Partidul Social Democrat – Biserica, Perioada 1989 2015

Cuprins:

Introducere:

Scurt istoric relatia Biserica-Stat;

Relatia Biserica-Stat in perioada comunista;

Evolutia relatiei Biserica-Stat dupa 1989 pana in prezent;

Capitolul I:

Studiu de caz: Partidul Social Democrat – Biserica, perioada 1989-2015;

Influenta Bisericii in cadrul altor partide politice din Romania;

Capitolul al II-lea:

Rolul religiei in Romania;

Religia: Materie obligatorie sau optionala in scolile din Romania?;

Culte religioasa recunoscute in Romania si problema retrocedarilor imobilelor;

Concluzii

Bibliografie

Tema pe care o voi analiza in cadrul acestei lucrare face referire la implicarea Bisericii in relatia cu statul roman. Pentru a analiza cat mai concret si corect aceasta relatie, voi incepe prin a incerca sa descoper cat de veche este acesta relatiei si care au fost consecintele ei pe parcurs, maiapoi, voi analiza perioada comunista si cea postcomunista pentru a ajunge pana in prezent.

Romania a trecut de-a lungul timpului prin o multitudine de schimbari, atat pe plan social, cat si politic, ajungand de la domnitor, la rege, pana la a avea presedinte in prezent si a fi o republica semi-prezidentiala. Inlaturarea comunismului este cel mai important eveniment din istoria recenta a Romaniei, revolutia fiind privita ca o victorie pentru romani, astfel obtinand mai multa libertate, drepturi, si in plan politic posibilitatea existentiei multipartidismului, avand astfel pe scena politica prezenta o competitivitate intre partidele politice si intre actorii politice pentru a obtine puterea.

Deoarece subiectul tezei mele de licenta se bazeaza in principal pe imaginea Bisericii Ortodoxe Romane in presa postcomunista, voi dezvolta in mare parte perioada postcomunista legandu-ma insa si de trecut. Dupa cum stim, perioada precedenta postcomunismului, si mai exact perioada comunista, regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar in principal al lui Nicolae Ceausescu a reprezentat pentru Romania o perioada de stagnare din multe puncte de vedere, mai ales din punct de vedere politic, Romania ramanand la acelasi nivel, neexistand mai multe partide politice, existand limite pentru mass-media, pentru cetateni, si puterea aflandu-se doar in mainile celor aflati la putere. Astfel ca in perioada respectiva, relatia dintre Biserica si stat, desi exista, era una ascunsa, deoarece atat ziarele cat si posturile de televiziune existente erau intr-un numar limitat, iar temele abordate de acestea erau impuse, cenzurate pentru a putea promova doar ideile partidului comunist aflat la putere.

Revolutia a fost privita ca o victorie de catre cetatenii romaniei, dupa cum am mai precizat, deoarece ei vedeau in democratia libertate, mai exact libertatea cuvantului, a presei, a optiuni politice, toate acestea fiind o noutate pentru romani. Dupa 1989, implicarea mass-mediei in subiectele principale a crescut, ea ajungand a patra putere in stat, dupa spusele unora, si scopul ei principal fiind aflarea adevarului si aratarea acestuia publicului larg. Informatiile prezentate de presa au in general o modalitate obiectiva, proprie, care pune in lumina si ceea ce este bun, dar si ceea ce este rau la subiectul dezbatut de acestia.

Intrebarile la care voi raspunde in cadrul tezei mele de licenta, vor fi urmatoarele: Cat de mult a influentat Biserica deciziile politice ale cetatenilor pana in prezent? si Dupa cum arata contextul politic actual, cat de mult va mai persita aceasta influenta a Bisericii asupra cetatenilor romani?

Pornind de la ideea conform careia Biserica reprezinta un grad destul de mare de influenta asupra cetatenilor, voi analiza cum presa a incercat de-a lungul timpului sa opreasca evolutia acestei influente, si in ce stadiu actual se afla.

Ipotezele studiului sunt: Daca in Romania de-a lungul timpului influenta Bisericii a fost destul de mare in deciziile politice ale cetatenilor, in ce masura Biserica s-a implicat si cat de mult a evoluat relatia dintre ea si statul roman in prezent. Cercetarea pe care o voi desfasura in cadrul acestei lucrari are ca scop obtinerea informatiilor reale si evolutia pe care a avut si o are Biserica in cadrul politic.” Analiza de conținut reprezintă un set de tehnici de cercetare cantitativă a comunicării, în scopul identificării și descrierii obiective și sistematice a conținutului manifest al acesteia.”

Scurt istoric relatia Biserica-Stat;

Raportul dintre politica si biserica este unul vechi si destul de dezbatut de-a lungul timpului, dar de cele mai multe ori inteles gresit. Printre cei care afirma ca raportul dintre cele doua este unul inteles gresit, este Jean Claude Eslin, care afirma ca „ Pe de o parte, religia pare sa fi devenit pentru unii un lucru exclusiv privat si nu mai trebuie sa joaca un rol in spatiul public; pe de alta parte, democratia pretinde ca este fundamentala exclusiv pe ea insasi, ca nu se raporteaza la nimic altceva decat ea insasi si mai ales nu la o transcedenta.” Relatiile dintre Biserica si Stat sunt strans legate de fenomenul religios pe care il traieste omul in contextul social in care se afla, de aceea dupa cum voi incerca sa demontrez in lucrarea mea, Biserica a reusit mereu sa exercite o influenta in cadrul societatii, in mai toate timpurile.

Relatia dintre Biserica si statul roman devine una institutionala din perioada lui Alexandru Ioan Cuza si mai exact din 1863, cand una dintre reformele lui Cuza vizeaza direct Biserica. Masurile luate de Alexandru Ioan Cuza aveau o acoperire legala, deoarece pentru fiecare masura luata de aceasta se promulga o lege speciala. Voi analiza in amanunt legea secularizarii, care nu este o lege ca toate celelalte. Dupa cum prevedea chiar articolul 1 in lege, „averile manastirilor din Romania inchinate sau pamantene sunt si raman ale Statului.”

Secularizarea averilor manastiresti a fost prima reforma impusa de Cuza si avea ca scop transformarea Bisericii intr-o institutie a statului, fara niciun fel de privilegiu. Dupa cum am precizat, aceasta lege a fost una mai speciala, ea nu figura intre legile anuntate de Cuza in deschiderea Camerei, deoarece putea fi privita ca o provocare de catre puterile garante.

Legea a fost privita cu ochii bune, producand o mare multumire in randul cetatenilor, pentru ca se rezolva o chestiune destul de incurcata. Insa in afara tarii, se produce un val de nemultumire, in special in randul conducatorilor Bisericilor ortodoxe, care au incercat sa intervina prin Patriarhul de la Constantinopol, insa argumentele lor nu erau sustinute pe baza normelor bisericesti.

O seria de alte masuri au fost luate atunci cu privire la institutia statului numita Biserica, cum ar fi slujbele in limba greaca au fost interzise, au fost interzise si defrisarile padurilor din jurul manastirilor de catre calugari in mod abuziv, egumenii greci erau obligati sa restituie statului bunurile si obiectele de cult ce apartineau Bisericii Romane, iar toti cei ce se impotriveau vointei domnitorului, erau revocati din functiile detinute.

Pe langa controversata lege a secularizarii averilor manastiresti, in 1864, Cuza mai emite alte doua legi privind organizarea bisericeasca. Numele legilor fiind de „Decrete organice”, prima fiind „Decretul organic pentru regularea schimei monarhicesti” la 30 noiembrie 1864, si cea de a doua „Decretul organic pentru infiintarea unei autoritati sinodale centrale pentru afacerile religiei romane”, la data de 3 decembrie 1864. O ultima lege din perioada guvernarii lui Alexandru Ioan Cuza, privind biserica, a fost la 11 mai 1865, si purta numele de „legea pentru numirea mitropolitii si episcopii eparhioti din Romania”, in cadrul articolelor acestei legi se cerea ca mitropolitii si episcopii sa fie numiti de domn, avand cel putin varsta de 40 de ani la mitropoliti, si la episcopi de 35 de ani, iar ca ei sa dea socoteala pentru faptele lor bisericesti in fata Sinodului tarii, iar pentru celelalte fapte, ca orice alt cetatean in fata Curtii de Casatiune.

Alexandru Ioan Cuza a reusit sa rezolve in sapte ani, prin reformele introduse de acesta, probleme care persistau de ani intregi in tarile romane. Legile emise de el, au fost cerute de imprejurari si vizau problemele directe de stat, chiar daca ele pareau ca lovesc in mod direct in Biserica, se dorea de fapt dezvoltarea si modernizarea statului.

Relatia Biserica-Stat in perioada comunista;

Relatia dintre cele doua mari puteri asupra carora se concetreaza subiectul lucrarii mele, este una dinamica care a variat in timp si in spatiu. Dupa caderea comunismului din statele europene, si mai exact in Romania, fiind principala tara pe care se axeaza studiul lucrarii, se reintroduce sistemul democratic, uitat in mare parte de cetatenii tarii, deoarece regimul comunist a durat 44 de ani in Romania, din 1945 pana in 1989.

In anul 1945 intra in Romania regimul comunist, iar intre 1945-1947 este procesul efectiv de sovietizare a societatii. Aceasta perioada a fost una de reconsiderare si renegociere a statului sau in societatea romaneasca pentru Biserica Ortodoxa Romana. Schimbarile aduse de regimul comunist, cat si confruntarile interne au scopul de a transforma Biserica Ortodoxa Romana intr-un instrument docil, usor de manevrat de puterea comunista, astfel ca se proceduce o schimbare a structurii de conducere a BOR. Intre Patriarhia Romana si conducerea statului se duce o lupta, se fac eforturi mari pentru ca BOR sa-si pastreze autonomia si sa-si conserve pozitia detinuta pana atunci in societatea romaneasca. Puterea comunista doreste o subordonare a Bisericii Ortodoxe Romane la Biserica Ortodoxa Rusa, se fac presiuni atat din partea Moscovei, cat si din partea interna, de la autoritatile comuniste de la Bucuresti, insa BOR se declara total impotriva acestei subordonari.

In perioada comunista, se spune ca exista un conflict deschis intre Biserica Ortodoxa Romana si statul roman, deoarece cel din urma dorea eliminarea Bisericii din viata publica, Biserica avand doar un rol marginal. La randul sau, se vehiculeaza ca Biserica ar fi lucrat pentru a se ajunge la caderea regimului comunist. Aceste informatii insa raman doar la stadiul de mituri, neexistand dovezi concrete sa dovedeasca cele spuse. Intr-adevar tensiunile dintre cei doi actori au fost deschise, insa Biserica Ortodoxa nu s-a declarat niciodata total impotriva comunistilor, cum a fost cazul in Polonia spre exemplu, unde Biserica Catolica a fost in opozitie totala cu regimul comunist. In mod evident, situatia difera de la stat la stat, variand in functie de tipul de religie din fiecare stat, si de relatia dintre cele doua institutii.

In Romania, in perioada comunista, BOR nu a fost tratata niciodata ca o instutie independenta de stat, ba chiar mai mult, comunistii nu au marginalizat BOR, ei doar au folosit o strategie pentru a putea tine sub control puterea acesteia. Este adevarat ca au existat si preoti octodocsi care au fost arestati in timpul regimului comunist, insa acest lucru s-a datorat faptului ca ei s-au declarat total impotriva regimului, si dupa cum stim, dreptul la opinie era limitat in aceea perioada. Insa nu toti preotii au fost impotriva comunismului, astfel ca cele cateva cazuri nu pot fi considerate ca o marginalizare totala a Bisericii de catre stat.

Tot comunisti au impartit cultele din Romania, in trei mari categorii, si anume: cele legal recunoscute, cele tolerate si cele total interzice, potrivit lui Pedro Ramet. Printre cultele recunoscute s-au enumerat cultul ortodox, catolic si alte patru culte neoprotestante.

Regimul comunist a impartit preotii in doua categorii, cea a preotilor care se declarau total impotriva lui, acestia fiind si cei arestati, si cea a preotilor care au preferat sa colaboreze cu statul, lucru care s-a observat prin faptul ca unii dintre ei au obtinut functii politice. Insa comunisti au interectionat cu ambele categorii, scopul acestora nu era sa inlature Biserica, ci s-o foloseasca in propangada.

Bivit lui Pedro Ramet. Printre cultele recunoscute s-au enumerat cultul ortodox, catolic si alte patru culte neoprotestante.

Regimul comunist a impartit preotii in doua categorii, cea a preotilor care se declarau total impotriva lui, acestia fiind si cei arestati, si cea a preotilor care au preferat sa colaboreze cu statul, lucru care s-a observat prin faptul ca unii dintre ei au obtinut functii politice. Insa comunisti au interectionat cu ambele categorii, scopul acestora nu era sa inlature Biserica, ci s-o foloseasca in propangada.

