Pentru a preveni aspirația de corpi străini trebuie să ținem cont de următoarele sfaturi: [628257]

336
Recomandări
Pentru a preveni aspirația de corpi străini trebuie să ținem cont de următoarele sfaturi:
• Copilul mic necesită supraveghere continuă.
• Este necesară familia rizarea părin ților de către medicii de familie și pediatri despre
pericolul alimenta ției incorecte a copiilor mici, evitînd alimentarea copiilor sub 3 ani cu
semințe, struguri, alune, popcorn etc.
• Copiilor mici nu trebuie să li se ofere jucării de dimen siuni mici, ce pot fi înghițite sau
aspirate ( mozaică etc.).
• În timpul alimentației copiilor se recomandă evitarea unor activită ți suplimentare.

Bibliografie
1. Baraka A. Bronchoscopic removal of inhaled foreign bodies in children 1974
Bibliogr. : p 154 -155.
2. Dehgani N., Ludemann J.P. Aspirated foreign bodies in children : BC Children
Hospital emergency room protocol. – 2008 Bibliogr. : p.252 -256.
3. Karakoc F, Cakir E, Ersu R, Uyan ZS, Colak B, Karadag B, Kiyan G, Dagli T, Dagli
E.Int J Pediatr Otorhino laryngol . 2007 Bibliogr. : p.241 -246.
4. Sukhbir Ahluwalia, Antony A. Narula. Foreign bodies in the ear, nose and throat.
2004 Bibliogr. : p 182-183.

OTOMICOZA – ASPECTE CONTEMPORANE DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT
(revista literaturii)
Vasile Cabac, Ala Ist ratenco, Lilia Scutelnic, Ludmila Tihonova, Alexandru Didencu,
Aurelia Iacubițchi, Denis Pogorevici
Catedra Otorinolaringologie, USMF „N. Testemițanu”

Summary
Otomycosis – the modern features of diagnosis and treatment
In recent years there is an i ncrease in the prevalence of otomycosis. This is due to the
extensive use of antibiotic ear drops. The treatment of otomycosis is difficult and requires a close
follow -up. We proposed to present a review of the literature on otomycosis, the main
epidemiolo gical, clinico -mycologic features and treatment. Candida albicans and Aspergillus are
the most commonly identified organisms. Antifungals from the Azole class seem to be the most
effective.

Rezumat
În ultimii ani se atestă o creștere a prevalenței o tomicozei. Aceasta se datoreză utilizării largi
a antibioticelor, ca picături otice. Tratamentul otomicoze i este dificil și necesită o evidență
îndelungată. Ne -am propus să prezentăm un reviu al literaturii referitor la otomicoză,
principalele aspecte epid emiologice, clinico -micologice și tratamentul. Candida albicans și
Aspergilius sunt cei mai frecvenți fungi, implicați în otomicoză. Remediile antifungice din clasa
azolilor se dovedesc a fi cele mai eficiente.

Actualitatea
Problema afectării mi cotice a organelor ORL în prezent rămîne actuală. Conform datelor
OMS, 20% din populația globului, adică fiecare a V -ea personă a Terei, este afectată de o
afecțiune micotica. Răspîndirea vastă a fungilor în natură, prezența lor pretutindeni în mediul
înconjurător, precum și în însuși macroorganism condiționează un contact inevitabil și respectiv
infectarea organismului uman. Micoza este o afecțiune infecțioasă, provocată de agentul
infecțios fungic. Otomicoza sau otita externă micotică este o infecție fung ică a conductului

