Patriotismul Sovietic etc.429 Mulți profesori au fost acuza ți de răspândire a românismului și [601285]

INSTITUTUL PATRIMON IULUI CULTURAL AL A ȘM
ASOCIA ȚIA NAȚIONALĂ A TINERILOR ISTORICI

Adrian DOLGHI

POLITIC Ă ȘI ISTORIE ÎN COMUNISM:
CAZUL URSS ȘI AL MOLDOVEI SOVIETICE (1917-1965)

Chișinău,
Pontos, 2015

2
Recomandat spre publicare……
Recenzen ți

, doctor habilitat, profesor universitar
Mariana ȚĂRANU, doctor, conferen țiar universitar

Anton M ORAR U

3CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR
Cuvânt înainte
INTRODUCERE

1. SURSELE DOCUMENTARE ȘI ISTORIOGRAFIA
1.1. Baza izvoristic ă a cercetării
1.2. Gradul de studiere a politicii St atului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior

2. CONSTITUIREA MODELULUI SOVIETIC AL ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI
ISTORIC SUPERIOR
2.1. Bazele teoretice ale înv ățământului istoric sovietic
2.2. Constituirea modelului sovietic al înv ățământului istoric s uperior (1917-1938)

3. POLITICA ORGANELOR DE STAT ȘI DE PARTID PRIVIND ÎNV ĂȚĂ MÂNTUL
ISTORIC SUPERIOR (1944-1965)
3.1. Restabilirea și aservirea înv ățământului istoric superior politici i Statului sovietic în perioada
postbelică
3.1.1 Planificarea con ținutului înv ățământului istoric superior
3.1.2. Controlul asupra con ținutului și „calității” lecțiilor.
3.1.3. Controlul asupra procesului de preg ătire a cadrelor didactico- științifice și studenților
3.2. Campaniile ideologice ale PCUS în institu țiile de cercet ări și facultățile de istorie
3.3. Consecin țele Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățământului istoric superior (1956-
1965)

4. IMPLEMENTAREA MODELU LUI SOVIETIC AL ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI ISTORIC
SUPERIOR ÎN RASSM (1924-1940) ȘI RSSM (1940-1941; 1944-1965)
4.1. Instituționalizarea modelului sovietic al înv ățământului istoric s uperior în RSSM
4.1.1. Premisele institu ționalizării învățământului istoric marxis t în RSS Moldoveneasc ă
4.1.2. Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior în RSSM
4.2. Politica Statului sovi etic privind componen ța corpului didactico- științific și studențesc la
facultățile de istorie
4.3. Studierea istoriei na ționale în contextul istoriei URSS
4.3.1. Studierea istoriei na ționale în institu țiile de înv ățământ superior din RSSM

44.3.2. Elaborarea primului manual universitar – primei sinteze marxiste de Istorie a
Moldovei
4.4. Abordarea problemei anex ării Basarabiei la Imperiul Rus în operele clasicilor marxism-
leninismului și manualele de istorie sovietice

ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Distribuirea orelor de studii pe discipline
Anexa 2. Planul de lucru la cursul „Istoria popoarelor URSS” la anul I al Sec ției de Istorie a
Facultății de Istorie și Filologie a Universit ății de Stat din Chi șinău
Anexa 3. Textul discursului tovar ășului I.V. Stalin la recep ția de la Kremlin în cinstea
comandan ților trupelor Armatei Sovietice cu corecturile de mân ă ale autorului
Anexa 4. Raportul cu privire la activitatea Institutului Pedagogic din Chi șinău pentru anul de
studii 1946-1947 Anexa 5. Raportul Sec ției Agitație și Propagand ă a CC adresat tovar ășului G.M. Malenkov cu
privire la rezultatele controlului lucrului Institutului de Istorie al A Ș URSS
Anexa 6. Raportul Sec ției Agitație și Propagand ă a CC adresat tovar ășului M.A. Suslov cu
privire la manualul pentru institu ții de învățământ superior Istoria URSS (vol. I)
Anexa 7. Date despre num ărul persoanelor judecate pentru agita ție antisovietic ă și pentru
răspândirea inten ționată a calomniilor false, care discrediteaz ă orânduirea social-politic ă
sovietică (pentru anii 1956-1965)
Anexa 8. Stenograma Plenarei CC al PC(b ) al Moldovei din 25-27 iunie 1944
Anexa 9. Ordinul nr. 713 al ministrului educa ției al RSS Moldovene ști
Anexa 10 . Planul admiterii studen ților la institutele pedagogice și de înv ățători ale
Ministerului Educa ției a RSS Moldovene ști pentru anul de studii 1950-1951
Anexa 11 . Ordinul Ministrului înv ățământului superior din URSS
Anexa 12. Cu privire la neajunsurile în organizarea preg ătirii cadrelor de calificare înalt ă
și
medie din republic ă
ADNOTARE (în limbile român ă, engleză, rusă)

5CUVÂNT ÎNAINTE
….

INTRODUCERE
Sistemul politic și social-economic din Uniunea Sovietic ă a avut drept baz ă teoretică
ideologia marxist-leninist ă. Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior
a făcut parte din procesul de sovietizare și implantare a ideologiei comuniste, ini țiat pe teritoriul
Rusiei Sovietice dup ă lovitura de stat din 1917 și continuat în întreaga URSS dup ă crearea
acesteia în anul 1922, precum și pe toate teritoriile incluse în Uniunea Sovietic ă ulterior.
La baza politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric a stat concep ția
materialist ă asupra istoriei. În condi țiile regimului sovietic, sistemul de înv ățământ și cel
propagandistic inoculau în con știința populației clișeele și stereotipurile comuniste.
Instaurarea regimului bol șevic și fondarea, la 12 octomb rie 1924, a Republicii Autonome
Sovietice Socialiste Moldovene ști în stânga Nistrului, precum și ocuparea teritoriului dintre Prut
și Nistru la 28 iunie 1940 au constituit în ceputul procesului de sovietizare și implantare a
ideologiei comuniste în aceste teritorii. Popula ția din RASSM și RSSM a cunoscut și
experimente sociale specifice cara cteristice tuturor republ icilor din cadrul URSS, printre care se
remarcă politica etnocultural ă sovietică de dezna ționalizare și rusificare.
Pentru a implementa proiectele politice în teritoriul ocupat, Puterea sovietic ă, instaurat ă de
bolșevici pe teritoriul Basarabiei în anul 1940 și reinstaurat ă în 1944, avea nevoie de cadre
promarxiste. Lozinca stalinist ă „cadrele asigur ă succesul”1, utilizată pe larg în Uniunea Sovietic ă
în procesul de preg ătire a cadrelor marxiste califi cate în toate sferele economiei și culturii, a
devenit o politic ă oficială și în RSS Moldoveneasc ă. În domeniul înv ățământului și științei
istorice, regimul avea drept scop s ă educe, în conformitate cu ideologia marxist-leninist ă și
politica oficial ă, o nouă generație de istorici. Istoricii nou-forma ți trebuiau s ă argumenteze
„științific” și să legitimeze existen ța poporului moldovenesc, separa t de cel român, prietenia
popoarelor, rolul fratelui ma i mare (cel rus) etc.
Îndoctrinarea prin implementare a modelului sovietic al înv ățământului în RSSM,
falsificarea istoriei, ac țiunile răuvoitoare ale unor istori ci, propaganda intensiv ă, precum și alte
realități sovietice, au cau zat criza identitar ă a popula ției băștinașe majoritare din Republica
Moldova. Reminiscen țele totalitarismului de tip com unist în toate sferele activit ății umane,

1 „Кадры решают всё это” – Lozinc ă înaintată de Stalin în 1935 în locul „ Техника решает все” în cuvântarea lui
I.Stalin c ătre absolven ții academiilor militare. 4 mai 1935. Mai detaliat vezi: Невежин В.А. Застольные речи
Сталина : Документы и материалы . М.; СПб .: АИРО -XX; Дмитрий Буланин , 2003. – 544 с.

6precum și în mentalitate împiedic ă societatea contemporan ă postsovietic ă să se democratizeze pe
deplin și să pășească pe calea progresului economic și social.
Transform ările survenite în cadrul interac țiunii structurilor politice și a cetățeanului, dup ă
Declarația de independen ță a Republicii Moldova și dezintegrarea Uniunii Sovietice, în primul
rând, renun țarea statului la controlul politic și la presiunea ideologic ă, permit a trata obiectiv
istoria politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superi or în perioada anilor
1944-1965 – în complex, dep ășind limitele ideologiei de stat, problema necesitând o în țelegere
profundă și multilateral ă a sensului ei, a con ținutului mecanismelor cauzale. În acest sens,
studierea problemei date va contribu i la realizarea unui deziderat al științei istorice
contemporane – demistificarea istoriei și istoriografiei societ ății sovietice. A șadar, cercetarea
politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior va contribui la în țelegerea
și descifrarea raport ului dintre politic ă și istorie în societatea sovietic ă, la evocarea istoriei
societății sovietice.
Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superi or în perioada anilor
1917-1965 revine ast ăzi în actualitate, în m ăsura în care educa ția istorică continuă să reprezinte
obiectul dezbaterilor politice și academice din societate. Politica și atitudinea oficialit ăților față
de învățământul istoric din Republica Mold ova, pe parcursul ultimelor dou ă decenii, s-a
schimbat în dependen ță de orientarea partidelor de la guvernare, ac țiunile acestora nefiind
întotdeauna favorabile adev ărului istoric și educării tinerei genera ții în conformitate cu acesta.
Prin urmare, implicarea politicului în procesul de predare/înv ățare și de cercetare a istoriei
continuă să reprezinte un factor important în constituirea sau modificarea con științei istorice a
unor grupuri sociale. Isto ria politicii Statului so vietic în domeniul înv ățământului istoric superior
servește drept Magistra Vitae în sensul inadmisibilit ății implicării factorului politic în activitatea
de predare/înv ățare și cercetare a istoriei.
Actualitatea studierii problematicii în politica Statului sovietic din domeniul
învățământului istoric superior este justificat ă și prin faptul c ă astăzi istoriografia na țională, dar
și cea de peste hotare, nu di spune de o lucrare monografic ă în care să fie studiat ă politica Statului
sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în perioada anilor 1917-1965.
Scopul lucr ării este de a efectua o investigare complex ă sub aspect istoric, în baza
metodologiilor contemporane, a politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric
superior.
Elucidând procesul de institu ționalizare a științei și învățământului istoric sovietic și
evoluția politicii statului în domeniu am c uprins limitele cronologice ale anilor 1917-1965.
Limitele cronologice propuse sunt determinate de evenimente cu importan ță majoră pentru

7știința istorică și învățământul istoric sovietic. Lovitura de stat bol șevică a determinat instaurarea
unui regim totalitar care și-a luat drept baz ă teoretică ideologia marxist-leninist ă determinând
soarta a zeci de milioane de oameni și state pe parcursul a cca. 7 decenii. În ce prive ște
elucidarea politicii st atului sovietic fa ță de ștința și învățământul istoric pe teritoriul RSS
Moldovene ști, limita cronologic ă inițială reprezint ă perioada 29 mai-8 iulie 1944, când la
inițiativa CC PC(b) din toat ă Uniunea a fost convocat ă la Moscova reuniunea celor mai de vaz ă
istorici sovietici la care au participat și înalți demnitari ai Partidul ui Comunist. Conducerea
partidului i-a preîntâmpinat pe istorici pe parcursul discu țiilor și prin recenzii critice c ă nu se
admit abateri de la interpret ările oficiale ale evenimentelor și proceselor istorice, a trasat direc țile
de dezvoltare ale înv ățământului istoric, a eviden țiat necesitatea educ ării patriotismului sovietic.
Reuniunea istoricilor din vara anului 1944, în contextul evenimentelor de la sfâr șitul celui de al
Doilea Război Mondial a fost precursoarea campaniilor și presiunilor ideologice postbelice.
Paralel cu desf ășurarea reuniunii, în luna iuni e 1944, are loc revenirea institu țiilor de
învățământ superior din regiuni le unde au fost evacuate, pe ter itoriile ocupate de armata sovietic ă
– în RSSM – Institutul Pedagogic din Chi șinău și Institutul de Înv ățători din Tiraspol fiind
relansate și campaniile de ideologizare prin intermediul științei și învățământului istoric.
Limita cronologic ă superioar ă este determinat ă de evenimentele desf ășurate în octombrie
1964-septembrie 1965 – destituirea lui N.Hru șciov de c ătre „troica”: Brejnev, Podgornâi și
Kosâghin, începutul procesului de reabilita re a lui Stalin – restalinizarea, desf ășurarea conferin ței
profesorilor de științe sociale (septembrie 1965, Leningrad ) la care, Serghei Trapeznikov, șeful
Secției Știință și Instituții de Învățământ al CC al PCUS, prin discursul s ău a dat start procesului
de „restalinizare” în domeniul științei istorice.
Elaborarea compartimentului Constituirea modelului sovietic al înv ățământului istoric
superior a necesitat dep ășirea cadrului cronologic al studiului, deoarece analiza teoriei marxist-
leniniste, a activit ății teoreticienilor, a procesului de constituire a modelului sovietic al
învățământului istoric superior a necesitat cercetarea unor evenimente care cronologic s-au
desfășurat în alt spa țiu temporal: a doua jum ătate a secolului XIX-începutul secolului XX.
Transform ările survenite în cadrul societ ății după dezintegrarea Uniunii Sovietice,
renunțarea statului la controlul politic și la presiunea ideologic ă permit a cerceta istoria
umanității – în complex, dep ășind limitele ideologiei de stat. Desovietizarea, demistificarea
istoriei, condamnarea crimelor regimului comuni st, în acest context, apar printre imperativele
societăților și a științei istorice post-sovietice.

81. SURSELE DOCUMENTARE ȘI ISTORIOGRAFIA
1.1. Baza izvoristic ă a cercetării
Complexitatea temei propuse a determinat cer cetarea mai multor tipuri de izvoare pe care
le putem grupa în:
I. Surse documentare inedite II. Surse publicate în diverse culegeri. III. Operele clasicilor marxism-leninismului IV. Manualele și materialele didactice elaborate în perioada cercetat ă
V. Presa timpului. VI. Surse publicate pe diverse pagini web.
O valoare deosebit ă pentru investigarea temei propuse prezint ă documentele ce se
păstrează în Arhiva Na țională a Republicii Moldova (AN RM). Din cadrul acestei Arhive, a fost
valorificat fondul 2991 – Ministerul Înv ățământului RSS Moldovene ști, care con ține decizii,
hotărâri, circulare, regulamente ale Ministerului Înv ățământului Superior din URSS cu privire la
desfășurarea procesului de studii în institu țiile de înv ățământ superior din RSSM, precum și
rapoarte ale institu țiilor de înv ățământ superior din republic ă, cereri, procese-verbale de la
diverse ședințe etc. Printre aceste documente, eviden țiem: Planul de studii al institutelor
pedagogice cu 4 ani de studii din anul 1948
2 care ne ofer ă informații relevante despre
disciplinele predate la facult ățile de istorie și numărul de ore distribuit pentru fiecare. Analizând
documentul, putem observa disciplinele pe care punea accent Statul sovi etic în procesul de
formare a speciali știlor istorici; Ordinul ministrului Înv ățământului Superior din URSS din 31
decembrie 1947 prin care s-au introdus dou ă examene la disciplina Bazele marxism-
leninismului3; Hotărârea din 24 iulie 1944 Cu privire la restabilirea re țelei institu țiilor de
învățământ superior și mediu de specialitate a sist emului Comisariatului Înv ățământului Public
al RSSM4; Hotărârea din 10 iunie 1951 a ministrului Înv ățământului RSSM de fuzionare a
facultăților sau sec țiilor istorice cu cele filologi ce de la Institutele pedagogice și de învățători.
Documentul a avut drept consecin ță fuzionarea Facult ății de istorie și a celei de filologie de la
Institutul Pedagogic din Chi șinău și a secțiilor de istorie și filologie de la Institutele de înv ățători
din Bălți și Soroca (vezi Anexa 9 )5 etc.

2 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.91-93.
3 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 25, f.157.
4 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 6, f.76.
5 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 9, f.22-23

9O parte important ă din documentele utilizate în studiul de fa ță au fost identificate în
fondurile: 1961 – Institutul Pedagogic din Chi șinău, 3143 – Institutul de Înv ățători din B ălți,
3186 – Universitatea de Stat din Chi șinău, 225 – Institutul de Înv ățători din Tiraspol (1944-
1952), Institutul Pedagogic „T.G. Șevcenko” din Tiraspol (1952-1965) (din cadrul Filialei
Arhivei Na ționale a Republicii Moldova în ora șul Tiraspol) ce conțin procese-verbale ale
consiliilor facult ăților de istorie, ale ședințelor catedrelor, planuri de studii și ale activit ății
științifice etc., care ne-au oferit posib ilitatea de a elucida politica St atului sovietic în domeniul
învățământului istoric superior, desf ășurarea procesului didactico- științific la facult ățile de istorie
din RSSM, impactul deciziilor organelor de partid și de stat asupra înv ățământului și științei.
Dintre documentele mai importante ale acestor fonduri men ționăm: Ordinul Ministrului
Învățământului Superior din URSS S.Kaftanov Cu privire la desf ășurarea examenelor de
admitere în institu țiile de înv ățământ superior din URSS6; Ordinul nr.1938 din 31 decembrie
1947 Cu privire la neajunsurile, gre șelile și denatur ările în predarea Cursului de Istorie a
Moldovei la Institutul Pedagogic de Stat din Chi șinău și cu privire la m ăsurile de îmbun ătățire a
lucrului Catedrei Istoria URSS a institutului7. Documentul reprezint ă prin conținutul său spiritul
epocii staliniste, caracterul luptei cu „cosmopolitismul”, ini țiată de Stalin, și exemple ale
acțiunilor întreprinse de Statul sovietic în cazurile dep ășirii cadrului ideologiei oficiale sau
nesupunerii.
O importan ță aparte în efectuarea investiga țiilor noastre au avut-o materialele fondurilor
Arhivei Organiza țiilor social-politice a Republicii Moldova (AOSP RM). Fondul 51 – Comitetul
Central al Partidului Comunist al Moldovei , al AOSP RM ce cuprinde deciziile CC al PCM,
rapoarte ale institu țiilor de înv ățământ superior cu privire la activitatea didactic ă, științifică,
componen ța corpului profesoral și studențesc, plângeri, denun țuri etc., ne-a permis s ă elucidăm
politica de dirijare și control a PCUS și PCM în domeniul înv ățământului istoric superior. Dintre
documentele mai relevante din acest fond men ționăm Procesul-verbal al Ședinței Consiliului
științific al Institutului Pedagogic de Stat din 15 noiembrie 1945 , în cadrul c ăreia s-a discutat
proiectul programei Istoriei Moldovei8 și însuși Planul-prospect al cursului Istoria Moldovei9.
Din aceste documente distingem comentariile aduse de participan ții la ședința din 15 noiembrie
1945 programei, obiec țiile și sugestiile lor. Aceste informa ții permit s ă elucidăm procesul
implement ării politicii partidului-stat în domeniul înv ățământului istoric superior, obiectivele

6 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.41-verso, 42.
7 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.158-160-verso.
8 AOSP RM, F. 51, inv.5, d. 534, f.82.
9 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.9-14.

10urmărite, precum și particularit ățile procesului de predare/înv ățare și de cercetare a istoriei
Moldovei în URSS.
Surse relevante pentru ela borarea studiului nostru au fost depistate în Arhiva Științifică
Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fondul 3 – Institutul de Istorie, Limb ă și Literatur ă
al Filialei Moldovene ști a Academiei de Științe din URSS. Acest fond ofer ă material documentar
cu privire la activitatea Institutului de Istorie în perioada ce ne intereseaz ă și la analiza procesului
de elaborare a primului manual universitar de Istoria Moldovei . Procesele-verbale ale ședințelor
Sectorului de Istorie și a Consiliului științific al Institutului de Istorie, Limb ă și Literatur ă, pentru
discutarea diverselor varian te ale volumelor acestei lucr ări, oferă informații prețioase despre
problemele întâlnite la el aborarea sintezei, precum și despre modul falsific ării și încărcării
ideologice a publica țiilor referitoare la istoria Moldovei. Procesul-verbal al Ședinței sectorului de
Istorie din 4 februarie 1954 la care s-a di scutat macheta volumului doi al lucr ării Istoria RSSM .
Obiecțiile la con ținutul lucr ării, aduse de c ătre istoricii participan ți la discuție, de genul „nu este
suficient de bine argumentat ă instaurarea Puterii sovietice în Moldova la 1 ianuarie 1918, autorii
nu demasc ă suficient de conving ător falsific ările burgheze ale istoricilor români, nu este
prezentat suficient de detaliat aportul PC(b) la reconstruc ția teritoriului dup ă război, în lucrare nu
este prezentat ă lupta țăranilor și muncitorilor pentru instaurarea Puterii sovietice”10 și lipsa altor
opinii diferite de ideologia oficial ă ne demonstreaz ă că istoricii din RSSM în procesul de scriere
a istoriei Moldove i erau unilaterali și tendențioși, și aserviți regimului politic.
O altă categorie de izvoare importante pentru studiul nostru o constituie documentele
publicate. Din acest grup trebuie de men ționat, în special, culegerea de documente Rezoluțiile și
hotărârile congreselor, conferin țelor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și ale Plenarelor
CC (1898-1986)11. Din lista documentelor publicate pe pa ginile acestor volume, am identificat
hotărâri și decizii ce dirijau înv ățământul superior în ansamblu și cel istoric din Uniunea
Sovietică, de asemenea rezolu ții și hotărâri ale congreselor referito are la propaganda ideologiei
marxiste, preg ătirea cadrelor etc. Documentele: Hotărârea CC al PC(b) din toat ă Uniunea cu
privire la preg ătirea cadrelor științifico-pedagogice prin intermed iul aspiranturii. 25 iulie 1947

10 AȘC AȘM, F.3, inv. 1, d.126, f.1-78
11 Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор , конферинцелор Партидулуй Коммунист ал Униуний Совиетиче
ши але Пленарелор КЧ (1898-1986). Вол. ал оптуля . Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1989, п.173-177;
Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире мэсуриле де ымбунэтэцире а предэрий штиинцелор
сочиале ын институцииле де ынвэцэмынт супериор . 6.08.1951. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
Вол.8, п.283-287Б Постановление ЦК КПСС и Совета министров СССР „О мерах по улучшению подготовки
научных и научно -педагогических кадров ”. În: КПСС в резолюциях и решениях съездов конференций и
пленумов ЦК. Т.10, c.51-55.

1112; Hotărârea CC al PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la m ăsurile de îmbun ătățire a pred ării
științelor sociale în institu țiile de înv ățământ superior. 6 august 195113 ne demonstreaz ă că
politica de preg ătire a cadrelor didactico- științifice de înalt ă calificare nu urm ărea atât preg ătirea
savanților istorici, cât asigurarea institu țiilor de cercetare și de învățământ superior cu speciali ști
cu grade științifice, deoarece se punea accent pe m ărirea num ărului deținătorilor de grade
științifice, dar nu și a calității pregătirii acestora.
Culegerile Высшая школа . Основные постановления , приказы и инструкции14 au fost
publicate în anii 1948, 1957 și 1978. Culegerile con țin decizii, instruc țiuni, ordine și hotărâri ale
Consiliului de Mini ștri, ale CC PCUS, Ministerului Înv ățământului Superior și ale Ministerului
Învățământului Mediu, Special din URSS prin ca re Statul sovietic coordona activitatea
instituțiilor de înv ățământ superior, reprezentând, în acela și timp, un ghid pentru administra țiile
instituțiilor de înv ățământ în activitatea lor. Documente de acela și gen, ce reflect ă politica
Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior, se con țin în Buletinul Ministerului
Învățământului Superior din anii 1953-195915, edițiile: КПСС о культуре , просвещения и
науке : Сборник документов16; de asemenea și КПСС о комcомоле и молодёжи : Сборник
документов , резолюций , решений съездов , конференций партии , Пост aновлений ЦК
КПСС и других партийных документов (1917-1961 гг.)17.
Cea mai mare parte a document elor publicate în culegerile Академия наук в решениях
Политбюро ЦК РКП (б)-ВКП (б)-КПСС 1922.1991/1922-195218; Сталин и космополитизм .
1945-195319; Большая цензура . Писатели и журналисты в Стране Советов . 1917-195620;

12 Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире ла прегэтиря кадрелор штинцифико -педагожиче
прин интермедиул аспирантурий . 25 юлие 1947. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
конферинцелор Партидулуй Коммунист ал Униуний Совиетиче ши але Пленарелор КЧ (1898-1986). Вол. ал
оптуля . Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1989, п.173-177
13 Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире мэсуриле де ымбунэтэцире а предэрий штиинцелор
сочиале ын институцииле де ынвэцэмынт супериор . 6.08.1951. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
Вол.8, п.283-287.
14 Высшая школа : Основные постановления , приказы и инструкции . Москва : Совет . наука , 1948; Высшая
школа : Основные постановления , приказы и инструкции / Под редакцией Л.И.Карпова и В.А.Северцева ,
Москва : Гос. Изд-во „Советская Наука ”, 1957
15 Бюллетень Министерства Высшего Образования СССР , 1953-1959, № 1-12.
16 КПСС о культуре , просвещения и науке . Сборник документов . Москва : Высшая школа , 1963.
17 КПСС о комсомоле и молодёжи : Сборник документов , резолюций , решений съездов , конференций
партии , Постановлений ЦК КПСС и других партийных документов (1917-1961 гг. Москва : Молодая
Гвардия , 1962.
18 Академия наук в решениях Политбюро ЦК РКП (б)-ВКП (б)-КПСС 1922.1991/1922-1952. Сост . В.Д.Есаков .
Москва : РОССПЭН , 2000, с.344-345.
19 Сталин и космополитизм . 1945-1953. Документы Агитпрома ЦК / Под общ. ред. акад. А.Н. Яковлева ; сост.
Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . Москва : Материк , 2005, p.44-46.
20 Большая цензура . Писатели и журналисты в Стране Советов . 1917-1956. Москва : МФД . Материк , 2005.
752 с.

12Государственный антисемитизм СССР . От начала до кульминации , 1938-195321.;
Реабилитация : как это было22 au fost secrete pân ă în anul 1991 și au rămas necunoscute
publicului larg pân ă la publicarea aces tora în anii 2000-2005. Aceste culegeri con țin documente
relevante cu privire la desf ășurarea campaniilor ideologice, a represiunilor împotriva
intelectualit ății, subordonarea procesului didactico- științific din societatea sovietic ă intereselor
de partid. În acest sens, releva nt este Raportul lui A.Jdanov Cu privire la situa ția interna țională
la prima sesiune a Cominformului din 25.09.1947. În raport, A.Jdanov a lansat concep ția luptei
dintre „dou ă tabere” conduse de URSS și SUA23. Cuvântarea a generat in tensificarea luptei
istoricilor sovietici contra cosmopolitismu lui, a criticii istoriografiei burgheze și sistemului
social-economic și politic occidental.
Din numărul culegerilor de documente publicate în utlimele deceniii, se eviden țiază prin
notorietatea sa culegerea: Власть и диссиденты : из документов КГБ и ЦК КПСС24, dedicată
istoriei gândirii nonconformiste din URSS. În culegere sunt incluse și documente ale CC PCUS
și KGB, ce reflect ă politica puterii fa ță de intelectualitatea desident ă.
Un izvor important în studi erea politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului
istoric superior o constituie presa timpului. Ziarele „ Правда ”, „Известия ”, „Советская
Молдавия ”, „Большевик ”, „Культура и Жизнь ”, „Пропагандист ”25 utilizate în cercetarea
temei ofer ă informații despre desf ășurarea campaniilor propagandi stice, promovarea politicilor
statului prin intermediul presei, interpret ările oficiale ale evenimentelor, analiza diverselor
lucrări, demascarea „du șmanilor Puterii sovietice”, elogierea eroilor etc.
O sursă modernă de documentare și cunoaștere a problemei în cauz ă o constituie paginile
Web ale diverselor institu ții științifice, fonduri, biblioteci și arhive electronice . Dintre cele mai
relevante, în acest sens, pentru elaborarea studiului nostru este pagina Fondului Interna țional
„Democratia” pe adresa c ăreia: http://www.alexanderyakovle v.org/ sunt publicate numeroase
documente cu privire la procesele economice, politice și culturale din URSS și Rusia în secolul

21 Государственный антисемитизм СССР . От начала до кульминации , 1938-1953. Москва : Материк , 2005.
22 Реабилитация : как это было . Документы Президиума ЦК КПСС и другие материалы . В 3-х томах . Том 1.
Март 1953-февраль 1956. Сост . Артизов А.Н., Сигачев Ю.В., Хлопов В.Г., Шевчук И.Н. Москва : МФД , 2000.
23 Документ № 52. Из доклада А.А. Жданова „о международном положении ” на первом совещании
коминформа 25.09.1947 . În: Сталин и космополитизм , c.142-144.
24 Власть и диссиденты : из док. КГБ и ЦК КПСС / Арх. нац. безопасности при Ун-те Джорджа Вашингтона
(США ), Московская Хельсинская группа ; подгот . tекста и коммент .: А.А. Макаров , Н.В. Костенко , Г.В.
Кузовкин . Москва : Московская Хельсинкая Группа , 2006. 280 с.
25 Бюллетень Министерства Высшего Образования СССР , 1953-1959, № 1-12; Правда , 27.I.1936; Правда ,
28.03.1937; Советская Молдавия , 8 августа 1947, № 155 (965); Пропагандист . 1945, № 24; Октомбрие , 1952,
№ 1; Большевик . 1948, № 22; Известия , 27.1.1936; Историк -марксист , 1936, № 1; Молдова Советикэ , 2 юлие
1952; Известия ЦК КПСС , 1989 г., № 3; Советская Молдавия , 5 октября . 1980; Природа . 1991, № 4;
Культура и жизнь , 30 ноября 1946;

13XX. Materialul documentar este structurat în trei categorii: almanahul „ История в документах .
Россия XX век”; Edițiile fondului; Arhiva personal ă a academicianului A.Iakovlev.
Drept surs ă important ă pentru dezv ăluirea bazelor teoretice ale înv ățământului istoric
sovietic ne-au servit unele lucr ări din Operele alese și complete ale „clasicilor marxism-
leninismului” în care a fost expus ă teoria marxist ă a istoriei – materialismul istoric26. Lucrările
lui K.Marx, F.Engels, V.Lenin sunt analizate mai minu țios în compartimentul teoretic:
„Constituirea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior”.

1.2. Gradul de studiere a politicii Stat ului sovietic în domeniul înv ățământului istoric
superior
Istoriografia problemei politica Stat ului sovietic în domeniul înv ățământului istoric
superior în perioada anilo r 1917-1965 poate fi clasificat ă convențional în trei categorii, în
dependen ță de mediul politic și social în care a fost scris ă: I. Istoriografia sovietic ă (1944-1991);
II. Istoriografia post-sovietic ă (1991-2010); III. Isto riografia occidental ă.
I. Istoriografia sovietic ă (1944-1991). Studiile, ce abordeaz ă politica Statului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior (1944-1965), publicate în URSS în anii 1944-1991, pot
fi clasificate, la rândul lor, în urm ătoarele categorii:
1. Studiile dedicate istoriei înv ățământului superior din URSS. Autorii V.Ucrain țev,
S.Djobernadze , A.Butiaghin, Iu.Saltanova, C.Galkin, V.Eliutin, E.Ciutkera șvili, Ș.Cianbarisov,
N.Safrazian, V.Afanasiev27 elucideaz ă atitudinea autorit ăților sovietice fa ță de învățământul
superior analizând problemele dezvolt ării învățământului superior, rolul intelectualit ății, procesul
de pregătire a cadrelor didactico- științifice. Ace ști apologe ți ai „rolului conduc ător al Partidului
Comunist” în dezvoltarea înv ățământului consider ă principiile lenini ste de organizare a școlii
superioare ca fiind temelia înv ățământului superior din URSS, iar PCUS – principalul
organizator al școlii superioare din Uniunea Sovietic ă. Pozițiile istoricilor sovietici se vor

26 Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 1-49. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968-1977; Маркс К., Енгелс Ф.
Манифестул Партидулуи Комунист . În: Опере алесе (ын трей волуме ), вол.1-3. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1977; К.Маркс и Ф.Энгельс . Сочинения . T.1-37. Изд. второе . Москва : Гос. Изд-во полит .
литературы . 1960-1965.
27 Украинцев В.В. КПСС – организатор революционного преобразования высшей школы . Москва : Высшая
школа , 1963. 298 с.; Джобернадзе С.М. Ленинские принципы организации высшей школы в СССР . Москва :
Высшая школа , 1977; Бутягин А.С., Салтанова Ю.А. Университетское образование в СССР . Москва : МГУ ,
1957. 296 c.; Галкин К.Т. Высшее образование и подготовка научных кадров в СССР . Москва : Гос. Изд-во
„Советская наука ”, 1958. 175 с.; Елютин В.П. Высшая школа страны социализма . Москва : Соцэкгиз , 1959.
100 c.; Чуткерашвили Е.В. Развитие высшего образования в СССР . Москва : Высшая школа , 1961. 239 с.;
Чанбарисов Ш.Х. Формирование советской университетской системы (1917-1939). Уфа: Башк . кн. изд-во,
1973. 472 с.; Сафразъян , Н.Л. Борьба КПСС за строительство советской высшей школы Москва : Наука ,
1977. 137 с.; Афанасьев В.Г. Научно -техническая революция , управление , образование . Москва : Политиздат ,
1972. 431 с.

14modifica doar în pe rioada restructur ării gorbacioviste. Una dintre primele lucr ări în care
accentele au fost deplasate este monografia istoricullui D.Kvi țiani Подготовка специалистов в
высшей школе в 1960-1980 годы . Опыт и проблемы . Specificul acestui studiu const ă în faptul
că a fost publicat ă la sfârșitul restructur ării gorbacioviste, ceea ce a și determinat duplicitatea
autorului. Autorul, în premier ă, remarcă subaprecierea înv ățământului superior de c ătre
N.Hrușciov, critic ă politica statului în domeniul științelor umanistice, identific ă lacune în
sistemul de înv ățământ al anilor 1960. În acela și timp, rămâne în multe privin țe pe pozi ții
sovietice: simplific ă legătura științei cu via ța, acordă o mare aten ție rolului organiza țiilor de
partid în procesul de preg ătire a cadrelor28.
Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în majoritatea
lucrărilor a fost prezentat ă doar fragmentar și unilateral, sub forma datelor statistice, analizei
activității organiza țiilor de partid, realiz ării rezoluțiilor și hotărârilor congreselor etc.
2. Cercet ările referitoare la istoria științei istorice în URSS. Autoriii M.V. Necikina 29,
A.I. Alator țeva30, G.D. Alekceeva31, L.V. Ivanova32, precum și realizatorii lucr ării Исто –
рические науки в МГУ33, abordeaz ă și unele ac țiuni ale organelor de stat și de partid în
domeniul înv ățământului istoric superior.
În volumul al cincilea al lucr ării Очерки истории исторической науки в СССР sub
redacția academicianului M.V.Necikina34, dedicat anilor 30-60 ai s ecolului al XX-lea, a fost
elucidată situația cadrelor de istorici, au fost analiz ate operele istoricilor, sistemul înv ățământului
istoric și rolul statului în organizarea acestuia. Îns ă, în conformitate cu conjunctura anilor 70-80
ai secolului XX, când s-a publicat volumul dat, a fost ocolit ă problema consecin țelor cultului
personalit ății lui Stalin, se observ ă evitarea unor fapte din is toria anilor 50, se apreciaz ă înalt
aportul Cursului scurt de Istorie a PC(b) din toat ă Uniunea35. Fiind un studiu de sintez ă,
lucrarea Очерки истории исторической науки в СССР nu prezint ă un tablou integru asupra
științei și învățământului istoric sovietic.

28 Квициани Д.Д. Подготовка специалистов в высшей школе в 1960-1980 годы . Опыт и проблемы (на
материалах Северного Кавказа ). Ростов -на-Дону : Изд-во. Рост . ун-та, 1990. 192 с.
29 Очерки истории исторической науки в СССР . Т. 2 / Под ред. М.В. Нечкиной и др. Москва : Изд-во Акад
наук СССР , 1960. 862 с.
30 Алаторцева А.И. 50 лет советской исторической науке . Москва : Наука , 1971. 527 c.
31 Алексеева Г.Д. Октябрьская революция и историческая наука . Москва : Изд-во «Наука » 1968. 301 c.
32 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в 1917-
1929 гг.). Москва : Мысль , 1968. 195 c.
33 Исторические науки в МГУ . Москва : Изд-во МГУ . 1984.
34 Очерки истории исторической науки в СССР . Т.5 / Под ред. М.В. Нечкиной и др. Москва : Наука , 1985. 605
с.
35 Ibidem, p.12, 21-22.

15Deși, în general, lucr ările autoarelor G.D.Alekseeva36 și A.I.Alator țeva37 constituie o
încercare reu șită de a desprinde principalele tendin țe în istoria constituirii științei istorice
sovietice, de a eviden ția principalii factori (inc lusiv politici) de influen ță asupra înv ățământului
istoric, de a sistematiza un boga t material factologic etc., totu și în ele nu s-a reu șit evitarea
dependen ței de „indica țiile” partidului și guvernului și aprecierile șablon. Analiza critic ă a
politicii statului în domeniul științei și învățământului istoric se limiteaz ă la aprecierea c ă statul
nu acordă o atenție suficient ă dezvoltării acestui domeniu ale științei.
A.S. Barsenkov în monografia Советская историческая наука в послевоенные годы
(1945-1955)38, scrisă deja în perioada restructur ării gorbacioviste, dar de pe pozi ții vechi
„sovietice”, analizeaz ă activitatea centrelor științifice de la institutele și facultățile de istorie,
procesul de preg ătire a cadrelor, problematica cercet ărilor. În lucrare îns ă nu sunt tratate astfel de
probleme ca influen ța partidului și statului asupra înv ățământului, științei istorice și cadrelor de
istorici din anii ‛40. Dimpotriv ă, se apreciaz ă pozitiv amestecul organelor de partid în știință și
învățământ, ca fiind o grij ă „părintească” a partidului fa ță de științele sociale și se
concluzioneaz ă că activizarea vie ții ideologice, apelurile permanente c ătre savanți de a actualiza
activitatea științifică și de a pune rezultatele ei în serviciul construc ției comunismului,
reorganizarea activit ății institu țiilor de cercet ări au influen țat pozitiv asupra intensit ății
cercetărilor, în primul rând a societ ății sovietice39.
3. Studiile ce analizeaz ă procesul didactic în domeniul istoriei. Autorii I.S. Galchin,
O.S. Soroko- Țiupa, A.E. Moskalenko, L.A. Derbov40 elucideaz ă și unele aspecte ale politicii
Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior. Autorii abordeaz ă problemele
legate de predarea istoriei în diferite perioade în institu țiile de înv ățământ din URSS, procesul de
pregătire a cadrelor, diverse aspecte ale pred ării istoriei. L.A. Derbov în lucrarea Введение в
изучении истории41 analizeaz ă structura procesului didactic la facult ățile de istorie, con ținutul
programelor de studii. Cu privire la po litica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric,
în lucrare, autorul eviden țiază importan ța studierii științelor sociale la facult ățile de istorie, a

36 Алексеева Г.Д. Октябрьская революция и историческая наука . Москва : Изд-во «Наука » 1968. 301 c.
37 Алаторцева А.И. 50 лет советской исторической науке . Москва : Наука , 1971. 527 c.
38 Барсенков А.С. Советская историческая наука в послевоенные годы (1945-1955). Москва : Изд-во МГУ .
1988. 141 с.
39 Ibidem, p.19.
40 Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ” (либеральная апология ). În.
Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 4-27; Москаленко А.Е. О практических занятиях по истории средних
веков в университетах . În: Средние века. Вып. 35. Москва : 1972, c. 240-249; Вопросы методики
преподавания общественных наук в вузах . Свердловск : Свердл . обком ВЛКСМ , ИПК при Уральском у-нте)
1969; Методика преподавания общественных наук в высшей школе . Москва : Изд-во Московского унив -та,
1975. 349 с.; Дербов Л.А. Введение в изучение истории . Москва : Высшая школа , 1981. 184 c.
41 Дербов Л.А. Введение в изучение истории . Москва : Высшая школа , 1981. 184 c.

16lucrărilor clasicilor marxism-leninismului și rolul conduc ător al PCUS în organizarea procesului
de studii. Într-un capitol ap arte, dedicat istoriei înv ățământului istoric superior din URSS, autorul
descrie activitatea principalelor centre de preg ătire a istoricilor, lucrul educativ și ideologic de la
facultățile de istorie.
4. Publica țiile cu privire la politica Stat ului sovietic în domeniul înv ățământului istoric
superior din RSS Moldoveneasc ă se încadreaz ă, după caracterul și conținutul lor, în istoriografia
sovietică. Studiile ce analizeaz ă evoluția învățământului universitar în general ale autorilor
D.I.Antoniuc42 și G.I. Bârca43, ca și majoritatea publica țiilor sovietice, reflect ă „aportul
important” al Partidului Comunist în edificarea socialismului, revolu ția cultural ă, pregătirea
cadrelor în institu țiile de înv ățământ din RSSM, de asemenea și ajutorul acordat de „republicile-
surori” în dezvoltarea culturii, înv ățământului și științei.
Studiile asupra istoriei institu țiilor de înv ățământ superior din RSSM Кишинёвский
Государственный университет : Исторический очерк de Polina Poprujnaia44, în care este
prezentată evoluția Facultății de Istorie a Universit ății de Stat din Chi șinău până în anul 1971, și
Тираспольский государственный педогогический институт имени Т.Г. Шевченко45
ilustrează istoria universit ăților în spiritul ideologiei marxiste și nici pe de parte nu ofer ă un
tablou complex asupra istoriei institu ției căreia îi sunt dedicate. În aceste studii se eviden țiază
„rolul conduc ător al partidului” în administrarea institu țiilor de înv ățământ, activitatea
organizațiilor comsomoliste și de partid, propaganda ideologiei marxiste, educa ția comunist ă.
Descrierea este nu doar tenden țioasă, dar și fragmentar ă. De exemplu, în lucrarea dedicat ă
istoriei Institutului Pedagogi c din Tiraspol nu este reflectat ă activitatea Facult ății de Istorie care a
existat la aceast ă instituție de învățământ până în anul 1954.
Studiile consacrate evolu ției învățământului și științei istorice din Moldova Sovietic ă:
Историческая наука в Молдавской ССР ale istoricilor sovietic i din RSSM Ia. Grosul,
N.Mohov46; Историческая наука в Молдавии – V.Țaranu47; Институт Истории имени Я.С.
Гросула – D.Dragnev48 ilustrează în corespundere cu „tradi ția istoriografic ă sovietică” activitatea

42 Антонюк Д.И. Динамизм культурного строительства в советской Молдавии . Кишинев : Картя
молдовеняскэ , 1984. 343 c.
43 Бырка Г.И. Подготовка кадров высшей и средней квалификаций в МССР . Кишинев : Штиинца , 1981. 132
с.
44 Попружная П.И. Кишиневский государственый университет (Исторический очерк ). Кишинев : Изд-во
«Штиинца » 1971, 266 с.
45 Тираспольский государственный педагогический институт им. Т.Г. Шевченко . Кишинев : Штиинца , 1980.
153 с.
46 Гросул Я.С., Мохов Н.А. Историческая наука в Молдавской ССР . În: Вопросы истории , 1967, № 2, с.22-44.
47 Царану В. Историческая наука в Молдавии . În: Общественные науки , № 4, 1981, c.73-84.
48 Драгнев . Д.М. Институт Истории имени Я.С. Гросула . –Кишинев : Штиинца , 1983.

17de cercetare a cadrelor de istorici și de științe sociale de la trei institu ții de cercetare și de
învățământ superior mai importante din RSSM: Institutul de Istorie, Limb ă și Literatur ă
(Institutul de Istorie), Institu tul Pedagogic de Stat din Chi șinău, Universitatea de Stat din
Chișinău. Autorii constat ă îndeplinirea planurilor prin publicarea de anumite lucr ări cu privire la
istoria Moldovei, mi șcarea revolu ționară, activitatea Partidului Comunist în Moldova,
construcția de partid, revolu ția cultural ă etc. Aproape în unanimitate autorii consider ă că rolul
hotărâtor în dezvoltarea înv ățământului și științei istorice în RSSM îi apar ține Partidului
Comunist și Puterii sovietice.
Cu privire la politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior, istoricii
Ia.Grosul și N.Mohov în lucrarea Историческая наука Молдавской ССР , menționează că
Hotărârile CC PC(b) din toat ă Uniunea și a Sovietului Comisarilo r Norodnici din anii 1934-1936
au avut o importan ță mare și pentru Moldova, unde ca și în întreaga Uniune a început predarea
istoriei în școală49. Conform acestei lucr ări, odată cu „reunificarea” Basarabiei cu Uniunea
Sovietică și crearea RSSM, și transferarea capitalei țării din ora șul Tiraspol la Chi șinău,
posibilitățile pentru studierea istoriei s-au l ărgit, Puterea sovietic ă având un rol decisiv în
organizarea înv ățământului și științei istorice50. Un moment de cotitur ă în dezvoltarea
învățământului și științei istorice în Moldova a fost și Hotărârea Plenarei CC al PCM din august
1947 cu privire la elabor area unei sinteze de is torie a Moldovei, soldat ă cu publicarea în anul
1951 a primului, iar în anul 1955 a celui de-al doilea volum de Istoria Moldovei . Un aport
considerabil la elaborarea celor dou ă volume de istorie a Moldovei, dup ă părerea lui Ia. Grosul și
N.Mohov l-au adus istoricii din universit ățile și instituțiile de cercetare di n Moscova, Leningrad,
Kiev și din alte centre științifice din URSS51. În acela și timp, autorii apreciaz ă înalt activitatea
catedrelor de istorie de la Universitatea de Stat din Chi șinău și de la Institutul Pedagogic, acestea
fiind, în opinia lor, centrele principale de fo rmare a cadrelor marxiste în domeniul istoriei52.
Ia.Grosul și N.Mohov enum ără un șir de realiz ări importante ale înv ățământului și științei
istorice, printre care și faptul c ă o mare parte din timp istoricii din Moldova o acordau
propagandei ideologiei marxiste, cuno ștințelor istorice, prin publicarea lucr ărilor de popularizare
a științei despre istoria PCUS, eroii revolu ției53 etc.
Studiul Историческая наука Молдавской ССР elucideaz ă realizările științei istorice din
RSSM, ofer ă date despre implicarea organelor de stat și de partid în domeniul înv ățământului

49 Гросул Я.С., Мохов Н.A. Историческ aя нaукa МССР . Москва : Наука , 1970, p.45.
50 Ibidem.
51 Ibidem, p.46-47.
52 Гросул Я.С., Мохов Н.A. Историческ aя нaукa МССР . Москва : Наука , 1970, c. 48.
53 Ibidem, p.98.

18istoric. Lucrarea este scris ă de pe pozi țiile ideologiei marxiste, glorific ă rolul PCUS și al Puterii
sovietice în organizarea vie ții social-economice, culturale și științifice din RSSM. În acela și
timp, autorii demasc ă „falsific ările burgheze” ale istoriei Moldovei, critic ă istoriografia
româneasc ă și occidental ă, apără interesele Puterii soviet ice în teritoriu, fundamenteaz ă un șir de
mituri istoriografice. Or, scopul acestei lucr ări a fost de a direc ționa învățământul și știința
istorică din RSSM în albia ideologiei oficiale, fiind în acela și timp un instrument al politicii
Statului sovietic în domeniul înv ățământului și științei istorice și un rezultat al acesteia.
II. Istoriografia postsovietic ă. Pluralismul postsovietic a condi ționat apari ția mai multor
tipuri de abord ări ale politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior, dar
nici în aceast ă perioadă tema dată nu a fost tratat ă în vreun studiu aparte. În majoritatea studiilor
dedicate problemelor înv ățământului superior, putem desprinde anumite încerc ări de analiz ă
critică a unor aspecte ale impactului ideologiei cu știința, ale politicii Pa rtidului Comunist și
Statului sovietic în domeniul înv ățământului, în general, și istoric, în particular.
Un aport important la studi erea politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului
istoric superior au adus lucr ările dedicate istori ografiei sovietice: Камынин В.Д., Заболотный
Е.Б. Историческая наука России в преддверии третьего тысячелетия54. Un pas important
în studierea istoriei științei istorice sovietice în Uniunea Sovietic ă în diferiți ani ai existen ței au
devenit cercet ările incluse în culegerea Советская историография sub redac ția lui
Iu.Afanasiev55. În prefață redactorul men ționează că „Totalitarismul ca prin cipiu de organizare a
societății exclude posibilitatea compromisului. De aceea existen ța autonom ă a universit ăților, și
științei în general, într-o societate totalitar ă este imposibil ă”56. După părerea istoricului
Iu.Afanasiev, monopolismul, în raport cu adev ărul istoric, completa gradul de politizare a înse și
conceptelor de adev ăr și fals istoric.
Evoluția istoriografiei în perioada reformelor nefinisate din anii 50-70 ai secolului XX
reprezintă obiectul de studiu al cercet ătoarei L.A. Sidorova. Autoarea a identificat tendin țele de
bază în dezvoltarea științei istorice în perioada „dezghețului hrușciovist” , a ajuns la concluzia c ă

54 Камынин В.Д., Заболотный Е.Б. Историческая наука России в преддверии третьего тысячелетия . Тюмень .
Изд-во Тюменского гос. Университета , 1999. 128 с.
55 Советская историография . În: Россия – XX век / Под общ. ред.акад. Ю.Н. Афанасьева . Москва : РГГУ ,
1996. 592 с.
56 Советская историография . În: Россия – XX век / Под общ. ред.акад. Ю.Н. Афанасьева . Москва : РГГУ ,
1996, p.10-11; Афанасьев Ю.Н. Феномен советской историографии . În: Отечественная история , Москва .
1996, № 5, c.148; Афанасьев Ю.Н. Феномен русской историографии . În: Отечественная история . 1996, № 5,
c.10-11.

19demascarea cultului personalit ății lui Stalin a limitat dogmatismul și metodele de dirijare cu
știința istorică, însă nu le-a lichidat în întregime57.
Politica Statului sovietic fa ță de intelectualitate reprezint ă subiectul studiului monografic al
istoricului rus T.M. Goreaeva Политическая цензура в СССР . 1917-1991 гг. Obiectul de
cercetare în aceast ă lucrare este sistemul general al cenzurii politice din URSS. În lucrare în
premieră este prezentat ă diversitatea metodelor controlului ideologic și politic care era realizat
de organele de stat și de partid în anii 1917-1991. La șitatea și morala dubl ă au fost educate prin
sistemul cenzurii politice, men ționează T.Goreaeva, care a dus și la instaurarea unei frici
generale în rândul societ ății sovietice postbelice, încât oamenilor le era fric ă nu doar de trec ători,
prieteni, dar și de hârtia pe care scri au. Cenzura este asemuit ă cu sabia lui Damocles, care putea
să cadă în orice clip ă58. Atmosfera de fric ă, servilismul fa ță de organele de partid și de stat sunt
caracteristice și facultăților de istorie din URSS, unde controlul ideologic și cenzura c ăpătaseră
cote maxime.
Interacțiunea dintre putere și activitatea istoricilor – este una dintre cele mai importante
probleme în studierea înv ățământului istoric superior în perioada sovietic ă, afirmă
T.A.Bulâghina în studiul Общественные науки в СССР . 1945-1985 гг. Autoarea abordeaz ă
unele aspecte necercetate anterior cu privire la dezvoltarea sistemului științelor sociale, despre
interacțiunea istoricilor cu Puterea sovietic ă, pregătirea profesorilor de istorie și științe sociale.
T.Bulâghina men ționează că pentru politica statului în domeniul înv ățământului, la sfâr șitul
anilor 1950, a fost caracteristic diminuarea procesului de preg ătire a istoricilor, se mic șora
numărul facultăților de istorie, specialit ăților și numărul orelor de studii59.
Problema rela țiilor dintre Puterea sovietic ă și intelectualitate ( și savanții istorici) în
anumite perioade au fost obiectul de studiu al istoricilor M. Țaranu60, V.B. Kobrin61, A.L. Litvin
62, D.Tumarkin63.
M. Țaranu, cerceteaz ă politica promovat ă de statul sovietic fa ță de intelectualitate în anii
1917-1922, represiunile la care a fost supu și intelectualii, m ăsurile întreprinse pentru crearea

57 Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография первого послесталинского
десятилетия . Москва : Наука , 1997. 288 с.
58 Гореява Т. Политическая цензура в СССР . 1917-1991 гг. Москва : РОСПЭН , 2002, c.8.
59 Булыгина Т.А. Общественные науки в СССР . 1945-1985 гг. (Монография ). Москва : Изд-во МГУ , 2000,
c.3, 102-103
60 Țaranu M. V. Lenin f ără machiaj: teroarea intelectualit ății sovietice. Chi șinău: Grafema Libris, 2007. 220 p.
61 Кому ты опасен , историк ? / В.Б. Кобрин . Москва : Моск . рабочий , 1992. 224 с.
62 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994. 191 c.
63 Репрессированные этнографы . Вып. I / Сост . Д.Д. Тумаркин . 2-е изд. Москва : Вост . лит., 2002. 343 c.

20intelectualit ății bolșevice64. În primii ani ai Puterii sovietice, men ționează autoarea, accent se
punea pe latura cantitativ ă în detrimentul celei calitative, iar conduc ătorii „culturii bol șevice” au
manifestat solicitudine fa ță de studen ți, care nu erau decât ni ște instrumente de propagand ă ale
puterii sovietice65.
V.Kobrin analizeaz ă statutul meseriei de istoric, interac țiunea istoricilor cu Puterea pe
parcursul istoriei. Autorul men ționează că meseria de istoric a fost periculoas ă întotdeauna.
Pericolul const ă nu doar în arest ări, executări, care nu i-au ocolit pe istorici în perioada stalinist ă,
nici în presiunile la care au fost supu și, exilurile, concedierile din se rviciu pentru abatere de la
pozițiile ideologice, de la „disciplina metodologic ă a gândirii” care amenin țau istoricii
întotdeauna. Pericolul cel mare, afirm ă V.Kobrin, const ă în faptul c ă însuși istoricul – produs al
timpului s ău, om cu anumite viziuni politice și ideologice – risc ă întotdeauna, fie con știent sau
inconștient, să greșească împotriva adev ărului în favoarea viziunilor sale, sau s ă-și transfere
concepțiile sale contemporane despre oameni asupra trecutului apropiat sau îndep ărtat66.
Un interes deosebit prezint ă lucrarea Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого
террора . Очерки судеб ) – autor A.L. Litvin. Cartea este bazat ă pe materialele anterior secrete
ale arhivelor KGB și este dedicat ă istoricilor, care au devenit jertfe ale totalitarismului. În lucrare
autorul nu doar descrie suferin țele oamenilor, dar caut ă răspuns la întrebarea: de ce istoricii au
permis să fie uciși? Impresioneaz ă concluziile autorului referitor la implicarea politicului în
domeniul înv ățământului istoric, originile „crizei științei istorice sovietice”, a terorii istoricilor.
A.L. Litvin afirm ă că Lenin și adepții săi au avut dreptul la în țelegerea proprie a istoriei și că
același drept la alt ă viziune a trebuit s ă fie acordat și celor care gândeau altfel. Dar acest lucru nu
s-a întâmplat. Din cele spuse de autor, rezult ă că politica totalitar ă în domeniul înv ățământului,
„criza științei istorice” și represiunile istoricilor î și au originea în activitatea teoretic ă a lui Lenin
și politica Statului sovietic din anii 20 ai se colului XX, iar propagarea unei singure teorii,
monopolul asupra adev ărului, între ținut prin metode represive, a însemnat moartea științei ca
atare67. Represiunile istoricilor (a etnografilor) constituie și subiectul culegerii
Репрессированные этнографы , alcătuitor D.Tumarkin68. Lucrarea reprezint ă un dicționar
biografic al etnologilor sovietic i care au avut de suferit în urma represiunilor politice.

64 Țaranu M. V. Lenin f ără machiaj: teroarea intelectualit ății sovietice. Chi șinău: Grafema Libris, 2007. 220 p.
65 Ibidem, p.152.
66 Кому ты опасен , историк ? / В.Б. Кобрин . Москва : Моск . рабочий , 1992.
67 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994, p.189
68 Репрессированные этнографы . Вып. I / Сост . Д.Д. Тумаркин . 2-е изд. Москва : Вост . лит., 2002. 343 c.

21Dintre lucr ările publicate în perioada postsovietic ă, distingem dou ă studii referitoare la
istoria universit ăților din Republica Moldova, în cadrul c ărora autorii se refer ă și la învățământul
istoric superior din RSSM: Istoria Universit ății de Stat din Moldova69 și Universitatea
Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău 1940-200070. Autorii analizeaz ă evoluția
facultăților de istorie la fiecare universitate în parte, remarc ă caracterul ideologizat al
învățământului istoric din perioada sovietic ă, implicarea politicului în activitatea didactico-
științifică. Referitor la politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului superior, istoricul
V.Cozma men ționează că viața și activitatea societ ății sovietice, inclusiv a reprezentan ților
științelor naturale, umanistice și politice în condi țiile regimului totalitar comunist, au fost
reglementate și uniformizate la maximum71. Iar Universitatea de St at din Moldova din 1946 pân ă
în 1988 a fost organizat ă și s-a dezvoltat în cadrul sistemului înv ățământului superior sovietic
după modelul universit ăților din URSS: „activitatea universit ății s-a realizat în cadrul și limitele
îngăduite de sistemul înv ățământului superior sovietic: planuri și programe de studii, manuale
comune etc.”72.
Anumite aspecte ale problemei cercetate au fost abordate în studiile ce elucideaz ă evoluția
științei istorice din Republica Moldova. Unele publica ții importante privind evolu ția științei
istorice în RSSM apar țin istoricului I. Țurcanu: Istoricitatea istoriografiei73; Bibliografia istoric ă
a Basarabiei și Transnistriei74; Istoria: receptare, cercetare, interpretare75. Autorul men ționează
că în Basarabia st ăpânită de administra ția ruseasc ă și apoi de cea sovietic ă, propaganda oficial ă a
depus mari eforturi pentru a demonstra leg ătura indisolubil ă a acestui teritoriu cu R ăsăritul, pe de
o parte, iar pe de alt ă parte, diferen ța categoric ă dintre popula ția băștinașă de aici și românii de
peste Prut76. I.Țurcanu demonstreaz ă aservirea istoriografi ei din RSSM politicii și intereselor
Statului sovietic, or concluziile principale, istoricilor le erau impuse de politica de stat în
domeniul istoriei na ționale77.
Istoricul Anatol Petrencu în lucrarea Basarabia în al Doilea R ăzboi Mondial referitor la
problema politicii statului în domeniul înv ățământului istoric superior men ționează că „istoria a
fost transformat ă în instrument de justificare a politicii promovate de regimurile de la putere, de

69 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996. 560 p.
70 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000. 386 p.
71 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996, p.392
72 Ibidem, p.507.
73 Țurcanu I, Istoricitatea istoriografiei: observa ții asupra scrisului istoric basarabean. Chi șinău: Arc, 2004. 264 p.
74 Țurcanu I. Bibliografia istoric ă a Basarabiei și Transnistriei. Chi șinău: Litera Interna țional, 2005, 704 p.
75 Țurcanu I. Istoria: receptare, cercetare, interpretare, Ia și: Junimea, 2006, 403 p.
76 Ibidem, p.269.
77 Ibidem, p.270.

22îndoctrinare a maselor”78. În lucrarea Învățământul istoric în România (1948-1989) , A.Petrencu
analizează învățământul istoric din România, cu preponderen ță cel universitar, în raport cu
atitudinea statului și a conducerii de partid fa ță de predarea și cercetarea istoriei79.
Studiind lucrarea, observ ăm că, în mare parte, procesele politice ce aveau loc în URSS în
domeniul înv ățământului și al științei istorice se implementau și în România. Unul dintre cazurile
mai elocvente este campania contra cosmopo litismului din URSS, care a fost preluat ă și
implementat ă și în România. A.Petrencu constat ă că lupta împotriva a ceea ce s-a numit
„cosmopolitism” în tratarea istoriei României nu a fost altceva decât o manifestare local ă a
experimentului revolu ționar, tipic stalinismului din URSS. Iar toate lucr ările istoricilor
„burghezi” au fost declarate „vechi”, „per imate”, scrise la „comanda burgheziei”,
antiștiințifice80. Învățământul superior sovietic, ca și știința istorică, devenise în România pild ă
demnă de urmat. Autorul men ționează că modelul sovietic al înv ățământului istoric superior a
fost implantat în România prin diverse c ăi: traducerea clasicilor marxism-leninismului, a
autorilor sovietici în domeniul is toriei, filosofiei, metodicii pred ării învățării istoriei81 etc.,
implementarea directiv elor politice din URSS și acomodarea lor la realit ățile politice române ști.
Istoricilor români li s-a impus concep ția stalinist ă a dezvolt ării societății, bazată pe dogmatism,
citatomanie, buchereal ă. Istoriografia român ă din aceast ă perioadă s-a transformat într-o
sucursală a istoriografiei sovietice82. Autorul remarc ă influența evenimentelor politice din URSS
asupra înv ățământului istoric român, precum campaniile ideologice, moartea lui Stalin și
dezghețul hrușciovist. De și lucrarea nu are ca subiect politi ca Statului sovietic în domeniul
învățământului istoric, autorul abordeaz ă direct impactul factorului politic și ideologic sovietic
asupra înv ățământului istoric, a științei istorice.
Lucrarea Știința istorică în contextul intereselor politice a istoricului Anton Moraru
condamnă intențiile premeditate de falsificare a istoriei românilor. Mesajul științific oferă
informații privind evolu ția societății basarabene cu toate subtilit ățile și implicațiile politicului în
cercetarea, predarea și învățarea istoriei83. Influența politicului asupra educa ției istorice este
obiectul de studii și al istoricului Sergiu Mustea ță în lucrarea Educația istorică – între discursul
politic și identitar în Republica Moldova84.

78 Petrencu A. Basarabia în al Doilea R ăzboi Mondial 1940-1944. Chi șinău: Lyceum, 1997, p.6.
79 Petrencu A. Înv ățământul istoric în România (1948-1989). Chi șinău: Știința, 1991. 112 p.
80 Petrencu A. Înv ățământul istoric în România (1948-1989). Chi șinău: Știința, 1991, p.12.
81 Ibidem, p.13.
82 Ibidem, p.26.
83 Moraru A., Știința istorică în contextul intereselor politice. Chi șinău: Pontos, 2003. 196 р.
84 Sergiu Mustea ță. Educația istorică – între discursul politic și identitar în Republica Moldova, Chi șinău, Editura
Pontos, 2010, 363 p.

23De asemenea, în aceast ă perioadă au fost publicate un șir de articole în care se abordeaz ă
sovietizarea, propaganda comunist ă, învățământul istoric superior și istoriografia sovietic ă,
falsificarea istoriei. Academicianul Andrei E șanu în articolul „Schimbarea la fa ță” a
istoriografiei din Repub lica Moldova (1989-2002)85 analizează istoriografia basarabean ă din
perioada sovietic ă, elucidând și unele aspecte ale politicii statului în domeniul înv ățământului
istoric superior. Autorul afirm ă că în perioada sovietic ă la Universitatea de Stat din Chi șinău
nivelul preg ătirii cadrelor în domen iul istoriei Moldovei era extrem de sc ăzut. Iar preg ătirea
istoricilor profesioni ști în cadrul stagiului de doctora t de la Institutul de Istorie și alte centre
științifice începea aproape de la zero. Selectarea și promovarea speciali știlor se derula sub ochii
vigilenți ai organelor de partid și celor de securitate. Orice abatere cât de mic ă de la cerin țele
partidului putea s ă ducă la eliminarea din Institut. Con ținutul tezelor de candidat și doctor în
științe istorice era ajustat deoseb it de riguros la metodologia și ideologia dogmatic ă marxist-
leninistă, care nu permiteau cercet ătorilor să efectueze investiga ții, să tragă concluzii decât în
strictă concordan ță cu acestea86.
Unele aspecte ale politicii Statul ui sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior au
fost elucidate în articolele M.Eremia87. Autoarea men ționează că odată cu instaurarea regimului
comunist în Republica Moldova (RASSM, mai târziu RSSM) a început a șa-numitul proces de
formare a noii clase de intelectuali, proces care a rezultat din decapitarea celei vechi88, iar
pregătirea cadrelor istorice locale în RSSM nu s-a redus la simpla studier e a obiectului Istoria.
Tinerii istorici erau educa ți conform ideologiei comuniste, materialul studiat era legat de
problemele practice ale „poporului sovietic” și ale contemporaneit ății, de dogmele leniniste, ceea
ce nu dădea posibilitate de a l ărgi orizontul de percepere a lu mii, de a înainta noi concep ții și
teorii. Era interzis ă chiar și studierea literaturii str ăine de specialitate89. Din cercet ările autoarei,
rezultă că facultățile de istorie din institu țiile de înv ățământ superior din Moldova Sovietic ă au

85 Eșanu A. „Schimbarea la fa ță” a istoriografiei din Republica Moldova (1989-2002). În: Destin Românesc: Revist ă
trimestrial ă de istorie și cultură. Chișinău-București. 2003, nr.1, p.7-25.
86 Ibidem, p.7.
87 Eremia M. Rolul ideologiei marxist-leniniste în preg ătirea cadrelor istorice în Republica Sovietic ă Socialist ă
Moldoveneasc ă. În: Analele științifice ale Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe socio-umane”. Chi șinău,
1999, p.215-218; Eremia M. Facultatea de Istorie din ca drul Institutului Pedagogic Moldovenesc (1941-1944). În:
Conferința corpului didactico- științific „Bilan țul Activit ății științifice a USM pe anii 1998/99”, 27 septembrie-2
octombrie 2000. Rezumatele comunic ărilor, științe socioumane. Chi șinău, 2000, p.294; Eremia M. Unele aspecte
ale activit ății Facultății de Istorie din cadrul Institutului de Înv ățători din B ălți (1945-1954). În: Analele științifice
ale Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe socio-umane”. Vol. II. Chi șinău, 2000, p.30-31.
88 Eremia M. Rolul ideologiei marxist-leniniste în preg ătirea cadrelor istorice în Republica Sovietic ă Socialist ă
Moldoveneasc ă. În: Analele științifice ale Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe socio-umane”. Chi șinău,
1999, p.15.
89 Ibidem, p.218.

24fost create în scopul ideologiz ării societății, rescrierii istoriei Basarabiei, legitim ării Puterii
sovietice în teritoriu.
Vom constata unele tr ăsături comune ale politicii st atului sovietic în domeniul
învățământului istoric din RSSM și din RSS Eston ă. Istoricul Ants Vires în articolul История
Эстонии в сталинских тисках menționează că ideologia de partid stalinist ă a instaurat în acest
domeniu limite precise, pe ca re era interzis a le dep ăși. Știința istorică putea să se dezvolte doar
în cadrul îngust al marxism-leni nismului. Istoria trebuia divizat ă în formațiuni social-economice,
în baza cărora trebuia periodizat ă și istoria Estoniei90. De asemenea, se analizeaz ă unele cazuri
de falsificare a istoriei Estoniei. Istoricul sesizeaz ă că după ocuparea Estoniei de c ătre URSS o
parte dintre istorici au plecat din țară, doar cei care s-au conformat realit ăților sovietice au r ămas.
Au fost create noi institu ții de învățământ, inițiate campanii propagandistice91 etc. Un interes
deosebit prezint ă lucrarea istoricului eston Tînu Tannberg Политика Москвы в республиках
Балтии в послевоенные годы (1944-1956 гг.). Исследования и документы . În lucrare autorul
analizează procesul instaur ării puterii sovietice în republicile baltice, represiunile, politica
Statului sovietic în domeniul culturii. Istoricul eston men ționează că a avut loc „sovietizarea
sferei spirituale a societ ății”, a fost introdus și aprobat mecanismul controlului din partea
Moscovei92. În RSS Eston ă a fost creat ă filiala Academiei de Științe a URSS, în 1947 a fost
inaugurat Institutul de istorie. Cu aceste momente a început sovietizarea științei istorice, iar
istoria Estoniei se transform ă în istoria RSS Estone în care era elogiat ă „prietenia ve șnică” dintre
Estonia și Rusia93.
Concluzii asem ănătoare trage și istoricul V.Burlacu în articolele Propaganda cultural-
educativă în modelarea con științei și mentalit ății popula ției RSSM (1944-1950)94, Instituțiile
cultural-educative din RSS Moldoveneasc ă – instrument de rusificare (1944-1950)95. Autorul
constată că disciplinele ideologice ( Bazele marxism-leninismului ; Istoria PCUS; Comunismul
Științific; Economia politic ă; Ateismul științific etc.) au fost incluse în planurile de studii ale
facultăților de istorie în anii postbelici în scopul de a-i face pe studen ți adepți ai noii puteri. Un

90 Вийрес Антс . История Эстонии в сталинских тисках . În: Tuna. Ajalookultuuri ajakiri. Спецвыпуск по
истории Эстонии с 17 по 20 век, c.163.
91 Ibidem, p.157-172.
92 Таннберг Т. Политика Москвы в республиках Балтии в послевоенные годы (1944-1956 гг.). Исследования
и документы . Москва : РОССПЭН , 2010, с.8
93 Ibidem, p.47.
94 Burlacu V. Propaganda cultural-educativ ă în modelarea con științei și mentalit ății populației RSSM (1944-1950).
În: Destin Românesc: Revist ă trimestrial ă de istorie și cultură. Chișinău-București: 2003, nr.2, p.80-91.
95 Burlacu V. Institu țiile cultural-educative din R.S.S. Moldoveneasc ă – instrument de rusificare (1944-1950) În.
Destin Românesc: Revist ă trimestrial ă de istorie și cultură, Chișinău-București. 2002, nr.2, p.73-85.

25alt scop al Puterii sovietice, urm ărit prin înv ățământul istoric superior, era de a dezr ădăcina ideea
românismului din con știința maselor96.
Un aport anumit la cercetarea politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului îl aduce
istoricul R. Șevcenco97. Autorul concluzioneaz ă că în anii 1944-1945 au fo st puse bazele pentru
disprețul față de istoria și limba poporului autohton. În locul ac estor valori funda mentale ale unui
neam au fost introduse cu for ța așa-zisa cultur ă și tradiție sovietic ă. Autorul apreciaz ă această
politică drept „genocid moral”98.
Cercetătorul Petru Negur ă ș-ia propus prin studiul Nici eroi, nici tr ădători. Scriitorii
moldoveni și puterea svietic ă în epoca stalinist ă99 studiază și încearcă să înțeșleagă relațiile
intelectualilor cu o putere totalitar ă, în acest caz stalinismul de perioada 1924-1956. El î și
propune s ă deslușească procesul construc ției naționale, în cazul moldovenilor, sub o doamina ție
străină, și anume ce ruso-sovietic ă. Autorul ofer ă un mod de abordare a interac țiunii regimului
totalitar cu o parte a intelectualit ății Moldovei sovietice, perioad ă cuprinsă cronologic și în
studiul de fa ță.
III. Istoriografia occidental ă. Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric
superior a fost abordat ă parțial și în istoriografia occidental ă.
În 1956, savantul englez J. Bernal a publicat lucrarea Știința în istoria societ ății. Autorul
cercetează interacțiunea dintre dezvoltarea științei și tehnicii și societate, din cele vai vechi
timpuri pân ă în contemporaneitate. Savantul a remarcat dezvoltarea slab ă a teoriei marxiste în
Uniunea Sovietic ă. Rezultatul principal al științelor sociale în URSS, în opinia autorului, este
experimentul social de construc ție a societ ății socialiste, planificarea economic ă și eficacitatea
învățământului sovietic. Bernal men ționează că metoda marxist ă a jucat un rol important în
dezvoltarea unor ramuri ale științei istorice, antropologiei și arheologiei sovietice100.
Filosoful englez de origine austriac ă Karl Raimund Popper și-a dedicat întreaga via ță
analizei marxismului și regimurilor comuniste. În șirul de lucr ări: Societatea deschis ă și
dușmanii ei101; Mizeria istoricismului102; Lecția acestui secol103, Popper ap ără democra ția

96 Ibidem, p.74.
97 Șevcenco R. Restabilirea sistemului de înv ățământ superior în RSS Moldoveneasc ă (1944-1945). În: Revista de
istorie a Moldovei, 2008, nr.3 (75), p.118-132.
98 Ibidem, p.47.
99 Nici eroi, nici tr ădători. Scriitorii moldoveni și puterea svietic ă în epoca stalinist ă / Petru Negur ă; trad. Din fr. De
Gabriela Șiclovan: Cartier, 2014 (Tipogr. „Bons Offices”). – 444p.
100 Бернал Дж. Наука в истории общества . Москва : Изд-во иностр . лит. 1956. 736 с.
101 Popper, K.R. Societatea deschis ă și dușmanii ei. Vol.II. Epoca marilor profe ții: Hegel și Marx. Bucure ști:
Humanitas, 1993. 445 p.
102 Поппер К. Нищета историцизма / Пер. с англ . Москва : Прогресс , VIA, 1993. 185 с.
103 Popper K. Lec ția acestui secol. Bucure ști: Nemira, 1998. 150 p.

26împotriva oric ărei forme de totalitarism, comb ătând atât concep ția lui Platon asupra societ ății,
cât și materialismul istoric al lui Karl Marx. Progresul științific, afirm ă filosoful, este favorizat
numai de acele societ ăți în care sunt garantate libertatea gândirii și libera confruntare a ideilor.
Acestea sunt societ ățile deschise, în contrast cu cele închise, în care domne ște autoritarismul
politic pe baze ideologice contrare ra ționalismului critic. Pe aceast ă linie, Popper critic ă ceea ce
el numește „Istoricism” , concepție, după care evolu ția istorică a umanit ății ar fi predeterminat ă
pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoa ște aici doctrina lui Marx asupra socialismului
științific, care p ărăsește terenul unei analize formulate de el însu și, pentru a se face profetul unei
societăți viitoare, legitimând regimurile autoritare.
Autorul afirm ă că în Rusia, unde comuni știi erau la putere, marxism-leninismul a devenit,
în universit ăți și școlile de orice nivel, un sistem de îndoctrinare. Într-o epoc ă mai recent ă, cea a
lui Hrușciov, nici unul dintre liderii comuni ști nu mai lua doctrina marxist ă în serios, decât ca
mijloc de conservare a puterii. Un singur punc t al doctrinei era luat în serios: ideea c ă inamicul,
și anume capitalismul, trebuia distrus104. Idee exploatat ă pe deplin de ma șinăria propagandistic ă
sovietică, de știința și învățământul istoric în cadrul campan iilor ideologice, propagandistice și
de demascare a falsific ărilor istoriografi ei occidentale.
Istoricul și politologul american Alfred B.Evans Jr. în lucrarea Soviet Marxism-Leninism:
the decline of an ideology (Marxism-leninismul sovietic: declinul ideologiei) abordeaz ă
dezvoltarea ideologiei marxist-leniniste de la originile ei pân ă la prăbușirea regimului sovietic.
Alfred Evans afirm ă că marxism-leninismul sovietic a fost supus de multiple ori adapt ării la
realitățile politice de c ătre liderii Partidului Comunist. Iar afirma ția că ideologia sovietic ă a
rămas intact ă după Stalin este gre șită105. Autorul men ționează că ideologia (ce era confundat ă, în
acest caz, cu istoria) era utilizat ă în URSS pentru legitimarea regimului politic și orânduirea
social-economic ă instaurat ă, pe de alt ă parte, ideologia îndeplinea func ția interpret ării realității
sociale, economice și politice106.
Analizei ideologiei comuniste îi este dedicat ă și lucrarea Mitologia științifică a
comunismului a istoricului român Lucian Boia. Autorul apreciaz ă din start ideologia marxist ă
drept o utopie men ționând că „pentru a în țelege esen ța fenomenului marxist, trebuie de f ăcut
abstracție de înveli șul său științific. Ceea ce r ămâne în final este visul milenarist”107. Deși, scrie
autorul, pe de o parte, mitologia comunist ă se define ște înainte de toate a fi filosofie a istoriei, pe

104 Popper K. Lec ția acestui secol. Bucure ști: Nemira, 1998, p.35-36
105 Alfred B. Evans Jr. Soviet Marxism-Leninism: The Decline of an Ideology. London: Westport, CT. 1993. P.2.
106 Ibidem, p.211.
107 Boia Lucian. Mitologia științifică a comunismului. Bucure ști: Humanitas, 1999, p.55.

27de alta, înclinarea utopic ă a lui Marx î și pune pecetea asupra întregului proiect, situându-l într-o
altă perspectiv ă decât a științei108. Acest proiect originar al co munismului viza transformarea
lumii, crearea unei societ ăți noi și a unui om nou, eliberarea și împlinirea fiin ței umane. Totul
pornind de la știință, de la descifrarea legilor istoriei și aplicarea celor mai îndr ăznețe cuceriri ale
tehnologiei. În capitolul Reinventarea istoriei este descris procesul constituirii miturilor
comuniste de la Marx la istoricii sovietici, care în dependen ță de realitățile politice și deciziile
partidului (sau a lider ului) puneau în circula ție diverse mituri, care dese ori nici nu corespundeau
ideilor lui Marx.
Nancy Whittier Heer în lucrarea Politics and History in the Soviet Union (Politică și istorie
în Uniunea Sovietic ă)109 analizeaz ă istoriografia sovietic ă a Partidului Comunist din Uniunea
Sovietică în deceniul ce a urmat dup ă Congresul XX al PCUS. În acest mod, autoarea identific ă
consecințele Congresului XX al PCUS asupra științei și învățământului istoric din URSS. De
asemenea, men ționează că la mijlocul secolului XX istoria a fost aservit ă la maximum
intereselor politice ale Statului sovietic. Analizând raportul dintre istorie și politică în Uniunea
Sovietică, autoarea constat ă un fenomen interesant : „într-o societate totalitar ă, cel care
controleaz ă scrierea istoriei trecutului î și legitimeaz ă puterea asupra prezentului țării și poate să
determine și viitorul ei”110. Autoarea concluzioneaz ă că istoria în orice sistem politic are func ția
de comunicare între genera ții, de legitimare a institu telor politice, de înve șnicire a trecutului prin
crearea stereotipurilor și miturilor, de asemenea, de ra ționalizare a politicii oficiale111.
Învățământul istoric superior, în acest context, este formatorul noilor genera ții de istorici în
conformitate cu ideologia oficial ă.
Istoricul olandez W.P. van Meurs în lucrarea Chestiunea Basarabiei în istoriografia
comunistă112, paralel cu analiza istori ografiei sovietice, elucideaz ă un șir de aspecte ce țin de
politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior din RSSM. Autorul remarc ă
că, din punctul de vedere al regimului comunist sovietic, utilizarea explicit ă și conștientă a
istoriei în scop politic este de fapt o condi ție sine qua non pentru o istoriografie adev ărată,
„obiectivă”. Potrivit modului lui de a gândi, singurul punct de vedere obiectiv este cel al
proletariatului, fiindc ă aceasta este clasa social ă care întrupeaz ă comunismul – țintă a istoriei113.
W.P. van Meurs ca și N.W. Heer identific ă patru func ții ale istoriei: a) socializarea; b)

108 Ibidem, p.91.
109 Nancy Whittier Heer. Politics and History in the Soviet Union. Cambridge, Mass., MIT Press, 1971. 324 p.
110 Nancy Whittier Heer. Politics and History in the Soviet Union. Cambridge, Mass., MIT Press, 1971, p. vii
111 Ibidem, p.vii.
112 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996. 525 p.
113 Ibidem, p.38.

28conducerea societ ății ori a unor anumite grupuri politice; c) legitimar ea puterii politice; d)
raționalizarea și rezolvarea conflictelor. În opinia autorului, socializarea și legitimarea sunt
funcții universale, iar celelalte dou ă sunt caracteristice sistemelor comuniste114.
Însă în ce prive ște legitimarea, bol șevicii poate, mai mult decât orice alt regim, au folosit
istoria pentru a- și legitima propria lor putere. Dreptul bol șevic de a conduce depindea de
acuratețea legilor marxist-leniniste ale istoriei, iar istoricii comuni ști trebuiau, prin urmare, s ă
demonstreze c ă mersul istoriei corespunde acestor legi ideologice115.
Cu privire la atitudinile și acțiunile autorit ăților sovietice în domeniul înv ățământului
superior, W.P. van Meurs men ționează că abia din anul 1946 neîncrederea Kremlinului fa ță de
basarabeni, care fuseser ă sub stăpânire româneasc ă între 1941 și 1944, a disp ărut și s-a produs o
schimbare politic ă – unui num ăr mai mare de basarabeni și chiar etnicilor moldoveni li s-a
acordat un tratament special în privin ța admiterii în Partidul Comunist și în institu țiile de
învățământ superior. Cei de pe malul stâng au încercat s ă blocheze ascensiunea basarabenilor și a
etnicilor moldoveni, care erau mai educa ți deoarece, în anii ocupa ției, urmaser ă studiile la școlile
românești. Politica oficial ă a fost schimbat ă și admiterea basarabenilor și etnicilor moldoveni a
fost treptat restrâns ă, după 1956, și complet r ăsturnată în 1965116. Autorul sesizeaz ă pe lângă
politica de ideologizare a societ ății și pe cea de dezna ționalizare și de discriminare a popula ției
indigene în ce prive ște accesul la studii în primii ani postbelici.
Lucrarea Politică și istorie. Cazul comuni știlor români, 1944-1977 a istoricului român
Vlad Georgescu are drept obiect de cercetare politica Statului român în domeniul înv ățământului
și științei istorice. Vlad Georgescu, absolvent al Facult ății de Istorie din Bucure ști, a luat calea
străinătății în anii regimului comunist. Autorul afirm ă că lucrarea sa este o relatare „în direct” a
modului în care istoriografia româneasc ă postbelic ă a fost manipulat ă în folos ideologic. De
asemenea, constat ă cu amărăciune, dar f ără surprindere, completa aservire a istoriei fa ță de
politică, menționând că „PCR a propov ăduit o singur ă religie în tot acest timp, dar s-a închinat –
după vremi – unor biserici diferite și unor pontifi schimb ători”117.
Deși evenimentele analizate nu se refer ă la spațiul sovietic, acestea au avut loc într-o țară
unde ideologia comunist ă a fost implementat ă cu același zel ca și în URSS, iar politica statului în
domeniul înv ățământului și științei istorice în ambele cazuri au multe tr ăsături comune. În textul
lucrării, autorul eviden țiază trei trăsături ale istoriei de par tid: 1. În mod paradoxal, de și se

114 Ibidem, p.39-40.
115 Ibidem, p.39.
116 Ibidem, 203.
117 Georgescu V. Politic ă și istorie. Cazul comuni știlor români, 1944-1977. Bucure ști: Humanitas, 2008, p.6.

29pretinde a fi marxist ă, istoria remodelat ă de comuni ști, care insist ă pe imuabilitatea fondului
autohton mergând pân ă la geto-daci, este anti-marxist ă, neavând, de fapt, nici o justificare
filozofică serioasă; 2. Maniile protocroniste, triumfalismul și exaltarea miturilor deformeaz ă într-
atât de mult perspectiva asupra trecut ului, încât istoriografia româneasc ă a regimului Ceau șescu
este antiștiințifică; 3. Lipsa de discern ământ cu care istoricii improviza ți din activi ști de partid
inventeaz ă aniversări, demonstreaz ă că interpretarea istoriei într-o manier ă festivă este
antipatriotic ă118.
Vom constata c ă aceste trăsături sub o alt ă formă le vom întâlni și în URSS, și RSSM.
***
În urma analizei izvoarelor și a gradului de cercetare a problemei putem concluziona:
 Istoriografia sovietic ă a apreciat unilateral și tendențios rolul statului și PCUS în organizarea
învățământului istoric superior: Isto ricii sovietici au apreciat pozitiv amestecul organelor de
partid în știință și învățământ și faptul că la baza sistemului de înv ățământ din URSS au fost puse
principiile leninist e de organizare a școlii superioare. PCUS, în opi nia acestor istorici, a fost
principalul organizator al școlii superioare di n Uniunea Sovietic ă, implicarea Partidului
Comunist în toate domeniile vie ții sociale, economice și culturale, inclusiv în domeniul
învățământului istoric superior, nu es te altceva decât „rolul conduc ător al partidului”.
 Istoriografia din RSSM s-a constituit și a evoluat ca parte component ă a științei istorice
sovietice. Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior, din aceast ă
perspectiv ă, a fost apreciat ă întotdeauna în conformitate cu șabloanele istoriografice oficiale.
PCUS, și în opinia istoricilor din RSSM, a avut rolul conduc ător în organizarea sistemului de
învățământ, iar rolul principal al acestu ia era de a contribui la construc ția comunismului.
 Lucrările publicate în perioada sovietic ă sunt scrise de pe pozi țiile ideologiei marxiste,
glorifică rolul PCUS și al Puterii sovietice în organizarea vie ții social-economice, culturale și
științifice din RSS Moldoveneasc ă. Majoritatea studiilor critic ă „falsific ările burgheze” ale
istoriei, legitimeaz ă Puterea sovietic ă, fundamenteaz ă un șir de mituri istoriografice. Politica
Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior, în majoritatea lucr ărilor, a fost
prezentată doar fragmentar și unilateral. Astfel, pân ă la 1989, în condi țiile cenzurii sovietice,
analiza critic ă a politicii Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior și
propagarea acesteia a fost imposibil ă.
 Pluralismul postsovietic a condi ționat apari ția mai multor tipuri de abord ări ale problemei. În
majoritatea studiilor dedicate problemelor înv ățământului superior, sunt prezente analize critice

118 Ibidem, p.154.

30ale unor aspecte ale impactului ideologiei cu știința, ale politicii Partidului Comunist și Statului
sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior.
 Publicarea numeroaselor culegeri de documente, secrete în marea lor majoritate pân ă în anul
1991 și necunoscute pân ă la publicarea lor, de asemenea, prezen ța a numeroase fonduri de arhiv ă
încă necercetate ne permit s ă afirmăm că până în prezent nu a fost explorat bogatul material
izvoristic, iar politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în perioada
anilor 1944-1965 a r ămas neelucidat ă.
 Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în perioada anilor 1944-
1965 a fost abordat ă de unii istorici doar tangen țial. Majoritatea autorilor cerceteaz ă politica
Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în pe rioade mai restrânse de timp,
sau se refer ă la anumite aspecte ale evolu ției științei istorice și învățământului istoric superior din
URSS, fie c ă este vorba de aspecte ideologice, cu lturale, etnodemografice, lingvistice etc.
Cercetătorii au avut scopul s ă analizeze știința și învățământul în anumite perioade, politica
Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în perioada anilor 1944-1965 în
complexitatea sa nu a fost abordat ă într-un studiu separat.
 Comunismul pentru societatea sovietic ă reprezenta scopu l final al evolu ției istoriei, dup ă
dezintegrarea URSS și prăbușirea regimului totalitar este considerat, în cel mai bun caz, un mit,
în cel mai r ău – una dintre cele mai mari minciuni , sau chiar crime din istoria contemporan ă.
Aprecierea ideologiei marxist-leniniste în societate, a politicii statului în domeniul
învățământului istoric superior este legat ă de atitudinea fa ță de Puterea sovietic ă. Dacă în URSS
marxism-leninismul și politica statului în domeniul înv ățământului istoric s uperior a avut o
apreciere pozitiv ă, atunci în perioada postsovietic ă negarea experien ței totalitare și ideologiei a
schimbat principial atitudinea fa ță de politica Statului so vietic în domeniul înv ățământului și
comunism în ansamblu. Știința istorică modernă propune noi abord ări metodologice ce permit a
cerceta impar țial ideologia marxist-leninist ă, regimul comunist, politic a Statului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior – f ără de care studierea istori ei perioadei sovietice și
înțelegerea impactului ei asupra societ ății contemporane este imposibil ă.

312. CONSTITUIREA MODELULUI SOVIETIC AL ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI ISTORIC
SUPERIOR
2.1. Bazele teoretice ale înv ățământului istoric sovietic
Învățământul istoric sovietic a avut drept baz ă teoretică – teoria marxist ă, deși doar o parte
din operele lui Marx au fost publicate în timpul vie ții sale. Lucr ările publicate postum și fiecare
nouă ediție provocau noi interpret ări ale operelor lui Marx. Aceste circumstan țe au dou ă
consecințe importante: a) orice interpretare a concep țiilor lui Marx – este întotdeauna, într-o
măsură oarecare, reconstruc ția lor; b) exist ă un număr enorm de interpret ări contradictorii ale lui
Marx care se exclud reciproc. Aceast ă diversitate se explic ă prin faptul c ă răspândindu-se,
marxismul a fost interpretat în dependen ță de condi țiile sociale, na ționale, culturale în care a
nimerit și mediul în care a func ționat. Ca rezultat „marxismul” s-a deta șat de creatorul s ău și a
început să meargă pe propria cale. Însu și Marx, adep ților săi francezi în 1870 le spunea „Eu știu
doar un singur lucru, c ă eu nu sunt marxist”119. Existând un num ăr divers al interpret ărilor este
corect de vorbit deja nu despre „marxism”, dar despre „marxisme”.
Primele idei ale ideologiei comuniste care con țin presupozi ții cu privire la istoria umanit ății
și procesul istoric au fost expuse în Manifestul Parti dului Comunist (Londra, noiembrie 1847).
Manifestul Partidului Comunist a fost elaborat de c ătre K.Marx și F.Engels, fiind pentru aceasta
considera ți „părinții comunismului”120. În scurt timp, datorit ă răspândirii sale, acest document a
devenit „Biblia proletariatului” și a mișcării comuniste mondiale. Fraza de început a
documentului, reflect ă viziunea autorilor și a ideologiei lansate de ace știa, față de procesul istoric
și al celui istoriografic: „Istoria tuturor societ ăților care au existat pân ă în prezent este istoria
luptei dintre clase”121. Această idee Marx o dezvolt ă în lucrarea Ideologia german ă. Conform
lucrării, oamenii, care î și dezvoltă producția material ă și comunicarea lor material ă, își schimbă
odată cu aceast ă realitate a lor de asemenea și gândirea lor, și produsele gândirii lor122. În prefața
ediției din 1859 a Contribuțiilor la critica economiei politice K.Marx î și completeaz ă tezele
expuse anterior men ționând că interesul de clas ă exercită o influen ță hotărâtoare asupra spiritelor
umane – el îi face interesa ți și conștienți de apartenen ța lor de clas ă, determinându-i s ă acționeze
în consecin ță: „Nu con știința oamenilor le determin ă existența, ci, dimpotriv ă, existența lor

119 Энгельс Ф. Письмо Конраду Шмидту 5 августа 1890 г. În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе .
Т. 37. Москва : Изд-во полит . литературы , 1965, c.370.
120 Маркс К., Енгелс Ф. Манифестул Партидулуи Комунист . În: Опере алесе (ын трей волуме ), вол.1.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1977, p.109.
121 Ibidem, p.120.
122 Маркс К. Энгельс Ф. Идеоложия жерманэ . În: Опере алесе (ын трей вол.), вол.1. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1977, p.16.

