PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [310962]
UNIVERSITATEA „ALMA MATER” [anonimizat]:
MODALITĂȚI DE REALIZARE A MEDIULUI
EDUCAȚIONAL PERFORMANT LA NIVELUL ELEVILOR
DIN CICLUL PRIMAR
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Prof. Univ. Dr. Mircea COSMA
AUTOR:
Studentă COTOARĂ DELIA ADRIANA
SIBIU 2014
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………….4
CAPITOLULI. MEDIUL EDUCAȚIONAL FACTOR CARACTERISTIC EDUCABILITĂȚII
1.1.[anonimizat]…………………………………………………..7
1.1.2 Trăsături generale ale mediului educațional……………………………….7
1.1.3. [anonimizat]-educație teoria triplei detrminari………….9
1.1.4.Influența mediului asupra personalității copilului………………………11
1.2 Educația – factor al dezvoltării personalității umane…………………………………..12
1.2.1. Acțiunea educației asupra personalității umane………………………….12
1.3.Educabilitatea – delimitări conceptuale……………………………………………………….13
1.3.1.Influența eredității asupra personalității copilului………………………13
1.3.2. Ereditatea – repere teoretice………………………………………………………15
1.3.3. Teorii ereditariste despre dezvoltarea personalității …………………..16
1.3.4. Teorii ambientaliste asupra dezvoltării prsonalității……………………17
CAPITOLUL II. FAMILIA FACTOR ACTIV AL MEDIULUI EDUCAȚIONAL
2.1.Definirea conceptului de educație……………………………………………………………..18
2.2.Factorii care generează educația copilului…………………………………………………19
2.3.Rolul familiei în cadrul mediului educațional de-a lungul evoluției istorice…20
2.3.1. Educația în Antichitate………………………………………………………………….20
2.3.2. Educația în Evul Mediu…………………………………………………………………23
2.3.3. Educația în Epoca Renașterii…………………………………………………………25
2.3.4. Educația în Epoca Modernă…………………………………………………………..26
2.3.5. Educația copiilor în contemporaneitate…………………………………………..27
2.4.Rolul familiei la educația copilului în primele decenii ale secolului XXI………27
2.4.1. Aspecte generale……………………………………………………………………………27
2.4.2. Definiții și tipuri de familii ……………………………………………………………28
2.4.2.1. Definiții ale familiei…………………………………………………………………….28
2.4.2.2. Tipuri de familii…………………………………………………………………………28
2.4.3. Funcțiile familiei……………………………………………………………………………29
CAPITOLUL III. COMUNICAREA ȘI COOPERAREA ÎNTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE CERINȚĂ A CREȘTERII INFLUENȚEI MEDIULUI EDUCAȚIONAL
3.1.Repere teoretice în comunicare…………………………………………………………………..31
3.1.1. Comunicarea – delimitări conceptuale………………………………………….31
3.1.2. Rolul comunicării în relațiile interumane. Cauze care pot genera blocaje în comunicare………………………………………………………………………………………31
3.1.3. Importanța comunicării în relația cadru didactic-familie………………32
3.2. Colaborarea școală-familie – premisă a succesului actului educațional………..32
3.2.1. Colaborarea școală -familie. Rolul învățătorului în colaborarea cu familiile școlarilor……………………………………………………………………………………………32
3.2.2. Forme de colaborare între școală și familie. Factori care viciază colaborarea………………………………………………………………………………………………………………..34
CAPITOLUL IV.CERCETAREA PEDAGOGICĂ
PARTICULARITĂȚI ALE COLABORARII ȘCOALA–FAMILIE ÎN REALIZAREA UNUI MEDIU EDUCAȚIONAL PERFORMANT ÎN RÂNDUL ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR
4.1 Tema cercetării……………………………………………………………………………………….35
4.2. Concepte fundamentale…………………………………………………………………………..35
4.3. Obiectivele și ipotezele cercetării………………………………………………………………36
4.4. Metodologia cercetării și instrumente de cercetare folosite………………………..37
4.4.1.Etapele cercetării…………………………………………………………………………37
4.4.2.Metodele utilizate în cercetare……………………………………………………..37
4.4.3 Scopul cercetării……………………………………………………………………….. 39
4.5. Desfășurarea cercetării și interpretarea datelor………………………………………..39
4.6.Rezultatele cercetării și implementarea acestora………………………………………..60
4.7.Concluziile cercetării…………………………………………………………………………………62
CONCLUZII FINALE……………………………………………………………………………………63
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………..65
ANEXE…………………………………………………………………………………………………………..67
Introducere
Motto:
“ Plăcerea de a avea și de a educa copii constă
în faptul că din ei pot crește oameni de valoare .”
A.Einstein
În contextul actualei reforme curriculare a învățământului românesc o problemă principală o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educației și succesul școlar, care reclamă căi diferite de stabilire a relațiilor de colaborare între școli, familii și comunități. Avem în vedere că școlile de toate gradele sunt organizații responsabile pentru educația formală a copiilor. Școlile care duc la bun sfârșit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile și comunitățile. Cercetările desfășurate în Statele Unite și în unele țări din Europa arată că atunci când școlile, familiile și comunitățile lucrează împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorința de a ajuta elevii să aibă succes la școală și mai târziu, în viață. Atunci când părinții, elevii și ceilalți membrii ai comunității se consideră unii pe alții parteneri în educație, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcționeze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opțional sau o problemă de natura relațiilor publice. În țările dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord – american, parteneriatele școală – familie – comunitate sunt esențiale în procesul de educație a elevilor și în succesul lor la școală.
Alături de școală care asigură maxima comunicare între generații, familia și comunitatea au o deosebită valoare în formarea unui mediu educațional performant elevilor și personalității copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi grație climatului afectiv din familie, copilul cunoaște lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învață și poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acțiuni până își formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viață.
În relația școală – familie – comunitate trebuie să existe relații de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie și admirație, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare și provocare. Relațiile dintre școală, elevi, familiile acestora și comunitate trebuie să fie bazate pe contact și colaborare, pe transmitere de informații și prezentare a unor stări de lucruri, de influențe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective și emoționale reciproce în diferite forme de manifestare.
Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relației școală-elev- familie-comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părți ce trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între părți, păstrând însă o neutralitate necesară și un echilibru constant și permisiv.
Cooperarea activă a școlii și a învățătorilor cu ceilalți factori educaționali – familia, comunitatea locală, mass-media, biserica, organizații nonguvernamentale – trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi. Școala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicați în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă cunoștințe de psihologie și pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Totuși, rolul important, cel puțin acum, îl are școala, cadrele didactice, învățătorul care, prin activitățile elaborate, pot dezvolta la elevi norme și conduite sociomorale, pot dezvolta abilități și conduite morale și civice, în contextul european actual.
În acest sens, școala poate participa și interacționa dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniția activități utile în școală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicați pentru a se cunoaște pe sine și pentru a înțelege normele moral – civice, poate îmbunătăți calitatea vieții și performanțele elevilor, poate forma abilități de gândire independentă și critică etc. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalți copii din clasă fiind consultată cu privire la activitățile educative (extracurriculare) și cu privire la activitățile opționale pe care doresc să le desfășoare copiii.
Alegerea acestei teme este motivată de importanța deosebită a realizări unui mediu educațional performant elevilor din ciclul primar. Activitatea la clasa mi-a oferit posibilitatea să constat că școala se confruntă la rândul ei cu o serie de probleme: subfinanțarea, lipsa de motivație a personalului, reducerea numărului de cadre didactice cu vocație către această profesie. Pe de altă parte educarea copiilor este lăsată aproape în exclusivitate în seama școli, adulții neconștientizând faptul că rolul lor în educarea copilului nu poate fi suplinit de instituția de învățamânt cu toată intenția bună a acesteia. De cele mai multe ori implicarea familiei în activitățile școlii se reduce la efortul acesteia de a procura rechizitele necesare în procesul instructiv-educativ .
Dată fiind această stare de fapt a lucrurilor, încercarea familiei de a-și transfera rolul său către instituțiile de învățământ creează școlii o mare dificultate și datorită faptului că școala este obligată de către familie nu doar să preia rolul acesteia, ci și să răspundă asupra modului în care onorează vrând-nevrând acest rol. La toate acestea se adaugă un copil „actual” tot mai informat de către mijloacele informale (grupul de prieteni, mass-media), tot mai conștient de drepturile pe care le are și mai puțin de obligațiile care-i revin.
În această situație delimitarea dintre rolul instituției de învățământ și cel al familiei , precum și asumarea de către fiecare dintre acestea a rolului care-i revine, devine o cerință tot mai necesară pentru formarea optimă a mediului educațional al copilului – viitor adult.
Alegerea temei a fost determinată și de întrebarea: Ce modalități putem folosi pentru a realiza un mediu educațional performant elevilor din învățământul primar? Am constatat că impicarea și colaborarea familiei cu instituția de invățamant are un rol important.
În cadrul cercetării întreprinse am pornit de la următoarea ipoteze:
1. Implicarea părinților în activitatea organizațiilor nonguvernamentale ce funcționează pe langă școli și contribuie la creșterea coeziunii grupului de părinți, la depășirea barierelor comunicative.
2. Ccreșterea încrederii față de școală, față de colectivul de conducere al acesteia, la adâncirea colaborării si cooperarii cu școala, ca instituție ce se ocupa de educarea copiilor lor.
3. Organizarea planificată, conștientă de activitați in parteneriat scoală – familie duce spre o comunicare eficientă, prin care se asigură formarea unei imagini reale despre școala și familie.
Orice cercetare pedagogică este întreprinsă pentru dezvoltarea și perfecționarea continua a procesului de învățământ și poate luă forme variate, de la simpla observare dirijată la experimentarea de tip formativ.
Întreaga activitate de documentare, convorbirile, dezbaterile și clarificările rezultate contribuie la definitivarea problematicii cercetării, adică a perspectivei teoretice pe care cercetătorul se decide să o adopte pentru tratarea și aprofundarea problemei abordate. Astfel pe baza informării bibliografice, a schemelor, modelelor explicative, a paradigmelor furnizate de lucrările de referință,
CAPITOLUL I. MEDIUL EDUCAȚIONAL FACTOR CARACTERISTIC EDUCABILITĂȚII
1.1.Mediul educațional– delimitări conceptuale
Termenul de “mediu” desemnează totalitatea elementelor care formează cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă individul. Cu aceste elemente individul stabilește relații, interrelaționează direct, sau indirect pe tot parcursul dezvoltării sale. El se integrează în mediul său înconjurător, utilizându-i resursele și energiile în scop propriu.
Mediul acționează și el asupra omului prin intermediul factorilor de mediu. Factorii de mediu sunt grupați pe două categorii: interni și externi.
Factorii de mediu interni sunt: factorii naturali, biologici.
Factorii de mediu externi sunt și ei împărțiți în două categorii: factorii mediului fizic (clima, flora, fauna, etc.) și factorii mediului socio-uman (mediul socio-economic, mediul socio-profesional, mediul socio-afectiv, mediul socio-comunicativ, mediul socio-cultural).
Acțiunea mediului în procesul dezvoltării personalității poate fi directă sau indirectă. În general, factorii mediului fizic acționează direct, iar cei ai mediului social, indirect. Acțiunile factorilor de mediu asupra ființei umane sunt resimțite de aceasta fie în sens pozitiv, favorizant, stimulator, fie în sens negativ, inhibitor.
1.1.2 Trăsături generale ale mediului educațional
Prima intrare în școală situează, cel puțin în țările civilizate, una dintre noutățile bruște care jalonează biografia fiecărui pui de om, deschizând o fază nouă, o vârstă nouă în desfășurarea copilăriei. Desigur, acest școlar a putut, încă de câțiva ani, să frecventeze grădinița și tocmai aceasta îl ajută să atenueze șocul adevăratului început de școală.
Egocentrismul copilăriei adesea se exprimă prin indiferență relativă față de anturajul uman. Dimpotrivă, la șase ani, interesul social începe să se trezească, copilul devine atent la ceea ce fac ceilalți, are grijă să se compare cu ei, mai ales pentru a face partide de jocuri. Numai în pragul marii copilării, ființa tânără este gata să practice experiența socială pe care tocmai în acel moment i-a oferit școala.
Această societate școlară contribuie la formarea membrilor care o compun, în măsura în care ea diferă de societatea familială și tocmai efortul pe care îl face fiecare elev pentru a i se adapta îl ridică spre o structură mentală mai apropiată de cea a adultului.
Diferența cea mai sensibilă între două medii pentru acela care trece brusc de la unul la altul la această vârstă fragedă, a cărei viață mentală este dominată de dorințe, emoții și sentimente și care este prins în sânul lor, chiar al reprezentărilor intelectuale, de colorația lor, plăcută sau neplăcută, mai mult decât de conținutul lor documentar- este o diferență de climat afectiv, mediul școlar fiind mult mai rece decât acela al căminului matern. Dacă profesorul sau profesoara înlocuiesc sau reprezintă pe părinți și sunt susceptibili de a primi prin transfer câte ceva din sentimentele filiale pe care le inspiră tata sau mama, raporturile cu ei au însă mai puțină intimitate mai mult rezervă distantă. Profesorul încarnează autoritatea, disciplina; el poate fi iubit, fără îndoială dar fără a i se spune, după cum și el se ferește de demonstrațiile de tandrețe cu care copii sunt obișnuiți acasă; el nu cere sau nu pretinde decât a i se supune, de a fi ascultat, respectat, în timp ce față de părinți respectul este, din contră, subordonat dragostei și oarecum născut din ea.
În ceea ce privește camarazii, din partea lor trebuie să te aștepți și mai puțin la grijă deosebită, la amabilitatea, și afecțiunea lor.
Toți sunt martori, fără bunăvoință, având tendința spre tachinare, gata să-și bată joc, ba chiar să dea și pumni, în special față de manifestările de afectivitate copilărească, desigur dintr-o oarecare ciudă că nu pot să-și arate și ei această afectivitate; să stai îmbufnat, să scâncești, să cauți alintări sau chiar mai mult „să perii” sunt acțiuni sancționate fără milă.
Toate aceste atitudini nu sunt tocmai acelea care amintesc în sânul școlii ceva din climatul familial din care copilul este exilat. Pentru același motiv fiul sau fiica institutorului sunt suspecți superiori colegilor lor și această suspiciune nu cedează cu timpul decât dacă profesorul arată față de propriul lui copil o severitate mai exigentă de cât față de ceilalți elevi. Dar camaradul, oricare ar fi el, dacă este obiectul favorurilor institutorilor, mai ales dacă se complace în acest privilegiu, este proscris de comunitate, a cărei gelozie, în fond invidie, dar nemărturisită pentru că nu este de mărturisit, se transformă într-o aversiune justițiară.
Acestea sunt mijloacele de acțiune ale acestui mediu care este egalitar într-un chip destul de sumar. Cea mai temută pedeapsă, aplicată în ocazii foarte rare, este punerea în carantină, care scoate pe vinovat din comunitatea morală, școlară, pentru o durată mai lungă sau mai scurtă de timp.
La școală, în permanență, fiecare școlar este situat în serie cu ceilalți: în clasă, sistematic, prin aprecierea rezultatelor muncii, distribuind laude, încurajările, îndemnurile și blamările, procedând la clasări periodice; dar și în recreație, într-un mod mai puțin oficial, dar care îl atinge la fel de mult. Vârsta școlară are plăcerea competițiilor, a isprăvilor, a recordului, a întrecerii celorlalți, o dată cu întrecerea de sine –emulație.
Acțiunea generală a mediului școlar asupra vieții mentale a copilului și evoluția ei fiind astfel scutită rămâne de determinat și de distins influențele psihologice care pot fi atribuite fiecărui tip de structură școlară.
Este adevărat că nu este nevoie de garanțiile statisticii pentru a constata, de exemplu, că există diferențe între școlarii citadini și școlarii rurali, nu numai în aparența lor fizică, dar și în fizionomia lor mentală.
Școala trebuie să-și fixeze ca scop, nu de a uniformiza inteligențele și sufletele, de a impune tuturor aceeași dogmă de gândire și de comportare, de a fabrica un fel de mecanism uman ușor de schimbat între ele, ci din contra, de a dezvolta resursele personale ale fiecăruia, judecata și simțul lui critic, de a emancipa tinerele ființe, de a le pregăti și antrena pentru autonomie, de a ajuta personalitățile diferite să se construiască fiecare în propriul ei sens ceea ce reprezintă condiția unei adevărate armonii sociale.
1.1.3. Relația mediu-ereditate-educație teoria triplei detrminari
Fiecare factor are rolul său în formarea-dezvoltarea personalității. În esență ereditatea reprezintă condiția biologică primară prin predispozițiile cu valoare polivalentă, mediul reprezintă ansamblul condițiilor fizice și socioumane care favorizează sau nu formarea deyvoltări personalității, educația este acțiunea conștientă de stimulare și dirijare a procesului de formare-dezvoltare a personalitații umane.
Ereditatea și mediul în care se dezvoltă individul reprezintă două coordonate care interacționează între ele în dezvoltarea personalității acestuia. Interacțiunile dintre ereditate și mediu sunt clasificate pe patru tipuri: interacțiunea pasivă, interacțiunea reactivă, interacțiunea evocativă și corelația proactivă.
Interacțiunea pasivă apare atunci când ereditatea și mediul sunt comune pentru copii și membrii familiei lor. Prin acest tip de interacțiune, copiii moștenesc în mod pasiv genele părinților, fiind influențați în dezvoltarea lor de mediul corelat cu tendințele lor genetice.
Ca și exemplu de interacțiune pasivă, un copil care este înzestrat cu aptitudini artistice care are părinți cu același talent, va moșteni de la aceștia baza genetică, dar îi vor fi asigurate și condițiile de mediu propice dezvoltării lor.
Interacțiunea reactivă desemnează experiențele de viață pe care un copil le poate resimți în modalități specifice, personalizate, spre deosebire de alți copii asupra cărora mediul acționează în același fel, ca urmare a caracteristicilor sale genetice (un copil înzestrat cu o memorie bună va putea reține mai ușor o poezie, nume, date istorice, etc.).
Interacțiunea evocativă se referă la acțiunile mediului care sunt determinate de potențialul și caracteristicile copilului.
Exemplu de interacțiune evocativă este cazul unui copil cu aptitudini motrice care se remarcă la nivelul mediului sau sportiv și, în consecință, acesta ar putea fi selecționat de instituția de învățământ în clase speciale, urmând să i se ofere programe educaționale diferențiate și personalizate.
