Pensiunea Turistica Bran Moeciu
CUPRINS
CAPITOLUL I : DESCRIEREA ZONEI
1.1. Prezentarea generala a zonei
1.2. Prezentarea localitatii
CAPITOLUL II: PREZENTAREA GENERALA A PENSIUNII
2.1 . Amplasarea, numele si categoria pensiunii
2.2. Prezentarea pensiunii:structura,dotari ,facilitati.
2.3. Liste de preparate culinare
2.4. Tarife practicate
CAPITOLUL III : MODALITATI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER
3.1.Petrecerea timpului liber in cadrul pensiunii
3.2.Petrecerea timpului liber inafara pensiunii
3.2.1.Obiective turistice
3.2.2.Trasee montane
3.2.3.Obiceiuri si traditii
CAPITOLUL IV : METODE DE PROMOVARE
4.1.Metode de promovare
4.2.Cererea si concurenta
CAPITOLUL I : DESCRIEREA ZONEI
1.1. Prezentarea generala a zonei
Zona Bran-Moeciu situata intre Muntii Bucegi si Muntii Piatra Craiului, ne incanta cu varietatea peisajelor si cu salbaticia reliefului. Legenda Contelui Dracula amplifica misterul ce planeaza in jurul acestor locuri, legenda adapostita in umbra zidurilor Castelului Bran.
Grupa montană Bucegi-Leaota-Piatra Craiului este grupa majoră extrem estică a Carpaților Meridionali. Grupa, așa după cum îi arată și numele cuprinde trei grupe montane, uneori numite sub-grupe montane, care au denumiri de munți:
Munții Bucegi, având cel mai înalt vârf al lor, cu 2505 m, Vârful Omu, Munții Bucegi,
Munții Leaota, având cel mai înalt vârf, cu 2133 m, Vârful Leaota, Munții Leaota și
Munții Piatra Craiului, cu cel mai înalt vârf, 2238 m, Vârful La Om, Munții Piatra Craiului, cunoscut și ca Piscul Baciului, Munții Piatra Craiului.
1.2. Prezentarea localitatii
Bran, mai demult Bran Poartă este o localitate în județul Brașov,Transilvania, România, aflată la aproximativ 30 km de orașul Brașov. Este reședința comunei Bran.
Toponimicul de Bran vine din limba turcă și înseamnă poartă . Cu toate aceasta, localitatea Bran nu avea nici o legătură cu satul Poarta, ele erau despărțite inițial de o pădure deasă de brad și fag, pădure ce se întindea dinspre sud-estul actualului castel până la actuala biserică ortodoxă a comunității Poarta.
Ordinul teutonic a început construcția unui fort din lemn (Castelul Bran) la începutul secolului al XIII-lea.
După ce acesta a fost distrus de mongoli în 1242, Sigismund al Ungarieia început în 1377 construcția unui castel din piatră, timp în care așezarea Bran a început să se dezvolte în apropiere. Aflat pe o culme abruptă, castelul proteja o cale strategică de trecere între Transilvania și Valahia. În 1498 Bran a căzut în jurisdicția Brașovului.
În Bran se găsește Stella Maris, sau CapelaReginei, o copie a capelei de la Balcic, construită la Bran de prințesa Ileana a României pentru a adăposti vasul cu inima regineiMaria a României, vas ce a fost adus în România după ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, în 1940. Capela din Bran a fost renovată și resfințită în anul 2005.
În toamna anului 2006, primarii din Bran și Balcic au semnat actele prin care cele două localități s-au înfrățit.
CAPITOLUL II: PREZENTAREA GENERALA A
PENSIUNII
2.1 . Amplasarea, numele si categoria pensiunii
Pensiunea Dor de munte este amplasata in comuna Bran, sat Bran, str. Cavaler Ioan de Puscariu.