Biserica a apelat la tehnica de supunere fata de stat, si acest lucru i-a adus avantaje, precum ca a fost declarata legala si fost recunoscuta de catre Stat. Relatia din cele doua a existat si in perioada respectiva, strategiile de negociere si compromisurile din ambele parti, au mentinut o situatie echilibrata, iar Biserica a functionat in continuare, acest lucru este vizibil prin numarul de credinciosi, prin asezamintele religioase existente si prin mentinerea serviciului religios.

1.3 Evolutia relatiei Biserica-Stat dupa 1989 pana in prezent;

Se poate observa ca dupa caderea comunismului in Romania, relatia dintre cele doua nu s-a modificat foarte mult. In ultimii 20 de ani, Biserica se implica tot in mai mult in deciziile statului, vorbim aici de campanii electorale, unde influenta Bisericii se observa in lacasurile de cult din zonele rurale asupra cetatenilor, pana la implicarea in decizii ce tin de viata publica. Biserica tinde sa ocupe un loc la masa puterii din statul roman, depasindu-si atributiile civile pe care le detine.

Dupa 1989, mai exact dupa caderea regimului comunist din Romania, Biserica capata o noua fata, acceptand democratia si incercand sa-i dea un nou inteles, devenind mai puternice si cu un impac mai mare si prezent cat si in viitor.

Printre primele semne ca Biserica capata un rol important din viata publica dupa 1989, este introducerea in scoli a religiei ca materie obligatorie, pana in anul 2015, cand legea este revizuita si religia desi isi pastreaza locul printre materiile educationale, elevii sau parintii au dreptul de a alege materia. Curtea Constitutionala decide ca religia ca materie obligatorie in scoli este un act neconstitutional. "In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.9 alin.(2) teza intai din Legea invatamantului nr.84/1995 si dispozitiile art.18 alin.(2) teza intai din Legea educatiei nationale nr.1/2011 sunt neconstitutionale"

Un alt semn prin care Biserica isi arata importanta in Romania, este impotrivirea cultelor pentru recunoasterea homosexualitatii si a transexualilor ca membri cu drepturi depline ai comunitatii politice.

O definitie clasica ce poate fi valabila si in ziua de astazi dateaza din vremea imparatului Iustinian I „daca clerul este in toate privintele fara prihana si are acces la Dumnezeu si daca imparatii conduc in mod drept si judicios statul care le-a fost incredintat, atunci va rezulta o armonie generala si rasa umana va beneficia de tot ceea ce este mai bun.” Acest lucru este general valabil si raspandit in mai toate zonele de catre preoti pentru enoriasi, respectiv alegatori, in special in zonele rurale, dar nu numai.

O analiza mai ampla a ceea ce inseamna relatia biserica-stat se datoreaza studiului comparativ a lui Stephen Monsma si Christopher Soper, The Challenge of Pluralism: Church and State in Five Democracies, sunt propuse scheme ce cuprind relatii dintre biserica-stat la nivelul anumitor tari, cu o democratie consacrata. Din ce reiese din acest studiu, Biserica ar fi un domeniu privat fata de stat care este un domeniu public si neutru, deoarece grupurile religioase nu sunt infiintate din bani publici.

Una dintre lucrarile ce vizeaza atributiile statului, este cea a lui Stepan, acesta sustine separarea Bisericii de stat, vazand acest fapt ca o conditie esentiala a progresului democratiei. Stepan sugereaza ca pentru a beneficia de libertatea cuvenita si pentru a genera politici publice in mod independent, institutiile statului trebuie sa se separe de institutiile religioase, iar acestora din urma sa nu li se recunoasca „prin constitutie prerogative” de a ordona politici publice guvernelor alese in mod democratic. In acelasi timp, credinciosii si comunitatile religioase „trebuie sa aiba libertatea de a se ruga in spatiul lor privat” si trebuie „sa poata sa-si exprime valorile spirituale in mod public in cadrul societatii civile si sa sponzorizeze organizatii si formatiuni in societatea politica, atata timp cat actiunile lor nu influenteaza negativ libertatile altor cetateni si nu violeaza democratia si statul de drept”

Influenta religiei in viata publica dupa 1989, incepe chiar la primele alegerile dupa caderea regimului comunist, in 1990, acestea sunt castigate de Ion Iliescu, si partidul sau de atunci, Frontul Salvarii Nationale, desi Ion Iliescu era un comunist convins, el a reusit sa convinga electoratul ca nu neaparat politicile impuse de comunisti, cat Nicolae Ceausescu a fost cel vinovat de etapa critica si falimentara in care se afla Romania in acel moment. La primele alegeri, cele din 1900 nu se cunoaste foarte mult influenta religiei, Ion Iliescu apeland la alte tactici electorale pentru a castiga alegerile si considerand religia un factor mai putin important pentru cetateni. Insa lucrurile se schimba la algerile din 1996, cand religia devine in mod neasteptat una dintre strategiile de campanie ale lui Emil Constatinescu, acesta apeland la importanta religiei si relatia pe care o avea biserica cu electoratul si reusind sa castige astfel alegerile si simpatia populatiei. Acesta tendinta a fost preluata si de alti lideri politici in diverse campanii electorale.

Alte domenii in care religia a contribuit si chiar mai mult, a reusit sa influnteze, pe langa campaniile electorale, au mai fost si domeniul educatiei si cel al sexualitatii, domenii mult disputate de-a lungul timpului in care clasa politica si cea bisericeasca au avut opinii diferite.

In educatie, avem ca si criteriu principal, materia predata in scolile publice sub titulatura de „Religie”, inca de la inceput, in Romania, Biserica Ortodoxa Romana si-a asumat acest proces, mai exact, au pregatit manualele si materialele didactice necesare, au angajat profesori in scoli, cei mai multi fiind preoti, si chiar au contribuit la eliminarea progresiva a altor culte din cadrul invatamantului preuniversitar.

In domeniul sexualitatii, Biserica Ortodoxa Romana s-a opus in mod vehement fata de homosexualitatea manifestata de anumite persoane, chiar daca acest lucru putea duce la imposibilitatea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Toate aceste tendinte relatate, duc la concluzia ca relatia Biserica-stat ar trebui sa fie una independenta, David Marquand si Ronald Nettler sublinieaza faptul ca „ chiar si in absenta unei intelegeri de mentinere a Bisericii si statului separate, religia si democratia pot cooxista. Comunitatile religioase constituie un potential pericol pentru fundamentele unei democratii pluraliste prin incercarea lor de a urmari agende esentiale religioase cu mijloace politice.”

In cazul Romaniei este destul de complicat sa se modifice acesta relatie Biserica Ortodoxa Romana si Stat, avand in vedere faptul ca la ultimul recensamant national, 86,8% din cetatenii romani se declara membri ai Bisericii Ortodoxe Romane, iar 5% apartin Bisericii Romano-Catolice. Gradul de religiozitate este unul scazul in Romania fata de alta state europene, chiar si asa, influenta Bisericii ramane una destul de importanta.

Avem de a face in 2006 cu adoptarea unei noi legi a cultelor, care s-o inlocuiasca pe cea din 1948. Prin noua lege a cultelor se garanteaza clar drepturile fundamentale reprezentate de libertatea de opinie, de constiinta si de credinta religioasa (art 1). Exista o schimbare evidenta in cea ce priveste domeniul religie-politica, atfel ca pana acum, in toate cabinetele Romaniei postcomuniste, avem guvernul lui Petre Roman (1900-1991), Teodor Stolojan (1991-1992) si Nicolae Vacaroiu (1992-1996), acestea fiind guverne de centru-stanga unde s-a pus accentul prosperitate, si avem guvernele de centru-dreapta, Victor Ciorbea (1996-1998), Radu Vasile (1998-1999), Mugur Isarescu (1999-2000) care au adoptat masuri mai ferme. Intre 2000-2004 avem guvernul lui Adrian Nastase care pune accentul pe protectia sociala si intre 2004-2008 guvernul lui Calin Popescu Tariceanu, care se bazeaza cel mai mult pe cerintele de integrare in Uniunea Europeana. Insa in toate aceste guverne nu s-a pus accentul pe religie in mod deosebit, aceasta fiind lasata mai la urma si atfel nu exista o evolutie in ceea ce priveste relatia Biserica-Stat.

Se poate observa de dupa 1989, ca statul roman a privilegit Biserica Ortodoxa Romana fata de celalalte culte, avem spre exemplu in 2004 Miscarea de Integritate Spirituala in Absolut (MISA), grupul fiind condus de Gregorian Bivolaru, acesta a fost acuzat de trafic de persoane, exploatare sexuala a minorilor si evaziune fiscala, insa la un an dupa acuzatia adusa de statul roman, acesta a primit azil politic in Suedia, sustindu-se ca liderul MISA a fost neindreptatit si persecutat in tara natala, toate acestea doar pentru opiniile sale religioase diferite de cele ortodoxe. Un alt exemplu elocvent este ca in perioada 1994, in timpul guvernului condus de Nicolae Vacaroiu, li s-a acordat preotilor ortodocsi prime si salarii diferentiate. Astfel Patriarhul ortodox a primit de 4, 5 ori salariu mediu, iar ceilalti lideri au primit numai 3,9 ori salariul mediu. Chiar mai mult de atat, in 1990, conform surselor din mass-media locala, mitropolitii s-au intalnit cu presedintele de atunci, Ion Iliescu pentru a discuta despre implicarea Bisericii in politica, mai exact „reprezentarea Bisericii in Parlamentul Romaniei”, insa acesta respinsa de catre presedinte. Insa in 1998, arhepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului, Vadului si Feleacului a reiterat cererea din 1900, sustinand ca implicarea politica a Bisericii este un drept natural, dar aceasta initiativa nu a avut succes nici de data asta, liderii ortdoxi aratandu-se dezamagiti chiar de faptul ca liderii politici nu au luat in calcul cererea lor, insitand pe faptul ca prezenta Bisericii in Parlamentul Romaniei este o obligatie morala din partea statului. Aceste cereri pentru patrunderea in domeniul politicii au continuat de-a lungul timpului.

Implicarea politica a Bisericii a existat in mod direct sau chiar indirect, ramanand un actor important pe scena politica romaneasca, si avand o influenta destul de mare, de exemplu Biserica Ortodoxa a asigurat o educatie religioasa in scolile publice inainte ca Parlamentul sa fi votat legislatia respectiva, si a franat efortul de a dezincrima comportamentul homosexual cu riscul de a pericicla procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana.

Implicarea religiei in alegerile din Romania

Dupa anul 1989, in Romania cetatenii au primit dreptul de a alege si de a fi alesi in diverse functii publice. Pana in prezent in Romania au fost organizate alegeri in 1900, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2009, 2012, 2014, pentru locale, prezidentiale etc. Alegerile locale se desfasoara prin vot uninominal de catre cetateni pentru a alege primarul si prin listele de partid pentru a alege consilierii locali si judeteni. Avem un sistem de reprezentare proportinala bazat pe listele electorale intocmite de partide pentru mandatele de deputati si senatori, si alegerile prezidentiale se desfasoara in mod direct de catre electorat prin vot universal, secret si liber exprimat pentru toti cetatenii cu varsta de peste 18 ani.

In cadrul acestor alegerile, se poate observa implicarea religioasa pe de o parte in unele partide politice, pe de alta parte chiar in alegeri si campanii electorale. Exista 3 domenii:

Primul ar fi implicarea directa in politica a preotilor si ierarhilor ca membri ai partidelor politice sau candidati in alegerile locale sau generale in vederea obtinerii unor functii publice.

Cel de-al doilea domeniu ar fi sprijinul acordat de ierarhi si membri ai clerului unor candidati in alegeri in schimbul unor promisiuni de promovare a unor legi favorabile acelui grup religios.

Si cel de-al treilea, folosirea de catre candidati a unor simboluri religioase pentru castigarea spirjinului electoral.

Orice candidat la o functie publica apeleaza la ajutorul Bisericii pentru a o obtine, se poate observa astfel influenta politica si rolul pe care il are Biserica in scena politica romaneasca. Aceasta practica se pastreaza inca din perioada comunista, cand clerul era cel care ii sfatuia pe credinciosi cui sa acorde sprijinul politic, si mai exact votul. Desi se stie ca autoritatile comuniste au dus o lupa impotriva gruparilor religioase din tara, astfel o multime de manastiri si biserici au fost inchise iar mii de clerici arestati, cu toate astea relatia dintre regimul comunist si Biserica Ortodoxa a devenit cu timpul una de obedienta din partea Bisericii catre stat, s-a ajuns pana in punctul in care patriarhul Teoctist s-a alaturat conducerii Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, o organizatie controlata de Partidul Comunist.

