Partidul Popular European
=== ppe ===
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………….2
Cap.I Evolutia politica a Partidului Popular European de la origini pana în prezent……3
Origini,cauze,dezvoltare politica pana in 2008………………………………………3
Rezultatele politice obtinute de partida alegeri pana in 2004……………………….12
Cap.II Organizarea PPE
Partidele componente……………………………………………………………….25
Organizatii de tineret………………………………………………………………..34
Partidele politice europene și proiecția lor în România……………………………..41
CAP III Filosofia politica………………………………………………………………..44
3.1 Spre o sinteza europeana a reperelor poltico-ideologice nationale………………….55
Concluzii. ………………………………………………………………………………..89
Bibliografie………………………………………………………………………………90
Introducere
Caracterul de multiplicitate pe care il reprezintă realitatea socială economică și politică a Europei îl determină pe orice observator sa caute acel punct privilegiat care sa-i permita construirea unei cât mai fidele reprezentări a bătrânului continent.
Diversitatea întâlnită și la nivelul vieții politice a fiecărui stat European a solicitat din partea istoricilor și politologilor eforturi de sistematizare și ordonare care să eșueze înțelegerea unei noi realități ce se manifestă proteic.Un anume personaj de pe scena politică se impune ca sursă a dinamismului – partidul politic, acest element oligarhic ce face posibil exercițiul democaratic, binențeles atunci când nu este unic. Demersurile cognitive ce au blocat partidul politic au îmbrăcat forme diferite de la considerații ce rețin doar aspecte conjucturale ale fenomenului partizan, la construcții teoretice care recunosc o dimensiune mai profundă a acestuia.
Două constatări se impugn observatorului interesat să analizeze fenomenul partizan: imposibilitatea interogării acestuia și caracterul său european dominant.
Fie că o lăudăm, fie că o contestăm, viața politică nu mai poate fi concepută în afara partidelor politice.
Partidul Popular European este angajat la o federație, Europa, bazată pe principiul subsidiarității – o democratie, transparentă și eficientă a Europei. Viziunea noastra este una de respect reciproc, de includerea tuturor cetățenilor liberi care să cuprindă toate țările europene și regiunile, indiferent cât de diversă – o Europa pentru toți.
Lucrarea este compusă din trei capitole.În primul capitol am prezentat evoluția partidului popular European de la origini până în present, în capitolul al doilea am prezentat organizarea Partidului Populae European iar în capitolul al treilea am prezentat filosofia politică.
Cap.I Evolutia politica a Partidului Popular European de la origini pana în present
Origini,cauze,dezvoltare politica pana in 2008
Originea partidelor politice poate fi abordată în mai multe moduri.Astfe,Lapalombara și Weiner au distins : o manieră instituționalistă, o manieră de tip istoric și conflictual și una numită de dezvoltare politică si una funcționalistă.
Prima, care aparține lui Duverger, leagă originea partidelor de dezvoltarea vieții parlamentare și pune accent pe studierea lor organizatorică.A doua plaseză conceptul de criză la originea partidelor și riscă adeseori să dea o prea mare importanță faptelor și evenimentelor.În ceea ce privește dezvoltarea, ea explică apariția partidelor prin conceptual răspândirii largi a modernizării,mai interesantă decât precedentele acestă teorie introduce în explicație baza socială și economică, totuși aplicarea acestei teorii duce la prezentarea evoluției ca pe un process liniar sau cel puțin pe nivele.Abordarea funcționalistă examinează funcția societară asumata de partidele politice , o funcție particulară care explică originea diferită a fiecărui partid sau tip de partide.
Fondata sub denumirea de Grupul Creștin-Democrat, la 23 iunie 1953 ca o fracțiune politice în Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, Grupul a jucat întotdeauna un rol important în construcția Europei.
Grupul a schimbat denumirea de "Grupul Partidului Popular European (Grupul Creștin-Democrat), în iulie 1979, imediat după primele alegeri directe pentru Parlamentul European, precum și la Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) și al Democraților Europeni în iulie 1999.
În general, partidele populare sunt unele moderne, cu un spectru social larg, cu o organizare pluralistă. Iar doctrina pe care se bazează aceste partide este creștin-democrația. Plecând de la doctrina creștin-democrată, popularii pun în centrul construcției politice persoana și demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublată de noțiunile de libertate și egalitate, ceea ce reprezintă, într-adevăr, o depășire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole gândirea politică.
Cauze
Evoluția politică a Europei a fost afectată din punct de vedere istoric de trei revoluții successive: revoluția industrială, revoluția națională și revoluția internațională.Primele doua și-au exercitat efectele concomitant din punct de vedere istoric.Aceste două revoluții au conturat sistemul politic care urmărește două axe conflictuale: o axă funcțională și o axă teritorial culturală.Astfel revoluția națională gererează pe axa funcțională clivajul Biserică/Stat, iar pe axa teritorial- culturală , clivajul centru/periferie.Revoluția industrială adaugă împărțirii precedente pe de o parte, pe axa funcțională clivajul capitaliști/muncitori iar pe de altă parte, pe axa teritorial culturală clivajul sector primar/sector secundar.Cât privește revoluția internațională aceasta nu afectează decât latura muncitorească a clivajului dintre capitaliști și muncitori, pe care o împarte în stânga comunistă și cea necomunistă.Tocmai aceste patru clivaje dau naștere diferitelor partide politice.
Dezvoltare politică până în 2008
1975 Are loc înființarea unui partid Partidul European – grup de lucru cu sarcina de a elabora un proiect de statut pentru o Uniune Europeană de părți. Wilfried Martens, președinte al CVP-B, și Hans-august Lücker, președinte al Grupului Crestin Democrat din Parlamentul European au fost numiți drept raportori.
1976, Comitetul politic în unanimitate, a aprobat statutul Partidului Popular European la data de 8 iulie, la Luxemburg. Au fost fondatori părților: CDU și CSU (Germania), CPS și CVP (Belgia), CDS (Franta), Fine Gael (Irlanda), DC (Italia), CSV (Luxemburg), KPV, Chu, și ARP (Olanda ).
1978 IST Congresul de la Bruxelles a adoptat programul politic al PPE. Giuseppe Petrilli (DC-I) a fost numit Secretar General al EUCD.
1979 al II-lea Congres a decis pe platforma electorală pentru primele alegeri directe pentru Parlamentul European. PPE a câștigat 107 din 419 de locuri în cadrul alegerilor.
1980 Congresul III al PPE la Köln.
1981 Ca urmare a aderării Greciei la Comunitatea Europeană, numărul de locuri în Parlamentul European a crescut la 434. Grupul PPE ponderea a fost de 109 de locuri. Diogo Freitas do Amaral (CDS-P) președinte ales al EUCD.
1982 În urma alegerilor din Grecia, în iunie 1982, numărul deputaților din PPE a crescut la 117. Congresul IV al PPE, la Paris.
1983 privind fuziunile din EUCD Secretariat (până în prezent la Roma), precum și Secretariatul PPE de la Bruxelles. Thomas Jansen numit secretar general al PPE și EUCD. Grecia se alătură lui Nea Demokratia PPE și EUCD. Giulio Andreotti (DC-I), ales președinte al EUCD.
1984, Congresul V al PPE de la Roma a adoptat un program de acțiune pentru cel de-al doilea termen electoral a Parlamentului European. PPE a castigat 110 de locuri, la cea de-a doua rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
1985 Piet BUKMAN (CDA-NL) președinte ales, succeding Leo Tindemans, care a avut loc la post de la infiintarea PPE. Thomas Jansen ales secretar general. Emilio Colombo (DC-I), ales președinte al EUCD.
1986 VI-lea Congres al PPE de la Haga. Ca urmare a aderării Spaniei și Portugaliei, a numărului de locuri în Parlamentul European a crescut la un total de 518. Portugheză de CD-uri, în spaniolă PDP (mai târziu redenumit Democracia Cristiana), în catalană UDC și bască PNV adere la PPE. Dimensiunea Grupului PPE crește cu 9 Deputații la 118.
În martie 1986, un francez MEP se alătură grupului, creșterea numărului de Grupul deputaților la 119.
1987 Jacques Santer ales președinte. Thomas Jansen reales secretar general pentru un al doilea termen.
1988 VIIth EPP Congress in Luxembourg. Adoptare a programului de lucru "Pe Popular Side".
1989 După cel de-al treilea de alegeri directe pentru Parlamentul European din iunie, spaniolă Deputații din Partido Popular alăture Grupului PPE.
1990 Wilfried Martens ales președinte. VIII EPP Congresul de la Dublin: adoptarea PPE program pentru Uniunea Europeană.
1991, spaniolii Partido Popular aderă la PPE. Creștin-Democrat părți din Austria (OVP), Suedia (KDS) și Malta (PN) sunt admise ca membri asociați din PPE.
1992 de britanicii și danezii Conservator Deputații (împreună cu unele franceză UDF Deputații) se alăture Grupului PPE ca aliat membri, aducând totalul de 162 de deputați. EPP bază de program este adoptat la IXth EPP Congresul de la Atena.
1993 scandinavii Conservatori părților sunt admise la PPE ca permanentă de observatori. The CDS was excluded. CD-uri a fost exclus. Thomas Jansen reales Secretarul general pentru un sfert termen. Congresul de Xth EPP reuniunea de la Bruxelles a adoptat Programul de acțiune "Europa 2000 – unitate în diversitate" pentru cea de-a patra legislaturi a Parlamentului European.
După 1994 de stabilire a Comitetului Regiunilor (CoR), ca o nouă instituție a Uniunii Europene, a Grupului PPE a fost format în CoR cu aproximativ 85 de deputați sub președinția de Jos CHABERT, Bruxelles (CVPB). De Christlichdemokratische Volkspartei (CVP) din Elveția și Democrat Rally (DR) din Cipru sunt admise la PPE ca membri asociați. PPE membru părțile câștiga 125 de locuri in cel de-al patrulea alegerile europene din iunie. Încorporarea aceleași gusturi Deputații (British daneză și conservatorii și liberalii franceză) aduce numărul total al deputaților pentru a EPP 157. Klaus Welle ales Secretarul General al PPE și EUCD.
1995, deputații din Kristdemokratiska Samhällspartiet și Moderata Samling (Suedia), Kansallinen Kokoomus (Finlanda) și Österreichische Volkspartei (Austria) se alăture grupului PPE. Kansallinen Kokoomus (Finlanda), Moderata Samlingspartiet și Kristdemokratiska Samhällspartiet (Suedia), Det Konservative Folkeparti (Danemarca) și Österreichische Volkspartei (Austria) deveni membri ai PPE. Høyre (Norway) accorded associate member status. Høyre (Norvegia) acordat statutul de membru asociat. Centro Cristiano Democratico (CCD) și Cristiani Democratici Uniti (CDU) deveni membri ai PPE. XI Congresul de la Madrid "EPP-vigoare a UniuniiFundatia a Uniunii Europene de Seniori (ESU)
1996 Fundația Comitetului Economic și Asociației Independente de afaceri a IMM-urilor sau EPP-Uniunea În februarie în șapte părți dintr-o perspectivă de țări în Europa Centrală și de Est candidate la statutul de observator PPE: KDU / CSL și ODA (Republica Cehă), KDH și MKDM (Slovacia), KDNP și MDF (Ungaria), PNT-CD (România) Wim van Velzen (CDA-NL) ales președinte al EUCD. François Bayrou ales președinte al Consiliului EPP.
1997 EPP XII Congres în Toulouse – "Suntem cu toții parte a unei lume".
1999 XIII Congresul de la Bruxelles – 1999 – 2004 Programul de acțiune – "în drum spre secolul 21." Congresul re-alege președintele Martens pentru un alt termen și alegerea lui Alejandro AGAG în calitate de Secretar General, succeding Klaus Welle, care, la rândul său, este numit de Secretarul General al Grupului PPE din Parlamentul European.
2000 Wilfried Martens ales președinte al creștin-democrat International si Alejandro Agag ca secretar general, la 10 octombrie 2000 la Santiago (Chile). EPP a acordat statutul de membru asociat la Tautas Partija (Letonia), SMK-MKP (Slovacia), SUA (Republica Cehă), FKGP și Fidesz – MPP (Ungaria).
2001 Ianuarie: XIVth EPP Congresul de la Berlin. Documentul de bază: o uniune de valori. EPP a acordat statutul de membru asociat la MDF, Ungaria. Statutul de membru al PPE deplin acordate UD EUR, Italia și RPR, Franța.
2002 martie: Biroul Politic a acceptat, prin aclamare, o propunere pentru a înlocui Secretarul General Alejandro AGAG de Antonio López-Istúriz. Convenția Grupului PPE stabilit, ca urmare a unei inițiative de către Președintele MARTENS. EPP a acordat statutul de membru asociat la EVP (Elveția) și KDH (Slovacia). EPP Statutul de membru al PPE observator de atribuire a SDKU din (Slovacia). Octombrie: XV Congres în Estoril, PortugaliaCongresul a aprobat "O Constituție pentru o Europă puternică".
2004
Decembrie: EPP acceptat de membru observator de trei bosniacă părți: de HDZBiH, de PDP, și SDA.
Iulie: Pe 20 iulie, PPE, precum și alte părți de nivel european, a primit recunoașterea oficială de către instituțiile europene, în urma activarii din Regulamentul nr 2004/2003 al Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003.
În primele alegeri pentru Parlamentul European, PPE este victorios. Grupului PPE-DE este, din nou, cel mai mare, de departe, în Parlamentul European cu 268 Deputații europeni. Ca rezultat al acestei victorii, PPE a reușit să convingeți de Consiliul European de a numi dl José Manuel Barroso, ca președinte al Comisiei Europene.
Mai: Ca urmare a aderării a 10 noi state membre ale UE, toate EPP membru asociat părți din aceste țări au devenit membri deplini.
Februarie: Congresul al XVI-lea de la Bruxelles în cazul în care "Programul de acțiune 2004-2009", pentru apropiatele alegeri iunie 2004 a fost aprobat.
2005
La 17 decembrie, a Partidului Popular European (PPE), Consiliul European a salutat, de acord cu privire la perspectivele financiare ale UE, evitând în același timp o nouă criză. Președintele PPE Wilfried Martens, în prima sa reacție, a spus că "reuniunea a demonstrat că Europa poate fi unită în toată lumea, dacă este dispus să ajungă la un compromis."
Partidului Popular European (PPE) liderii numit pentru un acord cu privire la Uniunea Europeană (UE) de buget pentru perioada 2007 – 2013 în timpul EPP Summit-ul de întâlnire a avut loc la data de 15 decembrie. La 13 decembrie, primul-ministru al Luxemburgului și proeminent lider al Partidului Popular European (PPE), Jean-Claude Juncker, a fost desemnat castigator al prestigioasei Premiul Charlemagne pentru anul 2006, acordate în recunoaștere a serviciilor sale, pentru a europene de pace și unitate.
La 11 noiembrie, al Partidului Popular European a prezentat "Bruxelles Forum Regional pentru Partidul Organizatii", o platformă care unește membrii PPE din toate partidele politice și asociațiile care trăiesc și lucrează la Bruxelles. Mai mult de 350 de membri din toate partidele politice EPP, MPE de Bruxelles și autoritățile locale au participat la Bruxelles Forum. La 21 octombrie, cea de a noua Dialogul dintre Biserica Ortodoxa si Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) și al Democraților Europeni, au convenit că pace, justiție socială și de stabilitatea pe termen lung ar avea ca rezultat de la persoane de a local, regional naționale și de cooperare, precum și înțelegerea reciprocă.
La 10 octombrie, PPE și de centru-democrat International (CDI) apel la comunitatea internațională pentru a trimite mărfurilor, echipamentele de aer, ajutor financiar și medicale, pentru a ajuta victimele și pentru a începe repararea zona Asia de Sud deteriorat de un mare cutremur, care a lovit nord Pakistan și India.
La 22 septembrie cea de-a patra reuniune anuală a Rețelei Europene Idei a fost deschisă de Luís Marques Mendes MP, președinte al Partidului portugheză PSD, Wilfried Martens, presedintele Partidului Popular European, și Hans-Gert Poettering parlamentar, președinte al PPE -ED-Group în cadrul Parlamentului European, la Centrul Cultural Belem din Lisabona. Acestea toate mulțumit James ELLES MEP, fondator al EIN, pentru inițiativa de a luat acum trei ani pentru a aduce împreună politicieni, oameni de știință, jurnaliști și consilieri, împreună cu reprezentanți pentru grupurile de reflecție și Fundațiilor de centru și centru-dreapta, pentru a face schimb de puncte de vedere și să dezvolte politica de gândire. La data de 19 septembrie, a Biroului Politic al PPE în unanimitate de acord pentru a da din România Partidul Democrat (PD) statutul de observator. PD a prezentat cererea de pe iunie 2005, după retragerea sa de membru din partea Partidului Socialiștilor Europeni (PSE), precum și Socialist International (SI).
La data de 16 iunie, prima editie a EPP academica revistei "European Vizualizați" a fost prezentat la summit-ul de pe EPP statutar a avut loc în Meise.
La 20 aprilie, la Luxemburg, președintele PPE și fostul prim-ministru al Belgiei Wilfried Martens a primit -Helmut Kohl-Ehrennadel în aur distincție (Helmut Kohl-aur-onoare ac) pentru servicii excepționale în Europa. Distincția a fost acordată personal Președintelui Martens de fostul cancelar german Helmut Kohl.
La 28 ianuarie, de observator PPE a acceptat în calitate de membru, prim-ministrul turc Erdogan a AKP parte, și de președintele Iușcenko este "Ucraina noastră".
La 20 ianuarie, pentru prima dată în dezbatere între liderii celor două cel mai mare nivel european, partidele politice – Președintele PPE Wilfried Martens, față de Președintele PES Poul Nyrup Rasmussen.
2006
2006 a fost un an de multe modificări, știri și evoluțiile pozitive. La XVIIth Congresul de la Roma pe 30 și 31 martie 2006, EPP a adoptat manifestarea pentru a "cetățenilor și Europa: priorități clare pentru o mai bună în Europa", a aprobat mai multe rezoluții și a ales noul său președinției. Președintele Wilfried Martens și secretarul general Antonio López Istúriz-au fost re-ales pentru un nou termen. În luna septembrie, PPE sa mutat la noul sediu, care mai bine adaptate la nevoile partidului și a obiectivelor. În 2006, EPP a extins de asemenea, relații internaționale și contacte bilaterale cu multe partide și organizații din întreaga lume.