Corelația proactivă dintre ereditate și mediu apare atunci când individul însuși își creează un mediu care să corespundă tendințelor sale genetice, spre a-și valorifica potențialul propriu ( chiar dacă instituția de învățământ nu face nimic pentru copilul cu aptitudini motrice, acesta își poate dezvolta aceste aptitudini, construindu-și contexte propice dezvoltării lor: lecții particulare, etc.).
În concluzie, dacă ereditatea reprezintă temelia pe care se construiește personalitatea umană, mediul reprezintă materialul de construcție al acesteia.
În concluzie, ereditatea este fundamentul, temelia pe care se construiește personalitatea, mediul reprezintă cadrul , iar educația este liantul care corelează acțiunile eredității și mediului. Educația deține rolul conducător în formarea personalității umane, ea are rol de mediator atât între individ și mediu, cât și între ereditate și mediu.
Teoria triplei determinări susține că dezvoltarea este generată de acțiunea comună a celor trei factori: ereditate, mediu și educație care acționează convergent în formarea și dezvoltarea personalității umane. Această teorie este susținută de majoritatea specialiștilor care elimină unilateralitatea teoriilor ereditariste sau ambientaliste.
Totuși, există păreri ale unor specialiști care, fără să nege teoria triplei determinări, acordă în cadrul acesteia o importanță mai mare factorului educație față de ceilalți doi: “ Educația reprezintă unul din factorii care, în contextul triplei determinări, își aduce o contribuție importantă la formarea și dezvoltarea personalității, în interacțiune cu ceilalți doi factori – ereditatea și mediul. Datorită calităților, funcțiilor și caracteristicilor ei, prin care subliniem caracterul organizat, conștient, intenționat, cu un conținut selectat și îndrumat de specialiști anume selectați și formați pentru instrucție și educație, educația, fără a diminua cu nimic rolul celor doi factori cu care se interconditionează, are un rol îndrumător în interacțiunea factorilor dezvoltării personalității.”
1.1.4.Influența mediului asupra personalității copilului
Influența mediului asupra personalității copilului este reprezentată de totalitatea elementelor și condiților de viată cu care elevul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, în diferite etape de evoluție. Factorii de mediu acționeaza sub forma influențelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalității condițiilor, structurilor și normelor sociale (incepând cu mediul familial, și până la mediul comunitar și societatea in ansamblu) care se manifestă fată de fiecare persoană sau grup social.
Acțiunea factorilor de mediu poate fi directă sau indirectă, fiind structurată relativ într-o formă binară, ei se prezintă individului pe de-o parte ca realități fizice, concretizate în prezența nemijlocită și perceptibilă a persoanelor și obiectelor din lumea înconjuratoare, și, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relații și semnificații care, prin interiorizare, formează elementele de structura și materialul de constructie necesar dezvoltării psihice. Acțiunea mediului asupra copiilor care din punct de vedere biologic se nasc cu un potențial normal, dar care, din cauza mediu familial deficitar, ostil, insecurizant, nu sunt stimulați suficient in perioadele optime de dezvoltare, ajungând să prezinte semne evidente de retard intelectual sau social. Din perspectiva dezvoltării ontogenetice, este necesară evidențierea unui aspect foarte important și anume: nu simpla prezență sau absență a factorilor de mediu este relevantă, ci măsura, maniera si rezonanta interacțiunii dintre acei factori și copilul. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca acțiune sau umană, este de relevanța din perspectiva dezvoltării.
Mediul poate avea două componente principale: mediul natural și ecologic și mediul social-global si psihosocial.
Mediul natural cuprinde condițiile de climă, relief, vegetație și faună. Mediul natural are o anumită importanța în dezvoltarea personalității, de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de existență și nici ca factor ce influențează dezvoltarea copilului.
Atunci cand condițiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umană se dezvolta normal, fara dificultati. Cand, însă conditiile de mediu sunt mai puțin favorabile, acestea pot crea dificultăți în dezvoltarea omului. Condițiile naturale pot influența, într-o anumită masură, caracteristicile psihice și comportamentale ale copilului, creând anumite diferențieri între cei ce traiesc in medii naturale diferite.
Mediul, cu toate componentele sale, condițiile de mediu și culturale / educaționale pot fi modificate în direcția transformării lor în condiții adecvate și favorabile modelarii în direcții constructive, elevate și eficiente a personalității.
Comparativ cu ereditatea, mediul are o influență mai mare în formarea și dezvoltarea personalitătii copilului. Copilul trăiește și se dezvolta în societate, iar societatea, influențează sau iși lasa o amprenta definitorie asupra acestuia. În funcție de specificul și de nevoile sociale fiecare societate iși formeaza proprii ei indivizi. La nivel național se stabilește idealul educațional al fiecarei societăți, programele de invatamant. Instituțiile, mass-media, biserica și familia își aduc contributia la dezvoltarea personalității copilului. De pildă, influența familiei asupra personalității unui copil nu se oprește niciodata. Pe de altă parte, la vârsta școlara, copilul prin contactele multiple pe care le stabilește (cu alti copii, cu cadrele didactice) își completează bagajul de cunoătințe pe care l-a dobândit în familie, își dezvoltă capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leagă noi prietenii. Este clipa în care el este supus acțiunii a doi factori diferiți: familie și instituții școlare, iar de măsura în care părinții și cadrele didactice colaborează și acționează în sensul atingerii acelorași obiective și finalități educative, depinde formarea unei personalități armoioase a viitorului individ, a viitorului actor social.
Relația dintre părinți și cadrul didactic depinde în cea mai mare masura de acesta din urmă, de felul în care știe să comunice cu părinții elevilor săi, de masura în care se știe face respectat și apreciat de catre părinți, de masura în care știe să se implice în rezolvarea oricărei dificultăti de comunicare ce pot aparea între cei doi agenți educativi. O relație de calitate între părinți și cadrul didactic (cu toate dificultățile existente) asigură evoluția elevului în formare.
Cadrul didactic, prin modelul de comportament pe care îl ofera copilului, prin atitudinea sa fața de elevi, prin exigența sau indulgența sa, prin masura în care se implică în viața celor mici reusește să imfluențeze întregul colectiv de elevi al căror formator este, cultivând relații optime, bazate pe afecțiune, comunicare, incredere și respect reciproc.
1.2.Educația – factor al dezvoltării personalității umane
1.2.1. Acțiunea educației asupra personalității umane
Fiind o formă deliberată, organizată, sistematică și continuă de formare și modelare a personalității umane, educația îi conferă omului o a doua natură – natura axiologică. Natura axiologică este strâns legată de dimensiunea socială și culturală a matricii în care individul trăiește, permitându-i acestuia să-și extindă limitele dincolo de limitele biologice, formându-și personalitatea.
Personalitatea individului este ansamblul de trăsături psiho-socio-morale care-i conferă acestuia individualitatea recunoscută de comunitatea socială în care trăiește acesta pentru a-i multiplica valorile.
Educația este o activitate anticipată, coerentă și specializată, realizată în conformitate cu finalități bine determinate pentru a forma și modela personalități umane, generații în concordanță cu idealul societății, promovat într-o anumită perioadă istorică. În acest scop educația este ghidată de o serie de politici educaționale, de modele, strategii, metode și procedee ce acționează convergent pentru atingerea finalităților propuse. În ansamblul ei, educația este o activitate conștientă și finalistă, orientată de valorile și exigențele impuse de societate, spre un scop bine determinat și prestabilit.
Spre deosebire de ereditate – dimensiune implicită a dezvoltării și de mediu – sursa obiectivă a substanței dezvoltării, educația este alegerea intenționată a unui argument și configurarea precisă a perspectivei dezvoltării.
1.3.Educabilitatea – delimitări conceptuale
1.3.1.Influența eredității asupra personalității copilului
Conceptul de “educabilitate” se regăsește în lucrările pedagogice de specialitate, desemnând o trăsătură specific umană care-i permite acestuia “să se modeleze” în funcție de educația primită. Există, însă, mai multe puncte de vedere din care poate fi definită educabilitatea. În lucrarea de față m-am oprit cu precădere asupra taxonomiei propuse de către Prof. Dr. Mircea Cosma și Brândușa-Oana Cosma în lucrarea intitulată “Elemente de pedagogie”editată în anul 2003,editura Psihomedia și “Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor”, apărută în anul 2008 și asupra celei prezentate de I. Bontaș în “Pedagogie. Tratat”, editia a V-a, 2001.
Prof. Dr. Mircea Cosma și Brândușa-Oana Cosma autori primei lucrări mai sus menționate, o primă determinare a conceptului de educabilitatea o reprezintă capacitatea de a educa și de a fi educat
Educatorul-este o personalitate formată, vine cu competențe generale umane(echilibru biopsihic, însușiri de personalitate, experiență de cunoaștere și de viață,disponibilitate de a educa),competențe profesionale(cultură profesionalăși de specialitate)și competență didactică(tact pedagogic, stil didactic) .
Educatul-este o personalitatea în formare care vine cu competențe general-umane(echilibrubiopsihic, capacitatea de cunoaștere, de raportare afectivă și volitivă), cu o experiență de cunoaștere în curs de construire, cu disponibilitatea de a comunica și recepționa, cu particularități de sănătate fizică și mentală. 2
Relația dintre educator și educat, a competenței și energieieducatorului(părinte, învățător, profesor)cu disponibilitățileși capacitățile educatorului(copil, elev, student)exprimă șansele de a educa și de a fi educat.Această relație exprimă astfel posibilitatea eficienta de a acționa a educatorului și posibilitatea educatului de a profita de influențele exercitate asupra sa.
Educabilitatea exprimă, ca o primă semnificație ansamblul de șanse de a fi eficient ca educator, de a beneficia și profita de relașia educațională ca educat.
Condiții de realizare:
-când sunt întrunite condițile de competente pentru educator și cele de receptivitate pentru educat;
-dacă se realizează compatibilitatea comunicării prin acceptare reciprocă, înțelegere, manifestare a prestigiului autorității educatorului ți capacitățiicorespunzătoare a educatului.
-dacă sunt generați și folosiți factorii favorabili, reprezentați de capacități biopsihice și de personalitate pe de o parte,de mediu stimulativ pe de altă parte.
Cea de a doua determinare a conceptului este dată de disponibilitatea și capacitatea omului de a se dezvoltaca personalitate în calitate de produs al mediului socio-cultural(adică un produs al fenotipului )și de produs al evoluției biologice(adică al biotipului).
Potrivit autorilor primei lucrări mai sus menționate, educabilitatea se poate defini:
“Sub raport funcțional structural,reprezintă capacitatea specifică psihicului uman, de a se modela structural și informașional sub acțiunea agenșilor sociali și educaționali;
Sub raport evoltiv exprimă libertatea individuală de a se forma nelimitat, pentru a conferi vieții sale un sens dincolo de condiția tragică a omului conștient de perisabilitatea sa.”(M.,Cosma,B.O.,Cosma,2003,p,41).
În urmatoarea lucrare menționată, educabilitatea se poate defini din trei perspective: genetică, filosofică și pedagogică.
Din punct de vedere genetic, educabilitatea este disponibilizarea genotipului uman în favoarea formării fenotipului individual, a cristalizării și modelării caracteristicilor individuale.
Din perspectivă filozofică educabilitatea definește libertatea individuală de a se forma și autoforma sub influența proceselor educaționale parcurse.
Din punct de vedere pedagogic, prin educabilitate se definește un ansamblu de strategii, metode și posibilități care influențează, cu mijloace educative adecvate, în mod pozitiv, formarea personalității individului.
Potrivit aceleiași lucrări, există trei fundamente ale educabilității: baza biologică, baza psihologică, baza socio-culturală.
Baza biologică a educabilității se referă la maturizarea anatomo-fiziologică a ființei umane.
Baza psihologică a educabilității desemnează predominanta conduitei bazată pe rațiune asupra celei instinctuale, în cazul fiintei umane.
Baza socio-culturală a educabilității se referă la rolul integrării socio-culturale în dezvoltarea individului și a speciei.
“ Înțeleasă ca disponibilitate de răspuns a individului la provocările și stimulările mediului în care trăiește, educabilitatea reprezintă o premisă critică, piatra unghiulară a modelării personalității umane, a devenirii, perfecționării și autoperfecționării speciei umane”. (M. Bocoș, D. Jucan, 2008, p.15)
În general, educabilitatea poate fi definită ca și “un fenomen specific uman care desemnează posibilitatea individului de a fi receptiv la influențele modelatoare și la acțiunile educației” . (M. Bocoș, D. Jucan, 2008, p. 15)
I. Bontaș definește educabilitatea sub raport teoretic și sub raport funcțional-evolutiv.
Din punct de vedere teoretic, educabilitatea este o concepție care exprimă ponderea educației în formarea personalității.
Din punct de vedere funcțional-evolutiv, prin educabilitate se definește capacitatea psihicului uman de a se modela sub influența agenților sociali și educaționali.
“Educabilitatea privește omul ca ființă educabilă, fapt finalizat în ceea ce denumim “homo educandus” (omul care se educă, care este educabil). Ea reprezintă concepția, legitatea și fenomenul care dinamizează posibilitățile de devenire, de formare și dezvoltare a omului ca personalitate și profesionalitate.” (I. Bontaș, 2001, p. 33)
În ceea ce privește legătura dintre educabilitate și instituția școlară, trebuie menționat că, de-a lungul timpului, s-au manifestat o serie de concepții pedagogice legate de problematica educabilității, și anume: optimismul pedagogic, scepticismul pedagogic și realismul pedagogic. Aceste teorii au fost susținute de ponderea acordată factorilor ereditate, mediu și educație în dezvoltarea personalității umane.
În paginile următoare, vor fi prezentate, pe rând, fiecare dintre aceste teorii.
1.3.2. Ereditatea – repere teoretice
Ereditatea este însușirea fundamentală a materiei vii prin care se transmit de la o generație la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului și individului.
Ereditatea este un ansamblu de predispoziții native din care fac parte trei categorii de caractere: genotipul, fenotipul și potențialul de formare.
Genotipul denumește totalitatea proprietăților ereditare ale unui organism, zestrea ereditară. Se poate vorbi de două genotipuri: Genotipul general și genotipul individual.
Genotipul general se referă la acele elemente „predeterminate” , comune pentru specia respectivă, transmise pe cale genetică: bipedismul, conformația corporală, alte caracteristici anatomo-fiziologice.
Genotipul individual desemnează elementele de variabilitate în interiorul speciei: culoarea ochilor, a părului, conformația feței, timbrul vocii.
Fenotipul este determinat de zestrea ereditară și de factorii de mediu. Acesta se referă la totalitatea caracteristicilor unui individ, rezultate din interacțiunea genotipului sau cu mediul. 1
Potențialul de formare este de natură psihică și include două dimensiuni: o dimensiune generală și o dimensiune particulară.
Dimensiunea generală denumește abilitățile de gândire, capacitățile de asimilare a modelelor și strategiilor de lucru, de achiziționare a limbajelor de specialitate.
Dimensiunea particualară este configurată de propriile trăsături de personalitate și de propria subiectivitate a individului.
Ereditatea este o premisă naturală a dezvoltării psihice. Totuși „unele aspecte ale vieții psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate), iar altele (caracter, voință, atitudini) poartă într-o mai mică măsură pecetea impusă de ereditate” (M. Bocoș, D. Jucan, apud, C. Stan, 2001, p. 25).
1.3.3. Teorii ereditariste despre dezvoltarea personalității
Aceste teorii susțin rolul fundamental jucat de factorii ereditări în dezvoltarea personalității individului. Adepții acestor teorii susțin că zestrea ereditară prestabilește dezvoltarea psihică a omului. Potrivit acestora, pe lângă ereditatea biologică există și o ereditate psihologică, imposibil de depășit de influențe externe.
Ca exemple de teorii ereditariste pot fi amintite teoria lui Lombroso a „criminalului înăscut”, potrivit căreia, viitorii criminali pot fi recunoscuți încă de la naștere, după o anumită conformație a feței și teoria lui Freud care susținea că instinctele moștenite care se manifestă în primii ani de viață dețin rolul principal în dezvoltarea personalității individului.
Teoriile ereditariste diminuează, uneori până la negare, rolul educației sau al mediului în dezvoltarea personalității indivizilor.
Un exemplu de „derapaj” al teoriilor ereditariste îl constituie teoria „rasistă” care împarte rasele în inferioare și superioare și care, în istoria omenirii a făcut numeroase victime.
1.3.4. Teorii ambientaliste despre dezvoltarea personalității
Teoriile ambientaliste în legătură cu dezvoltarea personalității au la bază, psihologia behavioristă, potrivit căreia omul poate fi educat prin tehnici adecvate. Aceste teorii care absolutizează rolul factorilor educaționali, nu neagă rolul eredității în dezvoltarea umană, dar îl reduc la transmiterea caracteristicilor fizice ale individului.
Reacțiile la ideile/teoriile ereditariste (ineiste) au fost puternice. A apărut curentul ambientalist. Curentul a fost susținut mai ales de sociologi, dar implicațiile absolutizărilor au „atins“ și psihologia și teoriile educației. De la pesimismul pedagogic generat de ineism s-a alunecat într-un optimism exagerat de tipul „educația poate totul“
Spre deosebire de ereditariști, reprezentanții acestor teorii: Locke, Rousseau, Helvetius, Watson, Diderot, afișau o încredere absolută în puterea și valoarea factorilor socio-educaționali :
mediul
educația
Ei neagă rolul eredității. Deși s-au situat la poli opuși, reprezentanții teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în susținerea ideilor lor din rezultatele unor cercetări aparținând domeniului biologiei:
teza transformistă a lui Jean Baptiste Lamarck, ce susținea că în evoluția viețuitoarelor, mediul deține rolul fundamental.
teoria eredității dobândite : achizițiile obținute prin experiență de către membrii unei specii s-ar fixa în memoria genetică și ar fi transmise apoi de la ascendenți la descendenți.
Pe pozițiile concepției ambientaliste se situează și întemeietorii pedagogiei moderne, (Comenius și Pestalozzi) dar și reprezentanții behaviorismului contemporan(Skinner, Brunner și alții).În epoca noastră, concepția ambientalistă cu privire la educabilitate a fost susținută îndeosebi de către sociologi, care vedeau în educație unul din factorii cei mai importanți pentru stabilirea echilibrului social. Considerau educația drept o socializare metodică a tinerei generații, socializare care trebuie realizată în conformitate cu imperativul social. De asemenea sunt incluse și unele curente pedagogice pedocentriste (Key, Montessori, Tolstoi) care susțineau că trebuie să lăsăm copilul să se dezvolte în mod liber, în cadrul mediului ambiant, conform trebuințelor și aspirațiilor sale.
