PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. ȋnv. Preșcolar GURIȚĂ DOINA Grădinița cu… [305961]

Licență

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. ȋnv. Preșcolar GURIȚĂ DOINA Grădinița cu… [305961]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat] I

[anonimizat]. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA

AUTOR :

Prof. ȋnv. Preșcolar GURIȚĂ DOINA

Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Rȋmnicelu

Com. Rȋmnicelu, Jud. Buzău

BUZĂU

2018

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

FILIALA BUZĂU

Utilizarea jocului didactic și a dramatizărilor ȋn [anonimizat]. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA

CANDIDAT: [anonimizat] ȋnvățămȃnt preșcolar GURIȚĂ DOINA

Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Rȋmnicelu

Com. Rȋmnicelu, Jud. Buzău

BUZĂU

2018

ARGUMENT 5

Capitolul 1. [anonimizat] 7

1.1. [anonimizat] 7

1.2. Aspecte ale dezvoltării vocabularului copilului perșcolar 12

1.3. [anonimizat] a copilului preșcolar 19

1.4. Modalități de cunoaștere a copilului preșcolar 23

1.5. [anonimizat] 28

Capitolul 2. JOCUL – ACTIVITATE DOMINANTĂ ȊN PERIOADA PREȘCOLARĂ 35

2.1. Jocul –activitate specific umană 35

2.2. [anonimizat], teorii ale jocului 40

2.3. Jocul –funcții, clasificare 44

Capitolul 3. Rolul jocului de rol și a dramatizărilor ȋn dezvoltarea limbajului preșcolarilor 51

3.1. Metode de ȋnvățare bazate pe acțiunea simulată 51

3.2. Jocul de rol ȋn grădiniță 55

3.3. De la jocul de rol la dramatizare 58

3.4. Valențele formative ale jocului de rol și a dramatizărilor ȋn ȋnvățământul preșcolar 61

3.5. Contribuția jocului de rol și a dramatizarilor la dezvoltarea limbajului și a comunicării 67

Capitolul 4. Integrarea jocurilor se rol și a dramatizărilor ȋn activitățile de dezvoltare a limbajului – metodologia cercetării 74

4.1. Scopul cercetării 74

4.2. Ipoteza cercetării 74

4.3. Obiectivele cercetării 75

4.4. Variabilele cercetării 76

4.5. Coordonatele cercetării 77

4.5.1. Perioada și locul cercetării 77

4.5.2. Eșantionul 77

4.5.3. Metodele și instrumentele cercetării 80

4.6. [anonimizat] a cercetării 81

4.6.1. Etapa preexperimentală 81

4.6.2. Etapa experimentală 85

4.6.3. Etapa postexperimentală 88

4.7. Concluziile cercetării 94

CONCLUZII 97

Bibliografie 100

ANEXE 105

ARGUMENT

MOTTO:

„Jocurile copiilor nu sunt doar jocuri și trebuie judecate ca fiind faptele lor cele mai serioase”

Montaigne

Am ales această tema din dorința de a avea o pregătire cât mai temeinică ȋn privința jocului ca activitate dominantă la vârsta preșcolară. De ce ,, Utilizarea jocului didactic și a dramatizărilor ȋn educația preșcolară?” [anonimizat], ȋn general, reprezintă o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului prin care se realizează o mare parte din sarcinile educaționale în gradiniță și are un profund impact formator.

[anonimizat], [anonimizat] „modus vivendi”, fiind ȋn [anonimizat], și totodată principala modalitate prin care copilul se raportează la lume și o înțelege, asimilează realul la propria ființă.

Jocul, [anonimizat], forma principală de activitate, o manifestare fără bariere geografice ori religioase, o activitate care îi reunește pe copii și ȋn același timp îi reprezintă. [anonimizat]pilul acționează asupra obiectelor din jur, își îmbogățește cunoștințele, își satisface nevoia de mișcare, cunoaște realitatea, dobândește încredere ȋn forțele proprii.

În grădinița de copii jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate tipurile de activități, realizând învățarea într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copii. Jocul se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel că îi dă copilului posibilitatea de a exersa rolul de creator al realității. Practicând jocul, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realității naturale și sociale, își satisface diverse trebuințe, fiind totodată o activitate generatoare de trăiri pozitive și de satisfacții imediate.

Folosirea jocului în procesul instructiv-educativ stimulează interesul copilului față de activitatea care se desfășoară, face că cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoși, să capete mai multă încredere în forțele lor, mai multă siguranță și tenacitate.

Tocmai de aceea, am ales tema ,,Utilizarea jocului didactic și a dramatizărilor ȋn educația preșcolară”, pornind de la importanță jocului pentru copilul preșcolar, bucuria cu care acesta îl practică, satisfacțiile ce i le oferă și de la faptul că învățarea nu este scopul jocului, ci este rezultatul lui.

Pregătirea copilului pentru școala tinde să devină un adversar al educației prin joc a preșcolarului. Păstrarea caracterului ludic ȋn activitățile cu preșcolarii reprezintă o responsabilitate deontologică a educatoarei, ea fiind specialistul investit de societate să realizeze o educație adecvată preșcolarilor, asigurând respectarea particularităților de vârstă ale copiilor.

Așa cum spunea J. J. Rousseau, la care se adaugă și reprezentanți ai pedologiei și pedagogiei, printre care amintim pe E. Key, M. Montessori, J. Dewey, educatorii trebuie să fie umani și să păstreze prospețimea și inocența copilăriei. ,,Oameni, fiți umani, iată prima voastră datorie! … Iubiți copilăria, ocrotiți-i jocurile, plăcerile, drăgăstoasele ei porniri! … De ce vreți să lipsiți pe acești mici nevinovați de plăcerea unui timp atât de scurt, care fuge și de un bun atât de prețios, pe care nu știu să-l folosească rău?”(J. J. Rousseau, „Scrieri alese despre educație”).

Datorită faptului că tema lucrării, ,,Utilizarea jocului didactic și a dramatizărilor ȋn educația preșcolară”, este foarte vastă, iar jocul didactic a fost analizat ȋn mai multe lucrări, mi-am orientat atenția spre influența jocului de rol, a jocului de rol cu subiect din basme și povești și a dramatizărilor asupra educației copilului preșcolar, ȋn general, și asupra dezvoltării abilităților de comunicare, ȋn special. De asemeni, am ales această temă pornind de la plăcerea, cu care copiii ascultă povești, se transpun ȋn lumea magică a acestora, își asumă roluri reale și imaginare, totul realizându-se ȋntr-o atmosferă plăcută și antrenantă.

Pe parcursul desfășurării demersului de cercetare am folosit preponderent activități bazate pe jocuri de rol cu subiect din viața cotidiană și jocuri de rol cu subiect din basme și povești. Au fost derulate și două dramatizări, numărul acestora fiind mai mic datorită faptului că acestea nu pot fi organizate foarte des, din cauza eforturilor mari pe care le implică desfășurarea lor.

Utilizarea jocului de rol și a dramatizării ajută la dezvoltarea abilităților de comunicare, dar și educația cognitiv-emoțională a preșcolarilor ȋn general, antrenând întreaga personalitate a copilului, fiind totodată metode cu valențe formative și educative puternice. Îmbinarea lor cu alte metode și strategii adecvate vârstei, permit dezvoltarea preșcolarului din punct de vedere intelectual, moral și fizic.

Studiul de fată își propune să experimenteze metode și strategii educativ formative și interactive inovatoare ȋn desfășurarea activităților de educarea limbajului la preșcolari, demersuri educaționale menite să contribuie la dezvoltarea echilibrată și armonioasă a copiilor preșcolari, astfel încât veselia, curiozitatea, vioiciunea lor să rămână nealterate.

PARTICULARITĂȚI PSIHO-FIZICE ALE VÂRSTEI PREȘCOLARE

Aspecte psiho-fizice ale dezvoltării copilului în perioada preșcolară

Perioada preșcolară este considerată vârsta de aur a copilăriei și reprezintă etapa unor achiziții psiho-comportamentale de maximă importanță a căror calitate va avea o influență foarte mare asupra nivelului de adaptare și de integrare a copilului ȋn toate fazele evoluției și dezvoltării lui următoare.

Preșcolaritatea, reprezintă stadiul care se întinde între 3 și 6-7 ani și se distinge printr-o creștere semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului etapă când se pun bazele personalității copilului, dar și ale capacităților de cunoaștere, comunicare, socializare.

Dezvoltarea fizică continuă ȋn perioada preșcolară. Astfel, ,,între 3 și 6/7 ani are loc creșterea staturii, ȋn medie de la 92cm la 116cm, și cea ponderală de la 14 kg la 22kg(Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 124). Organismul în întregime devine mai elastic, mișcările mai suple și mai sigure.

Perioada preșcolară este una de intensă dezvoltare psihică. Presiunea factorilor socio-culturali, absorbția copilului în instituțiile preșcolare solicită toate posibilitățile lui de adaptare. Diferitele cerințe din grădiniță și din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Astfel, contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin mai active. Aceste forme de contradicții constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a câștigării de modalități diverse de activități, a dobândirii de abilități . Comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc în aceste condiții.

La intrarea ȋn grădiniță copilul descoperă că există o lume nouă, interesantă dincolo de spațiul casei pe care dorește să o descopere, să o cunoască, câștigând autonomie și inițiativă. Întreaga personalitate a viitorului adult va depinde de achizițiile și influențele din această perioadă. De aceea vârsta preșcolară reprezintă o perioadă fundamentală pentru dezvoltarea creierului, ce determină progresele ȋn formarea capacităților fizice, cognitive, lingvistice, sociale, emoționale ale copilului.

Formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei devin deosebit de active, prin organizarea de deprinderi și obișnuințe exersate zilnic: comportamentele igienice, de îmbrăcare și alimentare. Importanța deprinderilor exprimate prin conduite alimentare, vestimentare (de îmbrăcare-dezbrăcare) și igienice este foarte mare – pentru toată viața – și creează personalității un suport de adaptare și un suport de responsabilitate pentru propria persoană și de autonomie reală, dar și de contribuție la structura conștiinței de sine, a eului corporal.

Vârsta preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, nicio altă perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, neprevăzute, ca perioada preșcolară. Este recunoscut faptul că dezvoltarea psihică se realizează în stadii, fiecare caracterizându-se printr-o configurație proprie de procese și însușiri psihice.

Trecerea de la un stadiu la altul marchează un salt, nu numai în cadrul diverselor comportamente psihice, ci și în cadrul relațiilor dintre ele, a personalității în ansamblul ei.

Aceste stadii ale dezvoltării psihice a copilului de vârstă preșcolară sunt:

perioada preșcolară mică (3-4 ani);

perioada preșcolară mijlocie (4-5 ani);

perioada preșcolară mare (5-6/7 ani).

Nu trebuie uitat faptul că în oricare dintre perioadele vieții omului există două coordonate fundamentale ce stau la baza constituirii de repere psihologice de bază.

Prima dintre acestea se referă la tipul de activitate ce caracterizează și domină în acea perioadă a dezvoltării psihice. În cazul copilului preșcolar, jocul este activitatea prioritară și ca orice activitate dominantă, constituie izvorul unor experiențe complementare celei de adaptare, experiență ce are un rol formativ deosebit de mare și multilateral. Activitățile ludice (de joc) dezvoltă nu numai câmpul psihologic, ci și angajarea/implicarea inteligenței în situații numeroase și diverse similare totuși celor din viața obișnuită, fapt ce dezvoltă toate dimensiunile activităților psihice.

A doua coordonată fundamentală delimitatoare a oricărui stadiu de dezvoltare psihică este aceea a tipului de relații ce sunt ȋn prim plan într-o anumită etapă a vieții psihice umane.

În perioada preșcolară au loc nuanțări ale relațiilor interfamiliale și extrafamiliale care încep să aibă noi ponderi, cu o creștere mai intensă a celor din a doua categorie. Această latură a dezvoltării psihice duce la dezvoltarea conduitelor, la dezvoltarea celor intime, a celor personale, a celor reverențioase.

Deși jocul rămâne activitatea dominantă a preșcolarității, el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ. Astfel, asistăm la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii fată de mediul înconjurător, în final, la perfecționarea formelor de activitate ale copilului.

Perioada preșcolară mică (3-4ani) se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprimă o mare decentrare de pe obiectele concrete și manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li se conferă funcții simbolice (ȘchiopuU.,VerzaE.,1997,p.128).

Integrarea în grădiniță se face cu oarecare dificultate la această vârstă, dată fiind dependența mare a copilului preșcolar mic de mama sa și de ambianța familiară. Ca expresie a dezvoltării, perioada preșcolară mică este vădit de trecere de la centrarea activității organismului pe satisfacerea necesităților imediate, adeseori dominant biologice – prin mijloace simple – spre activități în care devin mai complicate modalitățile de satisfacere a unor trebuințe psihologice. Preșcolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plânge râzând și trece ușor de la o dispoziție la alta. Durerea sa ca și bucuria sunt explozive, totale.

În perioada preșcolară mică principala formă de activitate este jocul, presărată cu câteva activități sistematice, scurte ca durată și relativ simple în conținut. Manifestă preferințe pentru jocurile de manipulare a jucăriilor sau a altor obiecte.

Copilul se joacă mai mult singur, iar jocul practicat este sărac, mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. La preșcolarul mic predomină încă egocentrismul. El este curios, atras de obiectele din jur, percepe ceea ce îi „sare în ochi’’; memorează relativ ușor, dar nu-și propune deliberat acest lucru; gândirea sa este subordonată acțiunii cu obiectele; limbajul sau păstrează un pronunțat caracter situativ; comunicările din timpul jocului sunt reduse, nu înțelege încă prea bine indicațiile verbale care îi se dau. În planul afectiv, preșcolarul mic trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăiește intens emoțiile. Din punct de vedere motric este instabil, neîndemânatic, face mișcări bruște, insuficient coordonate. Manifestă interes pentru adulți, îi place să fie plimbat de aceștia. În timpul plimbărilor adresează adultului nenumărate întrebări în lanț, un răspuns devenind pretext pentru o nouă întrebare. Acest joc mintal este practicat cu multă voluptate, fapt care îi exasperează adeseori pe adulți.

În perioada preșcolară mijlocie (4-5 ani), copilul devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic. Mișcările sale devin mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea și constituirea (încă instabilă) de foarte numeroase conduite implicate în cerințele de autonomie. În perioada preșcolară mijlocie copilul traversează un ușor puseu de creștere. Pe plan psihologic se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 și 5 ani se câștigă cam 50 cuvinte pe lună). Tot evidentă este dezvoltarea autonomiei datorită progreselor ce se realizează în planul deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice. Se intensifică, de asemenea, dezvoltarea conștiinței de sine, fapt ce se exprimă prin creșterea opozabilității, a bravadei, a dorinței de a atrage atenția asupra sa (episod de negativism) (Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 129).

Jocul devine în perioada preșcolară mijlocie activitatea de bază, încărcată de caracteristici active de valorificare a experienței de viață, a observațiilor, emoțiilor, a acțiunilor și conduitelor ce se vehiculează în ambianța sa. Jocul pune în evidență o mare experiență socială achiziționată și capacitatea de a crea verbal și comportamental roluri (prin mijloace dominant intuitive) prin care copilul reconstituie episoade din realitatea înconjurătoare (jocul cu rol și subiect). În genere, curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre fenomene (relații de dependență, de cauzalitate, de condiționare, etc.). Copilului îi plac poveștile, prezintă interes pentru cărți cu imagini, pentru desen, modelaj, jocuri cu cuburi, teatru de păpuși ori de marionete, TV, desene animate etc.

Spre 4 ani, copilul se adaptează mai ușor la mediul grădiniței. În joc copilul creează tot mai multe situații de viață. Jocul devine mai bogat în conținut, activitățile obligatorii mult mai solicitante. Realitatea externă începe să-l preocupe din ce în ce mai mult, ca atare întreaga dezvoltare psihică a copilului se va produce într-un ritm alert.

În interrelațiile cu adulții sunt tot mai evidente asalturile de curiozitate prin : ,, de ce?’’, ,,pentru ce ?’’, ,,cum ?’’, crește și interesul fată de povești, mai ales fată de acelea care cuprind aspecte fantastice, personaje bune și personaje rele.

În această perioadă se dezvoltă mult limbajul, se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. Totodată, se conturează caracterul voluntar a celor mai multe dintre procesele psihice (memoria, imaginația).

Asistăm chiar la apariția unor modalități psihocomportamentale noi: formarea limbajului interior, spre vârsta de cinci ani, care va constitui o cotitură esențială pentru desvoltarea psihică a copilului. Emoțiile devin tot mai controlabile.

Preșcolarul mijlociu devine sensibil la unele manifestări, evenimente colective din familie, din grădiniță. Jocurile capătă un caracter colectiv. Acum se instalează mai evident unele trăsături caracteriale, care constituie nucleul viitoarei personalități.

În perioada preșcolară mare (5-6/7 ani) copilul manifestă în ansamblu o mai mare forță, agilitate, inteligență, reticiențe în situații ușor penibile. Câmpul atenției este dominat de o înțelegere mai profundă a situațiilor. Există și în perioada preșcolară mare o oarecare opoziție fată de adulți, opoziție ce se manifestă spontan ca atare, urmată de dorințe vădite de reconciliere (Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 129).

Caracteristică este la preșcolarul mare și adaptarea mai evidentă a conduitelor fată de diferite persoane, de caracteristicile acestora în cele două medii concurente, familia și grădinița. În acest sens, copilul poate fi acasă destins, disponibil, iar în grădiniță, răsfățat, nervos, și invers, fapt ce pune, de asemenea, probleme legate de dificultățile sale de adaptare, manifestate prin aceste mari distanțe psihologice de conduită în cele două medii.

Preșcolarul mare se adaptează rapid nu numai la mediul grădiniței, ci și în contact cu o situație nouă. Alături de joc, care continuă să rămână activitatea dominantă, își fac loc din ce în ce mai mult și activitățile de învățare sistematică.

Preșcolarul mare rămâne cu mari apetituri pentru jocurile mixte de mișcare cu subiect. Astfel, ar fi jocurile: ,,de-a baba oarba’’, ,,de-a hoții și polițiștii’’, ,,de-a ascunselea”.

Este evidentă reproducerea în joc a evenimentelor văzute. Creșterea forței, agilității, rapidității, supleții mișcărilor, îi permit copilului să aibă tentative de a se urca în pomi și prin locuri primejdioase.

El se antrenează cu plăcere în jocul cu mingea, cele de făcut baloane de săpun, de montat avioane, jucării, sau de decupat hârtie.

Învățarea de poezii, citirea după imagini, spectacole date în grădiniță, alimentează sinele cultural (identitatea culturală) a copilului. Cărțile pentru copii încep să fie puse la loc știut.

Ascultarea de povești, vizionarea episoadelor și serialelor de desene animate, dezvoltă imaginația și înțelegerea de situații. Confecționarea de obiecte din hârtie, decupaje cu ornamentații, desene pentru ,,expoziții’’, subordonează, ca multe activități de acest fel, implicarea imaginației, creând cerința de perfecționare a agilității mișcărilor fine ale mâinii și de nuanțare a gustului.

Copilul preșcolar mare începe să cunoască interiorul și exteriorul lucuinței și al grădiniței, strda pe care merge la grădiniță, denumirea mobilierului, a camerelor, amănunte privind viața animalelor și a plantelor. Ȋncep să se consolideze generalizări cantitative, logica practică a relațiilor: mărime, cantitate, localizare spațio-temporală, parte-ȋntreg, succesiunea și simultaneitatea (Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 134).

Limbajul devine mai fluid, iar vocabularul mai bogat. Începe să povestească mai fluent, să glumească, să aibă replici pline de haz, dar și de combinații verbale inedite legate de expresiile gramaticale pe care nu le posedă ( Sima F., 1996, p. 29).

De pe acum începe pregătirea pentru școală, pentru noile responsabilități, care îi vor reveni și, mai ales, pentru competiția școlară căreia va trebui să-i facă fată.

Toate acestea schimbă radical atitudinea copilului fată de realitatea fizică și cea umană în care trăiește.

Diversele capacități psihice suferă modificări importante. De exemplu, percepția, transformată demult în observație, se exersează, devine pricepere; limbajul capătă o structură mai închegată decât în etapele anterioare, fiind construit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice spre sistematizare și observarea faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenția voluntară își prelungește durata.

Preșcolarul mare dispune de mai multă forță și agilitate, chiar și de capacitatea de a se inhiba.

Aspecte ale dezvoltării vocabularului copilului perșcolar

Limbajul îi conferă copilului autonomie și posibilitatea de a comunica cu ușurință cu cei din jurul sau. Dobândind încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața socială de mai târziu.

Limbajul reprezintă una dintre cele mai importante aptitudini pe care le achiziționează copilul, acesta fiind totodată un element cheie în însușirea unei bune educații în școală . Însușirea limbajului este o activitate, un proces, care presupune un efort îndelungat din partea individului. Aceasta pentru că tehnica de recepționare (limbajul impresiv) și de exprimare (limbajul expresiv) a comunicării este una din priceperile omenești cele mai complicate, pentru însușirea căreia este nevoie de un șir întreg de ani (Jurcău N., Jurcău E.,1999). Dezvoltarea limbajului include următoarele aspecte: evoluția în plan fonetic, lexical, gramatical și semantic. Se știe deja că preșcolarii sunt niște parteneri de conversație excelenți – nu doar că pun o mulțime de întrebări, dar le și place foarte mult să povestească. Această caracteristică îi ajută foarte mult pe părinți și educatori în activitățile de dezvoltare a vocabularului și a competențelor de comunicare la copii.

Cercetările efectuate de diferiți pshihologi au relevat că ȋn dezvoltarea lexicului, ca și ȋn ȋnsușirea structurii gramaticale a limbii, mai mult decât ȋn alte domenii ale vieții psihice a copilului, există diferențe individuale mari care depind ȋn primul rând de condițiile de educație și de viață ale acestuia.

Vocabularul copilului este și el o trăsătură definitorie a personalității sale. Sensul cuvintelor și propozițiilor folosite de copii la această vărstă depinde ȋn mare măsură de ȋmprejurările concrete, ele putând fi ȋnțelese numai ȋn situația cunoscută de cei care participă la dialog.

La vârsta preșcolară are loc o lărgire și complicare a raporturilor dintre copii și realitatea ȋnconjurătoare. Formele și conținutul comunicării copilului cu ceilalți devin mai ample și mai variate. Ȋn general, activitatea copilului preșcolar dobândește mai multă independență și se desfășoară mai organizat ȋn procesul instructiv-educativ din grădiniță sub ȋndrumarea competentă a educatoarelor. Fiecare individ își formează un vocabular propriu ȋn condițiile vieții sociale. Copiii își ȋnsușesc vocabularul prin imitarea modelelor de vorbire ale celor care se ocupă de creșterea și educarea lor ȋn general, ale celor cu care intră ȋn contact direct.

Având ȋn vedere condițiile normale de viață și de educație pe baza datelor statistice obținute de diferiți autori ne putem forma o imagine generală aproximativă despre ȋmbogățirea fondului lexical la copiii de vârstă preșcolară.

Ȋn această etapă a dezvoltării copilului se observă aproximativ urmatoarele valori existente ale vocabularului:

la 3 ani, vocabularul minim cuprinde 400 de cuvinte, cel mediu 700 cuvinte, iar cel maxim 1000 cuvinte ;

la 6/7 ani vocabularul minim cuprinde 1500 de cuvinte, cel mediu 2000 cuvinte, iar cel maxim 2500 cuvinte.

Raportul dintre limbajul activ și cel pasiv se modifică similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare. Se dezvoltă cerința internă de folosire de cuvinte noi, creații verbale și fantezii verbale. Construcția propozițiilor se complică, expresivitatea vorbirii se amplifică, la fel nuanțarea ei, intonațiile. Limbajul copiilor conservă aspecte din cel familial, fapt ce evidențiază rolul fundamental al familiei ȋn dezvoltarea vorbirii. Ȋn vorbire ȋncep să fie folosite numeroase adjective, structuri comparative și de evaluare, dar și acordări de sensuri aproximative sau incorecte. Ȋn general, ,, limbajul fixează experiența cognitivă și organizează activitatea”(Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 141).

Cu toată relativitatea acestor date, ele scot ȋn evidență faptul că ȋn condiții normale de educație ȋn perioada preșcolară copilul își ȋnsușește ȋn esență lexicul de bază al limbii materne.

Ȋn această perioadă copilul folosește un limbaj preponderent situativ, el recurge mai mult la cuvinte cu un conținut concret, cel mai adesea, legat direct de realitatea imediată. De aceea, ȋn vorbirea copilului preșcolar predomină substantivele și verbele, adjective care arată ȋnsușiri perceptibile auditiv, tactil, vizual și mai puține pronume și numerale. Deși substantivele ocupă primul loc ȋn comunicare, sub raport numeric, trebuie subliniat faptul că și verbele au o mare importanță funcțională fiind frecvent utilizate ȋn vorbirea copilului.

Odată cu ȋnsușirea cuvintelor, copilul asimilează și sensul acestora. Pe masură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se ȋmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte și expresii necesare exprimării noilor cunoștințe. Nu de puține ori, copiii adoptă unui cuvânt un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, și-l folosesc adesea pentru că le place cuvântul și nu pentru că i-ar cunoaște semnificația. Astfel, un copil de la oraș spune că vițelul se ține ȋn garajul vacii, pentru că nu cunoaște deosebirea dintre garaj și grajd.

Ȋn dezvoltarea limbajului copilului ȋnsușirea structurii gramaticale a limbii române reprezintă o problemă de cea mai mare importanță. Observațiile și cercetările psihologice arată că, ȋn condiții de viață și de educație corespunzatoare, la sfârșitul perioadei preșcolare copilul stăpânește formele gramaticale de bază ale limbii și, ȋn general, le folosește corect ȋn vorbirea sa.

Caracteristic este faptul că atât vocabularul cât și structura gramaticală sunt ȋnsușite de copii ȋn mod practic ȋn procesul viu al comunicării, ascultând vorbirea celor din jur și fiind corectat de către adult decât atunci când face greșeli ȋn vorbire. Copilul preșcolar ,,nu ȋnvață” regulile gramaticale ca atare, nu cunoaște definiția lor, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea, conjugarea, genul,conjucția, prepoziția, dar respectă ȋn vorbirea sa regulile principale de modificare și ȋmbinarea cuvintelor ȋn propoziții. Prin imitare, ȋn mod practic, copiii își ȋnsușesc formele gramaticale de bază ale limbii. Sub influența mediului social ȋn care trăiesc, acumularea experienței verbale duce treptat la formarea așa numitului ,,simț al limbii” care îi determină pe copii să adopte forme gramaticale corecte, fără să cunoască norme sau reguli. ,,Sensibilitatea” față de formele gramaticale este o trasatură caracteristică copilului preșcolar, deși limba nu este pentru el ȋncă un ,,obiect de studiu” (așa cum va deveni la școală). Având la bază acest simț al limbii, copiii ajung să foloseasca tot mai bine formele gramaticale și chiar să intervină atunci când observă o greșeală ȋn vorbirea altora.

Auzind un copil de 3 ani spunând ,,Cale fuge repede”, un altul de 5 ani îl corectează: ,,Nu se spune așa, trebuie să spui: Care fuge repede!” – dar, ȋntrebat de ce nu spune așa, copilul nu poate să justifice altfel, decât afirmând că ,, nu se spune așa, așa nu e bine”.

,,Invenția lexicală” a copiilor este o altă particularitate specifică vârstei și ea se bazează pe formarea unui stereotip al mecanismului derivării. Cuvinte ,,noi”(care nu există ȋn limbă) sunt ,,inventate” de copii prin adăugarea la rădăcinile unor cuvinte cunoscute a diferitelor prefixe și sufixe, terminații, ȋnlocuiri de sunete care dobândesc ȋn practica vorbirii o relativă independență.

Exemple ȋntalnite ȋn vorbirea copiilor: ,,pâinărie” (de la pâine + sufixul “rie”), spun așa și dupa modelul ,,cofetărie”, ,,carnărie”, ,,plugarist” (după tractorist), ,,câineluș” (cățeluș), ,,albiniști” (de la alpiniști).

Etapa ,,născocirii cuvintelor” este oarecum firească ȋn dezvoltarea limbajului. Ea este un indiciu neȋndoielnic al creșterii capacității de generalizare a scoarței cerebrale.

