Patrimoniu și turism cultural. [304577]

[anonimizat].

Studiu de caz: [anonimizat]-Năsăud

– [anonimizat]-Sînziana Roib Îndrumător: conf. dr. arh. [anonimizat]

2018

1. Noțiuni introductive și argumente

1. 1. [anonimizat], jud. Bistrița-Năsăud, [anonimizat]. În cadrul acesteia am realizat inventarierea patrimoniului vernacular local pentru o parte importantă a clădirilor și am intrat în contact direct cu proprietarii și locuitorii acestora. [anonimizat], [anonimizat] a încerca introducerea localității pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

[anonimizat]-adevăr o [anonimizat], ar putea constitui un punct de atracție turistică culturală și rurală. [anonimizat]. Putem vorbi așadar despre întrepătrunderea a [anonimizat].

Scopul lucrării este acela de a înțelege modul de relaționare dintre cele două domenii menționate și aplicat în particular la nivelul localității săsești Dorolea. [anonimizat], tangibil și intangibil și înțelegerea legislației naționale și europene/internaționale privitoare la normele și convențiile de protejare și conservare a siturilor și monumentelor istorice sau a [anonimizat] a releva și aspecte privitoare la resursele turistice și tipurile de turism aplicabile la nivelul acestei localități.

[anonimizat], acela de a contura o analiză incipientă a [anonimizat], precum și identificarea elementelor de patrimoniu local care ar putea fi valorificate pe mai multe direcții de abordare (turistice, culturale, social-economice, arhitecturale). Se va studia și modul în care administrația locală și județeană înțeleg dezvoltarea localității și măsurile sau proiectele implementate.

Un ultim obiectiv este acela de analizare a [anonimizat] a înțelege mai bine parcursul și etapele ce preced clasarea unui sit.

1. 2. Argumentarea temei

Una din localitățiile săsești în care s-au păstrat cel mai bine valori patrimoniale specifice acestei minorități este satul Dorolea. Patrimoniul cultural local trebuie văzut ca păstrător al identității spațiului săsesc și definitor ca specificitate arhitectonică a satelor săsești din regiunea Bistrița. [anonimizat] a fost supusă valurilor și tendințelor de construire a [anonimizat], arhitectural, dar și artistic; [anonimizat] că numeroși proprietari au păstrat unele piese de mobilier tradițional săsesc sau obiecte gospodărești tradiționale, iar elementele de construcție cu valoare istorică sau arhitecturală au fost, de cele mai multe ori, doar acoperite, fără a se interveni asupra lor în mod irecuperabil.

Consider că aceste elemente de patrimoniu construit, împreună cu cele de natură intangibilă reprezentate de memoria locală săsească, precum și obiectivele turistice naturale din împrejurimi, pot reprezenta punctele de plecare pentru un studiu privind promovarea și dezvoltarea localității. Caracterul său se pliază foarte bine pe definiția destinației turistice

etnografice, deoarece este un „teritoriu cu valoare remarcabilă prin caracterul său de unicitate și coerență peisajeră, având valoare particulară în materie de arhitectură și patrimoniu natural sau construit, [ori] fiind mărturie a modului de viață, de locuire sau de activitate și ale tradițiilor artizanale, agricole și altele asemenea”.

2. Aspecte privind patrimoniul

2. 1. Origine și noțiuni istorice

Etimologia termenului. Originea cuvântului patrimoniu provine de la latinescul patrimonium, evocând ideea de moștenire și care inițial făcea trimitere la moștenire, la „un bunul transmis de tată” sau totalitatea bunurilor care aparțineau unei familii și care, mai apoi, se transmiteau urmașilor. Astfel, termenul patrimoniu, la origine, se referea la bunuri individuale. Procesul de cristalizare a necesității păstrării unei moșteniri culturale a parcurs un lung și anevoios drum prin istorie, cerând și astăzi o susținere competentă.

Scurt istoric. Începând cu perioada Renașterii și până în secolul XVIII se folosea termenul antichități pentru a desemna construcțiile vechi care aveau valoare istorică. De-a lungul timpului s-a perpetuat procesul de recunoaștere a bunurilor/moștenirilor care merită să fie salvate, ca repere ale trecutului, în contextul general al evoluției domeniului restaurării patrimoniului arhitectural.

Odată cu anul 1789 și schimbările de mentalitate generate de Revoluția Franceze, termenul a început să primească sensul sub care este cunoscut astăzi, făcând diferențierea între monumente și opere, și cărora li se recunoștea calitatea de martor al istoriei, fapt pentru care au început să fie conservate și transmise generațiilor viitoare. Prima comisie ce avea responsabilitatea de a elabora instrucțiuni cu privire la inventarierea și conservarea operelor de artă a fost înființată la Paris în același an. În anul 1837 se înființează Comisia monumentelor istorice, care avea rolul de a întocmi lista edificiilor ce necesită intervenția și protecția statului și se pornesc primele campanii de restaurare; în acest fel, noțiunea de patrimoniu istoric a început să fie cunoscută și de cetățeni.

În țările române, adoptarea ideilor europene privind conservarea operelor și valorilor istorice și artistice se realizează spre sfârșitul secolului XIX prin intelectualii români, iar în sprijinul adoptării acestora vine formarea Comisiei pentru cercetări istorice și arheologice în anul 1860. În anul 1892 se adoptă Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice și se consituie Comisia monumentelor publice, care avea rolul inventarierii „tuturor edificiilor și obiectelor vechi din țară, care prezintă un deosebit interes istoric sau artistic, pentru a căror conservare urmează să se ia măsuri”.

Un moment important în istoria legată de conservarea bunurilor patrimoniale este reprezentat de anul 1995, cand se înființează, pe model european, Direcția Monumentelor Istorice, cu sarcini în inventarierea și realizarea de lucrări de conservare-restaurare asupra bunurilor protejate. Ca urmare a participării României la convențiile europene și internaționale, în ultimii ani au fost semnate mai multe acte legislative în domeniul protejării patrimoniului național, precum Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei sau Convenția-cadru privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate.

2. 2. Tipuri de patrimoniu și clasificări

Patrimoniul național reprezintă totalitatea bunurilor aflate pe tritoriul său care prezintă elemente de interes și de moștenire istorică relevante pentru mărturia activitățiilor întreprinse și desfășurate de om într-un anumit cadru natural. În acest sens, se pot distinge mai multe domenii de interes și putem vorbi de noțiuni precum patrimoniu arheologic, patrimoniu istoric, patrimoniu cultural sau patrimoniu natural.

Patrimoniul cultural. Reprezintă ansamblul de resurse moștenite din trecut, care sunt identificate și recunoscute de oameni, independent de proprietarul lor, ca o reflexie și o expresie a valorilor, cunoștințelor, credințelor și tradițiilor lor.

Patrimoniului cultural este definit în legislația românească astfel:

„ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție; cuprinde toate elementele rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani și cei naturali”.

Reiese că acesta include aspecte ale mediului înconjurător ce sunt rezultatul înteracțiunii dintre oameni și locuri odată cu trecerea timpului. El este alcătuit din două mari componente: patrimoniul material (sau tangibil) și patrimoniul imaterial (sau intangibil).

Patrimoniul cultural imaterial este alcătuit din tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, dialecte locale, muzică și literatură orală, dans, teatru, forme de organizare a vieții sociale, evenimente etc, dar și instrumente, obiecte, artefacte și spații asociate cu acestea.

Patrimoniul cultural material este, în termeni generali, format din:

patrimoniu imobil- rezervații și arii naturale; peisaje culturale; clădiri și situri istorice; vestigii și situri arheologice; instalații tehnice; epave sau așezări subacvatice

patrimoniu mobil- bunuri arheologice și istorico-documentare, cu semnificație artistică; cu semnificație etnografică; de importanță științifică; de importanță tehnică

Patrimoniul cultural material imobil se împarte, potrivit legii, în multiple subcategorii:

„a) monument – construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;

b) ansamblu – grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie culturalistorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;

c) sit – teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.”

la care se adaugă și noțiunea de peisaj (ca zonă protejată), adică:

„o parte de teritoriu, perceput ca atare de către populație, cu valoare remarcabilă prin caracterul său de unicitate și coerență, rezultat al acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani, cuprinzând zone naturale sau/și construite având valoare particulară în materie de arhitectură și patrimoniu ori fiind mărturii ale modurilor de viață, de locuire, de activitate sau ale tradițiilor, agricole ori forestiere, artizanale sau industriale”

Toate definițiile și delimintările de mai sus sunt stabilite limpede prin intermediul unui set de norme și acte legislative, care vizează întregul corp de operațiuni (cercetare, evidență, conservare, restaurare, punere în valoare), care alcătuiesc opera de protejare a patrimoniului cultural imobil. Legea-cadru în domeniu stabilește că „protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă social-economică, turistică, urbanistică și de amenajare a teritoriului, la nivel național și local”.

Patrimoniul arheologic. Este o parte importantă a memoriei colective și sursă de studiu istoric, care cuprinde structuri, construcții, ansambluri de clădiri, situri de dezvoltare, obiecte mobile, monumente de altă natură și contextul acestora, care sunt situate fie pe pământ, fie sub apă.

Convenția europeană pentru protecția patrimoniului arheologic definește scopul și componentele patrimoniului arheologic:

„sunt considerate drept elemente ale patrimoniului arheologic toate vestigiile, bunurile și alte urme ale existenței omenirii în trecut ale căror:

a. salvgardare și studiu permit redarea evoluției istoriei omenirii și a relației sale cu mediul natural;

b. principale mijloace de informare le constituie săpăturile și descoperirile, precum și alte metode de cercetare asupra umanității și mediului înconjurător;

c. amplasare se situează în orice spațiu ce ține de jurisdicția Părților”

2. 3. Patrimoniul Mondial UNESCO

Monumentele, ansamblurile și siturile sunt clasate prin acte legislative naționale și internaționale. În acest sens putem vorbi despre două liste valorice, respectiv:

1. Listele naționale- acestea cuprind siturile sau monumentele naționale ale statelor, fiind reglementate de acte normative ale ministerelor de resort din fiecare stat. În țara noastră ea este cunoscută ca Lista Monumentelor Istorice (LMI), fiind actualizată la fiecare cinci ani. Datele ce stau la baza intrărilor sunt transmise de Direcțiile Județene de Cultură către Institutul Național al Patrimoniului, care va întocmi proiectul pentru actualizarea ei.

