PEISAJE CULTURALE D IN COMUNA BARU. STUDIU GEOGRAFIC [623398]

PEISAJE CULTURALE D IN COMUNA BARU. STUDIU GEOGRAFIC

CUPRINS
INTRODUCERE
1. RAPORTUL CONCEPTUAL ȘI EPISTEMIOLOGIC ÎNTRE PEISAJUL
GEOGRAFIC ȘI PEISAJUL CULTURAL

1.1. Peisajul geografic
1.1.1. Noțiunea de pe isaj – definiție, semnificație

1.2. Peisajul cultural
1.2.1. Noțiunea de peisaj cult ural – definiție, semnificație
1.2.2. Peisajul cultural ca entitate geografică
1.2.3. Structura peisajului cultural
1.2.4. Dinamica peisajului cultural
1.2.5. Funcțiile complementare ale peisajului cultural
1.2.6. Tipologia peisajului cultural
1.2.7. Valorificarea peisajului cultural

2. METODOLOGIA DE CERCETARE

2.1. Metode de cercetare
2.2. Metode particulare utilizate în cercetarea peisajului cultural
2.3. Mijloace utilizate în cercetarea peisajului cultural

3. PEISAJE CULTURALE DIN COMUNA BARU

3.1. Încadrarea comunei Baru în context administrativ și în sistemul peisagistic
regional
3.2. Componentele peisajului cultural al comunei Baru
3.2.1. Roca
3.2.2. Relieful
3.2.3. Condiționările climatice
3.2.4. Apele
3.2.5. Solurile
3.2.6. Vegetația și Fauna

3.3. Componente antropice
3.3.1. Populația
3.3.2. Așezările umane
3.3.3. Profilul economic

4. TIPOLOGIA PEISAJULUI DIN COMUNA BARU

4.1. Peisajul locativ și de gospodărire
4.2. Peisaj cultural agricol
4.3. Peisaj cultural forestier
4.4. Peisaj cultural industrial
4.5. Peisaj cultural de tranzit (al transporturilor)
4.6. Peisaj cultural turistic și de agrement
4.7. Peisaj cultural sacral (religios)

5. ANALIZA S.W.O.T. A PEISAJULUI CULTURAL DIN COMUNA BARU

6. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

7. BIBLIOGRAFIE

1
INTRODUCERE

Preze ntul studiu reprezintă rezultatul cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului cu
titlul ’’Analiza peisajului cultural în bazinul hidrografic al Streiului ’’, în arealul situat între
comuna Baru și orașul Hațeg.
Lucrarea este redactată în cinci capitole și prezintă analiza peisajelor culturale supuse
unor schimbări permanente, fie datorită factorului uman care intervine, fie datorită naturii care
își ‘’spune cuvântu l’’. De asemenea, lucrarea dorește a servi la o mai bună cunoaștere a
potențialului turistic al zonei studiate care încă mai păstrează amprentele unui peisaj vechi, pe
care dorim să le conservăm din dorința de a păstra încă vie amintirea peisajului de altă dată.
Capitolul I al lucrării este intitulat RAPORTUL CONCEPTUAL ȘI
EPISTEMIOLOGIC ÎNTRE PEISAJUL GEOGRAFIC ȘI PEISAJUL CULTURAL și vizează în
esență , o succintă prezentare a peisajului geografic în raport cu peisajul cultural, tratând în
cele două subcapitole semnificația conceptului de peisaj, structura , dinamica, evoluția,
tipologia și funcțiile acestuia.
În cadrul cel de -al doilea capitol am realizat o analiză a metodelor și mijloacelor
utilizate în cercetarea peisajului cultural.
Capitolul trei vizează peisajele culturale specifice comunei Baru ,reliefând încadrarea
comunei în context administrativ și în sistemul peisagistic regional, apoi am redat o
retrospectivă a componentelor peisajului cultural (componenta umană și componenta
naturală), utilizând date din teren și date peisagistice caracteristicile peisagistice .
În cel de -al patrulea capitol intitulat TIPOLOGIA PEISAJULUI DIN COMUNA
BARU , am scos în evidență multiplele tipuri de peisaje culturale pe care le deține spațiul
studiat.
Ultimul capitol prezintă o analiză S.W.O.T. a peisajului cultural în cadrul comunei
Baru, o incursiune bazată pe culegerea de informații și cercetări efectuate pe teren referitoare
la punctele forte și punctele slabe ale peisajului cultural din comuna Baru.
Studi ul a fost realizat în perioada 11.09.2016 – 03.04.2017, constând în deplasarea
subsemnatei pe teren vizând localitățile aparținând comunei Baru (Baru Mare, Petros, Valea
Lupului și Livadia) , folosindu -mă de vizualizarea și fotografierea celor mai reprezent ative
peisaje, imortalizând diverse tipuri de peisaje surprinse în perioade și habitate diferite, dar și
prin studiul datelor bibliografice, ca în final să realizez o analiză clară a arealului vizat.