Ȋmpotriva fenomenului ,,creării cuvintelor” nu este cazul să se duca o ,,luptă” cu orice preț. Este ȋnsă de datoria noastră, ȋn calitate de educatoare să corectăm cu calm, dar sistematic aceste ,,greșeli” săvârșite de copii (cu atât mai mult erorile de pronunție) spre a se evita fixarea unor forme incorecte, defectuoase.

Creativitatea lexicală a copilului trebuie pregatită și stimulată prin toate activitățile de educare a limbajului, ȋndeosebi prin jocuri didactice, dar derivarile deformate se cer corectate cu tact.

Copiii își ȋnsușesc cuvinte din vorbirea părinților, bunicilor și adulților cu care intră zilnic ȋn contact, dar preiau cuvinte și de la copiii cu care se joacă, ȋn mod organizat sau pe stradă. Ei sunt astfel tentați să folosească expresii argotice, chiar vulgare, de aceea educatoarea trebuie să-i ajute, să le ȋnlăture din vorbire, dezvăluindu-le frumusețea limbii române și obișnuindu-i să utilizeze termeni civilizați. Ȋn mediul social, copiii ȋntalnesc și ȋnvață regionalisme sau anumite forme regionale, care au rolul și farmecul lor, dar treptat trebuie ȋndrumați să adopte formele limbii române literare. O particularitate a vocabularului preșcolarilor este folosirea diminutivelor, determinată și de universul miniatural ȋn care trăiesc (păpușică, ursuleț, cubuleț) și de vorbirea oamenilor maturi care vor să-i alinte, să-i ademenească cu ciorbiță, ciorăpei, căciuliță, plimbărică. Diminutivele dau vorbirii copiilor un farmec aparte, dar abuzul le deformează vorbirea și imaginea asupra lumii ȋnconjurătoare.

Prin ȋntregul proces instructiv-educativ din grădiniță și, ȋndeosebi, prin activitățile specifice de educare a limbajului se perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se consolidează formele corecte gramatical, se ȋmbogățește vocabularului activ și pasiv. Copilul nu va putea să ȋnțeleagă unitatea de conținut transmisă, dacă nu cunoaște sensurile cuvintelor. O sarcină importantă a dezvoltării vorbirii este asigurarea ȋnțelegerii semanticii cuvintelor. Perceperea cuvântului simultan cu contemplarea sa vie ajută la formarea preciziei ȋn exprimare și dă imaginilor formă, corespunzător realității.

Cuvintele nu sunt altceva decât simboluri a căror percepție permite copilului să-și aducă aminte de acțiunile prilejuite cu ocazia desfășurării jocurilor. Ȋmbogățirea vocabularului trebuie ȋnțeleasă nu ca memorarea mecanică a unui număr mare de cuvinte, ci ca ȋnțelegerea și asimilarea semnificației cuvintelor care se va adânci treptat.

Ȋn grădiniță, principala modalitate de organizare a procesului de ȋmbogățire și activizare a vocabularului este activitatea frontală pe categorii de activităti: știinta (cunoașterea mediului, activitate matematică), educarea limbajului, activități practice, educație pentru societate, educație artistico-plastică, educație muzicală, educație fizică. Activitățile desfășurate pe sectoare bibliotecă, știință, artă, construcții, joc de rol, nisip și apă, contribuie și ele, ȋn mare măsură, la ȋmbogățirea vocabularului. Activitățile de dezvoltare personală și jocurile distractive constituie, de asemenea, tot atâtea prilejuri de ȋnvățare și exersare a cuvintelor noi.

Fiecare din categoriile de activități enumerate constituie un poțential prilej de ȋmbogățire a vocabularului activ al copiilor. Educatoarea trebuie să se preocupe de ȋmbogățirea vocabularului copiilor, sarcină ce se realizează de fapt, ȋn toate activitățile din gradiniță, nu numai ȋn cele de educație a limbajului. Activizarea și ȋmbogățirea vocabularului este un obiectiv permanent al activităților de educarea limbajului ȋn toate etapele preșcolarității. La grupele mai mici activitatea de educare a limbajului urmărește mai ales ȋmbogățirea vocabularului, achiziția de noi cuvinte prin care preșcolarul are posibilitatea să-și comunice gândurile și sentimentele.

Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitea familiarizării copiilor preșcolari cu sinonimia, antonimia, polisemia, omonimia cuvintelor. Povestea ,,Fata babei și fata moșneagului” arată copiilor opoziția de sens, bun-rău, frumos-urât, harnic-leneș. Ȋn același timp, poeziile și poveștile trebuie să dezvăluie preșcolarului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea plăcută a cuvintelor. Ascultând basme și povești, copiii ȋntalnesc noi cuvinte și expresii care, odata cunoscute, devin un bun al lor. Prin intermediul poveștilor spuse de educatoare pătrund ȋn limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, copiii familiarizându-se cu formele specifice poveștilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se ȋmbogățește simțitor, se activizează vorbirea și se dezvoltă sub toate aspectele.

Un mijloc de instruire și educare a copiilor, specific vârstei preșcolare, ȋn cadrul activității de educarea limbajului este jocul didactic. Prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul. Ȋn scopul ȋmbogățirii vocabularului preșcolarilor cu substantive comune care să denumeasca obiecte, fenomene, grade de rudenie, forme de relief, alimente, mijloace de locomoție, anotimpuri și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, principalele ȋncăperiale casei, grădiniței, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, ȋmbracăminte, ȋncalțăminte etc. se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice.

Jocul didactic contribuie la ȋmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari și cu diferite adjective: ȋnsușiri privind culoarea (roșu, galben, verde, albastru), raporturi dimensionale (mare, mic), ȋnsușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice.

Jocurile didactice contribuie din plin la ȋmbogățirea lexicului, sub aspectul achiziției de noi cuvinte, al consolidării și activizării vocabularului. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite sinonime, antonime, omonime. Deosebit de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmărește ȋmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale, numeralele distributive, cuvinte care denumesc acțiuni (verbe). Nu trebuie neglijate jocurile didactice care contribuie la ȋmbogățirea vocabularului copiilor cu adverbe referitoare la timpul când se desfășoară, la locul unde se petrece acțiunea și la modul cum acestea se realizează. Jocul didactic contribuie atât la ȋmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la ȋnsușirea unor expresii corecte din punct de vedere gramatical, clare și coerente.

Poeziile contribuie ȋn mare măsură la ȋmbogățirea vocabularului copiilor. Poeziile despre natură ȋmbogățesc limbajul copiilor prin cuvinte care denumesc și arată aspecte și ȋnsușiri ale anotimpurilor, redau imaginea naturii prin culoare, ritm, micșare. Prin intermediul versurilor ȋnvățate ȋn mod conștient, copiii își ȋmbogățesc vocabularul cu cuvinte frumoase ce n-ar trebui să lipsească din comunicarea obișnuită. Astfel, prin activitatea de educarea limbajului preșcolarii asimilează un vocabular bogat, variat pe care pot să-l folosească ulterior. Activitatea de educarea limbajului are conținuturi și obiective bine stabilite, prin care se asigură ȋmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor cu o mai mare eficiență.

Activitățile de cunoasterea mediului oferă copiilor material pentru ȋmbogățirea vocabularului, pentru precizarea sensului unui cuvânt, posibilitatea de a-și comunica impresiile și cunoștințele. Ȋn plan concret, pe măsură ce copilul percepe obiectul supus observării, este pus ȋn situația să-l denumească, să-i precizeze locul și rolul ȋn viața omului și, astfel să-și actualizeze sau să achiziționeze și sț pronunțe substantive, adjective, adverbe. Aceste părți de vorbire ȋn funcție de inventivitatea educatoarei se pot folosi și cu sens figurat pentru activizarea vocabularului copiilor. Se pot oferi anumite explicații referitoare la aspectul unei flori, codița frunza sau dimensiunea unei petale, recurgând la sinonime ca: grațios, ȋngust, fin, delicat.

Ȋn activitățile de cunoașterea mediului se folosesc substantive, verbe, adverbe, se formulează propoziții care prezintă realități concrete și care trebuie să fie cât mai ample și mai frumoase. De exemplu: semnificația noțiunii de “mijloc de locomoție” a fost explicată copiilor astfel: obiectele care ajută omul să se deplaseze dintr-un loc ȋn altul se numesc mijloace de locomoție. Aceasta definiție servește pentru toată viața. Dacă vor ȋntâlni alte obiecte care vor servi la deplasarea omului, ei le vor clasifica ȋn categoria mijloacelor de locomoție.

Ȋnsușirea corecta a vocabularului limbii române este o condiție a ȋnsușirii tuturor cunoștințelor care fac din individ un membru folositor societății este o condiție a ȋnsușirii culturii generale.

Ȋn cadrul activităților cu conținut matematic, copii își ȋmbogățesc vocabularul cu termeni matematici specifici: număr, cifră, mulțime, forme geometrice, compunerea și descompunerea numerelor, șir crescător și descrescător. Limbajul matematic folosit trebuie să fie accesibil ȋnțelegerii copiilor.

La 6 ani, preșcolarii pot să gândească și să se exprime artistico-plastic prin linii și culori, ȋmbogățindu-și astfel posibilitățile de comunicare. Ȋntr-o activitate artistico-plastică, copilul folosește atât limbajul plastic, cât și pe cel verbal. Acest tip de activitate contribuie cantitativ la ȋmbogățirea vocabularului cu cuvinte noi, specifice sferei artistico-plastice. De exemplu: pictură, acuarele, modelaj, planșetă, dactilo-pictură, culori reci, culori calde etc. Ȋn aprecierea lucrărilor proprii sau ale colegilor, copii își formează un simț artistic, apelează la limbajul specific, ȋnsușit anterior. Limbajul specific activităților artistico-plastice este pus ȋn evidență ȋn momentul motivării sau al evaluării temei respective.

Activitățile de educatie muzicală, contribuie și ele la ȋmbogățirea vocabularului copiilor. Astfel, ȋn cadrul activităților de educație muzicală, pătrund ȋn vocabularul copiilor cuvinte noi cum ar fi: sunet, instrument muzical, pian, chitară, vioară, strofă, text, joc muzical, ritm, dar și cuvinte noi ȋntâlnite ȋn cântecele ȋnvățate, cuvinte ce trebuie explicate de educatoare.

Prin intermediul activităților practice copiii își ȋmbogățesc vocabularul cu cuvinte care se ȋnsușesc ușor. La sfârșitul unei activități practice când educatoarea ȋntreabă: ,, – Copii, ce am făcut astăzi?“, aceștia pot răspunde: am tăiat, am lipit, am șnuruit, am bobinat, am festonat etc. De asemenea, noțiunile care denumesc instrumentele și materialele necesare activităților practice constituie un prilej de ȋmbogățire a vocabularului copiilor.

Activitatea de educație fizică contribuie și ea la ȋmbogățirea vocabularului. Astfel preșcolarii receptează comenzile educatoarei ȋn timpul activității și, astfel își ȋnsușesc cuvinte și expresii specifice care ulterior intră ȋn vocabularul activ al copiilor (de exemplu: ,,inspirăm”, ,,expirăm”, ,,coloană” ,,pe loc repaus”).

Jocurile liber-creative constituie, de asemeni, o cale eficientă prin care copilul își îmbogățește vocabularul, cu condiția ca acestea să dispună de un material adecvat și accesibil. Prin jocuri bine organizate putem contribui ȋntr-o mare măsură la formarea, dezvoltarea și ȋmbogățirea vocabularului copilului sub aspect lexical, fonetic și gramatical.

Pe masură ce copilul se joacă cu obiectele și descoperă sensuri și relații noi dezvoltarea limbajului se intensifică. O serie de studii au constatat existența unor relații pozitive între limbaj și joc.

Toate activitățile din ȋnvățământul preșcolar contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, la consolidarea anumitor deprinderi și implicit, la ȋmbogățirea și activizarea vocabularului, la optimizarea comunicării dintre copii și dintre copii și adulți.

Dezvoltarea socio-emoțională a copilului preșcolar

,,Nu se poate concepe o bună adaptare la mediul școlar fără dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor. Potențialul cognitiv rămâne nevalorificat fără abilități socio-emoționale, căci înainte de a gândi trebuie să interacționăm.” (prof. dr. M. Miclea)

Conștiința de sine a copilului, ȋnțelegerea propriei persoane și a celorlalți, modul ȋn care-și exprimă sentimentele și emoțiile, dar și dezvoltarea relațiilor personale îl definesc mai departe ca adult. Dezvoltarea socio-emoȋională a copiilor influenȋează evoluția lor cognitivă, motorie și ȋmbogățirea limbajului. Vârsta preșcolară (3-6/7 ani) cunoaște o dezvoltare accelerată atât din punct de vedere fizic, cognitiv, cât și social și emoțional. Depinde atât de părinți, cât și de cadrele didactice, cum știu să ajute copilul să se ȋmplinească socio-emoțional.

Dezvoltarea socio-emotionala vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulții și copiii, de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine. Ȋn strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de ȋnvățare.

Jocuri, cântece, activități educative, ȋndeplinirea sarcinilor trasate de părinți sau educatoare, toate manifestările preșcolarului sunt ȋnsoțite de emoții și sentimente. Dacă la bebeluș, stările afective sunt confuze – plânge și râde ȋn același timp, la vârsta preșcolară, apar stări emotive complexe. Una dintre ele este cunoscută sub numele de „sindromul bomboanei amare", rezultată din primirea unui recompense nemeritate deplin. Copilul este capabil acum să sesizeze deosebirea între răsplată și faptele proprii.

Ȋn preșcolaritate, se conturează clar sentimente morale, cum ar fi: rușinea, mulțumirea, prietenia și dragostea. Acțiunea de a imita se accentuează și dă naștere unor stări afective noi. Treptat, se dezvoltă memoria afectivaă și capacitatea de a-și stăpâni reacțiile (spre exemplu: se abține să nu plângă atunci când se lovește). Prin acțiunile zilnice, copiii își dezvoltă competențele socio-emoționale. Ei ȋnvață să lege prietenii, să-și ȋnțeleagă emoțiile proprii, dar și pe ale celorlalți, să definească o problemă și să caute soluții adecvate.

Ȋntre 3 și 6 ani, copiii ȋnțeleg cauzele emoțiilor și comportamentelor celorlalți. Preșcolarii pot înțelege emoțiile exprimate de copiii de aceeași vârstă cu care interacționează, iar această capacitate îi ajută să-și rezolve eficient eventualele conflicte.

Copiii ȋncep să vorbească despre propriile emoții la vârsta de 3-4 ani, când identifică și diferențiază emoțiile de bază, precum: furie, tristețe, frică și bucurie. Acum apar accesele violente de furie și teama de separare. La 5-6 ani, copiii cunosc rușinea, vinovăția sau jena.

Competențele emoționale sunt strâns legate de cele sociale. Popularitatea și legarea prieteniilor depind, ȋn mare masură, de abilitatea copilului de a gestiona propriile emoții și pe ale celorlalți.

Din perspectiva dezvoltării sociale, se constată o creștere a frecvenței de manifestare a comportamentelor de supunere la reguli, de formare și menținere a unei prietenii, de integrare ȋn grupul de prieteni.

Copiii ale căror competente emoționale și sociale sunt insuficient dezvoltate pot avea probleme serioase mai departe ȋn viață. De la inadaptarea la programa șolară și inevitabilul abandon până la agresivitate, furie necontrolată, anxietate sau depresie. Specialiștii au demonstrat că aceste probleme se intâlnesc mai rar la copiii cu abilitățile socio-emotionale bine dezvoltate.

Cercetările ȋn domeniu au dovedit că nu este suficient să dezvoltăm abilitățile intelectuale ale copiilor. Capacitatea de a conștientiza trăirile emoționale, de a le gestiona ȋn mod adecvat sau de a-și face prieteni sunt la fel de importante. De asemenea, abilitatea de a înțelege și descrie emoțiile celorlalți este necesară pentru manifestarea empatiei, care conduce la simpatie.

Dacă copiii experimentează emoții negative puternice și nu știu să le exprime, se vor comporta neadecvat. Sunt copii capricioși sau care manifestă furie, gelozie, răzbunare sau plictiseală și izolare.

Dezvoltarea socială și emoțională a copilului mic este esențială pentru modul ȋn care va crește și va evolua. Dacă abilitățile motorii și creșterea se dezvoltă natural, dezvoltarea socio-emoțională necesită ajutorul parintilor și educatorilor. Ei sunt principalii responsabili de formarea copilului ca individ, mai ales la vârste foarte fragede.

La vârsta preșcolară copiii achiziționează peste 80% din abilitățile pe care le vor folosi mai târziu, ca adulți. Abilitățile sociale și emoționale reprezintă resurse importante care le permit copiilor, și adultilor mai târziu să se adapteze la diferite contexte de viață.

Abilitățile emoționale susțin dezvoltarea cognitivă ȋn perioada preșcolară, dar și adaptarea la școală, atât direct, cât și indirect, prin contribuția lor la dezvoltarea abilităților sociale.

Educatorii, dar și părinții sunt cei care contribuie la dezvoltarea emoțională a copiilor prin socializarea emoțiilor. Această socializare se realizează prin reacțiile avute la emoțiile exprimate de copil, prin discuțiile despre emoții sau prin exprimarea propriilor emoții.

Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii cresc, oferindu-le contexte adecvate de ȋnvățare și exersare a lor, modele de exprimare a propriilor emoții și de rezolvare a problemelor emoționale personale. Este foarte important să avem ȋntotdeauna răspunsurile potrivite care să-i ajute să-și ȋnțeleagă emoțiile și să le gestioneze.

Activitățile și jocurile desfășurate în grădiniță au un rol deosebit deoarece le dezvoltă copiilor imaginația și creativitatea, contribuind din plin la dezvoltarea lor emoțională. Jocurile și jucăriile reprezintă cel mai simplu și eficient mijloc de a-l ajuta pe copil să-și însușească principalele aptitudini sociale și emotionale. Ele sunt mai ușor întelese de copil. Cu ajutorul lor eforturile noastre de a-l face să priceapă anumite lucruri se diminuează considerabil. Printre cele mai recomandate activități pentru dezvoltarea emoțională se numară jocurile didactice, jocurile de rol, jucăriile de pluș, jocurile de societate etc.

Jocurile de rol sunt cele mai recomandate în acest sens, deoarece îl pot pune pe copil într-o mulțime de situații imaginare din care acesta poate învăța să socializeze cu ceilalți.

Ȋn cadrul unor jocuri de mimă ȋn care folosim expresiile faciale ale emoțiilor de bază, copiii se pot familiariza cu denumirea acestora: tristețe, fericire, furie, frică, ȋncântare. Ȋn toate etapele unei zile trebuie să-i ȋncurajăm pe copii să utilizeze cuvinte și expresii ce denumesc stări emoționale.

Când observăm că un copil traiește o emoție puternică, insistăm să explice ceea ce simte : ,,Cum te simți fiindcă e ziua ta? “ sau ,,Cum te simți când colegul te jignește?”. Copiii vor ȋnvăța astfel că este normal să experimenteze diverse emoții și să vorbească despre ele. Foarte importantă este ȋncurajarea lor, ȋntărirea pozitivă atunci când au făcut fată unei situații frustrante.

De asemenea ȋn activitățile artistice ( pictură, desen) copiii pot exprima sentimente prin ȋnsăși lucrările realizate, dar important este ca ei să fie capabili să exprime și verbal aceste sentimente. Și, să nu uităm nici o clipă, că atunci când adulții sunt calzi, receptivi și expresivi, copiii se simt mai liberi să-și exprime emoțiile.

Pentru formarea unei imagini pozitive despre propria persoană trebuie apreciate eforturile copilului ȋn orice situație. Faptele bune, gesturile frumoase nu pot fi trecute cu vederea. Copilul trebuie laudat permanent, lucru pe care și părinții trebuie să îl faca. Numai așa va câștiga încredere ȋn propriile forțe și se va implica ȋn activități și relații noi.

Printre activitățile pe care le-am desfășurat cu copiii pentru a le dezvolta competențele emoționale sunt: ,,Joc de cărți cu emoții”, ,,Surpriza”, ,,Cursa cu obstacole, ,,Campionii’’, ,,Chipuri vesele, chipuri triste”, „La carnaval”, ,,Un zâmbet pentru fiecare”, ,,Oglinda fermecată”, ,,Carte despre mine”, ,,De-a reporterul” etc. În cadrul lor copiii au analizat diferite expresii ale chipului uman și au enunțat posibile motive pentru fiecare trăire: veselie- copilul se bucură că a venit la grădiniță, că a primit o jucărie nouă; tristețe- copilul nu se simte bine, prietenul lui nu e la grădiniță, îi e dor de mama; furie- un alt copil i-a luat jucăria preferată, mama nu i-a dat voie să se uite la Scooby doo etc. De asemenea, au lucrat pe echipe identificând și denumind expresiile de pe jetoane, apoi compunându-și pe chipuri, aceeași expresie, au jucat roluri ȋn care au fost ȋncurajați să se prezinte, să se descrie, să vorbească despre preferințe și interese, emoții etc.

Majoritatea copiilor pot gândi despre ei ȋntr-o manieră pozitivă și plăcută, aceste percepții despre sine conturând stima de sine. Ȋn general, ȋn perioada preșcolară copiii își supraestimează abilitățile, se consideră capabili de reușită, consideră că știu să cânte, știu să danseze. Când adultul comunică cu copilul ȋntr-o manieră caldă, empatică și pozitivă, îl ȋncurajează, îl ascultă, îi acordă atenție și respect, se formează o stimă de sine ridicată, benefică ȋn vederea formării unei imagini de sine pozitive.

Este important de reținut că, pentru ca un copil să fie capabil să ȋnvețe bine la orice vârstă el trebuie să ajungă la nivelul emoțional de maturizare al acelui nivel de vârstă. Cu cât el este mai matur din punct de vedere emoțional, cu atât este mai capabil să ȋnvețe.

Grădinița trebuie să respecte interesele spontane ale copilului și modurile sale firești de ȋnvățare, trebuie să respecte ȋnclinațiile fiecăruia, entuziasmul pentru activitățile fizice, pentru proiecte creative, pentru arte și joc și ar trebui să-i dea ocazia copilului de a ȋnvăța prin aceste activități.

Este necesar să ȋnțelegem caracteristicile individuale ale fiecărui copil, să-i acceptăm, să-i iubim pe fiecare, să-i ȋnțelegem și să-i modelăm cu blândețe și dragoste ȋn așa fel încât să le dezvoltăm adevăratele aptitudini.

Modalități de cunoaștere a copilului preșcolar

,,Ȋncepeti prin a vă cunoaște mai bine elevii, cu siguranță nu-i cunoașteți deloc”

J. J. Rousseau

Cunoașterea nivelului de dezvoltare a personalității copilului este de o importanță majoraă ȋn sarcina pe care o are gradinița de a dezvolta o personalitate armonioasă, și mai ales de a realiza un ȋnvățâmant individualizat și diferențiat. Copii prezintă ȋnsușiri și aptitudini diferite, fizionomii morale distincte, profiluri psihologice variate, iar grădința-școala, asigură educarea și cultivarea lor,ceea ce presupune cunoașterea lor temeinică, precum și crearea condițiilor necesare manifestării și dezvoltării lor plenare. Aceste deosebiri individuale presupun modalități diferite de acțiune a educatoarei.

Activitatea de cunoaștere psihologică a copilului nu reprezintă un scop in sine, ci este premisa desfășurării cu cea mai mare eficiență a activității instructiv-educative. Cunoscând copiii educatoarea descoperă ȋnclinațiile, aptitudinile și motivațiile acestora, le dezvoltă și sprijinindu-se pe ele poate să prevină și să ȋnlăture cu mai mult succes trăsăturile și manifestările lor negative. Cunoașterea copilului din punct de vedere al cunoștințelor pe care acesta le-a acumulat până la venirea ȋn grădiniță este de asemenea foarte importantă pentru educatoare deoarece constituie un punct de referință ȋn proiectarea activităților viitoare și ȋn luarea unor măsuri amelioratorii adecvate.

Copiii sunt, în general, foarte diferiți când vin la grădiniță. Acest fapt se amplifică datorită intrării lor într-un alt mediu decât cel familial. Grădinița solicită copilului mai mult control în conduită și o treptată decodificare a numeroase necunoscute ce țin, pe de o parte, de un mediu instituționalizat dar, pe de altă parte, de numărul mare de copii cu care vine în contact pe o durată variabilă de timp și cu care trebuie să se obișnuiască .

La rândul ei, educatoarea are în grupă copii ce provin din medii relativ diferite, asupra cărora s-au exercitat influențe formative, uneori altele decât cele propuse de educatoare (Dima S., 1997, pag.109).

Activitatea de cunoaștere a copilului implică folosirea unei game variate de metode și procedee deoarece datele obținute printr-o singură metodă sunt unilaterale, neconcludente. Folosind ȋnsă mai multe metode se pot obține informații care se completează reciproc.

Una dintre metodele cele mai folosite pentru cunoașterea copilului preșcolar este observația. Această metodă furnizează educatoarei cele mai bogate și variate date pentru cunoașterea personalitătții copilului. Pentru ca această metodă să aibă rezultatele scontate copilul trebuie observat ȋn condiții cât mai variate, numai ȋn felul acesta pot fi surprinse manifestările tipice ce-l caracterizează pe copil.

Se deosebesc două tipuri de observări: una prin care putem urmări caracterizarea generală a copilului, pentru a se întocmi de pildă fișa de caracterizare psiho – pedagogică. Altă formă de observație este aceea prin care putem urmări cunoașterea adâncită a unei anumite însușiri sau a unui anumit proces psihic cum ar fi : atenția, memoria, capacitatea de creație etc. Prin ambele cazuri se fac notări amănunțite în caietul de observații.

În ambele forme ale observației deosebim trei momente principale și anume: înregistrarea datelor, selectarea loc, formularea concluziilor. Înregistrarea și analiza particularităților copiilor se face de către educatoare printr-o observație permanentă, științifică în cadrul activităților frontal – dirijate cu întreaga grupă de copii, cât și în activitățile liber – creative. În urma consemnării, a dificultăților întâmpinate de copii, în procesul instructiv – educativ se stabilesc modalități de înlăturare a acestor dificultăți.

Pe parcursul unei zile de gradiniță copilul se manifestă diferit la anumite tipuri de activități ce se desfașoara ȋn grădinișă. Preferă un anume tip de activitate, se comportă diferit ȋn cadrul activității de joc comparativ cu atitudinea pe care o are ȋn activitățile comune.

Observând astfel comportamentul copilului obținem date importante despre temperamentul, caracterul sau aptidunile acestuia. La ȋnceput sunt remarcați copiii care se detașeaza fie prin aptitudini, fie printr-o serie de manifestări negative. Treptat ȋnsă sunt cunoscuți și copiii care rămân oarecum inperceptibili, indescifrabili care sunt mai puțin ,,transparenți”.

Scopul observației trebuie stabilit foarte bine de educatoare deoarece urmărim anumite aspecte ale comportării ȋn situații și momente specifice. Astfel ȋn cadrul jocului didactic educatoarea poate observa: copilul preferă să fie lider sau subaltern, este dinamic, manifestă spirit de echipă, dorește să se evidențieze fără să țină seama de ceilalți coechipieri, respectă sarcina didactică, respectă sau ȋncalcă regulile jocului, dă dovadă de creativitate și inovație la jocul de creație etc. Dimpotrivă ȋn activitățile comune se pot obține date despre imaginația , memoria, gândirea, limbajul, capacitatea de ȋnțelegere etc. Manifestările copilului ȋn jocurile de mișcare și ȋn jocurile liber-alese, la teatru, la sala de mese etc. trebuie observate cu mare atenție deoarece furnizează foarte multe date despre el: este prietenos, posedă spirit de ȋntrajutorare, respectă pe cei din jurul său etc.

Toate observațiile trebuie consemnate ȋn caietul de observații psiho-pedagogice sau ȋntr-un alt caiet atunci când le-am surprins deoarece odată cu trecerea timpului ele pot fi uitate sau chiar interpretate greșit. Observațiile ocazionale pot duce la concluzii greșite de aceea observarea comportamentului ȋntr-o mare varietate de situații reprezintă aspectul important care trebuie reținut pentru interpretare. Ȋn orice obsarvație trebuie să notăm cât mai exact datele și să le separăm de interpretări.

