Pedepsește -l pe unul ca să -i îndrumi pe o sută – maximă latină. [629488]

1
Introducere.
„Pedepsește -l pe unul ca să -i îndrumi pe o sută” – maximă latină.
Capitolul I . Aspecte generale privind răspunderea penală.
1.1. Noțiunea de răspundere penală și formele ei.
Răspunderea penală este instituția juridică fundamentală a dreptului penal care alături de
instituția infracțiunii și instituția sancțiunilor formează pilonii oricărui sistem de drept penal.1
Potrivit art. 50 Cod penal al Republicii Moldova „se consideră răspundere penală
condamnarea publică, în numele legii, a faptelor in fracționale și a persoanelor care le -au săvîrșit,
condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrîngere prevăzute de lege ”.
Articolul 21 (prezumția nevinovăției) al Constituției Republicii Moldova din 29 iulie 1994
stipulează că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăția sa
va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat
toate garanțiile apărării sale”.
Pentru desfășurarea acestei teze art. 51 alin. (2) Cod penal prevede că „răspunderii penale
este supusă numai persoana vinovată de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de legea penală”. Alineatul
întîi al acestui articol stipulează că „temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta
prejudiciabilă săvîrșită, iar componența infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul
juridic al răspunderii penale”. Deci componența de infracțiune descrisă în lege reprezintă unicul
temei juridic (de jure) al răspunderii penale, în timp ce faptul săvîrșirii infracțiunii constituie unicul
temei real (de facto) al răspunderii penale.2
Realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal are loc în cadrul raportului juridic penal
de conflict, născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii. În cadrul acestui raport juridic au loc tragerea
la răspundere penală a făptuitorului, judecata și, în cazul în care este dovedit vinovat de săvârșirea
infracțiunii, sancționarea lui potrivit legii și executarea pedepsei aplicate.
Așadar, constrângerea juridică penală nu are loc în mod direct, nemijlocit, ci indirect, prin
intermediul răspunderii juridice penale, adică prin constatarea existenței elementelor răspunderii
penale și aplicarea sancțiunilor legale.
În dreptul penal, noțiunea de răspundere juridică este abordată într -o dublă accepțiune.

1 I. Oancea, „Explicații teoretice ale codului penal român”, p. gen. Vol I, ed. Academiei, București, 1969, p. 99
2 A. Borodac, „Drept penal. Calificarea infracțiunilor ”, Chișinău: Știința, 1996, p.29

2
În sens restrâns , prin răspundere penală înțelegem obligația unei personae de a suporta o
sancțiune penală datorită faptului că a săvârșit o infracțiune. Așa cum s -a afirmat, răspunderea
penală nu este un element al infracțiunii, ci efectul, consecința infracțiunilor.3
În sens larg , prin răspundere penală se înțelege însuși raportul juridic penal de constrângere,
născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii între stat, pe de o parte, și infractor, pe de a ltă parte. Acest
raport are un caracter complex, al cărui conținut îl formează dreptul statului de a trage la răspundere
pe infractor, de a -i aplica sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea săvârșită și de a -l constrânge să o
execute, precum și obligația i nfractorului de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii
aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept și restaurării autorității legii .4

