Peisajul ca fizionomie a mediului este de fapt suspus cercetării pe, așa cum susținea G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație,… [310655]

Licență

Peisajul ca fizionomie a mediului este de fapt suspus cercetării pe, așa cum susținea G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație,… [310655]

Byadmin ianuarie 1, 2024

3. AȘEZĂRILE RURALE

1. Introducere

Peisajul ca fizionomie a [anonimizat] G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație, direcție, altitudine), fizice (climă, hidrografie, rocă și sol), biologice ([anonimizat]) [anonimizat] ([anonimizat], [anonimizat].)” (Popovici I., 1973). [anonimizat]-sociologic, cu specificația că din obiectele așa zise etnografice interesul se îndreaptă spre așezări.

[anonimizat], au creat posibilitatea urmăririi Evoluției așezărilor din cadrul bazinului hidrografic al Gurghiului a fost posibil a fi urmărită prin analiza descoperirilor arheologice cât și a [anonimizat], dezvoltării și evoluției așezărilor. identificarea unor factori în formarea și dezvoltarea acestor așezări. Ca metode utilizate în

Cercetarea geografică a așezărilor omenești din spațiul avut în studiu, a avut la bază metode de recontituire! [anonimizat], [anonimizat]-se metodelor specifice geografiei umane.

S. [anonimizat]. [anonimizat], s-au diversificat și o dată cu apariția metodelor moderne de cercetare au devenit tot mai complexe.

Descrierea prin observarea analitică și sintetică s-a realizat pe teren prin înregistrarea componentelor spațiului din perimetrul ([anonimizat].) [anonimizat], utilizând suporturi cartografice diverse (harta, aerofotograme, [anonimizat].). [anonimizat], s-a [anonimizat].

Informații cu privire la dispersia altitudinală a așezărilor, [anonimizat], versanți ai așezărilor a impus o sistematizarea a informațiilor.

[anonimizat], l-am realizat prin clasificări folosite în anume etape ale lucrării.indus alte clasificări.

În același mod elementele sociogeografice urmărite în cercetare au fost utilizate ca și criterii de clasificare ([anonimizat], [anonimizat].). Sistematizarea informației arheologice și etnografice care s-a constituit în punctul de debut al cercetării de față a [anonimizat]. Organizarea informației s-a făcut în funcție pe criteriile prezentate în figura 4.!!! În afară de mijloacele enumerate și oarecum clasice de aplicare a [anonimizat]. [anonimizat]. Pentru o mai bună vizualizare a situației paleogeografice de localizare a așezărilor preistorice am utilizat reprezentarea reliefului tridimensional. [anonimizat], am determinat poziția așezării față de suprafața topografică actuală. În acest fel am creat credem condițiile deschiderii cercetării spre alte direcții geoarheologice.

În ce privește tipologia metodelor ele se încadrează metodelor specifice geografiei umane precum și etnografiei, adoptate prin transfer metodic. Este cert că toate metodele aplicate vor servi la analiza și determinarea rolului spațiului în evoluția așezărilor, spațiul fiind în mod clar declarat un obiect de studiu exclusiv geografic. Abordările metodologice se vor face atât conform vechii paradigme a geografiei umane, cea regională cât și prin prisma noii paradigme cantitative. Procedăm în felul acesta, deoarece analiza preliminară a temei de studiu ne îndeamnă spre o concluzie a existenței unei regionări geografice în ce privește așezările din depresiunea Transilvaniei, chiar sub sintagma de unicat. Vom folosi modele sau abordăm o analiză pseudomatematică care subliniază influența factorului geografic asupra evoluției așezărilor. Ambele momente paradigmatice se bazează pe analiza spațiului. O analiză optimă se poate construi prin metode adecvate doar în situația în care obiectul de studiu este bine definit și scopurile științifice bine determinate. În cazul lucrării de față obiectul de studiu este mediul geografic produs de apariția așezărilor, caracterizat de peisaje predominant agricole care, de la un moment al preistoriei vor fi completate și cu peisaje de alt tip. Peisajul ca fizionomie a mediului este de fapt suspus cercetării pe, așa cum susținea G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație, direcție, altitudine), fizice (climă, hidrografie, rocă și sol), biologice (viață vegetală, animală și umană) și psiho-sociologice (evoluție istorică, etnografie, activitate economică, nivelul cultural etc.)” (Popovici I., 1973). În acest context obiectul de studiu al acestei lucrări este format din două componente și anume, elementul spațial și elementul psiho-sociologic, cu specificația că din obiectele așa zise etnografice interesul se îndreaptă spre așezări.

utilizate în studierea acestui spațiu amintim: analiza și sinteza-care au presupus toate momentele observației geografice (direct pe teren și indirect pe hartă), precum și metoda istorică cu ajutorul căreia s-au putut reconstitui evenimentele. Componenta de habitat a bazinului Gurghiului este în întregime rurală, administrate in 4 UAT-uri ce cuprind optsprezece așezări rurale

grupate în trei comune, patru sate aparținătoare comunei Panaci, o localitate componentă a municipiului Toplița, precum și una urbană, repartizate în cadrul microsistemului regional relativ uniform, datorită unor factori care au favorizat sau au limitat acest lucru.

În caracterizarea generală a sistemului rural poate fi luat în considerare pentru modelare nivelul izomorfiilor, înțelegând izomorfie starea de corespondență totală dintre două sisteme, cu posibilități de identificare reciprocă (Surd,V. 1990). Indiferent de rangul și dimensiunile satelor, sunt recunoscute și acceptate ca și componente care definesc spațiul rural trei elemente: populația, vatra și teritoriul (moșia). Astfel, fiecare din aceste componente poate fi luat ca un sistem individual sau sistem care se supune întregului.

Populația fiind o componentă activă în cadrul habitatelor umane, poartă amprenta unei evoluții istorice care a determinat modificarea vetrei și teritoriul datorită unor factori interni sau externi. Nevoia de adăpostire și adaptare la mediu a populației, ca răspuns la informația exterioară, cât și nevoia de hrănire, au contribuit la apariția pe teritoriul habitatelor umane a unor concentrări de populație și construcții ceea ce a individualizat vatra, iar prin cea mai veche activitate economică, și anume agricultura, ca răspuns la funcția de hrănire, teritorii tot mai întinse din mediul natural au fost exploatate și introduse în sistemul habitatelor umane, rezultând moșia.

Ianoși I.(2000, pg. 36) subliniază încadrarea așezărilor umane într-un sistem relațional cu comportamentul uman, activitățile economice, populația, toate aflate în procesul de exploatare a potențialului ecologic sau biologic a mediului natural, cu eficiențe diferite în funcție de nivelul de dezvoltare a sistemului teritorial(fig. 22)

Fig. 22 Relații într-un sistem teritorial(după Ianoși I.. 2000)!!!!

Așezările din bazinul hidrografic al Gurghiului au fost puternic influențate de elementele cadrului natural (formele de relief, rețeaua hidrografică, topoclimatul, suprafețele împădurite și înmlăștinirile etc.), comunitățile umane de aici adaptându-și habitatele în conformitate cu acestea, astfel că s-a realizat de-a lungul timpului o corelație strânsă și permanentă între modul de organizare a moșiei așezării și vatra acesteia. Acest teritoriu a fost și încă mai este unul în care s-a dezvoltat o civilizație favorizată de existența pădurilor, fapt reflectat în tipul și arhitectura construcțiilor existente aici. Prin acțiunea de defrișare au fost obținute terenuri pentru vetre de așezări, infrastructuri de comunicații, culturi agricole, pășuni și fânețe pentru creșterea animalelor. Dacă în trecut așezările erau localizate la contactul pădurii cu mlaștina, cu timpul prin defrișări s-a pătruns pe versanții ulucului și pe culmile montane din jur. Germenii apariției și dezvoltării așezărilor s-au produs în funcție de factorii naturali,

56

istorici, sociali și economici existenți, dominanți fiind totuși cei socio-economici și anume: agricultura (creșterea animalelor, exploatările forestiere), valorificarea resurselor subsolului, în mod special apa minerală, precum și schimburile comerciale. Depresiunile s-au constituit ca nuclee de locuire umană încă din cele mai vechi timpuri, datorită reliefului cu altitudine redusă, ce a permis concentrarea populației și constituirea sistemului de așezări umane specifice, datorită potențialului socio-economic bine determinat care a permis valorificarea intensă atât a spațiului depresionar propriu-zis cât și a zonelor montane înconjurătoare. Dacă luncile Bistricioarei și Negrei Broștenilor, din cauza înmlăștinirilor și a umidității excesive nu sunt propice pentru dezvoltarea așezărilor, șesul înalt oferă condiții relativ favorabile pentru amplasarea localităților care folosesc conurile terasate, terasele și glacisurile. Însă, așezările în general au preferat îndeosebi contactul dintre munte și șes, între șes și podurile de terasă sau glacisurile și conurile de dejecție. Vetrele așezărilor au preferat conurile de dejecție și glacisurile de la confluența pârâurilor cu Bistricioara și Neagra, mai însorite, dar cu condiții climatice care prezintă anumite inconveniente legate de temperaturile scăzute, inversiunile termice, umiditatea accentuată etc. Un alt factor care a influențat răspândirea vetrelor de așezări din ulucul depresionar Drăgoiasa-Tulgheș este apa, element vital pentru comunitatea umană cât și pentru desfășurarea activităților social-economice. Cele mai multe așezări se concentrează la marginea conurilor de dejecție. O oarecare influență asupra apariției și dezvoltării localităților din zonă a avut-o și flotația de pe Bistricioara și Neagra, alături de posibilitățile de pescuit, topitul inului și a cânepii, și nu în ultimul rând valorificarea apelor minerale etc. Pădurea a reprezentat un factor natural esențial în evoluția și dezvoltarea acestei microregiuni intracarpatice, acțiunea îndelungată de defrișare, deosebit de activă în ultimele două secole favorizând apariția unor terenuri propice pentru vetre, țarini, fânețe și pășuni. O serie de aspecte, cum ar fi învelișul pedologic actual și toponimia locală dovedesc faptul că populația băștinașă a început din timpuri străvechi acțiunea de despădurire. Ca și în alte zone ale României, aici se foloseau tehnici vechi, tradiționale pentru defrișări, procedee care s-au păstrat aproape de zilele noastre. Aceste drumuri forestiere au oferit premisele apariției unor nuclee de așezări temporare (forestiere sau pastorale) care ulterior sau transformat în așezări permanente, iar plutăritul lemnului din lungul Bistricioarei și Negrei a determinat apariția unor habitate în apropierea acestor artere hidrografice majore.

ANTROPOGEOGRAFIA DEPRESIUNII TRANSILVANIEI ÎN PREISTORIE

Evoluția geologică de contact, sedimentarul Transilvan cu vulcanogenul-sedimentar al Munților Gurghiului, a creat un relief diversificat ca tipologie, substrat care a impus apoi o evoluție umană, din punct de vedere spațio-temporală, specifică spațiului balcano-egeean,!!! cu unicități locale specifice. Încă de la apariția sedentarismului uman acest spațiu geografic a impus ca organizarea activităților socio–economice, odată cu trecerea timpului, să se perfecționeze și sistematizeze tot mai complex. Resursele geologico-geografice, resursele umane autohtone precum și cele alohtone, de natură socio–cultural au stat la baza acestei evoluții complexe.

În timp, Depresiunea Transilvaniei se constituie într-un areal de dezvoltare umană, sub „protecția” arcului Carpatic, un areal cu puternice schimburi culturale cu populațiile extracapatice, și chiar un teritoriu de difuzie a tipurilor socio-culturale formate aici, evoluția contactelor interculturale au fost imprimată așezărilor .

