pentru ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I Coordonator științific : Prof. Univ. Dr. Liliana Zaharia Autor: prof. Nicolescu Gabriel Școala Gimnazială nr…. [305500]

[anonimizat] I

Coordonator științific :

Prof. Univ. Dr. Liliana Zaharia

Autor: prof. [anonimizat]. 153, București

2018

UNIVERSITATEA din BUCUREȘTI

FACULTATEA de GEOGRAFIE

CALITATEA APELOR ÎN AREALUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

[anonimizat] :

Prof. Univ. Dr. Liliana Zaharia

Autor : prof. [anonimizat]. 153, București

C U P R I N S

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………5

PARTEA ÎNTÂI

PROBLEME GENERALE

Capitolul 1. Poziția geografică ……………………….

Capitolul 2. Scurt istoric al cercetărilor …………………………………………………………………..

Capitolul 3. [anonimizat] ………………………………………………

3.1. Condițiile naturale ……………………………………………………………………………….

3.2. [anonimizat] ……………………………………………………………….

PARTEA A DOUA

RESURSELE DE APĂ ȘI CALITATEA LOR

Capitolul 4. Resursele de apă……………………………………

Capitolul 5. Calitatea apelor curgătoare……………………………………………..

5.1. Surse de poluare (naturale și antropice)…………………………………………

5.2. Caracterizarea calității apelor curgătoare…………………………

Capitolul 6. Calitatea apelor subterane……………………………………………….

6.1. Surse de poluare (naturale și antropice) ………………………………………………………..

6.2. Caracterizarea calității apelor subterane

Capitolul 7. Calitatea apei lacurilor

7.1. Surse de poluare a lacurilor (naturale și antropice) ……….

7.2. Caracterizarea calității apei lacurilor

Capitolul 8. Aspecte privind protecția și conservarea calității apelor

8.1. Aspecte legislative și instituționale

8.2. Măsuri concrete pentru protecția și conservarea calității apelor în arealul municipiului București

PARTEA A TREIA

CONSIDERAȚII METODICE

Capitolul 9. Considerații metodice generale…………………………………………………………….

9.1. Considerații metodice generale

9.2. Proiectarea activității didactice………………………………………………………………..

9.2.1. Planificarea anuală……………………………………………………………………

9.2.2. Planificarea unității de conținut………………………………………………….

9.2.3. Proiectarea lecțiilor de geografie………………………………………………..

Capitolul 10. Valorificarea cunoștințelor privind calitatea apei în activitățile didactice

10.1. [anonimizat] ……………………………………………………………….

10.2. Activități de evaluare …………………………………………………………………………….

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………….

ANEXE………………………………………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Calitatea apelor în Municipiul București se înscrie în preocupările de gospodărire a apei care trebuie să răspundă cerințelor actuale și de viitor ale dezvoltării socio-economice a orașului. Prin prezenta lucrare, cu titlul „ Calitatea apelor în arealul municipiului București”, mi-am propus, pe de o parte să analizez calitatea apelor în arealul Municipiului București și modalitatea în care acestea sunt protejate și conservate, iar pe de altă parte educarea copiilor în domeniul calității apelor, pornind de la informațiile din lucrare.

Lucrarea este structurată în trei părți:

PARTEA ÎNTÂI – PROBLEME GENERALE, PARTEA A DOUA – RESURSELE DE APĂ ȘI CALITATEA LOR și PARTEA A III A – CONSIDERAȚII METODICE.

În PARTEA ÎNTÂI – PROBLEME GENERALE am analizat poziția geografică ( Capitolul 1), am făcut un scurt istoric al cercetărilor în domeniu (Capitolul 2.), apoi am prezentat principalele trăsături ale cadrului natural și social – economic și impactul lor asupra calității apelor ( Capitolul 3.).

PARTEA A DOUA – RESURSELE DE APĂ ȘI CALITATEA LOR, cuprinde Capitolul 4, intitulat „Resursele de apă”, în care sunt prezentate resursele de apă. Capitolul 5 numit „Calitatea apelor curgătoare” cuprinde sursele de poluare naturale și antropice și caracterizarea apelor curgătoare. În Capitolul 6 numit „Calitatea apelor subterane” am realizat o prezentare a surselor de poluare naturale și antropice, precum și o caracterizare a calității apelor subterane. În Capitolul 7 „Calitatea apei lacurilor” am prezentat sursele de poluare naturale și antropice, precum și calitatea apei lacurilor, iar în Capitolul 8 intitulat “Aspecte privind pretecția și conservarea calității apelor”, am evidențiat aspectele legislative și instituționale privitoare la calitatea apelor și măsurile concrete de protecție și conservare a calității apelor în arealul municipiului București.

PARTEA A TREIA – CONSIDERAȚII METODICE cuprinde Capitolul 9 intitulat “Considerații metodice generale” care surprinde aspecte generale legate de activitatea metodică și didactică, punându-se accentul pe planificarea anuală, planificarea unităților de conținut, proiectarea de lecții și Capitolul 10 numit “Valorificarea cunoștințelor privind calitatea apei în activitățile didactice”, care include activități de predare-învățare și evaluare.

Finalul lucrării am inclus concluziile și bibliografia folosită.

PARTEA I

PROBLEME GENERALE

CAPITOLUL 1

1.POZIȚIA GEOGRAFICĂ

Orașul București se află în S-E României, în Câmpia Română, mai precis într-o subunitate a acesteia numită Câmpia Vlăsiei, la 55-96 m altitudine (Fig.nr.1.1).

Fig.nr.1.1 Poziția geografică a Municipiului București în România

(Sursa: http://www.creeaza.com)

Din punct de vedere geografic orașul București se află la intersecția paralelei 44024’49” latitudine N cu meridianul de 26005’48” longitudine E, și, în același timp, la 100 km în sudul Munților Carpați, 60 km N distanță de fluviul Dunărea și 225 km V de Marea Neagră.

Din punct de vedere al provinciilor istorice, Bucureștiul este inclus în provincia istorică Muntenia. În prezent orașul se desfășoară pe 238 km2 fiind încadrat geografic din toate părțile de județul Ilfov. Orașele limitrofe capitalei sunt: Otopeni, Chitila și Buftea în nord, Voluntari și Pantelimon în est, Popești-Leordeni și Măgurele în sud și Bragadiru în sud-vest.

Din punct de vedere hidrologic se află la confluența râurilor Dâmbovița și Colentina, aparținînd bazinului râului Argeș.

Așezarea geografică a orașului București are un rol important în determinarea calității și cantității apelor curgătoare, apelor subterane și a lacurilor. În afara factorilor naturali se adaugă și cei socio-economici care influențează proprietățile chimice și calitatea apelor.

CAPITOLUL 2

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR

Este cunoscut rolul important pe care îl deține rețeaua hidrografică în peisajul intens urbanizat al capitalei. Avantajele sociale și conomice care decurg din valorificarea rațională a rețelei hidrografice din București, au început să fie înțelese la sfârșitul secolului XIX.

Cunoașterea municipiului București și a zonelor învecinate sub aspect hidrologic și hidrogeologic au fost determinate de considerente de ordin practic, deoarece locuitorii orașului nu beneficiau de apă potabilă de bună calitate.

La începutul secolului XX în lucrarea intitulată “Temelia Bucureștilor” George Vâlsan face câteva observații privind fundamentul geologic al orașului, iar în aceeași perioadă Vintilă Mihăilescu realizează un studiu complex referitor la Mostiștea și Vlăsia, urmat în anul 1935 de lucrarea “București – schiță geografică” în care prezenta situația Bucureștiului la momentul respectiv.

În următorii ani studiile privind relieful se intensifică și apar mai multe lucrări de specialitate elaborate de: Vintilă Mihăilescu (“Asupra limitelor și marilor diviziuni ale Câmpiei Române”, 1957), Petre Coteț (“Unele date privind geomorfologia zonei orașului București”, 1963 și “Câmpia Română”, 1976), Grigore Posea, Nicolae Popescu și Mihai Ielenicz (“Relieful României”, 1974). Aceste lucrări sunt însoțite și de o serie de articole dintre care putem aminti “Orașul București – caracterizare morfologică și morfometrică” (Mihai Ielenicz, 1984).

Între anii 1970 – 1980 se remarcă observațiile și comunicările susținute de Bogdan Octavia în domeniul climatic și studiile privind modificarea parametrilor meteorologici în zona orașului București realizate de către Elena Dumitrescu. Lor li se adaugă lucrările elaborate de specialiștii din cadrul Institutului de Meteorologie și Hidrologie.

Rețeaua hidrografică este temeinic studiată în privința morfologiei și morfometriei bazinelor hidrografice, a scurgerii și proprietăților fizico – chimice ale apei. Se remarcă în acest sens Petre Gâștescu și A. Nicola (“Lacurile de pe valea Colentinei – geneză și regim hiodrologic”,1961), Valeria Velcea (“Râurile României”, 1967), M. Iancu și S. Stănescu (“Valea Argeșului”, 1970), Petre Gâștescu (“Lacurile României”, 1971), Ion Pișotă și Valeriu Trufaș (“Lacurile României”, 1971), I. Ujvari (“Alimentarea râurilor din R.P .R.”, 1947 și “Geografia apelor României”, 1972), I.Pișota și C.Moissiu (“Hidrografia Bucureștiului și a îmorejurimilor sale”, 19771), I. Zăvoianu (“Morfometria bazinelor hidrografice”, 1977), P.Miță (“Temperatura apei și fenomenele de îngheț pe cursurile de apă din România”, 1986), I. Dinu (“Bazinul râului Dâmbovița – Studiu de hidrografie”, 1996), O.Cocoș (“Sisteme hidrografice și gestionarea apei în municipiul București”, 1998). Mai pot fi menționate și două lucrări monografice elaborate de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, și anume, “Monografia hidrologică a bazinului râului Argeș” (1966) și “Râurile României” (1971).

Abordărilor geografice mai sus menționate li se adaugă studii privind amenajarea complexă a bazinelor hidrografice și regularizarea cursurilor de apă. Astfel pot fi menționați P.Solacolu și O. Ceachir (“Schema de apărare a Capitalei împotriva inundațiilor”, 1981), P.Solacolu (“Încadrarea amenajării complexe a râului Dâmbovița în schema cadru a bazinului hidrografic”, 1988) și C.Popescu și F.Lăzărescu (“Concepția generală de amenajare a râului Dâmbovița în municipiul București”, 1988).

Azi, cercetările și studiile realizate pe bazine hidrografice se realizează de către Aqua Proiect, Administrația Națională “Apele Române” și Ministerul Apelor și Pădurilor.

CAPITOLUL 3

PRINCIPALELE TRĂSĂTURI ALE CADRULUI NATURAL ȘI SOCIAL-ECONOMIC CU IMPACT ASUPRA CALITĂȚII APELOR

Bucureștiul este un municipiu situat in sudul țării, în Câmpia Română, mai exact într-o subunitate a acesteia numită Câmpia Vlăsiei.

Condițiile geologice

Din puncte de vedere geologic orașul București este așezat pe un soclu rigid, format din cristalin metamorfic și roci magmatice peste care se dispun câteva cicluri sedimentare până în Cretacic. Acestea alcătuiesc fundamentul Platformei Moesice, deasupra căreia se află Câmpia Moesică. Condițiile geologice pot influența calitatea apelor astfel: rocile fisurate sau fracturate permit intrarea în apele subterane a bacteriilor și suspensiilor. Conținutul mineral al apei depinde de roci atât cantitativ cât și calitativ. Astfel, capacitatea relativă de dezagregare a apei este de 1 pentru granit, 12 pentru calcare, 80 pentru sare.

Caracteristici morfologice și morfometrice ale reliefului

Teritoriul analizat aparține, din punct de vedere structural, Platformei Moesice. In cadrul acesteia apar două etaje structurale: soclul cristalin și cuvertura sedimentară. Platforma Moesică are o morfologie tipică de câmpie, cu relief plat, corespunzând în întregime Câmpiei Române.

Suprafața municipiului București se suprapune în totalitate pe subunități ale Câmpiei Vlăsiei – unitate a Câmpiei Române.

Subunitatea centrală a Câmpiei Vlăsiei o reprezintă Câmpia Bucureștiului. Aceasta se află sun influența directă a capitalei.

Principala trăsătură a reliefului este dată de prezența câmpurilor: Cotroceni-Berceni, Otopeni – Cernica, Colentina.

În limitele municipiului, altitudinile coboară de la 110 – 100 m în nord-est, către 50 – 60 m în sud -est, cu pante sub 2°. Aproximativ jumătate din suprafața sa are înălțimi între 80 – 100 m, 2,2% peste 100 m și 4,8% sub 60 m.

Pe teritoriul Bucureștiului se evidențiează următoarele forme de relief (fig. nr.3.1):

câmpurile, cu lărgimea de 4-8 km desfășurate pe aproximativ 90% din suprafața orașului, orientate pe direcția NV-SE și cu altitudini cuprinse intre 100 și 120m;

culoare de vale cu albii minore, lunci și terase joase;

văiugi înguste și puțin adânci cu puțină apă în albie și transformate în lacuri;

un microrelief de crovuri, meandre, albii părăsite și popine;

Se adaugă construcții, excavații, nivelări care au modificat aspectul inițial al reliefului pe teritoriul orașului.

