Pefecționarea practicii totalitare. [618502]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Istorie

Pefecționarea practicii totalitare.
Stalinismul

Ene Irina
Instituții și ideologii ale puterii în Europa
Anul II, semestrul II

Iași
2018

2

Perfecționarea practicii totalitare. Stalinismul

Teroarea a reprezentat, alături de propagandă, unul dintre elementele prin care liderii totai tari ai
secolului al XX -lea și -au menținut și consolidat puterea. Fiecare dictator s -a folosit de agentul dublu al terorii și
propagandei, într -o măsură mai mică s au mai mare, însă teroarea stalinistă s -a desfășurat în etape, răspândindu –
se de la o localit ate la alta și s -a bazat pe elemente de represiune inimaginabile până atunci. Totodată, teroarea a
reprezentat „motorul” marii construcții ideologice redefinită de Stalin , fără de care ace asta nu s-ar fi conturat și
nici nu ar fi supraviețuit mult timp.
Cauzele și amploarea fenomenulu i stalinist au fost supuse adesea în istoriografie unor interpretări extrem
de complicate, deși principalele trăsături al e regimului – guvernarea unui partid -unic autoritar , de la sfârșitul
anilor ’ 20 și până în 1953, bazată și legitimată de ideologia marxi st-leninistă, persecuția și teroarea adversarilor
politici – sunt general acceptate.1 Cercetă torii preocupați de studiul totalistarismului au văzut în stalinism doar o
formă mai vastă a unui efect istoric, totalitarismul , ale cărui rădăcini pot fi găsite f ie în marxismul lui Marx, fie
în marxismul lui Lenin, așa cum a afirmat istoricul Richard Pipes.2 Dacă amploarea și cauzele au fost
interpretate diferit, motivația acestui exercițiu de teroar e în masă este simplu: prin ace sta, Stalin s -a asigurat că
nimen i nu se va opune politicilor sale sau îi va contesta dictatura personală. Ceea ce este încă dezbătut în
istoriografie, este, însă, rolul personal al lui Stalin în aceste acțiuni.
Încă de la înlăturarea lui Troțki, care a dus la obținerea puterii de către S talin, acesta din urmă a folosit
propaganda pentru a menține controlul asupra Uniunii Sovietice. El a creat un cult al liderului în jurul său,
intitulându -se Stalin, ceea ce în traducere înseamnă „om de oțel”. De asemenea, a rescris istoria Revoluției
bolșevice pentru a se prezenta ca cel mai bun tovarăș de arme al lui Lenin. De fapt, în curând el îl va surclasa în
importanță pe Lenin, devenind liderul incontestabil al regimului. Un prim pas în consolidarea puterii a fost
controlul presei și a radioului, fo losind propaganda pentru a -i motiva pe munci tori. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă mișcarea stahanovistă, prin care muncitorii erau provoca ți să-și depășească cotele și, astfel, să fie
numiți eroi ai muncii sovietice. Cei care reușeau să -și depășeas că cotele erau adesea folosiți ca instrumente de

1 Discussing Stalinism. Problems and Approaches , edited by Markku Kangaspuro and Vesa Oittinen, Aleksanteri Institute, University
of Helsinki, Juvenes Print, S uomen Yliopistopaino Oy Tempere, Finland, 2015, p.6 .
2 Ibidem .

3
propagandă, cu scopul de a impresiona populația, arătându -i cum exceleaz ă producția stabilită de Gosplan.
Toate acestea au dus la întărirea ide ii de miracol sovietic , ceea ce însemna că Uniunea Sovietică se dezvolta și
înflorea în timp ce restul lumii trecea printr -o perioadă de criză.
Totuși, Stalin a folosit teroarea mult mai eficient decât propaganda. Conform Hannei Arendt, teroarea a
cunoscut trei etape distincte: mai întâi a fost teroarea normală , teroar ea de la sfârșitul anilor `20 și începutul
anilor `30 și anomalia , reprezentată de procesele -spectacol de la Moscova și de lagărele de concentrare.
Teroarea normală a reprezentat momentul incipient al terorii și a dus la consolidarea unui aparat
special , creat în 1917, imediat după Revoluție, și anume CEKA. Acesta a fost creat din dorința lui Lenin de a
pune capăt oricărui semn de opoziție, însă puterile primite de CEKA și Dzerjinski, omul aflat la conducerea
acesteia, fuseseră strict limitate. Sarcina imed iată a organizației a fost aceea de a pune capăt episoadelor de haos
create imediat după preluarea puterii de către bolșevici, însă, în scurt timp, CEKA a dobândit funcții mai largi,
cea mai evidentă fiind aceea a poliției de securitate, care avea rolul de a ancheta persoanele a căror loialitate era
considerată suspectă.3 Această acțiune este cunoscută ca Teroarea Roșie și a reprezentat primul pas în
manifestarea terorii în noul regim, măsurile și acțiunile lui Dzerjinski caracterizându -se prin brutalitate4,
transformându -l astfel într -un „model ” pentru viitori șefi ai poliției secrete sovietice.
În 1922 CEKA s -a transformat în OGPU, care la rândul său va fi absorbit de NKVD în 1934, iar spre
deosebire de nomenclatură, aparatul de informații și securitate al U.R.S.S. a rămas în general neschimbat. După
moartea lui Lenin, Dzerjinski devine un susținător al lui Stalin, însă moare în 1926.
GPU5 a fost creată imediat după sfârșitul războiului civil, după desființarea CEKA, care devenise temută
și detestată de bolșevici. Funcțiile noii organizații au fost reduse la investigarea delictelor civile, deși i -au rămas
și celelalte funcții de poliție secretă, membrii ei fiind cunoscuți încă drept „cekiști”6. În următorul an, poliția
secretă a devenit OGPU7, iar Stalin s -a asigura t că aceasta va continua să evolueze ca instrument final de
represiune. Astfel, Stalin a început să pună bazele unui stat totalitar, conform propriei viziuni, iar principalul
obiectiv al acestuia va fi de acum înainte eliminarea tuturor dușmanilor, fie ei reali sau imaginari.
Pe măsură ce Stalin a început să câștige controlul în stat, a început să -și facă planuri în vederea unei
refaceri a economiei sovietice. La sfârșitul anilor `20, a pus bazele unui sistem economic în care toate deciziile
importante erau luate de către centru. Aceasta perioadă de tranziție cuprinsă între abandonarea Noii Politici