1.2. Principiile răspunderii penale.
Răspunderea penală, ca și toate celelalte instituții juridice, este guvernată de o serie de
principii juridice. Importanța principiilor este lesne de înțeles dacă realizăm faptul că ele reprezintă
niște reguli de drept obiectiv având caracter de generalitate și care servesc drept idei călăuzitoare în
sistemul acestei instituții juridice.
Într-o opinie, sunt reținute ca principii fundamentale ale reglementării răspunderii penale:
infracțiunea unic temei al răspunderii penale, legalitatea răspunderii penale, individualizarea
judiciară a răspunderii penale.
Potrivit unei alte opinii5, alături de principiile enumerate, se mai adaugă: principiul
umanismului răspunderii penale, principiul personalității răspunderii penale, principiul
inevitabilității răspunderii penale, principiul unicității răspunderii penale, principiul
prescriptibilității răspunderii penale.
O importanță fundamentală o prezintă principiul legalității răspunderii penale , care
stipulează că întregul proces de tragere la răspundere penală a per soanelor care au încălcat sau au
ignorat ordinea de drept trebuie să se desfășoare numai în limitele și în cadrul stabilit de legislația în
vigoare. Numai legea poate să stabilească care fapte ilicite sunt considerate infracțiuni, care sunt
organele competente să examineze respectivele încălcări ale ordinii de drept, ce sancțiuni pot fi
aplicate, care sunt condițiile de aplicare și de executare a acestor sancțiuni, precum și cauzele care
exclud caracterul infracțional al faptei sau cele care exclud răspunderea penală.6

3 Stela Botnaru, Alina Șavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, „Drept penal. Partea generală ” Vol. I, Editura Cartier,
Chișinău 2005, p.229
4 C. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală ”, București, ALL, 1997, p.311
5 Ibidem, p.316
6 Aurel Teodor Moldovan, „Drept penal. Partea generală ”, Brașov, Lux Libris, 2009, p. 100 -101

3
Unele dintre aceste principii nu sunt caracteristice doar răspunderii penale, ci și dreptului
penal sau întregului sistem de drept, în domeniul răspunderii penale însă ele capătă un caracter
particular, specific.
Principiul legalității răspunderii penale.
Principiul legalității este un principiu fundamental al întregului sistem de drept și al
dreptului penal în parte (art. 3 din CP al RM). În domeniul răspunderii penale, principiul legalității
presupune că apariția, desfășurarea și soluționarea răspunderii penale are loc pe baza legii și în
strictă conformita te cu aceasta.7
Legalitatea răspunderii penale este realizată, în primul rând, prin legalitatea incriminării,
care presupune prevederea în lege a tuturor condițiilor în care o faptă constituie infracțiune.
Nerealizarea acestor condiții duce la inexistența infracțiunii și, prin urmare, la inexistența temeiului
real al răspunderii penale.
În al doilea rând, legalitatea răspunderii penale se realizează prin legalitatea sancțiunilor de
drept penal, care presupune prevederea în lege a categoriilor și cuantumulu i pedepsei penale, a
măsurilor de siguranță, precum și a condițiilor de stabilire și aplicare a acestora în cadrul fiecărui
raport juridic de răspundere penală. Aplicarea prin analogie a legii penale este interzisă (alin. (2) al
art. 3 din CP al RM). Așada r, realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal are loc pe baza
legii și în strictă conformitate cu aceasta, limitând posibilitatea unor abuzuri în activitatea de
aplicare a legii penale.8
Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale.
Aces t principiu își găsește consacrarea în dispozițiile art. 51 Cod penal al Republicii
Moldova și presupune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârșirea unei infracțiuni,
adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârșită cu vinovăția cerută d e lege și care prezintă
pericolul social concret al unei infracțiuni .9
Principiul umanismului.
Legiuitorul Republicii Moldova a implementat în Codul de procedură penală al Republicii
Moldova principiul respectării drepturilor, libertăților și demnității umane a persoanei, consolidînd
aceste elemente în art. 10 al Codului de procedură penală. Potrivit articolului respectiv toate
organele și persoanele participante la procesul penal sunt obligate să respe cte drepturile, libertățile
și demnitatea persoanei. Alin. (2) al aceluiași articol prevede limitarea temporară a drepturilor și
libertăților persoanei, iar aplicarea de către organele competente a măsurilor de constrîngere față de
ea se admite numai în ca zurile și în modul prevăzut de Codul de procedură penală al Republicii

7 V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, Gh. Nistoreanu, I. Molnar, A. Boroi, „Drept penal. Partea generală ”, București,
ATLAS LEX, 1996, p. 391
8 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 232
9 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, „Drept penal român. Partea generală ”, București, 2003, p. 321