2
Nu, în ultimul rând cercetarea își propune să pună în ev idență două aspecte majore
referitoare la peisaj. În primul rând, peisajul trebuie identificat și evalu at la adevărata lui
valoare după o metodologie clară și coerentă. În al doilea rând, trebuie avut în vedere că scopul
final al analizelor efectuate este g estionarea în sens durabil a peisajului, ce constă din păstrarea
identității acestuia și din valorificarea patrimoniului peisagistic.

CAPITOLUL I RAPORTUL CONCEPTUAL ȘI EPISTEMIOLOGIC
ÎNTRE PEISAJUL GEOGRAFIC ȘI PEISAJUL CULTURAL

1.1. Peisajul Geografic
1.1.1. Noțiunea de peisaj – definiție, semnificație
În ceea ce privește definirea acestui concept există multiple definiții și opinii,
neexistând o definiție unanim recunoscută de către specialiști. Desigur, definirea conceptului
nu poate fi realizată fără înțelegerea termenului de peisaj.
Termenul de peisaj a fost definit în cadrul Legii nr 451 din 8 iulie 2002 pentru
ratificarea Convenției Europene a peisajului, adoptată la Florența la 20 octombrie 2000, astfel:
‘’Peisajul desemnează o parte din teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui
caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani ’’.
De-a lungul timpului, peisajul a fost definit de către numeroși autori, astfel într -o
primă opinie: ‘’peisajul reprezintă latura exterioară, fizionomică, percepută prin senzorii
direcți, a suprafeței terestre ; porțiune dintr -un teritoriu definită de omogenitatea trăsăturilor
natural și antropice ’’ (P. Cocean 2010).
Într-o altă opinie, peisajul reprezin tă o structură spațială exprimată printr -o fizionomie
proprie, individualizată ca urmare a interacțiunii factorilor abiotici, biotic și antropici, care
este valorificată în mod diferențiat, în funcție de modul în care este percepută. (L. Drăguț,
2000).
Potrivit lui Emmanuel Reynard (2004), termenul de peisaj îl regăsim pentru prima
oară în vocabularul renascentist italian începând cu secolul XVI și reprezintă ‘ ’un teritoriu ce
putea fi îmbrățișat dintr -o singură privire’’ .
De asemenea, conform altor opini i, ‘’peisajul este o reflectare duală, obiectivă și
subiectivă, a unor combinații de elemente… Inițial peisajul a fost unul natural, adică

