.patologia Lombara

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1 – Anatomia funcțională a coloanei vertebrale lombare 1
I. Scheletul coloanei vertebrale lombare 1
II. Articulațiile coloanei vertebrale lombare 3
III. Canalul vertebral. Măduva spinării 8
Nervii rahidieni 10
IV Importanța funcțională a coloanei vertebrale lombare. Rolul static al coloanei vertebrale lombare 17
Rolul biomecanic al coloanei vertebrale lombare 19
Mușchii regiunii lombare implicați în mișcările coloanei vertebrale 23

Capitolul 2. – Afecțiunile coloanei vertebrale lombare – etiopatogenie și diagnostic 28
I. Cauze vertebrale de lombalgie și/sau lomboradiculită (clasificare) 28
II. Cauze extravertebrale de lombalgie și/sau lomboradiculită (clasificare) 29
A. Alterarea degenerativă a discului intervertebral 30
1. Degenerescența discală fără ruperea inelului fibros 30
2. Degenerescența discală cu ruperea completă a inelului fibros. Fiziopatologia lombosciaticii produsă prin hernie de disc 30
Tabloul clinic 34
Alte patologii cu simptomatologie asemănătoare herniei de disc 38
3. Boala artrozică – etiopatogenie 39
Tablou clinic 40
B. Tulburări de statică 41
C. Leziuni traumatice 43
D. Afecțiuni metabolice 44
E. Procese inflamatorii 45
F. Cauze metastatice 47

Capitolul 3. – Tratamentul recuperator complex în patologia coloanei vetebrale lombare 48
I. Terapia fizicală 50
1.Punerea în repaus a coloanei lombare 50
2. Hidrotermoterapia 52
3. Electroterapia 53
4. Laserul 55
5. Aplicații de factori mecanici. Masajul. Kinetoterapia 55
6. Tratamentul balnear 56
II. Tratamentul medicamentos 57
III. Tratamentul chirurgical 58
IV. Profilaxie 59
V. Evoluție și prognostic 59

Capitolul 4. – Locul electroterapiei ca factor antalgic-efectul local și reflex 60
I. Fiziopatologia durerii 60
II. Electroterapia prin curenți de joasă frecvență 66
1. Curentul galvanic 66
2. Curenții de joasă frecvență cu impulsuri-aplicații în scop analgetic 73

PARTEA SPECIALĂ
I. Material și metodă 83 II. Rezultate și discuții 96
III. Concluzii 118

BIBLIOGRAFIE

=== C C ===

III. CONCLUZII

Etiopatogenia coloanei lombare este foarte variată, de multe ori plurifactorială,; exprimată clinic prin lombalgii cel mai frecvent iradiate (lomboradiculite).

Patogenia coloanei lombare este o problemă importantă de sănătate publică, afectând în general vârsta activă.

Acest fapt impune depistarea și prevenirea factorilor de risc și diagnosticul precoce, corect și complet.

Numai astfel se pot contura obiectivele terapeutice și se pot institui mijloacele tratamentului fizical cel mai adecvat.

Tratamentul instituit precoce previne evoluția cvasi-cronică și progresivă a lombalgiilor, care altfel necesită o întreținere permanentă prin tratament fizical.

Folosirea terapiei cu curenți de joasă frecvență în scop analgetic, local și reflex, este o procedură utilizată în majoritatea suferințelor lombare cu indicații fizicale, fiind permanent reconsiderată atât în țara noastră cât și pe plan mondial.

Folosirea curenților de joasă frecvență asigură obținerea rapidă a unor condiții optime locale la nivelul structurilor afectate, înlăturând componenta algică și pregătindu-le astfel pentru programul kinetic. Rezultatul este scurtarea substanțială a duratei de spitalizare și creșterea importantă a eficienței terapeutice globale.

Pentru realizarea acestui studiu am ales din patogenia foarte variată a coloanei lombare, afecțiunile cu maximă frecvență în categoria populației active: hernia de disc și spondiloza/artroza interapofizară. Pentru a evita cumularea efectelor prin mai multe proceduri, am făcut evaluarea finală a pacienților înainte de implicarea în programul de recuperare kinetică. Rezultatele obținute au fost:

Terapia cu curenți de joasă frecvență în cadrul tratamentului general favorizează repartiția cazurilor în clase de gravitate minimă, în sensul unei evoluții clinice globale favorabile, exprimată asupra tuturor parametrilor clinici din cadrul sindromului algic și corelați cu acesta. În mod concret numărul pacienților încadrați inițial în clasa de gravitate mare a scăzut în finalul tratamentului cu 57% iar numărul pacienților încadrați în clasa de gravitate mică a crescut cu 43%.

Evoluția net favorabilă a parametrilor urmăriți s-a obiectivat și prin creșterea scorului clinic global de la 45% (334 de puncte, la începutul tratamentului) la 78% ( 585 de puncte, la finalul tratamentului). Ameliorarea scorului clinic global în urma tratamentului cu curenți de joasă frecvență a fost de 33%.

Ameliorarea medie procentuală a durerii a fost bună (48%), împărțită pe următoarele componente: durerea lombară s-a ameliorat în proporție de 63,4%, durerea iradiată sciatic s-a ameliorat în proporție de 63,4%, durerea la percuție s-a ameliorat în proporție de 70%, contractura musculară antalgică paravertebrală s-a ameliorat în proporție de 56,7% iar limitarea dureroasă a mobilității s-a ameliorat pe toate axele de mișcare, astfel: flexia în proporție de 58,9%, extensia în proporție de 36,7% și rotația în proporție de 33,3%. Ameliorarea durerii din punct de vedere clinico-funcțional care a cuprins și o componentă psihică rezultată prin autoapreciere, s-a ameliorat în proporție de 31,6%.

Rezultatele acestui studiu demonstrează producerea efectului analgetic local și reflex al curentului de joasă frecvență în tratamentul afecțiunilor coloanei lombare, precum și influența pozitivă asupra întregului tablou clinic al afecțiunii

=== PP 1 ===

PARTEA SPECIALĂ

I. Material și metodă

Pentru a evidenția efectul analgetic al terapiei cu curenți de joasă frecvență, am urmărit un lot de 30 de pacienți internați în Clinica de Medicină fizică, Balneologie și Recuperare Medicală a Spitalului Universitar București în perioada 1 octombrie – 1 iulie 1999, având sindroame dureroase lombare.