4
Moldova. Alin. (3) denotă că, în desfășurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus torturii sau
tratamentelor crude, inumane, ori degradante, nu poate fi deținut în condiții umili toare, nu poate fi
forțat să participe la acțiunile procesuale care lezează demnitatea umană. Alin. (31) prevede că
sarcina probațiunii neaplicării torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau
degradante îi revine autorității în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la
dispoziția unui organ de stat sau la indicația acestuia, sau cu acordul ori consimțămîntul său tacit.
Alin. (4) : „orice persoană este în drept să -și apere prin orice mijloc neinterzis de lege drept urile,
libertățile și demnitatea umană, lezate sau limitate nelegitim în cursul procesului penal ”.10
Principiul răspunderii penale personale.
Principiul răspunderii penale personale este consacrat în art. 6 din C odul Penal al RM și
presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârșit în mod direct, nemijlocit
infracțiunea ca autor al acesteia, sau a participat indirect la săvârșirea ei, în calitate de organizator,
instigator sau complice. Este inadmisibilă răspunderea pentru fapta altuia și răspunderea colectivă,
adică răspunderea de grup a persoanelor legate între ele prin raporturi personale (de familie,
naționale, religioase etc.) pentru infracțiunea săvârșită de către unul (sau unii) dintre membrii
acestora.
În cazul tragerii la răspunde re penală a mai multe persoane care au săvârșit o infracțiune în
grup, trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului pentru săvârșirea acestei infracțiuni și rolul
fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracțiunii concrete .11
De asemenea, dacă sunt învinuiți câțiva inculpați de săvârșirea câtorva infracțiuni, instanța
de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire, în privința fiecărui inculpat,
și să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului .
Dacă unii participanți ai infracțiunii în temeiurile prevăzute de lege au fost eliberați de
răspunderea penală, instanța, în cazul în care aceasta are importanță pentru stabilirea gradului
participării inculpatului la săvîrșirea infracțiunii, încadrarea ju ridică a ei sau a altor circumstanțe
esențiale, poate face referire în sentință la participarea acestor persoane la infracțiune, cu indicarea
temeiurilor de încetare a procesului în privința lor. Dacă cauza în privința mai multor învinuiți este
disjunsă în tr-o procedură separată, în sentință se indică despre săvîrșirea infracțiunii de către
inculpat împreună cu alte persoane, fără precizarea numelui și prenumelui lor. Instanțele
judecătorești vor ține cont de faptul că sentința de condamnare trebuie să se b azeze pe probe exacte,

10 Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 248 -251
art. 699 la 05.11.2013, art. 10
11 Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, red. A. Barbăneagră, Chișinău, Centrul de Drept al Avocaților,
2003, art. 6

5
cînd toate versiunile au fost verificate, iar divergențele apărute au fost înlăturate și apreciate în
modul corespunzător.12
Personalitatea răspunderii penale are drept consecință personalitatea pedepsei și a altor
măsuri de natură juridico -penală, care sunt aplicate și executate personal de către subiectul activ al
infracțiunii. De aceea, moartea infractorului are drept consecință stingerea răspunderii penale și a
sancțiunilor ce decurg din aceasta.13
Principi ul unicității răspunderii penale (non bis in idem) implică reg ula conform căreia
pentru o singură infracțiune nu poate exista decât o singură răspundere penală. Aceasta nu înseamnă
însă că pedepsele penale principale nu pot fi însoțite de pedepse compleme ntare sau de o pedeapsă
accesorie (desigur, cu condiția ca aceste sancțiuni penale să se cumuleze din rațiuni diferite și să
aibă funcții diferite). Pe lângă aceasta, răspunderea penală poate sa coexiste și să fie însoțită de alte
forme de răspundere jurid ică, precum răspunderea administrativă, disciplinară, civilă ș.a.m.d.
În practica judiciară și de asemenea în dreptul procesual penal acest prin cipiu mai este
cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat .14
Legislația penală a Republicii Moldova consacră acest principiu în dispozițiile alin. (2) art. 7
din Codul penal, stipulînd că: „Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei
penale pentru una și aceeași faptă ”.
Principiul inevitabilită ții răspunderii penale.
Acest principiu presupune că oricine săvârșește o infracțiune trebuie să răspundă penal.
Înlăturarea răspunderii penale în cazurile prevăzute de lege (amnistia, lipsa pl îngerii prealabile,
împăcarea părților, etc.) nu diminuează importanța principiului care corespunde și principiului
egalității tuturor persoanelor în fața legii, care stabilește că toate persoanele au aceleași drepturi și
că nimeni nu trebuie să beneficieze de tratament privilegiat; tot acest principiu interzice
discriminările de orice gen în procesul răspunderii penale.
Principiul inevitabilității răspunderii penale este realizat de principiul oficialității acțiunii
penale în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului și care funcționează pentru marea
majoritate a infracțiunilor .15
Principiul individualizării răspunderii penale .
Principiul individualizării răspunderii penale este consacrat expres în dispoziția alin. (1) al
art. 7 din CP al RM. Potrivit acestui principiu, răspunderea penală trebuie să fie diferențiată în
funcție de caracterul și de gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și