Datorita facilitatilor pe care le ofera si conditiilor pensiunea se incadreaza la 3*** si reprezinta locul ideal pentru relaxare cu cei dragi si locul preferat pentru distractii cu prietenii.
2.2. Prezentarea pensiunii:structura,dotari ,facilitati.
Pensiunea Dor de munte este situata la 100 de metri de la intrarea in Bran dinspre Brasov, si are o buna pozitionare fata de obiectivele turistice din Bran.
Pensiunea Dor de munte sta la dispozitia oaspetilor cu conditii ultramoderne de cazare, oferind 5 camere, un total de 23 locuri, structurate pe 2 nivele, respectiv : camere Matrimoniale si Twin dotate cu bai spatioase cu cabina de dus, balcoane, spalatorie, internet wireless, televiziune prin cablu, mini bar, mobilier nou, etc.
Camerele Pensiuni Dor de munte sunt decorate cu gust si ofera totodata farmecul decorului rustic dar si eleganta obisnuita.
Mobilierul si decoratiunile interioare au fost alese cu mare grija , urmarindu-se crearea unei atmosfere calde si placute, familiare pentru oaspetii aflati in vacanta si nu numai.
Pensiunea face parte din categoria pensiunilor de 3 stele, fiind conceput pentru a oferi un confort de 4 stele clientilor sai.
Facilitati de cazare:
hol cu canapea și priveliste spre curte
sufragerie cu canapea și TV color
Foișor, grătar ,garaj
Masa la cerere / pensiune completa cu bucate tradiționale precum: balmoș, sarmale, ciorbe acre ardelenești, ciorba de vițel cu galuște,șnițele cu sos,papricaș, plăcinte cu branză, plăcinte cu mere,deserturi preparate in casa dupa rețete moștenite în familie,țuică din prune sau alte fructe, vinul casei,și orice alta preferință a turiștilor.
Organizare evenimente speciale
Loc de joacă pentru copii
Curte cu loc de parcare
Cursuri de călărie.
Loc de luat masa afara sub bolta de vița de vie
Transfer auto la / de la Sibiu
Animale de companie acceptate.
Structura pensiunii
Dotarile camerelor :
Camerele au frigider mic și TV cu canale prin cablu. De asemenea, oferă baie privată cu duș și articole de toaletă gratuite. Camerele au uscător de păr. TV, canale prin cablu, frigider, prosoape, lenjerie de pat
2.3. Liste de preparate culinare
Gastronomia specifică zonei poartă influența populației de origine germană și maghiară. În meniurile restaurantelor veți întâlni supele de pasăre și de vită, cu găluște sau cu tăiței de casă. Ciorbele sunt acrite cu oțet sau cu zeamă de varză, dar există și supe neacrite, cu multe legume și multă carne.
Des utilizat în aceasta bucătărie este tarhonul a cărui aromă o întâlnim în ciorbele de cartofi, de fasole sau de salată. Specifice zonei sunt supa de mere și supa de vișine, a căror rețete provin din bucătăria săsească.
