PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. Înv. Preșcolar MEȘCA MARIANA NICOLETA… [308131]
[anonimizat] I
[anonimizat]. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA
AUTOR :
Prof. Înv. Preșcolar MEȘCA MARIANA NICOLETA
Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Rȋmnicelu
Com. Rȋmnicelu, Jud. Buzău
BUZĂU
2018
[anonimizat]. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA
CANDIDAT: [anonimizat] ȋnvățămȃnt preșcolar MEȘCA MARIANA NICOLETA
Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Rȋmnicelu
Com. Rȋmnicelu, Jud. Buzău
BUZĂU
2018
CUPRINS
Argument………………………………………………………………………………..pag. 1
I.Vârsta preșcolarității
I.1Copiii de astăzi mai inteligenți decât cei de acum 50 de ani?……………………………………………………………………………………………………………..….. pag. 4
I.2.Caracteristici generale ale vârstei preșcolare…………………………………………pag. 6
I.3. [anonimizat], [anonimizat]…………………………………………………………………………………pag. 9
I.4. Preșcolaritatea oglindită în cele mai recente cercetări psihopedagogice……………pag. 21
II. Grădinița și activitățile de socializare
II. 1.Socializarea. Delimitări conceptuale……………………………………………….pag. 23
II.1.1. Tipuri de socializare……………………………………………………….…..….pag. 27
II.1.2. Agenți de socializare……………………………………………………….…..…pag. 29
II.1.3.Metode de socializare……………………………………………………….….…pag. 36
II.2. Formele de activitate ale preșcolarilor………………………………………………pag. 41
II.2.1. Jocul- [anonimizat]……………………..…pag. 48
II.2.2. Jocuri și activități de socializare la preșcolari……………………………………pag. 57
III. Efectele stimulatoare ale jocului asupra comportamentului sociabil al preșcolarului……………………………………………………………………………pag. 66
III.1. Scopul cercetării …………………………………………………………….…… pag. 67
III.2. Obiectivele cercetării……………………………………………………………………………………pag. 67
III.3. Ipoteza cercetării…………………………………………………………………………………………pag. 68
III.4.Metodologia cercetării…………………………………………………………..…pag. 68
III.4.1 Perioada și locul cercetării…………………………………………………….… pag. 68
III.4.2. Eșantionul…………………………………………………………………….… pag. 68
III.4.3.Metodele și instrumentele cercetării………………………………………………pag. 70
III.4.4.Organizarea și desfășurarea cercetării……………………………………………pag. 71
III.4.4.1 Etapa pregătitoare …………………………………………………………….. pag. 71
III.4.4.2 Program de dezvoltare a sociabilității preșcolarilor de la grupa mare Licuricii ………………………………………………………………………………………….. pag. 81
III.4.4.3 Etapa finală …………………………………………………………………… pag. 90
III.4.5 Prezentarea și interpretarea datelor………………………………….……………pag. 98
III. 4.7 Concluziile cercetării……………………………………………………………pag. 102
Concluzii finale…………………………………………………………..……pag. 103
Bibliografie……………………………………………………………………pag. 107
Anexe…………………………………………………………………………pag.111
Argument
Motto: ,,A educa înseamnă a-i [anonimizat]-o lume în rapidă prefacere.ˮ(Robert Dottrens)
Din prima clipă a existenței sale copilul este introdus într-o realitate modelată social ce există în mod obiectiv, independent de voința și existența nou-născutului. În momentul nașterii, ființa umană intră într-un labirint al relațiilor sociale prin intermediul cărora își însușește și interiorizează valori fundamentale comune,simboluri, reprezentări colective, așteptări, modele comportamentale, scheme de relaționale considerate bune în câmpul social al ființei sale. Chiar din primul an de viată copilul asteaptă răspunsuri la unele întrebări pe care le adresează adultului ,arătând cu mâna sau îndreptându-și privirea spre acel obiect. In contact permanent cu adultul,care îi este partener și îi servește drept model copilului,acesta din urmă învată să deosebească noțiunile de,,eu ’’și,, tu’’.Apoi treptat apar întrebări de genul ,,De ce?’’,,,Pentru ce?’și ,,Cum se face?’’,copilul dorind să afle răspunsuri,nu în sensul intelectual ci să cunoască sentimentul de certitudine , de călăuzire în lumea încâlcită care i se deschide în față.
În lucrarea cu tema ,, Jocul și activitățile de socializare desfășurate în grădiniță", am dorit să evidențiez măsura în care jocul și activitățile desfășurate în cadrul grădiniței au efecte stimulatoare asupra comportamentului sociabil al preșcolarului determinându-l pe acesta să trăiască în permanență legătură cu ceilalți, să fie capabil de relații prietenoase implicându-se cu plăcere în această antrenare și căutare de contacte și relații sociale.
Pentru elaborarea acestei teme am avut în vedere lucrări scrise atât de autori români cît și de autori străini care au aprofundat tematica complexă a socializării copilului, avansînd ideea socializării progresive a acestuia sub influența mediului înconjurător.
Motivația temei este determinată de faptul că viitorul societății îl reprezintă copiii și dezvoltarea lor armonioasă care depinde de evoluția umanității. În acest sens relevarea semnificațiilor posibile pentru această etapă de vârstă, a modificărilor ce se produc sub influența condițiilor de mediu, a educației, a culturii și a rolurilor sociale exercitate asupra copilului este mai indicată decât necunoașterea acestora, necunoaștere ce se poate solda cu dezechilibru și neadaptare a conduitei umane în relațiile cu mediul social.
Prima parte a lucrării prezintă caracteristicile generale ale vârstei preșcolare, asupra dezvoltării copilului din punct de vedere fizic, psihic, intelectual, moral și socio-afectiv, incluzând noi cercetări psihopedagogice prin care este oglindită preșcolaritatea.
A doua parte a lucrării este mult mai vastă și prezintă aspectele teoretice cu privire la activitățile desfășurate în grădiniță cu precădere jocul , la delimitări concepuale ale socializării cu prezentarea agenților , a formelor și metodelor de socializare.
Familia este cea care are mai întâi influențe asupra copilului și apoi într-un mod mai ordonat instituțiile de învățământ, prin modelele de conduită, reacții , clișee de apreciere, opinii și cunoștințe desprea tot ceea ce îl înconjoară pe acesta. Procesele de socializare stimulează întreaga dezvoltare, ca și condiția umană prin care se constituie identitatea persoanei și integrarea socială.
Dezvoltarea armonioasă a copilului este direct legată de mediul familial ce are rol decisiv în devenirea copilului și de a modela realitatea obiectvă, selectând aspectele care pot fi trasmise.
Familia constiutuie un filtru între copil și realitate ce oferă cadre optime pentru a se dezvolta și învăța.Ca factor de dezvoltare, aceasta ajută copilul să-și dezvolte deprinderi adecvate de interacțiune socială prin satisfacerea nevoilor fizice și emoționale, prin pregătirea terenului pentru comunicare, ce permite să încerce lucruri de care nu este încă capabil, adoptând o activitate specifică astfel încât să-i poată face față și, în special să acționeze ca o bază de date pentru copil, fapt care îl ajută pe acesta să-și organizeze informația și să elaboreze planuri.
Educația preșcolară asigură lărgirea experienței personale și mai ales condițiile unei activități sociale bogate și variate prin care copilul va reuși să preia inițiativa contactului social, va dezvolta relații de încredere în ceilalți și va conștientiza locul și rolul său în cadrul colectivității
În grădiniță, copiii își conturează comportamentul etic, reușind să facă diferența între bine și rău. Grădinița este prima instituție care integrează copilul în societate, pregătindu-l pentru viață. Face trecerea de la educația informală la cea formală. Ea continuă procesul de socializare început în familie. Dezvoltarea personalității copilului se realizează prin activitățile desfășurate în grădiniță și prin joc. Prin acestea, copilul își dezvoltă limbajul, își îmbogățește conținuturile cognitive, relaționează cu ceilalți, se dezvoltă din punct de vedere comportamental acomodându-se și adaptându-se în situații noi, își formează deprinderile și atitudinile, efortul, voința, cooperarea, perseverența, dezvoltarea spațio-temporală, respectarea intereselor și a muncii celor din jur, formarea atitudinilor pozitive față de muncă și educarea sentimentelor morale și etice.
Activitățile desfășurate le pune în valoare calitățile și aptitudinile pe care le deține fiecare copil într-un domeniu sau îi ajută pe copii să se descopere în anumite domenii care pentru ei erau necunoscute. Munca în echipă le dezvoltă creativitatea și imaginația, lăsându-i pe ei să realizeze lucrări originale.
Copilul în grădiniță trăiește experiențe noi, experiențe la care trebuie să se adapteze și să acționeze, fie că își dorește, fie că trebuie să țină seama de cerințele celor din jur.
Partea a treia a lucrării este partea în care mi-am propus să realizez o cercetare având ca obiectiv evidențierea modului în care socializarea copilului preșcolar variază în timp și este influențată de activitățile desfășurate în cadrul grădiniței, utilizând metode și tehnici selectate în concordanță cu particularitățile psihofiziologice de vârstă ale preșcolarului mare(5-6 ani). Acest demers investigativ are o natură preponderent cantitativă, mijloacele de investigare utilizate fiind: chestionar pentru parinți, matricea sociometrică și fișa de apreciere a socializării pentru fiecare copil în parte .
Menționez că toate acestea au fost aplicate atât la începutul cercetării cât și înainte de încheierea acesteia. În cadrul cercetării s-a proiectat un Program de dezvoltare a sociabilității preșcolarilor de la grupa mare,,Licuricii", care să cuprindă în sfera de acțiune atât copiii cât și părinții. Prin programul său educativ ce cuprinde intentionalități clare, prin solicitarea expresă a copilului de a se exprima si de a acționa,de a înțelege,de a gândi,de a percepe,de a simți ceea ce se impune prin activitatea colectivă,gradinița îi dă preșcolarului posibilitatea unui contact direct cu mediul social. Întreaga activitate desfașurată în cadrul grădiniței are ca scop principal socializarea preșcolarului.Acest lucru nu permite discontinuităti,astfel încât programul zilnic trebuie bine conceput în mod știintific,bine structurat, încât să permită exercitarea influenței educative în:
relaționarea cu colegii în activitățile liber-creative,
participarea activă,dar disciplinată la activitățile frontal-dirijate,
cooperarea cu grupa și subordonarea copilului grupei,în jocul liber,în cadrul activităților complementare,sunt tot atâtea momente când se realizează influența educatoarei și a colectivului în sensul educării sociale. În cadrul grădiniței trebuie să-i oferim preșcolarului un motiv intern,generator de conduita socială,constituind o ambianță reală în care să manifeste atitudini sociale.
Capitolul I. Vărsta preșcolarității
Copiii de astăzi mai inteligenți decât cei de acum 50 de ani?
Îmbrăcați în albul pur al costumelor naționale, românii de acum cinci decenii își începeau ziua cu răcoarea apei reci de la fântână, cu muncile repartizate pentru fiecare membru al familiei și totul se încheia cu masa de seară
Fiecare membru al familiei avea un rol atât social cât și economic și exista o rânduială ce părea netulburată și perfecționată de secole. Săptămâna se încheia cu ziua "în care se uita de muncă" și în care tot satul se strângea la biserica din sat.
Să fii copil acum 50 de ani înseamnă să ai măcar un Hopa Mitică, câteva rățuște din cauciuc și, poate, cu puțin noroc, o păpușă de la Arădeanca. În rest, cornetele și jocurile de-a ”rațele și vânătorii” sau ”țară, țară, vrem ostași” erau la loc de cinste în curtea școlii sau în fața blocului. În anii aceia nu existau toate regulile stricte de protecție pentru copii, referitoare la jucării, substanțe sau alimente.
Imaginile arată o Românie curată, în care locuitorii de la sat nu produceau aproape niciun fel poluare sau reziduri. Și totul se întâmpla doar acum 50 de ani.
În ziua de astăzi, copiii sunt altfel. Nu o dată am ajuns rând pe rând, noi adulții, la această concluzie. Fie ca reacționează diferit la modele de educare a lor decât o faceam noi la vârsta lor, fie ca sunt mult mai inteligenti de la varste fragede, independenți, strălucitori, mai înclinați spre spiritualitate, mai predispuși la confruntări sau chiar mai violenti, cu personalitate vibrantă, cu opinii ferme și deseori cu dorinta de a se opune autorității, constatăm cât sunt de diferiți față de ”modelele” de copii anterioare lor.
Studii realizate în ultimii ani arată că nu există genii înnăscute, ci există copii pe care îi lăsăm să fie genii prin tehnologia care a ajuns să fie la îndemâna oricui și societatea în continuă schimbare ,,era vitezei", care ne învață să ne descurcăm mai bine într-un timp mai scurt.
Cercetătorul James R. Flynn, de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă cu 28 de ani în urmă, a descoperit un fenomen, căruia experții în științe sociale încă încearcă să-i găsească o explicație clară: coeficientele de inteligență cresc constant de la începutul secolului al XX-lea. Flynn crede că ar exista două explicații valabile. Una dintre ele este că omul modern duce o viață ușor mai abstractă decât cel din trecut. Mai precis, el nu-și mai concentrează atât de mult resursele pentru rezolvarea unor probleme concrete de viață: întemeierea unei familii, agricultura și creșterea animalelor, ci se orientează mai mult spre carieră.
Cea de-a doua explicație, și probabil cea mai bună, o reprezintă tehnologiile tot mai performante. Mai exact, mințile mai avansate creează de la un an la altul tehnologii performante care, la rândul lor, sporesc gradul de inteligență, și tot așa.
Accesul mai larg la educație , creșterea duratei de școlarizare, o mai bună alimentație, un mediu de viață mai complex și mai stimulant , reducerea prevalenței bolilor infecțioase și eliminarea treptată a săraciei și a malnutriției ar putea explica parțial creșterea nivelului de inteligență de la o generație la alta.
Astăzi copiii au la îndemâna informații pe care noi nici nu le visam la vârsta lor. Pentru vremurile pe care le trăim, copiii sunt normali. Deștepți sunt pentru vremurile pe care le-am trăit noi. Copiii din ziua de azi doar par mai deștepți pentru ca au posibilitatea sa încerce mai multe lucruri. Uneori chiar și fără voia lor, pe de o parte pentru că sunt foarte expuși la lucrurile noi și diversificate și pe de alta parte pentru ca părinții insistă să aibă acces la cât mai multe informații.
Copilul este cosiderat astăzi ,,un candidat la umanitate", iar această calitate va fi dobândită prin socializare, prin învățare și educație, potențialul uman fiind astfel stimulat, dezvoltat și valorificat sub influența mediului și a educației. Întreaga evoluție a omului ca subiect epistemic, pragmatic, axiologic, depinde de împrejurările maturizării sale biologice, psihice, sociale, ale modelării culturale și integrării sociale.
Dacă trebuința de independență și autonomie, mobilitatea și spiritul de inițiativă, tendința afirmării de sine erau considerate ca cele mai proeminente trăsături ale primei copilării,
preșcolaritatea reprezintă perioada "formării inițiale a personalității". Esența profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea sentimentului de personalitate, exprimat după opinia lui H. Wallon (1975) prin "atitudine de opoziție", cât și printr-o "paradă a Eului".
I.1. Caracteristici generale ale vârstei preșcolare
„Copilăria este inima tuturor vârstelor.ˮ
(Lucian Blaga)
Vârsta preșcolară, 3-6 ani, reprezintă vârsta de aur a copilăriei, ,,perioadă din viața copilului, în care au loc progrese remarcabile, în toate planurile dezvoltării lui: „somatice, psihice, cât și în planul vieții relaționale.”( Anca, Dragu; Sorin, Cristea , 2003, p. 31)
Preșcolaritatea reprezintă vârsta unor achiziții psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui. Este o perioadă a descoperirii, depășind pentru prima data spațiul restrâns, familiar, al casei, copilul învață că există o lume interesantă dincolo de acesta, dorește să se implice în cunoașterea și transformarea ei, se descoperă pe sine ca o persoană care are abilitatea de a face să se întâmple anumite lucruri, câștiga autonomie în cunoaștere și inițiativă.
Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural, din care asimilează modele de viață ce determină o integrare tot mai activă la condiția umană.
Este perioada apariției competențelor, și acestea țin de implicarea în explorarea, explicarea, procesarea realității, dar și de acțiunea asupra ei. Acest proces complex de dezvoltare presupune, pe de-o parte, parcurgerea mai multor stadii, fiecare având o serie de caracteristici specifice și, pe dea altă parte, obținerea unor achiții în cadrul diferitelor laturi ale personalități.
La sfârșitul acestei perioade ne întâlnim cu expresia „cei 7 ani de acasă”, ce reflectă tocmai importanța constituirii bazelor dezvoltării activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun amprenta pe comportamentele viitoare.
Perioada prescolară (după Ursula Schiopu, Verza, 1997, p. 127,si Golu, Verza, Zlate, 1993, p. 77) poate fi împărțită în 3 subperioade:prescolarul mic (3-4 ani), prescolarul mijlociu (4-5 ani) și preșcolarul mare (5-6 ani).
Procesul instructiv-educativ în grădiniță se desfasoară pe două nivele de vârstă și anume: nivel I – corespunzător grupelor mică și mijlocie: 3-4 ani, 4-5 ani;
nivel II – corespunzător grupei mari5-6 ani,
Diferența dintre cele două nivele sunt finalitățile, care la nivelul I reprezintă
treapta socializării, iar la nivel II, reprezintă treapta pregatirii pentru școală.Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape, dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ .
Grupa mică
Comunicarea reciprocă între copii în timpul jocului sau al altor activități este încă insuficient dezvoltată;
Procesele psihice nu s-au desprins încă de acțiune;
Activitatea devine mai organizată și mai bogată în conținut;
Gândirea este subordonată acțiunii concrete;
Se produce o trecere de la obiecte și manipularea lor la integrarea acestora în strategii mai largi de utilizare, în care li se conferă acestora funcții simbolice;
Instabilitate motorie, dificultate în adaptare la condiții și situații noi.
Grupa mijlocie
Se adaptează mai ușor mediului din grădiniță,
Activitatea devine mai variată și mai complexă;
Conținutul jocurilor se îmbogățește;
Percepția începe să se desfășoare ca un proces independent, având sarcini și moduri proprii de realizare;
Memorarea și reproducerea voluntară prinde contur;
Apar elementele conduitei voluntare – copilul își subordonează acțiunea unui scop dinainte fixat, putând renunța uneori la dorințe trecătoare;
Se evidențiază progrese linia motricității, funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate; • Are capacitatea de însușire și respectarea unor reguli (de conviețuire, igienă, de joc, de politețe).
Această perioadă mai este considerată de unii autori printre care și Gesell, A.,( citat de Tomșa, Gh., Oprescu, N.4, 2007, p. 59), vârsta de cristalizare primară a viitoarei personalități;
Grupa mare
Apar manifestările de atenție voluntară;
Trecerea la învățarea sistematică;
Activitatea de cunoaștere a realității se adâncește;
Apar cele mai simple forme de gândire logică, orientată spre sistematizarea și generalizarea faptelor;
Însușirea unui cerc de reprezentări și noțiuni despre realitatea înconjurătoare;
Dezvoltarea proceselor psihice: atenție, voință, memorare, spirit de observație;
Forța și agilitatea motrică este probată în această perioadă prin imitație;
Se manifestă un dezvoltat simț către domeniul artei.
În societatea actuală grădinița de copii reprezintă Instituția menită să ocrotească și să facă educație copiilor aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6ani ). Rolul asumat al grădiniței este complex prin însăși finalitățile celor două nivele de instruire.
Grădinița reprezintă pentru copii, o experiență nouă de viață în afara familiei, într-un cadru social nou, mult lărgit. Mediul educațional, bogat în stimuli , influențează copilul de a investiga, de a acționa și experimenta în moduri diverse; toate aceste experiențe de învățare contribuie la initierea unor procese complexe de dezvoltare și maturizare în sensul socializării și definirii treptate a personalității copilului.
Integrat în colectivul de copii el este pus în fața unor noi cerințe și este îndemnat să și le însușească învățând să devină ascultator; treptat va distinge ceea ce este bine, de ceea ce este rău și ceea ce este permis, de ceea ce nu este permis, dobândind o anumită experiență morală, formată din reprezentări și deprinderi de comportare .
Sintetinzănd cele spuse mai sus , caracteristicile generale a vârstei preșcolare sunt:
Diversificarea conduitelor psiho-motrice;
Particularitatea caracteristică acestei vârste este marea sa mobilitate, prin predominarea proceselor excitative asupra celor inhibitive;
Complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, după Golu, P., Zlate, M., Verza, E.3, 1994, p. 74
Adâncirea contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului;
Lărgirea cadrului relațional (cu obiecte, cu alții, cu sine), constituie una dintre premisele dezvoltării psihice pe toate planurile;
Exuberanța motorie și senzorială specifică acestei etape se va asocia cu îmbogățirea și flexibilitatea limbajului, cu dezvoltarea gândirii care câștigă coerență, claritate, comunicativitate și se emancipează într-o oarecare măsură de dominanța afectivă și activă care o frâna în etapa anterioară, după Golu, P., Zlate, M., Verza, E.3, 1994, p. 75;
Conturarea imaginii și conștiinței de sine, dezvoltarea conștiinței morale;
Creșterea gradului de autonomie;
În unele situații poate apărea așa numita dedublare comportamentală;
Maturizarea posibilităților cognitiv – operaționale;
Intensificarea și creșterea capacităților sale adaptative;
Regularizarea planului relațional interpersonal;
Atitudinile imaginative și subiective asupra lumii vor fi înlocuite treptat cu atitudini realiste și obiective;
Mimarea unei acțiuni va fi înlocuită cu învățarea și efectuarea reală a acțiunii respective.
I.2. Particularități ale dezvoltării fizice, intelectuale ,morale și socio-afective în perioada preșcolară
Motto:,,Tot ceea ce știm, credem și gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el. Cu cât ne vom apropia mai mult de el și îl vom înțelege mai bine, cu atât vom învăța mai mult despre ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească și să se dezvolte la întregul potențial de care dispune.” (Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copilului între 3-6/7 ani, MEC, 2008, p.5).
Vârsta preșcolară este considerată perioada visării, imaginației, fanteziei și a jocului Jocul îmbogășește viața psihică a copilului, dezvoltă curiozitatea și deschide sfera imaginației prin imitarea a rolurilor socio-profesionale. Toate acestea sunt dezvoltate în grădiniță, prima instituție în care copilul învață să desfășoare o activitate ordonată, încadrată într-un regim de muncă, într-o disciplină a vieții. Aceasta conduce la achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotorie a preșcolarului, precum și în domeniul sociabilității lui
Dezvoltarea fizică
La vârsta preșcolară unul din elementele de bază ale dezvoltării multilaterale a personalității copilului o constituie dezvoltarea fizic. În această perioadă ritmul de creștere este încetinit, dar apar importante progrese în coordonarea motorie și în dezvoltarea musculaturii; de asemenea cartilajele se osifică.
Între 3 si 6 ani are loc o creștere staturală de la aproximativ 92 de cm (la 3 ani) la aproximativ 116 cm și o creștere în plan ponderal de la aproximativ 14 kg la 19 kg sau în jurul acestei cifre. Fireste, acest proces de creștere implică o lungire a oaselor, a mușchilor si o adaptare generala a sistemului muscular la noile dimensiuni ale corpului. Odata cu creșterea în înălțime are loc si o modificare a proporțiilor dintre cap, trunchi și membre (mai ales cele inferioare). La 3 ani, capul este ceva mai mic decât a patra parte din lungimea totala a corpului, acesta fiind în general mai încarcat de tesut adipos. După această vârsta are loc o creștere mai accentuată a trunchiului si mai ales a membrelor inferioare și superioare, fapt ce dă o altă formă întregului corp. Alimentația joacă un rol important în acest proces maturațional, ca și în dezvoltarea danturii. Băieții cântăresc mai mult și sunt ceva mai înalți decât fetele și de obicei, băieții excelează în sarcini care presupun forță fizică, în timp ce fetele se “specializează” în coordonări mai fine ale musculaturii. Această coordonare duce la o capacitate crescută de satisfacere a dorințelor proprii și la un sentiment accentuat de competență și independență.
În urma cresterii staturale copilul are în față un relativ alt câmp vizual si auditiv, o altă cerinta de investigare si adaptare la conditiile mediului, o altă calitate a relaționărilor cu cei din jur, o altă independență de a dispune de ofertele atractive ale mediului.
După 5 ani copilul începe să simta gustul performanțelor. Este atras de balustrade, cățărări pe garduri, se angajează în jocuri mai dificile, cum ar fi lovirea mingii spre o anumită direcție, intră în jocuri în care există strategii de mișcare și orientare.
Progrese mari au loc și în direcția mișcărilor mâinii. La 3 ani copilul poate așeza imagini decupate sau chiar imagini cu lacune. La 4-5 ani poate modela din plastilină figuri, poate aranja un scenariu din figurine mici, poate face din hârtie mici jucarii, poate desena sau colora desene simple.
Dezvoltarea intelectuală
Dacă până la 3 ani, dezvoltarea copilului este mai mult legată de trebuințe de ordin bio-fiziologic ( hrana, somn, miscare, etc.), de la 3 ani, preșcolarul mic realizează un salt calitativ în dezvoltarea sa, pe linia achizițiilor de ordin psihologic și social, realizate din punct de vedere pedagogic, îndeosebi prin intermediul grădiniței, fapt „ pe care mulți psihologi o consideră ca ar marca întreaga viață psihică ulterioară.”( Ursula, Schiopu,E.D.P,București,1981, p.17).
În planul dezvoltarii intelectuale se manifestă o descentrare de pe obiectele concrete și o integrare simbolică a acestora, în structuri din ce în ce mai cuprinzătoare, alături de evoluția intereselor, a aspirațiilor și a activităților de explorare a mediului. Toate acestea sunt realizabile pe fondul unei instabilităti, care se reflectă și la nivelul structurilor afective si psihomotorii.
Intrarea copilului la grădiniță, desprinderea parțială din mediul familial va determina anumite dificultăți de adaptare socială, care apare la nivelul unor interactiuni cu noi stimuli, ceea ce duce la sensibilizarea structurilor afective ale micului preșcolar.
În preșcolaritatea mijlocie, copilul înregistrează progrese, atât la nivel fizic și intelectual, cat si la nivelul structurilor afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale ale personalitatii. Se constata si o evolutie a personalitatii copilului, în sensul dobândirii unei anumite conștiințe de sine, fapt care aduce în planul comportamental o serie de aspecte: opoziție față de adulți, negativism, spirit de contrazicere, nevoia de autonomie. Criza de opoziție poate fi diferită, de la un individ la altul, dar când intensitatea ei este puternică și prelungită trebuie combătută prin mijloace pedagogice adecvate, atât în familie cât și în grădiniță.
Preșcolaritatea mare este perioada trecerii de la preșcolaritate, la școlaritate, când se observă creșterea gradului de maturizare generală a personalității copilului, cu o perioadă de intense acumulări, de evoluții cantitative și calitative, și cu o capacitate de învatare superioară celorlalte subperioade.
Ca formatiune psihică deosebit de complexă, intelectul cuprinde procese și activităti psihice variate: gândire, limbaj, memorie, imaginatie, atentie, care oferă posibilitatea desprinderii de stimulentul concret ce acționează direct asupra organelor de simt, permițând astfel depășirea experienței senzoriale. Intelectul copilului, deși insuficient format, înregistrează în perioada preșcolarității o serie de restructurări importante. Gândirea constituie un fel de ,,stat major” al intelectului orientând, conducând și valorificând toate celelalte procese și funcții psihice.
Gândirea
Gândirea copilului preșcolar este legată de reprezentările și limbajul acestuia, dezvoltându-se în cadrul situațiilor de viață, sub influența investigației practice asupra fenomenelor din jur, prin intermediul operațiilor de analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare.,,Ieșind din faza simbolică, după vârsta de 3 ani, inteligența parcurge o etapă de inventivitate ce pregătește gândirea operativă complexă,,.( Emil Verza, Emil Florin Verza, 2000, p. 104 )
Gândirea copilului preșcolar se caracterizează prin foamea de cunoaștere, datorită curiozității. Marea frecvență a întrebării “de ce?” constituie un indiciu al acestei cerințe de cunoaștere și de sesizare de relații manifestate de gândirea copilului preșcolar. Gândirea copilului de vârstă preșcolară mică este elementară, primitivă, simplistă. Ea are un caracter animist, considerând toate obiectele și fenomenele ca fiind însuflețite. Jean Piaget arată că până la 4-5 ani, copilul are o gândire prologică și preoperatorie, după care urmează o gândire concret-intuitivă, care se extinde pe perioada vârstei școlare mici. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii, în perioada vârstei preșcolare constă în dezvoltarea capacității de a sesiza relațiile dintre fenomene, cum ar fi relațiile cauzale, succesiunea și simultaneitatea.