3
nemodificat de om. Odată cu apariția omului și dezvotarea omenirii, peisajele naturale au
fost tot mai mult influențate și transformate de om ’’. (Stoica Flavia, Schreiber W, 2008).
Înțelesul noțiunii de peisaj este necesar să fie expus într -un context cultural (sau
socioistoric), cultura, în geografie, fiind percepută ca: „ totalitatea eforturilor umane, care
includecredințe și valori, acțiuni ce rezultă din aceste concepții, precum și produsele fizice
ale activitățiiumane ” (M. Jones,1991).
Una dintre cele mai scurte și cuprinzătoare definiții ale peisajului este dată de instituția
britanică a patrimoniului, Eng lish Heritage: ‘’… peisajul este peste tot și este multiplu prin
felul în care este perceput. El poate fi la fel de bine urban sau rural, obișnuit sau special, marin
sau terestru, cultural sau natural .’’
În pofida aparențelor concepul de peisaj cultural nu este un concept arbitrar, o invenție
dogmatică ori o plăsmuire umanistă. Acesta servește la elaborarea unei taxonomii a existenței
umane judecată prin prisma calității cadrului de viață. El este determinat de configurația
naturală a terenului, de componen ta culturală și de memoria, proiecțiile și aspirațiile
comunităților. Așadar, putem afirma că există o legătură inextricabilă între calitatatea vieții și
noțiunea de peisaj, izvorâtă din evoluția și interacțiunea continuă dintre om și mediu. Cu alte
cuvint e peisajul cultural descrie, nici mai mult, nici mai puțin decât chipul unei comunități. El
este imaginea sintetică a acesteia, o formează și întruchipează fiind în egală măsură definit și
influnețat de ea.
Una din caracteristicile peisajelor culturale, constă în abordarea lor pe diferite niveluri
de observare și complexitate. Burggraaff și Kleefeld (1998), propun o abordare multi –
variabilă a peisajului cultural, care include: peisaje culturale, areale ale pe isajului cultural,
părți ale peisajului, sectoare ale peisajului cultural, precum și elemente ale peisajului cultural.
Prin urmare, peisajul cultural reprezintǎ întotdeauna o oglindǎ a societǎții, care este
adaptatǎ funcțiilor pe care trebuie sǎ le îndepli neascǎ pentru societate (Catrin Schmidt, 2006).
Pornind de la scopul funcțional al peisajului, în acesta se reflectǎ pânǎ în prezent,
conform Catrin Schmidt, anumite funcții de bazǎ ale societǎții. Unele dintre ele au influențat
în mod decisiv aspectul pei sajului, trecând în prezent pe un loc secundar, în timp ce altele vor
avea de aici încolo, se pare, influențe și mai mari asupra peisajului transformat de mâna
omului: funcția de locuire presupune apariția concomitentă a altor funcții (de obținere a apei,
agricolă etc.) care, la rândul lor s -au dezvoltat, ducând la apariția altor funcții precum cele
industriale, comerciale, militare. Necesitățile spirituale au dus la apariția funcțiilor religioasă,
culturală și la cea de recreere, toate putând forma funcția estetică a peisajului. Omul a

4
valorificat peisajul, astfel că produsele finale și resursele trebuie transportate apărând funcția
de transport etc.
În continuare, voi prezenta câteva dintre definițiile date noțiunii de peisaj:
– ‘’Peisajul consistă într -o porțiune de spațiu situată la interfața dintre
natură și societate. Dispoziția spațială a componentelor acestui spațiu
furnizează o infinitate de imagini potențiale oferite vederii. Printre acestea
din urmă, singurele care sunt percepute de un obsevator sun t considerate
ca peisaje efective. Acestea nu există decât în intervalul unei scări date,
delimitată prin specificitatea viziunii umane. Cunoscute ca un mediator
între oameni și mediul lor de viață, pesajele reprezintă un factor de
identitate primordială. Această proprietate, asociată faptului că ele
evoluează și că ele joacă un rol de arhivă (palimpsest) se află la originea
valorii peisajelor ca patrimoniu natural și cultural ’’ (Grandgirard V.
1997).
– ‘’ Peisajul este o categorie majoră a geografiei’’ . (Brunet R., Ferras R.,
Thery H., 1993).
– ‘’Peisajul este o porțiune dintr -un spațiu, este o rezultantă a intercțiunii în
timp între mediul fizic inițial, explaotarea biologică și a acțiunea
umană .’’(Pătroiescu Maria și colaboratorii, 2000).
– ‘’ Peisajul este un ansamblu de elemente stabile și permanente unde se
produc mecanismele ciclice și finalizante ale ecosistemului. Peisajul este
structura ecosistemului și nu funcționarea lui .’’ (Richard J. F., 1975).
– În limba franceză apare termenul pays – Paysage, cu evidență conotație
teritorială și cu o puternică referire la spațiul rural.În discționarele de limbă
franceză din secolele XVII -XIX, peisajul era definitca fiind ‘ ’o întindere
care se vede dintr -un singur aspect – rural, amplu , variat, dominat sau
dominant ’’ (conform F. P.Tourneux, 1985).
– Totodată termenul land – Landscape din limba engleză a influențat
termenul german Landschaft. În școala germană s -au adus cele mai multe
dezvoltări teoretice și practice peisajului.
– ‘’Peisajele, prin caracteristicile și calitatea lor, participă la conturarea
imaginii unei regiuni, la evidențierea acelor elemente unice prin care se
diferențiază de altele, devenind un cadru dinamic al existenței
umane ’’.(www.unibuc.ro) ’’.