3 Rupert Butler, Instrumentele terorii lui Stalin. CEKA, OGPU, NKVD, KGB între 1917 și 1991 , traducere din limba engleză de
Mihai -Dan Pavelescu, Editura Meteor Publishing, București, 2015, p. 30.
4 Un exemplu în acest sens este valul de ucideri inițiat în 1918 și care a luat sfârșit în 1921. Acesta a fost dirijat de șeful poliției secrete
și a avut ca scop eliminarea „dușmanilor de clasă”. Acest val de ucideri a fost susținut de Lenin, care chi ar i-a îndemnat pe bolșevici să
organizeze execuții publice „pentru a -i face pe oameni să tremure pe mulți kilometri de jur împ rejur”. Deși unii erau omorâți prin
împușcare, ardere de vii și înecare sau pur ș i simplu uciși prin sfârtecare , Lenin prefera c a victimele să fie spânzurate, pentru ca
trupurile lor să rămână legănându -se în văzul tuturor ( Ibidem , p.33 -34).
5 Gosudarstvennoe politiceskoe upravlenie – în traducere: Administrația Politică de Stat.
6 Rupert Butler , op.cit. , p.37.
7 Obiedinionnoe gosu darstvennoe politiceskoe upravlenie – Administrația Politică de Stat Unificată.

4
Economice, care a fost gradată și moderată, și cea a începutului colectivizării și a Primului Plan Cincinal a fost
cunoscută drept „revoluția stalinistă”, o peri oadă caracterizată prin violență, distrugeri și utopie8, care a
constituit a doua etapă a terorii.
Adoptarea Primului Plan Cincinal (1929 -1932) în vederea dezvoltării economiei Uniunii Sovietice a
stabilit cote și procente imposibil de atins în producție. Pe ntru a atinge aceste target -uri, regimul a limitat
consumul bunurilor și, ca urmare, oamenii au trebuit să facă față unor lipsuri severe de haine, mâncare și alte
lucruri necesare traiului unui om obișnuit. Planificarea era prezentată în termeni eroici, ca o îmblânzire a unor
forțe economice dezlănțuite9. Adoptarea Planului Cinci nal a p resupus confiscarea terenurilor arabile, obligarea
țăranilor să lucreze în două schimburi sub controlul strict al statului, iar recoltele să fie considerate proprietatea
statulu i, altfel spus propunea o politică de colectivizare . Terenul, utilajele și oamenii aveau să aparține aceleiași
gospodării colective, care trebuia să producă în mod eficient.
Alături de Primul Plan Cincinal, Stalin a început și procesul de colectivizare a a griculturii deoarece
statul avea nevoie de aprovizionări serioase pentru a putea hrăni muncitorii ceruți de stat, numărul acestora fiind
din ce în ce mai mare, iar singurul mod prin care acest lucru se putea realiza era transformarea gospodăriilor
țărăneș ti individuale în gospodării colective mari, controlate de stat. Totuși, s -a hotărât ca acest lucru să se facă
prin constrângere. Multe familii munceau în aceste gospodării colective produ când pentru stat și erau nevoi te să
accepte prețurile mici oferite d e stat pentru produsele lor. Rezistența a venit din partea culacilor, o minoritate de
țărani avuți, care refuzau să -și vândă produsele la prețuri mici, ceea ce a făcut ca începutul colectivizării să fie
amplificat de ura îm potriva acestora de către OGPU. D e asemenea, atitudinea culacilor a alimentat ura țăranilor
față de culaci, aceștia fiind chiar pregătiți să acționeze împotriva lor.10
Împotriva culacilor, statul a luat măsuri în urma cărora aceștia urmau să fie împușcați sau întemnițați, iar
familiile l or aveau să fie deportate sau expulzate din gospodării . O a doua categorie de culaci considerați „cei
mai periculoși și reacționari”, era trimisă în lagăre, situate în zonele îndepărtate ale țării, așa cum erau descrise
în mod vag.11 OGPU a fost mobilizată și și-a trimis agenții în punctele fierbinți, însă cea mai afectată de aceste
tulburări a fost Ucraina12, unde aproximativ 10 milioane de țărani au fost siliți să intre în colhozuri13, iar toate