Dintre aceștia, un număr de 26 pacienți (86,7%) s-au internat sub diagnosticul de lombosciatică și numai 4 pacienți (13,3%) cu diagnosticul de lumbago acut.

81% din cazurile de lombosciatică (21 de pacienți) au apărut în urma conflictului disco-radicular prin hernie de disc. În celelalte 19% din cazuri (5 pacienți) în care a fost infirmat diagnosticul de hernie de disc, s-au corelat datele de laborator, clinice și radiologice, stabilindu-se următoarele patogenii: 3 cazuri de spondiloză și 2 cazuri de artroză interapofizară.

Din lotul de 30 de pacienți, 19 au fost bărbați (63,3%) și 11 au fost femei (36,7%). Această distribuție pe sexe se explică prin diferențele biologice dar și sociale, expunerea profesională la factorii de risc fiind crescută la bărbați.

Vârsta pacienților a variat între 29 și 74 de ani (vârsta medie a lotului este de 51,5 ani), cu următoarea repartiție pe vârste:

între 29-40 de ani, 7 pacienți (23,3%);

între 41-50 de ani, 9 pacienți (30%);

între 51-60 de ani, 10 pacienți (33,4%);

între 60-74 de ani, 4 pacienți (13,3%).

Distribuția pe grupe de vârstă permite aprecierea efectului fenomenelor de uzură asupra elementelor coloanei vertebrale lombare, în raport cu trecerea la o nouă grupă.

FRECVENȚA CAZURILOR IN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ

Din pacienții investigați, 27 de pacienți (90%) mai făcuseră tratament înainte:

– 11 pacienți (37%) făceau tratament la domiciliu;

– 9 pacienți (30%) în ambulatoriu;

– 7 pacienți (23%) mai fuseseră internați în alte clinici sau făcuseră cure balneare în sanatoriu.

Pe baza comparării datelor de anamneză efectuată bolnavilor care făcuseră un tratament de întreținere strict medicamentos (11 cazuri) și celor care asociază electroterapie în ambulatoriu (9 cazuri), am constatat un număr mai mic de episoade acute în istoric și o remanență crescută a efectelor analgetice pentru bolnavii din cea de-a doua categorie. Din anamneza celor 9 pacienți care asociază electroterapie în ambulatoriu a rezultat că procedurile fuseseră întrerupte cu minimum 3 luni înaintea episodului actual.

Vechimea suferinței a variat între 2 săptămâni și 20 de ani, cu predominanța formelor cronice cu vechime mare.

Vechimea episodului actual a variat între 5 zile și peste 2 luni, predominant între 2 și 3 săptămâni.

În privința debutului suferinței actuale, numai 2 pacienți (6,7%) din 30 pacienți au acuzat o instalare bruscă, la restul de 28 de pacienți (93,3%) instalarea producându-se progresiv.

Din anamneza bolnavilor s-au obținut următoarele date referitor la condițiile de muncă:

19 pacienți (63,3%) desfășoară muncă fizică în condiții grele (poziții defectuoase în timpul lucrului, ridicarea de greutăți) sau au avut traumatism în antecedente, mai ales sub forma traumatismelor minore, repetate, apărute în cursul pozițiilor incorecte sau mișcărilor bruște;

7 pacienți (23,3%) desfășoară muncă de birou;

4 pacienți (13,3%) sunt pensionari.

Dintre pacienții investigați, 90% (27 pacienți) provin din mediul urban, iar 10% (13 pacienți) provin din mediul rural și nu au încălzire centrală.

În această statistică am găsit protruziile și herniile de disc ca având un maxim de frecvență la bărbații între 30-50 de ani și anume în 68% din cazuri (17 pacienți).

Protruzia nechirurgicală, cu compresiune pe ligamentul vertebral posterior, manifestată clinic numai cu lombalgie a fost în proporție de 16% (4 pacienți), iar protruzia cu compresiune și pe rădăcini, cu sciatică și contractură musculară, în care a existat discuția indicației chirurgicale, în proporție de 84% (21 pacienți).

Cei doi pacienți care au incriminat debutul brusc al afecțiunii s-au încadrat în grupul herniilor de disc în faza de protruzie discală. Factorul declanșator a fost într-unul din cazuri un efort fizic prelungit, asociat cu frigul, iar în cel de-al doilea caz o mișcare bruscă.

La ceilalți doi pacienți aflați în stadiul clinic de lombalgie, suferința s-a instalat insidios. 21 de pacienți cu hernie de disc (88,4%) au acuzat un debut progresiv, cu conflict discoligamentar care a precedat conflictul disco-radicular, sciatica discală fiind precedată de perioade de lombalgie. În cazul herniei de disc, diagnosticul de sediu a fost posibil în 76% din cazuri (16 pacienți) numai prin clinică.

Din grupul pacienților cu radiculită, în majoritatea cazurilor a fost afectat rădăcina L5 (53,8%) – 14 cazuri, urmată în ordinea frecvenței de L4 (38,5% din 26) – 10 cazuri și de S1 (7,7% din 26) – 2 cazuri.

FRECVENȚA CAZURILOR ÎN FUNCȚIE DE RĂDĂCINA AFECTATĂ

Toți pacienții se aflau în faza a III-a de lomboradiculită, în unul din următoarele stadii:

stadiul 1 (iritativ: durere în teritoriul nervului afectat);

stadiul 2 (compresiv: parestezii și tulburări de sensibilitate);

stadiul 3 (paralizant: întreruperea radiculară și deficit motor);

stadii intermediare, care au fost integrate stadiului mai grav.

Motivele internării au fost numai durerea (5 cazuri cu lombosciatică și 4 cazuri cu lombalgii) sau asociată cu parestezii (20 cazuri) și pareze (1 caz). Diferențierea acestor grade ale sindromului algic lombar sunt importante în stabilirea planului terapeutic ulterior.

Dintre cazurile studiate, numai un singur caz, aflat în stadiul de lombosciatică paretică, a primit indicație chirurgicală.

Pacienții au fost spitalizați în medie 18 zile, fiind tratați atât medicamentos cât și fizical-kinetic.

Tratamentul s-a desfășurat în 3 etape consecutive, în funcție de intensitatea fenomenului algic.

– Perioada acută este stadiul de evoluție al bolii în care durerile lombare, cu sau fără iradiere, sunt intense, nu se calmează nici în decubit, există contractură musculară paravertebrală cu sau fără blocadă.

