Patologia In Alcoolismul Cronic

=== 4727f991df5e3f2615effaee7818d93f6243d00a_341519_1 ===

INTRODUCERE

Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg disponibilă și cea mai acceptabilă cultural.Alcoolismul reprezintă o alcoolomanie care survine la o personalitate anormală, dependentă și autoconstructivă.Alcoolicul se deosebește astfel de ceilalți indivizi care consumă alcool,sau de cei care reacționează disproporționat la consumul de alcool,alcoolismul fiind un individ dominat de tendința irezistibilă de a consuma alcool.Aceasta înseamnă că deși este greu de deosebit pe cei care consumă în mod frecvent alcool, de cei care manifestă tendința irezistibilă de a consuma alcool sunt alcoolici.

Lucrarea PATOLOGIA ALCOOLISMULUI CRONIC prezintă o temă de actualitate , deoarece definiția alcoolismului se referă la dovezi de afectări repetate datorate alcoolului,în domenii multiple ale funcționării,în pofida cărora persoana respectivă revine la consumul de băuturi alcoolice.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicat alcoolismul cronic.

Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării metodelor de intervenție, în ceea ce privește alcoolismul cronic fiind structurată în 4 capitole :

CAPITOLUL 1- pune în evidență anatomia sistemului nervos central.

CAPITOLUL 2 –aprofundează pe larg fundamentarea teoretiă în ceea ce privește alcoolul;

CAPITOLUL 3-prezintă îngrijirile generale acordate de asistenta medicală pacientului diagnosticat cu alcooolism cronic;

CAPITOLUL 4- prezintă îngrijirile specifice implicându-se în studierea a 3 cazuri clinice

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece se poate deduce faptul că evoluția alcoolismului cronic are elemente definitorii în procesul de prevenire și control.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2016.

CAPITOLUL 1

ANATOMIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă trebuie făcută o scurtă incursiune în sistemul nervos central pentru a vedea cum poate consumul excesiv de alcool să-l afecteze în mod negativ .

Această acțiune se manifestă chiar în doze foarte mici de alcool ,de exemplu 20-30 g și privește în primul Rând segmentul superior al sistemului nervos-scoarța cerebrală ,de care este legat psihicul uman .

Ulterior acțiunea paralizantă a alcoolului se propagă și la segmentele inferioare ale creierului ; în acest stadiu de acțiune alcoolică se tulbură toate funcțiile organismului ,pe care creierul le controlează și le dirijează.

Cercetările lui Pavlov au arătat că la început alcoolul paralizează procesele nervoase cele mai fine ale inhibiției active interne .De aceea în creier încep să predomine procesele de excitație .Acestea explică particularitățile de comportament ale pacientului1 .

Sistemul nervos recepționează,transmite și integrează informațiile din mediul extern și intern ,pe baza cărora elaborează răspunsuri adecvate ,motorii și secretorii .

Prin funcția reflexă care stă la baza activității sale, sistemul nervos contribuie la realizarea funcțională a organismului și a echilibrului dinamic dintre organism și mediul înconjurător . Sistemul nervos ca structură și funcție este subâmpărțite în :

Sistemul nervos al vieții de relație ( somatic) ,care asigură echilibrul organismului cu condițiile variabile ale mediului ;

Sistemul nervos al vieții vegetative ,care reglează activitatea organelor interne .

Țesutul nervos este alcătuit din neuroni,celule diferențiate specifice,care generează și conduc impulsurile nervoase ,și celulele gliale care formează un țesut de suport sau interstițial al sistemului nervos2 .

1.V.Angheluță,Șt.Nica-Udangiu-Psihiatrie Epidemiologică,Editura Medicală,București ,2003,pg.80

2.Ion Albu,Radu Georgia-Anatomie Topografică,Editura All,București,2010,pg.124

Neuronul este unitatea morfofuncțională a sistemului nervos , este o celulă de formă stelată ,piramidală,rotundă,avalară ,având una ,două sau mai multe prelungiri :neuroni unipolari,pseudopolari,bipolari și multipolari.

Corpul cellular formează substanța cenușie din nevrax și ganglionii somatic și vegetative extranevraxiali .

El este delimitat de o membrană lipoproteică ,neurilema ,are citoplasmă-neuroplasmă ,ce conține organite citoplasmatice și un nucleu ,obișnuit central , cu unul sau mai mulți nucleoli.

Unele organite celulare –mitocondrii ,complex Golgi ,reticul endoplasmatic , lizozomii –sunt prezente și în alte celule ,iar altele sunt specifice neuronului –corpusculii Nissl și neurofibrele .

Corpusculii Nissl-corpii tigroizi- sunt constituiți din mase dense de reticul endoplasmatic rugos ,la nivelul cărora au loc sintezele proteice neuronale .Neurofibrilele apar ca o rețea omogenă de fibre care traversează întreaga neuroplasmă ;au rol în transportul substanțelor și de susținere .

Prelungirile neuronale sunt dendritele și axonul .Dendritele și axionii constituie căile de conducere intranevraxiale ( de la măduva spinării până la scoarța emisferelor cerebrale și invers ) și nervii extranervaxiali .

Nervii transmit impulsurile nervoase de la organele receptoare spre centrii nervoși-nervii senzitivi –sau de la centri spre organele efectoare ( musculatura striată a glandelor endocrine și exocrine ) –nervi motori .

Neuronii realizează o vastă rețea , fiind legați între ei prin sinapse .Acestea sunt formațiuni structural specializate ,care se realizează între axonul neuronului presinaptic și dendritele sau corpul celular al neuronului postsinaptic.

Propietățile fundamentale ale neuronilor sunt excitabilitatea ( capacitatea materiei vii de a răspunde prin manifestări specific la acțiunea unor stimulu –fizici , chimici – și este maximă la nivelul sistemului nervos ) și conductibilitatea ( este propietatea de autoapărare a impulsurilor nervoase prin axoni poână la terminațiile acestora ,unde unele sunt transmise , fie unui alt neuron , fie ,printr-o siunapsă neuronală , fie unui organ efector , producând un răspuns characteristic( contracție musculară , secreție glandulară ) .

3.Ion Albu,Radu Georgia-Anatomie Topografică,Editura All,București,2010,pg.124

Sistemul nervos periferic acționează ca un releu pentru transmiterea mesajelor între sistemul nervos central și mușchii capului ,glandele și organelle de simț .Creierul și măduva spinării formează unitatea central care prelucrează impulsurile .

Ele primesc mesaje prin fibrele sensitive de la organele de simț și receptorii le selectează și analizează și după aceea transmit impulsurile de-a lungul fibrelor motorii producând un răspuns adecvat al mușchilor și glandelor.

