Particularitatile Psihologice Si Sociale ale Copilului de Varsta Scolara Mica

LUCRARE DE DISERTATIE

MANGEMENTUL CLASEI PREGATITOARE

IN ORGANIZATIA SCOLARA

CUPRINS

INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL I

Educatia in Romania

1.1. Educatia pentru secolul XXI- Legea Educatiei Nationale 2011

1.2. De ce este nevoie de clasa pregatitoare ?

CAPITOLUL II

Particularitatile psihologice si sociale ale copilului de varsta scolara mica

2.1. Caracteristicile generale ale micilor scolaritati

2.2. Caracteristicile personalitatii scolarului mic

2.2.1. Specificul dezvoltarii psihosociale

2.2.2. Specificul afectivitatii

2.3. Adaptarea copilului la activitatea scolara

CAPITOLUL III

Microcercetare

3.1 Ipoteză, grup țintă, instrumente de cercetare

3.2 Desfășurarea cercetării

Concluzii finale

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

“ Nu poți să înveții pe alții ce nu știi

Nu ajunge să știi ceva bine ceva pentru a-i învăța pe alții.

Trebuie să ști CUI te adresezi și CUM să o faci”

(P.KLAPPER)

Școala romȃnească se află astăzi la ora unui alt început. Ȋn fața noastră se deschide un drum care, parcurs cu înțelepciune și seriozitate, îi va duce pe copiii noștri acolo unde cu toții ne dorim să ajungă: la condiția de adulți siguri pe maturitatea gȃndirii lor, capabili să-și gestioneze propria viața și să se integreze în societate, pregătiți să fie parte a solidei și respectabilei familii europene.

Școala, în viziunea noii legi a educației, este beneficiarul îmbinării firești, dintre profesionalismul dascălilor, implicarea autorităților locale și, pentru prima oară, rolul activ al părinților. Principiul descentralizării duce mecanismele de luare a deciziilor tot mai aproape de elevi. Programa școlară va fi mult mai relevantă și mai aerisită, iar examenele și evaluările vor avea un rol de îndrumare în folosul elevului. Ȋn felul acesta, fiecare elev va fi orientat de la vȃrste foarte fragede spre parcursul școlar care îi este cel mai potrivit. Cadrele didactice vor beneficia de cele trei elemente apte să le transforme într-o elită a națiunii: vor fi bine pregătite, corect selectate și just răsplătite.

Implicarea părinților în viața școlii va fi una directă și semnificativă. Reprezentanții părinților vor face parte din consiliile de administrație ale școlilor, vor fi parte a deciziilor atȃt la nivel administrativ, cȃt și în chestiunile legate de programa aflată la dispoziția școlii.

Această lucrare își propune o abordare a noii legi a învățămȃntului, o luare a pulsului, o analiză la firul ierbii a realității concrete, deoarece copilul trebuie să fie beneficiarul cel mai important al sistemului de educație construit de adulți în folosul său.

Structura studiului are în vedere:

Capitolul I- Situația actuala a educației în Romȃnia urmărește o actualizare a informației privind cele mai recente intervenții din domeniul educației din țara noastră.

Capitolul II- Particularitățile psihologice și sociale ale copilului de vȃrstă școlară mică iși propune o prezentare a criteriilor științifice ale teoriilor dezvoltării copilului.

Capitolul III- Metodologia cercetării face referire la realizarea eșantionului pentru această cercetare, la carcteristicile populației investigate, precum și la metodele și instrumentele de cercetare utilizate în vederea obținerii datelor din teritoriu.

Capitolul IV- Concluzii își propune prezentarea succintă a concluziilor cercetării, precum și recomandarea unor posibile soluții pentru ameliorarea situației integrării copilului in clasa pregătitoare

Școala, pentru majoritatea celor mici, poate deveni un model pentru percepția individuală a instituțiilor pe care copilul le va frecventa ulterior. De aceea un bun start în clasa pregătitoare poate însemna un bun start în viață.

CAPITOLUL 1

Situația actuală a educației în Romȃnia

Educația pentru secolul XXI- Legea Educației Naționale

Ȋncepȃnd cu anul școlar 2012-2013, una din noutățile pe care le aduce învățămȃntul romȃnesc este introducerea în structura școlară a clasei pregătitoare, ca și clasă obligatorie a învățămȃntului primar.

Cercetările din ultimii 30 de ani au făcut ca educația timpurie să fie o perioadă din ce în ce mai valorizată, date fiind efectele pe termen lung ale participării în această etapă de educație. Acest lucru arată că, pentru orice problemă care apare în dezvoltarea unui copil, indiferent dacă este de natură cognitivă, socială, emoțională sau de personalitate, cu cȃt intervenția este mai timpurie, cu atȃt șansele de rezolvare sunt mai mari.

Ȋn consecință, cu cȃt intervenția educatională este mai tȃrzie, cu atȃt mai mari sunt costurile asociate, iar pronosticul este mai puțin favorabil. Țările Europei au fost preocupate de-a lungul timpului de dezvoltarea unor modele de instituții care să asigure o educație de calitate. Analiza comparativă privind debutul scolarității obligatorii în Europa reprezintă un număr de țări, care stabilesc prin legi, debutul școlarității obligatorii la șase, cinci sau patru ani, cea mai mare parte dintre ele pentru vȃrsta de 6 ani. Acesta este unul din motivele scăderii vȃrstei de școlarizare obligatorie la șase ani și în Romȃnia. Trecerea clasei pregătitoare din cadrul învățămȃntului primar aduce o serie de

reglementări de tip administrativ, curricular și evaluativ începȃnd cu anul școlar 2012-2013.

Preocuparile pentru dezvoltarea educației în țara noastră au fost intensificate în ultimii ani. Legea Educației Naționale este un răspuns serios la marile schimbări ce se petrec în societate. Necesitatea unei schimbări în învățămȃnt era de neînlăturat, dacă luăm în considerare fluxul de informație din viața cotidiana și noile descoperiri privind activitatea cotidiană. De aceea, în noua lege, atȃt programul preșcolar cȃt și cel primar încurajează copiii să devină cetățeni activi și să aprecieze valorile inerente unui mod de viață democratic.

Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educației naționale abrogă Legea nr.84 din 24 iulie 1995.

Reforma învățămȃntului romȃnesc vizează transformarea la nivelul structurii și funcționării sistemului atȃt pe orizontală cȃt și pe vericală. Pe verticală, prin asigurarea continuității între treptele de învățămȃnt, iar pe orizontală prin conceperea conținuturilor într-o perspectivă intra-, inter-, și transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.

Ca agenți ai reformei, educatorii și învățătorii trebuie să cunoască finalitățile educației și finalitățile educative ale celor două cicluri de învățămȃnt:

Finalitățile învățămȃntului preșcolar trebuie armonizate cu finalitățile învățămȃntului primar:

– asigurarea educației elementare pentru toți copiii.

– formarea personalității copilului, respectȃnd nivelul și ritmul său de dezvoltare.

– înzestrarea copilului cu acele capacități, care să stimuleze reflectarea afectivă și creativă la nivel social și să permită continuarea educației.

Ciclul achizițiilor fudamentale are ca obiective majore alfabetizarea și formarea capacităților de a opera cu numere naturale. Adaptarea progresivă a copiilor la exigențele activității didactice din ciclul primar, se realizează printr-o trecere treptată de la activități centrate pe joc, care vizează natura firească a copilului , la activități intelectuale, la învățătură.

Este necesară pentru această trecere proiectarea unui conținut optim și coerent, de instruire și educare menit să vizeze dezvoltarea capacităților intelectuale, dezvoltarea afectivității și a motivației, dezvoltarea psiho-motrică a copilului și să contribuie la maturizarea școlară a acestuia.

1.2 De ce este nevoie de clasa pregătitoare?

Conform noului proiect, învățămȃntul primar are o durată de 5 ani, fiind format din clasa pregătitoare și clasele I-IV. Această schimbare este în avantajul copilului.

Ȋn primul rȃnd introducerea clasei pregătitoare are rolul de a asigura copiilor un an în care se face trecerea treptată, într-un context organizat unitar, de la educația preșcolară (pentru cei care au urmat-o) sau de la viața exclusiv în familie (pentru cei care nu au urmat învățămȃntul preșcolar) la viața școlară. Pe de o parte anul petrecut în clasa pregătitoare va consolida pregătirea celor care au participat la învățămȃntul preșcolar, iar pe de altă parte, va permite celor care nu au fost niciodată înscriși la gradiniță să socializeze, să se adapteze vieții în colectiv și să capete deprinderile necesare pentru școală. Imensul avantaj este că această clasă este parte a învățămȃntului obligatoriu, astfel că toți copiii vor avea șanse egale de pregătire pentru exigențele vieții de școlar.

Includerea clasei pregătitoare în învățămȃntul primar va avea un impact pozitiv asupra copiilor proveniți din grupuri dezavantajate din punct de vedere socio-economic. Ȋn prezent în multe cazuri, aceștia nu praticipă la învățămȃntul preșcolar, fiind apoi în situație de dezavantaj educațional, dupa înscrierea în învățămȃntul primar. Proiectele referitoare la gradinițele estivale derulate de Ministerul Educației și de alte organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, au arătat că efectele benefice ale participării la aceste programe, asupra integrării sociale și școlare a copiilor, precum și asupra creșterii șanselor de reușită școlară sunt remarcabile. Dacă se pot vedea rezultate importante în urma unor intervenșii cu o durata de doar cȃteva săptămȃni, este evident că participarea obligatorie la un întreg an pregătitor va spori sansele de evaluare și succes școlar, cu efecte de durată pe parcursul învățămȃntului obligatoriu. Nu în ultimul rȃnd, se va asigura o unificare a vȃrstei de începere a învățămȃntului și, ca urmare grupuri de vȃrstă mai omogene, cu avantaje evidente atȃt pentru elevi, cȃt și pentru cadrele didactice.

1.2.1 Avantajele/ dezavantajele clasei pregătitoare

Unul dintre punctele tari ale Legii Educației Naționale este privitor la structura serviciilor educaționale și formarea profesională de politici și strategii anticipative, astfel încȃt managementul procesului de învățămȃnt să presupună adoptarea unei viziuni prospective, orientată spre finalitații și efecte de lungă durată.

Alte puncte tari: centrarea pe recuperarea decalajelor și atingerea standardelor calitative ale educației la nivel european, compatibilitatea ciclurilor de învățămȃnt cu cerințele unei educații moderne și cu Cadrul European al Calificarilor, modernizarea și descongestionarea curricumului prin asigurarea unui grad sporit de descentralizare, responsabilizare și finanțare în sistem, asigurarea de șanse egale la educație pentru grupurile dezavantajate, reconstituirea politicilor în domeniul resursei umane prin stimularea învățării pe tot parcursul vieții.

Toate acestea au fost susținute de debutul concentrat al anului 2011-2012 cu o serie de acțiuni prioritare între care amintim:

– reducerea absenteismului;

– evaluarea rezultatelor învățării cu scopul de orientare și optimizare a acesteia (reorganizarea sistemului de evaluare al elevilor), îmbunătățirea competențelor de lectură, atȃt în accepțiunea sa tradițională cȃt și în sensul de alfabetizare inițială;

-introducerea finanțării pe elev începȃnd cu 2012, 6% din PIB pentru finanțarea educației naționale din 1 ianuarie 2012 și minim 15 din PIB pentru cercetare științifică.;

– atunci cȃnd elevi care au slabă performanță, dascălul își poate adapta programa în funcție de aceasta, la nivelul elevilor.

– o modificare este cea a numărului de ore pe care elevii le vor petrece la școala, orarul școlar urmȃnd să aibă 20 ore în cazul claselor pregătitoare + clasele I- IV, 26 de ore în gimnaziu și 30 de ore în cel liceal.

Clasa pregătitoare va decongestioana grădinițele și mai mulți copii de trei ani vor avea șansa unui loc la gradiniță.