Dacă la vârsta de 2-3 ani, pentru identificarea obiectelor și a însușirilor vârstei preșcolare, copilul întreabă “De ce?”. Marea întrebare a întrebării “De ce?” marchează momentul constituirii gândirii cauzale, când relația cauzală începe să devină un raport logic, ca dimensiune cosubstanțială a gândirii.
Perioada vârstei preșcolare este perioada în care se formează capacitatea copilului de exprimare prin judecăți și raționamente, deși gândirea lui este orientată mai mult spre găsirea unor soluții practice de adaptare, și nu spre descoperirea adevărului teoretic.
Gândirea copilului mic este preconceptuală, intuitivă, egocentrică și magică. Mentalitatea sa egocentrică derivă din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală, iar gândirea preșcolarului este concret intuitivă. O altă caracteristică a gândirii o constituie apariția noțiunilor empirice alături de care încep să se contureze primele operații ale gândirii, prescolaritatea fiind perioada de organizare și dezvoltare a gândirii.
Un alt aspect al gândirii preșcolarului este capacitatea lui de formare de noțiuni, care este influențată și facilitată de dezvoltarea limbajului. Folosirea în vorbire a pluralului, permite reunirea experienței perceptive și reprezentarilor, din care se evidențiază aspecte mai complexe, particularizate, specifice categoriei în cauză, fenomene ce structurează abstractizarea primară.
Prin crearea și lărgirea situațiilor de cunoaștere, grădinița reușește sș construiascș copilului mentalități comportamentale, morale, de competiție etc., iar antrenarea curiozității (formulate sau interioare) permite dezvoltarea planului imaginar și a creativității. Tot acum se formează priceperile și deprinderile de a gândi și recepta muzica. Gândirea muzicală este un cumul de reprezentări; memoria muzicală favorizează dezvoltarea deprinderilor de audiție interioară a muzicii.
Memoria
La copilul preșcolar, memoria începe să capete particularități mai evoluate, datorită dezvoltării progresive a vorbirii, să devină o memorie care operează activ cu reprezentări complexe, evocate verbal. La vârsta de 3-4 ani predomină memoria involuntară bazată pe asociații și nu pe analiză. În condițiile jocului, memoria este mai productivă și capătă un caracter voluntar la vârsta de 4-5 ani. În joc, copilul trebuie să memoreze, să recunoască, să reproducă, să redea conținutul unei sarcini. El începe să conștientizeze cerința fixării și păstrării sarcinilor ce-i revin. De aceea pe la 5-6 ani, el caută să utilizeze unele procedee de reproducere. “Conținutul memoriei este foarte bogat; se memorează mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Experiențele arată că din 5 cuvinte prezentate o singură dată cu voce tare, copiii de 3-4 ani memorează în medie 1 cuvânt, cei de 4-5 ani câte 3 cuvinte, în timp ce cei de 5-6 ani aproximativ 4 cuvinte.”( Pantelimon Golu, Mielu Zlate, Emil Verza, op. cit., p. 88). Deși memoria preșcolarului este capabilă de asemenea performanțe, ea este totuși nediferențiată, difuză, are un caracter incoerent, nesistematizat, haotic. Amintirile copilului sunt fragmentate, izolate, neintegrate în unități logice, copilul memorează repede, dar uită tot atât de repede. Memoria are și funcții sociale. Ca proces de fixare, păstrare, recunoaștere și reproducere, memoria are un rol important și în fixarea conduitelor redând conduitele celor din jur.Volumul memoriei și performanțele acesteia cresc în condițiile naturale de joc și ca urmare a exersarii acestora, are un caracter incoerent, nesistematizat, haotic.
Datorita dezvoltarii gandirii, a limbajului interior și a memoriei mecanice începe să se dezvolte memoria logică, alături de cea neintenționată. Astfel, încep să apară elemente ale memoriei intenționate, ca urmare a ordonării și dinamizării întregii activității psihice.
Memoria copilului preșcolar, prezintă urmatoarele caracteristici cum ar fi:
memoria este concretă și se bazează pe experiența și acțiune personală;
devine o memorie verbală și este mai activă în timpul jocului, pentru că are posibilitatea să intuiască, să rețină sarcini, reguli simple, să verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face. Este perioada când copilul gândește cu voce tare;
memoria este selectivă și în stransă legatură cu interesele copilului, îi poate influența și îmbogății conținutul ( miscări, stări afective, imagini, cuvinte, idei);
experiența personală, încarcată uneori de stări afective permite construirea primelor amintiri;
memoria progresează, dând posibilitatea copilului să facă asociații de moment, dar nu comparativ-analitice;
păstrarea și reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar, datorită capacității restrânse de percepere și fixare;
actualizarea cunoștințelor, poate favoriza păstrarea, iar dacă evenimentele sunt deosebite, impresionabile se pot păstra, până la cateva luni;
reproducerea se dezvoltă și se bazează din ce in ce mai mult pe amănunte și detalii. Dacă copiii sunt solicitați, ei pot fi capabili să reproducă întâmplări, evenimente, discuții la care au asistat, sau doar au luat parte;
reproducerea unei poezii se face cu oarecare nesiguranță, iar dacă copilul este întrerupt, nu mai poate continua;
recunoașterea este solicitată frecvent și contribuie la fixarea cunoștințelor.
Deși memoria copilului este capabilă de performantele sus amintite, totusi ea ramane difuza, incoerentă, nesistematizată. Copilul memoreaza repede, dar uită tot atât de repede; amintirile lui sunt uneori fragmentate, neintegrate în unități logice. „Plasticitatea sistemului nervos se îmbină cu labilitatea sa, ceea ce face ca memoria prescolarului să aibă un caracter contradictoriu.” ( Pantelimon Golu; Mielu, Zlate; Emil, Verza, p. 89)
Memoria muzicală este activitatea de întipărire, pastrare și reproducere a reprezentărilor sonore. Aceasta se dezvoltă prin activități sistematice, de durată, pe baza memorării și reproducerii unor fragmente ale pieselor muzicale. Trebuie să avem în vedere și anumite condiții pentru realizarea unei bune memorări: starea copilului (teama sau optimism), claritatea scopului urmărit (fixarea imediată va duce la păstrarea durabilă a cunoștințelor), ambianța în care are loc memorarea muzicală, materialele didactice folosite.
Cunoscând caracteristicile memoriei copilului, atenția educatoarei va fi orientată în sensul de a lua măsuri pentru creșterea disponibilităților memoriei: repetarea, acordarea de semnificație și dozarea efortului.
Atenția
Atenția este capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra obiectelor si fenomenelor in vederea reflectarii lor adecvate.
,,Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor n-ar fi posibilă fără prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate.”( Ibidem, p. 89)
În preșcolaritate începe, sub influența gândirii și a limbajului, organizarea atenției voluntare; sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. De asemenea, se mărește volumul atenției care capată un caracter tot mai selectiv.Totuși, în preșcolaritate, predomină atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi de la sarcinile de indeplinit. Se pun doua probleme: atragerea atentiei involuntare și menținerea atentiei voluntare pentru o perioada cat mai mare.
Orientarea si investigatia constituie elementele componente centrale ale atentiei involuntare declansata de o serie de insusiri ale obiectelor si fenomenelor ca: intensitatea, semnificatia, durata, noutatea etc. Ca urmare a dezvoltarii trebuintelor de cunoastere, a curiozitatii, a unor preferinte si inclinatii deosebite, se manifesta si forme de atentie voluntara; activitatea de joc creaza conditii si cerinte pentru dezvoltarea atentiei si a insusirilor acesteia: stabilitatea, concentrarea, mobilitatea, volumul atentiei.
Educarea atenției preșcolarului este necesar să urmarească dezvoltarea unei mobilități diferite de instabilitatea specifică atentiei copilului mic, precum și creșterea caracterului voluntar al atenției.
Concentrarea atenției crește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la 12-14 minute la preșcolarul mijlociu și la 20-25 de minute la cel mare în situații obișnuite și chiar la 45-50 de minute în joc, în audiția sau vizionarea de diafilme, teatru, etc. În fața educatorilor se ridică două probleme legate de atenția preșcolarilor: trezirea atenției involuntare, lucru relativ mai ușor de realizat și menținerea atenției voluntare pentru o perioadă mai îndelungată de timp asupra activității desfășurate.
,,Odată cu dezvoltarea atenției, copilul se poate orienta mai bine în mediul înconjurător, poate pătrunde mai adânc în cunoașterea obiectelor și fenomenelor, deoarece cu ajutorul ei activitatea psihică se centrează, se fixează asupra celor ce intră în câmpul reflectării. În preșcolaritate, în contextul întregii activități psihice, se dezvoltă formele atenției voluntare și o serie de calități ale acesteia, cum sunt: volumul, stabilitatea, concentrarea și altele.”( Ibidem, p. 105)
Limbajul
Dezvoltarea limbajului este legată de dezvoltarea gândirii. În perioada preșcolară, limbajul copilului devine un instrument activ și deosebit de complex al relațiilor lui cu cei din jur și, în același timp, un instrument de organizare a vieții psihice. “Limbajul se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vocabularului, cât și sub raport calitativ ca urmare a devoltării capacități de formulare logico-gramaticale și frazării coerente, a organizării de mici discursuri verbale și a introducerii unor conținuturi cu sens și semnificație tot mai precise, tot mai bine structurate."( Emil Verza, Emil Florin Verza, 2000, p. 107).
La vârsta de 3 ani predomină limbajul situativ ce cuprinde propoziții simple, completate uneori de gesturi. Relatările verbale ale copilului abundă de exclamații, interjecții, repetiții, mijloace onomatopeice. Treptat locul limbajului situativ este luat de limbajul contextual, fapt ce îi permite copilului ca în comunicare să se poată referi la o arie largă și complexă de evenimente trăite de anterior sau la cele proiectate în viitor. Ambele forme de vorbire (limbaj) situativă și contextuală, evoluează pe tot parcursul vieții copilului și a adultului.
Intelectul copilului, desi insuficient format, înregistrează în perioada preșcolaritătii o serie de restructurări importante. Cu ajutorul cuvântului, care este simbol, copilul reușeste să-și prezinte realitatea. Treptat, preconceptiile vor câstiga în generalitate, în precizie, conducând astfel la construirea claselor logice. Cu toate acestea, gândirea are un caracter intuitiv, ea ramâne legata de imaginatie si de dimensiunile individuale, de aceea uneori este incomunicabila. Strâns legata de evolutia gândirii este si evolutia limbajului. De altfel limbajul impune gândirii exigente culturale contribuind în felul acesta la restructurarea ei, limbajul îmbogatindu-se sub aspect cantitativ. De la 5 la 10 cuvinte pronuntate de copilul de un an, vocabularul activ al copilului creste la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani, la aproximativ 800-1000 de cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte la 5 ani, pentru ca la 6 ani el sa ajunga la peste 3500 de cuvinte. Totodata se dezvolta coerenta limbajului, caracterul sau închegat, structura. De la limbajul situativ, specific anteprescolaritatii se face trecerea la limbajul contextual.
Când copilul se refera la experianta sa nemijlocită, caracterul situativ al limbajului este foarte prezent, la adult acest caracter se diminuează. Asadar, la vârsta prescolară conținutul cunoștințelor trebuie să fie în așa fel ales, încât operând cu acestea în activitatile sistematice, memoria, gândirea, imaginatia copilului, să-ți pună în evidență unele calitati (flexibilitatea, rapiditatea în gândire, fiabilitatea în memorie, creativitatea) care se constituie ca rezultat al acestei operatii.
Grădinița, ca prima instituție de educație organizată, ca prima verigă a sistemului de învățământ, prin competența educatoarelor, va trebui să cunoască modul cum funcționează intelectul copiilor, să sesizeze mugurii înclinațiilor lor, să le descopere sensibilitățile, pentru a fi în masură să facă predicții asupra fiecărui copil și să-i deschidă drumurile formative în direcția înclinațiilor lui.
Dezvoltarea morală
O scurtă privire în dicționarul de filozofie ne arată că morala marchează „o teorie a relațiilor omului cu lumea și cu sine” (Dictionnaire de la philosophie, 1995,p.177), ceea ce evidentiază rolul activ al conștiintei umane în dezvoltarea societății, precum și în formarea și dezvoltarea personalitatii.
De-a lungul timpului, numeroase studii de specialitate s-au ocupat de analiza dezvoltării morale a indivizilor, delimitandu-se trei mari perspective privind geneza și determinanții moralitații umane: perspectiva dezvoltării cognitive, care consideră moralitatea un rezultat al înțelegerii noțiunii de dreptate socială; perspectiva biologică, ce privește moralitatea ca fiind înnăscută, înrădacinată în ființa umană, perspectiva psihanalitică, conform căreia moralitatea apare ca adaptare la normele impuse din exterior, pentru evitarea sentimentului de vinovăție ce decurge din încălcarea acestora.
Conform studiilor întreprinse de Freud, procesul dezvoltării morale este încheiat în jurul vârstei de 5-6 ani, spre deosebire de alți autori, care consideră că se poate vorbi despre dezvoltare morală abia începand cu vârsta de 6 ani. Psihologii contemporani au căzut însă de acord asupra faptului că procesul de dezvoltare a moralității începe în copilaria timpurie și durează până la vârsta adultă.
În perioada preșcolară, când copilul ia pentru prima dată contact într-un mod liber cu mediul înconjurător, însa nu a reusșt încă să își gestioneze într-un mod satisfacător propriile nevoi, apar primele încalcari ale normelor de conduită morală, la care părinții reacționează. Pretențiile față de copil cresc, prin prisma faptului că orizontul său de acțiune se lărgeste, el luand contact cu grupuri sociale și cu regulile acestora. În această perioadă, comportamentul care este conform normelor sociale este întarit pozitiv, prin laude, aprobare, afecțiune, iar cel negativ este întampinat cu pedepse (retragerea unor privilegii, admonestare, sau, în cel mai nefericit caz, agresiune fizica). Parintele devine astfel un sistem de ghidaj pentru comportamentul copilului, iar motivația este teama de a pierde afecțiunea sa. El începe să dobândească sentimentul de vinovăție în legatură cu greșelile sale, iar pentru a-l evita, acționează în conformitate cu normele.
În perioada 3-6 ani, gândirea copilului este de tip egocentric, în care propriile dorințe și plăceri sunt suverane, el nu poate întelege faptul că ceilalți au sentimente și opinii diferite, nu poate corela punctul său de vedere cu al celorlalți, își proiectează propriile senzații și perceprii asupra celorlalți. De asemenea, gandirea sa este dominata de animism, el însufletesțe obiectele din jur, nu face diferența între fantastic și posibil. În acest context, denaturarea adevarului este normală, face parte din procesul de dezvoltare. Fie ca apare sub formă de poveste inventată, cu personaje mai mult sau mai puțin reale, fie că are ca scop obținerea unor favoruri, pedeapsa nu este o solutie atunci cand minciuna apare. Este, însa, o ocazie propice pentru a-l învăta pe copil să spună adevarul, apeland la recompense și încurajări, atunci cand acesta o face.
Către sfărșitul perioadei preșcolare, în jurul vârstei de 6 ani, la copil apare capacitatea de a discerne ceea ce este bun de ceea ce este rău, în contradicție cu regulile.
Primele sentimente morale cu care preșcolarul intră în contact sunt: sentimentul de rușine – când o faptă contravine normelor de conduită morală, sentimentul de mulțumire – când copilul este apreciat, lăudat, sentimentul de prietenie – relații cu caracter selectiv și stabil care se formează între copii, sentimentul de dragoste – manifestat față de obiecte, animale, persoane, sentimentul de grup – bucuria manifestată în cadrul unor activități desfășurate în comun.
Preșcolarii înțeleg ce e bine și ce este rău din faptele altora decât din faptele lor. De asemenea în procesul desfășurării unei activități concrete, la preșcolari se dezvoltă sentimente și atitudini morale față de alți oameni și față de diferite situații. Cuvintele consolidate prin fapte și acțiuni dobândesc o mai mare eficiență, iar faptele și acțiunile săvârșite sistematic duc la formarea obișnuințelor de comportare morală. Prima concluzie care se desprinde din relația temperament – caracter este că se manifestă ca trăsături psiho-individuale constituie sub influența condițiile generale de mediu, de viață și de educație. A doua concluzie este aceea că trăsăturile tipologice nu determină volumul, direcția și eficiența aptitudinilor și capacităților, ci se constituie sub influența și în cadrul condițiilor de mediu și de educație.
Apariția conștiinței morale a copilului, după specialiștii ,este strâns legată de imaginea de sine a acestuia. El îți formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinți, așa încât în aceasta intră, de fapt, atitudinile, exigențele, interdicțiile și expectațiile părinților. Această imagine îi oferă copilului siguranță și independență.
Dezvoltarea socio-afectivă.
„Progresul și dinamica vieții afective reprezintă o latură de cea mai mare importanță a dezvoltării psihice normale a copilului.”( Tinca, Cretu, București, p.10)
Comparativ cu perioada anterioară, când emoțiile erau nediferențiate, fiind implicate stări afective confuze (copilul plângea si râdea în acelasi timp), acum are loc un progres care face ca emoțiile să fie mai profunde, mai complexe si să apară stări emotive deosebite, cum ar fi cea cunoscută sub numele „sindromul bomboanei amare” în care se manifestă o stare afectivă complexă, rezultată din primirea unui recompense nemeritate deplin.
Vârsta preșcolară se caracterizează prin dezvoltarea vieții interioare a copilului, care posedă o gamă largă de emoții și sentimente, a căror schimbare, nuanțare este în plin progres.
Cunoaștere dezvoltării afective a copilului orientează atât influențele educației din familie, cât și pe cele ce se exercită în spațiul gradiniței.
Din cauza solicitărilor de adaptare dintre cele două instituții: familie- gradinită, copilul de 3 ani manifestă trasaturi afective ambigue; atât pozitive cât mai ales negative (nervozitate, neliniște, retragerea din sfera de influență, reacșii agresive, fuga). Deși difuze, trăirile afective vor evolua în timp, printr-un oarecare progres și echilibru. La această vârstă, copilul se identifică cu cel mai apropiat model uman, cel mai adesea cu părintele de același sex. El își manifestă afecțiunea prin imitarea celei primite, dar împărțirea afecțiunii parentale, nu se face fără frustrări și tensiuni, mai ales dacă în familie sunt mai multi copii.
După vârsta de 3 ani datorită creșterii stăpânirii de sine, dezvoltat prin educație și socializare, copilul stabilește mai ușor legături cu cei din jur, iar trăirile lui afective sunt în stransă legatură cu împrejurările și au un caracter dominant.
Între 4-5 ani, în procesul de identificare copilul e capabil să-și cunoască însușirile corporale, ca imagini de sine, din suporturi perceptibile. Tot acum este capabil să observe și să înțeleagă comportamente emoțional expresive ale altora, de asemenea, poate simula unele stări afective, pentru a i se satisface anumite trebuințe sau capricii, chiar dacă manifestarea se dovedește a fi teatrală.
Copilul începe să obțină rezultate ale activității sale, datorită stapanirii de sine, fapt care ii produce reacții de mulțumire, de mândrie, îl face mai calm și receptiv, îl încurajează și-l motivează în acțiunile viitoare.
Între 5-6 ani procesele afective cresc treptat în complexitate si desfasurare, datorita implicarii elementelor de memorie afectiva si a confruntarii cu cerinte morale parentale: identificarea familiei este constituita, recunoaste sexul caruia ii apartine.După vârsta de 6 ani, copilul își exprimă mai rar negativismul pentru că își poate controla și învinge acele izbucniri de moment, de asemenea se poate reține la unele stări de suferință.
Afectivitatea preșcolarului în interacțiinea cu adulții și cu alți copii, va cunoaște expansiune, modificări și reorganizări pe tot parcursul perioadei preșcolare.Relațiile de lungă durată cu unele persoane și activități, care le generează emoții este cristalizarea unor sentimente fundamentale fată de părinți și rude apropiate față de adulții cu care își petrec o mare parte din timp (educatoare), față de tipuri de activități din gradiniță cum ar fi: jocul, învățarea, competiția.
Ca urmare a relațiilor, care se stabilesc între: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulti, copil-familie, încep să se dezvolte sentimente superioare: morale, intelectuale, estetice. „Cel mai timpuriu este sentimentul de rușine , apoi sentimentul de mulțumire, de prietenie, tovărășie, al colectivității.”( Anca, Dragu; Sorin, Cristea2003, p. 43)
Relațiile cu egalii (colegii de grupa), reprezinta un alt factor de dezvoltare si progres in plan afectiv, care se realizeaza tot in gradinita, unde ei relationeaza, colaboreaza si se confrunta cu situatii diverse.
Maturizarea afectivă, socială a copilului presupune diminuarea și chiar eliminarea egocentrismului caracteristic. Un rol important îl are educatoarea care îl va face să înțeleagă că toți sunt egali, că au aceleași nevoi și posibilități. Astfel se dezvoltă empatia: comunică mai ușor, colaborează în acțiuni; fapte care favorizează manifestarea emoțiilor și sentimentelor superioare de prietenie.Uneori sunt remarcate si comportamente agresive. Educatoarea trebuie să intervină pentru a le descuraja, dar trebuie să caute și motivele care l-au determinat să aibă asemenea manifestari: nu e capabil să-și controleze reactiile, sarcinile propuse au fost prea dificile sau poate dorințele nesatisfacute au generat enervare.
Conduita negativistă intră într-un proces de involuție devenind evidentă adâncirea și nuanțarea trăirilor afective.
Imitația din ce în ce mai pregnantă are rolul de a dezvolta stări afective noi, iar treptat se constituie memoria afectivă. Se dezvoltă, de asemenea, capacitatea de a-și stăpâni reacțiile, cum ar fi situația când se lovește, dar reușește să nu plângă.
Copilul este capabil acum să sesizeze neconcordanța între gratificare si faptele proprii. Aceasta pune în evidență prezența unor elemente constitutive ale unei atitudini critice, corecte față de sine însusi, ca si prezența unor normatori morali cu rol de sancționare în constiința copilului perscolar (Ursula Schiopu, 1963, p. 245).
Relațiile familiale au un impact major asupra dezvoltării afective a copilului. Constanța atitudinilor, frecvența interacțiunilor si calitatea lor contribuie în primul rând la acest proces. Atașamentele afective ale copilului mic se transformă în relații afective stabile, consistente și de durată. Interrelațiile din triunghiul copil-mamă-tată plămădesc matrițele afectivității pentru întreaga viață (Tinca Crețu, 2001, p. 177).
Ca o concluzie, putem spune că dezvoltarea afectivă a copilului în această perioadă este dependentă de calitatea relațiilor pe care copilul le stabileste cu adulții din mediul său, aceasta fiind o perioadă de maximă receptivitate emoțională.
I.3.Preșcolaritatea oglindită în cele mai recente cercetarii psihopedagogice
Educația timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viața unui individ prin consecințele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Ultimii douăzeci de ani au adunat numeroase dovezi în acest sens și au determinat schimbări majore asupra modului în care este privită această perioadă și, mai ales, asupra practicilor de îngrijire și educație a copilului mic.
Plecând de la Aristotel care a intuit principiul conformității cu natura atunci când a afirmat că trebuie să respectăm "mersul firii", iar Comenius l-a gândit ca o conformitate cu legile naturii fizice, Rousseau și Pestalozzi l-au conceput și dezvoltat mai apoi ca principiu al conformității cu natura interioară a copilului, lăsând preocuparea pentru studierea tot mai atentă a acestei "naturi inerioare".
Pe masură ce ne apropiem de perioada contemporană, dezvoltarea unor știinte ca antropologia, anatomia și fiziologia omului, psihologia copilului, sociologia educației, ș.a. au condus la o cunoaștere tot mai profundă și mai precisă a ființei umane, în special a copilului si implicit la ridicarea calității și eficienței educației, pentru individualizarea activitatii instructiv- educative.
Educația și activitatea de studiere și cunoaștere a copilului constituie un proces unitar, educatorul cunoaște copilul educându-l și-l educă mai bine cunoscându-l, ținând cont de particularitățile de vârsta și individuale care astăzi au bogate și solide temeiuri psihopedagogice, facând saltul la nivelul preocuparii pentru tratarea diferențiată a copiilor.
Necesitățile curente ale activitatii instructiv- educative impun cerința de a cunoaște cât mai bine personalitatea pe care o prelucrăm, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente.
Așadar, copilul trebuie cunoscut pentru a dirija, cu cât mai multe șanse de succes, dezvoltarea personalității lui. Modelarea ființei umane în conformitate cu scopurile propuse nu se poate realiza decât pe baza cunoasterii echipamentului bio-psihic al copilului, prin stimularea potențelor sale interne si prin dirijarea dezvoltarii acestuia în ritmuri "proprii" ("educația pe masură" și "școala pe masură").
Didactica modernă se bazeaza pe racordarea acțiunilor instructiv-educative la reușita și potențele copiilor, pe considerarea particularitatilor de vârsta si individuale ca indicator orientativ prioritar. Cunoașterea copilului trebuie considerată ca punct de plecare în orice acțiune formativă, strategia individualizării, educația și învățământul nu-și poate justifica menirea și nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza unei bune cunoașteri a copiilor.
Datorită caracterului prospectiv al educației, studierea si cunoasterea personalității copilului are o nuanță socială. Protecția personalitatii acestuia începe din frageda copilarie. Învatamantul prescolar deschide portile spre cultura si descifreaza directiile dezvoltarii copilului. Dar această deschidere și proiectare pe care o face gradinița în calitate de continuatoare o operei formative a familiei, nu poate fi rezultatul unei simple inspirații, ci ea presupune, cu precădere, studierea și cunoașterea personalității copiilor.
Gradinița, ca prima instituție de educație organizată, ca primă verigă a sistemului de învățământ, prin competența educatoarelor, va trebui să cunoască modul cum funcționează intelectul copiilor, să sesizeze mugurii înclinațiilor lor, să le descopere sensibilitatile, pentru a fi în masură să facă predicții asupra fiecarui copil și să-i deschidă drumurile formative în direcția înclinațiilor lui.
Preocuparea pentru studierea si cunoasterea personalitatii copilului se impune cu mai multa necesitate la începuturile operei de formare a acestuia. Învățătoarea preia copilul de la educatoare cu o anumita experienta dobândita de acesta (cunostinte, deprinderi, comportamente) si cu o "biografie" a personalitatii deja elaborata. Nu vorbim de nivelurile mai înalte unde se preda stafeta cu date îmbogatite, cu o conturare tot mai precisă a personalității copilului.
În conturarea personalității copilului, vârsta preșcolară se constituie ca perioadă a celei mai intensive, receptive modalitati si sensibilitati psihice, perioada progreselor, remarcabile în toate planurile si în special, în sfera sentimentelor.
,,În copilarie se formeaza toate conduitele adaptive de baza, se constituie structurile energetice mai importante (intelectuale, creative), inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, precum si caracteristicile comportamentelor de baza, reactiile afective si voliționale." (Ursula Șchiopu, 1982 p.101)
Vârsta preșcolaraă este considerata perioada imaginației, fanteziei, visării și a jocului. Prin joc se îmbogațește sfera vieții psihice a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se deschide planul imaginației prin imitarea lucidă a rolurilor socio-profesionale, conducând la achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotorie a preșcolarului, precum și în domeniul sociabilității lui.
Capitolul II. Grădinița și activitățile de socializare
II. 1.Socializarea. Delimitări conceptuale
„Fiecare dintre noi este ceea ce este fiindcă provine dintr-un anumit ou și fiindcă a trăit o anumită viață, el este de două ori unic atât prin singularitatea originii sale, cât și prin singularitatea aventurii sale personale.”(Rostand, 1975, p. 58)
Socializarea a fost investigată de literatura de specialitate,astfel că putem analiza o gamă largă de definiții și semnificații, precum:
Socializare este (lat. sociare, engl. socialization) ,,proces de durată, prin care individul ajunge, ca urmare a unei reglări specific-culturale, la satisfacerea necesităților cotidiene, la relații echilibrate cu membrii familiei sau cu alte persoane și la un comportament cât mai potrivit, dobândind mijloace esențiale de înțelegere, un repertoriu atitudinal și modele comportamentale”. (Schaub, Zenke, 2001, p.251); Această definiție pune în evidență funcția de umanizare a socializare, deoarece omul dobândește comportamente civilizate prin socializare.
