Partidul Social Democrat din Romania

INTRDUCERE

METODA ABORDATĂ DE DEMOCRAȚIA DE PARTID

Democrația reprezintǎ una din cele mai complexe probleme ale organiizǎrii politice din lumea contemporanǎ, careia i se acordǎ o importanța deosebitǎ de catre analiști si politologi.

Democrația-termen de origine greacǎ ,provenind de la demos=popor si kratos =putere,inseamnǎ puterea poporului si dateazǎ din antichitate,când au existat si primele forme de organizare democraticǎ, ceea ce a fǎcut pe multi politologi sa defineascǎ democrația ca formǎ de organizare politicǎ a socetații in care conduce poporul.Astfel de definiții le intâlnim curent si in literatura actualǎ din țara noastrǎ.

A considera ca democrația reprezintǎ conducerea de cǎtre popor sau mase populare duce la neclaritǎți si interpretǎri.Din afirmațiile ˝conduce poporul˝sau˝conduc masele˝nu rezultǎ cu claritate ˝cine conduce˝ si ˝care sunt cei condusi˝.Pentru ca in lumina definițiilor de mai sus,inseamnǎ cǎ poporul si conduce si este condus.De altfel,

experiența istoricǎ aratǎ cǎ in toate timpurile a fost speculatǎ voința poporului, voința

naționalǎ.Aceastǎ realitate este subliniatǎ și de Alexis de Tocqueville,care aratǎ cǎ ˝…. voința naționalǎ este una din locuțiunile de care intriganții din toate timpurile si despoții din toate epocile au abuzat cel mai mult ˝.

De aceea , definirea cât mai exactǎ a democrației a constituit o preocupare de seamǎ a politilogiei din antichitate pânǎ in prezent

Platon credea ca democrația este periculoasǎ deoarece ea plaseazǎ puterea politicǎ in mâinile poporului ignorant și plin de invidie.El argumenta cǎ,datoritǎ ignoranței lor , oamenii nu vor ști cum sǎ utilizeze puterea politicǎ pentru binele comun.Pentru cǎ sunt

invidioși,oamenii vor fi interesați numai de propriul lor bine, pe care vor incerca sǎ-l

promoveze jefuindu-i pe cei care sunt mai instǎriți.Fiind si invidioși si ignoranți,oamenii

vor fi ușor influențați de demagogi-ceea ce se traduce literal prin lideri ai demosului-care

îi vor flata, vor face apel la invidia lor si îi vor starni unii împotriva celorlalți.Pe scurt

din democrație decurg rǎzboiul civil și anarhia,distrugerea orașului-stat.Când democrația

va fi lǎsat polisul in aceastǎ stare mizerabilǎ, dupa analiza lui Platon,oamenii vor cere lege și ordine.Atunci ei se vor aduna in jurul oricui suficient de puternic pentru a pune capǎt anarhiei.Dar o astfel de persoanǎ va fi un despot,spune Platon,un tiran cǎruia nu-i

pasǎ de polis sau de popor ci numai de putere.Astfel democrația ,conducerea poporului,

nu este altceva decât o serie de pași mǎrunți spre despotism.

Acest argument împotriva democrației este privit favorabil de un numar de gânditori

politici,inclusiv elevului Platon,Aristotel(384-322 î.Hr.).Aristotel afirma cǎ democrația este una din cele șase tipuri principale de regim politic sau constituții.Putera de guvernare

spunea el în Politica ,trebuie sǎ fie în mâinile unei persoane ,în mâinile câtorva sau ale mai multora ;și aceastǎ putere poate fi exercitatǎ fie spre binele intregii comunitǎți-caz în care

este bunǎ sau adevaratǎ-sau numai pentru binele conducǎtorilor-caz în care este pervertitǎ

combinand aceste caracteristici ,Aristotel a ajuns la urmǎtoarea schemǎ :

In al cui interes ?

Public Propriu

Conduce o persoanǎ

Conduc câțiva

Conduc mulți

˝Adevǎrate˝ ˝Pervertite˝

Douǎ caracteristici ale clasificǎrii regimurilor lui Aristostotel sunt de remarcat .

Prima dintre ele este cǎ el l-a urmat pe Platon în a considera cǎ democrația este rea și de nedorit .Pentru Aristotel ,democrația este o formǎ de conducere coruptǎ ,deoarece demosul

tinde sǎ aibǎ vederi înguste și sǎ fie egoist.Oamenii simplii își vor urmǎri propriile interese numai pe termen scurt luând proprietați,bogǎții și putere de la cei puțini fǎrǎ sǎ fie interesați de pacea și stabilitatea polisului ca intreg.Dar aceastia servesc scopurile lor

numai pe termen scurt ,iar în final ei vor instaura haosul și,în ultimǎ instanțǎ ,despotismul

în întreg polisul .Cea dea doua trǎsǎturǎ a clasificǎrii asistoteliene este includerea politeiei,

ca formǎ a guvernǎrii de cǎtre cei mulți.Pentru Aristotel, politeia diferea de democrație prin aceea cǎ ea mixeazǎ elementele guvernǎrii celor puțini cu elementele guvernǎrii de

cǎtre cei mulți.Virtutea acestei constituții consta in faptul cǎ fiecare grup îl poate supraveghea pe celelǎlat-cei puțini pe cei mulți, cei mulți pe cei puțini-astfel încât nici una din clase nu-și poate urmǎrii propriul interes în detrimentul binelui comun.

Aristotel sugera , de asemenea cǎ politeia poate diferi de democrație prin modul de distribuție a bogǎției si a proprietǎții.

Intr-o democrație,cei mulți vor fi cei saraci .Potrivit lui Aristotel,acesta este modul în care decurg lucrurile și nu poate fi schimbat.Totuși,în condițiile rare dar norocoase în care cei mai mulți nu sunt nici bogați nici sǎraci, ci ˝au o proprietate

(bogǎție)moderatǎ și suficientǎ˝,ne putem aștepta ca ei sǎ conducǎ de-o manierǎ prudentǎ.

Aceasta datoritǎ faptului cǎ majoritatea ,atunci când formeazǎ ˝clasa de mijloc˝,vor evita

excesele caracteristice sǎracilor invidioși și cele ale bogaților aroganti.Vǎzând binele

polisului ca propriul lor bine,cei mulți din starea de mijloc vor lucra pentu a menține pacea și stabilitatea orașului-stat.Trǎgând linie,Aristotel considera politeia ca fiind buna-sugera chiar cǎ ar fi cel mai bun dintre cele șase regimuri-în timp ce democrația era rea.

Dar el a argumentat,de asemenea ,cǎ democrația este mai buna decât tirania și oligarhia.

Aceasta în principal datoritǎ faptului cǎ multe capete judecǎ mai bine decât mai puține sau decât unul singur.

Chiar dacǎ nici un om obișnuit nu are capacitatea de a judeca bine ceea ce este

drept sau nedrept,bun sau rǎu,urât sau frumos,judecata colectivǎ este mai bunǎ decât aceea a oricǎrui individ sau a unui grup mic,inclusiv a unui grup de experți.Acest lucru este adevǎrat,spunea Aristotel,la fel cum ˝un ospǎț la care contribuie mulți este mai bun decât o cinǎ bazatǎ pe o singurǎ pungǎ˝.In plus democrația dǎ mai multor bǎrbați șansa de a participa la viața activǎ de cetǎțean-de a conduce și de a fi condus.

Pe când Aristotel celebra cetǎțeanul și polisul ,acest mod de viațǎ a cǎzut victima unei unitǎți politice mai largi ,imperiul.Mai întâi sub conducerea lui Filip Macedonianul(382-336 î.Hr.)apoi sub fiul sau (si elev al lui Aristotel) Alexandru cel Mare(356-323 î.Hr.),Imperiul Macedonean s-a întins peste Grecia ,spre Orientul Mijlociu

și spre India și Egipt.Cum imperiul concentra puterea in mâinile împǎratului,orașul-stat

autoguvernat a murit,iar conducerea de cǎtre cei multi,fie democrație,fie politeia,a pierit

odata cu el.La ordinea zilei erau : monarhia-în cel mai bun caz ,tirania-in cel mai rǎu caz.

In principiu, o democrație poate fi organizatǎ si poate functiona in mai multe feluri ;in practicǎ ,la fel ,democrațiile moderne posedǎ o varietate de instituții guvernamentale formale,cum sunt legislativele si tribunalele,de asemenea sistemele de

partide politice și de grupuri de interese.Totuși, regularitǎți și trǎsǎturi clare apar atunci când aceste instituții sunt examinate din urmatoarea perspectivǎ :cât sunt de majoritariste

și de consensualiste regulile si aplicarea lor ?Opozitia dintre majoritarism și consensualism reiese din majoritatea definițiilor literale ,fundamentale ale democrației-

guvernarea poporului ori în democrația reprezentativǎ,guvernarea prin intermediul repre-zentanților poporului-sau din faimoasa specificare a președinteleui Abraham Lincoln,

conform careia democrația înseamnǎ guvernarea nu numai de cǎtre ,ci și pentru popor-adicǎ , guvernarea în acord cu preferințele poporului.

Definirea democrației ca ˝guvernare de catre și pentru popor˝naște o întrebare fundamentalǎ :Cine realizeazǎ guvernarea și intereselor cui trebuie sǎ le raspundǎ ea,

atunci când poporul e în dezacord și are preferințe divergente ?

Un rǎspuns la aceastǎ dilamǎ :Majoritatea poporului.

Aceasta este esența modelului majoritarist.Rǎspunsul majoritarist este simplu și direct ,și totodatǎ foarte atrǎgǎtor,pentru ca guvernarea de cǎtre majoritate și în acord cu dorințele majoritǎții se situeazǎ evident mai aproape de idealul democratic al ˝guvernǎrii de cǎtre și pentru popor˝,decat o guvernare de cǎtre o minoritate, și care sǎ rǎspundǎ intereselor acesteia.

Rǎspunsul alternativ :Cât mai mulți.Acesta este punctul central al modelului con-

sensualist.Nu diferǎ de modelul majoritarist în a admite ca guvernarea majoritǎții este mai bunǎ decât guvernarea minoritǎții,dar aceastǎ guvernare acceptǎ guvernarea majoritǎții doar ca cerințǎ minimǎ.In loc sǎ fie mulțumitǎ cu majoritǎțile decizionale strânse,cautǎ sǎ maximizeze dimensiunea acestor majoritǎți .Regulile si instituțiile sale au drept scop o participare mai largǎ la guvernare și un larg acord asupra politicilor pe care guvernul ar trebui sǎ le urmeze.Guvernarea majoritǎții concentreazǎ puterea politicǎ unei majoritǎti simple-iar deseori mai degrabǎ ale unei pluralitǎți decât ale unei majoritǎți. In timp ce modelul consensualist încearcǎ sǎ împartǎ, sǎ disperseze și sǎ limiteze puterea in diverse moduri.O altǎ diferențǎ constǎ în faptul cǎ guvernarea majoritǎții este exclusivǎ ,

concurențialǎ si antagonistǎ, în timp ce modelul consensualist este caracterizat de inclusi-vitate negocieri și compromis ;din acest motiv ,democrația consensualistǎ poate fi numitǎ

și ˝democrația negocierii˝(Kaiser,1997,p.434).

Din principiile consensualiste și majoritariste pot fi deduse zece diferențe în privința celor mai importante reguli și instituții democratice.

Deorece caracteristicile majoritarismului sunt derivate din același principiu ,și de aceea sunt legate în mod logic ,cineva s-ar putea aștepta ca acestea sǎ acționeze simultan în realitate ;același lucru se aplicǎ și caracteristicilor consensualismului.Este de

așteptat,așadar ,ca toate cele zece variabile sǎ fie strâns legate.

Cercetarea precedentǎ a confirmat pe larg aceste așteptǎri cu o excepție majorǎ:

variabilele se separǎ pe doua dimensiuni clar diferențiate(Lijphart , 1984,pp.211-222 ;

1997 a ,pp.196-201).Prima dimensiune grupeazǎ cinci caracteristici ale distribuirii puterii

executive, sistemelor de partide și electorale ,și gupurilor de interese.

Pentru concizie ,aceastǎ caracteristicǎ se referǎ la prima dimensiune ca la dimen-

sunea executiv-partide.Intrucat majoritatea celor cinci diferențe în privința celei dea doua dimensiuni sunt asociate de obicei cu distincția dintre federalism si guvernarea unitarǎ

autorul Arend Lijphart,o numește dimensiunea federal-unitarǎ.

Cele zece diferențe sunt formulate mai jos in termenii dihotomiei dintre modelul consensualist și cel majoritarist,dar ele toate sunt variabile ,tarile putându-se situa definit în fiecare caz.Prima listatǎ este caracteristica majoritaristǎ în fiecare caz.

Cele cinci diferențe pivind dimensiunea executiv-partide sunt urmǎtoarele:

1.Concentrarea puterii executive in cabinete majoritare monocolore contra împǎrțirea puterii executive în coaliții largi multipartitiste.

2.Relații legislativ-executiv în care executivul este dominant contra echilibru al puterii

între executive si legislative.

3.Sistem bipartitist contra sistem multipartitist.

4.Sistem electoral majoritar și disproporțional contra reprezentare proporționalǎ.

5.Sistem pluralist al grupurilor de interese,competiție deschisa tuturor,contra sisteseori mai degrabǎ ale unei pluralitǎți decât ale unei majoritǎți. In timp ce modelul consensualist încearcǎ sǎ împartǎ, sǎ disperseze și sǎ limiteze puterea in diverse moduri.O altǎ diferențǎ constǎ în faptul cǎ guvernarea majoritǎții este exclusivǎ ,

concurențialǎ si antagonistǎ, în timp ce modelul consensualist este caracterizat de inclusi-vitate negocieri și compromis ;din acest motiv ,democrația consensualistǎ poate fi numitǎ

și ˝democrația negocierii˝(Kaiser,1997,p.434).

Din principiile consensualiste și majoritariste pot fi deduse zece diferențe în privința celor mai importante reguli și instituții democratice.

Deorece caracteristicile majoritarismului sunt derivate din același principiu ,și de aceea sunt legate în mod logic ,cineva s-ar putea aștepta ca acestea sǎ acționeze simultan în realitate ;același lucru se aplicǎ și caracteristicilor consensualismului.Este de

așteptat,așadar ,ca toate cele zece variabile sǎ fie strâns legate.

Cercetarea precedentǎ a confirmat pe larg aceste așteptǎri cu o excepție majorǎ:

variabilele se separǎ pe doua dimensiuni clar diferențiate(Lijphart , 1984,pp.211-222 ;

1997 a ,pp.196-201).Prima dimensiune grupeazǎ cinci caracteristici ale distribuirii puterii

executive, sistemelor de partide și electorale ,și gupurilor de interese.

Pentru concizie ,aceastǎ caracteristicǎ se referǎ la prima dimensiune ca la dimen-

sunea executiv-partide.Intrucat majoritatea celor cinci diferențe în privința celei dea doua dimensiuni sunt asociate de obicei cu distincția dintre federalism si guvernarea unitarǎ

autorul Arend Lijphart,o numește dimensiunea federal-unitarǎ.

Cele zece diferențe sunt formulate mai jos in termenii dihotomiei dintre modelul consensualist și cel majoritarist,dar ele toate sunt variabile ,tarile putându-se situa definit în fiecare caz.Prima listatǎ este caracteristica majoritaristǎ în fiecare caz.

Cele cinci diferențe pivind dimensiunea executiv-partide sunt urmǎtoarele:

1.Concentrarea puterii executive in cabinete majoritare monocolore contra împǎrțirea puterii executive în coaliții largi multipartitiste.

2.Relații legislativ-executiv în care executivul este dominant contra echilibru al puterii

între executive si legislative.

3.Sistem bipartitist contra sistem multipartitist.

4.Sistem electoral majoritar și disproporțional contra reprezentare proporționalǎ.

5.Sistem pluralist al grupurilor de interese,competiție deschisa tuturor,contra sistem

coordonat si ˝corporatist˝,al carui scop este compromisul și concentrarea.

Cele cinci diferențe de-a lungul dimensiunii federal-unitare sunt urmǎtoarele :

1.Guvernare centralizatǎ și unitarǎ contra guvernare descentralizatǎ și federalǎ.

2.Concentrarea puterii legislative de cǎtre un legislativ unicameral cantra separarea puterii legislativeîintre douǎ camere cu puteri egale,dar constituite diferit.

3.Constituției flexibile care pot fi amendate de majoritǎți simple contra constituției rigide

care pot fi modificate numai de cǎtre majoritǎți extraordinare.

4.Sisteme în care legislativele au ultimul cuvânt în privința constituționalitǎții propriei legislații contra sisteme în care legile sunt subiect al controlului de cǎtre curți constituționale sau supreme .

5.Bǎnci centrale care sunt dependente de executiv contra banci centrale independente.

In condițiile contemporane, conceptul de democrație este indisolubil legat de notiunea de pluralism.Se considera cǎ nu poate exista democrație fǎrǎ pluralism politic.Noțiunea de pluralism vine de la latinescul pluralis=˝compus˝din mai multe elemente,prin urmare

semnificǎ o unitate în diversitate ceea ce își gǎsește concretizarea în multitudinea de partide și organizații care se interpun între indivzi și stat și care urmaresc sǎ stǎpâneascǎ mecanismul social.O asemenea diversitate pe care o implicǎ un sistem politic pluralist ,

precum și practica politicǎ prin care se manifestǎ ea ,asigura cǎ nici o forțǎ politicǎ i nici o categorie socialǎ sǎ nu poatǎ exclude celelalte forțe sau categorii,sǎ nu poatǎ sechestra societatea pentru sine se dovedeste a fi singura modalitate de dezvoltare democraticǎ a societații .La randul sau doar o societate democraticǎ poate garanta afirmarea pluralismului politic.

In consecința noțiunile de pluralism și de democrație se dovedesc corelative ,se presupun și se conditioneaza reciproc,neputând exista democrație autenticǎ fǎrǎ pluralism politic și nici invers,pluralism politic fǎrǎ democrație.Pe aceastǎ bazǎ se considerǎ,în mod justificat ,cǎ pluralismul politic este un principiu dupǎ care funcționarea democraticǎ a societǎții ,garantarea drepturilor și libertǎților cetațenesti sunt condiționate de existența și acțiunea mai multor forțe politice și sociale aflate în competiție.

Prin institurea pluralismului politic drept câmp de manifestare a democrației , pute-

rea politicǎ nu mai troneazǎ desupra societǎții,ci se intersecteazǎ cu toate segmentele structurii sociale într-un mecanism chemat sa funcționeze pe baza legalitǎții ,libertǎții.

Astfel societatea apare în structura sa autenticǎ dezvaluindu-și întreaga diversitate cantitativǎ și calitativǎ depǎșind uniformitatea și inerția promovând inovația socialǎ.

Pluralismul presupune ,de asemenea ,competiția între toate formele de exprimare a spiritului ,aceasta devenind-tot mai mult un mijloc de afirmare a valorilor.Asupra pluralismului dintr-o țara sau alta își pun amprenta factori cum sunt:starea istoricǎ a societații respective ,specificul național,tradițiile ,gradul de culturǎ și civilizație, institu-

ții,nivelul de educație etc.

Progresul realizat de capitalism pe linia dezvoltǎrii democrației constǎ în principal îin urmatoarele:

· o datǎ cu pregatirea și înfaptuirea revoluțiilor burgheze au fost proclamate,pentru prima datǎ în istorie,drepturile și libertațile fundamentale ale omului și popoarelor, egali-

tatea în drepturi a tuturor cetațenilor și popoarelor la o viața liberǎ și demnǎ înscrise în proclamații și legi.

˝Proclamațiile˝ drepturilor omului au constituit elemente de baza ale platformelor program în cadrul partidelor politice privind dezvoltarea democraticǎ a societǎții ,în care

își pǎstreazǎ actualitatea și în prezent.Sunt binecunoscute în acestǎ direcție:Declarația Drepturilor din Anglia(1688),Declarația de independențǎ a Statelor Unite ale Americii(4

iulie 1776),Declarația drepturilor omului și ale cetațenilor din Franta (1789),la care se adaugǎ ,în mod firesc Drepturile omului prevǎzute în cartea ONU,precum și în declara-

țiile privind drepturile omului, mai ales,de la Helsinki(1975) și Viena(1989).Astfel, sunt prevǎzute drepturi și libertǎți precum:egalitatea în drepturi a tuturor cetǎțenilor și popoa-

relor fǎrǎ nici un fel de discriminare;organizarea și exprimarea liberǎ a tuturor cetațe-

nilor;posibilitǎți egale de instruire si pregatire ,de a muncii,de a circula liber ,de a-și sta-

bili domiciliul în țara unde dorește;dreptul la existență decentă și la viață .

Pluralismul politic actual cuprinzând și multitudinea partidelor și formațiunilor politice,conferă constelației vieții politice romșnești premisele asigurării unei veritabile democrații.Numeroasele partide sunt greu de deosebit prin platformele și programele lor ,

fiind destul de puține cele care au aderența la public,motiv pentru care multe partide nu au reușit să aibă reprezentanți în parlament.Este absolut necesar ca atât partidele de guvernământ care reprezintă majoritatea în parlament ,cât și cele din opoziție să se manifeste mai activ și responsabil în viața politica a țării.

O democrație veritabilă este atestată atât de credibilitatea politicii forțelor de guvernământ,cât și a forțelor de opoziție ,care în orice moment dificil,au datoria să ofere

o alernativă viabilă de guvernare.Un guvern puternic nu poate exista fără o opoziție pu-

ternică cu caracter constructiv,care să ofere în permanentă soluții și sa fie gata să guverneze.