Analiza produselor activiățtii copilului este o altă metodă ce are o mare utilizare ȋn cunoașterea psihologică a personalității preșcolarului. Ea completează celelalte metode furnizând date despre lumea interioară, despre bogația de idei, originaliatea și obiectivitatea preșcolarului.

,,Perioada preșcolara este prima ȋn care copilul devine abilitat, manifestând aptitudini. Domeniul muzicii, al desenului, al picturii, modelajului etc. sunt abordate de copii cu succes.” (Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 150).

Pe desenele, picturile și modelajele executate de copilul preșcolar mai ales ȋn activitățile nedirijate către un subiect anume se poate studia profilul său psihologic. Trasarea liniilor cu o anumită intensitate, folosirea cu predilecție a anumitor culori, reprezentarea prin desen a unor personaje apropiate sau chiar a sa ȋn raport cu aceste personaje furnizează o multitudine de date educatoarei. Copilul preșcolar ornamentează ȋn desen persoanele pe care le admiră, le așază ȋn față, le desenează mai mari ȋn raport cu celelalte personaje. Dimpotrivă simplificarea, depărtarea, micșorarea unor personaje are o semnificație inversă. Când există probleme mai complexe inclusiv sentimente de culpabilizare, copilul se desenează pe el ȋnsuși devalorizat și adeseori mic (regresie de vârstă-Șchiopu U., Verza E., 1997, p. 152).

Este știut că desenul copilului evoluează odată cu vârsta dar toate etapele prin care trece desenul la vârsta preșcolară indică particularitățile evolutive individuale și sufletești. Activitățile de educație plastică sunt un important mijloc de dinamizare a vieții psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, voliționale și motivaționale.

Intervenția factorului conștient și dirijat de ȋnsușire a limbajului plastic trebuie să se sprijine pe curiozitatea copilului, pe dinamismul și spontaneitatea sa imaginativă.

Educatoarea are un rol important ȋn stimularea creativității și a imaginației copiilor. Nu trebuie să privească cu superficialitate un desen pentru că-l poate aprecia greșit. Cu tact și răbdare, discutând cu preșcolarul află lucruri nebănuite care ar fi putut ramâne necunoscute la o examinare sumară, strictă de redare a formelor, liniilor, culorilor sau compoziției desenului. Ȋnarmată cu suficiente cunoștințe pedagogice și psihologice, cu multă rabdare, tact și mai ales dragoste și respect faăă de copii și de profesie, educatoarea are la ȋndemână metode variate de a cunoaște copilul preșcolar. Procesul instructiv-educativ se imbunătățește considerabil cunoscând potențialul copiilor. Părinții sunt ȋncurajați să dezvolte și ȋn afara grădiniței unele aptitudini pe care le au copiii.

Datele observate și consemnate cu rigurozitate din păcate nu sunt interpretate de un psiholog care are cunoștințe abilitate să facă acest lucru.Din experiența didactică trebuie să ne ferim ȋn interpretarea datelor de etichetări care stigmatizează copiii, dar experianța specialistului este totuși indispensabilă ȋntr-un demers educațional cu reușite depline.

Metoda testelor constituie o cale importantă ȋn cunoașterea personalității copilului. Didactica modernă pune un mare accent pe racordarea acțiunilor instructiv-educative la nevoile și potențele copilului, pe considerarea particularităților individuale ca indicator orientativ prioritar. Cunoașterea comportamentului copiilor, a nivelului atins ȋn dezvoltarea lor generală și a rezultatelor obținute ȋn realizarea obiectivelor pedagogice este necesară educatoarei ȋn fiecare moment al desfășurării actului didactic: la ȋnceput(evaluare inițială), pe parcurs(evaluare formativă), la sfârșit(evaluare sumativă).

Evaluarea predictivă o realizăm la ȋnceputul unui program de instruire, stabilind nivelul de pregătire al copiilor și indicând condițiile ȋn care acesștia vor putea asimila noile cunoștințe. Primele două săptămâni ale anului școlar sunt rezervate culegerii de date despre copii și prin testele predictive putem afla date referitoare la dezvoltarea psiho-fizica și la nivelul de cunoștințe priceperi și deprinderi ale acestora.Gradul de instruire dobândit este determinant pentru parcurgerea urmatoarei etape de ȋnvațare. Evaluarea predictivă se constituie ȋntr-un indice prețios de concepere a noului demers didactic.

Evaluarea de orice tip permite ȋntrevederea posibilităților de realizare a obiectivelor urmarite ȋntr-un timp mai scurt și cu un consum cât mai mic de resurse. Consecințele acesteia se vor extinde atât asupra conținutului ȋnvățării cât și asupra formelor de organizare, mijloacelor și metodelor folosite ȋn concordanță cu particularitățile psiho-fizice ale copiilor.

Ȋn ȋnvățământul preșcolar metoda biografică sau anamneza se reduce ȋn mare parte la datele pe care le obținem de la familie. Din chestionarele pe care le propunem părinților putem colecta foarte multe date despre copilul preșcolar. Principalul dezavantaj este că nu suntem sigure dacă părinții sunt sinceri ȋn răspunsurile date. Tendința de fațadă pe care subiecții o manifestă ȋi determină să-și ascundă sentimentele și atitudinile care nu sunt acceptate social și să ofere răspunsuri cât mai dezirabile. Chestionarul ne oferă poate și date eronate, de fațadă dar pe parcursul timpului prin intermediul observațiilor și al convorbirilor putem raporta aceste date la realitatea cu care ne confruntăm.

Metoda biografică vizează strângerea a cât mai multor observații și înregistrarea lor în „Fișa de caracterizare”. Această metodă trebuie să permită analiza condițiilor de mediu și de educație și surprinderea caracteristicilor dezvoltării personalității copilului în condițiile mediului social. Sinteza datelor culese în urma folosirii diferitelor metode și procedee, permit realizarea „Fișei psihopedagogice”. Întocmirea unei astfel de fișe a copilului preșcolar constituie un instrument foarte necesar și util totodată

Fișa psihopedagogică se completează de educatoare și permite pe lângă cunoașterea copilului și individualizarea activității instructiv – educative în grădiniță. Culegerea datelor are o valoare deosebită deoarece ne permite să ȋnțelegem că fiecare copil este unic cu trăiri și experiențe proprii.

Date despre copil putem afla si prin metoda convorbirii. Metoda constă în organizarea unor discuții cu preșcolarul, scurte dialoguri pe teme apropiate lor, legate de universul, de viața copiilor (jocuri, plimbări). În urma acestor discuții purtate cu preșcolarii ne putem da seama de unele particularități de dezvoltare a gândirii, limbajului, imaginației, a aptitudinilor, a sentimentelor.

Anumite manifestări, ȋn anumite situații ȋn care este pus copilul le putem afla prin intermediul convorbirilor ocazionale, libere sau prin intermediul convorbirilor premeditate care au un scop bine stabilit.

La venirea ȋn grădiniță copilul se atașeaza de educatoare și cu timpul capăt ȋncredere ȋn a-și destăinui toate frământările pe care le are. Tot ce sa petrece ȋn viața lui ȋn afara grădiniței este adus la cunoștința educatoarei. Astfel, putem afla despre viața lui ȋn familie, despre activitățile pe care le desfașoara ȋn afara grădiniței, despre problemele ce ȋl preocupă și pe care nu le discută cu parinții din neglijență sau neștiința acestora.

Cunoscând toate aceste date și intervenind cu tact pedagogic ȋn activitățile pe care le desfășurăm cu părinții putem corecta unele comportamente ale copilului sau deopotrivă putem cultiva anumite aptitudini sau interese ale acestuia.Pentru ca rezultatele să fie cele scontate atât copilul cât și familia acestuia trebuie să fie sinceri cu educatoarea să aiba țncredere ȋn ea indiferent de subiectul conversației atunci când aceasta are loc pentru a corecta conduite sau a dezvolta aptitudini.

Metoda chestionarelor (ancheta prin chestionar) se aseamănă cu metoda convorbirii și constă în faptul că se adresează copiilor sau părinților, cadrelor medicale, prin unele întrebări orale sau scrise, într-o anumită ordine și într-un anumit mod de organizare. Această metodă are rezultate bune mai ales atunci când este corelată cu observația și analiza produselor activității.

Necesitatea studierii copilului a fost subliniată de multă vreme de numeroși pedagogi, deoarece acțiunea pedagogică exercitată asupra copilului nu poate fi încununată de succes dacă nu se întemeiază pe datele psihologiei copilului.

„Începeți prin a vă studia elevii”, recomandă binecunoscutul pedagog francez J.J. Rousseau, în lucrarea Emil sau despre educație, 1762 , iar cu un secol mai târziu un alt pedagog K. D. Ușinski, scria: „dacă pedagogia vrea să-l educe pe om în toate privințele, atunci ea trebuie să-l cunoască de asemenea în toate privințele”.

Particularitățile specifice procesului instructiv-educativ din grădiniță

Grădinița de copii este instituția de învățământ care se ocupă de instruirea și educația copiilor preșcolari. Ea urmărește crearea condițiilor necesare unei dezvoltări optime, multilaterale a copiilor și impulsionează această dezvoltare.

Învățământul preșcolar prima verigă a sistemului de învățământ si are menirea de a asigura pregătirea copiilor pentru activitatea școlară. Procesul instructiv-educativ din grădiniță are anumite particularități determinate de vârsta preșcolarilor. Aceste particularități sunt caracteristice atât în conținutul activității instructiv-educative, cât și în organizarea acestora.

Întreaga activitate din grădiniță este planificată, organizată și desfășurată sub îndrumarea și cu participarea educatoarei. Întreaga desfășurare a procesului instructiv-educativ din grădiniță se face pe baza respectării conținuturilor și obiectivelor cuprinse în „Curriculum pentru ȋnvățământul preșcolar”, care stabilește cu egală rigurozitate sarcinile și conținutul activității instructiv-educative ce se desfășoară pe toată durata zilei, în etapele de jocuri și activități la alegere în clasă și în aer liber, în activitățile comune ca și pentru colaborarea dintre grădiniță și familie, grădiniță și școală. Se prevăd sarcinile de ordin cognitiv și formativ care trebuie realizate în cadrul fiecărui domeniu de dezvoltare și în funcție de aceasta, pentru fiecare nivel de vârsta sunt gradate și sistematizate atât cunoștințele, cât și deprinderile referitoare la joc, activități liber creative, educație fizică, cunoașterea mediului înconjurător, dezvoltarea vorbirii, reprezentări matematice, desen, modelaj, activități practice și educație muzicală.

Din analiza cunoștințelor rezultă că pe când la grupa mică cunoștințele sunt simple și se referă la denumirea unor obiecte, fenomene, animale etc., la grupa mijlocie și mare, cercul de cunoștințe se lărgește adăugându-se altele referitoare la obiecte și fenomene, la legătura dintre ele, la cauzele care le provoacă. Dezvoltarea concentrică a acestui conținut permite înțelegerea cunoștințelor, însușirea lor temeinică și formarea unor deprinderi de viață și de cunoștințe ce prevede aceeași trecere treptată de la apropiat la depărtat, de la concret la abstract, de la simplu la complex. Conținutul activității instructiv-educative este organizat pe domenii de activitate. Pentru fiecare domeniu de activitate sunt prezentate principalele obiective instructiv-educative ce urmează a fi realizate în dezvoltarea copiilor, conținutul activității și unele forme de realizare precum și teme anuale orientative pentru realizarea de proiecte tematice, sugestii de realizare a activităților creative pe sectoare, arii de stimulare ca: știință, bibliotecă, artă, construcții, jocuri de masă, imaginație.

Curriculum preșcolar dă educatoarei mai multă libertate în proiectarea activității punându-și în valoare creativitatea sa , în stabilirea mijloacelor de realizare și integrarea tipurilor de activități pe tot parcursul zilei.

Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, interacțiunile cu ceilalți, organizarea mediului și activitățile / situațiile de învățare special create (Preda V., 2009, p. 15).

Activitățile de învățare reprezintă un ansamblu de acțiuni cu caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, organizate și conduse de cadrul didactic în scopul atingerii finalităților prevăzute în curriculum. Desfășurarea acestora necesită coordonarea eforturilor comune, respectiv: cadrul didactic, părinții, copiii, dar și a colaboratorilor și partenerilor educaționali din comunitate a căror implicare este la fel de importantă.. În desfășurarea acestora accentul vă cădea pe încurajarea inițiativei copilului și a luării deciziei, pe învățarea prin experimente și exersări individuale.. Activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma activităților pe discipline sau integrate a activităților liber alese sau a celor de dezvoltare personală.

Dintre mijloacele de realizare utilizate putem aminti: jocul liber, discuțiile libere, jocul didactic, povestirea, exercițiile cu material individual, experimentele, construcțiile, lectura după imagini, observarea, convorbirea, povestirile create de copii, memorizările, precum și alte mijloace specifice didacticii, în funcție de nevoile educaționale ale copiilor.

Categoriile de activități de învățare prezente în planul de învățământ sunt: Activități pe domenii de învățare (care pot fi activități integrate sau pe discipline), jocuri și activități alese și activități de dezvoltare personală.

Activitățile pe domenii experiențiale sunt activitățile integrate sau pe discipline desfășurate cu copiii în carul unor proiecte planificate ȋn funcție de temele mari propuse de curriculum, precum și de nivelul de vârstă și de nevoile și de interesele copiilor din grupă. Conform curriculumului se pot desfășura maxim cinci activități integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor. Așadar, educatoarea poate planifica activități de sine stătătoare, respectiv pe discipline – activități de educarea limbajului, activități matematice, activități de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activități practice, educație muzicală, activități artistico – plastice sau activități integrate (cunoștințele din cadrul mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile întregi și, cu acest prilej, în activitatea integrată intră și jocurile și activitățile alese sau cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experiențiale iar jocurile și activitățile alese se desfășurate în afara acesteia).

Jocurile și activitățile alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, a comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual. Reușita desfășurării jocurilor și activităților didactice alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze , să-l invite la acțiune. Astfel dacă este nevoie de activități desfășurate în sala de grupă, educatoarea va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca: bibliotecă, colțul căsuței / joc de rol, construcții, știință, artă, nisip și apă și altele. În funcție de spațiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate cuprinde toate centrele sau cel puțin două dintre ele în care cadrul didactic pregătește zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc, în funcție de disponibilitate și nevoi.

Activitățile de dezvoltare personală includ rutinele, tranzițiile și activitățile din perioada după-amiezii ( pentru grupele cu program prelungit sau săptămânal ), inclusiv activitățile opționale.

Rutinele sunt activitățile – reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează activități de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul / perioada de relaxare de după-amiază, gustările, plecarea și se distinge prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleași conținuturi. La întâlnirea de dimineață accentul căzând pe calendarul naturii, prezenta…etc, și pe:

Autocunoaștere ( stima de sine, imagine de sine – „Cine sunt eu / Cine ești tu?” , „Sunt creativ”, „Fluturașul”, „Etichete bune, etichete rele”, „Inimioara de preșcolar / școlar”, );

Dezvoltarea abilităților de comunicare – comunicarea asertivă – „Învăț să spun NU fără să îi deranjez pe cei din jur’’, comunicarea cu colegii / părinții / educatoarea – jocuri indicate de tipul : „Cum salut ?”; „Cum spunem mulțumesc?”; „Cum cer iertare?”; „Cum mă împac cu prietenul meu?”; ’’Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…”, „În cine pot avea încredere?”; „Comunic în oglindă”; „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !”; „Mimă”( comunicarea verbală și non-verbala a propriilor trăiri și sentimente ) ; „Sunt vesel / trist pentru că…”; „Azi mi-a plăcut / nu mi-a plăcut la tine …pentru că”; „Tristețea / veselia în culori și forme”.

Managementul învățării prin joc – motivarea copilului pentru a deveni școlar – Vreau să fiu școlar; Continuă povestea… ; Meseria de elev; Cum aș vrea să fie învățătoarea mea? ; Eu, când voi fi școlar… .

Dezvoltarea empatiei – Dacă tu ești bine și eu sunt bine ! ; Cum să îmi fac prieteni ? ; Ba al meu , ba al tău ; Cinci cuvinte eu, cinci cuvinte tu; Cum îmi aleg prietenii?; Îmi ajut prietenul!; Suntem toleranți; Azi mi s-a întâmplat … , Cum v-ați simți dacă cineva v-ar spune… ?; Cum să fac surprize celor dragi ? … etc.

Luarea deciziilor în funcție de anumite criterii și încurajarea alegerilor și a gândirii a cât mai multe variante de soluții la situațiile apărute – „Hei, am și eu o opinie!”, „M-am certat cu prietenul meu – ce pot să fac?”, „Vreau…”, „Îmi permiți?”, „La răscruce de drumuri…”.

Medierea conflictelor – „Învăț să lucrez în echipa”, „Singur sau în grup?”, „Fără violență!”, „Fotograful”.

Tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri / categorii de activități de învățare, de la o activitate la alta, în diverse momente ale zilei. Mijloacele de realizare ale acestui tip de activitate variază foarte mult, în funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile adultului cu rol de cadru didactic. Ele pot lua forma unei activități desfășurate în mers ritmat, a unei activități care se desfășoară pe muzică sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a unei frământări de limbă, a unei activități în care se execută concomitent cu momentul de tranziție respectiv un joc cu text și cânt cu anumite mișcări cunoscute deja de copii etc.

Activitățile opționale intră în categoria activităților de învățare respectiv a celor de dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță. Ele sunt alese de către părinți, din oferta prezentată de unitatea de învățământ la 15 septembrie și aprobată de Consiliul Director al Unității. Opționalele pot fi desfășurate de către educatoarele grupei sau de un profesor specialist, care va lucra împreună cu acesta. Programa unei activități optimale poate fi elaborată de educatoare / profesorul care urmează să o desfășoare și, în acest caz, va fi avizată de inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă de cel care predă opționalul respectiv din oferta de programe avizate deja de M.E.C.T. sau de I.S.J.

Activitățile desfășurate în perioada după- amiezii ( activități recuperatorii pe domenii de învățare, recreative de cultivare și dezvoltare a inclinațiilor ) sunt tot activități de învățare. Acestea respectă ritmul propriu de învățare al copilului și aptitudinile individuale ale lui și sunt corelate cu teme săptămânale / tema proiectului și cu celelalte activități din programul zilei.

Jocul este activitatea fundamentală a copilului pe care se sprijină atât rutinele, cât și tranzițiile și evident, activitățile de învățare. El influențează întreaga conduită și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia. Așadar, mijloacele principale de realizare a procesului instructiv – educativ la nivel antepreșcolar și preșcolar sunt: jocul, (ca mijloc liber, dirijat sau didactic ), activitățile didactice de învățare.

Programul anual de studiu se va organiza în jurul a șase mari teme: Cine sunt / suntem? ; Când, cum și de ce se întâmplă?; Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?; Cum planificam / organizăm o activitate?; Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu?.

Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3–5 ani, categoriile de activități desfășurate cu copiii vor viza socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun etc.) și obținerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5 – 7 ani, accentul se va deplasa spre pregătirea pentru școală și pentru viața socială a acestuia. (Preda V., 2009, p. 15).

Procesul instructiv – educativ din grădiniță de copii se realizează sub formă orală, numai prin viu grai. Aici copiii nu învață să scrie și nici să citească ca la școală, ci înregistrează și reproduc numai pe care verbală. Caracterul oral al instrucției cere ca educatoarea să folosească metode și procedee variate, precum și diferite forme și tipuri de activități în vedera fixării și consolidării cunoștințelor predate.

În activitățile pe domeniile experiențiale (ADE) nu se pun note și nici nu se dau teme pentru acasă. O notă specifică a activității desfășurate în grădiniță este jocul. Atât unele activități comune desfășurate sub forme de jocuri didactice, cât și numeroase procedee de joc folosite în cadrul celorlalte activități permit însușirea mai rapidă a cunoștințelor despre caracteristici ale obiectelor și fenomenelor mediului înconjurător ca de exemplu: culoare, formă, mărime, etc.

Caracterul oral și de joc al procesului instructiv – educativ contribuie foarte mult la conturarea specificului acestuia și la diferențierea lui de acela din școală.

În grădiniță se organizează și se desfășoară cu copiii variate forme de jocuri (de creație, de construcție, de mișcare, distractive, muzicale), activități liber creative (reconstituiri de imagini, domino, puzzle, citirea imaginilor din cărți și reviste pentru copii, modelaj, desen, confecții, activități cu materiale din natură, munca individuală cu anumiți copii, care prezintă deficiențe de vorbire, au lipsit de la grădiniță, organizarea de programe distractive, diafilme, audiții, șezători, plimbări, observări spontane) .

O condiție a succesului în activitatea instructiv – educativă, este planificarea minuțioasă a întregii activități, ținându-se seama și de capacitatea de efort a copiilor care nu este uniformă în timpul unei săptămâni / zile.

Sarcina educatoarei este de a amplasa aceste activități în cadrul organizatoric săptămânal și de a realiza prin contribuția personală o îmbinare judicioasă a tipurilor și formelor de activitate obligatorie cu cele la alegere, a activităților didactice cu cele dinamice.

Planificarea este pentru educatoare instrumentul util care contribuie din plin la pregătirea personală pentru activitate și implicit la reușita acesteia .

JOCUL – ACTIVITATE DOMINANTĂ ȊN PERIOADA PREȘCOLARĂ

Jocul –activitate specific umană

„Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietii.”

Ed. Claparède

Pornind de la definiția sa, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală, căreia i te dedici din pură plăcere. Ȋn același timp, jocul este o formă de activitate cu multiple implicații psihologice și pedagogice care contribuie la informarea și formarea copilului ca om. De aceea se spune că în joc încep să se pună bazele personalității și caracterului copilului.

Jocul este un fenomen social format și statornicit ȋn cadrul societății omenești. El este o activitate complexa specifica copiilor. De asmemeni, jocul este o activitate specific umană și pregătește copilul pentru celelalte activități care vor urma. Ȋn toate timpurile, copiii s-au jucat și se vor juca.

Totuși, jocul nu dispare din viața individului odată cu ȋnaintarea ȋn vârstă, ci ȋși modifică ponderea. De fapt, omul se joacă la toate vârstele. Chiar și la vârsta a treia.(Șchiopu U., Verza E., 1997, p.124). Psihologia și pedagogia secolului trecut au recunoscut faptul că jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci și modul prin care adulții își manifestă liber ,,copilul din ei”. Jocurile pe calculator, desenele animate, filmele fantastice nu reprezintă altceva decât aspectul de marketing al reîntoarcerii jocului în atenția tuturor.

,,Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, spunea Schiller, iar ,,pentru un copil sănătos jocul este tot atât de necesar dezvoltării lui multilaterale, ca și lumina soarelui”. (Ed. Claparède).

Pornind de la caracterizarea făcută de Claparede copilului, putem spune că acesta este ,,o ființă a cărei principală trebuință este jocul(…). Această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale.”

Jocul este totul pentru copil: ȋncă din primle luni de viață acesta se joacă cu corpul său; apoi ȋncepe să reproducă aspecte din ambianța lui apropiată și, ȋntr-o etapă următoare, copilul ȋncepe să imite adultul și de aici se naște jocul de rol, urmat apoi de jocul cu reguli, ȋn care copilul ȋnvață elementele fundamentale de socializare, convenționalitate, acordul, competiția, cooperarea.

Jocul copiilor reprezintă o sursă inepuizabilă de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă în mod direct capacități observative, iar în mod indirect jocul creează o mai mare antrenare, competență, deprinderi active, mărește capacitatea de înțelegere a situațiilor, creează capacități de reținere, dar și de dozare a forțelor fizice și spirituale, dezvoltă caractere, deprinderi, înclinații, aspirații.

La vârsta preșcolară, jocul este, înainte de toate, un „modus vivendi”, și ȋn același timp este și cea mai importantă metodă activă de instruire, formare și educare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume, asimilează lumea, realul la propriul său eu. Prin practicarea jocului, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale vieții sociale și naturale și își satisface diverse trebuințe, jocul fiind pentru el o activitate generatoare de trăiri pozitive și de satisfacții imediate.

Totodată jocul este cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea ȋnconjurătoare, înțeleg evenimentele din jurul lor și învață din ele. Utilizarea și dezvoltarea limbajului fac parte integrantă din acest proces. Prin joc copilul exersează înțelegerea prin comunicare, formulează verbal ceea ce se întâmplă în jurul său, dar și ceea ce-și imaginează, își dezvoltă capacitatea de judecată. Jocul pune în mișcare toată ființa copilului, îi activează gândirea, îi reliefează voința, îi înaripează fantezia și-i ascute inteligența.

Încă de la începutul secolului al XX-lea s-a manifestat o preocupare continuă pentru găsirea de metode care să implice cât mai mult copilul în actul învățării, această preocupare fiind și în prezent o direcție caracteristică a dezvoltării metodologiei didactice. Doar ȋnvățând prin acțiune, copilul devine el însuși un spirit activ, un om „al faptei”.

Există o strânsă relație între joc și muncă, jocul fiind – așa cum preciza Jean Chateau – „o punte aruncată între copilărie și vârsta matură” .

Vrăjmaș, E., (2014) nota că Ed. Claparède, M. Montessori, J. Piget, A. N. Leontiev, D. Dodge, P. Ponescu –Neveanu, U. Șchiopu sunt doar câteva nume consacrate ale celor ce au lucrări de referință în acest domeniu. Ideea primordială a tuturor studiilor cu privire la această problematică, este aceea că ,,în joc copilul învață, își antrenează creativitatea și depune efortul unei adevărate activități de muncă”(Vășmaș E., 2014, p.178).

Importanța deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil. Fixându-i locul pe scara unei realități mai cuprinzătoare decât preșcolaritatea, și anume în ansamblul umanului, se poate spune că jocul are un caracter universal. Astfel, jocul este o manifestare în care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depășire cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării.

În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea copilului în școală jocul trece de pe planul prim în al doilea plan, pentru ca la tinerețe să devină o activitate de canalizare și consum de energie, iar la vârstele de muncă devine o activitate de reconfortare. Se poate spune că jocul are caracter polivalent, fiind pentru copil și muncă, și artă, și realitate, și fantezie. În acest sens, Claparède precizează că „jocul este însăși viața”.

J. Piaget, referindu-se la evoluția jocului, acordă un rol deosebit factorului imitație, în timp ce alți psihologi socotesc de maximă importanță evoluția proceselor de cunoaștere, trecerea de la planul concret al acțiunii la cel abstract.

Jocul este „o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale eului”. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului; el deschide în fața copilului nu doar universul activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții. Prin joc copilul învață să cunoască lumea reală, își dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică, dobândește încredere în forțele proprii.

Jean Chateau vede în joc o activitate fizică sau mintală gratuită, realizată datorită plăcerii pe care o provoacă. „Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale. Sufletul și inteligența devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.”

Jocurile copiilor au fost analizate de-a lungul timpului lingvistic, muzical, poetic, psihologic, comparativ-istoric și au fost elucidate multe aspecte privitoare la tipologia jocurilor, structura și particularitățile sale. Jean Piaget, remarca privitor la activitatea ludică, rolul major pe care îl are jocul în dezvoltarea copilului. Jocul este privit ca un exercițiu funcțional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare a realului prin asimilare și de acomodare la real.

Jucându-se, copilul utilizează anumite cunoștințe, se descoperă pe sine, căci copilăria reprezintă o mișcare spre înainte, un avânt spre orizonturi multiple. Copilăria se caracterizează prin joc. Copilul se joacă pentru că e copil. Ceea ce pentru unii este munca, activitate utilă, pentru copil este joc. Nu poate exista copilăria fără joc, jocul fiind ,,activitatea specifică umană, dominantă în copilărie prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.” (Zlate, Ș.,2003, p. 47)

În joc se combină necesarul cu utilul, armoniosul cu distractivul, jocul oferind posibilitatea copilului de a-și apropria realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socio-umană a activității adulților. Prin joc, copilul pătrunde în tainele vieții sociale, prin el cunoaște realitatea, de la părinți, bunici, învață cum să se joace, în ei găsește prieteni și parteneri de joc.

Practicarea jocurilor specifice copilului necesită cunoștințe, priceperi, deprinderi pe care copiii le dobândesc prin efort intelectual, prin exersarea imaginației, a gândirii creative, a spiritului de observație.