Funcția de analiză sau de procesare poate fi relativ simplă pentru unele activități ce se desfășoară în măduva spinării ,dar analiza la nivelul creierului este de obicei de o înaltă complexitate implicând participarea a mii de neuroni diferiți .Deși mulți neuroni senzitivi se termină și mulți neuroni motorii au originea în creier majoritatea neuronilor cerebrali sunt interneuroni care au funcția de a filtra ,a analiza și a stoca informațiile.

Întregul Sistem Nervos Central necesită un aport substanțial de sânge care furnizează oxigenul și substanțele nutritive .El este protejat de două tipuri de învelișuri .Primul este osos ( craniul care adăpostește creierul și coloana vertebrală care adăpostește măduva spinării ) .

Cel de-al doilea este construit din trei membrane fibroase denumite meninge.Acestea acoperă în întregime creierul și măduva spinării .Lichidul cefalo rahidian ( LCR) este un fluid limpede apos care circulă în meninge ,în măduva spinării și în ventriculii cerebrali .Are un efect de amortizare ajuând astfel la protejarea țesutului nervos vital față de agresiuni .

Lichidul cefalo rahidian printr-un orificiu îngust ,în schimbul al treilea și apoi , printr-un canal și mai îngust ,apeductul cerebral ,în cel de-al patrulea care este puțin mai larg .De aici iese prin orificii ale planșeului ventriculului în niște spații ( cisterne) pline de lichid care înconjoară trunchiul cerebral de la baza creierului .După aceea lichidul circulă către partea superioară a creierului ( emisferele cerebrale) și este reabsorbit de către proeminențe special denumite vilozități arahnoidiene ,de pe arahnoida,una dintre cele trei meninge .

Creierul,poate fi împărțit în trei regiuni distincte: creierul posterior, creierul mijlociu și creierul anterior. Fiecare din aceste regiuni este divizată în zone separate, care controlează funcții distincte, toate interconectate cu alte porțiuni ale creierului.

Cea mai mare structură a creierului posterior este cerebelul. Această zonă are, în principal, activități motorii.Ea trimite impulsuri care produc mișcările inconștiente ale mușchilor, astfel postura și echilibrul sunt menținute și acționează în perfect acord cu ariile motorii ale emisferelor cerebrale pentru coordonarea mișcărilor corpului.

Trunchiul cerebral continuă măduva spinării și este format din bulb , punte și mezencefal ( pedunculi cerebrali ,coliculi cvadrigemeni ) .

Trunchiul cerebral, leagă creierul cu măduva spinării. cuprinde părți din creierul posterior, tot creierul mijlociu și o parte din cel anterior. Aici este locul de încrucișare al tuturor căilor aferente și eferente, astfel încât partea stângă a corpului este controlată de partea dreaptă a creierului și viceversa.

Variatele structuri ale trunchiului cerebral – incluzându-le pe cele denumite bulb (medulla oblonga) și puntea, care fac parte din creierul posterior, și formația reticulată (uneori, denumită sistem reticulat activator), care face parte din creierul mijlociu – au funcții vitale. Ele controlează frecvența cardiacă, presiunea arteriala, deglutiția, tusea, respirația și somnul. Controlul gradului de conștiență este una dintre cele mai importante funcții ale creierului. Formația reticulată este cea care filtrează afluxul de informații decide care este destul de importantă pentru a fi transmisă la creier. Căile nervoase din întregul organism trimit ramuri către formația reticulată și o alimentează cu un flux constant de semnale cu origine în celulele nervoase. În consecință, acest fapt determină formația reticulată să emită semnale către toate zonele creierului la centrii adecvați, unde semnalele sunt preluate, colaționate și prelucrate. Dacă această capacitate de conducere scade sau este impiedicată să apară, partea din creier denumită cortex cerebral devine inactivă și persoana devine inconștientă.

Diencefalul sau creierul intermediary ,situate în prelungirea trunchiului cerebral și sub emisferele cerebrale ,este alcătuit din mai multe mase de substanță nervoasă

Talamusul este cea mai voluminoasă formațiune cenușie diencefalică ,este constituit din mai mulți nuclei care realizează conexiuni între nuclei bazali ,cerebel ,bulb ,măduvă și scoarța cerebral .Talamusul conține și neuroni de asociație cu rol în integrarea impulsurilor de la mai mulți nuclei talamici ,alături de neuroni nespecifici care stabilesc conexiuni subcorticale .

Metatalamusul este format din două perechi de corpi geniculați :

-unii laterali –stație de releu a căii vizuale

-iar alții mediali-stație de releu a căii acustice .

Epitalamusul este format dintr-un nucleu în care se închid reflexele olfactivo-somatice ( mișcările capului și corpului legate de miros ) și glanda epifiză .

Hipotalamusul se află la baza creierului, sub cele două emisfere cerebrale. El este situat imediat sub o altă structură importantă din creierul anterior, talamusul, care funcționează ca un releu telefonic între măduva spinării și emisferele cerebrale.Hipotalamusul este, în fapt, o colecție de centri nervosi specializați, care sunt conectați cu alte zone importante din creier și cu glanda hipofiză. Este regiunea creierului implicată în controlul unor funcții vitale, cum ar fi mâncatul, dormitul și termoreglarea. Este strâns legat de sistemul hormonal endocrin.Hipotalamusul are căi nervoase care îl conectează cu sistemul limbic, care este strâns legat de centrul olfactiv din creier. Această porțiune a creierului are, de asemenea, conexiuni cu arii ce controlează alte simțuri, comportamentul și organizarea memoriei.

Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică și legate în partea bazală prin formațiuni de substanță albă : corpul calos ,trigonul cerebral ,comisurile albe ,anterioară și posterioară . Fiecare emisferă cerebrală are trei fețe :

-convexă sau externă ( în raport cu bolta craniului ),

-medială sau internă și bazală .

Partea cea mai mare din creier este reprezentată de emisferele cerebrale (cerebrum) localizate în creierul anterior. Acestea sunt mai dezvoltate la om decât la orice alt animal și sunt esențiale pentru gândire, memorie conștiență și procesele mentale superioare. Acesta este locul unde toate celelalte parți ale creierului transmit mesajele pentru a fi luată o decizie.

Creierul mare este împărtit pe linia mediană în două jumătați, cunoscute sub numele de emisfere cerebrale. Ele sunt unite la bază printr-un fascicul gros de fibre nervoase, denumite corp calos. Deși fiecare reprezintă imaginea în oglindă a celeilalte, ele au funcții complet diferite și conlucrează prin intermediul corpului calos.În interiorul emisferelor cerebrale există o aglomerare de substanță cenușie (celule nervoase) denumită ganglioni bazali.