În monografiile locale, regionale legate de depresiunea Transilvaniei se folosește insistent ca reper temporal “ menționarea documentară” a unei așezări sau eveniment socio-cultural omițându-se evoluția așezării sau a evenimentelor, antedocumentare .Menționările documentare în puține cazuri coboară în timp dincolo de secolele III – IV , ori în foarte multe cazuri prezentul așezărilor a fost pregătit de evoluții și transformări sistemice de durată , începînd din neolitic. Este adevărat că arheologia prin principiile și metodele de cercetare abordate prezintă o anume situație socială a timpului. O certificare a evoluție , a modului de evoluție umană prin componentele sale de organizare a spațiului și de utilizare a lui este cert că îl poate oferii studiul geografic, cel puțin într-un raport de complementaritate cu științele istorice. Acesta este demersul propus în această lucrare , de a încerca descifrarea evoluției spațio- temporale umane(a așezărilor umane) din depresiunea Transilvaniei prin instrumente și metode specifice geografiei(complementare celor istoricespre) din perioada neolitic – epoca fierului(105-106 – cucerirea romană), cu comparații evolutive prezente. Este necesară, într-o astfel de abordare, o scurtă prezentare a situației socio-umane a timpului pe teritoriul depresiuni, o încadrare temporală de detaliu utilizând de data sta periodizarea istorică în paralel cu cea geografică convenită în capitolele anterioare. Delimitarea în timp a perioadei studiate (neolitic – laténe) s-a făcut prin studii comparate pe așezări tip , pe comparații stratigrafice , pe analiza și compararea materialelor arheologice. Acesta

este motivul pentru care încă există discuții legate de localizarea precisă în timp a acestei perioade. Determinările de vârstă s-au făcut prin diferite metode, amintite în capitolul anterior. Pentru această lucrare am optat pentru o încadrare temporală, așa cum aminteam, 4000 b.c., sau 6000 B.P. Din punct de vedere temporal există mai multe opinii legate de încadrarea în limite de timp ale culturilor preistorice . Există încadrări făcute de diferite școli de arheologie occidentale sau estice , dar pentru teritoriul românesc există decalări datorate modul de geneză a culturilor de pe teritoriul românenesc și în special pentru depresiunea Transilvaniei , a modului de propagare a culturilor prin dispersie ,migrații etc. (fig. 10). Pentru lucrarea de față am optat pentru o periodizare care să satisfacă cerințele de analiză a lucrării și scopului ei(fig.11). Pentru cele trei mari perioade neolitic , epoca bronzului , epoca fierului am utilizat defalcări temporale, structurale și culturale doar pentru neolitic, bronz. Opțiunea este argumentată de extinderea în timp mult mai mare a neoliticului și a bronzului precum și relativa omogenitate culturală a depresiunii Transilvaniei începînd din epoca bronzului, mai cu seamă, a doua epocă a fierului. Legat de acest aspect mai este de menționat existența în periodizările arheologice a eneoliticului(perioada cuprului) și lipsa perioadei de tranziție. Neoliticul târziu și perioada de tranziție sunt comprimate în eneolitic(eneas = cupru) Am optat pentru păstrarea subunității neoliticului târziu și a perioadei de tranziție pentru a putea elimina eventualele ambiguități în interpretarea geografică a situației , dar și pentru a

Fig.11 Periodizarea și cronologia neolitic-latene utilizată în lucrarea de față crea o unitate de limbaj între diferitele lucrări . Omogenitatea culturală a perioadei fierului nea făcut să renunțăm la abordări culturale , individualizarea lor făcându-se pe criterii minore , păstrând

PERIOADĂ PREISTORICĂ

TIMPI ABSOLUȚI(b.c.)

NEOLITIC TIMPURIU

5500-3500

NEOLITIC MIJLOCIU

3500-3000

NEOLITIC TÂRZIU

3500-1800

TRANZIȚIE NEOLITIC-BRONZ BRONZ TIMPURIU 2200-1200 BRONZ MIJLOCIU BRONZ TÂRZIU

HALLSTATT

1200(1150)450(300)

LATÉNE

450(300)106

doar ca mod de analiză prima perioada a fierului, Hallstatt și a doua perioadă a fierului Laténe. Chiar dacă marea majoritate a autorilor utilizează eneoliticul, iar pentru neolitic doar neoliticul timpuriu și neoliticul dezvoltat(subdivizare făcută pe baza omogenității culturale exprimate prin evoluția ceramicii, a uneltelor obiectelor de rit, etc), am ales așa cum spuneam sa utilizăm scara din fig. 11 deoarece din punct de vedere a evoluției așezărilor acestă subdivizare surprinde, așa cum vom vedea, etapele de schimbări în sistemul de așezări, poziționări de climax a așezărilor etc. Această abordare nu alterează cu nimic subdivizarea consacrată pe criteriile amintite.

7. EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR, ÎN PERIOADA NEOLITIC-LATENÉ-PREZENT, ÎN DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI

Așezările umane au apărut în forme rudimentare datorită sedentarismului impus de revoluția agricolă ce a dus la apariția a ceea ce azi numim neolitic. Este momentul în care pe mediul natural se grefează pregnant de acum urmele activităților umane, în primul rând prin așezări apoi prin tipuri de economii toate guvernate de un anumit tip specific de gestionare a spațiului determinat de existența unui anumit tip de “comportament, experiență, aspirații și preferințe”(Ianoși I., 2000, pg. 24) ale populațiilor. Totalitatea elementelor naturale și antropice creează sistemele teritoriale de complexitate variabilă, evolutive sau involutive manifestate pe diferite scări ale timpului. În mod cert sistemele de acest tip suferă schimbări la scara timpului biotic, demografic, economic, social. Analiza lucrării de față se va ocupa de o astfel de schimbare, în sens larg de o astfel de evoluție pentru perioada preistorică(neolitic-latenè). Ce este pasibil de evoluție dintr-un astfel de sistem? Evoluția cărui element al sistemului teritorial se poate descifra peste timp?. Răspunsul este cu siguranță – așezările umane. Descifrarea peste timp a evoluției lor se poate face direct( o face cu succes arheologia) prin să pături arheologice. Gândind așezările ca făcând parte, așa cum spuneam dintr-un sistem teritorial evoluția lor se poate determina și prin mărturii ale mediului social, mediului psihologic sau a celui economic. Ianoși I.(2000, pg. 36) subliniază încadrarea așezărilor umane într-un sistem relațional cu comportamentul uman, activitățile economice, populația, toate aflate în procesul de exploatare a potențialului ecologic sau biologic a mediului natural, cu eficiențe diferite în funcție de nivelul de dezvoltare a sistemului teritorial(fig. 22)

Urmărind diagrama de mai sus putem să afirmăm că analizând așezările umane într-un astfel de sistem, evoluția lor se poate urmării având informații despre oricare element al sistemului din preistorie. Spre exemplu manifestările naturale se vor regăsii în forma și tipul obiectelor de cult a organizării spațiului așezării, relieful prin gradul de adăpostire va influența localizarea așezării, resursele naturale vor avea efecte asupra ritmului de dezvoltare, activitățile economice vor influența funcțiile așezărilor și complementaritatea lor funcțională. De aceea demersul nostru va utiliza orice informație ce ne va ajuta să analizăm evoluția așezărilor umane din Depresiunea Transilvaniei din preistorie. Analiza conform celor spuse mai sus va trebui făcută la nivel sistemic deci regional, analizând tipurile de sistem( polarizat, complementar, anizotrope, etc). Vom analiza factorii care produc regionalizare precum și evoluția sistemelor de așezări a tipurilor de ierarhii, a tipurilor de rețele de așezări. Deci cercetarea necesită o analiză regională sau a sistemului teritorial dar și una a sistemului de așezări.

SOL

FAUNĂ RELIEF

CLIMĂ FLORĂ APE

POTENȚIAL ECOLOGIC EXPLOATARE BIOLOGICĂ

MEDIU NATURAL

POPULAȚIE

AȘEZĂRI UMANE

ACTIVITĂ ȚI ECONOMI CE

COMPORTAMEN TUL COMUNITĂȚILO R UMANE

EXTENSIUNE, MODERNIZARE

ADĂPOST STRUCTURI DEMOGRAFICE

FORȚĂ DE MUNCĂ

ATITUDINI TRADIȚII

FIZIONOMIE, FUNCȚIONALITATE INOVAȚII, PRODUCTIVITATE

ATITUDINI

LOCALIZARE STRUCTURĂ RESURSE

PRODUSE FINITE FUNCȚII

1

2

3

4

1 ARIFICIALIZARE

2 LOCALIZARE

3 ANTROPIZARE

4 RESURSE

5 6

7 8

5 DATINI

6 PROTECȚIE

7 ANTROPIZARE

8 ELEMENTE VITALE

La fel de semnificativă ni se pare și analiza așezărilor ca subsisteme caracterizate prin formă, textură, structură, funcții. Desigur că și acest subsistem suferă schimbări temporale care au semnificație aparte în peisajul preistoric. O astfel de analiză la mezoscară poate să reflecte realități legate de organizarea socială, de hazardele sociale ale timpului. Analiza la microscară se îndreaptă spre celula de bază a așezării, locuința, spre a descifra modalitățile și cauzele ce au dus la evoluția lor preistorică. Modelarea coremică utilizată pentru sistemul natural cât și pentru cel antropic credem că este eficientă, așa cum spuneam în capitolele anterioare în încercarea de a găsi legități evolutive. Compararea cu prezentul, prognozele evolutive, a așezărilor din neolitic-latenè, ne ajută în a determina existența sau nu a trecutului ca și cauză a prezentului. Modelările în organizarea spațiului agricol, economic în general ne vor ajuta în construirea unui tablou peisagistic trecut, dar probabil cu reverberații prezente.

12. ROLUL FACTORILOR FIZICO-GEOGRAFICI ÎN LOCALIZAREA SPAȚIALĂ A AȘEZĂRILOR DIN PERIOADA NEOLITIC-LATÈNE-PREZENT

Distribuția așezărilor în preistorie era determinată de vari factori. Între acești factori se pot enumera: oferta energetică a mediului în concordanță cu cererea grupurilor sociale, existența sau nu a tulburențelor sociale, fapt ce implică un grad ridicat de adăpostire etc. În toate cazurile se tinde spre o poziție de climax environmental oferit de existența resurselor de apă, accesibilitate teritorială, apropierea resurselor de diferite tipuri(păduri, sol fertil, resurse de sare etc). Chiar dacă determinismul sau posibilismul sunt curente abandonate, pentru timpurile analizate ele sunt deosebit de adevărate, iar sintagmele “popoare ale naturii”,precum și ”natura propune , omul dispune” sunt definitorii în ce privește amplasarea locațiilor preistorice. Caracterisiticile fizico-geografice sunt determinanate în acest sens în distribuția așezărilor în spațiu în general și în spațiul depresiunii Transilvaniei în general. Dintre acești factori hotărâtori sunt, credem, altitudinea, care impune bonitări diferite, resursele de apă, în special râurile, care impun economii specifice, resursele minerale care produc specializări funcționale iar secundar se poate vorbi de distribuția peisajelor de stepă, silvostepă sau silvic cu tipologii de soluri, faună. Clima este un factor cu grad redus de selecție în depresiune, existând nuanțe climatice puțin diversificate, impuse de gradul de adăpostire sau nu a teritoriului în cadrul depresiunii

12.1 ROLUL HIDROGRAFIEI ÎN DISTRIBUȚIA AȘEZĂRILOR DIN DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI ÎN NEOLITIC-FIER-PREZENT.

Într-o astfel de analiză trebuie analizate toate resursele hidrosferei, izvoare, lacuri, râuri. Râurile așa cum spuneam impun adevărate culturi sau economii specifice. Rolul lor în locația așezărilor este determinabil datorită tocmai aglomerărilor de așezări ce le pot produce sau chiar a culturilor autohtone ce le creează(cultura Tisa). Este de analizat rolul întinderii bazinelor hidrografice, a rangului de râuri, lungimii lui, apropierea sau nu de confluențe, în apariția așezărilor, mărimea lor și în special evoluția lor. Distribuția așezărilor se leagă evident de relieful fluvial, de simetria văilor, de prezența cuestelor, de numărul teraselor, de suprafața luncilor(legat de popularea luncilor este important de stabilit climatul perioadei istorice analizate). Pentru a încerca să lămurim(fără pretenții de exhaustivitate) acest rol intuit(puțin analizat în literatura de specialitate)

vom analiza comparativ două râuri de rangul IV (utilizăm clasificarea în care rangul crește o dată cu mărimea și ordinea afluenților), Someșul Mic și Târnava Mică, precum și tronsoane din râurile de rangul III, Someș și Târnava. Analizând rolul acestor râuri comparativ cu teritoriile vecine sau pe care le drenează vor scoate în evidență importanța hidrosferei prin componenta dinamică în densitatea de locuire.

