Peisaje Culturale ale Judetului Cluj [310581]

[anonimizat]: [anonimizat]

2011

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………………………………… 4

CAPITOLUL I. PEISAJUL CULTURAL. COORDONATE GENERAL 5

1.1. Peisajul. Generalități ……………………………………………………………………………..5

I.2. Tipuri de peisaje ………………………………………………………………………………….. 5

I.2.1 Peisajul cultural. Concepte, definiții și importanță …………………………………. 6

I.2.2 Categorii de peisaj cultural …………………………………………………………………. 7

I.3 Peisaje culturale pe Lista Patrimoniului Mondial ……………………………. 8

I.4 Peisajul cultural istoric ………………………………………………………………………….. 9

I.4.1 Elemente cu semnificație religioasă ………………………………………….. 9

I.4.2 Elemente de locuire ………………………………………………………………………….. 10

I.4.2.1 Elemente de gospodărire ……………………………………………………………….. 10

I.4.3 Elemente de economie ………………………………………………………………………. 11

I.4.3.1 Elemente de agricultură …………………………………………………………………. 11

I.4.3.2 Elemente de silvicultură ………………………………………………………………… 12

I.4.3.3 Elemente de industrie si mesteșuguri ………………………………………………. 12

I.4.3.4 Elemente ale peisajului minier ……………………………………………………….. 13

I.4.3.5 Elemente legate de transport și circulație ………………………………. 14

I.4.4 Amenajarea apelor ……………………………………………………………………………. 14

CAPITOLUL II. JUDEȚUL CLUJ. COORDONATE GENERALE …………. 15

II.1.0 Geografie ………………………………………………………………….. 15

II.1.1 Poziția geografică ………………………………………………………… 15

II.1.2 Relieful ……………………………………………………………………………………………………. 15

II.1.2.1 Relieful muntos …………………………………………………………………………… 15

II.1.2.2 Relieful deluros ………………………………………………………… 16

II.1.3 Clima ……………………………………………………………………… 18

II.1.4 Rețeaua hidrografică ……………………………………………………… 20

II.1.4.1 Rețeaua de râuri …………………………………………………………20

II.1.4.2 Lacurile …………………………………………………………….….. 21

II.1.4.3 Apele Subterane …………………………………………………….…. 22

II.2.0 Solurile ………………………………………………………………………………………….. 22

II.2.1Bogățiile subsolului …………………………………………………………………………. 24

II.3.0 Flora și fauna spontană …………………………………………………………………….. 25

II.3.1Flora …………………………………………………………………………………… 25

II.3.2 Fauna …………………………………………………………………………. 26

II.4.0 Demografia …………………………………………………………………………………….. 27

II.4.1 Structura etnică ………………………………………………………………………………. 27

II.5.0 Industria …………………………………………………………………………………………. 29

II 6.0Turismul …………………………………………………………………………………………. 29

CAPITOLUL III. ANALIZA ELEMENTELOR DE PEISAJ CULTURAL DIN JUDEȚUL CLUJ………………………………………………………………………….32

III 1.0 Analiza peisajului ………………………………………………………………………….. 32

III 2.0 Bazele obiective de analiză a peisajelor …………………………………………… 32

III 3.0 Componente vizuale ale peisajului …………………………………………………… 34

III 4.0 Criterii de dominanță ……………………………………………………………………… 35

III 5.0 Factori de variabilitate …………………………………………………………………… 35

III 6.0 Factori climatici ……………………………………………………………………………. 36

III 7.0 Evaluarea peisajului ………………………………………………………………………. 36

III 8.0 Organizarea unui peisaj ………………………………………………………………….. 37

III.8.1 Elemente majore ale peisajului ………………………………………………………………….. 37

III 9.0 Elemente de peisaj cultural din județul Cluj …………………………….. 38

III.9.1 Municipiul Cluj-Napoca ……………………………………………………….. 39

III 9.2 Municipiul Dej ………………………………………………………………………………. 42

III.9.3 Municipiul Gherla ………………………………………………………………………….. 43

III.9.4 Municipiul Turda …………………………………………………………………………… 45

III.9.5 Municipiul Câmpia- Turzii ……………………………………………………………… 46

CAPITOLUL IV. TRASEE TURISTICE PEISAGISTICO-CULTURALE DIN JUDEȚUL CLUJ …………………………………………………………………… 48

CAPITOLUL V. ANALIZA SWOT A ELEMENTELOR DE PEISAJ CULTURAL ÎN JUDEȚUL CLUJ……………………………………………………..68

Concluzii ……………………………………………………………………….. 74

Anexe …………………………………………………………………………… 77

ARGUMENT

Termenul de peisaj a fost folosit pentru prima dată de către pictorii Renașterii, definind un tablou în care natura observată de om este personajul principal. Din cele mai vechi timpuri au existat două maniere de a înțelege pictura peisajului, fiind reflexe a două principale arhetipuri culturale: cosmocentrismul ce caracterizează cultura orientală și antropocentrismul ce caracterizează cultura occidentală. Asocierea calificativului peisagism cu arta grădinilor s-a realizat abia în secolul al XIX-lea, deși cele mai vechi preocupări în amenajarea naturii se situează în Antichitate

Conceptul de peisaj cultural, la nivel european, este din ce în ce mai des prezentat ca o împletire inseparabilă între natură și cultură. Nevoia omului de a-și satisface cerințele materiale și spirituale a lăsat în peisaj urme de civilizație și cultură de-a lungul timpului. S. Mehedinți în lucrarea sa Coordonate etnografice. Civilizația și cultura (1930: 57), explică aceste coordonate față de care trebuie să încercăm a raporta științific toată viața omenirii: „civilizația se măsoară pe coordonata telurică, prin numărul, calitatea și originalitatea uneltelor; iar cultura se măsoară pe coordonata superioară a creațiunilor psihice, adică prin numărul, calitatea și originalitatea produselor sufletești”. Putem clasifica peisajul cultural astfel: peisajul etnologic, istoric, arheologic, arhitectura peisajului etc.

PEISAJUL CULTURAL. COORDONATE GENERALE

I.1. Peisajul. Generalități

Specialiști din diferite domenii, precum geografia peisajului, arhitectura peisajului sau ecologia peisajului, studiază peisajul ca disciplină, însă acesta a intrat în atenția planificatorilor teritoriului relativ recent. Semnarea Convenției Europene a Peisajelor la Florența din 20 octombrie 2000 a avut un impact major. Pe lângă menționarea noțiunilor “politici ale peisajului”, “protecția peisajului”, “managementul peisajului” și “planificarea peisajului”, aceasta a obligat statele semnatare, printre care și România, să implementeze convenția. Peisajul reprezintă intrumentul și obiectivul amenajării teritoriului, un element de gestiune a teritoriului. Teritoriul, înțeles ca peisaj reprezintă o altă abordare pe mai multe paliere de analiză, cu mai mulți indici sau indicatori. “Peisajul este o reflectare duală, subiectivă și obiectivă, a unor combinații de elemente. Spre deosebire de regiunile geografice, peisajele sunt repetabile pe suprafața globului ( de exemplu peisajul de stepă, peisajul deșertic etc.), însă fiecare peisaj are și specificul lui”. Cultura nu include numai ecologia resurselor naturale și a biodiversității. Acesta cuprinde, de asemenea, evenimente istorice, activități ale oamnenilor care apar în relație cu natura, apa, solul, clima, flora si fauna. O serie de răspunsuri pentru a defini condițiile plasate în valori tangibile și intangibile care fac parte din peisajele culturale.

I.2. Tipuri de peisaje

Odată cu apariția omului, peisajul natural începe să fie transformat de acesta, ca în prezent să se ajungă la foarte puține, aflate in zona polară sau în regiuni montane înalte, precum și în continente slab populate, deci puțin antropizate. În componența peisajului cultural intră două tipuri de peisaje: antropizat și antropic.

Peisajul antropizat este inițial natural, apoi modificat de om, dar care mai păstrează elemente ale peisajului natural. În schimb, peisajul antropic este complet modificat sau construit de om .

I.2.1 Peisajul cultural. Concepte, definiții și importanță

Peisajul cultural este mediul din jurul nostru, care a fost modelat de interacțiunile noastre cu toate părțile componente ale acestui mediu – plante, animale, alte persoane, infrastructură și un număr destul.

Prin importanța lor, peisajele culturale contribuie la identitatea locală și regională și reflectă istoria și interacțiunea dintre om și natură. Ele reprezintă in consecință o valoare considerabilă, de exemplu ca atracții turistice. Este foarte importantă păstrarea peisajelor culturale, dar nu intr-un mod excesiv lasând loc și exploatarii economice. În unele cazuri reabilitarea sau amenajarea creativă a unor situri turistice este mai importantă decât păstrarea în forma sa inițială. Peisajele culturale sunt o moștenire pentru toată lumea. Aceste situri speciale dezvăluie aspecte ale originii țării noastre și dezvoltarii sale, precum și evoluția relaților noastre cu lumea naturală. Ele oferă oportunități economice, ecologice, sociale, recreative, educative ajutând comunitățile să se înțeleagă mai bine între ele. Din dorința de a dezvolta din ce în ce mai mult punem peisajul intr-o ipostază daunătoare lui. De prea multe ori deciziile de azi pun în pericol supraviețuirea și continuitatea patrimoniului nostru comun. Este responsabilitatea fiecăruia de a proteja peisajele națiunii noastre culturale. Îngrijirea în curs de desfășurare și interpretare a acestor situri îmbunătățește calitatea vieții și adâncește un sentiment de loc și de identitate pentru generațiile viitoare. Peisaje culturale au fost definite de Comitetul patrimoniului mondial ca zone geografice distincte. Conceptul de peisaje culturale își găsește originile în tradiția europeană a picturii peisagistice. Începând cu secolul al 16-lea, mulți artiști europeni au pictat peisaje pentru anumite personalitați, din picturile lor reiese importanța si frumosețea moștenirii noastre, peisajul.

Există o mare varietate de peisaje, care sunt reprezentative pentru diferite regiuni ale lumii. Lucrări combinate a naturii și a omenirii, ele exprimă o relație de lungă durată între popoare și mediul lor natural.

Anumite situri reflectă tehnici specifice de utilizare a terenurilor care să garanteze și susținerea diversității biologice. Altele, asociate în mintea de comunități cu convingeri puternice, intruchipeaza o relație spirituală excepțională a oamenilor cu natura. Pentru a descoperi si sustine diversitatea mare a interacțiunilor dintre oameni și mediul lor, pentru a proteja culturile tradiționale de viață și pentru a păstra urmele celor care au dispărut, aceste situri, numite peisaje culturale, au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial.

În 1992, Convenția Patrimoniului Mondial a devenit primul instrument juridic internațional care să recunoască și să protejeze peisajele culturale. Comitetul de la sesiunea a 16-a adoptat orientări în ceea ce privește includerea lor în Lista Patrimoniului Mondial. Termenul de "peisaj cultural" cuprinde o diversitate de manifestări și interacțiunii dintre omenire și mediul său natural. Peisaje culturale adesea reflectă tehnici specifice și durabile a utilizării terenurilor, luând în considerare caracteristicile și limitele naturale ale mediului în care sunt stabilite. Protejarea patrimoniului cultural poate contribui la tehnicile moderne și durabile de utilizare a terenurilor și pot menține sau îmbunătăți valorile naturale din peisaj.

I.2.2 Categorii de peisaj cultural

Cel mai ușor de identificat este peisajul clar definit, conceput și creat în mod intenționat de om. Aceasta cuprinde peisaje, grădini și parcuri construite în motive estetice, care sunt adesea (dar nu întotdeauna) asociate cu edificii religioase sau de altă natură și ansambluri monumentale.

A doua categorie este peisajul evoluat în mod organic. Acesta s-a inițiat prin manifestări economice, administrative, sau religioase și a dezvoltat forma sa actuală prin asociere cu mediul său natural. Astfel de peisaje reflecta faptul că procesul de evoluție are formă și componente caracteristici.

Acesta se împarte în două sub-categorii:

Un peisaj relict este unul în care un proces evolutiv s-a sfârșit la un moment dat în trecut, brusc sau într-un interval de timp. Caracteristicile sale specifice sunt, totuși, încă vizibile în forma materială.

Peisajul continuu este unul care reține un rol social activ în societatea contemporană îndeaproape asociate cu stilul de viața tradițional, și în care procesul de evoluție este încă în progres. În același timp el prezintă dovezi materiale semnificative ale evoluției sale în timp.

Ultima categorie este peisajul cultural asociativ. Includerea de astfel de peisaje în Lista Patrimoniului Mondial este justificată în virtutea monumentelor religioase, artistice sau culturale ale elementului natural.

I.3 Peisaje culturale pe Lista Patrimoniului Mondial

Extinderea peisajului cultural la inscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial este relativă pentru funcționalitate și inteligibilitate. În orice caz, eșantionul selectat trebuie să fie suficient de substanțial pentru a reprezenta în mod adecvat ansamblul peisajului cultural pe care îl ilustrează. Criteriile generale pentru protecție și gestionare sunt la fel de aplicabile peisajelor culturale. Este important ca atenția cuvenită se acorde întreaga gamă de valori reprezentate în peisaj, atât cultural cât și natural. Nominalizările trebuie să se facă în colaborare cu comunitățile locale. Existenta unei Categorii de "peisaj cultural", inclus pe Lista Patrimoniului Mondial, pe baza criteriilor stabilite la punctul 77 din “Orientări Operaționale”, nu exclude proprietățile de importanță exceptionala in ceea ce priveste aspectul atât cultural cât și natural să fie inscrise. În astfel de cazuri, valoarea lor remarcabilă trebuie să fie justificată în conformitate cu ambele criterii.

I.4 Peisajul cultural istoric

S-a creat înaintea perioadei istorice în care ne aflam. Așadar, în România s-a creat înainte de anii 90. Începând o etapă nouă, după aderarea din 2007 ca stat al Uniunii Europene, în această etapă nu s-au creat suficiente elemente caracteristice pentru a fi considerată separat. Peisajul cultural a îceput să se modifice simțitor după anul 1990 când, în locul peisajelor culturale a început construirea de infrastructuri urbane.

Chiar și zonele rurale au început să simtă modificări substanțiale în ceea ce privește pesisajul cultural, prin punerea în vânzare a pământurilor pentru a se construrii fabrici sau pentru a se extinde zonelor urbane.

„Registrul prezent, redă cele mai semnificative elemente ale peisajului cultural istoric din Transilvania și are drept scop semnalarea acelor elemente, care sunt importante pentru a fi protejate. Chiar dacă unele și-au pierdut importanța practică (de ex. Fântânile pentru localitățile cu conducte de apă potabilă), elementele peisajului cultural istoric au o semnificație în explicarea unor stări și elemente tradiționale.”

I.4.1 Elemente cu semnificație religioasă

Datorită faptului că în Transilvania au conviețuit de-a lungul timpului mai multe etnii (romani, maghiari, germani etc.) de religii diferite (catolici, reformați, ortodocși, greco-catolici), materialele de construcție au fost cele care au facut diferența între stilurile arhitecturale ale bisericilor, planimetria, elevația si organizarea interiorului, dupa cerințele specifice fiecărei religii.

Dintre elemente arhitecturale religioase existente precizăm biserica de lemn ( specifică crestinilor ortodocși din Transilvania); biserica de căramidă sau piatră (specifică crestinilor catolici maghiari si țfiind construcții masive de tip romanic si gotic); biserica fortificată (construite in sudul Transilvaniei, după apariția pericolului otoman, ele aparținând în special sașilor); mănăstirea (complex de clădiri si anexe gospodărești su semnificație religioasă, în evul mediu mănastirile erau centru de educație, dar si de inovație si promovare a meșteșugurilor, a culturii plantelor în special celor medicinale și artelor); cimitirul (locul de veci a membrilor unei comunități umane, ele sunt situate in apropierea bisericii la sate sau a unei capele în orase); crucea sau troița (are semnificații mistico-creștine și funerare, ridicate la intrarea, ieșirea și în centrul așezărilor sau în locul unde s-au întamplat evenimente tragice pentru a evita repetarea lor).