CAPITOLUL II. FAMILIA FACTOR ACTIV AL MEDIULUI EDUCAȚIONAL
2.1.Definirea conceptului de educație
Etimologic, termenul „educație” poate avea la bază fie latinescul „educo-educare”, însemnând: „a îngriji”, „a alimenta”, „a crește” – animale sau plante, fie latinescul”educo-educere” care se traduce prin „a duce”, „a conduce”, „ a scoate”.
În sens larg, educația poate însemna:
cultivarea curățeniei sufletești și a bunei-cuviințe copiilor și tinerilor (C. Cucoș, apud I. Hrisostem, apud D. Fecioru, 1937, p. 9);
acțiunea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului (C. Cucoș, apud I. Kant, 1992, p.17);
acțiunea de formare a individului pentru el însuși (C. Cucoș, apud Herbart, 1976, p. 62);
acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, acțiune ce are ca scop formarea anumitor stări fizice, intelectuale și mentale necesare tinerilor în procesul de integrare a acestora în viața socială și în mediul în care trăiesc (C. Cucoș, apud Durkheim, 1930, p. 79) ;
procesul de reconstrucție și reorganizare a experienței care se adaugă la experiența anterioară, mărind capacitatea evoluției experienței următoare( C. Cucoș, apud, Dewry, 1972, p. 70);
voința de iubire generoasă față de sufletul altuia pentru a-i dezvolta acestuia receptivitatea pentru valori și capacitatea de a le realiza (C. Cucoș, apud, Spranger, 1930, pp. 341-344);
integrarea forțelor vieții în funcționarea armonioasă a corpului, a aptitudinilor sociale pentru adaptarea la grupuri, a energiilor spirituale pentru dezvoltarea personalității individuale (C. Cucoș, apud, Hubert, 1965, p. 58);
activitatea conștientă de a-l influența pe om printr-o triplă acțiune: de îngrijire, de îndrumare și de cultivare în scopul creării valorilor culturale și a sensibilizării individului față de acestea (C. Cucoș, apud, Bârsănescu, 1965, pp. 159-164).
Din definițiile educației, rezultă că aceasta poate fi privită ca :
proces – acțiunea de transformare în sens pozitiv, pe termen lung a ființei umane;
acțiune de conducere – dirijarea evoluției individului spre stadiul de persoană formată, autonomă și responsabilă;
acțiune socială – acțiune planificată, desfășurată pe baza unui proiect social, comportă un model de personalitate;
interrelație umană – efort comun și conștient între educator și educat;
ansamblu de influențe – acțiuni deliberate sau nu, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care într-un fel sau altul contribuie la formarea individului ca om.
În concluzie, se poate afirma că educația este un proces care se aplică numai
ființei umane, are caracter permanent, nu se oprește la o anumită etapă a vieții unui individ și constă dintr-un sistem de acțiuni care se aplică individului deliberat sau nu.
2.2.Factori care generează educația copilului
Acțiunea de educare a copiilor și tinerilor este un proces complex care se datorează unei întregi serii de factori educogeni. Printre aceștia se numără: familia, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media și diverse structuri asociative.
Familia este primul factor care acționează asupra copilului, această influență manifestându-se dintr-o perspectivă multidirectională. Aceasta îl introduce pe copil în valorile grupului din care face parte, dar îi formează și primele conduite sau stări de spirit. Modul de influentă al familiei este unul implicit, ascuns, indirect. Carențele manifestate în educația din familie se răsfrâng profund și de durată asupra personalității și vieții individului.
Școala constituie un factor important al educației sistematice și continue. La nivelul școlii educația și instrucția ating stadiul de maximă dezvoltare, prin caracterul planificat, programat și metodic al activităților instructv-educative.
Biserica prin intermediul preotului transmite individului stimuli religioși și general-comportamentali. Biserica poate compensa nevoia de filiație activă pe o linie ideatică, spirituală. Mult timp, de-a lungul istoriei, Biserica a deținut, după familie, rolul principal, uneori practic singular, în educarea indivizilor.
Instituțiile culturale, reprezentând casele de cultură, muzeele, casele memoriale, pot deveni medii de transmitere a unor valori ale societății.
Mass-media este o altă grupă de factori care acționează asupra educației tinerilor prin mesajele transmise. Cum însă, aceste mesaje nu sunt întotdeauna sincere, rolul mass-media în educație ar trebui să fie unul redus față de al familiei, al școlii sau al Bisericii. În zilele noastre asistăm, dimpotrivă, la creșterea acestui rol, nu neapărat cu influențe benefice în formarea tinerilor.
Structurile asociative, constituite din organizații formate pe criterii profesionale, disciplinare, spirituale sau nu, au un scop și o serie de acțiuni educative la nivelul publicului. Au rol în formarea conștiinței și conduitei proactive, prosociale și culturale.
Factorii care generează educația, nu acționează în același mod și în aceeași măsură asupra tuturor indivizilor, ci fiecare dintre aceștia are un rol mai mult sau mai puțin important în educarea, formarea individuală.
2.3.Rolul familiei în cadrul mediului educațional de-a lungul evoluției istorice
Trebuie menționat că, de-a lungul istoriei, educația copilului în familie îmbracă diferite forme, având diferite scopuri, în funcție de caracteristicile socio-economice și istorico-geografice ale diferitelor perioade istorice. Astfel, educarea copilului putea fi privită ca o treptă necesară formării lui ca bun cetățean, ca iscusit războinic, știutor în îndatoririle de familie sau, în Evul Mediu, formarea unui bun creștin.
În paginile următoare am încercat să redau câteva modele educative, așa cum apar ele, în diferite spații temporale sau geografice.
2.3.1. Educația în antichitate
Educația în Grecia antica
În Grecia antică educația diferă de la un stat la altul. Dacă în Sparta accentul este pus pe dezvoltarea fizică, considerată premisa pentru formarea unor buni războinici, în Atena educația fizică se afla pe primul plan doar până la vârsta de 14 ani, după care locul acesteia va fi luat de către aritmetică, muzică sau literatură, considerate importante pentru formarea spirituală a unui cetățean atenian.
Modelul spartan
De departe Sparta oferă istoriei cel mai crud model de educație a tinerilor. Nici măcar educația austeră monahală practicată în Evul Mediu, în care pedepsele corporale erau frecvent utilizate, nu egalează în cruzime modelul spartan.
Educația spartană a tinerilor era îndreptată în exclusivitate spre cariera militară. Încă de la naștere pruncul era prezentat unui ”consiliu al bătrânilor” care hotăra dacă pruncul este sau nu bine dezvoltat din punct de vedere fizic pentru a ajunge un bun soldat. Dacă era așa, atunci el era redat familiei până la vârsta de șapte ani, dacă nu, acesta era omorât. În familie, educația băieților și a fetelor deopotrivă, era foarte severă, cu multe privațiuni de ordin material și spiritual, urmărindu-se dezvoltarea fizică și psihică necesară unui bun războinic. După vârsta de șapte ani, de educația copiilor se ocupa statul. Educația aspră din familie continuă în grad sporit , presupunând de multe ori pedepse corporale, menite să călească trupul și psihicul tânărului pentru a forma din acesta un soldat iscusit și neînfricat. De un astfel de regim aveau parte și fetele care trebuiau călite din punct de vedere fizic pentru a da naștere unor copii viguroși, iar din punct de vedere spiritual pentru a fi soții demne războinicilor spartani și pentru a le insufla, la rândul lor fiilor lor, valorile militare spartane.
Modelul atenian
La Atena, tatăl hotăra asupra educației copiilor până la vârsta de 18 ani. Acest lucru constituia o îndatorire civică. La 7 ani băieții începeau școala, părăsind tovărășia exclusivă a femeilor, în timp ce fetele rămâneau spre a fi educate în familie.
Până la 14 ani, educația fizică ocupa un loc important în educarea tânărului, iar după această vârstă locul educației fizice va fi luat de aritmetică și muzică.
Studiul poemelor “Iliada” și “Odiseea” ale lui Homer, al poemului didactic al lui Hesiod intitulat “Munci și zile” sau al celor ale lui Solon era deosebit de important pentru formația intelectuală și morală a copiilor atenieni.
Educația fetelor se făcea exclusiv în familie și se reducea la gospodărie, la tors și la țesut. Abia în perioada elenistică, atunci când femeia putea primi o oarecare cultură, educația fetelor în familiile grecești a fost îndreptată și în acest sens.
Educația în Roma antică
În Roma antica influența femeii în educația copiilor este recunoscută. Mama este prima educatoare a propriilor săi fii. În cazul în care aceasta nu își putea asuma acest rol, se căuta o rudă mai în vârstă care impunea respect, pentru a-l prelua. Copiii erau crescuți într-o atmosferă de severitate și înaltă ținută morală.
La vârsta de șapte ani băieții ieșeau de sub influența mamei și treceau sub supravegherea tatălui. Imitau gesturile, vorbele și munca celor mai în vârstă pentru a cunoaște și practica un stil de viață tradițional. Astfel, își câștigau o anumită experiență de viață. Tinerii romani datorau un respect deosebit părinților, respect care se manifesta toată viața.
Fetele continuau să rămână în casă în jurul mamei lor, care le deprindea cu lucrările din interiorul gospodăriei, ca gătitul mâncărurilor și torsul lânii.
Educația tinerilor în familiile romane lua sfârsit în jurul vârstei de 16-17 ani, când se considera că au ajuns majori și își pot întemeia ei înșiși o familie.
Educația popoarelor iudaice
La evrei copiii erau considerați o binecuvântare pentru familie, fiind înconjurați de multă grijă și atenție.
În primii ani de viață, mama era cea care se ocupa de educația copiilor, indiferent dacă erau băieți sau fete, pentru ca mai apoi, tatăl să își învețe fiul despre tradițiile naționale, religioase morale sau literare. Orice cap de familie trebuia să știe să scrie și să citească. Tatăl îi dădea fiului său și instrucția profesională. În schimb, copiii datorau respect părinților, ei erau învățați din familie pietatea filială, datoria și supunerea față de părinți, aceasta fiind considerată prima obligație a unui om, după cea religioasă. Copilul neascultător era pasibil chiar de pedeapsa cu moartea dacă faptele sale erau grave.
Educația fetelor era făcută în exclusivitate de către mamă. Familia iudaică ținea foarte mult la reputația fetelor.
Mezii si persii
Ca și la alte popoare, de educația copiilor în primii ani de viață se ocupa mama. De la vârsta de 5 la cea de 7 ani, tatăl se preocupa de educația băieților. De educația fetelor se ocupa în continuare mama.
Copiii celor bogați își continuau instrucția în școli pe lângă preoți. Aici erau formați pentru a ajunge militari sau slujbași ai statului. Pentru a se obișnui cu viața grea, tinerii erau supuși la diferite activități deosebit de dificile, cum ar fi: lucrări agricole istovitoare, marșuri lungi pe arșită și ger, trecerea unui fluviu înot cu tot echipamentul și armamentul personal, călăria pe cai nărăvași. Referindu-se la educația și instrucția tinerilor perși, Herodot scria: ”Tinerii perși sunt învățați trei lucruri: să călărească, să tragă cu arcul și să spună totdeauna adevărul”.
În privința relațiilor din familie, copiii datorau ascultare părinților, în special tatălui . Neascultarea de părinți se pedepsea, dar la popoarele meze și perse, spre deosebire de altele din Orientul Antic, fiul neascultător nu era omorât sau schingiuit: dacă se dovedea că un copil nu dădea ascultarea cuvenită tatălui, atunci o parte din moștenirea care i se cuvenea de la acesta îi revenea mamei.
Educația în China antică
În China străveche educația copiilor presupune imprimarea în comportamentul acestora a unor reguli de conduită care promovează cinstea, hărnicia, modestia, respectul față de cei mai în vârstă. Educația băieților se realizează de către tatăl familiei, iar cea a fetelor de către mamă. Sunt condamnați părinții care își răsfață copiii, considerându-se că un copil ajuns adult, trebuie să manifeste respect și ascultare față de părinți, iar acest lucru nu ar fi posibil fără o educație corespunzătoare. Totuși, educația chineză veche nu presupunea, în general pedepse violente, decât dacă era absolut necesar, ci înțelepții chinezi erau de părere că tinerii pot fi educați prin metode pașnice dacă părinții au destulă consecvență în aplicarea lor. Chinezii sunt primul popor care emite, în istoria pedagogiei, teoria educației prin nonviolență.
Educația popoarelor amerindiene
Despre educația popoarelor amerindiene s-a aflat abia în Evul Mediu, odată cu descoperirea acestui ținut de către conchistadori. Totuși din studierea izvoarelor istorice existente se pot trage concluzii referitoare la diverse evenimente sau obiceiuri din antichitatea acestora. De menționat este faptul că obiceiurile antice se păstrează și în Evul Mediu, ele fiind schimbate doar datorită obligativității impuse de regimul colonialist hispano-portughez.
Familiile incașe se ocupau încă de la nașterea copilului de purificarea trupului și a spiritului acestuia. Astfel, de când se nășteau și până la vârsta de 4 ani, capul copiilor era prins între două plăci de lemn care prindeau fruntea si ceafa și care le deformau craniul, considerându-se că în acest fel vor fi alungate spiritele rele.
La majorat, băieții erau prezentați celei mai în vârstă persoane din familie. Fetele rămâneau pe lângă mame care le instruiau în privința obiceiurilor gospodărești, de altfel foarte sumare. În general, în primii ani de viață, educația era facută de către mamă, pentru ca, mai apoi tatăl să se ocupe de educația fiului, învățându-l propria meserie (totuși copilul nu era obligat să o urmeze, putându-și alege alta), noțiuni despre religie sau îndeletnici războinice. Tinerii erau crescuți în spiritul adorării divinităților și al respectului față de bătrânii înțelepți. De instrucție și educație beneficiau doar fii nobililor.
2.3.2. Educația în Evul Mediu
Educația popoarelor germanice din evul mediu timpuriu
Educația tinerilor avea ca aspect principal sobrietatea. De mici erau deprinși cu educația obositoare și anevoioasă. O caracteristică o constituie faptul că, la popoarele germanice dinaintea unificării lui Carol cel Mare, de o anumită educație militară aveau parte și fetele, atât cât, ajunse la casa lor, la nevoie să-si apere căminul împreună cu soțul.
În principiu, educația se făcea în familie până la vârsta de șapte ani, când erau dați la școală. În această perioadă, de multe ori aveau acces la a învăța scrisul și cititul și fetele.
Părinții hotărau soarta copiilor în toate privințele, iar aceștia le datorau ascultare.
Lumea arabă a evului mediu
La popoarele arabe, copiii erau învățați de mici să fie curați, cuviincioși și să asculte de părinți. Până la vârsta de 5 ani, mama se ocupa de educația copiilor ei. De la această vârstă tatăl își învăța fiul rugăciunile și abluțiunile rituale.
Totuși, cu tot respectul și supunerea la care erau obligați copiii față de părinții lor, aceștia din urmă le acordau primilor o deosebită atenție, inclusiv din punct de vedere material. De grija adulților beneficiau și copiii rămași orfani.
Educația în Japonia în Evul Mediu
Ca și în alte cazuri, primele noțiuni de educație sunt căpătate de copii de la mamă. Fetele rămâneau până la căsătorie tot în grija mamei. De regulă, nu aveau acces la învățarea scrisului și cititului.
De la vârsta de șapte ani, băieții vor primi educație, în funcție de mediul social din care provin. Copiii țăranilor și ai oamenilor simpli, rămân cu educația primită în familie. Copiii războinicilor primeau de mici o sabie pe care o purtau cu ei tot timpul. Educația fiilor de samurai era făcută în casă, foarte rar, timp de patru ani în mănăstiri. Ei erau educați în spiritul profesiunii și castei lor.
Copiii nobililor începeau școala de la vârsta de 7 ani în mănăstiri unde erau supuși unui tratament nemaiîntâlnit în alte cazuri: li se rădeau sprâncenele și erau obligați să se macheze ca femeile, aceasta fiind considerate disciplina de studiu. În mănăstiri învățau noțiunile: poezie, muzică, pictură, etichetă, recunoașterea diferitelor varietăți de ceai. După terminarea studiilor, reveneau în familie.
În familiile japoneze, respectul față de părinți, și în special față de persoanele vârstnice din familie este sacru. Japonezii își ascultau aproape orbește părinții, chiar și la vârsta maturității. Acest lucru se făcea din convingere, și nu doar din obligația normelor impuse de religie sau comunitate.
Educația europeană
Educația tinerilor în Evul Mediu are un caracter practic și concret. Aceasta era orientată de mediul social în care trăiau. Până la 7 ani educația copiilor se făcea în familie. De la această vârstă copilul putea fi dat la școală.
În familiile nobiliare sau în cele foarte bogate instrucția copilului era încredințată unui preceptor. De la 10 ani tinerii nobili își începeau pregătirea militară. Ei învățau să mânuiască armele, să călărească sau să îngrijească un cal.
Educația fetelor era orientată tot în sens practic. Acestea erau instruite să-și însușească diferite practici gospodărești pentru a fi capabile, după căsătorie să conducă singure propria gospodărie. Fetele nobile aveau parte, însă și de o instrucție intelectuală sau mondenă. Educația lor presupunea lecturi literare, arta broderiei, vânătoarea, călăria, dansul.
Trebuie menționat că educația în perioada Evului Mediu se înscria în normele și caracterul impus de Biserica Creștină care avea o influență hotărâtoare, atât în viața socială, cât și în cea politică.
În familie, asupra soartei copiilor hotăra tatăl. De multe ori, însă, deși regulile interziceau, faptic, mama avea și ea un cuvânt de spus. Nu sunt puține exemplele din istorie sau literatură care ne înfățișează femei celebre care au jucat un rol hotărâtor în viața familiilor lor și în societate. În orice caz, copiii nu aveau, cel puțin la nivel de teorie, dreptul de a hotărî singuri în ceea ce-i privea. Ei trebuiau să se supună hotărârilor tatălui de familie. În realitate, însă, de multe ori, copilul, tânăr sau matur, complota, într-un fel sau altul, împotriva hotărârilor familiei. Nu se pune problema, în Europa, la nivel faptic, a unui respect sau supunere, aproape necondiționată, față de părinți ca în cazul arabilor sau al japonezilor.