12 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiț ie nr. 5 din 19.06.2006 „privind sentința judecătorească ”, Buletinul Curții
Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr. 1, pag. 14, pct. 5
13 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 234
14 Alex Boroi, Gh. Nistoreanu „Drept penal – Parte a Generală ” Ed. All Beck București, 2004, p. 255
15 Aurel Teodor Moldovan, Op. cit., p.102

6
de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea penală. Individualizarea
răspunderii penale este efectuată pentru a asigura at ît sancționarea corectă a infractorului, c ît și
realizarea prevenției generale și speciale. Individualizarea răspunderii penale are loc în conformitate
cu legea penală care consacră dis poziții speciale cu privire la individualizarea pedepsei (Capitolul
VIII din CP al RM), care constituie obiectul răspunderii penale. Astfel, conform prevederilor art. 75
din CP al RM, care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei, „persoanei
recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele
fixate în Partea specială a CP și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a CP…”
Individualizarea răspunderii penale se realizează în mai multe etape:
a) Individualizarea legală este realizată de legiuitor prin fixarea unor categorii de pedepse
diferite ca natură și mărime în raport cu gradul de pericol pe care -l prezintă fiecare tip de
infracțiune.
b) Individualizarea judiciară este realizată de către instanțele de judecată prin stabilirea
sancțiunii în limitele fixate de lege, ținând seama de pericolul social al faptei și de persoana
infractorului.
c) Individualizarea administrativă se realizează în cursul executării pedepsei și pre supune
diferențieri în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor și a altor măsuri de natură
juridico -penală. O justă individualizare a răspunderii penale în toate etapele menționate constituie o
premisă importantă în lupta contra criminalității.16
Principiul prescriptibilității răspunderii penale.
Răspunderea penală trebuie să intervină prompt în vederea restabilirii ordinii de drept
încălcate. Cu c ît răspunderea penală intervine mai târziu, față de data săvârșirii infracțiunii cu at ît
eficiența ei scade, rezonanța socială a infracțiunii se stinge treptat iar stabilirea răspunderii penale
pentru infracțiunea care aproape a fost uitată, ale cărei urmări au putut fi reparate, înlăturate sau
șterse prin trecerea timpului nu mai apare ca necesară .17
În legislația penală a R epublicii Moldova sunt prevăzute dispoziții prin care este stabilită
prescripția răspunderii penale pentru aproape toate categoriile de infracțiuni (art. 60 din C od Penal
al RM), făc înd excepție doar infracțiunile contra păcii și securității omenirii, infracțiunile de război
sau alte infracțiuni prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte (alin.
(8) al art. 60 din CP al RM).
Prescriptibilitatea răspunderii penale se întemeiază pe rațiuni de politică penală.
Răspunderea penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept prin constr îngere, trebuie să intervină
cît mai cur înd după săv îrșirea infracțiunii. Sancționarea imediată și fermă a infractorului sporește