337
auditiv extern. Deși complicațiile ce le pot induce la nivelul urechii medii sunt rare, iar riscul
funcțional și vital nu ridică probleme deosebite, otitele externe rămîn o provocare, în egală
măsură pentru medic și pacient, avînd în vede re durata tratamentului și frecvența destul de
ridicată a recidivelor [10, 11]. Otomicoza este o patologie frecvent întîlnită la nivel mondial, cu o
incidență variabilă în funcție de arealul geografic, climă (temperatură, umeditate relativă),
anotimp, medi ul de viață (urban, rural) [1].
Conform datelor literaturii de specialitate cele mai frecvente sunt otomicozele (50% din
totalul bolnavilor diagnosticați cu afecțiune micotică a organelor ORL), urmate de faringomicoze
(24%), micozele nasului și sin usurilor paranazale (14%) și laringomicozele (12%) [10,11].
Prevalența Otomicozei din totalul pacienților, care solicită un consult pentru simptome și
semne de Otită externă este apreciată la 9 -10% pacienți. Otomicozele printre otitele de altă
etiologie este apreciată la 18,6% pacienți, iar la copii – 26,3% [3,10,11].
Luînd în considerație datele literaturii de specialitate, referitor la problematica otomicozei,
precum și dificultățile întîlnite în diagnosticul și tratamentul acestor afecțiuni , ne-am propus să
studiem această afecțiune prin prisma aspectelor contemporane de diagnostic și tratament.

Scopul lucrării a constat în familiarizarea cu problema micozei în practica ORL și anume în
otologie, cu stabilirea unor particularități epi demiologice, micologice și clinico -terapeutice,
legate de otitele micotice.

Material și metode
Lucrarea dată prezintă un review al literaturii de specialitate recentă. Studiul a fost efectuat
în baza literaturii disponibile referitor la prob lema studiată – Otomicoza și aspectele
contemporane de diagnostic și tratament, precum și în baza materialelor oferite de serviciul
Internet -MedLine.

Discuții
Otomicoza (OM), numită altfel otita externă micotică, este descrisă ca o afecțiune
infecțioasă, de origine fungică, a conductului auditiv extern, asociată sau complicată, dese ori, cu
afectarea urechii medii [1, 3, 8, 10, 11]. Deosebim Otita externă micotică la 63% pacienți; Otita
medie micotică – 20%; Otita micotică a cavității postope ratorii (Otita micotică a urechii operate)
– 17% [10, 11].
Scurt istoric: Andral și Gavarret în 1843 și Mayer în 1844 primii au descris infecția fungică
a CAE. Virchov a propus termenul de „Otomicoză”. Pacini a fost primul, care a descris primele
remedii medicamentoase pentru tratamentul OM. În 1960 Geaney și Lakshmipathi și Murti au
constatat, ca toate formele de otită externă cercetate, au fost provocate sau de Aspergillius sau de
Candida [2, 8].
Etiopatogenia otomicozei : Agenții cauzali ai OM sunt fungii „de mucegai” genului
Aspergillius (65%), Penicillium (10%) și fungii „de drojdie” genului Candida (24%). Cazuri
izolate de OM pot fi provocate de fungii genului Mucor, Alternaria, Kladosporium ș.a. În 15%
cazuri OM există o asociere a fungi lor Aspergillius și Candida. Din genul Aspergillius, carui îi
revin 65 -75% cazuri, cel mai frecvent este izolat A. niger, urmat de A. flavus și A. fumigatus.
Întru -un studiu, efectuat de Yehia și coautori în 1990, s -a relatat ca fungii Aspergillius s -au iz olat
la 92% pacienți cu OM, A. niger depistîndu -se la 71% pacienți [1, 2, 9, 10, 11].
În privința etiologiei se păstrează o controversă la tema: sunt fungii adevărați agenți
infecțioși sau doar elemente ce colonizează o ureche cu imunitate locală sc ăzută, secundară unei
infecții bactreiene?
Cercetări în micologie au demonstrat prezența diverșilor fungi în urechea normală (31%),
dar și în cea infectată. Toate fungile, implicate în OM, aparțin grupului de agenți condiționat –
patogeni și determină afectarea numai în anumite condiții, care facilitează dezvoltarea și
multiplicarea fungilor, determinînd o trecere a lor de la saprofite la patogene. În legătură cu