32socială le determin ă conștiința”123. Astfel c ă locul pe care omul îl ocup ă în societate, situa ția sa
de clasă sunt, mai precis, cele ce determin ă conștiința sa.
Ideea că istoria este pus ă în mișcare și soarta oamenilor este hot ărâtă de războiul dintre
clase se opune ideii rolului r ăzboiului dintre na țiuni. În explicarea cauzal ă a evoluțiilor istorice,
inclusiv a r ăzboaielor na ționale, interesul de clas ă, conform marxismului, trebuie s ă ia locul
pretinsului interes na țional care nu este decât interesul clasei dominante a unei na țiuni. Lupta de
clasă și interesul de clas ă sunt în m ăsură să explice fenomene pe care istoria tradi țională nici nu
încearcă să le abordeze. Un exemplu de asemenea fenomen, de mare însemn ătate pentru teoria
marxistă, este tendin ța istorică de creștere a productivit ății muncii. Chiar dac ă se întâmpl ă să
înregistreze o atare tendin ță, istoria tradi țională, ce-și ia drept categorie fundamental ă puterea
militară, este total incapabil ă să explice acest fenomen. Pe când interesul și războiul de clas ă pot,
după Marx, să-l explice pe depli n. O parte considerabil ă a Capitalului este consacrat ă analizei
mecanismului prin care, în perioada denumit ă de Marx „capitalism”, aceste for țe genereaz ă o
creștere a productivit ății124. Însă conform Capitalului capitalismul nu poate fi reformat, el poate
fi doar nimicit. Marx în volumul I al Capitalului rezumă că „Monopolul capitalului devine o
cătușă pentru modul de produc ție care a înflorit o dat ă cu el și prin el. Centralizarea mijloacelor
de produc ție și socializarea muncii ajung la un punct la care de vin incompatib ile cu înveli șul lor
capitalist. Acesta este sf ărâmat. Propriet ății private capitaliste i-a sunat ceasul. Expropriatorii
sunt expropria ți”125. Constatăm că miezul doctrinei e xpuse de Marx în Capitalul îl constituie
imposibilitatea reform ării capitalismului și profeția răsturnării lui violente. Capitalismul nu poate
fi reformat deoarece condi ția muncitorilor se deterioreaz ă pe zi ce trece. Și conform aceleia și
concepții, după răsturnarea capitalismului urmeaz ă să fie creată o nouă societate – comunist ă –
progresul societ ății prin lupta de clas ă realizându-se și de aceast ă dată.
Marx a introdus în studiu l istoriei ideea conform c ăreia condi țiile economice influen țează
viața socială. Însă greșeala a fost c ă autorul și-a dus descoperirea pân ă la extrem, deducând
conform ei cauzele oric ărui fapt în sfera social ă. Karl Popper afirm ă că Marx a gre șit menționând
că economia are o importan ță atotcuprinz ătoare, întrucât istoria fiind o realitate complex ă,
cunoaște alți factori de influen ță, precum religia, na ționalitatea, leg ăturile de rudenie, educa ția
comună etc.126. Absolutizarea influen ței factorului social-ec onomic asupra progresului și negarea

123 Marx K., Engels F. Contribu ții la critica economiei politice. În: Маркс , Энгельс . вол.1. 1977, p. p.587.
124 Popper, K.R. Societatea deschis ă și dușmanii ei. Vol.II. Epoca marilor profe ții: Hegel și Marx. Bucure ști:
Humanitas, 1993, p.124.
125 Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Том первый În. К.Маркс и Ф.Энгельс . Сочинения .
T.23. Изд. второе . Москва : Гос. Изд-во полит . литературы . 1960, c.772-773.
126 Popper K. Lec ția acestui secol. Bucure ști: Nemira, 1998, p.34

33altora, de c ătre Marx, a d ăunat caracterului științific pretins, și a asemănat marxismul mai mult
cu utopiile sociale și cu religiile decât cu teoriile științifice. Asem ănarea marxismului cu religiile
explică parțial popularitatea mare de care s-a bucurat și atractivitatea sa.
Marxismul ca orice religie este cons tituit din diverse elemente, afirm ă E.Gaidar și V.May
în Marxismul: între teorie științifică și „religia sovietic ă”: simbolul credin ței, la care nu se poate
renunța, el poate fi doar interpretat în dependen ță de circumstan țe; ritualuri și simboluri; de
asemenea componente științifice, ce reflect ă lumea real ă și care o ajut ă să fie înțeleasă127.
Părțile constitutive ale marxismului ca știință, în viziunea lui V.Le nin, sunt: filosofia,
învățătura economic ă, teoria socialismului128, aceste componente sunt atotcuprinz ătoare și
explică evoluția întregii umanit ăți, în opinia autorului. Ca pretins ă știință despre societate, în
opinia istoricilor E.Gaidar și V.May marxismul include mai multe componente. Anume acestea
camufleaz ă caracterul utopic și creează impresia despre marxism c ă ar fi o doctrin ă socială
argumentat ă științific: a) teoria economic ă, ce cuprinde microeconomia (primele capitole ale
volumului I. Și unele capitole din volumul III al Capitalului și macroeconomia (volumele II și III
ale Capitalului ; b) filosofia istoriei , sau teoria evolu ției societății, abordat ă în astfel de lucr ări ca
Manifestul Partidului Comunist , Critica economiei politice , parțial volumul I al Capitalului , de
asemenea în unele lucr ări ale lui F.Engels (în primul rând Anti-During ); c) teoria luptei de clas ă
și a revolu ției – acesteia îi sunt dedicate Manifestul Partidului Comunist ; Optsprezece brumar al
lui Lui Bonapart ; Războiul civil din Fran ța, de asemenea lucr ările lui F.Engels Situația clasei
muncitoare în Anglia ; Războiul țărănesc din Germania ș.a.; d) Teoria istoriei economice ca
direcționare a filosofiei istoriei și teoriei luptei de clas ă spre dezvoltarea institu țiilor economice
și a economiei, ca atare ( Contribuții la critica economiei politice , unele capitole ale Capitalului ,
unele scrisori și articole); e) istoria gândirii economice expusă în Capitalul, și în special în
Teoria plusvalorii129. Iar J.Schumpeter afirm ă că teoria istoriei în cadrul acestei doctrine apare ca
metodă a analizei istorice și teorie a istoriei economice130.
Referitor la istoria ca știință, în capitolul I al Ideologiei germane , Marx men ționează:
„Cunoaștem doar o singur ă știință, știința istoriei. Istoria poate fi analizat ă sub două laturi, ea

127 Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ” (либеральная апология ). În.
Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 4-27
128 Ленин В.И. Трей извоаре ши трей пэрць алкэтуитоаре але марксизмулуй . În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 23. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п. 45-53.
129 Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ” (либеральная апология ). În.
Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 6.
130 Schumpeter J. Reflecta cele mai mari realiz ări ale lui Marx anume în interpretarea economic ă aistoriei, în
concepția corectăsa „a iminen ței evoluției procesului economic”: „anume acest fapt, și doar el îi d ă lui Marx dreptul
la măreție ca analist economist” Vezi: Шумпетер И. История экономического анализа , т. 2. СПб.: Экономическая
школа , 2001, с. 578-580.

34poate fi divizat ă în istorie a naturii și istorie a oamenilor. Îns ă ambele aceste laturi ale istoriei
sunt indisolubil legate: cât timp exist ă oamenii, istoria naturii și istoria oamenilor se
condiționează reciproc”131. Istoria, în opinia lui Marx, es te un schimb consecutiv de genera ții,
fiecare din ele folosind materi alele, capitalurile, for țele de produc ție, care i-au fost transmise de
toate genera țiile precedente132. Iar fără cunoașterea istoriei este imposibil a în țelege noțiunile
teoretice din domeniile economic, juridic, filosofic ș.a., cauza neîn țelegerii legit ăților economice
de către Proudon fiind necunoa șterea istoriei133.
Important pentru știința istorică a fost considerat conceptul de forma țiune social-
economic ă. Toate evenimentele, procesele, fenomenele istorice trebuie s ă fie tratate prin prisma
acestui concept. Știința istorică este orientat ă spre a în țelege procesul social în complex, or
formațiunea, dup ă Marx, este societatea ce se afl ă la o anumit ă treaptă a dezvolt ării istorice134.
Prin urmare, conceptualizarea științifică a fenomenelor și evenimentelor este legat ă direct de
capacitatea istoricului de a identifica la care forma țiune social-economic ă aparține.
Analizând principalele lucr ări ale lui Marx putem comp leta cu unele interpret ări și
argumente suplimentare principiile marxiste ale cunoa șterii istoriei identificate de E.Gaidar și
V.May în Marxismul: între teorie științifică și „religia sovietic ă:
1. Stabilirea fenomenului progr esului social, a dezvolt ării societății pe linie ascendent ă – de la
forme inferioare la superioare. În lucr ările lui Marx se pune accent pe problemele evolu ției,
trecerii societ ății de la o stare la alta : „Deoarece la fiecare treapt ă de dezvoltare istoric ă aceste
condiții corespund dezvolt ării concomitente a for țelor de produc ție, istoria lor este în acela și
timp și istoria for țelor de produc ție, care se dezvolt ă și care sunt însu șite de fiecare genera ție
nouă de la genera ția premerg ătoare, iar odat ă cu aceasta și istoria de dezvoltare a for țelor
indivizilor în șiși”135.
2. Determinismul economic, identificarea factorului, ce determin ă dezvoltarea tuturor formelor
vieții sociale – dezvoltarea for țelor de produc ție136. Determinismul economic permite a

131 Маркс К. Энгельс Ф. Идеоложия жерманэ . În: Опере алесе (ын трей вол.), вол.1. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1977, p.5-6.
132 Ibidem, p.33.
133 Маркс – Павлу Васильевичу Анненкову , 28 декабря 1846 г. În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд.
второе . Т.27. Москва : Изд-во полит . литературы . 1961, с.406.
134 Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Т.3. Книга III: Процесс капи -талистического
производства , взятый в целом . În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.25. Ч.1. Москва : Изд-во
полит . литературы , 1962, с.343
135 Маркс К. Энгельс Ф. Идеоложия жерманэ . În: Опере алесе (ын трей вол.), вол.1. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1977, p.73
136 Коломийцев В.Ф. Методология истории (от источника к исследовании ). Москва : РОСПЭН , 2001, c. 9-10

35identifica „Legi de fier”137, ce conduc cu dezvoltarea societ ății. Sarcina cercet ătorului este de
a descoperi aceste legi. Legile sunt „de fier” nu pentru c ă funcționează veșnic, dar reie șind
din ireversibilitatea, obiectiv itatea lor pentru societate și om.
3. Prezența diferitelor tipuri de rela ții de produc ție permite a eviden ția mari faze în evolu ția
umanității – forma țiuni social-economice: orânduirea primitiv ă, sclavagist ă, feudală,
capitalistă și comunist ă. Formațiunile precomuniste uneori sunt abordate ca „epoci
progresiste” ale unei „forma țiuni social-economice”, c ărora le este opus comunismul, ce
semnifică ieșirea în afara forma țiunii economice și începutul istoriei umanit ății propriu-
zise138. „Legile de fier”, din acest punct de vedere, au caracter istoric, ac ționează doar în
limitele forma țiunilor precomuniste.
4. Caracterul ascendent și universal al progresului și al legilor dezvolt ării societ ății ce-l
determină oferă o bază teoretică pentru prognoza tendin țelor dezvolt ării societății. Esența
metodologiei prognozei este teza despre faptul c ă „țara mai dezvoltat ă industrial reprezint ă
pentru una mai pu țin dezvoltat ă doar tabloul viitor ului ei propriu”139.
5. Dezvoltarea sistemului capitalist, constituit c ătre secolele XVIII-XIX, duce c ătre acutizarea
contradicțiilor lui interne, în primul rând, între munc ă și capital. M ărirea produc ției,
concentrarea ei, centralizarea înt ăresc caracterul social al for țelor de produc ție, formei private
de organizare a produc ției din ce în ce mai controversate, ceea ce duce la revolu ția proletar ă.
Rezultatul ei – abolirea propriet ății private, trecerea de la sistem ul capitalist la cel comunist.
6. Pentru doctrina marxist ă este caracteristic fenomenul „sfâr șitul istoriei”. Imaginea despre
starea final ă spre care se îndreapt ă umanitatea este împrumutat ă d e l a H e g e l . L a e l e s t e
monarhia prusac ă, la K.Marx – comunismul140.
7. Caracterul activ al concep ției istorico-filosofice, orienta ideologia nu doar spre cunoa șterea
lumii, dar și la transformarea ei. Acest fapt presupunea c ă urma să fie elaborat ă teoria luptei
de clasă și a revolu ției și că individul fiind produs al mediului social-economic î și poate
schimba natura pe m ăsura trecerii de la o forma țiune la alta141.
Înțelegerea caracterului neliniar al dezvolt ării societății, în ultimii ani de via ță, l-a impus pe
Marx să introducă unele corect ări în teoria forma țiunilor sociale. El înainteaz ă ipoteza despre

137 Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Т.1. Книга I: Процесс производства капитала În.
Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.23. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.7.
138 Marx K., Engels F. Contribu ții la critica economiei politice. În: Маркс , Энгельс . вол.1. 1977, p. 586-587.
139 Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Т.1. Книга I: Процесс производства капитала În.
Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.23. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.9.
140 Фукуяма Ф. Конец истории и последний человек . Москва : АСТ -Ермак , 2004, c.8-10.
141 Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ” (либеральная апология ). În.
Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 11-12.

36existența a trei faze „mari” de dezvoltare a societ ății, dar care includ în sine forma țiunile despre
care a scris anterior (comuna primitiv ă, sclavagismul, feudalismul, capitalismul, comunismul):
formațiunea social ă primară (arhaică), bazată pe proprietatea comun ă, forma mai dezvoltat ă a
căreia este proprietatea ob știi asupra mijloacelor de produc ție (asupra p ământului). „Ob ștea
agricolă, fiind ultima fa ță a formațiunii sociale primare, reprezint ă în același timp faza de trecere
la a doua forma țiune, adic ă faza de trecere de la societatea bazat ă pe proprietatea comun ă la
societatea bazat ă pe proprietatea privat ă”142, în cadrul acestei forma țiuni ar mari intra comuna
primitivă, „modul asiatic de produc ție”; „Forma țiunea a doua este bazat ă pe proprietatea privat ă
și cuprinde, bineîn țeles, un șir de societ ăți, bazate pe sclavie și șerbie”143: sclavagismul,
feudalismul, capitalismul. A treia forma țiune o constituie societ ățile bazate iar ăși pe proprietatea
publică (comună), ce aminte ște de cea arhaic ă, dar care presupune o faz ă înaltă a dezvolt ării
forțelor de produc ție: „Produc ția capitalist ă și-a arătat caracterul s ău temporar. Popoarele, la care
capitalismul s-a dezvoltat mai mult, atât în Europa cât și în America, tind s ă distrugă cătușele lui,
înlocuind produc ția capitalist ă cu produc ția cooperatist ă și proprietatea capitalist ă cu forma
superioară a propriet ății de tip arhaic – cea comunist ă”144. Din cele expuse mai sus, rezult ă un șir
de teze cu caracter principial: forma țiunile pot s ă se dezvolte nu doar succedându-se, dar și
paralel; diferite țări, ce se afl ă aproximativ la aceea și etapă de dezvoltare a for țelor de produc ție,
pot aparține diferitelor orânduiri so ciale (modul asiatic de produc ție, sclavagism, feudalism,
capitalism); nu este obligatoriu ca toate țările să parcurgă unele și aceleași faze ale dezvolt ării
societății (unele și aceleași relații de produc ție), chiar dac ă forțele lor de produc ție se găsesc
aproape la acela și nivel; mai exist ă și alți factori pe lâng ă cei economici, ce influen țează asupra
formelor vie ții sociale ale țării date.
Modul asiatic de produc ție a pus în dificultate teoreticienii marxi ști, menționează
L.Boia, deoarece mecanismul istoriei risca s ă cadă în pană din cauza unei mi șcări paralele care
nu avea nimic comun cu schema liniar ă: comunitate primitiv ă-sclavagism-feudalism-capitalism –
comunism. Cei mai mul ți au depășit dificultatea în mod elegant: au renun țat să se mai gândeasc ă
la ea, iar pe Marx îl interesa mai mult decât trec utul viitorul omenirii, stadiul ultim al schemei
sale istorice: societatea f ără clase, comunismul145.
O societate nou ă, fără clase fiind idealul utopic, religi os, marxismul s-a afirmat drept o
concepție complex ă despre lume, a devenit ulterior „o religie sovietic ă” chemată să dea un

142 Маркс К. Наброски ответа на письмо В.И. Засулич . Третий набросок . În: Маркс К., Энгельс Ф.
Сочинения . Изд. второе . Т.19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.419.
143 Ibidem, p.419.
144 Ibidem.
145 Boia Lucian. Mitologia științifică a comunismului. Bucure ști: Humanitas, 1999, p.53.

37răspuns la toate problemele cu privire la natur ă și societate. Acest rol i-a fost prescris
marxismului de discipoli și vulgarizatori în secolul XX, care pr in intermediul unui ansamblu de
citate au încercat s ă explice diversitatea lumii și a societății146.
Istoricul rus N.I. Kareev a atras primul aten ția la poten țialul dogmatic al marxismului. În
opinia sa, materialismul istoric, nefiind știință, ignoră necesitățile comunit ății științifice și este
orientat spre necesit ățile „luptei de clas ă”. Kareev eviden țiază renunțarea principial ă a lui Marx
la formele tradi ționale ale religiei. Cu toate acestea „a fost g ăsită «formula», care foarte u șor
putea fi transformat ă în lozinc ă de luptă a mișcărilor sociale. Fiecare mi șcare social ă tinde să se
«justifice», referindu-se la o id ee sau alta, care se transform ă în așa mod în dogm ă”147.
J.Schumpeter – economist austriac, remarca în Capitalism, socialism și democra ție că, într-o
anumită măsură, marxismul este religie, deoarece „el pr opune pentru credincios în primul rând
un sistem de finalit ăți, ce determin ă sensul vie ții, și criterii absolute pentru aprecierea
evenimentelor și acțiunilor; în al doilea rând, un ghi d de realizare a scopurilor, ce con ține nu
doar calea spre salvare, dar și determinarea r ăului, de care omenirea, sau o parte a ei, trebuie s ă
fie salvat ă. Mai poate fi ad ăugat și următoarele: socialismul marxist reprezint ă acea form ă a
religiei care promite om ului raiul în timpul vie ții”148. O atitudine asem ănătoare față de marxism
o avea К.Popper, care i-a apreci at atractivitatea: „i deile marxismului creeaz ă impresia c ă ai
înțeles legile istoriei, ai v ăzut imaginea viitorului. Ele creeaz ă premise morale indirecte – a ajuta
de a se desf ășura inevitabilul. Pe aceast ă bază se construia religia sovietic ă cu toate atributele ei,
inclusiv persecutarea crud ă a ereticilor”149. Trăsăturile religioase ale marxismului explic ă și
caracterul atitudinii unui marxist ortodox fa ță de oponen ți. Pentru el, ca și pentru adeptul oric ărei
credințe, oponentul nu doar gre șește, ci este p ăcătos. O opinie diferit ă de cea oficial ă este
condamnat ă nu doar de pe pozi ții științifice, dar și din punct de vedere moral.

146 Unii cercet ători occidentali atrag aten ția la faptul, c ă nu doar în spa țiul sovietic, dar și în occident, atitudinea fa ță
de Marx era aproape de una mistic ă. „Pentru occidentul din timpul „r ăzboiului rece” el era generatorul tuturor
relelor de pep ământ, care a pus bazele cultulu i monstruos al omului, a c ărui influien ță dăunătoare trebuia s ă fie
lichidată. În Uniunea Sovietic ă la mijlocul secoluui XX el a c ăpătat statutul de Dumnezeu, pentru care Lenin era
Ioan Botez ător, iar tovar ășul Stalin desigur Mesia”. Vezi: Френсис У. Карл Маркс . М.: ACT, 2003, с. 6.
147 Жукоцкий В.Д. Русский марксизм в религиозном измерении (историко -философский аспект ).
Автореферат диссертации на соискание ученой степени доктора философских наук . –Екатеринбург . 2000,
c.19.
148 Шумпетер Й.А. Капитализм , социализм и демократия / Пер. с англ ; предисл . и общ. ред. В.С.
Автономова . Москва : Экономика , 1995, с.377.
149 Кестлер А. Автобиография [Текст ]: фрагменты книги / А. Кестлер ; Пер. с англ . Л.Сумм . În: Иностранная
литература . 2002, № 8, с.210-211.

38Însuși Marx, spre sfâr șitul vieții, a început s ă aibă o atitudine sceptic ă față de „Veșnicele și
marile legi de fier”150. A apărut o contradic ție. Dezvoltarea teoriei marxiste presupunea
intensificarea aten ției spre particularit ăți, excepții. Dar marxismul în calitate de „religie” necesita
statornicirea dogmelor, minimizarea excep țiilor, făurirea „legilor de fier”. Dezvoltarea ulterioar ă
a marxismului impunea de a recunoa ște că cea mai mare parte a tezelor ini țiale nu corespund
realităților dezvolt ării civiliza ției. Astfel, marxismul a devenit ostaticul mi șcărilor intelectuale
generate de tezele sale, a succesului s ău politic. Marx în țelese că multe din cele scrise nu mai
corespundeau realit ății. Însă doctrina propus ă, deja „cucerise masele”. Or, cum scria el însu și:
„ideea, cucerind masele, devine o for ță materială”151.
Marx încearc ă să modifice unele elemente ale doctrinei cu riscul de a ruina toat ă
construcția. Nici adep ții săi nu erau dispu și a-i permite s ă clatine temelia înv ățăturii, sub drapelul
căreia se construia lupta și cariera lor politic ă152. A apărut conflictul dintre p ărțile utopice și
științifice ale marxismului, care urma s ă aibă o influen ță puternică asupra activit ății științifice,
culturale etc. din secolul XX. Pentru țările ce au proclamat marxismul ideologia lor oficial ă,
acest conflict va avea urm ări cu adev ărat dramatice, întrucât ap ărarea „purit ății marxismului” va
fi utilizată pentru justificarea represiunilor politice și a crimelor.
Mulți istorici s-au pomenit în rândul celo ra care, în mod cointeresat, au sus ținut ideile
sociologice ale lui Marx. Cu toate acestea, cea mai actual ă pentru știința istorică era problema cu
privire la gradul de universalitate și obligativitate a teoriei propuse de Marx. În replic ă lui
N.K. Mihailovski, Marx critic ă articolul Karl Marx în fa ța judecății lui I.Jukovski (1877):
„Criticul meu a dorit s ă transforme schi ța mea despre originea capitali smului vest-european într-
o teorie istorico-filosofic ă întreagă a căii istorice a popoare lor, în mod fatal destinat pentru
fiecare din ele, oricare n-ar fi condi țiile existen ței lor istorice. Dar eu rog s ă fiu iertat: o astfel de
interpretare pentru mine în acela și timp e prea onorabil ă și prea rușinoasă”153. Marx, în țelegând
probabil c ă învățătura sa are unele lacune, o considera drept o metodologie de alternativ ă la
multe alte teorii. Succesul ei îi crea anumite rezerve, or, sus ținerea veridicit ății însemna a- și lua
responsabilitatea asupra destinului a sute de mii și chiar milioane de oa meni. Astfel credem c ă
poate fi interpretat ă încercarea sa de a modifica unele teze ale teoriei, și modestia cu privire la

150 Маркс К. Критика готской программы . În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т. 19. Москва :
Изд-во полит . литературы , 1961, c.23,24,419
151 Маркс К. К критике гегелевской философии права . Введение . În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Том.
1. изд. второе . Гос. изд-во полит . литературы . Москва , 1955, с.426.
152 Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ” (либеральная апология ). În.
Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 19.
153 Маркс К. Письмо в редакцию „Отечественных записок ”. În: Маркс К. и Энгельс Ф. Сочинения . Изд.
второе . Т.19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.120.

39absolutizarea ei. Faptul c ă Rusia a f ăcut experien țe îndrăznețe și adesea reu șite de inginerie
socială i-a determinat pe mul ți să creadă că marxismul trebuie s ă fie un gen de tehnologie
socială, sau că este, cel pu țin, favorabil acesteia. O asemenea gre șeală, afirmă K.Popper, nu o
poate face îns ă nimeni care cunoa ște cât de cât istoria marxismului. Marxismul în opinia sa „e o
teorie pur istoric ă, o teorie ce urm ărește prezicerea evolu țiilor viitoare pe plan economic și pe
planul puterii polit ice, mai cu seam ă a revolu țiilor”. Așa fiind, el n-avea cum s ă ofere baza
politicii PC(b)R dup ă preluarea de c ătre acesta a puterii politice. Or, „Marx interzisese practic
orice tehnologie social ă, pe care o denun țase ca fiind utopic ă”154.
Prezentarea lui Marx ca f iind un oponent al oric ărei teorii psihologiste a societ ății ar putea
să surprindă pe unii marxi ști, ca și pe unii antimarxi ști, afirmă K.Popper, întrucât exist ă mulți
care văd lucrurile foarte diferit155 totuși, n-am nici o îndoial ă, menționează filosoful, c ă acele
teorii dau lui Marx o interpretare gre șită întrucât concep țiile acestora au prea pu țin cu ceea ce
Marx a numit „materialism istoric”156. Popper men ționează că „Este trist ă sub aspect intelectual,
căderea marxismului de la nivelul Capitalului la cel al Mitului secolului XX”157. Mai mult decât
atât, Marx niciodat ă nu a utilizat termenul „materialism istoric”. Acest termen a fost introdus de
Engels, utilizându-l ini țial în scrisorile sale din anul 1890 c ătre K.Schmidt și I.Bloh158, iar apoi în
introducerea la edi ția în limba englez ă a lucrării Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință
în 1892159. Însuși Marx prefera expresia mai rezervat ă „concepția materialist ă asupra istoriei”,
subînțelegând c ă este vorba despre o anumit ă poziție sau metod ă teoretico-metodologic ă și nu un
sistem filosofic. Acest fapt nu a îm piedicat materialismului istoric s ă se transforme în unul din
sistemele filosofice dintre cele mai dogmatice, închise și cu preten ții la adevăr absolut.
Exemplu al absolutiz ării rolului lui Marx și al teoriei sale pot servi afirma țiile lui Lenin:
„Genialitatea lui Marx const ă în faptul c ă el a reușit înaintea tuturora s ă tragă de aici și să aplice
în mod consecvent concluzia, pe care o sugereaz ă istoria universal ă. Această concluzie este
teoria luptei de clas ă”160; „Din momentul apari ției Capitalului , concepția materialist ă a istoriei

154 Popper, K.R. Societatea deschis ă și dușmanii ei. Vol.II. Epoca marilor profe ții: Hegel și Marx. Bucure ști:
Humanitas, 1993, p.94.
155 Ibidem, 114.
156 Ibidem, p.114-115
157 Ibidem, p.115.
158 Энгельс Ф. Письмо Конраду Шмидту 5 августа 1890 г. În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе .
Т. 37. Москва : Изд-во полит . литературы , 1965, c.370-372; Энгельс Ф. Йозефу Блоху в Кёнигсберг . 21-22
сентября 1890 г. În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.37. Москва : Изд-во полит . литературы ,
1965, с.220-221
159 Энгельс Ф. Введение к англ. изд. „Развития социализма от утопии к науке ”. În: Маркс К. и Энгельс Ф.
Сочинения . Изд. второе . Т. 22. Москва : Изд-во полит . литературы , 1962, 299 с.
160 Ленин В.И. Трей извоаре ши трей пэрць алкэтуитоаре але марксизмулуй . În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 23. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п. 52.

40nu mai este o ipotez ă, ci o teză științific demonstrat ă”161etc. Dogmatizarea marxismului a devenit
preocuparea prioritar ă a teoreticienilor ru și, care tindeau s ă justifice teoretic preluarea puterii,
chiar dac ă filosofia marxist ă în Rusia și-a declarat ata șamentul fa ță de tezele lui K.Marx și
F.Engels. N.Berdeaev, V.Zenikovski, N.Loski, G.Florovski, G.Fedotov au analizat istoria marxismului rus de pe pozi ții filosofice și religioase
162. Filosofii f ăcând parte din grupul de
intelectuali exila ți la începutul anilor ’20 din Rusia, au pus accent pe specificul na țional, cultura
spirituală, studiind istoria gândirii sociale, cultura, literatura și filosofia rus ă. Sarcina a fost s ă
înțeleagă dacă marxismul este un fenomen local, sau este de import și introdus cu for ța. Situația
se complica prin faptul c ă vorbind despre marxism, ei opuneau „marxismul clasic” (apologet al
căruia, în Rusia, ei îl considerau pe G.Plehanov) – „neomarxismului” (modifica ție a învățăturii
clasice create de V.Lenin). O.Leontieva în Marxismul în Rusia la r ăscrucea secolelor XIX-XX ,
menționează că Lenin introducea modific ări în marxism acolo unde-i era convenabil din punct de
vedere politic163. Această contrapunere a lui Plehan ov, ca adept al schemelor marxiste clasice, lui
V.Lenin ca voluntarist care a respins aceste sche me pentru a avea succes politic, se întâlne ște și
în istoriografia rus ă a anilor 1990164.
N.Berdeaev considera c ă marxismul pe teritoriul Rusiei s-a modificat și a fost rusificat,
transformându-se în unul din produsel e culturii ruse. A a vut loc rusificarea și orientalizarea
marxismului: „Marxismul care nici pe de parte nu are origini și trăsături ruse, cap ătă stil rusesc,
stil oriental, apro ape de slavofilie165”. Însuși Marx a afirmat c ă teoria sa nu are nici o atitudine
față de Rusia, c ă istoria apari ției capitalismului occidental nu poate fi considerat ă o cale pentru
toate popoarele166. Cu toate acestea, marxismul a continuat s ă fie rusificat, acomodat la realit ățile
politice de c ătre teoreticieni: G.V. Plehanov, V.I. Lenin, I.V. Stalin ș.a.

161 Ленин В.И. Че сынт «приетений нородулуй » ши кум луптэ еи ымпотрива сочиал -демокрацилор ? În:
Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968, п.157.
162 Бердяев Н.А. Истоки и смысл русского коммунизма . În: Бердяев Н.А. Сочинения . Москва : 1994, с.245-
412; Бердяев Н.А Русская идея . În: О России и русской философской культуре : Философы русского
послеоктябрьского зарубежья . Москва : 1990, с.43-271; Зеньковский В.В. История русской философии . Т.2,
ч.2. Ленинград , 1991. c.29-53.; Лосский И.О. История русской философии / Пер. с англ . Москва : Советский
писатель , 1991. c.399-442; Федотов Г.П. Судьба и грехи России (избранные статьи по философии русской
истории и культуры ). В 2-х тт. Т.1. Санкт -Петербург , 1991. 350 с.; Флоровский Г.В. Пути русского
богословия . Вильнюс , 1991. 599 с.
163 Леонтьева О.Б. Марксизм в России на рубеже ХIХ-ХХ веков : Проблемы методологии истории и теории
исторического процесса . Самара : Изд-во „Самарский университет ”, 2004. c.24.
164 Волкогонов Д.А. Ленин : политический портрет . В 2-х кн. Кн.1. Москва : Новости , 1994. С. 121-136, 160-
170
165 Бердяев Н.А. Истоки и смысл русского коммунизма . În: Бердяев Н.А. Сочинения . Москва : 1994, с. 335,
338, 369.
166 Маркс К. Письмо в редакцию „Отечественных записок ”. În: Маркс К. и Энгельс Ф. Сочинения . Изд.
второе . Т.19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.120.

41Unul dintre cei mai importan ți teoreticieni care a contribuit la dezvoltarea lui în varianta
ortodoxă a fost G.V. Plehanov (1856-1918). El a aplicat teoria materialismului economic
abordând astfel de teme ca literatura, cultura, religia. Principalele lucr ări ale acestui teoretician
marxist: Socialismul și lupta politic ă; Contradic țiile noastre; Studi i asupra istoriei
materialismului; Cu privire la problema dezvolt ării concep ției moniste asupra istoriei; Cu
privire la concep ția materialist ă asupra istoriei ; Istoria gândirii sociale ruse au fost scrise de pe
poziții dialectico-materialiste. La baza materi alismului filosofic al lui Plehanov st ă analiza
istorico-filosofic ă. Cercetarea gândirii f ilosofice din trecut, dup ă Plehanov, este, pe de o parte,
dezvoltarea con ținutului acesteia, pe de alt ă parte – analiza formelor și metodelor existen ței ei
sociale. În lucrarea Cu privire la problema dezvolt ării concep ției moniste asupra istoriei,
menționează că: „Pentru a în țelege concep țiile istorice ale lui Marx, trebuie s ă amintim, la ce
rezultate a ajuns filosofia și știința social-istoric ă în perioada precedent ă apariției sale”167. Una
din concluziile lui Plehanov este c ă rezolvarea marxist ă a problemei omului nu a ap ărut pe un loc
gol, dar a fost o co ntinuare a tradi țiilor filosofiei, în al doilea rând, ajut ă a identifica originile
abordării idealiste a problemei omului pe care el o supune criticii.
Plehanov în Concepțiile filosofice și sociale ale lui K.Marx se arăta convins c ă
materialismul istoric al lui Marx este filosofi a istoriei. „De la Marx noi pentru prima dat ă am
primit filosofia materialist ă a istoriei umanit ății”, – afirma Plehanov168. Importan ța ei științifică
este legat ă de faptul c ă ea descoper ă nu cauzele unor fenomene separate, prin care se
caracterizeaz ă procesul istoric, da r modul de identificare și explicare a acestor cauze, adic ă cum
este posibil ă cunoașterea istoriei, ce st ă la baza conceperii filosofice a procesului istoric. În
aceasta, dup ă părerea lui Plehanov, const ă importan ța metodologic ă a explicării materialiste a
istoriei. Mai conving ător, în acest sens, Plehanov considera Capitalul .
Prin concep ția monist ă asupra istoriei a introdus principiul materialismului în filosofia
istoriei. El f ăcea distinc ție între materialismul s ău și „materialismul economic”, dup ă care, se
ascundea vulgarizarea înv ățăturii economice a lui Marx în spiritul „odat ă ce se cunoa ște structura
economic ă a societății, se poate de dedus din ea toate cele lalte fenomene sociale”. Explicându- și
poziția sa, Plehanov sublinia c ă concepția materialist ă asupra istoriei nu limiteaz ă obiectul
analizei la „anatomia economic ă a societății”, deoarece „progresul umanit ății niciodat ă nu se

167 Плеханов Г.В. – (Н. Бельтов ). К вопросу о развитии монистического взгляда на историю . – Москва :
Государственное Изд-во политической литературы . 1949, с.131.
168 Плеханов Г.В. Философские и социальные воззрения К.Маркса . În. Плеханов Г.В. Избранные
философские произведения в 5-ти тт. Т. 2. – Москва : 1956, с.452.

42realizează doar în limitele economiei”169 . În viziunea sa, filosofia materialist ă a istoriei cuprinde
totalitatea fenomenelor sociale, direct sau indirect condi ționate de economia social ă, până chiar
și imagina ția omului. În afar ă de aceasta, ea presupune „pricepere a de trecere” de la economie la
sfera vieții spirituale a societ ății. „Este inadmisibil s ă ne băgăm întotdeauna cu «economia» în
explicarea fenomenelor sociale”170 – nu odat ă preîntâmpina Plehanov.
Un interes deosebit, în acest sens, îl prezint ă lucrarea Istoria gândirii sociale ruse . Însăși
structura lucr ării, în care se prezint ă inițial dezvoltarea rela țiilor sociale ruse, iar apoi se
elucideaz ă mișcarea gândirii sociale, d ă de înțeles concep țiile autorului. Referitor la
materialismul istoric, Plehanov men ționa că acesta are statut de transformare revolu ționară în
filozofie, asem ănătoare cu cea a lui Kopernik. Esen ța transform ării, menționează autorul, const ă
în afirmarea principiului: „existen ța socială determin ă conștiința socială”. în opinia sa, acest
principiu poate fi interpretat în felul urm ător: „Fiec ărui nivel de dezvoltare dat al for țelor de
producție și corespunde un anumit tip de rela ții interumane în procesul social de produc ție.
Caracterul acestor rela ții determin ă toată structura social ă, care din partea sa determin ă modul de
percepere, sim țire, gândire și acțiunii oamenilor – într-un cuvânt, natura lor”171.
Istoria, dup ă Plehanov, este proces material, ce include toate aspectele vie ții și activității
oamenilor. Primatul proceselor materiale în raport cu cele spirituale pent ru Plehanov a fost teza
de pornire în filosofia sa a isto riei. Repetând pe Marx el afirm ă: „relațiile de produc ție determin ă
toate celelalte rela ții, existente între oameni în via ța lor social ă. Relațiile de produc ție, la rândul
lor sunt determinate de starea for țelor de produc ție”172. Cu toate acestea, el acord ă o atenție
foarte mare sferei spirituale – culturii, ideologiei, considerând c ă ele se afl ă în dependen ță de
partea material ă. Un rol important în dezvoltarea societ ății îl au nu doar rela țiile economice, dar
și lupta de clas ă. Prin prisma acestei lupte se manifest ă interesele economice, care, la rândul lor,
determină ideologia claselor, morala lor, arta, religia173. În acest context, Plehanov men ționa că
Rusia către 1917 nu a fost gata pentru transform ările socialiste: dup ă părerea sa, „moara istoriei”
nu a măcinat încă făina din care s ă se coacă „plăcinta socialismului” . Trebuie s ă mai treac ă timp
până ca țara să fie gata pentru revolu ția burghezo-democratic ă, iar după ce capitalismul în Rusia

169 Плеханов Г.В. В защиту экономического материализма . În. Плеханов Г.В. Избранные философские
произведения в 5-ти тт. Т. 2. – Москва : 1956, с. 216.
170 Плеханов Г.В. Об “экономическом факторе ”. În: Плеханов Г.В. Избранные философские произведения в
5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956, с. 288.
171 Плеханов Г.В – философ : материалы к библиографии / Сост . О.Ю. Лесных , М.Л. Карягина , Е.А.
Рябоконь ; вступ . ст. Б. В. Емельянова . Екатеринбург : Изд-во Урал . ун-та, 2007. 68 с.
172 Плеханов Г.В. Материалистическое понимание истории . În. Плеханов Г.В. Избранные философские
произведения в 5-ти тт. Т. 2 – Москва : 1956, c.658.
173 Плеханов Г.В. Основные вопросы марксизма . În: Плеханов Г.В. Избранные философские произведения в
5-ти тт. Т.3. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956, с. 179-180.

43își va finisa lucrul și de cea socialist ă174. De aceea a sus ținut Guvernul Provizoriu și s-a pronun țat
în apărarea sa. În Scrisoarea deschis ă muncitorilor din Petrograd și convingea c ă acapararea
puterii înainte de timp „de o clas ă – sau și mai rău – de un partid” poate duce la consecin țe
triste175. Aceste scrisori n-au fost publicate în operele alese și cele complete ale lui G.V.
Plehanov din motive lesne de în țeles.
G.V.Plehanov afirm ă că fără analiza psihologiei sociale este imposibil de a reconstitui
imaginea adecvat ă a dezvolt ării gândirii sociale: „Nu este nici un fapt istoric, care n-ar fi legat la
originea sa cu economia social ă, dar nu este mai pu țin corect și faptul că nici un fapt istoric care
nu ar fi precedat, înso țit și urmat o anumit ă stare a con științei”. De aici rezult ă, în viziunea lui
Plehanov , și importan ța mare a psihologiei sociale: „Dacă de ea se ține cont în istoria dreptului și
a gândirii politice, atunci f ără ea nu este posibil nici un pas în istoria literaturii, artei, filosofiei
ș.a.”176. În lucrările sale se trateaz ă ideea maselor populare ca f ăuritori ai istoriei societ ății. După
Plehanov, istoria a fost f ăcută de oameni incon știent, pân ă când masele nu au v ăzut forțele
motrice de baz ă ale progresului istoric: „odat ă ce au fost desc operite aceste for țe, odată ce au fost
studiate legile ac țiunii lor – oamenii vor fi în stare s ă le ia în mâinile proprii”177. Rolul și
importanța personalit ății sunt determinate de nivelul de dezvoltare a organiz ării sociale. Dar
personalitatea este relativ liber ă de procesele economice și politice. Activitatea personalit ății se
corelează cu conștiința ei despre locul pe care ea îl ocup ă în șirul evenimentelor ce au loc. Cu cât
mai important î și imagineaz ă rolul său, cu atât mai hot ărât ea ac ționează. În așa mod,
personalitatea reprezint ă expresia întregului poten țial al vieții sociale, creatorul istoriei. Plehanov
evidențiază că marxismul nu neag ă activitatea bine planificat ă a activității oamenilor: „rela țiile
sociale sunt esen ța relațiilor interumane, și nici un mare pas nu poate avea loc în istorie f ără
participarea unui num ăr mare de oameni, adic ă a maselor. Necesitatea particip ării lor
condiționează necesitatea influen ței unor personalit ăți mai dezvoltate asupra maselor. Astfel, se
deschide câmp liber activit ății unor personalit ăți aparte”178. Rezultă că personalit ățile datorit ă
capacităților lor pot influen ța destinul societ ății.
În ceea ce prive ște compara ția Rusiei cu statele occidentale, Plehanov remarc ă că „nefiind
original pe deplin, proces ul istoric rus se deosebe ște de cel francez prin câteva tr ăsături

174 Кончаловский А.С. Возвышающий обман . – Москва : Коллекция Совершенно секретно , 1999. , c.308.
175 Плеханов Г.В. Открытое письмо к петроградским рабочим . În: Единство . 1917. 28 октября .
http://libelli.ru/library /tema/sc/marxism/n_w/pleh_nv .htm [Accesat 12.10.2008]
176 Плеханов Г.В. О материалистическом понимании истории . În: Плеханов Г.В. Избранные философские
произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956, с.247-248.
177 Плеханов Г.В. Еще раз материализм . În: Плеханов Г.В. Избранные философские произведения в 5-ти тт.
Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы ,1956, с.445.
178 Плеханов Г.В. К вопросу о роли личности в истории . În: Плеханов Г.В. Избранные философские
произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956, с.334.

44fundamentale. Și nu doar de cel francez. Procesul istoric rus are unele tr ăsături ce-l deosebesc de
cel al statelor europene și-l aseamănă mai mult cu despo țiile orientale”179. Plehanov afirm ă că
Rusia în evolu ția sa istoric ă se plaseaz ă între Occident și Orient. Epocile istorice ale istoriei
Rusiei, conform concep ției lui Plehanov, se deosebesc prin tr ăsăturile comune cu Orientul sau
Occidentul. Viziunile is torice elucidate în Istoria gândirii sociale ruse , au fost întâmpinate cu
scepticism de colegii s ăi în lupta politic ă.
G.V. Plehanov printre primii a inte rpretat istoria Rusiei prin prisma materialismului istoric.
Lenin a apreciat meritele „profesorului s ău” în măsura în care ideile și lucrările acestuia
contribuiau la lupta îm potriva adversarilor s ăi politici. „Meritele lui, sc ria V.Lenin, sunt enorme,
în trecut. Pe parcursul a 20 de ani el a oferit o mul țime de opere extraordinare, în special
împotriva oportuni știlor marxi ști, norodnicilor”180. V.Lenin în calitate de lider al bol șevicilor,
conducător al Statului sovietic a ini țiat curentul neomarxist interpretând marxismul în
dependen ță de realitățile și scopurile politice. Ocupându-se de teoretizarea statului și revoluției, a
societății socialiste a fost și inițiatorul politicii în domeniul înv ățământului și științei.
Activitatea teoretic ă a lui V.I.Lenin poate fi împ ărțită convențional în câteva direc ții181:
Prima direc ție se refer ă la dezvoltarea sociologiei marxiste. Stabilindu-se la Peterburg, Lenin s-a
inclus în lupta cu norodnicii și a atras aten ția asupra sa cu articolele Ce sunt „prietenii
norodului” și cum lupt ă ei împotriva social-democra ților (1894)182 și Conținutul economic al
norodnicismului și critica lui în cartea lui Struve (1895)183. Pentru prima dat ă concepțiile sale
sociologice au fost elucidate în polemica cu nor odnicii. La baza sociologiei, Lenin, chiar de la
început, a pus nu personalit atea, ci grupul social. La întrebarea pe care singur și-a dat-o – „ce
este idealul pentru un marxist?” – el r ăspunde: „Marxistul reiese din acela și ideal, dar îl
confruntă nu cu știința modern ă și ideile morale modern e, dar cu contradic țiile de clas ă existente
și îl formuleaz ă nu ca necesitate a științei, dar ca necesitate a un ei clase anumite, creat ă de
anumite rela ții sociale […] Marxistul are drept criteriu formularea și explicarea teoretic ă a luptei

179 Плеханов Г.В. История русской общественной мысли În. Плеханов Г. В. Сочинения . Т.XX. Москва –
Ленинград : Гос. изд-во полит . литературы , 1925, с.12.
180 Ленин В.И. Деспре авантуризм . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол.25. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ ,
1973, п.259.
181 Алексеева Г.Д. В.И. Ленин об исторической науке и ее задачах в условиях диктатуры пролетариата . În:
История и историки . Историческая концепция В.И.Ленина . Методология -Лаборатория .
Историографический ежегодниг . 1970. Москва : Наука , 1972, с.255-256.
182 Ленин В.И. Че сынт «приетений нородулуй » ши кум луптэ еи ымпотрива сочиал -демокрацилор ? În:
Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968, п.141-387.
183 Ленин В.И. Кончептул економик ал народничисмулуй ши критика луй ын картя д-луй Струве . În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968, п.389-598.

45de clasă care se desf ășoară sub ochii no ștri între clasele sociale și între interesele economice”184.
A doua direc ție în activitatea teoretic ă al lui V.Lenin este dezvoltarea filosofiei marxiste. În
lucrarea Materialismul și empiriocriticismul185, Lenin afirm ă că: „Materialismul în general
recunoaște existen ța obiectiv real ă (materia), neatârnat ă de conștiința, senzația, de experien ța
ș.a.m.d. ale omenirii. Mate rialismul istoric recunoa ște existen ța obștească neatârnat ă de
conștiința obștească a omenirii. Con știința în ambele cazuri este doar reflec ția existen ței, în cel
mai bun caz cea mai adev ărată reflectare a ei”186. Susținerea materialismului economic și istoric
a căpătat încă o trăsătură important ă. Aceasta este recunoa șterea caracterului p ărtinitor al
învățăturii și în general al filosofiei materialiste. „Filosofia modern ă este la fel de partinic ă, ca și
cu două mii de ani în urm ă”187. A treia direc ție a activit ății teoretice a lui Lenin este legat ă de
teoretizarea revolu ției. În lucr ările publicate în aceast ă direcție este abordat ă tema revolu ției și a
statului. Fiind principalul te oretician al experimentului sovietic, în încheierea lucr ării Statul și
revoluția, Lenin va scrie, exprimându- și după părerea sa voca ția și sensul vie ții sale: „Este mai
plăcut și mai folositor s ă înfăptuiești «experien ța revoluției» decât s ă scrii despre ea”188.
Lenin înțelegea no țiunea de istorie în trei sens uri: „istoria” – ca evenimente și fapte ale
trecutului; „istoria” – ca știință, ce studiaz ă evenimentele trecutului și „istoria” – ca evenimente
istorice ale contemporaneit ății189. În lucrările sale, V.I. Lenin apela la anumite subiecte istorice
pornind de la scopurile pe care și le punea: pentru a determina tendin țele dezvolt ării societății și
elaborării liniei politice, pentru argumentarea viziunilor și a platformei politice în anumite
probleme, pentru convingerea și atragerea adep ților, și critica adversarilor, pentru a argumenta
incorectitudinea teoriilo r burgheze cu privire la dezvoltarea societ ății190, a argumenta
„veridicitatea” teoriei marxiste, a caracterului firesc al „revolu ției”, a legitimit ății Puterii
sovietice instaurate și a politicilor promovate de aceasta.
În lucrările lui Lenin, înv ățătura despre forma țiunile social-economice este strâns legat ă de
analiza de clas ă a procesului istoric și partinitate în aprecierea lui. Lenin în țelegea sarcina sa în a
cerceta rela țiile de produc ție și evoluția lor folosindu-se de metodele materialiste și de economia

184 Ленин В.И. Кончептул економик ал народничисмулуй ши критика луй ын картя д-луй Струве . În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968, п.461.
185 Ленин В.И. Материализм ши емпириокритичизм . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 18. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1971, п.7-427.
186 Ibidem, p. 390.
187 Ibidem, p.421.
188 Ленин В.И. Статул ши револуция . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 33. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1975, п.138.
189 Алексеева Г.Д. В.И. Ленин об исторической науке и ее задачах в условиях диктатуры пролетариата //
История и историки : историографический ежегодник . 1970: Историческая концепция В.И.Ленина .
Методология . Лаборатория / отв. ред. М.В.Нечкина . М., 1972. c. 56.
190 Ibidem, p.57.

46politică. Lenin, utilizând teoria materialismu lui istoric, a ajuns la concluzia c ă istoria rus ă s-a
dezvoltat în corespundere cu legit ățile istoriei universale. Din cauza c ă Lenin era, în primul rând,
om politic, interesul lui fa ță de istoria rus ă era selectiv și se corela cu viziunile sale politice și
principiile metodologice. Lenin în premier ă a analizat procesul form ării și dezvolt ării
capitalismului în Rusia de pe pozi ții marxiste în Dezvoltarea capitalismului în Rusia (1895)191.
Lucrarea a ap ărut din necesitatea de a r ăspunde în mod marxist la un șir de întreb ări cu privire la
istoria Rusiei, necesitate legat ă de disputele teoretice cu nor odnicii cu privire la dezvoltarea
capitalismului și a pieței. Lenin înainteaz ă criteriile sale de determinare a formelor de produc ție a
mărfurilor, arat ă intercalările complicate ale rela țiilor capitaliste și de șerbie în economia Rusiei
din secolul al XIX-lea, și ajunge la concluzia c ă Rusia este o țară capitalist ă. Lenin face unele
incursiuni istorice în istoria medieval ă a Rusiei și cea modern ă, evidențiind unele tr ăsături
distinctive ale procesului istoric, devenind astfel ni ște șabloane pe care nimeni nu îndr ăznea să le
pună la îndoial ă în istoriografia sovietic ă.
Referitor la metodele studierii fapt elor istorice, V.I. Lenin remarca c ă „întregul spirit al
marxismului, întregul s ău sistem cer ca fiecare pozi ție să fie abordat ă doar din punct de vedere
(a) istoric; (b) în raport cu altele; (c) doar în leg ătură cu experien ța concretă a istoriei”192. Printre
metodele cele mai importante, elaborate și promovate de apologet, un loc însemnat îl ocup ă
analiza de pe pozi ții de clasă a fenomenelor și proceselor vie ții societății. Metoda analizei de pe
poziții de clasă a fost apreciat ă în istoriografia sovietic ă ca fiind cea mai important ă descoperire
a gândirii istorice193. Lenin în țelegea aceast ă metodă ca cel mai important mijloc al cunoa șterii
istorice. O condi ție obligatorie a dobândirii cuno ștințelor veridice despre procesele sociale
V.Lenin considera analiza acestor fenomene prin prisma con ținutului lor de clas ă și a
contradicțiilor de clas ă care le sunt specifice și explicarea cum anume forma țiunea social ă
determină evenimentele istorice. Partinitatea, în acest sens, reprezint ă în accep țiune marxist-
leninistă un criteriu al obiectivit ății – obligând istoricul în orice apreciere a evenimentelor s ă stea
pe poziția unui anumit grup social194. Or, forma superioar ă a cunoașterii științifice a realit ății
istorice, capabil ă să dea o reflectare obiectiv ă, pentru V.Lenin este obiectivitatea luptei de clas ă,
ce permite a determina pozi țiile, interesele și relațiile dintre diferite clase sociale și în aceast ă

191 Ленин В.И. Дезволтаря капитализмулуй ын Русия . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 3. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1969, п.1-685.
192 Ленин В.И. Кэтре И.Ф. Арманд . 30 ноембрие 1916. În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 49. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1977, п.388.
193 Могильницкий Б.Г. Введение в методологию истории . Москва : Высшая школа , 1989. С.30.
194 Ленин В.И. Кончептул економик ал народничисмулуй ши критика луй ын картя д-луй Струве . În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1968, п.469.

47cale de a în țelege tendin țele dezvolt ării faptelor, de a depista esen ța lor de clas ă195.
„Obiectivitatea de clas ă”, opusă „obiectivit ății burgheze”, se eviden țiază în lucrările lui Lenin ca
formă superioar ă a partinit ății în cercetarea fenomenelor sociale. În cercetarea fenomenelor
sociale un cercet ător marxist trebuie s ă țină cont de principiul partinit ății și al obiectivit ății de
clasă: „Marxistul, scria V.Lenin, trebuie s ă țină cont de faptele ob iective, de mase și clase, și nu
de personalit ăți sau alți factori”196. Analiza de pe pozi ții de clas ă a constituit un principiu
fundamental în disputele teoretice și în practica „construc ției socialismului”, or, construc ția unei
societăți fără clase însemna lichidarea claselor, în special a burgheziei, capitalismul fiind
considerat pericolul principal.
Teoria și practica construc ției socialismului, dup ă preluarea puterii de c ătre bolșevici,
devine preocuparea principal ă a teoreticienilor. Lenin vedea în revolu ția socialist ă posibilitatea
depășirii rapide a înapoierii economice și culturale. Revolu ția cultural ă includea un complex
amplu de sarcini ale construc ției socialiste în domeniul culturii, științei și învățământului.
În noile condi ții, de dup ă 1917 în Rusia, Lenin nu avea alt ă alternativ ă, decât s ă
construiasc ă socialismul pe baza realiz ărilor culturii capitaliste de pân ă la „revolu ție”: „Trebuie
să luăm toată cultura, pe care capitalismul ne-a l ăsat-o, și din ea s ă construim socialismul, f ără
aceasta noi nu vom putea construi societatea comunist ă” 197 motivând c ă trecerea de la capitalism
la comunism este un proces firesc, evolutiv198.
În cadrul transform ărilor culturale, școlii i se rezerva rolul de instrument al educa ției
comuniste – la primul congres al angaja ților din înv ățământ și Congresul al VIII-lea al PC(b)R
din 1918 Lenin men ționa: „Victoria revolu ției o poate consolida doar școala”; „Destinul
revoluției ruse depinde direct de ra piditatea trecerii maselor de înv ățători de partea Puterii
sovietice”199. Partidul și-a pus sarcina: „s ă transforme școala dintr-un instrument de domina ție de
clasă a burgheziei în unul de lichidare complet ă a împărțirii societ ății în clase și regenerare
comunistă a societății”200. În perioada construc ției comunismului, școala, în viziunea lui Lenin,
va propaga principiile comunismului, și va asigura influen ța ideologic ă, organizatoric ă,
educativă a proletariatului asupra p ăturilor semi-proletare și neproletare, a maselor muncitoare în

195 Ленин В.И. Деспре линия политикэ . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 22. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1973, п.115-117.
196 Ленин В.И. Спечификул тактичий каре декурже дин челе арэтате май сус. În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 31. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п.177.
197 Ленин В.И. Сукчеселе ши греутэциле путерий советиче . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 38.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п. 54-55.
198 Ibidem, p.64-65.
199 Гуркина Н.К. История образования в России (X-XX века): Учеб . Пособие . СПб : СПбГУАП , 2001. c.43.
200 Ленин В.И. Програмул Партидулуй Коммунист (ал болшевичилор ) дин Русия . În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п.495.

48scopul educ ării unei noi genera ții, capabil ă să edifice comunismul201. Pentru realizarea acestui
deziderat, Lenin a propus s ă fie pregătite cadre noi de lucr ători ai înv ățământului, p ătrunși de
ideile comunismului; s ă aibă acces în școli superioare, to ți doritorii de a face studii, în primul
rând muncitorii; s ă se desfășoare o propagand ă cât mai larg ă și să se utilizeze în acest scop
aparatul de stat202. Transformarea sistemului educa țional în mijloc de ideologizare și
îndoctrinare a societ ății nu a fost întâmpl ătoare, ea au fost conceput ă în viziunea leninist ă asupra
științei și învățământului și în Programul PC(b)R.
Instaurarea Puterii sovietice în Rusia a creat un climat favorabil istoriografiei marxiste.
Lipseau îns ă cadrele capabile s-o propage203. Despre aceasta, Lenin men ționa: „Noi vom educa
specialiști comuni ști adevărați doar peste dou ăzeci de ani: prima genera ție de comuni ști fără
vreo pată și compromitere; noi trebuie s ă aranjăm totul acum, nu peste dou ăzeci de ani, dar peste
două luni, pentru a lupta cu burghezia, împotriva științei burgheze a întregii lumi. Aici noi
trebuie să învingem. Cu for ța maselor s ă impunem speciali știi burghezi s ă ne slujeasc ă nouă –
greu, dar este posibil, și dacă noi vom face aceasta noi vom învinge”204. Intelectualitatea,
educată în Rusia țaristă și peste hotare, reprezenta un pericol pentru sovietici. Îns ă cadre noi nu
aveau, or solu ția pe care a propus-o Lenin er a de a impune cadrele vechi s ă munceasc ă în folosul
Puterii sovietice. Important era, în viziunea lui Lenin, ca realiz ările științei să fie utilizate pentru
descătușarea rațiunii, pentru r ăspândirea viziunii științifice, educarea unui „om nou” și
construcția unor forme noi de rela ții sociale205.
Fiind considerat clasic al marxism-leninism ului, autoritatea lui Lenin era incontestabil ă în
toate sferele activit ății. În domeniul filosofiei, al filosofiei istoriei, acest lucru se manifesta prin
faptul că lucrarea Materialismul și empiriocriticismul206 a fost tratat ă ca cea mai înalt ă realizare a
gândirii filosofice. În acela și timp, unele teze, pe care însu și Lenin le-a recunoscut a fi
elementare, erau l ăudate ca fiind geniale. Lenin ca persoan ă a fost apreciat, la nivelul celor mai

201 Ibidem, p.496; Vezi mai detaliat: Dolghi A. Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior în epoca stalinist ă:
Aspecte istorico-teoretice. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din Moldova, Seria
„Științe umanistice”, 2007 , nr.4, p.34-41.
202 Ленин В.И. Програмул Партидулуй Коммунист (ал болшевичилор ) дин Русия . În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п.496-497
203 Dolghi A. Istoria și istoricii în societatea sovietic ă. În: Scientific and Technical Bulletin. Series: Social and
Humanistic Sciences. Scientific and Technical Bulletin of the „Aurel Vlaicu” University of Arad, 2008, anul XIV,
nr.12, p.14.
204 Ленин В.И. Сукчеселе ши греутэциле путерий советиче . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 38.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п. 65.
205 Префацэ În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 33. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п. XVII;
Префацэ . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 39. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п.VII-XXIV.
206 Ленин В.И. Материализм ши емпириокритичизм . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 18. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1971, п.7-427.

49înalte organe de stat și de partid, drept geniu207. Statutul de clasic al lui Lenin nu a fost pus
niciodată la îndoial ă în URSS, îns ă în scurt timp dup ă moartea lui (1924), un alt lider sovietic –
I.Stalin a pretins la rolul de teoretician al comunismului științific208.
Dogmatizarea marxismului în Uniunea Sovietic ă a continuat. Temelia „construc ției”
ideologice, pe care o ridica Stalin, urma s ă devină Istoria PC (b) din toat ă Uniunea. Curs scurt,
(în continuare Curs scurt – n.a.) publicat în anul 1938 „sub redac ția Comisiei CC a PC(b)”, dar
atribuit în curând în ex clusivitate lui Stalin209.
Pe parcursul elabor ării acestei lucr ări, Stalin a luat sub control „ știința – istoria partidului”
subordonând-o scopurilor sale210. Istoricul N.Maslov men ționează că Stalin tindea „con știent și
permanent spre crearea aureolei infaibilit ății în jurul propriei persoane”211. Se atingea acest scop
pe calea persecut ării istoricilor „înc ăpățânați” și a „prelucr ării” altora și transformarea lor în
apologeți ai noii concep ții staliniste cu privire la istoria partidului în care dreptul la ini țiativă
Stalin și l-a asumat în exclusivitate sie212.
Cursul scurt include concep ția stalinist ă privind „trecerea URSS spre socialism”: legitatea
revoluției, inevitabilitatea r ăzboiului civil și victoria asupra contrarevolu ției și interven țiilor,
distrugerea cu succes a opozi ției, necesita tea industrializ ării și colectiviz ării, „atingerea
succeselor istorice sub conducerea PC(b), a CC, și personal a lui Stalin, care depuneau «eforturi
enorme» pentru rezolvarea aces tor sarcini complicate pentru țară”213 .
Esența Cursului scurt consta în reevaluarea, din punctu l de vedere al lui I.Stalin, a
succeselor, rezultatelor și perspectivelor dezvolt ării Statului sovietic. Cursul scurt a început s ă
determine întregul con ținut al ideologiei oficiale, s ă influențeze conștiința socială a maselor,
procesul dezvolt ării nu doar a științei istorice, dar și a tuturor științelor socioumanistice.
Menționând că „Istoria PC (b) din toat ă Uniunea este istoria a trei revolu ții: revoluția burghezo-

207 В.И.Ленин – „ русский гений ” или – разрушитель России ?. În. http://kro-
krim.narod.ru/PUBLIK /LENIN/lenrusia.htm [Accesat 21.09.2009)
208 Волин Б. Тов. Сталин о сути и букве марксизма . În. Борьба классов . № 3-4, 1933. с.30-39; Сидоров А. И.
В. Сталин и советская историческая наука . Вопросы истории , № 12, 1949, с. 23-40; Великий вождь и учитель
Коммунистической Партии и советского народа . К семидесятилетию со дня рождения И.В.Сталина . Москва ,
Отдел пропаганды и агитации цк Вкп(б),1949.
209 Гречухин П.Б., Данилов В.Н. Выход „Краткого курса истории ВКП (б)” и предвоенное советское
общество . Историографический сборник : Межвуз . сб. науч . тр. Саратов : Изд-во Сарат . ун-та, 2001, Вып. 19,
c.53.
210 Маслов Н.Н. Краткий курс истории ВКП (б) – энциклопедия культа личности Сталина . În: Вопросы
истории КПСС . 1988, № 11, с.65-69.
211 Ibidem.
212 Pentru mai multe detalii, a se vedea: Adrian Dolghi. Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Curs Scurt:
Cultul Personalit ății lui Stalin – într mit și realitate. // Buletin Științific al Academiei Ecologice din România. Nr.13-
14/2008. p.329-340.
213 Историческая наука России в XX в. Москва : Научно -издательский центр „Скрипторий ”, 1997. c.159

50democratic ă din anul 1905, a revolu ției burghezo-democratice din februarie 1917 și a revolu ției
socialiste din octombrie 1917” , „Istoria PC (b) din toat ă Uniunea este istoria detron ării
țarismului, a r ăsturnării puterii mo șierilor și capitaliștilor, istoria învingerii interven ției militare
străine în timpul r ăzboiului civil, istoria construc ției Statului sovietic și a societății socialiste în
țara noastr ă”214, I.V.Stalin a anun țat concep ția că Istoria PC(b) este istoria apari ției și dezvoltării
a însuși Statului sovietic, asumându- și sie rolul „marelui conduc ător”.
Cursul scurt conține numeroase expresii care elogiaz ă rolul lui Stalin în s ăvârșirea
„revoluției”, construc ția/dezvoltarea Statului sovietic și societății socialiste, reprezentând de fapt,
o istorie a aportului adus de Stalin în procesele men ționate: „Stalin desf ășura o munc ă
revoluționară enormă”215; „Poziția lui Lenin în întregime era sus ținută de tovarășul Stalin”216; „O
importanță mare l-a avut discursul tovar ășului Stalin cu privire la problema na țională”217 etc.
Numele lui Lenin în lucrare se întâlne ște de 498 de ori, al lui Stalin de 175 – mult mai pu țin. Însă
în ce prive ște spațiul acordat descrierii rolului fiec ăruia, cel dedicat lui Stalin este incontestabil
mai mare. O alt ă tactică de a elogia rolul lui Stalin a fost plasarea numelor acestora în acela și
context, întâi numele lui Lenin, apoi al lui Stalin, astfel egalându-le practic statutul. Numele lor
sunt plasate al ături de 37 de ori, de exemplu: „Marea cauz ă a partidului lui Lenin-Stalin”218,
„Lenin și Stalin spuneau”219 etc.
Concepția asupra istoriei este expus ă în paragraful Despre materialismul dialectic și
istoric220. Stalin cu ajutorul unor lingu șitori s-a transformat pe sine într-un „mare filosof al
contemporaneit ății”, succesor genial și continuator al filosofiei lui Marx, Engels, Lenin. În
această lucrare, popularitatea sa s- a manifestat în vulgarizarea principiilor filosofice, iar
cunoașterea științifică s-a transformat în scolastic ă, într-un ansamblu de stereotipuri dogmatice.
Paragraful dat a devenit un catehism filosofic, studierea c ăruia se reducea la înv ățarea pe de rost
a întrebărilor puse și a răspunsurilor scurte date.
Materialismul istoric, în accep ție stalinist ă, este acomodarea prevederilor materialismului
dialectic la studierea vie ții sociale, aplicarea prevederilor mate rialismului dialectic la fenomenele
vieții societății, la studierea societ ății, la studierea istoriei societ ății221. Iar istoria societ ății este

214 История Всесоюзной коммунистической партии (большевиков ): Краткий курс / Под ред. Комиссии ЦК
ВКП (б); Одобрен ЦК ВКП (б), 1938 г. Москва : ОГИЗ – Госполитиздат , 1946, c.4.
215 Ibidem, p.77.
216 Ibidem, p.132
217 Ibidem, p.182
218 Ibidem, p.3.
219 Ibidem, p.189.
220 Ibidem, p.99-127.
221 Ibidem, p.100.

51istoria dezvolt ării produc ției, istoria modurilor de produc ție, ce se succed pe parcursul secolelor,
istoria for țelor și relațiilor de produc ție222. Autorul concluzioneaz ă că „istoria dezvolt ării
societății este istoria produc ătorilor de bunuri material e, istoria maselor tr uditoare, care sunt
forțele de baz ă ale procesului de produc ție ce realizeaz ă producția bunurilor materiale, necesare
pentru existen ța societății”223. Știința istorică, se menționează în continuare, „dac ă dorește să fie
știință, nu poate s ă reducă istoria societ ății la acțiunile regilor și comandan ților de o ști, la
acțiunile „cuceritorilor», dar tr ebuie, înainte de toate, s ă se ocupe de istoria maselor muncitoare,
istoria popoarelor”224. Prin urmare, știința istorică trebuia s ă argumenteze teoretic c ă istoria
reprezintă „istoria luptei dintre clase” și că ultima etap ă a evoluției societ ății o reprezint ă
„comunismul”. Iar sarcina principal ă a științei istorice, în accep țiune stalinist ă, este studierea și
descoperirea legit ăților produc ției, legităților dezvolt ării forțelor și relațiilor de produc ție,
legităților dezvolt ării economice a societ ății225.
Ideea despre forma țiunile social-economice Stalin o preia de la Marx, men ționând că
fiecărei forma ții îi corespunde un tip de rela ții de produc ție: gentilico-tribal, sclavagist, feudal,
capitalist, socialist226. La baza rela țiilor de produc ție, menționează autorul, stau tipurile de
proprietate asupra mijloacelor de produc ție. Iar în cadrul orânduirii soci aliste, care exista doar în
URSS, baza rela țiilor de produc ție este proprietatea public ă asupra mijloacelor de produc ție. Aici
nu există nici exploatato ri, nici exploata ți. Bunurile produse se distribuie dup ă muncă în
conformitate cu principiul: „cine nu lucreaz ă, acela nu m ănâncă”227.
Prin paragraful Lichidarea resturilor spionilor buharino-tro țkiști, răufăcătorilor,
trădătorilor patriei , se justific ă regimul totalitar, teroarea, lupta cu adversarii politici.
Buhariniștii și troțkiștii sunt numi ți deja nu opozi ție, ci „band ă, dușmani ai poporului” și „pleavă
a speciei umane”. Ei sunt acuza ți de trădarea patriei, spionaj în folosul serviciilor secrete str ăine,
încercări de a distruge St atul sovietic. În a șa mod, Stalin pornind de la atitudinea personal ă, a
hotărât cine dintre reprezentan ții istoriografiei marxiste trebuie s ă fie considera ți „ortodoc și”, și
cine să fie atribui ți „ereticilor”228. G.V. Plehanov, V.I. Lenin, I.V. Stalin au fost considera ți
clasici, iar L.D. Tro țki, N.I. Buharin, S.F. Platonov, E.V.Tarle și un șir de istorici judeca ți și
condamna ți la diverse pedepse în cadrul „Dosar ului Academiei” din 1929 – eretici.

222 Ibidem, p.116.
223 Ibidem.
224 Ibidem.
225 Ibidem.
226 Ibidem, p.119.
227 Ibidem, p.219.
228 Леонтьева О.Б. Марксизм в России на рубеже ХIХ-ХХ веков : Проблемы методологии истории и теории
исторического процесса . Самара : Изд-во „Самарский университет ”, 2004, c.7-8.

52Sugestivă este expresia c ă „după victoria revolu ției, s-a schimbat și intelectualitatea URSS.
Cei mai mul ți sunt de origine țărani. Ei nu slujesc capitalismului ca vechea intelectualitate, ci
socialismului”229. Transform ările ce au avut loc ca urmare a public ării Cursului Scurt purtau un
caracter radical. S-au produs schimb ări în interpretarea procesului istoric în structura tematic ă a
științei, în organizarea ei. A ap ărut un fenomen nou – „conducerea de stat și de partid a
dezvoltării științei”, s-au m ărit propor țiile și formele influen ței învățământului și științei asupra
conștiinței maselor, memoriei istorice a societ ății230 .
Cursul scurt trata istoria PC (b) din toat ă Uniunea drept o lupt ă a lui Stalin cu tot felul de
„dușmani” ai partidului și poporului231. Manualul con ținea și un ansamblu de dogme conform
cărora urmau s ă fie interpretate toate evenimentele istorice, fiind și o armă a propagandei:
„Studierea istoriei PC(b) consolideaz ă încrederea în victoria cauzei partidului lui Lenin-Stalin,
victoria comunismului în întreaga lume”232.
Totodată, ideile Cursului scurt au devenit baz ă teoretică a administr ării de către birocra ția
partinică a științei, culturii, ideologiei. Din aceast ă cauză, după moartea lui Stalin, s-a renun țat
foarte greu la ideile expuse în Cursul scurt, care au devenit piedica principal ă în evoluția științei
în Uniunea Sovietic ă până în anii ’90, iar în unele privin țe până în prezent.
Istoria Partidului Comunist (bol șevic) din toat ă Uniunea: Curs scurt este apreciat ă astăzi
ca o „relicv ă sumbră a istoriografiei sovietice”. Acest ma nual a determinat, începând cu anii ‛30
până la mijlocul ‛50, atât con ținutul pred ării și cercetării istoriei, cât și a exercitat o influen ță
directă asupra științei istorice din URSS și lagărul socialist – a semnificat apari ția unui alt gen de
istorie – propaganda istoric ă, întrucât concep ția stalinist ă a depășit limitele istoriei partidului și a
devenit un șablon în interpretarea istoriei Rusiei și a popoarelor URSS din secolele XIX-XX.
Schema bicromatic ă a procesului istoric, expus ă în manual, la maximum simplificat ă, reflecta
evoluția evenimentelor, dar în ansamblu era departe de știință, impunea o retrospectiv ă
denaturată, urmărind scopuri politice, generate de condi țiile acelor timpuri. Dup ă moartea lui
Stalin, multe idei și șabloane ale acestei c ărți au continuat s ă figureze în documentele oficiale de
partid, manuale de istorie și diverse scrieri istorice. Pentru istorici r ămânea obligatorie
respectarea cli șeelor teoretico-metodologice. Ca rezult at, stilul dogmatic de interpretare a
trecutului a devenit tr ăsătura fundamental ă imanentă istoriografiei sovietice.

229 История Всесоюзной коммунистической партии (большевиков ): Краткий курс / Под ред. Комиссии ЦК
ВКП (б); Одобрен ЦК ВКП (б), 1938 г. Москва : ОГИЗ – Госполитиздат , 1946, c. 328-329
230 Историческая наука России в XX в. Москва : Научно -издательский центр „Скрипторий ”, 1997. c.160-161
231 Маслов Н. Краткий курс ВКП (б) – энциклопедия культа личности Сталина . În: Суровая драма народа .
Москва , 1989, с.334-335.
232 История Всесоюзной коммунистической партии (большевиков ): Краткий курс / Под ред. Комиссии ЦК
ВКП (б); Одобрен ЦК ВКП (б), 1938 г. Москва : ОГИЗ – Госполитиздат , 1946, c.4.

532.2. Constituirea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior (1917-1938)
Bazându-se pe concep țiile elaborate anterior, anun țând alte idei gene rate de noile condi ții
politice de dup ă instaurarea Puterii sovietice în Ru sia, V.I. Lenin în calitate de șef al Guvernului
a întreprins primii pa și pe calea realiz ării dezideratului strategic – modificarea mentalit ății
maselor în scopul atragerii lor de partea cauzei revolu ției ca prim ă etapă a creării societății
sovietice. Guver nul sovietic a în țeles că schimbarea mentalit ății maselor putea fi realizat ă prin
modificarea con științei istorice, trecerea înv ățământului istoric pe principii marxiste.
Ca urmare a anul ării predării istoriei în institu țiile de înv ățământ superior și școli, au fost
desființate și facultățile de istorie. Istoria , ca disciplin ă de studii, a fost substituit ă de un set nou
de discipline, numite științe sociale, care au fost utilizate în scopul ideologiz ării societății,
determinând astfel crearea unui sistem al științei și învățământului sociouman subordonat puterii.
Marxism-leninismul devenind doctrin ă a PC(b)R, a dus la Constituirea modelului sovietic al
învățământului și științei istorice care avea drept scop final facilitarea instaur ării monopolului
ideologic asupra con științei maselor populare. Procesul constituirii s-a realizat pe câteva c ăi:
a) Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior. Pregătirea istoricilor marxi ști avea
o mare importan ță nu numai pentru soarta științei, dar și pentru supravie țuirea regimului în
ansamblu. Din acest considerent, preg ătirea istoricilor era conceput ă ca o component ă important ă
a desfășurării în țară a „Revolu ției culturale” și educarea maselor în spiritul ideologiei
marxiste233. Direcția principal ă de activitate astfel devi ne – deschiderea centrelor științifice și
universitare exclusiv comuniste și diminuarea drastic ă a subsidiilor și altor finan țări pentru
cercetările desfășurate în institu țiile cu orientare tradi țională.
Anii 1917-1920 reprezint ă prima etap ă a institu ționalizării învățământului și științei
istorice marxist-leniniste. În primii ani de activitate (1917-1920), Guvernul sovietic și PC(b)
aveau o atitudine precaut ă față de școala superioar ă și față de cadre. Noului regim nu-i ajungeau
susținători pentru a asigura institu țiile de înv ățământ cu cadre marxiste. Acei profesori care nu
erau pe placul regimului au avut posibilitatea s ă-și continue activitatea la catedrele
universitare234. Deoarece majoritatea istoricilor școlii vechi au manifestat precau ție, iar unii
ostilitate în ce prive ște aplicarea aces tor metode, ca de exemplu R.Viper, C.Melgunov, Puterea

233 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в 1917-
1929 гг.). Москва : Мысль , 1968, p.4
234 Дунаевский В.А. Становление и развитие советской историографии нового и новейшего времени стран
Европы и Америки // История США в МГУ . http://www.amstud.msu.ru / [Accesat 20.10.2007]

54sovietică a recurs la lichidarea facult ăților de istorie235, lichidarea titlurilor didactice și gradelor
științifice și privilegiilor legate de acestea236.
Predarea științelor umanistice a început s ă fie transferat ă pe baze marxiste237. Academia
Socialistă – (1918), (Academia Comunist ă – din 1924) a fost primul centru marxist de științe
sociale238. În anii ‛20 aceast ă instituție a devenit o „adev ărată forjerie de cadre marxiste”.
Conform statutului din 1926, sc opurile ei principale erau: elaborarea problemelor marxism-
leninismului; lupta cu falsific ările burgheze ale marxismului; lupta pentru promovarea strict ă a
principiilor materialismului dialectic atât în sfera științelor sociale, cât și a celor reale și
demascarea reminiscen țelor idealismului239. Acestei institu ții i s-a oferit rolul conduc ător în
procesul constituirii și fundament ării teoretice a modelului sovietic al înv ățământului istoric.
Acest standard al obiectivelor a fost multiplicat fiind impus și celorlalte institu ții academice și
universitare create în URSS.
Prima institu ție de preg ătire a istoricilor-marxi ști a fost Universitatea Comunist ă „Ia.M.
Sverdlov” organizat ă în 1919240. Iar în locul facult ăților de istorie, la universit ățile din Moscova
și Petrograd au fost create facult ăți de științe sociale ( ФОНы )241. În total au fost deschise și nouă
Universități Comuniste care preg ăteau lucrători de partid, profesori pentru școlile de partid,
inclusiv profesori de istorie.
A II-a etap ă a institu ționalizării învățământului istoric superi or (1920-1934) reprezint ă
perioada transform ărilor institu ționale hot ărâtoare. Prin Hotărârea CC al PC (b) a fost adoptat ă
decizia de a crea în anul 1920 Muzeul marxismulu i, transformat în 1921 în Institutul „K.Marx și
F.Engels”242. La adunarea de partid pe problemele înv ățământului (31.12.1920-4.01.1921) de la

235 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в 1917-
1929 гг.). Москва : Мысль , 1968, p.12.
236 Ibidem, p.12.
237 Леонова Л.С. Историческому факультету Московского университета – 60 лет. În: Отечественная история /
РАН . Ин-т рос. истории . Москва : Наука , 1994, №6, С.133
238 Историография истории СССР (эпоха социализма ), / Под ред. И.И. Минца . Москва : Высшая школа , 1982,
с.55.
239 Документ № 182. „Положение ” (Устав ). О Коммунистической академии при ЦИК СССР . 15 мая 1926 г.
În: Организация советской науки в 1926-1932 гг.: Сборник документов . Ленинград : Наука , Ленинградское
отделение , 1974, c.233-237.
240 Историография истории СССР (эпоха социализма ), / Под ред. И.И. Минца . Москва : Высшая школа , 1982,
c.58.
241 Постановление о создании факультетов общественных наук от 3 марта 1919 г. În: Сборник декретов и
постановлении Рабоче -крестьянского правительства по народному образованию . Вып.II. – Москва : Высшая
школа , 1920, с.16.
242 Историография истории СССР (эпоха социализма ), / Под ред. И.И. Минца . Москва : Высшая школа , 1982,
c.55.

55Moscova, s-a discutat problema reorganiz ării învățământului universitar243. În baza raportului
Comisiei pentru reorganizarea radical ă a predării științelor sociale în școala superioar ă a fost
elaborată „strategia” de reorganizare a înv ățământului. În 1921, V.Lenin a emis trei decrete:
Decretul Consiliului Comisarilor Norodnici cu privire la înfiin țarea așa-numitelor „Institute ale
Profesorilor Ro șii”, din 11 februarie244, și decretele Cu privire la Planul fix ării minimului
științific, obligatoriu pentru predarea în toate școlile superioare ale RSFSR , din 4 martie.
Conform acestora, fiecare cadru didactic trebuia s ă posede un minim de cuno ștințe despre
marxism și să împărtășească viziunile partidului; totodat ă, a fost stabilit controlul asupra cadrelor
ce urmau a fi angajate în institu țiile de înv ățământ superior.
M.N. Pokrovski, istoric, în diferi ți ani a condus Academia Comunist ă, Institutul de Istorie
al AȘ URSS, Institutul Profesorilor Ro șii, academician etc., conduc ătorul oficial al științei
istorice din URSS, î și amintea c ă ideea cre ării „Institutelor Profesorilor Ro șii” îi apar ținea lui
Lenin, care i-ar fi spus lui Pokrovski despre planul preg ătirii cadrelor pentru înv ățământul
universitar: „Tuturor profesorilor de științe sociale li s-a pus scopul: de a studia în termen cât mai
scurt bazele marxismului și în continuare de a preda doar în conformitate cu programe
marxiste”245. Criteriul de selec ție a studen ților era originea social ă, dar nu cuno ștințele, ceea ce a
dus la preg ătirea a numero și „profesori ro șii” deciși să lupte pentru cauza partidului, îns ă puțin
competen ți în problemele științei istorice. Ace știa, ocupând catedrele un iversitare, au promovat
supunerea oarb ă față de partid, frica, lipsa moralit ății, denunțurile.
În centrul aten ției organelor statale de decizie erau și facultățile de științe sociale, din cauza
necorespunderii cursurilor, procesului de predare/înv ățare cerințelor partidului. Cadrele acestor
facultăți se schimbau permanent, programele erau completate cu teme de economie și societate.
În anul 1922 au fost anulate cursurile „vechi” de istorie, și introduse altele noi – istoria
partidului și leninismului, istoria socialismului, istoria mi șcării revolu ționare etc., încredin țate
spre a fi predate doar istoricilor marxi ști și activiștilor de partid. În 1923, în cadrul universit ăților
din Rusia func ționau deja șapte facult ăți de științe sociale246. Drept c ă în 1926 organele de
decizie, constatând lipsa profesorilor capabili s ă elaboreze cursuri și manuale noi de pe principii
marxist-leniniste și să reorganizeze predarea istoriei, au hot ărât lichidarea facult ăților de științe
sociale. Au fost men ținute pân ă la absolvirea ultimelor promo ții doar cele de la Moscova,

243 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в 1917-
1929 гг.). Москва : Мысль , 1968, p.14.
244 История СССР (1917-1978) / Берхин И.Б. Москва : Высш . школа , 1979, p.325.
245 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994. c.7.
246 Tioulpanov S.I. L’enseignement supérieur des humanités en URSS. În: Études et documentes d’éducation.
UNESCO, 1962, no. 39, p.34.

56Petrograd, Saratov și Rostov. De selectarea cadrelor se ocupa AGHITPROP și organiza țiile de
partid care „rezolvau activ toate problemele legate de activitatea facult ăților de științe sociale ”
247. Deținând pârghiile puterii, partidul și-a subordonat întregul proces educa țional.
Pe baza facult ăților de științe sociale, în acela și an (1926), au fost create facult ăți de
Etnologie, Istorie și Filologie, Istorie și Drept248. Veriga superioar ă a sistemului de preg ătire a
cadrelor de propagand ă a fost Institutul „V.I. Lenin” (o rganizat în 1923), Institutul „K.Marx și
F.Engels”, Institutul de Istorie a Partidului. În anul 1928, Institutul „V.I. Lenin” a fuzionat cu
Institutul de Istorie a Par tidului, iar în urma comas ării acestuia cu Institutul „K.Marx și
F.Engels” în 1931 a fost creat Institutul „Marx-Engels-Lenin”.
În fruntea institu țiilor create și în posturile de profesori erau numi ți, de regul ă, funcționari
de partid, f ără studii istorice de specialitate. Director al Institutului de Istorie a Partidului a
devenit M.S. Olminski, al Institutului „V .I. Lenin” L.B. Kamenev, iar multe institu ții au fost
conduse de M.N. Pokrovski, care ocupa atunci concomitent 19 func ții249.
Paralel cu ac țiunile de creare a institu țiilor de înv ățământ și de cercetare se consolida
mecanismul controlului ideologic. În iulie 1929 a fost înt ărit statutul arhivelor de partid. CC al
PC(b) din toat ă Uniunea numea și destituia componen ța colegiilor de redac ții ale revistelor
științifice, permitea sau interzicea s ă activeze anumite persoane etc. În felul acesta, era creat
mecanismul de concentrare și subordonare total ă a științei istorice, transformând-o într-o
servitoare a politicii și ideologiei bol șevice. Istoricii erau obliga ți să accepte c ă fără permisiunea
Comitetului Central ei nu puteau s ă activeze de sine st ătător, să lucreze în institu ții de învățământ
superior, institute de cercetare. În afar ă de aceasta, istoricilor li s-a interzis accesul liber la
arhive, la c ărți publicate în str ăinătate250.
În perioada anilor (1934-1936) are loc restabilirea înv ățământului istoric. La sfârșitul
anilor ’20-începutul anilor ’30, în URSS a avut loc refacerea economiei distruse de Primul
Război Mondial, revolu ția bolșevică, războiul civil și a început procesul industrializ ării și
colectiviz ării, a crescut și nivelul alfabetiz ării popula ției. Aceste transform ări au sporit cererea în
societate fa ță de științele sociale. În anul 1933 în Germania vine la putere Partidul Muncitoresc
Național Socialist German în frunte cu A.Hitler, preten țiile expansioniste ale ideologilor fasci ști

247 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в 1917-
1929 гг.). Москва : Мысль , 1968, c.23.
248 Историография истории СССР (эпоха социализма ), / Под ред. И.И. Минца . Москва : Высшая школа , 1982.
335 с. 58.
249 Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров историков -марксистов в
1917-1929 гг.). Москва : Мысль , 1968, c. 181.
250 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994, c.9.

57asupra Europei de Est și URSS nefiind un secret, dar inten ții bine-cunoscute în întreaga lume,
inclusiv în URSS. În noile condi ții, paralel cu cre șterea pericolului r ăzboiului, propaganda
internaționalismului este înlocuit ă cu propaganda patrioti smului sovietic. În fa ța științelor sociale
este pusă sarcina educ ării patriotice a cet ățenilor. La rândul ei, educa ția patriotic ă este strâns
legată de conștiința istorică a popula ției – de studierea istoriei la toate nivelurile sistemului de
învățământ.
De aceea, la 16 mai 1934 Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS și CC al PC(b) din toat ă
Uniunea a semnat Hot ărârea Cu privire la predarea istoriei în școlile URSS. Prin aceast ă
hotărâre erau reformate înv ățământul istoric școlar și superior și structura organizatoric ă a
științei istorice; modificat ă structura tematic ă și obiectul de studiu al is toriei, impuse manuale de
istorie unice, iar profesorii de istorie erau obliga ți să urmeze cursuri de perfec ționare. A început
publicarea revistei Istoria în înv ățământul mediu251. S-au introdus în programele școlare
cursurile de Istorie a URSS și Istorie universal ă. Începând cu 1 septembrie 1934, au fost
restabilite facult ățile de istorie a Universit ății de Stat din Moscova și a Universit ății de Stat din
Leningrad, apoi și în alte institu ții de învățământ superior, or, școala avea nevoie de profesori de
istorie. La aceste facult ăți, pe lâng ă obiectele de baz ă, se studiau și alte discipline (Bazele
marxism-leninismului; Istoria PC(b) din toat ă Uniunea; Materialismul dialectic și istoric
etc.)252, scopul fiind de a-i face pe studen ți adepți ai noii puteri și propagandi ști ai acesteia.
Paralel cu reorganizarea înv ățământului istoric, în a doua jum ătate a anilor ‛30 a avut loc și
restructurarea organiza țională a științei istorice. Centrul principa l de cercetare în domeniul
istoriei a devenit Institutul de Istorie al A Ș URSS: prin decizia Soviet ului Comisarilor Norodnici
din 8 februarie 1936 Academia Comunist ă a fost lichidat ă, iar institutele (inclusiv Institutul de
Istorie) au trecut în cadrul Academiei de Științe a URSS253. Astfel, cercetarea istoriei a fost
concentrat ă într-un singur centru academic – a avut loc fuziunea cadrelor marxiste și
reprezentan ților „școlii vechi” ce au accep tat metodologia marxist ă. Procesul de cercetare din
cadrul catedrelor facult ăților de istorie, de asemenea, a fost subordonat academiei, iar scrierile
istorice care nu se încadrau în limitele ideologiei oficiale erau reprimate. Procesul de c reare a
noilor institu ții de învățământ superior și de cercetare în domeniul istoriei ia sfârșit în anul
1936. Institu ționalizarea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior continu ă până la
publicarea lucr ării Istoria PC(b) din toat ă Uniunea: Curs scurt în anul 1938.