Socializare reprezintă un ”proces complex de formare și dezvoltare a omului ca ființă socială, de adaptare și integrare a individului în societate prin asimilarea valorilor sociale și morale”. (Turcu, 2000,p. 463); Observăm în această accepțiune că prin socializare o persoană devine membră a unei comunități, societăți sau culturi, că prin socializare devine capabilă să se integreze cu succes în grupul căruia aparține, cu condiția accederii la valorile grupului.
Socializarea în sens larg înseamnă a transforma un individ dintr-o ființă asocială într-o ființă socială, inculcându-i moduri de gândire, simțire, acționare. ((Boudon, B. 1996, p. 248 ). Prin intermediul socializării, societatea se reproduce în configurația atitudinală și comportamentală a membrilor săi. Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat într-o ființă socială capabilă să acționeze împreună cu alții.
Socializarea este procesul prin care învățăm să devenim membri ai societății, atât prin interiorizarea normelor și valorilor societății, cât și prin deprinderea rolurilor noastre sociale (de muncitor, prieten, cetățean). (Marsall, 2003, p.203); Cu alte cuvinte, fiecare individ trebuie să învețe principalele roluri sociale existente în societate și modul de îndeplinire a acestora învețând normele societății.
Socializare este un proces psiho-social de transmitere – asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifică unui grup sau unei comunități în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane. (Zamfir, Vlăsceanu (coord.), 1993, 546); Așadar prin socializare, individul deprinde treptat, prin interacțiunea cu ceilalți, normele, valorile, gândirea și cunoștințele unei anumite culturi în care s-a născut.
Socializarea este un mecanism prin care societatea se reproduce în configurația atitudinală și comportamentală a membrilor săi. (Mihăilescu, 2003, 84); Aici socializarea este definită ca bază a atitudinilor și comportamentelor indivizilor săi.
Socializare este definită de Pavel Mureșan (1980, pag. 19) un proces de integrare și adaptare a persoanei la viața socială prin însușirea în cadrul familiei, școlii, instituțiilor, organizațiilor, profesiei, etc. a produselor culturale care îi permit conviețuirea în societate :
limba și alte mijloace de comunicare, modele culturale ale societății respective, modurile de gândire, profesiunea, normele și valorile morale, juridice, științifice, politice, rolurile
sociale, etc.Agenții socializării sunt baza integrării și adaptarii unei persoane în viața socială.
Cercetările din acest domeniu pornesc de la ideea că societatea, sistemul de valori și cultura influențează persoana mai mult prin intermediul grupurilor mici ca familia, grădinița, grupul de covârstnici, atrăgând atenția asupra priorității raporturilor interpersonale ca și factori de influențare a dezvoltării psihice a copilului. Atât viața biologică, cât și cea psihologică a omului sunt puternic,,socializate“ și ,,culturalizate“, astfel că indivizii sunt, în ultimă instanță, un produs al societății care îi modelează și îi formează după structurile și după criterii adeseori independente de voința indivizilor.Aceasta nu înseamnă că indivizii, mai ales cei mai creativi dintre ei,nu pot influența ei înșiși societatea în care trăiesc, dar numai sub influența societății a raporturilor cu ceilalți indivizi, individul se transformă în persoană,individualitatea biopsihică devenind personalitate socio-spirituală. Atât ca produs social și cultural, cât și ca individualitate distinctă, personalitatea determină valoarea omului și capacitățile sale de a gândi și a acționa, care nu pot fi evaluate decât într-un cadru, el însuși de natură socioculturală, în cadrul căruia impulsurile biopsihice sunt puse în concordanță cu valorile și normele sociale interiorizate, la nivelul personalității, prin procesul de socializare.
L.S. Vîgotski scoate în evidență faptul că socializarea este o permanentă confruntare a copilului cu mediul său social în care el învață limba, ajungând astfel la socializarea gândurilor și ideilor sale.
J. Piaget accentuează rolul cunoașterii patrimoniului psiho-ereditar în evaluarea rezultatelor obținute și a celor urmărite în procesul de socializare, deoarece datorită caracteristicilor ereditare ale copilului, “procesul socializării nu se reduce la a fixa anumite amprente pe o tabula rassa”. ( J. Piaget, 1970, p.295-298, în Revista „Învățământului Preșcolar”, nr.3-4/1997). Piaget afirmă realizarea socializării prin interacțiuni, spontane sau dirijate, dintre om-om și om-obiect, un rol important deținându-l conexiunile cu mediul.
Socializarea este văzută în dinamica celor doi factori reprezentați de mediu social și individ, în sensul în care învățarea socială se petrece sub influența ambianței sociale din care însă face parte și individul ce devine astfel atât socializat cât și agent socializant.
Având o însemnătate deosebită pentru funcționarea mecanismelor de integrare armonioasă a indivizilor umani în colectivitate, pentru adecvarea conduitelor individuale și de grup la valorile, principiile și normele societății, socializarea constituie un proces social fundamental prin intermediul căruia orice societate își proiectează, reproduce și realizează, prin conduite adecvate ale membrilor săi, modelul cultural și normativ.
Procesul de socializare facilitează, totodată, existența normală a vieții sociale, asigurând stabilitatea și funcționalitatea structurilor sociale,coeziunea internă și continuitatea grupului social. Având ca finalități de bază implementarea sistemului axiologic și normativ în conștiința fiecărui membru al societății respective, procesul de socializare reprezintă acea partea influenței complete a mediului, care determină individul să participe la viața socială, îl învață cum să se comporte, conform normelor în vigoare, îl învață să înțeleagă cultura, îl face capabil să se întrețină și să îndeplinească anumite roluri sociale. Ca rezultat al procesului de socializare, indivizii se identifică cu rolurile sociale, interiorizându-și prescripțiile acestora și elementele socioculturale ale mediului în care s-au născut și/sau trăiesc,integrându-le în structura personalității lor.
Pentru acest motiv, socializarea nu se identifică cu un simplu proces de adaptare individuală, conformistă la mediu, ci este un proces dinamic în cursul căruia se schimbă atât mediul, cât și individul. În cadrul acestui proces individul asimilează un întreg sistem de cunoștințe, atitudini, deprinderi și reguli morale, necesare conviețuirii sociale, dezvoltându-și imaginația și capacitățile creatoare, o dată cu afectivitatea atât de necesară echilibrului său moral și psihologic.
Premisa naturală a socializării este maturizarea biologică. Dezvoltarea psiho-comportamentală a individului uman este rezultatul a două procese fundamentale și a interacțiunii dintre acestea : creșterea sau maturizarea biologică, pe de o parte și socializarea, pe de altă parte. Maturizarea biologică având determinanți de natură genetică este legată de dimensiunea naturală, bioereditară a ființei umane și reprezintă totalitatea schimbărilor ce survin la nivelul structurilor anatomice și neuro-psiho-fiziologice care depind de tendința naturală de creștere organismului (C.Rogers ). Cea de-a doua este de natură socială și se poate defini ca proces fundamental de integrare și adaptare a individului la viața comunității sociale și de modelare a personalității prin construirea identității sociale a individului.
Individul uman se naște asocial și devine un „actor social” în mod progresiv, pe măsură ce învață să participle la viața grupului și a societății sale, asimilându-i normele, valorile, credințele, prin însușirea în cadrul familiei,a grădiniței, a societății ,a produselor culturale care îi permit conviețuirea în societate. Organismul biologic este umanizat și transformat într-o personalitate înzestrată cu conștiință de sine, cu idealuri, valori și aspirații, într-un „eu” conștient de propria identitate , capabilă de disciplinarea și ordonarea propriului comportament în cadrul procesului de socializare. Socializarea nu se poate produce decât în interdependență și interacțiune cu maturizarea biologică.. Oricât de bine intenționați ar fi părinții cu privire la dezvoltarea copilului lor, ei nu îl vor putea stimula să progreseze decât atunci când acțiunile lor educative vor fi în concordanță cu nivelul de dezvoltare psihomotorie și neuro-fiziologică a organismului.
Socializarea accelerează maturizarea biologică, pe de altă parte, în măsura în care acțiunea factorilor sociali este realizată în momentele optime ale dezvoltării individului și în concordanță cu trebuințele, capacitățile și cu posibilitățile sale acționale. Această influență este exercitată inițial de grupul primar al familiei și ulterior de numeroși alți agenți socializanți,instituționalizați sau nu .Tendințele specific umane, indiferent dacă sunt de ordin intelectual sau afectiv, spiritual sau ludic, etic sau estetic, sunt prezente la naștere doar ca simple potențialități. Pentru a se transforma din trăsături virtuale în capacități efective, ce pot fi actualizate în atitudinile și comportamentul unui individ uman concret, nu este suficientă numai maturizarea organică, biologică; în egală măsură este necesară socializarea organismului biologic, adică producerea unor schimbări în structurile personale și în conduitele individului, ce rezultă din interacțiunea cu altul .
În absența unei înzestrări instinctuale specifice și strict determinate,care să-i permită un nivel optim de adaptare la mediu, omul, ca specie, a fost nevoit să “inventeze” mecanisme și strategii psihosociale de adaptare, menite să compenseze acest deficit genetic, bioereditar și să-i asigure supraviețuirea. Socializarea este necesară și posibilă pentru că omul are virtual înnăscută capacitatea folosirii limbajului. Această predispoziție nu poate deveni operațională și nu se poate manifesta dacă nu este activată și stimulată prin interacțiunea socială.În absența relațiilor interpersonale cu alți membri ai societății, ființa umană nu numai că nu poate evolua în limitele normalității psihice, dar nici nu poate supraviețui existențial la nivel biologic și, cu atât mai puțin, nu se poate dezvolta și forma ca personalitate umană. Doar cu ajutorul interacțiunilor sociale individul se descoperă, își construiește treptat personalitatea și conștiința de sine. Însăși evoluția status-quo-lui său cognitiv și socio-afectiv depinde în mod esențial de complexitatea, multitudinea și varietatea raporturilor interpersonale în care este implicat. Noul născut nu are prea multe șanse de supraviețuire și cu atât mai puțin de evoluție în direcția maturității fără afecțiune și dragoste, fără atenție și îmbrățișări, efectele privațiunii sociale pot fi uneori fatale și în funcție de durata și severitatea acesteia, conducând mai mereu la întârzierea dezvoltării intelectuale și socio-afective.
II.1.1. Tipuri de socializare
Socializarea începe din primele zile de viata si continua de-a lungul întregii existente.În primii ani copilul este introdus, prin intermediul limbajului, în elementele sociale de baza:norme, valori, credinte etc. Dimensiunile dobândite initial sunt completate cu elemente noi,care intervin pe parcursul diferitelor cicluri de viata. Înainte de a exercita un anumit rol,individul parcurge o perioada de pregatire în care învata comportamentele pretinse de rolulrespectiv, drepturile si îndatoririle specifice acestuia.
Socializarea poate fi definită ca un proces de comunicare interactivă a valorilor,normelor si metodelor de comportament specifice unui grup sau unei societati, desfasurat în evolutia individului pe parcursul întregii sale vieți. Socializarea este realizată în modalități diferite, de oameni diferiți și într-o varietate de contexte sociale.
După factorii socializatori și vârsta la care are loc procesul:
Socializarea primară (enculturație):
are loc în copilarie, în familie.
cunoaste o dezvoltare pozitiva din punct de vedere social si psihologic atunci când copiii sunt crescuti în familii de catre ambii parinti.
este profund afectivă.- reprezinta un proces de transformare a copiilor în adevarate fiinte umane, sociale prin învatarea valorilor de baza, prin pregatire si limbaj.
Socializarea secundară:
se manifesta ca proces de învatare a normelor si valorilor altor instante de socializare (scoala, grupul de prieteni, grupul de adulti etc.).- este orientata catre neutralitate afectiva.
Socializarea continuă:
este procesul de transmitere si însusire a unor modeleculturale si normative de-a lungul întregii vieti a unui individ.- acest tip de socializare reflecta necesitatea învatarii permanente de catre individ,inclusiv pe perioada adulta, a noi norme si valori.- educatia adultilor este, în esenta, un act de socializare a adultului.
Socializarea anticipativă:
implică învățarea valorilor, credintelor sicomportamentelor unui grup caruia persoana nu îi apartine în prezent, dar la care adera.- acest tip de socializare permite oamenilor sa faca schimbari în atitudinile siactiunile lor, schimbari ce le vor fi necesare de îndata ce vor intra în noul grup; – exemplu:studentii care se pregatesc pentru noua profesie.
Resocializarea:
se referă la învatarea unui nou set de valori, credinte sicomportamente care sunt diferite de cele anterioare.Resocializarea presupune ca o persoana trebuie sa se dezvete de ce este vechi si saînvete ceea ce este nou.Orice persoana care îsi schimba statutul social sau grupul de apartenenta cunoaste unproces de resocializare. Acest proces este normal când individul îsi schimba slujba saudevine parinte; dar produce schimbari dramatice atunci când este somer sau emigrant
B. După modul de evaluare al societății:
Socializare pozitivă sau concordantă – interiorizarea modelelor cultural-normative socialmente dezirabile.
Socializare negativă sau discordantă – interiorizarea normelor și valorilor opuse modelului cultural normativ dominant
C. În funcție de modul de conștientizare al procesului: (Vlăsceanu L.)
Socializare formală – se suprapune integral cu învățământul
Socializare informală – procesul de asimilare de atitudini, valori, modele de comportare dobândite în mediul personal de viață.
D. În funcție de finalitatea urmărită, de efectele deja produse: (Dicționarul de sociologie)
Socializare adaptativă sau integrativă – are ca efect configurarea acelor caracteristici sau capacități personale care facilitează integrarea într-un cadru instituționalizat dat.
Socializarea anticipatoare – integrarea într-un cadru organizațional nou.
II.1.2. Agenții de socializare
Copilul este condus prin socializare la dobândirea regulilor vieții, la modurile de a gândii, la idealurile și credințele mediului social în care a crescut. Socializarea ca și afirmație general acceptată , înseamnă o cumulare a experienței sociale (cunoștințe, norme, idealuri, roluri),formarea capacităților acționale, a concepțiilor, a trăsăturilor de personalitate, a inteligenței sociale, dezvoltarea trebuințelor, motivelor și a aspirațiilor personale și colective.
Esența procesului de socializare constă în aceea că societatea încearcă, prin agenții de socializare, să transforme individul astfel încât să corespundă normelor și valorilor ei.
Cercetările din acest domeniu pornesc de la ideea că societatea, sistemul de valori și cultura influențează persoana mai mult prin intermediul grupurilor mici ca familia, grădinița, grupul de covârstnici, atrăgând atenția asupra priorității raporturilor interpersonale ca și factori de influențare a dezvoltării psihice a copilului.
Familia este factorul principal al formării și socializării copilului, ca și cadru fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare, prima colectivitate integratoare ce condiționează toate achizițiile ulterioare.Acest lucru se întâmplă în orice societate. În copilărie se realizează socializarea primară ce reprezintă tocmai acest proces de transformare a copiilor în adevărate ființe umane sociale, prin învățarea valorilor de bază, prin pregătire și limbaj, proces cu caracter profund afectiv, spre deosebire de celelalte forme de socializare, secundară și continuă, orientate spre neutralitate afectivă..La copii întâlnim o dezvoltare pozitivă din punct de vedere psihologic și social atunci când aceștia sunt crescuți în familii, de către părinții lor.Întreaga dezvoltare psihică și morală a copilului se află sub influența mediului familial în care acesta evoluează, mediu care este primul intermediar în relațiile cu societatea .
Față de societate, în ansamblul ei, având în vedere că membrii familiei sunt și membri ai societații, familia îndeplinește funcții pe care alte grupuri nu le pot îndeplini(M. Voinea, 1993, p. 62).prin procreare, îngrijire, formare și educare a copiilor, familia contribuie la păstrarea continuității biologice a societății;transmițând moștenirea culturală în procesul socializării prezintă funcția de menținere a continuității culturale;satisface nevoile emoționale ale membrilor săi astfel încât asigură sentimente de siguranță și de menținere ale personalității;exercită control social asupra întregului mod de comportare a membrilor săi, mai ales a copiilor;
Familia trebuie să îi asigure copilului un mediu afectiv și protector, să îi satisfacă trebuințele elementare pentru ca ea să învețe să se construiască pe sine, să se situeze în raport cu ceilalți, să realizeze fără pericol primele sale experiențe sociale,având rol predominant în formarea și dezvoltarea copilului.
Asigurarea unei structuri normale de familie- care răspunde cel mai bine trebuințelor copilului și buna funcționalitate sunt condiții indispensabile pentru stabilitatea universului unui copil astfel încât el să nu fie niciodată nevoit să facă față unor probleme umane (divorț, recăsătorie, adopție) care îi depășesc puterea de înțelegere.(A.Berge, 1977, p.22).
Părinții reprezintă, indiscutabil, cei mai puternici și importanți educatori deoarece influențează copilul de la vârsta cea mai fragedă. Un copil aparținând speciei umane nu poate supraviețui neajutat, cel puțin pe parcursul primilor ani de viață, când ar trebui să-i fie satisfăcute nevoile fundamentale: iubire, vorbire și ascultare, joc, crearea unei imagini despre lume, sentimentul apartenenței la o familie, încercarea puterii, mișcare, hrană sănătoasă,nevoi a căror împliniri nu se pot realiza decât într-un spațiu comun- nu doar spațiu fizic- unde ei să se cunoască, să comunice, să se interinfluențeze. Copilul neajutorat va deveni treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă și integrată în tipul de cultură în care s-a născut.
Rolurile părinților sunt negociate de identitatea personală a fiecăruia dar trebuie subliniat faptul că a fi părinte nu semnifică un anumit rol feminin principal sau masculin secundar căci rolul matern si rolul patern sunt specifice si complementare. Deosebirile dintre roluri vizează modul și natura implicării și nu gradul mai mare sau mai mic de implicare, grad ce nu poate fi evaluat întrucât aceste comportamente diferite calitativ nu pot fi comparate cantitativ. Deosebirile relevă, în esență, două viziuni asupra lumii, două morale : tatăl asigură securitatea materială și, chiar dacă este mai mult indisponibil acest lucru nu este echivalent cu lipsa implicării, el muncind ,, singur, pentru ceilalți” iar mama muncește ,, pentru ceilalți, alături de ei”, de aici rezultând o mai mare disponibilitate a mamei, o atitudine deschisă și atentă în orice moment la problemele copiilor. (E.Stanciulescu, 1997, p.112-116).
Un rol esențial în dezvoltarea psihică a copilului este relația dintre mamă și copil care este cheie a înțelegerii procesului de umanizare și socializare a copilului. Mama devine instrumentul ce « trasează » destinul acestuia: întreaga dezvoltare intelectuală și emoțională, reușita și integrarea sa, totul fiind pus pe seama relației precoce cu mama, considerată prezența indispensabilă și de neînlocuit. Adaptarea și dezvoltarea copilului este favorizată de o serie de factori materni: de comportament, de personalitate, și factori atitudinali ,influența lor fiind asociată cu mediul social în care este integrat copilul. Când ea manifestă conduite proactive care țin seama de capacitățile copilului și conduite reactive când copilul întâmpină dificultați, când exprimă puține sentimente de anxietate dar întărește pozitiv,atunci comportamentul mamei devine favorabil. Atitudinile ei stimulează dezvoltarea și adaptarea atunci când ea manifestă toleranță și încredere în posibilitățile copilului , respectând prezența lui. Responsabili direct de variația în dezvoltarea psihică a copilului sunt factorii de personalitate reprezentați de o mare stabilitate emoțională, bun control al stărilor emotive, perseverența și energia maternă.
Importanța cea mai mare o prezintă dimensiunea afectivă a relației mamă-copil pentru că legătura afectivă este esențială în cea mai mare parte a dezvoltării copilului și, în absența ei, nu ar putea avea o viață de relație indispensabilă indivizilor din specia umană.
Între copilul aflat în familie și cel crescut în orfelinat există diferenta că cel din cadrul familiei își găsește terenul propice înfloririi personalității sale căci în acest cadru natural primește maximum de stimulent afectiv, în timp ce copiii instituționalizați sunt privați de dragostea maternă sunt dezavantajați în ceea ce privește dezvoltarea fizică, intelectuală, morală și socială( Anna Freud) .Structura normală a familiei însăși dar în special relațiile cu mama răspund mai bine decât orice altceva trebuințelor afective ale copilului.
În acest context se remarcă rolul unic, singular pe care îl au părinții biologici pentru dezvoltarea socială a copilului și dificultățile enorme care survin în dezvoltarea emoțională normală în cazul copiilor lipsiți de părinți, categorie ce se află în risc de deprivare emoțională. (C.Ciofu, 1998, p.44-52).
“Familia este un mediu afectiv prin excelență, o școală a sentimentelor” (P. Osterrieth, Copilul și familia, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, p.134), mediu ce modelează personalitatea în dinamismele sale și permite copilului să se dezvolte ca individualitate echilibrată, cu o afectivitate bogată și bine adaptată cerințelor vieții.
Rolurile parentale se prezintă sub trei aspecte :
aspectul reglării directe a comportamentelor copilului, în sensul încurajării și supravegherii acestora ;
aspectul comunicării- schimb de informații, dialog
aspectul cooperării, al participării la activități comune.
Resursele pe care le oferă tatăl sunt cooperarea, fermitatea și informația, care se completează, reciproc, cu resursele expresive, de protecție și înțelegere ale mamei,acesta prezentându-se ca având un character instrumental. Rolul tatălui în familie nu ține de masculinitatea lui sau de modul de viață în care reușește să traverseze stările emoționale, ci de felul în care conduce și gestionează viața de familie, de capacitatea lui de luare a deciziilor și de consecințele acestor decizii, de felul în care reușește să asigure suport emoțional mamei si copiilor.
Ceea ce este comun mamei și tatălui în afecțiunea lor pentru copil și esențial pentru securitatea lui în fața împrejurărilor neprevăzute ale vieții este disponibilitatea părinților de a fi mereu receptivi, mereu interesați, mereu prezenți și capacitatea lor de a fi îndrumătorii copilului. Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate, în care mama este centrată asupra nevoilor copilului, atentă la manifestările lui și preocupată de bunăstarea lui fizică și emoțională iar tatăl oferă un model de identificare, copilul va avea o dezvoltare generală nebulversată, afectuoasă- gratificându-și părinții cu încredere și afecțiune, nefiind marcat de probleme psihologice și relaționale
Rolul grădiniței ca primă treaptă de învățământ, este implicarea activ în această acțiune de formare a copilului din perspectiva social, în socializarea copiilor avându-se în vedere, latura de integrare socială, care constituie expresia fundamentală a naturii umane, Astfel, integrarea socială devine o finalitate a educației, în urma căreia copilul va realiza o adaptare socială bună la relații inedite, va dobândi o bună percepție de sine, o percepție corespunzatoare a relațiilor sociale și un comportament sociabil, participând activ la activități comune, toti aceștia fiind factori socio-afectivi necesari pentru integrarea ulterioară.
Socializarea realizată în gradiniță include atât organizarea motrică cât și îmbogățirea conținuturilor cognitive, modelarea afectivă și însușirea largă a experienței umane: limbajul, cunoștintele și modalitățile practice de acționare, normele de comportament sunt toate cuprinse în sfera socializarii. (A. Tucicov-Bogdan, 1973, p.74).
Grădinița trebuie să exploateze aceasta ,,deschidere a întregii ființe către societate,, și dorințele copilului de a stabili relații cu cei din jur pentru că, afirmă H.Wallon, ” cu întreaga sa sensibilitate copilul se modelează după persoanele din anturajul său, pe care le imită “, evidențiindu-se astfel importanța foarte mare a relațiilor interpersonale din perioada preșcolară pentru evoluția ulterioară a personalității. (H.Wallon, 1975, p.144-147). Prin etapa imitației trec toate relațiile care se stabilesc în spațiul grădiniței, deși încep de la simpla luare de contact și ajung la cooperare, având ca finalitate accentuarea sensibilității față de alții și dezvoltarea capacității de a trece dincolo de limitele eu-lui.
Contextul în care are loc socializarea preșcolarului este cel social, relațional, și va facilita socializarea conduitei și socializarea trăirilor afective mai ales în condițiile în care, datorită rezonanței afective, preșcolarul asimilează comportamentul practicat de altul și îl transformă în comportament propriu. Mărirea cadrului relațional : cu obiectele, cu alții, cu sine conduce la disciplinarea conduitelor preșcolarului, la înmulțirea numărului de conduite dezirabile din punct de vedere social.
Incapacitatea copilului de a participa corelat și concomitent cu toți ceilalți la toate etapele jocului este evidentă la începutul preșcolarității datorită faptului că realitatea lui subiectivă este mult dilatată deoarece predomină încă egocentrismul, asfel încât jocul practicat este sărac, copilul nu prezintă dorința de joc în grup pentru că înțelege greu jocurile care comportă un schimb reciproc, conflictul apare din dorința copiilor de a se juca cu același obiect iar altul este perceput ca o amenințare. (U.Șchiopu, 1995, pp.141-146)
În preșcolaritate mijlocie copilul cunoaște și aplică regulile dar nu se poate vorbi încă de o integrare socială în joc pentru că socializarea regulilor jocului este în curs de desfășurare: există o tendință de cvasi-colaborare în activități și în joc, motivația conflictului fiind reprezentată de dorința de a juca un rol preferat și de dorința de a-l întrece pe celalalt, cu toate că jocurile au început să capete un caracter colectiv și se trece de la rivalitate, însingurare la competiție, ca formă naturală a relațiilor,. În preșcolaritatea mare se trece la respectarea regulilor ca fiind un indicator de maturizare intelectuală și afectivă a copiilor: preșcolarul mare se caracterizează prin conduite mai adaptate, se asigură că și ceilalți respectă normele de grup și regulile jocului, apare acordul și proiectul de joc iar conflictul apare în urma încălcării regulilor jocului.
Jocul și activitățile de învățare care, mânuite cu tact psihologic de către educatoare, sunt cele mai eficiente mijloace de modelare practică a socio-afectivității preșcolarului,și conduc la o evoluție a socializării obiective, concretizată prin interesul copilului pentru alții, cu care să poată acționa împreună, datorându-se formelor de activitate ce caracterizează preșcolaritatea . Educarea sociabilității se face prin încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri și activități colective care au ca obiective generale facilitarea schimburilor și comunicării cu alții, jocul împărtășit fiind prima etapa a socializării. (R.Vincent, 1972, p.264).
Pe tot parcursul preșcolarității socializarea copilului se înfățișează ca un proces continuu de structurări, restructurări și interiorizări ale conduitelor și relațiilor socio-afective adult-copil și copil-copil, pe tot parcursul preșcolarității. Doar participarea efectivă ,acceptarea normelor și controlul reciproc al respectării lor de către fiecare și de toți, vor conduce la eliminarea egocentrismului- la înțelegerea și acceptarea punctelor de vedere ale celorlalți, la aprecierea situațiilor în mod din ce în ce mai obiectiv astfel încât copilul va căpăta baza psihologică autentică a subordonării interesului individual celui colectiv.
Grupul de prieteni sau de colegi este probabil al doilea ca importanță după familiei. Acest tip de grup este un grup de similaritate (de echivalență) care desemnează persoanele care au același statut, sunt egale sau foarte apropiate potrivit unui criteriu social semnificativ.
“Copilul trebuie să-și faca inițierea și în alte raporturi sociale decât cele pe care le stabilește cu modelele sale, și în alte schimburi decât cele pe care le practică cu ființe a căror superioritate o resimte în mod inevitabil; el trebuie să cunoască și raporturile de la egal la egal.” (P. Janet apud S.Teodorescu, EDP, București, 1976, p.115).
Grupurile de vârstă apropiată și, în mod deosebit al adolescenților, joacă un rol important în împărtășirea valorilor și stilurilor de viață comune ajungând chiar la constituirea unei adevărate culturi proprii. În acest sens se vorbește de cultura adolescenților. Oricum, grupul se similaritate începe să fie un factor influent în procesul de socializarea a copilului de la o vârstă fragedă. Pe treptele superioare ale școlii influența colegilor devine semnificativă deoarece tinerii caută să-și dobândescă independența prin schimbarea influenței celor de acasă cu cei de la școală. Explicația este relativ simplă; familia este un grup ierarhic, cu părinții în poziție de autoritate și dominare, pe când în grupul de colegi sau prieteni copiii găsesc relațiile mult mai egale deoarece nici unul dintre copiii din grup, în mod normal, nu poate fi dominant în toate privințele. Grupurile oferă copiilor oportunitatea de a învăța cum să coopereze cu alții într-un anumit cadru social. Dar subculturile colegilor (atitudini, credințe și comportamente specifice) sunt adesea în contradicție cu acelea ale părinților și școlii, iar în plus de asta acestea surpă o cantitate impresionantă din conformitatea comportamentală.