8 Sheila Fitzpatrick, Stalinismul de fiecare zi. Viața cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930 , traducere din limba engleză de Alina
Popescu, Editura Corint, București, 201 6, p.30.
9 Ibidem , p.30.
10 Rupert Butler, op.cit. , p.44.
11 Ibidem , p.46 -48.
12 În istoriografie se scrie adesea despre „trăsătura ucrainofobă a lui Stalin”, însă din punct de vedere comunist ucrainofobia nu era
irațională, o mare națiune aflându -se sub cont rol. Nici p opulația ucraineană și nici reprezentanții culturii naționale, unii dintre aceștia
comuniști, nu erau de acord cu sistemul, acceptându -l cu anumite condiții, ceea ce, din punctul de vedere al partidului, reprezenta un
potențial pericol. În 1929 -1930, Stalin era pregătit să demonstreze în întregime ostilitatea față de toate mișcările centrifugale, mai ales
după ce zdrobise dreapta și adoptase o politică de colectivizare și deculacizare care lovise sever Ucraina, unde se întâlnea cea mai
înverșunat ă rezistență (Robert Conquest, Recolta durerii. Colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete, traducere din engleză de
Bogdan Marchidanu, Editura Humanitas, București, 2003, p.23 1).
13 Până la mijlocul lui 1932, 70% dintre țăranii ucraineni se găseau în colhozuri, față de 59,3% în Rusia ( Ibidem , p.234).

5
rezervele de grâne din republică să fie confiscate. Rezultatu l ace stor măsuri a fost raționalizarea alimentelor ,
urmată , la scurt timp, între 1932 -1933, de foametea care a cuprins cele mai importante regiuni agrare ale țării.14
Foametea a cauzat nenumărate decese, iar cei care au luptat pentru supraviețuire au recur s cu disperare
la șoareci, furnici, râme, au fiert păpădii și urzici, au mâncat iarbă și scoarță de copac. În acest timp , agenții
OGPU încărcau cadavrele celor morți peste noapte și improviza u santinele înarmate care trăgeau în cei împinși
de foame să fu re știuleți de porumb. Un tribunal din Harkov a pronunțat, doar într -o singură lună, aproximativ
1,500 de condamnări la moarte.15 Cei care au reușit să supraviețuiască masacrelor au fost îngrămădiți în
vagoane, unde petreceau săptămâni, și deportați în lagăr ele din Siberia. Aleksandr Soljenițân a reconstituit toate
aceste realități în scriierile sale, el însuși fiind trimis într -un lagăr de muncă din Kazahstan, fiind arestat pentru
că l-a criticat pe Stalin: „adormim în împletitura de trupuri, în țăcănitul ro ților și nu știu dacă mâine , pe
fereastră, se vor vedea păduri ori întinderi de stepă. Prin fereastra din culoar. De pe cușeta din mijloc prin
grilaj, coridor, două geamuri și încă un grilaj se văd totuși niște linii într -o gară și o bucățică de spațiu care
aleargă pe lângă tren. Dacă geamurile n -au înghețat, uneori se poate citi și numele gării, vreun Avsiutino sau
Undol. Pe unde să fie aceste gări?… Nimeni din compartiment nu știe. Uneori, după soare, poți să -ți dai seama
dacă te duc spre nord sau spre răsărit.”16
În timpul foametei dintre 1931 -1933, s -au înregistrat aproximativ șase milioane de decese. Numeroase
studii , atât occidentale cât și rusești sau ucrainene au încercat să facă lumină asupra mecanismelor care au
provocat foametea din 1931 -1933. În 1931, foametea a lovit prima dată zona rurală a Ucrainei, iar un mai târziu
s-a extins către marile zone producătoare de cereale din centrul Rusiei, în principal Kazahstanul, cea mai
importantă zonă de creștere a animalelor din Uniunea Sovietică, unde col ectivizarea turmelor a fost însoțită de
un vast plan de sedentarizare a populațiilor păstorilor nomazi și semi -nomazi.17 În doi ani, aproximativ un
milion și jumătate de kazahi, adică mai mult de o treime din populația nativă, au murit de inaniție sau din c auza
epidemiilor. Începând cu primăvara anului 1932, foametea s -a răspândit în Siberia de Vest și în regiunile din
zona Volgăi inferioare și mijlocii, unde s -au înregistrat aproximativ 500 ,000 de decese , dar și în câmpiile bogate
din Kuban, în Caucazul de Nord, care se aflau sub administrația Uniunii Sovietice, dar erau în principal
populate de ucraineni și cazaci, aici înrregistrându -se între 3,5 și 4 milioane de decese.18
Sheila Fit zpatrick a realizat un tablou sumbru, detaliat și realist al vieții cotidi ene a anilor ’30 și a
afirmat că, după ce criza a trecut, lipsa bunurilor de larg consum revenea periodic, mai ales cea a pâinii,

14 Sheila Fitzpatrick, op.cit. , p.31.
15 Rupert Butler, op.cit. , p.48.
16 Aleksandr Soljenițîn, Arhipelagul Gulag , vol.1, Editura Univers, București, 1997, p.280.
17 Nicolas Werth, State Violence in Stalin ’s Regime: Outline for an Inventory and Classification , in D. Stone (ed.), The Historiography
of Genocide , Palgrave Macmillan, 2008, p.404.
18 Ibidem .