Jucându-se cu obiectele, copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate ; își formează capacitatea de observare, ca formă complexă și superioară a percepției. Jocul are un rol deosebit în dezvoltarea planului percepției și al activării reprezentărilor. El solicită și antrenează voința, forța fizică, rapiditatea, suplețea, coordonarea motorie, echilibrul, evaluarea spațiabilității. Deosebit de activ se manifestă capacitatea de memorare. O serie de psihologi – J.Piaget, Leontiev – arată că memoria este mai activă în joc. De exemplu, copilul învață cu ușurință poezii și le reproduce cu plăcere când face aceste lucruri sub formă de joc, sau când încearcă să țină minte regulile jocului. Copiii petrec cea mai mare parte a timpului lor jucându-se. De pildă, în jocul ,,De-a mămicile’’, copilul dobândește abilități și atitudini necesare în activitățile de adult.

Copilul care se joacă știe că deține rolul adultului și îl copiază pentru că știe că se află în altă lume decât adultul și că în această lume, cei mari nu pot interveni în mod real.

Pe plan intelectual, în joc, copilul operează cu simboluri, bățul devine cal, scăunelul mașină sau avion. El vede în joc ceea ce vrea, ceea ce îi place să vadă.

M.Montessori spunea că : ,,omul va deveni bun sau rău, în funcție de relațiile sale cu semenii, cu oamenii din jurul său, cu mediul în care s-a născut și trăiește. ‘’

Prin joc, copilul se manifestă liber și poate atinge culmile de cunoaștere în orice domeniu și se poate reduce pragul care există între trecerea copilului de la grădiniță la școală, pregătindu-l în același timp pentru acțiunile viitoare, prin obiectele cu care va veni în contact la școală – carți, instrumente de scris, pictură etc.

Totul este posibil pentru copil atunci când îmbracă forma jocului. Orice formă de activitate în care trebuie să primeze învățarea sau orice temă prevăzută în programă este plăcută copiilor, dacă știm când să folosim elementul de joc.

Activitățile de dezvoltare a vorbirii câștigă valoric când sunt concepute pe principiul jocului didactic, să dezvolte prin exerciții anumite capacități intelectuale de analiză și sinteză mentală, de comparație și abstractizare, generalizare și concretizare.

De asemenea, activitățile matematice pot fi și accesibile și îndrăgite de copii dacă se desfășoară în spiritul jocului pentru rezolvarea sarcinilor didactice.

Activitățile se pot desfășura sub forma jocului – exercițiu. Jocul trebuie să fie prezent și în celelalte categorii de activități instructiv-educative, cum ar fi : activități practice, artistico-plastice, antrenament grafic, educație muzicală și educație fizică.

După A.S.Macarenko prin joc se realizează educația viitorului om de acțiune. Așa cum se comportă copilul în joc, tot așa se va comporta și în muncă, în perioada maturității. Prin joc copiii se obișnuiesc să depună eforturi fizice și intelectuale, să învingă obstacole și greutăți ivite în cale și în felul acesta se pregătesc pentru munca de mai târziu. De aceea, jocurile copiilor trebuie să fie astfel organizate și îndrumate de către adulți încât să constituie nu numai o treaptă premergătoare, dar și o formă de activitate care să-l apropie pe copil de adevărata muncă.

Deși jocul este activitatea conducătoare la vârsta preșcolară, totuși el se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală, accesibile acestei vârste. Activitățile obligatorii, formă specifică a instrucției preșcolare, conțin elemente care solicită un oarecare efort, îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de „învățare” constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru eforturile pe care va trebui să le depună mai târziu în școală.

Pentru copilul preșcolar, jocul este tipul fundamental de activitate sub influența căruia el se formează, se dezvoltă și-și restructurează întreaga activitate psihică, lucru afirmat și de psihologul A.N.Leontiev: „jocul devine activitatea principală a copilului deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului copilului, în cadrul căruia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului spre o treaptă superioară de dezvoltare”.

Pe măsură ce copilul trece dintr-o grupă în alta, intervenția lui în joc este tot mai activă, mai organizată, intenționată și voluntară, jocul căpătând un cadru funcțional organizat cu scop și finalizare elaborată.

Modul serios și pasiunea cu care copiii se joacă constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere și a formării personalității. Jocul contribuie la geneza comportamentului socio–moral, la asimilarea unor elemente de disciplină, observându-se o intensă dorința de afirmare; în toate jocurile intervine și se exersează elemente creative, mobilitatea și flexibilitatea gândirii, elaborarea unor soluții și aplicarea în practică a acestora. În fiecare moment, participanții la joc îndeplinesc o serie de sarcini, manifestă deprinderi și priceperi, respectă condițiile de joc, acționează rapid sau lent, sunt mai volubili sau inerți.

După modul cum se adaptează și se integrează în joc, după respectarea regulilor, după felul cum cooperează și îndeplinește sarcinile, se poate aprecia voința și perseverența, spiritul de observație și atenția, calmul și echilibrul, precum și anumite norme de conduită morală.

Cel mai important aspect legat de folosirea jocului ca metodă de învățare în grădiniță este acela de a-i face pe copii să conștientizeze faptul că se află într-o situație de învățare. Acest lucru se realizează prin stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite pe parcursul jocului, a regulilor jocului, care vor ȋmpiedica îndepărtarea copiilor de tema stabilită, ajutându-i în același timp la rezolvarea sarcinilor de joc și imprimând direcția necesară în derularea jocului. Strategia jocului este ȋn esența euristică, de combinare, de interpretare a experienței copiilor (deprinderi, cunoștințe, capacități), de relaționare și de descoperire a noului.

Ȋn grădiniță toate activitățile de învățare dirijată, activități indispensabile conceperii procesului instruirii timpurii, pot și trebuie realizate în spiritul jocului. Jocul este determinant pentru celelalte activități: învățarea, munca și creația care nu s-ar realiza în afara jocului.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimente din cele mai variate, educă voința, pune bazele însușirii personalității încât toate aceste modificări apărute în viața psihofizică au o acțiune pozitivă asupra desfășurării tot mai eficiente a activității de învățare.

Jocul este cel ce satisface dorința firească a copilului de manifestare independentă și afirmare și este atât de necesar dezvoltării sale precum lumina soarelui. Jocul a fost, este și trebuie să rămână forma de activitate conducătoare în dezvoltarea psihicului copilului, rămânând joc atât timp cât produce plăcere.

În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie asigurat un echilibru al jocului cu munca, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru școală.

Conceptul de joc- definiții, teorii ale jocului

Ȋn literatura de specialitate, jocul este definit și explicat in moduri foarte diferite ; tot atât de diferite sunt și funcțiile și sensurile care i se atribuie .

Dupa dicționarul Enciclopedic al Limbii Române, noțiunile de „joc” și „a se juca”, au multiple sensuri. Astfel, cuvântul „joc” poate avea sensul de amuzament, un sens figurat ca de exemplu „jocul cu focul”, poate semnifica un lucru ieșit din comun, „jocul naturii”, ori ceva ȋntâmplător, aleatoriu cum e „jocul destinului”.

Jocul este o forma de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihica,(U. Șchiopu ȋn Dicționar de psihologie 1997). Studiind jocul copilului ȋn perioada preșcolară, autoarea precizează ȋn lucrarea Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor (1970) că, prin intermediul jocului, copilul pune ȋn acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce ȋn fapt potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă.

Ȋn Dicționarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizează: ,,jocul este un mod de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității – percepțiile (mânuind diferite obiecte și materiale, copilului i se dezvoltă percepțiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanță etc.) și reprezentările, – dar și procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginația”.

Jocul este o activitate de gândire, artă Popescu-Neveanu, ȋntrucât este orientat spre rezolvarea de probleme, spre găsirea căilor ȋn vederea depășirii unor obstacole, acțiunea și cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului.

Așa cum ȋl definește J. Huizinga ȋn Homo ludens, jocul este o acțiune specifică, ȋncărcată de sensuri și tensiuni, ȋntotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și ȋn afara sferei utilității sau necesității materiale, ȋnsoțită de simțăminte de ȋnălțare și de ȋncordare, de voioșie și destindere.(Huizinga J., 1998, p 214)

Ȋn epoca contemporană, cuvântul „joc” a ȋnceput să se extindă asupra unei largi sfere de acțiuni umane, care pe de-o parte, nu presupune o muncă grea, iar pe de altă parte oferă oamenilor veselie și satisfacție.

Ȋn această sferă atotcuprinzatoare, noțiunea modernă de joc, a ȋnceput să cuprindă totul, de la jocul copilului „de-a soldații” până la interpretarea eroilor tragici pe scena teatrului, de la jocul copiilor cu cartonașe din diferite surse, până la jocul de bursă.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului.

Jocul, element esențial al dezvoltării copilului, poate fi caracterizat astfel:

este voluntar, plăcut, spontan, autodeterminat ;

presupune repetarea ori elaborarea unor comportamente deja achiziționate, promovând totodată noi abilități;

este creativ, conținând elemente de realitate;

determină modificări în dezvoltarea copilului.

Conceperea jocului ca formă de activitate este cel mai important aspect particular al formelor pe care le îmbracă învățarea la nivel preșcolar. O mare parte din timp, copiii îl ocupă la grădiniță cu activitățile preferențiale. Ei au largi posibilități de exersare a jocului, cu nuanțele lui specifice : de la jocul cel mai naiv, cu scop fictiv, la activitatea cu scop ludic, scop precis și stabil, capabil să subordoneze mijloacele de ȋnvățare.

Pe măsură ce copilul trece dintr-o grupă în alta, intervenția sa în joc este tot mai activă, mai organizată, intenționată și voluntară, jocul căpătând un cadru funcțional organizat, cu scop și finalizare elaborate așa cum este jocul didactic.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Eficiența jocului depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea poate să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, indicații, explicații, aprecieri.

Pentru copil, totul este joc: în primele luni de viață se joacă cu mânuțele, apoi reproduce elemente din ambianța lui apropiată; într-o etapă următoare, copilul începe să imite adultul și de aici se naște jocul de rol – atât de utilizat astăzi și în lucrul cu adulții – în care identificarea este obiectivul fundamental.

Urmează jocul cu reguli, în care copilul învață elemente fundamentale de socializare, convenționalitate, acordul, cooperarea și competiția.

În concluzie, referitor la conceptual de joc, este important să subliniem că prin activitatea de joc copiii :

își formează identitatea personală ;

învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său;

învață să fie flexibili în gândire, să creeze soluții diferite ;

își dezvoltă atenția, motivația ;

învață să comunice.

Sub aspect teoretic jocul a fost studiat și analizat de foarte mulți specialiști.

În ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală’’ autorul Ed.Claparede,

enumeră opt teorii care au fost enunțate pentru a explica esența și cauzalitatea ce au stat la baza jocului copilului(Claparede Ed., 1975,p. 60).

O primă teorie este cea a recreării sau odihnei (Schaller, Lazarus) care afirma că funcția jocului ar fi aceea de a relaxa si detensiona atat corpul cat si spiritul obosit;

A doua teorie propusă de poetul Schiller și suținută de Spencer este cea a surplusului de energie, conform căreia surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc ;

A treia teorie este propusă de Hall, teoria atavismului, care susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile ;

A patra teorie este cea elaborată de K.Groos, în 1896 și se numește teoria exercițiului pregătitor, în care funcția jocului este de a fi un exercițiu pregătitor pentru viața adevărată ;

O altă teorie prezintă jocul drept un stimulent al creșterii, în care H.Carr, a atras atenția asupra rolului pe care jocul îl are în dezvoltarea organismului, în special ca stimulent pentru sistemul nervos, muscular, circulator ;

Teoria exercițiului complementar (sau a compensației), elaborată tot de H.Carr, care se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține șî împrospătează deprinderile nou dobândite ;

K.Lange propune teoria întregirii, potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al realității care ar procura copilului ocaziile pe care nu le găsește în realitate ;

Ultima teorie este teoria cathartică care își are originile tot în considerațiile lui H.Carr, după care tendințele antisociale le putem canaliza spre comportamente acceptate.

Ca metodă, procedeu și mijloc de formare și dezvoltare a personalității preșcolarului, în grădiniță, jocul se găsește cu preponderență în toate activitățile zilnice, facilitând și o mare parte din învățarea didactică. Jocurile îmbină finalitățile educative cu bucuria copilului.

Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru ȋnvățarea independentă, cât și pentru ȋnvățarea ȋn grup; dincolo de experiența plăcută pentru copil, există feedback-ul, cel care determină adevăratul progres. Jocul se ȋmbină cu ȋnvățarea dar și cu creația, dându-i astfel copilului posibilitatea de a-și exercita rolul de creator al realității. Ȋn cadrul jocului liber, preșcolarul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, ȋnvață să se adapteze la ceilalți, să comunice cu ei, ȋși formează primele noțiuni a ceea ,,ce e bine”, ,,ce e rău”, ,,ce e frumos”, ,,ce e urât”. Ȋn același timp, jocul este cel mai sigur mediu de manifestare a creativității și modul prin care copilul ȋși afirmă și ȋși dezvoltă individualitatea, ȋncepe cristalizarea imaginii de sine. Totodată, sub un alt aspect, jocul asigură o dezvoltare fizică armonioasă a copilului; postura, conștientizarea expresivității corporale și emoționale, activismul, elemente importante pentru stadiile ulterioare, ȋn preșcolaritate ele manifestându-se prin joc.

Jocul –funcții, clasificare

Jocul este activitatea preferată a copilului. În grădiniță, preșcolarul este încurajat să se joace, la baza organizării procesului instructiv-educativ desfășurat în învățământul preșcolar stând respectarea acestei nevoi naturale de joc a copilului și valorificarea funcțiilor acestuia. Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului : de mișcare, de exprimare, de acțiune. În joc totul devine posibil, totul este permis. Jocul este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a gândirii și a unor deprinderi, este cale de relaxare și distracție, este mijloc de învățare, un mijloc de exprimare și exersare a originalității și creativității și, mai ales, de socializare a copilului.

Functiile jocului au fost analizate de foarte multi autori, cateva din reperele centrale in domeniu fiind cele ale lui Ed. Claparede, J. Piajet si U. Schiopu.

Potrivit lui Ed. Claparede, la vârsta copilăriei, locul dominant îl ocupă funcția cognitivă și cea formativă. El clasifică funcțiile jocului în două categorii :

O funcție cardinală sau principală, aceea de a-i permite individului să-și realizeze eul ;

Funcțiile secundare în număr de patru :

funcția de divertisment (în joc apar elemente pe care copilul nu le găsește în mediu, se înlătură rutina și plictiseala) ;

funcția de recreere, relaxare (jocul obosește mai puțin decât învățarea, munca sau creația) ;

funcția de agent de manifestare socială (copilul își manifestă nevoia de a fi împreună cu ceilalți) ;

funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței (jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credințelor, tradițiilor, ritualurilor, un instrument de educație populară).

În concepția lui J.Piaget, expusă în lucrarea ,,Psihologia copilului’’, jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește și o importantă funcție de socializare, în care jocul reprezintă cadrul și mijlocul pentru formarea și dezvoltarea sociabilității și, mai ales, în jocul cu reguli, asimilează la propriul eu relațiile interpersonale și se acomodează acestor relații, își însusește norme care vor deveni reper intern pentru comportamentul social.

Prin satisfacerea dorințelor și nevoilor (de cunoaștere, de afecțiune, de comunicare, de exprimare), care l-au declanșat și susținut energetic prin stările de satsifacere, plăcere, bucurie, individuale și colective pe care le generează, jocul contribuie la realizarea echilibrului emoțional și psihic.

Deosebit de importantă este și funcția formativă a jocului. Copilul își formează structuri perceptive, care îi vor permite să integreze și să decodifice informațiile noi, strategii de explorare, integrare a diferitelor obiecte și fenomene, învață să se concentreze pe elementele esențiale, să recunoască stimulii prezentați în contexte noi. Jocul mijlocește formarea reprezentărilor vizuale, auditive, tactilo-kinestezice, mai bogate sau mai schematice, mai fidele sau mai îndepărtate realității și mai ales, manifestarea funcției de simbolizare pe care o au reprezentările. Piaget mai remarcă faptul că jocul se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității.

Prof. Ursula Șchiopu nominalizează trei categorii de funcții :

esențiale, din această categorie fac parte :

funcția de cunoaștere susținută de curiozitate și atenție ;

funcția de exercitare complexă stimulativă a mișcărilor (jocurile sportive, cele de mânuire a obiectelor) ;

funcția formativ-educativă.

funcții secundare :

echilibrarea

tonifierea

compensația, care au loc în timpul jocului

funcțiile marginale

Deși presupune consum energetic și produce o relativă oboseală fizică, el prilejuiește refacerea energiei, mai ales a celei psihice prin stările emoționale pozitive.

Din ce în ce mai mult este valorificată, mai ales la copiii cu probleme speciale, terapia prin joc. Pentru a consolida eul copilului, terapeutul trebuie să aibă un rol educativ activ în timpul jocului. Prin joc copilul își exprimă nivelul de dezvoltare psihică, temperamentul, abilitățile, dorințele, situațiile care l-au impresionat și chiar marcat.

Jocul este forma specifică de manifestare a organismului tânăr, dornic de cunoaștere. În educația copilului, jocului i s-a dat o importanță deosebită și a stat în atenția psihologilor și pedagogilor ca instrument de lucru în problema educației.

Tema jocului a fost cercetată și s-a remarcat o ierarhizare, o clasificare a lui din cele mai vechi timpuri. O clasificare a tipurilor de joc este evident dificilă, deoarece tema jocurilor este foarte mobilă și jocul se poate transforma din unul în altul foarte repede.

Se pot face mai multe clasificări ale jocurilor, după diverse criterii : după funcțiile pe care le îndeplinesc în contextul trebuințelor și dezvoltării personalității umane ; după natura lor ; după unele finalități psihologice, educative, instructive, apropiate de artă, sport ; după modul de realizare în colectiv sau individual, cu reguli sau fără reguli.

Marea varietate a jocurilor a fost clasificată și împărțită în mai multe scheme, astfel psihologul german W. Stern clasifică jocul copiilor ținând seama de factorii interni și externi ai dezvoltării. În conformitate cu acțiunea formativă a acestor factori și cu structura jocurilor, acesta evidențiază :

jocuri individuale (interne)

jocuri sociale (externe)

Ed.Claparede clasifică jocurile în două mari categorii :

jocuri care exersează funcții generale :

jocuri senzoriale (desene cu degetele, cu fluiere)

jocuri motrice (cu mingea, cu coarda)

jocurile psihice care sunt de 2 feluri :

intelectuale (loto, domino, ghicitori)

afective (cele ce antrenează emoții)

jocuri care exersează funcții speciale, din care fac parte :

jocuri sociale

familiale (de-a mama)

cele de luptă

de vânătoare

de imitație (imitarea unor activități cotidiene)

Marele psiholog Jean Piaget, stabilind că jocul este o activitate prin care se dezvoltă copilul în conformitate cu etapele sale intelectuale, marcate prin trei tipuri succesive de structuri mentale, scheme simbolice, formele raționale spacializate de gândire, clasifică jocurile în 4 grupe :

jocuri-exercițiu ;

jocuri simbolice ;

jocuri cu reguli ;

jocuri de construcție.

Jocurile-exercițiu sunt jocuri funcționale, deoarece prin joc se exersează o anumită achiziție doar pentru plăcerea de a o realiza cât mai bine. Ele pot fi :

senzorio-motorii sau de mânuire (se trage, se împinge, se manevrează butoane, îmbinări de piese)

jocuri de combinații fără scop clar definit, de dezmembrare și reconstruire de obiecte

jocuri de combinații de obiecte, acțiuni cu scop (recompuneri după un model).

Jocurile simbolice sau de creație redau aspecte ale realității, iar după 4 ani iau forma jocului cu mai multe reguli.

Jocurile cu reguli implică înțelegerea regulii ca o convenție și au caracter competitiv. Apar la vârsta preșcolară dar sunt foarte frecvente la vârsta preșcolară mică.

După domeniul psihic vizat pot fi :

senzoriale (mai simple sau mai complexe) ;

intelectuale (cu jetoane, cu cărți de joc).

Jocurile de construcții ajută la dezvoltarea abilităților manuale și a reprezentărilor spațiale. Pot fi :

reproductive

fantastice

Alte clasificări au fost realizate în funcție de alte criterii :

caracterul de complexitate

numărul partenerilor

natura activităților antrenate

locul desfășurării

După A.H.Leontiev jocurile se împart în :

jocuri distractive

jocuri dramatizări

jocuri sportive

jocuri fantezii

În lucrarea ,,Să comunicăm cu plăcere’’ editată de Fundația Reninco sub egida UNICEF întâlnim o clasificare pertinentă a jocurilor :

jocul de explorare, ce constă în tentativele copilului de a cunoaște lucruri noi din mediul în care trăiește ;

jocul de mișcare constă în acțiuni care solicită motricitatea, exersând și dezvoltând fizicul și spihicul copilului ;

jocul de manipulare : manipularea obiectelor din jur de către copil ;

jocul de socializare constă în interrelaționarea cu ceilalți prin imitație și comunicare ;

jocul de stimulare sau joc simbolic, în care copilul își folosește imaginația pentru a transforma obiectele din jur, a le da noi funcții ;

jocul de soluționare a problemelor implică încercarea de a găsi diferite soluții la probleme accesibile vârstei.

După forma de organizare a jocului și competiției avem :

joc individual

joc pe echipe

joc frontal

După scopul urmărit, jocurile didactice se clasifică în :

jocuri didactice de predare ;

jocuri didactice de verificare-consolidare

Clasificarea jocurilor se poate face și în funcție de materialul didactic folosit :

jocuri didactice cu material didactic :

standard (confecționat)

natural (din natură)

jocuri fără material didactic (orale cu ghicitori, cântece, povestiri, scenete). Versurile și cântecele accesibile sunt eficiente și educative

Jocul didactic îmbracă ,,o haină atractivă’’ și trezesc interesul copilului pentru indeplinirea sarcinii didactice, întreținând efortul necesar executării lui. Exercițiile-joc sau jocurile didactice pot avea multiple variante. Acestea servesc de obicei efectuării în diferite forme a exercițiilor atât de necesare consolidării unor cunoștinte (pe plan cognitiv), sau formării unor derpinderi, ori dezvoltarea unor laturi ale personalității (pe plan formativ).

Variantele pot cuprinde sarcini asemănătoare dar prezente în formă diferită sau mărind gradul de dificultate în funcție de vârsta sau nivelul cunoștințelor.

O clasificare schematica, foarte utila, a fost realizata de Hristu Barbu .

Sintetizând putem spune că, jocul este modalitatea prin care se asigură o dezvoltare fizică armonioasă a copilului. Postura, activismul, conștientizarea expresivității corporale și emoționale sunt elemente extrem de importante pentru stadiile ulterioare, iar preșcolaritatea este etapa ȋn care ele se manifestă prin joc.

Este adevarat că preșcolarul are nevoie de sprijin pentru a-și orienta jocul și aceasta este datoria educatoarei atunci când stabilește activități comune și obiective de atins pentru toți copiii. La fel de adevarat este și faptul că e ȋn natura copilului să se joace, el știind intuitiv să se manifeste ȋn acest fel, de aceea este important să-i oferim cadrul de desfășurare și libertate pentru aceasta.

Educatoarea trebuie să aleagă jocuri care corespund nivelului de dezvoltare al copilului și să ȋnțeleagă faptul că rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un examen pe care copilul ,,ȋl trece”, ci un exercițiu pe care acesta ȋl desfășoară. Preșcolarul trebuie să simtă permanent că are ȋn educatoare, un sprijin, un suport, mimica ei transmițând plăcerea interacțiunii și căldura contactului. Trebuie să fim flexibili ȋn raport cu copilul, iar acest lucru se manifestă ȋn satisfacerea dorințelor copilului de a se implica ȋn anumite momente și ȋn alte jocuri spontane și libere. De asemeni, nu trebuie să forțeze un copil să participe la jocuri, deoarece fiecare copil are propriul său ritm, nu poate fi grăbit, are propria putere de asimilare și reproducere, ea trebuie să țină cont de particularitățile psiho-individuale ale copiilor cu care lucrează.Rolul jocului de rol și a dramatizărilor ȋn dezvoltarea limbajului preșcolarilor

Rolul jocului de rol și a dramatizărilor ȋn dezvoltarea limbajului preșcolarilor

Metode de ȋnvățare bazate pe acțiunea simulată

Ȋnvățământul modern accentuează și se amplifică rolul metodelor de ,,ȋnvățare prin acțiune”, și chiar mai mult , ,,instruirea prin muncă”. Se trece de la asimilarea de cunoștințe la aplicarea lor ȋn practică, este vorba ,,mai puțin de a ȋnvăța ca să știi, cât de a ȋnvăța ca să acționezi”.(Schwartz).

Metodele de ȋnvățare bazate pe acțiunea simulată reprezintă o variantă de experimentare a ȋnvățării prin acțiune practică. Dobândirea de cunoștințelor se realizează nu numai din experiența directă, autentic trăită, ci și din experiența simulată.

Profesorul I. Cerghit remarcă faptul că, a simula este sinonim cu a mima, a te preface, a imita, a reproduce ȋn mod fictiv acțiuni, fapte, fenomene, lucruri etc. absente practic, dar creând impresia că acestea există sau că se petrec cu adevarat. Se pot simula situații adevărate din viața și activitățile oamenilor, fenomene care se petrec ȋn natură, activități și ocupații umane, situații și fapte etc. Astfel de simulări, mai mult sau mai puțin complexe, sunt proiectate didactic, conform unor obiective prestabilite și realizate creator prin interpretarea unor roluri.

Ȋn principal, scopul simulării este de a forma și dezvolta capacități operaționale ȋn condiții de implicare directă a participanților ȋn construirea și realizarea unor activități simulate, cât mai apropiate de acțiunile reale. Se urmărește mai degraba punerea copilului ȋn fața unei situații de ȋnvâțare decât a se reproduce pas cu pas realitatea; este urmarită și construcția unor abilități sociale, dezvoltări posibile ȋn zona atitudinilor și valorilor.

Implicarea directă a participanților ȋn situații simulate poate lua forme variate:

ȋnvățarea prin joc sau metoda ludică, care include jocuri didactice sau educative, jocurile de simulare (jocul de rol);

ȋnvățarea prin dramatizare;

ȋnvățarea pe simulatoare.

Ȋnvățarea prin joc sau metoda ludică reprezintă una dintre principalele metode active, atractive, extrem de eficiente ȋn munca instructiv-educativă mai ales cu preșcolarii și școlarii mici, dar si cu elevii mai mari. Metoda ȋnvățării prin joc include jocurile didactice sau educative și jocurile de simulare sau jocurile de rol.

,,Jocurile didactice reprezintă acțiuni care valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ proprii activității umane, ȋn general, ȋn anumite momente ale evoluției sale ontogenetice, ȋn mod special” (Cristea, S., 1997, p.131).

Psihologia jocului accentuează importanța folosirii acestei metode mai ales ȋn ȋnvățământul preșcolar și primar, deoarece dinamizeaza acțiunea didactică prin intermediul motivațiilor ludice, subordonate scopului activității instructiv-educative ȋntr-o perspectivă pronunțat formativă.

Pentru copiii preșcolari jocurile didactice ocupă un loc important în activitatățile din grădiniță, ele fiind activități deosebit de atrăgătoare și care se adaptează optim caracteristicilor copiilor în dezvoltare. Pentru copil jocul didactic este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, prin care își formează o serie de deprinderi intelectuale. Procesele intelectuale, în special cele ale gândirii, declanșate de jocul didactic, au darul de a-i conduce pe copii în ,,a afla’’, ,,a descoperi’’ unele adevăruri noi pentru ei, cu o oarecare ușurință pe fondul angajării doar în aparență a unui efort mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente. Jocurile didactice satisfac nevoia de motricitate și gândirea concreta a preșcolarilor. Ele ȋmbină spontanul și imaginarul, elemente specifice acestei vârste cu efortul solicitat de procesul ȋnvățării. Organizarea ȋnvățării sub forma unor activități cu caracter de joc aduce voioșie și destindere, plăcere și bucurie, ȋnviorând procesul de ȋnvățămȋnt.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Eficiența jocului depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea poate să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, indicații, explicații, aprecieri.