Grupul de colegi impune norme proprii în îmbrăcăminte, vorbire, atitudini etc., oar neconformarea tinerilor cu ele aduce după sine ridiculizare și chiar ostracizare din grup. Datorită presiunii puternice din partea grupului de colegi, influența acestuia pe durata adolescenților este poate cea mai importantă dintre toți agenții socializării. Acest efect este cel mai mare în modul de a se îmbrăca și a vorbi, al distracțiilor preferate și, în general, al petrecerii timpului liber. Adesea el poate să se extindă la atitudini și comportamente din domeniul sexualității, al consumului de alcool sau mai nou, al drogurilor.
În ultimile decenii mass-media a devenit unul din cei mai influenți agenți ai socializării. Deși socializarea nu este o funcție manifestă a mass-mediei, ea a devenit una din funcțiile ei latente. În mod deosebit televiziunea excelează în acest sens. Un copil petrece în medie 2 până la 3 ore pe zi privind la televizor, ceea ce în multe cazuri înseamnă mai mult timp decât el sau ea îl petrec vorbind cu părinții ori cu frații și surorile. Televiziunea prin satelit, cea prin cablu și videocasetofoanele au sporit influența mass-mediei oferind oamenilor posibilitatea să privească mai mult la televizor.
Deși există dezbateri mari despre modalitățile prin care televiziunea influențează atitudinile și comportamentul, în schimb, nu există nici un dubiu că televiziunea a devenit un mijloc important prin care tinerii ajung să înțeleagă lumea. În perioada în care copiii cresc și intră în adolescență, desenele animate și muzica rock joacă un anumit rol în procesul socializării. Bineînțeles că există și pe această temă o dezbatere considerabilă, dar se pot face cu ușurință paralele între ideile exprimate în versurile muzicii rock și atitudinile și valorile tinerilor.
Un domeniu particular de interes în domeniul mass-mediei îl reprezintă sexualiatea și violența. Unele cercetări pun în seama creșterii nivelului general al violenței și miile de oameni uciși în serialele și filmele prezentate la televiziune.
Mass-media – un singur sens al comunicării. O semnificativă diferență între mass-media și toți ceilalți agenți ai socializării este aceea că în mod obișnuit mass-media comunică într-un singur sens. Spre deosebire de alți agenți ai socializării în care îi vedem și auzim direct pe oameni, prin televiziune, cinematograf, radio și muzică, oamenii nu mai sunt cunoștințe personale și nu mai pot în mod real schimba idei unii cu alții. Toată comunicarea se face într-o singură direcție, de la mass-media la spectator sau ascultător. (,,Sociologie generală” – Mircea Agabrian, Institutul European, Iași, 2003 – p. 138-142).
Influența religiei ca agent al socializării se manifestă în modalități variate. Deși mulți sau cei mai mulți dintre indivizi se identifică cu o religie sau alta, totuși nu prea mare parte dintre aceștia participă la serviciul religios. Însă pentru oamenii care sunt credincioși, religia este un agent puternic al socializării deoarece ea îi învață ce este bine și ce este rău. Mai mult, în familiile religioase valorile și credința părinților se transmite copiilor în procesul socializării.
II.1.3.Metode de socializare
Ca ființă socială , omul, este înconjurat de semenii săi încă de la naștere, el este inclus în diverse relații sociale și nu se poate realiza ca personalitate decât în cadrul societății căreia
i se subordonează.
Educația preșcolară este primul pas în acumularea de cunoștințe, deprinderi și abilități care le permit dezvoltarea personală integrală și le facilitează adaptarea la mediul școlar. Această adaptare se realizează în raport cu mediul natural și mijlocit prin intermediul modelelor formatoare, prin integrarea muncii și prin existența mediului social.
Comunicarea este definită de ,,Dicționarul de psihologie socială’’ ca mod fundamental de interacțiune psihosocială a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor și al semnificațiilor social-generalizate ale realității, în vederea obținerii stabilității ori a unor modificări de comportament individual sau la nivel de grup. Activitatea de comunicare constă în transmiterea și schimbul de informații între persoane, în circulația de impresii și comenzi, în împărtășirea unor stări afective, de decizii raționale și judecăți de valoare, cu finalitatea expresă de a obține efecte în reprezentările și opiniile indivizilor, în practicile sociale pe care le efectuează.
Comunicarea este un factor esențial în educarea copilului preșcolar, în formarea personalității. Nu poate exista o bună dezvoltare psihică și fizică în absența comunicării. Unii autori aduc argumente în favoarea afirmației conform căreia activitatea de comunicare constituie scopul primar al existenței umane.Trebuie avut în vedere și faptul că în viața de zi cu zi comunicarea ne servește în cele mai variate situații și este din ce în ce mai necesară abilitatea de exprimare clară și eficientă în atingerea obiectivelor propuse. De aici necesitatea de a forma abilități de comunicare chiar și la copiii de vârstă preșcolară. Relaționarea dintre copii și adulții cu care vin în contact influențează pozitiv sau negativ dezvoltarea copilului și de aceea foarte importantă este înțelegerea mesajului pe care încearcă să-l transmită copilul prin manifestările sale.
În procesul socializării sale copilul trăiește, simte nemijlocit și își însușește și atitudinile acestuia față de copilărie, asimilând moduri de afecțiune social-umană, acțiuni și comandamente în baza cărora devine membru al respectivei colectivități. Limbajul constituie un element semnificativ pentru evoluția intelectului și pentru organizarea funcționalității psihocomportamentale a copilului preșcolar. Prin intermediul limbajului, copilul își lărgește contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții odată cu îmbogățirea experiențelor sale de viață, se deschide spre experiența socială și culturală. Prin limbaj, copilul își dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor și, ceea ce este deosebit, cu ajutorul cuvântului imprimă dinamism și ordine la nivelul întregii activități psihice, sporește socializarea și înțelegerea cu cei din jur, ia parte activă la viața acestora și reușește să – și facă cunoscute dorințele, aspirațiile, interesele.Dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă a acestuia în relațiile cu cei din jur. În grădiniță, în cadrul activităților de intercomunicare cu copiii din grupă sau cu adulții, copilului i se oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniță și până la plecare.Vorbirea reprezintă instrumentul comunicării sociale. Însă, atât de bine ne-am încorporat cuvintele, încât, chiar când nu avem intenția de a comunica, gândim în cuvinte. Există și o gândire fără cuvinte: o gândire alcătuită din imagini, percepții sau senzații mai mult ori mai puțin definite, ale căror raporturi nu sunt clar percepute.
Importanța învățământului preprimar în dobândirea de cunoștințe și formarea de deprinderi, în socializarea copilului este de mult recunoscută. Noul curriculum, intrat în vigoare începând cu septembrie 2008, dorește o cuprindere a copiilor în învățământul preșcolar de la o vârstă și mai timpurie întrucât grădinița este cea care trebuie să ofere modele, dar să fie și cea care modelează comportamentele și atitudinile dobândite în afara acesteia, în societate.
După cum se știe preșcolarul învață nu numai în cadrul organizat al grădiniței ci și în multe alte contexte și cu ajutorul multor persoane. Copilul învață la grădiniță de la și cu ajutorul educatoarelor, dar și acasă, pe stradă, de la părinți, frați, colegi, cetățeni etc. (adică și în afara grădiniței dobândește cunoștințe, își formează deprinderi, atitudini, se familiarizează cu valori morale). Pentru a acoperi această gamă largă de situații în care copilul învață se folosește noțiunea de învățare socială .
Principala metodă de socializare ,învățarea sociala, este definită în Dicționarul de psihologie socială (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981), ca o formă specială a învățării umane, care se distinge printr-o notă emoțională, de participare efectivă a subiectului la însușirea comportamentului social și care se efectuează fie pe cale observațională (după model), individul asistând la experiența altor persoane, fie în procesul interacțiunii nemijlocite a indivizilor în grup ori în condițiile exersării individului asistat de alții, ca învățare în public și, deci, sub influența prezenței celorlalți.
Pavel Mureșan înțelege noțiunea de învățare socială ca pe un proces prin care sunt achiziționate și dezvoltate comportamentele individuale și colective de natură cognitivă, afectivă, morală și socială. (P. Mureșan,Ed.Albatros, 1980,pg.)
Prin conținutul său, învățarea socială este deci o învățare de experiențe umane, de roluri și comportamente sociale, de relații sociale, semnificații și valori.
În grădiniță, învățarea socială se realizează ca urmare a contactelor interpersonale ale copilului cu adulții dar mai ales cu cei de aceeași vârsta cu el, în contexte situaționale de viață. În urma acestor contacte, copilul își va însuși toate comportamentele ce îi vor fi necesare pentru integrarea ulterioară, însușire ce este posibilă deoarece preșcolarul este stimulat de o serie de nevoi, de trebuințe psihosociale: nevoia de acceptare și apreciere a lui de către grup, nevoia de integrare și participare în grup, de sociabilitate și comunicativitate. Acest sistem de nevoi nu poate fi satisfăcut de preșcolar decât recurgând la învățarea sociala, prin observarea directă a comportamentelor altuia, prin imitarea acestui comportament sau prin implicarea directă a copiilor în diferite tipuri de activități.
Imitația este o altă metodă prin care copiii învață să își însuească rolulurile și modelele sociale, dar să folosească și diferite obiecte.Cu toții cunoașem că atunci când copilul se joacă singur imită sunetele pe care le fac masinile , animalele , vorbesc cu jucăriile și le dau viață. Ei imiă adulții și în jocul lor chiar prezintă situații din familie sau de la grădiniță.
Grădinița trebuie să exploateze aceasta ,,deschidere a întregii ființe către societate,, și dorințele copilului de a stabili relații cu cei din jur pentru că, afirmă H.Wallon, ” cu întreaga sa sensibilitate copilul se modelează după persoanele din anturajul său, pe care le imită “, evidențiindu-se astfel importanța foarte mare a relațiilor interpersonale din perioada 3-6 ani pentru evoluția ulterioară a personalității. Toate relațiile care se stabilesc în spațiul grădiniței, deși încep de la simpla luare de contact, trec prin etapa imitației și ajung la cooperare, au ca finalitate accentuarea sensibilității față de alții și dezvoltarea capacității de a trece dincolo de limitele eu-lui.
Contextul în care are loc socializarea preșcolarului este cel social, relațional, și va facilita socializarea conduitei și socializarea trăirilor afective mai ales în condițiile în care, datorită rezonanței afective, preșcolarul asimilează comportamentul practicat de altul și îl transformă în comportament propriu. Mărirea cadrului relațional: cu obiectele, cu alții, cu sine conduce la disciplinarea conduitelor preșcolarului, la înmulțirea numărului de conduite dezirabile din punct de vedere social.
Preșcolarul învață cum să se comporte în grup, cum să interacționeze cu alții, cum să se adapteze la situații noi, cum să coopereze și cum să depășească situațiile conflictuale. De exemplu pentru a fi capabil de cooperare preșcolarul trebuie să învețe o serie de comportamente cum ar fi: să stabilească ușor contacte interpersonale, să-și coordoneze eforturile cu ale celorlalți în vederea atingerii scopului fixat, să învețe să asculte pe ceilalți etc.
În legătură cu formele învățării sociale specialiștii diferențiază:
învățarea spontană sau latentă (realizată de la sine, fără efort, fără ca preșcolarul să-și propună dinainte acest lucru);
învățarea dirijată (prin utilizarea unor modele de acțiune, în care riscul învățării eronate este mult mai mic ca în învățarea spontană);
învățarea din experiența altora;
învățarea din propria experiență;
învățarea pozitivă (se învață ceea ce trebuie, ce este bine, acceptat, corect);
învățarea socială negativă (se învață ceea ce nu trebuie, ceea ce nu este acceptat, corect);
învățarea socială observativă (bazată pe prelucrare mecanică, prin imitație);
învățarea socială participativă (bazată pe implicarea directă a celui care învață în situațiile sociale respective).
Firește că dintre toate formele de învățare amintite în cazul învățării participative preșcolarul, ca membru al unui grup, învață din ceea „ce face” și „cum face” el, dar și din ceea „ce fac și cum fac alții”, copilul fiind implicat în interacțiuni complexe cu ceilalți membri ai grupului educativ. Cercetătorii au stabilit că învățarea în grup a unor conduite umane dă rezultate mai bune decât exersarea lor solitară cu fiecare individ în parte. Factorii întăririi în învățarea socială (aprobarea grupală, recompensele morale, lauda, recunoașterea, acceptarea și promovarea socială) sunt puternici și o motivează.
Jocul de rol folosit în perioada preșcolară devine un excepțional exercițiu de modelare a gândirii și a imaginației, ascute spiritul de observație, dezvoltă ingeniozitatea și creativitatea, cultivă spiritul de investigație, de perseverență ȋn acțiune. De asemeni, metoda stimulează spiritul de cooperare, participarea efectivă și totală la joc, angajează atât copiii mai timizi, cât și pe cei mai slabi, crește influențele reciproce, ceea ce duce la mărirea gradului de coeziune ȋn cadrul grupului, precum și la ȋntărirea unor calități morale – răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinste.
Metoda jocurilor de rol urmarește formarea comportamentului uman pornind de la simularea interacțiunii ce caracterizeaza o structură, relație sau situație socială de grup, prin distribuirea ȋn rândul participanților la instruire a unui set de statusuri foarte bine precizate și relaționate ȋntre ele.
În activitățile din grădiniță metoda jocului de rol se bucură de multă popularitate, fiind utilizată în activitatea educațională interactivă, ea stimulează improvizația și adaptarea permanentă a comportamentului propriu, trezește emoții și sentimente, putând fi concepută astfel încât să simuleze situații din viața reală. Aceasta metodă se poate folosi la toate tipurile de activități: liber alese și de ȋnvățare- educarea limbajului, matematică, educație pentru societate, punându-le la încercare preșcolarilor priceperea de a rezolva probleme, de a stimula manifestarea unor competențe. Jocul de rol îi transpune pe copiii în diferite roluri, interpretând situații de viață reale sau fictive, ori alegându-și roluri din basme sau povești. Acest tip de joc oferă posibilitatea de a testa soluții la anumite probleme prin aplicarea lor imediată și asigură participarea activă și motivația intrinsecă a copilului, fapt care crează un climat pozitiv. Simularea unor situații de viață îi ajută pe copii să transpună mai ușor în practică ceea ce sunt învățați la nivel teoretic. Se poate observa că, în timp ce interpretează rolul, copilul asimilează anumite relații interioare de comportament incluse în rolul respectiv și aceasta îl ajută să dezvolte trăsături caracteristice unui comportament prosocial.
II.2. Formele de activitate ale preșcolarilor
După vârsta de trei ani, instituția preșcolară oferă copilului situații de învățare, de cooperare și posibilități de exprimare a autonomiei. Învățarea vieții în comun nu se realizează însă de la sine ci prin activitațile proiectate în care copiii sunt puși să se raporteze unii la ceilalți pentru că toate achizițiile progresive ale copilului sunt mediate prin raportul relațional cu altul.
Obiectivele educaționale vizează, în esență, dezvoltarea socială a copilului, adaptarea si socializarea acestuia. Pedagogia acestei vârste nu se poate baza decât pe ceea ce îl interesează pe copil, pe ceea ce îi stârnește curiozitatea, îi încurajează elanul și îi oferă satisfacție. Noul curriculum preșcolar are în vedere faptul că preșcolarul este recunoscut ca individ cu nevoi proprii de dezvoltare. Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3-5 ani, categoriile de activități desfășurate cu copiii vizează îndeosebi socializarea copilului (colaborare, negociere, cooperare, luarea deciziilor în comun etc.) și obținerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5-7 ani, accentul este pus pe pregătirea pentru școală și pentru viața socială a acestuia.
Conform Curriculumului pentru învățământul preșcolar (2008), în grădiniță sunt organizate următoarele categorii de activități de învățare:
Jocurile și activitățile liber alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual. Practic, în decursul unei zile regăsim, în funcție de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal), două sau trei etape de jocuri și activități alese (etapa I – dimineața, înainte de începerea activităților integrate, etapa a III-a – în intervalul de după activitățile pe domenii de învățare și înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă și, după caz, etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază și plecarea copiilor de la programul prelungit acasă). Totodată, în unele cazuri, ele se pot pot regăsi ca elemente componente în cadrul activității integrate. Reușita desfășurării jocurilor și a activităților didactice alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune. Astfel, dacă este vorba de activități desfășurate în sala de grupă, educatoarea va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca: Biblioteca, Colțul căsuței/Joc de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă și altele. Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale, de spațiu și de nivelul de vârstă al copiilor. În funcție de spațiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate cuprinde toate centrele sau cel puțin două dintre ele în care cadrul didactic pregătește zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc, în funcție de disponibilitate și nevoi. Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colțurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare. Pentru etapa jocurilor și a activităților alese desfășurate în curte, o atenție specială va fi acordată atât organizării și amenajării curții de joc, cât și siguranței pe care o oferă copiilor spațiul respectiv și dotările existente.
Activitățile pe domenii experiențiale sunt activitățile integrate sau activitățile pe discipline desfășurate cu preșcolarii în funcție de temele mari propuse de curriculum și de nivelul de vârstă al acestora. Cadrul didactic poate planifica activități de sine stătătoare(educarea limbajului, activitate matematică, de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activitate practică, educație muzicală sau activitate artistico-plastică) sau activități integrate (se îmbină în mod armonios cunoștințele din cadrul mai multor discipline pe durata unei zile).
Domeniile experiențiale cu care se operează în cadrul curriculumului pentru învățământul preșcolar:
Domeniul estetic și creativ – acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.
Experiențele și trăirile caracteristice presupun explorarea trăirilor afective, ca și a proceselor de a construi, compune sau inventa. Prin intermediul unor asemenea experiențe copiii acumulează cunoștințe și abilități, ca și o sporită receptivitate perceptivă, care le va permite să reacționeze de o manieră personală la ceea ce văd, aud, ating sau simt. Aceste experiențe pot fi prezente în orice componentă curriculară, dar cu deosebire în contextul acelor discipline care solicită răspunsuri personale, imaginative, emoționale și uneori acționale la stimuli.
Domeniul om și societate – include omul, modul lui de viață, relațiile cu alți oameni, relațiile cu mediul social, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențează evenimentele. Domeniul are o extindere și către contexte curriculare care privesc tehnologia, în sensul abordării capacităților umane de a controla evenimentele și de a ordona mediul.
În cadrul acestui domeniu se dorește ca preșcolarii să înțeleagă ființele umane angrenate în construirea propriului viitor și propriei lumi, trăind viața de zi cu zi. Totodată, este important ca preșcolarii să înțeleagă faptul că situațiile prezente își au originile în situații din trecut, să observe similaritățile sau diferențe între oameni sau evenimente, să își imagineze viața în alte perioade istorice.
Domeniul limbă și comunicare – acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă.
Se apreciază că prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane și să-și extindă astfel propriul repertoriu de experiențe semnificative. Se urmărește ca aceștia să vorbească cu încredere, clar și fluent, utilizând modalități de exprimare adecvate pentru diferite categorii de auditoriu.
Tot în cadrul acestui domeniu includem și primul contact al copilului cu o limbă străină sau regională. În acest sens, copilul va fi obișnuit sistematic să asculte sonoritatea specifică limbii studiate, să o recunoască, să reproducă ritmul, fenomenele și intonația. De asemenea, copilul va fi ajutat să învețe cuvinte care să îi permită să vorbească despre el însuși și despre mediul înconjurător, care să îi faciliteze relațiile/contacte sociale simple cu vorbitorii nativi ai limbii respective și care să îl ajute să participe oral la viața/activitatea din clasă/comunitate.
Activitățile cele mai potrivite pentru această învățare sunt:
memorarea de cuvinte/propoziții, cântece și jocuri muzicale;
imitarea ritmurilor diferite, acompaniind frazele auzite și repetate cu o tamburină;
jocuri de limbă.
Domeniul științe – include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice cât și înțelegerea naturii, ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune. Astfel, se consideră necesar ca preșcolarul să fie pus în contact cu domeniul matematic prin jocuri dirijate cu materiale, cum ar fi nisipul și apa, sau simularea de cumpărături în magazine. În această manieră vor putea fi dezvoltate reprezentările acestora cu privire la unele concepte, cum ar fi: volum, masă, număr și, de asemenea, ei vor putea fi implicați în activități de discriminare, clasificare sau descriere cantitativă.
De asemenea, este de dorit ca domeniul să nu îngrădească copilul doar la contextul disciplinelor matematice, ci să-i ofere posibilitatea de a explora și contexte ale unor componente curriculare, oriunde apar elemente cum ar fi: generarea unor desene geometrice, scheme, estimarea unor costuri, planificarea unor activități, cuantificarea unor rezultate, analiza proporțiilor unei clădiri etc.Totodată, preșcolarii pot fi încurajați să efectueze experimente, să utilizeze în condiții de securitate diferite instrumente sau echipamente, să înregistreze și să comunice rezultatele observașiilor științifice, să utilizeze diferite surse de informare, să rezolve probleme, să caute soluții, să sintetizeze concluzii valide.
Domeniul psiho-motric – acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența fizică, abilitățile motorii și de manipulare de finețe, ca și elemente de cunoaștere, legate mai ales de anatomia și fiziologia omului.
Activitățile prin care preșcolarii pot fi puși în contact cu acest domeniu sunt activitățile care implică mișcare corporală, competiții între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilități psihomotorii, ca și activitățile care pot avea drept rezultat o mai bună suplețe, forță, rezistență sau ținută. (,,Curriculum pentru învățâmântul preșcolar”, pag. 12-14).
Activități de dezvoltare personală includ rutinele, tranzițiile și activitățile din perioada amiezii ( pentru grupele cu program prelungit sau săptămânal ), inclusiv activitățile opționale.
Rutinele sunt activitățile – reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează activități de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul / perioada de relaxare de după-amiază, gustările, plecarea și se distinge prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleași conținuturi.
Tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri / categorii de activități de învățare, de la o activitate la alta, în diverse momente ale zilei. Mijloacele de realizare ale acestui tip de activitate variază foarte mult, în funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile adultului cu rol de cadru didactic.
Ele pot lua forma unei activități desfășurate în mers ritmat, a unei activități care se desfășoară pe muzică sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a unei frământări de limbă, a unei activități în care se execută concomitent cu momentul de tranziție respectiv un joc cu text și cânt cu anumite mișcări cunoscute deja de copii etc.
Rolul educatoarei este acela de a căuta și însera în programul zilnic acele tranziții care se armonizează cu celelalte activități și creează împreună scenariul zilei, dar care în acelasi timp se potrivesc cu specificul și nevoile grupei. Utilizarea zilnică a tranzițiilor sub formă de versuri, cântece, jocuri de mișcare îi determină pe copii să treacă în mod organizat de la o etapa la alta, îi ajută să îsi dea seama ce urmează să facă, fără să mai fie necesare indicațiile monotone și plictisitoare de genul : „Acum adunăm jucăriile și ne așezăm pe scăunele” sau „Unul după altu” etc, iar pe de altă parte frumusețea versurilor și a rimelor, a melodiilor îi încântă pe copii, astfel că ajungi să ai impresia că anumite sarcini care erau indeplinite fără tragere de inimă din partea copiilor acum sunt finalizate chiar cu plăcere.
Rutinele și tranzițiile, printr-o gestionare zilnică atentă și eficientă din partea educatoarei, contribuie la menținerea unui climat sănătos, armonios, nestresant în sala de grupă, a tonusului copiilor și a eficienței socializării preșcolarilor. Crearea unei atmosfere destinse la începutul zilei asigură o participare mai activă la activități ,le stimulează curiozitatea, îi încurajează să-și exprime propriile gânduri ,să ia atitudine,să-și ajute aproapele și,de ce nu,sa fie mai toleranți, să învețe,să asculte și să-și respecte partenerul de dialog.
Activitățile opționale intră în categoria activităților de învățare respectiv a celor de dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță. Ele sunt alese de către părinți, din oferta prezentată de unitatea de învățământ la 15 septembrie și aprobată de Consiliul de Administrație al școli. Opționalele pot fi desfășurate de către educatoarele grupei sau de un profesor specialist, care va lucra împreună cu acesta. Programa unei activități optimale poate fi elaborată de educatoare / profesorul care urmează să o desfășoare și, în acest caz, va fi avizată de inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă de cel care predă opționalul respectiv din oferta de programe avizate deja de M.E.C.T. sau de I.S.J.
Activitățile desfășurate în perioada după- amiezii ( activități recuperatorii pe domenii de învățare, recreative de cultivare și dezvoltare a inclinațiilor ) sunt tot activități de învățare. Acestea respectă ritmul propriu de învățare al copilului și aptitudinile individuale ale lui și sunt corelate cu teme săptămânale / tema proiectului și cu celelalte activități din programul zilei.
Jocul este activitatea fundamentală a copilului pe care se sprijină atât rutinele, cât și tranzițiile și evident, activitățile de învățare. El influențează întreaga conduită și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia. Așadar, mijloacele principale de realizare a procesului instructiv – educativ la nivel antepreșcolar și preșcolar sunt: jocul, (ca mijloc liber, dirijat sau didactic ), activitățile didactice de învățare.
Programul anual de studiu se va organiza în jurul a șase mari teme: Cine sunt / suntem?; Când, cum și de ce se întâmplă?; Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?; Cum planificam / organizăm o activitate?; Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu?.
Pornind de la aceste teme, anual, pe grupe de vârstă, se stabilesc proiectele care urmează a se derula cu copii. Într-un an școlar, se pot derula maximum șapte proiecte cu o durată de maximum cinci săptămâni / proiect sau număr mai mare de proiecte de mai mică amploare, variind între 1 – 3 săptămâni, în funcție de complexitatea temei abordate și de interesul copiilor pentru tema respectivă. De asemenea, pot exista și săptămâni în care copiii nu sunt implicați în niciun proiect, dar în care sunt stabilite teme săptămânale de interes pentru copii. Totodată, pot exista și proiecte de o zi și / sau proiecte transsemestriale.
În medie, pentru toate cele patru intervale de vârstă, o activitate cu copiii durează între 15 și 45 de minute (de regulă, 15 minute la grupa mică, 30 -45 minute maximum la grupa pregătitoare). În funcție de nivelul grupei, de particularitățile individuale ale copiilor din grupă, de conținuturile și obiectivele propuse la activitate, educatoarea va decide care este timpul efectiv necesar pentru desfășurarea fiecărei activități.
Numărul de activități zilnice desfășurate cu copiii variază în funcție de tipul de program ales de părinți (program normal – 5 ore său program prelungit – 10 ore ), iar numărul de activități dintr-o săptămână variază în funcție de nivelul de vârstă al copiilor (respectiv: 3 – 5 ani și 5 – 6/7 ani ) .
Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3 – 5 ani , categoriile de activități desfășurate cu copiii vor viza socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun etc.) și obținerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5 – 7 ani, accentul se va deplasa spre pregătirea pentru școală și pentru viața socială a acestuia.
În programul zilnic este obligatoriu să existe cel puțin o activitate sau un moment / secvența de mișcare (joc de mișcare cu text și cânt, activitate de educație fizică, moment de înviorare, întrecere sau trasee sportive, plimbare în aer liber etc.). Totodată, educatoarea va avea în vedere expunerea copiilor la factori de mediu, ca și condiție pentru menținerea stării de sănătate și de călire a organismului și va scoate copiii în aer liber, cel puțin odată pe zii, indiferent de anotimp.
Procesul instructiv – educativ din grădiniță de copii se realizează sub formă orală, numai prin viu grai. Aici copiii nu învață să scrie și nici să citească ca la școală, ci înregistrează și reproduc numai pe care verbală. Caracterul oral al instrucției cere ca educatoarea să folosească metode și procedee variate, precum și diferite forme și tipuri de activități în vedera fixării și consolidării cunoștințelor predate.
În activitățile pe domeniile experiențiale (ADE) nu se pun note și nici nu se dau teme pentru acasă. O notă specifică a activității desfășurate în grădiniță este jocul. Atât unele activități comune desfășurate sub forme de jocuri didactice, cât și numeroase procedee de joc folosite în cadrul celorlalte activități permit însușirea mai rapidă a cunoștințelor despre caracteristici ale obiectelor și fenomenelor mediului înconjurător ca de exemplu: culoare, formă, mărime, etc.