Instaurarea unui climat autentic democratic presupune și o activitate responsabilă a presei scrise și vorbite inclusiv a televizinii.Fără presa libera ,fără liberta-

tea de exprimare prin intermediul mijloacelor de informare nu poate exista democrație.

Prin manifestarea liberă a acestora se înțelege faptul că un mijloc de informare își exercită în mod independent ,poziția ,fără ca puterea de stat (prin cenzura) să poată impune controla sau influența transmiterea informațiilor.Aceasta nu înseamna că mijloace

de informare, în general sunt în totalitate independente și fătă de partide sau formațiuni politice.Esențialul însă constă în afisarea deschisă a acestor poziții și transmiterea unor

informații corecte, adevarate.

Astazi ,mai mult ca oricand confruntarea diferitelor poziții politice privind organizarea și conducerea țării ,ca și în alte probleme,pot fi canalizate spre un dialog deschis ,sincer și argumentat(fără incriminari reciproce, fără atacuri la persoana sau denigrări,injurii,amenințări),care să permită crearea unui climat politic sănătos,necesar

formării opiniilor corecte ale maselor și evitării confuziilor,dezorientărilor care favori-

zeaza apariția elementelor destabilizatoare.

Tradițiile democratice pot contribui la statornicirea unei vieti politice sănătoase

care să constituie supurtul prosperității materiale și spirituale a poporului, al intăriri independenței și suveranității țării.

Trăinicia unei vieți democratice implică ,totodată un raport just între drepturi și libertăti,între obligații și îndatoriri,între libertate și responsabilitate,astfel încât exercitarea

drepturilor si libertăților să se facă prin respectarea strictă a legilor în cadrul unei ordini de drept.

CAPITOLUL I

(1990-1993)

I.1.Apariția Frontului Salvării Naționale(FSN 1990)

Frontul Salvării Naționale este o formațiune politică democratică de largă cuprindere socială constituită în procesul revoluției din decembrie 1989,urmând transformarea societății românești pe baza valorilor democrației, libertății și demnității.

Ideile, opțiunile și acțiunile politice își au geneza în obiectivele Declarației program a Frontului Salvării Naționale din decembrie 1989,document politic care exprima voința majorității covârșitoare a cetațenilor de a fi liberi,de a trăi în democrație, pluralism și bunăstare.

Programul politic a fundamentat doctrina social democrată a partidului și strategia continuării pe noi coordonate a reformei și tranziției către democrația politică și

economia socială de piață.

Multipartitismul,trăsătura definitorie a unei democrații,a însemnat pentru cei mai mulți dintre locuitorii româniei postcomuniste o noutate.Sentimentul de nou a fost accentuat și de tulmutoasa viață politică românească,fuziunea sau destrămarea unor partide reprezentând un fenomen curent.

˝Relațiile dintre partidele politice și democrație nu au aparut întotdeauna nici directe, nici sigure.

Viziunea despre democrație,locul și rolul libertății și egalității și ierarhia acestor valori ˝1

Doctrine,programe,structuri,alianțe,informații,sisteme, despre partidele rezentate în parlament din 1990 până astazi este o adevărată radiografie a principalelor partide afirmate pe scena politică românească.

I.2.Criza 1991-1992

Este imperios necesar să reamintim că o grupare din Frontul Salvării Naționale în frunte cu prim-ministrul Petre Roman din perioada anilor 1991,principiile democrației de partid erau încălcate fregvent ,făcându-și loc decizia personală ,întemeiată pe autoritatea dublei ipostaze de „lider național” și de Prim-ministru.

Cultul personalității,aroganța și ruperea de realitățile economice și sociale ale țării ,proprii acestei grupări din conducerea FSN,au determinat declanșarea sciziunii FSN,

produsă în decembrie 1991.

-Cine a câștigat și cine a pierdut acest război?

Mai întâi de pierdut a pierdut România.Lupta dintre Ion Iiescu și Petre Roman,dintre FDSN și FSN, nu a fost un conflict politic oarecare dintre două partide minuscule fără relevanță politică.Dimpotrivă ea a implicat o țară întreagă și a avut urmări pentru toată țara.In esență România a pierdut timp istoric.Este dificil acum a proiecta un traseu alternativ al evoluției româniei pornind de la ipoteza,dacă nu s-ar fi produs marea schismă fesenistă (de altfel istoricii refuză ipoteza lui dacă) ,dar cu siguranță putem spune că nu s-a realizat.Și în primul rând,nu s-a realizat un sistem politic eficient adică acel mecanism politic capabil să asigure funcționarea normală a societății.In fond menirea politicului este aceea de a genera progres, de a organiza și conduce societatea cu rezultate palpabile materializate în ultimă instanță în ridicarea nivelului de trai.Or acest lucru nu

s-a făcut tocmai pentru că sistemul politic a fost de la inceput prost alcătuit.Iar FDSN și FSN au avut principala responsabilitate în acest sens.

Marele câștig al partidului condus de Petre Roman a fost cel ideologic.FSN a câstigat pierzând anatema de partid (neo)comunistă.

In anii 1990-1991 strategia partidelor de opoziție grupate în jurul celor istorice a fost identificarea Frontului cu o structură politică comunistă de tip Perestroikist

1.Cristian Pîrvulescu . Politici si intituții politice,București,Ed.Trei,2002,p.85.

Unul dintre argumentele principale în acest sens l-a constituit chiar prezența lui Ion Iliescu-fost demnitar comunist în fruntea FSN.De cealaltă parte,chiar dacă a pierdut lupta ideologică purtând pe mai departe eticheta de partid comunist,FDSN a câștigat puterea.

Căștigarea alegerilor parlamentare și prezidențiale a arătat dincolo de victoria în sine că FDSN este adevaratul continuator al fostului FSN.Diferența dintre forța celor două partide a fost pusă în evidență și de rezultatele propriu-zise al alegerilor parlamentare și prezidențiale .

Alegerile constituie principiul de bază al democrațiilor reprezentative;ele asigură guvernanților legitimitatea politică.Prin urmare istoria sistemelor electorale se confundă în mare masură cu aceea a celor mai vechi democrații din Europa Occidentală si America de Nord.Dilema majoritar-proporțională domină disputa referitoare la transformarea sistemului electoral.Ambiguitatea termemului uninominal, preferat în discuția publică despre cel mai bun sistem electoral,desemnează în fapt o procedura majoritară ce funcționează-„căștigatorul ia totul”.

Rolul tipului de sufragiu a fost considerat de Maurice Duverger,ca putând definii „aproape o lege sociologică”.El considera că „scrutinul majoritar într-un tur tinde spre dualismul partidelor”2,iar „scrutinul majoritar în două tururi sau reprezentare proporțională tinde spre multipartitism”3.Lipsa majorității parlamantare necesare susținerii guvernului a determinat FDSN să alcatuiască o alianță politică cu PRM,PUNR

și PSM,cu care a semnat un protocol pentru sprijinirea executivului și pentru colaborarea

atât în parlament în probleme de politică internă și externă și a pramovării specialistilor.

Programul de guvernare denumit „Strategia de Reforma Economica si Sociala”

Prezentat la 4 martie 1993 în parlament,cuprindea capitolele consacrate protecției sociale,

stabilizării si restructurării economice,reformelor sociale și administrative.Pentru anul 1993 se preconiza o crestere economică zero, cu o scădere a nivelului de trai și cu o rată a inflației de 70%,urmând ca în anul 1994 să aducă o creștere a nivelului de trai.Prioritatea momentului era considerată privatizarea,fiind planificat ca în 1993 ,5-6% din proprietatea de stat să se transforme în proprietate particulară.Programul insista asupra măsurilor de protecție socială considerate componenta fundamentală a politicii economice a guvernului.In perioada 1992 FDSN a avut în planul politicii externe initiative privind integrarea europeană si euroatlantică,materializate,între altele,prin semnarea acordului de asociere a României la Comunitațile Europene (feb.1993),admiterea României cu drepturi depline în adunarea parlamentară a Consiliului Europei,semnarea Statutului Comunității Europene și a Convenției Europene a drepturilor omului,semnarea Documentului Cadru privind participare României la parteneriatul pentru pace propus de NATO (ian.1993).Ca expresie a voinței sale politce de partid social democrat de centru stânga,modern și a poziției pe care o deține în structurile de conducere ale statului, FDSN

2.Maurice Duverger.Les partis politiques,Paris,A.Colin,1979,p.307

3.ibidem.,p331.Citat de Cristian Pîrvulescu.Politici si instituții politice,Ed. Trei,p.84.

acționând într-un mediu politic caracterizat prin profundele transformări,a reusit să imprime vieții politice un climat de tolerantă,spirit de cooperare,de confruntare politică decenta și reconciliere națională.

O dovadă a faptului că programul economic al FDSN a fost adecvat situației de criză de la sfârșitul anului 1992,în toate procesele economico-sociale erau cracterizate prin involuții accentuate,când rezervele statului erau epuizate,când se importâ chiar și grâul pentru pâinea populației, o constituie stoparea căderii economice într-un timp relativ scurt,realizarea stabilizării macro-economice,precum și demararea creșterii economice.De fapt FDSN a contribuit esențial la realizarea unui echilibru dinamic al sistemului politic,atât de necesar stabilității și continuării guvernării,cât și a activității

legislativului,ceea ce a asigurat pacea socială.Toate acestea au permis să se mențină stabilitatea politică internă,să se asigure climatul necesar aplicării reformei și a aplicării

programului de guvernare.

La investirea sa,în noiembrie 1992, guvernul și-a asumat sarcina de a aborda unitar, coerent, politica economică și socială în toate componentele ei cu convingerea că numai un asemenea demers însoțit de măsuri adegvate de implementare,pot să accelereze ritmurile de realizare a reformelor a transformărilor structurale din sistemul economiei naționale.Stabilind în concordanță cu această concepție obiectivele și direcțiile de acțiune pentru perioada 1992-1993,strategia de reformă economică și socială a programului de guvernare s-a dovedit în practica realistă, constituind acel cadru permanent de referință pentru fundamentarea și aplicarea de către guvern a măsurilor care asigură atingerea obiectivelor stabilite la investirea sa de către parlament.Activitatea deșfasurată de executiv în această perioadă în concordanță cu obiectivele și prioritățile strategiei Frontului Democrat al Salvarii Nationale,a tinut seama de conditiile si evolutiile economico-sociale din țara noastră,cât și de cerințele relizării unei largi deschideri internaționale,integrării economiei românești în sructurile strategice,politice și economice europene.

Deosebit de important pentru activitatea executivului a fost faptul că partidul de guvernământ, formațiunile care sprijină guvernul, precum și oamenii politici cu vocație pentru reconstrucția democratică a țării au lucrat în orizontul de schimbare profundă, organică a societății românești.

O preocupare generală a constat în diminuarea disfuncțiilor la nivelul economiei naționale generate de marile dezechilibre moștenite din anii anteriori,precum și de efectele negative ale implementării cu intârzierea unor măsuri de reformă în primii ani de

după 1998,cu influențe profund nefavorabile asupra performanțelor sistemului economiei și costul social al reformei cu deosebire pentu anumite categorii de populație.

Efectele aplicării inadecvate a primelor măsuri de reformă,cumulate cu situația moștenită în structură,eficienta si competitivitatea economiei naționale,au facut ca la

momentul investirii sale guvernul să se confrunte cu o serie de dificultăți majore izvorâte din:

· agravarea dezechilibrului dintre cerere și ofertă,cu efecte în creștere rapidă a inflației și a deficitului bugetar,în instabilitatea cursului de schimb.

· accentuarea dezechilibrelor structurale și sectoriale și declinul profund al producției și productivității muncii.

· reducerea drastică a investițiilor .

· întârzierea finanțării externe, ale cărei efecte s-au resimțit în anul 1993.

· distorsiunile în sistemul de prețuri,urmare a practicării în continuare a unor imortante subvenții și a unor prețuri administrate de stat la unele categorii de produse.

· reacția lentă de adaptare a agentilor economici la măsurile de politică economică și existența disfuncținalităților în sistemul instituțional creat.

· amplificarea spiralei inflaționiste salarii-prețuri

· ca urmare a unei politici populiste neeconomice de satisfacere nejustificata a unor revendicări salariale.

In aceste condiții obiectivele cuprinse în programul politic de guvernare și actvitățile desfașurate în cei doi ani de guvernare FDSN-istă au vizat relansareă creșterii economice într-un mediu stabil.Considerată ca o premisă a asigurării continuității procesului de reformă, stabilizarea economică și consolidarea acesteia a fost abordată din perspectiva complementarității politicii de stopare a declinului producției și de demarare a creșterii economice,reforma constituind în concepția guvernului esența tranziției la economia de piață ,a reînscrierii economiei românești pe calea dezvoltării și reintegrării în circuitul economic european și mandial.

In secolul XX cea mai influentă teorie a istoriei, a fost cea marxistă.Marx a susșinut că societatea omenească este determinată să parcurgă o serie stadii (scavagism , feudalism,socialism,comunism).

In virtutea unor legi istorice „obiective”,fiecare etapă ar fi caracterizată de anumite resurse tehnice și tehnologice cărora le curespund anumite forme de proprietate și relații economice,acestora corespunzându-le la rândul lor anumite forme de organizare socială și politică (anumite tipuri de stat,o conștiință specifică,un gen de cultură).

In fiecare societate există ,susținea marxismul , anumite grupuri sociale (clase) aflate în raporturi specifice : de exploatare” trei stadii de colaborare” și egalitate în ultimile două .In cele mai multe cazuri , trecerea de la un stadiu la altul se făcea printr-o revoluție care răsturna ordinea politică anterioară , aducând la putere fostele clase exploatate (burghezia în revoluția burgheză , clasa muncitoare prin revoluția socialistă ), mai apte să valorifice eficient tehnologiile noi create de progresul tehnic.

Teoria marxistă predindea să facă și predicții asupra viitorului societății , anuntând iminenta instalare a socialismului ( bazată pe proprietatea de stat ) , planificare economică și ”dictatura proletariatului” în toată lumea și într-un viitor mai îndepărtat instaurarea comunismului.

Incă înainte de prăbușirea statelor comuniste , s-a vazut destul de limpede că existau mari neconcordanțe între teoria lui Marx și practica socială.

Comunismul așa cum s-a dezvoltat în secolul XX, era un tip de societate „închisă” cu o economie de „comandă” puțin eficiența, regimul politic era dictatorial,iar la putere nu se afla „clasa muncitoare” cum prevăzuse Marx ,ci birocrație (nomenclatură) a partidului comunist.Prăbușirea comunismului în cea mai mare parte a lumii a infirmat definitiv pretențiile de „științificitate” ale teoriei marxiste.

Marxismul argumenta că saltul de la un stadiu istoric la altul superior nu se poate face prin „simpla”dezvoltare graduală (evoluție),ci numai printr-o ruptură radicală,adâncă de tip revoluționar.Marx sugera că numai revoluțiile dinamizează viața societății numindu-le „locomotivele istoriei”.

Dintr-o perspectivă tradițională ,funcțiile statului nu sunt prezentate doar într-o manieră descriptivă,ci și normativă pentru a realiza obiectivul liberal al limitării puterii prin putere ,printr-un sistem de putere și contra putere.

O clasificare a organizării și intituțiilor statului permite sesizarea funcțiilor componentelor și multiplelor sale puteri.

Raporturile de putere ce se stabilesc în interiorul statului permit analiza sa ca organizație. „Astfel statul ca organizație corespunde unui ansamblu de puteri ce contribuie la formularea unor decizii legitime plecând de la Montesquieu putem, din motive de simplificare,să clasificăm puterea de stat după criterii legislative, executive și juridice,desemnând astfel funcțiile statului.

Funcțiile si organele statului(după Philippe Braud,Sociologie politique)

Spre deosebire de abordările clasice ale teoriei politice sau juridice ,sociologia politică contemporană,făcând abstracție de diversitatea modurilor concrete de guvernare ,

a privilegiat analiza sistemică a statului privit ca un ansamblu deschis ce întreține intense schimburi cu mediul său.”Activitatea statului ar fi prezentă într-o dublă mișcare din spre societatea civilă spre instituții cu funcția de a extrage și mobiliza resurse din spre instituții spre societate ca distribuție de bunuri”4

Pentru cei mai mulți români ,revoluția din decembrie 1989 s-a constituit printr-un

act de ruptură radicală cu trecutul totalitar al României.

Idealurile și obiectivele revoluției române au fost sintetizate în cele zece puncte ale proclamației către țară din seara zilei de 22 decembrie 1989.Dacă recitim cu atenție acel document, vom vedea că aceasta a constituit actul fondator al unei noi Românii,

o Românie orientată cu fata spre viitor,spre modernitate,spre democrație și progres economic și social.

Revoluția Română a fost în toate datele sale un act fondator, pentru ca după decembrie 1989 s-au creat instituțiile și mecanismele democrației și statului de drept,

economia de comandă a fost destructurată și s-au pus bazele economiei de piață. Monopolul partidului unic a fost abrogat în favoarea pluralismului și pluripartitismului, iar drepturile și libertățile cetațenești sunt garantate printr-o constituție democratică, modernă ,de nivel european.

Revoluția Română a fost un act fondator și pentru că actorii de pe scena politică, formațiuni și oameni politici,ca și societatea civilă și organismele lor, sunt rezultatul direct a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

Evoluția socetății românesti în cei peste 12 ani care au trecut de la revoluție ne dă garantia că procesul de democratizare este unul ireversibil,că cetățenii României au la îndemână suficiente mijloace legale și constuituționale pentru a impiedica revenirea la un regim totalitar.

Acestea sunt adevărurile fundamentale ale Revoluției Române.

Toate încercările de a contesta și denigra Revoluția Româna,toate fabulațiile despre „lovitura de stat” sau confiscarea revoluției sunt expresia unei diversiuni politice puse la cale de forțe și oameni frustrați și complexați,spectatori neangajați în evenimentele revoluționare , care vor să-și creeze propria legitimitare pe bază de fals și calomnie.

Ne aflăm în secolul XXI și la inceputul unei noi istorii a lumii civilizate.După mai multe decenii de acumulări și transformări,marile regimuri dezvoltate ale lumii construiesc acum cadrul social economic cultural și politic al unei noi lumi.Este România pregatită să se alature acesteia?Credem că nu!Chiar dacă prin ieșirea din comunism în 1989 și prin inițierea unor reforme menite să inrtoducă în societatea românească democra

4.Philippe Brand,Sociologie politique,Paris,LDJG,1996,p.86,citat de Cristian Pîrvulescu, Politici și intituții politice,Ed.Trei,2002,p.45.

ția politică și economia de piață, România și-a început propria transformare,direcția pe care ne mișcăm nu este încă acea a lumii din jurul nostru.

In locul unei societăți moderne și dezvoltate, noi construim o societate de supraviețuire cu o democrație de vitrină și o economie înapoiată și vulnerabilă .

Este cazul cazul să se trateze cu toată luciditatea acestă realitate.Acesta este rostul rodiografiei societății și economiei românești întreprinse din inițiativa Fundației „Un viitor pentru România”de către o echipă de cercetători independenți.Obiectivul acestei întreprinderi a fost acela de a obține o viziune globala și lipsită de prejudecăți asupra situației actuale a societății românești.

„Daca vrem să începem să schimbăm România trebuie,înainte de orice ,să știm de unde pornim.Trebuie să cunoaștem starea de fapt a societății ,a economiei și a politicii românești”5

„Terbuie să stim ce probleme avem de rezolvat și pe ce ne putem baza pentru a ne apuca rezolvarea lor.

O evaluare a stării de fapt a româniei nu poate fi decât critica.Ceea ce am urmărit a fost nu o simplă descrire, evaluarea realităților românești din perspectiva modernizării lor.

-In ce măsura diferă România actuală de societatea modernă pe care ne-o dorim?

Iată întrebarea de la care a pornit evaluarea pentru a putea defini ce realități trebuie schimbate pentru ca România să ajungă o societate modernă?”

I.3.Apariția Frontului Democrat al Salvării Naționale(1992)

Momentul politic major în acestă perioadă îl constituie scindarea Frontului Salvării Naționale ,cea mai importantă forță politică aparută dupa revoluție-scindare care avea să afecteze profund evoluția ulterioară a vieții politice a țării.

Convenția din 27-29 martie 1992 a marcat desparțirea celor două grupări politice ,care a dat naștere unui nou partid denumit Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN ).

Frontul Democrat al Salvării Naționale a așezat la temelia programului său ideea reunirii forțelor creatoare ale țării în vederea realizării unui sistem politic pluralist , democratic , a unei economii moderne și eficiente, a renașterii culturii naționale , valorificând resursele umane si materiale, tradițiile autentice ale poporului român, precum și experiența societăților contemporane avansate.

5.Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița.România starea de fapt,Ed.Nemira , 1996,p.9.

Sursa fundamentală a concepției și a acțiunii politice a FDSN au reprezentat-o nevoile vitale și drepturile fundamentale ale omului,interesele comune ale tuturor cetățenilor României.

Frontul Democrat al Salvării Naționale a militat activ pentru garantarea drepturilor individuale și colective ale membrilor minorităților naționale,reprezentarea lor în organele statului ,în conformitate cu prevederile constituționale ,accesul nestingherit la educație completă în limba maternă afirmarea identității lor culturale și spirituale.

„Schimbarea profundă a societății noastre poate fi realizată prin efortul comun al muncitorilor ,intelectualilor ,țăranilor ,al tinerei generații,al tuturor forțelor decisive,să omprime un caracter ireversibil transformărilor democratice din viața politică și economică a României”6.

