Pe parcursul acestui capitol este prezentat conceptul de dezvoltare durabilă , precum [624697]

1
CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA DURABILĂ

Pe parcursul acestui capitol este prezentat conceptul de dezvoltare durabilă , precum
și legă tura dintre acesta și energie.

1.1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Dezvoltarea durabilă este un concept relativ nou aplicat creșterii economice , cu
scopul de a lua în considerare, în principal, aspectele de ordin ecologic la nivelul Planetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s -a cristalizat în timp, pe parcursul
mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri științifice aprofundate pe plan internațional și
a căpătat valențe politice precise în contextul globali zării (SNDD – www.mmediu.ro) .
Acest nou concept privind dezvoltare a societății umane își propune să desemneze
totalitatea formelor și metodelor de dezv oltare socio -economică al căror scop fundament al
îl reprezintă asigurarea echilibrului dintre sistemele s ocio-economice și resursele naturale.
Din punct de vedere grafic, poate fi vorba de o dezvoltare durabilă doar în zona de
suprapunere simultană a celor trei piloni , reprezentați grafic în figura 1.1., pe care se
sprijină un astfel de model al dezvoltării. (UCN, 2006)

Fig.1.1. Reprezentarea grafică a inte racțiunii celor trei componente ale dezvoltării durabile

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut acum câțiva zeci de ani, fiind adus în
discuție la numeroase întâlniri internaționale, cu scopul de a se defini un model de
Durabil
Suportabil
Echitabil
DEZVOLTARE
SOCIALĂ
PROTECȚIA
MEDIULUI
Viabil
DEZVOLTARE
ECONOMICĂ

2
dezvoltare a societății umane c are să reducă inegalitățile sociale și să diminueze impactul
asupra mediului înconjurător.
Deși, inițial, dezvoltarea durabilă, s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică
determinată de intensă exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului
și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s -a
extins asupra calității vi eții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al
dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu
numai între generații.
De atunci au fost propuse zeci de definiții. Conceptul cunoaște o largă utilizare,
chiar este, poate, prea des uzitat, fără a se insista, în aceeași măsură, și pe o aprofundare și
adaptare specifică.
Esența dezvoltării durabile a societății umane este dată de modul de gestionare,
actuală și viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale și informaționale, în
raport cu obiectivele creșterii economice și asigurarea unei calității din ce în ce mai bune a
vieții și a mediului. Cele mai multe entități umane aspiră la realizarea dezvoltării
economice pentru a securiza creșterea stand ardelor de viață și pentru a proteja și
îmbunătăți mediul înconjurător, atât pentru ele însele cât și pentru generațiile viitoare. Și
totuși se înțelege, oare, conceptul în complexitatea și profunzimea lui?
Lumea a devenit cu adevărat conștientă de fenomen ul poluăr ii abia la jumătatea
secolului al XX -lea, când au început să se arate, tot mai alarmante, consecințele: smogul
urban, ploile acide, efectul de seră mărit, subțierea stratului de ozon, deteriorarea gravă a
calității apelor și a solului, toat e afectând, în mod dramatic, însăși viața. Oamenii devenind
victime ale propriilor acțiuni, au început să -și asume responsabilități față de mediul în care
trăiesc .(Bălan, 2011)
De aceea, definiția dată de Raportul Brundtland „Dezvoltarea durabilă reprezintă
acel mod de dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a
compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a -și satisface propriile nevoi" a fost
concepută în sensul concilierii dintre economie și mediul înconjurător printr -o nouă cale de
dezvoltare, care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani,
ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat.
Ca orice proiect de anvergură, dezvoltarea durabilă presupune o evoluție procesuală
realizabilă prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, aparțin procesului
dezvoltării în general, altele sunt specifice. Cele mai acute sunt următoarele:

3
A) Constr ângerea demografică
Dezvoltarea durabilă se vrea a fi, prin definiție, o dezvoltare umană, realizabilă prin
voința oamenilor și având ca finalitate binele individual și colectiv al acestora. Nimic nu
poate fi gândit, aici, dincolo de ceea ce înseamnă popul ație, adică: numărul, structura și
sănătatea populației.
Problema a devenit foarte complexă grație unor î mprejurări printre care amintim
(Pohoa ță, 2011) :

