Pedagogia Medicala Versus Educatia Pentru Sanatate
TEMA: PEDAGOGIA MEDICALĂ versus EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I: CONCEPTUL DE PEDAGOGIE MEDICALĂ ÎN CONTEXTUL ȘTIINȚELOR EDUCAȚIEI
1.1 Abordarea conceptuală a științelor educației și a pedagogiei medicale
1.2. Educația medicală: actualitate și perspective
CAPITOLUL II: ABORDAREA PSIHOPEDAGIGICĂ A EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE
2.1. Caracterizarea generală a educație pentru sănătate
2.2. Impactul educației pentru sănătate asupra dezvoltării personalității copiilor
2.3. Metode si și mijloace in abordarea copilului în cadrul educației pentru sănătate
CAPITOLUL III: DEMERS INVEȘTIGAȚIONAL ASUPRA ASPECTELOR ACTUALE ALE EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE
3.1 Designul și conținutul experimentului de constatare
3.2. Interpretarea rezultatelor experimentului de constatare
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
ADNOTARE
Teza de licență este intitulată Pedagogia medicală versus educația pentru sănătate și a fost elaborată de studenta Burduja Angela. Lucrarea se structurează din: introducere, capitolul 1: Conceptul de pedagogie medicală în contextul științelor educației cu paragrafele: Abordarea conceptuală a științelor educației și a pedagogiei medicale și Educația medicală: actualitate și perspective. Capitolul II: este dedicat abordării psihopedagogice a educației pentru sănătate, cu accent pe caracterizarea generală a educație pentru sănătate, pe impactul educației pentru sănătate asupra dezvoltării personalității copiilor și pe metode si și mijloace in abordarea copilului în cadrul educației pentru sănătate. Capitolul III conține un demers inveștigațional asupra aspectelor actuale ale educației pentru sănătate, având în prim plan designul și conținutul experimentului de constatare și interpretarea rezultatelor experimentului de constatare. În încheierea lucrării se dau concluzii și recomandări; anexe și bibliografie.
Obiectul cercetării este procesul educației pentru sănătate în contextul dezvoltării pedagogiei medicale.
Scopul cercetării constă în a determina particularitățile actuale ale pedagogiei medicale și ale educației pentru sănătate.
Ipotezele cercetării: Elevii din satul Horodiște, în general, manifestă un nivel de cunoștințe modest și interes scăzut pentru păstrarea sănătății; pedagogia medicală are ca obiectiv major educația pentru sănătate și dezvoltarea ei are impact pozitiv asupra educației pentru sănătate.
Obiectivele cercetării: abordarea teoretică a problematicii actuale a pedagogiei medicale și a educației pentru sănătate; analiza manifestării preocupărilor pentru sănătate la elevii de diferite vârste și identificarea particularităților de dezvoltare a educației pentru sănătate.
Concluziile finale subliniază importanța extinderii studierii în contextul științelor educației a pedagogiei medicale și importanța introducerii educație pentru sănătate ca disciplină aparte în școală.
Recomandările se adresează factorilor de decizie, dar și profesorilor, părinților și elevilor.
Bibliografia conține 30 de surse, iar anexele sunt în număr de 4.
ABSTRACT
Thesis is entitled Medical Pedagogy versus health education and is developed by Burduja Angela. The paper is structured in the introduction, Chapter 1: Concept of medical pedagogy in the context of science of education with sub-chapters: conceptual approach of science of education and medical pedagogy and medical education: current and future prospects. Chapter II is devoted to pedagogical approach to health education, focusing on the general characterization of health education on the impact of health education and on the development of children's personality and the ways and means in addressing child and health education. Chapter III contains an investigation on current issues/approaches to health education, having experimental content and design, and the interpretation of experiment results, the final conclusions and recommendations are given; appendices and bibliography.
The object of research is the process of health education in the context of medical pedagogy.
The purpose of the research is to determine the actual peculiarities of medical pedagogy and health education.
Research hypotheses : Horidiște students generally show a modest level of knowledge and little interest in the preservation of health; medical pedagogy major aims of health education and its development has positive impact on health education.
Research objectives: addressing current issues of pedagogy theoretical medical and health education; analysis of manifestation of health concerns for students of different ages and identify particularities of developing health education.
Final conclusions emphasizes the importance of expanding the study in the context of science of education of medical pedagogy and the importance of introducing health education as a separate discipline in the school.
Recommendations are addressed to policy makers and teachers, parents and students.
The bibliography contains 30 sources and attachments are 4.
INTRODUCERE
A da ani vieții,
A da viață anilor,
A da sănătate vieții
(Strategie europeană)
În prezent se manifestă o acută preocupare pentru dezvoltarea științelor educației, în general și a pedagogiei medicale, a educației pentru sănătate, în particular. Dreptul la sănătate și ocrotirea ei este un drept constituțional și este declarat și recunoscut în toate statele lumii.
Am decis să cercetez subiectul dat, deoarece promovarea sănătății și a stării de bine presupune funcționarea optimă din punct de vedere fizic, mental, emoțional, social și spiritual. Starea de bine subiectivă este un element fundamental al sănătății. Componentele stării de bine sunt: sănătate fizică, acceptarea de sine, relații pozitive cu ceilalți, sentiment de competență și control personal asupra sarcinilor, sens și scop în viață, bucuria prezentului și relevanța viitorului.
Activitatea fundamentală – educația – ia naștere din nevoia intrinsecă a ființei umane de a-și conserva și perpetua valorile și de a le transmite mai departe tinerei generații. În toate timpurile, omul a simțit nevoia de a-și crea un univers valoric pe care l-a preluat de la înaintași și l-a transmis urmașilor, mai întâi prin imitație, adăugând creativ propriile valori. Această nevoie s-a resimțit continuu și a trebuit să fie satisfăcută, astfel încât, în prezent, provocările lumii contemporane impun o organizare cât mai riguroasă a acestei activități umane fundamentale care să fie gestionată de o știință de sine stătătoare – pedagogia.
Școală este o instituție in care, prin cunoaștere și interacțiune, copiii se dezvoltă în acord cu modelul acceptat de societate. In același timp, școala este și locul în care energia debordantă a copiilor se confruntă cu un sistem algoritmic, reglementat și structurat după modelul adult. În această confruntare, problema de sănătate a copiilor apare ca un lucru minor, atât pentru copii, cât și pentru cei care îi formează. Daca ne vom strădui să observăm mediul școlar din acest punct de vedere, vom constata ca aici se intersectează trei mari percepții asupra sănătății: cea a copiilor, cea a cadrelor didactice și cea a părinților. Pentru cei mici, grija față de propria sănătate este o limită impusă jocului și libertății; pentru cadrele didactice, ea este o activitate în plus care, de cele mai multe ori, le strică planurile pedagogice. In ce-i privește pe părinți, aceștia consideră că școala este un mediu mai riscant asupra sănătății decât mediul familial. Consilierul școlar pe probleme de sănătate este profesionistul care poate media intre aceste percepții si poate influența comportamente astfel încât să primeze dreptul copilului la sănătate.
Când vorbim despre sănătate, se înțelege în multe cazuri și serviciile de sănătate. Cealaltă față a monedei sănătate – prevenirea – se situează pe la sfârșitul listei în majoritatea agendelor. În general, sănătatea nu este prețuită până în momentul în care este afectată și apare o boală. Traversăm o perioadă în care ne confruntăm cu creșterea costurilor serviciilor medicale și creșterea impactului bolilor asupra întregii populații a țării. Deși sloganul „este mai ieftin să previi decât să tratezi” poate părea demodat, noi credem că este mai adevărat decât oricând. Este necesar să facem educație pentru sănătate și să promovăm sănătatea în Moldova în concordanță cu standardele internaționale, în special ale Uniunii Europene. Până în 1990, promovarea sănătății și educația pentru sănătate erau asimilate de „educația sanitară”. Intre acești doi termeni există câteva similarități, care fac subiectul unei confuzii supărătoare. Începutul se plasează în anul 1948, când serviciul de educație sanitară s-a organizat în cadrul Ministerului Sănătății. Centrul de Educație Sanitară a fost creat câțiva ani mai târziu, în 1951. Consecutiv, s-a înființat o rețea de unități specializate în planificarea, coordonarea și controlul activității sanitare, ceea ce a făcut ca Republica Moldova să devină una dintre primele țări care a avut un sistem de educație sanitară de stat. De asemenea, s-au elaborat: planul de acțiune anti-epidemică, prioritățile de educație sanitară ale populației și programe de educație sanitară. În Republica Moldova, educația sanitară a fost inițial un instrument de lucru numai pentru specialiștii în igienă, nu și pentru formatorii de sănătate, dar experții în sănătate publică și-au dat curând seama că doar prelegerile și materialele audio-vizuale nu erau destul. În consecință, ca rezultat al cooperării între specialiștii din diferite domenii (experți medicali, sociologi, psihologi și pedagogi) a apărut o formă nouă de educație. Aceasta este cunoscută în toată lumea ca educație pentru sănătate. După 1990, noile abordări în domeniul promovării sănătății, stabilite prin Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătății din 1986 au devenit cunoscute în Moldova. Charta stabilea cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării sănătății: elaborarea politicilor de sănătate publică, crearea unui mediu favorabil, intensificarea acțiunii comunitare, dezvoltarea deprinderilor individuale și reorientarea serviciilor de sănătate.
Adevărata preocupare pentru stilul de viață ar trebui să includă preocuparea pentru sănătatea fizică, dar și preocuparea pentru activități ale minții și sufletului. Corpul fizic nu este altceva decât un vehicul pentru suflet și pentru spirit. Dar ca să pot face asta trebuie să am răspunsul la câteva întrebări: “cine sunt eu?”, “care este rostul meu pe Pământ?”, “ce nevoi am?”, “cum trebuie să trăiesc pentru a împlini aceste nevoi?”“Din uniunea celor doua aspecte ale dualității: Spiritul (Tatăl) si Materia (Mama) s-a născut Fiul (Sufletul). Spiritul si Materia deriva din Sursa Energiei Divine. Omul înseamnă mai mult decât corpul său fizic. Omul are șsi o personalitate, care include mintea logică, emoțiile și corpul fizic” (Dr.Christine Page)
Medicii din toate timpurile au înțeles ș recunoscut importanța abordării holistice a sănătății. Părintele medicinii, Hipocrate, a urmat o scoală de preot vindecător. Preotii vindecători credeau că vindecarea totală trebuie să includă deopotrivă trupul, mintea si spiritul. In secolul al XIX-lea, cercetătorul Claude Bernard spunea :”Bolile ne afectează pe toți; germenii patogeni sunt împrăștiați de vânturi, dar nu încolțesc decât pe terenul care este pregătit să-i primească”.
Profesorul L. Pasteur, părintele microbiologiei, a spus: “Bernard avea dreptate. Germenul patogen nu înseamnă nimic. Totul depinde de terenul pe care cade el”. Terenul se referă la mediul in care trăim, iar acesta include deopotrivă lumea noastra exterioară și lumea interioară. În afară de corpul fizic, se vorbește despre “corpuri subtile”, pentru că acestea nu pot fi vazute cu ochii fizici. Aceste corpuri reprezintă câmpuri energetice interconectate care vibrează pe frecvențe diferite. Ele se întrepătrund și alcătuiesc aura energetică.
Conform Ministreului Sănătății din Republica Moldocva. olul al XIX-lea, cercetătorul Claude Bernard spunea :”Bolile ne afectează pe toți; germenii patogeni sunt împrăștiați de vânturi, dar nu încolțesc decât pe terenul care este pregătit să-i primească”.
Profesorul L. Pasteur, părintele microbiologiei, a spus: “Bernard avea dreptate. Germenul patogen nu înseamnă nimic. Totul depinde de terenul pe care cade el”. Terenul se referă la mediul in care trăim, iar acesta include deopotrivă lumea noastra exterioară și lumea interioară. În afară de corpul fizic, se vorbește despre “corpuri subtile”, pentru că acestea nu pot fi vazute cu ochii fizici. Aceste corpuri reprezintă câmpuri energetice interconectate care vibrează pe frecvențe diferite. Ele se întrepătrund și alcătuiesc aura energetică.
Conform Ministreului Sănătății din Republica Moldocva. problemele cheie cu care se confruntă sistemul sănătății și care urmează a fi soluționate de programul “Sănătatea publică și servicii medicale” sunt următoarele:
– Acoperirea insuficientă a populației cu sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală
(AOAM);
– Incidența înaltă a bolilor cronice nontransmisibile, creșterea incidenței maladiilor mintale și
insuficiența măsurilor de prevenire a acestora;
– Situația nefavorabilă cu privire la maladiile infecțioase și parazitare, incidența înaltă prin
HIV/SIDA, ITS, TB, etc.
– Acces inechitabil la serviciile asistenței medicale primare și specializate de calitate;
– Eficiență scăzută a prestatorilor de asistență medicală specializată și dublarea serviciilor;
– Condiții deplorabile a infrastructurii instituțiilor medicale și echipament medical depășit;
– Motivare joasă a prestatorilor de servicii medicale;
– Exodul specialiștilor și distribuirea neuniformă a cadrelor medicale.