2007
2007 a fost un punct de cotitură pentru Europa. În prima jumătate a anului, EPP a determinat trei instituții ale UE – Consiliul cu președinția germană, condus de Angela Merkel, a Comisiei, José Manuel Barroso, și Parlamentul, cu Hans-Gert Poettering – și, prin urmare, în final, a fost în măsură să depăși impasul instituțional cu acordul privind noul Tratat de reformă. Rolul a nou-ales președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost catalitică în proces și, ca rezultat, a dat un nou impuls proiectului european. La data de 1 ianuarie, odată cu aderarea României și Bulgariei, PPE a salutat noii veniți la statutul de membru cu drepturi depline: PD, RMDSZ si PNTCD (România) și DSB, UDF, BANU-PU și DP (Bulgaria). UE au sărbătorit A 50-a aniversare de la crearea sa, și în PPE a avut loc o reuniune la nivel înalt extraordinare pe această temă, la 24 martie la Berlin.La 15 mai, maghiară Crestin Democrat (KDNP) a devenit membru cu drepturi depline parte, și de VMRO – DPMNE din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), a devenit un observator member.In iunie, și sub președinția de Angela Merkel, a Guvernele 27 a ajuns la un acord politic cu privire la noul Tratat UE. Cea de-a doua jumătate a anului 2007 a fost marcată de două distincte, dar la fel de importante succese politice: alegerile victorie de membru PPE-parte Platforma Civica in Polonia, condusă de noul prim-ministru Donald fildeș și de adoptare a revizuit Regulamentul cu privire la partidele politice europene . În primul caz, noul guvern al PPE Polonia a reușit deja să restaurați credibilitate politică a țării în Uniunea Europeană și este de așteptat să joace un rol în următorii ani. În al doilea caz, regulamentul revizuit permite european la nivel de partide politice de a campaniei, pentru prima dată pentru alegeri europene, ci de asemenea, permite stabilirea unor fundații politice legate de partidele politice europene. În cele din urmă, guvernele UE au semnat nou Tratatul UE de la Lisabona, în decembrie.
2008
PPE are multe sarcini în perspectivă – aceasta va fi din nou la locul șoferului de trei instituții ale UE pentru întregul an de la 2008 – Președinției slovene, condus de Janez Janša în prima jumătate și de președinția franceză, condusă de Nicolas Sarkozy în cea de-a doua jumătate – și va urmări îndeaproape procesul de ratificare a Tratatului de reformă. De asemenea, ca urmare a revizuirii Regulamentului privind partidele politice europene, PPE va începe a-și pregăti campania electorală europeană 2009, spearheaded de o serie de provocări politice importante, cum ar fi schimbările climatice, dezvoltarea economică, imigrația, AO Deja, de la 6 la 7 februarie, PPE a avut loc ședința Biroului său politic, precum și o Convenție cu privire la schimbările climatice, inclusiv o reuniune organizată în comun cu Idei European Network (EIN) din Madrid. PPE acceptate GERB (Bulgaria), condus de primarul din Sofia, Boyko Borissov, în calitate de membru parte, și Batkivshchyna, partea ucraineană, condusă de prim-ministru, Yulia Tymoshenko în calitate de observator membru parte. În același timp, PPE a lansat noul său web interactive DialogueTV canal care va fi folosit pentru a pregăti viitoarele Europene campaniei electorale.
Rezultatele politice obtinute de partid în alegeri in 2004
La alegerile pentru Parlamentul European s-au prezentat la vot aproximativ 44,2% dintre cetatenii UE cu drept de vot.
Rezultatele in functie de partidele din Parlamentul European se prefigureaza a fi:
– PPE-DE – 36,8% – 270 de mandate;
– PSE – 27,2% – 199 de mandate;
– Altii – 11,5% – 84 de mandate;
– ELDR – 9% – 66 de mandate;
– Verts/ALE – 5,3% – 39 de mandate;
– GUE/NGL – 4,9% – 36 de mandate;
– UEN – 3,5% – 26 de mandate;
– EDD – 2,7% – 20 de mandate.
Rezultatele din 1999 au fost:
– PPE-DE – 37,43% – 24 de mandate;
– PSE – 29,43% – 180 de mandate;
– ELDR – 8,46% – 43 de mandate;
– GUE/NGL – 6,98% – 42 de mandate;
– Verts/ALE – 5,95% – 48 de mandate;
– Altii – 5,59% – 44 de mandate;
– UEN – 3,82% – 30 de mandate;
– EDD – 2,28%.
Desi alegerile au loc in fiecare tara membra separat, totusi, la nivelul Parlamentului European, deputatii sunt grupati in functie de optiunea politica si nu de nationalitate. Grupurile politice din Parlamentul European sunt:
– PPE-DE – Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (Crestini-Democrati) si Europenii Democrati;
– PSE – Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European;
– ELDR – Grupul Parlamentar al Democrat Liberalilor;
– Verts/ALE – Verzii/Grupul Aliantei Europene Liberale;
– GUE/NGL – Grupul Stangii Europene Unite/Stanga Verde Nordica;
– UEN – Grupul European pentru o Europa a Natiunilor;
– EDD – Grupul pentru Europa democratiilor si a diferentelor
– NI – Independenti.
CAP II Organizarea Partidului Popular European
2.1 Partidele componente
Membrii Parlamentului pot sa se organizeze in grupuri politice, dar exista si deputati neinscrisi. Ei se organizeaza dupa afilierea politica si nu dupa nationalitate. In prezent, exista sapte grupari politice in Parlamentul European:
– Grupul Partidului Popular European (democrat-crestini) si Democratilor Europeni – PPE-DE;
– Grupul Partidului Socialistilor Europeni – PSE;
– Grupul Aliantei Democratilor si Liberalilor pentru Europa – ALDE;
– Grupul Verzilor/ Alianta Libera Europeana – V/ALE;
– Grupul Confederalal Stangii Unitare Europene/ Stanga Verde Nordica – GUE/ NGL;
– Grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor – UEN;
– Grupul Independentei si Democratiei – IND/DEM;
– Grupul Celor Neinscrisi.
1. PPE – DE
Grupul PPE-DE este din iulie 1999 cea mai mare grupare politică din actualul Parlament European puternic reprezentat de 785 de deputați. 288 de Membri ai Parlamentului European (MPE) compun Grupul PPE-DE, reprezentând aproximativ 37% din totalul membrilor. Conduși de președintele Joseph Daul, grupul reunește partidul Creștin Democrat, Conservator, precum și alte partide politice integrate de centru și centru-dreapta din Europa. Grupul PPE-DE este singurul din cele șapte grupări politice din Parlementul European care este format din deputați din toate cele 27 de state membre. Foarte multe din partidele reprezentate de Grupul PPE-DE aparțin Partidului Popular European.
Grupul a Partidului Popular European (Creștin-Democrat) și al Democraților Europeni din Parlamentul European (PPE-DE Group) este o mare forță politică în cadrul Uniunii Europene; este direct moștenitor al tradiției stabilite în 1950 de către Robert Schuman, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi.
Președintele grupului PPE-DE este Joseph Daul MEP. El este susținut de coordonatori pe fiecare din cele 20 comisii ale Parlamentului și de către șefii de delegații naționale reprezentate în cadrul grupului. Nevoile operaționale ale Grupului sunt deservite de un grup de secretariat, oferind sprijin și de organizare politică. Grupul opereaza propriul think-tank – European Network Idei – care reunește formatori de opinie din lumea de politica, afaceri, mediul academic și societății civile din Europa, pentru a discuta principalele probleme cu care se confruntă politica Uniunii Europene.
Inițial infiintata in iunie 1953 ca Grupul Creștin-Democrat din embrionare Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (format din membrii desemnați de parlamentele naționale), grupul a fost implicat la nivel central la fiecare etapă în istoria Uniunii Europene, de la mai scurt timp, începuturile sale până în prezent.
Foarte multe dintre partide reprezentate în Grupul PPE-DE de asemenea, apartin Partidului Popular European, toate lucrează împreună pentru a rezista la prioritățile politice de stânga în Europa și de a avansa ca scop o mai competitive și mai democratic în Europa, mai aproape de cetățenii săi.
PPE-DE este într-o poziție mai puternică decât oricare alta pentru a stabili organismul agendei politice și pentru a câștiga cele mai critice de voturi. Această forță se reflectă în faptul că, începând cu anul 1999, grupului PPE-DE a fost pe partea câștigătoare de mai multe voturi decât orice alt grup din Parlamentul European a lunar sesiunile plenare.
Grupului PPE-DE a lucrat în mod constant și cu succes pentru a consolida în Uniunea Europeană cu privire la bazele de supremația legii și respectarea drepturilor fundamentale, cu privire la aplicarea principiului de subsidiaritate și de un sistem eficient de partajare a puterii, și independente cu privire la instituțiile democratice , pentru a se asigura că progresul viitor servește interesul comun al tuturor europenilor.
Fig.1 PPE – DE în lume
2. PSE
Partidul Socialiștilor Europeni (Party of European Socialists în engleză, Parti socialiste européen în franceză, Sozialdemokratische Partei Europas în germană) este un partid politic European care este compus din 33 de partide social-democrate, socialiste și laburiste din statele membre ale Uniunii Europene plus Norvegia.
Partidul Social Democrat din România, este membru cu drepturi depline al PSE-ului.
PSE-ul a fost fondat în 1992 la Haga ca succesor al Confederației Partidelor Socialiste a Comunității Europene. Președintele actual al partidului este Poul Nyrup Rasmussen, fostul prim-ministru al Danemarcei.
PSE-ul este al doilea cel mai mare partid din Parlamentul European, cu 201 de membri. Președintele grupei socialiste parlamentare este social-democratul german Martin Schulz.
Din iulie 2004 până în ianuarie 2007, președintele Parlamentului European a fost socialistul spaniol Josep Borrell.
Șapte miniștri ai Comisiei Europene sunt reprezentanți ai PSE: Vice-președintele Günter Verheugen (SPD), Vice-președintele Margot Wallström (SAP), comisarul pentru Afaceri Monetare Joaquín Almunia (PSOE), comisarul pentru Politica Regională Danuta Hübner (SLD), comisarul pentru Taxare László Kovács (MSZP), comisarul pentru Comerț Peter Mandelson (Labour) și comisarul pentru muncă și probleme sociale Vladimír Špidla (ČSSD).
Reprezentanți ai PSE în COnsiliul European: Tony Blair (Regatul Unit), Alfred Gusenbauer (Austria), Gediminas Kirkilas (Lituania), Ferenc Gyurcsány (Ungaria), José Sócrates (Portugalia) and José Luis Zapatero (Spania).
3. ELDR
În anul 1976, în contextul organizării primelor alegeri directe pentru Parlamentul European, nouă partide liberale din Olanda, Belgia, Italia, Franța, Germania și Danemarca au înființat Federația Partidelor Liberale și Democrate din Comunitatea Europeană (devenită ulterior Partidul European Liberal Democrat și Reformist), prin adoptarea Declarației de la Stuttgart, documentul fondator al noii organizații
În anul 1976, în contextul organizării primelor alegeri directe pentru Parlamentul European, nouă partide liberale din Olanda, Belgia, Italia, Franța, Germania și Danemarca au înființat Federația Partidelor Liberale și Democrate din Comunitatea Europeană (devenită ulterior Partidul European Liberal Democrat și Reformist), prin adoptarea Declarației de la Stuttgart, documentul fondator al noii organizații. Partidul Național Liberal este membru cu drepturi depline al Partidului European Liberal Democrat și Reformist din anul 1997.
În prezent partidul ELDR are în componență 36 partide membre și 10 partide afiliate. Pe lângă partidele membre ale Grupului ELDR din Parlamentul European, ELDR include si partide membre din statele Europei Centrale și Orientale (România, Bulgaria, Albania, Croația, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Serbia, etc. )
Prin activitatea sa politică ELDR urmărește promovarea liberalismului în epoca globalizării, protecția și promovarea drepturilor și libertăților individuale, precum și sprijinirea nerestricționată a procesului de extindere europeană. Liberal-democrații cred într-o Europă constituită pe baza principiilor liberale fundamentale: libertate, democrație, drepturile omului, stat de drept, toleranță și solidaritate.
În scopul atingerii obiectivelor pe care și le-a propus, ELDR militează pentru: reforma economiei europene în direcția creșterii gradului de prosperitate și competitivitate; promovarea dezvoltării durabile și protecția mediului; asigurarea transparenței procesului de decizie la nivel european prin stimularea interesului cetățenilor pentru evoluțiile din interiorul organizației. Totodată ELDR a fost și rămâne în continuare apărătorul proiectului de extindere a Uniunii Europene, prin primirea în comunitatea europeană a noi state din Europa Centrală și de Est.
De asemenea, liberal-democrații acordă mare atenție conceptului de cetățenie europeană, considerând că Uniunea Europeană necesită un concept politic care să conserve libertățile și să apere valorile democrației. În viziunea ELDR, afinitatea europeană a cetățenilor nu este un substitut pentru identitatea națională ci trebuie să fie complementară acesteia.
In centrul gândirii politice liberale se află promovarea drepurilor omului și a libertăților individuale. Liberal-democrații europeni au luptat continuu pentru abolirea pedepsei capitale, libertatea de expresie, pentru o presă liberă și independentă, democrație și stat de drept, considerând ca fiind necesară existența unei strategii comune în cadrul instituțiilor europene în problema drepturilor omului. Promovarea drepturilor omului trebuie să fie un obiectiv al politicii externe a Uniunii și o componentă semnificativă a celorlaltor politici.
4. Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană este un grup politic tânăr din Parlamentul European, în condițiile în care primele partide ecologice au apărut în anii '70, militează pentru garantarea unui echilibru adecvat între reformele economice și interesele sociale ale indivizilor.
Partidele ecologiste s-au născut în mediul urban prin conștientizarea efectelor puternicului dezechilibru natural provocat de logica economiei de piață.Populația rurală dispărând ca societate distinctă, iar agricultura fiind integrată în sectorul agro-alimentar, țăranii și terenurile agricole care păstrau „natura culturală” , caracteristică pieisajului european, nu mai îndeplinesc această funcție.Au mai urmat și alte aspecte nocive care nu constau numai în murdărirea așezămintelor sau în transformarea lor în crescătorii de animale pe bază de antibiotice sau hormoni și nici doar în destrămarea sratului de ozon.Aceste aspecte nocive ating mai direct viața europenilor prin fenomenele de secetă și inundații care rezultă din industrializarea agriculturii.
Ecologiștii au intrat pentru prima dată într-un parlament după alegerile din Elveția din 1979, cu un deputat din Grupul de protecție al mediului.
1984-1989: O nouă politică vigoare pe scena politică o nouă forță politică, care a apărut în'70, în mai multe țări europene, a intrat pe scena politică europeană, pentru prima dată în 1984, în momentul în care primuii membri verzi ai Parlamentului European au fost aleși la cea de-a doua rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
Germania, bastion al verzii circulație – deputații aleși șapte;mai multe au venit de la Belgia și doi de la Olanda. Politic, s-au angajat în lupta împotriva poluării mediului înconjurător, în domeniul energiei nucleare (1986 vazut de la Cernobâl dezastru), promovarea de protecție a animalelor și campania împotriva demolarea Bruxelles de către speculațiile alimentate de prezența instituțiilor europene. Cu scopul de a promova valorile democratice de bază verde, cea mai mare parte a membrilor servit doar doi ani și jumătate înainte de a fi reusit termen de o alternativa verde politician.
1989-1994: Primul grup verde .O descoperire în alegerile europene activitatea Verzilor pentru a forma primul grup verde, numărând 30 de membri. Verzii din Franța, Italia și Portugalia au aderat la germană, belgiană și olandeză Deputații; grupului i-a inclus, de asemenea, pe unii membri ai Partidului Radical. Regatul Unit al Verzilor a atins cel mai mare ansamblu vot, cu 14,9%, cu toate acestea nu a reușit să câștige un loc ca urmare a sistemului electoral – de a recunoaște acest lucru, grupul Verzilor Marea Britanie a dat un observator poziție cu privire la grup. Într-o mișcare pentru a promova egalitatea între sexe, Verzilor introducă un sistem inovativ pentru a grupului de președinție, cu două co-președinților din care cel puțin unul trebuie să fie o femeie.
Maria Santos (Portugalia) și Alexander Langer (Italia) au fost aleși ca primii co-președinți.
1994-1999: Alegerile europene din 1994 au adus rezultate mixte pentru Verzi. Întrucât în Germania Verzilor a atins un record vot, în Franța și Portugalia Verzii au pierdut toate locurile lor. Pentru prima dată de la Luxemburg și Verzii din Irlanda au fost aleși, dar în grup ca un întreg a 23 de membri. În cazul în Austria, Finlanda și Suedia aderă la Uniunea Europeană în 1995, grupul de câștigat mai mult patru membri, ridicând totalul la 27 de membri. Alexander Langer a fost reales Co-președinte, împreună cu Green german Claudia Roth.
1999-2004: În 1999, Verzii au realizat cea mai bună reprezentare lor vreodată în Parlamentul European, cu 38 de Green Deputații europeni. Împreună cu 10 Deputații din Alianța Liberă Europeană au format Greens / EFA grup, devenind cel de-al patrulea cel mai mare grup din Parlamentul European. Heidi Hautala (Finlanda) și Paul Lannoye (Belgia) au fost aleși co-președinților de grup. În același an, germana Michaele Schreyer a devenit prima Green Comisarul UE, cu responsabilitate în ceea ce privește bugetul și anti-fraudă.
2004-2008: Adaptarea la noile realități .În alegerile din iunie 2004 Verzii au câștigat 34 de locuri, dar, la marea lor dezamăgire, nu a reușit să câștige nici de locuri în cele 10 noi state membre. Verzii si-au reînnoit alianța cu EFA și, împreună cu unele independente de Deputați europeni, au devenit – restul de cel de-al patrulea cel mai mare grup din Parlamentul European, cu 42 Deputații europeni.