Nu există o relație de cauzalitate între creșterea demografică și creșterea
economică pe care s -o putem considera universală. Mai mult, nu există un optim al
populației care ar permite atingerea unei creșteri maximale. Cre șterea populației este în
același timp cauză și consecință a progresului economic, cu atât mai mult cu cât aceste
două fenomene pot fi influențate de aceleași variabile (schimbarea mentalităților,
bulversarea tehnicilor de producție etc.) ( Cypher & Dietz , 1999)
b) Constrângerea tehnică.
Întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie, aici, să răspundă este următoarea:
Care este nivelul maxim posibil al producției ce se poate realiza, în condițiile date
ale progresului tehnic, fără a afecta echilibrul mediului?
chestiunea populației este, concomitent una națională, dar și una
mondială, globală;
rata creșterii populației nu este corelată peste tot cu rata creșterii
economice;
densitatea populației, pe regiuni, țări etc. nu este corelată cu
structură, fertilitatea și randamentul pământului;
explozia demografică are loc, de obicei, în zonele sărace ale lumii;
acolo unde se produce, creșterea explozivă a populației conduce la
urbanizări masive, în dauna mediului și a suprafețelor agricole
cultivabile;
creșterea populației se realizează cu mari disparități între zone, țări,
continente;
în timp ce urbanizarea Europei a fost însoțită de industrializare,
acest lucru nu se întâmpla în toate țările în curs de dezvoltare.

4
Întrebarea este le gitimă în condițiile în care știm că dezvoltarea implică creștere
economică, deci, mărirea producției. Creșterea dimensiunilor producției, din păcate,
antrenează poluare.
Capacitatea de absorbție de către mediu a poluării este, pe de altă parte, limitată, de
unde și preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste mărimi.
Analiza întrebării puse în contextul realității, permite formularea unor concluzii de maximă
importanță pentr u politica dezvoltării durabile (Platon, 2007) :
– Nivelul maxim al producției ce se poate realiza fără modificarea calității mediului se
află în relație:

– Între acțiunea factorilor surprinși de formulă se pot realiza compensări, cu suport
diferit, funcție de zonă; în țările dezvoltate, volumul mare al producției și consumului
ca și capacitatea de absorbție limitată a unui mediu deja poluat pot coborî nivelul lui
producției.; în sens invers acționează tehnologiile anti poluante performante și
investițiile masive de capital în această direcție; pentru țările slab dezvoltate, acțiunea
celor două grupe de factori este exact inversă.
– Se dovedește a fi cu putință dezvoltarea economică cu menținerea calității mediului
ambian t. Punctul de echilibru între emisiile poluante și capacitatea de absorbție a
mediului poate fi menținut, în condițiile unei creșteri dinamice, prin mărirea ratelor de
economisire, a eficienței instalațiilor de reținere și control al poluării și prin creșt erea
suprafețelor sau a volumului de dispersie a poluanților;
– Progresul tehnic este factorul cheie în menținerea unei rate acceptabile a dezvoltării
economice cu menținerea calității mediului ambiant, ceea ce justifică importanța mare
direct proporțională cu capacitatea de absorbție a mediului, a
instalațiilor;
antipoluante de a reține emisiile poluante, capitalul investit în
instalații
antipoluante și volumul sau suprafața de dispersie a
poluanților;
invers proporțională cu emisiile poluante care, la rândul lor,
depind de nivelul producției și cel al consumului.