I.4.2 Elemente de locuire

Dintre elementele de locuire amintim casa, care este locuința permanentă a unei familii, locul unde se desfășurau în special activități casnice – gătit, loc de dormit și mâncat și totodată locul unde se desfășurau cele mai importante momente ale vieții omului – nașterea, căsătoria și moartea). La fel ca și arhitectura diversificată a bisericilor si casa la randul ei se împarte în case de lemn- ele fiind cele mai vechi așezări și rămânând cele mai numeroase, lemnul fiind materia prima cea mai răspândită si mai ieftină folosită pentru construirea unei case; case din piatră și cărămidă- ele au fost ridicate în așezările urbane și în localitățile în care piatra era ușor de scos din cariere. Cetatea este o construcție de apărare si locuire, foarte importantă din punct de vedere strategic, așezată lângă granițe, pasuri sau obiective economice. Castelul, un alt element de locuire, a fost cândva locuința feudală a unor nobili.

I.4.2.1 Elemente de gospodărie

Gospodăria este spațiul administrativ în care se desfășoară activitata gospodarilor, ea se împarte în mai multe elemente: șura fiind o construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se depoziteaza cerealele, ele datează încă din secolul al XIII-lea; grajdul reprezintă o cronstrucție specială pentru adăpostirea animalelor domestice, ele predominau în cadrul gospodăriilor iobăgești; gardul la rândul lui este o construcție de lemn, de metal, de piatră sau alte materiale care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc.; zidul un alt element de construcție din piatră, beton etc. care împrejmuiește sau separă un spațiu sau un teren; poarta este o deschidere amenajată într-un zid sau într-un gard pentru a permite accesul oamenilor și a mijloacelor de transport din interior în exterior și invers, în anumite perioade ale istoriei porțile erau și un simbol al situației sociale a proprietarului; fântâna, o binecunoscută construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică cu pereți pietruiți, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă-izvor și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural, ea este cea mai veche si raspândită posibilitate de obținerea apei potabile; coșteiul este o altă cunstrucție din lemn pentru păstrarea știuleților de porumb, așezat in curtea gospodăriei; cuptorul de cărămidă, de piatră sau de lut, este folosit pentru copt pâinea și alte produse de panificație, el este așezat in prelungirea casei sau în curtea gospodăriei din în apropierea casei; grădina este o suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse, situată in apropierea curții; pivnița de pământ este un spațiu subteran in scopul adăpostirii si apărării unor produse agricole – legume, fructe, aflat in cadrul cospodăriei cat și în afara ei pentru păstrarea si depozitarea vinului, dar și pe marginea râurilor pentru păstrarea gheții.

I.4.3 ELEMENTE DE ECONOMIE

I.4.3.1 Elemente de agricultură

Agricultura reprezintă cultivarea pământului pentru creșterea plantelor, constituind totodată ocupația principală a oamenilor de la începuturile civilizației. Ea asigură cea mai mare parte a alimentelor, a materialelor necesare pentru îmbrăcăminte și alte materii prime pentru industrii.

Dintre elementele agriculturii amintim: ogorul, care reprezintă o bucată de pământ cultivată sau cultivabilă, forma ogorului poate fi pătrată, dreptunghiulară sau în fâșii; agroterasa este o terasă antropogenă amenajată pentru pomicultură și viticultură; căpița de fân este un element al peisajului cultural, conceput pentru ca conserva furajele in aer liber, este ridicată pe o platformă din lemne pentru a se păstra cât mai departe de umezeală; fâneața este un alt element de agricultură fiind un teren pe care crește în mod natural sau prin cultivare iarba pentru fân, in scopul hrănirii animalelor cu acesta; pășunea este o întindere de pământ pe care se lasă să crească iarba pentru cosit sau pentru pășunat; via sau vița de vie este cultivată in scopul obținerii vinului.

Cultivatul viței de vie dateaza încă din cele mai vechi timpuri; livada reprezintă o plantație de pomi fructiferi care au fost cultivați in zonele submontane pentru obținerea de fructe proaspete, uscate și pentru obținerea băuturilor alcoolice; stupul este un adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează faguri și depun mierea. Din cele mai vechi timpuri apicultura a fost o ocupație a locuitorilor din Transilvania, mierea si ceara a fost in perioada feudală un important articol de comerț.; piață de târg un ultim element de agricultură este locul in care se practică comerțul, de exemplu târguri de vite, târguri de obiecte de artă populară etc.

I.4.3.2 Elemente de silvicultură

Silvicultura este disciplina care se ocupă cu exploatarea și administrarea pădurilor și plantațiilor de arbori. Pădurile joase reprezintă una din principalele resurse naturale care trebuie ingrijite dacă dorim să aducă beneficii maxime noua si generatiilor urmatoare. Ele sunt așezate la poalele munților sau în zonele deluroase, fiind intens valorificate de om. Tufișul este și el un elemet de silvicultură mai puțin important decât pădurea, el fiind un desiș de tufe sau de arbuști, care se găsesc in păduri sau pe pășunile neexplorate.

I.4.3.3 Elemente de industrie si mesteșuguri

Practicarea meșteșugului în paralel cu activitățile agricole obișnuite, ca mijloc de întregire a veniturilor familiale, și specializarea unor sate întregi în anumite meșteșuguri (prelucrarea lutului, lemnului, fierului, blănii, etc.) constituie fenomene caracteristice pentru mediul meșterilor sătești transilvăneni. Industria este o ramură a producției materiale și a economiei naționale care are la bază o sumedenie de întreprinderi ocupate cu producția uneltelor de muncă, cu extracția materiilor prime, a materialelor și combustibililor și cu prelucrarea ulterioară a produselor obținute de exemplu: morile de apă care sunt instalații pentru prelucrarea cerealelor, ele funcționează cu ajutorul bineînteles al apei care se transformă în energie mecanică de rotație, astfel apa pune în mișcare elicea morii ducând la măciarea cerelelor.

Ele aduceau venituri substanțiale proprietarilor; vâltoarea, este la fel ca vâltorile caracteristice cursurilor de apa de la munte și constă în folosirea efectului mecanic al jetului de apă – proiectat de regula la baza instalației sub forma unui trunchi de con răsturnat – pentru a crea un curent circular care să rotească straiul în vâltoare, era folosită in scopul spălării țesăturilor, a covoarelor etc. ; distilăria este instalație utilizată la distilarea fructelor fermentate pentru obținerea alcoolului, ele sunt fromate din: cuptor, cazan, capac, conductă, serpentină, toate din cupru, răcitor din lemn și vas pentru produsul dixtilat; joagărul acționat de apă este o clădire ce adăpostește ferăstrăul si mecanismele sale este structurat pe doua nivele: la etaj se află instalația de tăiat lemnul și mecanismul de tracțiune (respectiv suportul mobil pentru ferastrăul-bandă si tălpica mobilă ce cară buștenii); parterul este săpat în pământ și adăpostește mecanismul de transmisie cu cele două componente de bază – roata de apă și roata de transmisie.

Apa este condusa printr-un jgheab de lemn la roata de apă, aceasta – printr-un sistem de transmisie simplu – generează și menține o mișcare de rotație continuă care servește la tăierea verticală a cherestelei; fierăria este un atelier în care se prelucrează la cald fierul sau metalul, aici se confecționau diferite unelte și produse gospodărești; olăritul este unul dintre cele mai vechi meșteșuguri, datând de mii de ani. Este o muncă obositoare, necesitând forță, îndemanare si cunoștințe deosebite. Produsele obținute din aceasta muncă ( vase decorative, ulcioare etc.) erau scoase spre vânzare în târguri sau folosite în gospodărie.

I.4.3.4 Elemente ale peisajului minier

Mineritul este o ramură a industriei care se ocupă cu exploatarea zăcămintelor minerale utile și a rocilor folosite în construții sau în alte domenii. Peisajul minier se împarte în mai multe elemente: Galeria- “bogăția în aur a subsolului munților a făcut ca exploatarea acesteia să se facă din timpuri străvechi prin doua metode, prin spălarea nisipului aurifer al râurilor și prin exploatarea zăcămintelor aurifere în galerii miniere. De asemenea, sarea a fost exploatată atât la suprafața cât si prin galerii.” Șteampul este o instalație de mărunțit pietre sau alte zăcaminte prețioase; Halda de steril este locul de depozitarea a materialului steril dintr-o mină. Sterilul este partea nefolositoare a unui zăcământ care rezultă la finalul procesului de prelucrare; cariera este o exploatare de substanțe în scopul obținerii materialului necesar pentru construcții sau a altor materiale folositoare care se găsesc la suprafață.

Cele mai răspândite se află în spațiul montan; balastiera un ultim element al peisajului minier este locul de exploatare al balastrului. Balastierele sunt adeseori situate în albiile râurilor.

I.4.3.5 Elemente legate de transport și circulație

Transportul este deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și bunurilor sau informațiilor, el a apărut odată cu existența omului. Există mai multe mijloace de comunicație și transport: Calea ferată a fost la un moment dat principalul mijloc de transport pentru persoane și mărfuri pe distanțe mari, mai exact la mijlocul secolului trecut. Cu ajtorul acesteia se asigură circulația trenului. Un alt element este gara, reprezintă o stație de cale ferată, este punctul de acces al călătorilor sau al mărfurilor la calea ferată respectiv la tren.

Șoseaua pavată sau asfaltată constituie un drum modernizat, mai întâi cu ajutorul pietrelor de pavaj, iar apoi afaltat, pentru ma creste viteza de transport; aleea este un drum mărginit pe ambele margini cu arbori; poteca este la rândul ei un drum dar, spre deosebire de șosea sau alee, ea este dedicată mersului pe jos. Potecile se găsesc adesea prin păduri, pe câmpuri sau pe munți. Alte elemente ale peisajului cultural sunt podul sau puntea, aceste elemente permit trecerea animalelor și a mijloacelor de transport peste cursuri de apă. Cele mai numeroase și mai vechi sunt concepute din lemn, apoi din piatră, beton sau metal.

I.4.4 Amenajarea apelor

Amenajarea apelor constituie un factor important pentru turism, facilitând accesul, însa și pentru prevenirea catastrofelor naturale precum inundațile. Digul este o construcție de pământ, beton, lemn sau piatră situat în general pe malul unui curs de apă sau a unui lac, prevenind inundațile; canalul este o albie artificială care face lagătura între două sau mai multe ape natural cum ar fi mări,lacuri sau râuri; barajul este un obstacol antropic sau natural care opreste cursul unei ape curgătoare formând lacuri de acumulare foarte utile in crearea hidroenergiei, apei potabile, piscicultură etc.

JUDEȚUL CLUJ. COORDONATE GENERALE

II.1 GEOGRAFIE

II.1.1 Poziția geografică

Desfășurat între paralelele de 47̊ 28’ 44’’ în nord și 46̊ 24’ 47” în sud, respectiv meridianele de 23̊ 39’ 22” în vest și 24̊ 13’46” î nest, județul Cluj se situează în jumatatea nord-vestică a țarii, la contactul a trei unități natural representative: Munții Apuseni, Podișul Someșean si Câmpia Transilvaniei, toate trei incluse, numai parțial, în cuprinsul celor 6674 km² (2,8% din suprafața României) ai arealului său geografic.

II.1.2 Relieful

În funcție de relieful dominant, Clujul este un județ de dealuri (peste 2/3 din suprafață) și de munte, 24% din suprafața județului este muntoasă, ocupată de Munții Apuseni, cu înălțimi de până la 1.800 de metri, localizați în partea sud-vestică a județului, cotele cele mai representative se înregistrează în masivele Vlădeasa 1824m si Muntele Mare 1826 m, câmpia, ca treaptă de relief cu valori sub 200 m, lipsind integral.

II.1.2.1 Relieful muntos

Munții Apuseni ocupă, prin ramificațiile lor nord-estice, ceva mai puțin de o treime din suprafața județului (sector vestic si nord-vestic), fiind reprezentați prin masivele Vladeasa și Muntele Mare (prelungite și în județele limitrofe, Bihor și Alba), precum și prin culmile intermediare, din bazinele Someșului Cald și Someșului Rece (Munții Gilăului), respective extremitatea Nordica a Munțiilor Transilvaniei.

Petrografic, masivul Vladeasa este alcătuit din roci vulcanice (dacite și andezite), Muntele Mare din granite vechi și din șisturi cristaline, aceeași structură întâlnindu-se și în Munții Gilăului. Prin îndelungata lor modelare de către factorii externi (vânturi, ploi, îngheț-dezgheț, ape curgătoare etc.) aceste formațiuni au generat un relief caracterizat prin interfluvii larg ondulate, uneori ca niște adevărate șesuri suspendate. Abrupturile sunt proprii zonelor calcaroase, mai puțin în cadrul județului: Munții Trascăului, Pietrele Albe-Vlădeasa etc. Pe seama acelorași calcare, majoritatea foarte vechi (jurasice), s-au născut si impresionante chei, de mare spectaculozitate: Cheile Turzii – pe valea Hășdatelor, Cheile Turenilor – pe Valea Morii (Racilor), Cheile Buru-Moldovenești – pe Arieș, Surduc – pe Iara etc.

Spre deosebire de interfluviile largi, favorabile amplasării așezărilor, care urcă până la 1200-1300 m, văile sunt adânci (pe alocuri depășind 600-800m), îngutse, umbrite și neospitaliere, dar pretându-se la amenajarea unor importante obiective hidroenergetice. În seria acestora, Someșul Cald, Someșul Rece, Săcuieul, valea Drăganului, Iara si Crișul Repede- în defileul Bologa- sunt cele mai reprezentative.

Variațile locale ale rocilor au condiționat, însă, si formarea unor mici depresiuni, cu cantonări de așezari sau grupuri de așezări (Iara- pe valea cu același nume, Răcătau- pe Someșul Rece, Someșul Cald, Lăpuștești, Gircuța- pe Someșul Cald, Morlaca- pe valea Călaei, Frăsinet, Săcuieu- pe valea Săcuieului, Tranișu- pe valea Drăganului, Ciucea și Negreni pe Crișul Repede). Un interes deosebit prezintă Depresiunea Submontană a Huedinului, care si caracterizează prin numeroase forme specifice calcarelor Eocene (doline, mici peșteri, abrupturi etc.)

II.1.2.2 Relieful deluros

Având cea mai largă extensiune, include partea sud-estică a Podișului Someșean și pe cea nord-vestică a Câmpiei Transilvaniei (aproape egale ca dezvoltare în suprafață), fiecare dintre ele având particularități distinct. Podișul Someșean se caracterizează prin raportul strâns între structura geologică, reprezentată printr-o alternanță de formațiuni sedimentare (calcare, gresii, marne, argile) ușor înclinate spre axa Someșului- și formele de relief, dominând suprafețele structural, abrupturile cu înclinări de peste 25-30̊ (coaste sau cueste), văile asimetrice ( Căpușul, Nadășul, Someșul Mic până la Apahida), cu îngustări locale sub forma de mici chei (Cheile Baciului-în calcare Eocene). În mod deosebit se remarcă aliniamentul de coaste fragmentate și în general abrupt, începând cu dealul Cetățuia-Hoia (din Cluj-Napoca) și continuând pe stânga Someșului Mic și a Căpușului, ca și pe dreapta Crișului Repede. Pe seama tufurilor vulcanice, mai rezistente la eroziune, s-au impus în relief dealurile cu înălțimi de peste 600 m și care “păzesc” localitățile Chinteni, Vultureni, Soimeni, Cornești, Tiocu, culminând la 693 m, în cunoscutul deal al Bobâlnei. Ca procese de versant sunt specific alunecările de teren monticulare din dealurile Techintău, Murgău, Piatra Șoimenilor, Grecea, alunecăi vechi (cuaternare) ce dau o notă particular reliefului deluros de ansamblu din sud-vestul Podișului Someșean. Văile secundare, afluente Someșului, sunt evoluate, în general făra terase, cu slabe tendințe de adâncire pe vertical. Câteva arii de “înmanuncheri” de ape (convergențe hidrografice) au prilejuit lărgiri locale, care au permis amplasarea unor așezări dezvoltate ( Aghireșu, Gârbău, Vultureni, Panticeu, Bobâlna, Chiuiești) În categoria unităților deluroase se include si masivul Feleaclui (831,5 m în vârful Peana), care mijlocește legătura cu aria montană, nu direct, ci prin intermediul câtorva mici depresiuni de contact (Hașdate, Săvădisla, Tureni) și care domină spre sud municipiul Cluj-Napoca, oferind o perspectivă deosebit de atrăgătoare asupra acestuia. Câmpia Transilvaniei, corespunzătoare treimii estice și sud-estice a județului, reprezintă, ca treaptă de relief, o unitate deluroasă intens fragmentată, dar, exceptând câteva cote din dealurile Ungurașului, de lângă Dej, care se apropie sau depășesc cu puțin 600 m, celelalte interfluvii principale se mențin sub 550 m, pentru ca în interiorul bazinelor hidrografice ale Gădălinului, Fizeșului, Bandei, Bolduțului, altitudinile să treaca rar de 450 m, iar la nivelul luncilor acelorași văi sa coboare, aproape generalizat sub 300 m. Intens și timpuriu defrișată, regiunea a căpătat denumirea de “câmpie” pentru fncția sa economic de grânar transilvănean. În formațiunile exclusive miocene, alcătuite din argile, marne și nisipuri de erodat, doar intercalațiile de gresii și de tufuri vulcanice se impun prin versanți înclinați (uneori pâna la 40-45̊) față de predominanța unor forme domoale, associate într-un veritabil labirint de culmi principale și secundare . Atât în Podișul Someșean, cât și Câmpia Transilvaniei, văile Someșului și Arieșului inferior prezintă aspectul unor adevărate culoare, cu lunci largi, pe alocuri până la câțiva kilometri ( Apahida, Bonțida, Dej- pe Someșul Mic, Câmpia Turzii- pe Arieș) deosebit de prielnice culturilor intensive. Lor li se alătură și treptele de terasă, foarte bine evidențiate la Jucu, Gherla si Dej. Deși terenurile plane ocupă, procentual, suprafețe restrânse, diversitatea formelor de relief își are și aspectele sale pozitive , prin aceeași diversificare a potențialului economic. Astfel, județul Cluj dispune de terenuri arabile, predominante în lungul văilor mari și în Câmpia Transilvaniei, pășuni șî fânețe naturale (în toate compartimentele de relief), păduri (în cuprinsul Munților Apuseni și al Podișului Someșean), versanți cu înclinări moderate și expuneri favorabile viticulturii și pomiculturii, de potențial hidroenergetic în cadrul montan etc.