338
aceasta este necesar de a cunoaște condițiile favorizante și factorii predispozanți, ce du c la
realizarea calității patogene a fungilor [1, 4, 8].
Creșterea numărului bolnavilor cu OM este detereminat de creșterea considerabilă a
factorilor de risc predispozanți și favorizanți ai OM, printre care putem enumera: starea
imunodeficitară ia trogenă, ca consecința antibioticoterapiei masive, administrarea îndelungată a
glucocorticosteroizilor și remediilor imunodepresive în tare oncologice, hematologice, SIDA,
precum și în patologii somatice ca diabetul zaharat, astmul bronșic ș.a., în unele s tări fiziologice
– graviditatea [2, 10, 11].
Factorii favorizanți implicați în apariția OM sunt: manevre instrumentale și neinstrumentale
efectuate la nivelul CAE, folosirea abuzivă a unor remedii topice, care conțin antibiotice și/sau
glucocorticos teroizi. Forme grave de micoze cu diversă localizare, precum și a organelor ORL
apar în condiții de poluare a mediului înconjurător, în condiții de prezență a unui fon radioactiv
înalt, care în ansamblu duc la scăderea rezistenței generale a organismului. Unul din factorii
favorizanți ai OM sunt traumele la nivelul pielii sau mucoaselor, în urma carora are loc
pătrunderea fungilor în țesuturi cu scăderea reacțiilor locale de apărare, cea ce facilitează
dezvoltarea și multiplicarea fungilor, cu atît mai mult , eliminările de la nivelul zonei traumate
sunt un mediu nutritiv pentru fungi. Astfel, se atestă o situație paradoxală: OM apar mai
frecvent la persoanele, care efectuiază frecvent proceduri igienice de curățare a urechilor,
traumînd în așa fel pielea CA E [1, 2, 10, 11].
Despre rolul cerumenului: Mulți autori nu consideră cerumenul un factor favorizant al
dezvoltării OM, ci dimpotrivă atrag atenția asupra rolului său antiseptic și antimocotic prin
conținutul bogat în în lipide (46 -73%), proteine, aminoacizi liberi, lizozim, imunoglobuline și
acizi grași polinesaturați. Prin această compoziție, cerumenul face CAE impermeabil, evitînd
fenomenele de macerație. Un alt mecanism local de apărare este secreția glandelor sebacee,
situate în segmentul exter n al CAE, descuamarea fiziologică, pH -ul local, mecanisme care sunt
alterate la atopici, diabetici, imunodeprimați, pacienți cu disfuncții hepatice, obezi, facilitînd
instalarea OM [1, 8].
Utilizarea îndelungată a glucocorticosteroizilor topici, ant ibacterienelor topice în otoree, ca
manifestare a procesului inflamator cronic supurat a urechii medii – favorizează apariția OM. Este
cunoscut și riscul de autoinoculare a CAE de catre un pacient, care suferă de o dermatomicoză
[1, 2, 4].
Otitele ex terne micotice sunt mai frecvent întîlnite la pacienții cu cavități postoperatorii de
evidare petromastoidiană și la cei protezați auditiv cu aparate cu mulaj ocluziv al meatului
acustic extern [1, 2].
Factorii patogenetici de bază în apariția mico zei sunt: adezia, colonizarea și creșterea
invazivă a fungilor. În formele grave ale micozelor ORL, o etapă ulterioară este generalizarea
procesului cu pătrunderea fungilor în patul sangvin, diseminarea și apariția focarelor micotice
secundare în organe și țesuturi [2, 5].
Manifestările clinice: pacienții cu OM, de obicei prezintă acuze de prurit intens în regiunea
CAE, senzație de plenitudine în ureche, otoree cu secret specific, formarea dopurilor în CAE,
otalgie, diminuarea auzului, senzație de di sconfort, iritație, uneori tinitus. Toate manifestările
clinice sunt, de obicei, unilaterale, rare ori pot fi bilaterale [1, 7, 8, 10, 11].
Unul din semnele clinice obiective în toate formele de OM sunt eliminările specifice (cruste,
depuneri, secr eții cazeioase sau lichdiene) culoarea, cantitatea, consistența cărora depinde de
tipul fungilor (ex: A. niger – negru cafeniu; A. flavus – gălbui; A. glaucus – verzui; A. fumigatus
– cenușiu -negru). Dacă A. niger este agentul cauzal al OM, atunci la otosc opia se va vizualiza un
înveliș de fungi, dese ori acoperit cu spori negri. Aceste mase pot obstrua CAE. În OM cronice
se pot atesta niște schimbări eczematoase și lichenificarea CAE [10, 11].
În OM, provocată de dermatofiți, se afectează pielea pavilionului auricular, regiunii
retroariculare și CAE. Bolnavii prezintă acuze de prurit, descuamarea pielii acestei regiuni.
Obiectiv in CAE sunt niște secreții uscate în formă de depuneri și pelicule. Semnele inflamatorii
nu sunt exprimate. Se atestă o formare rapidă a dopurilor de cerumen în CAE [4, 10, 11].