5
a investițiilor an tipoluante în cadrul politicilor de dezvoltare care au în vedere
menține rea și chiar refacerea mediului ;
– Stabilitatea punctului de echilibru este dependentă de factori importanți precum:
structura economiei, a producției, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al
mediului etc.
C) Echitate și compensare intra și intergenerații.
Definiția dezvoltării durabile induce ideea că realizarea ei devine fezabilă doar în
condițiile în care între generații și în interiorul aceleași generații se manifestă un spirit
asociativ, de toleranță, solidaritate și grijă reciprocă; unul în virtutea căruia binele și
bunăstarea unuia nu trebuie, în nici un fel, să afecteze fericirea altuia. Cu alte cuvinte,
proiectul dezvoltării durabile duce la optimul lui Pareto.
Considerând că nu se pot adiționa utilități individuale pentru a obține măsura
bunăstării colective pe motivul că, practic, nu se pot face comparații interpersonale ale
utilităților pentru că utilitățile țin de parametrii personali ai fiecăruia. Pareto și -a dat seama
că optimul, la rându -i, nu poate fi definit nici că o sumă a utilităților individuale, dar nici în
afara repartiției veniturilor; că, în situația în care veniturile sunt date, bunăstarea nu poate fi
decât relativă.
De aici plecând, Pareto defineșt e optimul ca fiind aceea poziție de echilibru de la
care plecând, este imposibil de a ameliora situația unuia fără a dimin ua bunăstarea altuia
sau altora .(Pareto, 1974)
O generație nu e, de fapt, o generație unică; coexistă, în același timp, trei generații:
tinerii, m aturii, vârstnicii. Plecând de la această realitate, amintim că fiecare dintre cele trei
segmente ale piramidei sociale își are matricea sa culturală. Acest fapt explică de ce atunci
când se raportează la aceeași ofertă de mediu cererea este diferită, ca n ivel dar, mai ales, ca
structură. ( Pearce & Warford , 1994)
Ideea de compensare între generații derivă din cea de echitate. Se pleacă, și aici, de
la premisa că resursa Pământ, în condițiile unui grad dat al cunoașterii, este limitată și, ca
urmare, prin producție și consum, genera țiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea
acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conținut, e nevoie să se pună în funcțiune
un mecanism de compensație de ale cărei rezultate să profite generațiile viitoare spre a nu
fi văduvițe de minusu rile produse în resurse de către generațiile prezente.
În general, se pune problema asigurării constanței unui stoc de capital pentru că
generațiile viitoare să plece cel puțin de la aceeași zestre că generațiile prezente, idee pusă
pentru prima dată în di scuție de Robert Sol ow.(1986)

6
D) Eficiență .
În manieră clasică, eficiența este definită ca fiind acea calitate a unei activități
umane de a produce efecte utile maxime, pentru individ și societate, cu costuri minime.
Potrivit acestei concepții, determinarea efi cienței se face prin raportarea efectelor la
eforturi (sau invers, în formula termenilor de recuperare).
Atât definiția cât și modul de determinare a eficienței trimit spre cantitativ și,
predominant, spre latura economică a activității umane. Deși, de fie care dată, în teoria
economică și în manualele standard se face sublinierea că eficiența trebuie să fie privită și
sub raportul finalității sale sociale, tocmai acest aspect a fost și este relativizat. Și, pe cale
de consecință, tocmai dintr -o atare direcț ie dezvoltarea du rabilă își propune să remedieze,
să aducă conceptului și fenomenului numit eficiență interpretarea și înțelegerea necesară.
Faptul că aceste din urmă elemente, non materiale, determină direcția de mișcare și
dau contur și fizionomie rezult atelor dezvoltării nu înseamnă un atentat la adresa eficienței.
Locul profitului în ansamblul factorilor care asigură dinamica unei societăți nu poate fi
schimbat.
Conștientizând această realitate, filosofia dezvoltării durabile nu este și nu poate fi
potrivnică eficienței. Ea nu -și propune să înlăture profitul din ecuația dinamicii economiei
și societății. Nu, ea își propune, numai, să demonstreze că profitul nu este totul și, în plus,
că acesta nu poate fi gândit prin el însuși. Și, de aici, marea problem ă sau marea
confruntare pe care o încearcă dezvoltarea durabilă este să găsească compatibilitățile
necesare între mecanismele economice propulsate de obținerea profitului și finalitatea
socio -umană a dezvoltării.
Abordarea concretă a acestei dificile probl eme se traduce de principiu în:

.

– încercarea de a compara plusurile și beneficiile social -culturale și
ecologice cu minusurile rezultate ca urmare a unor costuri suplimentare
induse de industriile curate și tehnologiile antipoluante ;
– încercarea de a compatibiliza calitatea de producător cu cea de
consumator