Frontul Democrat al Salvării Naționale a fost hotărât să acționeze pentru:

· ruptura completă cu sistemul politic,economic și social totalitar care a condus la regimul de dictatură al ultimelor decenii.

· desprinderea societății de ideologia proprie acestui sistem,precum și pentru respingerea altor concepții extremiste ,antidemocratice și antiumaniste.

· refacerea structurilor interne ale societății civile grav afectate de metodele ierariei birocratice și autoritare.

· asigurarea conditiilor ca fiecare grup social să-și poată susține interesele la nivelul puterii și să influențeze procesul decizional.

· crearea unei culturi politice o democrație deschisă dialogului social și bazată pe valorile autentice umaniste.

· descătușarea forțelor creatoare ale națiunii, stimularea spiritului de inițiativă și promovarea competenței.

FDSN a acționat pentru aducerea puterii de stat la dimensiunile ,rolul și funcțiile cerute de asigurarea unui raport firesc cu societatea civilă a condițiilor necesare dezvoltării și afirmării libere a individului, a personalității sale.

Obiectivul FDSN a fost de a pune bazele unui stat social de drept,întemeiat pe justiție și echitate socială, pe supremația legii.

Și pentru Montesquieu democrația nu poate fi decât directă: „O altă lege fundamentală a democrației este ca poporul să-și facă singur legile”7

Credincios principiului că puterea aparține poporului.Frontul Democrat al Salvării Naționale a militat pentru un sistem democratic bazat pe pluralism politic, separarea puterilor:legislativă,executivă,judecatorească și alegerea conducătorilor politici în stat ,pentru unul sau cel mult două mandate.

6.Platforma Program a FDSN ,1992,București,p.4.

7.Montesquieu,Despre spiritul legilor ,București,Ed. Științifică ,1964,p.23,citat de Cristian Pîrvulescu ,Politici și instituții politice,București, Ed. Trei,2002,p.87.

FDSN a acționat pentru instaurarea unei autetice instituții parlamentare în România ,și a condițiilor normale, civilizate,necesare desfățurarii vieții parlamentare.Pe această bază s-a putut constitui sistemul de garanții politice și juridice care a asigurat menținerea controlului societății asupra instituțiilor politice,administrative și de interes public ,ca și asupra organelor de ordine și siguranță a statului, în vederea protejării individului și a garantării exercitării efective a drepturilor cetățenești.

FDSN a militat pentru refacerea statutului firesc și consolidarea prestigiului armatei române, pentru modernizarea dotării și instruirii spre a putea să-și îndeplinească misiunea sa fundamentală de slujire a poporului, de apărare a independenței,suveranității și integrității tării

FDSN s-a pronunțat pentru încetarea orcăror activități politice, de propagandă și de competiție electorală în instituțiile ce țin de administrația de stat ,armata și magistratura.

Scopul fundamental al politicii economice al Frontului Democrat al Salvării Naționale a fost creșterea bunăstării populației.

FDSN a urmărit trecerea economiei românești spre un sistem liberalizat descentralizat și diversificat,bazat pe mecanisme de piață .

Tranziția de la sistemul actual de planificare excesiv centralizat spre economia de piață ,s-a facut treptat.S-a urmărit rentabilizarea tuturor sectoarelor economice și formarea unei noi structuri a economiei românești în concordanță cu resursele materiale și umane de care dispune societatea.S-a menținut sub control fenomenul de inflație și somaj, păstrându-se stabilitatea politică și socială a țării.Sistemul economic a stimulat inițiativa individuală și colectivă, a permis concurența, a garantat drepturile și opțiunile a înteprinderii și individului.

De la programul Frontului Democrat al Salvării Naționale,prevăzut în platforma sa ,realizarile economice în toți acești ani au fost de subdezvoltare.Cauza principală a efectului de bumerang al schimbărilor introduse într-o societate de supraviețuire pe cale de constituire este aceea că ele nu au fost elemente ale unui proces de modernizare destinat să conducă în final la relizarea unei anumite societăți.Mai de grabă s-au desfășurat după metodologia generală a lui Farfuridi „să se schimbe primesc, dar….”. Selectarea ,aplicarea și adaptarea lor la realitațile românești au fost modelate de două mari influențe-imaginea naivă a românilor despre occident și presiunile noului context internațional de după căderea comunismului în estul europei.

Agricultura a constituit un obiectiv central al politicii FDSN, scopul final fiind formarea unor structuri viabile adaptate realităților românești care să răspundă necesităților unei agiculturi intensive, moderne de mare randament.

FDSN a acționat pentru extinderea și diversificarea formelor de cointeresare materială a agriculturii, inclusiv forma specifică de sprijinire a tineretului de a revenii la sate.

Ruralul și revenirea la subdezvoltare

Ruralul dezvoltat a fost refăcut prin intermediul legii nr.18 din 1990, care desfințând CAP-urile și redând pământurile tăranilor, a reîntors satul românesc la condițiile agriculturii de subzistență specifice micii gospodării tărănești din perioada interbelică.

Insă creăm o agricultură producătoare de cereale și de mărfuri de mare productivitate am revenit la o agricultură de subzistență, destinată în primul rând acoperirii nevoilor modeste ale familiei de tărani.Un tăran cu o gospodarie tărănească medie, din România sfârșitului de mileniu și a epocii informaționale, avea în marie 1995 conform „anchetei asupra forței de muncă în gospodării”8 o familie compusă din trei persoane și dispunea de o suprafață agricolă de trei ha. a cărei stuctură diferă în funcție de zona în care se află , doar din care circa 0.4 ha rămân din diferite motive necultivate.

FDSN a înteles să conlucreze activ cu sindicatele și uniunile profesionale și de creație, recunoscând importanța interselor și a problemelor în care acestea le promovează.

Totodată FDSN considera democrația și statul de drept condiții esențiale pentru că atât partidele, cât și sindicatele,societate civilă, să-și justifice existența și scopul pentru care au fost create.

Numai într-un sistem politic pluralist relația partid sindicate poate fi generatoare de efecte pozitive pentru toți membrii societății.

Statul nu trebuie să se substituie partenerilor sociali, dar trebuie să asigure condițiile pentru ca fiecare dintre aceștia să-și exercite responsabilitățile.

FDSN a considerat social-democrația ca fiind doctrina cea mai apropiată de aspirațiile sindicale și ale societății civile.

Dialogul tripartit-guvern, patronat,sindicate,societate civilă ,rămân principala formă de dilog social.

„Sindicatele trebuie să-și păstreze atât funcția critică și revendicativă,cât și pe cea de negociere”9.

In condițiile procesului de accentuare a interdependențelor economice dintre națiuni,FDSN promovează ideea integrării României în economia europeană și mondială.

8. Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița,România starea de fapt,Ed.Nemira , 1996,p.54.

9.Conferința Națională a Partidului Democrației Sociale din România, București, 9 oct. 1993,p.143.

Aparița primelor structuri economice

Este cunoscut că după al doilea război mondial s-a constituit comisia economică pentru Europa a organizației Națiunilor Unite,care a polarizat dezbaterile economice asupra problemelor reconstrucției postbelice și dezvoltării economice în Europa, în condițiile noilor tendințe orientării mondiale.S-a constituit organizația europeană de cooperare economică la 16 apr. 1948, al carei obictiv inițial era: „gestionarea ajutorului comun oferit de către Statele Unite ale Americii-în cadrul planului Marshall,statelor europene care au avut de suferit în urma celui de-al doilea război mondial”10.

Organizația Europeană de cooperare economică s-a transformat în anul 1961 în

O.C.D.E.(Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică),concentrându-se asupra cooperării internaționale între țările industrializate cu economie de piață printr-o coordonare a politicilor economice, comerciale și de dezvoltare a țărilor membre.

Din 1990 au fost create pentru sprijinirea țărilor din Europa Centrală și de Est, candidate la aderarea convenită la Reuniunea de la Copenhaga și Madrid.Fondurile de pre-aderare se numesc PHARE, ISPA și SAPARD.Printre țările care beneficiază de aceste fonduri este inclusă și România.

Amlpoarea procesului de modernizare a făcut necesară elaborarea unor programe strategice de promovare a progresului tehnic, finanțarea cercetării-dezvoltării proprii, importul de tehnologii, sprijinirea efortului făcut în acestă direcție.S-a sprijinit dezvoltarea ramurilor de vârf, inclusiv prin intermediul societăților cu capital străin.S-a elaborat un program național de informatizare a societății.

Evoluția tehnologică a fost și continuă să fie un factor principal în stabilirea ierarhiei puterilor economice și militare.In mod deosebit, în ultima jumătate de secol, străpungerile tehnologice au avut un impact puternic asupra raporturilor de putere dintre state. In competiția tehnologică din ultimile decenii s-au succedat mai multe revoluții care au influențat gândirea și practica geopolitică:

a)revoluția nucleară, care a reintrodus armele atomice în arsenalul câtorva puteri.

b)revoluția spațială , în urma căreia spațiul cosmic a fost inclus în confruntarea militară

c)revoluția „transparenței” ,datorită progreselor în tehnologia informaticii(senzori, sisteme de observare de spațiu, procesarea informațiilor de către calculatoare etc.)

10.Dumitru Mazilu, Integrarea Europeană Drept Comunitar și Instituții Europene,Ed. Lumina Lex,București,p.36.

„Pașii facuți în această direcție au modificat în mod dramatic ierarhia puterilor”11.

Un al doilea moment de excepție în evoluția tehnologică postbelică a fost declanșarea competiției pentru cucerirea spațiului cosmic.

Inoirea și dezvoltarea școlii românești

Indeosebi a învțământului general, mediu și profesional, a ocupat un loc central în strategia FDSN.Prin eliberarea de dogme ideologice și servituții extrașcolare,printr-un amplu program de democratizare și modernizare, școala a fost chemată să cultive în conștiințe valorile umaniste fundamentale ale unei societăți libere și să pregătească tânara generație pentru exigențele secolului XXI.

Intenția reprezentanților „Școlii de la Frankfurt”este să reactiveze orizontul filosofic al reflecțiilor de tip umanist pledând împotriva scientismului care a eliminat din câmpul filosofic ideea de teorie a cunoașterii.Această eliminare este denumită de Habermas „eroare abstractă”.Gânditorul american considera că principala problemă morală a societății din care face parte este aceea a indiferenței fată de el însuși.Omul răspunde de faptul că și-a pierdut sensul semnificativ, că este transformat în instrument pentru proiecte antiumane și că este îndepărtat de propriile sale puteri.Chiar atunci când crează fără încetare mijloace din ce în ce mai perfecționate pantru a stăpâni natura, el este prins în capcana acestor mjloace și pierde din vedere scopul umanist al acestei ascendențe tehnice. „Devenind stăpânul naturii, omul a devenit scavul mașinii pe care a fabricat-o, cunoașterea sa despre materie, cunoașterea sa despre om este nulă.Omul ignoră ceea ce el este, cum trebuie să trăiască ți cum să poată elibera imensele energii pe care le posedă.”12

Informarea circulației neingrădite a ideilor și dialogul,componentelor fundamentale ale unei opinii publice diversificate, dinamice și independente, exprimate într-o presă liberă și responsabilă, a reprezentat în viziunea FDSN, componente ale democratizării societății ramânești.In acest scop, FDSN a considerat necesară crearea cadrului juridic cerut de asigurarea unei autentice libertăți a presei, a radioului și a televiziunii, a mijloacelor de comunicare în masă, în general.In unele lucrări recente de drept constituțional drepturile cetațenești sunt analizate ca „Drepturi și libertăți exercitate individual sau personal.”13

11.Sergiu Tamași,Geopolitica,Ed. Istitutul de Teorie Socială,București,1999,p.105.

12.Florin Druță,Vasile Macoviciuc,Filozofie Contemporană,București,1999,p.89.

13.Cristian Ionescu,Drept Constituțional și Istituții Politice,Ed. Lumina Lex,1997,p.181.

Libertatea gândirii, libertaea cuvântului, libertatea presei, dreptul la învațătură, libertatea conștiinței, dreptul la muncă sau la libertatea muncii au fost asigurate și garantate de FDSN.

FDSN a considerat că libertatea credinței religioase și practicarea ei în condiții de toleranta mutuala ca drept fundamental al omului, constituie o expresie a libertatii de conștiința sau un factor definitoriu neutru cultura spiritualității umane.

Astfel,libertatea religioasă devine,și ea, una din componentele relevante ale procesului de însănătoșire morală a societății.

Situându-se pe pozțtia solidarității naționale, Frontul se pronunța pentru stabilirea și întreținerea unor legături constante cu emigrarea română, sprijinind-o în eforturile sale de a-și păstra și afirma identitatea spirituală proprie.

FDSN a susținut promovarea unei politici externe de largă deschidere spre lume, de bună vecinătate, de pace și prietenie cu toate popoarele intemeiate ferm pe principiile dreptului internațional, pe respectarea angajamentelor și tratatelor internaționale.

FDSN a considerat că România, ca țară europeană, trebuie să contribuie activ la eforturile de asigurare a stabilității, păcii și securității la intărirea legăturilor de colaborare și cooperare pe toate planurile, în vederea depățirii și a creării unei unităti a Europei.

FDSN a apreciat că interesele naționale ale româniei pot fi promovate printr-o politică externă coerentă,dinamică și flexibilă, care să țină seama de mutațiile profunde produse în raportul de forțe pe arena mandială, de afirmare a unor zone și centre de putere în plan tehnologic, economico-financiar și politic, a unor noi posibilități de colaborare și cooperare internațională.

Pe o perioadă de peste un an de zile, acestea au fost proiectele și programele fundamentale economice și politice ale FDSN care și-a încheiat activatea politică de guvernare la jumătatea anului 1993.Ca urmare a continuității platformei program stabilite prin cele zece puncte ale Frontului Salvării Naționale.

CAPITOLUL II

Partidul Democrației Sociale din România(PDSR),un partid în căutarea identității

II.1.Transformarea Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN) în Partidul Democrației Sociale din România(PDSR)

La conferința națională din 9-10 iul.1993 FDSN s-a transformat (metamorfozat) în

Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).Conferinței proiectate o reprezenta debutul unei noi etape în evoluția partidului,i s-a dat o turnură festivă, fapt evidențiat chiar de participarea membrilor fondatori ai FDSN.Alexandru Bîrladeanu,Silviu Brucan și Corneliu Mănescu-alături de alți peste 550 de invitați.Anterior conferinței,FDSN a fuzionat cu trei partide mai mici-Partidul Republican,condus de Ion Mînzatu (27 iul.), Partidul Social Democrat Român,președinte Corneliu Nica (2 iul.) și Partidul Democrat Cooperatist, al lui Ion Simionescu.

Sub aspect programatic conferința a adoptat două documente politice, ca reacție la principalele teme ale momentului:Rezoluția privind combaterea corupției, PDSR propunându-și să fie partidul incoruptibililor și declarația cu privire la relizarea unui pact politic și social,ce rezulta Teza lui Ion Iliescu din perioada formării guvernului Văcăroiu.

In fine, în ceea ce privește conducerea PDSR,Conferința Națională a confirmat ascensiunea lui Adrian Năstase.Formal ierarhia partidului a fost stabilită după urmatoarea schemă: Oliviu Gherman-președinte,Adrian Năstase-președinte executiv,Alexandru Lapușan-secretar general,Liviu Maior-liderul grupului ministerial.

Rolul lui Adian Năstase va ramane major chiar și după întoarcerea lui Ion Iliescu la partid, după alagerile din 1996.

Tandemul Năstase-Iliescu a fost nu de putine ori subiectul speculațiilor privitoare la fracțiunile și lupta pentru putere, din PDSR .Tot la acest capitol trebuie menționată și inaugurarea operațiunii „recompensa de partid”,cei trei lideri ai partidelor absorbite primind câte o funcție de vicepresedinte.

In perioada următoare, până la Conferința Națională din 1995, PDSR a fost preocupat în mod deosebit ,dincolo de problema guvernării și a relațiilor cu partenerii săi parlamentari și de creșterea numărului și sporirea influenței sale politice.

Pârghiile din aparatul de stat, local și național, și funcțiile administrative au fost folosite de PDSR ca modalitate principală de atragare de noi suținători.

Devenită un adevarat fenomen, politica de pedeserizare a structurilor administrative

i-a determinat pe comentatorii vieții politice ai momentului să atragă atentia asupra

urmărilor politice ale acesteia.Spre exemplu, în ziarul „Adevărul”din 2 aug.1994,Adrian Ursu a publicat un editorial al cărui titlu este semnificativ prin sine: „Spectrul Partidului Unic”,iar Silviu Brucan în „Tableta de Independent” găzduită de ziarul „Libertatea” din

5 aug.1994, se întreba dacă acest curs al evenimentelor nu conduce spre dezagregarea opoziției.

România se afla într-o etapă în care, prin transformările profunde în plan politic, social și economic s-a rupt definitiv și ireversibil de trecutul totalitar ale cărui consecințe vor fi totuși resimțite în continoare.

Țara noastră s-a înscris activ și ireversibil în procesele de democratizare și de reformă economico-socială,de creare și consolidare a instituțiilor statului de drept și de asigurare a integrării în structurile europene.

Perioada parcursă se caracterizează prin cautări de soluții generatoare de speranțe, de prefaceri structurale , înregistrând atât împliniri cât și unele disfuncții și limite inerente tranziției determinate de potențialul complexului social-economic al țării.

Politica economică promovată în anii 1990-1992, bazată pe liberalismul sălbatic a fost inadecvată realităților tranziției în România și particularităților economico-sociale ale țării,ceea ce a determinat adâncirea unor contradicții.Astfel terapia de șoc s-a dovedit generatoare de costuri.

Procesul complet și de durată al acestei tranziții globale cuprinde toate componentele societății,fiind o tanziție multidimensională.Prin funcțiile și efectele sale profund transformatoare ea este o tranziție istorică, o autentică revoluție globală ce se va întinde pe mai multe decenii, iar tranziția internă a oricărei țări este cuprinsă în tranziția mondială și a civilizației actuale.

Indiferent de potențialul și nivelul de dezvoltare, orice societate resimte necesitatea acestei schimbări, cu notele ei particulare, dar și cu soluții specifice pentru asigurarea progresului social și economic.

Din această perspectivă primordialitatea dezvoltării și soluționarea problemelor globale cu care se confruntă omenirea, se constituie în obiective majore ale politicilor guvernamentale și ale organismelor internaționale.

Afirmația conform căreia pentru România nu există alternativă la schimbare trebuie examinată cu atenție.Politica în accepțiunea sa, de relatie între grupuri ce concureză pentru exercitarea și influențarea puterii, este legată de contingent și deci, aparent ar delimita o arie a superficialului.Insă nici o politică nu se construiește pe un vid ci pornește de la o serie de caracteristici ale comunității umane la care se aplică. Dorința de modernizare a societății românești în funcție de modelul de referință occidental a constituit aspirația obsesivă a ultimelor două secole.Chiar comunismul se considera cel puțin ca proiect o formă de accelerare a acestui proces.Departe de a fi o exceptie schimbarea este o caracteristică permanentă a sistemeor politice funcționale.Schimbarea de echilibru sau schimbarea de structură, transformarea spațiului politic nu este posibilă.

fără intermedierea, subtilă, dar necesară a culturii.

Eșecul experimentului democratic interbelic, anterior ocupației sovietice și instalării regimului comunist în fața autoritarismului monarhic al lui Carol al II-lea, exprima inadaptarea sistemului politic la sistemul de valori pe care Mattei Dogan îl numea „Democrație mimată”.Tensiunea dintre modelul „societățuii închise”,rigidă și bazată pe credința în tabu-uri, întoarsa spre trecutul vârstei de aur și „societate deschisă”14.

Eliminarea de pe scena istoriei a unor regimuri politice totalitare de tip comunist contribuie în mod direct la amplificarea și diversificarea, legăturilor economice internaționale.Pe fondul integrării economice, internaționale dintre țări și cooperarea internatională au dobândit nu numai dimensiuni și perticurarități noi, dar și o dinamică ascendentă.In mod necesar sub impactul integrării, relațiile politice și economice din intreaga lume vor cunoaște, în perspectiva anilor 2000,schimbări și mai profunde.

Iată de ce pentru România procesul amplu al integrării europene are o importanță deosebită, deoarece formarea, structurilor și pârghiilor specifice economiei concurențiale presupune o schimbare radicală pe plan international.

In concepția PDSR noile structuri economice care apar, ca si noile relații de cooperare economică și tehnico-științifică cu alte tări a funcționat în strânsa legatură cu Uniunea Europeană sau cu alte comunități economice integrate.

Dintre problemele globale ale omenirii, de altfel dezbătute în foruri internaționale, pot fi menționate următoarele:

· subdezvoltarea și polarizarea tot mai accentuată a bogăției și sărăciei, atât în cadrul celor mai multe națiuni,cât și la nivelul structurii sistemului mondial.

· existența unor largi categorii de oameni marginalizati social mai ales în rândul tineretului, somajul de masă și cronicizarea acestuia.

· lipsa condițiilor minime de existență umană pentru sute de milioane de oameni(apa , hrana, locuința, instrucție, etc.,accentuarea crizei alimentare și a subnutritiei)

· apariția unor mari valuri de emigratori, motivate economic.

· tensiuni și conflicte armate,îndelung întreținute cu consecințe socio-umane devastatoare.

· urbanizarea forțată, nerațională care are ca efecte dezrădăcinarea socială și favorizarea unor fenomene destructurate sub aspect esential și moral.