Capitolul I:

Studiu de caz: Partidul Social Democrat – Biserica, perioada 1989-2015;

In Romania, datorita faptului ca 86% dintre romani declara ca apartin Bisericii Ortodoxe, s-a dovedit de multe ori ca Biserica a fost a avut un rol important in deciziile politice, fiind un actor redutabil sau chiar un aliat pentru orice candidat sau partid politic ce se afla intr-o cursa electorala, Biserica influentand de multe ori alegatorii, in special pe cei din mediul rural.

Pentru a descrie si mai bine relatia dintre stat si biserica in perioada postcomunista, am ales realizarea unui studiu de caz asupra unui partid din Romania, Partidul Social Democrat (PSD), plecand de la ipoteza conform careia Biserica a avut o influenta pozitiva si crescuta in luarea deciziei de vot de catre cetatenii Romaniei in ceea ce priveste candidatii PSD de-a lungul timpului.

Dupa revolutia din 1989, PSDR este partidul care acapareaza puterea, in frunte cu Ion Iliescu.

La 6 februarie 1990, PSDR s-a inscris in registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale, rezultat al transformarii FSN din organ provizoriu al puterii de stat in miscare populara. In 1990, Ion Iliescu este ales presedinte, castigand alegerile din 20 mai 1990.

Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a reprezentat divizarea FSN, astfel a luat nastere un nou partid, FDSN, iar conducerea FSN a fost castigata de Petre Roman. La Conferinta Nationala a FDSN din 27-28 iunie 1992, s-a hotarat sustinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezindentiale. La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, FDSN, prospat infiintat dupa sciziunea din FSN, a obtinut primul lor mandat, iar Ion Iliescu devine presedintele Romaniei cu 61,5% din voturi. In 1993, isi schimba numele in PDSR, Partidul Democratiei Sociale din Romania, insa sub aceasta denumire pierde alegerile din 1996, si se afla in opozitie pana in 2000. In anul 2000, PDSR castiga alegerile, iar Ion Iliescu redevine presedintele Romaniei. In fruntea partidului ca si presedinte este ales Adrian Nastase, iar partidul isi schimba denumirea in PSD, Partidul Social Democrat. La congresul din 21 aprilie 2005, Mircea Geoana este ales presedinte al PSD. La congresul din 20 februarie 2010, presedinte al PSD devine Victor Ponta. La data de 5 februarie 2011, Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin semneaza protocolul pentru constituire a Uniunii Social-Liberale (USL), pe 1 septembrie se inregistreaza oficial alianta USL care dureaza pana in 2014. Victor Ponta, actualul presedinte PSD detine functia de prim-ministru din mai 2012 pana in prezent.

Istoria Partidului Social Democrat este una destul de bogata in Romania postcomunista, regasindu-se mai mereu in clasa politica romaneasca si reusind sa castige simpatia poporului roman apeland la diverse tactici sau chiar manevre electorale, si lovind uneori in punctul sensibil al poporului roman, acela fiind credinta si increderea marea pe care o au in preoti, pe care ii asculta si ii cred uneori mult mai capabili decat ei insasi pentru a lua o hotarare, cel putin cand vine vorba de politica.

Primul pas in realizarea studiului de caz il voi incepe prin a descrie cronologic implicarea preotilor in activitatatea statului. Dupa 1989, Sinodul decide ca preotii sa nu mai participe in niciun fel in politica romaneasca, asta insemnand ca nu aveau voie sa adere la vreun partid politic, sa nu candideze la o functie publica, mai exact sa nu influenteze cu nimic deciziile politice prin activitatile lor, si mai ales folosindu-se de meseria de preot pe care o detin. Decizia din ianuarie 1990, la adunarea Sinodului, a dus la o masura si mai extrema de atat, toti preotii care detineau functii publice trebuiau sa renunte la ele, sau aveau de ales intre activitatea politica si activitatea in cadrul Bisericii pe durata mandatului politic detinut. Nu se dorea ca preotii sa obtine venituri si din functia publica si din cadrul Bisericii, iar cei ce nu se supuneau deciziei erau sanctionati. Decizia Sinodului nr. 1066/1996 a reiterat ca, „conform canoanelor bisericesti, episcopii, preotii, diaconii si parinti spirituali nu vor candida pentru locuri in Parlament. Preotii si calugarii sunt chemati sa-si indeplineasca misiunea spirituala, incompatibila cu o angajare partinica sistematica.”

Aceasta decizie ramane insa una interpretabila, deoarece li se interzicea preotilor sa adere in cadrul partidelor politice, insa acestia puteau sa candideze la o functie publica, numai ca si candidati independenti.

Dupa cum stim, in anul 2000 in Romania au avut loc alegeri electorale, tot atunci Sinodul a dorit sa le reaminteasca preotilor de decizia lui in Congresul anterior, si anume ca daca doreau sa-si depuna candidaturile intr-o functie publica acestia trebuia sa obtina acordul episcopului si conditia obligatorie, sa candideze numai ca si independenti, nefacand parte din niciun partid politic. Desi li s-a reamintit de respectiva decizie, nu s-a tinut cont de acesta, mai degraba ea fiind vazuta ca o recomandare data de catre Sinod, iar preotii-politicieni nu au fost sanctionati in niciun fel, astfel ramanand sa slujeasca in Biserica, sa-si indeplineasca indatoririle de preoti, precum sa cunune, sa boteze, sa predice, sa spovedeasca etc., iar pe de alta parte au avut si posibilitatea de a obtine o functie publica, fiind renumerati din ambele parti, exact ceea ce nu se dorea de la inceput. Unii dintre preotii au justificat detinerea ambelor functii ca un pretext pentru a ajuta Biserica Ortodoxa, ca si institutie a statului, sau pentru a obtine anumite avantaje pentru parohia din care faceau parte.

Pentru a demonstra cu exemple concrete ce am descris mai sus, si anume ca au existat preoti care s-ai abatut de la calea „sfanta” si au urmat latura politica, aratand simpatie pentru anumite partide sau aliante politice si doctrinele acestora, printre acestia se numara si Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu, Episcopul Argesului Calinic Argatu si Arhimandritul Simeon Tatu de la Manastirea Plumbuita, acestia declarandu-si de multe ori simpatia atat pentru Frontul Salvarii Nationale (FSN) si formele sale ulterioare, cat si pentru doctrinele acestora. Mitropolotiul Olteniei Nestor Vornicescu, si-a aratat dorinta de a fi inclus pe listele electorale ale Frontul Salvarii Nationale (FSN) , insa a fost nevoit sa-si retraga candidatura din cauza protestelor publice ce au avut loc impotriva sa. Insa, il avem pe Simeon Tatu, care a detinut functia de senator din partea Frontului Renasterii Nationale (FSN), in perioada 1900-1998. Pe langa liderii enumerati ce au reprezentat in mod concret un partid politic si au preluat si functii de conducere, avem si alti lideri care desi nu au detinut niciodata nici o functie publica, ei si-au aratat deschis optinea politica si simpatica pe care o aveau fata de un partid sau o formatiune politica.

Dupa cum spuneam, anul 2000, an de alegeri electorale in Romania, avem un nou val de candidati ce vin din partea Bisericii Ortodoxe Romane si vor sa intre in politica. Alegerile locale din 2000 aduc un numar surprinzator de preoti pe listele electorale, si majoritatea dintre ei, reusesc ce isi propun, adica sa ajunga primari, viceprimari, consilieri locali si judeteni. Majoritatea dintre acestia sunt sprijiniti de un partid politic, netinand cont de decizia luata de Sinod, si anume ca daca doresc o functie publica, principala conditie e sa candideze ca si independenti. Avem ca si exemple de preoti-politicieni, pe Gheorghe Radu si Gheorghe Supeala ce au reprezentat Partidul Social Democrat (PSD) in consiliul Bucuresti, pe Ion Varan care a devenit consilier al Partidului Romania Mare (PRM) in Caras-Severin, pe Viorel Mitru consilier din partea Partidului Romania Mare (PRM) in Roman. Il avem si pe Ilie Sarba care a devenit ministru al agriculturii, Ioan Aurel Rus care isi continua mandatul de senator al Partidului Romania Mare s.a. Statistici exacte lipsesc, insa se crede ca zeci de preoti au obtinut functii publice la toate nivelurile, fiind devotati ideologiei de partid mai mult decat dogmelor crestine.

Neutralitatea politica a preotilor nu a existat niciodata cu exactitate, ea fiind doar la nivel formal, si acest lucru s-a intamplat si din cauza Sinodului, care desi a luat hotararile respective, ele nu au fost respectate, iar preotii ce le-au incalcat nu au fost sanctionati, astfel ca preotii s-au vazut liberi sa adevere la partide politice, sa le sustina, iar cazurile de preoti implicati politic devin destul de dese in Romania. In aprilie 1998, Arhiepiscopul de Cluj Bartolomeu Anania cere Sinodului o noua reformulare in ceea ce priveste implicare politica a preotilor, acesta cere sa le fie permis preotilor ortodocsi sa fie alesi pe listele unui partid politic pentru functiile publice. Exista si sustinatori a propunerei acestuia, si anume Mitropolitul Moldovei Daniel Ciobotea si Pr. Constantin Galeriu, acesta din urma, declarand chiar ca „Biserica ar fi trebuit sa promoveze in Parlamentul personalitati recunoscute drept constiinta natiunii”. Pe langa acestia, au existat si alte voce ce sustineau ideea ca Biserica sa fie implicata politic pentru „a-si mentine traditia ortodoxa”, insa implicare politica nu insemna neaparat ca preotii sa adere la partide politice, si mai degraba ca ei sa avertizeze daca propunerile legislative din Parlament se opuneau sau nu traditiilor crestin-ortodoxe, spune episcopul vicar de Suceava, Gherasim Pruteanul. Acesta sustine propunerea Arhiepiscopul de Cluj Bartolomeu Anania, „deoarece Biserica si statul nu au fost niciodata cu adevarat separate, unde a fost conducatorul politic, acolo a fost si prelatul.”

Dupa cum se observa, cercurile ortodoxe vedeau benefica aceasta relatie intre stat si Biserica, dar au existat si oponenti, ei venind din partea unora dintre politicieni si jurnalisti, care vedeau acesta legatura ca un impediment sau chiar un obstacol pentru procesul de democratizare prin care trece Romania. Din cercurile ortodoxe, il avem si pe Episcopul Calinic care le-a permis preotilor sa obtina pozitii eligibile pe listele de partid in alegerile locale din 2000. Ba chiar mai mult, acesta a inaintat o serie de scrisori catre partidele politice, cerand in aceste scrisori, locuri pentru preotii din Arges pentru functiile publice, justificand ca „este absolut necesar ca preotul sa fie preocupat de problemele spirituale si materiale ale enoriasilor. De aceea avem nevoie de preoti primari, viceprimari si consilieri in sate si orase. Avem nevoie de preoti si in cultura, in activitatea sociala, in Parlament, si chiar in guvern ca ministri. Cum BOR are 86% dintre cetatenii Romaniei, clerul ortodox trebuie s-o reprezinte in toate structurile de conducere ale statului.” Acesta scrisoare ajunge la liderii partidelor politice, si chiar mai mult, acestia tin cont de rugamintile si cererile episcopului si se declara argumentele potrivite, astfel ca Partidul Social Democrat (PSD), numeste trei preoti ortodocsi in consiile locale.

Dupa acesta decizie luata de Partidul Social Democrat si inaintea scrisorilor, presa considera ca trebuie sa intervina si sa restabileasca o anumita ordine, astfel ca le reaminteste decizia Sinodului, si anume ca toti preotii care deveneau membrii de partid trebuie sa „renunte la independenta stipulata de canoane, isi continua activitatea religioasa, si chiar daca nu predica din amvon ideologia partidelor, culoare politica ii poate influenta pe credinciosi.” Un alt ziar recunoscut pentru articolele sale legate de situatia preotilor-politicieni, aminteste ca „inainte de alegeri, la fiecare patru ani, Sinodul rediscuta implicarea politica a clerului, o problema delicata pentru preotii care sunt lideri de opinie si Biserica se numara printre institutiile cu cea mai mare cota de incredere. Daca isi fac cunoscute preferintele politice sau se dedica complet politicii, preotii pot sa ii „piarda” pe credinciosi unui partid sau altul. Fara a recunoaste, fiecare partid are o strategie secreta de a atrage preotii, pentru ca fiecare vrea sa-si apropie Biserica. Implicarea politica ameninta „ascultarea”. Un episcop PRM cu doi vicari social-democrati si doi liberali care au in ascultare zece preoti democrati, doi taranisti, trei umanisti si patru URR nu are aceiasi autoritate.”

Cu toate cele relatate, alegerile din 2000 au trecut, preotii s-au aflat pe listele electorale ale partidelor politice, detinand acum mandate si functii publice, iar Sinodul nu a luat niciun fel de masura legat de acesta si lucruri continua sa fie la fel.