Aceste celule formează un sistem complex de control, care coordonează activitatea musculară, ceea ce permite corpului să îndeplinească diferite tipuri de mișcări liber și inconștient. Acest tip de activitate musculară este implicat în balansarea brațelor în timpul mersului, în expresia feței și în poziționarea membrelor înainte de ridicarea în picioare sau de mers .

Cortexul cerebral este un strat gros de aproximativ 3 mm de materie cenușie cu aspect cutat reprezentând suprafața exterioară a creierului .Această parte a creierului este dezvoltată necesitând plieri .Între pliuri sunt șanțuri adânci care impart fiecare din cele două emisfere ale cortexului în 4 zone numite lobi .Fiecare din acești lobi îndeplinește una sau mai multe funcții specifice .

Lobul temporal servește pentru auz și miros .

Lobul parietal pentru pipăit și gust .

Lobul occipital pentru văz .

Lobul frontal pentru mișcare ,vorbire și gândire .

Procelese corticale fundamentale . Viața psihică este considerată a fi rezultatul a trei comportamente ,strâns legate între ele :

-comportamentul de cunoaștere ( gândirea , atenția ,orientarea , învățarea ,memoria ) cu ajutorul cătuia omul cunoaște realitatea și pătrunde în descifrarea ei ;

-comportamentul volițional , constând din totalitatea hotărârilor ,deciziilor și în perseverența îndeplinirilor lor .La baza activității corticale stau reflexele condiționate ,datorită cărora organismul se adaptează permanent și adecvat la condițiile în continuă schimbare ale mediilor extern și intern .

Inhibiția corticală se menține atât timp cât simțul semnalează scoarței o anumită modificare la care organismul trebuie să se adapteze .Ea poate fi :

-inhibiția internă ( condiționată) specific scoarței cerebrale poate de mai multe tipuri ,în funcție de mecanismul de producere .

– inhibiția externă( necondiționată) apare atunci când în timpul elaborii RC sau al desfășurării unei anumite reacții condiționate,intervine un alt stimul necunoscut care inhibă RC ,deoarece inhibă focarul cortical EC-prin inducție negativă care apare ca urmare a unui excitant foarte puternic4 .

4.Ion Albu,Radu Georgia-Anatomie Topografică,Editura All,București,2010,pg.125-126

CAPITOLUL 2

PATOLOGIA ALCOOLISMULUI CRONIC

Definiția alcoolismului cronic.Alcoolismul cronic poate fi definit ca un consum lung și excesiv de alcool, întovărășit de fenomene de dependență fizică și psihică.Iar consumul excesiv de alcool nu poate rămâne fără urmări.Se consider că după 5 ani de zile,consumul excesiv de alcool va duce inevitabil la apariția unor tulburări psihice și somatic.

Cu alte cuvinte, alcoolul constituie unul din aspectele cele mai dramatice ale psihozelor alcoolice, care prin gravitatea sa reclamă instituirea unor măsuri terapeutice urgente5.

Epidemiologia privește pe de o parte frecvența consumului de alcool,iar pe de altă parte prevalența alcoolismului în rândul populației generale.

Desigur că nu toți indivizii dintr-o societate beau la fel de mult.Se apreciează că 60-65 % dintre indivizii sunt nebăutori,sau sunt băutori mici,30 % sunt băutori mari.Aceasta înseamnă că unii indivizi consumă mai mult alcool decât restul populației respective.

Alcoolul cronic este un excitant al activității nervoase.În cantitate redusă prin excitarea sistemului nervos se manifestă ca un stimulant care diminuă senzația de oboseală și prelungește,dar numai pentru scurt timp,capacitatea de efort fizic și intelectual,ducând la ideea greșită că dă putere și bună dispoziție6 .

Alcoolul nu este un aliment.El nu conține substanțe nutritive (glucide ,lipide,proteine).Conține doar calorii.De aceea el nu se digeră,se absoarbe direct în sânge.Repercursiunile viscerale ale alcoolismului cronic,se amplifică și ele, paralel cu creșterea consumului etanolic,producând unele mutații și în optica socială .

Stimulate de datele epidemiologice ,care atestă răspândirea alcoolismului cronic și al consecințelor sale organice ,au fost inițiate cercetări experimentale și clinico- morfologice , care au ca fundament hepatotoxicitatea etanolului și diversele teritorii asupra cărora acesta produce leziuni.

În realitate pacientul pierde limita capacității la efort,se produce o biciuire a organismului care efectuează eforturi suplimentare cu falsa senzație de forță7.

5.Adrian Restian- Medicină de familie , Editura Medicală, București ,2013,pg.1748

6.Adrian Restian- Medicină de familie , Editura Medicală, București ,2013,pg.1749

7..V.Angheluță,Șt.Nica-Udangiu-Patologia alcoolismului ,Editura Medicală,București ,2003,pg.187

Această acțiune se manifestă chiar în doze foarte mici de alcool ,de exemplu 20-30 g și privește în primul rând segmentul superior al sistemului nervos-scoarța cerebrală ,de care este legat psihicul uman .

Ulterior acțiunea paralizantă a alcoolului se propagă și la segmentele inferioare ale creierului ; în acest stadiu de acțiune alcoolică se tulbură toate funcțiile organismului ,pe care creierul le controlează și le dirijează.

Cercetările lui Pavlov au arătat că la început alcoolul paralizează procesele nervoase cele mai fine ale inhibiției active interne .De aceea în creier încep să predomine procesele de excitație .Acestea explică particularitățile de comportament ale pacientului.

Alcoolismul cronic constituie ,în prezent ,o problemă cu implicații care depășesc aspectele medicale ,interesând în special viața socială a colectivităților.

Se estimează ,în țările occidentale ,că aproximativ 40 % din populație consumă alcool ( în SUA ,sunt 95 milioane de personae alcoolice) .

Trebuie menționat faptul că semnificația negativă a consumului de alcool a fost demonstrată prin nenumărate cercetări statistice ,epidemiologice și de laborator că consumul excesiv de alcool are implicații negative pentru sănătatea populației ceea ce înseamnă că milioane de oameni mor anual prematur în lume datorită alcoolului.

Condițiile în care se răspândesc incapacitățile legate de alcool ,se sprijină pe un număr de fapte ce pot fi puse în evidență prin :

-consumul de alcool în creștere și excesiv ;

-băuturi mai bogate în alcool ;

-toxicitate adițională ;

-extinderea în număr cât mai mare .