2. Lista Patrimoniului Mondial UNESCO- actualizată permanent, ea cuprinde monumente de importanță universală, decizile privind propunerile fiind adoptate prin aprobarea Comitetului Patrimoniului Mondial.

Patrimoniul Mondial UNESCO. Lista UNESCO are componente bunuri patrimoniale de o importanță deosebită, care aparțin tuturor popoarelor și culturilor, indiferent de situarea lor teritorială. UNESCO, prin acțiunile sale, promovează universalitatea patrimoniului mondial și urmărește identificarea, conservarea și protejarea siturilor naționale, ca parte a patrimoniului mondial al întregii omeniri.

La nivel internațional, conservarea monumentelor naturale sau antropice este asigurată prin Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, emisă sub egida UNESCO. Propunerile privind înscrierea unor obiective naționale în Lista UNESCO pot fi înaintate și luate în considerare doar de către statele semnatare ale Convenției, care în acest fel se angajează la protejarea acestora. Ele se obligă sa identifice și să delimiteze bunurile aparținând patrimoniului natural și cultural prezent pe teritoriul său; în sensul Convenției

„sunt considerate drept patrimoniu cultural:

– monumentele: opere de arhitectură, de sculptură sau de pictură monumentală, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripții, grote și grupuri de elemente care au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, artistic sau științific;

– ansamblurile: grupuri de construcții izolate sau grupate, care, datorită arhitecturii lor, a unității și a integrării lor în peisaj, au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, artistic sau științific;

– siturile: lucrări ale omului sau opere rezultate din acțiunile conjugate ale omului și ale naturii, precum și zonele incluzînd terenurile arheologice care au o valoare universală excepțională din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic.”

Covenția definește și elementele de patrimoniu natural:

„sunt considerate patrimoniu natural:

– monumentele naturale constituite de formațiuni fizice și biologice sau de grupări de asemenea formațiuni, care au o valoare universală excepțională din punct de vedere estetic sau științific;

– formațiunile geologice și fiziografice și zonele strict delimitate, constituind habitatul speciilor animale și vegetale amenințate, care au o valoare universală excepțională din punct de vedere al științei sau conservării;

– siturile naturale sau zonele naturale strict delimitate, care au o valoare universală excepțională din punct de vedere științific, al conservării sau al frumuseții naturale.”

În multe cazuri cele două domenii ale patrimoniului se suprapun sau întrepătrund, formând un bun cu valoare excepțională. Când un sit sau un bun satisface total sau parțial definițiile referitoare atât la valorile culturale, cât și la cele naturale, acesta poate fi considerat patrimoniu cultural și natural mixt. Dacă analizăm obiectivele înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, putem observa că majoritatea siturilor antropice au ca și context geografic și o zonă naturală deosebită. De asemenea, zona de protecție reglementată legislativ este întotdeauna definită de elemente ale cadrului natural, care sunt și ele supuse prevederilor privind protejarea și conservarea.

Concluzii. Analizând originea și apoi evoluția înțelesului de patrimoniu, vedem cum acesta s-a schimbat de la un termen general semnificând un bun moștenit la nivel de individ, la un termen cu multiple valențe și subcategorii. Acestea ne relevă diversitatea componentelor mediului cultural și natural al unui teritoriu, care pot fi supuse protejării și conservării prin acte legislative naționale și internaționale, recunoscânduli-se astfel importanța lor ca parte a moștenirii colective.

3. Aspecte privind turismul

3. 1. Termeni și clasificări

Turismul este o activitate complexă ce se desfășoară de către persoane prin deplasarea, staționarea și împlinirea unor scopuri precise, precum cele de loisir, odihnă, tratamente medicale, participare la diverse manifestări științifice, culturale, sportive sau religioase, într-o anumită regiune sau localitate, ori pe un traseu anume. Legea turismului definește turismul ca:

„ramură prioritară a economiei naționale, cu funcții complexe și implicații multisectoriale, care cuprinde ansamblul activităților desfășurate în scopul producerii de bunuri și servicii pentru turiști”.

Tot aici se definește și noțiunea de turist, și anume:

„orice persoană care vizitează un loc, altul decât cel unde se află reședința sa obișnuită, în scopul efectuării unor activități cu caracter recreativ, sportiv, medical, cultural, religios, de afaceri și altele, nelegate de exercitarea unei activități remunerate în zona vizitată, activități ce implică minim o înnoptare și a căror durată este mai mică de 12 luni”.

Pentru a putea vorbi despre dezvoltarea turismului, trebuie sa vedem și elementele ce definesc infrastructura acestuia. În acest sens, putem vorbi în sens general despre resurse turistice, iar în sens particular, despre obiective turistice și patrimoniu turistic.

Resursele turistice. Potrivit legii, resursa turistică este orice:

„componentă a mediului natural și antropic, care prin calitățile și specificul ei este recunoscută, înscrisă și valorificată prin turism, în măsura în care nu este supusă unui regim de protecție integrală, în condițiile legii”.

După natura lor, acestea se pot clasifica în: resurse turistice naturale (din care fac parte peisajele, elementele de relief, structuri geologice, flora și fauna, ape ș.a.) și resurse turistice antropice (monumente, situri și vestigii istorice, edificii religioase, muzee, elemente de etnografie și artă populară, festivaluri ș.a.).

Obiectiv turistic. Ca și resursele, obiectivele turistice se împart în două grupe majore: naturale și antropice. Dintre acestea, vom face referire la obiectivele turistice antropice, care constituie rezultatul gândirii omenești pe parcursul timpului și care includ:

a. Obiective turistice cu valoare istorică, precum:

– vestigii ale așezărilor preistorice, dacice sau daco-romane

– ruinele cetăților medievale, biserici fortificate

– monumente, mausolee, cimitire ale eroilor care amintesc de bătălii istorice

b. Obiective turistice cu valoare arhitectural-artistică, precum:

– edificii religioase

– edificii civile (palate, castele, conace, cule etc.)

– monumente, statui și plăci comemorative

– muzee și case memoriale

c. Obiective turistice cu valoare etno-folclorică, precum:

– muzee cu profil artistic popular

– construcții de lemn (case, porți, biseici)

– ateliere și colecții diverse

– ceramica populară

– serbări, târguri și festivaluri artistice populare

Obiectivul turistic este componenta de bază în oferta turistică și este definit de lege ca orice

„element sau ansamblu de elemente al resursei turistice, individualizat și introdus în circuitul turistic”.

Din această definiție se poate vedea că acel element natural, cultural, social, economic etc. care poate genera un interes în cadrul activității turistice trebuie supus unui proces de valorificare și promovare pentru a putea fi recunoscut ca atare. Odată realizate și împlinite demersurile pentru introducerea în circuitul turistic, acestea, împreună cu ansamblul format de totalitatea structurilor (baza tehnico-materială) și amenajărilor aferente (căi de comunicație, spații de cazare, amenajări tehnice etc.) implicate în proces, vor forma fondul patrimoniului turistic al unei localități, județ, regiuni sau țări.

Potențial turistic. Identificarea potențialului turistic reprezintă punctul de plecare în dezvoltarea turistică a unei localități; patrimoniul național contribuie în mod decisiv la aceasta deoarece fiecare din componentele sale are valențe turistice diferite.

În volumul Patrimoniul turistic al României, se menționeză ca sinonime noțiunea de resursă turistică cu cea de potențial turistic:

„pot fi considerate sinonime deoarece potențial- poate fi definit ca ceva care există ca posibilitate, care exprimă o posibilitate de manifestare, iar resursă- o sursă, o rezervă de elemente susceptibile de a fi valorificate la un moment dat”

3. 2. Tipuri și tendințe actuale în domeniul turismului

Cu toate că există mai multe ramuri ale turismului, fiecare punând accent pe un domeniu de interes uman, din motive ce țin de particularitatea temei, voi detalia doar acele tipuri de turism relevante pentru studiul de caz.

Turismul cultural. Este o formă a turismului care are ca scop valorificarea și promovarea culturii unei zone sau localități și în care accentul cade pe patrimoniul local. Prin aceasta se întelege orice element de patrimoniu cultural material (monumente, situri istorice sau arheologice, rezervații naturale etc.) sau imaterial (obiceiuri, tradiții, festivaluri sau alte evenimente culturale) caracteristic comunității locale. Turistul poate în acest fel să experimenteze locuri, bunuri și activități care redau în mod autentic moștenirea cultural-spirituală a acesteia.

Potrivit Legii turismului,

„turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale și spirituale, a monumentelor de artă și arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfășurare și modul de organizare, se integrează celui urban și se interferează- în acest perimetru- cu cel recreativ și cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale- dorință,

obiectiv, ghid și cele turistice- mijloace de transport, de primire, de găzduire și de alimentație.”

Dezvoltarea turismului cultural este un proces generator de resurse financiare considerabile, care pot fi utilizate și reinvestite în preocesele de restaurare, conservare și promovare ale așadar vorbi de un schimb de informație culturală, prin care se generează bunurilor de patrimoniu care stau la baza ofertei turistice. Implicațiile economice vor avea beneficii și asupra comunității, care va putea identifica și gestiona mai corect oportunitățiile și resursele locale. Putem resurse financiare, se formează și educă atât turistul, cât și comunitatea locală.

Turismul rural. Este acea formă de turism manifestată în spațiul rural care își are obiectul de activitate bazat pe serviciile turistice oferite de populația locală și care se desfășoară în stânsă legătură cu mediul natural, valorificând toate resursele turistice naturale, umane, cultural-istorice, etnografice ale zonei.

Lexiconul de termeni turistici prezintă turismul rural ca:

„forma de turism concentrată pe destinații în spațiul rural, dispunând de o structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene”

De cele mai multe ori, pe lângă serviciile de cazare și alimentație, se oferă turiștilor și posibilitatea de a efectua excursii tematice, drumeții, tratamente balneare sau de a participa la serbări, festivaluri sau târguri locale. Vedem așsadar că infrastuctura turistică rurală este compusă din componente de bază (cazare și alimentație) și componente auxiliare. Aceasta are valențe multiple, plecând de la elemente de cadru natural, precum forme de relief, păduri, ape etc., până la elemente antropice, precum monumente, situri sau alte bunuri rezultate din activitățile umane în zona respectivă.