II.1.3 Clima

Datorită poziției sale, județul Cluj beneficiază de un climat continental moderat. Ca urmare, în timpul iernii predomină pătrunderile de natură maritim-polară sau maritim carpatică din nord-vest, iar vara aerul cald din sud-vest. Relieful creează diferențieri climatice între regiunea muntoasă și deluroasă a județului și o zonare pe verticală a principalelor elemente climatice. Temperaturile medii ale anului sunt cuprinse intre 1,5 °C și 2,5 °C in masivul Vlădeasa și Muntele Mare, 3-6 °C la periferia zonei înalte, 7-9 °C în Câmpia Transilvaniei și Podisul Someșan. În ceea ce privește temperaturile extreme, luna cea mai rece este februarie, iar luna cea mai caldă este în zona montană, august și in zona deluroasă, iulie. Mediile anuale ale umezelii relative a aerului diferă în cele doua zone caracteristice ale județului, ca urmare a deosebirilor de ordin tehnic.

Comparativ cu alte regiuni ale țării, aceste valori sunt destul de ridicate, datorită maselor de aer cald din vest. Nebulozitatea prezintă deosebiri între zona deluroasă și cea montană, în funcție de relief și circulația atmosferică. Precipitațiile atmosferice sunt caracterizate printr-o crestere a cantitaților medii anuale dinspre nord-est spre sud-vest. Zona cu cele mai scazute valori anuale ale precipitațiilor este Depresiunea Turda-Câmpia Turzii. Luna cu cea mai scazuta cantitate de precipitatii este februarie (18-35 mm) , iar in luna iunie se inregistrează cea mai mare cantitate de precipitații. Precipitațiile sub forma de zapadă cad începand cu luna octombrie în zona montană, în decada a-II- a lunii noiembrie in zona deluroasă și în prima decadă a lunii decembrie în Câmpia Turzii.

II.1.4 Rețeaua hidrografică

Teritoriul județului Cluj dispune de numeroase resurse de apă reprezentate prin râuri, lacuri și ape subterane.

II.1.4.1 Rețeaua de râuri

Aparține, în cea mai mare parte, bazinului hidrografic al Someșului (cu deosebire al Someșului Mic, inclus aproape integral în cuprinsul județului), Crișul Repede și Arieșul inferior fiind ceilalți colectori. Someșul Mic ia naștere din unirea, în zona lacului de baraj Gilău, a celor două brațe principale, Someșul Cald și Someșul Rece, ambele drenând cadrul montan a județului, de unde își culeg numeroși tributari mărunți, dar viguroși, cu debit relativ constant: Belișul, Râșca, Agârbiciul, Tarnița, afluenți ai Someșului Cald; Irișoara, Dumitreasa, Răcătăul, Râșca Mare ai Someșului Rece. În mod deosebit se remarcă valea spectaculoasă a Someșului Cald, cu un sector de chei în calcarele jurasice din cursul superior și defileul adânc, tăiat în șisturi cristaline și granite, care a permis amplasarea impunătoarelor baraje de la Fântânele și Tarnița. Din Podișul Spomeșean, Someșul Mic culege succesiv: Căpușul, Nadăsul (cu punctul de confluență în raza municipiului Cluj-Napoca), Valea Chintăului, Borșa, Lujerdiul, Valea Mărului etc., majoritatea cu oscilații importante de nivel si debit, iar din Câmpia Transilvaniei, Gădălinul, Fizeșul, Valea Bandei. Debitul mediu al Someșului Mic, la confluneța cu Someșul Mare, însumează 24,4 m³/s, cuntribuții mai substanțiale aducând Someșul Cald- 7,9 m³/s, Someșul Rece- 4,7 m³/s, Nadășul- 1,1 m³/s, Fizeșul- 1,3 m³/s. Someșul Mare vine cu un debit mediu de 51 m³/s astfel că, la ieșirea din județ, după un parcurs de 21 km ( Dej-Căpâlna ), Someșul propriu-zis ajunge la 77 m³/s. Crișul Repede culege ca afluenți mai reprezentativi Călata (0,8 m³/s), Săcuieul (circa 3 m³/s), Drăganul (5,4 m³/s), iar Arieșul, pe parcursul ultimilor 56 kilometrii ai cursului său, primește apele văilor Ocoliș, Iara, Hășdate și Văii Racilor, care străbat în cursul lor sectoare spectaculoase de chei și defile. Alimentarea din ploi sau zăpezi predomină în proporție de 64-77%, aportul apelor subterane fiind mai ridicat la râurile din spațiul muntos (Someșul Rece- 34%, Someșul Cald- 33%, Drăganul- 34%, Săcuieul- 29%). Scurgerea medie anuală se încadrează între 20-25 1/s/km² în cadrul montan și 2,5 1/s/km² în Câmpia Transilvaniei, volumul maxim al scurgerii înregistrandu-se în luna aprilie (16,9-21,4%), iar cel minim în septembrie (2,93-3,99%); fac excepție Someșul Rece (maxima în mai- 19,9%; minima în noiembrie) și Fizeșul (maxima- 18,1% în martie, minima 3,02 % în octombrie). În zona deluroasă, scurgerea maximă provine, în general, din ploi, iar în cea muntoasă din topirea zăpezilor. Ca limite minime ale debitelor se pot cita: 0,396 m³/s pe Someșul Mic la Cluj-Napoca (1961), 5,830 m³/s la Dej (1954), 0,015 m³/s pe Fizeș (1959), iar maxime: 2900 m³/s pe Someș, la Dej (1970), 550 m³/s pe Arieș, la Turda (1942).

II.1.4.2 Lacurile

Lacurile naturale sunt puține și de importanță secundară ca utilitate economică, dar interesante ca geneză (alunecări de teren, dizolvarea unor masive de sare), și mai ales, ca valoare științifică, două dintre ele (Tăul Știucii și Tăul Legii) fiind declarate rezervații naturale. Tăul Știucii (cu o suprafața de 68,7 ha și adâncime maximă de 12,7m) este cel mai reprezentativ lac natural din acest județ. O categorie cu geneză mixtă, lacurile antroposaline, născute prin invadarea cu apă a unor vechi ocne părăsite, se caracterizează prin adâncimi mari și prin calitățile terapeutice ale apelor cu salinitate foarte ridicată. Printre cele mai importante se numără complexele lacustre de la Turda, Cojocna, Sic, Ocna Dejului, toate funcționând ca bazine de tratament în sezonul estival. Iazurile (lacuri antropogene) sunt mai răspândite în Câmpia Transilvaniei și în mod deosebit, în bazinul hidrografic al Fizeșului, unde sunt cantonate “tăurile” Cătin (S = 64,5 ha, h max = 3 m), Popii I și II (S = 47,23 ha, h max = 2,8 m), Geaca (S = 38,2 ha, h max = 3,4 m). Mai recent au fost amenajate iazurile Sucutard (tot în bazinul Fizeșului) și Chinteni (pe valea cu același nume, din Podișul Someșean). Categoria cea mai reprezentativă, atât ca dimensiuni, cât și ca importanță, o constituie lacurile de interes hidroenergetic, ele aparținând spațiului montan: acumularea Beliș-Fântanele (460 ha), Tarnița (215 ha), ambele pe Someșul Cald, și Gilău (75 ha) pe Someșul Mic, aceasta din urmă furnizând apă potabilă și industrială municipiului Cluj-Napoca, orașului Gherla și complexului industrial Aghireș. Ele sunt utilizate, de asemenea, în piscicultură și ca lacuri de agreement. Mult mai restrânse sunt bazinele de pe aducțiunea secundară Iara-Răcătău (Iara, valea Șoimului, Negruța, Dumitreasa, Someșul Rece, Răcătăul), reunite între ele pentru a deversa în lacul Fântânele un debit suplimentar de 5,46 m³/s.

II.1.4.3 Apele Subterane

Diversitatea condițiilor petrografice și ale reliefului din cuprinsul județului a permis formarea unor rezerve de ape subterane cu debite reduse. Fac excepție luncile și terasele inferioare ale râurilor mai mari (Someș, Crișul Repede, Arieș) cu strate agvifere freatice bogate și de bună calitate, majoritatea utilizate prin captări. Apele de adâncime sunt mai slab reprezentate și se caracterizează prin mineralizare ridicată, fiind nepotabile. În zona de diapir (cu prezența masivelor de sare) sunt cantonate ape minerale cu duritate mare, sulfatate, calcice, clorurosodice (izvoare relative bogate la Dezmir, Cojocna, Gădălin, Sic, Gherla, Nireș etc.) La Someșeni Băi s-au captat, în scopul tratamentului balnear, ape clorurate, bicarbonatate, sulfatate, radioactive, iar la Băița-Gherla, ape bicarbonatate, slab clorurate, sulfuroase, atermale.

II.2.0 Solurile

Solurile reflectă atât etajarea climatică , cât și pe cea a vegetației ,elemente care stau la baza procesului de pedogeneză ; roca mamă și unele particularități hidrogeologice justifică mai ales formarea solurilor intrazonale. Într-o măsură remarcabilă, la divresificarea locală a tipurilor zonale de sol participă și fragmentarea accentuată a reliefului , expoziția versanților ,înclinarea acestora etc., ele jucând un rol destul de important în declanșarea eroziunii torențiale și în alte procese de degradare a solurilor ( alunecări,prăbușiri etc. ) La nivelul întregului județ , se remarcă predominanța solurilor silvestre brune și brune-gălbui podzolite ( circa 36,5% ) , coupând areale extinse în zona munților mijlocii. Sub vegetația de molidișuri și făgete și pe roci cristaline s-a accentuat podzolirea humic-feriiluvială a solurilor brune acide și podzolice brune. Acestea sunt favorabile domeniului de utilizare silvic-pastoral , având un randament necorespunzător în cultură , chiar și în cele specifice muntelui ( cartofi , ovăz . grâu de primăvară ) .

În același timp, ele sunt supuse proceselor de eroziune în funcție de fragmentarea reliefului și de cantitățile sporite de precipitații , astfel încât se recomandă utilizarea lor ca fânețe, pășuni și , bineînțeles, ca suprafețe împădurite. Tot în zona muntoasă sunt răspândite si solurile de pajiști subalpine înțelenite secundar, dezvoltate la altitudini de peste 1700-1800 m, pe substrat de cristalin sau granitic, având un pronunțat carcater scheletic și o grosime redusă ( 30-70 cm ). Ca utilitate reprezintă un domeniu aproape exclusiv de pășuni, valorificarea rațională a acestora impunându-se cu necesitate pentru a se evita acidizarea, compactizarea și degradarea prin eroziune. Cu totul exceptional, pe substrat calcaros, apar și rendzinele, tot scheletice, iar suprafețele plane cu deranj dificil, lăcoviștile și chiar turbăriile (Ponor, Stobor ).

În Podișul Someșean, cu petrografie variată , relief fragmentat și pecipitații generalizat peste 600 mm , domină solurile brune podzolite , înlocuite , pe suprafețele plane , cu soluri podzolice argiloiluviale, pseudogleizate ( circa 9 % pe județ ), sub păduri de foioase sau fânețe și pășuni secundare cu fertilitate mijlocie în culturile de câmp, dar potrivite pentru pomicultură . În preajma culoarului Someșului , pe versanții cu expoziție sudică, apar chiar cernoziomurile levigate . Pseudorendzinele, rendzinele roșii brune , solurile negre argiloase ( sub fânețe umede ) se dispun intrazonal, pe arii restrânse, în funcție de petrografie și drenajul apelor superficial. Câmpia Transilvaniei , cu relativă uniformitate petrografică ( față de Podișul Someșean ) reprezintă domeniul cernoziomurilor levigate ( 17,9 % din totalul pe județ ) , dezvoltate , cu precădere , pe versanții cu expoziție sudică, alături de soluri silvestre brune și brune gălbui , tipice sau podzolite , exploatate în culturi cerealiere și de plante industriale , dar și cu pășuni , fânețe și chiar păduri (păstrate insular). În zona cutelor diapile de pe aliniamentul Turda-Someșeni-Apahida-Dezmir-Cojocna-Sic-Dej-Ocna Dejului etc. , își fac apariția insule de săraturi. De reținut faptul ca circa 45 % din terenurile agricole ale județului , cu ponderea cea mai mare în Podișul Someșean și Câmpia Transilvaniei , sunt afectate de procese de eroziune de diferite intensități , aproximativ 18 % fiind puternic și excesiv erodate , ceea ce a impus trecerea la lucrări de prevenire a extinderii eroziunii și de reintroducere in circuitul economic a tuturor suprafețelor degradate.

II.2.1Bogățiile subsolului

Diversitatea petrografică a zonei montane ( șisturi cristaline , intruziuni granitice,eruptivi de tip Vlădeasa ,ofiolitice si calcare mezozoice ), dar si a celei deluroase (calcare eocene, gresii , marne, argile , nisipuri , tufuri vulcanice etc. ), ca și intensele frământări geologice au contribuit la formarea unor importante categorii de reurse ale subsolului. Combustibilii minerali sunt reprezentați prin cărbunii bruni intrecalați în depozitele paleogen-miocene ale Podișului Băgara , bazinul superior al Almașului și al Nadășului. Se întregesc cu cateva zăcăminte de turbă, în zona montană ( Stoboru-in sectorul Călățele , Căpățâna la obârșiile Someșului Rece ) și cu un dom gazeifer la Puini , Câmpia Transilvaniei. Minereurile de fier, de origine sedimentară ( oolite feruginoase ) au intrat în circuitul economic din anul 1962 , prin exploatările în cariera de la Căpușul Mic , noi rezerve fiind puse în exploatare și în zona Băișoara, respectiv prospecte la Vlaha, Săvădisla, Cacova Ierii . Au fost prospectate, de asemena, tot în cadrul montan, unele zăcăminte de calcopirite și antimoniu, fiind posibilă și existența minereurilor auroargentifere în bazinul superior al Văii Iara. Județul Cluj dispune însa de o gamă mult mai variată de minerale utile și roci între care: cuarț, pegmatitic în Muntele Mare și în perimetru localitații Someșu Rece ; feldspat în zona Muntele Rece; dacite și andezite în masivul Vlădeasa și în culoarul Crișul Repede (Morlaca, Bologa , Poieni) ca și la Sacuieu , Stolna și Iara ; granite în masivul Muntele Mare, pe valea Someșului Rece ; calcare și dolomite jurasice , cu mari rezerve , utilizate in fabricarea lianților (ciment , var ) exploatate la Săndulești , Tureni , Surduc , Buru , Podeni etc. ; calcare cristaline cretacice, deosebit de frumoase prin șlefuire (la bordura dinspre Hășdate a Munților Apuseni ); calcare paleogene , ușor de fasonat ( pentru construcții ) , cu o răspândire largă și exploatări mai importante la Baciu , Viștea , Nadășu , Leghia ; tufuri calcaroase de bună calitate , cu cariere la Tioc-Cornești ; gipsuri ( carierele Cheia , Leghia , Aghireshu etc. ) ; gresii în Podișul Someșean ; argile și marne argiloase ( Turda , Campia Turzii , Cluj-Napoca , Gherla etc.); nisipuri calionoase ( Popești , Topa , Cornești , Băgara , Aghireșu , Nera ,Gârbau etc . ) ; sare , cu însemnate rezerve în localitațile : Turda , Cojocna , Sic , Ocna dejului , Nireș și expoatări la Ocna Dejului ; balastiere pe Someșul Mic ( Gilau , Florești ) și pe Arieșul inferior ; izvoare minerale ( Baița-Gherla , Leghia , Someșeni ) , cărora li se alătură și lacurile sărate de la Turda , Cojocna , Sic , Ocna Dejului etc.