Fig nr. 3. 1 Harta morfologică a imprejurimilor orașului București – prelucrare

(V.Mihăilescu, 1977)

Pe teritoriul orașului București se întâlnesc și forme de relief create de om. Lucrările de indiguire și desecare executate în cursul văilor au vizat stoparea meandrării, inundațiilor și aluvionării. Sub domnia lui Alexandru Isilanti au fost realizate primele lucrări de deviere ale Dâmboviței spre Argeș. La începutul secolului al XIX- lea a fost realizat un canal artificial către râul Ciorogârla în scopul prevenirii inundațiilor. Amenajarea cursului Dâmboviței în București și în aval a început între anii 1880-1882. Lucrările au vizat nivelarea văiugilor și amenajarea lacurilor (Lacul Cișmigiu, Parcul Carol, Parcul Tineretului). Au fost realizate lacuri artificiale (Lacul Cicului, Lacul Titan, Lacul Drumul Taberei) și baraje pe cursurile râurilor (acumularea de la Lacul Morii și crearea unei insule artificiale –fig. nr. 3.2).

Fig. nr. 3. 2 Lacul Morii – imagine satelitară

(Sursa: Google Earth)

Caracteristici climatice

Orașul București se înscrie în climatul temperat-continental caracterizat prin patru anotimpuri, cu nuanțe excesive manifestate prin veri fierbinți și ierni geroase.

Cea mai friguroasă lună este ianuarie, cu o medie de -2,90C. Cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la stația Filaret la 25 ianuarie 1942 și a avut valoarea de -30,50C. Iarna vântul poate atinge viteza maximă de 6,1m/s în timpul viscolelor puternice.

Cea mai călduroasă lună este iulie, cu o medie de 22,80C. Temperatura maximă absolută înregistrată în București a fost de 41,10C la 20 august 1945. Fenomenul de secetă prelungită și uscăciune are o frecvență ridicată. Precipitațiile pot avea au un caracter torențial înregistrându-se chiar 190 mm/m2. Valoarea medie anuală a precipitațiilor este de 500 – 600 mm (fig. nr. II.4).

Vânturile dominante bat dinspre nord-est, cu viteze medii anuale de 3.8 m/s și respectiv 4.5 m/s iarna.

Suprafața modificată foarte mult de om prin construcții, unități industriale, străzi, amenajarea lacurilor, a determinat formarea unui topoclimat specific. Astfel Bucureștiul apare ca o insulă de căldură urbană având temperaturi mult mai mari față de climatul natural specific Câmpiei Române. Valorile mai ridicate se înregistrează ca urmare a arderii combustibililor, supraîncălzirea suprafețelor de asfalt, cărămidă și sticlă, precum și ca urmare a densității ridicate a populației. Impuritățile existente în atmosferă constituie nuclee de condensare a vaporilor de apă, determinând înregistrarea de cantități de precipitații mai mari, precum și apariția fenomenului de ceață urbană.

De asemenea cantitățile mari de substanțe poluante din atmosferă favorizează formarea norilor mai intens deasupra orașului.

Fig. nr. 3. 3 Diagramă climatică București

(Sursa: http://hikersbay.com/climate/romania/bucharest)

Zona de la periferia orașului este mai expusă vânturilor și valurilor de căldură și frig, dar dispune de o umiditate mai ridicată și un aer mai curat. În interiorul orașului se manifestă curenții de tranzit ai aerului canalizat de marile bulevarde care sunt încadrate de construcții înalte.

Calitatea apei nu rămâne constantă în timp ci poate să varieze și din cauza factorilor climatici. Astfel apele din topirea zăpezii sunt noroioase, moi, cu conținut bacterian ridicat. În perioadele de secetă apele sunt dure și cu conținut mineral înalt semănând cu apele subterane. În timpul inundațiilor apele sunt noroioase și adesea au antrenat o multitudine de compuși. Radiația solară, vânturile, variațiile de temperatură pot determina dezagregarea rocilor generând astfel particule antrenabile de ape ca suspensii.

Anotimpurile pot influența și ele calitatea apei: toamna apele antreneză frunziș și alte resturi vegetale modificându-și culoare, gustul, conținutul bacterian și cantitatea de carbon organic și azot din ape. Sezonul secetos determină creșterea concentrației de săruri.

Apele meteorice aduc gaze dizolvate din atmosferă, naturale sau rezultate din poluarea aerului, particule de praf, pulberi și particule radioactive materiale antrenate în cursul șiroirii pe suprafața solului (frunze, ierburi) și alte materiale vegetale în toate fazele posibile de biodegradare, bacterii, argile, insecticide și erbicide, substanțe organice solubile extrase din vegetația în putrefacție determinând modificarea calițății apei.

Caracteristici hidrografice și hidrologice

Bucureștiul este traversat de râurile Dâmbovița și Colentina.

Râul Dâmbovița are o lungime de aproximativ 20 km pe teritoriul Capitalei, având un aspect larg, bine definit, de-a lungul căruia se remarcă martori de eroziune de tip popină sau grădiște, numiți local dealuri, cum ar fi dealul Sprii și dealul Mitropoliei. Meandrele părăsite rămase în urma regularizării râului în care se mai găseau ochiuri de apă au fost amenajate în lacuri de agrement cum ar fi: lacurile din parcurile Carol, Cișmigiu și Tineretului. Lor li se adaugă cel mai mare lac din București cu o suprafață de 246 ha, Lacul Morii.

Râul Colentina face și el parte din bazinul hidrografic al râului Argeș, fiind afluent al Dâmboviței. Are un traseu pe teritoriul orașului de aproximativ 37 km. Pe acest râu s-a amenajat din amonte spre aval o salbă de 15 lacuri din care 10 sunt pe teritoriul Capitalei: Străulești, Grivița, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Colentina, Fundeni, Dobroiești (Pantelimon I).

Până la sfârșitul secolului al XIX- lea principala sursă de alimentare cu apă era Dâmbovița. Gradul acesteia de potabilitate a fost afectat de inființarea tăbăcăriilor și a morilor, precum și de creșterea accelerată a numărului de locuitori. Astfel alimentarea cu apă a gospodăriilor se realiza prin intermediul unor puțuri situate la intersecția vechilor ulițe (Puțul lui Iorga, Puțul Turcului). În a doua jumătate a secolului al XIX- lea în zona centrală a orașului au fost construite cișmele alimentate din izvoare precum cele de la Crevedia și Giulești.

În anul 1865 a început amenajarea cursului Dâmboviței respectându-se planurile arhitectului Grogore Cerchez. Acestea prevedeau acoperirea apelor râului cu un planșeu de beton pe porțiunea Piața Națiunilor Unite – Podul Șerban Vodă. Lucrări de regularizare a debitului și modernizare a malurilor au fost efectuate între anii 1984 – 1987 transformând complet cursul Dâmboviței. Astfel sub planșeul de beton aflat la o înălțime de 5 m deasupra oglinzii apei, în albia minoră a Dâmboviței, există o casetă de colectare a apelor uzate, iar deasupra se află albia nouă prin care curge apă curată (fig. nr. 3.4).

Fig. nr. 3.4 Cursul amenajat al râului Dâmbovița

(sursa:www.hydroenv.ro)

Îndiguirea pare să rezolve problema inundațiilor și eroziunii prin râuri. Viteza crescută de filtrant ceea ce afectează calitatea apei. Viteza crescută de scurgere nu este favorabilă sedimentării, reducând și ea calitatea apei.

Betonarea albiei înseamnă distrugere peisagistică, biologică, afectarea calității apei și a capacității de a rezista poluării prin diminuarea gravă a capacității de autoepurare. Impermeabilizarea malului împiedică o comunicare cu apele subterane din vecinătate și astfel se ajunge fie la o sărăcire a acestora în debit sau chiar o coborâre a nivelului, fie (în cazul precipitațiilor abundente) la o creștere a nivelului freatic și chiar inmlăștinire a zonelor învecinate din cauza drenării insuficiente.

Calitatea apei din râuri este variabilă în spațiu. Suprafața bazinului hidrografic influențează valorile parametrilor. Astfel diferențele mari pot fi în râurile cu bazin mic (sub 100km2) unde variația diverșilor parametri ating adesea magnitudini de mai multe ordine de mărime. Calitatea apelor este mult mai constantă în cazul râurilor cu bazin hidrografic mai mare (peste 100 km2) variațiile fiind de regulă cu maxim un ordin de mărime pentru fiecare parametru chimic.

În zona municipiului București și împrejurimi se găsesc peste 100 de lacuri. Apa lor este folosită la irigații, piscicultură, ca rezervă de apă industrială și pentru agrement.

În lunca Dâmboviței au fost amenajate lacurile: Cișmigiu (3 ha), lacul din Parcul Carol (2 ha), lacul din Parcul Tinerertului (13 ha), lacul din Grădina Botanică.

Lacul Morii (Ciurel), din cartierul Crângași, are o suprafață de 246 ha, o adâncime maximă de 10 m și un volum de circa 20 milioane m3 de apă. În mijlocul lacului se află o insulă artificială cu o suprafață de 5 ha, rezervată în exclusivitate pentru agrement.

La 10 km distanță de acest lac, aproape de ieșirea Dâmboviței din București, urma să fie amenajat lacul Văcărești. Alimentarea sa cu apă trebuia făcută printr-o aducțiune de 25 km lungime din Acumularea Mihăilești de pe Argeș (astăzi lucrarea este abandonată). O parte din apă ar fi trebuit să asigure și nevoile unităților industriale din vecinătatea aducțiunii.

Lacurile de pe râul Colentina. De-a lungul râului începând s-au amenajat 18 lacuri sub forma unei salbe, succedându-se din amonte spre aval: Lacul Ghimpați (52 ha), Vizurești (103 ha), Ciocănești (98 ha), Buftea (307 ha), Buciumeni (60 ha), Mogoșoaia (56 ha), Chitila (39 ha), Străulești (33 ha), Grivița (50 ha), Băneasa (40 ha), Herăstrău (77 ha), Tei (80 ha), Plumbuita (55 ha), Fundeni (123 ha), Pantelimon I (53 ha), Pantelimon II (337 ha) și Lacul Cernica (301 ha) (fig. nr.3.5).

Fig. nr. 3.5 Salba de lacuri de pe râul Colentina

(sursa: www.alpab.ro)

Lacurile de acumulare adânci afectează negativ calitatea apei. În cadrul lor apare fenomenul de stratificație. Astfel apa din stratul superior se încălzește și fiind mai ușoară stă la suprafață. Lumina favorizează dezvoltarea algelor care produc oxigen , iar vântul produce curenți care asigură amestecul apei din stratul superficial și deci o bună distribuire a oxigenului dizolvat. În straturile profunde, fără curenți verticali, nu există aport de oxigen, în schimb ajung din straturile superficiale ale lacului substanțe organice ce coboară lent spre fundul lacului. Viața în aceste straturi adânci este redusă la forme simple determinând la rândul ei ruducerea calității apei.

De asemenea în excavații antropice au fost amenajate lacurile Circului, Național, Titan și Drumul Taberei.

În apropierea orașului se întâlnesc și câteva lacuri de tip liman cum ar fi Bălteni, Balta Neagră, Căldărușani și Snagov. Cel din urmă fiind cel mai întins liman fluviatil (512 ha) și cel mai adânc din Câmpia Română (9 m).

În lacuri, dacă timpul de rezidență a apei este de peste 1 an, majoritatea variațiilor în timp a calității apei este generată de procese interne determinate climatic și biologic. În regiunile temperate biomasa algală atinge un maxim în luna mai și la sfârșitul verii. Concordant variază și parametri cum sunt oxigenul dizolvat, nutrienți, pH – ul, calciul și bicarbonatul.

În lacurile de acumulare datorită timpului de rezidență scurt al apei și variabilității descărcării de debite de apă din lac evoluțiile sunt mai complexe.

Un excelent martor al calității apelor îl constituie sedimentele de pe fundul lacurilor. Acestea înregistrează fidel evoluția de-a lungul anilor, inclusiv evenimente catastrofale precum inundații excepționale, poluării, etc.

Apele subterane sunt situate la diferite adâncimi și au mineralizare diferită. În urma cercetărilor au fost identificate două complexe acvifere distincte: un complex de mică adâncime alimentat din ape de suprafață și precipitații și un complex de mare adâncime situat între strate impermeabile.

Complexul acvifer de mică și medie adâncime cuprinde următoarele structuri acvifere:

nisipurile și pietrișurile de Dâmbovița – alcătuiesc un strat acvifer cu grasimi cuprinse între 2-11 m, localizat în lunca Dâmboviței la adâncimi de 4-15 m.

nisipurile și pietrișurile de Colentina – pot fi urmărite pe întreg teritoriul Capitalei, mai puțin în lunca Dâmboviței. Grosimea stratului acvifer are valori cuprinse între 4 și 10m.

stratul intermediar de nisipuri – separă nisipurile și pietrișurile de Colentina, de nisipurile de Mostiștea; apare la adâncimi cuprinse intre 15-30 m.

nisipurile de Mostiștea – au o dezvoltare continuă în zona Capitalei, fiind prezente la adâncimi cuprinse între 30 – 50 m.

stratele inferioare de nisipuri – se dezvoltă la adâncimi de 50-70 m și au grosimi de 3-5 m. Apar pe suprafețe restrânse în unele zone ale Bucureștiului.