Agroturismul. Deși turismul rural și agroturismul ar putea fi considerate ca două concepte identice deoarece ambele se desfășoară în spațiu rural, cel din urmă trebuie privit ca o activitate subordonată turismului rural, diferența fiind că agroturismul reprezintă un ansamblu de servicii având la bază gospodăria sau ferma tărănească, amenajată și adaptată în vederea găzduirii oaspeților.

În Lexiconul de termeni turistici, pe lângă definiție, găsim și diferența dintre aceste două tipuri de turism:

„Agroturismul reprezintă forma de turism, practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei tărănești, a serviciilor de: cazare, masă, agrement și altele. Prin agroturism se valorifică, astfel, în mod superior, resursele naturale și antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populației rurale. Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodăria tărănească (pensiune, etc.); consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă; participarea într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice”

Agroturismul se prezintă și ca o soluție complementară de sporire a veniturilor pentru populația locală care valorifică economic toate resursele propriei gospodării, dar aduce și beneficii turistului care astfel intră în contact cu obiceiuri sau activități gospodărești specifice.

Concluzii. Turismul reprezintă o activitate cu multiple și complexe funcții, printre care se numără și schimbul de informații culturale între turist și comunitatea implicată în oferirea serviciilor turistice, cu beneficii reciproce, atât la nivel financiar și social, cât și al dezvoltării locale prin valorificarea tuturor resurselor implicate.

4. Studiu de caz: localitatea Dorolea, comuna Livezile, județul Bistrița- Năsăud

Imagine 1- Structura bisericiilor și a școliilor evanghelice a regiunii transilvane din Ungaria la anul 1904- https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Evangelische_Kirche_in_Siebenbuergen_1904.JPG

Imagine 2-Ridicarea topografică iozefină (1763-1787) pentru zona Bistrița- http://mapire.eu/en/map/firstsurvey/

4. 1. Sașii. Prezentare și amprenta lor cultural-artistică

Sașii stabiliți în Transilvania sunt o populație de origine germanică, formată în majoritate din populație saxonă (din zona Rinului), valonă și flamandă. Aceștia au jucat un rol important în colonizarea sudului Transilvaniei, impusă de regele maghiar Andrei al II-lea al Ungariei.

Istoric și teritoriu. Primele mențiuni despre așezarea acestora îi plasează după anul 1211, în teritoriul denumit Fundus Regius (Pământul Crăiesc), delimitat la nord de râul Mureș, la est de localitatea Drăușeni, la sud de râul Olt și la vest de localitatea Orăștie. Poziția sa geografică a fost privită de regalitatea maghiară ca una strategică, fiind și zona de graniță estică a Regatului, astfel încât s-a decis valorificarea ei printr-o colonizare planificată, cu grupuri de populații din zona germană și flamandă- sașii de astăzi. Valuri importante de migrație sunt datate începând cu mijlocul secolului XII și până la sfarșitul secolului XIII-început de secol XIV.

Scaunele săsești importante existente pe acest teritoriu, pentru care este stabilită o formă de autonomie sunt Scaunul Principal de la Sibiu (Hauptstühl Hermannstadt), precum și cele 7 Scaune Secundare de la: Sighișoara (Schassburger Stuhl), Șebeș (Mühlbacher Stühl), Cincu (Schenker Stuühl), Miercurea (Reußmarkter Stühl), Rupea (Repser Stühl), Orăștie (Brooser Stühl), Nocrich (Leschkircher Stühl); Scaunul Mediașului și cel de la Șeica, cunoscute sub denumirea de „Două scaune” (Zwei Stühle), împreună cu Districtele Brașov și Bistrița formează imaginea completă a teritoriilor locuite de sașii transilvăneni. Până în anul 1366, conducerea districtului era deținută de comitele secuilor, apoi, odată cu extinderea sub domnia lui Ludovic I a privilegilor acordate sașilor din comitatul Sibiu și pentru celelalte grupuri din nord, acesta va fi condus de un jude și de o adunare formată din șase reprezentanți ai orașului și șase reprezentanți ai celorlalte localități ale districului.

Odată cu așezarea noii populații, s-au introdus în spațiul transilvan obiceiuri, tehnici și elemente specifice teritoriilor de origine ale acesteia, astfel încât se pot distinge trăsături comune particulare sașilor la nivel de arhitectură, obiecte de artă decorativă (țesături, textile, ceramică), port sau mobilier.

Patrimoniul cultural săsesc. Cel mai relevant domeniu este cel al mobilierului, dacă ar fi să considerăm bunurile ce reprezintă moștenirea lor cultural-artistică cel mai des promovată și valorificată în ziua de azi. Sspecific sașilor sunt piesele din lemn, pictate în culori vii, astfel că piese precum patul, cuierele, lăzile de zestre, dulapurile, armăroaiele sau bufeturile întregesc profilul cultural al acestora. Un rol important în evoluția mobilierului tradițional se datorează mutării mediului de lucru al tâmplarilor și pictorilor dinspre oraș spre sat, ei păstrând caracteristicile stilistice impuse de crearea unor sculpturi pictate pentru spațiile ecleziastice, dar transpunându-le mediului țărănesc al artei și adaptându-le tradiției.

La sfarșitul secolului XVIII, în orașe apare tendința de abandonare a mobilierului pictat în favoarea celui furniruit (considerat mai modern), astfel că meșterii își vor continua munca în special în mediul rural, dar datorită sumei mici oferite de țărani în schimbul realizării piesei,

Imagine 3- interior săsesc- http://www.complexulmuzealbn.ro/ro/etnografie-arta-populara/interior-sasesc

Imagine 4- armăroaie din Dorolea- arhivă personală Imagine 5- armăroaie din Dorolea- arhivă personală

Imagine 6- armăroaie din Dorolea- arhivă personală Imagine 7- armăroaie din Dorolea- arhivă personală

de multe ori pictarea acesteia era încredințată soțiilor, care erau familiarizate cu motivele pictate.

Tehnica de lucru include pregătirea suprafeței prin aplicarea unei vopsele-clei, obținută prin fierberea unei materii prime de origine animală, cum ar fi resturile de blana sau piele; des folosit este cleiul de oase. Se folosesc și materii de origine vegetală, precum esențe de coajă de copac sau de nucă verde ori rășină de brad. Peste această pastă lipicioasă se aplică un strat de ceară de albine, ca strat de protecție. Mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tehnica a evoluat și s-a început aplicarea vopselei peste un strat inițial de grund de ipsos și cretă (ocru sau maro deschis), deasupra căruia se aplica un verniu din ulei de in, conferindu-i luciu, iar apoi urma aplicarea stratului de protecție de ceară. Pigmenții naturali obținuți din minerale, frecați cu emulsie de ou confereau tărie culorii și rezistență în timp. Pictura se putea realiza folosind un șablon, iar grundul se putea spăla dacă se dorea aceasta. La mobilierul tărănesc sasesc predomină fundalul albastru-cobalt, oranj sau verde, iar printre culorile cele mai des folosite amintim brunul închis, negru, roșu sau alb.

Motivele des folosite sunt cele vegetale, ce includ compoziții cu flori precum trandafirul (simbol al bucuriei și dragostei), laleaua (simbol al mandriei și ospitalitații), garoafa, narcisa, margareta, bobocii sau frunzele, ramuri cu fructe, ciorchine, buchete de flori. Sunt folosite de asemenea și elemente geometrice, precum punctele, hașurile sau formele liniare simple.

Printre piesele cele mai importante de mobilier se numără armăroaia, folosită de sași pentru a acoperi nișele din pereți, în interiorul cărora păstrau obiectele de uz casnic. Termenul provine din germană- Nischenschrank. Se fixa de obicei, în interior, pe peretele de la stradă, între cele două ferestre sau pe pereții laterali ai încăperii. În nișă se păstrau diferite alimente, utilitatea sa cunoscând anumite transformări de-a lungul timpului.

Lada este elementul cel mai vechi al amenajării interioare a locuinței, din care s-au dezvoltat ulterior celelalte tipuri de mobilier, de diferite forme precum: comoda și dulapul cu una sau două uși. Se folosea, în principiu, pentru păstrarea îmbrăcăminții și a textilelor. La început era ornamentată cu linii simple, în timp fiind create mai multe șabloane pe hârtie, cu diverse modele, ce vor fi păstrate de breslele meșteșugarilor. O particularitate a lăzii este lada dulgherească. Inițial, în acest tip de ladă se păstrau hainele de sărbătoare și obiectele de valoare, fapt demonstrat de existența casetei cu capac în interiorul celor mai vechi piese. Treptat, datorită evenimentelor istorice, aceasta și-a schimbat utilitatea, transformându-se în ladă de depozitare a bunurilor necesare pe vreme de atac (alimente, în principal cereale), de aici provenind și denumirea de ladă de cereale.

4. 2. Context istoric local

După cum s-a menționat anterior, Districtul Bistrița (regiunea Nösnerland-Țara Năsăudului) făcea parte din teritoriul Pământului Crăiesc. Una din localitățiile importante ale Districtului Bistrița este satul Dorolea, situat la 12 km de municipiul Bistrița, cunoscut și sub denumirea de Kleinbistritz sau Aszúbeszterce. Importanța localității este dată chiar de denumirea sa germană- Kleinbistritz, tradusă ca Mica Bistriță.

Imagine 8- https://www.siebenbuerger.de/ortschaften/kleinbistritz/luftbilder/12926.html

Imagine 9- arhivă personală

Imagine 10- arhivă personală

Istoric. Pe teritoriul localității de astăzi au locuit până la la începutul sec. al XIV-lea români, care, odată cu aducerea sașilor în regiune, au fost nevoiți să migreze spre est, unde au întemeiat satul Cușma. Prima mențiune documentară apare în Registrul dijmelor papale din anii 1332-1337, unde parohia este consemnată ca aparținând administrativ de orașul Bistrița sub denumirea de Arida Bystricia.