251 О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы истории , 1959, № 7,
с.182.
252 Ibidem.
253 Гришаев О. Историческая наука и образование в СССР в середине второй половине 1930-х годов . În:
http://www.rusnauka.com/NNM _2006/Istoria/17333.doc. htm [Accesat 20.10.2007]

58b) Lupta ideologic ă. O altă cale de constituire a modelului sovietic al înv ățământului
istoric superior, intercalat ă cu cea de creare a noilor institu ții, a fost „lupta ideologic ă” inițiată
de Statul sovietic – propaganda ideologiei marxist-leniniste și lupta cu adversarii politici.
Având sarcina de a educa tân ăra genera ție în spiritul marxist-leninist, istoricii din
instituțiile de înv ățământ superior și de cercetare ofer eau prioritate urm ătoarelor teme:
contradic țiile sociale dintre exploatatori și exploata ți: lupta de clas ă – locomotiva istoriei,
necesitatea lichid ării propriet ății private. Or, majoritatea ideilor aveau la baz ă axioma: „Istoria
tuturor societ ăților care au existat pân ă în prezent este istoria luptei dintre clase” din Manifestul
Partidului Comunist254. Înaintând ca obiectiv final al evolu ției istorice – comunismul, știința și
învățământul istoric au devenit domen iul principal al frontului ideo logic. Scopul acestora era de
a inocula popula ției sovietice mentalitatea marxist-leninist ă, de a-i educa pe cet ățeni ca activi
constructori ai comunismului și patrioți ai „patriei socialiste”255. Se preconiza a crea un cet ățean
sovietic nou – homo sovieticus. Lipsa cadrelor marxiste impunea necesitatea cre ării instituțiilor
de învățământ superior unde s ă fie pregătiți istorici conform cerin țelor partidului. Sintagma homo
sovieticus era completat ă cu historicus sovieticus .
Drept rezultat al influen ței ideologiei asupra înv ățământului istoric, s-a format un anumit
tip al istoricului, înv ățat să accepte politica partidului ca cev a firesc. A fost format tipul
istoricului de partid, credincios conducerii, care se sim țea incomod f ără ea. În acest context,
M.Pokrovski men ționa: „Institutul Profesorilor Ro șii a apărut în anul 1921 ca arm ă a partidului
nostru pe frontul ideologic. Nici o abatere în direc ția științei «pure» institutul nu admite”256.
Partidul-stat avea nevoie de istorici, pentru care ra ționamentele și scopurile politice erau criterii
mai importante decât adev ărul științific și istoric.
Baza metodologic ă pentru cercet ările istorice au devenit operele lui Lenin și „ale
leniniștilor veritabili”, publicate în tiraje enorme. Doar din 1917 pân ă în decembrie 1923 au fost
publicate operele lui Lenin, în numeroase limb i ale lumii cu un tiraj total de 6 milioane
exemplare257. În alte edi ții se publicau „operele tovar ășului Stalin”258.
Apologeții ideologiei comuniste au scris și multiplicat în milioane de exemplare
„adevărurile marxiste”, astfel ca cet ățeanul să găsească răspunsurile la toate problemele ce-l

254 Маркс К., Енгелс Ф. Манифестул Партидулуи Комунист . În: Опере алесе (ын трей волуме ), вол.1.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1977, c.120
255 Основные задачи в изучений историй СССР феодального периода . În: Вопросы историй . 1949, № 11, с. 3.
256 Афанасьев Ю.Н. Феномен советской историографии . În: Отечественная история , Москва . 1996, № 5,
c.157.
257 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994, c.7.
258 Сталин И.В. Сочинения . Т. 1-12 Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1951-1955.

59frământă, sarcina cea mai important ă, ce urma a fi realizat ă, fiind de a argumenta cu des ăvârșire
legitatea istoric ă a „revolu ției din Octombrie” și a desfășurării unei astfel de revolu ții în întreaga
lume. Metodologul rus V.V. Ivanov a constatat urm ătoarele func ții ale istoriei în societatea
sovietică: a depista și a demasca scopurile de clas ă ale „reac ționarilor occidentali”; a prezenta
realizările socialismului matur; a educa ura fa ță de exploatatori și mândria pentru revolu ția
săvârșită de popor; a demasca esen ța anticomunismului; a servi cauza progresului social259.
Aceste func ții ale istoriei autorul le-a cons tatat nu în perioada stalinist ă, ci deja la mijlocul anilor
’80, ceea ce dovede ște că esența regimului totalitar, caracterul dogmatic al științei istorice,
funcțiile ei, pe parcursul întregii perioa de sovietice, nu s-au schimbat.
Raționamentele și principiile în conform itate cu care avea loc cunoa șterea istoriei au fost
„înțelese” de birocra ția de stat și partid: „în țară a avut loc revolu ția socialist ă în conformitate cu
legile evolu ției social-istorice, care au fost descoperite de Marx și Engels, și care au fost
dezvoltate de Lenin, Sta lin, Partidul Comunist”, și ele nu trebuiau s ă trezească suspiciuni, dar s ă
fie respectate cu stricte țe. Scopul științei se reducea la faptul de a demonstra ceea ce era evident
pentru fondatorii ideol ogiei comuniste. Indica țiile au condi ționat problematica istoriografic ă
corespunz ătoare, noul limbaj al științei istorice sovietice. Formație, proces, clas ă, partid,
revoluție, lege, marxism, proletariat – acestea sunt bazele noului vocabular istoric. Dar cel mai
popular și mai răspândit termen în istoriografia sovietic ă până la sfârșitul anilor ’80 era cuvântul
„luptă”. De aici rezult ă și formarea temelor centrale ale cercet ărilor istorice – istoria mi șcării
revoluționare, istoria revolu țiilor ruse, istoria luptei claselor și partidelor, istoria partidului
bolșevic, Leniniana istoric ă și Marea Revolu ție Socialist ă din Octombrie.
Misiunea istoricului nu mai era s ă investigheze în mod critic trecutul, bazându-se pe ideile
marxismului, cum se declarase anterior, ci s ă scrie istoria dup ă axiomele politice la moment și să
renunțe la toate celelalte opinii. Stalin a f ăcut din scrierea istoriei un instrument de îndoctrinare a
maselor260, rescrierea istoriei devenind unul din m ijloacele ideologice principale ale instaur ării
stalinismului261, de constituire și afirmare a cultului personalit ății.
Partidul nu doar forma structurile organiza ționale ale științei istorice, el determina și
componen ța personalului științific, aprecia sarcinile propuse. La începutul anilor ’20, s-a ini țiat
să fie publicate Tezele Sec ției „Agita ție și Propagand ă” a Comitetului Central (apoi Tezele și
Hotărârile CC PCUS, din 1952), care con țineau indicații, recomand ări, concluzii, aprecieri

259 Иванов В.В. Методология исторической науки . Москва : 1985, c. 51-64.
260 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.24.
261 Роговин В.З. Была ли альтернатива ? Том 3. Сталинский неонэп . În: http://web.mit.edu/fjk/Public [Accesat
20.10.2007]

60obligatorii pentru comunitatea științifică. Alte documente, de care trebuiau s ă țină cont istoricii,
sunt acte ce apreciaz ă starea de lucruri în știința istorică, hotărâri cu privire la deschiderea
instituțiilor de înv ățământ sau de cercetare, aprecieri ale calit ății publica țiilor istorice. F ără
hotărârea CC, era imposibil de deschis sau închis o anumit ă instituție262. Indicațiile partidului
puteau lua forme mai „particulare”. De exem plu, forma unei scrisori neoficiale sau
recomand ări263, dar caracterul „neoficial” al aces tora nu diminua obligativitatea lor.
Întreaga perioad ă stalinistă și în domeniul înv ățământului, și științei istorice, a însemnat
lupta împotriva adversarilor politici. Ace ști adversari au devenit nu doar „tro țkiștii”,
reprezentan ții școlii vechi, dar și unii adep ți ai marxism-leninismului și, în cele din urm ă, ai
versiunii staliniste de interpretare a istoriei. M.N. Pokrovski nu a admis critici la adresa lucr ărilor
sale în care î și expunea viziunea asupra istoriei Rusiei, în acela și timp a participat la
discreditarea, exilarea sau întemni țarea savan ților S.Platonov, A.Iakovlev, V.Piceta, E.Tarle
etc.264. În curând, dup ă moartea lui Pokrovski, ideile sale și discipolii s ăi au fost discredita ți.
Înșiși cei care au fost arma în mâ na lui Stalin au fost acuza ți de opozi ție.
La 27 ianuarie 1936, pe primele pagini ale ziarelor Pravda și Izvestia a fost prezentat ă
comunicarea „Sovietului Comi sarilor Norodnici ai URSS și a CC PC(b) al Uniunii Sovietice” în
care se aprecia predarea istoriei , se constata mersul nesatisf ăcător al preg ătirii manualelor și
publicată Hotărârea CC și a Consiliului Comisarilor Poporului Cu privire la manualele de istorie
din 26.01.1936265. Ziarele au publicat obiec țiile lui I.Stalin, A.Jdanov și S.Kirov asupra schi țelor
manualelor de istorie modern ă și de Istorie a URSS. În comunicare era subliniat c ă motivul
principal al neajunsurilor, prezente în știința istorică sovietică, sunt viziunile „antimarxiste,
antileniniste, anti științifice, asupra științei istorice, înr ădăcinate în rândul unor istorici”.
Tendințele periculoase și încercările de lichidare a istoriei ca știință, se menționa în comunicare,
sunt legate, în primul rând, de r ăspândirea concep țiilor greșite, specifice a șa-numitei „ școli
istorice a lui Pokrovski”266. Au urmat articole de denigrare a lui Pokrovski și a discipolilor s ăi,
coordonate direct de Stalin și Jdanov267. Această campanie de critic ă a „școlii lui Pokrovski” a

262 Справочник партийного работника . Вып.1. Москва , 1957, 382.
263 Сталин И.В. Ответ т-щу Иванову Ивану Филипповичу . În: К изучению истории ВКП (б): Сб. материалов .
Куйбышев , 1938, c. 7-11.
264 Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки судеб ). Казань : Татарское
кн. изд-во, 1994, c.12-13
265 В Совнаркоме Союза ССР и ЦК ВКП (б). О положении в исторической науке и преподавании истории . În:
Правда , 27.I.1936.
266 Ibidem.
267 Артизов А.Н. Критика М.Н. Покровского и его школы (к истории вопроса ). În: История СССР , 1991, № 1,
с.102.

61fost o preg ătire a terenului pentru editarea în 1938 a Cursului scurt și de luare sub control total a
procesului de cercetare și predare a istoriei în URSS.
c) Teroarea științei istorice. Fenomenul științei istorice persecutate es te cunoscut în istoria
societăților totalitare. Îns ă fiind supus ă represiunilor, ea îns ăși a devenit un mijloc puternic al
acestora. Falsificând istoria, deformând con știința, răspândind mituri, știința istorică alături de
organele represive reprim a, nimicea, constrângea268. Principiul autonomiei institu țiilor științifice
și al universit ăților devenea inaplicabil în aceste condi ții. Academia de Științe cu libertatea
academic ă a devenit un element str ăin, fiind chiar în pericolul de a fi lichidat ă. Dar noul regim a
prevăzut posibilitatea transform ării acestei institu ții pur științifice în organ de persecutare a
științei.
Includerea total ă a istoriei în regimul sovietic era asigurat ă prin intermediul organelor
securității de stat. Pe parcursul a șaptezeci de ani s-a creat un tr iunghi specific: PCR/PC(b) din
toată Uniunea/PCUS–CK/GPU/NKVD/KGB–Academia de Științe (cu institutele ei) și instituțiile
de învățământ superior. Prin intermediul organelor de for ță și securitate Partidul Comunist
„ajuta” istoricii s ă însușească concepția leninist ă a procesului istoric, metodele marxiste de
cercetare. Colaboratorii acestor institu ții obțineau de la istorici recunoa șterea celor mai grave
crime: minimalizarea rolului „Marii revolu ții din Octombrie” în istorie, împ ărtășirea
concepțiilor burgheze etc. Metodele de ob ținere a astfel de m ărturii sunt bine-cunoscute. Aceste
„colaborări” erau considerate atât de fire ști, încât profesorii sovietici au mai introdus printre
sarcinile lor înc ă una: „Noi trebuie s ă devenim to ți cekiști”269.
Conform Manifestului Partidului Comunist , lupta împotriva du șmanilor de clas ă
presupunea nu doar lupta contra burgheziei și a culacilor. Aceast ă luptă, care se desf ășura în
URSS înc ă din 1917, a fost acompaniat ă și de lupta împotri va intelectualit ății, majoritatea c ărora
se trăgeau din p ăturile înst ărite, din rândurile dvorenilor, aristocra ților etc. Evident, printre
reprezentan ții intelectualit ății ce nu puteau împ ărtăși noile „valori” se af lau, în primul rând,
istoricii care în mod evident încercau s ă nege lupta de clas ă, deoarece ea însemna lipsirea lor de
drepturile și privilegiile pe care le aveau nu doar ca profesori, dar și ca moștenitori ai bunurilor,
fie prin sistemul vânzare/cump ărare, fie prin cel de mo ștenire. De aceea era și firesc ca istoricii
școlii vechi s ă devină ținta PC(b). Or, în istoriografia veche era pus ă la baza procesului istoric
concepția evoluției, iar PC (b) punea la baz ă principiul revolu ției270.

268 Афанасьев Ю.Н. Феномен советской историографии . În: Отечественная история , Москва . 1996, № 5,
c.148.
269 Dolghi A. Constituirea modelului marxist al Științei istorice. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a
Universității de Stat din Moldova, Seria „ Științe umanistice”, 2008, nr.6(16), p.24.
270 Ibidem, p.24-25.

62Procesul epur ării a avut loc în câteva etape: în anii 1921-1923, 1925 a avut loc o campanie
de epurare a intelectualit ății sovietice. Printre ace știa un destin tragic l- au avut circa 500 de
istorici-etnografi, dintre care mul ți și-au pierdut via ța, alții trecând prin închisori, lag ăre și exil au
supraviețuit și după reabilitare s-au întors în știință271. Iar începând cu anul 1925, istoricii
nemarxiști au fost treptat înl ăturați de la posturi de conducere272.
Al doilea val al represiunilor a avut loc în anii 1928-1931. Dup ă represiunea
intelectualit ății tehnice („Dosarul minerilo r”, 1928), Stalin în curând și-a orientat aten ția asupra
istoricilor, majoritatea activând la Academia de Științe. Lansarea primului plan cincinal de c ătre
Stalin, în 1928, s-a soldat și cu o campanie general ă împotriva ultimilor istorici „burghezi”, iar în
1929-1930 aceasta a culminat cu „e purarea” în Academia de Științe273. Conducătorul oficial al
științei istorice М.Pokrovski a anun țat despre sfâr șitul perioadei de „coexisten ță pașnică” cu
savanții școlii vechi, iar V.Molotov a declarat c ă anul 1930 trebuie s ă fie „ultimul an de activitate
pentru vechii speciali ști”. Din academie au fost concedia ți 800 de savan ți, fiind distrus
potențialul științific al științei ruse274. „Epurarea” în Academia de științe a durat mai mult de un
an și s-a terminat în februarie 1931 prin a șa-numitul „Dosar al academicianului C.F.
Platonov”275.
În urma represiunilor, care au decap itat catedrele de istorie ale universit ăților din cele mai
mari orașe ale URSS, și a decesului conduc ătorului Academiei Comuniste M.N. Pokrovski
(1931) și a Comisariatului Educa ției A.V.Lunacearski (1933), în domeniul istoriei s-a creat o
situație dificilă: „cadrele vechi” au fost lichidate, iar alte „cadre noi” n-au fost create. Cu
excepția universit ăților din Moscova și Leningrad, la toate facult ățile de istorie de la toate
instituțiile de înv ățământ superior din Federa ția Rusă în anul 1937 se num ărau doar 13 profesori
universitari și 16 conferen țiari universitari276.
Un nou val al represiunilor a avut loc spre sfâr șitul anilor ‛30. În ochii întregii lumi se
desfășura tragedia savan ților N.Lukin, P.Anatoliev, P.P. Paradizov, N.N. Vanag, G.G. Fridliand,
M.N. Tihomirov și a altor istorici talenta ți discredita ți și persecuta ți. Aceeași soartă au avut-o nu

271 Репрессированные этнографы . Вып. I / Сост . Д.Д. Тумаркин . 2-е изд. Москва : Вост . лит., 2002. c.3.
272 XVI съезд Всесоюзной Коммунистической Партии (б): ВКП (б). Съезд Москва (СССР ).1930. Июнь 26-
Июль 13: (16-ый: XVI съезд Всесоюзной Коммунистической Партии (б): Стенографический отчет . – 2-е изд.,
стереотип . Москва ; Ленинград : Московский рабочий , 1931. с. p.417
273 Ibidem, p.25.
274 Ibidem.
275 În istoriografie referitor la acest proces mai este utilizate și sintagmele : „dosarul istoricilor” sau mai cunoscut
prin denumirea „Dosarul Academiei de Științe”. Брачев В.С. „Дело ” академика С.Ф. Платонова . În: Вопросы
истории , 1989, № 5, c.117-129; Перченок Ф.Ф. Дело Академии наук . În: Природа . 1991, № 4, с.96-104.
276 Преподавание отечественной истории в университетах России : прошлое и настоящее . Москва -Уфа, 1999,
с.127.

63doar istoricii din capital ă, ci și cei provinciali. Conform art. 58- 11 al Codului penal al RSSR, au
fost represa ți М.О. Polocevnâi, C.H. Solohov, G. G. Grigor, M.B. Klocikov ș.a.277. Un exemplu
tipic al represiunii poate servi cel al isto ricului D.B. Reazanov, par ticipant la propaganda
comunistă, primul director al Institutului „K.Marx și F.Engels”: fiind o fire activ ă, iar în una din
cuvântările sale a men ționând: „Eu nu sunt bol șevic, nici men șevic și nici leninist. Eu sunt doar
marxist și ca marxist sunt comunist”278, a provocat nemul țumirea lui Stalin. În februarie 1931,
Reazanov a fost demis din func ția de director al Instit utului, exclus din partid și exilat în ora șul
Saratov, în anul 1937 este ar estat, iar în 1938 executat279.
Încă în anul 1937, N.A. Nar țov a prezentat A Ș URSS planul unei lucr ări de istorie a
Moldovei din cele mai vechi timpuri. În elaborarea ei au fost antrena ți oameni de știință din
URSS: M.V. Serghievski și V.S. Sergheev din Moscova, B.D. Grekov și V.F. Șișmariov din
Leningrad. Conform scrisorii lui Nar țov din 25 iulie 1937, adresat ă primului-secretar al
Comitetului Moldovenesc Regional de Par tid V.Z. Todres, primul volum al lucr ării urma s ă fie
definitivat în septembrie 1937. Evenimentele dramatice din anul 1937 n-au permis realizarea acestui proiect: Controalele efectuate de c ătre Comisia Comitetului Moldovenesc Regional de
Partid au depistat lacune serioase în activitatea Institutului de Cercet ări Științifice din Tiraspol.
Majoritatea colaboratorilor institutului au fost înl ăturați sau reprima ți. Însuși N.Narțov era pe
punctul de a fi trecut pe lista „na ționaliștilor” și „spionilor români”. Abia dup ă război N.Nar țov
va încerca s ă publice o sintez ă de istorie a Moldovei aflându-se deja la Chi șinău
280.
Apoteoza terorii științei istorice poate fi considerat ă publicarea în 1938 a lucr ării Istoria
Partidului Comuni st (b) din toat ă Uniunea: Curs scurt, unde toat ă perioada de dup ă revoluție a
istoriei ruse este prezentat ă ca rezultat al activit ății „geniului lui Stalin” și a represiunilor în mas ă
în anii 1936-1938 ce au lichidat pos ibilii adversari politici ai „marelui lider al popoarelor” . În
anii 1936- ‛38, au avut loc trei procese, în cadrul c ărora un șir de lideri politici (Zinoviev,
Kamenev, Peatkov, Radek, Buharin, Râ kov, Krestinski, Rakovski, Sokolnikov și alții) au fost
acuzați de spionaj, diversiuni, terorism, preg ătirea atentatelor la via ța lui Lenin, Stalin, Sverdlov,
omorul lui Kirov etc. Majoritatea acuza ților au fost executa ți281. Pentru legitimarea represiunilor,

277 Dolghi A. Constituirea modelului marxist al Științei istorice. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a
Universității de Stat din Moldova, Seria „ Științe umanistice”, 2008, nr.6(16), p.25-26.
278 Рязанов Д. Два письма в „Правду ”. 2 февраля 1931 г. În: Вестник Российской Академии наук . Том 63.
1993, № 11, с.1041.
279 Dolghi A. Constituirea modelului marxist al Științei istorice. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a
Universității de Stat din Moldova, Seria „ Științe umanistice”, 2008, nr.6(16), p.225.
280 Negru E. Politica etnocultural ă în RASS Moldoveneasc ă. Chișinău: Prut Interna țional, 2003. p.96.
281 Ваксберг А.И. Царица доказательств . Вышинский и его жертвы . Москва : А/О „Книга и бизнес ”, 1992.
c.98-114; Голуб Ю.Г., Баринов Д.Б. Судьбы российской художественной интеллигенции в условиях
сталинского режима / Сарат . Гос. ун-т им. Н.Г. Чернышевского . Саратов , 2002. 190 с.14.

64Stalin a înaintat teoria conform c ăreia lupta de clas ă se acutizeaz ă, deoarece „du șmanii
poporului” î și întăresc rezisten ța paralel cu construc ția socialismului.
Represiunile cuprinseser ă un eșantion mare, numai în anul 1937 num ărul jertfelor
condamnate pe dosare politice se ridica la 350 mii (alte date care vorbesc de o cifr ă de 3-4 ori
mai mare) printre care și mulți istorici282. După anul 1937, represiuni ale is toricilor cu o astfel de
amploare nu au mai avut loc. Dar arest ările ce mai aveau loc aminteau celor afla ți la libertate
despre posibilitatea unui astfel de destin și pentru ei283.

***
Analizând concep ția materialist ă a istoriei expus ă în lucrările lui K.Marx, F.Engels,
G.Plehanov, V.Lenin, I.Stalin, procesul aplic ării ideologiei marxist-leniniste în înv ățământul și
știința istorică din Statul sovietic, am ajuns la urm ătoarele concluzii:
– Ideologia marxist-leninist ă servind drept baz ă teoretică pentru politica Statului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior, pentru înv ățământul și știința istorică, a pretins la
adevăr universal, a negat dreptul la existen ță a altor idei, sisteme teoretice și filosofii.
– Prin materialismul istori c, Marx a introdus în știință noțiunile: determinismul economic, lupta
de clasă, rolul activ al factorului subiectiv . Cea mai important ă teză a materialismului istoric
este ideea precum „con știința socială a oamenilor reflect ă existența socială a acestora”. Prezen ța
diferitelor tipuri de rela ții de produc ție permite a eviden ția mari faze în evolu ția umanit ății –
formațiuni social-economice: orânduirea primitiv ă, sclavagist ă, feudală, capitalist ă și comunist ă.
Absolutizarea factorului social-economic și negarea altora a asem ănat marxismul mai mult cu
utopiile sociale și cu religiile decât cu teoriile științifice.
– Transformarea marxismului din teorie în dogm ă, în Rusia, a început cu publicarea lucr ărilor
lui G.Plehanov, V.Lenin care au acomodat tezele marxiste la realit ățile istorice și politice. Ideile
lui Marx și Lenin au devenit șabloane fiind considerate geniale – canonizate.
– Marxism-leninismul este unica te orie de reorganizare a societ ății care a trecut controlul prin
practică. Practica a demonstrat c ă î n u r m a d e f o r m ărilor de ordin teoretic, marxismul s-a
transformat din teorie în doctrin ă dogmatic ă. Știința și învățământul istoric au devenit instrument
al politicii Statului sovietic în realizarea politicilor sale . Istoria a fost considerat ă „varietate a
ideologiei”, „form ă a ideologiei” inclus ă în sistemul ideologic.

282 Репрессированные этнографы . Вып. I / Сост . Д.Д. Тумаркин . 2-е изд. Москва : Вост . лит., 2002. c.77
283 Артизов А.Н. Критика М.Н. Покровского и его школы (к истории вопроса ). În: История СССР , 1991, № 1,
с.37

65- Principiile ini țiale ale reform ării învățământului purtau, în ansamblu, caracter general-
democratic. Îns ă deja în primii ani ai Puterii so vietice politica în domeniul înv ățământului se
transform ă în instrument al luptei de clas ă. Școlii în Statul sovietic rezervându-i-se rolul de
instrument al educa ției comuniste și de lichidare complet ă a împărțirii societ ății în clase și
regenerare comunist ă a societății. Transformarea sistemului educa țional în mijloc de ideologizare
și îndoctrinare a societ ății nu a fost întâmpl ătoare, ea au fost conceput ă, în viziunea lui Lenin,
asupra științei și învățământului și în Programul PC(b) din Rusia.
– Învățământului istoric din Rusia țaristă moștenit de bol șevici a fost desfiin țat, deoarece
lipseau cadre marxiste ca s ă-i asigure func ționalitatea, iar cele vech i nu corespundeau criteriilor
politice ale PC(b)R. Facult ățile de științe sociale au luat locul facult ăților de istorie, dar deoarece
și învățământul istoric școlar fusese suprimat ele preg ăteau cadre doar pentru organele de partid
și de stat. Abia în 1934, dup ă venirea lui Hitler la putere în Germania și creșterea pericolului
unui război mondial, pornind de la necesitatea educ ării patriotismului, Stalin decide
reintroducerea studie rii istoriei în școală și restabilirea facult ăților de istorie.
– Anul 1938 pentru știință, și învățământul istoric din URSS a însemnat trecerea la cercetarea,
interpretarea și predarea istoriei pe baza concep țiilor staliniste utopice, falsificatoare, expuse în
Istoria Partidului Comunist (b) din toat ă Uniunea: Curs scurt. Editarea manualului unic de
istorie a Rusiei și a partidului bol șevic – a însemnat apari ția canonului manualului de istorie, ce a
determinat con ținutul și particularit ățile studierii și scrierii istoriei.
– I.Stalin a instituit un aparat dur de reprimare, inclusiv fizic ă, a oricărei opoziții în rândul
savanților istorici, a împ ărțit societatea în adep ți și dușmani ai Puterii sovietice. Numero și
savanți istorici în anii ’20-’30, dar și în ’40, au fost supu și represiunilor, unii chiar executa ți.

663. POLITICA ORGANELOR DE STAT ȘI DE PARTID PRIVIND ÎNV ĂȚĂ MÂNTUL
ISTORIC SUPERIOR (1944-1965)

3.1. Restabilirea și aservirea înv ățământului istoric superior politicii
Statului sovietic în perioada postbelic ă
Al Doilea R ăzboi Mondial, de și a adus mari prejudicii științei și învățământului în Uniunea
Sovietică, a slăbit parțial presiunea ideologic ă. Unii reprezentan ți ai intelectualit ății au sim țit
posibilitatea exprim ării mai libere a viziunilor și opiniilor lor cu privire la realitatea sovietic ă,
politica partidului în domeniul înv ățământului și științei istorice, a filosofiei, literaturii, artei.
Puterea sovietic ă a văzut în aceste sentimente un peri col real pentru regim. Reac ția la
această situație a fost desf ășurarea în vara anului 1944 a unei conferin țe cu privire la problemele
științei istorice. La ședințele reuniunii au participat istorici, secretarii CC al PC (b) A.A. Andreev,
G.M. Malenkov, A.S. Șcerbakov, func ționari ai aparatului CC – în total cca. 50 de persoane.
Ședințele au fost prezidate de A.S. Șcerbakov284.
Originalul stenogramei acestei întrunirii înc ă nu este g ăsit, însă desfășurarea ședințelor și
conținutul discu țiilor sunt restabilite dup ă scrisorile istoricului A.Pankratova285, participant ă la
ședințe. În opinia ei, discu țiile semănau mai mult cu o ceart ă, participan ții căreia, cu mici
excepții, tindeau s ă se afirme și se ponegreau unii pe al ții.
Lucrările conferin ței au fost deschise pe data de 29 mai 1944, prin comunicarea lui Gh.M.
Malenkov. Urm ătoarele ședințe au avut loc pe 1, 5, 10, 22 iunie și pe 8 iulie 1944. A.Pankratova,
comunică despre scopurile conferin ței următoarele: „Malenkov a men ționat că CC a studiat
situația în domeniul științei istorice și a considerat necesar s ă convoace istoricii, pentru a discuta
problemele controversate, ia r apoi a elabora instruc țiuni principiale pentru to ți istoricii. Acesta
este scopul întrunirii noastre”286. Malenkov a mai men ționat că la CC al PC(b) au parvenit
adresări de la numero și istorici cu diverse probleme, din care rezult ă că un șir de savan ți
întâmpină dificultăți în interpretarea unor probleme principial e ale istoriei patriei, iar cu privire
la unele probleme au opinii contradictorii, și de aceea CC a hot ărât să convoace întrunirea
istoricilor, pentru a se consulta. În acela și timp a înaintat cincisprezece teme pentru discu ție.

284 Secretar al CC al PC (b) din toat ă Uniunea (1941-1945). A ocupuat diferite func ții în ierarhia de Partid. În anii
1938-1945 a fost conduc ătorul organiza ției de partid din Mscova, secretar al CC al PC (b) din toat ă Uniunea (1941-
1945), șef al departamentului informa ții Internaționale al CC PC(b).
285 Istoric și activist sovietic mebru al PC(b) din Rusia din 1919, membru al CC al PCUS. Deputat în Sovietul
Suprem al URSS (legislatura a 4- a), membru corespondent al A Ș a URSS (1939), academician (1953) etc.
286 Стенограмма совещания по вопросам истории СССР в ЦК ВКП (б) в 1944 году . În. Вопросы истории ,
1996, № 2, с.47-86

67La CC al PC(b) a fost concentrat ă din timp informa ția cu privire la abaterile unui șir de
istorici de la metodologia și interpretarea oficial ă a evenimentelor istorice. De și A.Pankratova a
anunțat CC că necesită revizuită istoriografia „ școlii lui Kliucevski”, care se mândresc deschis de
apartenen ța la aceast ă școală, și la adresa ei au fost scrise denun țuri și critici, în special în ce
privește abaterea de la interpretarea stalinist ă a „alipirii teritoriilor de la periferii la Imperiul
Rus” ca „r ău mai mic”. Pankratova a fost acuzat ă la ședința din 1 iulie c ă „ponegre ște istoria
patriei, idealizeaz ă mișcările naționale îndreptate împotriva Rusiei”287 etc.
Conținutul întrunirii istoricilor trebuie apr eciat pe de o parte, în contextul implic ării directe
a lui Stalin în solu ționarea problemelor de ordin teoretic și istoric și a unui șir de probleme
concrete legate de istoria Rusiei și cea universal ă, iar pe de alta, în contextul situa ției ideologice
și politice din anii r ăzboiului, a activit ății ideologice și politice a aparatului de stat și partid. De
asemenea nu trebuie neglijat nici faptul c ă anul 1944 era considerat într -un anumit sens jubiliar –
se împlineau zece ani de la Hot ărârea CC PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la predarea istoriei
în școală din 1934. Cu toate acestea nici o informa ție cu privire la desf ășurarea acestei întruniri
în presă nu a fost publicat, iar ședințele s-au desf ășurat cu ușile închise. Probabil din cauza c ă
prin discu țiile purtate unii istorici încercau s ă înlăture unele șabloane istoriografice staliniste.
Din mărturiile identificate de is toricul Dubrovs ki A.M. afl ăm că discuțiile au fost aprinse și
contradictorii. Scopul or ganizatorilor a fost s ă pună în eviden ță contradic țiile dintre istorici, s ă
susțină polemica și să identifice grupul care era mai aproape de concep ția oficială stalinistă. Dar
și așa secretarilor CC și lui Stalin i-a fost greu s ă întreprind ă acțiuni imediate, concrete. Pe de o
parte Stalin era de acord în privin ța la un șir de probleme cu Tarle, care a fost invitat în ultimele
zile ale întrunirii s ă-și expună poziția, și mulți istorici chiar credeau c ă acesta reprezint ă poziția
oficialăPe de altă parte P.Pospelov a partic ipat la redactarea lucr ării „Istoria Partidului Comunist
(b) din toat ă Uniunea. Curs Scurt” și era un apropiat al lui Stali n. A.Pankratova convenea CC, cu
excepția poziției acesteia fa ță mișcarea națională din RSS Cazah ă. Criticile și acuzațiile, precum
și justificările au răsunat în special cu privire la probl emele: aprecierea politicii externe țariste în
diferite perioade istorice, în special despre sintagmele „Rusia – jandarm al Europei” și „Rusia
închisoare a popoarelor”; desp re valabilitatea teoriei „r ăului mai mic” la „alipirea” popoarelor
Asiei la Imperiul Rus; aprecierea politicii coloniale țariste; originea termenilor „slavi” și

287 Дубровский А.М. Историк и власть : историческая наука в СССР и концепция истории феодальной
России в контексте политики и идеологии (1930-1950- е гг.). Брянск : Издательство Брянского
государственного университета им. акад. И.Г. Петровского , 2005, с.446.

68„Rusia”; despre locul popoarelor mici în cursurile de istorie a URSS; atitudinea istoricilor fa ță de
teoria norman ă288.
G.Alexandrov, șeful Secției Agitație și Propagand ă a CC, deja pe 12 iulie, dup ă reuniune,
avea preg ătită o hotărâre a CC, în câteva variante, cu denu mirea „cu privire la neajunsurile în
domeniul științei istorice”289. Documentul era compus tradi țional din dou ă părți: prima care
constata și a doua care ordona. Din motive necunos cute documentul nu a fost publicat și nici
adoptat. Îns ă istoricii ce s-au ab ătut de la linia oficial ă stalinistă au fost critica ți dur. Directive
oficiale n-au fost emise îns ă în revista „Bol șevik”au fost publicate recenzii distrug ătoare la
lucrările istoricilor E.V.Tarle, A.I. Iakovlev, A.M. Pankratova ș.a., în care se observ ă clar
tendința de eviden țiere și o diferen țiere a patriotismului rus și a celui sovietic, fiind o premis ă a
campaniilor ce au urmat. Convocând cei mai de vaz ă savanți istorici în anul 1944, CC al PC(b)
din toată Uniunea i-a preîntâmpinat c ă nu se admit abateri de la interpret ările oficiale ale
evenimentelor și proceselor istorice, a trasat direc țiile de dezvoltare a înv ățământului și științei
istorice, a eviden țiat necesitatea educ ării patriotismului sovietic. În contextul evenimentelor de la
sfârșitul Războiului, reuniunea istoricilor din vara anului 1944 a fost precursoarea campaniilor și
presiunilor ideologice postbelice.
În pofida pierderilor suferite în r ăzboi și a dificult ăților postbelice, URSS și-a păstrat o
parte a centrelor științifice și instituțiilor de înv ățământ superior care au continuat s ă activeze în
zonele neafectate de opera țiunile militare. Dup ă trecerea opera țiilor militare dup ă hotarele URSS
(1944), institu țiile de înv ățământ superior aveau drept sarcin ă primordial ă să asigure cu profesori
de istorie toate școlile medii. Începând cu anul 1944, sistemul de înv ățământ antebelic a fost
restabilit și lărgit, astfel încât c ătre anul 1956 în URSS er au 33 de universit ăți, 125 de institute
pedagogice și 14 institute de înv ățători, unde se preg ăteau și istorici-marxi ști290.
Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului și științei dicta con ținutul, formele,
metodele înv ățământului istoric, influen ța tematica cercet ărilor istorice, direc țiile lor principale;
statutul institu țiilor de înv ățământ și „prestigiul” diplomelor acestora; contingentul de studen ți și
numărul cadrelor didactico- științifice calificate. Scopul înv ățământului sovietic era de a educa
cetățeni credincio și partidului și ideologiei marxist-leniniste. Înv ățământul, în conformitate cu
acest scop, trebuia s ă ofere tineretului studios cuno ștințe în domeniul tuturor științelor, să le

288 Дубровский А.М. Историк и власть : историческая наука в СССР и концепция истории феодальной
России в контексте политики и идеологии (1930-1950- е гг.). Брянск : Издательство Брянского
государственного университета им. акад. И.Г. Петровского , 2005, с.444-445.
289 Ibidem, p.471.
290 Барсенков А.С. Советская историческая наука в послевоенные годы (1945-1955). Москва : Изд-во МГУ .
1988. с.32

69formuleze con știința comunist ă, să-i pregătească de viață. Studenților și profesorilor de istorie în
manualele de Metodica pred ării istoriei li se spunea c ă învățământul istoric trebuia s ă aibă un rol
special: „istoria și exemplele din istorie trebuie s ă «înarmeze» studen ții cu înțelegerea legit ăților
dezvoltării sociale, s ă educe în tradi țiile revolu ționare și muncitore ști poporul sovietic, s ă le
educe «un sentiment înalt al patriotismului sovietic», s ă educe dorin ța de a ap ăra patria
socialistă, să lupte cu p ătrunderea «ideologiei burgheze» în con știința elevilor”291. Prin urmare,
istoria, ca disciplin ă de studiu, a fost aservit ă intereselor politice și ideologice ale Statului
sovietic, în care rolul principal în influen ța sistemului administrativ de comand ă asupra școlii
superioare, dup ă reorganizarea Comisariatul ui Norodnic pentru Înv ățământ în 1946, îl avea
Ministerul Înv ățământului Superior din URSS. Minist ru în anii 1946-1951 a fost Serghei
Kaftanov292. Ministerul dirija activitatea tuturor institu țiilor de înv ățământ superior din țară,
ministerele înv ățământului din toate republicile unionale , inclusiv din RSSM. În anul 1946,
Ministerul Înv ățământului Superior controla activitatea a 305 institu ții de învățământ superior293.
Ministerul Înv ățământului Superior din URSS determina structura, con ținutul, forma de
învățământ, contingentul de studen ți, condițiile de angajare în câmpul muncii a absolven ților. Un
loc important în structura ministerului îl ocupa Direcția General ă de predare a științelor sociale ,
care controla activitatea didactic ă, științifică a cadrelor didactice, de formare a con științei
studenților, a educa ției politice. Restabilirea înv ățământului superior, în ansamblu, a însemnat nu
doar restaurarea construc țiilor sau edificarea altora noi, ci și refacerea procesului de preg ătire a
cadrelor, instituirea unui control dur asupra procesului didactico- științific. Astfel, aservirea
învățământului istoric superior politicii St atului sovietic se realiza prin Planificarea con ținutului
învățământului istoric superior ; Controlul asupra con ținutului și „calității” lecțiilor; Controlul
asupra procesului de preg ătire a cadrelor didactico- științifice și studenților.

3.1.1 Planificarea con ținutului înv ățământului istoric superior.
Școala superioar ă sovietică avea trei niveluri ale con ținutului înv ățământului, reprezentând
o ierarhie de proiectare: a) Nivelul general al struct urii teoretice (planul de înv ățământ);
b)nivelul disciplinei de studiu (disciplina și programa de studii); c) ni velul materialului didactic

291 Cozma V., Dolghi A. Aservirea înv ățământului istoric superior din URSS intereselor politice (1944-1964). În:
Revista de istorie a Moldovei. Nr.2-3 (78-79), 2009, p.207.
292 După unele surse, de origine moldovean. Ministru al Înv ățământului Superior din URSSS în anii 1946-51. Vezi:
Центральный Комитет КПСС , ВКП (б), РКП (б), РСДРП (б): Историко -биографический справочник / Сост .
Горячев Ю.В. -М.: Издательский дом "Парад ", 2005. c
293 Культурное строительство СССР : Стат . сб., Москва : Госстатиздат , 1956, p.316.

70(literatura didactico- științifică)294. Conținutul înv ățământului sovietic la to ate cele trei niveluri,
ce include în sine obiectivele, principiile, sarcinile procesului didactic, formulate și controlate de
stat, a dictat și metodica, și formele pred ării/învățării.
Nivelul general al structurii teoretice (planul de înv ățământ). Conținutul și formele
învățământului istoric superi or din URSS de la sfâr șitul anilor ’40-începutul anilor ’50 era
determinat de planurile de înv ățământ din anii 1943, 1947, 1954 la specialitatea Istoria , destinat
institutelor pedagogice cu 4 ani de studii (p lanul de înv ățământ ale universit ăților era alc ătuit
pentru 5 ani de studii ). Drept exemplu pot se rvi planurile de înv ățământ al Institutului Pedagogic
din Chișinău și cel al Universit ății de Stat din Chi șinău pentru anul de studii 1948/1949. În plan
sunt fixate câteva bl ocuri de discipline: disciplinele social-politic e, psihopedagogice, cursuri
istorice, cursuri și seminare speciale, de asemenea și cursuri op ționale. Conținutul
învățământului ob ținea concretizare în programele și conținuturile disciplinelor de studii.
În planul institutelor pedagogice cu patru ani de studii, blocul disciplinelor social-politice
includea Bazele marxism-leninismului (250 ore), Economia politic ă (140 ore), Materialismul
dialectic (44 ore), materialismul istoric (96 ore). Disciplinelor ideologice li se ofereau în total
530 ore. În predarea științelor sociale planul prevedea succesiunea: Bazele marxism-leninismului
care se studia pe parcursul semestrelor I-IV, apoi Economia politic ă – în semestrele V-VII și
disciplinele filosofice în semestrele VI-VIII295. Prin Ordinul ministrului Înv ățământului Superior
din URSS din 31 decembrie 1947 se introduceau dou ă examene la disciplina Bazele marxism-
leninismului , unul la finele anului întâi de studii (semes trul II), al doilea la finele anului doi de
studii (semestrul IV), iar la sfâr șitul semestrelor I și III se introducea sus ținerea obligatorie a
unui colocviu la disciplina nominalizat ă296. La sfâr șitul studiilor studen ții mai sus țineau
examenul de stat obligatoriu – Bazele marxism-leninismului297. Astfel, prin „blocul disciplinelor
social-politice” deosebit de vast și prin intermediul studierii obligatorii a „disciplinelor
marxiste”, puterea promova o politic ă bine organizat ă de ideologizare și politizare a societ ății.
Prin aceasta se atingea scopul educ ării personalit ății credincioase idealurilor comuniste, cre ării
istoricilor, capabili s ă abordeze istoria prin prisma unei singure metodologii – marxist-leniniste.
Din blocul științelor psihopedagogice, studen ții Institutului Pedagogic studiau Psihologia
(85 ore), Pedagogia (104 ore), Istoria pedagogiei (98 ore) și Igiena școlară (36 ore), de

294 Cozma V., Dolghi A. Aservirea înv ățământului istoric superior din URSS intereselor politice (1944-1964). În:
Revista de istorie a Moldovei. Nr.2-3 (78-79), 2009, p.207-208
295 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.91-93
296 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 25, f.157
297 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.91-93

71asemenea se mai studia Metodica pred ării istoriei (94 ore) și era ținut un seminar special la
pedagogie (36 ore). Întreg blocul discipli nelor pedagogice incl udea 453 de ore.
Blocul disciplinelor istorice era alc ătuit din cursurile Istoria lumii antice (186 ore), Istoria
evului mediu (212 ore), Istoria modern ă (486 ore), Istoria URSS (612 ore), Istoria slavilor de
sud și de vest (40 ore), Studiul izvoarelor istoriei URSS (102 ore), Istoria rela țiilor
internaționale (36 ore), și cursuri și seminare speciale în volum de 118 ore298. Disciplinele
istorice constituiau 1792 ore.
Un accent deosebit de mare, în cadrul Instit utului Pedagogic, se pune a pe studierea unui șir
de discipline filologice: Limba str ăină (68 ore), Literatura universal ă (282 ore), Limba rus ă
(200 ore), Limba moldoveneasc ă (42 ore), Literatura rus ă (190 ore), Literatura moldoveneasc ă
(132 ore). Disciplinele filol ogice constituiau în total 91 4 ore. Alte discipline erau Bazele
dreptului sovietic (104 ore) și Educația fizică (176 ore).
La patru ani de studii, num ărul total de ore era de 3969, dint re care 13,35% le constituiau
disciplinele ideologice , 11,41% disciplinele pedagogice , 45,14% disciplinele istorice, 23%
disciplinele filologice, alte discipline constituiau 7% (a se vedea diagramele din Anexa 1 ).
Spre deosebire de planul de înv ățământ de la facult ățile de istorie ale institutelor
pedagogice în ce l de la facult ățile universit ăților blocul disciplinelor sociale includea Bazele
marxism-leninismului (250 ore), Economia politic ă (143 ore), Materialismul istoric (76 ore).
Blocului disciplinelor ideologice i se ofereau mai pu ține ore decât în institutele pedagogice (469
ore)299.
Dintre științele psihopedagogice, la universit ăți se studia Pedagogia (122 ore), Psihologia
(84 ore), Metodica pred ării istoriei (126 ore), Istoria pedagogiei (98 ore) – în total 430 ore.
O altă deosebire a procesului de studii de la universit ăți este că în cadrul lor studen ții mai
studiau limbile clasice: Limba latin ă (108 ore); Limba rus ă veche (60 ore) necesare istoricilor
pentru cercetarea documen telor vechi. De asemenea, se studia o limb ă străină (216 ore) și limba
de stat a republicii respective (în RSSM – Limba moldoveneasc ă – 172 ore)300.
În cadrul universit ăților, în blocul disciplinelor istorice erau incluse mai multe discipline,
fiecărui curs acordându-i-se un num ăr diferit de ore. Se studia Istoria lumii antice (188 ore),
Arheologia (50 ore), Istoria evului mediu (240 ore), Istoria țărilor din Orient (140 ore), Istoria
modernă (321 ore), Istoria URSS (162 ore), Istoria slavilor de vest și de sud (36 ore), Arhivistica
(36 ore); Istoria unui popor din URSS (102 ore), – cursul se numea anume a șa, deoarece era

298 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.91-93
299 AN RM, F.3186, inv.1, d.39, f.19-20
300 AN RM, F.3186, inv.1, d.39, f.19-20

72destinat tuturor republicilor unionale, și prin acest curs se preved ea studierea istoriei poporului
autohton, în cazul RSSM se prevedea studier ea istoriei „poporului moldovenesc”, îns ă cum arat ă
Raportul de activitate pentru anii de studii 1948/1949 a Facult ății de Istorie și Filologie, acest
curs nu s-a studiat în cadrul Universit ății de Stat din Chi șinău. În anul de studii 1950/51 a fost
studiat cursul Istoria Moldovei . La universitate se mai studiau un șir de cursuri și seminare
speciale cu un volum de 262 ore301. În total num ărul de ore la cursuri normative și speciale
predate la facult ățile de istorie din universit ăți constituia 1537 ore.
La patru ani de studii (î ntrucât USM a fost creat ă abia în anul 1946 cu transferarea a doi
ani de studii din cadrul Institutului Pedagogic) num ărul total era de 2992 ore, dintre care 15,6%
constituiau disciplinele sociale , disciplinele pedagogice – 14,4%, disciplinele istorice – 51,4%,
alte discipline – 18,6% (Vezi Anexa 1 ).
În urma analizei planurilor de studii pentru institutele pedagogice și universit ăți și a
diagramelor ce reflect ă procentajul orelor distribuite pent ru blocurile de di scipline, constat ăm că
disciplinele istorice studiate în cadrul universit ăților erau mai diverse și mai numeroase, de și
comparativ li se oferea un num ăr mai mic de ore, din cauza repartiz ării propor ționale a
numărului de cursuri. În ceea ce prive ște disciplinele ideologice, în cadrul institutelor pedagogice
li se oferea un num ăr considerabil mai mare de ore. Este de la sine în țeles că în cadrul
universităților studen ții parcurgeau specializarea mai mult în domeniul științelor istorice și al
ideologiei, punându-se accent pe preg ătirea cadrelor științifice, de partid și propagandistice, iar
în cadrul institutelor pedagogice se punea accent pe preg ătirea cadrelor didactice pentru școli și a
celor propagandistice. Conform ob iectivelor sistemului de înv ățământ al perioadei de referin ță,
institutele pedagogice și de învățători trebuiau s ă educe o genera ție de cet ățeni, credincio și
partidului și conducătorului, maximal executoare în condi țiile unui minim de cuno ștințe. Planul
de învățământ al institutelor peda gogice, întrucât acestea erau mai numeroase, ce con ținea un
bloc mai mare al disciplinelor social-po litice, corespundea întocmai acestor scopuri.
În ce prive ște învățământul universitar, în pofida tr ăsăturilor comune cu cel al institutelor
pedagogice, planurile de înv ățământ ale universit ăților conțineau un num ăr mai mic de discipline
pedagogice, în schimb acordau mai mult timp preg ătirii profesionale speciale302. La 30
octombrie 1946, Consiliul de Mini ștri al URSS a aprobat Hot ărârea Cu privire la studiile la
facultățile de istorie ale universit ăților de stat303. În conformitate cu aceast ă hotărâre, în

301 AN RM, F.3186, inv.1, d.39, f.19-20
302 Преподавание отечественной истории в университетах России : прошлое и настоящее . Москва -Уфа, 1999.
с. 147-148
303 Пост aновление о учебе на исторических факультетах государственных университетах . În: Высшая школа :
Основные постановления , приказы и инструкции . Москва : Совет . наука , 1948, с.17.

73universități a fost restabilit termenul de studii de cinci ani. Docume ntul prevedea, de asemenea,
lărgirea și aprofundarea preg ătirii teoretice a istoricilor, introducerea la facult ățile de istorie a
predării disciplinelor înrudite: Istoria literaturii universale ; Teoria și istoria dreptului, Istoria
filosofiei și Geografia istoric ă 304.
Observăm, de asemenea, c ă disciplinele planului de înv ățământ se împart în cursuri
teoretice și practice, de și unele cursuri se predau doar sub form ă de prelegeri (de exemplu,
Istoria țărilor din Asia și Africa ). În al doilea rând, tematica cu rsurilor speciale la universit ăți nu
poartă caracter general, ci este orientat ă spre specializarea studen ților: cursurile speciale în
cadrul institutelor pedagogice erau orientate s ă îmbogățească cultura general ă a studenților, iar în
cadrul universit ăților să ofere specializ ări înguste în diverse probleme.
În luna iulie 1954, Ministerul Înv ățământului Superior din URSS a aprobat un nou plan de
învățământ pentru institutele pedagogice la specializarea Istoria cu termenul de studii de patru
ani, fiind orientat spre aprofundarea preg ătirii profesionale a absolven ților. Conform noului plan,
se studia separat cursul Istoria filosofiei (68 ore); a fost majorat num ărul de ore la cursurile:
Istoria lumii antice și Istoria medieval ă pe seama mic șorării celor de la Istoria modern ă (la 93
ore); a fost reintrodus cursul Istoria modern ă a țărilor din Asia și Africa (130 ore de curs
teoretic). În cadrul cursului Metodica pred ării istoriei au fost introduse compartimente
referitoare la Constituția URSS cu mărirea num ărului de ore de trei ori (166 ore), cursul ob ținând
astfel denumirea Metodica pred ării istoriei și a Constitu ției URSS305.
Noul plan, deja în perioada poststalinist ă, în mare parte era perfectat. Specificul s ău consta
și în faptul c ă a fost introdus cursul Istoriografia URSS (40 ore) în calitate de disciplin ă
obligatorie306. În așa mod, a fost considerat necesar ca viitorii profesori de istorie și cercetători
istorici să studieze nu doar istoria concret ă, dar și procesul constituirii ei ca știință, aportul
diferiților savan ți la evolu ția ei, a principiilor metodologice și specificul metodelor de cercetare.
După o perioad ă de critică dură a istoriografiei, în anii luptei împotriva „cosmopolitismului” a
apărut necesitatea de a ordona strict orie ntarea acestei discipline. În noile condi ții, facultățile de
istorie întâmpinau dificult ăți în predarea Istoriografiei URSS : lipseau manuale și speciali ști
calificați pentru predarea disciplinei. Noua echip ă venită la putere, în frunte cu N.Hru șciov, a
considerat îns ă că este de prisos predarea acestui curs. Ca rezultat, Istoriografia istoriei URSS a
rămas doar în planurile de studii universitare, ia r în institutele pedagogice din anul 1957 a fost

304 Ibidem, p.17.
305 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 94, f.53
306 Cozma V., Dolghi A. Aservirea înv ățământului istoric superior din URSS intereselor politice (1944-1964). În:
Revista de istorie a Moldovei. Nr.2-3 (78-79), 2009, p.210.

74predată doar în calitate de curs op țional, și apare printre disciplinele obligatorii doar în anul
1964307.
Printre disciplinele de studii obligatorii în 1954 sunt introduse Arheologia, iar în calitate de
curs opțional Arheologia URSS (cu activit ăți practice – în total 100 ore), Paleografia (40 ore),
Arhivistica (40 ore), Relațiile interna ționale (40 ore) ș.a. În calitate de discipline obligatorii
pentru examene de stat în ambele tipuri de institu ții au fost fixate Bazele marxism-leninismului ;
Pedagogia și metodica pred ării istoriei și constituției URSS ; Istoria URSS și Istoria modern ă 308.
Pentru preg ătirea profesorului de istori e se prevedeau 3582 de ore de studii în auditoriu. Dintre
acestea 2199 (57%) ore de curs și 1383 ore practice (43%) ( calculele autorului – A.D. ).
Prin urmare, planul de înv ățământ din anul 1954 pentru facult ățile de istorie ale institutelor
pedagogice se deosebea de cel din 1947: Se p ăstra studierea „disciplinelor sociale”, și se mai
introduceau discipline istorice noi, ceea ce contribuia la o mai bun ă pregătire a cadrelor de
istorici. O alt ă modificare a programelor de studii în cadrul tuturor institu țiilor de înv ățământ
superior a avut loc în anul 1956 prin Ordinul Ministerului Înv ățământului Superior al URSS din
3 iulie 1956 Cu privire la predarea în institu țiile de înv ățământ superior a Istoriei Partidului
Comunist al URSS, Economiei politi ce, Materialismului dialectic și istoric . În acest ordin, se
evidențiau „lacunele” în pred area disciplinelor men ționate și necesitatea ridic ării nivelului
teoretico-ideologic al pred ării științelor sociale și se introducea începând cu anul de studii
1956/1957 în toate institu țiile de înv ățământ superior studierea a trei cursuri independente:
Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice; Economia politic ă; Materialismul dialectic și
istoric309. În același an, începând cu 19 octombrie, s-a introdus în toate institu țiile de înv ățământ
superior examenul de stat la cursurile Istoria PCUS și Economia politic ă310. Aceste modific ări
erau orientate, în primul rând, spre dep ășirea cultului personalit ății lui Stalin care presupunea a
exclude din programele universitare studierea obligatorie a lucr ării Istoria Partidului
Comunist(b) din toat ă Uniunea: Curs scurt, și spre ridicarea nivelului preg ătirii teoretico-
ideologice a tineretului studios.
Alt tip de institu ții de învățământ superior, în cadrul c ărora erau preg ătiți istorici-marxi ști,
erau institutele de înv ățători. Planul de înv ățământ al acestora era prev ăzut doar pentru doi ani de
studii. Planul pentru an ul de studii 1948/1949 con ținea 12 cursuri: Bazele marxism-leninismului

307 Ibidem, p.210.
308 Ibidem, p.211.
309 О преподавании в вузах СССР Истории Коммунистической Партии СССР , Политической экономии ,
Диалектического и исторического материализма . Из приказа Министерства высшего образования СССР от 3
июля 1956 г, № 555. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.80-82.
310 О государственных зкзаменах по общественным наукам . Приказ Министра высшего образования от 19
октября 1956 г, № 813. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.82.

75(250 ore – 12% din num ărul de ore în total), Psihologia (85 ore – 4,2%), Pedagogia (116 ore –
5,8%), Igiena școlară (18 ore – 1%), Educația fizică (100 ore – 5%), Istoria lumii antice
(158 ore – 7,94%), Istoria medieval ă (187 ore – 9,4%), Istoria modern ă (250 ore – 12,5%),
Istoria URSS (448 ore – 22,5%), Metodica pred ării istoriei (75 ore – 3,7%), Bazele statului și
dreptului sovietic (106 ore – 5,3%), Literatura rus ă (55 ore – 2,7%), Limba republicii (în cazul
RSSM – limba moldoveneasc ă311 – 60 ore), Literatura republicii (pentru RSSM – literatura
moldoveneasc ă – 80 ore – 3%) (Vezi Anexa 1 )312. În total, volumul cursului constituia la
Institutul de Înv ățători din B ălți 1988 de ore. Cele mai voluminoase cursuri erau Bazele
marxism-leninismului ; Istoria modern ă și Istoria URSS . Numărul suficient de ore pentru
pregătirea profesorului de istorie în institutele de înv ățători era de 1949 ore, 3/4 de ore le
constituiau prelegerile și 1/3 orele practice313. Institutele de înv ățători reprezentau o form ă
intensivă de preg ătire a înv ățătorilor de istorie pentru clasele V-VII. Aceste institu ții de
învățământ au activat pân ă în anul 1956, când o parte au fo st transformate în institute
pedagogice, au fost desfiin țate sau au fost transferate la universit ăți sau institute pedagogice. De
exemplu, în anul 1954, Sec ția de Istorie și Filologie a Institutului de Înv ățători din B ălți a fost
transferat ă la Institutul Pedagogic din Chi șinău314.
Nivelul disciplinei de studiu (disciplina și programa de studiu). Pe lângă planurile de
învățământ, o importan ță deosebit ă o aveau programele de studii. Programele de studii ale
perioadei postbelice reflectau con ținutul de baz ă al disciplinelor, tematica lec țiilor cu
recomandarea num ărului de ore pentru fiecare tem ă. Materialul istoric în con ținutul programei de
studii era repartizat sistemic și cronologic. Istoria era prezentat ă ca evolu ție a dezvolt ării
economice și a relațiilor sociale în diverse țări și epoci, în conformitate cu forma țiunile istorice.
Elaborarea programelor a fost încredin țată profesorilor cu înalt ă calificare de la
universitățile mai importante din Moscova și Leningrad, sub controlul direct al Ministerului
Învățământului Superior și organelor de partid. De exemplu, elaborarea programei la cursul
Istoria URSS a fost încredin țată profesorilor catedrei Istoria URSS a Universit ății de Stat din
Moscova. Autorii au întâmpinat dificult ăți mari în elaborarea acestei a, întrucât era permanent
perfectată în conformitate cu noile directive de pa rtid. În pofida acestui fapt, la 25 mai 1949,

311 Sintagma limba moldoveneasc ă este utilizat ă în documentele sovietice și literatura sovietic ă pentru limba vorbit ă
și scrisă cu caractere chirilice în RSSM – considerat ă limba oficial ă în RSSM, poporul moldovenesc fiind conform
politicii oficiale un popor diferit de cel româ n – identitatea moldoveneascp a fost promovat ă prin politici culturale,
educaționale, propagand ă, represiuni etc.
312 AN RM, F.3143, inv.1, d.20, f.1.
313 AN RM, F.3143, inv.1, d.20, f.1.
314 Cozma V., Dolghi A. Aservirea înv ățământului istoric superior din URSS intereselor politice (1944-1964). În:
Revista de istorie a Moldovei. Nr.2-3 (78-79), 2009, p.212.

76Ministerul Înv ățământului Superior din URSS a aprobat programa cursului Istoria URSS pentru
universități și institutele pedagogice, elaborat ă în concordan ță cu particularit ățile campaniei
contra „cosmopolitismului”315. O importan ță mare în direc ționarea procesului de preg ătire a
cadrelor de istorici, de asemen ea, a avut-o programa cursului Istoriografia istoriei URSS ,
elaborată de catedra Istoria URSS a Institutului de Istorie și Arhivistic ă din Moscova, care
determina con ținutul și direcția principal ă a noii discipline.
În perioada postbelic ă, la majoritatea cursurilor predat e au fost elaborate programe de
studii: Istoria comunei primitive316, Istoria orientului antic317, Istoria antic ă a Greciei și Romei
318, Istoria medieval ă319, Istoria modern ă320, Istoria contemporan ă321. Doar programele la
cursurile și seminarele speciale erau elaborate de speciali știi de la fiecare institu ție de
învățământ, dar în conformitate cu tematica recomandat ă care aborda probleme ca lupta de clas ă,
mișcările sociale, desf ășurarea „revolu ției”, „criza rela țiilor capitaliste” etc.
Programele erau realizate de catedre și cadrele didactice prin elaborarea planurilor
individuale de lucru la fiecare disciplin ă în parte, cu proiectarea numeric ă și calendaristic ă a
orelor. Dac ă programele de studii m ărturisesc despre modul de pred are a disciplinelor în întreaga
țară, atunci planul individual de lucru (proiectarea calendaristic ă) despre aplicarea programei
respective. La Universitatea de Stat din Chi șinău în anul de studii 1947- 1948 la anul I, Istoria
URSS se preda începând cu cele mai vechi timpuri pân ă la începutul secolului al XVIII-lea.
Cursul era împ ărțit în 4 compartimente: 1. Istoria comunei primitive și antică pe teritoriul URSS;
2. Constituirea rela țiilor feudale. Rusia Kievean ă (sec IX-mijl. sec. XI); 3.Perioada f ărâmițării
feudale pe teritoriul URSS; 4. Constituirea stat ului centralizat rus. Instaurarea autocra ției.
Transformarea URSS în stat multina țional. În total – 59 de ore322 (a se vedea Anexa 2). La anul
II, se preda Istoria URSS de la începutul secolului al XVIII-lea pân ă la sfârșitul secolului al XIX-
lea323. La anul III se preda Istoria URSS în epoca contemporan ă – de la sfâr șitul secolului XIX
până la al Doilea R ăzboi Mondial. Se eviden țiază contradic țiile de clas ă în Imperiul Rus,

315 Преподавание отечественной истории в университетах России : прошлое и настоящее . Москва -Уфа, 1999.
с. 152-153
316 Программа курса . История первобытного общества для исторических факультетов государственных
университетов и пед. институтов . Москва : МГУ , 1952. 27 c.
317 Программа курса . История древнего Востока . Москва : Сов. наука , 1949. 29 c.
318 Программа по истории Греции и Рима . Ленинград .: Тип. Печатный двор , 1946. 28 c.
319 Программа по истории средних веков . Москва : Советская наука , 1946. 31 c.
320 Программа по новой истории . Москва : Советская наука , 1946. 29 c.
321 Программа по курсу новейшей истории . Москва : Советская наука , 1944. 24 c.
322 AN RM, F.3186, inv.1, d.19, f.14-17
323 AN RM, F.3186, inv.1, d.19, f.11-113

77premisele „revolu ției”, constituirea Statului sovietic, construc ția socialismului etc.324. Temele
sunt formulate în corespundere cu prin cipiile marxist-leni niste, astfel c ă istoria URSS se
abordează prin prisma luptei de clas ă.
Ansamblul de discipline, volumul lor, ordinea studierii acestora și formele de control erau
subordonate concep ției staliniste asupra istori ei, ideologiei partidului, în conformitate cu care
învățământul istoric trebuia nu doar s ă dea cuno ștințe sistematizate, dar și să le explice viitorilor
specialiști, și să-i conving ă că politica intern ă și cea extern ă a partidului de la conducere este
corectă, că există un singur partid, o singur ă ideologie și patrie. Aceluia și principiu i-a fost
subordonat con ținutul literaturii didactico- științifice.
Nivelul materialului didac tic (literatura didactico- științifică). O problem ă important ă a
învățământului istoric s uperior interbelic și postbelic era elaborarea manualelor, care ar fi
corespuns atât științei cât și deciziilor de partid. Deosebit de „acut ă” se prezenta problema
manualelor de istorie a URSS, con ținutul cărora a fost ref ăcut de mai multe ori.
Manualele din care se studia istoria URSS în primii ani postbelici includeau: Istoria
Partidului Comunist (al bol șevicilor) din toat ă Uniunea: Curs scurt325, care servea drept suport
de curs la orele de bazele marxism-leninismului până în anii 60. Istoria URSS se studia dup ă
Istoria URSS sub redac ția lui B.D. Grekov (vol. I) și M.V. Necikina (vol. II), editat în anii 1939
și 1940. Printre autorii manualulu i figurau istorici renumi ți ca: S.N. Balk, C.C. Dmitriev, N.M.
Drujinin, M.V. Necikina, V.I. Piceta, L.V. Cerepnin ș.a. Manualul a fost scris la un nivel
științific înalt și a fost redactat de conducer ea de partid. Cu toate aces tea, a fost reeditat de
câteva ori în anii 1947, 1949 și 1955. Pe parcursul reedit ărilor, au fost introduse un șir de
corectări și complet ări. Aceste dou ă volume ale manualului au servit drept baz ă pentru studierea
istoriei Uniunii în universit ăți și institute pedagogice pe parcursu l a peste 15 ani. De remarcat c ă
în acest manual, elaborat la sfâr șitul anilor ’30, abordarea pe forma țiuni a istoriei nu este
utilizată: Istoria URSS este tratat ă cronologic, pe secole – din cele mai vechi timpuri pân ă la
sfârșitul sec.XVIII; XIX și XX aparte. În corespundere cu aceast ă periodizare, a avut loc
predarea/înv ățarea la facult ățile de istorie din institu țiile de înv ățământ superior.
Suporturi de curs, corespunz ătoare concep ției sovietice a științei istorice, devin manualele
Istoria URSS editate în anii 1956 (vol. I) și 1959 (vol. II)326. Ca și în edițiile antebelice, în aceste

324 AN RM, F.3186, inv.1, d.19, f.8-10
325 История Всесоюзной коммунистической партии (большевиков ): Краткий курс / Под ред. Комиссии ЦК
ВКП (б); Одобрен ЦК ВКП (б), 1938 г. Москва : ОГИЗ – Госполитиздат , 1946. 352 c.
326 История СССР . Т.1. С древнейших времен до 1861 г. Первобытно общинный и рабовладельческий строй .
Период феодализма / Под ред. М.В. Нечкиной , Б.А. Рыбакова [и др.]. Москва : Госполитиздат , 1956. 896 c.;

78manuale istoria poporului rus era abordat ă în strâns ă legătură cu istoria altor popoare. Îns ă
materialul a fost repartizat pe volume în core spundere cu periodizarea procesului istoric pe
formațiuni. Cu editarea vol. II a fost acoperit golul resim țit în literatura științifică sovietică cu
privire la istoria Rusiei în perioada 1900-1917.
Un alt manual popular în rândurile studen ților în anii ’40-’50 au devenit prelegerile șefului
catedrei Istoria URSS a Universit ății de Stat din Moscova V.I. Lebedev327 și lecțiile, publicate în
calitate de suporturi didactice ale Școlii Superioare de Partid de pe lâng ă CC PC(b) din toat ă
Uniunea. În 83 de teme, publicate în blocuri sepa rate în anii 1944-1946, se reflecta istoria URSS
din cele mai vechi timpuri pân ă în anul 1934. La mai bine de jum ătate din lec ții autori au fost
G.A. Bazilevici, G.A. Novi țki, E.N. Gorode țki și I.I. Min ț. O importan ță mai mare pentru
procesul didactic au avut lec țiile dedicate sec. XX, întrucât un manual pe aceast ă perioadă până
la sfârșitul anilor 60 nu a existat. Un alt suport pentru studen ți a fost manualul la disciplina
Istoriografia rus ă al lui L.N. Rubin ștein328.
Un timp îndelungat a lipsit un manual de istorie a URSS (perioada sovietic ă). Problemele,
legate de elaborarea acestui ma nual, au fost discutate la ședințele sectorului Istoria societ ății
sovietice a Institutului de Istorie al A Ș URSS pe parcursul întregului deceniu postbelic. Drept
rezultat, primul manual universitar de istorie a URSS în „epoca socialismului” a fost publicat
abia în anul 1957, sub redac ția lui M.P. Kim și alții329. Un neajuns al acestor manuale și suporturi
didactice era faptul c ă nu ofereau posibilitate studen ților să lucreze cu izvoarele, textele
documentelor, h ărțile etc. Acest lucru împiedica formarea creativit ății la tinerii istorici și
promova încrederea în tot ce este publicat în edi țiile oficiale. Într-o m ăsură oarecare, acest gol a
fost acoperit prin editarea la începutul anilor ’50 a unui șir de cărți de lectur ă, crestoma ții,
practicumuri, ce con țineau documente, texte artistice și alte materiale.
Setul de manuale și suporturi didactice la discipina Istoria lumii antice includea lucr ările:
Бокщанин А.Г. Древняя Греция и древний мир: Курс лекций , прочитанный в Высшей
партийной школе при ЦК ВКП (б) (Москва , 1950); Авдиев В. История древнего Востока
(Ленинград , 1953); Древний Восток : Книга для чтения . / Под ред. В.В. Струве (Москва ,
1953); Древний Рим. Книга для чтения . / Под ред. С.Л. Утченко (Москва , 1950); Древняя
Греция : Книга для чтения / Под ред. С.Л. Утченко и Д.П. Калистратова (Москва , 1954).

218; История СССР : 1861 – 1917 гг.: Период капитализма . Учебник . Т. 2 / Под ред.: Иванов Л.М., Сидорова
А.Л. (Отв. ред.), Яцунский В.К. – М.: Соцэкгиз , 1959. – 768 c.
327 История СССР , проф . Лебедев В.И., акад. Греков Б.Д., Бахрушин С. В. Москва : Издание Истфака МГУ ,
1939. 790 c.
328 Рубинштейн Н. Русская историография . Москва : ОГИЗ , Госполитиздат , 1941. 230 с.
329 История СССР . Эпоха социализма (1917-1957 гг.): Учебное пособие . отв. ред. М.П. Ким. Москва : Гос.
изд-во полит . лит-ры, 1957. 771 c.

79La istoria medieval ă se utiliza manualul în dou ă volume de istorie medieval ă, sub redac ția
lui E.A. Kosminski și S.D. Skazkin330 elaborat de savan ții Institutului de Istorie al A Ș URSS și
Universității de Stat „M.V. Lomonos ov” din Moscova. În afar ă de aceasta, studen ții utilizau
Crestoma ția la istoria medieval ă sub redac ția lui S.D. Skazkin în trei volume331.
În ce prive ște manualele la istoria modern ă, până la sfârșitul anilor ‛50, au fost preg ătite
suporturile metodice sub redac ția savanților I.S. Galkin și E.Efimov, F.V. Potemkin și
A.I. Molok, A.L. Narocini țki și B.F. Por șnev, N.E. Zastekner, V.M. Hvostov. Aceste suporturi
de curs aveau structur ă diferită și erau destinate unele dintre ele universit ăților, iar altele –
institutelor pedagogice332. A fost publicat, de asemenea, primul manual de Istorie modern ă a
Orientului sub redac ția lui I.M. Reisner și B.K. Rub țov333.
Manualele și suporturile de curs elabor ate în anii ’30-’50 aveau un caracter contradictoriu:
Erau puține și conțineau numeroase citate din Lenin și Stalin și erau orientate la formarea
convingerilor ideologice – pe de o parte. Pe de alt ă parte – materialele didactice numite urm ăreau
să trezească interesul fa ță de istorie (de exemplu, c ărțile de lectur ă), analiza și interpretarea mai
aprofundat ă a evenimentelor (crestoma țiile și practicumurile). Faptul c ă aceste c ărți au fost
reeditate de numroase ori în anii ’50-’60, arat ă că erau populare datorit ă calității lor înalte.
Cu toate acestea, în majoritatea institu țiilor de înv ățământ superior din republicile
unionale, literatura didactico- științifică era insuficient ă. De exemplu, la Institutul Pedagogic în
anul 1947, în bibliotec ă se găseau doar dou ă exemplare de Istoria URSS , volumul II al
manualului sub redac ția acad. M.V. Necikina, pentru discip lina istoria URSS în secolul XX erau
doar lecțiile Școlii superioare de partid, într-un num ăr mic334.
O situație asemănătoare era și în alte institu ții de înv ățământ superior. Insuficien ța
literaturii didactice și științifice a fost dep ășită doar în anii ’50. Iar în anii ’40 principala surs ă de
cunoștințe pentru studen ți rămâneau conspectele de la orele de curs și prelegerile profesorilor.

3.1.2. Controlul asupra con ținutului și „calității” lecțiilor.
Partidul Comunist ducea un control sever asupra con ținutului și calității lecțiilor. În ceea ce
privește metodica pred ării au fost interzise categoric prin Hot ărârea Sovietului Comisarilor

330 Косминский Е.А., Сказкин С.Д. История средних веков . Москва : Госполитиздат , 1952. 748 c.
331 Хрестоматия по истории средних веков : В 3 т./Под ред. Н.П. Грацианского и С.Д.Сказкина . Москва ,
1949-1953.
332 Историография истории Нового времени стран Европы и Америки : Учеб . пос. для вузов /А.В. Адо, И.С.
Галкин , И.В. Григорьева ; Под ред. И.П. Дементьева . Москва : Простор , 1990. с.21
333 Новая история стран зарубежного Востока . Т. 1 / под ред. И.М. Рейснера и Б.К.Рубцова ; [авторский
коллектив Г.С. Кара -Мурза … et al.]. Т.2. Москва : Изд-во Московского университета , 1952. 454 с.
334 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 6, f.6

80Norodnici și CC al PC(b) din toat ă Uniunea din 23 iunie 1936, met odele de lucru în grup, fiind
considerate reminiscen țe ale metodei – „de brigad ă și laborator” criticate anterior. Prin acest
document, se instituiau principalele forme de lucru: Prelegerile, desf ășurate de profesori și
conferențiari; orele practice desf ășurate sub conducerea profesorilor, conferen țiarilor și
asistenților; practica de produc ție sub conducerea unui conduc ător desemnat de catedr ă. Se mai
indica – instituțiile de înv ățământ superior în organizare a procesului de studii s ă acorde o
atenție lucrului indi vidual al studen ților desfășurat în biblioteci, arhi ve laboratoare etc. cu
oferirea consulta țiilor de c ătre profesori335. În condi țiile lipsei mijloacelor didactice în timpul
războiului și în perioada postbelic ă, prelegerile profesorilor erau unica surs ă de învățare. Ținând
cont de faptul c ă orele de curs și seminar trebuiau s ă conțină un volum mare de material
ideologic (înc ărcătură ideologic ă), cerințele de partinitate și conținut ideologic erau înaintate atât
față de conținut, cât și față de structura lec ției.
Hotărârea Plenarei a III-a a Consiliului științifico-metodic de pe lâng ă Ministerul
Învățământului Superior din URSS din 16- 17 martie 1950 înainta numeroase cerin țe față de
lecțiile predate în institu țiile de înv ățământ superior, printre care se enum ără numeroase criterii
cu caracter ideologic și propagandistic, ca de exemplu: „în fiecare școală cel mai important este
orientarea politico-ideologic ă a lecției; lecția trebuie alc ătuită pe principiile partinit ății bolșevice
a predării, să reflecte metodologia marxist-leninist ă a disciplinei; lectorul trebuie s ă contribuie la
formarea viziunii marxist-lenini ste la tineretul studios; lec ția trebuie s ă serveasc ă drept mijloc
puternic al educ ării studen ților și elevilor în spiritul patriotismului sovietic și credinței poporului
sovietic etc.”336. Aceste cerin țe se întâlnesc și în procesele-verbale ale ședințelor de catedr ă în
cadrul cărora se discutau textel e dactilografiate ale lec țiilor, care urmau s ă fie predate, și
prelegerile și seminarele desf ășurate în calitate de lec ții deschise la Universitatea de Stat din
Moldova și Institutul Pedagogic din Chi șinău. Obiecțiile și observațiile, în majoritatea cazurilor,
erau copiate din documentul men ționat mai sus, remarcându-se de c ătre participan ții la discu ții
dacă lecția corespunde cerin țelor din hot ărâre sau nu, acest lucru ni-l demonstreaz ă procesele-
verbale ale ședințelor catedrelor de la Facultatea de Istorie a USM337 și Institutul Pedagogic338.
Astfel, discutarea public ă a lecțiilor se făcea nu atât pentru a le îmbun ătăți calitatea, ci de a le

335 О работе высших учебных заведений , о руководстве высшей школы . Из постановления СНК СССР и ЦК
ВКП (б) от 23 июня 1936 г. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.64.
336 О повышения качества лекций в высших учебных заведениях . Из пост aновления Научно -методического
совета при Министерстве высшего образования СССР 16-17 от марта 1950 г. În: Высшая школа . Москва ,
1957, с.69-70.
337 AN RM, F.3186, inv.1, d.60, 239, 368, 467
338 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 193, 286, 290, 367

81spori încărcătura ideologic ă a lor, a iden tifica pe cei ce nu erau de acord sau se îndoiau de
corectitudinea liniei generale a partidului și a lui Stalin.
Totuși, la sfârșitul anilor ’40, metodica desf ășurării seminarelor sufer ă anumite modific ări.
În anii ’30-40 seminarele se desf ășurau preponderent în baza referatelor. Ministerul
Învățământului Superior la 16-17 martie 1950 a interzis aceast ă metodă339 spre larg ă utilizare, și
profesorii au fost nevoi ți să elaboreze altele. Desp re aceasta ne vorbesc Rapoartele anuale ale
facultăților de istorie pent ru anul de studii 1949/1950, care recomand ă de a introduce un șir de
noi activit ăți în practic ă. Printre acestea sunt: cultivarea deprinderilor de lucru individual cu
izvoarele, instituirea minimului de conspe ctare a literaturii marxist-leniniste, înso țirea
obligatorie a lec țiilor cu seminare și colocvii340.
Se efectuau, de asemenea, încerc ări de a organiza activitatea științifică a studenților, de a
educa deprinderi de lucru individual cu literatura științifică și izvoarele. Obligatoriu pentru
studenții ultimului an de studii, atât la universit ăți, cât și la institutele pedagogice, era elaborarea
tezei de diplom ă341. Însă bibliotecile din republicile unionale erau extrem de s ărace în literatur ă
științifică și culegeri de documente, ceea ce li mita efectuarea unor investiga ții. Acest lucru se
referă în special la cercet ările din domeniul istoriei universale.
Dificultățile întâlnite în procesul elabor ării manualelor și a studiilor științifice erau legate,
în primul rând, de insuficien ța cadrelor didactico- științifice de înalt ă calificare, ceea ce a pus în
gardă conducerea statului. În vederea solu ționării acestei probleme, Comitetul Central al
partidului la 25 iulie 1947 a adoptat hot ărârea Cu privire la preg ătirea cadrelor didactico-
științifice prin intermediul aspiranturii342. Prin aceast ă hotărâre se recuno ștea necesitatea ca
instituțiile de înv ățământ superior din țară, paralel cu activitatea lor de baz ă, să pregătească cadre
didactice și științifice. Aceasta și alte măsuri ale guvern ării staliniste aveau drept scop de a
asigura țara cu savan ți, necesari Uniunii Sovietice pentru a argumenta științific preten țiile sale
internaționaliste în lupta ideologic ă cu – lumea capitalist ă.

3.1.3. Controlul asupra procesului de preg ătire a cadrelor didactico- științifice și studenților

339 Об улучшении постановки лабораторных занятий в высших учебных заведениях . Из постановления
Научно -методического совета при Министерстве высшего образования СССР от 16-17 марта 1950 г. În:
Высшая школа . Москва , 1957, с.70.
340 AN RM, F.3186, inv.1, d.66, f.1-107
341 AN RM, F.3186, inv.1, d.66, f.1-107
342 Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире ла прегэтиря кадрелор штинцифико -педагожиче
прин интермедиул аспирантурий . 25 юлие 1947. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
конферинцелор Партидулуй Коммунист ал Униуний Совиетиче ши але Пленарелор КЧ (1898-1986). Вол. ал
оптуля . Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1989, п.173-177.

82 În situația în care majoritatea facult ăților de istorie din republicile unionale au fost create
în anii războiului, imediat dup ă terminarea acestuia aten ția principal ă era acordat ă restabilirii și
transform ării lor în centre de cercet ări istorice. În pofida multiplelor dificult ăți, legate de
insuficien ța cadrelor calificate, complexitatea peri oadei de restabilire, sarcina didactic ă mare a
profesorilor, pres iunea „ideologic ă” din partea statului, activitatea științifică dintr-un șir de
instituții de învățământ superior se restabilea treptat. În acela și timp, conducerea de partid lega
optimizarea activit ății științifice a istoricilor în anii postbelici de scrierea studiilor, care ar fi
înarmat intelectualitatea cu cuno ștințe despre legile dezvolt ării societății și a luptei politice.
Sarcinile istoricilor în perioada postbelic ă au fost concretizate în articolul Știința istorică
sovietică publicat în ziarul „ Культура и Жизнь ” din 30 noiembrie 1946343. Au fost formulate
într-o form ă originală obiectivele principale. Is toricilor li se propunea s ă editeze mai multe
lucrări științifice și mijloace didactice, dedicate problemelor majore ale istoriei URSS și
universale, s ă ilustreze pe larg în literatur ă problemele originii popoarelor, dezvolt ării statalit ății
și culturii lor, istoriei mi șcării revoluționare etc.
Prioritate în cercetarea istoriei URSS se acorda studierii perioadei postrevolu ționare. În
articolul de fond Sarcinile principale ale istoricilor societ ății sovietice publicat în anul 1949344,
în calitate de sarcin ă primordial ă se înainta istoricilor: „studierea istoriei URSS, care se
desfășoară foarte anevoios, și elaborarea manualului de istorie a URSS pentru înv ățământul
superior”345. În continuare, dup ă enumerarea acestor sarcini, se numea cauza lipsei unor lucr ări
fundamentale în domeniu: „Istoricii sovietici nu au tras toate conclu ziile din directivele istorice a
CC PC(b) cu privire la problem ele legate de ideologie…”346.
În ce măsură aceste sarcini erau reflectate în planurile de lucru ale institu țiilor de
învățământ din republicile unionale putem afla analizând activitatea științifică a facultăților de
istorie și instituțiilor de cercetare în domeniul istoriei din RSSM. Temele de cercetare atât ale
catedrelor de la Facult ățile de Istorie din RSSM, cât și ale Institutului de Istorie, Limb ă și
Literatură a Bazei Moldovene ști a Academiei de Științe din URSS se refereau la Istoria
Moldovei ca parte component ă a URSS, dezvoltarea capitalismului în Moldova, mi șcarea
revoluționară, instaurarea puterii sovietelor etc.347. Prin urmare, istoricii moldoveni respectau
linia general ă de partid în activitatea lor științifică.

343 Советская историческая наука . În: Культура и жизнь , 30 ноября 1946 г.
344 Основные задачи историков советского общества . În: Вопросы истории , 1949, №8,с.3-8.
345 Основные задачи историков советского общества . În: Вопросы истории , 1949, №8,с.6-7.
346 Основные задачи историков советского общества . În: Вопросы истории , 1949, №8,с.5.
347 AN RM, F.3186, inv.1, d.8, f.1-4; 22, d.246. f.28-30

83Direcțiile principale de cercetare a istoriei din RSSM demonstreaz ă că la sfârșitul anilor
’40-începutul anilor ’50, spectrul inte reselor istoricilo r era destul de vast. At ât în universitate, cât
și la institutele pedagogice și de învățători, se cercetau probleme le gate atât de istoria popoarelor
Uniunii Sovietice, cât și de cea universal ă, mulți cercetători lucrau asupra tezelor de candidat și
doctor în științe, o parte dintre care au fost sus ținute în primul deceniu de dup ă cel de al Doilea
Război Mondial. Un neajuns al cercet ărilor istoricilor din republic ile unionale în perioada
postbelică au fost temele înguste și caracterul descriptiv, acestea fiind cauzate de inaccesul la
sursele documentare, imposibilitat ea de a se deplasa în alte țări etc. Lucr ările, de regul ă, se
îndeplineau în arealul unei regi uni sau republici. Acest fapt nu permitea a utiliza izvoarele
istorice depozitate în alte republici în vederea elabor ării unor lucr ări de sintez ă.
Un alt neajuns important al activit ății istoricilor din primul de ceniu postbelic, când asupra
lor influen ța cultul personalit ății lui Stalin și cenzura strict ă de partid, era carac terul declarativ al
multor principii, tendin ța de a „ajusta” particularit ățile evenimentelor revolu ționare la schema
generală – rusă. În special, acest lucru se remarca în culegerile colective, conferin țe și întruniri,
dedicate datelor jubiliare, de exemplu la sesiunea istoricilor pe tema Mișcarea revolu ționară în
republicile unionale la sf. sec. XIX-înc. sec.XX , ce a avut loc la 25-26 ianuarie 1956 în ora șul
Rostov pe Don. Comunic ările au fost orientate nu spre a dezv ălui particularit ățile „proceselor
revoluționare” într-o regiune sau al ta, ci spre a demonstra „asem ănarea evenimentelor cu schema
generală a mișcării revoluționare din Rusia în perioada de referin ță”348.
În primul deceniu postbelic, interac țiunea dintre istorici și putere era determinat ă de
caracterul contradictoriu al func țiilor științei istorice în Statul sovietic. Pe de o parte, istoricii
continuau s ă rămână obiectul represiunilor, c ărora erau supu și nu doar anumi ți savanți, ci și
colective întregi. Pe de alt ă parte – statutul de partid unic necesita de a fundamenta ideologic
activitatea sa, s ă pregătească cadre pentru școala medie și superioar ă. Despre aceasta ne vorbesc
studiile istoricilor din RSSM care nu doar completa u istoriografia sovietic ă, dar în condi țiile
lipsei manualelor, constituiau suporturile did actice de baz ă ale întregului proc es de studii, fiind
scrise de pe pozi țiile metodologiei marxis t-leniniste, a partinit ății, cu înc ărcătura ideologico-
propagandistic ă „necesară”: Istoria RSS Moldovene ști, vol.I (1951), vol.II (1955)349 ș.a.

348 Межвузовское научное совещание по истории на Дону и Северном Кавказе в конце XIX-начале ХХ вв //
Тезисы докладов . Ростов -на-Дону , 1958.
349 История Молдавии / Редкол . : Я. Гросул , А. Лазарев , Н. Мохов . Т.I. От древнейших времен до Великой
Октябрьской социалистической революции / Под ред. А.Удальцева (отв. ред.) и Л.Черепнина . Кишинев :
Шкоала советикэ , 1951. 654 с.; История Молдавской ССР . Т. II. От Великой Октябрьской революции до
наших дней / Под. ред. С.Трапезникова (отв. ред.) и Н.Мохова . Кишинев : Шкоала советикэ , 1955. 436 с.

84Paralel cu m ăsurile de represiuni, Guver nul sovietic întreprinde un șir de acțiuni în vederea
animării vieții social-politice și culturale în țară (evident, exclusiv în albia oficial ă). Astfel, ne
ținând cont de insuficien ța de bani în bugetul de st at, cea mai mare parte a c ăruia mergea pentru
finanțarea programelor militare, au fost de pistate mijloace pentru dezvoltarea științei,
învățământului public și a institu țiilor culturale. Pentru asigurarea institu țiilor de înv ățământ
superior cu cadre didactico- științifice, de care se ducea lips ă după război, în anii postbelici se
creează Academii de Științe într-un șir de republici unionale, ap roape cu o treime s-a m ărit
numărul institutelor de cercet ări științifice. Se inaugureaz ă noi universit ăți (la Chi șinău350,
Ujgorod, A șhabad, Stalinabad), salariul persoanelor cu grade și titluri științifice a fost majorat de
cinci ori.
Cu toate acestea, problema- cheie în activitatea facult ăților de istorie în perioada postbelic ă
a fost insuficien ța acută de cadre didactice calificat e, în special în domeniul științelor sociale. În
mare măsură, această situație se explica prin consecin țele războiului: mul ți profesori nu s-au
întors de pe câmpul de lupt ă, au decedat în prizonierat sau sub ocupa ție. În condi țiile dificile ale
războiului se acorda o aten ție mică studiilor postuniversitare. Crearea noilor institu ții de
învățământ și de cercetare dup ă război a acutizat și mai mult problema insuficien ței de cadre
calificate, problema fiind general ă pe țară. În Ordinul Comisariatului Înv ățământului Public din
28 mai 1945, Cu privire la asigurarea cu cadre , se constat ă, că „în multe institu ții de învățământ
superior sunt un num ăr mare de posturi vacante de șefi de catedre. Se utilizeaz ă slab metoda
concursurilor la ocuparea posturi lor vacante, nu sunt create condi ții pentru activitatea didactic ă și
metodică”351.
În afară de consecin țele războiului, ce au adus daune enorme înv ățământului superior,
deficitul de cadre didactice, anume de specialitate istoric ă, a fost condi ționat de preg ătirea
insuficient ă a istoricilor în perioada interbelic ă. Programul de înfiin țare a facult ăților de istorie în
universitățile din Rusia de la sfâr șitul anilor ’30, adoptat de Consiliul Comisarilor Norodnici din
RSFSR, a fost întrerupt. În loc de opt facult ăți de istorie, care se planificau a fi deschise în
RSFSR în conformitate cu acest program, a fost deschis ă doar una (la Universitatea din Saratov),
la Chișinău în anul 1940, odat ă cu înființarea Institutului Pedagogic din Chi șinău352.
Instituțiile de înv ățământ superior din URSS, cu excep ția universit ăților din Moscova și
Leningrad, în anii ’40 nu au devenit o baz ă în pregătirea cadrelor didactico- științifice de înalt ă

350
351 Приказ Наркомпросса от 28 мая 1945 г. Oб обеспечении кадрами высших учебных заведений . În:
Основные постановления , приказы и инструкции . Москва : Совет . наука , 1948, c.314.
352 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000. p.7

85calificare. Create la înce putul anilor ’40 facult ățile de istorie în instit utele pedagogice regionale
nu dispuneau de posibilit ăți pentru a preg ăti istorici califica ți. De aceea procesul de completare a
corpului didactico- științific în domeniul istoriei decurgea extrem de lent. Insuficien ța de cadre
calificate frâna procesul didactic și activitatea științifică în cadrul institu țiilor sus-numite.
Guvernarea stalinist ă era îngrijorat ă serios de situa ția creată, întrucât prin Ordinul
Comisarului Înv ățământului din mai 1945, conducerii institu țiilor de înv ățământ superior li se
ordona ca în cel mai scurt termen s ă elaboreze o list ă a foștilor lucrători științifici, angaja ți pe
specialitate și să le transmit ă Comisariatului Norodnic pe ntru Afaceri Interne; s ă asigure
condiții pentru activitatea științifică a speciali știlor. În conformitate cu acest ordin, institu țiile de
învățământ au expediat listele ministerului de resort353. În acela și scop – de a păstra cadrele
didactice în institu țiile de înv ățământ superior și să le asigure condi ții pentru activitatea
științifică, a fost emis ordinul Comisarului Înv ățământului Public din 18 aprilie 1945, prin care
se eliberau de la recrutarea în Armata Ro șie studenții, cadrele didac tice, colaboratorii științifici,
laboranții ș.a.354. De asemenea, completarea și perfecționarea corpului did actic avea loc prin
sistemul de concurs și de perfec ționare a calific ării, de asemenea prin aspirantur ă.
După terminarea r ăzboiului, a fost întreprins ă încercarea de a restabili preg ătirea
academic ă a cadrelor didactico- științifice. Hot ărârea CC a partidului Cu privire la preg ătirea
cadrelor didactico- științifice prin aspirantur ă și măsurile ce au urmat, au fost efectuate în
vederea de a îmbun ătăți și a grăbi procesul preg ătirii lucrătorilor științifici. În hot ărârea din anul
1947, se remarca c ă „deosebit de nesatisf ăcătoare este organizat lucrul didactic și științific cu
aspiranții. Conducerea științifică a aspiran ților este încredin țată profesorilor cu calificare ce las ă
de dorit. Consiliile științifice ale institu țiilor de înv ățământ superior și instituțiilor de cercetare,
șefii de catedre și conducătorii științifici au o atitudine formal ă față de elaborarea și întărirea
planurilor de lucru individual al aspiran ților”355. În legătură cu aceasta, Ministerului îi revenea
responsabilitatea de a asigura selectarea minu țioasă a temelor de diserta ție, se interzicea unui
singur conduc ător științific să conducă mai mult de 5-6 aspiran ți, se introducea atestarea anual ă a
aspiranților și practica pedagogic ă, se instaura repartizarea personal ă a celora ce au absolvit
aspirantura356. În afară de aceasta, cadrelor didactice uni versitare li se permitea a se înt ări pe trei
ani la catedrele unive rsitare ale institu țiilor pedagogice pentru a sus ține examenele de doctorat

353 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 9, f.3
354 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 9, f.4-5
355 Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире ла прегэтиря кадрелор штинцифико -педагожиче
прин интермедиул аспирантурий . 25 юлие 1947. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
конферинцелор Партидулуй Коммунист ал Униуний Совиетиче ши але Пленарелор КЧ (1898-1986). Вол. ал
оптуля . Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1989, п.173-177.
356 Ibidem, p.173-177

86fără a fi sustrase din câmpul muncii. În vederea sus ținerii cadrelor didactice tinere, li se oferea un
șir de facilit ăți în vederea sus ținerii tezelor de candidat sau de doctor357. Hotărârea CC a fost
urmată de o hotărâre a Sovietului Suprem din 22 mai 1948 cu aceea și denumire, care men ționa
că a indicat Ministerului Înv ățământului Superior din URSS s ă conducă pregătirea cadrelor
didactico- științifice prin aspirantur ă, și de un ordin al ministrului Înv ățământului Superior, prin
care se permitea a desf ășura aspirantura într-un an de zile cu sus ținerea tezei de candidat în
științe cadrelor didactice ce activau în cadrul institu țiilor de înv ățământ superior358. Deficitul de
cadre didactico- științifice se resim țea în toate institu țiile de înv ățământ ale republicilor unionale.
Măsurile întreprinse de preg ătire rapidă a cadrelor au asigurat, într-o oarecare m ăsură, numărul
acestora, dar nu și calitatea lor. O încercare orientat ă spre solu ționarea problemei cadrelor a fost
– invitarea speciali știlor califica ți prin concurs dintre absolven ții aspiranturii institu țiilor din
Moscova și Leningrad unde procesul didactico- științific era bine organizat.
Politica guvernului de formare a cadrelor științifice în institu țiile de înv ățământ superior nu
a avut rezultatele scontate la finele anilor ’40, îns ă a adus roade semnificative spre sfâr șitul
anilor ’50. Procesul preg ătirii doctorilor în științe istorice continua s ă fie lent. Cauzele principale,
în opinia noastr ă, erau: Limitele stricte ale marxism-leninismului impuneau istoricii s ă scrie
exclusiv pe anumite teme, în albia unei singure concep ții, statul având interesul s ă justifice
politica imperial ă, instaurarea Puterii sovietice, rolul dominant al Partid ului Comunist în
societate, ceea ce în ăbușea interesul și inițiativa, necesare pentru activit atea de cercetare; Nivelul
scăzut de trai, asigurarea material ă proastă – în anii postbelici cadrele didactico- științifice își
puneau chiar problema supravie țuirii, a face știință în astfel de condi ții, pentru savan ți, însemna a
se jertfi în numele științei. Controlul total, ce se intensifica în ultimii ani ai guvern ării staliniste,
reprezenta un factor de stagnare pentru toate științele, iar pentru cea istoric ă îndeosebi.
Dictatul dur al puterii și ideologiei se manifesta și prin faptul c ă proasta preg ătire a
cadrelor, conservatismul, tr ăsături caracteristice pentru institu țiile de înv ățământ regionale, erau
convenabile puterii și crea condi ții prielnice pentru manipularea maselor, credincioase liderului
de la Kremlin. Restabilind adev ărul istoric, este necesar de remarcat c ă printre cadrele didactice
cu înaltă calificare de la facult ăți, au fost, de asemenea, și astfel de persoane care nu se
deosebeau prin preg ătire serioas ă, dar s-au specializat în scrierea denun țurilor asupra colegilor
lor construindu- și cariere str ălucite, în mare parte, pe aceasta. Exemplul lui M.N. Pokrovski care

357 Ibidem.
358 O подготовке научно -педагогических кадров через аспирантуру . Из приказа Министра высшего
образования СССР от 4 июня 1948 г, № 795. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.290-291.