6
înregistrându -se cozi imense, care au fost îndeajuns de alarmante pentru a fi incluse pe agenda Politburoului.19
Sute de mii de oam enii așteptau în fiecare zi să li se dea o simplă bucată de pâine, într -o zi obișn uită numărul
lor ajungâng la aproximativ 40,000.20 Astfel, Planul Cincinal al lui Stalin, încheiat în 1932, adusese dezvoltare a
industrială cu prețu l sărăci rii poporului, foametea fiind o cauză directă a acestuia. Istoricul Timothy Snyder
afirma că în acei ani, Stalin a preluat controlul din vârful partidului, a impus o politică de industrializare și
colectivizare și s -a arătat ca „părintele groaznic al unui popor sleit”.21 Stalin transforma se piața într -un plan,
țăranii în sclavi și pustietățile din Siberia și Kazahstan într -un șir de lagăre de muncă silnică. Politicile sale au
omorât zeci de mii de oamenii prin executare, sute de mii prin epuizare și au supus câteva milioane primejdiei
de a muri de foame. Pentru unii istorici, toate aceste acțiuni pot fi definite print -un singur termen – genocid , în
timp ce alții recunosc natura criminală a politicilor lui Stalin, dar consideră că este necesar să se studieze
foametea din anii ‘30 ca un fenom en complex în care au fost implicați mai mulți factori, care variază de la
situația geopolitică de atunci și până la nevoia industrializării, care au jucat un rol important pe lângă „intențiile
imperiale” ale lui Stalin.22
La mijlocul anilor ’30, Stalin își vedea acum î mplinită viziunea de a transforma Uniunea Sovietică într -o
putere politică și industrială, bazată pe un regim totalitar. S -a impus ca lider incontestabil, menținându -și
autoritatea asupra Pa rtidului Comunist și nu a toler at creativitatea individuală, văzân d-o ca o amenințare a
conformității și supunerii cerute cetățenilor într -un stat totalitar. Controlul social era total și era alimentat de
teroare.
O chestiune dezbătută de istoriografie este și aceea a falsificării situației din acea perioadă, adică a
„mascării” acțiunilor de către Uniunea Sovietică, lucru realizat, evident, prin instituționalizarea represiunii, care
devenea astfel o amenințare latentă, fiind prezentă în viața de zi cu zi a fiecărui individ și care permitea ca
falsificarea să persiste.23 În lucrarea Recolta durerii. Colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete mai exact
în capitolul intitula t Dosarele Vestului , Robert Conquest face referire la această falsificare, descriind -o ca o
componentă majoră a operațiunilor întreprinse de Stalin împotriva țărănimii, sau, cum o numea Boris Pasternak,
o „forța inumană a minciunii”.24 Relatări adevărate au ajuns atât în presa din Occident cât și în cea din Statele
Unite, însă negarea totală, combinată cu informațiile false, era suficientă pentru a genera confuzie în rândul
străinilor și să inducă acceptarea versiunii staliniste de către cei care erau dispuși să fie mi nțiți. Foametea a
constituit primul cadru de exercitare a acestei tehnici de influențare a opiniei publice mondiale, fiind urmată,

19 Sheila Fitzpatrick, op.cit. , p.97.
20 Timothy Snyder, Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin , traduc ere din engleză de Dana -Ligia Ilin, Editura Humanitas,
București, 2012, p.43.
21 Ibidem , p.46.
22 Nicolas Werth, op.cit. , p.405.
23 Yuri M. Zhukov, Roya Talibova, Stalin ’s Terror and the Long -Term Political Effects of Mass Repression , in „Journal of Peace
Research”, Vol.55(2), 2018, p.276.
24 Robert Conquest, op.cit. , p.325.

7
mai apoi de procesele -specta col de la sfârșitul anilor ’30 și de negarea existenței sistemului de lagare de muncă
silnică.25 Astfel, foametea a fost negată sau ignorată, iar în presa sovietică și cea ucraineană nu se găsea nicio
referire la ea. Exista o deosebire imensă între realitate și ceea ce se relata în presă. Cu toate acestea, nu a putut fi
împiedicată pătrunderea în Occident a adevăr atelor re latări, dar negarea continuă sau simpatia față de Uniunea
Sovietică a făcut ca acestea să lase impresia că existau dubii în privința evenimentelor relatate și că acestea erau
făcute de cei care erau împotriva regimului sovietic. În propriile sale declarații, Stalin a refuzat să accepte orice
vină pentru haosul economic sau foamete, deoarece „ultimele rămășițe ale clasei muribunde”, unele dintre ele
chiar reușind să se vadă în partid, au sabotat în mod activ construcția socialismul ui, fiind nevoie de mai multe
represiuni.
Foametea a fost doar una dintre formele de manifestare ale terorii staliniste, însă ce a urmat a fost un
episod și mai sângeros și mai amplu decât tot ceea ce fusese până atunci. Episodul „Marii Terori” a reprezent at
punctul culminant, fiind îndreptată împotriva membrilor Partidului Comunist, adică pe „dema scarea”
dușmanului din interior , însă adepășit acest cadru politic.
În 1934, Stalin a ordonat asasinarea26 secretarului de partid de la Leningrad, Serghei Kirov . Asasinarea
lui Kirov27 a fost pretext ul declanșării unei operațiuni sângeroase și sistematice în urma căreia aveau să -și
piardă viața milioane de oameni. Tot în același an, OGPU a fost înlocuit de NKVD, care a preluat controlul
centralizat al întregului sistem de securitate și închisori, fiin d plasat în centrul evenimentelor ce vor urma. Acest
lucru a dus la faimoasele procese -spectacol, pe care Stalin le -a folosit pentru a -și elimina principalii rivali
politici. Bolșevici loiali ca Radek, Zinoviev, Kamenev și Buharin au fost acuzați că sunt t roțkiști și au fost,
totodată, acuzați că au sabotat economia Uniunii Sovietice și că au complotat să -l asasineze pe Stalin. Această
formă de teroare a fost deosebit de eficientă și atent regizată, deoarece Stalin a reușit să se distanțeze de
procesele -spectacol. În schimb, ele au devenit cunoscute drept „Ejovșcina”, după numele șefului NKVD
(Nikolai Ivanovici Ejov).
Procesele -spectacol au fost considerate legitime de un număr de străini28, ceea ce a contribuit la
atmosfera de teamă și paranoia, permițându -i lui Stalin să acapareze un control și mai mare asupra statului.
Procesele s -au dovedit a fi o adevărată mobilizare ideologică, populară și populistă, destinată să reafirme
uniunea dintre conducător și popor. Astfel, în perioada 1936 -1938, au avut loc trei mari procese -spectacol.