16 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 235 -236
17 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache , Op. cit., p. 323

7
eficiența constr îngerii, întărește autoritate a legii, contribuie la realizarea prevenției generale și
speciale. Dimpotrivă, cu c ît răspunderea penală intervine mai târziu după săvîrșirea infracțiunii, cu
atît eficiența ei se reduce, rezonanța socială a infracțiunii se stinge treptat și sancționarea s a nu mai
apare necesară. Pe l îngă aceste aspecte nu trebuie neglijată nici starea de incertitudine a
infractorului, care în tot acest interval de timp s -a aflat sub amenințarea răspunderii penale și s-a
putut corecta.
În temeiul acestor argumente este jus tificată limitarea în timp a răspunderii penale prin
prescripție.18

1.3. Mecanismul de realizare a răspunderii penale.
În cadrul raportului juridic penal, răspunderea penală se realizează în forme și modalități
diferite, în funcție de natura infracțiunii săvîrșite, de pericolul ei social, de periculozitatea și
particularitățile făptuitorului.19
Eficacitatea muncii de descoperire și cercetare a infracțiunilor în mare măsură este
condiționată de oportunitatea și plenitudinea efectuării acțiunilor de urmărire penală în etapa inițială
a cercetărilor. Cercetarea la fața locului este una din activitățile procedurale și de tactică
criminalistică ale organului de urmărire penală, în scopul cunoașterii nemijlocite a locului faptei, al
descoperirii, fixării și ridicăr ii urmelor create cu ocazia săvîrșirii infracțiunii.20
Realizarea răspunderii penale are loc în anumite forme corespunzătoare fazelor procesului
penal. Sistemul acțiunilor procesual penale este divizat în următoarele faze obligatorii: urmărirea
penală, jude carea cauzei în primă instanță și executarea sentinței.
Fazele facultative ale procesului penal sunt: examinarea cauzei în urma exercitării căilor de
atac (în apel și recurs); examinarea cauzei în urma exercitării căilor extraordinare de atac (recursul
în anulare și revizuirii procesului).
Urmărirea penală constă în faptul efect uării actelor procesuale și de investigare operativă
(măsuri speciale de investigație) de către organele de urmărire penală în scopul stabilirii
circumstanțelor cauzei, administrării și verificării probelor, identificării persoanelor vinovate de
săvîrșirea infracțiunii. În cazul stabilirii persoanelor vinovate și a circumstanțelor infracțiunii se
întocmește rechizitoriul, care se confirmă de procuror și cauza se transmite în judecată.21
Judecarea cauzei în prima instanță este a doua fază a procesului penal, care începe o dată cu
sesizarea instanței și cuprinde toate activitățile procesuale desfășurate de către aceasta sau în fața ei

18 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 236
19 Ibidem, p. 237
20 Dr. Iurie Odagiu, Lilian Luchin, Constantin Rusnac, „Cercetarea la fața locului . Ghid practic ”, Chișinău, 2013, p. 5
21 I. Dolea, D. Roman, Iu. Sedlețchi, T. Vizdoagă, V. Rotaru, A. Cerbu, S. Ursu, „Drept procesual penal ”, Ed. Cartie r
juridic, Chișinău, 2005, p. 34 -35