Complexul acvifer de adâncime

În zona municipiului București, ca urmare a intercalării a două orizonturi de argilă, orizontul de pietrișuri și nisipuri al stratelor de Frătești se împarte în trei orizonturi (A, B, C):

stratul acvifer A – prezent la partea superioară a stratelor de Frătești, se dezvoltă la adâncimi de 17 m (Măgurele) sau 132 m (Bucureștii Noi). Este stratul cel mai intens exploatat, apa fiind de foarte bună calitate, bicarbonatată sodică.

stratul acvifer B – are o grosime ce variază intre 20 și 25 m. Apa din acest strat acvifer este bicarbonatată sodică, mai pregnant calcică în sud-vestul orașului, ca și în nord.

stratul acvifer C – înclină ușor de la sud-est spre nord-vest, având grosimi de 25-30m. Apa este predominant bicarbonatată sodică, doar la nord de București este clorurată calcică.

Factorii care influențează calitatea apelor subterane sunt în mare parte identici cu cei ce influențează calitatea apei de suprafață. Astfel utilizările casnice fac să ajungă în apa subterană prin intermediul exfiltrărilor din canalizări precum și din infiltrarea de ape de suprafață, detergenți, azotați, sulfați și alți produși de degradare a substanțelor organice, săruri și ioni dizolvați din rețeaua de apă potabilă, precum și compuși organici solubili. Apele din precipitații aduc gaze atmosferice dizolvate și minerale dizolvate. Utilizările industriale ale apelor generează infiltrarea în apele subterane a diverselor săruri dizolvate în ape uzate industriale ce ajung în sol din apele de suprafață poluate. Depozitele de gunoi aduc aport de produși organici de descompunere, substanțe chimice solubile, gaze solubile, săruri provenite din cenușă.

Caracteristici ale învelișului vegetal și edafic

Fiind poziționat în plină zonă de câmpie, municipiul București îi sunt caractristice următoarele zone de vegetație: pădurea de foioase, silvostepă, stepă.

În zona de pădure pe lângă stejar se mai întâlnesc și arțari, frasini, tei, salcâmi, ulmi, plante cu flori. În luncile râurilor cresc salcii și plopi. Silvostepa este alcătuită din arbuști (corn, scumpie, scumpie, soc, păducel) și ierburi (păiuș și colilie ierboasă).

Pentru extinderea culturilor agricole și a așezărilor, începând cu secolele XV – XVI, majoritatea pădurilor au fost defrișate. În prezent se mai păstrează doar 6% din vechea suprafață împădurită.

Vegetația afectează prin rădăcini și mecanisme biochimice roca, generând particule antrenabile de apă ca suspensii. Vegetația acvatică influențează și ea calitatea apei. Procesele biochimice productive sau degradative reglează cantitatea de azot și fosfor, pH – ul, carbonații și alte substanțe din apă. Concentrația de oxigen dizolvat variază și ea intr-o anumită măsura. Astfel ziua algele din apă produc oxigen, noapte consumă.

Pe teritoriul municipiului București se găsesc soluri brun roșcate de pădure, cernoziomuri argiloiluviale, soluri aluvionare și lăcoviști.

Tipul cel mai răspândit este cel al solurilor brun-roșcate întâlnite pe câmpuri și terase, relativ bine drenate.

Cernoziomurile ocupă Câmpia Câlnăului, Câmpia Moviliței și sud-vestul Bucureștiului.

Solurile brun roșcate și cernoziomurile dau randament în culturile cerealiere, de plante industriale, de pomi fructiferi și de viță-de-vie. În vederea creșterii fertilității acestor soluri se aplică irigații și îngrășăminte. Utilizarea în exces a acestora poate afecta calitatea apelor din arealul municipiului București.

Calitatea apei este influențată și de tipul solului. Astfel solurile argiloase produc noroi, cele organice și mlaștinile produc colorație. Terenurile cultivate dau particule de sol, îngrășăminte, erbicide și insecticide.

3.2. Condițiile social – economice

Orașul București își are originea într-o așezare mică situată pe căile de transhumanță ale ciobanilor care ajungeau spre vadurile dintre râurile Dâmbovița și Argeș. Fondatorul legendar este considerat ciobanul Bucur, de la care ar fi derivat și numele orașului.

În secolul al XV – lea devine cetate de scaun a Valahiei sub domnia lui Vlad Țepeș, iar pe parcursul următoarelor secole numărul locuitorilor crește și orașul devine unul din marile centre urbane din Europa de Sud-Est. Până la sfârșitul secolului al XIX – lea orașul este modernizat în stil european atingând unmaxim de dezvoltare în perioada interbelică. Populația orașului crește în mod constant ajung la aproximativ 1,9 milioane de locuitori în anul 2011, din care mai bine de jumătate îl reprezintă populația activă din diferite domenii economice.

Fig. nr.3.6 Distribuția populației pe sectoare – 2011/mii persoane

(Sursa: http://bucuresti.vitalsigns.ro/populatie)

Valoarea densității populației era de 8094 loc/km2 conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în anul 2011. Sectoarele cele mai populate sunt sectorul 3 și sectorul 6 (fig. nr. 3.6).

Conform datelor de la Direcția Regională de Statistică a municipiului București la 1 iulie 2011 populația Bucureștiului era formată din 891.615 populație masculină și 1.020.900 populație feminină. Conform aceleiași surse sporul natural înregistrează valori negative fiind de -3628.

Structura populației Bucureștiului pe grupe de vârstă se caracterizează prin predominarea populației adulte (20-60 ani) care reprezintă peste 60% din totalul locuitorilor. Populația de peste 60 ani reprezintă 21%, iar cea de sub 20 ani reprezintă 16% (fig. nr. 3.7)

Fig. nr. 3.7 Structura populației Bucureștiului pe grupe de vârstă

(Sursa:Direcția Regională de Statistică a municipiului București)

Orașul București este cel mai mare centru economic al României realizând 22,7% din Produsul Intern Brut, iar raportul PIB/locuitor fiind cu 240% mai mare decât media națională. Cu excepția agriculturii în București se regăsește cea mai mare parte a ramurilor economice începând cu domeniul serviciilor și terminând cu cel al construcțiilor. Declinul industiei a determinat migrarea, pierderea a numeroase locuri de muncă, precum și migrarea acestora către sectorul terțiar. Astfel ponderea populației ocupate în sectorul serviciilor a atins aproximativ 75% din totalul populației active. De asemenea este și principalul nod rutier, feroviar și aerian național și internațional al României.

Numărul mare de locuitori și activitățile economice influențează și calitatea apelor din arealul municipiului București. Fenomenul de poluare a apelor este condiționat de activitățile iraționale ale populației. Consumul mare de apă din activitățile casnice și economice conduc la mărirea cantității de apă utilizată, rezultând o mare cantitate de apă uzată și reziduuri evacuate punând presiune pe sistemele de evacuare și epurare a apelor.

Utilizările casnice ale apelor aduc material organic nedegradat (gunoi menajer, grăsimi), material organic parțial degradat (bacterii, virusuri), hârtie, plastic, detergenți ce afectează calitatea apelor (fig. nr. 3.8)

Fig. nr. 3.8 Poluarea apelor Dâmboviței

(Sursa: www.greenly.ro)

Utilizarea industrală a apei generează un aport de materiale organice biodegradabile, solide anorganice, reziduuri chimice extrem de diverse, ioni de metale.

Folosințele agricole aduc în apele de suprafață cantități suplimentare de săruri și ioni, resturi de îngrășăminte chimice, insecticide și erbicide, particule de sol, detritus organic.

Poluările antropice accidentale, dar și descărcarea discontinuă de ape uzate determină variații șoc de concentrație a poluantului greu de suportat de viețuitoarele acvatice.

Apele fecaloid menajere neepurate ajung în emisar în cantități crescute la anumite ore corespunzător programului locuitorilor determinând variația spațio – temporală a calității apelor de suprafață.

PARTEA A DOUA

RESURSELE DE APĂ ȘI CALITATEA LOR

CAPITOLUL 4

RESURSELE DE APĂ

Locuitorii orașului București sunt alimentați cu apă din surse de suprafață (râul Argeș și râul Dâmbovița) în proporție de 85% și din surse subterane (fronturile de captare Arcuda, Bragadiru, Ulmi) în proporție de 15%.

Râul Argeș izvorăște din Carpații Meridionali (Munții Făgăraș), drenează cea mai mare parte a versantului sudic al Munților Făgăraș, Subcarpații Getici, Câmpia Română și se varsă în Dunăre în apropiere de orașul Oltenița. Se încadrează în categoria bazinelor hidrografice mari cu o suprafață de 12.550km2, o lungime de 350 km și un debit mediu multianual de 37 m3/s. la ppostul hidrometric Malu Spart. (Diaconu C., 1971)

Râul Dâmbovița izvorăște din Munții Iezer are un bazin hidrografic de 2760 km2 și o lungime de 266km. Este cel mai important afluent al Argeșului în care se varsă în localitatea Budești. Debitul mediu multianual este de 9,59 m3/s la postul hidrometric Lungulețu și de 19,1m3/s la Plătărești, la ieșirea din București. Debitul ridicat este aportul râurilor Colentina și Pasărea.

Râul Colentina izvorăște din apropiere de Târgoviște și are o lungime de 101 km din care 37 km pe aria orașului București. Face parte din bazinul hidrografic al Argeșului.Debitul mediu multianual înregistrat la postul hidrometric Cernica este de 2,39 m3/s.

În scopul alimentării cu apă, irigații, apărarea împotriva inundațiilor, pe râurile Dâmbovița și Colentina au fost construite lacuri (fig. nr. 4.1).

Lacul Morii a fost amenajat pe Dâmbovița între anii 1985 – 1987, la intrarea sa în Capitală. Este cel mai mare lac din București cu o suprafață de 2,46 km2 adâncime de 10 m și un volum de 14,7 milioane m3. Barajul Ciurel a fost executat pentru protecția Bucureștiului la inundații având 15 m înălțime, un corp central de beton, prelungit cu diguri de pământ lungi de 7 km.

Fig. nr. 4.1 Harta lacurilor din București

(Sursa:wikipedia.org)

Lacurile de pe râul Colentina sunt amenajate sub forma unei salbe din amonte spre aval, fiind în număr de 16 (tabel nr.4.1).

Tabel nr. 4.1 Lacurile de pe Colentina

Apele subterane

În zona orașului București au fost identificate două complexe acvifere:

primul alcătuit din materiale aluvionare aduse de râurile Mostiștea, Dâmbovița și Colentina, constituie complexul de mică și medie adâncime;

al doilea format din depuneri cu un caracter torențial aparținând fluviului ce străbătea în trecut Câmpia Română, reprezentat de stratele de Frătești, constituie complexul de adâncime (fig. nr. 4.2).

Fig. nr. 4.2. Stratele acvifere de adâncime (Frătești)

(Sursa: Ivan și Popa, 2012)

Stratele acvifere aparținând complexului de mică și medie adâncime cuprind mai multe structuri de la suprafață către adâncime (Bretotean M. și colab., 1986).

a. Nisipurile și pietrișurile de Dâmbovița – înclină de la nord – vest către sud – est conform direcției de curgere a râului fiind alcătuit din nisipuri fine și mijlocii la partea superioară și nisipuri mijlocii grosiere și chiar pietrișuri la partea inferioară. Grosimea stratului acvifer este cuprinsă între 2 și 11 m fiind localizat la adâncimi de 4 – 15 m, în lunca Dâmboviței.

b. Nisipurile și pietrișurile de Colentina – au aceeași înclinare nord – vest, sud – est și pot fi urmărite pe întreg teritoriul Capitalei. Prezintă un caracter stratificat fiind alcătuite din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri, iar la bază din nou nisipuri. Grosimea stratului acvifer este cuprinsă între 4 și 10 m.

c. Stratul intermediar de nisipuri – separă nisipurile și pietrișurile de Colentina de nisipurile de Mostiștea. Este prezent la adâncimi de 15 – 30 m, fiind mai extins în partea de vest a Capitalei. Este alcătuit din nisipuri fine, mijlocii și grosiere, având o grosime de 2 până la 12 m. Este exploatat prin foraje, fiind un strat sub presiune, la Bragadiru, Cotroceni și Domnești.

d. Nisipurile de Mostiștea – prezintă aceeași înclinare fiind alcatuite din nisip fin, grosier și chiar pietriș. Sunt prezente la adâncimi ce variază de la 30 până la 50 m, având o dezvoltare continuă pe teritoriul orașului. Este tot un strat sub presiune cu debit specific important fiind captat în partea de nord a Bucureștiului.

e. Stratele inferioare de nisipuri – sunt alcătuite din nisipuri fine situate sub nisipurile de Mostiștea, la adâncimi de 50 până la 70 m și având grosimi cuprinse între 3 și 5 m. Au o dezvoltarea restrânsă fiind captate în zonele Cățelu, Crângași. Otopeni (4-5 l/s/foraj).

Complexul acvifer de adâncime este reprezentat prin stratele de Frătești, care se împart în trei orizonturi distincte A, B, C.

a. Stratul acvifer A – este alcătuit din argilă și nisip în partea superioară și din argilă, nisip, pietriș în partea inferioară. Se află la partea superioară a stratelor de Frătești, fiind interceptat la o adâncime de 17 m în apropiere de Măgurele și 132 m în cartierul Bucureștii Noi. Deține o pondere de 74% din totalul debitelor pompate din stratele de Frătești. Fiind cel mai exploatat în zona Stadionului Național s-a format o depresiune cu o cotă piezometrică de 12,5 m (Bretotean M., 1996). Apa din acest strat are o calitate foarte bună fiind în cea mai mare parte bicarbonatată sodică.

b. Stratul acvifer B – este un amestec de nisip și argilă având o grosime de 20 – 25 m. Din debitul total exploatat din stratele de Frătești acestui strat îi revin 21% (Bretotean M., 1996).