Ca puncte slabe sau dezavantaje avem:

-“traficul” de vizei pe elev începȃnd cu 2012, 6% din PIB pentru finanțarea educației naționale din 1 ianuarie 2012 și minim 15 din PIB pentru cercetare științifică.;

– atunci cȃnd elevi care au slabă performanță, dascălul își poate adapta programa în funcție de aceasta, la nivelul elevilor.

– o modificare este cea a numărului de ore pe care elevii le vor petrece la școala, orarul școlar urmȃnd să aibă 20 ore în cazul claselor pregătitoare + clasele I- IV, 26 de ore în gimnaziu și 30 de ore în cel liceal.

Clasa pregătitoare va decongestioana grădinițele și mai mulți copii de trei ani vor avea șansa unui loc la gradiniță.

Ca puncte slabe sau dezavantaje avem:

-“traficul” de vize de flotant, deoarece potrivit noii legi a educației au prioritate la înscrierea în primul de școala, cei care locuiesc în zona școlii în care doresc să își înscrie copilul. Vor exista școli suprasolicitate pe principiul “ școală bună, renumită, să ne-mbulzim”.

Procedura de repartizare pentru clasa pregătitoare este corectă, dar sistemul trebuie regȃndit, deoarece pot exista scăpări.

-dilema în care se afla parinții (de ce ne grăbim copiii?).

-părinții care au copiii înscriși la grădinițe cu program prelungit vor trebui să-și înscrie copiii la after-school. Așa că părinții întreabă: ce faci cu copilul după școală? Cu cine stă un copil de 5-6 ani pȃnă seara? Pentru că nu toți părinții își permit să-și dea copiii la after-school. Se pune problema următoare: Cine va avea grijă cum trebuie de copiii de 6 ani în școli unde sunt împreuna cu cei de-a doua, a treia, etc…, mai mari, cine și cum îi supreaveghează?

– există și incertitudinea în ceea ce priveste baza materială (bănci, scaune, grupuri sanitare, spatiu suficient în sala de clasă); existența programei școlare, corpul profesoral special format care să facă copilul să învețe din placere.

De asemenea principalele riscuri posibile sunt:

Copiii suprasolicitați, surmenați, stresați și obosiți;

Dezechilibrul emoțional și nu numai al copilului la o vȃrstă atȃt de fragedă;

Randament școlar redus;

Dezvoltarea fizică deficitară din cauza mobilierului școlar.

1.2.2 Planul cadru și programa școlară la clasa pregătitoare

Principalele direcții de modernizare a curriculumului romȃnesc au la bază diagnoza actualului curriculum și a sistemului de educație, dar și cȃteva repere europene, precum cadrul calificărilor și competențelor-cheie. Două dintre aceste direcții sunt flexibilizarea curricumului prin personalizarea educației și centrarea pe ele. Acestea implică atȃt o bună cunoștere a nevoilor de dezvoltare ale elevului, în funcție de care se construiește demersul educațional, cȃt și utilizarea unor strategii didactice care să angajeze în activitatea toți elevii și care să permită adecvarea la diferitele nevoi și stiluri de învățare ale acestora.

Legea educației naționale nr. 1/2011 precizează, la art.66, alin. (5), modul în care pot fi folosite orele alocate disciplinelor școlare: “programa școlară acoperă 75% din orele de predare și evaluare, lăsȃnd la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. Ȋn funcție de caracteristicile elevilor și de strategia școlii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învățarea remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoștințelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare, conform unor planuri individuale de învățare elaborate pentru fiecare elev”.

Așadar, plaja orară existentă în vechiul plan-cadru nu se mai justifică, fiecare cadru didactic avȃnd la dispoziție 25% din totalul orelor alocate fiecărei discipline, ore care pot fi folosite pentru activități de remediere/stimulare, diferențiate în funcție de particlaritățile fiecărei clase de elevi.

Programele aprobate prin OMEN 3418/2013 au fost adaptate în funcție de noutățile apărute în Planul-cadru pentru învățămȃntul primar aprobat prin OMEN 3371/2013, potrivit căruia disciplinele din trunchiul comun au alocat un număr fix de ore.

Odata cu dispariția plajei orare, au dispărut și conținuturile marcate cu asterisc destinate a fi parcurse în situația în care cadrul didactic ar fi optat să folosească plaja orară pentru extindere. Drept consecință, in programele școlare aprobate prin OMEN 3418/2013, toate competențele și conținuturile au caracter obligatoriu. Programele au o structură nouă, care permite introducerea într-un singur format a celor trei programe de clasă pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, pentru o mai bună vizualizare și urmărire a continuitații și progresului la nivelul competențelor și conținuturilor. Această prezentare ajută la o conectare permanentă cu clasele anterioare și/sau următoare, asigurȃnd coerența curricumului, orinzontală și verticală, inclusiv între nivelurile de școlaritate.

Alt element de noutate îl reprezintă structurarea conținuturilor pe domenii specifice fiecărei discipline, care, de asemenea, să arate continuitatea și progresul de la un an de studiu la altul. Competențele specifice și conținuturile cuprinse în programe sunt în strȃnsă corelație. Noua programă conține o prezentare mai detaliată a conținuturilor, cu scopul de a sublinia elementele asupra cărora trebuie să se puna accent în exersarea competențelor specifice. Gruparea conținuturilor pe domenii ajută la urmărirea apariției/continuității/evoluției acestora de la un an de studiu la altul. De reținut faptul că exemplele de activități de învățare sunt doar propuneri de valorificare a experiențelor concrete ale copiilor, ele putȃnd fi sau nu folosite, completate, adaptate în funcție de condițiile oferite de colectivul de elevi, de materialele și mijloacele didactice avute la dispoziție. Fiecare cadru didactic poate veni cu propriile propuneri de activități de învățare, subordonate aceluiași scop: formarea competențelor specific prevăzute de programa școlară.

Analiza comparativă a programelor aprobate prin OMECT 4686/2003, OMECTS 3656/2012 și OMEN 3418/2013 permite evidențierea principalelor elemente de noutate.

Elemente de noutate prezente la clasa pregătitoare

Clasa pregătitoare face parte din învățămȃntul general obligatoriu. Așa cum reiese din însăși denumirea sa, clasa pregătitoare are rolul de a pregăti elevul pentru învățarea specifică în primul rȃnd clasei I, dar și următorilor ani de școală. Acomodarea cu mediul școlar se face într-un mediu prietenos, principalul context de învățare fiind jocul, ca activitate predominantă pentru vȃrsta de șase ani.

Pentru elementele pregătitoare, studiate și exersate pȃnă în present în primele 6-8 săptămȃni din clasa I, avem acum la dispoziție un întreg an școlar. Iată de ce noua programă include la Comunicare în limba romȃnă “trasarea elementelor grafice care intra în component literelor de mȃnă: linii, puncte, bastonașe, zale, bucle, semiovale, ovale, nodulețe” (competența specifică 4.1). Aceasta presupune exersarea musculaturii fine a mȃinii și coordonarea vizual-auditivă-motrică, elemente absolut necesare pentru învățarea scrierii de mȃnă la clasa I. Desigur că aceste exerciții vor fi realizate cu resurse variate (plastilină, ață, bețișoare, nisip, geamuri aburite, tablă, markere de diferite culori și grosimi, foi veline, foi liniate, etamină, suport electronic etc.) și în diferite tipuri de activități, cȃt mai atractive pentru copii. De exemplu, activitatea poate fi organizată pe ateliere de lucru simultane, astfel încȃt să existe varietate, să poată fi mai bine urmărite și supravegheate atelierele cu grad de dificultate sporit. Ȋn programa veche, acesta era un element de conținut prevăzut pentru cei care optau să aloce mai mult de 4 ore pe săptămȃnă la această disciplină. Noua programă este construită conform noului plan-cadru, adică pentru 5 ore pe săpămȃnă.

La Matematică și explorarea mediului, concentrul numeric de operare este 0-31, pentru a realiza atȃt progresul față de grupa mare, cȃt și corelarea cu celelalte elemente de conținut care vizează unitățile de măsură pentru timp: ziua, săptămȃna, luna, anotimpuile. Ȋnainte de introducerea clasei pregatitoare, această pregătire a elevilor se realiza în primele 6-8 săptămȃni din clasa I, cȃnd se exersau formarea, compunerea, descompunerea, scrierea, citirea, compararea și ordonarea numerelor naturale de la 0 la 10. Avȃnd în vedere faptul că acum această perioadă de pregătire se realizează pe parcursul unui întreg an școlar, noua programă de Matematică și explorarea mediului este construită pentru un concentru mai larg, propus de vechea programă, și anume 0-31. Astfel, vechea programă conținea patru competențe care vizau, în regim de extindere, recunoașterea numerelor în concentrul 0-31, compararea cardinalelor unei mulțimi, sesizarea magnitudinii unui număr și identificarea cardinalului unei mulțimi la care s-au scos/adăugat 1-5 elemente, în concentrul 0-31. Alte trei competențe vizau realizarea de adunări și scăderi cu 1-2 unități, în concentrul 0-10. Adaptarea a fost considerate necesară tocmai pentru a realiza o cȃt mai bună valorificare a timpului școlar și pentru a asigura elevilor o pregătire care să la ușureze percurgerea clasei I. Astfel, programa nou. Conține competențe care vizează: recunoașterea, formarea, citirea, scrierea cu cifre, compararea și ordonarea numerelor, în etape: de le 0 la 10, de la 10 la 20, de la 20 la 31; efectuarea de adunări și scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea/extragrerea a 1-5 elemente dintr-o mulțime data, folosind numărarea de obiecte sau imagini, calculatorul, metoda balanței; rezolvarea de problem în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31, cu ajutorul obiectelor, folosind jocuri de rol care să îi pună în situații întȃlnite în viața reală (“La cumpărături”, “Ȋn parc”etc); realizarea unor schimburi echivalente valoric folosind reprezentări neconvenționale în probleme-joc simple, de tip venituri-cheltuieli cu numere din concentrul 0-31 (“La magazine”, “Ȋn parcul de distracții” etc).

Desigur, formarea acestor competențe specific trebuie să se realizeze pornind de la respectarea particularităților de vȃrstă ale copiilor de 6 ani. Ȋn acest sens, este necesară o abordare specifică educației timpurii, bazată în esență pe stimularea învățării prin joc, care să ofere în același timp o plajă largă de diferențiere a demesului didactic, în funcție de nivelul variat de achiziții ale elevilor. De aceea, activitățile de învățare propuse sugerează modalități concrete prin care pot fi exersate și formate aceste competențe, toate bazate pe folosirea unor suporturi intuitive-obiecte (pietre, frunze, bețișoare etc.), semne, imagini.

Adunările și scăderile sunt prevăzute a fi realizate prin numărare sau cu suport intuitiv. Cȃteva context de folosire a numerelor pȃnă la 31, ușor de explorat și utilizat la clasa pregătitoare, sunt: identificarea zilei în cadrul lunii din care face parte; numărarea elevilor prezenți și identificarea numărului de elevi absenți; sondarea preferințelor elevilor pentru diverse jocuri, jucării, animale, personaje, flori, culori etc. și inventarierea rezultatelor; numărarea și ordonarea lunilor anului; completarea calendarului naturii pentru fiecare lună ș.a.

Concentrul permite identificarea și rezolvarea unor problem din realitatea clasei, cunoscută de elevi, palpabilă, ca de exemplu: “Ȋn clasă sunt 19 locuri ocupate și 5 locuri libere. Cȃte locuri sunt în total? Ȋn clasa noastră sunt inscriși ___de elevi. Astăzi sunt prezenți/absenți____elevi. Cȃți elevi sunt prezenți/absenți? Din totalul de 20 de elevi, 11 aleg atelierul de construcții, iar restul atelierul de picture. Cȃți elevi aleg atelierul de pictură?; Urmărind calendarul, calculați cȃte zile sunt în 2 săptămȃni. Dar în 3 săptămȃni?”.