5
– ‘’Peisajul reprezintă produsul interacțiunii dintre un subiect uman cu un
obiect material. În același timp, peisajul poate fi considerat un fel istoric
de a experimenta lumea care se dezvoltă prin și cu contribuția grupurilor
sociale. ’’(Voiculescu Sorina, 2005).
În opinia mea, peisajul cultural se află într -un proces continuu și permanent de
schimbare, datorat influențelor atât a factorului uman, cât și a celui natural.
Totodată, în tratatul Peisaje culturale , autorii precizează în majoritatea definițiilor că,
‘’peisa jul este considerat ca un fragment de spațiu, de teritoriu, cu valențe tridimensionale, în
care elementele naturale se îmbracă organic cu cele antropice generând o enitate
environmentală indedită din punct de vedere fizionomic și funcțional.Observăm, prin
decantarea temorală a opiniilor formulate, trecerea de la percepția exclusiv naturalistă, proprie
etapei de început a preocupărilor, la cea complexă, când omul și realizările sale devin
elemente constituente fundamentale ale majorității absolute a peisajel or analizate. ’’ (Pompei
Cocean, Nicoleta David, 2014, op. cit. ,pag 11).

1.2. Peisajul cultural ca entitate geografică
1.2.1. Noțiunea de peisaj cultural – definiție, semnificație

Peisajul cultural apare în urma interacțiunii omului cu mediul natural, promovând
transformarea acestuia.
Referitor la termenul de peisaj cultural, acesta este unul relativ nou, iar definirea lui nu
este deloc ușoară, datorită conotațiilor pe care le poate avea. Putem spu ne că, un peisaj
cultural cuprinde tot ceea ce percepem și apreciem ca fiind specific unei zone și poate fi
cunosut prin intermediul simțurilor dar și prin prisma emotivității, a subiectivității și a
capacității noastre de a o înțelege. Cu titlu de exemplu , un peisaj cultural poate fi așadar un
colț de natură sălbatică, un cartier interbelic, un peisaj agricol, arc de triumf, freamătul unui
oraș, farmecul medieval al unei localități englezești, etc.
Din peisajul cultural fac parte calități senz oriale – imag ini tipice, mirosuri specifice,
conformații speciale ale terenurilor, arome unice, sunete distrincte – precum și calități ca
tradițiile, istoria, obiceiurile, mentalitățile.
Ca exemplu, din perspectiva călătorului, al celui care în întâlnește, fie că o fac e
coștient sau mai puțin conștient, peisajul cultural este suma unor experiențe anticipate.