2.3.3. Educația în Epoca Renașterii
Caracteristicile educației din perioada Renașterii sunt: continuitatea influenței tatălui în familie, afecțiunea devotată a mamei, ascultarea și respectul copiilor față de părinți. Severitatea tatălui, deși uneori excesivă, avea ca scop continuitatea virtuților familiale.
Educația fetelor cădea în sarcina mamei. De la vârsta de 8-10 ani, fetele erau trimise într-o mănăstire de maici, ca să deprindă ocupațiile gospodărești, să învețe să scrie și să citească, după care, reveneau în sânul familiei și așteptau să fie căsătorite, aspect hotărât de către părinți. În familie, fata era privită ca fiind inferioară fraților ei de sex masculin, fiind tratată ca atare, uneori chiar de către propria mamă. Aceste obiceiuri se regăseau inclusiv în familiile nobililor.
De la vârsta de șapte ani, tatăl se ocupa de educația băieților pe care îi iniția în treburile gospodăriei și a profesiunii lui. Instrucția era influențată de situația economică și de poziția socială a familiei. În familiile înstărite, băieții erau trimiși, spre instruire în internatele din orașe, unde erau supuși unui regim de disciplină deosebit de sever.
Odată educația încheiată, copiii se întorceau în familii, acestea hotărându-le viitorul. Tinerii nu aveau voie să se împotrivească deciziilor tatălui; în practică acest lucru se mai întâmpla, dar atitudinea de neascultare față de părinți era dezavuată de societate, mai ales dacă neascultătoarea era fata, aceasta putând fi chiar aspru pedepsită.
2.3.4. Educația in Epoca Modernă
Epoca modernă stă sub semnul a două mari evenimente care au generat schimbări, inclusiv în ceea ce privește viața de familie: Revoluția franceză de la 1789 și apariția Codului lui Napoleon Bonaparte.
Revoluția franceză a zguduit din temelii mentalitatea acelor vremuri, nu doar în ceea ce privește aspectele politice sau economice, ci și în privința celor sociale, printre acestea situându-se rolul femeii în societate. Întrucât la Revoluție au participat foarte multe femei (e drept că din pătura de jos), ele au arătat pentru prima dată în istorie că pot juca și alt rol în afară de cel de mame sau gospodine.
Codul etic al lui Napoleon Bonaparte reprezintă primul model de Constituție scrisă. El prevedea printre altele, dreptul egal la averea familiei al tuturor fraților, inclusiv al fetelor. Fetele erau, așadar, puse, măcar dintr-un anumit punct de vedere, la egalitate cu copiii de sex masculin din familie.
Nu în ultimul rând trebuie amintit, avântul pe care l-au luat știința și tehnica, ceea ce a dus la dezvoltarea industriei, a transporturilor, a comerțului, generând dezvoltarea economică.
Toate aceste aspecte nu aveau cum să nu-și lase amprenta și asupra vieții de familie și a educației copiilor. Sigur că, odată adoptat, Codul lui Napoleon nu a fost imediat agreat, dar a rămas în vigoare și, cu timpul, importanța acordată copiilor de sex feminin în familie a crescut. De asemenea, în condițiile dezvoltării noii clase – burghezia, a înfloririi orașelor, a dezvoltării rolului acestora, a înfloririi artelor, a descoperirilor din lumea științei și tehnicii, mentalitatea în sânul familiei nu avea cum să rămână neschimbată. Tot mai multe fete aveau acces la educație. În familiile bogate, aceasta se făcea în casă, de către profesori particulari, dar important este că, acum fetele nu erau instruite doar în privința îndatoririlor gospodărești, ci și în privințele literaturii, artelor muzicii sau dansului. Nu se pune, însă încă, problema egalității de studii între băieți și fete. Totuși, fetele capătă dreptul de a studia în cadru instituționalizat.
Pe de altă parte, dreptul copiilor de a lua hotărâri în ceea ce-i privește a crescut. Deși se păstrează încă obligativitatea, mai mult morală, generată de regulile de bună purtare, și mai puțin impusă strict prin lege, de a asculta de hotărârile părinților, rolul decisiv al familiei în ceea ce privește viața copiilor a scăzut mult. Nu se mai pune problema pedepsirii neascultării de părinți, mulți tineri își aleg singuri profesia sau partenera/partenerul de viață. E drept, de aceste privilegii se bucură, deocamdată, mai mult băieții. Dar, nu puține sunt cazurile în care, fetele sunt implicate în afacerile familiei.
De asemenea a crescut rolul mamei în educația copiilor, indiferent de sexul acestora. Mama nu mai este exclusă de la viața de familie sau de la afacerile familiei. Ea are dreptul la păreri și în ceea ce privește viitorul copiilor, băieți sau fete. Tatăl își educa fiul spre a-l învăța meseria sa sau spre a-i lăsa în grijă afacerile, dar în afaceri sunt inițiate și fetele, dacă în familie nu sunt băieți.
2.3.5. Educația copiilor în contemporaneitate
În epoca contemporană, datorită “boom”-ului economic și a schimbărilor radicale care au avut loc din punct de vedere politic și, implicit, social, educația în familie a suferit schimbări majore. Datorită complexității sale, acest subiect va fi tratat separat, într-un subcapitol propriu.
2.4.Rolul familiei la educația copilului în primele deceni ale secolului XXI
2.4.1. Aspecte generale
Pentru a analiza poziția și rolul copiilor în familie în zilele noastre este necesar a se trece în revistă schimbările de ordin economic, social, socio-cultural care au avut loc la nivelul societății actuale, schimbări care și-au pus amprenta și în ceea ce privește viața de familie. Dezvoltarea economiei, schimbarea mentalității economice a indivizilor, a mentalității sociale și socio-culturale au produs modificări în ceea ce privește structura și relațiile în familie.
În familiile moderne, de regulă, ambii părinți lucrează, copiii rămânând de mici, fie în grija bunicilor, fie în grija instituțiilor de învățământ (creșe, grădinițe). Datorită provocărilor multiple de ordin profesional și economic, a crescut numărul cuplurilor fără copii sau cu un singur copil. De asemenea a crescut numărul “părinților fugari”, adică aceia fug, prin diferite mijloace, de responsabilitatea educării propriilor copii: îi neglijează, îi abandonează în fața televizorului sau calculatorului, pleacă la muncă în străinătate întrerupând pe perioade lungi contactul cu copiii lor.
Se constată de asemenea o diminuare a funcțiilor familiei la nivel global, uneori cu repercusiuni în dezvoltarea personalității copilului sau tânărului.
Tot mai mulți specialiști trag un semnal de alarmă pentru ca familia să-și reia rolul cuvenit în educația copilului, inclusiv prin aportul pe care, ceilalți factori care joacă un rol în educația copilului îl pot aduce: școala, Biserica, serviciile specializate în ocrotirea minorilor, mass-media, etc .
2.4.2. Definiții și tipuri de familii
2.4.2.1. Definiții ale familiei:
Familia reprezintă elementul natural și fundamental al societății, una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane.
Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soț, soție și
copiii născuți din unirea lor, uneori i se pot adăuga și alte rude, pe care îi unesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale.
Familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții, conștient sau inconștient, care aplică anumite reguli de educație, care creează o atmosferă.
Familia este un grup social, realizat prin căsătorie; este formată din oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică în comun, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice.
Astfel, familia se poate defini în sens larg sau în sens restrâns.
Familia, în sens larg reprezintă un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii.
Familia, în sens restrâns reprezintă un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia.
Familia, ca nucleu fundamental al societății, poate fi considerat primul mediu important în care se realizează educația copilului și prima comunitate cu care copilul vine în contact.
2.4.2.2. Tipuri de familii:
Clasificarea familiilor se poate realiza, fie raportat la gradul de cuprindere, fie la situația juridică a cuplurilor.
În raport cu gradul de cuprindere se deosebesc5:
familia extinsă – poate cuprinde un număr mare de rude de sânge, mai multe generații;
familia nucleară – cuprinde soț, soție și copiii minori;
familia de trecere – care realizează trecerea de la "familia comunitară", a trecutului (caracterizată prin acte impuse de norme și obiceiuri sancționate de tradiție, sentimente modelate de tradiție) la "familia societală", a viitorului ( caracterizată prin reducerea afectivității și predominarea deciziilor reflectate, calculate).
În raport cu situația juridică, există:
familia clasică – cuprinde soțul, soția și copii rezultați în urma căsătoriei;
cuplul fără descendenți – format din soț și soție, fără copii;
concubinajul – forma în care cuplul locuiește împreună, dar fără legătura căsătoriei;
familia monoparentală – rezultată în urma separării, divorțului sau decesului unuia dintre soți.
Mai există, de asemenea, o serie de experiențe familiale, printre care pot fi amintite:
căsătoria deschisă – care permite schimbarea partenerului dacă acest lucru este în interesul cuplului;
familia reconstituiă – în care partenerii au mai fost căsătoriți și au descendenți din mariajele anterioare, la care se pot adăuga descendenți comuni;
familia reorganizată – alcătuită fie din doi parteneri divorțați sau văduvi fără copii, fie din parteneri dintre care doar unul are descendenți din mariajele anterioare;
celibatul – menaj format dintr-o singură persoană, de sex feminin sau masculin, necăsătorită.
2.4.3. Funcțiile familiei:
Definirea exactă a noțiunii de familie comportă dificultăți determinate de faptul că acest fenomen social constituie obiect de cercetare pentru mai multe științe: sociologie, psihologie, medicină, istorie, drept etc. fiecare propunându-și să surprindă dintr-o perspectivă specifică dimensiunile, dinamica și funcțiile grupului familial.
Familia, ca formă a comunității umane, trebuie analizată din punct de vedere al relațiilor ce se stabilesc între cei care o compun, precum și cele între familie, ca entitate distinctă și societate.
Având în vedere aceste considerente, putem defini într-o accepție generală familia, ca fiind o formă de relații sociale dintre persoane fizice legate între ele prin căsătorie sau rudenie, fiind formată din soți și copiii lor, părinții soților, precum și cu alte persoane cu care se află în relații de rudenie.
Familia desemnează un grup de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, grup ce se caracterizează prin comunitate de viață, interese și întrajutorare. În cadrul relațiilor de familie există aspecte morale, fiziologice, psihologice și economice care dau acestor relații un caracter de complexitate ce nu poate fi întâlnit la alte categorii de comunități sociale.
Ca nucleu al societății, familia, indiferent de forma ei, îndeplinește o serie de funcții, printre care:
Funcția naturală, biologică prin care se asigură perpetuarea speciei umane;
Funcția economică. Familia trebuie să asigure baza materială necesară satisfacerii trebuințelor membrilor săi;
Funcția de socializare. Familia contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor în primul rând, dezvoltând relații de cooperare, înțelegere, sprijin și respect reciproc;
Funcția educativă. Creșterea și educarea copiilor reprezintă îndatoriri importante ale familiei, prevăzute atât de normele morale ale societății, cât și de cele legale, stipulate în Codul Familiei.
În țara noastră, bazele dreptului familiei sunt stabilite prin Constituția României. Noul Cod al familiei prevede, pe scurt, principiile care fundamentează statutul familiei reglementat prin legislația în vigoare, stabilind următoareleaa.
• ocrotirea familiei și a proprietății private de către stat;
• întemeierea familiei pe căsătorie liber consimțită de soți;
• ocrotirea intereselor copilului minor.
CAPITOLUL III. COMUNICAREA ȘI COOPERAREA ÎNTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE CERINȚĂ A CREȘTERII INFLUENȚEI MEDIULUI EDUCAȚIONAL
3.1.Repere teoretice în comunicare
3.1.1. Comunicarea – delimitări conceptuale
Substantivul „comunicare” este derivat din verbul „a comunica”, provenit din franțuzescul „communiquer”, însemnând a transmite cuiva un mesaj, a informa, a înștiința, a spune, a da de stire.
Procesul de comunicare constă într-un schimb de mesaje între interlocutori și presupune existența următoarelor componente: sursa emițătoare (emițătorul), codul utilizat (verbal, nonverbal, paraverbal), canalul de transmitere a mesajului (auditiv, vizual, tactil), conținutul și forma mesajului, sursa receptoare (receptorul), destinația (codificare-decodificare). Altfel spus, E (emitatorul) transmite un mesaj codificat de limbaj către R (receptorul), acesta din urmă îl decodifică spre a înțelege semnificația mesajului.
Comunicarea poate fi verbală, nonverbală (limbajul trupului este un exemplu de comunicare nonverbală) și paraverbală. Cea mai des uzitată formă de comunicare rămâne, însă cea verbală. Aceasta, la rândul ei, poate fi orală sau scrisă. În comunicarea verbală, cel mai important mijloc de realizare a comunicării verbale este limba. Limba reprezintă pricipalul mijloc de exprimare a gândirii umane, cu ajutorul căreia se transmit idei, gânduri, sentimente.
O atenție aparte trebuie acordată comunicării orale, întrucât ea beneficiază de o serie de particularități componente, care determină prin ele însele semnificația mesajului:
intonația
accentul
tempo-ul: lent, rapid, moderat,
pauza – introdusă spontan sau deliberat
3.1.2. Rolul comunicării în relațiile interumane. Cauze care pot genera blocaje în comunicare
Comunicarea este mijlocul principal de interrelaționare între oameni. Cu ajutorul acesteia se transmit mesaje între indivizi. Din această cauză este necesar ca indivizii să-i acorde acesteia importanța cuvenită, pentru a nu vicia mesajul transmis, de asemenea se impune cunoașterea normelor de comunicare verbală, orală sau scrisă, întrucât este neplăcut să ai de-a face cu un interlocutor care, din cauză că nu stăpânește bine normele comunicării verbale (cunoașterea limbii, a normelor gramaticale, etc) și care, în acest fel creează dificultăți în transmiterea mesajului.
Printre factorii care pot vicia mesajul transmis se numară: necunoașterea limbii în care este transmis mesajul, intercalarea între emițător și receptor a unor factori externi care impiedică transmiterea mesajului, vicierea canalului de transmitere a mesajului, distanța prea mare între interlocutori, care ar putea determina imposibilitatea recepționării mesajului, probleme de ordin medical care împiedică recepționarea mesajului (un surdo-mut nu poate recepta un mesaj transmis prin comunicarea verbală).
3.1.3. Importanța comunicării în relația cadru didactic-familie
Datorită specificului activității din grădiniță, educatoarea se află în permanență în situația de a colabora cu familiile școlarilor. În acest context, ea trebuie să acorde o importanță deosebită stăpânirii mijloacelor de comunicare verbală sau nonverbală.
Se impune cunoașterea și utilizarea corectă a normelor limbii române, scrise și vorbite. În discuțiile pe care le are cu persoanele din anturajul copiilor trebuie să adopte intonația, tempo-ul și accentul potrivite pentru a transmite corect mesajele, dar și pentru a dezvolta o conversație plăcută, nicidecum una stânjenitoare sau necuviincioasă (tonul ridicat, cuvinte urâte, etc.).
O importanță deosebită trebuie să acorde educatoarea și comunicării nonverbale. Contactul vizual cu interlocutorul trebuie menținut în permanență. În schimb, trebuie să aibă grijă la aspecte ale limbajului corpului care ar putea transmite mesaje nedorite, punând-o într-o situație stânjenitoare (îmbrăcăminte neadecvată, provocatoare, gesturi nefirești ale mâinilor, etc.).
3. 2. Colaborarea școală-familie – premisă a succesului actului educational
3.2.1. Colaborarea școală-familie. Rolul învățătorului în colaborarea cu familiile școlarilor
În ultimii ani, vârsta școlară a căpătat din partea specialiștilor o importanță deosebită. Aceștia sunt de părere că este vârsta la care se pune temelia educativă a vieții individului. În școală copilul își formează deprinderi de autonomie personală, de comportament civic, de interrelaționare cu ceilalți copii și tot în școală copilul își formează primele achiziții intelectuale. În procesul educării sale, școlarul este dirijat, ajutat și monitorizat de către doi factori: școala și familia. Acțiunea acestor factori trebuie să se manifeste convergent spre un punct reprezentând un ideal comun: instrucția și educația corespunzătoare a școlarului. Acest lucru nu este posibil fără o continuă colaborare între cei doi factori susmenționați. Pentru reușita actului educațional, munca depusă de cadrele didactice în școală trebuie continuată, susținută și întărită de către familie. Atunci când nu se acordă importanța cuvenită comunicării cu părinții, acest fapt generează lacune în educarea preșcolarului.
În acest sens trebuie să aibă loc un dialog permanent și dezinteresat între aceștia pentru a facilita înțelegerea procesului instructiv-educativ de către familie atât în conținut cât și în mijloace de realizare. Sunt situații în care familia, neținând cont de particularitățile firești de vârstă ale copilului sau de programa instructiv-educativă îl supune pe acesta unui regim supraîncărcat de activități educative , sacrificându-i în acest scop activități firești vârstei: odihna, joaca, plimbarea. Învățătoarea este cea care trebuie să acționeze în sprijinul copilului, explicându-le părinților cât de nociv este pentru creșterea și dezvoltarea fizică și psihică armonioasă a acestuia un regim de viață fizică și intelectuală suprasolicitant. În dialogul cu familia învățătoarea are nevoie de tact și măiestrie comunicativă, de cunoștințe temeinice de psihologie, de răbdare, perseverență și amabilitate.
La polul opus se află familii care le oferă copiilor totul, fără să le ceară nimic în schimb, fără a-i angaja în acțiuni utile dezvoltării intelectuale și sociale. Această atitudine a adulților îi va determina pe copii să considere că totul li se cuvine și că în viață pot obține orice fără efort. Copiii nu-și vor valorifica astfel potențialul intelectual în scopul formării unei instrucții și educații adecvate, menite să-i asigure succesul școlar de mai târziu.
Tot învățătoarea este cea care trebuie să intervină făcându-i pe adulți să înțeleagă cât de incorectă și dăunătoare pentru copii este o atitudine a adulților care nu-i responsabilizează, nu le cere depunerea efortului firesc de a se instrui și educa în limitele normale ale vârstei.