Față de programa aprobată prin OMECTS 3656/2012, noua programă introduce ca noutate cuboidal, cubul și sfera existȃnd și în programa veche. Competența care se dorește a fi formată pe parcursul clasei pregătitoare vizează identificarea acestor corpuri geometrice (cub, cuboid, sferă) în obiecte manipulate de copii și în mediul înconjurător. Ȋn acest sens, sunt propuse activități de învățare în care elevii să le recunoască și să le denumească, precum jocurile de construcții folosind piese din lemn sau plastic, descrierea unor corpuri geometrice din mediul apropiat (cub: cutie, zar. Piesă din trusa de construcții; cuboid: camera, sala de clasă, cutii, dulap, bloc; sferă: minge, bila, Soarele, Luna), construirea unor obiecte uzuale avȃnd formă de cub sau cuboid.

Materialul didactic sugerat în activitățile de învățare propuse nu au character de obligativitate. Activitățile de învățare sunt sugestii pentru formarea competențelor. Ele pot fi și trebuie adaptate specifiului fiecărei clase, iclusiv în funcție de resursele de care dispune fiecare cadru didactic care predă la clasa pregătitoare. Cadrul didactic trebuie să urmărească permanent realizarea de conexiuni între toate disciplinele, prin oferirea unor contexte de învățare relevanta pentru reaitatea cotidiană a elevului de clasă pregătitoare, care să îl mențină amplasat în mediul cunoscut lui și care să fie totodată attractive, instructive și folositoare.

Ȋncă de la înscrierea în clasa pregătitoare, parinții vor fi informații asupra programei școlare pe care o vor urma copiii în anul școlar. Ministrul a declarat că tehnica de lucru cu copiii de le clasa pregătitoare presupune învățarea noținuilor despre numere și litere, mediul înconjurător, muzică și pictură prin metoda jocului. Nu vor lipsi binecunoscutele ore de educație fizică pentru dezvoltarea unei ființe armonioase.

Top of Form La înscriere, părinții vor primi materiale informative în care li se vor da explicații amănunăite privind școlarizarea copilului, ministrul promițȃnd o campanie de informare fară precedent în învățămȃntul romȃnesc, pentru care s-au mobilizat resurse importante atȃt din cadrul Ministerului cȃt și la nivelul inspectoratelor școlare. Ziua de curs presupune 4 ore, cȃte 5 zile pe săptămȃnă, de luni pȃnă vineri.

1.2.3 Evaluarea copiilor din clasa pregătitoare

Copiii vor nu primi note sau calificative, însă cadrul didactic va avea posibilitatea de a oferi modalități de încurajare și recompensare specifice vȃrstei (buline de diferite culori, flori etc).

La sfȃrșit de an, pe baza observării sistematice a progresului înregistrat, învățătorul va întocmi un raport scris despre fiecare elev în parte cu menționarea gradului de dezvoltare fizică și psiho-intelectuală, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacității de încadrare și a atitudinilor față de învățare ale copilului, în scopul stabilirii priorităților pentru copil în clasa I.

Ȋn schimb pentru nefrecventarea orelor de curs, cadrele didactice vor pune absențe, cu posibilitatea afectării ajutoarelor sociale reglementate în funcție de absenteismul elevilor acolo unde este cazul.

CAPITOLUL II

Particularitățile psihologice și sociale ale copilului de vȃrstă școlară mică

    ,,Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură dacă voi reuși sau voi eșua în viață! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume”. (Child’Appels ,Mamie Gepe Cole)

2.1 Caracteristici generale ale miciilor școlarități

Modul de abordare și de analiza stadial al vieții umane individuale pare că are cei mai mulți adepți printre psihologii dezvoltării. Chiar dacă viața individuală își are în cazul fiecăruia continuitățile și discontinuitățile sale, acest mod de abordare ne înlesnește accesul la delimitarea și aprofundarea diferitelor momente, perioade ale vieții individului, ne ajută din punct de vedere cognitiv să descifram viața individuală, să transmitem și să confruntam datele constatate.

Perioada școlară mică este apreciată de unii autori ca fiind o etapă

distinctă a copilăriei. Pentru această perioadă sunt specifice descrierile centrate pe problemele adaptării școlare și ale învățării, fară a uita că unele structuri psihice se dezvoltă. “Vȃrsta școlară, denumită și copilăria a treia, se distinge prin latența sexuală, orientare obiectivă a intereselor, diminuarea egocentrismului, sociabilitate crescută, dar încă nediferențiată, toate acestea pivotȃnd în jurul constructivismului, ca trasătură, care-și caută tot mai multe prilejuri de a exercita și de a se impune ca dominantă.”

Mica școlaritate este perioada cȃnd se modifică substanțial regimul de viața, deoarece școala introduce în fluxul activității copilului un anumit orar, anumite planuri și programe cu valoare structurată pentru activitate. Intens solicitat de școala, care este obilgatorie și gratuită, pentru copil învățarea devine tipul fudamental de activitate. Deși nu se pot evalua în mod precis importanța și efectele învățării în forma unui regim de activitate intelectuală, a spiritului de ordine, disciplina în viață și gȃndire, este evident ca școala creează capacități și strategii de învățare care contribuie la structura identității și a capacităților proprii, specifice fiecărui individ.

Mediul școlar este complet diferit de cel familial, el fiind creat nu pentru a distribui satisfacții afective, ci pentru o muncă disciplinată, continuă, organizată. Școala constituie un mediu care, în locul unui grup restrȃns, cel de joc, oferă copilului o colectivitate cu numeroase întrepătrunderi mentale, afective, morale care se constituie ca un important resort al dezvoltării psihice.

Adaptarea la școală, la ocupațiile și relațiile școlare presupune o oarecare maturiate din partea copilului, care îi insuflă capacitatea de a se lipsi de afectivitatea îngustă din mediul familial și de interesele imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale unde va începe să-și asume indatoriri. Studiile de specialitate înregistrează dificultăți multiple de adaptare generate fie de o baza psihofiziologică precară, fie de fixațiile conflictuale afective de origine sociofamilială- incăpățȃnare, negativism, fie de însuți mediul școlar- sarcini copleșitoare, educatori dificili, fără experiență, clase suprapopulate care împiedică obținerea stării de atenție și a disciplinei necesare bunei desfășurări a lecției. De aici comportamentele de retragere în sine, împrăștiere, compensare prin mijloce nedorite.

2.2 Caracteristicile personaltății școlarului mic

Bazele personalitații copilului se pun încă de la vȃrsta preșcolară, cȃnd se schițează unele trasături mai stabile de temperament și caracter. Intrarea la școală, trecerea la o nouă formă de activitate și la un mod de activitate și la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant formarea în continuare a personalității. Ȋncepȃnd chiar cu aspectul exterior- ținuta vestimentației- copilul capătă un alt profil, deosebit de cel al copilului de gradinița. La începutul acestei perioade, copilul părăsește faza narcisismului și afirmării personalității, pentru a intra cȃte puțin în lumea cunoașterii.” Se poate constata o schimbare a intereselor. Copilul nu mai este centrat pe sine ca în stadiul centripet și devine din ce în ce mai centrat pe exterior ca în stadiul centrifug”. Debutul stadiului este numit de către H.Wallon perioada precategorială și se caracterizează printr-o diminuare a sincretismului; gȃndirea devine din ce în ce mai diferențiată, dar rămȃne concretă, legată de obiecte și situații reale. Urmează apoi perioada categorială, care debutează într-o manieră comparativă, respectiv copilul va încerca să determine prin ce anume sunt permise regruparea, așezarea lor în categorii, modificarea categoriilor anterioare prestabilite, toate acestea făcȃnd gȃndirea să devină din ce în ce mai abstactă. Această evoluție intelectuală se realizează într-un context social important, și anume școala, care contribuie atȃt la descentrarea sociafectivă, cȃt și la descentrarea intelectuală, cognitivă.

Statutul de școlar cu noile lui solicitari, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce interprinde și realizează copilul la această vȃrstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității în ceea privește organizarea lui interioară, cȃt și în ceea ce privește condiția sa externă. Pe plan interior, datorită dezvoltarii gȃndirii logice, capacității de judecata și raționament, se pun bazele concepției despre lume și viața, care modifică esențial optica personalității școlarului asupra realității înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitarile externe și de a-și planifica activitatea, personalitatea copilului mic devine din ce în ce mai aptă de independență și autodeterminare. Ca rezultat al instalării unor noi trasaturi de caracter, pe care la reclamă viața și relațiile școlare, personalitatea școlarului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature și spre manifestări mai controlate. Formarea atitudinii pozitive față de învățătură și pe această bază, a aptitudinilor pentru activitatea de învățare, face ca personalitatea școlarului mic să fie mai “competentă” decȃt a preșcolarului. Caracteristică este, de asemenea, creșterea gradului de ceziune a elementelor de personalitate, organizarea și integrarea lor superioară, într-un tot unitar, sub impactul cerințelor specifice statutului de școlar.

Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Există copii vioi, expansivi, comunicativi și copii retrași, lenți. Sunt unii total nestăpȃniți, care, parcă nu-și găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebați, intervin în toate împrejurările. La lecție unii sunt mereu cu mȃna ridicată, fie ca știu sau nu știu, alții, dimpotrivă, chiar dacă știu, sunt tăcuți, încearcă să nu se afișeze. Aceasta este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală, care adesea, crează multe dificultăți activității de instruire și educare.

Treptat, pe măsura ce copilul înaintează în vȃrstă, însușirile sistemului nervos se împletesc cu influențele de viață ale educației, formȃnd un “aliaj”. Contactul cu influențele modelatoare ale procesului educațional dă naștere la anumite compensații temperamentale. Copiii agitați, colerici, încep să devină mai stăpȃni pe conduita lor, datorită posibilităților pe care le oferă activitatea școlară de a-și consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice încep să se reducă treptat și să adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trasături melancolice, fiind sensibili, cu tendințe de închidere în sine, cunosc și ei un proces de activizare a conduitei, încurajați de succesele pe care le obțin.

Atitudinea cadrului didactic față de aceste însușiri tipologice și temperamentale trebuie să fie maleabilă, diferențiată în funcție de natura elevilor, temperȃndu-i pe unii, stimulȃndu-i pe alții. Cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientați spre a-și concentra energia asupra obiectivelor școlare. Apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în activitate. Impulsivii trebuie înfrȃnați, disciplinați. Cei cu trasături melancolice trebuie înconjurați cu caldură, tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-și valorifice pontențialele intelectuale.

“Un rol important în reglarea activității și relațiilor școlarului mic cu ceilalți îl joacă atitudinile caracteriale”. Activitățile oferă cadrul plămădirii unor calități cum sunt: sȃrguința, conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcȃnd ca elevii, chiar și cei mai puțin dotați intelectual, să se realizeze bine profesional. Nu sunt excluse, însă, nici cazurile de indiferență, neglijență, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini ce pot împiedică asupra concretizării unui potențial bun, mai ales atunci cȃnd ele se asociază cu trasături de-a dreptul reprorabile: minciuna, prefacătoria, înselătoria.

Contactul școlarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor poveștiri le dă acces la multe exemple și modele de viață. Ei încearcă, și de multe ori reușesc să transpună în conduita lor cȃte ceva din spiritul de întrajutorare și răspundere al exemplelor întȃlnite, din tactul și delicatețea comportamentului celorlalți. Transpunerea însă nu se face automat. Putem întȃlni situații cȃnd școlarul mic știe foarte bine ce înseamnă o trasătură și își definește corect poziția față de ea și totuși, cȃnd este pus în situația să acționeze afectiv, nu procedează în concordanța cu cunoștințele și atitudinile pe care le are. Caracterul lui nu este suficient de elaborat sub raportul unificării într-un cuvȃnt a raportului cu fapta. El nu și-a format încă, în suficientă măsură capacitatea de a-și proiecta și planifica faptele cu cerințele sociale.