13. EVOLUȚIA FIZIONOMICĂ A AȘEZĂRILOR DIN PERIOADA NEOLITICLATÈNE

Fizionomia așezărilor din orice moment istoric este un rezultat al factorilor ce acționează asupra ei, factori geomorfologici, climatici, economici sau sociali. Așezările actuale, multe din ele conservă fizionomii vechi pe care dezvoltările ulterioare se fac pe noile legi impuse de factorii amintiți. Așezări vechi “ascunse” sub construcții ale așezărilor actuale au cu totul alte fizionomii decăt al localităților prezente. În atare condiții rolul fizionomiilor vechi au un rol minor, și doar în cazuri speciale asupra asupra celor noi, deci o analiză detaliată nu se impune. O scurtă prezentare ar completa insă tematica acestei lucrări. Neoliticul este momentul apariției așezărilor stabile cu o organizare spațială primară, fiind practic vorba de grupări de locuințe, poate cu anume ierarhii impuse de ierarhiile sociale. Reconstituirile diferitelor orizonturi de locuire din Cheile Baciului ale unei așezări Starčevo-Criș (Lazarovici Gh.,Maxim Z., pg. 101) sunt reprezentative pentru tipul așezărilor mici ale acestei perioade. Organizarea este determinată de existența unui grup de trei, patru locuințe cu o groapă de alimente. Planul așezării variază ca suprafață de la stadii timpurii la cele târzii ale așezării(fig. 91).

7m

1 2 m

Sc IB/IC

Sc IIA

Sc IIIB

LOCUINȚĂ SEMIBORDEI LOCUINȚĂ DE SUPRAFAȚĂ

LOCUINȚĂ SEMIBORDEI

GROAPĂ MENAJERĂ

Fig. 91 Evoluția fizionomică a așezărilor din situl Cheile Baciului, din neolitic

În ce privește locuințele se modifică de la semibordeie săpate până la locuințe etajate. Neoliticului îi sunt specifice și așezări fortificate de tipul celor specifice triburilor grupului Iclod,unde sunt descrise șanț și gard de apărare(Lazarovici Gh, Kalmar Z., 1987, pg. 13). În urma mai multor campanii arheologice efectuate pe teritoriul localității Iclod au dus la descoperirea și descrierea unei așezări fortificate din neolitic. Fortificația constă dintr-un șanț și în spatele lui un val de pământ de cca 1m înălțime. Au fost determinate și urmele unui al doilea val și șanț. Au fost determinate șanțuri ce sunt interpretate ca fiind urme ale unor turnuri( Lazarovici Gh., KalmarMaxim Z., 1988, pg. 25). Se presupune existența a două porți. Fortificația închide o suprafață de 130m2. Au fost determinate existența pentru cel de-al doilea val și a unei palisade. Din păcate nu se fac referiri la organizarea spațiului intern. Pentru perioada de tranziție dintre neolitic și bronz este important de prezentat, așezările culturii Coțofeni(Lazăr V., 1980,pg 3-20) care aduc nou în peisajul locuirilor preistorice activități de amenajare teritorială prin tersări masive, șanțuri cu scopuri incerte etc. Lucrarea citată clasifică aceste așezări în funcție de numărul de terase. Între așezările cu o singură terasă sunt enumerate cele de la Ardan, Câlnic, Saschiz. Așezările cu mai multe terase sunt cele de la Agrișteu, Blandiana, Boarta, Șoroștin. În ce privește suprafața locuită diferă de la o așezare la alta de la 1650m2 la 5400 m2. Datele sunt sărace în ce privește organizarea spațiului locuit, ce se poate spune este existența unei stabilități în locuire. Locuințele sunt și ele diverse în funcție de faza de locuire de la semibordeie la locuințe de suprafață bine structurate acoperite cu lut și nuiele. Date ceva mai multe se referă la organizarea internă a locuințelor cu vetre, gropi de deșeuri sau de provizii. Una din cele mai reprezentative așezări Coțofeni este aceea de la Șincai, așezarea fiind numită în literatura de specialitate “Cetatea Păgânilor”. Ăn campaniile desfășurate timp de 4ani au fost desoperite 11 locuințe de suprafață. Locuințele sunt de formă dreptunghiularăde suprafață sau bordeie. Așezarea are în organizarea spațiului, gropi cu funcții incerte. Pentru perioada fierului sunt descries cetățile dacice cu yiduri de piatră cu val simplu sau dublu de pământ, cu turnuri de apărare, ce au forme impuse de topografia locului(Daicoviciu H., 1972, pg. 147) Din păcate informațiile arheologice sunt puține și incerte în ce privește organizarea spațiului așezărilor, fapt ce ne împiedică să construim chiar și ipoteze legate de acest subiect. Tiurile de cetăți dacice și funcțiile lor au fost dezbătute într-un capitol anterior.

3.1. Istoricul așezărilor rurale și evoluția organizării

administrativ-teritoriale

Așezat într-o zonă geografică favorabilă, bazinul Gurghiului a constituit încă din cele mai vechi timpuri un teritoriu favorabil apariției și dezvoltării comunităților umane.

Dovadă a acestui fapt, îl constituie numeroasele urme de așezări începând din paleolitic.

Toți factorii cadrului natural (relieful, clima, apele, solul și subsolul, bogățiile vegetale și faunistice) au influențat în mare măsură și au concurat, în mod esențial, la crearea unor condiții deosebite de favorabile stabilirii unor forme statornice de locuire și activitate umană încă din preistorie.

Relieful, prin formele sale de relief, etajate de la vest spre est, a oferit excepționale condiții de viață, numeroase și diverse moduri de manifestare între colectivitățile umane, care au trăit în cadrul actuala unitate administrativă a Gurghiului sau în spațiul limitrof.

Deși culmile munților vulcanici Gurghiu sunt lipsite, în general, de pasuri și drumuri de înălțime, au întreținut în trecut dar și în prezent legături lesnicioase între regiunile limitrofe. O vastă rețea de cărări și poteci, utilizate și în păstoritul pendulator, străbat culmea lor largă, făcând trecerea mai ușoară. Pasul Lăpușna (1300 m), dintre calderele Saca și Fâncel, a legat, pe valea Gurghiului, zona Reghinului cu cea a Giurgeului. Asemenea legături sunt atestate prin mărturii arheologice dar și de comunicarea din prezent pe aceste căi de intercomunicare.

Relieful deluros și de depresiuni intracolinare și submontane, specifice dealurilor Subcarpatice ale Transilvaniei și Piemontul Gurghiului, pe care se dezvoltă cele două unități administrative din bazinul inferior și mijlociu ale Gurghiului, a oferit adăpost față de influențele climatice continentale excesive și legături strânse între comunitățile umane din zonă.

Aceste forme de relief, la care se mai adaugă rețeaua hidrografică densă, cu ape dulci, bogată în pește, sau cu apă sărată, importante pentru calitatea curativă și terapeutică (L. Jabenița), solul, vegetația și fauna atât de bogată și de diversă, ca și bogățiile subsolului, au facilitat, cum dovedesc mărturiile arheologice, încă din preistorie, sedentarizarea comunităților umane și formarea unor străvechi populații autohtone și vetre de habitat uman.

Văile largi și însorite ale Gurghiului și afluenții Cașva și Orșova, cu terasele și luncile întinse au fost intens folosite ca locuri de dezvoltare a așezărilor umane. Cu trecerea timpului aceste comunități sau lărgit și consolidat, concomitent cu intercomunicarea cu spațiul înconjurător, relații care devin cu timpul foarte active , ca și în prezent.

Prin cercetări arheologice în spațiul studiat, se atestă o continuitate de viață istorică neîntreruptă. Cele mai vechi urme sunt din preistorie când se formează și afirmă primele comunități umane care făuresc și folosesc unelte, arme etc., cu precădere, din piatră.

Astfel, literatura arheologică veche menționează numeroase descoperiri paleolitice și neolitice în jurul unor „cetăți” sau „cetățui”, intrate în toponimia locului, cum ar fi: „Dealul Cetății” în Gurghiu sau „Cetatea Slăninii”, „Cetatea Fetei” în Jabenița, ale căror urme mai pot fi văzute și astăzi, unde au fost descoperite doar piese făurite din rocă vulcanică sau așchii de obsidian sau opal, iar din piatră șlefuită dălți, ciocane, topoare, pietre de măcinat.

Actuala configurație a rețelei de așezări rurale din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului este rezultatul unei evoluții îndelungate. Popularea teritoriului și formarea așezărilor a fost favorizată de elementele cadrului natural.

Unele așezări își au începutul în neolitic când oamenii epocii devin producători de valori materiale.

În faza târzie a neoliticului (3000-2500 ani), numită de unii cercetători eneolitic, au loc importante progrese, dezvoltându-se exploatarea minereurilor neferoase și prelucrarea metalelor (cupru). Această evoluție dinamică a determinat sedentarizarea comunităților umane, proces care a afectat și valea Gurghiului. Așezările se formează pe înălțimi de relief, apărate de șanțuri și valuri de pământ. Urme din această perioadă a eneoliticului au fost descoperite în satul Cașva, pe locul numit „Dealul Viilor”, și în Comori.

În perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului se petrec mari prefaceri socio-economice, existând o întrepătrundere antropologică, o sinteză etno-culturală și lingvistică. Aceste schimbări sunt rezultate prin pătrunderea în spațiul studiat, ca de altfel în întregul spațiu carpato-danubiano-pontic, a triburilor indo-europene.

Toate aceste schimbări socio-economice au fost asimilate treptat de civilizația neo-eneolitică, creând cultura Coțofeni, care pe teritoriul studiat nu au fost descoperite, dar la est de comuna Gurghiu pe teritoriul comunei Ibănești, a fost descoperite la Pietroasa-Isticeu prin prezența unei așezări cu valuri de pământ și ceramică din cultura Coțofeni.

O însemnată înflorire cunosc numeroase așezări în epoca bronzului (1800-1700 î.H.). Dovezi arheologice din această perioadă fiind descoperite pe teritoriul satelor Cașva, Comori, Glăjărie, Gurghiu ( valea Sărată), Orșova.

În prima vârstă a fierului (Hallstatt), așezările se dezvoltă, cum ar fi: Cașva, Gurghiu.

În a doua vârstă a fierului (La Tène)(500-300 î.H.), dacii din valea Gurghiului își creează o cultură proprie, care se dezvoltă cu precădere în perioada statului centralizat dac (înc. sec.I î.H.- 106 d.H.). Antichitățile din periada LaTene sunt cunoscute prin descoperirile din cetăți, cum ar fi cele din Gurghiu de pe „Dealul Cetății”, deoarece așezările cu antichități dacice erau dispuse pe înălțimi de dealuri sau terasele văilor. Dintre așezările dacice mai importantă este cea de la Gurghiu („Dealul Cetății”), unde au fost descoperite antichități alcătuite din: unelte, arme, obiecte de podoabă, monede, monumente epigrafice.

Prin aceste antichități descoperite și numărul lor mare se poate constata o perpetuă evoluție a comunităților umane din bazinul Gurghiului și în epoca romană.

În perioada stăpânirii romane (106-274 d.H.) majoritatea populației dacice a rămas pe loc, contrar opiniei unor istorici care au susținut exterminarea populației dacice în tipul războaielor daco-romane. Izvoarele arheologice atestă prezența acestei populații autohtone în perioada romană, când populația dacică a intrat într-un amplu proces de romanizare.

În perioada prefeudală comunitățile din valea Gurghiului au o continuă evoluție, atestată de mărturiile epigrafice, numismatice, lingvistice, continuând să locuiască și să creeze valori materiale și spirituale, cu toate că trebuiau să înfrunte valuri succesive de populații migratoare (între sec. III-VII) goții, hunii, gepizii, slavii. În aceste condiții populația s-a retras în locuri mai bune de apărare, conservându-și ființa etnică, limba și cultura proprie, ceea ce a determinat ca așezările să stagneze, sau chiar să decadă. În multe cazuri are loc un proces de pendulare a vetrelor în funcție de retragerea populației în locuri mai adăpostite.

Migrația popoarelor se încheie cu pătrunderea slavilor vechi iar în urma conviețuirii populației dacice romanizate cu aceștia se definitivează procesul de formare a populației române.

Spre sfârșitul mileniului I, cel puțin în secolul al IX-lea, și populația românească din bazinul Gurghiului aparținea unui cnezat sau voivodat, formațiuni politice puternice, cu armată proprie, conduse de un cneaz sau voievod. Acestea fiind numite ducate de către Anonуmus, notarul-secretar al regelui Bela al III-lea. La pătrunderea ungurilor (sec. X-XI) existând un asemenea ducat și în estul Transilvaniei.

