece le este foarte greu să se
integreze într -o altă familie.
Principalul motiv este despărțirea sau divorțul, dar în grupa de vârstă sub 25 de ani abandonul
este la fel de răspândit, în special din partea tatălui, deoarece el nu este obișnuit cu
responsabilități și nu se adaptează greutăților familiei la fel ca femeia. În urma unui divorț cei
mai afectați sunt copii de vârstă mică, ei devenind mai nescultători, agresivi și mai puțin
afectuoși. Sunt marcați de tristețe, sentimente de frustrare, confuzie, căutând contactul cu
părintele absent. Copii de vârste mai mari sunt adesea furioși pe părintele pe care il consideră
vinovat și din cauza căre ia s-a produs scindarea familiei. Nici în adolescență experiența tristă a
divorțului nu este suportată fără probleme, existând furie, nesupunere, stări de anxietate.
Dacă tendințele demografice se mențin, ceea ce este foarte probabil, numărul familiilor
monoparentale va crește în continuare. Creșterea numărului famiilor monoparentale este un
fenomen care se petrece în întreaga lume.

113 III. 2 TEMA CERCETĂRII – IMPLICAREA FAMILIEI
MONOPARENTALE ÎN EDUCAȚIA COPILULUI, RELAȚIA CU
ȘCOALA ȘI BISE RICA

III. 2. 1. IPOTEZE SECUNDARE

Ipotezele de la care s -a pornit demersul cercetării au fost următoarele :
– Problemele cu care se confruntă familia monoparentală în societatea actuală și implicarea
în educația copilului.
– Implicarea conștientă și activă a părinților, elevilor, profesorilor și membrilor bisericii –
partenerilor educaționali în educația copilului.

III. 2. 2. IPOTEZE DE LUCRU:

– Dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților educative, dacă este
pregătită s ă activeze constant ca un factor educativ.
– Dacă școala nu este eficientă în colaborarea cu familia atunci elevul profită de aceste neglijențe
ale școlii, iar modul de apreciere al școlii se diferențiază în funcție de acestea.
– În funcție de interesul pă rinților față școală și față de educația pe care o primesc copiii lor se
manifestă și interesul copilului față de școală.

III. 2. 3. CONCEPT FUNDAMENTAL

Studiul de față abordează o problemă deosebit de importantă și anume calitatea implicării
familiei monoparentale în educația copilului și relația pe care familia o are cu dirigintele,
profesorii și școala în general. Această implicare, se constată cu ajutorul studiului că este într -o
strânsă legătură cu performanțele școlare ale elevului, care sunt cu atât mai bune cu cât și
implicarea familiei este una mai activă și mai responsabilă. În mod cert principalii responsabili
pentru calitatea actului educativ sunt cadrele didactice, însă mulți părinți își neglijează rolul
foarte important pe care îl au în ed ucația propriului copil și de aceea consider că se impune

114 studierea amănunțită a modului de implicare al părinților, cât și relația, care ar trebui să fie una
de colaborare cu școala.

III. 2. 4. EȘANTIONUL :

60 elevi ( proveniți din familii monoparenta le)
29 părinți
Grupul țintă investigat a cuprins elevi de liceu cu vârste între 14 -18 ani, proveniți din familii
monoparentale Pentru informații complementare, au fost cuprinși în anchetă profesori de religie,
profesori diriginți, părinți, cu responsabi lități în domeniul educației.

III. 2. 5. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CRCETĂRII

Scopul acestei cercetări a vizat determinarea factorilor care duc la creșterea acestui tip de
familie, cauzele și efectele familiei monoparentale asupra copiilor .
Activitatea experimentală desfășurată în perioada 15.09. 2014 —23. 06. 2016 în cadrul
Colegiul Național Costache Negri, Galați, precum și pe parcursul a 18 ani de experiență la
catedră, pe prcursul cărora am avut în vedre următoarele obiective principale:
– aflarea opiniei elevilor, profesorilor, părinților privind implicarea familiei monoparentale în
educația copilului și relația dintre familie și școală ;
– utilizarea unor metode și procedee didactice specifice Religiei care să conducă la obținerea
performan țelor vizate în formularea ipotezei;
– înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de către elevii implicați în
experimentul psihopedagogic la testul inițial, la testele formative, la testul final și emiterea unor
concluzii.

III. 2. 6. OBIECTIVELE CERCETĂRII

a) Obiective generale :
-identificarea caracteristicilor familiei monoparentale;
-evidențierea conduitei și comportamentului copiilor proveniți din familii monoparentale;
-identificarea influiențelor familie monoparentale asupra copilului;

115 -identificarea problemelor cu cere se confruntă familia monoparentală;
– identificarea dimensiunilor prin care familia înțelege nevoia comunicării cu școala.
b) Obiective specifice :
-Cunoașterea opiniilor părinților privind educația copilului în școală și gradul de implicare al
școlii în dezvoltarea relației familie -școală.
– Cunoașterea opiniilor elevilor față de implicarea familiei în educația lor.
– Cunoașterea opiniilor elevilor referitoare la implicarea familiei de către școală în procesul de
învățământ.
– Urmărirea concordanței dintre opiniile formulate de părinți și elevi privind relația familie –
școală.
– Utilizarea unor metode și procedee didactice specifice Religiei care să conducă la obținerea
performanțelor vizate în formularea ipote zei;
– Elaborarea, pe baza concluziilor obținute, a unui program concret pentru o mai bună
colaborarea între familie și școală.

III. 3. DESCRIEREA METODELOR DE CERCETARE UTILIZATE

III. 3. 1. Metoda autoobservației
Utilizarea autoobservației reprezintă un demers extrem de util pentru cercetările din
domeniul educației religioase întrucât reclamă „întoarcerea spre sine și analiza propriilor trăiri,
atitudini, dorințe, comportamente etc”.
Utilizarea metodei autoobservației a avut în vedere atât activitate a profesorului care
coordonează cercetarea, cât și activitatea elevilor.
Autoobservațiile realizate de elevi au furnizat date despre comportamentul religios al
acestora. Ca instrument de lucru am utilizat chestionarul, care a permis realizarea de analize
privind modificările comportamentale ale elevilor, precum și în achiziții de cunoștințe, în special
cele datorate intervenției asupra grupului experimental.

III. 3. 2. Metoda observației
Metoda observației este utilizată pe scară largă pentru investigare și culegere a datelor
experimentale, respectându -se unele cerințe: formularea unui scop precis al observării, alcătuirea
unui plan de observare, înregistrarea fidelă a datelor (video, audio sau clasică), clasificarea,

116 compararea, raportarea și interpretar ea datelor. Observarea poate fi spontană, științifică, de
explorare și de experimentare.
Metoda observației a fost utilizată pe tot parcursul desfășurării experimentului pedagogic.
În cercetarea de față metoda observației constă în urmărirea intenționată ș i sistematică a
manifestărilor comportamentale, individuale și colective ale elevilor, fără intervenția celui care le
conduce.

III. 3. 3. Metoda anchetei
Ancheta este o metodă de cercetare de tip extensiv, care permite culegerea de date în
legătură cu f enomenul educațional investigat. Instrumentul specific este chestionarul. Acesta
reprezintă un sistem de întrebări structurate și prezentate într -o ordine logică, psihologică sau
metodologică, în funcție de obiectivele urmărite în cercetare. În această cer cetare am aplicat
chestionare în etapa constatativă și în etapa de control, elevilor și părinților acestora.

III. 3. 4. Metoda interviului
Interviul implică binomul cercetător -interlocutor, care poate fi un cadru didactic sau un
elev în cazul convorbiril or individuale sau grupuri de profesori/ elevi în cazul convorbirilor de
grup.
În cercetarea de față interviul a fost utilizat sub forma convorbirilor individuale, inițial cu
elevii proveniți din familii monoparentale și de asemenea pe tot parcursul exper imentului
formativ s -au utilizat interviuri individuale și de grup. În urma analizei răspunsurilor, s -a
concluzionat cît de necesară este intervenția educațională sub forma unei discuții cu elevii,
privind efectele comportamentului negativ din familie.

III.3. 5. Metoda analizei portofoliilor/ a produselor activității subiecților
investigați
Analiza portofoliilor, proiectelor, eseurilor, referatelor și a altor produse ale activității
elevilor se face în termeni de produs sau de proces. Analiza și rezul tatele evaluării acestor
produse care a arătat nivelul la un moment dat al achizițiilor de cunoștințe, atrage după sine și
modificări comportamentale (exemplul vieții personale despre care au aflat generează anumite
comportamente, motive de meditație la pr opria viață.)

117 III. 3. 6. Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente
școlare
Principalele documente curriculare oficiale utilizate au fost programa școlară de religie,
caietele speciale care se conformează tot programei. Analiza aceste ia ne -a oferit date despre
competențele care urmează să se formeze pe perioada propusă și despre conținuturile învățării.
Acestea au stat la baza stabilirii eșantionului de conținut și a elaborării instrumentelor de
evaluare utilizate pe parcursul desfășur ării experimentului.
De asemenea, am utilizat cataloagele școlare, pentru a observa rezultate școlare la
învățătură și disciplină a elevilor, portofoliile diriginților de la clasele unde sunt elevi din grupa
experimentală, pentru a furniza date privind or iginea socială și diferite date personale.

III. 3. 7. Rezultate așteptate
a) Implicarea familiei în educația copilului
Variabile dependente ale cercetării sunt reprezentate de nivelul achizițiilor de cunoștințe și
schimbarea comportamentului elevilor față de propria persoană, față de familie și față de cei din
jur.
– Supravegherea mai atentă a copilului;
– Raportarea comportamentului la ceilalți membrii ai colectivului școlar;
– Cunoașterea normelor de disciplină;
– Acceptarea acestora;
– Respectarea regu lamentului;
– Cunoașterea poziției copilului în cadrul colectivului din care face parte.
b) Implicarea școlii în relația familie -școală
Variabile:
– Cunoașterea situației familiale a copilului;
– Înțelgerea nevoilor și a comportamentului acestuia;
– Comun icarea eficientă între cele două părți: părinți și școală;
– Aprecierea nevoilor elevului;
– Acceptarea și respectarea poziției acestuia față de comunitatea sau grupul din care face parte;
– Recunoașterea sistemului de norme și cerințe ale familiei din car e face parte și în funcție de
care va fi evaluat în continuare;
– Cunoașterea comunității din care face parte;
– Aprecierea și evaluarea din partea membrilor comunității din care face parte.

118 III. 3. 8. Atitudini
Pozitive: – supunere, adaptare, acceptare, satisfacție, înțelegere, conformism.
Negative: – nesupunere, absenteism, respingere, antipatie, anxietate, frustrare, necomunicare,
izolare.

III. 3. 9. Eșalonarea pe etape
a) Studiul și documentarea psiho -pedagogică privind „Relația familie -școală”;
b) Investigarea opiniilor elevilor, părinților , cadrelor didactice ;
c) Centralizarea opiniilor;
d) Elaborarea concluziilor;
e) Întocmirea și realizarea programului de acțiuni.

III. 3. 10. Instrumente de cercetare
1. Analiza de documente relevante (docu mente legislative, de politică și planificare a
educației, studii și statistici, cercetări în domeniu);
2. Chestionarul pentru elevi, Chestionarul pentru părinți;
3. Studiul de caz;
4. Chestionar aplicat elevilor cu privire la implicarea famil iei în procesul instructiv –
educativ;
5. Chestionar aplicat părinților cu privire la implicarea familiei în procesul instructiv –
educativ;
Analiza de documente a constituit o metodă semnificativă pentru identificarea stadiului
actual al abordării temei în literatura de specialitate și în documentele de politică a educației.

119 III. 4. STUDII DE CAZ
Studiu de caz nr. 1
Inițiale: T.M
Sex: Feminin
Vârsta: 39
Nivelul de școlarizare: Studii superioare
Ocupație: Inspector P.S.I și Mediu
Statutul social: Necasat orită
Număr de copii: 1copil
Soțul doamnei T.M. este dependent de alcool , nu aduce niciun ban în casă, toți banii pe care îi
câștigă îi cheltuie. Nu îi oferă nici copilului niciun ban, iar de câte ori îi cere, îl minte că banii
sunt la soția sa și că nu v rea aceasta să -i dea. Soțul doamnei T.M. devenise violent, atât verbal
cât și fizic, atât cu soția cât și cu copilul. Soția ajunsese să nu mai suporte bătăile și injuriile care
îi erau adresate hotărând să divorțeze. După o căsnicie de 20 de ani, se hotă răște să plece de
acasă împreună cu copilul, deoarece se săturase de atâtea certuri. A plecat într -o seară la o
prietenă care le -a oferit un loc locuind pană a depus actele de divorț. Fostul său soț când a aflat
că a părăsit domiciliul conjugal a început să o caute peste tot, pe la prieteni, rude și în final a
aflat unde s -a mutat și i -a cerut să se întoarcă acasă. Constatând că soția chiar nu dorea să se
întoarcă, a început să o amenințe, să -i spună că o omoară, că o să pună pe un bărbat să o
urmarească ca să o agreseze. Divorțul a durat câteva luni și a trebuit să se întâlnească la fiecare
înfățișare cu el, fiindu -i foarte greu deoarece nu își dorea să -l mai vadă și mai ales să -i asculte
injuriile.
Fetei doamnei T.M. i -a fost foarte greu d eoarece a trebuit să meargă la liceu și nu le
ajungeau banii, Doamna T.M. nu se putea descurca să -i plătească mâncarea, meditațiile și
celelalte cheltuieli. Cu sprijinul prietenilor, al rudelor și la preotului de la parohia Înălțarea
Domnului au reușit să treacă peste toate aceste probleme.
Acum doamnei T.M. și fiicei sale le este mult mai bine, sunt mai fericite, au mai multă
liniște. Acest caz este foarte des întâlnit în societatea contemporană, problema bătăilor, injurilor,
lipsa banilor, este specifică unor familii dezorganizate. Majoritatea se despart din aceste motive.
Ar trebui ca tatăl să -și ajute copilul, atât din punct de vedere afectiv cât și din punct de vedere
financiar, chiar dacă au loc separări. Copiii trebuie să fie ajutați p entru că depașesc mai greu
astfel de situații. Părinții ar trebui să rămână prieteni chiar dacă fiecare își reface viața la un
moment dat pentru că îi leagă până la urmă un copil, copilul lor.

120 Studiu de caz nr. 2
Inițiale: H.M
Sex: Feminin
Vârsta: 45 de ani
Nivelul de școlarizare: Studii superioare
Ocupație: Cadru didactic
Statutul social: Necăsătorită
Număr de copii: 1 copil
Doamna H.M. nu s -a înțeles niciodată cu soțul ei, fiind două firi complet diferite. După ziua
nunții soțul i -a mărturisit că a mai fost căsătorit și că mai are un băiat din căsătoria anterioară.
Soțul doamnei H.M. nu se ridica la nivelul acesteia, nici din punct de vedere intelectual nici din
punct de vedere al integrității morale. Tot timpul a înșelat -o, iar într -o zi i -a făcut cuno știință cu
o femeie care lucra la el la serviciu. Cu timpul au devenit prietene, iar mai târziu a aflat că era
amanta soțului ei. Doamna H.M. s -a hotărât să divorțeze de soțul ei, după o căsnicie de 18 ani
plină de certuri și infidelitate. Motivul pentru c are a așteptat atât a fost în primul rând fiica sa de
care era foarte atașată și care își iubea tatăl enorm, nu vedea viața fără el, și pentru ea a acceptat
compromisurile.
Doamna H.M. a decis să plece de acasă la o rudă și la momentul oportun și cu ajuto rul tatălui său
și-a cumpărat o garsonieră. Fata încă păstrează legatura cu tatăl, o mai ajută din când în când cu
banii, este la liceu, iar ce -i oferă mama nu este suficient.
Doamna H.M. nu a intentat divorțul, a așteptat să primească citația de la soț, considerând că
dacă el a cerut -o în căsătorie tot el să -i ceară și divorțul. A trecut foarte repede peste acest pas,
acum este mândră de sine și încearcă să -și refacă viața.

Studiu l de caz efectuat asupra eșantioanelor de subiecți : Probleme comportamental e,
imposibilitate de comunicare, dificultăți de relaționare cu colegii și prietenii, randament școlar
scăzut, pe fondul neînțelegerilor dintre părinții și a situației familiale actuale.

121 Cazul 1 (R.C. 15 ani)
Trăsături generale ale familiei : R.C. e ste un băiat de 15 ani, provine dintr -o familie destrămată,
părinții fiind divortați. Tatăl trăiește în concubinaj, iar mama s -a mutat la bunicii, copilul
rămânâd în grija celor doua surori mai mari într -un apartament cu două camere, proprietatea
mamei. Ma ma a plecat la țară deoarece din pensie și din alocația de stat nu putea să plătească
întreținerea. Copilul este dus la școală alternativ de surorile lui, și învață foarte bine. Acestea
manifestă afecțiune față de el și copilul de asemenea este atașat de e le. Tatăl ia legatura foarte rar
cu copilul și atunci îi dă câțiva bani, în schimb nu plătește pensie alimentară. Mama vine în oraș
cât de des poate, însă din cauza banilor câteodată preferă să nu vină. Copilul este afectat de
absența părinților, este lips it de afecțiunea acestora însă își iubește enorm mama, și uneori când
merge în vizită la țară nu mai vrea să vina înapoi.
Copilul:
Copilul merge la școala din oraș, însă diriginta a surprins câteva caracteristici ale copilului care
îl diferențiau de ceila lti elevi din clasă, de aceeași vârstă cu el. Astfel el era foarte retras, neatent
la ore dar, unul care învața foarte bine luând note mari la toate materiile, fiind tot premiant.
De multe ori stă ore întregi și își face temele, nedorind să ias ă la joacă, iar alteori
întâmpină probleme dimineața când trebuie să meargă la școală, plânge, și nu vrea să își
însoțească surorile spre școală.

Cazul 2 (F. G. 16 ani )
Trăsături generale ale familiei : Minora provine dintr -o familie cu doi copii care a divorțat în
urmă cu 3 ani. Mama s -a recăsătorit, chiar ea fiind vinovată de divorț, însă F.G. și sora mai mare
au rămas în întreținerea ei la propunerea tatălui care oricum s -a mutat imediat după divorț din
oraș. Relația cu mama a fost una foarte rece, mi nora dorind să stea cu tatăl pe aceasta o detesta
din cauza concubinului adus în casă. Tatăl venea foarte rar în vizită și nu plătește pensie
alimentară, astfel că în primul an de la divorț minora și familia ei nu aveau nici ce sa mănânce.
Acum după trei a ni vorbește doar telefonic cu tatăl, iar cu mama are o relație mai bună,
obișnuindu -se cu ideea unui tată vitreg.
Copilul :
Minora merge în prezent la liceu, însă atunci când părinții au divorțat era încă la generală. La 13
ani F.G. era o minoră care lipse a frecvent de la ore și de acasă. Mama fiind ocupată cu serviciul
lăsa în sarcina ei și a surori ei munca din casă, iar dacă acestea nu se supuneau erau agresate. Mai
târziu când mama îl cunoaște pe tatăl vitreg, minorele erau obligate să facă ordine în ca să pentru
vizita concubinului mamei. Situația școlară a minorei era dezastruoasă, ajungând chiar repetentă,
iar în clasă era timidă, retrasă, și nu avea curajul să vorbească. De multe ori pleca de acasă cu

122 prietenii și se întorcea nopatea târziu. Acum este adolescentă, și situația ei s -a mai îndreptat
odată cu maturizarea, însă nu îl acceptă pe tatăl vitreg și îi lipsește afecțiunea tatălui, dar și a
mamei care este sustrasă de noul soț.

Cazul 3 P.C (14 ani)
Trăsături generale ale familiei : Este o minoră timidă care învață destul de bine. Locuiește cu
mama, în chirie și pe la rude. Părinții au divorțat în urmă cu un an din cauza exceselor de
violență pe care tatăl le avea asupra mamei și a surorii mai mari. Uneori tatăl le dădea afară din
casă și le lăsa să doarmă pe străzi. Mama muncea, dar salariul pe care îl aducea în casă nu era
suficient, pentru că el nu avea serviciu și nici nu se chinuia să își găsească loc de muncă. Acum
nu ține legătura cu tatăl, chiar dacă au o situație financiară precară. Ea nu vrea să își vadă tatăl
din cauza cruzimilor suportate.
Copilul:
Minora învață la o școală din oraș urmând să se înscrie la liceu. Are medii mari, în ciuda faptului
că diriginta a surprins câteva diferențe între ea și colegii ei. Astfel atât pe stradă cât ș i la școală
este visătoare, neatentă la ce se întâmplă în jurul ei și din cauza lipsei banilor se îmbracă multe
zile cu aceleași haine, iar uneori încălțămintele ei sunt deteriorate. Din cauza aceasta ea nu
îndrăznește să vorbească liber la ore și nu prea comunică cu colegii. Întodeauna privirea ei este
tristă și aproape niciodată nu zâmbește.

Cazul 4 (S.G 17 ani)
Trăsături generale ale familiei : Minora locuiește cu mama, deoarece tatăl a considerat că e mai
bine ca fiind fată să stea cu mama. Divorțul pă rinților s -a produs după ce tatăl fiind mai mult
plecat la serviciu din alt oraș, mama și -a găsit pe altcineva. Locuiește cu mama dar nu se
înțelege cu aceasta acuzând -o că din vina ei s -a produs divorțul și de obligativitatea de a rămâne
cu ea. Mama lu cra în aceea perioadă dar banii ei nu erau suficienți pentru a o întreține pe ea și pe
sora ei. S.G. trebuia să o îngrijească pe sora mai mică și să îi gătească atât ei cât și mamei care
era la serviciu. Cu tatăl se întâlnește de doua ori pe lună, însă nu de fiecare dată acesta îi dă bani.
Copilul:
Prezența noului tată a făcut -o pe S.G să fie o persoană rebelă și care nu respectă pe nimeni.
Situația școlară a acesteia a devenit un dezastru după divorțul părinților și absențele erau tot mai
multe. Câteodată vrea să plece de acasă dar nu are unde deoarece tatîl s -a mutat din oraș. Acum
că are 17 ani începe să ințeleagă decizia luată de mamă cu 2 ani în urmă, și încearcă să comunice
cu aceasta. La cei 17 ani, ea fumează și frecventează cercuri de prietenii dubi oșii. O importanță
totuși are prezența la ore, însă diriginta și profesori nu sunt multumiți de activitatea ei. Uneori

123 ajunge târziu acasă și mirosind a alcool dar mama nu îi zice nimic pentru că se consideră
vinovată de situația actuală. Situația financia ră este destul de bună, dar lipsa tatălui nu o va
conpensa nici banii, nici noul tată. Ea ține la tatăl ei și și -ar dori să locuiască cu acesta.

