Particularitatile Psihofizilogice ale Presolarului

Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra educației unui copil este necesar să urmărim cu atenție dezvoltarea psihofiziologica a acestuia, ținând cont de ceea ce o poate influența, către succesul sau insuccesul lui in viața socială de mâine.

Astfel atunci când preșcolarul va pășii in grădiniță, intr-un mediu de viață nou și organizat cadrul didactic trebuie să-l cunoască ținând cont atât de “bagajul” ereditar pe care îl deține cât și de mediul în care acesta iși petrece timpul cu familia si cel mai important factor determinant,educatia primită de către acesta până la acel moment.Preșcolaritatea cuprinde perioada de dezvoltare a copilului între 3-6/7 ani si aduce importante schimbări in dezvoltarea sa psihică care este constituită din solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului.Dacă până atunci, în perioada antepreșcolară,copilul trăia într-o lume subiectivă acum în perioada preșcolară el descoperă realitatea fizică și concretă, înlocuind astfel atitudinile subiective asupra lumii cu atitudini realiste și obiective. În această perioadă se dezvoltă: procesele senzoriale, gândirea, limbajul, memoria, atentia, imaginația și se construiesc bazele personalității, fapt ce face ca această perioadă să fie cea mai benefică și importantă în dezvoltarea copilului într-un adult promițător al societății.

Se întâlnesc trei substadii ale prescolaritatii:

Preșcolarul mic: 3-4 ani;

Preșcolarul mijlociu: 4-5 ani;

Preșcolarul mare: 5-6/7 ani.

I.2 Dezvoltarea proceselor senzoriale între 3 și 6-7 ani

Sensibilitatea tactilă este principalul mod prin care preșcolarul explorează lumea,el pipăind tot ceea ce vede.La această continuuă explorare la fel de mult sunt antrenate sensibilitatea si percepțiile vizuale.În această etapă copilul distinge formele diverselor obiecte din jurul său raportându-se la formele geometrice principale studiate(cerc, pătrat,dreptunghi si triunghi).Până la 5 ani preșcolarii pot recunoaște și denumii corect culorile de bază: roșu, galben, verde,albastru,maro, iar ceva mai târziu cunoaște până chiar și culorile mai rar folosite precum violet si indigo.Elena Boanchiș sesizează mecanismul de bază dintre culori și desen : “Întâlnind însă mereu în preajma sa obiecte diferite colorate asemănător și obiecte asemănătoare, chiar identice, dar colorate diferit, copilul va ajunge să generalizeze treptat culoarea sis ă o separe de obiect” (2004,pag.158).

În privința văzului sunt încă dificultăți,în sensul că recunoaște mai greu visual ceea ce sa perceput mai înainte tactil, deși este într-o continuuă integrare și structurare ci informațiile tactile.

Sensibilitatea auditivă este cu mult mai fină decât stadiul anterior, preșcolarul are un auz global care îi permite să audă foarte bine cuvintele însă nu poate distinge ușor sunetele din structura acestora.Această dezvoltare incompletă a auzului este propice pentru formarea auzului fonematic pentru limbi străine.În schimb auzul fizic este bine dezvoltat copilul identificând ușor orice sunet sau zgomot reușind chiar să distingă corect sursa de la care a fost produs.Este stadiul în care dezvoltarea auzului muzical este favorabil deoarece preșcolariilor le place să cânte și pot reproduce cu ușurință linii melodice simple.

Este necesar să facem câteva remarci și în ceea ce privește percepția de timp și mecanismele constantei de adâncime,acestea se construiesc treptat dar cu o reală evoluție.Percepția de timp este favorizată de ritmicitatea programului zilnic și de comunicarea cu adulții-cu familia și indeseobi cu educatoarea în cadrul activitățiilor de dimineață (Calendarul naturii).Deși copiii folosesc zilnic momentele zilei vom observa la preșcolarii mici că nu întotdeauna le verbalizează corect (exemplu: adverbul “ieri” este înlocuit cu adverbul “mâine”),spre deosebire de cei mari care foarte rar folosesc astfel de erori și chiar mai mult, își însușesc numeroase alte adverbe ca: “devreme”, “ încet”, “ repede”, “mai înainte” etc.În ceea ce privește mecanismele constantei de adâncime sunt însușite și se folosesc corect cuvintele care semnifică raporturile spațiale : aproape, departe, aici, deasupra, dreapta, stânga, sus, jos etc.