În cazul tuturor celor 30 de pacienți din lotul studiat, puseul acut al episodului actual s-a desfășurat în afara spitalului, ceea ce a permis în această perioadă doar imobilizare la pat și tratament medicamentos.

Cu toate că există și în această perioadă indicație terapeutică de folosire a curentului de joasă frecvență cu scop analgetic (aplicat un timp mai îndelungat și în poziție antalgică), inflamația radiculară intensă, riscul mare de agravare și necesitatatea repausului absolut sunt greu compatibile cu fizioterapia, care necesită deplasarea bolnavului.

În privința tratamentului medicamentos:

toți pacienții au primit antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);

toți pacienții au primit medicație simptomatică, după caz (antialgice, decontracturante, sedative, tranchilizante).

Dintre antiinflamatoarele nesteroidiene s-au utilizat, în special, următoarele medicamente:

În lombosciaticele severe s-au folosit și infiltrațiile locale cu Diprofos (1 caz).

Cel mai folosit a fost Diclofenacul, în formă de supozitoare sau unguent (Voltaren). În alegerea AINS s-au urmărit următorii factori:

efect analgetic și antiinflamator rapid;

administrare comodă;

terapie eficientă la administrarea prelungită.

Antiinflamatoarele steroidiene utilizate au fost:

Diprofos (Betametazon) și Hidrocortizon acetat;

Acestea au administrare într-un număr redus de cazuri, pentru a evita efectele administrării prelungite (dependența, alterarea imunității, hiperglicemia).

AIS au fost prescrise deoarece au acțiune puternică prin capacitatea de a scădea permeabilitatea vasculară (reduce migrarea celulelor inflamatorii) și de ameliorare rapidă a fenomenelor algice.

Comparativ cu AINS, utilizate în 100% din cazuri, AIS au fost utilizate numai în 6,67% (2 cazuri).

Decontracturantele și antialgicele minore s-au administrat în special în perioada acută când, indiferent de cauză, fenomenul algic declanșează contractura musculară reflexă.

În perioada subacută durerile din decubit dispar, bolnavul se poate mișca în pat fără dureri foarte mari, poate sta pe un scaun timp limitat și se poate deplasa prin cameră cu condiția să nu-și mobilizeze coloana lombo-sacrată, ceea ce ar provoca exacerbarea durerilor.

În cazul lotului studiat, această perioadă s-a instalat la 7-13 zile (în medie 10 zile) de la debutul episodului acut actual. În această etapă s-a început tratamentul cu curenți de joasă frecvență în scop analgetic, care a cuprins următoarele proceduri:

– Galvanizare longitudinală – cu electrodul pozitiv bifurcat lombar și cu electrodul negativ aplicat pe dosul piciorului (pentru L5) sau tălpii (pentru S1); procedura a durat 20 minute la intensitatea de furnicătură (formulă valabilă și pentru ionogalvanizări). Intensitatea trebuie dozată în funcție de parametrii stabiliți de Gllert, testându-se individual senzația de: furnicături, înțepături, arsură, durere.

Efectele urmărite:

analgetic și decontracturant – intensitatea la prag 0,1 mA/cm2; se obține o senzație plăcută de furnicătură. În formele acute, intensitatea a fost dozată „sub prag” (sub 0,1 mA/cm2).în formele cronice, după testare, intensitatea a fost crescută puțin „peste prag”. În cazurile cu hipoestezie „pragul” a fost testat pe zonele simetrice cu sensibilitate normală, iar în cazurile cu hiperestezie intensitatea a fost dozată la „pragul” de toleranță al regiunii.

Pentru băi galvanice s-a folosit apă la 37C, cu intensitate „la prag” (400 mA), cu polaritate pozitivă, timp de 20 minute.

Vasomotor – intensitatea la prag peste 0,1 mA/cm2.

Curentul galvanic exercită acțiune hiperemizantă, de activare a circulației sangvine, în proporție de 500% pentru piele și 300% pentru mușchi (în raport cu circulația de repaus). În zona de aplicație apare un ușor eritem cutanat și creșterea moderată a temperaturii locale.

Activarea circulației loco-regionale are drept consecință apariția de efecte biotrofice prin îmbunătățirea nutriției tisulare, creșterea metabolismului local și o resorbție crescută a exudatelor și edemelor locale.

Curentul galvanic străbate țesutul sub forma unei curbe largi care realizează un volum conductor datorită structurii lichidiene a țesuturilor; efectul curentului producându-se în jurul traseului cel mai direct dintre electrozi.

Efectul analgetic al curentului galvanic se explică prin două mecanisme:

hiperpolarizarea la nivelul electrodului pozitiv cu efect de scădere a excitabilității structurilor nervoase, interceptării receptorilor și căilor de conducere a sensibilității dureroase; iar sub polul negativ se realizează fenomenul de depolarizare care induce blocajul catodic al cărui rezultat este reducerea excitabilității membranare și blocarea transmiterii influxului nervos. În urma tratamentului cu curent galvanic, se obține creșterea pragului sensibilității tactile și dureroase.

Creșterea circulației locale (tegumentare și musculare) produce îndepărtarea din zonă de metaboliți și substanțe de tip histaminic, serotonine, peptide (substanța P, bradikinine), ioni de H care ei înșiși se constituie în stimuli clinici nociceptivi.

Ulterior, efectul analgetic al curentului galvanic a fost atribuit și efectului sedativ exercitat asupra SNC.

Anumite particularități de acțiune ale ionogalvanizării fac ca aceasta să fie preferată în unele cazuri: la efectul analgetic al curentului galvanic se adaugă efectul farmacodinamic rapid al substanțelor medicamentoase (care au eficiență în cantități mult mai mici și se evită și contactul gastric). În afara efectului analgetic local, este posibilă și o acțiune reflexă anti-viscerală la nivelul dermatomioamelor. În afară de aceasta, substanțele analgetice pătrund până în stratul cutanat profund (corion) unde apare un „efect de depozit” realizat prin acumularea substanțelor farmacologice care vor acționa un timp mai îndelungat.

Tratamentul cu curent galvanic s-a aplicat tuturor pacienților din lot, astfel:

Galvanizări simple: 24 cazuri (80%);

Ionogalvanizări: 2 cazuri (6,7%);

Băi galvanice: 4 cazuri (13,3%).

Numărul ședințelor aplicate a variat între 8-17 ședințe, în aplicații zilnice, timp de 5 zile pe săptămână.

Între curenții cu impulsuri de joasă frecvență, cel mai frecvent utilizați în scop analgetic sunt curenții diadinamici.