Școlarii mici fac cunostință cu viața într-un mod foarte activ. Specialiștii in psihologie infantilă spun că la această vȃrstă, copiii trăiesc nu una ci cȃteva vieți: “pe cea proprie, și pe cea a eroilor din povești și din desene animate” ( din acelea care află răsunet în sufletul impersionabil al copilului). Astfel, ei tind spre o trăire maximă a evenimentelor. Foarte mult depinde aici de educatori, și mai înainte de toate, de parinți. De ei depinde pe cine și în ce privință vor imita copiii lor. Oare va fi “ Micul vampir”, sau Mickey Mouse, ori, mai tȃrziu, extraterestrul- superman? Copilul delimitează cu greu imaginarul de realitate. Lui îi este mai ușor decȃt adultului să se scufunde în lumea iluziei și întrucȃt aceasta viața este mult mai interesantă și mai bogată în întȃmplări decȃt viața proprie, cea de zi cu zi, el preferă viața imaginarului.

Educatorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observȃnd atent, meticulos la clasa și în afara ei (în recreație, în tipul jocului, acasă) faptele copilului, nu atȃt latura exterioară a faptei (ce anume a făcut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuvincios la o întrebare, a venit cu lecția nefăcută) ci mai ales, care a fost motivul faptei. Ȋn funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare (prin observație, mustrare) pȃnă la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.

Copilul are potențial intelectual imens pe care nu a reușit încă să îl puna în valoare în totalitate, lipsindu-i cunoștințele necesare despre sine însuși, despre sistemul nervos și mecanismele care l-ar putea determina să-și folosească resursele cȃt mai mult. “Fiecare pas în cercetarea mecanismelor învățării și a comportamentului uman este important pentru a dezlega enigma celor cȃteva procente din creierul omenesc ce sunt folosite în viață, rămȃnȃnd o parte considerabilă nefolosită”.

Cunoașterea profilului psihologic al școlarului mic poate fi un pas important în elucidarea misterului și găsirii unei metode eficiente de învățare rapidă în conformitate cu ritmul de modelare și dezvoltare a caracterului și personalității micului școlar și, de ce nu, un pas important în înțelegerea cauzelor determinante ale personalității și caracterului omului adult.

Psihanaliza arată că de la 6 la 12 ani se instalează perioada de latență. Termenul de latență marchează faptul că între 5 și 6 ani evoluția sexualității se încetinește simțitor sau chiar se opreste, ca sa intre apoi într-o nouă faza a pulsiunilor genitale în perioada preadolescenței. Se poate întampla să nu se fi rezolvat în totalitate complexul oedipian în perioada precedentă, dar el rămȃne deocamdata ocultat. Ȋn această perioadă, energia pulsională se eliberează printr-o investire intelectuală: interesul copilului pentru cunoaștere, pentru lumea exterioară. Există o desexualizare a relațiilor cu părinții, acompaniată de refulare și sublimare a pulsiunilor sexuale arhaice. Este o perioadă importanta a întăririi superego-ului, iar copilul se află într-o stare de echilibru privind conflictele pulsionale comparativ cu perioadele precedente, dar și cu cele ce vor surveni.

2.3 Specificul dezvoltarii psihosociale

Sociabilitatea școlarului crește vertiginos, deoarece el cunoaște cȃt mai multe persoane și are în general o simpatie evidentă pentru foarte multe dintre ele. De asemenea încep să se restructureze sentimentele pentru persoanele apropiate, el devenind mult mai atent.

Participarea școlarului la acțiuni ceremoniale, activități comemorative, rezolvarea unor sarcini organizatorice, culturale sau de altă natură, toate acestea au implicații asupra integrării sociale. Ȋntrecerile sportive organizate, concursurile și excursiile dezvoltă simțul responsabilității, al autoexistenței, simțul cooperarii, democrației, al înțelegerii valorii sociale a muncii.

Altă dimensiune a integrării sociale, de asemenea importantă, este aceea a adaptării din punct de vedere economic. Dependența economică a copilului de familie și relativ restrȃnsele ocazii ale acestuia de a mȃnui sume de bani ceează o redusă imagine privind caracteristicile vieții economice. Aspirațiile bănești se leagă de aspirațiile cele mai numeroase și devin active la 5-7 ani, cȃnd începe să strȃngă bani pentru cumpărarea unor obiecte (o minge de fotbal, o bicicletă etc.).

Elevul este factor activ în procesul instructiv-educativ. Faptul că el se află în dubla subordonare, atȃt față de părinți, cȃt și față de institutor determină plasarea lui în postura unui “recipient” în care ar trebui să se acumuleze tot ce i se propune și de o parte și de cealaltă. Acest lucru depinde de nivelul de maturitate biopsihică pe care acesta la atins. Ȋn sistemul uman există o totală interdependență între componentele sale, dezvoltarea psihică fiind dependenta de cea bilogică. Diferențele de nivel de dezvoltare, implicit de maturizare, se evidențiază pregnant la începutul unui ciclu de școlaritate. La intrarea în școală, copiii născuți în prima și a doua luna a anului beneficiază de un cȃstig biologic și psihic considerabil comparativ cu cei născuți în a șaptea sau a opta lună a anului, ținȃnd cont că anul școlar începe în luna septembrie. “Cunoașterea tabloului bio-psiho-comportamental al copiiilor este cea mai importantă condiție pentru proiectarea oricărei asistențe psiho-pedagogice.” Capacitatea de orientare și concentrare a atenției, rezistența la efort voluntar, capacitatea de a-și controla conduita în raport cu disciplina școlară, capacitatea de a transfera interesul din sfera jocului în cea a învățării organizate sunt indicatori care desemnează gradul de maturitate școlară. Orice activitate instructiv-educativă va avea rezultatele scontate numai în condițiile în care cel ce inițiază procesul de învățare cunoaște bine aceste lucruri. Personalitatea copilului este complexă, iar învățătorului, înainte de orice, este acela de a pătrunde în adȃncurile necunoscute ale acesteia pentru a găsi calea spre eficiență.

“Ȋnainte de intrarea în școală, copilul se caracterizează prin instabilitate emoțională”. Dinamica sentimentelor este legată de creșterea gradelor de conștiință a propriei activități și a relației cu ceilalți. Se dezvoltă propriile dorințe și aspirații. Ȋn această perioadă are loc creșterea sensului moral-afectiv al conduitei generale, dezvoltarea sentimentelor și starilor afective legate de relațiile afective impuse de școală și aprecierea socială a acțiunilor lor. Tot în această perioadă se dezvoltă sentimentele intelectuale. Copilul întelege și resimte tot ceea ce se întȃmplă în familie: conflicte, certuri, despărțiri. Sunt semnificative pentru copil relațiile pozitive cu părinții sau, dimpotrivă, atitudinile de renegare, de rejectare a unora din părinți. Relațiile afectuoase dintre părinte și copil, cȃt și relațiile dintre părinți conduc la structurarea pozitivă a personalității.

Pentru a alege conduita emoționala corectă, adecvată, părintele trebuie să își cunoască foarte bine copilul. Aceasta cunoaștere trebuie să țină cont de parerea celorlalți, a învățătorului, a psihologului și medicului. Utile pentru activitatea educațională a părintelui sunt și cunoștințele legate de caracteristicile de vȃrstă. Școala și activitatea de învățare, prin cerințele specifice determină modificări în toate planurile activității psihice a copilului. Ȋn această perioadă, la nivelul personalității se structurează trebuințele, interesele și atitudinile. Evoluția personalității se realizează concomitent cu dezvoltarea interrelațiilor sociale și valorificarea noilor experiențe de viață. Dezvoltarea intereselor sociale sunt determinate de viața sociala, în general și de viața școlară, în particular.

Am văzut că relațiile defectuoase dintre părinți și copii au efecte negative (agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate, etc.). Toate acestea se răsfrȃng negativ la nivelul întregii activități școlare. Armonizarea relațiilor părinte-copil, o viață de familie echilibrată și afectuoasă dezvoltă trăsături de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în forțele proprii, se adaptează ușor vieții școlare și dobȃndește un real echilibru emoțional. Rolul dăscalului este foarte important. El devine “model” pentru școlar, este cel care îl ajută să înțeleagă mai repede și mai bine informațiile transmise. Modul în care el apreciază școlarul (corectitudinea, lipsa de favoritism) dezvoltă la copii simțul propriei valori.

Dezvoltarea sociabilității școlarului mic se manifestă evident tot în activitatea școlară, prin relațiile cu ceilalți copii și se dezvoltă, în principiu, prin joc. La acest nivel de vȃrstă, jocul capătă valente noi. Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu roluri. Jocul devine mai bine organizat, regulile sunt respectate riguros, iar spre finalul acestei perioade sporește caracterul competitiv al acestuia.

Perioada școlarului mic se caracterizează, din punct de vedere social, prin apariția prieteniilor, copiii devenind mai putin dependenți de părinți și mai interesați de colegi, de prieteni. Prietenia se leagă prin apariția unor interese și activități comune. Ei își dezvoltă comportamente asemănătoare, preferă același gen de literatură, se exprimă asemănător, au aceleași păreri despre anumite persoane. Dezvoltarea socială, spre sfarșitul acestei etape, pregătește terenul pentru cea imediat următoare- pubertatea.

2.4 Specificul afectivității

Statutul de școlar face ca la această vȃrstă, copilului să i se rezerve, atȃt în cadrul familiei, cȃt și printre ceilalți copii, o noua poziție, caracterizată prin semne exterioare și semnificații distincte. Copilul vine acum în contact cu cerințe și norme de conduită care, într-un fel, sunt în dezacord cu perpetuarea unor particularități afective proprii vȃrstei școlare: tendința de a realiza cu orice preț unele tentații de moment, trăirile imediate, spontane, adesea capricioase și necontrolate.

Școala și ambianța școlară reprezintă, pentru copil, o noua colectivitate care adesea îl umple de neliniste, făcȃndu-l să traiască frenezie fiorul contactului cu neprevăzutul. Schimbarea modului de viață, noul regim de activitate provoacă multe griji și necazuri micului școlar, făcȃndu-l să simtă din plin semnificația adȃncă a noului pas în viață. Treptat însă, nelinistea se împrăștie apărȃnd procese din ce în ce mai adecvate de adaptare afectivă. Asupra afectivității școlarului mic își pun amprenta atȃt sarcinile de învățare propriu-zise, cȃt și relațiile interpersonale și în cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă astfel atȃt emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și sentimentele și emoțiile morale și estetice.

Concepția despre sine constituie și ea o parte integrantă a afectivității școlarului mic. Deși se formează în primii ani de școală, concepția despre sine își are originea în familie. Relațiile între părinți și copii au efecte și în ceea ce privește formarea conștiinței de sine, ori de aceasta depinde în cea mai mare măsură autoechilibrul și acele fonduri de trăiri subiective ce se denumesc prin “fericire” și “nefericire”. Copiii ce trăiesc tensiunea autoritarismului excesiv și brutal suferă de pe urma simțirii valorii lor inadecvate. Ei tind să se simtă inferiori, au dificultăți de a primi afecțiunea altora, se simt singuri și nefericiți și nu reușesc să învingă greutățile. Succesul școlar repetat are însă rezonanțe psihologice importante, elevul reușind în acest fel să-și cȃstige respectul față de sine, încrederea și curajul. Succesul iradiază în structura colectivului școlar, consolidȃnd poziția elevului. De asemenea, creează satisfacție, optimism, siguranță acționȃnd asupra resorturilor psihologice profunde. Iată cum dezvoltarea afectivității implică dezvoltarea intensă a sentimentelor și emoțiilor intelectuale. Acestea devin foarte active în mica școlaritate. Satisfacția rezolvării unor probleme grele sau a unei probleme mai puțin grele este diferită. Această varietate de sentimente presupune sentimente de certitudine, de îndoială, de uimire dar mai presus de curiozitate intelectuală. Acestea din urmă fac din copilul școlar un mic cititor pasionat, dar este prezent și în activitatea practică, în atenția vie cu care el iscodește “pentru sine” tot ceea ce îl înconjoară, tot ce nu pricepe. Trăirile intelectuale sunt generate îndeosebi de învățare, ca activitate de cunoaștere, cu greutățile, cu reușitele și eșecurile ei. Ȋnvățarea organizată rațional, care oferă copilului perspectiva reușitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind astfel, la atașamentul lui față de muncă și față de școala. Conținuturile de învățare încep să-i apară ca fiind interesante prin ele însele. Apare curiozitatea intelectuala, dorința de a afla, de a cunoaște cȃt mai mult.