Apa este bicarbonatat sodică mai pregnant calcică în sud – vestul orașului și în nord.

c. Stratul acvifer C – are grosimi cuprinse între 25 și 30 m (40 m zona Ciurel). Este alcătuit din nisip și argilă și a fost interceptat la 100 – 300 m în zona Popești Leordeni. Din debitul total al stratelor de Frătești ponderea debitului exploatat este de 5%, apele fiind predominant bicarbonatate sodice.

CAPITOLUL 5

CALITATEA APELOR CURGĂTOARE

5. 1. Surse de poluare (naturale și antropice)

Modificările calitative negative ale proprietăților naturale ale apelor având drept consecință scoaterea lor parțială sau totală din folosință poartă denumirea de poluare.

Sursele de poluare pot fi naturale sau antropice.

Poluarea naturală poate avea caracter permanent sau accidental.

Dintre sursele naturale de poluare cu caracter permanent putem menționa:

sărurile minerale rezultate din spălarea rocilor de către apele de suprafață;

particulele solide ce rezultă în urma eroziunii solului;

substanțe organice rezultate din descompunerea vegetației acvatice.

Suresele de poluare naturală cu caracter accidental pot fi:

erupții vulcanice și cutremure;

alunecări de teren;

furtuni de praf, inundații, uragane

Poluarea artificială sau antropică realizată prin deversarea apelor uzate menajere constituie o problemă deoarece aceste ape prezintă un conținut ridicat de substanțe organice ți detergenți. În aria de influență a orașului București se observă accesul redus la canalizare, cele mai multe așezări evacuând total dezorganizat apele uzate. Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea localităților au stații de epurare depășite, în cele mai multe cazuri apele uzate fiind deversate în râuri doar după efectuarea unei epurări mecanice. Localitățiile Popești-Leordeni, Chitila, Pantelimon, Voluntari deversează apele uzate în rețeaua de canalizare a Capitalei, în timp ce localitățile Buftea, Otopeni, Bragadiru, Măgurele, Balotești, Snagov, Brănești au stație de epurare proprie sau utilizează stațiile de epurare ale unor agenți economici.

Conform proiectului “Evaluare integrată a impactului antropic asupra factorilor de mediu în bazinul inferior al râului Argeș pentru reconstrucție ecologică” sursele antropice de poluare cu un impact semnificativ, identificate pe teritoriul Bucureștiului sunt:

S.C. VICTORIA S.A. – sinteză prelucrare diverși reactivi;

F.E.A. S.A. Electronică și automatizări – execuție echipamente reglare și control procese industriale;

S.C. HESPER S.A. – fabricare mașini de utilizare specială, case bani, diverse tipuri de pompe;

S.C. I.T.M. – AMIRO S.A. – aparatură și accesorii de tehnică medicală și de laborator;

S.C. GRIRO S.A. – execuția unor utilaje din oțeluri inoxidabile (crom și nichel);

S.C. SIN S.A. – prelucrarea grăsimilor.

Poluarea antropică poate fi realizată prin:

ape reziduale (menajere) – conțin detergenți, săruri minerale, cantități mari de SO, prezintă un conținut microbian ridicat și un potențial epidemiologic crescut;

ape industriale uzate – conțin cantități mari de substanțe minerale și sunt în general toxice;

ape reziduale agricole – conțin un număr mare de îngrășăminte, pesticide;

surse de poluare neorganizate – conțin reziduuri menajere, depozitele de gunoi din albiile râurilor, conducte de transport, rezervoare, scurgeri accidentale de produse petroliere.

În cea mai mare parte a lor sursele industriale deversează apele uzate în rețeaua de canalizare sau direct în râuri. În acest fel ele determină modificarea semnificativă a aindicatorilor de calitate prin apariția compușilor toxici speciali. Volumele de ape uzate sunt în unele cazuri foarte ridicate (ARPM București, 2016):

Tabel nr. 5.1 Volume de ape uzate industriale

Sursa: ARPM București, 2016

Din punct de vedere calitativ cele mai problematice sunt unitățile industriale ce utilizează în procesul de producție substanțe periculoase (metale grele, petrol, cianuri). În acest caz apare riscul supraîncărcării apelor uzate din București și a râurilor receptoare.

Aceste substanțe periculoase diferă în funcție de specificul industrial (Ioja C., 2009):

cianuri, substanțe cu caracter acid și bazic sunt utilizate de către industria constructoare de mașini și metalurgică – URBIS S.A., TURBOMECANICA S.A.;

acid clorhidric, acid azotic, acid sulfuric, amoniac, produse petroliere, detergenți, diferite baze sunt utilizate de către chimică – platforma industrială Dudești-Policolor, S.C. PRODPLAST S.A., S.C. RODMIR EXPERT S.R.L;

produsele petroliere deosebit de toxice utilizate în industria energetică – C.E.T. Progresu, C.E.T. Sud, C.E.T. Vest.

Calitatea apei este afectată și de vechimiea și modul de exploatare a instalațiilor de epurare a apei deținute de majoritatea unităților industriale menționate mai sus.

Astfel stațiile de neutralizare a apelor acide și bazice utilizate în industria metalurgică, constructoare de mașini și chimică (S.C. ELECTROMONTAJ S.A., S.C. URBIS ARMATURI SANITARE S.A., S.C. RODMIR EXPERT S.R.L., S.C. AVERSA S.A., etc) sunt construite în cea maimare parte în anii ’70.

Unele unități industriale dețin stații de epurare sau preepurare proprii ( S.C. HOBAS PYPE SYSTEMS S.R.L., S.C. ISOVOLTA S.A., S.C. NEFERAL S.A., S.C. DANONE S.A.) sau decantoare , separatoare, filtre pentru reținerea grăsimilor, produselor petroliere sau suspensiilsor (C.E.T. – urile).

Un alt criteriu de clasificare a surselor de poluare se referă la natura agenților poluanți. Din acest punct de vedere se disting trei categorii de poluare a apelor: biologică, chimică, fizică.

Poluarea biologică – se referă la introducerea în apele naturale a unui număr mare de microorganisme (bacterii, fungi, virusuri). Principalele surse sunt apele menajere urbane, apele uzate din industria alimentară (fabrici de lapte, bere, abatoare), ape din sectoarele agrozootehnice.

Poluarea chimică este rezultatul deversării în apele naturale a unor compuși minerali sau organici utilizați în agricultură sau în diferite ramuri industriale. Principalii poluanți chimici ai apelor sunt:

nitrații – proveniți din îngrășăminte chimice azotoase, dejecții animaliaere, arderea combustibililor fosili;

fosfații – provin din descompunerea detergenților biodegradabili dar și din apele menajere evacuate din stațiile de epurare;

hidrocarburile – provenite din transportul de suprafață prin conducte și prin utilizarea carburanților și lubrifianților la funcționarea motoarelor cu ardere internă;

subsatanțe organice de sinteză – detergenți, pesticide, agenții plastifianți;

metale grele – plumb, mercur.

Apele uzate, provenite din surse zootehnice, insuficient epurate din cauza funcționării deficitare a stațiilor de epurare determină depășiri ale nivelelor maxime impuse prin avizul de gospodărire a apelor la indicatorii de oxigen și nutrienți. Calitatea apelor este afectată și de problemele legate de depozitarea dejecțiilor animale în apropierea fermelor zootehnice.

Poluarea fizică a apei poate fi termică sau radioactivă. Poluarea termică a apelor se realizează prin utilizarea apelor curgătoare ca ape de răcire în termocentrale. Poluarea radioactivă se realizează prin utilizarea apelor curgătoare ca ape de răcire în centralele nucleare sau în urma accidentelor nucleare.

5.2. Caracterizarea calității apelor curgătoare

Calitatea apelor curgătoare este evaluată prin monitorizarea valorilor unor parametri biologici, fizico-chimici, hidromorfologici, indicatori ai procesului de eutrofizare.

Conform Legii nr. 310/2004, anexa 11 se disting cinci clase de calitate definite astfel:

clasa I de calitate – stare foarte bună, fără alterări ale valorilor parametrilor fizico-chimici și hidromorfologici;

clasa a II-a de calitate – stare bună, valorile parametrilor biologici prezintă nivele scăzute de schimbare din cauza activităților umane;

clasa a III-a de calitate – stare moderată, valorile elementelor biologice de calitate deviază moderat ca urmare a activităților umane și sunt esențial perturbate față de valorile din condițiile de stare foarte bună;

clasa a IV-a de calitate – stare slabă, valorile elementelor biologice deviază semnificativ de la valorile normale;

clasa a V-a de calitate – stare proastă, valorile elementelor biologice prezintă alterări majore; lipsesc părți mari din comunități biologice importante.

Râul Argeș este principalul colector al apelor uzate din bazinul său hidrografic.

Cantitatea mare de poluanți deversați de râul Argeș în Dunăre este determinată de confluența cu râul Dâmbovița, principalul colector al apelor uzate din București.

Conform unor studii organizate de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea în anul 2001, repectiv anul 2007, calitatea apei Argeșului se înrăutățește după confluența cu râul Dâmbovița corespunzând din punct de vedere biologic clasei a V- a.

După cum reiese din “Sinteza Calității Apelor din România”, realizată de Administrația Națională “Apele Române”, în anul 2016, calitatea apei Dâmboviței pe teritoriul Capitalei se degradează mai ales după evacuarea apelor uzate în secțiune Glina. Astfel de la o apă de calitate “bună” în amonte, calitatea apei râului devine de clasa a V- a (fig. nr.5.2.1).

Fig. nr.5.2.1 Calitatea apelor de suprafață conform clasificării

din Ordinul 161/2006 (Iojă C.I., 2012)

Din punct de vedere al provenienței poluanților principalele surse de poluare ale Dâmboviței în acest sector sunt:

canalizarea orașului și canalizările instalațiilor industriale;

traficul rutier;

avarii produse în sistemul de canalizare.

Toate aceste surse produc următorii poluanți: metale grele, detergenți, pesticide, materii fecale, azot.

Având în vedere faptul că 95% din arealul orașului este acoperit cu asfalt, spălarea în suprafață nu se produce, apele din precipitații afectând foarte puțin calitatea apei Dâmboviței.

În studiul “Researches concerning the water quality in Dambovita river along Lacul Morii – Glina”, din anul 2007, realizat de către Mitrănescu Elena și colaboratorii sunt efectuate măsurători atât la intrarea Dâmboviței în București (Lacul Morii), cât și la ieșirea din oraș (stația de epurare de la Glina). Acestea au ca scop stabilirea impactului pe care traversarea orașului București o are asupra calității apei râului Dâmbovița.

Au fost analizați următorii parametric: pH-ul, temperatura apei, oxigenul dizolvat, consumul chimic de oxigen (CCO-Mn), consumul biochimic de oxigen (CBO5).

Analizând valorile temperaturii apei și nivelul pH – ului observăm că ambii parametri se încadrează în standardele stabilite prin legea 1146/2002. Valorile pH – ului indică faptul că apa râului este alcalină.

Tabel nr. 5.2 Indicatori fizici ai apei și regimul oxigenului

(Sursa: Mitrănescu et. al., 2007)

Analizând valorile oxigenului dizolvat se observă că Dâmbovița se încadrează în prima clasă de calitate la ieșirea din Lacul Morii și în ultima clasă de calitate la ieșirea de la stația Glina (tabelul nr.5.2.).

Din punct de vedere al consumului chimic de oxigen încadrează apele Dâmboviței în categoria a II- a de calitate la ieșirea din Lacul Morii și în categoria a III-a în aval de stația Glina.

În ceea ce privește consumul biochimic de oxigen se observă că valorile sunt conforme unui râu de clasa I de calitate la primul punct de prelevare pentru ca ulterior valorile să se situeze în ultima clasă de calitate.

În concluzie la ieșirea de la stația Glina apa râului se află într-o stare de degradare accentuată.

Pentru a constata nivelul poluării chimice s-au efectuat măsurători cu privire la nivelul de amoniac, nitriți și nitrați (tabel nr. 5.3).

Tabel nr. 5.3. Indicatori chimici ai apei și regimul oxigenului

(Mitrănescu et. al., 2007)

Analizând valoarea amoniacului se observă că apele Dâmboviței se încadrează în clasa a II – a de calitate la prima stație și în clasa a IV – a de calitate la stația Glina fiind evidentă starea accentuată de degradare.

Nivelul nitriților încadrează apa Dâmboviței în clasa a II – a de calitate la ieșirea din Lacul Morii și în ultima clasă de calitate în aval de stația Glina.

Valorile nitraților înregistrate la primul punct de prelevare a probelor plasează Dâmbovița în prima clasă de calitate. Nu același lucru se poate spune despre valorile înregistrate în cel de-al doilea punct de prelevare care încadrează apa Dâmboviței în penultima clasă de calitate (tabel nr. 5.3.).

În același studiu s-au efectuat măsurători și în privința valorilor unor substanțe chimice precum: calciu, magneziu, sodiu, reziduu fix, clor și sulfați (tabel nr. 5.4).