II 3.0 Flora și fauna spontană

II.3.1 Flora

Varietatea și dispoziția în trepte a reliefului , alături de zonalitatea climatică , reprezintă principalii factori care condiționează formarea și răspândirea asociațiilor vegetale și animale , un rol hotărâtor jucându-l însă și omul. La altitudinile mari, în general deasupra valorii de 1550 m, cu depășiri în ambele sensuri și cu prelungiri tentaculare pe interfluvii , se dezvoltă etajul subalpin , caracterizat prin pajiști (primare sau secundare ) cu asociații de graminee și numeroase dicotiledonate ( plante cu flori , în general , viu colorate ) în alternanța cu suprafețe mai extinse de tufișuri (jnepenișuri, ericacee), domeniu ideal de pașunat , cu condiția raționalizării acestuia , pentru a se evita degradarea prin invazii de țepoșica ( Nardus stricata ) și eroziunea solurilor subțiri. Între ericacee , afinul și merișorul oferă cantitați apreciabile de fructe , valorificate pe plan intern sau exportate. Etajul forestier, diferențiat pe subetaje ( rășinoase , făgete , stejărete ) se eșalonează din zona montană ( în general , sub 1500 m ) , dar cu aceleași depașiri în ambele sensuri ( ca și în cazul pajiștilor subalpine ) și pâna în regiunea deluroasă , unde arealele împădurite descresc substanțial , mai cu seamă în Câmpia Transilvaniei . Raporat la suprafața întregului județ , fondul forestier ocupa , în 1977 , o suprafață de 146 700 ha (22,1 %) .

Zona montană se situeaza în frunte ca extensiune a pădurilor care , de exemplu , totalizează 13 276 ha pe raza comunei Maguri-Răcătău , 10 258 ha –Mărgău , 8 642 ha –Valea Ierii , 8 408 ha –Poieni , 7 649 ha –Săcuieu ; Câmpia Transilvaniei se afla pe primul loc , cu numai 9 ha , în comuna Ploscoș , 58 ha –Călărași , 65 ha –Câmpia Turzii , 85 ha –Ceanu Mare , deși in trecutul mai îndepărtat pădurile aveau o largă răspândire și aici , așa cum o dovedește prezența solurilor Silvestre. Tot zona montană primează și sub raport valoric , beneficiind de prezența rășinoaselor ( molidișuri pure ori in amestec cu brad și fag între 1000 și 1500-1600 m ) și a făgetelor ( dezvoltate , în general , între 700-1000 m ) , care constituie principalele esențe solicitate în industria lemnului. Și stejăretele sunt prețioase , dar , în majoritatea cazurilor , sunt reprezentate prin păduri de amestec cu foioase puțin sau deloc folosite in industrie .

O mențiune și pentru locul pădurilor în peisajele deosebit de atractive, atât în zona montană, cât și in cea de deal, precum și rolul lor protector împotriva eroziunii, dar și pentru menținerea echilibrului hidrologic în bazinele cu amenajări de interes hidroenergetic ( Someșul Cald și Rece , Săcuieul , Valea Drăganului etc. ).

Silvostepa , proprie versanților mai umbriți din Campia Transilvaniei și reprezentată prin areale restrânse de pădure ( predomina stejăretele în amestec ), alternând cu pajiști secundare, valorificate ca fânețe și pășuni , apare insular și în compartimentul sudic al Podișului Someșean, pe când stepa antropogenă , atât cât s-a mai păstrat în suprafețe de pajiști , tot secundare ,ocupă versanții însoriți , aproape exclusiv în Câmpia Transilvaniei . Câteva asemenea insule , cu asociații deosebit de valoroase pentru știința ( Fânețele Clujului , Suatu ) au fost declarate rezervații naturale .Vegetația de luncă si baltă , pe alocuri indeosebit pitoresc ( Tăul Știucii , Țaga , Geaca etc. ) și asociațile de sărătură (interesante sub raport științific) întregesc covorul vegetal al județului Cluj , domeniile silvostepei și stepei fiind însa profund transformate , pâna la înlocuirea totală, prin culturi de câmp , livezi , vii etc.

II.3.2 Fauna

Fauna urmează , în linii mari , dispoziția zonală a vegetației, mobilitatea sa permițând însă treceri dintr-un domeniu în altul. Spațiul montan deține cele mai representative specii de interes cinegetic: ursul brun ( Ursus arctos ) în masivul Vladeasa, lupu ( Canis lupus ), vulpea ( Canis vulpes ), caprioara ( Capreolus capreolus ), viezurele ( Meles meles ), râsul ( Lynx lynx ) în exemplare puține , mistrețul ( Sus scroafa ) bogata fiind și lumea pasarilor , cu exemplare rarisme de acvila de stânca , în Cheile Turzii. Păstrăvul indigen ( Salmo trutta fario ) și păstrăvul curcubeu ( Salmo irideus ) alături de lipan ( Thymallus thymallus ) populează apele de munte ; mreana ( Barbus barbus ), scobarul ( Chondrostoma nasus ) șicleanul ( leuciscus cephalus ) se pescuiesc în Someșul Mic și pe Arieșul inferior iar ceva mai rar , în aceleași râuri, apare si somnul ( Silurus glanis )

II.4.0 Demografia

Evoluția istorică a populației județului Cluj a fost următoarea: Evoluția demografică

Cu o populație de 702.755 locuitori în 2002, densitatea populației era de 105/km².

II.4.1 Structura etnică

Structura etnică se prezintă astfel:

Români – 79.4% (557.891 persoane)

Maghiari – 17.4% (122.301 persoane). Dețin majoritatea populației (anul 2002) în comunele Săvădisla (51%), Suatu(51%), Moldovenești(58%), Unguraș(60%), Sâncraiu(75%), Izvoru Crișului (80%) și Sic(96%). Un procent ridicat al etnicilor maghiari se află și în comunele Aghireșu, Gârbău, Buza (40-50%), Baciu, Căpușu Mare și Călărași (30-40%), Feleacu, Fizeșu Gherlii și Viișoara (20-30%), Bonțida, Jucu și Mociu (10-20%).

Rromi – 2.8% (19.834 persoane). Comunitățile mai mari de etnici rromi se găsesc la Cojocna (19,7%), Fizeșu Gherlii (16,5%), Cămărașu (15,4%) și Bonțida (15,3%).

Alte etnii – 0,4% (2.729 persoane, dintre care 250 evrei, 944 germani, 203 ucrainieni, greci 152, italieni 124, ruși-lipoveni 73, armeni 63, ș.a.)

Populația stabilă pe orașe

Populatia dupa religie

II.5.0 Industria

Industria județului Cluj se caracterizează printr-un puternic potențial industrial de prelucrare, atât a resurselor locale cât și a celor atrase. În cadrul industriei de prelucrare sunt reprezentate majoritatea ramurilor existente la nivel național. Edificator în acest sens este faptul că peste 24% din populația ocupată își desfășoară activitatea în diferite subramuri industriale.

Producția industrială realizată în județ este destinată acoperirii cererii interne, dar și livrării către partenerii străini. Dintre ramurile industriei prelucrătoare, cele cu ponderea cea mai mare în cadrul producției industriale sunt: industria materialelor nemetalifere (17,9%), industria alimentară și de băuturi (17,5%), industria metalurgică (12,9%), industria chimică și a fibrelor sintetice sau artificiale (8,1%), industria celulozei, hârtiei și cartonului (8,0%).

II 6.0Turismul

Eterogenitatea cadrului natural ce se remarcă printr-un peisaj plin de pitoresc la care se adaugă vestigii istorice evocatoare ale unor momente din trecutul țării noastre, numeroase monumente de artă și elemente etnografice și folclorice originale fac din teritoriul județului Cluj un centru de mare atractivitate turistică, pe plan intern și internațional.

Potențialul turistic se reflectă în condițiile deosebit de favorabile oferite pentru practicarea unei game variate de forme : drumeție, alpinism, turism auto, sporturi de iarnă și de vară, odihna de scurtă și lungă durată, tabere de copii și tineret, tratament balnear etc.

Dintre zonele și obiectivele de mare atractivitate turistică trebuie menționate :

-Vlădeasa și Muntele Mare care se impun prin masivitatea reliefului, extensiunea pădurilor de rășinoase, aer ozonat, strat de zăpadă apreciabil și de durată, favorabilă sporturilor de iarnă;

-Munții Trascăului, deosebit de spectaculoși datorită formelor de relief modelate în calcare, pe o arie relativ restrânsă putând fi întâlnite patru sectoare de chei (Cheile Turzii, Turenilor, Borzeștilor și Colțeștilor), defilee, stânci impozante, pereți de calcare, peșteri etc.;

-Muntele Băișorii, zona ce se remarcă prin peisaje de excepțională frumusețe căutată vara de amatorii de vânat și pescuit și iarna de cei ai “ sportului alb”;

-zona Gilău – Tarnița, care oferă condiții deosebite pentru agrement la sfârșit de săptămână;

-zona Beliș – Fântânele situată pe malul stâng al lacului de acumulare, pretabilă pentru agrement și practicarea de sporturi nautice.

Stațiunile balneoclimaterice prezintă, în general, interes doar la nivel local, însă Băile Someșeni, Cojocna, Băița, Turda și Ocna Dejului, cu proprietăți terapeutice deosebite, justifică eforturi pentru modernizarea și lărgirea amenajărilor, care pot extinde aria de interes dincolo de limitele județului.

Bogăția de monumente istorice, a locurilor cu rezonanță similară ca și patrimoniul arhitectural, incluse în mare parte în circuitul național, constituie o certă și permanentă sursă de atracție turistică.

În municipiul Cluj – Napoca atrag atenția monumente ca : Biserica “Sf. Mihail” –biserică a Franciscanilor, Statuia ecvestră reprezentând pe Sf.Gheorghe ucigând balaurul, Statuia ecvestră a lui Matei Corvin, Biserica reformată ridicată de Matei Corvin, Statuia ecvestră a domnului român unificator Mihai Viteazul, Bastionul Croitorilor, Clădirea Redutei – de care se leagă memorabile evenimente din istoria transilvană, Teatrul Național, Catedrala ortodoxă, grupul statuar “Școala Ardeleană “, monumentul “Ostașului Român”, statuia lui Avram Iancu”, statuia lui Mihai Eminescu și a lui Lucian Blaga  etc.

Tot aici, de mare interes turistic sunt : Muzeul Național de Artă, al doilea din țară ca zestre de artă românească dar și străină  (peste 4000 de lucrări), Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (peste 100000 piese), Muzeul Etnografic al Transilvaniei (peste 65000 de exponate), Secția  în aer liber a  Muzeului Etnografic (85 de unități), Muzeul memorial “Emil Isac”, Colecția de istoria farmaciei, Muzeul de Mineralogie și Geologie și Muzeul Zoologic (peste 140000 piese).

Grădina botanică, una dintre cele mai cunoscute și mai bine organizate din sud-estul Europei, oferă un bun prilej de destindere, dar și de instruire pentru numeroși turiști din țară și străinătate. În municipiile Dej și Turda, bisericile în stil gotic din secolele XIV – XVI, aflate în piețele centrale, constituie importante puncte de atracție. Casele memoriale vin să întregească patrimoniul de monumente cu atracție turistică : “Dr. Ioan Rațiu”  la Turda și “Octavian Goga” la Ciucea. Capacitatea turistică a județului Cluj în 2001 cuprindea: 26 hoteluri  (2489 locuri), 5 hanuri și moteluri (182 locuri), 7 cabane turistice (852 locuri), 3 campinguri (1610 locuri), 27 vile turistice (209 locuri) și 2 tabere de elevi și preșcolari (140 locuri); pe lângă aceste capacități de cazare, în ultimii ani, funcționează și unități de tip fermă și pensiune turistică în număr de 33 cu 423 locuri. Transformarea turismului într-o activitate de tip industrial, care să ridice la adevărata valoare importantul potențial de care județul Cluj dispune, cu profitabilitate atât pentru ofertanți cât și pentru tot mai numeroși beneficiari, obligă la schimbări de mentalitate, stimularea pe multiple căi a inițiativei private, responsabilitate din partea organelor cu atribuțiuni de decizie, care să conștientizeze inepuizabila sursă de venit a acestei activități, reorganizarea și modernizarea amenajărilor turistice și o susținută campanie publicitară atât în țară cât și peste hotare.

ANALIZA ELEMENTELOR DE PEISAJ CULTURAL DIN JUDEȚUL CLUJ

III 1.0 ANALIZA PEISAJULUI

Valorile peisajului care se desprind din Convenția Europeană a Peisajului sunt:

Calitățile estetice ale peisajului au o implicare fundamentală în calitatea vieții, contribuind la bunăstarea fizică și mentală  a oamenilor;

Diversitatea peisajelor reflectă locuri, configurații și activități umane din trecut și prezent, ca și relațiile dintre ele. Peisajul face parte din sensul existenței umane, exprimă și mediază cunoașterea identițății locurilor și a oamenilor;

Peisajul are capacitatea de a releva cultura unei societăți (modul de folosire și tehnicile pe care societatea le-a aplicat asupra naturii);

Prin  faptul că peisajul poartă amprenta istoriei locale, a tradițiilor și obiceiurilor unei comunităti, el capată valori de simbol;

Valoarea științifică a peisajului are doua sensuri: peisajul –  câmp de cercetare a relațiilor societate-natura; câmp de cercetare și aplicare practică referitoare la resursele naturale și la ideea de management al teritoriului;

Valoarea economică rezultă din contribuția calității peisajului la crearea unor activități economice (turism, recreere), la creșterea eficienței acestor activități economice. La nivel local, calitatea peisajului poate deveni factor de competitivitate

III 2.0 Bazele obiective de analiză a peisajelor

Relieful

structura de bază a peisajului, structura primară definind limita câmpului vizual;

pantele sunt un element cheie al ocupărior umane (siturilor de habitat, designului parcelar, capacității de punere în valoare agricolă și forestieră, capacității de localizarea elementelor naturale și subnaturale).

Acoperirea solului

elemente naturale și elemente construite, structura secundară;

aduce peisajului o nouă compartimentare.

Elementele naturale

ocuparea vegetală a solului este influențată de condițiile biofizice fundamentale, de tipurile de climă , de anotimp;

concură mai mult sau mai puțin la armonia viziuală prin diversitate.

Elementele construite

mărturii ale prezenței omului, relevă o valoare afectivă deloc neglijabilă unui observator și constituie elemente importante ale peisajelor.

Bazele perceptive ale analizei peisajelor

trecerea către partea spirituală prin intermediul simțurilor, prin percepție, generează o imagine mentală, o reprezentare a peisajului;

fluctuează de la un individ la altul, de la o societate la alta, sau chiar de la un context la altul în funcție de starea fizică, psihică și afectivă a observatorului;

apreciere diferentiată a nivelului calitativ-estetic al peisajului.

Limitele peisajului:

limitele vizuale;

limitele fizice;

limitele virtuale.

Caracteristicile limitelor :

permanența, sinusiozitate, planietate.

Orizontul:

intern, extern.