Etiopatogenie.În apariția cronic intervin o serie de factori individuali ,așa cum ar fi factorii genetici ,factorii metabolici ,factorii psihici și tipul de personalitate ,precum și o serie de factori sociali ,familiali și profesionali.

Alcoolismul cronic constituie, în prezent, o problemă cu implicații care depășesc aspectele medicale, interesând în special viața socială a colectivităților. Se estimează, în țările occidentale, că aproximativ 40 % din populație consumă alcool ( în SUA, sunt 95 milioane de personae alcoolice)8.

8. Petre Brânzei-Psihiatrie clinică,Editura Medicală, București,2000,pg.66

Trebuie menționat faptul că semnificația negativă a consumului de alcool cronic a fost demonstrată prin nenumărate cercetări statistice, epidemiologice și de laborator că consumul excesiv de alcool are implicații negative pentru sănătatea populației ceea ce înseamnă că milioane de oameni mor anual prematur în lume datorită alcoolului .

Frecvența consumului de alcool poate atinge 8-10 % din totalul cazurilor de alcoholism cronic spitalizate .

Recunoscând că băuturile alcoolice nu pot fi eliminate din viața oamenilor, medicilor le revine delicate sarcină de a lămuri mai bine polpolația asupra limitelor folosirii acestora, a efectelor toxice pe diferite organe, a interdicțiilor absolute în anumite cazuri de boală și, pe cât posibil, a bunei și cumpătatei lor folosiri9.

Îndeosebi trebuie cunoscute limitele dintre o folosire cumpătată, nevătămătoare și abuzul care se manifestă prin alcoholism cronic.

Fiziologii au pronunțat de mult verdictul: alcoolul nu poate fi considerat ca un aliment și deci nu este nici necesar și nici util organismului uman .Băuturile alcoolice nu sunt deci indicate nici pentru astâmpărarea setei și nici pentru hrană.Vinul și alte băuturi alcoolice au deci un alt rost, o altă motivare și nicidecum, cum mai cred unii, că ar fi o sursă de întărire, de fortificare.

Dacă, în cantități mici , o băutură alcoolică poate fi considerată- pentru unii- ca una din păcerile vieții, folosirea cronică și peste limită, determină efectele toxice în organism de o gravitate incalculabilă, care trebuie cunoscute de orice persoană.

Imediat după ce s-a consumat o băutură alcoolică, alcoolul se absoarbe rapid ca atare –nu are nevoie de digsetie-în așa fel că alcoolemia se instalează foarte repede, cu toate efectele de care alcoolul este capabil.

Chiar în trecerea prin stomac se resoarbe circa 20 % din alcool, iar restul prin intestinul subțire.Consumul simultan de alimente mai încetinește resorbția, în timp ce luat ,,pe stomacul gol,, alcoolul se resoarbe foarte rapid.Distribuirea în organism se face tot atât de repede, deși mai intervin și unii factori individuali ca starea de sănătate, oboseala, vârsta, unele medicamente.Efectul asupra sistemului nervos central apare cel mai timpuriu, dar toate organele sunt afectate de alcool ( efectele pe care le voi dezbate pe larg în această lucrare). Se pune, în mod evident întrebarea ,,Ce se întâmplă cu alcoolul în organism ?,,.

9.Kaplan & Sadock – Itinerar Psihiatric,Editura All, București,2009,pg.119

Circa 90 % din cantitatea de alcool din organism este transformat în bioxid de carbon, sub forma care este eliminata din organism. Cea mai mare parte a alcoolului resorbit în organism este supus unor transformări, înainte de a fi eliminate sub formă de CO2.

Sarcina acestui important proces de metabolism îi revine ficatului, unde alcoolul este oxidat, rezultând acetaldehida, un produs extreme de reactive și toxic.Pentru ca acest produs să fie neutralizat la timp și făcut inofensiv, ficatul intervine printr-o enzimă, aldehidă –dehydrogeneză ,care transform acetaldehida în acetat și apoi CO2, apă și energie10.

Ficatului îi revine astfel o importanta funcție, un mare effort în metabolismul alcoolului în organism. Unii autori încearcă să separe ,,băutorii excesivi,, de alcoolicii adevărați.Astfel, se apreciează că în Franța există 3 milioane de băutori excesivi și 2 milioane de alcoolici cronici.

Dar garanția dintre o categorie și alta este linie subțire, greu de definit. În total, se apreciează că în Faranța există 9 % băutori excesivi din totalul populației.Această țară deține și recordul în ceea ce privește consumul anual de alcool pe cap de locuitor.În Germania, consumul de alcool este de 12 litri pe cap de locuitor, iar numărul alcoolicilor de 1,5 milioane

După cum reiese din statistici, ponderea alcoolului în lume a crescut enorm în ultimii ani, devenind nu numai o problem medical, ci și una social, prin absenteismul de la lucru, și prin degradarea psihică și organic a alcoolicilor ( care trebuie internați în spitale și în sanatorii ).

În ultimii ani s-au emis păreri potrivit cărora alcoolismul înțeles ca o obișnuință ,ca o dependență de alcool, ar fi și o problem de ereditare ( transmiterea unei ,,gene alcoolice ,,), ceea c ear fi încă un argument pentru faptul că nu toți oamenii sunt la fel de rezistenți în fața alcoolului .

Oricum ar fi, alcoolismul cronic a devenit în ultimii ani o mare problemă medicală și social a lumii, care necesită o largă acțiune de combatere, cu înțelegerea și participarea întregii populații.

10.Petre Brânzei-Psihiatrie clinică,Editura Medicală, București,2000,pg.67

Corelația dintre starea nutrițională a organismului și pielii.Deși pielea are un rol de manta acidă , care este un film lipidic la a cărui compoziție iau parte substanțe acide provenind din metabolismul de la nivelul straturilor superioare epidermice (secreția sebacee și secreția sudorală ) iar pH –ul fiziologic variază în funcție de regiune.

În cazul alcoolicilor cronici , datorită stării nutriționale deficitare , pielea apare ridată. În afară de faptul că acest fenomen apare odată cu înaintarea în vârstă, mai sunt și cauze care favorizează apariția ridurilor ,ca de exemplu : excesul de tutun;cafea ,băuturi alcoolice,etc11.

Implicații ale patologiei alcoolice psihiatrice în dermatovenerologie. Consumul cronic de alcool are efect dăunătoar asupra glandelor sexuale, provocând la bărbați o atrofie testiculară, cu impotență sexuală; pe lângă atrofia testiculară suferă și o dezvoltare a mamelelor (ginecomastie) și modificări ale părului (care cade) la axile și în zona inghinală.