Ei se folosesc în aplicații longitudinale ce urmăresc traseul rădăcinii interesate în procesul iritativ-compresiv; sau mai frecvent în aplicații locale – procedură care interferează cauza declanșatoare a suferinței la nivel central, respectiv la nivelul emergenței rădăcinii nervoase din cornul posterior al măduvei sau, eventual, la nivelul găurii de conjugare unde rădăcina este deja mixtă. În acest caz, efectul analgetic se resimte atât local, intervenind direct în conflictul dintre rădăcină, pe de o parte și discul herniat sau osteofitul compresiv, pe de altă parte, cât și la distanță, în teritoriul de distribuție al rădăcinii interesate.

Acest tip de efect la distanță exprimă de fapt efectul analgetic reflex al curentului diadinamic, care se aplică lombar (paravertebral latero-lateral), iar efectul analgetic se resimte și la nivelul teritoriului de distribuție al rădăcinii iritate. Acțiunea analgetică reflexă care se realizează prin curentul diadinamic, are ca substrat segmentul funcțional rădăcina nervoasă-miotom-dermatom.

Tot în cadrul terapiei reflexe poate fi considerată și aplicația pe puncte dureroase circumscrise (Trigger points). În această procedură sunt vizate punctele de proiecție tegumentară de pe traiectul rădăcinii interesate în conflictul disco-radicular, urmărind-o de la emergență până la distribuția finală. În acest caz terapia reflexă este de tip metameric, urmărind obținerea unor efecte profunde prin aplicația pe zonele superficiale ale traseului interesat. Parametrii utilizați sunt: electrod punctiform, frecvență 200-500 Hz, intensitate mare, durată mică 1-2 minute. Pentru această procedură se mai pot utiliza și curenții Trbert sau TENS.

Mecanismul de acțiune al terapiei reflexe (dar și locale) se bazează pe teoria „controlului de poartă”: senzația vibratorie produsă de curentul diadinamic este transmisă prin fibre cu conducere rapidă (mielinice, A sau A) în timp ce stimuli nociceptivi sunt transmiși prin fibre cu conducere lentă (amielinice, C). Integrarea excitației producându-se la același nivel (interneuronii cornului posterior medular); excitațiile ajunse mai rapid vor „bloca” interneuronii pentru stimulii nociceptivi. (Acest mecanism a fost descris detaliat în capitolul „Fiziopatologia durerii”).

Pentru obținerea efectului analgetic cu curent diadinamic, pacienților din lotul studiat li s-a aplicat formula:

DF = 2 minute; PS = 2 minute; PL = 4 minute

Această procedură a fost aplicată în toate cazurile studiate, fiind cea mai indicată în sciatalgie.

Curentul difazat fix DF este considerat ca forma cea mai analgetică a curentului diadinamic, ridicând pragul sensibilității la durere. I se atribuie un efect de îmbunătățire a circulației arteriale prin inhibarea simpaticului. Din aceste motive este utilizat ca formă de introducere în aplicațiile cu scop primordial analgetic.

Forma periodică scurtă PS exercită un efect excitator, tonicizant, acționând ca un masaj profund mai intens; componenta vasoconstrictoare (monofazat fix) îi conferă un efect resorbtiv, cu acțiune rapidă în edeme și tulburările trofice. După mai multe minute, produce o analgezie secundară cu o remanență destul de lungă.

Forma perioadă lungă PL prezintă un efect analgetic și miorelaxant persistent, de asemenea are și efect anticongestiv. Este preferat în stările dureroase pronunțate și persistente.

Durata ședinței de tratament a fost scurtă, pentru a evita acomodarea (8 minute); o durată mai lungă putând diminua eficacitatea unei aplicații cu scop analgetic. Din același motiv au fost indicate numai 10 ședințe, aplicate zilnic, timp de 5 zile pe săptămână. În cursul procedurii trebuie crescută intensitatea pentru menținerea senzației de vibrație nedureroasă, prin procesul de acomodare acestea scad la un interval de timp după stabilirea pragului inițial de intensitate.

Trebuie subliniat că deși tratamentul cu curent de joasă frecvență produce o ameliorare importantă și destul de rapidă a durerii, perioada subacută reprezintă un stadiu de evoluție extrem de variabil, în care există riscul de reacutizare.

Ceea ce trebuie să aducă o consolidare a remisiunii simptomelor și o profilaxie a recidivelor se poate realiza printr-un program corect de kinetoterapie (Pentru relaxarea musculaturii lombare cu reducerea concomitentă a lombosacralgiei, T. Sbenghe recomandă aplicarea exercițiului hold-relax modificat, cu rezistență moderată spre minimă. Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, cel mai frecvent se utilizează programul Williams).

În acest studiu am urmărit să fac evaluarea finală a pacienților înainte de implicarea acestora în programul kinetic, încercând astfel să evidențiez numai efectele produse de terapia cu curent de joasă frecvență.

Perioada a III-a este perioada cronică, în care durerea permite bolnavului să-și mobilizeze coloana, aceste mobilizări producând o durere suportabilă, slabă sau moderată.

În ortostatism și mers, durerile apar după un interval destul de mare de timp; pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare. Perioada de remisiune completă este perioada dintre episoadele algice în care bolnavul este asimptomatic și predispus astfel acelorași greșeli care duc la recidivă.

În acest sens, în țările occidentale s-au dezvoltat o serie de programe adecvate, așa-numitele „low back school” în care bolnavii sunt învățați să trăiască și să-și desfășoare activitatea profesională în condiții de risc minim.

În perioada cronică sunt indicate cure de tratament în stațiuni balneare sau continuarea tratamentului în ambulator.

Parametrii clinici urmăriți în studiu

Pentru a evidenția efectul analgetic al terapiei cu curenți de joasă frecvență am urmărit o serie de parametrii clinici care înregistrează durerea, cu evoluție subiectivă; iar pentru un studiu cât mai unitar al ameliorării stării inițiale am introdus și parametrii clinici măsurabili obiectiv, care sunt direct corelați cu durerea, depinzând de ea sau determinând-o , considerându-i importanți din acest motiv în evaluarea globală clinică.

Parametrii considerați sunt componentele sindroamelor vertebral static, vertebral dinamic, dural și neuroradicular. Deși îmbunătățirea parametrilor aparținând primelor trei sindroame se datorează mai mult tratamentului complex de recuperare, decât electroterapiei cu curenți de joasă frecvență în particular, a căror implicație majoră este în ameliorarea sindromului neuroradicular, studiul unitar al acestor parametrii corelați fiziologic permite o imagine de ansamblu a tabloului clinic al afecțiunii.