Obiectul cercetării:
Procesul educației pentru sănătate în contextul dezvoltării pedagogiei medicale
Scopul cercetării:
A determina particularitățile actuale ale pedagogiei medicale și ale educației pentru sănătate.
Ipotezele cercetării:
Elevii din gimnaziul din s. Horodiște manifestă un nivel de cunoștințe modest și interes scăzut pentru păstrarea sănătății.
Pedagogia medicală are ca obiectiv major educația pentru sănătate și dezvoltarea ei are impact pozitiv asupra educației pentru sănătate.
Obiectivele cercetării:
Abordarea teoretică a problematicii actuale a pedagogiei medicale și a educației pentru sănătate
Analiza manifestării preocupărilor pentru sănătate la elevii de diferite vîrste
Identificarea particularităților de dezvoltare a educației pentru sănătate
Metode de cercetare:
Metode teoretice (analiza teoretică a literaturii, sistematizarea, deducția).
Metode empirice (observația, chestionarul)
Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor.
CAPITOLUL I: CONCEPTUL DE PEDAGOGIE MEDICALĂ
I.1 Abordarea conceptuală a problemei în literatura de specialitate
Termenul de „pedagogie” (paidagogia) derivă din cuvintele grecești pais, paidos – copil și agoge – a conduce, având o primă semnificație de acțiune de conducere a (evoluției, creșterii, dezvoltării) copilului. Derivat din aceeași rădăcină etimologică, în Antichitate, se întrebuința și termenul de paidagogus – pedagog – care era un sclav sau o persoană cu o condiție socială și materială umilă, ce însoțea copiii la școală (termenul se folosește și în prezent, dar cu altă
semnificație). Într-o altă accepție, tot reducționistă, prin pedagogie se înțelege domeniul care se ocupă cu educația copilului, o accepție derivată din prima (conducere a copilului la școală).
Treptat, pedagogia nu mai poate fi o disciplină/știință care studiază exclusiv educația copilului, ci își extinde aria de cercetare și obiectul de studiu, referindu-se la educația individului de-a lungul întregii vieți, ocupându-se deci de problematica educației permanente. În prezent, pedagogia este recunoscută drept știință integrativă și unitară a educației, constituită dintr-un sistem de discipline științifice sau științe particulare – științe ale educației/științe pedagogice.
Termenul de pedagogie a fost recunoscut oficial de Academia Franceză în 1762 , dar s-a folosit cu precădere abia în secolul al XIX-lea, când cursurile de „educație generală” au fost denumite „cursuri de pedagogie”. La noi, termenul este întâlnit într-un hrisov al domnitorului Al. Ipsilanti (1776), referitor la rolurile pedagogului în organizarea școlii domnești. Tot în secolul respectiv (1779), întâlnim lucrarea lui Iosif Moesiodax – Tratat despre educația copiilor sau Pedagogia – din care aflăm că „pedagogia este o metodă care îndrumează moravurile copiilor spre virtuți și care le pregătește sufletul spre cele plăcute, fără a reprima sau exagera informația pe care o conțin.
Într-o definiție sintetică, considerăm că pedagogia este știința care studiază, explică, descrie educația (fenomenul educațional), investigând necesitatea și posibilitatea realizării ei, finalitățile, sensul, esența, trăsăturile, sarcinile, conținutul, strategiile, metodele, principiile și ansamblul de forme de desfășurare a proceselor educaționale. În paralel cu termenul „pedagogie”, literatura de specialitate mai consemnează și alte sintagme apropiate, preferate însă de unii autori: științe ale educației, științe pedagogice. Utilizarea acestor sintagme poate crea confuzii, fiind prilej de speculații injuste aduse de către detractori, care refuză să accepte statutul pedagogiei de știință unică, integrativă a educației, de vreme ce domeniul său de studiu este studiat de mai multe „științe”. Fenomenul este însă ușor de explicat, întrucât domeniul de studiu al pedagogiei este studiat și de către alte științe / discipline științifice, din intersecția acestora născându-se un evantai larg de pseudoștiințe sau discipline științifice de graniță – științele educației. Pe de altă parte, aceeași situație o întâlnim și în alte domenii de activitate, precum științele medicale, științele economice. La polul opus, întâlnim sintagma pedagogie științifică utilizat pentru a sublinia caracterul științific al pedagogiei. În cele din urmă, acceptăm realitatea că „pedagogia este știință unitară, globală a educației, dar și sistem de discipline, științe particulare, pe subdomenii specifice” (E. Joiță, 2003, p. 14).
a) Științe (discipline) care vizează condițiile generale și locale ale instituțiilor școlare: Istoria educației, sociologia educației, demografia școlară, economia educației, pedagogia comparată
b) Științe (discipline) carestudiază relația pedagogică și actul educativ ca atare:Fiziologia educației, psihologia educației, psihosociologia grupurilor școlare, științele comunicării
c) Științe (discipline) dedicate reflecției și evoluției:Filosofia educației, planificarea educației, teoria modelelor
d) Științe (discipline) pedagogice fundamentale: Pedagogia generală, teoria educației, teoria instruirii etc.
e) Științe (discipline) pedagogice genetice: pedagogia antepreșcolară, preșcolară, școlară, universitară, andragogia etc.
f) Științe (discipline) pedagogice instituționale/factoriale: pedagogia instituțiilor școlare, a activităților extrașcolare, pedagogia familiei, pedagogia timpului liber, autoeducația etc.
g) Științe (discipline) pedagogice structurale: teoria curriculumului, teoria instruirii, teoria evaluării, teorie educației etc.
h) Științe (discipline) pedagogice obiectuale
i) Științe (discipline) pedagogice funcționale
j) Științe (discipline) pedagogice aplicative: pedagogia specială, pedagogiasocială, pedagogia militară, PEDAGOGIA MEDICALĂ, metodicile etc.
k)Științe (discipline) pedagogice metodologice
Pedagogia praxiologică, pedagogia istorică, pedagogia cibernetică, deontologia pedagogică, pedagogia experimentală, pedagogia integrativă / holistică etc.
l) Științe (discipline) pedagogice interdisciplinare
Pedagogia antropologică, pedagogia filosofică, pedagogia socială, pedagogia axiologică, pedagogia medicală, pedagogia ergonomică etc.
Sistemul disciplinelor pedagogice (apud E. Joița, 1999, 2003)
I. Bontaș (2007), pornind de la ideea că toate disciplinele pedagogice sunt desprinse dintr-un trunchi comun, fiind componente ale unei singure științe, identifică: pedagogia generală, pedagogia preșcolară, școlară, pedagogia inginerească, pedagogia învățământului superior, pedagogia adulților, pedagogia perfecționării pregătirii profesionale, pedagogia sexelor, pedagogia timpului liber, pedagogia familiei, managementul educațional, pedagogia comparată, istoria pedagogiei, pedagogia prospectivă, pedagogia specială, PEDAGOGIA MEDICALĂ, metodicile. Multiplicarea și intensificarea relațiilor pedagogiei cu alte științe conduce la apariția unor discipline pedagogice noi, de graniță.
Complexitatea fenomenului educațional, diversitatea sarcinilor și a provocărilor la care pedagogia contemporană a fost nevoită să răspundă, au determinat necesitatea consolidării caracterului interdisciplinar. Raporturile de interdisciplinaritate ale pedagogiei cu alte științe sunt:
relația pedagogie-biologie (necesitatea studierii naturii organice a dezvoltării psihice și a bazelor neurofiziologice a vieții psihice, a influențelor educative asupra dezvoltării morfofiziologice);
relația pedagogie-psihologie (necesitatea cunoașterii personalității umane);
relația pedagogie-sociologie ( acțiunea educativă este socială);
relația pedagogie-logică (structurarea adecvată a limbajului pedagogic);
relația pedagogie-filozofie (dimensiunea sistemică, integratoare a acțiunii educaționale).
Caracterul interdisciplinar al pedagogiei și constituirea pedagogiei într- un sistem de științe ale educației conduc la corelarea teoriei pedagogice cu direcțiile de dezvoltare socială al comunității și cu aspirațiile celor ce educă.
Studierea evoluției pedagogiei în raport cu alte științe sociale, delimitează două linii de evoluție (D. Popovici , 2003, p.8,9):
curentul individualist;
curentul sociologic.
Curentul individualist a generat pedagogia clasică individualistă cu deschiderea realizată de J.J. Rousseau, continuată de Pestalozzi, Herbart. Pentru orientarea în discuție educația nu e o funcție socială ci o funcție naturală, de dezvoltare liberă a omului, legătura dintre pedagogie și psihologie fiind subînțeleasă. Omul nu este doar o ființă bio- psihică dar și una bio- psiho- socială, iar acest fapt a clătinat curentul individualist, mai ales când a apărut sociologia ca știință.
Curentul sociologic, sociologismul consideră societatea ca beneficiind de primat funcțional, adică individul depinde de societate nu invers. Studierea sociologică a educației a devenit o preocupare științifică iar sociologia educației a devenit astfel o știință consolidată. Obiectul sociologiei educației îl constituie relațiile dintre o societate (ca întreg) și educație (fapt social). Educația ca obiect de studiu al sociologiei cuprinde: macro-educația (educația la nivel global – politica educațională, strategia educațională, funcționarea proceselor educative, educația permanentă) și micro-educație (educația la nivelul instituțiilor, clasei de elevi etc.).
În contextul cercetării noastre ne interesează relația pedagogiei cu psihologia și cu știința medicală, ci etica profesională a cadrelor medicale, cu istoria medicinii etc. și este important să avem clarificat procesul de dezvoltare a științelor educației inclusiv grație inter-relațiilor cu alte științe, precum medicina. Aceasta aduce o plusvaloare în evoluția unei discipline limitrofe și cu statut interdisciplinar, precum pedagogia medicală.
Emanuel Kant preciza „omul nu poate deveni om decât prin educație” în ultimele decenii s-au identificat o serie de probleme care tot mai greu își găsesc soluționarea: deteriorarea mediului marin și a atmosferei, limitarea resurselor naturale, creșterea demografică etc. Educația nu poate rezolva singură problematica lumii contemporane dar nici soluționarea problemelor nu poate fii realizată fără contribuția sistemelor educative (T. Cozma, p.19- 20). În esență, educația ca realitate socială permanentă, vizează formarea personalității umane.
Conținutul educației a fost îmbogățit cu noile educații, denumirile acestora figurând în programele UNESCO, fiind adoptate de statele membre și de dicționarele internaționale:
– educația la mediu;
– educația pentru pace și cooperare;
– educația pentru democrație;
– educația economică, pentru o nouă ordine economică internațională;
– educația pentru comunicare și pentru mass-media;
– educația pentru schimbare și dezvoltare;
– educația nutrițională;
– educația casnică modernă;
– educația pentru timpul liber
– educația pentru sănătate etc.
În conceperea și realizarea educației, procesul educativ prezintă o gamă largă de exigențe, a căror satisfacere e concepută după orientări, tehnici și modalități noi
Deci, educația cuprinde întreg sistemul de acțiuni informativ-formative, desfășurate conștient și sistematic asupra omului în vederea transformării sale în conformitate cu anumite finalități educaționale.
Finalitățile educației în funcție de nivelul lor de generalitate și de intervalul de timp necesar atingerii, e structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:
– ideal educațional;
– scopuri educaționale;
– obiective educaționale.
Finalitățile educației sunt pertinente dacă (J. Dewey ):
a)depășesc condițiile existente, fiind reformulate în consens cu resursele și dificultățile educaționale;
b)au caracter schematic, provizoriu;
c)dirijează activitatea.
În concluzie, pedagogia medicală se prezintă ca ramură a pedagogiei, la intersecția cu științele medicale, care studiază acțiunea educativă complementară celei medicale, pe parcursul sau după un tratament medical. Factorii educativi pot avea o anumită valoare curativă, aici integrându-se și terapia educațională. (M. Ștefan, pag. 260)
Pedagogia medicală se dezvoltă continuu în contextul complex al științelor educației, iar cei care o practică trebuie să studieze și să fie specialiști cu competențe atât medicale, cât și pedagogice.
Activând în calitate de soră medicală ani de zile, am ajuns la concluzia că orice cadrul medical, pe lângă cunoștințele teoretice și practice din domeniul științei medicale are nevoie de pregătire psihopedagogică profundă, domeniu pe care l-am studiat la facultate și elemente din care am reușit deja să aplic în practica mea medicală și pedagogică.
I.2. Educația medicală: actualitate și perspective
În ultima vreme auzim din ce în ce mai des vorbindu-se despre importanța introducerii noțiunilor de educație medicală și de prim ajutor în școli, începând cu clasele mici. Educația medicală reprezintă totalitatea activităților planificate, de pregătire teoretică și practică, desfășurate de medici în vederea dobândirii sau îmbunătățirii nivelului de cunoștințe, abilități și atitudini profesionale, în scopul creșterii calității actului medical și nivelului de performanță în domeniul respectiv. Asistența medicală performantă dar și accesibilă reprezintă o componentă esențială a calității vieții, asigurând într-o manieră complexă o stare de bine din punct de vedere fizic, psihic, social. Reținem că imperativul în medicină constă în progres medical continuu cu îmbunătățirea strategiilor diagnostice existente, prevenirea și tratamentul bolilor.