Acest efect este datorat acțiunii directe a alcoolului asupra testiculului, precum și indirect, prin insuficiența hepatică (ciroza) care însoțește alcoolismul, ficatul nemaiputând interveni în circulația extrahepatică a estrogenilor (pe care în mod normal îi conjugă și îi excretă).Insuficiența sexuală la alcoolici apare în două stadii:

● la început scade secreția de hormon masculin (testosteron), precum și spermatogeneză. Este un stadiu reversibil, când încetarea consumului de alcool poate duce la recuperarea activității sexuale anterioare;

● al doilea stadiu este alterarea definitivă, când leziunile hepatice (ciroza) și atrofia testiculară s-au instalat iremediabil .

La femei se instalează, de asemenea, tulburări prin pierderea feminității și încetarea menstruației (amenoree).Patologia alcoolică psihiatrică în dermatovenerologie are elemente bine definite ;paradoxal,deși mecanismele imunologice rezolvă infecțiile de la poarta de intrare,la câteva săptămâni ( de obicei 3-6 săptămâni de la debut ) apar manifestări de infecție venerologică generalizată.

Alcoolici predispuși a întreține sex neprotejat și la întâmplare ,sunt mult mai predispuși a contacta boli dermatovenerologice cu impact destul de grav asupra organismului .

11.V. Angheluță,St. Nica- Udangiu, Lidia Nica Udangiu- Psihiatrie epidemiologiocă,EDitura medical, București,2001,pg.80

Bolile dermatovenerologice contactate pe fondul consumului de alcool cu parteneri la întâmplare sunt sifilisul,(primar,secundar,latent,terțiar,congenital) gonoreea,limfogranulomatoza veneriană,trichomoniaza ,infecții genitale ,vaginita bacteriană și nu în ultimul rând sindromul imunodeficienței.

Alcoolismul cronic si imunologia12.în cazul alcoolicilor cronici ,organismul este supus unor agresiuniu exogene, microorganism și substanțe de natură diferită, care pătrund în mod spontan,sau sunt introduce artificial,având tendința să modifice structurile proprii,punând astfel în pericol integritatea și funcția unor sisteme și organe.Mijloacele de apărare,ca răspuns la aceste agresiuni sunt organizate pe mai multe fronturi:

-apărarea mecanică,asigurată de tegumente,mucoase,membrane celulare și bazale;

-apărarea enzimatică,mediată de acțiunea unor elemente celulare,care acționează prin intermediul unor enzime și;

-apărarea imunologică.

Acestea din urmă constituie un process foarte complex la care participă numeroase organe și țesuturi,populații diferite de cellule,factori molecular,care în ansamblu formează aparatul immunologic al organismului .Acest aparat asigură o protecție stabilă, preântâmpină acțiunea nocivă a unor noi atacuri, prevenind astfel noi suferințe.Protecția organismului împotriva alcoolismului cronic nu constituie singurul aspect al imunologiei.În funcție de starea sistemului imun și de propietățile substanțelor străine pe care le conține alcoolul,răspunsul imun poate să fie la originea unor stări patologice cu manifestări clinice.

Condițiile de apariție a bolilor și sindroamelor cu autoimunitate,mecanismele prin care procesele imunitare provoacă leziuni tisulare și celulare,metodele cu specific immunologic prin care se evidențiează factorii rezultați în cursul fenomenelor imunopatologice,și posibilitățile de aplicare a unei terapii ce modifică răspunsul imun, toate acestea formează cadrul imunologiei clinice .

Clasificare .Cu toate că alcoolismul nu descrie o tulburare mintală specific, tulburările associate cu alcoolismul se pot clasifica în general în trei grupe:

● tulburări legate de efectele directe ale alcoolului asupra creierului;

● tulburări legate de comportamentul care se asociează cu alcoolul;

12.Dan Forsea,Raluca Popescu,Cătălin Mihai Popescu-Compendiu de dermatologie și venerologie- Editura Tehnică,București,2005

●tulburări cu efecte persistente.

O altă clasificare împarte alcoolismul în patru tipuri și anume:

TIPUL I- alcoolismul antisocial, predominant la bărbați, este caracterizat de o mare dependență de alcool, de tulburări de personalitate și de probleme sociale majore.

TIPUL II- alcoolismul prin dezvoltare cumulativă, este caracterizat de tendința primară de a consuma alcool, care este însă exacerbată cu diferite ocazii.

TIPUL III- alcoolismul pe fondul unor dispoziții negative din viața individului.

TIPUL IV- alcoolismul automutilat prin vârstă, este caracterizat de rărirea episoadelor de consum de alcool odată cu înaintarea în vârstă13.

Diferitele clasificări urmăresc o sistematizare simptomatologică după intensitatea, frecvența și consecințele somatice și psihice ale intoxicatiei alcoolice.

Din cunoscuta clasificare a lui Jellinek (1968,revizuită în 1970) care afirmă de la început că nu există alcoolism cronic, ci alcoolisme cronice și care notează diferitele forme clinice după literele alfabetului elen, se desprinde:

● dihotomizare în (alcoolism simplu );

● alcoolism psihiatric, toxicomanie (gama și delta), căruia se adaugă accesul dipsomanic, o echivalență psihotică (epsilon);

● alcoolismul simplu cuprinde în grupa alfa;

● alcoolismul nevrotic, caracterizat printr-o simplă dependență psihologică, legată de încrederea asupra efectului tranchilizant în stresul somatic și emoțional, fiind vorba de un consum neregulat, controlat, fără dependență fiziologică și fără simptome de abstinență;

● în grupa beta cuprinde alcoolismul somatic, caracterizat printr-un consum îndelungat de băuturi slabe (vin, bere), condiționat socio-cultural (obiceiuri, mentalități), fără a crea dependență, deși este un alcoolism al băutorilor excesivi, cu manifestări somatice, mascate de diverse diagnostice: gastrită, ciroză, polinevrită și care poate permite izbucnirea unor episoade psihotice.

● alcoolismul psihiatric cuprinde, prin dependența psihofiziologică, o adevărată toxicomanie ( gama delta) și dipsomanie (epsilon).

13.Alina Moța-Alimentația la pacienții alcoolici,EDitura Radical, Craiova,2008,pg.285

Gama se caracterizează prin dependența fiziologică, toleranță crescută, pierderea controlului, nu se mai poate opri când a început să bea, până ajunge la ebrietate, dă simptome de abstinență, scurtează perioadele de ebrietate, alternându-se cu acelea de beție. Există posibilitatea de a rămâne câteva zile fără a bea14.

Delta se caracterizează prin imposibilitatea de a se abține, de a rămâne o singură zi fără a bea, realizând o beție perpetuă, fără a se însoți de ebrietate.

