Pedofilia. Aspecte Psihopatologice

PEDOFILIA. ASPECTE PSIHOPATOLOGICE

Rezumat/Argument

Lucrarea de față „Pedofilia. Aspecte psihopatologice” își propune să exploreze, atât prin intermediul unei părți teoretice, cât și prin una de cercetare (practică), o analiză secvențială a universului fenomenului pedofiliei. Cum însuși titlul prefigurează, punctul de plecare care a suscitat interesul efectuării unei astfel de analize l-a constituit identificarea factorilor „psihopatologici” – factorii declanșatori ai unui astfel de comportament deviant din partea adultului.

Psihopatologia studiază fenomenul psihic morbid, separându-se în felul acesta de psihiatrie, cât și de psihologie, sau mai precis spus, se situează cumva între aceste domenii. Psihopatologia nu are rolul de a studia bolile psihice, ci mai degrabă trebuie văzută ca disciplina care utilizează „materialul psihic” comparându-l cu normalitatea psihică oferită de psihologie.

Orice abordare a psihopatologiei trebuie să înceapă prin a-i delimita sfera de domeniul psihiatriei clinice, cu care de cele mai multe ori a fost asimilată în mod eronat. Prin urmare trebuie făcută în mod exact distincția dintre psihiatrie și psihopatologie.

Încă de la început trebuie precizat faptul că acest material nu urmărește identificarea unor soluții, metode de combatere a acestei devianțe, nu ne propunem să prevenim comportamentul antisocial, scopul îl reprezintă mai degrabă identificarea legăturilor de cauzalitate ai tuturor factorilor implicați (biologici, sociali, familiali, educativi etc.) în manifestarea unui asemenea tip de comportament.

Toate cercetările efectuate, atât cele trecute, cât și cele recente, indică faptul că majoritatea pedofililor prezintă tulburări mentale și unele manifestări psihice sexuale deviante. La nivel conceptual pedofilia este o tulburare, o perversiune sexuală care se manifestă prin înclinația erotico-sexuală a unui adult față de un copil.

Summary/ Argument

In "Pedophile. Issues psychopathology "I looked and I researched a number of theoretical and practical aspects related to the phenomenon of pedophilia and sexual abuse of minors.

Pedophilia and child sexual abuse requires an order or by exhorting him an adult to participate in sexual activities that serve adult pleasure. Even when sexual relations are not a component of the use of force when relationships appear to be consensual, it still uses the notion of sexual abuse to characterize sexual relations divergence sensitive mental maturity.

After  research conducted in the case study, it was found that most offenders are deprived presents mental and psychosexual maturation. Some abusers tend to satisfy the fantasies of adolescence and the reason for their action, dissatisfaction within their own marriages. Those who molest children can come among offenders but may be important community members, but in most cases, abusers are even relatives of victims of child trusting them. Such offenders are part of a special group of offenders with a long history of ties unsatisfied with women, many of them never having a normal adult heterosexual connection.

The most common form of therapy for these aggressive is cognitive and behavioral therapy. This can result in lowering the recidivism rate.

Cuprins

1. Introducere. Tema cercetării

2. Obiectivele și ipotezele cercetării / întrebările de cercetare

3. Cadrul teoretic al temei studiate

1.1 . Pedofilia si abuzul sexual

2.1 . Cauzele si factorii de risc

3.1 . Teorii care explica abuzul sexual

1.1.1. Consecintele abuzului sexual

2.1.1. Tipologii ale pedofililor

4. Metodologia cercetării

5. Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

6. Concluzii

7. Bibliografie

Introducere. Tema cercetării

O întrebare prea grea, prea dură și prea complexă, cu prea multe răspunsuri și cu prea puține răspunsuri concrete. O întrebare la care psihologii și sociologii încă nu au găsit cel mai plauzibil motiv. De ce există pedofilia? Un gest de neiertat, unul criminal, un gest care lezează dreptul la libertate și la refuz al oricărui copil, un gest care nu justifică invadarea spațiului individual al unei victime cu sau fără consimțământul acesteia.

Pedofilia, ca orice fenomen social, nu poate fi analizată în afara rezultatului produs, deoarece numai rezultatul ne indica importanța studierii unui fenomen. Este lesne știut faptul că orice comportament antisocial este ierarhizat în funcție și de pericolul social al faptei, iar ca opinie personală, ce-i drept neavizată, apreciez că pedofilia trebuie situată pe treapta cea mai sus din punct de vedere al pericolului, deoarece victimile sunt copii.

Așa cum am mai arătat-o, pedofilia este o tulburare, o perversiune sexuală care se manifestă prin înclinația erotico-sexuală a unui adult față de un copil, ceea ce indică dincolo de aspectele pur teoretice, că deviația sexuală reprezintă plăcere, puține sunt cauzele în care indivizii își manifestă „puterea și stăpânirea”.

Studiile de specialitate au demonstrat că nu există un portret-tip al pedofilului, personalitatea acestuia depinde în mare măsură de actul de pedofilie pe care l-a comis. Pedofilii sunt acele persoane adulte care se angajează în relații sexuale cu copiii, dorind cu intensitate aceste relații și căutând diferite ocazii pentru a atrage acești copii în "jocurile" lor erotice. Pedofilul – cred unii psihologi sau psihiatri – este o persoană caracterizată de complexe, cu caracteristici sexuale inadecvate, și care resimte o profundă stare de inferioritate față de femeile adulte, căutând parteneri sexuali de vârstă fragedă (care nu au ajuns încă la pubertate) care să-i poată stimula și satisface fanteziile erotice.

Trebuie remarcat faptul că pedofilii sunt persoane incapabile să empatizeze cu victima și să se pună in situația acesteia. Nu simt milă, nu simt compasiune, nu simt decât plăcerea care trebuie eliberată.

Printre factorii favorizanți ai unui astfel de comportament deviant, identificăm, fără doar și poate, aspecte ce țin de victime – copii – însă nu e corect și normal să putem culpabiliza, să învinovățim starea de dorință/de accepare tacită din partea copilului de a întreține anumite raporturi sexuale în schimbul diferitelor avantaje, deoarece trebuie analizat în primul rând capacitatea de discernământ a acestuia și a capacității de realizare a unor proiecții reale/fidele cu privire la faptele pe care le face.

Abuzul sexual este definit ca implicarea unui copil, imatur din punct de vedere sexual în activități sexuale pe care nici el nu le înțelege foarte bine, dar care sunt obligați prin forță sau prin păcălire să le accepte.

În strânsă legătură cu identificarea cauzelor determinante ale comportamentului sexual deviat, interesează și surprinderea capacității de reintegrare a pedofilului, resursele intrinseci cât și cele extrinseci, antrenate în procesul recuperativ.

Trebuie subliniat faptul că pedofilia intră sub incidența codului penal fiind sancționabilă cu executarea pedepsei cu detenție, aspect deloc de neglijat. Legiuitorul a avut în vedere, pin aplicarea unei pedepse, și posibilitatea de reeducare, neatribuind vinovatului o etichetă patologică, socotindu-l din start un bolnav psihic, sau o persoană cu dereglări psihice. Dincolo de aspectele ce surprind dereglări psihice sau de personalitate care conduc către asemenea gesturi abominabile, interesează și modul în care pedofilul reușește sau nu să se reintegreze în societate.

Pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere și un proces de reeducare, ceea ce anticipează unul din obiectivele propuse, și anume surprinderea gradul în care pedofilul, în urma procesului de reeducare, reușește restructurarea cognitiv comportamentală.

Pedeapsa, ca măsură de constrângere coercitivă, este folosită de stat și implică o anumită suferință impusă și implică o anumită suferință impusă. Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârșirea infracțiunii. Răul, suferința, afecțiunea pe care o implică pedeapsa, decurg din privațiunile la care condamnatul este supus ca urmare a acesteia: privațiune sau restricție de libertate, privațiune sau restricție de drepturi civice, privațiune de bunuri, iar în unele legislații – privațiune de dreptul la viață.

Constrângerea este determinată de necesitatea apărării societății, a valorilor sociale vătămate sau periclitate prin infracțiune.

Pe lângă funcția de constrângere ce se exercită asupra condamnatului, pedeapsa îndeplinește și funcția de reeducare a acestuia, deoarece pedeapsa, în concepția codului penal, încetează a mai fi o pură retribuție (rău pentru rău), ci este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Reeducarea și îndreptarea depind de persoana celui condamnat. În toate cazurile, prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, precum și formarea unor deprinderi conforme cu morala majorității membrilor societății, cu cerințele acesteia, prin combaterea și lichidarea orientărilor și deprinderilor antisociale.

Abuzul sexual îndreptat asupra unui copil, presupune implicarea copilului imatur sau altfel spus, dependent, sau a unui adolescent, de către un adult, în activități pe care acesta nu este în măsură să le înțeleagă și să își dea consimțământul în cunoștință de cauză, sau în acțiuni care pot duce la încălcarea normelor tradiționale ale vieții de familie.

A profita de încrederea, inocența, dependența sau imposibilitatea de a se apăra, a unui copil sau adolescent pentru a-ți satisface propriile dorințe sexuale, este, fără îndoială, o formă de abuz sexual, violență sexuală sau exploatare sexuală.

Unul dintre cele mai groaznice lucruri care i se pot întâmpla unui copil, este această formă de abuz, deoarece îl marchează pentru tot restul vieții, pentru că acel moment teribil va rămâne mereu în sufletul său, și pentru că, cel mai probabil, îi va influența toate relațiile interumane. Cu timpul amintirile își mai pierd din intensitate, copilul poate lua parte la unele terapii psihologice, însă trauma nu va trece cu adevărat niciodată, ea este ca o cicatrice care va rămâne întipărită în sufletul său, și exact ca marea majoritate a cicatricilor, ea se poate ascunde însă nu dispare.

Implicarea copilului în activități ce sunt realizate cu scopul satisfacerii nevoilor unui adult sau al unui alt copil, care prin vârstă și dezvoltare se află față de copilul abuzat, într-o relație de răspundere, încredere sau putere, tot abuz sexual se numește.

Prezența unor tulburări mentale și lipsa unei maturități psihosexuale, sunt două condiții, prezente la marea majoritate a pedofililor. Conform unor statistici, 80 % dintre aceștia au sub 35 de ani și doar 1,2 % peste 50. Cei ce aparțin grupei de vârstă de 30 respectiv, 35 de ani, au tendința de a-și satisface fanteziile din perioada adolescenței și au ca motiv al acțiunii întreprinse insatisfacțiile din cadrul propriei căsătorii. Cei care molestează copii pot proveni din rândul delicvenților dar, pot fi și membrii marcanți ai comunității, însă, în cele mai multe cazuri, agresorii sunt chiar apropiații victimelor, copilul având încredere în ei, admirându-i. Pedofilii fac parte dintr-un grup special de agresori sexuali cu un lung istoric de legături nesatisfăcute cu femeile, mulți dintre ei neavând niciodată o legătură heterosexuală adultă normală. Agresorii cronici sunt mult mai impulsivi, neconvenționali, bizari, confuzi, prezentând și acuze psihosomatice.

Obiectivele și ipotezele cercetării / întrebările de cercetare

Fiecare este responsabil de propriul său comportament. Așa gândim, așa aplicăm legile, de la așa premisă pornim când îi judecăm pe ceilalți. Cu toate acestea comportamentul nostru depinde adeseori de factori externi care nu sunt sub puterea noastră de a-i respinge sau de a-i controla într-un fel sau altul.

De o importanță majoră, pentru formarea și dezvoltarea unor modele de conduită, este stabilirea identității, structura armonică a pe cercetare

Fiecare este responsabil de propriul său comportament. Așa gândim, așa aplicăm legile, de la așa premisă pornim când îi judecăm pe ceilalți. Cu toate acestea comportamentul nostru depinde adeseori de factori externi care nu sunt sub puterea noastră de a-i respinge sau de a-i controla într-un fel sau altul.

De o importanță majoră, pentru formarea și dezvoltarea unor modele de conduită, este stabilirea identității, structura armonică a personalității, orientarea spre comportamente prosociale în comunitatea din care fac parte. De aceea trebuie înțeles de ce factorii care le influențează cursul negativ, se desprind din mediul socio – familial (în care individul se dezvoltă), rezultă ca urmare a influențelor mai mult sau mai puțin educative, exercitate din mediul respectiv, și nu chiar în ultimul rând, stabilirea lor depinde de propriile acțiuni ale agresorului

Această lucrare s-a născut din dorința de a căuta anumite răspunsuri și explicații posibile la următoarele întrebări:

Ce anume determină o asemenea devianță sexuală ?

Cum poate gândi un pedofil în momentul comiterii faptei?

Prezintă o astfel de persoană sentimente de culpabilizare ?

Acești indivizi manifestă empatie față de victimă?

Rolul reeducativ al pedepsei își regăsește ecoul scontat în conștiința agresorului/infractorului?

Câți dintre pedofilii chestionați conștientizează efectiv consecințele abuzurilor sexuale?

Pornind de la întrebările formulate mai sus, din necesitatea explorării acestui univers s-au născut următoarele obiective:

Identificarea cauzelor principale care conduc la adoptarea unor conduite deviante;

Starea de detenție poate reprezenta un factor declanșator al restructurării cognitiv comportamentală?

Pedofilia reprezintă dincolo de atracție sexuală un răspuns patologic al celui care săvârșește această faptă?

Este adevărat că pedofilia, dincolo de aspectul agresiunii, implică „plăcere” din partea agresorului?

Consecințele fizice și psihologice resimțite de victimă pot produce în conștiința pedofilului dorința de schimbare ?

Pornind de la întrebările formulate mai sus, ne propunem să verificăm următoarele ipoteze de lucru:

I.1 O educație deficitară în familie sub aspect social și moral (având în vedere existența unor părinți cu antecedente penale, alcoolici/consumatori de droguri) sau proveniența agresorului dintr-o familie dezorganizată, pot avea consecințe negative asupra conduitei sociale (conducând la comportamente dezaptative). Inadaptarea socială, coroborate cu anumite condiții negative( în special familia, școala, petrecerea timpului liber), pot contribui la dezvoltarea unei personalități dizarmonice și pot constitui premisele apariției/dezvoltării unui astfel de devianțe sexuale;

I.2 Deși pedeapsa îndeplinește funcția de rereducare – activitatea de asistență și suport ca proces îndreptat spre reintegrare – agresorii apreciază în foarte mică măsură utilitate acestui proces recuperativ;

I.3 Deși pedofilia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și demnității copilului, o încălcare a legislației penale, în acest sens fiind condamnabilă, agresorii nu-și recunosc/asumă vinovăția.

Cadrul teoretic al temei studiate

1.1. Pedofilia si abuzul sexual

Copilul este și el o persoană și trebuie respectat ca atare, el are dreptul la o viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare normală. Nimeni și nimic nu are dreptul să îi pună în pericol existența, nici dezvoltarea, cu atât mai mult nu trebuie să fie supus abuzului și exploatării. Cu toate acestea, tot mai des, sunt semnalate cazuri de abuz asupra copiilor, în mediul familial, pe stradă, în instituții și chiar în locuri publice.