Progresul medicinii, cu asigurarea unui nivel corespunzător al actului medical, este condiționat în prezent de utilizarea echipamentelor și tehnicilor moderne pe care medicina, ingineria și științele exacte le pot pune la dispoziție. În acord cu aceste evoluții, educația medicală tehnologică s-a constituit ca domeniu de studiu pluri- și transdisciplinar, unde științele medicale și tehnice cooperează la rezolvarea problemelor specifice medicinii. Progresele realizate în dezvoltarea unei tehnici aplicate, punte între experiment și practică, caracterizează evoluția biologică dar generează și o serie de aspecte etice. Implicarea eticii în stabilirea armoniei și a complementarității între tehnică, umanitate și practică este reprezentativă pentru soluționarea unui inevitabil conflict la un prag minim de risc pentru individ. Tehnologia medicală conturează astfel o abordare diferențiată asupra vieții și sănătății, condiție în care eticii îi revine dificila misiune de a realiza un echilibru între puteri dintre care prioritare sunt forța științei, respectarea convingerilor religioase și umanității actului medical.
Nu tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic este și admisibil din punct de vedere etic, acceptabil din punct de vedere social și aprobat din punct de vedere legal – sunt principii care acționează drept control împotriva tendinței de tehnologizare agresivă a actului medical. A nu ne îndepărta de uman dar a cunoaște cât mai bine omul, presupune deopotrivă intervenție tehnologică dar și etică, într-o manieră prin care omului i se păstrează integritatea, individualitatea, i se recunoaște și i se respectă intimitatea .Este evident că impactul științei asupra omului și a drepturilor sale generează întrebări, la care se așteaptă răspunsuri care să demonstreze că este mai ușor de a beneficia de puterea științei, decât de a milita pentru semnificația ei umană. Acest context a generat apariția unei etici cu caracter deschis, dinamic, evolutiv, destinate apărării drepturilor omului, cu respectarea principiilor de bază reunite într-un cadru legislativ care trebuie aplicat și respectat. Infrastructural medicina s-a dezvoltat mult. Paleta largă de specialități și subspecialități medicale, amploarea și modalitatea de preluare de către societate sunt răspunsuri la necesitățile umane, oglindind în același timp și nivelul de educație medicală a populației. Sănătate, frumusețe, absența suferinței fizice și psihice, calitatea vieții, longevitate etc. au devenit cerințele actuale ale societății dar și provocări etice la care se răspunde prin transplant de țesuturi și organe, celule stem, protezări, fertilizarea in vitro, nanotehnologii etc. Dar acest aspect presupune intervenții asupra corpului uman care din „sacralitatea, inviolabilitatea și integritatea sa” devine un obiect al transformării intenționate și al proiectelor de autoperfecționare. La etapa contemporană medicina, educația și tehnologia medicală sunt tot mai mult recunoscute ca forțe motrice care contribuie în mod esențial la efortul comun de îmbunătățire a condiției umane. Educației, științei și tehnologiei le revin roluri de prim ordin atât în societatea contemporană dar și cea viitoare, fiind unanim acceptată ideea că pentru realizarea progresului este necesară forța reunită a științei, tehnicii și umanismul, cu grija și preocuparea pentru ființa umană.
Statele Unite au cea mai îndelungata tradiție de educație medicală continua teoretica si, pe măsură ce au sporit cunoștințele legate de metodele de învățare ale medicilor, un număr tot mai mare de sisteme de învățare au început sa aibă credit în cadrul programelor de educație. American Medical Association (Asociația Medicală Americana) a elaborat doua forme de diplome pentru educația medicală continua – un certificat standard si "un certificat de recunoaștere pentru sistemul de învățare auto-coordonată" (www.ama-assn.org). Fiecare dintre ele se bazează pe participarea la o categorie de activități de învățare: cele organizate oficial si întâlnirile planificate (categoria 1) si experiențele de învățare mai puțin structurate (categoria 2). Introdusa ca o activitate impusa abia din anul 1990, lectura este definita drept studierea literaturii medicale autorizate – respectiv, a revistelor de specialitate ori a manualelor. Lecturile auto-selecționate reprezintă o activitate pentru care se acorda credite numai in baza obținerii certificatului standard. Lectura nu reprezintă o activitate pentru care se acorda credite în cazul certificatului de recunoaștere, deși presupune o perioada de studiu de cel puțin doua ore, săptămânal, pentru candidat. Cu toate acestea, în ultimii doi ani medicii au avut posibilitatea de a dobândi credite de categoria 1 pentru lectura articolelor destinate special educației medicale continue a medicilor, structurate sub forma de experiența de învățare si de respectare a unor reguli specifice.
Deși, la nivel oficial, educația medicală continua, bazata pe colectarea de puncte de credit, a fost practicata în Statele Unite si în Canada de 30 ani, aceste activități reprezintă încă o noutate în Europa. În prezent, însa, educația medicală continua se afla, virtual, pe agenda tuturor asociațiilor medicale naționale, a societăților medicale si a colegiilor regale, multe dintre organismele menționate stabilind standarde de educație medicală continua pentru membrii lor. Începând de anul trecut, Swiss Medical Association (Asociația Medicală Elvețiană) a cerut tuturor membrilor săi activi să realizeze anual 80 de ore de educație medicală continua – 30 de ore de învățare autodirecționată (cum ar fi lectura) si 50 de ore de activitate educațională de documentare (R Salzberg, comunicare personala). Olanda este prima si, până în prezent, singura țară din Uniunea Europeana unde incapacitatea de a îndeplini cerințele educației medicale specifice poate duce la pierderea autorizației. Cu toate acestea, lectura nu este inclusa în cerințele oficiale (Royal Dutch Medical Association – Asociația Medicală Regala Olandeza, comunicare personala). În Marea Britanie, General Medical Council (Consiliul general al medicilor) a stabilit un grup de direcționare pentru a realiza un sistem de revalidare a medicilor; n anul următor ar fi posibil sa cunoaștem punctul de vedere asupra lecturii. Societățile medicale elaborează, de asemenea, politici si programe de educație medicală continua. European Board of Urology (Comisia europeanăde urologie) a lansat de curând, pe Internet, un sistem de înregistrare pentru urologii europeni, bazat pe educația medicală continuă. Punctele de credit sunt clasificate în sase categorii, lectura fiind inclusa în categoria cu numărul sase (www.ebu.org.). Până în prezent nici unul dintre colegiile regale din Marea Britanie nu pare sa includă lectura ca pe o activitate creditabilă în standardele proprii. Este limpede ca, în Europa cel puțin, lecturile ocupă, mai degrabă, un loc modest în aceste cerințe de educație continuă în dezvoltare. Măsurarea și controlarea susțin sistemul de puncte de credit, ceea ce nu corespunde cu lecturile individuale auto-coordonate. Se mai aud si argumente conform cărora medicii, indiferent de programele de învățare, citesc oricum si, astfel, nu ar fi necesara creditarea lor. Cu toate acestea, este bine cunoscut din activitatea de îmbunătățire a calității, ca lucrurile măsurăbile sunt cele care atrag atenția oamenilor (fără legătura cu importanța acestora), ceea ce ar trebui să ne convingă să nu excludem lectura din sistemele de puncte de credit. Sistemul canadian MOCOMP a documentat convingător, prin datele culese, rolul important al lecturii în învatamântul medical. Cel mai frecvent stimul pentru învățarea prin lectura consta în studierea literaturii medicale, urmata de rezolvarea unei probleme sau tratarea unui pacient obișnuit. De asemenea, studiul oferă dovezi care susțin ca, prin lectura, probabilitatea de a-i determina pe medici sa-si schimbe metodologia clinica este aceeași ca si in cazul asocierii la activitățile educaționale de grup ori al abordării unor programe de autoevaluare. Acordarea punctelor de credit pentru lectura poate sa se bazeze, la fel de bine, pe auto-declarație, ceea ce le permite cititorilor să selecteze orice lucrare pe care o consideră adecvată interesului lor profesional și, în același timp, să pună preț și pe literatura non-medicală. O declarație scrisa privind descrierea sistemului de învățare ales, timpul acordat, evaluarea rezultatului – respectiv, a avut lectura o influenta asupra activității practice sau a stimulat o activitate ulterioara? – poate sa servească drept o măsură de control si, totodată, sa îmbunătățească rezultatul procesului de învățare. În cazul în care luăm în considerare rolul cheie pe care îl are lectura în activitatea continuă de perfecționare a unui medic, atunci ea ar trebui să ocupe un loc de cinste, oferindu-le doctorilor posibilitatea ca, prin raportarea lecturilor lor și a influenței constatate asupra activității practice, să obțină cel puțin jumătate din orice standard anual de puncte de credit. O abordare mai relaxată a documentarii asupra activităților de educație continua a medicilor nu implica o atitudine mai riguroasa fata de responsabilitate. În definitiv, îndeplinirea anumitor cerințe ale educației medicale continue nu reprezintă implicit o măsură a responsabilității. Aceasta se poate demonstra numai prin performantele efective, indiferent de modul dobândirii si menținerii competenței.
Educația si formarea continua a personalului medical, instruirea de calitate a viitorilor colaboratori, informarea eficienta a pacienților constituie modul prin care se contribuie direct la creșterea calități si performantei actului medical. Considerăm ca este foarte importanța comunicarea deschisa cu pacienții, încurajându-i să ne transmită nevoile lor astfel încât sa ne ridicam la nivelul așteptărilor lor. Rezultatele obținute depind si de încrederea pacientului ca este ascultat si ca interesele sale sunt prioritățile noastre.
Educația medicală centrată pe pacient este deviza recentă a formării inițiale și continui a cadrelor medicale. Educația medicală poate reduce cheltuielile pentru tratamentele medicale.
Recomandări de sporire a capacităților în domeniul politicilor de sănătate publică și educație pentru sănătate, conform Programului Național al Ministerului Sănătății:
– Introducerea unui sistem de salarizare bazat pe performanță, care să asigure stabilitatea și motivarea personalului și introducerea unui sistem de recunoaștere a activității funcționarilor publici prin stimulente morale și materiale (aducerea pachetului de compensație a funcționarilor la nivelul comparabil cu cel puțin 80% din compensația din sectorul privat și pentru funcțiile și responsabilitățile similare).
– Accelerarea finalizării sistemului informațional integrat în sănătate, care integrează informațiile din domeniul de sănătate publică, serviciile prestate prin asigurare, cazurile și incidențele. Asigurarea cu specialiști la nivelul instituțiilor responsabili pentru colectarea datelor, analiza și transformarea acestora în informații, dovezi și opțiuni pentru luarea deciziilor.
– Eficientizarea programelor naționale de sănătate prin asigurarea unui management integrat al acestora indiferent de sursa de finanțare, elaborarea unui sistem de evidență și monitorizarea îndeplinirii la nivel național a indicatorilor propuși în programele naționale. Elaborarea programelor de sănătate trebuie sinergizată cu alte politici de sănătate și bazate pe analize a situațiilor.
– Dezvoltarea capacităților profesionale ale angajaților în domeniile de politici, economice, manageriale, statistice, evaluarea de programe, etc.
– Cea mai importantă măsură de eficientizare este fortificarea capacităților de operare de date și informații dezagregate, facile pentru analiza problemelor și relevante pentru elaborarea alternativelor și luarea deciziilor de politici.
– Trecerea exclusivă la planificarea financiară pe programe și subprograme de performanță, cu excluderea metodei tradiționale.
– Schimbarea ponderii raportărilor inter-instituționale (de la instituțiile subordonate) de la formatul pe hârtie la raportarea electronică.
Conform Cartei de la Tallin 2008 Republica Moldova, alături de alte state a semnat următoarele: Angajamentul de a acționa
Noi, Statele Membre, ne angajăm să:
promovăm valorile comune de solidaritate, echitate și participare prin politici de sănătate, alocarea resurselor și alte acțiuni, asigurând acordarea atenției adecvate necesităților grupurilor social-vulnerabile;
investim în sistemele de sănătate și să contribuim la intensificarea investițiilor în sectoarele care influențează domeniul sănătății, în baza dovezilor existente privind legătura între dezvoltarea socio-economică și sănătate;
promovăm transparența și să ne asumăm răspunderea în activitatea sistemului de sănătate în vederea realizării rezultatelor măsurabile;
intensificăm nivelul de concordanță a sistemelor de sănătate în raport cu necesitățile, preferințele și așteptările populației, recunoscând și respectând drepturile și responsabilitățile acesteia cu privire la sănătate;
implicăm părțile interesate în elaborarea și implementarea politicii;
intensificăm și consolidăm schimbul de experiență și cooperare în planificarea și implementarea reformelor aferente sistemelor de sănătate la nivel național și sub-național;
asigurăm pregătirea sistemelor de sănătate și capacitatea acestora de a depăși eficient crizele, să colaborăm reciproc, precum și să implementăm Regulamentele Sanitare Internaționale.