Caracterul oral și de joc al procesului instructiv – educativ contribuie foarte mult la conturarea specificului acestuia și la diferențierea lui de acela din școală.
În grădiniță se organizează și se desfășoară cu copiii variate forme de jocuri (de creație, de construcție, de mișcare, distractive, muzicale), activități liber creative (reconstituiri de imagini, domino, puzzle, citirea imaginilor din cărți și reviste pentru copii, modelaj, desen, confecții, activități cu materiale din natură, munca individuală cu anumiți copii, care prezintă deficiențe de vorbire, au lipsit de la grădiniță, organizarea de programe distractive, diafilme, audiții, șezători, plimbări, observări spontane) .
O condiție a succesului în activitatea instructiv – educativă, este planificarea minuțioasă a întregii activități, ținându-se seama și de capacitatea de efort a copiilor care nu este uniformă în timpul unei săptămâni / zile.
Sarcina educatoarei este de a amplasa aceste activități în cadrul organizatoric săptămânal și de a realiza prin contribuția personală o îmbinare judicioasă a tipurilor și formelor de activitate obligatorie cu cele la alegere, a activităților didactice cu cele dinamice.
Planificarea este pentru educatoare instrumentul util care contribuie din plin la pregătirea personală pentru activitate și implicit la reușita acesteia .
II.2.1. Jocul- principala formă de activitate instructiv-educativă
,,Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale! De aceea , jocul este cea mai eficientă formă de învățare integrată datorită naturaleței cu care copilul învață”(Ghid de bune practici pentru educația timpuriea copilului între 3-6/7 ani, MECT, 2008, p.37).
Jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din plăcere. Acesta este folosit ca mijloc de investigație , dar ca și procedeu terapeutic, atât pentru copii , adolescenți și adulți.
Pentru copil, totul este joc , din primele luni de viață acesta se joacă cu corpul său, apoi reproduce elemente din ambianța lui apropiată, începe apoi să imite adultul (mama, educatoarea, doctorul) astfel ia naștere jocul de rol.
Jocul în accepțiunea lui E. Bonchis poate fi o activitate voluntară care nu are un alt scop în afară de el însuși, activitate caracterizată de patru aspecte importante: atitudinile si motivațiile copilului: copilul se joacă, în mod natural, pentru plăcerea de a se juca. Acesta manifestă motivație intrinsecă ceea ce înseamnă că se angajează în joc deoarece activitatea este plăcută și oferă întărire prin ea însași și nu prin obținerea unui anumit lucru. Nici un adult nu poate comanda unui copil să se joace pentru că această activitate este departe de a fi sub controlul adulților și depinde numai de copil. Copilul este mai interesat, în general, în a face lucruri decât în a produce ceva, aici diferențiindu-se munca de joc: munca poate să consiste în aceleași activitați ca și jocul, dar ea nu vizează plăcerea neapărat ci rezultatele, ceea ce poate să fie câștig în urma activitații.
Jocul seamănă cu activitățile vieții de zi cu zi și diferă de acestea prin faptul că nu sunt legate în mod obligatoriu de realitate. Jocul este guvernat de reguli implicite, reguli ce pot fi descoperite prin observarea activitații: sunt reguli ce nu există în afara activitații de joc.
Cercetările au demonstrat că jocul, ca parte caracteristică a comportamentului tuturor copiilor normali și sănatoși, prezintă o serie de caracteristici: este în mod esențial plăcut și este asociat cu afecte pozitive, este o activitate realizată de dragul ei, recompensatoare în sine, necesită o implicare activă a participantului și se relaționează excelent cu alte arii ale vieții cum ar fi dezvoltarea socială și a creativitații. (C.Garvey, 1991, apud E. Bonchis, op. cit.).
Jocul are un rol important în dezvoltarea copilului și mulți cercetători aparținând diferitelor abordări psihologice au elaborat mai multe teorii explicative:
Teoria psihanalitică:
Reprezentanți ai acestei orientari, Sigmund Freud și Erik Erikson au pus accent pe importanța socială și emoțională a jocului, care permite copilului să se confrunte cu situații-problemă, dar să devină stăpân asupra lor și să dețină controlul. Scopurile jocului ar fi o mai bună cunoaștere a lumii printr-un control mai adecvat al problemelor și temerilor. Joc și cadrul în care este creat oferă copilului putere crescută asupra mediului prin acțiune asupra lui, posibilitatea explorării și încercării de “mici experimențe” pe care nu le poate desfășura în realitate. De asemenea, jocul oferă posibilitatea de satisfacere a dorințelor ce nu pot fi îndeplinite în realitate, prin fantezie, fiind și o ocazie pentru catharsis- sentimente ce nu pot fi exprimate în alte forme se exprimă liber în cadrul jocului.
Teoria behavioristă:
Această abordarea se axează pe deprinderile sociale necesare viitorului adult pe care copilul le învață progresiv în joc, atât prin întărirea succesivă a comportamentelor ce seamană din ce în ce mai mult cu comportamentul adultului, cât și prin imitație sau învațare pe bază de modele. Jocul este activitate în cadrul căreia copilul poate încerca cu siguranță comportamente și roluri sociale noi.
Teoria cognitivă:
Jocul este expresia procesului de asimilare în care copilul încearcă să înțeleagă lumea din jur și să o schimbe, pentru a corespunde propriei înțelegeri și experiențe. După Jean Piaget jocul este un proces de asimilare având o funcție dublă: pe de o parte are loc o asimilare prin funcționalitate, iar pe de altă parte, asimilarea este de natura mentală.
Gândirea la preșcolar se structureaza prin apariția judecăților, raționamentelor, se dezvoltă operațiile fundamentale ale gândirii care permit formarea unor acțiuni mentale ce duc la diversificarea conduitelor practice. Datorită jocului în care se manifestă conduite specifice se elaborează scheme de acțiune practică și mentală care conduc la dezvoltarea personalitații.(E. Verza, 1978, p.8). Cognitiviștii investighează legătura dintre evoluția jocului și dezvoltarea gândirii, identificând patru tipuri majore de joc: jocul funcțional, corespunzător stadiului senzoriomotor în care jocul este simplu, copilul fiind atras de forma, aspectul și dimensiunea jucăriilor; jocul constructiv și dramatic în perioada preoperațională si jocurile cu roluri pentru perioada operațională, reprezentative pentru creșterea interacțiunilor sociale și dezvoltarea diferitelor abilități. Teoria cognitiva a jocului susține că nivelul de dezvoltare al copilului poate fi dedus din activitățile de joc: capacitățile de joacă ale copilului depind de capacitatea lui de a gândi și rezolva probleme.
Deși teoriile diferiților autori în legătura cu semnificația jocului la copil propun puncte de vedere diferite, toate aduc o contribuție interesantă referitoare la aceasta activitate a copilariei. Jocul exprimă, în fond, stadiul de dezvoltare fizică, cognitivă si competența lui psiho-emoționala și satisface multe nevoi din viața copilului: nevoia de stimulare și de divertisment, nevoia de exprimare a exuberanței, de a experimenta schimbarea de dragul schimbării, de satisfacere a curiozității, nevoia de explorare și de experimentare a mediului în condiții lipsite de risc. (C. Ciofu, 1998, p.92-95).
Modalitățile de organizare a activităților în spațiul gradinitei țin cont de faptul că preșcolarului trebuie să-i fie satisfăcute trebuințele fizice, sociale, intelectuale și dezvoltarea personalitatii. Vârsta preșcolara reprezintă un punct crucial în evoluția și maturizarea copilului asfel încât demersul educativ devine o condiție importantă pentru acestea, condiție ce se îndeplinește prin: crearea unui mediu educațional adecvat, pentru o stimulare continuă a învățarii spontane a copilului și prin introducerea copilului în ambianța culturală a spațiului social căruia îi aparține, în ideea formarii lui ca o personalitate autonomă și conștientă de sine
Mijloacele principale de educație sunt: jocul, ca joc liber sau dirijat, activitățile libere și cele comune, desfășurate fie ca activități cu toata grupa fie ca activități cu grupuri mici de copii, în care esențialul este crearea unui mediu stimulativ și interesant pentru copil.
Activitățile au o structură specifică ce include sarcina didactică- problema pe care trebuie să o rezolve copilul în cadrul jocului, însușindu-și în acest mod anumite cunoștințe sau deprinderi, regulile și elementele de joc, toate în concordanță cu nevoia de creație și de exprimare personala, de o mare profunzime în acest moment. (M. Debesse, 1981, p.41-42). Educația preșcolarului vizează trei aspecte esențiale: dezvoltarea fizică, intelectuală și socială, realizate în special prin educația simțurilor, cea a imaginației și cea a caracterului.
Educația senzorială se sprijină pe principiul conform căruia copilului trebuie să-i fie exersate toate simțurile, având în vedere că gândirea copilului are un caracter global, nefiind capabilă să diferențieze foarte mult căci reprezentarea asupra lumii începe abia acum să se contureze. Atingerea, pipăirea obiectelor concrete și “lecțiile bazate pe lucruri” îl apropie pe copil de lumea fizică, îl conectează, îl învață pe copil multe lucruri despre corpul său, simțurile sale, lucrurile care îl înconjoară și îl învață, totodată, și cum să controleze aceste activități senzoriale. Pentru o astfel de educație copilul este plasat în situații reale, caracteristice jocurilor de priceperi ce includ orice deprindere pe care copilul este motivat să o învețe, se folosesc exerciții senzoriale (care implica memoria, judecata și fantezia), exerciții de explorare a tot ceea ce îl înconjoara iar rezultatul acestora se concretizeaza, pe parcurs, în stăpânirea, consolidarea și dezvoltarea deprinderilor corecte de mers, de aruncare și prindere, coordonarea mișcărilor și chiar antrenarea pentru activitatea creatoare. (M.Debesse, op.cit, p.49-53)
Nu toți copiii achiziționează însă aceste deprinderi sau nu le dezvoltă în mod egal: fiecare copil are ritmul său de dezvoltare și propriile sale aptitudini, care se vor manifesta mai târziu, într-un domeniu sau altul. Neajunsurile în acest câmp nu trebuie să costituie un motiv de ingrijorare pentru că micile “neîndemânări” vor fi corectate in timp. O greșeală ce se întâlnește frecvent este compararea copilului cu alții: aceasta comparație nu va stimula în nici un fel copilul să achiziționeze o anumită abilitate ci, dimpotrivă, îl va descuraja, îl va face să-și piarda încrederea în sine iar acest sentiment al eșecului se va extinde la toate domeniile de realizare. La aceasta vârsta copilul este foarte mult ceea ce corpul său poate să facă iar “încurajarea” negativă este ideea cea mai puțin fericită pe care o poate avea educatoarea. (M. Dumitrana, 2000, p.10-18).
Dezvoltarea fizică implică și domeniul motricității: copilului îi va fi satisfacută nevoia de mișcare prin activități variate- jocuri în aer liber, activități specifice de educație fizică și sport sau dans. Jocul de mișcare este strâns legat de dinamismul copilariei și este practicat cu plăcere la toate varstele. La vârsta preșcolară se urmărește încadrarea mișcărilor într-un anumit context care reflectă, de obicei, fragmente din viața reala astfel încât jocurile sunt construite pe conflicte arhicunoscute (între animale mai puternice și animale mai mici dar mai rapide) sau se bazează pe o tematică sociala, pe acțiuni din viața oamenilor. (U. Schiopu, 1970, p.111). Dansul, care asociază activitatea motorie, auditivă și vizuală a preșcolarului constituie unul din modurile de expresie cele mai complete și mai fericite ale personalitătți sale, mai ales dacă se are în vedere faptul că apare un lucru excepțional la această vârsta: sentimentul de grup. Educatoarea va folosi resursele acestor activități în mod coștient, exclusiv în beneficiul copilului, pentru a-l putea ajuta să-și cunoască și să-și stăpânească propriul corp, să-și descopere și să exerseze anumite aptitudini motrice, lărgindu-și astfel sfera comportamentală.
Dezvoltarea fizică implică și asigurarea oportunităților pentru dezvoltarea musculaturii fine, în sensul pregătirii pentru etapele viitoare în care preșcolarul va fi inițiat în scriere si citit. Desenul și grafismul sunt moduri de exprimare preferate pentru copil dar totodata utile pentru cadrul didactic, în sensul în care progresele copilului la desen corespund îndeaproape celor realizate de gândirea sa. În acest moment se ajunge- prin desen și modelaj, la o activitate creatoare ce trebuie încurajată și dezvoltată foarte liber.
Dezvoltarea intelectuala ar trebui stimulată în primul rând, după opinia lui M. Debesse (1981, p.53) prin educarea imaginației, esențială pentru ca imaginația reprezintă, prin excelență, calitatea umana care îl deosebește pe om de animal mai net decât inteligența. Fantezia copilului nu are limite: îi plac istoriile extraordinare, amestecă realul cu ficțiunea, inventează și este încântat de ceea ce inventeaza. În ochii lui, minunile devin posibile într-o clipa, lucrurile simple trezesc în sufletul lui mișcări de extaz astfel încât frustrarea de această activitate înseamnă a renunța la valorificarea posibilităților pe care aceasta le ofera. Activitățile artistico-plasice, jocul imaginativ prezintă valențe intelectuale și creative multiple: ”descătușează” imaginația copilului și îl ajută să capete deprinderi specifice. Jocul imaginativ ( simbolic) oferă oportunitatea de a practica și înțelege diferențele existente între real și imaginar căci se dă copilului posibilitatea deplină de a-și reprezenta și manipula intern obiectele prin intermediul fanteziei.
Una din puținele variabile ce prezic creativitatea de mai târziu este prezența partenerului de joacă imaginativ (cu nume si caracteristici de personalitate stabile), un prieten constant al majorității copiilor de vârstă preșcolară. Un studiu realizat de Singer (1973) pe 141 de copii cu vârste cuprinse între 3-4 ani descoperă diferențe între cei care au un prieten imaginativ și cei care nu au: copiii cu prieteni imaginari, sunt mai puțin agresivi, mai puțin plictisiți, se uită mai puțin la televizor și sunt mult mai avansați în dezvoltarea limbajului.
Relația de reciprocitate dintre joc și dezvoltarea cognitivă este sprijinită de activitățile și jocurile ce satisfac trebuința copilului de a-și exprima ideile în cuvinte. Însușirea limbajului se face numai în societate (E.Verza, 1978, p.39), fiind evident faptul că preșcolarul nu poate și nu trebuie să fie ținut departe de mediul cultural al spațiului căruia îi aparține, mediu cultural care nu poate fi conceput în afara limbii. Sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copilului revine, astfel, grădiniței, pentru că drumul parcurs în lumea limbajului este un drept incontestabil al etapei sale de dezvoltare, care îi confera în etapa școlară șanse egale, indiferent de mediul sau unitatea preșcolara din care provine.
De obicei, copilul înțelege (limbajul “receptiv”) mai mult decât poate să exprime (limbajul “expresiv”): din acestă cauză, cel mai adesea încearcă să spună ceea ce știe utilizând elemente din experiența sa destul de redusă până la aceasta vârsta. În plus, caracteristica principala a vârstei- egocentrismul- face ca totul, la copil, să se raporteze la propria ființă- la ceea ce gândește, ce știe, ce simte, el nefiind apt decât să exprime faptele ca atare.
Limbajul va fi abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se simultan cele doua laturi importante ale sale: cea receptivă și cea expresivă, în acest sens folosindu-se activități specifice de educație a limbajului, jocuri didactice și jocuri cu imagini care, împreună, se constituie într-un mediu educativ și cultural activ și stimulativ. Situațiile de învățare urmăresc folosirea și îmbogățirea vocabularului, articularea corecta a cuvintelor și stimularea productivității lingvistice, folosindu-se în acest sens jocuri didactice și lectură după imagini.
Jocul didactic este o activitate a cărei acțiune este construită în scopuri didactice: se ține cont de linia generală a evoluției copiilor și se complică, astfel, regulile, complexitatea problemelor și în general cerințele catre copii . Accentul în aceste activități cade pe utilizarea cunoștintelor în contexte variate, pe rezolvarea și construirea de probleme și pe deprinderea ordinii în gândire, care poate influența copilul în plan atitudinal și social. Jocurile didactice sunt jocurile special create de adult în scopul realizării dezideratului ”învățare prin joc” astfel încât accentul cade pe procesul de instruire desfășurat sub conducerea directă a adultului. Studiul efectuat pe preșcolari de către P. Popescu Neveanu și F. Andreescu evidențiază rolul deosebit de important al adultului în dirijarea și orientarea jocului pentru creșterea posibilităților de finalizare optimă a activității ludice. (E.Verza, 1978, p.44-48).
Jocurile didactice prin care se realizează educația pentru societate vizează aspecte de morală și de comportament civic, de cunoaștere a mediului social, urmărind abordarea echilibrată a dezvoltării personalității preșcolarului. Educația realizată în acest moment trebuie să se sprijine, în primul rând, pe individualitatea ce afirmă acum. (M. Debesse, 1981, p.56). Fiecare copil este o ființă unică: are comportamente specifice, reacții proprii, un stil de viață al său iar adultul educator are datoria să respecte aceasta individualitate. Pe măsură ce copilul crește se observă din ce în ce mai clar cum se dezvoltă și se structureaza el ca individ unic: devine din ce în ce mai independent, are propriul bagaj de cunoștințe, atitudini, valori și credințe (care evolueaza și pe care copilul le exprimă într-un stil ce îi aparține).
Pe acest drum ascendent al dezvoltării personalității esențială este concepția copilului despre sine (modul în care se evaluează și valorizează), concepție ce are o componenta afectivă puternică astfel încât educația trebuie să vizeze emotiile și sentimentele sale. În toate situațiile este foarte important pentru copil să fie lăsat să-și exprime emoțiile în mod liber, sentimentele pozitive dar și cele negative, tensiunile interioare, în loc să fie obligat să și le reprime, pentru a fi îndeplinită astfel condiția formării unei persoane sănătoase.
În spațiul grădiniței această sarcină este ușurată de existența grupului de copii: deși la începutul perioadei preșcolare se evidențiază riscul apariției unor conflicte mai numeroase datorita tendinței de egocentrism caracteristice vârstei, pe parcurs, datorită activităților din ce în ce mai diversificate și stimulării competențelor sociale, copilul va învăța cum să respecte sentimentele și opiniile celuilalt, cum să descopere prilejuri de cooperare. Jocul colectiv contribuie la conturarea formelor incipiente ale trăsăturilor de caracter: prin stabilirea relațiilor de joc se dezvoltă sociabilitatea, sinceritatea, curajul, spiritul de organizare și disciplina, exprimate clar la majoritatea preșcolarilor. Un rol important în educarea acestor trăsături îl joacă exercițiul, mai ales când se desfășoară pe fondul unei motivații pozitive: dorința preșcolarului de a deveni mai harnic, mai disciplinat. Exersarea prin activități ce necesita colaborarea, disciplina, curajul conduc la formarea obișnuințelor, ca și premise ale dezvoltării ulterioare a trăsăturilor pozitive de caracter.
Cel mai puternic “instrument” folosit de adultul educator este propriul său comportament: copilul imită conștient și foarte adesea inconștient ceea ce vede și aude în jur astfel încât, dacă i se cere să respecte sentimentele celorlalți el va privi întotdeauna la adultul care respectă sau nu aceste drepturi și sentimente (inclusiv ale copilului însuși).
Copilul trebuie să aibă permanent în față modelul pozitiv a ceea ce este bine să facă, care să-i înțeleagă schimbările neprevăzute ale dispoziției infantile (afecțiunile lui sunt acum exclusiviste și pasionate) și care să-i satisfacă nevoile crescute ale sensibilității. Copilul care se simte respins riscă să prezinte mai târziu tulburari de caracter iar educația lui morală va fi greu de realizat. Lipsa de apreciere, atitudinea tip “predică” ce implică o moralizare excesivă (un copil nu are gradul de maturitate psiho-intelectuală necesar pentru a o înțelege) determină asumarea unei identități pe care adultul i-o creează: reproșându-i-se constant eșecurile copilul va recepta afectiv tonul negativ și, dacă lucrurile se repeta, va sfârși prin a adopta o nouă conduită- cea de copil ”rău”.
În acest proces de formare a trăsăturilor caracteriale jocul cu roluri are o influență considerabilă pentru că îi oferă copilului posibilitatea de a se proiecta pe sine în alte personalități, de a experimenta diverse roluri, idei și sentimente.
“Rolurile costituie o derivare fericită a efervescenței eului“ (M.Debesse, 1981, p.57), fiind legate de mecanismele de identificare afectivă cu persoane a căror imagine pare să aibă pentru copil un prestigiu deosebit și durabil: rolul constituie modelul pe care copilul și-l selecționează pentru a-l reproduce. Evoluția jocului în ceea ce privește rolul suferă transformari calitative si cantitative în preșcolaritate: pe măsura dezvoltării copilului crește și numărul de roluri în cadrul jocului, rolurile pasive secundare se îmbogățesc pentru a deveni mai interesante și crește stabilitatea copilului în menținerea rolului.
Aceste jocuri permit educatorului să cunoasca atitudinile caracteriale ale copilului după felul în care acesta alege un anumit personaj sau altul, după atitudinile și sentimentele pe care i le atribuie și, totodată, să intervină atunci când observă dificultăți susceptibile să tulbure comportamentul.
În ceea ce privește educația morala tot mediul în care trăiește este principalul agent moralizator. Deși preșcolaritatea este o perioada de expansiune a individualitatii copilul nu ajunge încă la nivelul conștiinței morale iar recomandările care îi reglează comportamentul conduc la formarea unui ansamblu de deprinderi morale, ca primă formă a moralei sociale. Copilul dobândește o importantă dimensiune a comportamentului etic: separă ceea ce este bine și ceea ce este rău. (C.Ciofu, 1998, p.94), dar aceasta dimensiune nu se obtine decât din atitudinea anturajului său. Copilul se manifestă așa cum știe, el nu poate încă să-și judece comportamentul, nu știe încă ceea ce este permis sau nu. Cum va trebui el să devină pentru a se raporta eficient la situațiile cu care va fi confruntat depinde de felul în care își însușește deprinderile morale. Prin intermediul adultului va cunoaște și înțelege semnificația binelui și a răului astfel încât, luând act de aceste reglementari prin care acțiunile lui sunt organizate și corelate unele cu altele și supunându-se interdicțiilor care i se dau, va începe să se conformeze, din ce în ce mai conștient. Interiorizarea cerințelor de ordin moral conduce la apariția și dezvoltarea unor indici normativi de organizare a conduitei.
Exemplul personal al adultului educator, convorbiri pe teme morale cu relevarea punctelor de vedere corecte, familiarizarea copilului cu valorile morale, formarea de convingeri și deprinderi de comportare civilizată sunt metode de educație morală mai mult decat indicații verbale moralizatoare și formularea unor cerințe nu întotdeauna suficient întemeiate.. Dacă parintii au eșuat în formarea personalității morale a copilului, lămurirea valorilor morale reprezintă primul pas în educația copilului, urmat de transformarea lor în deprinderi practice prin practicarea lor consecventă. Jocul colectiv dezvoltă sentimentele morale și conduita: în condițiile desfășurării unei activități concrete de către copil și în procesul stabilirii de relații social-morale cu ceilalți se formează si dezvoltă sentimente și atitudini morale față de ceilalti copii și de oameni, față de colectiv, față de anumite sarcini și îndatoriri. Deși aceste deprinderi se formeaza într-un timp mai îndelungat, procesul de asimilare fiind adesea rectiliniu, cu eșecuri, reveniri și sinuozități, răbdarea și perseverența educatoarei transforma succesul din dorință în realitate. (A. Moisin, 1995, p.24-36).
Sarcinile privind formarea personalității copilului se rezolvă cu succes acolo unde întreaga ambianță a grădiniței influențează pozitiv asupra lui, îi dă forța necesară împlinirii sale. Prin adaptarea activităților la nivelul copilului se declanșeaza mișcarea ce îl face pe copil să treacă de la tipul lui de activitate spre tipul nostru de activitate: de la joc la munca. Constatările Mariei Montessori despre atitudinea caracteristică muncii remarcă apariția acesteia în jurul vârstei de 6 ani astfel încât apare ca evidentă necesitatea de a “exploata” cât mai eficient deschiderea către lume a prescolarului însă avându-se permanent în vedere interesul pe care orice joc sau activitate îl prezinta pentru copil. (M. Debesse, 1981, p.45-46).
Educația desfășurată în grădiniță reprezintă un ansamblu de demersuri, o abordare complexă din punct de vedere socio-emoțional, cognitiv, estetic, psiho-motor, cu accent pe elementele formative astfel încât copilul să fie capabil de însușirea valorilor umaniste unanim acceptate. Activitățile didactice, jocul sunt componente cu valențe formative ce structurează direcțiile de dezvoltare a personalității copilului, căruia i se ofera șansa unei optime integrări, tradusă prin posibilitatea de a rezolva sarcini care necesită efort, voință, cooperarea, perseverența, respectarea intereselor și a muncii celor din jur, formarea atitudinii pozitive față de muncă și educarea sentimentelor morale și estetice.
În concluzie ,este important de subliniat că prin activitățile de joc copiii :
își formează identitatea personală;
-învață să comunice;
-își dezvoltă abilitățile sociale, motivația, atenția;
-învata acțiuni , conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său;
-învață să fie mai flexibil în gândire și creează soluții.
,,Copilul schimbă prin joc realitatea imediată, învață să fie cu ceilalți , învață lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăceri; totodată , prin joc se dezvoltă întreaga sa ființă, își conturează personalitatea. ”( Tomșa, 2005, p.152).
II.2.2. Jocuri și activități de socializare la preșcolari
„Copilului i-aș da aripi, dar i-aș permite să învețe singur să zboare”.
Gabriel Garcia Marquez
Idealul noii orientari a educației are ca conturare personalitatea omului de mâine, care să fie mai responsabil, căruia să-i pese de tot ceea ce se petrece în jurul său, și de aceea, educatorii trebuie să-i învețe pe copii să-și dezvolte competențe sociale, emoționale, atitudini și valori.
Într-o lume tot mai izolată, mai puțin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii educaționali – grădiniță, școală, familie – devine necesară și se impune și ca obligație morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple și modele, cu adevărate valori ale spiritualității umane.
Grădinița, adaptîndu-și metodele la nivelul și particularitățile fiecărui copil, încearcă să identifice mijloacele și activitățile corespunzătoare pentru o dezvoltare complexă a personalității preșcolarului.
Preșcolaritatea este perioada în care se încheagă primele relații și atitudini care constituie organizarea vieții psihice a copilului la un nivel superior. În locul instabilității și fluctuației emoționale, în preșcolaritate întâlnim detașarea, desprinderea de câmpul perceptiv, o bună organizare și stabilizare a comportamentului, modificări esențiale în structura activității psihice, lucruri care pun bazele formării personalității ca structură psihică, într-o mare măsură stabilă și invariabilă.
În vederea unei activități instructiv-educative eficiente este necesară nu doar cunoașterea particularităților fiecărui copil în parte, ci și a relațiilor dintre copiii aparținând aceleiași grupe, a modului cum interacționează spontan, a respingerilor și atracțiilor ce se manifestă pe parcursul etapelor procesului de educare. Relațiile interpersonale din cadrul grupelor au un rol deosebit în educare și socializare.
Climatul grupei are un foarte mare impact asupra percepțiilor pe care le au copiii și cadrele didactice, reflectă motivele pentru care ei doresc sau nu doresc să participe la activități împreună cu ceilalți copii, capacitatea de a discuta în cadrul grupului și de a-și analiza critic ideile.
Instruirea în grupuri mici constituie o alternativă din ce în ce mai utilizată de intercunoaștere, deoarece instruirea frontală a unui număr de 20-25 sau chiar mai mulți copii, limitează opțiunile instrucționale. Aproape din necesitate, cadrul didactic devine punctul central, fiind foarte dificil de evitat ca instruirea cu un grup mare să fie altfel decât centrată pe profesor. Deși există momente când instruirea frontală, centrată pe profesor, este adecvată, putem anticipa că o mare parte din timp va fi dedicată menținerii ordinii.
În cazul împărțirii clasei în grupuri mici, responsabilitatea fiecărui copil față de grup crește foarte mult. Cel mai frecvent, aceste activități sunt inițiate pentru ca preșcolarii să dezbată anumite teme sau să discute despre un anumit eveniment, să se angajeze în activități de luare de decizii, să cerceteze/investigheze anumite probleme.
Una dintre primele reguli referitoare la evaluarea activității pe grupuri mici este aceea de a fructifica fiecare ocazie pentru a evalua calitatea muncii în grup cu scopul de a aprofunda
înțelegerea diferitelor aspecte abordate și a crește gradul de cooperare.