· disoluția și criza unor valori umane și spirituale creșterea alarmantă a violenței,criminalității și a coruptiei.

· dezechilibre majore la nivelul ecosistemelor locale și la scara globală, ceea ce poate conduce la distrugerea planetei.

Pentru PDSR ca partid social democrat de centru-stanga, decalajele existente între state și problemele globale ale omenirii nu sunt doar rezultatele locale ale unor erori de politică economică și socială, ci și efecte ale unui model de evoluție a umanității bazată până acum pe crearea, menținerea și exploatarea descoperirilor în defavoarea celor mai puțin dezvoltați.

14.Karl Popper,Societatea deschisa și dusmanii ei, vol I,București,Humanitas,p.228-229,

citat de Cristian Pîrvulescu ,Politici și instituții politice,București, Ed. Trei,2002,p.104.

In concepția doctrinară a PDSR, țara noastră, ea însași într-un proces complet de realizare a unui model de dezvoltare economico-socială structurat pe valorile democrației sociale statului de drept și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și pe mecanismele moderne ale economiei sociale de piață, este direct interesantă în crearea unui nou tip de societate modernă viabilă și rațională.

Schimbările de ordin politic au pus bazele unui regim democratic și pluralist conretizat în crearea structurilor statului de drept, pe baza noii constituții adoptate prin referendumul național, cea ce a asigurat un cadru larg de manifestare a drepturilor și libertăților cetățenești.In același timp s-a declanșat reforma economico-socială, s-a asigurat cearea fundamentelor economiei de piață, reușindu-se stoparea declinului economic și stabilizarea proceselor macroeconomice.

Diferențele de cultură politică între grupuri și inadecvarea modelului propus de clasa politică cu credințele și comportamentele politice ale societății globale, crează dereglări în funcționarea sistemului politic.Pentru o acomodare a diferitelor subculturi politice cu scopurile politicii reformatoare este nevoie de o schimbare graduală.

Cum însă gradul de adeziune la modelele tradiționale este foarte crescut, pe măsură ce se coboară scara socială, o „schimbare a imaginarului”15este doar una din alternartivele posibile.

Identitatea politică a PDSR

Actualitatea și perenitatea social-democrației ca doctrină politică reprezintă diferențierea orientărilor politice din țara noastră, în primul rând, pe modelele de reformă propuse și pe proiecțiile alternarive ale societății românești.In al doilea rând ele țin seama de specificul proceselor de tranziție la nivel mondial, continental și național care încearcă să răspundă la provocările realității prin asumarea unui set de idelogii, de valori și atitudini din corpul doctrinelor clasice.Social-democrația atentă la ideea de justiție socială, de echilibru și stabilitate, are menirea de a pondera și echilibra mecanismele pieței libere, de a corecta disfuncțiile sociale apărute în urma unor politici neconcordante și în contradicție cu interesele naționale.

Argumente pentru actualitatea social-democrației găsim și în necesitatea de a ține sub control polarizarea socială, pentru a nu lăsa inegalitațile sociale să treacă sub control dincolo de pragul critic, ceea ce ar duce la dezechilibre cronice, cum ar fi acumularea bogătiei la un pol restrâns, al societății și sărăcirea masivă a populației,lipsită de protecția

15. Cristian Pîrvulescu ,Politici și instituții politice,București, Ed. Trei,2002,p.106.

unor măsuri compensatorii și de corecție a pieței.Tocmai în acest context devine evidentă și trebuie clar și ofensiv exprimată public, prin mesajul politic al PDSR, actualitatea social-democrației,

In felul acesta PDSR își asumă întreaga legitimitate istorică a social-democrației europene.Aceasta își are sursa spirituală în creștinism și în filosofia umanistă,în experiența mișcării muncitorești internaționale.La aceasta se adaugă experiența de guvernare postbelică a social-democrației care s-a păstrat conectată la mișcarea de idei a lumii contemporane.Pe aceste valori s-a construit întrega acțiune social-democrată, care s-a disociat de formula comunistă și, promovând ideile reformei, a putut să formuleze propria optiune politică și doctrinara asupra viitorului.Așa se explică de ce social-democrația s-a impus ca alternativă doctrinară și ca practică politică, în fața liberalismului în special, dar și a altor opțiuni și ideologii.

Social-democrația este un curent politic contemporan ce moșteneste majoritatea tradițiilor intelectuale și morale ale gândirii de stânga din epoca modernă.Pentru a întelege, deci acest curent de gândire, este necesar să rememorăm câteva dintre aceste tradiții.

Critica socială are o tradiție seculară în gandirea occidentală.

Cea mai influentă teoretizare socialistă a aparținut marxismului (Karl Marx, Frederich Engels) „viața socială este în fond practica”16.

Ca parid social-democrat, PDSR promova valorile libertății justitiei sociale și solidarității în cadrul unei societăți în care fiecare persoana să poată trăi o viață demnă, să se bucure de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, inerente ființei umane pe care le garantează societatea democratică.

PDSR a militat ca fiecare persoană să fie liberă de orice constrângere, politică economică să se bucure de condiții optime pentru a putea să-și pună în valoare potențialul fizic și inelectual și a se dezvolta în mod neîngrădit, dar luând în considerare și raspunderea față de societate.De asemenea se pronunță pentru egalitate și justitie socială, respectiv pentru înlăturarea oricărei discriminări între cetățeni, ca și pentru egalitatea în drepturi și egalitatea șanselor.

Doctrina partidului se bazează pe respctul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.Egalitatea șanselor de acces reprezintă condiția prealabilă pentru dezvoltarea liberă a oricarei persoane, indiferent de sex, etnie sau religie.PDSR considera că egalitatea în plan politic,economic, social și cultural este esențială pentru a garanta manifestarea plenară a personalității individului și a progresului social.

Libertatea de exprimare și libertatea presei, libertatea de asociere și de întrunire, dreptul la grevă și de a demonstra, egalitatea în fața legii, accesul public la procesul

16.Karl Marx,Teze despre Feuerbach,Teza 8,citat de Adian Paul-Iliescu,Doctrine politice, București,2001,p.28.

administrativ,alegeri libere și votul egal, direct și universal, controlul democratic asupra deciziilor economice, promovarea unei democrații susținute în plan economic și politic, sunt opțiunile care defineau însăși doctrina PDSR în căutarea identității.

Modernitatea se caracterizează din punct de vedere politic de un cult al libertății.

Acest cult se exprima prin convingerea că libertatea este valoarea politică supremă; valoarea din care decurg toate celelalte.Valoarea în sine, indiscutabilă (alte valori se justifică prin ea; ea nu are nevoie de justificare, libertatea este un drept natural, toate datoriile decurg din drepturile naturale)

Asa cum au subliniat înca filosofii clasici oamenii nu au nevoie doar de libertate,ci au in egală masură nevoie de ordine socială și securitate națională și personală (și deci de o autoritate cere să asigure aceste cerințe), de legi , norme și reguli care să facț relațiile interumane și reacțiile controlabile, de resurse materiale precumșsi deseori, de dreptate socială,de pace, etc.

Concluzia la care au ajuns filosofii moderni este deci că fiecare individ are deplina libertate de a face tot ceea ce dorește, în măsura în care el nu dăunează cu nimic libertatea celorlalți.Societatea, statul, autoritatea, au dreptul de a intervenii în sfera individuală doar atunci când acțiunile cuiva lezează interesele legitime(drepturile) altor oameni, puterea politică ar trebui deci să fie limitată.

Nerespectarea acestui principiu este caracteristica totalitarismului, care pretinde că statul are o libertate nelimitată de acțiune (în numele sarcinii sale de a realiza binele general al satisfacerii nevoilor oamenilor, al asigurării dreptății sociale sau al promovării interesului de stat).Dar o asemenea autoritate de stat nu-și poate asuma anticipat prin reguli generale care implicau arbitrariul.Ea trebuie să satisfacă nevoile reale ale oamenilor pe masură ce aceastea se ivesc și să opteze deliberat înre aceste nevoi.

Prin libertate negativă se înțelege pur și simplu absența constrăngerilor(impuse de stat sau de alți oameni)

„Poți spune ca ești lipsit de libertate politică doar atunci când ești împiedicat de alți indivizi să atingi un anumit scop”17.

In viziunea PDSR egalitatea nu era un concept abstract, deoarece nu se putea realiza libertatea semenilor noștrii dacă nu asigurau egalitatea lor.Pentu cetățenii români ea era asociată cu refuzul polarizării sociale, al sărăciei și al libertății motivațiilor și stimulentelor pe care le aduceau inegalitatea vectorilor.

Libertatea și egalitatea nu sunt contradictorii, ci indivizibile.Egalitatea de șanse este condiția esențială pentru dezvoltarea personalității fiecărui cetățean.

Modernitatea politică s-a constituit printr-o luptă pentru egalitate.Tradiționalismul politic a fast permanent combătut pentru inegalitățile pe care se baza și care erau considerate drept semne ale nedreptății sociale,drept anomalii și surse ale dezumanizării.

17.Isaih Berlin,Patru eseuri despre libertate,Opcit,p.204-205,citat de Adrian Paul-Iliescu, curs filosofie politică, București,p.153.

Pentru al dizloca, gândirea modernă a argumentat pe larg că oamenii sunt născuți egal (egalitatea lor fiind consfințită de Dumnezeu sau provenind de la natură).

Este evident că oamenii nu sunt egali în multe privințe: înzestrare idividuală, posibilități materiale sau financiare, poziție socială.De aceea ,accentul cade astăzi pe iddea că oamenii trebuie să fie tratati în mod egal (adică fără favoritisme, privilegii nelegitime, sau discriminări nejustificate de rasă, sex, vârstă, religie, convingeri personale, etc.).Dar chiar și sub acest aspect, inegalitatea este prezentă, nimeni nu poate pretinde ca un inractor să fie tratat la fel ca un om cinstit.

Diferențele de tratament (politic,social, moral) se justifică în cazuri care sunt sensibil diferite din acest punct de vedere: drept urmare nu se poate spune decât că oamenii trebuie tratați egali în privințele în care ei sunt egali sau trebuie să fie egali.Aici apare una dintre cele mai dificile probleme ale filosofiei politice: aceea a detetrminării sferei sau domeniilor egalității.In ce privește sunt și trebuie să fie egali oamenii?In ce privințe ei nu sunt și nici nu pot să fie egali, iar egalitatea nu trebuie urmărită?

In încercarea de a răspunde la aceste interogații, s-au înfruntat diverse concepții politice .Asupra unor puncte, se cade relativ ușor de acord.In lumea modernă, majoritatea teoriilor laice aprobă fără rezerve ideea egalității juridice(în fața legii), care spune că toți oamenii trebuie sț fie tratati egal de lege și de justiție:nu trebuie să existe nimeni și nimic deasupra legii(exceptat de la respectarea legii) și nici nu trebuie să fie nimeni tratat mai prost decât alții șn această privință.

De asemenea, se cade de acord asupra egalității politice (drept egal la vot, conform ecuației :un om =un vot, drept egal la libera exprimare a opiniilor politice, la participare politică și în general, în sfera majorității drepturilor omului) cu excepția unor viziuni fundamentaliste, fondate mai ales pe un tip de intoleranță religioasă.Asupra egalității civile cetățenești, adică a egalității drepturilor și obligațiilor cetățenești, ca și asupra celei morale privind drepturile și obligațiile morale egale, se întrunește de regulă cosensul.

Gândirea de stânga s-a bazat pe argumente diverse.Unul dintre acestea este că egalitatea juridică și politică rămâne formală și superficială dacă nu este cuplată cu una economică și socială:dificultățile economice(sărăciei,lipsa de resurse,modul de viață propriu celui care trebuie să trudească pentru a-și câștiga minimul necesar traiului) și celei sociale (poziția inferioară, dependentă sau marginală) anulează valoarea celorlalte forme de egalitate din poziția sa defavorizată și adesea mizeră, omul simplu nu poate beneficia de avantajele vieții civilizate (cultură, satisfacție existențială, reusită personală) și adesea nici de egalitatea jurudică sau politică anunțată formal, căci a beneficia de acestea presupune resurse de timp, bani și informație, pe care acestea nu le posedă:avocații trebuie plătiți, acțiunile judecătoresti necesită plata unor taxe, informația strict necesară participării politice costă, etc.

Un alt argument pentu egalitate economică este acela că doar inegalitățtile bazate pe merit sunt justificate, în timp ce alte inegalități sunt nedrepte.De asemenea ceea ce contează pentru societate nu este meritul ca atare(eforturile făcute) ci rezultatele obținute care deseori se datorează și norocului sau altor elemente „arbitrare” ca atare, societatea nu are interesul să răsplatească oamenii dupa merite„Constituția libertății”18

PDSR aprecia că solidaritatea promovată era expresia umanismului universal, întemeiat pe valorile religiei creștine și a unui angajament în raport cu victimele injustiției naturale și sociale.Solidaritatea este indispensabilă pentru supraviețuirea națiunii și a umanității.

Obiectivul PDSR era edificarea unei societăți în care fiecare persoană să-și valorifice propriile capacități nu pe seama sau în detrimentul altora, ci în cooperare cu ceilalti.O societate a libertății, egalității și justiției sociale asigură realizarea deplină a principiului solidarității.Spiritul de solidaritate constituie o forță socială indispensabilă.In mod deosebit , politicile sociale ale PDSR aveau nevoie de crearea unui puternic sentiment de solidaritate și de justiție sociala.Justiția socială, participare la decizie și solidaritatea oamenilor crează siguranța și sentimentul de aprtenență la o societate pe care fiecare o recunoaște ca fiind a sa, fără să se simtă alienat sau expoatat.

PDSR acorda o importanță egală acestor principii fundamentale pe care le considera interdependente.Prin acesta doctrina social-democrată PDSR se deosebește de celelalte doctrine plitice care fie pun accentul pe libertatea individuală în defavoarea justiției sociale și a soloidarității, fie că subevaluează rolul libertății în raport cu celelalte principii.

Se apreciază că cele trei principii sunt indisolubil legate de ideea de democrație socială.Drepturile cetățeanului se aflau la baza valorilor social-democrate.Nu se poate vorbi de democrație dacă cetățenii nu au posibilitatea să discearnă neîngrădit între diferite opinii politice în cadrul unor alegeri libere, dacă nu există posibilitatea schimbării guvernului prin mijloace pașnice bazate pe exprimarea liberă a poporului dacă drepturile individuale, inclusiv ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, nu sunt respectate, dacă nu există o separație a puterilor în stat și un sistem judiciar care să urmarească respectarea și aplicarea stricta a legilor.

Esența democrației-participarea poporului la conducere din totdeauna, membrii oricarei colectivitati sociale au tins sau nazuit la un stat politic care să le confere condiții prielnice pentru a se autoguverna sau cel puțin pentru a participa prin reprezentare, la procesul de conducere socială.

Emanciparea politică a individului, vazut desigur în plan geografic și social-istoric, a marcat o treaptă superioară pe calea progresului umanității, devenind una dintre piesele de baza ale sistemului universal de valori-umane.

18.Hayek,Ed. Institutul european,1998,p.105-116,citat de Adrian Paul-Iliescu,Curs filosofie politica,p.143.

Insăși noțiunea de democrație în care filosofii greci din secolele V-IV î.e.n. au asimilat și concretizat din punct de vedere politic o asemenea nazuință, a exprimat, în polisurile grecești forma de guvernare în care puterea era exercitată de către popor sau cu participarea substanțială a acestuia.

In ceea ce priveste noțiunea de popor trebuie precizat că acesta trebuie înțeleasă prin raportare la un anumit cadru geografic și social-istoric.

In vremurile străvechi chiar și în statele care au constituit un sistem de guvernământ democratic, poporul constituia doar o categorie, un segment militar sau politic din totalitatea populației chiar și în condițiile democrației sclavagiste ateniene din categoria socio-politică de popor, erau exclusi meticii, adică străinii stabiliți pe teritoriul statului atenian, femeile copii și scavii.

In filosofia grecească din secolele V-IV î.e.n ,strălucit reprezentată de gandirea lui Pericle, Platon, Aristotel,Demostene,ș.a.,puterea politică se exercita prin intermediul unor adunări ale cetățenilor,fiecare dintre ei fiind dator să exercite aceasta putere potrivit principiului că cetățenii sunt datori să participe în masură egală la rezolvarea treburilor politice ale cetății.Idealul secolului lui Pericle era crearea unui sistm de guvernământ în care individul angajat înainte de toate în problemele cetății sau ale polisului se supunea adunării poporului care era omnipotentă, ea luând cele mai importante hotărâri, inclusiv ostracizarea celor care se faceau vinovați de crime sau prezentau un pericol pentru polis.

Intreaga gândire politică a greciei antice este axată în jurul ideii și participării democrației.

Imaginand în secolul al IV lea î.e.n. „Stat ideal”19,Aristotel titanul filosofiei politice a lumii grecești în epoca sclavagistă punea accentul pe capacitatea și disponibilitatea cetățenilor de a îndeplini o funcție socială conferită de adunarea poporului, dar și de a se supune fără rezerve autorității acestuia.

Edificiul statal imaginat de filosoful grec se întemeia pe ideea că fiecare cetățean să fie succesiv guvernant și supus.

Am ținut să subliniez aceste valori ale democrației din cele mai vechi timpuri și până astăzi.Ținând cont că idealul democratic a fost legat de geneza partidelor fiind o luptă politică permanentă pentru rezolvarea conflictelor.

Unii autori sunt însă de părere că și Atena a cunoscut asemenea conflicte de acest gen,lupta politică dintre „partidul aristrocratic”și „partidul democratic”.Practic și în România dupa revoluția din 1989 tranformarea FSN în FDSN și apoi în PDSR s-a facut tot pe o cale a confruntărilor de idei dintre partidele democratice și partidele nedemocratice.

19.Ovidiu Trăznea, Filozofia politică, Ed. Politică,București,1986,p.98,citat de Cristian Ionescu,Drept constituțional și intituții politice,Ed. Lumina Lex,București,1997,p.294.

II.2.Impactul alegerilor 1996-2000, asupra PDSR

Rezultatele alegerilor locale din 1996 au reprezentat primul șoc care a zguduit reduta PDSR.Deși pe ansamblu, ca număr de mandate adjudecate, PDSR a reușit să-și păstreze prima poziție, distribuția acestora pe categorii-primării, consilierii locali și județeni-și pe zone-urbane și rurale-a arătat că partidul de guvernământ fusese practic înfrânt de opoziție.Spre exemplu, dacă față de CDR(Situată pe locul al doilea ca număr total de voturi),PDSR a câștigat mai multe mandate de primări,în schimb Convenția și-a extins dominația asupra primăriilor din mediul urban.Situatia tipică este cea a capitalei, care reprezintă a zecea parte din populația României, unde PDSR-istul Ilie Năstase a fost înfrânt de Victor Ciorbea, candidatul CDR.Totodată alegerile pentru consilierii judeteni sunt semnificative politic, pentru că pot fi comparate cu alegerile parlamentare, PDSR situându-se în urma CDR, principala forță a opoziției.

Eșecul din alegerile locale a fost semnalul clar că în lipsa unei reformări a partidului, PDSR va pierde și alegerile din toamna anului 1996.Dar reforma trebuia să înceapă chiar cu recunoașterea realității, cu asumarea înfrângerii electorale.Or, acest lucru nu s-a produs, și cu atât mai puțin reforma în sine.Liderii PDSR au refuzat să vadă în acest eșec propria vină.E drept, despre necesitatea reformării PDSR s-a discutat îndelung atât în perioada de până la alegerile parlamentare și prezidențiale cât și după consumarea acestora, dar liderii PDSR au dovedit că nu pot or nu doresc să treacă la fapte.

Tema reformei interioare a constitut totodată miza relațiilor lui Ion Iliescu cu PDSR. Din poziția sa de președinte al țării Ion Iliescu a sesizat mai acut nevoia unei schimbări de esența în interiorul și în politica PDSR.El era conștient că deteriorarea imaginii publice a PDSR va atrage și înfrângerea sa de drept candidat la președinția României.

De aceea, imediat dupa încheierea alegerilor locale, el le-a cerut liderilor PDSR să facă o „analiză responsabilă”a situației partidului, pentru a putea pregăti cum se cuvine alegerile generale.Pe 3 iul.1996, la Paltul Cotoceni a avut loc o întâlnire între Ion Iliescu și membrii ai Biroului Executiv al PDSR, consacrată tocmai acestui subiect.Președintele Iliescu s-a arătat nemulțumit de analiza alegerilor locale, solicitându-le liderilor partidului să meargă la adevaratele cauze ale înfrăngerii electorale, și a insistat asupra a doua cerințe: întâi, că demnitarii partidului să aleagă între politică și afaceri, iar în al doilea rând, că listele cu candidații parlamentari să fie întocmite după criteriile cinstei, corectitudinii, modestiei, credibilității și carismei competitorilor.El a avertizat că dorește să aibă ultimul cuvânt asupra listelor de candidați.Satisfacerea acestor cerințe era condiția ca Ion Iliescu să accepte să candideze la prezidențiale în numele PDSR.Aparent o formă de șantaj, tactica adoptată de Ion Iliescu era singura care putea da roade în condițiile specifice ale relației acestuia cu PDSR.Ion Iliescu, nu numai informal al partidului, ci și mentorul acestuia(„părintele spiritual al PDSR”),cum l-a numit Adrian Năstase, era

singura persoană care ar fi putut determina reformarea PDSR, iar amanințarea că ar putea lăsă PDSR de isbeliște constituia metoda cea mai eficienta în acest scop.E drept PDSR-istii dar și Ion Iliescu, nu credeau că acest divorț s-ar putea produce,cu adevărat, dar numai perspectiva lui era suficient de sumbră pentru ai mobiliza.