Strategia „Sănătate 2020": un cadru european de politici pentru susținerea acțiunilor vizând sănătatea și bunăstarea populației la nivel de guvern și societate stabilește o agendă ambițioasă și de perspectivă în domeniul ocrotirii sănătății populației. Stabilirea unei înțelegeri la nivelul tuturor celor 53 de state membre ale regiunii europene a OMS asupra acestui cadru a survenit la un moment crucial. Odată cu apropierea de anul 2015 și a termenelor limită pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, politica dată va ajuta la poziționarea sănătății în rândul următoarei generații de obiective globale.
Acest cadru cristalizează toate lecțiile însușite pe parcursul ultimilor ani cu privire la rolul și importanța sănătății. Atingerea unui nivel maxim de sănătate la toate etapele vieții nu este un privilegiu pentru unii, ci un drept fundamental pentru toți.. O stare bună a sănătății este o valoare și o adevărată sursă a stabilității economice și sociale. Aceasta este un factor-cheie pentru reducerea sărăciei, un element care contribuie la dezvoltarea durabilă, fiecare cetățean având de beneficiat. Cel mai important este faptul că indicatorii buni de sănătate nu mai reprezintă rezultatul unui singur sector: îmbunătățirea durabilă a sănătății populației cu respectarea principiului echității sociale este, de fapt, un produs al unor politici efective realizate la toate nivelele guvernului și al unor eforturi de colaborare depuse de către toate segmentele societății.
Acestea sunt factorii care se constituie într-un fir roșu pe parcursul întregii strategii. Regiunea se confruntă cu niște provocări considerabile, care urmează să fie gestionate. Disparitățile inechitabile din domeniul sănătății, existente între țări, dar și în cadrul acestora, reflectă barierele sociale și economice care divizează societatea. Odată cu agravarea presiunilor economice și creșterea costurilor serviciilor de sănătate, sporește riscul excluziunii sociale și deseori anume cei care au cele mai mari nevoi medicale sunt cei mai marginalizați. În același timp, este cunoscut faptul că societatea contează pe prestarea unor servicii care să se bazeze pe cele mai noi și cele mai performante tehnologii, lucru care, în combinație cu profilul în permanentă schimbare al maladiilor populației îmbătrânite, induce presiuni enorme asupra bugetului. Pentru ca obiectivul cu privire la acoperirea universală cu asistență medicală să devină o realitate în țările din regiune, sunt necesare abordări și perspective noi. În perspectivă,cheia succesului ar putea fi schimbarea mentalității actorilor care elaborează politici de sănătate, prestatorilor de servicii și membrilor publicului general, astfel încât serviciile de sănătate să nu mai fie percepute drept simple acțiuni de combatere a maladiilor, ci un mecanism care să plaseze accentul pe promovarea sănătății și a bunăstării. Realizarea acestui scop presupune voință politică, inovații tehnice și administrative, precum și modificarea modului de alocare și utilizare a resurselor. Cadrul pentru Europa se află într-o strânsă corelare cu cel de-al doisprezecelea Program General de Activitate al MS, constituind o oglindire practică a unui program de reforme al OMS, orientat spre eficientizarea răspunsului OMS față de necesitățile statelor membre, într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Pentru realizarea obiectivelor stipulate în acest cadru de politici din regiunea europeană, la fel ca și în celelalte regiuni, este necesar ca organizațiile internaționale să colaboreze nu doar cu ministerele de resort, ci și cu organismele corespunzătoare din cadrul guvernului, cu colegii din alte organizații internaționale, activitatea cărora influențează domeniul sănătății, precum și cu mediul de afaceri, cu instituțiile academice și cu societatea civilă. Cadrul de politici pentru Europa ne indică asupra căii de urmat în viitor, dar și asupra unor noi abordări vizând îmbunătățirea stării de sănătate și sporirea nivelului de bunăstare în interesul națiunilor din întreaga lume.
În concluzie la acest capitol, în care am selectat și am analizat informație științifică la aspectele cercetate, subliniem faptul că literatură pedagogică cu caracter medical propriu-zis este puțină, dar orientarea educație pentru sănătate este destul de dezvoltată atât în țara noastră, cât și în România, și în alte țări europene. Respectiv, putem deduce că pedagogia medicală are nevoie să fie dezvoltată din punct de vedere teoretic, partea practică însă este destul de amplă și consistentă și urmând a fi valorificată din diverse perspective.
CAPITOLUL II: ABORDAREA PSIHOPEDAGIGICĂ A EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE
În corp sănătos – minte sănătoasă!
Mens sana in corpore sano! (cugetare latină)
2.1. Caracterizarea generală a educației pentru sănătate
Promovarea sănătății este procesul care oferă individului și colectivităților posibilitatea de a-și crește controlul asupra determinanților sănătății și, prin aceasta, de a-și îmbunătăți starea de sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viață, cât și a condițiilor de trai. Promovarea sănătății reprezintă o strategie de mediere între individ și mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială și având drept scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989)
Promovarea sănătății este un termen care presupune o abordare multidimensională de îmbunătățire a stării de sănătate, care include activități de educație, activități de promovare a unor schimbări comportamentale și de stil de viață, politici și măsuri legislative. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educația și elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătății la nivel individual, comunitar și național.
Există 3 sfere de activitate distincte în domeniul promovării sănătății, dar care, în același timp, se suprapun:
– educația pentru sănătate
– protejarea sănătății
– prevenirea îmbolnăvirilor
Diferitele zone din aspectele de mai sus au următoarea semnificație:
1. Servicii preventive, ex: imunizări, măsurarea tensiunii arteriale, folosirea gumei de mestecat cu nicotină pentru abandonarea fumatului;
2. Educație în medicina preventivă, ex: informații și sfaturi legate de renunțarea la fumat;
3. Protejarea sănătății prin metode preventive, ex: fluorizarea apei;
4. Educație pentru protejarea stării de sănătate prin metode preventive, ex: lobby pentru adoptarea legii de obligativitate a purtării centurii de siguranță;
5. Educație pentru sănătate pozitivă, ex: dobândirea unor abilități de viață/ comportamente sănătoase în rândul tinerilor;
6. Mesaje pozitive pentru protejarea sănătății, ex: politica legată de fumat la locurile de muncă;
7. Educația pentru sănătate orientată pe sănătatea pozitivă, ex: lobby pentru adoptarea unei legi de interzicere a publicității produselor din tutun
Experiența specialiștilor din domeniu, începând cu anul 1974, a permis identificarea a cinci principii care stau la baza promovării sănătății (Ashton, 1988):
1. Promovarea sănătății implică activ populația pentru stabilirea unui program de fiecare zi care favorizează sănătatea, în loc de a se orienta preponderent și exclusiv asupra indivizilor la risc, care au legături cu serviciile medicale. Acesta înseamnă, de fapt, folosirea strategiilor preventive populaționale ecologice, care încearcă să scadă incidența bolilor prin modificarea distribuției factorilor de risc în populație. Avantajul principal este că potențialul metodei este mare, iar dezavantajul major al acestei metode este că oferă beneficii mari pentru populația generală dar beneficii mici pentru indivizii la risc înalt, așa numitul “paradox al prevenirii” (Enăchescu, 1994). Combinarea celor două tipuri de strategii preventive – cea ecologică și cea a indivizilor la risc înalt poate asigura impactul cel mai bun.
2. Promovarea sănătății este orientată asupra cauzelor care produc îmbolnăviri;
3. Promovarea sănătății folosește diferite abordări care contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate. Acestea includ informarea și educarea, dezvoltarea comunității, organizarea, pledoaria pentru sănătate și legislația; prin toate acestea, promovarea sănătății este multisectorială și implică mai multe iscipline, nu numai sectorul de sănătate, în demersurile sale;
4. Promovarea sănătății depinde în mod special de participarea populației;
5. Specialiștii din sănătate, în special cei din asistența primară de sănătate, au un rol important în facilitarea acțiunilor de promovare a sănătății (Ashton, 1988).
Termenul folosit în multe țări europene este, încă, cel de educație sanitară, noțiune consacrată pentru transmiterea unor informații legate în special de deprinderi igienice. Astăzi se încearcă trecerea la un concept mai cuprinzător și anume, educația pentru sănătate. Se poate, totuși, comenta că este nevoie și de învigorarea educației sanitare, mai precis a principiilor elementare de igienă în conceptul de educație pentru sănătate. Constatăm, din problemele de sănătate care apar la noi în țară, că aceste principii elementare de igienă personală, ca și de igienă a colectivităților, sunt din ce în ce mai puțin luate în considerare.
Concept care stă la baza promovării sănătății, educația pentru sănătate are drept scopuri:
– informarea-educarea populației în domeniul medical, pentru a cunoaște manifestările bolilor și prevenirea lor;
– dobândirea unor atitudini și deprinderi care să fie favorabile sănătății;
– implicarea activă a populației în domeniul păstrării sănătății, oamenii putând să ia decizii privind propria stare de sănătate.
Educația pentru sănătate folosește mai multe tipuri de abordări:
– medicală (bazată pe tipul de relație medic-pacient);
– educațională (bazată pe informarea oamenilor, care vor lua singuri decizii privind sănătatea);
– personalizată (individualizată), având drept caracteristică lucrul cu clienții, pentru a-i sprijini să dentifice singuri problemele și să ia singuri deciziile necesare;
– care presupune schimbări sociale, în care se urmărește realizarea unor schimbări în mediu pentru a facilita luarea deciziilor cele mai favorabile sănătății, ex. Ajutoare sociale pentru mamele singure, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se întoarcă prea devreme la lucru.
Metodele folosite în educația pentru sănătate pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii:
– după adresabilitate:
– educație individuală
– educație în grup
– educație prin mijloace de comunicare în masă
– după mijloacele folosite:
– mijloace audio
– mijloace video:
– predominarea textului
– predominarea imaginii
– mijloace combinate (audio-video)
Promovarea sănătății este un concept relativ nou, dezvoltându-se la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. De fapt, “nașterea” promovării sănătății se consideră a fi marcată de discuțiile legate de Strategia OMS “Sănătate pentru Toți până în anul 2000”.
Anul 1974 se consideră a fi punctul de referință pentru noua sănătate publică și pentru promovarea sănătății. Raportul publicat în Canada de către Marc Lalonde, ministrul sănătății din acea vreme, a arătat că foarte multe decese din Canada puteau fi prevenite. De fapt, el a redescoperit sănătatea publică, sub forma de noua sănătate publică, o abordare care aduce laolaltă schimbări de mediu alături de măsuri preventive individuale și intervenții terapeutice adecvate, adresate în special vârstnicilor și persoanelor cu handicap. Noua sănătate publică merge mai departe de înțelegerea biologiei umane și recunoaște importanța aspectelor sociale ale problemelor de sănătate cauzate de stilul de viață. Astfel se înlătură tendința de a “da vina pe victimă”. Multe dintre problemele actuale de sănătate sunt percepute ca probleme sociale, mai degrabă decât probleme individuale. În cadrul acestei
concepții, mediul este perceput ca fiind atât social și psihologic, cât și fizic. Prin urmare, sănătatea trebuie să reprezinte preocuparea tuturor cetățenilor și nu numai a medicilor sau altor specialiști medicali. Cu toate acestea, numai o mică proporție a fondurilor Serviciului Național Britanic
de Sănătate (NHS), de exemplu, a fost orientată către îmbunătățirea stării de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor. Situația este similară și pentru prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea sănătății din Republica Moldova
Sănătatea este determinată de mai multe elemente decât bunăstarea fizică. Interacțiunile cu mediul fizic și social joacă un rol major în a determina cât de sănătoși suntem. Indicatorii stării de sănătate pun în evidență distribuția bolilor în comunitate. Acest profil se constituie pe baza indicatorilor de sănătate sau a anumitor factori care pun în evidență, nivelul de sănătate al unor indivizi sau grupuri de populație. Acești indicatori includ informații cum ar fi rata deceselor la anumite vârste, rata mortalității, decese accidentale, anii de viață pierduți, rata de morbiditate și mortalitate. Profilul mai poate conține date sumare pentru anumite grupuri populaționale cum ar fi copii, adolescenți
sau femei. Comparațiile profilului regional cu cel național poate pune în evidență problemele prioritare de sănătate ale acestor zone.
Riscul de sănătate. Profilul riscului de sănătate are trei componente: riscul comportamental, riscul social și riscul de mediu (f izic, chimic și biologic). Factorii de risc comportamental includ alimentația, consumul de medicamente, alcool, tutun și droguri sau obiceiuri în activitatea fizică.
Acestea pot fi puse în evidență de studii cu privire la comportamente și percepții, probleme și nevoi de sănătate la nivel individual sau la nivelul unor grupuri populaționale. Indicatorii sociali ai riscului de sănătate sunt de o importanță deosebită. Stressul ca urmare a pierderii locului de muncă, excluziunea socială, nivelul de educație scăzut pot fi factori asociați unei stări de sănătate precară. Pe de altă parte, aceiași indicatori sociali pot pune în evidență existența anumitor mecanisme de suport social. Factorii de mediu asociați cu riscul de sănătate includ calitatea mediului înconjurător, calitatea apei, solului, aerului, climatului geografic și condițiilor de locuit. Este necesară inveștigarea stării prezente a serviciilor medicale din comunitate și apoi unele legături dintre mediu și sănătate, pe de o parte, și
dintre dezvoltarea economică și sănătate în zonă, pe de altă parte.