339
În OM, provocată de Aspergillius, Penicillium, Mucor se afectează piele CAE, cavităților
postoperatorii, mai rar cavitattea timpanică și pavilionul auricular. Pacienții prezintă acuze de
durere pronunțată, diminuarea auzului, vertij. Eliminările au un aspect de „ziar umed”. Semnele
inflamatorii sunt pronunțate. După înlăturarea eliminărilor patologice, pielea CAE rămîne foarte
fină, lezată, ușor singerează la atingere. Afecțiunea poate decurg e ca o Otită externă necrotică, cu
afectarea oaselor craniului. Aceasta se întîlnește, de obicei, la pacienții imunocompromiși, la
pacienții cu tare hematologice, oncologice, SIDA. Obiectiv la ei se atestă o eritemă, ulcerație
superficială, cu sîngerare uș oară la atingere, descuamare. Pacienții prezintă durere auriculară
pronunțată. Procesul infecțios se poate răspîndi spre urechea medie, procesul mastoid. Mai
frecvent este implicat A. fumigatus [10, 11].
În OM candidozice se afectează pielea CAE, cavitatea timpanică. Procesul inflamator se
caracterizează printr -un fenomen de exudație mai pronunțat, pielea fiind macerată, infiltrată
(amintește eczema „zemuindă”). La pacient durerea și pruritul sunt moderat exprimate.
Manifestările clinice în otita medie micotică și micoza cavității postoperatorii se
caracterizează prin simptomatica procesului inflamator supurat în urechea medie și prin însuși
semnele micozei. Pacienții prezintă acuze la diminuarea auzului, otoree, prurit periodic, senzație
de plenitudine auriculară, cefalee localizată pe partea urechii afectate, tinitus [8, 10, 11]. OM, ca
și alte tipuri de inflamație specifică, se caracterizează printr -o evoluție cronică, trenantă,
frecvente acutizări și risc de recidivare înalt.
Rezult atele unui studiu din Houston, Texas, efectuat de Tang Ho (2006), denotă niște
tratamente locale, administrate de către pacienți, înaintea stabilirii diagnosticului de otomicoză
(tab. 1) [8].
Tabelul 1

Diagnosticul: Informativitatea insuficientă despre afectărea micotică a organelor OR L dese
ori se dovedește a fi cauza unui diagnostic tardiv sau greșit de OM, cea ce duce la dificultatea
tratamentului, precum și la evoliția cronică a afecțiunii. Diagnosticul de afectare micotică a
urechii se stabilește numai prin metodele complexe de lab orator. Tabloul clinic exprimat, ce
pledează pentru infecția micotică, nu poate fi un criteriu de diagnostic al OM.
Diagnosticul micotic se efectuiază prin: 1. Microscopia eliminărilor (secretului, depunerilor
patologice); 2. Însămînțarea substratul ui biologic pe medii de cultură elective pentru izolarea
culturilor fungice, identificarea agenului fungic și determinarea speciei; 3. Determinarea
sensibilității fungilor izolați la remediile antimicotice [9, 10, 11].
Colectarea materialului biolo gic pentru analiza micologică se raclează cu sonda aticală sau
lingura Folcman. Conținutul patologic, de preferință, este de a fi colectat din profunzimea CAE.
Materialul nativ obținut se plasează înter 2 lamele sterile și se vizualizează la microscop, apo i
după colorarea frotiului după Romanovschi -Gimsa, se cercetează la microscop. În practica de
laborator se efectuiază atît microscopia preparatelor native, cît și a celor fixate. Biosubstraturile
inițial se studiază la mărime mică, pentru depistarea celule lor-fungi, apoi la mărime mare pentru
evidențierea particularităților structurale. Analiza microscopică este metoda cea mai informativă,
identificănd agentul patogen. Pentru diagnosticul micologic cultural se efectuiază însămînțări a Tratamentul efectuat OM
%
Picaturi otice 45
Cipro floxacin 11
Neomicin -plimixin B -hidrocortizon 11
Ofloxacin 7
Alte (alcool, acid acetic, clotrimazol) 6
Necunoscute 11
Antimicrobiene orale 24