8
pentru soluționarea fondului cauzei. Faza dată este recunoscută ca fiind principală în procesul penal
datorită examinării de căt re instanța de judecată a probelor administrate de către părți în condiții de
contradictorialitate soluționînd conflictul de drept penal prin constatarea vinovăției persoanei și
stabilirea pedepsei penale sau în caz contrar reabilitarea persoanei prin sent ință de achitare.
Momentul final al fazei judecării cauzei în prima instanță este pronunțarea sentinței.22
Judecarea cauzei în urma examinării căilor ordinare de atac este o fază facultativă, care
poate urma după judecarea cauzei în prima instanță, dar, în esență, poate fi considerată tot judecare
a cauzei sau examinarea dosarului de către judecători în cazul cînd părțile, procurorul și alți
participanți nu sunt satisfăcuți de soluția dată de instanța de fond și atacă hotărîrea în cauză cu apel
sau recurs, i nițiind un control judecătoresc ierarhic superior sub aspecte de fapt și de drept, pentru
repararea erorilor judiciare. Apelul și recursul sunt două căi ordinare de atac exercitate de titularii
acestui drept împotriva hotărîrilor nedefinitive, cauza parcur gînd judecarea în apel la instanța
superioară urmată și de judecarea în recurs, în cazul care cei interesați nu sunt de acord cu soluția
dată de instanța de apel.
În unele cazuri prevăzute de lege, cînd hotărîrile instanței de fond nu pot fi atacate cu apel,
cauza penală poate parcurge doar judecarea în recurs, existînd în acest sens o singură cale ordinară
de atac; nefolosirea căilor de atac în termene prevăzute de lege implică intrarea în vigoare a
hotărîrilor judecătorești, care sunt executorii.
Execu tarea hotărîrilor judecătorești este faza obligatorie a procesului penal, care începe o
dată cu rămînerea definitivă a hotărîrilor judecătorești și cuprinde activitățile instanței de judecată
de punere în aplicare a acestora, precum și soluționarea unor ch estiuni apărute în timpul și după
executarea pedepselor penale. Astfel, în faza dată instanța soluționează chestiunile privind amînarea
executării sentinței, eliberarea de pedeapsă din cauza bolii, executarea sentinței în cazul cînd există
și alte sentințe neexecutate, de asemenea, soluționează cererile de stingere și reabilitare înainte de
termen, precum și alte chestiuni (art. 469 Cod de procedură penală a Republicii Moldova).
Examinarea cauzei penale în urma exercitării căilor extraordinare de atac este o fază
facultativă a procesului penal care se poate desfășura, în funcție de existența unor împrejurări
deosebite, împotriva hotărîrilor judecătorești definitive, pentru a corecta eventualele erori din
activitatea jurisdicțională anterioară. Căile extraord inare de atac în procesul penal al Republicii
Moldova sunt recursul în anulare și revizuirea procesului.23
Antecedentele penale (consecința răspunderii penale) este o etapă cuprinsă între momentul
terminării executării pedepsei și momentul în care intervine reabilitarea. Deși în această etapă
răspunderea nu mai îmbracă forme concrete, ea continuă să existe sub forma unor interdicții pe care

22 Ibidem, p. 35 -36
23 Ibidem, p. 36 -37

9
persoana ce a fost condamnată le suportă chiar după executarea sancțiunii penale și sub forma
asistenței postpenale, care are scopul de reintegrare socială deplină.
Etapele procesului de realizare a răspunderii penale, fiind relativ autonome, pot exista de
sine stătător. Astfel, răspunderea penală poate fi realizată în oricare dintre etapele menționate atât
separat cât și fiind corelate între ele. În prezența anumitor circumstanțe, etapele procesului de
realizare a răspunderii penale se completează una pe alta, transformând răspunderea penală dintr -o
abstracție într -o realitate social -juridică.
Important este că raportu l juridic de răspundere penală se realizează doar în cadrul raportului
juridic penal de conflict, adică din momentul săvârșirii infracțiunii și până la stingerea sau ridicarea
antecedentelor penale în ordinea stabilită de lege.24