Intr-adevar, Conferința Națională Extraordinară a PDSR din 26 iul.1996,ținută la Palatul Copiilor din București, a aratat o altă față a partidului.Delegații, conformați directivei date de liderul lor spiritual, au avut intervenții mult mai critice față de activitatea partidului.Spre exemplu, Victor Hrebenciuc a făcut un adevarat rechizitoriu cu privire la modul în care PDSR s-ar prezenta în alegerile locale.Cu conștiința împăcată, participanții la conferință au trecut la momentul culminant: Votarea în unanimitate a propunerii ca Ion Iliescu din partea PDSR la un nou mandat prezidențial.Sosit în sala de conferințe după o oră de așteptare, Ion Iliescu le-a multumit participanților, dar nu a confirmat că vă candida din partea PDSR, ci doar acceptă bucuros să fie susținut de partid.

Deși mulțumit că PDSR-iștii i-au ascultat îndemnurile, Ion Iliescu era totuși circumspect: listele de candidați parlamentari abia urmau să fie întocmite.Oricum, în atmosfera de euforie generală nimeni nu a mai dat importanță nutănți președintelui și nici acesta nu a ținut să o accentueze mai mult.Prezența sa în premieră la un forum național al PDSR și mai ales acceptarea propunerii conferinței i-au facut pe PDSR-iști să considere că au trecut cu bine examenul la care i-au supus părintele lor spiritual.Pe de altă parte, anunțarea candidaturii lui Ion Ilieslcu a stârnit, cum era de așteptat, reacția critică a adversarilor săi.

Primul care a contestat dreptul președintelui în exercitiu de a candida din nou a fost Corneliu Vadim Tudor, fostul sau aliat, opinie pe care acesta a exprimat-o chiar în ziua Conferinței Naționale a PDSR.Ulterior ,după lansarea și depunerea oficială a candidaturii lui Ion Iliescu la alegerile prezidențiale, curtea constituțională a avut de soluționat contestațiile depuse împotriva acesteia.Verdictul, ce se constituia într-un precedent juridic, a fost cum bine se știe, favorabil lui Ion Iliescu.

Inceputul campaniei electorale a găsit PDSR într-o situație incomodă.Pe de o parte, reforma inițiată de Ion Iliescu s-a transformat în bătălia acerba pentru un loc eligibil pe listele parlamentare.In bună măsură, timpul și energia au fost consumate cu războaie fratricide, care au contribuit la accetuarea descrescătoare a popularității PDSR(în preajma alegerilor parlamentare sondajele de opinie indicau deja răsturnarea raportului de forțe în favoarea CDR).Pe de altă parte, raporturile sale cu celelalte partide parlamentare erau mai tensionate ca oricând, făcând imposibil orice dialog atât cu PD și CDR, cât și cu foștii aliați.Urmare, „PDSR se afla într-o izolare politică totală, în dezacord cu contextul politic al momentului”20 (o astfel de strategie a favorizat izolarea sa politică) și cu obiectivul declarat (cultivarea unei încrederi disproporționat de mare în victoria electorală a generat o dezamagire pe masură). Tot la acest capitol trebuie amintită și opțiunea pentru o

20.Alxandru Radu, Nevoia schimbării;un deceniu de pluripartitism în România,Ed. „Ion Cristoiu”,București,2000,p.81.

campanie electorală autonomă a condidatului Ion Iliescu, opțiune care venea în prelungirea atitudinii de independent cu care acesta a cochetat, dar nu avea o bază politică reală.Bicefalismul electoral practicat de PDSR-un centru electoral al partidului condus de Ovidiu Șincaim, și un altul al președintelui, cu Iosif Boda în frunte- s-a dovedit în cele din urmă a fi contraproductiv.

In aceste conditii, campania electorală a amintit de cea din 1990 prin virulența și negativismul ei.Locul confruntării ideilor și programelor a fost luat de războiul dintre candidați, iar cel al pozitivității propriilor soluții, de legarea vehementă a măsurilor propuse de adversari.De altfel și sensul votului dat de cetățeni a fost tot negativ, aceștia propulsând la guvernare fosta opoziție, prin refuzul de a mai gira politica PDSR.Dintre foarte multele exemple care se pot da, trei cred că sunt concludente pentru atmosfera electorală tensionată din toamna anului 1996: clipurile electorale, așa numita de presǎ „afacerea telefoanelor murdare”, așa cum a apreciat Ion Cristoiu într-unul din editorialele semnate (Evenimentul Zilei) din acea perioadă care denunța „pericolul unguresc” și „federalizarea României”.

Desfășurate pe 3 nov.1996, alegerile parlamentare au consemnat înfrangerea PDSR. Electorii l-au creditat cu doar 21,52% din preferințe la Camera Deputaților (față de 30.17% pentru CDR)și cu 23.8% la Senat (față de 30.7% pentru CDR).Ca urmare a redistrbuirii, proporția reprezentării parlamentare a PDSR s-a înbunătățit (26.53% din mandatele de deputați, respectiv 28.3% din mandatele senatoriale), dar ierarhia a rămas neschimbată.In fața eșecului parlamentar, liderii PDSR au minimalizat înfrângerea, subliniind faptul că partidul lor rămâne prima forță politică a țării.Teoretic, lucrurile așa stateau:în timp ce CDR, coaliție de șase partide (PNTCD, PNL, PNL-CD,PAR,PER și FER) se situau în jurul a 30% din voturi,PDSR, singur, obținuse cu doar 7-8 procente mai puțin.Această disribuție a voturilor i-a permis să aibă și cele mai puternice grupuri parlamentare, prin cei 132 de deputati și senatori PDSR.Astfel, grupul senatorial al PDSR număra 41 de membrii(față de cel al PNTCD+PAR+PER cu numai 30), iar grupul deputaților PDSR-iști ajungea la un numar egal -91- cu cel al PNTCD+PAR+PER+FER. Practic însă PDSR pierduse puterea, și acesta era aspectul esențial.Totodată, speranțele PDSR-iștilor erau alimentate de rezultatele din turul întâi al prezidențialelor (3 nov.), când Ion Iliescu s-a situat pe prima poziție, adunând 32.25% din voturile Românilor, rezultat care, în mod normal, s-ar fi putut reproduce în turul al doilea.De altfel Ion Iliescu, care a avut tăria de a felicita CDR pentru victoria sa parlamentară și-a argumentat câștigarea celui de-al doilea mandat prin necesitatea de a modera politica unui guvern de dreapta.

Numai că relitatea a fost cu totul alta.In turul al doilea, efectul izolării politice, necontracarat prin nimic de PDSR nici măcar în ceasul al doispezecelea, s-a facut simțit

din plin:în majoritatea lor,voturile celorlalți candidați prezidențiali din turul întâi au mers către Emil Constantinescu, care a strâns 54.41%, în timp ce pentru Ion Iliescu au votat doar 45.59%.Rezultatul votului a venit ca o „măciuca” asupra lui Ion Iliescu și a liderilor PDSR.Pe fețele lor se putea citi cu ușurință, așa cum au aratat reportajele televizate în direct din noaptea de 17 spre 18 noiembrie, surpriza și dezamagirea înfrângerii.

Marcat adânc de dublul eșec electoral, PDSR a avut nevoie de timp pentru a-și recăpăta vigoarea și încrederea în viitorul său.E drept, aceasta s-a datorat în mare măsură imensei deziluzii provocate de guvernarea CDR-USD-UDMR.Cât privește conduita PDSR ca partid de opoziție, aceasta a oscilat permanent între două tendințe contradictorii: opoziția constructivă și revanșa politică.

Pentru celălalt front rezultatele alegerilor din 1996 au fost cu mult mai favorabile. Urmând cu tenacitate politica structurată a sistemului partitist, oficializată cu priejul aceluiași scrutin.Mai întâi se cuvine a remarca instituirea unui nou echilibru politic.Ca și cel din primăvara anului 1992, el s-a centrat prin relația dintre front și CDR, numai că la un nivel mai jos și prin înlocuirea FSN de către FDSN.Diferența dintre poziția fostului front unitar și cea deținută de fracțiunea condusă de Ion Iliescu s-a contabilizat la FSN-Roman.Totodată, echilibrul politic s-a realizat dinou sub pragul majorității simple.Sub aspect doctrinar el era confirmat de simetria principalelor două formațiuni(stânga-FDSN,dreapta-CDR)ca și de apsența sau ponderea redusă a orientărilor politice extremiste.

Asadar, un echilibru politic nou, dar care confirma tendința de evoluție a partitismului anuntață de alegerile locale.Spre deosebire de 1990, când sistemul partitist era dezechilibrat, în 1992 el a devenit echilibrat, păstrându-și însă caracteristica fărămițăirii.Mai mult acest echilibru va fi reconfirmat de alegerile parlamentare viitoare, dovedindu-se astfel stabilitatea sistemului partitist conturat la începutul anului 1992.

Deși asupra fărămițării partitiste nu cred că mai este necesar să stărui, voi sublinia totuși că acestea continuă se reprezinte unul din elementele structurale ale sistemului.Spre exemplu, instabilitatea partidelor, a bazelor lor electorale a facut posibilă reapariția posibilă a voturilor pantru candidații campaniei prezidențiale.

In fine alegerile au confirmat și distribuția zonală a ponderii partidelor politice, regionalizarea poltică a țării menținându-și configurația.preluând cea mai mare parte a lectoratului FSN,FDSN și-a impus dominația în Muntenia și în mod deosebit în moldova, în timp ce CDR și-a păstrat supremația în Banat.In Transilvania și Crișana-Maramureși, UDMR și CDR și-au împarțit dominația PUNR conservându-și fieful clujean.Totodată PDAR și PSM au fost cel mai puternic reprezentate în Dobrogea, respectiv în Oltenia.Cât privește FSN, acesta s-a distins printr-o repartiție relativ uniformă a susținerii sale electorale în toate provinciile istorice.Pe de altă parte, municipiile au continuat să fie dominate de CDR, iar zonele rurale și ale orașelor mici, de FDSN.In Capitală, deși fieful electoral al CDR, FDSN s-a apropiat simțitor de aceasta, astfel că, spre exemplu, în

primul tur al alegerilor prezidențiale diferența dintre candidații celor două formațiuni politice a fost de numai 5% în favoarea lui Emil Constantinescu, ca în turul al doilea să se înregistreze aceeași diferență, dar de data aceasta în favoarea lui Ion Iliescu.FSN s-a facut remarcat dinou printr-o susținere uniformă atât în mediile rurale, cât și în cele urbane.

Același efect general al regionalizării politice a fost evidențiat și de turul întâi al alegerilor prezidențiale, iar turul al doilea l-a pus în evidență într-o formă și mai pregnantă .Practic, teritoriul tării s-a împărțit în două zone asimetrice:la est și sud de Carpați fieful lui Ion Iliescu, la nord și vest al lui Emil Constantinescu.Se poate concluziona că 1992 a reprezentat anul configurării sistemului de partide din România acestui deceniu. „Alegerile din 1996 nu au produs schimbări de substanță, ci numai de formă.”21

Pentru analiștii fenomenului politic românesc, alegerile din toamna anului 1996 au avut semnificația testului care a confirmat stabilitatea direcției de evoluție democratică a societății.Pentru prima oară după 1989 alegerile parlamentare și cele prezidențiale au fost câștigate de opoziție, în paralel cu balansarea puterii de la stânga către dreapta politică.

Din punct de vedere al sistemului partitist, alegerile nu au avut însă nici o semnificație deosebită.Nici una din datele sale esențiale nu a fost modificată:aceeași configurație a sistemului, aceeași actori politici, aceleași ideologii.

Totuși, o serie de schimbări s-au produs în special la nivelul sistemelor de aliante politice.Dinamica acestora a arătat că în timp ce partidele care s-au aflat la guvernare au abordat alegerile în mod independent, cele din opoziție s-au orientat către formule electorale comune, diferite ca nivel de integrare și competență.Mai întâi s-a produs dinou o modificare a compoziției CDR, prin înlocuirea PAC, PL 93 și PSDR de catre PNL, revenit în convenție după separarea aripii Câmpeanu.Cât privește UDMR, un alt „rebel” al convenției,statutul său special îi furniza o bază electorală suficientă pentru a ocupa în parlament o poziție similară cu cea din legislaturile precedente.In al doilea rând se cuvine remarcată constituirea primei și ,de altfel, singurei aliante de tip doctrinar:USD, avându-i ca parteneri pe PSDR și PD.Apoi și partidele minore au constituit alianțe electorale cu scopul de a-și majora șansele de acces în parlament,precum ANL-formată din PAC și PL 93-,ANLE-constituită din PNL (Câmpeanu) și partidul ecologiștilor, respinse de ANL-și UNC-formată din PUR,PDAR și MER-.Integrarea electorală a atins cote maxime după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, când toate aceste aliante, la care s-au adaugat și alte partide minore, au convenit să-l susțină pe Emil Constantinescu împotriva lui Ion Iliescu.Practic, se poate aprecia că, în premieră, eșicherul politic tindea a se diviza simetric după formula dreapta-stânga.

La alegerile parlamentare au participat la vot 13.088.388 de cetățeni, pentru camera deputaților și tot atâția pentru senat, dintr-un total de 17.218.654 de cetățeni înscriși pe listele electorale permenente.Și de aceasta dată s-a înregistrat un numar reletiv ridicat de

21. Alxandru Radu, Nevoia schimbǎrii;un deceniu de pluripartitism în România,Ed. „Ion Cristoiu”,București,2000,p.269.

voturi anulate-834.687 pentru camera deputaților, respectiv 785.977 pentru Senat-rod al defecțiunilor organizatorice, dar ponderea lor s-a redus la jumǎtate comparativ cu 1992. Rata de participare a depășit 70 de procente.Rezultatele au situat CDR pe prima poziție, cu circa 30% din sufragii, și PDSR pe poziția secundă, cu o medie de 22%.Practic, față de alegerile legislative precedente, cele două formațiuni și-au inversat locurile.In josul clasamentului ordinea a suferit și ea modificări, pe a treia poziție urcând PD, în .timp ce PUNR a coborât sub nivelul UDMR și PRM.

In total, în noul parlament erau prezente formal șase formațiuni politice, mai puține cu două decât în legislatura precedentă(de drept, numărul lor ajungea la 12, luând în calcul și cele șase partide din CDR-PNTCD, PNL,PNLCD,PAR,PER și FER).Astfel, alegerile au operat o anume simplificare a compoziției și structurii politice a parlamentului, și chiar a spectrului politic.Eșecul electoral al unor partide situate atât la dreapta, cât și la stânga, precum PSM, PS, PL 93 sau PAC, va avea urmări asupra reordonării sistemului partitist.Spre exemplu, partidele liberale vor reuși o reunificare mai amplă, iar PSM și PS vor fi nevoite să caute diferite formule de fuziune.

Pe de altă parte, trebuie notată și tendința de divizare a stângii, reprezentată de desprinderea ApR din PDSR, partid care ocupa o poziție importantă în intențiile de vot ale cetățenilor.Răsturnarea produsă de alegeri a avut drept rezultat o noua majoritate parlamentară și guvernamentală, constituită însă tot după tipicul celei vechi.Deținând doar o majoritate relativă în parlament, CDR a fost nevoită să facă apel la alte doua forțe politice-USD și UDMR-pentru a putea forma guvernul.Constituirea lui a fost înlesnită de colaborarea din timpul campaniei electorale, mai ales în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale,și în același timp îngreunată de diversitatea orientărilor doctrinare și a intereselor politice ale partenerilor.Din acest punct de vedere, așa cum s-a spus în dese rânduri, guvernul s-a format printr-o coaliție „împotriva naturii”.Aceste dificultăți s-au facut simțite chiar în procesul de constituire a guvernului, dar costurile lor au devenit pregnante în perioada urmatoare, generand numeroase crize în coaliție.Cea mai puternică dintre acestea s-a produs la începutul anului 1998 și s-a soldat chiar cu schimbarea guvernului.

Așadar, în urma alegerilor parlamentare s-a realizat un nou echilibru politic, dar în cadrele aceluiași tip de sistem partitist.PDSR a trecut în opoziție, în CDR a urcat la putere, însă structura parlamentului a rămas minoritară.Totodată, ceea ce inițial parea a fi o divizare simetricț a eșicherului politic după formula dreapta-stânga a alunecat către o divizare asimetrică, de tip centru-dreapta-stânga.In plus, coaliția guvernamentală a ezitat mereu între o politică de tip liberal,cerută de interesele economiei românești, dar și de organismele financiare internaționale, una de tip conservator și o alta, social-democrată. Paradoxal, partidul cel mai „liberal”al coaliției a fost social-democratul PD.

In ce privește alegerile prezidențiale, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în primul tur a fost ușor superior celui a participanților la turul al doilea,

dar și numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale a fost mai ridicat în acest din urmă tur.Ca și la precedentele alegeri, campaniei electorale prezidențiale i s-a acordat o importanță excesivă, sugerându-se astfel ideea că România va trebui să devină o republică de tip prezidențial.Numărul competitorilor angrenați în cursa electorală a fost foarte mare, cu mult peste cel normal, numai puțin de 16 români sperand a ajunge la palatul Cotroceni.Ca fapt divers, printre aceștia s-a numărat și un tămăduitor care a promis că vindecă România.

In turul întâi, Ion Iliescu s-a situat pe prima poziție, secundat în de aproape de Emil Constantinescu, care însă avea avantajul lărgirii bazinului electoral propriu prin alianțele încheiate de CDR.Fructificând acest avantaj, candidatul convenției a reușit să-l devanseze cu 10 procente pe Ion Iliescu.Victoria lui Emil Constantinescu a contribuit la calificarea României în grupa țărilor a căror democrație a fost validată prin testul dublei răsturnări.

In legatură cu aceasta, trebuie notat un fapt absolut inedit, care a contribuit și el la consolidarea notei democratice obținute de România.In mod paradoxal, constituția și nici un alt act juridic nu prevede procedura și nici termenul de predare a puterii de către președintele în exercițiu.La limită, presedintele ales ar fi putut fi împiedicat să-și intre în atribuții, atâta vreme cât nu există nici o rigoare legală care să sancționeze o astfel de situație.Spre lauda democrației românesti, predarea puterii efectuată pe 29 nov.1996-a decurs în condiții firești, actul în sine căpătând valoarea unei cutume politice.

In fine, alegerile din noiembnrie 1996 au confirmat o altă „tradiție”politică istituită în 1992,anume votul negativ.Este un fapt evident că nu CDR a câștigat, ci PDSR a pierdut alegerile.După cum arătau atunci sondajele de opinie, tot sancțiunea negativă este cea care a stabilit un nou echilibru politic încaă înainte de terminarea mandatului 1996- 2000. „Deprecierea serioasă a popularitații CDR a propulsat PDSR pe locul întâi în intențiile de vot ale cetățenilor, indicând posibilitatea unei noi răsturnări politice în anul 2000.”22

In continoare prezint evoluția alegerilor din anii 1992-2000.

22. Alxandru Radu, Nevoia schimbǎrii;un deceniu de pluripartitism în România,Ed. „Ion Cristoiu”,București,2000,p.273.

„Alegerile din 1992 au schimbat puternic situația:de atunci încoace nici un partid nu a mai avut majoritatea absolută,iar numarul de partide cu reprezentare parlamentară s-a redus treptat ajungându-se ca astăzi să existe propriu-zis numai cinci.”23

23.Adrian Miroiu, Lazǎr Vlǎsceanu,Democrația ca proces.Alegerile 2000,Ed. Trei, București,2001,p.60.

„…multiplicarea grupurilor de interese va putea duce la fracționări ale partidelor existente, dar și la apariția unor mișcări sociale care, neregăsindu-se reprezentate pe actuala piață politică, vor încerca să se transfigureze în partide politice care sa reușească accederea în parlament.”24

24. Adrian Miroiu, Lazǎr Vlǎsceanu,Democrația ca proces.Alegerile 2000,Ed. Trei, București,2001,p.74.

II.3.Partidul Democrației Sociale din România în opoziție .1997-2000(Revirimentul PDSR)

In cei partu ani care au trecut de la alegeri PDSR a încercat totul pentru a redobândi poziția pierdută.Alianțe cu alte partide,moțiuni împotriva guvernelor CDR,USD,UDMR, părăsirea sedințelor parlamentare, până la organismele internaționale, finanțarea alegerilor anticipate schimbarea radicală a pozitiei în privința proprietății, colaborarea punctuală a partidelor aflate la putere,dar toate acestea nu au putut convinge că proiectul său politic este mai bun decât cel al guvernelor anterioare.Și totuși anul 1999 a adus revinimentul mult sperat al partidului lui Ion Iliescu.Sonajele din cursul acestui an(1999) au marcat creșteri spectaculoase, în fapt dublarea cotei electorale a PDSR.Dacă alegerile parlementare ar fi avut loc la sfârșitul anului 1999,PDSR nu numai că le-ar fi câștigat, ci chiar ar fi putut guverna singur.Cele 46 de procente cu cât a fost cotat de barometrul curs (nov.1999) însemn de fapt peste 50% din mandatele parlamentare.

Dar PDSR nu are nici un merit în acest reviriment.In politica sa, în structura sa organizatorică nu s-a schimbat nimic,semnificația care sa motiveze ascensiunea în sondaje.Ca și în 1996, el este doar beneficiarul unei sancțiuni negative.