25 Ibidem.
26 Îndată după asasinarea lui Kirov, CC a adresat tuturor organizațiilor de partid o circulară secretă care îi chema pe militanț i să
descopere și să expulzeze din partid pe toți „simpatizanții lui Troțki, Kamenev și Zinoviev”. Această circulară se înscria, în fapt, în
campania de „schimbare a carnetelor de partid”, lansată la sfârșitul lunii august 1934 pentru a încerca să pună capăt haosulu i care
domnea în fișierele de partid. Versiunea oficia lă a asasinării lui Kirov, comisă de un individ care deținea un carnet de partid „fals”,
demonstra în chip strălucit „imensa importanță politică” a campaniei de schimbare a carnetelor de partid (Nicolas Werth, Istoria
Uniunii Sovietice de la Lenin la Stali n, ediția a II -a, traducere de Florin Constantiniu, Editura Corint, București, 2004, p.71)
27 Istoricii încă au îndoieli în legătură cu amestecul lui Stalin în asasinarea lui Kirov, întrebându -se dacă Stalin ar fi aranjat asasinarea
unui rival recunoscut. Indiferent care ar fi adevărul, un lucru este cert: asasinarea a fost în favoarea lui Stalin, căruia i se oferise un
pretext pentru eliminarea dușmanilor reali sau, mai degrabă, imaginari.
28 Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice… , op.cit. , p.73.

8
În primul proces, din augus t 1936, au fost implicați Kamenev și Zinoviev, împreună cu alți funcționari
mărunți. În cadrul acestui proces, Trokți a fost prezentat ca un răufăcător viclean, fiind acuzat că a ordonat
numeroase asasina te și distrugeri. Toți cei implicați în proces au fost condamnați la moarte prin împușcare.
În al doilea mare proces -spectacol, din septembrie 1936, ar fi trebui t să fie implicați Buharin, Rîk ov și
Tomski, dar a fost anulat. Tomski s -a sinucis, iar Buharin și Rîkov se poate să nu fi făcut mărturisirea
obligatorie. În plus, Iagoda, omul responsabil cu aceste procese, și -a pierdut poziția în fața lui Ejov, în
septembrie 1936, iar explicația ar putea fi legată de faptul că acesta nu a reușit să -i trimită în fa ța plutonului de
execuție pe Buharin și Rîkov. Al doilea mare proces a avut loc, în scurt timp, de data aceasta avându -i în boxa
acuzaților pe Piatkov și Sokolnikov, care au primit eticheta de „centru troțkist antisovietic”29.
Ultimul mare proces a început la 2 martie 1938, în el fiind impl icați cei care scăpaseră înainte: Buharin
și Rîkov, dar și Iagoda. Vîșinski i -a catalogat drept „blocul aripii drepte de trokțiști ”30, după care a urmat
inevitabila condamnare la moarte.
Procesele -spectacol s -au bazat în mar e măsură pe un proces ritualizat de denunțare, arestare și
interogare, însă epurarea elitelor politice, militare, economice și intelectuale comuniste nu a fost decât fața
publică a teror ii, partea vizibilă a icebergului, deoarece „Marea Teroare” s -a extins mult dincolo de arena
politică. Stalin a folosit teroarea și pentru a câștiga controlul complet al armatei, înlocuindu -l pe mareșalul
Mihail Tuhacevski și trimițând 35,000 de ofițeri, a dică jumătate din corpul de ofițeri, în Gulag. Teroarea a vizat,
de asemenea, pe culaci, c are au fost folosiți ca sclavi pentru proiecte uriașe precum canalul Marea Albă – Marea
Baltică, în timp ce alții au fost prinși și executați.
O caracteristică a ter orii staliniste a reprezentat -o componenta etnică. Astfel, poliția secretă a lansat o
lovitură asupra diferitelor categorii de străini din Uniunea Sovietică, precum și împotriva cetățenilor sovietici cu
origini străine. Europa Centrală și de Est a fost put ernic afectată, însă au fost vizate și popoare din Asia: chinezi,
afgani și iranieni. De menționat este faptul că în toamna anului 193 7, etnicii coreeni au fost depo rtați masiv din
țările lor de origine în Orientul Îndepărtat, în Kazahstan și Ukbekistan, unde au îndurat mari suferințe.31 Cea
mai gravă a fost operațiunea poloneză, ratificată de Politburo la 7 august 1937, care a dus la arestarea a circa
140,000 de persoane, dintre care 111,000 au fost împușcate .32 Această operațiune a sovieticilor împotriva
polonezilor i -a permis lui Hitler să -și pună în aplicare primele politici de masacre, iar în cele douăzeci și una de
luni care au urmat invaziei comune germano -sovietice din Polonia, germanii și sovieticii aveau să ucidă, fiecare,
cam tot atâția civili polo nezi, din motive similare, pe când fiecare aliat stăpânea jumătatea sa din Polonia

29 Martin McCauley, Stalin și stalinismul , traducere de Ioana Bârzeanu, Editura Meteor Press, București, 2010, p.108.
30 Ibidem , p.109.
31 Kevin McDermott, Stalinism „From Below”?: Soviet State, Society, and The Great Terror , in Everyday Life in Mass Dictatorship ,
A. Lüdtke (ed.), Pelgrave Macmillan UK, 2016, p.100 -101.
32 Ibidem , p.100.