340
materialului patologic pe medii nutritive de cultură (Saburo, Ceapec). Uneori se recurge și la
cercetarea morfologică a culturilor pure de ciuperci. Pentru confirmarea diagnosticului într -un șir
de cazuri sunt necesare efectuarea analizelor serologice (teste imunologice, orient ate spre
depistarea anticorpilor – reacții de aglutinare, reacții imunofluorescente cu antigenii fungici),
analizelor alergologice și histologice. În stadiul activ al aspergilozei și mucorozei, cînd se
formează mase micotice cu micelii aerate, pentru diagn ostic se recomandă folosirea
otomicroscopului (metoda express de diagnostic) [10, 11].
Metodele de tratament al afecțiunilor micotice ale urechii întîmpină dificultăți și nu
întotdeauna sunt efective, în pofida administrării remediilor medicamentoas e contemporane
antimicotice. Aceasta se întîmplă din motivul prezenței procesului specific, provocat de fungile
condiționat -patogene a genului Candida, Aspergillius, Penicillium, Scopulariopsis, Mucor, care
dezvoltă OM numai în prezența factorilor predisp ozanți. În perioada tratamentului bolnavilor cu
OM este necesar de atras atenția asupra tuturor condițiilor, care au favorizat apariția afecțiunii și
în așa fel de înlăturat (anularea antibioticelor, soluțiilor otice, care conțin antibacteriene și
corticos teroid, indicarea tratamentului complex pentru întărirea rezistenței organismului,
vitaminoterapia). Este necesar de a depista și de a trata așa afecțiuni ca diabetul zaharat,
afecțiunile hematologice, stările imunodepresive, afecțiunile tractului gastro -intestinal ș.a. Este
necesar de remarcat și rolul alergic în patogenia OM, condiționat de calitatea structurala alergică
a fungilor. De aici rezultă, că ar fi binevenită utilizarea concomitentă a antimicoticelor și
desensibilizantelor [6, 8, 10, 11].
Tratamentul micozelor prevede administrarea remediilor antimicotice. Dar unele specii de
fungi posedă o rezistență primară naturală la unul sau alt remediu antimicotic, iar utilizarea largă
a lor în scopuri profilactice și terapeutice a micozelor în ultim ii ani a dus la crearea rezistenței
secundare (în primul rînd la fluconazol) [8, 10].
Problema terapiei raționale antimicotice rămîne actuală. Este necesară alegerea rațională a
antimicoticului, care ar poseda o toxicitate minimă și eficacitate maximă. Ter apia
medicamentoasă antimicotică trebuie să fie efectuată în baza rezultatelor sensibilității agentului
fungic depistat la bolnav la remediile antimicotice. Alegerea remediului antimicotic în baza
determinării sensibilității lui in vitro este mai efectivă din punct de vedere economic, decît
schimbarea empirică a unui remediu cu altul. Din motivul lipsei unei metode disponibile (simple
în efectuare și interpretare, economice) de determinare a sensibilității fungilor, nu permit
efectuarea acestor analize în f iecare laborator microbiologic. Cu părere de rău în Republica
Moldova se atestă un deficit de informație referitor la micologie. Diagnosticul de „micoză”
pentru mulți specialiști se asociază cu administrarea Nistatinei și Fluconazolului. Pentru un
tratamen t specific antimicotic la ora actuală se utilizează un șir de remedii medicamentoase
efective atît sistemic, cît și local [8, 9, 10, 11].
Primele remedii medicamentoase, utilizate în micologie au fost antibioticele polienice:
nistatina, natamicina, amfoter icina B. Primele două remedii nu se folosesc la ora actuală din
motivul biodisponibilității reduse (3 -5%). Mai mult de 40 ani se folosește și nu și -a pierdut
semnificația în tratamentul micozelor profunde Amfotericina B. Avantajul său principal este că
posedă un spectru larg de activitate antimicotică. Dar întrebuințarea lui este limitată din cauza
toxicității înalte. Formele liposomale ale Amfotericinei B, apărute relativ recent, nu posedă
toxicitate. În tabelul 2 sunt indicate remediile antimicotice și an ii apariției lor [6]. Implementarea
triazolilor (itraconazol, fluconazol) poate fi denumită „revoluționară” în tratamentul micozelor.
De prima dată a devenit posibilă tratarea și profilaxia micozelor profunde, făra repercusiuni
pentru sănătate. Este necesa r de ramarcat, că primul din azolii sistemici – Ketoconazolul, după
implementarea în practica terapeutică a Itraconazolului, și -a pierdut însemnătatea din cauza
toxicității înalte și în prezent se utilizează mai mult local.