In lipsa unor soluții politice alternative, afectați de politica pauperizantă a coaliției CDR,USD,UDMR,cetățenii au ca singur punct de reper nivelul de trai din timpul guvernării Văcăroiu.Marea lor majoritate face un calcul simplu, în 1996 costul vieții era mult mai mic decât astăzi.

Prin urmare, o parte din electoratul care a votat în 1996 pentru promisiunile CDR s-a reorientat către PDSR.E drept atunci exista un procent ridicat al nehotărâților, deși structura acestui segment electoral așa cum aratau sondajele era favorabilă PDSR.In schimb aflându-se în creasta noului val electoral, PDSR a revenit în forță pe scena politică.Spre exemplu unul dintre liderii săi nu s-a sfiit să ameninte că odată ajuns la putere, PDSR va modifica toate legile adoptate în ultima legislatură fără acordul său.Dar măsura efervescentei PDSR-iste a fost dată de Conferința Națională a partidului dasfașurată pe 9 oct.1999, pentru pregătirea careia s-a cheltuit multa energie.Proaspăt dotat cu un institut Social-Democrat, încurajat și de rezultatele unui sondaj de opinie politică, comandat special, cu o participare masivă-circa 5000 de delegați și invitați amintind de vremurile bune, și cu un impresionant volum de documente politice, PDSR a ținut să arate imaginea unui partid puternic, stăpân pe situație și gata să preia frâile guvernării.Mesajele conferinței în cuvântul principalilor lideri, au fost cuprinse în mod special de „cerințele pieței .”25 Pe lângă confirmarea programatică a deja

25.Alexandru Radu,Nevoia schimbării un deceniu de pluripartitism în România, Ed. Ion Cristoiu,București,2000, p.101.

anunțatei schimbări de atitudine în problema proprietății(„proprietatea privată stă la baza economiei de piață”)scria atunci în statutul partidului.Programul guvernamental al PDSR s-a distins în primul rând prin retorică.Spre exemplu cuvantul „reformă”a fost eliminat din limbajul documentelor,fiind înlocuit cu „reconstrucția”sau „dezvoltare”.Totodată principalul progres avut în vedere de PDSR se referă la reindusrializarea țării,ca replică la ceea ce PSDR-iștii au acuzat a fi politica de dezindustrializare promovată de coaliția CDR,USD,UDMR.PDSR considera că social-democrația nu poate promova decât o politică orientată spre cetățean.De aceea el pune cetățeanul în centrul atenției instituțiilor statului, al politicilor și acțiunilor sale, ca partid de guvernământ.

Viața politică din România stă sub semnul adoptării, în 1991, a unei constituții moderne, care consacră forma de guvernământ republicană și care a pus bazele unui sistem politic democratic.Obiectivul pe care PDSR îl urmarea era acela de a consolida construcția democratică în România, în conformitate cu principiile constituției.

Democrația care caracterizează regimul politic, împreună cu opățiunea republicană,constituie valori politice fundamentale.Ele sunt în armonie cu valorile specifice social democrate, care-i definesc actiunea ca partid politic.

Reformarea economiei terbuie să ofere economiei de piață toate mijloacele necesare pentru a domina relațiile economice și pentru a permite realizarea obiectivului strategic- aderarea la Uniunea Europeană prin apropierea și compatibilizarea cu modelul de piață al Uniunii.In momentul de față ca urmare a dispariției sistemului comunist omenirea a dobândit o unitate a procesului productiv care nu existat înainte.Inregul madiu economic este dominat de mecanismele economiei de piață, care funcționează în condițiile noi ale unei economii informatizate și al unui model post-industrial de sociatate.

Statul social este inseparabil de realizarea unei economii sociale de piață. Funcționarea eficientă a societății în optica PDSR, trebuie sa ducă la antrenarea procesului de polarizare bogati-săraci, pe care acumularea capitalului și regulile economiei de piață o presupun și o creeză.De aceea, se optează pentru economia socială de piață.Ea este o economie de piață bazată pe o masivă privatizare și pe stimularea initiațivei particulare, cu o puternică componentă de protecție socială, realizată printr-un intervenționism eficient al statului în interesul celor mulți.

Mecanismul economiei sociale de piață se bazează pe o dublă reglare:piața, pe deoparte, care are propriile mecanisme, pe de alta parte, intervenționismul statal, economico-financiar, cu suport și motivație dublă ca proprietar al unui important sector economic și ca element al supra-structurării, cu un rol deosebit în asigurarea echilibrului general al societății. „O altă componenta este forțarea unor piețe pentru industria mentinuăa în nucleul tare al sistemului indusrial.”26

26.Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița,Starea de fapt,Ed. Nemira,București, 1996,p.99.

Statul social asigură echilibrul funcțional al unei economii sociale de piață, prin planificare orintativă și mecanisme de stimulare a pieței, după cum asigură redistribuirea bogației sociale, pentru a atenua polarizarea și asigurarea securitații sociale.Consider că cetățenii au dreptul la securitate socială datorită calității lor de cetățeni,securitatea socială fiind un drept al lor.De aceea se vor respecta cu consegvență prevederea constituțională conform căreia:

„Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”.Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate, platit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de somaj și de alte forme de asistență socială prevazute de lege.

Acestor prevederi li se adaugă altele din constituție(dreptul la viață,la învațătură,la ocrotirea sănătătii,protecția sociala a muncii, protecția copiilor și tinerilor,protecția persoanelor handicapate),ele formând un sistem de securitate socială.

Modernizarea eficientă,creșterea economică susținută și creșterea veniturilor pe locuitor nu pot fi realizate decât prin îmbinarea de „libera inițiativă”27și intervenție statală.Pentru a asigura schimbarea cu cât mai puține costuri sociale și pentru a restabili responsabilitatea pentru binele comun,este nevoie ca în domeniul pieței să se manifeste forță socială care să orienteze piața spre scopuri economice și sociale bine definite și să elimine consecințele nedorite ale funcționării pieței.Fără acestă corecție din partea societății, dezvoltarea riscă să devină distorsionată sau chiar de tip mafiot deci antiumană și antisocială.

Intervenția trebuie sa fie transparentă și permanent controlabilă.Numai în felul acesta intervenția poate fi realizată în interesul cetățenilor, fără a eșua iî birocratism sau clientelism politic și fără a permite fenomene de corupție.

Corupția este favorizata de existența unui sistem statal hipercentralizat.Ea este restrânsă dacă se asigură descentralizarea, precum și funcționararea economiei de piață care elemine posibilitatea existenței unei economii paralele, subterane și a surselor de întreținere a corupției.

Diferențele dintre persoanele aflate în aria sărăciei, în cea a vieții decente și cea a traiului îmbelșugat sunt foarte mari.Cei mai mulți se percep ca fiind în zona sărăciei și într-adevar acolo se află.Mai mult, din 1997 până în 2000 a crescut în mod constant proporția celor care percep sa fie sărăci, adică a nu avea resurse pentru strictul necesar sau pentru un trăi decent.Atunci când compară situația economică a propriei gospodării din anul 2000 cu cea din 1990, 36% o apreciază ca fiind mai proastă.Numai 24% consideră că situația economică a propriei gospodării era mai bună în 2000 ca în 1990 (BOP-FSD, mai 2000) procentul nemultumiților de felul în care trăiesc a crescut constant și semnificativ de la 59% în iun.1997,la 63% în iun 1998 și la 76% în mai 1999,respectiv

27.Platforma-Program a Partidului Democrației Sociale din România,București,1995,p.43

75% în mai 2000. Poate că profunzimea sărăciei nu era foarte mare, din moment ce

calculele au probat că deficitul de consum al gopodăriilor sărace era relativ mic(25% sub pragul de sărăcie),coeficientul Gini pentru populația sărăca era redusă(circa 0.1)iar indicele de severitate a sărăciei nu era mai mare de 3.56% în 1998.

Totuși, efectele subiective ale sărăciei dupa ieșirea dintr-o societate relativ egalitară sunt foarte puternice, nefiind însoțite nici de o cultură a inițiativei pentru a evada din sărăcie, nici de o politică a dezvoltării sau protecționistă bine dirijată.

Când prospectam opiniile privind sursele bogației altora și cauzele sărăciei altora, convergențele se stabilesc pe o traiectorie ce merită analiza teoretică și reflecția politică.

.

Referitor la sursele bogăției observăm că în opiniile oamenilor, munca și meritul personal ar ocupa un loc marginal, pe când relațiile și încălcarea legii sunt percepute de cei mai mulți ca fiind surse proeminente.Pentru cine?Aflăm raspunsul din datele prezentate în tabelul următor:

Asadar cei care au beneficiat cel mai mult de trecarea la economia de piață,noii îmbogățiți, ar fi cei cu funcții de conducere politică sau managerială,oameni necinstiti foști activisti de partid sau străini.A fi cetățean obișnuit, harnic, cu inițiativă, cinstit, înseamnă a cădea, în opiniile oamenilor în planul sărăciei.Corupția s-ar manifesta cu cea mai mare amploare în sectorul de stat (pentru 63% dintre oponenți), în guvern (59%), în sondajul post-electoral întreprins în 27 noi.2000 de Metro Media, Transilvania,42% dintre alegători opinau că primul lucru pe care ar trebui să-l facă noua guvernare după alegeri este „pedepsirea corupților”.28

Procesele profunde, complexe și contradictorii, care s-au manifestat în societatea

Românească după decembrie1989, au afectat nu numai natura regimului politic și modul de exercitare a puterii, ci și omul prin condițiile sale de viață, modul său de manifestare, precum și răspunsul social la nevoile și aspirațiile sale.

28.Lazar Lăsceanu, Adrian Miroiu, Democrația ca proces.Alegerile 2000,Ed. Trei, București,2001,p.39.

Conștient de neîmplinirile pe care o parte a populației le resimțea în perioada 1997-2000, PDSR a avut în vedere promovarea unei politici sociale al cărei mesaj consta în angajarea consecventă pe drumul consolidării democrației unei dezvoltări umane și durabile.In fundamentarea și promovarea politicii sale, PDSR are în vedere:protecția demnității umane, universalizarea măsurilor de politică socială, promovarea principiilor solidarității și justitiei sociale, eliminarea oricărei forme de discriminare, promovarea parteneriatului social, ca mijloc de control și eficientizare a tuturor măsurilor de politică și protecție socială adaptarea în direcția mobilizării și participării tuturor forțelor sociale la relansarea creșterii economice, descentralizarea politicii de protecție socială și angrenarea în activitatea de protecție socială a agentilor economici, a unităților administratiei publice locale, a tuturor instituțiilor guvernamentale și a celor neguverna-

mentale.Prin politica sa , PDSR a încercat să răspundă eficient sfidărilor tranziției care au modificat profund societatea românească, între care restructurarea și retehnologizarea, privatizarea, transformările de proprietate din agricultura, solidaritatea socială, consolidarea societății civile.Pentru PDSR problema centrală a dezbaterii publice a fost axată pe restructurarea societății, care trebuie să devină compatibilă cu cerințele unei societati postindustriale si informaționale moderne, obiectiv prevăzut să se realizeze pe termen mediu și lung.

Dezvoltarea noului mecanism economic în societatea românească a fost concepută de PDSR în strânsă legatură cu finalitatea socială a politicii economice: ameliorarea calității vieții și perfecționarea protecției sociale, realizarea unui „contract social” între stat și cetățean, între toți indivizii țării, fundamentat pe dialog și consens bazat pe solidaritate, pe o repartiazare echitabilă a profitului în societate, pe responsabilitate socială și de implicare asumată.

Noul standard de civilizație spre care aspiră România trebuie să aibă un cost suportabil al schimbării, asigurat printr-o creștere economică sustinută.

„A găsi o formă de asociație care să se apere și să se protejeze cu toată forța comună persoană și bunurile fiecărui asociat și în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu totii, să nu asculte decât el însuși și să rămână tot atât de liber ca și mai înainte”.29

Aceasta este problema fundamentală, a cărei soluții este contractul social.

Astfel PDSR a încheiat un mandat de patru ani în opozitie 1997-2000 profitând de eșecul politicii promovată de conducerea CDR, care în anul 2000 a pierdut alegerile parlamentare și prezidențiale.

29.Jean-Jacques Rousseau,Contractul social,Ed.Antet,2000,p.15.

CAPITOLUL III

Afirmarea identității Social-Democrate

III.1.Fuziunea cu Partidul Social Democrat din România (PSDR) și relatiile cu Internaționala Socialistă.

Partidul Social Democrat(PSD) s-a născut prin fuziunea dintre PDSR și PSDR.A fost consolidat un curent de opinie politică și o stare de spirit social-democrată, cu adepți, susținători și simpatizanți în toate structurile sociale, în egală măsură, prin fuziune arătându-se că sunt exponentul intereselor „clasei sociale”( muncitori, intelectuali, funcționari) , „clasei de mijloc”(proprietari și antreprenori agricoli),al femeilor, al pensionarilor al grupurilor sociale defavorizate.

Partidul Social Democrat este continuatorul modern al valorilor și tradițiilor mișcării social-democrate din România, precum și a idealurilor revoluției din decembrie 1989.

Pe termen scurt și mediu România trebuie să realizeze standardele pentru inregrarea în structurile instituționale Europene și Euro-Atlantice.Aceasta este problema fundamentală a țării.

Ce este și ce-și propune PSD rezultat al fuziunii PSDR, urmaș al social-democrației „istorice”din România cu PDSR cel mai puternic partid de după 1989, trecut și el printr-o serie de schimbări, PSD se caracterizează drept o forță politică nouă, de centru-stânga, angajată în realizarea unui proiect politic social democrat.

„PSD crede că strategia social-democrată oferă soluțiile necesare pentru a asigura atât succesul transformărilor înterne, cât și integrarea cu succes, în beneficiul societății, în procesele de globalizare”

Este sarcina social-democrației românești să ducă la bun sfarșit tranziția economică și socială, să finalizeze procesul de privatizare și să reorganizeze sectorul public pe baza principiilor de eficiență sș competitivitate economică.

Pentru a ajunge aici, prioritățile guvernării social-democrate sunt: relansarea economiei, reformarea instituțiilor, modificarea constituției și a sistemului electoral.

Reprezentanții social-democrațiilor europeni au salutat fuziunea și i-au felicitat călduros pe liderii PDSR și PSDR pentru acest important pas.

Aceasta presupune că PSD trebuie să se manifeste ca un partid deschis atât față de oameni, de societate, cât și față de idei.Dezbaterea, dialogul și competiția între idei și

curente, întelegerea succeselor, analiza și eliminarea erorilor, cunoasterea permanentă cât

mai profundă a realității, constituie surse de putere, de credibilitate, cosolidând locul pe care partidul îl ocupă în spațiul politic în opțiunile cetățenilor.

Progranul politic al Partidului Social Democrat este structurat pe valorile democrației, libertatea, echitatea și justiția socială, solidaritatea.PSD este conștient că va reuși în demersul său numai dacă va crea o societate a egalității sanselor pantru toti, o societate în care să existe mai mult respect pentru om și mediul înconjurător.

Redefinirea politicii prin asigurarea unor posibilități reale de participare activă asigură nu doar suportul democratic al guvernării, ci chiar bazele bunăstării.Dacă politizarea cetățenilor poate conduce la situații instabile, absența ei duce la oligarhie și autoritarism.Increderea în capacitatea cetățeanului de a oferit soluțiile optime, dublarea acestora de către partidele politice grupuri de interese reprezentative și responsabile, asigură participării, prin adaptarea permanentă a instrumentelor în care se bazeaza-informația corectă, educație și participare organizațională-un real spațiu de manifestare.

Distincția public-privat forjată de Hannah Arend în „Condiția omului modern”relevă, plecand de la modelul polisului grecesc, importanța și chiar proeminența, spatiului public, în care cetățenii se exprimă în raport cu spatiul privat, considerat ca loc unde se afirmă apartenențele sociale de famiie la un grup sau clasa.

„Spațiul public este un spatiu al libertății în care determinismele sociale caracteristice spațiului privat sunt înlocuite cu un demers rațional care fondează solidaritatea cetățenilor orientați către realizarea binelui comun.”30

PSD considera că problema capitală a României o reprezinta modernizarea de ansemblu a societății reducerea decalajelor economice față de statele dezvoltate ,integrarea demnă a țării în structurile euro-atlantice, racordarea la procesul globalizării, ridicarea standardului de viață al populației.Intrega civilizație umană se află în prezent la un moment de rascruce.Se contureaza un nou tip de economie și de societate, în care factorii dezvoltării devin cunoașterea, informația, tenhnologiile de varf, potențialul uman și cultural.Romania trebuie să valorifice cu prioritate asemenea componente socio-economice, menite să-i sporească potențialul modernizării în contextul globalizării.Se reevaluează conținutul și sensul tansformărilor structurale aflate în curs, din perspectiva acestor schimbări de lungă durată.

Modernizarea și dezvoltarea societății românești reprezintă esența programului politic.Principiile și obiectivele de politică economică, socială și internatională pe care și le-au propus sunt subordonate acestui țel.

Partidul Social Democrat este un partid modern care promoverază valorile și principiile stângii democrate și reformatoare.Programul politic concepe realist și pragmatic modernizarea și dezvoltarea durabilă a româniei, pornind de la ideea că numai îmbinarea orientării spre eficiența economică și profit cu dimensiunea socială și umană a

30.Cristian Pîrvulescu,Politici si Instituții Politice,București,Ed.Trei,2002,p.31

progresului oferă șanse egale de acces pentru largi categorii sociale, la exercitarea unor drepturi cetățenesti universale precum dreptul la educație, la sănătate sau la muncă.

Nu a avut loc în toți acești ani o restructurare reală a fostei societăți socialiste.In măsura în care societatea s-a schimbat, a făcut-o sub presiunea constrângerii exterioare, mai ales economice și politice.

In același timp, a dus o cruntă bătălie pentru conservarea relațiilor societății socialiste într-un context politic nou.Principalul mecanism social utilizat a fost marginalizarea unor grupuri sau categorii sociale iar uneori a unor comunități.Aceasta bătălie pentru conservare s-a purtat pe două direcții principale:

a)Menținerea controlului administrației (centrale sau locale) asupra principalelor resurse și distribuirii lor;

b)Menținerea industriei socialiste.

Aceste două direcții sunt complementare.Industria socialistă, adică oamenii,relațiile și resursele existente în domeniu, nu poate fi menținută fără restructurări fundamentale decât dacă mașinăria administrativă continuă să aspire resurse din alte domenii și să le introducă în sistem.In același timp, administrația nu-și poate păstra putearea și influența pe care o are acum dacă nu se sprijină pe colosul care este iondustria socialistă.Pentru conservarea industriei socialiste s-au aliat administrația, cu managementul industrial cu muncitorii, organizați în sindicate și cu acea elită a sectorului producției industriale a intreprinderilor proprietate de stat.

Sistemul social al industriei socialiste s-a retras treptat adoptându-se la reducerea drastică a resurselor alocate.Tabelul de mai jos ne dă o imagine a cum anume s-a făcut această retragere, care au fost sectoarele abandonate și care cele protejate cu orice preț.

Păstratrea unor sectoare economice importante este prețul plătit pentru salvarea nu a industriei românești, ci a caracterului socialist al nucleului dur al acesteia.

Rezultă din tabel că primele domenii abandonate au fost agricultura și silvicultura, construcțiile și transporturile.

Politica socială de dupa 1990 ar putea fi sintetizată în câteva afirmații tari, referitoare în special la muncitori :(1) Să nu lucrezi la stat;(2)Dacă lucrezi la stat , să nu lucrezi în industrie;(3)Dacă lucrezi în industrie , să nu lucrezi în regiile autonome;(4)cel mai rău este să fi muncitor în sectorul privat.

„Marea schimbare de strategie care a avut loc după 1989 a constat în renunțarea la a salva întreaga industrie, eforturile facute concentrându-se asupra salvării acelui nucleu industrial care este eficient pentru producere și a structurilor sociale și a celor de putere”.31

31. Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița,România starea de fapt,Ed. Nemira,București, 1996,p.97.

Acțiunea și concepția politicii PSD sunt rezultate din dialogul promovat al valorilor generoase ale social-democrației cu dificultățile, neîmplinirile decalajele societăților contemporane.Atunci când evaluăm o problemă reală, fie ea macro- sau micro-socială, trebuie să avem în vedere întotdeauna,orientată de valori precum egalitatea și responsabilitatea, solidaritatea și justiția socială, drepturile omului și democrația.

Societatea modernă, deschisă în spre cetățenii ei nu poate funcționa în apsența mecanismelor sociale care să asigure șanse egale oamenilor pentru a-și manifesta resursele, opțiunile personalitatea.

Lumea de astazi se confruntă cu probleme grave generate de reconstrucția sistemului mondial de putere și de securitate ca urmare a globalizării, a schimbărilor geostrategice provocate de dispariția sistemului comunist.

Printre aceste probleme identificăm:sărăcia și șomajul, persistența discriminărilor, mai cu seamă în regiunile sărăce și subdezvoltate, agravarea factorilor de risc în conservarea ecosistemului ca urmare a poluarilor multiple, apariția a noi forme de tensiuni sociale și conflicte armate cu caracter local.

In Europa Centrală și de Est, ca urmare a tranziției în spre modernitate, persistă o serie de dificultăți specifice.Deși s-au facut progrese, iar societatea românească nu mai este aceeași ca în 1989, trecerea la un nou mod de societate și civilizație nu este lipsita de obstacole.

In România există sărăcie și sărăcie extremă,este poluare, mecanismele economiei de piață nu functionează încaăla parametrii normali, ne confruntăm cu lacune legislative, corupția și nesiguranța cetățeanului au ajuns fenomene sociale.In fața acestor probleme obiectivele partidului sunt prioritare.