Un alt tip de atitudine defectuasă a familiei este „fuga” de la îndatorirea de a educa, abandonul copiilor de către părinți, manifestat fie în sensul propriu – familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate sau familii dezorganizate, fie la figurat: copii neglijați, abandonați în fața calculatorului sau televizorului, lăsați să se joace nesupravegheați, expuși astfel unor pericole capabile să le pună în pericol chiar viața.
Rolul cadrului didactic în astfel de cazuri este deosebit de important. Aceasta, prin cunoștintele psiho-pedagocice pe care le deține intuiește exact drama psihică a copiilor aflați în astfel de situații, putând acționa în consecință pentru sensibilizarea familiei și facilitarea întelegerii de către aceasta a rolului care-i revine în educarea preșcolarului pentru a împidica formarea unor blocaje la nivelul psihicului acestuia.
În toată activitatea sa, învățătoarea trebuie să dovedească un grad înalt de responsabilitate personală, profesională și civică.
3.2.2. Forme de colaborare între școală și familie. Factori care viciază colaborarea
Inițierea părinților în problemele specifice instrucției și educației în școală se poate realiza în multe moduri.
Cel mai frecvent mod de a facilita părinților procesul instructiv-educativ sunt întâlnirile directe. Acestea pot fi individuale sau de grup. În cadrul lor se pot discuta diferite aspecte legate de programa școlară, evoluția școlarilor, acțiuni ce urmează a se desfășura în comun.
Activitatea demonstrativă îi dă posibilitatea părintelui să fie propriul evaluator al copilului său și să-l aprecieze în raport cu cerințele educatoarei și ale colectivului din care face parte.
Serbările sunt un mijloc prin care părinții evaluează performanțele copiilor, ca și în cazul activităților demonstrative, dar spre deosebire de acestea din urmă, la serbare atmosfera este mult mai deschisă, mai puțin sobră, ceea ce favorizează comunicarea.
Proiectele de parteneriat reprezintă forme ample de interacțiune între școală și familie. Ele cuprind acțiuni multiple și variate, ocazie cu care familia poate fi pe rând factor de sprijin, dar și evaluator, măsurător al performanțelor copilului și al gradului de implicare și profesionalism al educatoarei. Proiectele de parteneriat se dezvoltă pe două direcții care se întrepătrund : școală-familie și familie-școală
Vizitele la domiciliul copilului. Deși sunt tot mai rar utilizate, aceste acțiuni dau posibilitatea cadrului didactic să se informeze cu privire la condițiile de locuit ale copilului, posibilitățile materiale ale familiei, alte aspecte pe care le poate descoperi cu acest prilej.
3.2.3. Factori care viciază colaborarea
Există situații în care colaborarea între instituția școală și familiile elevilor nu se desfășoară la parametri optimi datorită unor factori pertubatori. Printre aceștia se pot aminti:
Insuficienta deschidere spre dialog a părinților;
Lipsa de tact a cadrului didactic;
„Gelozia părinților” care se tem să nu fie înlocuiți de cadrul didactic în viața copilului;
Ocupațiile profesionale ale părinților care îi împiedică pe aceștia să dedice suficient timp dialogului cu grădinița.
Dată fiind importanța colaborării dintre școală și familie pentru succesul actului educativ, instituția de învățământ este chemată să depună eforturile necesare în vederea înlăturării oricăror obstacole care survin în colaborarea dintre ea și familiile elevilor, în vederea optimizării procesului instructiv-educativ și a dezvoltării armonioase fizice și psihice a școlarilor.
CAPITOLUL IV. CERCETAREA PEDAGOGICÃ
4.1 Tema: Cercetarea pedagogică de față abordează o problemă deosebit de importantă și anume rolul implicării familiei în realizarea unui mediu educațional performant.. În mod cert principalii responsabili pentru calitatea actului educativ sunt cadrele didactice, însă mulți părinți își neglijează rolul foarte important pe care îl au în educația propriului copil și de aceea consider că se impune studierea amănunțită a modului de implicare al părinților, cât și relația, care ar trebui să fie una de colaborare cu școala.
” PARTICULARITĂȚI ALE COLABORARII ȘCOALA –FAMILIE
ÎN REALIZAREA UNUI MEDIU EDUCAȚIONAL
PERFORMANT ÎN RÂNDUL ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR ”
4.2. Concepte fundamentale
Verbul “a cerceta” are mai multe înțelesuri: a observa, a examina cu atenție, a întreba, a căuta etc.
Obiectul unei cercetări psihopedagogice îl constituie o problemă „un fapt” pe care cercetătorul îl identifica și delimitează din ansamblul structural din care face parte, cu intenția de a-i da o explicație plauzibilă și de a obține date certe privind funcționalitatea sa.
În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa creșterei interesului pentru implicarea comunității în realizarea unui mediu educațional performant în rândul elevilor din ciclul primar, mobilizarea membrilor comunității pentru participarea la procesul decizional din școli are efecte benefice asupra instrucției și educației, formării si informarii din școlile românești. Intre factorii educativi implicați in educarea viitoarei generații pot exista obstacole externe sau interne, precum și conflicte ascunse sau manifeste. Pe baza experienței acumulate de-a lungul anilor la catedră, a discuțiilor purtate cu părinții si cu cadrele didactice, precum si a studierii literaturii de specialitate s-a conturat o imagine virtuală a colaborării scoala – familie, care poate fi confirmată sau nu în urma cercetării.
Știm că familia și școala sunt cei mai importanți factori educativi, care se ocupă de dezvoltarea intelectuală, emoțională și volitivă a elevilor. Aceste două organisme educative trebuie să-și cunoasca foarte bine funcțiile, rolurile, limitele, pentru ca impreună sa contribuie la dezvoltarea unui mediu educațional performant.
Studiind literatura de specialitate, ajungem la concluzia că pentru funcționarea adecvată a școlii este necesară integrarea părinților si a forurilor locale in viața scolară. Cum spunea pedagogul Kozma Tamás: “De legatura școlii cu familia depinde măsura in care parintele acorda importanța semnalelor venite din partea cadrelor didactice, măsura in care părintele urmarește activitatea din cadrul scoli”. In colaborarea școlii cu familia oricare parte poate sa faca primul pas, dar având in vedere ca școala este organismul educativ acreditat, cu cadre didactice competente, conștiente de propriile indatoriri, cu o experientș bogată, putem sa afirmăm ca este bine ca școala sa anticipeze nevoile părinților. Privind problema din acest unghi de vedere cercetarea este un prim pas spre părinți, spre clarificarea realitaților colaborări școală – familie, spre adâncirea relațiilor de comunicare, colaborare si cooperare dintre cei mai importanți factori educativi implicați in educația copiilor si tinerilor, spre dezvoltarea de programe si proiecte concrete de activizare a partenerilor educativi, spre gasirea de modalități concrete de eficientizare a parteneriatului scoala – familie.
4.3.Obiectivele și ipotezele cercetării
După cum am prezentat in partea de fundamentare teoretică, parteneriatul educațional presupune unitate de cerințe, opțiuni, decizii, acțiuni educaționale a tuturor parților implicate in desfasurarea acestuia.
Cercetarea nu și-a concentrat atenția asupra tuturor laturilor parteneriatului educațional, dar are ca obiectiv general identificarea particularităților esențiale ale comunicarii școala-familie, în vederea colaborării pentru realizarea unui mediu educațional performant.
Fară a incerca sa realizăm o tratare exhaustivă a problemei parteneriatului educațional, am intenționat să indentificăm particularitațile colaborării școlii cu familia precum si efectele pe care le are implicarea părinților in organizarea unor activități si participarea lor la actul decizional, in mobilizarea parinților mai puțin implicați, în implementarea unui real parteneriat scoală- familie.
Obiective specifice:
Identificarea aspectelor pozitive si negative in comunicarea școlii cu familia;
Dezvoltarea comunicativității la părinți, cadre didactice si elevi;
dentificarea unor cai si mijloace de eficientizare a parteneriatului scoala – familie.
În realizarea cercetării am pornit de la urmatorele ipoteze:
1. Implicarea parinților in activitatea organizațiilor nonguvernamentale ce funcționează pe langă școli și contribuie la creșterea coeziunii grupului de părinți, la depășirea barierelor comunicative.
2. Ccreșterea încrederii față de școală, față de colectivul de conducere al acesteia, la adâncirea colaborării si cooperarii cu școala, ca instituție ce se ocupa de educarea copiilor lor.
3. Organizarea planificată, conștientă de activitați in parteneriat scoală – familie duce spre o comunicare eficientă, prin care se asigură formarea unei imagini reale despre școala și familie.
Luând in considerare toate aspectele surprinse in delimitările conceptuale avem toată convingerea că ipotezle noastre sunt viabile.
4.4. Metodologia cercetării și instrumente de cercetare folosite
4.4.1. Etapele cercetării
Pentru indeplinirea obiectivelor urmărite cercetarea s-a desfășurat in mai multe etape:
I. Documentarea si studierea bibliografiei de specialitate legate de tema de cercetare, proiectarea activităților cu cadrele didactice, cu părintii si cu elevi.
II. Continuarea si desfășurarea propriu-zisă a cercetării, desfășurarea convorbirilor, interviurilor, dezvoltarea de programe si proiecte in parteneriat.
III. Finalizarea cercetării prin aplicarea chestionarelor, interpretarea rezultatelor obținute si elaborarea textului știintific .
4.4.2. Metodele utilizate în cercetare
1) Metode teoretice:
cercetarea surselor teoretice – ce a constat in studierea bibliografiei de specialitate, a resurselor informaționale studierea planurilor manageriale ale școlilor; (delimitarile conceptuale și anexele.)
metoda logică de analiza a informațiilor știintifice;
2) Metode experimentale:
observația – spontană si organizată;
discuțiile – cu parinții, cadrele didactice si elevii
convorbirea – cu direcțiunea școli despre planificarea managerială, despre proiectarea unor activități in parteneriat cu parinții
interviul de grup – cu părinții si cu cadrele didactice, in faza inițiala de derulare a cercetării pentru evidențierea părerilor, așteptărilor, implicării familiei in viața școlii
chestionarele – pentru părinți si cadre didactice spre finalul cercetării pentru surprinderea evoluției fenomenelor specifice parteneriatului, a evoluției relației de comunicare, colaborare si cooperare
3) Metode praxiologice:
chestionarele – despre școală și familie pentru investigarea opiniilor elevilor din cls. 0-IV legate de școala și familie.
redactare de proiecte manageriale, programe de activități in parteneriat cu părinții, proiecte educative in colaborare cu direcțiunea scoli, cu diriginții si invățătorii pentru imbunătățirea colaborarii dintre cei doi factori educativi determinanți.
analiza calitativă si cantitativăa datelor experimentale (descrieri, prezentări tabelare, calcul procentual, grafice, histograme) .
Cercetarea am desfășurat-o in cadrul Școlii Gimnazială Porumbacu de Jos, unitate școlară in care imi desfășor activitatea din anul 2007.
Cercetarea vizează cele trei domenii distincte al parteneriatului școala- -familie: primul domeniu – familia, al doilea – școala si colectivul didactic, iar al treilea domeniu – colectivul de elevi.
În cercetare au fost cuprinși 134 de părinți, respectiv 9 de cadre didactice –. (cate 3 membri ai comitetelor de parinți pe clasa, precum intregul colectiv de elevii al școlii).
Repartizarea parintilor care au primit chestionare si au participat la interviuri pe clase s-a prezentat astfel:
Tabel 1. Repartizarea pe clase a parintilor cuprinsi in cercetare
Pentru dezvoltarea cercetării a trebuit sa cunosc opiniile elevilor, de aceea m-am orientat și spre ei prin postere, sondajele de opinie, si redactare de compuneri. Nu a existat obligativitatea participării la aceste activități dar pentru succesul lor de un real ajutor au fost membrii Consiliului elevilor din școala care si-au mobilizat colegii in indeplinirea sarcinilor.
4.4.3 Scopul cercetării – îmbunătățirea relației dintre școală și familie, ca partener educațional, în vederea formarii optime realizării unui mediu educațional performant elevilor din ciclul primaer
4.5. Desfășurarea cercetării și interpretarea datelor
Rezultatele cercetării vor fi prezentate urmarind firul derulării, astfel:
1) Prezentarea rezultatelor convorbirilor cu direcțiunea unități școlare,observarea realităților parteneriale ale acestora, discuțiilor cu părinții si cadrele didactice.
2) Prelucrarea rezultatelor interviurilor de grup – cu părinții și cadrele didactice
3) Prezentarea activităților, proiectelor implementate.
4) Prelucrarea datelor chestionarelor impărtite părinților și învățători, precum si a posterelor realizate de elevi.
1) Prezentarea rezultatelor convorbirilor cu direcțiunea unități școlare,observarea realităților parteneriale ale acestora, discuțiilor cu părinții si cadrele didactice.
Pentru început am inițiat două convorbiri cu direcțiunea unități școlare pentru a pune la punct planul de derulare a cercetării, pentru a studia planurile manageriale, pentru a discuta despre colaborarea școlii cu familiile elevilor.
Convorbirile au relevat deschiderea conduceri unități spre părinți, existența unor programe de implicare a părintților in viața școli. Trebuie precizat că prezența părinților la ședințele periodice cu direcțiunea este buna. Aprox. 85% din președinții comitetelor de părinți pe școală participă cu regularitate la acestea. În cadrul acestor activități se observă lipsa de implicare, de curaj în exprimarea opiniilor, de ridicare de probleme care îi frământă. Acest gen de discuții au loc în general în antecameră, înainte sau dupa ședință. La ședințele pe școală se ridică de obicei probleme legate de disciplină, învatatură, activități extracurriculare, probleme economice. Președintele comitetului de părinți pe școală, ales in ședința deschiă de ceilalți părinți să reprezinte unghiul de vedere al părinților, participă la ședințele consiliilor de administrație, dar implicarea lui este redusa în oferirea de idei, soluții la probleme, in general luând atitudine de supunere la deciziile majorității consiliului de administrație.
Ambele convorbiri au scos in evidență implicarea unor organizații nonguvernamentale ale părinților pentru îmbogățirea activității școlilor, pentru creșterea calității procesului de învățamant, pentru organizarea riguroasă a timpului liber al copiilor, pentru crearea de colectivitătți unite, pentru sprijinirea copiilor cu probleme materiale, pentru motivarea si activizarea copiilor cu rezultate deosebite: Asociația Parinților din Fabrică, Fundația Bartok Bela, Asociația Pro Folk.
În cadrul convorbirilor s-a hotarat desfăsurarea de interviuri de grup cu comitetele de părinți pe școală și cu cadrele didactice din școală în cursul lunii octombrie, derulare de proiecte în parteneriat cu părinții cu participarea învățătorilor, a responsabilului cu munca cu părinții, îmbogățirea planurilor manageriale cu activități de parteneriat comunitar, organizarea activităților cu elevii prin implicarea Consiliului elevilor din școli – redactarea compunerilor si completarea posterelor, iar spre finalul anului pentru luna mai s-a stabilit redactarea, completarea si prelucrarea unor chestionare finale pentru cadre didactice si părinți.
Se poate concluziona ca există deci un parteneriat care se poate dezvolta un program concret, ce trebuie să prevadă clarificarea rolurilor si indatoririlor de părinte, conștientizarea funcțiilor școlii si ale familiei, dezvoltarea capacităților de comunicare a părinților, depasirea barierelor personale in relaționare cu părinții si cu cadrele didactice, implicarea părinților in procesul decizional. Putem conveni ca o educație corespunzatoare consecventă are drept rezultat o atmosferă educativă lipsită de conflicte, stabilă, o legatura bună părinte-copil. Părinții isi controlează regulat elevii, au așteptări concordante cu posibilitățile copiilor, sunt informați despre viata particulară si scolară a copiilor, vizitează regulat școala. Aceasta insă nu depinde de nivelul de educație al părinților, discuțiile demonstrând că în majoritatea familiilor de muncitori sau șomeri atmosfera educativă este acceptabilă, exista interes pentru educarea copiilor, dar neglijența, lipsa de interes, neconcordanta dintre posibilitățile reale ale elevilor și cerințele părinților poate fi observată și in familii de intelectuali sau investitori particulari.
Educația necorespunzatoare din sânul familiilor – lipsa de consecvență, severitate sau ingaduință exagerată, conflictele dintre părinți, determină formularea unor asteptări necorespunzatoare, interes scazut legat de viata școlară a copiilor, informare scazută, informații lacunare.
S-a observat si că in cazul familiilor care nu reușesc să-si indeplineasca funcțiile de bază, este mai frecventă lipsa de concordanță dintre idealurile educative, lipsa de consecventă, părinții sprijinind școala doar ocazional prin severitate sau control temporar. Lupta de zi cu zi a părinților pentru supravietuire, complexelelor de inferioritate sunt determinante pentru evoluția relației școala-familie si trebuie avute in vedere în rezolvarea situațiilor conflictuale sau a celor de zi cu zi din viața elevilor. Trebuie căutate întotdeauna cauzele care stau in spatele problemelor, trebuie dusă in continuare lupta cu lipsa de incredere a părinților, școala trebuie sa aibă o atitudine incurajatoare pentru mobilizarea părinților, pentru manifestarea propriilor temeri, păreri, asteptări.
Am desfășurat spontan si discuții cu părinții despre relația școlii cu familia. Observând atitudinea părinților s-a putut remarca interesul acestora, curiozitatea, dar in acelasi timp si reținerea. Discuțiile au demonstrat ca exista personalități cu spirit de conducere, care participă activ la discuții, la exprimarea opiniilor sau nemulțumirilor, care se implica în animarea vieții școlii, dar majoritatea părinților au nevoie de încurajare și își expun părerea cu teamă. Considerăm că aceasta derivă din absența încurajarilor, a prejudecăților si din particularitățile persoanalității părinților. Părinții care activează in organizațiile nonguvernamentale amintite dovedesc o mai mare deschidere, implicare, curaj de exprimare a opiniilor și sunt mai conștienți de îndatoririle ce revin din calitatea de părinte, sunt mai implicați in viața școlii, contribuind la eralizarea unui mediu educațional performant.