7
1.2. LEGĂTURA DINTRE DEZVOLTAREA DURABILĂ ȘI ENERGIE

Pentru a rǎspunde provocǎrilor dezvolt ǎrii durabile sunt necesare: resurse de
bazǎ, tehnologii și know -how pentru a le folosi, finanțarea și posibilitatea de a le mobiliza
în scopul dor it, conștientizarea problemelor relevante și voința de a le aborda, posibilitǎți
de management și de insti tuționalizare pentru a rezolva problemele și a realiza obiectivele
propuse. În domeniul furnizǎrii și utilizǎrii energiei, motivele pentru a fi optimiști în ceea
ce privește viitorul pe termen lung sunt urmǎtoarele:
– Baza resurselor de combustibili fosili este, în termeni geologici, imensǎ în cazul
cǎrbunilor și suficientǎ, timp de mai multe decenii, pentru petrol și gaze naturale.
– Lumea planetei noastre poate alege cantitatea de resurse energetice fosile pe care vrea
sǎ o foloseascǎ.
– Dioxidul de carbo n, emis de combustibilii fosili care ard, se poate reduce, recapta și
stoca, folosind tehnologii deja existente. Aplicându -le, mai ales, prin stocarea
dioxidului de carbon, s -ar putea permite folosirea mai multor combustibili fosili fǎrǎ
posibile consecinț e periculoase. Cantitǎți de metan emise de combustibili fosili pot fi
împiedicate sǎ ajungǎ în atmosferǎ.
– În timp ce energia nuclearǎ, ca sursǎ importantǎ pentru producerea energiei electrice
fiabile, având zero emisii de gaze cu efect de serǎ, a trecut prin dificultǎți serioase din
cauza preocupǎrilor legate de siguranța de operare, de evacuare a deșeurilor și de
proliferare, o deschidere mai mare spre opțiunile viitoare s -ar concentra pe o serie de
posibilitǎți .
– Resursele de energie regenerabilǎ – soarele, biomasa și biogazul, vântul, energia
hidraulicǎ, energia geotermalǎ, valurile și oceanul , sunt potențial aproape n elimitate.
Exploatarea potențialului tehnic al oricǎror dintre acestea are anumite limite – de
exemplu, integrarea lor cu sistemul de bazǎ, repercusiunile serioase asupra
ecosistemelor și biodiversitǎții – dar mai existǎ încǎ multe posibilitǎți de studia t
(explorat).
– Perspectivele în ceea ce privește hidrogenul au fost explorate de peste 150 de ani, iar
pila de combustie cu hidrogen, de peste 110 ani. La sfârșitul anilor ’90 a devenit vizibil
cǎ s-a fǎcut un nou pas înainte.

8
– Existǎ relativ multe opțiu ni simple și ieftine pentru a crește eficiența cu care se
genereazǎ și folosește energia, de a reduce risipa și de a elimina sau reduce drastic
poluanții locali și regionali, asociați cu folosirea combustibililor fosili.
– Ameliorarea eficienței de utiliza re a energiei ar ajuta la realizarea unui numǎr de alte
obiective – de exemplu, eliminarea subvențiilor pentru folosirea energiei electrice în
sectorul agricol ar reduce pomparea excesivǎ și ar ajuta la pǎstrarea nivelului apei
freatice.
Costurile opțiunil or reprezintǎ în mod inevitabil o preocupare serioasǎ. Costul este,
de obicei, un element cheie pentru a determina dacǎ resursa este exploatatǎ sau dacǎ
tehnologia este adoptatǎ. Dar nici una dintre opțiunile tehnice de mai sus nu trebuie de la
început exc lusǎ din cauza costurilor.
Costurile relative ale combustibililor nefosili au fost importante în trecut și vor
continua sǎ fie și în viitor. Este totuși posibil ca acestea sǎ fie modificate de preocuparea
pentru alte caracteristici (securitate, confort, av antaje), impactul ecologic; mǎsuri de
stabilire a prețului și de reglementare, care descurajeazǎ folosirea surselor de energie și a
aparatelor consumatoare de energie cu impact ecologic negativ relativ mare și mai puțin
performante în ceea ce privește sigu ranța și confortul. Investițiile în proiectele de energie
regenerabilǎ au fost frânate în ultimii ani de practicile și criteriile de finanțare tradiționale,
dar se așteaptǎ ca, prin punerea accentului pe costurile complete pentru întreaga duratǎ de
viațǎ, sǎ se reducǎ aceastǎ barierǎ.
Conținutul energetic, facilitatea de transport, fiabilitatea și accesul facil la
serviciile solicitate, fac parte de mult din caracteristicile cǎutate pentru sursele de
alimentare. În cursul ultimului secol, acele surse de e nergie, flexibile și puternice în calitate
de vectori energetici, care nu serveau doar nișa de piațǎ, au devenit dominante.
Formele de energie regenerabilǎ, inclusiv cele care pot furniza energie electricǎ pe
scarǎ micǎ și având utilizatori finali în zonel e rurale din țǎrile în curs de dezvoltare, unde
nu exista altǎ alternativǎ, ar putea cǎpǎta o poziție dominantǎ în acest secol.
Dezvoltarea tehno logiei informației, care oferǎ sisteme inteligente pentru
monitorizare și adaptare la condițiile locale, va s prijini o astfel de evoluție.
Noile materiale, sistemele de stocare și progresele biotehnologiei vor promova
probabil, de asemenea, dezvoltarea energiei regenerabile. Se așteaptǎ ca modurile
alternative de conversie și de folosire a combustibililor fosili sǎ reducǎ caracteristicile lor
ecologice negative. În Tabelul 1 .1. se dau valori estimative pentru rezervele și resursele
combustibililor fosili.