Urmeaza alegerile din 2004, apare o noua discutie legata de acest subiect, relatia Biserica – stat. In urma discutiilor avut de liderii din Biserica Ortodoxa Romana, are loc o noua scindare, se impart in doua categorii: cei care doreau implicare politice si cei care doreau neutralitate politica. Pentru a fi luata mai in serios de acesta data problema, in ianuarie 2003, Arhiepiscopul de Cluj Bartolomeu Anania anunta ca Sinodul va lua masuri in cazul celor trei preoti din Cluj care aderasera la Partidul Romania Mare (PRM) si in cazul episcopului Teodosie pentru stransa legatura pe care o avea cu Partidul Social Democrat (PSD), aflat atunci la guvernare. Se anunta ca aceste cazuri vor fi investigate si cei care nu au respectat decizia Sinodului si s-au implicat mai mult decat e cazul in scena politica vor fi sanctionati. Conform informatiilor din presa de la acea vreme, avem opt preoti ce reprezentau Partidul Social Democrat (PSD) in Consiliul Municipal Cluj-Napoca, unul in Partidul National Liberal (PNL) si alti patru in Partidul Democrat (PD). Dupa aceasta declaratie a lui Anania, partidele incearca sa gaseasca o cale de mijloc nedorind sa-si piarda candidatii preoti si sustinerea acestora, si cere Sinodului sa ingaduie preotilor sa-si continue si activitatea politica pe langa cea bisericeasca. Acestia apeleaza si la Constitutia Romaniei, care le permite cultelor sa decida daca membri lor pot face parte din politica sau nu.

Avem o impartire in doua categorii, pe de o parte avem parerile liderilor politici din Cluj care faceau toate demersurile pentru ca preotii sa-si continue activitatea ca si membri de partid si sa participe efectiv pe scena politica, iar pe de alta parte avem pozitia ierarhilor ortodocsi din Moldova, mai exact protopopul de Botosani care le cere preotilor sa nu mai participe la alegeri ca si candidati deoarece, spune acesta, mesajul partidului se adreseaza doar unui segment al populatiei, in timp ce preotul trebuie sa se adreseze tuturor credinciosilor, fara discriminare. Insa acesta este contrazis de Octav Cosmanca, lider al Partidului Social Democrat din Moldova, care sustine ca preotii trebuiesc lasati sa se implice politic pentru ca acest lucru tine de decizia fiecaruia si numai Constitutia si Parlamentul pot limita dreptul de a fi ales al unui individ, fie ca e el preot sau orice alt om. Regasim o parere chiar si a lui Adrian Nastase, care detinea functia de premier al Romaniei atunci, acesta este de parere ca preotii ce serveau drept consilieri locali si judeteni aduceau un plus de moralitate procesului politic si modului de rezolvare a problemelor de interes comun. Pe de alta parte, liberalii considera ca social democratii incearca sa transforme Biserica Ortodoxa Romana intr-un instrument electoral.

Dupa ce fiecare tabara si-a adus argumentele pro si contra implicarii Bisericii Ortodoxe Romane in politica, este timpul ca Sinodul sa ia o decizie. De data asta, in februarie 2004, avem de-a face cu o decizie radicala din partea Sinodului care si-a reiterat deciziile din ianuarie 1990, februarie 1996 si februarie 2000, ce interziceau clerului ortodox sa participe in politica prin aderarea la un partid, daca doreau sa faca acest lucru trebuiau sa candideze ca si independenti si doar cu acordul episcopului. De data acesta, decizia Sinodolui nr. 410 din 12 februarie 2004 a fost una de impact asupra preotilor, li s-a cerut acestora sa nu devina nici macar candidati independenti, ba chiar mai mult, au fost rugate si formatiunile politice sa nu accepte preoti ca si membri si sa nu se foloseasca de Biserica Ortodoxa Romana sau de preotii acesteia in scopuri politice. Din partea Patriarhiei, Stoica a anuntat ca „Biserica este neutra politic, nu indiferenta la viata polis-ului. Pozitia sa ramane neschimbata: singura politica a preotilor este Biblia.” Preotii care aveau tendinte politice, erau pusi sa aleaga intre cele doua cariere, cea politica si cea bisericeasca, mai exact, aveau 10 zile pentru a alege pe ce cale vor sa continue, preotie sau politica. Alegerea facuta era una ireversibila, daca alegeau calea politica, preotii urmau a fi raspopiti in perpetuaitate. Decizia se adresa tuturor categoriilor de preoti, chiar si cei ce detineau functii de primari, unde fusesera alesi prin vot democrat, trebuiau sa aleaga. Sinodul recunoaste ca nu cunoaste cu exactitate numarul preotilor intrati in politica, deoarece acestia nu-si anuntasera superiorii, insa conform presei, 15.000 de preoti ortodocsi si Romaniei ocupau posturi publice.

Decizia radicala luata de Sinod a adus dupa ea laude din partea societatii civile, era privita ca un pas inainte in efortul de a bloca incercarile Partidului Social Democrat de a-si suspune politica Bisericii Ortodoxe Romane.

A fost destul de greu pentru ca preotii sa se lase convinsi ca de data acesta, lucrurile sunt luate in serios, si ca e o decizie irevocabila si definitiva. Dupa cum era de asteptat, majoritatea preotilor renunta la cariera politica, avem 87 de preoti din Arhipiscopia de Cluj care renunta la politca, insa tot acolo, senatorul Rus din partea Partidului Romania Mare renunta la preotie. Partidul Social Democrat are destul de mult de pierdut, deoarece 60 de preoti din cei ce si-au incetat activitatea politica il sustineau. In Arges, un preot ce se declara social-democrat a ales politica, iar argumentul sau a fost „am servit Biserica 35 de ani, e timpul sa servesc oamenii”. Au existat si voci care s-au impotrivit total deciziei, printre care si primarul de la Baiculesti care spune ca nu va renunta la niciuna dintre functiile detinute, si va candida si alegerile locale din 2004, si ca la nevoie „va porni o noua revolutie pentru ca nu pot sa aleg intre preotie si primarie, de vreme ce ele sunt compatibile”. Altii doi preoti din Suceava au ales preotia, iar in Constanta, noua preoti au anuntat ca aveau aveau sa renunte la mandatele lor din consiile locale. Partidele au fost nevoite sa-si gaseasca inlocuitori pentru preotii ce se aflau pe listele electorale si au renuntat. Decizia se pare ca afectat in cea mai mare parte Partidul Social Democrat care a pierdut destui preoti-politicieni.

Dupa ce fiecare preot si-a ales calea pe care doresc sa o urmeze in continuare, cei ce au ales cariera bisericeasca au continuat totusi sa sustina partidele politice din care au fost nevoiti sa se retraga. Avem spre exemplu in Satu Mare, unde cativa liderii social-democrati au participat la o slujba de duminica din luna mai, profitand de prezenta lor acolo, candidatul la primarie s-a adresat credinciosilor, si printre cele spune, a mentionat si programul sau electoral si faptul ca va incerca sa rezolve problema proprietatii bisericii daca va fi ales in functie.

Au existat critici aduse Sinodului de catre anumiti lideri politici, printre care se enuma si lideri ai Partidului Social Democrat, care au pierdut un sprijin si un aliat puternic din partea Bisericii, insa si lideri politici de la alte partide. Decizia a fost privita ca „o anomalie”, „o discriminare”, chiar si „o greseala” din partea Sinodului.

Pe de alta parte, pe langa liderii politici, si voci din interiorul Bisericii considera „o greseala” acesta decizie, si incep sa o critice deschis. La inceput nu foarte multi au avut de criticat prevederile Sinodului, ei doar conformandu-se, insa ulterior, au aparut voci din interior care contestau in mod vehement decizia luata, unii ierarhi sustineau ca macar preotii care detineau deja functii publice trebuiau lasati sa-si termine mandatul.

Alianta Civica se afla printre formatiunile politice care sustine decizia Sinodului, si spune despre acesta ca a dus la „cresterea capitalului de incredere al Bisericii”, si la „renasterea morala a poporului roman”.

Liberalii sustin si ei decizia si „confirma neutralitatea politica si pozitia morala si spirtuala a preotimii ortodoxe”, ba chiar ei critica Partidul Social Democrat pentru a intervenit si a cerut Sinodului sa revina asupra hotararii.

Biserica ramane pe primul loc al increderii pe care o au romanii in institutii, chiar daca procentele au scazut fata de anii anteriori cand aveau procentaj de incredere in Biserica de 85% , in anul 2011 cetatenii romani spun ca foarte multa incredere in Biserica, mai exact 73%, iar 90% spun ca merg la Biserica macar la sarbatorile importante, alte sondaje relateaza faptul ca 70% contribuie cu bani pentru Biserica, iar 61% spun rugaciunea face parte din viata lor de zi cu zi. Sondajul de opinie a fost facut in comparatie cu increderea pe care o aloca cetatenii Romaniei altor persoane cunoscute, avem aici seful statului de atunci, din 2011, Traian Basescu, iar pe de alta parte, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu.

De aici ne putem da seama de ce liderii politici apeleaza frecvent in diversele campanii electorale la ajutorul Bisericii sau a preotilor pentru a castiga simpatia populatiei, asa cum s-a aratat cu divesele ocazii: sprijnul consistent al statului pentru Biserica, participarea politicienilor la diverse evenimente religioase, numeroasele solicitari si amendamente la bugetul de stat propuse de parlamentari in favoarea ridicarii sau intretinerii unor lacasuri de cult. Nu putem aici sa nu amintim de diversele polimici legate de ridicarea Catedralei Manastirii Neamului. Au existat negocieri indelungate la in vederea construirii unei catedrale romanesti a mantuirii neamului. Catedrala Mantuirii Neamului, un precedent in ceea ce priveste relatia Biserica-stat. Despre constructia acesteia se vorbeste din anul 1877, cand Romania si-a obtinut independenta, la acea vreme Carol I si clasa politica de atunc considerau ca tara are nevoie de o catedrala nationala, pentru a simboliza victoria ortodoxiei asupra otomanilor musulmani. In 1995, cand se implineau 70 de ani de la obtinerea indepedentei Romaniei, Patriarhul Teoctist a profitat de a aceasta ocazie pentru a deschide din nou subiectul infiintarii unei catedrale nationale, si a pus pe masa politicienilor proiectul pentru aceasta. Se dorea construirea unei cladiri spectaculoase, o catedrala gigantica de 10 000 de locuri care ar fi ocupat trei hectare de pamant. Constructia urma sa aiba 72 de metri lungime, 44 de metri latime si 50 de metri inaltime. Insa aceasta propunere a fost privita cu scepticism de catre clasa politica, in opinia unor analisti locali, catedrala „nu raspunde unei nevoi spirituale urgente a poporului roman”, pentru ca multi romani nu cunosteau principiile de baza ale credintei ortodoxe, iar banii acestia puteau fi folosit de Biserica in alte scopuri, cum ar fi, pentru a-i ajuta pe cei saraci sau nevoiasi.

Varianta catedralei nationale a mai fost luata in calcul in februarie 1999, desi initial locul pentru construirea catedralei fusese ales in Piata Unirii, ulterior ierarhii ortodocsi au insistat ca un spatiu mai bun pentru o asemenea constructie ar fi Parcul Carol, reamintind guvernului ca parcul se afla pozitionat in apropierea scaunului mitropolitan, si acest lucru era unul bun deoarece ii permitea patriarhului sa-si desfasoare indatoriile atat cele administrative cat si cele spirituale. Societatea civila nu a fost de acord cu amplasarea catedralei in Parcul Carol. Astfel ca si intelectualul Alexandru Paleologu critica constructia unei catedrale de o asemenea anvergura, deoarece, spune el, intr-o tara in care infrastructura ramane inadecvata, monumentele istorice erau ignorate de autoritatile locale indiferente si incompentente, cetatenii abia se descurcau de pe o zi pe alta si localitatile erau in general ingropate in mizerie.

Insa, in ciuda tuturor criticilor aduse construirii catedralei in Parcul Carol, guvernul atribuie o parcela de 52 700 de metri patrati Bisericii Ortodoxe pentru construirea mult doritei catedrale. Exista tot felul de conflicte, proteste si marsuri impotriva proiectului. In mai 2004, majoritatea social-democrata din Consiliul Municipal Bucuresti aproba cererea Bisericii Ortodoxe de a construi catedrala in parc, iar la sfarsitul lunii octombrie 2004, deputatii aproba cu unanimitate de voturi construirea catedralei in spatele mausoleului din Parcul Carol. Avem o multime de reactii la acesta hotarare, opinia publica considera ca „aceasta catedrala nu este altceva decat un discurs implicit despre unitate neamului in ortodoxie. Un discurs care mosteneste toate tarele colectivismului si nationalismului cu care BOR si-a asociat dintotdeuna strategiile.”