Cazul 5 (D. D. 15 ani)
Trăsături generale ale familiei : Minora locuiește la casă, împreună cu sora mai mic ă și mama
lor. Mama acesteia a divorțat pe când ea avea 7 ani. Mama mai are trei copii din prima căsătorie,
cu vârste de peste 25 de ani, dar aceștia sunt căsătoriți și își văd de viața lor. Tatăl nu le plătește
alocație deoarece nu are serviciu, îl mai vi zitează câteodată, dar acesta nu îi dă bani. Mama e
pensionară și este și bolnavă. Trăiesc doar din pensia mamei și alocația de stat.
Copilul:
Fiind destul de mică atunci când mama a divorțat, aceasta nu își amintește mare lucru de tatăl,
astfel toată vina pentru suferințele ei, o are mama. Mama dorind să acopere lipsa tatălui a
protejat -o mereu pe minoră, transformând -o pe D.D. într -o adolescentă obraznică,
neascultătoare, nerespectuaoasă și care nu prea frecventează cursurile școlare. Lipsește mereu de
acasă spunând că iese cu prietenele. La cei 15 ani minora consumă cafea și țigări chiar și la
scoală, mama ei primind mai multe reclamații din partea direcțiunii. Fiind în imposibilitatea de a
se deplasa mama nu poate supreveghea îndeaproape comportamentul minorei.Totdeauna o acuză
pe mama ei că nu are bani și că din cauza ei sunt sărace. Relația cu colegii ei este foarte
defectuoasă fiind în legăturii bune doar cu câteva fete care au comportament asemenea ei.

Cazul 6 (P. A. 16 ani)
Trăsături generale ale familiei : P.A. provine dintr -o familie destrămată. În scara blocului în care
locuiește toți vecinii știu de situația în care au conviețuit părinții ei. Părinții au divorțat în urmă
cu 7 ani, iar de curând mama s -a mutat la țară nemaiputând să întrețină apa rtamentul. Locuiește
într-un apartament cu 2 camere iar din pensia mamei și alocații plătesc cheltuielile casei.
Câteodată nu au nici ce să mănâce, merg la bunici și își mai aduc de acolo mâncare. Mama vine
de două ori pe săptămână în oraș pentru a o aju ta. Tatăl o vizitează foarte rar și nu plătește
pensia alimentară pentru cei doi.
Copilul:
La cei 16 ani ai ei este o fată responsabilă care își îngrijește fratele mai mic, pregătindu -i
mâncare și pregătindu -l pentru școală. P.A nu iese niciodată cu prie tenii deoarece trebuie să stea
cu fratele și chiar nu își dorește să iasă. Este timidă, retrasă și se simte inferiorizată față de
colegii ei. La școală este un elev mediocru și stă totdeauna în bancă până când pleacă acasă și
nici atunci nu se abate de la drum de grija fratelui mai mic. Îmbracămintea ei este mai demaodată

124 decât a colegilor iar bani nu are să contrubuie la fondurile scoli și alte cheltuieli. Toți colegii știu
situația ei, dar ea nu vorbește niciodată despre aceasta. La școală profesorii sunt mulțumiți de
activitatea ei. În ceea ce priveste relația cu colegii, este destul de reținută și nu se implică în
conversații aprinse sau în certuri.

Cazul 7 (D.C. 17 ani)
Trăsături generale ale familiei : D.C. provine dintr -o familie cu 4 copii. Părinții au divorțat când
ea avea 14 ani. Cauza divorțului au fost infidelitatea tatălui și multiplele certuri și violențe asupra
mamei. La doar 12 ani minora a suferit un șoc, fiind internată în urma unei altercații între părinții
ei. De atunci ea suferă îngrozit or și are coșmaruri. În urmă cu trei ani când părinșii au divorțat, ea
era în clasa a opta și fiind cea mai mare între surorile ei, îi lua mereu apărarea mamei, astfel ca
tatăl a prins ură față de propriul copil. Minora era conștientă de disprețul tatălu i și de divorțul
părinților. După divorț, mama a rămas cu cei patru copiii pe care îi întreținea din salariul de
vânzătoare și din alocații. Când tatăl a plecat din locuință a luat cu el mobilierul și
electrocasnicele. Tatăl nu a luat legătura cu ea timp d e un an. Mama niciodată nu a luptat pentru
drepturile la pensia alimentară pentru cei patru copii.
Copilul:
În urma șocului suferit la 12 ani, minora a rămas cu sechele grave: noaptea avea coșmaruri, visa
că tatăl vine și o agresează spunându -i că nu e fic a lui, plângea din orice și comportamentului
acesteia s -a schimbat radical. A început prin a nu frecventa cursurile, a început să fumeze și să
plece de acasă fără a ști nimeni de ea. Minora învăța la o Scoală generală foarte bună din oraș,
fiind premiantă , însă după divorț situația s -a schimbat. La 14 ani era o adolescentă obraznică,
neascultatoare și maturizată prematur. La această vârsta ea își îndemna surorile mai mici să plece
împreună de acasa. În același an ea fuge de acasă la bunica din partea tatăl ui, după care se
reîntoarce.
Neavând bani, ieșea cu diferiți indivizi în dicotecii, baruri de noapte, ajungându -se chiar
până la un fel de prostituție. Acum D.C. trăiește în concubinaj cu un bărbat locuind la părinții
lui. Din nou mama a înce rcat să o aducă acasă însa adolescenta o acuza de situație și de
destrămarea familiei.

Cazul 8 (C. S 16 ani)
Trăsături generale ale familiei : Minorul locuiește într -o casă cu mama și fratele mai mare care
nu este un exemplu tocmai bun pentru C.S.. Chiar dacă are doar 16 ani el și este clasa a 10 -a, el
lipsește frecvent de la școală, luând exemplul fratelui mai mare. Mama nu prea e interesată de
situația lui, lucrează într -o fabrică și asta îi ocupă tot timpul. De tatăl lui nu se știe nimic, ia r

125 mama nu e prea interesatăă de situația copilului. Mama fumează și consumă cafea, așa că banii
pe care îi aduce nu sunt suficienți pentru întreținere și mâncare. Familia are restanțe la întreținere
și riscă să li se întrerupă energia și apa.

Copilul:
Minorul, dar de multe ori el nu ajunge la școală pentru că fratele mai mare îl îndeamnă să
hoinarească prin cartier cu el și cu alți băieți mai mari. Deseori este văzut cu hainele murdare și
rupte. La școală este foarte obraznic și nu învață deloc, uneori li psește și o săptămână. Mama a
fost înștiințată de absențele copilului însă se justifică prin serviciul pe care -l are. În școală se
întâmplă să își agreseze colegii. Datorită banilor el nu are materiale didactice necesare efectuarii
orelor, iar acest lucru îl face să fie neatent și îi deranjează pe ceilalti colegii.

Cazul 9 (S. A. 14 ani)
Trăsături generale ale familiei : S.A. este un băiat de 14 ani, provine dintr -o familie destrămată,
părinții fiind divorțați. Tatăl s -a recăsătorit, mama a plecat în st răinătate, copilul rămânând în
grija bunicilor din partea mamei într -un apartament cu două camere din apropierea școlii.
Aceaștia manifestă afecțiune față de copil și copilul de asemeneea este atașat de ei. Tatăl
păstrează relația cu baiatul, vorbesc la te lefon, se interesează de situația școlară a copilului, și
uneori îl duce în vizită la domiciliul lui. Mama menține de asemenea relația cu copilul său
telefonic, însă se văd mult mai rar, de două, trei ori pe an. Copilul este afectat de absența
părinților, este lipsit de afecțiunea acestora, iar pentru a compensa lipsa lor bunicii adesea îl
supraprotejează.
Copilul:
Copilul A. a fost înscris la noi la școală din clasa I. Încă de la început am desprins câteva
caracteristici ale acestui copil care -l difernția u de ceilalți elevi din clasă, de aceeași vârstă cu el.
Astfel, el era foarte impulsiv, hiperactiv, cu tulburări de atenție și cu deprinderi motorii mai puțin
formate decât ceilalți copii. Se manifesta ca fiind foarte nerăbdător, întâmpina dificultăți în a
aștepta sau a -și amâna nevoile, iar uneori avea acțiuni bruște și fără premeditare.
De cele mai multe ori răspunde înainte ca întrebarea să -i fie adresată, întrerupe și îi deranjează pe
alții provocând probleme în clasă sau în grupul de copii în timpul p auzelor. Își deranjează
colegul de bancă, îi ia rechizitele, atinge lucruri pe care nu ar trebui să le atingă. Datorită
impulsivității produce mereu accidente de tipul: răstoarnă lucrurile celorlați, se ciocnește cu alții,
etc. Întâmpină de asemenea dificu ltăți în a -și amâna dorințele și în a -și aștepta rândul.

126 În clasă îi este dificil să stea liniștit, el se ridică frecvent din bancă, alunecă de pe scaun sau
atârnă pe marginea lui, se joacă cu alte obiecte, își mișcă picioarele aproape tot timpul cât stă pe
scaun, se ridică deseori din bancă în timpul orei.
În ceea ce privește sarcinile școlare acest copil nu reușește niciodată să le ducă la bun sfârșit.
Acest lucru se poate observa mai ales în activitățile care reclamă efort intelectual. Problemele
apar în general în activitățile impuse de alții, comparativ cu cele pe care le alege singur. El
oscileză frecvent între activități, pierzându -și repede interesul față de activitatea în desfășurare și
dedicându -se alteia. Face deseori greșeli de neatenție c hiar și în realizarea celor mai ușoare teme
de lucru. Munca lui este dezordonată și superficială.
Limbajul este mai sărac, se exprimă uneori greoi, nu are întotdeauna o coerență verbală.
Comunică destul de greu cu ceilalți copii, de multe ori ceilalți cop ii evitându -l. Prezintă o ușoară
întârziere în dezvoltarea cognitivă. Toate acestea au dus la achiziții școlare scăzute.

127 Intepretarea datelor
Pornind de la analiza studiilor de caz observăm, în 90% dintre cazuri, că mino rii suferă
modificări comportamentale radicale. Cel mai des este întâlnit comportamentul deviant ca efect a
tulburărilor psihice, provocate atât de divorțul părinților cât și de lipsa de autoritate a părintelui
plecat. Ca și cauză a separări în fapt apare sărăcia familiei uniparentale, efect care afectează
stima de sine a copilului, și așa cum arată studiile de caz, sărăcia generează fenomenul de
interiorizare și inferiorizare.
În primele două situații am constatat că cele agresate și tra tate degradant au fost soțiile,
care au trebuit să suporte o perioadă atitudinea soților, explicația cea mai frecvent întâlnită fiind
existența unui copil. Lipsa de comunicare, comportamentul deviant al soților (bătăi, băutură sau
infidelitate), lipsa sigu ranței materiale sau financiare sunt tot atatea cauze care duc în societatea
contemporană la destramarea familiilor. Se întâlnesc tot mai des familii monoparentale, acest
fenomen fiind îngrijorator pentru că demonstrează că nu mai există cultul pentru fami lie, una
singură, până la moarte.
Această „ săracie” a familiei, este provocată și de lipsa de colaborare între membrii
fostului cuplu, între părintele absent și copil, proporție de relaționare prezentă la 60% dintre
cazuri. Însă, să nu uităm că nu este suficientă doar o relație amiabilă, contribuția
financiară ambilor părinți pentru creșterea, educarea și formarea acestuia având o funcție mult
mai importantă.
Studiile de caz ne arată că situația familiei este grav afecta ta de divorț, atât din punct de
vedere al vulnerabilității căt și a situației financiare. Famiile studiate au sau au avut în perioada
imediată după divorț tendința de sărăcie, astfel avem cofirmare la ipoteza conform căreia situația
financiară a familiei t inde către sărăcie. Am văzut acest aspect în toate cazurile în care copiii
rămân în întreținerea mamei, dar nu neaparat. Pe lângă toate acestea, lipsa banilor îndeamnă
minorii și adolescenții la acte deviante, la comportamente exagerate și antisociale.
Com portamentele deviante ale minorilor apar ca și efect al destrămării familiei, al nepăsării cu
care este tratat în perioada divorțului, a situatiei materiale aflată în declin, a lipsei de sprijin și
siguranță din partea părinților. Toate acestea generează o serie de incertitudinii în mintea
copilului și îl face să devină vulnerabil și maleabil la acte deviante. Astfel avem confirmare și la
ipoteza care pornește de la ideea că destrămarea familiei este cauza tulburărilor de
comportament.
Din situaț iile cercetate copii sunt cei care au de suferit cel mai mult deoarece ei nu înțeleg
sau nu sunt determinați să înțeleagă că mama și tata nu se mai înțeleg și trebuie să se despartă.
Însă este de neconceput ca o femeie să rămână alături de un soț abuziv do ar pentru că are copii și

128 că nu trebuie să trăiască fără tată, deoarece o astfel de familie nu poate oferi siguranță, liniște sau
un exemplu pozitiv în viața copilului, marcându -l în cele mai multe cazuri negativ.
Este evident faptul că părinții și profesorii împărtășesc o responsabilitate uriașă, împreună
oferă copiilor dorința de a învăța și de a muncii din greu. O bună colaborarea între ei este
esențială succesului motivării copiilor pentru învățare și al creșterii interesului lor în această
direcție. Educația este consolidarea botezului, e ca un fel de botez prelungit. Educatorii vor
izbuti numai dacă nu vor fi un „neam fără crdință și stricat”. La Mântuitorul a venit un părinte
cu un fiu lunatic, pe care nimeni nu -l putuse vindeca, fiindcă nim eni din prejma acestuia nu se
ridicase până la crdința făcătoare de minuni. Mântuitorul i -a mustrat pentru necredința lor și l -a
vindecat pe bolnav. Vremurile de azi sun t triste și grele, ele cer mobilizarea întregii noastre
ființe interioare, „religia e ste scara invizibilă ”250 pe care se poate ridica și salva individul, așa
cum s -a ridicat și specia lui . Religia devine, mai mult ca oricând, aliatul nostru.

250 Vasile Băncilă, Inițierea religioasă a copilului , Ediția III, Editura Arhiepiscopiei Dunării De jos, Galați, 2015, p.
23

129 Pentru a ne ajuta în activitatea de cercetare a implicării familiei în educați a copilului, vă
rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:

1.Chestionarul pentru elevi

Considerați că școala colaborează suficient cu membrii familiei tale?
Care crezi că este cea mai bună metodă prin care școala ar trebui să comunice cu familia?
Vă înștiințați părinții despre eventualele probleme apărute la școală?
Considerați că este de datoria scolii să înștiințeze familia despre problemele apărute în școală?
Credeți că înștiințarea părinților de către școală ar reduce riscul apariției anumitor pro bleme?
Te rog să apreciezi despre care dintre următoarele probleme crezi că ar trebui înștiințată familia
ta periodic?
Credeți că părinții se vor sesiza dacă vor fi înștiințați prin bilete despre situația la învățătură și
purtare?
Cum credeți că va evolua relația voastră cu părinții dacă aceștia vor afla situația voastră școlară,
precum și problemele de comportament?
Regulamentul de ordine interioară al unității școlare de care aparțineți este cunoscut de părinți?
Cât de des sunteți întrebați de către un me mbru al familiei despre ce s -a mai întâmplat la școală?
Ce părere au părinții dumneavoastră dacă veniți acasă cu o notă proastă?
S-a întâmplat să fiți pedepsiți dacă părinții au fost înștiințați despre deviațiile comportamentale
apărute în cadrul unității școlare?
S-a întâmplat ca părinții dumneavoastră să aibă păreri diferite referitoare la educația
dumneavoastră?
Ce părere au părinții despre comportamentul vostru în societate și în cardul școlii?
Considerați că părinții colaborează suficient cu școala?
Cât de des vin la școală părinții tăi pentru a se interesa de evoluția ta?
Ce considerați că ar trebui să facă școala pentru a exista o mai bună colaborare între familie si
școală?

130 2. Chestionarul pentru părinți
Sexul?
Studiile dumneavoastră?
Profesia ?
Mediul de proveniență?
Starea civilă?
Familie monoparentală, datorată?
Vă întrebați în fiecare zi copilul despre ce s -a întâmplat la școală?
Se întâmplă des ca atitudinea dumneavoastră față de copil să nu fie în concordanță cu cea a
dirigintelui?
Este ne cesar să insiste copilul dumneavoastră pentru ca să participați la ședințele cu părinții?
Țineți cont de părerile și sfaturile profesorului diriginte?
Cum considerați colaborarea dumneavoastră cu școala?
Cât de des vizitați școala copilului dumneavoastră?
Când vizitați școala copilului dumneavoastră?
Cum păstrați legătura cu dirigintele copilului?
Considerați că acordați timp suficient și atenție suficientă problemelor școlare ale copilului?
Care este motivul pentru care acordați atât de puțin timp discutăr ii problemelor școlare cu
copilul dumneavoastră?
Cui credeți că se datorează lipsa succesului școlar al copilului dumneavoastră?
Vă rugăm să vă exprimați acordul în ceea ce privește regulile și regulamentul școlar .
Cum apreciați contribuția școlii la suc cesul personal și profesional al copilului dumneavoastră?
Considerați că i -ați oferit copilului dumneavoastră o bună educație în familie?
Ce considerați că ar trebui să facă școala pentru a exista o mai bună colaborare între familie si
școală?

131 Prezentarea și interpretarea datelor

a) chestionarul destinat elevilor
Scopul principal al acestui chestionar a fost determinarea părerii elevilor referitor la actuala
implicare a familiei de către școală în educația lor, precum și aflarea consecințelor c e vor apărea
după o implicare mai agresivă în educația lor a părinților.
Eșantionul a fost reprezentat de 60 de elevi din clase diferite, aparținând unor categorii
sociale diferite și provenind din medii diferite.
Un set de întrebări a vizat dezvăluirea condițiilor în care se face în momentul actual
colaborarea dintre familie și școală.
Răspunsurile date de elevi au relevat faptul că în momentul de față nu există o colaborare
strânsă între părinți și școală, fapt care le permi te să aibă o atitudine superficială față de sistemul
educațional.
Peste 75% dintre cei intervievați au ajuns la concluzia că implicarea și informarea căt mai
bună, eficientă și periodică a părinților despre situația lor școlară și comportamentul l or ar duce
la diminuarea problemelor comportamentale și o implicare mai activă în procesul de învățare.
La întrebarea: Cât de des sunteți întrebați de către un membru al familiei despre ce s -a mai
întâmplat la școală?, elevii au răspuns:
a) zilnic 12%
b) de două ori pe săptămână 15,23%
c) în weekend 11%
d) o data pe săptămână 35%
e) o dată pe lună 26,77%

O reprezentate grafică pentru o mai bună exemplificare a implicării familiei în viața copilului, de
fapt se pare a neimplicării, este următoarea:

132

Sau aceasta, echivalentă cu prima dar sub altă formă:

După cum se poate observa din aceste grafice, implicarea familiei în ac est moment în
educația copilului este deficitară.
Din următorul grafic va rezulta foarte clar părerea celor chestionați despre modificarea
comportamentului lor în cazul unei mai bune colaborări dintre familie și școală.:
„Credeți că înștiințarea părinți lor de către școală ar reduce riscul apariției anumitor probleme?”

133

b) chestionarul destinat părinților
Chestionarul adresat pă rinților scoate în evidență o situație de interes a acestora față de școală cel
mai des în momentul în care sunt atenționați prin diverse metode de către diriginte despre situația
școlară a elevului sau despre deviațiile comportamentale ale acestuia.
Când vizitați școala copilului dumneavoastră?
a) Când sunteți invitat la școală
b) Când aveți anumite plângeri/ nemulțumiri
c) Prin participare voluntară la proiectele școlare
d) Zilnic prin intermediul internetului
e) Alte situații (vă rugăm să le menționați

134 Chestionar aplicat părinților cu privire la
implicarea familiei în procesul instructiv – educativ

1. În ce interval orar își realize ază copilul dumneavoastră temele?
…………………………………………………………………………………..

2. De câte ori pe săptămână verificați caietele de teme ale copilului?
……………………………………………… ……………………………………….

3. Ajutați copilul dumneavoastră la teme?
………………………………………………………………………………………

4. Daca ați răspuns DA, cum îl ajutați?
a) îi spun rezolvarea
b) încerc să îi dau indicații și îl verific după ce a rezolvat tema
c) îi dau câteva indicații, dar nu mai verific după ce a rezolvat tema
d) îl indrum să se uite cum a rezolvat în clasă sau cum este în manual
e) îi dau meditații

5. Cititi indicațiile sau ob servațiile făcute de profesori pe caietele de teme sau de clasă, pe teste
sau fișe?
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………….

6. Luati în conside ratie aceste indicații și observații?
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………

7. Cum apreciați relația învățător / diriginte și elev /familie?
………………………………………………………………………………………………………………. ……………………….
…………………………………………………………………………………………. …………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………

8. Ați întâmpinat situații în care tema pentru acasă a avut un grad prea ridicat de dificultate și
copilul nu a putut să o rezolve decât foarte greu cu ajutorul dumneavoastră?
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….. ……….

135 9. Daca ați răspuns DA, la întrebarea 8, la ce discipline s -a întâmplat acest lucru?
…………………………………………………………………………………………………………….. …..
10. Ce apreciați în activita tea instructiv educativă a copilului dumneavoastră?
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………
…………………………………………. ……………………………………………………………………………………..
11. Ce vă nemulțumește în activitatea cadrelor didactice la clasă?
…………………………………………………………………………….. …………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………..
12. Ce recomandări aveți pentru cadrele di dactice privind îmbunătățirea calității activității
instructiv -educative?
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………
……………………… …………………………………………………………………………………………………………

136 Centralizare și prelucrare rezultate
Chestionar aplicat părinților

Data: 23.05 2015
Clasa / Grup țintă: Părinți i elevilor implicați în cercetare ( 29 părinți)
Scop: 1. Obținerea unor informații asupra modului în care familia ajută elevul în activitatea
instructiv -educativă.
2. Determinarea gradului de satisfacție al părinților cu privire la activitatea ins tructiv
educativă din școală.

1. În ce interval orar își realizează copilul dumneavoastră temele?

6- 8 8-11 13-14 14-16 16-18 Dupa 18 Nu stiu
– 60% cursuri cursuri cursuri 20% 20%

2. De cate ori pe săptămână verificați caietele de teme ale copilului?

zilnic De 3 -4 ori De 2 ori O data La 2
săptămâni Foarte rar niciodată
20% 25% 10% 5% 10% 15% 15%

3. Ajutați copilul dumneavoastră la relizarea temelor?

DA NU
Da, în limita cunoștințelor – 40% Nu -60%

4. Dacă ați răspuns DA, cum îl ajutați?
a) îi s pun rezolvarea – 2%
b) încerc să îi dau indicații și îl verific după ce a rezolvat tema – 40%
c) îi dau câteva indicii, dar nu mai verific după ce a rezolvat tema – 30%
d) îl indrum să se uite cum a rezolvat în clasă sau cum este în manual -27%
e) îi dau medi tații-3%

137 a b c d e
2% 40% 30% 27% 3%

5. Cititi indicațiile sau observațiile făcute de profesori pe caietele de teme sau de clasă, pe teste
sau fișe?

DA NU
40% 60%

6. Luați în considerație aceste indicații și observații?
DA NU
40% 60%

7. Cum ap reciați relația învățător / diriginte și elev /familie?
40% dintre cei care au răspuns, au afirmat că această relție este esențială în evoluția normală a
elevului, privind instrucția și educația sa;
60% dintre cei care au răspuns, nu, considerând că sarcin a educației revine școlii.

8. Ați întâmpinat situații în care tema pentru acasă a avut un grad prea ridicat de dificultate și
copilul nu a putut să o rezolve decât foarte greu cu ajutorul dumneavoastră?
DA NU
2% 98%

9. Dacă ați răspuns DA, la întrebare a 8, la ce discipline s -a întâmplat acest lucru?

2%dintre părinți au declarat că au acordat ajutor copiilor la rezolvarea temelor la științele ezacte,
iar restul au declarat că nu dețin cunoștințele necesare în vederea ajutorului.