87a scris denun țuri împotriva academicienilor S.F. Platonov, E.V. Tarle, a fost urmat și de alți
istorici în perioada postbelic ă: N.Narțov a fost calomniat și denunțat de N.Mohov359.
Fără îndoială că persecutarea istoricilor, represiunile, „prelucr ările” și alte fenomene
rușinoase din anii ’30-40, la perife rii aveau o amploare mult mai mic ă decât la Moscova. Cu
toate acestea, dezvoltarea științei istorice și a învățământului istoric superior în republicile
unionale era determinat ă de cadrul ideologic și se „corectau” prin directiv ele de partid venite „de
sus”. Astfel, în anul 1947, în majoritatea institu țiilor de înv ățământ superior din Uniunea
Sovietică a avut loc discutarea raportului lui A.A. Jdanov și a materialelor „discu ției filosofice”.
Totalurile acestor dezbateri au fost discutate la adun ări de partid în majoritatea institu țiilor de
învățământ superior din URSS, care s-au soldat cu decizii în vederea m ăririi presiunii ideologice.
Iar Hotărârea CC al PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la revistele Zvezda și Leningrad a fost
apreciată ca fiind necesar ă și drept „un pas înainte în lucrul ideologic”360. În legătură cu aceasta,
cadrele didactice au fost impuse ca în lec țiile lor să țină cont de noile directive ale partidului și
„să-și intensifice restructurarea activit ății științifice și didactice”.
În așa mod, directivele ideologice deveneau obligatorii pentru „luarea de cuno ștință” la
toate facult ățile de istorie din țară. Raportând rezultatele activit ății Universit ății de Stat din
Moldova pe anul de studii 1948/49, rectoratul universit ății remarca: „c ă Deciziile istorice cu
privire la lucrul ideologic au fost principalii piloni și ghidul de baz ă în activitatea universit ății.
Rectoratul, organiza ția de partid și facultățile de asemenea s-au cond us în activitatea lor de
Hotărârile istorice cu privire la lucrul ideologic, Hot ărârile CC al PC(b) al Moldovei și
directivele Ministerului Înv ățământului Superior din URSS […] În anul ce a trecut a avut loc
lupta întregii universit ăți pentru ridicarea nivelului ideologic și teoretic al pred ării pentru
realizarea strict ă a principiilor leninist-staliniste în înv ățământ și știință ”361.
Formularea men ționată mai sus a sarcinilor facult ății demonstreaz ă mecanismul influen ței
puterii politice centrale asupra dezvolt ării învățământului istoric superi or regional. Procesul
„aplicării indicațiilor de partid în via ță” în institu țiile de înv ățământ regionale se desf ășura cu
aceeași râvnă ca în capital ă. Frica în fa ța posibilelor represiuni, ecoul c ărora ajungea și la
periferii, impunea istoricii „s ă revadă” problemele istorice în conformita te cu deciziile partidului.
În afară de insuficien ța cadrelor calificate, o problem ă important ă în activitatea institu țiilor
de învățământ superior în perioada postbelic ă era asigurarea cu studen ți. Problema insuficien ței
de studen ți, pregătirea proast ă a abiturien ților, plecarea din diverse motive a studen ților de la

359 Vezi paragraful Elaborarea primului manual universitar – primei sinteze marxiste de Istorie a Moldovei
360 AN RM, F.3186, inv.1, d.37, f.2
361 AN RM, F.3186, inv.1, d.37, f.1-2

88facultăți pe parcursul anilor de studii era la ordinea de zi a or ganelor centrale și locale, întrucât
acestea erau obligate s ă asigure studen ții cu hran ă și cazare362.
Studențimea sovietic ă postbelic ă, în mare parte, era deosebit ă. Cercetătoarea E.Zubkova
apreciază „generația anului 1945” ca „cea mai unic ă în sensul realiz ării planurilor sale de
viitor”363. Acești tineri, spre deosebire de predecesorii lor, nu știau de frica anului 1937.
Greutățile războiului le-au format o anumit ă independen ță a gândirii, dispozi ție optimist ă și sete
de viață. Un fenomen nou în via ța studențimii postbelice a devenit completarea corpului
studențesc din rândul celor întor și de pe front. În total, în anul 1946, în URSS erau 41 mii fo ști
ostași înmatricula ți la studii. Componen ța corpului studen țesc la sfâr șitul anilor ’40, în mare
parte, era determinat ă de consecin țele războiului.
Ca și cadre didactice, studen ți nu ajungeau fiind întotdeauna mai pu țini decât num ărul
planificat, rar num ărul cererilor de admitere la specialit ățile pedagogice dep ășeau planul aprobat
„de sus”. Cauzele sunt multiple:
– O parte din tineri au c ăzut în război, au suferit în urma ocupa ției, alții au rămas în evacuare.
– Pentru o parte dintre tineri, stud iile superioare erau inaccesibile și din cauza taxei pentru
studii introdus ă încă în anul 1940 prin Hot ărârea nr.638 Cu privire la studiile contra plat ă în
clasele superioare și instituțiile de înv ățământ superior din URSS și cu privire la schimbarea
modalității de plată a burselor364, iar prin Ordinul din 28 august 1944 al Sovietului Comisarilor
Norodnici, în leg ătură cu insuficien ța mijloacelor, se ordona administra țiilor institu țiilor de
învățământ superior „s ă urmărească atent procesul achit ării taxei de c ătre studen ți, iar rău
platnicii s ă fie exmatricula ți din institu ție”365. Taxa pentru studii a fost anulat ă abia în anul 1954
prin decizia Consiliului de Mini ștri al URSS.
– Pregătirea slab ă a absolven ților școlilor medii ducea ca mul ți să ia note insuficiente la
absolvire sau examenele de admitere. De și concursuri la admitere pr actic nu se organizau, erau
înmatricula ți toți cei care au primit note satisf ăcătoare.
– Popularitatea facult ăților de istorie era mic ă din cauza ideologiz ării. În anul 1946, la anul
întâi de studii în institu țiile de înv ățământ superior au fost înma triculate 205,2 mii de persoane

362 Об улучшении материально -бытового обслуживания студентов . Из приказа Министера высшего
образования СССР от 17 июля 1952 г, № 1188. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.476.
363 Зубкова Е.Ю. Послевоенное советское общество : политика и повседневность . 1945-1953. Москва :
РОССПЭН , 1999. с.137
364 Постановление № 638. „Об установление платности обучения в старших классах средних школ и в
высших учебных заведениях СССР и об изменении порядка назначений стипендий ”. În: Собрание
постановлений и распоряжений Правительства Союза Советских Социалистических Республик . С
приложением алфавитно -предметного указателя , № 1-14. Москва : 1943, c. 236-237
365 Платное образование – наследие СССР . În: http://nprospekt.ru/2008/06/06/platnoe-obrazovanie–nasledie-sssr
[Accesat 12.10.2008]

89(în condi țiile când planul prevedea doar 195 de m ii). Acesta a fost cel mai mare num ăr de
studenți înmatricula ți până la acel moment în Uniunea Sovietic ă366. Cu toate acestea, abiturien ții
s-au repartizat neuniform pe institu ții de învățământ superior și facultăți. După război, de o
popularitate mai mare se bucurau în rândul popula ției specialit ățile inginere ști, de construc ții,
medicale care erau mai pu țin ideologizate, de și cadre didactice școlare de asemenea nu ajungeau.
Lipsa concursurilor la admitere a condi ționat și calitatea joas ă a studiilor la anii superiori de
studii. Aceasta devenea o problem ă a întregului sistem de înv ățământ, întrucât profesorii de
istorie insuficient de bine preg ătiți mergeau în școlile din ora șe și sate și, la rândul lor, educau
abiturienți prost preg ătiți la materiile obiectelor de studii. Se crea un cerc vicios, care putea fi
depășit prin îmbun ătățirea predării, selectarea prin concurs al abiturien ților. Din aceste cauze,
guvernarea stalinist ă acorda o aten ție deosebit ă numărului și calității pregătirii studen ților în anii
postbelici. Un șir de ordine ale Comisariatului Înv ățământului Public în anul 1945 reglementa
selectarea abiturien ților și conținea rapoarte cu privire la reu șita studen ților367.
Un aport considerabil la asigurarea școlilor medii cu profesori de istorie l-au avut
institutele de înv ățători, create, atât în anii ’30, cât și în anii ’40 într-un șir de orașe din Uniunea
Sovietică. Aceste institu ții ofereau cuno ștințele necesare studen ților pentru a preda la clasele V-
VII și se deosebeau printr-o form ă intensivă de preg ătire a cadrelor în vederea acoperirii
deficitului de cadre. În RSSM astfel de institu ții de învățământ erau: Institutul de Înv ățători din
Tiraspol (creat înc ă în anul 1930, iar facultat ea de istorie în cadru l acestuia în anul 1933)368 și
Institutul de Înv ățători din B ălți (creat în anul 1945, dispunea de facultate de istorie)369. Procesul
restabilirii procesului pred ării/învățării și cercetării istoriei la facult ățile de istorie din URSS avea
loc în contextul realit ății postbelice. Restabilirea, crearea noilor institu ții de învățământ superior
a fost îngreunat ă de lipsa mijloacelor materiale și a resurselor umane. Neajunsul spa țiilor, lipsa
literaturii, insuficien ța cadrelor și a studen ților, presiunile și dictatul ideologic – au fost
problemele cu care s-au confruntat facult ățile în primul deceniu postbelic. În mare parte, aceste
dificultăți au fost dep ășite. S-a creat o re țea vastă a facultăților de istorie, au fost preg ătite
numeroase cadre didactico- științifice calificate, s-au constituit direc țiile cercet ărilor științifice,
școlile au fost, în cea mai mare parte a lor, asigurate cu profesori de istorie etc. Îns ă conținutul și

366 Македонская В.А., Шестова В.М. Возрождение высшей школы в годы Великой отечественной войны . În:
Актуальные проблемы гуманитарных наук . Научная сессия – МИФИ -2006. Том 6, с.155-156.
367 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 12, f.60
368 Бырка Г.И. Подготовка кадров высшей и средней квалификаций в МССР . Кишинев : Штиинца , 1981. с.
10; Первенец высшей школы Молдавии . În: Советская Молдавия , 5 октября . 1980; Приднестровский
государственный университет им. Т.Г. Шевченко . Тирасполь , 2005. с.4.
369 AOSP RM, F.51, inv.9, d. 314; Popa Iulius, Universitatea de Stat „Alecu Ruso” din B ălți (1945-2005), Chi șinău:
Litera 2005.p.3

90caracterul procesului didactico- științific a devenit parte component ă a sistemului totalitar, având
în cadrul acestuia func ții specifice.

3.2. Campaniile ideologice ale PCUS în institu țiile de cercet ări și facultățile de istorie
Sfârșitul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial a marcat începutul unor transform ări nu doar
politice și social-economice, dar și cu caracter ideologic și cultural. R ăzboiul a influen țat viața a
milioane de oameni, fiind revizuit sistemul de valori existent pân ă în anul 1941 în Uniunea
Sovietică, oamenii au fost obliga ți să renunțe la unele iluzii al e trecutului, spran țe de
democratizare și liberaizare a soiet ății. Au fost obliga ți să trăiască după noile legi instituite de
Stalin – de teroare și frică. Reacția și înăsprirea presiunii ideologice a devenit o piedic ă în
refacerea țării și a distrus toate focarele de gândire liber ă. După cum își amintește A.I. Gurevici:
„majoritatea popula ției își pierduse deja toate iluziile, și toți cei care nu doreau s ă fie orbi, înc ă
înainte de Congresul al XX-lea vedeau clar c ă societatea merge «nu unde trebuie». În acei ani se
credea că a avut loc o abatere de la «calea cea dreapt ă»”370.
Intensificarea controlului asupra vie ții spirituale, formulat într-o serie de hot ărâri cu
caracter ideologic din anii ’40371, s-a răsfrânt și asupra înv ățământului istoric superior.
Implicarea incompetent ă a funcționarilor de partid în toate sferele științei devenise o norm ă.
Istoria se revedea și se „croia” corespunz ător voinței conduc ătorului: – personal de Stalin au fost
numite drept „progresiste” astfel de personalit ăți istorice ca Ioan cel Groaznic, Petru сel Mare
ș.a., indica țiile staliniste încet ățenindu-se în istoriografia sovietic ă a perioadei.
Orientarea istoriei spre „p atriotism” a provocat persecu ții ale istoricilor: au fost pedepsi ți
pentru „gre șeli cu caracter antileninist” adep ții teoriei normande și în general istoricii germani ști,
de asemenea istoricii, care au ignorat direct ivele partidului cu privire la „alipirea benevol ă” a
popoarelor la URSS372. Pretext pentru un „pogrom” și mai mare asupra istoricilor a devenit
campania de lupt ă contra „cosmopolitismului”.
Campania început ă în 1947 și desfășurată până la moartea lui Stalin a luptei contra
„slugărniciei fa ță de occident” este numit ă și „de lupt ă contra cosmopolitismului”. Scopul
acestor ac țiuni a fost „educarea patriotismului sovietic” , fiind înțeles ca eviden țierea exclusiv ă a
originilor na ționale și negarea a tot ce era str ăin. Campania a fost înso țită de „lupta pentru

370 Гуревич А.Я. Путь прямой , как Невский проспект , или исповедь историка . În: Преподавание истории в
школе , 1995, № 1, с.23.
371 Документ № 19. Проект постановления оргбюро ЦК ВКП (б) „о журналах «Звезда » и «Ленинград » с
правкой И.В. Сталина . În: Сталин и космополитизм , с.66-72.
372 Постановление ЦК КПСС и Совета министров СССР „О мерах по улучшению подготовки научных и
научно -педагогических кадров ”. În: КПСС в резолюциях и решениях съездов конференций и пленумов ЦК.
Т.10, c.51-55.

91prioritățile naționale” în domeniul științei, critică a unui șir de direc ții științifice, măsuri
administrative împotriva persoanelor suspectate de cosmopolitism și slugărnicie față de
Occident, ac țiuni orientate împotriva intelectualit ății, privită ca simpatizant ă a Occidentului.
În sens îngust, lupta contra cosmopolitismului , reprezint ă campania cu caracter antisemit
desfășurată în URSS în anul 1949, de și în întregime la antisemitism nu se referea. Evreii erau
acuzați „de cosmopolitism” și dușmănie față de patriotismul rus și sovietic, drept consecin ță
aveau loc concedieri în mas ă din posturi ocupate și aresturi.
Baza teoretic ă a luptei contra „cosmopolitismului” s-a conturat pe parcurs: începând cu
luna mai a anului 1945, când Stalin și-a rostit vestitul toast în cinstea victoriei în cel de-al Doilea
Război Mondial (Vezi Anexa 3 ), după care a urmat un șir de cuvânt ări și publicații în vederea
fundament ării ideologice a campaniei;
Premisele campaniei pot fi identificate înc ă în timpul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial,
care au dat na ștere în URSS unor speran țe de liberalizare a vie ții sociale, sl ăbire a durit ății
regimului de control în domeniul științei, literaturii și artelor, de extindere a libert ății de crea ție.
Impresiile personale a cca. 12 milioane de cet ățeni sovietici, care s-au aflat prin țările europene și
asiatice373, au slăbit stereotipurile propagandistice despre „ororile capitalismului”. Rela țiile cu
țările occidentale în anii r ăzboiului permiteau de a spera la l ărgirea rela țiilor după război, însă
„războiul rece” a anulat toate speran țele, deoarece cu primele premise ale r ăcirii relațiilor cu
Occidentul, conducerea sovietic ă a înăsprit controlul asupra intelectualit ății.
După câteva luni de la cuvâ ntarea lui Churchill la Foulton (5 martie 1946)374, serviciile
ideologice ale URSS au început activitatea de realizare a m ăsurilor de „înt ărire a rezisten ței
ideologice a oamenilor sovietici”. Lucrul acesta era desf ășurat de Direc ția (din iulie 1948 sec ție)
Agitație și Propagand ă a CC PC(b) din toat ă Uniunea. Documentele ela borate în cadrul acestei
structuri demonstreaz ă faptul că înșiși Stalin a fost ini țiatorul intensific ării „lucrului ideologic”.
Primul pas, ce a marcat noul curs – de intens ificare a „lucrului ideo logic”, a fost, cum s-a
menționat mai sus, toastul lui Stalin la recep ția de la Kremlin din 24 mai 1945. În aceast ă scurtă
cuvântare a eviden țiat rolul poporului rus ca for ță conducătoare, l-a numit „cea mai remarcabil ă
națiune dintre toate na țiunile, care intr ă în Uniunea Sovietic ă”375. Aceasta a dat un impuls unei
campanii similare în pres ă. Se menționa că poporul rus „fratele mai mare în familia popoarelor

373 Dolghi A. Complici și victime ale campaniei contra cosmopolitismului (1945-1953). În: Edificarea statului de
drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integr ării europene: Conferin ța
științifică internațională anuală (2008; Chi șinău). Chișinău: S.n., 2009 (Tipogr. „Bisiness-Elita” PP SRL), p.129.
374 Черчилль У. Мировой кризис . Автобиография . Речи . Москва : Эксмо 2003, c.744-760
375 Документ № 23. Текст выступления И.В. Сталина на приеме в Кремле в честь Командующих родами
войск советской армии с авторской рукописной правкой . 24 мая 1945 г. În: Сталин и космополитизм , с.23-24.

92sovietice” a luat asupra sa pova ra în lupta împotriva fasci știlor îndeplinindu- și cu demnitate rolul
istoric; „f ără ajutorul ru șilor «nici un popor n-ar fi putut s ă-și apere libertatea și independen ța»,
iar popoarele Ucrain ei, Bielorusiei, Țărilor Baltice, Moldovei, ce au fost temporar sub ocupa ție
germană n-ar fi putut s ă se elibereze de robia germano-fascist ă”376. Stalin, de asemenea, a dat și
unele instruc țiuni: „Organiza țiile de partid sunt obligate s ă propage larg tradi țiile marelui popor
rus ca cel mai remarcabil popor ce face parte din URSS…. trebuie s ă explice c ă aprecierea
stalinistă este sinteza clasic ă a căii istorice, pe care a parcurs- o poporul rus”. Se cerea de a se
explica că „Istoria popoarelor Rusi ei este istoria dep ășirii fărâmițării, a luptelor și consolid ării în
jurul poporului rus”, iar misiunea eliberatoare const ă în faptul de a „ajuta altor popoare ale
URSS să se ridice și să stea alături de fratele mai mare”377. Intensificarea propagandei
patriotismului sovietic devine o tr ăsătură specifică a acestei perioade. În aceast ă activitate,
istoricii s-au antrenat plenar ținând discursuri propagandi stice, publicând articole și monografii
la temă. Titlurile acestora repetau practic întotdeauna cli șeele istoriografice fixate de Stalin:
Marele popor rus378; Marele popor sovietic379 etc.
La 13 aprilie 1946, Biroul Politic, în frunte cu Stalin, a emis Hot ărârea prin care „ordona
tovarășilor Jdanov și Aleksandrov s ă elaboreze un plan de intensif icare a «lucrului ideologic».
Iar instruc țiunile tovar ășului Stalin rezult ă din aprecierea negativ ă a lucrului în domeniul
ideologiei”380. Cu două zile mai târziu, la 18 aprilie 1946 a avut loc o întrunire în cadrul
AGHITPROP în cadrul c ăreia A.Jdanov a dat un șir de indica ții ce urmau a fi realizate. Scopul
acestora fiind de a consolida rolul conduc ător al partidului în toate sferele ideologiei . Secretarul
CC cerea celor prezen ți de a se expune asupra metodelor și etapelor de realizare a obiectivelor și
nu de a discuta îns ăși instrucțiunea. Cuvânt area lui Jdanov și propunerile membrilor, care
conțineau acțiuni, s-au r ăsfrânt negativ asupra științei istorice și științelor umanitare în general.
După cele men ționate de Jdanov, „tovar ășul Stalin a pus pr oblema ca orice critic ă, noi (membrii
CC – A.D.) trebuie s ă o organiz ăm aici în sec ția «Propagand ă» – iar, altfel de critic ă trebuie
exclusă”381. Astfel, istoricii au fost lipsi ți de dreptul de a se expune chiar și asupra unor fapte
istorice, urmând ca ei s ă accepte în unanimitate ideile prescrise în „propunerile și sfaturile

376 Ibidem, p.23.
377 Генкина Э. Ленин и Сталин – основатели Советского Союза . În: Пропагандист . 1945, № 24, с.9.
378 Панкратова А.М. Великий русский народ . Москва : Госполитиздат , 1948. 192 с.
379 Шепилов Д.Т. Великий советский народ . Москва : Госполитиздат , 1950.
380 Документ № 16. Постановление Политбюро ЦК ВКП (б) по вопросам работы Оргбюро и Секретариата ЦК
ВКП (б) от 13 апреля 1946 г. În: Политбюро ЦК РКП (б) – ВКП (б) и Европа . Решения «особой папки ». 1923-
1939. Москва : РОССПЭН , 2001, с.33.
381 Документ № 13. Из стенограммы выступления Секретаря ЦК ВКП (б) А.А.Жданов на совещании в
Агитпропе ЦК по вопросам пропаганды . În: Сталин и космополитизм , c. 46-47.

93prețioase” ale membrilor CC și în edițiile oficiale ca Istoria PC(b) din toat ă Uniunea: Curs
scurt; Istoria filosofiei vest-europene , autor G.F. Aleksandrov, concluzia principal ă a căreia este
că „filosofia marxist ă este negarea științei burgheze”382. Lucrarea lui Aleksandrov, conform
deciziei CC al PC(b) din toat ă Uniunea, urma s ă fie discutat ă public la sfâr șitul lunii mai 1947,
iar cuvânt ările urmau s ă fie stenografiate și publicate într-o edi ție special ă și răspândită în toate
republicile unionale383. Aceste materiale, în opinia membrilor CC și a lui Stalin, urmau s ă
înarmeze ideologii și propagandi știi cu cuno ștințele necesare pentru a critica filosofia și știința
occidental ă și a arăta „superioritatea” științei marxiste în ansamblu.
La prima conferin ță a Kominformului (25 septembrie 1947) A.Jdanov a lansat concep ția
concurenței „a dou ă sisteme” ce s-a transformat în timpul războiului rece în concep ția luptei
dintre „dou ă tabere” conduse de URSS și SUA. Acuzând SUA de promovarea politicii de
instaurare a domina ției mondiale, s-a pus accent pe acutizarea luptei ideologice. În opinia lui
Jdanov, SUA ducea o politic ă de înrobire a Europei, prin promovarea ideilor de renun țare la
suveranitatea na țională și la drepturile na ționale, prin crearea unui „guvern mondial”. Esen ța
acestei campanii promovate de SUA, în opinia lui Jdanov, era de a masca politica de expansiune
a imperialismului american, ideea „guvernului mondial” fiind utilizat ă pentru a dezarma
ideologic poporul, ce- și apără independen ța. Astfel, Jdanov declar ă SUA, Anglia și alte state
occidentale – periculoase pentru URSS și statele cu democra ții populare384. Această cuvântare a
însemnat pentru ideologi, propagandi ști și istorici intensificarea luptei contra cosmopolitismului
și o acutizare a rela țiilor între statele occidentale și URSS.
G.Aleksandrov în revista Voprosî filosofii , a explicat maselor largi ale popula ției, „de ce
ideologia reac ționară burgheză – și antipatrio ții în URSS se înarmeaz ă cu cosmopolitismul”.
„Sub acoperirea cârpelor cosmopolite a clicii imperialiste occidentale, explic ă Aleksandrov, le
este mai comod s ă dezarmeze masele muncitoare în lupta contra capitalismului, s ă lichideze
suveranitatea na țională, și să înăbușe mișcarea revolu ționară a clasei muncitoare”385.
Cosmopolitismul, conform altui apologet, A.Zvor âkin, este „negarea poporului ce construie ște
comunismul și manifestarea urii fa ță de el”386. De aceea „trebuie permanent de eviden țiat

382 Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография первого послесталинского
десятилетия . Москва : Наука , 1997. 288 с.
383 О дискуссии по книге тов. Александрова „История западноевропейской философии ”. În: Академия наук в
решениях Политбюро ЦК РКП (б)-ВКП (б)-КПСС 1922.1991/1922-1952. Сост . В.Д.Есаков . Москва :
РОССПЭН , 2000, с.344-345.
384 Документ № 52. Из доклада А.А. Жданова „о международном положении ” на первом совещании
коминформа 25.09.1947 . În: Сталин и космополитизм , c.142-144.
385 Александров Г.Ф. Космополитизм – идеология империалистической буржуазии . În: Вопросы философии ,
1948, № 3, с.177
386 Зворыкин А. О советском патриотизме в науке . În: Большевик . 1948, № 22, с.24.

94prioritatea științei sovietice în fa ța celei burgheze”387. Explicația ce înseamn ă „cosmopolitism” și
de ce trebuie de luptat c ontra lui, a oferit-o G.Fran țev în ziarul Pravda la 7 aprilie 1949, în
articolul Cosmopoilitismul – arma ideologic ă a reacției americane . Conform enciclopediei
sovietice – ce-l repet ă pe Franțev, „Aceast ă ideologie, este umbrela sub care se ascunde tendin ța
spre cuceriri și jaf, înjugarea altor popoare, în ăbușirea mișcării revolu ționare, spre declan șarea
unui nou r ăzboi mondial, instaurarea domina ției mondiale a țărilor imperialiste”388. Prin urmare,
cosmopolitismul a fost egalat cu politica de expansiune a țărilor capitaliste și un pericol real
pentru sistemul socialist. Pentru a „salva” poporul sovietic de acest „r ău” a fost ini țiată campania
de luptă contra cosmopolitismului și lichidarea oric ăror forme de manifestare a acestuia.
Lupta contra cosmopolitismului demarase și în pofida faptului c ă în lucrările lui Lenin se
menționează că „lumea f ără națiuni – este un lucru excelent și așa va fi, numai c ă la un stadiu cu
totul diferit al dezvolt ării comuniste”389, dobândirea acestui „lucru excelent” – a fost amânat ă de
ideologii stalini ști. La acel moment, considerau liderii de partid, era necesar de a se consolida
patriotismul, adic ă a cultiva „na ționalismul în variant ă socialistă”. În acest scop, au fost adoptate
hotărârile de partid cu privire la problemele de ideologie și cultură. Printre primele a fost
Hotărârea Biroului Politic al CC al PC(b) al URSS din 13 aprilie 1946 cu pr ivire la instituirea
ziarului Sec ției Agitație și Propagand ă Культура и жизнь390. Au urmat hot ărârile cu privire la
revistele Zvezda și Leningrad (14 august 1946). Aceste revi ste au fost învinuite c ă au publicat
„opere ce cultiv ă spiritul slugarnic fa ță de cultura burghez ă”, „față de tot ce e str ăin”391. Prin altă
hotărâre din 14.09.1946 Biroul Politic a mic șorat suma destinat ă cumpărării literaturii din
străinătate, a interzis persoanelor fizice și instituțiilor de stat s ă cumpere liber literatur ă din
străinătate. A fixat o list ă a instituțiilor (inclusiv de înv ățământ superior), bib lioteci care puteau
să comande literatur ă de acest gen doar cu permisiunea CC 392. Pentru a face lupta mai
„efectivă”, în martie 1947, din ini țiativa lui Stalin a fost luat ă decizia Consiliului de Mini ștri al
URSS de creare a a șa-numitelor „judecătorii ale demnit ății” în institu ții mai importante, destinate

387 Ibidem, p.29.
388 Dolghi A. Complici și victime ale campaniei contra cosmopolitismului (1945-1953). În: Edificarea statului de
drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integr ării europene: Conferin ța
științifică internațională anuală (2008; Chi șinău). Chișinău: S.n., 2009 (Tipogr. „Bisiness-Elita” PP SRL), p.129.
389 Ленин В.И. Кувынт де ынкейере ла рапортул ку привире ла програмул Партидулуй . 19 мартие . În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п. 212-214.
390 Документ №12. Из постановления политбюро ЦК ВКП (б) „вопросы оргбюро и секретариата ЦК ВКП (б)”:
об учреждении газеты агитпропа ЦК. În: Сталин и космополитизм . 1945-1953. Документы Агитпрома ЦК /
Под общ. ред. акад . А.Н. Яковлева ; сост. Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . Москва : Материк , 2005, p.44-
46.
391 Документ № 19. Проект постановления оргбюро ЦК ВКП (б) „о журналах «Звезда » и «Ленинград » с
правкой И.В. Сталина . În: Сталин и космополитизм , с.66-72.
392 Документ № 25. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) „о выписке и использовании иностранной
литературы ” . 14.09.1946. În: Сталин и космополитизм , c.81-84.

95să contribuie la „educarea lucr ătorilor organelor de stat în spiritul patriotismului și credinței
intereselor Statului sovietic, pentru lupta cu infractori ce știrbesc demnitatea muncitorului
sovietic”393. În Estonia spune istoricul Ants Vires, ca și pe teritoriul întregii Uniuni Sovietice, în
urma hotărârilor ideologice, a reînceput teroarea ideologic ă, însoțită de denigrarea agresiv ă a
adversarilor cu toate consecin țele ce au rezultat. În câ țiva ani lucrurile din nou au mers pe calea
„corectă” stalinist ă394.
În vederea acord ării campaniei unui caracter planificat și „bine organizat”, în planul de
acțiuni cu privire la pr opaganda în rândul popula ției a ideii patriotismului sovietic prezentat la
ședința AGHITPROP la 18 aprilie 1947, se aduc instruc țiuni referitor la metodele și principiile
ce trebuie utilizate: Principiul superiorit ății orânduirii socialiste as upra celei burgheze, mândria
pentru patria sovietic ă, credința nemărginită cauzei Partidului395. În acest plan de ac țiuni se
aduc instruc țiuni și „sfaturi pre țioase” pe care istoricii le-au e xploatat cu zel, ca de exemplu: a
demasca esen ța exploatatoare și parazitismul societ ății capitaliste; a prezenta jugul na țional în
capitalism; a explica superioritatea orânduiri i socialiste; a demasca caracterul antina țional al
democrației capitaliste; a demasca s ărăcia spiritual ă a oamenilor lumii burgheze etc.396. Aceste
instrucțiuni se refereau la act ivitatea propagandistic ă, în general, în toate domeniile. Știința
istorică și istoricii aservi ți regimului, se demonstreaz ă prin scoaterea la lumin ă a acestui
document, n-au f ăcut altceva decât s ă preia obiectivele trasate de CC și să construiasc ă dovezi în
jurul acestora. Mai mult decât atât, AGHITPROP a fixat un șir de teme pe care urma s ă se
publice articole (în ziare și reviste) și cărți: Statul sovietic – cel mai democratic stat din lume;
democrația sovietic ă și democra ția burghez ă; rolul conduc ător al poporului sovietic în evolu ția
umanității; importan ța istorică mondială a victoriei poporului sovietic în Marele R ăzboi pentru
Apărarea Patriei etc. Pe aceste teme urmau, de asemenea, s ă se organizeze discu ții, lecții,
diverse întruniri397. Planul mai prevedea: „de a ordona Ministerelor de înv ățământ din republicile
unionale ca la reeditarea manualelor s ă ilustreze mai deplin realiz ările științei sovietice, eroismul
oamenilor sovietici în ap ărarea patriei, de a ar ăta superioritatea or ânduirii capitaliste și a culturii
sovietice asupra capitalismului”398. Pentru realizarea acestor dezi derate, Statul sovietic avea

393 Документ № 37. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) об организации „судов чести ”. 28.03.1947. În:
Сталин и космополитизм , c.108-109.
394 Вийрес Антс . История Эстонии в сталинских тисках . În: Tuna. Ajalookultuuri ajakiri. Спецвыпуск по
истории Эстонии с 17 по 20 век, c.161.
395 Документ № 38. План мероприятий по пропаганде среди населения идей советского патриотизма .
Документ агитпропа ЦК. 18 апреля 1947 г. Секретно . În: Сталин и космополитизм , с.110.
396 Ibidem.
397 Ibidem, p.113.
398 Ibidem, p.115.

96nevoie de cadre „p ătrunse” de ideologia marxist-leninist ă. Aceasta a fost cauza înlocuirii
intelectualit ății profesorale cu persoa ne promovate de partid.
Drept rezultat, știința își pierdea din imagine, profesorii prerevolu ționari, școlile științifice
cu metodele lor, ce s-au p ăstrat parțial, în pofida represiunilo r din anii ’30, au disp ărut
definitiv399. A.I. Gurevici men ționează că în urma „prelucr ărilor” de la sfâr șitul anilor ’40,
pozițiile în medievistic ă au trecut c ătre „oameni noi”: astfel de savan ți cu renume ca
E.A. Kosminski, S.D. Skazkin au fost practic înl ăturați de pe pozi țiile lor în știință, numele lui
D.M. Petru șevski a fost discreditat și dat uitării400. Această situație în știința istorică, atmosfera
generală de groază și suspiciune nu contribuiau la procesul de cercetare și creație. Știința mergea
înainte nu „mul țumită”, ci în pofida dire ctivelor partidului.
Ofensiva direct ă împotriva istoriei, în primii ani pos tbelici, a demarat cu critica lucr ărilor
academicianului E.V. Tarle – pentru „pozi ția greșită cu privire la caracterul de ap ărare și corect
al Războiului Crimeii, pentru justificarea r ăzboaielor Ecaterinei a II -a «cu considerentul c ă Rusia
tindea spre hotarele sale naturale », pentru reevaluarea caracterului campaniei în Europa în anul
1813 care a fost privit ă ca eliberatoare «asemenea campaniei eliberatoare în Europa a Armatei
Sovietice»”. A fost criticat ă „încercarea de a reevalua problema cu privire la rolul Rusiei de
jandarm al Europei în prima jum ătate a sec. XIX, și despre Rusia țaristă ca închisoare a
popoarelor”, încerc ările de a-i ridica la nivel de eroi na ționali pe generalii M.Skobelev,
M.Dragomirov, A.Brusilov. În calitate de obiectivism inadmisibil în știință a fost dezaprobat ă
propunerea de a schimba „analiza de pe principii de clas ă a faptelor cu aprecierea lor din punctul
de vedere al progresului în general, și a intereselor na ționale”. Istoricilor li se amintea c ă „ideile
revizioniste” sunt dezaproba te de CC al partidului401. E.Tarle a fost acuzat de „nihilism
național”, „poclonire în fa ța Occidentului”, „denigrare a isto riei ruse”, „patriotism fals”.
Campania a afectat în întregime toate sferele științei, învățământului și culturii. În toate
instituțiile de înv ățământ din Uniunea Sovietic ă, hotărârile ideologice au fost luate drept ghid
pentru activitatea lor în continuare, demonstrat de documentele de arhiv ă. Astfel, în Raportul de
activitate pentru anul de studii 1947/48 al Universit ății de Stat din Moldova și cel al Institutului
Pedagogic din Chi șinău se menționează: „că instituția în acest an de st udii 1947/1948 a avut la
baza activit ății sale Hot ărârile istorice cu privire la revistele Zvezda și Leningrad și hotărârile
ideologice ce au urmat din 26 septembrie și 4 septembrie 1946, de asemenea și Raportul

399 Гуревич А.Я. Путь прямой , как Невский проспект , или исповедь историка . În: Преподавание истории в
школе , 1995, № 1, с.24-26.
400 Ibidem.
401 Против объективизма в исторической науке . În: Вопросы истории , 1948, №2, c.11.

97tovarășului Jdanov”402 (Vezi Anexa 4 ). Documentele cu caracter ideologic ale CC PC(b) din
toată Uniunea, precum și raportul lui A.Jdanov au fost st udiate (nic idecum analizate) la ședințele
catedrelor Marxism-leninism, Istoria URSS și ședințele Consiliilor științifice ale facult ăților de
istorie din URSS. Rezultatul discu țiilor nu s-a l ăsat așteptat, au fost luate un șir de măsuri ce
repetau dispozi țiile și indicațiile de sus: de a intensifica lucrul ideologic în cadrul institu țiilor de
învățământ, controlul asupra con ținuturilor lec țiilor și publicațiilor care trebuiau, în viziunea
rectoratelor și decanatelor, s ă se desfășoare strict în baza metodologi ei marxist-leniniste, alt scop
al instituțiilor de înv ățământ, și care reie șea din dispozi țiile venite de „sus” era de a lupta cu
ploconirea slugarnic ă față de cultura burghez ă și să educe patriotismul sovietic tineretului
studios403.
Desfășurarea campaniei contra „cosmopolitismului” la facult ățile de istorie c ăpăta un
caracter general acceptat de identificare, demascare și condamnare a cosmopoli ților. Istoricul
V.B. Kobrin în cartea Кому ты опасен , историк ? menționează că în timpul când î și făcea
studiile la Universitatea de Stat „M.V . Lomonosov” din Mosc ova, era ceva obi șnuit ca pe
paginile gazetelor de perete anumi ți istorici s ă fie acuza ți de „cosmopolitism”. De exemplu,
Kobrin caracterizeaz ă una din aceste gazete de la Facu ltatea de Istorie, care con ținea caricaturi
ale profesorilor și conferen țiarilor și articolul lui M.I. Sti șov Căpetenia cosmopoli ților, dedicat
academicianului I.I. Min ț, șeful catedrei Istoria URSS, c ăruia i se aduceau acuza ții deosebit de
serioase și periculoase pentru perioada de referin ță404.
Stilul acuza țiilor aduse istoricilor îl identific ăm din articolul din revista Voprosî istorii din
anul 1949: „ Știința istorică este unul din participan ții frontului ideologic, asupra c ăruia au
încercat s ă-și desfășoare activitatea d ăunătoare o «gr ămadă» de cosmopoli ți fără pereche;
răspândind viziuni antipatriotice tratând istoria Patriei noastre și a altor țări”405.
Un rol deosebit de important în desf ășurarea campaniei în cadrul institu țiilor de înv ățământ
superior din URSS i se atribuia catedrelor de marxism-leninism, care trebuiau s ă direcționeze din
punct de vedere teoretic și organizatoric „desf ășurarea lucrului ideologi c”. Scopul catedrelor de
marxism-leninism a fost de a ob ține ca studen ții să studieze profund și sistematic lucr ările lui
Marx, Engels, Lenin, Stalin și să „ajute” rectoratele și organiza țiile de partid din cadrul
instituțiilor de înv ățământ superior în lupta pentru „rid icarea nivelului ideologic al pred ării”406.
În baza sesiz ărilor și rapoartelor acestor catedre, consiliile facult ăților și rectoratele luau anumite

402 AN RM, F.3186, inv.1, d.23, f.1; 2, d.11, f.51
403 AN RM, F.3186, inv.1, d.23, f.37
404 Кобрин В.Б. Под прессом идеологии . În: Вестник Российской Академии Наук . 1990, № 12, с. 38.
405 Стишов М. На историческом факультете МГУ . În: Вопросы истории , 1949, № 2, c.151-158.
406 AN RM, F.3186, inv.1, d.60, f.3

98decizii. La catedra Marxism-Leninism a Institutului Pedagogic din Chi șinău cadrelor didactice
le-au fost majorate num ărul de ore pentru predarea unui șir de lecții adăugătoare pe teme
ideologice, efectuarea controalelor la alte discipline cu privire la con ținutul ideologic al lec țiilor
și identificarea neajunsurilor. În vederea înl ăturării acestor „neajunsuri” și „călirii” ideologice a
cadrelor didactice, Claudia Slutski, șefa catedrei Marxism-Leninism de la Institutul Pedagogic
din Chișinău, a predat cursuri profesorilor institu ției despre cartea lui Stalin Marxismul și
problema na țională407. De asemenea, și catedra Istoria URSS a organizat în cadrul campaniei de
luptă contra cosmopolitismului, în anul de studii 1948/49 predarea a numeroase lec ții pe
tematica: Despre situa ția interna țională; Despre lupta pe plan ideologi c, Cu privire la zece ani
de la publicarea lucr ării Istoria PC(b) din toat ă Uniunea: Curs scurt; Despre via ța și activitatea
lui Kirov; Despre via ța și activitatea lui Lenin; Despre lupta contra cosmopolitismului în știința
istorică; Despre tr ăsăturile morale ale omului sovietic408. Atenția mare acordat ă instituțiilor de
învățământ superior în cadrul campaniei se explic ă prin faptul c ă institutele pedagogice și de
învățători și unele universit ăți pregăteau cadre didactice pentru înv ățământul școlar, și
organizațiile de partid, prin urmare absolven ților li se atribuia misiunea de a continua educa ția
patriotică și formarea „cet ățenilor sovietici” în teritoriu. Pentru realizarea sarcinilor înaintate de
partid, tinerii speciali ști trebuiau s ă fie bine preg ătiți nu atât profesional, câ t ideologic. Apelul la
exemple din istorie trebuia s ă serveasc ă propagandi știlor în argumentarea liniei politice
promovate de partid și a legitim ării Puterii sovietice.
O altă tactică a campaniei, pe lâng ă activitatea propagandistic ă, erau presiunile asupra
persoanelor particulare, prin controale efectuate în institu ții, mustrări, concedieri etc. Cu
intensificarea „lucrului ideologic” se m ăreau și cerințele partidului fa ță de istorici, astfel c ă
AGHITPROP cerea lui Malenkov, secr etarul CC al PC(b) al UR SS, de a elibera din func ție mai
mulți de func ționari din cadrul Academiei de Științe, deoarece vicepre ședintele V.Volghin și
redactorul revistei Vestnik Akademii Nauk SSSR V.Deborin, au fost acuza ți de „nerealizarea
obligațiilor de serviciu, evitarea public ării articolelor referitoare la problemele stringente ale
științei istorice, ale teoriei societ ății sovietice, împiedic ă dezvoltarea științei istorice marxist-
leniniste” și, în cele din urm ă destituiți din func țiile deținute409. Astfel, doi savan ți ce au de ținut
funcții administrative în A Ș URSS au fost concedia ți de la locurile de munc ă, deoarece nu
îndreptățeau așteptările AGHITPROP-ului în „intensificarea lu crului ideologic”.

407 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 4
408 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 24, f.52-53.
409 Документ № 87. Докладная записка агитпропа ЦК Г.М. Маленкову о руководстве общественными
науками в АН СССР . În: Сталин и космополитизм , c.203-204

99Au fost efectuate numeroase controale ale revi stelor de specialitate în diverse domenii: în
urma controlului efectuat în lunile ianuari e-februarie ale anului 1949, de AGHITPROP la
redacția revistei Voprosî istorii, editată de Institutul de Istorie al A Ș URSS, s-au depistat
„neajunsuri”: „Revista Voprosî istorii și-a înrăutățit lucrul; redac ția nu a dedus concluziile
necesare din Hot ărârile CC cu privire la pr oblemele lucrului ideologic; revista nu mai este o
ediție de frunte a științei istorice; nu lupt ă contra falsurilor antimarxist e; n-a declarat lupta contra
istoriografiei reac ționare de peste hotare; a publicat un șir de articole p ătrunse de spiritul
cosmopolitismului burghez și de închinare în fa ța istoriografiei anglo-americane”410. De greșeli
grave au fost învinui ți și membrii colegiului de redac ție: academicienii Е.А. Kosminski, I.I.
Minț, profesorii M.N. Tihomirov, A. V. Pankratova, M.M. Hvostov ș.a. Bazându-se pe raportul
AGHITPROP-ului cu privire la neajunsurile depist ate în activitatea revistei V.I., Biroul politic și
secretariatul CC PC(b) al URSS au emis Hotărârea cu privire la noua componen ță a colegiului
de redacție a revistei V.I. , în care se men ționa că din cauza neajunsurilor depistate în urma
controlului (se enum ără neajunsurile) se nume ște un nou colegiu de redac ție în frunte cu A.D.
Udalțov. Colegiul de redac ție a fost obligat s ă „corecteze” greșelile411. Istoricii erau practic
impuși să scrie istoria dup ă placul liderilor de partid.
În luna martie 1949, în cadrul Universit ății de Stat din Moscova au fost organizate adun ări
de partid pe facult ăți, la care s-a discutat problema luptei contra „cosmopolitismului”. La aceste
întruniri, dup ă Raportul sectorului „Institu ții de Învățământ Superior” a sec ției AGHITPROP din
5 aprilie 1949 s-au depistat „gre șeli și neajunsuri serioa se în predarea științelor sociale” . În
special, acestea au fost depistat e la Catedra Marxism-Leninism și la Facultatea de Istorie.
Activitatea istoricilor I.I. Min ț, I.M. Razgon, E.M.Gorode țki, G.N. Anpilogov a fost aspru
criticată, ei fiind învinui ți că „au minimalizat rolul poporului rus în istoria «patriei noastre», au
tratat Istoria URSS doar factologic , au ignorat problemele construc ției sovietice, nu prezentau
misiunea eliberatoare a Armatei Ro șii în «Marele R ăzboi pentru Ap ărarea Patriei», nu reflectau
importanța patriotismului sovietic ca for ță motrice a dezvolt ării societății socialiste.” De „gre șeli
grave” au fost acuza ți și profesorii N.L. Rubin ștein, L.I.Zubok, I.S.Zvavici, printre acuza țiile
aduse acestora se num ără și: „lauda imperialismului american, mascarea politicii antisovietice a

410 Документ № 140. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) о новом составе редколлегии журнала „Вопросы
истории ”. 04.04.1949. În: Сталин и космополитизм , c.350-353.
411 Ibidem.

100Partidului Laburist din Ang lia”. În raport se mai men ționează că la catedra Materialismul Istoric
și Dialectic au activat „du șmani ai poporului” – S.S. Goldendriht și N.S. Kozlov412.
Controalele deveniser ă ceva obi șnuit în institu țiile de înv ățământ superior și în cele
academice din toat ă Uniunea Sovietic ă. În cadrul facult ăților de istorie și al institutelor de istorie
erau întotdeauna depistate „neajunsuri serioase”: „persist ă tendința de a rena ște tradițiile
istoriografiei ruse burgheze, de a șterge hotarul dintre știința istorică sovietică și cea burghez ă,
întrucât unii autori abordeaz ă istoriografia sovietic ă în calitate de continuatoare a științei
prerevolu ționare; au fost depistate denatur ări. falsific ări antimarxiste”413.
Lovitura principal ă s-a dat asupra istoricilor ce s-au ocupat cu istoria perioadei sovietice și
a epocii contemporane universale, or, anume din a doua jum ătate a sec. XIX și prima jum ătate a
sec. XX interpretarea istoriei trebuia legat ă de istoria Partidului Comunist și „marele conduc ător”
I.V. Stalin. Dar au suferit și alții, ca de exemplu N.M. Rubin ștein, autor a numeroase studii cu
privire la istoria Rusiei în sec. XVIII. Îns ă obiect pentru atac a servit studiul Istoriografia rus ă –
prima lucrare sovietic ă de sintez ă asupra istoriei științei istorice ruse. Cu referire la aceast ă
lucrare „Raportul” publicat în Voprosî Istorii în anul 1949 men ționa: „N.Rubin ștein scrie c ă
știința istorică în Rusia nu exista ca știință de sine st ătătoare. Întemeietori ai științei istorice în
Rusia el îi consider ă pe nemții Miller, Baier, Schletzer ș.a. N.Rubin ștein minimalizeaz ă cultura
rusă, afirmând c ă ea se dezvolta în urma celei occidentale și orientale. El minimalizeaz ă știința
istorică marxistă față de cea burghez ă. Viziunile burgheze, vi cioase ale lui Rubin ștein au fost
criticate de numeroase ori, îns ă el a considerat necesar s ă-și prezinte concep ția greșită la
conferința aspiranților catedrei Istoria URSS ”414.
În lucrare, N.L.Rubin ștein n-a negat existen ța unei științe istorice ruse pân ă la sec. XVIII,
el doar a afirmat c ă ea încă nu se desprinse pân ă la acel moment în calitate de domeniu științific
de cunoa ștere independent. Rubin ștein aprecia rolul istoricilor Tati șcev, Șcerbatov, Bolotin
scriind și despre al ții. Însă el a avut curajul s ă aprecieze înalt și aportul unui șir de istorici
germani la studierea istori ei Rusiei, subliniind c ă aceștia au adus în Rusia experien ța occidental ă
a studierii izvoarelor. Rubin ștein ulterior s-a „poc ăit” de păcatele incriminate, îns ă nu și-a negat
în întregime lucrarea, ceea ce a dus la noi critici la adresa sa415.

412 Документ № 144. Служебная записка сектора вузов агитпропа ЦК Д.Т. Шепилову об итогах закрытых
партийных собраний в МГУ , посввященных борьбе с космополитизмом . 05.04.1949. În: Сталин и
космополитизм , c.368-370.
413 Документ № 235. Докладная записка агитпропа ЦК Г.А. Маленкову о результатах проверки работы
института истории АН СССР . În: Сталин и космополитизм , c.586-589.
414 Стишов М. На историческом факультете МГУ . În: Вопросы истории , 1949, № 2, c.151-158.
415 Кобрин В.Б. Под прессом идеологии . În: Вестник Российской Академии Наук . 1990, № 12, с. 38-40.

101În lupta contra profesorilor „cosmopoli ți” erau frecvent implica ți și aspiranții, și studenții.
V.B. Kobrin men ționează că își amintește cum la adun ările comsomoliste r ăsunau, de asemenea,
acuzații aduse profesorilor c ăzuți în dizgra ție. De exemplu, la una din adun ările comsomoliste,
pe un student l-au impus s ă citească o comunicare de acuzare și „demascare” profesorului s ău
N.L. Rubin ștein. Studentul a men ționat că este criticat ă lucrarea istoriografic ă editată de
Rubinștein, pe când seminarul în care activa ac esta era dedicat economiei sec. XVIII, și în acest
domeniu viziuni antimarxiste nu a identificat la profesorul s ău416. Ca rezultat, pe paginile unei
noi gazete de perete de la facultate a fost plasat un articol de acuzare a studentului comsomolist
de lipsă de principii morale și protejare a unui cosmopolit. Al ți studenți, bineînțeles nu erau atât
de curajo și. De exemplu, la aceea și facultate de istorie s- a discutat manualul de Istorie a URSS
pentru facult ățile neistorice, scris de M.N. Tihomirov și S.S. Dimitriev. Autorilor li s-a adus
acuzația de „obiectivitate burghez ă”, mai pu țin periculoas ă ca cea de „cosmopolitism murdar”.
Profesorii, conferen țiarii, aspiran ții și chiar studen ții, pe rând se ridicau la tribun ă și „demascau”
gravele gre șeli de ordin politic din manual417. Fenomenul criticii colegilo r, a profesorilor de c ătre
discipoli și studenți, și acuzarea lor de cele mai grave crim e, reprezenta un element caracteristic
epocii staliniste. Mul ți dintre ei î și construiau cariere pe seama „demasc ării” și denunțării
profesorilor lor, V.B. Kobrin men ționează că acest fapt mi șelesc și josnic le-a nimicit morala și i-
a distrus ca savan ți, deși erau talenta ți. Colegi care nu credeau nici o clip ă în acuza țiile aduse
altor savan ți citeau și publicau articole demascatoare, fiind presa ți, de fric ă, sau datorit ă
practicilor mi șelești intrate în uz418.
Un exemplu relevant este cazul Facult ății de Istorie a Universit ății de Stat din Odesa, unde
corpul didactic, în anul 1949, era c onstituit preponderent din evrei – ace știa au fost acuza ți că
răspândeau idei cosmopolite în rândul tineretului studios, iar ace știa au încercat s ă ia apărarea
profesorilor cosmopoli ți419. Întrucât cosmopolit – însemna „du șman al poporului”, s-a considerat
că profesorii au reu șit să atragă de partea lor studen ții, – ceea ce însemna s ăvârșirea unei crime
contra Statului sovietic.
Referitor la caracterul antisemit pe care-l cap ătă campania în anul 1949, men ționăm că
premise ale acestuia au ap ărut încă în anul 1947, când G.Aleksa ndrov, prin Raportul Direc ției
Agitație și Propagand ă adresat lui A.Jdanov din 3 februarie 1947, recomanda s ă interzică
publicarea Cărții Negre în care erau prezentate suferin țele evreilor în regiunile ocupate de

416 Ibidem.
417 Ibidem.
418 Ibidem.
419 Документ № 211. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову о „засоренности ” профессорско –
преподавательского состава вузов г. Одессы . În: Сталин и космополитизм , c.527-530.

102fasciști în perioada r ăzboiului. Deoarece „citind cartea, în opinia lui G.Aleksandrov, se creeaz ă
impresia c ă germanii luptau împotriva URSS doa r pentru a-i nimici pe evrei, și că față de restul
popoarelor URSS germanii aveau o atitudine tolerant ă”420. Concluziile lui Aleksandrov referitor
la Cartea Neagr ă sunt, fără îndoială, niște exagerări. Liderii de partid și de stat trebuiau s ă arate
întregii lumi c ă poporul rus ( și sovietic) salvase omenirea de cel mai mare pericol care a existat
vreodată – fascismul, și că acesta era orientat împotriva întregii lumi . În caz contrar, ar fi fost
combătute tezele lui Stalin expuse înc ă la 24 mai 1945. Aici se observ ă caracterul antisemit pe
care-l cap ătă campania ideologic ă a luptei contra cosmopolitismului, cauza posibil ă ne-o ofer ă
însuși șeful secției AGHITPROP: poporul ce a suferit cel mai mult în al Doilea R ăzboi Mondial
a fost poporul rus421, și nici un alt popor nu put ea lua locul de martir și salvator al Europei.
Pentru a diminua și mai mult suferin țele evreilor în r ăzboi, la 20 noiembrie 1948 a fost desfiin țat
Comitetul Antifascist Evreiesc, fiind acuzat c ă ar fi fost centru de propagand ă antisovietic ă422 și
ar fi oferit informa ții spionajului str ăin. În scrisoarea lui G.Aleksandrov și M.Suslov c ătre
V.Molotov și A.Kuzne țov se cerea desfiin țarea Comitetului Antifascist al Savan ților și
Comitetului Antifascist al Evre ilor (fondat în aprilie 1942), și se men ționa că membrii
comitetului corespondeaz ă cu evreii din toat ă lumea, primesc informa ții de peste hotare, sunt cei
mai cosmopoli ți423. În 1949, campania cap ătă o orientare antisemit ă agresivă, „cosmopoli ții” și
„antipatrio ții” au început s ă fie găsiți și „demasca ți” peste tot. Cuvântul „cosmopolit” eufemistic
înlocuia cuvântul „jidan”424. Drept dovad ă sunt deciziile Biroului Politic de lichidare a teatrelor
evreiești în mai multe ora șe din URSS425, a uniunilor culturale, a revistelor și ziarelor în limba
iudaică426 etc. Problema, în opinia noastr ă, a fost că cele mai multe contacte cu str ăinătatea le
aveau evreii, iar p ătrunderea informa țiilor din Occident în URSS, și invers, prezenta un pericol
pentru regimul sovietic.
Oricine se împotrivea sau nu îndeplinea cu stricte țe dispozițiile partidului, putea fi clasat
drept „du șman al poporului”, ceea ce ech ivala în epoca stalinist ă cu ani grei de deten ție sau

420 Документ № 33. Докладная записка агитпропа ЦК А.А. Жданову по вопросу издания „Черной книги ”.
03.02.1947. În: Сталин и космополитизм , c.103-104.
421 Ibidem.
422 Документ № 83. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) о роспуске еврейского антифашистского
комитета в СССР . În. Сталин и космополитизм , c.193-195.
423 Документ № 31. Докладная записка Г.Ф. Александрова В.М. Молотову и секретарю ЦК ВКП (б) А.А.
Кузнецову с предложением прекратить деятельность антифашистского комитета советских ученых и
еврейского антифашистского комитета в СССР . 07.01.1947. În: Сталин и космополитизм , с.98-101.
424 Кобрин В.Б. Под прессом идеологии . În: Вестник Российской Академии Наук . 1990, № 12, с.38.
425 Документ №137. Проект постановления секретариата ЦК ВКП (б) о закрытии московского
государственного еврейского театра . În: Сталин и космополитизм , c.380-383.
426 Документ № 33. Решение политбюро о ликвидации объединений еврейских писателей и альманахов на
еврейском языке . 08.02.1949. În: Государственный антисемитизм СССР . От начала до кульминации , 1938-
1953. Москва : Материк , 2005, c.380-383.

103condamnare la moarte. Controalele deveniser ă frecvente în institu țiile de înv ățământ superior din
URSS. „Gre șeli” erau depistate în toate institu țiile. Elementele cosmopolite trebuia depistat ă și
înlăturată, conform ideologiei staliniste, de oarece ele reprezentau un pericol și înșiși ideologii nu
erau întotdeauna siguri de „corect itudinea” celor propagate de ei.
Instituțiile de înv ățământ superior și de cercet ări științifice din RSSM nu au fost o excep ție.
Organele de partid și de stat s-au implicat activ în demascarea cosmopoli ților burghezi.
Campania împotriva cosmopolitismului în RSSM se desf ășura și sub forma luptei cu tendin țele
„burghezo-na ționaliste” și a celei împotriva „na ționaliștilor și culacilor”. Astfel Plenara a XIII-a
a PC(b)M din 27-29 august 1947 a identif icat neajunsuri în ceea ce prive ște educația comunist ă a
populației. Secretarul CC al PC(b)M I. Zâkov, a criticat activitatea unui șir de institu ții de
învățământ superior ce nu contri buiau suficient la educa ția comunist ă. Zâkov a aten ționat că
printre profesori și studenți bântuie sentimente „burghezo-na ționaliste”427. Această problemă se
arăta îngrijor ătoare pentru organele de partid, astfel încât la 4 octombrie 1948 CC al PC(b) din
toată Uniunea a discutat situa ția în domeniul economic și cultural din RSSM. La aceast ă ședință
a fost adoptat ă o hotărâre în care se men ționa că „unele opere literare ale scriitorilor sovietici
moldoveni, și unele lucr ări științifice de istorie, con țin falsuri burghezo-na ționaliste”428. Ca efect
al acestei hot ărâri în institu țiile de înv ățământ superior din RSSM au fost efectuate controale de
secția „Propagand ă” . Acuza țiile aduse nu se deosebesc prin originalitate, ele deveniser ă deja
niște șabloane răspândite în toat ă Uniunea Sovietic ă. În urma controlului de la catedra Marxism-
Leninism de la Institutul Pedagogic, s-au adus critici dure referitoare la calitatea proast ă a
propagandei marxist-leniniste: Catedra nu organizeaz ă lecții și activități cu celelalte catedre; În
anul 1948 nici o lec ție nu s-a organizat cu colaboratorii Institutului Pedagogic la tema:
„Patriotismul Sovietic” etc.429 Mulți profesori au fost acuza ți de răspândire a românismului și
naționalismului430 ca și profesorul N.Nar țov de propagarea ideologiei burgheze în rândurile
tineretului studios431, în scurt timp Nar țov a fost concediat din func țiile deținute432. Aici
observăm că pedepsirea „elementelor du șmănoase”, se f ăcea în mod diferen țiat. Calitatea de
ostaș al armatei sovietice, participant în r ăzboiul civil de partea bol șevicilor, în mi șcarea de
partizani din perioada r ăzboiului civil sau al R ăzboiului al Doilea Mondial putea servi drept
circumstan ță atenuant ă la aplicarea pedepsei. De exemplu, acela și N.Narțov a obținut un

427 AOSP RM, F. 51, inv.5, d. 13, f.336-339
428 AOSP RM, F.51, inv.7, d.104, f.96.
429 AOSP RM, F.51, inv.7, d.314, f.89-90
430 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996, p.490.
431 Воронов К. Kak и чему учит профессор Н.Нарцов . În: Советская Молдавия , 8 августа 1947, № 155 (965).
432 Cozma V., Dolghi A. Primul manual universitar – prima sintez ă de istorie a Moldovei. În: Revista de Istorie a
Moldovei, nr.3 (71), iulie-septembrie 2007, p.52-62.

104certificat de la Institutul de Istorie a Part idului care confirma participarea sa în „mi șcarea de
partizani din anii 1918-1920”433. Acest certificat i-a servit acestuia la angajarea sa la Institutul de
Istorie, Limb ă și Literatur ă a AȘM în anul 1956. Statutul de „participant în r ăzboi de partea
armatei sovietice” l-a salvat de pedeaps ă pe G.Bogaci, cercet ător la Institutul de Istorie, Limb ă și
Literatură, deși i s-au adus acuza ții grave „absolvent al Universit ății din Iași, pregătire teoretic ă
insuficient ă”434, probabil a sc ăpat și din considerentul c ă nu a fost acuzat de na ționalism sau
colaboraționism.
Toate cadrele treceau prin controale minu țioase la angajare, dar și pe parcursul activit ății.
Orice apreciere pozitiv ă adusă la adresa României, în tim pul orelor, era aspru pedepsit ă. În
RSSM o importan ță enormă avea faptul dac ă specialistul vizat, în perioada interbelic ă și a
războiului, a fost sau nu pe teritoriul „ocupat”, dac ă a avut contacte, a colaborat sau nu cu
fasciștii români și germani. Din astfel de considerente, în anul 1949 a fost concediat din serviciu
conferențiarul catedrei Istoria URSS de la Institutul Pedagogic din Chi șinău A.Meak șin, fiind
acuzat că în anii r ăzboiului „s-a aflat pe te ritoriul ocupat, în ora șul Harkov unde a lucrat ca
învățător și nu s-a împotrivit”, probabil în opinia celor care l-au denun țat, profesorul trebuia s ă
participe la mi șcarea de partizani435. Din considerente asem ănătoare au fost concedia ți în luna
februarie 1950 șeful catedrei Istoria URSS a Institutului de Înv ățători din B ălți S.Grosul, și
P.Bogatâi, lector la aceea și catedră. Aceștia au fost acuza ți că în timpul r ăzboiului s-au aflat pe
teritoriul ocupat și au colaborat cu autorit ățile germano-române436.
Ca și în RSSM, în RSS Eston ă istoricii care s-au aflat pe teritoriul țării în perioada
interbelic ă sau în timpul r ăzboiului, erau privi ți cu suspiciune, deseori erau acuza ți de
naționalism. Istoricii care pân ă la ocuparea Estoniei de URSS au scris în spirit „burghez”, dar au
rămas să activeze în țară, s-au grăbit să se scuze. În articolul Crearea statului estonian burghez
ca o cale a luptei de clas ă și reacție împotriva Marii Revolu ții socialiste din Octombrie în 1946
H.Kruus men ționa „îmi pare foarte r ău, că atât de târziu am avut posibilitatea s ă iau cuno ștință
de operele fundamentale marxsist-leniniste și cu ajutorul lor s ă înțeleg corect procesul istoric,
adică lupta, pe care terminologia burghez ă a botezat-o lupt ă pentru «independen ță» a Estoniei și
«Război de independen ță»”437. Cu toate acestea, H.Kruus a fost acuzat de na ționalism burghez,

433 AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252, f.27.
434 Negru E. Combaterea “Na ționalismului Româno-burghez” și epurarea cadrelor în RSS Moldoveneasc ă (1944-
1953). În: Destin Românesc (Serie nou ă): Revistă trimestrial ă de istorie și cultură. Chișinău-București, 2006. an. I
(XII), nr.1. (45), p.76.
435 AOSP RM, F.51, inv.7, d.315, f.17
436 AOSP RM, F.51, inv.7, d.315, f.45
437 Вийрес Антс . История Эстонии в сталинских тисках . În: Tuna. Ajalookultuuri ajakiri. Спецвыпуск по
истории Эстонии с 17 по 20 век, c.167.

105lupta a continuat trei ani: în 1950, este concediat din func ția de pre ședinte al Academiei de
Științe a RSSE și ministru de externe, de asemenea este exclus din partid438. Ca și în alte
republici unionale, în Est onia a început o perioad ă tragică a istoriei, caracterizat ă prin deport ări,
epurări ale intelectualit ății: șeful catedrei Istorie Universal ă a Universit ății din Tartu P.Tarvel a
fost arestat în prim ăvara anului 1945, exilat în Sibe ria, unde a murit în anul 1953439, în 1950
Rihard Kleis a fost concediat din postul de director al Institutului de Istorie, în acela și an, la
Universitatea din Tartu a fost anulat profesoratul la istoria Estoniei și arheologie (restabilit abia
în 1990)440, 15 colaboratori ai Muzeului de Is torie din Tallinn au fost aresta ți și condamna ți la
închisoare pentru încercar ea de a organiza cu armele și literatura interzis ă din muzeu o r ăscoală
militară împotriva Puterii sovietice441 etc.
În vara anului 1950, un caz similar a avut loc la Institutul de Istorie a A Ș URSS, în cadrul
căruia pe lâng ă rezultate semnificative iar ăși au fost depistate „neajunsuri serioase”: „în cadrul
institutului persist ă tendința de a rena ște tradițiile istoriografiei ruse burgheze, de a șterge hotarul
dintre știința istorică sovietică și cea burghez ă întrucât unii autori abordeaz ă istoriografia
sovietica în calitate de continuatoare a științei prerevolu ționare. De asemenea, au fost depistate
denaturări obiectiviste burgheze. Aceste denatur ări antimarxiste și-au găsit reflectarea într-un știr
de studii…”442. În raport (vezi Anexa 5 ), AGHITPROP se obliga s ă ia sub control mai dur
activitatea Institutului de Istorie și recomanda secretarului CC al PC(b) al URSS G.Malenkov de
a ordona prezidiului Academiei s ă revadă componen ța corpului științific și să concedieze din
funcție persoanele ce nu corespund cerin țelor politice și ideologice443. În acela și an, referitor la
manuscrisul manualului de Istorie a URSS la AGHITPROP au parvenit un șir de scrisori critice.
Autorul scrisorii V.Podarev constat ă că manualul de Istorie a URSS , fiind elaborat de fo ști
cadeți, naționaliști, reprezint ă un „buchet de teorii du șmănoase, fasciste și cosmopolite” . Chiar și
academicianul Grekov a fost calomniat, fiind învinuit c ă deține monopolul în știința istorică
apărând viziunile antimarxiste ale adep ților săi (a se vedea Anexa 6 ). M.Suslov, în continuare ia
apărarea autorilor manualului, depistând îns ă și el un șir de neajunsuri: „nu este reflectat ă
superioritatea științei istorice sovietice asupra celei burgheze, nu este criticat ă teoria normand ă
de origine a Rusiei, nu fundamenteaz ă suficient premisele ce au dus la «unirea» numeroaselor

438 Ibidem.
439 Ibidem, p.162.
440 Ibidem, p.168.
441 Аннист Сирье . Процесс Исторического музея в 1945-1946 гг. În: Tuna. Ajalookultuuri ajakiri: Спецвыпуск
по истории Эстонии с 17 по 20 век, c.173.
442 Документ № 235. Докладная записка агитпропа ЦК Г.А. Маленкову о результатах проверки работы
института истории АН СССР . În: Сталин и космополитизм , c.586-589.
443 Ibidem.

106naționalități în jurul marelui popor rus”444. Suslov în cele din urm ă a recomandat manualul spre
publicare cu condi ția corectării „greșelilor” depistate.
Către finele anului 1950, când in tensitatea campaniei contra cosmopolitismului era în
scădere, la 3 septembrie, la ședința specială a Ministerului Securit ății de Stat ( МГБ ) a fost
condamnat pentru apartenen ța la grupul antisovietic, inten ții teroriste, agita ție antisovietic ă la 10
ani de deten ție în lagăr de corectare prin munc ă renumitul savant L.N. Gumiliov. L.N. Gumiliov
a mai fost acuzat c ă „a criticat politica represiv ă a Statului sovietic, dup ă publicarea hot ărârilor
CC PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la revistele Zvezda și Leningrad, a condamnat hot ărârile,
a declarat c ă în Uniunea Sovietic ă nu este libertatea presei, c ă un scriitor adev ărat nu are ce face,
întrucât trebuie s ă scrie cum se ordon ă – după standard”445.
Lupta contra elementelor culturii str ăine a continuat în URSS sub alte forme, mai pu țin
agresive, îns ă instrucțiunile partidului în care se indicau ideile ce trebuiau a fi propagate, pân ă
chiar și conținutul lec țiilor, rămâneau a fi obligatorii. Astfel, Hot ărârea CC PC(b) din toat ă
Uniunea cu privire la m ăsurile de îmbun ătățire a pred ării științelor sociale în institu țiile de
învățământ superior din 6 august 1951 se indica ca „lectorii la lec ții și seminare trebuie s ă
dezvăluie, pe baza unor exemple elocvente, superioritatea orânduirii socialiste fa ță de cea
capitalistă, să arate opozi ția fundamental ă dintre ideologia sovietic ă și cea burghez ă, să demaște
teoriile idealiste reac ționare contemporane în domeniul științelor sociale și naturale [….]
Catedrele de științe sociale sunt chemate s ă educe tineretul studen țesc în spiritul patriotismului
sovietic, al dragostei ne țărmurite și al devotamentului fa ță de Patria socialist ă, față de cauza
partidului”446. Prin urmare, lupta contra cosmopolitismului, a oric ăror elemente ale culturii
occidentale, activitatea de educare a patriotismului sovietic au continuat și după încetarea
campaniei, c ăpătând un caracter moderat și forme mai pu țin agresive ca în epoca stalinist ă.
Anul 1953 (3 martie 1953 – decesul lui Stal in) a însemnat pentru Uniunea Sovietic ă
începutul destaliniz ării, apari ția premiselor unor noi campanii ideologice, deja orientate
împotriva lui Stalin, împotriva cultului personalit ății. Din acest an, politica Statului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior, dar în general și în domeniul culturii, și științei, a dat
semne de liberalizare. C ăutarea noilor c ăi de abordare a istoriei, în noile condi ții – a „dezghe țului
hrușciovist” – a început cu critica dogmatismu lui stalinist în istoriografia sovietic ă.

444 Документ № 242. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову об учебнике для вузов „История СССР ”
(т.1) . 14.12.1950. În: Сталин и космополитизм , c.611-613.
445 Документ № 21. Докладная записка Р.А. Руденко К.Е. Ворошилову об отказе в просьбе А.Ахматовой о
реабилитации Л.Гумилёва . În: Реабилитация : как это было , с.159-160.
446 Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире мэсуриле де ымбунэтэцире а предэрий штиинцелор
сочиале ын институцииле де ынвэцэмынт супериор . 6.08.1951. În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор ,
Вол.8, п.283-287.

107Reevaluarea construc țiilor conceptuale avea loc în limitele inova țiilor, pe care le con țineau
directivele organelor de partid: în perioada de la moartea lui Stalin (5 martie 1953) și Congresul
XX (14-25 februarie 1956) în centrul aten ției istoricilor erau prevederile Hot ărârii CC PCUS
Cincizeci de ani ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu privire la cultul personalit ății și
necesitatea dep ășirii acestuia, despre respectarea colectivit ății în guvernare. Hot ărârile plasau în
fața științei istorice sarcina de a înl ătura abordarea dogmatic ă a teoriei marxist-leniniste. La 10
martie 1953, la ini țiativa lui Gh.Malenkov, s-a hot ărât „de a se considera obligatoriu încetarea
politicii cultului personalit ății” și a încredin ța secretarului CC P.Pospelov controlul asupra
presei, iar lui N.Hru șciov – asupra materialelor de dicate memoriei lui Stalin447.
Revizuirea lucr ării Istoria PC(b) din toat ă Uniunea: Curs scurt încă nu începuse, îns ă
istoricii deja erau acuza ți că și-ar fi înțeles greșit sarcina, dup ă publicarea Cursului scurt – de a
explica cu material istori c concret tezele expuse în Cursul scurt și lucrările lui Lenin și Stalin.
Tema luptei cu „buchereala și dogmatismul” a început s ă fie prezent ă la ședințele consiliilor
științifice, în presa periodic ă. Acest fapt a fost un pas pozitiv pe calea destaliniz ării, deși despre
cauzele unei astfel de abord ări a realității istorice înc ă nu se vorbea.
Ca urmare a Hot ărârii Cu privire la cincizeci de ani ai PCUS , în istoriografia sovietic ă
începe să fie ridicat ă problema cultului personalit ății, nefiind înc ă legată de numele lui Stalin. În
raportul secretarului CC PCUS P.N. Pospelov Cincizeci de ani ai Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice , care a fost rostit la A Ș URSS la 13 octombrie 1953, principalul lupt ător împotriva
cultului personalit ății se dovedea a fi nimeni altul decât Stalin448.
În această contradic ție – figura central ă a epocii cultului personalit ății devenea principalul
luptător contra lui – s-a reflectat toat ă complexitatea procesului dep ășirii cultului personalit ății,
care dicta inevitabilitatea pa șilor intermediari. Con știința socială și istorică trebuiau s ă asimileze
noile idei. Caracterul fragmentar al tezelor înai ntate (în lumina doctrinei marxiste), aduse în
știința istorică „de sus”, atitudinea diferit ă a diverselor grupuri de istorici fa ță de transform ările
ce-au avut loc, „autocenzura” ce nu permiteau istoricului s ă se îndep ărteze nici la o iot ă de
limitele permise, duceau la o combinare mecanic ă a materialului factologic și a aprecierilor. Or,
în societatea sovietic ă din primul deceniu postbelic dom nea frica pentru propriul destin și viață,
de controale, denun țuri, arestări. Campaniile ideologice, prelucr ările, directivele de partid au
frânt soarta nu doar a jertfelor, dar și a demascatorilor. Într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă, s-
au dovedit a fi mutila ți toți istoricii, care respirau aerul otr ăvit al acelor ani. Frica de a s ăvârși

447 Брусиловская Л.Б. Культура повседневности в эпоху „оттепели ” (метаморфозы стиля ). În: Общественные
науки и современность . 2000, № 1, c.163-174.
448 Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография первого послесталинского
десятилетия . Москва : Наука , 1997, с.114-115.

108greșeli, frica de a fi supus prelucr ărilor a cuprins și istoricii. Deseori anume frica, și nu studierea
faptelor, determina viziunile științifice. Căutarea convulsiv ă a concep țiilor care ar pl ăcea liderilor
de partid nu este doar vina, dar și marea tragedie uman ă a savanților acelor ani 449.
Istoricilor le-a fost rezervat un rol deosebit în cadrul campaniei contra cosmopolitismului.
Campania prescria de a trasa calea științei sovietice, de a o izola de cea universal ă, confirmând
întâietatea științei sovietice în toate domeniile. Prin aceasta, istoria, chemat ă să oglindeasc ă
faptele trecutului , se transforma și mai mult într-o știință persecutat ă. Lupta ideologic ă dintre Est
și Vest în aceast ă perioadă se întețește. Se înăsprește și controlul asupra mijloacelor de informare
în masă, activității editoriale, activit ății didactico- științifice a intelectualit ății, relațiilor
cetățenilor cu str ăinătatea, accesului la literatura științifică și artistică de peste hotare etc.
Evenimentele și documentele analizate ne permit s ă afirmăm că presiunile și controalele au
transformat istoricii în executori servili ai instruc țiunilor de partid, „ploconirea slugarnic ă în fața
Occidentului” , a fost transformat ă în slugărnicia de partid, o dovad ă a afirmației este faptul c ă
istoricii c ăutau de sine st ătător instruc țiunile în documentele și materialele Congreselor,
publicațiile oficiale etc., iar când nu le g ăseau, apelau la ideol ogii de frunte, chiar și la primele
persoane din stat: academicianul E.S.Varg se adreseaz ă la 24 ianuarie 1952 pre ședintelui
Consiliului de Mini ștri al URSS cu rug ămintea să i se dea instruc țiuni cu privire la un șir de
probleme legate de știința istorică. În încheierea scrisorii, Varg men ționează „aș fi nespus de
recunoscător pentru orice alte instruc țiuni pe care a- ți binevoi s ă mi le dați”450.
Anul 1953 a însemnat modificarea și mușamalizarea politicilor staliniste și a represiunilor
politice care le înso țeau, dar nu și a politicii de ideologizare a societ ății, subordonare a
instituțiilor de înv ățământ și de cercet ări intereselor politice. De as emenea, acest an a însemnat
începutul unor noi campanii ideologice, deja „an ti-Stalin” – demistificarea cultului personalit ății.

3.3. Consecin țele Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățământului istoric superior
(1956-1965)
Știința și învățământul istoric superior din Statul s ovietic, în perioada anilor 1956-1965, a
suferit un ansamblu de transform ări în ce prive ște conținutul și calitatea procesului didactico-
științific. În linii generale, transform ările se caracterizeaz ă prin încercarea de a îmbina caracterul
științific și obiectiv al cercet ărilor cu principiul partinit ății în știința istorică, fără a depăși

449 Кобрин В.Б. Под прессом идеологии . În: Вестник Российской Академии Наук . 1990, № 12, с.40.
450 Документ № 253. Письмо академика Е.С. Варги В.М. Молотову с просьбой дать ему „указания ” по ряду
научно -исторических вопросов . 24.01.1952. În: Сталин и космополитизм , c.635.

109limitele paradigmei marxiste. Aceast ă încercare a reprezentat din start un e șec, deoarece
partinitatea a fost principiul de baz ă în cercetările științifice ale istoricilor.
Congresul XX al PCUS urma s ă clarifice perspectivele dezvolt ării întregii societ ăți
sovietice. Lucr ările Congresului s-au desf ășurat între 14-25 februarie 195 6 la Moscova în palatul
mare din Kremlin. La Congr es s-a dat citire bilan țului celui de-al cincil ea cincinal, au fost
aprobate directivele pentru cel de-al șaselea cincinal (1956-1960) și a fost înaintat ă sarcina de a
ajunge și întrece țările capitaliste „în termene istorice scurte”451.
În învățământul superior, Congresul fixa drept sarcini primordiale: îmbunătățirea calității
pregătirii speciali știlor pe baza leg ăturii strânse a înv ățământului cu produc ția, repartizarea
corectă a institu țiilor de înv ățământ superior pe țară, apropierea lor de produc ție452. Prin
rezoluțiile sale, Congresul a mai hot ărât de a întări legătura institu țiilor de cercetare cu
producția, de a le concentra eforturile creative spre solu ționarea celor mai arz ătoare probleme,
de a ridica rolul științei în realizarea sarcinilor construc ției comuniste453.
Planul cincinal (1956-1 960) prevedea sporirea num ărului total de absolven ți – speciali ști
cu studii superioare de ci rca 1,5 ori, ridicarea calit ății studiilor, consolidarea situa ții materiale,
concentrarea eforturilor intelectuale și materiale spre solu ționarea problemelor științifice, în
primul rând, care au importan ță economic ă, aplicarea realiz ărilor științifice în practic ă454.
Directivele adoptate au provocat unele schimb ări esențiale în domeniul înv ățământului superior
în ansamblu în Uniunea Sovietic ă. Transform ările se refer ă mai mult la modul de preg ătire a
specialiștilor, num ărul de abiturien ți și absolven ți, structura și conținutul procesului de studii.
Evenimentul ce trebuia s ă transforme substan țial societatea sovietic ă și, nemijlocit, știința și
învățământul istoric urma s ă aibă loc abia în ultima zi a Congresului.
Congresul XX al PCUS urma s ă intre în istorie drept o nou ă întrunire a delega ților
organizațiilor de partid din toat ă uniunea și de peste hotare, în cadrul c ăruia s-a reconfirmat
corectitudinea c ăii alese – de construc ție a comunismului, a rezultatelor atinse în ultimii cinci ani
și a planului cincinal urm ător. Astfel ar ăta Congresul în fa ța tuturor delega ților prezen ți, a
întregii societ ăți sovietice și a comunit ății internaționale, de și premise vizibile ale destaliniz ării

451 ХХ съезд Коммунистической Партии Советского Союза . 14.25 февраля 1956 года. Стенографический
отчет . Т.1. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956. 640 с.
452 Из резолюции ХХ Съезда Коммунистической Партии Советского Союза по отчетному докладу
Центрального Комитета КПСС . În: Высшая школа : Основные постановления , приказы и инструкции / Под
редакцией Л.И.Карпова и В.А.Северцева , Москва : Гос. Изд-во „Советская Наука ”, 1957, с.3.
453 Ibidem.
454 Ibidem.

110au apărut imediat dup ă decesul lui Stalin. Despre un ev entual raport secret, ce urma s ă genereze
transform ări esențiale, se știa doar într-un cerc îngust di n cadrul Prezidiului CC al PCUS455.
Pentru a preg ăti delegații la Congres s ă asculte senza ționalul raport al lui Hru șciov și
pentru a se evita evolu ții nedorite ale evenimentelor, Pr ezidiul CC al PCUS a emis Hot ărârea din
9 februarie 1956 Cu privire la informarea delega ților Congresului XX al partidului cu
documentele nepublicate ale lui V.I. Lenin, prin care s-a hot ărât să se expedieze membrilor,
candidaților în membri, secretarilor Comitetelor Centrale din re publicile unionale documentele
nepublicate ale lui V.I. Lenin: Testamentul și Scrisoarea cu privire la problema na țională456. În
aceeași zi a fost adoptat ă Hotărârea prin care se numea drept raportor N.S. Hru șciov și se
propunea Plenarei CC al PCUS de a desf ășura ultima ședință cu ușile închise457. La 13 februarie
1956, a avut loc plenara CC al PCUS care a aprobat aceast ă propunere458.
În diminea ța zilei de 25 februarie a avut loc ședința închisă a Congresului, la care Hru șciov
a dat citire raportului Cu privire la cultul personalit ății și consecin țele sale . Desfășurarea
ședinței închise a Congresului nu a fost stenografiat ă, fiind fixate doar etapele desf ășurării și
hotărârea de la sfâr șitul ședinței. Prin acest raport secret, Hru șciov îl acuza pe Stalin de
numeroase crime și încălcări ale legilor, de abatere de la principiile lenini ste ale conducerii
colective459. De asemenea, N.Hru șciov a prezentat Testamentul politic al lui V.I. Lenin, care se
ținea secret pân ă la acel moment, și analizându-l a pus începutul cam paniei de reevaluare critic ă
a activității lui Stalin. Au fost scoase la iveal ă dovezi ale f ărădelegilor și represiunilor în mas ă
din perioada stalinist ă, care au început s ă fie privite ca abatere de la „normele leniniste ale vie ții
de partid și de stat”. A fost decl arat deschis despre gre șelile lui Stalin în perioada de început al
Războiului Germaniei împotriva URSS și despre înc ălcarea principiilor leniniste cu privire la
problema na țională460. În acela și timp, nu a fost atins ă esența sistemului comunist, iar multe
acțiuni dure ale lui Stalin (col ectivizarea sau „lupta nemiloas ă cu opozi ția din interiorul

455 Документ № 17. Постановление Президиума ЦК КПСС „Об ознокомлении делегатов
ХХ Съезда Партии с неопубликованными документами В.И.Ленина ”. În: Реабилитация : как это было .
Документы Президиума ЦК КПСС и другие материалы . В 3-х томах . Том 1. Март 1953-февраль 1956. Сост .
Артизов А.Н., Сигачев Ю.В., Хлопов В.Г., Шевчук И.Н. Москва : МФД , 2000, с.352.
456 Документ № 17. Постановление Президиума ЦК КПСС „Об ознокомлении делегатов ХХ Съезда Партии с
неопубликованными документами В.И.Ленина ”. În: Реабилитация : как это было . Документы Президиума
ЦК КПСС и другие материалы . В 3-х томах . Том 1. Март 1953-февраль 1956. Сост . Артизов А.Н., Сигачев
Ю.В., Хлопов В.Г., Шевчук И.Н. Москва : МФД , 2000, с.352.
457 Документ № 18. Постановление Президиума ЦК КПСС о проведении закрытого заседания ХХ Съезда
Партии и утверждении докладчиком Н.С. Хрущева . În: Реабилитация : как это было , с.352.
458 Никита Сергеевич Хрущев . О культе личности и его последствиях . Доклад XX съезду КПСС . În:
Известия ЦК КПСС , 1989 г., № 3, с. 80-120.
459 Документ № 20. Проект доклада „О культе личности и его последствиях ” представленный Н.Хрущеву ,
П.Н. Поспеловым и А.Б. Аристовым . 18.февраля 1956 г. În: Реабилитация : как это было , с.353-364.
460 Ханья Сиро . Секретный доклад Н.С. Хрущева и восстановление автономных территорий в 1957 г. În: Acta
Slavica Iaponica. Journal of Slavic Research Center, Hokkaido University. 2005, T.22, p.141-164 .