Sub impactul activităților comune, care-i prilejuiesc numeroase contacte și relații, se dezvoltă sfera sensibilității morale a copilului. Apare prietenia interpersonală, care dezvoltă sentimentul răspunderii, delicatețea, noblețea și dăruirea afectivă. Contactul nemijlocit cu dascălul și influența exercitată de acesta fac ca la școlarii mici să se dezvolte sentimentul încrederii, stima și atașamentul față de cel care îl educă și îl instruiește.

Emoțiile și sentimentele estetice sunt strȃns legate, la această vȃrstă, atȃt de momentele de contemplare a produselor artistice, cȃt și de participarea activă a copilului la creația artistică: desen, compuneri, etc. Latura artistică și estetică a personalității școlarului se dezvoltă prin contactul cu frumosul din natură și conduita oamenilor. Micul școlar are sentimente legate de gustarea frumosului, de trăirile contemplative pȃnă la cele de uimire, încȃntare. Serbările școlare, activitatea din clasa, conțin elemente artistice importante. Frumosul este prezent în viața micului școlar la fiecare pas. Ȋn contextul emoțiilor și sentimentelor, a afectivității în general, mai apare și o altă problemă- integrarea socială. Pe de o parte, se realizează o identificare cu clasa din care face parte, iar pe de altă parte, o identificare cu școala și o apropiere de judecăți valorice elementare comparative cu ale acesteia. Participarea activă la viața socială are influențe formative asupra dezvoltării laturii sociale responsabile a personalitații școlarului.

Ȋn primii ani de școală se dezvoltă în special emoțiile și sentimentele legate de relațiile copilului cu cei din jurul lui, izvorȃte din dorința de a răspunde situației de școlar, de a arată că nu mai este mic. Dintr-o astfel de dorință apar și situații în care școlarul vrea ca alții să vadă că lui nu-i este teamă, că se poate descurca în diverse împrejurări. De aceea, arată curaj în fața animalelor, merge prin întuneric, poate să înghită medicamente amare fără să se strȃmbe. Dacă a cazut și s-a lovit, deși îl doare, se face că nu simte nimic, toate acestea avȃnd ca substrat dorința lui de a crea impresia că se poate bizui oricine pe el. Tot acum se dezvoltă spiritul de demnitate sau cel de onoare. Ȋn cazul în care elevul nu prea știe lecția se manifestă emoții de panică, timiditate, rușine. Deoarece sentimentul cinstei și onoarei se dezvoltă foarte mult, școlarul are emoții de amărăciune și umilință, dacă a obținut o laudă sau un premiu nemeritat.

Ȋndeosebi la începutul școlii, învățătorul trebuie să acționeze în direcția cultivării capacității de stăpnire a manifestărilor primare, explozive ale copiilor. El trebuie să rezolve cazurile de întȃrzirere sau de deviere afectivă, manifestările răutăcioase, insensibilitatea unora, lipsa participarii afective a altora.

Copiii trebuie sprijiniți pentru a înțelege și a-și însuși corect conținutul noțiunilor și normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înțelegere, apelȃnd la situații practice de viață, ce înseamnă din punct de vedere moral binele și răul, frumosul și urȃtul, minciuna și adevărul, curajul și lașitatea, cinstea și necinstea.

2.5 Adaptarea copilului la activitatea școlară

Atunci cȃnd copilul merge la școală, el cȃștiga o noua autonomie care îi permite ieșirea pentru perioade mai lungi sau mai scurte din cercul familiar, pentru a se integra într-un alt grup social, și anume, cel școlar. Socializarea în cadrul acestei perioade devine una pe orizontală (copil/copil) prin opoziție cu cea verticală (adult/copil) de pȃnă la această vȃrstă. Relațiile între copii se intensifică la debutul școlarității într-o manieră ușoară față de relațiile familiale. Proximitatea joacă un rol esențial în construirea noilor relații în grupul școlar. Copiii sunt în relații pentru că locuiesc în același cartier sau pe aceeași strada și parcurg drumul de la școală acasă împreună sau pentru ca sunt în aceeași clasa. Peste cȃțiva ani, alegerile devin din ce în ce mai selective, iar criteriile se schimbă. Acum copiii au tendința de a se grupa ca urmare a conștiintei apartenenței la gen: fetele în grupuri numai de fete și băieții în grupuri de băieți. Regruparea pe sexe în cadrul aceleiași categorii de vȃrstă pare a fi o caracteristică universală, poate pentru că această repartiție este preambulul la rolurile sociale care vor fi adoptate în viața adultă. Timpul asimilării statutului de elev este invers proporțional cu calitatea și setul de comportamente dobȃndite de elev în perioada premergătoare debutului școlar. Copiii crescuți în instituții prezintă o deficiență a conduitelor adaptative, iar deficiența conduitelor adaptative se manifestă și în cazul copiilor din familii fără potențial pedagogic.

Chiar și în condițiile unui climat familial corespunzător, specialiștii identifică situații în care copiii nu ating adaptarea în primul an de școală sau aceasta întȃmpină unele dificultăți. Premisele adaptării școlare sunt legate, în primul rȃnd, de nivelul de dezvoltare atins de copil în perioada preșcolarității. Afirmațiile de mai sus pun în evidență importanța medilului și a stimulării pentru creștere și dezvoltare, însă există și o altă componentă, de data aceasta internă, care favorizează adaptarea socială. Ȋn conceptul de premisa de adaptare școlară intră atȃt factorii socio-familiali, cȃt și cei individuali. Copiii prezintă niveluri diferite de achiziții și cu siguranță ei vor dovedi niveluri diferite de adaptare. Problema adaptării este intens chestionată de specialiști, căci ea pare să compună elementele de reușită și succes școlar. Cu cȃt un elev este mai bine adaptat, cu atȃt rezultatele sale vor fi mai bune. Analiza mediului școlar arată ca principalele dificultăți întȃmpinate de elevi în primul an de școală pot fi clasificate astfel:

Dificultăți afective, datorate mediului școlar cu un grad mai mare de formalism, lipsit de relațiile calde și apropiate care caracterizau viața din familie sau din gradiniță.

Dificultăți cognitive, datorate nivelurilor de dezvoltare cognitivă la care se află elevii la intrarea în școală, la care se adaugă metoda de lucru în clasa de elevi- frontală, intelectualistă, de multe ori rigidă;

Dificultăți de organizare spațio-temporale, datorate limitelor intriseci ale dezvoltării acestor noțiuni de la 6-7 ani. Copilul încă nu poate foarte bine reprezenta drumul spre casă, iar de mlte ori cerințele sunt mai mari de atȃt. La 6-7 ani dificultățile de reprezentare temporală sunt încă prezentate, iar organizarea școlară pe clase/lecții/discipline/semestre necesită o astfel de înțelegere.

Dificultăți de organizare a motivelor pentru atingerea unei acțiuni de coordonare în spațiu și timp (de exemplu, tema pentru acasă ce trebuie să fie rezultatul unei acțiuni coordonate în timp).

Dificultăți de relaționare cu adulții și grupul de copii de aceeași vȃrstă și de vȃrste mai mari, datorate faptului că, copilul abia a trecut de perioada decentrării.

Toate aceste dificultăți, dar și oportunități sau provocări ce survin în calea adaptării copilului la vȃrsta școlară.

Dacă luăm în calcul teoria lui Vîgotsky, a zonei proxime de dezvoltare, ceea ce se întȃmplă în mediul școlar cu copilul are tocmai darul de a-i asigura dezvoltarea. Ȋntrebarea este cum se poate realiza acest lucru fără pierderi sau diminuȃnd riscurile adaptării. Un răspuns la această întrebare îl constituie abordarea individualizată a procesului instructiv-educativ. Dificultatea majora în cazul acestei abordari o constituie limita temporală, dat fiind faptul că se pune problema realizării unei educații individualizate în cazul unui învățămȃnt de masă.

Succesul sau insuccesul școlar este importanat nu numai din punct de vedere social, ci mai ales la această vȃrstă este cel ce modelează viitoarea personalitate. Ȋn concepția lui Erikson, această perioadă corespunde cu nevoia de a produce/ construi lucruri. Criza este determinată de opoziția între această nevoie și sentimentul de inferioritate sau credința în incapacitate. Erikson a văzut perioada ca fiind determinantă pentru consolidarea procesului de achiziție a sinelui și a înțeles tendința de a construi, în activități ce au sens în cel puțin o cultura, a copilului ca fiind crucială, pentru ca îi asigura importante aptitudini ce fundamentează tendința vocațională de mai tȃrziu. Pe de altă parte, interacțiunea cu școala este cea care pune bazele atitudinilor copilului și credințelor sale cu privire la propriul succes sau insucces ca o componentă a imaginii de sine. Studiile arată că atitudinile pozitive față de succes sunt de multe ori responsabile de reușita copiilor, făcȃnd ca nivelul de instrucție sau inteligență să fie astfel surclasat. Succesul aduce cu sine un sentiment de încredere în forțele proprii, iar eșecul construiește o imagine de sine negativă, un sentiment de inadecvare și de incapacitate care determină comportamentul ulterior de învățare. Relațiile ce determină soluționarea crizei sunt cele legate de mediul școlar. Intrarea în școlaritate este un pas enorm pentru cei mai mulți copii. Măsura succesului are noi raportări și noi standarde, ca urmare a creșterii influenței profesorilor și colegilor și a descreșterii influenței părinților.

CAPITOLUL III

Metodologia cercetării

3.1 Sesizarea problemei de cercetat

Pentru cadrele didactice, ultima perioadă a fost una dificilă pentru că începȃnd cu anul școlar 2012-2013 copiii care trebuiau să meargă la gradiniță în “grupa pregătitoare”, au urmat în locul acestei grupe cursurile noii “clase pregătitoare” în școală, nu în gradiniță.

Această schimbare a adus panică printre părinți, educatoare, învățătoare, și evident, copii, deoarece au apărut în mass-media informații care mai de care contradictorii, supoziții date drept lucruri certe și opinii total irelevante. Lăsȃnd la o parte problema dotării școlilor, a mai apărut și problema cadrelor didactice insuficiente, poate inexistente, sau nepregătite pentru această schimbare. Cine se va ocupa de această “clasă pregătitoare”? Cum? Ȋn ce fel? Ce vor învăța copiii? Unde? Cum vor fi evaluați?- au fost întrebări frecvente pe care și le-au pus atȃt cadrele didactice, cȃt și părinții. Pentru a răspunde la aceste întrebări este necesară o analiză mai atentă a schimbărilor înregistrate în ultima perioadă.

3.2 Obiectivele și ipoteza cercetării

Obiectul acestei cercetări l-a constituit procesul de integrare a copiilor în clasa pregătitoare începȃnd cu toamna anului 2012. De asemenea s-a urmărit și surprinderea potențialilor factori de influență asupra integrării copiilor în clasa pregătitoare, criteriilor părinților privind alegerea unei anumite instituții și motivele pentru începerea școlii, modalitățile de comunicare și de colaborare dintre școală și familie.

Scopul cercetării a fost unul de diagnoză, deoarece și-a propus analiza percepțiilor și a atitudinilor cadrelor didactice privind procesul de integrare a copiilor ce vor fi nou-intrati în școală. Cercetarea se bazează pe datele concrete prin eșantioane de cadre didactice din învățămȃntul primar, dar și preprimar, în vederea identificării unor acțiuni și recomăndări generalizabile care să amelioreze acest proces în viitor.

Obiectivele cercetării vizează:

Această cercetare își propune cunoașterea atitudinilor cadrelor didactice privind transformarea grupei pregătitoare de la gradiniță în clasa pregătitoare pe care copiii o frecventează la școală.