Meniul :
GUSTARI RECI
Platou Rece Rustic (toba, jumeri, branza burduf, telemea, piept fiert, ceapa rosie, ceapa verde, ridichi, slanina afumata, bruscheta usturoi, carnat afumat, carnacior, mamaliguta/smantana)
Gustare Rece Speciala (ceafa afumata, cotlet haiducesc, sunca presata afumata, rosie, castravete verde,cascaval afumat, masline verzi / negre)
GUSTARI CALDE
Gustare calda “ Ca la mama ACASA” (creier pane, ficatei pui, ciuperci umplute, cascaval pane, carnacior la gratar muraturi – gogosar / castravete, pastrama de porc la gratar)
Bulz “Haiducesc” (mamaliguta, branza burduf, costita, ochi, smantana)
CIORBE
Ciorba Ardeleneasca de Porc
Ciorba de Burta
Ciorba de Fasole cu Costita
Ciorba de Legume
Ciorba de Perisoare
Ciorba Taraneasca de Vacuta
Supa de Vita cu Taietei
Ciorba de Fasole in Chifla
PREPARATE PORC
Ceafa la Gratar
Ceafa Afumata la Gratar
Cotlet la Gratar
Ficat de Porc la Gratar
File Porc Surprize
Muschi de Porc Impanat cu Malai
Gordon Bleu
Muschi de Porc Sibian
Muschiulet Porc la Gratar
Scaricica
Rulada de Porc
Mititei
PREPARATE VITA
Biftec Tartar
Pfeffer Steak
Chateu Briand
Medalion Vita cu Ciuperci
Muschi Ciobanesc
Muschi Vita la Gratar
PREPARATE PESTE
Saramura de Crap
File Salau la Gratar
File Shalau Pane
Pastrav la Gratar
Pastrav in Folie la Gratar
Plachie de Crap
PREPARATE PUI
Piept de Pui La Gratar
Pui la Ceaun
Pulpe de Pui la Tava
Rulada Transilvaneana
MANCARURI GATITE
Tocana de cartofi cu coaste afumate
Tochitura Taraneasca
Tochitura Macelareasca
Tochitura Vanatoreasca
Carnati cu Fasole
Carnati cu Varza
Pomana Porcului
Ciulama de Ciuperci cu Mamaliga
Sarmale
Antricot de Vita cu Ciuperci
Ciolan cu Fasole
Ciolan cu Varza
GARNITURI
Cartofi Natur
Cartofi Prajiti
Cartofi Taranesti
Legume Asortate
Orez Sarbesc
Varza Calita
Iahnie de Fasole
SALATE
Salata Mixta Cruda
Salata de Muraturi
Salata Mare de Cruditati
DESERT
Desert Hermannstadt
Papanas
Clatite
Mere Coapte
RECOMANDARI
Ciorba ardeleneasca de curcan
Papricas vanatoresc cu carne de porc mistret
Salata de cruditati cu ton
Cotlete de vitel la gratar
2.4. Tarife practicate
In functie de preferințele clientilor Pensiunea poate oferi și meniul complet (70 lei) care constă în:
Mic dejun + desert:- 25 lei
Prânz + desert:- 25 lei
Cina + desert:- 25 lei
CAPITOLUL III : MODALITATI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER
3.1. Petrecerea timpului liber in cadrul pensiunii
Pensiunea Dor de munte pune la dispozitia oaspetiilor sai o multitudine de activitati relaxante : Spre exemplu : masa ping-pong , home cinema intr-un cadru foarte calduros ,jocuri de carti ,billiard,jacuzii,inchiriere ATV.
In curtea pensiunii se gaseste un gratar si un foisor ideal pentru petrecerea serilor calduroase relaxant unde se poate face si foc de tabara .
Totodata se pot face si cursuri de Calarie.
3.2.Petrecerea timpului liber inafara pensiunii
3.2.1.Obiective turistice
Castelul Bran
De sute de ani, încărcat de istorie și cultură, cetate medievală de apărare, reședintă pentru regi și regine, locaș al vampirilor și al legendelor, Castelul Bran este simbolul zonei și element de rezonanță al întregii tări atât din punct de vedere istoric câr și turistic. Îl vei zări de îndată ce intri în Bran, stând impunător și vegheând de atâta amar de vreme asupra trecătorii Branului.
Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noimebrie 1377 în Zvolen confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge “în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o “nouă cetate de piatră”, permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
În anul 1395 Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune înȚara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Brașovului.
În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din țară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice în 1956, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.
Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea „legenda pare să fie mai puternică decât realitatea. Recent el a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana.
Muzeul Național Bran.
Cuprinde două sectoare muzeeale, Muzeul Vămii și Muzeul Satului Brănean.
Muzeul satului a fost conceput ca muzeu în aer liber și prezintă principalele tipuri de gospodării, locuințe, anexe gospodărești, construcții economice și instalații de prelucarea a lemnului și a tesăturilor din lână.