6
Înainte de a defini peisajul cultural trebuie să avem în vedere semnificația cuvântului
cultur ă ‘’totalitatea valorilor materiale și spirirtual create de omenire și a instituțiilor
necesare pentru comunicarea acestor valori ’’ (www.dex.ro ).
Pentru a putea observa cum percep unii autori peisajul cultural și a clarifica
problematica acestui concept, vom reda în cele ce urmează câteva definiții ale acestuia:
-‘’ Peisajul cultural reprezintă locul geografic ale cărui caracteristici reflectă valorile
unei societăți, valori rezultate în urma interacțiunii umane cu mediul .’’ (*conf. dr. arh.
Cătălin Sârbu, note de curs UAUIM – Facultatea d e Urbanism ).
-‘’ Peisajul trebuie judecat ca un loc de trai și muncă prin prisma celor care chiar
trăiesc și muncesc acolo. Toate peisajele sunt simbolice, ele exprimă o dorință persistentă de
a transforma imaginea pământului în imaginea unui rai și se supun unor schimbări pentru că
ele sunt expresia socității care și ea devine istorie de -a lungul timpului’’ . (Cosgrove D. E.,
1984)
-‘’În prezent s -a statuat distincția: peisaj natural (cu prezența nesemnificativă a
amprentei activităților umane) – peisaj cultural (în care domnină amprenta activităților
umane), indiferent că este vorba de căi de comunicații, construcții, canale, câmpuri cultivate,
etc)’’.(Doina Cristea, 2008 ).
– ‘’Multitudinea de definiții ale peisajului cultural își are punctul de plecare în
numeroase se mnificații atribuite cuvântului ,,cultură ’’, de la o componentă fundamentală,
spirituală, a existenței ființei umane la practica prozaică a unor activități agricole, de la
instituțiile menite a promova valorile culturale la mașinile implica te în scormonirea solului,
etc.’’(Pompei Cocean, Nicoleta David, 2014).
-‘’Peisajul cultural include toate schimbările identificabile induse de om asupra
mediului natura l, implicând suprafața (terestră n.n.), cât și biosfera ’’. (Blij H.S., 1993)
Trebuie însă făcută observația că ,, Analiza critică a definiției conduce la sesizarea lipsei din
aceasta a modificărilor din subteran (galerii de mină, saline, buncăre, catacombe, peșteri
amenajate). Interesantă este însă sesizarea de către autor, pe lângă o compo nentă materială
a a peisajului natural și a unuia de sorginte senzorială, dată de mirosuri și de sunete,
specifică marilor aglomerații umane, dar unor medii insalubre. ’’ (Pompei Cocean, Nicoleta
David, 2014 ).
– ‘’Peisajul reunește multe dimensiuni cultural e…peisajul este locul unde trăim și
muncim, unde mâncăm și dormim, locul unde ni găsim sensul existenței de fiecare zi’’ .
(Arnold van der Valk, 2009).

7
-‘’Discuția trebuie începută de la ceea ce, cu untimp în urmă, constituia doar o
antiteză între natură, ca mediu în afara intervenției umane, și cultură ca produs al
intervenției umane… Dacă până de curând ideea de peisaj era legată de prezența naturii ca
formă vie, (chiar dacă este vorba de una prelucrată)…se vorbește în ultimul timp de peisajul
cultur al – peisajul care se constituie din intervenția omului, un peisaj construit total sau
parțial, în plan fizic și spiritual, cu componente de imagine, comportament, tradiție,
mentalitate, etc…Cred că aici trebuie luat în considerație, în încărcătura seman tică,
componenta mentală și de suflet, pe care intervenția umană o reprezintă. ’’(Alexandru M.
Sandu, 2008).

1.2.2. Peisajul cultural ca entitate geografică
Având în vedere că peisajul cultural este un mediu vital în sensul în care conține un
mediu de viaț ă, pot spune că importanța lui este direct legată de perspectivele și calitatea vieții
în general și oriunde aceasta există.
De asemenea, mai fac precizarea că peisajul are un rol important în domenii de interes
public, culturale, ecologice, de mediu și sociale și constituie o resursă importantă în
activitățile economice și poate contribui la crearea locurilor de muncă.
Făcând referire la dispozițiile cuprinse în Convenția Europeană a peisajului se pot
desprinde următoarele valori ale peisajului:
– calități le estetice ale peisajului au o implicare fundamentală în calitatea
vieții, contribuind la bunăstarea fizică și mentală a oamenilor ;
– diveristatea peisajelor reflectă locuri, configurații și activități umane din
trecut și prezent, ca și relațiile dintre ele .Peisajul face parte din sensul
existenței umane, exprimă și mediază cunoașterea identității locurilor și a a
oamenilor;
– peisajul are capacitatea de a releva cultura unei societăți (modul de folosire
și tehnicile pe care societatea le -a aplicat asupra natu rii);
– prin faptul că peisajul poartă amprenta istoriei locale, a tradițiilor și
obiceiurilor unei comunități, el capătă valori de simbol;
– valoarea științifică a peisajului are două sensuri: peisajul – cîmp de
cercetare a relațiilor societate -natură, -câmp de cercetare și aplicare practică
referitoare la resursele naturale și la ideea de management al teritoriului;
– valoarea economică rezultă din contribuția calității peisajului la crearea
unor activități economice (turism, recreere), la creșterea eficienței acestor