Ecologismul,curent politic nou care provine dintr-un vechi clivaj reunește o fericită sinteză între noutate și tradiție, între trăsături de stânga și de dreapta.El grupează pe toți ce au pierdut lupta împotriva instaurării capitalismului, adică dreapta legitimistă, pe de o parte stânga rousseauistă,apoi proudhonistă,pe de altă parte.El reconciliază pe copiii lui Jean-Jaques cu cei ai lui Louis Bonald.Pe lângă forțele precapitaliste, ecologismul mai cuprinde și o parte din moștenirile stângismuluide după anii 68.Spiritualismul precapitalist și postmaterialismul, rezultate din prosperitatea anilor 60 au luptat împreună în scopul denunțării productivismului devastator.
Nu este vorba de orice fel de stângism ci de curentul libertate reformat și contracultural care este întruchipat de Beat Generation și de Hippies.Acestea se caracterizează prin denunțarea culturii occidentale și a modelului industrial în folosul culturilor orientale, în particular cea a Indiei, adică respingerea viziunii prometeice în scopul găsirii echilibrului și armoniei între om și mediul înconjurător.În această privință les provos din Amsterdam, pacifiști non-violenți libertini și dorind după expresia proverbială a lui Alphonse Allais – să mute orașele la țară, reprezintă prin intrarea lor în Consiliul municipal al metropolei olandeze prima traducere politică a unei mișcări care poate fi numită o alternativă.Cu excepția Elveției unde ele există ca atare, alternativele au unit mișcarea verde, care în Germania, Țările de jos și Luxemburg formează un curent sau o caracteristică specifică.Pe lângă alternativele non-violente este important să distingem curentul zis “al antinuclearilor”, de origine maoistă cel mai adesea, uneori anarhistă și întotdeauna violentă, care a devenit cunoscut în urma manifestărilor epopeice de la Larzac,Kaiseraugust sau de la aeroportul din Frankfurt.El s-a dizolvat în totalitate în curentul alternativ și apoi s-a împrăștiat în partide, lăsând urme care afectează nu numai ideologia, dar și practicile militante de tip sectar.Acestea din urmă stau la originea procesului de autodistrugere, responsabil de eșecul Verzilor francezi în ciuda unei conjucturi favorabile.
5.Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică este un democratic socialist, eco-socialist și grup politic comunist cu locuri în Parlamentul European din anul 1995.
6. UEN – Grupul European pentru o Europa a Natiunilor
Alianța pentru Europa este un partid politic european care este compus din partide naționaliste și eurosceptice. Uniunea Europei Natiunilor (UEN) va ocupa 28 de locuri, cea mai mare delegatie fiind din partea Alleanza Nazionale din Italia.
7. EDD – Grupul pentru Europa democratiilor si a diferentelor
A fost un euro-sceptic grup politic, cu locuri în Parlamentul European între 1999 și 2004. În urma alegerilor din 2004, fostul Deputații din cadrul grupului a luat Deputații din noile țări membre de la bord și, împreună, au înregistrat noul grup de Independență și Democrație (IND / DEM).
2.2 Organizații de tineret
Tineret a Partidului Popular European (YEPP) este o organizație a politicii europene și este o organizație de tineret oficiala de aripa de tineret a Partidului Popular European. YEPP reuneste peste 48 centru-dreapta organizații politice de tineret din peste 35 de țări din toată Europa. Fondată în 1997, YEPP sa dezvoltat în cea mai mare organizație politică de tineret din Europa. Organizațiile de tineret din statele părți a Partidului Popular European (PPE), fosta Uniunea Europeană a Creștin-Democrat (EUCD) și a Uniunii Europene Democrat (EDU) adera împreună în "Tineret a Partidului Popular European (YEPP). YEPP împărtășește valorile și principiile de bază ale PPE, fostul EUCD, și EDU și, prin urmare, susține statutul de organizație de tineret din aceste organizații. YEPP are ca principale scopuri:
Valori de bază :
2.3 Partide politice europene si proiectia lor in Romania
Anul 2004 reprezinta un an electoral pentru Romania. In situatia aderarii Romaniei la Uniunea Europeana in 2007, la alegerea deputatilor romani in Parlamentul European se vor lua in considerare rezultatele alegerilor nationale din noiembrie 2004, astfel in perioada 2007-2009, parlamentarii europeni din Romania vor fi deputati/senatori din Parlamentul de la Bucuresti “detasati” la Bruxelles.
In Romania, pragul electoral pe care un partid trebuie sa-l atinga pentru a ajunge in Parlament este de 5%. In cazul aliantelor, acesta se ridica la 7%. In momentul de fata, partidele posibile parlamentare sunt PRM, UDMR si aliantele PNL-PD si PSD-PUR.
Analizand aceste partide din prisma axei stanga-dreapta, constatam ca PRM (partid nationalist), PD si PSD (partide socialiste) se situeaza la centru-stanga, pe cand, de partea cealalta, la centru-dreapta, se afla PNL, UDMR si PUR (partid social-liberal).
Un partid care a jucat un rol important in guvernarea 1996-2000 este PNTCD. Ca si doctrina, crestin-democratia isi propune sa umple golul dintre liberalism si socialism, declarandu-se un partid de centru, centru-dreapta. In Romania, idea lui Corneliu Coposu de a ancora istoricul PNT de doctrina europeana crestin-democrata a fost o solutie buna pentru acest partid, nu insa si de durata. Colapsul crestin-democratiei romane trebuie pus in legatura cu incapacitatea partidului de a-si respecta propriile angajamente electorale. Acest lucru a dus la erodarea credibilitatii si caderea in derizoriu a mesajului politic catre cetateni. In al doilea rand, se poate vorbi si despre un esec in planul selectiei si promovarii reprezentantilor in functii de conducere, lucru care a generat o nemultumire generala fata de prestatia demnitarilor.
In 2004, PNTCD incearca o revenire in planul politic, prezentandu-si un candidat pentru presedentie si afirmandu-si dorinta de a intra in Parlament. Mesajul politic promovat de PNTCD in 2004 este lupta impotriva PSD.
La nivelul Pralamentului European, configuratia actuala a partidelor politice, repreazentata de graficul 1, este urmatoarea:
Grafic. 1
Astfel, Partidul Popular European si Democratii Europeni isi prezinta in Parlamentul European 268 de deputati. Pe locul doi se afla Partidul Socialist European cu 200 de deputati, iar pe locul trei Grupul European Liberal Democrat Reformator cu 88 de deputati.
Un fapt important ce trebuie precizat este acela ca deputatii din Parlamentul European, desi alesi pe criterii nationale, nu se grupeaza in functie de acestea ci in functie de criterii doctrinare.
Grupurile parlamentare europene se constituie printr-o declaratie adresata Presedintelui Parlamentului, care cuprinde semnatura membrilor sai, denumirea grupului si componenta biroului. Numarul minim necesar constituirii unui grup este de 29 de membri, in cazul in care deputatii apartin unui singur stat membru, 23 daca sunt din doua state membre, 18 daca sunt din 3 state membre si 14 daca apartin a patru sau mai multe state membre. Fiecare grup parlamentar este reprezentat de presedintele sau la Conferinta Presedintilor.
In majoritatea lor, partidele roamnesti s-au racordat si ele la miscarile internationale. Astfel, PSD si PD sunt membri ai Internationalei Socialiste, PD fiind si membru asociat al Partidului Socialistilor Europeni.
PNL este membru al Partidului Liberal Democrat si Reformator European si face parte din Internationala Liberala. UDMR face si el parte din Uniunea Democrata Europeana, din Uniunea Federala a Comunitatilor Etnice Europene, din Organizatia Natiunilor si Popoarelor Nereprezentate si este membru asociat al Partidului Popular European. Cat despre PRM, acesta intretine relatii apropiate cu Frontul Natinal Francez.
In acest caz, nu este greu de imaginat caror grupari politice din Parlamentul European se vor alatura partidele parlamentare romanesti in 2007.
CAP III Filosofia politica
Filosofia P.P.E. are la bază o politică ce împletește integrarea europeană cu interesele regionale și naționale. Scopul acțiunii politice este o Europă comunitară, democratică, transparentă și capabilă a lua decizii. În contextul discuțiilor asupra viitorului Uniunii Europene, P.P.E. nu dorește un super-stat, ci mai degrabă o diviziune a responsabilităților și obligațiilor între Uniune, statele membre și instituțiile regionale și municipale.
Partidului Popular European a decis să își reînnoiască "corporate" identitate cu un nou logo-ul modern și dinamic, care simbolizeaza valorile și filosofia de cea mai mare partid politic în Uniunea Europeană. Două culori-portocaliu si albastru-și două noi elemente de-a 12 stele de pe pod și-cuprinde toate elementele esențiale ale PPE estetice și politice în armonie.
După de extindere la 25 de state membre și semnarea Constituției Europene, Europa a intrat într-o nouă etapă în istoria noastră de partid și vrea să se confrunte cu o mai moderne și de identitate vizuală ", a spus presedintele PPE, Wilfried Martens.
Podul și stelele
Este dificil de determinat cu exactitate sursa conceptului popular și explicarea popularității acestuia. Termenul poate fi catalogat ca ambiguu în vocabularul politologic, dar poate tocmai ambiguitatea sa îl face să se bucura de atâta succes. Ce este de remar cat, însă, este faptul că “popular” sau “popularianismul” nu desemnează vreo doctrină, ca set de idei, principii și soluții politice. Folosirea sa în ultimul deceniu se datorează, deci, nu impunerii vreunei doctrine “populare”, ci mai degrabă elasticitații termenului, care permite reunirea sub aceași umbrelă ideologică a creștin democrației, a conservatorismului sau chiar a unor forme de liberalism. Totuși, la începutul secolului al XX-lea, popularianismul se impune ca echivalent al creștin-democrației, când a fost preferat din conside rente tactice sau doctrinare. Într-o perioadă când partidele se adresau unui electorat bine delimitat, gen proletariat sau burghezie, popularii se adresau întregului din perspectiva moralei creștine și a aproapelui, spre a se deosebi de liberali burghezi sau de conservatorii elitiști. Dincolo de denumire este însă indiscutabilă originea termenului. De altfel, partidele proto -creștin democrate s- au numit în marea lor majoritate “populare” .Popularismul actual , așadar, reprezintă un curent politic,n u doctrinar creat sub imperiul integrării europene. Este important a se reține, în acest context, că orice analiză referitoare la partidele populare din Europa trebuie făcut prin prisma fenomenului de integrare europeană. De altfel, nici cercetători ai fenomenului creștin-democat atribuie termnului de “popular ” nu unui curent doctrinar delimitat ci unui comportament electoral, este adevărat caracteristic inițial partidelor crștin-democrate: acela prin care respectivele partide se adresau întregii societăți sau națiuni, nu unei clase au grup anume.
Un lucru pare limpede deincolo de apartenența lor europeană, partidele din Partidul Popular european vor co tinua să propovăduiască în plan intern doctrinele care le-au consacrat : creștin-democrată sau conservatoare. Sintagma “populara” aparține unui comportament supranațiional, european.Nu este mai puțin adevărat că termenul “popular” prin similitatea și atractivitatea sa are șanse să se impună în limbajul politic din România chiar într-o formă distorsionată, e genul “doctrină populară”. Creștin-democrația se originează în clivajul Stat-Biserică, care se manifesta, în viziunea lui Lipset și Rokkan încă din perioada reformei. Precum conservatorismul sau socialismul și -au avut textele fondatoare, la fel, creștin democrația se revendică de la enciclica papală “De Rerum novarum” (Despre lucruri noi ), emisă de Papa Leon al III-lea în 1891. Însă înaintee de enciclică există în societate curente care au constribuit la apariția acestei familii politice : catolicismul social, născut, evident, în sânul său în conexiune cu Biserica Catolică și catolicismul liberal, care a încercat să concilieze urmările revoluțiilor liberale cu biserica.În perioada postbelică, creștin-democrația a beneficiat de un culoar politic favorabil. Liberalismul intrase demult în derivă atât ideologică cât și politică, socialismul era privit cu suspiciune din cauza înrudirii sale cu comunismul de tip sovietic , deci nu întâmplător propunerile creștin-democrate au avut succes de cauză, fapt cu atât mai notabil cu cât pâna la al doilea război mondial rezultatele electorale fuseseră mai degrabă modeste. Partidele creștin-democrate au beneficiat și de o modificare de paradigmă în abordarea organizatorică a partidelor clasice; refuzând organizarea de partide de cadre, cu apel catre notabili sau de cel de partid de masă, cu apel în special către proletariat, creștin democrați au impus partidul de tip catch-all, partidul trans-clasic, cu apel la toate grupurile socio-profesionale din electorat. De altfel, o parte dintre creștin-democrati au respins titulatura de “parti ” în favoarea celei de “mișcare sau “uniune”. Începând cu 1945 în Italia sau 1949 în Germania, precum și în Franta, Belgia , Olanda sau Luxemburg, în diferite coaliții creștin-democrații s-au instalat la putere , cu destul succes și pentru lungi perioade de timp.Nu întâmplător aceste state au fost cele care au fondat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. De altfel , dintre părinții fondatori, de Gasperi, Adenauer și Schuman erau creștin democrați , iar Monet a primit o serioasă educație catolică. Nu e nici o exagerare deci în a afirma că Europa comunitară a anilor ’50 și ’60 datora mult creștin-democrației și ideilor acesteia de cooperare transnațională. În mod firesc, federațiile sau uniunile de partide creștin-democrate erau alcătuite sau atrăgeau partide creștin-democrate pure. Problemele doctrinare (sau ale purității doctrinare) au apărut începând cu anii ’70. Delwit identifică trei cauze pentru explicarea lor: (a) dezbaterile cauzate de Consiliul al II-lea al Vaticanului, (b) dificultatea de poziționare față de mișcările sociale începute în 1968, (c) alunecarea spre stânga a partidelor social-democrate, ceea ce a cauzat o mișcare simetrică, spre dreapta, a unora dintre partidele liberale și conservatoare, fapt ce a lăsat izolate în centru partidele creștin-democrate. Nu trebuie omis faptul că partidele creștin-democrate, aflate aproape neîncetat la guvernare timp de două decenii în Belgia, Italia, Germania sau Olanda, au fost atinse de uzura specifică guvernării. Tot în deceniul analizat a avut loc prima lărgire a CE și se prefigura valul următor, cel al statelor sud europene. Primele state admise în Comunitatea Europeană, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, nu aveau partide creștin-democrate. Luată singular, această lărgire poate nu ar fi fost de natură să cauzeze vreo dilemă doctrinară creștin-democraților grupați în UECD sau ulterior în PPE, însă coroborată cu primele alegeri directe ale PE și cu creșterea în importanță a acestuia a fost un motiv suficiente pentru diluțiile doctrinare ce au urmat. În analiza doctrinară a curentului popular trebuie introdusă distincția dintre PPE – federație de partide populare – și PPE – grupul parlamentar omonim –, între cele două existând, evident, diferențe de compoziție. Oficial, organismul coordonator era PPE – federația –, însă în contextul dinamizării Parlamentului European, grupul parlamentar PPE a devenit una din trecerile de acces și de “conservatorizare” a federației. Ca orice grup parlamentar clasic, PPE se află în competiție cu celelalte grupuri parlamentare existente în PE. În condițiile în care, în primele legislative, datorită configurației politice, orice decizie importantă se putea lua doar prin colaborarea dintre populari și socialiști, adversarii cei mai mari ai PPE nu erau deci neapărat PES, ci grupul Democraților Europeni (DE), grup parlamentar ce reunea conservatorii britanici, pe cei danezi, iar pentru câțiva ani (1986-1989) și pe cei spanioli. În 1981 a avut loc un eveniment aparent banal, care însă a constituit deschiderea unei adevărate “cutii a Pandorei” a diluării doctrinare a PPE: odată cu admiterea Greciei în CE, în Parlamentul European au fost aleși 8 europarlamentari aparținând Nea Demokratia, partid conservator grec. Aceștia s-au grupat inițial în DE, însă în doar câteva luni au migrat spre grupul par lamentar PPE. Pasul următor a fost admiterea partidului în federația de partide PPE . Al doilea partid admis printr-un artificiu în PPE a fost Partido Popular din Spania, moment pe care Delwit îl consideră caracteristic pentru evoluția și transformarea ulterioară a acestui partid transnațional. În contextul așezărilor doctrinare și partidiste din România de după alegerile din 2004, cazul spaniol poate oferi un episod de analizat sau un model de acțiune politică. Spania post-franchistă a avut ca principal partid al tranziției pe creștin-democrații grupați în Uniunea Democratică de Centru (UCD). Alegerile din 1982 au adus înfrângerea și eliminarea din câmpul politic a UCD. Cu socialiștii la guvernare pentru mai bine de un deceniu, principalul partid de opoziție a devenit Alianța Populară (AP), partid creat și condus de un fost ministru din perioada lui Franco. Resuscitarea creștin-democrației a devenit prioritatea noului Partid Democrat Popular, însă cu puține succese: mandatele parlamentare obținute au venit doar ca urmare a alianței cu AP . În momentul intrării Spaniei în CE, AP a devenit membru al grupului Democraților Europeni, alături de conservatorii britanici și cei danezi. Însă în 1989 creștin-democrații spanioli au fost absorbiți de redenumitul Partido Popular, care a prezentat la alegerile europene din acel an un manifest electoral inspirat din cel al PPE, iar lista a conținut mai mulți reprezentanți din partidul absorbit. În aceste condiții, PPE a permis intrarea spaniolilor conservatori în grupul său parlamentar . Disputele ideologice n-au rămas fără efecte: imposibilitatea acceptarii britanicilor în PPE, însoțită de declinul UECD a dus la înființarea, sub impuls austriac și german, în 1978, a Uniunii Democrate Europene, o “asociație a partidelor creștin-democrate, conservatoare și non-colectiviste din Europa”. Printre fondatori se găseau Helmut Kohl, Margaret Thatcher și Jaques Chirac, promotorii din acea perioadă a economiei de piață de tip neo-liberal. De fapt, prin crearea acestui organism, creștin-democrații germani doreau întovărășirea cu conservatorii britanici și gauliștii francezi, care nu erau membri ai UECD/PPE. Consecvenți poziției lor, creștin-democrații “puri” din țările Benelux și Italia nu au aderat, în prima fază, la UDE. Începând cu deceniul noul, deceniul atâtor transformări la nivel european, se înregistrează unul din efectele fenomenului de europenizare. Dacă până în acel moment partidele populare din diferitele state europene intrau în PPE doar după admiterea statelor de origine în structurile europene, după 1990 integrarea partidelor o anticipează pe cea a statelor. Astfel, ÖVP (Austria), KDS (Suedia) și PN (Malta) devin membre ai PPE (este adevărat, membri-asociați, membrii deplini putând proveni doar din statele membre) înainte de admiterea țărilor respective în UE. Tot în acest moment începe și manifestarea preganantă a factorului politic: conservatorii britanici și cei danezi, precum și câțiva liberali francezi, se alătură ca aliați politici popularilor. În 1995 are loc un alt eveniment care prefigurează viitorul PPE: ca urmare a integrării în UE (denumire adoptata din 1993) a Suediei și Finlandei, țări în care creștin-democrația nu exista sau era neatractivă electoral, în Parlamentul European pătrund mai multe partide conservatoare. Tot în acest context trebuie adăugat că, începând cu deceniul al noulea, creștin-democrația în forma sa clasică a intrat într-un ușor declin electoral. Momentul cel mai vizibil a fost dezintegrarea democrației creștine italiene, proces început în 1991 cu scandalurile de corupție și finalizat odată cu alegerile din 1994. De asemenea, sub influența neo-conservatorismului, care a reușit înlocuirea dominației wellfare state-ului începând cu deceniul al șaptelea, creștin democrația a intrat într-un proces de alunecare spre dreapta. Astfel, prin impunerea unui curent de dreapta în cadrul creștin democrației, dar și prin pătrunderea în Parlamentul European a unor formațiuni conservatoare, Partidul Popular European a încetat să mai fie o structură prin excelență creștin-democrată. Seiler a descris printr-o expresie plastică acest fenomen: “ … din cauza CDU, ‘cucii’ conservatori și-au depus ouăle în cuibul democrat-creștin ale căror odrasle riscă să se vadă aruncate pe fereastră”. În fine, deceniul al nouălea aduce noi membri PPE/UECD în fața unei noi etape: ca urmare a mai multor factori, printre care creșterea neâncetată a Parlamentului European, principala arenă a partidelor trans-europene, a lărgirii neîncetate a Uniunii Europene, cu perspectiva de a cuprinde 27 de membri în 2007, rolul UECD a devenit oarecum desuet. Practic acest grup și PPE aveau aproape aceași componență din momentul aplicării partidelor din statele central și est europene. Soluția a fost integrarea UECD în PPE în 1999. Procesul de unificare nu s-a oprit aici, în urma alegerilor pan europene din vara anului 1999 creștin-democrații și conservatorii reunindu-se pentru prima oara în PE sub denumirea “Grupul Partidului Poporului European și al Democraților Europeni”. Din anul 2000, cu similitudini evidente cu dinamica relației PPE/UECD, care în ultimele decenii au avut secretariate comune la Bruxelles și același secretar-general (din 1983), secretariatul UDE a fost mutat în sediul PPE, iar personalul încorporat în cel al popularilor.