Clasificarea nord americană sistemnatizează grupele :

● consum excesiv episodic (până la 4 intoxicații pe an);

● consum excesiv obișnuit (peste 12 intoxicații pe an );

● dependență cu simptome de abstinență și imposibilitatea de a sta o zi fără alcool;

● alte forme de alcoolism.

Cauze . Cauzele cele mai importante sunt constituite din consumul excesiv și îndelungat de băuturi alcoolice .O bună parte din cazurile de de alcoolism debutează în urma împregnării masive prin exacerbarea dereglărilor meolice și hidroelectrolitice existente în alcoolismul cronic .

O altă cauză elocventă poate fi terenul psihologic somatic .S-a insistat în mod deosebit asupra dereglării funcției de detoxifiere a ficatului ,considerându-se boala ca o autointoxicație deoarece produșii toxici care rezultă din consumul alcoolului acționează asupra creierului care constituie un loc de minimă rezistență.

Manifestări clinice15. În urma consumului de alcool manifestările clinice , sunt însoțite de debut și evoluție diurnă funcțională cu deficit global semnificativ al capacităților cognitive :

-posibile tulburări de percepție ,iluzii ,halucinații ,afectarea memoriei

-tulburări psihomotorii ,tulburări de somn , insomnie sau somnolență

-agitație, febra ridicată , transpirații ,tulburări emoționale

-stare halucinatorie organic ,tulburare organic catotonică

-tulburare delirantă organic ,tulburare organic anxioasă

-tablou psihic în contextual unei afecțiuni , roșeață

14.V.Angheluță,Șt.Nica Udangiu, Lidia Nicia Udangiu,- Psihiatrie epidemiologiocă,EDitura Medicală, București,2001,pg.83

15.Adrian Restian- Medicină de familie , Editura Medicală, București ,2013, 1751

-stare confuzo-delirantă și tremurături , deshidratare

-tahicardie și hipertensiune, dilatare pupilară

În cadrul alcoolismului psihiatric menționăm:

● alcoolismul (din clasificarea franceză) care este băutorul invederat, stăpânit de pulsiunea irezistibilă de a bea;

● viciul băuturii ( addictive drinking) al autorilor englezi, cu dependență și apetență necontrolată.

O alcoolemie egală sau superioară cifrei de 1%0 mărește de cinci ori pericolul de a naște feți cu malformații congenital.

Stadiul paralitic- în această fază valorile sunt cuprinse între 3-4 %0.Se caracterizează prin :

-abolirea reflexelor cotidiene;

-perturbarea coordonării motorii;

-Stadiul comatos –valorile sunt 4-5 %0 ,se caracterizează prin:

-abolirea reflexelor spinale;

pacientul prezintă pupile imobile și mărite;

-scade tensiunea arterial;

-pulsul este deprimat;

-respirația rară;

-colorație vineție a extremităților și mucoaselor-cianoza

Alcoolismul cronic și ficatul Efectul dăunător al băuturilor alcoolice asupra ficatului este cunoscut de multă vreme de medici.Alcoolul ingerat este metabolizat aproape exclusiv în ficat și numai în cantitate mică este eliminat pe cale renală sau respiratorie.

Alcoolul este oxidat în ficat, cu ajutorul unei enzime alcooldehidrogeneza ( ADH) și a coenzimei nicotin-adenozin-dinucleotid ( NAD) în acetaldehidă, care este catabolizat în bioxid de carbon și apă, apărând două molecule NADH pentru fiecare moleculă de alcool catabolizat.

Capacitatea de oxidare a alcoolului este crescută în ficat, aproape tot sângele port este epurat de tot alcoolul înainte de a părăsi parenchimul hepatic.ADH s-ar afla în ficat în cantitate de 1,5 g, ceea ce ar permite o oxidare zilnică a 200 g alcool sau a 2 l vin de 100.

Dacă conținutul sângelui port în alcool depășește posibilitățile de eliminare, alcoolul restant este distribuit organismului, unele organe având posibilitatea de a-l oxida în parte.

Când concentrația de alcool crește în sângele circulant peste un anumit prag, apare intoxicația. Alți factori din organism ce pot elimina alcoolul sunt catalaza și microsomii.

Sunt și factori ce limitează această eliminare, fie o deficiență de NAD, fie un exces de NADH, componentele libere ale acestora fiind tributare stării de fosforilare a ficatului, care reglează și viteza de oxidare a alcoolului prin acțiunea sa asupra activității redox a citosolului hepatic.Unele substanțe pot scurtcircuita această reglare prin starea de fosforilare.

Deficiența de NAD permite a se ceda 2H acidului piruvic ,care se transformă astfel în acid lactic, capul de serie al metaboliților oboselii.

Ficatul folosește pentru catabolizarea alcoolului grăsimi, ori, alcoolul inhibă intens oxidarea acestui substrat.

Acizii grași sunt oxidați în mitocondriile celulelor hepatice, iar alcoolul în citosol.

Alcoolul este degradat foarte rapid, cu producerea unei mari cantități de NADH ce se cumulează parțial în citosol.

Apariția steatozei hepatice și a hiperlipermiei sunt urmarea toxicității directe a alcoolului asupra ficatului și a unui regim dezechilibrat .

Consumul cronic de alcool și în cantitate apreciabilă, indiferent de factorii nutriționali, duce la o modificare a ultrastructurii hepatice, mai ales la nivelul mitocondriilor (gonflare masivă, degenerescență, vacuolizare) prin care se ajunge la ciroza hepatică alcoolică, ce duce la o letalitate medie de 6 la 100 000 locuitori.

Unii cercetători consideră că 80 g alcool pur consumat zilnic ar fi relativ inofensiv, între 80-160 g riscul crește, iar peste 160 g riscul este imens și că un regim alimentar echilibrat ar cădea riscul cirozei.O doză unică masivă de alcool poate antrena o infiltrație grasă a ficatului.

Sub acțiunea alcoolului se constată modificări ale metabolismului hidraților de carbon, producând hiperglicemie, dar mai ales, hipoglicemie până la coma hipoglicemică alcoolică, mai frecventă la cei malnutriții și cu o suferință hepatică. ( Prof.D.A.Jdanov,1998)

În lipsa hidraților de carbon, degradarea alcoolului consumat face să crească cetonemia, acidul acetic putând fi convertit în ficat în ficat în corpi cetonici.