9
Tabel 1.1. Rezervele și resursele energetice fosile globale (Gtep)

Consum Rezerve Resurse Baza resurselor
Petrol
Convențional 123 140 123 263
Neconvențional – 193 332 525
Gaz natural
Convențional 61 142 280 422
Neconvențional – 192 258 450
Cǎrbune 148 600 2 770 3 370

*Gtep – gigatone echivalent petrol. Rezerve + Resurse = Baza de resurse.
Sursă – https://ec.europa.eu

Aceste valori estimative nu includ ceea ce se denumește uneori ca resurse
adiționale, cum ar fi hidrații de gaz, care existǎ în și sub ghețurile permanente și în oceane,
în cantitǎți substanțiale (probabil, echivalentul a 18 000 Gtep), și pentru care nu se poate
face nici o evaluare fermǎ din punct de vedere tehnic și economic. Dar existǎ controverse
chiar și în ceea ce privește estimǎrile de resurse și rezerve, inclusiv incertitudinile,
referitoare la cât de mult vor permite tehnologiile, economia și preocupǎrile ecologice
exploatarea bazei geologice de resurse.
Un factor important este cǎ datoritǎ raportului între r ezerve și producția actualǎ de
petrol convențional și gaz natural care este excedent de 40 de ani, nu existǎ nici un interes
de a converti evaluǎrile resurselor în evaluǎri mai ferme pentru rezerve. În cazul
cǎrbunelui, raportul dintre rezerve și producția anualǎ curentǎ se menține excedentar de
280 de ani. Lipsa investițiilor în capacitǎțile din amonte poate produce întreruperi în
furnizare și pot da impresia lipsei de energie, chiar atunci când resursele și rezervele existǎ
din plin.
O altǎ sursǎ de incer titudine provine din gama largǎ de estimǎri a resurselor
neconvenționale. Se poate trage o concluzie credibilǎ cǎ resursele de combustibil i fosili
sunt adecvate sǎ îndeplineascǎ o serie mare de scenarii posibile pânǎ în 2050 . Cele mai
mari provocǎri date de utilizarea lor sunt:
– dacǎ unii poluanți rezultați d in folosirea lor se pot reduce la niveluri apropiate de zero,
– dacǎ emisiile de gaze cu efect de serǎ se pot modera sau stoca adecvat, în special în
timpul utilizǎrii lor, rezultând astf el o poluare redusǎ a mediu lui, și