Prin jocul didactic copilul contribuie la soluționarea unor taine, deci lucrează efectiv și, în același timp, gândește în mod original, creator. Jocul didactic constituie o motivație pentru sarcinile didactice pe care le are de rezolvat, copilul având dorința, puterea și curiozitatea de a cunoaște, de a afla.

După conținutul și obiectivele urmărite se pot distinge jocuri senzoriale, de observare a mediului ȋnconjurător, de dezvoltare a vorbirii, aritmetice, de orientare, aplicative, de imaginație, de creație, de ȋndemânare, de construcții etc., după materialul folosit – jocuri cu materiale sau fară materiale, jocuri orale, jocuri cu ȋntrebări, jocuri ghicitori etc.

Jocul de simulare (jocul de rol) este o metodă activă de predare-ȋnvățare, bazată pe simularea unor activități, fenomene, funcții, relații, sisteme etc. Elevii sunt priviți ca niște ,,actori” ai vieții sociale pentru care se pregătesc, ȋn sensul că ei vor ocupa ȋn societate poziții sau statusuri profesionale, culturale, științifice etc. pentru efectuarea cărora este necesar să ,,joace” anumite roluri corespunzatoare acestor statusuri, adică să-și formeze anumite abilități, atitudini, convingeri. De exemplu, un viitor muncitor, cadru didactic, medic, șoref, specialist ȋntr-un domeniu oarecare, trebuie ca, odată cu cunoștințele de specialitate, să-și formeze și tipuri de comportamente necesare abordării, ȋnțelegerii și influențării partenerilor de interacțiune, altfel spus, este necesar să ȋnvețe rolul corespunzător statusului.

Metoda jocurilor de rol urmarește formarea comportamentului uman pornind de la simularea interacțiunii ce caracterizeaza o structură, relație sau situație socială de grup, prin distribuirea ȋn rândul participanților la instruire a unui set de statusuri foarte bine precizate și relaționate ȋntre ele.

În activitățile din grădiniță metoda jocului de rol se bucură de multă popularitate, fiind utilizată în activitatea educațională interactivă, ea stimulează improvizația și adaptarea permanentă a comportamentului propriu, trezește emoții și sentimente, putând fi concepută astfel încât să simuleze situații din viața reală. Aceasta metodă se poate folosi la toate tipurile de activități: liber alese și de ȋnvățare- educarea limbajului, matematică, știinăe, educație pentru societate, punându-le la încercare preșcolarilor priceperea de a rezolva probleme, de a stimula manifestarea unor competențe.

Prin jocul de rol copiii se transpun în diferite roluri, interpretând situații de viață reale sau fictive, ori alegându-și roluri din basme sau povești. Acest tip de joc oferă posibilitatea de a testa soluții la anumite probleme prin aplicarea lor imediată și asigură participarea activă și motivația intrinsecă a copilului, fapt care crează un climat pozitiv. Simularea unor situații de viață îi ajută pe copii să transpună mai ușor în practică ceea ce sunt învățați la nivel teoretic. Se poate observa că, în timp ce interpretează rolul, copilul asimilează anumite relații interioare de comportament incluse în rolul respectiv și aceasta îl ajută să dezvolte trăsături caracteristice unui comportament prosocial.

Ȋnvățarea prin dramatizare se bazează pe utilizarea adecvată a mijloacelor și procedeelor artei dramatice și folosește principiul acțiunii prin utilizarea jocului de rol, totul adaptat la particularitățile de vârstă ale elevilor și la forma de exprimare a unor conținuturi prevăzute în programele școlare..Este considerată o metodă de învățare în care predomină acțiunea practică simulată.

Potrivit lui Ioan Cerghit, dramatizarea poate lua mai multe forme (Cerghit, I., 2006, p.272,273):

o variantă a jocurilor de roluri, metodă ce valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, mimică, pantomimică, gesturi, decor etc.), prin care se urmărește în special adâncirea înțelegerii unor aspecte studiate și fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în acțiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, etc.,( în cazul preșcolarilor, la educarea limbajului, educație pentru societate, cunoașterea mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale. Se realizează, de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învățământ (categorii de actvitate, la grădiniță);

procesul literar – ca o dezbatere problematizată a universului unei opere literare ȋn care elevii se antrenează ca inculpați, apărători sau acuzatori ai destinelor personajelor operei respective;

o variantă a expunerii cu oponent, caz în care dramatizarea orientează expunerea pe mai multe piste, oferind diverse modalități de abordare a unui subiect și imprimând dinamism și varietate expunerii;

variantă a învățării prin descoperire – de exemplu: reconstituirea drumului parcurs în descoperirile științifice, reproducerea unor experimente;

ca variantă terapeutică, dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei și sociodramei, facilitând descărcarea tensională (catharsis-ul).

Ȋn grădiniță dramatizarea este mai mult o variantă a jocului de rol și poate fi folosită pentru interpretarea unor secvențe din povești, poezii cunoscute de copii. Ȋn cursul jocului dramatic copiii prezintă personaje și interpretează rolurile prefigurate de acestea. Folosind dramatizarea preșcolarii trăiesc mai viu, cu mai multă intensitate, pătrund mai adânc și rețin mai bine ceea ce educatoarea intenționeaza să le transmită.

Dăcă primele două metode -ȋnvățarea prin joc și ȋnvățarea prin dramatizare- sunt foarte des folosite ȋn gradiniță, ȋnvățarea pe simulatoare nu se folosește ȋn ȋnvățământul preșcolar fiind folosită ca metodă de ȋnvățare mai târziu, ȋn cadrul gimnaziului, liceului și specializărilor universitare și tehnice. Pentru ȋnvățare se folosește un simulator didactic ca mijloc de ȋnvățământ respectiv un sistem artificial constând ȋntr-un dispozitiv tehnic artificial, construit prin analogie cu cel original, de pildă, o machetă și un spațiu ȋn care aceasta funcționează. Se cunoaște rostul simulatoarelor ȋn cadrul ȋnvățării unor deprinderi de mare complexitate și, deci, greu de ȋnsușit ȋn condiții strict reale: conducerea unei locomotive, a unei aeronave, manevrarea corectă a unui sistem de căi de comunicație, operații de mare precizie etc. Se folosesc cu maximă eficiență ȋn ȋnvățământul medical aparate care simulează sisteme ale oganismului uman, aparate simulatoare ȋn pregatirea sportivilor.

Ȋnvățarea pe simulator necesită parcurgerea mai multor etape: ȋncepe cu prezentarea simulatorului de către instructor, continuă cu explicarea și demonstrarea modului de funcționare, urmând exersarea din partea instruitului, conducând ȋn final la ȋnsușirea depinderii ca atare.

Jocul de rol ȋn grădiniță

Metoda jocului de rol presupune, ȋn esență, simularea unei situații care, ȋn raport cu tema dată, circumscriind cadrul cognitiv de acțiune, determină participanții- jucătorii- să interpreteze anumite roluri, funcții sau ansambluri de comportamente, uneori foarte bine precizate, alteori mai confuze, și ȋn aceste condiții să ajungă la realizarea obiectivelor prestabilite. (Cerghit I., 2006, p.265).

Jucătorii urmăresc atingerea obiectivelor ȋntr-un anumit context, pe baza unor informații dobândite deja sau ȋn curs de a fi ȋnsușite și a unor reguli ale jocului bine precizate.

Ȋn cadrul jocului de rol, participanții ȋndeplinesc anumite operații, funcții și roluri, iau atitudine, ȋși asumă răspunderi, propun alternative, iau decizii etc. Interpretarea rolului ȋi obligă pe jucători să intre ȋn relații interpersonale, de reciprocitate cu ceilalți parteneri. Interpretarea rolului presupune o continuă adaptare a comportamentelor, fiecare partener ȋncercând să interpreteze optim rolul asumat.

Jocul de rol solicită ,,actorului” reacții motivate care pun la ȋncercare iscusința și priceperea , imaginația și curajul, dar și prudența de care este capabil. Participanții sunt stimulați să-și etaleze propriile lor valori.

Astfel, folosită ȋn grădiniță, metoda jocului de rol devine un excepțional exercițiu de modelare a gândirii și a imaginației, ascute spiritul de observație, dezvoltă ingeniozitatea și creativitatea, cultivă spiritul de investigație, de perseverență ȋn acțiune. De asemeni, metoda stimulează spiritul de cooperare, participarea efectivă și totală la joc, angajează atât copiii mai timizi, cât și pe cei mai slabi, crește influențele reciproce, ceea ce duce la mărirea gradului de coeziune ȋn cadrul grupului, precum și la ȋntărirea unor calități morale – răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinste.

Principala condiție de organizare jocului de rol este aceea ca participanții să-și dea seama că se află ȋntr-o situație de ȋnvățare, că primează aspectul cognitiv și este necesar ca ca jocul să se desfășoare cu toată seriozitatea.

Inspirat din teoriile psihodramei, dezvoltate de către Moreno, jocul de rol se desfășoară în patru etape: (Pânișoară I. O.,2008, p.369)

Descrierea situației ce urmează a fi interpretată;

Repartizarea rolurilor (descrierea rolurilor ce vor fi interpretate);

Role-playing-ul propriu-zis (interpretarea jocului de rol);

Analiza jocului și formularea concluziilor.

Ȋn derularea unui joc de rol, cadrul didactic prezintă situația, obiectivele și regulile, apoi se trece la distribuția rolurilor și gruparea copiilor, după nevoile jocului sau după afinități, se aleg liderii grupurilor, se definește cine ce roluri va avea, se stabilesc sarcinile, se precizează perioadele de joc. Pe măsură ce jocul se derulează, participanții se identifică cu rolurile care le revin, adoptă funcții, poziții, atitudini, ȋși aduc propria contribuție prin experiența și ideile lor. Ȋn final, este necesară analiza modului ȋn care a decurs ȋntreaga activitate și rezultatele obținute.

Cadrul didactic trebuie să dea dovadă de multă abilitate ȋn dirijarea activității, având doar rolul de coordonator: alege subiectul care devine pretextul jocului, fixează obiectivele, urmărește ca acțiunea jocului să nu se ȋndepărteze de tema dată, va da indicații, va stimula și va ajuta la rezolvarea problemelor, atrăgând atenția spre punctele de interes ale acțiunii, ȋndrumând din când conduita ,,actorilor”. Cadrul didactic trebuie să evite transformarea sa ȋntr-un regizor care transmite indicații stricte. Este recomandabil, ca uneori, să se procedeze la schimbarea sau inversarea rolurilor, pentru ca fiecare participant să beneficiaze de cât mai multă informație.

Din punct de vedere metodic se impune respectarea câtorva reguli privitor la distribuirea și interpretarea rolurilor:

Nu este potrivită modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor de către copii, oferindu-le astfel posibilitatea de a opta voluntar pentru a interpreta anumite roluri, altfel pot să apărea blocaje emoționale;

Jocul de rol trebuie precedat de prezentarea altor situații relativ asemănătoare cu aceea ce va fi simulată și a modului de rezolvare a lor;

Atmosfera din timpul jocului trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea și concentrarea asupra jocului;

Interpretarea rolurilor poate fi reluată cu aceiași copii sau cu copii diferiți, pentru însușirea comportamentelor de rol de către toți copiii;

Analiza jocului de rol și formularea concluziilor trebuie să fie realizate cu tact și pricepere de către conducătorul jocului/educatoare, evidențiindu-se aspectele potrivite/ nepotrivite, deciziile corecte/ incorecte, atitudinile mai mult sau mai puțin potrivite ale personajelor aflate în anumite situații.

Jocul de rol oferă foarte multe ocazii în care copiii primesc și transmit mesaje orale. Colțul căsuței, locul unde se desfășoară majoritatea a jocurilor de rol din grădiniță, reprezintă mediul cel mai potrivit, iar telefonul de jucărie, cel mai util accesoriu. Educatoarea poate propune un subiect, „De-a doctorul”. Jocul se derulează „acasă”, iar personajul care se ȋmbolnăvește poate fi copilul, păpușa, pisica, cățelul. Pentru a veni în ajutor bolnavului, se telefonează la doctor și la salvare. În așteptarea salvării, doctorul dă indicații, la telefon, ce trebuie să se facă, cum se acordă primul ajutor, astfel că se exersează mesaje, se transmit informații și se ȋndeplinesc sarcini.

În cazul preșcolarilor mici, educatoarea participă mult la jocul lor, iar pe măsură ce aceștia cresc și dobândesc noi cunoștințe despre lumea înconjurătoare, prezența ei devine mai puțin necesară. Ea trebuie însă să supravegheze și să intervină ori de câte ori este nevoie pentru a stimula sau a corecta jocul respectiv.

Pe măsură ce preșcolarii cresc, se poate crea posibilitatea introducerii unor multitudini de mesaje/ instrucțiuni. Alături de mesajele telefonice, educatoarea poate dezvolta jocul cerând câtorva copii sa fie pacienți, altora să fie doctori și asistente medicale. Preșcolarii trebuie să se asigure că salonul este curat, că bolnavii sunt îngrijiți, li se dau medicamentele, sunt chemați în sala de tratament, ȋn sala de mese. Se pot simula multe situații pentru a-i deprinde pe copii cu receptarea și transmiterea / îndeplinirea / instrucțiunilor, mesajelor.

Educatoarea trebuie să răspundă în primul rând solicitărilor societății actuale, de avansare pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul ȋn care copiii se joacă. Astfel, jocuri de rol de genul: „De-a familia”, „De-a grădinița”, „De-a magazinul”, și-au mai pierdut din atractivitate, mai ales la grupele mari, în favoarea celor de genul: „Informaticienii”, „La gară”, „La bancă”, „De-a roboții”, „De-a stiliștii”, „Automobiliștii”.

Folosirea jocului de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri trăirile, ideile, urmărind socializarea, formarea spiritului de echipă, empatia. Prin intermediul jocurilor de rol, copiii redau aspecte ale realității fizice și sociale, impresii pe care le-au acumulat în urma unor experiențe directe sau imaginare.

Există două variante ale jocului de rol: jocurile de rol cu subiecte alese din viața cotidiană (jocurile de conviețuire socială – de-a mama, de-a gospodinele, de-a magazinul, de-a poștașul) și jocurile de rol cu subiecte din basme și povești.

Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă prin conținutul lor experiențele directe trăite de copil, dobândite prin observație. Jocurile cu subiecte din basme sau povești implică cunoașterea textului acestora, crearea unei atmosfere speciale și redarea unor trăsături ale personajelor. Jocurile inspirate de textul poveștilor pot lua forma unor jocuri dramatizări în care rolurile sunt interpretate fie de copii, fie sub forma teatrului de păpuși.

Ȋn concluzie, jocurile de rol se bazează pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene etc. iar, prin practicarea lor, copiii devin actori ai vieții sociale pentru care se pregătesc. Punându-i să relaționeze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv și afectiv, iar interacțiunile dintre participanți permit autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor și achizițiilor.

De la jocul de rol la dramatizare

Dramatizarea este o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice(dialog, mimică, gesturi, pantomimică, decor) prin care se urmărește în special, adâncirea înțelegerii unor aspecte studiate și fixarea lor, pe un fond afectiv intens.

Apropierea jocului de artă, ȋnrudirea cu aceasta poate fi urmărită atât dintr-o perspectivă genetică, istorico-culturală, cât și din una de ordin funcțional și morfologic, a formei lor de organizare și desfășurare. Huizinga menționa faptul că verbul „a (se) juca”, în limba arabă (la`iba) are și sensul de „a cânta”( Huizinga J.,1998, p. 89). În limbile slave, interferența se extinde asupra jocului și cântului, cât și asupra jocului și dansului (în sârbă sau bulgară, „igra” înseamnă joc, cânt și dans).

Fenomene semantice asemănătoare s-au petrecut și în limba română, indicând înrudirea originară dintre joc, dans și artă dramatică. În limba poporului „a juca” înseamnă și astăzi „a dansa”: „Cine intră în danț, trebuie să știe a juca” (Zanne). Același verb se folosește și cu sensul de a interpreta un rol într-o piesă sau a reprezenta o piesă, un spectacol.

Dramatizarea este o metodă de mare actualitate, folosită în grădiniță ȋn desfășurarea mai multor tipuri de activități , ȋn special ȋn activitățile de educarea limbajului, ce presupune o activitate de grup.

Pentru început, la grupele mici, copiii trebuie să interpreteze un personaj sau altul în scurte momente și mimica în diverse contexte (fericit, supărat, furios, trist, vesel); apoi să mimeze activități simple (să sufle precum lupul din povestea „Cei trei purceluși” pentru a dărâma casele purcelușilor); preșcolariisunt încurajați apoi să poarte un scurt dialog – rolurile nu se impun, ci sunt alese de copii.Pregătirea pentru dramatizare se face cu întreaga grupă de copii, dar dramatizarea propriu-zisă, se realizează pe grupuri mai mici.

Pot fi interpretate apoi scurte secvențe din poveștile cunoscute, punându-se accentul pe dialogul dintre personaje, mimică, gesturi. Se pot folosi măști, costume confecționate tot de copii ȋn cadrul activităților practice. Folosirea acestora ȋi ȋncântă pe copii și ȋi ajută să se transpună mai ușor ȋn pielea personajului interpretat.

Treptat se pot realiza activități de dramatizarea mai complexe, ce impun pregătire mai amplă, roluri, decoruri, costumație adecvată. Totuși, dramatizările mai ample pot fi realizate doar de câteva ori pe an având, ȋn vedere efortul, timpul, materialele necesare pregătirii unor astfel de activități.

Dramatizările pot fi prezentate ca program în cadrul unor serbări, la sfârșitul unor proiecte tematice de tipul ,,Carnavalul Toamnei”, ,,Spiridușii lui Moș Crăciun”, ,,Carnavalul personajelor din povești”, ,,Petrecerea din pădure” etc.

Indiferent de tema aleasă, dramatizarea place copiilor preșcolari. Obectivul principal al acestora trebuie să fie, nu atât respectarea textului de bază, cât educarea capacității copiilor de a-și exprima liber trăirile, ideile, chiar dacă o fac utilizând texte gata construite.

Educatoarea trebuie să aleagă cu atenție textul ce urmează a fi pus în scenă, ținând cont de particularitățile de vârstă, dar și de cele individuale ale preșcolarilor. Aceștia recepționează mesajul epic al textului literar cu mare rapiditate, așadar dramatizările realizate în versuri scurte sau povești scurte au succes.

Etapele defășurării activităților de dramatizare sunt următoarele (Bocoș, M. D., 2013, pg. 126):

aprofundarea textului- dupa ce textul a fost lecturat de educatoare, urmează repovestirea lui de către preșcolari, rezumarea lui și stabilirea ideilor principale; Tot ȋn această etapă se pot desfășura vizionări sau audiții pe tema poveștii respective. Această etapă este deosebit de importantă, având funcții multiple: cunoașterea în amănunt a poveștii, surprinderea momentelor principale ale poveștii, desprinderea trăsăturilor de caracter ale personajelor, dezvoltarea atenției de lungă durată. Educatoarea poate să aducă completări și explicații suplimentare pentru o mai bună înțelegere a conținutului. În cadrul vizionărilor, preșcolarii dispun și de modele de interpretare. Acest moment poate fi urmat de convorbiri ȋn cadrul cărora se caracterizează personajele, se clasifică personajele, se surprinde cadrul în care se desfășoară acțiunea și specificul costumelor.

relatarea ȋmbunătățită a textului- ȋn această etapă preșcolarii vor relata conținutul, exprimându-și ideile personale, vor descrie detaliat personajele (ȋmbrăcăminte, ȋnfățișare, atitudini, comportamente, gestică, mimică sentimentele și emoțiile pe care acestea le trăiesc) și cadrul ȋn care se desfășoară acțiunea. Acum copiii pot interveni cu propuneri, sugestii legate de organizarea și desfășurarea acțiunilor viitoare;

pregătirea interpretării- constituie etapa principală ȋn realizarea scenetei. Se distribuie rolurile, responsabilitățile, totul sub ȋndrumarea educatoarei. Stabilirea și distribuirea rolurilor reprezintă momente cheie în care pot fi implicați și preșcolarii. Punându-le în valoare și dezvoltând în același timp capacitățile acestora de a fi obiectivi și selectivi, dramatizarea le oferă satisfacții imediate, dar și exemple pozitive de comportament. Grupa poate fi ȋmpărțită pe subgrupe: unii copii vor interpreta personajele, alții asigură partea muzicală, unii caută materialele potrivite și realizează costumațiile și decorul. Tot ȋn această etapă se repetă rolurile și se trece la o primă interpretarea artistică. Educatoarea coordonează activitatea copiilor, ȋi ȋndrumă pe aceștia și ȋi ghidează pentru obținerea performanței dorite. Copiii trebuie ajutați să decidă asupra rolurilor pe care și le asumă, să li se explice ce trebuie să facă pentru a le interpreta, cum să-și schimbe vocea, cum să se poziționeze față de auditoriu, etc.

interpretarea propriu-zisă. Acum cei care au avut roluri le vor interpreta, cei care s-au ocupat de costume și decoruri vor asigura cardul artistic de desfășurare, iar ceilalți vor fi publicul și evaluatorii. După prezentarea ,,actorilor”, se va realiza o evaluare prin care se analizează modul de interpretare; autoevaluare și interevaluarea a copiilor cât și o analiză a educatoarei. Copiii își vor exprima în mod liber părerea despre cine a fost cel mai bun, vor evidenția greșelile, vor face remarci asupra modului de interpretare a unui grup cât și în ansamblul. Dincolo de opiniile critice și conștientizarea erorilor, această etapă va constitui o ocazie în plus pentru a incita copiii să se exprime, să avanseze un punct de vedere personal, să se obișnuiască cu, și să accepte diferențele de păreri asupra unuia și aceluiași fapt, să-și motiveze o alegere.

Dramatizarea poate fi folosită ca activitate de evaluare sumativă, la sfârșitul unui proiect tematic sau semestru și ca moment artistic prezentat ȋn diverse ocazii.

Dincolo de bucuria ȋn sine a jocului, dramatizarea presupune și asigurarea acelor condiții materiale menite să-i asigure reușita. De aceea dramatizările includ și preocupări privind decorul și costumația. La confecționarea decorului și a costumației ȋi putem implica și pe copii demonstrându-și astfel imaginația, simțul estetic și ȋndemânarea.

Valențele formative ale jocului de rol și a dramatizărilor ȋn ȋnvățământul preșcolar

Jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii. Ȋn cadrul jocurilor de rol copilul reproduce fictiv o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații), după un scenariu prestabilit. Beneficiile pe care aceste activități le au ȋn dezvoltarea preșcolarului sunt nenumarate, dezvoltând abilități importante și ajutându-l să ȋnțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-ar putea explica.

Mijlocul cel mai eficient prin care copiii iau contact cu lumea ȋnconjurătoare, ȋnțeleg evenimentele din jur și ȋnvață din ele este jocul. Prin joc copilul exersează ȋnțelegerea prin comunicare, ȋși dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează și formulează verbal realul dar și imaginarul.

Valențele formative ale jocului de rol sunt semnificative atât ȋn direcția dezvoltării generale și, în special, în cea a dezvoltării limbajului copilului. Prin jocurile de rol copiii pot reprezenta întâmplările pe care le-au trăit sau ceea ce știu ei despre oameni și situații. Prin jocul de rol, preșcolarii utilizează elementele pe care ei le-au înțeles despre evenimente la care au fost martori sau la care au luat parte, ajungând astfel să înțeleagă semnificațiile lucrurilor și fenomenelor din jur.

Această metodă folosită în grădiniță nu este doar o activitate distractivă pentru copiii, ci devine un instrument esențial al învățării. Copilul învață din experiență, deoarece devine „actor” al vieții sociale și are ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze convingeri și să înfrunte situații complicate, în care se vede nevoit să găsească soluții pentru a le depăși.

Prin acest tip de joc, copilul dobândește noi elemente de limbaj, își dezvoltă vocabularul, își explorează imaginația, își îmbogățește abilitățile sociale, conștientizează efectele sau consecințele unor acțiuni. Totodată, prin implicarea activă în jocul de rol, preșcolarul capătă încredere în forțele proprii și găsește soluții creative la diverse probleme.

Cercetătorii în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează nu numai limbajul, latura emoțională, sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial în dezvoltarea inteligenței generale a copilului. Cercetătorii sunt de părere că utilizarea jocului de rol stimulează dezvoltarea timpurie a creierului copiilor.

Jocurile de rol încep să prindă contur ȋn preocupările copilului încă de când acesta este mic. Dorința de „a fi ca mami și ca tati”, apare în mod natural, și este un prim joc pe care cei mici îl pun în aplicare și din care învață foarte mult. Imitarea vorbitului la telefon, a gătitului în bucătărie, a spălatului îl face pe copil să înțeleagă mai bine comportamentul adulților și-l învață abilități care-l vor ajuta mai târziu.

Jocuri precum:„de-a vânzătoarea”, „de-a poștașul”, „de-a pompierii”, „de-a cântăreața” sunt jocuri de rol în care copilul imită situații din viața reală. Punându-se în pielea unor personaje reale, el își explică unele comportamente și acțiuni pe care le fac unele persoane pe care le întâlnește în viața reală. Se joacă „de-a doctorul” pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în cabinetul medicului, cum decurg consultațiile. Cu ajutorul jocului de rol, copilul poate scăpa de frica de medici sau de alte temeri legate de anumite persoane sau situații sociale(circ, clovni, concerte).

Jocul de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri trăirile, ideile, urmărind socializarea, formarea spiritului de echipă, empatia. Prin intermediul jocurilor de rol, copiii redau aspecte ale realității fizice și sociale, impresii acumulate în urma experiențelor directe sau imaginare ale acestora.

Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă prin conținutul lor experiențele directe trăite de copil, dobândite prin observație sau relatare. Jocurile cu subiecte din basme sau povești implică crearea unei atmosfere speciale sau redarea unor trăsături ale personajelor, copiii ȋnvățând astfel despre bine, frumos, hărnicie.

Pentru o desfășurare corectă și eficientă, jocurile trebuie organizate astfel ȋncât să ȋndeplinească următoarele condiții:

existența unor materiale potrivite cu tema jocului;

spațiu potrivit ȋn care copiii să se poată juca;

timp suficient pentru a permite desfășurarea jocului ȋntr-un mod satisfăcător pentru copii;

reguli care să ofere securitate, siguranță jocului, precum și cadrul unui comportament social (copiii știu că jocul ,,de-a doctorul” implică un altfel de comportament decât cel obișnuit ȋntre copii, comportamentul doctor-pacient implicând un alt comportament);

implicarea cadrului didactic prin participare directă, inițiere de noi direcții de dezvoltare a jocului, intervenții pentru activizarea lui.

Ȋndeplinirea acestor condiții nu se poate realiza decât cu observarea atentă a intereselor și nevoilor jocului real al preșcolarilor. Educatoarea pune la dispoziția copilului o varietate de materiale care au rolul de a stimula interesul și curiozitatea pentru joc. Abundența și diversitatea materialelor nu trbuie să constituie un scop ȋn sine. Acestea trebuie alese cu grijă și oferite la momentul potrivit, ȋn urma observării atente a jocului spontan al copiilor, ȋn timp ce acesta se desfășoară. Ceea ce se numește ȋn grădiniță ,,joc liber, la alegere”, nu este un timp liber pentru educatoare. Fără a interfera și fără să-și impună prezența, educatoarea urmărește jocul copiilor și intervine doar atunci când acesta stagnează ori se simte nevoia de materiale noi.

De exemplu, ȋn jocul copiilor ,,de-a cumpărăturile”, educatoarea le poate pune la dispoziție pungi de plastic, ziare pentru ȋmpachetat cumpărăturile, foi de hârtie din care aceștia să facă bilețele de prețuri, coșuri pentru cumpărături, jucării pe care copiii le pot ,,vinde și cumpăra”, bonuri de casă sau bani. Pentru a-i ȋmpiedica pe copii să se oprească din joc educatoarea poate confecționa chiar ea banii necesari, ajuată poate de câțiva preșcolari.

Preșcolarul este foarte atras de jocurile de rol, fie că acestea au subiecte din viața reală, fie că trebuie să intre în pielea unor personaje de basm sau de poveste folosind dramatizarea.