Doctrina politica . Politologia, stiintele politice opereaza cu categoria sau conceptul de doctrina politica, adica un ansamblu de teze sau cunostinte coerente, calauzite de un principiu unificator sau de un set de principii de transformare a societatii, organic unite si interconditionate. Acestea evolueaza si tind sa orienteze realitatea politica în lumina unor valori care exprima interese si optiuni sociale, economice, ideologice similare, specifice unui grup, unei categorii sociale sau unei clase sociale, într-un anumit timp istoric.
Doctrina politica, evident, exprima interesele unui anumit grup social, într-o anumita etapa istorica si defineste pozitia sau conceptia acestuia fata de problemele fundamentale ale organizarii politice. Unii politologi sustin ca “elementele constitutive ale unei doctrine politice sunt doua: asupra situatiei sociale sau /si asupra evolutiei sociale si un ideal social”.
Într-un anume fel, doctrina politica ca o configuratie ideala, în sensul de formulare a unor conceptii care urmaresc sa aiba efecte, direct sau indirect, asupra dezvoltarii societatii, influientînd luptele socio-politice pe termen mai lung sau mai scurt, pe plan national sau international. Istoria bogata si complexa a luptelor politice releva ca o doctrina sau conceptie politica, particularizarea doctrinei într-un context social determinat sunt influente si active în masura în care oamenii care exercita puterea le asimileaza si le transforma în principii de actiune, de modelare a dezvoltarii sociale, economice si politice.
Dintr-o asemenea perspectiva, examinate istoric, doctrinele politice se arata a fi îndeplinit sau a exercita roluri progresiste, conservatoare sau retrograde, în functie de interesele exprimate, de telurile si valorile ce le calauzesc. De altfel, aproape orice doctrina politica este dinamica, se dezvolta în raport cu viata sociala, iar în caz contrar, se osifica, devine dogma sau se poate transforma într-o utopie, o profetie, un mit, în sensul de continua promisiune a ceva realizabil “cîndva”.În ce priveste dogma – fara a intra în detalii – este de relevat ca acesta are sensul de învatatura sau teza considerata ca imobila, acceptata necritic, fara a se lua în considerare conditiile concrete, evolutia cunoasterii sau a proceselor sociale etc. uneori în literatura politologica se considera dogma orice politica ce se ghideaza dupa anumite principii constante, acesteia opunîndu-i-se pragmatismul.
În plan socio-politic, prin prisma comportamentului, dogmatismul poate fi considerat ca atitudine sau conceptie fixa, neschimbatoare fata de realitati, spiritului dogmatic fiindu-i proprie absenta unei judecati critice în ce priveste continutul, valoarea si finalitatea unor principii, teorii sau idei orientative Dogma sau abordarea dogmatica a unor idei sau teorii duc la conservatorism, ca o atitudine politica ce prefera pastrarea starii de fapt (status-quo) sau accepta modificari minore, fiind împotriva unor schimbari radicale în viata politica, economica si sociala, schimbarile fiind acceptate sub forma unei miscari moderate si prudente spre viitor. Conservatorismul politic se remarca prin importanta decisiva acordata traditiilor, continuitatii istorice, perioadei pentru apararea “ordinii naturale”. De regula, conservatorismul respinge revolutiile si accepta doar reforme moderate.
Pe de alta parte, trebuie tinut scama ca într-una si aceeasi miscare politica este posibil sa existe un grup conservator în grupuri radicale sau liberale, apartenenta la grupul conservator nefiind determinata de îmbratisarea ideologiei conservatoare, ci de apararea unor elemente traditionale ale miscarii politice în cauza (liberale, republicane, democrate, crestin-sociale, socialiste etc.). Astfel , adeptii unei doctrine pot fi dogmatici si exclusivisti, chiar daca pretind ca sustin principiile democratiei si pluralismului, sau novatori si liberali în cadrul unei optiuni conservatoare.
Sursele democratiei-crestine sunt diverse, dar esentiala este gindirea crestina formulata de filosoful francez Jacques Maritain (1882-1973), care incearca o reconciliere intre credinta si ratiune, intre teologie si filosofie, subliniind prioritatea moralei asupra politicii in baza careia a fost formulata teza: „crestinism inseamna democratie”. Democratia in stil crestin se bazeaza pe principiul Responsabilitatii. Statul crestin-democrat este definit ca un garant al Binelui Comun. Un alt principiu al democratiei crestine este organizarea comunitara a societatii (Subsidiaritatea), fiind sprijinite familia si descentralizarea administrativa, asociatiile si regiunile. Crestin-democratia a avut o contributie deosebita in unificarea continentului european, avind rolul de motor al constructiei europene, atunci cind la mijlocul sec.XX se aflau la guvernare reprezentantii crestin-democrati: Robert Schuman (Franta), Conrad Adenauer (Germania), Alcide de Gasperi (Italia). În prezent Uniunea Europeana se sprijina pe trei valori fundamentale: crestinismul, pacea si democratia.Social-democratia reprezinta, conform Manualului de politologie, doctrina politica privind organizarea si conducerea democratica a societatii, avand la baza principiile egalitatii si dreptatii sociale, ale promovarii intereselor producatorilor de valori materiale si spirituale, ale protectiei sociale a categoriilor de cetateni defavorizati, prin limitarea puterii claselor sociale avute, indeosebi a monopolurilor.Geneza doctrinei politice social-democrate are la baza, pe de o parte, ideile socialistilor utopici, iar pe de alta parte, ideile marxiste din a doua jumatate a secolului trecut. Ideile au aparut odata cu manifestarea relatiilor de productie capitaliste care, desi marcau un element de progres pe calea dezvoltarii societatii, generau totusi, in mod inevitabil si inegalitati sociale.Ca o reactie la aceasta realitate, apar in domeniul gandirii social-politice idei egalitariste cunoscute sub numele de socialismul utopic. Termenul de ‘utopic’ s-a impus mai ales de la titlul lucrarii lui Thomas Morus ‘Utopia’, cuvant provenind din limba greaca, insemnand ‘ceva fara loc’, ‘nicaieri’, adica ceva ce nu exista in realitate.
De aceea, in limbajul obisnuit ‘utopic’ insemana irealizabil, iar in legatura cu ideile social-politice promovate de socialismul utopic se refera la o constructie imaginara, himerica, a unei societati viitoare. Anumite idei ale socialismului utopic persista si astazi in diferite tari, mai ales in cele subdezvoltate.Social-democratia s-a inspirat, dupa cum s-a aratat, nu numai de la socialismul utopic, ci si de la ideile socialiste ale lui Marx si Engels, idei considerate ca apartinand socialismului. Marx si Engels considerau ca inevitabila disparitia capitalismului si inlocuirea acestuia cu o noua societate, cea socialista, reclamata de legile obiective ale dezvoltarii sociale, bazata pe proprietatea comuna supra mijloacelor de productie si lipsita de exploatare.Social-democratia, ca doctrina politica, a cunoscut mai multe faze in evolutia sa.
• O prima faza poate fi considerata cea din perioada premergatoare primului razboi mondial, cand social-democratia se considera o doctrina politica ce viza organizarea si conducerea democratica a societatii pe calea trecerii la o noua oranduire sociala, faurita pe baza politicii partidului clasei muncitoare, care sa ia locul capitalismului prin reforme. Pe o astfel de gandire politica s-a desfasurat inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea procesul de constituire a unor partide muncitoresti social-democrate in diferite tari, unele dintre ele unindu-se in asociatii internationale muncitoresti. In cadrul social-democratiei din acea perioada a inceput sa se dezvolte un curent de gandire de factura extremista, in frunte cu Lenin, care va duce la o noua doctrina, cea comunista, de tip marxist-leninist care, dupa primul si al doilea razboi mondial, va sta la baza sistemului totalitar comunist.
• Datorita acestei noi situatii care s-a creat, doctrina politica social-democrata a intrat intr-o noua faza de dezvoltare, care a durat pana in zilele noastre. Mentinandu-si conceptia initiala cu privire la transferarea capitalismului in socialism pe calea reformelor, social-democratia din aceasta perioada sustine cu fermitate principiile pluralismului politic, ale respectarii optiunilor libere a alegatorilor in legatura cu exercitarea puterii politice in stat, combatand, in acelasi timp, ideile unui regim totalitar, indiferent de natura sa (fascista sau comunista).
Partidele social-democrate au continuat sa se dezvolte in multe tari ale lumii si sa participe activ, de pe principii democratice, la viata politica din tarile respective. Trebuie mentionat ca in multe tari, dupa al doilea razboi mondial, partidele social-democrate au reusit, prin alegeri libere, sa guverneze perioade indelungate de timp.
• In prezent, dupa prabusirea sistemului totalitar comunist din tarile est-europene, sistem care nu intotdeauna a fost evaluat suficient de critic de catre social-democratie, doctrina social-democrata a intrat intr-o noua faza, in care s-a renuntat la ideea oranduirii socialiste. In prezent doctrina social-democrata pune accent pe principiile statului de drept, pe cele de protectie sociala etc. Astazi, in Europa Occidentala precum si in alte tari ale lumii, social-democratia reprezinta una din principalele doctrine politice, ca alternativa viabila de organizare si conducere democratica a societatii. In tarile est-europene, dupa prabusirea comunismului, are loc un proces de inchegare a unei doctrine politice social-democrate care valorifica o parte din ideile social-democratiei, dar afirma si altele noi, rezultata din situatia actuala a realitatilor social-economice.
Considerand democratia o forta sociala activa, doctrina social-democrata s-a delimitat de conceptia liberala clasica, potrivit careia statul nu trebuie sa intervina in economia de piata spre a asigura munca si securitatea cetatenilor sai. In momentele cand era la putere si cand se gasea in opozitie, social-democratia a dezvoltat un sistem de masuri sociale care sa permita asigurarea securitatii sociale, sa garanteze bunastarea, urmarind si diminuarea saraciei.
Datorita faptului ca izvorul social democratiei a fost in muncitorime, ea a urmarit integrarea maselor in societatea democratizata. Socialistii au inteles necesitatea de a prezenta si actiona in cadrul unor ‘mari partide populare reformate’, partide cuprinzand noi categorii de salariati generate de dezvoltarea economica, indeosebi de sfera serviciilor. Se constata largirea continua a bazelor sociale ale miscarii social-democrate mai ales pe seama functionarilor, a micilor producatori si meseriasilor, a unei parti din ce in ce mai mari a intelectualitatii.
Din punct de vedere organizatoric, raportul social-democratiei cu muncitorimea se sprijina pe sindicate. Sindicatele se integreaza in societatea civila, ceea ce permite contactul cu opinia publica. Un loc deosebit in relatiile dintre sindicate si social-democratie revine unor structuri si institutii specifice de educatie, de formare cultural-profesionala. In acelasi timp, se afla sub incidenta social democratiei organizarea cooperatista, care cuprinde milioane de consumatori, numeroase organizatii pentru odihna etc. Astfel, s-au creat structuri organizatorice cu numeroase ramificatii.
Conform conceptiei social-democratice, partidele politice, indiferent de orientare, nu trebuie sa urmareasca numai problema puterii, ci mai ales rolul de a asigura o legatura intre stat si societate.
Ecologismul ca doctrină politică
Criza ecologică în care ne aflăm este o criză globală de superproducție, capitalistă dar și comunistă și, în subsidiar, de subproducție în țările în dezvoltare. Această superproducție are ca repercusiune o criză economică ce a dus la recesiune și șomaj în țările capitaliste și la nerezolvarea trecerii de la economia etatistă la cea capitalistă, în țările foste comuniste, de asemenea cu șomaj. Peste tot în lume societatea se află într-o teribilă frământare, cu contestații economice, sociale și politice și în căutarea unor noi identități. Ecologia politică a oferit și ea soluții, de altfel foarte divergente, în funcție de opțiunile ideologice adoptate. Și poate că nicăieri varietatea de opinii între și în cadrul partidelor ecologiste nu este mai mare decât în domeniul ideologic. De altfel, J.L. Bennahamias și Agnes Roche și-au intitulat cu umor cartea lor despre sociologia și istoria mișcărilor ecologiste Les verts de toutes les couleurs.
3.1 Spre o sinteza europeana a reperelor poltico-ideologice nationale
Partidul Democrat Liberal
Partidul Democrat-Liberal (PD-L) este succesorul Frontului Salvării Naționale și al partidelor cu care PD a fuzionat prin absorbție: Partidul Democrat al Muncii, Partidul Unității Social Democrate, Frontul Democrat Român, Partidul Alianța Națională, Partidul Pensionarilor și al Protecției Sociale, Partidul Liberal-Democrat.
Partidul Democrat a luat ființă la data de 6 februarie 1990. Sigla Partidului Democrat este trandafirul, sub care se află prescurtarea PD-L, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțurile rotunjite.PD-L este o formațiune de centru, republicană, cu doctrină populară europeană modernă ale cărei principii sunt: o economie de piață eficientă, umană, solidară, servicii publice moderne, performanțe, protecție socială extinsă, activă și bine orientată, în acord cu o justiție independentă, accesibilă, securizantă. Este totodată un partid pragmatic, modern, reformator, un partid cu experiența guvernării, pregătit pentru provocările acesteia, un partid care reprezintă și promovează voința politică, interesele și dezideratele unor largi categorii sociale. PD-L se manifestă ca un partid activ, conectat la realitățile politice din Uniunea Europeană, deschis la schimbare și la colaborarea cu exponenții curentelor politice dominante la nivel european.
ORGANIZARE
Conform Statutului, reactualizat la Conventia Nationala Extraordinară din 25 iunie 2005, organele de conducere la nivel central sunt:
*Conventia Nationala, Consiliul National de Coordonare, Colegiul Director National (CD), Biroul Permanent National, Presedintele Executiv si Presedintele partidului.
* Conventia Nationala (C.N.) este formata din conducerile centrale si judetene ale partidului, din reprezentantii partidului in administratia centrala si judeteana si dintr-un numar de delegati din organizatiile judetene. Delegatii organizatiilor judetene constituie majoritatea in Conventia Nationala (total 978 de participanti).
* Conventia Nationala este forul suprem de conducere al partidului in care se stabileste linia politica, statutul si programul partidului si se aleg Presedintele partidului impreuna Presedintele Executiv, Presedintele Comisiei Nationale pentru Statut, Etica si Litigii si Prsedintele Comisiei Nationale de Revizie si Control.
* Alegerea Presedintelui partidului consta in votarea unei motiuni care devine programul partidului iar promotorul acestei motiuni devine presedintele partidului. Primul semnatar al motiunii devine presedinte executiv. Motiunile sunt alternative programatice in privinta liniei politice a partidului, care respecta orientarea moderna, a acestuia. Intrucat prima motiune adoptata la Conventia Nationala din 1992 a intrunit 35 de voturi, este necesar ca orice motiune prezentata in Conventia Nationala sa intruneasca sustinerea unui grup de promovare care cuprinde 35 de membri ai partidului.
* Conventia Nationala se intruneste o data la 4 ani.
Consiliul National de Coordonare (C.N.C.) este format pe aceleasi criterii ca si Conventia Nationala, dar numarul de participanti este redus la 740.C.N.C. este organul de conducere, decizie politica si organizatorica a P.D. in perioada dintre Conventiile Nationale.