10. Ce apreciați în ac tivitatea instructiv educativă a copilului dumneavoastră?

138 30% apreciază rezultatele obținute de copii la concursuri, olimpiade, deprinderea de a a munci
suplimentar și dorința de a fi apreciat de colectivul clasei și de profesori, restul părinților se
mulțumesc cu rezultatele care le asigură promovarea.

11. Ce vă nemulțumește în activitatea cadrelor didactice la clasă?

50% dintre părinți apreciază că ar trebui să se aloce mai mult timp elevilor care au lacune, restul
au declarat că sunt mulțumiți.

12. C e recomandări aveți pentru cadrele didactice privind îmbunătățirea calității activității
instructiv -educative?

2% dintre părinți își doresc ca temele propuse să aibă legătură cu practica spre a fi un stimulent
penrtu învățare;
10% dintre părinți doresc conștientizarea interdisciplinarității pentru a motiva învățarea în
vedereatransferului de cunoștințe în rezolvarea diferitelor situații;
40% doresc metode de atracție în vederea acumulării conștiente de cunoștințe;
48% sunt indiferenți,

139 Chestionar aplicat elevilor cu privire la
implicarea familiei în procesul instructiv – educativ

1. În ce interval orar îți realizezi temele?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
2. De câte ori pe săptămână îți verifi că părinții caietele de teme?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
3. Te ajută părinții la teme?
Da
Nu

4. Dacă ai răspuns DA, cum te ajută?
a) îmi spun rezolvarea –
b) îmi dau indicații și mă verifică după ce am re zolvat tema –
c) îmi dau câteva indicii, dar nu mai mă verifică după ce am rezolvat tema –
d) mă îndrumă să mă uit cum am rezolvat în clasă sau cum este în manual –
e) îmi dau meditații –

5. Citesc părinții tăi indicațiile sau observațiile făcute de profes ori pe caietele de teme sau de
clasă, pe teste sau fișe?

DA NU

6. Iau părinții în considerație aceste indicații și observații?
DA NU

140 7. Cum apreciați relația învățător / diriginte și elev /familie?
…………………………………….. …………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………….. ……….
………………………………….
8. Ați întâmpinat situații în care tema pentru acasă a avut un grad prea ridicat de dificultate și nu
ai putut să o rezolvi decât foarte greu cu ajutorul părinților?
DA NU

9. Dacă ați raspuns DA, la întrebarea 8, la ce discipline s -a întâmplat acest lucru?
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………
………………..
10. Ce apreciați în ac tivitatea instructiv educativă?
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………
…………………………………………………………… …………………………………………………………………………..
………………………………….
11. Ce vă nemulțumește în activitatea cadrelor didactice la clasă?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………… ……………………………………
…………………………
12. Ce recomandări aveți pentru cadrele didactice privind îmbunătățirea calității activității
instructiv -educative?
……………………………………………………………………………………………………. ………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………
………………………………….

141 Centraliza re și prelucrare rezultate
chestionar aplicat elevilor

Data: 12. 10 2016
Clasa / Grup țintă: Elevii implicați în cercetare (60 elevi)

Scop: 1. Obținerea unor informații asupra modului în care familia ajută elevul în activitatea
instructiv -educativă.
2. Determinarea gradului de satisfacție al elevilor cu privire la activitatea instructiv
educativă din școală.

1. În ce interval orar îți realizezi temele?

6- 8 8-11 13-14 14-16 16-18 Dupa 18 Nu stiu
– 60% 20% pauză cursuri cursuri 20% –

2. . De câte ori pe săptămână îți verifică părinții caietele de teme?

zilnic De 3 -4
ori De 2 ori O data La 2
saptamani Foarte rar niciodata
20% 25% 10% 5% 10% 15% 15%

3. Te ajută părinții la teme?
DA NU
40% 60%

4. Daca ai răspuns DA, cum te ajută?
a) îmi s pun rezolvarea – 2%
b) îmi dau indicații și mă verifică după ce am rezolvat tema – 40%
c) îmi dau câteva indicii, dar nu mai mă verifică după ce am rezolvat tema -30%
d) mă îndrumă să mă uit cum am rezolvat în clasă sau cum este în manual – 27%
e) îmi dau medi tații- 3%
a b c d e
2% 40% 30% 27% 3%

142 5. Citesc părinții tăi indicațiile sau observațiile făcute de profesori pe caietele de teme sau de
clasă, pe teste sau fișe?
DA NU
40% 60%

6. Iau părinții în considerație aceste indicații și observații?
DA NU
40% 60%

7. Cum apreciați relația învățător / diriginte și elev /familie?
-20% consideră că este benefică;
-40% doresc ca părinții să cunoască atitudinea față de învățare și comportamentul în cadrul
colectivului;
-60% nu oferă nici o apreciere;

8. Ați î ntâmpinat situații în care tema pentru acasă a avut un grad prea ridicat de dificultate și
nu ai putut să o rezolvi decât foarte greu cu ajutorul părinților?
DA NU
2% 98%

9. Dacă ați răspuns DA, la întrebarea 8, la ce discipline s -a întâmplat acest luc ru?
-2% dintre elevi au declarat că au primit ajutor din partea părinților la științele exacte;
-restul au declarat că părinții nu sunt în măsură să le acorde ajutor;

10. Ce apreciați în activitatea instructiv educativă?
-10%- experiențe de laborator;
-20%- activități extracurriculare;
-10%- activități de voluntariat;
-30%-activități sportive;
-20%- activități practice;
-105- activități la clasă

143 11. Ce vă nemulțumește în activitatea cadrelor didactice la clasă?
-20%- doresc un efectiv mai redus pe clasă în vederea unei mai bune activități ;
-60%- doresc mai puține teme ;
-20%- nu doresc un sistem de notare ;

12. Ce recomandări aveți pentru cadrele didactice privind îmbunătățirea calității activității
instructiv -educative?
-20% doresc o programă mai p uțin încărcată;
-40%- baza de acumulare a cunoștințelor să se facă în clasă;
-40%-o mai bună legătură între teorie și practică;

144 III. 5. FAMILIA MONOPARENTALĂ Și EDUCAȚIA COPILULUI

Familiile din societățile contemporane, au sufer it în ultimele decenii transformari profunde.
Schimbările care au intervenit în interiorul ei sunt atât de importante, încât și termenul de familie
a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realitați diferite de cele caracteristice
generațiil or precedente. Familia este una din cele mai conservatoare în sensul bun al cuvântului
segmente ale societății. Contrar acestei idei, familia a devenit tot mai sensibilă la toate
transformarile petrecute în societate, absența părinților poate genera probl eme de identitate
pentru copil. Părintele singur este prea ocupat să le asigure un trai decent și uită să mai ofere
afecțiune copiilor.Timpul petrecut de parteneri departe unul de altul datorită faptului că serviciul
presupune puțin timp liber sau este în alt oraș duce la destrămarea căsniciei care poate însemna
sau nu un divorț. Există situații în care cuplul preferă, datorită copiilor, să rămână împreună și să
păstreze aparențele în ciuda faptului că nu îi mai leagă nimic
Lipsa unui părinte m icșorează vizibil veniturile familiei. Celălalt părinte este nevoit
să găsească soluții pentru a suplini deficitul financiar. Alocația de sustinere care a fost
acordată familiilor monoparentale constituie un ajutor necesar. Există situații în care aceste
familii nu primesc ajutor moral sau financiar din partea rudelor, părintele singur fiind nevoit să
se descurce singur. Timpul pe care părintele îl petrece cu copiii se diminuează și de aici apar alte
probleme. Riscul influențării negative a minorilor este mare având în vedere că minorul nu mai
este supravegheat și mamele își schimbă comportamentul, devenind autoritare în relația cu
copiii.
Relația dintre mamă și copil se schimbă după producerea rupturii cu tatăl. Având în vedere că
mama este nevoită să prei a toate atribuțiile pentru ca familia să funcționeze normal, acesta are
nevoie de sprijin pentru ca să le poate îndeplini. Incercarea ei de a duce la bun sfârșit sarcinile
determină fie restrângerea sferei comportamentale specifice fiecarui rol, fie exage rarea unor
tipuri de conduită din sfera rolului matern.
Sexul părintelui singur influențează gradul de sărăcie al familiei monoparentale, de multe ori,
mamele întampină dificultăți în găsirea unui loc de munca, fiind descurajate la angajare datorită
statu tului lor de mame. Imposibilitatea acestora de a absenta de la servici atunci când copiii au
probleme de sănătate, le descurajează atunci când caută un loc de muncă.
Copiii care provin din familii monoparentale întâmpină probleme în procesul de socia lizare
pentru că ei nu au cunoscut decât un singur model parental. De foarte multe ori cei care provin
din acest tip de familii se adaptează foarte greu vieții de cuplu și există riscul major ca să
divorțeze. Fetele pot fi socializate negativ, în spiritul aversiunii față de bărbați, astfel încât
căsnicia lor este sortită eșecului încă de la început.

145 De asemenea, acești copii simt nevoia de afecțiune, pentru că nu au decât un părinte. Insuficiența
paternă lasă amprente crude asupra copiilor, iar socializarea lui are șanse foarte mari să fie
deficitară.
Educația adolescenților și tinerilor în spirit religios este o problemă de îmbogățire individuală și
continuitate spirituală. O societate izbândește și rezistă în istorie prin forța credinței pe care o
practică ; ne gândim de pildă la istoria românilor, pentru care credința creștină a fost un factor de
rezistență în fața vitregiei vremurilor. Religia are privilegiul de a oferi ființei în formare, la orice
vârstă, răspunsuri pe măsura căutărilor și posibilităților . Scopul acțiunii pedagogice religioase
este de a forma conștiința. Religia poate să devină o formă de viață, a cărei expresie desăvârșită o
constituție vocația, iar Dumnezeu întruchipează valoarea supremă în care se contopesc toate
celelalte. Trăirea reli gioasă constituie mijlocul și condiția pentru împlinirea scopului vieții,
desăvârșirea persoanei umane și trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Educația ca și instrucția, a fost
și este o preocupare fundamentală a Bisericii creștine, ele se realizează prin exerc ițiu, prin
educație, aceasta corespunzând năzuinței lăuntrice a omului spre desăvârșire. Religia a fost și
rămâne un factor și un mediu de formare a omului, de structurare psihică armonioasă și de
desăvâ rșire spirituală a lui. Necesitatea educației religio ase este condiționată de necesitatea
religiei în viața omului. Aproape toți marii pedagogi ai omenirii în sistemele lor de educație și
instrucție, dau religiei locul și rolul cel mai important, considerând -o cel mai bun mijloc de
educație al omenirii, școa la clasică de formare a caracterelor morale și de perfecționare spirituală
a persoanei și societății omenești. Educația religioasă creștină este definită ca o activitate specific
umană care se desfășoară conștient și intenționat de către un educator, confo rm unui plan și unei
metode bine precizate. Ea este susținută de iubire, de încredere, de libertate și de harul lui
Dumnezeu și, prin funcțiile sale de cultivare, îngrijire și ghidare, urmărește realizarea
caracterului religios -moral al omului. Educ ația re ligioasă se realizează în timp, de -a lungul
întregii vieți a individului , ea desfășurându -se în familie, școală și biserică .
Obiectivul general al disciplinei Religie , cultul ortodox, constă în formarea
personalității elevilor în concordanță cu valorile c reștine, prin integrarea cunoștințelor religioase
în structurarea de atitudini moral -creștine și prin aplicarea învățăturii de credință în viața proprie
și a comunității. Prin cunoștințele, atitudinile și valorile promovate, disciplina Religie contribuie
la formarea competențelor cheie stabilite la nivelul Comisiei Europene. Cadrul instituțional în
care se realizează educația religioasă este școala și biserica. Formele de organizare a procesului
de învățământ sunt determinate de locul unde acesta se desfășo ară, de obiectivul didactic urmărit,
de numărul elevilor participanți.
Scopul educației religioase ne este dat de însuși Mântuitorul Hristos care spune: “Lăsați
copiii să vină la Mine … căci a unora ca acestora este împărăția cerurilor” (Matei 19, 14).

146 Astfel, copiii trebuie să fie obiectivul unei îndrumări atente orientată spre Hristos. Învățătura și
faptele Mântuitorului urmăresc îndrumarea noastră pe calea mântuirii și chi ar obținerea aceteia.
Dar, mânt uirea nu se capătă automat sau mecanic, ci printr -un proces îndelungat de prefacere a
vieții noastre anterioare într -o viață nouă, printr -o migăloasă și îndelungată lucrare de educație.
Alegerea Sfinților Apostoli, trimiterea lor în misiune după o pregătire de trei ani și
jumătate, faptele și minunile Sal e, mai ales vindecările, înmulțirea pâinilor și învierile din morți
indică baza și sensul educației dată de Hristos. Această bază este curăția sufletului până la
sfințenie și bunătate fără sfârșit până la crinul educației care este dragostea. Dragostea,
înțelegerea și pacea între oameni, vor fi în tot timpul vieții lui Iisus Hristos și după aceea, în toată
istoria Bisericii Sale, pilonii de susținere ai educației. Dragostea de oameni și de Dumnezeu în
vederea fericirii omului pe pământ și în ceruri, este în ceputul și sfârșitul educației creștine.

III.5.1 . METODE DE EDUCAȚIE RELIGIOASĂ

Cunoașterea realității religioase înseamnă, în modul cel mai direct, căutarea lui
Dumnezeu. În Eden omul Îl vedea, vorbea și era în comuniune de iubire cu El. Pe măsură ce s-a
îndepărtat de Dumnezeu, căutarea lui a devenit din ce în ce mai dificilă. Dumnezeu a venit în
ajutorul lui, mai întâi prin profeți, iar în zilele de pe urmă, prin Fiul Său.

III. 5 .1 1. Observarea directă a realității religioase
Observarea directă a realității religioase este metoda prin care profesorul de religie
urmărește să -i conducă pe elevi spre cunoașterea lui Dumnezeu prin contemplarea creației. Omul
nu trebuie să se rezume doar la contemplarea creației, ci să stăruie spre o viață religios -mora lă în
care să pună pe primul plan căutarea Împărăției lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos îi
îndeamnă în predica de pe munte pe cei care Îl ascultau, să înțeleagă, în urma observării creației,
faptul că dragostea lui Dumnezeu pentru om întrece purtarea de grijă a Lui față de celelalte
creaturi: „ Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și
Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?… Luați
seama la crinii câmpului c um cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici
Solomon, în toată mărirea lui, nu s -a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului,
care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai
mult pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6, 26; 28 -30)
Profesorul va explica elevilor faptul că pe Dumnezeu Îl putem cunoaște și din lucrurile
Sale, din ordinea care există în univers.

147 III.5. 1. 2. Studiul și interpretarea simbolurilor
Studiul și interp retarea simbolurilor este metoda de cunoaștere a realității religioase prin
care se transmit elevilor cunoștințe în mod treptat, cu ajutorul unui simbol251 (semn, obiect,
imagine care reprezintă sau evocă o idee, o noțiune, un sentiment).
În Sfânta Scriptu ră, una dintre cele două căi de păs trare și de transmitere a Revela ției
divine, simbolul este des întâ lnit. Prin simbol, adevărul revelat este mai ușor de păt runs, mai ușor
de înțeles. Acest lucru a fost și este posibil datorită faptului că simbolurile fol osite au fost alese
ținându -se cont de nivelul de înțelegere a omului.

III. 5 . 1. 3. Analiza documentelor
Prin analiza documentelor legate de Istoria biblică și de Istoria bisericească, se atestă
vechimea creștinismului pe un anumit teritoriu și se demon strează faptul că învățătura Bisericii
Ortodoxe este în conformitate cu adevărul revelat252.
Documentele alese vor fi rep rezentative și ilust rative și pot fi selectate din elementele de
istorie locală, pentru ca interesul elevilor să fie mai mare.
Analiza documentelor este recomandată la clasele mai mari, în special la liceu, în cadrul
lecțiilor sau a cercurilor de religie, dar numai dacă nivelul intelectual și de cunoștințe al elevilor
permite utilizarea acestei metode, deoarece necesită din partea lor c unoștințe religioase, istorice,
filologice și lingvistice

III.5. 1. 4. Studiul de caz
Studiul de caz este metoda de cunoaștere a realității religioase, care constă în analiza unui
caz real, fiind suport al cunoașterii introductive și bază pentru cunoașt erea deductivă. Această
metodă este complexă, motiv pentru care se folosește cu predilecție la liceu, pentru anumite teme
sau situații care vizează formarea unor atitudini, deprinderi și comportamente practice.
În alegerea cazului se au în vedere mai mult e aspecte:
– corelarea acestuia cu obiectivele propuse;
– raportarea la cunoștințele, ideile, principiile, normele cunoscute de elevi;
– corelarea gradului de dificultate a analizei cazului cu nivelu lui de pregătire al elevilor;
– posibilitatea sintetizării unor c oncluzii importante în urma analizei cazului.
În studierea cazului, se parcurg mai multe etape:
1. prezentarea cazului la propunerea profesorului sau a elevilor;
2. organizarea unui plan de analiză ce are în vedere identificarea cauzelor care au
determina t declanșarea evenimentului analizat și evoluția acestuia;

251 Pr. Prof. univ. Dr. Sebastian Șebu. M. Opriș, op. Cit.,p. 118
252 Ibidem p. 138

148 3. dirijarea de către profesor a dezbaterilor ce au loc, prin selectarea celor mai potrivite
metode pentru analiză, prin examinarea cazului din mai multe perspective, fără ca acesta să
propună ipot eze, opinii și soluții la care ar putea ajunge elevii;
4. stabilirea unor concluzii.
Avantajele utilizării acestei metode constă în faptul că îi solicită pe elevi în adunarea
informațiilor, analiza, elaborarea și argumentarea unei decizii, evaluarea alter nativelor și
desprinderea unor concluzii. În plus, având un caracter activ și păstrând semnificația unei metode
euristice, dezbaterea influ ențează relațiile elevi -elevi și profesor -elev.

III. 5.1 . 5. Exemplul
Domnul Iisus Hristos este modelul prin exce lență: „Învățați de la Mine, că sunt blând și
smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Prin lucrarea Sa
mântuitoare, El S -a făcut pe Sine pildă vie, căci „ Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același”
(Evrei 13, 8).
Comportamentul exemplelor are efect sugestiv asupra elevilor care încearcă să le urmeze,
și îi îndeamnă pe aceștia la fapte sau acțiuni morale. Tendința spre imitare există printre ei, elevii
își caută și în anturajul lor anumite modele după care să -și con ducă viața morală (părinți,
profesori, colegi, prieteni). Exemplul acționează în mod permanent asupra comportamentului
moral al elevilor. Apare deci necesitatea ca profesorul de religie să aibă o conduită care să -l
recomande în fața elevilor ca exemplu de mn de urmat.
Profesorul de religie va oferi elevilor criterii după care să -și poată alege cele mai bune
exemple de conduită morală. Pentru exemplificare el poate folosi: Sfânta Scriptură, Viețile
Sfinților, filme și articole cu conținut religios -moral.
În utilizarea exemplului ca metodă de cunoaștere a realității religiosae, profesorul va avea
în vedere:
– să asigure în clasă un climat care să facă posibilă receptarea de către elevi a mesajelor
pozitive care pornesc de la modelul prezentat;
– să folosească mo dele opuse (pozitive și negative) doar dacă are certitudinea că aceste
antinomii îi vor ajuta și determina pe elevi să le adopte pe cele pozitive.

III. 5.1 . 6. Rugăciunea
Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos s -a rugat de
nenumărate ori, atât pentru Sine cât și pentru noi. El însuși ne -a învățat și pe noi rugăciunea pe
care să o rostim, cum să ne rugăm, ne -a dat exemple de rugăciuni stăruitoare, de rugăciuni de
pocăință, dar și de rugăcini care nu au fost plăcute lui Dumne zeu.

149 Urmând poruncii Mântuitorului de a nu spune multe atunci când ne rugăm, Cuviosul
Siluan Athonitul ne îndeamnă: “Roagă -te simplu, ca un coplil și Domnul va asculta rugăciunea
ta. Domnul nostru este un Părinte a cărui milă întrece tot ceea ce ne -am pu tea închipui sau
gândi, și singur Duhul Sfânt ne descoperă iubirea lui nemărginită”253
Rugăciunea particulară trebuie completată cu rugăciunea liturgică, care îi învață pe elevi
să se roage dincolo de propriile interese, pentru toată lumea, întrucât mântuir ea este posibilă
numai în comunitate. Profesorul de religie are misiunea de a -i învăța pe elevi să se roage și să -și
formeze această deprindere.
Folosirea rugăciunii ca metodă de educație religioasă presupune următoarele aspecte:
– elevii să învețe cât mai multe rugăciuni și să înțeleagă textul acestora;
– profesorul să se roage împreună cu elevii la începutul orei de religie, rugăciunea la intrarea în
clasă, după ore și rugăciuni pentru diferite împrejurări;
– elevii să rostească rugăciunile de dimineață și de seară, înainte și după masă, când pleacă în
călătorie și când se întorc, când încep și sfârșesc lucrul, când intră în biserică;
– elevii tr ebuie să se roage pentru ei, pentru părinți și frați, pentru toți oamenii, pentru cei care
le fac bine și rău;
– nu trebu ie să cerem în rugăciune ceea ce putem face noi;
– profesorul să îi învețe pe elevi diferitele tipuri de rugăciuni: de preamărire a lui Dumnezeu,
de mulțumire și de cerere, explicându -le faptul că și rugăciunile scurte spuse în diferite
împrejurări ale vieți i, dar rostite din inimă, sunt ascultate de Dumnezeu.

III. 5.1 . 7 Meditația religioasă
Meditația religioasă este o lucrare sufletească prin care creștinul reflectează profund
asupra unui probleme religioase, cu speranța de a -și întări viața religioasă, d e a dobândi liniște și
pace lăuntrică. În momentele de reculegere, atenția omului poate fi îndreptată asupra
problemelor fundamentale ale vieții creștine: scopul vieții creștine, bunătatea lui Dumnezeu
arătată oamenilor, modul în care trăim poruncile lui D umnezeu254.
Confruntarea cu propria conștiință, prin meditația religioasă, poate conduce la clarificarea
neliniștilor interioare, la spiritualizarea vieții religio ase și la cunoașterea lui Dumnezeu.
Pentru a -și atinge scopul, utilizarea meditației ca metod ă de cunoaștere a realității
religio ase, trebuie să respecte anumite condiții:
– să fie pregătită minuțios de către professor;
– să se facă în conformitate cu nivelul de cunoștințe religiose ale elevilor;

253 Cuviosul Siluan Athonitu , Între iadul deznădejdii și iadul smereniei , Deisis, Sibiu, pag. 246
254 Pr. Prof. univ. Dr. Sebastian Șebu. M. Opriș, op. Cit.,p. 132

150 – să fie raporată la persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la persoanele sfinților;
– să se facă plecând de la anumite texte din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți;
– să formeze la elevi deprinderea de a medita asupra problemelor religioase, pe tot parcursul
vieții lor.
Meditația religioasă trebu ie să devină o necesitate și o preocupare a creștinului în
momente de bucurie, dar și de întristare sufletească.
Profesorul îi va îndemna pe elevi să -și formeze deprinderea de a medita asupra faptelor
făcute în ziua care a trecut, în fiecare seară, după rostirea rugăciunii.
Exemple de exerciții de meditație:
1. Mă străduiesc să pun în practică ceea ce am învățat la orele de religie?
2. Am făcut astăzi vreo faptă bună?
3. Cum trebuie să mă pregătesc pentru a aștepta sărbătoarea ce urmează?
4. Am făcut în toate împreju rările binele pe care aș fi putut să -l fac?