Așezarea a fost cuprinsă de două incendii mari: unul în 1523, a cărui urmare a fost că regele Ludovic al II-lea scutea localitatea între anii 1523-1526 de plata impozitelor, iar al doilea în 1569. Recensământul derulat în anul 1642 menționează 20 de gospodării, iar cel din 1695- 18 familii, dar și 13 case părăsite. Odată cu mijlocul secolului XVIII, rapoartele privind contribuțile fiscale menționează și structura etnică a populației, de unde reiese că în anii 1754/55 din cele 72 de familii, 54 sunt de origine săsească, 16 de origine românească, iar 4 sunt țigani. În anul 1850, aici trăiau 791 de persoane, din care 651 sunt sași, 73 români, iar 67 țigani.

Cel de-al Doilea Război Mondial a fost contextul în care mare parte a populației de etnie germană a părăsit zona Transilvaniei, evacuată de armata germană înainte de intrarea trupelor sovietice în Bistrița la 13 octombrie 1944; cei rămași au fost deportați sau persecutați de către autoritățile de ocupație sovietice. Dacă în anul 1941, în Dorolea locuiau 514 etnici germani, 277 români, 134 țigani, 13 maghiari și 9 evrei, în septembrie 1944, din Dorolea plecau 465 de persoane, cu 114 căruțe sau care. Odată cu restabilirea administrației românești în 1945, mai mult de jumătate din cei evacuați s-au întors, dar și-au găsit gospodăriile și terenurile ocupate de cei cărora le-au fost repartizate prin reforma agrară din același an. Cei mai mulți au plecat definitiv în anii 60, iar casele au rămas părăsite.

4. 3. Prezentarea localității și a patrimoniului arhitectural

Majoritatea caselor datează de la mijlocul secolului XIX-începutul secolului XX și formează unul din cele mai bine păstrate ansambluri rurale de tip săsesc din nordul Transilvaniei. Astăzi localitatea face parte din de comuna Livezile, situată la 7 km spre vest. Legătura rutieră cu acesta se realizează prin drumul județean 172G, care asigură și legătura cu satul Cușma, situat la 8 km spre est. La recensământul din 2011, aici locuiau 597 de persoane.

Organizare planimetrică. Sub aspectul formei vetrei, satul este de tip liniar, dezvoltat de-a lungul văii pârâului Tănase, de-o parte și de alta a căruia sunt dispuse parcele late cu clădiri cu fronturi compacte, aliniate la profilul străzii, ce includ și porțile pentru accesul carosabil. Satul este înconjurat de terenuri agricole și vii (în zona de nord, mai deluroasă), iar parcelele

Imagine 11- imobil nr 39- arhivă personală

Imagine 12- imobil nr. 39- arhivă personală

caselor sunt adiacente unor suprafețe întinse de grădini și livezi, care fac trecerea către loturile agricole la vest, sud și est.

Zona centrală. Acesta este locul unde întâlnim biserica parohială, edificată între 1858-1860, pe un mic dâmb de pe malul pârâului. Putem afirma că aceasta este un caz fericit de conservare a aspectului inițial și după preluarea de către cultul ortodox, deoarece la interior încă se mai păstrează altarul și mobilierul de secol XIX, iar pe pereți nu s-au pictat scene biblice conform tradiției ortodoxe. În anul 1999, s-au efectuat lucrări de reparații majore, la care au contribuit inclusiv cetățenii germani care au locuit sau sunt descendenți ai celor ce au locuit aici. În fața bisericii se află podul rutier principal, ce asigură legatura între cele două maluri ale pârâului.

În vecinătatea sud-estică a bisericii găsim vechea școală săsească, construită în 1892 și care până astăzi apaține comunității săsești din Bistrița, dar care nu este valorificată și necesită lucrări de reparații și renovare. Tot în centrul satului, pe latura sudică a drumului comunal se află casa parohială, ridicată în secolul al XVIII-lea, școala românească și sala comunală, datată din 1906; astăzi ea funcționează în continuare ca sala de adunări, fiind sediul Căminului cultural.

Tipologii. Cea mai des întâlnită este cea a unui plan în L, cu latura lungă dispusă de-a lungul străzii, structurată pe mai multe axe, cu acces în axul median și un gang carosabil inclus dispus periferic. Acest corp cuprinde încăperile de locuit și se continuă deseori spre curte cu un alt corp ce adăpostește anexe gospodărești. O altă tipologie o reprezintă cea care se desfășoară după un plan rectangular, cu latura lungă dispusă de-a lungul străzii; și aici regăsim gangul carosabil. În ambele cazuri, pe latura posterioară a parcelei este întâlnită șura, în spatele căreia se întinde grădina de legume sau livada.

Autenticitate și elemente de patrimoniu. Datorită așezării mai retrase, Dorolea a reușit să păstreze foarte multe din elementele edificatoare pentru satele rurale săsești din regiune, păstrând mare parte din imaginea tradițională. Majoritatea caselor (nr. 15-216) se regăsesc în cadrul Listei monumentelor istorice din județul Bistrița-Năsăud, unde la nr. 616, sub codul de identificare LMI BN-II-a-A-01649, găsim menționat Ansamblul rural Dorolea (fosta localitate săsească Kleinbistritz). De asemenea, unele case se regăsesc trecute și individual, iar biserica evanghelică este și ea identificată cu codul BN-II-m-B-01648.

În continuare, voi prezenta câteva gospodării ce se păstrează într-o stare bună de conservare și care sunt caracteristice pentru arhitectura vernaculară prezentă aici. Acestea au fost alese deoarece sunt valoroase atât ca arhitectură, cât și prin prisma pieselor de patrimoniu săsesc care au fost păstrate într-o stare bună sau relativ bună.

Imobilul nr. 39

Acesta este imobilul cel mai bine păstrat din localitate, proprietarii investind în păstrarea imaginii autentice tradiționale și în conservarea sa. Relevante sunt aici și piesele de mobilier cu valoare artistică, respectiv o armăroaie și o bancă săsească, din lemn, aflate într-o stare bună de conservare.

Datare. Din cele relatate de proprietar, anul ridicării clădirii este 1910, conform unei inscripții pe grinda principală a casei, dar care nu s-a păstrat însă până azi; cu toate acestea, o inscripție secundară prezentă pe un element din grajd o plasează în anul 1883.

Imagine 13- imobil nr. 62- arhivă personală

Imagine 14- imobil nr. 62- arhivă personală

Plan și volumetrie. Planimetric este construit în formă de L, cu latura lungă dispusă de-a lungul străzii și cuprinde un hol și trei încăperi adiacente, despărțite prin pereți din zidărie de cărămidă plină. Volumetria este unitară, formată dintr-un parter și un subsol parțial, dispus sub incăperea bucătăriei. Pe latura posterioară găsim grajdul și sura, cu latura lungă paralelă cu grădina; o a doua șură există și în continuarea casei, pe partea laterală a parcelei; acestea sunt realizate din zidărie de cărămidă plina arsă, în asize alternante cu zidărie din piatră, iar curtea este pavată cu piatră de râu. De aici, prin șura laterală, se realizează accesul în subsol.

Fațade. Fațada principală este structurată pe cinci axe și delimitată la partea superioară de o cornișă profilată, iar la partea inferioară de un soclu din piatră. Accesul se realizează din axul median, delimitat cu pilaștii cu capiteluri ionice și flancat de câte trei ferestre cu ancadrament de-o parte și de alta, cu parapeți decorați cu modele florale și colbanc din piatră. În partea stângă prezintă un gang carosabil inclus, cu gardă de roată, cu arcadă cu bosaj și planșeu pe grinzi din lemn masiv, închis cu o poartă din lemn în două canaturi și flancat de doi pilaștii în partea stangă și unul în partea dreaptă.

Fațada secundară, spre curte, este definită de un pridvor deschis din lemn, cu două accese, pictată simplu cu motive florale. Ferestrele simple, în două canaturi și o foaie, terminate cu solbanc din piatră, păstrează tâmplăria originală.

Elemente de construcție. Structura casei este din zidărie de cărămidă și piatră, cu un planșeu pe grinzi din lemn și subsol boltit cu bolți prusești și arce dublouri din cărămidă, cu trei răsuflători. Acesta este compartimentat in trei încăperi, prima încăpere fiind pavată cu piatră. Învelitoarea este în două ape, cu coama paralelă cu strada, din țiglă solzi și plăci de azbociment la partea inferioară, pe structură de lemn.

Imobilul nr. 62

Tot urmând tipologiei casei în formă de L, această construcție este valoroasă și prin prisma pieselor de mobilier pictat săsesc care s-au păstrat într-o stare foarte bună, din care menționăm două armăroaie pictate cu modele florale prezente în gangul carosabil, unde este inscripționat anul 1864, o masă săsească din lemn masiv și un dulap.

Datare. Unul din stâlpii grajdului poartă inscripția anului 1898, în timp ce pe partea dinspre curte a porții regăsim anul 1908.

Plan și volumetrie. Volumetria, formată dintr-un parter și subsol parțial sub încăperea bucătăriei, este unitară și compartimentată în hol și patru încăperi. Pe latura stângă a gospodăriei există un șopron, din zidărie de piatră și cărămidă, în asize alternante, cu două arcade deschise spre curte și o nișă închisă cu o armăroaie pictată săsească. Acesta este legat de clădirea principală printr-un corp de legătură, acoperit cu țiglă tip solzi. Pe latura posterioară a parcelei se află un grajd cu fânar și șură, realizate din zidărie de piatră și cărămidă, în asize alternante, cu o poartă cu arcadă spre grădină și o cornișă cu console din piatră.

Fațade. Fațada de la stradă este structurată pe șase axe, cu accesul în axul median, flancat de câte trei ferestre rectangulare cu obloane reglabile din lemn, păstrate originale. Intrarea se realizează pe o scară în rampă dublă, pe o ușă cu două canaturi și supralumină. Gangul carosabil este prezent în partea dreaptă, cu gardă de roată și poartă decorată cu frontoane și modele geometrice. Fațada e finisată cu placuțe ceramice în modele geometrice, în neconcordanță cu imaginea istorică.