O noua schimbare are loc dupa ce Traian Basescu castiga alegerile la presedintia Romaniei, in 2004, locul construiri catedralei se muta din nou din Parcul Carol in Dealul Arsenalului, in spatele Casei Poporului, considerandu-se acest loc unul mai stabil, mai putin expus cutremurelor si vizibil din toate colturile Bucurestiului. Amplasarea acesteia s-a stabilit definitiv in anul 2009, langa Palatul Parlamentului si se va intinde pe circa 11 hectare de teren, avand o inaltime de 120 de metri si o suprafata de 38.000 de metri patrati.

Catedrala Mantuirii Neamului, urmeaza sa fie cel mai mare lacas de cult din Romania, aceasta va avea capacitatea de circa 5.000 de persoane, pana in prezent s-au alocat aproximativ 32 de milioane de euro, atat din fonduri publice cat si fonduri private. Statul a contribuit cu 13 milioane de euro, asta insemanand o treime din suma alocata pana in prezent, insa sprijinul financiar nu se opreste aici, suma totala acordata pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, va fi mult mai mare pana la finalizarea lucrarilor. Finalizarea lucrarilor se preconizeaza a fi in anul 2017, termenul final amanandu-se de cateva ori pana acum. In prezent Catedrala Neamului este realizata in proportie de 60%. Printre avantajele acestei constructii momumentale se afla faptul ca este realizata sa reziste mai mult de 500 de ani, si la cutremure de peste 8, 5 grade.

Se discuta foarte mult despre relatia Biserica-stat in actualitatea din Romania, despre cum Biserica ridica constructii megalomane, iar statul roman se confrunta cu probleme economice grave, dar totusi sustine financiar constructia Catedralei Neamului, o alta problema ar fi cazurile de coruptie din cadrul Bisericii sau lacomia preotilor cand vine vorba de taxele pentru nunta, botez sau inmormantare.

Pentru a demonstra implicarea Bisericii in politica, vor lua drept exemplu ultima campanie electrola desfasura la noi in Romania, cea din 2014. Ajunsi in turul doi al alegerilor prezidentiale, Victor Ponta, candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD), al UNPR si al Partidului Conservtor (PC) si Klaus Iohannis, candidat din partea Aliantei Crestin Liberale (ACL) duc o lupta grea pentru ocuparea scaunului prezidential si campanie se desfasoara pe mai multe fronturi. Strategiile de campanie difera, si candidatii se folosesc de orice amanunt pentru a iesi in evidenta populatiei si a castiga voturi. Astfel ca avem de a face cu atacuri pe toate fronturile, chiar si cele legate de religie.

In campania lui Victor Ponta, acesta scoate in evidenta faptul ca contracandidatul sau, Klaus Iohannis nu apartine religie ortodoxe, ca majoritatea romanilor si ca acesta este luteran. Victor Ponta nu se declara impotriva cultelor neoprotestante, doar reaminsteste subtil ca el este ortodox, nedorind sa se foloseasca de acest lucru in campanie sa, insa joaca subtil cartea religiei.

Un sondaj realizat in anul 2014, arata ca romanii nu doresc implicarea Bisericii in viata politica, pe de alta parte, cand au fost chestionati cu privire la candidatura unui politician ateu pentru o functie publica, mai mult de jumtate dintre acestia s-au aratat vehementi si nu au fost de acord. Potrivit sondajului, 62% sunt de parere ca un politician ateu nu are ce cauta pe scena politica romaneasca.

In cadrul campaniei prezidentiale, apar voci care sustin ca Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului ar fi incurajat credinciosi prin intermediul preotilor ortodocsi sa voteze un presedinte „crestin, ortodox si roman”, dandu-ne seama cu totii ca era vorba de Victor Ponta. Ba chiar mai mult, au fost aduse probe in acest sens, mai multi preoti fiind inregistrati cand recunoasteau ca urmeaza aceste indicatii primite, „o sa le spun oamenilor ca trebuie sa mearga la vot si sa aleaga un presedinte crestin, ortodox, roman din ce am inteles eu”, declara un preot. Mitropolia neaga aceste acuzatii si sustin neutralitatea bisericii si a preotilor fata de politica.

Campania continua, si acuzatiile la fel, prim-vicepresedintele Aliantei Crestin Democrate (ACL), Catalin Predoiu, aduce acuzatii la adresa lui Victor Ponta, si anume cum ca cel din urma, s-ar folosi in campania sa electora de imaginea Bisericii Ortodoxe Romane intr-un mod evident, prin distribuirea de materiale de campanie, mai exact de icoane, ce contin imaginea parintelui Arsenie Boca, si pe celalalta parte, se gasesc inscriptionate emblema Partidului Social Democrat si numele lui Victor Ponta.

Catalin Predoiu, afirma ca „acest gest de a folosi imaginea unui sfant in campania electorala pentru Victor Ponta, inseamna depasirea oricarei limite de decenta si de bun simt si de respect fata de romani”. Tot el afirma cere delimitarea acestor actiuni de catre Biserica Ortodoxa Romana, „cer delimitarea de gesturile lui Victor Ponta, care nu are niciun scrupul in a folosi sentimente, credinte si simboluri ale romanilor pentru scopurile sale politice”, aceste afirmatii au fost facute in timpul unei conferinte de presa din timpul campaniei electorale.

Pe langa vocile din partidul opozant lui Victor Ponta, au existat si altele care sustineau ca Biserica se implica activ in campania de promovare a lui Victor Ponta, printre care si presedintele de atunci, Traian Basescu, care declara intr-o emisiuni televizata, ca "Biserica ortodoxa e evident implicata, eu nu o critic, dar e evident ca s-a implicat in campanie in sustinerea PSD. Motivele sunt dincolo de interesele financiare, nu vad alte motive si e cea mai puternica implicare directa din ultimii 20 de ani. E pacat, dupa mine a exagerat Biserica in sustinerea pentru PSD, sigur Bisericii probabil ca ii e bine, dar trebuie sa se uite cum ii e si populatiei cu PSD, si probabil ca trebuia sa ramana mai rezervata, si o spune un om care a ajutat-o in probleme mari. Am adus servicii mari BOR. Eu cred ca s-a mers putin prea departe, e adevarat ca si Ponta nu a lasat o icoana nepupata prin Romania".

Evident ca Patriahia romana reactioneaza, si declara ca „ Implicarea politica partizana a Bisericii in campania electorala trebuie dovedita.”, "La fiecare moment electoral din Romania, Patriarhia romana a reafirmat public neutralitatea politica a Bisericii Ortodoxe Romane, conform hotararilor Sfantului Sinod fundamentate pe canoanele Bisericilor Ortodoxe", mai explica reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane”.

Pe celalalta parte, si campania lui Victor Ponta a fost una destul de agresiva, care a scos la iveala multe lucruri nestiute despre Klaus Iohannis, si in principal despre averea detinuta de acesta, cum si in ce fel a fost obtinuta, existand o multime de pareri cu privire la aceasta.

Dupa cele relatate mai sus, au existat pareri pro si contra cu privire la implicare politica a Bisericii, au fost aduse anumite acuzatii, insa unele nu toate au fost dovedite. Desi Biserica reiese ca s-a implicat intr-o anumita masura pentru a-l sustine in lupta pentru scaunul prezidential pe Victor Ponta, acesta din urma nu a reusit sa castige alegerile, pierzand in favoarea contracandidatului sau, Klaus Iohannis, care a obtinut 54, 43% din voturi in turul doi al alegerilor prezidentiale din 2014, detinand si in prezent functia de presedinte al Romaniei.

Influenta Bisericii in cadrul altor partide politice din Romania

Relatia dintre partidele din Romania si Biserica poate fi impartita in trei categorii si anume: o prima categorie ar fi aceea a a reprezentatilor bisericii in politica, ca membri ai partidelor politice, sau ca si candidati in cadrul alegerilor, o alta categorie ar fi cei ce sprijina partidele politice, in special in cadrul alegerilor, pentru a obtine promisiunea unor legi favorabile si ajutatoare bisericii, si cea de a treia categorie ar fi de candidatii care se folosesc de simboluri religioase in cadrul alegerilor pentru a obtine sprijin electoral.

Avem la nivel oficial o colaborare directa intre cele doua, si anume Secretariatul de Stat pentru Culte, acesta are functia de a „asigura relatiile statului cu toate cultele religioase legal recunoscute in Romania si de a sprijinii toate cultele religioase recunoscute in vederea participarii lor la viata sociala si spirituala a tarii, si medieaza situatiile litigioase.”

Voi incerca sa analizez implicarea in politica a preotilor si invers, prin cateva exemple elocvente petrecute de-a lungul timpului. In prima faza, voi lua exemplu relatia lui Traian Basescu cu patriarhul Daniel, acestia s-au afisat in nenumarate randuri impreuna, ca de exemplu cand patriarhul sarbatorea primul an de patriarhat. Pe langa relatia apropriata dintre cei doi, Traian Basescu se pare ca impartaseste sentimente bune si pentru mitropolitul Moldovei, Teofan Savu, fiind prezent la instalarea acestuia ca mitropolit.

Un alt exemplu de apropiere neobisnuita intre preoti si politicieni, chiar in perioada alegerilor, ar fi in Ardeal, unde liderul UDMR Marko Bela se intalneste intr-un cadru privat cu preotul romano-catolic, de etnie maghiara, Rozsa Gaspar. In perioada respectiva, Marko Bela candida pentru postul de senator la alegerile din noiembrie 2008. Surse din presa si televizune, precizeaza faptul ca preotul i-ar fi promis votul a „90 din 80” dintre enoriasii sai, acestia au fost filmati in timpul discutiei, conversatia facand turul televiziunilor si ziarelor.

Sirul de exemple poate continua cu exemplul preotului paroh Eugen Bortos de la Catedrala „Sf. Iosif”, care indeamna enoriasii sai sa voteze cu acei candidati ce au contribuit pentru „salvarea catedralei”, printre acestia se numara senatorul Marius Marinescu (PRM).

BOR se considera mai puternica decat orice partid politic din Romania, deoarece este institutia cu cel mai ridicat grad de incredere al cetatenilor, si bazeaza pe 90% din cetatenii tarii, acestia fiind ortodocsi. Pe aceasta vehementa se bazeaza si politicienii romani, care cred in legitimitatea Bisericii. Majoritatea politicienilor, din cei ce vor sa acceada la putere, sunt constienti de influenta BOR asupra cetatenilor, si nu refuza niciun favor, sau nu se opun pretentiilor impuse de BOR. Avem exemplu lui Traian Basescu, care in campania din 2004, la prezidentiale, in prima instanta a declarat ca nu are nimic impotriva homosexulilor, ba chiar ca ar sustine casatoriile intre acestia, iar dupa ce voci din Biserica au criticat spusele acestuia, si-a repliat declaratiile.O alta declaratie care s-a repliat dupa interventia BOR, a fost a lui Ion Iliescu, care in 1996, tot in cadrul alegerilor prezidentiale, la dezbaterea directa pe care a avut-o cu contracandidatul sau, Emil Constantinescu, la intrebarea: „Credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu?”, acesta a avut un raspuns ambiguu, iar sustinatorii sai au tinut cont.

Printre exemple mai cunoscute de preoti atasati de Biserica chiar in timpul campaniei electorale, se poate numara si Crin Antonescu, care a primit urari de bine si de implinire in viata politica de la preoti, Mircea Geoana, care a participat la diverse slujbe si sarbatori crestin-ortodoxe, cum ar fi, Inviere, Inaltare, Rusalii, Corneliu Vadim Tudor, George Becali care au vizitat mai multe biserici si manastiri din tara, tot in timpul campaniilor electorale, cei din urma s-au facut remarcati prin diverse gesturi, cum ar fii faptul ca au ramas ingenunchiati minute bune in fata preotilor si in fata camerelor de filmat.

Situatii asemanatoare s-au tot repetat in timp, cum ar fii in 2009, cand Traian Basescu a fost prezent la Manastirea Tismana, din judetul Gorj, iar premierul de atunci Emil Boc si chiar Mircea Geoana au fost prezenti la Manastirea Nicula, din judetul Cluj. Un lucru de remarcat, este acela ca politicienii aleg locasuri de cult de mari dimensiuni, unde vin in pelerinaj o multime de oameni, si in zone favorabile acestora.