1.4. Temeiul răspunderii penale.
Realizarea justiției penale în cazul săvîrșirii unor fapte penale este posibilă în urma
înfăptuirii unei activități din partea statului, care nu poate fi arbitrară25, ci, dimpotrivă, chibzuită și
amplu reglementată prin dispozițiile legii. De la nașterea raportului juridic penal de conflict26, în
urma săvîrșirii infracțiunii, pînă la încetarea acestuia, în cazul executării pedepsei stabilite de
instanța judecătorească, o serie de organe statale desfășoară o activitate prin care se constată
existenț a infracțiunii și se realizează raportul juridic procesual penal.27
Astăzi e tot mai accentuată tendința organelor de drept de a asigura ordinea socială, de a
reglementa relațiile sociale prin convingere. Totodată, este imposibil de a menține ordinea în
societate, de a apăra drepturile și interesele cetățenilor numai prin convingere. De aceea, în unele
cazuri, statul este nevoit să recurgă la aplicarea constrîngerii față de persoanele care au încălcat în
mod grosolan legea pentru a -și realiza interesele sale în detrimentul celor sociale.
Măsurile de constrîngere sînt diverse. Un loc deosebit în șirul acestora îl ocupă măsurile de
pedeapsă, prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova.28
De-a lungul istoriei problematica temeiului răspunderii omului pentru faptele sale
antisociale a constituit o preocupare a celor mai luminate minți, care s -au străduit să -i găsească o
fundamentare științifică. Deoarece în privința răspunderii juridice, în general, și a răspunderii
penale, în special, în dreptul sclavagist și feudal domina temeiul obiectiv, conform căruia se
pedepsea orice faptă prin care s -a produs o vătămare a intereselor apărate de lege, chiar dacă
subiectiv nu -i aparținea autorului, cei mai de seamă filosofi, înțelegând caracterul neștiințific,

24 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 238
25 Ion Neagu, „Tratat de Drept procesual penal. Partea generală ”, Global Lex, București, 2004, p. 27
26 C. Bulai, Op. cit., p. 63
27 I. Dolea, D. Roman, Iu. Sedlețchi, ș.a., Op. cit., p. 11
28 Ivan Macari, „Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială ”, CE USM, Chișinău, 2003, p.3

10
unilateral a l temeiului respectiv, au încercat să demonstreze necesitatea recunoașterii și a unui temei
subiectiv, alături de cel obiectiv, al răspunderii omului pentru faptele sale cu pericol social .
Săvârșirea de către persoana vinovată a unei fapte cu pericol socia l, care corespunde
semnelor unei infracțiuni prevăzute de legislația penală, este un fapt juridic care generează apariția
raportului juridic dintre stat (reprezentat prin organele de justiție) și infractor.
În literatura de specialitate sunt expuse mai mul te păreri cu privire la temeiul răspunderii
penale, care diferă esențial una de alta după conținut.29
Unii autori (B. S. Utevski, I. S. Noi)30 recunosc drept temei al răspunderii penale vinovăția,
alții (V. M. Cihikvadze, A. A. Piontkovski)31 – componența infracțiunii, alții (A. A. Hertzenson, A.
I. Santalov)32 – săvârșirea infracțiunii, autorii români – infracțiunea.
Legea penală a Republicii Moldova formulează expres temeiul răspunderii penale,
atribuindu -i o natură biaspectuală. Dispoziția alin. (1) al art. 51 din Codul Penal al RM prevede că :
„Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârșită, iar componența
infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale”.
Temeiul real al răspunde rii penale este un fapt juridic prescris – săvîrșirea unei infracțiuni.
Acest punct de vedere se desprinde, în mod implicit, și din celelalte dispoziții ale Părții generale și
Părții speciale ale Codului penal, precum și din dispozițiile Codului de procedu ră penală.33
Explicația admiterii acestui temei are multiple și majore semnificații, care constau în următoarele34:
– în primul r înd, în sistemul dreptului penal al Republicii Moldova, răspunderea penală nu
poate exista decât pentru persoana care a săvârșit o faptă ce constituie, în condițiile legii penale, o
infracțiune. Răspunderea penală nu se poate întemeia pe simpla periculozitate, chiar reală, a
persoanei atâta timp c ît această stare n -a fost dată în vileag prin săv îrșirea unei infracțiuni. Ideile,
gîndurile, convingerile, însușirile de caracter ale persoanei, oric ît de negative ar fi ele, nu pot servi
drept temei pentru răspundere penală. În acest sens, funcționează o garanție a libertății individuale a
persoanei, care nu poate fi recunoscută subiect al răspunderii penale în mod arbitrar, ci numai pe
baza conduitei sale caracterizate de lege ca infracțiune.
– în al doilea r înd, răspunderea penală se întemeiază pe vinovăția persoanei respective pentru
săvîrșirea actului său de conduită. Nu se poate concepe răspunderea penală numai pe baza actului de
conduită exterioară a omului, așa -numita răspundere penală obiectivă. Actul de conduită