Identificarea principalelor dificultăți privind integrarea copiilor în clasa pregătitoare de la școală pentru a propune anumite măsuri sau recomandări privind sprijinirea acestui eveniment, privind ameliorarea colaborării dintre manager și cadrele diactice.

Ipoteza cercetării:

Cu cȃt atitudinile cadrelor didactice vor coincide cu atitudinile managerului și vor fi unele pozitive, cu atȃt vor spori șansele de integrare și succes școlar al elevilor din clasa pregătitoare.

Lotul de subiecți

Pentru realizarea acestei cercetări lotul de subiecți este format din:

15 învățători, cu vȃrste cuprinse între 34-57 ani, titulari cu gradul didactic I, de la Școala Gimnazială Sat Strejnicu;

6 educatoare, cu vȃrste cuprinse între 30-55 ani, titulari cu grad didactic II și I, de la Grădinița cu Program Normal Strejnicu;

Managerul organizației școlare;

Metodele, tehnicile și instrumentele de cercetare

Metodele de cercetare care au fost utilizate sunt: ancheta prin chestionare adresate cadrelor didactice din învățămȃntul primar dar și preșcolar și interviul cu managerul școlii.

Metoda chestionarului reprezintă una dintre tehnicile cel mai frecvent utilizate.

Chestionarul este un instrument și o tehnică de investigare constȃnd dintr-un ansamblu de întrebări scrise, care prin administrearea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

“Interviul este o situație socială de schimb convențional între două persoane cu scopul culegerii de informații într-un cadru specificat.”

Instrumentele de cercetare corespunzătoare metodelor folosite, au cuprins: chestionare pentru cadrele didactice și un ghid de interviu pentru managerul școlii.

Chestionarul pentru cadrele didactice a cuprins itemi referitori la:

Reprezentări privind adaptarea copiilor la școală (vȃrsta optimă, durata perioadei de adaptare);

Specificul educției actuale;

Factorii care pot influența adaptarea copiilor în clasa pregătitoare;

Puncte de vedere privind modalitățile de sprijinire a integrării copiilor de șase ani;

Interviul cu managerul școlii a cuprins itemi referitori la:

Condiții legate de școală (personalul existent, spațiile existente, resursele necesare);

Pașii pe care i-a parcurs pentru integrarea clasei pregătitoare;

Care sunt avantajele și dezavantajele acestei clase pregătitoare;

Anumite sugestii pentru ameliorarea procesului de integrare a copiilor în clasa pregătitoare;

Interpretarea datelor

Centralizarea datelor sondajului s-a realizat în principal prin surprinderea percepțiilor și atitudinilor a doua categorii de subiecți: dascălii și managerul școlii.

Răspunsurile date de aceștia, filtrate prin prisma subiectivității, a propriului context și a repertoriului de experiențe circumscrise propriului rol specific în raport cu copilul, mă îndreptățesc să formulez aserțiunea că nu vorbim atȃt despre o realitate obiectivă, ca a integrării optime a copilului de șase ani la școală în clasa pregătitoare, cȃt mai degrabă despre un compozit de reprezentări, rezultat din felul în care acest proces se reflectă în opiniile celor investigați.

Una dintre concluziile importante care se desprind din ansamblul lucrării este ca dascălii cred că vor exista dificultăți de integrare în clasa pregătitoare, dar afirmarea lor ca atare, recunoașterea lor de către cadrele didactice, depinde foarte mult de gradul de implicare, de modul de autoasumare a problemelor acestora, de nivelul expectațiilor și nu în ultimul rȃnd de felul în care copiii vor fi motivați atȃt în familie cȃt și în școală.

Datele culese din chestionarele împărțite cadrelor didactice au evidențiat următoarele:

Vȃrsta optimă pentru învățămȃntul primar

Numai o educatoare din 6 este de părere că vȃrsta optimă la care copiii ar trebui să înceapă școala este de șase ani, în schimb 11 învățători consideră că micuții ar trebui să înceapă școala la 7 ani și 4 învățătoare sunt de părere că vȃrsta optimă pentru integrarea în învățămȃntul primar este de 6 ani.

Ȋn ceea ce privește transformarea grupei pregătitoare în clasa pregătitoare, doar un învățător din 15 sunt de acord cu acest lucru. Dar educatoarele au altă părere: 5 consideră ca inoportună această schimbare și doar una este de acord cu noua lege.

De aici rezultă faptul că atȃt învățătorii cȃt și educatoarele, consideră ca fiind optimă vȃrsta de 7 ani pentru începerea școlarității copiilor și că ar trebui că cei mici să mai rămȃnă un an la grădiniță.

Opinia cadrelor didactice privind modalitatea clasei pregătitoare de a egala startul micuților în învățămȃntul primar

Din șase educatoare 66,7 % cred că această clasă pregătitoare va egala startul micuților în învățămȃntul primar și 33,3% nu au nicio părere. Din 15 învățători, unul consideră clasa pregătitoare un mod de a egala startul copiilor în învățămȃntul primar, iar 14 nu sunt de aceeași părere.

Putem observa că învățătorii nu consideră clasa pregătitoare necesară pentru a egala startul copiilor în școlaritate, în schimb educatoarele o văd ca fiind utilă în acest sens, poate pentru că dȃnsele știu că mulți copii nu merg la gradiniță, ci direct la școala, iar în felul acesta clasa pregătitoare i-ar forma pe toți la fel.

Opiniile dascălilor privind pierderile posible ale copiilor care nu încep școala la 6 ani

Din datele culese reiese că 1 învățător crede că dacă copilul nu începe școala la 6 ani ar pierde un an din viață, 2 consideră că nu ar fi corespunzător pregătit și 12 spun că nu ar pierde nimic.

O educatoare consideră că dacă nu începe școala la 6 ani copilul pierde un an din viață și 5 consideră că nu ar pierde nimic.

Nicio educatoare nu crede că un copil ar fi necorespunzător pregătit dacă face clasa pregătitoare la gradiniță.

Din tabelul de mai sus putem observa că atȃt educatoarele cȃt și învățători sunt de părere că copiii nu ar pierde nimic dacă mai rămȃn un an în gradiniță, deoarece pot fi bine pregătiți și sub atenția educatoarelor.

Gradul de pregătire al sistemului de învățămȃnt

Dupa cum se observă și în tabelul de mai sus din 15 învățători toți consideră sistemul de învățămȃnt total nepregătit pentru această schimbare. Doamnele educatoare au urmatoarea părere: una îl consideră pregătit, iar 5 nepregătit.

Dupa cum se vede dascălii din ambele forme de învățămȃnt sunt de acord cu faptul că sistemul actual de învățămȃnt nu este pregătit pentru această schimbare, deoarece implică investirea a multor fonduri pentru acest lucru, elaborarea unei programe adecvate etc., ar trebui gandită bine o situație înainte de a fi aplicată.

Cum percep cadrele didactice noile prevederi din LEN 2011 privind clasa pregătitoare

Din 15 învățători 10 spun că legea nu este în concordanță cu realitatea din învățămȃntul romȃnesc și cu situația economico-socială din țară, iar 5 învățători spun că sunt articole care pot fi puse în practică, articole care nu se pot aplica, trebuie adaptată posibilităților de implementare.

Din 6 educatoare 5 spun ca legea este abstractă, superficială, iar o educatoare spune că este în concordanță cu cerințele actuale europene.

Atȃt învățătorii cȃt și educatoarele sunt de aceeași părere că LEN 2011 privind clasa pregătitoare, nu este pe aceeași lungime de undă cu situația economică din țara noastră, este un proiect bun, însă, implică multe resurse materiale, financiare și umane.

Opinii privind evaluarea psihosomatică a elevilor care intră în clasa pregătitoare

Din 15 învățători toți consideră oportună evaluarea psihosomatică, deoarece poți cunoaște mai bine copilul și previne abandonul școlar. Patru din șase cred că evaluarea este utilă, una nu este de aceeași părere și alta crede că este utilă doar într-o mică măsură, deoarece un copil care nu îndeplinește criteriile evaluării psihosomatice ar trebui să mai rămȃnă un an la grădiniță.

Din datele de mai sus putem observa că toate cadrele didactice sunt de acord cu evaluarea psihosomatică a copilului, deoarece aplicȃnd această măsură putem vedea nivelul la care se află acesta și dacă este pregătit să meargă în clasa pregătitoare la școală sau să mai rămȃnă un an la grădiniță.

Avantajele și dezavantajele privind apariția clasei pregătitoare

Din răspunsurile invatatorilor reiese ca avantaje ar fi daca in intreg sistemul de invatamant ar fi baza materiala corespunzatoare pentru clasa pregatitoare si nu numai, copilul ar dobandi achizitiile fundamentale pentru a incepe scoala (clasa I). Nivelul de pregatire al tuturor copiilor ar fi altul, iar in clasa intai nu s-ar mai confrunta cu problema de genul “nu stie sa tina creionul in mana, nu a fost niciodata in colectivitate etc”, probleme de adaptare.

Dezavantajul major este faptul ca numarul de elevi la clasa este foarte mare si nu au spatiu corespunzator. O sala normala de clasa nu poate asegura spatiu suficient si de joaca si de lucru pentru mai mult de 15 copii, pe cand efectivele sunt in medie de 25-30 elevi.

Din raspunsurile educatoarelor am putut observa ca dansele considera ca aceasta clasa pregatitoare ar fi trebuit lasata la gradinite, spatiul in care isi desfasurau activitatea era mult mai adecvat, aveau si loc de joaca amenajat, materiale didactice corespunzatoare si ca acesti copii au pierdut nu an din copilarie.

Putem observa ca invatatorii nu ar avea nimic de obiectat daca numarul de elevi de la clasa ar fi mai mic fata de cum se intampla in scolile din tara noastra, deoarece cu un numar mai mic de elevi poti lucra mult mai usor si te poti ocupa mai bine de fiecare.

Un motiv in plus pentru care educatoarele pledeaza pentru metinerea clasei pregatitoare in gradinita ar fi faptul ca o data cu implementarea acestei clase s-a redus si numarul de posturi de educatoare.

Masuri optime luate de autoritati privind integrarea optima a copiilor la clasa pregatitoare

Numai o invatatoare crede ca autoritatile nationale si cele locale ar trebui sa renunte la clasa pregatitoare, toti invatatorii sunt de parere ca ar trebui sa se selecteze si sa se formeze corespunzator cadrele didactice si tot intr-un procent de 100% toti considera ca scolile ar trebui dotate cu materiale, cu instrumente didactice potrivite copiilor.

Educatoarele in procente de 100% cred ca ar trebui sa se renunte la clasa pregatitoare, ca ar trebui sa se formeze cadrele didactice corespunzator si ca scolile ar trebui dotate cu resurse materiale potrivite.

Atat cadrele didactice din invatamantul primar, cat si din cel prescolar sunt de parere ca scolile ar trebui dotate corespunzator cu materiale necesare desfasurarii optime a activitatilor instructiv-educative, de asemenea cadrele didactice sa fie pregatite prin programe de instruire gratuite.

Masuri luate de cadrele didactice

Cei din invatamantul primar spun ca ar trebui sa se schimbe modul de abordare a acestei probleme, sa participe la cursurile de formare pentru clasa pregatitoare si sa respecte timpul efectiv de lucru al copilului in clasa 30-35 minute si completare cu activitati de joc 10-15 minute.

Educatoarele spun ca ar trebui sa dispuna de baza materiala cat mai buna si sa aiba acces la cursuri de perfectionare si schimburi de experienta gratuite.

Putem observa ca dascalii sunt oarecum deschisi pentru acest proiect, insa, spun ca ar trebui sa se schimbe modul de abordare al acestei schimbari la nivel national, atat in randul cadrelor didactice cat si al parintilor, de asemenea sa dispuna de cursuri de pregatire gratuite pentru a putea fi bine pregatiti pentru aceasta schimbare.

Analiza datelor de mai sus evidentiaza faptul ca cadrele didactice din invatamantul primar sunt deschisi pentru aceasta schimbare. Mai putin deschise sunt doamnele educatoare care sunt de parere ca micutii de 6 ani pot fi pregatiti foarte bine si la gradinita pentru debutul lor in ciclul primar. Dansele doresc intr-un procent mai mic decat invatatorii transformarea grupei pregatitoare in clasa pregatitoare. In general cadrele didactice au o preceptie positiva despre aceasta schimbare si spera intr-un viitor mai bun pentru copii.

Concomitent cu administrarea chestionarului, o alta metoda pe cae am utilizat-o in elaborarea acestei cercetari a fost interviul adresat managerului de la Scoala Gimnaziala Sat Strejnicu, caruia i-am adresat cinci intrebari si am primit urmatoarele raspunsuri.

Prima intrebare viza pasii pe care i-a parcurs pentru integrarea clasei pregatitoare, s-au luat urmatoarele masuri:

Pentru integrarea celor mici s-a amenajat spatii adecvate desfasurarii in conditii optime a activitatilor didactice specifice nivelului de varsta;

Salile de clasa sunt separate de restul, apropiate de iesirea din scoala, la parter, cu acces usor la toaleta;

Gurpurile sanitare sunt dotate cu vase wc si chiuvete ce pot fi folosite de copiii mici;

S-au tinut sedinte cu parintii in care s-au discutat toate problemele, scoala manifestand interes si deschidere pentru rezolvarea aspectelor neplacute intampinate pe parcurs.

Dupa cum putem observa managerul scolii a luat toate masurile

necesare pentru integrarea clasei pregatitoare, fiind deschis pentru aceasta schimbare a pus la dispozitie cela mai bune clase pe care le-a amenajat corespunzator, a modificat grupurile sanitare pentru cei mici astfel incat sa poata fi utilizate cu usurinta de catre acestia.

Cea de-a doua intrebare “Este pregatita scoala sa primeasca clasa pregatitoare?”, raspunsul a fost afirmativ, iar argumentul pentru a intari aceasta afirmatie a fost chiar raspunsul de le prima intrebare: spatiu special amenajat, materiale necesare etc.

La intrebarea “Aveti cadre didactice pregatite pentru aceasta clasa pregatitoare?”, cadrele didactice au trecut prin programul de instruire, organizat special pentru cei care predau la aceasta clasa. Dascalii au participat la cursul formare care are loc anual, inainte de inceperea anului scolar.

Din raspunsul managerului reiese ca personalul este calificat, de asemenea fara aceste cursuri nu se poate preda.

Intrebarea patru viza avantajele si dezavantajele pe care in calitate de manager le identifica. Un avantaj important este scolarizarea elevilor care veneau in clasa intai fara sa fi parcurs anterior gradinita si obisnuirea elevilor cu sistemul scolar. Iar dezavantajul major ar fi numarul mare de elevi de la clasa, deoarece scoala are un efectiv mare de elevi, in jur de 30-32 elevi la clasa, nu exista materiale suport aferente si concludente pentru ilustrarea programei.

Am putut observa ca raspunsul doamnei director coincide cu raspunsul cadrelor didactice din invatamantul primar, ambele categorii de subiectii au identificat aproximativ aceleasi avantaje si dezavantaje.

In final i-am cerut cateva recomandari pentru a imbunatati activitatea managementului organizational scolar in contextul aparitiei clasei pregatitoare.

Acestea au fost:

Distribuirea materialelor, a auxiliarelor scolare necesare desfasurarii procesului instructiv-educativ.

Participarea cadrelor didactice la cursuri de perfectionare si la schimburi de experienta.

Schimbarea modului de abordare a acestei problema, atat la nivel de scoala cat si la nivel national.

In concluzie dificultati integrare a copiilor in clasa pregatitoare vor exista, insa managerul scolii, cadrelor didactice si parintii vor trebui sa comunice si sa se sprijine reciproc in orice problema intampinata. Numai asa vor crea un cadru adecvat cognitiv propice dezvoltarii la maximum a potentialului fiecarui copil care paseste in aceasta etapa- intrarea in scoala.

Investigarea cadrelor didactice si a managerului organizatiei scolare privin integrarea optima a copiilor in clasa pregatitoare s-a realizat in principal prin surprinderea perceptiilor, opiniilor si atitudinilor a trei categorii de subiecti- invatatoare, educatoare si manager. Raspunsurile date de acestia, filtrate prin prisma subiectivitatii ma indreptatesc sa formulez asertiunea ca este vorba de un compozit de reprezentari, rezultat din felul in care acest proces se reflecta in opiniile celor investigati.

Una dintre concluziile importante care se desprind din aceasta lucrare este aceea ca dificultati de integrare a copiilor in clasa pregatitoare vor exista, insa afirmarea lor ca atare, recunoasterea lor de catre parinti si de catre cadrele didactice, gradul de implicare al acestora, modul de asumare a acestor problema, nivelul asteptarilor si motivatia elevilor vor usura acest proces de schimbare.

Inca un s-a demonstrat inutilitatea sau nocivitatea clasei pregatitoare. Din momento ce copilul care participa la cursurile clasei pregatitoare acumuleaza mai multe cunostinte si aptitudini urmand cursurile clasei pregatitoare, decand stand acasa sub supravegherea si indrumarea propriilor parinti, tutori, frati.

Eu consider ca acesta clasa pregatitoare nu este o decizie eronata. Poate asa toti copiii vor fi la fel de pregatiti pentru clasa intai, deoarece se vor pune absente la scoala si presenta va fi obligatorie, poate in felul acesta micutii se vor acomoda mai bine in prima clasa a ciclului primar.

Am observat ca majoritatea cadrelor didactice au o parere relativ buna despre aceasta schimbare si spera intr-o optimizare a sistemului de invatamant romanesc. Sa un uitam ca educatia trebuie sa cuprinda cunoastere si atitudine. Efortul nostru ca parinti, dascali, oameni in general va face ca generatia urmatoare sa fie instruita dar si civilizata.

Încet, dar sigur, cadrele didactice au început să lase garda jos și să fie tot mai mult de acord cu faptul că înființarea clasei pregătitoare nu a fost chiar cea mai proastă idee în ceea ce privește învățământul românesc. Este adevărat că debutul clasei pregătitoare, nu s-a făcut în cele mai bune condiții și foarte multe critici au fost aduse modului în care s-a făcut transpunerea în practică a acestei măsuri de înființare a clasei pregătitoare, dar lucrurile par a intra pe făgașul normal.

Ei bine, clasa pregătitoare este considerate de cadrele didactice un mic antrenament pentru viața de școlar. Cu ajutorul său copiii vor reuși să se obișnuiască cu mediul școlar, integrȃndu-se mai ușor în cadrul colectivului de elevi. Ȋn plus, aceștia vor fi mai receptivi la informația primită de la profesori, vor devein mai conștiincioși, reusind astfel să înțeleagă care este seneul și însemnătatea școlii pentru propria lor educația.

Clasa pregătitoare reușește, potrivit psihologilor, să integreze copilul în colectivitate, adaptȃndu-l mult mai ușor cu cerințele înalte ale școlii. Chiar dacă unele cadre didactice văd în acest lucru o îngreunare a sarcinilor de copil, în realitate acestea reprezintă un demers educativ util, venit în sprijinul educației celor mici.

Pentru un debut reusit in clasa pregatitoare trebuie sa avem in vedere in primul rand debutul relatiei care se instaureaza intre copil-parinti – invatator. O relatie de intelegere, cooperare, comunicare si empatie va duce cu siguranta la o buna integrare a copiilor in clasa pregatitoare si la o viziune mult mai optimista a schimbarilor ce au avut loc in sistemul de invatamant romanesc.

Pentru a depasi acest paradox de a inscrie copilul in clasa pregatitoare ar fi bines a ne gandim la complexitatea mereu crescanda a societatii contemporane. Aceasta inseamna ca inteligente probata in context national a devenit suficiente pentru multi dintre copii pentru rezolvarea problemelor cotidiene.

Sunt bine cunoscute cazuri de copii cu performante pe durata scolarizarii, dar care un reusesc mai tarziu sa-si valorifice acest potential, esuand in plan potential, in plan profesonal, tradandu-si lipsa

deprinderilor practice si sociale. Pe de alta parte nu putine sunt persoanele care modest dotate intelectual dovedesc o buna adaptare sociala fiind considerati oameni de succes.

Copiii trebuie ajutati sa-si dezvolte abilitati cognitive pentru a solutiona problemele cu care se confrunta in viata de zi cu zi. Toate aceste provocari educationale nu fac altceva decat sa invete pe copil sa se adapteze. Un avem cum sa fim toti la fel, sa avem aceleasi rezultate, dar sustinuti emotional copiii pot sa se adapteze la orice provocare.

Nu trebuie uitat ca educatia se face 24 de ore, scoala este doar o bucatica din tot. Suportul parintilor, relatia deschisa profesor-parinte, incurajarile, recompensele, rabdarea ajuta la obtinerea performantelor educative. Important este ca si in calitate de parinti si in calitate de profesor isa ne iubim copiii neconditionat “dincolo de orice motive”. Ceea ce conteaza nu este ca no isa credem ca ii iubim neconditionat, ci ca ei sa simta ca ii iubim neconditionat. Doar asa ei se pot accepta pe ei insisi ca fiind funamental buni, chiar si atunci cand gresesc.

CAPITOLUL IV

Concluzii

Reforma învățămȃntului inițiată în Romȃnia, vizează transformări la nivelul structurii și funcționării sistemului de învățămȃnt, atȃt pe verticală prin asigurarea continuității între treptele de învățămȃnt și pregătirea tranziției între acestea cu mijloace pedagogice adecvate. Pe orizontală prin orizontală prin conceperea conținuturilor într-o perspectivă intra, inter și transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.

Odată cu noua Lege a Educației din 2011, una dintre cele mai importante noutăți este prevăzută de introducerea clasei pregătitoare în învățămȃnt primar, măsură ce a intrat în vigoare începȃnd cu anul școlar 2012-2013.

Clasa pregătitoare se dorește a fi un liant între gradiniță și școala, o trecere mai lină a copiilor spre o școlarizare de succes. Aceștia vor învața jucȃndu-se și în același timp se vor familiariza cu particularitățile specifice unui cadru unui cadru mai riguros. Ȋși vor dezvolta capaciatea de a comunica, vor stabili sau cconsolida primele contacte cu lumea cifrelor și a literelor, vor învăța să observe mediul înconjurător și să interacționeze cu ceilalți copii și cu adulții prin jocuri didactice, activități în echipă, activități de descoperire, prin desen și muzică. Un în ultimul rȃnd, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregătiri armonioase.

Această schimbare a condus, de asemenea, și la modificări ale materialelor dedícate copiilor, cȃt și cadrelor didactice. Astfel s-a formulat un nou curriculum adecvat vȃrstei cu discipline care să asigure optimizarea și eficientizarea calității educației.

MECTS a introdus clasa pregătitoare, ținȃnd cont de rata crescută a abandonului școlar. Studiile arată că școlarizarea cȃt mai timpurie a copilului are o contribuție semnificativă în succesul educabilului. Ȋn consecință, statul are obligația de a interveni acolo unde constată că se impune, ceea ce se întȃmplă și prin introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar. Orice învățător sau educator poate fi abilitat pentru a desfașura activitatea la clasa pregătitoare.

Chiar dacă uneori unii dascăli și părinți văd clasa pregătitoare numai în alb sau negru, există atȃt avantaje, cȃt și dezavantaje în noua structură a învățămȃntului primar. Din discuțiile cu cadrele didactice și din analiza informațiilor de la Ministerul Educatiei, am realizat o listă cu principalele argumente pro clasei pregătitoare: adaptarea mai ușoara la clasa I, acomodarea cu școala și cadrul didactic, acomodarea cu un program, responsabilizarea, socializarea, mȃndria copiilor de a merge deja la școală.