In timpul campanie prezidentiale din 2009, ambii candidati ramasi in turul al doilea, Traian Basescu si Mircea Geoana, au facut gesturi filantropice. Traian Basescu a inaugurat o noua biserica Cotroceni, luand exemplu celei darmate de Nicolae Ceusescu in 1984. Slujba de inaugurare a durat 3 ore, participand pe langa soborul de preoti si Patriarhul Daniel, o multime de oameni si televiziuni, imortalizand momentul si fiind transmis in direct. Traian Basescu a tinut un discurs in care a condamnat masurile luate de comunisti, declarand ca „parteneriatul dintre puterea politica si Biserica Ortodoxa Romana, parteneriatul dintre preoti si cetatenii Romaniei, este solutia care ne duce la unitate si bine mai departe.” Pe de alta parte, Mircea Geoana, participa intr-o vizita electorala, la o slujba oficiata de pastori luterani, pentru sfintirea noilor clopote ale unei biserici, in judetul Bistrita Nasaud.

In urma tuturor exemplelor amintite mai sus, ramane doar concluzia ca in Romania, toate partidelor politice si candidatii lor apeleaza la ajutorul Bisericii si la increderea ridicata pe care o au romanii in preoti pentru a atrage voturile lor, nu putem cataloga doar un singur partid ca apeleaza la astfel de tehnici, cand de fapt majoritatea decurg la aceste manipulari ale cetatenilor prin intermediul Bisericii.

Capitolul al II-lea

Dupa cum am incercat sa demonstrez in capitolele precedente, Biserica tinde sa influenteze si sa se implica destul de mult in viata politica, prin diferite metode, directe sau indirecte, fie ca se incearca manipularea populatiei in luarea deciziei de vot asupra unui partid sau altul, acesta fiind un mod indirect de implicare, fie ca preotii doresc functii publice si isi arata simpatia in mod deschid pentru un partid sau o formatiune politica, acesta fiind un mod direct de implicare.

Un alt subiect pe care as dori sa-l abordez ar fi implicarea preotilor in politica, mai exact in securitate, ca fosti informatori. Avem mai exact o informatie din 1999, publicata intr-un cotidian de atunci, mai exact „Evenimentul Zilei” care relateaza ca unii preoti ar fi incercat sa se reactiveze ca agenti, fosti informatori, pentru a nu fi desconspirati, bazandu-se pe faptul ca Legea 187 nu permitea demascarea agentilor secreti activi. Au existat voci care declarau ca preotii incercau sa ia legatura cu fostii ofiteri de legatura, se preconizeaza ca peste 80% dintre preotii ortodocsi au avut legatura cu securitatea.

Au fost declarate amanunte cu privire la instruirea preotilor pentru a deveni informatori, selectia avand loc prin anii 1960, cand Partidul Comunist dorea colaborarea preotilor cu socialismul la cel mai inalt nivel.

Se dorea ca preotii sa aiba legatura direct cu securitatea, si mai exact cu mediul politic prin intermediul securitatii, acest lucru denota faptul ca inca de pe atunci implicarea preotilor in mediul politic era una evidenta si dorita de ambele parti. Aceste informatii referitoare la preoti ca fiind fosti informatori au inceput sa iasa la suprafata in perioada alegerilor din 2000, cand Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a deschis o ancheta cu privire la candidatii aflati pe listele electorale. A fost trimisa o cerere de catre militantul Gabriel Andreescu catre Consiliu pentru a fi indentificati preoti ce au facut parte din Securitate, fiind informatori. Patriarhul Teoctist catalogheaza cererea drept un „act inadmisibil de santaj si intimidare”. Cerere a fost acceptata initial de catre Consiliu, desi dupa aceasta a fost vazuta ca o discriminare, pentru ca se referea doar la liderii BOR si nu si la liderii celorlalte culte religioase din tara. Decizia finala a Consiliului nu a fost deschisa si comunicata catre public.

Rolul pe care il indeplinesc preotii in politica ar trebui sa nu existe de fapt, sa fie unul neutru, ei fiind opriti chiar de canoanele bisericesti, insa lucrurile se petrec putin diferit, preotii nu raman total indiferenti la politica actuala, ei urmarind realitatile cotiediene si find la curent cu politica nationala. Ei se apara folosindu-se de argumentul conform caruia implicarea consecventa a reprezentatilor bisericii in politica se datoreaza faptului ca ei doresc apararea identitatii si culturii nationale, si doresc ca valorile crestine sa ramana inradacinate in societate, toate acestea doar ca Biserica sa nu fie uitata si nici ignorata de catre clasa politica romaneasca.

O despartire intre cele doua este aproape imposibil de facut, aducandu-se mereu elemente care le leaga, cum ar fii increderea crescuta a credinciosilor in preotii, si faptul ca marea majoritate a romanilor cu drept de vot sunt ortodocsi. Regasim acesta legatura intre cele doua inca din scrierile mai vechi, ale clasicilor, cum ar fi in lucrarea lui Pierre Mannet, „Histoire intellectuelle du liberalisme”, publicata in 1987, unde acesta precizeaza ca din punctul sau de vedere Europa a reusit sa-si construiasca o organizare politica si cu ajutorul Bisericii. Acesta considera Biserica ca fiind o problema teologico-politica pentru Europa, si ca de multe ori a fost chemata pentru a indeplinii o functie atat sociala cat si politica.

3.2 Religia: Materie obligatorie sau optionala in scolile din Romania?

Un alt rol pe care il joaca Biserica in relatia cu statul este legat de invatamintele sfinte transmise pe langa slujbele oficializate, dar si printr-o materie predata in institutia publica, si anume in scolile din Romania. Dupa cum era de asteptat, dupa 1989, la nivelul preuniversitar, in scolile publice s-a cerut reintroducerea religiei ca materie de curs. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, Biserica s-a oferit sa ajute la redactarea materialelor si manualelor scolare, alocarea orelor si a salilor de clasa si pregatirea unui personal didactic. Dupa multe pregatiri, in anul scolar 1990-1991, orele de religie au fost introduse in scolile din Romania. Cei mai multi dintre cadrele didactice pentru aceste ore erau chiar preotii sau absolventii de teologie.

De-a lungul timpului, dupa 1989 pana in prezent au existat o multime de controverse in ceea ce priveste religia ca materie obligatorie in scolile din Romania, cele mai multe dintre ele vizau dreptul cetatenilor de a alege daca vor sau nu sa invete intr-o scoala publica despre cele sfinte.

In prezent, intr-un studiu realizat de Reveal Marketing Research, cu tema obligativitatii religiei ca materie in scolile din Romania, 64% din persoanele intervievate, considera ca religia trebuie sa ramana o materie obligatorie in scolile publice. O alta parte din ei, doresc ca elevilor sa le fie predata si istoria religiilor pentru ca acestia sa fie informati pe deplin de toate cultele existente. De precizat faptul ca printre persoanele ce au fost de acord cu obligativitatea religiei ca materie de invatamant, majoritatea erau persoane care au copii, si in special femei, barbatii fiind aceia care dezaproba caracterul obligatoriu. Prin lucrurile aflate din chestionar, se arata ca 7 din 10 romani doresc ca materia scoalara, religia, sa fie predata de catre absolventii de teologie.

Dupa o lunga lupta intre cei ce doresc religia ca materie obligatorie si ceilalti, la 12 noiembrie 2014, Curtea Constitutionala decide ca dispozitiile Legii invatamantului nr. 84/1995 si ale Legii educatiei nationale nr. 1/2011, care se refera la „solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”, declara aceste legi neconstitutionale, deoarece argumentele Curtii se bazeaza pe faptul ca elevul sau parintele care doreste sa studieze aceasta materie trebuie sa ceara, in scris acest lucru, nu sa fie intrebat, astfel ca de atunci, materia are un caracter optional, iar „parintii care vor sa-si inscrie copii la materia Religie trebuie sa depuna o cerere.”

Insa materia Religie, si implicit profesorii acestei materii, al caror numar este in prezent de 10.000 de profesori calificati, iar numarul acestora aparent nu este suficient, nu vor duce lipsa de elevi la cursurile lor, deoarece din sondaje reiese ca Biserica Ortodoxa Romana este institutia cu cea mai mare incredere a cetatenilor romani, iar parintii aleg incontinuare aceasta materie pentru copii lor.

Una dintre cele mai importante realizari ale grupurilor religioase din Romania dupa perioada comunista, a fost reintroducerea educatiei religioase in sistemul educational. Dupa cum s-a demonstrat, grupurile religioase din Romania s-au declarat multumite de legislatia conform careia religia este o optiune automata a elevului, fiind dezamagiti atunci cand legislatia s-a schimbat, iar religia devenind optionala si nu obligatorie.

Statul roman a fost si continua sa fata Bisericii Ortodoxe Romane un partener, acestea ajuntandu-se ori de cate ori au ocazia. Biserica obtine beneficii materiale si nu numai, iar statul vede in Biserica un aliat puternic in lupta pentru castigarea voturilor. Scopul acestora este de a obtine beneficii pentru ambele parti.

Dupa perioada comunista, perioada in care BOR s-a declarat oponenta vechiului regim, acesta lucru fiind vizibil prin faptul ca inchisorile au adapostit mii de crestini ortodocsi, in perioada imediat urmatoare, BOR devine un aliat al statului, lucrand impreuna cu acesta si nu impotriva sa. In prezent se poate spune ca BOR este una dintre cele mai importante si vizibile biserici din spatiul ortodox al Europei, are o multime de spatii de cult, iar viata monahala este una bine organizata, castigand increderea a peste 80% din cetatenii tarii. Biserica Ortodoxa Romana poate fi considerata „unul dintre operatorii principali ai constructiei nationale”

Pe langa toate acestea, in relatia BOR cu celalalte culte din Romania, situatia sta in felul urmator, BOR acapareaza lumea bisericeasca, fiind cea mai importanta biserica, cu cel mai mare numar de credinciosi, si incearca distrugerea altor forme de manifestare religioasa. Printre metodele folosite ar fi de mentionat, ca acesta din urma, acapareaza sistemul de educatie public din invatamant, luand dreptul la educatie religioasa a celor ce nu apartin de Biserica Ortodoxa Romana. Printre cele mai evidente conflicte pe care le are BOR cu celalalte culte, trebuie mentionat relatia tensionata dintre BOR si Biserica Greco-Catolica. Intre cele doua se duce o lupta pentru acapararea puterii, o lupta teologica, istorica si chiar si nationala.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana a fost un proces lung, care in cele din urma a meritat efortul. Pe langa cererile stricte ale UE in diferitele domenii unde trebuiau aduse imbunatatiri pentru a putea adera, una dintre cererile importante a adus in prim plan si rolul Bisericilor si a comunitatilor religioase. Anii 2007-2008 au reprezentat o perioada plina de controverse in cea ce priveste Biserica si cultele religioase. Au existat voci care cereau ca in institutiile de invatamant public din Romania, sa fie inlaturate icoanele sau simbolurile religioase, deoarece se considera ca acestea ar incalca dreptul elevilor, mai exact libertatea de constiinta a elevilor. Acest lucru fiind contestat de BOR, dar si de Biserica Greco-Catolica, aducand drept argument Tratatul de la Lisabona, care vorbeste despre „libertatea de gandire, de constiinta si de apartenenta religioasa”, din care reiese ca libertatea de constiinta nu este impiedicata de prezenta simbolurilor religioase sau a icoanelor, fiecare cetatean putand sa-si aleaga orientarea religioasa dupa bunul plac. Desigur ca, pe de alta parte, cultele inferioare considerau ca prin aceste simboluri religioase, elevii pot fi influentati.

O alta problema ridicata in Romania, a fost despre implicarea Bisericii in viata societatii, la nivelul „interventiei reprezentatilor de institutii ecleziastice in chestiuni etice”, mai exact se refera la lupta Bisericii impotriva avortului. Dupa cum stim, in Romania, dupa perioada comunista avortul a fost legalizat, acest lucru nefiind pe placul normelor bisericesti, care afirma faptul ca se incalca „dreptul inalienabil la viata a copiilor nenascuti”. Noii lideri ai Romaniei, din perioada postcomunista au abograt decretul antiavort la doar cateva zile dupa revolutie. Aceasta decizie a lor a fost una neasteptate si a dus la o liberalizare, Romania avand una dintre cele mai ridicate rate de avort din intreaga Europa, estimarile ajungand undeva la 1,2 milioane de avorturi anuale, la o populatie de 23 de milione cat are Romania. Pe langa acesta problema delicata, mai apare in discutie si subiectul controversat despre persoanele care au o alta orientare sexuala, si anume homosexualii. In Romania, nu exista un drept oficial pentru astfel de persoane, insa ele sunt acceptate, iar anumite organizatii nonguvernamentale duc diverse campanii referitoare la acest subiect, dorind legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Insa, BOR lupta pentru „protejarea conceptului de familie in societate”, astfel ca se declara total impotriva homosexualilor, bazandu-se doar pe „raportul consensual de iubire a unui barbat si a unei femei in fata lui Dumnezeu si a autoritatilor civile in institutia casatoriei”.