III. 5 .1. 8. Deprinderile morale
Deprinderile morale sunt faptele și virtuțile duhovnicești ale creștinului. Practicarea lor,
în conlucrarea harului divin, conduce pe om la cunoașterea lui Dumnezeu.
Formarea deprinderilor morale la elevi începe din copilărie, în familie, este dezvoltată în
biserică și în școală prin cateheze și lecții de religie, și continuă pe tot parcursul vieții prin
ascultarea cuvântului lui Dumnezeu la slujbele bisericii, prin cinstirea Sfintei Scripturi și a
cărților duhovnicești255.
Educația religioasă trebuie să urmărească formarea deprinderilor morale prin întărirea
voinței. Întrucât voința morală a copilului are nevoie de o energie și de o motivație puternică
pentru a trece la practic area deprinderilor morale, profesorul de religie va folosi orice prilej
pentru a -i ajuta pe elevi să le cunoască și să le practice.
Deprinderile morale sunt: faptele bune, postul, participarea la slujbele Bisericii, citirea
Sfintei Scripturi și respectar ea tradițiilor religiosae.
În epistola sa, Sfântul Iacob îndeamnă la realizarea faptelor morale, fără de care credința este
moartă: “Ce folos, frații mei, dacă cineva zice că are credință, iar fapte nu are? … Căci precum
trupul fără suflet este mort, așa și credința fără fapte, moartă este” (Iacob 2,14; 26).
Formele prin care profesorul contribuie la formarea deprinderilor morale la elevi, sunt
aprobarea și dezabrobarea.

255 Pr. Prof. univ. Dr. Sebastian Șebu. M. Opriș, op. Cit.,p. 134

151 Aprobarea sau aprecierea favorabilă este modalitatea prin care se realizează o întă rire
pozitivă a manifestărilor morale ale elevilor de către o autoritate externă (profesor, duhovnic,
colectivitate).
Formele pe care le poate lua aprobarea sunt variate: acordul pentru faptele sau atitudinile
morale ale elevilor (printr -un zâmbet, un ges t aprobativ, un cuvânt de încurajare), lauda (în
particular sau în fața colectivului), exprimarea recunoștinței (verbală), recompense (morală și
materială – scrisori de felicitare, respective premii în cărți, excursii, diplome etc.).
Profesorul are datori a să utilizeze aceste forme ale aprobării pentru a -i încuraja pe elevi în
realizarea faptelor morale, urmând pilda Mântuitorului care a acceptat și a confirmat, prin
autoritatea Sa supremă, faptele celor care s -au străduit să -și îmbunătățească viața morală (de
exemplu, aprobarea acțiunilor prin care femeia păcătoasă a știut să dovedească părere de rău
pentru păcatele săvârșite: turnarea mirului, plânsul de pocăință – Luca 7, 36 -50).
Utilizarea aprobării ca metodă de întărire a manifestărilor morale, necesi tă un efort din
partea profesorului, el trebuie să -și cunoască elevii, să știe momentul și modul în care să
folosească aprecierile, să nuanțeze și să diversifice aceste forme pentru a nu crea invidie și
suspiciune între ei256.
Formele pe care le poate lua d ezaprobarea sunt: dezacordul (printr -o privire, un gest
reprobabil, expresii: “nu este bine…”), observația (în particular, în fața părinților sau în fața
colectivului), avertismentul (verbal sub forma ultimatumului), sancțiunea (mustrarea scrisă).
Diferit e forme de dezaprobare găsim și în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție (în pilda
talanților, stăpânul dezaprobă atitudinea slugii carea a îngropat talantul primit).
Formele dezaprobării vor fi utilizate gradat. Profesorul va cerceta amănunțit cauzele
realizării faptelor rele (prin discuții cu elevii în cauză, cu învățătorul sau dirigintele, cu părinții
sau colegii), va explica elevilor ce și unde au greșit, care sunt consecințele imediate și de durată,
și îi va îndemna să reflecteze asupra comportament ului lor. Profesorul nu va aplica avertismentul
și sancțiunea până nu va discuta cu elevii în cauză, pentru ca aceștia să conștientizeze faptul că,
prin utilizarea acestor forme ale dezabrobării, nu li se face o nedreptate.
Dacă dezabrobarea nu are ca efe ct îndreptarea morală a elevilor, înseamnă că nu și -a atins
scopul. Profesorul trebuie să fie adeptul “Blândeții ferme”, să îmbine duioșia cu severitatea.
Trebuie să țină cont de influențele pozitive și negative ce se exercită asupra elevilor din partea
familiei, a prietenilor, a clasei, urmărind să valorifice influențele pozitive și să le reducă, pe cât
posibil, pe cele negative.

256 Ibidem, p. 134

152 III. 5.1.9. Cultul divin
Sfintele slujbe, prin simbolistica și puterea lor de sugestie, prin bogăția învățăturilor de
credință și prin modelele pe care le înfățișează, reprezintă o metodă de cunoaștere a realității
religioase pentru elevii de toate vârstele. O participare regulată și activă la slujbe, aduce cu sine o
înțelegere duhovnicească deosebită a învățăturilor și sensurilor pe care le putem desprinde din
cultul divin ortodox.
Cunoștințele dobândite luminează mintea elevilor, iar puterea exemplului le mobilizează
voința. În cărțile de cult folosite la Sfintele slujbe se prezintă dogma Sfintei Treimi, relația Fiulu i
lui Dumnezeu cu celelalte personae ale Sfintei Treimi, se expune învățătura de credință despre
cele două firi ale Mântuitorului, Întruparea și Răscumpărarea, temeiurile cinstirii Maicii
Domnului, a sfinților, a Sfintei Cruci. Elevii sunt chemați să urmez e credința și virtuțile Sfinților
Apostoli, ale Sfinților Părinți, ale martirilor și ale sfinților cuvioși mărturisitori.
1. Sfânta Liturghie este cea ai înaltă formă de viață religioasă și de cunoaștere a
realității religiosae. Ea este o “Școală” a educ ației și desăvârșirii creștine, în care elevii își pot
forma un mod de viață creștin pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
Sfânta Liturghie dezvoltă elevului sentimental iubirii față de Dumnezeu și față de
aproapele și îi mijlocește multe cunoștințe religioase, fiind o carte cu imagini vii despre cele mai
înalte adevăruri creștine; elevul află învățătura ortodoxă expusă în imnuri, cântări și rugăciuni.
Valoarea educativă a Sfintei Liturghii este subliniată și de prezența reală a Lui Hristos, în
Sfânta Euharistie. Elevii își desăvârșesc imaginea pe care o au despre Mântuitorul prin faptul că
la Sfânta Liturghie li se descoperă faptele, suferințele Sale, și, mai ales, biruința Sa asupra morții,
prin care a împăcat întreaga lume cu Dumnezeu.
Sfânta Li turghie îl pregătește pe elev pentru viața în comunitate, în colectivitate, trezindu –
i simțul solidarității umane, prin faptul că toți credincioșii se roagă unii pentru alții, pentru cei
prezenți, pentru cei din călătorie, pentru cei bolnavi, dar și pentr u cei adormiți.
Prin Sfinta Liturghie se transmit elevilor cunoștințe religioase, li se cultivă și se dezvoltă
memoria, atenția, inteligența, voința și viața afectivă. Se dezvoltă însă și sentimente superioare
care susțin suveranitatea religios -morală a v oinței și a gândirii, dintre care cel mai înalt, este
iubire.
2. Sfintele Taine sunt foarte importante pentru dezvoltarea vieții religioase prin funcția
lor educativă și prin darurile curățitoare și mântuitoare pe care le revarsă asupra credincioșilor257.
Prin Sfintele Taine se reface comuniunea omului cu Dumnezeu și se revarsă peste el
energiile necreate, care -l unesc cu Hristos Dumnezeu. Acolo unde este prezent Dumnezeu prin
Duhul Său, răul nu mai are nici o putere.

257 Ibidem, p. 135

153 În Biserica Ortodoxă sunt un număr de șapte Taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia,
Spovedania, Cununia, Hirotonia și Maslul.
Cele mai utilizate taine prin care elevul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu sunt
Spovedania și Euharistia.
3. Spovedania sau pocăința oferă pos ibilitatea descă tușării resorturilor sufletești, în
vederea limpezirii vieții, pentru a putea merge spre desăvârșire. Sfânta Scriptură ne oferă
nenumărate exemple de pocăință pentru păcatele făcute: pocăința lui David (II Regi 12, 12),
rugăciunea de pocăință a lui Manase (II Paralipomena 33, 11 -19), rugăciunea vameșului (Luca
18, 13), întoarcerea și pocăința fiului risipitor (Luca 15, 17 -21).
Pentru ca Taina Pocăinței să contribuie la educația religioasă, profesorul va arăta elevilor
care sunt etapele ce se parcurg în rea lizarea acestei taine, explicând rolul fiecăreia dintre ele:
1. conștientizarea stării de păcat și hotărârea de a pune un început nou;
2. mărturisirea propriu -zisă a păcatelor;
3. primirea canonului sau epitimia;
4. rugăciunea de dezlegare. Prin rugăciunea de dezlegar e creștinul primește de la Dumnezeu,
prin preot, iertarea păcatelor și este reintegrat în comunitatea eclesială.
4. Sfânta Euharistie ocupă un loc central în viața Bisericii întrucât este taina prin care
credincioșii se împărtășesc cu Sfântul Trup și Sâng e al Mântuitorului Iisus Hristos, sub chipul
pâinii și al vinului.
Prin împărtășire, creștinul îl primește pe însuși Hristos și întreaga ființă a omului trup și
suflet este sfințită.
Elevilor li se vor face cunoscute importanța și folosul Sfintei Euharis tii, modul în care
trebuie să ne pregătim pentru primirea ei:
– Mântuitorul a poruncit săvârșirea Sfintei Euharistii: “Să faceți aceasta spre pomenirea Mea”
(Luca 22, 19)
– Prin primirea Sfintei Împărtășanii se întărește viața religioasă , “ca să le fie celor ce se vor
împărtășii, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Tău
Duh, spre plinirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine” (Liturghier);
– Prin împărtășirea tuturor credincioșilor din același potir, se întărește comuniunea cu cei
vii și cu cei adormiți;
– Întrucât efectele primirii Sfintei Împărtășanii privesc atât sufletul, cât și trupul, înseamnă că
și pregătirea pentru împărtășanie trebuie să aibă în vedere sufletul și trupul. Creștinul este
atenț ionat înainte de împărtășire, că “Sfintele” nu se dau decât “sfinților”;
– Sfânta Euharistie nu trebuie primită decât după ce creștinul în prealabil s -a cercetat pe sine,
adică a făcut o pregătire necesară;

154 – După primirea Sfintei Împărtășanii, trebuie să păst răm sfințenia pe care am dobândit -o.
Prin împărtășire trecem de la moarte la viață, din trupuri stricăcioase în trupuri
îndumnezeite, întrucât Sfânta Împărtășanie este condiție esențială și mijloc pentru realizarea
desăvârșirii creștine.

III. 5. 1 . 10. Cântarea religioasă
Cântările religioase sunt însăși credința cântată și reprezintă o teologie practică.
Scopul cântării religio ase este să dea textului o eficacitate mai mare, pentru ca prin ea, creștinii
să fie îndemnați spre pietate și dispuși spre a primi roadele harului prin Sfintele Taine.

III.6 . ROLUL BISERICII ÎN EDUCAȚIA RELIGIOASA A COPIILOR

Biserica reprezintă “extensiunea comunitară a lui Hristos, sau organismul celor adunați în
Hristos, ei constituind trupul tainic al Lui, iar Hristo s este Capul pururea viu și activ al acestui
Trup, nic iodată despărțit de trup”258. De aceea, Biserica trebuie să se implice în viața comunității
prin forța tradiției. Parteneriatul se vrea a fi o relație de colaborare bazată pe flexibilitate în
luarea de de cizii și în acțiune. Familia, școala și comunitatea se influențează reciproc. Mediul în
care trăiesc copiii determină multe dintre valorile pe care le împărtășesc. De aceea, construirea
unui parteneriat eficient între aceste structuri este atât în benefici ul copilului, cât și în al
societății259. O școală eficientă este o școală în parteneriat: cu elevul, prin valorizarea și
respectarea identității sale; cu profesorii pe care îi încurajează, oferindu -le autonomie
pedagogică, încredere, sprijin, oportunițăți ș i stimul pentru perfecționare continuă etc; cu familia
prin recunoașterea importanței ei și atragerea în procesul didactic; cu toate resursele educative
ale societății, pe care le identifică și le implică activ260. Conceptul care stă la baza acestei
orientăr i este deci parteneriatul educațional. Formarea personalității elevului poate fi influențată
de următoarele instituții: centre de consultanță psihopedagogică, asociațiile formale și informale,
societatea civilă în sine, mass -media etc. Însă, de regulă, inf luențele comunității sunt direcționate
spre doi factori educaționali: părinți (familie) și copii (elevi). Școala are misiunea (dezideratul)
de a contribui la unificarea forțelor educative ale acestor instituții, pentru a crea condiții de

258 Pr. Prof. Dr. Sidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, ed. IBMBOR, Buc., 1991, pag.
299.
259Pr. dr. Grigore Costin ,Repere psihopedagogice pastoraleale educației pentru formarea personalității elevului
prin prisma parteneriatului ed ucațional,metodist în protopopiatul Chișinău, sectorul III -sursa Pr. dr. Grigore Costin
p.19
260 Maria Braghiș, Aspectul polifuncțional al parteneriatului școală -familie -comunitate, în rev. Didactica Pro 2011,
Nr. 1 (65), p. 39.

155 optimizare a parte neriatului educațional școală –familie –comunitate, în scopul realizării unei
educații de calitate pentru toți elevii. Complexitatea creșterii și educării copilului în zilele noastre
cere, de asemenea, sprijin și din partea comunității. Programele sponsoriza te de grupurile
comunității și de oamenii de afaceri, de instituțiile religioase, de organizațiile de caritate și
diverse fundații sunt importante în întărirea re lației dintre familie și școală261. Familiile și copiii
ar trebui să se situeze în inima fiecăre i comunități. În asemenea spații, locuitorii săi se află la
intersecția a trei „cercuri de sprijin”:
a) Cel mai apropiat familiei este cel al relațiilor de îngrijire – familie extinsă, prieteni vecini și
colegii de slujbă ai părinților, toți aceștia repre zintă prima lor sursă de suport.
b) Al doilea „cerc” e constituit din grupuri de susținere ale instituțiilor de mare utilitate: școli,
biserici, organizații ale comunității, biblioteci, centre de recreere, colegii, centre de sănătate,
spitale și agenții d e voluntari. Instituțiile respective permit satisfacerea nevoilor familiei.
c) Un al treilea „cerc” , mai îngust, conține servicii specializate de intervenție și tratament în
situații de criză . Ideea parteneriatului Școală –familie –Biserică răm âne a fi una nouă în țările
SEE, afirmarea acesteia fiind dependentă de schimbarea mentalității populației care, de multe
ori, preferă să nu intervină în procesul educațional, ci să -și asume rolul unui actor pasiv .
Totodată, nici școala nu este suficient de pregătită pentru un parteneriat mai strâns cu
comunitatea. Această situație se datorează faptului că procesul descentralizării în domeniul
educației evoluează foarte lent. Educați a copilului depinde puternic de capacitatea familiei de a
susține educația acestuia și doar în mică măsură de efortul individual al elevului. Conținutul
educației morale îl reprezintă sistemul de valori, principii, trăsături și semnificații, convingeri,
sentimente, deprinderi și obișnuințe etice de natură umanistă, patri otică, de muncă, disc iplină ,
care se constituie ca factor ce formează conștiința și conduita etică, p rofilul moral al
personalității262.
Importanța religiei în educația viitoarei generații, r olul Bisericii este de a face misiune în
lume, în vederea învățării cuvânt ului lui Dumnezeu, dar și a trăirii în conformitate cu normele
moralei creștine. Misiunea și spiritualitatea sunt componente esențiale ale vieții creștine, iar ele
își păstrează vitalitatea și forța în măsura în care, dreapta credință este cunoscută, păstr ată,
aprofundată și trăită în sânul Bisericii. În ortodoxie, învățarea cuvântului lui Dumnezeu nu se
reduce la o simplă vestire a Evangheliei, ci vizează o integrare în trupul tainic a lui Hristos, o
transformare sau spiritualizare a membrilor săi până la măsura deplinătății lui Hristos. Această
împuternicire a Bisericii se extinde și în școală printr -o educație religioasă. Biserica nu este doar

261 Adina Băran -Pescaru, Parten eriat în educație: familie -școală -comunitate , Ed. Aramis,
București, 2004, p. 30 -31.
262 Pr. dr. Grigore Costin, Repere psihopedagogice pastoraleale educației pentru formarea personalității elevului
prin prisma parteneriatului educațional, metodist în proto popiatul Chișinău, sectorul III -sursa Pr. dr. Grigore Costin
p.18

156 un lăcaș de cult unde creștinul își poate exprima convingerea religioasă, ci este instituție
teandrică, sfințită de Întemeietorul ei, iar „sfințenia Întemeietorului se împărtășește locașului,
împreună cu toate obiectele rituale, care sunt mai presus de simboluri, căci aparțin sfințeniei și
devin sfinte”263 .
Educația religioasă constituie o parte importantă a ansambl ului misiunii Bisericii în lume.
Activitatea învățătorească a fost rânduită de Însuși Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să
cunoscă voia Lui și să o împlinească. Prin demersul educațional din cadrul orelor de religie,
Biserica vine în ajutorul societăț ii în ansamblul ei, promovând dragostea, bucuria, bunătatea,
facerea de bine, pacea, înțelegerea, întrajutorarea și cooperarea între semeni, toate acestea
constituind principiile de bază ale credinței creștine.
Biserica este locul unde creștinu l își poate găsi liniștea și odihna fiind chemat de cuvintele
Mântuitorului: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,
28). Odihna în Hristos, oferită de Biserică celor ce cu „inimă înfrântă și smerită” (Ps. 50, 1 8) se
oferă spre curăție și sfințenie, este desăvârșită. Trupul lui Hristos, Biserica, „locaș de închinare –
este denumită și loc sau spațiu liturgic unde se împlinesc toate etapele mântuirii noastre” . 264 În
Biserică creștinul se deprinde cu rugăciunea intrâ nd în dialog cu Creatorul său „în rugăciune
sufletul își pierde împietrirea , devine sensibil, receptiv, deschis energiei lui Dumnezeu. Biserica
este locul și forma puterii lui Dumnezeu acționând neîncetat între oameni și în ei, pentru că ea
este locul rugă ciunii” .265 Prin rugăciune credinciosul se unește în mod tainic cu Creatorul său
„rugăciunea este taina unirii omului cu Dumnezeu. E o taină care se înfăptuiește de câte ori se
roagă omul cu concentrare”266.
Religia a avut întotdeauna în cadrul sistemului p ublic de învățământ, un rol important în
procesul de formare al competențelor și al atitudinilor moral –sociale. În cel privește pe copil,
acesta capătă cele mai puternice și cele mai hotărâtoare înrâuriri, atunci când ia parte la sfintele
slujbe din biseri că. Cine nu -și aduce aminte de biserica în care s -a rugat în copilărie?267
Predarea Religiei constituie un act liturgic, cu conotații educaționale profunde, care invită
la reflecție, la autocunoaștere, la meditație, la o convertire la lumea valorilor. V alorile religioase
au darul de a aduce comuniunea între oameni, de a solidariza membrii unei comunități.

263 ÎPS dr. Casian Crăciun, Poarta Cerului, Galați, Edit. Episcopiei Dunării de Jos, 1999, p. 18.
264 Ibidem
265 Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, p.103
266 Pr. Dumitru stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie, Antologie, Stud. introd. și note de Sandu Frunză, Cluj –
Napoca, edit. Dacia XXI, 2010,p. 123
267 Dr. Antim Angelescu, Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu aplicații în învățământul r eligios,
Editura Arhiepiscopiei Dunării de J os, ediția III,Galați 2015,p. 58

157 Educația prin Hristos luptă împotriva greșelii și a păcatului prin apelul multilateral la tot
ce e bun în om, prin mustrarea fratelui, prin iertarea lui, prin manifestarea socială a bunătății și a
dragostei, iertarea nu ca slăbiciune, ci ca mijloc de purificare interioară a ființei celui iertat .268
Prezența religiei în școală este necesară în educarea tinerei generații. Fără educație
religioasă, anumite fenomene sociale și morale riscă să fie scăpate de sub control mai ales printre
elevi, cum ar fi: asumarea responsabilității, egoismul, indiferența, minciuna și corupția.
Acestea sunt motivele pentru care educației religioase trebuie să i se acorde o at enție
deosebită în cadrul învățământului, deoarece trebuie să conștientizăm că adevăratele soluții
pentru problemele societății nu pot fi descoperite fără regenerarea morală și mai ales fără o
educație a tinerilor care să se raporteze la principiile și val orile creștine.
În ora de religie credința se predă și se învață din perspectiva deschiderii sufletești a
elevilor spre cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu și spre o viață în care ei să observe și să
urmeze principiile și valorile creștine. Pentru tran smiterea și păstrarea dreptei credințe,
profesorul de religie împreună cu preotul au misiunea de a extinde viața eclesială a Bisericii în
societate prin anumite activități catehetice și de îndrumare moral –duhovnicească a elevilor, cum
ar fi programele desf ășurate la nivel național bisericesc: “Hristos împărtășit copiilor”, “Alege
școala”, dar și cele la nivel local – eparhial cum ar fi: pregătirea pentru primirea Tainei Sfintei
Sovedanii și Tainei Sfintei Împărtașanii, participarea la Sfânta Liturghie, progr amul catehetic –
misionar “Pelerinajul de la Mănăstirea Buciumeni”, Concursul “Sfântul Apostol Andrei”,
Concursul de pictură religioasă din Dumnica Ortodoxiei, Cinstirea eroilor patriei de Ziua
Înălțării Domunlui, Olimpiadele școlare și alte proiecte cultura l-social -filantropice prin care
elevul își poate dezvolta și exprima solidaritatea față de membri comunității. Toate aceste
programe și proiecte trebuie să aibă un rol formativ asupra elevilor, iar profesorul de religie să
se implice afectiv și sincer în formarea valorilor și atitudinilor propuse prin programa de religie
și anume: asumarea propriei identități religiose, grija față de aproapele, responsabilitate în
exercitarea drepturilor și obligațiilor ce decurg din apartenența la diferite identități (con fesiune,
națiune, comunitate, profesie, cultură), respect și înțelegere față de semenii de alte credințe și
convingeri, dezvoltarea respectului față de cele sfinte și aprofundarea cunoștințelor religioase în
vederea permanentei deveniri spirituale.
Ora de religie trebuie integrată în mod tacit în modul de viață al Bisericii, pentru a -și găsi
finalitatea și rostul ei deplin. Profesorul de religie trebuie să inițieze cât mai multe deplasări la
biserică, la sfintele slujbe și cât mai multe invitații ale preo tului la ora de religie. Sfânta Liturghie
este o mergere împreună spre Împărăția lui Dumnezeu și în același timp un loc în care creștinii se

268 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Frumusețile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Editura Mitropoliei Banatului,
Timișoara, 1988,p. 21

158 pregătesc pentru misiune. Trimiterea liturgică “cu pace să ieșim” invită la mărturia evanghelică a
tuturor, cheamă la convertire și la iubirea aproapelui.
Profesorul de religie constituie un liant între cele trei instituții educative, iar cercetările
pedagogice dovedesc că prin intermediul școlii tânărul poate intra mai ușor în centrul vieții
parohiale și comunitar e prin implicarea în unele activități religioase alături de părinți. „Numai în
colaborare cu părinții, cu eforturi comune, învățătorii pot oferi o enormă fericire omenească”.
(V.A. Suhomlinski) Termenul de „parteneriat” este bazat pe premisa ca partenerii să aibă un
fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate, care le permit să se unească.
Parteneriatele Școală – Biserică nu „produc” elevi de succes, ci ghidează, îndrumă, energizează
și motivează elevii, așa încât ei obțin singuri succesul269. Conceptul de parteneriat educațional
constituie o atitudine în câmpul educațional și presupune colaborare, cooperare, acces egal,
comunicare eficientă, acceptarea diferențelor și interacțiuni îndreptate în scopul optimizării
rezultatelor educației .270 În co ntextul unei societăți ce se schimbă într -un ritm tot mai alert,
operând modificări de formă și de fond la nivelul tuturor subsistemelor sale, învățământul
trebuie să -și asume o nouă perspectivă asupra funcționării și evoluției sale. Din această
perspecti vă, o prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea educației o reprezintă
parteneriatul educațional. Pentru a realiza în mod practic un parteneriat durabil, trebuie să se
efectueze o schimbare de valori, atitudini, comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali
implicați: cadre didactice, familie, elevi, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și
nonguvernamentale. Numai școala poate transforma coordonatele sale specifice în atuuri care să –
i permită inițierea și / sau dezvoltarea partene riatelor educaționale, pentru că este construită pe
un sistem deschis, se află în relație directă cu mediul său exterior și inerent, cu comunitatea în
cadrul căreia funcționează. Mai exact, parteneriatul educațional se realizează între instituțiile
educați ei – familie, școală și comunitate – cu participarea agenților educaționali: cadre didactice,
părinți, bibliotecari, psihologi, a membrilor comunității cu influență asupra creșterii, educării și
dezvoltării copilului: medici, factori de decizie, reprezenta nți ai Bisericii și ai poliției etc271.
Calitatea predării, supraîncărcarea programei, deficiențele unor manuale de religie, toate
aceste probleme necesită consultarea unor experți -psihopedagogi în dimensionarea programelor
analitice și a manualelo r de religie. Crearea posibilității abordării interdisciplinare a
conținuturilor învățării, astfel încât elevii să conștientizeze caracterul integral al religiei .272

269 1 Ionescu Magda, Colaborarea dintre familie, școală și comunitate – succes școlar, rev.Învățătorul, an. III, nr. 3
(19) Iunie, 2012, p. 25.
270 Ibidem
271Maria Braghiș, Aspectul polifuncțional al parteneriatului școală -familie -comunitate,în rev. Didactica Pro 2011,
Nr. 1 (65), p. 39.
272 Pr. Gheo rghe Holbeu, Pr. Lect. Dr. Dorin Opriș, Lect. Dr. Monica Opriș, Lect.Dr. Diac. George Jambore,
Apostolat educațional: Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală, Ed. Basilica, București, 2010, p. 73.