9
ocupată.33 În această atmosferă de teroare, campanii similare s -au îndreptat împotriva germanilor, finlandezilor,
balticilor și a altora, care au fost considerați a fi potenția li agenți ai serviciilor secrete de informații
antisovietice. De asemenea, un număr semnificativ de victime a fost reprezentat de membrii partidelor
comuniste străine afiliate Cominternului, aparatul central care a fost efectiv decimat de epurări.
Despre modul în care se desfășura acțiunea și cine era arestat se cunosc puține amănunte. Se știe, spre
exemplu, că s -au format grupuri operaționale speciale NKVD, fiecare având o zonă geografică pe care să o
„curețe”, însă nu se știe nimic despre modul în care e rau alese victimele. Sunt indicii că rapoartele poliției locale
de supraveghere au fost examinate pentru a găsi dușmanii de clasă cunoscuți, disidenți și alte elemente anti –
sovietice, iar interogarea acestora a dus la aflarea altor nume noi.34
Bilanțul „Mar ii Terori” a fost cutremurător: 8 milioane de oameni arestați în perioada 1936 -1938; din
2,8 milioane de membri de partid, rămăseseră în 1939 numai 1,5 milioane; 5 milioane de deținuți se aflau în
lagăre în 1937, 1 milion în închisori, iar 1 milion fuseser ă executați și 2 milioane pieriseră în lagăre.35 Din
„Marea Teroare” s -au născut statul și societatea de tip stalinist, iar moștenirea lui Lenin nu a mai avut nicio
relevanță la sfârșitul acesteia.
Mulți istorci consideră că teroare a fost dirijată de la ce ntru, inclusiv operațiunile în masă. Multe dintre
victimele terorii staliniste au acceptat crime pe care nu le -au săvârșit, ceea ce a iscat unele controverse. Se pare
că cea mai la îndemână explicație ar fi aceea că au fost acceptate din loialitate față de partid, unii fiind convinși
că Stalin nu știa de aceste măsuri represive și că un grup de uzurpatori a acaparat aparatul de represiune.
Interogatoriile nesfârșite au fost, de asemenea, considerate o explicație a acceptări acestor crime, care prin
tortură fizică și psihică urmăreau distrugerea sistematică a demnității umane.
O altă caracteristică a terorii a fost amploarea ei. Bazat doar pe mărimea populației sale, sistemul de
Gulag sovietic a fost de aproximativ 25 de ori mai mare decât cel al Germaniei na ziste. Persoanele deținute din
Gulag erau persoane cu convingeri politic e, poziții sociale, naționalități, vârste și ocupații diferite. Această
populație a inclus atât deținuții politici, cât și pe cei criminali, care erau adesea condamnați în baz a articolului
58 din Codul Penal sovietic. În vigoare între 1927 și 1961, art. 58 a stabilit o gamă largă de infracțiuni
„contrarevoluționare”, inclusiv trădare, insurecție, spionaj, sabotaj industrial, terorism, contactul cu statele
străine, propagandă, a gitație și incapacitatea de a raporta vreo infracțiune din cele amintite mai sus. Cele mai
multe dintre aceste infracțiuni au avut pedepse minime obligatorii, de la șase luni la zece ani. Unele infracțiuni,
precum spionajul și trădarea, au fost pedepsite c u moartea. Prin crearea unor stimulente puternice de informare,
autoritățile sovietice au atras comunitățile locale direct în procesul de represiune. Deoarece mulți deținuți au

33 Timothy Snyder, op.cit. , p.145.
34 J. Arch Getty, „Excesses are not permitted”: Mass Terror and Stalinist Governance in the Late 1930s , in „The Russian Review”,
Nr.61, January 2002, p.131.
35 Crimele lui Stalin. Raportul secret al lui Hrușciov la Congresul al XX -lea al P.C.U.S , Editura Maj adahonda, București, 1998, p.