111partidului”) au fost aprobate și justificate. Tendin ța de a reduce problema la particularit ățile de
caracter ale lui Stalin, a pr ezenta represiunile de mas ă drept întâmplare istoric ă se observ ă în
raport (și în Hotărârea CC ce a urmat dup ă Congres, la 30 iunie 1956)461. După ce Hrușciov și-a
finisat Raportul, s-a hot ărât ca dezbateri pe marginea lui s ă nu aibă loc. N.Bulganin a dat citire
Proiectului de Hot ărâre care a fost votat și aprobat în unanimitate. Prin Hot ărârea Congresului
XX se aproba con ținutul și prevederile raportului CC al PCUS prezentat de N.Hru șciov și
ordona: „CC al PCUS s ă întreprind ă acțiuni ce ar asigura dep ășirea total ă a cultului
personalit ății, străin marxism-leninismului, lichidarea urm ărilor acestuia în toate domeniile
lucrului de partid, stat și ideologic, urmarea strict ă a normelor vie ții de partid și principiilor
conducerii colective, elaborate de marele Lenin”462.
La Congres s-a adoptat și Hotărârea Cu privire la expedierea textului raportului
organizațiilor de partid f ără publicarea acestuia în pres ă463. Raportul secret a fost publicat în 1
mil. exemplare. La 1 martie 1956, te xtul raportului, destinat organiza țiilor de partid, a fost
expediat împreun ă cu o scrisoare a lui N.Hru șciov membrilor și candida ților în membri ai
Prezidiului, secretarilor CC al PCUS464. În textul raportului expedi at au fost efectuate unele
redactări: au fost f ăcute referin țe la operele lui K.Marx, F.Engels, V.I.Lenin și alte surse citate,
precizate datele adopt ării diferitelor documente, incluse abater ile raportorului de la textul ini țial
al raportului, remarcat ă reacția delegaților la con ținutul raportului. Peste patru zile, la 5 martie
1956 Prezidiul CC al PCUS a adoptat Hot ărârea Cu privire la luarea de cuno ștință cu raportul
tovarășului Hrușciov N.S. „Cu privire la cultul personalit ății și consecin țele sale”, rostit la
Congresul XX al PCUS. Această hotărâre prevedea: 1. A propune comitetelor regionale și
Comitetelor Centrale ale Par tidului Comunist di n republicile unionale de a aduce la cuno ștința
tuturor comuni știlor și comsomoli știlor de asemenea și a celora f ără apartenen ță de partid,
funcționarilor și colhoznicilor ra portul tov. N.S Hru șciov Cu privire la cultul personalit ății și
consecințele sale rostit la Congresul XX al PCUS ; 2. A expedia raportul tov. Hru șciov
organizațiilor de partid cu sigla „nedestinat public ării”, eliminând de pe bro șură sigla „strict

461 Документ №20. Проект доклада «О культе личности и его последствиях » представленный Н.Хрущеву
П.Н.Поспеловым и А.Б.Аристовым . 18.февраля 1956 г.; Документ №21. Продиктованные Н.С.Хрущевым
дополнения к докладу «О культе личности и его последствиях » . 19 февраля 1956 г. // Реабилитация : как это
было . Документы Президиума ЦК КПСС и другие материалы . В 3-х томах . Том 1. с.353-379.
462 Документ № 23. Протокол закрытого (утреннего ) заседания ХХ Съезда КПСС . 25 февраля 1956 г. În:
Реабилитация : как это было , с.380.
463 Ibidem.
464 În scrisoare se men ționa: „Personal, membrilor Prezidiumului CC al PCUS. Candida ților în membri ai
prezidiumului CC al PCUS. Expediez proiectul raportului adresat celui de al XX-lea Congres al partidului „Cu
privire la cultul personalit ății și consecin țele sale”. N.S. Hru șciov.”; Справочная записка Н.С.Нрущева членам и
кандидатам в члены Президиума , секретарям ЦК КПСС к проекту Доклада «О культе личности и его
последствиях » // Ibidem, p.379.

112secret”465. Acest document, cutez ător pentru timpul s ău, în pofida planurilor ini țiale de a-l ține în
taină, a fost adus la cuno ștință întregului partid, lucr ătorilor aparatului de stat, activului
organizațiilor comsomoliste. Au luat cuno ștință de el și conducătorii delega țiilor din str ăinătate
prezenți la Congres. Apoi, o form ă prescurtat ă a raportului a fost expediat ă președinților și
primilor secretari ai tuturor partidelor co muniste din lume. Din acest moment, critica
stalinismului și crimelor acestuia au devenit publice. Propagarea raportului pe cale verbal ă
căpătase caracter de mas ă afectând toate domeniile de activitate a societ ății. A început o nou ă
etapă în istoria societ ății sovietice, în interac țiunea statului cu înv ățământul și știința466.
Raportul rostit de N.Hru șciov la 25 februarie 1956 a provocat impresii zguduitore asupra
delegaților, dezbinând de facto , societatea sovietic ă în adep ți și adversari ai acestuia. La
Congresul XX demascarea cultului personalit ății a contribuit la eviden țierea lui Hru șciov din
cercul „gardei vechi”, iar la Congr esul XXII – a confirmat rolul s ău de frunte în conducerea
partidului și statului. Aceasta a fost o arm ă de luptă împotriva vechilor prieteni și totodată
adversari politici, ce nu recuno șteau rolul s ău de lider. Ini țiind campania reabilit ării victimelor
represiunilor și aruncând vina pe Stalin, Hru șciov tindea s ă preîntâmpine totodat ă demascarea
propriului rol în represiuni467. Demascând cultul lui I.Stalin, N.Hru șciov a rezolvat problema
vinovăției sale pentru crimele s ăvârșite și cea a luptei pentru putere, neavând inten ția de a se
orienta serios pe calea destaliniz ării. Însă acțiunile lui au afectat întreaga structur ă a societății și,
în cele din urm ă, a avut consecin țe negative pentru sine însu și468.
Staliniștii și-au revenit repede dup ă congres și au început s ă promoveze o politic ă de
revizuire a rezolu țiilor Congresului XX ce condamna cultul personalit ății. Pentru cohorta
stalinistă era necesar, pe de o parte, s ă slăbească impresiile zguduitoare în urma demasc ărilor, să
micșoreze num ărul acuzațiilor, iar pe de alt ă parte, să evite posibilele acuza ții de complicitate și
coparticipare în crimele lui Stal in la adresa lor. Astfel, Plenara CC al PCUS la 30 iunie 1956 a
adoptat rezolu ția Cu privire la dep ășirea cultului personalit ății și consecin țele sale469. În aceast ă
hotărâre, Stalin a fost numit „teoretician și organizator eminent”, i se atribuiau meritele luptei cu
opoziția, a asigur ării „victoriei socialismului” în URSS și a dezvolt ării mișcării comuniste

465 Dolghi A. Consecin țele contradictorii ale Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățămân-tului istoric superior
din URSS. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe
umanistice”, 2009, nr.4(24), p.54.
466 Ibidem.
467 Фер Гровер . Антисталинская подлость / Пер. с англ . В.Л. Боброва . Москва : Алгоритм , 2007, с.177.
468 Dolghi A. Consecin țele contradictorii ale Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățămân-tului istoric superior
din URSS. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe
umanistice”, 2009, nr.4(24), p.54.
469 Резолюция Пленума ЦК КПСС „О преодолении культа личности и его последствий ”. 30 июня 1956 года.
În: КПСС в резолюциях и решениях съездов конференций и пленумов ЦК. Том. 7. 1985, с.199-218.

113internaționale. El era învinuit doar de abuz de putere, care era, cum se men ționează în rezolu ție,
rezultatul tr ăsăturilor negative de caracter . În rezolu ție se men ționează că, deși cultul
personalit ății a frânat dezvoltarea societ ății sovietice, acesta nu a putut s ă schimbe caracterul
orânduirii socialiste. Iar politica PCUS a fost corect ă, întrucât exprima interesele poporului470.
Hotărârea de la 30 iunie 1956 de facto a înlocuit deciziile Congresului XX și a devenit baza
ideologică principal ă a conformismului poststalinist471.
Congresul XX al PCUS, prin c ondamnrea cultului personalit ății lui Stalin a f ăcut o breșă în
ideologia totalitar ă. Istoricii puteau deja s ă se îndoiasc ă de corectitudinea principiilor expuse în
Cursul scurt ; dar sperau s ă găsească marginile libert ății în deciziile Congresului, lipsa c ărora
stopa cercet ările. Ca rezultat a ap ărut o altă situație – de confuzie și de incertitudine. Istoricii se
întrebau dac ă libertatea este real ă sau formal ă, care dintre tezele expuse în perioada precedent ă
trebuie să fie revizuite și care să rămână intacte, vor urma iar ăși represiuni sau nu? etc.
Situația a fost „clarificat ă” prin articolul de fond al revistei Voprosî istorii publicat în luna
martie imediat dup ă Congres, cu titlul Congresul XX și sarcinile cercet ărilor Istoriei Partidului.
Conținutul acestui articol dep ășea limitele titlului. În realit ate se formulau noi direc ții în
cercetarea istoriei. A fost declarat ă prioritatea caracterului științific472. În acela și timp, articolul
era scris în spiritul respect ării deciziilor de partid. Istoricii erau chema ți să cerceteze istoria de pe
principiile leninismului și să revadă din punct de vedere critic pr incipiile expuse în lucrarea
Istoria PC(b) din toat ă Uniunea. Curs scurt a lui Stalin.
Conform articolului, „tr ăsătura principal ă a Congresului XX, care a fost unul dintre cele
mai importante evenimente dup ă moartea lui V.Lenin, este fidelitatea marxism-leninismului”473.
În continuare, se recuno ștea drept corect ă demistificarea cultului personalit ății, care conform
articolului era cauza principal ă a greșelilor, și care minimaliza rolul partidului și al conducerii
colective. Corectitudinea pol iticii promova te de PCUS și fidelitatea marxism-leninismului erau
noile postulate de la care istoricii trebuiau s ă-și porneasc ă investiga țiile.
Problemele dezvolt ării societății, a rela țiilor interna ționale, gre șelile și neajunsurile în
activitatea ideologic ă și propagandistic ă preluate și expuse în articolul Congresul XX și sarcinile
cercetărilor Istoriei Partidului deveneau, în contextul dat, sarcini pe care știința și educația
istorică trebuiau s ă le realizeze. Dac ă planul general de dezvoltare a societ ății sovietice era de a
crește bunăstarea și dezvoltarea social-economic ă, atunci știința istorică trebuia s ă contribuie

470 Ibidem.
471 Геллер М., Некрич А. Годы растерянности и надежд (1953-1964). În: Утопия у власти . Изд-во: МИК , 2000,
c.593-594.
472 XX съезд КПСС и задачи исследования истории партии . În: Вопросы истории , 1956, № 3, c.3-12.
473 Ibidem, p.3.

114alături de celelalte ramuri ale economiei la realizarea acestui deziderat, Hru șciov a reiterat teza
despre coexistența pașnică a sistemului socialist cu cel capitalist – ca form ă a continu ării luptei
de clasă și alternativ ă ascunsă a lozincii „victoria comunismului în toat ă lumea”. Prin urmare, de
argumentarea și propagarea acestei teze trebuia s ă se ocupe știința și învățământul istoric.
Articolul explic ă comunității savanților și istoricilor care sunt obiectivele, sarcinile și noul
mod de abordare a istoriei. Limitele libert ății, prin urmare, r ămâneau medodologia marxist-
leninistă și rezoluțiile Congresului . Sarcina major ă la zi a istoricilor era ca „în activitatea
științifică și pedagogic ă să depășească reminiscen țele cultului personalit ății, să reflecte veridic
evenimentele, s ă restabileasc ă tezele și aprecierile leniniste și să le dezvolte creativ”474.
Tezele raportului lui Hru șciov „descifrate” în articolul din Voprosî istorii au influen țat
considerabil asupra istoriograf iei sovietice. Noua politic ă de destalinizare și coexisten ță pașnică
cu Vestul cerea un nou tip de istoriog rafie, iar istoricilor li s-au fixat trei obiective contradictorii:
– A se confrunta cu scriitorii și istoricii din Vest la nivel academic, ceea ce înainte de 1953
nu se făcea, publica țiile occidentale nefiind disc utate în mod deschis de c ătre savanții sovietici.
– Istoricii trebuiau s ă restabileasc ă credibilitatea istoriografiei – prin urmare, credibilitatea
partidului în fa ța populației. Misiunea a devenit mai impresionant ă în 1961, atunci când Hru șciov
a decis c ă Partidul Comunist ar trebui s ă fie, în continuare, un partid al întregii popula ții a
Uniunii Sovietice și că istoricii ar trebui s ă contribuie la crearea unui nou „om sovietic”.
– De a cunoa ște și scrie istoria adev ărată, ce în opinia lui Hru șciov, ar fi oferit conducerii
partidului o informa ție prețioasă despre drumul cel mai bun spre comunism475.
Hrușciov dorea ca istoricii s ă creadă în propriile lor scrieri și aprecia c ă interpretarea
rutinară a declara țiilor partidului nu mai era suficient ă. Pornind de la faptul c ă în articol s-au
preluat, de asemenea, un șir de expresii și teze din raportul lui N.Hru șciov, acestea, în contextul
analizei sarcinilor cercet ării istoriei dup ă congres deveneau noi șabloane istoriografice.
În concluzie, autorul articolului traseaz ă clar limitele libert ății de crea ție a istoricilor,
menționând: „În URSS sunt suficiente cadre car e cu sentimentul în alt al responsabilit ății de
partid, lucreaz ă spre realizarea noilor sarcini. Este necesar de a ajuta cadrele s ă depășească cultul
personalit ății, buchereala și dogmatismul și să-și construiasc ă lucrul lor pe baza marxismului-
creativ”; „Istoricii sovietici î și reorganizeaz ă activitatea lor în lumina rezolu țiilor Congresului
XX”.

474 Ibidem, p.5.
475 Ibidem, p.3-12.

115După Congres, când istoricii nu știau cum s ă-și desfășoare activitatea, aceast ă expresie
suna drept o indica ție „salvatoare” din situa ția dificilă, întrucât necunoa șterea limitelor și aerul
libertății ce se resim țea putea avea consecin țe nedorite pentru istoricii prea îndr ăzneți.
În același articole se men ționa „Sarcinile noastre (ale istoricilor – A.D.) sunt clar delimitate
de Congresul XX. Este necesar de a sfâr și cu buchereala și dogmatismul, a urma ferm înv ățătura
și metoda leninist ă și a crea lucr ări științifice noi, îmbibate cu idei noi, spirit creativ și de
cercetare sârguincioas ă, contribuind astfel la victoria comunismului”476. Prin urmare, și după
Congresul XX, care prevestea o raz ă de libertate, știința istorică rămânea în serviciul regimului
comunist și ideologiei de partid în vederea argument ării și justificării politicilor totalitare.
Cursul „destaliniz ării dirijate” a societății și științei, desfășurat la sfâr șitul anilor ’50
începutul anilor ’60, a c ontribuit la unele schimb ări pozitive în știința istorică. La elaborarea
problemelor legate de istoria Rusiei și cea universal ă au început s ă fie utilizate noi abord ări
teoretice. Au fost r eaduse în actualitate și inițiate noi direc ții științifice: cercet ările istoriografice,
istoria fascismului, istoria gândirii sociale, is toria culturii, istoria luptei de eliberare na țională a
popoarelor Asiei și Africii și Americii Latine477.
O trăsătură distinctiv ă a anilor 50-60, ca urmare a rezolu țiilor congresului, este satisfacerea
setei izvoristice prin sl ăbirea întrucâtva a limitelor accesului în arhive: Dac ă în anul 1947 în
sălile de lectur ă ale Direc ției Arhivelor de Stat au avut acce s la unele documente circa 4000 de
oameni, atunci în 1957 peste 23 000478. Au fost publicate numeroase culegeri de documente
referitoare la Istoria URSS și la istoria universal ă. A fost reluat ă editarea regulat ă a Culegerilor
statistice479. În anul 1964 a avut loc Sesiunea științifică unională cu privire la utilizarea în
cercetările istorice ale metodelor sociologice. Soci ologia, un timp îndelungat fiind în dizgra ție, a
fost solicitat ă pentru cercet ările istorice480.
Au apărut reviste istorice noi: Vestnik istorii KPSS, Vestnik isto rii mirovoi kulturî, Istoria
SSSR, Novaia i Novei șaia istoria , au început s ă fie editate de asemenea edi țiile periodice ca
Slavianovedenie, Narodî Aziii Afriki, de asemenea Voeno-istoriceskii jurnal , în care erau
publicate documente și materiale cu privire la istoria R ăzboiului al Doilea Mondial.

476 Ibidem, p.12.
477 Историческая наука в ХХ веке. Историография истории нового и новейшего времени стран Европы и
Америки . Москва : Изд-во Анабасис , 2002, с. p.152-153, 183, 203-212.
478 Пыжиков А.В. Историческая наука в годы «оттепели ». În: Социально -гуманитарные знания , 2000, № 6,
с.223.
479 Dolghi A. Consecin țele contradictorii ale Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățămân-tului istoric superior
din URSS. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe
umanistice”, 2009, nr.4(24), p.56.
480 Ibidem, p.56.

116În anii „dezghe țului”, știința istorică a obținut un impuls pentru dezvoltare, în primul rând,
pentru că în anii de dup ă congres istoricii au ob ținut posibilitatea de a elabora metodologia
științei, deși în limitele teoriei marxist-leniniste. Aceasta a fost perioada eliber ării parțiale de
dogmatism –, par țială, deoarece mul ți căutau soluția în „înțelegerea pe nou a lui Marx”, cauza
tuturor relelor epocii staliniste fiind considerat ă „vulgarizarea” științei481.
Perioada „dezghe țului” a început la Academia de Științe a URSS în anul 1956 cu o adunare
de coordonare pe problemele istorice, car e a discutat planul cincinal al cercet ărilor istorice și
urma să fie aprobat la ședința Secției Științe Istorice a Academiei de Științe a URSS. La ședință
au răsunat apeluri de a înaint a teme de cercetare noi și de revedere a aprecierilor vechi. În
raportul istoricului P.N. Tretiakov se remarca c ă după Congresul XX al PCUS, în premier ă după
mulți ani, a devenit posibil lucrul creativ de cercetare în numeroase domenii ale istoriei
contemporane. În acela și timp, apelurile de rena ștere a spiritului creativ era înso țit de
condamnări și acuzații „în prea mult ă independen ță” în căutarea noilor abord ări în studierea
istoriei482. O astfel de atitudine fa ță de activitatea istoricilor, în mare parte, se explic ă prin frica
conducerii de partid de a pierde controlul ideologic în sfera științei.
Interpretarea marxist-leninist ă istoriei universale și locale și-a găsit reflectare în lucr ările
de sinteză, editarea c ărora a început în perioada de referin ță: Всемирная история (editată între
1955-1989) și Советская историческая энциклопедия (editată între 1961-1976) în 16 volume.
Enciclopedia istoric ă, ca ediție informativ ă, a semnificat un pas înainte. În ea se prezentau 25 mii
de articole, care cuprindeau evenimente ale istoriei URSS și universale. Mai complicat a fost cu
obiectivitatea aprecierilor personalit ăților istorice, a partidelor politice, proceselor sociale,
teoriilor sociale contemporane. Mul ți dintre istoricii sovietici, figuri politice s-au pomenit omise
din enciclopedie, sau (Buharin, Tro țki) au fost eticheta ți drept du șmani ai poporului483.
După recunoașterea de Congresul XX al PCUS a deform ărilor ideilor marxist-leniniste în
activitatea practic ă pentru cercet ătorii istoriei perioadei sovietice și istoriei PCUS, obiectivele
metodologice s-au complicat. A ap ărut necesitatea de a explic a într-un fel sau altul leg ătura
dintre teorie și practica concret ă. Primele încerc ări se dovedeau a fi disperate. De exemplu, a fost
înaintată problema cu privire la con ținutul și forma manifest ării legităților dezvolt ării sociale .
Abordând una dintre cele mai importante probleme ale istoriei URSS – lichidarea chiaburimii ca

481 Пыжиков А.В. Историческая наука в годы «оттепели ». În: Социально -гуманитарные знания , 2000, № 6,
с.221-230.
482 Mai tetaliat vezi: Сидорова Л.А.Оттепель в исторической науке . Советская историография первого
послесталинского десятилетия . – М., 1997.
483 Советская историческая энциклопедия . В шестнадцати томах . Том 13. – Москва : Советская энциклопедия ,
1971. 1025 с.

117clasă, istoricii au putut s ă mediteze despre „necesitatea principial ă” a unei astfel de lichid ări și
despre formele realiz ării în practic ă; că represiunile pe parcursul lichid ării chiaburimii au fost
provocate nu de „condi țiile obiective” de cre ștere a luptei de clas ă în procesul construc ției
socialismului, dar prin particularit ățile transform ărilor politice ce aveau loc în Uniunea Sovietic ă.
În rândul istoricilor, dar și a unor politicieni stalini ști, „libertatea” promovat ă de revista
Voprosî istorii era periculoas ă și putea duce la devieri de la linia politic ă a partidului. De aceea
ideiile promovate de revist ă au fost supuse unor critici dure ini țial de redac țiile revistelor Voprosî
istorii KPSS și Istoria SSSR, iar apoi și de CC PCUS. Academicianul Ana Pankratova, membru
al CC PCUS din 1952, redactor- șef al revistei Voprosî istorii , nefiind delegat, a ținut un discurs
în fața celor prezen ți la congres despre situa ția în domeniul științei istorice. Remarc ăm că acest
lucru se putea întâmpla doar cu acordul prezidiumului Congresului și CC, iar dup ă cuvântare
Congresul, prezidat N.Hru șciov, a acceptat ideea înaintat ă de Pankratova despre necesitatea
perfecționării și purificării științei istorice de dogme.
În discurs A.Pankratova men ționa că „unii istorici simplific ă evenimentele istorice, le
elucideaz ă greșit, prezint ă drumul parcurs de partid ca un mar ș triumfal, f ără greutăți […]
problemele științifice nu pot fi solu ționate prin ordine sau votare. Partidul ne înva ță că știința se
dezvoltă prin schimbul liber de opinii, discu ții”484. Ideea schimbului liber de opinii promovat ă de
revista Voprosî istorii după publicarea articolului Congresul XX și sarcinile cercet ărilor Istoriei
Partidului485, în opinia cercurilor conser vatoare, punea în pericol metodologia marxist-leninist ă
care este opus ă „obiectivismului”. Or, principiul general al analizei și aprecierii tuturor
evenimentelor, conform acestei me todologii, este partinitatea.
A.Pankratova și membrii colegiului de redac ție al revistei Voprosî istorii au apărat prin
articole ideea schimbului liber de opinii. Îns ă criticile nu au contenit s ă apară în alte reviste. O
apreciere critic ă a activității revistei i-a fost dat ă la ședința catedrei de Istorie a Academiei de
Științe Sociale de pe lâng ă CC PCUS din octombrie 1956. E.Burdjalov a fost acuzat c ă „sustrage
istoricii partidului de la problemele prioritare ale studierii tacticii PC(b) în perioada de preg ătire
și desfășurare a Marii Revolu ții Socialiste din Octombrie”. A.Pankratova, polemizând la tem ă, a
răspuns catedrei: „Problemele pu țin cercetate, discutabile ale istoriei pot fi rezolvate pe calea
discuțiilor științifice. Partidul cere s ă dezvoltăm polemica științifică, lupta de opinii în știință. De
aceea nu este clar, de ce s-au aruncat asupra revistei noastre pentru polemica cu articolul lui

484 ХХ съезд Коммунистической Партии Советского Союза . 14.25 февраля 1956 года. Стенографический
отчет . Т.1. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956б с.622-625ю
485 XX съезд КПСС и задачи исследования истории партии . În: Вопросы истории , 1956, № 3, c.3-12.

118Bugaev…chiar au declarat c ă, publicând acest articol, am ridicat mâna la organele centrale ale
partidului. Oare artico lul lui Bugaev exprim ă opinia CC al partidului?”486.
Ca răspuns la întrebare CC PCUS a emis Hot ărârea Cu privire la activitatea redac ției
revistei „Voprosî istorii” din 9 martie 1957487, care a sanc ționat revista, i-a impus restric ții, a
constatat gre șeli, abateri de la principiile leniniste ale partinit ății în știință. Activitatea revistei a
fost apreciat ă nesatisfăcătoare, Burdjalov a fost concediat, A.Pankratova aten ționată de greșeli
metodologice, neajunsuri în administrarea revistei.
Astfel, chiar și timida înviorare a gândirii științifice în domeniul teoriei istoriei p ărea de
scurtă durată. Ea a fost ferm întrerupt ă la 9 martie 1957 prin constituirea unei noi limite de
cercetare: în primul rând, a fost eliminat ă, de facto discreditat ă însăși posibilitatea necoinciden ței
tezelor teoretice și practicii construc ției socialiste, mai exact, posibilitatea deform ării
prevederilor teoretice pe parcursul construc ției socialismului. O astfel de posibilitate a fost
prescrisă unei singure perioade, iar responsabilita tea pentru aceasta se punea în seama unei
singure persoane, concrete. Mai mult decât atât, se prevedeau șirul de probleme, în care o astfel
de deformare se recuno ștea a fi admisibil ă. Cel mai dramatic era faptul c ă prin aceast ă hotărâre,
istoricilor din nou li s-a „confiscat dreptul” de a medita asupra probl emelor teoretice, astfel încât
doar PCUS avea dreptul de a dezvolta b azele teoretice ale marxism-leninismului, și doar el era în
stare de a aprecia, în ce m ăsură practica corespunde ideilor și concluziilor teoretice.
Congresul anun țat oficial revenirea la „concep ția marxist-leninist ă” a procesului istoric, ca
debarasare a istoriei de „gre șelile și denaturările” staliniste. S-a întredes chis „cortina de fier”, ce
separa știința istorică sovietică de cea universal ă. Istoricii au ob ținut posibilitatea de a cunoa ște
realizările cercet ărilor colegilor de peste hotare, de și utilizarea experien ței lor a fost limitat ă prin
canalele ideologice existente „critica istoriografiei burgheze, antimarxiste și revizioniste” . A fost
redemonstrat c ă posibilitatea cercet ărilor științifice cu adev ărat depindea de conjunctura politic ă,
știința nu s-a eliberat de influen țele externe, ea a dobândit doar o „libertate limitat ă”. Fenomenul
constă în faptul c ă monopolul asupra adev ărului științific rămânea în mâinile aparatului de partid
și de stat488. Pe parcursul anilor ‛60, s-a constituit un nou sistem al canoanelor ideologice, înt ărit
prin publicarea operelor complete ale lui Lenin. „Libertatea limitat ă”, ce se răsfrângea și asupra
metodologiei istoriei și izvoarelor, a fost un factor im portant, ce stagna dezvoltarea științei

486 Пыжиков А.В. Хрущевская „оттепель ”. Москва : ОЛМА -ПРЕСС , 2002б с.81-82ю
487 Справочник партийного работника . Вып.1. Москва , 1957, с.382.
488 Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография первого послесталинского
десятилетия . Москва : Наука , 1997, с.123.

119istorice. În realitate în a doua jum ătate a anilor ‛50 și anii ‛60 (și ‛70) ai secolului XX avea loc
modernizarea ideilor staliniste, purif icarea lor de cele mai odioase formul ări489.
Reîntoarcerea la mo ștenirea leninist ă, la înțelegerea profund ă a conceptelor leniniste cu
privire la dezvoltarea Rusiei declarat ă de Congresul XX, se realiza în edi ții științifice în mod
formal. În locul citatelor din operele lui Stalin, au început s ă fie aduse afirma ții ale lui Lenin cu
privire la diverse probleme ale istoriei, și marxismului, prezicere a viit orului, despre patriotismul
revoluționar, concep ția materialist ă a istoriei, partinitate și obiectivitate etc.490
Congresul XX al PCUS a influențat istoriografia sovietic ă și prin reabilitarea victimelor
epurărilor staliniste; ridicarea nivelului științific al istoriografiei; accentuarea de c ătre noua
conducere colectiv ă a importan ței științei istorice în socializarea și mobilizarea cet ățenilor
sovietici; înlocuirea na ționalismului rusesc excesiv al lui Stalin printr-o abordare mai ideologic ă
și revoluționară; tolerarea patriotismului în republicile na ționale; anun țarea de către N.Hru șciov
a încheierii construirii socialismului și trecerii la comunism.
În perioada de conducere a lui Hru șciov s-au investit în cercetare și în învățământ mai
mulți bani ca oricând în trecut. Num ărul monografiilor istorice a cr escut de la 556 în 1956 la
1602 în 1957491. În aceast ă perioadă, au fost rectificate cele mai flagrante falsific ări staliniste ale
istoriei. Rolul politicii și individului în istorie au fost reduse la propor ții mai moderate, iar
naționalismul rus a fost for țat să lase loc reabilit ării istoriei unui num ăr de aproape 100 de
naționalități diferite. Cu alte cu vinte, o serie de nuan țe politice și naționaliste au fost înl ăturate
din scrierea comunist ă a istoriei: „Eterna prietenie a popoarelor” și „anexările progresiste”
urmează și în continuare s ă rămână în vigoare. Atât timp cât istoricii subscriau la cele dou ă
mituri, ei erau liberi în op țiunile lor492.
Specificul perioadei era, de asemenea, și reînvierea abord ării revolu ționare ideologico-
tematice în istoriografie, al ături de o toleran ță crescând ă față de patriotismul nerus în istorie și o
mândrie na țională pozitivă. În scrierea istoriei în acel moment, na ționalismul rusesc era extrem
de discreditat, ca un exces stalinist, a șa încât ideologia și atașamentul s-au modificat, urmate și
de preferin țele tematice ale istoricilor. Istorici i au diluat în chip semnificativ, formula r ăului mai
mic. Descrierile regimului țarist au devenit mai critice; aspectele presupus pozitive ale țarismului

489 Афанасьев Ю. Н. Феномен советской историографии . // Отечественная История . – М., 1996. – №5.С.146-
168.
490 Историческая наука России в XX в. Москва : Научно -издательский центр „Скрипторий ”, 1997, c. 296.
491 Dolghi A. Consecin țele contradictorii ale Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățămân-tului istoric superior
din URSS. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din Moldova. Seria „ Științe
umanistice”, 2009, nr.4(24), p.57.
492 Ibidem.

120au dispărut. În asemenea circumstan țe, vidul ob ținut în urma atenu ării naționalismului rus a fost
completat de lucr ări noi cu tematic ă prosovietic ă și pronațională în toate republicile unionale.
Deși istoricilor le era permis s ă exploreze multe subiecte noi, unul le era cu insisten ță
impus – istoria partidului , în perioada stalinist ă acest subiect fusese tabu, un teritoriu exclusiv al
propagandi știlor partidului. Partidul Comunist trebuia s ă se elibereze de tensiunile staliniste,
Hrușciov și-a dat seama c ă istoria partidului, în timpul lui St alin, nu putea genera sentimente de
admirație în rândul oamenilor simpli. Partidul lui Stalin fusese at ât de autoritar în scrierea
istoriei, încât amintirile vechilor bol șevici erau utilizate pentru a îm prumuta istoriei partidului o
notă umană. În acest mod, populariz ării istoriei i s-a dat chiar o mai mare prioritate decât scrierii
profesioniste. Totu și, pentru istorici, aceste dou ă sarcini erau total incompatibile: articolele din
periodicele istorice trebuiau s ă atingă un nivel superior, dar tre buiau, cu toate acestea, s ă rămână
la îndemâna publicului larg. Rezultatul str ădaniei lui Hru șciov, de a populariza istoria partidului,
a creat o distan ță și mai mare între elucidarea științifică și de popularizare a istoriei493.
Istoricii profesioni ști și liderii Partidului Com unist în URSS erau produc ătorii principali în
domeniul culturii sovietice. Consumul efectiv al produc ției culturale este o problem ă extrem de
dificilă în societățile comuniste, în cele mai multe cazuri, dovezile de spre existenta unor audien țe
care să arate un veritabil interes, sunt destul de circumstan țiale. Unii indicatori pot fi utiliza ți la
determinarea grupului vizat de c ătre o anume publica ție. Numărul de exemplare al unei c ărți și
circulația unui ziar sau a unei reviste sunt adesea s ugestive. În cazul RSSM, câteva sute de copii
sugerează doar num ărul liderilor de partid și al istoricilor profesioni ști. Câteva mii indic ă
profesorii și propagandi știi, iar zecile de mii sugereaz ă publicul larg.
Cele mai multe periodice și tipografii erau legate de o anume organiza ție sau institut. În
republicile unionale, limba publica țiilor este revelatoare: în RSSM, de exemplu, o publica ție
bilingvă sau moldoveneasc ă avea mai multe șanse să ajungă la masele largi decât o publica ție
rusească494, deoarece cunosc ători ai limbii ruse în anii postbelici erau relativ pu țini, și constituiau
minoritatea. Cre șterea num ărului de publica ții sovietice în domeni ul istoriei reflect ă și creșterea
profesionalismului în știința istorică. Totuși, regimul politic pare îns ă să controleze clar fondurile
și distribuirea hârtiei tipografice, dup ă cum o indic ă tendințele din scrierea istoriei moldovene ști.
Istoricii, care se bazau pe evenim ente reale, documente de arhiv ă și pe cercetare științifică,
riscau să deducă concluzii care nu conve neau sub raport politic și, prin urmare, s ă pună în
primejdie axiomele politice stabilite de partid. Hru șciov, apoi Brejne v considerau c ă „libertății
istoricului” îi trebuiau impuse lim ite politice. Prelucrarea ideologic ă, sancțiunile administrative,

493 Ibidem.
494 Ibidem.

121limitarea dreptului de a public a, a accesului la arhive și chiar posibilitatea arestului – erau șirul
metodelor de presiune asupra istoricilor care, cu voie sau f ără voie, dep ășeau limitele admisibile.
Istoricii sovietici, atât pân ă la Congresul XX al PCUS, cât și după acesta, declarând r ăzboi
dogmatismului, continuau s ă aștepte deciziile urm ătorului Congres495.
Încercările limitate de a critica ideologia marxist-leninist ă aruncau automat persoanele din
știință și viața social-politic ă, negarea chiar și a unei p ărți a dogmei în public amenin ța pe
curajoși de a se trezi în închisori496. O dovad ă vădită poate servi activ itatea unui grup de
absolvenți ai Facult ății de Istorie a Universit ății de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova,
constituită în jurul tân ărului istoric L.N. Krasnopev țev. Investigând particularit ățile economiei
Rusiei, mi șcarea revolu ționară, alternativele de evolu ție a țării după 1917, Krasnopev țev și
adepții săi au ajuns la concluzia c ă lozincile de partid nu corespund realit ății. Pentru r ăspândirea
foilor volante antiguvernamentale membrii grupului „Krasnopev țev” au fost pedepsi ți cu 6-10
ani de închisoare497. L.Krasnopev țev ulterior men ționa că imediat dup ă Congresul XX al PCUS,
în anii 1956-1957, au fost arunca ți în închisori și lagăre numeroase grupuri de tineri și sute de
cetățeni aparte, care au criticat metodele și esența „statului PCUS” și acțiunile lui cele mai
provocatoare –, de exemplu, în ăbușirea sângeroas ă a răscoalei ungare498. În perioada 1956-1965,
condamna ți la deten ție în închisoare sau lag ăre de munc ă în conformitate cu art.70 al Codului
penal al RSFSR: pentru agita ție și propagand ă antisovietic ă – 5748 persoane (vezi Anexa 7)499.
Și aici observ ăm caracterul contradictoriu al consecin țelor Congresului, al politicii promovate de
regimul lui N.Hru șciov: Pe de o parte, rezolu țiile congresului au declarat drept sarcin ă
primordial ă – depășirea și critica cultului personalit ății lui Stalin a consecin țelor acestuia, a
crimelor și represiunilor. Pe de alt ă parte, regimul hru șciovist a continuat politica represiv ă la
adresa intelectualit ății incomode (a istoricilor în special).
Consecințele Congresului XX al PCUS au fost contradictorii și în domeniul înv ățământului
istoric superior. Rezolu țiile congresului, referitor la înv ățământul superior, prevedeau: ridicarea
calității pregătirii speciali știlor în institu țiile de înv ățământ superior, îmbun ătățirea lucrului
educației ideologice, de asemenea, și depășirea cultului personalit ății și consecin țelor sale500.

495 Историческая наука России в XX в. Москва : Научно -издательский центр „Скрипторий ”, 1997, c.262.
496 Дело молодых историков 1957-1958 гг. În: Вопросы истории , 1994, № 4, с.107.
497 Ibidem, p.108.
498 Ibidem.
499 Козлов В.А. Крамола : инакомыслие в СССР во времена Н.Хрущева и Л.Брежнева (По материалам
Верховного суда и Прокуратуры СССР ). În: Общественные науки и современность . 2002, № 3, с.84.
500 О преподавании в вузах СССР Истории Коммунистической Партии СССР , Политической экономии ,
Диалектического и исторического материализма . Из приказа Министерства высшего образования СССР от 3
июля 1956 г, № 555. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.80.

122Aceste directive au provocat reformarea înv ățământului istoric superior. Ac țiunile nu s-au l ăsat
așteptate. Deja la 3 iulie 1956 ministrul Înv ățământului Superior din URSS a constatat un șir de
neajunsuri în domeniul pred ării științelor sociale și a educației ideologice din cadrul institu țiilor
de învățământ superior din URSS. Neajunsurile se refereau, în special, la insuficienta
propagand ă a ideilor marxist-leniniste și a realizărilor PCUS, persisten ța reminiscen țelor cultului
personalit ății, superficialitate în domeniul pred ării Istoriei PCUS. De asemenea, în ordin se
menționează că un rol important în educa ția ideologic ă a tineretului studios trebuie s ă-l aibă
catedrele de științe sociale, care „înarmeaz ă tineretul cu teoria marxist-leninist ă”501.
Reformarea pred ării disciplinelor sociale, respectiv și a învățământului istoric superior, era
motivată nu prin necesitatea optimiz ării procesului didactico- științific, ci prin necesitatea de „a
consolida leg ătura dintre propaganda marxism-le ninismului cu practica construc ției comuniste”.
Prin urmare, din aceste considerente, începând cu anul de studii 1956-1957, în institu țiile de
învățământ superior se introducea predarea a trei cursuri de sine st ătătoare: Istoria Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice; Economia politic ă; Materialismul dialectic și istoric. În același
an, prin Ordinul din 19 octombrie 1956, s-a introdus în toate institu țiile de înv ățământ superior,
inclusiv la facult ățile de istorie, examenul de stat la cursurile Istoria PCUS și Economia
politică502. Aceste modific ări erau orientate, în primul rând, spre dep ășirea cultului personalit ății
lui Stalin, ce presupunea în viziunea func ționarilor de partid și de stat de a exclude din
programele universitare st udierea obligatorie a lucr ării Istoria Partidului Comunist (b) din toat ă
Uniunea: Curs scurt, și înlocuirea cursului Bazele marxism-leninismului cu Istoria Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice. Aceste m ăsuri au dus la centralizarea și unificarea pred ării
disciplinelor social-politice în școala superioar ă. Ca rezultat s-a constituit un sistem unic de
studiere a științelor sociale în institu țiile de înv ățământ superior.
O nouă modificare a listei disc iplinelor sociale în înv ățământul superior are loc în anul
1963. În conformitate cu Ordinul ministrului Înv ățământului Superior și Mediu de Specialitate,
în instituțiile de înv ățământ superior, începând cu anul de studii 1963/64 se introducea predarea a
patru cursuri de sine st ătătoare de științe sociale: Istoria PCUS; Filosofia marxist-leninist ă;
Economia politic ă; Bazele comunismului științific. Cursul Bazele comunismului științific,
conform ordinului trebuia introdus imediat , începând cu data de 1 septembrie 1963503.

501 Ibidem.
502 О государственных зкзаменах по общественным наукам . Приказ Министра высшего образования от 19
октября 1956 г, № 813. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.82-83; AN RM, F.3186, inv.1, d.307, f.123.
503 О введении преподавания в вузах СССР Курса Основ научного коммунизма . Из приказа министра
высшего и среднего специального образования СССР от 27 июня 1963 г. În: Высшая школа / Под ред. Е.И.

123Referitor la transform ările în domeniul înv ățământului istoric superior, L.A. Sidorova a
sesizat corect afirmând c ă: „elaborarea și căutarea unui nou mode l al interac țiunii conducerii de
partid și de stat și științei istorice avea loc neliniar: perioada «liberalismului» și «a organiz ării
forțate» se succedau reciproc”504. „Dezghe țul” hrușciovist, de și stimula abordarea creativ ă în
studierea trecutului, pu țin contribuia la schimbarea con ținutului, formelor și metodelor
procesului didactic în predarea istoriei și științelor sociale. În mediul profesorilor și studenților
prevala, în continuare, a șteptarea ini țiativelor „de sus”, a indica țiilor partidului cu privire la
soluționarea problemelor ap ărute sau indicate spre a fi cercetate.
Învățământul sovietic în ace ști ani se afla în întregime sub controlul statului. Activitatea
acestuia depindea în întregime de cursul politic al liderilor de partid. Drept argument al acestei
afirmații ne servesc informa țiile și articolele publicate de spre activitatea facult ăților de istorie ale
universităților de stat, amplasate pe paginile revistei Voprosî istorii în legătură cu aniversarea a
25 de ani de la Hot ărârea CC PC(b) din toat ă Uniunea și a Sovietului Comisarilor Norodnici Cu
privire la predarea istoriei civile în școlile URSS505. Aceste articole reflect ă activitatea
colectivelor facult ăților de istorie ale universit ăților de stat, ce s ărbătoreau date omagiale, se fac
bilanțuri ale activit ății și se plaseaz ă obiective de activitate pe viitor. În contextul transform ărilor
de după congres, în articolele revistei Voprosî istorii se menționează că „facultățile de istorie în
anul 1956 și-au reorganizat capital activitatea lor. Întreaga activitate didactico- științifică,
politico-educa țională a colectivelor facult ăților a fost orientat ă spre realizarea sarcinilor înaintate
de Congresul XX în fa ța instituțiilor de înv ățământ superior”506.
Paralel cu m ăsurile de stimulare a unor ramuri ale înv ățământului și științei, legate de
aplicarea practic ă a rezultatelor, o aten ție redusă se acorda altor ramuri, științelor sociale. Una
dintre sarcinile înaintate de Congresul XX a fost îmbun ătățirea calit ății de preg ătire a
specialiștilor și ridicarea nivelului lucrului științific, de asemenea și lărgirea preg ătirii
specialiștilor în institu țiile de înv ățământ superior în m ăsura în care aceasta asigura necesitatea
economiei na ționale și „construc ția cultural ă”. Directivele congresului prevedeau preg ătirea
specialiștilor pe baza apropierii înv ățământului superior de procesul de produc ție. În legătură cu

Войленко . Сб. основных постановлений , приказов и инструкций . В 2-х ч. Ч. I. Москва : Высшая школа , 1978,
с.324.
504 Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография первого послесталинского
десятилетия . Москва : Наука , 1997, с.250-251.
505 О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы истории , 1959, № 7,
с.182-201; О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы истории , 1959,
№ 10, с.192-200.; О работе исторических факультетов государственныхуниверситетов . În: Вопросы истории ,
1959, № 11, с.185-194.; О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы
истории , 1959, № 12, с.186-187.
506 О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы истории , 1959, № 12,
с.186-187.

124aceasta, s-au majorat subsidiile pentru activitatea științifică: În anii 1956-1965, cheltuielile
statului, în aceste scopuri, urmau s ă crească de la 3,6 mlrd. ruble la 8 mlrd., num ărul
colaboratorilor științifici, de asemenea, trebuia s ă crească odată cu crearea unor noi institu ții de
cercetare507. Însă subsidiile erau destinate în cea mai mare parte specialit ăților tehnice, în special
cu importan ță militară. Măsurile de dezvoltare a științei în ansamblu nu îmbun ătățeau situația
instituțiilor de cercetare și a cadrelor științifice deja existente, prin urmare, dezvoltarea avea loc
pe cale extensiv ă. Directiva congres ului „despre leg ătura științei cu viața și producția” a orientat
profesorii institutelor pedagogice, în loc s ă se ocupe cu activitatea științifică, să se limiteze la
elaborarea manualelor și materialelor didactice pentru școli.
Politicii statului în domeniul înv ățământului la sfâr șitul anilor ’50, i-a fost caracteristic și
diminuarea procesului de preg ătire a istoricilor și profesorilor de istorie. Se mic șora numărul
facultăților umanistice, specialit ăților, institu țiilor de înv ățământ în întregime, se mic șora și
numărul disciplinelor umanistice studiate508. „Istoria”, din punctul de vedere al luptei pentru
„dezvoltarea rapid ă a agriculturii”, direc ția principal ă a politicii hru șcioviste, nu era atât de
necesară, ca fizica și biologia. Cre șterea num ărului de studen ți la forma seral ă și fără frecvență
de studii și micșorarea num ărului la forma de zi, orientarea abiturien ților spre institutele
politehnice și agricole la sfâr șitul anilor 50 – a dus la mic șorarea num ărului de cadre didactice la
facultățile de istorie, la facult ățile cu profil pedagogic. Astfel, începând cu anul 1959, statele
cadrelor didactice la toat e institutele pedagogice au fost reduse la 26,5 unit ăți.
La sfârșitul anilor ’50-în ceputul anilor ’60, în înv ățământul istoric superior s-a constituit o
situație dificilă, legată de calitatea joas ă a pregătirii cadrelor. În leg ătură cu aceasta, la 18-21
decembrie 1962, la Moscova a avut loc Conferin ța Unional ă cu privire la m ăsurile de
îmbunătățire a preg ătirii cadrelor didactico- științifice în domeniul științelor istorice, la care au
participat cca 2 mii de istorici: cercet ători, profesori, arhivi ști. Sesiunea a fost deschis ă de
președintele Academiei de Științe a URSS, academicianul M.V. Keldâ ș, care a subliniat c ă
„pentru dezvoltarea științei istorice o importan ță mare o au cadrele de istorici…”509.
La Conferin ța istoricilor a fost analizat ă situația pregătirii cadrelor didactico- științifice în
domeniul istoriei. Conform datelor pr ezentate, la 1 octombrie 1961 în institu țiile de înv ățământ
superior și de cercet ări științifice din URSS activau 17 mii de istorici, în înv ățământul superior
activau 7 980. Din num ărul acestora 5 964 speciali ști în istoria partidului, 1 211 – istoria URSS

507 Чуткерашвили Е.В. Развитие высшего образования в СССР . Москва : Высшая школа , 1961. 239 с.
508 Булыгина Т.А. Общественные науки в СССР . 1945-1985 гг. (Монография ). Москва : Изд-во МГУ , 2000,
с.102-103.
509 Всесоюзное совещание о мерах улучшения подготовки научно -педагогических кадров по историческим
наукам . (Всесоюзное совещание историков ). Москва , 18 – 21 декабря 1962. Москва : Наука , 1964, с.9.

125și 805 speciali ști în domeniul istoriei universale510. Atrage aten ția faptul c ă cea mai mare parte
dintre istoricii institu țiilor de înv ățământ superior (74,7%) o constituiau speciali știi în Istoria
PCUS, ce aveau drept scop s ă asigure interesele ideologice ale partidului-stat. Unii dintre ace ști
istorici deseori completau rândurile reprezentan ților nomenclaturii de pa rtid. Dintre speciali știi
de Istoria PCUS doar 32 persoane ( 0,5%) erau doctori în științe și profesori. Printre istoricii
specializa ți în Istoria URSS, numărul profesorilor și doctorilor era de 64 (5,3%). Printre
specialiștii în Istoria universal ă profesori și doctori în științe erau 49 persoane (6%)511.
Datele oficiale cu privire la situa ția cadrelor didactico- științifice în domeniul istoriei, în
premieră dezvăluite în URSS în 1962, ne vorbesc c ă 3 mii de istorici speciali ști la toate cele trei
specialități ce activau în institu țiile dă învățământ superior nu aveau titluri didactice și grade
științifice. Doar 1,8% erau doctori în istorie și profesori universitari. Aceast ă situație se
instaurase, în mare parte, datorit ă represiunilor postbelice și campaniei contra cosmopolitismului,
dar și din cauza m ăririi numărului de institute de cercet ări științifice și transferarea unui șir de
specialiști în cadrul acestora, precum și din cauza lacunelor în sistemul studiilor postuniversitare.
Astfel, în anul 1956 au absolvit aspirantura la F acultatea de Istorie de la Universitatea de Stat
„M.V. Lomonosov” din Moscova 39 de persoane, iar în anul 1962 – 14512.
În calitate de m ăsuri, capabile s ă rezolve problemele înv ățământului istoric, organizatorii
Conferinței Unionale din 1962 au propus de a îmbun ătăți tematica cercet ărilor științifice (în
legătură cu critica cultului personalit ății lui Stalin), de a îmbun ătăți calitatea tezelor de
candidat și doctor în științe, a elabora un plan al preg ătirii aspiran ților în domeniul istoriei pe
toată Uniunea Sovietic ă; a trimite pe termen lung savan ții din institutele academice la lucru
pedagogic în institu țiile de înv ățământ de la periferii ș.a. Astfel, neschimbând statutul
savantului, condi țiile activit ății sale didactico- științifice, metodologia și tematica cercet ărilor, pe
calea unor m ăsuri administrative se cons idera suficient pentru a îmbun ătăți pregătirea cadrelor
didactico- științifice în domeniul științelor istorice. O astfel de at itudine a Statului sovietic fa ță de
știința istorică a fost caracteristic ă perioadei hru șcioviste a istoriei URSS. Neschimbând calitativ
știința, se punea sarcina de a m ări numărul speciali știlor califica ți.
În vederea schimb ării spre bine a situa ției create au fost emise câteva hot ărâri ale CC al
PCUS atât înainte, cât și după Conferin ța Unional ă a istoricilor din 1962: la 13 iulie 1961 a fost
adoptată Hotărârea CC al PCUS și Consiliului de Mini ștri al URSS Cu privire la îmbun ătățirea

510 Ibidem, p.42.
511 Ibidem.
512 Ibidem.

126pregătirii cadrelor științifice și didactico- științifice513, prin care se permitea institu țiilor de
învățământ superior s ă elibereze candida ții în științe de la activitatea didactic ă și să-i transfere în
calitate de cercet ători științifici superiori pe termen de 2 ani, pentru a lucra asupra tezelor de
doctor. În afar ă de aceasta, hot ărârea mai prevedea oferirea concediilor de crea ție, zile
suplimentare de concediu, se introduce func ția de profesor-consultant care trebuia s ă ajute
aspiranții în preg ătirea tezelor514. Apreciem aceste ac țiuni ca fiind progres iste, întrucât ele
schimbau oarecum situa ția, oferind posibilitate și mijloace în vederea elabor ării diserta țiilor.
Însă, paralel cu m ăsurile destinate s ă schimbe situa ția spre bine, în cabinetele partidului și
Consiliului de Mini ștri deseori se luau m ăsuri contradictorii, dictate de directivele ideologice și
personal de opinia lui N.Hru șciov. De exemplu, pe parcursul întregii perioade de referin ță (1956-
1965), a continuat s ă fie valabil ă scrisoarea instructiv ă a Ministerului Înv ățământului din 7
august 1954 care interzicea s ă fie plătite deplas ările persoanelor care lucrau asupra
disertațiilor515. În afară de aceasta, un timp îndelungat institutele pedagogice nu aveau dreptul s ă
tipărească tezele de doctor și de candidat, ceea ce, de asemenea, împiedica posibilit ății de a
pregăti cadre didactico- științifice din rândul profesorilor acestor institu ții516. Prin urmare, Statul
sovietic în politica sa fa ță de învățământul istoric superior pr omova o atitudine duplicitar ă: pe de
o parte, era interesat de m ărirea num ărului de speciali ști în domeniul istoriei, respectiv și de
cadre de propagandi ști și ideologi. Pe de alt ă parte, atr ăgea o aten ție deosebit de mare,
comparativ cu cea fa ță de științele sociale, științelor reale destinate s ă asigure politica utopic ă
hrușciovistă în domeniul agriculturii, lipsind astfel științele sociale de subsidiile necesare
cercetărilor. Politica în acest domeniu nu era consecvent ă, aprobându-se deciz ii contradictorii și
creând confuzii în activitatea didactico- științifică.
O lacună în organizarea preg ătirii studen ților a fost lipsa fondului de carte necesar. Imediat
după Congres, în fa ța istoricilor universit ăților mai prestigioase, a fost pus ă sarcina de a reedita
manualele și elabora unele noi ținând cont de critica cultului personalit ății. Din aceea și cauză, în
fața participan ților la Conferin ța unional ă a fost pus ă sarcina de a elabora și edita materiale
didactice calitative la disciplinele istorice auxi liare, care au fost incluse în planul de înv ățământ –

513 Постановление ЦК КПСС и Совета министров СССР „О мерах по улучшению подготовки научных и
научно -педагогических кадров ”. În: КПСС в резолюциях и решениях съездов конференций и пленумов ЦК.
Т.10, c.51-55.
514 Ibidem.
515 Инструктивное письмо Министерства высшего образования СССР от 7 августа 1954 г, № И.-65. În:
Высшая школа . Москва , 1957, с.369.
516 Всесоюзное совещание о мерах улучшения подготовки научно -педагогических кадров по историческим
наукам . (Всесоюзное совещание историков ). Москва , 18 – 21 декабря 1962. Москва : Наука , 1964, с.263.

127istoriografia, studiul izvoarelor istorice, arheologia, geografia istoric ă517. În afară de aceasta, la
conferință s-au constatat neajunsuri serioase în supor turile didactice existente, printre care și
lipsa studiilor istoriografice la teme, aparatul metodic slab etc.518.
Consecința directă a conferin ței a fost reeditarea în anii 1964 și 1965 a primelor dou ă
volume ale Istoriei URSS , publicate în 1956 și 1959. Au fost rev ăzute și completate. În noua
ediție a fost inclus și un „Studiu istoriografic”, autorul c ăruia era L.V. Cerepnin519.
În 1964 a reeditat manualul de Istorie a URSS, în perioada sovietic ă de sub redac ția lui
M.P. Kim520. Neajunsul manualului co nsta în calitatea proast ă a aparatului metodic. Într-o form ă
mai bună erau manualele la istoria antic ă și evul mediu, care con țineau hărți, fotografii și
termeni521. De calitate mai proast ă era literatura didactic ă la disciplinele de istorie modern ă și
contemporan ă, o parte a c ărora în loc de analiz ă a evenimentelor istorice con țineau un șir de
citate din clasicii marxism-leninismului și rezoluțiile Cominternului ca re erau incluse și în
Crestoma ția la istoria contemporan ă, editată în anul 1960522.
Paralel cu anumite realiz ări didactico- științifice, ia amploare o alt ă tendință, caracteristic ă
perioadei sovietice: cre ște controlul de partid asupra înv ățământului istoric superior, care cap ătă
caracter formal și se manifest ă în numeroase rapoarte, directive jubiliare, și alte atribute externe
ale convingerii ideologice a cadrelor didactice și studenților. Tineretul studios în anii 60 deja
puțin credea în lozincile ideol ogice, anume tineretul în aceast ă perioadă devine cea mai activ ă
forță de rezisten ță puterii, care nu dorea s ă fie de acord cu modul de via ță instituit.
Uniunile studen țești neformale ap ăruseră deja la sfâr șitul anilor ’50-mijlocul anilor ’60. La
29 noiembrie 1956 Ministerul Înv ățământului din RSFSR adreseaz ă CC PCUS un denun ț, în care
mărturisește că unii studen ții din universit ăți cereau transform ări democratice în cultur ă, știință și
învățământ. În universit ățile și institutele centrale ale țării se creau grupuri de studen ți, se
discutau lucr ările autorilor „c ăzuți în dizgra ție” – V.Dudin țev, K.Simonov, picturile lui
Picasso523, se discuta în „secret” despre teoria și metodologia științei istorice. Aceste tendin țe ale
tineretului de a gândi independent , ideologii de partid din Sec ția Știință, Școli și Cultură a CC

517 Ibidem, p.50.
518 Ibidem.
519 Преподавание отечественной истории в университетах России : прошлое и настоящее . Москва -Уфа, 1999,
c. 160.
520 История СССР . Эпоха социализма . (1917 – 1961 гг.) (отв. Редактор М. П. Ким; 2-е изд.): Учебник .
Москва : Политиздат , 1964. 646 с.
521 Manualele și suporturile didactice la aceste dou ă perioade au fost publicate pân ă în anul 1956, și au continuat s ă
fie utilizate în continuare datorit ă calității bune sau acceptabile a acestora.
522 Хрестоматия по новейшей истории . . Т.1- 3. Москва , 1960 – 1961.
523 Информация в ЦК КПСС из Министерства просвещения РСФСР от 29 ноября 1956 г. / Студенческое
брожение в СССР (1956 г.) În. Вопросы истории , 1997, № 1, c.11-13.

128PC RSFSR le-au apreciat ca dovezi ale „atitudinii neglijente fa ță de munc ă, refuz de a munci la
periferie, manifest ări de concepere pervers ă și burgheză a culturii”524.
În calitate de m ăsuri, capabile s ă prevină intențiile „nesănătoase” ale studen țimii,
Ministerul Înv ățământului din RSFSR în scrisoarea c ătre CC PCUS a propus s ă se intensifice și
mai mult lucrul de educa ție ideologic ă, directorii institu țiilor de înv ățământ să reprime orice
fapte „de cuvântare demagogic ă și desfrânare”525. În afară de aceasta, Ministerul atr ăgea atenția
asupra pred ării științelor sociale, îndemna de a îmbun ătăți calitatea lec țiilor și seminarelor.
Mărirea aten ției nomenclaturii de partid fa ță de activitatea didactic ă în institu țiile de înv ățământ
superior, în domeniul pred ării științelor sociale la sfâr șitul anilor ’50-început ul anilor ’60 nu a
fost întâmpl ătoare. Ea avea scopul s ă curme atitudinea dispre țuitoare fa ță de ordinea instituit ă, a
tineretului, întrucât metodele tradi ționale nu mai erau suficiente.
Controlul ideologic, represiunile împotriva istoricilor au continuat și după destituirea lui
Hrușciov. Anul 1964 a însemnat pentru URSS nu doar schimbarea conduc ătorului, dar și
reîntoarcerea la numeroase practici staliniste cu urm ări grave asupra înv ățământului istoric.
Amintim c ă la 15 octombrie 1964, în urma unui „complot de palat”, Hru șciov este exclus
imediat din toate func țiile de stat și de partid și înlocuit cu „troi ca”: Brejnev, Podgornâi și
Kosâghin526. Aceste persoane reprezentau „genera ția a treia” a conduc ătorilor sovietici, care și-
au început cariera la sfâr șitul anilor ‛30. Aceștia s-au constituit și s-au format în calitate de lideri
politici deja în cadrul sistemului stalinist. Ei erau „neostalini ști” în form ă pură, de aici și
conservatismul în gândire, și tărăgănarea reformelor. În ansamb lu, persoanele respective
reprezentau interesele birocra ției de partid și de stat. În sfera social-politic ă a început procesul
rapid de abrogare chiar și a modestelor transform ări democratice realizate în anii ‛50. Acest
proces includea, în primul rând, reabilitar ea lui Stalin și stalinismului527.
De la Congresul XX trecuser ă doar 9 ani, îns ă ideologii partidului din nou au început s ă
aplice metodele staliniste, glor ificând numele „marelui conduc ător”. Mai sârguincios, în acest
sens, a fost șeful Secției Știință și Instituții de Învățământ a CC al PCUS Serghei Trapeznikov,
care a și dat start procesului de „restalinizare” în domeniul științei istorice la Conferin ța
profesorilor de științe sociale care a avut loc la Leningrad în luna septembrie a anului 1965. În
cuvântarea sa la conferin ță, Trapeznikov a acuzat un șir de istorici de tro țkism, chiar dac ă

524 Докладная отдела науки , школ и культуры ЦК КПСС по РСФСР от 12 ноября 1956 г. În: Вопросы
истории , 1997, № 1, c.6.
525 Информация в ЦК КПСС из Министерства просвещения РСФСР от 29 ноября 1956 г. / Студенческое
брожение в СССР (1956 г.) În. Вопросы истории , 1997, № 1, c.11-13.
526 Accoce P. Ace ști bolnavi care ne guverneaz ă. Craiova: Edit. Tribuna, l993, p.287.
527 Никулин В.В., Слезин А.А. Послевоенный Советский Союз (1946 – 1991 гг.): Учеб . пособие /В.Никулин ,
А.Слезин . Тамбов : Изд-во Тамб . гос. техн . ун-та, 2005, с.19-20.

129persoanele respective nu aveau nimic comun cu acel grup de persoane care au fost numite astfel.
Pentru Trapeznikov, to ți cei care s-au exprimat împotriva lui Stalin reprezentau „tro țkiști” și,
prin urmare, trebuiau s ă împărtășească soarta lor. În cuvântar ea sa, el a comparat situa ția anilor
’30 din științele sociale cu situa ția anului 1965: „Atunci în domeniul acestor științe era dezacord,
ezitare, perversiune și acum (mijlocul anilor 70 – A.D.) observăm același lucru”528. El a explicat
tuturor: cine, când și cu ce metode a f ăcut „ordine” în științele sociale, adic ă Stalin. Și dacă
situația este asem ănătoare, de ce n-ar putea fi utilizate acelea și metode de a face ordine? Acesta a
fost cursul spre care îndemna pe to ți Trapeznikov, într ucât el men ționa că „critica operelor lui
Stalin înseamn ă de fapt critica lui Lenin”529. În aceea și cuvântare, S.Trapeznikov a afirmat c ă
este necesar a reedita lucrarea Istoria PC(b) din toat ă Uniunea: Curs scurt . În toamna aceluia și
an, S.P. Trapeznikov și alți trei istorici din „cohorta neostalinist ă” au publicat articole la acest
subiect. Ei au declarat c ă, de fapt, nu a fost nici un cult al personalit ății lui Stalin, c ă această
noțiune este inventat ă, nejustificat ă și subiectiv ă.
Procesul restaliniz ării decurgea în felul urm ător: se restaurau numeroase elemente staliniste
în viața societății; în documentele de partid dispar referin țele la Congresul XX; s-a reînceput
glorificarea lui Stalin, a meritelor lui din timpul r ăzboiului; se evitau gre șelile și crimele; din
manuale dispar men țiunile despre represiuni; a încetat procesul reabilit ării jertfelor represiunilor;
numele lui Stalin din ce în ce mai des ap ărea în cărți, memorii, ziare, filme. Aceast ă cotitură în
politică a fost observat ă de către intelectualitate. Și în ajunul Congresului al XXIII-lea al PCUS
(martie-aprilie 1966) 25 reprezentan ți ai științei și culturii din URSS s-au adresat cu o scrisoare
lui L.I. Brejnev, în care î și expuneau îngrijorarea cu privire la reabilitarea lui Stalin. Dar
Congresul a evitat aceast ă temă, de la tribuna Congresului a r ăsunat preîntâmpinarea la adresa
intelectualit ății: „Nu reveni ți la tema cultului, stalinism la noi deja nu mai este”. Cursul spre
destalinizare a societ ății trasat de Congresul XX a fost oprit530.
Apreciind înv ățământul sovietic în anii 1956-1965, D.Hosking men ționa: „În mod
paradoxal, cel mai mare progres a fost atins în domeniile c ărora Hrușciov le-a acordat o aten ție
mai mică –, în înv ățământul academic, înv ățământul școlar din ora șe, institute și universit ăți.
[…] Educa ția politică nu a disp ărut, însă majoritatea studen ților o consider ă un rău inevitabil, și
cea mai mare parte a timpului o petrec pentru însu șirea altor discipline”531.
***

528 Кучкина А. О моем отце . În: История и историки , 2005, № 1, с.252-268.
529 Ibidem.
530 Никулин В.В., Слезин А.А. Послевоенный Советский Союз (1946 – 1991 гг.): Учеб . пособие /В.Никулин ,
А.Слезин . Тамбов : Изд-во Тамб . гос. техн . ун-та, 2005, с.19-20.
531 Хоскинг Д. История Советского Союза 1917-1991. Москва : Вагриус , 1994, c.316.

130Cu privire la politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în anii
1944-1965, tragem urm ătoarele concluzii:
 Procesul restabilirii procesului pred ării/învățării și cercetării istoriei la facult ățile de
istorie din URSS avea loc în contextul realit ății postbelice: neajunsul spa țiilor, insuficien ța
cadrelor și a studen ților, lipsa literaturii, presiunile și dictatul ideologic. Dificult ățile au fost
depășite către mijlocul anilor ‛50. S-au creat facult ăți de istorie, au fost preg ătite numeroase
cadre didactico- științifice calificate, școlile au fost asigurate cu profesori de istorie etc.
 Conținutul și întregul proces didactico- științific a fost aservit sistemului totalitar, având
în cadrul acestuia func ții specifice. Statul sovietic reglementa și controla obiectivele
didactice, formele de înv ățământ, îndeplinirea planurilor și programelor de studii. Ansamblul
disciplinelor, volumul lor, ordinea studierii acestora și formele de control erau subordonate
concepției staliniste asupra istoriei, ideologiei partidului, în co nformitate cu care
învățământul istoric trebuia nu doar s ă dea cuno ștințe sistematizate, dar și să le explice
viitorilor speciali ști, și să-i conving ă că politica intern ă și externă a partidului de la conducere
este corect ă, că există un singur partid, o singur ă ideologie și patrie.
 Pentru a îmbun ătăți pregătirea istoricilor, planurile de studii la mijlocul anilor ’50 au
suferit unele modific ări: s-a m ărit numărul orelor la disciplinele de specialitate și s-au
micșorat la disciplinele filologice și de cultur ă generală, însă la cele ideologice au r ămas
neschimbate.
 Dictatul ideologic al epocii staliniste împiedica procesul de dezvoltare a înv ățământului
istoric – transformarea științei istorice în instrument al politicii de partid a dus la deformarea
cercetărilor istorice. Campaniile și presiunile ideologice au dus la infiltrarea spiritului de
frică, slugarnic, și nu a celui științific, de crea ție și gândire liber ă.
 Absolven ților facult ăților de istorie li se atribuia misiunea de a continua educa ția
patriotică și formarea „cet ățenilor sovietici” în te ritoriu. Istoria trebuia s ă serveasc ă
propagandi știlor la argumentarea liniei politice a partidului și justificării legitimit ății Puterii
sovietice.
 Campania contra cosmopolitismu lui a afectat toate sferele științei, învățământului și
culturii. În toate institu țiile de înv ățământ din URSS, hot ărârile ideologice au fost luate drept
ghid pentru activitatea lor. Desf ășurarea campaniei la facult ățile de istorie c ăpăta un caracter
general acceptat de identificare, demascare și condamnare a cosmopoli ților. Oricine se
împotrivea, sau nu îndeplinea cu stricte țe dispozi țiile partidului, putea fi acuzat de
„cosmopolitism”, „poclonire în fa ța occidentului”, clasat drept „du șman al poporului”.

131 În plan extern, lupta ideologic ă dintre Est și Vest în aceast ă perioadă se întețește, în plan
intern se în ăsprește controlul asupra mijloacelor de informare în mas ă, a activit ății editoriale,
activității didactico- științifice a istoricilor, rela țiilor cetățenilor cu str ăinătatea, se limiteaz ă
accesul la literatura științifică și artistică de peste hotare etc.
 Ca urmare, presiunile și controalele au transformat isto ricii în executori servili ai
instrucțiunilor de partid, „ploconirea slugarnic ă în fața culturii burgheze” , în acest caz, a fost
transformat ă în slugărnicia de partid.
 Congresul XX al PCUS a avut consecin țe contradictorii: a cr iticat cultul personalit ății lui
Stalin, a f ăcut o bre șă în ideologia totalitar ă; istoricii puteau deja s ă pună la îndoial ă
principiile expuse în Cursul scurt , dar sperau s ă găsească limitele libert ății în deciziile
Congresului, lipsa c ărora stopa cercet ările. A ap ărut o situa ție de confuzie și de incertitudine.
Istoricii se întrebau dac ă libertatea este real ă sau formal ă, care dintre tezele expuse în trecut
trebuie să fie revizuite și care să rămână intacte, vor urma iar ăși represiuni sau nu? etc.
 În anii „dezghe țului” hrușciovist, știința istorică a obținut un anumit impuls, înainte de
toate, pentru c ă în primii ani de dup ă Congres istoricii au ob ținut posibilitatea de a elabora
metodologia științei, deși în cadrul teoriei marxist-leniniste. Aceasta a fost perioada eliber ării
parțiale de dogmatism –, par țială, deoarece mul ți căutau soluția în „înțelegerea pe nou a lui
Marx”, cauza tuturor relelor epocii staliniste fiind considerat ă „vulgarizarea” științei.
 Încercările de a critica ideologia marxist-leninist ă aruncau automat persoanele din știință,
negarea dogmei amenin ța pe curajo și de a fi pedepsi ți. Posibilitatea cercet ărilor științifice,
depindea de conjunctura politic ă, știința nu a dobândit doar o „libertate limitat ă”.
 După destituirea lui Hru șciov, în toate domeniile vie ții sociale, inclusiv în cel al
educației, învățământului și științei, a început procesul de restalinizare. În publica țiile
științifice și periodice, numele lui St alin a început din nou s ă fie glorificat, iar crimele
justificate.

1324. IMPLEMENTAREA MODELULUI SOVIETIC AL ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI ISTORIC
SUPERIOR ÎN RSS MOLDOVENEASC Ă (1924-1940; 1944-1965)
4.1. Institu ționalizarea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior în RSSM
4.1.1. Premisele institu ționalizării învățământului istoric marxist în RSS Moldoveneasc ă
Premise ale institu ționalizării modelului sovietic al științei și învățământului istoric în
Moldova au fost create odat ă cu instaurarea Puterii sovietice și constituirea RASSM. În
Memoriul cu privire la necesitatea cre ării Republicii Autonome Sovietice Socialiste
Moldovene ști (RASSM), în opinia noastr ă, pot fi identificate și premisele institu ționalizării
învățământului și științei istorice marxiste. În acest memoriu se men ționa: „1. Din punctul de
vedere al URSS, este cu atât mai necesar ă, cu cât este posibil ă eventualitatea, mai devreme sau
mai târziu, a apari ției conflictelor militare în timpul c ărora este necesar un spate al frontului bine
asigurat, lipsit de st ări de nemul țumire; 2. Republica Moldoveneasc ă ar putea juca rolul de factor
politico-propagandistic pe care-l joac ă Republica Bielorus ă față de Polonia și cea Karel ă față de
Finlanda”532. Sistemul de înv ățământ și cel de propagand ă instituit în RASSM avea menirea s ă
legitimeze instaurarea regimului totalitar comunist în teritoriu, crearea noii structuri statale,
pretențiile asupra teritoriilor din dreapta Nistrului, s ă supună sub aspect spiritual, ideologic toat ă
populația. În afar ă de aceasta, înv ățământul istoric superior urma s ă asigure cu cadre marxiste
activitățile propagandistice și să alimenteze teoria exportului de revolu ție în statele Europei de
Est.
Organizarea oficial ă a învățământului istoric marxist a început în anul 1930, odat ă cu
inaugurarea la Tiraspol a Institutului Înv ățământului Public (din 1933 – Institutul Pedagogic
„T.G. Șevcenko” cu 4 ani de studii)533. Institutul și-a desfășurat activitatea ca o unealt ă docilă
regimului. În noua institu ție de învățământ superior preg ătirea cadrelor de istorici demareaz ă în
1932, când a fost inaugurat ă Facultatea de Istorie534, deși ideologia marxist ă (Bazele marxism-
leninismului; Istoria PC(b) din toat ă Uniunea) se studia și în cadrul altor specialit ăți.
Institutul avea patru facult ăți, inclusiv Facultatea de Istorie535. La facultate activau dou ă
catedre : catedra Marxism-Leninism, catedra de Istorie536, la care lucrau: I.Ceban, V.Senkevici,

532 Cojocaru Gheorghe E. Cominternul și originele „moldovenismului”: studiu și doc. Chi șinău: Civitas, 2009, p. 93;
Moraru A. Istoria Românilor. Basarabia și Transnistria (1812-1993). Chi șinău: Universul, 1995, p. 283.
533 Бырка Г.И. Подготовка кадров высшей и средней квалификаций в МССР . Кишинев : Штиинца , 1981, с.10;
Буторина М.А., Стратиевская И.К., Стратиевский К.В., Хохлов В.А. Ректоры Приднестровского
государственного университета им. Т.Г. Шевченко . Тирасполь : Изд-во Приднестр . Ун-та, 2005, c.6.
534 Тираспольский государственный педагогический институт им. Т.Г. Шевченко . Кишинев : Штиинца , 1980.
с.3; Первенец высшей школы Молдавии . În: Советская Молдавия , 5 октября . 1980.
535 AOSP RM, F.51, inv.7, d.317, f.23-29
536 AOSP RM, F. 51, inv.5, d. 544, f.6.

133S.Afteniuc, N.Kiricenko, A.Gozun, Ia.Grosul537 care au devenit „solda ții” principali ai frontului
ideologic din RSSM, de ținând func ții importante.
În anii 1930-1940 înv ățământul superior din RASSM a preg ătit cadre marxiste autohtone,
necesare atât pentru asigurarea necesit ăților regimului local, cât și pentru un eventual export al
acestora în alte teritorii ocupate .
După ocuparea Basarabiei de c ătre Uniunea Sovietic ă, în anul 1940, la Chi șinău a fost
inaugurat Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat. Institutul la momentul fond ării avea 5
facultăți, printre care și Facultatea de Istorie. Pr imul decan a fost N.Kiricenko538.
Evenimentele ce s-au perindat în vara an ului 1941 (22 iunie-26 iulie) au influen țat și
dezvoltarea înv ățământului istoric superior din R SSM. Institutul Pedagogic din Chi șinău și cel
din Tiraspol au fost evacuate în adâncul Un iunii Sovietice, în regiunea Orenburg (atunci
Cikalov), în ora șul Buguruslan, unde institutele au fost unite într-o singur ă instituție cu
denumirea de Institutul Pedagogic Moldovenesc. În anul de studii 1941/42 Institutul Pedagogic
nu și-a desfășurat activitatea în mod normal. Studen ții și cadrele didactice au fost transfera ți în
cadrul Institutului Pedagogic din Cikalov și în cadrul Institutului de Înv ățători din Biisk.
Institutul Pedagogic Moldovenesc evacuat și-a început activitatea la 1 octombrie 1942, conform
deciziei nr. 8 a Comitetului Înv ățământului Public539. Facultatea de Istorie era în componen ța
acestei institu ții, fiind și cea mai numeroas ă.
Necesitatea în cadre istorice nu s- a spulberat, nici în anii r ăzboiului, deoarece orice rapt
teritorial trebuia urmat de motiva ții teoretice, puse pe seama istoricilor și a lingviștilor, mai mult
ca atât, istoricii fiind educa ți în spiritul marx ist-leninist deveneau cei mai devota ți piloni ai
ideologiei și regimului. La începutul anului de studii 1942/43, la institut î și făceau studiile în
total 98 de studen ți, dintre care 39 la Facu ltatea de Istorie (s au 40%). La 20 mai 1943, la institut
își făceau studiile 126 studen ți, dintre ace știa 7 moldoveni, 2 bulgari, 2 polonezi, 1 rus, restul 114
– evrei540. Dintre 126 de studen ți în 1943, 58 de studen ți își făceau studiile la Facultatea de
Istorie541. Iar în 1944 num ărul lor va ajunge la 104, repartizarea pe ani era urm ătoarea: anul l – 6

537 Тираспольский государственный педагогический институт им. Т.Г. Шевченко . Кишинев : Штиинца , 1980,
c.12.
538 Dolghi A. Impunerea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior în RASSM și RSSM (1930-1954). În:
Destin Romanesc, (Serie nou ă): Revistă de istorie și cultură, 2009, an.IV (XV), nr.4 (62), p.58.
539 AN RM, F.2991, inv. 9a, d.87, f.9.
540 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 2, f.14.
541 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 2, f.14

134studenți, anul II – 20 studen ți, anul III – 13 studen ți. Deși era cea mai numeroas ă, reușita la
facultate era cea mai sc ăzută: anul I doar 76% din 100%, an ul II – 8%, anul III – 25%542.
În ce prive ște cadrele didactice, situa ția nu era nici ea prea bun ă, însă a fost rezolvat ă pe
două căi: l. Ajutorul Sovietului Comi sarilor Norodnici al URSS ce a î ndreptat la lucru în Institut
absolvenți și doctoranzi ai Universit ăților din Moscova și Leningrad; 2. Speciali știi în domeniul
istoriei, economiei, limbii și literaturii ai Institutului de Cercet ări Științifice din Moldova (ce se
afla în evacuare, în acela și oraș) activau în calitate de colaboratori la institut543.
Lista cadrelor didactice se prezenta în felul urm ător: 1) N.V. Berezneakov – candidat în
științe istorice, șef al catedrei de istori e, absolvent al Universit ății din Leningrad, șeful secției de
istorie a IC Ș din Moldova, preda istoria URSS și istoriografia; 2) Z.V. Udal țova – lector
superior, absolvent ă și doctorand ă la Universitatea de Stat din Moscova, preda istoria veche și
medie; 3) N.O. Pavli țkaia – candidat în științe, conferen țiar, preda istoria URSS și cea modern ă,
absolvent ă al US din Leningrad; 4) V. Senkevici – lector, preda isto ria Moldovei, absolvent al
Institutului Peda gogic din Tiraspol, șeful ICȘ din Moldova; 5) Ia. S. Grosul – decanul Facult ății
de Istorie, candidat în științe istorice, lector, se va transfera din Kzâl-Orda în Buguruslan, iar la
ședința Comitetului științific al Universit ății din Kiev î și va susține teza de candidat în științe is-
torice, cu tema Reforma țărănească din 1868 în Moldova544.
În perioada evacua ției, funcția de decan a exercitat-o N.V. Berezneakov, iar apoi Ia.Grosul.
Și în anii r ăzboiului, tinerii speciali ști au avut posibilitatea de a- și continua studiile, s-a permis
admiterea la doctorantur ă în cadrul Universit ății de Stat din Moscova, cu o singur ă cerință: ca
temele de cercetare s ă se refere la Istoria Moldovei, începând cu secolul al XV-lea și până în
zilele noastre, cercetar ea trebuia efectuat ă în baza izvoarelor inedite. Colaboratorii catedrei de
asemenea cercetau astfel de teme: N.O. Pavli țkaia – Relațiile ruso-moldave în a II-a jum ătate a
sec. al XVII-lea ; Z.V. Udal țova – Perioada antic ă în istoria Moldovei ; N.V. Berezneakov
Bucovina sub jugul Austriei , Ocuparea Basarabiei de România , Ia.Grosul – Reforma țărănească
din 1868 din Moldova . Tematica corespundea cerin țelor politice ale regimului stalinist.
În anul 1943, la Moscova, în cadrul ședinței Sovietului Comisarilo r Norodnici al URSS, a
fost ascultat raportul conducerii institu tului. În raport se sublinia faptul c ă lipsește un specialist la
Istoria URSS și la Istoria țărilor coloniale , iar catedrele sunt preg ătite pentru editarea manualelor
și a programelor în limba moldoveneasc ă etc. La aceea și ședință s-a luat hot ărârea de a introduce

542 Eremia M. Facultatea de Istorie din cadrul Institutu lui Pedagogic Moldovenesc (1941-1944). În: Conferin ța
corpului didactico- științific „Bilan țul Activit ății științifice a USM pe anii 1998/99”, 27 septembrie-2 octombrie
2000. Rezumatele comunic ărilor, științe socioumane. Chi șinău, 2000, p.294.
543 Ibidem.
544 Ibidem; AN RM. F.2991, inv. 5, d.2, f.154-155

135în planurile de studii pe anul 1943/44 la facult ățile umanistice disciplina Istoria RSSM . Pentru
aceasta erau necesare programe și manuale, care trebuiau elaborat e în cadrul institutului. S-a
hotărât problema edit ării Analelor științifice. La 16 iunie 1944, prin Hot ărârea nr.726, la institut
sunt îndrepta ți la lucru patru candida ți în științe istorice545.
În februarie 1944, în postul de conferen țiar al Catedrei de Istorie a fost angajat Iachim
Grosul, care în mai 1944 a fost numit șef al catedrei de Istorie și decan al Facult ății de Istorie. El
a adus o contribu ție considerabil ă, mai ales dup ă reîntoarcerea Institutului din evacuare la
Chișinău, la consolidarea bazei didactice a facult ății, la asigurarea ei cu cadre pedagogice de
înaltă calificare și la sporirea muncii didactico-metodice546.
Anul 1944 a fost marcat prin faptul c ă facultatea de istorie a fost absolvit ă de 34
persoane. Dup ă ocuparea teritoriului Mo ldovei de armata sovietic ă, colectivul Institutului a pri-
mit ordin de reevacuare în urm ătoarea ordine: restabilirea Inst itutului Pedagogic de Stat din
Chișinău și a celui de Înv ățători din Tiraspol. Institutul de Înv ățători se va restabili cu trei
facultăți, printre care și Facultatea de Istorie, de altfel ca și în cadrul celui pedagogic va
funcționa Facultatea de Istorie547.
În vederea asigur ării activității regimului într-o eventual ă reinstaurare a Puterii sovietice
pe teritoriul Basarabiei, în evacuare, CC al PC(b) din Moldova a adoptat hot ărârea de a organiza
cursuri de trei luni pentru preg ătirea lucrătorilor comsomoli ști și de partid în num ăr de 150 de
persoane. De asemenea, au fost organizate cursuri pentru preg ătirea activului de partid în ora șul
Buguruslan548. Cadrele pedagogice, preg ătite în spiritul ideologiei marxist-leniniste și a
lucrătorilor de partid, conform inten țiilor Puterii sovietice urmau s ă faciliteze instaurarea
regimului sovietic în Basarabia.
4.1.2. Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior în RSSM
În vara anului 1944, în timpul când opera țiile militare pe teritoriul Basarabiei înc ă nu erau
finisate, Sovietul Comisarilor Norodni ci al URSS a elaborat un plan minu țios de restabilire a
regimului sovietic de comand ă în toate sferele de activitate: organizare social ă și politică,
economie, cultur ă, învățământ etc. Referitor la înv ățământul superior, a fost emis ă Hotărârea cu
privire la ac țiunile de îmbun ătățire a lucrului politic și cultural de mas ă și restaurarea
instituțiilor învățământului public și medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupan ții

545 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 2, f.295.
546 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.7.
547 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 6, f.76.
548 Dolghi A. Impunerea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior în RASSM și RSSM (1930-1954). În:
Destin Romanesc, (Serie nou ă): Revistă de istorie și cultură, 2009, an.IV (XV), nr.4 (62), p.59.

136germano-români (iunie 1944)549. În acest document, se înainta drept sarcin ă de neamânat
restabilirea înv ățământului public, îmbun ătățirea lucrului politic și propagandistic în republic ă.
Prin altă hotărâre din 16 iunie 1944 Sovietul Comisar ilor Norodnici al URSS obliga Comitetul
Unional pentru Școala Superioar ă din URSS s ă îndrepte în Moldova pentru activitatea în
Institutele pedagogice șase doctori în științe (2 – pentru predarea Marxism-Leninismului, 2 –
literatura rus ă, 2 – predarea istoriei)550. În spiritul acestor hot ărâri, în perioada 25-27 iunie 1944 a
avut loc Plenara CC al PC(b)M în cadrul c ăreia s-au discutat problemele ce necesitau a fi
soluționate în vederea reinstaur ării Puterii sovietice în teritoriul ocupat. În stenograma plenarei
se menționează: „Ținând cont de faptul c ă populația teritoriilor eliberate s-a aflat mult timp în
condițiile ocupa ției germano-române, a fost educat ă de propaganda fascist ă în spirit du șmănos
nouă (Puterii sovietice – A.D.) și a fost lipsit ă de informa ția sovietic ă veridică, – CC PC(b) din
toată Uniunea cere de la noi (PC(b)M – A.D.) desfășurarea lucrului de propagand ă în rândul
țăranilor, muncitorilor, intelectualit ății și tineretului”551. În stenogram ă se mai men ționează
despre „ajutorul” acordat de CC al PC(b) din toat ă Uniunea în realizarea scopurilor politice,
propagandistice, ideologice în ter itoriul ocupat; despre 41 speciali ști trimiși să organizeze lucrul
propagandistic, editarea ziarelor comuniste etc. De asemenea, CC al PC(b) din toat ă Uniunea a
ordonat PC(b)M, în aceea și ordine de idei, s ă restabileasc ă sistemul de înv ățământ, de preg ătire
și perfecționare a cadrelor didactice (vezi Anexa 8 )552. Din aceste documentele, rezult ă clar că
partidul/stat în anul 1944 paralel cu desf ășurarea opera țiunilor militare pe teritoriul Basarabiei
pregătea terenul pentru reinstaurarea Pu terii sovietice, de remarcat c ă un rol preponderent îl avea
propaganda ideologiei marxis t-leniniste în rândul popula ției, în vederea atragerii ei de partea sa
și constituirii unei mase largi loiale regimului pentru un timp îndelungat, întrucât aveau loc nu
doar acțiuni propagandistice efemere, ci constituir ea unui sistem al aparatului de partid și de
învățământ pe întreg teritoriul ocupat.
Hotărârile și sarcinile din documentele men ționate mai sus au fost aplicate în practic ă în
domeniul înv ățământului istoric superior din RSSM prin câteva politici de baz ă: Ideologizarea
procesului didactico- științific; Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior; Politica
marxistă de cadre; Politica privind componen ța și dinamica contingentului studen țesc de la
facultățile (secțiile) de istorie; Studierea istoriei na ționale în contextul istoriei URSS.

549 Постановление СНК СССР „О мероприятиях по улучшению массово -политической и культурной работы
и востановлению учреждений народного просвещения и здравоохранения в районах МССР , освобожденных
от немецко -румынских оккупантов . În: Коллективизация крестьянских хозяйств в правобережных районах
Молдавской СССР : Сб. документов . Кишинев : Штиинца , 1969, с.81.
550 AOSP RM, F.51, inv.2, d.37, f.85.
551 AOSP RM, F.51, inv.2, d.2, f.36-40
552 AOSP RM, F.51, inv.2, d.2, f.36-40.

137Obiectivele Puterii sovietice urm ărite prin instituirea sistemelor de propagand ă și
învățământ în RSSM pot fi remarcate într-o circular ă, emisă de Comisariatul Înv ățământului în
anul 1945 pentru toate institu țiile de înv ățământ din republic ă, cu titlul Scopurile pentru anul de
studii 1945-1946 . În documentul dat, se men ționează că în fața întregii țări stă drept sarcin ă
primordial ă „de a restabili economia și cultura, de a lichida urm ările războiului și ale ocupa ției
germano-române”553, în afară de aceasta, circulara constat ă un șir de daune aduse înv ățământului
de „ocupan ții germano-români”: au distrus sistemul înv ățământului sovietic și au adus daune
școlilor, au fot extr ase circa 100 mii de b ănci, circa 3 mil. volume de literatur ă științifică și
artistică etc.554. Cea mai mare crim ă, conform documentului, a fost c ă „3 ani de zile copiii au
studiat în școlile românizate, au fost sub influen ța ideologiei fasciste”, drept rezultat documentul
constată că elevii „au pierdut timpul de trei ani în ce prive ște educația normal ă, și că au probleme
în conștiință, au fost traumatizate sufletele a sute de mii de copii sovietici”555. În acest context,
Comisariatul Norodnic al Înv ățământului fixeaz ă drept sarcini pentru a nul de studii 1945/46: „de
a lichida urm ările ocupa ției germano-române din înv ățământ [….] de a educa tân ăra generație în
spiritul ideologiei marxist-leniniste, a Marelui Octombrie, a mo ștenirii lăsate de marele Lenin și
Stalin”556. Prin urmare, instituirea sistemului înv ățământului sovietic preuniversitar și superior
avea drept scop principal nu atât de a preg ăti cadre pentru economia na țională, cât de a modela
conștiința locuitorilor Basarabiei în vede rea constituirii unei mase de popula ție loiale regimului.
Un argument în plus la aceast ă afirmație este informa ția profesorului M.Pavlov (directorul
Institutului Pedagogic din Chi șinău în anul 1945) Cu privire la necesitatea deschiderii unei
universități în RSS Moldoveneasc ă, adresată Secției Școli a CC PC(b) din toat ă Uniunea prin
care se constat ă că Institutul Pedagogic nu poate asigura în întregim e necesitatea de speciali ști
calificați, dar atragerea tineretului la studii este necesar ă pentru a demonstra c ă „Puterea
sovietică, pentru poporul moldovenesc – este puterea proprie, matern ă, realizată prin străduințele
sale, cu propriile mâini”557. Inaugurarea unei universit ăți, în opinia profesorului Pavlov, mai era
necesară și din considerentul c ă „Boierii români au deschis la Chi șinău filiala Universit ății din
Iași în componen ța Facultății de Teologie și a Facult ății Agricole”, astfel c ă „Puterea sovietic ă
trebuie să deschidă o universitate complet ă cu șapte facult ăți …”558. Prin urmare, dezvoltarea
învățământului superior în RSSM era necesar ă pentru a demonstra popula ției autohtone c ă

553 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.115-120
554 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.115-120
555 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.115-120.
556 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.115-120.
557 AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.16.
558 AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.16.

138Puterea sovietic ă este orientat ă spre bun ăstarea popula ției și că are o mai mare grij ă de ea decât
Statul român în perioada interbelic ă.
În vederea aplic ării în practic ă a Hotărârii cu privire la ac țiunile de îmbun ătățire a lucrului
politic și cultural de mas ă și restaurarea institu țiilor învățământului public și medicale în
raioanele RSSM, eliberate de ocupan ții germano-români din iunie 1944559, Sovietul Comisarilor
Norodnici din RSSM a emis un șir de hotărâri: Hotărârea din 15 iulie 1944 a instituit 15 școli-
internat, a ordonat comisarului înv ățământului M.Radul s ă completeze școlile cu cadr e didactice,
iar pentru a asigura cu cadre școlile, a permis absolvirea înainte de termen a studen ților
Institutului Pedagogic Mol dovenesc, cu oferirea condi țiilor de a- și continua studiile dac ă
doresc560; Hotărârea din 24 iulie 1944 Cu privire la restabilirea re țelei institu țiilor de înv ățământ
superior și mediu de specialitate a sist emului Comisariatului Înv ățământului Public al RSSM 561
prevedea restabilirea Institutului de Înv ățători din Tiraspol, a Inst itutului Pedagogic din Chi șinău
și a unui șir de școli pedagogice și profesionale; hot ărârea special ă a Sovietului Comisarilor
Norodnici din 29 septembrie 1944 Cu privire la restabilirea re țelei de școli superioare și medii
de specialitate existente în anul 1941 în RSSM , obliga comisarul înv ățământului M.Radul s ă
asigure cu toate cele necesare institu țiile de înv ățământ superior și mediu special și la 15
octombrie 1944 s ă înceapă procesul de studii562.
Peste un an, în 1945, Hot ărârea CC al PC(b)M și a Sovietului Comisarilor Norodnici din
RSSM a înfiin țat Institutul de Înv ățători de Stat din B ălți, în componen ța căruia figura Secția de
Istorie563, iar prin Hot ărârea PC(b)M și a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM din 4
martie 1946 se prevedeau ac țiunile de întemeiere a Universit ății de Stat din Chi șinău cu cinci
facultăți, inclusiv cu Facultatea de Istorie și Filologie . Peste trei ani, în 1949, printr-o dispozi ție
similară a fost înfiin țat Institutul de Înv ățători din Soroca564.
În afară de aceste ac țiuni, în vederea asigur ării sistemului de înv ățământ sovietic instituit în
RSSM, s-au organizat cursuri de scurt ă durată de pregătire a profesorilor pentru școlile primare
și școlile medii din republic ă. Cursurile, de obicei, se desf ășurau în institu țiile de înv ățământ deja
existente (la Chi șinău, Bălți, Cahul, Soroca).