159 Inițierea de programe catehetice este un demers extrem de complex pe care îl presupune
realizarea educației religioase în școală și în Biserică. De exemplu, „Hristos împărtășit copiilor”.
Se cer proiectarea și realizarea de activități educative, care să valorifice reperele axiologice ale
educației religioase în școală și în afara acesteia , se im pune nevoia deschiderii școlii către
comunitate, în scopul sensibilizării părinților la problemele școlii, probleme cărora școala nu le
poate face față, în totalitate, de una singură, din motive obiective.

160 III.7. IMPLICAȚIILE EPARHIEI DUNĂRII DE JOS ÎN SPRIJINUL
VIEȚII DE FAMILIE

În anul 2015 , slujirea liturgică a reprezentat prioritatea întregii activități eclesiale aceasta
desfășurându -se în 503 unități bisericești structurate în 8 protopopiate, 424 biserici, 31 filii și 26
capele în unități le bugetare. La acestea se adaugă un număr de 14 așezăminte monahale, adică 13
mănăstiri și un schit. Slujirea liturgică se desfășoară în 526 locașuri de închinare, respectiv 459
biserici, 56 capele și 11 paraclise273.
Aspecte cultural -educaționale
La D epartamentul Teologic al Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie din Universitatea
„Dunărea de Jos“ – Galați studiază, la cele trei programe acreditate, 115 studenți și 52
masteranzi, coordonați de 12 cadre universitare.
La Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați studiază 220 elevi, înscriși la
specializările „Teologic“ și „Patrimoniu“, la care se adaugă și 92 de elevi ai ciclului primar.
Acești tineri sunt coordonați și educați de 25 profesori (8 clerici și 17 laici) și 3 pedago gi.
În ce privește predarea orei de religie în școlile de stat, în anul școlar 2015/2016 activează 268
profesori, din care 166 la școlile din județul Galați și 102 în județul Brăila.
Urmare deciziei Curții Constituționale din noiembrie 2014, care punea sem nul întrebării asupra
orei de Religie, în cursul anului 2015, în baza Hotărârilor Sfântului Sinod, în Eparhia Dunării de
Jos au fost înființate 3 filiale ale Asociației “Părinți pentru Ora de Religie”, cu un număr total de
360 sub -filiale parohiale și 2.58 0 membri.
Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“ a fost derulat în 374 parohii, cu 5.256
copii implicați în activitățile specifice: cateheze, concursuri, pelerinaje, excursii, programe
recreative274.
Activitățile Arhiepiscopiei Dunării de Jos sunt diverse și sprijină copilul și familia precum și
educația familială. Prin hotărârea sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică
după 1 iunie, Z iua Internațională a Copilului, este redenumită Duminica Părinților și Copiilor, cu
menționare în calendarul bisericesc la rubrica date importante, înscriindu -se în programele
liturgice și pastoral – misionare ale fiecărei eparhii. La așezămintele eparhiale dedicate copiilor
Așezământul „Sfântul Vasile Cel Mare” și centrul de Copii „Sfântul Spiridon”, din Galați,
Grădinița „Familia”, din Brăila și Grădinița „Sfinții Împărați” din localitatea Ireasca, Jud. Galați
s-au desfășurat numeroase activități educaționale închinate copiilor și părinților. În cadrul
acestor acțiuni s -au abordat și s -au purtat discuții în legătură cu problemele familiei creștine

273 http://stiridegalati.ro/bilantul -pe-anul-2015 -a-activitatii -bisericesti -in-arhiepiscopia -dunarii -de-jos/
274 http://basilica.ro/actiuni -social -filantropice -in-arhiepiscopia -dunarii -de-jos/

161 contemporane (violența domestică, abandonul școlar, supravegherea și educația pe principii
creștine copiilor, influențele nocive ale mijloacelor mass – media și internetului asupra minții
copii lor). În cadrul Centrului Multifuncțional „Speranța”, din incinta Așezământului Filantropic
„Sfântul Vasile cel Mare” din Galați, părinții celor 50 de copii care beneficiază de servicii
educaționale și religioase au participat împreună la slujba Sfintei L iturghii în capela instituției
după care s -au bucurat de programul artistic susținut de copii. În cadrul Arhiepiscopiei Dunării
de Jos în paginile periodicului eparhial „Călăuza ortodoxă” și pe site -ul eparhiei www.edj.ro au
fost create spații speciale dedicate familiei și activităților filantropice.
Prin metodele sale pastorale, Biserica trebuie să lucreze permanent la întărirea familiei.
Parohia este comunitatea familiilor aflate în comuniune harică de credin ță și mărturisire. La
rândul lor, comunitățile care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, pe temeiul Sfintei
Scripturi și al Sfintei Tradiții și participă la viața Bisericii prin aceleași Sfinte Taine, slujbe
liturgice și rânduieli canonice formează co munitatea sfântă, care este Biserica. În virtutea acestei
responsabilități, fiecare slujitor al Bisericii trebuie să caute cele mai adecvate metode de
pastorație pentru familia creștină. Pastorația familiei trebuie să înceapă din scaunul Spovedaniei.
Părinții Bisericii spun că, așa cum nu putem avea mai mulți părinți trupești, nu putem să avem
nici mai mulți părinți duhovnicești, de aceea preotul duhovnic este primul responsabil de
îndrumarea fiecăruia în parte și a tuturor la laolaltă. La nivel paro hial, doamnele din cadrul
secțiunii social – filantropice au depistat cazurile de copii ai căror părinți sunt plecați în
străinătate, rămași în grija bunicilor, sau care provin din familii cu stiuații materiale precare.
Acestora li s -au făcut vizite, s -au depistat problemele cu care se confruntă, și li s -a acordat
sprijinul necesar .
Pelerinajul la Mănăstirea Buciumeni, jud. Galați, org anizat în fiecare an la marea să rbătoare
a Sfintei Treimi, pelerinaj la care participă elevi din toate liceele Epar hiei. Aceasta este cea mai
amplă manifestare religioasă dedicată tinerilor, ocazie cu care au loc disc uții între clerici și
tinerii p rezenți, discuții care au rolul de a lămuri problemele apărute în viața lor. Există și
manifestări culturale și religioase în care sunt implicați tinerii, manifestări care au rolul de a -i
ține pe aceștia aproape de Biserică, de a -i crește buni creștini.

162 III. 7. PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL

Lectorate cu părinții
Referate
Consilierea părinților
Bibliotecă pentru părinți (ce ntru de resurse)
Dezbateri pe diverse teme
Ședințe cu părinții
Consultați individuale și colective pe teme de educație
Derularea proiectelor tematice propuse de profesor
La începutul anului școlar
Ori de câte ori este nevoie
Colaborarea cu participa re directă pentru acțiuni caritabile de voluntariat
Lecții deschise cu părinții
Popularizare a rezultatelor activității copiilor prin expoziții l ocale, județene, internațional e
Activități extracurriculare
Serbări
Participarea la manifestările organiza te de comunitate pentru evenimente naționale sau locale
Sărbătorirea zilelor de naștere ale elevilor
Derularea proiectelor de parteneriat
Vizite Excursii
Discuții spontane
Interve nții educațional e, – Parteneriat Școală –Biserică , pe lângă activitățile didactice de
diminuare a fenomenului violenței, proiectate pe baza curricumului de religie, realizăm un număr
de activități suplimentare, desfășurate în parteneriat cu biserica. Exerciții de identificare a
tipurilor de violență și a efectelor acestora în p lan personal și în planul relațiilor cu cei din jur, în
exerciții de autoevaluare a comportamentului (listele de autocontrol la începutul perioadei și la
sfârșitul acesteia, precum și prin jurnalele personale în care și -au scris gândurile de -a lungul
întregii perioade în care s -a lucrat), în elaborarea de lucrări (eseuri) care să fie analizate în
funcție de anumite componente.
Planificarea activităților realizate de școală în parteneriat cu Biserica este următoarea:
a. Excursii cu conținut religios.
b. Ora practică de religie – Taina Sfântului Maslu: participarea elevilor la slujba Sfântul Maslu.
c. Ora practică de religie – Pilda samariteanului milostiv: participarea preotului din parohie la ora
de religie.

163 d. Teatrul școlar religios – Hristos se naște , măriți -L!.
e. Ora practică de religie – Pregătire spirituală pentru Sfintele Paști: participarea elevilor la
slujba din Joia Mare; spovedania și împărtășirea lor.
f. Creștinul la școală și în societate. Vizionarea unor filme documentare privind urmăril e
violenței.
g. Natura ca dar al lui Dumnezeu – drumeție la pădure sau în codri.

Concluzii:
Comunicarea între cele două categorii implicate nu trebuie să fie limitată. Pot fi angajați în
discuții și bunicii, unchii, mătușile, frații, surorile și prieteni i apropiați ai familiei. Important este
ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său școlar.
Vom prezenta câteva beneficii ale comunicării, avantaje pentru toți cei angajați în acest proces.

164 III. 8 .1. SFATURI DE CONSILI ERE PENTRU PĂRINȚI

• să își pregătească copiii pentru a învăța. Să le prezinte școala ca fiind intere santă și importantă
și să le precizeze faptul că se constituie în parteneri valo roși;
• să discute cu profesorii copiilor lor. Să stabilească o rela ție adecvată cu ei. Să conștientizeze
faptul că fiecare are de învățat de la celălalt. O convorbire telefonică scurtă sau o întâlnire la
școală sau acasă la copil îi pot uni pe amân doi, în scopul de a -1 ajuta pe copil;
• să participe la evenimentele din școală. Ședințele cu profesorii, eveni mentele sportive și
jocurile în școală – toate le oferă șansa de a -i cunoaște pe profesorii copilului lor. Mai mult de –
atât, copilul va fi foarte mândru când părinții săi merg la școală;
• să fie pregătiți. Să cuno ască profesorii, orarul copilului și regulile din școală. Să știe ce tip de
temă i se dă și în cât timp trebuie să finalizeze;
• să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la școală. Să -i pună întrebări specifice,
legate de activitatea din cla să, de profesori și de alte acțiuni suplimentare;
• să creeze acasă un mediu bun de învățare. Să sprijine învățarea, prin desfășurarea de activități
zilnice cu copilul. Să citească cu el. Să -i verifice tema. Să -i limiteze accesul la TV sau la jocurile
video;
• să observe și să asculte. Să discute cu prietenii copilului pentru a avea o vedere de ansamblu a
ceea ce se întâmplă la școală. Să cunoască și rezultatele altor elevi, pentru a putea să
conștientizeze nivelul la care se află propriul copil;
• să ceară și sfatul profesorilor. Aceștia știu mai multe despre dezvoltarea copilului și își petrec
mult timp cu el;
• să le ofere informații utile profesorilor. Schimbarea condițiilor familiale, cum ar fi divorțul,
boala părinților sau chiar moartea unui a nimal preferat pot determina tulburări de concentrare în
învățare;
• să ceară angajatorului lor să sprijine eforturile sale îndreptate spre educația copilului. Politici
familiale „prietenoase", cum ar fi un orar mai flexibil, ore de pauză mai multe și să ptămâni
comprimate de lucru oferă angajaților câteva ore în timpul zilei de școală, pentru a se implica în
activitățile de aici. Orele libere obținute pot fi folosite pentru a merge mai târziu la slujbă sau
activitățile de aici. Orele libere obținute pot f i folosite pentru a merge mai târziu la slujbă sau
pentru a veni mai devreme acasă;
• să se ofere voluntari. Să ceară membrilor comunității să procedeze în mod similar. Implicarea
adulților îmbunătățește activitatea școlii. Fiecare acțiune din școală tre buie făcută cu entuziasm;
• să se implice în organizațiile care sprijină colaborarea părinte -profesor și în reforma școlii. Să
învețe cum funcționează consiliul școlii respective. Să ajute conducerea la stabilirea de reguli. Să

165 ceară sfatul unui profesor , al directoru lui sau al altui părinte în legătură cu modul în care se pot
implica.
Părinții și profesorii, împreună:
• să aibă expectații ridicate și să -i laude adesea pe copii;
• să stabilească obiceiuri bune de învățare. Să -i ajute pe copii să își plan ifice activitățile și să le
dezvolte interesul în diverse domenii;
• să se angajeze în discuții unii cu alții, fie personal, fie la telefon, pentru că dacă apare o situație
dificilă le va fi mai ușor să o discute, dacă anterior au sta bilit o relație bună.
• să discute personal, la telefon sau să trimită note scrise, când există prob leme sau când apar
aspecte bune;
• să folosească fax sau e -mail, dacă există acasă și la școală, pentru a ușura comunicarea;
• să se aibă în vedere și stabilirea de întâlniri în locuri convenabile ambelor părți, dacă nu este
posibil să se vadă la școală;
• fiecare să elaboreze o listă cu întrebări și să o prezinte. Nici unul nu trebuie însă să comenteze
asupra ideilor celuilalt;
• nu trebuie să se uite că părinții și profeso rii au cea mai mare influență asupra tinerilor. Fiecare
să încerce să ofere oportunități de învățare. Să lucreze ca parteneri.

166 III. 8. 2. PARTENERIAT ȘCOALĂ – FAMILIE

• să-i determine pe părinți să înțeleagă că ușa le este deschisă și că întotdeau na vor fi bine
primiți, dacă doresc să intre în clasă și să -i vadă pe copii la lucru;
• să mențină fluxul comunicațional pozitiv. Să trimită lunar câteva însemnări părintelui, prin
care acesta este înștiințat în legătură cu activitățile clasei. Să dea „veștile bune" personal sau să le
telefoneze părinților de câteva ori pe an;
• să caute oportunități pentru discuții informale. Să meargă pe terenul dejoacă în fiecare zi
câteva minute, pentru a le oferi oportunitatea părinților de a -1 cunoaște. S ă participe la
evenimentele comunității;
• să învețe despre cultura, viața, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul
tuturor acestora asupra copiilor. Să fie receptivi la alți membri ai familiei sau prieteni apropiați ai
acestora, car e sunt interesați de educația copiilor;
• să explice clar politica de atribuire a temelor sau de stabilire a regulilor clasei;
• să descrie părinților modul în care vor fi împlinite obiectivele educative pro puse;
• să spună fiecărui părinte ceva spe cial despre copilul său, astfel încât acesta să înțeleagă
motivele pentru care profesorul crede că elevul va avea succes;
• să ceară părinților să se înscrie ca voluntari. Dacă aceștia nu pot fi prezenți în timpul orelor de
școală, atunci să le solicite sprijinul în proiecte, care se pot realiza în afara orarului obișnuit;
• să-i informeze pe părinți în legătură cu probleme curente ale învățământu lui. Să le explice
structura consiliului școlii și politicile școlare. Să le ofere un glosar de termeni și să evite
folosirea lor, dacă părinții nu -i stăpânesc încă;
• să participe la organizațiile care sprijină colaborarea profesor – părinte. Să le ajute să se
centreze pe scopuri specifice și să le dezvolte. Să atragă atenția asupra nevoilor unor familii, ca re
nu sunt prezente la ședințele cu părinții, dar ai căror copii vin totuși la școală;
• să caute seminarii de dezvoltare profesională sau literatură despre modul în care pot fi
contactați părinții. Să ceară directorului sau consiliului școlii să furnize ze instruire inițială în
domeniul implicării părinților în școală, precum și cea referitoare la rolurile educatorilor;
• să-i ajute pe părinți să înțeleagă importanța sprijinului lor. Să mulțumească acestora pentru
implicare și să explice care vor fi av antajele acțiunilor lor pentru copil și pentru școală.

167 III. 8. 3. REMEDII SOCIALE

•Educația temeinică, de la cele mai fragede vârste, este esențială pentru viitoarea evoluție a
copiilor. De aceea, este foarte important ca părinții să fie lămuriți, ac olo unde se impune, asupra
îndatoririlor pe care le au de a asigura copiilor o educație corespunzătoare, mai ales de a -i ajuta
să urmeze cursurile școlare obligatorii.
• Întrucât există încă multe situații în care tineri, mai ales din mediul rural, nu -și pot continua
studiile din cauza veniturilor modeste ale familiei, este necesar ca preoții, în cooperare cu
autoritățile locale, să ofere un sprijin material, în primul rând prin acordarea de burse de studiu.
• Înființarea de centre de zi, în care să se poat ă oferi nu numai un sprijin material, cât, mai ales,
un mediu educativ copiilor proveniți din familiile dezorganizate, este o soluție care poate fi
aplicată, mai ales, în parteneriat cu autoritățile locale, inclusiv prin accesarea unor fonduri puse
la disp oziție de programe specifice.
• atenție sporită trebuie acordată schimbării mentalității tinerilor, marcată de teribilism și de
spirit de frondă, ca rezultat al unei concepții greșite despre libertate și ca efect al preluării unor
modele greșite de comport ament din industria de divertisment și mass -media.

168 III. 8. 4. REMEDII PASTORALE

Problema familiei trebuie să constituie o preocupare constantă a preoților, cercurile pastorale
fiind îndemnate să aibă periodic dezbateri și consultări pe această temă. Pentru o activitate
pastorală eficientă, în fiecare parohie trebuie alcătuită o listă completă a tuturor copiilor, tinerilor
și bătrânilor, cu vârsta și situația lor familială.
Între remediile pastorale care se pot identifica în sprijinul fa miliei creștine, amintim următoarele:
• Vizitele pastorale, făcute, mai ales, celor care nu vin la biserică, convorbirile duhovnicești,
consilierea membrilor familiei și antrenarea acestora în activitățile organizate de parohie.
O atenție sporită trebuie acordată catehezei liturgice practice, care trebuie să vizeze pe toți
membrii familiei, tineri și vârstnici deopotrivă.
Cateheza copiilor, gândită ca un instrument complementar orei de religie, are menirea de a
obișnui copilul să frecventeze biserica, de a -l încuraja să pună întrebări și să deprindă elementele
practice, liturgice ale vieții creștine. Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“ este, în
acest sens, o oportunitate și o șansă pentru dinamizarea vieții parohiale.
Totodată, copiii și tiner ii trebuie încurajați să se implice în buna desfășurare a slujbelor, cântând
la strană sau rostind unele rugăciuni. Catehezele trebuie urmate de concursuri cu premii (o dată
sau de două ori pe an), pentru a vedea cum au asimilat cunoștințele religioase.
• Catehizarea tinerilor care doresc să se căsătorească este foarte necesară pentru ca aceștia să
conștientizeze adevărata dimensiune a tainei cununiei și să nu se raporteze la slujba oficiată în
biserică doar ca la un gest formal, care ține mai degrabă de o tradiție moștenită.
• Implicarea în activitățile parohiei a copiilor, mai ales a celor afectați de lipsa permanentă sau
temporară a părinților se poate face mai ales prin organizarea de tabere, în colaborare cu
autoritățile locale, care să includă atât act ivități spirituale, cât și culturale, sociale sau de
destindere, prin organizarea de concursuri și de competiții adaptate diferitelor vârste, precum și
prin organizarea unor ateliere de pictură sau de cluburi cu activități atractive (inclusiv prin
cooperar e cu școlile). Acestea sunt mijloace pastorale prin care copiii pot fi apropiați în mod
firesc de viața Bisericii.
• Organizarea de pelerinaje religioase (la mănăstiri) și social -filantropice (la azile, spitale sau
orfelinate) este un prilej de a sensibil iza pe enoriași în cultivarea aspectelor duhovnicești ale
vieții creștine, dar și de a le reduce tendințele egoiste, prin dezvoltarea comuniunii dintre
oamenii singuri.
• Preotul este chemat să încurajeze și să ofere ca model în parohie acele familii care duc o viață
creștină pilduitoare. Implicarea acestor familii în activitățile parohiei poate fi un imbold și un
exemplu pentru familiile care se confruntă cu unele dificultăți.

169 Alte mijloace pastorale care vin în sprijinul familiei sunt:
• Consilierea pe ca re preotul trebuie să o acorde femeilor înclinate să accepte avortul.
• Cooptarea tinerilor pentru crearea și dezvoltarea de site -uri pentru parohii și mănăstiri, astfel
încât timpul petrecut în fața calculatorului să fie folosit în mod eficient, nu doar î n scop
distractiv.
• Ajutorarea familiilor nevoiașe, mai ales a bătrânilor bolnavi și singuri, de către parohie și de
către unii sponsori, precum și prin programe sociale organizate împreună cu autoritățile locale și
județene.
• Cultivarea respectului pen tru bătrânii din parohie prin predici și convorbiri duhovnicești.