Astfel, ne pronunțăm asupra iimportanței promovării sănătății, a cultului pentru sănătate, de la cea mai fragedă vârstă, inclusiv pe toată perioada învățămânzului obligatoriu, misiune carte trebuie exerxitată de cadre didactice și manageriale calificate.
2.2. Domenii care necesită o atenție deosebita în educația pentru sănătate
Sănătatea reprezintă integritatea și bunăstarea fizică, psihică,socială a individului, a mediului și a colectivităților. Grija față de sănătatea populației reprezintă o preocupare majoră în politica oricărui stat, grație faptului că sănătatea constituie valoarea cea mai de preț și componenta indispensabilă a
dezvoltării și preocupării sociale. În Republica Moldova se atestă unele succese în diminuarea morbidității și lichidarea unor boli infecțioase, deși problema pericolului cauzat de infecțiile inteștinale (diareice) acute, hepatita virală A, rămâne actuală. Aceste infecții se întâlnesc după infecțiile respiratorii virale acute (IRVA), preponderent printre copii. Răspândirea lor se datorează schimbării aspectului clinic în sensul creșterii cazurilor cu forme clinice atipice, subclinice (ușoare), fruste (ascunse), care rămân ignorate de către populație și respectiv nesesizate la medicul de familie. Bolnavii cu aceste forme continuă să activeze, creând astfel focare epidemice în colective (grădinițe de copii, școli, licee, etc.) Posibilitățile și ritmul schimbărilor economice în țară constituie factori favorizanți, care direct sau indirect, acționează asupra sporirii morbidității cauzate de aceste maladii: nivelul de trai al familiilor social-defavorizate, alimentarea insuficientă a generației în creștere, regimul nesatisfăcător de apă potabilă ș. a. Autoritățile publice centrale și locale, începînd cu a. 2001, au soluționat o serie de probleme în vederea combaterii și profilaxiei bolilor diareice acute prin aprobarea unor Programe Naționale, prin intensificarea supravegherii sanitaro-epidemiologic de stat privind respectarea normelor și regulilor de rigoare la întreprinderi, instituții și organizații. Un rol important în combaterea maladiilor menționate îl are respectarea regulilor de igienă personală, ultimele fiind altoite în copilărie de către părinți, educatori, profesori.
Pentru a fi eficient, un program informativ de educație pentru sănătate trebuie sa cuprindă
mai multe componente:
– informații de bază (ex. definitie BTS, caracteristici, clasificare, căi de transmitere/prevenire, implicați psihologice, sociale, medicale);
– informații despre cum se ia o decizie (ex. clarificarea valorilor, a conceptului de sănătate);
– informatii despre cum se face o negociere ( ex. amanarea inceperii vietii sexuale, argumente pentru a rezista presiunilor anturajului);
Aceste informatii trebuie sa fie in concordanta cu factorii psihologici, parentali, culturali ai elevilor, să fie ancorate în prezent, nu în viitor.
Sănătatea mintală
Vechiul termen de igiena mintală este cu mult depașsit conceptual astăzi. Marile aspecte ale sănătății mintale vizeaza acum viață comunitara, dezinstitutionalizarea, diminuarea stigmatizarii, resocializarea etc. Fenomenul cel mai ingrijorator in domeniul sănătății mintale este aparitia la varste tot mai mici a unor tulburari din categoria depresiei, suicidului, deviantei sexuale, anorexiei, alcoolismului etc, precum si cresterea numarului de probleme de sănătate mintala in randul populației generale. Aspectele de sănătate mintala pot cobora, in școală, pana la nivelul elmentar al stilului de invatare, relatiilor dintre colegi, atitudinii fata de performanta samd.
Violența in școală (bullying)
Fenomen pe cat de extins, pe atat ignorat in școală, agresiunea intre elevi nu include doar bataile din curtea școlii, ci si atitudini precum umilirea unui coleg, santajarea, extorcarea, exploatarea, defăimarea etc. În numeroase situații, această formă de violența este un ecou al violentelor intrafamiliale si comunitare la care asista sau participa copilul zilnic. Este de datoria școlii sa ofere sprijin si alternative copilului cu familie marcata de violența si nicidecum sa-l traumatizeze in continuare marginalizându-l sau doar disciplinandu-l.
HIV\SIDA si bolile cu transmitere sexuala (BTS)
In aproape toate cazurile in care este infectat cu HIV, copilul este victima iresponsabilitatii adultilor din jur. Cu toate acestea, datorita egocentrismului in gandire, un copil poate ajunge usor la culpabilizare, mai ales atunci cand ceilalti il eticheteaza cu epitete referitoare la boala. De asemenea, prin actiunile sale obisnuite, un elev nu are cum sa transmita HIV altor persoane si – ca atare- poate fi atins, sarutat, implicat in viață cotidiana a colegilor sai. Gesturile obisnuite fata de un copil cu HIV fac parte din viața de fiecare zi. Școala nu trebuie saa fie doar institutia cunoasterii a ceea ce este la exterior. Ea poate oferi copiilor ocazii valoroase pentru desfasurarea procesului de autocunoastere. In
educarea pentru sănătate a copilului scolar, devine importanta cunoasterea propriilor limite. Limitele unei persoane aflate in dezvoltare trebuie cunoscute prin tatonare, nicidecum prin descurajare brutala sau expunere la obstacole coplesitoare. Copilul poate fi invatat sa asculte vocea propriului corp, care emite semnale precum durerea, oboseala, teama, dezgustul – atunci cand limitele fiziologice sunt incalcate. La scolarii mici, folosirea limbajului nonverbal este cea mai buna cale de atentionare asupra acestor limite. Educatorul poate sa sugereze prin atitudine corporala, mimica, gesturi starea de oboseala in fata televizorului, dezgustul in fata tutunului, teama in fata accidentului etc.
Să dobândească o atitudine ferma fata de consum si exces
Asa cum la varsta adulta pare sa predomine sexualitatea iar la senectute predomina conservarea, la varsta copilariei prevaleaza asimilarea, atat pentru crestere somatica, dar si pentru conturarea personalitatii. Una dintre expresiile sociale ale asimilarii este consumul. Comportamentul de consumator, asa cum se prezinta in contemporaneitate, este plasat in asociere cu libertatea de a alege dintr-o diversitate de produse prezentate adesea agresiv. Stimulii care te indeamna sa consumi sunt puternici; cei destinati copiilor sunt colorati, fantastici, insistenti, generosi. Familia si școală trebuie sa reglementeze consumul copiilor nu doar prin interdictie, ci si printr-o oferta cognitiva care sa concureze comercialul, oricat de dificil ar parea acest lucru. Excesul este o ruminatie, o stagnare in consumul cel mai satisfacator, din lipsa de alternative. Copilul trebuie sa cunoasca propriile tendinte la exces, iar acest lucru presupune o consiliere individuala. De-abia intr-un al doilea pas, grupul poate fi incurajat sa exprime dezacordul cu privire la excesele unui anume copil.
Sa identifice comportamentele riscante
Pentru a sesiza corect riscurile, o persoana are nevoie de siguranta de sine, dobandita prin informare, orientare, capacitate de confruntare. Dat fiind faptul ca majoritatea comportamentelor riscante pentru scolari sunt manifestate in grup, acesta reprezinta elementul cheie pentru educarea atitudinilor fata de risc. Grupul poate fi educat sa intervina la atitudinile riscante a unuia dintre copii, iar fiecare copil in parte trebuie educat astfel incat sa poata promova in fata grupului alternative la initiativele riscante ale
acestuia. Pentru aceasta, copiii trebuie abilitati sa discearna si sa decida, atat individual, cat si in grup. Iar școală este cea mai potrivita institutie care poate cultiva decizia informata.
Sa includă elemente ale sanogenezei în stilul propriu de viață
Comportament sănătos nu inseamna doar alerta pentru evitarea situatiilor riscante, ci si alegerile care sa aduca organismului aport, confort, siguranta, relationare armonioasa etc. Spre deosebire de protectie – care se desfasoara sub spectrul pericolului – sanogeneza este acea atitudine care imbunatateste si protejeaza starea de sănătate prin detalii favorabile, cum ar fi culoarea preferata, temperatura optima, anturajul unei persoane agreabile etc. Acestea sunt aspectele care ar trebui sa predomine in discursul educatorului pentru sănătate in fata copiilor. Un alt aspect important al sanogenezei este ideea ca un copil este capabil sa priveasca sănătatea nu doar ca pe un interes personal, ci sa aiba in vedere sănătatea colegului sau si a grupului din care face parte.
Sa poata apela direct sau prompt la servicii in interesul sănătății
Sistemul de sănătate include o paleta tot mai larga de servicii deschise catre copii, de la linii telefonice la internet, de la centre de consiliere la vizite la domiciliu etc. Una dintre abilitatile care trebuie exersate in școală este aceea de a comunica direct cu specialistii și autoritatile, pentru a evita manipularea, atitudinea gresită sau perpetuarea în situatii precum abuzul, boala cu transmitere sexuala, traficul etc
2.3. Metode si și mijloace de abordare a copilului în cadrul educației pentru sănătate
Observația
Observatia este cea mai veche tehnica de cercetare stiintifica. In privinta comportamentului copiilor, ea este foarte importanta, data fiind intensitatea activității lor si stangacia lor in comunicarea verbala. Informatia acumulata prin observatie este originala, modificata doar de tendintele personale ale observatorului. Observarea comportamentului cu implicatii in sănătatea copilului nu implica doar observarea acestuia, ci si a comportamentului celor ce-l pot influenta pe copil. O simpla privire asupra parintilor edifica adesea asupra riscurilor pe care le-a
Discuția
Discutia individuala a consilierului scolar este fundamentata pe increderea pe care o are copilul in persoana lui. In schimb, pentru a purta o discutie in grupul copiilor, consilierul trebuie sa fi dobandit mai intai un rol in cadrul acelui grup. Data fiind reticenta copiilor si mai ales a adolescentilor fata de autoritate, discutia ar fi mai potrivita in cadru informal si nu in birouri, cabinete sau in cadrul unor sedinte. Decat sa discute cu un copil de varsta scolara despre ce i s-ar putea intampla daca nu adopta un comportament sănătos, mai eficient ar fi daca consilierul ar discuta despre ceea ce copilul tocmai a vazut ca s-a intamplat, in legatura cu sănătatea sa sau a unui copil de aceeasi varsta cu el.
Jocul
Eficienta jocului ca si metoda de influențare a comportamentului copilului nu este atât de dependenta de disponibilitatea copilului de a se juca, pe cat este dependenta de capacitatea consilierului de a se juca. Cele mai importante jocuri dintre cele care stimuleaza comportamentul sănătos si preventiv la un copil sunt acelea care se bazeaza pe reguli si pe rolul primit in grup.
Stimularea cognitivă
Curiozitatea copilului, derivata din nevoia de asimilare pentru dezvoltare, poate fi folosita de consilierul scolar pentru a integra cunostintele despre sănătate in personalitatea celui mic. Una dintre cele mai eficiente modalitati de stimulare cognitiva a copilului este aceea experientiala. Traind evenimentele, atingand cauzalitatea lor, provocand consecinte controlabile, copilul invata multe despre sănătate ca proces, nu ca stare. A consilia nu inseamna doar a vorbi; inseamna si a favoriza trairea, prin expunerea la evenimente. Poti consilia un copil facand posibila intalnirea sa cu o persoana admirabila, promovandu-l in fata colegilor, invatandu-l sa astepte etc.
Lucrul cu grupul
Copilul scolar se afla permanent prins intre interesul de a se integra in grup si acela de a se afirma din grup. Un educator trebuie sa speculeze aceste ipostaze aparent opuse, facand apel la integrare acolo unde grupul este benefic pentru sănătate si la afirmare acolo unde grupul aduce riscuri. Afirmarea din interiorul grupului este cu totul altceva decat disocierea de grup, sugerata sau impusa eronat de unii educatori. Dupa cum se poate deduce de mai sus, efectele grupului asupra sănătății elevilor este manifest atat in sens favorabil, cat si nefast. Lucrul cu grupul natural constituit (cum ar fi prietenii) ăe lucrul cu grupul constituit formal, cum ar fi clasa. Daca in clasa pot predomina mesajele cognitive, in grupul de prieteni mesajele emotionale sunt cele care trebuie sa predomine.
Comunicarea nonverbală
Deși pare o abordare psihologizantă, comunicarea nonverbala isi gaseste utilitati importante in transmiterea mesajelor despre sănătate. In momentul inhalarii primului fum de tigara, toate senzatiile percepute de copil sunt profund neplacute. Doar dorinta intensa de a castiga admiratia celor de-o seama il ajuta sa treaca peste acest moment dificil si sa continue sa fumeze. Daca cei din preajma lui ar face grimase de dezgust in acele momente, lucrurile ar sta cu totul altfel. In comparatie cu mesajele verbale, mesajele nonverbale sunt mult mai usor asociate cu atitudinile si sunt memorate cu mai mare
acuratete. Educatorii si consilierii pentru sănătate trebuie sa-si perfectioneze si sa foloseasca abilitatile de comunicare nonverbala, mai ales in relatie cu scolarii mici.