Tabel nr. 5.4. Concentrația substanțelor chimice

( Sursa: Mitrănescu et. al., 2007)

Analizând datele din tabel se observă că la ieșirea din Lacul Morii aproape toți parametri (excepție calciu) încadrează apele Dâmboviței în prima clasă de calitate.

În aval de stația Glina calitatea generală a apei Dâmboviței este înfluențată de valorile ridicate ale reziduului fix și sodiului care duc la o încadrare în clasa a III – a de calitate. În ambele puncte de prelevare a probelor magneziul are valori corespunzătoare primei clase de calitate.

În concluzie apa râului Dâmbovița se degradează considerabil la ieșirea de la stația Glina. Astfel efectele apei poluate nu rămân în București. Cea mai afectată de situație este localitatea Budești unde se înregistrează depășiri ale limitelor admise pentru clasa a V-a de calitate pentru: detergenți, fenoli, DDT, PO4, CCO-Cr, NH4, CBO5.

O altă sursă de poluare o constituie unitățile spitalicești din București care evacuează apele uzate în rețeaua de canalizare a orașului. Apele uzate provenite de la aceste unități sanitare prezintă valori ridicate ale indicatorilor de oxigen, nutrienți, detergenți, constituind posibile surse de poluare biologică a apelor.

CAPITOLUL 6

CALITATEA APELOR SUBTERANE

6. 1. Surse de poluare (naturale și antropice)

Apele subterane reprezintă cele mai importante surse de apă potabilă pentru așezările umane astfel încât alterarea calității lor constituie o formă foarte gravă de poluare.

Poluarea apelor subterane se poate realiza prin surse difuze sau concentrate.

Dintre sursele de poluare difuză amintim:

apele din precipitații care spală depozitele de gunoi menajer sau industrial

ajungând apoi în apele freatice;

apele provenite de la irigații ce contaminează pânzele freatice cu pesticide, microorganisme, fertilizanți.

Sursele de poluare concentrată determină contaminarea apelor freatice pe zone restrânse, punctiforme. În această categorie putem include:

pierderile din rețeaua de transport a apelor uzate menajere, industriale și agricole;

câmpurile de filtrare din stațiile de epurare a apelor;

bazinele de stocare a dejecțiilor și apelor uzate din unități agrozootehnice.

Structura litologică a terenului, natura substanțelor poluante și cantitatea lor constituie factori importanți ce influențează intensitatea procesului de poluare a apelor freatice.

După originea sursei de poluare deosebim surse naturale și antropice.

Sursele naturale au în cea mai mare parte caracter permanent determinând modificări semnificative ale calității apelor și influențând negativ utilizarea lor.

Poluarea naturală a apelor subterane se poate realiza prin pătrunderea unor săruri în cantități mari în straturile acvifere. Aceste săruri pot proveni din zone cu roci solubile sau roci radioactive determinând contaminarea apelor.

Sursele antropice sunt reprezentate în special prin ape uzate, depozite de gunoi menajer sau industrial. Apele uzate orășenești și industriale rezultate în urma satisfacerii nevoilor gospodărești și utilizării lor în procesul tehnologic industrial se pot infiltra în apele freatice modificând calitatea acestora.

Apele provenite din precipitații care înainte de a ajunge pe sol se încarcă cu poluanții existenți în atmosferă ajung pe terenuri sau zone amenajate și se pot infiltra în apele subterane.

Tot o sursă de poluare antropică o constituie și apele uzate provenite de la terenurile de sport, zone de agrement deoarece au proprietăți asemănătoare cu cele ale apelor uzate orășenești.

Depozitele de deșeuri sau de diferite reziduuri solide așezate pe sol constituie o importantă sursă de poluare a apelor subterane. Contaminarea apelor subterane poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitații sau de către apele care se scurg, prin infiltrație, în sol.

Cele mai multe localități din jurul Bucureștiului dețin rampe de deșeuri neorganizate. Rampele din localitățile Chiajna, Vidra, Glina nu sunt amenajate corespunzător având un impact semnificativ asupra mediului și populației din jur. Localizarea lor în zonele cu ape freatice aproape de suprafață amplifică impactul negativ asupra mediului.

Municipiul București este deservit de două rampe de deșeuri menajere: la Glina administrată de SC ECOREC SA Popești-Leordeni și la Vidra administrată de SC SYTEMA ECOLOGIC SRL (Iojă C., 2009). Deși este considerată închisă pe rampa de deșeuri de la Chiajna (administrată de IRIDEX SA) se depozitează în continuare deșeuri.

Depozitele necontrolate de deșeuri care apar în special de-a lungul căilor de comunicație și de-a lungul cursurilor de apă constituie o altă sursă de poluare a apelor.

6.2. Caracterizarea calității apelor subterane

Administrarea domeniului apelor de pe teritoriul județului Ilfov și al municipiului București este realizată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov – București. În anul 2015 S.G.A. Ilfov-București a realizat un studiu privind evaluarea stării chimice a corpurilor de apă subterană din arealul municipiului București.

Delimitarea corpurilor de apă subterană s-a realizat având în vedere următoarele criterii: geologic, hidrodinamic și starea corpului de apă.

În cadrul acestui studiu au fost delimitate și descrise un număr de trei corupuri de apă subterană.

Pentru urmărirea calității corpurilor de apă subterană în anul 2015 la nivelul S.G.A. Ilfov-București s-au prelevat probe de apă din 14 foraje (tabel nr.6.1.) fiind efectuate determinări de indicatori fizico-chimici generali și substanțe periculoase.

Tabel nr. 6.1. Distribuția forajelor monitorizate pe cele 3 corpuri de apă subterană

(Sursa: S.G.A.Ilfov-București)

Evaluarea stării chimice a corpurilor de apă subterană se realizează conform cerințelor Directivei Cadru a Apei 2000/60/CE, a Directivei 2006/118/CE privind protecția apelor subterane împotriva poluării și deteriorării transpusă în legislația națională prin HG 449/2013 privind modificarea și completarea HG-ului 53/2009 și a Ordinului 621/2014 care stabilește valorile de prag obligatorii pentru corpurile de apă subterană.

Pornind de la metodologia prezentată mai sus încadrarea celor 3 corpuri de apă subterană în starea chimică pentru anul 2015 este următoarea (tabel nr. 6.2):

Tabel nr.6.2. Starea chimică a celor 3 corpuri de apă subterană, 2015

(Sursa: S.G.A.Ilfov-București)

Analizând datele rezultă următoarele:

stare chimică bună – pentru corpurile unde la forajele monitorizate nu s-au constatat valori medii ale indicatorilor de calitate, depășite față de valorile prag (TV);

stare chimică – slabă unde cel puțin 20% din forajele monitorizate, de pe un corp, au cel puțin un indicator de calitate analizat care depășește valorile prag (TV).

Corpul de apă subterană Colentina

Pietrișurile de Colentina, în arealul Bucureștiului, sunt puternic poluate din cauza activității economice îndelungate. Limitele admise de standardul național de potabilitate sunt depășite de către valorile concentrațiilor de Azotiți (NO2), Amoniu (NH4), Azotați (NO3) și substanțe organice.

Calitatea apei din acest corp de apă subterană a fost monitorizată în anul 2015 printr-un foraj de observație aparținând rețelei hidrogeologice naționale. Starea corpului de apă a fost determinată pe baza următorilor indicatori: Azotiți (NO2), Amoniu (NH4), Azotați (NO3), Cloruri, Sulfați, Ortofosfați, Cadmiu, Plumb, Crom, Nichel, Cupru, Zinc, Mercur, Arsen, Fenoli și Pesticide totale.

În urma analizei valorilor obținute s-au observat depășiri ale standardelor de calitate,în zona Militari – Giulești la fosfați (0,5207mg/l) și pesticide totale (2,0205 mg/l). În concluzie corpul de apă subterană Colentina are o stare calitativă (chimică) bună.

Corpul de apă subterană București-Slobozia (Nisipurile de Mostiștea)

Acest orizont acvifer are niveluri piezometrice ascensionale la aproximativ 12 m adâncime fiind situat în zona Capitalei la adâncimi cuprinse între 20 și 40 m.

Din punct de vedere chimic prezintă valori ridicate ale durității totale (mai mari de 300 G), dar se încadrează în limitele de potabilitate.

În anul 2014 în urma analizelor efectuate la 6 foraje de observație s-a constatat că nu există depășiri ale indicatorilor de calitate. În anul 2015 calitatea acestui corp de apă subterană a fost monitorizată printr-un foraj de observație aparținând rețelei hidrogeologice naționale.

Indicatorii utilizți pentru a determina starea corpului de apă au fost: Azotiți (NO2), Amoniu (NH4), Azotați (NO3), Cloruri, Sulfați, Ortofosfați, Cadmiu, Plumb, Crom, Nichel, Cupru, Zinc, Mercur, Arsen, Fenoli și Pesticide totale.

Analizând rezultatele obținute s-a constatat că nu există depășiri ale valorilor de prag prin urmare corpul de apă subterană București-Slobozia a fost încadrat în stare calitativă (chimică) bună.

Corpul de apă subterană București (Formațiune de Frătești)

În anul 2003 starea de calitate a corpului de apă subterană a fost considerată ” la risc” calitativ pentru indicatorii Amoniu (NH4) și Azotiți. În anul 2013 ca urmare a măsurilor de protecție și îmbunătățire a apelor subterane acest corp a ieșit din categoria “ la risc” deoarece nu a existat nicio depășire a standardelor de calitate.

În anul 2015 calitatea corpului de apă a fost monitorizată prin 6 foraje de observație aparținând rețelei hidrogeologice naționale. În urma analizei datelor obținute s-au observant următoarele:

depășiri ale standardelor de calitate la ortofosfați pentru 2 foraje (Spitalul de Urgență Floreasca – 0,64 mg/l, Casa Presei Libere – 0,78 mg/l) reprezentând 33,33% din totalul de puncte monitorizate.

depășiri ale standardelor de calitate la Amoniu pentru 1 foraj (Excelent – 0,948 mg/l) reprezentând 16.66% din totalul de puncte monitorizate.

depășiri ale standardelor de calitate la Arsen pentru 2 foraje (Excelent – 11,4 mg/l, Casa Presei Libere – 13,79 mg/l) reprezentând 33,33% din totalul de puncte monitorizate.

Având în vedere faptul că forajele sunt grupate pe o suprafață mică raportată la suprafața totală a corpului de apă se consideră că acest corp de apă subterană se încadrează în starea calitativă (chimică) bună.

CAPITOLUL 7

CALITATEA APEI LACURILOR

7. 1. Surse de poluare (naturale și antropice)

Calitatea apei lacurilor de pe teritoriul municipiului București este poluată natural prin:

săruri minerale solubile – rezultate din spălarea rocilor de către apele de suprafață;

particule solide – rezultate din eroziunea solului;

substanțe organice – rezultate din descompunerea vegetației acvatice submerse sau emerse.

Resursele de apă din lacurile bucureștene sunt afectate semnificativ și de cartierele rezidențiale ale Bucureștiului acestea contribuind la modificarea cantitativă și calitativă a acestora. Exploatarea irațională a resurselor de apă de către cartierele rezidențiale determină o modificare al rolului pe care acestea îl au care regulator în controlul inundațiilor, ca spațiu de recreere, fapt care conduce la diminuarea valorii de utilizare a apei. (Poor et. al., 2007).

Cartierele rezidențiale utilizează apa în cea mai mare parte pentru consum direct, hrană, igienă, întreținerea spațiilor verzi. În acest fel cantitățile de apă consumate de către suprafețele rezidențiale sunt într-o permanentă creștere amplificându-se astfel presiunea asupra resurselor de apă.

Apele uzate rezultate din cartierele rezidențiale se încarcă cu substanțe poluante ce sunt transferate apoi către receptorii externi afectând ecosistmele acvatice (Tabel nr.7.1.).

Tabel nr. 7.1. Agenți patogeni și boli asociate cu risc de transfer dinspre spațiile rezidențiale

(Sursa: Iojă C.I., 2012)

Dezechilibrele apar în situația în care apele menajere uzate nu sunt epurate corespunzător sau transporatate corect înainte de transferul către receptor.

Conform Eurostat în perioada 2005-2009 regiunea București-Ilfov s-a situat pe ultimul loc în Europa în privința accesului la ape uzate, epurate. Astfel municipiul București este considerat cel mai mare poluator al Dunării cu detergenți, uree, cianuri, deoarece apele uzate erau evacuate direct în râul Dâmbovița în dreptul comunei Glina.

La sfârșitul anului 2011 Stația de Epurare Ape Uzate Glina a devenit funcțională, finalizându-se I fază din proiectul pentru reabilitarea Stației de Epurare a Apelor Uzate București (fig. nr. 7.1). În urma acestei modernizări stația de epurare epurează mecanic 10m3/s. (5m3/s vor fi epurați final conform reglemntărilor în vigoare).

Fig. nr. 7.1 Statia de epurare Glina (Sursa: http://www.proiecteue.ro)

În prezent este în desfășuare faza II a proiectului ce include lucrări:

reabilitarea casetei de apă uzată Dâmbovița ( finalizată în anul 2014);

extinderea stației de epurare la un debit de 12m3/s epurare completă;

construirea unui incinerator pentru arderea nămolului (aproximativ 400t/zi).