Pe plan economic, vechile ramuri (agricultura, meșteșugurile) se înviorează și se dezvoltă, chiar dacă în acest spațiu, ca pe întreg teritoriul Transilvaniei, pătrunde un nou val de popoare, unele în migrație (ungurii, pecenegii, cumanii, tătarii).

Această evoluție pe baza unei prosperități economice ne indică un spor demografic în creștere, ceea ce duce la creșterea numărului de așezări rurale, dovadă fiind numărul tot mai mare de izvoare scrise din faza timpurie a epocii medievale, care atestă documentar „actul de naștere” al așezărilor rurale din comuna Gurghiu, iar în completare cu numeroase izvoare arheologice se pun în lumină numeroase aspecte ale culturii materiale și spirituale ale vremii.

Pătrunderea maghiarilor în Transilvania, sub conducerea regelui Ștefan I cel Sfânt, începând din secolul al XI-lea, a determinat o serie de războaie de cucerire împotriva Transilvaniei, la început fiind cucerite teritoriile cele mai fertile, ulterior celelalte teritorii. Astfel, la începutul secolului al XII-lea, statul maghiar s-a întins până pe văile râurilor Someș, Mureș și Târnava Mică (1).

După cucerirea acestor teritorii, statul feudal maghiar, pentru a putea exploata bogățiile ținutului, a organizat în unele regiuni centre cu sarcini economice, strategice și administrative, a întărit cetățile vechi și a construit unele noi. În jurul acestor cetăți, în secolele XII–XIII s-au organizat unități administrative, comitatele și domeniile regale, loc ocupat și de Cetatea și Domeniul feudal Gurghiu.

Domeniul feudal Gurghiu era cel mai înaintat domeniu regal în răsăritul Transilvaniei, având centrul în Cetatea regală Gurghiu care îndeplinea pe lângă rolul economic și un rol militar și administrativ. ()

Regii maghiari de obicei dădeau în administrare Domeniul regal Gurghiu, cu satele supuse cetății, comitelui secuilor, deoarece era așezată la marginea răsăriteană a regatului maghiar și în nord-vestul ținutului secuiesc. Într-un document, semnat de regele Sigismund, în 1426 în Gurghiu, se precizează că Cetatea regală Gurghiu, cu satele aparținătoare țin de comitele secuilor „Castri Georgen ad honorem comitis Siculorum pertinentis”(2).

În epoca principatului Transilvănean, Cetatea Gurghiu și domeniile ei, a fost în folosința principilor, dar aceștia au dat-o altora ca feudă. Astfel, Cetate Gurghiu cu domeniile ei, a schimbat mai mulți stăpâni feudali, dintre care amintimi: Békés Gáspár, Gavril Bethlen (1613-1629), Gheorghe Rákoczy I (1629-1642), Francisc Rákoczy I (1652), Francisc Rákoczy II (1688), Bornemisza (1734-1833), Francisc Macskási (1867-1870), din 1870 domeniul a fost administrat de către statul austro-ungar în regie proprie, iar din 1918 a trecut în proprietatea statului român.

Majoritatea așezărilor rurale din bazinul mijlociu și inferior al Gurghiului sunt atestate documentar din secolele XIII-XV, dar trebuie menționat faptul că data menționării documentare este un indiciu foarte relativ, atestarea fiind făcută doar după cucerirea regiunii de către regatul maghiar, marea majoritate a așezărilor fiind cu mult mai vechi.

Menționarea documentară a așezărilor rurale din bazinul Gurghiului începe din 1248 pentru Gurghiu (sec.XIII), Adrian și Solovăstru în 1393 și respectiv 1381 (sec.XIV) iar din 1453 (sec. XV) Cașva, Jabenița și Orșova, din 1760 (sec. XVIII) Glăjărie, iar satele atestate documentar la începutul secolului XX (1913- Păuloaia) și la mijlocul secolului XX (1956- Fundoaia, Larga și Orșova Pădure) au rezultat prin roire demografică (fig. 22).

N

Fig.22. Atestarea documentară a așezărilor rurale.

Istoricul denumirilor așezărilor

Adrian – este atestat documentar în anul 1393 sub numele de Adrian. În anul 1453 –Seu villa Adrianus, fiind posesiune nobiliară de pe domeniul Gurghiului. Primește numele de Adorián în anul 1575, Adorian în anul 1645, iar în anul 1850 Adrian, Hadrian. În anul 1913 apare și în liba maghiară sub numele de Görgényadorján.

Cașva – prima mențiune documentară este din anul 1453 sub numele de Káswa, fiind posesiune nobiliară de pe domeniul Gurghiului (poss. seu villa Káswa). În anul 1644 apare sub numele de Casoua iar în anul 1733 cu numele de Kásva. În anul 1824 cu numele de Cașva, în 1850 mai apare cu denumirea de Kásba iar în anul 1854 Kásva si Cașva (foto 9).

Foto 9. Localitatea Cașva și localitatea Orșova

Comori – prima mențiune documentară este din anul 1453 sub numele de Kinches, ca posesiune nobiliară de pe domeniul feudal Gurghiu. În anul 1644 apare sub numele de Kintsis, Kinczies iar în 1750 Kincses. Prima denumire românească a apărut în 1824, de Chinceș iar în 1854 sub numele de Chinceș și Kincses.

Fundoaia – este un cătun al satului Cașva apărut documentar în anul 1956.

Glăjărie – prima mențiune documentară despre sat este din anul 1760 sub numele de Görgény Üvegcsür, în anul 1824 sub numele de Eveg Csür, Glezserie, Glăjărie, iar în anul 1854 – Üveg Csür.

Gurghiu – prima mențiune documentară a localității este din anul 1248 sub numele de Gurgen, în 1329 sub numele de Gurghyn, 1350 Georgyu, 1453 se numea Zenthemreh, în 1470 cu numele de Gijergen, în 1493 sub numele de Gergyu, în 1499 Zenthimreh sub castro Goewrgen, în 1580 cu numele de Gheorgen, în 1602 – Szent-Imre, în 1854 cu numele de Görgény-Szent-Imre, Sân-Imbrul-Gurghiului sau cetatea Gurgen (foto 10).

Foto 10. Localitatea Gurghiu

Larga – este un cătun al satului Cașva, care a apărut în anul 1956.

Orșova – prima mențiune documentară este ca posesiune nobiliară a cetății Gurghiului în anul 1453 sub numele de Görgényorsova. În anul 1644 sub numele de Orsoua iar în 1689 sub numele de Orșova. În anul 1750 se numea Ursova, în 1824 se numea Ursua, Urșua, în anul 1850 Ruscova iar în anul 1854 Orșova si Rușcova (foto 9).

Orșova Pădure – apare ca, cătun al satului Orșova în anul 1956 sub numele de Seci, iar în anul 1964 sub numele de Orșova Pădure.

Păuloaia – etse un cătun al satului Cașva, care în anul 1913 se numea Pálpotok, iar în anul 1956 sub numele de Păuloaia.

Evoluția organizării administrativ-teritoriale

Din punct de vedere istorico-geografic, Piemontul Gurghiului este încadrat în Depresiunea colinară a Transilvaniei la contactul acesteia cu rama vestică a munților vulcanici a Gurghiului. În acest spațiu populația română și cea slavă, în curs de asimilare sau asimilată, avea o organizare proprie, în voivodate și cnezate, cel puțin din secolul al IX-lea, situație relatată de Anonymus în Gesta Hungarorum.

După extinderea stăpânirii ungurilor asupra Transilvaniei, și după colonizarea sașilor și secuilor, se formează Voivodatul Transilvaniei al lui Gelu, din care făceau parte și așezările rurale din bazinul Gurghiului, iar în secolele XIII-XIV, au luat ființă ținuturile autonome din punct de vedre administrativ și judiciar, numite scaune secuești și săsești.

Domeniul cetății Gurghiu a fost cuprins în „scaunul secuesc al Mureșului”, cu sediul la Tg. Mureș care, era supus adunării naționale a secuilor și comitelui secuilor. Din secolul XV, începând cu Iancu de Hunedoara (1441), voivozii Transilvaniei ocupau și demnitatea de comite al secuilor, având ca reședință și Cetatea Gurghiului. În fruntea fiecărui scaun era câte un jude (judex terrestris), ales de membrii scaunului, dublat de un jude regal (judex regius) numit de rege sau de comitele secuilor, reprezentantul puterii centrale.

Ca și comitatele, scaunele au evoluat și aveau subîmpărțite teritoriale conduse de dulău (solgăbirău) pretor, iar administrația comunelor revenea notarilor.

În anul 1541, odată cu transformarea Ungariei în pașalâc turcesc, voivodatul Transilvaniei devine principat sub suzeranitatea Porții otomane, incluzând și zona studiată. După un deceniu Principatul Transilvaniei intră sub stăpânire Habsburgică iar în anul 1861. După înfăptuirea dualismului austro-ungar (1867) organizarea scaunală a fost desființată și înlocuită în 1886 cu cea a comitatelor. Scaunul Mureș a devenit comitat, condus de vicecomite și de funcționari, comitele fiind numai demnitar politic. Comitatul era împărțit în plăși, conduse de către un primpretor, ajutat de 1-3 solgăbirăi, salarizați de comite, aleși dintre nobili moșieri cu studii judiciare. Gurghiul a fost sediu de plasă din 1861, iar din 1873 a fost înglobată în cea a Reghinului. ().

După reîntregirea României, în anul 1918, organizarea administrativ-teritorială a fost menținută până în anul 1926, bineînțeles cu schimbarea denumirilor localităților. Termenul de comitat a fost înlocuit cu cel de județ, care era unitatea administrativ-teritorială de rang superior, după aceasta urma plasa. Astfel, se reînființează plasa Gurghiu ce cuprinde comunele rurale, unde erau și secretariate comunale, urmate de cele cu secretariate cercuale, care aveau arondate de la unul până la câteva sate.

Reorganizarea administrativă de după cel de-al doilea război mondial (1950, cu modificări în 1952 și 1956), era bazat pe modelul sovietic, preluând și termeni utilizați în fosta U.R.S.S.(ex. raion). Unitățile administrativ-teritoriale de rang superior erau regiunile, iar treapta următoare erau raioanele, ce constituiau un obstacol în realizarea unor legături directe, comparativ cu organizarea pe județe. În schimb comunele erau mai mici, cuprinzând 2 sau 3 sate. Teritoriul bazinului inferior și mijlociu al Gurghiului era cuprins în regiunea Autonomă-Maghiară, în raionul Mureș.

Actuala organizare administrativ-teritorială funcționează din 1968 și are avantajul unor legături mai directe, flexibile între unitățile de bază și reședința de județ. Așezările rurale din bazinul inferior și mijlociu a Gurghiului aparțin județului Mureș și comunelor Gurghiu (Gurghiu, Adrian, Cașva, Comori, Fundoaia, Glăjărie, Larga, Orșova, Orșova Pădure, Păuloaia).

Distribuția spațială a așezărilor rurale

Abordarea studiului repartiției așezărilor rurale s-a făcut prin luarea în considerare a două aspecte principale: distribuția cantitativă și distribuția morfologică.

Distribuția cantitativă – am redato prin intermediul unor elemente cum sunt: densitatea așezărilor, indicele de dispersie, indicele de concentrare.

Gradul de fragmentare a reliefului impune restrângerea vetrelor în arealele deluroase mai accidentate. Pe lângă acest factor, densitatea populației în vatră depinde și de alți factori, cum sunt: densitatea generală a populației, rezervele de teren agricol și în special arabil, sursele de apă și tradițiile în cadrul cărora se manifestă influențele etnice.

Astfel, gospodăria românească tradițională ocupă un spațiu relativ mare, este mai aerisită, pe când cea cu populație maghiară prezintă o tendință mai pronunțată de concentrare.

Indicele de dispersie este un instrument de analiză a particularităților așezărilor rurale și oferă indicații asupra structurii așezărilor. Din calcule rezultă că valoarea indicelui de dispersie al satelor din comuna Gurghiu diferă mult între cele 10 sate componente (tabel nr. 19).