Abuzul asupra acestor persoane, lipsite de apărare, afectează dezvoltarea în dimensiunile sale esențiale și, uneori, pentru totdeauna, în cazul în care nu se intervine imediat din punct de vedere terapeutic și al reabilitării în plan social.

Pentru a înțelege consecințele abuzului și pentru a stabili măsurile de intervenție în astfel de cazuri, ar trebui să definim conceptele principale. Abuzul asupra minorului presupune violență, acțiuni sau inacțiuni fizice și psihologice, săvârșite cu intenție, care se repetă și care afectează, mai mult sau mai puțin, în funcție de tipul de abuz, starea de sănătate psihică și fizică a minorului.

Până nu demult, legislația României nu opera cu termenul de abuz asupra unui copil. Acest lucru s-a remediat, și în Legea nr 272 / 21 06 2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, termenul de abuz asupra copilului este definit ca fiind „orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitata viața, dezvoltarea fizica, mentală, spirituală, morală

sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.”

Organizația Mondială a Sănătații definește abuzul într-o manieră care acoperă în întregime acest concept : „Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice si/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, produse de catre parinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere, ale căror consecințe produc daune actuale sau potențiale asupra sănătații copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui”

Dacă ar fi să reunim toate aceste definiții, putem afirma că noțiunea de abuz contra copilului corespunde în general tuturor acelor acte de agresiune sau violență îndreptate asupra unui minor și se referă, de fapt, la orice acțiune , conduită a adultului, care are un impact negativ asupra condiției de bunăstare fizică , psihică și socială caracteristică tuturor copiilor aflați la vârsta minoratului.

O definiție destul de generală a abuzului sexual este dată de Elena Ursa: „Abuzul sexual se concretizează prin supuneri la practici de intruziune orală, genitală sau anală, molestare de natura sexuală, cu contact genital sau fară, exploatare sexuală.”

O altă definiție a abuzului sexual o regăsim care precizează că abuzurile sexuale împotriva copiilor reprezintă acele „forme de participare a unui copil sau adolescent la activitati necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui sexuale, pe care nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin constrângere, violență sau prin seducție, ori care încalcă tabuurile sociale”

Abuzul sexual al copilului constă în activități care expun copiii la stimulare sexuală inacceptabilă pentru vârsta, dezvoltarea psihlogică și rolul lor în familie.

Criterii de definire a pedofiliei si abuzului sexual:

Vârsta minorului – deși, legal, toți copii aflați sub vârsta de 18 ani pot fi considerați victime ale abuzului sexual, există unii specialiști care stabilesc alte limite de vârstă (sub 18 ani), și una dintre limite este capacitatea victimei de a înțelege ce se petrece. De regulă, măsurile aplicate de către lege împotriva celui care agresează sunt mult mai drastice în situațiile în care vârsta victimei este mai mică.

Gradul forței aplicate – cu cât forta aplicată este mai mare, cu atât fapta este mai gravă.

Diferența de vârstă dintre victimă și agresor – luând in considerare acești factori, David Finkelhor definește abuzul sexual ca fiind „ contactul de natură sexuală a unui minor cu o vârstă mai mică de 13 ani cu o persoană cu cel puțin 5 ani mai în vârstă sau contactul sexual al unui minor cu o vârstă cuprinsă între 13 – 16 ani cu o persoană cu cel puțin 10 ani mai în vârstă”. Aceste intervale de vârstă sunt considerate importante deoarece sugerează deosebirile dintre trăsăturile pshice și biologice ale victimei și agresorului.

Gradul de dezvoltare psiho-sexuală a victimei și agresorului – agresorul, este în cele mai multe cazuri adult, matur din punct de vedere sexual,fapt ce implică o deplină răspundere a acestuia în ceea ce privește raporturile sale sexuale,în schimb, în cazul minorilor, această maturitate este inexistentă sau în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că nu este capabil să înțeleagă și să-și asume răspunderea relațiilor sale sexuale.

Tipul de relație dintre victimă și agresor și forma de agresiune comisă – o relație strânsă între victimă și abuzator face ca fapta să fie mai gravă. Având în vedere acest criteriu, Rădulescu este de părere că abuzurile sexuale extrafamiliale sunt de natură „coercitivă” (se utilizează forța și violența fizică), iar cele intrafamiliale au caracter „exploatativ” (se folosește manipularea sau șantajul emoțional).

Gravitatea abuzului sexual comis împotriva unui minor – în acest caz, distincția se face între două forme de abuz sexual,precum:

abuz sexual ce nu implica contact sexual;

abuz sexual ce implica contact sexual.

Efectele abuzului sexual asupra minorului – se știe foarte bine că orice abuz, în special cel sexual, are consecințe dramatice asupra vieții și dezvoltării copilului, efecte care se extind pe mai multe planuri (biologic, psihic, social și moral).

Orice act sexual îndreptat asupra unui minor, care este realizat împotriva voinței acestuia ,cu sau fără folosirea forței fizice , realizat prin încălcarea voinței sale, în cazul în care acesta nu este apt, datorită unei incapacități fizice sau psihice, temporare sau permanente de a-și da consimțământul, este definit ca agresiune sexuală.

Toate formele de relații hetero sau homosexuale, de la atingerea cu caracter sexual , până la penetrarea realizată pe cale orală , genitală sau anală, chiar dacă aceste relații par a fi consimțite de către minor și nu se întâlnesc elemente de forță , toate aceste acte intră în categoria abuzurilor sexuale.

Într-un studiu ce a fost efectuat în Statele Unite ale Americii,Mexic și Canada, o serie de autori au subliniat, existența unor anumiți termeni care pot fi asociați cu abuzul și exploatarea sexuală a copiilor:

Violul și molestarea, a cunoaște intim o persoană cu forța sau/și împotriva voinței sale, sau chiar și fără a recurge la forță și nici împotriva voinței respectivei persoane, atunci când victima nu este în măsură să-și dea consimțământul din pricina unei incapacități psihice și fizice.

Pornografia definită ca atragerea sau constrângerea, angajarea sau folosirea unui minor pentru a asista o altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat ,cu scopul de a produce imagini vizuale a unui asemenea comportament.

Pornografia mai presupune și realizarea de casete video, filme,reviste fotografii sau imagini computerizate, explicite din punct de vedere sexual, cu persoane aflate încă la vârsta minoratului. Se cunosc trei tipuri de materiale pornografice, și anume: imagini care prezintă numai copii, imagini care conțin copii și adulți, și imagini care sunt produse și distribuite de către copii sau tineri sub vârsta de 18 ani. În majoritatea cazurilor,pornografia cu copii este folosită în scop comercial, dar ea poate reprezenta și material de schimb între pedofili.

Expunerea copiilor la acte sexuale ale altora – adică a expune intenționat minorii la actele sexuale ale altor persoane ,ca de exemplu actele părinților sau ale persoanelor care au fost însărcinate cu îngrijirea acestora.

Prostituția infantilă/juvenilă și anume, angajarea în activități cu tentă sexuală sau într-un raport sexual, a unui minor, în schimbul banilor sau a unor servicii,precum: mâncare, haine, afecțiune s.a.s.d.

Prostituția este în sine un viol, fiind aproape întotdeauna continuarea abuzului care a fost inițiat mult mai devreme , de obicei, acasă. Majoritatea femeilor care se prostituează dețin povestea unui abuz sexual sau a unui incest în copilărie, de multe ori fiind prezente amândouă. Asemenea antecedente din trecut , o copilărie în care abuzul sexual era la ordinea zilei, creează un mediu care definește tinerele femei, fete ,ca sclave și prostituate – autoconcept de care majoritatea femeilor nu scapă niciodată.

Prin urmare, din cele menționate mai sus, tragem concluzia că alegerea unei femei de a se prostitua nu este întotdeauna o alegere ,ci mai mult o determinare psihosocială sau familială,ca produs al unei agresiuni pe care fata ,care ajunge să aleagă această profesie, o suferă fizic și sufletește, chiar înainte de a intra în prostituție.

Traficul copilului în scopuri sexuale, transportul, adăpostirea și vinderea copilului, folosind forța.

Traficul de copii este o problema deosebit de gravă, reprezentând o afacere aducătoare de fonduri uriașe, având în vedere existența practicii vânzărilor repetate. În această practică, violența nu este folosită întotdeauna, deoarece traficatii știu de cele mai multe ori să profite de vulnerabilitatea și inocența copilașilor,și de faptul că, aflându-se într-o țară pe care nu o cunosc ,aceștia sunt dezavantajați,pentru că, necunoscând limba și cultura, legislația etc., nu pot fi o amenințare prea mare pentru traficanți.

Exploatarea sexuală a copiilor- prin această practică, o persoană, de obicei un adult, obține gratificație sexuală, câștig financiar sau o anumită avansare, toate prin intermediul abuzării sau exploatării sexualității unui copil.

Există diferite forme ale abuzului sexual asupra copilului, cum ar fi:

Pipăirea copilului astfel încât acesta să se simtă incomod. Această pipăire se poate face:

pe părțile sexuale ale corpului;

pe părțile non-sexuale ale corpului, dar într-o manieră sexuală;

A penetra vaginal folosind degete ,penis sau alte obiecte de către un adult;

Obligarea unui minor de către un adult de a face sex oral (unilateral sau reciproc) cu acesta;

Obligarea minorului de a-l pipăi pe pedofil în părțile intime;

Implicarea sau expunerea copilului în imagini cu caracter sexual (cele pornografice);

Expunerea nudității abuzatorului în fața minorului;

Obligarea copilului spre a se autostimula (masturba), cu scop de satisfacere a dorințelor sexuale ale agresorului;

Căutarea de mijloace și momente premeditate ,pentru a vedea un copil dezbrăcat;

Pornirea unor discuții, cu caracter sexual,discuții care ar putea să îl facă pe minor să se simtă nervos,agitat,incomod;

Angajarea în conversații cu un copil despre corpul său, astfel încât acesta să se simtă neliniștit.

La fel ca și alte manifestări sexuale, pedofilia a existat din cele mai vechi timpuri „Istoria sexualității umane (…) demonstrează că formele de exprimare a instinctului sexual la indivizii umani, nu au un caracter unitar sau omogen, ci posedă o mare varietate și diversitate culturală, în funcție de tradiție, moravuri, obiceiuri scrise sau nescrise de tot ceea ce alcătuiește în genere modul sau stilul de viață al unei anumite comunități umane”.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „pedofilie” (provenit din limba greacă: paedo=copil, philia=iubire) desemnează dragostea sau atracția față de copii. Acestă dragoste este manifestată prin activități sexuale repetate cu copii, ca mijloc exclusiv de obținerii a satisfacției sexuale.

Pedofilia este o infracțiune,o perversiune sexuală, ce constă în atracția pe care unii indivizi o au pentru copii și minori în general.

Pedoifilia este, de asemenea, o parafilie ce constă în pulsiuni și fantasme, în comportamente marcate și care persistă, implicând căutarea și obținerea unei excitații sexuale prin activități sexuale cu un copil sau preadolescent , indiferent de sexul acestuia. Conform codului penal, pedofilul are 16 ani sau mai mult și este cu 5 ani mai în vârstă față de copilul sau preadolescentul cu care întreține activitatea sexuală.

Mihai Șelaru definește pedofilia ca fiind „deviația sexuală care constă în contactul genetic pe care adultul îl realizează cu un copil de același sex sau de sex opus.” Autorul precizează deasemenea că termenul de pederastie este sinonim cu cel de pedofilie – contrar opiniei altor autori care consideră că pederastia ar desemna atracția sexuală pentru băieți – și aduce în discuție termenul de „efebofilie”, care, după părerea sa, înseamnă atracția sexuală fața de adolescenți.

Din punct de vedere medical, pedofilia reprezintă o tulburare de natură psihică, caracterizată de existența unor anomalii ale „preferinței” obiectului sexual; este o devianță sexuală manifestată prin atracția unui adult față de un copil. Din punct de vedere al psihanalizei, pedofilia reprezintă o „fixație” care se înrudește cu sadismul, în situația în care „provocarea suferinței victimei este echivalentă cu provocarea plăcerii agresorului”

Pedofilia este perversiunea cea mai controversată și cea mai violent denunțată. Nu se poate nega că un copil care este folosit ca partener sexual , chiar dacă acesta și-a dat consimțământul,suferă un traumatism , acesta fiind cu atât mai marcant cu cât el nu se poate întotdeauna apăra.

Pedofilia, având în vedere că este o formă de abuz sexual sau molestare sexuală, include și alte acte de aceeași natură, precum: incestul, seducerea, corupția sexuală, stimularea sexuală prin gesturi, cuvinte ,imagini s.a.m.d , și poate fi însoțită de manisfestari sado-masochiste, exhibiționiste și voyeuriste.

Pedofilia , în multe cazuri, nu implică penetrare și nici violență, agresorii folosind metode non-violente pentru a obține ceea ce își doresc. Aceste metode sunt : seducerea, mângâierea , cuvinte viclene, manifestări de prietenie s.a.m.d. Abuzul sexual cuprinde : atragerea, convingerea , folosirea ,coruperea , forțarea și obligarea celui ce se află încă la vârsta minoratului la activități de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor acțiuni care au ca scop obținerea de către adult a plăcerii. Această formă de abuz , reprezintă implicarea unor copii sau adolescenți imaturi, dependenți din punct de vedere al dezvoltării , în acțiuni cu tentă sexuală pe care ei nu le consimt sau nu sunt capabili să le conștientizeze că fiind negative în acel moment.

Abuzul pihologic, deși duce la instalarea fricii, este o metodă frecvent folosită prin care abuzatorul se asigura că domină victima. Amenințarea cu violența , poate fi orientată direct asupra minorului sau poate consta în amenințarea cu suicidul. Intimidarea poate fi orientată în varii direcții, ca de exemplu: asupra proprietății, a cuiva drag sau a animalului de companie. Agresorul poate prelua controlul prin izolare și dezinformare, poate fi o persoană subtilă sau gălăgioasă, folosește mijloace subtile și fățișe pentru a-și atinge scopul. Abuzul subtil se poate manifesta prin nerăbdarea de a petrece cât mai mult timp cu putință în preajma victimei. Tacticile de dezimformare pot cuprinde minciuni adresate victimei cu scopul de a-i deforma simțul realității.

În general,când pedofilul este un cunoscut al victimei, agresiunea se petrece fără folosirea violenței, repetându-se și nefiind descoperită de către autorități. Modificările la nivel psihologic ale victimei sunt mult mai adânci,și este necesară aplicarea unui tratament psihologic pe termen lung.

2.1. Cauzele si factorii de risc

Analiza sociologică a abuzului sexual asupra copilului vizează o cercetare mult mai amplă decât evaluările cuprinse în definiții, ipoteze sau teorii. Importantă este, din acest punct de vedere, identificarea principalilor factori de risc care precipită sau determină situațiile de abuz.