În intoxicația cronică cu alcool leziunile ficatului se constituie treptat și în mod ascuns ( înșelător) în decurs de 5-10 ani, trecând prin mai multe faze succesive:

● faza de alterări ale structurilor subcelulare hepatice;

● faza de steatoză hepatică ( ficat gras), în care ficatul se încarcă cu grăsimi care sufocă celulele hepatice;

● faza de hepatită alcoolică ( cu analize hepatice pozitive);

● faza de fibroză și ciroză;

Evoluția spre ciroză este favorizată și de o nutriție insuficientă (malnutriție) mai ales prin lipsa de proteine superioare în alimentație (carne, lapte). Alcoolicul are tendința să-și cheltuiască banii mai mult cu băutura decât cu hrana, la care se adaugă și pierderea apetitului (prin gastrita alcoolică și digestiile dificile).

Demn de semnalat este faptul că leziunile hepatice alcoolice nu se traduc prin pozitivitatea testelor hepatice uzuale (timol, GPT), ci prin alte teste (cum este gamma-glutamil-transferaza serică) pe care le prescrie medicul. Decisiv pentru diagnostic este examenul histologic prin puncția-biopsie hepatică.

În cloncuzie, diagnosticul precoce de suferință hepatică alcoolică este esențial pentru viitorul bolnavului, în vederea unui tratament eficace, înainte de instalarea cirozei.

În aceste stadii timpurii, descoperite la timp, bolnavul poate fi recuperat complet prin: abținerea de la alcool, o dietă hrănitoare corespunzătoare, medicamente hepatotrope (Apilarnil, Silimarin, Electovit, etc),

Alcoolismul cronic și bolile cardiovasculare .Folosirea abuzivă de băuturi alcoolice are efecte dăunătoare asupra inimii ,din care amintim:

● Efecte aritmogene ale alcoolului. Există persoane care, fără să facă uz cronic de alcool, chiar cu ocazia unui abuz izolat, fac tulburări din partea inimii : resimt brusc palpitații și respirația dificilă.Electrocardiograma arată tulburări de ritm: tahicardie, extrasistole, fibrilație atrială, din fericire trecătoare.

Astfel de persoane trebuie însă să evite orice abuz de alcool, pentru a preveni aceste incidente neplăcute care apar, și sunt frecvente, în cursul unor petreceri obositoare așa-numitul sindrom cardiac de sărbătoare.

● Alcoolicii cronici suferă de cardiomiopatie alcoolică suferință gravă, care poate să provoace moarte subită. Este vorba de acțiunea directă și cronică a alcoolică asupra mușchiului inimii, la care se adaugă un deficit de vitamine ( mai ales din grupul B-vitamina B1).

● Este cunoscută inima băuturilor de bere mărită și dilatată, la băutorii excesivi de bere.

Discuții contradictorii au fost provocate de unele rezultate suprinzătoare de ordin statistic, potrivit cărora un consum redus –moderat de alcool –îndeosebi de vin- ar avea efect favorabil asupra sănătății și anume ar scădea riscul de boală coronariană (cardiopatie ischemică, infarct miocardic) prin scăderea colesterolului.

Această acțiune favorabilă este însă greu de demonstrat și ținând seama și de efectele nocive ale alcoolului, ar fi imprudent să comunicăm un astfel de mesaj populației, când granița spre alcoolism este atât de ușor de trecut.

Evitarea, sau cel puțin moderație și ponderație în folosirea băuturilor alcoolice sunt sfaturile cele mai sigure16.

Alcoolismul cronic și activitatea sexuală .Consumul cronic de alcool are efect dăunător asupra glandelor sexuale, provocând la bărbați o atrofie testiculară, cu impotență sexuală; pe lângă atrofia testiculară suferă și o dezvoltare a mamelelor (ginecomastie) și modificări ale părului (care cade) la axile și în zona inghinală.

Acest efect este datorat acțiunii directe a alcoolului asupra testiculului, precum și indirect, prin insuficiența hepatică (ciroza) care însoțește alcoolismul, ficatul nemaiputând interveni în circulația extrahepatică a estrogenilor (pe care în mod normal îi conjugă și îi excretă).

Insuficiența sexuală la alcoolici apare în două stadii:

● la început scade secreția de hormon masculin (testosteron), precum și spermatogeneză. Este un stadiu reversibil, când încetarea consumului de alcool poate duce la recuperarea activității sexuale anterioare;

● al doilea stadiu este alterarea definitivă, când leziunile hepatice (ciroza) și atrofia testiculară s-au instalat iremediabil .

16.Adrian Restian- Medicină de familie , Editura Medicală, București ,2013, 1752

La femei se instalează, de asemenea, tulburări prin pierderea feminității și încetarea menstruației (amenoree).

În legătură cu alcoolismul la femei (care a crescut în ultimii ani pe plan mondial) să ne amintim de proverbul francez care spune ,,când bea bărbatul, arde acoperișul casei, când bea femeia, arde casa,,.

Intoxicația cronică .Această intoxicație acoperă prin manifestările sale întreaga problemă medico-o-psihiatrică a alcoolismului ,referindu-se la această formă de intoxicație ,susține că nu este vorba de alcoolism cronic ,ci de alcoolisme cornice.

Varietatea acestora constă în accidente acute,subacute sau cornice ,apărute pe fondul unei impregnări de lungă durată și permanent întreținută ,ceea ce constituie alcoolism cronic.

Profilul clinic al alcoolismului cronic este dominat de o simptomatologie organic și psihică caracterizată printr-un aspect general particular,un sindrom somato-cerebral și un sindrom psihiatric,proprii .

Aspectul general :

●Facies cu venoctazii pe pomeți (medalia bahică)

●Conjunctive subicterice

●Halenă alcoolică

●Tremur al extremităților ,mai ușor evidențiabil la suprapunerea îndepărtată a degetelor mâinilor sau la semnul foii de hârtie așezată pe degetele întinse și îndepărtate

Încooronarea motorie,mai ,mai evident în vorbire și la musculature peribucală.

●tulburări de activitate și de comportament social:irascibilitate ,crize de mânie,violență,hiperemotive,cu oscilații ale timiei între euforie și depresie,manifestări delirante (gelozie conjugală),atentate la pudoare,scăderea marcată a simțului etic și a randamentului professional;

●vesperal :anxietate,onirism hipnagogic sub formă de iluzii sau de halucinații și stare de discomfort matinal general și digestive.

Intensitatea acestor tulburări ale alcoolismului cronic este variabilă de la individ la individ ,în funcție de perturbările metabolice și de carențele nutriționale. Uneori ,simtomatologia se menține la un nivel subclinic.

Tulburările produse de consumul excesiv de alcool.Consumul crescut de alcol poate prezenta reprezenta un factor de risc pentru o serie întreagă de boli ,așa cum ar fi dislipidemia ,cardiopatia ischemică și HTA .