Profunzimea campului vizual:

perceptia reliefului scade cu cresterea distanței, astfel se disting diferite planuri:

prim-plan, pe o rază de 50m, zona detaliilor. Pe măsură ce subiectul se deplasează prim planul se modifică;

planul mijlociu, structura secundară a peisajului;

ultimul plan, pe distanțe de ordinul kilometrilor, ochiul nu mai este capabil să perceapă decât volumele.

Conținutul câmpului vizual

relief, contururi, linii, texturi și culori.

III 3.0 Componente vizuale ale peisajului

Percepția dimensiunii verticale

Este influențată de:

psihologia vederii;

distanța verticală;

distanță orizontală;

distorsiunea percepției;

perspectivă.

Liniile și contururile

sunt influentate de distanța și contrast în raport cu fondul.

Textura

percepția pe care o avem asupra suprafeței unui element;

se schimbă pe parcursul anotimpurilor.

Culorile

crează diversitate în cadrul elementelor peisajului.

III 4.0 Criterii de dominanță

Liniile de forță:

orizontale, verticale, oblice

Punctele de interes, nodale: intersectia liniilor de forță;

Punctul focal: intersecția mai multor linii de forță;

Efectele de contrast: marchează elementele peisajului și atrag atenția asupra lor

Factori de ambianță

un peisaj de calitate răspunde la nevoile spiritului privind:

informarea

lizibilitatea

armonia.

III 5.0 Factori de variabilitate

Observatorul

pe categorii de varsta, sex, nivel cultural etc.

Poziția observatorului

aprecierea crescută a peisajului atunci cand este privit din puncte de vedere dominante, zone cu impact vizual puternic;

Mobilitatea observatorului

percepție statică, perceptia dinamica

III 6.0 Factori climatici

influenteaza vizibilitatea, texturile, culorile, aspectului peisajului de la un anotimp la altul sau de la un moment al zilei la altul.

Evoluția peisajului

schimbări progresive legate de ciclul zilnic și de ciclul anotimpurilor;

ritmul anual asociat etapizărilor agricole;

mutații rapide, chiar brutale de lotizare și comasare a terenurilor;

mutații legate de modificarea spațiului rural prin rurbanizare;

evoluția pe timp lung – epoci istorice;

evoluția în timp geologic

III 7.0 Evaluarea peisajului

Metode sintetice sau globale

fiecare formă peisagistica este mai mult decât o sumă a mai multe elemente ci este un ansamblu născut din raportul între elementele componente

Metode analitice

reduc peisajul la elementele lui constitutive , obiectiv

Metode de vizualizare

tehnicile de punere în imagini a peisajului ce produc documente elocvente, realism;

simulări informatice tridimensionale;

fotomontajul este tehnica vizuală cea mai răspândită;

III 8.0 Organizarea unui peisaj

III.8.1 Elemente majore ale peisajului

Există forme, trăsături și forțe majore ale peisajului natural pe care le putem schimba numai foarte puțin sau deloc. Pe acestea trebuie să le acceptam și să ne adaptam atât noi, cât și proiectele noastre. Aceste elemente ce nu se pot schimba, constau din forme majore ca: lanțurile din munți, văile râurilor, câmpiile de coastă, lacurile, oceanele și alte componente topografice dominante; din trăsături majore ca: precipitațiile, gerul, ceața, pânza freatică, temperaturile sezoniere; precum și din forțe majore ca: vânturile, mareele, curenții marini și atmosferici, eroziunea, procesul de creștere, radiația solară, descărcările electrice din atmosfera și gravitatea. Putem să analizăm aceste elemente ale peisajului doar pentru a le determina efectul potențial asupra proiectarii și apoi să concepem planurile noastre în armonia cea mai deplină posibilă cu ele. Asemenea considerații sunt fundamentale pentru așezarea orașelor, pentru zonificarea unei localități, pentru amplasarea industriilor, orientarea unei construcții simple.

Conservarea formei naturale

Caracterul peisagistic al unui deal poate fi așa de natural, încat cea mai bună utilizare să se obțină dacă este ferit cu grijă de orice schimbare. Dealul poate funcționa atunci cel mai bine ca parc, rezervație pentru vânat sau ca punct focal al unei zone locuite.

Distrugerea formei naturale

Un deal (sau o movilă) poate fi despicat prin străpungere adâncă pentru o șosea, poate fi acoperit  de apă sau poate fi îngropat sub construcții. Dacă se propune  vreuna din aceste soluții, nu este necesar să fie luat în considerare caracterul inițial al peisajului drept parametru de proiectare.

Alterarea formei naturale

Caracterul de bază al peisajului unui deal poate fi alterat sau schimbat complet prin modificarea formei sale, prin nivelare, prin îndepartarea învelișului său natural de copaci, prin plantare, terasare sau amenajându-l în vreun alt fel. Asemenea schimbari pot fi dăunătoare – așa cum stau lucrurile pe un deal complet defrișat, erodat sau complet excavat – sau pot detremina o îmbunătățire, ca în cazul dealurilor terasate de la Bali, cu orezările lor bine conturate, cu bălțile lor liniștite a căror apă limpede se prelinge domol.

Accentuarea formei naturale

Caracterul esențial al peisajului unui deal poate fi accentuat. Înalțimea sa aparentă și sălbăticia sa pot sa fie accentuate în asemenea măsură încât, de exemplu, un deal mic să dea impresia de caracter alpin.

III 9.0 Elemente de peisaj cultural din județul Cluj

Peisajul cultural este privit ca o realitate complexă, în care omul interacționează cu mediul său de viață. Acesta se prezintă ca o realitate duală având în aceeași măsură un caracter obiectiv (conține elemente concrete, măsurabile) și unul subiectiv (referitor la procesul de percepere). Peisajul geografic reprezintă structura spațială exprimată printr-o fizionomie proprie individualizată ca urmare a interacțiunii factorilor abiotici, biotici și antropici, care e valorificată în mod diferențiat, în funcție de modul în care este percepută.

III.9.1 Municipiul Cluj-Napoca

Biserica Mănăștur-Calvaria. Aflată in cartierul Mănăștur, edificiul, biserică-sală cu cor gotic și două turnuri pe fațada de vest, pare a fi fost la origine o abație benedictină, conform unei inscripții ce situează terminarea sa în 1508. Clădirea, preluata ulterior de călugării iezuiți, era înconjurată cu fortificații de piatră, ridicate și consolidate progresiv între 1296 și 1466. Azi se mai pot vedea fragmentele unui bastion în sud-estul clădirii, susținut de puternice contraforturi. Clădirea abației a fost demolată în 1818 și refăcută în stil neogotic. În jurul ei se zăresc urmele unei fortificații de pamânt despre care istoricii cred ca ar putea fi reședința celui ,,castrum Clus” din secolul al-XII-lea, pomenit indirect în documentele din 1173. În interiorul incintei se aflau clădirile complexului benedictin din care se mai păstrează doar capela zisă a Calvariei, azi biserică ortodoxă (Calea Mănăștur nr.12) .

Biserica Sfântul Mihail. Unul din cele mai importante monumente ale arhitecturii gotice din România, construit între 1350-1480, in stil gotic, matur și târziu. Amplasamentul era în afara incintei fortificate a cetății, dar prin extinderea orașului cu cea de-a doua incintă de ziduri (1405), biserica va ajunge în central localitații. Construcția reprezintă prima realizare integral a unei biserici- hală in Transilvania. Singurul monument al Clujului medieval în care se mai zăresc o parte picturilor murale din secolul al XV- lea. Turnul Clopotniței, înalt de 80m, în stil neogotic a fost ridicat pe latura nordică a edificiului între 1834 și 1863 (Piața Unirii).

Casa Matei Corvin. Azi unul din sediile Universitații de Artă și Design. Potrivit tradiției, este casa în care s-a născut la 23 februarie 1443 Matei Corvin, viitorul rege al Ungariei, fiul lui Iancu de Hunedoara. Singura clădire civilă a perioadei gotice care se mai păstrează în Cluj. Istoricii apreciază că edificiul este anterior anuluio 1440 și a suferit importante transformări in veacurile următoare. Clădirea marchează tranziția de la stilul gotic spre cel al Renașterii (Str. Matei Corvin nr. 6)

Palatul Bánffy, azi Muzeul de Artă. Cel mai reprezentativ monument laic al Clujului baroc, construit între 1774 și 1785 de arhitectul german Johann Eberhardt Blaumann pentru guvernatorul Transilvaniei, György Bánffy. Clădirea are formă dreptunghiulară, cu dimensiunile 66 m x 48,20 m și circumscrie o curte interioară pătrată cu latura de 26,40 m. Deasupra balconului se afla blazonul familiei Bánffy, un grifon încoronat care ține o sabie, flancat de alți doi grifoni (Piața Unirii nr. 30)

Biserica Minoriților, azi Catedrala greco- catolică ,,Schimbarea la Față” . A fost construită în stil baroc (simplificat), între anii 1775 și 1779 de Ordinul Fraților Minoriți, călugări franciscani. La origine a fost biserică romano- catolică, din anul 1930 devine greco- catolică, din 1948 ortodoxă; in 1998 a fost preluat din nou de Biserica greco- catolică (Bd. Eroilor nr. 10).

Biserica Piariștilor, azi Biserica romano- catolică ,,Sfânta Treime”. Inițial a fost biserică iezuită; în 1776, la trei ani de la desființarea ordinului iezuit, intră in posesia ordinului călugăresc al piariștilor. Este cunoscută și sub numele de biserica ,,Fecioarei care lăcrimează”, de la icoana de lemn a Fecioarei cu Iisus aflată deasupra altarului, despre care se spune că în februarie 1699 a lăcrimat timp de două săptămâni. Prima biserică ridicată în stil baroc după anexarea austriacă a Transilvaniei (1718- 1724). De asemenea, este prima clădire de cult a populației maghiare și germane înalțată după triumful contrareformei în Transilvania (Str. Universității nr. 5).

Biserica reformată Matia. În secolul XV (1487-1516), în colțul de sud- est al celei de a doua incinte a cetății este construită în stil gotic o biserică frnciscană, ulterior reformată (1644). Construcția este o biserică- sală compusă dintr-o singură navă, foarte largă, fără a avea turnuri. Concepția estetică și compoziția maselor evocă fațada bisericii superioare a Sf. Francisc din Assisi. Cel mai valoros obiect de artă din biserică este amvonul, capodoperă a sculpturii transilvănene din secolul al XVII-lea, creat în stilul Renașterii târzii. Biserica adăpostește cea mai mare colecție de blazoane funerare din țară (Str. M. Kogălniceanu)

Statuia Sfântului Gheorghe. Replică a statuii din Piața Hradului din Praga, realizată în bronz, în 1373, de frații Martin și Gheorghe din Cluj, la comanda regelui Carol al IV-lea de Luxemburg. Se află în fața bisericii reformate Maria.

Casa Aurarului. Cea mai bine păstrată casă orășenească în stilul Renașterii târzii. A fost locuința și atelierul aurarului Ujhelyi Gábor. Pe ancadramentele ferestrelor au fost sculptate potire, anul 1724 și inițialele U. G. și Sz. A., după numele meșterului și al soției sale, Szolosi Anna (Str. I. C. Brătianu nr. 27)

Bastionul Croitorului. Cel mai impunător fragment din vechiul sistem de fortificații al Clujului, construit după ce împăratul Sigismund de Luxemburg a îngăduit ridicarea sa, în anul 1405. Numele este legat de faptul că întreținerea pe timp de pace și apărarea pe timp de război a revenit celei mai importante bresle din oraș, cea a croitorilor. A îndeplinit și funcția de magazine a prafului de pușcă. Reconstruit în forma actual între 1627 și 1629, după ce a fost distrus de o explozie care l-a avariat, odată cu zidurile de apărare și cu biserica reformată din apropiere (Str. Baba Novac, colț cu Piața Ștefan cel Mare).

Teatrul Național. Construit între 1904 și 1906 de arhitecții austrieci Helmer și Fellner, într-un stil secessionist ușor barocizat. Sala, bogat ornamental în stilul baroc al teatrului European din secolul al XVIII-lea, are o capacitate de 928 de locuri (Piața Ștefan cel Mare nr. 24).

Catedrala Ortodoxă a Vadului, Feleacului si Clujului. A fost ridicată în perioada anilor 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România. Este unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca. Poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului". În anul 1973, odată cu ridicarea scaunului eparhial al Clujului la rangul de arhiepiscopie, lăcașul de cult a devenit catedrală arhiepiscopală. Din anul 2006 edificiul servește drept catedrală a arhiepiscopului Vadului, Feleacului și Clujului, care este totodată și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Construcția a durat zece ani, în prima fază, între 1923-1926 folosindu-se un schelet de beton armat în care s-a zidit cărămidă, în exterior montându-se piatră de Baciu și Bompotoc. La subsol a fost construită la final o criptă, în care au fost înmormântați ulterior episcopul Nicolae Ivan, respectiv arhiepiscopul Teofil Herineanu. Catedrala a fost înzestrată cu 4 clopote, aduse din Ungaria, cel mai mare dintre ele cântărind aproape 2 tone. Pictarea edificiului a fost realizată de profesorii Anastasie Demian și Catul Bogdan, de la Academia de Artă, în perioada 1928-1933. Există o legendă care spune că această catedrală ar fi legată printr-un tunel subteran de zona Cetatea Fetei din Florești.

Cimitirul Hajongard (oficial Cimitirul Central, în maghiară Házsongárdi temető) este unul din cele mai vechi cimitire din Cluj, înființat în secolul al XVI-lea. Numele cimitirului provine de la vechea denumire germană a zonei aflate pe spațiul actualului cimitir, respectiv "Hasengarten" (în traducere "Grădina cu iepuri"). Este unul din cele mai mari cimitire din sudul Europei, de o frumusețe rară. Pe cele 14 hectare ale lui, și-au găsit odihna personalități celebre clujene de toate etniile, fiind și un obiectiv vizitat de mulți turiști care vin aici să admire somptuoasele morminte nobiliare. (strada Avram Iancu)

Obeliscul Carolina. Cel mai vechi monument laic al Clujului, construit în 1831, în onoarea împăratului Francisc I și al împărătesei Carolina care vizitaseră Clujul în vara anului 1817. Obeliscul, inalt de 10 metri, are ca ornament patru vulture sculptați în piatră care țin câte o cunună de lauri de fier forjat. Amplasat la început în actuala Piață a Unirii, Obeliscul a fost reamplasat in 1898 în Piața Muzeului, unde se află și astăzi.

Biserica Sfânta Treime din Deal este prima biserică ortodoxă din Cluj , ea a fost construită pe un teren în afara cetății in 1795- 1796, în stilul barocului tărziu, prin strădaniile populației locale românești și a negustorilor români din Brașov. Între 1919 și 1932 este catedrală a Episcopiei reînființate a Vadului și Feleacului, până la sfințirea noii catedrale. Bolta bisericii a fost pictată în 1937, iar restul picturilor au fost executate de Coriolan Munteanu cu prilejul restaurării din 1951- 1958 (Str. Bisericii Ortodoxe nr. 10).

Sinagoga Neologă din Cluj a fost construită între anii 1886 și 1887, după planurile arhitectului Isidor Hegner. Clădirea suferit distrugeri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost restaurată în anul 1947 (Str. Horea nr. 21)

Mănăstirea Franciscanilor a fost ridicată pe locul unui temple roman, în secolele XV- XVI, în stil gotic, în interiorul primei incinte a orașului, ca mănăstire dominicană. Prima sa atestare documentară datează din 1428. În subsolul, sub corul actual, se păstrează urme romane ale vechilor construcții. În timpul Reformei, mănăstirea este folosită de diferite confesiuni protestante (unitarieni, calvini, luterani). În 1725, cănd devine franciscană, biserica este transformată în stil baroc și I se adaugă un turn- clopotniță pe latura de vest (1735- 1745). În present, în vechea mănăstire se află Liceul de Muzică (Str. Victor Deleu nr. 2-4).

III 9.2 Municipiul Dej

Castrul roman Samum este situat în punctul Cetatele din localitatea Caseiu, județul Cluj, Castrul a fost construit în jurul anului 106, ca și parte a sirului de castre de aparare Moigrad – Porolissum – Tihau – Caseiu – Ilisua, pe malul râului Someșul Mare, aproximativ la șase kilometri de municipiul Dej și era unul dintre punctele strategice de apărare a Daciei nordice.