8
activități economice. La nivel local, calitatea peisajului poate deveni factor
de competitivitate.
Din nenum ăratele definiții care au fost date peisajului cultural, mi -a atras atenția
opinia pe care o regăsim în tratatul ,, Peisaje culturale ’’ (Pompei Cocean, Nicoleta David,
2014), potrivit căreia: ‘’peisajul cultural este un produs elaborat, decantat și distilat uneori
milenar, al interrelației omului cu mediul său de viață, cu natura spațiului său mental, ce
înmagazinează deopotrivă în structura sa intimă nevoie, soluții, viziuni și destine’’ .
În concluzie, peisajul cultural contribuie la bunăstarea fizică și morală a oamenilor
prin calitatea sa estetică și prin oportunitățile de dezvoltare durabilă pe care le oferă, la fel
cum pare limp ede că este un factor de împlinire spirituală prin calitatea sa de martor al
istoriei, tradițiilor, obiceiurilor și al identității comunităților.

1.2.3. Structura peisajului cultural

Structura clasică a peisajului cultural (Bertrand G., 1968), are în componență trei
categorii de elemente:
a) Potențialul ecologic : este rezultatul combinărilor dintre relief (procese
geomorfologice), climă (temperatură, precipitații, umiditate) și hidrografie
(distribuția în timp și spațiu, chimismul apei). Geologia și relieful pot asigura o
stabilitate pe termen lung a peisajului, exprimând fizionomia proprie a acestuia.
Potențialul ecologic susține exploatarea biologică și exploatarea antropică.
b) Exploatarea bi ologică : este constituită din asociațiile biogeografice și s olurile
aferente; este influențată de potențialul ecologic (relații de echilibru= stare de
climax; relații de dezechilibru=stare de subclimax).
c) Activitatea antropică : cea mai nouă și mai agresivă formă de modificare a
peisajului (peisajul urba n, peisajul i ndustrial) ; omul participă și la îmbogățirea
structurii peisajului.
Elementele abiotice , ca părți componente ale peisajului geografic, ‘’Ele devin părți
constituente doar în contextul înzestrării lor cu atribute simbolice, a amenajării și
transformării lor de către om, prin culturalizare. Asocierea râului Iordan cu Botezul lui Iisus
Hristos, a Olimpului cu mitologia greacă, a Muntelui Găina cu tradițiile a ncestrale ale

9
moților din Munții Apuseni trasformă părți constituente ale peisajului natural în elemente
culturalizate .’’ (Pompei Cocean, Nicoleta David, 2014)
Ca urmare, peisajul cultural apare în urma interacțiunii omului cu mediul natural,
promovând tra nsformarea acestuia.
În fiecare peisaj cultural putem distinge următoarele elemente:
– substratul natural (orografia, sol, floră, apă, munte) – patrimoniu natural ;
– acțiunea umană: modificarea și/sau alterarea elementelor naturale și
construirea cu un final specific – patrimoniul antropic material;
– activități dezvoltate (funcționează în relație cu economia, stilul de viață,
credințe) – patrimoniu antropic imaterial .
În cadru notelor de curs ‘’Peisaj Cultural și Teritoriu – Istorie și Semnificație ’’ (anul
V- Facultatea de urbanism), D -l Conf. arh. Cătălin Sârbu identifică o triplă dimensiune a
peisajului:
– culturală: este definit și se caracterizează în procesul de observare de către
individ sau un grup social al unui teritoriu dat;
– aduce mărturie asupra relațiilor trecute și prezente ale indivizilor cu mediul
lor;
– concură la elaborarea de culturi , sensibilități, practici, credințe și tradiții
locale.
În concluzie, peisajul cultural este alcăt uit din elemente antropice, elemente naturale și
elemente derivate din interrelaționarea omului cu natura. Toate aceste elemente compun
schema de reprezentare a peisajului cultural, raportat la sfera -filozofică culturală, fiind în
relație cu comunitatea, care de fapt reprezintă esența antropologiei, și anume cunoașterea
omului.