Metoda principală de educație a “micului faun” este, în principal, jocul, ca mod de activitate natural, în perfectă concordanță cu celebra definiție dată de E. Claparede copilăriei: “copilăria e facută pentru a te juca.”(M.Debesse, 1981, p.41-44).
Jocul este cel mai eficient mijloc de modelare practică a socio-afectivității preșcolarului dacă este mânuit cu tact pedagogic de către educatori. Educarea sociabilității se face prin încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri și activități colective care au ca obiective generale facilitarea schimburilor și comunicării cu alții, „jocul împărtășit fiind prima etapă a socializării” (Vincent, R., 1972, p. 264).
Prin utilizarea unor variate forme de joc, se realizează o latură importantă a educației, socializarea treptată a copilului. Prin participarea la joc, prin respectarea regulilor jocului, prin recunoașterea învingătorului, prin spiritul de echipă se dezvoltă importante calități umane necesare dezvoltării armonioase din punct de vedere socio-emoțional.
Jocul are funcție de socializare a copilului, ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se acomoda la ceilalți, dar și de a asimila relațiile cu cei din jur la eul său. Această funcție este prezentă mai ales în jocul cu reguli, care înseamnă acceptarea normelor exterioare lui, dar care, odată asimilate, devin un bun câștigat de copil.
Preșcolarul mic nu prezintă dorința de joc în grup pentru că înțelege greu jocurile care comportă un schimb reciproc, iar conflictul apare din dorința celor mici de a se juca cu același obiect, în același timp, prezența altui copil fiind percepută ca o amenințare. predominând încă egocentrismul.
Preșcolarul de 4-5 ani aplică și cunoaște regulile, dar încă nu se poate vorbi de o integrare socială în joc pentru că socializarea regulilor jocului este în curs de desfășurare: deși jocurile au început să capete un caracter colectiv și se trece de la rivalitate, de la însingurare la competiție, ca formă naturală a relațiilor, totuși există o tendință de cvasi-colaborare în jocul didactic, motivația conflictului fiind reprezentată de dorința de a juca un rol preferat și de dorința de a-l întrece pe celălalt.
În preșcolaritatea mare(5-6 ani) se poate vorbi despre respectarea regulilor ca fiind un indicator de maturizare intelectuală și afectivă a copiilor: preșcolarul mare se caracterizează prin conduite mai adaptate, se asigură că și ceilalți respectă normele de grup și regulile jocului, apare acordul și proiectul de joc, iar conflictul se iscă, de regulă, numai în urma încălcării regulilor jocului. Chiar dacă la început legăturile psihologice dintre copii sunt sporadice, fiind generate de prezența anumitor jucării sau a unei activități asemănătoare pe care o desfășoară alături, dar nu împreună, rivalitatea care apare între ei, motivația conflictului – egocentrismul, demonstrează trăirea prezenței celuilalt, deși este o trăire confuză, dominată de identificarea proprie acestei vârste. După vârsta de 4 ani competiția capătă valoare motivațională: în cadrul activităților ludice și în special datorită jocului didactic, prezența celuilalt se transformă într-un stimulent activ. Copilul simte nevoia acestei prezențe, acceptă anumite reguli, dar își descarcă agresivitatea latentă prin competiție (apare dorința de a nu fi întrecut).
Începând cu vârsta de 5 ani, când activitățile sunt organizate pe bază de reguli, convenții, norme ce trebuie respectate, celălalt este perceput ca partener egal de activitate, cu individualitate proprie, dorințele acestuia fiind luate în considerare: apare jocul colectiv, în care fiecare joacă rolul său, dar ținând cont de acțiunea celorlalți parteneri; apar relații de colaborare și, chiar dacă mai există fenomene ca certuri, întreruperi, excluderi și autoexcluderi din activitate, acestea sunt, în general, semne de sociabilitate, pentru că viața socială și înclinația care îi determină pe anumiți copii să o caute multiplică prilejuri de conflict. Totuși, cu cât copiii singuri reușesc să le rezolve între ei, fără apel la autoritatea adultului, cu atât mai mult „există garanția unei sociabilități și socializări autentice” (Teodorescu, S., 1976, p. 87).
Pe tot parcursul preșcolarității socializarea copilului se înfățișează ca un proces continuu de structurări, restructurări și interiorizări ale conduitelor și relațiilor socioafective adult-copil și copil-copil. Numai participarea efectivă, și nu aparentă, la activitatea colectivă de joc, acceptarea normelor, controlul reciproc al respectării lor de către fiecare și de toți, întâi pe plan practic, de acțiune, apoi transformându-se în cerințe interioare, vor conduce la eliminarea egocentrismului, la înțelegerea și acceptarea punctelor de vedere ale celorlalți, la aprecierea situațiilor în mod din ce în ce mai obiectiv, astfel încât preșcolarul va căpăta baza psihologică autentică a subordonării interesului individual celui colectiv.
Inițiativele moderne ale educației timpurii urmărește formarea competențelor psihosociale de bază, a capacităților generale și particulare de învățare și integrare. O schimbare de accente care determină o revalorizare profesională a cadrului didactic și o responsabilizare deosebită. Se diversifică și se îmbogățesc și rolurile acestuia, pentru că lui îi revine obligația:
să cunoască bine copiii și grupul,
să coreleze programul activităților cu particularitățile acestora,
să analizeze și să folosească resursele pe care le are;
să planifice corelarea dintre activitățile individualizate și de grup, ținând cont de nevoile copiilor;
să stabilească obiectivele de dezvoltare ale grupului și ale fiecărui copil în parte;
să amenajeze un spațiu educativ stimulativ;
să promoveze un parteneriat de decizie și acțiuni atât cu copiii, cât și cu echipa, părinții.
Activitatea educațională în grădiniță se desfășoară așa cum am amintit și mai sus sub cele trei forme de organizare : jocuri și activități liber alese, activități de dezvoltare personală și activități pe domenii experiențiale cuprinzând toate domeniile de activitate.
Activitățile liber alese în care sunt antrenați copiii în prima parte a zilei sunt un excelent prilej pentru a culege informații despre copil din toate punctele de vedere. Modul în care comunică verbal cu colegii de grupă, expresiile folosite în timpul jocurilor, al povestirilor libere, al relatărilor unor evenimente petrecute de el, alături de comunicarea nonverbală utilizată ne pot determina să înțelegem care este mediul socio-cultural oferit de familia copilului, dacă și cât se comunică cu copilul în familie.Aceste informații ne permit abordarea unor strategii didactice adecvate tratării diferențiate a copiilor și recuperării lor în cazul deficiențelor constatate, ținând seama că dezvoltarea limbajului și a comunicării este dependentă în mare măsură de mediul în care trăiește copilul. Un mediu stimulativ, cu relații afectuoase și de comunicare unde se folosește un limbaj evoluat creează premisele obținerii unor performanțe cu salturi majore în dezvoltarea psihică generală. De aceea la elaborarea programelor educaționale trebuie să se țină seama de faptul că alături de alte componente și comunicarea este foarte susceptibilă la influențele pozitive prin intermediul cărora se poate acționa maximal în dezvoltarea ființei umane. Dincolo de impresia unor activități lăsate la alegerea totală a copiilor trebuie să se afle de fapt o atentă îndrumare și supraveghere a educatoarei. Prin punerea la dispoziție a unor materiale îi putem determina pe copii să-și aleagă anumite activități. Acest mediu educativ creat în sala de grupă poate veni în sprijinul copiilor sau îi poate înfrâna dezvoltarea liberă și armonioasă.
Activitățile de dezvoltare personală rutinele și tranzițiile contribuie într-o mare măsură la socializarea copilului în cadrul activităților din grădiniță.
Rutinele sunt activități constant realizate în grădiniță, au un caracter social și acoperă nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia.
Întâlnirea de dimineață este activitate educațională participativă și democratică. Esența acestei activități realizate în grădiniță ar putea fi exprimată astfel: să ai grijă de ceilalți, să fii suficient de încrezător pentru a împărtăși idei și experiențe cu ceilalți, să fii disponibil pentru ceilalți. Activitatea este structurată pe patru componente:
Salutul. La întâlnirea de dimineață copiii se întâmpină transmițându-și reciproc un salut. În timpul salutului fiecare copil se adresează celorlalți pe nume utilizând un ton respectuos, prietenos și sincer. Comportamentul adecvat în timpul salutului înseamnă o poziție relaxată, atentă, un ton calm, mimică prietenoasă, contact vizual. Formulele de salut pot fi diverse, copiii fiind încurajați să descopere și să propună diferite forme de salut („Bună dimineața, David. Mă bucur că te văd!”, „Salut, sunt Denisa și îmi place să cânt”, ,,Vă salută Ghedeon. Azi sunt fericit!” etc.). Desigur fiecare salut trebuie să primească răspuns.
Împărtășirea cu ceilalți este un alt moment în care se produce învățarea socială: copiii schimbă impresii, păreri, relatează întâmplări la care au fost martori, își arată unii altora obiecte personale, jucării. Momentul acesta este foarte important pentru că permite realizarea unei intercunoașteri, oferă copiilor posibilitatea de a se exprima în fața celorlalți și de a capta atenția colegilor, învață să asculte, să facă schimb de impresii. Copiii timizi pot deveni mai încrezători știind că sunt ascultați, înțeleși, respectați de colegi.
Activitățile de grup promovează dezvoltarea unității grupei, accentuează cooperarea, participarea, exprimarea liberă, comunicarea, învățarea socială într-un mediu bazat pe încredere și susținere. Activitățile de grup trebuie să îndeplinească câteva cerințe:
să implice acțiune și mișcare;
să fie în concordanță cu tema proiectului aflat în derulare;
să respecte nivelul de maturitate al grupei;
să constituie experiențe de comunicare.
Noutatea zilei este un alt moment al Întâlnirii de dimineață care permite copiilor să-și transmită informații despre un eveniment care va avea loc în grădiniță, un fapt calendaristic etc. Toate aceste activități îl socializează pe copil familiarizându-l cu reguli și responsabilități, contribuie la întărirea relațiilor dintre membrii grupei, la formarea de comportamente democratice, tolerante și de acceptare.
În cadrul Întâlnirii de dimineață accentul cade pe:
Autocunoaștere ( stima de sine, imagine de sine – „Eu sunt !/ Tu ești?” , „Sunt creativ”, „Fluturașul”, „Etichete bune, etichete rele”, „Inimioara de preșcolar ”, );
Dezvoltarea abilităților de comunicare – comunicarea asertivă – „Învăț să spun NU fără să îi deranjez pe cei din jur’’, comunicarea cu colegii / părinții / educatoarea – jocuri indicate de tipul : „Cum salut ?”; „Cum spunem mulțumesc?”; „Cum cer iertare?”; „Cum mă împac cu prietenul meu?”; ’’Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…”, „În cine pot avea încredere?”; „Comunic în oglindă”; „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !„Mimă”(comunicarea verbală și non-verbala a propriilor trăiri și sentimente ) ; „Sunt vesel / trist pentru că…”; „Azi mi-a plăcut / nu mi-a plăcut la tine …pentru că”; „Tristețea / veselia în culori și forme”;
Managementul învățării prin joc – motivarea copilului pentru a deveni școlar – Vreau să fiu școlar; Continuă povestea… ; Meseria de elev; Cum aș vrea să fie învățătoarea mea? ; Eu, când voi fi școlar..";
Dezvoltarea empatiei – Dacă tu ești bine și eu sunt bine ! ; Cum să îmi fac prieteni ? ; Ba al meu , ba al tău ; Cinci cuvinte eu, cinci cuvinte tu; Cum îmi aleg prietenii?; Îmi ajut prietenul!; Suntem toleranți; Azi mi s-a întâmplat … , Cum v-ați simți dacă cineva v-ar spune… ?; Cum să fac surprize celor dragi ? … etc.;
Luarea deciziilor în funcție de anumite criterii și încurajarea alegerilor și a gândirii a cât mai multe variante de soluții la situațiile apărute – „Hei, am și eu o opinie!”, „M-am certat cu prietenul meu – ce pot să fac?”, „Vreau…”, „Îmi permiți?”, „La răscruce de drumuri…”;
Medierea conflictelor – „Învăț să lucrez în echipa”, „Singur sau în grup?”, „Fără violență!”, „Fotograful”.
Tranzițiile sunt activități de scurtă durată și se poate realiza în diferite moduri, în funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile adultului cu rol de cadru didactic. În acest sens, ele pot lua forma unei activități desfașurate în mers ritmat: ”După mine-n pas vioi”, a unei activități care se desfășoară pe muzica : „ În poiana verde”, „Câte unul pe carare”, „Scaunele dansatoare”, sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a unei frământări de limbă, a unei activități în care se execută concomitent cu momentul tranziției, respectiv un joc cu text și cânt, cu anumite mișcări cunoscute deja de copii.
Utilizarea tranzițiilor contribuie la evoluția personală a copiilor asigurând coeziunea grupurilor, făcând trecerea mai plăcută și atractivă de la o activitate la alta, înlesnind atât copiilor, cât și educatoarei parcurgerea conținuturilor planificate.
Rutinele și tranzițiile, printr-o gestionare zilnică atentă și eficientă din partea educatoarei ,contribuie la menținerea unui climat sănătos, armonios, nestresant în sala de grupă, a tonusului copiilor și a eficienței socializării preșcolarilor.Crearea unei atmosfere destinse la începutul zilei asigură o participare mai activă la activități ,le stimulează curiozitatea, îi încurajează să-și exprime propriile gânduri ,să ia atitudine,să-și ajute aproapele și,de ce nu,sa fie mai toleranți, să învețe,să asculte și să-și respecte partenerul de dialog.
În cadrul activităților pe domenii experiențiale, în funcție de temele propuse, prescolarii dobândesc cunoștințe despre normele de comportament civilizat, existența unor alte culturi, popoare etc:
educarea limbajului (povești , poezii, creare de povești);
educatie pentru om și societate (discuții, jocuri de rol observarea, lectura după imagini);
-activitate artistico plastică, activitate practică : desene, picturi, colaje, modelaj etc.;
educatie fizică : jocuri sportive, dansuri specifice anumitor zone culturale etc.
Lectura după imagini are un rol important în actul de socializare al preșcolarului , solicitând comunicarea perceptiv-verbală. Pe baza lecturii după imagini se stimulează capacitațile verbale și se cuprind și o serie de aspecte extraverbale (percepția, gândirea, imaginația, deblocări afective). Modul de organizare a activității dezvoltă capacitatea de a lega logic-verbal o povestire și îmbogățește conținutului experiențe cu elemente noi. Dacă la preșcolarul mic funcțiile proiective ale personalității sunt exprimate deocamdată simplificat, pe măsură ce se acționează asupra lui prin activități menite să-i dezvolte limbajul acesta va fi capabil, în preșcolaritatea mijlocie să realizeze progrese pe linia redării logice, iar în preșcolaritatea mare va reuși să înteleagă mecanismul cauzal și să confere semnificații imaginii: așadar, crește eficiența dezvoltării limbajului și se stimulează procesele cognitive.
Lecturile după imagini : „De ziua bunicii”, „Camera copilului”, ,,Împreună cu familia” etc. constituie o bună ocazie pentru copii de a-și aprofunda manifestările afective față de colegi, prieteni, adulți, sesizând legătura între membrii familiei și relațiile ce se stabilesc între aceștia.
Observarea directă și incursiunea copilului în lumea înconjurătoare, cu obiecte, ființe și fenomene diverse are un scop bine definit: achizițiile pe care acesta le face în planul limbajului urmăresc să-i dezvolte abilități de predicție și să-i formeze capacități de a-și exprima liber și de a-și argumenta părerile despre aspectele abordate. Limbajul și exersarea operațiilor intelectuale îi confera preșcolarului autonomie și posibilitatea de a se mișca cu usurință în mediu, de a experimenta evenimente și fenomene care, mai târziu, vor avea semnificație pentru un domeniu sau altul de cunoaștere.
În cadrul activităților de observare: „Copilul”, „Familia mea”, „Obiecte de uz personal” etc. copiii își însușesc și consolidează cunoștințe și deprinderi sociale.
Memorizările : „Doi frați cuminți”, „Fapte bune”, „Acasă” etc. aprofundează nivelul cunoașterii relațiilor interumane generând atitudini pozitive față de familie.
Poveștile, povestirile create: „ Prietenul meu ”, „ Scrisoare de la mare”, „ Nuielușa de alun ” etc. contribuie la precizarea locului în familie, grădiniță, în grupurile de copii, înțelegând sarcinile și drepturile pe care la au .
Jocurile didactice : „Te rog să–mi dai !”, „Ce lipsește de la masă ?”, „Când , cum și cui oferim flori” ș.a. consolidează deprinderile sociale , dezvoltă comportamente adecvate diverselor situații de interacțiune socială , punându-l pe copil să interacționeze respectând regulile grupului.
Jocurile de rol: „ De-a familia ”, „ În vizită ”; „ De-a pietonii ” ș.a. au consolidat normele de comportare, colectivul de copii marcând pozitiv personalitatea fiecăruia .
Activitățile desfășurate pe arii de stimulare constituie un mijloc eficient în socializarea copiilor. Prin specificul lor, acestor activități sunt lăsate la alegerea copiilor. Aceștia își aleg spațiul în care doresc să se joace, își aleg partenerii pe care îi preferă și materialele pe care doresc să le folosească în jocul lor. Pentru ca aceste activități să fie educative și eficiente este necesar ca spațiul din sala de grupă să fie optim amenajat astfel încât să permită desfășurarea unor activități cât mai variate. Un element esențial în realizarea obiectivelor educative propuse îl constituie materialul didactic pus la dispoziția copiilor. Pentru a facilita accesul la cunoaștere trebuie selectate cu multă grijă materialele didactice introduse în activitatea de zi cu zi în așa fel încât acestea să nu sufoce libertatea de imaginare a copilului prin cantitate, sau invers, să nu fie suficiente pentru a-l sprijini în cunoaștere și înțelegere. Din punct de vedere al calității, trebuie ca ele să fie estetic realizate, economicoase prin multifuncționalitate și ușor de manipulat de către copii.
Relația dintre familie și grădiniță au la bază parteneriatul, prioritate pe lista parteneriatelor educaționale. Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe corect importanța colaborării cu grădinița, beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în activitatea grădiniței va fi conștientă, interesată și reciproc avantajoasă.
Părinții vor fi implicați permanent în activitatea grădiniței, nu doar atunci când se ivesc probleme. Ei vor fi informați asupra politicilor educaționale ale grădiniței, vor cunoaște scopul și obiectivele programului educativ la care participă copilul lor.Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esențial să fie implicați în adoptarea deciziilor, să devină participanți activi în derularea acțiunilor, să identifice, în tematica acțiunilor, valorificarea informațiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor. Părinți și educatori, cu toții au, în egală măsură, răspunderea contribuției și eforturilor comune pentru a construi o relație de bună colaborare în beneficiul copilului.
Cele mai eficiente și mai la îndemână modalități de concretizare a colaborării cu familia s-au dovedit a fi următoarele:
ședințele cu părinții- oferă ocazia de interacționa, de a discuta și a se pune de acord asupra programului, asupra progreselor copiilor, de a iniția schimbări în derularea unor programe;
lectoratele pe teme propuse de educatoare sau sugerate de părinți, cu scopul unei mai bune informări asupra problemelor ce vizează evoluția cognitivă și psiho-emoțională a copiilor;
consilierea părinților – oferă posibilitatea informării individuale sau a unui grup de 3-4 părinți asupra unor probleme comportamentale ale copilului, a analizei cauzelor ce au generat aceste manifestări, a inițierii unor măsuri educative a căror eficiență este dată de consecvența aplicării acestora;
participarea părinților la activitățile din grădiniță- oferă părinților posibilitatea de a cunoaște nivelul de pregătire al copilului, deprinderile însușite, capacitatea sa de relaționare cu copiii grupei, metodele și procedeele specifice activității preșcolare.
vizite, plimbări, excursii, drumeții- părinții se implică în organizarea acestor activități, solicitând și comunitatea ,participă la sponsorizarea acestora, după caz, se implică în asigurarea siguranței copiilor și trăiesc, alături de ei, emoții pozitive;
expoziția cu lucrările copiilor- asigură accesul părinților la traiectoria evoluției deprinderilor artistico-plastice, practice, cognitive;
sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor-bun prilej de exersare a unor deprinderi de comportare civilizată, dar și de a genera puternice trăiri emoționale legate de prezența invitaților sărbătoritului (membrii familiei) la manifestările specifice evenimentului;
ziua tăticilor, ziua bunicilor- manifestări interactive în cadrul cărora cuplul „tată-copil”, respectiv „bunic(bunică)-copil” vor desfășura, la concurență cu celelalte cupluri, acțiuni practice și/sau amuzante( de exemplu, salate de fructe, tarte decorate, aranjamente florale, concurs de cântece, minidramatizări etc.);
serbările dedicate unor evenimente cu semnificație afectivă pentru copii, reprezintă o modalitate eficientă prin intermediul căreia părinții pot să împărtășească cu copiii lor, emoțiile unei manifestări cu puternică încărcătură afectivă;
afișierul grupei- oferă părinților informații despre orar, tema săptămânii, cântece, poezii învățate, anunțuri despre spectacole, concursuri etc.
jurnalul/revista grupei- la realizarea cărora părinții înșiși pot avea contribuții (aranjarea fotografiilor, elaborarea unor descrieri, impresii legate de manifestări ale grupei etc.
Capitolul III. Efectele stimulatoare ale jocului asupra comportamentului social al preșcolarului
Motto: „Jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăși viața copilului” (Mc. Dougall)
Trecerea de la socializarea primară (în familie) la cea secundară (grădiniță, școală), copilul o percepe ca pe o ruptură, are loc destrămarea vechii identificări familiale, luându-i locul una nouă, diferită. Intrarea în grădiniță îi răpește afecțiunea oferită abundent în familie, apar în fața acestei noi situații, reacții individualizate de apărare, adaptare, ieșire din această stare confuză.
Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță, dar și prin cele extrașcolare, educatoare, părinții, adulții îi integrează pe copii în viața socială. Unii copii intră mai ușor în relații cu ceilalți, alții mai greu; adaptarea nu este la fel, pentru toți copiii. De aceea, noi cei mari, trebuie să le oferim dragoste, stabilitate, protecție, îngăduință celor mici, pentru a-i putea integra în societate.
În cadrul familiei, părinții organizează diferite zile de naștere, unde invită prietenii de familie cu ai lor copii, pentru ca aceștia să se împrietenească, vizitează muzee, biblioteci, merg la biserică, în vizită la rude, cunoștințe apropiate, merg în excursii etc. si astfel, îi adaptează de mici nevoilor societății.
La grădiniță, școală, cadrele didactice, prin diferite activități și mai ales prin jocuri, îi integrează pe copii. Le dă șansa ca ei să joace un rol foarte important, rolul principal, prin care ei se debarasează de emoții, scapă de inhibiție, încearcă să transmită noi idei, sentimente, trăiri, își face noi prieteni, relaționează, trăiește stări afective mai dense, și astfel copilul se adaptează noilor cerințe ale societății. Pentru întarirea relațiilor interpersonale și realizarea sintalitătii colectivului de copii, ca grup social, meritul educatoarei va fi cu atat mai mare cu cât va reuși să stabileasca echilibrul si coeziunea grupei, fără a forța lucrurile, prin empatie și profesionalism.
III.1 Scopul cercetării
Formarea și dezvoltarea comportamentelor sociale și morale ale preșcolarilor de grupă mare de la G.P.N Nr.2 , prin activități de socializare (școlareși extrașcolare) adaptate particularităților grupei și ale comunității și evidențierea gradului de socializare în contextul relațiilor cu colegii și cu adulții.
III.2. Obiectivele cercetării au fost formulate în acord cu datele literaturii de specialitate, a interesului personal legat de copii și de dezvoltarea socială a acestora.
Obiective general-teoretice
cercetarea modului în care socializarea copiilor preșcolari variază în timp sub influența activităților din grădiniță.
cunoașterea nivelului de formare a comportamentelor sociale ale copiilor din grupă;
identificarea aspectelor de integrare a copilului preșcolar în funcție de frecventarea gradiniței;
studiul relației dintre educația familială și socializarea preșcolarului;
organizarea unor activități care să presupună, pe de o parte participarea părinților, iar pe de altă parte, interacțiunea acestora cu proprii lor copii, în vederea eficientizării relației dintre aceștia;
Obiective practic-aplicative
însușirea unor cunoștințe legate de cunoașterea de sine (nume, vârstă, numele părinților, fraților) și a celor din jur;
formarea unor comportamente, înteriorizarea unor norme adecvate, în acord cu normele și regulile din grădiniță și comunitate ;
formarea deprinderilor de adresare în relațiile cu cei din jur.
III.3. Ipoteza cercetării.
În cercetare urmăresc să supun probei faptelor ipoteza care decurge din obiectivele mai sus menționate.
Proiectarea unui program de dezvoltare a sociabilității bazat pe jocuri și activități de socilizare adaptate nevoilor preșcolarilor, facilitează și influențează într-o mai mare măsură gradul de socializare al copilului preșcolar, în acord cu provocările societății contemporane.
III.4. Metodologia cercetării
III.4.1. Perioada și locul de desfășurare a cercetării
Cercetarea a avut loc în perioada septembrie 2017- februarie 2018 la Grădinița cu Program Normal Nr.2, Școala Gimnazială Nr. 1 Rîmnicelu, Grupa mare ,,Licurici", educatoare Meșca Mariana Nicoleta.
III.4.2. Eșantionul de participanți
La cercetare au participat un număr de 15 preșcolari (N=15) din 20 înscriși din care 19 preșcolari de etnie rromă și un român, cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani , de la grupa ,,Licuricilor’’ a Grădiniței cu Program Normal Nr. 2, Rîmnicelu. Unii copii frecventează grădinița de doi ani ,alții de un singur an ,iar unii au venit în acest an școlar pentru prima dată în gradiniță;(vezi tabel 1)
– părinții preșcolarilor evaluați au vârsta cuprinsă între 22-38 ani și un nivel minim de studii( sub 8 clase).
Tabelul 1. Structura lotului total de preșcolari înscriși la grădiniță pe care a fost realizată cercetarea, în funcție de sex și de frecventarea grădiniței
.
Fig.1 Date privind frecventarea grădiniței a copiilor din grupa mare
III.4.3 Metodele și instrumentele cercetării
Metodele și instrumentele de cunoaștere a copiilor preșcolari permit nu numai să surprindă momentele manifestate la acest nivel ci și să recomande pe baza celor constatate, modalități concrete de acțiune în vederea ameliorării unor manifestări sau devianțe, conducând spre creșterea eficienței activității.
Observația copilului preșcolar în timpul activităților este considerată una dintre metodele fundamentale, deoarece presupune un contact nemijlocit cu realitatea și asigură obținerea unor date reale, care ulterior vor fi supuse obligatoriu prelucrării și interpretării – fișa de apreciere a socializării preșcolarilor.
Avantajul pe care îl prezintă această metodă îl constituie faptul că educatoarea este o persoană ce deține cunoștințe psihopedagogice fiind pregătită pentru a face astfel de observații și, mai mult decât atât, ea este coparticipant la viața colectivului, exercitându-și calitatea de observator din interior, fără ca fenomenele și manifestările supuse observației să fie deturnate.
Chestionarul adresat parinților este o metodă sau o tehnică folosită adesea în cercetarea socială și psihologică. Prin intermediul lui, un grup selectat de persoane (numit eșantion) își exprimă opiniile, atitudinile sau părerile despre comportamentele din anumite circumstanțe.
La elaborarea unui chestionar trebuie să se țină cont de tema cercetării, de analiza demersurilor de investigat și de instrumenetele de cercetare, dar și de dimensiunea problemei de cercetat.
Testul sociometric este un chestionar simplu prin care se măsoară și se sondează relațiile interpersonale din cadrul unui grup .Copiii sunt solicitați să-și exprime simpatiile sau antipatiile față de cei din grup, având ca bază criterii precum jocul, munca, distractia etc.
Pentru a se lucra mai ușor cu aceast instrument este nevoie de întocmirea unei matrici sociometrice cu dublă ieșire una pentru alegeri și respingeri și una pentru preferințe și antipatii.
În partea de jos a matricii se va calcula numărul de respingeri și alegeri , iar în partea dreaptă numărul de simpatii(preferințe) și antipatii.