341
Tabelul 2

Mecanismul de acțiune al remediilor antimicotice azoli constă în inhibarea sintezei
ergosterinei prin acțiunea asupra citocromului P -450 fermentului 14 -a-demitelază, cea ce duce la
efectul fun gicid. Fluconazolul este mai mult activ asupra fungilor genului Candida (C.albicans,
C. Parapsilosis, C.tropicalis, C. Lusitaniae), criptococ, dar este inactiv asupra fungilor de
mucegai – genului Aspergillius și asupra unor Candida (krusei, glabrata, norv egensis), care dese
ori sunt implicați în OM profundă la pacienții imunocomprimați [10].
Din două remedii medicamentoase (fluconazol și itraconazol) itraconazolul se deosebește
printr -un spectru mai larg de acțiune (fungii genului Candida, Aspergill ius) in vitro și in vivo.
Spectrul de acțiune al Itraconazolului include Candida spp., Cryptococcus neoformans,
Aspergillius Spp., dermatofiții, Malaseseyia furfur, fungi Dematiaceae, Pseudallescheria boydii
ș.a.
Pentru tratamentul topic al OM provo cate de fungii genului aspergillius, efective sunt
următoarele remedii: naftifina, nitrofungina, terbinafina, itraconazol, iar în OM provocate de
candida – clotrimazol, terbinafina, pimafucina, naftifina, econazol []. Conform datelor lui
Raymundo Munguia ( 2008, Canada), unele remedii otice topice posedă un risc de ototoxicitate
(tab. 3) [6].
Tabelul 3 Remediul antimicotic Anul apariției
Nystatin 1954
Amfotericina B 1958
Griseofulvina 1959
Miconazol, Clotrimazol 1969
Ketoconazol 1981
Fluconazol 1990
Itraconazol (capsule) 1992
Terbinafina 1993
Amfotericina B liposomală,
Itraconazol (susp. orală) 1997
Voriconazol 2002
Posaconazol 2006
Antimicotic topic Ototoxicitatea
Acid acetic otic Ototoxic
Amfotericina B Nu este testat
Acid boric Ototoxic
Fluconazol Nu este ototoxic
Ketoco nazol Nu este ototoxic
Miconazol Nu este ototoxic
Nistatin Nu este testat
Violet de gențiană Ototoxic
Itraconazol Nu este testat

342
O condiție obligatorie pentru tratamentul topic al OM este lavajul minuțios al CAE. În otita
externă mico tică se înlătură toate masele patologice din CAE cu ajutorul sondei sau stiletului. În
otitele medii micotice cu perforații mari ale membranei timpanice se efectuiază lavajul cu soluții
antiseptice -antimicotice (ex. sol alc. Chinozol 0,1%, sol miramistină 0,01%). Asemenea se
procedează și în cazurile OM cavităților postoperatorii.
Tratamentul local cu remedii antimicotice trebuie efectuat nu mai puțin de 3 -4 săptămîni sub
controlul obligatoriu al analizelor micologice de laborator (însămînțări la înce putul, mijlocul țși
sfîrșitul tratamentului) conform micogramei. Tratamentul local prevede aplicarea meșelor
îmbibate cu sol. fungicide 5 -8 min. de 4 -6 ori în zi în dependență de activitatea procesului
micotic.
Criteriul de eficacitate al tratamentu lui este însănătoșirea clinică în decursul unei luni,
confirmată atît prin tabloul clinic, cît și prin rezultate negative ale analizelor micotice. Acțiunea
locală asupra focarului micotic la unii bolnavi trebuie combinată cu terapia concomitentă
sistemică antimicotică. Indicații către administrarea remediilor antimicotice sistemic cunt:
1. Lipsa efectului după două și mai multe cure de tratament cu antimicotice topice din diferite
grupe în OME micotică.
2. Dinamică pronunțat negativă la efectuarea numai a tratame ntului local a OME micotice.
3. Răspîndirea afecțiunii micotice asupra structurilor anatomice învecinate.
4. Otita medie cronică micotică.
5. Afectarea micotică a cavității postoperatorii.
6. Prezența afecțiunilor micotice cu altă localizare, decît urechea (onicomicoz a, disbacterioza
candidozică, ș.a)
Deoarece afecțiunile micotice au tendința la recidivare, este necesar de o evidență dinamică
a bolnavilor cu OM și după indicații individuale de efectuat tratament profilactic cu remedii
antimicotice [10, 11].