170 Concluzii
Toți cei care poartă responsabilități în domeniu trebuie să conștientizeze că de starea materială și
spirituală a familiei de astăzi depinde și starea eco nomică și buna funcționare a societății
românești în ansamblul său.
Alergând, de multe ori, de dimineața devreme, și până seara, târziu, educația se transformă în
câteva minute de dialog cu aceștia, în care nu există însă timpul necesar pentru ca ei să își poată
deschide real sufletul și să primească sprijinul pe care îl așteaptă și l -ar fi dorit din partea
părinților, precum și la procurarea, cu e fort, a celor strict materiale: hrană, îmbrăcăminte,
încălțăminte, rechizite. Grija față de educarea sufle tului copilului este subordonată preocupă rii de
cele materiale, astfel încât adeseori părinții devin mai străini copiilor decât str ăinii. Ei se î nfurie
pentru că niciodată nu îi î ntrebăm “ce vrei”? Nu îi întrebăm deoarece, în adâncul sufletului
nostru, știm că vor răspunde: “Vreau să nu mai pleci de acasă, vreau să stai cu mine”. Încercam
deci să ne îndreptăm vinovăția și să plătim si ngură tatea lor furioasă, pără sirea pe care le -o
oferim, cu daruri, cu haine, cu ș coli scu mpe, cu excursii, cu party -uri în centre moderne. Îi
prefacem î n valori financiare cu bucurii plă tite, îi transformăm în obiecte și îi viciem,
transformâ ndu-le afectivitatea lor firească. Omul de astăzi, aleargă să -și păstreze un serviciu de
pe urma căruia să -și poată achita credite, rate și dob ânzi, să -și plătească datoriile, să pună pe
masă un stric t necesar, să ofere fam iliei un minim de confort, adică se concentrează asupra unor
investiț ii cu profit imediat , dar pierde din vedere investiția cea mai importantă a vieții sale –
copiii -, iar cân d ajunge să conș tientizeze aceasta, este, de cele mai mu lte ori, prea târziu, atunci
când copiii s -ar putea să fie departe, atât fizic cât și spiritual față de părinț ii lor .
Preoții trebuie să colaboreze cât mai strâns cu instituțiile de stat și cu cele non –
guvernamentale, pentru a veni în sprijinul familiilor care se confruntă cu dificultăți.
Prin toate programele și activitățile organizate la nivelul parohiei trebu ie, așa cum sublinia
Înaltpreas fințitul Părinte Mitropolit Daniel, „afirmată și cult ivată sfințenia căsătoriei, organizată
solidaritatea în familie și între familii, afirmată demnitatea maternității, a paternității, a filiației și
a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce trebuie cultivate“. În jurul persoanei preotului
trebu ie să se creeze o atmos feră de respect și sfințenie, p reotul este factor de educație
religioasă.275
Soluțiile ieșirii familiei din criza în care se află s -ar putea concentra în intensificarea ș i
consolidarea relațiilor dintre viața familiei creș tine și viața Bisericii, având ca mijloace sigure ș i
eficiente Sfinte le Taine, catehizarea copiilor și tinerilor, restaurarea vocației ascetice și

275 Dr. Antim Angelescu, Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu aplicații în învățământul religios ,
Editura Arhiepiscopiei Dunării de J os, ediția III,Galați 2015,p. 59

171 jertfelnice a familiei, reîncreș tinarea sau înduhovnicirea sp ațiului în care familia trăiește și
activează, a firmarea în orice î mprejurare a identităț ii eclesiale a fiecă rui membru al familiei .
Se impun redescoperirea și valorizarea tradițiilor autentice creștine de exprimare a vieț ii de
familie, revenirea la atmos fera creștină a famili ei, reafir marea stilului de viață creș tin, concretizat
de altruis m, iertare, iubire, devotament și fidelitate. Lucrarea sfințitoare a Bisericii trebuie să
consolideze și să adâncească pe cea catehetica destinată familiei și să fie urm ată de cea social –
caritativă, at enuâ nd lipsu rile materiale ale familiilor sărace, ale copiilor abandonați și oferi nd o
șansă tinerilor aflați în ș omaj sau copiilor ai căror părinți pleacă peste hotare. Trebuie să
redescoperim puterea fidelității ș i sensul adevă ratei libertăț i.
Sfânta Scriptură ne descoperă familia ca instituție voită și orânduită de Dumnezeu prin
însăși actul creației, omul fiind destinat, după chipul lui Dumnezeu, vieț ii comunita re. Nunta sau
Căsătoria, ca legă tură naturală pe viață î n iub ire între un bărbat și o femeie, stând la baza întregii
umanității ș i con stituind umanitatea, este o temă fundamentală a vieții și persoanei umane,
legată de Dumnezeu Atotcreatorul și Atotțiitorul întregii creații. Familia a fost instituită după
modelul Sfintei Treimi, i ar relația complementară dintre bă rbat și femeie relevă atât
consubstanțialitatea omului, cât ș i predispuner ea persoanelor umane spre relații interpersonale.
Bărbatul și femeia numai î mpreună alcătuiesc umanitatea. Nici Dumnezeu nu este o singură
persoan ă, căci, î n acest caz, n -ar fi peste tot persoana, deci Dumnezeu. De aceea, nici omul n –
ar fi chipul lui Dumnezeu, dacă ar fi o monadă închisă. În acest caz, existenț a lui ar fi un chin,
Dumnezeu a creat -o și pe Eva nu numai ca să -l ajute pe Adam, ci și pe ntru că a văzut că “nu este
bine să fie omul singur”(Fac. 2, 18 ), deci să -l ferească de singură tate. Căci numai pentru că se
completează reciproc, ei sunt omul deplin.
Familia creștină adevă rată are la bază dragostea jertfelnică și frica de Dumnezeu. “Sup uneți -vă
unul altuia întru frica lui Hristos” și “așa să -și iubească bărbatul femeia sa ca pe sine însuș i, iar
femeia să-l respecte pe bărbat” ne îndeamnă Sfâ ntul Apostol Pa vel (Efeseni 5, 21 și 23).
Adevă rata familie creștină este aceea în care soții se i ubesc cu adevă rat, își îndeplinesc
îndatoririle față de societate, prin muncă ș i comportare exemplară, se preocupă de nașterea,
creșterea și educarea copiilor, iar aceștia, la rândul lor, sunt supuși și ascultători de părinț i.
Altfel, ea nu mai este famili e, ci o parodie, un contract, o convenție, un mod de viață artificial,
consensual și fără roade. Locul în care ia naș tere familia creștină nu poate fi altul decâ t Biserica,
prin lucrarea binefă cătoare a Duhului Sfâ nt. Prin Ta ina Sfintei Cununii, cei doi so ți devin un
singur trup, o unitate de gândire și simțire, se transformă spiritual, asemenea apei î n vin la nunta
din C ana Galieleii, înlăturând din viața lor egoismul și individualismul și trăind în comuniune
sfântă, în dragoste jertfelnică și dăruire reci procă .

172 Familia creștină are misiunea, de a deveni în primul rând, o comunitate profundă de viață și
iubire, care își va găsi împlinire definitivă în Împărăția lui Dumnezeu.Totodată, familia creștină
trebuie să păstreze, să descopere și să comunic e credința sa și iubirea, ca reflectare vie și
participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate și la iubirea Mântuitorului Hristos
pentru Biserica Sa. Făcând așa familia creștină va împlini concret o misiunea fundamentală.

173 PROIECT DE LECTIE
Instituția de învățământ:
Data:
Disciplina: Religie ortodoxă
Clasa: a XI -a
Profesor:
Unitatea de învățare: Trăirea învățăturii creștine
Subiectul lecției: Familia creștinǎ -azi
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixtǎ

– Evidențierea responsabilităților și a modului de implicare a tânărului creștin, în familie și în societatea contemporană;
– Analizarea consecințelor negative ale comportamentului care încalcă morala creștină, asupra vieții personale și asupra
comunității.
Competențe derivate :

C1: să defin ească familia, dar și sintagma familie creștină ;
C2: să argumenteze scripturistic originea divină a familiei și ridicarea acesteia la rangul de taină;
C3: să explice motivul și scopul căsătoriei;
C4: să enumere datoriile membrilor familiei;
C5: să indice modalitățile de evitare a rănilor familiei creștine: adulterul, divorțul, avortul, concubinajul;
C6: să evidențieze gravitatea morală, dar și fizică, a avortului.
STRATEGIA DIDACTICĂ :
1.RESURSE PROCEDURALE: metode – rugăciunea, conversația euristică, studi ul de caz, problematizarea,
brainstorming -ul, explicația, argumentarea, descrierea, conversația catehetică, exemplul, ciorchinele, dramatizarea, jocul
de rol.
2.FORME DE ORGANIZARE: frontală și individuală;
3.RESURSE MATERIALE:
– Sf.Scriptură, Rețeaua Intern et, prezentare tip prezi ;
4.MIJLOACE MATERIALE:
– auxiliare didactice, computer, videoproiector, flipchart.

174 Nr. Etapele Timp Metode Mijloace de Forme de
C.D. Activitatea profesorului Activitatea elevului și Evaluare
crt. lecției (min.) procedee învățământ organizare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. Momentul
organizatoric 2' – Salutul. Rugăciunea „Împărate ceresc ”.
Pregătirea pentru începerea orei.
Salutul.
Rugăciunea .
2. Verificarea
cunoștințelor 5' Profesorul solicit ă elevilor s ă sublinieze leg ătura
dintre aceast ă rugăciune și lecția din care urmeaz ă
să verifice cunoștințele „Lucrarea Sfântului Duh
în lume ”:
 Comentați rugăciunea “Împărateceresc” .
 Definiți harul divin.
 Enumerați însușiri ale harului.
 De ce nu se mântuiesc toți oamenii?
 Explicați aspectele privind lucrarea
Sfântului Duh în lume.
 Care sunt efectele lucrării Sf.Duh asupra
omului , prin Sf.Taine ?
(prin rezolvarea exercițiilor din manual
p.16-17)
Elevii rǎspund la întrebǎri. conversația
argumenta –
rea
activitate
individualǎ și
frontală
oralǎ
formativǎ
3. Pregătirea
aperceptivă 2' Astăzi vom discuta despre modul în care Sf. Duh
lucreazǎ prin Taina Sf. Cununii în vederea
întemeierii unei familii creștine. Elevii manifestă interes față de noua
lecție.
conversația
explicația imaginea din
manual p.17
Cununia
activitate
frontală

oralǎ
formativǎ
4. Precizarea 1’ Se anunță titlul lecției: „Familia creș tinǎ -azi”. Elevii noteazǎ titlul lecției și ascultă
expli cațiile profesorului. explicația activitate
frontală
titlului și a Se precizează competențele lecției.
Cere elevilor s ă deschid ă manualul la pagina 18.
competen –
țelor

175 5.

6.

Comunicarea
noilor
cunoștințe

Fixarea și
consolidarea
noilor
cunoștințe

C1
C2
C3
C4

C5

23’

 Prezintǎ elevilor planul dupǎ care se va
desfǎșura lecția (ciorchine având în centru
cuvintele „Familia creștinǎ”) :
1. Definiție
2. Origine
3. Motiv
4. Scop
5. Datorii
6. Caracteristici
7. Rǎni
 Solicită elevilor sǎ completeze Fi șa de
lucru prin lectura lecției din manual , după
acest plan.
 Profesorul propune vizionarea unei
prezentǎri PPT „Familia creștinǎ”.
 Ghideazǎ rǎspunsurile elevilor, îi ajută să
sintetizeze cunoștințele și completeazǎ,
când e ste cazul .

 Argumenteazǎ cǎ avortul este crimǎ atâ t
dpdv al Bisericii, c ât și medical.

Identificǎ ideile esențiale în manual.

Participǎ, sintetizând și completând
Fișa de lucru.

Elevii privesc și verificǎ completarea
corectǎ a Fișei de lucr u.

Ascultă cu atenție explicațiile
profesorului.

ciorchine
semidirijat

învǎț area
prin
descoperire

conversația
lectura
explicația
povestirea

PPT (TIC)

argumenta –
rea

manualul

Fișa de lucru

calculatorul

literatura
religioas ǎ și
medicalǎ activitate
individualǎ și
frontală

oralǎ
formativǎ

practicǎ
digitalǎ
7 Asocierea și
generalizarea C5
12’
 Argumenteazǎ cǎ pruncul nen ǎscut este fiin țǎ
uman ǎ : solicitǎ unui elev sǎ citeascǎ din pliant
despre Alexander A rmas.
 Se vor viziona filmulețe despre avort. („Jurnalul
unui copil nenǎscut ”, „Ruga unui copil”)
 Solicită elevilor să conștientizeze gravitatea
avortului .
– Oare ce sfaturi am da unei prietene î ntr-o astfel
de situatie?
 Dacǎ pǎrinții noștri ar fi procedat la fel?
 Subliniaz ǎ rolul mamei (PPT – „Mama, îngerul
copilului”, c ântec – “ Datoria mamei”)

Elevii își exprimă opiniile.

O elev ǎ interpreteaz ǎ cântec ul.

lectura

meditația
religioasă

PPT (TIC)

pliante

filmul

calculatorul

activitate
frontală
și individuală

oralǎ
formativǎ
8 Aprecierea
activității
elevilor 2’  Se fac aprecieri generale și individuale privind
participarea și implicarea la predarea noilor
cunoștințe. Ascultă aprecierile profesorului. oralǎ
formativǎ
9 Precizarea și
explicarea temei
pentru acasă 2’  Cere elevilor să caute pe internet (youtube)
filmulețe împotriva avortului / sǎ realizeze
prezentǎri Power Point. Notează tema pe caiete. explicația
PPT (TIC) calculatorul individualǎ practicǎ
digitalǎ
10 Încheierea
lecției 1’  Rugăciunea. Salutul. Rugăciunea. Salutul.

176 Teme de dezbatere pentru orele de religie :

Pornind de la următoarele teme , elevii împărțiți pe grupe de lucru vor dezbate
pro și contra.

Familia crestina si provocarile societatii contemporane

Desfrâul era unul dintre cele mai răspândite păcate în lumea păgână, fiind întâlnit uneori
și în unele practici cultice, el prezenta un real pericol pentru viata creștină. Astfel e amintit cazul
incestuosului din Corint: nici între neamuri nu s -a pomenit cineva ca să aibă pe femeia tatălui său
(1 Corinteni 5).
Satisfacerea poftelor trupești în afara căsătoriei este considerat un păcat grav, prin
desfrânare întinându -se trupul tainic al lui Hristos (1 Corinteni 6), trupul omului fiind considerat
templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6).
În ceea ce privește problema divorțului , Sfântul Apostol Pavel este categoric: Femeia să
nu se despartă de bărbat… tot așa, bărbatul să nu -și lase femeia (1 Corinteni 7). Cei care s -au
despărțit au două posibilități, ori să rămână așa, ori să se împace. Legătura căsătoriei dintre cei
doi soți rămâne validă pe tot parcursul vieții celor despărțiți, numai moartea dezlegând această
legătură: Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieste bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va
muri, este liberă să se căsătorească cu cine vrea, numai întru Domnul (1 Corinteni 7).
Nașterea de prunci este socotită în Vechiul Testament ca o binecuvântare divină, iar în
Noul Testament este considerată ca fiind mijloc de mântuire: femeia se va mântui prin naștere de
prunci, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie (1 Timotei 2). Cu toate
acestea, nașterea de prunci nu e singura modalitate de dobândire a mântuirii; dacă unele familii
nu pot avea copii, asta nu însea mnă că pentru ele nu există mântuire. După afirmația Sfântului
Apostol Pavel, chiar și cei care au copii sunt în situația de a -și pierde mântuirea dacă nu -i cresc
în credință, în iubire și în sfințenie. Nașterea de prunci presupune și responsabilitatea cre șterii lor
întru înțelepciune și învățarea poruncilor lui Dumnezeu (Efeseni 6).

B. Problema familiei astăzi :
a) Criza familiei în Europa :
Statisticile demografice arată că în Europa scade numărul căsătoriilor (în Uniunea
Europeană: 5 căsătorii la 1000 persoane) și crește numărul divorțurilor, mai ales în Europa
Occidentală. Copii mai puțini, bătrâni mai mulți: un continent care îmbătrânește – aceasta este
imaginea actuală a Europei.

177 Cauzele sunt multiple: mutații de ordin cultural, tehnic, etc., accele rează fenomenul de
secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieții și intensifică în mod alarmant mentalitatea
individualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă și nihilistă. Absența idealului pe termen lung și a
valorilor creează adesea în om sentim entul vidului, al singurătății și al abandonului, deteminând
mulți oameni să se refugieze în practica drogului, violenței, în sectarism și suicid.
La criza aceasta de ordin spiritual din Europa Occidentală se mai adaugă în Europa
Centrală și Orientală, în fostele țări cu regim comunist, și alți factori negativi care lovesc în
familie: sărăcia, șomajul, sectele prozelitiste, violența, nesiguranța zilei de mâine, emigrația spre
țări mai bogate.
În România, criza familiei se manifestă și în abandonul copiilo r și în abandonul părinților,
în numărul mare de avorturi și în creșterea numărului divorțurilor, creșterea violenței în familie
și creșterea delicvenței juvenile. Cauzele, pe lângă cele economice, specifice perioadei de
tranziție se datorează și seculariz ării impuse de regimul comunist prin faptul că educația copiilor
și tinerilor, adulții de azi, a fost un monopol al Statului, iar părinții n -au avut posibilitatea să
educe suficient copiii și tinerii în credința creștină, ateismul fiind ideologia oficiala în toate
instituțiile de învățământ.

b) Efortul Bisericii de a apăra familia:
Binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta de la Cana, când a
transformat apa în vin la solicitarea Maicii Domnului (icoana Bisericii rugătoare) de a ajuta o
familie nouă în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranței creștine. Hristos, care a
schimbat apa în vin, poate schimba criza într -o speranță nouă, poate aduce bucurie acolo unde
amenință lipsurile și tristețea. Noi însă trebuie s ă-L rugăm, să -i spunem Lui ce lipsește cu
adevărat familiei astazi, și să spunem familiei creștine în criză că de fapt criza ei cea mai
profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos și al Maicii Domnului în
organizarea însăși a vieții conjugale.
Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfințeniei sau sacramentalității
familiei. Reintroducerea religiei în școală, integrarea învățământului teologic, liceal și
universitar, în rețeaua de stat, specializarea în teologie – asistență socială, prezența preoților de
caritate în diferite instituții ale Statului, armată, spitale, penitenciare, reprezintă un potențial
important pentru o cooperare fructuoasă în rezolvarea multor probleme de ordin spiritual, moral,
pastoral și soci al cu care se confruntă familia azi.

178 c) Probleme de bioetică:
Avortul:
Biserica susține că dreptul la viață al fiului nenăscut este egal cu al mamei. Mama n -ar
avea, în acest caz, un dublu drept la viață așa cum susțin proavortiștii. Situația este, d in punct de
vedere creștin, tocmai inversă: dreptul la viață al celui ce urmează să se nască este mai important
decât dreptul la sănătate al mamei. Mai mult, dreptul la viață al copilului care urmează să se
nască este sigur, în timp ce pericolul pentru via ța și sănătatea mamei nu este așa de sigur (cel
puțin în majoritatea cazurilor). Biserica, cu întreaga ei învățătură dogmatică, morală și canonică
întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, a fost în toate timpurile și locurile împotriva
avortului ca teorie și practică, calificându -l drept crimă împotriva vieții umane, în rândul
păcatelor strigătoare la cer.
În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar
în epitimiile de la spovedanie sunt condamnate toat e abaterile de la porunca dată primilor oameni
„Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” (Facere 1, 28). Sfinții Părinți hotărăsc pedepse
bisericești pentru cei ce predică înfrânarea de la procreare și socotesc virtute numai fecioria.
Astăzi, concl uziile medicinii, ale antropologiei, ale biochimiei și ale biologiei
contemporane sunt de acord cu învățătura Bisericii . Ele ne spun că avortul, din moment ce
întrerupe o viață cu identitate separată, este crimă; că embrionul este viață cu existență și
identitate de sine, individ cu toate drepturile din momentul conceperii.
Consecințele acestui principiu fundamental pe care îl accentuează cu multă claritate
Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, sunt următoarele: – "Cea care leapădă fătul cu voie este supus ă
judecății pentru ucidere" (Sf. Vasile cel Mare, can.2); – "Cei care dau medicamente abortive sunt
ucigași, și ei și cei care primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni" (Sf. Vasile cel Mare, can.8); –
Complicitatea la avort este complicitate la ucidere.
Sf. Ioan Gură de Aur considera împreună vinovat de păcatul uciderii și pe bărbatul femeii
care purcede la avort: "De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde
se săvârșește ucidere înainte de naștere? Căci nici pe desfrânată nu o la și să rămână desfrânată, ci
o faci ucigașă de om!" (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către romani).
Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 52 consideră tot atât de vinovate pe femeile care
suprimă fătul ca și pe cele care -și părăsesc copiii, nu -i hrănesc și -i expun milei publice.
Canonul 36 al Sfântul Ioan Postitorul prevede ca „femeii” care nu se îngrijește de fătul
său și din cauza neglijenței avortează, i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată.
Sf. Iustin Martirul și Sf. Clement Alexandrinu l afirmă că omului nu -i este îngăduit să se
căsătorească decât în vederea continuării speciei umane și ca o piedică în calea desfrânării.

179 Datoria de a naște copii reiese indirect și din canoanele ce opresc desfrânarea și păcatele
împotriva firii pe care Sfântul Grigorie de Nyssa, în Canonul 4 , le asimilează adulterului.
Pentru Biserica lui Hristos, avortul sau întreruperea sarcinii nu este un oarecare act
nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanțări, ucidere . Este ucidere cu premeditare . Este
ucidere mai vinovată, mai păcătoasă și mai urâtă de Dumnezeu decât oricare ucidere, pentru că ia
dreptul la viață unei ființe omenești înainte de a o gusta și mai ales înainte de a se învrednici de
Sfântul Botez.
Biserica este datoare :
-să lumineze cât mai larg poporul credincios în legătură cu semnificația spirituală a
avortului, propovăduind cu toată tăria cuvenită că avortul este ucidere;
-să atragă atenția duhovnicilor să nu se arate indulgenți vizavi de cei ce săvârșesc
avortul și să le prescrie canoan e foarte aspre;
-să accentueze că metoda avortivă, oricare ar fi ea, echivalează cu o crimă evidentă, din
moment ce rezultatul este totdeauna același: luarea vieții unei ființe umane; să facă apel
la medici, la personalul medical să refuze astfel de acțiu ni păcătoase.

Contracepția :
Una dintre responsabilitățile familiei creștine este cea a procreării responsabile, în
conformitate cu porunca divină: “creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”, o familie fără
copii fiind cel mai adesea asemănată unui pom neroditor. Sustragerea voită de la această
responsabilitate prin mijloace care contravin eticii, dar și moralei creștine, reprezintă o încălcare
frauduloasă a principiilor instituției căsătoriei. Din păcate, azi, mai mult ca oricând, urmare
evoluției tehnicii medicale, dar și secularizării societății moderne, cuplurile creștine sau
necreștine se sustrag de la responsabilitatea procreării, utilizând mijloace de prevenire sau
întrerupere a sarcinii, care contravin total eticii, deontologiei medicale hipo cratice, dar mai ales
moralei creștine care apără viața și principiile ei, chiar din momentul zămislirii.
Biserica nu acceptă planning -ul familial și metodele sau mijloacele contraceptive, care
sunt practici îndreptate împotriva vieții (Pr. Prof. Dr. Nico lae Necula).
Contracepția e calificată de Biserică drept un act lipsit de responsabilitate morală , iar în
forma în care este practicată azi, drept un act extrem de grav, egoist și criminal, din cauza
insensibilității față de viața înzestrată cu suflet din pântecele matern.