Cu toate acestea perceptia preșcolarului rămâne globală, mai ales cea a structurilor verbale, însă sub dirijarea adultului, în special de către educatoare, aceasta se poate constituii ca un proces independent.

Explorarea perceptive amplă constituie sursa de bază pentru structurarea reprezentărilor la preșcolaritate, acestea fiind foarte asemănătoare percepțiilor.La nivel preoperational nu pot fi generate decât imagini reproductive-statice, deci care “evocă spectacole deja cunoscute și percepute anterior” (Piaget, Inhelder, 1976, pag.60).

Un exemplu concludent prin care observăm puternica legătură dintre percepții și reprezentări este acela prin care rugăm un copil să realizeze un desen impus sau la alegere,el desenând doar ceea ce știe despre respectivul element/obiect.

La vârsta mijlocie particularitățile reprezentărilor sunt exprimate foarte clar în desenele libere,astfel: a)nu organizează elementele desenului pe o temă dată, putând apărea și altele care nu au legătură cu ce ți-a propus să facă; b) ceea ce este desenat este dispus unul lângă altul; c) nu respectă proporțiile reale ale elementelor; d) nu respectă perspectiva, toate sunt puse în același plan.În cursul acestui stadiu, de la mijlociu spre sfârșit, apar îmbunătățiri remarcabile regăsind în desenele lor din ce în ce mai multe elemente conforme cu realitatea.Cu toate limitele constatate, reprezentările rămân insă, o condiție de bază a desfășurării activităților copilului și mai ales a jocului.

I.2 Dezvoltarea gândirii preșcolarului

Deși gândirea copilului se află la nivelul preoperational, se înregistrează o serie de progrese evidente pe măsura apropierii de încheierea stadiului preșcolar.Condițiile de bază ale dezvoltării mentale din acest stadiu sunt: lărgirea câmpului explorărilor perceptive, marea curiozitate, însușirea tot mai bună a limbajului, ca și implicarea mai profundă în joc și în alte forme de activitate împreună cu adultului și sub conducerea lui.Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea,având ca esență faptul că el poate gândii ceea ce percepe, dar gândirea acestuia nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput.

Jean Piaget și colaboratorii săi au cercetat cu minuțiozitate posibilitățile rezolutive ale preșcolarului și au demonstrate nivelurile care pot fi atinse în acest stadiu.

Exemplu experiment1:

Sarcina experimentului:Preșcolarul trebuia să formeze două grupe cu “tot atâtea” elemente.

Li s-a cerut copiilor să pună “tot atâtea” fise câte jetone fuseseră așezate e experimentator (erau opt jetoane).Copiii de 4-5 ani erau preocupați să umple spatial delimitat de primul și ultimul jeton și nu-l preocupa numărul fiselor.Ei au grijă să nu depășească frontierele care, pentru percepție, sunt zonele de puternică concentrare.Căutarea și așezarea fiselor este reglată numai perceptiv.

A doua soluție a fost data de preșcolarii de 5-6 ani.Ei au rezolvat sarciona stabilind o corespondență de unu la unu între jetoane și fise.Și ei operează tot perceptive, numai că dispun de o perceptivă mai analitică.Nici aceștia nu sunt sensibili la relații cantitative și dovada a constituit-o faptul că, atunci când cercetătorul a răsfirat fisele, ei nu au mai recunoscut egalitatea celor două șiruri.

Prin realizarea acestui experiment și multe altele, Piaget subliniază operațiile nedesăvârșite ale gândirii, schemele de acțiune prelogice și faptul că se bazează doar pe reglări perceptive, transpuse apoi în reprezentare.

Toate aceste limite fac să persiste în funcționarea gândirii, mai ales la preșcolarul mic, toate caracteristicile etapei anterioare,adică animismul, egocentrismul și magismul.

Animismul – propriu gândirii preșcolarului,reprezintă o credință a acestuia că toate lucrurile naturale, de exemplu: vulcanul, norii, copacii etc. posedă spiritele vii și suflete;

Egocentrismul – se manifestă prin raportarea tuturor acțiunilor exterioare la propria persoană;

Magismul – se exprimă în tendința copilului de a stabili legături între fenomene care nu există în realitate, dar prin care preșcolarul crede că obține ce dorește.