Imagine 15- imobil nr. 52- arhivă personală

Imagine 16- imobil nr. 53- arhivă personală

Fațada secundară prezintă trei ferestre cu solbanc din piatră și un acces secundar din curtea pavată cu piatră de râu.

Elemente de construcție. Structura este din zidărie de cărămidă plină arsă, în asize alternante cu zidărie din piatră. Ca și în cazurile precedente, planșee sunt pe grinzi din lemn, șarpanta este și ea realizată din elemente de lemn, în două ape, cu coama paralelă cu strada și acoperită cu învelitoare din foi de tablă.

Imobilul nr. 52

O altă casă ce se află într-o stare foarte bună de conservare este și aceasta.

Datare. Datarea corpurilor imobilului reiese din inscripția aflată pe o grindă din încăperea principală, unde este înscris anul 1855, dar și din inscripția anului 1900 pe grinda arcadei din șura principală.

Plan și volumetrie. Construcția este formată din parter și subsol parțial, construită sub aceeași formă de L, cu latura lungă dispusă de-a lungul străzii. Volumetria ste unitară, formată dintr-un hol și trei încăperi la aripa originală, precum și alte două încăperi la o extindere dispusă perpendicular pe aceasta, pe latura dreaptă a parcelei. În continuarea extinderii există o șură și ateliere. De asemenea, în curte mai putem găsi o a doua șură și un fânar, dispuse pe latura posterioară a parcelei.

Fațade. Fațada principală este structurată pe patru axe, cu accesul la partea dreaptă, cu o fereastră la dreapta și două la stânga, având și o răsuflătoare sub acestea. Ferestrele au chenare simple și solbanc. Gangul carosabil este inclus în partea stângă, cu gardă de roată și arcade. Fațada prezintă un soclu înalt și cornișă profilată. Există doi pilaștrii cu cornișă simplă profilată, unul între intrare și cele două ferestre, iar celălalt între ferestre și gang.

Elemente de construcție. Structura este realizată din zidărie de cărămidă plină arsă, în asize alternante cu zidărie din piatră, planșee pe grinzi din lemn și șarpantă din elemente de lemn, în două ape, cu coama paralelă cu strada. Învelitoarea este din țiglă solzi la partea superioară și plăci de azbociment la partea inferioară.

Imobilul nr. 53

O altă tipologie a caselor din Dorolea o reprezintă cea care se desfășoară după un plan rectangular, cu latura lungă dispusă de-a lungul străzii.

Datare. Grinda-meșter poartă inscripția anului 1863; același an este decupat și pe o tăbliță metalică aflată în șură.

Plan și volumetrie. Casa are o volumetrie unitară, formată dintr-un parter compartimentat în hol și două încăperi, din care prima e despărțită de hol printr-un perete cu arcadă, zidit și cu gol lăsat pentru ușă. Spre curtea pavată cu piatră de râu, adosată laturii lungi a clădirii, există o extindere din blocuri BCA, din care se realizează accesul secundar. Anexele gospodărești, respectiv șura și fânarul, sunt dispuse pe latura dreaptă a parcelei, în timp ce grajdul este situat pe latura posterioara, toate fiind realizate din lemn.

Fațade. Fațada principală este structurată pe șase axe, cu intrarea în axul median, arcuită la partea superioară, și cu două ferestre dispuse în dreapta și trei în stânga. Prezintă un gang carosabil în partea stângă, cu gardă de roată din piatră; elementul din partea stângă păstrează

Imagine 17- arhivă personală

Imagine 18- arhivă personală

un model cioplit. Dinspre curte se pot observa arcadele ce definesc gangul, precum și două nișe arcuite deschise în interiorul acestuia. Poarta de lemn are chenar cu profilatură la partea superioară, iar ferestrele au chenare simple și solbanc din piatră. Fațada prezintă trei pilaștrii cu capiteluri profilate, unul la extremitatea dreaptă, unul în stânga intrării și unul între a doua și a treia fereastră din stânga accesului.

Elemente de construcție. Structura este realizată din zidărie de cărămidă plină arsă, în asize alternante cu zidărie din piatră, planșee pe grinzi din lemn și șarpantă din elemente de lemn. Cornișa acoperișului în două ape este profilată, iar învelitoare este din țiglă solzi la partea superioară și plăci de azbociment la partea inferioară.

4. 4. Obiective turistice locale și din împrejurimi

Pe lângă patrimoniul construit, zona prezintă și alte elemente de patrimoniu cultural și natural ce pot fi valorificate ca obiective turistice și care pot contribui la dezvoltarea sa prin atragerea turiștilor odată cu promovarea corespunzătoare. Moștenirea cultural-istorică a localității este relevantă și datorită prezenței unor vestigii arheologice locale, iar potențialul turistic natural al zonei este unul deosebit, cu mai multe puncte de interes, localitatea fiind situată la limita unui sit natural protejat.

Aria naturală protejată „Sit Natura 2000 Cușma”. Situl se întinde pe un o suprafață 44.636 ha ce cuprinde Munții Călimani, Piemontul Călimani și Munții Bârgăului. Limitele sale sunt constituite la nord de cursul râului Bistrița și drumul european E576, până în dreptul localității Piatra Fântânele; de aici, spre est se continuă până la limita cu județul Suceava, urmând drumul forestier Tomnaticul și albia pârâului Colbu; la sud, se urmează limita de județ și Valea Budacului, până la confluența cu Pârâul Budușel; spre vest, se continuă cursul pârâului, până în dreptul localitâții Cușma urmând drumul județean 172G, trecând prin localitatea Dorolea, apoi pe traseul drumului comunal 6B, până la intersecția cu râul Bistrița.

Declararea sa ca arie protejată a fost realizată prin Ordinul nr. 1964/2007 „privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România”. Custodele sitului este Ocolul Silvic Bistrița Bârgăului.

Situl cuprinde nouă arii naturale protejate de interes național: Piatra Corbului, Râpa Verde, Comarnic, Piatra Cușmei, Valea Repedea, Tăul Zânelor, Locul fosilifer Râpa Mare, Cheile Bistriței Ardelene, Stâncile Tătarului, dar și o serie de habitate și specii protejate, dovedind valoarea deosebită a biodiversității sale.

Trasee ciclo-turistice. Împrejurimile localității sunt caracterizate de un relief ce urcă treptat de la zona de șes spre o zonă colinară cu cât inaintăm spre est. Acest aspect, dublat de infrastructura rutieră constituită din drumuri județene și comunale, deci cu un trafic redus, fac din Dorolea un potențial punct de plecare pe mai multe trasee ciclo-turistice. Între acestea, am identificat trei trasee principale ce merită atenție deoarece pe parcursul lor se regăsesc atât obiective naturale, cât și obiective culturale, istorice sau etnografice:

1. Dorolea- Livezile- Bistrița- Ghinda- Dorolea, un traseu ușor ce propune un parcurs de 37 km prin localitățiile învecinate;

2. Dorolea- Cușma- Cetate- Orheiu Bistriței- Jelna- Budacul de Jos- Bistrița- Dorolea, un traseu de 47 km, de o dificultate medie, ce traversează mai multe așezări săsești și prin care se ajunge până la rezervația naturală de tip botanic Poiana cu narcise, situată pe Valea Budacului;

3. Dorolea- Cușma- Bistrița Bărgâului- Bistrița- Dorolea, un traseu mai dificil, de 67 km, dar care propune atât porțiuni de șes, cât și unele montane, cu traversarea Sitului Cușma și a Văii Bârgăului.

Situri arheologice. În Lista Monumentelor Istorice sunt înregistrate două situri arheologice locale: situl Dorolea-Valea lui Tănase, situat la 2 km sud-vest de hotarul satului, în zona dealului Contenița, și situl Groapa Ghinzii, situat în zona fostelor grajduri I.A.S., la sud. Fișa de repertoriu întocmită pentru această așezare de către Institutul de Arheologie consemnează patru puncte arheologice unde săpăturile au scos la lumină unelte sau cermică datând din epoca eneoliticului, bronzului, bronzului târziu, precum și monede din perioada romană.

Alte obiective culturale. Împrejurimile localității sunt reprezentate de o diversitate culturală bogată, fiind unul din factorii care pot determina alegerea destinației turistului. Dintre acestea menționăm Muzeul „Casa Săsească” și Castrul cu val de pământ (ce datează din secolul II-III î.Hr.) din comuna Livezile, situat de 7 km; Castelul și domeniul Bethlen din Arcalia, ce include și un parc dendrologic (32 km); Cripta și fostul ansamblu al castelului Bethlen din Chiraleș (27 km); bisericile evanghelice din Bistrița, Livezile, Lechința, Jelna, Herina, Chiraleș, Crainimăț sau Monariu (situate într-o rază de 30-35 km față de Dorolea); bisericile de lemn din Budacu de Jos (21 km), Dumbrava (12 km), precum și Mănăstirea Strâmba (10 km).

4. 4. Direcții și strategii de promovare și dezvoltare a localității. Centru de promovare și formare pentru patrimoniu cultural

La nivel județean, Strategia de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud pentru perioada 2014-2020, prevede mai multe proiecte ale Consiliului Județean și ale Unităților Administrativ Teritoriale cu aplicare în domenii ca infrastructura de transport, de utilități, educație și învățământ, sport și tineret, cultură și patrimoniu cultural, resurse turistice.