Etiologia si cauzele abuzului sexual ale pedofilului:

adulții abuzatori fie au suferit la rândul lor episoade de maltratare fie au avut o copilărie nefericită,conformandu-se modelului comportamental al căror victime au fost. Adulții care au avut aceste probleme au nevoie de suport și de rezolvarea psihologică a problemelor rămase din copilărie;

consumul excesiv de alcool si droguri;

suferă de boli mentale ( depresie , inclusiv comportament suicidar ori psihotic) sau au o sănătate precară, care nu le permite să securizeze viața copilului;

sunt posesori ai unei imaturități mentale și afective, sunt instabili emoțional , și posedă un prag scăzut de toleranță la frustrări și cu dificultăți în adaptare, lipsiți aproape în totalitate de empatie relațională. Aceștia nu își pot întârzia propria satisfacție și își descarcă stresul pe loc. Sunt ostili și rejectivi pentru că nu au încredere în propriile lor capacități.

au cunoștințe sumare despre dezvoltarea copilului, nu-l apreciază corect, nu-l acceptă, nu-l aprobă;

au așteptări nerealiste din partea lui (privitor la reacții, performanțe);

au un stil educativ conflictual (fie autoritar, critic, intolerant, ostil, restrictiv, fie hiperprotector anxios sau perfecționist, fie indolent, indiferent);

aceștia nu știu cum să-și exprime trăirile în raport cu cei apropiați, nu pot separa sentimentul pozitiv față de copil de sentimentul negativ față de ceea ce a întreprins copilul. Posedă o rigiditate relațională și o rată crescută de agresivitate, comunicarea lor fiind ambiguă;egocentrism sau/și atașament redus față de un copil nedorit, ale cărui nevoi nu le înțelege și nu le satisface;

sunt izolați social, se tem că vor fi respinși, nu încearcă să se apropie;

le lipsește imaginația, spiritul ludic.

Maria Roth – Sezamoskozi apreciază că există anumiți factori de risc în apariția abuzului sexual (în ceea ce privește victima):

Prezența unui tată vitreg;

Existența unei perioade din copilărie în care mama a fost absentă;

Lipsa de apropiere mamă – copil;

Lipsa studiilor liceale ale mamei;

Comportamentul represiv al mamei în privința sexualității;

Lipsa afecțiunii din partea tatălui;

Venituri mici ale familiei;

Existența unui număr foarte restrâns de prieteni;

De asemenea, Rădulescu S. stabilește anumite caracteristici ale victimei:

Fetele sunt abuzate mai des decât băieții;

Fetele adolescente sunt abuzate mai des decât băieții aflați la vârsta pubertății;

Băieții cu vârsta mai mică de 12 ani sunt abuzați mai frecvent decât fetițele de aceeași vârstă;

Copii cu anomalii fizice, cu handicap psihic sau retard mental, copiii bolnăvicioși, cei născuți prematur, copiii „problemă”, cei mai puțin sociabili și care au carențe afective, datorită faptului că sunt vulnerabili și dependenți de persoanele adulte.

În urma studiilor efectuate de diverși sociologi, putem face o clasificare mai amplă a acestor factori de risc.

a) mediul geografic în care trăiesc victima și agresorul – în ceea ce privește acest factor de risc există două ipoteze: pe de o parte se consideră că sunt mai expuși abuzului sexual copiii care trăiesc în zone urbane, aglomerate, deoarece controlul social este foarte dificil de realizat în aceste spații, iar pe cealaltă parte se susține faptul că izolarea familiilor (în special în mediul rural) favorizează producerea acestor acte, deoarece oferă o protecție mai mare față de autorități.

b) clasa socială și nivelul de instrucție al familiei victimei – există un risc ridicat ca un copil care provine dintr–o familie cu venituri foarte mici și a cărei membri au un nivel scăzut de educație să devină victimă a unui abuz sexual. Totuși, acest risc există și în familiile cu un nivel de educație ridicat, deoarece, în astfel de familii „secretele” sunt foarte bine păstrate pentru a nu dărâma prestigiul social al acestora.

c) etnia și apartenența religioasă a victimei – în acest sens părerile sunt contradictorii. Unii autori susțin această idee, iar alții spun că acest lucru influențează foarte puțin sau deloc apariția abuzurilor sexuale.

d) locul unde se petrec abuzurile – marea majoritate a abuzurilor se petrec chiar în casa victimei, agresorul fiind apropiat ai acestora. Dar există și abuzuri comise de persoane necunoscute, care, în cele mai multe situații se petrec pe terenurile de joacă pentru copii sau în parcuri (aici, agresorul are de unde alege).

e) caracteristicile victimei – astfel de caracteristici se referă la sex, vârstă sau existența sau nu a unui handicap în cazul victimei.

f) caracteristici ale abuzatorului – în general, abuzatorul este bărbat, cu vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani care, în cea mai mare parte, au suferit la rândul lor un abuz în copilărie.

În ceea ce privește incestul, pe lângă acești factori de risc, apar și alții, cum ar fi:

a) Structura familiala – a fost constatat faptul ca in acele familii in care exista un tata vitreg sau in care mama traieste in concubinaj , exista o probabilitate mai mare de aparitie a agresiunii sexuale asupra copiilor. In aceste situatii mama nu stie, sau , mai grav, se face ca nu stie ce se intampla cu copilul, de teama de a nu fi abandonata, parasita de partenerul de viata si ca ar putea ramane fara un suport financiar; astfel ea alege sa taca, devenind, in unele cazuri chiar „complice”.

În cazul familiilor in care exista organizare, acest gen de agresiune poate apare pe fondul necomunicarii si nerelationarii mama-fiica , lipsa de comunicare regasindu-se si in relatia mama-sot. Deoarece astfel de mame sunt percepute ( sau chiar sunt) ca fiind persoane autoritare, rigide si reci, frigide din punct de vedere sexual, sotul isi poate indrepta atentia catre fiica.

b) tipul de autoritate parentală existentă în familie – putem spune ca avem doua tipuri de familii din acest punct de vedere:

Familii patern – autoritare – intalnit in familiile traditionale, patriarhale, in care barbatul este cel care detine puterea absoluta: tatal stabileste diviziunea rolurilor, hotareste orientarea profesionala si maritala a propriilor copii, reprezinta interesele familiei in raport cu scoala , biserica, primaria s.a.m.d. In aceste familii, barbatul, chiar daca nu comite acte de agresiune sexula impotriva fiicelor sale , este rigid si lipsit de afectiune, este indiferent fata de partenera de viata si neintelegator, uneori chiar agresiv si violent. Incestul este justificat in acest sens: sub presiunea terorii si a fricii, fiica consimte pentru ca nu are alta alternativa.

Familii moderne – egalitară – in cazul acestui tip de familie, mama este independenta, ea este cea care manifesta o autoritate mai mare ,iar acest fapt poate perturba exercitarea adecvata a rolurilor conjugale,implicit rolul sau matern si acela de partener al cuplului. Tatal, poate ajunge sa-si exploateze sexual una sau mai multe fiice , aratandu-si astfel ostilitatea pentru o asemenea sotie dominatoare, razbunandu-se si compesandu-si in acest fel carentele si frustrarile afective create de sotie. Deseori , tatal, este tandru si atent cu copii, se joaca cu acestia , apeland chiar si la santaj emotional si seductie pentru a putea abuza sexual de ei.

c) anumite disfuncții ale familiei – in familiile in care nu exista o buna organizare apar destul de des consecinte negative asupra familiei in general, si asupra copiilor in special. Deci, in conditiile in care nomalitatea unei familii este zdruncinata, si in consecinta ,vulnerabilitatea acesteia creste, avem de-a face cu o potentiala aparitie a unor comportamente incestuoase.

Lipsa de solidaritate familială – Incestul apare, cel mai frecvent , in familiile in care exista carente de armonie si solidaritate familiala si in care rolurile sunt inversate ( de exemplu: fiica preia rolul mamei ). Prin aceasta schimbare, copilul transformandu-se in partener al tatalui (ceea ce se si intampla in situatiile de incest), se realizeaza o incongruenta a structurilor ierarhice familiale. Toti membrii familiei sunt introdusi intr-un sistem de complicitate si tainuire, acest lucru permitand actelor incestuoase sa continue pe o perioada foarte lunga de timp, acest tipar fiind transmis si prealuat si de membrii generatiilor urmatoare.

Stilul educațional al familiei și procesele de socializare în care sunt implicați membrii acesteia – stilul educational al familiei este un factor de risc foarte important in instalarea abuzurilor sexuale (incest). De exemplu, o repercusiune a unui stil educational precar , inadecvat, este si influenta anumitor norme, valori si mentalitati care sustin nejustificat discriminarea sociala a sexelor, incurajand in acest fel, actele de abuz si violenta sexuala. Un efect direct al acestor valori, il reprezinta faptul ca fetele incep prin a socializa in rolul de victima: li se implementeaza faptul ca trebuie sa fie partenere sexuale pasive, sa nu opuna rezistenta si sa nu resimta sentimente de satisfactie sau placere personala. Este cat se poate de evident ca asemenea credinte si valori favorizeaza aparitia unor abuzuri sexuale asupra minorului.

Violența familială și familia antisocială – in general,aceste familii dezvolta un climat lipsit aproape in totalitate de valente morale, climat extrem de propice pentru instalarea actelor incestuaoase. In familiile in care sunt intalnite conduitele antisociale si violente,copii sunt tratati, adeseori ca obiecte sexuale pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale adultilor. Tocmai din acest motiv, in momentul in care incestul este dezvaluit si adus la cunostinta autoritatilor, parintii il considera un act cat se poate de normal, justificandul ca pe un proces necesar in initierea sexuala a copliilor.

Există alți numeroși factori, mult mai relevanți și mai reali, implicați în apariția relațiilor de abuz sexual (în special incestul tată – fiică), dintre care:

Alcoolismul tatălui și incapacitatea fizică sau mentală a mamei care determină asumarea rolului de „mamă – surogat” de către fiică (cea mai mare de obicei);

Tulburările de comportament și de personalitate care îi caracterizează pe unii tați, dominați de tendințe pedofile și care nu mai manifestă nici un interes (sexual sau afectiv) față de propriile soții;

Lipsa din cămin a mamei, care determină asumarea rolului acesteia de către fiică;

Incapacitatea unor bărbați de a–și găsi partenere adecvate de sex;

Alți factori, printre care: constrângerile religioase, care impun tatălui să aibă relații extramaritale; aglomerația din căminul familial (spațiu mic); izolarea și autonomia familială față de factorii de control social, oportunitățile existente (de exemplu, situația de șomer a tatălui, care are condițiile și timpul necesar pentru a alege ca partener de sex pe fiica sa).

Toate aceste caracteristici ale familiei incestuoase, ne conduc la concluzia ca este primordial necesar ca studiile ce au ca tema abuzul sexual asupra minorului sa cuprinda nu numai evaluarile unor elemente ale patologiei individuale(de exemplu:caracteristicile abuzatorului si victimei), ci si interpretarea relatiilor intrafamiliale, a proceselor de socializare din cadrul familiei, a diverselor disfunctii familiale,a influentelor jucate de mama in comiterea incestului, a felului in care se exercita statusurile familiale etc.

3.1. Teorii care explica abuzul sexual asupra copiilor

Ca sursa principala care ne poate ajuta sa depistam etiologia fenomenului de abuz asupra minorilor, avem:evidentierea principalelor cauze si motivatii care stau la baza producerii acestor acte. Astfel,vom analiza diverse teorii care incearca sa explice acest fenomen.

1. Teorii biologice

a) Teorii biochimice – Din perspectiva acestor teorii,agresivitatea tendintelor sexuale reprezinta o anomalie accidentala care isi face simtita prezenta la un numar restrans de indivizi, anomalii ce sunt justificate prin existenta unor caracteristici ale setului cromozomial sau ale nivelului hormonal. Scaderea terapeutica a testosteronului ar putea sa duca in cele din urma la controlul acestor manifestari sexuale agresive, deoarece acest hormon controleaza anumite caracteristici sexuale masculine,iar un nivel ridicat al acestuia poate influenta gradul de agresivitate sexuala.

Avem si o alta explicatie in ceea ce priveste agresivitatea sexuala,iar aceasta evidentiaza rolul factorilor neurofiziologici. De exemplu, prezenta unei tumori poate influenta personalitatea, ea prezentand o anumita predispozitie spre violenta, ducand astfel la manifestari agresive si in plan sexual.

b) Teorii evoluționiste – Conform acestei teorii toti indivizii de sex masculin au disponibilitate biologica spre a se manifesta agresiv din punct de vedere sexual.

2. Teorii psihologice

a) Teorii psihanalitice – conform acestor teorii, un factor motivational important al comportamentului uman este energia sexuala. Deviantele sexuale sunt privite ca niste conflicte inconstiente ce nu si-au gasit rezolvarea in copilarie, si care reapar, cu o mai mare intensitate ,la varsta adulta, fapt ce se datoreaza nerezolvarii complexului lui Oedip.

Se pune accentul in principal, pe conexiunea dintre agresivitate si conduita sexuala. Personalitatea pe care agresorul o poseda, la fel si alte caracteristici in relatie de dependenta cu structura temperamentala, imposibilitatea de a tine sub control impulsurile primare , tendinta de a domina si inclinatia spre violenta, toate acestea constituie simptome dizarmonice in personalitatea celui care agreseaza. Simptomele mentionate sunt specifice conduitelor sexuale deviante ce, cu greu , pot fi tinute sub control.

In cadrul agresiunii, a perversiunilor, victimele sunt privite ca simple „obiecte”, fata de care se incearca sentimente de ostilitate precum si o ura profunda. In cazul unui abuz sexual si in cel de devianta sexuala, sentimentul victoriei ia locul furiei. Trebuie sa tinem seama si de faptul ca , razbunarea insasi creeaza o anumita excitatie sexuala. Exista multe cazuri de abuz in care, nevoia de razbunare este sentimentul care impinge agresorul la comiterea acestor acte, si le ofera acestora posibilitatea de a-si regasi respectul de sine , datorita pozitiei de dominare si superioritate.

3. Teorii psiho – sociale

a) Teoria învățării sociale – Aceasta teorie aduce in discutie ipotezia conform careia orice comportament ,conduita este rezultatul interactiunii dintre stucturile psihologice,biologice, mediului in care individul isi duce existenta si ceea ce el invata in acest mediu.

Teoriile invatarii sociale au o ipoteza principala si anume, aceea ca persoana are capacitatea de a-si modela comportamentele in functie de reactiile si mesajele celorlalti, aceste conduite fiind modelate de asemenea si de experientele de viata.

Bandura sublinia faptul că modelarea socială a indivizilor se face în funcție de trei surse principale:

Modelul de conduită preluat din mediul familial – copiii imită de fapt, comportamentele părinților.

Modelul de condită dobândit din experiențele mediului ambiental; persoanele care locuiesc în zonele în care infracțiunile sexuale sunt frecvente, sunt mai înclinate să acționeze în funcție de asemenea modele decât persoanele din alte zone.

Modelele de conduite dobândite prin intermediul mass–mediei; numeroase scene de violență, (inclusiv violențele sexuale) difuzate de mass–media influențează copiii, în așa fel încât aceștia ajung să creadă că violența este un model dezirabil.