Atributiile cele mai importante ale C.N.C. sunt:analizeaza si aproba, la propunerea BPN, adaptarile si actualizarile aduse Programului in vigoare;verifica, la cererea Presedintelui partidului sau a BPN, neconcordantele dintre doctrina generala si Programul partidului, pe de o parte, si politica sa concreta, pe de alta parte, adoptand hotararile care se impun;;examineaza si aproba activitatea B.P.N.; analizeaza rapoartele BPN sau CD privind activitatea parlamentara, guvernarea tarii precum si cele referioare la alte probleme majore, adoptand masurile ce se impun;aproba propunerile BPN sau CD privind politica electorala la nivel national, cu prilejul alegerilor locale, parlamentare sau prezidentiale;aproba retragerea din Guvern a unora, sau a tuturor membrilor PD, dupa caz;aproba, la propunerea BPN, regulamentele prevazute in competenta sa prin prezentul Statut;analizeaza informarile CNRC si ale CNEL, adoptand hotararile sau instructiunile care devin obligatorii pentru BPN;alege membrii BPN, ai CNSEL si ai CNRC;demite membri ai BPN;alege candidatii PD pentru functiile de Presedinte al Romaniei, prim ministru,;convoaca Conventia Nationala;aproba si anuleaza aliantele politice;aproba criteriile de intocmire a listelor de candidati in alegerile parlamentare; hotaraste asupra sanctiunilor aflate in competenta sa.
C.N.C. se intruneste semestrial sau ori de cate ori este necesar.
Colegiul Director National (C.D.N.) este organul de conducere a activitatii PD in perioada dintre sedintele CNC si este format din BPN, presedintii organizatiilor judetene, presedintele organizatiei municipiului Bucuresti si presedintii organizatiilor de sector din municipiul Bucuresti.
(2) CDN se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar.
Biroul Permanent National (B.P.N.) este organul permanent de conducere a activitatii partidului. B.P.N. conduce, indruma si controleaza activitatea interna si internationala a partidului, defineste linia politica concreta si prioritatile, aproba si coordoneaza programele politice sectoriale, asigura mijloacele pentru realizarea acestora, aproba mandatele de negociere politica.
Presedintele este conducatorul politic al partidului, persoana care sintetizeaza elementele de identificare ale partidului si, totodata, simbolizeaza valorile sale ideologice si politice fundamentale. In acest sens, el este liderul doctrinar si de imagine al partidului.
Presedintele partidului garanteaza aplicarea Statutului si a Programul Partidului, reprezinta partidul in cadrul manifestarilor interne si internationale, prezideaza lucrarile C.N., C.C.N., C.D. si B.P.N.
* identifica actualizarile care sunt necesare spre a mentine in concordanta Programul Partidului cu evolutia situatiei economico-sociale din tara, precum si cu situatia internationala si le supune dezbaterii si deciziei organismelor de conducere nationala, potrivit competentelor ce le revin acestora;
* prezinta, periodic, in CNC rapoarte asupra stadiului indeplinirii obiectivelor politice angajate prin Programul partidului;
* propune organismului de decizie competent revocarea din functie a oricarei persoane care detine functii de conducere in partid;
* coordoneaza activitatea Guvernului Alternativa;
ACTIVITATE
Aparut ca o larga miscare de masa in timpul Revolutiei din decembrie 1989, F.S.N. isi incepe existenta documentara la 23 decembrie 1989 prin declaratia program redactata de Consiliul F.S.N. Presedinte al F.S.N. a fost desemnat Ion Iliescu. Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.Prin decizia nr. 2 din 6 februarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucuresti a inregistrat F.S.N. ca “miscare politica”, calitate care a permis participarea F.S.N. la alegerile locale si legislative din 1990.Conferinta Nationala a F.S.N. (8 aprilie 1990) a ales pe Ion Iliescu Presedinte al partidului, a fixat strategia electorala, a elaborat documentele programatice si a propus candidatura Presedintelui F.S.N. pentru alegerile prezidentiale.La alegerile din 20 mai 1990, F.S.N. a obtinut o victorie categorica: 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputatilor si 67,01% din voturile pentru Senat, trimitand in forurile legislative 263 deputati si 91 senatori, din totalul de 387, respectiv 119. Candidatul partidului, Ion Iliescu, a obtinut 85,07% din voturi devenind Presedinte al Romaniei.La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format in majoritate din membri ai F.S.N.Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider national al F.S.N. In august 1991 s-a efectuat o remaniere prin cooptarea unui ministru liberal.Prima Conventie Nationala a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 in Bucuresti. Delegatii la Conventie urmau sa voteze una din cele 3 motiuni sustinute de gruparile din partid. Motiunea “Viitorul azi”, sustinuta de gruparea Roman cumuleaza cele mai multe voturi si devine programul politic al F.S.N.. Totodata, conform Statutului, Petre Roman, sustinatorul motiunii adoptate devine Presedinte F.S.N. Situatia nu este acceptata de gruparea Iliescu care se desprinde din F.S.N.Divergentele din interiorul F.S.N. privind ritmul si caracterul reformei au dus la conturarea treptata a doua grupari: gruparea Roman si gruparea Iliescu. Guvernul Roman se afla intr-o opozitie din ce in ce mai accentuata cu majoritatea parlamentara.Fara o motivatie intemeiata, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt adusi in capitala pentru a rasturna Guvernul. Dezordinea provocata de acestia a durat pana la 27 septembrie 1991, cand Prim Ministrul isi depune mandatul, gest interpretat de catre Presedintele tarii drept demisie. Fara a emite un document prin care sa legifereze inlaturarea Guvernului Roman, Parlamentul investeste un nou Guvern: Guvernul Stolojan.Alegerile locale din mai 1992 definesc dimensiunile F.S.N. dupa scindare. Partidul se mentine intre primele 3 formatiuni politice din Romania.Alegerile generale din acelasi an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii (43 deputati si 18 senatori). Respingand conditiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece in opozitie.La 11 mai 1993 F.S.N. fuzioneaza prin absortie cu Partidul Democrat, schimbandu-si denumirea in Partidul Democrat, inregistrat ca persoana juridica prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului Bucuresti. Conventia Nationala Extraordinara din 28-29 mai 1993 de la Constanta aproba aceasta fuziune si modificarea Statutului.Din initiativa P.D., la 1 iulie 1993 este creata Alianta Social Democrata in scopul unirii fortelor politice care doresc cu sinceritate aplicarea perceptelor social-democrate moderne. Din A.S.D. faceau parte: Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat Traditional, Partidul Revolutiei Romane si Partidul Democrat al Muncii.
Conventia Nationala din 24-25 octombrie 1994 de la Cluj adopta motiunea “Pentru o noua Romanie, a muncii si a dreptatii” si il realege pe Petre Roman Presedinte al P.D.. Totodata delegatii la Conventie aproba fuziunea prin absorbtie la P.D. a P.D.M. si reactualizarea Statutului.La 27 septembrie 1995 se constituie Uniunea Social Democrata, alianta electorala a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Roman.Alegerile locale din mai 1996 indica o crestere a audientei partidelor aflate in opozitie. In septembrie 1996 U.S.D. si C.D.R. semneaza protocolul de sustinere reciproca in turul 2 al alegerilor prezidentiale si de alianta la guvernare. U.S.D. a obtinut in alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. P.D. trimite in Parlament 42 deputati si 21 senatori. Candidatul U.S.D. la Presedintia Romaniei a inregistrat in primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situandu-se pe locul 3. Conform protocolului, in al doilea tur de scrutin pentru Presedintie, U.S.D. a sustinut candidatul C.D.R., care era plasat pe locul 2. Gratie sprijinului P.D., Emil Constantinescu devine Presedintele Romaniei.P.D. intra la guvernare alaturi de C.D.R., U.D.M.R. si P.S.D.R., detinand, proportional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale.Conventia Nationala din 29-30 august 1997 desfasurata la Iasi adopta motiunea “Partidul Democrat – un partid care priveste spre viitor” si il reinvesteste pe Petre Roman in functia de Presedinte al partidului. Conventia a ratificat si o “Rezolutie privind actuala guvernare” si modificarile aduse statutului (Biroul Executiv este inlocuit de Biroul Permanent National cu cele doua componente: Consiliul Politic si Consiliul Executiv). Tot in aceasta Conventie Nationala a fost aprobata fuziunea prin absorbtie a P.D. cu Partidul Unitatii Social-Democrate si cu Frontul Democrat Roman (Timisoara).Remanierea Guvernului Ciorbea operata in decembrie 1997 a constituit o dezamagire pentru Partidul Democrat, care astepta o remaniere de fond, asumarea esecurilor din 1997 si un program clar de actiune pentru 1998.La 28 ianuarie 1998, Presedintele Romaniei anunta demisia ministrilor P.D.In fata atitudinii categorice a conducerii C.D.R. in a-l mentine pe Victor Ciorbea in fruntea Guvernului, Biroul Pemanent National al P.D. primeste la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci – C.C.N.) de a actiona pentru o noua coalitie de guvernare. La 29 martie 1998, P.D. initiaza o motiune de cenzura care, mai inainte de a fi depusa, determina demisia lui Victor Ciorbea din functia de prim-ministru. Desi nu era implicita, Victor Ciorbea depune si demisia din functia de Primar general al Capitalei.
Partidul Democrat reintra in Guvern la 17 aprilie 1998, alaturi de C.D.R., U.D.M.R. si P.S.D.R. dupa semnarea unui protocol de guvernare care prevede explicit sarcinile fiecarui ministru. Aceasta revenire in Guvern, cu aceiasi ministri si alaturi de aceiasi aliati, aduce Partidului Democrat o scadere semnificativa de credibilitate. In consecinta, candidatul P.D. la functia de Primar general al Capitalei, Alexandru Sassu, obtine penibilul scor electoral de 3%.Inlocuirea Prim Ministrului Radu Vasile cu Mugur Isarescu, petrecuta la 21 decembrie 1999, nu aduce nici o modificare in echipa P.D. trimisa in Guvern, cu exceptia lui Petre Roman, care accepta numirea sa in fruntea Externelor, renuntand la a doua functie in stat, aceea de Presedinte al Senatului.Conventia Nationala din 18-19 februarie 2000 adopta motiunea “Incredere in fiecare – sanse pentru toti”, prezentata de Petre Roman. Acesta este reales Presedinte al P.D.Alegerile locale si generale din anul 2000 gasesc Partidul Democrat in cea mai mare pierdere de imagine. Uzura datorata guvernarii este cu atat mai adanca cu cat toti membrii Consiliului Politic au ocupat posturi de ministri. Nu trebuie neglijat nici efectul demoralizator al inlaturarii din fruntea partidului a unui numar semnificativ de vicepresedinti (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Dutu). Daca partidul reuseste un 7% in alegerile parlamentare, Petre Roman abia aduna 3% din voturile exprimate pentru Presedintie. Partidul Democrat trece in opozitie. Petre Roman initiaza demersurile pentru Alternativa 2004, alianta electorala PD – PNL – ApR.Initiativa lui Traian Basescu de a candida pentru presedintia P.D. a fost singura modalitate de a relansa partidul. Victoria in alegerile pentru Primaria Capitalei il legitimeaza pe Traian Basescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat.In Colegiul Director (National) din ianuarie 2001, intrunit pentru a initia convocarea unei Conventii Nationale Extraordinare, s-a pus problema modificarii Statutului mai inainte de Conventia Nationala, pentru a permite in termeni reali prezentarea mai multor motiuni in Conventia Nationala. (O motiune avea nevoie de sustinerea a peste jumatate dintre organizatiile judetene pentru a fi adusa in Conventie, ceea ce elimina din start cea de-a doua motiune.) Aproape se ajunsese la votul pentru convocarea Conventiei dupa modificarea statutului, cand Traian Basescu a intervenit: “Acesta e statutul dupa care noi am ales presedintele. Si nu doar o data. Statutul acesta are girul anterioarei Conventii Nationale. El este in vigoare. Chiar daca statutul ma dezavantajeaza, vreau sa candidez in conformitate cu acest statut. Nu trebuie sa modificam statutul ca sa se aleaga o anumita persoana.”In aceeasi sedinta, Petre Roman a incercat sa stabileasca conditiile pe care P.D. le pune P.D.S.R. pentru a semna protocolul de colaborare. Basescu a intervenit abia in final: “Suntem in opozitie. Nu sustinem in nici un fel partidul aflat la putere. Il criticam la fiecare greseala. Chiar daca face bine, noi tot il criticam. Asta e sansa noastra. Nu semnam nici un protocol! Noi vom creste numai daca facem o opozitie ferma”.In sedinta C.N.C. din februarie 2001, cei 740 de delegati aveau de optat intre convocarea C.N.E. in mai, propunere Basescu, sau convocarea acesteia in septembrie, propunere Roman. Diferenta intre cele doua propuneri consta in viteza, anvergura si directia schimbarii, de care toti erau constienti ca e inevitabila. S-a votat pentru luna mai.La 11 martie 2001, spre surprinderea tuturor, Simona Marinescu (pe atunci senator P.D.) convoaca o conferinta de presa la Senat in care anunta ca va candida pentru presedintia P.D.Prin hotarare a Comisiei de Organizare a CNE, condusa de Vasile Blaga, motiunea Roman a fost avansata catre C.N.E. fara a avea liste de sustinere din partea organizatiilor judetene sau a membrilor C.C.N., deoarece constituia Programul Politic aflat in vigoare. Roman a avut doar de reactualizat tabelul celor 35 de membri ai grupului de promovare a motiunii.Desi statutul pretindea fie semnaturile unei treimi dintre membrii C.C.N., fie sustinerea a jumatate plus una dintre organizatiile judetene, echipa Basescu a reusit sa indeplineasca ambele conditii.Conventia Nationala Extraordinara a Partidului Democrat a avut loc la 18-19 mai 2001 in Palatul Parlamentului. A fost adoptata motiunea Romania puternica – Romania Social Democrata, sustinuta de grupul de promovare al lui Traian Basescu. Totodata, C.N.E. a adoptat si modificarea Statutului.O modificare semnificativa a statutului a condus la cresterea numarului de locuri in conducerea centrala. Numarul de vicepresedinti s-a dublat de la 6 la 12 pentru a acoperi toate domeniile care interesau functionarea partidului. Cu tot cu secretarii executivi si responsabilii regionali, Biroul Permanent National a ajuns sa cuprinda 45 de membri, fata de cei 19 de dinainte de C.N.E. De fapt, cea mai importanta modificare a Statutului a constat in desfiintarea Consiliului Politic, structura care a blocat functionarea B.P.N.Statutar, in termen de o luna de la C.N.E., la 15 iunie 2001, C.N.C. a ales Biroul Permanent National. Alegerile pentru conducerile locale si judetene au avut loc in intervalul iulie – octombrie 2001. Prin Hotarare C.N.C., la aceste alegeri candidaturile pentru ocuparea oricarei functii in partid nu au fost conditionate de vechimea in partid.La alegerile din noiembrie-decembrie 2004 , liderul Partidului Democrat, Traian Basescu a fost ales Presedinte al Romaniei, in turul al doilea de scrutin, invingindu-l pe presedintele PSD, Adrian Nastase. Emil Boc, presedintele executiv al PD a devenit presedinte interimar al partidului, pina la Conventia Nationala Extraordinara. Acest for de conducere, format din 4000 de delegati, a ales la data de 25 iunie 2005 presedintele Partidului Democrat, in persoana lui Emil Boc si presedintele executiv, in persoana lui Adriean Videanu.
Programul Politic al PD-L
Partidul Democrat Liberal s-a născut din nevoia cetățenilor României de a se regăsi, doctrinar și organizatoric, într-o forță politică puternică de centru-dreapta.
Partidul Democrat Liberal, ca partid popular, este o entitate politică deschisă tuturor cetățenilor români care împărtașesc valori și curente politice de sorginte democrată de centru, liberală și crestin-democrată.Partidul Democrat Liberal se situează programatic în partea de centru-dreapta a spectrului politic.Obiectivul principal al Partidul Democrat Liberal este dezvoltarea prosperă a societății românesti democratice prin promovarea valorilor și principiilor libertății, responsabilității și solidarității.
Partidul Democrat Liberal are ca scop asigurarea unui climat politic și social favorabil dezvoltării personalității umane, a creativității și progresului, prin îmbinarea valorilor morale ale binelui comun, ale justiției, ale corectitudinii între partenerii de dialog social, cu ideile liberalismului de dreapta, generatoare de bunăstare. O bunăstare bazată pe legea morală care asigură fiecărui om posibilitatea de a valorifica șansele de fericire personală și de participare la proiectele și beneficiile comune ale societății, în deplină armonie cu ceilalți.Scopul Partidul Democrat Liberal este și acela de a sprijini și a pregăti cetățenii României pentru noile provocări ale perioadei post tranziție.
Partidul Democrat Liberal își propune să valorifice șansa integrării țării în structurile europene și euro-atlantice, ca o condiție a creșterii standardului de viață al cetățenilor și a întăririi statului de drept.Partidul Democrat Liberal susține, atât în plan intern cât și internațional, acea formă de capitalism care își dovedește eficiența prin satisfacerea intereselor sociale ale cetățenilor români.În același timp Partidul Democrat Liberal susține că România, în calitate de membru al Uniunii Europene, trebuie să devină un jucător important și demn în procesul construcției europene.
Partidul Democrat Liberal pune în centrul acțiunii sale omul. Egalitatea de șanse, și nu nivelarea valorilor în scopul creării de oligarhii, este scopul pe termen mediu și lung al partidului.
Partidul Democrat Liberal consideră că este nevoie de asumarea fermă a despărțirii de trecutul comunist.PDL sprijină dezvoltarea legăturilor cu românii de pretutindeni pentru păstrarea și afirmarea identității naționale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statelor ai căror cetățeni sunt.PDL susține protejarea minorităților, indiferent de natura acestora și respectarea drepturilor individuale ale tuturor membrilor societății, indiferent de opțiunile sau originea lor socială sau etnică.
Manifest
Este in puterea noastra, ca liberali, sa ne asumam in mod determinat calitatea noastra de oameni politici apartinand dreptei romanesti.
Este in puterea noastra sa ne asumam principiile fundamentale prin care liberalismul de dreapta poate juca un rol dominant in dezvoltarea Romaniei.
Acum, cand Romania este pe cale sa devina membru al familiei europene, este timpul sa clarificam, odata si pentru totdeauna, ce fel de liberali suntem.
Platforma Liberala va propune tuturor sa fiti liberali de dreapta. Pentru ca:
Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al responsabilității
Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al egalității în fața legii
Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism antioligarhic și popular
Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism care promovează capitalismul concurenței oneste
Liberalismul dreptei contemporane recunoaște rolul tradiției, al comunității, al religiei și al familiei
Liberalismul dreptei contemporane recunoaște identitatea națională ca element cheie al politicii
Platforma Liberala pe care v-o propunem este, inainte de toate, o pledoarie pentru relansarea Partidului National Liberal.
Este timpul sa abandonam politica intereselor unui grup restrans si sa ne reintoarcem la valorile in care credem.
Este timpul sa facem politica liberala, de dreapta, in interesul tuturor cetatenilor Romaniei, fara ca nimeni sa fie exclus.
PROIECT: PLATFORMA POLITICĂ LIBERALĂ PENTRU CLARIFICAREA DOCTRINARĂ, UNITATEA ȘI RELANSAREA FORȚELOR DE CENTRU-DREAPTA
Noi, membrii grupului de inițiativă pentru lansarea platformei politice liberale, fideli atașamentului nostru față de principiile liberale și credinței în rolul pe care liberalismul trebuie să îl joace în realizarea obiectivului de interes național al unificării forțelor de centru-dreapta din România lansăm prezenta PLATFORMĂ politică, dedicată clarificării doctrinare, unității și relansării forțelor de centru-dreapta.
Decizia de a lansa această platformă are patru temeiuri:
1. constatarea că, odată cu criza Alianței D.A. și cu eșecul proiectului de fuziune între PNL și PD, forțele de centru-dreapta din România au intrat într-un impas major sub aspectul coagulării și dezvoltării instituționale;
2. constatarea că nici una dintre forțele politice relevante nu pare a înțelege că ezitarea de a declanșa și de a conduce procesul de clarificare doctrinară are consecințe majore asupra performanței politice a dreptei românești; în momentul de față, nu există nici o entitate politică care să aibă dorința și capacitatea de a se angaja în efortul intelectual de fundamentare doctrinară a unui puternic pol politic de centru-dreapta, adecvat României în noul context european al secolului XXI;
3. observația că, deși există indicii clare ale apariției unor grupuri sociale aflate în centrul efortului de modernizare și reformă care sunt pregătite să își asume în mod matur o identitate politică de centru-dreapta, partidele politice nu au reușit racordarea cu aceste grupuri nici sub planul reprezentării, nici în cel al comunicării și al coordonării. Suntem în fața unei situații paradoxale, cu atât mai mult cu cât aceste grupuri de întreprinzători, intelectuali, manageri, jurnaliști, specialiști tehnici și alți profesioniști din domeniul public și privat au reprezentat și reprezintă avangarda politică și socială a noii Românii europene;
4. dezamăgirea că, pe plan strategic, P.N.L. ? de la care toată lumea aștepta ca, odată ajuns la putere, să fie principalul motor al unificării dreptei și al reconstrucției doctrinare ? este lipsit de o orientare clară, se mișcă în derivă în funcție de conjunctură și a abandonat proiectul de unificare a dreptei românești; pe plan electoral, P.N.L. pare a se îndrepta din ce în ce mai mult spre un pseudoliberalism, caracterizat prin exclusivism și închistare, care va avea drept consecință limitarea audienței partidului la un segment electoral de 5%-10%, în funcție de un anumit nivel al venitului; o asemenea abordare electorală, ascunsă sub hainele unei iluzorii fidelități doctrinare, este însă perdantă, întrucât asociază liberalismul cu ideile oligarhice, ignorând faptul că valorile liberale pot avea aderență în toate grupurile sociale doar în măsura în care liberalismul este generos și deschis la cooperarea cu celelalte curente politice din zona de centru-dreapta; în prezent, principala problemă a P.N.L. este pierderea de credibilitate determinată de confuzia doctrinară, de înlocuirea managementului organizațional cu metode de conducere arbitrare, în interesul exclusiv al unui grup restrâns, și de pierderea inițiativei în elaborarea și promovarea strategiilor de dezvoltare economică și socială a României.
Aceste patru temeiuri constituie și cheia înțelegerii necesității și obiectivelor Platformei politice pe care o anunțăm astăzi:
1. constituirea, în interiorul P.N.L., conform actualului statut, a unei baze de coagulare politică, menite ca, atât pe calea dialogului instituțional, cât și pe calea competiției politice, să determine clarificarea strategică și doctrinară în interiorul acestui partid, în beneficiul tuturor celorlalte forțe de centru-dreapta;
2. constituirea unui vehicul politic care să își asume public misiunea menținerii pe agenda politică a imperativului unificării forțelor de centru-dreapta prin colaborare și dialog cu toate forțele politice relevante;
3. crearea premiselor lansării unei dezbateri publice care va duce la clarificarea doctrinară fără de care nu poate exista o identitate politică și doctrinară a polului de centru-dreapta modern și european;
4. constituirea unei punți de legătură între forțele politice actual constituite care se revendică de centru-dreapta și marea masă de simpatizanți care și-au asumat ideile politice de centru-dreapta, dar care sunt menținuți în afara dialogului și a circuitului politic de către actualele forțe politice.
În plus, analiza scenariilor plauzibile pentru momentul postaderare arată că o astfel de platformă politică este o necesitate în oricare dintre aceste scenarii:
* scenariul 1: subzistența Alianței în forma curentă, cu continuarea actualelor lupte interne; în acest scenariu, Platforma este necesară ca să mențină vii aspirația la unitate și reperele doctrinare, condiții ale menținerii speranței electoratului de dreapta că există forțe politice conștiente de criza Alianței;
* scenariul 2: alegerile anticipate; în acest scenariu, Platforma este necesară ca instrument politic apt să contribuie la evitarea repetării greșelilor trecutului recent; astfel, Platforma va oferi soluții alternative la varianta perdantă în care P.D. și P.N.L. reiau experimentul eșuat al unei alianțe conjuncturale care, pentru un nou ciclu electoral, să nu ducă nicăieri din cauza absenței unui plan strategic constructiv, înlocuit doar cu dorința de a accede la putere și la funcții;
* scenariul 3: constituirea unei alte majorități parlamentare prin izolarea unuia dintre membrii Alianței; platforma este necesară ca mijloc de continuare a proiectului de unificare a forțelor de centru-dreapta.
Pe scurt, atât situația curentă, cât și perspectivele politice justifică și fac necesar efortul construirii unei Platforme pe liniile mai sus definite. Platforma politică pe care o anunțăm astăzi nu creează, ci exprimă un curent de opinie existent deja atât în P.N.L., cât și în rândurile liberalilor neafiliați la acest partid. Este nevoie însă ca acest curent de opinie să se exprime într-un cadru statutar și să se consolideze pentru a putea contribui mai mult decât până acum la dezbaterea internă, la elaborarea și la adoptarea deciziilor strategice de care depinde viitorul politicii liberale de dreapta. Această platformă politică își revendică legitimitatea de la actual statut. Deși nu suntem de acord cu modificările introduse la ultimul congres prin care a fost restrânsă democrația internă, înțelegem să respectăm statutul și să ne organizăm potrivit prevederilor lui, ca un grup statutar distinct de grupul care alcătuiește actuala conducere a P.N.L. Nu putem să asistăm pasivi la derapajele sale strategice și să acceptăm riscul de a trăi doar din invocarea istoriei noastre îndelungate, în timp ce deciziile adoptate în ultimul timp ar putea să pună capăt acestei istorii. Din fericire, cei mai mulți liberali și-au păstrat spiritul critic și doresc ca dialogul să genereze ideile și programele alternative de natură să asigure reforma și relansarea P.N.L. și a dreptei românești în ansamblu.
Considerăm că cinci sunt prioritățile de acțiune ale Platformei noastre și dorim ca anunțul public privind constituirea acestei Platforme să coincidă cu lansarea dezbaterii în legătură cu aceste cinci direcții prioritare:
1. direcția strategică a P.N.L.;
2. direcția agendei guvernării și a exercițiului guvernării;
3. direcția relansării P.N.L.;
4. direcția doctrinară;
5. direcția de unificare a forțelor de centru-dreapta.
1. Direcția strategică a P.N.L.
În istoria sa postdecembristă, P.N.L. a parcurs mai multe etape.
1. În perioada 1990-1992, P.N.L. a avut șansa să unifice mișcarea anticomunistă și să organizeze o mare forță politică democratică. Erorile strategice din acea perioadă explică pierderea acestei șanse de către P.N.L. și valorificarea ei de către Corneliu Coposu, care a avut verticalitatea de a se opune forțelor neocomuniste și consecvența de a da un ideal Convenției Democrate.
2. Ca urmare a ratării acestei șanse, P.N.L. a trebuit să străbată deșertul anilor 1992-1995, perioadă în care ajunsese la stadiul de facțiune liberală, în concurență cu celelalte facțiuni rezultate în urma repetatelor sciziuni.
3. Unificarea liberalilor într-un singur partid a fost un proces îndelungat, sinuos și contradictoriu, realizat în perioada 1995-2003. În această perioadă, P.N.L. a cunoscut și experiența guvernării 1996-2000, experiență posibilă tocmai pentru că ideea politică a lui Corneliu Coposu de a unifica forțele anticomuniste a permis câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată și formarea guvernului împreună cu U.D.M.R. și U.S.D. Această coaliție de coaliții nu a putut avea însă unitatea și coerența necesare pentru a asigura o guvernare eficientă a României. Printr-o strategie curajoasă, P.N.L. a reușit să își asigure supraviețuirea parlamentară în anul 2000, dar forțele de dreapta, în ansamblul lor, au înregistrat un recul drastic. Liberalii au rămas singura forță de dreapta reprezentată în Parlament, dar ponderea lor în cele două camere nu era suficientă pentru a utiliza armele politice specifice opoziției, respectiv moțiunile simple și moțiunile de cenzură.
4. La sfârșitul perioadei 1995-2003, P.N.L. a constatat că, în pofida unificării, liberalii nu erau atât de numeroși încât să poată câștiga de unii singuri alegerile parlamentare și prezidențiale. După o dezbatere tensionată, în care s-a pus problema alegerii între un joc politic minor, a cărui miză era supraviețuirea parlamentară, și un joc politic major, a cărui miză era guvernarea României, P.N.L. a avut resursele interne pentru a hotărî formarea Alianței D.A.
5. Alianța a echilibrat scena politică în anii 2003 și 2004, iar la sfârșitul anului 2004 a câștigat alegerile prezidențiale, creând astfel premisa formării unui guvern de coaliție, dar cu o componentă majoritară P.N.L.-P.D.
6. Formarea Alianței D.A. a fost însă numai primul pas strategic în procesul de unificare a forțelor de centru-dreapta. Acest proces nu se poate finaliza fără formarea unui mare partid de centru-dreapta. Într-adevăr, coaliția care a condus România în anii 1996-2000 și coaliția care conduce astăzi țara au demonstrat că, în pofida asumării unui program comun, nu au fost apte să asigure unitatea și coerența fără de care nu este posibilă o guvernare eficientă. Proiectul politic al fuziunii P.N.L.-P.D., dezbătut în perioada 2004-2006, a fost gândit ca un pas strategic firesc prin care să se împlinească unificarea forțelor de dreapta. Din păcate, acest proiect politic a fost ratat, iar responsabilitatea aparține nu numai P.N.L., ci și P.D.
Atragem atenția că rațiunea alianței D.A. nu a fost doar construirea unei alternative la P.S.D., ci și construirea unei forțe politice capabile să guverneze România în mod eficient și să instituie un nou mod de a face politică, pentru a marca diferența necesară față de toate guvernările postdecembriste anterioare. Alianța a apărut nu numai pentru a permite P.N.L. și P.D. să construiască o alternativă temporară la P.S.D., ci și, mai ales, ca o primă formulă de unificare a forțelor politice de centru-dreapta care trebuia să se împlinească prin formarea unui mare partid de centru-dreapta, ca alternativă pe termen lung la actualul mod de a face politică, alternativă aptă să echilibreze scena politică. O adevărată unificare a dreptei se va produce numai atunci când se va găsi o formulă politică nu doar pentru unul, ci pentru mai multe cicluri electorale. Este deci extrem de grav să se afirme, așa cum se face în Declarația Delegației Permanente a P.N.L., din 24 februarie 2006, că ?odată cu dispariția rațiunii Alianței (ex. alternativa la P.S.D.), aceasta dispare fără efecte asupra partidelor componente?.
Liberalii s-au întors astfel la jocul politic cu miză mică, uitând că un asemenea joc nu le-a asigurat și nu le-ar putea asigura o poziție majoră pe scena politică pentru simplul motiv că un partid de miză mică nu își propune să câștige alegerile, ci doar să supraviețuiască parlamentar. Dar lupta pentru supraviețuirea parlamentară este dură, iar P.N.L. pare să fi uitat și eșecul dureros înregistrat la alegerile parlamentare din 1992, ca urmare a unei grave erori de strategie, și dificultățile perioadei 1992-1996, în care nu a avut reprezentare parlamentară. Pe scurt, o întemeiere analitică superficială, o viziune îngustă pe termen scurt, o totală lipsă de viziune pe termen lung, precum și o voință politică paralizată de obsesia actelor politice mărunte pun sub semnul întrebării chiar viitorul partidului.
Iată de ce este nevoie de o dezbatere internă reală, la capătul căreia liberalii să poată spune, în cunoștință de cauză, dacă își asumă jocul politic minor ? a cărui miză este supraviețuirea parlamentară ? sau înțeleg că o politică mare nu se poate face decât într-un partid mare și curat. Platforma pe care o prezentăm astăzi este menită să exprime poziția noastră în contextul acestei dezbateri și să creeze un cadru pentru solidarizarea tuturor celor care cred că viitorul P.N.L. depinde, în egală măsură, de realizarea a patru obiective: o nouă viziune asupra guvernării prin asumarea eșecurilor și a corecțiilor necesare pentru depășirea acestora, reforma internă, clarificarea doctrinară și elaborarea unui nou proiect politic de unificare a forțelor de centru-dreapta.
2. Direcția agendei guvernării și a exercițiului guvernării
P.N.L. se află la guvernare de aproape doi ani. Un timp suficient pentru ca P.N.L. să folosească șansa de a se poziționa pe un trend ascendent. Din nefericire, nu s-a întâmplat așa. Deși a beneficiat la guvernare de o conjunctură economică favorabilă (creștere economică, scăderea inflației, șomaj relativ scăzut), P.N.L. a pierdut inițiativa în lansarea și aplicarea strategiilor de politici publice și dezvoltare economică. În prezent, există o percepție crescândă la nivelul cetățenilor că P.N.L. este mai interesat de funcții și rente decât de elaborarea și aplicarea politicilor economice și sociale în folosul oamenilor. În loc să fie motorul guvernării și forța care creează trenduri, P.N.L. este mai degrabă împins și ținut la suprafață de actualele trenduri. Cât timp trendurile sunt pozitive, incompetența rămâne mascată. Dar trendurile se pot schimba oricând și incompetența este un factor major în producerea schimbării lor. Realitatea este că ascendentul avut de P.N.L. după alegerile din anul 2004 a fost pierdut ca urmare a unor erori în poziționarea politică sau în conducerea guvernului, situație deja confirmată de ultimele sondaje
1. Incapacitatea președintelui P.N.L. de a depăși rolul de șef al unui grup din P.N.L. și de a-și asuma rolul de prim-ministru
Președintele P.N.L., având cea mai mare vizibilitate ca prim-ministru, a ajuns să fie perceput drept un om politic lipsit de viziune și de coerență, ezitant în luarea deciziilor și având un nivel redus de implicare personală în rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă națiunea. Ezitările și neimplicarea sunt contabilizate de întregul P.N.L. Iar lipsa de viziune și de reflexe politice ? altele decât cele care țin de situația politică personală ? devin, în ochii opiniei publice, defecte ale întregului partid.
Câteva exemple sunt edificatoare:
* refuzul alegerilor anticipate (spectacolul impardonabil al anunțării demisiei guvernului și revenirea asupra deciziei anunțate) și sabotarea proiectului de fuziune;
* implicarea târzie a prim-ministrului în inundațiile din Banat și replica nefericită dată sinistraților privind ?hotelul? ce nu le poate fi pus la dispoziție;
* neimplicarea în soluționarea conflictului social generat de greva profesorilor din toamna anului 2005, pe care, în mod colectiv, i-a calificat drept evazioniști, care a determinat prelungirea nefirească a acestui conflict ? cu un impact social negativ puternic;
* neimplicarea în problema gripei aviare, unde lipsa de coordonare a mai multor miniștri cu atribuții în acest domeniu a devenit evidentă, generând pierderi suplimentare pentru populație și economie; numai la solicitarea expresă a Președintelui țării prim-ministrul a acceptat să își exercite rolul de coordonare a activității miniștrilor implicați în problema gripei aviare.
Președintele P.N.L., asumându-și responsabilitatea funcției de prim-ministru, nu a înțeles că această funcție înseamnă depășirea intereselor de grup, colaborare dincolo de clivaje politice, implicare în problemele importante ale țării, buna coordonare a echipei guvernamentale și disponibilitate de a depune un efort substanțial pentru îndeplinirea atribuțiilor.
2. Ratarea reformei administrative
Punând pe primul plan interese politicianiste de grup, președintele P.N.L., ca exponent al conducerii actuale a P.N.L., a pierdut inițiativa și în domeniul celei mai importante reforme din etapa actuală: transformarea radicală a administrației publice și modernizarea instituțiilor statului.
Un exemplu edificator în acest sens este modul de abordare, de către P.N.L., a reformei administrației publice centrale ? angajament asumat de către Alianța D.A în campania electorală. Într-o primă etapă, conducerea actuală a P.N.L. a preferat să temporizeze reforma administrației centrale, iar ulterior, când costul de imagine al amânării a devenit prea mare pentru P.N.L., președintele P.N.L. a avut o abordare birocratică, care nu are nimic comun cu valorile liberale. În loc de analiza atribuțiilor actuale ale fiecărui minister și ale fiecărei agenții și de distribuirea acestora în funcție de cerințele modernizării instituțiilor statului, prim-ministrul a impus o soluție de reducere cu 30% a numărului de secretari de stat, demonstrând încă o dată că nu are calitățile administrativ manageriale cerute de funcția pe care o ocupă.