Programul cadru de implementare a Strategiei de dezvoltare. Prevede mai multe proiecte teritoriale integrate, din care relevante pentru lucrarea prezentă sunt cele referitoare la Zona de dezvoltare economică Est (GAL Bârgău-Călimani). Cele trei proiecte sunt:

1. Managementul integrat al resurselor turistice din zona Bârgău-Călimani

2. Dezvoltarea competitivă a industriei de prelucrare a lemnului și fabricarea produselor din lemn cu valoare adăugată ridicată

3. Dezvoltarea competitivă a activităților economice alternative generatoare de profit (altele decât agricole) bazate pe resurse locale prin înființarea atelierelor sociale meșteșugărești în cadrul comunităților locale pentru generarea produselor tradiționale cu valoare adăugată ridicată

1. Managementul integrat al resurselor turistice din zona Bârgău-Călimani. Obiectivul major al acestuia este identificarea și valorificarea resurselor în vedea dezvoltării turistice a zonei, iar ca proiecte și măsuri la nivelul satului Dorolea se prevede:

– amenajarea unui muzeu al artei tărănești săsești

– reabilitarea gospodăriilor cu prezervarea specificului săsesc (prin preluarea în administrare de către CJ) în vederea amenajării unui muzeu al satului săsesc în aer liber

– autorizarea funcționării acestora sub formă de case de oaspeți și introducerea acestora în ofertele de cazare și în circuitul turistic

– dezvoltarea unui produs și brand turistic- Acasă la sași (produs turistic de odihnă și de recreere și de prezervare a moștenirii culturale), ce presupune cazarea prin închirierea unei case tradiționale săseaști, de tip Gîte

– identificarea familiilor din comunitatea locală pentru administrare și servicii de curățenie și mâncare tradițională săsească

– înființare centru administrativ al satului turistic și punct de informare turistică

– introducerea în circuitul turistic a biericii-monument istoric

2. Dezvoltarea competitivă a industriei de prelucrare a lemnului și fabricarea produselor din lemn. Prevede valorificarea superioară a lemnului și creșterea numărului de persoane cu studii primare și medii angajate în activități cu valoare adăugată ridicată, prin:

– identificarea unui amplasament pentru construcția și înființarea unui centru expozițional

– identificarea meșterilor din comunitățile locale din zonă și angajarea acestora în centru

– identificarea produselor și meșteșugurilor tradiționale de prelucrare a lemnului

– certificarea meșteșugurilor tradiționale și a produselor specifice locale

– includerea centrelor expoziționale cu vânzare în circuitele turistice și economice prin promovare și creare de parteneriate cu întreprinderile de turism din județ

3. Dezvoltarea competitivă a activităților economice alternative bazate pe resurse locale prin înființarea atelierelor sociale meșteșugărești în cadrul comunităților locale pentru generarea produselor tradiționale. Obiectivele și măsurile proiectului sunt:

– valorificarea superioară a moștenirii culturale și a resurselor naturale locale și creșterea numărului de persoane de vârstă activă angajate în activități specifice

– identificarea și prezervarea moștenirii culturale în arta meșteșugurilor tradiționale prin inventarierea produselor, tehnicilor și metodelor de producție, persoanelor care dețin cunoștințele și deprinderile aferente

– calificarea resursei umane fără loc de muncă prin cursuri de specialitate în meșteșuguri și meserii tradiționale (împletituri din nuiele, prelucrarea lemnului, țesut/cusut, olărit, cărămidărie, prelucrare ceramică etc.)

– dezvoltarea infrastructurii de formare a deprinderilor practice (crearea de ateliere pentru ucenicie)

– stabilirea de parteneriate cu universități tehnice, artă și design pentru certificarea competențelor avansate și transfer de soluții inovative în domeniu

Centru de promovare și formare pentru patrimoniu cultural. Propunerea pentru proiectul de diplomă este crearea unui centru local capabil să ofere infrastructura necesară promovării turistice și în același timp să poată fi un răspuns la proiectele Strategiei de dezvoltare județene. Proiectul are două funcții majore: una de promovare a valorilor cultural-turistice reprezentate de patrimoniul cultural săsesc loc și a celui turistic natural și alta de formare a comunității locale și a celor interesați în domeniul creării, conservării, restaurării de bunuri culturale.

Din punct de vedere funțional, Centrul este format din patru componente majore:

– o zonă ce cuprinde spații de expoziții temporare și permanente, prin care se promovează istoria, cultura și arta locală

– o zonă de ateliere de creație și meșteșuguri, precum ateliere de ceramică/olărit, împletituri de nuiele, artizanat, lemn pictat, țesături sau fierărie; toate acestea sunt specifice zonei Dorolea și pot asigura spațiul pentru susținerea unor cursuri de specialitate și calificare

– o zonă de educare ce cuprinde laboratoare de conservare-restaurare, o bibliotecă și spațtii pentru cercetători, care vor deservi componenta muzeală, dar care va fi și baza materială a cursurilor de pregătire și formare pentru specialiști în domeniu

– ultima zonă este reprezentată de spații de cazare și funcțiuni conexe.

Beneficiarii proiectului sunt:

1. turiștii străini sau autohtoni, care vor putea cunoaște în mod direct moștenirea locală și elementele de patrimoniu cultural, inclusiv prin participarea la workshop-uri tematice

2. comunitatea locală, din cadrul căreia se recrutează forța de muncă și care va avea beneficii economice odată cu creșterea fluxului de turiști; acest fenomen va duce și la dezvoltarea turismului rural sau agroturismului; putem în acest caz afirma că turismul rural și cel cultural local se influențează și susțin reciproc.

3. unitățile de învățământ local sau din județ, prin colaborări de tip seminarii, conferințe, workshop-uri sau tabere școlare tematice; în ultimii ani, localitatea a început să fie căutată de către liceele din municipiul Bistrița ca destinație pentru tabere de vară datorită localizării sale într-un cadru rural retras. Propunerea poate asigura baza de cazare pentru acestea, iar atelierele centrului pot permite diversificarea activitățiilor cu copii sau elevi.

Concluzii. Contextul de la care a pornit lucrarea de față este acela de punere în valoare a patrimoniului local săsesc. Intenția pe termen lung a administrației locale, reprezentată de Primăria Livezile, este aceea de a încerca introducerea localității pe lista patrimoniului UNESCO, proces de durată ce presupune dezvoltarea infrastructurii tehnice și conturarea unui plan de management pentru etapizarea procesului de renovare și restaurare a imobilelor proprietate privată. Prin prezența unui Centru de promovare și pregătire, comunitatea locală va putea fi educată în domeniul patrimoniului și va putea primi suport privind corecta gestionare a resurselor proprii în vederea dezvoltării turistice prin eventualele seminarii organizate aici.

5. Localități rurale incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Studii de caz

Imagine 19- http://turizmusonline.hu/belfold/cikk/bezart_a_holloko_vara

Imagine 20- http://kreativter.hu/node/63

5. 1. Hollókő, Ungaria

Localitatea este un caz exemplar de conservare voită a unei așezări, ce are la bază dorința de a păstra nealterată tipologia localității rurale de dinaintea secolului XX, veac în care societatea făcea pași importanți spre industrializare și urbanizare.

Pentru lucrarea de față, localitatea este relevantă prin prisma valorificării patrimoniului cultural imobil și mobil reprezentat de minoritatea etnică a paloților; definitoriu pentru caracterul său rural autentic este și cadrul natural declarat rezervație naturală protejată. Toate acestea au dus la înscrierea sa pe Lista Patrimoniului Mondial și promovarea ca obiectiv turistic cu valoare patrimonială culturală și naturală.

Localizare. Localitatea este situată în partea de nord a țării, pe teritoriul administrativ al județul Nógrád și se află la o distanță de 100 km nord-est față de capitala Budapesta, fiind locuită în prezent de aproximativ 400 de etnici paloți.

Istoric și influențe. Primele mențiuni ale unei așezări apar în anul 1310 și fac referire la un castel ridicat cu rol de apărare în cazul unei invazii mongole, frecvente pentru acea perioadă; terenurile din jurul său apar menționate ca aparținând familiei nobiliare Kacsics. Secolul al XVI-lea este marcat de atacurile otomane, castelul și locuitorii stabiliți în jurul său ajungând sub controlul acestora până în 1683 când are loc înfrângerea definitivă a otomanilor în cel de-al doilea Asediu al Vienei. Odată cu aceasta, însă, și așezarea este abandonată, iar locuitorii încep să pună bazele satului actual, situat la baza dealului în vârful căruia este construit castelul și care va cunoște dezvoltarea în secolele XVIII-XIX.

Prezentare. Situl cuprinde 55 de clădiri de locuit, acareturi și o biserică, întinse pe o suprafață de 145 ha. Toate acestea poartă amprentele cuturale specifice paloților, un subgrup etnic maghiar de care aparține populația stabilită aici. Aceștia obișnuiau să își ridice casele de-o parte și de-alta a unui drum principal, pe parcele dezvoltate în adâncime, cu frontul îngust, iar acareturile erau construite separat, spre moșie. Materiale folosite la ridicarea clădirilor sunt piatra și lemnul de proveniență locală, iar volumetria dezvoltată în armonie cu cadrul natural caracterizat de terenuri agricole, livezi, vii, pășuni și păduri.

Datorită folosirii cu precădere a lemnului, localitatea a trecut de-a lungul timpului printr-o serie de incendii, ultimul mare incediu având loc în anul 1909. Cu toate acestea, casele sunt reconstruite în aceeași manieră tradițională. Tipologia regăsită aici presupune o construcție dispusă perpendicular pe frontul străzii, realizată din lemn pe fundație de piatră, cu verandă sau un demisol din piatră peste care se înaltă structura din lemn, cu balcoane acoperite pe fațada principală. Compartimentarea interioară cuprinde 3 încăperi: camera dispre stradă, cea mai bogat împodobită și ocupată de familie, tinda (bucatăria), prin care se intra în casă, și o a treia cameră ce servea drept cămară și în care locuiau membrii mai batrâni ai familiei. Toate casele sunt zugrăvite în alb și au acoperiș în două ape cu învelitoare din țiglă ceramică. Imaginea gospodăriei este completată de un gard cu poartă din lemn sculptat.

Reglementări legislative internaționale și locale. Situl este recunoscut atât ca monument de patrimoniu, cât și ca monument al naturii, iar protejarea sa a fost declarată printr-un act oficial încă din 1972 când zona reprezentând satul vechi devenea ansamblu monument istoric; mai apoi, în 1987, statutul de arie aprotejată a fost extins la toate proprietățiile ce aparțin satului.

Imagine 21- http://www.budataxi.hu/static/images/easter_weekend_budapest41.jpg

Imagine 22- http://travelguidehungary.com/country-side-tours/holloko-tour/

Datorită configurației terenului înconjurător, nu s-a impus necesitatea declarării unei zone de protecție.