În perioada cercetării și nu numai, au avut loc comunicări directe cu copiii pentru a-și exprima eficient emoțiile, gândurile, nevoile, dorințele, dar și pentru întărirea imaginii de sine. Această comunicare asertivă a avut ca rol menținerea unor relații pozitive, dar și de rezolvare a conflictelor. Lauda și sistemul de recompense au fost folosite în activitatea derulată pentru întărirea și încurajarea comportamentelor adecvate. .
III.4.4 Organizarea și desfășurarea cercetării
III.4.4.1 Etapa pregătitoare
Etapa pregătitoare s- a desfășurat în primele două săptămâni din anul școlar 2017- 2018, în perioada evaluarii inițiale 11.09.- 22 .09. 2017. Rezultatele obținute în această perioadă, au furnizat date despre educația pe care a primit-o fiecare copil înscris la grădiniță în anul școlar curent.
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării a fost aplicarea de chestionare părinților ai căror copii fac parte din lotul de cercetare. Chestionarele (vezi Anexa 1) au fost împărțite părinților personal, într-un singur exemplar. Instructajul a fost precizat pe fiecare întrebare din chestionar, explicându-se totodată scopul completării acestuia și necesitatea scrierii numelui copilului. Întrebările au ca variantă de răspuns ,,da" sau ,,nu", și s-a ținut cont de elaborarea lor și de tendițele actuale. Avalanșa de plecări în străinătate pe o perioadă scurtă împreună cu familia, folosirea telefoanelor, tabletelor în scopul socializării și nu numai sunt provocări ale acestei epoci și de care s-a ținut cont atunci când chestionarul a fost întocmit.
Ca observația generală, unii părinții s-au dovedit a fi receptivi la acest tip de solicitare, promptitudinea și sinceritatea completării chestionarelor fiind un indicator al dorinței fie de a schimba în bine, fie de a păstra relația cu propriul copil.
Pe tot parcursul evaluării inițiale s-a făcut observarea copiilor din perspectiva adaptării la regimul grădiniței încă din primele zile ale anului școlar și al comportamentului psiho-social, observarea nivelului de dezvoltare a abilităților relaționale și comunicative ale copilului atât în relațiile cu alți copii din grupă, cât și cu adulții (părinți, educatoare). (vezi ANEXA 2)
Aplicarea instrumentelor de investigație a dobândit un caracter specific datorită nivelului de vârstă al participanților implicați în cercetare.
Aprecierea comportamentului psiho-social s-a efectuat la preșcolari printr-o discuție cu fiecare dintre ei. Aplicarea propriu-zisă s-a desfășurat într-un loc familiar copilului –sala de grupă, fiind scoase din câmpul său vizual acele obiecte care i-ar fi putut distrage atenția. Am stat față în față cu acesta, mobilierul a fost adecvat vârstei copilului. Durata medie a intervievării fiecărui copil a fost de 5 de minute.
Caracterul specific al procedurii de aplicare se referă și la ceea ce se numește „perioada de încălzire” în care se stabilește un fel de alianță între adult și copil. Aceasta cu scopul de a destinde copilul, de a face cunoștiință cu educatoarea, de a-l familiariza cu aceasta. De obicei, conversația despre jucăria preferată sau desenele animate vizionate, a permis căpătarea încrederii în educatoare și relaxarea copilului cu mare ușurință.
Fiecărui copil i se preciza că se vor juca, vor desena și vor povesti pe baza unor imagini prezentate. Tonul și conduita emoțional expresivă, precum și motivația pozitivă au contat enorm pentru securitatea copilului și stimularea acestuia de a participa la activitate. Durata testării a variat în funcție de particularitățile individuale ale copiilor, pentru unii fiind necesară o perioadă mai lungă de acomodare cu educatoarea și specificul activității. De asemenea, pe parcursul evaluării au fost înserate jocuri de mișcare a mâinilor, a degetelor, pentru ca preșcolarii să nu obosească sau să se plictisească.
Tot în primele două săptămâni de grădiniță s-a aplicat testul sociometric, care conține întrebări de genul: Cu cine ai dori/nu ai dori să te joci?, Cine crezi că ar vrea /nu ar vrea să se joace cu tine? pentru a evidențierea relațiilor preferențiale din cadrul grupei de preșcolari.
Cele două matrici întocmite în urma aplicării testului sociometric au două ieșiri una pentru aprecieri și respingeri, iar cealaltă pentru preferințe și antipatii.
Matrice sociometrică- Cu cine ai dori/nu ai dori să te joci?
Matrice sociometrică- Cine crezi că ar vrea /nu ar vrea să se joace cu tine?
Analizând cele două matrici sociometrice se poate constata că unii copii au un număr mare de alegeri, de preferințe și alții mai puține , iar numărul respingerilor fiind aproape la polul opus. Cei respinși sunt preșcolarii nou veniți care nu au frecventat până la vârsta de 5 ani grădinița și sunt mai retrași necunosând regulile de aparteneță la grup.
Din analiza matricei sociometrice au reieșit 55 de alegeri reciproce între copii astfel s-a putut calcula coeficientul de coeziune al grupului :numărul de perechi de alegeri reciproce împărțit laN(N-1)/2 ,unde N-numărul de preșcolari
55: 15(15-1) =0,52- grup cu coeziune moderată
2
Ca observație generală, se poate spune că cei din grădiniță au cooperat foarte bine și au răspuns promt solicitărilor .
După cum s-a precizat, nu toți preșcolarii implicați în cercetare au mai frecventat grădinița Prin rezultatele obținute este valorificată influența benefică a mediului grădiniței,eu valorificând prin activitățile desfășurate cu copiii, potențialul cognitiv al acestora, dezvoltând capacități și formând deprinderi specifice vârstei preșcolare. S-a demonstrat chiar că frecventarea colectivității de copii influențează pozitiv socializarea, în sensul că aceasta este mai bună și mai armonioasă.
Evaluarea s-a realizat exclusiv sub formă de joc, vârsta copiilor nepermițând o evaluare mecanică. Totuși scopul testării a fost unul clar stabilit, adaptându-l în funcție de particularitățile subiectului.
Exemple de activități desfășurate în cadrul evaluării inițiale:
Activitatea nr.1
Tema activității: ,, Să ne cunoaștem’’
Forma activității: joc didactic
Scop: familiarizarea membrilor grupului cu activitatea de grup
Obiectivele activității:
să respecte regulile de grup;
să participe la exercițiile realizate în grup
Durata: 30 minute;
Perioada de desfășurare:septembrie 2017
Grup țintă : 15 de copii
Copiii sunt așezați în cerc și pentru a sparge barierele ce provoacă inhibiția copiilor, la acest exercițiu a participat și educatoarea. În mijlocul lor doamna educatoare spune,, Mă numesc … și mie îmi place cel mai mult să … “și dă mâna cu un copil din grup care trece în mijloc. Jocul se termină atunci când fiecare copil s-a prezentat și spune ce îi place cel mai mult să facă.
Activitatea nr. 2
Denumirea activității: ,,Exercițiul numelui”
Scopul: Eliminarea inhibițiilor datorate primului contact interrelațional;
Perioada de desfășurare:septembrie 2017
Grup țintă : 15 de copii
Tehnici utilizate: jocul;
Descrierea activității:
Varianta 1: copiii sunt așezați în picioare, în cerc. Fiecare membru al grupului, pe rând, va arunca o minge și își va spune numele. Cel ce primește mingea, îl va arunca unei alte persoane și tot așa până când se află numele tuturor copiilor.
Varianta 2: copiii sunt așezați în picioare, în cerc. Fiecare, pe rând va arunca mingea unui membru al grupului și acesta trebuie să-și spună numele când primește jucăria.
Efectele obținute ca urmare a desfășurării activității
Acestă activitate a avut ca scop familiarizarea copiilor unii cu ceilalți, într-un cadru organizat și de asemenea detensionarea copiilor. În timpul desfășurării exercițiului am observat o atitudine neprietenoasă prezentă la patru dintre copii, manifestată în momentul în care au aruncat mingea către mine. Aceasta atitudine s-a manifestat print-un comportament non-verbal nepotrivit.
Activitatea nr. 3
Denimire activității:“Exercițiul salutului”
Scopul: Facilitarea libertății de manifestare;
Obiectivele activității:
să se adreseze în relațiile cu cei din jur cu formele de salut cunoscute;
să participe la ctivitatea de grup
Tehnica utilizată: jocul
Descrierea activității:
Partea I Copiii sunt așezati în cerc și fiecare trebuie să propună, fie verbal, fie nonverbal,modalitate de a-i saluta pe ceilalți. Copiii se salută apoi între ei, utilizând formula propusă.
Partea II Fiecare formulă de salut propusă anterior, este luată spre experimentare, pe rând,copiii plimbându-se în sala de grupă, iar atunci când se întâlnesc se salută conform modalității propuse.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
Are loc detensionarea, copiii se simt bine, râd, le place să aibă contacte non-verbale (prin atingere corporală) însă, copiii care vin pentru prima dată la grădiniță nu înțeleg sarcina și sunt uneori sunt evitați de ceilalți copii , care frecventează grădinița de un an sau doi.
Activitatea nr.4
Denumirea activității “Cine sunt eu , cine ești tu…?”
Scopul:
Facilitarea interacțiunii interpersonale;
Obiectivele activității:
exersarea capacității de exprimare, de relatare a unor fapte în prezența celorlalți, eliminarea tensiunilor;
obținerea unor informații mai detaliate despre ceilalți
realizarea unor atmosfere deschise, securizante, propice unei bune comunicări.
Tehnica utilizată: jocul și jocul de rol
Descrierea activității: Formând un semicerc, pe scaune, copiii sunt asezați perechi, față în față. Un membru al perechii adresează întrebări, iar celălalt răspunde . Pentru o perioadă de 5 minute, reporterul află cat mai multe informații despre perechea lui adresându-i întrebări. Apoi se inversează rolurile pentru încă 5 minute, dupa care fiecare prezintă celorlalți informații aflate despre partenerul său. Ceilalți pot pune întrebări. Intervențiile acuzatoare nu se admit, fiind descurajate prin joc de rol.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
În urma desfășurării acestei activități, copiii au descoperit că au unele pasiuni comune, fiind totodată un bun prilej pentru sporirea încrederii în forțele proprii și optimizarea imaginii de sine.În general atmosfera a fost una destinsă, având în vedere că fiecare a prezentat celorlalți ceva, majoritatea manifestând respect și acceptare față de cei care vorbeau. Acest lucru a pus bazele unei motivații pozitive pentru viitoarele activități de grup. La finalul întâlnirii s-a cerut participanților părerea despre exercițiile desfășurate împreună și au răspuns foarte nerăbdători că “a fost frumos”.
După desfășurarea activităților din această primă etapă de cercetare, raportez numărul preșcolarilor din lotul de studiu la cele trei dimensiuni cu ajutorul comportamentelor urmărite pentru fiecare categorie de copii . (vezi tabelul 2,3,4)
Tabelul 2. Statistica analizei preliminare a datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor, (vezi ANEXE 2),privind adaptarea socială ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 2 Adaptarea copilului preșcolar la începutul anului școlar
Tabelul 3. Statistica analizei preliminare a datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor, (vezi ANEXE 2),privind capacitatea socială ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 3 Capacitatea socială a copilului preșcolar la începutul anului școlar
Tabelul 4. Statistica analizei preliminare a datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor, (vezi ANEXE 2),privind integrarea socio-afectivă ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 4 Integrarea socio-afectivă a copilului preșcolar la începutul anului școlar
III.4.4. 2. Program de dezvoltare a sociabilității prescolarilor de la grupa mare,,Licuricii" GPN Nr.2 Rîmnicelu
,,Copil sănătos ,echilibrat , vesel, încrezător în sine"
Argument: A îmbunătății relațiile sociale înseamnă a creea o atmosferă care să declanșeze copilului dorințe și trăiri pozitive pentru a se conforma regulilor de conviețuire socială. Atunci când relațiile cu ceilalți copii sau adulți vor fi însoțite de trăiri afective se produce interiorizarea impresiilor, deci fixarea lor în conștiință. Copilul respectă reguli morale, norme și își asumă roluri sociale motivat, la început, mai mult din exterior prin autoritatea exercitată asupra lui, iar, pe măsură ce crește, motivația se interiorizează.
Prioritate: Dezvoltarea competențelor sociale ale copiilor de vârstă preșcolară
Obiective: -însușirea unor cunoștințe legate de cunoașterea de sine( nume, vârstă, numele părinților, fraților) și a celor din jur;
formarea unor comportamente norme adecvate, în acord cu normele și regulile din grădiniță și comunitate;
formarea deprinderilor de adresare în relațiile cu cei din jur
Grupul țintă: 15 de copii, grupa mare
Durata:octombrie-februarie 2018
Introducerea programului de ameliorare
Pornind de la datele obținute prin evaluarea inițială a diferiților factori implicați în procesul instructiv- educativ s-a proiectat și aplicat un program care să cuprindă în sfera de acțiune atât copiii cât și părinții. Acest program s-a desfășurat în perioada octombrie 2017-februarie 2018 și a intenționat să determine ameliorări în comportamentul social al copiilor prin interiorizarea normelor sociale.
Pentru o mai bună socializare și atingerea obiectivelor propuse pe parcursul anului școlar am proiectat opționalul ,, Împreună ne jucam" la nivelul Domeniului Om și Societate, am demarat mai multe parteneriate precum,, Împreună pentru binele copilului ", parteneriat grădiniță –familie comunitate, ,,Azi prescolari, mâine școlari", parteneriat grădiniță-clasa pregatitoare, ,,O lume minunată" parteneriat GPN Nr.1 –GPN Nr. 2,am întocmit o planificare a activităților extracurriculare care să răspundă cerințelor.
Având în vedere numeroasele sale valențe formative, jocul a reprezentat o activitate esențială în cadrul procesului educativ și a programului de socializare introdus la grupa mare.
În anul școlar 2017-2018 s-a desfășurat cu copiii o mare diversitate de jocuri prin care s-a urmărit dezvoltarea unor atitudini și valori ca cinstea, sociabilitatea, grija pentru celălalt, puterea de a recunoaște greșelile, responsabilitatea, adeziunea la grup, cooperarea, etc. Astfel s-a creat o atmosferă de încredere, respect și cooperare care a ameliorat climatul socio – afectiv din cadrul colectivului de copii.
Jocuri se desfășoară în cerc astfel încât fiecare participant să aibă contact vizual cu ceilalți. Este o așezare care favorizează dezvoltarea sentimentului de echivalență socială și de apartenență la grup.
În continuare este prezentat Programul de dezvoltare a sociabilității care cuprinde exemple de activități desfășurate la grupa mare ,,Licuricii".
Tabel 5. Exemple de activități desfășurate în cadrul programului de socializare
Activitatea nr.1
Tema activității:De-a magazinul cu jucării
Forma activității: joc de rol
Scopul activității: formarea capacității de a folosi corect diferite formule de politețe în relațiile
cu personalul magazinului.
Durata : 25 minute
Perioada : octombrie 2017
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
-să folosească în timpul jocului, în situațiile create, formulele de politețe potrivite;
-să imite acțiunile desfășurate într-un magazin;
-să se adreseze „vânzătorului” în propoziții complete și corecte gramatical;
-să precizeze corect produsul pe care dorește să-l cumpere
Descrierea activității:
Copiii vor fii împărțiți în cumpărători și vânzători. Copilul- cumpărător trebuie să salute politicos, să privească atent marfa expusă, să ceară informații cu un ton adecvat, să îndeplinească toate formalitățile până la achiziționarea produselor. Se verifică dacă toți prescolarii au cumpărat câte ceva. Se poartă o conversație care vizează comportamentul copiilor în ipostaza de cumpărător/ vânzător, dar și în alte situații presupunând că sunt reale; se creează în mod deliberat situații problematice, urmând ca preșcolarii să gasească soluții;
Variantă: Câte un copil va deveni responsabil de magazin și va controla corectitudinea modului în care se face cumpărarea și vânzarea produselor. responsabilul de magazin va desemna cel mai politicos cumpărător și cel mai politicos vânzător, motivându-și alegerea.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
În urma acestei activități am descoperit că preșcolarilor le place să meargă la cumpărături împreună cu părinții , unii dintre ei chiar cunoscând bine formele de politețe atunci când merg la magazin, iar cei care abia le însușesc au avut un progres favorabil pe parcursul jocului de rol
Activitatea nr.2
Tema activității:,,Ce vrei să devii când vei fi mare?’’
Forma activității: Întâlnire de dimineață(ADP)
Scopul activității: -familiarizarea cu reguli și responsabilități, comunicarea și cooperarea
în grup, respectul și grija față de ceilalți, precum și cultivarea spiritului critic .
-întărirea relațiilor dintre familie și grădiniță și crearea unei atmosfere pozitive în sala de grupă.
Durata : 25 minute
Perioada : ianuarie 2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
să-și dezvolte abilitățide comunicare,participând la dialogul dintre educatoare și copii în cadrul întâlnirii de dimineață;
să completeze calendarul naturii alegând jetoanele adecvate;
să respecte regulile grupului;
să participe cu plăcere la activitate.
Descrierea activității:
La întâlnirea de dimineață, după salut (Bună dimineața, dragi meseriași!) și completarea panoului de prezență și a calendarului naturii, copiii sunt invitați să formeze cercul în care se realizează întâlnirea de grup. Este deschis un cufăr în care se află întrebarea zilei:,, Ce vrei să devii când vei fi mare?’’ Copiii răspund pe rând la această întrebare, dând exemple de meserii pe care le descriu în câteva propoziții și exprimându-și fiecare preferința pentru o anume meserie, pe care să o practice când va fi mare argumentând alegerea făcută.
Efectele obținute în urma desfășurării activității.
În urma desfășurării activității ,am concluzionat că majoritatea preșcolarilor își doresc să presteze aceleași meserii, pe care le au părinții lor, și doar puțini dintre ei doresc să devină altceva. Comportamentul social-afectiv depinde într-o foarte mare măsură de stabilirea unor relații juste între membrii familiei , unde fiecare părinte se raporteză la propriul copil în educația pe care i-o oferă, este influențat de educația primită la rândul lui ca adult, de nivelul educațional, valorile, atitudinile și concepția despre lume și viață ale acestuia. Părinții încep să își pună întrebarea în legătură cu eficiența metodelor educative adoptate atunci când întâmpină probleme cu copiii.
Ar fi absurd ca iubirea părintească să fie negată. Fiecare părinte se străduiește să facă multe pentru copil, să îi arate dragostea pe care i-o poartă. Se întâmplă uneori ca unii părinți să manifeste o dragoste excesivă, sufocantă, scutindu-l pe copil de orice efort. Îi sunt satisfăcute toate capriciile, nu i se impun reguli, primește totul după cum vrea, fără să i se ceară nimic în schimb. Experiența arată că acolo unde copiii sunt scutiți de orice fel de responsabilități și eforturi, specifice nivelului lor de vârstă, aceștia devin egoiști, ajungând chiar să nu ofere ajutor propriilor părinți. În plus, nefiind deprinși cu respectarea anumitor reguli, nu s-ar putea integra în grupuri, având pretenția ca totul să se desfășoare după cum doresc ei. Întrucât realitatea este alta, dacă nu sunt dispuși să se schimbe, cu greu s-ar putea integra în grupurile sociale, întâmpinând dificultăți de adaptare. În acord cu tema prezentă, neintegrându-se în grupul de copii, adaptarea la mediul grădiniței ar fi îngreunată, copilul fiind obligat să depună eforturi suplimentare pentru a face față cerințelor din colectivitate.
Modelul relațional oferit de familie poate constitui un factor inhibitor pentru dezvoltarea comportamentului social-afectiv al copilului, atunci când acesta este unul autoritar.
Acceptarea ipotezelor constituie un argument în plus în vederea reflectării asupra impactului pe care educația parentală îl are asupra comportamentului social-afectiv al copilului. Startul unei dezvoltări armonioase, integrării sociale, este dat de părinți, dezvoltarea ulterioară a preșcolarului fiind influențată de bazele puse în familie. De aici și necesitatea ca fundamentele să fie puse cu dragoste și control, părintele străduindu-se să îndeplinească un scop important pentru viața copilului său: echilibrarea celor două dimensiuni implicate dragoste și control.
Activitatea nr. 3
Tema activității:,,Dăruim din suflet ’’
Forma activității: activitate extracurriculară-serbare
Scopul activității: -dezvoltarea exprimării orale și cultivarea sentimentelor de respect și dragoste față de cei din jur.
Durata : 60 minute
Perioada : dec. 2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
să recite versurile închinate Sărbătorilor de iarnă, clar ,coerent;
să intoneze cu dezinvoltură colinde;
să-și dezvolte sentimentele de admirație și de prețuire pentru cei din jur;
să interpreteze rolurile liber , în cadrul serbării în derulare;
să execute mișcările dansurilor în ritmul muzicii;
Descrierea activității:
Preșcolarii grupei,,Licurici’’au prezentat în fața părinților un program artistic, ce conține poezii și colinde de Crăciun.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
Serbările atât de îndrăgite de copii contribuie atât la socializarea lor, aceștia pregătindu-se împreună și depunând eforturi susținute pentru realizarea unui scop comun, reușita serbării, cât și la o mai bună comunicare.
Necesitatea socializării decurge nu numai din rațiuni sociale, ci și din rațiuni individuale. Ea reprezintă una din condițiile importante ale formării omului ca membru al societății. Bazele comportamentului social sunt puse în copilăria timpurie, calitatea adaptării și integrării sociale a viitorului adult depinzând de maniera în care sunt puse aceste baze de către părinți și nu numai.
În opinia unor cercetători, simțul sau instinctul social al copilului este înnăscut însă cercetările ulterioare contrazic această opinie unilaterală și tranșantă. Socializarea nu este un proces care se bazează numai pe influențe exterioare, ci există anumite resorturi interne care o mijlocesc și o solicită. Educația nu este impusă din afară, cu violență , ci mai degrabă se produce o adaptare socială deliberată. Așa se explică faptul că în anturajul adulților, copilul se simte bine, așteaptă și dorește prezența acestora, deci și a normelor impuse de adulți.
Aflându-se într-o dependență parentală evidentă, copilul are nevoie de un proces de educare și socializare care să se realizeze în mod deliberat și să fie orientat spre însușirea treptată a modelelor socio-culturale acreditate de grupul social din care face parte. În lipsa adultului, acest proces nu se realizează așa cum ar trebui, luând o direcție greșită.
Chiar și la copiii relativ bine integrați și aparent echilibrați, din punct de vedere afectiv, se remarcă o dezvoltare a sentimentelor esențial sărăcită, precum și dificultăți în stabilirea contactelor sociale.
Activitatea nr. 4
Tema activității "Castelul Zânei Toamna- lego"
Forma activității:Activități și jocuri liber alese
Durata : 35 minute
Perioada : octombrie 2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Materiale: cuburi lego
Obiectivele activități:
să-și dezvolte abilitățile de cooperare;
să exerseze abilitățile de împărțire a jucăriilor, de cerere și oferire a ajutorului, de așteptare a rândului;
să dezvolte relațiile de prietenie cu ceilalți copii.
Descrierea activității:
Împărțiți copiii în grupuri de 2-3. așezați pe fiecare măsuță un număr destul de mare de cuburi pentru a construi un castel, dar suficient de mic pentru a obliga copiii să coopereze și să-și împartă materialele. Spuneți copiilor că vor trebui să construiască împreună un castel din piese lego.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
Prin această activitate, copiii exersează comportamentele care facilitează stabilirea și menținerea relațiilor de prietenie și învață să dobândească capacitatea de a se implica în jocurile celorlalți.
Activitatea nr. 5
Denumirea activității:"Cursa cu obstacole"
Forma activității: Activitate psiho-motrică-joc de mișcare
Durata : 35 minute
Perioada : octombrie 2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Materiale: diferite obiecte din sala grupei, eșarfă
Obiective activității:
să-și dezvolte abilitățile de cooperare în joc;
să dezvolte încredere în ceilalți;
să învețe copiii să ofere ajutor.
Descrierea activității:
Obiectele de mobilier sunt așezate, astfel încât ele să devină obstacole pe care copiii vor trebui să le evite. Un copil va fi legat la ochi cu o eșarfă, în timp ce altul îl va lua de mână și îl va ghida printre obstacole până la punctul de sosire. Acest joc se repetă până când fiecare copil a participat la joc.
Efectele obținute în urma desfășurării activității
Prin această activitate, copiii învață să ofere ajutorul, exersează oferirea ajutorului și învață să acorde încredere celorlalți.
Activitatea nr.6
Denumirea activității:,,Avem talent "
Forma activității: Activitate extracurriculară
Durata : 35 minute
Perioada : octombrie 2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Materiale: microfon
Obiective activității:
să animeze membrii timizi ai grupului să vorbească.
să favorizeze cooperarea în utilizarea cuvintelor, a auzului
să își arate fiecare talentul
Descrierea activității:
Preșcolari sunt așezați un cerc, iar microfonul este transmis de la unul la altul. Fiecare va spune ce talent are și să demonstreze, dar fiecare decide dacă vor sau nu să spună ceva. Se poate conversa cu persoana de la care primești „microfonul” (A primește de la B „microfonul și ei împreună vorbesc de tema propusă de A, apoi B îi transmite „microfonul” lui C vorbind despre tema propusă de B etc.), ceea ce reprezintă cooperare.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
Prin această activitate, copiii învață să coopereze, să își consolideze stima de sine
și învață să acorde încredere celorlalți.
III.4.4.3 Etapa finală
În această etapă de cercetare care s-a desfășurat în luna februarie 2018, s-a dorit să se evidențiez măsura în care activitățile desfășurate în cadrul programului de dezvoltare a sociabilității preșcolarilor de la grupa mare,,Licuricii", derulat a influențat socializarea, ca și capacitate asociativă care îl determină pe copil să fie capabil să trăiască în asociere permanentă cu ceilalți, să fie capabil de relații prietenoase și, în special, să dorească să întrețină legături cu semenii săi, implicându-se cu plăcere în această antrenare și căutare de contacte și relații sociale.
Activitatea nr.1
Tema activității:,,Plasa prieteniei!’’
Forma activității: joc didactic
Scopul activității.
Centrarea pe relațiile afective și dezvoltarea empatiei,
Durata : 40minute
Perioada : feb.2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
să se implice în activitatea de grup;
să solicite clarificări, legate de exprimarea starilor emotionale unde este nevoie;
să-și exprime opiniile vis-à-vis de activitate.
Descrierea activități:
Copiii sunt așezați în așa fel încât să formeze un cerc, la această activitate participând și educatoarea. În momentul începerii jocului, ghemul de sfoară s-a aflat la educatoare. Aceasta a prins capătul sforii de degetul arătător de la mâna dreapta, iar ghemul în desfășurare a fost aruncat unuia dintre copii cu rugămintea ca acesta să se prezinte cu numele mic și să spună care crede el ca este cea mai importantă calitate a sa. După acestea, copilul respectiv își înfășoară sfoara în jurul degetului său arătător de la mâna dreapta, iar apoi aruncă ghemul unui alt copil care va proceda la fel ca el. În acest fel se “țese” pânza sau plasa prieteniei. Ghemul va trece de la un copil la altul, formând o rețea care-i va lega pe toți,iar în final, după ce fiecare s-a prezentat în mod personal și special, ghemul va ajunge din nou la educatoare .Sfoara se reașează pe ghem, făcând cale întoarsă. În această etapă, fiecare copil adresează celui care urmează un compliment privind calitatea pe care o admiră cel mai mult la el.
Efectele obținute în urma desfășurării activității:
În urma aplicării acestei activități , atmosfera a fost una destinsă, relaxantă, copiii având grijă ca ghemul să ajungă de la unul la altul în bune condiții. Toți copiii au participat la acest joc, fiind deschiși atunci când au experimentat stările psihice amintite. Starea de bună dispoziție s-a resimțit în special atunci când copiii au avut contacte interpersonale non-verbale, referindu-mă aici la pozitia corpului, dar și la mimica și expresia feței.
Activitatea nr.2
Denumirea activității :,,Eu sunt /tu cine ești?"
Scopul:
Exprimarea diferitelor stări emoționale și asocierea lor cu propriul nume;
Durata : 40minute
Perioada : feb.2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
Tehnici utilizate: jocul
Descrierea activității:
Copiii sunt așezati în cerc,în picioare. Fiecare, pe rând, își spune numele,dar rostirea lui este însoțită de o anumită stare, pe care copiii sunt rugați să încerce să o mimeze. Are loc și rostirea numelui realizată în același timp și asociată cu stări ca: veselie, tristețe, curaj, teamă, mândrie, sunt experimentate în același timp cu rostirea numelui.