Pentru comuna Gurghiu situația gradului de grupare a populației și construcțiilor în vetre este diferită, satele având un indice de dispersie mai ridicat, între 5-10, fiind specific distribuției satelor mici din zonele montane, astfel, indicele de dispersie este de 6,9 pentru Gurghiu, de 7,2 pentru Glăjărie, de 8,8 pentru Orșova, de 9,1 pentru Cașva, de 9,5 pentru Adrian, de 9,6 pentru Păuloaia și Comori, de 9,7 pentru Orșova Pădure și de 9,8 pentru Fundoaia și Larga.

Distribuția morfologică – este influențată direct de fragmentarea reliefului, în strânsă legătură cu acțiunea și dezvoltarea rețelei hidrografice, constituția litologică și tectonică.

În consecință, așezările urmăresc văile râurilor, evitând suprafețele mai joase cu fenomene de înmlăștinire și frecvente inundații, dar și versanții sau suprafețele interfluviale.

Indicele de dispersie, în anul 2002

Tabel nr. 19

Așezările mari sau dezvoltat în puncte de confluență (Gurghiu), în luncile supraînălțate prin conuri de dejecție, trecând și pe terasa inferioară sau pe versanți domoli sau la baza versanților platoului vulcanogen-sedimentar a Munților Gurghiu (Glăjărie).

Așezările mici și mijlocii sunt plasate fie pe glacisurile coluviale de la baza fronturilor de cuestă și în bazinete care străpung frontul de cuestă (Adrian, Cașva), fie în micro-depresiuni de după flancul monoclinal al cuestelor (Păuloaia, Larga, Fundoaia) sau în piațete de adunare a apelor (Orșova, Comori) iar Orșova Pădure în bazinul superior al râului Orșova, la baza platoului vulcanic.

Pe ansamblu, așezările rurale din comuna Gurghiu sunt situate pe axa văii Gurghiului (Gurghiu, Adrian), fiind un veritabil culoar hidrografic, dar și pe valea Cașvei (Cașva, Păuloaia, Larga, Fundoaia, Glăjărie) și valea Orșovei (Orșova, Orșova Pădure) iar Comori pe valea Beici.

Altitudinal, așezările sunt amplasate între 350-700 m. Între 400-450 m sunt situate 4 sate (Gurghiu, Adrian, Cașva și Păuloaia), între 450-550 m sunt situate 4 sate (Orșova, Comori, Larga, Fundoaia) iar între 550-700 m sunt situate 2 sate (Glăjărie, Orșova Pădure) (fig. 3).

Este de remarcat o distribuție relativ uniformă pe trepte de altitudine, predominând o altitudine medie a vetrei situată între 400 și 550 m, care reprezintă 2/3 din așezări.

3.3. Gospodăriile și locuințele

Gospodăria rurală este rezultatul concentrărilor de populație la nivelul vetrei, reprezentând locul de trai și parțial de activitate a elementului dinamic din cadrul habitatelor rurale (populația), fiind considerată ca nucleu material al societății.

Gospodăria rurală a evoluat continuu, concomitent cu evoluția populației, de la forme elementare, la forme și dotări care să satisfacă în tot mai mare măsură necesitățile de locuire și de desfășurare a activităților specifice mediului rural.

Stilul caselor de locuit, dat în principiu de dimensiuni și materialele de construcție folosite, a evoluat cel mai mult. Astfel, casele dacilor erau construite din bârne de lemn, lipite cu lut prins cu nuiele, acoperite cu șindrilă, și erau înconjurate cu garduri de pari împletiți cu nuiele, obicei și tehnică de lucru ce s-a transmis de milenii populației românești (Dumitrescu, T. 1997).

Gospodăria tradițională cuprinde mai multe construcții: clădirii de locuit, adăposturi pentru animale (grajd, coteț), locuri de depozitare a produselor agricole, locuri de depozitare a furajelor, utilajelor și uneltelor agricole (șura), și o serie de anexe (șoprul de lemne, bucătăria de vară, coșteiul pentru porumb ș.a.). Aceste încadrează curtea , casa de locuit fiind plasată la stradă iar șura și grajdul pe latura din spatele curții.

În trecut gospodăria tradițională a locuitorilor români din satele ce aparțin comunei Gurghiu se compunea dintr-o casă, dispusă perpendicular pe axul străzii, un grajd cu șură dispus, de cele mai multe ori, longitudinal cu strada în fudul curții sau „ocolului”, și cotețe, șopru cu lemne și cuptor sau bucătăria de vară, care încadrau „ocolul”.

Casele vechi erau construite din bârne pe stâlpi de stejar tencuite cu un amestec de argilă, balegă de cal, paie și apă, material folosit ca înlocuitor și al dușumelei, și erau acoperite cu paie, scândură sau dranițe (șindrilă). Aveau o singură ușă, geamuri mici și puține ce nu asigurau lumina și aerul necesar pentru întreaga cameră, iar spre latura dinspre curte se întindea, uneori, „târnațul”, mărginit de stâlpi care susțineau streașina acoperișului.

Casele din perioada interbelică se compuneau de obicei din două camere despărțite de tindă, ce îndeplinea rol de bucătărie, în ea găsindu-se și cuptorul. La aceste case, ca și în prezent, camera dinspre stradă se numea „casa din față”, care era folosită la sărbători, cu ocazia nunților, primirea oaspeților, dar și ca loc de priveghere a celor decedați. Mobilierul era simplu și se compunea dint-un pat, sau două, o masă, un „canapeu”, care ține loc și de ladă de haine, sau o „laiță”, câteva scaune și vatra.

Casele vechi din lemn au fost înlocuite cu timpul cu alte case construite tot din lemn, dar cu temelie de piatră, cu dușumea din scânduri și acoperite cu dranițe, cu 2 – 3 camere cu ferestre mai mari, dintre care două la fațada dinspre stradă, împărțite în sistem vagon, bucătăria fiind plasată în „camera din spate”, iar spre curte și spre stradă cu un „târnaț” mai mare.

După casă construcția cea mai importantă este grajdul cu șură, cu acoperiș înalt, pentru a mării locul de depozitare a produselor furajere. Într-o margine cuprindea grajdul sau „poiata” pentru animale mari, iar marginea opusă, pentru grajdurile mai mari, pentru depozitarea produselor furajere, între aceste două spații fiind locul de depozitare a utilajelor (carul) și uneltelor agricole.

Gospodăria țărănească tradițională s-a modificat pe parcurs și și-a pierdut mult din funcționalitate în ultimele trei decenii, în paralel cu depopularea satelor, datorită colectivizării și industrializării extensive, care au produs o oarecare simplificare a anexelor.

Casele vechi fiind înlocuite treptat cu cele construite din cărămidă, pe fundație de piatră sau beton, cu camere mai mari, chiar etajate, rareori dispuse în sistem tip vagon, cu geamuri mai mari și mai numeroase, realizând o mai bună aerisire și luminare a spațiului, iar „târnațul” fiind înglobat în casă sub forma unui hol, „antreu” sau „verandă”, pivnița este sub casă, în special sub „camera din spate”, iar acoperișul din țiglă. Majoritatea acestor case noi, cu un singur nivel, au fost construite în perioada 1960-1975.

În prima jumătate a secolului al XX-lea predominau gospodăriile țărănești în care locuiau două nuclee familiale. De asemenea era destul de mare numărul celor cu trei nuclee familiale.

Situația s-a schimbat în perioada postbelică odată cu colectivizarea agriculturii, trecându-se de la gospodăria polinucleară la cea mononucleară (alcătuită dintr-un singur nucleu familial), care este net dominantă.

Pe baza datelor de la recensământul din anul 1977 se pot analiza o serie de aspecte privind gospodăriile rurale, și anume: numărul mediu ce revin pe gospodărie, ponderea gospodăriilor familiale respectiv a celor nefamiliale, ponderea gospodărilor alcătuite din un nucleu familial și a celor alcătuite din o singură persoană (tabel nr.20).

Deoarece diferențierile dintre cele două unități administrative sunt absolut nesemnificative este mai indicată și sugestivă redarea elementelor respective pe total.

Numărul mediu de persoane ce revin unei gospodării din Gurghiu este de 3,5 datorită activității neagricole mai importante, care au determinat atragerea și apoi reținerea forței de muncă (industria prelucrătoare din orașul Reghin).

Gospodăriile familiale aveau o reprezintare ceva mai redusă în Gurghiu (85,2 %), care cuprind 95,5 % din poulația comunei (tabel nr 20).

În cadrul lor predomină net cele formate dintr-un nucleu familial (78,3 %) fiind mult mai puține gospodăriile alcătuite din două nuclee familiale, fiind de 6,7 % în Gurghiu, datorită faptului că în Gurghiu sunt mai multe gospodării nefamiliale (14,8 %).

Gospodăriile alcătuite din trei sau mai multe nuclee familiale sunt foarte puține (sub 0,1 %).

Deosebit de semnificativă privind gradul de depopulare al spațiului rural este proporția gospodăriilor cu o singură persoană, care ne arată că în anul 1977 gradul de depopulare în spațiul comunei este redus (3,9 %), fiind dat de ponderea populației vârstnică și nu a exodului rural, care va influența pe viitor depopularea spațiului rural.

Clădirile de locuit formează componenta esențială a vetrelor așezărilor rurale sub aspect funcțional și fizionomic. Concomitent cu creșterea dimensiunilor, a complexității funcționale, a perfecționării materialelor de construcție, a scăzut numărul mediu de persoane ce revin pe casă locuită sau locuință, într-un ritm mult mai rapid în ultimele trei-patru decenii.

În anul 1930, numărul persoanelor pe casă locuită era în medie de 4,4 % în Gurghiu.

Prin creșterea dimensiunilor locuințelor și scăderea drastică a populației satelor s-a ajuns ca în 1977 numărul de persoane/locuință în satele din comuna Gurghiu să fie de 3,7 %, evident mai mic decât în anul 1930, revenind o suprafață locuibilă de 11,26 m2/persoană. (tabel nr. 21).

Fizionomia așezărilor rurale este influențată în mare măsură de vechimea construcțiilor, în speță de ponderea caselor de locuit mai noi. Acesta se exprimă prin indicelede înoire edilitară, pentru stabilirea căruia s-a luat în considerare numărul locuințelor construite după 1930, între 1930-1977 și între 1977-2002.

Situația gospodăriilor, pe unități administrative (1977).

Tabel nr. 20

Se constată că, față de media de media de 26,6 % pe regiune (în 1977), gradul de înoire edilitară este ridicat, mai ales în centrele de comună, și mai redus în satele din ruralul profund, situate la distanțe mai mari de centrul de comună și de zona de influență urbană.

De altfel, aproximativ trei sferturi din casele actuale din regiune au fost construite în deceniul al șaptelea.

Indicatori privind locuințele din mediul rural, pe unități administrative( 1977).

Tabel nr. 21

În perioada 1977-2002 (recensământul din 2002 al gospodăriei și locuinței) se poate observa că numărul mediu de persoane ce revin unei gospodării este de 3,2 și că gospodăriile alcătuite dintr-un nucleu familial a crescut la 93,1 % și a scăzut numărul mediu de gospodării nefamiliale la 10,8 %, unde sunt 2,2 % din totalul de persoane iar gospodăriile alcătuite din o singură persoană dețin 0,8 %, toate aceste în detrimentul gospodăriilor familiale cu un singur nucleu familial, care cuprinde 93,1 % din totalul gospodăriilor.

Situația gospodăriilor din mediul rural, pe unități administrative (2002).

Tabel nr. 22

Această evoluție a gospodăriilor a fost cauzată de migrarea forței de muncă și a creșterii nivelului de trai care a favorizat construirea de noi locuințe.

Indicatori privind locuințele din mediul rural, pe unități administrative (2002).

Tabel nr. 23

Această evoluție se observă și asupra numărului mediu de persoane pe locuințe, care a scăzut la 3,14 în Gurghiu, față de anul 1977, care le revine o suprafață locuibilă pe persoană de 12,4 m2/persoană și indicele de înoire edilitară fiind mai redus decât în perioada 1930 – 1977, de numai 16,2 %.

3.4. Tpologia așezărilor rurale

În contextul relațiilor mediului înconjurător cu componentele sistemului rural (populația, vatra și moșia) s-au constituit trăsăturile calitative și cantitative ale acestora, fiind criterii de clasificare ale așezărilor rurale.

Elementelor componente ale ruralului li se adaugă sub formă abstractă funcția așezărilor, care este răspunzătoare de geneza și evoluția lor și care reprezintă , la rândul lor, un criteriu principal de clasificare și tipizare.