In lupta pentru integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, se cerea ca Biserica sa se implice activ in „formarea unor constiinte ce refuza in mod absolut discriminarea pe criterii religioase, rasiale sau etnice a oricarei persoane”, pentru acesta, BOR trebuie sa fie un aliat al Statului, si sa conlucreze cu acesta pentru a exista o atmosfera de intelegere intre cetatenii romani si cei ce apartin altor etnii minoritare. Rolul Bisericii fiind acela de „reconciliere si dialog”.

Constitutia Romaniei in 1923 prevedea o diferenta vizibila intre biserici, si anume, Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica, aceste diferente nu s-au mai luat in calcul si in formele viitoare ale constitutiilor. Asadar, in Constitutia actuala, nu avem o diferentiere clara dintre cultele religioase din Romania. Pe de alta parte, Biserica Ortodoxa Romana a dorit dintotdeauna sa fie recunoscuta drept Biserica nationala, desi afirma acesta ca nu-si doreste alte privilegii fata de celelalte culte minoritare. Insa desi Statul se declara egal si echitabil intre toate cultele recunoscute in Romania, in numar de 18, acest lucru poate fi pus la indoiala, de exemplu salarizarea clerului si contributia statului pentru construirea lacaselor de cult, se face tinand cont de numarul de credinciosi pe care il are fiecare cult in parte. Acesta inegalitate poate fi observata prin prisma faptului ca la sarbatorile natioanale importante sau la deschiderea anului de invatamant sunt invitati doar reprezentatii cultului majoritar, si anume reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane.

In procesul de europenizare al Romaniei, s-au luat in calcul diverse aspecte din viata publica, sociala si chiar politica. Se doreste reorganizarea clasei politice romanesti, chiar si Parlamentul a dezbatut de cateva ori problema conform careia clasa politica sa se reinoiasca, si sa fie eliminati fosti lideri comunisti si agenti secreti din viata politica postcomunista din functiile publice si politice pe care le detin. Daca s-ar lua in calcul adoptarea unei asemenea legi, in clasa politica actuala ar putea intra noi politicieni care nu au avut legatura cu vechiul regim.

Prin integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, se dorea pe o parte sa se redefineasca relatia dintre Biserica si stat. Desi BOR a fost indentificata cel mai mare oponent al integrarii, populatia si clasa politica au fost constienti de beneficiul suprem adus Romaniei prin aceasta aderare. Romania intr-adevar este situata in Europa, din punct de vedere geografic, iar locul acesteia este acela de stat membru al Uniunii Europene, lucru demonstrat ulterior, desi procesul a fost unul ce a intampinat destule dificultati.

Conform Constitutiei Romaniei, relatia Biserica-stat este definita in felul urmator: „Cultele religioase sunt libere sa se organizeze potrivit statutelor proprii, in conditiile legii; Cultele religioase sunt autonome fata de Stat si se bucura de sprijinul acestora, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penintenciare, in azile si in orfelinate.” Acesta autonomie a Bisericii fata de Stat exista inca de la inceputul statelor medievale romanesti din secolul al XIV-lea. Insa in prezent, s-a demonstrat ca Biserica nu a fost niciodata pe deplin autonoma fata de statul roman, si a fost sprijinita, mai ales din punct de vedere financiar de aceasta din urma. Insa tot acest sprijin acordat, se datoreaza faptului ca Biserica de-a lungul timpului a promovat limba, cultura si identitatea natioanala a acestui popor, prin viata spirituala si sociala. Astfel ca „Statul roman recunoaste cultelor rolul spiritual, educational, social-caritativ, cultural si de parteneri sociali, precum si statutul acestora de factori ai pacii sociale.”

Pentru statele ex-comuniste, implicit Romania, perioada de dupa regimul comunist, a cuprins un proces de reforma din toate punctele de vedere, s-a dorit o transformare a tuturor domeniilor, aici putem enumera domeniul economic, social,religios, politic s.a. El a insemnat, totodata o noua atribuire de roluri in cadrul fiecarui stat, printr-un proces de restructurare. Dupa cum am enumerat, schimbarea s-a produs si in plan religios, astfel ca factorul religios capata noi valente si se acorda o mai mare importanta acestui domeniu. Religia, mai exact Biserica Ortodoxa Romana are o revenire triumfala in plan social, i se restabileste locul si rolul pe care aceasta il are pentru societate.

Rolul pe care BOR il are in cadrul politici, si mai exact, gradul de implicare al acesteia, a fost dezvaluit si analizat de catre mass-media. Lumea actuala se bazeaza foarte mult pe elementul numit:comunicare. Suntem intr-o epoca in care informatia este cea cautata. Populatia isi creeaza pareri si imagini din modelele pe care le vede si pe care le analizeaza presa in general. Media exercita o presiune asupra subiectelor dezbatute, impune o conduita sociala si o serie de valori si norme ce trebuiesc respectate. Din acest motiv, Biserica devina foarte interesata de mass-media si isi duce atributiile intr-un al mediu, din care n-ar trebui sa faca parte, astfel ca se depaseste cu mult nevoie de a comunica mesajul transmis de Biserica, si se ajunge ca Biserica sa doreasca sa duca la indeplinirea unor functii ce nu-i apartin, modificand astfel perceptia religioasa pe care o are cetateanul. Rolul principal al Bisericii ar trebui sa fie deschiderea catre populatie, si transmiterea mesajului biblic prin comunicarea pe credinciosii. Democratia a complicat putin firul povestii dintre Biserica si Stat, in perioada comunista principalul factor dominanat au fost presiunile politici asupra bisercii, in democratia insa, lucrurile stau diferit, nu mai exista relatia de supunere, ci Biserica devine un aliat al statului, profitand de acest statut ori de cate ori are ocazia, ea ramane in societatea civila.

Se poate observa cum BOR, in loc sa se implice in probleme sociale ale tarii, profita de pe urma acestuia, cel mai bun exemplu ar putea fi atunci cand Romania s-a confruntat cu criza economica importanta din perioada postcomunista, BOR era preocupata de construirea catedralei imense, si anume Catedrala Mantuirii Neamului, si cerea sprijin financiar statului. Desi BOR este una dintre cele mai profitabile institutii ale statului, detine peste 40 de licente radio, o agentie de stiri, o televiziune, un ziar, toate acestea folosind pentru propanganda Bisericii. Pe langa toate cele enumerate, BOR primeste de la stat sprijin financiar enorm, anual, ajungandu-se la sume egale cu cele ale Cercetarii.

Culte religioasa recunoscute in Romania si problema retrocedarilor imobilelor;

O alta tema dezbatuta intens de catre mass-media, este problema retorocedarilor de catre stat a proprietatilor preluate abuziv de la biserici in perioada comunista. Legea 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, spune clar ca „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.”

Inca de la constituirea Romaniei ca stat modern, aceasta a garantat practica religioasa libera, avem drept dovada Constitutiile de la 1866 si 1923. In prezent, in Romania peste 87% din cetateni se declara de religie ortodoxa, insa pe langa aceasta, exista o diversitate de alte culte recunoscute. In acest moment, in Romania oficial sunt recunoscute urmatoarele culte si organizatii religioase: Biserica Ortodoxa Romana, Biserica Romano-Catolica, Biserica Greco-Catolica, si cultele protestante, si anume: Biserica Reformata, Biserica Evanghelica din Confesiune Augustana, Biserica Evanghelica Lutherana Sinodo-Armeana, Cultul Crestin de Rit Vechi, si cultele neoprotestante, si anume: Biserica Crestina Baptista,Cultul Penticostal, Biserica Adventista de ziua a saptea, Cultul Crestin dupa Evanghelie, Biserica Evanghelica, Cultul Musulman, Cultul Mozaic, Martorii lui Iohova. Pe langa toate aceste culte, exista romani care s-au declarat atei sau care nu au vrut sa faca cunoscuta apartenenta lor religioasa in cadrul recensemantului.

In ultimi ani, Mitropolia Clujului, a Crisanei, a Maramuresului si a Alba Iuliei doresc sa preia casele parohiale, pamanturile, padurile, cimitirele, si toate bunurile ce le revin Biserici Greco-Catolice, deoarece in timpul regimului comunist, aceasta a fost singurul cult desfiintat abuziv, iar unele dintre locurile ce le apartineau au fost date in 1948 spre folosinta Bisericii Ortodoxe Romane, celelalte fiind confiscate de stat. In anul 1948, este emis un act de catre Prezidiul Republicii Populare Romane, conform caruia toate bunurile ce apartin greco-catolicilor sunt preluate de statul roman, iar o comisie avizata va hotara cui vor apartine aceste bunuri pe viitor. Pe langa acesta decizie, se hotaraste sa nu mai mai fie recunoscut cultul greco-catolic,iar majoritatea credinciosilor si a clerului greco-catolic urmeaza sa treaca la Biserica Ortodoxa Romana, iar cei ce nu voiau sa se supuna acestei decizii, intra in clandestinitate. BOR se lupta pentru pastrarea acestor bunuri si modificarea legii respective, refuzand sa restituie fostele biserici.

Se cerea modificarea legii de catre Parlamentul Romaniei si redistribuirea bunurilor pierdute de Biserica Greco-Catolica in perioada vechiului regim, in functie de numarul de credinciosi pe care ii are fiecare cult, astfel Biserica Ortodoxa Romana, avand peste 80% din cetatenii Romaniei de religie ortodoxa, putea sa pastreze mare parte din bunurile dobandite. Pentru a pastra respectivele bunuri, BOR apeleaza la diverse tehnici, printre care si cele de manipulare ale cetatenilor, preotii incep sa umble din casa in casa, atat la credinciosi ortodocsi, cat si la cei greco-catolici, pe care incearca sa-i convinga sa treaca la ortodoxie, iar pe ceilalti, incearca sa le explice situatia concreta din punctul lor de vedere. Pentru a strange destule semnaturi, preotii au apelat la anumite manevre, cerandu-le buletinele credinciosilor si explicandu-le ca ar fi vorba de tabele pentru retrocedari sau pentru introducerea intr-o baza pe date a bisericii anumite statistici confesionale, necesare pentru protopopiat. S-a urmarit pe orice cale sa se stranga cat mai multe semnaturi, chiar daca de cele mai multe ori oameni nu au stiut exact despre ce e vorba, toate aceste lucruri cu scopul de a micsora numarul credinciosilor greco-catolici. BOR incearca prin orice mijloace sa pastreze proprietatile ce apartineau greco-catolicilor, stiind ca odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, daca problema nu se rezolva pana atunci, lucrurile nu vor mai putea fi modificate la fel de usor ca si pana atunci. Cu alte cuvinte, BOR doreste ca bunurile greco-catolicilor, desi au fost obtinute intr-un mod abuziv in perioada vechiului regim, sa ramana incontinuare in proprietatea Bisericii Ortodoxe Romane, desi legal nu ii apartin, iar principalul argument pe care acestia il folosesc, este acela, ca dupa 50 de ani de cand aceste bunuri au fost luate, si dupa prigoana comunista, au ramas foarte putini greco-catolici in Romania postcomunista.

Legislatia din Romania in ceea ce priveste problema retrocedarilor a fost si este una dificila, si-au spus cuvantul pe de parte presiunile internationale, iar pe de alta parte cei direct implicati. O chestiune pe care legislatia nu a reusit s-o acopere si de care se declara nemultumiti reprezentantii greco-catolicilor este legata de faptul ca „nu exista norme legale privind retrocerea calasurilor de cult nationalizate”. Statul excluse posibilitatea de retrocedare a unor imobile confiscate abuziv, iar pe langa aceasta excludere, nu pare a lua in calcul o posibila lege care sa reglementeze acest aspect.

Inca de la bun inceput, in ceea ce priveste aceasta problema, Romania nu a avut o solutie clara de rezolvare, au existat dupa 1989, o serie de legi care sa reglementeze acesta problema, amintim aici Hotararea de Guvern nr. 466/1992, prin care au fost retrocedate mai multe imobile Bisericii Greco-Catolice, insa nu s-a aplicat aceasta hotarare in mod concret, niciunul din bunuri neintorcandu-se in proprietatea greco-catolicilor. Apoi a urmat Ordonanta de Urgenta nr. 21/1997, ce facea referire la comunitatea evreiasca, atunci au fost restituite sase imobile. In anul imediat urmator, prin Ordonanta de Urgenta nr. 112/1998, comunitatea evreiasca trebuia sa mai primeasca inca 3 cladiri. O alta Ordonanta de Urgenta a mai fost data in 1999, si anume nr. 83/1999, cand alte 12 imobile au fost restituite comunitatii evreiesti, ajungandu-se pana in anul 2000, cand printr-un act emis de guvern, HG 1334/2000, au mai fost retrocedate inca 20 de imobile. Lucrurile au durat ani intregi pana a fi lamurite, macar o parte dintre ele.