7.2 Caracterizarea calității apei lacurilor

S.G.A. Ilfov-București monitorizează calitatea apelor dulci stătătoare în cadrul Sistemului Național de Supravghere a Calității Apelor pentru bazinele hidrografice Argeș, Ialomița și Mostiștea.

Conform datelor existente în Raportul privind factorii de mediu din anul 2013, majoritatea acumulărilor de ape de pe diversele râuri care străbat regiunea București-Ilfov se încadrează în clasa de calitate moderată (III), în clasa a II-a încadrându-se lacul Snagov, acumularea Ciocănești de pe râul Colentina, Lacul Morii de pe râul Dâmbovița.

În același raport sunt incluse date privind potențialul ecologic caracterizat pe baza principiului celei mai defavorabile situații. Starea ecologică a fost evaluată utilizându-se sisteme de clasificare în conformitate cu prevederile Directivei Cadru Apă (Metodologiei preliminare de evaluare globală a potențilului ecologic a apelor de suprafață), ținând cont de :

elemente biologice – fitoplancton, fitobentos, macronevertebrate bentice, faună piscicolă;

elemente fizico-chimice generale suport – temperatura apei, oxigen dizolvat, pH, nutrienți;

poluanți specifici – alte substanțe identificate ca fiind evacuate în cantități importante în corpurile de apă.

Analizând datele incluse în raport se observă faptul că potențialul ecologic al elementelor biologice și al elemntelor fizico-chimice generale din Lacul Morii se încadrează în categoria ”Potențial Ecologic Bun”, excepție face potențialul ecologic al poluanților specifici care se încadrează în categoria “Potențial Ecologic Maxim” (tabel nr. 7.1.).

Tabel nr. 7.1. Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață – lacuri de acumulare monitorizate în anul 2013

(Sursa: A.N. Apele Române)

În privința calității apelor valorile nitraților și fosfaților din Lacul Morii se încadrează în categoria “Potențial Ecologic Bun” (tabel nr. 7.2.).

Tabel nr.7.2. Nitriții și fosfații în lacuri

(Sursa: A.N. Apele Române)

În privința lacurilor de pe râul Colentina accelerarea ratei eutrofizării și creșterea cantității de substanțe consumatoare de oxigen în apă este determinată de numărul mare al suprafețelor rezidențiale riverane. Explozia urbană a influențat în mod semnificativ relația dintre lacuri și spațiile rezindențiale din apropierea lor. Ce mai mare parte a spațiului din zonele de mal a lacurilor de pe râul Colentina este utilizată de spațiile rezidențiale (fig. nr.7.2.).

Fig. nr.7.2. Categorii de utilizare a spațiului în proximitatea lacurilor amenajate în lungul

râului Colentina (municipiul București)

(Sursa: Iojă C.I., 2012)

Calitatea apei din lacurile de pe Colentina este influențată în mod direct de lipsa pațială a rețelei de canalizare (locuințele situate pe malurile lacurilor Plumbuita și Fundeni fiind lipsite de rețea de canalizare). Din acest motiv procesul de eutrofizare se manifestă în sezonul de vegetașie pe aproape toate lacurile din zona metropolitană a municipiului București. Consecințele acestui fenomen sunt:

afectarea funției de agrement și a biodiversității lacurilor;

intensificarea depozitării necontrolate a deșeurilor pe malul lacurilor;

proliferarea unor organisme nedorite;

diminuarea confortului locuirii din cauza mirosurilor neplăcute (Niță, 2011).

Pe baza buletinelor de analiză ale apei efectuate de A.N.A.R. (2007-2009) din probe prelevate din lacurile Buftea, Fundeni, Cernica II și de A.L.P.A.B. (2007-2010) din probe prelevate din lacurile Mogoșoaia, Străulești, Grivița, Băneasa, Herăstrăi, Floreasca, Tei, Pantelimon II și Cernica I. Au fost descrisă evoluția următorilor parametri: pH-ul, amoniu, concentrațiile de cadmiu, zinc, cupru, plumb și unii indicatori biologici (Stănescu S.V., 2011).

Lacul de acumulare Buftea – prezintă valori normale ale pH-ului, amoniului și metalelor grele, incadrându-se în limitele impuse de Ordinul 161/2006.

Lacul Mogoșoaia – prezintă valori mai mari decât limitele impuse la nitriți (132 mg/l), nitrați (13,25 mg/l), plumb (2218 µg/l – de 44 de ori mai mult decât limita admisă). Valorile pH-ului se încadrează în limite normale în cea mai mare parte a perioadei analizate. Se constată de asemenea prezența streptococilor fecali și a enterococilor intestinali.

Lacul Străulești – prezintă valori normale ale amoniului și ale nitraților precum și ale pH-ului. Depășiri ale limitelor admise se înregistrează la:

cadmiu (150 µg/l – de 30 de ori valoarea maximă admisă);

plumb – valoarea maximă de 220 µg/l (cu 172 µg/l mai mult decât limita maximă);

cupru – ajunge la valoarea de 7982,5 µg/l (de 80 de ori valoarea maximă admisă);

fosforul – depășește uneori valoarea maximă ajungând la 7,76 µg/l (cu 1,2 µg/l mai mult decât limita maximă).

Din punct de vedere microbiologic se constată prezența enterococilor intestinali, a streptococilor fecali și coliformilor fecali.

Lacul Grivița – se încadrează în limitele admise în privința indicatorilor pH, amoniu, nitrați, nitriți, zinc. Valori în afara limitelor noramale s-au înregistrat la cadmiu care atinge valori chiar de 390 µg/l (de 78 de ori mai mult decât limita maximă admisă), cupru (1185 µg/l valoarea maximă), fosfor (12 µg/l față de 1,2 µg/l limita maximă). Și în acest lac s-a înregistrat prezența bacteriilor coliforme fecale, dar și a bacteriei Escherichia coli.

Lacul Băneasa – se caracterizează printr-o valoare a pH-ului ușor peste limita normală cu doar 0,05. Se încadrează în valorile standard admise amoniul, nitriții, nitrații, zincul. În cazul metalelor grele valori în afara limitei maxime admise se înregistrează în cazul cadmiului, plumbului și cuprului. Fosforul ajunge la valoarea de 7,52 µg/l depășind limita maximă admisă.

Microbiologic se observă și în cazul acestui lac prezența enterococilor intestinali, a streptococilor fecali și a bacteriei Escherichia coli.

Lacul Herăstrău – nu depășește limitele maxime admise în ceea ce privește valorile pH-ului, amoniului sau nitrații, zincul. Se înregistrează depășiri ale limitelor maxime admise la metale grele (cadmiu, cupru, plumb). Este depășită limita admisă la fosfor, acesta ajungând la valoarea maximă de 9,11 µg/l.

Geemenii patogeni precum streptococi fecali, bacterii coliforme fecale și E.coli sunt prezenți și în acest lac.

Lacul Floreasca – se încadrează în cea mai mare parte în limite normale ale pH-ului, amoniu, nitriților și nitraților.Se înregistrează valori ce depășesc limitele admise în cazul metalelor grele precum cadmiu, plumb (2218 µg/l) și cupru (535 µg/l). Și în acest caz este semnalată prezența bacteriilor coliforme.

S.C. CHEMANALYST S.R.L. a realizat o serie de analize privind calitatea apei din Lacul Tei. Rezultatele obținute arată următoarele:

pH-ul variază între 7,2 și 8,8 depășind ușor limita maximă admisă conform Ordinului 161/2006;

amoniul se situează sub limita maximă admisă de 3,2 mgN-L având valoare maximă de 0,48mg N-L;

nitriții și nitrații se încadrează în limitele maxime admise;

metalele grele – depășesc frecvent limitele maxime (cadmiul, plumbul);

se constată prezența bacteriilor coliforme fecale, a streptococilor fecali și a enterococilor intestinali.

Lacul Fundeni inregistrează o usoară depășire a limitei admise pentru pH acesta ajungând la valoarea de 8,7. Metalele grele se încadrează în mare parte în valorile standard admise.

Lacul Pantelimon – valoarea pH-ului nu reprezintă un motiv de îngrjorare deoarece acesta depășește izolat cu 0,02 valoarea maximă admisă. Amoniul și nitrații se încadrează în valorile standard stabilite , iar nitriții depășesc izolat cu 0,0 63µg/l. În ceea ce privește metalele grele depășiri ale valorilor prag se înregistrează la cadmiu, plumb, cupru și izolat zinc. Fosforul depășește valoare prag de mai multe ori ajungând la 9,07 µg/l. Și în acest lac analizele au arătat prezența streptococilor fecali, a bacteriilor coliforme fecale și a E.coli.

Lacul Cernica I – pH-ul, amoniul, nitriții și nitrații nu depășesc standardele de calitate. Cadmiul, plumbul, zincul și cuprul înregistrează depășiri ale valorilor prag. De asemenea și în lacul Cernic I se constată depășiri ale standardelor de calitate la fosfor (3,17 µg/l) și prezența streptococilor fecali, a bacteriilor coliforme fecale și a E.coli.

Lacul Cernica II – prezintă rezultate ale analizelor ce se încadrează în limitele valorilor prag stabilite prin Ordinul 161/2006.

În concluzie prezența unor germeni patogeni în apa lacurilor de pe cursul râului Colentina indică faptul că aceasta a fost poluată cu materii fecale de origine umană sau animal arată nevoia extinderii rețelei de canalizare și în cadrul cartierelor periferice și a localităților din amonte. Faptul că în aproape toate lacurile de pe cursul râului Colentina se înregistrează depășiri ale limitelor maxime admise pentru metale grele, constituie un pericol la adresa sănătății oamenilor în cazul în care se consumă apă direct din râu sau pește. Metalele grele au tendința de a se acumula în țesuturile umane.

Analizând datele privind calitatea apelor de îmbăiere ale râului Colentina, trecute în Raportul privind starea factorilor de mediu în municipiul București, din anul 2013, se observă faptul că majoritatea zonelor de agrement amenajate pe malul lacurilor dispun de autorizații sanitare de funcționare. Niciuna din ele nu este autorizată ca “ștrand” pentru că probele de apă care au fost recoltate din apa râului Colentina nu s-au încadrat în parametrii prevăzuți în HGR 459/2002.

În intervalul 01.06.02013 – 01.09.2013 au fost recoltate probe de apă din bazele de agrement cele mai importante, amenajate pe malul lacurilor din salba râului Colentina:

Complexul de Agrement Grivița II, sectorul 1

Complexul Băneasa (SC PALACE SRL), sectorul 1

Complexul de Agrement APA NOVA BUCUREȘTI, sectorul 1

Complexul Floreasca, sectorul 1

Complexul Sportiv RADET, sectorul 1

Baza Sportivă “Cutezătorii”, sectorul 2

Complexul Sportiv Studențesc Tei, sectorul 2

Toate probele de apă recoltate (28) au fost necorespunzătoare din punct de vedere fizico-chimic și bacteriologic.

Administrația Lacuri și Agrement a Municipiului București a fost informată, având obligativitatea afișării la loc vizibil a inscripției „Scăldatul interzis”.

Un aspect important îl constituie și cunoașterea calității apei din lacurile urbane. În afara salbei de lacuri de pe râul Colentina, Capitala are 5 lacuri interioare, realizate pentru agrement în parcurile urbane.

Lacurile Cișmigiu, Carol, Circului și Herăstrău au fost analizate pentru a fi încadrate în calse de calitate conform legislației în vigoare. O presiune ridicată asupra calității lor se realizează prin concentrarea activităților umane și a spațiilor de locuit în apropierea parcurilor. Prezența unor construcții în interiorul spațiilor verzi determină creșterea cantităților de deșeuri menajere depozitate pe malul lacurilor și poluarea apei prin deversarea apelor uzate în lacuri. În urma analizei probelor de apă s-a observat faptul că parametri fizico-chimici ai apei lacurilor din parcuri se încadrează în majoritatea cazurilor în categoriile “mediu” sau “slab” și în puține cazuri în categoriile “bun” sau “foarte bun” (Giurea A., 2018)

CAPITOLUL 8

ASPECTE PRIVIND PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA CALITĂȚII APELOR

8. 1. Aspecte legislative și instituționale

Amplificarea crizei în ceea ce privește resursele apă a dus la elaborarea unor strategii de gospodărire durabilă. Cadrul politica comunitară în domeniul apei este stabilit de Directiva Cadru pentru Apă (D.C.A.) 2000/60/EC a Parlamentului și Consiliului European. Această directivă definește apa ca pe un patrimoniu ce trebuie protejat, tratat și conservat ca atare. Ea presupune gestionarea cantitativă și calitativă a apelor având drept obiectiv principal atingerea “

stării bune a apelor” până în anul 2015. Legislația cuprinde Legea Apelor nr.107/25.12.1996 și Legea nr.310/28.06.2004 pentru modificarea și completarea Legii Apelor nr.107/1996. În ceea ce privește măsurile de protecțe a calității apelor acestea sunt cuprinse în Legea 137/1995 capitolul III secțiunea 1. Aceasta se referă la protecția apelor și ecosistemelor acvatice. Articolul 35 din această lege precizează faptul că protecția apelor de suprafață și subterane și a aecosistemelor acvatice are ca obicet mențimerea și ameliorarea calității și productivității naturale ale acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale.