Nu s-a avut în vedere după revoluție să se construiască o societate de supraviețuire. Nu a existat un proiect al ei și nici un plan urmărit pe față sau pe ascuns, de grupuri politice, de conducători administrativi sau de organizații ale societății civile.Mai de grabă, lipsa unui proiect social, ori care ar fi fost acesta, a favorizat evoluția către o societate de supraviețuire.Ea a aparut aproape pe neobservate, ca o consecință neintenționata a unor acțiuni și măsuri care urmareau altceva. In toata aceasta perioadă, grupurile, instituțiile și adesea chiar indivizii izolați s-au mișcat autonom, urmărind toți două obiective principale: (1) să-și redefinească pozitia și statutul în noua societate pe cale de a se naște, (2) sa participe cât mai mult cu putință la împartirea avuției și a resurselor fostei societăți care se destrămase.

„Cei care acumulasera capital pe ascuns, încă din regimul trecut, au putut profita de golul legislativ și instituțional din primii ani de dupa revoluție pentru a intemeia miniimperii comerciale și averi remarcabile.”32

32. Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița,România starea de fapt,Ed. Nemira,București, 1996,p.18.

Dezvoltarea democrației prin perfecționarea sistemului instituțional și prin diversificarea modalităților de participare a cetățenilor la viața publică a asigurat o functionare normală a parteneriatului social, al dialogului dinre putere și societatea civilă.

Instituțiile publice în slujba cetățeanului, prin reformarea serviciului public, a autorității executive si a celei administrative astfel încat lupta împotriva corupției și principiul „nimeni nu este mai presus de lege”33 să devină realitate.

PSD este pentru un stat de drept care să prevină modificarea manifestarea extremismului.De asemenea, militează pentru raspandirea valorilor umaniste ale culturii și pentru afirmarea mentălităților și conduitelor deschise în spre dialog, întelegere și colaborare între oameni și civilizații.

Susținerea reformelor care favorizează integrarea demnă a României în Uniunea Europeană și în NATO, se înscrie pe aceste coordonate ale sistemului relațiilor internaționale reprezentate, pe termen mediu și lung privind șansa modernizării societății românești.

In domeniul social, PSD susține ideea unei schimbări radicale de mentalitate, aceasta constând în necesitatea transformării nevoilor și intereselor cetățeanului din punct de plecare pentu producerea de bunuri și servicii, dar și în scop final având un criteriu de evaluare al tuturor raporturilor, fie ele politice, economice, sociale, culturale, educaționale sau administrative.

PSD își propune ca procesele tranziției și ale reformei, în general, să dobandească, în mult mai mare măsură, o perspectiva socială, impunându-se la renunțarea reducționismului economic de până acum al acestora.Oamenii trebuie să se lege de natura de reforma, de schimbările politive și sociale, să le ofere șanse mai mari și condiții de viață mai bune.Reformele nu trebuie vazute ca un scop în sine, ele fiind doar mijlocul prin care se indeplinesc aspirațiile legitime pentru o viață decentă. In caz contrar, reforma se va face împotriva cetățenilor și nu în beneficiul acestora.

Spre deosebire de concepțiile socialiste clasice, social-democrația contemporană are trasăturile distincte:abandonează egalitarismul economic absolut „Societatea perfectă nu trebuie să fie preocupată de o repartizare egală a câștigurilor.”34

Constituția, o bună parte a cadrului legislativ și principalele instituții democratice sunt creații ale primilor ani ce au urmat revoluției.Intre timp, societatea s-a transformat fundamental.Legislația trebuie dezvoltată în consens cu noile realități din economie și din sectoarele sociale.

Instituțiile statului de drept sunt chemate să garanteze libertățile politice și civice să administreze eficient viața socială, să rezolve problemele cetățenilor.In domediul instituțional se are în vedere câteva direcții prioritare: consolidarea statului de drept, diminuarea riscului de a putea diminua, modifica arbitrar raporturile constituționale dintre puteri, de a deforma realitățile dintre guvern și puterea legislativă, de a deteriora

33.Programul politic al Partidului Social Democrat, București,2001, p.13.

34.J.K.Galbraith, Societatea perfectă,Eurosong Book,1997,p.32.,citat de Adrian Paul-Iliescu, Doctrine politice, București,2001,p.33.

raporturile dintre majoritate și opoziție, de a încălca libertăți politice și civice.

Din punct de vedere al politologiei, constituția a fost definită de pildă , ca fiind ansamblul normelor politice și legale fundamentale care prescriu regululile de guvernare.

In opinia unuia dintre fondatorii constituționalismului american, James Madison „scopul oricărei constituții politice este or trebuie să fie, în primul rând să obțină pentru guvernanții care posedă cea mai mare înțelepciune de a discerne și cea mai înaltă însușire de a conduce, binele comun al societății, iar în al doilea rând, să ia cele mai eficiente măsuri de prevedere pentru ai păstra pe acești virtuoși cât timp necesită conducerea”.

Din pinct de vedere sociologic, constitiuția reprezintă un pact social (acord rational încheiat între oameni) intervenit între guvernanți și guvernați, prin care acestora din urmă

li se garantează un sumum de drepturi în schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă și a dominației la care sunt supuși de guvernant, fără însă ca aceasta să devină tiranie.Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură instituțională (instituțiile politice sau autoritățile publice) organizată pe principiul separației puterilor și al verificărilor reciproce prevăzute de asemenea în constituție.

Caracterul pactului social poate să difere, după cum ne situăm pe pozițiile unei guvernări absolute (de tipul celei preconizate de Thommas Habbs în Leviathan) sau dimpotrivț, a unei guvernări democratice (de tipul celei preconizate de J.J.Rousseau în Contractul social).

Intr-o concepție autentic democratică esenta constituției în reflectatrea poilitico-juridicaă a condițiilor socoal-istorice existente într-o societate, la un moment dat, precum și a intereselor sociale, fundamentele națiunii, privite din perspectiva procesului de cucerire prin competiție electorală democratică a puterii și exercitarea acesteia pentru înfaptuirea „binelui comun.”Scopul unei constituții scria, în acest sens, sociologul Dimitrie Gusti, este „de a formula politic și juridic în mod solemn psihologia socială, starea economică, dezideratele dreptății sociale și aspirațiile etnice ale națiunii.”35

PSD considera că locul său este în Internaționala Socialistă alături de celelalte partide social-democrate din întreaga lume care au aderat la principiile și valorile social-democrației europene.

35.Dimitrie Gusti,In contituția din 1923 în dezbaterea contemporanilor, Humanitas, București,1990,p.21.,citat de Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. Lumina Lex,1997,p.116.

Un scurt istoric al Internaționalei Socialiste

Internaționala Socialistă a fost creată în anul 1951, la conferința de la Frankfurt pe Main (30 iunie-3 iulie) și reunește 143 de partide socialiste, social-democrate, laburiste, de pe toate continentele.

Sediul Internaționalei Socialiste se află la Londra.

Obiectivele programatice ale organizației sunt definite în documentul „Scopurile și sarcinile socialismului democratic”,adoptat la conferința de constituire și în declarația reuniunii Consiliului General (Oslo, 1962), intitulată „Lumea azi-perspectivă socialistă”

Scopul proclamat al Internaționalei Socialiste este întărirea legăturilor dintre partidele membre și coordonarea acțiunilor lor politice prin consens, apărarea democrației și a drepturilor omului, a drepturilor economice și sociale, drepturi la crearea de sindicate și dreptul la grevă, dreptul la securitatea socială și la bunăstare, dreptul la educație și la formare profesională.

Organele Internaționalei Socialiste sunt Congresul, Comitetul General, Biroul și Secretariatul.

Organul suprem este Congresul, convocat la trei ani.Fiecare partid trimite la congres câte șase reprezentanți.In perioada dintre congrese organul suprem este Consiliul (se întrunește de trei ori pe an).Organele executive ale Internaționalei Socialiste sunt: Prezidiul, Biroul și Secretariatul.In cadrul Internaționalei Socialiste functionează o serie de consilii, comitete, grupuri.Relațiile externe ale Internationalei Socialiste cu o serie de grupuri precum Partidul Socialiștilor Europeni (PSE)-a doua grupare politică-din punct de vedere al importanței-în parlamentul European și principala formațiune politică reprezentată în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei-este de natură să ofere siguranță membrilor Internaționalei în ceea ce priveste sprijinul pe care aceștia pot conta în cele mai importante foruri internationale sau regionale.

Organul de presa al Internaționalei Socialiste este „Socialist Affairs”(editat trimestrial la Londra).

Precedentul Congres al Internaționalei Socialiste (al XXI-lea) s-a desfașurat la Paris în perioada 8-10 noiembrie 1999, iar ultimul s-a desfașurat în perioada 29-30 iunie 2001, la Lisabona cand a marcat oficial, împlinirea a 50 de ani de existență a organizației.

Președintele Internationalei Socialiste este Antonio Manuel de Oliveira Guterres (Portugalia).

România face parte începand cu al XX-lea Congres ( New York, 9-11 septemrie 1996), din Internațională, odată cu acceptarea Partidului Democrat și a Partidului Social Democrat Român ca membrii cu drepturi depline.

Președintele Internaționalei Socialiste (IS) Antonio Guterres, în luna aprilie 2003 a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă desfașurată la București la sediul PSD, ca Partidul Social Democrat este membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste în urma deciziei consiliului Internaționalei de la Roma. „Noi suntem o familie de 150 de partide din lume și ne mândrim ce face PSD pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației și că duce aceasta țară către structurile Euro-Atlantice”, a spus Guterres, arătând că IS sprijină pe deplin reforma economică și socială pe care o face PSD și contează pe sprijinul său pentru unificarea întregii familii social-democrate, din regiune.

Intrebat în legatură cu o eventuală fuziune PSD-PD, președintele Guterres a spus că Internationala Socialistă încurajează dialogul între PSD și PD, bazat pe idei, proiecte, respectându-se autonomia fiecarui partid social-democrat, și a orientării sale, care poate să fie în orice direcție dorește.El a precizat că Internaționala Socialistă nu sugerează partidelor social-democrate ce să facă „nu suntem a treia Internațională unde ordinele se dădeau de la centru spre periferie și acestea trebuiau respectate.

Adrian Năstase a declarat la rândul său că PSD doresșe să se implice mai mult în dezbaterile din zona Europei de Sud Est și în clarificările ideologice, astfel încat aceste țări să se apropie de zona Internaționalei Socialiste.

Președintele PD Traian Băsescu a apreciat că în privința unui eventual dialog PSD-PD, că fiecare din cele doua partide își are drumul său, iar structurile externe nu pot influenta acest drum.

·····

„Doctrina social-democrată a caștigat teren în întreaga Uniune Europeană, aflându-se «la guvernare» în 13 dintre cele 15 țări ale UE iar recenta victorie a lui Tony Blair în Anglia, demonstrează faptul că social-democrația reprezintă doctrina dominantă a acestui început de secol.Pe plan intern, eșecul politicilor de centru-dreapta a condus electoratul român spre o orientare social-democrată.

Problema social-democrației este una a raportului dintre etichetă și realitate. Eticheta este una onorabilă, dar se aplică peste un produs românesc, care corespunde într-o masură relativă definițiilor occidentale.Social-democrația rămâne a fi dovedită prin politici efective asupra categoriilor sociale defavorizate.Social-democrația este, din acest punct de vedere, în fața unui examen care depinde mai putin de aderarea la Internaționala Socialistă și mai mult de rezolvarea dosarelor de politică socială și economică. Textele programatice corespund aproximativ definițiilor occidentale, politicile însa sunt mult diferite, iar viitorul social-democrației depinde de coerența pe care programul o va da politicilor de guvernare.”

Ca partid de esență social-democrată PSD recunoaște și se revendică de la tradițiile social-democrației românești și valorile social-democrației moderne, promovează un program politic social-democrat, adaptat condițiilor țării noastre, dar corelare cu evoluțiile internaționale, cu experiența partidelor care fac parte din Internaționala Socialistă.

III.2.Partidul Social Democrat (PSD) în fața sfidării social-libarale.

In România construirea economiei de piață s-a făcut, în mod esențial, pe baza unui proiect social-democrat.Partidul Social Democrat a avut, în tranziția românească, un rol important în construcția unei economii de piață funcționale.Acest rol nu s-a epuizat încă.

Teza potrivit căreia capitalismul nu poate fi decât rodul unei politici liberale a fost invalidată de practica istorică a ultimilor zece ani.Social-democrații au imprimat caracteristici importante tranzițiilor est-europene și au condus cu succes procesul de instaurare a economiei de piață.După cum practica istorică a invalidat și teza potrivit căreia liberalismul produce bunăstare în vreme ce social-democrația doar o redistribuie. In România realitatea a fost flagrant opusă acestei teze liberale.In timpul guvernărilor social-democrate s-au acumulat creșteri economice, resurse financiare, capitaluri și investiții, în timp ce guvernarea liberală a distribuit inechitabil și a irosit agoniseala acestei națiuni.Fără guvernarea lor azi produsul intern brut al României ar fi fost cu cel puțin 10-12 procente mai mare, săraci ar fi fost mai puțini și țara mai aproape de integrarea europeană.

In fața istoriei PSD vrea să arate adevarul.Ceea ce ei au distrus în patru ani, PSD și noua guvernare a refacut în ultimii doi ani.

Pentru PSD în această etapă, privatizarea a fost un important instrument politic și social-democrației pentru crearea economiei de piață și modernizarea societății, acest lucru implicând la nivel politic garantarea dreptului de proprietate și garantarea liberei exploatări a proprietății.

Spre deosebire de ideologiile de dreapta, pentru care piața trebuie lăsată să regleze inclusiv problemele marginalizării și excluderii, social-democrații apreciează că libera concurență pe piață crează nu numai profit și progres, dar și sărăcie și polarizare socială.

De aceea, pentru refacerea coeziunii și coerenței sociale este nevoie de acțiune politică de conducere conștientă.Piața ierarhizează, separă, exclude, divide societatea.Politica trebuie să o reintegreze, să o rearticuleze.Acest efort nu trebuie facut, însă pe seama pieței, respectiv prin restrângerea libertății de mișcare a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor, prin limitarea liberei concurențe ori prin alocarea forțată a resurselor.

Politica, în funcție de doctrina care o orientează, stabileste reguli de funcționare ale societății, de politică de așezare a poverilor fiscale, până la modul de alocare a cheltuielilor publice, în cadrul carora piața funcționează liber.

Social-democrația susține proprietatea privată, ca motor al economiei de piață, însă accentuează rolul social al acesteia și dreptul la muncă cinstit retribuită. Social-democrația nu poate îngădui ca resursele producției să rămână neutilizate numai pentru că așa a decis proprietarul lor.

Social-democrația respinge planificarea și metodele etatiste de intervenție în economie, însă nu susține abandonarea oricărui rol al statului în economie.Acolo unde piața nu reușeste să realizaze anumite obiective sociale, guvernul trebuie să facă uz de instrumente plitice pentru a le îndeplini.

Intr-un regim al capitalismului fără limite, o minoritate a celor puternici este liberă să abuzeze de majoritatea celor care, din cele mai diverse motive, sunt slabi.Altfel spus excesele capitalismului trebuie corectate printr-o intervenție regularizatoare în vederea realizării „statului social”.

Marea problemă a politicii românești de după 1989 a derivat din coexistența și conflictul legitimităților.Aici trebuie introdus în prezentare și cel de-al treilea tip de autoritate ca legal rațională a carei legitimități se întemeiază pe credința că puterea este deținută în conformitate cu legea și cu normele, procedurile legale și puterile oficialilor, sunt acceptate ca obligatorii deoarece sunt legale.

„Documentul politic modern care păstrează explicit acest mod de a concepe legitimitatea este Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, concepută în cea mai mare parte de Thomas Jefferson.Bazele legitimității politice sunt conferite de dreptul natural și (divin).Guvernele sunt instituite tocmai pentru a proteja drepturile și libertățile omului, iar dacă ele nu-și fac datoria, atunci oamenii au dreptul la nesupunere civilă și la revoluție, la răsturnarea lor, chiar prin violență.”36

Gânditorii moderni care au respins dreptul natural și divin au încercat să ofere variante raționaliste într-un mod similar cu efortul lui Immanuel Kant de a construi o etică bazată pe imperativul categoric.John Rawls formulează principiul liberal al legitimității, conform căreia exercițiul puterii este pe deplin adecvat doar atunci când este făcut în acord cu o constituție ale cărei aspecte esențiale sunt susținute de tot cetățeni în lumina principiilor și idealurilor acceptabile rațiuniilor comune (Rawels 1996).

Modernitatea este epoca revizionismului legitimității.Incepând cu mijlocul secolului al IXX-lea, legitimitatea s-a definit fie prin raportare la naționalism, fie la ideologii.

Câtă vreme a acționat ca principiu revoluționar și emancipator al popoarelor raționalismul a fost legitim.

Iată de ce naționalismul avea să fie folosit după 1989 atât de partidele democratice cât și de cele nedemocratice, fie ele socialiste sau extremiste de dreapta.

In istoria CDR, după cum vom vedea, partidele vor încerca să-și câștige legitimitatea jucând cartea naționalistă în raport cu UDMR.In planul competiției dintre ideologii și doctrine politice fiecare a pretins o anumită legitimitate.

Democrația modernă de tip liberal a fost o ideologie și regimul politic cu o apropiere intimă față de problema dreptului omului și a libertăților individuale.

In comparație cu democrația s-au aflat comunismul (marxismul, leninismul) cât și fascismul.In timp ce fascismul (în diferitele sale ipostaze inclusiv nazist sau legionar) a fost dușmanul explicit al democrației.Comunismul a promis mereu că promovează valorile democratice (egalitatea, justiția socială) . Valorile și principiile democrației

36.Dan Pavel, Iulia Huiu, „Nu putem reuși decât împreună” O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000,Ed. Polirom,2000,p.108.

au devenit din ce în ce mai mult o sursă de legitimitate, iar în cazul istoriei postcomuniste a României partidele politice s-au aflat într-un fel de competiție de justificare a caracterului cât mai democratic al acțiunii lor politice.In acest sens FSN apoi FDSN, PDSR și PSD au fost criticate pentru caracterul lor nedemocratic sau fals democratic, pentru caracterul lor criptocomunist, în timp ce partidele istorice sau civice ulterior și CDR și-au constituit legitimitatea bazată pe caracterul lor democratic.De aici și sintagma care a dominat discursul politic și jurnalistic „partidele opoziției democratice” până în (1996) sau, după venirea la putere în premieră după (1996) „coaliția partidelor democratice”.Nu de puține ori însă opoziăia și-a pierdut din substanță puterea ca partidele democratice, au pierdut șansa de a-și consolida prin acțiuni politice legitimitatea în timp ce partidele nedemocratice s-au considerate ca atare au început să le critice tocmai pentru inconsegvența democratică.

Democrația tradițională nu mai răspunde în întregime aspirațiilor cetățenilor, a căror reacție este apsenteismul ridicat la urne, reducerea activismului social, scepticismul și chiar cinismul.Politica s-a izolat de societate prin dezideologizare, comercializare și electoralism, adică exercitiu democratic a fost redus la alegeri organizate cu mijloacele marchetingului în scopul excusiv de a obține și păstra puterea.Criza se exprimă și prin așteptarea unor soluții miraculoase și a unor lideri providențiali,precum și prin tot mai accentuata înclinație către soluțiile politice de forță și autoritariste.

Remediul acestei stări de fapt constă într-o reală „democratizare a democrației”,prin deschiderea partidelor către societatea civilă, crearea de mecanisme decizionale transparente,protecția opiniilor minoritare, prin intoarcerea politicii la adevar și la problemele reale ale cetățenilor.

In viziunea PSD, proiectul „democratizării democrației” trebuie să aibă în vedere:

1) descentralizarea pe orizontală a actului de guvernare prin transferarea de atribuții societății civile în cadrul unei politici de „parteneriat social”(implicând consultare și co-decizie în cadrul unor structuri mixte constituite cu participarea partenerilor sociali și a reprezentanților comunităților locale, în special, în ceea ce privește programele legislative și anumite politici naționale) și al dezvoltării unui sistem de autoapărare civilă.

2) garantarea dreptului la corectă infaormare a populației, cultivarea unui ethos al transparenței deciziilor.

3) introducerea unui sistem al susidialității generalizate potrivit căruia deciziile care pot fi loate și aplicate mai bine la nivel local, fără să afecteze interesele, coeziunea și coerența ansamblului național, să rămână în competența nivelului local.

4) consacrarea constituțională a principiului potrivit căruia în cazul în care un act normativ este susceptibil la mai multe interpretări, va prevala interpretarea mai favorabilă cetățeanului în fața celei mai favorabile autoritații publice.

5) simplificarea procedurilor administrative.

6) descentralizarea decizională, patrimonială și bugetară.

Având în vedere divizarea dintre liberalii bunăstării și libertarienii,sau liberalii neoclasici,mai are sens să vorbim despre liberalism ca despre o singură ideologie?

Consider că „da”,deși diferențele dintre cele două tabere sunt adânci și se pot extinde.In prezent, totuși,diferențele dintre ei sunt în general doar chestiuni de accent și neîntelegeri asupra mijloacelor, nu a scopurilor.O privire rapidă asupra modului în care liberalismul îndeplinește cele patru funcțiuni întâlnite la toate ideologiile, ar trebui sa evidentieze acest lucru.