Concluzii
1. Otomicoza se dovedește a fi una din cele mai frecvente afecțiuni micotice ale organelor
ORL, alcătuind 50%, prevalența fiind 9 -10% printre pacienții, ce necesită consult pentru
semne și simptome de otită externă.
2. Agenții cauzali cel mai frecvent imp licați sunt fungile genului Aspergilius – 65% și
Candida – 24%.
3. Factorii favorizanți implicați în apariția otitelor micotice trebuie identificați si tratați.
4. Diagnosticul otomicozei este axat pe datele clinice subiective și obiective, standartul de
aur fin d identificarea agentului fungic și aprecierea sensobilității lui către antimicotice.
5. Tratamentul ideal se efectuiază în baza sensibilității antimicotice determinate. Cele mai
eficiente sunt remediile din grupul triazolilor, Aspergilius fiind sensibil la itroconazol și
Candida la fluconazol. Tratamentul sistemic antimicotic se administrează în cazul
afectării sistemului urechii medii.

Bibliografie
1. Cornelia Ursu, Alexandru Niculescu, Ștefan Leica – Otitele externe micotice – aspecte
epidemiologice, micolog ice, clinice și implicațiile lor terapeutice, Fungi & Mycotoxins,
Volume 2, No. 1, april 2008.
2. Jadhav VJ, Pal M, Mishra GS – Etiological significance of Candida albicans in otitis
externa; Mycopathologia 2003; 156: 313 -315.
3. Kaur R, Mittal N, Kakkar M et al .- Otomycosis: a clinico -mycologic study; Ear Nose
Throat J 2000; 79: 606 -609.
4. Meyerhoff W, Caruso V – Trauma and Infections of External Ear in Paparella M,
Schumrick D, Gluckman J – Otolaryngology, Vol. II, Otology and Neuro -Otology, Third
Edition, WB Sau nders Company, USA, 1991, 1227 -1229.

343
5. P. Hueso Gutiérrez , S. Jiménez Álvarez , E. Gil -Carcedo Sañudo , L.M. Gil -Carcedo
García, Presumed diagnosis: Otomycosis. A study of 451 patients, Acta Otorrinolaringol
Esp 2005; 56: 181 -186.
6. Raymundo Munguiaa, Sam J. Daniel, Ototopical antifungals and otomycosis: A review,
International Journal of Pediatric Otorhinolaryngology (2008) 72, 453 —459.
7. Singer DE, Spira M, Hardy B et al – Otitis externa; Ann Otol Rhinol Laryngol 1952; 61:
317-330.
8. Tang Ho, MD, MSc, Jeffrey T. Vrabec, MD, Donald Yoo, BS, and Newton J. Coker,
MD, Otomycosis: Clinical features and treatment implications, Otolaryngology –Head
and Neck Surgery (2006) 135, 787 -791.
9. Vennewald I, Schonlebe J, Klemm E -Mycological and histological investigations in
huma n with middle ear infections; Mycoses 2003; 46: 12 -18.
10. А. И. Крюков, А. Б. Туровский, А. Д. Димова, Г. Б. Шадрин, Микозы в
оториноларингологии, Consilium Medicum Том 06/N 4/2004.
11. В. Я. Кунельская, Г. Б. Шадрин, Диагностика и лечение отомикоза, Справочник
поликлинического врача №6 / 2010.