Folosirea metodei dramatizării ȋn grădiniță aduce mari contribuții la ȋmbunătățirea comunicării ȋn cadrul grupului, ȋntre copii și cadru didactic, la dezvoltarea unor aptitudini artistice și lingvistice, exersează comportamentele prosociale ȋn cadrul grupului, ȋncurajează inițiativa personală și spiritul critic, disponibilitatea de a colabora, creativitatea. Prin folosirea dramatizării copiii devin mai spontani, mai ȋncrezători ȋn abilitățile lor de comunicare și ȋndrăznesc să vină cu opinii personale, munca ȋn echipă este ȋncurajată și devine plăcută, preșcolarii ȋși asumă roluri inclusiv pe cele sociale, asigură motivația pentru ȋnvățare, totul ȋntr-un mod plăcut și atractiv.

Dramatizarea, prin bucuria de „a fi ca”, de „a trăi precum” un personaj de poveste, contribuie la dizolvarea egocentrismului infantil. Aceasta ȋl ajută pe preșcolar să-și descentreze viziunea, să se imagineze în locul altuia, să se închipuie un alt „eu”, contopindu-se cu personajul. El trăiește imaginar acte asemeni eroilor săi preferați, într-o lume în care binele este răsplătit, iar este pedepsit.

Exercițiile de mișcare scenică, sugerate de situațiile ȋntâlnite, compunerea de expresii faciale sau comportamentale duc la dezvoltarea capacității de exprimare nonverbală a sentimentelor. Aceste exerciții însoțite de repetarea rolului până la memorare are și un alt beneficiu: stimularea memoriei de lungă durată, dar și volumul acesteia (nu de puține ori suntem surprinși să constatăm că micii actori au reținut și versurile altor personaje). Odată memorate versurile sau textul epic, acești micuți actori se adaptează ușor expresivității și jocului de scenă care se impun.

În activitățile de educarea limbajului, după expunerea unor povești și repovestirea lor, se poate trece la dramatizarea lor, procedeu care poate fi folosit foarte timpuriu, chiar de la grupa mică.

Pentru ȋnceput, la grupa mică, trebuie alese scurte povestiri sau poezii, cu o linie narativă clar definită. În timpul prezentării, copiii vor fi încurajați să întruchipeze un personaj sau altul, în momente foarte scurte. La început, activitatea copiilor se poate limita doar la mimică. De exemplu, atunci când citește „Capra cu trei iezi”, educatoarea se oprește din când în când și întreabă copiii: „Ia să vedem, cum arăta lupul? Fioros?”; „Cum arătau iezișorii când lupul a intrat în casă? Foarte speriați”; „Cum arăta capra când a văzut ce s-a întâmplat? Foarte tristă”. După fiecare întrebare, educatoarea le cere copiilor să arate stările respective: fioros, speriat, trist, iar copiii se străduiesc să mimeze aceste situații. Procedeul contribuie la o mai bună înțelegeee a textului, a ideii și a sentimentelor exprimate, menține treze interesul și motivația copiilor pentru poveste și contribuie, la educarea expresivității lor corporale.

Ȋn următoarea etapă li se cere copiilor să execute acțiuni simple, asemenea personajelor din text: să sară precum iezișorii, să taie lemne pentru foc, să sape groapa. Următorul pas constă ȋn introducerea unui scurt dialog suplimentar. Oprindu-se din povestit, educatoarea întreabă: „Ia să vedem, cum face lupul după ce intră ȋn casă?” – „Uuu!”, răspund copiii; „Dar iezii ce spun?” – „Mee, vai-vai!”, răspund copiii. După câteva repovestiri, copiii se vor oferi spontan să „joace” rolul iezilor, al lupului sau al caprei. Ȋn timp, ei pot extinde aceste deprinderi și asupra altor texte.

Ȋn cele din urmă, după însușirea conținutului poveștii sau poeziei, se poate realiza dramatizarea propriu-zisă. Rolurile nu se impun, ci sunt alese de copii, după preferințe. Totuși, educatoarea trebuie să le explice de la început că este normal ca fiecare copil să joace personaje diferite și nu pe același de fiecare dată; aceasta pentru a preveni eventualele conflicte atunci când aceiași copii vor dori să joace doar aceleași roluri.(Dumitrana, M.,1999, p. 95)

Pregătirea pentru dramatizare poate fi făcută cu întreaga grupă, dar, dramatizarea propriu-zisă este bine să se realizeze pe grupuri. Zilnic, educatoarea se ocupă (ȋn vederea realizării propriu-zise a dramatizării) de câte unul ditre grupuri; asistă la împărțirea rolurilor, intervenind doar atunci când par să se ivească nemulțumiri, ajută copiii să-și realizeze costumele (bucăți de pânză ori haine vechi, fâșii de hârtie, coifuri de ziar, măști din carton). După ȋnvățarea rolurilor, grupurile pot prezenta pe rând întregii grupe propria lor versiune a poveștii. Astfel se educă capacitatea de receptare și analiză a unui text dramatic, spectatorii apreciind interpretarea ,,actorilor”.

Educatoarea trebuie să aibă grijă să nu transforme o activitate foarte plăcută copiilor, bazată preponderent pe spontaneitate și motivație afectivă, într-una plicticoasă, tensionată, plină de indicații regizorale. Obiectivul principal al acestor dramatizări trebuie să fie educarea capacității copiilor de a-și exprima liber trăirile, ideile, chiar dacă o fac utilizând texte deja construite și nu respectarea strictă a unui text de bază.

Expresivitatea se poate dezvolta și prin utilizarea unor jocuri potrivite. Un astfel de joc poate fi ,,Alegeți personajul!”. Ȋntr-o cutie se pun jetoane reprezentând personaje din poveștile ori poeziile cunoscute. Fiecare copil, atunci când ȋi vine rândul, trage un jeton. El trebuie să execute câteva mișcări și acțiuni specifice personajului respectiv, folosind mimica potrivită. Ȋnainte de ȋnceperea jocului educatoarea va explica preșcolarilor ce ȋnseamnă mimica și pantomima. După joc se pot purta discuțiicentrate nu pe performanțele copiilor, ci pe trăsăturile caracteristice ale personajelor, așa cum apar ele ȋn povești sau poezii.

Preșcolarii pot pune în scenă povești clasice precum „Cenușăreasa”, „Albă ca Zăpada”, „Scufița Roșie”, „Punguța cu doi bani”, ,,Capra cu trei iezi” sau poezii precum „Greierele și furnica” și pe lângă aceasta, ei pot fi provocați să-și imagineze alte scene din povești sau alt final pentru acestea. Putem provoca copiii să regândească anumite scene: de exemplu, pot fi întrebați ce ar fi făcut în locul Albei ca Zăpada atunci când mama vitregă i-a oferit pieptănul ori mărul otrăvit?

Dramatizarea presupune urmărirea unor pași, a unor obiective și poate avea ca finalitate prezentarea unui program în cadrul unei serbări, cunoscând faptul că dramaturgia reprezintă punctul forte în reușita unei serbări. Educatoarea trebuie să selecteze cu grijă textul ce urmează a fi dramatizat, ținând cont de particularitățile de vârstă dar și de cele individuale ale preșcolarilor. Copiii recepționează cu o mare rapiditate mesajul etic al textului literar, așadar dramatizările realizate în versuri sau povești scurte au succes.

Rolul educatoarei este acela de a procura și a pune la dispoziția copiilor o serie de texte bine alese pe care ea le povestește, recită ori citește, punând în evidență expresivitatea dialogurilor, coloratura textelor, frumusețea versurilor. Copiii sunt puși astfel în situația de a recepta, de a audia anumite texte. Copilul nu intuiește expresivitatea limbajului dacă nu este pus în contact cu un limbaj expresiv, dacă nu are posibilitatea de a se familiariza cu latura estetică a unei comunicări verbale, de accea educatoarea trebuie să interpreteze cât mai expresiv rolurile, ofereind astfel propriul exemplul.

Textele trebuie să fie povestite cu foarte mare atenție pentru expresivitate, în cele două aspecte ale sale. Pe de o parte expresivitatea limbajului oral propriu-zis, evidențiată prin intonație, ritmul vorbirii, pauze, precum și prin modificări ale vocii în funcție de personajul ce vorbește ori situația prezentată. Vocea este mai groasă ori mai subțire, veselă, misterioasă sau șoptită, calmă ori înfricoșată, iar pe de altă parte, vorbim de expresivitatea ȋn transmiteea ideilor și trăirilor emoționale. Pe lângă utilizarea mijloacelor de expresie verbală, trebuie utilizate expresiile faciale (mimică), precum și cele corporale (mișcări expresive ale corpului și pantomimă).

Interpretarea poeziilor sau rolurilor ridică pentru copii noi probleme: unii sunt mai dotați, alții mai puțin , unii extravertiți, volubili, sociabili, cu un simț artistic ȋnnăscut, le place să interpreteze, alții dimpotrivă, sunt foarte temători. De obicei comportamentul inhibat al copilului atunci când spune o poezie ori interpretează un rol, se datorează unor factori externi legați de mediul de proveniență și de tipul de acțiune educațională la care a fost supus. Copilul fie a fost silit să se ,,producă” foarte des și ȋncearcă să scape, fie a primit pentru prestațiile sale aprecieri negative sau dojeni, care l-au făcut să aibă o părere proastă despre calitățile sale, sau refuzul său ține chiar de propria personalitate: timiditate, dificultate ȋn a iniția contacte sociale, neȋncredere ȋn sine.

Cu răbdare, educatoarea va ȋncerca să dezvolte calitățile necesare și la copiii ce nu reușesc de la ȋnceput interpretări bune. Ea va utiliza intonația, ritmul, pauza, expresiile faciale și corporale pentru a transmite mesajul , ideile, sentimentele textului. Trebiue ȋnțeles că recitarea, dramatizarea, exprimarea artistică de orice fel, nu presupun obligația ca toți copiii să execute același tip de interpretare. Este bine ca ei să aibă ocazia să interpreteze, dar nu trebuie ȋn nici un caz forțați. De obicei, cu timpul aceste comportamente se vor rezolva, dacă și exemplele orerite sunt bune.

Folosind jocurile de rol și al dramatizările căutăm să transmitem mesajul etic și uman, faptele bune și cele rele și totodată oferim copiilor posibilitatea de a-și exersa vorbirea. Putem astfel să exersăm și să apreciem totodată capacitățile copiilor de a folosi cele mai potrivite mijloace de exprimare, de a reproduce dialogul dintre personaje și de a expune cursiv și logic fragmente din poveștile cunoscute.

Prin intermediul jocului de rol și a dramatizării, copiii devin actori ai vieții sociale pentru care se pregătesc. Acestea ȋi activizează pe copii din punct de vedere cognitiv și afectiv, iar interacțiunile dintre participanți permit autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor și achizițiilor.

Contribuția jocului de rol și a dramatizarilor la dezvoltarea limbajului și a comunicării

Comunicarea între adult și copil este esențială în formarea acestuia ca ființă socială. Limbajul este o formă de activitate specific umană, care constă în folosirea limbii în procesul de comunicare și de gândire.

Pentru a-și împărtăși experiența dobândită, pentru a-și coordona acțiunile desfășurate în comun, oamenii sunt nevoiți să comunice între ei prin intermediul limbii. Limba, este deci, principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități.

Pentru a comunica eficient cu preșcolarii, educatoarea trebuie să selecteze modalitățile de comunicare în funcție de conținutul informației, de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, de diversitatea culturală a acestora. Nouă, educatoarelor, ne revine sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecărui copil în funcție de ritmul propriu de dezvoltare al acestuia. Mijlocul principal prin care educatoarea se înscrie în parcurgerea acestei tendințe este comunicarea prin intermediul jocului.

În vederea formării capacității de comunicare la preșcolari, educatoarea trebuie să aibă în vedere caracteristicile esențiale ale limbajului la vârsta preșcolară. Printre acestea se numără:

sporirea expresivității realizate prin conținutul și structura propoziției prin comparații;

trecerea de la limbajul interior la cel exterior;

dezvoltarea morfologiei și a sintaxei vorbirii (se corectează capacitatea de pronunțare);

are loc dezvoltarea limbajului concomitent cu apariția funcțiilor de comunicare, de fixare a experienței cognitive și de organizare a activității.

Procesul de îndrumare a formării capacităților de comunicare cuprinde mai multe etape care se întrepătrund:

ascultarea vorbirii celorlalți;

reproducerea ei pe baza imitației;

construirea unui sistem verbal propriu;

consolidarea lui prin exersarea zilnică;

prevenirea unor deficiențe și corectarea vorbirii.

Căile și mijloacele la care poate apela educatoarea în situațiile de instruire ce presupun comunicarea sunt:

povestirea;

lectura după imagini;

conversația – o cale de activizare a vocabularului;

memorizarea – dezvoltă memoria și funcțiile ei, precum și imaginația, gândirea și vorbirea expresivă;

ghicitori, proverbe, zicători;

jocuri didactice și de rol;

dramatizări.

Dacă la vârsta școlară, menținerea și stimularea copilului în activitate se realizează prin conținutul științific al predării sau prin motivația socială a învățăturii, la vârsta preșcolară aceste mobiluri lipsesc. La această vârstă, dobândirea de noi cunoștințe, formarea de priceperi și deprinderi are ca mobil principal caracterul atractiv, plăcut al activității. Tocmai de aceea, la vârsta preșcolară, este necesară îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, printr-o formă de activitate specific preșcolară: jocul, pe fondul căruia copilul asimilează mai ușor, mai trainic cunoștințele și deprinderile transmise.

Dezvoltarea comunicării vizează, pe lângă cultivarea unor deprinderi de vorbire corectă și însușirea unor reguli necesare comunicării sociale, în relații de cooperare, în contextul jocului. Atenție deosebită se va acorda expresivității vorbirii, efectuându-se exerciții de dezvoltare a exprimării orale și redarea conținutului poveștilor ori a unor fragmente din povestiri. Pentru a asigura participarea verbală activă a copiilor, este necesar ca în acțiunea educativă din grădiniță, preșcolarii să fie stimulați să devină subiecți activi ai procesului instructiv, participând atât pe plan acțional, cât și mental.

Astfel, trebuie pus accentul pe antrenarea copiilor în desfășurarea jocului și în verbalizarea acțiunilor ȋntreprinse. În această direcție, un aspect deosebit de important îl are exemplul conduitei verbale a educatoarei și al grupului. La această vârstă, copiii nu au o experienă personală și, de aceea, imită modelele comportamentale din jur, iar în jocurile lor aplică ceea ce au învățat, mai ales sub aspectul exprimării verbale.

Însușirea limbii române în grădiniță și apoi în școală reprezintă baza acumulărilor intelectuale și de educație, fără de care nu poate fi realizată formarea noastră.

La vârsta preșcolară, copiii încep să stăpânească și structura gramaticală a vorbirii, ei reușind să utilizeze cuvintele în combinații variate, în cadrul propozițiilor simple, dezvoltate și chiar a frazelor. Este vârsta când apare și se dezvoltă, alături de limbajul situativ, limbajul contextual. Se poate discuta și de expresivitatea vorbirii, care se dezvoltă alături de nuanțarea limbajului non-verbal.

Treptat, ȋn grădiniță se dezvoltă capacitatea copilului de a intra în relație cu ceilalți copii, cu adulții, iar ca efect va conduce la perfecționarea comportamentelor și competențelor de comunicare ale copiilor, așa încât ei vor fi capabili:

să ia parte la discuții în grupuri;

să întrebe și să răspundă la întrebări;

să ia parte la jocurile în grup;

să urmărească conținutul unei povești;

să demonstreze înțelegerea textului, apelând la repovestire, dramatizare, joc de rol.

Pentru grădiniță jocul de rol reprezintă jocul cu cele mai multe valențe ȋn dezvoltarea generală și ȋn dezvoltarea limbajului ȋn special. El este o cale foarte importantă pentru copii de a prezenta ȋntâmplările prin care au trecut, dar și ceea ce știu ei despre oameni și situații.

Educatoarea trebuie să se preocupe de ȋmbogățirea vocabularului copiilor, sarcină ce se realizează de fapt, ȋn toate activitățile din gradiniță, nu numai ȋn cele de educație a limbajului. Activizarea și ȋmbogățirea vocabularului este unul dintre obiectivele permanente al activității de educare a limbajului la toate vârstele preșcolarității. La grupele mici activitatea de educare a limbajului urmărește mai ales ȋmbogățirea vocabularului, achiziția de cuvinte noi, prin care copilul are posibilitatea să-și comunice gândurile și sentimentele.

Jocurile de rol ale copiilor sunt puternic influențate de mediul socio-cultural de proveniență al copilului, de obiceiurile și tradiții, de modul de exprimare și vorbire ale familiei sau zonei de origine. Copiii trebuie lăsați să utilizeze limbajul cu care sunt obișnuiți, totuși, educatoarea trebuie să le arate și alte forme de comportament și vorbire, folosite ȋn diverse situații: cum vorbește și se poartă un profesor, un doctor, șoferul de autobuz, vânzătorul. Cadrul didactic poate să interpreteze scurte scenete ce implică aceste personaje, fie jucându-le cu copiii, fie utilizând păpuși.

Se pot iniția jocuri de rol pornind de la desene, fotografii, o carte, pentru a povesti întâmplări simple. Se discută cu preșcolarii despre ce personaj ar dori să fie, precum și ce lucruri le-ar trebui pentru a interpreta rolul personajului ales. Discuțiile trebuie purtate energic, vioi, pentru a impulsiona copiii. După aceea, aceștia pot fi ȋndrumați către centrul „Joc de rol” unde ei desfășoară jocul, educatoarea îi va observa, fiind pregătită să intervină dacă preșcolarii au pierdut ideile de la care au pornit sau dacă au intrat în impas.

Prin intermediul jocului de rol se pot introduce în comportamentul preșcolarilor anumite conduite sociale, cum ar fi folosirea saluturilor, prezentarea unor persoane necunoscute. Educatoarea trebuie să intre în jocul copiilor și să prezinte clar comportamentul pe care dorește ca ei să și-l însușească. Când intră ȋn jocul copiilor educatoarea spune bună ziua, întreabă politicos dacă este primită, spune la revedere când pleacă.

Scopul principal în dezvoltarea limbajului este acela de a-i ajuta pe copii să capete încredere în ei pentru a vorbi într-o situație de grup. Ȋn același timp, copiii sunt îndrumați pentru a asculta atunci când vorbesc alți membri ai grupului și să-și aștepte rândul. Aceasta este o bună pregătire pentru o conversație reală, pentru dezvoltarea capacității de așteptare în schimbul de replici, depășindu-se astfel stadiul în care copiii din grup vorbesc toți deodată.

După terminarea jocului, copiii trebuie ajutați să-și amintească ce au făcut și să-și consolideze cunoștințele. Copiii sunt întrebați ce ar dori să facă ȋn continuare, fiind astfel obișnuiți cu o strategie de planificare, încurajați să gândească și să proiecteze acțiuni. În fiecare joc pot fi intoduse cântece, rime, povestioare. Copiii vor fi implicați cerându-li-se să repete sunete, acțiuni, pantomime în cadrul jocului respectiv.

Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitea familiarizării copiilor preșcolari cu polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia cuvintelor. Povestea ,,Fata babei și fata moșneagului” arată copiilor opoziția de sens, bun-rău, frumos-urât, harnic-leneș. Totodată, poveștile și poeziile trebuie să dezvăluie copilului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea plăcută a cuvintelor. Ascultând povești și basme, copiii ȋntalnesc noi expresii care, odata cunoscute, devin un bun al lor. Prin intermediul poveștilor spuse de educatoare pătrund ȋn limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, copiii familiarizându-se cu formele specifice poveștilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se ȋmbogățește simțitor, se activizează vorbirea și se dezvoltă sub toate aspectele. Prin intermediul poveștilor ȋn vocabularul copiilor pătrund expresii deosebite, sugestive.

În cadrul activităților de educarea limbajului, dramatizarea urmărește următoarele aspecte:

dezvoltarea capacității de exprimare și de receptare a mesajului oral;

exprimarea clară, coerentă, expresivă, respectarea pauzelor gramaticale, logice sau psihologice din textele interpretate;

dezvoltarea capacității de exprimare a unor sentimente prin mișcare scenică, mimică și gestică.

Copiii din grădiniță au o nevoie firească de jocuri de orice fel, iar noi, educatoarele, trebuie să le oferim cât mai multe ocazii în acest sens. Copiii au nevoie de situații diversificate și interesante de acțiune, au nevoie de situații de comunicare, jocuri care să le dezvolte imaginația, autoaprecierea în caz de reușită, stima de sine, gîndirea și să le ofere echilibrul interior.

Lumea poveștilor reprezintă pentru copii un tărâm magic plin de farmec. Ei sunt foarte atrași de ea, de aceea se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dificultatea dramatizărilor va trebuie adaptată posibilităților psihofizice ale copiilor. Aplicarea acestei metode este precedată de lectura poveștii, urmată de metoda convorbiri sub formă de dialog.

La grupa mică vor fi alese povești cu texte simple, ușor de reprodus și de interpretat precum: „Căsuța din oală”, „Cei trei purceluși”, ,,Ridichea uriașă”, ,,Șoricelul cel prostuț”.

Pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex, vor fi alese personaje cu comportamente stabile, care devin portrete față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia, din care își aleg modele etice sau față de care își exprimă respingerile: „Capra cu trei iezi”, „Punguța cu doi bani”, „Găinușa cea moțată”, ,,Coliba iepurașului”, ,,Ursul păcălit de vulpe”.

La grupa mare se pot realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice, care să emoționeze preșcolarii: „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Cenușăreasa”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”.

În cadrul exercițiilor de recitare expresivă a poeziilor sau fragmentelor în versuri din povești, copiii sunt impresionați de frumusețea și armonia limbii literare. Începând cu grupa mijlocie putem desfășura cu preșcolarii activități de receptare a conținutului unui text literar pentru a evidenția fluența, armonia și frumusețea frazei, după care îi putem provoca la discuții.

De exemplu, după lecturarea poveștii „Scufița Roșie” de Frații Grimm, putem lucra pe grupuri astfel: un grup de preșcolari să redea într-o înlănțuire logică, conținutul poveștii; un alt grup să descrie fapte ale eroilor îndrăgiți (Scufița Roșie, vânătorul, lupul); alți copii pot fi antrenați să adreseze întrebări legate de textul audiat; un grup poate să răspundă la întrebări. Procedând astfel, îi deprindem cu folosirea vorbirii dialogate. Interesul copiilor pentru expresivitatea cu mimică și gesturi îl trezim prin organizarea de concursuri de genul: „Cel mai bun actor”, „Cel mai bun interpret”, „Carnavalul personajelor din povești”.

Se pot organiza astfel de activități sub formă de concurs și cu preșcolarii de grupă mare. Trebuie să insistăm pe respectarea ritmului, a pauzelor, pe nuanțării vocii în timpul reproducerilor. Expresivitatea vorbirii copiilor este dată de intensitatea – puterea cu care sunt rostite sunetele, cuvintele sau propozițiile.

În cadrul jocului „Cine intonează mai bine?” rostim împreună cu copiii aceeași propoziție, dându-i sensuri diferite prin schimbarea intonației, cu următoarele sensuri: afirmare, entuziasm, întrebare, dezacord, îndoială, nesiguranță, dezaprobare.

Se pot desfășura jocuri în scopul formării deprinderii de a accentua o idee, un sentiment, o dorință, o opinie.Pentru a evidenția nuanțarea și intensitatea vorbirii, putem pune accent pe fragmente de povești, de basme sau situații de joc pe care le desfășurăm sub forma jocurilor de creație sau a dramatizărilor. În jocul de rol cu subiectul „Iedul cu trei capre”, un copil interpretează fragmentul în care iedul le cheamă pe mama capră, mătușa capră, bunica capră, accentuând cuvintele prin care se exprimă răsfățul, lenea, nerăbdarea.

Jocul „Cine interpretează mai bine?” se desfășoară sub formă de concurs, câte doi copii fiind puși în situația de a interpreta fragmentul în care Scufița Roșie ajunge la casa bunicii și poartă dialogul cu lupul ce luase locul bunicuței, accentuând pe acele cuvinte care reliefează uimirea fetiței și lăcomia lupului.

Pentru realizarea pauzei putem să selectăm fragmente din poveștile cunoscute cu secvențe care necesită momente dramatice: momentul când mama vitregă află că Albă ca Zăpada trăiește după încercările nereușite; momentul întoarcerii caprei acasă și aflarea dezastrului provocat de lup, accentuând uimirea caprei. Aceste momente le putem folosi și pentru exersarea modificărilor fizionomiei pentru a exterioriza anumite sentimente sau gânduri, prin gesturi, mimică.

În acest sens putem desfășura jocul „Cine exprimă mai bine?”, prin care urmărim redarea prin mimică a cât mai multor stări sufletești: mirare(Scufița Roșie); tristețe(Iepurașul din „Ciuboțelele ogarului”); bucurie(piticii când o salvează pe Albă ca Zăpada, bunica și Scufița Roșie când sunt salvate de vânător); durere(lupul în groapa cu foc); spaima(iedul cel mare când a intrat lupul). Un gest sau o mișcare potrivită situației, o discretă schimbare a expresiei feței au darul de a stabili o legătură mai vie între actori și spectatori, de a asigura perceperea afectivă și conștientă a mesajului transmis.

Textul literar oferă admirabile clipe de audiere a unui fragment expresiv presărat cu figuri de stil care emoționează copilul. Prin intermediul jocurilor de rol și al dramatizărilor căutăm să desprindem mesajul etic și uman, faptele bune și cele rele și totodată oferim copiilor posibilitatea de a-și exersa vorbirea. Putem astfel să verificăm și să apreciem totodată capacitățile copiilor de a folosi cele mai potrivite mijloace de exprimare, de a reproduce dialogul dintre personaje și de a expune cursiv și logic un fragment din poveștile cunoscute.

Integrarea jocurilor se rol și a dramatizărilor ȋn activitățile de dezvoltare a limbajului – metodologia cercetării

,,Nu toți educatorii pot să ajungă la calitatea de cercetător în sensul științific al termenului, dar o activitate de căutare a noi soluții pentru activitatea curentă realizează orice dascăl care se respectă.”

Rodica-Mariana Niculescu

Investigația științifică ȋn cazul acestei lucrări s-a restrans asupra utilizării jocului de rol și a dramatizării ȋn cadrul activiăților de educarea limbajului. Prin urmare, obiectivele cercetării vor face referire ȋn mod special la această categorie de activitate din curriculum-ul pentru ȋnvățâmantul preșcolar, fără a se exclude posibilitatea utilizării lor și ȋn cadrul altor categorii de activități și domenii experiențiale, cum ar fi educație pentru societate, educație muzicală, activități liber alese, activități de dezvoltare personală.

Scopul cercetării

Identificarea și evidențierea de metode și strategii educativ-formative și interactive inovatoare ȋn desfășurarea activităților de educarea limbajului, demersuri educaționale menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copiilor preșcolari, astfel ȋncât voiciunea, veselia, curiozitatea lor să rămână nealterate.

Ipoteza cercetării

Dacă folosim jocul de rol și dramatizarea ȋn educarea preșcolarilor ca activități de bază pentru stimularea comuniării, integrate și utilizate preponderent în toate tipurile de activități de educarea limabjului (activități comune, alese, pe arii de interes și recreative), atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare-învățare-evaluare, atunci capacitățile de comunicare ale preșcolarilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor acestora.

Obiectivele cercetării

O1 – formarea deprinderilor și abilităților de comunicare la preșcolarii din grupă prin utilizarea cu preponderență a jocului de rol și a dramatizărilor;

O2 – utilizarea în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe joc de rol și dramatizări, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;

O3 – atragerea copiilor către grădiniță prin desfășurarea unor activități atractive pentru relaționare și respectarea regulilor ȋn cadrul grupei;

O4 – îmbogățirea portofoliului personal al educatoarei cu o bogată colecție de jocuri de rol si dramatizări, valorificate ȋn demersurile didactice ulterioare(ANEXE).

Pentru realizarea Obiectivului 1 al cercetării, pe baza analizei obiectivelor cadru și a celor de referință din Curriculumul pentru ȋnvățământul preșcolar aferente domeniului limbă și comunicare au fost selectate următoarele obiective specifice:

OS1 – să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

OS2 – să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

OS3 – să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți;

OS4 – să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;

OS5- să fie capabil să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elementele expresive;

Obiectivul 2 se va realiza pe parcursul capitolului IV.6 al lucrării, prin descrierea activităților desfășurate folosind jocul de rol și dramatizarea și a rezultatelor obținute.