Conform legii menționate anterior controlul respectării reglementărilor de protecție a apelor și ecosistemelor acvatice este organizat și exercitat de către autoritățile de mediu, de ape, sănătate și de alte autorități potrivit competențelor legale.

Politica europeană de protecție a calității apei datează din anii “70. Primul Program European pentru Protecția Mediului a fost lansat în anul 1973, urmat de un set de reglementări privind calitatea apei, respectiv Directiva Apelor de Suprafață din 1975, și continuând cu Directiva Apei Potabile din 1990. În 1997, Comisia Europeană propune directive cadru pentru

apă care introduce o nouă formulă managerială de control al calității apei.

Ansamblul convețional de caracteristici fizice, chimice, biologice și bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei într-o anumită categorie reprezintă calitatea apei (Directiva Cadru Apă).

Starea apelor de suprafață este definită în articolul 2 din Directiva Cadru Apă prin starea ecologică și starea chimică.

Starea ecologică este definită prin elementele de calitate biologice, hiromorfologice și fizico-chimice generale cu funcție de suport pentru cele biologice, precum și prin poluanții specifici; ea constituie structura și funcționarea ecosistemelor acvatice (Directiva Cadru Apă – Anexa V).

În conformitate cu cerințele Directivei Cadru Apă, transpuse în legislația românească prin Legea 310/2004 care modifică și completează Legea Apelor 107/1966 caracterizarea stării ecologice are la bază un sistem de clasificare în cinci clase: respective foarte bună, bună, moderată, slabă și proastă.

Starea foarte bună – valorile elementelor biologice și fizico-chimice generale se caracterizează prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore;

Starea bună – valorile elementelor biologice și fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri ușoare față de valorile caracteristice zonelor nealterate ( de referință) sau cu alterări antropice minore;

Starea moderată – valorile elementelor biologice și fizico-chimice generale pentru apele de suprafață deviază moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore;

Starea slabă – există alterări majore ale elementelor biologice; comunitățile biologice relevante diferă substanțial față de cele normale asociate condițiilor nealterate din zonele nealterate (de referință) sau cu alterări antropice minore;

Starea proastă – există alterări severe ale valorilor elemntelor biologice, un număr mare de comunități biologice relevante sunt absente față de cele prezente în zonele nealteate (de referință) sau cu alterări antropice minore.

Starea chimică bună – a apelor de suprafață este definită în Directiva Cadru Apă ca reprezentând starea chimică înregistrată de un corp de apă în cadrul căruia concentrațiile de poluanți nu depășesc standardele de calitate pentru mediu. Aceste standard sunt definite în Anexa IX și în Art. 16(7) din Directiva Cadru Apă precum și în alte alte acte legislative Comunitare ce stabilesc astfel de standard (fig. nr. 8.1).

Standardele de calitate pentru mediu (EQS) reprezintă limitele maxime admise ale concentrațiilor de poluanți ce nu trebuie depășite pentru a se asigura o protecție a sănătății umane și a mediului.

Fig. nr. 8.1. Starea chimică a apei (Sursa: Directiva Cadru Apă)

În ceea ce privește apa subterană, Directiva Cadru Apă precizează starea cantitativă precum și starea calitativă. Pentru evaluarea stării cantitative a apelor subterane s-au folosit Recomandările Ghidului European în domeniu, elaborate în cadrul Strategiei Comune de Implemntare a Directivei Cadru. Au fost utilizate următoatele criterii:

bilanțul hidric;

conexiunea cu apele de suprafață;

impactul asupra ecosistemelor terestre ce depind de apă subterană;

infiltrarea apei saline sau altor elemente.

În privința stării corpurilor de apă puternic modificate și artificiale Directiva Cadru Apă introduce un nou concept reprezentat prin potențialul ecologic. Astfel sunt definite patru clase ale potențialului ecologic: maxim și bun, moderat, slab, prost (fig. nr.8.2.)

Fig. nr.8.2. Potențialul ecologic al apelor puternic modificate și artificiale (Sursa: D.C.A)

În scopul cunoașterii și clasificării “stării” apelor de suprafață, subterane și zonelor protejate, în conformitate cu Articolul 8(1) al Directivei Cadru din domneiul apelor (2000/60/EC) statele member ale Uniunii Europene au stabilit programe de monitorizare în cadrul fiecărui distric hidrografic. Pe teritoriul țării noastre aceste programe de monitorizare au devenit operaționale la 22.11.2006 (Plan Management S.H. Argeș-Vedea,vol.I).

Supravegherea stării apelor în România este realizată de către Administrația Națională “Apele Române” prin unitățile sale teritoriale.

Monitorizarea apelor de suprafață include: programul de supraveghere, programul operațional și programul de investigare.

Monitorizarea apelor subterane include: programul de monitorizare cantitativă și programul de monitorizare calitativă (de supraveghere și operațional).

Apele de suprafață

Sistemul de monitorizare al acestora furnizează informații utile pentru:

clasificarea stării corpurilor de apă;

validarea evaluării de risc;

proiectarea eficientă a viitoarelor programe de monitoring;

evaluarea schimbărilor pe termen lung datorită cauzelor naturale sau activităților antropice;

evaluarea schimbărilor în starea corpurilor de apă ca fiind la risc, ca răspuns la aplicarea măsurilor de îmbunătățire sau prevenire a deteriorării;

stabilirea cauzelor datorită cărora corpurile de apă nu vor atinge obiectivele de mediu;

stabilirea magnitudinii și impactul poluării accidentale.

Programul de supraveghere se realizează anual pe parcursul unui plan de management.

Lacurile

În cazul lacurilor de acumulare precum și a celor naturale mari monitorizarea elementelor fizico-chimice și biologice se realizează la suprafață, în zona fotică și în unele cazuri limita zonei fotice.

Programul operațional se realizează pe parcursul fiecărui an pe perioada unui plan de management și încetează în cazul în care corpurile de apă ating starea bună (Plan Management S.H. Argeș -Vedea, vol.I).

Programul de investigare a fost stabilit pe baza prevederilor Directivei Cadru Apă fiind reprezentat de:

stabilirea cauzelor depășirii limitelor prevăzute în standardele de calitate;

certificarea cauzelor pentru care un corp de apă nu poate atinge obiectivele de mediu;

stabilirea impactului poluării accidentale furnizând informații cu privire la măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor de mediu și pentru remedierea efectelor poluării accidentale.

Acest program se utilizează la testarea noilor metode de evaluare calitativă, la completarea cunoștințelor privind calitatea apei sau la probarea ipotezelor privinând evaluarea presiunilor și a impactului.

Apele subterane

Cerințele de monitorizare pentru starea apelor subterane sunt stabilite în Articolul 8 al Directivei Cadru Apă. Informațiile furnizate sunt necesare pentru (Directiva Cadru Apă, Anexa V):

evaluarea stării cantitativea tuturor corpurilor de apă subterană (inclusiv evaluarea resurselor de apă subterană disponibile);

estimarea direcției și a debitului de apă subterană care traversează granițele statelor membre;

validarea procedurii de evaluare a riscului;

evaluarea tendințelor pe termen lung a diverșilor parametri cantitativi și calitativi, ca rezultat al activităților antropice și al schimbărilor condițiilor naturale;

stabilirea stării chimice pentru toate corpurile de apă subterană identificate a fi la risc de a nu atinge starea bună;

identificarea prezenței tendințelor de creșetere a concentrațiilor de poluanți;

evaluarea schimbării (inversării) tendințelor în concentrația poluanților în apele subterane;

stabilirea, proiectarea și evaluarea programului de măsuri.

Parametri monitorizți și frecvențele de monitorizare, precum și elementele de caliatate sunt prezentate în tabelul 8.1.

Tabel nr.8.1.Elemetele de calitate și frecvențele de monitorizare în programul de supraveghere și programul operațional – ape subterane

(Sursa: Plan Mnagement S.H. Argeș-Vedea)

Referitor la parametri și frecvența de monitorizare se specifică:

măsurătorile de niveluri în forajele de observație ale Rețelei Hidrogeologice Naționale se realizează o dată la 3-15 zile funcție de regimul de variație al nivelurilor;

monitorizarea parametrilor fizico-chimici obligatorii precum și poluanții prevăzuți în Legea Apei Potabile 458/2002 modificată și completată de Legea 311/2005 se efectuează de 4 ori pe an.

8. 2. Măsuri concrete pentru protecția și conservarea calității apelor în arealul municipiului București

Apele de suprafață

Deoarece apele uzate din București se deversau mereu în Dâmbovița, apoi în Argeș și mai departe în Dunăre a devenit absolut necesară construirea unei stații de epurare. Astfel pe data de 10 octombrie 2011 a fost inaugurată Stația de Epurare a Apelor Uzate București – Glina (fig.nr. 8.3) în urma finalizării fazei I. Aceasta presupune epurarea a 50% din apele uzate.

Faza a II-a vizează reabilitarea Casetei de apă uzată – Dâmbovița, extinderea stației de epurare la un debit de 12m3/s epurare completă precum și realizarea unui incinerator pentru nămolul rezultat în urma procesului tehnologic (400 tone pe zi).

Obiectivele proiectului de finalizare a stației de epurare Glina sunt:

refacerea sistemului de colectare, tratare și epurare a apei uzate din Capitală;

creșterea calității apei potabile distribuită populației orașului și diminuarea poluării puternice și a mirosului dezagreabil al apei;

alinierea la criteriile privind calitatea apei specificate în Tratatul de Aderare precum și în Programul Operațional Sectorial de Mediu;

Acest peoiect vizează municipiul București și localitățile: Glina, Popesști-Leordeni, Jilava, Chiajna, Chitila, Mogoșoaia, Buftea, Voluntari, Dobroiești și Pantelimon. La acestea se adaugă aeroportul Henry Coandă din Otopeni.

Proiectul se desfășoară în două faze distincte (sursa: www.proiecteeu.ro).

Faza I a fost finalizată în anul 2011. A reprezentat alinierea la standardele europene de mediu. În urma finalizării acestei faze toată cantitatea de apă poluată pentru care a fost proiectată (10m3/s) este epurată mecanic. Din volumul total de apă uzată 5m3/s sunt epurați final (epurare biologică și terțiară). Lucrările realizate în prima fază constau în:

refacerea și completarea liniei de apă și a celei de nămol;

construirea unei stații de îngroșare și deshidratare pentru nămol precum și a unor rezervoare-tampon suplimentare;

crearea unor capacități de stocare a debitelor pluviale în exces;

eliminarea construcțiilor degradate și realizarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare în comuna Glina. Acest lucru era absolut necesar deoarece pânza freatică din această zonă este poluată de apele uzate ale Bucureștiului.

Faza II este programată în intervalul 2007-2013 și 2014-2020. În cadrul ei se vor realiza:

refacerea Casetei de apă uzată Dâmbovița (obiectiv realizat);

extinderea stației de epurare la 12m3/s epurare completă;

realizarea unui incinerator pentru arderea nămolului rezultat în urma procesului tehnologic.

Printre principalele beneficii ale poriectului de reabilitarea a Stației de Epurare a Apelor Uzate București – Glina menționăm: diminuarea infiltrațiilor de ape uzate în pânza freatică din bazinul hidrografic al Dâmboviței precum și reducerea poluării puternice în aval și a mirosului neplăcut al apei.

Fig. nr. 8.3. Stația de Epurare a Apelor Uzate București – Glina (Sursa: www.rfi.ro)

Apa potabilă distribuită în București este obținută prin captare din râurile Argeș și Dâmbovița. După captare este tratată în trei uzine de tratare și producție a apei potabile: Arcuda, Crivina, Roșu (ApaNova).

Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Arcuda – este alimentată din râul Dâmbovița apa acestuia intrând într-un predecantor și apoi în patru decantoare naturale cu o lungime de peste 3,7 km. Acestă stație are o vechime de peste 120 ani și o capacitate de producție a apei potabile de 650 mii m3/zi. A fost modernizată în anul 2006 (fig. nr. 8.4).

Fig. nr. 8.4 Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Arcuda

(Sursa: www.jurnalul.ro)

Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Crivina – construirea ei a început în anul 1939. Este alimentată cu apă din râul Argeș (priza Crivina). În anul 2006 a fost conecatată la sistemul de alimentare cu apă potabilă a orașului București. Dispunde de o capacitate de tratare a apei potabile de 260 mii m3/zi fiind cea mai modernă (fig.nr.8.5).

Fig. nr. 8.5 Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Crivina

(Sursa: www.adevarul.ro)

Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Roșu – inaugurată în anul 1970 este alimentată din râul Argeș. Apa ajunge la stația de tratare printr-un acanal dublu casetat de la Crivina trecând apoi prin două linii de tratare simetrice. Capacitatea de producție este de 300 mii m3/zi și poate crește la 520 mii m3/zi (fig. nr. 8.6).