559 Постановление СНК СССР „О мероприятиях по улучшению массово -политической и культурной работы
и востановлению учреждений народного просвещения и здравоохранения в районах МССР , освобожденных
от немецко -румынских оккупантов . În: Коллективизация крестьянских хозяйств в правобережных районах
Молдавской СССР : Сб. документов . Кишинев : Штиинца , 1969, с.81.
560 AOSP RM, F.51, inv.2, d.146, f.1.
561 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 6, f.76; 188, p.27.
562 AOSP RM, F.51, inv.2, d.146, f.6.
563 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 3, f.1.
564 ANRM, F.2991, inv.9a, d.87, f.9-10.

139Prin urmare, în perioada an ilor 1944-1965, pe teritoriul RSSM au activat în total 5 institu ții
de învățământ superior în cadrul c ărora pe parcursul a diverse perioade de timp s-au preg ătit
cadre de istorici marxi ști. La rândul lor, aceste institu ții de învățământ superior pot fi clasificate
în trei categorii: I. Institute de înv ățători cu doi ani de studii (Institutul de Înv ățători din
Tiraspol, transformat în 1952 în in stitut pedagogic; Institutul de Înv ățători din B ălți, din 1953
institut pedagogic; Institutul de Înv ățători din Soroca); II. Institute pedagogice cu patru ani de
studii (Institutul Pedagogic „I.Creang ă” din Chi șinău; din anul 1952 Institutul Pedagogic
„T.G.Șevcenko” din Tiraspol; din anul 1953 Institutul Pedagogic „Al.Ruso” din B ălți); III.
Universitatea de Stat din Chi șinău cu cinci ani de studii.
Institutele de înv ățători. Institutul de Înv ățători din Tiraspol a fost restabilit prin Hot ărârea
Consiliului Comisarilor Norodnici ai RSS Moldovene ști din 2 septembrie 1944 începând cu data
de 1 noiembrie 1944 cu cinci facult ăți, printre care și Facultatea de Istorie565, care avea în
componen ța sa o singur ă catedră – catedra de Isto rie. În a doua jum ătate a anului de studii
1945/46, catedra Bazele Marxism-leninismului se desp rinde de catedra de Istorie. Catedra Bazele
Marxism-Leninismului avea statut de catedr ă universitar ă, asigurând predarea disciplinelor
ideologice la toate facult ățile566.
Institutul din Tiraspol a fost restabilit cu statut de Institut de Înv ățători cu doi ani de studii
fiind transformat în Institut Pedagogic cu patru ani de studii abia în anul 1952567. În anul 1954
Facultatea de Istorie a In stitutului Pedagogic „T.G. Șevcenko” este transferat ă la Institutul
Pedagogic „I.Creang ă” din Chișinău.
Insuficien ța cadrelor didactice în școlile republicii și a ideologilor marxi ști-leniniști a
impus necesitatea cre ării în 1945 a Institutului de Înv ățători din B ălți568 (actualul Institut
Pedagogic „Alecu Russo” din B ălți) care avea în componen ța sa trei sec ții: Secția de Istorie și
Filologie; Științe ale Naturii și Geografie, Sec ția de Matematic ă. La Secția de Istorie și Filologie
se pregăteau profesorii de istorie și limba și literatura moldoveneasc ă și profesori de istorie și

565 O contribu ție considerabil ă, mai ales dup ă reîntoarcerea Institutului din evacuare la Chi șinău, a avut-o doctorul în
istorie Ioachim Grosul, care în mai 1944 a fost numit șef al Catedrei de Istorie și decan al Facult ății de Istorie. A
contribuit substan țial la consolidarea bazei didactice a facult ății, la asigurarea ei cu cadre pedagogice de înalt ă
calificare și la sporirea muncii didactico – metodice. În septembrie 1946 I. Grosul este transferat la Universitatea de
Stat din Moldova, care se crease în acel an; în octombrie 19 46 decan al facult ății a devenit Andrei Gozun. În 1950
A. Gozun a fost transferat la Institutul de Înv ățători din B ălți; Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din
Chișinău (1940-2000), p. 45.
566 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 6, f.76; 2, d.2, f.202
567 AN RM, F.2991, inv. 9a, d.87, f.10
568 AOSP RM, F.51, inv.7, d.317, f. 23-29

140limba și literatura rus ă. În primul an de studii, la aceast ă secție erau dou ă grupe: una cu înv ățare
în limba moldoveneasc ă, iar alta cu înv ățare în limba rus ă569.
Catedrele la Institutul de Înv ățători și-au început activitatea în al doilea semestru al anului
de studii 1945/46. La sec ția de Istorie și Filologie activau catedrele filologice și catedra de
Istorie570. În anul 1946, este constituit ă catedra Bazele Marxism-Leninismului571. În Raportul
Institutului de Înv ățători din B ălți se menționează că această instituție de învățământ superior „ și-
a început activitatea în luna mai a anului 1945 sub semnul grijii mari a Partidului și Guvernului
față de învățători și școală”572. Anul de studii a început la 17 septembrie 1945 și s-a finisat la 1
iulie 1946.
În documentele anului 1948 se întâlne ște denumirea de Facultatea de Istorie și Filologie a
Institutului din B ălți. Institutul de Înv ățători din B ălți nu era organizat pe facult ăți, ci pe sec ții.
Această denumire, în rapoartele controlo rilor de partid, este întâlnit ă din obișnuința acestora de a
utiliza referitor la institu țiile de înv ățământ superior denumirea de facult ăți, intrată în uz chiar și
în rândul studen ților și profesorilor acestei institu ții de învățământ. În fruntea Sec ției (facult ății)
de Istorie și Filologie s-a situat pân ă în anul 1949 profesorul de literatur ă Vaisman, care de altfel
a fost înl ăturat din func ție prin ordinul ministrului înv ățământului573. În fruntea Facult ății de
Istorie și Filologie a fost numit tân ărul absolvent al Facult ății de Istorie a Institutului Pedagogic
din Chișinău Gheorghe S. Grosul574.
O altă instituție de înv ățământ superior, în cadrul c ăreia pe o perioad ă scurtă au fost
pregătite cadre didactice în domeniul istoriei și despre care se cunoa ște mai pu țin, întrucât
fondurile de arhiv ă cu privire la activitatea acestei institu ții lipsesc, a fost Institutul de Înv ățători
din Soroca , cu doi ani de studii. Inst itutul a fost organizat în a nul 1949. El nu avea o organizare
pe facultăți, dar ca și cel din B ălți pe secții și pregătea profesori de diferite specialit ăți, inclusiv
de „istorie și geografie”, pentru asigurarea claselor V-VII ale școlilor medii din republic ă cu
profesori de istorie și geografie575.
La începutul anului de stud ii 1951/52, au avut loc modific ări ale structurii înv ățământului
istoric superior din RSSM, astfel c ă în conformitate cu Hot ărârea ministrului înv ățământului din
RSSM au fost fuzionate facult ățile sau sec țiile istorice cu cele filologice de la institutele

569 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 3, f.1-2
570 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 11, f.223.
571 AN RM, F.3143, inv.1, d.7, f.1.
572 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 3, f.1.
573 AOSP RM, F.51, inv.9, d. 314, f. 27.
574 AOSP RM, F.51, inv.7, d.314, f. 89-90.
575 AN RM, F.2991, inv. 9a, d.87, f.9-10.

141pedagogice și de învățători. La Institutul Pedagogic din Chi șinău au fost fuzionate Facultatea de
Istorie și cea de Literatur ă în Facultatea de Istorie și Filologie, cu dou ă secții respective. În
funcția de decan al Facult ății a fost numit A.Penzul. La institutele de înv ățători din B ălți și
Soroca au fost create sec ții de istorie și filologie și au fost desemna ți șefi de sec ție S.A. Cernea –
șef Secție Istorie și Filologie la Institutul de Înv ățători din B ălți și, respectiv, I.A. Rudenco – șef
Secție Istorie și Filologie la Institutul de Înv ățători din Soroca576.
La facultățile (secțiile) de istorie ale institutelor de înv ățători se sim țea chiar de la fondarea
lor, și după transformarea unora dintre ele în institute pedagogice, o lips ă a cadrelor de înalt ă
calificare, ceea ce dimi nua calitatea procesului instruct iv-educativ. Astfel, conform unei
informații privind sus ținerea tezelor de doctor a cadrelor din institu țiile de înv ățământ superior
din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de Înv ățători din B ălți și din
Soroca de la nici o sec ție nu a sus ținut vreo tez ă de doctor în științe, deși numeroase cadre au fost
delegate în universit ăți din URSS pentru a- și face studiile postuniversitare577. Lipsa cadrelor de
înaltă calificare precum și numărul relativ mic al studen ților de la Facult ățile de Istorie ale
Institutului Pedagogic din Tiraspol, a celui din B ălți și a celui din Soroca (î n anul de studii
1949/50 au fost planificate 50 de locuri la Facultatea de Isto rie a Institutului Pedagogic din
Tiraspol, dar abia de s-au putut acumula 20 de studen ți578); pe la mijlocul anilor ’50 s-au produs
mari schimb ări în preg ătirea profesorilor de istorie pentru școlile republicii. Pân ă în anul de
învățământ 1954/55, dasc ălii de istorie erau preg ătiți la Institutele de înv ățători din B ălți,
Tiraspol, Soroca, la Institutul Pedagogic din Chi șinău și la Universitatea de Stat din Moldova.
Începând cu acest an de studii, obliga ția respectiv ă și-au asumat-o Institutul Pedagogic din
Chișinău și Universitatea de Stat. Deoarece în anul 1954 la Institut ul Pedagogic din Chi șinău au
fost transferate facult ățile de istorie din B ălți, Tiraspol și Soroca579, Institutul de Înv ățători din
Soroca fiind lichidat, o parte din sec ții au fost transferate la Institutul Pedagogic din B ălți, iar cea
de istorie la Institutul Pedagogic din Chi șinău. Facult ățile de Istorie a Universit ății de Stat din
Chișinău și a Institutului Pedagogi c de Stat „Ion Creang ă” au avut rolul decisiv în procesul de
formare a speciali știlor istorici marxi ști și a cadrelor de partid din RSSM, jucând un anumit rol în
ridicarea calit ății pregătirii profesorilor de istorie.

576 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 9, f.22-23.
577 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 38, f. 20-27.
578 AOSP RM, F.51, inv.8, d.787, f. 123.
579 Dolghi A. Impunerea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior în RASSM și RSSM (1930-1954). În:
Destin Romanesc, (Serie nou ă): Revistă de istorie și cultură, 2009, an.IV (XV), nr.4 (62), p.63.

142Institutele pedagogice. Institutul Pedagogic din Chi șinău a fost restabilit cu componen ța
a 5 facult ăți, printre care și Facultatea de Istorie580. Inițial la Facultatea de Istorie era o singur ă
catedră de Istorie, în anul de studii 1944/45 au fost create trei catedre: de Istorie a URSS ( șef
catedră Ia.Grosul, doctor în istorie), de Istorie Universal ă (șef catedră N.Koroliov) și de Istorie a
Moldovei ( șef catedră N.Narțov). Comitetul pentru înv ățământul Superior de pe lâng ă Sovietul
Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înfiin țarea acestei catedre, r ămânând, în cele din
urmă, doar dou ă catedre: de Istorie a URSS și de Istorie Universal ă. În legătură cu transferarea
lui Ia.Grosul la Universitatea de Stat din Moldova, în postul de șef al catedrei de Istorie a
Popoarelor URSS a Institutului Pedagogic din Chi șinău a fost numit profesorul N.Nar țov. După
eliberarea din serviciu a lui N.Nar țov (1947), în postul de șef al catedrei de Istorie a URSS a fost
numit prin cumul N.Berezneakov, doctor în istorie, conferen țiar universitar. Începând cu 1949,
funcția de șef al catedrei Istoria URSS a exerc itat-o doctorul în istorie S.Afteniuc581.
La Institutul Pedagogic din Chi șinău, din anul 1944 activau catedrele Bazele Marxism-
Leninismului (în 1956 – Ecnomie Politic ă și Filozofie) și catedra Istoria PC(b) din toat ă Uniunea
(în 1952 – Istoria PCUS). A ceste catedre aveau statut de catedre universitare și asigurau predarea
cursurilor ideologice la toate facult ățile institutului, inclusiv la cea de istorie582.
În anul 1951, în baza Facult ății de Istorie și a Facultății de Filologie a fost creat ă Facultatea
de Istorie și Filologie. Primul decan al acesteia a devenit A.Penzul, iar în ianuarie 1952 a fost
numită decan L.Neizvestnâh. În decembrie 1952, L.Neizvestnâh a fost transferat ă în postul de șef
al catedrei de Literatur ă Rusă și Universal ă, iar decan a fost numit ă Vera Smelâh, lector superior
la catedra de Economie Politic ă și Filozofie. În septembrie 1953, decan devine A.Repida, care
deține funcția până la comasarea Institutulu i Pedagogic cu Universita tea din Moldova (1960).
În anul 1954, are loc deja cunoscu ta transferare a tuturor facult ăților de istorie din
institutele pedagogice și de învățători la IPC, structura facult ății rămânând aceea și până la 17
august 1955, când în conformitate cu Ordinul ministrului Înv ățământului al RSS Moldovene ști
catedra de Istorie a Popoarelor URSS și catedra de Istorie Universal ă au fost unite în una singur ă
– catedra de Istorie. În postul de șef al catedrei de Istorie a fost numit S.Afteniuc, care în 1956 a

580 O contribu ție considerabil ă, mai ales dup ă reîntoarcerea Institutului din evacuare la Chi șinău, a avut-o doctorul în
istorie Ioachim Grosul, care în mai 1944 a fost numit șef al Catedrei de Istorie și decan al Facult ății de Istorie. A
contribuit substan țial la consolidarea bazei didactice a facult ății, la asigurarea ei cu cadre pedagogice de înalt ă
calificare și la sporirea muncii didactico – metodice. În septembrie 1946 I. Grosul este transferat la Universitatea de
Stat din Moldova, care se crease în acel an; în octombrie 19 46 decan al facult ății a devenit Andrei Gozun. În 1950
A. Gozun a fost transferat la Institutul de Înv ățători din B ălți; Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din
Chișinău (1940-2000), p. 45.
581 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.48.
582 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 292, f.11-36.

143fost transferat la lucru în Institu tul de Istorie al Filialei Moldovene ști a Academiei de Științe a
URSS. Șef al catedrei a fost ales N.Kiri cenko, doctor în istorie, care înc ă din 1953 se afla în
postul de director adjunct al Institutului pentru înv ățământ și știință. El cumula dou ă funcții – cea
de director adjunct al Institutului și cea de șef al catedrei, func ții pe care le-a exercitat pân ă la
comasarea Institutului Pedagogic cu Universitatea de Stat din Chi șinău583.
În anul 1960, prin Hot ărârea CC al PCM și a Sovietului Mini ștrilor al RSSM din 30
aprilie, Institutul Pedagogic din Chi șinău a fuzionat la 1 septembrie a aceluia și an cu
Universitatea de Stat din Chi șinău. Asemenea comas ări au avut loc și în alte capitale ale
republicilor unionale și autonome din fosta URSS584. Prin urmare, și Facultatea de Istorie de la
Institutul Pedagogic a fost transferat ă la Universitatea de Stat din Chi șinău585, fiind încadrat ă în
secția de Istorie a Facult ății de Istorie și Filologie. Aceasta din urm ă devenind unica institu ție de
pregătire a cadrelor istorice din republic ă până în anul 1973.
Universitatea de Stat din Chi șinău. Facultatea de Istorie a Universit ății de Stat din
Chișinău își începe activitatea din momentul inaugur ării universit ății. Inițial, purta denumirea de
Facultatea de Istorie și Filologie. Responsabil de organizarea facult ății și asigurarea începutului
studiilor la l octombrie 1946 a fost numit Ia.Grosul. În 1946 doctorul în istorie Ia.Grosul este
transferat de la Inst itutul Pedagogic din Chi șinău la Universitatea de Stat, unde particip ă în mod
nemijlocit la crearea Facult ății de Istorie și Filologie, primul decan al c ăreia a fost pân ă în 1948.
Conduce, de asemenea, pân ă în 1960 catedra de Istorie a URSS586.
Facultatea de Istorie și Filologie avea trei sec ții: limba și literatura moldoveneasc ă; limba și
literatura rus ă; istoria. Sec ția de istorie, la rândul s ău, avea la început dou ă catedre: catedra de
Istorie a Popoarelor URSS și catedra de Istorie Universal ă. În primii ani de activitate ai
universității (1946-1948), studiile se efect uau exclusiv în limba rus ă. Pe parcursul anilor 1946-
1960, func ția de decan al Facult ății de Istorie și Filologie au de ținut-o atât speciali știi istorici, cât
și filologi. Decani ai facult ății au fost pân ă la 1960, în or dinea ce urmeaz ă: Ia.Grosul (1946-
1948), M.Pustânikova (1948), A. Simonov (1948-1950), I.Varticean (1950), M.Muntean (1950),
A.Malikov (1951), I.Me șceriuk (1952), B.Ardentov (19 52-1953), A.Simonov (1953-1954),

583 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.48.
584 Ibidem, p.74.
585 Попружная П.И. Кишиневский государственый университет (Исторический очерк ). Кишинев : Изд-во
«Штиинца » 1971, с.42.
586 Dolghi A. Impunerea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior în RASSM și RSSM (1930-1954). În:
Destin Romanesc, (Serie nou ă): Revistă de istorie și cultură, 2009, an.IV (XV), nr.4 (62), p.65.

144P.Mezențev (1954), V.Senkevici ( 1954), I.Racul (1954-1957), M. Muntean (1957-1960). Din
1960 și până în 1970 decan al facult ății a fost Afanasie Repida587.
În 1962, în leg ătură cu creșterea num ărului de studen ți la Facultatea de Istorie și Filologie
și luându-se în seam ă contingentul redus de studen ți la Facultatea de Drept, Facultatea de Istorie
și Filologie și Facultatea de Drept se reorganizeaz ă în Facultatea de Istorie și Drept cu dou ă
secții – de istorie și de drept, și Facultatea de Filologie588. Următoarea reformare a avut loc în
1964: s-au constituit dou ă facultăți separate: Facultatea de Istorie și Facultatea de Drept. Decan
al Facultății de Istorie a fost confirmat A.Repida589.

4.2. Politica Statului sovietic privind componen ța corpului didactico- științific și studențesc
la facultățile de istorie
Documentele de arhiv ă depistate – cereri de angajare ale speciali știlor, rapoartele
instituțiilor de înv ățământ superior privind componen ța corpului didactic – demonstreaz ă că în
primul deceniu postbelic în RSSM, criteriile de care se ținea cont la angajarea speciali știlor la
serviciu în institu țiile de înv ățământ superior erau urm ătoarele: de ținerea diplomei de studii
superioare (preferabil de studii postuniversitare, de candidat sau doctor în științe), apartenen ța
națională și de partid, localitatea unde s-a n ăscut persoana respectiv ă și de unde a venit dac ă nu
era local, și cel mai important în primii ani postbelici era dac ă specialistul în timpul „ocupa ției” a
fost sau nu pe terito riul dintre Prut și Nistru590. În urma analizei documentelor, observ ăm faptul
că majoritatea speciali știlor angaja ți la institu țiile de înv ățământ superior din RSSM în anii 1944-
1946, în timpul „ocupa ției” (1941-1944) au locuit în evacuare în ora șul Buguruslan, s-au aflat în
diverse regiuni ale Uniunii Sovietice, și puține dintre persoanele angajate s-au aflat în Basarabia
în această perioadă. În ce prive ște componen ța națională, observăm, de asemenea, c ă nu a fost
angajată nici o persoan ă de naționalitate român, de și în republic ă erau speciali ști care-și făcuseră
studiile în perioada interbelic ă la instituții de învățământ din România. Persoanele care nu au fost
în evacuare în perioada 1941-1944 sau și-au făcut studiile în România erau considerate persoane
periculoase pentru Statul sovie tic, întrucât erau considerate c ă au fost supuse ideologiei
burgheze, fasciste etc.
Încă din anul 1944 asupra institu țiilor de înv ățământ superior a fost stabilit un control
riguros. În conformitate cu hot ărârea nr.378 din 19 august 1944 a Comitetului Unional pentru

587 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996, p.218.
588 Cozma V. Înv ățământul universitar în Sistemul științific și Educațional din Republica Moldova. 1946-1996. Tez ă
de doctor habilitat în științe istorice. Cu titlu de manuscris. Chi șinău, 1998, p.108.
589 Ibidem, p.109.
590 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.55-57.

145Școala Superioar ă de pe lâng ă Sovietul Comisarilor Norodnici din URSS În legătură cu lipsa
măsurilor necesare pentru crearea corpului profesoral-didactic, se instituia un control dur al
cadrelor didactico- științifice din partea comisariatelor pentru înv ățământ și directorii institu țiilor
de învățământ superior. Astfel, co misariatele pentru înv ățământ și directorii institutelor trebuiau
să efectueze controlul (din punct de vedere politic) și evidența cadrelor, s ă organizeze concursuri
pentru ocuparea func țiilor, să interzică transferul cadrelor dintr-o institu ție în alta, de asemenea
să efectueze un șir de acțiuni menite s ă asigure buna activitate și controlul exigent asupra
lucrului didactico- științific și propagandistic din institu țiile de înv ățământ superior. Iar
rezultatele s ă fie raportate la Comisariatul Înv ățământului Superior din URSS591. Acțiunile
întreprinse aveau scopul s ă identifice cadrele didactico- științifice din republic ă care au pierdut
legătura cu institu țiile de înv ățământ superior în leg ătură cu evacuarea Institutului Pedagogic în
Buguruslan, s ă atragă altele noi, și în urma unui control riguros s ă le păstreze în cadrul
institutelor, întrucât num ărul cadrelor calificat e în RSSM în anul 1944 era foarte mic.
La Chișinău, Institutul Pedagogic s-a reînto rs cu 20 de cadre didactico- științifice și 160 de
studenți, urmând ca Sovietul Comisa rilor Norodnici din RSSM s ă ofere spa țiu de studiu și toate
cele necesare desf ășurării procesului didactic al unei institu ții de învățământ superior592. La
începutul anului de stud ii 1944/45, institutul dispun ea de 38 cadre didactico- științifice, dintre
care doar cinci activau la Facultatea de Istorie (Ia.S. Grosul, P.A. Amosov, N.V. Koroliov, I.I.
Meșceriuc, L.B. Șteiman) dintre care 2 ru și, 1 moldovean, 1 bulgar, 1 evreu.
Către începutul anului de studi i 1944/45, Institutul de Înv ățători din Tiraspol, restabilit
după întoarcerea din evacuare, avea 22 cadre didacti ce, dintre care doar 3 profesori asigurau
activitatea Catedrei de Is torie: Raisa Abramovna D ubinskaia (preda cursul Istoria URSS ),
Nadejda Iacovlevna Nazarova ( Istoria universal ă), Ilia Borisovici Koifman ( Bazele marxism-
leninismului, Istoria PC(b) din toat ă Uniunea ). I.B. Koifman a exercitat func ția de șef al catedrei
Istorie pân ă în 1954, când sec ția istorie a fost transferat ă la Institutul Pedagogic din Chi șinău. În
ce privește componen ța națională a cadrelor, la catedra Istorie erau 2 evrei și 1 rus593. Peste doi
ani, la 1 septembrie 1947, la Institutul de Înv ățători din Tiraspol activau 22 de cadre didactice.
Dintre acestia: 9 – moldoveni; 8 – evrei; 7 – ru și. Iar după apartenen ța politică – 9 membri ai PC,
3 candida ți în membri, 12 persoane f ără bilet de partid594.

591 AOSP RM, F.51, inv.2, d.1150, f.17-18.
592 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 6, f.76.
593 AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.1-2.
594 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 16, f.1-15.

146 La Institutul de Înv ățători din ora șul Bălți conform listei corpului profesoral-didactic pe
anul de studii 1945/46 activau 21 de speciali ști. Din a doua jum ătate a anului de studii, dup ă
organizarea catedrei Bazele marxism-leninismului și Istorie , în componen ța acesteia au intrat 4
persoane: I.I. Bol șakov (asigura pr edarea cursului Bazele Marxism-Leninismului pentru toate
specialitățile, exercita func ția de șef de catedr ă), C.F. Chirstea (preda cursul Istoria Moldovei ),
M.I. Rivilis (cursul Istoria universal ă), D.E. Poplavskaia (cursul Istoria URSS ). După
apartenen ța națională erau: 1 rus, 1 moldovean și, respectiv, 2 evrei595.
În anul 1946, ar e loc separarea catedrei Bazele Ma rxism-Leninismului și Istorie în catedra
de Istorie și catedra Bazele Marxism-Leninismului . La catedra Istorie activau 3 lectori superiori:
D.E. Poplavskaia, S.I. Rivilis, H.S. Stoliar596. Șef interimar al catedre i de Istorie în anii 1946-
1947 a fost D.E. Poplavskaia.
La catedra Bazele Marxism-Leninismului a aceleia și instituții activau 3 lectori superiori:
I.I. Bolișakov, șef interimar al catedrei; V.I. Karpenko; V.N. Kaidalov597. Pe parcursul anului de
studii 1947/48, I.I. Bol șakov a fost concediat și șef interimar al catedrei a fost numit N.I. Konev,
lector superior. Iar catedra în anii 1948-50 avea 3 l ectori: N.I. Konev, M.S. Titov, V.I.
Karpenko598. În anul de studii 1951/52 erau deja 5 lectori: A.P. Gozun, șef al catedrei
(transferat de la IPC), V.V. Sâci; P.P. Eremenko; K.A. Drozdov; V.C. Karpenko. Dup ă
componen ța națională erau 2 moldoveni și 3 ruși599.
În anii 1948-50 la catedra de Istorie erau 4 lectori, șeful catedrei din anul 1949 Gheoghii
Sergheievici Grosul, Ana Izrailevna Stoliar, Pa ntelei Gavrilovici Bogatâi, Dora Emanuilovna
Poplavskaia600 (în anul 1948/49 pentru câteva luni func ția de șef catedră a fost exercitat ă de A.I.
Stoliar și D. E.Poplavskaia)601.
În anul 1949, din totalul de 32 de profesori la Institutul de Înv ățători din B ălți, doar 10 erau
moldoveni și aceasta era considerat de unii demnitari de partid ca na ționalism local602. Din aceste
considerente, num ărul speciali știlor autohtoni în primul deceniu postbelic a continuat s ă fie
redus.
Componen ța corpului profesoral al catedrei de Istorie în anul 1951 se modific ă categoric:
D.I. Bakerman șef catedră, M.A. Medvedev; E.A. Smolinki na, N.N. Bazarenko, M.M. Frolova.

595 AN RM, F.3143, inv.1, d.1, f.53-verso
596 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 16, f.1-15.
597 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 16, f.1-15.
598 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.170.
599 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 57, f. 2.
600 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.170-172.
601 AN RM, F.3143, inv.1, d.7, f.2-3.
602 AOSP RM, F.51, inv.9, d.314, f. 6.

147După componen ța națională erau 2 evrei, 2 ru și, 1 moldovean603. Iar în anul de studii 1953/54 la
catedra de Istorie erau patru lectori superiori. To ți membrii catedrei erau profesori tineri, ce
activau la institut nu mai mult de doi ani, și nu aveau grade științifice: V.A. Radul exercita
funcția de șef interimar al catedrei de Isto rie (1952-1954); L.V. Feider preda Istoria modern ă,
Metodica pred ării istoriei și constitu ției; E.E. Certan a activat la institut din anul 1952, preda
cursurile Istoria antic ă, Istoria Moldovei la secția de Limb ă și Literatur ă.; P.L. Râbalko preda
cursul Istoria URSS și Istoria evului mediu604.
La secția Istorie și Filologie a Institutului de Înv ățători din B ălți, observăm schimbarea
frecventă a cadrelor din cauza necores punderii acestora pentru înv ățământul superior. Un num ăr
de speciali ști erau delega ți pentru studii postuni versitare în universit ăți din URSS, dar care nu se
mai întorceau înapoi, iar o parte din cadre, în urma criticilor aduse de c ătre inspectorii Secției
Școli și Instituții de învățământ superior a CC a PC(b)M, erau concedia ți, astfel majoritatea
cadrelor ce au activat în perioada 1945-1954 la sec ția Istorie și Filologie erau persoane ce nu
aveau experien ță de lucru în înv ățământul superior.
Catedra de Istorie din cadrul sec ției Istorie și Filologie a Institutului de Înv ățători din
Soroca avea în componen ța sa un singur lector titular K.B. Șuliman. Tot el exercita func ția de șef
al catedrei605. La catedr ă mai activau periodic profesori invita ți de la Institutul de Înv ățători din
Bălți și de la Institutul Pedagogic din Chi șinău.
Catedra Bazele Marxism-Leninismului îl avea în frunte pe F.F. Țurcan care asigura
predarea disciplinelor ideo logice la toate specialit ățile, întrucât la institut erau în total patru
grupe de studen ți, câte dou ă grupe în fiecare sec ție: Istorie și Filologie și Științe ale Naturii și
Geografie606.
Lipsa cadrelor didactico- științifice de înalt ă calificare era problema principal ă pentru toate
facultățile și secțiile de istorie ale institu țiilor de înv ățământ superior din RSSM, ceea ce diminua
calitatea procesului instructiv-educ ativ. Astfel, conform unei informa ții privind sus ținerea tezelor
de candidat în științe a cadrelor din institu țiile de înv ățământ superior din RSSM în perioada
1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de înv ățători de la nici o facultate nu a sus ținut teza
de candidat în științe607, deși și-au făcut studiile în aspirantur ă.
Situația la Institutul Pedagogic din Chi șinău nu se deosebea cu mult de cea de la institutele
de învățători. La Catedra Istoria URSS în anul de studii 1951/52 activa u 6 cadre didactice

603 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 57, f. 3.
604 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 94, f.53.
605 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 148, f.13, 16.
606 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 148, f.13, 16.
607 AOSP RM, F.51, inv.8, d.38, f. 20-27.

148titulare: S.Afteniuc, A.Repida, N.Kiricenko, N.Roitman, R.Dubinskaia, Ch. Stratievski608. Dintre
specialiștii ce lucrau la catedr ă doar S.Aftenic și A.Repida de țineau titlul de doctor în istorie. La
catedră mai cumulau V.Senkevici și A.Esaulenko609.
La catedra Istoria Universal ă corpul profesoral-did actic nu a cunoscut schimb ări esențiale
din anul 1945. Ea avea în componen ța sa în anul 1951/52 3 lect ori titulari: N.V.Koroliov, șef
catedră în anii 1945-1955, I.M. Șlaen, I.S.Krociak. Nici un membru al catedrei nu de ținea grad
științific și titlu didactic610. În anul de studii 1952/53, corpul profesoral al catedrei Istorie
Universal ă este completat cu dou ă cadre tinere, absolven ți ai Institutului – Constantin
Drahenberg și Vladimir Potlog611.
Din anul 1955 pân ă în anul 1960, la catedra de Istori e a Institutului Pedagogic din Chi șinău
activau 9 speciali ști: N.Kiricenko, N.D. Roitman, A.V. Repi da, I.B. Coifman, C.M. Drahenberg,
V.I. Potlog, I.M. Șlaen, G.V. Sini ța, N.S. Chicighina612.
Catedra universitar ă Istoria PCUS în anul 1956 avea în componen ța sa 5 membri:
S.I. Galușenko, T.A. Karpenko, S.S. Gu țul, G.M. Kornilov, I.N. Savocikin613. În anul 1958 șef al
catedrei devine A.V. Grecul, catedra fiind completat ă cu încă 3 speciali ști E.P. Racikova, V.C.
Barbulat, V.G. Savina614.Componen ța facultății de Istorie și Filologie a r ămas aceea și până în
anul 1960.
Catedra de Istorie Universal ă a Universizt ății de Stat din Chi șinău a fost inaugurat ă odată
cu înființarea Facult ății de Istorie și Filologie. Ini țial, catedra dispunea de numai doi colaboratori
– N.Mohov și M.Muntean, ultimul transferându-se mai tâ rziu la catedra de Istorie a URSS. În
1947-1948 catedra se completeaz ă cu noi speciali ști: lectorii superiori R.Enghelgardt și
N.Koroliov, lectorii G.Smirnov și V.Totrov. Mai târziu, membri titulari ai catedrei devin
A.Mirkind, B.Model, V.Antonova , V.Starojuk. În 1951 la catedr ă, în postul vacant de lector
superior, a fost angajat ă absolventa aspiranturii Universit ății „M.V. Lomonosov” din Moscova
N.Bregovskaia615.

608 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 128, f.9-10, 25.
609 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 128, f.9-10.
610 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 128, f.26.
611 Rusnac Gheorghe, Cozma Valeriu. Universitatea de Stat din Moldova (1996-2006). Vol. II. Chi șinău: CEP USM,
2006, p.228-230.
612 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 181, f.22.
613 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 181, f.12.
614 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 106, f.142.
615 Попружная П.И. Кишиневский государственый университет (Исторический очерк ). Кишинев : Изд-во
«Штиинца » 1971, с.231.

149Primul șef al catedrei a fost Nikolai Mohov (1946-1952), pe care l-a urmat conferen țiarul
Valentina Antonova (1952-1954). Din 1954 și până în 1969, când catedra a fost restructurat ă, în
fruntea ei s-a aflat doctorul în istorie, conferen țiar R.Enghelgardt616.
Catedra de Istorie a URSS era considerat ă una dintre catedrele principale ale Facult ății de
Istorie a USM. Despre importan ța mare ce i se acorda ac estei catedre în preg ătirea viitorilor
istorici ne vorbe ște elocvent cre șterea continu ă a numărului colaboratorilor ei. Dac ă în primul an
de studii, 1946/47, catedra și-a început activit atea în componen ță având doi conferen țiari
(Ia.Grosul, I.Me șceriuk), mai târziu num ărul cadrelor s-a m ărit617. În 1960, în leg ătură cu
comasarea Institutului Pedagogi c cu Universitatea de Stat, catedra de Istorie a URSS se
completeaz ă cu noi cadre didactico- științifice – doctorii în istorie, conferen țiarii N.Kiricenko,
A.Repida, I.Coifman, lectorii superiori N.Chicighina, N.Roitman, E.Kiseliova ș.a. De la Școala
Superioar ă de Partid, desfiin țată în acela și an 1960, au trecut la catedr ă doctorul în istorie,
conferențiarul I.Budak și lectorul Z.Fedico. În 1963, prin concurs, la catedr ă se angajeaz ă
conferențiarii E.Verbi țki și I.Tarasov. În anii ’60 în activitatea catedrei se încadreaz ă absolven ții
Facultății de Istorie a USM: A.Lise țki, M.Sâtnic, Ș.Panfilov, C.Sâmboteanu. În anii 1960-1969
șef al catedrei a fost doctorul habilitat profesor ul I.Budak, mai târziu director al Institutului de
Istorie, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei618.
Pentru preg ătirea istoricilor marxi ști, instituțiile de înv ățământ superior din RSSM aveau
nevoie de cadre marxiste calificate. Întrucât popula ția autohton ă fusese supus ă „ideologiei
burgheze, fasciste”, ele nu inspirau încredere Puterii sovietice, astfel c ă majoritatea cadrelor
universitare în primii ani postbelici erau aduse di n alte regiuni ale URSS, fapt demonstrat de
componen ța corpului profesoral al institu țiilor de înv ățământ superior. Abia dup ă absolvirea
primelor promo ții de istorici marxi ști, pregătite în condi țiile regimului totalitar de comand ă, în
strictă corespundere cu ideologia marxist-leninist ă, corpul profesoral al facult ăților de istorie din
RSSM a început s ă fie completat cu cadre locale. În ceea ce prive ște componen ța corpului
studențesc, de asemenea, cea mai mare parte a num ărului de studen ți în primii ani postbelici o
constituia popula ția alogenă. Această stare de lucruri era determinat ă de politica Stat ului sovietic
privind componen ța și dinamica contingentului studen țesc de la facult ățile (secțiile) de istorie din
RSS Moldoveneasc ă, ca parte component ă a politicii în domeniul înv ățământului istoric superior.
Dinamica contingentului de studen ți în institu țiile de înv ățământ superior din RSSM a fost
determinat ă atât de necesitatea de cadre pentru institu țiile de înv ățământ preuniversitar din

616 Ibidem, p.231.
617 Ibidem, p.111.
618 Ibidem.

150republică, cât și de politicile Statului sovietic de propagand ă a ideologiei marxist-leniniste și de
completare a organiza țiilor de partid cu cadre marxiste, de realit ățile politice ale perioadei.
În RSS Moldoveneasc ă, conform raportului șefului Sec ției Cadre a Comisariatului
Învățământului din 19 octombrie 1944, nu ajung eau la zi 627 profesori pentru școlile medii619.
Aceasta în condi țiile în care înc ă nu toate școlile medii î și reluaser ă activitatea. În asemenea
condiții, rolul principal în preg ătirea cadrelor pentru înv ățământul preuniversitar îi apar ținea
Institutului Pe dagogic din Chi șinău și institutelor de înv ățători.
În anul de studii 1944/45, la Facultatea de Istorie de la Institutul Pedagogic din Chi șinău își
făceau studiile 84 de studen ți (36 la anul I, 10 la anul II, 20 la anul III, 18 studen ți la anul IV) din
totalul de 384 de studen ți. Ponderea Facult ății de Istorie o constituia 21,8%620. Dintre ace știa –
35 evrei, 25 ru și, 16 ucraineni, 8 moldoveni621.
La Facultatea de Istorie de la Institutul de Înv ățători din Tiraspol în anul de studii 1944/45
își făceau studiile 41 de studen ți înmatricula ți la anul I, întrucât a fo st restabilit din evacuare cu
statut de institut de înv ățători cu doi ani de studii, studen ți la anul doi nu avea. Din 41 de
studenți, 18 erau moldoveni, 18 – ucraineni, 5 – ru și. Studiile se desf ășurau în dou ă limbi –
„moldoveneasc ă” și rusă. În grupa cu studii în limba moldoveneasc ă erau 18 studen ți, în cea cu
studii în limba rus ă – 23 studen ți622.
La Institutul de Înv ățători din B ălți planul de admitere în anul de studii 1945/46 era de
120 de persoane, la sec ția de Istorie și Filologie au fost înmatricula ți 57 de studen ți623. Pe
parcursul anului, la aceast ă secție au mai fost înmatricula ți 8 studen ți, astfel către finele anului de
studii 1945/46 la sec ția Istorie și Filologie erau 65 de studen ți la anul I, 35 de studen ți în grupa
cu predare în limba moldoveneasc ă și 30 de studen ți în grupa cu predare în limba rus ă. În total
institutul avea 125 de studen ți624.
În primul an dup ă restabilirea Institu tului Pedagogic din Chi șinău, a Institutului de
Învățători din Tiraspol (1944-1945) și crearea Institutului de Înv ățători din B ălți (1945-1946), la
facultățile de istorie din RSSM î și făceau studiile mai mul ți studenți alogeni decât moldoveni.
Dar, luând în considera ție faptul, c ă școli medii cu predare în limba moldoveneasc ă în republic ă
erau mai multe decât cu predare în limba rus ă, la nivelul Comitetului Central al PC(b)M și
Ministerului Înv ățământului s-a pus problema preg ătirii cadrelor autohtone, vorbitoare de limba

619 AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.30.
620 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 6, f.37.
621 AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.27.
622 AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.29.
623 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 3, f.1-2.
624 AN RM, F.3143, inv.1, d.2, f.13.

151moldoveneasc ă. Astfel, în conformitate cu Hot ărârea nr.110 a Consiliului de Mini ștri și a CC al
PC(b)M din 1946 Cu privire la ac țiunile de consolidare a activit ății Institutului Pedagogic din
Chișinău se prevedea ca în anul de studii 1946/47 s ă se acorde o mai mare aten ție la
înmatricularea tinerilor de na ționalitate autohton ă625. Una dintre cauzele c ă studenții moldoveni
erau mai pu țini decât de alt ă naționalitate (ru și, ucraineni și evrei) era situa ția material ă proastă a
populației autohtone ce nu le permitea tinerilor s ă se întrețină, să studieze și să achite taxa pentru
studii introdus ă în anul 1940, și anulată abia în anul 1954626. În vederea atragerii popula ției
autohtone la studii, prin Hot ărârea Consiliului de Mini ștri și a CC al PC(b)M se prevedea ca
studenților să li se acorde condi ții normale de studii: amenajarea s ălilor de studii și a căminelor
studențești, asigurarea cantinei cu utilajul necesar, oferirea unor sume de bani în vederea
asigurării activității normale a institutului. Se prevedea ca institutului s ă i se ofere 250 paturi de
dormit, 20 000 m de țesătură de bumbac pentru haine și lenjerie de pat, 200 paltoane pentru
bărbați și 200 pentru femei, 300 perechi de pantofi pentru b ărbați, 100 pentru femei627.
În pofida faptului c ă se luase anumite m ăsuri de îmbun ătățire a condi țiilor materiale ale
studenților, creșterea num ărului studen ților băștinași nu s-a produs imediat. Inten țiile de preg ătire
a cadrelor în institu țiile de înv ățământ superior din rândul mol dovenilor au întâlnit rezisten ță
printre minorit ățile naționale care ocupau o pozi ție dominant ă în aparatul de partid și de stat.
Acțiunile de a facilita înmatricularea moldovenilo r la studii au fost ca lificate, în contextul
realităților politice ale perioadei staliniste târzii, drept na ționalism local628.
În aceste condi ții, chiar și după inaugurarea Universit ății de Stat din Chi șinău, despre care
se menționa că ar fi națională, și după transferarea în anul 1946 a studen ților anului doi de la
facultățile de istorie, limb ă și literatur ă, fizică și matematic ă de la Institutul Pedagogic din
Chișinău la Universitate629, în rândul studen ților universit ății dominau reprezentan ții
minorităților etnice. La 1 noiembrie 1946, la sec ția de istorie a Facult ății de Istorie și Filologie a
Universității de Stat din Chi șinău erau 59 de studen ți, dintre care 33 ru și, 8 moldoveni, 8
ucraineni, 6 evrei, 4 studen ți de alte na ționalități. Din num ărul total de studen ți ai secției – 12
studenți erau membri ai PC și 32 erau membri ai organiza ției comsomoliste630.

625 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 15, f.120.
626 Постановление № 638. „Об установление платности обучения в старших классах средних школ и в
высших учебных заведениях СССР и об изменении порядка назначений стипендий ”. În: Собрание
постановлений и распоряжений Правительства Союза Советских Социалистических Республик . С
приложением алфавитно -предметного указателя , № 1-14. Москва : 1943, c. 236-237; Платное образование –
наследие СССР . În: http://nprospekt.ru/2008/06/ 06/platnoe-obrazovani e–nasledie-sssr [Accesat 12.10.2008]
627 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 15, f.120.
628 AOSP RM, F.51, inv.9, d.314, f. 6.
629 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.71.
630 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.330, f. 32.

152Începând cu anul 1948, adm iterea la studii în institu țiile de înv ățământ superior din URSS
se desfășura în conformitate cu Ordinul ministrului Înv ățământului Superior din URSS
S.Kaftanov Cu privire la desf ășurarea examenelor de admitere în institu țiile de înv ățământ
superior din URSS în care men ționa că examenele trebuie s ă se desfășoare strict în conformitate
cu Regulamentul aprobat de minister și publicat în Buletinul Minist erului pentru anul 1948. La
disciplina istoria, de la abiturien ți trebuia s ă se ceară cunoștințe ce n-ar fi dep ășit programa școlii
medii, dar urma s ă se acorde o mai mare aten ție Istoriei Statului sovietic și a Marelui R ăzboi
pentru Ap ărarea Patriei . Examinatorii trebuiau s ă ceară de la candida ții la studii s ă efectueze, de
asemenea, aprecieri ale proceselor economice, sociale și politice din diferite perioade prin prisma
ideologiei marxiste, în special a mi șcărilor revolu ționare631.
La Institutul Pedagogic din Chi șinău, în anul 1948, au absolvit Facultatea de Istorie 23 de
persoane632, însă au fost înmatricula ți 21 de studen ți, deși planul de admitere fixa 25 de locuri 633.
La sfârșitul anului de studii 1948/49 la facu ltate erau în total 80 de studen ți (la anul I de studii –
20; II – 25; III – 19; IV – 16 studen ți)634.
Ministerul Înv ățământului Superior din URSS a sesizat mic șorarea num ărului de studen ți
în instituțiile de înv ățământ superior și, în special, la facult ățile de istorie. Pentru a m ări numărul
de studen ți la mai multe facult ăți, a apropia înv ățământul superior de via ță, a acoperi
insuficien ța de cadre marxiste, Ministerul Înv ățământului Superior în persoana viceministrului
A.Samarin a emis la 26 mai 1950 ordinul de deschidere a sec ției serale de studii la un șir de
instituții de învățământ superior din URSS și la Institutul Pedagogic din Chi șinău635. Astfel,
luându-se în considera ție prevederile ordinului men ționat mai sus, Ministerul Înv ățământului
Public din RSSM prevedea pentru anul de studii 1950-1951 la facult ățile și secțiile de istorie ale
Institutelor de Înv ățători cu doi ani de studii 100 de locuri cu studii la zi și 125 de locuri cu studii
fără frecvență, iar pentru sec ția de Istorie a Facult ății de Istorie și Filologie de la Institutul
Pedagogic din Chi șinău – 25 locuri cu studii la zi, 25 – la sec ția serală, 50 – la sec ția fără
frecvență636 (vezi Anexa 10 ).
Conform Ordinului Ministerului Înv ățământului Superior din URSS Cu privire la
măsurile de ajutor pentru Universitatea de Stat din Chi șinău, planul de înmatriculare la
Universitate la specialitatea Istorie era de 25 de persoane. În tota l, la universitate în anul de

631 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.41-verso, 42.
632 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 26, f.70.
633 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 26, f.65
634 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 26, f.69.
635 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 9, f.9.
636 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 9, f.8.

153studii 1950/51 î și făceau studiile 1435 de studen ți, dintre care ru și – 638, evrei – 316, moldoveni
– 284, ucraineni – 158, alte na ționalități – 41637.
Planul de admitere la Institutul Pedagogic din B ălți în anul 1953/54 erau la Sec ția de
Istorie 25 de persoane638. În total, dup ă înmatriculare, la Sec ția de Istorie (în anul 1953) erau 60
de studen ți, dintre care 41 erau moldoveni, 13 – ucraineni, 10 – evrei, 3 – ru și. După apartenen ța
politică, 1 membru al Partidului Comunist, 53 comsomoli ști, 6 fără apartenen ță politică639.
Lipsa cadrelor de înalt ă calificare, precum și numărul relativ mic al studen ților de la
facultățile de istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol și a celui din B ălți (în anul de studii
1949/50 au fost planificate 50 de locuri la Facultatea de Isto rie a Institutului Pedagogic din
Tiraspol, dar abia de s-au putut acumula 20 de studen ți640). Pe la mijlocul anilor '50 s-au început
mari schimb ări în pregătirea profesorilor de istorie pentru școlile republicii.
În anul de studii 1953/54, pân ă la transferarea facult ăților (secțiilor) de istorie la Institutul
Pedagogic din Chi șinău, contingentul de studen ți la institutele de înv ățători și pedagogice din
RSSM era urm ătorul: Institutul Pedagogic din Chi șinău – 119 studen ți; Institutul Pedagogic din
Tiraspol (cu doi ani de studii) – 50; Institutul Pedagogic din B ălți (cu doi ani de studii) – 60;
Institutul de Înv ățători din Soroca – 75641. În anul 1956/57, la Facultatea de Istorie și Filologie a
Institutului Pedagogic din Chi șinău erau 642 de studen ți642; la Facultatea de Istorie și Filologie
de la Universitatea de Stat din Chi șinău în acela și an de studii 1956/57 erau 192 de studen ți643.
Numărul studen ților la sec ția de Istorie a Facult ății de Istorie și Filologie de la Institutul
Pedagogic din Chi șinău a crescut considerabil pe seama studen ților transfera ți de la institutele
din Tiraspol și Bălți. Aceștia nu puteau fi transfera ți și la Universitatea de Stat din Chi șinău,
întrucât studiau dup ă programele institutelor de înv ățători cu doi ani de studii, iar programa de
studii de la universitate era prev ăzută pentru cinci ani.
Această schimbare a jucat un anumit rol în ridicarea calit ății de preg ătire a profesorilor de
istorie. Schimb ări și mai însemnate în preg ătirea acestor speciali ști au avut loc în leg ătură cu
trecerea la preg ătirea unor cadre didactice de profil larg, cu durata studiil or de cinci ani. Din anul
de studii 1956/57, Institu tul Pedagogic din Chi șinău a început s ă pregătească profesori la
specialitatea Istoria și limba, și literatura moldoveneasc ă, numai la specialitatea Istoria n-a

637 Rusnac Gh., Cozma V. Rectorii Universit ății de Stat din Moldova (1946-1993). Chi șinău: CEP USM, 2005, p.
p.46.
638 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 94, f.9.
639 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 94, f.10
640 AN RM. F. 1961, inv. 1, d. 787, f.123.
641 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 141, f.6-18.
642 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 181, f.4.
643 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 181, f.5.

154rămas nici o grup ă academic ă. Totodată, majoritatea studen ților, iar ulterior și a profesorilor, se
considerau ei în șiși că sunt, în primul rând, speciali ști în istorie, iar studiile filologice le
considerau drept o sp ecialitate suplimentar ă. În același timp, la sec ția fără frecvență s-a păstrat o
singură specialitate – Istoria644.
Un an înaintea comas ării Institutului Pedagogic cu Univer sitatea de Stat, în anul 1959, la
Universitatea de Stat di n Moldova erau 112 studen ți la secția Istorie , la Institutul Pedagogic din
Chișinău la specialitatea Istorie și limba, și literatura moldoveneasc ă – 249 de studen ți cu studii
la zi și 396 cu studii la sec ția fără frecvență la specialitatea Istorie645.
Fuzionarea Facult ăților de Istorie și Filologie ale ambelor institu ții de învățământ superior
din RSSM a dus la o cre ștere considerabil ă a numărului de studen ți la Facultatea de Istorie și
Filologie a Universit ății de Stat. În anul 1960, la facultatea vizat ă își făceau studiile 646 studen ți
dintre care la specialitatea Istorie cu frecven ță la zi – 186, la specialitatea Limba și literatura
moldoveneasc ă – 180, la specialitatea Limba și literatura rus ă – 280 , la secția fără frecvență la
specialitatea Istorie își făceau studiile 409 studen ți. În total, la facultate în an ul 1960 erau 1055
de studen ți. Către l iulie 1962, num ărul acestora a crescut la 1215. Facultatea de Drept avea doar
72 studen ți, ulterior Facultatea de Istorie și Filologie și Facultatea de Drept s-au reorganizat în
Facultatea de Istorie și Drept cu dou ă secții – de istorie și de drept, și Facultatea de Filologie646.
Numărul studen ților a continuat s ă crească și în cadrul Facult ății de Istorie și Drept reorganizate.
Aceasta s-a datorat faptului c ă planul de admitere a studen ților la Facultatea de Istorie și Drept,
la specialitatea Istorie și la specialitatea Drept, în baza Ordinului ministrului Înv ățământului
Public al RSSM din 6 martie 1963 Cu privire la aprobarea planului de admitere a studen ților la
Universitatea de Stat din Moldova în anul de înv ățământ 1963/64 a fost stabilit un num ăr de 475
de persoane, dintre care 175 la sec ția de zi și 300 la sec ția fără frecvență. A fost stabilit s ă fie
completate cinci grupe cu studierea în limba moldoveneasc ă și două – în limba rus ă647.
Creșterea num ărului de studen ți nu era întâmpl ătoare, deoarece admiterea la studii
superioare în RSSM era strict dirijat ă de Ministerul Înv ățământului Public. Anual se fixa
numărul studen ților ce urmau s ă fie înmatricula ți la studii la fiecare specialitate. În conformitate
cu Planul de admitere pentru anii 1960-1965 la specialitatea Istorie la Universitatea de Stat din
Moldova (singura institu ție din 1960 care preg ătea istorici marxi ști) se planifica a fi înmatricula ți

644 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.145.
645 AN RM, F.2991, inv. 9a, d.87, f.16.
646 Cozma V. Înv ățământul universitar în Sistemul științific și Educațional din Republica Moldova. 1946-1996. Tez ă
de doctor habilitat în științe istorice. Cu titlu de manuscris. Chi șinău, 1998, p. 108.
647 Ibidem.

155după cum urmeaz ă: 1960 – 120 de studen ți; 1961 – 550 (350 la zi/200 la f/f); 1962 – 200
(100/100); 1963 – 200 (100/100); 1964 – 225 (125/100); 1965 – 325 (200/125)648.
Documentele și datele statistice analizate demonstreaz ă că în primii ani postbelici
majoritatea studen ților care- și făceau studiile în institu țiile de înv ățământ superior erau de
origine str ăină. Politica statului în aceast ă perioadă nu era loial ă față de creșterea num ărului
acestora. Abia la începutul anilor ’50 num ărul studen ților autohtoni a început s ă crească și în
legătură cu creșterea bunăstării popula ției, ameliorarea situa ției economice. Facult ățile de istorie
au fost permanent în vizorul organelor de stat, num ărul de studen ți fiind regulat în dependen ță de
numărul de cadre marxiste necesare la moment. De și neuniform, dar num ărul lor a crescut, ce
demonstreaz ă că necesitatea de cadre pentru lu crul în organele de partid și de stat a crescut și ea.

4.3. Studierea istoriei na ționale în contextul istoriei URSS
După preluarea controlului asupra te ritoriului Basarabiei de c ătre Puterea sovietic ă, în
domeniul științei și învățământului istoric, ca și în alte ramuri, direc țiile de activitate și cercetare
erau trasate la plenarele CC al PCUS, iar apoi transmise comitetelor centrale ale partidelor
comuniste din republicile uni onale. Rezultatele cercet ărilor erau considerate și prezentate ca
parte component ă a planurilor cincinale, fiind planificate din timp.
Odată create, institu țiile de înv ățământ superior din RSSM – institutele pedagogice și de
învățători, Universitatea de Stat din Chi șinău, au devenit importante centre educa ționale și
științifice din țară, fiind fondate ca parte component ă a sistemului educa țional sovietic. Regimul
comunist sub obl ăduirea căruia s-au desf ășurat toate lucr ările de pl ăzmuire a institu țiilor de
învățământ superior avea scopul nu atât de a dezvolta știința pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cât
de a grăbi integrarea teritoriului oc upat în cadrul URSS. Facult ățile de istorie ale acestor institu ții
devenind școlile principale de preg ătire a ideologilor comuni ști (cadre de partid și ale aparatului
de stat, propagandi ști, profesori etc.) ce urmau s ă transforme popula ția „eliberat ă” de sub
„ocupație” româneasc ă („burghezo-fascist ă”) în cetățeni sovietici. Educarea unui om nou – homo
sovieticus – presupunea mai întâi izolarea popula ției dintre Prut și Nistru de România, lipsirea
populației din spa țiul Pruto-Nistrean de istorie, limb ă, alfabet, cultur ă, tradiții. Popula ția
româneasc ă dintre Prut și Nistru conform noilor obiective politice, urma s ă devină „poporul
moldovenesc”. Astfel, studierea și cercetarea istoriei na ționale în cadrul institu țiilor de
învățământ superior reflect ă scopurile urm ărite de regimul totalitar comunist, politica na țională și
procesele social- politice din RSSM.
4.3.1. Studierea istoriei na ționale în institu țiile de înv ățământ superior din RSSM

648 AN RM, F.2991, inv. 9a, d.87, f.59.

156În etapa ini țială, noțiuni elementare ale istoriei ținutului natal se predau în cadrul obiectului
Istoria URSS . Această etapă a început în RSSM odat ă cu restabilirea din evacuare în anul 1944 a
Institutului Pe dagogic din Chi șinău și a Institutului de Înv ățători din Tiraspol.
La Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Chi șinău inițial era o singur ă catedră –
catedra de Istorie (1944) . La Universitate din anul 1946, exista pe lâng ă catedra de Istorie
Universal ă și catedra de Istorie a URSS649. În cadrul acestor institu ții se preda cursul Istoria
Popoarelor URSS. Obiectul de baz ă al acestui curs îl constituia istoria URSS, îns ă în
conformitate cu programele de studii, con ținutul principal al obiect ului îl constituia istoria
Rusiei, a form ării și dezvoltării ei ca stat multina țional, punându-se accent pe importan ța istorică
a așa-numitei „alipiri benevole” a popoarelor alogene la Imperiul Rus, aceasta era istoria
constituirii și dezvoltării URSS. Istoria Moldovei se studia în cadrul cursului Istoria URSS
începând cu anul 1812650.
În anul de studii 1944-1945, la Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Chi șinău,
studierea istoriei na ționale a cunoscut o alt ă evoluție a evenimentelor decât la Universitate: la
inițiativa profesorului N.Nar țov au fost create trei catedre, printre care și catedra de Istorie a
Moldovei. Pe atunci N.Nar țov era singurul din RSS Moldoveneasc ă doctor în istorie, profesor
universitar. Pentru prima dat ă în republic ă a fost creat ă o catedră de Istorie a Moldovei. Fiind șef
al acestei catedre, N.Nar țov a întocmit proiectul programei de istorie a Moldovei.
La 13 noiembrie 1945 Planul-prospect al cursului Istoria Moldovei a fost discutat și
aprobat la ședința catedrelor de științe socio-umane, iar la 15 noiembrie 1945 – la ședința
Consiliului științific al Institutului651. Planul-prospect al cursului Istoria Moldovei era compus
din 22 de compartimente652. Tematica cursului era formulat ă în spiritul „rela țiilor seculare ale
poporului moldovenesc cu marele popor rus” și a misiunii eliberatoare a acestuia, inclusiv a
URSS. Vom numi doar unele dintre aceste teme: Etnogeneza poporului moldovenesc; R ăzboiul
Ruso-Turc și eliberarea poporului moldovenesc de s ub jugul turcesc; Basarabia în componen ța
Imperiului Rus în prima jum ătate a secolului XIX; Basarabi a sub jugul român 1918-1940; Lupta
Puterii sovietice pentru eliberarea Basa rabiei; Reunirea poporului moldovenesc și întemeierea
RSSM653.

649 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996, p.221.
650 Cozma V., Dolghi A. Istoria na țională la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1990). În: Conferin ța
științifică internațională, „Învățământul superior și cercetarea – piloni ai societ ății bazate pe cunoa ștere”, dedicat ă
jubileului de 60 de ani ai Universit ății de Stat din Moldova, 28 septembrie 2006. Rezumatele comunic ărilor, științe
socioumane. Vol. II. Chi șinău: CEP USM, 2006, p.29-30.
651 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.4-5.
652 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.9-14.
653 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.9-14.

157În acest Plan-prospect s-a evitat inten ționat introducerea unor teme ce ar fi impus tratarea
unor aspecte ale istoriei cel orlalte Principate Române ști în epoca medieval ă și modern ă, de
exemplu însu și autorul planului la ședința Consiliului științific menționa că „n-a introdus tema
despre Revolu ția lui Tudor Vladimirescu”. Membrii Consiliului și-au expus opiniile care, de și
conțineau unele sugestii pentru îmbun ătățirea cursului, erau pozitive: Ia.Grosul șeful catedrei
Istoria URSS spunea c ă Proiectul Programei a fost alc ătuit pe baza cercet ărilor profesorului
Narțov și este prima interpretare marxist ă a Istoriei Moldovei ; șefa catedrei Bazele Marxism-
Leninismului, K.Slutskaia men ționa: „Proiectul discutat este pr imul proiect bazat pe metodologia
marxist-leninist ă și că scopul acestui curs este de a da «Istoriei Moldovei» o interpretare
obiectivă de pe pozi țiile sovietice”. Aici e cazul de men ționat pozi ția istoricului Mohov, lector
superior, candidat în științe, care mai târziu și-a schimbat pozi ția referitor la acest curs și
conținutul machetei manualului propus de Nar țov. El men ționa: „În programa discutat ă, teoretic
bine se ilustreaz ă influența culturii ruse asupra Istoriei Moldovei”; Di rectorul Institutului
Pedagogic, A .Baranavschi a declarat „prin lucrare trece ca un fir ro șu legătura fireasc ă a
istoriei poporului Moldovei cu istoria marelui popor rus” , după care a propus ca Planul-prospect
să fie aprobat654. Consiliul științific a decis de „a încuviin ța proiectul programei la istoria
Moldovei și a-1 recomanda pentru aprobare Co misariatului Norodnic pentru Înv ățământ”655.
Acesta a fost primul proiect cunoscut nou ă al programei didactice la istoria Moldovei. Îns ă, din
motive necunoscute, Comisariatul Norodnic pentru Înv ățământ al RSSM nu a discutat proiectul
programei, iar Comitetul pentru Înv ățământul Superior de pe lâng ă Sovietul Comisarilor
Norodnici al URSS n-a aprobat înfiin țarea acestei catedre. În acei ani, toate catedrele noi care se
înființau, precum și toți șefii de catedre trebuiau s ă primeasc ă aprobarea acestui comitet. Catedra
de Istorie a Moldovei a existat, prin urmare, neoficial o perioad ă scurtă de timp (1944-1946). În
legătură cu transferarea lui Ia.Grosul la Universitatea de Stat din Moldova, în postul de șef al
catedrei de Istorie a Popoarelor URSS a Institutului Pedagogic din Chi șinău a fost numit
profesorul N.Nar țov. În urma unor denigr ări publice la ședințele diferitelor consilii și publicarea
unor articole demascatoare656 la adresa profesorului Nar țov, la 25 noiembrie 1947 s-a suspendat
predarea Cursului de istorie a Moldovei la Institutul Pedagogic din Chi șinău. N.Narțov a fost

654 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.4-5
655 AOSP RM, F. 51, inv.4, d. 330, 331.331, f.4-5
656 Воронов К. Kak и чему учит профессор Н.Нарцов . În: Советская Молдавия , 8 августа 1947, № 155 (965).

158concediat din postul de șef al catedrei de Istorie a URSS și de conduc ător științific al aspiran ților
istorici657.
În anii 1945-1947, pentru studierea Istoriei Moldovei, la Institutul Pedagogic erau rezervate
100 ore de studiu și ea se preda în anii trei și patru la Facultatea de Istorie și cea de Filologie658.
În anul de studii 1955/56 lector ii de la catedra de Istori a URSS S.Afteniuc, N.Kiricenko,
I.Coifman, A.Repida, K.Stratievschi și I.Șlaen au elaborat și au publicat pentru prima dat ă în
republică o program ă a cursului Istoria Moldovei pentru institu țiile de înv ățământ superior ale
republicii. Cu toate acestea, num ărul orelor de Istorie a Moldovei în cadrul cursului de Istorie a
URSS , începând din anul de studii 1957/58 a fost redus pân ă la 54 de ore.
În cadrul universit ăților, blocul disciplinelor istorice fiind mult mai divers, includea și
cursul Istoria unui popor din URSS (102 ore). Prin acest curs se prevedea studierea istoriei
poporului autohton, în cazul RSSM se intuia studierea istoriei poporului moldovenesc, însă cum
arată Raporturile de activitate pe ntru anii de studii 1946/1950 acest curs nu s-a studiat în cadrul
Universității de Stat din Chi șinău. În anul de studii 1950/1951 a fost studiat cursul Istoria
Moldovei, în planurile de studii acest cu rs nu a figurat, fiind considerat parte component ă a
cursului de Istoria popoarelor URSS659. Abia la l septembrie 1957 în planurile de înv ățământ ale
Facultății de Istorie și Filologie a fost intr odus pentru prima dat ă cursul complet Istoria
Moldovei, cu un volum de 72 de ore cu sus ținerea examenului. Catedra de Istorie a URSS a fost
obligată să elaboreze programa cursului și să o prezinte spre aprobare pân ă la l iulie 1957. Astfel,
din 1957 viitorii istorici preg ătiți la Universitatea de Stat din Chi șinău încep să studieze istoria
ținutului natal, desigur c ă fragmentar și în interpretare marxist-leninist ă660. În școli și în alte
instituții de învățământ din republic ă istoria Moldovei nu se studia.
Membrii catedrei de Istorie a URSS M.Muntean, N.Roitman, E.Kiseliova, M.Sâtnic ș.a. au
început predarea noului curs Istoria Moldovei , precum și elaborarea unor materiale didactice la
disciplina dat ă661. În anul 1960, odat ă cu transferarea Institutului Pedagogic la Universitatea de
Stat, istoria na țională se studia numai în cadrul ei.

4.3.2. Elaborarea primului manual universi tar – primei sinteze marxiste
de Istorie a Moldovei

657 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.46.
658 Ibidem, p.46.
659 AN RM, F.3186, inv.1, d.39, f.19-20.
660 Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova (1946-1996). – Chi șinău, 1996. p. 222.
661 Ibidem.

159În a doua jum ătate a anilor ’40, se sim țea o criză a materialelor didact ice, a literaturii de
specialitate. Dac ă manualele referitoare la Istoria universal ă și Istoria URSS erau trimise din alte
republici unionale, de la alte institu ții de învățământ superior, atunci cele referitoare la Istoria
Moldovei practic lipseau. C ărțile de origine româneasc ă au fost confiscate și nu se mai g ăseau în
biblioteci. Predarea cursului de Istorie a Moldovei se efectua ini țial în baza programei, a
Planului-prospect, și notelor efectuate de profesorul Nar țov. În conformitate cu acest Plan-
prospect profesorul N.Nar țov a redactat unui curs general de Istorie a Moldovei , menit s ă
servească drept manual universitar. Dup ă ce Narțov a preg ătit macheta manualului de Istorie a
Moldovei , în organele supe rioare de partid și de stat au început s ă parvină semnale c ă profesorul
N.Narțov denatureaz ă istoria Moldovei. Ca r ăspuns la aceste semnale, în ziua de 15 noiembrie
1946, la Institutul Pedagogic a avut loc o ședință comună a catedrelor: Istorie a URSS; Istorie
Universal ă; Bazele Marxism- Leninismului; Limb ă și Literatur ă Moldoveneasc ă, la care au fost
invitați reprezentan ți de la alte catedre. La începutul ședinței a luat cuvântul decanul Facult ății de
Istorie A.Gozun, dup ă aceea profesorul N.Nar țov a expus con ținutul de baz ă al machetei
manualului s ău. Apoi a luat cuvântul doctorul în istorie N.Mohov, care într-o form ă categoric ă l-
a învinuit pe profesorul N.Nar țov de o serie de neajunsuri serioa se cu caracter metodologic, de
denaturare a factologiei în istoria Moldovei. Îns ă ceilalți oratori, printre care și A.Gozun,
remarcând unele neajunsuri, subliniau, totu și, că neajunsurile și greșelile comise pot fi u șor
corectate, deoarece este vorba numai de o machet ă a manualului. Participan ții la ședință au atras
atenția lui Nar țov asupra necesit ății de a lua în seam ă observațiile în procesul preg ătirii machetei
manualului pentru tipar662.
Pe măsură ce redactarea acestui curs avansa, unele capitole și compartimente ale lui erau
discutate la institu țiile științifice și de învățământ din Chi șinău, Kiev, Moscova, pe marginile lor
s-au făcut multe obiec ții critice, multe recomand ări, în cele din urm ă, încurajatoare, menite s ă
grăbească elaborarea manualului. Unele probleme oglindi te în manualul de istorie, în curs de
elaborare de c ătre profesorul N.A. Nar țov, erau predate nu numai în institu țiile științifice și de
învățământ, ci și în fața activului de partid și sovietic din republic ă, în fața propagandi știlor și
intelectualit ății de crea ție. Elaborarea cursului de Istorie a Moldovei era oglindit ă în presa
republican ă și a trezit o mare rezonan ță. La începutul anului 1947, redactarea manualului a fost
încheiată. Lucrarea a fost prefa țată de academicianul N.S. Derjavin, care scria despre N.A.
Narțov și despre manualul de Istorie a Moldovei : „Autorul c ărții de față profesorul N.Nar țov
lucrează de mai mult timp în domeniul istori ei Moldovei (inclusiv a Basarabiei) și, fiind unul

662 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000) . Chișinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p. 46.

160dintre cei mai buni speciali ști în acest domeniu, se bucur ă de o mare popularitate printre istoricii
și filologii sovietici și români”663, „Până la aceast ă lucrare a profesorului Nar țov la noi n-a
existat vreo oper ă de sintez ă privind istoria Moldoviei , care ar satisface cerin țele cititorului
sovietic contemporan. Lucr area profesorului Nar țov este prima oper ă în literatura istoric ă
sovietică ce se ridic ă la nivelul cerin țelor științei și contemporaneit ății și astfel compline ște o
lacună considerabil ă în cunoștințele noastre despre marea noastr ă patrie și strânsa ei familie
frățească de popoare în cuno ștințele despre istoria eroicului popor moldav”664.
Manuscrisul, dup ă ce a fost redactat în corespundere cu obiec țiile făcute de recenzen ți, este
trimis la principalele institu ții științifice din țară spre a fi discutat și apreciat, primind avizele și
recenziile mai multor savan ți istorici de seam ă din țară. Aceste avize importante au parvenit de la
academicienii B.D. Grekov, V.I. Piceta, membrii coresponden ți A.M. Pankratova, A.D. Udal țov,
profesorul M.V. Levcenko. Avizele și recenziile con țineau o serie întreag ă de obiecții critice de
ordin teoretic, factologic și metodic. Cu toate acestea, aprecierile v ădeau, în linii mari, o
atitudine pozitiv ă, binevoitoare, semnatarii lor recoma ndau manuscrisul spre publicare, dup ă ce
s-ar fi operat amendamentele, concretiz ările cerute665.
Academicianul V.I. Piceta a dat urm ătoarea apreciere manuscrisului: „Lucrarea lui N.Nar țov
este prima încercare de a întocmi o Istorie a Moldovei . Necesitatea unei asemenea opere este
evidentă. Este imposibil s ă predai istori a Moldovei în școala medie și în cea superioar ă
nedispunând m ăcar de un manual elementar. Opera lui este pre țioasă prin însu și materialul faptic
înglobat. N.A. Nar țov este destul de competent în problemele de istorie a Moldovei și o revizuire
a cărții dintr-un alt punct de vedere, chiar și adoptându-se o alt ă periodizare, nu va constitui o
mare dificultate pentru du mnealui, va rezulta un pre țios manual de Istorie a Moldovei ”. Încheind
avizul, academicianul B.Grekov scrie: „Consider c ă avem de a face cu o carte folositoare.
Conceptul c ărții merită tot sprijinul nostru. De și imperfect ă, cartea îl familiarizeaz ă pe cititor cu
Istoria Moldovei ”. Membrul corespondent A.Pank ratova constata în avizul s ău: „Aceast ă operă
amplă, denumit ă Istoria Moldovei , reprezint ă prima în literatura istoric ă sovietică lucrare de
sinteză a istoriei Moldovei din cele mai vechi timpuri pân ă în zilele noastre. Cartea este destinat ă
să servească drept manual pentru institu țiile de înv ățământ superior”.

663 Лазарев А., Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру , № 2, 1989, п. 127.
664 Ibidem, p.127-128.
665 Cozma V., Dolghi A. Primul manual universitar – prima sintez ă de istorie a Moldovei. În: Revista de Istorie a
Moldovei, nr.3 (71), iulie-septembrie 2007, p.52-62.

161Profesorul M.V. Levcenco men ționa în avizul s ău: „După ce va lua cuno ștință de aceast ă
lucrare ampl ă, oricare cititor obiectiv va trebui s ă recunoasc ă, totuși, că autorul a f ăcut față
acestor dificult ăți și cartea dumisale este un aport con știincios și prețios la știință”.
După parvenirea avizelor pozitive citate aici și necitate, directorul In stitutului Pedagogic din
Chișinău A.G. Baranovski a recomandat, în mod oficial, manuscrisul lucr ării profesorului
N.Narțov editurii pedagogice Școala sovietic ă din RSSM, spre a fi editat în calitate de manual de
Istorie a Moldovei pentru institu țiile de înv ățământ superior din republic ă666.
Însă la 8 august 1947, în ziarul republican Sovetskaia Moldavia (Moldova Sovietic ă) a fost
publicat un articol semnat de K.Voronov, intitulat Cum și ce ne înva ță profesorul N.Nar țov, în
care macheta manualului și cursul de lec ții ale profesorului N.Nar țov au fost supuse unei critici
violente pentru propagarea ideologiei burgheze în rândurile tineretului studen țesc667.
K.Voronov, este un pseudonim sub care se ascund autorii articolului: un istoric (Mohov N.)
și un filolog, numele c ăruia nu se cunoa ște precis, care priveau du șmănos opera lui N.A. Nar țov.
Semnatarii acestui articol voiau s ă foloseasc ă ziarul în anumite scopuri. În acel timp,
manuscrisul lui N.Nar țov, care se mai afla în portofoliul editurii pedagogice „ Școala Sovietic ă” a
dispărut, lucru foarte suspect. Iar în articol autorii analizeaz ă conspectele studen ților, și nu cursul
integral stenografiat sau manuscrisul: „În conspectele lec țiilor nu a fost dat ă schema marxist ă a
procesului istoric, nu este prezentat ă schimbarea forma țiunilor sociale pe teritoriul Moldovei, și
în limitele acestei scheme lipse ște caracteristica evenimentelor istorice în ordine cronologic ă”668.
Învinuirile cele mai grave constau în na ționalism și propagarea ideilor burghe ze. Astfel, în articol
se menționează: „Profesorul urmeaz ă născocirile false ale istoricilor burghezo-na ționaliști
germani”669. O caracterizare mai adecvat ă a lucrărilor lui Nar țov a făcut-o șeful catedrei de
Istorie Universal ă N.Koroliov în alocu țiunea sa, la ședința Consiliului Institutului, el a spus: „La
o examinare mai atent ă a manualului și a cursului de lec ții la istoria Moldovei lui Nar țov
observăm că acesta a fost împrumutat, mai exact, copiat de la istorici germani și români. Dac ă
manualul și prelegerile se deosebesc cu ceva de istoricii germani și români, aceasta-i în m ăsura
în care o traducere proast ă se deosebe ște de original”670. Aceste învinuiri publice au f ăcut ca să
fie discutat cazul în organele de partid. La 23 august 1947, acest articol a fost discutat la ședința

666 Ibidem.
667 Воронов К. Kak и чему учит профессор Н.Нарцов . În: Советская Молдавия , 8 августа 1947, № 155 (965).
668 Ibidem.
669 Ibidem.
670 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.46.

162biroului de partid al Institutului671, la 16-17 septembrie – la Colegiul Ministerului Înv ățământului
al RSSM, iar la 3-4 octombrie 1947 – la ședința Consiliului Institutului. Toate aceste ședințe au
susținut critica la adresa profesorului N.Nar țov în ziarul Sovetskaia Moldavia. Discuțiile aveau
caracter politic și nu științific672.
În același context, la 25 noiembrie a avut loc ședința Biroului CC al PC(b) al Moldovei în
conformitate cu decizia c ăruia s-a suspendat predarea cursului de istorie a Moldovei la Institutul
Pedagogic din Chi șinău, iar profesorul Nar țov a fost concediat din postul de șef al catedrei de
Istorie a URSS și de conduc ător al aspiran ților istorici; manualul de Istorie a Moldovei , scris de
Narțov, a fost retras oficial de Institut de la editur ă673. La aceea și ședință, CC PC(b) a ordonat
pregătirea unui alt manual de istorie a Moldov ei. Biroul CC PC(b) M a luat sub control și
conducerea sa întregul proces de preg ătire, de redactare și editare a cursului de Istorie a
Moldovei . În acest scop, a fost creat ă o comisie special ă pentru scrierea unui curs marxist-
leninist „ științific” de istorie a Moldovei . Comisia era alc ătuită din 17 persoane în frunte cu
secretarul CC al PC(b) al Moldovei, responsabil pentru problemele muncii ideologice
M.M. Radul. Din 1949, în fruntea comisiei se situeaz ă A.M. Lazarev674.
Paralel cu aceste ac țiuni la Institutul Pedagogic din Chi șinău s-a efectuat un control de
către Secția de Predare a Științelor Sociale a Ministerului Înv ățământului Superior din URSS. În
conformitate cu raportul comisiei, ministrul Înv ățământului Superior di n URSS S.Kaftanov a
emis ordinul nr.1938 din 31 decembrie 1947 Cu privire la neajunsurile, gre șelile și denaturările
în predarea Cursului de Istorie a Moldov ei la Institutul Pedagogic de Stat din Chi șinău și cu
privire la m ăsurile de îmbun ătățire a lucrului Catedrei Istoria URSS a institutului (vezi Anexa
11)675.
În conformitate cu acest ordin, s-a constatat c ă în predarea Istoriei Moldovei la Institutul
Pedagogic din Chi șinău au fost comise gre șeli grave, atât din part ea profesorului N.Nar țov, șeful
catedrei de Istorie a URSS, cât și din partea altor lucr ători ai catedrei: „În cursul lec țiilor la
Istoria Moldovei, într-un șir de publica ții ale profesorului N.Nar țov și în manualul preg ătit pentru
tipar au fost comise grave gre șeli politice, denatur ări și confuzii, ce atest ă viziunile nemarxiste și
incompeten ța metodologic ă a profesorului N.A.Nar țov”676.

671 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.158.
672 Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău: Tipografia Universit ății
Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000, p.46.
673 Ibidem.
674 Cozma V., Dolghi A. Primul manual universitar – prima sintez ă de istorie a Moldovei. În: Revista de Istorie a
Moldovei, nr.3 (71), iulie-septembrie 2007, p.52-62.
675 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.158-160-verso.
676 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.158

163În Ordin se mai men ționează că „în conspectele lec țiilor și manuscrisul manualului nu este
prezentat cursul sistematic al Istoriei Moldovei; Pân ă în secolul al XIX-lea este ilustrat ă doar
istoria Moldovei de peste Prut, în secolul al XIX-lea – istoria Basarabiei, iar dup ă revoluția din
februarie din 1917 în Rusia – doar istoria jude țului Balta677. Narțov a mai fost acuzat c ă nu a
depistat esen ța jugului „feudal-turcesc”, nu a demonstrat rolul progresiv al poporului rus și
ajutorul lui acordat poporului mo ldovenesc în lupta pentru înl ăturarea jugului turcesc. Campania
cazacilor ucraineni în frunte cu Bogdan Hmelni țki și a armatelor ruse în Moldova în timpul
războaielor ruso-turce sunt inte rpretate de profesorul Nar țov încât ele au adus Moldovei doar
asuprire și ruinare, și nu eliberare de jugul turcesc678; a diminuat rolul lui Suvorov, nu a urmat
schema marxist-leninist ă în Istoria Moldovei, nu este prezentat ă schema forma țiunilor social-
economice. Profesorul Nar țov nu a ținut cont de condi țiile specifice al e Moldovei, popula ția
căreia a fost supus ă un timp îndelungat propagandei burghezo-na ționaliste și fasciste false, în
cursul său el n-a luptat cu aceast ă propagand ă dușmănoasă, dar a căzut prizonierul concep ției
istorice burgheze, române ști și germane679. Ordinul constat ă plagieri din operele istoricilor
români și germani, îl acuz ă de lipsă de moralitate, închinare în fa ța ideologiei burgheze etc.
Analizând acuza țiile aduse de Kaftanov, de comisia ce a efectuat controlul, concluzion ăm că
ele sunt identice, în mare parte, cu acuza țiile publicate în Sovestkaia Moldovia și cele aduse de
adversarii lui Nar țov. Prin urmare, comisia delegat ă la Chișinău a luat cuno ștință de procesele –
verbale ale discu țiilor și de articolele publicate în pres ă, s-au CC al PC(b) al Moldovei a propus
comisiei proiectul s ău de decizie, iar aceasta a preluat acuza țiile și le-a propus ministrului pentru
semnare. Ajungem la aceast ă concluzie, pornind de la faptul c ă ordinul ministrului repet ă
deciziile luate de CC PC(b)M adoptate cu o lun ă înainte. Ținând cont c ă aceste evenimente, au
avut loc în plin ă campanie de lupt ă contra cosmopolitismului, demascarea cosmopoli ților și
„denaturărilor burgheze” era foarte actual ă și promitea demascatorilor ascensiune în carier ă.
Ordinul ministrului Kaftanov mai constat ă odată în plus toate gre șelile depistate, îl mai
concediaz ă o dată pe Narțov din func ția de „șef al catedrei Istorie a URSS și de conduc ător al
aspiranților istorici ”, a ordonat Comisiei Superioare de Atestare s ă revadă teza de doctor a lui
N.Narțov cu privire la corespunderea acesteia cerin țelor tezelor de doctor, îi mai concediaz ă pe
lectorii M.A. Debner și F.P.Osta șco, îl mustreaz ă pe directorul Institutului Pedagogic din
Chișinău A.G. Baranovski680. Ministrul Înv ățământului Superior din URSS ordon ă, de asemenea,

677 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.158.
678 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.159.
679 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.159.
680 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.160-verso, 161.

164crearea unei comisii pentru a elabora programa Cursului de Istorie a Moldovei și a unui colectiv
de autori pentru a elabora manualul de Istorie a Moldovei681, ceea ce CC PC(b) al Moldovei a
făcut la ședința din 25 noiembrie 1947. Astfel demnitarii moldoveni au preîntâmpinat ordinul
ministrului cu o lun ă înainte.
În pofida faptului c ă Planul-prospect al cursului și manuscrisul manualului de Istorie a
Moldovei au fost scrise în spirit marxist-leninist și a atitudinii proruse, reprezentând o îmbinare
de fapte veridice cu falsuri istorice, consider ăm discreditarea și persecutarea profesorului
N.Narțov drept un exemplu de imixtiune a organelor politice în via ța instituțiilor de înv ățământ
superior. Cazul dat, conform opiniei oficiale, trebuia s ă servească drept înv ățătură pentru istoricii
moldoveni, ca ace știa să determine cu mai mult ă precauție volumul, concep ția și locul Istoriei
Moldovei în cursul general de istorie a URSS.
Lui Narțov i s-a propus s ă facă parte din comisia pentru elaborarea manualului și să
contribuie cu studiile sa le, dar probabil, sim țindu-se ofensat, a refuzat propunerea. A.Lazarev în
articolul Cum a fost scris ă Istoria Moldovei menționa: „Din p ăcate, profesorul Nar țov a lăsat ca
ambiția să învingă bunul sim ț, ca interesele personale s ă le predomine pe cele ob ștești”682. Dintr-
un certificat al sec ției Institu ții Superioare de Înv ățământ a CC PC(b) al Moldovei afl ăm că
N.Narțov s-a adresat c ătre șeful secției propagand ă și agitație al CC PC(b)M tov. C.Cernenko cu
rugămintea despre reabilitarea sa ca savant ce a lucrat asup ra problemelor is toriei Moldovei.
Profesorului Nar țov i s-a comunicat c ă întrebarea despre reabilitarea sa poate fi rezolvat ă doar pe
calea particip ării lui active în lucrul științific. Acest fapt ne sugereaz ă că membrii comisiei sus-
numite au fost lipsi ți prin discreditarea lui Nar țov de rezultatele cercet ărilor sale, întâmpinând
dificultăți în elaborarea manualului.
În vederea execut ării ordinului ministrului Kaftanov, Comisia Superioar ă de Atestare de pe
lângă Ministerul Înv ățământului Superior al URSS abia la 14 iulie 1950 a reexaminat teza de
doctor a profesorului N.Nar țov și a verificat-o cu privire la corespunderea cerin țelor față de
lucrările de acest gen. În urma examin ării s-a decis de a l ăsa neschimbat ă decizia Comisiei de
Atestare din 17.03.1945 cu privir e la conferirea gradului științific de doctor lui N.Nar țov în baza
susținerii publice a tezei la 03.10.1944 în cadrul Universit ății din Asia Mijlocie cu tema
„Destinele istorice ale Basarabiei și Moldovei”683. Cu toate acestea, N.Nar țov nu a fost angajat în
nici o institu ție de înv ățământ superior sau de cercet ări până în anul 1956. În ace ști ani,

681 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.161.
682 AN RM. F.2991, inv. 5, d. 23, f.133.
683 AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252, f.13.

165menționează Narțov în fișa personal ă de eviden ță a cadrelor, a tr ăit din pensia de invalid684.
Considerăm că destalinizarea, hot ărârile Congresului XX al PCUS au f ăcut posibil ă
reîntoarcearea sa în rândul oamenilor de știință. La 1 mai 1956 N.Nar țov în baza concursului din
13 aprilie 1956, este angajat în calitate de cercet ător științific superior la Institutul de Istorie,
Limbă și Literatur ă – șef al Muzeului de Arheologie685. În aceast ă funcție N.Narțov activeaz ă
până la 5 decembrie 1960, când este concediat în leg ătură cu pensionarea686.
Cazul lui Nar țov este un exemplu tipic al imixtiunii organelor politice în via ța instituțiilor de
învățământ superior. Întreruperea brusc ă al carierei sale este legat ă de concuren ța dintre tinerii
istorici sus ținuți de organele de partid și istoricii consacra ți, mai în vârst ă. Dornic de afirmare,
relativ tân ărul Mohov a ac ționat hotărâtor în discreditarea nu numai a lui Nar țov, dar și a lui
Senkevici și a altor istorici, construindu- și cariera, în mare parte, pe criticile aduse acestora.
Întreruperea carierei de istoric a lui Nar țov se datoreaz ă în parte și faptului c ă acesta era evreu,
din care cauz ă în 1948 a fost învinuit de rusofobie, devenind astfel „ țap ispășitor” al
antisemitismului existent în cercurile conduc ătoare sovietice din epoca stalinist ă târzie687. În
acest caz, ne solidariz ăm cu opinia lui A.Lazarev care men ționează: „Dacă în pofida
neajunsurilor semnalate de avize și recenzii, lucrarea lui Nar țov ar fi fost publicat ă în anul 1947
în calitate de manual, chiar și în acest ca z lucrarea dat ă ar fi jucat, fie m ăcar temporar, un rol
pozitiv, în primul rând, ca una dintre etapele de devenire a istoriografiei sovietice moldovene ști
și ca primul și, deocamdat ă, singurul manual de istorie pentru studen ți, întrucât cu ajutorul lui
aceștia ar fi studiat istoria ținutului natal mai u șor decât f ără nici un material didactic”688. Ne
pare cu atât mai pre țios acest manual nepublicat, cu cât acesta n-a pl ăcut regimului, iar
„plagierile”689 făcute de Nar țov din autorii români și germani ar fi contribuit, posibil, la o
cunoaștere mai obiectiv ă a istoriei.
După ce în anul 1947 CC PC(b)M ordonase preg ătirea unui manual de istorie a Moldovei,
în 1948 N.Mohov și-a prezentat propunerea de periodizare și schița cronologic ă, în 1949
membrii Institutului de Istorie, Limb ă și Literatur ă au încheiat preg ătirea machetei Cursului de

684 AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252, f.3.
685 AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252, f.20-21.
686 AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252, f.36.
687 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.210.
688 Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей . În: Нистру , 1989, № 2, п.129-130.
689 La ședința Consiliului Institutului Koroliov ( șeful Catedrei de Istorie Universal ă) menționa „La o examinare mai
atentă a manualului și a cursului de lec ții la istoria Moldovei lui Nar țov observ ăm că aici a fost împrumutat, mai
exact, copiat de la istorici germani și români. Dac ă manualul și prelegerile se deosebesc cu ceva de istoricii germani
și români, aceasta-i în m ăsura în care o traducere proast ă se deosebe ște de original”. A se vedea: Universitatea
Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000) , ). Chișinău: Tipografia Universit ății Pedagogice de
Stat „Ion Creang ă”, 2000, p. 46.

166istorie a Moldovei; au fost tip ărite apoi 300 de exemplare. Editorii erau A.Udal țov și L.Cerepnin
din Moscova, istorici i republicani Ia.Grosul și N.Mohov și ministrul educa ției din RSSM,
A.Lazarev690. Macheta cursului (referitor la aceast ă machetă a cursului de Istorie a Moldovei nu
se utilizeaz ă în istoriografie termenul de „manual”691, iar autorul N.Mohov nu a pretins la aceast ă
titulatură pentru lucrarea sa) era un produs tipic al er ei staliniste târzii. Aceasta urma o schem ă
marxistă ortodoxă și simplificat ă. Fiecare parte a c ărții corespundea unei forma țiuni social-
economice (triburile primitive, feudalism, capitalism, socialism). Fiecare perioad ă istorică era
apoi descris ă în ordinea „corect ă”: mai întâi, sub raportul dezvolt ării mijloacelor de produc ție și
a relațiilor de produc ție, apoi în termenii suprastructurii politice și, în sfârșit, din perspectiva
dezvoltării culturii. Fiecare fraz ă trăda lipsa de respect pentru cercetarea științifică și, de
asemenea, absen ța complet ă de studii științifice asupra istoriei Moldove i. Singurele surse la care
se făceau referiri erau clasicii marxism-leninismului și lucrările lui Stalin. Cartea era plin ă de
declarații categorice asupra evenimentelor din trecutul îndep ărtat, bazate doar pe unele dintre
remarcile incidentale ale lui Lenin692.
Versiunea mitului moldovenesc și etnogeneza prezenta te în aceast ă carte erau noi și radicale.
Se presupunea c ă valahii – geto-dacii romaniza ți, din dintre Nistru, Dun ăre și Carpați – s-ar fi
contopit cu popula ția slavă. Unirea valahilor cu slavii de su d a dus la etnogeneza româneasc ă.
Unirea valahilor cu slavii de r ăsărit a produs etnogeneza moldovean ă. Iar deosebirea dintre
români și moldoveni î și avea originea în faza istoric ă a „națiunii burgheze” din secolul al XIX-
lea693. Aceasta implica o apreciabil ă diferență dintre cele dou ă națiuni și limbile lor și
corespundea conceptului limbii moldovene ști ca limb ă slavă sau romano-slav ă.
Influența ruseasc ă și slavă asupra istoriei Moldovei, a șa cum era descris ă în volum, era
zdrobitoare: to ți fruntașii politici și culturali basarabeni se presupunea c ă fuseseră influențați de
„marele popor rus și de cultura lui avansat ă”. Atașamentul prorus culmina cu interpretarea
anexării Basarabiei în 1812 și cu formula r ăului mai mic. Politica colonial ă țaristă subiectiv ă și
opresiunea na țională și socială au fost complet trecute cu vederea, în timp ce consecințele
pozitive obiective ale anexării au fost subliniate: raidurile t ătarilor au fost stopate, dezvoltarea
economic ă, politică și cultural ă au fost accelerate, produsele bas arabene s-au putut vinde pe

690 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.208.
691 Wilhelmus Petrus Van Meurs în lucrarea „Che stiunea Basarabiei în istoriografia comunist ă”, atribuie acestei
machete denumirea de manual, ceea ce dup ă părerea noastr ă nu este corect, când lucrarea dat ă a fost publicat ă doar
în 300 de exemplare și nu avea acest statut, nefiind numit ă astfel de nici un recenzent. Acele 300 de exemplare erau
destinate cercurilor de istorici pentru a fi discutat și analizat.
692 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.210.
693 Курс истории Молд aвии. Чaсть I (от древнейших времен до Великой Октябрьской Соци aлистической
Революции ). Кишинев : Штиинца , 1949, p.35-46.