4. Teorii sociologice

a) Socializarea atitudinilor și comportamentelor agresive în domeniul sexualității – Din perspectiva sociologiei, abuzul sexual indreptat asupra copiilor este o consecinta directa si indirecta a diferentelor existente intre socializarea sexuala a baietilor si fetelor si a incongruentei de rol si de status intre parinti si copii. Destul de des, aceste diferente duc la aparitia unei atitudini dominatoare si de autoritate a barbatilor asupra femeilor si ale adultilor asupra copiilor, toate acestea determinand si sustinand tratarea lor ca pe niste simple obiecte sexuale ,astfel, ajungandu-se la comiterea actelor de agresiune. Se poate observa astfel,existenta unei anumite tolerante fata de aceste atitudini, in special cand este vorba de asanumitele drepturi ale barbatilor asupra femeilor si ale parintilor asupra copiilor.

b) Teoria „subculturilor violente” – In aceasta teorie este vorba despre accentul ce este pus pe predominarea violentei in societate si pe contextele sociale care o favorizeaza, abuzul sexual asupra minorului fiind un comportament agresiv de natura patologica, ce violeaza normele morale si juridice si depaseste limitele normalitatii.

Astfel, deși obținut prin violență și teroare, în anumite familii, „incestul este acceptat sau integrat în structura relațiilor normale (…). Legătura incestuoasă este mult mai frecventă în mediile de viață în care domnește promiscuitatea, alcoolul, nevrozele obsesionale, imoralitatea parentală (…). Nu–i mai puțin adevărat că și în interiorul familiilor bogate există relații incestuoase, dar sistemul de păstrare și apărare a acestui secret este așa de bine pus la punct, încât nu este posibilă o informare în această direcție.”

c) Teoria „asocierilor diferențiate” – Conform acestei teorii, se poate considera ca persoana care a avut parte doar de un mediu familial cu deficite, mediu definit de abuzuri ,sau care, la randul sau, a fost abuzat, isi poate insusi modelul de conduita al agresorului, devenind el insusi agresor. Ideea centrala a acestei teorii, consta in faptul ca in mai toate societatile contemporane exista anumite convingeri, valori si atitudini care pot include respectul sau, pe de alta parte, lipsa de respect fata de normele si regulile societatii.

Impactul acestei forme de abuz asupra minorilor se poate resimti in evolutia personalitatii sale de mai tarziu, influentand astfel tendintele de agresivitate in relatiile cu alte persoane.

d) Teoria controlului social – Aceasta teorie ne atrage atentia asupra faptului ca in mediile sociale caracterizate de procese de socializare si acolo unde exista o carenta de autoritate si credibilitate a institutiilor cu rol de control social, tendinta spre violenta a individului este extrem de mare (lucru care,desigur, se intampla si in cazul agresiunii sexuale).

e) Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului – Potrivit acestei teorii, problemele psihosociale se pot transmite de la o generatie la alta. Studiile care au avut drept scop cercetarea fenomenului de abuz asupra copilului au evidentiat faptul ca parintii abuzivi proveneau din familii in care exista un grad crescut de violenta, ei insisi fiind abuzati in perioada copilariei.

Unul dintre primele studii care este adus adesea in discutie ca punct de referinta in cercetarile care releva transmiterea modelelor parentale din generatie in generatie este cel realizat de Steel & Pollak (1968).

În urma studiului realizat, autorii consideră că atitudinile și comportamentele parentale sunt complexe și transmiterea lor intergenerațională nu trebuie privită unidimensional. Autorii consideră că stilul parental nu se transmite genetic (ca o boală) și scot în evidență transmiterea familială a unor modele culturale de creștere și educare a copiilor, modele în care autoritatea parentală, agresivitatea verbală sau fizică, ignorarea sentimentelor copilului sunt caracteristice. Intergenerațional – dar pe căi sociale – se transmit condițiile defavorizante de locuit, de venit, care acționează ca factori de stres social.

Sintetizând concluziile diferitelor cercetări care au examinat transmiterea multigenerațională a relelor tratamente asupra copiilor (printre care și a abuzului sexual), trebuie spus că nu se poate neglija pericolul repetării istoriei abuzului, de la o generație la alta, cu atât mai mult cu cât rata de transmitere este de aproximativ 30%, iar supraidentificarea copilului cu părinții este în acest mecanism un proces activ.

Teoria atașamentului – Teoreticienii si practicienii sunt de parere ca primul an de viata al copilului, este unul critic. In aceasta perioada copilul isi dezvolta securitatea si atasamantul de baza fata de ai sai parinti sau fata de oamenii sau persoanele care il ingrijesc. Interactiunea dintre parinti si copil este una decisiva pentru felul in care copilul se percepe pe sine insusi,lumea din jur si modul in care se dezvolta. Interactiunea este deosebit de importanta pentru gradul si calitatea atasamentului copilului fata de parintii sai. Atasamentul pentru cineva inseamna sa fii dispus in totalitate sa cauti apropierea si contactul fata de persoana in cauza, si mai presus de toate , atunci cand situatia pare nesigura. Procersul de atasament este cu precadere folosit , pentru a scoate in evidenta formele diferite ale comportamentului folosit pentru realizarea sau mentinerea acestei apropieri. Comportamentul de atasament poate fi cel mai bine vazut atunci cand copilasul (sau adultul) este obosit sau speriat ,sau cand are nevoie de o ingrijire speciala.

Ainsworth și colaboratorii (1971) au descris trei modele de atașament care pot fi prezente în grade variate:

Atașamentul sigur – Copilul este increzator in faptul ca parintii sai vor fi acolo pentru el, vor fi disponibili, receptivi si ii vor acorda ajutorul necesar in situatii dificile sau atunci cand acesta se teme de ceva anume. Datorita acestei convingeri copilul prinde curajul necesar pentru explorarea lumii inconjuratoare. Acest fenomen este dezvoltat si mentinut de parinti, ei fiind in primii ani disponibili, atenti la semnalele pe care copilul le ofera, fiind capabili sa-i ofere liniste si alinare ori de cate ori are nevoie de ea..

Atașamentul anxios – Copilul nu are siguranta ca parintii vor fi disponibili si receptivi, pregatiti sa ii ofere ajutorul cand sunt solicitati. Copilul traieste cu incertitudinea aceasta si prin urmare trece prin anxietatea sau mai bine zis, teama de o eventuala separare si astfel tinde sa fie timorat in manifestarea comportamentului de explorare a mediului. Acest model este adeseori mentinut de parinti care unori sunt disponibili, alteori nu. Sunt folosite adeseori amenintari cu bataia sau cu abandonul, parintii crezand ca aceasta este o modalitate eficace de crestere si educare a copilului.

Evitarea anxioasă a atașamentului – Aici avem de-a face cu o lupta a copilului pentru a-si castiga indpendenta, deoarece el nu are incredere ca parintii sai vor reactiona in mod pozitiv si vor fi gata sa ii ofere ajutorul atunci cand este in impas. El se asteapta la respingere si se straduie sa se descurce fara afectiunea si ajutorul celorlalti. Acest model este adesea intalnit in relatiile parinti /copil in care copilul devine independent prematur.

O serie de cercetatori au analizat modul in care copilasii, pe baza experientelor traite in prima copilarie isi creeaza anumite asteptari in legatura cu propriul comportament cat si cu al celor din jur. De regula, copii abuzati au invatat gresit ca nu merita sa li se acorde ingrijirea necesara ,iar asteptarile pe care le au fata de ei insisi si fata de restul lumii sunt negative.

1.1.1. Consecintele abuzului sexual

Abuzul asupra minorilor dauneaza dezvoltarii acestora in dimensiunile sale esentiale si, uneori chiar pentru intreaga viata, in cazul in care nu au parte de o interventie terapeutica si de reabilitare sociala imediat dupa cumplitul eveniment. Este destul de dificila gereralizarea consecintelor psihologice ale abuzului, deoarece gravitatea acestuia depinde de o multitudine de factori.

Oricare ar fi formele in care se manifesta, actele de abuz sexual au multiple efecte traumatice asupra minorilor,mai ales in ceea ce priveste dezoltarea sa viitoare, ca adult. Ei isi pierd stima de sine ,increderea in sine si fata de cei mari, au dificultati in a stabili relatii normale cu prietenii de aceeasi varsta, dezvolta tendinte suicidare,consuma alcool,droguri si prostitutie, iar toate acestea sunt doar cateva din efectele cu implicari extrem de dramatice. Mai mult,la cele metionate anterior, se pot adauga si perturbarea si destructurarea relatiilor de familie (in ceea ce priveste incestul),inversarea raporturilor generationale,competitia nefireasca mama-fiica, tata-fiu, subminarea procesului de dezvoltare si maturizare a copilului,obstructionarea tendintelor sale catre independenta si autonomie personala.

Consecințele abuzului sexual asupra copiilor depind de o serie de factori, și anume:

Vârsta copilului în momentul abuzului – cu cât un copil este mai mic, cu atât efectele fizice și psihice ale abuzului pot fi mai grave;

Gradul apropierii în relația agresor–victimă – incestul are în acest sens cele mai dramatice consecințe pe termen lung; de asemenea, apropierea dintre victimă și agresor poate întârzia și face mai dificilă dezvăluirea abuzului sexual;

Durata abuzului – un singur eveniment de tipul abuzului sexual are pentru victimă un efect mai ușor decât în situația în care, abuzul sexual se extinde pe o durată lungă de timp;

Numărul persoanelor care au abuzat copilul, tipul abuzului și măsura în care agresorul a recurs la forță, sunt deasemenea factori de care depinde gravitatea suferinței copilului. Numărul mare de persoane implicate în abuz, însoțirea relațiilor sexuale de acte de tip sadic, supunerea copilului prin forță, măresc senzația de neajutorare a acestuia.

Indicatori fizici la copii – pentru stabilirea abuzului sexual:

Dificultati in a se deplasa sau a sede

Durerea sau mancarimea in zona genitala

Haine cu urme, pete sau insangerate

Vanatai sau sangerari in zona genitala externa, vagin sau zona anala

Boli cu tranmitere sexuala mai ales la preadolecenti

Urinare cu dureri sau infectii urinare repetate

Corpuri straine in vagin sau rectus

Sarcina mai ales in adolescenta timpurie

Indicatori emotionali si comportamentali la copiii abuzati sexuali:

Multi dintre indicatorii urmatori pot evidentia si alte probleme nerelationate cu abuzul sexual. De asemenea nici un copil nu va manifesta toate aceste simptome / semne:

Teama de a fi singuri

Probleme de relationare cu colegii

Certuri frecvente cu membrii familiei

Stima de sine scazuta

Nervozitate excesiva

Tulbuarari ale memoriei

Interiorizare, idei care se repeta, amintiri secventiale

Vina sau rusine excesiva

Schimbari bruste de dispozitie

Preocupari de natura sexuala

Retras, izolat

Comportament care manifesta excesiv nemultumire

Ganduri sau gesturi de sinducidere

Comportament cu tenta sexuala

Automutilare

Consum de substante toxice

Comportament fobic, evitant

Nu doresc sa-si schimbe costumatia de gimnastica

Fantezii violente

Se intampla ca , adeseori, copii sa nu exprime in cuvinte ca au fost abuzati sexual sau ca au rezistat cu succes in cazul unei incercari de abuz sexual si nu stiu cum sa procedeze in continuare. Exista varii motive pentru care copii pot ezita sau le este teama sa povesteasca cele intamplate, dintre aceste motive amintim: relatia acestora cu abuzatorul, teama de consecinte,retinerea sau nesiguranta in legatura cu credibilitatea celor spuse.

Alti indicatori comportamentali :

Au incredere in cineva dar nu povestesc intreaga intamplare (« Am un secret dar nu spun. » « Vreau sa spun ceva dar nu pot.’ etc.)

Slabiri sau ingrasari dramatice

Infatisarea general – se poate imbunatati dintrodata sau nu mai prezinta interes pentru copil (desi anterior era preocupat de modul cum arata)

Izbucniri emotionale: plange fara nici o explicatie, se manifesta furios fara nici o explicatie

Copii de varsta mica care au informatii complexe despre sex (pot manifesta un interes necorspunzator varstei fata de sex, conosc foarte multe in legatura cu sexul sau au un comportament cu tenta sexuala)

Manifesta comportament cu tenta sexuala fata de colegi / prienteni

Refractar atunci cand trebuie sa-si schimbe hainele

Deseneaza imagini ale unor oameni evidentind organele genitale

Sunt refractari atunci cand trebuie sa mearga undeva sau sa fie cu / langa cineva

Manifestari necorespunzatoare de afectiune

Declara ca au fost agresati sexual (adesea copiii fara a avea un motiv mint ca au fost abuzati sexual)

Frica de o persoana sau neplacere manifestata intens atunci cand este lasat cu cineva

Nu toate efectele abuzului sexual se fac simtite imediat. Exista victime care pot considera,la un moment dat ,ca au trecut cu bine peste aceasta trauma, iar peste o perioada mai lunga sau mai scurta de timp sa apara anumite „semne” care sa le arate ca nu este asa.

Consecințele fizice ale abuzului sexual pot fi:

Înroșirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal;

Vulnerabilitatea la anumite boli cu transitere sexuală (în special negi genitali și gonoree);

Tulburări digestive, de somn, panica;

Agravarea unor boli cu corespondență psihică (astmul);

Tulburări de instinct alimentar;

Pot aparea deasemenea și cefalee sau durerile abdominale (izlolat).

Consecințele psihologice ale abuzului sexual pot fi:

Trairi emotionale precum: culpabilitate si responsabilitate, tensiunea ce apare ca urmare a pastrarii secretului,frica si pedeapsa,degradare a imagiii de sine, sentiment de murdarire corporala,teama de deteriorare a sexualitatii precum si a reproducerii,ostilitate si furie, depresie si tendinte suicidare.

Manifestari de comportament,ca de exemplu: regresie si ostilitate ,agresiune fata de alte persoane, o pierdere a deprinderilor sociale, nepasare de sine, tendinte de confesare in cazul fetelor sau ascudere a secretului ,atitudine protectoare fata de parinti.

De asemenea, la copii abuzati din punct de vedere sexual se pot identifica urmatoarele sentimente:

Frica: fata de agresor, de a cauza probleme, de a nu mai avea afectiunea adultilor, de exludere din mediul familial, de a fi, pur si simplu, diferiti;

Furie: Fata de agresor, fata de adultii care ar fi trebuit sa ii protejeze si nu au facut-o si fata de ei insisi(sentiment de vinovatie);

Izolare: deoarece au sentimentul ca ceva este in neregula cu ei,pentru ca au impresia ca sunt singurii care au trait o astfel de experienta,deoarece nu pot vorbi despre teribilul incident;

Tristețe: au sentimentul ca ceva li s-a luat , ca au pierdut o particica din ei, deoarece cresc prea repede,pentru ca au fost tradati de o persoana in care si-au pus increderea;

Vinovăție: pentru ca au luat locul mamei respectiv al tatalui,in cazul incestului,pentru ca nu au puterea de a opri abuzul, deoarece traiesc cu impresia ca au consimtit abuzul,pentru ca marturisesc cele intamplate(in cazul in care au puterea sa faca asta), sau pentru ca au pastrat secretul;

Rușine: in ceea ce priveste implicarea intr-o astfel de experienta,deoarece corpul lor a raspuns abuzului;

Confuzie: pentru ca nu inteleg cum de pot iubi in continuare agresorul,pentru ca sentimentele lor se schimba constant.