Fig. nr. 8.6 Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Roșu

(Sursa: www.b365.ro)

Apele subterane

În scopul îmbunătățirii modului de utilizare și protecție a apelor subterane serviciile de gestiune și calitate a apei au în vedere:

aplicarea H.G. – ului 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privin d caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, precum și a Ordinului nr.1278/20.04.2011 privind aprobarea Instrucțiunilor privind delimitarea zonelor de protecție sanitară și a perimetrului de protecție hidrogeologică;

diminuare debitelor de exploatare din foraje în timpul perioadelor cu secetă prelungită pentru evitarea forțării stratelor acvifere;

identificarea pe teren a tuturor forajelor și a deținătorilor actuali, măsurarea adâncimii și controlul documentației de execuție;

lichidarea forajelor abandonate și a celor greșit realizate pentru a reconstitui continuitatea stratelor acvifere;

restrângerea numărului de foraje de adâncime sub presiune prin autorizarea alimentării cu apă a populției din aceste acvifere numai prin fronturi de captare care să constituie surse ale sistemelor centralizate de alimentare cu apă a localităților sau a unor părți din acestea, pentru gospodăriile individuale autorizându-se doar captarea apelor freatice;

schimbarea Normativului de conținut al documentelor necesare prntru obținerea avizului de gospodărire a apelor astfel încât să fie necesar și proiectul de foraj nu doar doar studiul hifrogeologic. În acest fel vor fi avizate doar soluțiile constructive corecte.

PARTEA III

CONSIDERAȚII METODICE

CAPITOLUL 9

CONSIDERAȚII METODICE GENERALE

9.1. Considerații metodice generale

Având în vedere dezvoltarea economică tot mai accelerată și pentru a răspunde noilor solicitări, educația își lărgește aria dincolo de unitățile școlare, adică în cadrul unor structuri comunitare, în întreprinderi sau la domiciliul celor interesați. Dezvoltarea fără precednt a științei și tehnologiei a dus la ridicarea gradului de cultură generală și a calificării de bază în întreaga societate. În consecință elevilor li se cere nu doar capacitatea de a se adapta la schimbări, ci și capacitatea de a le prevedea și de a se pregăti în această nouă perspectivă.

Educația pregătește copiii, tinerii și adulții pentru integrare socio-profesională ca și pentru adaptarea la modificările înregistrate în cultură și știință în societate și în modul de viață al oamenilor.

În aceste condiții crește importanța educației în ceea ce privește rezolvarea unor probleme actuale ale lumii contemporane cum ar fi: consumul de droguri, securitatea națională și regională, poluarea.

În orice colț al planetei au loc defrișări, exploatarea minereurilor, eroziunea solului, poluarea aerului și a apei. Astfel devine absolut necesară educarea elevilor în sensul dezvoltării unui anumit fel de a gândi ținând cont de mediu înconjurător în vederea realizării unor acțiuni pozitive și bine gândite care vor duce la rezolvarea problemelor de mediu.

Oragnismul uman conține apă în proporție de 60-70%. Cantitatea și calitatea apei consumate este deosebit de importantă având ținând cont de faptul că toată viața bem apă. Problema calității apei ar trebui să constituie o preocupare pentru toți oamenii indiferent de situația materială sau pregătirea profesională.

În acest scop este necesară stimularea motivației elevilor pentru protejarea naturii și formarea unor convingeri și comptetețe ecologice potrivite pentru implicarea lor în activități de protejare a amediului înconjurător.

În această lucrarea am studiat problema calității apei în arealul municipiului București, realizând și o prezentare succintă a cadrului natural și socio-economic. Având în vedere legătura dintre tema lucrării și activitatea didactică voi prezenta în continuarea lucrării materiale didactice realizate de-a lungul activității de profesor desfășurate atât în învățământul gimnazial, cât și în cel liceal.

9.2. Proiectarea activității didactice

Această activitate este absolut necesară dacă vrem să realizăm o activitate didactică de calitate și pentru obținerea preformanțelor în rândul elevilor.

Constă în anticiparea a ceea ce dorește profesorul să realizeze cu elevii pe parcursul unei lecții, teme, capitol sau pe parcursul întregului an școlar în scopul atingerii obiectivelor și realizării competențelor prevăzute în programele școlare.

Cu toate că acestă activitate pare a face instruirea monotonă, există numeroase elemente care o diversifică: colectivele diferite de elevi, profesorii diferiți, strategii didactice diferite, etc.

Această activitate presupune parcurgerea mai multor etape (Jinga I., 2008).

proiectarea obiectivelor – profesorul stabilește ce trebuie să știe elevii la sfârșitul lecției sau activității didactice;

analiza resurselor – profesorul selecționează conținuturile, analizează caracteristicile elevilor, precum și condițiile materiale;

elaborarea strategiilor didactice – profesorul selectează metodele, procedeele , materialele și mijloacele didactice;

evaluarea – stabilește metodele, formele și probele prin care va constata dacă au fost îndeplinite obiectivele educaționale.

Pentru a înregistra rezultate bune și foarte bune, proiectarea activității didactice trebuie respectată pe parcursul procesului de predare-învățare și trebuie pregătită temeinic.

Acestă activitate nu face altceva decât să ajute la realizarea unei pregătiri riguroase și să contribuie la îndeplinirea cu succes a obiectivelor educaționale.

9.2.1. Planificarea anuală

Macroproiectarea didactică sau planificarea anuală reprezintă documentul prin care se proiectează parcurgerea conținuturilor la o disciplină, numărul de ore și competențele specifice ce trebuie atinse pe parcursul unui an școlar.

Se realizează pe porninând de la programa școlară cuprinzând: unitatea de învățământ , numele profesorului, clasa și rubrica pentru avizarea de către conducerea școlii, precum și o parte de proiectare propriu-zisaă (Matei E., 2013).

Rolul profesorului în această etapă a proiectării constă în:

identificarea legăturilor între disciplina sa și celelalte discipline;

stabilirea ponderilor ce trebuie să revină anumitor teme în raport cu nivelul pregătirii elevilor și ținând cont de motivația lor pentru învățare;

realizarea unor situații noi de învățare care să atragă elevii în scopul eficentizării predării disciplinei respective;

adăugarea sau eliminarea unor conținuturi, în limitele permise de reglementările în vigoare în scopul actualizării conținuturilor ce urmează a fi predate.

Planificarea calendaristică anuală îi oferă profesorului o viziune de ansamblu asupra predării disciplinei respective. Ea cuprinde:

unitatea de învățare;

competențele specifice urmărite prin predarea disciplinei;

conținuturile în conformitate cu programa școlară și cu logica internă a disciplinei;

numărul de ore;

săptămâna;

repartizarea pe tipuri de activității: predare, recapitulare, sinteză, evaluarea rezultatelor, activități practice, excursii, vizite, etc.

Mai jos este prezentată o planificare anuală model extins.

Școala Gimnazială nr.153 Avizat :

Nume și prenume profesor: Nicolescu Gabriel Director,

Disciplina: Geografie

Clasa a V-a A, B

Număr de ore: 2h/saptamână

PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ ANUALĂ (anul școlar 2017-2018)

Terra – elemente de geografie fizică

9.2.2 Planificarea unității de conținut

Proiectarea unităților de conținut reprezintă a doua faza a proiectarii didactice realizată de profesor pe parcursul unui an școlar.

Planificarea unui sistem de lecții presupune (Jinga I., 2008):

stabilirea competențelor specifice pornind de la competențele generale și conținuturile trecute in programa școlară;

selectarea unităților esențiale de conținut și a aplicațiilor ce vor asigura atingerea obiectivelor propuse;

stabilirea metodelor și mijloacelor didactice ce vor fi utilizate,

determinarea activităților de învățare;

stabilirea instrumentelor de evaluare.

In planificarea unității de invățare, profesorul va preciza pentru fiecare activitate de învățare resursele necesare pentru conceperea strategiei și realizarea demersului didactic.

Activitățile de învățare trebuie adaptate nivelului de vârstă al elevilor, fiind transpuse într-o forma de comunicare inteligibilă în momentul propunerii lor spre rezolvare (Dulamă M. E., 2007).

Concomitent cu proiectarea procesului de predare-învățare și în concordanță cu acesta se realizează și stabilirea instrumentelor de evaluare.

Evaluarea rezultatelor școlarea prezintă o importanță deosebită atât pentru profesori cât și pentru elevi. Analizând rezultatele obținute profesorul poate stabili in ce mod se poate intensifica retenția și asigura transferul cunoștințelor în situații cât mai diverse.

În cele ce urmează este prezentat un model de planificare a unităților de conținut pentru clasa a V-a.

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 153

NUME ȘI PRENUME PROFESOR: Nicolescu Gabriel

CLASA: a V-a A, B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 8

PERIOADA: săptămânile 1 – 4 (11 septembrie – 6 octombrie 2017)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE

CLASA: a V-a A ,B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 8

PERIOADA: săptămânile 5 – 8 (9 octombrie – 3 noiembrie 2017)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE

GEOSFERELE TERREI. LITOSFERA

CLASA: a V-a A, B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 14

PERIOADA: săptămânile 9 – 15 (6 nov. – 22 dec. 2017)

Vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE

GEOSFERELE TERREI. ATMOSFERA

CLASA: a V- a A, B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 12

PERIOADA: săptămânile 16 – 18 (15 ianuarie – 2 martie 2018)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE

GEOSFERELE TERREI. HIDROSFERA

CLASA: a V-a A, B (2 orE/săptămână)

NR. ORE: 12

PERIOADA: săptămânile 22 – 27 (5 martie – 20 aprilie 2018)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE

GEOSFERELE TERREI. BIOSFERA ȘI SOLURILE

CLASA: a V-a A, B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 8

PERIOADA: săptămânile 28 – 31 (23 aprilie – 18 mai 2018)

PROIECTAREA DOMENIULUI DE CONȚINUT (UNITATE DE ÎNVĂȚARE)

ZONELE NATURALE ALE TERREI

CLASA: a V-a A, B (2 ore/săptămână)

NR. ORE: 8

PERIOADA: săptămânile 32 – 35 (21 mai – 15 iunie 2018)

9.2.3 Proiectarea lecțiilor de geografie

Cea mai utilizată modalitate de organizare a procesului de învățământ se desfășoară pe clse și pe lecții. Lecția este forma principală de organizare prin care se desfășoară activitatea de predare-învățare. Are mai multe variante structural-funcționale stabilite în funcție de obiectivele instruirii și de conținuturile prin intermediul cărora se vor realiza obiectivele stabilite (Jinga I., 2008).

Proiectarea unei lecții de geografie este o activitate mentală prin care se anticipează ceea ce urmează sa realizeze profesorul la clasă și se materializează sub forma unui document numit proiectul lecției.

Proiectul de lecție stabilește amănunțit modul de desfășurare al lecției în vederea realizării unei activități didactice eficiente și de calitate. Practica pedagogică a devedit că reușita unei lecții se realizează atunci când ea este gândită și serios pregătită. Scopul proiectului de lecție este trecerea de la intenție la realizare, de la proiect la acțiunea propriu-zisă.

Lecția este o activitate didactică fundamentală desfășurată după criterii bine stabilite:

are o durată de 50 minute;

conformă cu orarul școlii;

se desfășoară cu o clasă de elevi;

este conformă cu programa școlară, planificarea calendaristică și a unității de învățare.

Lecția are mai multe componente cum ar fi: resurse informaționale, mijloace de învățământ, metode și strategii didactice, resurse umane (elevii și profesorul).

Pentru realizare unui proiect de lecție trebuie realizate anumite acțiuni (Matei E., 2013):

încadrarea lecției în sistemul de lecții și unitatea de învățare;

stabilirea obiectivele și competențele urmărite;

stabilirea tipului de lecție;

precizarea strategiilor și metodelor didactice utilizate;

se consultă bibliografia;

descrierea mijloacelor de învățământ utilizate în cadrul lecției;

precizarea momentelor lecției;

scrierea schemei lecției;

stabilirea activităților necesare consolidării cunoștințelor și deprinderilor ;

precizarea modalităților de evaluare.

Profesor: Nicolescu Gabriel

PROIECT DE LECTIE

Obiectul: Geografie

Clasa: a V-a

Subiectul: Apele curgătoare

Tipul de lecție: mixtă

Competențe specifice:

Cs – să relaționeze obiectele din realitate cu poziția lor pe un suport cartografic.

Cs – să utilizeze termenii simpli în contexte cunoscute.

Cs – să descrie și să coreleze fenomene observate direct sau indirect

Cs – să dovedească interes pentru cunoașterea mediului înconjurător.

Obiective cognitive și procedurale:

A) Cognitive. Pe parcursul lecției elevii trebuie:

să caracterizeze apele curgătoare;

să compare pârâurile, râurile, fluviile;

să utilizeze conceptele: bazin hidrografic, viteză, debit, afluent, confluență, cumpăna apelor, poluarea apelor.

B) Procedurale. Pe parcursul lecției elevii trebuie:

să localizeze pe hartă componentele cursului unui râu;

să realizeze profiluri transversale prin pârâu, râu, fluviu, vale;

să structureze informații în scheme logice.

Condiții prealabile:elevii au cunoștiințe anterioare despre apele curgătoare

Resursele materiale: fotografii (pârâu, râuri, fluvii), desene schematice (profil transversal prin pârâu, râu, fluvii; profil transversal al unei văi), test.

Resurse procedurale: analiza desenelor schematice, conversația euristică, demonstrația, explicația

Forme de organizare a activității elevilor: frontală

Evaluare: ce dovezi există că elevii au învățat lecția?

de conținut: răspunsurile la întrebările orale, analiza desenelor schematice;

de utilizare a operațiilor gândirii: explicarea cauzelor desfășurăriiși consecințelor fenomenelor, efectuarea analizelor, a analogiilor și comparațiilor, raționament.

CAPITOLUL 10

VALORIFICAREA CUNOȘTINȚELOR PRIVIND CALITATEA APEI ÎN PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂȚARE