Particularitatile Reconstructiei Ecologice a Salcametelor In Ocolul Silvic Baius

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

.1. Reconstrucția ecologică a salcîmetelor

1.2. Starea actuală a salcîmetelor din ocolul silvic Băiuș

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

2.2.Materiale și metode

Capitolul III. Rezultate și discuții

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Particularitățile reconstrucției ecologice a salcîmetelor în [NUME_REDACTAT] Băiuș

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

.1. Reconstrucția ecologică a salcîmetelor

1.2. Starea actuală a salcîmetelor din ocolul silvic Băiuș

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

2.2.Materiale și metode

Capitolul III. Rezultate și discuții

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Problema conservării pădurii, ca de altfel și problema conservării mediului înconjurător, atît de mult mediatizată în ultimele decenii la nivel global dar și în cadrul republicii, nu este de loc una nouă. Ea a fost actuală de-a lungul timpurilor și a avut ca reper nivelul de dezvoltare al societății umane. Evident, o asemenea problemă nu putea apărea în etapa cînd omul înșiși era component organic al ecosistemului forestier, respectiv atunci cînd încă nu dispunea de mijloace de distrugere.

În cadrul spațiului geografic dintre fluviul Nistru și rîul Prut, astăzi [NUME_REDACTAT] în mare parte, evoluția societății omenești a avut ca bază anume dezvoltarea sectorului agrar și păstoritul. Anume acest fapt explică reducerea considerabilă a suprafețelor împădurite ale acestui teritoriu pe parcursul ultimelor trei secole. Evident, că distrugerea pădurilor a avut loc și din motivul subestimării rolului pădurii atît ca sursă de produse lemnoase și nelemnoase, cît și ca factor decisiv în asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării societății umane.

Actualmente, cînd suprafața împădurită a [NUME_REDACTAT] constituie doar circa 9 %, cînd se înregistrează intensificarea proceselor de eroziune a solului și de alunecare a terenurilor, de schimbare nefavorabilă a regimului hidrologic, și în rezultatul aridizării continuă a condițiilor de mediu, pădurile reprezintă principalul element privind asigurarea echilibrului ecologic în acest spațiu geografic. De aceea, problema conservării și dezvoltării durabile a pădurilor existente, precum și extinderea terenurilor acoperite cu pădure prin împădurirea de noi suprafețe inapte utilizării agricole, se propune a fi o problemă de interes național.

În condițiile [NUME_REDACTAT], problema conservării mediului înconjurător la general, cît și problema conservării pădurii în particular, trebuie înțeleasă în toată complexitatea sa, și trebuie să constituie o preocupare permanentă a întregii societăți. În acest context, prin conservarea pădurilor se subînțelege nu doar ocrotirea (protecția) pădurii în înțelegerea directă a acestui termen, ci și întreprinderea de măsuri privind:

asigurarea condițiilor de mediu optimale privind creșterea și dezvoltarea ecosistemelor forestiere;

folosirea rațională a resurselor forestiere;

prevenirea și limitarea efectelor dăunătoare ale factorilor naturali asupra pădurii;

asigurarea integrității teritoriale a pădurilor, și nu în ultimul rînd,

reconstrucția ecologică a pădurilor natural fundamentale și artificiale degradate sub aspect compozițional, structural, funcțional și productiv.

Una din cele mai importante și acute probleme cu care se confruntă în prezent silvicultura moldovenească, ține de reconstrucția ecologică a arboretelor slab productive, degradate, derivate, brăcuite și necorespunzătoare stațional. Condițiile staționale în care sunt amplasate pădurile [NUME_REDACTAT] sunt în mare măsură favorabile dezvoltării unor arborete înalt productive și stabile. Cu regret, însă, în prezent aceste arborete sunt de o productivitate medie și submedie. Majoritatea arboretelor (166,8 mii ha sau 56,6%) din fondul forestier sunt provenite din lăstari, iar circa 40% din păduri nu corespund condițiilor staționale.

Reconstrucția ecologică în sens strict, trebuie înțeleasă ca o acțiune de reînnoire, de refacere totală a vegetației naturale, care este pe un anumit teritoriu și care a dispărut sau este divers degradată, și de acea nejustificarea de a fi menținută mai departe atît din punct de vedere economic, cît și al exercitării unor funcții.

Reieșind din cele expuse mai sus scopul tezei masterat a constituit: Determinarea metodelor de reconstrucție ecologică a salcîmetelor .din ocolul silvic Băiuș, Î.S. Iargara în legătură cu schimbările climatice și evidențierea speciilor de plante lemnoase mai rezistente în condițiile date

Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:

stabilirea cauzelor degradării și uscării arboretelor de salcîm în dependență de compoziție, stațiuni, vîrstă și generație;

studiul stațiunii (troficitatea solului, umiditatea solului, nivelul stratului de carbonați etc.) în legătură cu schimbările climatice;

stabilirea asortimentului de plante lemnoase mai rezistente în condițiile date;

implementarea tehnologiilor de reconstrucție ecologică a arboretelor necorespunzătoare de salcîm și crearea culturilor silvice din specii autohtone și introduscente mai rezistente.

CAPITOLUL I. Reconstrucția ecologică a arboretelor

1.1. Reconstrucția ecologică a salcîmetelor

Salcîmetele din cadrul fondului forestier al R. Moldova constituie circa 124,0 mii ha sau 38,1% din suprafața totală acoperită cu vegetație forestieră, ceea ce situează acest ecosistem forestier ca suprafață pe locul doi după cvercinee. Conform datelor raportului național privind starea fondului forestier al R. Moldova din 1997, 21,4 mii ha din salcîmete sunt la vîrsta exploatabilă, 20,9 mii ha – preexploatabilă; 39,2 mii ha – medie și restul suprafeței în faza de tineret. Arboretele de salcîm au o consistență medie de 0,75, o clasă de producție medie a II-III-a, și o creștere anuală medie de 3,9 mc/ha, ceea ce depășește media pe republică – 3,3m.c./ha.

Totodată, este necesar de menționat faptul, că circa 52 % din salcîmete nu corespund condițiilor staționale, ceea ce pune problema substituirii acestora în viitorul apropiat cu alte specii mai valorase economic și în corespundere cu condițiile date de creștere.

Această realitate se datorează în mare măsură faptului, că majoritatea salcîmetelor au fost plantate după anul 1950 (1950-1970) pe terenuri inapte folosințelor agricole și preluate de la acești deținători, fără a efectua în prealabil un studiu detaliat al condițiilor staționale precum este necesar în astfel de cazuri, cu atît mai mult, că multe dintre aceste terenuri la momentul predării erau într-un proces intens de dezvoltare a eroziunii, fapt ce a și determinat autoritățile la predarea acestora pentru împăduriri.

Cu toate acestea, există însă salcîmete și pe terenuri anterior acoperite cu vegetație forestieră, de regulă acolo unde regenerarea naturală a pădurilor natural fundamentale a fost compromisă și pentru a realiza într-un termen cît mai restrîns o nouă stare de masiv, au fost plantate cu salcîm.

Astfel de arborete sunt frecvente chiar în interiorul unor trupuri de pădure de cvercinee de o productivitate medie și înaltă.

Extinderea salcîmetelor în stațiuni proprii cvercineelor s-a practicat mai des în deceniile opt și nouă ale secolului trecut. Odată introdus, salcîmul s-a extins considerabil datorită rapidității în creștere și a capacității sporite de lăstărire și drajonare.

Majoritatea salcîmetelor create pe terenurile degradate, preluate de la agenții agricoli, sunt la prima și a doua generație. Cele mai vîrstnice arborete de salcîm au vîrste în jur de 60-70 ani, dar mai rar întîlnite, însă există foarte multe salcîmete trecute de vîrsta exploatabilității.

Pe văi, în treimea inferioară a versanților și în lunci, salcîmul realizează clase superioare de producție și un volum de masă lemnoasă la vîrsta exploatabilității de circa 230 mc/ha. În celelalte stațiuni proprii cvercineelor, salcîmul de regulă înregistrează clase medii și inferioare de producție.

Secetele repetate înregistrate în ultimele decenii, au intensificat procesele de uscare a vegetației forestiere în ansamblu și a salcîmetelor în particular. Efectele aridizării climei au produs uscări în masă a salcîmetelor de toate vîrstele, inclusiv la vîrste de pînă la 15 ani. Astfel de situații sunt foarte frecvente în salcîmetele situate pe soluri carbonatice de pe malul fl. Nistru, cele situate în stațiuni de silvostepă deluroasă, pe platouri și versanți însoriți, pe terenuri degradate din stepa Bugeacului și a Bălțului și împădurite în ultimele decenii, situate în stațiuni cu soluri cernoziomice.

În această situație, reconstrucția ecologică a multor suprafețe de salcîmete degradate, brăcuite, slab productive și necorespunzătoare stațional devine un obiectiv incontestabil, care poate fi realizat prin aplicarea tehnicilor și tehnologiilor silvotehnice în mod diferențiat de la caz la caz, în urma unei profunde studieri a stării arboretului, condițiilor staționale, a factorului antropogen, a obiectivului fixat și a particularitățile bioecologice a speciilor de viitor.

Astfel, în dependență de amplasarea spațială a arboretelor de salcîm, de starea de sănătate și de productivitatea acestora, de obiectivul fixat și de metodele și procedeele de reconstrucție ecologică adoptate, salcîmetele pot fi încadrate în următoarele patru categorii de terenuri, și anume:

Terenuri degradate, preluate de la agenții agricoli, dar cu un potențial stațional favorabil altor specii mai valoroase economic.

Salcîmete de productivitate superioară, medie și inferioară, situate în condițiile staționale favorabile.

Salcîmete de productivitate inferioară, situate în condiții staționale improprii acestora, dar favorabile pentru alte specii indiferent de valoarea lor economică.

Pentru reconstrucția ecologică a terenurilor din prima categorie, care încadrează salcîmetele amplasate în interiorul trupurilor de pădure natural fundamentale, este necesar efectuarea unui studiu, care ar elucida următoarele aspecte privind starea cadrului natural vegetal și stațional al acestora, și anume:

a) starea de sănătate a arboretului;

b) vîrsta arboretului;

c) generația arboretului;

d) tipul și potențialul stațional;

e) proveniența (lăstari sau drajoni).

Evident, că aceste arborete necesită lucrări de substituire cu asociații de specii corespunzătoare condiții staționale date, luînd ca bază tipul de pădure natural fundamental din preajmă. În aceste cazuri este foarte important să se stabilească posibilitatea substituirii și momentul intervenției.

În astfel de condiții staționale, favorabile vegetației forestiere în ansamblu și îndeosebi salcîmetelor, nu se poate interveni cu lucrări de substituire după prima și chiar după a doua generație, în virtutea capacității foarte viguroase de lăstărire a salcîmetelor în astfel de condiții.

Este recomandabil ca aceste arborete să se conducă cel puțin două generații prin lăstărire pentru a slăbi capacitatea de lăstărire a cioatelor, ca apoi la o vîrstă înaintată să fie exploatate și substituite.

Aplicarea tehnicile și tehnologiile cunoscute de substituire a arboretelor, devin foarte dificile și costisitoare în cazul salcîmetelor datorită particularităților bioecologice specifice ale acestei specii.

Astfel, aplicarea tehnologiilor ce presupun tăieri rase în parchete, mobilizarea integrală a solului și semănături directe sau plantări de puieți în condiții de teren descoperit în anul următor, sunt îngreunate ori imposibile datorită capacității ridicate de drajonare a salcîmului.

În astfel de condiții devine necesară utilizarea terenului respectiv sub culturi agricole 2-3 ani și întreruperea stării de masiv pe această perioadă, ce ea ce este de nedorit.

În ultimul timp, în nordul republicii s-au făcut unele încercări de substituire a acestor arborete după 2-3 generații de vegetație, prin aplicarea doar a lucrărilor manuale de împădurire (semănături directe printre cioatele rîndurile de salcîm) cu specii corespunzătoare condițiilor staționale (stejar pedunculat) a parchetelor exploatate.

Evident că această procedură, necesită un număr impunător de intervenții de descopleșire și îngrijire a semințișului de stejar pedunculat și a speciilor de amestec, ajutor și arbuști, pe perioade de vegetație în următorii 3-4 ani.

De asemenea, acest procedeu antrenează implicarea în aceste lucrări a unui număr mare de muncitori silvici și o atenție deosebită din partea silvicultorilor asupra procesului de creștere și dezvoltare a acestor culturi pînă la realizarea unei noi stări de masiv. Cu toate acestea, rezultatele obținute în urma aplicării acestui procedeu și în baza respectării unor fundamente ecologice privind conservarea mediului de pădure, ne permit să recomandăm aplicarea în continuare a acestuia acolo unde este posibilă utilizarea forței de muncă manuale în astfel de proporții.

Un procedeu interesant de substituire a salcîmetelor se încearcă a fi argumentat și justificat prin aplicarea sa în practică în cadrul Întreprinderii silvice Tighina. Acest procedeu constă în extragerea epidermei (cojii) arborilor ajunși sau trecuți de vîrsta exploatabilității pe o bandă de 2-4 cm și tăierea lăstarilor apăruți după această intervenție în primul an de vegetație.

S-a constatat, că în al doilea an de vegetație după această intervenție, arborii supuși lucrării se usucă integral și nu mai au vigoare de lăstărire. În urma uscării arborilor, aceștia se extrag, iar terenul se pregătește prin lucrări de frezare a solului printre rînduri pentru lucrările ulterioare de împăduriri de toamnă sau primăvară.

Indiferent de procedeul adoptat în cazul substituirii arboretelor de salcîm situate în condiții staționale improprii acestuia, cu specii și asociații de specii în corespundere cu condițiile de mediu date, îngrijirea semințișului sau a puieților instalați pînă la constituirea noii stări de masiv, trebuie să se efectueze ori de cîte ori este necesar pentru a nu permite copleșirea acestora de către eventualii lăstari de salcîm și de către vegetația erbacee.

Pentru salcîmetele încadrate în categoria a II-a, sunt recomandate aceleași procedee de substituire menționate pentru prima categorie, cu excepția, ca lucrările preconizate se efectuează nu pe întreaga suprafață, ci pe parchete mici (pînă la 1ha), dată fiind așezarea acestor arborete în marea lor majoritate pe pante, ceea ce ar putea duce la reluarea procesului de eroziune sau alunecare.

Aceste parchete se amplasează de-a lungul curbei de nivel sub formă de coridoare cu lățimea de 20-25m, repetîndu-se peste 40-50m. Prin efectuarea a 2-3 intervenții în timp de 10-12 ani se poate substitui întregul arboret. Formula de împădurire se stabilește în raport cu condițiile staționale.

Pentru salcîmetele încadrate în categoria a III-a, se recomandă și pe viitor promovarea acestei specii prim ameliorarea stării de sănătate a arboretului ce presupune provocarea drajonării arboretului exploatabil prin metodele existente și promovarea prin lucrări de îngrijire a lăstarilor din rădăcinile laterale (drajoni), care sunt mai viabili și mai rezistenți la condițiile de mediu extremale și a factorilor perturbanți.

Astfel se ajunge la renovarea arboretului cu o nouă generație de arbori mai viabili și mai productivi.

În categoria a IV-a, sunt încadrate salcîmetele de productivitate inferioară, situate în condiții staționale improprii salcîmului, de regulă cu soluri carbonatice, tasate, etc., dar proprii altor specii, indiferent de valoare lor economică. Ca și în cazul terenurilor acoperite cu salcîmete încadrate în categoriile I și II, aceste arborete necesită lucrări de reconstrucție ecologică prin substituiri.

În acest caz însă, se poate interveni cu substituiri chiar și după generația a doua de vegetație, reieșind atît din capacitatea slabă de lăstărire a arborilor și de intensificarea procesului de uscare a acestora, cît și de potențialul stațional nefavorabil creșterii și dezvoltării salcîmului.

Formula de împădurire în astfel de situații se stabilește pe teren după un studiu profund al condițiilor staționale.

În toate cazurile, indiferent de categoria de terenuri în care au fost încadrate salcîmetelor, de rînd cu lucrările de îngrijire a semințișului sau a puietului instalat pînă la realizarea unei noi stări de masiv, iar apoi și executarea la timp și calitativ a lucrărilor silvoculturale, este necesară protejarea strictă a noilor culturi silvice de pășunat și tăieri ilicite.

Culturile de salcîm au o pondere foarte mare, peste o treime din fondul forestier național și circa două treimi în sudul țării unde 30-40% au un grad avansat de uscare. Cauzele extinderii suprafețelor de salcîm sunt nejustificate. Proprietățile lui de a fructifica de timpuriu și abundent, a lăstări și drajona, creșterea rapidă și un lemn valoros nu justifică extinderea exagerată. Or, salcîmul este o specie cu temperament pronunțat de lumină (arboretele pure se răresc de timpuriu, solul se înțelenește). Un factor care favorizează procesul de înțelenire este perioada de înfrunzire tîrzie (luna mai).

Salcîmul e un arbore de mărimea I (30-35m) cu diametru de pînă la 0,8m original din estul Americii de Nord și introdus în Europa în 1630 la noi prin 1770.

În primii ani (2-3) se dezvoltă pronunțat în adîncime formînd pe soluri profunde și afînate un pivot de 1,5m; apoi iau naștere ramificații foarte întinse ce pot ajunge la distanțe de 15-20m iar solul se înierbează.

Fructele păstăi alungite de 5-10cm cu 3-10 semințe, brune – negricioase cu tegument tare. Masa a 1000 semințe de salcîm variază 18-22gr, la un kg de semințe îi revin circa 50000 semințe. Semințele ajung la maturitate în lunile septembrie-octombrie, răspîndirea semințelor începe după coacere și durează pînă în februarie – martie. Puterea de germinare este de 60-80% și se păstrează 2-3 ani. În mod obișnuit salcîmul nu se regenerează prin sămînță deoarece în condiții naturale greu decurge procesul de stratificate.

Pretențiile sale față de sol și climă sunt destul de mari și este greșit de considerat că este o specie nepretențioasă la acești factori. El pretinde clima blîndă (nu suportă înghețurile tîrzii de primăvară, chiciura), nu suportă compactarea mare în sol și evită solurile calcaroase (cu substrat de calcar), pretinde o suprafață de nutriție mare.

Solurile excesiv de uscate nu sunt favorabile pentru salcîm, la fel ca și cele prea umede, reci sau expuse inundațiilor.

Creșterile cele mai bune se realizează pe soluri relativ bogate in humus și substanțe minerale, ușoare, slab acide și suficient de umede. Are un consum ridicat de substanțe minerale, de aceia pe solurile sărace cultura repetată a salcîmului duce la o epuizare a rezervelor de substanțe nutritive, iar litiera care se depune an de an este redusă.

Plantațiile de salcîm nu influențează prea mult climatul în arboret, întrucît coronamentul este relativ transparent și permite pătrunderea luminii, a căldurii, precipitațiilor.

Fiziologic salcîmetele sărăcesc solul în apă și substanțe nutritive, lucru care explică de ce foarte puține specii lemnoase pot crește în asociere cu salcîmul.

Semințele de salcîm sunt de două feluri: unele mai mari și cu tegument gălbui și care germinează curînd după diseminare și altele mici negre, cu tegument mai tare și nu răsar curînd după diseminare. Primele răsar tîrziu toamna ori devreme primăvara și îngheață, iar cel din al doilea caz nu răsar deloc fără procedura de stratificare (deseori pe parchete unde se ard resturile de exploatare, primăvara din cenușă apar o mulțime de puieți). De aceia semințele recoltate toamna tîrziu sau iarna (noiembrie – ianuarie) dau un procent mai mare de răsărire ca cele recoltate de timpuriu (tegumentul este mai tare și rezistă mai bine la acțiunea temperaturii mai ridicate a apei la tratare).

În cazul cînd salcîmul se seamănă direct în teren, solul trebuie să fie bine pregătit din toamnă. În primăvară stratul uscat se îndepărtează, semănatul se efectuează la 3-4 cm iar în sud, pe stațiunile uscate le 5-6 cm. Avînd o pretenție față de suprafața de nutriție în rîndurile de salcîm, în curînd după răsărirea puieților se începe un proces activ de eliminare (autorărire) care reduce considerabil desimea semănăturii. În pepinieră desimea în primul an se reduce cu 25-35 %, fiind 30-40 puieți pe metru de rigolă. Din aceste considerente, în teren deschis, desimea nu trebuie să depășească 10-15 puieți pe metru liniar.

Deși procentul de germinare stabilit în laborator este destul de ridicat (60-80%) și chiar 90%, în cazul cînd corect s-a efectuat stratificarea, procentul de răsărire în teren deschis în medie este nu mai mare de 30-35 %. Acest aspect trebuie de luat în vedere la stabilirea normelor de semănat.

Norma de semințe care asigură această desime este de 2g pe metru liniar la semințele de calitatea I, bine pregătite. Pentru a asigura o cantitate optimă la ha, mai ales în parchetele de salcîm (luînd în considerație că salcîmul este o specie de lumină), este necesar de plantat puieți ori de efectuat semănatul în benzi cu două rînduri la distanța între rînduri de 60-70 cm.

Această schemă permite efectuarea în primii ani a îngrijirilor mecanizate. În același timp, această schemă este solicitată numai în cazul cînd în parchetul exploatat în rîndurile de salcîm au rămas destule exemplare de arbuști și specii însoțitoare, ca arboretul nou format să nu devină "pur" iar solul să nu se înțelenească. În cazul cînd exemplarele de arbori însoțitori lipsesc cum lipsesc și arbuștii, atunci al doilea rînd este format din specii însoțitoare în amestec cu arbuști.

1.2. Starea actuală a salcîmetelor din ocolul silvic [NUME_REDACTAT] conformitate cu prevederile amenajamentului anterior, suprafețele propuse a fi parcurse cu lucrări de conservare și reconstrucție ecologică, cît și volumele posibile de recoltat în urma acestora pot fi urmărite în tabelul 7.

Tabelul 7.

Suprafața de parcurs și volumul de extras în urma lucrări de conservare și reconstrucție ecologică

Suprafața planificată de amenajamentul anterior este de 13,4 ha cu recoltarea unui volum de 861 m3 dintre care pe suprafața de 8,5 ha ha (46 C și 49 J) s-au propus lucrări de împădurire după tăieri de regenerare și 4,9 ha (46 B; 47 H, 47 I; 47 K și 48 B) ajutorarea regenerării natural prin provocarea drajonării.

Suprafața totală parcursă cu acest gen de lucrări este de 11,9 ha fiind recoltat volumul de 1531 m3, cu 129 m3 la hectar. În comparație cu cifrele planificate și cele rezultate în urma aplicării lucrărilor de reconstrucției ecologică constatăm că procentul mediu annual de realizare pe suprafață este de 13 % și pe volum de 254%.

În urma analizei s-a constatat că ocolul silvic a respectat planul lucrărilor de reconstrucție ecologică, însă lucrările de împădurire după tăeri de regenerare s-au efectuat numai în 46 C, avînd formula de împădurire 10 SC, iar 49 J fiind regenerată din lăstari. Astfel, aceste suprafețe în continuare s-au planificat curățiri.

Arboretele în care s-au propus ajutorarea regenerării naturale prin provocarea drajonării la momentul amenajarării au consistența de 0,8 și s-au planificat curățiri cu excepția u.a. 48 B în care s-au planificat reconstrucții ecologice prin substituire din considerentul stării actuale (usacre în proporție de 40%).

Suprafețele neplanificate a fi parcurse cu astfel de lucrare costitue 3,9 ha, fiind recoltat un volum de 410m3 .

La tăieri de conservare a fost propusă suprafața de 525,7 ha cu un volum posibil de extras de 37379 m3 (71 m3/ha). Pe suprafața de 328,8 ha (63 %) s-au propus ajutorarea regenerării naturale prin provocarea drajonării, iar pe 196,9 ha (37 %) împăduriri după tăieri de regenerare.

Primul aspect din acestă analiză este fapătul că nu toate arboretele planificate la acest compartiment au fost parcurse cu tăieri de conservare. Din cele planificate s-a parcurs cu lucrări doar suprafață de 258,5 ha (49 %), restul 267,2 ha (51 %) au fost incluse iarăși în planul de tăieri de conservare.

Cauza principală a acestor nerealizări este lipsa tehnologiilor pentru aplicarea lucrărilor de substituire și refacere.

Pe parcursul perioadei expirate (2000-2013) ocolul silvic a parcurs cu tăieri de conservare o suprafață totală de 555,2 ha și a colectat un volum de 62711 m3 (131 m3/ha). Avînd în vedere că în perioada implimentării amenajamentului expirat cît și perioada celor trei ani de prelungire s-au recoltat sub formă de produse principale 31228 m3 precomtate din contul produselor secundare și rezultă că volumul total extras a fost de 62711 m3 (31483 m3 – tăieri de conservare și 31228 m3 – din tăieri de îngrijire și conducere).

Se constată că suprafață parcursă (151%) cît și volumul recoltat (240%) în urma aplicării tăierilor de conservare a depășit cea propusă de amenajamentul precedent.

Suprafața mare se lămurește prin necesitatea regenerării sau reconstrucției a salcîmetelor cu vîrste înaintate, afectate de uscare, cu consistențe scăzute, cît și prin solicitărilor de masă lemnoasă din partea populației.

Pentru deceniul următor (2014-2023) cu tăieri de conservare s-a propus a se parcurge o suprafață totală de 607,1 ha cu recoltarea unui volum lemnos de 48764 m3 (indicele de recoltare – 80 m3/ha).

Lucrări de reconstrucție ecologică în cadrul rezervațiilor se propun pe o suprafață totală de 18,1 ha cu un volum total posibil de recoltat de 518 m3 (29 m3/ha). Arboretele planificate constitue salcîmete avînd o stare de creptitudine și necesită obligatoriu dea fi substituite cu speciile corespănzător stațional. Metodele de reconstrucție pot fi urmărite în tabelul 8.

Tabelul 8.

Lucrări de reconstrucție ecologică și conservare propuse

pentru perioada 2014-2023

Efectuînd o analiză minuțioasă a arboretelor de salcîm de diferite vîrste, consistențe, stare, generație, lucrările eventual efectuate pe aceste suprafețe și caracteristicile tipului de stațiune, în primul rînd solul – adîncimea stratului de carbonați, troficitatea comparativă, am evidențiat și am clasificat principalele greșeli:

Greșeli tehnologice și agrotehnice – arborete pure fără specii însoțitoare și arbuști, sol la plantare și după pregătit superficial, înierbarea – înțelenirea, pășunatul.

Acestea sunt greșelile comise de silvicultori la înființarea arboretului, cînd pe sol slab pregătit, puțin afînat ori în majoritatea cazurilor pregătit parțial, au fost sădite culturi pure de salcîm. Neajunsurile principale se referă la sol slab pregătit și nefolosirea speciilor ajutătoare care protejează solul de la înțelenire, asigurînd o mai bună condiție de dezvoltare a arboretului. Situația în aceste arborete se agravează odată cu pășunatul care declanșează procesul de uscare și rărirea intensivă a arboretului.

Așa arborete alcătuiesc 20-30% din suprafața ocupată de arborete de salcîm.

Necorespunderea stațiunii speciei principale, în cazul dat salcîmului. În arborete create pe stațiuni xeromorfe și pe soluri fertile dar compacte, cu orizontul de carbonați mai jos de 50-60cm procesul de uscare începe intensiv să se producă la vîrsta apropiată de vîrsta exploatabilității (20-30 ani).

În arborete create pe stațiuni xerofite, pe sol compact și sărac, unde efervescența

începe aproape la suprafață (15-20cm) procesul de uscare începe deja în tinerețe.

Așa arborete sunt răspîndite pe 30-40% din suprafața totală a salcîmetelor.

Dacă în primul caz arboretele de salcîm după exploatare mai pot fi regenerate, stimulînd drajonarea, în al 2-lea caz drajonarea este nesatisfăcătoare, iar regenerarea se petrece numai din lăstari, care sunt slab dezvoltați, se răresc intensiv, și încep a se usca de la vîrsta de 3-5 ani.

Formarea arboretului vegetativ prin ajutorarea regenerării de a 2-3 generație.

Toate salcîmetele de a 2-3 generație din zona aridă sunt pe cale de uscare. Acest proces, după cum s-a menționat mai sus, începe încă în prima generație. Rădăcinile arborilor din prima generație, în dezvoltarea sa, cu vremea ating stratul de carbonați și încetează procesul de dezvoltare. Seceta din ultimii ani a stimulat ridicarea la suprafața acestui strat de carbonați, provocînd îmbătrînirea cioatei și a rădăcinilor laterale. Ca rezultat inhibă procesul de lăstărire și dispare totalmente procentul de drajonare. Puținii drajoni din a 2-a generație, care se dezvoltă pe sol fertil, bine humificat cu efervescența la 80-90 cm sunt bine formați cu creștere bună, dar ei sunt puțini, iar în generația a 3-ea practic lipsesc. Lăstarii de generația a 2-a, datorită îmbătrînirii cioatelor sunt lîncezi, de timpuriu începe procesul de uscare. Aceste arborete ocupă 30-40% din suprafața salcîmetelor.

CAPITOLUL II. Obiect de cercetare. [NUME_REDACTAT] metode

2.1.Caracteristica condițiilor staționale

[NUME_REDACTAT] Baiuș a fost constituit prin ordinul nr. 124 din 01.06.1999 al [NUME_REDACTAT] de Stat din păduri ce au aparținut Ocolului silvic Baiuș și Hîrtop (amenajarea 1985) administrate de [NUME_REDACTAT] Iargara.

Ocolul silvic Băiuș prin propunerile temei de proiectare, confirmate la Conferința I de amenajare a pădurilor din 18 iulie 2013 și-a păstrat denumirea avînd indicativul numeric II în cadrul întreprinderii. În urma mișcărilor de suprafață care s-au întreprins în perioada vizată, hotarul OS Baiuș nu au suferit modificări esențiale.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul ocupat de Ocolul silvic Băiuș aparține [NUME_REDACTAT] de Sud, mai precis părții de Sud-Vest a acestui raion geomorfologic, în imediata vecinătate cu dealurile Tigheciului.

Conform datelor din tabelul 1 se constată că unitatea geomorfologică predominantă este versantul (30 %), iar cel mai slab reprezentat este platoul care deține 3 %. Configurația terenului este de ondulată (29%), plană (64%) și mai rar frămîntată (7%).

Tabelul 1.

Suprafața pe categorii de relief

Din punct de vedere altitudinal teritoriul acestui ocol silvic se întinde între 25 m (18 I) și 240 m (46 F).

Datele din tabelul 2 reflectă predominanța pantelor de pînă la 16g în proporție de 84%. Expoziția predominantă este cea parțial însorită – 41 %.

Relieful influențează atît răspîndirea și însușirea solului (profunzime, intensitatea erodării ș.a.), cît și asupra proceselor de solificare, prezența vegetației forestiere, tipurilor de pădure și de stațiune.

Tabelul 2.

Situația fondului forestier pe expoziții și categorii de înclinare a terenului

Pentru studiul condițiilor staționale o importanță deosebită o are substratul geologic pe care s-au format rocile de solificare.

Din punct de vedere geologic, substratul litologic al OS Băiuș este constituit din:

a) Depozite loessoide lutoase, care sunt răspîndite pe terasele rîurilor, cumpenele de apă joase și plantele plane;

b) Depozitele cuaternare loessoidele luto-argiloase și argilo-lutoase, ocupă cumpenele de apă și terasele înalte ale r. Prut;

c) Depozite terțiare argiloase, se aștern sub depozitele loessoidale lutoase și cuaternare luto-argiloase și argilo-lutoase.

În afară de substratele enumerate mai sus izolat se mai găsesc în procente mai mici, depozite aluvial – deluviale, depozite deluviale de pantă și vîlcea, depozite terțiare nisipoase și nisipo-lutoase.

Substratul litologic existent, slab cimentat, este ușor expus proceselor eroziune și alunecări.

Principalele cursuri de apă sunt r. Sărată afluent de stînga al r. Prut și r. Ialpugel afluent al r. Ialpug.

Rezervele de apă a acestor rîuri sunt mici și depind în mare măsură de cantitățile de precipitații atmosferice. În perioada de vară seacă pe sectoare mari, mai ales în cursul său superior.

Nivelul apelor freatice nu are variații mari și se află la adîncimi foarte mari – 20 – 40 m, astfel încît asupra proceselor de solificare, formării vegetației și a tipurilor de stațiune nu au influență directă.

Pantele preponderent abrupte redistribuie precipitațiile și condiționează scurgerile superficiale.

Clima teritoriului Ocolului silvic Băiuș este continental moderată. Conform datelor multianuale regimul termic al zonei se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9,6oC și precipitații anuale de 444 mm.

Pe fondul climatului zonal sub influența reliefului se diferențiază topoclimate caracteristice în raport cu forma și orientarea. Climatul stațional local determinat de cel general este modificat în funcție de formele de relief, expoziție, vegetație, bazin hidrologic individualizîndu-se climate locale de platouri, versanți și lunci.

Precipitațiile cad majorat în perioada de vară sub formă de ploi torențiale. Din suma anuală de precipitații în perioada caldă (aprilie – septembrie) cad în mediu 343 mm, iar în perioada rece (decembrie – martie) cad în mediu 101 mm.

Cea mai rece luna a anului este luna ianuarie cu o medie termică de – 3,4oC, iar cea mai caldă este luna iunie, cu o medie termică de + 21,5oC. Minimele absolute revin lunilor ianuarie – februarie (-28; 31oC), iar maximele absolute lunilor iulie – august (+39; +40oC).

O latură caracteristică a climei teritoriului ocolului silvic sunt perioadele secetoase, care sunt simțite îndeosebi vara, cînd temperatura aerului se menține mai sus de 25-30oC. Durata lor poate atinge 70 – 100 zile și poate fi însoțită de un alt factor nefavorabil al climei – vînturile seci.

Ca factori negativi ai climei, în unii ani, sunt înghețurile tîrzii de primăvară și timpurii de toamnă, care afectează puternic vegetația normală, aducînd impacte mari agriculturii și silviculturii.

Regimul eolian al zonei se caracterizează prin două direcții predominante de vînt nordică și sudică. Vînturile puternice sunt rare dar aduc și ele mari pagube.

Studiul solului este o necesitate fundamentală pentru cunoașterea și definirea stațiunilor, de stabilire a măsurilor de folosire judicioasă a lor în gospodărirea pădurilor.

Complexul geologic al teritoriului deși variat a determinat însă evoluția unei game restrînse de soluri fiind din clasa molisoluri.

Astfel, cernoziomurile tipice sunt cele mai răspîndite, ocupînd 75 % din suprafață, urmate de cernoziomurile cambice în proporție de de 18 % (tabelul 3).

Tabelul 3.

Tipuri de sol

Arboretele O.S. Băiuș vegetează în cadrul etajului fitoclimatic de silvostepă (Ss).

Structura pe specii este următoarea: salcîm 52% (1715,8 ha), stejar 20 % (645,6 ha), stejar pufos 4% (184,0 ha), frasin 4% (128,5 ha), nuc comun 3% (95,9 ha), paltin de cîmp 2% (84,6 ha), arțar tătărăsc 2% (82,9 ha), diverse rășinoase 1% (30,5 ha), diverse tari 10% (325,8 ha) și diverse moi suprafața de 4,4 ha.

Principalele formații forestiere întîlnite cît și caracterul actual este prezentat în tabelul 4.

Tabelul 4.

Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

Arborete cu caracter natural fundamentale reprezintă 9 % sau 293,0 ha din suprafața acoperită cu păduri, din care 186,1 ha (6 %) sunt de productivitate mijlocie și 106,9 ha (3 %) ha sunt de productivitate inferioară.

Arboretele total derivate însumează 12,7 ha din care 0,2 ha de productivitate mijlocie și 12,5 ha productivitate inferioară. Arboretele artificiale constituie 2831,3 ha, adică 82 % din suprafața acoperită cu păduri, dintre care 870,4 ha (25 %) sunt de productivitate superioară și mijlocie, iar 1960,9 ha (57 %) de productivitate inferioară. Clasa de regenerare constituie 165,0 ha.

Tipul de stațiune, ca unitate sistematică fundamentală, cuprinde totalitatea arealelor staționale elementare asemănătoare ecologic și forestier echivalente, cu aceeași amplitudine de variație sub raportul specificului ecologic, al aptitudinii fitocenotice și al potențialului productiv și care, în consecință, pun aceleași probleme de folosință și gospodărire. Diferențierea stațiunilor s-a executat după sol, compoziția fitocenotică și bonitate, dar și relieful cu expoziția ca factor geomorfologic a intervenit în mod hotărîtor.

În cadrul Ocolului silvic Băiuș au fost identificate 4 tipuri de stațiuini situate în etajul fito-climatic de silvostepă deluroasă.

Cunoscîndu-se factorii staționali cu importanța fiecăruia de la caz la caz, în tabelul 5 sunt prezentate tipurile de stațiuni identificate.

Tabelul 5.

Tipurile de stațiune și categorii de bonitate

Din cele prezentate mai sus se constată că majoritatea stațiuilor sunt de bonitate inferioară 89 % și mijlocie 11 %.

Cea mai mare întindere în cadrul ocolului (55 %) o deține stațiunia de silvostepă deluroasă de pedunculat pe platouri și versanți slab-moderat înclinați, cu cernoziomuri cambice, Bi.

Tipul de pădure reunește porțiunile de pădure, uniforme după compoziția speciilor arborescente, după celelalte etaje de vegetație, după complexul condițiilor staționale, după relațiile dintre plante și mediu, după procesele de regenerare și după direcția succesiunilor în ele, cerînd, prin urmare, în aceleași condiții economice, măsuri silvotehnice de același fel.

Corespunzător condițiilor staționale, pe teritoriul ocolului silvic s-au identificat patru tipuri de pădure prezentate în tabelul 6.

Tabelul 6.

Tipurile de pădure

2.2.Materiale și metode

Actualmente, în practica silvică sunt cunoscute trei metode principale de intervenție artificială, care se aplică cu scopul sporirii capacității de protecție și producție a pădurilor degradate, slab productive, derivate, brăcuite și necorespunzătoare stațional. Aceste metode sunt: substituirea, ameliorarea și refacerea.

Substituirea – reprezintă metoda de înlocuire integrală sau în cea mai mare parte a speciei, respectiv a speciilor din componența arboretelor de productivitate redusă, cu alte specii corespunzătoare stațiunii, dar mai productive și de valoare economică mai mare. Mai frecvente și necesare sunt substituirile în cazul arboretelor necorespunzătoare stațional și derivate, cu o stare de vegetație în general normală, dar care nu corespunde din punct de vedere economic și stațional. De asemenea, substituirile se pot folosi în tipurile de pădure fundamentale de productivitate inferioară (îndeosebi clasa V-a), situate în stațiuni cu potențial productiv scăzut pentru speciile ce le alcătuiesc, însă apte pentru alte specii mai productive și valoroase.

Refacerea – presupune înlăturarea integrală a arboretului slab productiv și reinstalarea artificială a unui nou arboret, folosind specia sau speciile din vechiul arboret, după ce în prealabil sau luat măsuri eficiente de lucrare și ameliorare a solului. Sunt supuse acțiunii de refacere toate arboretele degradate, cu consistența 0,1-0,3 , precum și cele brăcuite cu consistența 0,4-0,6, tinere sau ajunse aproape de vârsta exploatabilității, care au o stare de vegetație lâncedă, datorită solului înțelenit sau înmlăștinit.

Ameliorarea – presupune mobilizarea parțială a solului, instalarea arboretului și subarboretului în golurile existente și adeseori sporirea proporției speciei sau speciilor principale pentru a realiza o compoziție și consistența normală a arboretului în corespundere cu condițiile staționale. Lucrările de ameliorare se recomandă în arboretele necorespunzătoare compozițional, cu consistență redusă (sub 0,6) și cu solul pe cale de înțelenire. Îndeosebi, aceste lucrări sunt recomandabile în arboretele brăcuite, cu consistența 0,4-0,6, atunci când vigoarea arboretului slăbește evident, fără posibilitate de a fi redresată pe cale naturală, datorită reducerii consistenței, înțelenirii și compactizării solului.

De asemenea, luând în considerație starea actuală a pădurilor natural fundamentale din R. Moldova, îndeosebi a cvercineelor, se recomandă în cadrul executării lucrărilor de exploatare-regenerare și ajutorare a regenerării naturale din semințe conversiunea tuturor arboretelor de cvercinee de la regim crâng la regim codru.

În cadrul lucrărilor de substituire, refacere sau ameliorare, se poate interveni folosind procedee silvoculturale variate în cele mai diferite condiții de mediu și de arboret. În toate cazurile de intervenție, culturile forestiere se instalează, de regulă în condiții de viață artificial îmbunătățite prin pregătirea prealabilă a terenului (lucrarea solului, desecări, etc.).

Indiferent de metoda de lucru folosită, pentru a spori eficiența intervențiilor aplicate, sunt necesare studii și cartări staționale, precum și date științifice mai ample și mai precise decât cele de care dispune în prezent serviciul silvic.

Stabilirea judicioasă a metodelor și procedeelor de reconstrucție ecologică a arboretelor, constituie fundamentul de care depinde reușita și eficiența fiecărei intervenții și a lucrării în ansamblu. De asemenea, pentru realizarea unei reușite stabile a lucrările de reconstrucție ecologică preconizate în pădurile din cadrul [NUME_REDACTAT] Național, este necesară îmbinarea armonioasă a lucrărilor silvotehnice cu măsuri agrotehnice corespunzătoare, aplicate diferențiat în dependență de tipul de stațiune și în raport cu caracteristicile arboretelor în care se intervine.

La efectuarea cercetărilor sa depistat lipsa clasificărilor menționate și sa propus clasificarea lui Palancean 2013, ca bază servind clasificarea lui V. Leandru (2009), cu modificările care sunt necesare în legătură cu numeroasele situații care au apărut în funcție de intensitatea influienții omului și folosirii pe suprafețe mari a unui număr semnificativ de specii exotice.

Păduri virgine și cvasivergine la noi nu sunt, toate sunt gospodărite care pot fi împărțite în 2 tipuri: Arborete naturale – N și arborete artificiale – A.

Arboretele naturale gospodărite în funcție de intensitatea schimbărilor în compoziție și structură, a metodei de regenerare și prezența speciei/speciilor principale sunt divizate în următoarele categorii:

Fundamental generativ (FG) – cu compoziție și structură specifică neatinse regenerate pe cale naturală din sămînță (regim de codru) produce arborete sănătoase și rezistente cu proprietăți ereditare valoroase. Cea mai mare productivitate ecoprotectivă și economică.

Fundamental vegetativ (FV) – se deosebește prin regenerarea vegetativă din lăstari și drajoni (regim de crîng), rezistență scăzută, funcțiile ecoprotective și productive sunt semnificativ mai reduse.

Degradat generativ (DG) – arborete cu exemplare din specia/speciile principale provenită din sămînță, dar care prin acțiunea omului (extragerea unui număr de exemplare valoroase, pășunat etc.) desimea și calitatea arboretului scad consecutiv cu productivitatea și funcțiile ecoprotective.

Degradat vegetativ (DV) – arboret cu specia/speciile principală provenită vegetativ, cu o consistență redusă, foarte vulnerabil la condițiile ecologice schimbătoare.

Parțial derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – este simțitor schimbată compoziția în favoarea speciilor de amestec, dar este prezentată și specia principală.

Parțial derivat cu specii invadatoare exotice (PDE) – se deosebește prin instalarea în arboretul rărit a speciilor invădătoare exotice, specia principală este prezentă.

Total derivat cu specii de amestec indigene (PDI) – intervenția și mai puternică și nechibzuită duce la transformarea totală a compoziției arboretului, dispariția totală a speciei/speciilor principale: sunt formate în exclusivitate din speciile de amestec (cărpinișuri, teișuri, acerete etc.).

Total derivat cu specii de amestec invadatoare exotice (TDE) – se deosebește prin înlăturarea speciei/speciilor principale și pătrunderea masivă în arboret a speciilor invădătoare exotice. Funcțiile ecoprotective și productive sunt la maxim scăzute.

Arboretele artificiale în funcție de compoziție, structură, arialul speciei/speciilor din compoziție și corespunderea lor stațunii se pot evidenția următoarele categorii:

Artificial din specii indigene, permanent (AIP) – compoziția corespunde condițiilor ecologice, arboretul este realizat prin semănături ori plantări (în cazul împăduririi) sau sub coronamentul vechiului arboret în cazul reconstrucției ecologice. Arboret productiv și rezistent cu ciclu bun de producție.

Artificial dinspecii indigene, temporar (AIT) – din specii indigene necorespunzătoare condițiilor ecologice, din specii necompatibile cu specia principală, din biotipuri introduse.

Artificial din specii exotice, permanent (AEP) – se evidențiază prin productivitatea sporită, majoritatea lor fiind pure și echiene cu un ciclu de producție (50-80ani) – nuc negru, sofora, stejar roșu, glădiță.

Artificial din specii exotice, temporar (AET) – pure sau amestecate, care sunt adecvate tipului de stațiune, slab productive, și cu un potențial ecoprotector redus (o bună parte din salcîmete cu un grad avansat de uscare).

Artificial din specii indigene și exotice, permanent (AIEP) – posedă o rezistență bună la condițiile ecologice și o productivitate sporită. Speciile indigene pot fi rolul principal ori secundar formînd arboretele cu ciclu lung de producție.

Artificial din specii indigene și exotice, temporare (AIET) – amestecuri din specii indigene și exotice care nu corespund totalmente condițiilor ecologice, ori formate din speciile diferit potențial de rezistență ecologică, slab productive.

Capitolul III. Rezultate și discuții

Din analiza studiului general, al condițiilor staționale și al vegetației forestiere prezentate ale Ocolului silvic Băiuș s-a constatat că în cuprinsul acestuia, arboretele slab productive și derivate ocupă o suprafața de 2956,5 ha din totalul de 4039,5 ha sau 73 % din totalul Ocolului silvic.

Structura arboretelor supuse studiului după caracterul actual al tipului de pădure este prezentată în tabelul 7.

Tabelul 7.

Structura arboretelor slab productive și derivate după caracterul actual

al tipului de pădure

Analizând datele din tabel se poate constata, că majoritatea arboretelor – 2879, 2 ha sau 97 % ce necesită lucrări de reconstrucție ecologică sunt arborete artificiale de productivitate inferioară.

Celelalte 77,3 ha sau 3 % sunt arborete total derivate de productivitate mijlocie, constituite în marea lor majoritate din frasinete pure sau în amestec, formate în urme unor succesiuni de vegetație ca rezultat a mai multor factori atât abiotici cât și biotici.

Metodele tehnice folosite în scopul îmbunătățirii structurii arboretelor și sporirii productivității pădurilor diferă de la caz la caz, în raport cu potențialul stațional productiv al stațiunii, caracteristicile arboretului actual (compoziție, consistență, vârstă, productivitatea, clasa de producție, etc.) și cu particularitățile bioecologice ale speciilor ce urmează să fie instalate în conformitate cu obiectivele fixate. Repartizarea arboretelor slab productive și derivate din cadrul ocolului silvic după tipul de lucrări de reconstrucție ecologică este redată în anexa 9.

În dependență de tipul de formațiune forestieră, suprafața totală 2956,5ha de arborete artificiale slab productive și total derivate de productivitate mijlocie se prezintă în felul următor:

Stejărete-240,0 ha

Plopișuriși și sălcișuri -12,0 ha

Pinete -32,5 ha

Frăsinete -34,7,0 ha

Salcâmete-2064,9 ha

Paltinete -32,5 ha

Nucete-169,5 ha

Ulmete -33,7 ha

Mestecăniș -20,7 ha

Sălcioară -147,7 ha

Arțăriș-16,0 ha

Dud-10,6 ha

Glădiță-11,5 ha

Altele-14,5 ha

Repartizarea arboretelor artificiale slab productive și total derivate de productivitate mijlocie pe formațiuni forestiere și caracterul actual al tipului de pădure se prezintă în tabelul 8.

Tabelul 8.