10
fost acuzați și trimiși în lagăre ca urmare a acuzațiilor venite din partea vec inilor, colegilor și membrilor
familiei, spațiul pentru exprimarea publică și chiar privată a preferințelor politice s -a diminuat treptat.
„Marea Teroare” a fost o temă des abordată de istoriografie, iar acest concept special a fost inventat în
1968 de ist oricul britanic Robert Conquest în cartea sa, The Great Terror , care a devenit o poveste clasică a
epurărilor de la sfârșitul anilor ’30 și a ridicării lagărelor de muncă silnică. Istoricul britanic afirma că „Marea
Teroare” poate fi considerat punctul cul minant pe care l -au putut realiza sursele scrise de către dezertorii și
martorii acestor întâmplări în „perioada de dezgheț”. În același timp, lipsa recunoscută a surselor originale a fost
marele neajuns al narațiunii sale. După dezbaterile de la sfârșitul anilor 1980, care au fost impulsionate de
cercetătorii din Statele Unite orientați către istoria socială, pe de o parte, și dezvăluirile din presa sovietică sub
glasnost -ul lui Gorbaciov, Conquest a publicat o ediție revizuită, o reevaluare care a servit la a -i confirma
interpretările anterioare și cu polemici severe împotriva comunității academice din S.U.A. care l -au provocat.
Cu toate acestea, pentru cea de -a doua ediție revizuită, Conquest a scris o nouă prefață care a ținut cont de multe
dintre schimbările istoriografic e radicale pe care documentele de arhivă din Rusia le -a presupus. Estimările sale
privind proporțiile dintre diferitele categorii sociale ale victimelor terorii de stat s -au bazat pe o citire atentă a
surselor de mână, a declarațiilor oficiale, memoriilor, dezvăluirilor din timpul „perioadei de dezgheț” a lui
Hrușciov din 1956 -1964.36
Interpretarea lui Conquest conform căreia Stalin ar fi avut un plan pe termen lung al etapelor succesive
ale terorii și represiunii pentru a -și consolida puterea absolută s -a dovedit a fi una dintre cele mai dezbătute
probleme ale istoriografiei recente. Pe de altă parte, prezentarea numărului de victime din anii 1960 -1970 ale
„Marii Terori” – pretins a fi de 7 -8 milioane de persoane arestate în perioada 1937 -1938, dintre care a u fost
executate cel puțin un milion – și ale Gulagului, unde a estimat că de la sfârșitul anilor 1930 și până la începutul
anilor 1950 a avut aproximativ 8 milioane de prizonieri și o rată a mortalității de 10%, Conquest, în mult
disputata monografie, a c oncluzionat că cel puțin 12 milioane de prizonieri au murit în Gulag. În studiul despre
Kolîma, în taberele Gulagului din Orientul Îndepărtat Sovietic, istoricul britanic a declarat că aproximativ 3,5
milioane de deținuți au fo st trimiși în aceste tabere d e la mijlocul anilor 1930 și până la începutul anilor 1950,
estimând că cel puțin 2 milioane au murit37. Aceste cifre sunt relevante pentru a recapitula imaginea din
Occident în timpul Războiului Rece, când se considera că acestea sunt „estimări minime, nee xagerate” de cei
mai mulți cercetători. Stalin a făcut eforturi ca realitatea să nu fie cunoscută în străinătate, oferind acesteia
imaginea unui stat care are grijă față de om38.

36 Discussing Stalinism… , op.cit. , p.17 -18.
37 Robert Conquest, Marea Teroare. O reevaluare , traducere din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, București,
1998, p.392.
38 I. Ciupercă, Totalitarismul – fenomen al secolului XX , Editura Demiurg, Iași, 2008, p.68.

11
În ceea ce privește motivațiile din spatele „Marii Terori”, nu există un conse ns în rândul istoricilor.
Interpretările variază de la ideea că epurările au fost o componentă permanentă și necesară a totalitarismului în
locul alegerilor (Zbigniew Brzezinski) și până la a vedea Marea Teroare ca o formă extremă de lupte politice
interne (J. Arch Getty).39 Unul dintre efectele epurărilor a fost înlocuirea unei elite politice și economice mai
vechi cu una mai tânără, mai loială. Epurările au fost văzute cel mai adesea ca un efort de a obți ne o dictatură
personală absolută, cu o totalitate a pu terilor pe care Stalin nu le deținea în 1934. Aici, politica și personalitate
s-au unit, iar gradul de represiune excesiv a fost dictat de cerințele caracteristice ale lui Stalin, care nu a putut
tolera ca limitele voinței sale să fie stabilite de elita do minantă pe care a adus -o la putere. La finalul acestor
epurări, Uniunea Sovietică semănă cu un peisaj ruinat, puternic slăbit economic, intelectual și militar, dar, în
același timp, dominat de un aparat de stat înalt, alcătuit din noi membri, disciplinați de NKVD și conduși de o
singură voință.
Ronald Grigor Suny, specialist în stalinism și în naționalitățile sovietice, sintetizează dovezi vechi și noi
cu privire la metoda de guvernare a lui Stalin și amprenta sa personală asupra sistemului care poartă nume le
său. Suny susține că, spre deosebire de modelul totalitar, sistemul stalinist nu a controlat complet și nu a
atomizat societatea sovietică. În timp ce Stalin a concentrat o putere enormă în vârf, această putere a fost extinsă
în jos prin oficialii sovie tici de nivel inferior. În timp ce respinge modelul totalitar, Suny subliniază
caracteristicile stalinismului și i le atribuie lui Stalin. El susține că Stalin s -a îndepărtat de politicile și practicile
lui Lenin și subliniază existența unei discontinuităț i fundamentale înt re bolșevism și stalinism.40 De asemenea,
scoate în evidență o serie de factori – colectivizarea țărănimii, suprimarea minorităților naționale,
conservatorismul cultural și o întoarcere de la internaționalism – unde Stalin s -a abătut de la orienta rea inițială
bolșevică. A executat, în cele din urmă, cei mai mulți bolșevici în timpul epurărilor, ceea e a făcut ruptura sa de
bolșevism completă. În discuția cu privire la aceste epurări, istoricul subliniază neîncrederea și răzbunarea
personal ă față de ceilalți, aceste fiind evidente în scrisorile în care Stalin solicita executarea presupușilor
conspiratori, precum și în relatările liderilor Partidului, care menționau suspi ciunea și nesiguranța liderului. El
numește „personalitatea întunecată” și „tendințele paranoice” ale lui Stalin cauze cruciale ale terorii staliniste41.
De a semenea, Suny conchide că, în ciuda dezbaterilor printre istorici despre dinamica politică din spatele
epurărilor, voința și ambiția lui Stalin au reprezentat catalizatorul p rincipal.42 Prin epurări, Stalin a stabilit un
control nelimitat asupra partidului și a țării. Dacă înainte exista un număr mare de membri de rang înalt de
partid care se opuneau politicilor de epurare ale lui Stalin, după aceea orice opoziție față de Stalin a devenit de
neconceput. Odată inițiată, teroarea a funcționat prin colaborare, iar tovarășii lui Stalin niciodată nu au încercat