Biserica Reformată-Calvină este un monument de arhitectură gotică, situat în piața centrală a municipiului Dej. Edificiul a fost construit în stil gotic târziu între anii 1456-1526. În anul 1643 a fost ridicat turnul zvelt, înalt de 71 m. Lăcașul a servit drept model pentru bisericile românești maramureșene din lemn.

Mănăstirea și Biserica franciscană Sf.Anton de Padova. Construirea lor a început în anul 1718. Arhitectul care a început lucrările a fost Einsenbeitl György Janös. Ridicarea acestor edificii s-a realizat în mai multe etape, finalizându-se în anul 1780. Biserica poartă hramul "Sf. Anton de Padua" și a fost construită în stil baroc, dupa planurile arhitectului clujean Konrad Hammer. Interiorul bisericii impresionează prin bogăția ornamentațiilor, a depozitelor cu valori de patrimoniu: un vechi altar de lemn, bibliotecă, tablouri în ulei, crucifixuri, sculpturi în marmură și lemn, icoane și o impunătoare reprezentare plastică în relief a lui Iisus Hristos răstignit, provenind din vechiul altar al bisericii, realizat de Anton Csuros.

Castelul Kornis. Castelul cu Inorogi, cunoscut oficial sub numele de Castelul Kornis, se află în localitatea Mănăstirea, între Gherla și Dej. Clădirea principală a fost construită de Kristóf Keresztúri în perioada 1573-1593, în stil renascentist. De-a lungul timpului, i s-au adăugat clădiri secundare, rezultînd un ansamblu în formă de patrulater. În 1673 devine proprietatea familiei Kornis, din perioada aceasta datînd etajul clădirii principale de pe latura sudică, realizat la dispozițiile lui Gáspár Kornis. Fiul acestuia, Zsigmond, renovează castelul în 1680, iar în 1720 îi adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordică, reface turnul care poate fi văzut și astăzi păzit de statuile inorogilor și redecorează interioarele.

III.9.3 Municipiul Gherla

Cetatea Gherla Cetatea a fost construită de către Domenico da Bologna, la ordinul episcopului de Oradea Gheorghe Martinuzzi, între 1540-1551, pe malul drept al Someșului Mic, în apropierea satului Gherla, actual municipiu. Cetatea înconjurată de un șanț de apă, având forma unui patrulater cu bastioane de apărare la colțuri, fiind înconjurat de ziduri groase de 3-4 metri, a fost construită din ruinele cetății Ungurașului. Prima mențiune documentară datează din 1291, când apare cu numele de Gherlahida. În secolele al XVII-lea – al XVIII-lea în Gherla au fost colonizați armeni și localitatea a devenit un puternic centru meșteșugăresc. În anul 1700 a fost pusă piatra de temelie a orașului modern când s-a pus în aplicare planul prestabilit al orașului care a fost adus de la Roma de către episcopul Oxendius Vărzărescu. Cetatea s-a aflat în posesia mai multor familii nobiliare, inclusiv a principilor Transilvaniei Sigismund Báthory și Gheorghe Rákóczi al II-lea, astfel devenind reședință princiară. La începutul secolului al XVII-lea își pierde importanța strategică, urmând ca pe 20 octombrie 1785, împăratul Iosif al II-lea să transforme cetatea Gherla în închisoare centrală pentru Transilvania. În 1913 a fost transformată în institut de prevenție pentru minori, iar în timpul comunismului a funcționat ca închisoare politică între 1945-1964 și ca închisoare pentru deținuți de drept comun. Urmând ca după 1989 să devină penitenciar de maximă siguranță. Abandonarea definitivă a cetății se presupune că s-a petrecut în timpul Războiului Curuților conduși de Francisc Rákóczi al II-lea, la începutul secolului al XVIII-lea, când după un asediu a explodat depozitul de praf de pușcă.

Catedrala armeano-catolică Sfânta Treime si Biserica Simaian sunt singurele care au mai rămas din cele 9 biserici armene care existau în Gherla. Ea este recunoscută datorită tabloului pe care il adăpostește: "Coborârea lui Iisus de pe Cruce" semnat de celebrul pictor Peter Paul Rubens. Acesta a fost dăruit în semn de mulțumire de către Împaratul Francisc armenilor care au construit catedrala, în 1804. Pentru a-i aprecia importanța tabloului, armenii au construit o capelă specială, numită "Capela învierii", unde tabloul a fost expus

Mănăstirea Nicula este o mănăstire în jurul căreia a luat naștere unul dintre cele mai mari pelerinaje, atat din țară, cât și din lumea ortodoxă. Potrivit celor însemnate pe harta Iosefina a Transilvaniei, mănăstirea exista pe actualul amplasament și în perioada anilor 1769-1773 , cănd a avut loc cartografierea satului și a mănăstirii. Ea a fost construită de către contele Sigismund Kornis, ajutat de către credincioșii din Nicula. Mănăstirea a fost ridicată pe urmele unei alte biserici. Vechea biserică a mănăstirii de la Nicula a fost construită între anii 1700-1705, complet din piatră. Biserica din lemn de la Nicula a ars într-un incendiu, în anul 1973, in locul ei fiind adusă biserica de lemn din satul Nasal Fanate. Mica biserică de lemn, care datează din secolul al XVII-lea, a adăpostit icoana făcătoare de minuni până în anul 1898, când a fost mutată în biserica mare.

III.9.4 Municipiul Turda

Castrul roman Potaissa. Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții pe piatră, monede, obiecte mărunte), cele mai multe dintre ele găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul local de Istorie, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena. Potaissa a fost cel mai mare castru de legiune cu funcționare îndelungată în Dacia. Cu laturile lungi (de nord și de sud) de 573 m și cele scurte (de est și de vest) de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o suprafață de 23,4 ha și adăpostea 5.000 de militari. Zidurile aveau o grosime de 1,7-2 m, fiind realizate din mortar și piatră.

Palatul Princiar, (resedință princiară, azi Muzeul de Istorie) este cel mai valoros obiect de cultură și arhitectură medievală al Turzii. Este cunoscut și sub numele de Curia Casei Fiscului, Casa Fiscală, Cămara de Sare, Casa Princiară, Casa Principilor, Palatul Voievodal, Conacul Princiar și Casa Bathory. El reprezenta odinioară reședința principelui Ardealului Sigismund Bathory (1581-1597 și 1599-1602). A fost destinat inițial de fapt pentru Vama Sării de la Turda.(strada Hașdeu nr.2).

Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche, cel mai vechi monument păstrat în Turda, este situată în centrul orașului, în vecinătatea Pieței Republicii, Lapidariumului și fostului Palat Princiar (azi Muzeul de Istorie). Aceasta a fost construită la inceputul secolului al XV- lea, pe vremea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg (1387-1437), pe amplasamentul unei și mai vechi biserici. Prima biserică pe acest loc a fost de rit romano-catolic, construită în secolul XIV, cu hramul Sf.Maria. Această primă biserică este mentionată într-un vechi registru papal de impozite din anul 1332, ca fiind condusă de preotul Peter din „Antiqua Thorda" („Turda-Veche"). Clădirea primei biserici a fost alcatuită dintr-o sală cu un turn (plasat pe latura de sud) și un cor plasat pe latura de est (str.Hașdeu nr.1). Biserica a doua, ridicată pe vremea lui Sigismund de Luxemburg în jurul anului 1400 (actuala biserică), a fost concepută în stil gotic, având o singură navă, în lungime (actuală) de 26 m, lățime de 8,5 m și o înălțime de 16 m.

Inițial a fost mai lungă cu 5-10 m, avănd spre est (spre Piața Republicii) obișnuitul cor/altar, cu bolți ogivale în cruce, cor care a fost demolat odata cu constructia fortificatiei imprejmuitoare (biserica nu mai incapea în incinta zidurilor de apărare, fiind plasată de-a curmezișul față de fortăreață; corul/altarul a trebuit să fie sacrificat pe o lungime de 5-10 m; așa se explică aspectul neobișnuit de inestetic al laturii de est al bisericii, lipsită de cor/altar și de portalul gotic, dispărute). În locul corului demolat (pe noul zid de apărare) a fost ridicat în secolul al XVII- lea un turn cu clopot, care s-a prăbușit în anul 1862 (fundația a cedat). Turnul nou (actual) cu ceas, cu o înălțime de 60 m, a fost construit între anii 1904-1906.

Fațadele de vest și de nord ale bisericii sunt cele mai frumoase. Fațada de vest, cu intrarea încadrată de un portal ornamentat, prezintă elemente tipice de stil gotic, de la începutul secolului al XV- lea. În axul fațadei de vest se găsește un portal, terminat în arc frânt. Portalul vestic este decorat cu motive de frunze de stejar. Fațada de nord prezintă cinci contraforturi și un portal secundar (permanent închis). Interiorul bisericii a fost deteriorat în urma unui incendiu din secolul al XVII- lea. Ornamentația interioară e în cea mai mare parte opera refacerilor ulterioare. Biserica (inițial romano-catolică) a trecut în anul 1564 (până în zilele noastre) la confesiunea reformată-calvină. Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004.

Biserica romano-catolică din Turda a fost construită între 1498-1504 în nordul pieței centrale a orașului, are o lungime de 50 de metri și o lățime de 18 metri, iar altarul bisericii este lung de 20 de metri. Biserica este renumită datorită Edictului de la Turda care a fost emisă aici cu ocazia dietei din 1557 și care recunoaște și legiferează libertatea confesională a cultelor religioase de pe teritoriul Transilvaniei. A fost primul act care a recunoscut caracterul confesional mixt al regiunii.

III.9.5 Municipiul Câmpia- Turzii

Biserica Ortodoxă din Câmpia- Turzii. Un document din anul 1911 arăta că în rândul cetățenilor români din Ghiriș-Arieș și Ghiriș-Sâncrai (cele două localități rurale învecinate, care au format în 1925 comuna Câmpia Turzii) nu exista nici unul de confesiune ortodoxă. Această realitate urma să se schimbe (lent) până în 1948 și abrupt după anul 1948, anul desființării de către noua putere comunistă a tradiționalei Biserici Greco-Catolice. Înființarea întreprinderii „Industria Sârmei” a determinat stabilirea la Câmpia Turzii a unor români ortodocși, veniți din alte părți ale țării. Aceștia au simțit nevoia unui lăcaș de rugăciune ortodox. În 1923 s-a înființat în satul Ghiriș-Arieș prima capelă ortodoxă, într-o încăpere a conacului Paget. În anul 1949 a avut loc evacuarea forțată a capelei din conacul Paget spre a ceda încăperea Stațiunii Experimentale Agricole. Între 1949-1951 slujbele ortodoxe s-au ținut în fosta biserică greco-catolică din Sâncrai (str. 1 Decembrie 1918 nr.57). Între 1943-1951 s-a construit prima Biserică Ortodoxă în Piața Mihai Viteazul nr.9 (în centrul orașului), cu hramul "Învierea Domnului" (numită Biserica Ortodoxă II). Biserica este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004.

Biserica Reformată-Calvină din Câmpia Turzii. Este o clădire fortificată din piatră, împrejmuită cu ziduri defensive (păstrate parțial până în zilele noastre). Zidurile erau și mai înalte, dar, după ce nu mai aveau rol de apărare, înalțimea lor a fost redusă. În 1786 bisericii i s-au adus unele modificări: s-a refăcut interiorul și s-a reparat bolta, pe cheltuiala contesei Rachel Kendeffy de Malomvíz (1780-1840), al cărei nume este scris pe o placă de marmură în stânga amvonului. Luptele din toamna anului 1944 au cauzat avarii însemnate și acestei biserici, ea fiind reparată în cursul anului 1946.

TRASEE TURISTICE PEISAGISTICO CULTURALE ÎN JUDEȚUL CLUJ

Clujul Cultural ar trebui să cuprindă următoarele obiective turistice : Domeniul de la Ciucea, Cetatea din Bologa, Castelul Banffy din Bonțida, Castrul roman Potaissa, Biserica de Lemn de la Nicula, Biserica reformata calvina din comuna Sic, Muzeul de Arta Cluj-Napoca, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Biserica Reformata – Calvina din Man

Acestea au fost alese deoarece „acopera principalele etape ale istoriei medievale, moderne si contemporane, fiind reprezentative pentru toate comunitatile etnice si confesionale.

În cele ce urmează voi face o scurtă prezentare a fiecăruia, prezentare însoțită și de o hartă menită să ajute la o mai bună localizare a obiectivului.

Domeniul de la Ciucea

Conacul a fost reședința lui Octavian Goga, fiind și locul în care acesta este înmormântat. Clădirea face parte din patrimoniul monumentelor istorice ale județului Cluj. Domeniul pe care este amplasat a devenit muzeu și casă memorială dedicată poetului Octavian Goga.

După ce a intrat în posesia domeniului, Goga a inițiat o serie de acțiuni de restaurare și refacere a lui, în perioada 1921-1926. Este vizat în primul rând castelul, care va fi etajat, extins și restructurat într-un stil brâncovenesc, cu verande mari orientate spre râul Criș. Sunt reparate, totodată, Casa Ady Endre, Casa Albă și anexele existente. Va fi deschisă o întreagă carieră de piatră în partea superioară a domeniului, deasupra locului în care este dispus actualmente mausoleul Goga. Este ridicată acum și Casa de pe stâncă direct pe o stâncă aflată deasupra drumului Oradea – Cluj-Napoca, clădirea având rolul de casă de vânătoare

Goga va cumpăra de la Biserica Reformată partea superioară a actualului domeniu, aflată între castel și liziera pădurii Este inclusă și clădirea ridicată în 1909 și devenită acum mănăstire. Aceasta nu va suferi nici o modificare, sobele interioare (datate 1909) existând și astăzi. În 1926 se finalizează toate lucrările. După finalizarea în 1926 a restaurărilor, domeniul a căpătat următoarea structură, păstrată și astăzi:

Conacul Goga era locuit de familia Goga. Clădirea era compusă la parter din salonul de primire, sufrageria, Salonul Galben, biblioteca de periodice, iar la etaj din biroul de lucru al lui Goga, salonul de muzică, biblioteca, baia și dormitoarele.

Casa Ady era locuință a personalului auxiliar, magazie și bucătărie. Actualmente clădirea a fost transformată în casă memorială Ady Endre, fiind expuse diverse documente legate de activitatea acestuia împreună cu obiecte etnografice din cultura populară română și maghiară.

Casa albă (sau Casa de oaspeți) avea destinație de locuință pentru musafiri, astăzi ea devenind muzeu de artă etnografică. Sunt expuse costume populare, covoare, icoane și ceramică moldovenești, oltenești și oșenești.

În partea inferioară a domeniului se aflau grajdurile, ulterior demolate, pe locul lor fiind ridicat actualul teatru de vară.

Mănăstirea organizată în clădirea achiziționată de Goga de la cultul reformat. Goga intenționa să deschidă aici o mănăstire de călugări, dar nu a mai reușit. Aici Veturia va înființa o mănăstire de maici care se ocupau și cu realizarea de costume populare, cergi, covoare, cusături. Mănăstirea cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" a funcționat până în 1947 când a fost desființată de comuniști, în 1994 ea fiind redeschisă. Primele călugărițe au sosit aici de la mănăstirea Florești din județul Vaslui, sub conducerea maicii Georgiana Palcău.Ele au efectuat reparații la acoperiș, au amenajat chiliile și un paraclis. A fost adus la Ciucea iconostasul de la vechea capela a Seminarului Teologic din Cluj-Napoca.

Biserica de lemn adusă de Veturia în 1939 din localitatea Gălpâia, județul Sălaj. Biserica a fost construită în 1575, având hramul "Nașterea Maicii Domnului". În spatele ei se află un mormânt simplu, al stareței Zenobia Sergheev (1911-1945), prima stareță a mănăstirii

În 1966 Veturia Goga oferă statului român ca donație întregul complex. Donația este acceptată, iar în vara lui 1967 va avea loc deschiderea oficială a Muzeului Memorial "Octavian Goga" din Ciucea. Muzeul reînvie viața poetului, fiind expuse un număr mare de obiecte personale ale acestuia sau diferite alte piese adunate de acesta din toată țara.

În Salonul de primire sunt expuse un scrin german din sec. XVIII, o ladă florentină executată în Transilvania secolului XVI, 2 jilțuri îmbrăcate în piele de Cordoba datate secolul XVII, precum și fotoliile și sofalele Bidermayer. Pe pereți sunt expuse tablouri aparținând de școala venețiană de pictură sau lui Camil Ressu. Pe peretele din dreapta este un șemineu din marmură de Rușchița, ale cărui cahle sunt desenate de Nora Steriade.