De asemenea, restul parametrilor pot fi mai precis cuantificați comparativ cu durerea, care este un reper subiectiv greu cuantificabil.

În cuantificarea intensității durerii am folosit o scară verbală unidimensională (referitoare exclusiv la senzația dureroasă).

Scara verbală simplă permite autoaprecierea durerii prin răspunsul bolnavului la o serie de întrebări standard, marcate cu 0-5 puncte, de la lipsa durerii până la durerea intensă.

Am introdus ca parametrii și durerea la percuție și limitarea funcționalității (pe baza unui chestionar referitor la desfășurarea activităților cotidiene), considerând că acești doi parametrii întregesc tabloul fenomenului algic.

Dezavantajul scărilor unidimensionale constă în considerarea durerii ca un fenomen simplu, unitar, ceea ce nu corespunde realității, durerea implicând câteva componente în interrelație, dar de sine stătătoare: componenta senzorio-discriminativă, afectivă, cognitivă și comportamentală, care au ponderi individuale și depinzând de tipul și localizarea afecțiunii.

„Nu există o parte a corpului în care interrelația psiho-somatică să fie mai importantă decât regiunea lombosacrată” – Veraguth.

„Frecvența deosebită a tulburărilor psihice la bolnavii cu hernie de disc este subliniată de toți autorii de specialitate” – Arseni.

Între cele mai importante tulburări psihice concomitente discopatiilor lombare, Arseni enumeră:

scăderea pragului de sensibilitate dureroasă (psihotoleranță individuală la durere), bolnavul resimțind acuze mici drept mari suferințe;

generarea psihică a durerii, probabil printr-un fenomen de corticalizare a lombosciaticii anterioare;

apariția sindromului de translație, „o creare continuă a durerii de către durere” (Leriche). Acești bolnavi mută de obicei sediul durerii fie în alt teritoriu al aceluiași picior (de obicei proximal), fie controlateral.

În consecință, se poate aprecia că aplicarea rapidă a electroterapiei cu curenți de joasă frecvență în scop analgetic atenuează nu numai componenta somatică a durerii cu toate consecințele ulterioare, ci previne și instalarea componentelor sindromului neuro-psihic aferent, deși nu am urmărit în această lucrare evoluția acestui parametru, din datele de anamneză ale bolnavilor din lotul studiat am înregistrat perioade de depresie, asociate cu consumul de alcool.

De asemenea, 24 din cei 30 de bolnavi luați în studiu erau fumători.

Parametrii clinici urmăriți în studiu au fost etalonați prin puncte în funcție de prezență sau absență sau după o scară a intensității astfel:

În funcție de punctajul sumat, cazurile au fost clasificate în 3 clase de gravitație:

0-12 puncte: clasa I gravitate mare;

13-19 puncte: clasa a II-a gravitate medie;

20-26 puncte: clasa a III-a gravitate mică.

Rezultate și discuții

Pacienții au fost evaluați pe baza parametrilor de mai sus la începutul și la sfârșitul tratamentului cu curent de joasă frecvență, obținându-se un scor inițial și unul final pentru fiecare parametru.

Ameliorarea scorului după tratament s-a calculat pentru fiecare parametru în parte, iar pe baza însumării scorurilor inițiale și finale ale fiecărui pacient, pacienții au fost clasificați în clase de gravitate care au permis aprecierea ameliorării clinice global.

Centralizarea datelor obținute pe lotul studiat a fost cuprinsă în următoarele tabele:

=== PP 2 ===

Pentru a evidenția evoluția pozitivă a întregului tablou clinic, am făcut analiza comparată a tuturor parametrilor luați în studiu pe care i-am reprezentat grafic prin variația scorului exprimat atât procentual cât și în valoare absolută, la început și la sfârșitul tratamentului cu curenți de joasă frecvență, introducând și aspectul ameliorării scorului.

AMELIORAREA SCORURILOR PROCENTUALE (I):

rectitudinea coloanei lombare; b) atitudinea scoliotică; c) contractura paravertebrală antalgică; d) flexia; e) extensia; f) inflexiunea laterală; g) rotația; h) manevra Lasègue; I) durerea lombosacrată; j) durerea iradiată sciatic și/sau crural; k) hipoestezia; l) tulburările de reflexe; m) forța musculară; n) durerea la percuție; o) durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

=== PP 3 ===

AMELIORAREA SCORURILOR PROCENTUALE (II):

rectitudinea coloanei lombare;

atitudinea scoliotică;

contractura paravertebrală antalgică;

flexia;

extensia;

inflexiunea laterală;

rotația;

manevra Lasègue;

durerea lombosacrată;

durerea iradiată sciatic și/sau crural;

hipoestezia;

tulburările de reflexe;

forța musculară;

durerea la percuție;

durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

AMELIORAREA SCORURILOR PROCENTUALE (III):

rectitudinea coloanei lombare;

atitudinea scoliotică;

contractura paravertebrală antalgică;

flexia;

extensia;

inflexiunea laterală;

rotația;

manevra Lasègue;

durerea lombosacrată;

durerea iradiată sciatic și/sau crural;

hipoestezia;

tulburările de reflexe;

forța musculară;

durerea la percuție;

durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

AMELIORAREA SCORURILOR ABSOLUTE (I):

rectitudinea coloanei lombare

atitudinea scoliotică;

contractura paravertebrală antalgică;

flexia;

extensia;

inflexiunea laterală;

rotația;

manevra Lasègue;

durerea lombosacrată;

durerea iradiată sciatic și/sau crural;

hipoestezia;

tulburările de reflexe;

forța musculară;

durerea la percuție;

durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

AMELIORAREA SCORURILOR ABSOLUTE (II):

rectitudinea coloanei lombare;

atitudinea scoliotică;

contractura paravertebrală antalgică;

flexia;

extensia;

inflexiunea laterală;

rotația;

manevra Lasègue;

durerea lombosacrată;

durerea iradiată sciatic și/sau crural;

hipoestezia;

tulburările de reflexe;

forța musculară;

durerea la percuție;

durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

AMELIORAREA SCORURILOR ABSOLUTE (III):

rectitudinea coloanei lombare;

atitudinea scoliotică;

contractura paravertebrală antalgică;

flexia;

extensia;

inflexiunea laterală;

rotația;

manevra Lasègue;

durerea lombosacrată;

durerea iradiată sciatic și/sau crural;

hipoestezia;

tulburările de reflexe;

forța musculară;

durerea la percuție;

durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

=== PP 400 ===

Referitor la evoluția claselor de gravitate în urma tratamentului cu curenți de joasă frecvență, se constată că dacă la începutul tratamentului majoritatea pacienților 70% ( 21 de cazuri) se aflau în clasa I de gravitate, 23,3% (7 cazuri) făceau parte din clasa a II-a și numai 6,7 (2 cazuri) făceau parte din clasa a III-a; la sfârșitul tratamentului 50,4% din lot (15 cazuri) ajung în clasa de gravitate III, în clasa de gravitate II ajung 23,3% (11 cazuri), iar în clasa de gravitate I rămân doar 13,3% (4 cazuri).