180 Fecundarea in Vitro:
Această metodă nu este etică nici dacă donatorul este soțul. Problema procreării asistate
devine și mai delicată atunci când intervine o a treia persoană donator. În acest caz
consimțământul cuplului trebuie să fie dat în mod expres. Cea de a treia persoană, donatoare, nu
poate avea nici un drept în familie și nici asupra noului copil. Donatorul rămâne anonim pentru
primitor, dar și primitorul pentru donator. Anonimatul donatorului poate avea însă consecințe
mora le dezastruoase, conducând la incest, în situația când, la un moment dat, o femeie poate
primi sperma tatălui său sau a fratelui. Ca procedeu tehnic, embrionii concepuți prin fecundația
in vitro se donează unui cuplu steril. În această situație, mama legal ă nu este mama biologică, iar
tatăl legal nu este tatăl genetic. Femeia care acceptă să poarte sarcină în locul altei femei și să
aibă copil pentru aceasta, se numește „mamă surogat”, iar jurnalistica îi spune: „închiriere de
uter”.

d)Adoptiile:
58% din copiii români se nasc în afara căsătoriei. Jumătate din copiii născuți în țara
noastră au un singur părinte trecut în certificatul de naștere și sunt crescuți în familii
monoparentale sau în cupluri "consensuale".
Valorile tradiționale ale familiei se de stramă în confruntare cu modelele vestice și
datorită unei sărăcii generalizate. Pe fondul acestor probleme s -a dezvoltat în ultimii ani o
adevărată industrie a adopțiilor internaționale, față de care statul român, deși supus unor presiuni
externe deosebit e, dorește să adopte o poziție fermă la care s -a aliniat și Biserica Ortodoxă
Română.
Prin comunicatul de presă din februarie 2004, Sfântul Sinod a hotărât să nu se încurajeze
principiul și practica adopțiilor internaționale, „socotind că România nu este atât de săracă încât
să nu -și poată hrăni și crește copiii. Continuându -și experiența de până acum, aceea de adopție a
copiilor în familii de credincioși și preoți din România, Biserica Ortodoxă Română
binecuvântează și sprijină orice inițiativă și faptă d e acest fel”.

e) Implicații pastorale ale căsătoriilor mixte:
Căsătoriile mixte au fost o realitate cu care Biserica s -a confruntat chiar din epoca
apostolică, căci unii dintre membrii ei, recrutați dintre iudei și păgâni, încheiau căsătorii legale
din punct de vedere al legislației civile, cu necreștini. În același timp exista și situația în care
unul dintre soții păgâni se convertea la creștinism, ceea ce aducea dupa sine întrebarea firească
dacă ei trebuie să mai rămână în legătura conjugală deja exis tentă.

181 Care a fost atitudinea Bisericii față de aceste două situații? La această întrebare răspunde
foarte precis Sf. Apostol Pavel care arată că, privitor la căsătoriile dintre creștini și păgâni,
acestea sunt interzise de -a dreptul: Nu vă înjugați la ju g străin cu cei necredincioși, căci ce
însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire
este între Hristos și Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6).
Referitor la cel de -al doilea aspect, Sf. Apostol Pavel arată că, în cazul căsătoriilor mixte
care se creează prin convertirea unuia dintre soții necreștini la religia creștina, acestea sunt
admise. Când însă, în viața Bisericii și -au facut apariția învățăturile greșite, ere ziile și schismele,
și orice fel de abatere sau rătăcire de la rânduiala și viețuirea creștină adevărată, Biserica a
devenit mai prudentă, prin respect față de credință, și a interzis comuniunea în cadrul familiei cu
cei care nu viețuiau după buna rânduial ă. Așa se face că atât legea bisericească nescrisă,
cunoscută sub denumirea de obicei sau cutumă, ca și legea scrisă, adică sfintele canoane, au
interzis căsătoriile creștinilor ortodocși cu necreștinii și cu ereticii de tot felul, ca și cu
schismaticii. M ai mult, ea a obligat atât pe necreștini, cât și pe eretici și schismatici ca, înainte de
a încheia căsătoria cu creștinii ortodocși, să treacă la dreapta credință, primii prin Botez și
Mirungere, ceilalți numai prin Mirungere, în urma mărturisirii dreptei credințe, dacă au avut
Botezul săvârșit valid, în numele Sfintei Treimi. Astfel, Biserica a impus și obligativitatea
botezării și educării copiilor rezultați din asemenea căsătorii în dreapta credință.

f) rolul familiei în educația copiilor și a tineril or:
În România ultimilor ani demografia a suferit schimbări majore. Odată cu deschiderea
granițelor și integrarea în U.E., din cauza sărăciei și a neajunsurilor, mulți oameni și -au căutat un
trai mai bun în alte zone ale Europei sau chiar ale lumii. Probl ema mutațiilor demografice (din
interior în exteriorul țării, din mediul rural în cel urban), coroborată cu neajunsurile, are
implicații social -religioase grave: tineretul român trece printr -o mare criză de educație, familia,
școala, armata și chiar Biseri ca nu mai au rol formativ pentru tineret, au slăbit foarte mult în
rostul lor; familia, dacă mai naște copii, nu mai are cu ce să -i crească, tinerii nu -și doresc copii,
nu cunosc rostul familiei și nici nu sunt ajutați să -l înțeleagă; este o lipsă de preoc upare a
părinților pentru copii, poate și din cauza vieții pe care o duc. Iată de ce, fără o creștere adecvată,
fără supravegherea părinților, nu mai putem vorbi de cei "șapte ani de acasă". Școala (care
trebuie să formeze omul cult, studios, respectuos, d eștept, interesat de cultură) a devenit un loc în
care se simte o atmosferă de decădere morală, de delăsare; în școală au pătruns droguri, iar
profesorii nu mai au autoritate asupra elevilor.

182 Educația prin intermediul televizorului este o mare capcană . Timpul petrecut în fața
televizorului e timp mort. Mintea pierde putere lăuntrică; se concentează la lucruri fără
importanță, nu acumulează cunoștințe care să -i fie de folos pe parcurs.
De aceea, un mediu familial lipsit de căldură sufletească sau, și mai g rav, viciat, este
foarte nociv pentru creșterea și formarea copilului. Defectele părinților se vor regăsi în
comportamentul copilului devenit adult. Părinții lacomi transmit, vrând -nevrând, această
trăsătură de caracter negativ și copiilor, îi împing pe ca lea avariției, a obținerii de cât mai mulți
bani și bunuri materiale. Copiii crescuți într -un climat violent pot deveni, la rândul lor, la vârsta
adultă, ei înșiși violenți.
Juvenal făcea următoarea remarcă: «Părinții răi au fiii și mai răi. Dacă aceștia sunt
crescuți în lăcomie și celelalte vicii, în cele din urmă ei se răzvrătesc împotriva părinților și asta
se întâmplă după dreapta judecată a lui Dumnezeu».
Din acest motiv, duioșia și tandrețea sunt înțelese ca cele mai naturale, mai firești
manifestăr i ale vieții. Ele asigură cu certitudine căldura și confortul sufletesc al întregii familii.
În ajutorarea familiei în vederea educării copiilor, un rol important îl are Biserica, prin
activitatea ei social -filantropică, ce urmărește, printre altele:
 prevenirea instituționalizării copilului a cărui familie înregistrează dificultăți în
asigurarea unei îngrijiri și educații corespunzătoare;
 prevenirea abandonului copilului;
 prevenirea delincvenței juvenile și a abandonului școlar;
 diminuarea fenomenului d e violență domestică;
 prevenirea disoluției familiilor care prezintă disfuncționalități.

g) problema eutanasiei în concepția Bisericii:
Prin eutanasie , care înseamnă „moarte frumoasă” sau ușoară, se subînțelege ajutorul
medicului în curmarea vieții bol navului ce suferă de o boală incurabilă. Oricât de strictă ar fi
legea eutanasiei, în privința „apărării” drepturilor bolnavilor, viața, fiind un dar de la Dumnezeu,
trebuie apărată și nu distrusă. În locul dreptului de a -și decide propria moarte, ar trebu i să i se
dea bolnavului dreptul de a apela la mila lui Dumnezeu, fiindcă orice suferință pentru om este o
posibilitate de a -și ispăși păcatele prin pocăință.
Potrivit învățăturii creștine , omul are trei mari datorii: față de Dumnezeu, pe care trebuie
să-L iubească cu toată inima lui și cu tot sufletul lui; față de el însuși și față de aproapele, pe care

183 trebuie să -l iubească ca pe sine însuși. Dragostea de sine trebuie să cuprindă întreaga persoană
umană, trup și suflet, având grijă în primul rând de sufl et, fiindcă, ce -i va folosi omului dacă ar
câștiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde? (Matei 16), dar având grijă și de sănătatea
trupului, pentru a -l putea folosi în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui, atât timp cât este rânduit
de Creator. În ca z de boală, ne putem îndepărta de Dumnezeu, sau ne putem uni mai strâns cu El.
În primul rând, trebuie să cerem ajutor de la Domnul nostru Iisus Hristos, care este
„Doctor al sufletului și al trupului”, pentru că El a venit să vindece și să mântuiască omu l întreg,
trup și suflet. De aceea, în fața oricărei suferințe, trebuie să dăm dovadă de răbdare și să ne
rugăm lui Dumnezeu să ne trimită ajutorul de care avem nevoie, așa cum ne -a făgăduit
Mântuitorul: Și toate câte veți cere, rugându -vă cu credință, veț i primi (Matei 21).
E necesar să apelăm și la ajutorul medicului, pe care trebuie să -l cinstim cu cinstea
cuvenită, căci și pe el l -a făcut Domnul să nu se depărteze de la tine, căci și de el ai trebuință
(Sirah 38). Medicul trebuie să fie pregătit din pu nct de vedere profesional și totodată moral.
Datoria lui este de a lupta pentru sănătatea pacientului, iar celor în stadiul de pe urmă să le aline
suferințele, și nu este în drept să grăbească în mod intenționat procesul natural al morții.

h) inițiative pastorale privind protecția persoanelor în vârstă:
Atenția și angajarea Bisericii în favoarea celor în vârstă nu datează de astăzi. Bătrânii nu
trebuie să se simtă la marginea vieții Bisericii, elemente pasive ale unei lumi în exces de mișcare,
ci subiecț i activi ai unei perioade fecunde din punct de vedere uman și spiritual a existenței
umane. Timpurile actuale prezintă problematici diferite din punct de vedere pastoral:
Marginalizarea:
Dintre problemele pe care nu rareori le trăiesc bătrânii de astăzi, una – poate mai mult
decât celelalte – atentează la demnitatea persoanei: marginalizarea. Dezvoltarea acestui fenomen,
relativ recent, a găsit teren propice într -o societate care, tinzând numai spre eficiență și spre
imaginea rafinată a unui om veșnic tân ăr, îi exclude din propriile "circuite relaționale" pe cei care
nu mai întrunesc aceste cerințe.
Dimensiunea cea mai dramatică a acestei marginalizări este lipsa raporturilor umane, care
fac persoana în vârstă să sufere nu numai din cauza separării, dar ș i a abandonării, a solitudinii, a
izolării. În plus, împreună cu contactele interpersonale și sociale care scad, încep să lipsească și
stimulentele, informațiile, instrumentele culturale. Cei în vârstă, experimentând neputința de a -și
schimba situația prop rie, pentru că li se face imposibilă participarea la procesele decizionale
care-i privesc atât ca persoane cât și ca cetățeni, sfârșesc prin a pierde sensul de apartenență la
comunitatea ai căror membri sunt și ei.

184 Asistența :
Și astăzi, pentru a îngriji și asista bătrânii bolnavi, pe cei care nu se descurcă singuri, fără
familie sau cu mijloace economice precare, se recurge – și încă din ce în ce mai mult – la sistemul
asistenței instituționalizate. Dar institutul de binefacere se poate transforma într -un fel de
separare a persoanei de contextul civil. Anumite alegeri socio -asistențiale și instituțiile care au
izvorât de aici, lesne de înțeles într -un trecut cu context social și cultural diferit, sunt acum
depășite și în contrast cu o nouă sensibilitate u mană.
O societate conștientă de propriile datorii față de generațiile mai în vârstă, care au
contribuit la construirea prezentului său, trebuie să știe să creeze instituții și servicii adecvate.
Acolo unde este posibil, trebuie să se garanteze persoanelor în vârstă posibilitatea de a rămâne în
mediul lor grație intervențiilor de ajutor, cum ar fi asistența la domiciliu, pe care Biserica o poate
administra prin activitatea socială a ei.
Participarea vârstnicilor la activitățile Bisericii :
Este necesară in tregrarea persoanelor în vârstă la comuniunea harică, prin administrarea
Sfintelor Taine, participarea la rânduielile Bisericii, slujbe și activități sociale.

i) pastorația familiilor defavorizate:
Conform învățăturii Mântuitorului, mai ales în parabola bunului samarinean (Luca 10),
starea de nevoie face ca săracul, făcând abstracție de orice considerare referitoare la cultură și la
religie, să fie aproape de fiecare dintre noi, iar fiecare dintre noi să fie aproape de cel sărac,
transformându -l pe acest a în Hristos însuși. Slujirea în favoarea săracilor ridică, în epoca noastră,
probleme complexe, legate de raporturile modificate dintre Biserică și comunitatea civilă.
Așadar, în fiecare creștin trebuie să fie cultivată conștiința implicării fundamentale la
edificarea unei comunități de iubire fraternă și de traducere în fapte a iubirii pentru cei săraci.
Grija Bisericii față de omul aflat în nevoie trebuie să fie manifestată, înainte de toate, la
nivel de parohie, ca formă de comunitate creștină mai ușo r accesibilă fiecărei persoane.
Parohia oferă, prin natura sa, oportunități specifice de cunoaștere a situațiilor indivizilor
aflați în nevoie, de stabilire a unor raporturi personale cu aceștia, de integrare a persoanei
defavorizate – bolnav, în vârstă, minor cu probleme de adaptare și așa mai departe – în cadrul
contextului social în care aceasta trăiește. Fiecare parohie să acționeze în colaborare cu celelalte
parohii, prin intermediul coordonării ecleziale venite de la forul eclezial superior, pentru a reuși
să țină legătura cu instituțiile civile și, în general, cu toate inițiativele prezente în sectorul
asistenței sociale din teritoriu.
Membrii comunității parohiale au datoria să se îngrijească de propriii săraci și nevoiași,
străduindu -se să găseasc ă resurse locale pentru a veni în ajutorul celor neajutorați; în îndeplinirea

185 acestei îndatoriri, Biserica nu trebuie să lase nicidecum impresia unei instituții de distribuire a
bunurilor materiale.

186 FAMILIA CREȘTINĂ – EVALUARE

Clasa: a II-a
Disciplina: Religie Ortodoxă
Subiectul (titlul lecției): Familia creștină – evaluare
Tipul lecției: verificare și evaluare a cunoștințelor
Durata lecției: 45 min.
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să:
O1: să comple teze spațiile libere cu acele cuvinte care lipsesc, referitoare la nunta din Cana Galileii;
O2: să răspundă concis la întrebările referitoare la familia creștină;
O3: să scrie din memorie cel puțin o strofă dintr -o rugăciune pentru părinți sau pentru copii ;
O4: să indice un sfat pentru o situație dată;
O5: să continue o rugăciune pentru părinți, cu începutul dat;
O6: să aleagă una din cele trei lecții evaluate ca fiind cea preferată și să motiveze alegerea.
Obiective formativ -educative:
– să își întărească convingerea că familia creștină e cea în care atât părinții, cât și copiii se iubesc, se respectă, trăind în plinătatea Duhul ui
Sfânt primit și înmulțit prin Sfintele Taine și prin viața plăcută lui Dumnezeu.
Strategia didactică:
– metodele de învăță mânt folosite la lecție : conversația, explicația, conversația euristică, testul de evaluare (continuă).
– formele de organizare a clasei : frontală, individuală.
Bibliografia:
Caietul de evaluare al profesorului de toate specializările, Metodica predă rii Religiei (Opriș), Manualul de Religie.
Desfășurarea lecției:

187 I. Moment organizatoric
– salutul, rugăciunea, prezența.
II. Prezentarea obiectivelor de evaluare
– Se are în vedere atât latura cognitivă, de reținere a unor elemente importante legate de familia creștină (povestirea nunții din Cana Galileii, a
rugăciunilor pentru fii, pentru părinți), de înțelegere a cauzelor și a efectelor minunii din Cana, a rugăciunilor zilnice pe ntru părinți, dar și cea
afectivă, de sondare a motivelor pentru care una din cele trei lecții evaluate („Familia creștină", „Datoriile părinților față de copii", „Datoriile
copiilor față de părinți") le -a plăcut în mod deosebit elevilor.
III. Verificarea cunoștințelor elevilor

Prin următorul test de evaluare :

Timp acordat : 30 min.
Conținutul itemilor și punctajul acordat:
1. Completați spațiile libere de mai jos cu acele cuvinte privitoare la nunta din Cana Galileii:
Domnul nostru ……………………….. a fost invitat la o nuntă împreună cu …………….. .. Săi și cu ……………… Sa. Acolo, mesenii au rămas fără
……… .
Slujitorii au umplut șase vase cu ……….., care s -a transformat în ………., atunci când ei au turnat ………….. (cui?). 1 p.

2. Răspundeți la următoarele întrebă ri:
– Ce au înțeles oamenii în urma minunii din Cana Galileii?
– Cum își arată copiii iubirea față de părinți?
– Dar părinții față de copii? 2 p.
3. Scrieți o strofă dintr -o rugăciune învățată (pentru copii sau pentru părinți ). 1 p.
4. Ionel este foarte cuminte acasă, dar la școală nu vrea să învețe. Ce fel de copil este Ionel? Dați -i un sfat, ca să -l ajutați să fie mai bun și să –
și bucure părinții. 1 p.
5. Continuați următoarea rugăciune: „Doamne, ajută -i pe părinții mei să fie sănătoși, fericiți…". 2 p.

188 6. Care dintre cele trei lecții v -a plăcut cel mai mult? De ce? 1 p.
Total punctaj acordat prin itemi: 8 p.
Puncte din oficiu: 2 p.
Transpunerea punctajului în calificative:
8 – 10 p. – Foarte Bine
6 – 8 p. – Bine
4 – 6 p. – Suficient
IV. Aprecierea rezultatelor, concluzii
Se strâng foile de testare și se discută pe marginea răspunsurilor corecte și posibile (la itemii cu răspuns liber) pentru it emi. Lucrările vor fi
corectate separat de profesor și se vor prezent a în ora următoare.
V. Activitatea suplimentară
Căutați alte rugăciuni pentru copii și părinți sau pentru alți membri ai familiei, în diferite cărticele de rugăciuni. Copiaț i una dintre ele pe
caietul de Religie.
VI. Încheierea
rugăciunea, salutul.

189
Gânduri ale elevilor despre famili ile lor

Cât de importantă este familia pentru voi ?

„Familia pentru mine este cel mai important lucru de pe lume, familia este formată doar din
persoane care mă acceptă așa cum sunt și mă i ubesc necondiționat, care au grijă de mine și nu m -ar trăda
niciodată și nu m -ar lăsa la greu.. . Familia pentru mine reprezintă dragoste nelimitată… Părinții care mă iubesc
și au avut grijă de mine până acum, s -au asigurat că am de toate și că nu duc lip să de nimic.. pentru mine asta
înseamnă dragoste și grijă… Rolul meu î n famil ie este la fel de important ca ș i al orică rui memb ru.. fiecare are
ceva special fără de care familia nu ar fi la fel… Familia de asemenea înseamnă ș i colecti vul clasei, dar pe
primul loc rămâ ne familia de acasă, formată din mama, tata , și copii.. Eu îmi iubesc familia și, după cum am
zis, familia pentru mine înseamnă tot ce -i mai scump pe lume.. ”
(C.D. elev clasa IX Colegiul Național Costache Negri)

Ce reprezintă familia pentru mine? Pentru mine, familia mea este ca o casă, construită cărămidă
cu cărămidă (părinții , eu și fratele meu), zugrăvită cu armonie, comunicare, înțelegere, respect și cel mai de preț
lucru: DRAGOSTE !!! În felul acesta îi dăm n oi culoare zi de zi. Dar după cum știți și voi, cum arată o casă
fără acoperiș? Acoperișul casei mele e reprezentat de fratele meu. Se vorbește de acel suflet pereche, lucru care
te duce cu gândul la persoana iubită din viața ta. Ei bine acea persoană poat e fi reprezentată de iubit, mamă,
tată, soră, frate, poate chiar și un bunic. Sufletul pereche pentru mine este reprezentat de acea persoană pentru
care ești în stare de orice, inclusiv să -ți dai viața. Prin urmare sufletul meu pereche este fratele meu, mâ na mea
dreaptă. El m -a ajutat să fac primii pași, el m -a luat cu el peste tot și mă făcea “codiță”, el a fost cauza pentru
care am învățat să scriu și să citesc mai repede decât ar fi trebuit, el m -a învățat să mă apăr sau mai bine zis să
mă bat și credeți -mă că par eu firavă dar am o lovitură dest ul de puternică ; el a fost cel lângă care stăteam de
fiecare dată când era furtună, el este singurul c u care pot comunica din priviri, telepatic . Așa că ori de câte ori
are nevoie de mine sunt și eu la rândul meu alături de el, când suferă , caut și în gaură de șarpe “motivul ” stării
lui și remediem situația. În ultima perioadă am fost în multe locuri un de aveam alături oameni frumoși , așa că
de fiecare dată când aveam nevoie ca el să -mi fie alături , strângeam mâna dreaptă și era cu mine.
(O.M. elevă, clasa X, Colegiul Național Costache Negri

Familia este tot ce am mai scump pe lume. Ei sunt întotdeauna lângă mine. Atunci când am
probleme, mă ajută . Famil ia este comoara mea de aur. Nu îmi imaginez viața fără fami lie. Familia mă sprijină

190 în tot ceea ce fac. Îmi oferă iubire necondiționat. Când nu înțeleg ceva îmi explică. Î n concluzie familia este
totul pentru mine și o voi prețui toată viaț a .
(R.T. elevă, clasa IX, Colegiul Național Costache Negri )

Familia este cel mai important lucru de
pe lume. At unci când îți este greu știi că te poți baza pe familia ta. Părinț ii sunt singurele persoane din lume
care te v or iubi indiferent de situație și care te vor proteja până la moarte . Chiar dacă câteodată pare că părin ții
sunt prea duri cu tine sau îț i impun p rea multe reguli ei o fac mereu doar pentru binele tău. Niciodată familia
nu te va abandona ș i nu te va respinge. Pentru mine f amilia este tot ce am deoarece știu că ei îmi vor sta mereu
alături și vor fi aici pentr u mine când îmi este greu<333 Vă iubesc ș i mi-e dor de voi ! <3
(A.S. elevă, clasa X, Colegiul Național Costache Negri )