Salonul galben are în mijloc o masă Bidermayer cu patru scaune, în masă fiind expuse diverse bijuterii. Pe pereți sunt expuse tablouri și sculpturi ale lui Nicolae Dărăscu, Elena Popea și Corneliu Medrea.

Sufrageria conține o colecție de obiecte decorative, porțelanuri germane, britanice și asiatice, alături de obiecte de mobilier.

Salonul de muzică este orientat în jurul pianului Beckstein al Veturiei, pian la care au cântat Dinu Lipatti și George Enescu. Pe unul dintre pereți este expusă o tapiserie lyoneză lucrată în secolul XVIII. Sunt expuse tablouri ale lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Aurel Popp și Ștefan Dimitrescu.

Camera de lucru conține biroul Bidermayer al lui Goga, jilțul său, un dulap-secretair și o sobă din ceramică germană.

Biblioteca lui Goga este compusă din peste 6.000 de volume scrise în limba română, germană, maghiară, latină, engleză și franceză.

În dormitor se află patul în care a murit Octavian (1937) și Veturia (1979). Deasupra patului sunt expuse tablouri ale celor doi, pictate de Nagy Istvan.

Cetatea din Bologa

Cetatea Bologa se situează în comuna omonimă aflată în vestul județului Cluj, în apropierea vărsării râului Secuieu în Crișul Repede. Este considerată drept una dintre cetățile cele mai semnificative din Transilvania, dotată cu unul dintre puținele donjoane circulare bine conservate din provincie.

Trebuie observată însă absența unor cercetări arheologice sistematice ale obiectivului și ale unor planuri și secțiuni concludente. Vegetația abundentă din zona ruinelor este un alt factor care împiedică vizibilitatea și contribuie la distrugerea accelerată a monumentului.

Cetatea este amplasată pe un vârf de deal, peste râu de castrul și așezarea civilă de epocă romană. Cu toate acestea nu se observă refolosirea materiei prime de aici la cetate, probabil și datorită apropierii carierei de andezit și dacit și a râului care desparte obiectivele

Începuturile sale se plasează probabil înainte de anul 1317, prima mențiune documentară datând din 1319. Este vorba cel mai probabil de un șantier regal. Posibil după 1350, Bologa, asemeni cetății Hațegului, au fost lipite la voievodatul Transilvaniei. După mijlocul secolului al XIV-lea este asociată demnității de comite al Clujului, în sensul în care apare întotdeauna în lista posesiunilor comitelui.

Cetatea de la Bologa a fost parțial distrusă de habsburgi după războiul curuților, pentru a nu le servi acestora drept refugiu în viitor, parțial s-a dărâmat natural. Se presupune că la început ar fi funcționat doar donjonul, înconjurat de un val și de un șanț de pământ, abia mai apoi fiindu-i adăugată curtina de piatră.

Obiectivul este important pentru cercetare deoarece a suferit puține modificări în timp în ceea ce privește suprafața de teren ocupată și continuitatea unor elemente (fântâna, grajdul, temnița). Grajdul mai funcționa încă în 1680, închisoarea în secolul al XVIII-lea, iar „fântâna” (mai probabil de fapt o cisternă), a fost distrusă cândva în intervalul 1680- 1715.

Castelul Banffy din Bonțida

Castelul Bánffy de la Bonțida este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic (inclusiv galeria neogotică de la 1890). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.

Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Se bănuiește că pe acest loc a existat o reședință nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcția la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-și ridica o cetate, și a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează însă din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar (1680), exista un sistem de fortificații care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist și cel baroc.

Dionisie Bánffy (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena. Această primă clădire a fost proiectată ca un ansamblu fortificat, cu bastioane în cele 4 colțuri, un turn înalt la intrare și o grădină dispusă în sudul ansamblului.

Moștenitorul său, Dionisie Bánffy al II-lea, a inițiat reconstrucția castelului, începând din 1745 în stil baroc austriac, după planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von Erlach. În primă fază reconstrucția s-a concentrat asupra curții de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză au fost create noi clădiri: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Tot el a dat o nouă formă castelului, sub forma a două aripi așezate în poziția literei U. Acum va fi creat și parcul de agrement de pe malul Someșului (proiectat de Johann Christian Erass), în același stil baroc, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene

Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, va demola în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Tot la dispoziția sa, în 1850 arhitectul Anton Kagerbauer a ridicat o nouă aripă a clădirii, perpendicular pe latura sudică a incintei castelului, totodată remodelând parcul prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezești.

Tot în secolul XVII sculptorul Johann Nachtigall a transpus "Metamorfoza" de Ovidiu în grandioase statui de piatră care decorau poarta.

În anul 1944 trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, pinacoteca, bine-cunoscuta galerie de portrete și biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca.

După căderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului în 1999. Decisivă în acest sens a fost acordul semnat de Ministerul Culturii si Cultelor din România, "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană

În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.

4. Castrul roman Potaissa

Cel mai important monument istorico-arheologic al orașului Turda este castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul numit Dealul Cetății. Castrul a fost construit de către această legiune în anul 168 d.C.

Pe Tabula Peutingeriana (Segmentum VIII) apare ca Patavissa între Salinae (Ocna Mureș) și Napoca (Cluj-Napoca).

Începerea conflictelor marcomanice au determinat Roma să trimită în jurul anului 168 Legiunea a V-a Macedonica din Moesia, de la Troesmis, la Potaissa pentru a întări defensiva nord-vestică a Daciei romane. Leagiunea a construit aici cel mai mare castru cu funcționare îndelungată din această provincie romană.

Cu laturile lungi (de nord și de sud) de 573 m și cele scurte (de est și de vest) de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o suprafață de 23,4 ha și adăpostea 5.000 de militari. Zidurile aveau o grosime de 1,7-2 m, fiind realizate din mortar și piatră. În fața zidurilor exista un șanț cu apă lat de 12 m și adânc de 3 m. Avea două străzi care se intersectau în cruce (Via Praetoria, Via Principalis) și patru porți (Porta praetoria, Porta decumana, Porta principalis dextra, Porta principalis sinistra). Poarta pretoriană este orientată spre răsărit iar Porta decumana spre apus. Cea mai importantă clădire din castru (Principia) a fost cea a comandamentului (cca 1 ha); ea fiind situată la intersecția drumului principal cu cel pretorian.

În latus praetorii sinistrum se aflau cazărmile cohortelor quingenariae și horrea iar în latus praetorii dextrum se găsea cazarma cohortei miliaria. În spațiul rămas din praetentura și retentura se aflau locuințele tribunilor, ale ofițerilor, diferite instalații, therme.

În anul 274 Legiunea a V-a Macedonica, împreună cu celelalte trupe romane, s-a retras din Dacia, ulterior pietrele zidurilor fiind folosite de locuitori pentru a construi clădirile și bisericile.

Castrul a continuat să fie utilizat multi timp după retragerea romană din anul 274 așa cum stau mărturie numeroasele materiale arheologice din sec.IV-V și VIII-X descoperite în perimetrul castrului

Cu prilejul lucrărilor la bazinele de apă din anii 1950-1952 se descoperă urmele unei construcții din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de apă, au fost reluate săpăturile care de atunci se desfășoară an de an.

Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții pe piatră, monede, obiecte mărunte), cele mai multe dintre ele găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena.

În punctul „Piatra Tăiată“, la 1,5 km de intrarea în Cheile Turzii, se afla în perioada romană principala carieră a orașului si a castrului Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au facut observații detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar și de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m și cu diametrul de 0,34 m. În carieră și în împrejurimile sale s-au descoperit țigle, chei, opaițe, fragmente ceramice și mai multe monede (o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domitian, un denar din vremea lui Macrinus și alte două monede). Descoperirile indică existența unei așezări în preajma carierei de calcar.

Prin lucrările de consolidare-conservare efectuate de către Muzeul de Istorie Turda și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca obiective importante cum sunt: turnul de Nord Vest, un turn de curtină, porta decumana și principia sunt astăzi puncte vizitabile.

Obiectele descoperite aici sunt expuse la muzeele din Turda, Cluj-Napoca, Aiud, Budapesta și Viena. La castru se poate ajunge cu mașina pe două drumuri de access: pe lângă Colegiul Național Mihai Viteazul și dinspre DN1, pe strada Romană

Castrul roman Potaissa din Turda este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004 (codul oficial LMI 2004 CJ-I-s-A-07208

Biserica de Lemn de la Nicula

Biserica de lemn din Nicula, aflată în satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, județul Cluj, a avut hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost prima biserică a Mănăstirii Nicula. Din păcate această bisericuță a fost mistuită de flăcările unui incendiu devastator la 24 aprilie 1973

În anul 1602 a ars tot satul Nicula, inclusiv biserica, după care sătenii și-au refăcut casele și gospodăriile. În locul bisericii din lemn arse în 1602 și-au construit această biserică din lemn, pe dealul numit "Vergheleu", cu iconostas datat 15 februarie 1694 și clopot inscripționat din 1696 cu litere chirilice. În această biserică parohială a Niculei a fost așezată icoana Maicii Domnului zugrăvită de meșterul Luca din Iclod în 1681 și cumpărată de nobilul român Ioan din Nicula, care a dăruit-o bisericii parohiale din sat. Conform procesului verbal încheiat la 28 martie 1699 de iezuiții conventului de la Cluj-Mănăștur, icoana ar fi lăcrimat în acel an din 15 februarie până în 12 martie, la fel ca icoana similară din Pociu, care ar fi lăcrimat în 1696.

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară (iertarea păcatelor) celor care vizitează biserica de la Nicula în sarbătorile mariane ale Nașterii Fecioarei Maria, Bunei-Vestiri și Adormirii Maicii Domnului.

În perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română a organizat o propagandă intensă împotriva pelerinajelor de la Nicula. Astfel oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj

Călugării greco-catolici de la Nicula au fost arestați de autoritățile comuniste în anul 1948 iar în locul lor a fost instalat la 18 decembrie 1948 primul stareț ortodox, în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț

Ca și trăsături, biserica avea un plan comun, cu altarul mai mic. Turnul era mic, modest, cu galerie simplă, coiful având 8 fețe. În anul 1974 a fost în locul acestei biserici a fost adusă Biserica de lemn din Năsal Fânațe.

Biserica reformata calvina din comuna Sic

Biserica de lemn din Sic se află în localitatea cu același nume din județul Cluj. Situată pe o mică colină în partea satului numită “Jeleri” – denumire datorată populației românești care trăia în acea parte de sat – biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Este datată din anul 1731, conform inscripției ce se găsește deasupra intrării în biserică. Se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: CJ-II-m-B-07760

În aceeași localitate a mai existat încă o biserică de lemn, cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur, datată din anul 1707, dar care nu s-a mai păstrat, fiind demolată.

Biserica, construită din lemn de stejar, are planul dreptunghiular cu dimensiunile de 8,05 m x 5,42 m. Absida altarului este decroșată poligonală și are patru laturi. În partea de sud, biserica are o prispă cu 4 stâlpi, lată de aproximativ 1,26 m. Intrarea în biserică se găsește tot pe partea de sud, încadrată de un frumos portal decorat cu rozete și frânghii răsucite. În partea de sus, portalul este ornat cu o cruce sub care se află trecut cu cifre chirilice anul construcției bisericii, 1731. Ușa bisericii este făcută dintr-o singură bucată.

În interior, așa-numita “biserică a bărbaților” (locul unde stăteau bărbații, adică naosul) e separată de “biserica femeilor” (adică pronaosul) printr-un perete din care s-au scos bucăți de bârne, pentru a facilita accesul femeilor la slujbă. Trecerea din naos în pronaos se face prin intermediul portalului interior, și acesta frumos decorat. Naosul are o boltă semicirculară, unde se distinge atât grinda centrală, cât și arc-dublorile frumos sculptate și pictate.

Iconostasul are trei intrări, ușile împărătești având șase casete pictate cu scena Bunei Vestiri, Arhanghelul Gavriil, precum și cu cei patru Evangheliști. Biserica are o clopotniță deasupra pronaosului, clopotnița având o galerie cu parapet de lemn și un coif octogona

Pictura păstrată în naos ilustrează scene din Vechiul Testament cum ar fi răpirea la cer, în carul de foc, a Sfântului Prooroc Ilie. Din Noul Testament se pot distinge mai multe scene legate de momentul Răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos.

În absida altarului sunt reprezentați Arhanghelii Mihail și Gavriil care o încadrează pe Maica Domnului, dar și Sfânta Treime, pictată pe spatele iconostasului. Iconostasul îi are reprezentați pe cei 12 Apostoli. În absida altarului găsim și bogate ornamente vegetale.

În ceea ce privește icoanele prezente în biserica de la Sic, sunt icoane din prima parte a secolului XVIII din care se pot aminti Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul și Sfântul Gheorghe

Muzeul de Arta Cluj-Napoca

Muzeul Național de Artă Cluj posedă un patrimoniu deosebit de valoros de artă românească și europeană: pictură, grafică și artă decorativă (secolele XV-XX). Înființat în anul 1951, muzeul a beneficiat încă de la constituirea sa, de unele fonduri mai vechi: o mică parte din colecția de curiozități, orfevrărie, piese de mobilier și artă plastică europeană, provenind de la Muzeul Ardelean și mai ales colecția cunoscută sub numele "Pinacoteca Virgil Cioflec".

De numele lui Virgil Cioflec (1876-1948), autor al unor monografii de referință dedicate pictorilor Ștefan Luchian (1924) și Nicolae Grigorescu (1925), precum și al unor scrieri despre arta pertinente publicate în presa vremii, se leagă un act de cultură de mare însemnătate pentru viața Clujului interbelic: donarea colecției sale de artă românească, Universității Clujene (1929-1930).

Deschidrea către public a pinacotecii Virgil Cioflec (1933) însemna, de fapt, deschiderea la Cluj a primului muzeu de artă românească modernă, al cărui succesor a devenit Muzeul Național de Artă Cluj.

Alcătuită cu pasiunea și competența cunoscătorului capabil să prețuiască valorile consacrate (Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Dimitrie Paciurea) și să susțină cu clarviziune afirmarea talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Cornel Medrea), Colecția Virgil Cioflec reprezintă și astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului Național de Artă Cluj.

Amplificarea fondului muzeal s-a realizat în anii care au urmat înființării lui, pe seama unor transferuri, donații și achiziții. Operelor de artă transferate de către Ministerul Culturii, Muzeul Național de Artă București și Administrația locală (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattărăscu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ioan Andreescu, Karl Storck) li se adaugă un fond însemnat provenind de la Filiala Cluj a Academiei Române (1971). Cuprinzând piese importante de artă din Transilvania (pictori necunoscuti din secolele XVIII și XIX, Franz Neuhauser, Joseph Nehauser, Franz Anton Bergman, Koreh Sigismund, Szathmari Gati Sandor, Simo Ferenc), acest fond a contribuit substanțial la conturarea unei fizionomii a patrimoniului

Muzeul este adăpostit într-un important edificiu baroc din secolul al XVIII-lea opera arhitectului german Johann Eberhard Blaumann. Spațiul de la etajul palatului este destinat Galeriei Naționale. În anul 1990, Galeria Națională a fost închisă pentru reorganizare, impusă atât de starea avansată de degradare a edificiului cât și de nevoia de a organiza expunerea permanentă în funcție de noile cercetări și de piesele ahiziționate sau donate în ultimul timp. Printr-o restaurare atentă, spațiul de expunere generos de la etajul palatului Banffy a redobândit o configurație foarte apropiată de acea originară, fiind în același timp perfect adecvat funcției de muzeu de artă. Au fost selectate 325 de piese de pictură și sculptură cărora li s-au pregătit o ținută de expunere (restaurare, conservare rame, socluri) adecvate valorii lor artistice deosebite.