Rezultatele interviului de grup cu cadrele didactice
S-au organizat 3 interviuri de grup pentru elucidarea opiniilor si experiențe cadrelor didactice în problema parteneriatului scoală – familie, a implicării și participării părinților, a formelor de colaboare preferate de cadre, a cauzelor absenteismului părinților de la activitățile școlare
Rezultatele interviului le putem concretiza astfel:
Cele mai importante probleme ale școlii: volumul redus al materialelor didactice noi, situația materială a familiilor, lipsa de interes a unor elevi, rezultate mai scazute în ultimii ani, scăderea numarului de copii și atmosfera de panică pe care o determină această situație, lipsa de interes a părinților copiilor problemă, criterii deficitare de evaluare a școlilor, suport neadecvat al unor părinți, prestigiul profesorilor mai ales la liceu este in scadere;
Așteptarile școlii fata de părinți: sprijin moral minimal, interes mai mare pentru problemele copiilor, prezența mai activă în viața școlii, prezența la ședintele cu părinții, comportament adecvat în diferite situații, să-și educe mai mult copiii, cel putin o jumatate de oră de activitate pe zi cu copilul, respect fața de profesor, păstrarea preocuparii și a interesului și in clasele mai mari, comunicare mai eficientă cu proprii copii, participarea la activitățile extracurriculare.
Participarea părinților la activitățile scolare variază intre 30-90%. Dintre cauzele absenteismului părinților s-au menționat: suprasolicitare, lipsa timpului, obligații la locul de munca, lipsa interesului, lipsa informației despre activitățile organizate, convingerea că școala trebuie sa se ocupe de educarea copilului.
Formele de colaborare ale școlii cu familia , in ordinea preferințelor sunt urmatoarele: ședințe cu părinții, consultații cu părinții, carnet de corespondența, legatura prin telefon, corespondența oficială, vizite la domiciliu, activități extrașcolare. Intalniri organizate, regulate, au loc de 4 ori pe an cu ocazia ședințelor cu parinți. Prezența părinților la consultații este rara pentru ca orele la care se fac sunt neadecvate pentru unii parinți, sau nu cunosc ora exacta a consultației, sau lipsește interesul pentru evoluția copilului. Vizitele la domiciliu au loc in majoritatea cazurilor o data pe an sau chiar niciodată. In cazul elevilor problemă numarul vizitelor la domiciliu este mai mare, în funcție de problemele ivite, dar se poate spune că vizitele la domiciliu nu sunt agreate de majoritatea cadrelor didactice. In cazul elevilor cu dificultăți de comportament, sau cu probleme de învatare pe langă vizitele la domiciliu sunt preferate discuțiile cu părinții dupa ore sau în timpul consultațiilor cu părinți.
. In ceea ce privește formele de comunicare intre părinți si școala, părinții au ales urmatoarele; le prezint in ordinea preferinței:
Ședințe cu părinții – 53
Vizite la domiciliu – 32
Comunicare prin carnet de corespondență –24
Discuții inainte sau dupa cursuri – 21
Consultații cu părinții – 14
Zile deschise – 11
Figura 1. Formele de comunicare preferate de părinți
Deci cele mai indrăgite forme de comunicare intre părinți și școala ramân ședințele cu părinții și vizitele la domiciliu. Probabil acestea sunt cele mai frecvente forme de colaborare cu familiile, sunt cele mai cunoscute de către părinți și de aceea sunt cele mai indragite.
Analizând alegerile facute referitor la la tipurile de activități școlare preferate de părinți au primit cele mai multe propuneri:
– lecții dechise – 14
– spectacole de teatru, concerte, concursuri sportive – 9
– zile deschise completate cu expoziții din lucrarile elevilor – 7
– activități in folosul școlii împreuna cu copiii – 12
– excursii, tabere împreună cu copiii – 3
– Clubul părinților (eventual activități in parteneriat cu copiii) -25
Celelalte activități propuse au primit 9-16 propuneri din partea părinților, in urmatoarea ordine:
– Prezentări de filme sau de referate pe teme psiho-pedagogice -16
– Expoziții de carte- 12,
– Dezbateri pe teme de pedagogie – 12,
– Întâlniri, mese rotunde – 9
Figura 2.Tipuri de activități școlare preferate
ACTIVITĂȚI DERULATE
Cu ocazia convorbirilor desfasurăte cu direcțiunea s-a hotărât alcatuirea unei echipe ca va pune în aplicare activitățile in parteneriat cu familia. Pentru implementarea programelor s-a obtinut colaborarea și cooperarea consiliilor de administrație. Cadrele didactice au dovedit maximă flexibilitate în acceptarea propunerilor formulate si alcătuirea planului managerial – domeniul Dezvoltare și relații comunitare, a programelor de activități cu părinții, a proiectelor educative de parteneriat scoală-familie-comunitate, a tematicii orelor de consiliere.
În proiectare s-a avut in vedere:
stabilirea unor obiective clare, măsurabile,
alcătuirea de echipe de lucru a cadrelor didactice,
responsabilizarea cat mai multor cadre didactice pentru realizarea activităților, stabilirea de termene limită,
precizarea modalităților de evaluare a activităților,
derularea de minicercetări la nivel de clasă,
concordanța programelor cu nevoile familiilor și școlii,
implicarea pprinților in desfășurarea, organizarea unor acțiuni școlare si extrașcolare,
implicarea părinților in luarea deciziilor, elaborarea programelor școlii, a regulamentului de ordine interioară
varietatea tematicii si activităților,
motivarea si implicarea altor parteneri,
îccurajarea voluntariatului,
implicarea de specialiști – psihologi, asistenți sociali,
diversificarea modalităților de colaborare cu familia,
imbunătățirea comunicarii cu asociațiile părintești de pe langa școala și cu alte ONG-uri
Analiza și interpretarea chestionarelor.
În continuare voi prezenta analiza proiectul tematic realizat pentru lărgirea deschiderii spre parteneriate, pentru îmbunatatirea colaborări școală-familie-elev, pentru satisfacerea nevoilor relevate cu ocazia interviurilor, pentru crearea unui mediu școlar performant.
– completate de parinti – – completate de cadre didactice
Figura 3. Ponderea persoanelor implicate
Apelând la interpretarea chestionarului potrivit punctajului obținut in urma completării se dovedește existența unei relații:
– fructuoasă: 46 părinți (42%), 9 cadre didactice (50%)
– bună: 32 părinți (35%), 8 cadre didactice (40%)
– superficială. 8 părinți (11%), 7 cadre didactice (10%)
– nu exista: 0 părinți (0%), 0 cadre didactice (0%).
Chestionarele dovedesc că exista o calaborare buna între școală și familie, părinții și cadrele didactice au dovedit că relația școală-familie este importantă pentru ei si se implică în obținerea succesului acesteia, oferind și cerând ajutor, informații, sprijin material, acțional și moral, participând la activitățile organizate de școală si implicându-se in viața copilului lor.
Grafic rezultatul central se prezintă astfel:
Figura 4.Evaluarea relției școală-familie
De remarcat că în ceea ce privește profesorii, aceștia au părere mai bună despre calitatea relației școală – familie. Aceasta ne pune pe gânduri, și dovedește că există anumite bariere comunicative de la părinți spre școală dar care se vor putea ameliora prin activități organizate. Faptul că exista 10%, 11% chestionare care dovedesc superficialitatea acestei relații impune organizarea riguroasă de activități de implicare a părinților, de autocunoaștere si autodezvoltare a personalitaăți
Întrebările chestionarului pot fi grupate pentru analiză in 5 mari grupe.
a) Întrebări ce vizează fluxul informațional intre școală si părinți
b) Întrebări cu surprind realitățile comunicării școală-familie
c) Întrebari ce vizează managementul instituțional
d) Întrebari ce vizează implicarea și suportul mediului familial
Analiza calitativă a chestionarelor completate a condus la extragerea urmatoarelor concluzii, prezentate în paralel pentru a observa concordanța de opinii si opțiuni între cei doi factori educativi responsabili de educarea, formarea viitoarei generați.
a) Primul grup de intrebări se referă la fluxul de informații de la școala la familie. Este de remarcat faptul că a fost mult mai ușor de identificat masura fluxului informațional când s-a exemplificat concret la ce se refera – progres sau probleme ale copilului. Atât părinții cât si cadrele didactice consideră că se realizează o informare foarte bună în acest sens, dar informațiile generale legate de obiective, programe, activități, scara de valori ale școlii nu ajung in aceeași măsura la partenerul educativ al scoli.
Este bine că informațiile legate de copii ajung la familii, dar trebuie revizuită informarea părinților legată de viața școlii în general. Este de remarcat ca informațiile ajung la părinți, nu în măsura dorită, dar faptul că secvența a patra a rpspunsurilor – niciodată – nu a inregistrat nici un raspuns dovedește clar preocuparea cadrelor didactice și a direcțiunii pentru transmiterea informațiilor tuturor partenerilor implicati în educația copiilor, mai ales școala.
Prezentarea grafică a transmiterii de informațlori între cele trei instituții educative:
Figura 5. Fluxul informational scoala – familie
b) Referitor la comunicarea școală – familie, părinți – cadre didactice de la școala la familie și invers se poate observa că există 10%-15% parinți ce nu primesc informații de la școală, nu solicită cadrele didactice și nu mențin legătura de nici un fel. Este tristă această realitate, dar școala va trebui sa ia masuri în reducerea acestui procentaj. Cei care vorbesc sau țin legatura cu școala rareori sunt in procent de 15-20%. Este pozitiv ca un procent de 30%-40% din părinți păstrează legatura frecvent cu școala. Aceasta dovedește deschiderea și implicarea forurilor educaționale, precum și responsabilitatea și spiritul de răspundere al părinților. Ce trebuie ameliorat este curajul părinților de a cere ajutor școlii în problemele ivite cu copiii lor. Părinții recunosc in aproximativ 50% – 55% din rezultate ca solicită rar cadrele didactice în rezolvarea problemelor ivite.
Faptul că cele două grafice, reprezentarea răspunsurilor părinților și reprezentarea răspunsurilor cadrelor didactice, aproape se suprapun arată ca se cunoaște situația comunicării de ambele părți. Faptul că numarul celor care țin legătura cu școala este mai mare decat cel al celor care vorbesc cu cadrele didactice dovedește că discuțiile nu sunt singurul mijloc de comunicare între școală și familie. Observând numarul celor care nu tin legatura cu școala, nu vorbesc cu cadrele didactice corespunde procentual datelor prezentate de cadre didactice cu ocazia convorbirilor: exista cam 15% – 25% dintre părinti care lasă educația aproape în totalitate pe umerii școlii – iar legat de cei care păstrează frecvent legătura se confirmă că aproximativ 30% din părinți sunt foarte interesați de obținerea informațiilor la zi.
Figura 6. Comunicarea școală – familie
c) O întrebare vizează evaluarea managementului instituțional, al atitudinii conducerii față de dezvoltarea parteneriatului școală – familie. Este de remarcat că raspunsurile date la chestionare atât de părinți cât și de cadre didactice dovedesc deschiderea acesteia față de părinți. Această realitate este cunoscută atât de cadre didactice și de părinți ceea ce dovedește că factorii decizionali din școală au dat dovadă de pricepere și abilități de comunicare vizavi de părinți și au reușit să câștige încrederea tuturor partenerilor educaționali.
d) Setul următor de întrebări vizează implicarea părinților în viața elevilor, în asigurarea condițiilor materiale și ambientale necesare studiului elevului, atitudinea ocrotitoare, raspunzătoare față de progresul școlar al copilului, consecvența în urmărirea rezultatelor la învățătură. Se remarcă că la nici un item nu s-a înregistrat raspunsul – niciodată. În mod ideal s-ar concluziona că fiecare familie se ocupă de educarea, de urmărirea consecventă a școlarilor, dar raspunsurile date de cadre didactice dovedesc că există părinți care nu se interesează deloc de evoluția copilului lor. Aceasta neconcordanță dintre răspunsurile cadrelor didactice ți ale părinților se explică și prin faptul ca părinții care au completat chestionarele sunt în general membri ai Comitetelor de părinți, care dovedesc atitudine mai interesata și implicată. E posibil ca tocmai părinții care nu se interesează de situația școlară a copilului să fie tocmai aceia care nu au restituit chestionarele. Reprezentarea schematică a implicării în sprijinirea copilului, controlul carnetelor si asigurarea ambianței adecvate studiului este surprinsa îi graficul de mai jos.
Figura 7. Suportul mediului familial.
e) Ultimul grup de întrebări aduce referiri la implicarea familiilor in viața școlii, în solicitarea părinților pentru desfasurarea de activități în parteneriat, la măsura sprijinului oferit școlii de catre familie, la măsura curajului în oferirea de idei, sugestii pentru activitătile școli. Urmarind graficul realizat se poate concluziona că există un numar relativ mare de părinți implicați în sporirea resurselor școlii, aprox. 30%, deci este un manunchi de oameni cointeresați, pe care se poate sprijini școala. Este mare numarul celor care sunt rar implicați în sporirea resurselor, sau care niciodata nu iși oferă suportul. Acesta dovedește totuși insuficienta deschidere a părinților spre școala, greutatea depășirii barierelor comunicaționale dintre familie si școala mai ales urmărind problema din unghiul de vedere al părintelui. Prezența la activitățile extracurriculare – concursuri, serbări, excursii, tabere, spectacole ale copiilor, dovedeste interesul parintilor pentru activități de acest fel, nevoia acestuia de a vedea evoluția copiilor, preferința pentru activitațile mai lejere, fară constrângeri deosebite, ce relaxează și conduc spre închegarea familiilor și ale colectivelor de părinți. Totuși este bine că mai mult de 60% din părinți receptează si prelucrează mesajele și solicitările venite din partea școlii, acest lucru fiind o garanție a implicării pe viitor a părinților. Este poate singurul grafic care are ascensiune spre ultima variabilă – niciodată – datorită lipsei de curaj a părinților în oferirea de sugestii, idei școlii, a complexarii acestora.
Majoritatea părinților nu ofera idei sau sugestii, dar se implică în viața școli. Este de remarcat că există un manunchi de părinți 30% – care pot contribui la îmbunătațirea vieții educaționale a școlii prin idei, sugestii și mai apoi prin suport pentru sporirea resurselor și care pot fi activizați în dezvoltarea de programe și proiecte școalre si extraăcolare. Figura următoare ilustrează grafic cele descrise mai sus.
Figura 8.Implicarea parintilor in viata scolii
În continuarea cercetării voi prezenta activitățile extracurriculare derulate impreună cu parinti si elevii
PROGRAMUL ACTIVITATILOR EXTRACURRICULARE
Durata: un an școlar
Loc de desfasurare: școala
Grup tinta: părinți, cadre didactice, elevi
Scop: optimizarea relatiei scoală-familie
Obiective:
1. dezvoltarea abilităților de comunicare a părinților;
2. constientizarea necesitătii abordarii unei atitudini pozitive, încurajatoare, consecvente în educarea copiilor;
3. dezvoltarea abilităților de autoeducare continua a părinților;
4. dezvoltarea abilitatilor de abordare a unei atitudini parentale consecvente si congruente;
5. constientizarea necesitatii realizarii comunicarii intre parinte si copilpentru realizarea unui mediu educațional performant
6. insusirea unor tehnici de promovare a situatiilor de comunicare;
7. cunoasterea obiectivelor educative ale scolii;
8. cunoasterea scarii de valori a familiei pentru realizarea unor obiective comune – scoala-familie;
Parteneri: cadre didactice, parinti, specialisti in educatie, reprezentanti ai comunitatii;
Materiale: album-foto, fise de lucru, obiecte artizanele, jocuri
Modalitati de mediatizare: pliante, afise, invitatii mass-media, Coltul parintilor
Desfasurare – program de activitati:
Prima activitate-întâlnire directă
Întâlnirea directă din luna septembrie a avut ca obiective : participarea părinților la întâlniri directe și discuții deschise în legatură cu proprii copii. Au participat un număr de 80 din 134 de părinți ceea ce reprezintă un procent de participare de 70%.
Am ales pentru momentul „spargerea gheții” jocul „Ce face mama ?” (vezi anexa 1) pe care l-am desfășurat împreună cu părinții. Prin aplicarea acestui joc am urmărit atât socializarea părinților, cunoașterea lor reciprocă, dar și conștientizarea respectării regulilor unui joc, înțelegerea de către părinți a importanței jocului pentru copii: prin joc copilul se exprimă, își dezvoltă personalitatea, se autoeducă (învață să respecte regulile, cooperează, învață să-i respecte pe ceilalți parteneri de joc), cunoaște și acceptă mai ușor lumea înconjurătoare, jocul produce bucurie, destindere.
Joc didactic: Ce face mama?
Scopul : Fixarea și sistematizarea cunoștințelor despre acțiuni specific umane.
Verificarea cunoașterii obiectelor necesare efectuării acestor acțiuni.
Sarcina didactică: Selectarea și asocierea unor obiecte cu acțiunile la care sunt utilizate.
Desfășurare: Învățătoarea distribuie fiecărui părinte câte un ecuson pe care se află imaginea unui obiect de uz gospodăresc. Adultul privește cu atenție propriul ecuson precum și pe cele ale celorlalți părinți. Învățătoarea le prezintă, pe rând, câte o imagine în care „mama” efectuează o activitate din gospodărie și cere adulților să denumească obiectul/aparatul electrocasnic de care are nevoie pentru îndeplinirea acelei acțiuni. Părintele/părinții care are/au ecusonul /ecusoane reprezentând obiectul/obiectele respective se grupează în jurul imaginii, iar unul dintre ei motivează acțiunea.
De exemplu:
„Mama coase. Are nevoie de noi: eu sunt acul, ea(spune numele adultului) e ața și ea e foarfeca.”; „Mama face mâncare. Are nevoie de noi: eu sunt aragazul, el este polonicul, iar ea este oala”…
Regulile jocului: La prezentarea unei acțiuni părinții care au ecusoanele potrivite desfășurării ei fac un pas în față și se grupează în jurul imaginii; adulții astfel grupați își vor numi un lider care va motiva utilitatea obiectelor reprezentante pe ecusoanele lor.
Reacția părinților a fost la început de uimire, neînțelegere, dar apoi încet, încet au intrat în joc, iar la sfârșit au fost de acord că au trăit o experiență care le-a adus în conștiință faptul că există aspecte la care nu s-au gândit niciodată: cât de importante sunt regulile jocului și respectarea lor de către participanți. Au admis că în viitor vor acorda o mai mare atenție comportamentului nepotrivit al copilului pentru că acum își dau seama cât de deranjant ar putea fi un comportament neadecvat pentru cei din jur. De asemenea adulții au recunoscut că în principiu au uitat cum este să fi copil și că „joaca” le-a adus aminte acest lucru, iar acum își înțeleg mai bine micuții și vor să învețe cât mai multe jocuri și cât mai multe lucruri care le-ar putea fi utile în dorința de a-și petrece mai mult timp cu copiii lor.