Suntem convinși că, fără o reformă reală care să facă instituțiile statului eficiente, capabile să asigure respectarea legilor și respingerea corupției, România nu va reuși să progreseze pe măsura potențialului pe care îl are și să folosească șansa intrării în Uniunea Europeană pentru accelerarea acestui progres. De aceea, considerăm că, în mod normal, P.N.L. trebuie să relanseze reforma administrației centrale și a celorlalte instituții ale statului pe baza unor principii și criterii clare:
* focalizarea activității fiecărui minister și a fiecărei agenții centrale pe elaborarea și/sau implementarea, după caz, de politici publice și reglementări pentru dezvoltarea și buna funcționare a domeniului specific pentru care poartă răspunderea; nu numărul de miniștri sau de secretari de stat negociat între partide este cel care determină numărul de ministere, departamente sau agenții, ci, dimpotrivă, identificarea domeniilor specifice care necesită politici adecvate este ceea ce conduce la un anumit număr de miniștri și secretari de stat;
* separarea reală și clară a nivelurilor de responsabilitate: responsabilitatea politică (ministru, secretar de stat) și responsabilitatea administrativă (secretar general, director);
* adoptarea de structuri simple pentru fiecare minister: standard pentru serviciile funcționale și flexibile pentru serviciile operaționale, adaptate la specificul domeniului;
* decongestionarea guvernului de agențiile guvernamentale, a căror reducere ca număr și realocare la nivelul ministerelor este imperios necesară;
* repoziționarea corpului funcționarilor publici din administrația publică, care, având la temelie criteriile de pregătire profesională și integritate, ar trebui ca, prin veniturile pe care le realizează, să se situeze în cadrul clasei mijlocii;
* corelarea reformei administrației centrale cu politicile de descentralizare și deconcentrare administrativă.
3. Incapacitatea de a fructifica in mod corespunzător reformele cu rezultate pozitive
Președintele și conducerea actuală a P.N.L. au fructificat necorespunzător și reformele cu rezultate pozitive în care au fost implicați direct miniștrii liberali. De exemplu, reforma fiscală, deși a contribuit decisiv la îmbunătățirea mediului de afaceri în anul 2005, totuși, prin modul în care a fost gestionată și, mai ales, prin faptul că nu a reușit să ofere o perspectivă fiscală clară pentru următorii ani, a determinat acumularea unei nemulțumiri evidente în rândul oamenilor de afaceri.
Deși prim-ministrul și ministrul finanțelor au promis de mai multe ori că vor prezenta o strategie fiscală, nu și-au ținut promisiunea, întreținând o stare de confuzie în mediul de afaceri prin diferite declarații oficiale cu privire la majorarea sau nemajorarea unor impozite și taxe. Din nou, această stare de confuzie provine din lipsa unei gândiri strategice, deoarece o politică fiscală realistă pe termen mediu poate fi elaborată numai prin opțiuni clare cu privire la diferite politici economice și sociale pe termen mediu și lung. În acest sens, este necesar ca P.N.L. să supună dezbaterii, în interiorul partidului și în afara acestuia, o serie de opțiuni politice pe termen mediu și lung importante pentru viața oamenilor, dar și pentru elaborarea oricărei strategii fiscale realiste:
opțiunea privind evoluția viitoare a nivelului pensiilor pentru toți pensionarii care nu vor putea beneficia de participarea la sistemul privat de pensii obligatoriu fie pentru că deja sunt pensionari, fie pentru că sunt încă în viața activă, dar au depășit limita de vârstă care îi fac eligibili pentru sistemul privat de pensii; este o opțiune esențială pentru standardul de viață al pensionarilor, deoarece, dacă se condiționează nivelul pensiilor acestora numai de mărimea resurselor din contribuțiile pentru pensii, atunci vor fi condamnați la sărăcie; într-adevăr, trebuie să se țină cont de faptul că mulți români lucrează în străinătate, ponderea populației în vârstă va crește, mărimea cotelor de asigurări sociale este mare și trebuie redusă, sistemul actual de pensii este distorsionat de existența unor grupuri sociale care au obținut pensii privilegiate,
* cu mult mai mari decât pensiile care le-ar reveni pe baza sistemului general aplicabil majorității pensionarilor;
* opțiunea privind direcțiile continuării reformei în domeniul sănătății, deoarece sistemul actual, cu toate îmbunătățirile aduse, este încă deficitar în promovarea mecanismelor pieței cu privire la alocarea resurselor și la influențarea persoanelor în adoptarea unui comportament care să prevină îmbolnăvirile și accidentele;
* opțiunea privind continuarea reformelor în domeniul educației, pentru o racordare mai bună la cerințele viitoare ale pieței muncii din România și Uniunea Europeană, și prevenirea creșterii numărului de șomeri cu diplomă;
* opțiunea privind limitele angajării de cheltuieli pentru armată și operațiuni militare în afara granițelor țării, pornind de la angajamentele asumate în cadrul NATO și de la realitatea că România este o țară în curs de dezvoltare;
* opțiunea privind politicile economice pentru creșterea productivității și a competitivității, folosirea avantajelor pieței unice și trecerea la moneda unică euro;
* opțiunea privind realizarea unui nou contract social de parteneriat între patronate și sindicate pentru perioada 2007-2010.
4. Preluarea practicilor negative ale fostei guvernări
Conducerea actuală a P.N.L. a învățat rapid practicile negative ale fostei guvernări de înfrângere a democrației în domeniul economic, constând în perpetuarea rectificărilor bugetare prin ordonanțe de urgență.
Subdimensionarea cronică a resurselor publice permite prim-ministrului să aloce plusul de resurse, în mod repetat în cursul unui singur an, prin ordonanțe de urgență, ocolind dezbaterea parlamentară. Întrucât ordonanța are efect imediat, cheltuielile fiind efectuate sau angajate pe baza noilor resurse alocate, Parlamentul este redus la o simplă mașină de vot a unor ordonanțe deja aplicate. În acest fel, este deschis drumul spre alocarea banului public în mod netransparent, la ?mica înțelegere?, cu consecința risipirii resurselor prin efectuarea de cheltuieli neoportune și neeficiente.
Un alt exemplu de reformă inițiată de liberali ? restituirea proprietăților preluate abuziv de către statul comunist ? se desfășoară greoi și a fost numai o chestiune de timp până când, într-un climat de obediență, ca cel instaurat în P.N.L., să apară cazuri grave de corupție în acest domeniu, cum s-a întâmplat la Iași, unde restituirea a fost condiționată de mită într-o formă sau alta; P.N.L. trebuie să inițieze o campanie politică pentru finalizarea în cel mai scurt timp a acestui proces, deoarece durează de peste 16 ani, timp în care activele în cauză sunt scoase din circuitul economic și lipsite de investiții, având situația juridică neclară.
5. Absenta unei strategii postaderare
Dar dovada cea mai clară a lipsei de viziune a actualei conduceri este absența oricărei preocupări în P.N.L. în ceea ce privește direcțiile strategice de dezvoltare economică. Astfel, cu numai câteva luni înainte de intrarea României în UE, P.N.L. și președintele acestuia nu au o viziune politică și o strategie cu privire la dezvoltarea pe termen mediu și lung și la prioritățile economice în perioada postaderare. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât, în această toamnă, România are obligația să prezinte Uniunii Europene două documente de maximă importanță pentru dezvoltarea sa economică ? programul național de reformă, legat de cerințele Agendei Lisabona, recent refocalizată pe creștere economică și crearea de locuri de muncă, și programul de convergență pentru îndeplinirea criteriilor de trecere în perspectivă la moneda unică euro. Aceste documente ar fi trebuit să fie deja supuse unor dezbateri publice reale și consolidate printr-un nou parteneriat social cu sindicatele și patronatele.
Există pericolul ca aceste documente, care urmează să fie prezentate Comisei Europene și prin care ar trebui să se susțină interesele României, să fie lipsite de coerența necesară în absența unei viziuni și a unei strategii de dezvoltare economică a României pe termen mediu și lung, în etapa postaderare. Există pericolul ca, în loc să fie ceva constructiv, să fie iar ceva făcut în pripă și de formă. Există și un motiv care ține de managementul politic al partidului prin care se explică pierderea inițiativei politice în acest domeniu: neimplicarea în elaborarea strategiilor P.N.L. a specialiștilor din comisiile de specialitate ale partidului. Conducerea P.N.L. nu a acordat atenția cuvenită promovării specialiștilor din aceste comisii, renunțând la criteriile profesionale de competență, efort și rezultate, în favoarea obedienței personale și a apartenenței la grupuri de interese restrânse. Dar nu explicațiile și scuzele contează. Ceea ce contează este că, în calitate de partid care deține șefia guvernului, P.N.L. ar fi trebuit să fie liderul acestei dezbateri naționale. Absența unui asemenea gest, de a iniția și stimula o dezbatere necesară din punct de vedere politic și dorită de către companiile și cetățenii români, este îngrijorătoare și reprezintă un eșec major pentru conducerea P.N.L..
Apreciem că P.N.L. trebuie să recapete inițiativa politică în domeniul strategiei postaderare, pe termen mediu și lung. Începutul ar trebui să fie făcut cu însăși strategia economică. Viziunea și strategia economică nu pot fi rezumate doar la planurile cerute de Uniunea Europeană. În acest scop, se impun acțiuni politice imediate, inclusiv prin reactivarea reală a comisiilor de specialitate ale partidului. În mod normal, următoarele repere ar trebui să fie supuse dezbaterii în partid:
* asumarea de către întregul partid a unei viziuni cu adevărat ambițioase privind dezvoltarea țării, care să scoată ideea de strategie economică din zona rutinei și a lucrului făcut de formă;
* în centrul acestei viziuni trebuie situată transformarea României într-una dintre cele mai competitive economii din Europa, capabilă să asigure o creștere economică ridicată, pe o perioadă lungă de timp, fără a genera dezechilibre macroeconomice, care să permită atingerea unui standard de viață european;
* asumarea de către întregul partid, ca obiectiv strategic prioritar, a atingerii unui standard de viață european în perioada postaderare, ceea ce presupune curajul și ambiția de a stabili, ca principal indicator de performanță economică pentru cuantificarea atingerii acestui obiectiv, venitul național brut pe cap de locuitor, acesta urmând să constituie unul dintre criteriile performanței strategice naționale; dacă, în anul 2005, acest indicator pentru România se situa la numai 35% din media Uniunii Europene, iar pe termen lung el trebuie să ajungă la nivelul mediei din Uniunea Europeană; acestui obiectiv strategic prioritar urmează să i se subordoneze toate celelalte obiective economice.
Pentru ca viziunea P.N.L. cu privire la dezvoltarea României în perioada postaderare să devină realitate, ar fi, în mod evident, necesare demersuri conexe. Sunt necesare prognoze pentru a stabili un orizont de timp realist privind atingerea obiectivului strategic, cu precizarea performanțelor de parcurs, care să cuprindă, de exemplu, ca o primă etapă distinctă, perioada 2007-2013, care coincide cu actuala perspectivă financiară a Uniunii Europene. De asemenea, ar fi necesară elaborarea programelor cheie multisectoriale și sectoriale de dezvoltare, inclusiv pentru sectoarele care, astăzi, constituie o frână în calea creșterii productivității și a competitivității: mediul de afaceri; infrastructura; energia; agricultura și dezvoltarea rurală; turismul; educația și resursele umane; societatea informațională; cercetarea-dezvoltarea; sistemele de asigurări sociale ? pensii și sănătate; asistența socială și alte programe sociale; mediul înconjurător.
În concluzie, P.N.L. poate stopa pierderea sa de credibilitate numai dacă prim-ministrul, miniștrii liberali și ceilalți membri ai partidului își exercită funcțiile publice încredințate în mod competent și eficient, în folosul cetățenilor, iar partidul recâștigă inițiativa politică necesară pentru elaborarea și promovarea strategiilor și reformelor în domeniul economic și social. Pentru ca aceasta să se întâmple, este însă necesar ca președintele P.N.L. să facă un efort sincer de a depăși sfera intereselor politice personale și de grup și să redeschidă partidul dialogului democratic și expertizei profesioniștilor în politici publice care, actualmente, sunt respinși sau marginalizați.
3. Direcția relansării P.N.L.
Până la Congresul din februarie 2005, P.N.L. s-a aflat într-un proces încet, ezitant, dar continuu de dezvoltare organizațională. Transformarea unui conglomerat de grupuri și indivizi într-o organizație politică funcțională nu era ceva ușor, dar exista un proiect în acest sens. Lucrurile nu erau perfecte și au fost mult încetinite de tensiunile interne, dar s-au făcut eforturi pentru instituționalizarea unor practici și încurajarea unei anumite culturi organizaționale. Congresul din februarie 2005 a oprit acest trend și l-a răsturnat. Astăzi, există pericolul ca P.N.L. să degenereze într-o structură de tip oligarhic.
Două sunt cauzele acestui pericol.
1. Instituționalizarea practicilor nedemocratice
Statutul transformă votul pe listă, dintr-un mijloc complementar și excepțional, într-o practică exclusivă. Toți recunoaștem că votul pe lista poate și trebuie folosit în anumite împrejurări. Am susținut cu toții introducerea sa în P.N.L. într-un moment de criză profundă a partidului, ca mijloc de stabilizare și relansare. Așa cum statele abolesc legislația normală în cazuri excepționale, tot așa au fost momente, în istoria recentă a P.N.L., când această procedură a fost justificată. De asemenea, pot exista interpretări care spun că anumite corpuri ale unei organizații pot fi alese pe listă, în mod complementar cu celelalte proceduri. Dar, după un an și jumătate de experiment, apare clar că este înțelept să se renunțe la acest sistem. Aplicarea, în fiecare organizație județeană, a principiului ?câștigătorul ia totul? a dus la marginalizarea a numeroase personalități, cărora li s-a blocat accesul la mecanismele de decizie. Consecința este că numeroși oameni de valoare fie s-au resemnat, fie se află în opoziție față de echipele câștigătoare, fie au fost excluși, fie au demisionat pur și simplu din partid, fie, mai grav, au migrat către alte partide. Prin resursele umane pe care le are, P.N.L. se bucură de un avantaj competitiv în raport cu celelalte partide. Acest avantaj nu a fost însă valorificat din cauza dezastrului produs de noul statut. Indiferent ce am crezut despre utilitatea acestei formule în trecut, astăzi trebuie să recunoaștem cinstit, cu toții, că ea este falimentară și trebuie să învățăm din lecția dezastrului provocat de ea în P.N.L. Istoria ne spune că, atunci când s-a arătat funcțională, procedura pe liste a presupus că liderii au standarde etice și democratice deosebite. În cazul P.N.L. însă, deși acest sistem de vot a fost impus de actuala conducere a partidului, rezultatele alegerilor din organizațiile județene au fost validate numai atunci când ele au dat câștig de cauză echipelor agreate de actuala conducere. Ori de câte ori au fost câștigătoare echipe cu privire la care grupul care conduce P.N.L. are suspiciuni de infidelitate, validarea alegerilor în organizațiile județene a fost fie amânată, sub diferite pretexte, fie chiar refuzată. S-a impus astfel repetarea arbitrară a alegerilor în organizațiile județene considerate rebele, pentru a se da câștig de cauză formulelor de conducere concepute la centru.Asemenea practici sufocă democrația internă și descurajează valorile. Astfel se explică de ce, în absența unor mecanisme interne de selectare și promovare în funcție de competență și de onestitate, P.N.L. irosește, în loc să valorifice resursele umane pe care le are. Mai mult, încurajați de logica excluderii introdusă de noul statut, unii lideri au introdus în partid politica ?pumnului în gură? și a excluderilor.Iată de ce se impune modificarea Statutului. Pe baza acestei modificări, va fi posibilă reluarea procedurilor democratice interne și consolidarea structurilor de conducere la nivel național și la nivel local. Criteriile de competență și onestitate trebuie să fie repuse în funcțiune, pentru a asigura posibilitățile de exprimare tuturor personalităților partidului.
2. Confuzia cu privire la relația dintre afaceri și politică
P.N.L. a întârziat să adopte reguli clare pentru delimitarea afacerilor de politică. Funcționarea sistemului politic democratic nu este posibilă fără o asemenea delimitare. Este firesc ca P.N.L. să promoveze capitalismul și să încurajeze afacerile. Este însă nefiresc ca P.N.L. să se pună în slujba unor oameni de afaceri sau să împrumute de la P.S.D. ?capitalismul de cumetrie? și sistemul de extragere a rentelor din economie în beneficiul unor protejați. În aceste condiții, P.N.L. are nevoie de o clarificare serioasă.Este urgentă adoptarea unor prevederi statutare care să împiedice, în interiorul partidului, confuzia dintre politică și afaceri. Nu este vorba despre a interzice oamenilor de afaceri să fie membri ai unui partid. Cu atât mai mult nu este vorba despre a interzice oamenilor de afaceri să fie membri ai P.N.L. Când însă oamenii de afaceri au o poziție dominantă într-un anumit grup de interese, este firesc ca, atunci când doresc să aibă acces la activitatea de conducere a unui partid, să se desprindă de afacerile personale. Este un principiu acceptat în toată lumea civilizată. Dar, până la urmă, este un principiu de bun simț: ca om politic, ești, înainte de orice, reprezentatul binelui public. Cei care aspiră la poziții de lideri în P.N.L. trebuie să știe că angajamentul de lider P.N.L. nu este o slujbă ?cu jumătate de normă?. Altfel, partidul riscă să devină instrumentul politic de negociere a intereselor economice ale unui anumit grup de afaceri. Experiența P.N.L. din ultimii ani arată cât de gravă este crearea percepției publice cu privire la legătura dintre anumiți lideri liberali și un anumit grup de afaceri. Liberalii trebuie să învețe din această experiență și să nu o mai repete niciodată.