Rolul autoritățiilor locale. Modul în care conducerea administrativă împreună cu comunitatea locală a înțeles raportarea la potențialul localității a presupus luarea unor măsuri de dezstructurare a unor loturi ce și-au modificat forma originară prin comasare și refacerea livezilor sau grădinilor, iar locuitorii continuă să presteze muncă în domenii precum agricultura sau vinicultura, contribuind astfel la perpetuarea imaginii satului tradițional. Planul de management adoptat presupune întocmirea de rapoarte periodice, prin care sunt monitorizate modul în care se conservă caracterul sitului și etapele parcurse pentru dezvoltarea economiei locale în acord cu valorile tradiționale. Acest program este revizuit la nivelul conducerii centrale cel puțin o dată la 7 ani, astfel încât acțiunile înterprinse să fie mereu de actualitate, iar administrația locală este cea sub a cărei responsabilitate cade ducerea la buna îndeplinire a sarcinilor trasate.

Strategii de promovare și dezvoltare. Cel mai important principiu al planului de management constă în implicarea activă a locuitorilor în procesul de dezvoltare, în așa fel încât satul să nu devină un sat-muzeu, ci un loc în care activitățiile specifice rurale sunt păstrate vii într-o formă autentică, capabile a susține nevoile acestora în mod continuu.

În acest sens, localitatea găzduiește anual un festival în perioada sărbătorilor pascale, prin care sunt promovate meșteșugurile, obiceiurile și gastronomia locală, fiind și un moment deosebit în care se pot etala vestimentațiile tradiționale palote și muzica specifică. Se estimează că pe parcursul celor trei zile, festivalul este vizitat de un număr de 10-15.000 de turiști. Pe parcursul lunilor de vară au loc alte trei festivaluri: Festivalul Zmeurii, Festivalul Folclorului Nograd și un turnir organizat la castel, iar în luna septembrie are loc o procesiune specială dedicată recoltei de struguri. În afara festivalurilor, complexul se poate vizita zilnic pe bază de bilet ce include vizitarea interioarelor caselor, intrarea la Muzeul satului, Muzeul Păpușilor, Casa Dansurilor, vizitarea castelului ce găzduiește expoziții de arme și tunuri, dar și degustări de branză sau vinuri și participarea la diverse workshop-uri tematice.

În zonă se pot organiza mai multe plimbări în natură, existând diverse trasee, unele chiar tematice, precum traseul grădinilor sau traseul castelului. Există mai multe taverne și restaurante cu specific tradițional, magazine de suveniruri și artizanat, precum și un hotel cu centru wellness ridicat în partea mai nouă a satului, apărut datorită necesității de acomodare a unui număr mai mare de turiști, dar în principal pentru a diversifica infrastructura de atracții locale. După cum se vede, ridicarea acestuia nu a afectat imaginea satului, ci a venit în spirjinul dezvoltării sale.

5. 2. Holašovice, Republica Cehă

Situat în partea de sud-vest a Republicii Cehe, localitatea Holašovice este un alt exemplu de localitate tradițională inclusă în Lista Patrimoniului Mondial. Aceasta păstrează trăsăturile locuințelor rurale baroce de secol XVIII-XIX specifice regiunii Bohemia de Sud.

Imagine 23- http://en.czech-unesco.org/holasovice/photogallery/

Imagine 24- http://en.czech-unesco.org/holasovice/photogallery/

Analiza acestui sat relevă aspecte similare satului Dorolea, deoarece în ambele cazuri vorbim de un proces de colonizare care a dus la modelarea profilului local prin prisma culturii noii populații. De asemenea, consider că este un model de dezvoltare rurală deoarece odată cu începerea demersurilor privind propunerea înscrierii în Lista UNESCO, procesul de restaurare a dus la repopularea satului și promovarea sa ca bun aparținând turismului cultural.

Localizare. Localitatea se află la 17 km de orașul České Budějovice și 24 km de Český Krumlov, întinzându-se pe o suprafață de 11,4 ha.

Istoric și influențe. Istoria locală consemnează faptul că între anii 1520-1525 populația a fost decimată de ciumă, astfel încât conducerea Mănăstirii Cisterciene Vyšší Brod, sub autoritatea căreia se afla așezarea la vremea respectivă, a decis repopularea acesteia cu etnici de origine germană din Bavaria și Austria. Datorită contextului politic european și național, regiunea a cunoscut în prima jumătate a sec. XIX o perioadă de revigorare culturală. Societatea urbană era la acea vreme puternic germanizată, acest lucru făcând ca adepții mișcării să caute inspirație în spațiul rural, considerat a fi păstrător al tradiției și folclorului autentic ceh. Multe din localitățiile rurale nordice ale regiuni încep să fie reconstruite, însă acest proces nu se manifestă cu aceeași amploare și asupra regiunii de sud decât mai târziu și a dus la conturarea unui stil local aparte, barocul rural, specific acesteia.

Construcțiile sunt rezultatul fuziunii tradiției vernaculare cehe cu cea de factură bavareză și austriacă. Imobilele de azi datează între anii 1840 și 1880; anul în care au fost ridicate construcțiile apare înscris pe frontonul dispus pe fațada principală și este însoțit de stucaturi și diverse ornamente pictate în culori variate, replici ale elementelor decorative prezente în casele boierești locale sau de influență austriacă.

Odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial, locuitorii au fost nevoiți să părăseasca regiunea, localitatea rămânând abandonată până in anul 1990, când s-a început un amplu proces de restaurare.

Prezentare. Satul este format din 21 de gospodării, dispuse după un plan rectangular în jurul pieței centrale, în mijlocul căreia se află fosta forjă și clădire comunală, un iaz și o capelă ce datează din 1755. Majoritatea gospodăriilor sunt proiectate în plan în formă de U, plan păstrat încă din perioada medievală, cu poarta de acces în curte situată central pe fațada principală. Latura posterioară a ansamblului gospodăresc face trecerea către terenul adiacent, folosit ca teren agricol sau grădină de legume. Cu toate că în zonele rurale ale Bohemiei construcțiile realizate pe structură de lemn sunt cele preferate, aici putem observa că predomină cele realizate din zidărie de cărămidă, cu excepția anexelor gospodărești unde este folosit lemnul. Aceste caracteristici, consemnate documentar odată cu întocmirea planurilor cadastrale din 1827, sunt specifice zonelor de sud ale regiunii și, cel mai probabil, influențe aduse odată cu mutarea grupurilor etnice germanice și austriece.

Autenticitate. Elementele ce conferă autenticitate celor mai multe gospodării se păstrează atât la nivel individual, prin aspectul nemodificat al fațadelor, prin dispunerea și configurarea în plan a diverselor încăperi și anexe, precum și la nivel de localitate, unde în organizarea parcelarului se poate oberva că nu a fost supus restructurării și se păstrează în forma sa

Imagine 25- http://www.holasovice.eu/photogallery/memorial-photos-of-holasovice/

Imagine 26- http://www.holasovice.eu/photogallery/memorial-photos-of-holasovice/

originară medievală relevată de planurile cadastrale. Pe lângă acestea, există și un număr restâns de gospodării care au suferit modificări majore, pierzându-și din autenticitate.

Rolul autoritățiilor locale. Proprietățiile aparțin fondului privat, în proprietate publică aflându-se capela, clădirea în care se află barul local (imobilul nr. 18), precum și clădirea vechii forje și casa fierarului (nr. 23 și 43). Acestea sunt administrate de conducerea municipiului Jankov, de care aparține și satul Holašovice. În sarcina Primăriei se află și responsabilitatea de a menține situl într-o stare bună de conservare, astfel că administrația locală a implementat un plan de management ce asigură întreținerea și dezvoltarea regulată a proprietățiilor; prin acesta, fiecare gospodărie este evaluată periodic după un program bine stabilit și acolo unde este necesar a se efectua lucrări, Primăria oferă suport. Potrivit acestui plan, nu se poate aduce nicio modificare structurii existente și nici nu se pot construi clădiri noi care ar putea pune în pericol aspectul istoric al sitului. În momentul restaurării, anumite cazuri au necesitat consolidări sau intervenții ce presupuneau soluții moderne, dar ele au avut un impact redus și au fost realizate în raport cu prevederile legale, iar detaliile au respectat întocmai tradiția.

Reglementări legislative internaționale și locale. Începând cu anul 1998, ea se află înscrisă în lista UNESCO a siturilor protejate, cuprinzând o arie totală de 367,5 ha și este supusă prevederilor cu privire la protejarea și conservarea monumentelor de stat, reglementate prin actul legislativ Nr. 20/1987 Coll. din 30.03.1987, cu amendamentele ulterioare.

Legislația consemnează și teritoriul sitului, ce suprinde zona protejată și o zonă tampon; aceasta din urmă are rolul de a conferi o protecție suplimentară și se suprapune cu zona de protecție a rezervației de patrimoniu, fiind delimitată în conformitate cu regulamentele urbane locale. Potențialul dezvoltării urbane din împrejurimi ar putea afecta peisajul rural și să genereze un impact negativ asupra contextului vizual existent, de aceea au fost prevăzute măsuri speciale prin care se dorește atenuarea acestuia. Ele cuprind întocmirea de planuri urbanistice zonale și de detaliu, precum și studii de impact pentru a surprinde modul în care noile construcții ar putea duce la modificări majore în peisajul existent.

6. Concluzii generale

Concluzionând, vedem că studiul de caz bazat pe analizarea localității Dorolea este unul de interes din perspectiva celor două domenii, al turismului și al patrimoniului, care se întrepătrund și se susțin reciproc prin acțiunile de promovare și protejare. Dacă se va interveni asupra patrimoniului arhitectural prin acțiuni de reabilitare, restaurare și conservare, acesta se poate constitui ca obiectiv turistic de importanță culturală. Strategia de dezvoltare județeană, ce are în vedere crearea unui muzeu în aer liber cu specific săsesc este cadrul care va deservi acest obiectiv.

De asemenea, analiza este relevantă din perspectiva autenticității elementelor materiale descoperite, dar care nu sunt corespunzător puse în valoare la momentul de față. Acestea sunt atât elemente imobile, precum casele monumente istorice, cât și mobile, precum piesele de mobilier pictat săsesc sau obiectele gospodărești.