În următoarea parte a întâlnirii am expus părinților scopul și obiectivele proiectului pe care urmează să-l desfășurăm, precum și calendarul activităților propuse pentru primul semestru al anului școlar. Părinții s-au arătat încântați de activități și au venit cu propuneri.
A doua activitate : Vizită la muzel satului din comună
În săptămâna a doua a primului semestru am organizat vizita la muzeul satului. Am plecat în grup de la școală însoțită de 15 părinți și elevi . Ne-a întâmpinat la poartă ghidul muzeului, care a fost instruit să intervină la nevoie cu completări suplimentare.
Această vizită a avut ca obiectiv principal transpunerea părinților în timp pentru a putea explica propriilor copii modul de viață al oamenilor din trecut, obiceiurile și tradițiile din comuna noastră. Ca obiectiv secundar este de notat oportunitatea părinților de a observa comportamentul copiilor în afara familiei și de a petrece o parte de timp alături de ei.
Cu ocazia vizitei copiii și adulții au putut observa obiecte și construcții vechi (fântâna cu cumpănă, casa de lemn cu acoperiș de paie, cuptorul de pâine, furca cu fus și caierul, leagănul pentru copii, carul tras de boi, tăblița de scris).
Aici unii părinți au încercat să vorbească despre lucrurile foarte vechi expuse și au oferit informații sumare făcându-i curioși pe copii lor care au pus întrebări de tot felul, apoi câțiva copii au dat răspunsuri cum se pricepeau mai bine. A fost realizat un dialog benefic pentru toți cei prezenți. Copiii au primit informații și despre obiceiuri vechi care astazi, fie nu se mai practică deloc, fie se întâlnesc foarte rar: scrierea pe tăbliță la școală, torsul manual al lânii, seceratul și legatul manual al snopilor, aratul câmpului cu boii, iluminatul cu gaz al locuințelor, nunta cu călărași.
Beneficiile acțiunii au fost de natură socială: copiii au socializat, au pus întrebări, s-au manifestat spontan, părinții au observat comportamentul copiilor în afara familiei, au intervenit alături de cadrul didactic pentru corectarea unor atitudini nepotrivite, dar și de natură instructivă: preșcolarii au aflat lucruri noi, au făcut conexiuni între informațiile primite, lucrurile observate și cunoștințele dobândite la orele de Comunicare in limba română ( au asemănat casa de lemn cu căsuța piticilor din povestea „Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”, au găsit corespondențe pentru obiectele vechi în cele folosite acasă în bucătaria sau gospodăria proprie). De asemenea s-au trezit în conștiința elevilor sentimente de natură patriotică, prin admirația față de sacrificiul pe care oamenii din trecut l-au făcut fie pentru învățătură, fie pentru muncă, întrucât, cu toată greutatea condițiilor de viață, oamenii erau harnici și nu se dădeau în lături de la munca grea a câmpului sau de la activitățile gospodărești care, așa cum au sesizat și copiii, se desfășurau cu mult mai multă dificultate decât în zilele de astăzi.
Foto 1 „ La muzeu” Foto 2 „ La muzeu”
Vizita la Școala Porumbacu de Jos
La sărbătoarea toamnei din localitatea Porumbacu de Jos, numita”Ziua Recoltei” au participat un număr redus de părinți și preșcolari datorită dificultății de a ne deplasa afară din localitate. Patru dintre părinți s-au oferit să transporte grupul de preșcolari cu mașina personală și să ne însoțească la această activitate.
Acolo am fost întâmpinați de d-nele îinvățătoare și alți părinți ai elevilor din localitatea vecină. Au făcut cunoștință unii cu alții, s-au schimbat impresii despre această zi de sărbătoare apoi am observat și faptul că s-au creat prietenii între copii. Am fost conduși din clasă în clasă pentru a vizita incinta școlii primare și a grădiniței. Cu toții am fost fascinați de lucrările realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Clasele erau decorate sugestiv, specific anotimpului. Copiii noștri au identificat fiecare exponat prelucrat din materiale din natură.
Clasa a II-a a Școlii cu clasele I-VIII Porumbacu de Jos, pregătea un program de cântece, iar învățătorul ne-a invitat să ne alăturăm intonând pe ritmuri vesele, cu gesturi expresive, jocurile muzicale acompaniate de chitară. Părinții au urmărit cu interes relațiile stabilite ad-hoc între cadrul didactic, elevii necunoscuți și copiii lor. S-au apropiat stângaci, la început, apoi s-au destins intrând în joc sau imortalizând momentul cu un aparat de fotografiat.
Obiectivele urmărite în această vizită s-au realizat cu succes prin faptul că părinții au observat comportamentul copiilor, au identificat nevoile acestora însoțindu-i în călătorie și s-au implicat ajutându-i la activitățile derulate.
Foto 1„ Turul școli” Foto 2 „ Decorațiuni”
Foto 3 „ Decorațiuni”
Noaptea lui Moș Crăciun
Pe acordurile line ale colindelor s-au adunat lângă brăduțul împodobit mici și mari, curioși și sfioși, tineri și vârstnici pentru a-l întâmpina pe Moș Crăciun.
Încărcați de emoții și nerăbdare, elevi au suținut un program de cântece și poezii închinat Moșului. Părinții și-au încurajat copiii sfioși intrând în conversație cu Moș Crăciun. Unii dintre ei au fost apostrofați de Moș pentru prea multe situații în care și-au răsfățat copiii, alții au fost aprobați și lăudați pentru că s-au implicat cu efecte pozitive în educarea micuților. Toți școlarii au fost recompensați cu daruri din desagii încărcați. Copiii care n-au făcut prea multe fapte bune în anul care a trecut și-au cerut iertare și au făcut promisiuni că vor încerca să-și schimbe comportamentul.
La sfârșit părinții l-au colindat pe Moș Crăciun împreună cu micuții lor în semn de mulțumire pentru dărnicia Moșului.
Obiectivele urmărite au fost: dezvoltarea simțului artistic, estetic și creativ al preșcolarilor, socializarea și formarea comportamentelor pozitive ale acestora, cunoașterea și implicarea în tradițiile naționale și locale, apropierea părințior de copii, implicarea părinților în activitățile extracurriculare.
Foto 4 „Întâlnirea cu Moșul”
Întâlnire directă – evaluarea primei părți a proiectului
În luna ianuarie s-a desfășurat ultima etapă din prima parte a proiectului sub forma unei întâlniri directe între cadre didactice și părinți sau bunici. Întâlnirea directă a avut ca scop analiza și evaluarea primei părți a proiectului, stabilirea planului de lucru pentru partea a doua ce va fi desfășurată în semestrul al doilea, sugestii pentru îmbunătățirea proiectului.
Adulții au apreciat proiectul ca fiind o oportunitate care le-a permis să-și petreacă mai mult timp alături de copii, să le observe comportamentul din afara familiei, uneori total diferit, după cum ei singuri au remarcat. De asemenea au admis că, dacă la chestionarul aplicat cu ocazia primei întâlniri din cadrul proiectului, mulți dintre ei nu au știut ce să răspundă în legatură cu activitățile plăcute sau displăcute pentru copii întrucât nu îi cunoșteau îndeajuns de bine, proiectul le-a dat ocazia de a se apleca mai mult asupra activității propriilor copii, pentru a le observa îndeaproape comportamentul, reacțiile, activitățile agreate sau neagreate, așa încât la finalul primei părți din proiect, ei s-au declarat în măsură să răspundă mult mai bine despre ce și cum fac copiii lor în cadrul și în afara activităților instructiv-educative.
Pentru a proba cele afirmate s-a propus jocul „Portocala timpului”. Acesta este un joc didactic care poate fi utilizat ca instrument de evaluare și de intervenție. Are avantajul de a fi ușor de administrat, într-un timp scurt și sub o formă plăcută și accesibilă. Forma propusă părinților presupunea desenarea unui cerc reprezentând o portocală secționată care trebuia împărțit în 24 de „felii” egale – cele 24 de ore ale unei zile. Fiecare „oră” va fi completată cu activitatea desfășurată de copil în acel interval de timp în cursul unei zile obișnuite din timpul săptămânii. La sfârșit s-au analizat „portocalele” și s-au tras concluziile.
În intervalul 23-07 toți elevii dorm. Cei mai mulți se trezesc în intervalul 7.00-8.00, doar o treime dintre ei a rezultat că se trezesc în intervalul 7.50-8.00. De la 8.00 la 12.00 programul copiilor cuprinde activitățile din școală. De la 13- 14 își fac toaleta de amiază și servesc masa. Printre activitățile preferate de copii după masa de amiază se află joaca în casă, la aceeași pondere cu privitul desenelor și jocurile pe calculator. Foarte puțini se odihnesc sau dorm după prânz. Slab reprezentate în preferințele elevilor sunt sportul, plimbările sau joaca în aer liber, precum și alte activități recreative ca : pictura, coloratul, desenul, jocurile de masă, jocurile logice și de construcții care le-ar putea dezvolta imaginația și creativitatea. Cei mai mulți micuți dorm începând cu ora 21, dar există și cazuri în care ora de somn depășește orele 22.
Figura 9. Portocala timpului.
Adulții au recunoscut că prezența slabă în activitățile de acasă ale copiilor a plimbărilor, sportului, jocurilor în aer liber sau a activităților creative se datorează slabei implicări a lor în gestionarea timpului liber al micuților. În acest sens ei și-au exprimat dorința de a corecta această carența pe viitor printr-o mai mare implicare în activitățile copiilor. Continuarea proiectului a fost considerată o necesitate în acest context întrucât părinții au recunoscut rolul și meritul școli în sensibilizarea părinților, în conștientizarea rolului pe care îl dețin în formarea copiilor, în cunoașterea și aplicarea unor practici educative corecte și personalizate.
La finalul întâlnirii au fost stabilite acțiunile ce se vor desfășura în semestrul al doilea.
Intâlnire directă
Scopul întâlnirii din luna februarie a fost acela de a stabili împreună cu părinții în amănunt planul activităților pentru semestrul al doilea. Au fost planificate concret din punct de vedere temporal, activitățile propuse. Părinții au adus propuneri atât în ceea ce privește stabilirea în timp a acțiunilor, dar și în ceea ce privește conținutul lor sau modul de implicare al familiei în sprijinul grădiniței.
Li s-a citit părinților poezia „Leagănul pisicii” de Zig Ziggler în scopul de a-i conștientiza cu privire la necesitatea petrecerii timpului alături de propriii copii. În acest scop li s-a sugerat și o listă de lucrări : Codul bunelor maniere pentru copii – autor Peggy Post; Arta succesului pentru copii – scriitor Pavel Coruț; Disciplinarea pozitivă – autoare Adina Botiș și Anca Tărău, Copilul hiperactiv și încăpățânat – autori Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann și Gerd Lehmkuhl, pentru a veni în sprijinul găsirii unor metode educative corecte în familie.
Leagănul pisicii
De Harry Chapin
Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat așa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Și-a învățat să umble făr’ să știu eu
Primele vorbe când le-a spus, acasă nu eram,
Și a crescut, și-l auzeam
“Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am să fiu.”
Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Băiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu stiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi băiețelul a făcut zece anișori
“Mulțumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochișori”;
“Hai să ne jucăm
Hai să mă înveți s-o aruncăm”;
I-am spus: “Nu azi, că sunt pe grabă
Și am cam multă treabă”.
“În regulă” a grăit,
Și a plecat spășit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
“Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am să fiu”.
Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Băiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi s-a întors de la facultate,
Și recunosc că-i un bărbat și jumătate.
“Fiule, sunt mândru de tine. Nu poți să stai?”
A dat din cap și mi-a zâmbit, dar vai,
“Aș vrea cheile de la mașina să mi le dai,
Și ne vedem noi mai târziu. Ce faci nu mi le dai?”
Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Băiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stam de vorbă, promit, când am să viu.”
M-am pensionat de mult și băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus “Aș vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis “Cu drag, tată, dar am și eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă…și copiii au gripă
Dar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Că într-adevăr s-a făcut mare și e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.
Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Băiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
(Zig Ziglar, “Putem crește copii buni într-o lume negativă”, pag.121)
Ziua mamei mele
Pentru a sensibiliza ființa cea mai dragă-mama, elevii au pregătit mămicilor prezente o surpriză materializată într-un program artistic și un cadou confecționat la școală pe care fiecare copil l-a dăruit mamei sale.
Drept mulțumire mamele au pregătit, la rândul lor, o surpriză micuților, o după-amiază dansantă.
Obiectivele acțiunii din luna martie au fost apropierea părinților de copiii lor, petrecerea în mod agreabil a unei perioade de timp de către părinți alături de copii, încurajarea școlarilor de a desfășura activități de mișcare – dansul.
Foto 1 „Pregătirea darurilor” Foto 2 „ Pictez mărgeluțe”
Foto 3 „ Cadourile mămicilor”
Balul Mascat
Balul mascat a presupus colaborarea dintre școală și familie în sensul că la școală, împreună cu copiii s-au confecționat măștile și s-a pregătit programul artistic, iar familia s-a ocupat de costumația pentru bal.
Elevii i-au avut ca invitați pe membrii familiilor care au intrat în jocul micuților, iar la sfârșit, le-au oferit din nou acestora o după-amiază dansantă.
Obiectivele au fost implicarea familiei în activității, apropierea părinților de copiii lor, dezvoltarea simțului artistic, estetic și creativ al preșcolarilor, încurajarea școlarilor pentru a desfășura activități de mișcare – dansul.
Foto 4 „ Balul mascat”
Vizionarea piesei de teatru „Vrăjitorul din OZ”
În luna mai s-a desfășurat o vizită la teatrul Gong din Sibiu unde elevii au urmărit piesa „Vrăjitorul din Oz”. Familiile și-au adus aportul prin asigurarea transportului.
Vizita a avut ca obiective implicarea familiei, cunoașterea de către părinți a comportamentului copiilor, manifestat în afara familiei, dezvoltarea simtului artistic al micutilor, socializarea copiilor, familiarizarea cu regulile de educație rutieră și formarea spiritului civic al colarilor.
Foto 5 „ Intrarea la teatru” Foto 6 „ La spectacol”
Întâlnirile permanente
Pe tot parcursul derulării proiectului s-au desfășurat întâlniri directe în particular între învățătoare și familiile școlarilor, cu prilejul cărora părinții au primit informații și sugestii personalizate în legătură cu evoluția copiilor, particularitățile acestora, exemple de practici educaționale potrivite în grădiniță sau în familie.Tot în cadrul acestor întâlniri familiile au venit la rândul lor cu idei pertinente privitoare la evoluția comportamentului copiilor sau exemple de practici educative ce ar putea fi aplicate în familie sau în grădiniță, în funcție de specificul personalității preșcolarului în cauză.
4.5.Rezultatele cercetării și implementarea acestora
Cercetarea derulată a dat raspuns la semnele de întrebare ridicate, dovedind veridicitatea unor supoziții și combatând altele.
Implicarea părinților în activitatea organizațiilor nonguvernamentale ce functionează pe lângî școli contribuie la creșterea coeziunii grupului de părinți, la depășirea barierelor comunicative, la creșterea încrederii fața de școala, față de colectivul de conducere al acesteia, la adâncirea colaborarii si cooperarii cu școala, ca instituție ce se ocupă de educarea copiilor lor.
Organizarea planificată, constientă de activități în parteneriat școală – familie duce spre o comunicare eficientă, constructivă ce are ca rezultat formarea unui mediu educațional performant .
S-a dovedit că în mare parte familiile nu sunt capabile să-și indeplinească funcțiile biologice primordiale întâmpinând dificultăți la școlarizarea copiilor. De aceea ar fi necesară derularea unui program de spijinire socială care ar oferi sprijin familiilor care întâmpină dificultăți materiale.
Chestionarele completate de părinți demonstrează că părinții respectă cadrele didactice și acceptă părerile și sfaturile acestora. Conflicte vizibile nu exista între cadrele didactice și părinți , dar această cercetare nu a putut descoperi conflictele latente existente. Pentru îmbunătățirea relației cadru didactic-părinte, ar fi bine să funcționeze un club al părinților, loc propice pentru intâlnirea dintre părinți, pentru discutarea problemelor ivite, pentru clarificarea unor probleme educative, de pedagogie, psihologia copilului, loc potrivit pentru derularea intr-o atmosferă placută, relaxată a consultațiilor cu părinți.
Deschiderea cadrelor didactice dovedită și în cazul chestionarelor face posibilă realizarea acestui obiectiv. Chestionarele dovedesc ca există o calaborare buna între școală și familie, părinții si cadrele didactice au dovedit că relația școală-familie este importantă pentru ei și se implică în obținerea succesului acesteia, oferind și cerând ajutor, informații, sprijin material, acțional și moral, participând la activitățile organizate de școala și implicându-se în viața copilului lor.
Grafic rezultatul central se prezintă astfel:
Figura 10. Evaluarea relației școală-familie
De remarcat ca în ceea ce privește profesorii, aceștia au părere mai buna despre calitatea relației școală – familie. Aceasta ne pune pe gânduri, și dovedește că există anumite bariere comunicative de la părinți spre școala dar care se vor putea ameliora prin activități organizate. Faptul că exista 10%, 11% chestionare care dovedesc superficialitatea acestei relații impune organizarea riguroasă de activități de implicare a părinților, de autocunoaștere și autodezvoltare a personalități.
Totuși este bine că mai mult de 60% din părinți receptează și prelucrează mesajele și solicitarile venite din partea școlii, acest lucru fiind o garanție a implicarii pe viitor a părinților. Este interesant să urmarim și evolutia oferirii de ideei și sugestii. Se observă aproape o suprapunere a celor doua grafice, ceea ce arată că se cunoaște foarte bine situația atat de catre școală cat și de catre părinți. Este poate singurul graphic care are ascensiune spre ultima variabilă – niciodată – datorită lipsei de curaj a părinților în oferirea de sugestii, idei școlii, a complexării acestora.
Figura 11. Implicarea părinților în viața școlii
4.6.Concluziile cercetării
Lucrarea mea a contribuit la crearea unei imagini reale despre relația școală-familie-comunitate, dezvăluind încă odata importanța muncii cadrului didactic, oferind o direcție de acțiune în vederea realizări mediului educațional performant. Ar fi folositoare dezvoltarea temei aplicând chestionarele și realizând convorbirile cu toți părinți. De un real ajutor ar fi învățătorul, care datorită relației mai apropiate cu elevii și părinții ar putea mobiliza mai bine colectivul de părinți de la fiecare clasă.