167piețele Rusiei, ideile ruse ști înaintate au ajuns la Chi șinău, iar revolu ționarii ru și au întărit
mișcarea revolu ționară din Moldova. Influența poporului rus a fost tratat ă drept absolut pozitiv ă,
iar toate consecin țele negative au fost blamate, sub entitatea abstract ă „țarism ”. Administra ția
țaristă a fost apreciat ă drept un factor pozitiv , cu toate viciile sale694.
Atașamentul prorusesc domina con ținutul, în vreme ce ata șamentul prosovietic se remarca
prin absen ță. Nu se f ăcea nici o referin ță la familia popoarelor sovietice și foarte pu ține la
presupusa legătură naturală dintre popoarele moldovean, rus și ucrainean . Cartea con ținea, de
asemenea, și semne ale unui ata șament promoldovean. Erau accentuate unicitatea și trăsăturile
specifice ale istoriei moldovene ști, ceea ce nu se mai întâmplase niciodat ă înainte. Guvernarea
țaristă era condamnat ă pentru planurile ei de ru sificare a poporului moldovean și intenția de a
distruge cultura sa, ceea ce constituia, de asemenea, o atitudine demn ă d e a f i r e m a r c a t ă în
contextul evalu ării pozitive a aceluia și regim din Basarabia. În plus, autorii încercau s ă
demonstreze r ădăcinile locale ale mi șcării revolu ționare din Basarabia, de și se știa că mulți
dintre revolu ționari erau ucraineni și ruși. Comandantul militar rus Grigori Kotovski era
glorificat ca faimosul fiu al poporului moldav , deși era etnic rus695. Acest lucru implica faptul c ă
autorii defineau poporul moldovenesc alternativ, fie cu un concept teritorial, fie cu unul etnic.
Totuși, în ambele cazuri patrioti smul local, solidaritatea și mândria na țională erau pe cale de a fi
fabricate, ca factor mobilizator. Ar trebui observat c ă, totuși, atât naționalismul rus, cât si cel
moldovean erau subsumate struct urii ortodox-comuniste a manualului și nu, ca în studiile de mai
târziu, conceptului sovietic de „prietenie a popoarelor”696.
Macheta a fost trimis ă, spre luare de cuno ștință și discutare, institu țiilor științifice și
universităților din Moscova, Leningrad, Kiev, Od esa, Voronej, Tartu, Kazan, Cern ăuți, Minsk,
Tbilisi, Ta șkent și din alte ora șe. Din toate aceste centre universitar e au parvenit zeci de avize,
observații și deziderate de care s-a ținut cont la redactar ea textului manuscrisului697.
La sfârșitul anului 1949, de la Institutul de Isto rie al Academiei de Științe a URSS la CC
PC(b) din RSSM a sosit o scrisoare prin care se anun ța că va avea loc discutarea machetei
Cursului de Istorie a Moldovei și direcția Institutului de Is torie al Academiei de Științe a URSS
roagă de a delega pe cineva pe ntru a participa la discu ție, de asemenea s ă se confirme numele

694 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.223-235.
695 După unele surse posibile r ădăcini poloneze dinspre tat ă, dar ucrainean dinspre mam ă; Wilhelmus Petrus Van
Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.223-235
696 Cozma V., Dolghi A. Primul manual universitar – prima sintez ă de istorie a Moldovei. În: Revista de Istorie a
Moldovei, nr.3 (71), iulie-septembrie 2007, p.48.
697 Ibidem.

168persoanelor. La Moscova a fost delegat grupul de autori A. Lazarev – pre ședintele Comisiei de
elaborare a cursului, N.Mohov, Ia.Grosul, D. Șemiakov, N. Berezneakov698.
În luna ianuarie a anului 1950, persoanele su s-numite au asistat la discutarea machetei
primului volum al Istoriei Moldovei la institutele de istorie și la universit ățile din Kiev,
Moscova, Leningrad699, de la care au primit „recomand ări și sfaturi pre țioase” de care urmau s ă
țină cont la elaborarea cursului de sintez ă, menit să servească și în calitate de manual universitar.
Potrivit celor invita ți să comenteze „macheta”, aceast ă folosire a termenului „Moldova” era prea
liberală. Se considera, de asemenea, c ă era perfect clar publicului cititor c ă teritoriul Basarabiei
nu era totuna cu teritoriul RSSM. Is toricii se întreceau în a dovedi c ă, deoarece regiunea
Hotinului apar ținea acum Ucrainei, revoltele de la Hotin f ăceau parte și ele din istoria Ucrainei,
și nu ar trebui tratate în manual700. Astfel, istoria neamului nostru, practic, a fost scris ă de
persoane incompetente în domeniu, cele scri se de autorii „autohtoni” erau recenzate și practic re-
scrise de istoricii de la Moscova, Kiev etc.
Deși macheta manuscrisului a fost discutat ă la diferite institu ții de învățământ și științifice
din URSS, opera aceasta r ămânea să fie nejustificat ă științific și fără bază izvoristic ă bine
cizelată, fără argument ări ferme și precise și apoi, dup ă cum men ționează însuși Artiom Lazarev:
„CC al PC(b) al Moldovei ținea la control permanent desf ășurarea scrierii și nivelul științific al
cursului de sintez ă a Istoriei Moldovei. Biroul CC PC (b) din Moldova asculta anual la ședințele
sale raportul pre ședintelui comisiei în problema dat ă, aprecia starea de lucruri, «acorda ajutorul
necesar», d ădea «o serie de noi recomand ări și sfaturi» de care țineam seama atât în munca
organizatoric ă, cât și în procesul cercet ărilor științifice”701. Totul se ținea sub un control riguros,
pentru ca s ă fie scrisă o istorie marxist-leninist ă și să nu se găsească cineva care s ă scrie vreo
propoziție care să conțină adevărul istoric despre neamul nostru.
În 1951, în libr ăriile din Chi șinău a apărut primul dintre cele dou ă volume ale c ărții История
Молдавской ССР . Editorii erau Udal țov și Cerepnin702, care figuraser ă și printre editorii
machetei. Spre deosebire de Курс истории Молдавии , noua apari ție a fost în general bine
primită. Recenzia din Вопросы истории conchidea c ă, exceptând câteva neajunsuri minore,
cartea constituia un eveniment ma jor în istoriografia sovietic ă. O recenzie absolut pozitiv ă
descoperim în Moldova Socialist ă din 2 iulie 1952, cu titlul Un prinos la dezvoltarea culturii

698 AOSP RM, F.51, inv.9, d.314, f. 53.
699 Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей . În: Нистру , 1989, № 2, п.135.
700 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996, p.212.
701 Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей . În: Нистру , 1989, № 2, п.135-136.
702 История Молдавии / Редкол . : Я. Гросул , А. Лазарев , Н. Мохов . Т.I. От древнейших времен до Великой
Октябрьской социалистической революции / Под ред. А.Удальцева (отв. ред.) и Л.Черепнина . Кишинев :
Шкоала советикэ , 1951. 654 с.

169moldovene ști de P.Ipatenco. Aducerea unor citate aici ne scute ște de orice comentariu, întrucât
acestea dezv ăluie în totalitate caracterul atât „ științific”, cât și ideologic al acestei prime sinteze
(manual universitar pentru studen ți): „Numai în învoielile (libertățile democratice – A.D.)
Moldovei Sovietice a putut fi scris ă istoria adev ărată a poporului moldovenesc”703, „Luminarea
faptelor istorice cu farul înv ățăturii marxist-leniniste are o mare însemn ătate pentru educarea
ideincă-politică a truditorilor din republica noastr ă, pentru lichidarea afirma țiilor false ale
istoriografiei române, care schimonosesc adev ărul istoric, pentru a otr ăvi conștiința norodului
truditor, pentru a cleveti marele p opor rus.” În concluzie autorul men ționează: „În întregime
«Istoria Moldovei» volumul I îi un prinos ma re la dezvoltar ea culturii moldovene ști, națională
după formă și socialist ă după conținut, un spor al științei istorice sovietice”704.
Cel de-al doilea volum al Istoriei Moldovei , publicat la doi ani dup ă moartea lui Stalin,
conține unele puncte de vedere și concepte deosebite. Primul lucru: lipsa complet ă a referirilor la
literatura și sursele istorice, în cea mai bun ă tradiție stalinist ă erau cita ți doar Marx, Engels,
Lenin și Stalin. Spre deosebire de lucr ările din perioada interbelic ă, cartea con ținea date despre
unele eșecuri ale mișcării revolu ționare din Moldova . Se observ ă că sovietele locale sprijiniser ă
Guvernul Provizoriu în 1917-1918, în vreme ce bol șevicii locali nu reu șiseră să întreprind ă o
acțiune decisiv ă împotriva Sfatului Țării. Revoltele de la Tighina, Hotin și Tatarbunar erau
caracterizate ca slabe, izolate, prost preg ătite și rău conduse705. În acest sens, al doilea volum era
mai onest decât scrierile anterioare și relativ mai pu țin propagandistic.
Reinterpretarea evenimentelor avea s ă devină acum trăsătura permanent ă a istoriografiei
moldovene ști. La prepararea primei sinteze, is toricii moldoveni „au descoperit” c ă, de fapt,
sovietele preluaser ă puterea la Chi șinău și în alte ora șe la sfârșitul lui decembrie 1917 – începutul
lui ianuarie 1918. Autorii au punc tat preluarea puterii revolu ționare la Chi șinău la 14 ianuarie
1918, ca dat ă oficială a instalării oficiale a Puterii sovietice în Basarabia. Acest nou mit avea o
mare putere de legitimare: dac ă Puterea sovietic ă fusese instalat ă în 1918, atunci în 1940 ea
fusese „restabilit ă”. Potrivit c ărții, Basarabia fusese „eliberat ă” în 1940, iar guvernarea sovietic ă

703 Ипатенко П. Ун принос ла дезволтаря културий молдовенешть (Речензие лa кaртя: История Молд aвской
ССР , том.1, Кишинев , 1951). În: Молдова Советикэ , 2 юлие 1952.
704 Ипатенко П. Ун принос ла дезволтаря културий молдовенешть (Речензие лa кaртя: История Молд aвской
ССР , том.1, Кишинев , 1951). În: Молдова Советикэ , 2 юлие 1952; Дыков И. История Молдовей . Вол. 1. În:
Октомбрие , 1952, № 1, п.90-96;
705 История Молдавской ССР . Т. II. От Великой Октябрьской революции до наших дней / Под. ред.
С.Трапезникова (отв. ред.) и Н.Мохова . Кишинев : Шкоала советикэ , 1955, c.213.

170fusese „restabilit ă”706. Expunerea istoriei pol itice era contaminat ă de panslavismul rus care
propaga „misiunea eliberatoare” a Impe riului Rus în Europa de Sud-Est707.
Volumul II al Istoriei Moldovei editat în 1955708, pornea de la cli șeele istoriografiei sovietice
că în ianuarie 1918, în Basarabia a biruit Puterea sovietic ă, care a fost în ăbușită de „România
burghezo-mo șierească”, iar la 28 iunie 1940 a fost eliberat ă pe cale pa șnică de către URSS. În
acest context, era vehiculat ă ideea cum c ă moldovenii din stânga Nistrului (unde în 1924 se
constituise o republic ă autonom ă în componen ța Ucrainei – RASSM) s-au reunit cu cei din
dreapta Nistrului, formând Republica Sovietic ă Socialist ă Moldoveneasc ă (2 august 1940) în
componen ța URSS și împreun ă au pășit pe calea „construc ției socialiste”709. Al doilea volum
trata în chip preponderent anii de dup ă 1917. „Patriotismul sovietic” era mai u șor de remarcat,
dar referirile cu privire la „prietenia popoarelor” și „ajutorul fr ățesc” erau mult mai pu țin
frecvente decât în manualele de mai târziu. Poporul moldovean fusese „reunit” în 1940, dup ă ce
în 1918 fusese „rupt cu for ța” de către români. În 1917 revolu ția „eliberase” poporul
moldovenesc de „opresiunea social ă și națională”. Spre deosebire de aceasta, din 1917 pân ă în
1940, „muncitorii din Basarabi a au luptat pentru reuni ficarea cu patria mam ă sovietică, pentru
eliberarea de sub exploatarea capitalist ă și opresiunea str ăină”. „Regimul român colonial” se
spunea c ă interzisese folosirea limbilor rus ă și ucrainean ă în școli, iar „reprimarea limbii
moldovene ști” și „politica de românizare” sunt condamnat e. În general, regimul românesc era
condamnat pentru „oprimarea social ă” și doar apoi pentru „ocupa ția străină”.
Sfatul Țării era în continuare consid erat un subiect primejdios și activitățile lui (îndeosebi
voturile privind Unirea) și ale acelor „na ționaliști burghezi moldo-români ” erau doar pe scurt
menționate. Aten ția acordat ă rolului independent al moldovenilo r în propria lor istorie era de
asemenea redus ă: nici o adunare spontan ă pentru crearea fie a Republicii Autonome, fie a
Republicii Unionale nu era men ționată, iar rolul conduc ător al revolu ționarilor ru și în mișcarea
bolșevică locală și instaurarea guvern ării sovietice în Basarabia era men ționat în mod repetat, în
vreme ce activit ăților popula ției indigene i se acorda doar o aten ție trecătoare.
În opinia noastr ă, prima sintez ă de Istorie a Moldovei era o mixtur ă de naționalism și
comunism. Structura lucr ării era marxist ă, bazată pe dezvoltarea economic ă și lupta de clas ă.

706 История Молдавии / Редкол . : Я. Гросул , А. Лазарев , Н. Мохов . Т.I. От древнейших времен до Великой
Октябрьской социалистической революции / Под ред. А.Удальцева (отв. ред.) и Л.Черепнина . Кишинев :
Шкоала советикэ , 1951, c.214.
707 Dragnev D., Jarcu țchi I. Știința istorică din Moldova în anii 1946-2006. În: Revist ă de Istorie a Moldovei.
Ianuarie-iunie 2006, nr.1-2, p.5.
708 История Молдавской ССР . Т. II. От Великой Октябрьской революции до наших дней / Под. ред.
С.Трапезникова (отв. ред.) и Н.Мохова . Кишинев : Шкоала советикэ , 1955. 436 с.
709 Dragnev D., Jarcu țchi I. Știința istorică din Moldova în anii 1946-2006. În: Revist ă de Istorie a Moldovei.
Ianuarie-iunie 2006, nr.1-2, p.5.

171Revoltele țăranilor din secolul al XVII-lea, ale narodnicilor, revolu țiile din 1905 și 1917 erau
toate prezentate pe larg, în ace ști termeni. Totu și, atașamentul na țional prorus și promoldovean
câștiga teren. Din cauza subiectelor impuse și a istoricilor de la Mosc ova, care au jucat un rol
decisiv în preg ătirea acestui volum, na ționalismul rus era mai evident în primul volum. Istoricii
de profesie de pe malul stâng jucaser ă un rol predominant în preg ătirea celui de-al doilea volum.
Prin urmare, destalinizarea și revoluțiile în politica local ă și în știința istorică au asigurat o
perspectiv ă foarte diferit ă asupra istoriei moldovene ști în cea de-a doua edi ție, din anii ’60.
Primul volum, editat în anul 1951 și reeditat în anul 1962, reflect ă perioada „din timpurile
cele mai str ăvechi pân ă la Marea Revolu ție Socialist ă din Octombrie”710. Lucrarea este compus ă
din 6 sec țiuni. Al doilea vol um, editat în 1955 și reeditat în 1964, cuprindea doar calea de o
jumătate de secol, parcurs ă de „poporul moldovenesc”, de la victoria revolu ției din februarie în
Rusia pân ă la mijlocul secolului al XX-lea. Volumul era compus din 8 sec țiuni711. Faptul c ă
primul volum cuprindea limite cr onologice incomparabil de mari fa ță de jumătate de secol relatat
în volumul doi, și faptul că primul volum era compus din 6 sec țiuni, iar al doilea din 8, este de
asemenea un truc al istoricilor sovietici pentru a demonstra c ă de la „instalarea Puterii sovietice
în RSSM” societatea a cunoscut o „î nflorire” în toate domeniile vie ții și că Basarabia a fost
ocupată de „România regal ă” cunoscând în cadrul acesteia „un regres evident”.
Procesul de elaborare a primul ui manual universitar, a primei sinteze de istorie a Moldovei
a avut loc sub controlul stri ct al organelor de partid și de stat din URSS și RSSM. Datorit ă
importanței ce i se acorda acestei prime sinteze, în procesul elabor ării au avut loc și luptele dintre
istorici pentru posturile prestigioase din institu țiile de cercet ări științifice din republic ă și pentru
susținerea partidului, ceea ce re prezenta, de fapt, o carier ă strălucită. Marii înving ători, după cum
s-a dovedit, au devenit N.Mohov și Ia.Grosul, iar marele învins – N.Nar țov.
Odată publicate, cele dou ă volume ale manualului-sintez ă au reprezentat în acela și timp, prin
conținutul lor și schimbarea paradigmei istorice: moartea lui Stalin și începutul liberaliz ării
hrușcioviste. Primul volum reprezint ă o lucrare tipic stalinist ă (publicat ă în anul 1951), cu
caracter pur propagandistic, cu referin țe, în cea mai mare parte, numai la clasicii marxism-
leninismului și la operele lui Stalin. Al doilea volum este totu și relativ mai onest și conține mai
puține lozinci ideologice, referin țe la operele lui Stalin.

710 История Молдавии / Редкол . : Я. Гросул , А. Лазарев , Н. Мохов . Т.I. От древнейших времен до Великой
Октябрьской социалистической революции / Под ред. А.Удальцева (отв. ред.) и Л.Черепнина . Кишинев :
Шкоала советикэ , 1951. 654 с.
711 История Молдавской ССР . Т. II. От Великой Октябрьской революции до наших дней / Под. ред.
С.Трапезникова (отв. ред.) и Н.Мохова . Кишинев : Шкоала советикэ , 1955. 436 с.

1724.4. Abordarea problemei anex ării Basarabiei la Imperiul Rus în operele clasicilor
marxism-leninismului și manualele de istorie sovietice
Bazându-se pe concep țiile elaborate anterior, anun țând alte idei gene rate de noile condi ții
politice de dup ă instaurarea Puterii sovietice în Ru sia, V.I. Lenin în calitate de șef al Guvernului
a întreprins primii pa și pe calea realiz ării dezideratului strategic – modificarea mentalit ății
maselor în scopul atragerii lor de partea cauzei revolu ției ca prim ă etapă a creării societății
sovietice. Guver nul sovietic a în țeles că schimbarea mentalit ății maselor putea fi realizat ă prin
modificarea con științei istorice, trecerea înv ățământului istoric pe principii marxiste.
Sistemul politic și social-economic din Uniunea Sovietic ă a avut drept baz ă teoretică
ideologia marxist-leninist ă. Iar la baza politicii Stat ului sovietic în domeniul științei și
învățământului istoric a stat concep ția materialist ă asupra istoriei, în baza c ăreia conform noilor
cerințe trebuia s ă se cerceteze și studieze istoria. Transformarea marxismului din teorie în
dogmă, în Rusia, a început cu publicarea lucr ărilor lui G.Plehanov, V.Lenin care au acomodat
tezele marxiste la realit ățile istorice și politice. Ideile lui Marx și Lenin au devenit șabloane fiind
considerate geniale – canonizate.
Cu toate acestea istoricii sovietici urm ărind direc ția trasată de ideologii pa rtidului sau de
chiar primii lideri ai Statului sovietic în dive rse perioade, au abordat anumite probleme contrar
opiniilor clasicilor marxism-leninism ului, atunci când tezele expuse de ace știa nu conveneau
ambițiilor noilor lideri. Una dintre pu ținele astfel de probleme abordate o constituie cea a
politicii externe a imperiului Rus în general și a problemei anex ării Basarabiei la Imperiul Rus în
particular.

4.4.1. „Clasicii” marxism-leni nismului despre români și politica expansionist ă a
Imperiului Rus
Am putea presupune c ă ideologii și istoricii din Uniunea sovietic ă nu cunoșteau adev ărata
opinie a lui Marx cu pr ivire la problema men ționată și respectiv ideologii și istoricii sovietici nu
puteau să abordeze istoria Imperiului Rus cu adev ărat de pe principiile marxiste și că aceștia nu
au avut „fericita” ocazie s ă cunoască lucrarea publicat ă la Bucure ști în anul 1964 cu titlul „K.
Marx, Însemnări despre români (Manuscrise inedite) ” ce ofer ă informații detaliate despre
politica expansionist ă a imperiului rus în Europa de Sud-Est și nemijlocit despre politica
imperială față de principatele Române și cea din Basarabia. Îns ă lucrările precum și scrisorile lui
K.Marx și F.Engels au fost publicate în URSS în limba rus ă în numeroase edi ții și volume, iar
cea mai complet ă cuprindea 37 de volume și erau larg r ăspândite în toate bibliotecile din URSS.
Chiar și aceste volume alc ătuite cu „grij ă” de redactori bine preg ătiți conțin numeroase lucr ări și

173scrisori ai clasicilor marxi ști în care se observ ă clar atitudinea lor fa ță de politicile expansioniste
și imperiale ale Imperiului Țarist și populația ce locuia pe teritoriul Basarabiei.
În Volumul 9 al „Operelor complete”, autorul men ționează „Valahii, sau daco-românii,
care constituie popula ția majoritar ă în regiunea situat ă între Dun ăre și Nistru constituie un popor
mixt, apar ține de biserica ortodox ă și vorbește într-o limb ă care se trage de la cea latin ă și în
multe privin țe amintește de cea italian ă. Dintre ace știa, locuitorii Transilvaniei și Bucovinei sunt
supuși ai Imperiului Austriac, iar locuitorii Basarabiei ai Imperiului Rus; Popula ția Moldovei și
Valahiei, unicele dou ă cnezate unde rasa daco-român ă a atins organizarea politic ă, are cnezii s ăi,
nominal sunt vasali ai Por ții, iar de-facto se afl ă sub controlul Rusiei”712.
Referitor la opera țiile militare din timpul R ăzboiului Crimeei K.Marx men ționează că
„[…] autorit ățile ruse au emis ordinul de a da foc ora șelor și satelor în cazul apropierii
inamicului. Acest ordin este și mai ridicol, întrucât ru șilor le este foarte bine cunoscut c ă românii
basarabeni vor regreta plecarea lor nu mai mult de cât românii din Valahia și Moldova”713.
În „Savoia, Nisa și Rinul” publicat ă în volumul 13, autorul men ționează „de două ori în
acest secol Rusia a intrat în alian ță cu Franța, și de fiecare dat ă scopul sau temeiul alian ței a
servit împ ărțirea Germaniei. Prima dat ă pe o plut ă la Tilsit. Rusia a cedat împ ăratului francezilor
și drept recompens ă și-a luat Prusia. Pentru aceasta ea a primit libertate de ac țiune în Turcia; ea
s-a grăbit să ocupe (A.D.) Basarabia și Moldova și să-și deplaseze armatele sale peste Dun ăre.
[…]”714
Iar Principatele Dun ărene! De la intrarea lui Petru Cel Mare în Principatele Dun ărene
Rusia avea grij ă de „independen ța” lor. La congresul din Nemirof (1737) împ ărăteasa Anna a
cerut de la sultan independen ța Principatelor Dun ărene sub protectoratul rusesc. Ecaterina a II-a
la congresul de la Foc șani (1772) a insistat asupra independen ței cnezatelor sub protectorat
european. Aceste h ărțuieli au continuat și în timpul lui Alexandru I, care le-a realizat,
transformând Basarabia în provincie ruseasc ă (Pacea de la Bucure ști 1812). Nicolai al II-lea, de
asemenea ia fericit pe români prin Kiselev, pr in „Regulamentul Organic” care este în vigoare
până astăzi, care a instaurat îngrozitoarea șerbie, în timp ce toat ă Europa se bucura de acest code
al libertății. Alexandru al II-lea cu un pas a mi șcat politica de un secol și jumătate a înainta șilor

712 Karl Marks i Fridrih Jengel's. Britanskaja Politika.— Dizrajeli. — Jemig ranty. — Madzini v Londone. — Turcija
În Karl Marks i Fridrih Jengel's. Sochinenija. Izdanie vt oroe. Gosudarstvennoe Izdatel'stvo Politicheskoj Literatury,
Moskva, 1957, Tom 9, c.7.
713 Karl Marks. Dejstvija sojuznogo flota. — Polozhenie v dunajskih knjazhestvah . — Ispanija. — Vneshnjaja
torgovlja anglii. London, pjatnica, 15 sentjabrja 1854 g. În Karl Marks i Fridrih Jengel's. Sochinenija. Izdanie
vtoroe. Gosudarstvennoe Izdatel'stvo Politichesk oj Literatury, Moskva, 1958, Tom 10.c. 495
714Fridrih Jengel's, Savojja, Nicca i Rejn . În Karl Marks i Fridrih Jengel's. Sochinenija. Izdanie vtoroe.
Gosudarstvennoe Izdatel'stvo Politicheskoj Literatury, Moskva, 1959, Tom 13.c.629.

174săi, prin cvasi-unirea Principatelor Dun ărene sub conducerea lui Cuza. Fogt îns ă face concluzia
că, datorită acestei uniri sub vasalul rus, „Principat ele vor deveni un bastion împotriva înaint ării
Rusiei spre sud”” 715.
F.Engels în Politica extern ă a țarismului rus men ționează următoarele „Turcia credincioas ă
Franței, a încheiat pacea în 1812 la Bucure ști, cedând Basarabia. Congresul de la Viena a adus
Rusiei regatul Poloniei, astfel c ă la ea au fost alipite aproape 9/ 10 din fostul teritoriu polonez
[…] Dacă față de cuceririle Ecaterinei, șovinismul rus avea unele scuze – nu vreau s ă zic
justificări, atunci referitor la cuceririle lui Alexa ndru despre acestea ni ci nu poate fi vorba.
Finlanda este populat ă de finlandezi și suedezi, Basarabia – de români, Polonia de polonezi. Aici
deja nici nu putem vorbi despre reunirea triburilor înrudite dispersate, ce poart ă nume rus, aici
avem de a face cu cuceriri violente de teritorii str ăine, cu un jaf simplu”716.
De asemenea F. Engels în scrisoarea adresat ă românului Ioan N ădejde scrie la 4 ianuarie
1888: „Voi românii trebuie s ă cunoașteți țarismul, voi suficient l-a ți simțit pe propria experien ță
datorită „Regulamentului Organic” al lui Kiselev, în ăbușirii răscoalei din 1848, dublei cuceriri a
Basarabiei, numeroaselor invazii în țara voastr ă, care a fost pentru Rusia doar o etap ă în calea
spre Bosfor. Țarismul este sigur c ă independen ța voastră se va sfâr și în ziua când, se va realiza
visul său – cucerirea Constantinopolului. Pân ă atunci țarismul v ă va ademeni cu promisiunea de
a smulge Transilvania româneasc ă din mâinile ungurilor; și aceasta în timp ce doar din cauza
țarismului ea r ămâne separat ă de România. Atunci când va c ădea despo ția Peterburgului, nu va fi
în Europa nici Austro-Ungaria”717 Engels scrie clar – „dubl ă cucerire a Basarabiei”, în notele de
subsol se face explica ția că la 1812 „Basarabia a tr ecut” la Rusia, iar conf orm Tratatului de la
Berlin, Basarabia (de sud) a fost întoars ă Rusiei. Comentariile sunt de prisos.
Lenin face unele incursiuni istorice în istoria medieval ă a Rusiei și cea modern ă,
evidențiind unele tr ăsături distinctive ale procesului istoric, deve nind astfel ni ște șabloane pe
care nimeni nu îndr ăznea să le pună la îndoial ă în istoriografia sovietic ă. Lenin a apreciat Rusia
drept un stat colonial, iar politica extern ă a țarismului – expansionist ă. În situa ția când
învățământului istoric din Rusia țaristă moștenit de bol șevici a fost desfiin țat iar Facult ățile de
științe sociale au luat locul facult ăților de istorie, dar ele preg ăteau cadre doar pentru organele de
partid și de stat deoarece și învățământul istoric școlar fusese suprimat. Astfel, în primele 2

715 Karl Marks, Gospodin Fogt. — VIII. Da-da Fogt i ego issledovanija . În Karl Marks i Fridrih Jengel's.
Sochinenija. Izdanie vtoroe. Gosudarstvennoe Izdatel'st vo Politicheskoj Literatury, Moskva, 1959, Tom 14. c.511.
716Fridrih Jengel's. Vneshnjaja politika russkogo carizma În K. Marks i F. Jengel's. Sochinenija. Izdanie vtoroe.
Gosudarstvennoe Izdatel'stvo Politicheskoj Literatury, Moskva, 1962, Tom 22.c. 30-31
717 Fridrih Jengel's. Ioanu Njedezhde v Jassy . London, 4 janvarja 1888 g. 122, Regent's Park Road, N. W. În Karl
Marks i Fridrih Jengel's. Sochinenija. Izdanie vtoroe . Gosudarstvennoe Izdatel'stvo Politicheskoj Literatury,
Moskva, 1965, Tom 37. s.3-6

175decenii dup ă instaurarea puterii Soviet ice în Rusia istoricii au apreciat politica extern ă a
imperiului Rus în spirit marxist-le ninist, manifestând o fidelitate fa ță de teyele expuse de clasici.
Însă lucrurile s-au schimbat în a doua jum ătate a anilor 30.

4.4.2. Anexarea Basarabiei și politica expansionist ă a țarismului abordat ă în manualele
sovietice
Începând cu anul în 1934, dup ă venirea lui Hitler la putere în Germania și creșterea
pericolului unui r ăzboi mondial, pornind de la necesitatea educ ării patriotismului, Stalin decide
reintroducerea studie rii istoriei în școală și restabilirea facult ăților de istorie. S-au introdus în
programele școlare cursurile de Istorie a URSS și Istorie universal ă. Începând cu 1 septembrie
1934, au fost restabilite facult ățile de istorie a Universit ății de Stat din Moscova și a Universit ății
de Stat din Leningrad, apoi și în alte institu ții de învățământ superior, or, școala avea nevoie de
profesori de istorie,718 scopul fiind de a-i face pe studen ți adepți ai noii puteri și propagandi ști ai
acesteia. În manualele școlare și univesitare au devenit oblig atorii un pachet de afirma ții: Rusia
niciodată nu a dus r ăzboaie expansionist e, popoarele unul dup ă altul se alipeau la ea absolut
binevol, și pentru ele intrarea în imperiu era un fe nomen istoric progresist. Dar acest lucru nu a
anulat concep ția despre caracterul antipopular al autocra ției – în imperiul Țarist continua s ă
existe exploatarea, lupta de clas ă.
La 27 ianuarie 1936, pe primele pagini ale ziarelor Pravda și Izvestia a fost prezentat ă
comunicarea „Sovietului Comi sarilor Poporului al URSS și a CC PC(b) al Uniunii Sovietice” în
care se aprecia predarea istoriei , se constata mersul nesatisf ăcător al preg ătirii manualelor și
publicată Hotărârea CC și a Consiliului Comisarilor Poporului Cu privire la manualele de istorie
din 26.01.1936. Ziarele au publicat obiec țiile lui I.Stalin, A.Jdanov și S.Kirov asupra schi țelor
manualelor de istorie modern ă și de Istorie a URSS. În comunicare era subliniat c ă motivul
principal al neajunsurilor, prezente în știința istorică sovietică, sunt viziunile „antimarxiste,
antileniniste, anti științifice, asupra științei istorice, înr ădăcinate în rândul unor istorici”.
Tendințele periculoase și încercările de lichidare a istoriei ca știință, se menționa în comunicare,
sunt legate, în primul rând, de r ăspândirea concep țiilor greșite, specifice a șa-numitei „ școli
istorice a lui Pokrovski”719, care reflecta politica extern ă a imperiului Rus anume ca fiind
expansionist ă la fel ca și Lenin.

718 O rabote istoricheskih fakul'tetov gosudarstvennyh universitetov . În: Voprosy istorii, 1959, № 7, s.182
719 V Sovnarkome Sojuza SSR i CK VKP(b). O polozhenii v istoricheskoj nauke i prepodavanii istorii . În: Pravda,
27.I.1936.

176Anul 1938 pentru știință, și învățământul istoric din URSS a însemnat trecerea la
cercetarea, interpretarea și predarea istoriei pe baza concep țiilor staliniste utopice, falsificatoare,
expuse în Istoria Partidului Comunist (b) din toat ă Uniunea: Curs scurt. Editarea manualului
unic de istorie a Rusiei și a partidului bol șevic – a însemnat apari ția canonului manualului de
istorie, ce a determinat con ținutul și particularit ățile studierii și scrierii istoriei. Cursul Scurt se
referă la doar la perioada de dup ă anul 1917 a statului Sovietic. Da r instaurarea Puterii Sovietice
este reprezentat ă ca rezultat al luptei de clas ă, iar necesitatea propagandei patriotismului sovietic
nu lăsa loc unor critici la adresa politicii externe a Imperiului Rus. Iar politica extern ă promovat ă
de URSS, inclusiv fa ță de România nu l ăsa loc criticilor la adresa ac estor politici în istoriografie.
Manualele din care se studia istoria URSS începând cu sfâr șitul anilor 30 ai sec. XX
includeau: Istoria Partidului Comunist (al bol șevicilor) din toat ă Uniunea: Curs scurt720, care
servea drept suport de curs la orele de bazele marxism-leninismului până în anii 60. Istoria URSS
se studia dup ă Istoria URSS sub redac ția lui B.D. Grekov (vol. I) și M.V. Necikina (vol. II),
editat în anii 1939 și 1940. Printre autorii manualulu i figurau istorici renumi ți ca: S.N. Balk, C.C.
Dmitriev, N.M. Drujinin, M.V. Necikina, V.I. Piceta, L.V. Cerepnin ș.a. Manualul a fost scris la
un nivel științific înalt și a fost redactat de conducerea de partid. Cu toate acestea, a fost reeditat
de câteva ori în anii 1947, 1949 și 1954. Pe parcursul reedit ărilor, au fost introduse un șir de
corectări și complet ări. Aceste dou ă volume ale manualului au servit drept baz ă pentru studierea
istoriei Uniunii în universit ăți și institute pedagogice pe parcursu l a peste 15 ani. De remarcat c ă
în acest manual, elaborat la sfâr șitul anilor ’30, abordarea pe forma țiuni a istoriei nu este
utilizată: Istoria URSS este tratat ă cronologic, pe secole – din cele mai vechi timpuri pân ă la
sfârșitul sec.XVIII; XIX și XX aparte. În corespundere cu aceast ă periodizare, a avut loc
predarea/înv ățarea la facult ățile de istorie din institu țiile de înv ățământ superior.
Manualul universitar Istori a URSS volumul II, editat ă sub redac ția academicianului M.V.
Necikina cuprinde Istoria Rusiei în secolul al XIX-lea. Cu privire la pacea de la Bucure ști
autorii men ționează: „[…] Turcia nu era în stare s ă continue r ăzboiul. Ea a cerut pace, care a fost
încheiată la Bucure ști în mai 1812. Conform p ăcii de la Bucure ști Turcia nu mai putea s ă intre în
alianță cu Napoleon. LA Rusia s-au alipit Basara bia cu cet ățile Hotin, Bender, Akerman, Kilia și
Izmail. Hotarul dintre Rusia și Turcia se fixau pe râul Prut pân ă la vărsarea în Dun ăre. […] În
legătură cu evenimentele descrise a a vut loc un salt istori c în Istoria Moldovei. Alipirea la Rusia
a Basarabiei a avut o însemn ătate progresiv ă pentru acest ținut: ea a eliberat poporul de sub jugul
foarte greu al Turciei. În compara ție cu Rusia acelor timpuri Turcia era o țară profund înapoiat ă;

720 Istorija Vsesojuznoj kommunisticheskoj partii (bol'shevikov) : Kratkij kurs / Pod red. Komissii CK VKP(b);
Odobren CK VKP(b), 1938 g. Moskva : OGIZ- Gospolitizdat, 1946. 352 c.

177popoarele Moldovei, fiind incluse în sistemul de stat rus, nu doar s-au pomenit într-o situa ție mai
bună, dar ceia ce este deosebit de important, au aderat la o țară, care mergea în întâmpinarea unui
viitor mare, țară, în care cre șteu și se întăreau forțe progresiste, se dezvolta marea mi șcare
revoluționară, se constituia cultura progresist ă. Însuși Basarabia în timpul apropiat a devenit
locul de ac țiune al revolu ționarilor decabri ști”721. Manualele și lucrările publicate sub redac ția
M.Necikina în anii 1956, 1959 722, ș.a. reflectă acest eveniment în stilul prezentat mai sus.
Studiile istoricilor din RSS Moldoveneasc ă nu doar completau istoriografia sovietic ă, dar
în condițiile lipsei manualelor, constituia u suporturile didactice de baz ă ale întregului proces de
studii, fiind scrise de pe pozi țiile metodologiei marxist- leniniste, a partinit ății, cu înc ărcătura
ideologico-propagandistic ă „necesară”.
După ce încercarea profesorului N.NAr țov de a publica un manual universitar la cursul de
Ustoria Moldovei a suferit e șec, în anul 1947 CC PC(b)M ordonase preg ătirea unui manual de
istorie a Moldovei, în 1948, N.Mohov și-a prezentat propunerea de periodizare și schița
cronologic ă, în 1949, membrii Institutului de Istorie, Limb ă și Literatur ă au încheiat preg ătirea
machetei Cursului de istorie a Moldovei; au fost tip ărite apoi 300 de exemplare. Editorii erau
A.Udalțov și L.Cerepnin din Moscova, istoricii republicani Ia.Grosul și N.Mohov, și ministrul
educației din RSSM, A.Lazarev723.
Versiunea mitului moldovenesc și etnogeneza prezentate în aceast ă carte erau noi și
radicale. Se presupunea c ă valahii – geto-dacii romaniza ți, din dintre Nistru, Dun ăre și Carpați –
s-ar fi contopit cu popula ția slavă. Unirea valahilor cu slavii de sud a dus la etnogeneza
româneasc ă. Unirea valahilor cu slavii de r ăsărit a produs etnogeneza moldovean ă. Iar
deosebirea dintre români și moldoveni î și avea originea în faza istoric ă a „națiunii burgheze” din
secolul al XIX-lea724. Influența rusească și slavă asupra istoriei Moldovei, a șa cum era descris ă
în volum, era zdrobitoare: to ți fruntașii politici și culturali basarabeni se presupunea c ă fuseseră
influențați de „marele popor rus și de cultura lui avansat ă”. Atașamentul prorus culmina cu
interpretarea anex ării Basarabiei în 1812 și cu formula r ăului mai mic. Politica colonial ă țaristă
subiectivă și opresiunea na țională și socială au fost complet trecute cu vederea, în timp ce
consecințele pozitive obiective ale anexării au fost subliniate: raidurile t ătarilor au fost stopate,

721 Istorija SSSR . Tom II. Rossija v XIX veke. Krizis feodolizma. Utverzhdenie Kapitalizma. Pod redakciej chlen-
korespondenta Akademii nauk SSSR M.V.Nechkinoj. izdanie tret'e ispravlennoe i dopolnenoe. Moskva: Gos. izd-vo
politicheskoj literatury, 1954, s.64-65.
722 Istorija SSSR. T.1. S drevnejshih vremen do 1861 g. Pe rvobytno¬ obwinnyj i rabovlad el'cheskij stroj. Period
feodalizma / Pod red. M.V. Nechkinoj, B.A. Ryba kova [i dr.]. Moskva: Gospolitizdat, 1956. 896 c.
723 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996. 525 p.
p.208
724 Kurs istorii Moldavii . Chast' I (ot drevnejshih vremen do Velikoj Oktjabr'skoj Socialisticheskoj Revoljucii).
Kishinev: Shtiinca, 1949, s.35-46.

178dezvoltarea economic ă, politică și culturală au fost accelerate, produsele basarabene s-au putut
vinde pe pie țele Rusiei, ideile ruse ști înaintate au ajuns la Chi șinău, iar revolu ționarii ru și au
întărit mișcarea revolu ționară din Moldova. Influența poporului rus a fost tratat ă drept absolut
pozitivă, iar toate consecin țele negative au fost blamate, sub entitatea abstract ă „țarism ”.
Administra ția țaristă a fost apreciat ă drept un factor pozitiv , cu toate viciile sale725.
Deși macheta manuscrisului a fost discutat ă la diferite institu ții de învățământ și științifice
din URSS, opera aceasta r ămânea să fie nejustificat ă științific și fără bază izvoristic ă bine
cizelată, fără argument ări ferme și precise și apoi, dup ă cum men ționează însuși Artiom Lazarev:
„CC al PC(b) al Moldovei ținea la control permanent desf ășurarea scrierii și nivelul științific al
cursului de sintez ă a Istoriei Moldovei. Biroul CC PC (b) din Moldova asculta anual la ședințele
sale raportul pre ședintelui comisiei în problema dat ă, aprecia starea de lucruri, «acorda ajutorul
necesar», d ădea «o serie de noi recomand ări și sfaturi» de care țineam seama atât în munca
organizatoric ă, cât și în procesul cercet ărilor științifice”726. Totul se ținea sub un control riguros,
pentru ca s ă fie scrisă o istorie marxist-leninist ă și să nu se găsească cineva care s ă scrie vreo
propoziție care să conțină adevărul istoric despre neamul nostru.
În 1951, a ap ărut în libr ăriile din Chi șinău primul dintre cele dou ă volume ale c ărții Istoria
RSS Moldovene ști, vol.I (în limba rus ă – Istorija Moldavskoj SSR). Editorii erau Udal țov și
Cerepnin727. Iar volumul II în anul 1955728.
Referitor la Pacea de la Bucure ști și Anexarea Basarabiei autorii „Istoriei RSS
Moldovene ști” în primul volum publicat în 1951 și reeditat în anul 1967, nu fac de cât s ă
reproducă practic pasajele din manualele editate la Moscova sub redac ția M.V. Necikina:
„Conform p ăcii de la Bucure ști Turcia a cedat Rusiei teritoriul dintre râul Prut și Nistru cu
cetățile Hotin, Bender, Ackerman, Chilia și Ismail, care a primit mai târziu numele de
Basarabia. […]
Alipirea Basarabiei la Rusia a avut o însemn ătate progresist ă pentru popula ția acestui
ținut. Ea a fost un moment de r ăscruce în via ța poporului Moldovenesc, ca re în urma acestui act
istoric și-a legat pentru totdeauna viitorul și soarta sa de marele popor rus prieten și în felul
acesta a primit posibilitatea s ă grăbească dezvoltarea economic ă și cultural ă a ținutului dintre
Prut și Nistru.

725 Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia comunist ă. Chișinău: Arc, 1996. p.223-235
726 Art'om Lazarev. Kum a fost skrisje istorija Moldovej. În: Nistru, 1989, № 2, p.135-136.
727 Istorija Moldavii / Redkol.: Ja. Grosul, A. Lazarev, N. Mohov. T.I. Ot drevnejshih vremen do Velikoj
Oktjabr'skoj socialisticheskoj revoljucii / Pod red. A.Ud al'ceva (otv. red.) i L.Cherepnina. Kishinev: Shkoala
sovetikje, 1951.
728 Istorija Moldavskoj SSR . T. II. Ot Velikoj Oktjabr'skoj revoljucii do nashih dnej / Pod. red. S.Trapeznikova (otv.
red.) i N.Mohova. Kishinev: Shkoala sovetikje, 1955.

179Populația ținutului a fost smuls ă din sistemul Im periului Otoman și eliberat ă de sub
asuprirea feusal ă barbară a turcilor, sub care gemuse mai multe secole. […]”. În continuare
sunt prezentate efectele pozitive pe care le-a avut administra ția rusă asupra popula ției
Basarabiei.729
Istoricii sovietici au cunoscu t opinia clasicilor marxism-le ninismului despre politica
expansionist ă a Imperiului Rus și nemijlocit despre anexarea Basarabiei. Autorii men ționează
clar: teritoriul dintre Prut și Nistru era populat cu popula ție româneasc ă, Imperiul Rus a
promovat o politic ă expansionist ă și colonial ă, iar Basarabia în anul 1812 a fost ocupat ă de
către Imperiul Rus. De asemenea și V.Lenin în lucr ările și scrisorile sale apreciaz ă că Imperiul
Rus a promovat o politica extern ă expansionist ă și colonială.
Cu toate acestea, istoricii sovietici urm ărind direc ția trasată de ideologii partidului sau de
chiar primii lideri ai Statului Sovietic în diverse perioade, au abordat unel e probleme ale istoriei
Rusiei contrar opiniilor clasicilor marxism-le ninismului. În manualele de istorie pentru
învățământul superior și cel preuniversitar din Uniunea Sovietic ă, politica expansionist ă a
Imperiului Țarist este apreciat ă ca fiind eliberatoare, se men ționează că Rusia niciodat ă nu a dus
războaie expansioniste, popoarele se al ipeau la ea absolut benevol, și pentru ele intrarea în
imperiu era un fenomen istoric progresist . Educarea tinerilor genera ții în conformitate cu aceste
manuale a dus la deformarea con științei istorice și naționale a popoarelor înglobate în URSS și
nemijlocit a con științei românelor din Basarabia, actul anex ării teritoriului dintre Prut și Nistru
fiind încă apreciată de o parte de aceasta drept eliberare….

***
 Instituirea sistemului înv ățământului sovietic superior avea drept scop principal nu de a
pregăti cadre pentru economia na țională, cât de a modela con știința locuitorilor Basarabiei în
vederea constituirii unei mase de popula ție loială regimului. Prin urmare, dezvoltarea
învățământului superior în RSSM era necesar ă pentru a demonstra popula ției autohtone c ă
regimul sovietic instituit are o fa ță umană orientată spre bunăstarea popula ției și că are o mai
mare grijă de ea decât Statul român în perioada interbelic ă.
 Un criteriu important la angajarea cadrelor calificate în primul deceniu postbelic în
RSSM, pe lâng ă deținerea diplomei de studii, apartenen ța națională și de partid, originea
geografic ă era și faptul dac ă specialistul în timpul r ăzboiului a fost sau nu pe teritoriul dintre

729 Istorija RSS Moldovenesht' . Volumul I. (din timpurile chele maj strjevek' pynje lf Marja revolucie sochialistje
din oktombrie)ju Sub red. L.V.Cherepnin, Ja.S.Grosu l, Ju.G. Ivanov, N.A.Mohov sh.a. Kishinjeu: Kartja
Moldlvenjaskje, 1967, 380-381.

180Prut și Nistru. Adic ă dacă a fost supus influen ței „ideologiei burgheze, mo șierești, fasciste
etc.”
 Majoritatea speciali știlor angaja ți în învățământul superior din RSSM în anii 1944-1946
au locuit în an ii 1941-1944 în ora șul Buguruslan, sau în a lte regiuni ale URSS, și puțini
dintre angaja ți s-au aflat în Ba sarabia în aceast ă perioadă. Speciali știi care n-au fost în
evacuare în anii 1941-1944 sau și-au făcut studiile în România erau considera ți periculo și
pentru Statul sovietic, deoarece se considera c ă au fost supu și ideologiei burgheze, fasciste
etc.
 Lipsa cadrelor didactico- științifice de înalt ă calificare era problema principal ă pentru
toate facult ățile și secțiile de istorie ale institu țiilor de înv ățământ superior din RSSM, ceea
ce diminua calitatea procesului in structiv-educativ. Pentru preg ătirea istoricilor marxi ști,
instituțiile de înv ățământ superior din RSSM aveau nevoie de cadre marxiste calificate.
Întrucât popula ția autohton ă a fost supus ă „ideologiei burgheze, fasciste”, și nu inspirau
încredere Puterii sovietice, majoritatea cadrelor în primii ani postbelici erau aduse din alte
regiuni ale URSS. Abia dup ă absolvirea primelor promo ții de istorici marxi ști, pregătite în
condițiile regimului totalitar, în strict ă corespundere cu ideologia marxist-leninist ă, corpul
profesoral al facult ăților de istorie din RSSM a început s ă fie completat cu cadre locale.
 Majoritatea studen ților, în primii ani postb elici, reprezentau popula ția alogen ă. Abia la
începutul anilor ’50 num ărul studen ților autohtoni a început s ă crească – în leg ătură cu
creșterea bun ăstării popula ției, creșterea unei noi genera ții educate în condi țiile regimului
sovietic.
 Studierea istoriei na ționale în RSSM în perioada anilor 1944-1965 a oscilat între
studierea unor elemente ale istoriei Moldovei în cadrul Cursului de Istorie a URSS și
studierea acesteia în cadrul Cursului de Istorie a Moldovei , curs separat. Istoria Moldovei în
ambele cazuri era abordat ă ca parte component ă a istoriei popoarelo r Uniunii Sovietice.
 Procesul de elaborare a manualului de Istorie a Moldovei reprezint ă realitatea rela țiilor
dintre institu țiile de înv ățământ superior și de cercet ări, și organele de partid și de stat, un
exemplu al imixtiunii statului în activitatea didactico- științifică. Manualul de Istorie a
Moldovei a fost nu un rezultat al activit ății științifice a autorilor, ci un rezultat al presiunilor
ideologice și politice asupra istoricilor, al luptei dintre savan ți pentru func ții academice.
 În manualele de istorie pentru înv ățământul superior și cel preuniversitar din Uniunea
Sovietică, politica expansionist ă a Imperiului Țarist este apreciat ă ca fiind eliberatoare, se
menționează că Rusia niciodat ă nu a dus r ăzboaie expansioniste, popoarele se alipeau la

181ea absolut benevol, și pentru ele intrarea în imperiu era un fenomen istoric progresist .
Educarea tinerilor genera ții în conformitate cu aceste manuale a dus la deformarea
conștiinței istorice și naționale a popoarelor înglobate în URSS și nemijlocit a con științei
românelor din Basarabia, actul anex ării teritoriului dintre Prut și Nistru fiind înc ă
apreciată de o parte de aceasta drept eliberare….

ÎNCHEIERE
În urma cercet ării politicii Statului sovi etic în domeniul înv ățământului istoric superior în
perioada anilor 1944-1965, am ajuns la urm ătoarele concluzii:
 Politica Statului sovietic în domeniul înv ățământului istoric superior în perioada anilor 1944-
1965 a fost abordat ă în istoriografia sovietic ă, dar și postsovietic ă doar tangen țial. Majoritatea
cercetătorilor au avut scopul s ă analizeze știința și învățământul în anumite perioade, iar tema
propusă cercetării în complexitatea sa nu a fost abordat ă într-un studiu separat.
 Ideologia marxist-leninist ă servind drept baz ă teoretică pentru politica Stat ului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior, pentru înv ățământul și știința istorică, a pretins la
adevăr universal, a negat dreptul la existen ță a altor idei, sisteme teoretice și filosofii.
 Teoria marxist ă a apreciat drept determinant rolul fact orului economic în procesul istoric, a
evidențiat în procesul evolu ției societății umane forma țiuni social-economice care se deosebesc
una de alta prin modul de produc ție, și a trasat teza: „con știința socială a oamenilor reflect ă
existența socială a acestora”. Iar moto rul istoriei, în accep țiune marxist ă, este lupta de clas ă.
Absolutizarea factorului economic și negarea altora, a asem ănat marxismul mai mult cu utopiile
sociale și cu religiile decât cu teoriile științifice. Transformarea marxismului în dogm ă a început
în Rusia cu publicarea lucr ărilor lui G.Plehanov, V.Lenin care au acomodat teoria la realit ățile
istorice și politice. Ideile lui Marx și Lenin au devenit șabloane fiind considerate geniale.
 Marxism-leninismul este unica teorie de reorganizare a societ ății care a trecut controlul prin
practică. Practica a demonstrat c ă marxismul s-a transformat din teorie în doctrin ă dogmatic ă.
Istoria fiind considerat ă „varietate a ideologiei” inclus ă în sistemul ideologic, înv ățământul
istoric a devenit instrument al Statului sovietic în realizarea politicilor sale. Transformarea
sistemului educa țional în mijloc de îndoctrinare a societ ății nu a fost întâmpl ătoare, ea a fost
concepută în viziunea lui Lenin asupra științei și învățământului și în Programul PC(b) din Rusia.
 I.Stalin a instituit un aparat dur de reprimare, inclusiv fizic ă, a oricărei opoziții în rândul
savanților istorici, a împ ărțit societatea în adep ți și dușmani ai Puterii sovietice. Numero și
savanți istorici în anii ’20-’30, dar și ’40, au fost supu și represiunilor, unii chiar executa ți.

182 Constituirea modelului sovietic al înv ățământului istoric superior a reprezentat un proces
complex de transform ări, orientate spre lichid area structurilor prerevolu ționare ale științei
istorice și de institu ționalizare a unor structuri noi, subo rdonate partidului-stat. Politica și
ideologia fuzionând cu știința istorică a produs un fenomen f ără precedent în istorie – fenomenul
științei reprimate, ea fiind nu doar obiectul represiunilor, dar și subiectul acestora; istoricii – au
devenit complici și jertfe ale regimului totalitar, unii, apologe ți ai politicii reac ționare, slugi
credincioase ale elitei de conducere pentru care ra ționamentele și scopurile politice erau criteriu
mai important decât adev ărul științific și istoric.
 În perioada postbelic ă, Statul sovietic a acordat o aten ție deosebit ă restabilirii și consolid ării
învățământului istoric – au fost restabilite facult ățile de istorie și instituționalizate altele noi.
 Dictatul ideologic dur al epoc ii staliniste a avut consecin țe negative asupra înv ățământului
istoric superior. Transformarea științei istorice în instrument al politicii de partid a dus la
deformarea cercet ărilor istorice. Campaniile ideologice au dus mai mult la înfiltrarea spiritului de
frică, slugarnic, și nu a celui științific, de crea ție și gândire liber ă.
 Conținutul înv ățământului istoric a devenit extrem de ideologizat. În planurile de studii
dominau disciplinele ideologice, iar temele la di sciplinele istorice erau formulate prin prisma
marxism-leninismului și a luptei de clas ă. Absolven ții facultăților de istorie aveau misiunea s ă
educe patriotismul sovietic popula ției în teritoriu. Apelul la istorie servea propagandi știlor în
argumentarea liniei politi ce promovate de partid și justificarea legitimit ății Puterii sovietice.
 Campania contra cosmopolitismului a afectat toate sferele științei, învățământului și culturii.
Desfășurarea campaniei la facult ățile de istorie avea un caracter general acceptat de demascare și
condamnare a cosmopoli ților. Oricine se împotrivea, putea fi acuzat de „cosmopolitism”,
„poclonire în fa ța occidentului”, clasat drept „du șman al poporului”. Presiunile și controalele au
transformat istoricii în executori servili ai instruc țiunilor de partid.
 În plan extern, lupta ideologic ă dintre Est și Vest se înte țește, în plan intern, se în ăsprește
controlul asupra activit ății didactico- științifice a istoricilor, rela țiilor cetățenilor cu str ăinătatea,
mijloacelor de informare în mas ă, se limiteaz ă accesul la literatura de peste hotare etc.
 În RSSM, Statul sovie tic a promovat o politic ă antinațională de discriminare a popula ției
autohtone, c ăreia i s-a îngr ădit accesul în primii ani postbelici la catedrele universitare, la func ții
academice de conducere și la studii universitare, fiind suspectat ă de naționalism, contacte cu
„fasciștii români și germani” etc.
 Rezoluțiile și hotărârile Congresului XX al PCUS, car e au criticat cultul personalit ății lui
Stalin și au făcut o bre șă în ideologia totalitar ă, au avut consecin țe contradictorii asupra

183învățământului istoric superior. Deoarece, pe de o parte, istori cii puteau deja s ă se îndoiasc ă de
corectitudinea principiilor expuse în Cursul scurt – pe de alt ă parte, ei sperau s ă găsească
limitele libert ății în deciziile Congresului, lipsa c ărora stopa cercet ările. Ca rezultat a ap ărut o
altă situație în știința istorică – de confuzie și de incertitudine.
 Anii „dezghe țului” hrușciovist au fost perioada eliber ării parțiale de dogmatism, – par țială,
deoarece se c ăuta soluția în „înțelegerea pe nou a lui Marx”. Nu se admitea nici o critic ă la
adresa ideologiei comuni ste. Orice negare, fie și parțială, a dogmei, era aspru pedepsit ă.
Posibilitatea unor cercet ări, științifice cu adev ărat, depindea de conjunctura politic ă.
Învățământul și știința istorică au obținut doar o „libertate limitat ă”.
 După destituirea lui Hru șciov, în toate domeniile vie ții sociale a început procesul de
restalinizare. Istoricii au început s ă revină în scrierea istoriei la tezele expuse în Cursul scurt .
 În RSSM, obiectivul principal al înv ățământului istoric soviet ic era modelarea con științei
locuitorilor în vederea constituirii unei mase de popula ție loiale regimului.
 Dezvoltarea înv ățământului superior în RSSM era necesar ă pentru a demonstra popula ției
autohtone c ă regimul sovietic instituit are o fa ță umană orientată spre bunăstarea popula ției și că
are o mai mare grij ă de ea decât Statul român în perioada interbelic ă.
 Pentru preg ătirea istoricilor, institu țiile de înv ățământ superior din RSSM aveau nevoie de
cadre marxiste. Întrucât popula ția autohton ă nu inspira încredere Pute rii sovietice, majoritatea
cadrelor universitare în primii ani postbelici erau aduse din alte re giuni ale URSS. Abia dup ă
absolvirea primelor promo ții, pregătite în corespundere cu id eologia marxist-leninist ă, corpul
profesoral al facult ăților de istorie din RSSM a început s ă fie completat cu cadre locale.
 Istoria na țională în RSSM în anii 1944-1965 a fost studiat ă inițial sub forma unor teme în
cadrul Cursului de Istorie a URSS, începând cu anul 1957 în calitate de curs separat. În ambele
cazuri istoria Moldovei era abordat ă ca parte component ă a istoriei URSS.
 Implicarea organelor de partid și de stat în procesul de elaborare a manualului de Istorie a
Moldovei reprezint ă un exemplu al imixtiunii statului în activitatea didactico- științifică.
Manualul de Istorie a Moldovei a fost un rezultat al presiunilor ideologice și politice asupra
istoricilor, și nu al activit ății științifice a autorilor.
 Prin determinarea și analiza politicii statului sovietic precum și a impactului acesteia în
domeniul înv ățământului istoric superior se contribuie la desovietizarea, demistificarea istoriei,
condamnarea crimelor regimului comunist.

184BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE

I. Documente de arhiv ă
Arhiva Na țională a Republicii Moldova (AN RM)
Fondul 2991 – Ministerul Înv ățământului RSS Moldovene ști
Documente cu privire la activitatea Ministerului și a institu țiilor subordonate.
Anii 1944-1965.
1. Inventarul 1, d.1.
2. Inventarul 5, d. 2, 4, 6, 9, 11, 14, 15, 16, 22, 23, 26, 57, 58, 59, 78, 81, 94, 141, 175, 181; 3. Inventarul 9a, d. 24, 43, 64, 69, 78, 87.
Fondul 1961 – Institutul Pedagogic din Chi șinău
Documente cu privire la activitatea Institutului Pedagogic din Chi șinău. Anii 1943-1960.
4. Inventarul 1, d. 2, 3, 4, 6, 9, 12, 24, 41, 71, 105, 106, 128, 148, 171, 174, 181, 193, 221, 224,
240, 256, 265, 286, 292, 337, 338, 366, 367, 417.
Fondul 3143 – Institutul de Înv ățători din B ălți
Documente cu privire la activitatea Institutului de Înv ățători din B ălți. Anii 1945-1954.
5. Inventarul 1, d. 2, 3, 7, 20, 21, 23, 24, 27, 29, 31, 38, 39, 51, 52, 70, 90, 91, 105, 109, 122, 124, 124.
Fondul 3186 – Universitatea de Stat din Chi șinău
Documente cu privire la activitatea Universit ății de Stat din Chi șinău. Anii 1946-1965.
6. Inventarul 1, d. 2, 3, 8, 9, 13, 19, 23, 24, 26, 33, 34, 37, 39, 60, 66, 84,141,144, 161, 192, 204,
227, 233, 239, 241, 242, 250, 255, 277, 281, 282, 290, 300, 307, 312, 322, 334, 347, 358, 365, 368, 371, 400, 403, 414, 424, 425, 426, 438, 441, 450, 467, 468, 470, 479, 480, 491, 493, 511, 512, 519, 522, 559, 561, 567, 568, 569, 582.

Arhiva Organiza țiilor Social -Politice ale Republicii Moldova (AOSP RM)
Fondul 51 – Comitetul Central al Pa rtidului Comunist din Moldova
Documente cu privire la dirijarea și controlul activit ății instituțiilor de înv ățământ superior din
RSSM. Anii 1944-1965.
7. Inventarul 1, d. 3.
8. Inventarul 2, d. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 26, 35, 36, 37, 40, 65, 68, 69, 125, 126, 130, 131, 137, 140, 141, 144, 146, 147, 148, 150, 213. 9. Inventarul 3, d. 35, 36, 154, 155, 156, 267, 270, 274, 269, 264. 10. Inventarul 4, d. 331. 11. Inventarul 5, d. 2, 11. 12. Inventarul 7, d. 38, 285, 314, 315, 317, 336, 337, 539, 330, 331, 534, 544. 13. Inventarul 8, d. 38, 787 14. Inventarul 9, d. 314. 15. Inventarul 15, d. 222, 224, 226, 229, 231, 232, 233. 16. Inventarul 17, d.180,181, 194, 195, 198, 201, 242, 243. 17. Inventarul 18, d. 190, 232, 234, 238, 242, 243. 18. Inventarul 19, d. 250, 254, 255, 256, 259. 19. Inventarul 20, d. 26, 275, 276, 278, 311, 278. 20. Inventarul 21, d. 237, 249, 250, 277, 279, 283. 21. Inventarul 22, d. 237, 242, 244, 245, 246, 247, 251. 22. Inventarul 23, d. 205, 206, 207, 208, 210, 226. 23. Inventarul 24, d. 134, 188, 189,190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 200. 24. Inventarul 25, d. 205, 207, 208, 209, 214.

185Arhiva Științifică a Academiei de Științe a Moldovei
Fondul 1 – Filiala din RSSM a Academiei de Științe din URSS
AȘC AȘM, F 1, inv.3. d.1252
Fondul 3 – Institutul de Istorie, Limb ă și Literatur ă
Documente cu privire la activitatea Institutului de Istorie, Limb ă și Literatur ă. Anii 1952-1955.
AȘC AȘM, F.3, inv. 1, d.88, 98, 125, 126, 133.

II. Documente publicate
Culegeri de documente
1. O подготовке научно -педагогических кадров через аспирантуру . Из приказа Министра
высшего образования СССР от 4 июня 1948 г, № 795. În: Высшая школа . Москва ,
1957, с.290-291.
2. XVI съезд Всесоюзной Коммунистической Партии (б): ВКП (б). Съезд Москва
(СССР ).1930. Июнь 26-Июль 13: (16- ый: XVI съезд Всесоюзной Коммунистической
Партии (б): Стенографический отчет . – 2-е изд., стереотип . Москва ; Ленинград :
Московский рабочий , 1931. 781 с.
3. Докладная отдела науки , школ и культуры ЦК КПСС по РСФСР от 12 ноября 1956 г.
În: Вопросы истории , 1997, № 1, c.6.
4. Документ № 13. Из стенограммы выступления Секретаря ЦК ВКП (б) А.А.Жданов на
совещании в Агитпропе ЦК по вопросам пропаганды . În: Сталин и космополитизм , c.
46-51.
5. Документ № 140. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) о новом составе редколлегии
журнала „Вопросы истории ”. 04.04.1949. În: Сталин и космополитизм , c.350-353.
6. Документ № 144. Служебная записка сектора вузов агитпропа ЦК Д.Т. Шепилову об
итогах закрытых партийных собраний в МГУ , посввященных борьбе с
космополитизмом . 05.04.1949. În: Сталин и космополитизм , c.368-370.
7. Документ № 16. Постановление Политбюро ЦК ВКП (б) по вопросам работы Оргбюро
и Секретариата ЦК ВКП (б) от 13 апреля 1946 г. În: Политбюро ЦК РКП (б) – ВКП (б)
и Европа . Решения «особой папки ». 1923- 1939. Москва : РОССПЭН , 2001, с.33.
8. Документ № 17. Постановление Президиума ЦК КПСС „Об ознокомлении делегатов
ХХ Съезда Партии с неопубликованными документами В.И.Ленина ”. În:
Реабилитация : как это было . Документы Президиума ЦК КПСС и другие материалы .
В 3-х томах . Том 1. Март 1953-февраль 1956. Сост . Артизов А.Н., Сигачев Ю.В.,
Хлопов В.Г., Шевчук И.Н. Москва : МФД , 2000, с.352.
9. Документ № 18. Постановление Президиума ЦК КПСС о проведении закрытого
заседания ХХ Съезда Партии и утверждении докладчиком Н.С. Хрущева . În:
Реабилитация : как это было , с.352.
10. Документ № 182. „Положение ” (Устав ). О Коммунистической академии при ЦИК
СССР . 15 мая 1926 г. În: Организация советской науки в 1926-1932 гг.: Сборник
документов . Ленинград : Наука , Ленинградское отделение , 1974, c.233-237.
11. Документ № 19. Проект постановления оргбюро ЦК ВКП (б) „о журналах «Звезда » и
«Ленинград » с правкой И.В. Сталина . În: Сталин и космополитизм , с.66-72.
12. Документ № 20. Проект доклада „О культе личности и его последствиях ”
представленный Н.Хрущеву , П.Н. Поспеловым и А.Б. Аристовым . 18.февраля 1956 г.
În: Реабилитация : как это было , с.353-364.
13. Документ № 21. Докладная записка Р.А. Руденко К.Е. Ворошилову об отказе в
просьбе А.Ахматовой о реабилитации Л.Гумилёва . În: Реабилитация : как это было ,
с.159-160.

18614. Документ № 21. Продиктованные Н.С.Хрущевым дополнения к докладу «О культе
личности и его последствиях ». În: Реабилитация : как это было , с.364-379.
15. Документ № 211. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову о „засоренности ”
профессорско -преподавательского состава вузов г. Одессы . În: Сталин и
космополитизм , c.527-530.
16. Документ № 23. Протокол закрытого (утреннего ) заседания ХХ Съезда КПСС . 25
февраля 1956 г. În: Реабилитация : как это было , с.380.
17. Документ № 23. Текст выступления И.В. Сталина на приеме в Кремле в честь
Командующих родами войск советской армии с авторской рукописной правкой . 24
мая 1945 г. În: Сталин и космополитизм , с.23-24.
18. Документ № 235. Докладная записка агитпропа ЦК Г.А. Маленкову о результатах
проверки работы института истории АН СССР . În: Сталин и космополитизм , c.586-
589.
19. Документ № 242. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову об учебнике для
вузов „История СССР ” (т.1) . 14.12.1950. În: Сталин и космополитизм , c.611-613.
20. Документ № 25. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) „о выписке и использовании
иностранной литературы ” . 14.09.1946. În: Сталин и космополитизм , c.81-84.
21. Документ № 253. Письмо академика Е.С. Варги В.М. Молотову с просьбой дать ему
„указания ” по ряду научно -исторических вопросов . 24.01.1952. În: Сталин и
космополитизм , c.635.
22. Документ № 31. Докладная записка Г.Ф. Александрова В.М. Молотову и секретарю
ЦК ВКП (б) А.А. Кузнецову с предложением прекратить деятельность
антифашистского комитета советских ученых и еврейского антифашистского
комитета в СССР . 07.01.1947. În: Сталин и космополитизм , с.98-101.
23. Документ № 33. Докладная записка агитпропа ЦК А.А. Жданову по вопросу издания
„Черной книги ”. 03.02.1947. În: Сталин и космополитизм , c.103-104.
24. Документ № 33. Решение политбюро о ликвидации объединений еврейских писателей
и альманахов на еврейском языке . 08.02.1949. În: Государственный антисемитизм
СССР . От начала до кульминации , 1938-1953. Москва : Материк , 2005, c.380-383.
25. Документ № 37. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) об организации „судов чести ”.
28.03.1947. În: Сталин и космополитизм , c.108-109.
26. Документ № 38. План мероприятий по пропаганде среди населения идей советского
патриотизма . Документ агитпропа ЦК. 18 апреля 1947 г. Секретно . În: Сталин и
космополитизм , с.110-115.
27. Документ № 52. Из доклада А.А. Жданова „о международном положении ” на первом
совещании коминформа 25.09.1947 . În: Сталин и космополитизм , c.142-144.
28. Документ № 83. Постановление политбюро ЦК ВКП (б) о роспуске еврейского
антифашистского комитета в СССР . În. Сталин и космополитизм , c.193-195.
29. Документ № 87. Докладная записка агитпропа ЦК Г.М. Маленкову о руководстве
общественными науками в АН СССР . În: Сталин и космополитизм , c.203-205.
30. Документ №12. Из постановления политбюро ЦК ВКП (б) „вопросы оргбюро и
секретариата ЦК ВКП (б)”: об учреждении газеты агитпропа ЦК. În: Сталин и
космополитизм . 1945-1953. Документы Агитпрома ЦК / Под общ. ред. акад .
А.Н. Яковлева ; сост. Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . Москва : Материк , 2005, p.44-46.
31. Документ №137. Проект постановления секретариата ЦК ВКП (б) о закрытии
московского государственного еврейского театра . În: Сталин и космополитизм , c.380-
383.
32. Из резолюции ХХ Съезда Коммунистической Партии Советского Союза по отчетному
докладу Центрального Комитета КПСС . În: Высшая школа : Основные постановления ,

187приказы и инструкции / Под редакцией Л.И.Карпова и В.А.Северцева , Москва : Гос.
Изд-во „Советская Наука ”, 1957, с.3-4.
33. Инструктивное письмо Министерства высшего образования СССР от 7 августа 1954 г,
№ И.-65. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.369.
34. КПСС о комсомоле и молодёжи : Сборник документов , резолюций , решений съездов ,
конференций партии , Постановлений ЦК КПСС и других партийных документов
(1917-1961 гг. Москва : Молодая Гвардия , 1962.
35. КПСС о культуре , просвещения и науке . Сборник документов . Москва : Высшая
школа , 1963.
36. Культурное строительство СССР : Стат . сб., Москва : Госстатиздат , 1956.
37. Никита Сергеевич Хрущев . О культе личности и его последствиях . Доклад XX съезду
КПСС . În: Известия ЦК КПСС , 1989 г., № 3, с. 80-120.
38. О введении преподавания в вузах СССР Курса Основ научного коммунизма . Из
приказа министра высшего и среднего специального образования СССР от 27 июня
1963 г. În: Высшая школа / Под ред. Е.И. Войленко . Сб. основных постановлений ,
приказов и инструкций . В 2-х ч. Ч. I. Москва : Высшая школа , 1978, с.324.
39. О государственных зкзаменах по общественным наукам . Приказ Министра высшего
образования от 19 октября 1956 г, № 813. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.82-83.
40. О дискуссии по книге тов. Александрова „История западноевропейской философии ”.
În: Академия наук в решениях Политбюро ЦК РКП (б)-ВКП (б)-КПСС 1922.1991/1922-
1952. Сост . В.Д.Есаков . Москва : РОССПЭН , 2000, с.344-345.
41. О повышения качества лекций в высших учебных заведениях . Из пост aновления
Научно -методического совета при Министерстве высшего образования СССР 16-17 от
марта 1950 г. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.69-70.
42. О порядке приема зачетов по общественным наукам . Из инструктивного письма МВО
СССР от 15 ноября 1956 г, № И-121. În: Высшая школа . Москва , 1957.
43. О преподавании в вузах СССР Истории Коммунистической Партии СССР ,
Политической экономии , Диалектического и исторического материализма . Из приказа
Министерства высшего образования СССР от 3 июля 1956 г, № 555. În: Высшая
школа . Москва , 1957, с.80-82.
44. О преподавании в вузах СССР Истории Коммунистической Партии СССР ,
Политической экономии , Диалектического и исторического материализма . În: Высшая
школа . Москва , 1957, с.80-82.
45. О работе высших учебных заведений , о руководстве высшей школы . Из постановления
СНК СССР и ЦК ВКП (б) от 23 июня 1936 г. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.64.
46. Об улучшении материально -бытового обслуживания студентов . Из приказа Министера
высшего образования СССР от 17 июля 1952 г, № 1188. În: Высшая школа . Москва ,
1957, с.476.
47. Об улучшении постановки лабораторных занятий в высших учебных заведениях . Из
постановления Научно -методического совета при Министерстве высшего образования
СССР от 16-17 марта 1950 г. În: Высшая школа . Москва , 1957, с.70.
48. Положение о студенческих общежитиях высших учебных заведений Министерства
высшего образования СССР . În: Высшая школа . Москва , 1957, с.477-480.
49. Пост aновление о учебе на исторических факультетах государственных университетах .
În: Высшая школа : Основные постановления , приказы и инструкции . Москва : Совет .
наука , 1948, с.17.
50. Постановление № 638. „Об установление платности обучения в старших классах
средних школ и в высших учебных заведениях СССР и об изменении порядка
назначений стипендий ”. În: Собрание постановлений и распоряжений Правительства

188Союза Советских Социалистических Республик . С приложением алфавитно –
предметного указателя , № 1-14. Москва : 1943, c. 236-237
51. Постановление о создании факультетов общественных наук от 3 марта 1919 г. În:
Сборник декретов и постановлении Рабоче -крестьянского правительства по народному
образованию . Вып.II. – Москва : Высшая школа , 1920, с.16.
52. Постановление СНК СССР „О мероприятиях по улучшению массово -политической и
культурной работы и востановлению учреждений народного просвещения и
здравоохранения в районах МССР , освобожденных от немецко -румынских
оккупантов . În: Коллективизация крестьянских хозяйств в правобережных районах
Молдавской СССР : Сб. документов . Кишинев : Штиинца , 1969, с.81.
53. Постановление ЦК КПСС и Совета министров СССР „О мерах по улучшению
подготовки научных и научно -педагогических кадров ”. În: КПСС в резолюциях и
решениях съездов конференций и пленумов ЦК. Т.10, c.51-55.
54. Приказ Наркомпросса от 28 мая 1945 г. Oб обеспечении кадрами высших учебных
заведений . În: Основные постановления , приказы и инструкции . Москва : Совет . наука ,
1948, c.314.
55. Резолюция Пленума ЦК КПСС „О преодолении культа личности и его последствий ”.
30 июня 1956 года. În: КПСС в резолюциях и решениях съездов конференций и
пленумов ЦК. Том. 7. 1985, с.199-218.
56. Стенограмма совещания по вопросам истории СССР в ЦК ВКП (б) в 1944 году . În.
Вопросы истории , 1996, № 2, с.47-86
57. Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире ла прегэтиря кадрелор
штинцифико -педагожиче прин интермедиул аспирантурий . 25 юлие 1947. În:
Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор , конферинцелор Партидулуй Коммунист ал
Униуний Совиетиче ши але Пленарелор КЧ (1898-1986). Вол. ал оптуля . Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1989, п.173-177.
58. Хотэрыря КЧ ал ПК(б) дин тоатэ Униуня ку привире мэсуриле де ымбунэтэцире а
предэрий штиинцелор сочиале ын институцииле де ынвэцэмынт супериор . 6.08.1951.
În: Резолуцииле ши хотэрыриле конгреселор , Вол.8, п.283-287.
59. Хрестоматия по истории средних веков : В 3 т./Под ред. Н.П. Грацианского и
С.Д.Сказкина . Москва , 1949-1953.
60. Хрестоматия по новейшей истории . . Т.1- 3. Москва , 1960 – 1961
61. ХХ съезд Коммунистической Партии Советского Союза . 14.25 февраля 1956 года.
Стенографический отчет . Т.1. Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1956. 640 с.

Documente și materiale ale ideologilor comuni ști
1. Marx K. 18 Brumar al lui Bonapart. În: Опере алесе (ын трей волуме ), вол.1. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1977, p.460-566.
2. Marx K., Engels F. Contribu ții la critica economiei politice. În: Маркс , Энгельс . вол.1.
1977, p.585-619.
3. Ленин В. Префацэ ла традучеря ын лимба русэ а скрисорилор луй К. Маркс кэтре Л.
Кугельман . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 14. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ ,
1971, п.429-430.
4. Ленин В.И. Дезволтаря капитализмулуй ын Русия . În: Ленин В.И. Опере комплекте .
Вол. 3. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1969, п.1-685.
5. Ленин В.И. Деспре авантуризм . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол.25. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1973, п.256-260.
6. Ленин В.И. Деспре линия политикэ . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 22.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п.115-117.

1897. Ленин В.И. Кончептул економик ал народничисмулуй ши критика луй ын картя д-
луй Струве . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ ,
1968, п.389-598.
8. Ленин В.И. Кувынт де ынкейере ла рапортул ку привире ла програмул Партидулуй . 19
мартие . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ ,
1975, п. 212-214.
9. Ленин В.И. Кувынтаре роститэ ла Конгресул 1 женерал ал Консилиилор економией
национале дин Руссия . 26 май 1918. În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 36.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п.431-432.
10. Ленин В.И. Кэтре И.Ф. Арманд . 30 ноембрие 1916. În: Ленин В.И. Опере комплекте .
Вол. 49. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1977, п.371-402.
11. Ленин В.И. Материализм ши емпириокритичизм . În: Ленин В.И. Опере комплекте .
Вол. 18. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1971, п.7-427.
12. Ленин В.И. Префацэ . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 39. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1975, п.VII-XXIV.
13. Ленин В.И. Програмул Партидулуй Коммунист (ал болшевичилор ) дин Русия . În:
Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п.495.
14. Ленин В.И. Рапорт презентат ла Конгресул 2 Женерал ал Униунилор профессионале
дин Русия . 20 януарие 1919. În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 37. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1975, п.495-515.
15. Ленин В.И. Спечификул тактичий каре декурже дин челе арэтате май сус. În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 31. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п.177-179.
16. Ленин В.И. Статул ши револуция . În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 33. Кишинэу :
Картя молдовенеаскэ , 1975, п.1-138.
17. Ленин В.И. Сукчеселе ши греутэциле путерий советиче . În: Ленин В.И. Опере
комплекте . Вол. 38. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1975, п. 47-87.
18. Ленин В.И. Трей извоаре ши трей пэрць алкэтуитоаре але марксизмулуй . În: Ленин
В.И. Опере комплекте . Вол. 23. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1973, п. 45-53.
19. Ленин В.И. Че сынт «приетений нородулуй » ши кум луптэ еи ымпотрива сочиал –
демокрацилор ? În: Ленин В.И. Опере комплекте . Вол. 1. Кишинэу : Картя
молдовенеаскэ , 1968, п.141-387.
20. Маркс – Павлу Васильевичу Анненкову , 28 декабря 1846 г. În: Маркс К., Энгельс Ф.
Сочинения . Изд. второе . Т.27. Москва : Изд-во полит . литературы . 1961, с.401-412.
21. Маркс К. К критике гегелевской философии права . Введение . În: Маркс К., Энгельс Ф.
Сочинения . Том. 1. изд. второе . Гос. изд-во полит . литературы . Москва , 1955, с.414-
429.
22. Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Т.1. Книга I: Процесс
производства капитала În. Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.23.
Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.1-900.
23. Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Т.3. Книга III: Процесс капи –
талистического производства , взятый в целом . În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения .
Изд. второе . Т.25. Ч.1. Москва : Изд-во полит . литературы , 1962, с.29-505.
24. Маркс К. Капитал . Критика политической экономии . Том первый În. К.Маркс и
Ф.Энгельс . Сочинения . T.23. Изд. второе . Москва : Гос. Изд-во полит . литературы .
1960, c.772-773.
25. Маркс К. Критика готской программы . În: Маркс К., Энгельс Ф. Сочинения . Изд.
второе . Т. 19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.419.
26. Маркс К. Наброски ответа на письмо В.И. Засулич . Третий набросок . În: Маркс К.,
Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961,
с.416-421.

19027. Маркс К. Письмо в редакцию „Отечественных записок ”. În: Маркс К. и Энгельс Ф.
Сочинения . Изд. второе . Т.19. Москва : Изд-во полит . литературы , 1961, с.120.
28. Маркс К. Энгельс Ф. Идеоложия жерманэ . În: Опере алесе (ын трей вол.), вол.1.
Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1977, p.4-86.
29. Маркс К., Енгелс Ф. Манифестул Партидулуи Комунист . În: Опере алесе (ын трей
волуме ), вол.1. Кишинэу : Картя молдовенеаскэ , 1977, p.107-153.
30. Плеханов Г.В. Еще раз материализм . În: Плеханов Г.В. Избранные философские
произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы ,1956, с.442-447.
31. Плеханов Г.В. История русской общественной мысли În. Плеханов Г. В. Сочинения .
Т.XX. Москва -Ленинград : Гос. изд-во полит . литературы , 1925, с.3-363.
32. Плеханов Г.В. К вопросу о роли личности в истории . În: Плеханов Г.В. Избранные
философские произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы ,
1956, с.300-334.
33. Плеханов Г.В. О материалистическом понимании истории . În: Плеханов Г.В.
Избранные философские произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит .
литературы , 1956, с.236-266.
34. Плеханов Г.В. Об “экономическом факторе ”. În: Плеханов Г.В. Избранные
философские произведения в 5-ти тт. Т.2. Москва : Гос. изд-во полит . литературы ,
1956, с. 267-299.
35. Плеханов Г.В. Основные вопросы марксизма . În: Плеханов Г.В. Избранные
философские произведения в 5-ти тт. Т.3. Москва : Гос. изд-во полит . литературы ,
1956, с.124-196.
36. Плеханов Г.В. Открытое письмо к петроградским рабочим . În: Единство . 1917. 28
октября . http://libelli.ru/library/tema/sc/mar xism/n_w/pleh_nv.htm [Accesat 12.10.2008]
37. Сталин И.В. Ответ т-щу Иванову Ивану Филипповичу . În: К изучению истории
ВКП (б): Сб. материалов . Куйбышев , 1938, c. 7-11.
38. Сталин И.В. Сочинения . Т. 1-12 Москва : Гос. изд-во полит . литературы , 1951-1955.
39. Энгельс Ф. Введение к англ . изд. „Развития социализма от утопии к науке ”. În: Маркс
К. и Энгельс Ф. Сочинения . Изд. второе . Т. 22. Москва : Изд-во полит . литературы ,
1962, 299 с.
40. Энгельс Ф. Йозефу Блоху в Кёнигсберг . 21-22 сентября 1890 г. În: Маркс К., Энгельс
Ф. Сочинения . Изд. второе . Т.37. Москва : Изд-во полит . литературы , 1965, с.220-221.
41. Энгельс Ф. Письмо Конраду Шмидту 5 августа 1890 г. În: Маркс К., Энгельс Ф.
Сочинения . Изд. второе . Т. 37. Москва : Изд-во полит . литературы , 1965, c.370-372.

III. Monografii și studii
1. Accoce P. Ace ști bolnavi care ne guverneaz ă. Craiova: Edit. Tribuna, l993. 474 p.
2. Alfred B. Evans Jr. Soviet Marxism-Leni nism: The Decline of an Ideology. London:
Westport, CT. 1993. 246 p.
3. Boia Lucian. Mitologia științifică a comunismului. Bucure ști: Humanitas, 1999. 235 p.
4. Burlacu V. Institu țiile cultural-ed ucative din R.S.S. Moldoveneasc ă – instrument de
rusificare (1944-1950) În. Destin Românesc: Revist ă trimestrial ă de istorie și cultură,
Chișinău-București. 2002, nr.2, p.73-85.
5. Cojocaru Gheorghe E. Cominternul și originele „moldovenismului”: studiu și doc.
Chișinău: Civitas, 2009. 500 p.
6. Cozma V. Istoria Universit ății de Stat din Moldova. 1946-1996. Chi șinău: USM, 1996.
560 p.
7. Cozma V. Înv ățământul universitar în Sistemul științific și Educațional din Republica
Moldova. 1946-1996. Tez ă de doctor habilitat în științe istorice. Cu titlu de manuscris.
Chișinău, 1998.

1918. Georgescu V. Politic ă și istorie. Cazul comuni știlor români, 1944-1977. Bucure ști:
Humanitas, 2008. 153 p.
9. Moraru A. Istoria Românilor. Basarabia și Transnistria (1812-1993). Chi șinău: Universul,
1995. 560 p.
10. Moraru A., Știința istorică în contextul intereselor politice. Chi șinău: Pontos, 2003. 196 р.
11. Nancy Whittier Heer. Politics and History in the Soviet Union. Cambridge, Mass., MIT
Press, 1971. 324 p.
12. Negru E. Politica etnocultural ă în RASS Moldoveneasc ă. Chișinău: Prut Interna țional,
2003. 202 p.
13. Petrencu A. Basarabia în al Doilea R ăzboi Mondial 1940-1944. Chi șinău: Lyceum, 1997.
346 p.
14. Petrencu A. Înv ățământul istoric în România (1948-1989). Chi șinău: Știința, 1991. 112 p.
15. Popa Iulius, Universitatea de Stat „Alecu Ruso” din B ălți (1945-2005), Chi șinău: Litera
2005. 392 p.
16. Popper K. Lec ția acestui secol. Bucure ști: Nemira, 1998. 150 p.
17. Popper, K.R. Societatea deschis ă și dușmanii ei. Vol.II. Epoca marilor profe ții: Hegel și
Marx. Bucure ști: Humanitas, 1993. 445 p.
18. Rusnac Gh., Cozma V. Rectorii Universit ății de Stat din Moldova (1946-1993). Chi șinău:
CEP USM, 2005. 309 p.
19. Rusnac Gheorghe, Cozma Valeriu. Universita tea de Stat din Mo ldova (1996-2006). Vol.
II. Chișinău: CEP USM, 2006. 646 p.
20. Sergiu Mustea ță. Educația istorică – între discursul politic și identitar în Republica
Moldova, Chi șinău, Editura Pontos, 2010, 363 p.
21. Țaranu M. V. Lenin f ără machiaj: teroarea intelectualit ății sovietice. Chi șinău: Grafema
Libris, 2007. 220 p.
22. Țurcanu I, Istoricitatea istoriografiei: observa ții asupra scrisului istoric basarabean.
Chișinău: Arc, 2004. 264 p.
23. Țurcanu I. Bibliografia istoric ă a Basarabiei și Transnistriei. Chi șinău: Litera
Internațional, 2005, 704 p.
24. Țurcanu I. Istoria: receptare, cercetare, interpretare, Ia și: Junimea, 2006, 403 p.
25. Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chi șinău (1940-2000), ). Chi șinău:
Tipografia Universit ății Pedagogice de Stat „Ion Creang ă”, 2000. 386 p.
26. Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Isto riografia comunist ă.
Chișinău: Arc, 1996. 525 p.
27. Алаторцева А.И. 50 лет советской исторической науке . Москва : Наука , 1971. 527 c.
28. Алексеева Г.Д. Октябрьская революция и историческая наука . Москва : Изд-во
«Наука » 1968. 301 c.
29. Антонюк Д.И. Динамизм культурного строительства в советской Молдавии .
Кишинев : Картя молдовеняскэ , 1984. 343 c.
30. Афанасьев В.Г. Научно -техническая революция , управление , образование . Москва :
Политиздат , 1972. 431 с.
31. Барсенков А.С. Советская историческая наука в послевоенные годы (1945-1955).
Москва : Изд-во МГУ . 1988. 141 с.
32. Бернал Дж. Наука в истории общества . Москва : Изд-во иностр . лит. 1956. 736 с.
33. Большая цензура . Писатели и журналисты в Стране Советов . 1917-1956. Москва :
МФД . Материк , 2005. 752 с.
34. Булыгина Т.А. Общественные науки в СССР . 1945-1985 гг. (Монография ). Москва :
Изд-во МГУ , 2000. 240 с.