DISTRIBUȚIA PROCENTUALĂ A CLASELOR DE GRAVITATE

Variația scorului procentual al componentelor fiecărui sindrom în parte, între începutul și sfârșitul tratamentului, a fost reprezentată grafic.

I. În cadrul sindromului vertebral static a dominat inițial prezența rectitudinii coloanei lombare 23 cazuri (76,7%) și a contracturii paravertebrale antalgice; 22 cazuri (73,3%)

SINDROMUL VERTEBRAL STATIC IN SCORURI PROCENTUALE:

a) rectitudinea coloanei lombare; b) atitudinea scoliotică;

c) contractura paravertebrală antalgică.

a) Rectitudinea coloanei lombare, cu ștergerea lordozei fiziologice, este o modificare prin care pacientul își diminuează greutatea pe partea posterioară a discurilor lombare, reducând astfel iritația radiculară apărută prin protruzia discală sau contact vertebro-radicular. La sfârșitul perioadei de tratament am obținut ameliorarea acestui parametru în proporție de 43% (20 de cazuri, adică 66,7% au prezentat rectitudine minimă sau dispariția semnului).

Dintre cele 10 cazuri (33,3%) care în finalul tratamentului mai prezentau un grad de rectitudine al coloanei lombare, 2 cazuri s-au aflat de la început într-un stadiu foarte accentuat.

În ameliorarea rectitudinii coloanei lombare, un rol important îl are utilizarea curentului galvanic, care exercită un efect vasomotor hiperemizant, urmat de resorbția crescută a exudatelor și edemelor locale, permițând reducerea inflamației radiculare, îmbunătățirea cu peste 43% a acestui parametru fiind elocventă.

Atitudinea scoliotică s-a înregistrat inițial în 12 cazuri (40%), iar în final a rămas prezentă în 8 cazuri (26,7%); ameliorarea acestui parametru s-a produs în proporție de doar 13,4%.

Ameliorarea redusă a acestui parametru se datorează în parte și unei atitudini învățate, a cărei corecție revine kinetoterapiei.

Atitudinea scoliotică este reacția de întindere a unei rădăcini nervoase datorată unui proces patologic. Scolioza poate fi homo- sau heterolaterală herniei, indicând localizarea acesteia. Hernia mediană în care rădăcina nu este deplasată în plan orizontal nu se însoțește de scolioză. În herniile situate medial față de rădăcină, întinderea rădăcinii este diminuată prin atitudine scoliotică cu concavitatea de partea herniei, iar în herniile situate lateral față de rădăcină, concavitatea este opusă herniei. Concavitatea opusă herniei se poate datora și unei hernii intraforaminale, tinzând să mărească gaura de conjugare și să diminueze compresiunea radiculară. După Hanraets, atitudinea scoliotică poate fi prezentă chiar din stadiul de degenerescență discală, apărută prin decompensarea statică a coloanei lombare.

În această statistică, 8 cazuri (80%) de atitudine scoliotică au apărut în interesarea rădăcinii L4 și numai 4 cazuri (26,7%) în interesarea rădăcinii L5.

În interesarea rădăcinii L4 atitudinea scoliotică a fost mai pronunțată.

c) Contractura musculaturii paravertebrale a fost prezentă inițial la 73,3% din cazuri (22 de pacienți), iar în final în 26,7% din cazuri (8pacienți), deci s-a produs o ameliorare a parametrului de peste 56%, rămânând în final numai 5 cazuri (16,7%) care mai prezentau un grad de contractură. Contractura musculaturii paravertebrale poate fi uni- sau bilaterală, în primul caz fiind mai marcată de partea afectată. Este de origine reflexă, luând naștere prin iritația terminațiilor nervoase de la periferia discului bolnav și din structurile adiacente. Efectul contracturii este limitarea mișcărilor segmentului lombar care sunt întotdeauna provocatoare de dureri.

Din cele 22 de cazuri înregistrate inițial, 21 de cazuri au avut patogenia determinată prin hernie de disc. Procentul bolnavilor cu hernie de disc care au prezentat contractură paravertebrală este mai mic în această statistică decât în datele din literatura de specialitate (84% față de 97% după Arseni).

În cadrul sindromului vertebral dinamic, se constată limitarea dureroasă în toate axele de mișcare, în special în flexie (96,7%) din cazurile studiate).

LIMITĂRI DUREROASE IN SCORURI PROCENTUALE

(SINDROMUL VERTEBRAL DINAMIC):

flexia; e) extensia; f) inflexiunea laterală; g) rotația.

d) Durerile care limitează flexia se datorează flexării anterioare a spațiului intervertebral, care provoacă accentuarea bombării posterioare a discului și micșorarea găurii de conjugare.

Această mișcare prezintă unele particularități:

în timpul flexiei poate apare o scolioză pe care bolnavul nu o prezintă în ortostatism;

revenirea la verticală după flexie este uneori chiar mai dureroasă decât flexia;

în revenire poate apare fenomenul de „roată dințată”: ridicare prin mișcări scurte, sacadate. După Hanrates, acest fenomen este rezultanta îmbinării unor factori mecanici cu factori protectori antidurere, bazați pe contractura musculară. După Hanraets, fenomenul de „roată dințată” este patognomonic în hernia de disc. Ameliorarea acestui parametru s-a produs în proporție de 58,9%.

Extensia dureroasă a fost prezentată inițial în 73,3% din cazuri, acest procent ridicat fiind firesc în contextul faptului că orice mișcare de extensie înseamnă accentuarea lordozei lombare. În finalul tratamentului, extensia a mai fost limitată dureros doar în 33,3% din cazuri (10 pacienți), rezultând o ameliorare de 40%.