Este amanajat în parcul din vecinatatea Castelului Bran. În acest muzeu au fost aduse și recostruite unele dintre cele mai vechi și mai reprezentative construcții din zonă. Deschis pentru public în 1961, muzeul are o serie de gospodării autentice brănene. Casele țărănești erau construite din lemn și aveau 2, 3 camere. Pe mijloc era tinda care era frumos împodobită cu stergare țesute la războaie de către femei în casele lor. În stânga și în dreapta ei erau camere. În stânga era camera de zi și în dreapta era camera de oaspeți. În spatele tindei era celarul sau cămara. Aceste case erau acoperite cu șindrilă sau șiță obținută din prelucarea lemnului de brad, în gospodării, cu barda sau cu cuțitoaia, și fixate bine,
Muzeul cuprinde contrucții pastorale: hodăi, hodăițe, stâni. Hodăile există și astăzi pe dealurile greu accesibie. Acestea au două grajduri laterale pentru oi și vite mari, la mijloc șura unde se depozitează uneltele agricole: plugul, grapa, coasa, furca și grebla.
Hodaița se află lângă hodaie și are o singură încăpere de locuit ca cea din sat.
Stâna pentru animale este atelierul de prelucrare a laptelui și adăpost. Ea este formată din trei încăperi: la mijloc comarnicul (locul unde se mulg oile), în dreapta se prelucrează laptele – fierbătoarea și în stânga depozitul de brânză (este coborât cu 50 de cm pentru a oferi o temperatură mai scăzută)
În spatele stânii se află strunga și cotețul strungii unde se închid oile în timpul mulsului.
Joagărul – este o instalație folosită la despicarea bustenilor în scânduri. Acesta era acționat cu ajutorul forței apei.
Piua – era o construcție originală folosită la finisarea țesăturilor de lână destinate portului popular.
Muzeul satului poate fi vizitat în anotimpul cald începânâd din aprilie până în octombrie. Este deschis zilnic între orele 10:00 și 18:00.
Muzeul Vămii. Vama datează din Evul Mediu și a luat ființă datorită traficului de produse ce tranzitau culoarul Rucar – Bran. Taxele percepute erau încasate de orasul Brașov. Aici a poposit și Vlad Țepeș care a participat la un mare târg îmbrăcat în straie modeste. Astăzi Vama oferă vizitatorilor săi o colecție valoroasă și impresionantă de exponate, mobilier, vase, diferite obiecte care până de curând puteau fi admirate în castel.
Muzeul Vămii este deschis tot timpul anului în fiecare zi.
Biserici
Ca în toate satele din România și în satele din Bran, există o legătură deosebită a oamenilor cu Dumnezeu. Fiecare sat având în vatra sa câte o biserică sau mai multe, ridicate în semn de recunoștință pentru toate minunățiile date de Dumnezeu nouă celor ce ne trăim viața atât de frumos și liniștit pe aceste meleaguri.
Satul Predeluț, este situat la o altitudine de 760 – 850 m și se află pe traseul turistic ce leagă Banul de Curmătura. Aici regăsim biserica Adomirea Maicii Domnului. Această biserică are o istorie aparte deoarece este prima încercare nereușită de catolicizare a zonei. Acest lucru este demonstrat de faptul că nu e orientată ca o biserică ortodoxă obișnuită. Biserica a fost construită în anul 1836. Între anul 1988 – 1989, a fost pictată de pictorul Toma Condrea păstrând elementele stilului gotic. Iconostasul a fost donat de biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului și este monument istoric.
Satul Poarta, de aici poți porni către Vârful Omul, pe un traseu mai greu accesibil, în drum te poți opri la Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, construită în 1826, având formă de cruce cu două abside laterale și cea a altarului sub forma de semicerc. Are o tindă , pronaos, naos și altar. Biserica are un plan treflat. În anul 1836 a fost pictată iar în anul 1839 a fost sfințită de către episcopul Vasile Moga. Pictura a fost restaurată în anul 1991.