19235. Буторина М.А., Стратиевская И.К., Стратиевский К.В., Хохлов В.А. Ректоры
Приднестровского государственного университета им. Т.Г. Шевченко . Тирасполь :
Изд-во Приднестр . Ун-та, 2005.
36. Бутягин А.С., Салтанова Ю.А. Университетское образование в СССР . Москва :
МГУ , 1957. 296 c.
37. Бырка Г.И. Подготовка кадров высшей и средней квалификаций в МССР .
Кишинев : Штиинца , 1981. 132 с.
38. Бюллетень Министерства Высшего Образования СССР , 1953-1959, № 1-12.
39. Ваксберг А.И. Царица доказательств . Вышинский и его жертвы . Москва : А/О
„Книга и бизнес ”, 1992. 349 c.
40. Великий вождь и учитель Коммунистической Партии и советского народа . К
семидесятилетию со дня рождения И.В.Сталина . Москва , Отдел пропаганды и
агитации цк Вкп(б),1949.
41. Власть и диссиденты : из док. КГБ и ЦК КПСС / Арх. нац. безопасности при Ун-те
Джорджа Вашингтона (США ), Московская Хельсинская группа ; подгот . tекста и
коммент .: А.А. Макаров , Н.В. Костенко , Г.В. Кузовкин . Москва : Московская
Хельсинкая Группа , 2006. 280 с.
42. Волин Б. Тов. Сталин о сути и букве марксизма . În. Борьба классов . № 3-4, 1933.
с.30-39.
43. Волкогонов Д.А. Ленин : политический портрет . В 2-х кн. Кн.1. Москва : Новости ,
1994. 480 с.
44. Вопросы методики преподавания общественных наук в вузах . Свердловск : Свердл .
обком ВЛКСМ , ИПК при Уральском у-нте) 1969.
45. Всесоюзное совещание о мерах улучшения подготовки научно -педагогических
кадров по историческим наукам . (Всесоюзное совещание историков ). Москва , 18 –
21 декабря 1962. Москва : Наука , 1964. 519 с.
46. Гайдар Е., Мау В. Марксизм : между научной теорией и „светской религией ”
(либеральная апология ). În. Вопросы экономики . 2004, Т. 5, № 5, с. 4-27
47. Галкин К.Т. Высшее образование и подготовка научных кадров в СССР . Москва :
Гос. Изд-во „Советская наука ”, 1958. 175 с.
48. Голуб Ю.Г., Баринов Д.Б. Судьбы российской художественной интеллигенции в
условиях сталинского режима / Сарат . Гос. ун-т им. Н.Г. Чернышевского . Саратов ,
2002. 190 с.
49. Гореява Т. Политическая цензура в СССР . 1917-1991 гг. Москва : РОСПЭН , 2002,
400с.
50. Гречухин П.Б., Данилов В.Н. Выход „Краткого курса истории ВКП (б)” и
предвоенное советское общество . Историографический сборник : Межвуз . сб. науч .
тр. Саратов : Изд-во Сарат . ун-та, 2001, Вып. 19, c.53-64.
51. Гросул Я.С., Мохов Н.A. Историческ aя нaукa МССР . Москва : Наука , 1970. 125 с.
52. Дербов Л.А. Введение в изучение истории . Москва : Высшая школа , 1981. 184 c.
53. Джобернадзе С.М. Ленинские принципы организации высшей школы в СССР .
Москва : Высшая школа , 1977.
54. Дубровский А.М. Историк и власть : историческая наука в СССР и концепция
истории феодальной России в контексте политики и идеологии (1930-1950- е гг.).
Брянск : Издательство Брянского государственного университета им. акад . И.Г.
Петровского , 2005. 800 с.
55. Елютин В.П. Высшая школа страны социализма . Москва : Соцэкгиз , 1959. 100 c.
56. Жукоцкий В.Д. Русский марксизм в религиозном измерении (историко –
философский аспект ). Автореферат диссертации на соискание ученой степени
доктора философских наук . –Екатеринбург . 2000. 51 c.

19357. Зеньковский В.В. История русской философии . Т.2, ч.2. Ленинград , 1991. 272 c.
58. Зубкова Е.Ю. Послевоенное советское общество : политика и повседневность . 1945-
1953. Москва : РОССПЭН , 1999. 232 с.
59. Иванов В.В. Методология исторической науки . Москва : 1985. 168 с.
60. Иванова Л.В. У истоков советской исторической науки (подготовка кадров
историков -марксистов в 1917-1929 гг.). Москва : Мысль , 1968. 195 c.
61. Историография истории Нового времени стран Европы и Америки : Учеб . пос. для
вузов /А.В. Адо, И.С. Галкин , И.В. Григорьева ; Под ред. И.П. Дементьева . Москва :
Простор , 1990. 431 с.
62. Историография истории СССР (эпоха социализма ), / Под ред. И.И. Минца . Москва :
Высшая школа , 1982. 335 с
63. Историческая наука в ХХ веке. Историография истории нового и новейшего
времени стран Европы и Америки . Москва : Изд-во Анабасис , 2002. 432 с.
64. Историческая наука России в XX в. Москва : Научно -издательский центр
„Скрипторий ”, 1997. 563 c.
65. Исторические науки в МГУ . Москва : Изд-во МГУ . 1984.
66. История Всесоюзной коммунистической партии (большевиков ): Краткий курс /
Под ред. Комиссии ЦК ВКП (б); Одобрен ЦК ВКП (б), 1938 г. Москва : ОГИЗ –
Госполитиздат , 1946. 352 c.
67. История Молдавии / Редкол . : Я. Гросул , А. Лазарев , Н. Мохов . Т.I. От древнейших
времен до Великой Октябрьской социалистической революции / Под ред.
А.Удальцева (отв. ред.) и Л.Черепнина . Кишинев : Шкоала советикэ , 1951. 654 с.
68. История Молдавской ССР . Т. II. От Великой Октябрьской революции до наших
дней / Под. ред. С.Трапезникова (отв. ред.) и Н.Мохова . Кишинев : Шкоала
советикэ , 1955. 436 с.
69. История СССР (1917-1978) / Берхин И.Б. Москва : Высш . школа , 1979.
70. История СССР , проф . Лебедев В.И., акад . Греков Б.Д., Бахрушин С. В. Москва :
Издание Истфака МГУ , 1939. 790 c.
71. История СССР . Т.1. С древнейших времен до 1861 г. Первобытно общинный и
рабовладельческий строй . Период феодализма / Под ред. М.В. Нечкиной , Б.А.
Рыбакова [и др.]. Москва : Госполитиздат , 1956. 896 c.
72. История СССР . Эпоха социализма (1917-1957 гг.): Учебное пособие . отв. ред. М.П.
Ким. Москва : Гос. изд-во полит . лит-ры, 1957. 771 c.
73. История СССР . Эпоха социализма . (1917 – 1961 гг.) (отв. Редактор М. П. Ким; 2-е
изд.): Учебник . Москва : Политиздат , 1964. 646 с.
74. Камынин В.Д., Заболотный Е.Б. Историческая наука России в преддверии третьего
тысячелетия . Тюмень . Изд-во Тюменского гос. Университета , 1999. 128 с.
75. Квициани Д.Д. Подготовка специалистов в высшей школе в 1960-1980 годы . Опыт
и проблемы (на материалах Северного Кавказа ). Ростов -на-Дону : Изд-во. Рост . ун-
та, 1990. 192 с.
76. Коломийцев В.Ф. Методология истории (от источника к исследовании ). Москва :
РОСПЭН , 2001. 190 c.
77. Кому ты опасен , историк ? / В.Б. Кобрин . Москва : Моск . рабочий , 1992. 224 с.
78. Кончаловский А.С. Возвышающий обман . – Москва : Коллекция Совершенно
секретно , 1999. – 352 с.
79. Косминский Е.А., Сказкин С.Д. История средних веков . Москва : Госполитиздат ,
1952. 748 c.
80. Курс истории Молд aвии. Чaсть I (от древнейших времен до Великой Октябрьской
Соци aлистической Революции ). Кишинев : Штиинца , 1949, 421 с.

19481. Леонтьева О.Б. Марксизм в России на рубеже ХIХ-ХХ веков : Проблемы
методологии истории и теории исторического процесса . Самара : Изд-во
„Самарский университет ”, 2004. 206 c.
82. Литвин А.Л. Без права на мысль . (Историки в эпоху Большого террора . Очерки
судеб ). Казань : Татарское кн. изд-во, 1994. 191 c.
83. Лосский И.О. История русской философии / Пер. с англ . Москва : Советский
писатель , 1991. 480 c.
84. Межвузовское научное совещание по истории на Дону и Северном Кавказе в конце
XIX-начале ХХ вв // Тезисы докладов . Ростов -на-Дону , 1958.
85. Методика преподавания общественных наук в высшей школе . Москва : Изд-во
Московского унив -та, 1975. 349 с.
86. Могильницкий Б.Г. Введение в методологию истории . Москва : Высшая школа ,
1989. 174 с.
87. Никулин В.В., Слезин А.А. Послевоенный Советский Союз (1946 – 1991 гг.): Учеб .
пособие /В.Никулин , А.Слезин . Тамбов : Изд-во Тамб . гос. техн . ун-та, 2005. 156 с.
88. Новая история стран зарубежного Востока . Т. 1 / под ред. И.М. Рейснера и
Б.К.Рубцова ; [авторский коллектив Г.С. Кара -Мурза … et al.]. Т.2. Москва : Изд-во
Московского университета , 1952. 454 с.
89. Очерки истории исторической науки в СССР . Т. 2 / Под ред. М.В. Нечкиной и др.
Москва : Изд-во Акад наук СССР , 1960. 862 с.
90. Очерки истории исторической науки в СССР . Т.5 / Под ред. М.В. Нечкиной и др.
Москва : Наука , 1985. 605 с.
91. Панкратова А.М. Великий русский народ . Москва : Госполитиздат , 1948. 192 с.
92. Плеханов Г.В – философ : материалы к библиографии / Сост . О.Ю. Лесных , М.Л.
Карягина , Е.А. Рябоконь ; вступ . ст. Б. В. Емельянова . Екатеринбург : Изд-во Урал .
ун-та, 2007. 68 с.
93. Поппер К. Нищета историцизма / Пер. с англ . Москва : Прогресс , VIA, 1993. 185 с.
94. Попружная П.И. Кишиневский государственый университет (Исторический очерк ).
Кишинев : Изд-во «Штиинца » 1971, 266 с.
95. Преподавание отечественной истории в университетах России : прошлое и
настоящее . Москва -Уфа, 1999. 132 с.
96. Приднестровский государственный университет им. Т.Г. Шевченко . Тирасполь ,
2005. 37 с.
97. Программа курса . История древнего Востока . Москва : Сов. наука , 1949. 29 c.
98. Программа курса . История первобытного общества для исторических факультетов
государственных университетов и пед. институтов . Москва : МГУ , 1952. 27 c
99. Программа по истории Греции и Рима . Ленинград .: Тип. Печатный двор , 1946. 28 c.
100. Программа по истории средних веков . Москва : Советская наука , 1946. 31 c.
101. Программа по курсу новейшей истории . Москва : Советская наука , 1944. 24 c.
102. Программа по новой истории . Москва : Советская наука , 1946. 29 c.
103. Пыжиков А.В. Хрущевская „оттепель ”. Москва : ОЛМА -ПРЕСС , 2002. 511 с.
104. Репрессированные этнографы . Вып. I / Сост . Д.Д. Тумаркин . 2-е изд. Москва : Вост .
лит., 2002. 343 c.
105. Рубинштейн Н. Русская историография . Москва : ОГИЗ , Госполитиздат , 1941. 230 с.
106. Сафразъян , Н.Л. Борьба КПСС за строительство советской высшей школы Москва :
Наука , 1977. 137 с.
107. секретно , 1999. – 352 с.
108. Сидоров А. И. В. Сталин и советская историческая наука . Вопросы истории , № 12,
1949, с. 23-40.

195109. Сидорова Л.А. „Оттепель ” в исторической науке . Советская историография
первого послесталинского десятилетия . Москва : Наука , 1997. 288 с.
110. Таннберг Т. Политика Москвы в республиках Балтии в послевоенные годы (1944-
1956 гг.). Исследования и документы . Москва : РОССПЭН , 2010, 431 с.
111. Тираспольский государственный педагогический институт им. Т.Г. Шевченко .
Кишинев : Штиинца , 1980. 153 с.
112. Украинцев В.В. КПСС – организатор революционного преобразования высшей
школы . Москва : Высшая школа , 1963. 298 с.
113. Федотов Г.П. Судьба и грехи России (избранные статьи по философии русской
истории и культуры ). В 2-х тт. Т.1. Санкт -Петербург , 1991. 350 с.
114. Фер Гровер . Антисталинская подлость / Пер. с англ . В.Л. Боброва . Москва :
Алгоритм , 2007. 464 с.
115. Флоровский Г.В. Пути русского богословия . Вильнюс , 1991. 599 с.
116. Фукуяма Ф. Конец истории и последний человек . Москва : АСТ -Ермак , 2004. 588 c.
117. Хоскинг Д. История Советского Союза 1917-1991. Москва : Вагриус , 1994. 510 c.
118. Чанбарисов Ш.Х. Формирование советской университетской системы (1917-1939).
Уфа: Башк . кн. изд-во, 1973. 472 с.
119. Черчилль У. Мировой кризис . Автобиография . Речи . Москва : Эксмо 2003. 768 с.
120. Чуткерашвили Е.В. Развитие высшего образования в СССР . Москва : Высшая
школа , 1961. 239 с.
121. Шепилов Д.Т. Великий советский народ . Москва : Госполитиздат , 1950.
122. Шумпетер И. История экономического анализа . Т.2. Санкт -Петербург :
Экономическая школа , 2001. 504 с.
123. Шумпетер Й.А. Капитализм , социализм и демократия / Пер. с англ ; предисл . и общ.
ред. В.С. Автономова . Москва : Экономика , 1995. 540 с.

IV. Articole și comunic ări

1. Burlacu V. Propaganda cultural-educativ ă în modelarea con științei și mentalit ății populației
RSSM (1944-1950). În: Destin Românesc: Revist ă trimestrial ă de istorie și cultură.
Chișinău-București: 2003, nr.2, p.80-91.
2. Cozma V., Dolghi A. Aservirea înv ățământului istoric superi or din URSS intereselor
politice (1944-1964). În: Revi sta de istorie a Moldovei. Nr.2-3 (78-79), 2009, p.207-216.
3. Cozma V., Dolghi A. Istoria na țională la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1990). În:
Conferința științifică internațională, „Învățământul superior și cercetarea – piloni ai societ ății
bazate pe cunoa ștere”, dedicat ă jubileului de 60 de ani ai Universit ății de Stat din Moldova,
28 septembrie 2006. Rezumatele comunic ărilor, științe socioumane. Vol. II. Chi șinău: CEP
USM, 2006, p.29-30.
4. Cozma V., Dolghi A. Primul ma nual universitar – prima sintez ă de istorie a Moldovei. În:
Revista de Istorie a Moldovei, nr.3 (71), iulie-septembrie 2007, p.52-62.
5. Dolghi A. Complici și victime ale campaniei contra cosmopolitismului (1945-1953). În:
Edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al
Moldovei în c ontextul integr ării europene: Conferin ța științifică internațională anuală (2008;
Chișinău). Chișinău: S.n., 2009 (Tipogr. „Bisiness-Elita” PP SRL), p.128-133. (1,0 c.a.)
6. Dolghi A. Consecin țele contradictorii al e Congresului XX al PC US în domeniul înv ățămân-
tului istoric superior din URSS. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de
Stat din Moldova. Seria „ Științe umanistice”, 2009, nr.4(24), p.53-61.
7. Dolghi A. Constituirea modelului marxist al Științei istorice. În: Studia Universitatis:
Revistă științifică a Universit ății de Stat din Moldova, Seria „ Științe umanistice”, 2008,
nr.6(16), p.18-28.

1968. Dolghi A. Impunerea mode lului sovietic al înv ățământului istoric superior în RASSM și
RSSM (1930-1954). În: Destin Romanesc, (Serie nou ă): Revistă de istorie și cultură, 2009,
an.IV (XV), nr.4 (62), p.55-74.
9. Dolghi A. Institu ționalizarea înv ățământului istoric superior în epoca stalinist ă: Aspecte
istorico-teoretice. În: Studia Universitatis: Revist ă științifică a Universit ății de Stat din
Moldova, Seria „ Științe umanistice”, 2007, nr.4, p.34-41.
10. Dolghi A. Istoria Partidului Comunist al Un iunii Sovietice. Curs scurt: cultul personalit ății
lui Stalin – între mit și realitate. În: Buletin științific al Academiei Ecologice din România.
2008, nr.13-14, p.329-340.
11. Dolghi A. Istoria și istoricii în societatea sovietic ă. În: Scientific and Technical Bulletin.
Series: Social and Humanistic Sciences. Scient ific and Technical Bulletin of the „Aurel
Vlaicu” University of Arad, 2008, anul XIV, nr.12, p.13-26.
12. Dragnev D., Jarcu țchi I. Știința istorică din Moldova în anii 1946-2006. În: Revist ă de
Istorie a Moldovei. Ianuar ie-iunie 2006, nr.1-2, p.3-16.
13. Eremia M. Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedagogi c Moldovenesc (1941-1944).
În: Conferin ța corpului didactico- științific „Bilan țul Activit ății științifice a USM pe anii
1998/99”, 27 septembrie-2 octombrie 2000. Rezumatele comunic ărilor, științe socioumane.
Chișinău, 2000, p.294.
14. Eremia M. Rolul ideologiei marxist-leniniste în preg ătirea cadrelor istorice în Republica
Sovietică Socialist ă Moldoveneasc ă. În: Analele științifice ale Universit ății de Stat din
Moldova. Seria „ Științe socio-umane”. Chi șinău, 1999, p.215-218.
15. Eremia M. Unele aspecte ale activit ății Facultății de Istorie din cadrul Institutului de
Învățători din B ălți (1945-1954). În: Analele științifice ale Universit ății de Stat din Moldova.
Seria „Științe socio-umane”. Vol. II. Chi șinău, 2000, p.30-31.
16. Eșanu A. „Schimbarea la fa ță” a istoriografiei din Repub lica Moldova (1989-2002). În:
Destin Românesc: Revist ă trimestrial ă de istorie și cultură. Chișinău-București. 2003, nr.1,
p.7-25.
17. Negru E. Combaterea “Na ționalismului Româno-burghez” și epurarea cadrelor în RSS
Moldoveneasc ă (1944-1953). În: Destin Românesc (Serie nou ă): Revistă trimestrial ă de
istorie și cultură. Chișinău-București, 2006. an. I (XII), nr.1. (45), p.71-77.
18. Șevcenco R. Restabilirea sistemului de înv ățământ superior în RSS Moldoveneasc ă (1944-
1945). În: Revista de istorie a Moldovei, 2008, nr.3 (75), p.118-132.
19. Tioulpanov S.I. L’enseignement supérieu r des humanités en URSS. În: Études et
documentes d’éducation. UNESCO, 1962, no. 39, p.35-61.
20. XX съезд КПСС и задачи исследования истории партии . În: Вопросы истории , 1956,
№ 3, c.3-12.
21. Александров Г.Ф. Космополитизм – идеология империалистической буржуазии . În:
Вопросы философии , 1948, № 3, с.174-192.
22. Алексеева Г.Д. В.И. Ленин об исторической науке и ее задачах в условиях диктатуры
пролетариата . În: История и историки . Историческая концепция В.И.Ленина .
Методология -Лаборатория . Историографический ежегодниг . 1970. Москва : Наука ,
1972, с.255-258.
23. Аннист Сирье . Процесс Исторического музея в 1945-1946 гг. În: Tuna. Ajalookultuuri
ajakiri: Спецвыпуск по истории Эстонии с 17 по 20 век, c.173-191.
24. Артизов А.Н. Критика М.Н. Покровского и его школы (к истории вопроса ). În:
История СССР , 1991, № 1, с.102-120.
25. Афанасьев Ю.Н. Феномен русской историографии . În: Отечественная история . 1996,
№ 5, c.146-162.
26. Афанасьев Ю.Н. Феномен советской историографии . În: Отечественная история ,
Москва . 1996, № 5, c.146-168.

19727. Бердяев Н.А Русская идея . În: О России и русской философской культуре : Философы
русского послеоктябрьского зарубежья . Москва : 1990, с.43-271.
28. Бердяев Н.А. Истоки и смысл русского коммунизма . În: Бердяев Н.А. Сочинения .
Москва : 1994, с.245-412.
29. Брачев В.С. „Дело ” академика С.Ф. Платонова . În: Вопросы истории , 1989, № 5, c.117-
129.
30. Брусиловская Л.Б. Культура повседневности в эпоху „оттепели ” (метаморфозы стиля ).
În: Общественные науки и современность . 2000, № 1, c.163-174.
31. В Совнаркоме Союза ССР и ЦК ВКП (б). О положении в исторической науке и
преподавании истории . În: Правда , 27.I.1936.
32. Вийрес Антс . История Эстонии в сталинских тисках . În: Tuna. Ajalooku ltuuri ajakiri.
Спецвыпуск по истории Эстонии с 17 по 20 век, c.157-172.
33. Воронов К. Kak и чему учит профессор Н.Нарцов . În: Советская Молдавия , 8 августа
1947, № 155 (965).
34. Геллер М., Некрич А. Годы растерянности и надежд (1953-1964). În: Утопия у власти .
Изд-во: МИК , 2000, c.569-672.
35. Генкина Э. Ленин и Сталин – основатели Советского Союза . În: Пропагандист . 1945,
№ 24, с.9.
36. Гросул Я.С., Мохов Н.А. Историческая наука в Молдавской ССР . În: Вопросы
истории , 1967, № 2, с.22-44.
37. Гуревич А.Я. Путь прямой , как Невский проспект , или исповедь историка . În:
Преподавание истории в школе , 1995, № 1, с.23.
38. Гуркина Н.К. История образования в России (X-XX века): Учеб . Пособие . СПб :
СПбГУАП , 2001. 64 c.
39. Дело молодых историков 1957-1958 гг. În: Вопросы истории , 1994, № 4, с.106-135.
40. Драгнев . Д.М. Институт Истории имени Я.С. Гросула . –Кишинев : Штиинца , 1983.
41. Дроздов П. Историческая школа Покровского . În: Правда , 28.03.1937.
42. Дыков И. История Молдовей . Вол. 1. În: Октомбрие , 1952, № 1, п.90-96.
43. Замечания о конспекте учебника по новой истории 8-9 августа 1934 г. Сталина И.,
Жданова А. и Кирова С. În: Известия , 27.1.1936.
44. Замечания по поводу конспекта учебника по «Истории СССР ». În: Историк -марксист ,
1936, № 1, с.5-6.
45. Зворыкин А. О советском патриотизме в науке . În: Большевик . 1948, № 22, с.24-29.
46. Информация в ЦК КПСС из Министерства просвещения РСФСР от 29 ноября 1956 г. /
Студенческое брожение в СССР (1956 г.) În. Вопросы истории , 1997, № 1, c.11-13.
47. Ипатенко П. Ун принос ла дезволтаря културий молдовенешть (Речензие лa кaртя:
История Молд aвской ССР , том.1, Кишинев , 1951). În: Молдова Советикэ , 2 юлие
1952.
48. Кестлер А. Автобиография [Текст ]: фрагменты книги / А. Кестлер ; Пер. с англ .
Л.Сумм . În: Иностранная литература . 2002, № 8, с.189-240.
49. Кобрин В.Б. Под прессом идеологии . În: Вестник Российской Академии Наук . 1990,
№ 12, с.25-40.
50. Козлов В.А. Крамола : инакомыслие в СССР во времена Н.Хрущева и Л.Брежнева (По
материалам Верховного суда и Прокуратуры СССР ). În: Общественные науки и
современность . 2002, № 3, с.75-88.
51. Кучкина А. О моем отце . În: История и историки , 2005, № 1, с.252-268.
52. Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей . În: Нистру , 1989, № 2, п.127-130.
53. Леонова Л.С. Историческому факультету Московского университета – 60 лет. În:
Отечественная история / РАН . Ин-т рос. истории . Москва : Наука , 1994, №6, С.133

19854. Македонская В.А., Шестова В.М. Возрождение высшей школы в годы Великой
отечественной войны . În: Актуальные проблемы гуманитарных наук . Научная сессия –
МИФИ -2006. Том 6, с.155-156.
55. Маслов Н. Краткий курс ВКП (б) – энциклопедия культа личности Сталина . În:
Суровая драма народа . Москва , 1989, с.334-335.
56. Маслов Н.Н. Краткий курс истории ВКП (б) – энциклопедия культа личности Сталина .
În: Вопросы истории КПСС . 1988, № 11, с.65-69.
57. Москаленко А.Е. О практических занятиях по истории средних веков в
университетах . În: Средние века. Вып. 35. Москва : 1972, c. 240-249.
58. О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы
истории , 1959, № 7, с.182-201.
59. О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы
истории , 1959, № 10, с.192-200.
60. О работе исторических факультетов государственных университетов . În: Вопросы
истории , 1959, № 12, с.186-187.
61. О работе исторических факультетов государственныхуниверситетов . În: Вопросы
истории , 1959, № 11, с.185-194.
62. Основные задачи в изучений историй СССР феодального периода . În: Вопросы
историй . 1949, № 11, с. 3.
63. Основные задачи историков советского общества . În: Вопросы истории , 1949, №8, с.3-
8.
64. Первенец высшей школы Молдавии . În: Советская Молдавия , 5 октября . 1980.
65. Перченок Ф.Ф. Дело Академии наук . În: Природа . 1991, № 4, с.96-104.
66. Против объективизма в исторической науке . În: Вопросы истории , 1948, №2, c.3-12.
67. Пыжиков А.В. Историческая наука в годы «оттепели ». În: Социально -гуманитарные
знания , 2000, № 6, с.221-230.
68. Рязанов Д. Два письма в „Правду ”. 2 февраля 1931 г. În: Вестник Российской
Академии наук . Том 63. 1993, № 11, c.1038-1044.
69. Советская историография . În: Россия – XX век / Под общ. ред.акад . Ю.Н. Афанасьева .
Москва : РГГУ , 1996. 592 с.
70. Советская историческая наука . În: Культура и жизнь , 30 ноября 1946 г.
71. Стишов М. На историческом факультете МГУ . În: Вопросы истории , 1949, № 2, c.151-
158.
72. Ханья Сиро . Секретный доклад Н.С. Хрущева и восстановление автономных
территорий в 1957 г. În: Acta Slavica Iaponica. Jour nal of Slavic Research Center,
Hokkaido University. 2005, T.22, p.141-164 .
73. Царану В. Историческая наука в Молдавии . În: Общественные науки , № 4, 1981, c.73-
84.

V. Dicționare și enciclopedii
1. Справочник партийного работника . Вып.1. Москва , 1957. 382 с.
2. Советская историческая энциклопедия . В 16 томах . Том 13. Москва : Советская
энциклопедия , 1971. 1025 с.

VI. Resurse electronice
1. В.И.Ленин – „русский гений ” или – разрушитель России ?. În. http://kro-
krim.narod.ru/PUBLIK/LENIN/le nrusia.htm [Accesat 21.09.2009)

1992. Гришаев О. Историческая наука и образование в СССР в середине второй половине
1930-х годов . În: http://www.rusnauka.com/NNM _2006/Istoria/17333.doc.htm [Accesat
20.10.2007]
3. Дунаевский В.А. Становление и развитие советской историографии нового и
новейшего времени стран Европы и Америки // История США в МГУ .
http://www.amstud.msu.ru/ [Accesat 20.10.2007]
4. Платное образование – наследие СССР . În: http://nprospekt.ru/2008/06/06/platnoe-
obrazovanie–nasledie- sssr [Accesat 12.10.2008]
5. Роговин В.З. Была ли альтернатива ? Том 3. Сталинский неонэп . În:
http://web.mit.edu/fjk/Public [Accesat 20.10.2007]

200

ANEXE

201
Anexa 1.
Distribuirea orelor de studii pe discipline

Figura A 1.1. Distribuirea orelor de studii pe discipline la Facu ltatea de Istorie a
Institutului Pedagogic din Chi șinău pentru anul 1948/49
(în total la patru ani de studii – 3969 ore; 100 %)

Figura A 1.2. Distribuirea orelor de studii pe discipline la Facu ltatea de Istorie a
Universit ății de Stat din Chi șinău pentru anul 1948/49
(în total la patru ani de studii – 2992 ore; 100 %)

Sursa: Elaborat de autor în baza sursei: AN RM, F. 2991, inv. 5, d. 25,263.

202

Figura A 1.3. Distribuirea orelor de studii pe discipline la Facu ltatea de Istorie și Filologie
a Institutului de Înv ățători din B ălți pentru anul 1948/49
(în total la doi ani de studii – 1988 ore; 100 %)

Sursa: Elaborat de autor în baza sursei: AN RM, F. 3143, inv.1, d. 20, f.1.

203
Anexa 2.
Planul de lucru la cursul „Istoria popoarelor URSS” la anul I al Sec ției de Istorie a
Facultății de Istorie și Filologie a Universit ății de Stat din Chi șinău

Tabelul A 2.1. Semestrul I al anului de studii 1947-1948
Nr.
de
rând Numele compartimentului și a temei

Nr.
de
ore
realizare îndeplinire observații
1. Introducere 2 9/IX
I. Compartimentul I
Orânduirea primitiv ă și statele sclavagiste pe
teritoriul URSS. Slavii. Primele forma țiuni
statale la slavi.
2. Societatea f ără clase pe teritoriul URSS 2 11/IX
3. Societ ățile sclavagiste pe terito riul URSS 4 15-17/IX
4.
5. Izvoarele antice despre slavi
Vecinii slavilor 2 18/IX
II. Compartimentul II
Constituirea rela țiilor feudale. Rusia Kievean ă
(sec IX – mij. sec. XI)
6. Statele feudale timpurii în Europa de Sud-Est, Asia
Mijlocie și Transkaukaz 2 20/IX
7. Rusia Kievean ă. (Orânduirea social ă la slavii de
răsărit. Constituirea statului Kievean. Înflorirea
statului Kievean. Cultura Rusiei Kievene sec. IX-XI. 6. 22-25/IX
III. Compartimentul II
Perioada f ărâmițării feudale pe teritoriul URSS
(sec.XI-XV)
8.

9. Relațiile feudale în Rusia Kievean ă sec. XI-XIII.
Cnezatele ruse (din bazinul râului Nipru în sec. XII-XIII. Cnezatul Polo țk. Cnezatul Gali țo-
Volânian, cnezatul Suzdal, P ământul Novgordian.
Cultura Rusiei Kievene în sec. XI-XIII. 3 27/IX-
2/X
10. Transcaucazia și Asia Mijlocie în sec. XI-XIII 2 2-6/X
11.

12. Lupta poporului rus cu agresiunea germano-
suedeză în sec. XII-XIII.
Lupta poporului rus împotriva mongolilor 36 – 9 / X
13. Orânduirea social-economic ă și politică a
cnezatelor de nord-est pân ă la mijlocul secolului al
XV. 2 13/X
14.

15. 16. 17. Unificarea p ământurilor ruse în jurul Moscovei în
sec. XIV-prima jum. a sec. XV. Cultura Rusiei de Nord-Est în sec. XIII-XV. Novgorodul și Pskovul în sec. XIII-XV.
Marele cnezat Lituanian 8 16-27/X

20418.

19. 20. Pământurile beloruse și ucrainene sub st ăpânirea
Lituaniei și Poloniei.
Descompunerea Hoardei de aur. Asia Mijlocie de la mij. s ec. XIII-la mij. sec. XV.
IV. Compartimentul IV
Crearea statului centralizat rus. Instaurarea
autocrației. Transformarea Rusiei în stat
multinațional.
21. Constituirea Statului Rus (economia și orânduirea
socială la la sf. sec XV-înc. sec. XVI. Sfâr șitul
unificării Rusiei de Nord-Est. Politica extern ă.
Organizarea. 3 30-31/X
22. Autocra ția lui Ivan al IV-lea. (Lupta grup ărilor
feudale în timpul lui Vasile al III-lea și după
moartea lui. Începutul domniei lui Ivan al IV-lea. Piața și relațiile comerciale cu Europa Occidental ă
și Orientul. Consolidarea Statului Rus. Lupta
pentru ieșirea la mare. Opricnina. Alipirea Siberiei
de Vest. Modul de via ță și cultura (sec. XVI) 43 / X –
10/XI
23 Războiul țărănesc de la înc. sec. XVII. Interven ția
poloneză și suedeză. Rezisten ța populară din
Novgorod (Poitica Lui Feodor Ivanovici și Boros
Godunov. Șerbia și acutizarea luptei de clas ă în
ultimul sfert al sec. XVI. Dmitrii Impostorul – candidatul interven ților polonezi. Lupta pentru
independen ță națională. 4 10-20XI
24 Întărirea autocra ției în Rusia în sec. XVII (Statul
Rus în prima jum ătate a sec. XVII) Economia și
orânduirea social ă în sec. XIII. Înt ărirea autocra ției.
Lupta de clas ă în a doua jum ătate a sec. XVII în
Statul Rus). 5 20/XI-
4/XII
25 Popoarele de pe Volga și din Siberia în sec. XVII. 1 25/XII
26 Lupta popoarelor ucrainean și bielorus împotriva
Republicii aristocratice poloneze. Alipirea pământurilor ucrainene la Rusia. 4 11/XI-
25/XII
27
28 Politica extern ă a Statului Rus la mij. sec XVII.
Cultura și învățământul statului Rus în sec. XVII. 1
125/XII-
1/1

Conferențiar la Catedra Istoria Popoarelor URSS
a Universit ății de Stat din Chi șinău /Me șceriuk/
15 septembrie 1947 Sursa: AN RM. F.3186, inv.1, d.19, f. 14-17.

205
Anexa 3.
Textul discursului tovar ășului I.V. Stalin la recep ția de la Kremlin în cinstea
comandan ților trupelor Armatei Sovietice cu corecturile de mân ă ale autorului
24.05.1945
DISCURSUL TOVAR ĂȘULUI I.V. STALIN
Tovarăși, permite ți-mi să țin un ultim toast.
Eu, în calitate de reprezentant al Guvernului no stru sovietic, a ș dori să închin un p ăhar în
sănătatea poporului nostru sovietic și, în primul rând, a poporului rus. (Aplauze îndelungate și
zgomotoase, strig ăte „ura”.)
Eu beau, în primul rând, în s ănătatea poporului rus, pentru c ă este cea mai remarcabil ă
națiune dintre na țiunile ce intr ă în componen ța Uniunii Sovietice.
Beau în s ănătatea poporului rus, pentru c ă el a câștigat în acest r ăzboi, și și-a meritat titlul,
dacă doriți, de forță conducătoare a Uniunii noatre Soviet ice printre toate popoarele din țara
noastră.
Beau în s ănătatea poporului rus, nu numai pentru c ă el este popor conduc ător, dar și pentru
că el are minte s ănătoasă, bun-sim ț politic și general, viziune clar ă, caracter dârz și răbdare.
Guvernul nostru a f ăcut multe gre șeli, am avut și situații de disperare în anii 1941-42, atunci
când armata noastr ă se retragea, p ărăsind orașele și satele natale din Ucraina, Belarus, Moldova,
regiunea Leningrad, Țările Baltice, Republica Karelo-Fin ă, le părăsea, deoarece nu avea alt ă
ieșire. Un oarecare alt popor ar fi putut spune: La dracu cu voi, nu a ți îndreptățit așteptările
noastre, da ți-vă la o parte, noi vom forma un alt guver n, care va încheia pace cu Germania și ne
va asigura lini ștea. Aceasta se putea întâmpla, ave ți în vedere.
Dar poporul rus nu a recurs la acest lucru, poporul rus nu a f ăcut compromis, el a acordat
încredere nelimitat ă guvernului nostru. Repet, am avut gre șeli, în primii doi ani, armata noastr ă a
fost forțată să se retragă, se întâmplase c ă nu se controlau evenimentele și nici situa ția creată. Cu
toate acestea, poporul rus a crezut, a r ăbdat, a a șteptat și a sperat c ă totuși vom face fa ță
evenimentelor.
Iată pentru aceast ă încredere, care a acordat-o Guvernului poporul rus, îi mul țumesc mult!
În sănătatea poporului rus! (A plauze îndelungate și furtunoase.)

Sursa: Сталин и космополитизм . 1945-1953: Документы Агитпрома ЦК / Под общ. ред.
акад . А.Н. Яковлева ; Сост . Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . – Москва : МФД : Материк ,
2005, c.23-24.

Anexa 4.
Raportul cu privire la activita tea Institutului Pedagogic din Chi șinău
pentru anul de studii 1946-1947 (extras)
[…] Au lucrat satisf ăcător următoarele catedre:
Catedra de Istorie a URSS ( șef catedră profesorul Nar țov N.A.). Catedra a desf ășurat un șir
de ședințe publice la care s-a discutat manualul de Istorie a RSS Moldovene ști, membrii catedrei
au participat la desf ășurarea practicii pedagogice de c ătre studen ți; Catedra a organizat un cerc
științifico-popular, a cultivat elevilor deprinderi de cercetare științifică. După Hotărârea
Comitetului Central al PC(b) din toat ă Uniunea din 14 august anul 1946 Cu privire la revistele
„Zvezda” și „Leningrad”, precum și la raportul tovar ășului Jdanov, Catedra a acordat o aten ție
sporită nivelului politico-ideologic al lec țiilor, discutând aceast ă problemă la o ședință specială a
catedrei. În prelegerile sale , profesorii au început s ă pună un accent deosebit pe declara țiile
clasicilor marxism-leninismului cu priv ire la istoria Uniunii Sovietice, urm ărind studierea de
sinestătătoare profund ă de către studen ți a operelor lui Lenin și Stalin […]

206Sursa: ANRM, F.2991, inv.5, d.11, f.51.
Anexa 5.
Raportul Sec ției Agitație și Propagand ă a CC adresat tovar ășului G.M. Malenkov cu
privire la rezultatele controlului lu crului Institutului de Istorie al A Ș URSS
01.09.1950
SECRETARULUI CC AL PC (b) DIN TOAT Ă UNIUNEA, tov. MALENKOV G.M.
CC al PC (b) din toat ă Uniunea prin hot ărârea sa din 19 noiembrie 1949, în baza raportului
Secției Agitație și Propagand ă „Cu privire la situa ția activității științifice la Institutul de Istorie al
AȘ URSS”, a obligat directorul Institutului de Istorie, tov. Grekov și prezidiul Academiei de
Științe să prezinte la CC al PC (b) din toat ă Uniunea propunerile sale de îmbun ătățire activit ății
institutului.
Prezidiul Academiei de Științe a discutat raportul tov. Gre kov cu privire la activitatea
Institutului de Istorie și a pregătit un șir de activit ăți de îmbun ătățire a lucrului s ău.
Institutul de Istorie al Academiei de Științe, în ultimii ani, a realizat unele progrese în
cercetarea problemelor originii poporului rus, istoriei constituirii statului multina țional rus, în
studierea epocii feudalismului, a rela țiilor capitaliste în Rusia ș.a. Un lucru considerabil institutul
l-a desfășurat în direc ția corectării și reeditării manualelor de istorie pentru școla superioar ă și
medie.
Unele lucr ări, editate de Institutul de Isto rie, au primit o apreciere pozitiv ă din partea
societății sovietice și li s-a acordat Premiul Stalin: Grekov B.D. – „ Țărănimea din Rusia”,
Drujinin N.M. – „ Țăranii de stat și reforma lui P.D. Kiselev” , Necikina M.V. – „Griboedov și
decembriștii”, Veatkin M.P. – „Batâr Srym ”, Smirin M.M. – „Reforma popular ă a lui Thomas
Munzer și marele r ăzboi țărănesc din Germania”, Smirnov I.I. – „R ăscoala lui Bolotnikov”,
Porșnev B.F. – „R ăscoalele populare din Fran ța, înainte de frond ă”, Erusalimski A.S. – „Politica
externă și diploma ția imperialismului german”.
Cu toate acestea, dup ă cum s-a demonstrat în urma controlu lui, în activitatea Institutului de
Istorie sunt deficien țe grave. Institutul nu a tras toate conclu ziile necesare din deciziile CC al PC
(b) din toat ă Uniunea cu privire la lucrul ideologic. În unele studii, preg ătite și editate în ultimii
ani, sunt gre șeli cu caracter metodologic și politic, care indic ă prezența în rândul istoricilor a
viziunilor obiectivismului burghez și cosmopolitismului str ăin marxism-leninismului.
În lucrările unor angaja ți ai Institutului de Istorie se manifest ă tendința de a rena ște tradițiile
istoriografiei burgheze ruse, de a șterge limita dintre știința istorică sovietică și burghez ă. Știința
istorică sovietică, este abordat ă, în acela și timp, ca o continuare direct ă a științei burgheze
prerevolu ționare ruse, reprezentan ții mai importan ți ai căreia se laud ă și se mascheaz ă în
marxiști. Aceste distorsiuni marxiste și-au găsit reflectare în Culegerea „Evul Mediu”,
monografia academicianului Kosminski de istorie a agricultuirii Angliei, cartea acad. Veselovski
„Posesiune funciar ă feudală în nord-estul Rusiei” și în alte studii ale institutului.
Paralel cu încerc ările de rena ștere a concep ției istoriografiei libe ral-burgheze ruse, în
lucrările Institutului de Istorie asupra istoriei moderne editate în ultimii ani, au avut loc
denaturări social-reformiste, care s-au manifestat ce l mai mult în culegerea „Studii de istorie
modernă și contemporan ă” (1948.), în lucr ările de L.Zubok – „P olitica imperialist ă a SUA în
țările bazinului M ării Caraibelor” și „Istoria contemporan ă”, curs de prelegeri (1948), în c ărțile
lui Miller – „Mustafa Pa șa Bayraktar” și „Schițe de istoria modern ă a Turciei” (1949). Autorii
acestor lucr ări, căzând în captivitatea pozi țiilor apologe ților imperialismului anglo-american,
ascund politica imperialist ă a SUA și idealizeaz ă inspiratorii ei.
Falsificările burghezo-obiectiviste și alte denatur ări în operele istoricilor pân ă în ultimul timp
n-au întâlnit critici din partea conduc ătorilor și majorității colaboratorilor științifici ai Institutului
de Istorie. Mai mult de cât atât, unele lucr ări eronate (L.Zubok – „Politica imperialist ă a SUA în

207țările din bazinul M ării Caraibelor”, Miller – „Schi țe de istorie contemporan ă a Turciei”) au fost
propuse de Institutul de Istorie la Premiul Stalin.
Institutul de Istorie nu desf ășoară nici o activitate de demas care a istoriografiei anglo-
americane burgheze și, în ultimii ani, nu a elaborat nici o carte pe teme actuale de istoria URSS
și de istorie universal ă pentru cititorii str ăini.
La institutul de Istorie s-a înr ădăcinat practica incorect ă de planificare și organizare a
activității de cercetare științifică, planificându-se activitatea științifică se ține cont, în primul
rând, de interesele personale ale angaja ților, și nu de interesele Statului sovietic și dezvoltării
științei istorice. Se desf ășoară nesatisfăcător controlul asupra îndeplinii planurilor activit ății
științifice, în urma c ăreia schimbarea arbitrar ă a temelor și a termenelor de execu ție a acestora
este o obi șnuință în practica activit ății institutului. De exemplu, înc ă înainte de r ăzboi a fost
planificat ă editarea lucr ării: „Istoria universal ă” în 40 de volume, și „Istoria URSS”, în 12
volume, dar au fost publicate doar dou ă volume de „Istorie universal ă”.
În prezent, a fost elaborat un calendar pentru preg ătirea și publicarea „Istoriei URSS" (în 15
volume), care prevede finisarea tuturo r volumelor în anul 1955, sunt aproba ți redactorii
responsabili ai volumelor. Institutul a înaintat, de asemenea, propunerea c ătre prezidiul
Academiei de Științe de a prescurta publicarea „Istoriei universale” la 8 vol ume, în loc de 40 de
volume planificate anterior.
Direcția de cercetare științifică la Institutul de Istorie este o unilateral ă. Atenția principal ă
este acordat ă studierii temelor de istorie antic ă și medieval ă. De cercetarea acestor probleme se
ocupă marea majoritate a academicienilor, membrilor coresponden ți și doctorilor în științe (37
din totalul de 51). În acela și timp, se cerceteaz ă insuficient problemele actuale de istorie
moderne și contemporan ă ale țărilor străine. În prezent, nu exist ă nici un manual universitar de
istorie contemporan ă; manualul de istorie modern ă publicat în anul 1938 necesit ă o îmbunătățire
considerabil ă.
Deosebit de prost stau lucrurile în ce prive ște elaborarea problemelor de istorie a societ ății
sovietice.
În ultimii zece ani, Institutul nu a publicat nici o lucrare științifică dedicată istoriei Statului
sovietic și construc ției socialismului în URSS. Cercetatorii sectorului de istorie a societ ății
sovietice mai mul ți ani bat pasul pe loc, ocupându-se de teme ce țin de istoria r ăzboiului civil și a
construcției socialiste în primii ani ai Puterii soviet ice. La Institutul de Istorie nu se cerceteaz ă
problemele actuale ale industrializ ării țării și colectiviz ării agriculturii, ale construc ției naționale,
politice și culturale în URSS. Pân ă în prezent nu a fost elaborat manualul universitar de istorie a
URSS în perioada sovietic ă.
Stagnarea în domeniul cercet ării istoriei societ ății sovietice se explic ă prin faptul c ă Institutul
de Istorie nu dispune de cadre științifice calificate capabile s ă creeze opere științifice depline de
istorie a URSS în perioada sovietic ă. Majoritatea cercet ătorilor Sectorului de Istorie a societ ății
sovietice în decurs de mai mul ți ani nu au reu șit să pregătească nici o lucrare științifică serioasă,
limitându-se la publicarea de articole populare.
La fel de nesatisf ăcătoare este situa ția cu cadrele științifice în sectoarele de istorie modern ă și
contemporan ă. De exemplu, sectorul nu are speciali ști califica ți la istoria SUA, Angliei,
Germaniei, Fran ței, precum și la istoria țărilor cu democra ție popular ă. Sectorul de Istorie
Modernă nu este asigurat cu cadre științifice la istoria tarilor str ăine în epoca imperialismului.
Direcția Institutului de Istorie nu acord ă atenție cuvenit ă selecționării, plasării și pregătirii
cadrelor. Au avut loc cazuri, când cercet ătorii științifici se selec ționau dup ă principiul
nepotismului și al relațiilor amicale, ceeea ce a dus la completarea colectivului Institutului cu
oameni slab preg ătiți dubioși din punct de vedere politic. Numai în ultimii 2 ani de la institut au
fost concedia ți 60 de colaboratori științifici, deoare nu corespundeau cerin țelor institutului din
punct de vedere profesional și politic. În acela și timp, la Institut au fost angajate 68 de persoane
(inclusiv 7 doctori și 36 de candida ți în științe).

208În Urma acestor ac țiuni, s-a îmbun ătățit componen ța personalului științific al institutului.
Pregătirea cadrelor științifice tinere prin intermediul aspiranturii și doctorantur ă la Institutul
de Istorie este nesatisf ăcătoare. Majoritatea aspiran ților termin ă aspirantura f ără a susține teza:
Pe parcursul anilor 1946-1949 nu și-au susținut tezele 74 de persoane care au finalizat
aspirantura și doctorantura. Deosebit de prost se preg ătesc cadrele la istoria societ ății sovietice și
istoria contemporan ă. Selectarea candida ților pentru aspirantur ă este lăsată în voia sor ții, nu se
desfășoară nici o m ăsură de atragere la aspirantur ă a tineretului studios talentat, de asemenea a
oamenilor ce s-au remarcat la lucrul practic.
Direcția și Consiliul științific al Institutului de Istorie, menite s ă dirijeze orientarea în
cercetarea problemelor științifice de baz ă, să pătrundă profund în con ținutul ideologic al
lucrărilor științifice, își exercită în mod nesatisf ăcător obliga țiunile sale.
Directorul Institutului de Istori e, academicianul B.D. Grekov acord ă puțină atenție
administr ării Institutului din cauza sapraînc ărcării cu func țiile prin cumul. În afar ă de funcția de
director al Institutului de Istorie, acad. Grekov mai exercit ă încă 4 funcții de conducere a altor
instituții științifice. Directorul adjunct al Institutului de Istori e, membrul corespondent al
Academiei de Științe, S.D. Skazkin s-a retras de la conducerea institutului.
Prezidiul Academiei de Științe a obligat Institutul de Istorie s ă reorganizeze activitatea
institutului în corespundere cu deciziile CC al PC(b) din toat ă Uniunea pe probleme ideologice.
Directorului Institutului de Istorie acad. B.D. Grekov i s-a propus s ă asigure cercetarea, în primul
rând, a problemelor lega te de istoria societ ății sovietice și istoria modern ă a țărilor capitaliste; s ă
elaboreze un grafic pentru elaborarea și publicarea lucr ărilor în mai multe volume de istorie a
URSS și istorie universal ă, precum și a manualelor universitare de istorie a URSS privind
perioada sovietic ă și istoria contemporan ă, transferând la elaborarea acestor edi ții cei mai
calificați colaboratori științifici ai institutului; a organiza discutarea lucr ărilor preg ătite pentru
publicare în sectoarele Consiliul științific al Institutului; a consolida și a îmbun ătăți activitatea
Consiliul științific al Institutului; a organiza discu ții sistematice ale actualelor probleme ale
științei istorice.
Potrivit hot ărârii Academiei de Științe, direcția Institutului este obligat ă să revadă
componen ța cadrelor științifice ale institutului în scopul de a concedia persoanele ce nu
corespund cerin țelor institutului, din punc t de vedere profesional și politic, înaintate fa ță de
colaboratorii științifici ai Academiei de Științe a URSS; a îmbun ătățit pregătirea personalului
științific, în special la istoria societ ății sovietice și istoria contemporan ă, a desfășura reatestarea
tuturor aspiran ților și doctoranzilor; a elabora și a prezenta spre aprobare prezidiului Academiei
de Științe proiectul noii structuri a institutului.
Secția de propagand ă consider ă că activitățile planificate de Academia de Științe, vor
îmbunătăți activitatea Institutului de Istorie. În afar ă de aceasta, CC al PC (b) din toat ă Uniunea a
îndreptat la Institut pentru activitate științifică, absolven ți ai Academiei de Științe Sociale de pe
lângă CC al PC (b) din toat ă Uniunea tovar ășii Vorone țkaia, Mitrofanov, Bore țki și Grabari.
Ar fi oportun s ă se convoace la Institutul de Istorie al Academiei de Științe adunarea
cercetătorilor științifici la care s ă se discute problemele activit ății științifice a institutului cu
participarea reprezentan ților Secției Agitație și Propagand ă a CC al PC (b) din toat ă Uniunea și
al prezidiului Academiei de Științe.
Secția propagand ă va lua sub control problema cu privire la îmbun ătățirea activit ății
institutului de istorie, re alizarea planurilor de lucru.
V. KRUJKOV A. MITIN

Sursa: Сталин и космополитизм . 1945-1953: Документы Агитпрома ЦК / Под общ. ред.
акад . А.Н. Яковлева ; Сост . Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . – Москва : МФД : Материк ,
2005, c.586-590.

209
Anexa 6.
Raportul Sec ției Agitație și Propagand ă a CC adresat tovar ășului M.A. Suslov cu privire la
manualul pentru institu ții de învățământ superior Istoria URSS (vol. I)
14.12.1950
SECRETARULUI CC AL PC (B) DIN TOAT Ă UIUNEA, TOVAR ĂȘULUI M.A. SUSLOV
Docentul catedrei Istoria URSS tov. Podarov (or.Mâti șci) în scrisoarea sa adresat ă dvs scrie
despre neajunsurile metodologice serioase ale manualului de istorie a URSS vol.1. pentru
instituțiile de înv ățământ superior, publicat în anul 1948 în a doua edi ție sub redac ția acad.
B.D. Grekov, a membrului corespondent al A Ș URSS C.B. Bahru șin și a profesorului
V.I. Lebedev
Autorul scrie c ă manualul este elaborat de autori dintre fo știi cadeți, naționaliști și
reprezintă „un buchet de diverse teorii du șmănoase, printre care sunt și cosmopolite, și fasciste”.
T.Podarev afirm ă că acad. Grecov ocup ă o poziție monopolist ă în știința istorică și că viziunile
istorice antimarxiste ale lui Grekov și adepților săi sunt protejate de orice critic ă.
Afirmația autorului scrisorii despre faptul c ă manualul de Istorie a URSS vol. 1 pentru
instituțiile de înv ățământ superior este elaborat de fo ști cadeți și naționaliști nu corespunde
realității. Manualul este elaborat de un colectiv ma re (mai mult de 30 de persoane) de cercet ători
științifici ai Institutului de Istorie al A Ș URSS și catedrei Istoria URSS a Universit ății de Stat din
Moscova. Manualul a fost discutat detaliat la ședința Consiliului științific al Institutului de Istorie
al AȘ URSS în luna decembrie a anului 1947.
Rezultatele discu țiilor manualului au fost publicate în revista Voprosî istorii nr. 3, anul
1948. Recenzia ampl ă asupra manualului de Istorie a URSS vol. 1 (edi ția a doua) n-a fost
publicată în presă.
Manualul Istoria URSS vol. 1, din cele mai vechi timpuri pân ă la sfârșitul secolului al
XVIII-lea, a fost elaborat înc ă până la Războiul pentru Ap ărarea Patriei (prima edi ție a fost
publicată în 1939), în anii 1947 -1948, autorii manualu lui au introdus un șir de modific ări și
completări în carte, îns ă multe neajunsuri ale manualului n-au fost corectate. Aceste neajunsuri
au devenit vizibile dup ă publicarea lucr ărilor lui I.V. Stalin desp re problemele lingvisticii.
Neajunsul de baz ă al manualului este fundamentarea teoretic ă slabă din punctul de vedere
al marxism-leninismului a principalelor evenimente și fenomene din istoria popoarelor URSS. În
manual nu se elucideaz ă caracterul legic al procesului istoric, nu se arat ă istoria adev ărată a
maselor muncitoare, istoria popoarelor Uniu nii Sovietice. Auto rii manualului acord ă atenția
principală istoriei cnejilor și țarilor, leg ăturilor lor dinastice și luptei dinastice, istoriei
instituțiilor de stat și relațiilor politice externe.
Cu toate c ă în carte sunt aduse multiple citate în carte din operele luli Lenin și Stalin, autorii
cărții nu au reu șit să prezinte c ă operele lui Lenin și Stalin constituie baza teoretic ă fundamental ă
a științei istorice sovietice. În manual nu este prezent ă o elementar ă determinare a subietului,
metodei și obiectivelor științei istorice sovietice; nu este elucidat ă superioritatea asupra științei
istorice burgheze.
Cu totul nesatisf ăcătoare sunt viziunile isto riografice, care fac intr oducere la unele capitole
ale manualului; nu sunt determinate clar pozi țiile de clas ă, de partid în manualul istoricilor
amintiți, sunt trecute sub t ăcere concep țiile istorice ale revolu ționarilor democra ți ruși. În manual
nu este dat ă o critică desfășurată „teoreiei normande” anti științifice de origine a Rusiei. Este
abordată o așa problem ă important ă precum constituirea statului centralizat rus. Autorii acestor
capitole ale manualului (S.Bahru șin, C.Bazilevici) nu elucideaz ă premisele social-economice ale
trecerii de la f ărâmițarea feudal ă la statul centralizat, prezint ă slab lupta de clas ă în aceast ă
perioadă.

210Alcătuitorii manualului nu descoper ă premisele istorice ale unirii multiplelor na ționalități în
jurul țării noastre, în jurul marelui popor rus.
Elucidând rolul Rusiei pe arena interna țională în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea,
autorii manualului acord ă atenție doar faptului c ă țarismul a fost jandarmul Europei.
Erori serioase sunt în e xplicarea problemelor dezvolt ării culturii ruse. De exemplu,
compartimentul dedicat lui Radi șcev este scris de pe pozi țiile cosmopolitismului și închinării în
fața străinătății.
Multe teze fundamentale în manual, în special cu privire la perioada str ăveche a istoriei
popoarelor URSS, s-au învechit în raport cu ultimele realiz ări ale arheologiei sovietice.
În legătură cu prezen ța în manualul de Istoria URSS vol. 1 a gre șelilor și lacunelor serioase
și importan ța mare a materialelor didactice la istoria Patriei noast re pentru educa ția tineretului
sovietic, consider ăm necesar a publica în presa de partid recenzia ampl ă a manualului de istorie a
URSS vol.1 și a da indica ții Academiei de Științe a URSS și Ministerului Înv ățământului
Superior s ă pregătească pentru anul de studii 1951-1952 o nou ă ediție corectat ă a manualului.
Rugăm indicațiile Dvs.
V.Krujkov
Iu.Jdanov
14.XII-50.
Sursa: Сталин и космополитизм . 1945-1953: Документы Агитпрома ЦК / Под общ. ред.
акад . А.Н. Яковлева ; Сост . Д.Г. Наджафов , З.С. Белоусова . – Москва : МФД : Материк ,
2005, c.611-613.

Anexa 7.

Date despre num ărul persoanelor judecate pentru agita ție antisovietic ă și pentru
răspândirea inten ționată a calomniilor false, care discrediteaz ă orânduirea social-politic ă
sovietică (pentru anii 1956-1965)

Tabelul A 7.1.
Anii
Judecați în conformitate cu
art. 70 al CP al RSFSR : În mede judeca
ți
pe an
1956-1960 4676 935,2
Inclusiv: 1957 1958
1964 1416
1964 1416
1961-1965 1072 214,4

Sursa: calculat de autor dup ă sursele: Источник , 1995, № 6, с.153; В.А. Козлов . Крамола :
инакомыслие в СССР во времена Н. Хрущева и Л. Брежнева (По материалам Верховного
суда и Прокуратуры СССР ). În. Общественные науки и современность . -2002. – № 3, –
C.75-88.

211

Anexa 8.
Stenograma Plenarei CC al PC(b) al Moldovei din 25-27 iunie 1944 (extras)
Ținând cont de faptul c ă populația teritoriilor eliberate s-a aflat mult timp în condi țiile
ocupației germano-române, a fost educat ă de propaganda fascist ă în spirit du șmănos nouă
(Puterii sovietice – A.D.) și a fost lipsit ă de informa ția sovietic ă veridică, – CC PC(b) din toat ă
Uniunea cere de la noi (PC(b)M – A.D.), desf ășurarea lucrului de propagand ă în rândul țăranilor,
muncitorilor, intelectualit ății și tineretului.
CC PC(b) din toat ă Uniunea a acordat ajutor în lucrul de propagand ă, trimițând în RSSM
41 de persoane specializate în or ganizarea lucrului propagandistic și ziaristic, pentru restabilirea
ziarelor (arm ă important ă în lucrul ideologic).
CC PC(b) din toat ă Uniunea a mai trimis în ajutor pe termen de 4 luni un grup de
propagandi ști (propgrupa).
CC PC(b) din toat ă Uniunea a obligat CC PC(b) al Moldovei s ă refacă cabinetele de
partid jude țene, orășenești, bibliotecile, casele de lectur ă (citalinâe izbî), cluburile, și să le
asigure cu literatura necesar ă.
CC PC(b) din toat ă Uniunea a expediat în RSSM în to tal 776 persoane, inclusiv pentru
comisariatul înv ățământului 186 oameni, a s ănătății 600 persoane.
A fost asigurat ă editarea manualelor și a literaturii artistice pentru completarea
bibliotecilor, s-a adus utilaj tipografic etc.
CC PC(b) din toat ă Uniunea a pus în fa ța CC PC(b) al Moldovei obiectivul de a restabili
cât mai rapid întregul sistem de școli din raioanele eliberate, s ă pregătească instituțiile de
învățământ către noul an școlar, să asigure preg ătirea și perfecționarea cadrelor didactice.

Sursa: AOSP, F.51, inv.2, d.2, f.36-40.

Anexa 9.
Ordinul nr. 713
Al ministrului educa ției al RSS Moldovene ști
Din 17 septembrie 1951 or. Chi șinău
În baza ordinului ministrului înv ățământului superior al Uni unii RSS nr.476 din 15 iunie 1951
ORDON
§ 1. A efectua unificarea facult ăților și secțiilor institutelor pedagogice și de învățători:
a) La Institutul Pedagogic din Chi șinău
1. Facultatea de Istorie și Facultatea de Literatur ă – în Facultatea de Istorie și Filologie.
2. Facultatea de Geografie și Facultatea de Științe ale Naturii – în Facultatea de Geografie
și Științe ale Naturii.
b) La Institutul de Înv ățători
1. Secțiile de Istorie și Secțiile de Literatur ă – în Secții de Istorie și Filologie.
§ 2. A numi decani ai facult ăților și șefi ai secțiilor începând cu 1 septembrie 1951
a) La Institutul Pedagogic din Chi șinău
1. Decan al Facult ății de Istorie și Filologie – tov. A.V. Penzul
b) La Institutul de Înv ățători din B ălți
1. Șef al Secției de Istorie și Filologie – tov. S.A.Cernea
c) La Institutul de Înv ățători din Soroca
1. Șef al Secției de Istorie și Filologie – tov. I.A.Rudenko
Ministrul Educa ției RSSM /A.Craciun/

212
Sursa: ANRM, F.1961, inv.1, d.9, f.22-23.

213Anexa 10.
Planul admiterii studen ților la institutele pedagogice și de îvățători
ale Ministerului Educa ției a RSS Moldovene ști pentru anul de studii 1950-1951. 6 aprilie 1950
Tabelul A 10.1.
Denumirea institutului
La facultăți și secții
Limba și literatura De fizic ă și
matematic ă Inclusiv
fizica De
istorie
De științe ale
naturii
De
geografie
Limba
străină De științe
ale naturii
și
geografie În total
Молд .
яз. и
лит. Русск .
яз. и лит.Limba
engleză
Institutul
Pedagogic din Chișinău zi
seral f/f 25
25 50 25
25 25 50
50 25 25
25 25 25
25 50 25
25 25 25

25 30

25 205 (230)
150 (175)
250
Institutul de Învățători din
Tiraspol zi
f/f 50
50 50
50 50
50 50
50 50
50 250
250
Institutul de Învățători din
Bălți zi
f/f 50
50 50
25 75
50 25
50 50
75 250
250
Institutul de Învățători din
Bălți zi
f/f 50
50 50
25 50
25 25
25 25
25 200
150
În total la institutele de învățători zi
f/f 150
150 150
100 175
125 100
125
125
150 700
650
În total la institutele pedagogice și de
învățători zi
seral f/f 175
25
200 175
25
125 225
50
150 25
25 25 125
25
175 25
25 25 25

25 30

25 125

150
905
150 900
Șeful Secției Economice și de Planificare
a Ministerului (Ciutkera șvili)
Sursa: ANRM, F.1961, inv.1, d.9, f.8. Șeful Secției Institu ții de Învățământ Superior
cu profil pedagogic (Suvos)

Anexa 11.
ORDINUL
Ministrului înv ățământului superior din URSS
Nr. 1938
or. Moscova 31 decembrie 1947

Cu privire la neajunsurile, gre șelile și falsificările grave în predarea cursului de istorie a
Moldovei la Institutul Pedagogic din Chi șinău și cu privire la m ăsurile de îmbun ătățire a
activității Catedrei de Istorie a URSS a acestui institut

În urma controlului efectuat de Sec ția Predare a Științelor sociale din ca drul Ministerului
Învățământului Superior al URSS s-a constatat c ă în predarea istoriei Moldovei și istoriei URSS
la Institutul Pedagogic din Chi șinău au fost admise gre șeli grave, atât de profes orul universitar
N.A. Narțov, șef al catedrei Istoria URSS a acestei institu ții, cât și de alți angajați ai catedrei.
În prelegerile și conspectele la istoria Moldovei, într-un șir de articole din ziare și reviste
publicate de profesorul N.A. Nar țov, de asemenea și în lucrarea Studii de istorie a poporului
moldovenesc, pregătită pentru tipar și transmis ă Editurii Pedagogi ce pentru tip ărirea manualului
de Istorie a Moldovei au fost admise gre șeli politice, falsific ări și confuzii, ce demonstreaz ă
despre viziunile nemarxiste și slăbiciunea metodologic ă a profesorului Nar țov. În conspectele
lecțiilor și manuscrisului manualului nu este dat cursul sistematic al istoriei Moldovei; astfel,
până în secolul al XIX-lea este elucidat ă doar istoria Moldovei de pe ste Prut, în secolul al XIX-
lea istoria Basarabiei, iar dup ă revoluția din februarie 1917 în Rusia – doar istoria jude țului
Balta.
Abordând istoria rela țiilor ruso-moldovene ști, profesorul Nar țov nu prezint ă esența jugului
turco-feudal în Moldova, nu arat ă rolul progresiv al poporului rus și ajutorul lui acordat
poporului moldovenesc în lupta pentru înl ăturarea jugului turcesc.
Campania cazacilor ucraineni de sub conducerea lui Bogdan Hmelni țki și campaniile
armatelor ruse în Moldova în perioada r ăzboaielor ruso-turce sunt re latate de profesorul Nar țov
în așa mod, încât ele au adus Moldovei doar opresiune și ruină, dar nu eliberare de jugul turcesc.
Rolul lui Suvorov și al armatei ruse în timpul r ăzboaielor ruso-turce din anii 1787-1791 este
prezentat de profesorul Nar țov de pe pozi ția istoricilor germani bur ghezi. Atribuind victoriile
armatei ruse și ale lui Suvorov și prințului de Kobursk, profesorul Nar țov scrie: „Datorit ă
ajutorului armatei ruse a lui Suvorov Prin țului de Kobursk i-a reu șit să-i învingă pe turci la
Focșani, iar apoi și la Martâne ști, unde el a zdrobit armata de o sut ă de mii de solda ți ai turcilor.
Acestea au fost primele vict orii ale austriecilor în acest r ăzboi, oferind posibilitate alia ților să
treacă Dunărea”.
O astfel de apreciere falsificat ă a rolului lui Suvorov este dat ă nu doar în conspectul
lecțiilor și în manuscrisul manualului lui Nar țov, dar se repret ă și în „dezmin țirea”, pe care el a
scris-o cu ocazia public ării articolului critic din ziarul „Sove tskaia Moldavia”, care a descoperit
viziunile incorecte ale lui Nar țov.
Profesorul Nar țov nu a ținut cont de condi țiile deosebite ale Moldovei, popula ția căreia un
timp îndelungat a fost supus ă propagandei false, burghezo-na ționaliste, fasciste. În conspectul
său și în manuscrisul manualului el nu doar c ă nu a dus lupta cu vestigiile influen ței acestei
propagande du șmănoase, dar a c ăzut însuși prizonier al concep ției istorice burgheze române ști și
germane.
În „Conspectul”, în „Studiile” și manualul profesorului Nar țov nu este dat ă schema
marxist-leninist ă a istoriei Moldovei, nu este prezentat ă succesiunea forma țiunilor social-
economice, nu este dat ă analiza de clas ă a societății, lipsește caracteristica luptei de clas ă, nu este
respectată ordinea cronologic ă elementar ă în tratarea evenimentelor istorice ale Moldovei.

215Periodizarea istoriei Mo ldovei este construit ă pe principii de politic ă externă, iar toată
istoria țării în expunerea profesorului Nar țov arată ca o istorie a domnilor, cnejilor, dreg ătorilor,
comandan ților de oști; expunerea pestri ță a intrigilor de la curte, a luptei domnilor și a altor
pretenden ți pentru tron, a c ăsătoriilor dinastice etc. Istoria maselor truditoare ale Moldovei îns ă,
istoria poporului moldovenesc, nu este prezentat ă.
Profesorul Nar țov a trecut cu vederea indica țiile tovar ășului Stalin despre faptul c ă
„…știința istorică, dacă dorește să fie știință, nu poate în continuare s ă reducă istoria evolu ției
sociale la ac țiunile regilor, comandan ților de oști, la acțiunile „cuceritorilor” și „cotropitorilor”
statului, dar trebuie, înainte de toate, s ă se ocupe de istoria produc ătorilor bunurilor materiale,
istoria maselor truditoare, istoria popoarelor” ( И.В. Сталин – История ВКП (б): „Краткий
курс ”, с.116).
Multiplele falsific ări, denatur ări și greșeli în lucr ările publicate și în manuscrisele lui
N.A. Nar țov, după caracterul lor sunt burghezo-na ționaliste, ele sunt împrumutate par țial de la
istoricii burghezi români, par țial de la reprezentan ții istoricilor burghezi austrieci și germani.
Profesorul N.A. Nar țov în alocu țiunile sale, discu țiile cu membrii comisiei și în declara țiile sale
scrise nu doar c ă nu a recunoscut gre șelile indicate, dar și a pășit pe calea neg ării lor totale.
Profesorul N.A. Nar țov revoltător de neglijent se atribuie și față de predarea cursului de
lecții la Istoria Moldovei studenților, deseori întârzia la ore, ie șea înainte de timp de la lec ții, nu
o dată predarea cursului s ău de lec ții se transforma în lecturarea de c ătre un student a
conspectelor profesorului Nar țov sau copierea conspectului s ău de către studen ți, care abund ă în
greșeli și falsuri.
Profesorul Nar țov a manifestat de asemenea o at itudine extrem de neglijent ă față de
serviciul s ău direct de conducere a catedrei de Istorie a URSS. Începând cu 10 mai și până la
sfârșitul lunii octombrie a a nului 1947 nu a fost desf ășurată nici o ședință de catedr ă, și nici un
control asupra procesului de studii nu s-a realizat, bilan țul anului trecut de studii și planul de
lucru al catedrei pentru anul cure nt 1947-1948 de studii nu s-au discutat.
Profesorul Nar țov avea o atitudine formal ă față de realizarea indica țiilor, ce le con țin
hotărârile CC PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la problemele literaturii și artei, de asemenea, el
chiar nu a pus aceste probleme în discu ție la catedr ă.
Neajunsuri serioase în domeniul educa ției ideologice și politice a studen ților la catedr ă nu
s-au descoperit și de aceea profesorii nu au primit indica ții concrete în acest domeniu.
Profesorii erau l ăsați în voia soarte i, nu se preg ăteau corespunz ător de lec ții și seminare, în
urma cărui fapt lec țiile se desf ășurau la un nivel te oretic, ideologic și politic extrem de jos,
admițând deseori expunerea și explicarea incorect ă a faptelor istorice.
Această atitudine neglijent ă a fost manifestat ă de profesorul Nar țov și față de aspiran ți,
lucrul cărora aproape c ă nu-l dirija.
Neîndeplinind volumul necesar de lucru, profesorul Nar țov nu s-a sinchisit s ă primeasc ă
nelegal salariul în Institutul Pedagogic Moldovene sc pentru cursul nepredat în anul 1945-1946,
pentru orele absentate, prin ce a ad us statului daune materiale substan țiale.
Despre lipsa de scrupule morale a lui Nar țov mărturisesc faptele abuzului s ău în funcția de
serviciu și științific. Folosindu-se de statutul s ău de profesor, doctor în științe istorice, șef al
catedrei Istoria URSS, N.A. Nar țov, împreun ă cu ruda sa apropiat ă Debner, „a primit” de la
feciorii săi Victor și Leonid Nar țov, care nu- și făceau studiile la institut, examenele de stat la
Facultatea de Istorie, de asem enea printr-o o cale similar ă l-a „examinat” pe feciorul s ău Victor
la minimumul de candidat.
În afară de aceasta, în perioada afl ării sale în evacuare în ora șul Tașkent, cu implicarea
activă a lui N.A. Nar țov au sus ținut minimumul de candidat, au sus ținut tezele de candidat și au
primit grade de candidat în științe istorice so ția sa – M.S. Nar țova (profesoar ă de geografie), ruda
sa apropiat ă – M.A. Debner (inginer), de asemenea cunoscu ții săi F.P. Osta șko (care a absolvit
secția pedagogic ă a Academiei de Științe Industriale în România) , Averbuh (jurist), Alperin

216(agronom, care și-a făcut studiile în România), so ția celui din urm ă – Popovici (profesoar ă de
limbă franceză, care a absolvit Universitatea din Ia și) ș.a. Din num ărul celor enumera ți mai sus,
doar Debner și Ostașko predau istoria URSS ( și o predau foarte nesatisf ăcător), iar ceilal ți
„candidați în științe istorice” lucreaz ă pe specialit ățile lor sau, în general, nu lucreaz ă.
Care sunt cauzele, ce au provocat mari imperfec țiuni, greșeli și abuzuri la catedra Istoria
URSS a Institutului Pedagogic Moldove nesc? Aceste neajunsuri se explic ă, înainte de toate, prin
faptul că în institut s-a înr ădăcinat un stil vicios de dirijare a lucrului. Treburile organizatorice și
economice au înl ăturat problemele lucrului didactico-educa țional. Directorul institutului tov.
Baranovski se ocupa mai mult de problemele gospod ărești decât de activ itattea instructiv-
educativă. Directorul institutului și adjunctul s ău pe probleme de studii tov. Amosov au fost
induși în eroare de autoritatea fals ă a profesorului Nar țov, au avut o atitudine necritic ă față de el,
nu controlau absolut calitatea lec țiilor predate fals de acesta, nu supuneau controlului catedra.
Foarte prost stau lucrurile la institut și cu selectarea cadrelor. Rela țiile de prietenie și chiar de
rudenie într-un șir de cazuri, cum se observ ă din materialele cercet ării catedrei de istorie, serveau
ca criteriu de baz ă la angajarea oamenilor la serviciu.
Critica bol șevică fără frică și autocritic ă la institut și în special la catedra de Istorie a
URSS, condus ă de profesorul N.A. Nar țov lipsea.
În scopul îmbun ătășirii radicale a organiz ării predării istoriei URSS la Institutul Pedagogic
Moldovenesc,
ORDON:

1. Profesorul N.A. Nar țov, ce n-a asigurat conducerea necesar ă a catedrei de Istorie a URSS și
aspiranții, ce a admis gre șeli și falsificări burghezo-na ționaliste la istoria URSS și istoria
Moldovei, ce a abuzat de func ția sa de serviciu în scopuri antistatale, ce a primit ilegal
remunerare b ănească pentru cursul ne predat de Istorie a Moldovei în anul 1945 și pentru un
șir de lecții absentate în anul de studii 1946-1947, – s ă fie concediat din func ția ocupată de
șef al catedrei de Istorie a URSS.
2. Lectorii superiori de istorie a URSS a Institutului Pedagogic Moldovenesc Debner și
Ostașko, ca persoane ce nu au preg ătire istoric ă corespunz ătoare, predau insuficient istoria
URSS și sunt incapabili s ă asigure pe viitor preg ătirea profesorilor istorici de înalt ă
calificare, cop ți politic – din func țiile ocupate s ă fie elibera ți.
3. A anunța mustrare directorului Institutului Pedagogic Moldove nesc tov. A.G.Baranovski,
directorului adjunct al institutului tov. Amosov și decanului Facult ății de Istorie tov. A.F.
Guzun – pentru lipsa total ă a controlului și conducerii cu activitatea catedrei de Istorie a
URSS, ce au admis falsific ări grave în predarea istoriei Moldovei și istoriei URSS.
4. De remarcat c ă secția Instituții de Învățământ Superior și Școli pedagogice a Ministerului
Educației al RSS Moldovene ști (șef secție tov. G.S. Dobânda) n- au efectuat conducerea
necesară și controlul asupra activit ății științifice și didactice la institutul pedagogic, în urma
cărora au r ămas nedescoperite astfel de gre șeli grave și falsificări în predarea istoriei
Moldovei și istoriei URSS.
5. A înceta predarea în continuare a cursului de Istorie a Moldovei la institutul pedagogic dup ă
schema și planurile profesorului Nar țov.
6. A ruga CC al PC(b) a Moldovei s ă creeze o comise cu autoritate pentru a elabora programa
la istoria Moldovei și să organizeze un colectiv de autori pentru preg ătirea manualului de
Istorie a Moldovei .
7. Manuscrisul manualului de Istorie a Moldovei al profesorului Nar țov, prezentat la editura
pedagogic ă să fie scos de sub tipar.
8. A obliga directorul institutului tov. Baranovski: a) s ă reorganizeze în mod absolut activitatea
catedrei de Istorie a URSS, pe baza hot ărârii CC PC(b) din toat ă Uniunea cu privire la
problemele ideologice; b) s ă consolideze componen ța catedrei de Istorie a URSS cu lectori

217calificați capabili s ă asigure preg ătirea necesar ă a cadrelor didactice; c) s ă elaboreze m ăsuri
concrete de intensificare a lucrului ideinico-teoretic și politico-educativ printre studen ții,
aspiranții, profesorii și lectori institutului.
9. A indica sec ției de cadre a Ministerului Înv ățământului Superior s ă acorde ajutor în lucrul
Institutului Pedagogic Moldovenesc pentru consolidarea componen ței catedrei Istoria URSS.
10. Secția Predare a Științelor sociale a Ministerului Înv ățământului Superior s ă delegheze
temporar istorici califica ți pentru predarea lec țiilor și acordarea ajutorului în activitatea
catedrei de Istorie a URSS a Insitututului Pedagogic din Chi șinău.
11. A obliga Sec ția Manuale, și Editura Ministerului s ă trimită Institutului Pedagogic din
Chișinău literatur ă la științele istorice.
12. A obliga cabinetul științifico-metodic, în comun cu Sec ția Predare a Științelor sociale a
Ministerului Înv ățământului Superior, s ă acorde ajutor metodic cate drei de Istorie a URSS a
Institutului Pe dagogic din Chi șinău.
13. A întări lectorii catedrei de Istorie a URSS a Institutului Pedagogic din Chi șinău, ce nu au
grade științifice, la catedra de istorie a URSS a Ins titutului Pedagogic de Stat „V.I. Lenin”, în
scopul acceler ării termenelor de scriere și susținere a tezelor.
14. A ordona Comisiei Supe rioare de Atestare s ă revadă teza de doctor a lui N.A. Nar țov din
punctul de vedere al corespunderii ei cu cerin țele înaintate fa ță de tezele de doctor.
În același timp să se clarifice corectitudinea ob ținerii cu ajutorul lui N.A. Nar țov de un
număr de lucrători, ce nu au studii istorice și pregătire de aspirantur ă, a gradelor științifice de
candidat în științe istorice (M.S. Nar țov, M.A. Debner, F.P. Osta șko, Alperin, P.I. Popovici,
Averbuh, Afteniuc ș.a.).
15. Secția Predare a Științelor sociale a Ministerului Înv ățământului Superior peste dou ă luni să
controleze executarea prezentului ordin.
Ministrul Înv ățământului Superior din URSS
S.Kaftanov
Sursa: ANRM, F.2991,inv.5, d.23, f.158-160-verso.

218Anexa 12.

COMITETUL CENTRAL AL PC AL MOLDOVEI ȘI CONSILIUL DE MINI ȘTRI
AL RSS MOLDOVENE ȘTI

Hotărârea nr.251
3 iunie 1956 or.
Chișinău
Cu privire la neajunsurile în organizarea preg ătirii
cadrelor de calificare înalt ă și medie din republic ă

CC PC al Moldovei și Consiliul de Mini ștri al RSS Moldovene ști remarc ă că în
organizarea preg ătirii cadrelor în institu țiile de înv ățământ superior și colegiile din republic ă,
există deficiențe semnificative, care împiedic ă îmbunătățirea în continuare a procesului preg ătirii
specialiștilor pentru economia na țională, în corespundere cu cerin țele stabilite de Congresul
PCUS. În institu țiile de înv ățământ superior și, în special, în institu țiile medii speciale, baza
didactico-material ă se găse
ște într-o situa ție nesatisf ăcătoare și rămâne în urm ă considerabil de
creșterea contingentului de studen ți. În majoritatea institu țiilor de înv ățământ, lec țiile se
desfășoară în două sau chiar în trei schimburi, lipsesc condi țiile necesare pentru deservirea
culturală și cotidian ă a studen ților. Sălile de studii disponibile și căminele nu sunt reparate la
timp și se întrețin în condi ții antisanitare.
Cu toate acestea, ministerele și departamentele republicii ce dispun de institu ții de
învățământ nu manifest ă grijă de crearea condi țiilor normale pentru activitatea lor. Nu se
întreprind m ăsurile necesare pentru finisarea construc ției sălilor de studii și a căminelor.
Un neajuns serios în preg ătirea speciali știlor este starea nesatisf ăcătoare a laboratoarelor și
atelierelor. Unele institu ții de învățământ pân ă în prezent nu dispun de ateliere și laboratoare
chiar și la disciplinele de profil, iar cele de care dispun sunt asigurate cu utilaj și aparataj, în
mare parte, învechit (Col egiul municipal de construc ții și tehnologii, Colegiul agrar din Kotvski,
Colegiul de mecanic ă și electrificare a agri culturii din Soroca și altele).
În instituțiile de înv ățământ superior și medii speciale lipsesc manuale la disciplinele de
cultură generală, în special la limba moldoveneasc ă.
Instituțiile de înv ățământ superior sunt insuficient as igurate cu cadre didactice înalt
calificate. Din 315 profesori, ce lucreaz ă în institu țiile de înv ățământ superior cu profil
pedagogic, doar 52 de persoane au grad de candidat în științe. Nimeni dintre lectorii institutelor
pedagogice, în ultimii ani, nu a sus ținut teza de doctor.
Ca rezultat al faptului c ă mulți lectori ai institu țiilor de înv ățământ superior nu- și
perfecțonează ridică calificarea științifico-pedagogic ă, lecțiile și orele practice deseori se
desfășoară la nivel ideologic și teoretic slab […] .
Pregătirea speciali știlor de calificare înalt ă și medie în republic ă se desfășoară în realitate
fără planificare serioas ă și cunoașterea necesit ății reale de cadre.
Unul dintre cele mai ma ri neajunsuri în preg ătirea cadrelor este faptul c ă lucrul educativ și
ideologic printre tineret în multe institu ții de învățământ superior și în tehnicumuri este organizat
nesatisfăcător. Drept rezultat au loc fa pte de atitudine neserioas ă față de învățământ, refuz de a
pleca la lucru dup ă îndreptare, nedisciplinare, comportame nt indecent, fapte amorale, cazuri de
huliganism etc.
Acestea m ărturisesc despre faptul c ă multe organiza ții primare de partid ale institu țiilor de
învățământ se ocup ă prost cu lucrul educativ printre studen ți, nu mobilizeaz ă opinia public ă
împotriva fenomenelor urâte, nu iau m ăsuri de înt ărire a rolului educativ al lec ției, s-au deprins

219cu comportamentul incorect al unui num ăr de profesori, care separ ă problemele studiilor de cele
ale educației.
Aceste neajunsuri au ap ărut deoarece ministerele și departamentele, comitetele raionale și
orășenești ale partidului, comitetele ex ecutive ale Sovietelor de deputa ți ale muncitorilor raionale
și orășenești conduc nesatisf ăcător institu țiile de înv ățământ superior, nu p ătrund în lucrul lor, nu
manifestă grija necesar ă de pregătire a tinerilor speciali ști.
CC PC al Moldovei și Consiliul de Mini ștri al RSS Moldovene ști HOTĂRĂȘTE:
1. A obliga ministerele și departamentele republicii, care dispun de institu ții de
învățământ, comitetele raionale și orășenești de partid, comitetele executive ale Sovietelor
de deputa ți ai muncitorilor, raionale și orășenești, directorii și organiza țiile de partid ale
instituțiilor de înv ățământ superior și medii speciale s ă se lămurească clar cu fiecare
instituție de învățământ și să ia măsuri practice spre îmbun ătățirea lucrului lor de preg ătire
a speciali știlor de valoare real ă pentru toate ramurile economiei na ționale în lumina
sarcinilor puse la C ongresul XX al PCUS.
A intensifica controlul asupra nivelului ideologic și științific al pred ării în institu țiile
de învățământ superior și tehnicumuri, ob ținând însu șirea temeinic ă de către studen ți a
disciplinelor teoretice și organizarea corect ă a practicii de produc ție.
A ridica importan ța educativ ă a disciplinelor predate și responsabilitatea corpului
profesoral-didactic pentru educa ția studenților în spiritul comunist și însușirea de către ei a
deprinderilor culturale. A m ări rolul organiza țiilor obștești studențești în organizarea
activității didactice și educative printre tineretul studios.
2. A obiga Ministerul Educa ției al RSS Moldovene ști și Ministerul S ănătății RSS
Moldovene ști, de asemenea directorii institu țiilor de înv ățământ superior al ături de
îmbunătățirea în continuare a calit ății lucrului didactic, implicâ nd pe larg pentru realizarea
acesteia corpul profesoral-didactic.
3. A acorda o aten ție deosebit ă ministerelor și departamentelor republicii la
completarea institu țiilor de înv ățământ superior cu cadre didactice calificate, în primul
rând, persoane cunosc ătoare a limbii moldovene ști.
Ministerul Educa ției al RSS Moldovene ști să acorde ajutor permanent ministerelor
și departamentelor în completarea pân ă la începutul anului de studii 1956/1957 a
instituțiilor de înv ățământ medii speciale ale republicii cu profesori cu studii superioare.
A instaura control zilnic asupra perfec ționării cadrelor didactice, ridicarea
cunoștințelor lor teoretice și măiestriei pedagogice.
4. A obliga ministerele și departamentele, conduc ătorii institu țiilor de înv ățământ
superior și medii speciale ale republicii s ă îmbunătățească administrarea studiilor f ără
frecvență, să asigure realizarea univoc ă a planurilor de studii, ridicarea reu șitei, disciplinei
studenților de la sec ția fără frecvență și calitatea pred ării materialului planificat.
5. A obliga Departamentul Planificare de Stat a Consiliului de Mini ștri al RSSM,
ministerele și departamentele republicii s ă elaboreze planul necesit ății în cadre de înalt ă
calificare în prespectiva de 10 ani și să se conduc ă de el la dezvoltarea re țelei de institu ții
de învățământ și admiterea anual ă pe specialit ăți […]

Sursa: ANRM, F.3186, inv.1, d.241, f.35-38.

220A D N O T A R E
Studiul de fa ță este o încercare de a cerceta în co mplex politica Statului sovietic în
domeniul înv ățământului istoric superior. Pân ă în prezent nu au fost publicate lucr ări care să
elucideze tema propus ă spre investigare. Pentru prima dat ă în istoriografie, sunt elucidate
impactul ideologic asupra științei și învățământului istoric în ultima faz ă a epocii staliniste;
consecințele hotărârilor Congresului XX al PCUS în domeniul înv ățământului și științei istorice;
politica statului privi nd studierea istoriei na ționale în RSSM, elaborarea și editarea primei sinteze
de Istorie a Moldovei, componen ța corpului didactic și a celui studen țesc de la facult ățile de
istorie din RSSM. Noutatea științifică a lucrării este întemeiat ă pe analiza documentelor de
arhivă inedite, reactualizarea punctelor de vedere privind teoria marxist ă a istoriei, compararea
surselor documentare și a modalit ăților de abordare.
În prezentul studiu este analizat ă teoria marxist ă a istoriei , mecanismul de influen ță a
politicului asupra științei și învățământului istoric. Materialul faptic și teoretic sintetizat, precum
și concluziile rezultate în urma cercet ărilor efectuate la tema în cauz ă pot fi utilizate atât la
elaborarea unor studii privind Istoria URSS, Învățământul istoric superior în RSSM ; Sistemul
politic din Moldova Sovietic ă; Politica Statului sovietic în domeniul culturii etc., cât și în
procesul didactico- științific la institu țiile academice de profil, în cadrul cursurilor normative,
cursurilor și seminarelor speciale.

АННОТАЦИЯ
Исследование является попыткой комплексного рассмотрения политики Советского
государства в области высшего исторического образования . До сих пор не было
опубликовано ни одной рaботы , в котор oй бы уделялось бы внимание данной теме .
Впервые в историографии освящяется воздействие идеологии на историческую науку и
образование в последние годы сталинского режима ; последствия решений XX съезда
КПСС и их влияние на историческое образование и науку ; государственная политика в
изучении отечественной истории в МССР , составление и издание первого учебника для
вузов по истории Молдавии ; педагогический и студенческий состав исторических
факультетов . Научная новизна основана на анализе архивных документов , пересмотре
точек зрения в отношении марксистской теории истории , сравнение документальных
источников и подходов в их изучении .
В данном иследовании анализируется марксистская теория истории , механизм
воздействия политики на историческое образование и науку . Обобщенные теоретические
данные и выводы исследования могут быть использованы в подготовке публикаций об
Итории СССР , Высшее историческое образование МССР ; Политическая система МССР ;
Политика Советского государства в области культуры и др. а также в процессе
преподавания в вузах , в составе нормативных курсов , спецкурсов и семинаров .

ADNOTATION
The present study is an attempt to explore the complex politics of the Soviet state in higher
history education. So far was not published any work that w ould shed light on the theme
proposed for the investigation. For the first time in historiography are elucidated the ideological
impact on history science and education in the last phase of the Stalinist era, the consequences of
the XXth Congress of the CPSU for the history science and education; the state policy on the
study of national history in RSS M, the elaboration and the edition of the first synthesis of Moldova's History; the composition of teacher and student staff from the Faculty of History of
the MSSR. Scientific novelty of the work is based on analysis of unpublished archival
documents, updating points of view on the Marxis t theory of history, comparing documentary
sources and approaches.

221In the work is discussed the Marxist theory of history, the mechanism of the political
influence on the history science and education. Factological and th eoretical data synthesized and
conclusions drawn from the research conducted on the theme, can be used both to develop
research on History of the USSR; Higher History education in MSSR ; The political system of
Soviet Moldova , Soviet state policy on culture etc. and in the scientific and didactic process from
the profile academic institutions to use in courses and special acts.

LISTA ABREVIERILOR
AGHITPROP – Secția Agitație și Propagand ă din cadrul Comitetului Central al PCUS
AN RM –Arhiva Na țională a Republicii Moldova
AOSP RM –Arhiva Organiza țiilor Social-Politice a Republicii Moldova
AȘC AȘM –Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei
AȘ URSS –Academia de Științe a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
CC al PC(b)M
–Comitetul Central al Pa rtidului Comunist(bol șevic) din Moldova
CC al PCUS –Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
CK –Comisia extraordinar ă pentru lupta cu sabotajul, specula ția și cont-
revoluția (ВЧК sau ЧК) – în 1922 este reorganizat ă în Direcția politică
de stat (ГПУ ) din Componen ța Comisariatului Nor odnic al Afacerilor
Interne (НКВД )
IPC –Institutul Pedagogic din Chi șinău
KGB –Comitetul Securit ății de Stat instituit în 1953 ( КГБ – Комитет
Государственной Безопасности )
PC(b) din toat ă
Uniunea –Partidul Comunist (bol șevic) din toat ă Uniunea ( ВКП (б) – Всесоюзная
Коммунистическая Партия Большевиков )
PC(b)M –Partidul Comunist (bol șevic) din Moldova
PC(b)R –Partidul Сomunist (bol șevic) din Rusia
PC RSFSR Partidul Comunist din Republica Sovietic ă Federativ ă Socialistă Rusă
PCUS –Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (din 1952)
RASSM –Republica Autonom ă Sovietică Socialistă Moldoveneasc ă
RSFSR –Republica Sovietic ă Federativ ă Socialistă Rusă
RSSE – Republica Sovietic ă Socialistă Estonă
RSSM – Republica Sovietic ă Socialistă Moldoveneasc ă
URSS –Uniunea Republicilor S ovietice Socialiste
USM
– Universitatea de Stat din Moldova

222НКВД –Народный комиссариат внутрених дел (Comisariatul Norodnic al
Afacerilor Interne)
ФОНы –Факультеты общественных наук (Facultăți de științe sociale)

INDICE