Patrimoniul local imaterial este determinat de moștenirea săsească a comunității întemeietoare, care, deși astăzi este prezentă și promovată la un nivel scăzut, poate fi reînviată odată cu dezvoltarea unui plan de promovare bazat pe oferta turistică culturală. Infrastructura de tip rural poate fi de asemenea pusă în valoare prin agroturism sau turism rural, bazat pe folosirea tuturor resurselor oferite de cadrul natural în interacțiune cu elementul uman.

Totodată, dorința administrației locale de includere a satului pe Lista Patrimoniului UNESCO, se poate materializa doar prin educarea comunității și sprijinirea acesteia în procesul de restaurare. Creșterea fluxului turistic în zonă va genera fonduri financiare importante, ce vor putea fi reinvestite în programe de conservare sau restaurare și va spori veniturile comunității, ce va putea fi calificată în meșteșuguri sau meserii tradiționale.

Bibliografie

Cărți

Baxter David, Hegedüs Csilla, Ilyés Szabolcs, Pãnescu Eugen, Valorificarea patrimoniului construit în folosul comunității – Bonțida, Castelul Bánffy, Cluj-Napoca: Fundația Transylvania Trust, 2010

Bielz Iulius, Portul popular al sașilor din Transilvania: [album]. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956.

Cândea Melinda, Simon Tamara, Bogan Elena, Patrimoniul turistic al României, București: Ed. Universitară, 2012

Chintăuan Ioan, Bâca Ioan, Tipuri și forme de turism în cadrul județului Bistrița-Năsăud. Bistrița: [s.n.], 2003

Gaiu Corneliu (coordonator), Sașii transilvăneni între statornicie și dezrădăcinare, Biblioteca Muzeului Bistrița, Seria Historica, Bistrița, 2006

Ielenicz Mihai, Comănescu Laura, România: Potențial turistic, București: Ed. Universitară, 2006

Kardalus János, Mobilierul pictat-A Festett Bútor, Miercurea-Ciuc, 1982

Kloos-Ilea Mihaela, Transilvania, tărâmul legendelor, Munchen, Povești săsești, 2014

Malearov Simona, Floarea mobilierului pictat săsesc: unde se află acum?: Proiect educațional, Sibiu: Ed. ASTRA Museum, 2012

Malearov Simona, Mobilier pictat transilvănean, Sibiu: Ed. ASTRA Museum, 2012

Moldovan Nicoleta, Ioniță Karla, Exodul sașilor bistrițeni. Bistrița: Karuna, 2013

Nägler Thomas, Colonizarea sașilor în Transilvania. Cluj-Napoca, 1973

Nägler Thomas, Haldner Anamaria, Așezarea sașilor în Transilvania. București: Kriterion, 1992

Opriș Ioan, Duțu Aurelia, Antonescu Rodica, Roșu Georgeta, Mihăilescu Angelica, Mihai Daniela, Știucă Narcisa, Ghid de bune practici în protejarea și promovarea patrimoniului cultural rural, București: Institutul Național al Patrimoniului, 2012

Schullerus Adolf, Bican Bianca, Scurt tratat de etnografie a sașilor din Transilvania. București: Meronia, 2003.

Stănciulescu Gabriela, Lexicon de termeni turistici, București: Ed. Oscar Print, 2002

Ștefan Camelia, Elemente decorative în broderia săsească: textile de interior din colecția Muzeului,,Emil Sigerus”: catalog de colecție. Sibiu: Astra Museum, 2010

Zelgy Theo, Siebenürgisch- Sächsische Möbelmalerei, Kriterion Verlag Bukarest, 1980.

Reviste și articole

*** File de istorie. Culegere de studii, articole și comunicări, Bistrița: Muzeul județean de istorie Bistrița-Năsăud, 1971

*** File de istorie III, Bistrița: Muzeul județean de istorie Bistrița-Năsăud, 1974

Boca Pompei, Populația județului Bistrița-Năsăud între anii 1720-1870, în File de istorie IV, Bistrița: Muzeul județean de istorie Bistrița-Năsăud, 1976

Boca Pompei, Structura etnică, socială și economică a populației din districtul Bistriței, la mijlocul secolului XVIII, în File de istorie III, Bistrița: Muzeul județean de istorie Bistrița-Năsăud, 1974

K.K.Klein, Scháßburg im Kisder Kapitel, în volumul Transsylvanica, pp. 166-189

Kisilewicz Dan, Patrimoniu cultural- De la mărturie materială a istoriei la calitatea de resursă, în Analele universității Spiru Haret, seria Arhitectură, anul III, nr. 3, Vol.1, București: Ed. Fundației România de Mâine, 2011

Șotropa Virgil, Soarta românilor din satele săsești, în Arhiva Someșană nr. 18, Năsăud 1936

Legislație

Convenția Europeană privind Protecția patrimoniului arheologic, adoptată la Valletta, 16 ianuarie 1992, ratificată de România în 1997

Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată n 1986 de către Consiliul Europei și ratificată de România în 1996

Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural

Hotărârea nr. 20/11 ianuarie 2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing și promovare turistică și a Programului multianual de dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil

Legea nr. 190/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII-a zone cu resurse turistice

Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate

Legea turismului

Ordinul nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute

Ordonanța de urgență nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII-a zone cu resurse turistice

Strategia de dezvoltare a comunei Livezile 2008-2013

Strategia de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud pentru perioada 2014-2020

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România – Faza I – Experiența ecoturistică la nivel național și internațional

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România – Faza II – Planul strategic de dezvoltare a scoturismului în România

Surse web

http://politeia.org.ro/

http://enciclopediaromaniei.ro/

http://www.europeana.eu/

http://www.kirchenburgen.eu/

http://www.siebenbuerger.de/ortschaften/kleinbistritz/

http://freepages.genealogy.rootsweb.ancestry.com/~bgwiehle/siebenburgen/index.htm#1

http://www.genealogienetz.de/reg/ESE/7burg_kl.html#kleinbistritz

http://www.sibiweb.de/index_ro.php3

http://www.rasunetul.ro/deportarea-sasilor-bistriteni

MUZEE

http://www.scrigroup.com/diverse/arta-cultura/Rolul-sasilor-in-evolutia-mobi41148.php

http://www.scrigroup.com/diverse/arta-cultura/Ornamentica-mobilierului-picta72487.php

http://www.scrigroup.com/diverse/arta-cultura/Tehnici-si-materiale-utilizate81627.php

http://povestisasesti.com/

http://adevarul.ro/locale/bistrita/sasi-obiecte-1_5258efdfc7b855ff562a99f9/index.html

http://adevarul.ro/locale/bistrita/foto-s-au-transformat-sasii-majoritate-minoritate-doar-300-suflete-bistrita-1_517240d1053c7dd83f298cf2/index.html

http://sitcusma.ro/

http://primarialivezilebn.ro/

Complexul Național Muzeal Astra

http://www.sigerus.muzeulastra.ro

http://complexulmuzealbn.ro

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=730&-Muzeul-Casa-saseasca-LIVEZILE-Bistrita-Nasaud

http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index/sel.asp?nr=8&Lang=RO&NrSel=0&IDRap=1620

http://www.cimec.ro/Monumente/LacaseCult/RO/Documente/lemnBazaDate.htm

http://adevarul.ro/locale/bistrita/sute-persoane-participat-editia-zecea-ostermarkt-targul-paste-sasilor-bistriteni-1_50aec3877c42d5a663a018da/index.html

Casele din Cuşma şi Dorolea ar putea găzdui turişti străini. Ce planuri mai are şeful ADI Turism

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/seljud.asp?judet=Bistri%2526%2523355%253Ba%252DN%2526%2523259%253Bs%2526%2523259%253Bud

http://www.regatulunit.com/printul-charles-promoveaza-turismului-in-satele-din-transilvania/

https://www.mkcr.cz/act-on-state-landmark-conservation-234.html?lang=en

http://www.holasovice.eu/

http://whc.unesco.org/

www.recensamantromania.ro/

www.sitcusma.ro

www.holloko.hu

http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index/sel.asp?nr=8&Lang=RO&NrSel=0&IDRap=1322%C3%A2

Hollókő – Hungarian Easter Festival 2016

Index de imagini

Imagine 1- Structura bisericiilor și a școliilor evanghelice a regiunii transilvane din Ungaria la anul 1904- https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Evangelische_Kirche_in_Siebenbuergen_1904.JPG 30

Imagine 2-Ridicarea topografică iozefină (1763-1787) pentru zona Bistrița- http://mapire.eu/en/map/firstsurvey/ 30

Imagine 3- interior săsesc- http://www.complexulmuzealbn.ro/ro/etnografie-arta-populara/interior-sasesc 32

Imagine 4- armăroaie din Dorolea- arhivă personală 32

Imagine 5- armăroaie din Dorolea- arhivă personală 32

Imagine 6- armăroaie din Dorolea- arhivă personală 32

Imagine 7- armăroaie din Dorolea- arhivă personală 32

Imagine 8- https://www.siebenbuerger.de/ortschaften/kleinbistritz/luftbilder/12926.html 34

Imagine 9- arhivă personală 34

Imagine 10- arhivă personală 34

Imagine 11- imobil nr 39- arhivă personală 36

Imagine 12- imobil nr. 39- arhivă personală 36

Imagine 13- imobil nr. 62- arhivă personală 38

Imagine 14- imobil nr. 62- arhivă personală 38

Imagine 15- imobil nr. 52- arhivă personală 40

Imagine 16- imobil nr. 53- arhivă personală 40

Imagine 17- arhivă personală 42

Imagine 18- arhivă personală 42

Imagine 19- http://turizmusonline.hu/belfold/cikk/bezart_a_holloko_vara 52

Imagine 20- http://kreativter.hu/node/63 52

Imagine 21- http://www.budataxi.hu/static/images/easter_weekend_budapest41.jpg 54

Imagine 22- http://travelguidehungary.com/country-side-tours/holloko-tour/ 54

Imagine 23- http://en.czech-unesco.org/holasovice/photogallery/ 56

Imagine 24- http://en.czech-unesco.org/holasovice/photogallery/ 56

Imagine 25- http://www.holasovice.eu/photogallery/memorial-photos-of-holasovice/ 58

Imagine 26- http://www.holasovice.eu/photogallery/memorial-photos-of-holasovice/ 58