10
– dacǎ petrolul și gazul pot fi tra nsportate în siguranțǎ și în mod economic în continuare,
de la rezervoarele uriașe pânǎ în locul unde existǎ cereri tot mai mari.
Utilizarea energiei poate deveni mai rapid durabilǎ, dacǎ producția și transportul ei,
mai ales sub formǎ de energie electricǎ, s -ar realiza prin cele mai bune repere practice,
stabilite de CME.
Un mare grup de companii și experți și -au partajat informații le legate de
performanța centralelor electrice de orice tip, din punctul de vedere al funcționǎrii și al
emisiilor și prin aplicarea know -how-ului lor la toate centralele din lume ar crește eficiența
cu un factor de 10% (salvând investiția enormǎ într -o nouǎ centralǎ) și s -ar reduce emisiile
de dioxid de carbon cu peste 1 miliard de tone în fiecare an. Dar folosirea energiei ar avea
probabil câștigurile potențiale cele mai mari, dacǎ echipamentele pe care le folosim pentru
a ne oferi serviciile pe care le dorim – automobile, mașini de gǎtit, de spǎlat rufe sau vase,
radiatoare, ventilatoare, echipamente electronice, ar fi eficiente din punctul de vedere al
resurselor folosite.
Nu este doar cazul eficienței energetice , folosirea apei, folosirea materialelo r și
facilitatea de a le elimina sunt alte caracteristici importante. Aproape 30% din energia
folositǎ este absorbitǎ sau pierdutǎ la conversia și distribuția sa și de aceea nu o mai putem
utiliza. Dar eficiența de conversie poate varia cu un factor situat între condițiile optime de
utilizare (cum ar fi tehnologia avansatǎ cu turbine cu gaze cu ciclu combinat) și cele mai
puțin eficiente, b azate pe cǎrbune, folosite încǎ pe scarǎ largǎ în țǎrile cu economii în curs
de dezvoltare și de tranziție.
Aproape 35% d in energia pe care o folosim este total irositǎ la folosirea finalǎ –
atunci când gǎtim sau ne încǎlzim cǎminele sau ne rǎcorim biro urile sau conducem o
mașinǎ ( Nakicenovic , 1998 ).
Existǎ un po tențial uriaș de îmbunǎtǎțire a modalitǎților în care folosim energia
pentru diversele servicii pe care le solicitǎm în funcție de alegerea noastrǎ, în termeni de
confort, securitate și preferințe.
Cifre potențiale de 20 -30% pentru îmbunǎtǎțirea consumu lui în sectoarele
rezidențial, comercial, agricol și transport sunt frecvent întâlnite în lume. Nici subvențiile
nu sunt neobișnuite, deși încurajeazǎ risipa și ut ilizarea ineficientǎ a energiei și
favorizeazǎ, de obicei, electricitatea, utilizarea și st aționarea vehiculelor cu motoare
funcționând pe bazǎ de combustibili fosili.
Stabilirea prețurilor care acoperǎ toate costurile de utilizare și sistemele de platǎ
care recupereazǎ în mod eficient costurile sunt promotori importanți ai eficienței. Dacǎ

11
utilizarea energiei ar deveni mai eficientǎ și dacǎ risipa și pierderile ar scǎdea, cu 20% sau
35%, s -ar înregistra un progres important spre dezvoltarea durabilǎ.

1.3. DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE

Conceptul de dezvoltare du rabilă la nivelul Uniunii Europene înglobează
considerente economice, sociale și de mediu care pot evolua în interdependență,
susținându -se reciproc.
Agenda 2030 a ONU , adoptată de liderii mondiali în 2015, reprezintă noul cadru
global de dezvoltare durabilă și stabile ște 17 obiecti ve de dezvoltare durabilă (ODD) :

Figura 1.2. Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă UE
Sursă – http://www.un.org/sustainabledevelopment/sustainable -development -goals/
Această agendă constituie un angajament de a eradica sărăcia și de a asigura
dezvoltarea durabilă peste tot în lume, până în 2030.

12
Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD ) își propun să echilibreze cele trei
dimen siuni ale dezvoltării durabile , cea economi că, cea socială și componenta de mediu ,
prin acțiuni concrete prevăzute pentru următorii 15 ani, axate, printre altele, pe:

Obiecti vele contribuie la sporirea convergenței între țările UE, în cadrul societăților
și în restul lumii.
În domeniul dezvoltării durabile, UE se află într -o poziție avansată. De altfel, este
hotărâtă ca, alături de statele sale membre, să fie printre primii actori care pun în aplicare
Agenda 2030 a ONU . ODD sunt integrate în toate cele zece priorități de acțiun e ale
Comisiei , dintre care cele mai importante sunt :

Acțiuni
ODD
demnitate
umană
stabilitate
regională și
globală
o planetă
sănătoasă
societăți
reziliente și
echitabile
economii
prospere
Locuri de muncă, creștere economică și investiții
Piață unică digitală
Uniune energetică și combaterea schimbărilor climatice
O piață internă profundă și echitabilă
justiție și drepturi fundamentale etc.