Toate aceste manifestări repreyintă încercări ale copilului de a-și oferi răspunsuri la nenumărate întrebări care apar în în confruntarea din ce în ce mai largă cu lumea.

Un alt factor favorabil este interacțiunea de timpuriu cu calculatorul, fapt ce activează foarte mult gândirea și-i îi ajută să releve unele calități umane reale sau cele ale personajelor din basme.

1Piaget, J. (1973),” Nașterea inteligenței la copil, Editura Didactică și Pedagogică

Cu toate acestea, copilul poate depăși în anumite limite gândirea preoperatorie însă numai cu sprijinul adultului, însă până la a cucerii universal intellectual ale acestuia, preșcolarul mai are drum lung.

I.3 Limbajul copilului între 3 și 7 ani

În preșcolaritate se distinge o dezvoltare spectaculoasă a limbajului, observându-se diferențe remarcabile între începutul și sfârșitul stadiului.Vocabularul pasiv poate înregistra creșteri de până la 2500-3000 de cuvinte, în timp ce vocabularul active rămâne ceva mai restrains, individual dezvoltându-se foarte mult în funcție de frecvența copilului la grădiniță, de interesul părinților sau prezența unor frați și surori mai mari.

Sensurile figurative ale cuvântului nu sunt totdeauna înțelese de către aceștia încercând să argumenteze concret expresiile, prin exemplificării ale faptelor.

Observăm și faptul că că preșcolarii folosesc foarte des în în comunicare diminutivele,având o preferiță aparte față de acestea.

Atunci când vorbim însă de respectarea cerințelor gramaticale acestea sunt exclusive transferate din modelele verbale ale anturajului, cu precădere și structurile dialectale ale acestora.Influența grădiniței face ca aceste construcții verbale să dispară cultivându-se un limbaj elevat pe care preșcolarii îl folosesc tot mai mult, într-atât încât îi corectează pe cei din jurul său.

Preșcolarul folosește doar două dintre cele trei forme ale limbajului: monologul propriu-zis, în timp ce se joacă el își verbalizează acțiunea, și monologul colectiv,adică acesta vorbește singur deși acțiunea ,de cele mai multe ori aceea de joc și joacă, se desfășoară în prezența cuiva.

În ceea ce privește pronunția, până la 3-4 ani deși există o evoluție vizibilă față de antepreșcolaritate rămân rotacismele și sigmatismele, care pot fi doar o etapă, sau pe parcurs dacă acetea încă predomină necesită apelarea la un logoped pentru eliminarea sau ameliorarea acestora.

Către 6 ani evoluția limbajului duce chiar și la adaptarea acestuia în funcție de interlocutor, la cei mici folosind mimica și un limbaj simplu, cu adulții dialoghează cu o grijă specială pentru a fi înțeles, iar cu educatoarea comunică în propoziții și fraze complete.

I.4 Memoria și imaginația

Memoria continuuă să fie una concretă.Conținutul acesteia fiind constituit din experiența personală a preșcolarului prin observațiile sale directe, din ceea ce face efectiv, din dialogul cu adultul, din povești, din poezii, din cântece etc.Reproducerea are multe asemănări cu întipărirea, copilul reproducând doar ceea ce i-a impresionat, ceea ce are rimă și ritm, ceea ce este legat de universal lor.

Amintirile apar abia după 5 ani, ei reținând acele evenimente deosebite, încărcate afectiv, însă cu lacune în privința raporturilor spațio-temporale, cu toate acestea îi ajută foarte mult la formarea identității de sine.

Treptat se instalează mecanismele memoriei voluntare.Prin scopurile,conținuturile și condițiilesale de desfășurare activitatea de joc este cea care facilitează înțelegerea copiilor că le este de ajutor să țină minte informațiile anterior dobândite, latură ce îi pregătește pentru etapa următoare, școlaritatea.

Cât despre imaginative, aceasta se dezvoltă din experiența personală, din informațiile aflate de la cei din jurul său și din gândirea intuitivă.