1.2.4. Dinamica peisajului cultural

În ceea ce privește dinamica peisajului există o părere general acc eptată, aceea că
există niște tipuri dinamice înscrise pe un ecart temporal .
Dinamica peisajului cultural este una extrem de perceptibilă sau una subtilă, poate fi

10
constatată calitativ și cantitativ, vizual dar și statistic. Ea rezultă din relațiile și cor elațiile
stabilite între componentele peisajului, fie că este vorba de subsistemul producător, fie că ne
referim la cel vizibil.
De asemenea, există patru tipuri dinamice:
a) dinamica diurnă, care resimte variația lumini și o transmite organismelor.
Influențează procesele fiziologice ale vegetației și bioritmul animal și uman;
b) dinamica sezonieră, deosebit de evidentă la latitudini temperate; fizionomia
vegetației și caracteristicile spațiului geografic sunt afectate (stratul de zăpadă;
practic, același peisaj de pădure se prezintă ca patru peisaje distincte, ordonate de
schimbă rile sezoniere). Activarea sau reactivarea proceselor geomorfologice sau
pedologice – alunecări de teren, creeping, ravenări sau torenți – sunt datorate
dinamicii sezoniere;
c) dinamica seculară; atât procesele antropice, cât și cele geomorfologice se supun
acestui tip de dinamică: defrișări, schimbări fizionomice urbane, infrastructura de
transport și, respectiv, eroziunea fluvială, bad -lands, alunecări de teren;
d) dinamica milenară dictată de modificări la nivelul factorilor principali de
structurare, geol ogie/relief și climă: falieri, glaciațiuni, erupții vulcanice, retragerea
pădurii, înaintarea deșertului .
Cele trei stări reprezentative ale dinamicii peisajului (progresivă, staționară și
regresivă), pot fi receptate prin numeroase aspecte de detaliu, car e poti fi observate cu destulă
ușurință la o analiză profesionistă. Ne vom referi la situația peisajului industrial unde
reconversia marii industrii socialiste a însemnat, în majoritatea cazurilor, suprimarea
activității și apariția brown -fieldurilor la Hu nedoara, Călan, Galați, Reșița, Nădrag, Baia –
Mare, Zdlana, Copșa Mică (Filip S., Cocean P. 2012 ).
În ultimele două decenii de tranziție de la economia planificată la cea de piață liberă,
‘’majoritatea peisajelor culturale generate de activitățile de produc ție, cu excepția celui
determinat de comerț și servicii, prezintă o dinamică regresivă vizibilă, pe care nicio afinitatea
ideologivă nu o poate masca și motiva convingător.’’( Cocean P, Nicoleta David, 2014).

11
1.2.5. Funcțiile complementare ale peisajului cultural

În cadrul Convenției Eu ropene a peisajului regăsim următoarele atribuții ale peisajului
cultural: ‘’peisajul participî într -o manieră importantă la interesul general, în ceea ce privește
domeniile cultural, ecologic, environmental și s ocial…peisajul contribuie la formarea
culturilor locale fiind o componentă de bază a patrimoniului natural și cultural
european…peisajul este o parte importantă a calității vieții,… un element esențial al bunăstării
sociale și individuale ’’.
Peisajul cultur al mai are și alte funcții complementare pe lângă funcțiile elementare;
pentru o mai bună înțelegere voi da următorul exemplu: o biserică este construită pentru a
satisface nevoia practicării unui cult religios, însă are și un element de referință în turism
(complementar – prin însușirile sale arhitecturale), ex emplu : Mănăstirea Prislop.
Astfel peisajul cultural are următoarele funcții complementare:
– funcția estetică
– funcția economică
– funcția socială
– funcția environmentală
– funcția de planificare și am enajare spațială
– peisajul cultural ca brand ( Pompei Cocean, Nicoleta David, 2014 )
a. Funcția estetică – peisajul cu ltural are în structura sa o componentă estetică,
indiferent dacă avem în vedere frumosul sau urâtul, fiind produsul creativității umane.
Deosebim următoarele caracteristici estetice ale peisajului cultural:
-‘’ordonarea elementelor ce tinde spre simetria și armonia absolută, exprimată
prin forme geometrice sau negeometrice,etc;
– diversitatea elementelor și combina rea lor ce genereaz ă mozaicul perceput
pozitiv de privitor ;
– unicitatea cu efect psihologic imediat
– ineditul menit a surprinde obseratorul
– cromatica impusă prin matrialul folosit (marmura divers colorată, cărămidă,
etc)
– localizarea geografică poate contribui uneori decisiv la amplificarea funcției
estetice’’. (Cocean P, 2014)
b. Funcția econom ică – Convenția Europeană a peisajului (Florența, 2000) subliniază
că peisajul economic constituie o veritabilă resursă economică ; funcția economică putând fi