Pentru stabilirea tipologiilor simple ale așezărilor rurale s-au luat în considerare următoarele criterii:

a. – amplasarea vetrelor în raport cu formele de relief;

b. – originea și vechimea așezărilor rurale;

c. – forma și textura vetrelor;

d. – structura vetrelor;

e. – mărimea demografică a așezărilor rurale;

f. – funcțiile așezărilor rurale;

a. În condițiile unui climat care reprezintă mici variații pe teritoriul studiat, relieful este factorul natural cu cea mai mare influență asupra amplasării așezărilor umane. Acesta, de altfel, condiționează în bună măsură și variația a celorlalte elemente fizico-geografice: resurse de apă, fertilitatea solurilor, condițiile climatice.

Caracteristicile structurale de ansamblu ale reliefului, orientarea și acțiunea rețelei hidrografice, la care se adaugă alte procese, au determinat modelarea și diferențierea formelor medii de relief cu influență directă în privința amplasării vetrelor de așezare.

În funcție de fragmentarea reliefului și energia reliefului, a elementelor de versant și de vale, se pot determina tipuri foarte variate de amplasare a vetrelor de așezări rurale: sate de luncă, de terase, de conuri de dejecție, de glacisuri, de versanți, de bazinete depresionare și contact piemont platou vulcanic.

De remarcat este că foarte puține dintre aceste vetre de sat sunt așezate doar pe una din aceste forme de relief, predominând cele așezate pe cel puțin două forme de relief, pe porțiuni unde acestea se racordează. Aceasta se datorează de fapt gradului mare de fragmentare a reliefului, necesității feririi de inundații, de excesul de umezeală din sol dar și de elemente de ordin social-economic și istoric.

În funcție de aceste caracteristici s-au putut determina mai multe tipuri de amplasare a vetrelor: – sate cu vetre amplasate în lunci și în continuare, pe glacisurile situate la marginea acestora, urcând și pe terasa inferioară.

Asemenea cazuri sunt specifice sectoarelor de subsecvență ale râului Gurghiu, pe dreapta acestuia, la baza frontului de cuestă: Adrian și Cașva, care este amplasată și într-o zonă de confluență a pârâului Similoaia cu râul Cașva și a acestuia cu Gurghiul, cu extindere într-un bazinet de străpungere a frontului de cuestă de către râul Cașva.

– un alt tip de așezare este cea cu vatra în lunca și pe terasa inferioară a râului Gurghiu, fiind specifică satului Gurghiu.

– satele cu vetrele amplasate în bazinete depresionare sunt specifice satului Orșova și Comori, iar în aria micro-depresionară din bazinul mijlociu al râului Cașva, cu vatra situată în luncă, pe glacisuri și pe versanți lini sunt satele Păuloaia, Larga și Fundoaia.

– o categorie aparte sunt vetrele așezate la contactul Piemontului Gurghiu cu fruntea platourilor vulcanoge-sedimentare a munților Gurghiului, cum sunt satele Glăjărie și Orșova Pădure.

Așezările cu vetrele situate pe înșeuări sau pe interfluvii nu sunt întâlnite în spațiul comunei Gurghiu.

Pe ansamblu, așezările rurale din bazinul inferior și mijlociu a Gurghiului sunt situate pe axa văii Gurghiului (Gurghiu, Adrian), fiind un veritabil culoar hidrografic, dar și pe valea Cașvei (Cașva, Păuloaia, Larga, Fundoaia, Glăjărie) și valea Orșovei (Orșova, Orșova Pădure) iar satul Comori pe valea Beici.

Altitudinal, așezările sunt amplasate între 350-700 m. Între 400-450 m sunt situate 4 sate (Gurghiu, Adrian, Cașva și Păuloaia), între 450-550 m sunt situate 4 sate (Orșova, Comori, Larga, Fundoaia) iar între 550-700 m sunt situate 2 sate (Glăjărie, Orșova Pădure) (fig. 3).

Este de remarcat o distribuție relativ uniformă pe trepte de altitudine, predominând o altitudine medie a vetrei situată între 400 și 550 m, care reprezintă 2/3 din așezări.

b. După origine și vechime așezările din această zonă au apărut datorită cadrului natural favorabil agriculturii și amplasării așezărilor umane, dar datorită exploatării de sare la Jabenița sau prezenței Cetății Gurghiului care a reprezentat, încă din antichitate, un centru de polarizare socio-economic iar prin prezența în apropiere a spațiului montan cu resurse forestiere, cinegetice, acvatice cu pășuni naturale, ulterior, datorită creșterii numărului de animale ce ne indică și o creștere demografică, au apărut și numeroase pășuni secundare, toate acestea favorizând procesul de transhumanță a păstoritului, care se păstrează și în prezent.

Din punct de vedere al vechimii așezările din bazinul Gurghiului, pe baza considerentelor de origine, sunt foarte vechi, dar atestate documentar prin izvoare scrise datează din secolul al XIII- lea (cele mai vechi), până în secolul al XX- lea. Astfel, în secolul al XIII- lea este atestată așezarea Gurghiu, din secolul al XIV- lea așezările Adrian, din secolul al XV- lea sunt atestate așezările Cașva, Comori și Orșova, din secolul al XVIII – lea așezarea Glăjărie iar în secolul al XX – lea așezările Păuloaia, Fundoaia, Larga și Orșova Pădure (fig. 22).

c. Prin prezența unui complex de factori (forme de relief, resurse de apă, calitatea solului, forme de proprietate asupra pământului, rețeaua de drumuri etc.) este determinată forma și textura vetrelor de sat.

Marea majoritate a satelor din bazinul Gurghiului au forma neregulată a vetrei, ceea ce denotă un mod spontan de ocupare a spațiului, cu extinderea progresivă în diferite etape istorice. Astfel, în perioada de nesiguranță din mileniul întâi și până la mijlocul mileniului al doilea (1500), satele și cătunele ocupau locuri ferite. Din feudalismul târziu are loc un proces de extindere spre locuri mai joase și fertile, având acces la căile de comunicație, fenomen ce se amplifică în perioada modernă și contemporană. Satele Păuloaia, Larga și Fundoaia, care în trecut erau cătune a satului Cașva, au un grad ridicat de risipire la nivel de luncă.

Textura vetrelor de așezare, dată de modul de dispunere a rețelei de ulițe și construcții, rezultat al acelui complex de factori, are o mare varietate, la care se adaugă și vechimea mare a așezărilor, care face ac o bună parte să aibă o textură neordonată, ca urmare a unei evoluții îndelungate.

Satele de tip liniar și-au extins vetrele de-a lungul rețelei hidrografice, a cursurilor de apă sau a căilor de comunicație. Astfel, sate liniare simple, cu tentacule, sunt Adrian, cu un tentacul spre un bazinet format prin străpungerea frontului de cuestă, și Păuloaia, care în trecut era cu structură risipită, în prezent de la confluența pârâului Păuloaia cu râul Cașva se desfășoară linear în lungul drumului forestier Păuloaia și a drumului comunal Gurghiu-Glăjărie, având și în prezent un grad ridicat de risipire.

Sat cu textură liniar-tentaculară și structură răsfirat adunată este specific vetrei așezării Orșova, Cașva, Gurghiu, Glăjărie și cu un grad mai redus de adunare în Comori.

d. Structura vetrelor așezărilor rurale constituie unul din criteriile principale de clasificare. Satele din bazinul inferior și mijlociu a Gurghiului se încadrează, în ansamblu celor trei forme de structuri: adunate, răsfirate, risipite.

Predomină destul de clar satele cu structură răsfirat-adunată, răsfirarea fiind prezentă spre zonele marginale, pe pâraie și versanți lini, iar tendința de adunare în părțile centrale. Astfel, în această categorie intră așezările: Gurghiu, Cașva, Orșova, Glăjărie, Adrian.

Așezările Păuloaia, Larga și Fundoaia, care în trecut erau cătune a satului Cașva, dar și Comori și Orșova Pădure sunt sate răsfirate cu un grad ridicat de risipire la nivel de luncă, pe pâraie, versanții văilor sau bazinelor de obârșie.

Așezările cu structură răsfirată au trăsătură comună și anume dispunerea intercalată a unor folosințe agricole între componentele cadrului construit. Acestea din urmă reprezintă cca. 10-20 % din suprafața vetrei.

e. După mărime așezările rurale depind de evoluția demografică, care în decurs de mai bine de un secol a suferit modificări numerice importante. Astfel, după 1880 există o creștere demografică până la recensământul din 1977, când se produce o scădere demografică, scădere amplificată de situația socio-economică și politică post-decembristă.

Dacă la recensământul din 1977 erau 9992 locuitori repartizați în 12 așezări rurale, de dimensiuni foarte variate, numărul mediu de locuitori ce revine unei așezări rurale din bazinul inferior și mijlociu a Gurghiului era de 833 (peste valoarea medie națională), la recensământul din februarie 2002 au fost înregistrați 9231 locuitori, astfel numărul mediu de locuitori ce revin unei așezări rurale era de 769 (sub valoarea medie a României de 825).

Populația rurală, pe comune, în anii 1910, 1966, 2002

Tabel nr. 24

Aceste cifre justifică utilizarea acelorași limite pentru departajarea claselor de mărime demografică cu cele utilizate în general în România.

Astfel, localitățile rurale din țara noastră se grupează în așezări foarte mici sub 250 locuitori, așezări rurale mici între 250-500 locuitori, așezări mijlocii între 500-1500 locuitori (se subdivid în mijlocii inferioare între 500-750loc., mijlocii între 750-1000 loc., mijlocii superioare între 1000-1500 loc.), așezări rurale mari între 1500-3000 locuitori și așezări rurale foarte mari peste 3000 locuitori (fig. 23).

Așezările rurale mici și foarte mici, cu populație de până la 500 locuitori, reprezintă 2/4 din total, dar în ele locuiește doar 13,6 % din populația rurală a regiunii (2002).

Subcategoria așezărilor rurale foarte mici (sub 250 loc.) este reprezentată de ¼ din total, dar cu potențial demografic foarte redus (4,7%). În cadrul acesteia se găsesc trei așezări cu mai puțin de 200 loc. (2002), față de numai două în 1966. Prezența acestor sate: Larga (125 loc.), Fundoaia (138 loc.) și Orșova Pădure (171 loc.), este dată de declararea ca localități de sine-stătătoare în anul 1956; acestea, înainte de declarare, erau cătune ce aparțineau de satele mai mari învecinate (Cașva și Orșova).

Așezările rurale mici (între 251-500 loc.) reprezintă ¼ din numărul total, și cu un potențial demografic redus (8,9 %). În cadrul acestei subgrupe se găsesc trei așezări rurale: Adrian (318 loc.), Păuloaia (269 loc.) și Comori (237 loc.). Dintre aceste așezări numai Păuloaia, înainte de schimbările administrativ-teritoriale din 1956, era cătun al satului Cașva, cu toate acestea localitatea rămâne administrativ pe teritoriul satului Cașva, cât și domiciliul localnicilor.

Celelalte localități, Adrian și Comori, au avut o evoluție demografică diferită, numai localitatea Comori s-a evidențiat printr-o scădere demografică, de la sat mijlociu , în 1966 (619 loc.), la sat mic, în 2002 (237 loc.).

Categoria așezărilor rurale mijlocii (501-1500 loc.) reprezintă 1/4 din total și sunt în număr de trei, dar cu un potențial demografic mai ridicat, de 27,6 %. Numărul lor este diminuat față de 1930, când erau în proporție de 87,5 %, sau față de 1956, când erau în proporție de 75 % (tabel nr. 25).

Această scădere, de aproximativ 50 % în ponderea demografică este determinată de apariția în 1956 a celor patru așezări (Păuloaia, Larga, Fundoaia, Orșova Pădure), ce au format și formează categoria așezărilor mici și foarte mici, categorie ce nu exista înainte de 1956 (cu excepția fluctuațiilor demografice ale localității Adrian), la care se adaugă și trecerea, în anii 1956-1966, a localităților: Gurghiu, Solovăstru și Glăjărie, la categoria așezărilor mari (1501-3000 loc.).

N

Fig. 23. Mărimea demografică a așezărilor rurale (febr. 2002).