Repartizarea arboretelor artificiale caracterul actual al tipului de pădure

Din tabel rezultă, că arboretele total derivate de productivitate mijlocie cu o suprafață de 77,3 ha sunt reprezentate în totalitate din frăsinete, iar cele artificiale de productivitate inferioară sunt reprezentate după cum urmează:

Stejărete- 240,0 ha

Plopișuri și sălcișuri-12,0 ha

Pinete -32,5 ha

Frăsinete -112,0 ha

Salcâmete-2064,9 ha

Paltinete -32,5 ha

Nucete-169,5 ha

Ulmete -33,7 ha

Mestecăniș -20,7 ha

Sălcioară -147,7 ha

Arțăriș-16,0 ha

Dud-10,6 ha

Glădiță-11,5 ha

Altele-14,5 ha

Astfel majoritar, subiectul reconstrucției ecologice îl constituie pentru arboretele total derivate de productivitate mijlocie frăsinetele, iar pentru cele artificiale de productivitate inferioară – salcâmetele, cvercineele, nucetele, sălcioara, ulmetele, păltinetele și frăsinetele tabelul 9.

Tabelul 9.

Repartizarea arboretelor pe formațiuni forestiere și categorii de lucrări propuse

Lucrărilor de reconstrucție ecologică se vor supune atât arboretele de tip artificial cât și cele total derivate de productivitate mijlocie.

În tabelul 9 se prezintă repartizarea arboretelor artificiale slab productive și total derivate de productivitate mijlocie pe formațiuni forestiere și categorii de lucrări propuse.

Astfel, din analiza datelor din tabel privind lucrările de reconstrucție ecologică propuse se poate constata, că arboretele total derivate de productivitate mijlocie cu o suprafață de 77,3 ha sau 3 % din total și constituite din frăsinete, se propun a fi parcurse în totalitate cu lucrări de substituire.

Arboretele artificiale de productivitate inferioară vor fi reconstruite prin lucrări după cum urmează:

salcâmete -2064,9 ha – 4,5 % prin substituiri, 93,5 % prin refaceri și 2,0 %

prin ameliorări;

stejărete – 240,0 ha – 64,5 % prin refaceri și 35,5 % prin ameliorări;

nucete – 169,5 ha – 97,3 % prin refaceri și 2,7 % prin substituiri;

frăsinete – 34,7 ha – 73,7 % prin ameliorări și 36,3 % prin substituiri;

plopiș și sălcete -12,0 ha – 59,2 % prin substituiri, 35,8 % prin refaceri și

5,0 % prin ameliorări;

glădiță – 11,5 ha – 17,4 % prin substituiri, 37,4 % prin refaceri și 45,2 %

prin ameliorări;

ulmete – 33,7 ha – 50,4 % prin substituiri și 49,6 % prin ameliorări;

arțar tătăresc -16,0 ha – 96,3 % prin substituiri și 3,7 % prin ameliorări;

păltinete -32,5 ha – 59,4 % prin substituiri și 40,6 % prin ameliorări;

sălcioară – 147,7 ha – 88,6 % prin substituiri și 11,4 % prin ameliorări;

mestecăniș – 20,7 ha – 96,1 % prin substituiri și 3,9 % prin ameliorări:

pinete – 16,9 ha – 75,1 % prin substituiri și 24,9 % prin ameliorări;

dud – 10,6 ha – 100 % prin substituiri;

altele – 14,5 ha – 100 % prin substituiri.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Ca rezultat al creării culturilor silvice pe terenuri degradate, inapte folosințelor agricole, care sunt actualmente parte componentă majoritară a Ocolul silvic Băiuș, se poate considera că condițiile staționale în care sunt amplasate acestea sunt puțin favorabile dezvoltării unor arborete înalt productive și stabile.

2. Condițiile staționale cu un potențial redus, necorespunderea tipului de pădure

cu potențialul stațional, întreținerea necorespunzătoare a culturilor silvice și neexecutarea la timp a lucrărilor de îngrijire și conducere au constituit cauzele care au generat degradarea arboretelor din cadrul Ocolul silvic Băiuș.

3. Starea actuală a pădurii și criza economică din republică a determinat necesitatea reconstrucției ecologice a arboretelor slab productive prin aplicarea unor soluții de înlocuire cel puțin parțială a metodei vechi prin tăieri rase cu metode și tehnologii de instalare a culturilor silvice sub adăpostul arboretului degradat prin semănături directe și plantări, astfel păstrându-se nealterat factorii ecologici și apropiind lucrarea cât mai mult de procesele regenerării naturale.

4. Reieșind din starea actuală a pădurilor din cadrul Ocolul silvic Băiuș se propune spre aplicare aceleași trei metode clasice de reconstrucție ecologică a arboretelor slab productive – substituirea, refacerea și ameliorarea.

5. Arboretele total derivate de productivitate mijlocie constituite în totalitate din frăsinete pure sau în amestec se propune a se reface prin lucrări de substituire cu alte specii în corespundere cu potențialul stațional, ir arboretele artificiale de productivitate inferioară cu o suprafață de 2825,2 ha, dintre care frăsinetele constituie 34,7 ha, sălcioara – 147,7 ha, cvercineele – 240,0 ha, plopișurile și sălcetele – 12,0 ha, salcâmetele – 2064,9 ha, paltinetele – 52,5 ha, ulmete – 33,7 ha, nucetele – 169,5 ha, arțar tătăresc – 16,0 ha, glădiță – 11,5 ha, dud – 10,6 ha, pinete – 16,9 ha, mestecâniș – 20,7 ha, și altele 14,5 ha.

6. Alegerea speciilor, a compoziției-țel și a tipului de cultură la lucrările de reconstrucție ecologică se va face pe baza unor criterii ecologice, reieșind din potențialul stațional, particularitățile bioecologice a speciilor promovate și încadrarea funcțională a arboretului.

7. Reconstrucția ecologică a arboretelor artificiale slab productive și total derivate de productivitate mijlocie se va executa prin lucrări de refacere pe o suprafață de 2253,9 ha sau în proporție de 77,6 %; prin ameliorare pe o suprafață de 217,5 ha sau în proporție de 7,6 % și prin lucrări de substituire pe o suprafață de 431,1 ha sau în proporție de 14,8 %.

8. În dependență de tipul de formațiune forestieră se vor aplica următoarele lucrări de reconstrucție ecologică

stejărete – 82,9 ha – ameliorare și 157,1 ha – refacere;

salcâmete – 90,3 ha- substituire, 1931,7 ha – refacere și 42,9 ha –

substituire;

nucete – 8,4 ha – substituire, 156,5 ha – refacere și 4,6 ha – ameliorări;

sălcioară – 130,9 ha – substituire și 16,8 ha – ameliorare;

frăsinete – 25,6 ha – ameliorare și 9,1 ha – substituire;

ulmete – 17,0 ha – substituire și 16,7 ha – ameliorări;

plopișuri și sălcete – 7,1 ha – substituiri, 0,6 ha – ameliorări și 4,3 ha –

refaceri;

păltinete – 19,3 ha – substituiri și 13,2 ha – ameliorări;

glădiță – 2,0 ha – substituiri, 4,3 ha – refaceri și 5,2 ha – ameliorări;

arțar tătăresc – 15,4 ha – substituiri și 0,6 ha – ameliorări;

dud – 10,6 ha – substituiri;

pinete – 12,7 ha – substituiri și 4,2 ha – ameliorări;