MIJLOACE DE EDUCAȚIE SANITARĂ- Exemple de postere funcționale
CURĂȚENIA ESTE MAMA SĂNĂTĂȚII.
SĂNĂTATEA ESTE UN BUN ȘI O FERICIRE PENTRU FIECARE OM.
TOȚI OAMENII VOR SĂ AIBĂ SĂNĂTATE; DAR ADESA FAC TOTUL CONTRA EI.
SĂNĂTATEA ESTE CEA MAI MERITORIE CALITATE A CORPULUI.
MISIUNI ALE SĂNĂTĂȚII
▶ Un început sănătos de viață înseamnă:
– ajutor și susținere între părinți și copii;
– părinții trebuie să aibă capacitate și mijloace pentru educația copiilor și îngrigirea
lor.
▶ Reducerea bolilor infecțioase prin:
– asigurarea cu apă potabilă de calitate;
– asigurarea cu produse alimentare inofensive;
– lupta cu bolile infecțioase are menirea, mai întîi, a minimaliza răspîndirea lor,
apoi eradicarea parțială sau totală;
▶ Un trai sănătos prin:
– ocrotirea mediului de trai;
▶ Crearea condițiilor pentru păstrarea sănătății:
– medicii de familie acționează pozitiv asupra sănătății;
– în școli – elevii, părinții, pedagogii analizează în comun problemele legate de sănătate…
Dezinfecția prezintă acțiuni orientate spre nimicirea microbilor de pe obiectele și suprafețele mediului înconjurător (mese, veselă, utilaj, inventar tehnologic ș. a.)
Sunt 2 metode de dezinfecție:
1. Metoda fizică (temperaturi înalte – fierbere), raze ultraviolete, solare; dereticare, scuturare, aspirație etc.
2. Metoda chimică – folosirea soluțiilor dezinfectante permise.
D E C A L O G –ul sănătății
10 sfaturi practice
1. Deprinderea din tinerețe rămâne și la bătrînețe. Spălați-vă mâinile înainte de masă, după joacă , după frecventarea veceului, după lucru.
2. Lucrul – aduce sănătate, trîndăvia – doar păcate.
3. Efectuați zilnic deretecarea umedă. Păstrați curățenia.
4. Nu procurați produse alimentare din străzi.
5. Păstrați produsele alimentare ușor alterabile la frigider. Nu folosiți alimente alterate.
6. Apa este izvorul vieții. Întrebuințați apă fiartă.
7. Nu faceți din viață un joc. Este mai ieftin să previi decât să tratezi boala!
8. La apariția simptomelor de boală, adresați-vă la medic.
9. Nu utilizați medicamente fără a consulta medicul.
10. Când mergeți la tratament, de multe ori deja e prea târziu!
În concluzie la capitolul doi, menționez că am selectat și adaptat unele materiale informative cu privire la specificul educație pentru sănătate, toate aceste materiale mi-au servit ca resurse de lucru în activitatea mea de psihopedagog și le voi folosi în continuare. Important a fost pentru mine să explorez părerile experților în domeniu și să raportez ulterior la realitatea din satul în care activez, urmând a îmbunătăți educația pentru sănătate și grija pentru sănătate a fiecărui copil și adult.
CAPITOLUL III: DEMERS INVEȘTIGAȚIONAL ASUPRA ASPECTELOR ACTUALE ALE EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE
Sănătatea este cea mai mare avuție.
(Proverb românesc)
Investigația experimentală am desfășurat-o în gimnaziul „Vasile Ganga” din satul Horodiște, raionul Dondușeni, unde mi-am efectuat practica pedagogică de licență și unde sunt angajată actualmente în calitate de psihopedagog.
În gimnaziu învață 79 de copii, dintre aceștia 40 au fost investigați în cadrul experimentului de constatare, 20 de copii din clasele primare (I-III-a), vârsta medie 8 ani, 11 fete și 9 băieți și 20 – din clasele gimnaziale (V-VII-a), vârsta medie -12 ani, 12 fete și 8 băieți. În gimnaziu sunt angajați 12 profesoare, vârsta medie 41 de ani, care au completat fișa experimentală de autoevaluare valorică „Introspectiva”.
Scopul experimentului a constat în evaluarea atitudinii față de sănătate a copiilor și a cadrelor didactice.
În afară de aplicarea chestionarelor, implicarea mea în experiment a fost și de ordin informativ-formativ: prin organizarea convorbirilor pe temele: Alimentația corectă, Igiena personală; Profilaxia SIDA, Dauna alcoolului și a fumatului, a narcomaniei etc.
Vom prezenta rezultatele fișei de evaluare, completate de învățătoare și profesoare (Anexa 2), în baza căreia constatăm că sănătatea este o valoare foarte importantă pentru toți cei chestionați, lucru îmbucurător și lăudabil. Conform specialiștilor, o valoare este importantă direct proporțional cu timpul pe care îl dedicăm acesteia. La nivel de declarație, toți adulții recunosc că sănătatea este primordială, la nivel de acțiune și fapte concrete, din păcate, avem restanțe serioase, deoarece cultul sănătății, asemeni altor popoare occidentale nu prea este dezvoltat. Ca sănătatea să fie cu adevărat o valoare absolut prioritară, urmează să fie abordat mai concret modul sănătos de viață, mișcarea, sportul zilnic, alimentația sănătoasă și echilibrată etc. Paradoxal, distracția se află în coada listei priorităților, atât de necesară pentru „destinderea”arcului vieții și pentru reîncărcarea bateriilor, condiție și pentru sănătatea fizică și psihică. Credința și posibilitățile materiale decente, subînțelese prin bogăție devin factori importanți în păstrarea și fortificarea sănătății.
Prezintă interes, la fel și faptul că sănătatea și familia sunt foarte importante, deopotrivă, pentru elevi și profesori, considerăm că aceste valori se susțin în mod reciproc și sunt aspecte care direcționează educația pentru sănătate, în general.
În discuțiile cu adulții pe care le am zilnic în sat cu adulții despre sănătate, toți categoric știu că trebuie să aibă grijă, problema apare atunci când trebuie să facă ceva concret pentru profilaxia, asigurare etc., atunci, bineînțeles apar motive că nu au timp , că nu au bani, că le este incomod să se adreseze mai des la medic, că serviciile de sănătate sunt scumpe și medicii corupți etc.
În mod grafic, tabloul general al valorilor se prezintă astfel:
Figura 3.1.: Ierarhia valorilor în rândul cadrelor didactice
Printre valorile prioritare pentru cadrele didactice chestionate, după sănătate, la distanța de doar un punct se află familia (11 răspunsuri) apoi pacea (7 răspunsuri) și credința, toleranța și cultura cu câte 2 răspunsuri fiecare.
Valorile prioritare pentru elevi, în viziunea profesorilor, se prezintă astfel:
Sănătatea – 10. familia – 8, prietenia – 8, distracția – 4, toleranța -2, spiritul întreprinzător -1, pacea – 1.
Diferențe există, prietenia și distracția, în mod firesc se impun în mentalitatea generației tinere.
Chestionarea eșantionului de elevi s-a produs la 2 nivele, în clase primare și gimnaziale.(Anexele 3, 4)
Așa cum am menționat, nu s-a urmărit corectitudinea răspunsului, ci deschiderea pe care o manifestă copilul față de problematica sănătății, alegând mai multe răspunsuri. Nu am comparat rezultatele diferitor elevi, ci cum se modifica răspunsurile aceluiași elev după un timp și o să-l aplic în continuare. Este important sa urmeze discuții argumentate asupra variantelor de răspuns.
Cu referire la care părți ale corpului poate sa nu te doară (daca vrei, poți să te ciupești!), se constată în mod corect de toți elevii, fără excepție, că poate fi vorba de toate părțile corpului.
Întrebarea a doua se referea la faptul dacă au văzut vreodată un om bolnav, se remarcă că toți școlarii mici, fără excepții, știu, s-au confruntat cu asemenea situații.
La întrebarea a 3-a Ce crezi ca trebuia sa facă el pentru a nu fi bolnav? a propus 3 variante de răspuns: să fie mai atent ce face 2; să stea acasă 0 și să meargă la doctor 18. Pentru mine, în calitate de psihopedagog, este clar că trebuie să discut și să îi informez că nu mersul la doctor în sine îi face sănătoși, cu mult mai important fiind ce și cum mănâncă, cât sport face, cât de adecvat se îmbracă etc.
Figura 3.2. Ce trebuie de făcut pentru a nu fi bolnav?
La întrebarea 4-a: Este cineva din familia ta bolnav?, au răspuns Da 8 și Nu 12, descoperim că fenomenul bolii nu este străin pentru mai mult de jumătate din familiile copiilor chestionați, o situație obișnuită pentru contextul nostru
Figura 3.3. Situația din familie cu privire la cineva bolnav
La întrebarea a V-a Cine crezi ca ar fi de vină daca cineva din familia ta ar fi bolnav?, răspunsurile nu sunt corecte: cel care e bolnav 19, cei din jurul lui 1 și doctorul 0., situație care trebuie discutată și clarificată ulterior cu copiii
Figura 3.4. Cauza bolii
Itemul 6. De unde iau copiii bolile? a oferit variantele cu următoarele răspunsuri: de la alți copii 8, de afară 6 și de nicăieri; bolile vin singure 6. Și aici voi discuta ți voi informa în detalii sursele bolilor cu copiii din clasele mici.
Figura 3.5. Sursa bolii
Întrebarea a 7-a Când consideri tu că ești sănătos? a obținut răspunsuri de tipul: mereu -3;
când nu te doare nimic -7 și când zice doctorul ca sunt sănătos – 10, aspecte care vor mai fi discutate. Doar 3 copii din 20 au sentimentul că sunt mereu sănătoși, lucru bun, celelalte aspecte trebuie discutate și clarificate.
Figura 3.6. Sentimentul stării de sănătate
La întrebarea a 8-a: Crezi ca un copil bolnav poate sa crească mare? au răspuns da -15 copii și nu 3, iar uneori da, uneori nu 2, sunt răspunsuri bune, dar și subiecte pentru orele de dirigenție și consiliere cu copiii.
Figura 3.7. Atitudinea față de boala unui copil și creșterea lui
În concluzie, atitudinea față de sănătate la școlarii mici are nivel mediu și urmează să se îmbunătățească pe parcursul întregului program de învățământ obligatoriu, prin contribuția cadrelor didactice, a familiei, a copilului și a altor mijloace de educație informală și non-formală.
Chestionar privind atitudinea față de sănătate la școlarul mare a fost administrat pe un eșantion de aceeași mărime și a conținut itemi diferiți, pe care îi vom interpreta în continuare, în baza răspunsurilor primite.
La întrebarea 1. Cui îi pasă daca ești bolnav?: copiii au răspuns categoric toți că doar părinților – 20, în defavoarea rudelor, prietenilor, profesorilor sau doctorilor, ceea ce denotă un atașament firesc al acestora față de părinți și o încredere că aceștia le poartă cel mai bine de grijă.
Întrebarea a 2- a. De ce crezi ca nu ai avut încă nici o boala cu transmitere sexuala? a înregistrat răspunsuri corecte și pozitive: nu am făcut sex – 20.
Întrebarea a 3-a: Ai îngrijit vreodată un om bolnav? a obținut răspunsuri de tipul: Da 14 Nu 6. Boala ca atare în familiile noastre de la țară este un fapt frecvent și copiii se confruntă cu aceasta și au grijă fie de părinții, de bunicii sau de alți membri ai familiei.
Fig. 3.8. Îngrijirea unui bolnav
Întrebarea a 4-a.Crezi ca ai putea încerca un drog care nu este periculos pentru sănătate?: nu exista așa ceva 5; aș încerca odată 0; as lua toata ziua, ca să mă simt bine 0; chiar daca ar exista, nu aș lua 15 ne-a bucurat și putem mărturisi că elevii sunt destul de bine informați în această privință și conștientizează pericolul acestora.
Fig. 3.9. Părerea despre încercarea unui drog
La întrebarea a 5-a. Care e diferența dintre un om care are gripă și un om care are SIDA?, s-au obținut următoarele răspunsuri: cel care are SIDA poate să nu fie vinovat de acest fapt 3; cel care are gripă se poate vindeca 10; pe cel cu gripă nu poți să-l atingi, pe cel cu HIV – da; sunt oameni de care trebuie să te ferești 7. La această temă urmează să mai discutăm și să-i convingem că de acești oameni trebuie să se ferească doar în anumite condiții.
Fig. 3.10. Părerea despre diferența gripă-SIDA
Întrebarea 6. Crezi ca sănătatea este o chestiune de noroc? – s-a răspuns astfel: da, fiecare cu destinul lui 3; depinde mai mult de greșelile pe care le faci 17 a solicitat de la elevi iarăși atitudinea și se vede clar că răspunsul 2 descoperă responsabilitatea pe care trebuie să o manifestăm în atitudinea noastră față de sănătate ca cel mai de preț dar în viață pentru fiecare personal, dar și o responsabilitate socială, în ultimă instanță.