12
oricând asimilată unei funcții de producție de valori materiale și spirituale, de aici rezultând
caracterul eminamente utilitar al peisajului cultural ( Ileana – Pătru Stupariu, 2011).
Un astfel de caracter economic îl regăsim în cadrul peisajelor agricole, forestiere,
tehnogene, turistice,comerciale și de servicii.
De exemplu peisajul forestier of eră numeroase posibilități de agrement în aer liber
datorită aerului curat și ozonificat al pădurilor, dar și prin practicarea turismului cinegetic.
c. Funcția socială – toate tipurile de peisaj conțin o componentă socială inclusiv cele
degradate. Peisajele habitaționale au o încărcătură socială pronunțată având în vedere că omul
își construiește adăpostul (elementar supraviețuirii) și își satisface nevoi le necesare traiului; o
funcție socială o regăsim și la peisajele cu rol economic care asigură omului sursa de hrană.
d. Funcția environmentală –,, înainte de a fi peisaj propriu -zis, el pleacă de la statutul
de spațiu geografic limitat, cu o serie de comp onente (factori de mediu…), pe care le
multiplică și le potențează prin evoluție… ’’ (Dincă I, 2005).
Peisajul cultural este însuși un component fundamental al mediului geografic cu care
se identifică. Aportul enviro nmental al peisajului cultural este ilustrat în următoarele
exemple: în cadrul acțiunii omului asupra habitatelor umane, rurale sau urbane acesta este
nevoit, să înlăture, prin lucrări ameliorative sau de artă, anumite vulnerabilități sau riscuri ale
terenurilor în cauză (eroziune, torențial itate, inundații,supra -umectare), astfel îmbunătățind
calitatea unor componente ale acestora.
Totodată, prin intermediul amenajărilor turistice, realizate pe principiul dezvoltării
durabile, aduc de asemenea o contribuție semnificativă îmbunătățirii condiț iilor de mediu,
inclusiv la ridicarea cotei estetice a peisajului în ansamblul său.
e. Funcția de planificare și amenajare spațială – începând cu secolul XX, peisajul în
ansamblul său a încetat să mai fie un domeniu al interfațării științei și al confruntă rilor
savante; astfel prin intermediul modificării paradigmei se ia în primul rând în considerare
viziunea utilitaristă dar și a satisfacerii nevoilor umane. Ca urmare, abordările cu scop practic
se înmulțesc, evaluarea cantitativă și calitativă a peisajul ui își intră în rol, cu scopul de a pune
la dispoziția întreprinzătorilor care intenționează să valorifice economic și social patrimoniul
peisagistic, informațiile strict necesare demarării unor inițiative cu finalitate predictiv
pozitivă.
În concluzie, pe isajul devine o miză și un instrument al amenajării teritoriului (Dubois
Catherine, 2009), operațiune derulată la toate scările de reprezentare, în cele mai diverse
moduri care implică categorii variate de actori și promotori ai exploatării ei.

13
f. Peisajul cultural ca brand (Pompei Cocean, Nicoleta David,2014) – funcțiile
peisajului în ansamblul său, cât și cele ale peisajului cultural scot în evidență în cele mai
multe cazuri o gamă variată de atribute ale elementelor componente; între acestea, cu o
semnificație reală fiind cel de brand , care deține elemente strict individualizate, unice și
inedite atât prin însușirile lor arhitecturale, funcționale cât și cele dimensionale.
Ca exemplu, posibilele branduri sunt ușor de găsit, satele românești, dar și cele din alte
țări, înnobilând cu un astfel de atribut edificiile de cult (bisericile); în orașele mici și mijlocii
acestora li se adaugă edificii culturale (muzee) sau cu funcții administrative în vreme ce
marile orașe etalează catedrale, palate, monum ente diverse.(Tour Eiffeleste brandul simbolic
al Parisului).

1.2.6. Tipologia peisajului cultural