Obiectivului 3 s-a realizat pe tot parcursul derulării proiectului de cercetare, ȋntrucât activitățile desfășurate au stimulat relaționarea, adaptarea, respectarea normelor de conviețuire, a ȋntărit relațiile de prietenie, facilitând stări afective pozitive, dezvoltând toleranța, armonia, concomitent cu ȋnvățarea autocontrolului.

Obiectivul 4 vizează ȋntreaga lucrare ȋntrucât realizarea acesteia a presupus documentarea și alcatuirea unui portofoliu cu jocuri didactice si de rol, dramatizări, ce vor fi folosite ȋn demersurile didactice ulterioare.

Deși gama metodelor și tehnicilor didactice ce se pot folosi pentru realizarea obiectivelor prezentate este foarte largă, lucrarea de față ȋși propune să investigheze influența jocului de rol și a dramatizării asupra realizării lor, ȋntrucât aceste metode au o serie de avantaje:

valențe formative ȋn direcția receptării și sensibilizării preșcolarilor față de conținutul si mesajul operelor literare;

transferă cunostințe din plan teoretic ȋn plan practic;

formează și dezvoltă capacități operaționale și comportamentale;

dezvoltă spiritul de cooperare;

angajează atât copiii timizi, cât și pe cei slabi;

stimulează curentul de influențe reciproce, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune ȋn colectivul grupei, precum și la ȋntărirea unor calități morale (răbdare și tenacitate, respect pentru ceilalți, stăpânire de sine, cinstea, autocontrolul);

stimulează dobândirea unor comportamente legate de ȋndeplinirea unor viitoare funcții sau responsabilități socio-profesionale;

preșcolarii se implică cu plăcere ȋn activități ce includ jocuri de rol, jocuri de rol cu subiect din basme și povești, dramatizări, acestea oferindu-le, de asemeni, mari satisfacții.

Jocul de rol și dramatizarea reprezintă metodele dominante ce au fost folosite ȋn desfășurarea activităților de educarea limbajului, dar au fost ȋmbinate și cu alte metode și procedee didactice, ȋn funcție de tema, baza materială, obiectvele urmărite etc.

De asemeni, pe parcursul anului școlar 2017-2018, s-a derulat la grupă opționalul cu tema ,,Lumea poveștilor”, care a permis derularea de activități care au implicat folosirea cu preponderență a povestirilor, jocurilor de rol, dramatizărilor, jocurilor didactice, ce au venit ȋn completarea activităților supuse cercetării, contribuind la ȋndeplinirea obiectivelor propuse.

Variabilele cercetării

Variabila independentă – Folosirea sistematică a jocului de rol și a dramatizărilor ȋn desfășurarea activităților cu copiii.

Variabila dependentă – Ȋmbunătățirea abilităților de comunicare a preșcolarilor obținute ȋn urma aplicării experimentului ce cercetare.

Coordonatele cercetării

Perioada și locul cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe semestrul I al anului școlar 2017-2018, la Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Rȋmnicelu.

Eșantionul

Situația concretă a permis folosirea doar a unui singur eșantion de subiecți, s-a folosit astfel o schemă cvasiexperimentală de cercetare, tehnica folosită fiind cea de pretest și posttest(,,ȋnainte” și ,,după”) aplicarea experimentului apupra aceluiași eșantion.

De asemeni, numărul subiecților implicați ȋn cercetare fiind de 15, cercetarea de față poate fi considerată un studiu aplicativ (datorită faptului ca performanțele subiecților se ȋmbunătățesc).

Astfel, pentru verificarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion de 15 preșcolari din grupa mare de la Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Rȋmnicelu. Copiii au vârste cuprinse ȋntre 5 și 6 ani(nivelul II).

Din cei 20 de preșcolari ai grupei, doar 15 au fost implicați ȋn acest proiect, ceilalți 5 preșcolari fiind ȋnregistrați cu absențe pe tot parcursul anului și nu au fost incluși ȋn cercetarea de față.

Structura eșantionului apare redată în tabelul următor:

Tabelul nr 1. Structura grupei de preșcolari

După cum observăm, grupa este echilibrată în ceea ce privește numărul fetelor și al băieților și omogenă din punct de vedere al vârstei 5 copii au împlinit 6 ani spre sfârșitul anului școlar 2016-2017 și începutul anului școlar 2017-2018, iar ceilalți 10 copii au împlinit 5 ani până la ȋnceputul anului scolar 2017-2018.

De asemeni, ȋn componența grupului de 15 preșcolari asupra căruia s-a aplicat cercetarea sunt 4 copii români, iar 11 sunt copii de etnie rromă Chiar dacă majoritatea preșcolarilor sunt de etnie rromă(73,3% și doar 26,67% sunt români- Figura 1), cercetarea s-a putut desfășura ȋn condiții optime, dat fiind interesul și sprijinul oferit de către toți părinții.

Din numărul total al părinților observăm că 11 au 8 clase sau mai puțin(73,33% ) și doar 4 au studii medii (26,67%)(Figura 2) Cu toate acestea, am constatat la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație, dovadă fiind prezența copiilor la grupă și importanța pe care o acordă activitățlor grădiniței.

Din cele prezentate mai sus reiese faptul că preșcolarii provin din medii socio-culturale diferite, fapt ce are repercusiuni asupra dezvoltării, comunicării și limbajului acestora De asemeni, ȋn familiile copiilor de etnie rroma se folosește majoritar limba romani și mai puțin limba româna, acest fapt ȋngreunând comunicarea, mai ales ȋn primii ani de grădiniță Totuși, parinții copiilor de etnie rroma, doresc pentru copiii lor ȋnsușirea limbii romane cât mai de timpuriu, aceasta facilitându-le o mai bună integrare ȋn societate

Preșcolarii grupei sunt bine dezvoltați atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, provenind din familii cu venituri modeste.

Metodele și instrumentele cercetării

Metoda reprezintă ,,acea ȋmbinare și organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente și tehnici de lucru utilizate pentru a colecta, a analiza și a interpreta date specifice temei care face obiectul cercetării”(Golu, P.,1989).

În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:

recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;

utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului investigat;

folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului, atât sub aspectul manifestarii sale generale, cât si specifice

Ȋn cadrul cercetării am insistat pe folosirea următoarelor metode: observația, experimentul, analiza produselor activității copiilor, pe care le voi prezenta succint ȋn continuare:

Observația a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât ȋn activitățile liber alese ȋn care copilul se manifestă spontan și liber, cât și ȋn cadrul activităților comune desfășurate cu ȋntreaga grupă, sub ȋndrumarea directă a educatoarei.

Analiza produselor activității copiilor a condus la aflarea de informații utile legate de abilități, creativitate, imaginație, gândire, memorie. Au fost adunate ȋntr-un portofoliu al fiecarui copil desenele, colajele, exercițiile grafice, materiale confecționate de-a lungul anului, care pot demonstra realizările și evoluția ȋn timp a fiecăruia.

Experimetul a constat ȋn măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii jocului de rol și a dramatizării, prin analiza corelațiilor dintre rezultatele obținute înainte și după introducerea experimentului.

Desfășurarea propriu-zisă a cercetării

Etapele desfășurării investigației sunt:

-etapa preexperimentală;

-etapa experimentală;

-etapa postexperimentală.

Etapa preexperimentală

Ȋn cadrul acestei etape s-a realizat cadrul general al cercetării: formularea ipotezei și a obiectivelor acesteia, stabilirea eșantionului de subiecți ce participă la cercetare, alegerea metodelor de cercetare, realizarea evaluării inițiale, stabilirea variabilelor: independentă și dependentă, proiectarea activităților didactice și extradidactice bazate pe utilizarea jocului de rol și a dramatizării.

Această etapă s-a desfășurat ȋn prima parte a semestrului I al anului școlar 2017-2018.

Primul pas în realizarea efectivă a cercetarii a constat în testarea nivelului inițial de dezvoltare a capacităților de comunicare ale copiilor. În general, probele folosite la evaluare inițială pot fi aplicate cu ușurintă, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.

Fiind prezentate sub o formă atractivă, ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare .

Test de evaluare inițială

Metoda de evaluare a fost aleasă ȋn funcție de obiectivul urmărit, așa cum rezultă din Tabelul nr 2, probele fiind aplicate ȋn cadrul activităților liber alese și ȋn activitățile de educarea limbajului.

Tabelul nr 2 Evaluarea inițială

Ȋn urma aplicării probelor evaluării inițiale s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr 3 Rezultatele obținute la evaluarea inițială

Tabelul nr 4 – Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 1

Tabelul nr 5 – Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 2

Tabelul nr 6 – Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 3

Tabelul nr 7 – Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 4

Tabelul nr 8 – Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 5

Tabelul nr 9 – Tabelul sintetic al rezultatelor totale obținute la eveluarea inițială

Figura 3 Histograma rezultatelor obținute la eveluarea inițială

Etapa experimentală

În această etapă, a fost promovată o manieră de lucru atractivă, sub semnul jocului, îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrând activități liber alese, pe sectoare: Bibliotecă, Joc de rol, Construcții cât și activități de educarea limbajului, cunoașterea mediului și educație pentru societate ce includ lecturi ale educatoarei, jocuri didactice, dramatizări, memorizări, dar și activitatea opțională ,,Lumea poveștilor”.

Textele poveștilor au fost citite sau povestite ȋn activitățile pe domenii experiențiale: educarea limbajului, cunoasterea mediului si educație pentru societate, apoi sub forma de joc de rol cu subiet din basme și povești, la activitățile libere, din partea a III-a a zilei, astfel s-a putut face o consolidare și evaluare optimă pentru fiecare temă abordată. De asemeni, s-au desfășurat jocuri de rol ȋn cadrul activităților liber alese precum și două dramatizări ,,Carnavalul Toamnei” și ,,Prietenii lui Moș Crăciun”(activități extrascolare). Activitatea opțională planificată ,,Lumea poveștilor” a ajutat, de asemeni, la realizarea obiectivelor propuse.

Ȋn continuare, voi prezenta exemple de activități aplicate pe parcursul experimentului cu scopul de a accelera dezvoltarea și ȋmbogățirea vocabularului, receptarea și sensibilizarea față de conținutul și mesajul operelor literare, formarea și dezvoltarea capacităților operaționale și comportamentale, dezvoltarea spiritului de cooperare, preșcolarilor din grupa de copii cu vârsta de 5-6 ani (grupa mare).

La tema anuală: ,,Cine sunt/suntem?”, am derulat Proiectul tematic ,,Eu sunt unic”, prilej cu care am prezentat preșcolarilor poveștile: ,,Grădinița din pădure”, ,,Iedul cu trei capre”, „Puf Alb si Puf Gri”, ,,Turtița”, după care folosind metoda jocului de rol cu subiect din basme și povești, copiii s-au transpus ȋn personajele poveștilor, ceea ce a ajutat la o fixare foarte bună a conținutului și mesajului, fiind totodată prilej de voie bună pentru ei, ȋntreaga atmosferă ȋncânându-i.

Ȋn cadrul activităților liber alese, la centre s-au folosit jocurile de rol ,,De-a familia”, ,,De-a grădinița”, ,,La medic”, „La bucătărie”, ,,Cu mama la cumpărături”, folosindu-se costume, accesorii și echipamente adecvate acestora. De remarcat a fost faptul că jocurile au fost foarte plăcute copiilor, deoarece ei au pătruns ȋn atmosfera jocurilor cu entuziasm, iar deprinderile ce au fost anterior stabilite s-au receptat ușor și, totodată, stabil, acestea folosindu-se și ȋn alte activități.

Tema anuală ,,Când, cum și de ce se ȋntâmplă?”, a prilejuit derularea Proiectului tematic ,,Zână Toamnă, bun venit!”, ocazie cu care am prezentat preșcolarilor poveștile: ,,Povestea anotimpului toamna”, ,,Legenda celor patru zâne transformate ȋn anotimpuri”, ,,Povestea mărului buclucaș”, ,,Povestea nucii lăudăroase”, ,,Ciuboțelele ogarului”, ,,Unde a zburat rândunica”, ,,Șoricelul cel prostuț”, precum și câteva poezii ,, Greierele și furnica”, ,,Supa de zarzavat”, ,,Micuța Crizantemă”, ,,Toamna”. După prezentarea conținutului poveștilor, copiilor le-au fost propuse derularea unor jocuri de rol cu subiect inspirat din povești, toate contribuind la ȋnțelegerea textului și la atingerea obiectivelor propuse.

De asemeni, ȋn cadrul activităților liber alese s-au desfășurat jocuri de rol:,,De vorbă cu Zâna Toamnă”, ,,La meteo”, ,,La piață”, ,,De-a florăresele”, ,,Greierele și furnica”, ,,Pregătim cămara pentru iarnă”.

Ȋn ȋncheierea Proiectului tematic ,,Zână Toamnă, bun venit!”, s-a desfășurat sub forma unei dramatizări ,,Carnavalul Toamnei”. Copiii au avut ocazia să-și aleagă personajele, să contribuie la realizarea costumațiilor și a decorurilor și să intrepreteze cât mai artistic rolurile asumate. Ȋmpărțiți pe grupuri, copiii s-au transpus ȋn personaje cum ar fi: Zâna Toamnă, Spiridușii Zânei Toamna, Crizantema, Greier, Furnica, Iepurele, Ogarul și Ursul din povestea ,,Ciuboțelele ogarului”. Activitatea s-a bucurat de succes copiii participând cu plăcere la toate etapele desfășurării dramatizării.

Ȋn cadrul temei anuale: ,,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?” am derulat Proiectul tematic ,,Magia Iernii”, ocazie cu care preșcolarii au pătruns ȋn lumea poveștilor de Crăciun și iarnă. Am citit copiilor ,,Povestea lui Moș Crăciun”, ,,Povestea Bradului de Crăciun”, ,,Renul lui Moș Crăciun”, ,,Povestea globulețelor”, ,,Secretul lui Moș Crăciun”, ,,Crăiasa Zăpezii”, ,,Povestea Omului de Zăpadă”, ,,Zăpădița”, ,,Legenda Iernii și a anotimpurilor”. De asemeni, după prezentarea conținutului poveștilor, copiilor le-au fost propuse jocuri de rol cu subiect din acestea, toate contribuind la ȋnțelegerea textului și la atingerea obiectivelor propuse.

Activitățile liber alese au inclus jocuri de rol ,,De vorbă cu Zâna Iarna”, ,,Alo, Moș Crăciun…”, ,,Colindătorii”, ,,La meteo”, ,,Pregătim masa de sărbătoare”.

Tot ȋn preajma Crăciunului am desfășutat cu preșcolarii activitatea extracurriculară ,,Prietenii lui Moș Crăciun”. Am pregătit cu copiii decoruri, costumații, am repetat rolurile, iar la serbarea de Crăciun, ȋncrezatori, aceștia și-au interpretat rolurile cu entuziasm și plăcere, folosind gestica și mimica, două elemente esențiale ȋn desfășurarea cu succes a dramatizărilor. Activitatea a fost foarte apreciată de către părinți, dar și de Moș Crăciun care i-a răsplătit pe micii actori cu daruri.

Activitatea opțională ,,Lumea poveștilor” a prilejuit preșcolarilor ȋntâlnirea cu noi povești și personaje: ,,Muzicanții din Bremen”, ,,Coliba iepurașului”, ,,Ariciul Țepeluș”, ,,Albă ca Zăpada”, ,,Cenușăreasa”, ,,Veverițele Mașa, Dașa și Sașa”, atât prin lecturi ale educatoarei, repovestiri, jocuri de rol, dar și jocul didactic ,,Recunoaște povestea și personajul”, la sfârșitul căruia copiii s-au costumat ȋn personaje de poveste, au cântat și au dansat.

Etapa postexperimentală

La sfârșitul experimentului, după ce preșcolarii au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător activitățile prezentate anterior, copiii au fost supuși unor probe prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse ȋn planul dezvoltării limbajului și a comunicării. În linii mari, probele finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale probelor inițiale, însă la alt nivel de complexitate.

Test de evaluare finală (evaluează deprinderile și cunostințele dobândite ȋn urma intervenției, fiecărui obiectiv al cercetării alocându-i-se câte un item corespunzător)

Obiectivului 1 al cercetării ȋi corespunde Itemul 1- Recită poezia preferată!

Obiectivului 2 al cercetării ȋi corespunde Itemul 2- Prezintă momentele principale ale poveștii…!

Obiectivului 3 al cercetării ȋi corespunde Itemul 3- Alcătuiește propoziții cu cuvintele: „iepuraș”, ,,vulpe”, „lup”, ,,greier”, „pădure”!

Obiectivului 4 al cercetării ȋi corespunde Itemul 4- Alcătuiește o scurtă poveste pornind de la urmatorul ȋnceput dat…!

Obiectivului 5 al cercetarii ȋi corespunde Itemul 5- Realizează o scurtă dramatizare a poveștii tale preferate!

Descriptori de performanță:

Item 1

comportament atins – A – Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, fără ajutorul educatoarei;

comportament ȋn dezvoltare – D – Recită poezia aleasă, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv;

necesită sprijin – S- Ȋntâmpină dificultăți ȋn realizarea sarcinii.

Item 2

comportament atins -A- Prezintă momentele principale ale poveștii, fără ajutor;

comportament ȋn dezvoltare – D – Prezintă momentele principale ale poveștii, cu ajutorul educatoarei și al colegilor, pe baza materialului intuitiv;

necesită sprijin – S – Ȋntâmpină dificultăți ȋn realizarea sarcinii.

Item 3

comportament atins -A- Formulează propoziții cu cuvintele date, fără ajutorul educatoarei;

comportament ȋn dezvoltare – D – Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și al materialului intuitiv;

necesită sprijin – S – Ȋntâmpină dificultăți ȋn realizarea sarcinii.

Item 4

comportament atins -A- Alcătuiește o scurtă poveste, pe baza unui ȋnceput dat și al materialului intuitiv, fără ajutorul educatoarei;

comportament ȋn dezvoltare – D – Alcătuiește o scurtă poveste, pe baza unui ȋnceput dat și al materialului intuitiv, cu ajutorul colegilor și al ajutorul educatoarei;

necesită sprijin – S – Ȋntâmpină dificultăți ȋn realizarea sarcinii.

Item 5

comportament atins -A- Realizează o scurtă dramatizare a poveștii alese, fără ajutorul educatoarei;

comportament ȋn dezvoltare – D – Realizează o scurtă dramatizare a poveștii alese, cu ajutorul educatoarei și al colegilor

necesită sprijin – S – Ȋntâmpină dificultăți ȋn realizarea sarcinii.

Ȋn urma aplicării probelor evaluării finale s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr 10 Rezultatele obținute la evaluarea finală

Tabelul nr 11 Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Itemul 1

Tabelul nr 12 Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Itemul 2

Tabelul nr 13 Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Obiectivul 3

Tabelul nr 14 Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Itemul 4

Tabelul nr 15 Tabelul sintetic al rezultatelor pentru Itemul 5

Tabelul nr 16 Tabelul sintetic al rezultatelor totale obținute la eveluarea finală

Figura 5 Histograma rezultatelor obținute la eveluarea finală

Tabelul nr 17 Tabelul sintetic comparativ al rezultatelor obținute la eveluarea inițială/finală

Concluziile cercetării

Ȋn această etapă au fost ȋnregistrate rezultatele obținute de eșantionul de subiecți, au fost stabilite diferențele, prelucrate statistic datele și interpretate rezultatele. Aceasă etapă s-a realizat ȋn perioada semestrului II al anului școlar 2017-2018.

Corelând datele din testările inițiale și cele finale pot susține cu suficient temei că ipoteza de lucru adoptată a fost pe deplin justificată, că într-adevăr, folosind preponderent jocul de rol și dramatizarea în toate tipurile de activități de educare a limabjului, capacitățile de comunicare ale preșcolarilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor acestora.

Comparând rezultatele evaluării inițiale cu rezultatele evaluării finale (Tabelul nr 17, Figura nr7) s-a constatat că s-a produs o ȋmbunatățire, rezultatele fiind mai bune decât la ȋnceputul cercetării, datorită faptului că s-au folosit, ȋn cadrul activităților de educarea limbajului, și nu numai, metodele jocului de rol si dramatizării. Folosirea acestor metode a stimulat o implicare puternică din partea copilului, din punct de vedere cognitiv, afectiv, social, motric, ceea ce a condus la o asimilare mai temeinică, ȋmbunătățirea capacităților de comunicare și la realizarea obiectivelor propuse.

Astfel, analiza și interpretarea datelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor preșcolarilor, o evoluție sub toate aspectele ale capacităților de comunicare.

Analiza comparativă a rezultatelor evaluărilor inițiale/finale(Tabelul nr 17, Figura nr7) ne conduce la concluzia că acționându-se asupra subiecților ȋn mod consecvent și organizat, prin procesul de ȋnvățământ, se ȋnregistrează un progres vizibil chiar dacă intervenția s-a realizat asupra unor subiecți provenind din medii socio-culturale diferite.

Ca urmare a implementării proiectului de cercetare s-au ȋmbunătățit rezultatele tuturor preșcolarilor , realizându-se progrese atât pe segmentul celor ce au obținut rezultate foarte bune(A- 4 copii), dar mai ales pe segmentul celor ce prezintă comportamente ȋn dezvoltare(D- 10 copii), rezultatele acestora fiind apreciabile ȋn condițiile ȋn care o parte dintre aceștia, provenind din familii de etnie rromă, nu vorbeau foatre bine limba română la ȋnceputul grădiniței.

Cunoscându-se că dezvoltarea limbajului preșcolarului are la baza experiența cognitivă și afectivă a acestuia cu cei din jurul său, li s-au oferit copiilor posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se ȋn orice moment al zilei, de la venirea lui ȋn grădiniță până la plecare.

Ȋn cadrul programului zilnic, atât ȋn activitățile pe domenii experiențiale, cât și ȋn activitățile liber alese, accentul s-a pus pe dezvoltarea deprinderii de exprimare corectă, coerentă, expresivă, dialogată, pe ȋmbogățirea cunoștințelor referitoare la raporturile gramaticale ale limbii.

Organizarea judicioasă a activității de instruire a avut ca urmare dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a creativității și imaginației copiilor, a independenței ȋn acțiune și gândire.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor a constituit de asemanea, un principal obiectiv al activiăților de educarea limbajului, deprindere dobândită prin activități diverse de la lecturi ale educatoarei, povestiri, memorizări, jocuri didactice, teatru de păpuși, jocuri de rol și dramatizări.

Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt teritorii imaginare, dar și reale, pline de farmec, de aceea ei se angajează cu entuziasm și plăcere ȋn realizarea dramatizărilor și a jocurilor de rol.

Prin folosirea jocurilor de rol și a dramatizărilor, se educă ȋndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, relațiile de comunicare ȋntre toți participanții la actul educațional, obtinandu-se progrese sub toate aspectele Ȋn comunicarea cu copiii trebuie să le dovedim acestora că ȋi respectăm ca parteneri de discuție, le respectăm valorile și experiența personală, dreptul la opinie De asemeni, ȋn comunicare, educatoarea trebuie să ȋmbine armonios și eficient diversitatea codurilor verbal, paraverbal și nonverbal, să deschidă canale multiple de comunicare, vizual, auditiv, tactil.

Activitățile derulate au creat un climat afectiv de comunicare liberă și civilizată ȋntre preșcolari, au ȋntărit coeziunea și au consolidat relațiile de prietenie ȋn cadrul grupului.

Astfel, prin aplicarea preponderent a jocului de rol și a dramatizărilor am aratat că acestea contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare, dar și la educația cognitiv-emoțională a preșcolarilor ȋn general, antrenând întreaga personalitate a copilului, fiind totodată metode cu valențe formative și educative puternice. Îmbinarea lor cu alte metode și strategii adecvate vârstei, permit dezvoltarea preșcolarului din punct de vedere intelectual, moral și fizic.

CONCLUZII

Dacă ȋn ȋnvățământul primar cadrul didactic măsoară în calificative sau note performanțele și capacitățile elevilor, noi, cadrele didactice din ȋnvățământul preșcolar, doar ținând o legătură permanentă și apropiată cu familia, putem arăta progresele obținute de preșcolari prin frecventarea grădiniței, progrese în ceea ce privește: însușirea unor cunoștințe, formarea de priceperi, deprinderi, comportamente, obișnuințe, apitudini accesibile vârstei, progrese în dezvoltarea limbajului și a comunicării, cu rol imens în dezvoltarea intelectuală, morală, estetică a copiilor, determinând îmbogățirea vocabularului activ, lărgirea orizontului lingvistic, cultivarea dialogului, exprimarea corectă, expresivă, stimularea creativității, cooperarea cu grupul de copii, dezvoltarea încrederii în forțele proprii, învingerea timidității, a nesiguranței etc, toate acestea, ducând în final la formarea aptitudinii pentru școlaritate, care este, de fapt, atribuția esențială a grădiniței.

În prezenta lucrare am arătat importanța pe care o reprezintă evoluția jocului în activitatea copilului preșcolar, și, ȋn special influența jocului de rol și a dramatizării în dezvoltarea copilului la vârsta preșcolară. Obiectivele urmărite pe tot parcursul lucrării au fost atinse, am venit în întâmpinarea lor atât cu argumente de ordin teoretic cât și metodologic.

De asemenea, această lucrare a încercat să ofere o vedere de ansamblu asupra copilăriei.

Jocul ne permite să urmărim multilateral copilul, sub toate aspectele dezvoltării motorii, afective, sociale și morale.

Perioada de trei-șapte ani este foarte importantă în formarea personalității copilului, fiind treapta de bază ȋn formarea „eu-lui” cognitiv, afectiv-motivațional și volitiv caracterial.

Prin intrarea copilului în grădiniță, sfera relațiilor interpersonale se extinde, preșcolarul devine obiectul unor variate influențe, mai complexe și mai bine organizate. Prin conținutul lor, dar și prin formele de organizare, activitățile din grădiniță au un rol important în dezvoltarea acestor relații bazate pe normele de comportare corespunzătoare.

Între aceste activități, ponderea cea mai mare o au jocurile, deoarece ele dau posibilitatea valorificării modului de înțelegere a relațiilor sociale, a transformărilor și aplicării în forme variate a acestuia în viața de zi cu zi.

Prin joc se îmbunătățește viața afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se formează priceperi, deprinderi de muncă fizică și intelectuală, se dezvoltă procesele psihice.

Din îmbinarea rațională a jocului cu elemente ale învățării se produc însemnate schimbări în natură și în structura proceselor psihice.

Practicarea jocului în grădiniță în condiții cât mai bune de timp, spațiu, material și mai ales sub îndrumare pedagogică, contribuie la finalizarea în mod corespunzător a funcției social -educative a grădiniței.

Jocul este o activitate de tip fundamental, cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate propie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii bio-psiho-sociali. Cu ajutorul jocului am reușit să creez o legătură cât mai strânsă între copil și mediul social. Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influențată, în sensul dobândirii de noi cunoștințe pe de o parte și a diversificării acțiunilor mintale pe de altă parte Ȋn același timp, jocul favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de creeare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, posibilitatea de a opera mental cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete cu obiectele în timpul jocului.

Pătrunderea copiilor în universul raporturilor de conviețuire a oamenilor se realizează tot prin intermediul jocului Practicând aceste jocuri copiii capătă simțul răspunderii, învață să respecte unele reguli obligatorii, li se formează conștiința, li se educă simțul estetic, se inițiază în tainele frumosului și învață să îl creeze.

Noi, educatoarele, avem datoria de a încuraja tendința firească a copiilor, de a practica jocurile specifice vârstei lor, să intervenim când e cazul și să contribuim la îmbogățirea conținutului lor, să transformam jocurile individuale în jocuri colective și să menținem interesul copiilor pentru a duce la bun sfârșit jocul început.

Pentru ca jocul să dea rezultate, una din condițiile esențiale este buna lui pregătire. Deci oricare ar fi tipul de joc (ca activitate organizată, ca moment al unei lecții, ca metodă), aceasta impune respectarea unor cerințe metodice specifice: pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea jocurilor, urmărirea executării lui de către copii, aprecierea rezultatelor.

Subliniem ideea că jocul reprezintă o metodă de învățământ cu maxime influențe formative și informative și în consecință, are o contribuție specifică la perceperea gradiniței nu ca o instituție rigidă, ci ca un mediu care exercită influențe benefice asupra diferitelor laturi ale personalității copiilor.