Satul Sohodol, a cărui denumire vine din limba latină și înseamnă vale seacă. Este așezat la șase kilometri de castelul Bran pe Drumul Reiteștilor. Este o culme premontană la o altitudine de 1000 de metri. De remarcat că în tară mai sunt și alte sate cu acest nume. Aici vom regăsi doua biserici. Biserica veche Sfânta Cuvioasă Parasheva este monument istoric. A fost cosntruită de arhitectul Krentzer în anul 1812, ctitor fiind familia carturarilor Pușcariu. Are o formă dreptunghiulară și a fost pictată în anul 1817 de Nicolae Zugravul din Turches.
Biserica nouă, Sfânta Treime este situată pe platoul neted al unui deal. A fost construită între anii 1820-1830 în timpul păstoririi preotului Babeș Bucur. Biserica are formă de cruce.
Satul Șimon este situat la șase kilometri de castelul Bran. Pe aici poți ajunge ușor către cele mai înalte culmi ale munților. Dacă ești în căutare de spiritualitate și credință te poti opri la una dintre cele trei lăcașe de cult din sat.
Biserica veche – Cuvioasa Sfânta Parscheva, a fost costruita în 1790 în locul unei biserici mai vechi din lemn. În anul 1793 a fost sfințită de episcopul Gherasim Adamovici. Biserica are formă de navă și este monument istoric. Biserica avea naos și pronaos, ulterior adaugându-se tinda care a fost pictata în vremea păstoririi preotului Moșoiu, dupa anul 1800. Tot atunci a funcționat în cadrul sfântului lăcaș o scoală renumită de pictură pe sticlă. Între anii 1988- 1989 în timpul preotului Puchi Gheorghe s-a restaurat pictura în tehnica frescă.
Biserica nouă Sfântul Nicoale, este situată în centrul satului la întâlnirea dintre Valea Tisei și Valea Șimonului. Biserica este o construcție din zid gros de cărămida, pe temelie de piatră și beton, cu doua abside laterale și altar. În plan are un pridvor, pronaos și naos. A fost ridicată între anii 1846-1849.
Schitul Bran situat pe culmea dealului Balaban, care străjuieste satul Simon oferă o panoramă impresionantă a împrejurimilor, fiind deschise privirii atât masivul Piatra Craiului, masivul Bucegi , Postavarul cât și Măgura Codlei. Schitul este construit pe locul luptelor de rezistență ale ostașilor români din primul război mondial. Acest loc te invită la meditație și contemplare, la comemorarea eroilor căzuți aici și la un moment de revigorare spirituală.
Capela Reginei Maria, este situată la poalele Castelului Bran, a fost construita de Principesa Ileana între anii 1941-1942, fiind o copie fidelă a Capelei Stella Maris de la Balcic. Balcicul și Branul au fost locurile preferate ale Reginei Maria. Aproape de de micuța capelă, într-o stâncă este săpat un mic lăcaș care adăpostește inima Reginei Maria adusă de la Balcic în 8 septembrie 1940. “Cer ca inima să îmi fie scoasă din trup, pusă într-o casetă de bijuterii… De-a lungul vietii mele atât de multi oameni s-au apropiat de inima mea căutând dragoste și întelegere, încât as vrea ca ei să vină la inima mea și când eu nu mai sunt” (Regina Maria a României).
În ziua de 27 iunie 1947, părintele Arsenie Boca, de la Manastirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, vine în localitatea Bran, chemat fiind de Principesa Ileana. Parintele a fost chemat spre a sfinți cea mai mică bisericuță din țară. Capela numita “Inima Reginei Maria” a fost pictată de către pictorul Arthur Verona. Istoria acestui lăcas este una zbuciumată fiind devastat pe vremea comuniștilor , cu toate acestea în urma muncii unor oameni de seamă ai Branului în 2005 micuța bisericuță este resfințită.