Aceste repercusiuni apar, de regula, dupa ce abuzul s-a produs,insa, de obicei, inainte ca acesta sa fie dezvaluit,inainte ca una dintre persoanele care au fost implicate (direct respectiv indirect) sa constientizeze faptul ca este imoral si ilegal ceea ce se intampla si sa se confeseze autoritatilor. Asistentii sociali pot apela la citirea acestor semne, se pot ajuta de ele, semne care apar ca urmare a producerii abuzului sexual, pentru a putea desita din timp aceste agresiuni(in special in cazul acelora care lucreaza in institutii unde pot avea loc astfel de abuzuri sau acelora care lucreaza deja cu familii in care se petrec astfel de lucruri-din alte motive decat abuzul sexual-si in care inca nu s-a facut o dezvaluire a acestei agresiuni).

Ana Muntean precizează motivele din cauza cărora, copiii întărzie să dezvăluie un abuz sexual:

Se gândesc că nu vor fi crezuți;

Pot să fie amenințați cu rănirea lor, a fraților sau a părinților;

Pot să fie jenați;

Pot să se simtă vinovați;

Nu posedă abilități de limbaj necesare pentru a povesti incidentul/incidentele de abuz (de exemplu: datorită uni handicap);

Pot fi handicapați mental și nu pot dezvălui incidentul;

Pot crede că de fapt au spus cuiva, dar nimeni nu a ascultat, acționat sau nu s-a preocupat;

Ar putea fi siliți să participe la o acțiune împotriva altui copil și sunt prea rușinați sau amenințați ca să discute despre acest lucru;

Se poate să li se fi spus că dacă vorbesc despre abuz, vor fi luați de lângă parinții lor;

Li s–a spus că abuzatorul (un părinte sau un îngijitor de care au nevoie) va intra la închisoare și că nu îi vor mai vedea niciodată;

Ar putea să fie ambivalenți în ce privește abuzul: e ciudat, dar nu întotdeauna neplăcut, actul este făcut de cineva pe care îl iubesc, și în care au încredere.

Copii pot fi victime ale abuzului sexual incepand cu o varsta foarte frageda, fiind sedusi adeseori prin joc intr-o situatie sexual-abuziva,abuzatorul stabilind, de cele mai multe ori o relatie pozitiva atat cu parintii copilului, cat si cu copilul.

Copii care au fost victime ale abuzului sexual incepand cu o varsta foarte frageda, pot prezenta de timpuriu un comportament sexualizat. Ei pot ajunge sa se apropie de alte persoane in acelasi mod pe care l-au invatat de la agresor. Acesti copii au dificultati in a stabili contacte cu alti copii de aceeasi varsta cu ei. Traiesc cu frica ca cineva ar putea sa observe. Se considera diferiti ce ceilalti copii si ajung sa se inzoleze, astfel ei pot ajunge sa creada ca sunt mai ticalosi , mai rai sau mai maturi ,mai adulti. Abilitatea de concentrare se diminueaza iar rezultatele scolare se diminueaza si ele semnificativ. De obicei acestia incearca sa evite orele de sport, precum si dezbracatul in prezenta altor persoane si mersul la dus. Astfel, se mai poate evita si medicul scolii.

Alti indicatori ai faptului ca un copil a fost abuzat sexual pot fi de asemenea si dereglarile serioase de somn,fobiile si cosmarurile ce au un continut sexual. Pot aparea crize de isterie si tipete,tremur sau lesin.

În perioada adolescenței, sunt frecvente gândurile sinucigașe sau chiar tentativele de acest gen. „Nereușind să scape de abuz, ei vor reacționa ca și cum urmările abuzului ar putea fi mai rele decât expunerea în continuare la abuz. Sinuciderea poate fi văzută în acest sens ca singura cale de ieșire dintr–o dilemă irezorvabilă: dezvăluirea sau nu a abuzului.”

Copilul poate fi stimulat sau obligat sa se angajeze in relatia abuziva, acest lucru fiind realizat fie prin recompense ,fie prin amentintari sau amebele. Sexualitatea este adeseori prezentata ca o activitate speciala, iar copilul ar trebui sa se simta norocos ca are ocazia de a participa la aceasta activitate. Copilul nu este capabil sa inteleaga ce se petrece, insa doar atunci cand i se comunica ca jocul este unul secret, el incepe sa isi dea seama ca ceva nu este in regula. Rolul pe care copilul ar trebui sa il joace este fie activ, fie pasiv, ca si cum ar dormi.

Foarte rar, abuzurile din cadrul familiei sunt violente,insa, cu toate astea, abuzul este traumatizant din punct de vedere emotional, datorita faptului ca tacerea copilului este asigurata prin corupere si, in tot acest timp, copilul se simte vinovat si responsabil fata de ceea ce se intampla. Exita insa posibilitatea ca abuzul sa devina violent in momentul in care acesta evolueaza din joc in intromisiune. Cel ce abuzeaza poate dezvolta adeseori un model de comportament de constrangere,abuzul continuand pana cand cineva isi va da seama de ceea ce se intampla si ia decizia de a pune capat situatiei.

Secretul pe care trebuie sa-l pastreze, precum si sentimentul de complicitate care il domina pe cel mic,sunt aspecte extrem de confuze si inspaimantatoare ale abuzului sexual pentru copilul abuzat.

Summit, în descris sindromul acomodării copilului cu abuzul sexual, model

care ne ajută să înțelegem modul de adaptare a copilului cu abuzul sexual și toate etapele prin care acesta trece.

Stadiul 1: Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să suporte abuzul sexual. Copilului i de poate spune „acesta este micul nostru secret”, sau, agresorul îl poate lăsa pe copilsă înțeleagă singur acest lucru. Șantajul, mituirea, amenințarea sunt metode folosite de abuzator pentru a menține copilului frica de a dezvălui abuzul. În acest stadiu, copilul se simte lipsit de apărare și ajutor.

Stadiul 2: Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult și un copil, copilul este lipsit de ajutor și prins într–o capcană, acesta fiind nevoit să se supună adultului, neputând să spună NU.

Stadiul 3:Imposibilitatea de reacție și de obișnuință – în ciuda sentimentului de vinovăție pe care îl are, agresorul este încurajat de faptul că victima nu are o reacție promtă, agresivă, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face astfel față realității dureroase – singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul va continua să se poarte bine, dacă dorește ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte și să suporte solicitările sexuale ale agresorului. Copilul se simte vinovat de a fi provocat într–un anume fel abuzul.

Stadiu 4: Dezvăluirea abuzului sexual – poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:

Copiii pot face declarații largi, ambigue, care pot fi interpretate ca simptoame comportamentale; un alt simptom comportamental este atunci când un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil.

Copiii pot face declarații adulților/prietenilor că au fost abuzați sexual. Scopul acestora este de a testa reacția ascultătorului – dacă cel care ascultă este șocat

sau are o reacție de repulsie, copilul poate spune că a mințit – dar astfel de reacții directe arată că ceva s–a întâmplat.

Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese de furie, insomnii, frica de a rămâne singur acasă cu părintele abuzator, frica de a merge la culcare. La adolescenți, apare consumul exagerat de alcool, fuga de acasă sau prostituția.

Apariția unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină.

Stadiu 5 – Implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcție de reacția părinților.

Vârsta copilului precum și nevoia de atașament pe care o resimte acesta, îi afectează capacitatea de a face față experiențelor traumatice. Trauma trăită va fi corelată, de asemenea, cu slăbiciunea sau lipsa de putere pe care o resimte copilul. Situațiile prin care putem depista abuzurile sexuale sunt variate. Copiii pot fi adesea foarte „direcți” în exprimarea lor legată de astfel de amintiri (în legătură cu problemele intime). De asemenea, unii copii mai mici, pot să–și destăinuiască experiențele sexuale în timp ce se joacă, schițându–le gestual și/sau vorbind. În acest sens, o problemă ar fi că, în general, adulții nu cred ceea ce spune copilul sau e deranjat și s–ar simți mai bine dacă ar discuta despre cu totul altceva, decât probleme sexuale. Un copil care nu este crezut s–ar putea ca data viitoare să nu mai încerce să mărturisească direct situația în care se află, făcând aceasta prin diferite căi indirecte, sau nu mai încearcă deloc să mărturisească acest lucru.

Copiii de vârste puțin mai mari pot povesti din când în când, întâmplări legate de abuz, copiilor de aceeași vârstă care, la rândul lor, s–ar putea să povestească unui adult. Cu toate acestea, în general, copiii păstrează secretul acelor întâmplări și le neagă dacă sunt întrebați direct.

Caracterul secret care domnește în legătura abuzivă precum și vulnerabilitatea copilului, îl obligă pe acesta la tăcere și permite repetarea abuzului. Abuzul nu se întâmplă decât atunci când copilul se află singur cu abuzatorul, iar acea întâmplare nu poate fi împărtășită cu nimeni altcineva. „Secretul” este asigurat prin amenințări și corupere: „Dacă vei spune cuiva ce s–a întâmplat, eu voi intra în pușcărie”, „Dacă–i vei spune mamei tale, ea te va urî mereu”. Pe măsură ce trece timpul, „copilul se simte tot mai vinovat și va folosi din ce în ce mai multă energie pentru a acoperi faptele spre care a fost atras.”

Elemente educative psihologice, preventive ale abuzului sexual la copilul mic:

La varsta mica, universul este perceput la modul egocentric, si de aceea ,copilul tinde sa-si explice experienta abuzului ,considerand ca este singurul responsabil si vinovat de cele intamplate. Din acest motiv, se recomanda educatia preventiva , care presupune: a-l invata pe cel mic sa-si cunoasca si sa-si identifice emotiile pozitive sau negative (de siguranta sau insecuritate,frica,nefericire,furie si confuzie); a-l invata anumite strategii comportamentale pentru a se proteja de trairi neplacute(reguli de baza ce ofera posibilitatea evitarii situatiilor cotidiene ce pot conduce la un posibil abuz, atunci cand este singur acasa ,cand se rataceste pe strada,sand este acostat s.a.m.d); a-l face sa poata distinge intre mangaierile firesti si cele nepotrivite,ce sa accepte si ce sa refuze si cum anume sa faca asta, a-l ajuta sa faca o distinctie intre oamenii in care poate avea sau nu incredere si ca nu trebuie sa tina secret ceva ce i-a provocat neplaceri, suferinta; cui sa se adreseze intr-o situatie periculoasa. Copii mici au nevoie de informatii clare, care sa-i ghideze si sa-i ajute sa devina mai putin vulnerabili.

2.1.1. Tipologii ale pedofililor

Acele persoane care se angajeaza in relatii sexuale cu copiii, si care, cauta diferite ocazii de a gasi copii pe care sa ii atraga in jocuri erotice ,se numesc pedofili.

Ar trebui remarcat faptul ca pedofilii sunt in general,persoane de sex masculin,casatorite, dar care prezinta dificultati in cadrul casatoriei,precum si dificultati de ordin sexual. Pedofilia poate fi observata,adeseori,in cazul persoanelor de sex masculin, mai rar, in cazul celor de sex feminin,in conditii de aglomeratii, de promiscuitate,in cazul persoanelor izolate, care nu au alte posibilitati de contacte heterosexuale normale.

Pedofilii sunt caracterizati adeseori ca pacienti sau prizonieri model atunci cand sunt incarcerati sau spitalizati, ei fiind ascultatori si comportandu-se destul de bine in afara activitatii lor sexuale,dar, in momentul in care sunt eliberati si ajung intr-un mediu in care personalitatea lor inadecvata ,lipsa respectului de sine si relatiile sexuale nesatisfacute le provoaca disfunctie psihosexuala, societatea este in pericol. Pedofilii se vindeca rar.

Dintre victimele agresiunii sexuale, 60% le reprezinta copii, insa multe cazuri raman, de regula, necunoscute, deoarece agresiunea se produce in mediul familial al copilului si este asociata cu molestarea non-violenta si incestul,nefiind astfel raportata.Sunt cunoscute doar acele agresiuni care se produc in afara caminului, mai brutale si care constituie acte de viol.

Ca varsta medie, a victimelor supuse abuzului, avem varsta de 11 ani, majoritatea fiind fetite premenarhale si peste 85% dintre acestea cunoscandu-si agresorul.In realitate, varsta cea mai frecventa la care, de regula, victimele sunt molestate , este cuprinsa intre 4 si 8 ani, iar incestul apare de regula intre 10 si 14 ani. Se cunoaste faptul ca, 80% dintre aceste molestari sunt nonviolente,restul de 20,fiind insotite de viol,brutalizari,mutilari si chiar crime. De asemenea, este cunoscut si faptul ca, 30-50% dintre agresori sunt vecini,prieteni sau chiar rude.Doar 15 % dintre pedofili sunt complet necunoscuti victimelor. De regula, cand pedofilul isi cunoaste victima,actul este in general, neviolent,repetat si nefiind descoperit de catre autoritati. In acest caz, modificarile survenite in plan psihologic sunt cu mult mai adanci si necesita tratament psihologic de lunga durata.

Inaintarea unui act de agresiune asupra unui copil, implica, de regula,un contact sexual ce nu implica violenta, care este realizat de catre un adult si consta intr-o manipulare a organelor sexuale, admiratie, precum si stimulare orala si/sau vaginala. Violatorul si cel ce molesteaza copii este decris deseori, din punct de vedere psihologic, ca o persoana cu tulburari de sexualitate, mentale sau, ca o persoana care reprezinta un pericol din punct de vedere sexual.Modul de a se comporta al acestor indivizi este caracterizat ca fiind cauzat de tulburari de personalitate,care devine inadecvata,antisociala si exploziva.

In cazul in care atacul sexual este urmarea unui impuls sexal primar,agresorul poate manifesta o personalitate inadecvata cu un control slab al impulsului, combinat cu dorinte sexuale sau inclinatii homosexuale. Pedofilul este adeseori exhibitionist, obsesiv compulsiv, este umil social si prezinta lipsa de incredere in sine. Colegii il pot descrie ca fiind o fire linistita,timida, si un lucrator de incredere. El are o accentuata lipsa de incredere in sine, insa, din punct de vedere intelectal este normal.

Pedofilii brutali si agresivi au, de regula, un comportament antisocial si exploziv,ei avand de cele mai multe ori,un lung istoric de comportament antisocial nonsexual. Ei pot manifesta simptome paranoide,depresie si halucinatii. De asemenea,s-a constatat ca agresorii au fost in copilaria lor martorii unor violente deosibit de extreme, de regula, indreptate impotriva memelor lor.

Pedofilii sunt posesorii unei personalitati pasiv-agresive cu sentimente de inferioritate si o puternica dependenta. Se cunoaste faptul ca in 50%dintre cazuri,abuzul sexual nu este izolat, ci poate persista pe o perioada mai lunga de timp,de la saptamani pana la ani. Majortitatea pedofililor au disfunctii psihosexuale,care se manifesta in cursul agresiunii. Agresorul ar putea prezenta o erectie inadecvata,ejaculare precoce respectiv tardiva sau impotenta.