Explicație:

In primul rând, toate ideologiile caută să explice de ce sunt lucrurile așa cum sunt, acordând o atenție specială condițiilor sociale, economice și politice.Pentru liberali aceste explicații sunt tipic individualiste.Condițiile sociale sunt rezultatul opțiunilor și a acținilor individuale.Liberalii recunosc însă că opțiunile puse la îndemana indivizilor sunt adesea limitate și au de multe ori consecințe pe care nimeni nu le-a dorit sau nu și le-a propus. Totuși,în ciuda limitelor care există în perceperea și înțelegerea lor indivizii fac alegeri care puse la un loc explică de ce condițiile sociale sunt așa cum sunt.

De exemplu, de ce apare criza economică?In general, liberalii consideră că aceasta este rezultatul total neintenționat al deciziilor luate de indivizi raționali, care răspund circumstanțelor în care ei concurează-sau uneori sunt opriți să concureze, pe piața liberă.

Liberalii bunăstării urmează în general viziunea economică a lui Keynes care afirma că responsabilitatea guvernământului este de a da o anume formă acestor opțiuni deschise indivizilor, poate prin creșterea sau descreșterea taxelor, dând oamenilor venituri mai confortabile sau mai puțin confortabile, prevenind astfel sau micșorând disconfortul economic.Poziția neoclasicilor este aceea conform căreia o piață liberă, competitivă dacă este lasată să lucreze, se va corecta de la sine și că este greșit ca statul să intervină.

In ciuda acestor păreri diferite a ceea ce trebuie făcut ambele parți împartașesc totuși premisa fundamentală conform căreia opțiunea individuală explică în ultimă instanță de ce sunt lucrurile așa cum sunt.Când ajung la punctul de a evalua condițiile liberalii privesc dinou spre indivizi.Ca regulă generală, condițiile sunt bune dacă individul este liber să facă ceea ce dorește fără a vătăma sau atinge în vreun fel drepturile celorlalți.Cu cât oamenii se bucura de mai multa libertate,spun liberalii, cu atât este mai bine ,cu cât libertatea este mai puțină,cu atât este mai rău.Despre orice fel de libertate ar fi vorba, ea trebuie să fie împarțită într-un mod cât mai egal cu putință.Astfel viziunea liberală asupra libertății subliniază faptul că toți indivizii trebuie să aibă șanse egale de a reuși.

„Cu această idee toți liberalii sunt de acord.”37

37.Ball, Terence,Dager,Richard,Ideologii politice și idealul democratic,Ed. Polirom,2000, p.93.

Până în acest moment, pe culoarul social-democrat din politica românească s-a prevalat un model politic al competitiei, atât la nivelul de personalități, al praxisului politic, cât și la nivel ideatic.Se crede că social-democrația din România este una spre cooperare, coerenta doctrinara și coagulare politică.Doar în acest mod, social-democrația își va putea îndeplinii agenda sa politică, pe plan intern, în același timp angajându-se deplin în marea familie social-democrata europeană.

Apoi, social-democrația de tip vechi nu avea o atitudine ostila față de problematica ecologică dar i-a venit greu să o asimileze.

Accentele sale corporatiste, orientarea sa spre eliminarea somajului și accentul copleșitor pus pe statul bunăstării au facut ca aceasta să nu se poată adapta în mod sistematic confruntărilor cu problemele ecologiste.Nici în practică nu a avut o perspectivă globală puternică. Social-democrația a avut o orientare internaționalistă, tinzând mai degrabă să creeze o solidaritate între pardidele de aceeași orientare , decât să se confrunte cu probleme globale ca aceasta . Totuși , era limitată drastic în cadrul sistemului bipolar – situată între minimalismul statelor unite și economiile planificate ale comunismului .

Ostilitatea față de „un guvern mare ”38 , o prima caracteristică majoră a viziunilor neoliberale are mai multe origini.

Teza statului minimal este strâns legată de o viziune distincta asupra societății civile, ca mecanism autogenerativ de solidaritate socială . Micilor grupuri ale societății civile trebuie să li se permită să se dezvolte și aceasta se va înampla doar dacă nu vor fi stânjenite de interevenția statului . Se spune ca virtuțile societății civile – redusă la propriile mecanisme – includ „ caracterul , onestitatea , datoria, sacrificiul de sine , onoarea , autodepășirea , autodisciplina , toleranța , justiția, încrederea , politețea , hotărârea , curajul, integritatea , rabdarea , patriotismul, considerația acordată celorlalți, chibzuința și respectul” .

Se spune că statul cu precădere cel al bunăstării, distruge ordinea civilă , spre deosebire de piețe întru-cât acestea prospera datorită inițiativei individuale . Ca și cazul ordinii civile , dacă li s-ar permite , piețele ar face cel mai mare bine societății . Ele sunt mașini în continuă mișcare , necesitând doar cadrul legal și neimplicare a guvernului pentru a marca o creștere neîntreruptă .

Egalitarismul vechii stângi era nobil în intenție, dar după cum arătau sș criticii de dreapta, a indus uneori consecințe negative-vizibile, de exemplu, în ingineria socială, care a lăsat drept moștenire cartiere de locuințe decadente și dominate de infracționalitate.

Astăzi, statul bunăstării,considerat de cei mai mulți inima politicii social-democrate, crează aproape la fel de multe probleme pe cât le rezolvă.

38. Anthony Giddens. A treia cale – renașterea socială – democrație Ed. Polirom pag 34.

CONCLUZII

Alegerile de la 20 mai 1990-primele alegeri libere din România, după mai bine de jumǎtate de secol-au marcat intrarea țǎrii în cea de-a doua etapǎ a dezvoltǎrii sale postrevoluționare.

Așteptate cu interes și nerǎbdare (fapt ilustrat prin caracterul de masǎ al primului scrutin general liber), alegerile de la 20 mai au însemnat, înainte de toate, depǎșirea provizoratului politic.Președintele țǎrii a fost ales în mod direct și s-a constituit primul parlament pluripartit al României postbelice (ce avea, totdatǎ, și calitatea de Adunare Constituantǎ).Practic, de la 22 decembrie 1989 și pânǎ la primele alegeri, instituțiile puterii-Consiliul Frontului Salvǎrii Naționale și, apoi, Consiliul Provizoriu de Uniune Naționalǎ- s-au caracterizat printr-un tip special de legitimitate, specific acestei perioade de provizorat politic, legitimitate fundamentatǎ pe consensul național împotriva regimului totalitar și pe dorința unanimǎ de asigurare a condițiilor necesare pentru alegerea puterii reprezentative.

Iatǎ de ce se poate spune cǎ alegerile de la 20 mai 1990 au marcat tranziția de la puterea provizorie, generată de Revoluție, la puterea politicǎ legitimitatǎ de opțiunile cetǎțenilor, consfițind, astfel ireversibilitatea procesului democratizǎrii societății românești.

Incepea, așadar drumul complex al structurǎrii statului de drept, al asigurǎrii stabilitǎții echilibrului și dezvoltǎrii societǎții românești, în paralel cu eforturile întreprinse pentru realizarea reformei sistemului economic.In sintezǎ, acestea sunt, cred cuvintele ce pot caracteriza cel mai adegvat perioada care a urmat, din iulie 1990 și până la alegerile generale din toamna anului 1992.Intr-un fel, inclusiv aceastǎ perioadǎ a fost una de tranziție;instituțiile alese-președintele și parlamentul,în calitatea de Adunare Costituantǎ-aveau un mandat specific, limitat în timp, la circa doi ani, mandatul referindu-se, în primul rând, la eleborarea și adoptatea noii Constituții democratice a țǎrii, și pe baza ei,structurarea statului de drept pe principii fundamental democratice prin organizarea unor noi alegeri locale și generale.

Nu a fost o perioadă usoarădupă cum se va putea constata.Deocamdatǎ, voi spune numai că după părerea unor analiști politici acastǎetapǎpoate fi împarțitǎîn douǎfaze, fiecare din acestea cuprinzând momente care se detașeazǎca importanțǎîn viața politică și economicǎa țǎrii.Prima dintre ele a început în iunie 1900, cu constituirea parlamentului, investirea președintelui țǎrii și formarea guvernului condus de Petre Roman.Ea poate fi caracterizatǎprin lansarea mǎsurilor legate de promovarea reformei economice, liberalizarea prețurilor, legea fondului funciar, legile privind reorganizarea întreprinderilor de stat în regii autonome și societǎți comerciale, legea privatizării societăților comerciale-dar și prin convulsiile sociale declanșate în această perioadă în special în urma liberalizării prețurilor,care a generat creșterea infației.De alfel

aceste convulsii sociale s-au soldat, în septembrie 1991, cu demisia guvernului Român-prima criză guvernamentală din istoria postrevoluționară a României.

Formarea guvernului condus de Thedor Stolojan-primul guvern de coaliție care a marcat începutul celei de-a doua faze a perioadei la care mă refer.Momentul politic major al acesteia îl constituie finalizarea și aprobarea textului noii Constituții și, apoi, adoptarea ei prin referendum național, la 8 decembrie 1991.Pe baza noii Constituții, Parlamentul a elaborat legile electorale, iar guvernul a organizat alegerile locale din februarie 1992, precum și cele parlamentare și prezidențiale, din septembrie și octombrie 1992.In același timp au fost continuate măsurile legate de pomovarea reformei economice într-un context social relativ mai liniștit, deși nu au lipsit, nici în această perioadă, o serie de acțiuni și mișcări revendicative.

Alegerile din luna mai 1990 au încheiat, o primă etapă, de mare importanță a revoluției Române, marcând, în plan politic, ruptura de sistemul totalitar și ideologia acestuia și deschiderea drumului spre crearea unei societăți libere și democratice, bazată pe respectul și garantarea drepturilor fundamentale ale omului.

In intervalul scurs de la Revoluția din decembrie, sub raport social au fost răsturnate o serie de inechitați flagrante, au fost redate drepturile cuvenite unor importante categorii socio-profesionale și s-au întreprins primele măsuri care să ne angajeze pe calea tranziției spre o societate liberă și democrată.Toate acestea, împreună cu alte inițiative și hotărâri , au contribuit la restabilirea demnității cetățeanului român, constitind primii pași spre îmbunătățirea calității vieții sale.

In plan economic, în aceste câteva luni s-au adoptatat orientări cu caracter stategic, privind trecerea de la o economie centralizată, supercentralizată, la o economie de piață, în care rolul hotărâtor revine liberei inițiative, luându-se primele măsuri în această direcție.

Politica externă a României a marcat în această perioadă la rândul ei, o schimbare radicală, au fost ridicate barierele artificiale puse de vechiul regim, în calea colaborării inernaționale, care au condus la izolarea țării, au fost reluate și reconsiderate contactele tradiționale, fiind efectuate deschideri decisive.

In fine în acastă perioadă , un moment politic aparte îl constituie scindarea Frontului Salvării Naționale cea mai importantă forță politică după revoluție.

Frământări în interiorul Frontului Salvării Naționale(FSN)

Confruntarea Fontului Salvării Naționale cu partidele din opziție începea să fie însoțită din ce în ce mai îngrijorător, adâncirea disensiunilor din interiorul Fontului Salvării Naționale.Apăruseră deja unele divergențe de idei între Ion Iliescu și Petre Roman, ca și înre acesta și o parte a grupului parlamentar FSN.

Așa cum este cunoscut nu era vorba despre abordări fundamental opuse, ci de simple disensiuni, care apar în mod firesc în orice fel de relație interumană.

Lupta politică dintre Ion Iliescu și Petre Roman dintre FDSN și FSN nu a fost un conflict minor de neluat în seamă, ci a fost un conflict politic de rezonanță națională.

La convenția din 27-29 martie 1992 a fost marcata desprinderea celor doua grupări politice.

Frontul Democrat al Salvării Naționale(FDSN) a primit confirmarea oficială pe 30 aprilie 1992 înregistrat la tribunalul municipiului București prin decizia numărul 22.

Conform programului său politic FDSN se definea ca un partid social-democrat de centru-stânga continuator legitim al Platformei program a FSN din decembrie 1989.

Primul Forum Național al FDSN, Conferința Națională a avut loc în perioada 27-28 iunie 1992 la București.A fost adoptată Platforma-Program a FDSN, „Hora Unirii” devenind imnul partidului.

O privire cât de succintă asupra stadiului construcției statului de drept-acum la 13 ani de la Revoluția Română, pune în lumină existența unor discrepanțe vădite între dezideratele acestei construcții și realități, între ce ar fi trebuit să se înfăptuiască și ce s-a înfăptuit cu adevărat, între așteptările populației țării și soluțiile oferite de guvernanți.

Experiența României și a altor țări din Europa Centrală și de Est demonstrează elocvent că procesul construcției statului de drept este nu numai deosebit de compex, dar în multe privințe, complicat, întâmpinând nu rare ori dificultăți, piedici și obstacole în finalizarea obiectivelor sale.

Mai întâi, este de subliniat locul și rolul recuceririi libertății, prin Revoluția Româna din 1989.Poporul acestei țari și-a recăpătat dreptul la libera exprimare, la libera inițiativă, și-a recăpătat libertatea gândirii și conștiinței, precum și celelalte drepturi și libertăți inerente ființei umane așa cum au fost ele consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la 10 decembrie 1948.

In al doilea rând, este deja cunoscut-că un moment de referință în construcția statului de drept în România-modul în care în noiembrie 1996, s-a realizat alternanța la guvernare.

Spre deosebire de alte țări din Europa-Centrală și de Est, în România victoria opoziției a fost recunoscută imediat, iar transferul puterii s-a facut în condiții civilizate, Șeful statului care își încheia mandatul, demonstrând încă o dată ca e un democrat convins, sincer atașat valorilor democratice implicate de statul de drept.

Iată de ce principalii analiști politici occidentali văzând cum s-a făcut transferul Puterii, în noiembrie 1996-au fost nevoiți să recunoască gradul de maturitate al democrației din România și să remarce că „pentru prima oară într-o țară Central și Est Europeană, un Șef de stat se comporta cu demnitate, transferând puterea în modul cel mai respectabil cu putință.

Desigur nu înseamnă că toate problemele au fost rezolvate: democrația la care s-a ajuns nu produce încă soluții eficiente, sărăcia este încă un flagel, polarizarea socială este accentuată, încrederea în instituțiile statului nu este la cele mai înalte cote.Libertatea nu este exercitată dupa reguli precise și nu este garantată de instituiții respectate, de ceea le apare unora ca anarhica și distructivă.Justiția nu trezeste încrederea oamenilor, iar corupția este încă un fenomen care macină sistemul din interior.

Este de recunoscut toate acestea sunt tare ale societății actuale.Cunoașterea și analiza lor este insuficientă, însă politica trebuie să aducă soluții pentru rezolvarea tuturor acestor probleme.

Cea mai importantă provocare la care trebuie să raspundă România pe termen mediu este accelerarea modernizării sale, construirea noii societăți și dezvoltarea noii economii imperative absolut necesare unei reale și rapide integrări europene.

In cursul primului trimestru al acestui an, Partidul Social Democrat a fost primit cu drepturi depline în Internaționala Socoalistă în urma deciziei Consiliului Internaționalei de la Roma.

PSD prețuiește contribuția majoră a Internaționalei Socoaliste la modelarea civilizației secolului XX, în deosebi după al doilea razboi mondial când social-democrația, laburiștii, socialiștii, alături de alte forțe progresiste au luptat pentru o lume nouă și au reușit extinderea drepturilor și libertaților democratice în spre clasa salarială și cea mijlocie.PSD apreciează și susține orientarile prioritare ale Declarației privind progresul global, precum și Rezoluția generală adoptată la congresul Internaționalei Socialiste.

PSD acționaeză pentru creștera rolului Consiliului Europei și a organizației pentru securitate și cooperare în Europa (OSCE).

Conștient de importanța colaborării regionale și subregionale pentru accelerarea procesului de integrare în structurile Europene PSD se pronunță pentru promovarea unei cooperări active în cadrul Forumului de cooperare economică al țărilor din zona Mării Negre, al inițiativei Central Europene.In concepția PSD relațile cu românii din diaspora reprezintă o preocupare specială.

România este patria spirituală a tuturor românilor.Aproximativ 10 milioane de români traiesc dispersați dincolo de frontierele țării, în Ucraina și Ungaria, la sud de Dunare precum și în alte părți ale lumii.Unii dintre aceștia au suferit,de-a lungul timpului, procese de deznaționalizare forțată.Alții au fost asimilați treptat de popoarele cu care aceștia coexistă.Cei mai mulți dintre ei nu și-au uitat limba, cultura și tradițiile și se simt legați de patrie.

PSD insistă pe relația cu sociatatea civilă pentru că numai printr-un proces de informare, consultare transparența decizională poate apropia actul guvernării de cetățean.

„Comunicarea cu societatea civilă este esențială și pentru că de cele mai multe ori acest feed-back ne spune foarte mult despre agenda cetățeanului și astfel putem ajusta actul guvernării”.

Este momentul ca PSD să își redefinească relațiile cu mass-media, în funcție de așteptarile pe care acest partid le are față de presă, dar și în raport de așteptările pe care presa le are față de el.PSD crede că acestă relație trebuie să fie guvernată de interesul public.

Relația cu presa este importantă pentru că alegatorul, pe lângă percepția realității din jurul sau simte nevoia da a-și integra informațiile într-un context mai larg și se bazează pe liderii de opinie și informațiile furnizate de mass-media. Esențială este transparența activităților PSD față de presă și reclădirea unui climat de parteneriat, care să asigure informarea publică a cetățenilor despre activitatea guvernului și a PSD la nivel central și în teritoriu.

Poziția PSD cu privire la procesul de aderare a țării noastre la UE și Alianța Nord-Atlantică este consegventă și promovează o viziune de solidaritate cu celelalte țări candidate.

Pentru România obiectivul pregătirii pentru aderarea la UE este deschiderea negocierilor la toate capitolele aquis-ului până la sfârșitul președenției daneze și închiderea acestora cel târziu la începutul anului 2004.Ceea ce își dorește PSD de la Consiliul de la Copenhaga este adoptarea unui „road map”clar pentru România și precizarea anului 2007 ca moment al aderării la Uniunea Europeană.

Oamenii, cetățenii acestei țări la fel ca și cei din Europa Unitǎîși doresc o viațǎsigură, un viitor predictibil, stare de calm, de încredere și de confort.O astfel de stare a societății este de fapt o stare de normalitate, o stare de echilibru și dinamică pozitivă.

Partidul Social Democrat este un Partid al tranziției, dar este și forța politică care se angajează să dea realitate proiectului unei Românii viitoare .

PSD deține responsabilitatea viitorului pentru că-i cunoaște trecutul și îi guvernează prezentul.Susține că resursele intelectulale și instituționale pe cere le deține sunt performante, de asemeni are un proiect potrivit de dezvoltare și o susținere majoritară a societații.Această confluență a forței politice cu voința și aspirțiile electoratului, dau consistență platformei politice a partidului de guvernământ.

PSD are voința și puterea de a încheia cu succes un ciclu istoric și de a deschide calea de dezvoltare pentru o Românie prosperă, stabilă și integrată unei Europe unite și sociale.

BIBLIOGRAFIE:

-Cristian Pîrvulescu . Politici si intituții politice,București,Ed.Trei,2002

-Maurice Duverger.Les partis politiques,Paris,A.Colin,1979

-Philippe Brand,Sociologie politique,Paris,LDJG,1996

-Vladimir Pasti,Mihaela Miroiu,Cornel Codița.România starea de fapt,Ed.Nemira , 1996

-Platforma Program a FDSN ,1992,București

-Montesquieu.Despre spiritul legilor ,București,Ed. Științifică ,1964

-Conferința Națională a Partidului Democrației Sociale din România, București, 9 oct.

1993

-Dumitru Mazilu, Integrarea Europeană Drept Comunitar și Instituții Europene,Ed. Lumina Lex,București

-Sergiu Tamași,Geopolitica,Ed. Istitutul de Teorie Socială,București,1999.

-Florin Druță,Vasile Macoviciuc,Filozofie Contemporană,București,1999.

-Cristian Ionescu,Drept Constituțional și Istituții Politice,Ed. Lumina Lex1997

-Karl Popper,Societatea deschisa și dusmanii ei, vol I,București,Humanitas

-Karl Marx,Teze despre Feuerbach,Teza 8

-Adian Paul-Iliescu.Doctrine politice, București,2001

-Isaih Berlin,Patru eseuri despre libertate,Opcit

-Adrian Paul-Iliescu,Curs filosofie politică

-Ovidiu Trăznea, Filozofia politică, Ed. Politică,București,1986

-Cristian Ionescu,Drept constituțional și intituții politice,Ed. Lumina Lex,București,1997

-Alxandru Radu, Nevoia schimbării;un deceniu de pluripartitism în România,Ed. „Ion Cristoiu”,București,2000

-Adrian Miroiu, Lazǎr Vlǎsceanu,Democrația ca proces.Alegerile 2000,Ed. Trei, București,2001

-Platforma-Program a Partidului Democrației Sociale din România,București,1995

-Jean-Jacques Rousseau,Contractul social,Ed.Antet,2000

-Programul politic al Partidului Social Democrat, București,2001

-J.K.Galbraith, Societatea perfectă,Eurosong Book,1997.

-Dimitrie Gusti,In Contituția din 1923 în Dezbaterea contemporanilor, Humanitas, București,1990.

-Dan Pavel, Iulia Huiu, „Nu putem reuși decât împreună” O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000,Ed. Polirom,2000.

-Ball, Terence,Dager,Richard,Ideologii politice și idealul democratic,Ed. Polirom,2000.

-Anthony Giddens. A treia cale – renașterea socială – democrație Ed. Polirom