Case memoriale
Pe lângă peisajul de vis și renumele adus de castel, Branul a oferit societății românești oameni valoroși, astazi se pot vedea câteva case memoriale și anume:
Dr. Aurel Stoian (1866 – 1972), a fost președinte C.N.R. din Bran, semnatar al actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, medic, edil și primar al Branului. Casa sa memorială se regăsește în Bran, aproape de parc.
Profesor Dr. Docent Valeriu Lucian Bologa (1892- 1971). Titan al istoriei medicinei și membru a 23 de societăți și academii de știința. S-a născut în satul Poarta.
Profesor Dr. Docent Iancu Gonțea (1907 – 1976). A participat la perfecționarea lucrărilor stiințifice medicale unice în lume. Casa sa memorială se află în satul Șimon
Profesor Univ. Aron Petric (1915 – 1981). Decan al Facultății de istorie din București, cercetător și dascăl de excepție. Casa sa memoriala se afla în Bran, langă parc.
Profesor Dr. Docent Liviu Popovici (1927 – 1994). Om de știință, neurolog de renume mondial, membru al Academiei Științei Medicale. Regăsim casa sa memorială în centru Branului
Sextil Puscariu (1877 – 1984). Lingvist, filolog și istoric, membru al Academiei Romane. În centru Branului se găsește casa sa memorială.
3.2.2.TRASEE MONTANE
MOARA DRACILOR :Colindând pe cărări umbrite de brazi vei ajunge în misteriosul loc numit Moara Dracilor. Aici vei fi încântat de frumusetea zonei, de sunetul cascadei și de energia pozitivă cu care este încărcat acest loc.
FATA FRUMOASA reprezintă o coastă largă de o frumusețe fascinanată, situată la 2380 de metri altitudine în Munții Bucegi.
VARFUL OMUL: Este cel mai înalt vârf din masivul Bucegi, te va întâmpina cuo energie extraordinară și un peisaj de vis. Drumul pana acolo nu este recomandat decât dacă ești echipat corespunzător. Dacă reusești totuși să ajungi până aici și ai noroc de o zi cu soare, privirea ta va ajunge până departe spre Dunare și spre Marea Neagră.
PARTIA ZANOAGA: Este situată la 4 km de centru Branului, este o pârtie de dificultate medie, cu o diferență de nivel de 170 m și o lungime de 650 metri, dotată cu teleschi și instalație nocturnă.
3.2.3.OBICEIURI SI TRADITII
INCONDEIEREA OUALOR : Ornamentica ouălor încondeiate este dominată de nararea unor evenimente din viața și minunile Mântuitorului și ale Maicii Domnului, de scene din viața comunităților tradiționale așa cum este aceea a ciobanului cu oile, cu motive decorative vegetale, zoomorfe, cele care reprezinta soarele, cerul, luna și stelele sau, vârtelnița care simbolizează succesiunea anotimpurilor în funcție de calendarul astronomic cu cele patru momente cruciale: solstițiul de iarna, echinocțiul de primavară, solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă.
RAVASITUL OILOR : Încheierea ciclului pastoral al văratului în munți se încheia prin Răvășitul oilor, obicei păstrat până astazi și care avea și are loc în prima duminică din luna octombrie.
FOCUL LUI SUMEDRU :În seara premergătoare zilei de Sf.Dumitru – 26 octombrie, se desfășoară în satele brănene Focul lui Sumedru, un obicei care semnifica curațarea spațiului cu ajutorul focului, un element purificator întâlnit și în alte obiceiuri de peste an. Copiii, strânși în cete, strâng crengile de brad și rugii de cartofi cu câteva zile mai înainte, le aprind la lăsatul serii și rostesc chemarea ”Hai la focu lui Sumedru cu mere, cu nuci ca sunt mai dulci!”, la care femeile din sat vin cu coșuri cu daruri pentru copii. Copiii sar peste foc de mai multe ori, apoi iau câte un tăciune în mâna cu care se îndreapta spre gradina din gospodaria fiecăruia unde îl pun în nadejdea ca pomii vor da rod în anul următor.