Indicatori ai adultilor – abuzatori sexuali:

Supraprotectivi sau gelosi pe copil si prietenii lui

Abuz de alcool sau alte substante toxice

Incurajeaza exhibitionisumul la copii

Expun copiii la filme/ imagini pronografice sau stimulative sexual

Incurajeaza copilul in manifestarea unor comportamente promiscue sau in a se prostitua

Discutii libere si incurajari / laude pe teme sexuale cu copiii

Extrem de protectiv fata de intimitatea familiei

Nu permite copilului sa participe la activiati extracurriculare

Nu doreste ca fiul/ fiica sa fie implicati in activitate corespunzatoare varstei (ex. intalnirile)

Sunt izolati geografic si / sau le lipsesc contactele sociale si emotionale cu alte persoane din afara familiei

Au stima de sine scazuta

D. Finkelhor a identificat câteva condiții ipotetice pe care trebuie să le îndeplinească un agresor sexual pentru a fi inclus în categoria pedofililor:

Să găsească satisfacție emoțională numai în relațiile cu copiii;

Să manifeste atracție sexuală numai pentru copiii;

Să fie incapabili de a dezvolta o relație intimă cu un partener adult, bărbat sau femeie; această ultimă condiție poate fi usor combătută, deoarece există pedofili care au asemenea relații, sau chiar sun căsătoriți.

Groth, Hobson și au identificat două tipuri principale de agesori sexuali, în funcție de maturizarea socio – sexuală a acestora:

Agresori sexuali cu preferință exclusivă penru copii – obiectivul acestor agresori îl constituie, în general, copiii de sex masculin; acest interes pentru copii se instalează încă din adolescență, agresorul nemanifesând interes (sau manifestând un interes scăzut) pentru contactul sexual cu cei de vârsta lui. Pedofilii din această categorie nu au avut niciodată contacte sexuale cu persoane adulte (în cazul în care a existat un astfel de contact, acesta a eșuat) și de cele mai multe ori, sunt celibatari. În situația în care sunt căsătoriți, aceștia locuiesc de obicei singuri, fără soție, căsătoria fiind doar o modalitate de a păstra aparențele.

Agresori sexuali în regres – sunt persoane care au dezvoltat la început succes în relațiile de natură sexuală cu cei de vârsta lui, dar, în anumite condiții, recurg la un anumit contact sexual cu un copil. Fetițele sunt principala țintă, iar activitatea de pedofilie coexistă, în general, cu o relație sexuală cu un adult, cu care, de obicei, sunt căsătoriți. Astfel, sub „acoperirea” unei vieți de familii armonioase și ordonate, aceștia pot avea o viață sexuală normală. Dar, în situații de criză familială, pe fondul apariției unor conflicte maritale, acest tip de pedofili, își pierd echilibrul și recurg la abuzul sexual asupra copiilor, pe care–l privesc ca pe o sursă de consolare.

În ceea ce privește femeile, acestea sunt în mod excepțional pedofile, iar în aceste cazuri, astfel de relații nu sunt declarate, în special relațiile heterosexuale, deoarece femeile consideră că „băiatul trebuie să aibă o viață sexuală normală”. Sunt și unele etnii care favorizează contactul sexual al copilului (băiat) cu femei adulte, pentru a–l iniția pe acesta în astfel de activități. Este de remarcat faptul că adulții pedofili sunt orientați, în cea mai mare parte, heterosexual (neexcluzându–se orientarea homosexuală). În cazul acestor agresori, s–a constatat o preferință pentru fetițele de 8–10 ani, pe care le privesc sau le mângâie( în cazul incestului, aceste relații sunt mult mai evoluate).

O altă caracteristică a pedofililor este aceea că, cei care au fost sau sunt căsătoriți, se orientează heterosexual, în cea mai mare parte, iar cei care nu au fost căsătoriți au o orientare homosexuală.

În ceea ce privește vârsta la care se instalează această tendință pedofilică, este foarte greu de precizat. De cele mai multe ori, ea este depistată sau se manifestă mai frecvent, în perioada maturității, dar nu putem spune cu precădere că aceste preferințe sexuale au apărut doar în această perioadă.

Astfel, putem distinge, din punctul de vedere al vârstei, două categorii de pedofili:

Cei tineri, adolescenți – ei au relații sexuale cu fetițe, sau băieți minori; aceștia prezintă, în general, caracteristici psihice normale, dar există și situații în care se observă prezența unor tulburări de identitate și orientare sexuală. În multe situații, aceștia sunt timizi și au tendința de a realza contacte sexuale cu fetițe cu vârste mici, atragându – le cu diverse atenții (dulciuri, jucării etc). Pentru acest tip de pedofili, contactul sexual cu o persoană de aceiași vârstă este dificil de realizat, iar „plăcerea pe care o realizează nu are aceiași intensitate ca în cazul celei pe care i–o procură contactul sexual cu un copil.”

Bărbați de vârstă medie sau vârstnici – aceștia resping partenerele/ partenerii sexuali de aceiași vârstă, axându–se cu preponderență asupra copiilor.

Alte două caracterstici foarte importante ale majorității pedofililor o constituie dezinhibarea cvasicompletă în raport cu cerințele normelor sociale (nu resimt nici o inhibiție față de regulile morale și juridice care interzic întreținerea relațiilor sexuale cu un minor) și raționalizarea conduitei lor (elaborarea unor motivații raționale cu privire la comportamentul lor). În general, pedofilii nu consideră că manifestă un comportament dăunător asupra copiilor, ci dimpotrivă, atitudinea lor este una „educativă”. De asemenea, majoritatea pedofilior își justifică acțiunile prin faptul că impulsurile și fanteziile sexuale pe care le au nu pot fi controlate sau stăpânite. Majoritatea bărbaților pedofili au o imagine de sine deformată, considerând că sunt încă niște copii. Mulți dintre ei ascund anumite traume din copilărie, când au fost la rândul lor abuzați sexual de către adulți și încearcă să-și învingă vulnerabilitateași furia prin atracția față de copii, idolatrizarea lor și proiectarea propriilor nevoi sexuale asupra acestora. În situațiile în care, pedofilul devine violent, actul acestuia poate fi interpretat ca un atac asupra părintelui/ adultului detestat sau ca un atac asupra unei părți a corpului său care îi perturbă imaginea de sine.

După cum am mai spus, printre pedofili se numără și copii sau adolescenți, care nu au încă o personalitate conturată și care nu și–au stabilizat încă preferințele sexuale. Aceștia sunt numiți de unii autori „pedofili de conjunctură”, avându – se în vedere condițiile care i-au determinat să recurgă la actele de abuz sexual asupra altor minori.

Pedofilii au rareori remușcări, singura lor problemă fiind aceea de a scăpa de persecuțiile societății. Abuzatorii care își ucid „prada” fac acest lucru tocmai pentru a scăpa de riscul de a fi descoperiți și sancționați și, de cele mai multe ori, fac acest lucru într–un moment de panică, atunci când apare revolta copilului sau când nu mai sunt siguri că acesta va păstra tăcerea. Ei susțin că iubesc copii și că recurg la această soluție (la uciderea acestora) pentru a scăpa de nedreptățile sociale și juridice care îi acuză și nu îi înțeleg.

În ceea ce privește tații incestuoși, o categorie aparte de pedofili, un număr foarte mare din aceștia (de cele mai multe ori cei care au legături cu fiice mai mature) fac parte din medii sociale respectabile în care valorile morale și cele religioase au o importanță foarte mare, ei înșiși fiind persoane credincioase, caracterizate prin convingeri moral – religioase foarte bine definite.

În 1997, David Finkelhor și L. Meyer – Williams au publicat o cercetare asupra 118 tați incestuoși, din care reieșea că astfel de tați sunt:

Tați cu preocupări sexuale excesive – aceștia au un interes sexual clar, de multe ori obsesiv, orientat spre fiicele lor;

Tați imaturi sau de tipul adolescentului regresiv – aceștia se simt la vârsta adolescenței în prezența fiicelor, mai ales a celor ajunse la pubertate;

Tați la care incestul corespunde satisfacției instrumentale – acești tați își descriu copiii în tremeni non–erotici; în timpul actului sexual, ei au fantezii sexuale legate de soția lor sau de alte persoane. Corpul copilului este perceput doar ca un recipient pentru a–și putea trăi propriile fantezii sexuale, nu ca obiect al atracției erotice.

Tați dependenți emoțional – aceștia se simt deprimați, singuri, lipsiți de dragoste, ratați. Ei caută confort într–o relație specială, exclusivă cu fiica lor, în acest tip de relație încluzând–o și pe cea sexuală.

Tați agresivi, furioși – aceștia au adesea un istoric de manifestări violente, inclusiv violul. Abuzul sexual e comis în momente de furie, negându–se uneori atracția sexuală față de copii. Ei consideră adesea că mama copilului este vinovată pentru că i–au neglijat (pe agresori).

O altă trăsătură specifică a acestui tip de tați o reprezintă poziția lor de „patriarh” în

cadrul familiei. Ei sunt foarte des „tirani” și au autoritate, conduc familia și gestionează resursele ei. În astfel de familii, fiica – victimă pare să – și asume rolul de „liant” al familiei, dezvoltând o relație „specială” cu tatăl ei, relație care se transformă foarte ușor în incest.

Literatura de specialitate efectuează o altă clasificare a taților incestuoși, din care rezultă că aceștia sunt:

Bărbați izolați din punct de vedere social, care sunt dependenți de familie și de raporturile interpersonale stabilite în interiorul acesteia; dependența lor afectivă duce treptat, la începerea unei relații incestuoase cu fiica.

Bărbați definiți de o personalitate psihopatică (sociopatică), ce nu fac deosebire între partenerele sexuale, și pentru care fiica reprezintă o parteneră „comodă” și „la îndemână”.

Bărbați caracterizați de tendințe pedofilice și ale căror relații sexuale implică mai mulți copii, printre care și fiica sa.

CAPITOLUL 6

RAPORT DE CERCETARE

6.1 Metodologia cercetării. Specificul metodei – ancheta sociologică pe bază de chestionar

Pentru cercetarea de față am ales ancheta sociologică pe bază de chestionar. Ancheta sociologică poate fi directă, atunci când întrebările chestionarului sunt citite subiecților, aceștia dau răspunsuri orale, care sunt înregistrate de persoanele ce efectuează cercetarea, sau indirectă, în acest caz subiecții citesc ei înșiși întrebările chestionarului și răspund la ele fără să existe o comunicare directă cu persoana care le înmânează instrumentul de cercetare.

În cercetarea efectuată, am optat pentru ancheta indirectă, în scris, prin autoadministrarea chestionarului, pentru avantajele pe care aceasta le prezintă, astfel subiecții care răspund nu sunt influențați în răspunsurile lor de prezența și atitudinile celui care administrează chestionarele, se poate păstra anonimatul (o condiție de respectare a principiului confidențialității), anticipând faptul că, subiecții, poate nu doresc să-și asume nici un risc ce ar putea decurge din răspunsurile lor, evidențiindu-se un alt aspect important și anume, libertatea de gândire a persoanei pentru alegerea răspunsurilor.

În altă ordine de idei, prin ancheta pe bază de chestionar se cercetează o populație clar delimitată. Acest lucru se efectuează prin extragerea unui eșantion reprezentativ din populația studiată, eșantion căruia i s-a aplicat instrumentul de cercetare, fiind vorba despre un chestionar (realizare proprie), numit „Chestionar privind factorii declanșatori/favorizanți ai devianței sexuale”, cuprinzând 20 întrebări, cu mai mulți itemi, ce oferă 4 – 5 variante de răspuns. Datele culese astfel sunt prelucrate statistic cu ajutorul unor programe computerizate care permit efectuarea rapidă de calcule privind testarea ipotezelor propuse în prealabil.

Eșantionarea

Eșantionul ales pentru prezenta cercetare este format din toate persoanele, de sex masculin, aflate în executarea unei pedespe privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de pedofilie. Criteriul de selecție al participanților în cadrul cercetării a urmărit atingerea următorului obiectiv:

Persoanele condamnate pentru pedofilie;

Agresori care au solicitat/beneficiat de sprijin recuperative, în vederea reintegrării sociale;

6.3 Interpretarea rezultatelor aplicării chestionarelor

Date descriptive

Graficul nr. 1

Graficul nr. 1 prezintă structura procentuală a eșantionului considerat sub aspectul categoriei de vârstă, de unde putem observa că populația intervievată este reprezentată de persoanele cu vârstele cuprinse între 35-45 ani.

Tabel nr. I

varsta

Graficul nr. 2

În privința mediului de proveniență, putem constata din graficul nr. 2 faptul că populația chestionată are reprezentare mai mare la nivelul mediului urban, respectiv 71 %, în comparație cu populația chestionată de la nivelul mediului rural, respectiv de 34%.

Tabel nr. II

mediul de provenienta

Graficul nr. 3

În ceea ce privește structura procentuală a nivelului de școlarizare, din graficul nr. 3 se poate observa că 42,9% din cadrul populației chestionate este absolventă de studii medii, însă trebuie remarcate și procentele ridicate de 28,5% ale populației neșcolarizate.

Tabel nr. III

nivel de scolarizare

Graficul nr. 4

În ceea ce privește structura procentuală în privința itemului ocupație, din graficul nr. 4 se poate observa că 29% din cadrul populației chestionate este șomeră, și tot în atâtea procente, este lipsită deun locde muncă.

Tabel nr. IV

ocupatia

Graficul nr. 5

Sub aspectul stării civile observăm procentajele ridicate 43%, subiecți divorțați sau necăsătoriți, ceeaceindică faptul că cel puțin o parte din subiecți au fost implicați într-o relație legal constituită, heterosexuală.

Tabel nr. V

stare civila

Graficul nr. 6

Putem observa din analiza graficului nr. 6 că din populația chestionată 71% prezintă antecedente penale, ceea ce indica faptul că scopul pedepsei – pentru prima infracțiune comisă – nu și-a atins rolul scontat.

Tabel VI.

antecedente penale

Graficul nr. 7

În strânsă relație cu graficul de mai sus, observăm din graficul nr. 7 cum 60% din subiecșii care au menționat că prezintă antecedente penale sunt persona care au comis infracțiuni cu violență.

Tabel nr. VII

faptele

Graficul nr. 8

Din graficul nr. 8, putem observa limpede cum 57,1% apreciază pedeapsa doar ca o măsură de “constrângere” și nimic mai mult, infracțiunea produsă de ei nu reprezintă în conștiința lor decât o privare a lor.

Tabel nr. VIII

Ce reprezinta pedeapsa?

Graficul nr. 9

Interesant de observat graficul nr. 9, unde tot așa în corelație cu graficul de mai sus, observăm cum 57,1% apreciază prea grea pedeapsa aplicată în sarcina sa, însă putem observa că 14,3 % își auațin nevinovăția.

Tabel nr. IX

cum apreciati pedeapsa

Graficul nr. 10

Graficul nr. 10 ilustrează fără alte comentarii suplimentare faptul că subiecții chestionați apreciază că pornografia infantilă reprezintă un factor generativ al pedofiliei, ceea ce indică devianța sexuală. Proiecția mintală oferită de niște imagini cu copii întreprizând anumite acte/gesturi sexuale ne arată faptul că pedofilia implică plăcere sexuală și pornire sexuală.