Referitor la acest parametru în literatură sunt citate 17% cazuri (după Crețan) în care extensia este dureroasă, iar flexia nu era dureroasă.

Inflexiunea laterală se măsoară prin distanța degete-sol. Inflexiunea laterală a fost limitată inițial într-un număr mai mic de cazuri (66%) comparativ cu flexia și extensia. În finalul tratamentului, inflexiunea laterală mai era limitată dureros în numai 30% din cazuri, ameliorarea acestui parametru producându-se în proporție de 36,7%.

După Arseni, partea în care este mai limitată înclinația laterală nu depinde atât de localizarea herniei, cât de poziția rădăcinii față de hernie, deci nu trebuie considerată ca un indiciu de lateralitate.

Rotația este mișcarea cel mai puțin limitată algic. Deoarece participarea coloanei lombare la această mișcare este foarte mică.

La începutul tratamentului se producea apariția durerii prin rotație în 63,3% din cazuri (19 pacienți), iar în finalul tratamentului numai în 30% din cazuri (9 pacienți). Ameliorarea acestui parametru s-a produs în proporție de 33,3%.

III.h) Prezența sindromului dural a fost obiectivată prin semnul Lasegue: la ridicarea pasivă a membrului inferior extins, cu bolnavul în decubit dorsal, apare durerea la un unghi variabil față de planul orizontal, unghi care este cu atât mai mic cu cât nervul sciatic este interesat de un proces mai mare.

Evoluția acestui parametru a fost reprezentată global (Laseque pozitiv și negativ) prin variația scorului procentual (inițial și în finalul tratamentului)- h, exprimându-se grafic totodată și prin variația procentuală în număr de cazuri: ho-pentru manevra Laseque pozitivă sub 450 ; h1-pentru manevra Laseque pozitivă între 450 și 600 și h2-pentru manevra Laseque negativă.

SINDROMUL DURAL (manevra Lasègue)

h0) frecvența pentru m. Lasègue pozitiv sub 45º;

h1) frecvența pentru m. Lasègue pozitiv la 45º-60º;

h2) frecvența pentru m. Lasègue ;

scor procentual pentru m. Lasègue

În această statistică, acest parametru a înregistrat o ameliorare globală de 30%, rezultată din următoarele date: la începutul tratamentului manevra Laseque a fost pozitivă sub 450 în 13,3% din cazuri (4 pacienți), între 450-600 în 63,4% din cazuri (19 pacienți) și negativ în 23,3% din cazuri (7 pacienți).

În finalul tratamentului nici un pacient nu mai prezenta manevra Laseque pozitivă sub 450, numai 30% (9 cazuri) au prezentat manevra Laseque pozitivă între 450-600, iar 70% (21 de cazuri) au prezentat, s-au încadrat în grupa celor cu manevra Laseque negativă.

Semnul Laseque este un test cu valoare multiplă: indică interesarea radiculară, gradul acestei interesări și progresiunea ei; în cazul herniei de disc dă informații asupra poziției în plan orizontal.

Semnului Laseque nu i se poate atribui o valoare patognomonică pentru hernia de disc, deoarece atât semnul Laseque cât și cele înrudite se pozitivează în orice cauză de radiculite sau nevrite, în anomalii ale cozii de cal și sacului dural, în procesele de spondiloză sau artroză intervertebrală. Explicația producerii semnului Laseque rezidă în dubla mișcare a ultimelor rădăcini lombosacrate (L4, L5, S1), produsă prin ridicarea piciorului : spre gaura de conjugare de partea piciorului ridicat și spre canalul spinal de partea opusă. Această mișcare radiculară este de 2-8 mm (demonstrată de Sjoquist într-un film realizat pe masa de operație).

Durerile apar fie datorită întinderii rădăcinilor pe procesul patologic eventual hernie, fie datorită împiedicării mișcării radiculare prin compresiune, aderențe sau edem.

Și în acest caz trebuie amintit efectul de resorbție a edemelor și exudatelor produs prin acțiunea curentului galvanic.

În cazul hernilor dorso-laterale se produce iritarea rădăcinii și apariția durerii în membrul inferior de partea leziunii. În cazul herniilor mediane și paramediane mari, procesul patologic vine în contact cu rădăcinile de partea opusă producând dureri în membrul controlateral celui extins (Bechterew). Hernia paramediană mare are indicație operatorie.

Arseni menționează poziționarea semnului Laseque încă din faza de protruzie discală. În aceste cazuri este însă pozitiv bilateral și durerea se datorează mobilizării segmentului lombar produsă de ridicarea piciorului, ca și încercării de învingere a contracturii lombare. Manevra Laseque echivalează în aceste cazuri cu încercarea de anteflexie.

Testul Laseque mai poate fi folosit și la precizarea sediului durerii, în cazul bolnavilor care o descriu într-un teritoriu vag. Întinderea pe hernie a rădăcinii afectate exacerbează durerea, permițând o localizare precisă.

La unii bolnavi, ridicarea membrului inferior se face cu ușurință până la apariția durerii, când piciorul devine rigid datorită unei contracturi musculare antalgice, descrisă în literatura de specialitate ca „reflux Laseque”.

În cadrul sindromului neuro-radicular:

Durerea lombosacrată a fost prezentă inițial în toate cazurile investigate, având următoarele intensități: ușoară, 63,3% (19 cazuri); medie 33,3% (10 cazuri); intensă 3,3% (1 caz). După aplicarea tratamentului cu curenți de joasă frecvență în scop analgetic se constată remanența durerii în numai 7 cazuri, din care 5 cazuri /16,7%) au acuzat o durere ușoară și numai 2 cazuri (6,7%) au acuzat o durere de intensitate medie.

Ameliorarea globală a acestui parametru a fost de 36,7%.

Durerea iradiată sciatic a fost prezentă inițial în 26 de cazuri (86,7%), persistând după tratament în numai 7 cazuri (23,4%). Ameliorarea acestui parametru a fost de 63,4%. În cele 7 cazuri în care mai exista durere iradiată în finalul tratamentului, s-a constatat scăderea în intensitate față de momentul începerii tratamentului.