Fig.3.11. Părerea despre sănătatea ca chestiune de noroc
La întrebarea a 7- a Consideri ca trebuie ținut secret faptul că cineva e bolnav ?, elevii de gimnaziu au răspuns: da, e treaba lui – 9 și ar mai trebui să știm și noi, ca să ne ferim – 11 și numai dacă vrea el, poate sa vorbească despre boală 0.
Fig.3.12. Atitudinea față de boală ca chestiune personală
Chestionarul a fost anonim și am apreciat în ce măsură își dau seama copiii ce înseamnă a fi bolnav sau sănătos, dar și răspunsurile ironice sau critice, acestea din urmă lipsind în formă scrisă, comentau unii doar când răspundeau.. Menționăm că elevii au avut ocazia de a polemiza pe marginea răspunsurilor, inclusiv la orele de dirigenție și la alte convorbiri organizate de psihopedagogul școlar și de diriginți. În concluzie, și aici atestăm atitudini pozitive, dar care trebuie fundamentate de cunoștințe și comportamente adecvate.
Pentru lucrul meu de psihopedagog am descoperit multiple aspecte tematice cu caracter de problemă, dar foarte necesare pentru informarea și formarea elevilor, părinților și pedagogilor.
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizației Mondiale a Sanătății (OMS), sănătatea individului este definită drept ,,o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmități.’’ Din perspective publice, sănătatea constituie, datorită imenselor sale implicații individuale, dar și sociale și demografice, unul dintre elementele cele mai vizate de politicile si stategiile guvernamentale din întreaga lume. In acest sens, în 1977, statele membre ale Organizatiei Mondiale a Sănătății (inclusiv Republica Moldova) au decis în mod anonim că ,,telul social principal al guvernelor și al OMS în decadele viitoare să fie realizarea unei stări de sănătate a întregii populații a globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viață productivă din punct de vedere economic și social”.
Unul dintre marile succese ale secolului trecut, consecintă totodată a promovării acestui mod de abordare a problematicii sănătății, a fost creșterea considerabilă a speranței de viață în rîndul populației din multe state ale lumii. Factorul determinant al acestei mutații este dezvoltarea programelor preventive și educative de promovare a sănătății în aceste tări.
Educația pentru sănătate la nivelul școlii reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștintțelor corecte privind diferite aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos. In multe țări educația pentru sănătate este obligatorie în școli, începând din clasa intâi până în a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe și materiale didactice adecvate vârstei.
Există mai multe argumente care pot fi aduse în favoarea realizării educației pentru sănătate în cadrul unităților de învățământ:
*In primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activității în învățământ este informarea autorizată a copiilor și adolescenților privind diferite domenii ale culturii și stiintei, in paralel cu dezvoltarea de activitati practice.In acest sens, educația pentru sănătate, ca parte a științelor medicale, vizează nu numai transmiterea de către elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere științific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional.
*Școala este un loc perfect pentru transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătate a elevilor și are abilitatea și capacitatea de a se adresa unui procent reprezentativ din populație.
*Unul dintre elementele esențiale pentru dezvoltarea impactului dorit este inițierea și realizarea programelor de educație pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Conduita preventivă devine astfel un comportament care se realizează în timp, paralel cu dezvoltarea educației. Asupra unei personae deja formate, adulte, astfel de activități au întotdeauna un impact mai redus decât acțiunile similare, realizate la vârste mai timpurii.
*Școala are o mare autoritate morală, oferind posibilitatea educației formale si nonformale, iar materiile de studiu oficiale din școli capătă, la nivel psihologic individual, o importanță mult mai mare. Introducerea ,,Educației pentru sănătate’’ ca disciplina in scoli reprezintă implicit recunoașterea importanței acesteia pentru viața individului.
*Proiectele pilot realizate până în prezent, în diferite localități ale țării, proiecte conduse atât prin intermediul instituțiilor guvernamentale, cât mai ales prin organizații nonguvernamentale, au demonstrate succesul și receptivitatea tinerilor prntru acest tip de inițiative.
* Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activități a fost demonsrat deja in alte state, prin studii și cercetări competente, autorizate. Chiar și în R. Moldova, unde activitatile educative de acest tip au fost punctuale, studiile efectuate demonstrează acest lucru.
În concluzie, orice copil are dreptul…
-…la dezvoltare fizică și psihică;
-…de a-și exprima opțiunile în toate chestiunile care îl privesc;
-…de a fi protejat împotriva violenței fizice șsihice și împotriva oricărei forme de maltratare;
-…la educație: educația trebuie să pregatească copilul pentru viață, sa îl dezvolte spiritul înțelegerii și toleranței;
-…la protecție împotriva folosirii drogurilor;
-…la protecție împotriva exploatării sexuale, abuzului sexual, împotriva prostituției și pornografiei;
-…nici un copil nu trebuie supus unor tratamente crude sau degradante;
-..orice copil care a fost supus abuzului fizic și psihic are dreptul la refacere fizică și psihică și la reintegrare socială.
(Conventia Națunilor Unite cu Privire la Drepturile Copiilor,1989)
Recomandăm:
1. Introducerea educației pentru sănătate în toate școlile, atât ca disciplină opțională și/sau ca ore integrate în alte materii, cât și ca activitate extrascolară, in vederea pregătirii pentru viață a elevului.
2. Promovarea sănătății a unei atitudini pozitive și proactive fașă de aceasta și a stării de bine a individului prin funcționarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal, emoțional, social și spiritual și formarea unui stil de viață sănătos.
3. Dezvoltarea personală a elevului prin: autocunoașterea și construirea unei imagini pozitive despre sine; dezvoltarea abilității de a lua decizii responsabile cu privire la protejarea propriei sănătăți; comunicare și relationare interpersonală; controlul stresului și dezvoltarea carierei personale.
4. Prevenirea accidentelor si a comportamentelor de risc pentru sănătate; prevenirea atitudinilor negative față de sine și viață și prevenirea connflictelor interpersonale riscante pentru sănătate etc.
5. Introducerea cursului de pedagogie medicală atât la Universitatea de Medicină, cât și la Colegiile de Medicină, dar și la alte universități (de exemplu USM, unde la studii cu frecvență de redusă sunt mulți studenți, absolvenți ai Colegiilor de Medicină.
6. Elaborarea și implementarea mai multor proiecte de educație nonformală în domeniul educației pentru sănătate / extinderea impactului celor existente, prin intermediul parteneriatelor comunitare: școală-familie-APL- punctul medical etc.
BIBLIOGRAFIE
Allport G. W., Structura și dezvoltarea personalității București, Editura Didactică și Pedagogică, 1991.
Andriuță C.. Pastile antimaladii tropicale. Versuri. Chișinău-2007, 237 pag..(pag.27-28; 43-45; 98-100; 110-111).
Andriuță C., M. Magdei, A. Andriuță – Bolile infecțioase și parazitare (viziunea populară) – Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, USMF „Nicolae Testemițanu”, CNȘPMP, Chișinău, 2000, 304 pag. (pag.10-14; 22-25; 34-38)
Bontaș I. Pedagogie, Editura ALL, București, 2006
Cozma T. În: Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, 1998
Cucoș Cons., Pedagogie-ediția a II-a revăzută și adăugită.- Iași, Polirom, 2002.
Curcă G.C., Aspecte conceptuale privind răspunderea deontologică și malpractica medicală, Revista Română de Bioetică, vol. 8, nr. 1, ianuarie-martie, 2010;
Cristea S., Teorii ale învățării/Modele de instruire.- București, Editura Didactică și Pedagogică, 2005.
Dumitrașcu V. (coord.), Citind învăț să fiu/Auxiliar didactic pentru psihologi școlari, diriginți, profesori.- Chișinău 2008
Dumitru Ion Al., Consilire psihopedagogică/Baze teoretice și sugeștii practice..Iași, Polirom, 2008.
Enăchescu C., Tratat de igienă mintală. Iași, Polirom, 2004.
Gerald Matthews, Deary Ian J., Mrtha C. Whiteman, Psihologia personalității/Trăsături, cauze, consecințe.- Iași, Polirom, 2005.
Goraș-Postică V., Bezede R. Dezvoltarea competenței acțional-strategice prin intermediul elaborării proiectelor de intervenție. În: Competența acțional-strategică?! Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2012. p.140-151, 152 p.
Goraș-Postică V., Cartaleanu T., Cosovan O. ș.a. Educație pentru toleranță. Auxiliar didactic în ajutorul dirigintelui. Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2005. 92 p.
Goraș-Postică V.(coord) Formare de competențe prin strategii didactice interactive. Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2008.
Iloaie S., Morala și viața. Documentele Bisericii Ortodoxe Române referitoare la bioetică, Revista Română de Bioetică vol.7, nr. 2, aprilie-iunie, 2009
Ioan B.G., Respectul pentru persoană în Etica cercetării pe subiecți umani (editori Ioan B.G., Loue S., Astărăstoae V.), p 25-35, Editura U.M.F „Gr.T.Pop”, Iași, 2009
Iov J.C. Tehnologia modernă în sprijinul pacientului- sistemele de realitate virtuală Revista Româna de Bioetică, vol.3, nr.1, ianuarie-martie, 2005
Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 (Monitorul Oficial nr. 60-61 din 01.04.03)
Loue S., Metafore ale vieții pentru desfășurarea etică a cercetării, Revista Română de Bioetică, vol. 7, nr. 4, octombrie-decembrie, 2009.
Macavei E., Pedagogie. Propedeutică. Didactică, București 1997.
Recomandări metodice „Măsuri suplimentare în profilaxia și combaterea bolilor diareice acute la copii” nr. 01.10.32.2-2 din 28.02.05, CNȘPMP, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău,2005, 16 pag. (pag.7)
Obreja. G., Boli infecțioase. Profilaxie și combatere. Chișinău, 2004, 120 pag. (pag.8-23)
Oprea L., Un studiu analitic asupra relației medic-pacient (partea a I-a), Revista Româna de Bioetică, vol.7, nr.2, aprilie-iunie, 2009
Ordinul MS al RM nr. 239/380 din 01.11.1996 „Cu privire la asigurarea medico-sanitară a copiilor din instituțiile preșcolare”
Ordinul MS al RM nr. 211 din 14.07.04 „Privind măsurile de profilaxie și combatere a hepatitei virale A în Republica Moldova”
Pînzaru Iu. Aspecte ale igienizării condițiilor de muncă și menținerii sănătății țăranilor împroprietăriți. Ghid practic. Chișinău-2006, 80 pag. (pag.18-22)
Ștefan M. Lexicon Pedagogic, Editura Aramis, București, 2006, 384 p.
Turchină T., Tomșa S., Deprinderi de viață. Ghidul profesorului clasele 10-12.- Chișinău 2005.
http://drandrei.ro/CD/Pentru%20educatori/Doc/Cap13/sănătate.pdf
ANEXE
ANEXA 1
Acte oficiale în domeniu
PENTRU PROFESORI
1. Constituția Republicii Moldova.
2. Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15.12.94 (Monitorul Oficial nr. 13/127 din 02.03.1995);
3. Legea ocrotirii sănătății nr. 411 – XIII din 28.03.1995; cu modif. ulterioare;
4. Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației nr. 1513-XII din 16.06.93 (Monitorul Oficial nr. 60-61 din 01.04.03); cu modif. ulterioare;
5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 51 din 23.01.02 „Despre aprobarea Concepției naționale privind protecția copilului și familiei” (Monitorul Oficial nr.17-19/121 din 31.01.2002)
6. Programul Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală;
7. Programul național de profilaxie și combatere a holerei și a bolilor diareice acute pentru a.2003 – 2010 aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 277 din 13.03.03;
8. Ordinul Ministerului Sănătății nr.145 din 09.06.99 „Despre perfecționarea profilaxiei și diagnosticului dizenteriei, altor BDA”;
9. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 220 din 11.07.03 „Despre organizarea măsurilor de profilaxie și combatere a holerei în Republica Moldova”;
10. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 285 din 30.09.04 „Cu privire la supravegherea și monitorizarea măsurilor profilactice și de combatere a salmonelozelor”;
11. Indicații metodice a Ministerului Sănătății și Ministerului Agriculturii șiIndustriei Alimentare nr. 08c – 1/2573 din 23.12.05 „Epidemiologia salmonelozelor la om și animale. Măsurile de profilaxie și combatere.”
12. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 211 din 14.07.04 „Privind măsurile de profilaxie și combatere a hepatitei virale A în Republica Moldova”
Anexa 2
INTROSPECTIVĂ
1. Bifați rubrica respectivă cu primul răspuns venit în minte.
2. Încercuiți valorile foarte importante. Alegeți din ele una absolut prioritară pentru dvs / de maximă importanță.