Tabel nr. X

in ce masura apreciati ca pornografia infantila reprezinta un factor generativ al pedofiliei

Graficul nr. 11

Sub aspectul rezultatului din graficul nr. 11 e vizibilă atitudinea agresorilor, care nu-și asumă vinovăția infracțiunii – dincolo de aspectele psihopatologice – pedofilia este o infracțiune, iat atâta timp cât nu-ți asumi propriul comportament, nu reușești schimbarea cognitiv-comportamentală. Observăm cum 85,7% susțin că acordul prealabil al victimei exonerează vinovăția faptei.

Tabel nr. XI

pedofilia nu trebuie condamnabila atunci cand exista acordul victimei

Graficul nr. 12

Observăm, în cazul a 42,8 % din subiecți, că poate nici nu este vorba de satisfacerea nevoilor bazale, în care sunt incluse nevoia de sex, ci mai degrabă de anumite dorințe, orientări și plăceri anormale unei societăți bazate pe valori reale. Putem observa cum agresorul apreciază că inclinația sa sexuală poate fi determinată de o relație apropiată de un copil.

Tabel nr. XII

relatia apropiata cu un copil poate conduce la implicaþii sexuale

Graficul nr. 13

La fel ca și în cazul graficului nr. 11, tot așa, graficul nr. 13 ne relevă cum 71,4% dintre subiecți, susțin nevinovăția agresorului în condițiile în care victima acceptă/dorește raporturi sexuale. Observăm cum subiecții trec dincolo de capacitatea de discernământ a copilului și încearcă să-și susțină nevinovăția prin faptul că victima “și-a dorit”.

Tabel nr. XIII

in ce masura vinovatia apartine pedofilului in conditiile in care un copil doreste actul sexual

Graficul nr. 14

Raportându-ne la normele și valorile sociale în vigoare, nu putem să nu constatăm, surprinși de altfel, cum 71,4% simt prezența unor copii, în filmele cu tentă pornografică, ca stimuli sexuali. Încă odată acest rezultat vine și întărește ideea potrivit căreia, dincolo de aspectul legislativ, pedofilia înseamnă anumite dereglări psihice și psihologice.

Tabel nr. XIV

filmele cu tenta pornografica in care sunt implicati copii reprezinta stimul sexual

Graficul nr. 15

Facănd o analiză între răspunsul din graficele nr. 8, respectiv nr. 9, putem observa și aici cum 71,4% resimt pedeapsa doar ca o privațiune. Lipsește sentimentul vinovăție sau dorința de schimbare comportamentală, având în vederea că pedeapsa reprezintă reeducare.

Tabelul nr. XV

cum resimtiti starea de arest

Graficul nr. 16

Putem observa analizând rezultatul din graficul nr. 16, cum 72% din subiecții intervievați resimt o dorință de răzbunare în mare și foarte mare măsură. Acest rezultat trebuie interpretat prin prisma sentimentului de nevinovăți cu care agresorul trăiește în perioada detenție, motiv pentru care victima e văzută ca singura responsabilă de „suferința nedreaptă a detenție”.

Tabelul nr. XVI

cat de des ati resimtit un sentiment de razbunare fata de victima

Graficul nr. 17

Graficul nr. 17 vine și întărește, dacă mai era nevoie, percepția agresorului cu privire la fapta sa, astfel putem constata lipsa oricărui sentiment de vinovăție, mai mult de atât, învinovățirea directă și agresivă a victimei cu privire la starea sa de detenție. Toți subiecții intervievați susțin că nu trebuie să răspundă pentru fapta lor atâta timp cât victima și-a dorit un raport sexual. La fel observăm și în cazul răsplătirii victimii, care exclude sancționarea penală. Sub justificarea existenței acordului „copilului” pedofilul se simte victimă, el apreciază că nu trebuie să răspundă pentru acest lucru. În continuarea convingerii de nevinovăție, observăm, la fel, cum toți subiecții sunt convinși că fiecare are dreptul să întrețină raporturi sexuale cu cine dorește, deși legea subliniază clar faptul că relațiile sexuale cu un minor se pedepsește. Interesant de analizat este și afirmația potrivit căreia „victima nu merită compasiune atâta vreme cât nu s-a manifestat presiune asupra sa”, ceea ce arată că 83,8% nu consideră că un copil „merită compasiune” atâta vreme cât și-a dorit, nu manifestă empatie. Efectele psihologice și cele fizice, rezultate în urma unor asemenea devianțe sexuale nu sunt internalizate de agresor, motiv pentru care nu prezintă compasiune pentru aceste victime. De observat că în ceea ce privește procesul recuperativ un factor ce face imposibil acest lucru îl constituie stigmatizarea socială, 71,4% fiind de acord și acord puternic cu acest sentiment

Tabelul nr. XVII

un om nu trebuie condamnat daca victima îsi doreste raporturi sexuale

Tabelul nr. XVIII

fiecare om are dreptul sa întretina relatii sexuale cu cine vrea

Tabelul nr. XIX

victima nu merita compasiune atâta vreme cât nu s-a manifestat presiune asupra sa

Tabel nr. XX

atata vreme cât victima a fost rasplatita pentru acest lucru, nu ar trebui sa mai fie infractiune

Tabel nr. XXI

existenta stigmatizarii sociale, conduce la imposibilitatea reintegrarii

Graficul nr. 18

Putem observa din graficul nr.18 cum 71,4% apreciază că excesul de băuturi alcoolice sau de substanțe halucinogene, la fel in același procent nerecunoașterea faptului că pedofilia este infracțiune, iar nu ultimul rând existența unor depresii în viață, indică factorii favorizanți ai aceste devianțe sexuale.

Existența unor abuzuri sexuale în copilărie, repreintă un factor foarte important, 57, 1% subliniind acest aspect, procent întâlnit și în cazul celor care identifică un factor favorizant existența unei provocări din partea victimei, precum și existența unei relații apropiate cu victima. Decepția în viața sentimentală vine și întrăgește factorii favorizanți ai pedofilie.

Tabel nr.XXII

familie dezorganizata (divort, decesul unui printre)

Tabel nr.XXIII

violenta intrafamiliala

Tabel nr.XXIV

consumul excesiv de alcool si droguri

Tabel nr.XXV.

existenta unor abuzuri sexuale în copilarie

Tabel nr.XXVI

existenta unei provocari din partea victimei

Tabel nr.XXVII

existenta unei tensiuni sexuale

Tabel nr.XXVIII

convingerea ca victima nu va spune nimic

Tabel nr.XXIX

necunoasterea faptului ca este infractiune

Tabel nr.XXX

existenta unei relatii afective cu victima

Tabel nr.XXXI

existenta unor afectiuni fizice grave (handicap) din partea infractorului

Tabel nr.XXXII

existenta unor depresii

Tabel nr.XXXIII

deceptiile suferite în viata sentimentala

Graficul nr. 19

În procesul de reeducare subiecții au identificat în mare și foarte mare măsură, 71,4%, ca important existența unor stări, gânduri și sentimente pozitive, ca fiind factori determinanți ai procesului. Observăm un procent ridicat, 71,4%, care indică faptul că menținerea relațiilor strânse cu familia nu reprezintă condiție suficientă pentru procesul recuperativ, motiv pentru care gândim, pe de o parte că acești indivizi nu se regăsesc în sânul familiilor lor, nu identifică persoane suportive sau de sprijin. Ori, în celălalt caz, aceștia nu au familii. În continuarea aceleași idei vine și răspunsul celor 85,7% de subiecți care consideră în foarte mică și mică măsură că dorința de reîntoarcere acasă reprezintă un factor generativ al procesului de reeducare.

În continuare identificăm exprimarea sentimentului de nevinovăție, fapt ce-i determină să nu perceapă condamnarea ca un proces de reeducare, ci mai degrabă un proces de constrângere, aceștia, 71,4%, afirmând că nu au nevoie de reeducare ei „fiind nevinovați”. În strânsă legătură cu graficul anterior, lipsa totală de empatie față de victimă ne arată încă odată faptul că agresorii se consideră lipsiâi de vinovăție, ori plăcerea lor sexuală primează în fața suferințelor victimei.Și ca final, tot în „spiritul” nevinovăției, 85,7% nu conștientizează gravitatea faptei, pe de parte datorită faptului că „victimile” nu sunt percepute și înțelese ca victime Acest răspuns vine în continuare răspunsurilor legate de graficul 17, când agresorii apreciază că fiecare are dreptul să întrețină relații sexuale cu cine dorește.

Tabel nr.XXXIV

existenta unor stari, gânduri si sentimente pozitive;

Tabel nr.XXXV

rezolvarea problemelor de comportament

Tabel nr.XXXVI

mentinerea unor relatii strânse cu familia mea

Tabel nr.XXXVII

nu am nevoie, sunt nevinovat

Tabel nr.XXXVIII

dorinta de reîntoarcere acasa

Tabel nr.XXXIX

empatia fata de victima

Tabel nr.XL

constientizarea gravitatii faptei

Graficul nr. 20

Observăm cum procesul recuperativ, pe care agresorii în calitatea lor de inculpați, și persoane condamnate (cu executarea pedepsei cu executare) ar trebui să-l parcurgă, susțin că toate intervențiile sociale/programele de consiliere și suport, nu au produs niciun fel de modificări, restructurarea cognitiv comportamentală nerealizându-se. Antepronunțându-mă, apreciez că la baza răspunsurilor oferite stă nevinovăția faptei, este lesne de înțeles că orice intervenție recuperativă nu-și găsește ecoul scontat în lipsa dorinței de schimbare comportamentală.

Mergând mai departe putem anticipăm comportamentul repetitiv al faptei, deoarece lipsa conștientizării gravității faptei poate conduce pe viitor la reiterarea comportamentului infracțional.

Tabel nr.XLI

gândurilor

Tabel nr.XLII

sentimentelor

Tabel nr.XLIII

atitudinilor (fata de lucruri, situatii, valori etc)

Tabel nr.XLIV

comportamentului

Tabel nr.XLV

relationarii

Graficul nr. 21

Intervenția socială, proces absolut indispensabil în reabilitarea infractorilor, nu sete apreciată de subiecții intervievați, 71,4 % apreciază că procesul recuperativ nu a satisfăcut deloc nevoile acestora. 57,1% susțin că acest proces nu are nicio utilitate pentru ei, același procent apreciind că în foarte mare măsură intervenția socială nu a produs nicio modificare – alți 42,8 % apreciind în mare măsură acest lucru, iar comportamentul lor nu a cunoscut modificări.

Un rol important al procesului de reintegrare socială îl reprezintă, mai ales în cazul persoanelor care săvârșesc infracțiuni cu violență, dezvoltarea sentimentului de empatie, fapt ce în cazul nostru nu s-a realizat, 57,1% susținând că intervenția nu a ajutat deloc la dezvoltarea acestui sentiment.

42,9 % susțin că intervenția nu a determinat în conștiința lor înțelegerea gravității faptelor lor, apreciind că rolul nu și-a fost atins

Tabel nr.XLVI

a reusit reprimarea impulsurilor sexuale

Tabel nr.XLVII

mi-a dezvoltat sentimentul de empatie fata de victima

Tabel nr.XLVIII

util, m-a facut sa înteleg gravitatea faptei

Tabel nr.XLIX

mi-a corectat comportamentul antisocial

Tabel nr.L

in cazul meu nu s-a produs nicio modificare

Tabel nr.LI

previne la savârsirea de alte fapte infractionale

Tabel nr.LII

fara nicio utilitate

Tabel nr.LIII

a condus la satisfacerea nevoilor mele

Graficul nr. 22

Sub aspectul proiecții imaginilor lor, interesant de observat este cum 71,4% apreciază în mare măsură că deținuții nu se schimbă niciodată, fapt ce-i conduce la refuzul sau incapacitatea cognitivă de reintegrare. În continuatrea aceleași idei 57,1 % susțin că cei mai mulți dintre deținuți nu port fi reabilitați.

De observat cum 85,8% apreciază în mare și foarte mare măsură că sunt victime ale circumstanțelor, ceea ce indică lipsa de asumare a vinovăției. Un procent de 42, 9 % susțin în mică măsură faptul că deținuții sunt niște persoane neînțelese, ceea ce indică – cauza s-ar afla lla ceilalți și nicidecum la ei.

Tabel nr.LIV

detinutii sunt persoane neînlelese

Tabel nr.LV

stigmatizarea sociala face ca detinutul sa se "simt “cineva în penitenciar

Tabel nr.LVI

viata din penitenciar face ca detinutul sa devina si mai agresiv.

Tabel nr.LVII

cei mai multi dintre detinuti sunt victime ale circumstan?elor.

Tabel nr.LVII

detinutii nu se schimba niciodata

Tabel nr.LIX

cei mai multi detinuti pot fi reabilitati

Tabel nr.LX

detinutii respecta doar forma bruta

I.1 O educație deficitară în familie sub aspect social și moral (având în vedere existența unor părinți cu antecedente penale, alcoolici/consumatori de droguri) sau proveniența agresorului dintr-o familie dezorganizată, pot avea consecințe negative asupra conduitei sociale (conducând la comportamente dezaptative). Inadaptarea socială, coroborate cu anumite condiții negative( în special familia, școala, petrecerea timpului liber), pot contribui la dezvoltarea unei personalități dizarmonice și pot constitui premisele apariției/dezvoltării unui astfel de devianțe sexuale;

Graficul nr. 23

Este abolut util de observat percepția celora care văd că apropierea cu victima reprezintă un motiv de declanșare a devinaței sexuale. Din graficul nr. 23 deducem că 60% dintre cei ce văd apropierea cu victima un factor declanșator al devianței, tot atât apreciază că pornografia infantilă repreintă un factor generator al pedofiliei. Un rol imortant îl joacă educația, lipsa ei atrage acest aspect regretabil.

Tabel nr.LXI

in ce masura apreciati ca pornografia infantila reprezinta un factor generativ al pedofiliei * relatia apropiata cu un copil poate conduce la implicaþii sexuale Crosstabulation

Count

Graficul nr. 24

Tot legat de lipsa separării între o relație de prietenie și cea cu caracter pur sexual observăm cum 66,7 % din cei care apreciază ce existența unei relații afective cu un copil este similar cu relația trupească, situație ce apare din lipsa undei educații. Proiecția lor nu depășește latura pur trupeacsă, investiția emoțională și morală oferită de copil este iscusit folosită împotriva lor, pedofilul acționând de cele mai multe ori cu siretilcuri sau bazându-se de încrederea totală acordată de copil.

Tabel nr.LXII

relatia apropiata cu un copil poate conduce la implicaþii sexuale * existenta unei relatii afective cu victima Crosstabulation

Count

Graficul nr. 10

Graficul nr. 10 ilustrează fără alte comentarii suplimentare faptul că subiecții chestionați apreciază că pornografia infantilă reprezintă un factor generativ al pedofiliei, ceea ce indică devianța sexuală. Proiecția mintală oferită de niște imagini cu copii întreprizând anumite acte/gesturi sexuale ne arată faptul că pedofilia implică plăcere sexuală și pornire sexuală

Graficul nr. 12

Observăm, în cazul a 42,8 % din subiecți, că poate nici nu este vorba de satisfacerea nevoilor bazale, în care sunt incluse nevoia de sex, ci mai degrabă de anumite dorințe, orientări și plăceri anormale unei societăți bazate pe valori reale. Putem observa cum agresorul apreciază că inclinația sa sexuală poate fi determinată de o relație apropiată de un copil.