Copilul care azi se joacă, dar, totodată și învață, va fi omul care mâine găsește soluții la problemele cu care se confruntă, trăind adecvat într-o societate a competiției.

În această lucrare am încercat să sintetizez într-un mod cât mai eficient influența jocului de rol și a dramatizării asupra dezvoltării abilităților de comunicare ale copiilor preșcolari pornind de la ideea că educația preșcolară trebuie să se bazeze ȋn primul rând pe joc, sub toate formele sale.

MOTTO:

,, Omul nu este întreg decât atunci când se joacă’’

Fr. Schiller

BIBLIOGRAFIE

Bacus, A., Copilul de la 3 la 6 ani, Editura Teora, București, 2006.

Claparede, Ed., Psihologia copilului și pedagogia experimentală, EDP, București, 1975.

Cerghit, I., Metode de ȋnvățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

Chateau, J., Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970.

Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Comșa, M., Îndrumător metodic, Editura Gheorghe Cârțu – Alexandru, Craiova, 1996.

Cucoș, C., Psihopedagogie, Editura Polirom, Iași, 1998.

Dima, S., (coord.), Copilăria – Fundament al personalității Cunoaștere-Explorare-Educare, Imprimeria Coresi, București, 1997.

Dumitrana, M., Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania, București, 1999.

Dumitrana, M., Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București, 2000.

Ezechil,L., Lăzăroiu, P., Laborator preșcolar – ghid metodologic, Editura V&I Integral, București, 2004.

Golu, P., Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Golu, P., Verza, E., Zlate, M.,Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Huizinga, J., Homo ludens, Editura Humanitas, București, 1998.

Jurcău, E., Jurcău, N., Învățăm să vorbim corect, Editura Printek, Cluj-Napoca,1999.

Leontiev,A.,N., Contribuții la teoria dezvoltării psihicului, Editura Științifică, București, 1964.

Lespezanu M – „Tradițional și modern în învățământul preșcolar”, Editura Omfal Esențial, București, 2007.

Mitu, F., Antonovici, Ș., Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, București, 2000.

Mitu, F., Literatură pentru cei mici, Editura Humanitas Educațional, București, 2005.

Mușata-Bocoș,D., Instruirea interactivă, Editura Polirom, Iași, 2013.

Popescu-Neveanu, P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.

Preda, V., Metodica activităților instructiv educative în grădinița de copii, Editura Gheorghe Cârțu- Alexandru, Crioava, 2009.

Păiș- Lăzărescu, M., Metodologia cercetării științifice ȋn ȋnvățământul primar și preșcolar, Editura Paralela 45, Pitești, 2011.

Pânișoară, I.,O., Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași, 2008.

Rafailă, E., Pedagogia preșcolară, Editura Printech, București, 2007.

Răduț-Taciu, R., Pedagogia jocului: de la teorie la aplicații, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004.

Șchiopu, U.,Verza, E., Psihologia vârstelor- Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Ștefănescu, C., Didactica activității instructiv- educative în grădiniță”, Editura Terra, Focșani.

Tomșa, G., (coord.), Psihopedagogie preșcolară și școlară”, București, 2005.

Voiculescu, E., Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, 2001.

Vrășmaș, E., Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, București, 1999.

Zlate, Ș., Metodica activităților de dezvoltare a limbajului și contribuția jocului didactic la îmbogățirea vocabularului, Ed. Bren, București, 2003.

Alte surse:

Curriculum pentru învățământul preșcolar – prezentare și explicitări, Editura Didactica Publishing House, București, 2009.

Revista Învățământul Preșcolar, nr 3 – 4, 1996.

Revista Învățământul Preșcolar, nr 1 – 2, 2005.

Revista Învățământul Preșcolar, nr 1 – 2, 2008.

ANEXE

Am inclus ȋn anexe exemple de activități realizate cu preșcolarii pe parcursul anului, de la jocuri de rol cu subiect și roluri din viața cotidiană , la proiecte de activitate derulate ce cuprind ȋn desfășurarea lor jocuri de rol cu subiect din basme și povești, măști folosite pentru interpretarea diferitelor roluri, precum și câteva instantanee surprinse pe parcursul anului.

Exemple de jocuri de rol cu subiect din viața cotidiană

Categoria de activitate : Jocuri și activități liber alese

Tema: La piață

Centrul de interes: Joc de rol

Forma de realizare: Joc de creație cu subiect și roluri din viața cotidiană.

Scopul : Ȋnsușirea unui comportament și a unui limbaj adecvat prin transpunerea în diferite roluri din viața cotidiană.

Obiective operaționale:

să se identifice cu diferite roluri în joc (vânzător, cumpărător);

să creze dialoguri pe tema dată, folosind un vocabular adecvat;

să folosească formulele de politețe ȋn cadru jocului de rol.

Sarcina didactică: Copiii execută rolurile asumate având un comportament potrivit, folosind dialogul și un limbaj corect din punct de vedere gramatical.

Regula jocului: Vânzătoarele sunt la piață și ȋși expun marfa, lăudând-o și convingând clienții să cumpere. Clienții ascultă, verifică și cumpără produsele.

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul de rol;

Material didactic: halate, bonete, legume, zarzavaturi, coșuri, plașe, bani de jucărie, pungi pentru ambalat produsele;

Forma de organizare: Frontal, pe grupuri

Desfășurarea jocului:

Copiii intuiesc materialele puse la dispoziție. Educatoarea anunță tema și se vor purta discuții de grup legate de subiectul jocului, stabilindu-se rolurile și apreciindu-se sarcinile specifice fiecărui rol.Copiii își împart rolurile care pot fi schimbate pe parcursul desfășurării jocului; o parte vor fi vânzatori, ceilalti cumpărători. Educatoarea va ȋndruma copiii din exterior oferind idei sau corectând exprimarea și comportamentul copiilor.

Vânzătoarele îmbrăcate cu halate și bonete, sunt la piață și ȋși expun marfa, lăudând-o și convingând clienții să cumpere. Copilul-client trebuie să salute, apoi să ceară politicos produsul dorit; vânzătorul ȋl ambalează și ȋl oferă clientului , acesta plătește folosind bani de jucărie, mulțumește vânzătorului, apoi salută și pleacă.

În încheierea jocului se fac aprecieri și recomandări asupra modului în care copiii au desfășurat activitatea.

Categoria de activitate : Jocuri și activități liber alese

Tema: De-a familia

Centrul de interes: Joc de rol

Forma de realizare: Joc de creație cu subiect și roluri din viața cotidiană.

Scopul: Perfecționarea deprinderilor de a transpune experiența cognitivã în ipostaze ale vieții sociale folosind un limbaj adecvat.

Obiective operaționale:

să se identifice cu diferite roluri în joc(mama, tata, copii, bunica, matușa etc.);

să creze dialoguri pe tema dată, folosind un vocabular adecvat;

să folosească formulele de politețe ȋn cadru jocului de rol.

Sarcina didactică: Copiii execută rolurile asumate având un comportament potrivit, folosind dialogul și un limbaj corect din punct de vedere gramatical.

Regula jocului: Copiii ȋși aleg rolurile și se transpun ȋn personajele alese: mama, tata, copii, bunica, matușa etc.

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul de rol;

Material didactic: costume pentru fiecare personaj și accesoriile potrivite, seturi creative pentru fetițe, jucării;

Forma de organizare: Frontal, pe grupuri

Desfășurarea jocului:

Copiii intuiesc materialele puse la dispoziție. Educatoarea anunță tema și se vor purta discuții de grup legate de subiectul jocului, stabilindu-se rolurile și apreciindu-se sarcinile specifice fiecărui rol. Copiii își împart rolurile care pot fi schimbate pe parcursul desfășurării jocului. Educatoarea îi va supraveghea în alegerea și repartizarea rolurilor (mama, tata, bunica, bunicul, copiii, mătușa, unchiul, vecina, copiii vecinei, poștașul, vânzătoarea), apoi ȋi va ȋndruma pe copiii din exterior oferind idei sau corectând exprimarea și comportamentul copiilor. Se va urmări modul în care preșcolarii își modeleazã comportamentul în funcție de rolul ales capacitatea empatică a fiecărui copil, interrelaționarea și comunicarea dintre ei, corectitudinea comportamentelor aplicate în joc, capacitatea de a rezolva situații conflictuale sau neprevăzute și se vor corecta, eventual, comportamentele neadecvate.

În încheierea jocului se fac aprecieri și recomandări asupra modului în care copiii au desfășurat activitatea.

Categoria de activitate : Jocuri și activități liber alese

Tema: La doctor

Centrul de interes: Joc de rol

Forma de realizare: Joc de creație cu subiect și roluri din viața cotidiană.

Scopul : însușirea unui comportament si a unui limbaj adecvat prin transpunerea în diferite personaje din viața cotidiană.

Obiective operationale:

să se identifice cu diferite roluri în joc (doctor, asistent, pacient);

să creze dialoguri pe tema dată, folosind un vocabular adecvat;

sa foloseasca formulele de politețe ȋn cadru jocului de rol.

Sarcina didactică: Copiii execută rolurile asumate având un comportament potrivit, folosind dialogul și un limbaj corect din punct de vedere gramatical.

Regula jocului: Doctorul și asistenta echipați corespunzator primesc ȋn cabinet pacienții, ȋi consultă, le oferă sfaturi, rețete.

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul de rol;

Material didactic: costume pentru fiecare personaj și accesoriile potrivite, jucarii, telefon;

Forma de organizare: Frontal, pe grupuri

Desfășurarea jocului:

Într-un colț din sală a fost amenajat un loc care sugerează tema: ustensile sanitare, medicamente, rețete, băncuțe și scăunele pentru sala de așteptare, un birou și un scaun pentru medic, două halate pentru medic și asintent.

Educatoarea va atrage interesul copiilor spre acest sector simulând o discuție telefonică cu medicul despre un copilaș care s-a ȋmbolnăvit, făcând programare pentru consultație. Astfel este anunțată tema jocului. Copiii intuiesc materialele puse la dispoziție. Se vor purta discuții de grup legate de tema jocului, stabilindu-se rolurile și apreciindu-se sarcinile specifice fiecărui rol. Rolurile vor fi alese de către copii. Doi copii vor îmbrăca cele două halate, iar educatoarea se va integra în joc alături de ceilalți copiii- pacienții.

Pacienții intră pe rând la doctor, salută, sunt consultați, li se oferă sfaturi, li se dau rețete, iar la sfârșit mulțumesc pentru consultație, salută si pleacă.

Educatoarea ȋi va ȋndruma pe copiii oferind idei sau corectând exprimarea și comportamentul copiilor (modul de comportare ȋn societate, să aștepte frumos până când le va veni rândul, să salute, să manifeste compasiune pentru cei bolnavi etc.).

În încheierea jocului se fac aprecieri și recomandări asupra modului în care copiii au desfășurat activitatea.

Exemple de proiecte de activitate ce includ ȋn desfășurarea lor jocuri de rol cu subiect din basme și povești

Unitatea de ȋnvățământ: GPN nr. 1 Rȋmnicelu

Grupa: mare

Educatoare: Guriță Doina

Tema anuală de studiu: „Când, cum și de ce se ȋntamplă?”

Tema proiectului: „Zână Toamna, bun venit! ”

Tema săptămânii: ,,Grădina Toamnei”

Tema activității integrate: „Povești din gradina Toamnei”

Forma de realizare: Activitate integrată ( ADP, ALA, DLC + DOS)

Forma de organizare: Frontal, individual, pe grupuri mici

Tipul activității: predare și consolidare de cunoștințe/priceperi/deprinderi

Componența activității:

1. Activități de dezvoltare personală:

Întâlnirea de dimineață (Salutul, prezența, calendarul naturii, noutatea zilei, activitatea de grup, mesajul zilei )

2. Jocuri si activitati didactice alese:

Construcții: ,,Hanul Ursului”

Joc de masa: ,,Puzzel scenă din poveste”

3. Activități pe domenii experiențiale

Domeniul limbă și comunicare – ,,Ciuboțelele ogarului”- lectura educatoarei-prezentare PPT

Domeniul om și societate– colaj – activitate practică

4. Joc distractiv: ,,Joc de rol cu subiect din poveste- Iepurele și ogarul”

Scopul activitătii:

Familiarizarea preșcolarilor cu textul epic al poveștii „Ciubotelele ogarului” pentru a-l reda ulterior ȋn propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical și logic, precum și valorificarea deprinderilor ȋnsușite anterior ȋn vederea realizării temei propuse.

Obiective operaționale:

O1- să rețină momentele principale ale poveștii;

O2- să expună conținutul povestirii cu ajutorul ȋntrebarilor și pe baza imaginilor;

O3- să-și îmbogățească vocabularul cu cuvinte noi;

O4- să interpreteze personajul ales folosind replicile și gesturile potrivite;

O5- să relizeze colajul propus , respectând etapele de lucru;

O6 – să asambleze folosind materialele puse la dispoziție ,,Hanul Ursului;

O7- să asambleze piesele de puzzle obținând imagini;

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, expunerea, exercițiul, demonstrația, jocul de rol, povestirea, elemente de problematizare.

Mijloace de ȋnvățământ: calendarul naturii, fotografii, panou de prezență, Zâna Toamna, cuburi leggo, puzzle-uri, planșe cu imagini din poveste, calculator, jetoane, accesorii specifice personajelor din poveste, modelul educatoarei, siluete personaje, lipici,carton, recompense.

Bibliografie:

-Curriculum pentru învățământ preșcolar (3 – 6/7 ani), M.E.C.I., București, 2008;

-Activitatea integrată din grădiniță- Ghid pentru cadrele didactice din ȋnvățământul

preuniversitar, DPH, 2008;

-Revista Învățământul Preșcolar nr.1-2/2010, Editura Arlequin, București, 2010.

SCENARIUL ZILEI

Activități de dezvoltare personală

Ziua ȋncepe cu Întâlnirea de dimineață.

Copiii vor fi așezați ȋn semicerc pentru a stabili un contact vizual cu toți cei prezenți și se va interpreta cântecelul ,,Ursuleții s-au trezit” prin care se cere copiilor să execute mișcări sugerate de textul acestuia.

Urmeaza salutul introdus de educatoare printr-o poezie:

,,Buna dimineata, inimioare,

Baieti si fete iubitoare!

Astazi iar ne intalnim,

Surprize sa pregim,

Dar intai ne salutam,

Ziua buna noi ne dam!”

Copiii se vor saluta intre ei prin tehnica ,,comunicării rotative”. Salutul va porni de la educatoare , fiecare copil salutandu-l pe cel din dreapta lui printr-o strangere de mana .

Prezenta: ,, Dupa ce ne-am adunat

Si frumos ne-am salutat,

Colegii ne-am intalnit,

Oare cati copii au venit?”

Efectuarea prezentei copiilor se va realiza prin asezarea fotografiei copilului prezent pe panoul de prezenta. Se va stabili numarul copiilor prezenti.

Calendarul naturii :

Vom purta o discutie cu privire la anotimpul in care ne aflam, la aspectul vremii, modul in care ne imbracam in acest anotimp, luna si ziua in care ne aflam.

Mesajul zilei:,,Ce tie nu-ti place altuia nu face!”- se va sublinia faptul ca trebuie să ne respectăm semenii, să nu înșelăm pe nimeni și să nu uităm cuvântul dat, adică o promisiune.

Noutatea zilei:

Se va purta o scurta conversatie pornind de la tema saptamanii ,,Grădina Toamnei” , si se introduce elementul surpriza.

Activitati pe domenii experientiale

Se anunță tema zilei: „Povesti din gradina Toamnei”

Elementul surpriza- se descopera o plansa cu imagini specifice anotimpului toamna. Se analizeaza pe scurt imaginea si prescolarii vor observa pe langa elementele specifice toamnei si un iepuras si un caine. Se propune copiilor sa descopere povestea iepurasului si a cainelui, si de asemeni, sa descopere si celelalte surprize de la Zana, iar la sfarsitul activitatilor vor avea parte de multe surprize.

Folosind calculatorul, voi prezenta conținutul poveștii clar, coerent și expresiv, folosind un ton și o mimică adecvată imitand personajele. La final se vor fixa titlul , personajele , momentele principale ale poveștii, folosindu-se planse cu imagini din poveste. Se scoate în evidență mesajul educativ al poveștii ,,Ce ție nu-ti place altuia nu face!”

Urmeaza o scurta tranzitie prin intermediul cantecelului ,,A venit pe dealuri toamna” si le propun copiilor sa se aseze la masute si sa realizeze si ei o plansa cu cele doua personaje ale povestii. La sfarsitul activitatilor fiecare copil va primi plansa realizata si vor povesti si acasa intamplarea cu iepurasul si ogarul folosindu-se de aceasta.

Jocuri si activitati didactice alese

Dupa tranzitia Bat din palme copiilor le sunt prezentate si celelalte surprize de la Zana Toamna- activitatile pe centre . Se vor intui materialele de la fiecare sector și educatoarea le va prezenta sarcinile de lucru. Copiii vor fi impartiti in doua grupe, unii urmand sa realizeze ,,Hanul Ursului” la centrul constructii, iar ceilalti vor asambla piese de puzzle si vor obtine imagini din povestea Ciubotelele ogarului, la centrul joc de masa.

In incheierea activitatii la centre se analizeaza lucrarile realizate la cele doua centre. Se scoate în evidență mesajul educativ al poveștii ,,Ce tie nu-ti place altuia nu face!”

Tranzitie ,, Am privit spre cer”

Introducerea pentru ultima etapa a zilei ( jocuri și activitați recreative) , se face prin

intermediul versurilor:

,,Iata a mai trecut o zi ,

Multe ati invatat copii,

Iar acum ne pregatim

Sa ne mai jucam putin”

si le propun copiilor sa intre un pielea personajelor din ,,Ciubotelele ogarului”, folosind metoda jocului de rol. Copiii vor descoperi masti ale personajelor intalnite si le vor folosi pentru a interpreta rolurile. Pe rand, copiii vor fi actori si spectatori.

La sfarsitul zilei se va aprecia participarea fiecaruia si se vor acorda recompense.

Desfasurarea activitatii

Grupa: mare

Educatoare: Guriță Doina

Tema anuală de studiu: „Cand, cum si de ce se intampla?”

Tema proiectului: „Zana Toamna, bun venit!”

Subtema saptamanii: ,, Fructele dulci ale toamnei”

Tema activității integrate : „Marul buclucas”

Forma de realizare: Activitate integrată (DLC + DOS)

Tipul activității: predare si consolidare de cunostinte/priceperi

Componenta activitatii integrate:

Activități pe domenii experiențiale:

Domeniul limba si comunicare – ,, Povestea Marul buclucas”- lectura educatoarei

Domeniul om si societate – colaj – activitate practica

Jocuri și activități liber alese: joc de rol cu subiect din poveste ,,Mărul buclucaș”

Scopul activitătii – Familiarizarea preșcolarilor cu textul epic al povestii „Marul buclucas” pentru a-l reda ulterior in propozitii si fraze corecte din punct de vedere gramatical si logic, precum si valorificarea deprinderilor insusite anterior in vederea realizarii temei propuse.

Obiective operationale:

O1- sa expuna continutul povestirii cu ajutorul intrebarilor si pe baza imaginilor;

O2- să-și îmbogățească vocabularul cu cuvinte noi;

O3 – sa inteleaga mesajul transmis de textul literar;

O4- să utilizeze materiale și tehnica necesara in vederea realizarea lucrarii practice;

O5- să interpreteze personajul ales folosind replicile si gesturile potrivite.

Strategii didactice:

Metode si procedee: conversația, explicația, expunerea, exercitiul, demonstratia, munca independentǎ, jocul de rol, povestirea, elemente de problematizare.

Mijloace de invtamant : Zana Toamna, cosul cu surprize, planse cu imagini din poveste, ,,Marul buclucas”, jetoane, modelul educatoarei, siluete personaje, lipici,carton, recompense.

Bibliografie:

-Curriculum pentru învățământ preșcolar (3 – 6/7 ani), M.E.C.I., București, 2008;

-Activitatea integrata din gradinita- Ghid pentru cadrele didactice din invatamantul

preuniversitar, DPH, 2008;

-Revista Învățământul Preșcolar nr.1-2/2010, Editura Arlequin, București, 2010.

Desfasurarea activitatii

Unitatea de invatamant: GPN nr. 1 Rimnicelu

Grupa: mica/mijlocie

Educatoare: Gurita Doina

Tema anuală de studiu: „Cand, cum si de ce se intampla?”

Tema proiectului: „Parfum, sunet si culoare ”

Tema saptamanii: ,,Gradina Primaverii- legume timpurii”

Tema activității integrate : „Intamplarea din gradina”

Forma de realizare: Activitate integrată ( ADP, ALA, DLC + DEC)

Forma de organizare: Frontal, individual, pe grupuri mici

Tipul activității: predare si consolidare de cunostinte/priceperi

Componenta activitatii:

1. Activități de dezvoltare personală:

Întâlnirea de dimineață (Salutul, prezenta, calendarul naturii, noutatea zilei, activitatea de grup, mesajul zilei )

2. Jocuri si activitati didactice alese:

Constructii: ,,Ladite pentru ridichi”

Joc de masa: ,,Puzzel scena din poveste”

3. Activitati pe domenii experientiale

Domeniul limba si comunicare – ,,Ridichea uriasa”- povestirea educatoarei-prezentare PPT

Domeniul estetic si creativ– modelaj – ,,Ridichea”

4. Joc distractiv: joc de rol cu subiect din poveste ,,Ridichea uriasa”

Scopul activitătii:

Familiarizarea preșcolarilor cu textul epic al poveștii „Ridichea uriașă” pentru a-l reda ulterior in propozitii si fraze corecte din punct de vedere gramatical si logic, precum si valorificarea deprinderilor insusite anterior in vederea realizarii temei propuse.

Obiective operationale:

O1- sa expună conținutul povestirii cu ajutorul întrebărilor si pe baza imaginilor;

O2- sa așeze pe panou siluetele personajelor, in ordinea apariției lor in poveste;

O3- sa imite personajul din poveste ales folosind replicile si gesturile potrivite ;

O4- sa obțină ridichi prin tehnica modelajului , respectând etapele de lucru ;

O5- să asambleze lădițe pentru ridichi utilizând materialele puse la dispoziție;

O6- sa asambleze piesele de puzzle obținând imagini;

Strategii didactice:

Metode si procedee: conversația, explicația, expunerea, exercitiul,demonstratia, jocul de rol, povestirea, elemente de problematizare.

Mijloace de invtamant : calendarul naturii, fotografii, panou de prezenta, Zana Primavara, cuburi leggo, puzzle-uri, planse cu imagini din poveste, ridichea uriașa, calculator, jetoane, accesorii specifice personajelor din poveste, plastilina, plansete.

BIBLIOGRAFIE:

-Curriculum pentru învățământ preșcolar (3 – 6/7 ani), M.E.C.I., București, 2008;

-Activitatea integrata din gradinita- Ghid pentru cadrele didactice din invatamantul

preuniversitar, DPH, 2008;

-Revista Învățământul Preșcolar nr.1-2/2010, Editura Arlequin, București, 2010.

SCENARIUL ZILEI

Activitati de dezvoltare personala

Ziua incepe cu Întâlnirea de dimineață.

Copiii vor fi asezati in semicerc pentru a stabili un contact vizual cu toti cei prezenti si se va interpreta cantecelul ,,Bună dimineața” prin care se cere copiilor sa execute miscari sugerate de textul acestuia.

Urmeaza salutul introdus de educatoare printr-o poezie:

,,Buna dimineata, inimioare,

Baieti si fete iubitoare!

Astazi iar ne intalnim,

Surprize sa pregatim,

Pentru-a noastra Primavara,

S-aducem doar soare-n tara.

Dar intai ne salutam,

Ziua buna noi ne dam!”

Copiii se vor saluta intre ei prin tehnica ,,comunicării rotative”. Salutul va porni de la educatoare , fiecare copil salutandu-l pe cel din dreapta lui printr-o strangere de mana .

Prezenta:

,, Dupa ce ne-am adunat

Si frumos ne-am salutat,

Colegii ne-am intalnit,

Oare cati copii au venit?”

Efectuarea prezentei copiilor se va realiza prin asezarea fotografiei copilului prezent pe panoul de prezenta. Se va stabili numarul copiilor prezenti.

Calendarul naturii :

Vom purta o discutie cu privire la anotimpul in care ne aflam, la aspectul vremii, modul in care ne imbracam in acest anotimp, luna si ziua in care ne aflam.

Mesajul zilei:,,Unde-s mulți puterea crește”- se va sublinia faptul ca toti copiii trebuie sa lucreze impreuna si sa coopereze iar la final vor avea parte de multe surprize

Activitatea de grup:

Se va realiza prin intermediul jocului ,, Adevarat/fals”

Noutatea zilei: Se va purta o scurta conversatie pornind de la tema saptamanii ,,Gradina Primaverii” , si se introduce elementul surpriza, un cosulet de la Zana Primavara.

Printr-o scrisoare Zana ii invita se joace si sa descopere surprizele din cosulet.

Activitati pe domenii experientiale

Se anunță tema zilei: “Intamplarea din gradina”, si se prezinta copiilor ridichea uriasa. Le voi spune copiilor ca eu cunosc povestea acestei ridichi si le propun si lor sa o afle si de asemeni, sa descopere si celelalte surprize de la Zana, iar la sfarsitul activitatilor cei mai activi vor primi diplome pentru Cel mai harnic gradinar.

Folosind calculatorul, voi prezenta conținutul poveștii clar, coerent și expresiv, folosind un ton și o mimică adecvată imitand personajele. La final se vor fixa titlul , personajele , momentele principale ale poveștii,folosindu-se planse cu imagini din poveste. Se scoate în evidență mesajul educativ al poveștii ,,Unde-s mulți puterea crește”.

Urmeaza o scurta tranzitie prin intermediul catecelului ,,Infloresc gradinile” si le propun copiilor sa se aseze la masute si sa realizeze si ei ridichi din plastilina. Ridichile realizate vor fi folosite apoi la centru constructii pentru a umple laditele realizate.

Jocuri si activitati didactice alese.

Dupa tranzitia Bat din palme copiilor le sunt prezentate si celelalte surprize de la Zana Primavara- activitatile pe centre . Se vor intui materialele de la fiecare sector și educatoarea le va prezenta sarcinile de lucru. Copiii vor fi impartiti in doua grupe, unii urmand sa realizeze ,,Ladite pentru ridichi” la centrul constructii, iar ceilalti vor asambla piese de puzzel si vor obtine imagini din povestea Ridichea uriasa, la centrul joc de masa.

In incheierea activitatii la centre se analizeaza lucrarile realizate la cele doua centre si le propun copiiolr se aseze pe panou siluetele personajelor in ordinea aparitiei lor in poveste. Se scoate în evidență mesajul educativ al poveștii ,,Unde-s mulți puterea crește”.

Tranzitie- ,,Vine, vine primavara”.

Introducerea pentru ultima etapa a zilei ( jocuri și activitați recreative) , se face prin

intermediul versurilor:

,,Iata a mai trecut o zi ,

Multe ati invatat copii,

Iar acum ne pregatim

Sa ne mai jucam putin”

si le propun copiilor o minidramatizare ”Ridichea uriasa”. Copiii vor descoperi masti ale personajelor intalnite si le vor folosi pentru a interpreta rolurile. Pe rand, copiii vor fi actori si spectatori.

La sfarsitul zilei se va aprecia participarea fiecaruia si se vor acorda recompense si diplome pentru ,,Cel mai bun gradinar”.

Desfasurarea activitatii

Măști folosite pentru interpretarea diferitelor roluri

Instantanee surprinse pe parcursul activităților

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. ȋnv. Preșcolar GURIȚĂ DOINA Grădinița cu… [305961] (ID: 305961)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. ȋnv. Preșcolar GURIȚĂ DOINA Grădinița cu… [305961]

Copyright Notice

Fac.de Psihologie și Științele Educației [613121]

PRIVIND ELABORAREA LUCRĂRII DE LICEN ȚĂ DISERTAȚIE [612151]

TITULAR DISCIPLINĂ: Prof. Univ. Dr. VIRGIL FRUNZĂ [602786]

Lect . PhD. Florea Nicoleta Mihaela [630017]

Lucrare de licent a [625804]

Briceag.marinela87@yahoo.com 244 Rps Rama Cu Plasa Metalica Text

Copyright Notice

Similar Posts