Categoria satelor mijlocii se subdivide în:

– sate din subcategoria mijlocie inferioară (501-750 loc.), fiind reprezentată de localitatea Cașva (570 loc.), cu un potențial demografic de 6,2 %, dar care este mai mare decât potențialul subcategoriei satelor foarte mici (4,7 %). Pondera demografică a acestei localități a avut o evoluție ascendentă până în 1956 (când avea un potențial demografic de 13,5 %) iar până în 1968 fiind și centru de comună, după care a scăzut continuu până în prezent, scădere pusă pe seama apariției celor trei așezări, care au format categoria satelor foarte mici (Păuloaia, Larga, Fundoaia).

Mărimea demografică a așezărilor rurale, pe unități administrative.

Tabel nr. 25

– Sate din subcategoria mijloci propriu-zise (756-1000 loc.), fiind reprezentate de localitatea Orșova (752 loc.), care are un potențial demografic de 8,1 %. Și această așezare a avut o evoluție demografică ascendentă până în 1956 (când avea un potențial demografic de 12,8 %), mai mic decât al localității Cașva, dar care a rămas mai mare în 2002 datorită apariției în 1956 unui singur sat (Orșova Pădure).

– Sate din subcategoria mijlocie superioară (1001- 1500 loc.) este reprezentată tot de un singur sat, Jabenița (1226 loc.), care are un potențial demografic de 13,3 %. La fel ca și în situațiile anterioare, la recensământul din 1956 avea un potențial demografic de 14,4 %, dar care a scăzut mult mai puțin față de situațiile anterioare, datorită apropierii și intrării în sfera de polarizare a municipiului Reghin (tabel nr. 25).

Categoria așezărilor rurale mari (1501-3000 loc.) reprezintă tot 1/4 din total și sunt în număr de trei sate: Gurghiu (2004 loc.), Glăjărie (1800 loc.) și Solovăstru (1621 loc.), care au potențial demografic de 58,8 % (tabel nr. 25).

Cu excepția localității Glăjărie, care face parte din ruralul profund, fiind situat la distanța de 10 km față de centru de comună (Gurghiu) și la 24 km față de municipiul Reghin, localitățile Gurghiu și Solovăstru sunt centre de comună, dispun de industrie prelucrătoare, beneficiază de o poziție favorabilă față de căile de comunicație, sunt în apropierea unui centru urban (municipiului Reghin).

Toate acestea au determinat ca aceste așezări să aibă o creștere demografică constantă, cum este cazul localității Solovăstru, dar și cu o scădere nesemnificativă după 1990, cum sunt situațiile localităților Gurghiu și Glăjărie. Această categorie demografică, a satelor mari, în 1910 și 1930 era reprezentată numai de localitatea Gurghiu, iar în 1956 numai de localitatea Glăjărie, pe fondul unei scăderi demografice din localitatea Gurghiu.

În concluzie, în bazinul mijlociu și inferior a Gurghiului putem spune că predomină categorie demografică a așezărilor cele mici-foarte mici și mijlocii cu 75 % din total, dar dacă luăm ca punct de reper valoarea de 1000 locuitori, reiese că așezările situate sub aceasta reprezintă 2/3 din numărul total, dar cele plasate peste dețin 72,1 % din potențialul demografic al așezărilor rurale din bazinul mijlociu și inferior al Gurghiu.

f. După profilul funcțional, satele din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului au o tipologie funcțională care a rezultat în urma unei îndelungate evoluții, în contextul unor condiții locale și regionale specifice, naționale sau dintr-un spațiu chiar mai larg (îndeosebi înainte de 1918). Această evoluție depinde de o serie de factori, cum ar fi: factorii fizico-geografici, care au condiționat profilarea activităților agricole sau cele de exploatare și prelucrare a unor resurse naturale (sarea la Jabenița, lemnul din zona forestieră montană sau colinară), poziția față de arterele de circulație a mărfurilor și persoanelor, dezvoltarea unor centre urbane în apropiere (Reghinul), valorificarea unor materii prime locale (materiale de construcții, produse agricole) și a forței de muncă, prin implantarea unor centre de creștere a păsărilor sau animalelor de blană, a unor secții din industria prelucrătoare, și nu în ultimul

rând elementul demografic, prin mărime demografică, nivel de instruire și calificare, tradiții, dar cele de comandă social-politică din perioada comunistă.

Funcția specifică a satelor este cea agricolă. În ultimele decenii așezările rurale au înregistrat mutații importante și sub aspect funcțional. Majoritatea au suferit scăderi însemnate de populație, ceea ce a însemnat reducerea potențialului de forță de muncă.

O dinamică diferită se poate observa în localitățile din apropierea municipiului Reghin, prin atragerea forței de muncă, definitiv sau sub formă de navetism, care influențează de fapt majoritate satelor din bazinul Gurghiului, mai ales în perioada comunistă când prin apariția fenomenului de industrializare o numeroasă forță de muncă pendula între spațiul rural-urban, dar și definitiv, mecanism care în prezent s-a redus foarte mult, dar repopularea spațiului rural nu se produce cu excepția satului Solovăstru, care face parte din spațiul periurban, și cu o infrastructură mai dezvoltată, ceea ce conferă o mai mare stabilitate sau chiar o dezvoltare.

La această dinamică generală a populației active și a așezărilor rurale nu se încadrează satele din bazinul superior al Cașvei (Larga, Fundoaia, Păuloaia, Glăjărie), acestea fiind mai puțin influențate de sfera de influență a spațiului urban, și datorită depărtării de acest spațiu dar și existența proprietății agricole private sau a fondului forestier, dezvoltându-se preponderent pe sfera sectorului primar (agricultură, exploatări forestiere) și în mică măsură pe producerea de mangal (Glăjărie).

Diminuarea activităților economice în majoritatea satelor și diversificarea funcțiilor au fost cauzate în cea mai mare măsură de stimuli externi: colectivizarea agriculturii și politica de industrializare extensivă care au dus la creșterea de absorbție a orașelor și la exodul rural, apoi descentralizarea treptată a economiei cu trecerea spre forma de piață începând cu 1990, creșterea în timp a facilităților de transport. Stimulii interni s-au rezumat în esență la exploatarea unor resurse ale naturii și valorificarea unor materii prime precum și a forței de muncă în câteva unități industriale din satele regiunii.

Astfel, principalele tipuri funcționale de sate din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului sunt:

Așezări rurale cu funcție agricolă predominantă, cuprind majoritatea satele unde cel puțin 50 % din populația activă este ocupată în agricultură. În cadrul ei se pot diferenția trei subcategorii, departajate după ponderea populației ocupate în agricultură și funcțiile complementare pe care le îndeplinesc.

– Așezări agricole propriu-zise, populația activă este ocupată predominant în activități agricole, la care se adaugă și fenomenul de „agricultură de sfârșit de săptămână”, care apare prin compensarea deficitului de forță de muncă din rural – în condițiile unei mecanizări insuficiente – de către locuitorii orașelor care au terenuri agricole în satele mai mult sau mai puțin apropiate. Acest aport de forță de muncă se manifestă și în perioada concediilor, fiind compensate și cu un număr însemnat de persoane aflate în șomaj.

Au o frecvență mai mare în ariile mai izolate, îndeosebi în bazinul Cașvei (Larga, Fundoaia, Păuloaia, Cașva, Glăjărie) și în bazinul Orșovei (Orșova, Orșova Pădure) dar și în Comori sau Adrian.

– Așezări cu funcții agricole și complementar de cazare, o parte din populația activă lucrează în alte localități, de obicei în municipiul Reghin, situat la o distanță care permite efectuarea navetei zilnice, refăcându-și capacitatea de muncă în localitățile de domiciliu. De asemenea, populația navetistă prestează activități agricole pe terenurile proprii în timpul disponibil.

Așezările respective sunt situate pe axa principală de transport și în zona de convergență a orașului Reghin, în special satul Jabenița, Solovăstru și Gurghiu.

– Așezări cu funcții agricole și complementare de cazare și servicii, pe lângă forța de muncă ocupată în agricultură și numărul însemnat de navetiști, acestea au și un sector de servicii ceva mai bine reprezentat. Acest tip de așezări sunt specifice centrelor de comună.

Așezările cu funcții industriale sau mixte nu sunt semnificative, ponderea populației active ocupate în activități industriale din localitățile de reședință fiind redus. Ramurile industriale repartizate în majoritate satelor sunt cele bazate pe prelucrarea brută a lemnului și mai puțin pe producția de mobilă sau alte produse finite.

Cu toată diversificarea funcțională redusă din ultima perioadă a așezărilor rurale din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului se observă că așezărilor cu funcții non-agricole nu există. Pe de altă parte, în condițiile unei agriculturi cu caracter dominant de subzistență și extensivă, a varietății relativ limitate a elementelor cadrului natural, acestei regiuni nu îi este caracteristic o specializare avansată a agriculturii pe anumite subramuri și pe areale bine precizate.

Cu toate acestea, datorită unor diferențe de natură fizico-geografică, a tradițiilor și a unor factori decizionali din perioada anterioară, se pot depista și separa areale mai mari sau mai mici, și implicit așezări rurale, cu un anumit profil al producției agricole.

3.5. Teritoriul – componentă de bază a așezărilor rurale

Teritoriul sau moșia reprezintă suportul economic al așezărilor rurale. Ca și categorie geografico-economică, structura utilizării terenurilor este influențată în măsură importantă de condițiile naturale (relief, soluri, regim hidric, condiții topoclimatice), dar s-a nuanțat și stabilizat relativ pe măsura evoluției comunităților umane privite în contextul relațiilor lor cu exteriorul.

Relieful de dealuri cu altitudini joase și mijlocii, climatul moderat, asociațiile vegetale de pajiști naturale, creează posibilități pentru o utilizare variată pe spații relativ restrânse. Această utilizare s-a lărgit pe măsura evoluției istorice a societății omenești, crescând suprafețele destinate agriculturii în detrimentul celor cu vegetație naturală.

Cele trei categorii principale – terenuri agricole, fondul forestier și suprafețele cu alte destinații sau nefolosite – prezintă, totuși, o nuanțare în privința îmbinării lor în teritoriu, îndeosebi în funcție de altitudinea reliefului și modificarea condițiilor pedofitoclimatice, care se produc mai evident pe direcția vest-est.

Din suprafața de 156,22 km2 a bazinului inferior și mijlociu al Gurghiului, terenurile agricole se întind pe aproape 84,7 km2 (54,2 %), iar subcategoria cea mai importantă – pășunile – deține 41,7 % din total, pondere mai ridicată decât suprafețele arabile care dețin 24,5 %, ceea ce arată că regiunea este într-o zonă deluroasă și montană, cu energie și fragmentare mare a reliefului, la care se adaugă și suprafața mare a fondului forestier, de 40,3 %, mai mare decât la nivelul României.

Modul de utilizare a terenurilor ,pe unități administrative, în 2004.

Tabel nr. 26

În cele două comune terenul agricol deține 52,0 % în Gurghiu, iar în Solovăstru 63,5 %. Din aceste terenuri agricole, repartiția arabilului este diferită între satele din vale Gurghiului și cele de pe afluenții acestuia.

Astfel, în satele Solovăstru, Jabenița, Gurghiu, Adrian, Cașva, arabilul este repartizat la nivelul lunci și teraselor, pe când în satele Comori, Larga, Fundoaia, Glăjărie, Păuloaia, Orșova și Orșova Pădure, de vale Cașvei și Orșovei, unde solurile sunt din grupa argiluvisolurilor, mai puțin fertile, și energia de relief este mai mare, terenurile sunt ocupate predominat de fânețe (37,4 %) și pășuni (42,5 %) și în bună măsură sunt ocupate de păduri (44,3 %).

Pajiștile naturale (pășunile și fânețele) reprezintă 75,4 % din suprafața totală a bazinului inferior și mijlociu al Gurghiului. Cu ponderea cea mai ridicată se remarcă extremitățile unităților administrative, care sunt situate în regiunile mai înalte ale dealurilor și platourilor vulcanice ai munților Gurghiu, extremități date de limita pe interfluvii. În zona de lunci și terase ale văilor sunt cele mai reduse suprafețe cu pajiști naturale (Fig. 24).

Livezile și viile dețin 0,01 % din totalul suprafețelor (față de 2,7 % cât este media pe țară), fiind reprezentate de 1 ha de vie în Solovăstru, în celelalte sate pomii fructiferi și viile există în gospodăriile populației dar și pe fruntea de cuestă din dreptul satului Cașva, care nu au fost contabilizate în registrele statistice de la primăria Gurghiu.