Dar el poate fi implicat mai direct în apariția unor boli digestive,așa cum ar fi esofagita ,gastrita ,cancerul gastric ,pancreatita acută ,pancreatita cronică , cancerul pancreatic ,steatoza hepatică ,hepatita cronică și ciroza alcoolică.În apariția unor boli cardiovasculare ,așa cum ar fi cardiomiopatia ,tulburările de ritm cardiac și ateroscleroza obliterantă a membrelor inferioare.

A unor boli endocrine ,așa cum ar fi hipogonadismului și sindromul pseudo-Cushing ,format din obezitate ginoidă ,impotență sexuală ,la bărbați și tulburări de menstruație și hirsutism la femei .

A unor tulburări nervoase ,așa cum ar fi polinevrita, nevrita optică și encefalopatia alcoolică și a unor boli psihice ,așa cum ar fi sindromul Korsakov și demența alcoolică14.

Forme clinice particulare.

Abuzul de alcool este caracterizat de ingestia crescută de alcol care duce la incapacitatea individului de a-și îndeplini în condiții normale sarcinile sale de serviciu,școlare și familiale.Abuzul de alcool mai este caracterizat și de faptul că individul continuă să consume alcool chiar și în condițiile în care consumul devine periculos.

Sevrajul de alcool .La câteva ore,sau zile,de la întreruperea consumului de alcool,pot să apară anumite simptome specifice,așa cum ar fi transpirațiile ,tahicardia ,tremorul mâinilor ,agitația psihomotorie,insomnia, grețurile , vărsăturile ,halucinațiile vizuale ,tactile,sau auditive,delirul și uneori convulsiile de tip grand mal

Tulburările psihotice determinate de alcool.În cazul în care pe fondul conclumui excesiv de alcool apar halucinații și delir ,avem de-a face cu niște tulburări psihotice ,care pot fi predominent delirante ,predominent halucinatorii ,sau polimorfe.

Accidentele acute și subacute ce survin pe fondul intoxicației cronice.Sunt în parte similar acelora descries la intoxicația acută.În afara acestora,pot surveni beții patologice ,dipsomania ,delirul subacut și de lirul acut ( delirium tremens).

Bețiile patologice sunt accidente ce survin pe fondul unei intoxicații cornice sau pe fondul unei sensibilizării toxice ce relevă trăsături premorbide,psihopatice sau psihopatoide ( sechele encefalopatice) la consum cantitativ excesiv în timp scurt și caracterizate prin:excitație violent și persistent (12 ore după alcoolizare),însoțită de obnubilare și de un comportament violent ,delictual,cel mai frecvent.

Școala germană consider că forme clinice ale beției patologice: o formă crepusculară, un fel de stare secundară, și o formă confuzo-onirică,delire alcoolice scurte,pe când școala franceză (Garnier,1890) descrie trei forme clinice:excitomotorie, halucinatorie și delirantă,cărora adăugăm dipsomania ,ca formă particulară17.

●Beția excitomotorie survine la ingerarea unei cantități medii de alcool și se caracterizează printr-o excitație majoră cu violență imprevizibilă,constând în comportament periculos,spargere de obiecte,urmat de somn comatos,de amnesia episodului și de riscul recidivei.

●Beția halucinatorie constă în adaosul de halucinații vizuale și auditivce intense, ce generează o stare de agitație.

●Beția delirantă constă în apariția tranzitorie a unor idei delirante cu temă de autodenunțare,de persecuție sau de gelozie .

Aceste beții patologice pot anunța o evoluție spre complicații delirante cornice .

Dipsomania.Constă într-o necessitate irezistibilî de a bea alcool,un acces durând 7-15 zile,cu o recădere periodic între 6-12 luni,interval în care dipsomanul poate rămâne abstinent sau moderat.Apare mai frecvent la femei decât la bărbați.Este considerată o echivalență epileptic,o obsesie –impulsive sau o echivalență a unei psihoze ciclice maniac- depresivă,constatându-se mai frecvent la personalitățile cicloide și la temperamentele ciclotime.

Accesul dipsomanic debutează printr-o fază prodromală dominată de depresie,anxietate,irascibilitate,cefalee,inapetență,tremurături,de luptă împotriva apetenției sale alcoolice recurgând,în final,la orice pentru a-și procura băutura (furt prostituție).

Urmează faza de ingerare,ce aduce o eliberare pasageră a stării tensionale trăită de bolnav,urmată de consumul unei cantități excesive (10-15 l vin pe zi),ce se finalizează printr-o revenire la starea de sănătate și de sobrietate anterioară,fără dezvoltarea unor elemente productive psihiatrice 18.

17.Adrian Restian- Medicină de familie , Editura Medicală, București ,2013, 1752

18.V.Angheluță,Șt.Nica-Udangiu-Psihiatrie Epidemiologică,Editura Medicală,București ,2003,pg.94

Sindromul Marchiafava-Bignami (1903) survine la o vârstă înaintată, sub forma unei demențe progresive cu hipertonie difuză particulară,convulsii,semne neurologice în focar,EEG cu unde delta ample și lente permanent;anatomopatologic,necroză axială a corpului colos pe primul plan.

Scleroza corticală laminară a lui Morel (1839)prezintă clinic un sindrom demențial ,de tipul pseudoparaliziei generale alcoolice,cu accese atipice de delirium tremends și tulburări mnezice importante;anatomopatologic,o scleroză corticală laminară.

Demența alcoolică se caracterizează printr-o slăbire intelectuală progresivă,o pseudodemență confunzională,ce evoluează chiar la suprimarea toixicului,o slăbire a simțului etic,cu acte imorale,delictuale,sexuale,Marchand a descris sindromul paralitic alcoolic cronic.

Atrofia cerebrală din alcoolismul cronic apare după o intoxicație cronică alcoolică în medie de 20 de ani,constând în dilatație ventriculară permanentă în coarnele frontale și atrofie corticală predominant frontală.

Tulburările psihotică indusă de alcool,cu halucinații (cunoscută ca halucinoză alcoolică19.(Halucinații vii,persistente (adesea vizuale și auditive),fără delirium,care urmează ( de obicei în decurs de două zile) unei descreșteri a consumului de alcool de către o persoană dependentă de alcool.

Poate să persiste și să progreseze către o formă mai cronică,asemănătoare clinic cu schizofrenia.

Este rară .Raportul bărbați –femei este de 4-1.Condiția necesită,de obicei,cel puțin zecen ani de dependență de alcool.

Dacă pacientul este agitat, tratamentele posibile includ benzodiazepinesau doze mici de antipsihotic cu potență ridicată.

19. V.Angheluță,Șt.Nica-Udangiu-Patologia alcoolismului ,Editura Medicală,București ,2003,pg.106