SINDROMUL NEURORADICULAR IN SCORURI PROCENTUALE:

durerea lombosacrată; j) durerea iradiată sciatic și/sau crural;

k) hipoestezia; l) tulburările de reflexe; m) forța musculară.

k) Tulburările de sensibilitate au apărut sub mai multe aspecte:

Paresteziile înglobează senzațiile de amorțeală, de furnicătură, resimțite de bolnavi în membrul inferior. Ele sunt de obicei bine delimitate și apar pe regiuni mici situate distal, localizarea constituind un indiciu al nivelului herniei. Apariția paresteziilor indică un semn de compresiune radiculară.

În acest studiu, paresteziile acuzate subiectiv s-au suprapus cu parametrul obiectiv al hipoesteziei cutanate dermatomiale, înregistrând aceeași ameliorare a scorului.

Hipoestezia interesează rar sensibilitatea termică, frecvent cea tactilă și dureroasă. Anestezia completă apare foarte rar: fie în discopatii vechi cu suferință neurologică îndelungată, fie în patogenii vasculare cu siderare funcțională radiculară completă. În această statistică, hipoestezia a fost prezentă inițial în 63,3% din cazuri (19 pacienți). Acest procent a fost stabilit prin comparație cu zona controlaterală sănătoasă.

Același parametru mai era prezent în finalul tratamentului numai în 23,4% din cazuri (7 pacienți). Ameliorarea obținută a fost de 40%.

Tulburările de reflexe care apar mai frecvent sunt:

reflexul rotulian diminuat sau abolit în afectarea rădăcinii L3 sau L4 (L4 în această statistică);

reflexul ahilean li reflexul medio-plantar diminuate sau abolite în afectarea rădăcinii S1.

Am inclus în această statistică și datele de anamneză referitoare la tulburările sfincteriene (retenție urinară sau tulburări de defecație).

Inițial am găsit tulburări de reflexe în 2 cazuri (6,7% din pacienți) iar în finalul tratamentului am constatat că acest parametru nu s-a ameliorat deloc. Acest rezultat confirmă încă o dată datele din literatura de specialitate care susțin că pierderea unui reflex este în majoritatea cazurilor ireversibilă.

O șansă de recuperare a acestui parametru aparține kinetoterapiei, considerându-se că ameliorarea forței musculare în teritoriul corespunzător ar permite și recuperarea corespunzătoare a funcției. În numeroase cazuri nu se păstrează o concordanță între funcția senzitivo-motorie teritorială și scăderea sau abolirea reflexelor, fiind posibil ca pacientul să-și piardă definitiv ROT corespunzător, dar funcția senzitivo-motorie să se amelioreze complet.

După Armstrong, chiar în împrejurările cele mai favorabile, revenirea reflexului nu se face înainte de 1 an.

m) Forța musculară era afectată inițial în grade variabile, în 26 de cazuri comparativ cu controlateralul sănătos, atât la nivelul miotomului corespunzător cât și

în cadrul unei scăderi globale a forței musculare la membrele inferioare.

Acest rezultat s-a stabilit prin testarea comparativă a extensiei halucelui. Deși clasic se afirmă că deficitul de forță musculară este ultimul ca apariție în seria simptomelor neurologice, în acest studiu am constatat instalarea acestei tulburări chiar din fazele inițiale ale afecțiunii.

Depistarea precoce a deficitului motor mai poate preveni instalarea paraliziilor, în care faza de deficit motor este de cele mai multe ori depășită terapeutic, rămânând sechelară chiar și după extirparea herniei. Din cazurile studiate un singur caz se afla în studiul de lombosciatică paretică. În finalul tratamentului s-a constatat îmbunătățirea situației pe clase de gravitate, înregistrându-se o ameliorare globală de 6%.

Ameliorarea scăzută a acestui parametru se datorează faptului că în această statistică evaluarea finală a pacienților a fost făcută în măsura posibilităților înainte de implicarea în programul kinetic, iar rolul terapiei cu curenți de joasă frecvență în recuperarea acestui parametru se limitează strict la efectul analgetic care pregătește zona afectată pentru introducerea în programul de recuperare prin kinetoterapie.

Durerea la percuție:

Percuția coloanei lombare la nivelul herniei sau conflictului vertebro-discal determină o durere locală cu iradiere de-a lungul sciaticului.

Deși prezența durerii la percuție are valoare diagnostică, Hanraets arată printr-o statistică în care cazurile au fost verificate operator că încercarea de a determina nivelul herniei prin percuție vertebrală a eșuat în peste 75% din cazuri.

La evaluarea inițială a cazurilor, durerea la palpare a fost prezentă în 24 de cazuri (80%) iar la evaluarea finală numai în 3 cazuri (10%). Ameliorarea acestui parametru a fost de 70%.

AMELIORAREA PARAMETRILOR ALGICI:

n) durerea la percuție; o) durerea, apreciată din punct de vedere clinico-funcțional.

o) Pe baza unui chestionar referitor la activitatea cotidiană am apreciat durerea din punct de vedere funcțional, împărțind pacienții pe clase de gravitate. Dacă la începutul tratamentului durerea împiedica activitatea într-un singur caz (3,3%), limita activitatea în 24 de cazuri (80%) și doar în 5 cazuri pacienții au declarat că activitatea zilnică nu este afectată, în finalul tratamentului situația s-a îmbunătățit, 23 de cazuri (76,7%) declarând că nu mai sunt limitați de durere și pot desfășura activitate normală, numai 7 cazuri (23,3%) au declarat că durerea le limitează activitatea cotidiană (necesitatea de a nu sta în picioare sau merge o distanță mai mare) iar pacientul care a declarat inițial că durerea era atât de intensă încât îi limita deseori activitatea cotidiană a declarat că în perioada spitalizării și tratamentului cu curent de joasă frecvență nu a mai prezentat episoade atât de dureroase.

Am considerat importantă introducerea acestui parametru deoarece cuprinde și componenta psihică a durerii, permițând astfel aprecierea finală a scorului general a durerii într-o manieră mai completă.

Deoarece această lucrare și-a propus să evidențieze numai efectul analgetic (local și reflex) al tratamentului cu curent de joasă frecvență am considerat util să calculez scorul clinic general absolut și procentual al durerii și să le reprezint grafic.

Scorul clinic general al durerii a fost obținut prin sumarea scorului următorilor parametrii: durerea lombosacrală, durerea iradiată sciatic precum și: contractura paravertebrală antalgică, limitarea dureroasă în toate axele de mișcare (flexie, extensie, inflexiune laterală, rotație), durerea la percuție și aprecierea durerii clinico-funcțional.

SCORURI TOTALE AL DURERII ȘI SCORUL CLINIC TOTAL