29 S. Botnaru, A. Șavga, V. Grosu, M. Grama, Op. cit. p. 239
30 Б. С. Утевский, Вина в советском уголовном праве , Москва, Госюриздат, 1950, c. 103; И. С. Ной, Новое в
трактовке основных уголовно -правовых понятий // Советское государство и право, 1982, №7, с. 91.
31 В. М. Чхиквадзе, Понятие и значение состава преступлени я в советском уголовном праве // Советское
государство и право, 1955, №4, c. 55.
32 A. И. Санталов, Состав преступления и некоторые вопросы Общей части уго ловного права // Правоведение,
1960, №1, с. 98 -104.
33 Comentariul Codului penal al Republicii Moldova, p. 142
34 C. Bulai, Op. cit., p. 311

11
socialmente vătămător, indiferent dacă este un act conștient sau inconștient, săv îrșit cu vinovăție
sau fără, nu este un temei suficient pentru tragerea la răspundere penală. În acest sens, în literatura
de specialitate se vorbește nu de „temeiul”, ci despre „temeiurile” răspunderii penale. Se consideră
că răspunderea penală are un temei obiectiv în fapta săv îrșită și un temei subiectiv în vinovăția
făptuitorului. Astfel, vinovăția este o condiție pentru existența răspunderii penale, confirmată prin
dispoziția alin. (2) al art. 51 din CP al RM: „Răspunderii penale este supusă numai persoana
vinovată de săvârșir ea infracțiunii prevăzute de legea penală”.
– în al treilea rând , răspunderea penală survine pentru toate formele infracțiunii incriminate și
sancționate de legea penală. Se are în vedere atît infracțiunea consumată, c ît și cea neconsumată
(pregătirea și tentativa)35, precum și infracțiunile săv îrșite prin participație de către organizatori,
instigatori, executori și complici.
Mențiunea faptului că unicul temei al răspunderii penale este doar fapta săvîrșită cu
vinovăție, prevăzută de legea penală, exclude răspunderea penală prin analogie. Astfel, se impune
cu necesitate ca textul incriminator să stabilească pentru orice tip de infracțiune conținutul acesteia,
descriind toate semnele obiective și subiective ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiun e
concretă.
Componența infracțiunii servește drept temei juridic la calificarea infracțiunii potrivit unui
articol din Partea specială a Codului penal.36
Lipsa urmării prejudiciabile sau a urmării prejudiciabile și a acțiunii infracționale din cauze
ce nu d epind de voința celui vinovat nu duce la excluderea răspunderii penale. În aceste cazuri
există tentativa de infracțiune sau pregătirea de infracțiune care, conform legii, sunt supuse
răspunderii penale similar infracțiunii consum ate.37
Din cele expuse se constată că temeiul răspunderii penale îl constituie săvîrșirea faptei, care
conține toate semnele componenței de infracțiune, prevăzută de legea penală, precum și formele
infracțiunii neconsumate (pregătirea și tentativa de infracțiune) .38

35 И. С. Тишкевич, К вопросу о составе неоконченного преступления // Советское государство и право, 1956,
№5, с. 120.
36 S. Botnaru, A. Șavga, V. Gro su, M. Grama, Op. cit. p. 241
37 Н.Ф. Кузнецова, И.М. Тяжкова, Курс уголовного права. Общая часть , том I, Зерцало, Москва , 1958, c. 116.
38 S. Botnaru, A. Șavga, V. Gro su, M. Grama, Op. cit. p. 242