Efectele obținute în urma desfășurării jocului:
Acesta activitate are rolul de a-l determina pe copil să-și observe propriile trăiri, să se concentreze asupra propriei persoane, condiție de bază pentru socializare. Copiii au putut să observe cum se simt în anumite situații pe care le trăiesc și le constientizează la modul “aici si acum”. În același timp, copiii au avut posibilitatea de a trăi împreună anumite stări și, de asemenea au putut conștientiza faptul ca este un lucru absolut normal și firesc să fii trist, vesel, mândru, umil. Prin observarea timbrului vocii celorlalți în asociere cu anumite sentimente, copiii au avut posibilitatea să experimenteze transpunerea personală în starea celuilalt. În acest fel, copiii au participat la o activitate de educare a capacităților empatice. Identificarea stării celuilalt în funcție de sonoritatea și de timbrul vocii, facilitează exersarea comunicării de tip empatic, comunicare care permite manifestarea unui comportament cooperant, de înțelegere reciprocă..Copiii au participat cu încredere la acest joc, manifestând multă înțelegere și dorința de a mima cât mai multe stări folosindu-se de voce. La începutul jocului fiecare copil și-a rostit numele mimând în același timp starea pe care a simțit-o sau pe care a dorit-o în acel moment.
Activitatea nr.3
Denumirea activității:,,Salutul’’
Scopul:
Facilitarea contactelor interpersonale verbale și non-verbale;
Durata : 40minute
Perioada : feb.2018
Grup țintă: 15 preșcolari
Obiectivele activității:
să recunoască formele de adresare în relațiile cu cei din jur;
Tehnici utilizate: jocul
Descrierea activității:
Copiii se plimbă în spațiul sălii de grupa, iar atunci cand se întâlnesc experimentează diferite forme de salut. Astfel, ei se vor saluta ca niște oameni obosiți, încrezători,supărați, fericiți, etc. , fiind permise atât reacțiile verbale cât și cele non-verbale.
Efectele obținute în urma activității:
Efectele care s-au obtinut în urma aplicării acestui exercitiu, au fost aceleași cu celelalte obținute la exercițiul 1 și anume: conștientizarea propriilor trăiri, observarea reacțiilor externe ale celor aflați sub imperiul experimentării anumitor stări psihice (fericire, supărare, sentimente de încredere în sine, etc.) și ca urmare s-a realizat exersarea capacităților cognitiv-comunicaționale empatice.Rolurile pe care copiii le-au interpretat i-au dus la trăirea colectivă a unor stări afective pozitive care au deschis canale de comunicare între aceștia. Interacționând unii cu alții în acest mod, s-au pus bazele coeziunii de grup.
După desfășurarea activităților din cadrul programului , în etapa finală a cercetarii s-a completat din nou fișa de apreciere a sociabilității și s-au constatat următoarele date pentru numărul preșcolarilor din lotul de studiu la cele trei dimensiuni cu ajutorul comportamentelor urmărite pentru fiecare categorie de copii . (vezi tabelul 6,7,8)
Tabelul 6. Statistica analizei a datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor,după etapa finală (vezi ANEXE 2),privind adaptarea socială ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 5 Adaptarea socială a copilului preșcolar la sfârșitul perioadei de cercetare
Tabelul 7. Statistica analizei datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor,după etapa finală (vezi ANEXE 2),privind capacitatea socială ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 6 Capacitatea socială a copilului preșcolar la sfârșitul perioadei de cercetare
Tabelul 8. Statistica analizei datelor în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copiilor,după etapa finală (vezi ANEXE 2),privind integrarea socio-afectivă ținându-se cont de comportamentele urmărite la preșcolari
Fig. 7 Integrarea socio-afectivă a copilului preșcolar la sfârșitul perioadei de cercetare
La sfârșitul acestei perioade cele două matrici sociometrice au fost din nou realizate,pentru a vedea dacă programul realizat a dus la modificări în ceea ce privește simpatiile și antipatiile față de colegi.
Matrice sociometrică- Cu cine ai dori/nu ai dori să te joci?
Matricea sociometrică-Cine crezi că ar vrea /nu ar vrea să se joace cu tine?
La sfârșitul perioadei de cercetare au fost completate și fișele de apreciere a socializării copilului preșcolar pentru a vedea progresul lor în ceea ceea ce privește cunoașterea de sine și a celor din jur, formelor de politețe și adaptare socială.
III.4.5 Prezentarea și interpretarea datelor
Comparând datele din etapa pregătitoare și cea finală pot susține cu suficient temei că Programul de dezvoltare a sociabilității preșcolarilor de la grupa mare ,,Licuricii", justifică pe deplin ipoteza că într-adevăr, jocul și activitățile de socializare desfășurate la vărsta preșcolară are un rol deosebit în dezvoltarea competențelor sociale.
Pentru a putea studia modul în care ipoteza a contribuit la dezvoltarea socializării preșcolarilor din această grupă am apelat la două mijloace de înregistrare, mijloace ce se pretează analizei cantitative:matricea sociometrică și fișa de apreciere a socializării copilului preșcolar, completată de educatoare, în vederea obținerii unui grad mai mare de obiectivitate.
În matricea sociometrică întocmită la începutul anului (etapa pregătitoare) se poate observa că există relații preferențiale stabilite, întemeiate pe criteriul opțiunii afective. Cei care au un număr mare de aprecieri sunt cei care au frecventat grădinița un an sau doi și sunt preferații pentru că sunt o oportunitate de a interacționa, de a-și experimenta nevoile socio-emoționale. Aceștia (E.R., D.D., J.R) înregistrează cel mai mare punctaj în cadrul tabelului de scoruri și pot fii considerați lideri, având o imagine de sine dezvoltată și structurată armonios, fiind conștienți de poziția lor în grup.
La sfârșitul cercetării aceștia au rămas liderii grupului , iar cei care au frecventat grădinița doar în acest an au avut un număr de aprecieri și alegeri mai mare și un număr redus de respingeri decât la începutul anului.
În ceea ce privește preferințele se poate observa faptul că, numărul de perechi de alegere reciprocă a crescut de la 55 la 64 și calculând coeficientul de coeziune
64:15(15-1)= 0.60 grup cu coeziune moderată
2
putem vorbi de o creștere a coeziunii grupului. La această vârstă, copiii trec cu ușurintă de la o stare emotivă la alta, își schimbă partenerii de joc în funcție de interesele de moment, nu sunt constanți în motivațiile alegerilor sau respingerilor făcute. Întâlnim multe atracții reciproce, numărul respingerilor fiind mic. Din totalul de 15 copii, întâlnim 3 copii populari, 12 copii acceptați și niciunul respins în totalitate de grup.
Comparând rezultatele obținute în urma efectuării observațiilor și completării fișei de apreciere a sociabilității copilului preșcolar de 5-6 ani (ANEXA 2,3,4) de la începutul cercetării și de la sfârșitul acesteia, am constat că există diferențe în ceea ce privește gradul lor de socializare pe toate dintre cele trei dimensiuni (adaptare socială capacitate socială, și integrare socio-afectivă) și există o creștere progresivă a socializării preșcolarilor sub influența activităților deulate în cadrul programului de dezvoltare a sociabilității de la grupa mare,,Licuricii".
Tabel 9. Statistica progresului adaptării sociale în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copilului preșcolar
Fig. 8 Diagramă privind progresul adaptării sociale
Tabel 10. Statistica progresului privind capacitatea socială în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copilului preșcolar
Fig. 9 Diagramă privind progresul capacității sociale
Tabel 11. Statistica progresului privind integrarea socio- afectivă în urma studierii fișelor de apreciere a socializării copilului preșcolar
Fig. 10 Diagramă privind progresul integrării socio-afective
Rezultatele obținute indică faptul că există diferențe în ceea ce privește formele de manifestare a socializării pentru fiecare dintre cele trei categorii de preșcolari, astfel încât se poate afirma că activitățile special proiectate au condus pas cu pas la creșterea progresivă a socializării, la accentuarea dorinței de a intra în contact cu ceilalți.
III. 5 Concluziile cercetării
Din cele prezentate și realizate în programul de socializare putem trage concluzia că ipoteza conform căreia diferitele tipuri de activități care se desfășoara în cadrul grădiniței influențează evoluția socializării copiilor preșcolari se confirmă. Rezultatele obținute indică faptul că există diferențe în ceea ce privește formele de manifestare a socializării pentru fiecare dintre cele trei categorii de preșcolari în funcție de a frecvența în grădiniță, astfel încât se poate afirma că activitățile special proiectate au condus pas cu pas la creșterea progresivă a socializării, la accentuarea dorinței de a intra în contact cu ceilalți.
Activitățile de socializare cu caracter ludic desfășurate pe această perioadă a stimulat importante aspecte ale comportamentului preșcolarului de 5-6 ani precum împărtășirea impresiilor, încurajarea reciprocă, exprimarea politicoasă, cunoașterea de sine și a celor din jur.
Aplicarea testul sociometric a scos în evidență relațiile din cadrul grupului, preferințele, respingerile dintre copii, trăsăturile pentru care unii sunt acceptați, iar alții respinși și se crează o imagine mai clară asupra nivelului coeziunii grupului, al calității relațiilor din cadrul lui. Pe această cale, educatoarea poate primi informații despre nivelul sociabilității copiilor, punct de la care poate porni în găsirea și aplicarea celor mai adecvate metode ameliorative.
Avantajul matricii sociometrice este acela de a oferi realitatea stării relațiilor pozitive și negative la un moment dat și la o situație dată, putând fi radical diferit pentru o altă situație.
Prin intermediul lor se poate realiza cunoașterea modului în care evoluează colectivul, cum este structurat spontan , care sunt relațiile neoficiale ce apar în grup. Tot de aici se pot obține informații referitoare la membrii izolați ai colectivului, cei care nu reușesc să se adapteze sau cei care sunt cei mai agreați.
Cunoscând stadiul atins în formarea coeziunii se va putea prevede evoluția grupului și direcția în care evoluează acesta: crește coeziunea, stagnează sau se află în regres. Fenomenele care pot produce astfel de modificări sunt numeroase ca atare, este nu numai recomandabil, ci și necesar să se procedeze periodic la aplicarea testului sociometric și implicit la compararea rezultatelor și depistarea factorilor care au produs modificările respective. Pe parcursul întregii cercetări ne-am imaginat că mergem în vizită, primim musafiri, ne plimbăm în parc, călătorim cu trenul(autobuzul)etc. Esența unor astfel de jocuri constă în simbolizarea sub formă de joc a unor situații din viața reală, în care participanții au ocazia să-și probeze și să-și dezvolte competențele sociale pentru că pot manifesta liber diferite forme de comportament în situații diferite.
Jocul de rol este pe lista ce completează tipurilor de jocuri practicate și îndrăgite de copii. Aceștia se transpun în diferite roluri, interpretând situații de viață reale sau fictive, ori își aleg roluri din basme sau povestiri. În timpul jocului de rol se poate observa că preșcolarii asimilează anumite relații și comportamente din rolul respectiv și îi ajută să dezvolte caracteristicile unui comportament prosocial.Simularea unor situații de viață îi ajută să transpună mai ușor în practică ceea ce sunt învățați și le oferă posibilitatea de a găsii soluții la anumite probleme
În dezvoltarea spiritului de cooperare s-a urmărit desfășurarea de activități și jocuri în care copiii au realizat colectiv anumite lucrări (picturi, modelaj, desen, colaj). Astfel copiii au învățat să accepte și părerea celorlalți și să trăiască bucuria rezultatelor muncii în comun .
Concluzionând asupra cercetării experimentale putem afirma că metodologia, care s-a bazat pe metode și tehnici de culegere și prelucrare a datelor complementare, a permis obținerea unor informații despre:
contribuția pe care o are grădinița în dezvoltarea socializării datorită specificului activităților proiectate pentru această etapă de vârstă.
contribuția pe care o are fiecare tip de activitate desfășurată în grădiniță la dezvoltarea unor aspecte ale personalității copilului, în principal asupra socializării acestuia.
Concluzii finale
Motto:֦ A modela o statuie și a-i da viață e, fără îndoială un lucru frumos. A modela o intelgență sădind în ea adevărul e un lucru și mai frumoa încă". (Victor Hugo)
În grădiniță au loc complicarea și lărgira raporturilor dintre realitatea mediului încojurător și copil , acum el devine , obiectul unor influențe mai complexe și mult mai bine organizate în comparație cu perioadele anterioare. Copilul, practic, începe de aici vorbirea limbii , el trebuie să rostească cu participare afectivă, sufletească și intelectuală, cuvintele limbii materne. Acum formele și conținutul comunicării devin mai ample și mai variate.
Prin socializare copilul ajunge să înțeleagă ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Socializarea poate fi abordată simultan ca scop și mijloc în formarea copiilor. În școala românească, în practicile concrete din spațiul școlii, predomină abordarea socializării ca mijloc necesar susținerii laturii sociale a activităților de instruire, și este minimalizată abordarea socializării ca proces cu scopuri specifice, cu conținuturi explicite, cu mijloace de evaluare a progreselor în achiziția de tip social.
Socializarea implică o dialectică a contrariilor: conformare și inovare dependență și independență, toate conducând către câștigarea autonomiei copilului aflat în pragul școlii și schimbării statutului său social. Socializarea presupune un parteneriat între copilul care se socializează și agentul socializator. Lipsa acestui parteneriat transformă relația dintre cei doi într-una de impunere, de constrângere, de forțare a devenirii celui în formare nu după propria sa natură și specificitate, ci după natura și specificitatea celui care socializează.
Socializarea include atât identificarea cât și individualizarea (diferențierea), a fi, pe de o parte, la fel cu toți ceilalți, a fi, pe de altă parte, diferit de toți ceilalți. De aceea o socializare de succes implică realizarea ambelor subprocese. Socializarea să se desfășoare în grupe de copii în care se oferă repere atât pentru identificare cât și pentru diferențiere, dar considerăm că sunt importante pentru aceasta două condiții.
Pentru a putea studia modul în care jocul și activitățile desfășurate în grădință contribuie la dezvoltarea socializării preșcolarilor din această grupă ,am apelat la începutul cercetării la un chestinar adresat părinților, la matrice sociometrică și fișa de apreciere a socializării copilului preșcolar, completată de educatoare.
În urma rezultatelor din perioada pregătitoare am introdus în perioada octombrie –februarie un Program de socializare a copiilor preșcolari de la grupa mare. Acesta a cuprins o serie de activități și jocuri în vederea socializării copiilor și integrării lor la grup, la colectiv, la mediul social etc.
Ulterior comparând rezultatele obținute în urma efectuării observațiilor pe parcursul celor trei etape ale cercetării, am constat că există diferențe în ceea ce privește gradul lor de socializare al copiilor pe toate dintre cele trei dimensiuni (adaptare socială capacitate socială, și integrare socio-afectivă) ,însă există o creștere progresivă a socializării preșcolarilor sub influența activităților din cadrul grădiniței.
Privind în datele cercetarii observăm că se desprind o serie de considerații particulare referitoare la gradul și formele de manifestare a socializării preșcolarilor astfel încât am recurs la alcătuirea unui program de activități variat, flexibil, permanent adaptat la cerințele grupului de preșcolari. Ideea flexibilității și varietății activităților care se axează pe dezvoltarea sociabilității copiilor se desprind practic din activitățile de lucru cu preșcolarii, fiind necesară programarea și organizarea cu atenție a activităților din grădiniță pentru a atrage implicarea preșcolarilor în desfășurarea lor. În același timp s-a ținut cont de antrenarea în procesul educativ a fiecărui copil, să fie implicat în sarcină, să redirecționez conduite negative, dacă acestea există, spre conduite pozitive astfel încât să-i dezvolt trăsăturile de personalitate necesare în încadrarea sa ulterioară într-un sistem colectiv.
Practicarea activităților alese, au fost ghidate de obiectivele morale, psihosociale și afective adecvate, soldându-se cu beneficii importante în sfera personală și relațională, cu efecte de dezvoltare și optimizare comportamentală a copiilor, în sensul creșterii socializării și a receptivității interpersonale. Activitățile alese oferă copilului posibilitatea de a experimenta trăiri și sentimente alături de ceilalți, de a se descoperi pe sine și de a-i descoperi pe ceilalți, de a descoperi bucuria de a fi împreună cu alții, toate ca avantaje ale unei interrelaționări pozitive și armonioase.
Concluzia care se desprinde din cercetare este că grădinița trebuie să asigure toate căile și mijloacele de a facilita integrarea copiilor în grupuri de covârstnici, să le dezvolte socializarea, creând condiții favorabile construirii unei rețele inter-copii.
Educația preșcolară își pune amprenta asupra dezvoltării copilului, iar în final se prezintă câteva aspecte privind educarea acestuia :
conținutul activităților privind educarea copilului preșcolar trebuie să țină cont de nivelul de maturizare al copilului astfel încât să existe un permanent echilibru între tipuri, recomandându-se a fi gândite și organizate în raport cu vârsta
copilului preșcolar trebuie să fie educat într-un mediu educațional adecvat, în vederea stimulării continue a învățării spontane a acestuia și formării lui ca o personalitate autonomă și conștientă de sine, prin organizarea și trăirea unor experiențe de învățare ținând seama de cerințele viitorului și de necesitatea producerii unor schimbări dorite în comportamentul copilului de astătzi.
grupa de copii să fie dimensionată astfel încât să se poată produce interacțiuni sociale autentice și de calitate (colectivul să cuprindă un număr mai mic de copii în grupele mici când socializarea este extrem de intensă pe multiple planuri, și cu număr mai mare de copii către școală când copiii își pot autogestiona în mare parte interacțiunile sociale);
ergonomia sălii de grădiniță să permită socializarea, adică să devină un spațiu interacțional autentic prin plasarea mobilierului, prin regulile de mișcare în sală.
Ca agent al socializării, educatoarea trebuie să:
conștientizeze complexitatea spațiului educațional, a celor două planuri coexistente: vizibil, formal; invizibil, ascuns și a rolului acestora în formarea copiilor ca indivizi sociali.
admită necesitatea socializării și să asigure invariabil consistența între vorbele și faptele proprii;
sa fie conștientă de necesitatea interacțiunilor orizontale.Experiențele personale ale fiecăruia pot îmbogăți contextul situației de învățare.
Educatoarea trebuie să observe și să cunoască jocurile copiilor pentru a nu se crea o ruptură între acestea și jocurile ce se-nvață în grădiniță, iar acest lucru trebuie realizat mai ales cu grupa mică. Este necesar să se respecte în mai mare măsură experiența de joc pe care o au diferiți copii, cu atât mai mult cu cât provin din medii socioculturale diferite. În alegerea jocurilor, în împărțirea rolurilor, în alcătuirea grupelor trebuie să se respecte particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor.
Asupra necesității și importanței jocului în viața copilului au stăruit toți marii pedagogi în frunte cu întemeietorul grădinițelor de copii (bazate pe joc și activitate) – Fr. Frobel. ,,Să trăim pentru copiii noștri” – îndemna el prin revista sa care avea acest titlu. Astăzi, s-au creat condițiile aplicării, în viață, a îndemnului rostit de părintele educației preșcolare acum un veac și mai bine.
Rămâne doar să valorificăm cu conștiinciozitate și cu pricepere aceste condiții. Și, mai ales, să acordăm jocului o atenție sporită și mai mult loc în programul zilnic al copilului.
Perspectiva de abordare dorește să conștientizeze cadrele didactice și părinții că atât pregătirea în plan intelectual cât și formarea în plan social reprezintă fațete ale aceluiași proces: formarea copiilor pentru viitor. A desfășura activități cu rol socializator sau a-ți proiecta activitatea la grupă, promovând într-o mai mare măsură interacțiunile sociale și formarea la copii a abilităților sociale, nu poate avea decât efect pozitiv pentru toți beneficiarii: copii, cadre didactice, comunitate, societate.
Fără a avea pretenția că am epuizat repertoriul domeniilor de analiză care ar fi fost interesant de investigat în problematica socializării prin intermediul grădiniței, consider că prin concluziile la care am ajuns și propunerile făcute am contribuit la o cunoaștere aprofundată a practicii socializării copiilor și la oferirea de soluții pentru optimizarea acestui proces.
BIBLIOGRAFIE
STUDII:
Agrabian, M.(2003) Sociologie generală, Iași: Institutul European
Allport, G.W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), București: Editura Didactică și Pedagogică
Berge, A.(1997) Profesiunea de părinte, București: Editura Didactică și Pedagogică
Ciofu,C(1998) Interacțiunea părinți-copii, București : Editura Medicală Amaltea
Crețu, Tucicov- Bogdan, A. (1973) -Psihologia generală și socială, București: Editura Didactică și Pedagogică
Crețu, T. (2001) Psihologia vârstelor, București: Editura Credis.
Debesse, M.(1981) Psihologia copilului de la naștere la adolescență, București: Editura Didactica și Pedagogică
Dragu Anca; Sorin, Cristea(2003)Psihologie și pedagogie școlară, Editia a II-a, revăzută și adaugită, Ovidius University Press
Ghid de bune practici pentru educația timpuriea copilului între 3-6/7 ani, MECT, 2008
Golu P., Verza,E., Zlate, M. (1994) Psihologia copilului, , București: Editura Didactică și Pedagogic
Janet, P. apud S.Teodorescu(1976) În lumea copilului, prieteni, colegi, cunoscuți, București, Editura Didactica și Pedagogică
Lanz R.apud Bonchiș,E.(2000) Studierea imaginii de sine în copilărie și preadolescență Oradea: Editura Imprimeriei de Vest
Lăzărescu , M.P.(2011) Metodologia cercetării științifice în învățământul primar și preșcolar,Pitești: Editura Paralela 45
Lăzărescu, M.P., Ezechil, L(2005) Laborator preșcolar” – ghid metodologic – ediția a V-a revizuită București: Editura V & I Integral,
Lecuyer ,Boudon, Besnard, Cherkaoui,(1996) Larousse Dicționar de sociologie, București: Editura Univers Enciclopedic
Mureșan, P. (1980) Învățarea socială, București: Editura Albatros
Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia, București:Editura Didactică și Pedagogică Pavelescu, V. (1962) Psihologia pedagogică \, București:E.S.D.P.
Șchiopu Ursula (și colab.), (1970) Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, București: Editura Didactică și Pedagogică
Șchiopu, U. (1963) Psihologia copilului, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Stănciulescu, E. (1996) Teorii sociologice ale educației, Iași: Editura Polirom.
Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale Iași: Editura Polirom.
Teodorescu, S. (1976) În lumea copilului, prieteni, colegi, cunoscuți, București: Editura Didactică și Pedagogică
Tomșa Gheorghe(2005) Psihopedagogia preșcolară și școlară-definitivat și grad didactic II, București
Turcu, F.(2000) Dicționar explicativ de psihologie școlară,București:Editura Eficient
Verza, E.Verza, E. F(2000) Psihologia vârstelor, București: Editura Pro Humanitate
Vincent, R (1972) Cunoașterea copilului, București:Editura Didactică și Pedagogică
Voinea, M. (1993) Sociologia familiei, Editura Universitații din București
Vrășmaș, E. (1999) Educația copilului preșcolar, București: Editura Pro Humanitate
Walton, H. (1975) Evoluția psihologică a copilului, București:Editura Didactică și pedagogică
Zlate, M. (2000) Fundamentele psihologiei, București:Editura Pro Humanitate
DICȚIONARE:
Dictionnaire de la philosophie, 1995
Dicționar de pedagogie(1979) București: Editura Didactică și Pedagogică
Marshall, G. (2003) Oxford Dicționar de sociologie, București: Editura Univers Enciclopedic
Schoub, Z.(2001) Dicționar de pedagogie Iași: Editura Polirom
Tucicov, A., Golu,M.(1981)Dicționarul de psihologie socială,București: Editura Științifică și Enciclopedică
Zamfir, C. Vlăsceanu, L. (1993) Dicționar de sociologie, București:Editura Babel
REVISTE:
Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2, 1994
Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2, 2000
Revista Învățământul Preșcolar, nr. 3-4, 1992
SURSE ELECTRONICE:
www.tribunainvățământului.ro
www.didactic.ro
ANEXA 1
CHESTIONAR
Numele și prenumele copilului………………………………………………..
Data nașterii……………………………………….
Data intrării în grădiniță………………………..
ANEXA 2
FIȘĂ DE APRECIERE A SOCIALIZĂRII COPILULUI PREȘCOLAR
(5-6ani)
Numele și prenumele: A.R.
Data nașterii:2.05.2012
Vârsta la intrarea în grădiniță: 5ani și 4 luni
Comportament obținut la final………Comportament în dezvoltare
Notă:
Notarea răspunsurilor se va face cu da’’ sau ,,nu’’
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,da’’ ,copilul va fi notat cu comportament atins (CA)
Pentru jumatate dintre competențe notate cu ,,da ,iar celelalte notate cu ,,nu’’ , copilul va fi notat cu comportament în dezvoltare (CD)
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,nu ’’,copilul va fi notat cu necesită sprijin (NS )
ANEXA 3
FIȘĂ DE APRECIERE A SOCIALIZĂRII COPILULUI PREȘCOLAR
(5-6ani)
Numele și prenumele: D.D.
Data nașterii:28.10.2011
Vârsta la intrarea în grădiniță: 4ani și 10 luni
Comportament obținut la final………Comportament atins
Notă:
Notarea răspunsurilor se va face cu da’’ sau ,,nu’’
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,da’’ ,copilul va fi notat cu comportament atins (CA)
Pentru jumatate dintre competențe notate cu ,,da ,iar celelalte notate cu ,,nu’’ , copilul va fi notat cu comportament în dezvoltare (CD)
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,nu ’’,copilul va fi notat cu necesită sprijin (NS
ANEXA 4
FIȘĂ DE APRECIERE A SOCIALIZĂRII COPILULUI PREȘCOLAR
(5-6ani)
Numele și prenumele:J.R.
Data nașterii:13.08.2012
Vârsta la intrarea în grădiniță: 3ani și 1lună
Comportament obținut la final………Comportament atins
Notă:
Notarea răspunsurilor se va face cu da’’ sau ,,nu’’
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,da’’ ,copilul va fi notat cu comportament atins (CA)
Pentru jumatate dintre competențe notate cu ,,da ,iar celelalte notate cu ,,nu’’ , copilul va fi notat cu comportament în dezvoltare (CD)
Pentru majoritatea competențelor notate cu ,,nu ’’,copilul va fi notat cu necesită sprijin (NS)
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
NIVELUL II
TEMA ANUALĂ: ,,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA PROIECTULUI: „La mulți ani, copile!”
TEMA ZILEI: „Dreptul meu – o copilărie fericită!”
MESAJUL ZILEI: ” Dreptul meu- o copilărie fericită”
TIPUL ACTIVITĂȚII: verificare și sistematizare a cunoștințelor, și deprinderilor;
FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată DOS +DEC;
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic/ pictură
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Verificarea și sistematizarea cunoștințelor privind drepturile și îndatoririle copiilor precum și valorificarea deprinderilor de lucru însușite în realizarea lucrării plastice.
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERENȚIALE(ADE)
DOS-DEC ,,Dreptul meu- o copilărie fericită”
Mijloc de realizare:Educație pentru societate- joc didactic
Activitate artistico-plastică –pictură.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
să cunoască drepturile copilului (dreptul la o familie, dreptul la educație, dreptul la joc etc.) ;
să analizeze cazurile prezentate argumentându-și acordul sau dezacordul;
să manifeste toleranță, prietenie, grijă față de ceilalți;
să adopte măsuri juste de rezolvare a unor situații ;
să înțeleagă și să accepte diversitatea copiilor;
să obțina flori folosind procedeul dactilopictură- cu ajutorul palmelor;
să respecte etapele de lucru pentru realizarea unor produse simple;
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ȘI PROCEDEE : jocul didactic, povestirea ,” Mâna oarbă”, „Moșul cu pălărie”, problematizarea, explicația, exercițiul.
MIJLOACE DIDACTICE : păpuși, cutia cu surprize, cub, imagini sugestive, calculator, CD, baloane, “microfonul magic”, coli lipite, acuarele, flipchart etc.
FORME DE ORGANIZARE : frontal, pe grupuri, individual.
BIBLIOGRAFIE:
Didactica activităților instructiv-educative pentru învățamântul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005;
Curriculum pentru învățământul preșcolar ( 3-6⁄ 7 ani ), M.E.C.T, 2008
Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela – “Metode interactive de grup” – ghid metodic, Editura Arves, 2002;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Lect. univ. dr. GHEORGHE VICTORIA AUTOR : Prof. Înv. Preșcolar MEȘCA MARIANA NICOLETA… [308131] (ID: 308131)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.