CAPITOLUL IV : METODE DE PROMOVARE
4.1.METODE DE PROMOVARE
Există o multitudine de metode de promovare pe plan intern și în exterior care cad în sarcina departamentului de marketing. Tot acestui department îi revine și una din părțile cele mai importante, și anume, aceea de asigurare a unei imagini favorabile pornind din interior, ținând seama că un mod important de promovare este “word to mouth” sau „din gură în gură”, practicat de clienții hotelului, dar și de cei potențiali (în care intră și cei care-l observă numai din exterior).
Personalul care furnizează calitatea serviciilor este angajat nu neapărat cu multă experiență și este tânăr (personalul a învățat lucrurile împreună cu managerii și este format așa cum conducerea și-l dorește). Pe lângă comportamentul personalului – aferent vânzării “în perspectivă” – comercializarea se sprijină pe utilizarea mijloacelor de comunicație (promoționale).
Încă înainte de deschiderea pensiunii s-a apelat la indicatoare rutiere amplasate la vedere, înainte de intrarea în oraș, semnele alternând cu cele de semnalizare rutieră care sunt dese, astfel încât imaginea promovată să fie agresivă.
Aspectul exterior este important și include fațada, parcarea, spațiile verzi. Un alt element important îl reprezintă starea holului, a serviciului Front Office și tot ceea ce se observă de la intrarea în hotel. Fără îndoială că rutele angajaților (a unora dintre ei – mărfuri, bucătărie, cameriste, chiar întreținere) nu trebuie să se intersecteze cu cele ale clienților. Uniforma lucrătorilor constituie mijlocul de identificare a funcției de către client.
Materialele publicitare (tipăriturile) au de asemenea rostul lor. Pensiunea dispune de o carte de vizită (denumire, categorie, facilitate, telefon și fax) și un pliant. Pliantul cuprinde emblema hotelului, tarifele practicate, categoria, adresa, telefonul – faxul, echipamente specifice, confort, obiectivele de interes turistic.
Hârtia de scris are emblema hotelului și este disponibilă și în cameră la dispoziția clientului. De asemenea plicurile și tot ce vine în contact cu clientul sau cu mediul extern au inscripționată sigla (hârtia de scris, sticlă, porțelanuri) și inițialele (lenjerie, fețe de masă, prosoape, ecusoane, pixuri, tricouri, agende, pagina de web).
Deosebit de importante sunt aparițiile pensiunii în cataloagele agențiilor de turism locale, dar și naționale. Pensiunea își promovează activitățile prin intermediul ziarelor centrale și posturilor de radio. De asemenea, participarea la târguri naționale este o modalitate de promovare eficientă.
Mai mult decat atat se promoveaza si prin :
Inscrierea in cat mai multe portaluri turistice,
contracte cu cat mai multe agentii de turism interne si externe ,
participarea la targuri nationale si internationale de turism ;
cat mai multe oferte atat in sezon cat si extrasezon
catalog de prezentare (printat si prezent in cele mai importante agentii de turism)
site de prezentare bine optimizat atat SEO cat si din punct de vedere al design-ului.
4.2.CEREREA SI CONCURENTA
Potentialul turistic al statiunii Bran dar si circulatiala turistica sunt foarte semnificative,drept urmare se intalnesc numeroase structuri cu functiuni de cazare.
Concurenta pensiunii Dor de munte este foarte mare.In total exista alte 170 de pensiuni in zona ce constituie o concurenta pentru pensiune.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pensiunea Turistica Bran Moeciu (ID: 122825)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