4. Direcția clarificării doctrinare
Date fiind cele de mai sus, este evident că momentul clarificării doctrinare nu mai poate fi amânat sau expediat cu sloganuri și referiri istorice lipsite de conținut. Presiunea este cu atât mai mare în P.N.L. pentru că, de cele mai multe ori, liberalii care s-au opus unificării forțelor de dreapta au invocat argumentul doctrinei liberale, deși nu au făcut niciodată dovada că ar avea cu adevărat o abordare doctrinară. Iată de ce, precizând că ne exprimăm atașamentul față de principiile și valorile liberale, este necesar să prezentăm propria noastră viziune despre liberalismul în care credem. Într-o lume post-liberală, în care elemente ale liberalismului se regăsesc în practica și în doctrina aproape tuturor forțelor politice noi, ne revendicăm de la dimensiunea de dreapta a liberalismului contemporan. Fără pretenția de a epuiza substanța dezbaterii cu privire la principiile și valorile liberalismului de dreapta, dorim să subliniem câteva elemente relevante pentru actualul context romanesc. Sperăm însă că prezentarea acestor elemente ar putea fi începutul unei dezbateri reale în P.N.L., în Alianță și în spațiul public, la capătul căreia să se contureze identitatea noastră doctrinară prin lămurirea principiilor și valorilor noastre, prin asumarea liberalismului de dreapta și prin clarificarea relației cu dimensiunea de centru-stânga sau chiar stânga a liberalismului contemporan. În același timp, ca liberali, suntem conștienți că polul politic de centru-dreapta nu se poate întemeia numai pe doctrina liberală, ci presupune armonizarea tuturor doctrinelor dreptei.
1. Ce fel de liberali suntem?
1. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al responsabilității
Valoarea centrală a liberalismului este libertatea ? ea stă deasupra tuturor valorilor politice. Statul e doar protectorul, nu sursa libertății. Dar a avea libertate înseamnă a avea și responsabilitatea pentru modul în care este folosită. De aceea, în liberalismul de dreapta contemporan, responsabilitatea este valoarea politică fundamentală, alături de libertate. Liberalismul pe care ni-l asumăm este o doctrină a responsabilității în două sensuri:
a. asumarea de responsabilitate de către membrii societății. Individul este primul responsabil pentru tot ceea ce este și ce face. Nu poate aștepta de la societate sau stat rezolvarea tuturor problemelor sale. Rostul politicii liberale este acela de a face oamenii independenți, iar nu dependenți de stat. Ori de câte ori este posibil, oamenii trebuie lăsați să se autoguverneze. În materie de guvernare, individul are prioritate în fața comunității locale, iar comunitatea locală, în fața statului.
b. asumarea de responsabilitate de către oamenii politici. Cei care intră în politică trebuie să accepte că sunt responsabili pentru toată comunitatea și pentru binele public, iar nu doar pentru interesele unui grup sau ale unei elite, fie ea și capitalistă. A fi om politic este un angajament de a lucra pentru binele public. Cei care nu înțeleg acest principiu clamează degeaba valorile liberalismului, căci libertatea și puterea politică presupun mari responsabilități față de tot electoratul, nu numai față de un grup restrâns.Înțelegerea raportului dintre libertate și responsabilitate și a raportului dintre oamenii politici și electorat este definitorie pentru liberalismul de dreapta. Electoratul nu este o masă amorfă. Pentru liberalismul de dreapta, politica nu este un raport între conducători și mase. Cel mai important actor al jocului politic democratic este cetățeanul. Electoratul este asociația cetățenilor liberi, care își aleg și își cenzurează reprezentanții în Parlament sau în consiliile locale și județene. Tocmai pentru a face posibilă această dublă valență a raportului dintre electorat și oamenii politici, structurile executive generate de organele reprezentative sunt responsabile în fața acestora.
2. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism al egalității în fața legii
Toți membrii societății, ca indivizi, și toate grupurile sociale, profesionale, culturale, etnice sau religioase trebuie să respecte principiul egalității în fața legii. Ca urmare, nimeni ? chiar dacă are mii de angajați, este milionar, are o mare putere economică sau politică ? nu poate pretinde să fie deasupra legii. Nu ne putem pretinde adepți ai liberalismului de dreapta atât timp cât nu acceptăm acest principiu fundamental.
3. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism antioligarhic și popular
Grupurile politice și de afaceri, capitaliștii și toți cei care au avere și putere sunt parte a societății ca toată lumea, nu deasupra ei. Liberalismul dreptei contemporane nu consideră că aceștia ar trebui să fie privilegiați politic. Așa cum liberalismul susține egalitatea șanselor, tot așa el susține că statutul politic și reprezentarea politică a oricărei persoane nu trebuie să derive din venitul acesteia sau din poziția ei socială. Cine vrea să discrimineze în funcție de venit și să creeze un partid pentru anumite categorii, delimitate pe această bază, se situează în afara liberalismului și devine un promotor al doctrinelor oligarhice. Credem că liberalismul trebuie să se adreseze tuturor, nu doar unui grup de 5%-10% din electorat care are un anumit nivel al venitului sau care se bucură de apartenența la un grup social. Chiar dacă suntem conștienți că există grupuri sociale mai înclinate spre liberalism și altele mai puțin înclinate, suntem pentru un liberalism cald, modest, generos, deschis tuturor, nu pentru unul sectar, infatuat și discriminatoriu.
4. Liberalismul dreptei contemporane este un liberalism care promovează capitalismul concurenței oneste
Liberalismul de dreapta susține competiția onestă, proprietatea și inițiativa liberă. Deși imperfecte, capitalismul și piața liberă sunt cele mai eficiente sisteme economice posibile. Liberalismul dreptei contemporane susține o economie curată, fără baroni, monopoliști sau oligarhi. Avem nevoie de o economie în care fiecare jucător concurează onest pentru piețe și loialitatea clienților, iar nu pentru relații privilegiate cu statul și cu politicienii zilei. Liberalismul de dreapta afirmă separarea afacerilor de politică și organizarea foarte atentă a funcțiilor economice ale statului. Pe scurt, este împotriva oligarhiei și a folosirii instituțiilor politice pentru promovarea intereselor nelegitime ale unui grup economic sau ale altuia. Cei care cred că liberalismul trebuie să fie servitorul politic al clasei capitaliste fac un deserviciu imens atât liberalismului, cât și capitalismului. Liberalismul de dreapta are aderenți în toate grupurile sociale, profesionale și culturale și trebuie să se adreseze și să fie deschis către toate aceste grupuri. Capitalismul este forma de materializare în plan economic a ideilor și aspirațiilor liberalismului. Cei care afirmă că liberalismul trebuie să fie instrumentul politic și ideologic al clasei capitaliste au înțeles greșit istoria liberalismului.
5. Liberalismul dreptei contemporane recunoaște rolul tradiției, al comunității, al religiei și al familiei
Spre deosebire de liberalismul naiv, liberalismul de dreapta contemporan nu pune interesele economice individuale mai presus de orice. El recunoaște că acestea au un rol major, dar încearcă să creeze un cadru cultural și instituțional în care aceste interese să fie canalizate în direcții constructive și productive. El recunoaște rolul tradiției și al comunității în crearea identităților și definirea intereselor umane. El apără familia și se opune atât experimentelor sociale care pun în pericol sau marginalizează familia ca instituție, cât și încercărilor de înlocuire a funcțiilor tradiționale ale familiei de către stat. El respectă convingerile religioase și rolul acestora în consolidarea structurii morale a indivizilor și a grupurilor. Deși susține separarea bisericii de stat, el nu este indiferent sau ostil religiei, ci acceptă rolul religiei și al instituțiilor religioase în ordinea socială.
6. Liberalismul dreptei contemporane recunoaște identitatea națională ca element cheie al politicii
Liberalismul de dreapta îmbrățișează noțiunea de națiune civică ? entitate politică capabilă să cuprindă și susțină toți membrii unei societăți indiferent de apartenența socială, profesională, culturală, etnică sau religioasă. Pentru liberalismul secolului XXI, proiectul național este un proiect al viitorului, nu un ecou al trecutului, o construcție continuă și vie pe care și-o asumă în parteneriat cu alte curente politice.Integrarea în Uniunea Europeană ar fi falimentară pentru România în absența unei puternice identități instituționale, care să susțină identitatea sa economică și culturală. Națiunea civică se întemeiază, în primul rând, pe o puternică identitate instituțională. Liantul afectiv al națiunii civice este patriotismul constituțional. Construcția constituțională și juridică întemeiază identitatea instituțională a națiunii române. Mai mult, identitatea instituțională este garanția păstrării identității economice și, mai ales, a identității culturale a națiunii române. Unitatea Europei se întemeiază pe națiunile componente, iar nu pe dispariția acestora. Forța Uniunii Europene depinde de bogăția identităților naționale sub aspect cultural, instituțional și economic.Trebuie să înțelegem că, în viitor, în comunitatea nord-atlantică și în Uniunea Europeană, vom fi chemați să dăm, nu numai să luăm. Fără o puternică identitate instituțională, România nu va avea coloana vertebrală pentru a funcționa eficient în cadrul Uniunii Europene și a face față marilor presiuni geopolitice care se ridică la orizont, de la răsărit, în următoarele decade.
2. Armonizarea doctrinelor dreptei, condiție a unificării forțelor de centru-dreapta
Liberalismul de dreapta nu este însă singura formă doctrinară pe care dreapta contemporană o îmbracă. Din cele de mai sus se vede că liberalismul dreptei contemporane funcționează, în mod necesar, în asociere cu alte curente de dreapta. Curentele politice de centru-dreapta nu sunt antagonice, ci complementare. Astăzi, într-o lume post-liberală, singur și izolat, liberalismul este steril. Aproape mereu și peste tot în lume, el este eficient doar când se află în asocieri politice și doctrinare cu alte curente. Liberalismul funcționează astăzi și are succes doar în aliaje. Asocierile și formulele de construcție politică variază de la o țară la alta și de la un context politic la altul. Dar, în general, în lume, pentru a avea astăzi rezultate, asocierea este necesară și preferabilă purității sterile.Dacă peste tot în lume asocierea este necesară, în cazul României, ea este presantă. Întrebarea este care este formula optimă de asociere adecvată contextului românesc. Este evident că situația specifică a scenei politice obligă construcția doctrinară a dreptei românești să adopte o structură cu mai multe fațete. Doctrina dreptei românești, pentru a fi un vehicul politic de succes, nu își poate permite și nu poate să fie monolitică. Ea trebuie să fie organizată ca sistem doctrinar, deci pe o bază pluralistă, iar nu pe bază de dogme. Problema este: cum trebuie organizată în plan politic această arhitectură a dreptei românești? Care este aranjamentul instituțional cel mai potrivit?
Din perspectiva noastră, sistemul dreptei românești trebuie să aibă trei componente: creștin-democrată, liberală și democrat-popular-socială. Dreapta românească devine astfel un spațiu definit de un triunghi care, în absența unui termen mai bun și reflectând modul în care practica europeană a rezolvat problema definirii unor asemenea spații doctrinare de dreapta care cuprind mai multe dimensiuni doctrinare complementare, poate fi numit ?popular?:
a. latura liberală fundamentează instituțiile democratice, captează și accentuează elementul economic al capitalismului concurențial, creează un cadru adecvat pentru încurajarea acțiunii antreprenoriale, accelerează dinamica socială, pune în lumină idealismul schimbării și vitalitatea libertății;
b. latura creștin-democrată valorifică elementul moral și religios, precum și raportarea la valori și tradiție si racordează aceste valori tradiționale si spirituale la dinamica instituțională a democrației și capitalismului modern;
c. latura democrat-popular-socială consolidează elementul democratic și de responsabilitate socială, armonizează pragmatismul și compasiunea socială cu schimbarea și dinamica impuse de liberalism și capitalism.
Cele trei componente ale sistemului doctrinar al dreptei trebuie să acționeze astfel încât să se completeze și să se susțină reciproc, mărind astfel forța de atracție și aria de reprezentare electorală. Numai astfel sistemul doctrinar al dreptei va putea să întemeieze acțiunea politică a unei mari forțe de centru-dreapta, fără sacrificarea aspirațiilor și nuanțelor doctrinare a nici uneia dintre forțele componente.
Sistemul doctrinar al dreptei contemporane promovează cultura libertății și a inițiativei, dar și a responsabilității și a compasiunii. Este o cultură a schimbării, dar o schimbare care este temperată și moderată de valori, tradiție, compasiune, responsabilitate și pragmatism. Este vorba despre un sistem complet și deplin funcțional, apt să asigure reprezentarea eficientă a electoratului de centru-dreapta în întregul său.
5. Un nou proiect politic de unificare a forțelor de centru-dreapta
Partidele Alianței par să fi abandonat proiectul unității. Acest eșec nu va împiedica însă unificarea forțelor de centru-dreapta. Mai devreme sau mai târziu, această unificare se va realiza, fie și din simplul motiv că, din 1990 până astăzi, dreapta românească nu a putut să câștige de una singură alegerile parlamentare nici măcar o singura dată. Cu cât procesul de fragmentare și dezbinare se termină mai devreme, cu atât mai bine. Problema este dacă P.N.L. va fi un actor major în acest proces de unificare sau va rămâne în afara lui.Un nou proiect politic de unificare a forțelor de centru-dreapta trebuie să plece de la două premise: mai întâi, electoratul de centru-dreapta are nevoie de o reprezentare adecvată a intereselor sale în plan politic; în mod complementar, forțele politice de centru-dreapta trebuie nu numai să asigure această reprezentare, ci și să construiască un vehicul politic apt să acționeze cu eficiență pentru realizarea intereselor electoratului de centru-dreapta. Noul vehicul de centru-dreapta trebuie să aibă o structură deschisă, flexibilă, de natură să permită armonizarea și funcționarea, în interiorul său, a tuturor curentelor politice de centru-dreapta.Invocarea orgoliilor personale sau a celor de partid, precum și a dificultăților de armonizare a grupurilor și curentelor politice nu ar fi decât expresia neputinței de a asuma o viziune politică pe termen lung în beneficiul României. Incapacitatea de a armoniza grupurile și curentele politice nu este decât un semn al incapacității de a armoniza indivizii în cadrul unui grup sau curent politic. Altfel spus, cei care invocă dificultatea de armonizare a grupurilor și a curentelor politice nu au o reală cultură asociativă și nu pot să armonizeze nici indivizii într-un grup, oricât de mic sau de mare ar fi acesta. Această incapacitate asociativă explică de ce actuala conducere a P.N.L. a ajuns sa practice marginalizarea și excluderea propriilor membri și nu reușit să armonizeze toate grupurile și curentele din partid.Argumentele care au stat la baza înființării Alianței D.A. sau care au întemeiat proiectul de fuziune P.N.L.-P.D. ? proiect, din păcate, eșuat ? își păstrează valabilitatea pentru susținerea acestui nou proiect politic de găsire a unei formule de unificare a forțelor de centru-dreapta. Nu va fi de mirare că toți cei care s-au împotrivit formării Alianței D.A. sau realizării proiectului de fuziune P.N.L.-P.D. vor fi, în continuare, și adversarii acestui nou proiect. Vrem sa reamintim public însă că tocmai aceia care, în P.N.L., s-au opus formării Alianței D.A. sunt astăzi principalii beneficiari ai câștigării alegerilor prezidențiale și ai formării guvernului de către Alianță.În loc să facă apel la interpretări distorsionate ale ?voinței electoratului?, cei care se opun unității dreptei trebuie să își aducă aminte că a fi om politic înseamnă a avea inițiativă, curaj și clarviziune în promovarea unor idei, indiferent de riscurile personale și politice. În plus, să nu uite că tocmai dezbinarea forțelor politice de centru-dreapta a împiedicat realizarea celor mai importante obiective ale reformei economice și politice în România, obiective care au fost susținute, în ultimii șaisprezece ani, în mod preponderent, de electoratul de centru-dreapta. Forțele politice de centru-dreapta și-au dezamăgit însă electoratul propriu tocmai pentru că nu au fost apte să găsească o formulă politică de unitate pe termen lung, care să funcționeze pe durata mai multor cicluri electorale, iar nu a unuia singur.Până nu este prea târziu, aceste forțele politice trebuie să își regăsească busola și să iasă din actualul blocaj, nu numai pentru că propriul interes le-o cere, ci și, mai ales, pentru că este o chestiune de interes național.
Grupul de inițiativă pentru lansarea proiectului de Platformă politică liberală:
Theodor Stolojan
Valeriu Stoica
Raluca Turcan
Cristian Boureanu
Radu F. Alexandru
Mircea Iustian
Concluzii
La nivel european exista 4 partide puternice care fac diferenta, doua mari (Partidul Popular European si Partidul Socialist European) si doua mai mici (Partidului European Liberal-Democrat și Reformist si Partidul Verzilor Europeni).
Inca de acum se pregatesc strategiile electorale pentru iunie 2009, data alegerilor generale pentru Parlamentul European. In acelasi timp fiecare campanie electorala pentru structurile nationale din tarile Uniunii Europene este monitorizata cu mare atentie.
Avand alegeri "intermediare" pentru legislativul european, ne putem da seama ca din acest punct de vedere Romania se afla in vizorul european pe moment. In urmatoarele saptamani vom asista probabil la prezente fizice marcante in Romania, fie de la socialisti Poul Nyrup Rasmussen sau de la EPP – Wilfried Martens.
În general, partidele populare sunt unele moderne, cu un spectru social larg, cu o organizare pluralistă. Iar doctrina pe care se bazează aceste partide este creștin-democrația. Plecând de la doctrina creștin-democrată, popularii pun în centrul construcției politice persoana și demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublată de noțiunile de libertate și egalitate, ceea ce reprezintă, într-adevăr, o depășire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole gândirea politică.
Bibliografie
Bidilean Vidu – Uniunea Europeana: institutii, politici, activitate, Editura Agroprint, Timisoara, 2000.
Boboc Ion, Partide si familii politice europene, Editura universitaria, 2008
Fuerea Augustin – Institutiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti,2002;
Geana Elena-Zenovia – Surse de informare privind Uniunea Europeana, Institutul European din Romania, Bucuresti, 2003.
Kulhaci, Erol, Natura si politica partidelor europene – Social democratia si criza somajului, editura Institutul European,2006
Doctrine și partide politice europene,Editura Centrului ,2007
WAHL, JÜRGEN, Ce este și ce vrea PPE , Fundația Robert, 1998
Seiler, Daniel L. ,Partidele politice din Europa , Institutul Europe,2007
Luciana Alexandra Ghica,Enciclopedia Uniunii Europene-editura Meronia,Bucuresti,2006
Philippe Moreau Defarges-Institutiile europene, editura Amarcord, Timisoara,2002;
Puiu Dumitru Bordeiu-Partide politice si grupuri de presiune, editura Fundatia Andrei Saguna, Constanta, 2005
www. europa.eu
www.uniuneaeuropeana.ro
www.pd.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Partidul Popular European (ID: 126073)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.