39 Ronald Grigor Suny, Stalin and his Stalinism: Power and Autorithy in the Soviet Union, 1930 -1953, in Ian Kershaw and Moshe
Lewin, eds., Stalinism and Nazism: Dictatorships in Comparison , Cambridge University Press, New York, 1997, p.30.
40 Ibidem , p.14 -15.
41 Ibidem , p.15.
42 Ibidem.

12
să se elibereze de sursa temerilor lor. Teroarea a fost susținută de mulți din interiorul și din afara partidului, care
crede au că au fost necesare aceste mijloace de teroare împotriva dușmanilor vicioși și ascunși.
În concluzie, eforturile lui Stalin către o dictatură personală incontestabilă și motivele lui de răzbunare
din anii ’30 împotriva rivalilor politici pot fi consider ate elemente cheie ale fenomenului stalinist . Represiunea
nu a fost făcută oamenilor din Uniunea Sovietică de cineva din exterior, ci chiar din interior, fiind susținută și
răspândită de oameni din toate instituțiile, fără să știe că, la rândul lor, vor sf ârși în același mod. Întregul
mecanism de teroare a fost atent construit, monitorizat și pus în aplicare, fiind alimentat de ordinele de la
centru. Această „anomalie” a totalitarismului, care a căpătat caracteristici noi și a suferit importante
transformăr i la nivel ideologic, a fost în totalitate opera lui Stalin, care a reușit să -și creeze propriul regim
folosindu -se de toate resorturile terorii. Deși prin toate aceste acțiuni se voia ca statul să se „descotorosească ” de
toate elementele „nocive”, în realit ate, acestea nu au făcut decât să slăbească statul, care a fost supus unor
experimente care depășesc orice imaginație. Teroarea nu a fost doar o metodă de a impune regimul, ci și de a-l
consolida și a-i imprima o parte din personalitatea liderului.

13

Bibliografie

 Butler, Rupert, Instrumentele terorii lui Stalin. CEKA, OGPU, NKVD, KGB între 1917 și 1991 ,
traducere din limba engleză de Mihai -Dan Pavelescu, Editura Meteor Publishing, București,
2015 .
 Ciupercă, Ion, Totalitarismul – fenomen al secolului XX , Editura Demiurg, Iași, 2008 .
 Conquest, Robert, Marea Teroare. O reevaluare , traducere din engleză de Marilena Dumitrescu,
Editura Humanitas, București, 1998 .
 Idem, Recolta durerii. Colectivizarea sovietică și teroarea prin foamete, traducere din engleză de
Bogdan Marchidanu, Editura Humanitas, București, 2003 .
 Crimele lui Stalin. Raportul secret al lui Hrușciov la Congresul al XX -lea al P.C.U.S , Editura
Majadahonda, București, 1998 .
 Fitzpatrick, Sheila, Stalinismul de fiecare zi. Viața cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930 ,
traducere din limba engleză de Alina Popescu, Editura Corint, București, 201 6.
 Getty, Arch J., „Excesses are not permitted”: Mass Terror and Stalinist Governance in the Late
1930s , in „The Russian Review”, Nr.61, January 2002 , p.113 -138.
 Kangaspuro , Markku, Vesa Oittinen (eds.), Discussing Stalinism. Problems and Approaches ,
Aleksanteri Institute, University of Helsinki, Juvenes Print, S uomen Yliopistopaino Oy Tempere,
Finland, 2015.
 McCauley, Martin, Stalin și stalinismul , traducere de Ioana Bârzeanu, Editura Meteor Press,
București, 2010 .
 McDermott, Kevin, Stalinism „From Below”?: Soviet State, Society, and The Great Terror , in
Everyday Life in Mass Dictatorship , A. Lüdtke (ed.), Pelgrave Macmillan UK, 2016 , p.94 -111.
 Soljenițîn, Aleksandr, Arhipelagul Gulag , vol.1, E ditura Univers, București, 1997.
 Snyder, Timothy, Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin , traduc ere din engleză de Dana –
Ligia Ilin, Editura Humanitas, București, 2012 .
 Suny, Ronald Grigor, Stalin and his Stalinism: Power and Autorithy in the Soviet Union, 1930 –
1953, in Ian Kershaw and Moshe Lewin, eds., Stalinism and Nazism: Dictatorships in
Comparison , Cambridge University Press, New York, 1997 , p.13 -35.
 Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stali n, ediția a II -a, traducere de Florin
Constantiniu, Editura Corint, București, 2004 .

14
 Idem, State Violence in Stalin’s Regime: Outline for an Inventory and Classification , in D.
Stone (ed.), The Historiography of Genocide , Palgrave Macmillan, 2008, p.101 -112.
 Zhukov, Yuri M., Roya Talibova, Stalin ’s Terror and the Long -Term Political Effects of Mass
Repression , in „Journal of Peace Res earch”, 201 7, p.267 -283.