Principala problema a fost lipsa de cooperare intre autoritatile statului si actuali detinatori ai bunurilor revendicate. Intr-un tarziu, prin Legea 501/2002, cultele religioase au primit posibilitatea de a primi plati compensatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituite, sau posibilitatea unei chirii lunare pentru aceste imobile, daca aceste in prezent sunt destinate unor altor activitati,cum ar fi spitale, gradinite, scoli, aziluri etc. Evident ca unele decizii de retrocedari au fost amanate, sau nu au fost deloc solutionate sau contestate in instanta, iar procesele fiind inca pe rol. Implimentarea legislatiei in vigoare tinda sa devina cea mai intalnita problema in Romania postcomunista.

Politicieni apeleaza la diverse argumente pentru a incerca sa rezolve aceasta problema a retrocedarilor, unii fac apel la decizia luata de Alexandru Ioan Cuza in timpul reformelor sale, cand acesta a decis ca „toate averile manastiresti din Romania sunt si raman ale statului”, au existat si propuneri legislative mai concrete, avem cazul deputatului din partea Partidului Verde, Remus Cernea, care doreste ca: „Fiecare cetatean ar directiona un procent din impozitul pe venit catre cultul de care apartine, astfel bisericile ar beneficia de un venit substantial, sigur si predictibil. Ar fi mult mai bine pentru biserici si cultele din Romania sa aiba finantare direct de la cetatean si sa nu mai depinda de interesele politicienilor.” Pe langa aceasta declaratia, Remus Cernea doreste scutirea de impozitul de profit pentru veniturile din vanzarea obiectelor de cult, dn chirii sau alte activitati ecomice, insa conditia pusa de acesta ar fi ca sumele obtinute sa fie folosite pentru intretinere si construirea lacasurilor de cult, sau pentru activitati de invatamant si protectie sociala, astfel ele ar benefia de scutirea platii TVA-ului. Insa proiectul legislativ nu a fost sustinut de ceilalti politicieni.

Concluzii:

In cadrul acestei lucrari am incercat sa raspund mai multe intrebari referitoare la cum este privita Biserica Ortodoxa Romana de catre presa din Romania, in principal dupa perioada comunista, pe de alta parte am analizat relatia dintre statul roman si Biserica Ortodoxa Romana, incercand sa raspund la mai multe intrebari, printre acestea se pot enumera: In ce masura BOR este un colaborator al statului?, Care sunt principalele strategii pe care politicienii se utilizeaza in campaniile electorale pentru a atrage voturile cetatenilor? Cum poate fi combatuta problema relatiei prea stranse intre BOR si stat, si implicit implicarea excesiva a BOR in politica?

Am adus in discutie diverse teme referitoare la implicarea preotilor in actul politic, sau educatia religioasa in scolile publice din Romania, sau relatia pe care BOR o are o celalalte culte sau cu partidele politice existente, dand exemple dintre cele mai semnificative in acest sens.

Raspunzand la toate aceste intrebari si analizand temele propuse, ajungem la concluzia ca implicatia BOR in cadrul politic actual al Romaniei inca exista, acest drum nefiind oprit, desi au existat cateva demersuri in acest sens, iar acest lucru a putut fi posibil deoarece nimeni a luat nici o masura concreta in acest sens, lasand lucrurile sa mearga in acest sens, ca si cum ar fi normale.

Personal, consider ca intre cele doua institutii ar trebui sa existe o independenta, fara nici o implicare de niciun fel, din ambele parti.

Pozitia actuala pe care Biserica o are in relatia cu statul si cu societatea tine foarte mult de trecutul si de contextul politic postcomunist. Iar Biserica isi asuma un rol de apara si de a promova statul si interesele acestuia.

Statul ii recunoaste Bisericii functia de mentinere a pacii sociale pe care o are, sustine ca multe conflicte au fost rezolvate sau chiar au putut fi evitate prin interventia cultelor religioase. Insa pe de alta parte, cultele sunt cele care formeaza unele conflicte, vorbim aici de conflictele dintre ele, fiecare cult avand diferite opinii si nereusind sa ajunga la un numitor comun, luptand pentru a atrage credinciosi in cercul lor de putere, poate fi comparat cu un joc politic. La fel cum politicieni incearca sa-si atraga votantii, pentru a accede la putere, asa si cultele religioase incearca sa-si atraga credinciosii. Aceasta este o asemenare foarte mare intre practica politica si cea bisericeasca.

Daca vorbim de separarea dintre Biserica si Stat, trebuie sa raspundem la urmatoarele intrebari:

Acest lucru, si anume, separarea Bisericii de Stat presupune si o separare a societatii de religie? Raspunsul la aceasta intrebare este dat de modernitate, Statul ar trebui sa nu favorizeze in niciun fel vreun cult religios si sa lase cetateanul sa aleaga singur, sa aiba libertate religioasa, astfel Biserica ar fi independenta fata de stat si nu ar depinde de acesta.

In Romania, in prezent, care este relatia dintre cele doua institutii, Biserica-Stat? Ele functioneaza separat, lucreaza concomitent, Biserica fiind privita ca un aliat al statului, si e valabil si invers. Avem exemplul clar, exista in Romania un departament dedicat cultelor religioase, si anume: Secretariatul de Stat pentru Culte. Pe langa acesta, statul contribuie cu sprijin financiar din bugetul de stat pentru nevoile bisericesti.

Trebuie sa existe implicare a Bisericii Ortodoxe in scena politica? Biserica se implica activ in scena politic, inca din perioada comunista si continuand pana in prezent. Este nevoie insa de o implicare, insa o implicare directa, vorbim aici de a apara valorile crestine, de a condamna faptele de nedreptate, de a incuraja cetatenii sa se implice in dezbaterea publica etc. Biserica poate sustine anumite idei politice, insa implicarea ei trebuie sa existe pana intr-un punct, si anume sa nu impuna credinciosilor preferintele lor politice, ci sa-i lase pe acestia sa decida singuri fara niciun fel de influenta.

In prezent pe langa seria de intrebari pe care ne-o adresam, intalnim si cateva erori in gandirea cetateanului de rand, printre acestea putem enumera urmatoarele: conform careia Biserica are nevoie de stat, mai exact nu poate exista fara aceasta, pe de o parte este adevarat deoarece salariile clerului este dat de catre stat, insa, pe de alta parte istoria acestei relatii dintre Biserica si Stat spune Biserica este cea care consolideaza statul, si nu invers. O alta eroare des intalnita in mintile unora dintre cetateni este aceia ca predarea religiei ar avea efectul de indoctrinare, insa acest lucru nu este deloc adevarat, mai exact, cunoasterea religiei si rolul acesteia ii permite omului sa discearna ce e bine pentru el si ce nu, daca continua pe drumul initial sau se abate de la acesta, in ceea ce priveste religia si cultul religios din care face parte. Iar o alta eroare intalnita printre cetateni, ar fii acea conform careia Biserica nu comunica, de fapt nu comunica suficient cu credinciosi, lucru neadevarat in mare parte, Biserica nu trebuie sa dea comunicate de presa pentru a mentine legatura stransa cu enoriasii sai, mai degraba ea trebuie sa sustina si sa intervina acolo unde este cazul, prin campanii sociale, sau pur si simplu printr-o vorba buna sau un sfat catre credinciosi, atat in cadrul oficial, adica in Biserica, cat si inafara acestuia.

Asadar, pentru incheierea acestei lucrari, voi trage urmatoarele concluzii, si anume:

Existenta unei relatii apropiate intre Biserica si Stat a existat dintotdeuna, insa ea s-a modificat pe parcursul timpului, ajungand ca cele doua sa fie aliati si sa se ajute reciproc in schimbul anumitor favoruri;

Preotii au ajuns sa se implice activ in planul politic, unii dorindu-si chiar si functii publice pe langa meseria lor initiala;

Politicienii profita de pe urma faptului ca BOR este insitutia cu cel mai ridicat grad de incredere pentru cetateni, si de faptul ca peste 80% sunt de religie ortodoxa, fiind ajutati de preoti in campaniile electorale si nu numai, pentru a castiga voturile si simpatia cetatenilor;

Bibliografie:

Alexandru Vlahuta, „Din trecutul Nostru, Istoria Romanilor”, Editura Cartea Romaneasca 1924;

Alina Tudor-Pavelescu, „Studiu introductiv”, Bucuresti, Arhivele Nationale ale Romaniei, 2004;

Andreescu Liviu, „Teorie si politica, intre constructe abstracte si generalitati”, Editura Anastasia, 2004;

Constantin C. Giurescu, „Viata si opera lui Cuza Voda”, Editura II, Bucuresti;

David Markand si Roland L. Nettler, „Religion and Democracy”, Blackwell, Oxford, 2000;

D. Dungaciu, „Natiunea si provocarile (post)modernitatii”, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004;

George Enache, „Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana”, Editura Nemira, Bucuresti, 2005;

George Enache, A.N. Petcu, „Patriarhul Iustinian si Biserica Ortodoxa Romana in anii 1948-1964”, Editura Partener, Galati, 2009;

Helene Ahrweiler, „Ideologia politica a Imperiului Bizantin”, Editura Corint, Bucuresti, 2002;

Iuliana Conovici, „Ortodoxia in Romania postcomunista”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009;

Jean Claude Eslin, „Dumnezeu si puterea. Teologie si politica in Occident”, Editura Anastasia, Bucuresti, 2001;

John Meyendorff, „The Byzantine Legacy in the Orthodox Church”, St. Vladimir Seminary, New York, 1982;

Lavinia Stan si Robert Turcescu, „Religie si politica in Romania postcomunista”, Editura Curtea Veche, 2004;

Mircea Pacurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Romane”, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1992;

Nicolae Iorga, „Istoria Bisericii Romanesti”, Editura Ministerul de Culte, Bucuresti, 1929;

Pedro Ramet, „Cross and Comissar. The Politics of religion in Eastern Europe and the USSR”, Bloomington-Indianapolis: Indiana University Press, 1987;

Pierre Mannet, „Histoire intellectualle du liberalisme”, 1987;

Radu Carp, „Religie, politica si statul de drept. Secventele unei acomodari”, Editura Humanitas, Bucuresti, 2013;

Stephen Monsma si Cristopher Soper, „The Challenge of Pluralism: Church and State in Five Democracies”, 2008;

Serban-Liviu Pavelescu, „Stat si Biserica in reconstructia politica a societatilor postcomuniste din Balcani: Elemente pentru o sociologie politica a ortodoxiei”, Editura Militara, Bucuresti, 2013;

Bibliografie:

Alexandru Vlahuta, „Din trecutul Nostru, Istoria Romanilor”, Editura Cartea Romaneasca 1924;

Alina Tudor-Pavelescu, „Studiu introductiv”, Bucuresti, Arhivele Nationale ale Romaniei, 2004;

Andreescu Liviu, „Teorie si politica, intre constructe abstracte si generalitati”, Editura Anastasia, 2004;

Constantin C. Giurescu, „Viata si opera lui Cuza Voda”, Editura II, Bucuresti;

David Markand si Roland L. Nettler, „Religion and Democracy”, Blackwell, Oxford, 2000;

D. Dungaciu, „Natiunea si provocarile (post)modernitatii”, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004;

George Enache, „Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana”, Editura Nemira, Bucuresti, 2005;

George Enache, A.N. Petcu, „Patriarhul Iustinian si Biserica Ortodoxa Romana in anii 1948-1964”, Editura Partener, Galati, 2009;

Helene Ahrweiler, „Ideologia politica a Imperiului Bizantin”, Editura Corint, Bucuresti, 2002;

Iuliana Conovici, „Ortodoxia in Romania postcomunista”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009;

Jean Claude Eslin, „Dumnezeu si puterea. Teologie si politica in Occident”, Editura Anastasia, Bucuresti, 2001;

John Meyendorff, „The Byzantine Legacy in the Orthodox Church”, St. Vladimir Seminary, New York, 1982;

Lavinia Stan si Robert Turcescu, „Religie si politica in Romania postcomunista”, Editura Curtea Veche, 2004;

Mircea Pacurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Romane”, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1992;

Nicolae Iorga, „Istoria Bisericii Romanesti”, Editura Ministerul de Culte, Bucuresti, 1929;

Pedro Ramet, „Cross and Comissar. The Politics of religion in Eastern Europe and the USSR”, Bloomington-Indianapolis: Indiana University Press, 1987;

Pierre Mannet, „Histoire intellectualle du liberalisme”, 1987;

Radu Carp, „Religie, politica si statul de drept. Secventele unei acomodari”, Editura Humanitas, Bucuresti, 2013;

Stephen Monsma si Cristopher Soper, „The Challenge of Pluralism: Church and State in Five Democracies”, 2008;

Serban-Liviu Pavelescu, „Stat si Biserica in reconstructia politica a societatilor postcomuniste din Balcani: Elemente pentru o sociologie politica a ortodoxiei”, Editura Militara, Bucuresti, 2013;