Imaginația preșcolarului este una reproductive, imaginea mentală reușind să o transpună și în desen.Totodată în desen, modelaj, construcții și diverse jocuri cu subiect (jocurile de rol) imaginația creatoare este evidentă, folosindu-se de fantezie.Această fantezie acceptată și cultivată la preșcolaritate va determina forțele creatoare de mai târziu.

I.5 Particularitățile atenției la preșcolar

Activă și amplu manifestată atenția involuntară la preșcolari este permanent susținută de curiozitate și satisfacerea acesteia.

Trecerea către atenția voluntară se petrece mai întâi în cadrul jocului și apoi în toate celelalte activități.Dacă la preșcolarul mic concentrarea este de doar 12minute, la cel mijlociu este de 14-15 minute , iar la cel mare de 20-25 de minute.Trebuie reținut faptul că stabilitatea atenției este dependent și de caracteristicile activității: de gradul adecvării ei la capacitățile copilului, de noutatea și caracterul ei stimulativ și antrenant.

I.6 Afectivitatea copilului între 3 și 6/7 ani

Prima observație pe care o putem face cu privire la viața afectivă a preșcolarului este că apare mult mai bogată și diversificată în comparative cu stadiul anterior.Trăirile afective variate apar în momentul când copilul merge la grădiniță, insă țin foarte mult de acceptarea reciprocă și de plăcerea întâlnirii cu educatoarea.Pentru a putea învinge egocentrismul, care de multe ori este alimentat de familie, cu voie sau fără voie, interacțiunea cu grupul este foarte importantă.

Caracteristicile afectivității la preșcolari:

are notă de seninătate caracteristică acestei vârste, evidențiată prin bucurie, satisfacție și toleranță;

este situativă, generată doar din întâmplări și împrejurimi concrete;

crește complexitatea ei, rezultată din îmbogățirea raporturilor cu ambianța;

impresionabilitatea afectivă și rezonanța emoțională este intense și imediată;

sentimentele se cristalizează, atașamentele affective ale copilului se transformă în relații afective stabile, consiste și de durată.

Cerul senin al preșcolarității este traversat uneori de tensiuni, ciocniri, anxietăți, culpabilități etc care duc către apariția și dezvoltarea unor complexe ale sentimentelor, în relația băiat – mamă apare complexul Oedip iar la relația fată – tată vorbim de complexul Electra.Pot exista însă dificultăți și în relațiile fraternale, dezvoltându-se complexul Cain, manifestat prin atitudini și reacții agresive față de frații/surorile sale.

Dezvoltarea afectivă normală a preșcolarului se evidențiază atunci când pentru acesta părintele de același sex nu este decât un prieten, un model , un ideal , iar celui de sex opus oferindu-i o iubire calmă fără posesivitate.În relațiile dificitare cu frații cei mai în măsură să ofere rezolvare sunt părinții prin comunicare, explicații și un comportament echilibrat față de toți cei implicați.

I.7 Dezvoltarea motricității și voinței la preșcolari

Motricitatea este una dintre manifestările care exprimă foarte multe achiziții.Libertatea, spointaneitatea , dezinvoltura și totodată foarte buna coordonare, dispariția manifestărilor bruște și prezența armoniei în executarea mișcărilor fac să se spună că preșcolaritatea este o vârstă a grației, a plăcerii, încântării și bucuriei de a se mișca.

Cele mai importante achiziții motorii:

la 3 ani merge cu tricicleta, aleargă bine, face viraje, aruncă și prinde mingea, apucă destul de bine diverse lucruri;

la 4 ani sare într-un picior, se cațără bine, se îmbracă și dezbracă singur,îndeplinește mici sarcinii în gospodărie,copiată ușor un pătrat sau un tringhi, desenează cu placer, folosește foarfeca etc.

la 5 ani încearcă să sară coarda, să meargă pe patine cu rotile, pe bicicletă etc.

la 6 ani poate executa orice mișcare, cu condiția să nu implice un effort fizic prea mare.

Tot la motricitate se manifestă și cele dintâi reglaje voluntare deoarece scopurile atinse prin acțiuni reale sunt cele mai accesibile copiilor.Cadrul în care se constituie aceste mecanisme voluntare este jocul , întrucât el face accesibilă înțelegerea legăturii dintre motiv, scop și mijloace, dând astfel sens fiecărei mișcări, fiecărei imobilizări și încordări.

Odată