Dezvoltarea temei ar putea viza un interviu cu directorul pe probleme educative al școlii, care ar putea oferi informații mai vaste despre munca la clasa, despre munca educativă din școală. Elaborand fișe cu obiective am putea mobiliza părinții pentru elaborarea în comun cu cadrele didactice a sistemului de obiective al școli.
Cunoscând punctele slabe ale relației familie-școală, eliminandu-le prin metodele propuse – consultații cu părinții, cursuri de autocunoaștere, de perfecționare, consiliere psiho-pedagogică, excursii comune, club al părinților, panou-info părinți, organizarea unei organizații nonguvernamentale, monitorizarea și promovarea activităților etc. , dupa un an școlar s-ar putea realiza un studiu comparativ ceea ce ar demonstra evoluția relației școală-familie în timpul scurs.
CONCLUZII FINALE
Așa cum a demonstrat și lucrarea, cei doi factori educativi – școala și familia – sunt pregatite pentru o colaborare activă, străduindu-se să realizeze un mediu educațional performant eleviilor din ciclul primar.
Este de notat și identificarea ca oportunitate a implicării familiei în activitățile școli, semn că prima dintre acestea două a înteles că doar prin colaborare se pot crea condițiile cele mai bune în formarea pentru viitor a elevilor.
Metodele utilizate au creat posibilitatea relevării părților pozitive și negative ale scoli. Consider pozitivă corelarea pe această temă a păarerilor cadrelor didactice, ale părinților și ale elevilor. Una dintre concluziile de bază ale activităților cu părinții este că, deși părinții sunt multumiți cu activitatea cadrelor didactice, nu pot să dea exemple concrete despre rezultatele școlii, ale cadrelor didactice, ale elevilor școli. Pentru înbunătațirea acestei situații propun crearea unui panou Info-părinți, care ar sintetiza prin imagini, compuneri, texte cele mai importante rezultate ale școlii, acele mai importante realizări ale elevilor. Trebuie pus un accent deosebit pe promovarea și monitorizarea activităților din școală.
Analiza și prelucrarea datelor chestionarelor a adus la lumină metodele utilizate de cadrele didactice. S-a dovedit că aceștia sunt deschiăi fața de părinți, sunt pregătiți pentru schimbare, dar gradul lor de deschidere nu este în corcondanța cu anii petrecuți în învățamânt, nu este în funcție de varstă, de nivelul calificat. Deschiderea cadrelor didactice spre nou poate fi corelată cu motivarea alegerii profesiei de dascăl, cu satisfacțiile profesionale. Am putut descoperi corelații între alegerea profesiei – satisfacții profesionale – metode didactice și de educație.
Cadrele didactice care nu s-au pregătit pentru aceasta profesie, nu se mulțumesc cu locul și rolul lor în societate, nu sunt conștienți de calitatea activității depuse, nu percep apreceierea colegilor sau a superiorilor și accepta cu mai mare greutate schimbările.
Lucrarea a demonstrat o realitate tristă și anume ca profesorii, învățatorii tineri sunt nemulțumiți cu statutul lor social și cu retribuirea cadrului didactic și acesta este unul din motivele pentru care sunt mai greu de motivat. Acele cadre didactice sunt mai deschise, mai flexibile pentru care cariera didactica nu este o simplă meserie.
Această concluzie face necesară funcționarea birourilor de orientare școlară și profesională, atât pentru adulți căt și pentru elevii școli. Analiza chestionarelor și convorbirile a demonstrat că în ciuda deschiderii cadrelor didactice există bariere comunicative: pe de o parte profesorii sunt nemulțumiți cu activitatea părinților, pe de alta parte părinții nu au curajul să-și manifeste parerile, sau considerand atitudinea cadrului didactic nefavorabilă se departează de școală. Ar fi necesare mai multe activități comune, care ar contribui la mai bună cunoaștere a părinților și a cadrelor didactice, la îmbunătățirea comunicației dintre aceștia. Atitudinea pozitivă a cadrului didactic, atmosfera de încredere creată cu ocazia discuțiilor cu părinții, a consultațiilor cu aceștia, planificarea și organizarea în comun a unor activități ar contribui la îmbunătățirea relației școală-familie.
Realitatea că despre familie s-au primit informații mai puține a demonstrat necesitatea și importanța muncii cadrului didactic în cunoașterea familiilor elevilor, in descoperirea și rezolvarea problemelor.
Cunoștințele profesionale, empatia, dragostea de copil sunt calități indispensabile pentru un învățător. Una dintre sarcinile cele mai importante ale cadrului didactic este realizarea diferențierii, activizarea elevilor cu un potențial intelectual mai redus, descoperirea parților lor pozitive, în scopul încurajării, stimulării lor și înbunătățirii rezultatelor școlare. Ziarul școlii, recompensele, excursiile sau taberele recompensa creează un mediu propice pentru realizarea acestor obiective.
Precum demonstrează și activitățile desfășurate în comun cadre didactice-părinți-elevi creează un mediu propice pentru comunicare.
BIBLIOGRAFIE
1. Bocoș, M., Jucan, D., Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, 2008, Editura Paralela 45, Pitești.
2. Bontaș, I., Pedagogie. Tratat, Ediția a V-a, 2001, Editura BIG ALL, Timișoara.
3. Botiș, A., Tarău, a., Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi fără să rănești, 2004, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
4. Coruț, P., Arta succesului pentru copii, 2007, Editura Coruț Pavel, București
5. Cosma, M., B,O,Cosma., ”Elemente de Pedagogie 2003 Editura Psihmedia.
6. Cucoș, C., Pedagogie, Ediția a II-a, 2006, Editura Polirom, Iași.
15. Cosma, M .”Metode și tehnici de cercetare în științele socio-umane, 2011, Editura AlmaMater, Sibiu
7. Dumitru, I., A., Consiliere psihopedagogică, 2008, Editura Polirom, Iași.
8. Gherghina, D., Ilie, V., Novac, C., Dănilă, I., Bunăiașu, C., Gherghina, M., Niculescu, M., Turean, M., Șerban, D., Iorga, N., Tablică, C., Lungu, A., Cămărașu, G., Popescu, E., Dobre, M., Comănescu, A., Vețeleanu, A., Dobrete, A., Matache, I., Pălărie, M., Cârțău, I., Limba și literatura română. Metodica predării limbii române. Cursuri practice, sinteze teoretice, teste-grilă și variante de subiecte rezolvate pentru Concursul național de ocupare a posturilor și catedrelor vacante din învățământul preuniversitar, studiul la clasă, definitivat și gradul II, 2004, Editura Didactica Nova, Craiova.
9. Ionescu, M., Instrucție și educație, 2007, Editura “Vasile Goldiș” University Press, Arad.
10. Ionescu, M., Negreanu, E., Educația în familie. Repere și practici actuale, 2006, Editura Cartea Universitară, București.
11. Jinga, I., Istrate, E., Manual de Pedagogie, 2008, Editura ALL, București.
12. Pâinișoară, I.,O., Comunicarea eficientă, 2008, Editura Polirom, Iași.
13. Post, P., Codul bunelor maniere pentru copii, 2008, Editura Corint Junior, București.
14.Virgiliu, G., Criveanu, N., Drăgulinescu, A., Efectele micului ecran asupra minții copilului, 2007, Editura Prodromos, București.
15.Ionescu, M., Negreanu, E., Educația în familie. Repere și practici actuale, 2012, Editura Cartea Universitară, București.
Webgrafie
http://www.edu.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalitate
http://www.1educat.ro
http://www.copii.ro/
ANEXE
ANEXA 1
CHESTIONAR PRIVIND COLABORAREA SCOALA – FAMILIE
– pentru părinți-
Vă rog să răspundeți la întrebari, incercuind una dintre variante.
1. Sunt informat asupra ofertei educaționale a scoli
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
2. Vorbesc cu cadrele didactice despre obiectivele educaționale propuse în activitatea cu elev
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
3. Am prezentat idei ăi sugestii cadrelor didactice pentru îmbunătățirea activității educative.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
4. Conducerea școlii stimuleaza cooperarea între cadrele didactice și părinți.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
5. Am fost solicitat de catre cadrele didactice pentru participarea la activități educative.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
6. Imi sprijin copilul la realizarea activităților de învatare pentru acasa.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
7. Particip la activitățile extracurriculare (ședințe, mese rotunde, lectorate, excursii, etc.) organizate de școala.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
8. Copilul meu are o ambianță adecvata studiului.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
9. Solicit cadrele didactice in soluționarea problemelor copilului meu, legate de dezvoltarea personală a lui.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
10. Sunt informat asupra progreselor școlare realizate de catre copilul meu.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
11. Sunt informat cand copilul meu prezintă probleme de învatare si de comportament.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
12. Mențin legatura cu școala ( dirigintele, cadrele didactice ).
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
13. Verific carnetul de note al copilului meu.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
INTERPRETARE
DACA SE OBTIN:
Intre 25 – 36 p exista o relatie fructuoasa intre scoala si familie
Intre 13 – 24 p exista o relatie buna, dar aceasta poate si trebuie imbunatatita
Intre 6 – 12 p relatia este superficiala, parintele nu se implica in desfasurarea activitatii educative
Intre 0 – 5 p relatia scoala – familie nu exista, trebuie luate imediat masuri de initiere si dezvoltare a relatiei scoala – familie
GHID DE INTERVIU PENTRU PARINTI
Prin desfasurarea acestui interviu dorim să cunoaștem parerea Dvs. Despre implicarea părinților in viața școlii, parteneriatului școală-familie.
Vă rugăm să raspundeți sincer ăi deschis pentru a asigura corectitudinea cercetării
1. Cunoașteti obiectivele și programul de activități al școlii?
2. În ce masură luați parte la planificarea, oprganizarea activităților din școala?
3. Care este părerea Dvs. despre posibilitățile de informare din școală, legate de situația copiilor?
4. Care este parerea Dvs. despre activitatea educativă din școală?
5. Ce părere aveți despre activitățile extrașcolare organizate de școala?
6. Câți parinți – procentual – participă la ședințele cu părinții sau la alte activități organizate de școală- excursii, concursuri, spectacole)?
7. Care credeți că este motivul absenteismului părinților?
8. Cum credeți că ar putea fi mobilzați părinți mai puțin intersați?
9. Ce propuneri aveț pentru activitatea viitoare a școlii?
10. Ce a șteptăti aveți de la școala, de la cadrele didactice din școala?
ANEXA 2
CHESTIONAR PRIVIND COLABORAREA SCOALA – FAMILIE
– pentru cadre didactice-
Vă rog să raspundeți la întrebari, încercuind una dintre variante.
1. Informez părinții asupra ofertei educaționale a scoli.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
2. Înștiințez părinții despre obiectivele educaționale propuse în activitatea cu elevi.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
3. Părinții au prezentat idei și sugestii pentru îmbunătățirea activității educative.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
4. Conducerea școlii stimulează cooperarea între cadrele didactice și părinți.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
5. Am solicitat părinții pentru participarea la activități educative.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
6. Părinții își sprijină copilul la realizarea activităților de învățare pentru acasă.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
7. Participă la activitățile extracurriculare ( ședințe, mese rotunde, lectorate, excursii, etc. ) organizate de școala.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
8. Elevii au acasă o ambianță adecvata studiului.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
9. Părinții mă solicită în soluționarea problemelor copilului lor, legate de dezvoltarea lor personală.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
10. Informez părinții asupra progreselor școlare realizate de elevi.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
11. Informez parintele când copilul prezinta probleme de învatare și de comportament.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
12. Parintii mentin legatura cu școala ( învățător, cadrele didactice ).
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
13. Părinții verifica carnetul de note al copilului lor.
a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată
INTERPRETARE
DACA SE OBTIN:
Intre 25 – 36 p exista o relatie fructuoasa intre scoala si familie
Intre 13 – 24 p exista o relatie buna, dar aceasta poate si trebuie imbunatatita
Intre 6 – 12 p relatia este superficiala, parintele nu se implica in desfasurarea activitatii educative
Intre 0 – 5 p relatia scoala – familie nu exista, trebuie luate imediat masuri de initiere si dezvoltare a relatiei scoala – familie
ANEXA 3
GHID DE INTERVIU PENTRU CADRE DIDACTICE
Prin desfăsurarea acestui interviu dorim să cunoaștem parerea Dvs. Despre implicarea părinților în viața școlii, despre parteneriatului scoala-familie.
Vă rog să raspundeți sincer și deschis pentru a asigura corectitudinea cercetarii.
1. Care sunt problemele cu care se confruntă școala?
2. Ce așteptări aveți de la părinți?
3. Care sunt ocaziile cand le sunt prezentate părinților obiectivele, programul școlii?
4. In ce masură participă părinții la planificarea, organizarea programelor educative, gospodărețti etc. ale școlii?
5. Puteți să dați exemple cand părinții au venit cu sugestii, propuneri legate de îmbunătățirea activității școlii? Au fost acceptate?
6. Câți părinți participa – procentual – la activitățile organizate de școală (ședințe, lecții, excursii, spectacole, activități gospodărești)?
7. Cum țineți legatura cu părinții?
8. Cat de des vorbiți cu părinții?
9. Care considerați că este motivul absenteismului părinților de la activitățile școlii?
10. Cum credeți că ar putea fi mobilizați părinții mai puțin interesați?
ANEXA 4
PROIECT TEMATIC
ȘCOALĂ– FAMILIE- COMUNITATE
„Prezența părinților poate transforma cultura școlii” (S.L. Lightfoot)
Argument
Termenul de „parteneriat” este bazat pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit sa se unească. Astfel, părinții și cadrele didactice pot crea parteneriate variabile, angajându-se in activități comune de învâțare, sprijinindu-se unii pe alții în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăsurând proiecte de curriculum colaborativ, participând împreună la realizarea unui mediu educațional performant.
Întâlnirile „tipice” cu părinții nu abordează întotdeauna aceste probleme, oferind părinților puține șanse de a cunoaște profesorii elevilor și problemele școli. De aceea, trebuie pus accent pe activități de cunoaștere interpersonală pentru a crea un cadru de siguranță și pe strategii de desfășurare a acestora cat mai variat și accesibil.
Ca urmare, acest proiect, iși propune să dezvolte competențe de lucru cu familia elevului și să raspundă nevoilor de comunicare, relaționare, construire de echipe, cooperare, motivare si implicare.
Propunatorul este conștient insă că parteneriatul școala-familie nu „produce” neapărat elevi de succes dar poate reliza o colaborare eficientă între școală -familie!
Scopul proiectului
– Optimizarea relației școala-familie-comunitate, în așa fel încat elevii să obțină
singuri succesul.
Obiective
– Realizarea unor cercetări pentru dignosticarea relației școală-familie;
– Identificarea instrumentelor de comunicare școală-familie;
– Antrenarea părinților in activități de informare și formare educațională;
– Diversificarea modalităților de colaborare cu familia;
– Crearea unui cadru de motivare ți implicare a partenerilor;
– Incurajarea voluntariatului ; atragerea părinților către activități din „lumea școlii”.
Grupul ținta
– părinții clasei
– elevii clasei
– profesorii
Locul si perioada de desfășurare
– Școala Gimnazială Porumbacu de Jos
– Parcursul anului Școlar 2013-2014
Materiale
– chestionare
– materiale informative (Regulament școlar, broșuri, pliante, afișe etc.)
Mod de realizare
-întâlniri directe, vizite comune, serbări, lecție deschisă, drumeții.
ANEXA 5
PROIECT EDUCAȚIONAL
„Caruselul bucuriei”
1 IUNIE 2014
ȘCOALA PRIMARĂ PORUMBACU DE SUS
Tipul proiectului:extracurricular
Perioada derulării:1zi
Locul desfășurării:Căminul cultural Porumbacu de Sus
Motto:”Copilăriaeste inima tuturor vârstelor.”(L.Blaga)
ARGUMENT
Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste,de bunătate,de frumusețe,de perfecțiune.(Francesco Orestano)
Comoară nesecată de mângâieri pentru mai târziu,o lume permanentă,durabilă și de neclintit,copilăria e hrana vieții – îndulcește sufletul și îmbogățește mintea,copilăria e „regatul nemuririi”(Stephanie Meyer).
Dacă viața ce ni-i dată e-o călătorie menită să-mpli-nească un scop,bine-ar fi să prindem trenul copilăriei,să nu-l lăsăm să treacă pe lângă noi,să-ntindem mâna,un copil va fi acolo,gata să ne prindă de un colț de rai.Ultima stație – la vămile cerului.
1Iunie – o zi în care noi cei mari vom învăța să redevenim copii.Am fost și noi îngeri,dar pe măsură ce ne-au crescut picioarele,ni s-au micșorat aripile.Azi,1 Iunie,zborul e de împrumut,se face în tandem:copil mare – copil mic.Ce noroc pe noi!Vom sorbi cu nesaț din izvorul veseliei și vom înaripa copilul ce zace- n noi.
La mulți ani,copilărie!
Scopul proiectului:Manifestarea deplină a nevoilor copilului:
cunoaștere,creație,relație,joc.
Obiectivele proiectului:
-cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate:educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți;
-educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de cei-lalți;
-dezvoltarea comportamentelor de cooperare,prosociale,
proactive;
-dezvoltarea capacității de înțelegere a unui act artistic
profesionist;
-dezvoltarea interesului pentru creația literară;valorifi-carea mesajului etic;
-exprimarea sentimentelor și trăirilor proprii prin joc,rela-ționare,creativitate
Adresabilitate:copii(preșcolari,elevi din clasele I-VIII)
cadre didactice
părinți
comunitate
Resursele proiectului:
-cadre didactice,actori,pictori,clovni,mașiniști,operatori
-1 Iunie 2014,interval orar 9-15
-panouri afișaj,coli flipchart,patafix,markere,creioane pentru graficieni,clovn-carduri,baloane,vopsele pentru face painting
Evaluare:-portofoliu de impresii
-fotografii
BUCURIILE ZILEI
-piesa de teatru”Povestea prostiei”după Ion Creangă
-tobogane gonflabile
-face-painting
-clovni
-mesaje exprimate prin desen și cuvânt
-clovn-carduri
-baloane
-pizza,hot-dog,înghețată
ANEXA 5
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [310962] (ID: 310962)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.