Ceea este interesant de observat, este că dincolo de aspectele legate de o anumită trauma sau nu a agresorului, de un istoric mai mult sau mai puțin pozitiv, de un mediu familial mai mult sau mai puțin suportiv, pedofilul poate fi descris pri „plăcerea” a ceea ce face. Nu poți admite că un asemenea gest îl poți face în lipsa „dorinței bolnave”, nu poți invoca existența unei geșeli sau a genericului „nu mi-am dat seama”.

Un alt factor generator este lipsa empatiei, durerea fizică, emoțională și efectele psihologice pe termen scurt, mediu și lung, nu sunt internalizate de agresor, motiv pentru care, ei cred că de cele mai multe ori gesturile făcute au la bază sentimentul de dragoste și protecție, și că numai în preajma lor copiilor le poate fi bine. Lipsa empatiei naște monștrii, de aceea predictibilitatea faptelor este una în general ridicat, dar acest aspect îl vom detalia pe larg la Ipoteza. 3

Graficul nr. 18

Putem observa din graficul nr.18 cum 71,4% apreciază că excesul de băuturi alcoolice sau de substanțe halucinogene, la fel in același procent nerecunoașterea faptului că pedofilia este infracțiune, iar nu ultimul rând existența unor depresii în viață, indică factorii favorizanți ai aceste devianțe sexuale.

Existența unor abuzuri sexuale în copilărie, repreintă un factor foarte important, 57, 1% subliniind acest aspect, procent întâlnit și în cazul celor care identifică un factor favorizant existența unei provocări din partea victimei, precum și existența unei relații apropiate cu victima. Decepția în viața sentimentală vine și întrăgește categoria factorilor favorizanți ai pedofilie.

I.2 Deși pedeapsa îndeplinește funcția de rereducare – activitatea de asistență și suport ca proces îndreptat spre reintegrare – agresorii apreciază în foarte mică măsură utilitate acestui proces recuperativ;

Graficul nr. 24

Când anlizăm pedeapsa, în primul rând analizăm funcțiile acesteia, iar ceea ce interesează este aceea de reeducare. Observăm că toți subiecții văd latura de reeducare mai degrabă “pur și simplu privațiune” și latura constrângerii cea conformă simțămintelor lor. Pedeapsa în accepâiune lor nu este decât o modalitate de sancționare.

Tabel nr.LXIII

ce reprezinta pedeapsa * cum resimtiti starea de arest Crosstabulation

Count

Graficul nr. 25

Privită prin prisma rezultatului graficului nr. 25, vedem că procesul recuperativ nu a prosu restructurarea cognitiv comportamentală necesară reintegrării. Vedem că atunci când e vorba de victimă cei care susțin un acord și acord puternic că victima nu merită compasiune, concomitent cu lipsa de empatie dezvolatată, acei în care apreciază că empatia s-a dezvoltat în foarte mică măsură 50%cu deloc 50%. Cei care cred puternic că victima nu merită compasiune, tot aceia apreciază 75% deloc și 25 % în f. mică măsură că sentimentul de empatie s-a dezvoltat

Tabel nr.LXIV

victima nu merita compasiune atâta vreme cât nu s-a manifestat presiune asupra sa * mi-a dezvoltat sentimentul de empatie fata de victima Crosstabulation

Count

Graficul nr. 26

Schimbarea comportamentului versus nu am nevoie de schimbare, sunt nevinovat, arată că procesul recuperativ este imposibil de realizat, lipsa asumării propriului comportament pornește de la o lipsa concretă a valorilor sociale.

Vedem cu toți care spun că în mare și foarte mare măsură că sunt nevinovați, apreciază că modificarea comportamentului s-a produs în foarte mică măsură și deloc

Tabel nr.LXVI

nu am nevoie, sunt nevinovat * comportamentului Crosstabulation

Count

Graficul nr. 26

La fel toți care susțin că în cazul lor nu s-au produs modificări, urmare a intervenției sociale, apreciază în mare și foarte mare măsură faptul că deținuții nu se schimbă. Sub teoria generală că deținuții se schimbă greu, pedofilii se ascund sub neputința recuperării, astfel observăm că energiile concentrate în vederea reintegrării sociale sunt utilizate fără rezultat.

Tabel nr.LXVII

în cazul meu nu s-a produs nicio modificare * detinutii nu se schimba niciodata Crosstabulation

Count

Graficul nr. 27

Un alt aspect important al programelor și intervențiilor sociale este faptul că previne la săvârșirea de alte fapte infracționale, însă în cazul de față putem observa că cele mai relevante răspunsuri susțin contrariul

Tabel nr.LXVIII

previne la savârsirea de alte fapte infractionale * in cazul meu nu s-a produs nicio modificare Crosstabulation

Count

I.3 Deși pedofilia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și demnității copilului, o încălcare a legislației penale, în acest sens fiind condamnabilă, agresorii nu-și recunosc/asumă vinovăția.

Graficul nr. 28

Lipsa conștientizării efector devastatoare asupra copiilor, este un aspect foarte important, subiect ce merită tratat într-o lucrare separată, însă niciodată de neglijat. Nu putem pretinde că o condamnare și-a atins efectul scontat, că oferim societății o persoană reabilitată, de încredere și de sprijin societății, în condițiile în care acesta din urmă nu conștientizează gravitate faptei sale. Pedofilul nu vede nici măcar suferințele unui copil, ci mai degrabă se vede victima sistemului, ajungând astfel să se transforme din agresor în victimă, printr-un proces apreciat normal din perspectiva sa, pentru că el nu e vinovat.

El nu se simte vinovat, nu a violat, victima și-a dorit acest lucru, poate nici presiune fizică nu a pus, motiv pentru carde nu poate înțelege de ce trebuie să fie condamnat. Vedem cum cei care simt în foarte mică măsură gravitatea faptei, susțin în foarte mare măsură faptul că sunt nevinovați.

Tabel nr.LXIX

constientizarea gravitatii faptei * nu am nevoie, sunt nevinovat Crosstabulation

Count

Graficul nr. 28

Observăm punctul de vedere cu privire la situația în care pedofilia nu trebuie condamnabilă când există acordul părții vătămate, ceea ce indică clar faptul că pedeapsa este prea grea și totodată sunt nevinovați

Tabel nr.LXX

cum apreciati pedeapsa * pedofilia nu trebuie condamnabila atunci cand exista acordul victimei Crosstabulation

Count

Graficul nr. 28

La fel vedem și în acest caz când toți susțin la unison că implicarea acordului unui copil îi exonerează de răspundere, motiv pentru care putem vederea un rezultat dezarmant cu privire la asumarea și conștientizarea propriilor lor gesturi, care dincolo de latura juridică implică foarte mari efecte psihologice nemăsurabile și cuantificabile

Tabel nr.LXXI

pedofilia nu trebuie condamnabila atunci cand exista acordul victimei * un om nu trebuie condamnat daca victima îsi doreste raporturi sexuale Crosstabulation

Count

Graficul nr. 28

Tot în strânsă legătură cu percepția asupra faptelor sale, observăm că subiecții trăiesc cu ideea potrivit căreia fiecare are dreptul să întreprindă raporturi sexuale de voie cu cine dorește, motiv pentru care nu ar trebui condamnat.

Aceste răspunsuri indică clar lipsa de responsabilitate, de vinovăție și de conștientizarea arăului produs, și arăului ce urmează a-l produce pe viitor, cu atât mai mult cu cât consideră că victima i-a produs acest rău, anume de a fi condamnat

Tabel nr.LXXII

pedofilia nu trebuie condamnabila atunci cand exista acordul victimei * fiecare om are dreptul sa întretina relatii sexuale cu cine vrea Crosstabulation

Count

Graficul nr. 29

Întorcându-ne la faptul că victima nu merită compasiune, obervăm că cei care au răspuns cu acord și acord puternic resimt des 50% un sentiment e răzbunare, ceea ce indică așa cum am arătat mai sus că ei din agresori devin victime datorită propriilor scenarii și gânduri anormale. Așa cum am arătat neasumarea vinovăției, a comportamentului infracțional generează o lipsă de empatie, ba mai mult propulsează sentimentul răzbunării.

Tabel nr.LXXIII

victima nu merita compasiune atâta vreme cât nu s-a manifestat presiune asupra sa * cat de des ati resimtit un sentiment de razbunare fata de victima Crosstabulation

Count

Graficul nr. 29

Interesant este că cei care au antecedente penale, apreciază în foarte mare măsură că sunt nevinovați, tot ei apreciind că această condamnare nu este una corectă. Existența antecedentelor penale, fapt ce implică executarea unei pedepse, nu a produs la nivelul cognitiv comportamental modificări, astfel ajungem în prezent să observăm cum pedofilii susțin cu tărie că actul lor sexual produs cu un copil nu trebui condamnat

Tabel nr.LXXIV

antecedente penale * nu am nevoie, sunt nevinovat Crosstabulation

Count

Concluzie

Încă de la început trebuie precizat faptul că acest material nu urmărește identificarea unor soluții, metode de combatere a acestei devianțe, nu ne-am propus să inventăm tehnici, metode prin care să prevenim comportamentul antisocial, scopul l-a reprezintat mai degrabă identificarea legăturilor de cauzalitate ai tuturor factorilor implicați (biologici, sociali, familiali, educativi etc.) în manifestarea unui asemenea tip de comportament. Totodată am încercat să surprindem imaturitatea afectivă și intelectuală a pedofilului – și aici nu mă refer la lipsa capacității afective în general sau lipsa unei inteligenți – ci mai degrabă în primă instanță la lipsa empatiei, ce atrage lipsa asumării propiului comportament antisocial. În al doilea caz subliniem incapaciatatea de a prevedea efectele negative ale acțiunilor sale – efecte suferite de victimă, dar și efecte juridice.

Observăm că în cazul primei ipoteze, factorii precum apreciază că excesul de băuturi alcoolice sau de substanțe halucinogene, la fel, nerecunoașterea faptului că pedofilia este infracțiune, iar nu ultimul rând existența unor depresii în viață, indică cei mai importanți factori favorizanți ai aceste devianțe sexuale. Existența unor abuzuri sexuale în copilărie, repreintă un factor foarte important, 57, 1% subliniind acest aspect, procent întâlnit și în cazul celor care identifică un factor favorizant existența unei provocări din partea victimei, precum și existența unei relații apropiate cu victima. Decepția în viața sentimentală vine și întrăgește categoria factorilor favorizanți ai pedofilie. Toți acești factori se subscriu biologicului, socialului și familialului, de unde înțelegem că numai într-o conlucrare corectă între medicină, psihologie și educație putem avea pretenția că fenomenul va putea fi diminuat.

Dincolo de aceste date statistice, descriptive, rezultatele obținute și verificate prin prisma ipotezelor elaborate, ne indică faptul că în lipsa asumării propriului comportament nu poți reuși schimbarea, reconstrucția cognitiv comportamentală trebuie să pornească de la însăși asumarea propiilor acțiuni.

Cercetarea din lucrarea de față nu emite pretenția unei analize statistice avansate, astfel că în vederea reliefării scopului final al lucrării, și anume identificarea factorilor declanșatori ai acestei devianțe, precum și gradul de conștientizare a acestui lucru, am încercat realizarea a cât mai multe corelații dintre diverși itemi din chestionar, am redat prin prezentarea descriptivă a unor date și interpretarea acestora sub formă grafică o serie de rezultate, care să ne conducă spre confirmarea/infirmarea ipotezelor de lucru.

Dincolo de rezultatele cantitative a prezentului studiu, trebuie să ne orientăm atenția într-un mod obiectiv, pe de o partea asupra factorilor favorizanți ai comportamentului delincvențional – aici încercând să atragem atenția asupra procesului de prevenție. Este știut faptul că prevenția este o măsură care determină în timp reducerea efectelor negative, susținem desfășurarea unor campanii de prevenire a comportamentului delincvențional, în care să fie incluse toate instituțiile abilitate.

Un alt aspect foarte important este să dezvoltăm programe sociale și educative în care familiile acestor pedofili să fie implicați activ în procesul de reintegrare, plecând de la faptul că familia poate reprezenta factorul declanșator al schimbării comportamentale. Interesantă este paradigma de față, pe de o parte comportamentul infracțional al pedofilului este influențat în mare parte de mediul familial, iar pe de altă parte familia reprezintă motorul reintegrării sociale.

ÎNTREBĂRI DESCRIPTIVE

I.1 Vârsta____________________

I.2 Mediul de proveniență: Rural Urban

I.3 Nivel de școlarizare

I..4 Ocupație__________

I.5 Stare civilă

Căsătorit Necăsătorit Văduv Concubinaj

I. 6 Ați mai suferit vreo condamnare în trecut?

Da Nu

Dacă da care a fost?

Ce reprezintă pentru dumneavoastră pedeapsa?

O modalitate de a sancționa pe cineva care a greșit;

O măsură de reeducare;

Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârșirea infracțiunii;

O constrângere;

Nu știu;

Cum apreciați pedeapsa aplicată în cazul dumneavoastră?

Prea grea;

Corectă;

Având în vedere că nu sunt vinovat, nu e corectă;

Nu sunt în măsură să comentez;

In ce măsură apreciați că pornografia infantilă reprezintă un factor generativ al pedofiliei?

In f mică măsură în mică măsură în mare măsură în foarte mare măsură

În ce măsură apreciați că pedofilia nu trebuie condamnată atunci când există acordul victimei?

In f mica măsură în mica măsură în mare măsură în foarte mare măsură

5. In ce masura apreciati ca relatia foarte apropiata cu un copil poate conduce la implicații sexuale cu acesta?

In f mica măsură în mica măsură în mare măsură în foarte mare măsură

6. In ce masură vinovăția aparține pedofilului în condițiile in care un copil își dorește realizarea actului sexual?

In f mica măsură în mica măsură în mare măsură în foarte mare măsură

7. În ce măsură apreciați ca filmele cu tentă pornografică în care sunt implicati copii reprezinta un stimul sexual?

In f mica măsură în mica măsură în mare măsură în foarte mare măsură

Cum resimțiți starea de detenție?

Pur și simplu o privațiune;

Un chin, că stau departe de familie;

O pedeapsă normală având în vedere ce am făcut;

Foarte bună, am de toate aici;

O modalitate corectă de reeducare;

9. Cât de des ați resimțit un sentiment de răzbunare față de victimă?

Foarte des Des Așa și așa Rar Foarte rar

Explicați următoarele afirmații:

În ce măsură apreciați că următorii factori pot contribui la manifestarea unui asemenea devianțe sexuale ?

12). Factorii care ar putea sprijini declanșarea procesului reeducativ;

13. Intervențiile sociale/programele de recuperare parcurse pe perioada detenției au reușit să producă modificări pozitive la nivelul;

14. Cum apreciați intervenția socială, ca activitate îndreptată spre reintegrare?

15). Cum argumentați următoarele afirmații