Clasa pregătitoare nu fură din copilărie, ci înlătură trecerea brutală de la grădiniță la școală. Copilul învață jucându-se și, în același timp, se familiarizează cu atmosfera din școală. Primul contact cu școala trebuie să fie natural și plăcut
Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activității școlare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaștere.
În ciuda stângăciilor de început ale Ministerului Educației și a criticilor venite din partea părinților și profesorilor, există dascăli care cred că introducerea clasei zero a fost una benefică atât pentru copii, cât și pentru învățători.
Decizia instituționalizării copiilor în clasa pregătitoare nu este rea. Însă, ca orice schimbare din învățământul românesc, și aceasta s-a făcut în foarte mare grabă, pe principiul “să mai bifăm o acțiune făcută”. Probabil, înainte ar fi fost necesar un audit în care să se evidențieze resursa umană, posibilitățile materiale și dorințele părinților, care s-au trezit în imposibilitatea de a asigura continuitatea supravegherii copiilor după ora 12.00, lucru care nu s-ar fi întâmplat la grădiniță.
În ciuda grijilor pe care părinții și le făceau legat de adaptarea celor mici la un alt sistem de reguli, clasa pregătitoare își arată efectele pozitive încă de pe acum. Nu este un impact foarte mare pentru copii trecerea de la grădiniță la școală. Pentru cei mici, este un an benefic, iar aceste lucruri se văd încă de acum. Copiii învață să relaționeze, să comunice. Toți copiii devin uniformi, în sensul pregătirii.
Cadrele didactice și părinții au înțeles importanța introducerii clasei pregătitoare în învățământul obligatoriu si au apreciat pozitiv progresele copiilor. Cea mai mare nemulțumire a părinților privitoare la clasa pregătitoare este legată de faptul că multe școli nu au after-school și sunt nevoiți să caute soluții pentru a nu-și lăsa micuții nesupravegheați.

Alte neplăceri pe lista cadrelor didactice și ale părinților țin de o proastă amenajare a grupurilor sanitare și a spațiilor de joacă pentru copii. De asemena, părinților nu sunt mulțumiți de faptul că cei mici nu pot fi separați de colegii mai mari, unii dintre ei cu comportament violent.

Cât privește adaptarea celor mici la clasa pregatitoare, nu au existat probleme deosebite. Sunt copii care se adaptează mai greu, dar asta este o problemă care se poate întâmpla și la grădiniță și la clasa pregătitoare. Astea sunt probleme inerente oricărui început de drum.

Cu siguranță, au existat multe probleme: timpul a fost foarte scurt, resursele puține, materialele didactice promise au ajuns târziu în școli, pilotarea acestei clase nu s-a făcut, iar aplicarea programei școlare ține de creativitatea, implicarea și interesul cadrului didactic. Dar, dincolo de toate acestea, sunt convinsă că introducerea clasei pregătitoare este un lucru benefic pentru sistemul de învățământ românesc și aduc următoarele argumente: în majoritatea țărilor UE copiii încep școala la 6 ani; odată cu introducerea clasei pregătitoare în regim școlar se reduce absenteismul și se pun temeliile deprinderilor și priceperilor de bază; se pornește pe calea învățării pentru viață, pentru viitor, adaptată secolului XXI; vorbim despre competențe și aplicăm un curriculum bazat pe acestea.
Într-adevăr, clasa pregătitoare a fost și va rămâne, an de an, o provocare, atât pentru dăscăli, cât și pentru părinți și copii. Am fost cadru didactic la clasa pregătitoare și pot spune că sunt cucerită de abordarea integrată a activităților, de receptivitatea copiilor, de permanentă “priză” în care noi, dăscălii ne aflăm zi de zi.
Interdisciplinaritatea ne oferă posibilitatea de a fi creativi, chiar dacă muncim mai mult, de a ne alege modul în care să ne facem înțeleși, de a ieși din tipare. Și nu-i bine? Noi avem oportunitatea de a schimbă modul de predare-învățare! Noi suntem cei care au făcut primul PAS! Puterea de a schimbă ceva în învățământul românesc este în mâinile noastre.

Reacția părinților? Una pozitivă din toate punctele de vedere. După stresul trăit în anul premergător înscrierii copiilor la școală, mulțumirea că își văd copiii evoluând într-o direcție bună, “povestind” despre “ce frumos este la școală”, s-au convins că au făcut alegerea potrivită!

Fac parte din prima generație de dascăli care a lucrat la clasa pregătitoare .Am inceput cu mari emoții,nesiguranțe și neliniști,care s-au dovedit a fi constructive,pana la urmă.Săptămanile petrecute pe platforma ICOS au fost mari consumatoare de timp și energie,materialele didactice au venit tarziu,în tranșe(aici organizarea a lăsat de dorit),planificările activităților,alegerea auxiliarelor ,conceperea fișelor de lucru,jocurile,cantecelele,etc.ne-au dat ceva batai de cap. Dar a meritat! Copiii au fost atat de mandri si de bucuroși că sunt școlari,vedeam in privirea lor ca asteaptă să fie altfel decat la “grădi”,incat nu puteam să-i dezamagesc. Părinții au reacționat pozitiv și m-au sprijinit in masura in care au putut. Dar, pentru a ajunge acolo unde ne dorim, pentru binele copiilor noștri, educația nu poate fi lăsată numai pe umerii invatatorului. Educația adulților este foarte importantă, sprijinul real al Ministerului Educației la fel.nSigur,”omul sfințește locul”, dar situațiile sunt diferite de la o școală la alta, de la un colectiv de elevi la altul. Este nevoie de o baza materială solidă, adevărată pe care statul s-o pună la dispoziția școlii pentru ca învățătorul să nu mai fie nevoit sa apeleze la bunavoința parinților sau la propriul buzunar și așa cam “subțire”.
Acum, suntem in clasa I și faptul că am făcut “pregătitoarea”ne-a ajutat foarte mult.Copiii mei citesc,majoritatea,cu mare ușurință,scriu frumos,și-au dezvoltat logica matematică,iubesc ora de Dezvoltare Personală penru ca vorbim liber despre emoții, sentimente, trăiri personale, așteaptă cu bucurie ora de Muzică și Mișcare ca să poată canta și dansa in voie. Clasa Pregătitoare a responsabilizat copilul, i-a creat posibilitatea de a învăța jucandu-se, i-a făcut trecerea mai lină spre clasa I, i-a deschis părintelui o portiță nouă spre cunoașterea copilului său. Este un pas înainte!

BIBLIOGRAFIE

Albu, G., In cautarea educatiei autentice, Editura Polirom, Iasi, 2012;

Birch, A., Psihologia dezvoltarii din primul an pana la varsta adulta, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000;

Cosmocici, A., Iacob, L., Psihologie scolara, Editura Polirom, Iasi, 2008;

Cucos, C., Pedagogie, Editura Ploirom, Iasi, 2006;

Golu, M., Psihologia personalitatii, Editura Geneze, Bucuresti, 1993;

Planchard, Emile, Cercetare in pedagogie, Editura didáctica si pedagógica, Bucuresti, 1972;

Verza, E., Psihologia varstelor, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 2000;

Programele scolare petru clasa pregatitoare aprobate prin ordin al ministrului nr.3656 din 29.03.2012;

Organizarea interdisciplinara a ofertelor de invatare pentru formarea competentelor cheie la scolarii mici- suport de curs, 2012;

Ghid practic pentru clasa pregatitoare, Editura Delta Cart Educational, Pitesti, 2012;

Alina Ilie, Mihaela Axente, Ce și cum predăm la clasa pregătitoare?, Editura Diana, Pitești, 2013;

Dr. Pauline Morand de Jouffrey, Psihologia copilului, Editura Teora, 2004;

ANEXE

Chestionar pentru cadrele didactice

Care considerați că este vȃrsta optimă la care copilul ar trebui să meargă la școală?

6 ani;

7 ani;

Alta variantă…..

Sunteți de acord cu transferul grupei pregătitoare la școală (clasa pregătitoare)? De ce?

Da;

Nu;

Considerați clasa pregătitoare un mod de a egala startul micutilor în învățămȃntul primar?

Da;

Nu;

Nu stiu;

Ce credeți că ar pierde copilul care nu începe școala la 6 ani?

Un an din viață;

Nu ar avea achizițiile corespunzătoare pentru un start bun în școlaritate;

Nu ar pierde nimic;

Alte răspunsuri….

Considerați că în sistemul actual de învîîmȃnt există suficiente: resurse umane, resurse financiare, spații doate corespunzător și resurse materiale pentru funcționarea optima a clasei pregătitoare?

Da;

Nu;

Cum ați caracteriza Legea Educației Naționale (2011)?

Considerați utilă evaluarea psihosomatică a copiilor înaintea înscrierii la clasa pregătitoare? De ce?

Da;

nu;

Ȋntr-o mică măsură;

Care sunt avantajele pe termen lung ale apariției clasei pregătitoare? Dar dezavantaje?

Ce ar trebui să facă autoritățile locale și naționale care să asigure funcționarea optima într-un concept integrat a acestei clase pregătitoare?

Sa renunțe la clasa pregătitoare;

Sa selecteze și să formeze cadrele didactice corespunzător;

Sa doteze școlile cu spații corespunzător și suficiente, cu resursele materiale și instrumentale didactice potrivite copiilor;

Alte răspunsuri….

10) Dar cadrele didactice?

BIBLIOGRAFIE

Albu, G., In cautarea educatiei autentice, Editura Polirom, Iasi, 2012;

Birch, A., Psihologia dezvoltarii din primul an pana la varsta adulta, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000;

Cosmocici, A., Iacob, L., Psihologie scolara, Editura Polirom, Iasi, 2008;

Cucos, C., Pedagogie, Editura Ploirom, Iasi, 2006;

Golu, M., Psihologia personalitatii, Editura Geneze, Bucuresti, 1993;

Planchard, Emile, Cercetare in pedagogie, Editura didáctica si pedagógica, Bucuresti, 1972;

Verza, E., Psihologia varstelor, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 2000;

Programele scolare petru clasa pregatitoare aprobate prin ordin al ministrului nr.3656 din 29.03.2012;

Organizarea interdisciplinara a ofertelor de invatare pentru formarea competentelor cheie la scolarii mici- suport de curs, 2012;

Ghid practic pentru clasa pregatitoare, Editura Delta Cart Educational, Pitesti, 2012;

Alina Ilie, Mihaela Axente, Ce și cum predăm la clasa pregătitoare?, Editura Diana, Pitești, 2013;

Dr. Pauline Morand de Jouffrey, Psihologia copilului, Editura Teora, 2004;

ANEXE

Chestionar pentru cadrele didactice

Care considerați că este vȃrsta optimă la care copilul ar trebui să meargă la școală?

6 ani;

7 ani;

Alta variantă…..

Sunteți de acord cu transferul grupei pregătitoare la școală (clasa pregătitoare)? De ce?

Da;

Nu;

Considerați clasa pregătitoare un mod de a egala startul micutilor în învățămȃntul primar?

Da;

Nu;

Nu stiu;

Ce credeți că ar pierde copilul care nu începe școala la 6 ani?

Un an din viață;

Nu ar avea achizițiile corespunzătoare pentru un start bun în școlaritate;

Nu ar pierde nimic;

Alte răspunsuri….

Considerați că în sistemul actual de învîîmȃnt există suficiente: resurse umane, resurse financiare, spații doate corespunzător și resurse materiale pentru funcționarea optima a clasei pregătitoare?

Da;

Nu;

Cum ați caracteriza Legea Educației Naționale (2011)?

Considerați utilă evaluarea psihosomatică a copiilor înaintea înscrierii la clasa pregătitoare? De ce?

Da;

nu;

Ȋntr-o mică măsură;

Care sunt avantajele pe termen lung ale apariției clasei pregătitoare? Dar dezavantaje?

Ce ar trebui să facă autoritățile locale și naționale care să asigure funcționarea optima într-un concept integrat a acestei clase pregătitoare?

Sa renunțe la clasa pregătitoare;

Sa selecteze și să formeze cadrele didactice corespunzător;

Sa doteze școlile cu spații corespunzător și suficiente, cu resursele materiale și instrumentale didactice potrivite copiilor;

Alte răspunsuri….

10) Dar cadrele didactice?