11 – Sănătatea, 1 – cultura
3. Scrieți 3 valori prioritare pentru dvs.
12 – sănătatea, 11. – familia, credința – 2, pacea – 7, toleranța – 2, cultura – 2
4. Scrieți 3 valori prioritare pentru elevii dvs.
Sănătatea – 10. familia – 8, prietenia – 8, distracția – 4, toleranța -2, spiritul întreprinzător -1, pacea – 1
ANEXA 3
CHESTIONAR PRIVIND ATITUDINEA FATA DE SĂNĂTATE LA ȘCOLARUL MIC
1. Care parte a corpului poate sa nu te doară (daca vrei, poți să te ciupești!)
Toate părțile corpului
2. Ai văzut vreodată un om bolnav?
Da 20 Nu
3. Ce crezi ca trebuia sa facă el pentru a nu fi bolnav?
Să fie mai atent ce face 2
Să stea acasă 0
Să meargă la doctor 18
4. Este cineva din familia ta bolnav?
Da 8 Nu 12
5. Cine crezi ca ar fi de vină daca cineva din familia ta ar fi bolnav?
Cel care e bolnav 19
Cei din jurul lui 1
Doctorul
6. De unde iau copiii bolile?
De la alți copii 8
De afară 6
De nicăieri; bolile vin singure 6
7. Când consideri tu că ești sănătos?
Mereu -3
Când nu te doare nimic -7
Când zice doctorul ca sunt sănătos – 10
8. Crezi ca un copil bolnav poate sa crească mare?
Da -15
Nu 3
Uneori da, uneori nu 2
Notă: Nu se urmărește corectitudinea răspunsului, ci deschiderea pe care o manifestă copilul față de problematica sănătății, alegând mai multe răspunsuri. Nu se compara rezultatele diferiților elevi, ci cum se modifica răspunsurile aceluiași elev după un timp. Este important sa urmeze discuții argumentate asupra variantelor de răspuns.
ANEXA 4
Chestionar privind atitudinea față de sănătate la școlarul mare
1. Cui ii pasă daca ești bolnav?
Părinților – 20
Rudelor
Prietenilor
Profesorilor
Doctorilor
2. De ce crezi ca nu ai avut încă nici o boala cu transmitere sexuala?
N-am făcut sex 20
Am avut parte de iubire adevărată
Am avut noroc
Așa ceva se întâmpla rar
3. Ai îngrijit vreodată un om bolnav?
Da 14 Nu 6
4.Crezi ca ai putea încerca un drog care nu este periculos pentru sănătate?
Nu exista așa ceva 5
Aș încerca odată 0
As lua toata ziua, ca să mă simt bine 0
Chiar daca ar exista, nu aș lua 15
5. Care e diferența dintre un om care are gripă și un om care are SIDA?
Cel care are SIDA poate să nu fie vinovat de acest fapt 3
Cel care are gripă se poate vindeca 10
Pe cel cu gripă nu poți să-l atingi, pe cel cu HIV – da
Sunt oameni de care trebuie să te ferești 7
6. Crezi ca sănătatea este o chestiune de noroc?
Da, fiecare cu destinul lui 3
Depinde mai mult de greșelile pe care le faci 17
7. Consideri ca trebuie ținut secret faptul că cineva este bolnav ?
Da, e treaba lui 9
Ar trebui să știm si noi, ca să ne ferim 11
Numai daca vrea el, poate sa vorbească despre boală 0
Chestionarul trebuie să fie anonim (eventual administrat de colegi); vor fi apreciate si răspunsurile ironice sau critice. Este indicat ca elevii sa aibă ocazia de a polemiza pe marginea răspunsurilor.
BIBLIOGRAFIE
Allport G. W., Structura și dezvoltarea personalității București, Editura Didactică și Pedagogică, 1991.
Andriuță C.. Pastile antimaladii tropicale. Versuri. Chișinău-2007, 237 pag..(pag.27-28; 43-45; 98-100; 110-111).
Andriuță C., M. Magdei, A. Andriuță – Bolile infecțioase și parazitare (viziunea populară) – Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, USMF „Nicolae Testemițanu”, CNȘPMP, Chișinău, 2000, 304 pag. (pag.10-14; 22-25; 34-38)
Bontaș I. Pedagogie, Editura ALL, București, 2006
Cozma T. În: Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, 1998
Cucoș Cons., Pedagogie-ediția a II-a revăzută și adăugită.- Iași, Polirom, 2002.
Curcă G.C., Aspecte conceptuale privind răspunderea deontologică și malpractica medicală, Revista Română de Bioetică, vol. 8, nr. 1, ianuarie-martie, 2010;
Cristea S., Teorii ale învățării/Modele de instruire.- București, Editura Didactică și Pedagogică, 2005.
Dumitrașcu V. (coord.), Citind învăț să fiu/Auxiliar didactic pentru psihologi școlari, diriginți, profesori.- Chișinău 2008
Dumitru Ion Al., Consilire psihopedagogică/Baze teoretice și sugeștii practice..Iași, Polirom, 2008.
Enăchescu C., Tratat de igienă mintală. Iași, Polirom, 2004.
Gerald Matthews, Deary Ian J., Mrtha C. Whiteman, Psihologia personalității/Trăsături, cauze, consecințe.- Iași, Polirom, 2005.
Goraș-Postică V., Bezede R. Dezvoltarea competenței acțional-strategice prin intermediul elaborării proiectelor de intervenție. În: Competența acțional-strategică?! Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2012. p.140-151, 152 p.
Goraș-Postică V., Cartaleanu T., Cosovan O. ș.a. Educație pentru toleranță. Auxiliar didactic în ajutorul dirigintelui. Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2005. 92 p.
Goraș-Postică V.(coord) Formare de competențe prin strategii didactice interactive. Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2008.
Iloaie S., Morala și viața. Documentele Bisericii Ortodoxe Române referitoare la bioetică, Revista Română de Bioetică vol.7, nr. 2, aprilie-iunie, 2009
Ioan B.G., Respectul pentru persoană în Etica cercetării pe subiecți umani (editori Ioan B.G., Loue S., Astărăstoae V.), p 25-35, Editura U.M.F „Gr.T.Pop”, Iași, 2009
Iov J.C. Tehnologia modernă în sprijinul pacientului- sistemele de realitate virtuală Revista Româna de Bioetică, vol.3, nr.1, ianuarie-martie, 2005
Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 (Monitorul Oficial nr. 60-61 din 01.04.03)
Loue S., Metafore ale vieții pentru desfășurarea etică a cercetării, Revista Română de Bioetică, vol. 7, nr. 4, octombrie-decembrie, 2009.
Macavei E., Pedagogie. Propedeutică. Didactică, București 1997.
Recomandări metodice „Măsuri suplimentare în profilaxia și combaterea bolilor diareice acute la copii” nr. 01.10.32.2-2 din 28.02.05, CNȘPMP, USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău,2005, 16 pag. (pag.7)
Obreja. G., Boli infecțioase. Profilaxie și combatere. Chișinău, 2004, 120 pag. (pag.8-23)
Oprea L., Un studiu analitic asupra relației medic-pacient (partea a I-a), Revista Româna de Bioetică, vol.7, nr.2, aprilie-iunie, 2009
Ordinul MS al RM nr. 239/380 din 01.11.1996 „Cu privire la asigurarea medico-sanitară a copiilor din instituțiile preșcolare”
Ordinul MS al RM nr. 211 din 14.07.04 „Privind măsurile de profilaxie și combatere a hepatitei virale A în Republica Moldova”
Pînzaru Iu. Aspecte ale igienizării condițiilor de muncă și menținerii sănătății țăranilor împroprietăriți. Ghid practic. Chișinău-2006, 80 pag. (pag.18-22)
Ștefan M. Lexicon Pedagogic, Editura Aramis, București, 2006, 384 p.
Turchină T., Tomșa S., Deprinderi de viață. Ghidul profesorului clasele 10-12.- Chișinău 2005.
http://drandrei.ro/CD/Pentru%20educatori/Doc/Cap13/sănătate.pdf
ANEXE
ANEXA 1
Acte oficiale în domeniu
PENTRU PROFESORI
1. Constituția Republicii Moldova.
2. Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15.12.94 (Monitorul Oficial nr. 13/127 din 02.03.1995);
3. Legea ocrotirii sănătății nr. 411 – XIII din 28.03.1995; cu modif. ulterioare;
4. Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației nr. 1513-XII din 16.06.93 (Monitorul Oficial nr. 60-61 din 01.04.03); cu modif. ulterioare;
5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 51 din 23.01.02 „Despre aprobarea Concepției naționale privind protecția copilului și familiei” (Monitorul Oficial nr.17-19/121 din 31.01.2002)
6. Programul Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală;
7. Programul național de profilaxie și combatere a holerei și a bolilor diareice acute pentru a.2003 – 2010 aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 277 din 13.03.03;
8. Ordinul Ministerului Sănătății nr.145 din 09.06.99 „Despre perfecționarea profilaxiei și diagnosticului dizenteriei, altor BDA”;
9. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 220 din 11.07.03 „Despre organizarea măsurilor de profilaxie și combatere a holerei în Republica Moldova”;
10. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 285 din 30.09.04 „Cu privire la supravegherea și monitorizarea măsurilor profilactice și de combatere a salmonelozelor”;
11. Indicații metodice a Ministerului Sănătății și Ministerului Agriculturii șiIndustriei Alimentare nr. 08c – 1/2573 din 23.12.05 „Epidemiologia salmonelozelor la om și animale. Măsurile de profilaxie și combatere.”
12. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 211 din 14.07.04 „Privind măsurile de profilaxie și combatere a hepatitei virale A în Republica Moldova”
Anexa 2
INTROSPECTIVĂ
1. Bifați rubrica respectivă cu primul răspuns venit în minte.
2. Încercuiți valorile foarte importante. Alegeți din ele una absolut prioritară pentru dvs / de maximă importanță.
11 – Sănătatea, 1 – cultura
3. Scrieți 3 valori prioritare pentru dvs.
12 – sănătatea, 11. – familia, credința – 2, pacea – 7, toleranța – 2, cultura – 2
4. Scrieți 3 valori prioritare pentru elevii dvs.
Sănătatea – 10. familia – 8, prietenia – 8, distracția – 4, toleranța -2, spiritul întreprinzător -1, pacea – 1
ANEXA 3
CHESTIONAR PRIVIND ATITUDINEA FATA DE SĂNĂTATE LA ȘCOLARUL MIC
1. Care parte a corpului poate sa nu te doară (daca vrei, poți să te ciupești!)
Toate părțile corpului
2. Ai văzut vreodată un om bolnav?
Da 20 Nu
3. Ce crezi ca trebuia sa facă el pentru a nu fi bolnav?
Să fie mai atent ce face 2
Să stea acasă 0
Să meargă la doctor 18
4. Este cineva din familia ta bolnav?
Da 8 Nu 12
5. Cine crezi ca ar fi de vină daca cineva din familia ta ar fi bolnav?
Cel care e bolnav 19
Cei din jurul lui 1
Doctorul
6. De unde iau copiii bolile?
De la alți copii 8
De afară 6
De nicăieri; bolile vin singure 6
7. Când consideri tu că ești sănătos?
Mereu -3
Când nu te doare nimic -7
Când zice doctorul ca sunt sănătos – 10
8. Crezi ca un copil bolnav poate sa crească mare?
Da -15
Nu 3
Uneori da, uneori nu 2
Notă: Nu se urmărește corectitudinea răspunsului, ci deschiderea pe care o manifestă copilul față de problematica sănătății, alegând mai multe răspunsuri. Nu se compara rezultatele diferiților elevi, ci cum se modifica răspunsurile aceluiași elev după un timp. Este important sa urmeze discuții argumentate asupra variantelor de răspuns.
ANEXA 4
Chestionar privind atitudinea față de sănătate la școlarul mare
1. Cui ii pasă daca ești bolnav?
Părinților – 20
Rudelor
Prietenilor
Profesorilor
Doctorilor
2. De ce crezi ca nu ai avut încă nici o boala cu transmitere sexuala?
N-am făcut sex 20
Am avut parte de iubire adevărată
Am avut noroc
Așa ceva se întâmpla rar
3. Ai îngrijit vreodată un om bolnav?
Da 14 Nu 6
4.Crezi ca ai putea încerca un drog care nu este periculos pentru sănătate?
Nu exista așa ceva 5
Aș încerca odată 0
As lua toata ziua, ca să mă simt bine 0
Chiar daca ar exista, nu aș lua 15
5. Care e diferența dintre un om care are gripă și un om care are SIDA?
Cel care are SIDA poate să nu fie vinovat de acest fapt 3
Cel care are gripă se poate vindeca 10
Pe cel cu gripă nu poți să-l atingi, pe cel cu HIV – da
Sunt oameni de care trebuie să te ferești 7
6. Crezi ca sănătatea este o chestiune de noroc?
Da, fiecare cu destinul lui 3
Depinde mai mult de greșelile pe care le faci 17
7. Consideri ca trebuie ținut secret faptul că cineva este bolnav ?
Da, e treaba lui 9
Ar trebui să știm si noi, ca să ne ferim 11
Numai daca vrea el, poate sa vorbească despre boală 0
Chestionarul trebuie să fie anonim (eventual administrat de colegi); vor fi apreciate si răspunsurile ironice sau critice. Este indicat ca elevii sa aibă ocazia de a polemiza pe marginea răspunsurilor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pedagogia Medicala Versus Educatia Pentru Sanatate (ID: 160220)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.