Noua paginație a Galeriei Naționale, redeschisă pentru public în luna ianuarie 1996, propune o sinteză de patru secole de artă românească cu un accent firesc pe fenomenul artistic din Transilvania: Altarul de la Jimbor (secolul al XVI-lea), pictură BIedermiir, artă stil 1900, avangarda, artiștii legați de Școala Superioară de Arte Frumoase și de Centrul Artistic Cluj: Alexandru Popp, Szolnay Sandor, Pericle Capidan, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Petre Abrudan, Tasso Marchini, Alexandru Mohy, Szervatius Jeno, Theodor Harsia, Kovaks Zoltan, Nagy Albert, Anton Lazăr, Virgil Fulicea, Constantin Dinu Ilea, Ioan Sima, Egon Mark Lovith.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca, situat pe str. Constantin Daicoviciu nr. 2 în clădirea cunoscută și drept Casa Petrechevich-Horvath este continuatorul primei asociații muzeale din Transilvania, Societatea Muzeului Ardelean, înființată la 23 noiembrie 1859, dispunând de colecții bogate de de antichități, mineralogie, botanică, o pinacotecă, o colecție etnografică și zoologie.

Societatea Muzeului Ardelean a reușit să constituie o colecție de peste 24.000 de piese arheologice, numismatice și alte piese din diverse domenii cum ar fi botanică, zoologie sau mineralogie. Aceste colecții au fost preluate de universitatea clujeană odată cu înființarea ei, în 1872. Din 1929 colecția de antichități a trecut la Institutul de Studii Clasice, însă deoarece lipsea un spațiu adecvat, colecția a suferit mai multe mutări, în final ea stabilindu-se definitiv în 1937 în incinta actuală din str. Daicoviciu

Unul dintre exponatele mai deosebite este un obiect metalic descoperit în 1973, în apropiere de Aiud. Acesta seamănă izbitor de mult cu piciorul unui tren de aterizare, iar din analiza stratului de oxid alb-gălbui care îl acoperă s-a tras concluzia că acesta are o vechime 300-400. Pe lângă metalul principal, piesa conține, în cantități mici cupru, zinc, cobalt, zirconiu, aceste metale nefiind descoperite decât mult mai târziu decât vârsta obiecColecția de Istorie a Farmaciei se află în clădirea primei farmacii (sec.XVI) din Cluj-Napoca, "Casa Hintz" sau "La Sfântul Gheorghe" , atestată documentar încă din 1573. Casa a fost deținută, pe rând, de Alexander Schwartz (1727-1749), Tobias Maucksch (1752-1802), Tobias Samuel Maucksch (1802-1805), Johann Martin Maucksch (1805-1817), văduva acestuia (1817-1822), Daniel Szlaby (1822-1863) și apoi de familia de farmaciști Hintz (1863-1949).

La originea colecției expuse stă o colecție a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), care cuprinde diverse obiecte farmaceutice transilvănene și pe care a expus-o în 1904 într-o sală a Muzeului Ardelean. Profesorul a donat colecția muzeului, ea întregindu-se cu o colecție de istorie a medicinii, iar pe parcursul timpului adăugându-i-se și alte donații valoroase care descriu istoria farmaciei transilvănene începând cu secolul XVI .

Colectia etnografică și pinacoteca vor sta la baza înființării altor doua muzee clujene, Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie.Din 1948, colecțiile au trecut în subordinea Academiei Române din Cluj. Începând cu 1 ianuarie 1963, Muzeul de Istorie a început să funcționeze drept instituție de sine stătătoare, iar din din 1994 este clasificat ca fiind de importanță națională. Din 1999 muzeul deține și un bogat tezaur, deschis la sediul muzeului.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este un muzeu în municipiul Cluj-Napoca. Muzeul a fost înființat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale perioadei următoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neîntreruptă, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din România și unul dintre cele mai prestigioase din Europa.

Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular și mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupațiile populației transilvănene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completă a obiceiurilor din Transilvania. Sunt expuse peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate în 8 sectii: Ceramică, Textile, Ocupații, Port, Locuință-alimentație, Obiceiuri, Secția în aer liber și Secția internațională. Există 50.000 de fotografii; 5.000 de diapozitive; 12.000 reviste de specialitate.

Se află pe str. Memorandumului nr. 21, în clădirea Reduta; este o construcție de la finele secolului al XVIII-lea. Clădirea Reduta a adăpostit în perioada 1848-1865 Dieta Transilvaniei. Tot aici a avut loc procesul memorandiștilor în 1894-1895, eveniment cu largi ecouri internaționale la acea vreme și în 1923 s-a organizat aici Congresul general al sindicatelor din România.

Parcul Etnografic Romulus Vuia, este o secție în aer liber a Muzeului de Etnografie (un muzeu al satului), fiind primul muzeu în aer liber din România, aflat în zona Hoia din Cluj-Napoca.

Acesta a luat ființă în 12 aprilie 1929, cele mai vechi exponate datând din 1678. Conține:

13 gospodării cu 90 de construcții caracteristice zonelor Munții Apuseni, Năsăud, Bistrița, Câmpia Transilvaniei, Maramureș, Secuimea, Zarand, Podgoria Albă, Țara Oașului, Gurghiu, Depresiunea Călățele, Bran

34 de instalații tehnice țărănești

5 case-atelier

3 biserici de lemn

o poartă de cimitir.

Biserica Reformată-Calvină din Mănăstireni

Biserica Reformată-Calvină din Mănăstireni este un prețios monument cu arhitectură romanică, construită, probabil, curând după mijlocul secolului al XIII-lea, ca biserică-sală cu tribuna pe latura vestică.

Ușa bisericii datează înainte de anul 1241. Ulterior, către 1400, a fost inițiată amplificarea sa prin adăugarea pe latura vestică a unui nartex flancat cu 2 turnuri. Efectiv nu a fost terminat decât turnul de nord-est care păstrează ferestre cu ancadramente originale. În secolul al XV-lea absida romanică semicirculară a fost înlocuită cu o absidă gotică poligonală. Tavanul și mobilierul de lemn pictat aparțin secolului al XVIII-lea (amvonul realizat în 1724 este opera maestrului David Șipoș).

ANALIZA SWOT A ELEMENTELOR DE PEISAJ CULTURAL ÎN JUDEȚUL CLUJ

CONCLUZII

Termenul de peisaj a fost folosit pentru prima dată de către pictorii Renașterii, definind un tablou în care natura observată de om este personajul principal.

Până în prezent se pot individualiza trei discipline științifice care au ca obiect de studiu peisajul: Ecologia peisajului, Arhitectura peisajului și Geografia peisajului.

Conceptul de peisaj cultural, la nivel european, este din ce în ce mai des prezentat ca o împletire inseparabilă între natură și cultură.

Peisajul are o desfășurare spațială variabilă, repetabil la nivel planetar, dar irepetabil sub toate aspectele lui caracteristice, având originalitatea sa (existența unui element care imprimă o notă dominantă). Fiind un sistem omogen, deschis, există în permanență schimburi de materie, energie și informație între componentele acestuia, ceea ce îi determină, într-un interval scurt sau lung de timp, o anumită fizionomie. Are o latură structurală, rezultatul interacțiunii și interrelațiilor dintre componente, ceea ce are ca feed-back latura observabilă, ce ne încântă în cele mai multe cazuri privirea – peisaj montan, lacustru, carstic etc., dar pot exista și peisaje dezolante – peisaj industrial în paragină, peisaj cu teren erodat, peisaj forestier defișat în mare măsură etc.

Peisajul natural constituie suportul de manifestare a etnicului, având ca rezultat o anumită morfologie și fizionomie a peisajului etnologic.

Peisajul etnologic este parte componentă a peisajului cultural, care sintetizează toate fenomenele și procesele generatoare de cultură și civilizație ale unei etnii.

Dinamica peisajului etnografic de-a lungul timpului este semnul vieții iar fața nefardată a sa îți încântă atât privirea cât și sufletul. Peisajul etnografic integrează naturalul cu socialul, omul modificând ori înlocuind componentele naturale (biotice și abiotice) în funcție de nevoile sale, de gradul de organizare și dezvoltare al colectivității din care face parte.

Peisajul etnografic este mărturia durabilă a osmozei omului cu natura, a creativității lui generatoare de cultură și civilizație, portul cu care poporul a gătit  pământul pe care-l locuiește, în funcție de nevoile sale, de-a lungul mileniilor. Parte componentă a peisajului etnologic, sintetizează latura materială și spirituală a unei etnii, are o fizionomie proprie fiind rezultatul interacțiunii și interrelațiilor dintre componente și  posedă anumite caracteristici ce-i permit nu numai identificarea, dar și delimitarea.

El are o serie de caracteristici: este mediu de viață, patrimoniu, are o continuitate, este resursă, original, are valoare identitară, are o dezvoltare ciclică, este omogen, complex, unitar, funcțional, variat.

Componentele sale sunt: biotică și abiotică, socio-economică și culturală.

Criteriile ierarhizării peisajului etnografic sunt următoarele: geografic, identitar (cultural, a colectivităților umane, psihic), fizionomic, funcțional, dinamic, tipologic, morfologic.

Unitățile peisajului etnografic sunt: intraetnice: zona etnografică, microzona etnografică și satul propriu-zis și interetnice: regiunea culturală, spațiul cultural și planiglobul cultural.

Zona este subunitate a peisajului etnografic generată de o comunitate istorică de tip „țară”, nucleu de concentrare și continuitate demografică, culturală, economică, lingvistică (graiurile), suprapusă peste formele de relief de ordinul III. Multe dintre ele fiind vechi organizații locale autohtone, asociații de obști de unde și denumirea de „țară” coroborat și cu cadrul lor de viață – căldările depresionare, culoare de vale etc.

Peisajul etnografic poate fi clasificat folsind următoarele criterii:

•       modul de utilizare a terenurilor: forestier, pastoral, piscicol, pomicol, viticol, agrar și mixt;

•            interacțiunea elementelor provenite din diferite  peisaje: bine individualizate și cu elemente de interferență   moștenite sau împrumutate;

•           evoluție: primare și derivate;

•           straturile culturale identificate în structura sa:

•       origine: autohtone, asimilate;

•       evoluție: arhaice, relicte, moștenite, contemporane, progresive;

•           starea peisajului: regresiv, instabil, stabil și progresiv;

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi.

Protecția socio-economică a dezvoltării durabile nu se înregistrează numai la nivelul comunităților locale, ci și în strategiile de management al diferitelor peisaje la nivel regional (județean), național și internațional.

Principalele elemente ce trebuie luate în considerare pentru a asigura o dezvoltare durabilă sunt:

•       promovarea satului turistic menționând peisajul etnografic, zona etnografică și nu județul;

•       practicarea unui turism rural (de preferat este agroturismul care afecteză mult mai puțin peisajul etnografic) astfel încât să fie protejat și conservat specificul etnografic prin: folosirea arhitecturii locale; amenajarea cel puțin a unei camere (din cadrul pensiunii) în mod tradițional, fără să folosească elemente din alte peisaje sau zone etnografice; folosirea alimentelor locale, naturale – brânzeturi, lactate, preparate din carne etc. Turistul să cunoască nu numai bucătăria tradițională locală, ci și anumite obiceiuri, ocupații și meșteșuguri ș.a prin implicarea și participarea lor directă.;;

•       încurajarea meșterilor locali să-și dschidă centre meșteșugărești în care să-și vândă o parte din produsele lor și să ofere posibilitatea turistului să vadă și să cunoască tehnica de realizare a produselor;

•       crearea unor obiective turistice: muzeele etnografice sătești, care să intre în administrația primăriei. Ele vor reda specificul etnografic al satului respectiv. Va trebui realizată o broșură care să conțină o caracterizare geografică și etnografică a acestuia, realizată de către intelectualii satului. Pe cât posibil această broșură va trebui să fie însoțită de casete audio, video și CD care să conțină muzică populară locală, anumite obiceiuri și sărbători, meșteșuguri locale ș.a.;

•       formarea și pregătirea țăranului, de către specialiști din domeniul economiei, geografiei, etnografiei ș.a. , care să desfășoare activități turistice dar în același timp să protejeze patrimoniul etnografic;

•       exploatarea resurselor solului și subsolului fără să distrugă sau să producă dezechilibre în cadrul peisajelor etnografice.

ANEXE

Bastionul Croitorilor, Cluj-Napoca

Biserica Mănăștur-Calvaria, Cluj-Napoca

Biserica Minorităților, azi Catedrala Greco-Catolică Schimbarea la față

Biserica Ortodoxă din Câmpia – Turzii

Biserica Piariștilor, azi Biserica Romano – Catolică, Sfânta Treime, Cluj-Napoca

Biserica Reformată Calvină, Dej

Biserica Reformată Calvină din Turda Veche

Biserica Reformată Calvină din Câmpia Turzii

Biserica Sfânta Treime din Deal

Biserica Sfântul Mihail, Cluj-Napoca

Casa Matei Corvin, Cluj-Napoca

Castelul Kornis

Catedrala Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca

Cetatea Gherla, Gherla

Catedrala armeano-catolică Sfânta Treime, Gherla

Cimitrirul Hajongard

Mănăstirea și Biserica Franciscană Sf. Anton de Padova, Dej

Mănăstirea Franciscanilor, Cluj-Napoca

Mănăstirea Nicula, Gherla

Obeliscul Carolina

Palatul Banffy, azi Muzeul de Artă

Teatrul Național, Cluj

Palatul Princiar, Turda

Sinagoga Neologă, Cluj-Napoca

Statuia Sfântului Gheorghe, Cluj-Napoca

BIBLIOGRAFIE

Buta, I., Bodea, Mihaela, Edroiu, N., (1989), Ghid de oraș Cluj-Napoca, Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Ciangă, N., Dezsi, Șt. (2007), Amenajare Turistică, Editura Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean, P. (2006), Turismul cultural, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean, P., Dezsi, Șt. (2009), Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean, P., Dezsi, Șt., (2005), Prospectare și geoinformare turistică ,Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Dezsi, Șt., Ozunu, A. (2006), Patrimoniu și valorificare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Jόzsef, L., (2005), Povestea ,,orașului-comoară ‘‘, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca.

Mihăilescu, V., (1969), Geografia Fizică a României, Editura Științifică, București.

Negucioiu, A., Teodor, P., Edroiu, N., (1980), Județele patriei Cluj Monografie, Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Pascu, Șt., (1974), Istoria Clujului, Publicație independentă, Cluj-Napoca.

Roșu, A. (1973), Geografia Fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Stoica, Flavia, (2008), Peisaje culturale istorice, Editura Argonaut, Cluj Napoca

http://whc.unesco.org/en/activities/477/ (accesat: 14.05.2011, ora 01:22)

http://www.culturallandscapes.ca/ (accesat: 14.05.2011, ora 11:12)

http://www.international.icomos.org/centre_documentation/bib/culturallandscapes.pdf (accesat: 16.05.2011, ora 10:03)

http://www.parks.ca.gov/?page_id=22500 (accesat: 15.05.2011)

http://www.muzeul-etnografic.ro/proiecte-met/peisaje-culturale.php (accesat:20.05. 2011, ora 23 :22)

http://www.gazetadeagricultura.info/mediul-rural/1098-Gestiunea%20creativa%20a%20peisajului%20cultural.html (accesat: 21.05.2011, ora 14:22)

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/peisajul-cultural-romanesc-contemporan-70155.html (accesat: 01.06.2011, ora 09:02)

http://www.gazetadeagricultura.info/index.php?view=article&catid=83%3ATurism+rural&id=1098%3AGestiunea+creativa+a+peisajului+cultural&format=pdf&option=com_content (accesat: 01.06.2011, ora 22:30)

http://www.scritube.com/stiinta/arhitectura-constructii/PEISAJUL-SI-ARHITECTURA-INTRUN2452021620.php (accesat: 02.06.2011, ora 10:14)

http://www.observatorcultural.ro/Un-peisaj-cultural-definit-prin-normalitate*articleID_18987-articles_details.html (accesat: 02.06.2011, ora 15:20)

http://uac.incerc.ro/Art/v1n1a05.pdf (accesat: 02.06, ora 22 :03)

http://www.infoghidromania.com/obiective_turistice_romania.html (accesat: 03.06.2011, ora 11:02)

http://individual.utoronto.ca/valentine/landscape.html (accesat: 04.06.2011, ora 13:20)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Cluj (accesat: 29.05.2011, ora 19 :21)

http://www.campiaturzii.ro/index.php?categ=2&tip=1 (accesat: 06.06.2011, ora 08 :11)

http://www.desprecluj.ro/index.php/Municipiul-Dej (accesat: 06.06.2011, ora 14:01)

http://www.primaria-gherla.ro/go/dateGenerale (accesat: 06.06.2011, ora 17:43)

http://www.primariaclujnapoca.ro/turism.html?show=home (accesat: 07.06.2011,

ora 07:22)