"În această lume plină de greutăț i, famil ia este cea care prin înțelegere, încredere, respect și iubire
reciprocă reușește să le depășească , ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe această lume pentru care viața
capătă un sens; un lucru pentru c are merită să mori și să trăiești în acelaș i timp; un lucru minunat ce nu poate fi
definit prin cuvinte; ceva plin de mist er, ceva ce întruchipează binele, și de asemenea modul și locul în care
copiii își regăsesc atât stăpânirea de sine cât și încrederea și respectul în propria persoană ."
(F.I. elev, clasa XI, Colegiul Național Costache Negri )

Îmi iubesc foarte mult părinții. Apreciez mult dăruirea și sacrificiul lor permanent atât pentru
mine, cât și pentru frații mei. Au făcut totul atât de natural, fără să se plângă, fără să renunțe și mi se pare că s –
au jertfit prea mult pentru noi, copiii lor. Mi -au transmis atâtea valori, multe dintre ele fără chiar să realizeze că
fac asta. Am observat și am învățat multe doar din trăirea lor simplă și plină de dragoste față de noi. Și iată -i
acum tot mai neputincioși, tot mai bolnavi…îmbătrânesc tot mai mult, dar încă mai fac tot ce pot pentru noi și
pentru nepoți. De unde știu părinții să fie părinți? De unde atâta putere, atâta grijă? E ceva care se naște în ei
odată cu venirea pe lume a copiilor? Am văzut dragoste și jertfire la părinți indiferent de religie, confesiune,
grad de inteligență sau nivel intelectual. Cred că Dumnezeu este sursa acestui izvor nesecat de dragoste. Numai
El poa te fi.
(P.E. elevă, clasa XI, Colegiul Național Costache Negri )

191 BIBLIOGRAFIE
IZVOARE
IZVOARE SCRIPTURISTICE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă Prea Fericitului Părinte
Teoctist, Patriarhul B.O.R și cu aprobar ea Sfântului Sinod , EIBMBOR , Editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, 1997, București.
2. Noul Testament , tipărit cu binecuvântarea și prefața prea fericitului Părinte Teoctist, Patreiarhul
B.O.R., versiune revizuită, redactată și comentată de P.S . Bartolomeu Valeriu Anania. EIBMBOR,
București, 1993

b. IZVOARE PATRISTICE

3. Sfântul Grigore de Nazians, Cuvântarea a 37 -a, 8,la Matei 19,1-12, Migne, PG. vol.36,col.292
4. Sfântul Ioan Gură de Aur, apud Evdokimov, Taina iubirii ,p. 161
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, apud Ps. Macariopolski, Familia cr eștină, p. 233
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I despre Nădejde , PG. Vol 51, col. 219.
7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia la I Corinteni 7,39-40 , Migne, PG. vol. 51, col.219.
8. Sfântul Ioan Gură d e Aur, Omilia l a I Corinten i 7,39 -40 , Migne, PG. Vol. 51, Col.219.
9. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia X la Coloseni , PG. Vol. 51, col. 219.
10. Sfantul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor, p.
253.
11. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt către elini, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, IMBO,
București, 1987, partea I, p. 79
12. Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), XXI, 6 -8, traducere de pr. Dumitru Fecioru,
în Părinți și Scriitori Bisericești, Vol 1, Editura Institutului Bib lic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane, București, 1979, p. 49.
13. Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, în Scrieri, partea a ll -a, trad, pr.prof. Dr.Teodor
Bodogae, Colecția PSB, vol.30, Ed. IBMBOR, București, 1998, p. 23.
14. Sfântul Ioan Gu ră de Aur, Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor , p.
253.
15. Sfântul Ioan Gură De Aur , Despre Feciorie p. 48, Col 543:Vezi Nellas, Omul Animal, P. 48
16. Sfântul Ioan Gură De Aur, Omilia A IV -A De La Cartea Facere , P. 66

192 17. Sfântul Ioa n Gură De Aur, Omilia A X -A La Coloseni , În Pg. 62 Col. 366
18. Sfântul Ioan Gură De Aur, Omilia A XVII –A La Cartea Facere ,P. 202
19. Sfântul Ioan Gură De Aur, Omilia A XXXV -A La I Corinteni 4,În PG. 61, Col. 291
20. Sfântul Vasile Cel Mare , Omilia La Psalmul I,3,În PG.29,Col. 216 -217
21. Învățătura a celor 12 Apostoli , IV, 9, traducere de pr. Dumitru Fecioru, în Părinți și Scriitori
Bisericesti, 1,Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti,
1979, p. 27
22. Fericitul Augustin , Despre că sătoriile adultere , II,6, Migne, PL. Vol. 40,col. 474.
23. Fericitul Augustin, Vortrage Uber Das Yohannes – Evangelium, 51,13, În „Texte Der
Kirchenvater”P. 641 -642 Apud Nicolae Achimescu , Familia Creștină Între Traditie Și Modernitate ,
P. 115
24. Omilia XXVI la I Corinteni , Migne, PG. Vol. 51 col. 219.

COMENTARII MODERNE ȘI ALTE LUCRĂRI

25. Achimescu , Familia creștină între tradiție și modernitate , p. 119
26. Al. Stănescu, Familia î n Dacia Romană , Diss. Cluj Napoca, 2003.
27. Alexandru Gregorianidy – Bonachi, Codicile Civil Român Comentat , Fălticeni, 1876, p.200
28. Andrei Baron de Șaguna, Sibiu, 1909, p. 23.
29. Androutos, Sistem de morală , pp 300
30. Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuza ortodoxă, II,p. 49;52
31. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești , II,p. 56
32. Bria Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă , A-Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă ,p
.95
33. Cervantes, Don Quijote , Icap. XIV,p. 116
34. Cf. Centrul de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății, statististică
publicată în ziarul “România L iberă”, marți 22 februarie 2011
35. Ciupală A , Femeia în societatea românească a sec, al XlX -lea între public și privat , Ed.Meridiane,
București, 2003, p. 31.
36. Codul familiei, cap. 23, art. 25 – 28.
37. Codul Familiei, Ed. Lumina Lex, București, 1993, P. 3.

193 38. Consta ntin Pavel, Probleme morale cu privire la căsătorie în familie în BOR, an. LXXXV, 1967,
nr. 1 -2, p. 126 -144,p. 138
39. Constituțiile Apostolilor , IV, 11, traducere de Irineu Mihălcescu, Chișinău, 1928, p. 109
40. Cuviosul Siluan Athonitu, Între iadul deznădejdi i și iadul smereniei , Deisis, Sibiu, pag. 246
41. Diac. Asist. Dr. Doru Costache, Rolul familiei în educația copiilor , în vol. Congresul
Internațional Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin, Ed. IBMBOR, București, 2002,
p. 247.
42. Dintr -un documen t elaborat de 92 prof. Universitari ai facultatilor de medicina din Tesalonic (1986);
Apud Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit. , p. 14.
43. Dr. Antim Angelescu, Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu aplicații în
învățământul religios , Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ediția III,Galați 2015,p. 58
44. Dr. Dumitru Radu, Atitudinea Moralei Creștine, Atitudinea Moralei Crestine Ortodoxe Fata De
Avort, Divort, Abandonul Copiilor, Imoralitate , etc p. 17
45. Episcopul dr. Vasile. Coman, Casa Păci i în MA, nr.1 -3, 1967 ,P. 200
46. Eugenia Dima, Dicționar explicativ al limbii române , Editura Gunivas et Art, 2007
47. Există o întreagă literatură pe tema aceasta a extincției populației, plus nenumărate filme care
tracasează și pervertesc percepția tinerilor despre om și viață pe pământ, ba mai nou apar site -uri
care se ocupă de astfel de statistici demografice, un exemplu de site oficial
este www.worldometers.info , care afirmă că populația globului a ajuns la 699 9186597 locuitori, și
estimează că până pe 1 noiembrie 2011 va atinge pragul de 7 miliarde.
48. Gabriela Lupșan, Dreptul familiei , Ed. Junimea, Iași, 2001, pp. 114 -116.
49. Georges Habra , Iubire si senzualitate , 1994 la editura Anastasia, ,p. 134
50. Georgios Mantzari dis, Morala creștină , Editura Bizantina, București, 2006, p. 73.
51. I.M.P -M (de la Jiu), Meșteșugul pentru domni și domnișoare la însurătoare și măritat ,Tipografia
Lucrătorilor Asociați Marinescu și Șerban, București 1903, p. 4 – 5
52. ID. Familia preotului , p. 8 1
53. ID. PG. 61, C ol. 615 -616;Vezi Și ID” Împotriva Celor Ce Țin Cu Ei Fecioare Închinate ”,În PG.47.
Col.502 Vezi Și M. Braniște, Concepția Sf. Ioan Gură De Aur, P. 145.
54. Incestul (Lev. 18,6 -17; 20,11,12,17,19 -21), homosexualitatea (Lev. 18,22; 20,13; 1Cor. 6,9 ,10;
Rom. 1,27,28), zoofilie (Ex. 22,19; Lev. 18,23; 20,15,16), concubinaj [preacurvie] (Ex. 22,16; Lev.
19,20; FA. 15,20; 1Cor. 5,9 -11; 6,13,18; Efes. 5,3; Evr. 12,15,16), prostituție (Lev. 19,29; Efes. 5,5).
55. Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucuresti, 1985, p. 94.

194 56. Ioan Chelaru, Căsătoria și divorțul – Aspecte juridice, religioase și de drept comparat , Ed. A92
Acteon, București, 2003, p. 55. Munte Athos), 1939, p. 342.
57. Ioan Teșu, Din iadul patimilor spre raiul virtuților ,p. 160
58. Ion Creangă,Povești, Aminti ri, Povestiri, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980, p. 170
59. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , ed. a Vl -a , Edit. AII Beck,București,
2001, p. 26.
60. Ionașcu, M. Mureșan, M. Costin, V. Ursa , Familia și rolul ei în societatea român ească , Ed. Dacia,
Cluj – Napoca, 1975, p. 5; J. Albu, Dreptul familiei , Editura didactică și pedagogică, București,
1975, p. 7.
61. IPS Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală , Editura Arhiepiscopiei,
Sibiu, 1969, p. 356.
62. Învățătura de credință creștină ortodoxă , Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române Și cu binecuvântarea și purtarea de grijă Înalt Prea Sfințitului IUSTINIAN
Patriarhul României la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, r etipărită în anul
1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași. p. 250.
63. ÎPS dr. Casian Crăciun , Poarta Cerului , Galați, Edit. Episcopiei Dunării de Jos, 1999, p. 18
64. J. Albu, Op. Cit., P. 7.
65. Jean Guitton, Dumnezeu și Știința , Harisma, B ucurești, 1992, p. 57.
66. John Breck, Darul sacru al vieții , trad. rom. P.S. Irineu Bistrițeanul, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2001,
p. 102.
67. Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină , traducere Marinela Bojin, Editura Sophia, București,
2010, p.22
68. Maica Mag dalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi , Edit. Deisis, Sibiu, 2000,p.
95
69. Maria Bulgaru, Sociologie , vol. II, CE USM, Chișinău, 2003, p. 74
70. Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nikopole – Grecia, Avortul , trad. Rom. De Garoafa Coman,
Tesalo nic, Editura „Ortodoxos Kypseli”, 1991, p. 4.
71. Molitfelnic , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ediția 2013
72. N. I. Petrescu, Manualul căsătoriei, Tipografia Ion G. Nebuneli, Galați, 1891, p.3 – 5.
73. Neofit Monahul, Rugăciune către tineri, Cre dința Strămoșească, Iași, 2005, p. 107
74. Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului , Editura Cugetarea p. 269
75. Nikolai Berdiaev, Sensul creației , traducere de Anca Roznovanu, prefață, cronologie și bibliografie
de Andrei Pleșu, Editura Humanitas, București, 1 992, p. 330

195 76. Nov. 1991 A Administrației Publice Locale (M. Of. Nr. 238 Din 28 Nov. 1991).
77. Olivier Clement, Boris Bobrinskoy, Elisabeth Behr -Sigel, Myrrha Lot -Borodine, Fericita Intristare ,
Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Roma ne, Bucuresti, 1997, p. 71.
78. Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit , Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 159.
79. Paul Evdokimov, Taina Iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe , Trad. de
Gabriela Moldoveanu, Asociația medicală creștină Christiana, București, 1994, p. 53; 137-
138,150.158.
80. Părintele Teofil Pârâianu, Veniti de luați bucurie , Cluj -Napoca, 2001, p. 82.
81. Petre Țuțea, Lumea ca teatru , p. 284
82. Pr. Asist. Dr. Vasile Răducă, Căsătoria – Taină a dăruirii și a desăvârșirii persoanei , în
rev. ST, XLIV (1992), nr. 3 -4, p. 130 -134
83. Pr. Asist. Dumitru Popescu, Ecleziologia romano -catolică după documentele celui de -al doilea
Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană , Teză de doctorat, în “Ortodoxia”,an
XXIV(1972), nr.3, p. 337.
84. Pr. David Marian , Familia Între Tradiție Și Secularizare, p 94
85. Pr. dr. Grigore Costin ,Repere psihopedagogice pastoraleale educației pentru formarea personalității
elevului
86. Pr. dr. Vasile Răducă, Familia – factor de educație religios – morală , în. rev. „Ortodoxia”, An
XLIX, nr. 3 -4, 1997, p. 86
87. Pr. Dr. Paschia Constantin, Buna cuviință creștină , ed. Îngrijită și prefața de pr.Alex Stănciulescu –
Bârda, Ed. Parohiei Moldovăț, Moldovăț, p. 37 ,1996,
88. Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și ex periența Duhului Sfânt , Sibiu, Edit. Deisis, 1995 p.
103.
89. Pr. Dumitru Stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie , antologie, stud. introd. și note de Sandu
Frunză, Cluj -Napoca, Edit. Dacia XXI, 2010, p. 123.
90. Pr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană –între ideal și criză , in Rev. Studii Teologice, Nr. 1/ 2011,
p.70
91. Pr. John Mack, op. cit., p. 191.
92. Pr. lector. Mihai Vizitiu , Familia în învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli , în volumul
Familia creștină azi, Editura Trinitas, Iași p. 27.
93. Pr. Nicolae Cananau, Datoriile părinților față de copii, în Îndrumător bisericesc canonic și
patriotic , Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1985, p. 8

196 94. Pr. Nicolae Cananău, Datoriile părinților fată de copii , în Îndrumător bisericesc canonic și
patriotic, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați 1985, p. 84
95. Pr. Prof . Dumitru Popescu, Familia în cultura secularizată ,Ortodoxia, anul III,nr. 1 -2, 2002, p. 12
apud RENE LAURENTIN, dio esiste, Ecco le prove. Le scienze erano contr o, ora conducono a
Lui. Ed. Piemme, Casale Monteferrato, 1997, p.190
96. Pr. Prof. Dr. Dumitr u Popescu, Hristos, Biserică , Societate , Edit. I.B.M. B.O.R. , București, 1998, p.
129
97. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBM BOR,București,
1978,p. 179 -183
98. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă vol. III, 1978, IBMBOR p.
185;186.,193
99. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă , vol. I, Ed. IBMBOR,București,
1978, p. 399 – 401.
100. Pr. Prof. Dr . Emanuil Băbuș, Ortodoxia națiunilor în Europa Occidentală , în vol.Biserica
Ortodoxă în Uniunea Europeană, Contribuții necesare la securitatea și stabilitatea europeană, Ed.
Universității din București, 2006, p. 113.
101. Pr. pro f. dr. George Remete, op. cit ., p. 71
102. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan ., Valori creștine ale familiei în România și practici contrare
acestora ”
103. Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu , Familia creștină între tradiție și modernitate , p. 119
104. Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula Mântuirea păcătoșilor (Biblioteca religioasă a Sfintei Monastiri
românești „Prodromul” din Sfântul, art. cit., p. 124
105. Pr. Prof. Dr. Sidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, ed. IBMBOR,
Buc., 1991, pag. 299.
106. Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă , Avortul în “Vestitor ul Ortodoxiei”, Nr.336/2004
107. Pr. Prof. Dr.Vasile Răducă, ,, Familia creștină,într -un mediu secularizat ”,în
,,Ortodoxia”,nr.1,2012.
108. Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, București,
2008, p. 55 -56.
109. Pr. Prof. Ilie Mo ldovan, Adevărul și frumusețea căsătoriei II, Alba Iulia, 1996, p. 183
110. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Frumusețile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică , Editura
Mitro poliei Banatului, Timișoara, 1988, pag. 21

197 111. Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria , Spre plini rea Evangheliei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p.
112
112. Pr. Tiberiu Gh. Dârlea , Căsătoria și viața mistică , Edit. Lumina, București, 1995, p. 179
113. Pr. Traian Costea, Căsătoria din punct de vedere istoric, dogmatic și canonic (teză de doctorat),
Instit utul de Arte Grafice „Speranța”, București, 1935 p. 455
114. Prelegeri De Istorie Medie Universală I. Evul Mediu Timpuriu În Europa Si Orientul Apropiat –
Triburile germanice în primele secole ale mileniului I, http://arheologie.ulbsibiu.ro/
115. Primarul îndeplineșt e funcția de ofițer de stare civilă (Art. 43 Lit. T) din Legea Nr. 69 din 26
116. Primul decret s -a dat în 1957/ decr. nr. 463 și viza avortul la cerere, astăzi avortul se poate face
legal până la 12 -14 săptămâni de sarcină (art. 185 din Codul Penal).
117. prin pris ma parteneriatului educațional,metodist în protopopiatul Chișinău, sectorul III -sursa Pr.
dr. Grigore Costin p.19
118. Problema diferitelor teorii cu privire la originea căsătoriei este tratată pe larg de Anatole
Moulard în lucrarea:Saint Jean Chrysostome, le d efenseur du marriage et l’aporte de la virginite,
Paris, 1923, pp .49 -62.
119. Prof. dr. Manuel Guțan, Evoluția Căsătoriei și Familiei în Istoria Dreptului Românesc
120. Prof. univ. dr. p r. Teșu Ioan – Cristinel, Sensul familiei , în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur,
în vol. Familia creștină azi, Editura Trinitas, Iași, 1995,p . 47
121. PS. Macariopolski, Familia creștină ,p. 232
122. PS. Moussa , Tineretul și viața ,p. 194
123. S Bră deanu,.V. D. Zlătescu, Tratat de drept civil , vol I, Ed. Academiei, București, 1967, p. 242.
124. Stănoi u, M. Voinea, Sociologia familiei, TUB, București, 1983, p. 5; B. A. RiazenteV, Semeinoe
pravo, Moskva, colecția Juridiceskaid literature, 1971, p. 43; S.M. cretney, Principles of Family
Law, Sweet Maxwell, London, 1947, p. 3, International Encyclopedia of Comparative Law, vol. IV:
„Persons and Family”, J. C. B Mohr (Paul Siebeck), Tübingen, 1980, p. 3 – 18.
125. Stănoiu, M.Voinea, Sociologia Familiei , TUB, București, 1983, p.. 93
126. T. Laurianu și J. C.Massimu, Dicționarul limbii române , București, 1873, p. 110.
127. Teologia Morală Ortodoxă , Pentru Institutele Teologice, Vol. II, Bucuresti, 1980, P. 148 -149.
128. Teologia Morală Ortodoxă . Manual pentru fa cultățile de teologie, Mladin, Bucevschi 126.
Editura, ARHIEPISCOPIA ALBA IULIA , p.293

198 129. Text Aprobat De Sfantul Sinod In Se siunea 15=17 Iunie 2004,Sursa Si Alte Documente
Similare: Http://Www.Provitaorg.Ro/Index.Php?Dir=2.Documentatie/1.Articole Si
Studii/Eutanasia/ , Apud Pr.Prof.Dr. Vasile Raduca, Avortul In “Vestitorul Ortodoxiei”, Nr.336/2004
130. Traian Ionașcu, Căsătoria În Dre ptul R. S.R, Ed. Academiei, București, 1964, P. 13.
131. Waler Kasper, L’Assoluto Bella Storia Nell’ultima Filoso fia Di Schelling, Milano 1968, p . 370

CĂRȚI DE PEDAGOGIE ȘI METODICĂ

132. Adina Băran -Pescaru, Parteneriat în educație: familie -școală -comunitate, Ed. Aramis, București,
2004, p. 30 -31.
133. Centrul Național Pentre Curriculum și Evaluare în învățământul preuniversitar, programe
școlare, aria curriculară Om și Societate, disponibile la www. edu. ro
134. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , ediția a III -a, editur a Didactică și Pedagogică R. A.
București, 1997
135. Cucoș, C ., Educația religioasă, repere teoretice și metodice , Editura Polirom, Iași, 1999
136. Holbeu, Pr. Gheorghe, Pr. Lect. Dr. Dorin Opriș, Lect. Dr. Monica Opriș, Lect. Dr. Diac. George
Jambore, Apostolatul educațional: Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală , Ed. Basilica,
București, 2010.
137. Ionescu, Magda, Colaborarea dintre familie, școală și comunitate – succes școlar . În:
Învățătorul, an. III, nr. 3 (19) Iinie, 2012, p. 25.
138. Maria Braghiș, Aspec tul polifuncțional al parteneriatului școală -familie -comunitate, în rev.
Didactica Pro 2011, Nr. 1 (65), p. 39. Pr. Prof. univ. Dr. Sebastian Șebu. M. Opriș, op. Cit.,p. 134
139. Programa activităților educative în învățământul preuniversitar , 1994,disponibilă pe
www.edu.ro
140. Programa școlară religie,cultul ortodox , pentru clasele I – IV, București, 2008, disponibilă pe
www.edu.ro
141. Programa școlară religie,cultul ortodox , pentru clasele IX – XII, București, 2008 , disponibilă pe
www.edu.ro
142. Sebastian Șebu, Monica Opriș, Dorin Opriș, Metodica Predarii Religiei – Editura Reîntregirea,
Alba Iulia, 2000
143. Vasile Băncilă, Inițierea religioasă a copilului , Ediția III, E ditura Arhiepiscopiei Dunării De J os,
Galați, 2015, p. 23
144. Timiș Vasile, Religia în școală , Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004, p. 152

199 WEBOGRAFIE

145. http://candela.my1.ru/load/canoanele bisericii ortodoxe/i canoanele_apostolice/5 -1-0-36
146. http://www.crestinortodox.ro/liturgica/cununiile –
147. Ghiran Alexandru,„Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică „http://culturatorul.ro/ce –
inseamna -sa-fii-femeie -in- cultura -islamica/
148. http://www.ipedia.ro/familia -crestina -izvorul -divin -al-vietii -pe-pamant
149. http://ortodoxie.trei.ro/diverse/preotul/7d_familia_preotului.html
150. http://biblioteca.regielive.ro/ https: //ro.scribd.com/doc/Civilizatia -geto-dacilor
151. Prelegeri De Istorie Medie Universală I. Evul Mediu Timpuriu În Europa Și Orientul Apropiat
Și Orientul Apropiat – Triburile germanice în primele secole ale mileniului I,
http://arheologie.ulbsibiu.ro/
152. http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm
153. http://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -13445716 -analiza -hotnews -divorturile -romania –
cine-cand -unde -legatura -are-numarul -lor-criza -economica.htm

200

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

Subsemnata, pr ofesor, Mioara – Meluța Eșanu (KIRLANDI ), declar că lucrarea metodico – științifică
intitulată: „ FAMILIA CREȘTINĂ, VALOAREA, RI SCURILE ȘI PROVOCĂRILE ACESTEIA ÎN
SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ”, îmi aparține; la întocmirea ei nu am folosit altă bibliografie decât cea
menționată pe parcursul lucrării în note și lista bibliografică, lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de
examen sau de concurs.

Profesor, Mioara – Meluța Kirlandi (Eșanu)