Fondul forestier ocupă 40,3 % din teritoriul bazinului inferior și mijlociu al Gurghiului. Prin gradul de împădurire mai ridicat se detașează comuna Gurghiu cu 44,3 %, îndeosebi în sectorul bazinului Cașva și parte superioară a bazinului Orșova, iar cel mai redus îl are Solovăstru 23,4 %. Așezările cu ponderea cea mai ridicată a pădurilor sunt dispuse în bazinul râului Cașva, unde predomină fagul iar în munte apar, pe alocuri, și pădurile de conifere.

Terenurile cu altă destinație (ocupate de construcții, căi de comunicație, întreprinderi industriale etc.), terenurile acoperite de ape sau nefolosite dețin la nivelul bazinului inferior și mijlociu 5,5 %, mai puțin decât la nivel național (9,4%).

N

Fig. 24. Modul de utilizare al terenurilor

Au ponderi mai mari în cadrul satelor mai populate, cu exploatări forestiere mai reduse, cum este în comuna Solovăstru, unde terenurile cu altă destinație ocupă 13,1 %, din care: terenuri inundabile 120 ha, zone expuse riscurilor naturale și antropice, 50 ha la Poieni și 35 ha la Arșița supuse pericolului alunecărilor de teren, spații verzi, terenuri sportive și de joacă (ex. 2 terenuri de sport în suprafață de 1,20 ha) etc..

Față de valoarea medie pe regiune – de 109 loc/km2 de teren agricol – , densități mai ridicate se înregistrează în Solovăstru, de 152 loc/km2, iar în Gurghiu, fiind de 96,9 loc/km2. Densitățile agricole ridicate în comuna Solovăstru din cauza ponderii ridicate a suprafețelor agricole, iar cele mai mici sunt în satele din comuna Gurghiu, care sunt afectate de o depopulare mai accentuată și cu suprafețe agricole însemnate, dar unde ponderi însemnate ocupă suprafețele cu pădure.

3.6. Activitățile economice ale așezărilor rurale

Activitățile agricole

Rolul agriculturii, în măsura în care această ramură contribuie la susținerea și dezvoltarea așezărilor, se poate aprecia prin prisma unor indicatori care denotă atât resursele funciare disponibile raportate la mărimea populației, cât și nivelul ei de dezvoltare, exprimat îndeosebi prin randamentul acestei actvități.

Aceste activități antrenează aproximativ 995 persoane (31,9 % din populația activă), din care peste 2/3 în agricultură.

Indicatori mai importanți sunt: densitatea fiziologică (agricolă) a populației, suprafața de teren arabil ce revine în medie pe locuitor, producțiile agricole pe locuitor (în primul rând cea de cereale), producțiile la hectar, densitățile animalelor, numărul de animale ce revin pe locuitor.

a) Suprafața de teren arabil pe locuitor reprezintă un aspect semnificativ, deoarece arabilul furnizează cea mai mare parte a producției alimentare, atât direct, cât și indirect (prin creșterea animalelor).

La nivelul satelor din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului valoarea este de 0,22 ha/ locuitor.

Se remarcă așezările de luncă cu suprafețe arabile mari și cu densitate redusă sau mijlocie a populației. Valorile cele mai reduse sunt determinate în primul rând de densitatea mare a populației, dar corelată și cu suprafețele arabile mai restrânse.

Randamentul culturii plantelor este ilustrat de producțiile obținute pe unitatea de suprafață. În cadrul sectorului vegetal, locul principal îl dețin cerealele, care ocupă 1111 ha (82,5 %) din suprafața arabilă. Suprafețele însămânțate cu grâu respectiv porumb sunt aproximativ egale. Producțiile medii de cereale la hectar sunt ridicate în satele din lunca Gurghiului. Cel mai mic randament se înregistrează în satele din zonele deluroase mai înalte sau la baza platoului vulcanic al munților Gurghiu, acolo unde predomină fânețele și pășunile, în Gurghiu având o pondere de 0,68 ha / locuitor. Culturile de cartofi ocupă 92 ha (7 %) din suprafața agricolă iar suprafețele ocupate cu legume și culturi furajere ocupă 139 ha (10,5 %).

Ponderea sectorului zootehnic în agricultura bazinului inferior și mijlociu al Gurghiului, sub aspect valoric, este de 40 %.

Densitatea bovinelor, în Gurghiu, este de 48 capete / 100 ha teren agricol, simțitor mai ridicată decât la nivel național (23,2).

Densitatea medie a ovinelor este de 189 capete / 100 ha teren agricol, iar cea a caprinelor este de 40 capete / 100 ha teren agricol. Se remarcă o corelație între suprafața mare a pajiștilor naturale și numărul mare al bovinelor și ovinelor, îndeaosebi în satele cu preponderență a activităților agricole axate pe creșterea animalelor, cum sunt: Glăjărie, Cașva, Fundoaia, Larga, Păuloaia, Orșova, Comori.

Foto 11. Păstorit tradițional

Deși creșterea porcinelor are o răspândire mai uniformă, aceasta are un rol mai important și o densitate de 110 capete / 100 ha teren arabil, față de media de 83 (pe țară).

În comuna Gurghiu se remarcă și numărul mare de cabaline, având o densitate de 20 capete / 100 ha teren agricol, fapt determinat de lipsa procesului de colectivizare a bazinului Cașvei și Orșovei, și a lipsei bazei tehnico-materiale și a dotării cu utilaje a agriculturii din mediu rural necolectivizat, munca fiind realizată cu ajutorul calului.

Pe baza elementelor analizate rezultă că agricultura practicată în satele din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului este de nivel mediocru, cu randament modest sau chiar scăzut. Producția este destinată în cea mai mare măsură autoconsumului, producția marfă deținând o pondere foarte redusă (foto 11).

În consecință este o agricultură de subzistență, cu predominarea tipului mixt extensiv. Agricultura intensivă apare insular.

Activitățile industriale

Acestea antrenează aproximativ 1284 persoane (41,2 % din populația activă), din care un sfert în industria prelucrătoare.

Dezvoltarea vieții economice a dus în trecut la perfecționarea și dezvoltarea continuă a meșteșugurilor și meseriilor iar la începutul secolului al XVII-lea, iau naștere manufacturile prin care nobili feudali încearcă să înființeze pe teritoriul localității Gurghiu, fabrici, întreprinderi, încă de la sfârșitul sec. al XVII-lea, când se aduc pe teritoriul comunei meseriași slovaci și nemți din Tips, secui din Ciuc, cehi, polonezi, italieni etc., care sunt specialiști în industrie.

Astfel, s-au înființat la Glăjărie o fabrică de sticlă și se exploatează pădurile. La Gurghiu s-a consturit în 1714 noua fabrică de hârtie, prin reutilarea uneia mai vechi, menționată documentar în 1688. După câțiva ani de la construcția fabricii de hârtie s-a construit și o fabrică de porțelan, iar pentru prelucrarea materiei prime lângă apă s-a construit și o moară care măcina smalțurile.

Pentru prelucrarea matrialelor textile sau a altor culturi agricole s-au înfințat morile, pivele și fabrica de rachiu, industria casnică (melițatul cânepii, torsul și țesutul cânepii și lânii), dar și industria de exploatare și prelucrare a lemnului (foto 12).

La recensământul din 1930 existau 61 de întreprinderi comerciale și industriale și 17 meșteșugari iar la recensământul din 2002 existau 24 de societăți comerciale (10 în Gurghiu și 14 în Solovăstru), majoritate ocupânduse cu prelucrare lemnului (14 societăți), celelalte cu prelucrarea produselor animaliere (2 societăți de prelucrare a laptelui în Jabenița și 1 societate de prelucrare a cărnii la Gurghiu), cu confecții metalice (1 societate), cu prefabricate din beton (1 societate), cu produse de panificație și dulciuri (1 societate) și o societate cu prestări servicii (zugravi).

Foto 12. Exploatarea arhaică și tradițională a lemnului

Industria prelucrătoare este reprezentată mai semnificativ doar în câteva așezări rurale mijlocii și mari. Aceste așezări sunt: Solovăstru, Jabenița și Gurghjiu, care concentrează peste 65 % din totalul personalului ocupat în industria prelucrătoare.

Industria de prelucrare a lemnului este reprezentată îndeosebi în satele unde sunt gatere și întreprinderi care produc mobilier pentru export, aceste din urmă mai ales în comuna Solovăstru.

Din această generalizare a evoluției industriei se poate observa că după schimbările socio-politice și economice din 1990, dezvoltarea ramurilor private ale industriei se fac puțin simțite, având în vedere forța de muncă de care dispune regiunea, fiind mult mai puțin dezvoltată decât acum 70 de ani.

Activitățile terțiare

În condițiile țării noastre serviciile constiutie mai mult un atribut al mediului urban, pe când ruralul se caracterizează prinr-un grad de deservire mult mai redus, reflectat prin personalul ocupat și prin dotările de ordin material existente, în general simple, primare: comerciale (magazine mixte, bufete), de ocrotire a sănătății (dispensare medicale), de învățământ (școli gimnaziale, primare și uneori liceale), oficii sau puncte poștale.

După 1990 unitățile comerciale au înregistrat o creștere numerică semnificativă.

O situație mai favorabilă o au centrele de comună, care, pe lângă funcția administrativă, se remarcă print-un nivel mai ridicat al tuturor categoriilor de servicii.

Acestea antrenează aproximativ 550 persoane (17,7 % din populația activă)

Se remarcă, prin ponderea mai ridicată a populației ocupate în sectorul terțiar și dotări la nivel superior, așezările centre de comună, Gurghiu și Solovăstru, cu rol de polarizare.

Acestea dispun de case de cultură, săli de sport, biblioteci, școli profesionale, licee (la Gurghiu), farmacii, dotările comerciale sunt mai variate, iar gospodăria comunală la un nivel superior: au canalizare (1,9 km în Gurghiu și 12,7 km în Solovăstru), alimentare cu apă (rețea de alimentare în lungime de 1 km în Gurghiu și 12,7 km în Solovăstru), cu gaze naturale (numărul de utilizatori fiind de 525 în comuna Solovăstru și de 176 utilizatori în localitate Gurghiu), televiziune prin cablu (bine dezvoltată în ultimul an), telefonie fixă (820 de abonați în Gurghiu și 401 în Solovăstru).

Activitatea turistică în mediul rural din bazinul inferior și mijlociu al Gurghiului este slab reprezentată, deși există un însemnat potențial natural și antropic ce poate fi valorificat.

Cele mai reprezentative obiective turistice fiind: microstațiunea de odihnă și agrement cu ștrand cu apă sărată de la Jabenița, complexul istoric de patrimoniu al castelului Bornemisza, cu parcul dendrologic,muzeul de vânătoare, ruinele cetății și capela de pe « Dealul Cetății »,din incinta castelului de la Gurghiu, la care se mai adaugă neprețuita rezervație de stejari seculari de la Mocear, Poiana cu narcise de la Gurghiu, potențialul peisagistic al dealurilor și munților Gurghiu, cu perspective asupra văii Gurghiului (foto 4, 5, 6).

Prin potențialul turistic antropic se remarcă ca zona etnografică și folclorică a Gurghiului definită prin specificul portului, obiceiurilor și cântecelor, exprimate încă în cadrul Târgului de Fete de la Gurghiu (organizat la sfârșitul lunii mai) și cu ocazia altor manifestări de sărbătoare.

Importante pentru activități turistice sunt și bisericile și mănăstirea de la Cașva, cu stilul și vechimea lor și vestigiile istorice cât și arta și arhitectura populară străveche a regiunii.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Peisajul ca fizionomie a mediului este de fapt suspus cercetării pe, așa cum susținea G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație,… [310655] (ID: 310655)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Peisajul ca fizionomie a mediului este de fapt suspus cercetării pe, așa cum susținea G. Vâlsan, cele patru grupe de elemente: „spațiale (situație,… [310655]

Copyright Notice

University Politehnica of Bucharest [626547]

Obiceiuri de iarnă în comuna P îrșcoveni, județul Olt Coordonator științific : Conf.univ.dr.Carmen BANȚA Absolvent , MILITARU Claudia Florentina… [622734]

Cristian IoNESCU [612909]

Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic Nr.1 Salonta Localitatea: Salonta Județul: Bihor CONTENTS INTRODUCTION……………………………………………………………… 3… [305320]

Drepturi Salariale Nete Ancpi 2018 Februarie [626438]

Terorismul internațional [612233]

Copyright Notice

Similar Posts