13
În 2016, Comisia Europeană și -a prezentat abordarea strategică față de punerea în
aplicare a Agendei 2030 și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Principalele măsuri pentru implementarea Agendei 2030:
– integrarea ODD în absolut toate politicile și inițiativele UE – dezvoltarea durabilă este
principiul călăuzitor esențial pentru toate politicile Comisiei Europene
– raportări periodice, începând din 2017, referitoare la pr ogresul UE
– promovarea Agendei 2030, astfel încât aplicarea acesteia să devină o prioritate și
pentru guvernele statelor membre, Parlamentul European, celelalte instituții europene,
diverse organizații internaționale și organizații ale societății civile și alte părți
interesate
– înființarea unei platforme multipartite la nivel înalt care să sprijine schimbul de bune
practici în vederea îndeplinirii obiectivelor în toate sectoarele și la toate nivelurile
(național și european)
– lansarea unei viziuni pe termen m ai lung, pentru perioada de după 2020
Pentru a promova o dezvoltare durabilă în întreaga lume, UE va continua
cooperarea cu partenerii externi, utilizând toate instrumentele disponibile în cadrul
politicilor sale externe și sprijinind, în special, eforturi le țărilor în curs de dezvoltare.
Indicatori ai dezvoltării durabile
Monitorizarea dezvoltării ca fenomen, prin folosi rea și de indicatori din afara
activității economice precede formularea principiilor dezvoltării durabile , consacrându -se
în paralel cu procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida
Națiunilor Unite și, respectiv, a Uniunii Europene.
Astfel de instrumente de monitorizare au fost produse de numeroase instituții, de la
întreprinder i sau formațiuni ale societății civile, grupuri de experți sau centre de cercetare
până la administrații locale, guverne naționale, organizații interguvernamentale sau
instituții financiare internaționa le.
Amploarea acestor eforturi reflectă nevoia special iștilor/societății de a dispune de
astfel de instrumente, de a acoperi o plajă diversă de aplicații și de a depăși o seamă de
dificultăți metodologice. Diferențele, încă notabile, dintre modalitățile de elaborare , stadiul
de dezvoltare și gradul de utiliza re efectivă a unor seturi coerente de indicatori ilustrează
complexitatea sarcinii de a regăsi compatibilități reale între abordările empirice și cele
normative din domeniile distincte ale conceptul ui de dezvo ltare durabilă : economia,
societatea și capital ul natural. În aceste c ondiții, aspectele metodologice, aflate încă într -o

14
fază de fundamentare teoretică, sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a
aplicațiilor de raportare statistică.
Elaborarea unui set unanim acceptat de indicatori ai dezvoltă rii durabile, inclusiv
de reflectare în sistemul conturilor naționale, prin instrumente specifice, a factorilor
ecologici și sociali ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare
prioritară din partea Oficiulu i de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), Comisiei
Economice ONU pentru Europa (UNECE) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE).
România, prin Institutul Național de Statistică , este angajată în mod activ în acest
proces. În faza actuală, Institutul Naț ional de Statistică transmite la Eurostat un sistem
parțial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în funcție de
datele disponibile.
În ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă a României, se urmărește
operaționalizarea a două tipuri de indicatori:
1) Indicatori naționali de dezvoltare durabilă – focalizați pe prioritățile -cheie
exprimate prin ținte cuantificabile care să per mită compararea performanțelor
naționale cu cele ale partenerilor internaționali , precum și cu obiectivele pentru
dezvoltare durabilă a UE. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului
de lucru Eurostat -UNECE -OCDE și va fi actualizat în permanență.
2) Indicatori de progres ai Strategiei Naționale – acoperă întregul pachet de politici
pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Agenda 2030 .
În acest mod, toate politicile vor forma obiectul monitorizării, urmărind
responsabilizarea decidenților politici și permițând opiniei publice să evalueze
succesul acțiunilor întreprinse.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este
una dintre opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având
ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor
economici, sociali și de mediu.

15
Bibliografie

1. Balan, G., Dezvoltare durabilă. Concept. Evoluție. Strategii . Editura Burg a
Universităț ii Româno -Germane din Sibiu, Sibiu, 2011.
2. James M. Cypher, James L. Dietz, The process of economic developpement.
Routlege , London and New York, 1999.
3. Platon, V., Protecția mediului și dezvoltarea economică , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997.
4. Pohoață, I, . Strategii și politici europene de dezvoltare durabilă. Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Centrul de Studii Europene.
5. Vilfredo Pareto, Manuale di Economia Politică , Padova – Cedam, Casa Editrice
Datt. Antonio Milani, 1974.
6. Pearc e, David W. Jeremy J. Warford, World withaut End. Economics,
Environment, and Sustainable Development, Published for the World Bank Oxford
University Press, 1994.
7. Robert Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources , în
"Scandinavian Journal of Economic", 1986, 88(1).