Particularitatile Procesului de Invatamant In Invatamantul Primar

Pentru a analiza problematica și particularitățile învățământului primar este necesară clarificarea conceptului de sistem de învățământ. Așadar, în sens larg, sistemul de învățământ reprezintă ansamblul instituțiilor școlare, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și care funcționează în baza unor principii generale cu caracter organizatoric și juridic.

În sens restrâns, sistemul de învățământ reprezintă totalitatea instituțiilor școlare.

Sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde:

Educația timpurie(0 – 6 ani)

– nivelul antepreșcolar(0 – 3 ani)

– învățământul preșcolar (3 – 6 ani), cuprinde: grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare.

Învățământul primar(6 – 10 ani)

– clasa pregătitoare

– clasele I – IV

Învățământul primar reprezintă cea de-a doua etapă a sistemului de învățământ. Acesta prezintă următoarelele caracteristici de bază:

– asigură instruirea de bază(citit, scris, calcul matematic);

– urmărește dezvoltarea unor elemente ale personalității umane: curiozitate, inteligență, deprinderi morale etc.

Cele două caracteristici esențializează funcțiile de bază ale învățământului primar:

Funcția de realizare a educației de bază(prin includerea într-un sistem de educație organizata a copiilor cu vârstă mai mică)

Funcția de dezvoltare a personalității copilului(în funcție de nevoile și capacitățile fiecăruia). Se realizează prin promovarea învățământului de tip formativ și individualizarea educației.

Cele două funcții se susțin reciproc.

Procesul de învățământ reprezintă activitatea întenționată, conștientă și organizată de predare – invățare – evaluare, care se realizează într-un cadru educațional instituționalizat, cu anumite rezultate anticipate și rezolvate. Acesta are următoarele laturi: predarea, învățarea și evaluarea.

Predarea – reprezintă latura procesului educațional programată, intenționată și organizată de transmitere de către cadrul didactic a cunoștințelor, atât teoretice, cât și practice, care stau la baza învățării.

Învățarea – reprezintă latura procesului înstructiv – educativ de dobândirea și asimilare a cunoștințelor de către elev, pe baza predării, dar și a studiului individual.

Evaluarea – reprezintă o multitudine de operații de verificare, masurare, aperciere și control a cunoștințelor elevilor.

Pentru o educație eficientă este necesară o interacțiune dinamică între cele trei laturi. Fiecare latură se raportează la celelalte două.

Cadrul didactic este cel care selectează, în funcție de particularitățile clasei și de nivelul de vârstă al elevilor: obiectivele, conținuturile, metodele, procedeele și formele de organizare ale lecției, iar elevul recepționează, prelucrează și redă cunoștințele predate într-o manieră proprie, în funcție de capacitățile, aptitudinile, aspirațiile și interesele sale.

Evaluarea este prezentă pe întreg parcursul procesului instructiv – educativ prin: evaluarea inițială, sumativă, finală.

I.1. Specificul învățării la vârsta școlară mică

Copilul de vârstă școlară mică(6/7 ani – 10/11 ani)

Această perioadă se mai numește și „copilăria adultă” sau „maturitate infantilă”, deoarece miturile, basmele și poveștile cu Zâne și Feți Frumoși, inclusiv mitul lui Moș Crăciun încep să se destrame treptat.

încadrare generală

Conform unor importanți cunoscători ai copilului(Erikson, Piaget, Kohlberg), această etapă are următoarele caracteristici:

– la începutul etapei, copilul pornește de la experiențele concrete, iar pe parcurs ajunge să lucreze cu material abstract;

– regulile sunt respectate în primul rând din respect față de cei din jur: cadrul didactic, , familie etc. Acum se face tranziția de la constrângere la cooperare.

– copilului trebuie să i se ofere activități constructive, evitându-se astfel monotonia, plictiseala, lipsa motivației etc.

– trebuie să se elimine comparațiile între elevi, etichetarea(elevi buni la învățătură – elevi slabi la învățătură). Tocmai de aceea a apărut, pentru ciclul primar, sistemul de notare prin calificative(I, S, B, FB)

dezvoltarea fiziologică

– în această perioadă ritmul de creștere devine se mărește. Până la vârsta de 10/11 ani, copilul crește în înălțime cu aproximativ 20 cm și în greutate cu circa 10 kg.

– se dezvoltă sistemul muscular, extremitățile se alungesc, crește forța musculară, motricitatea.

– are loc o creștere a creierului(aproximativ 1200 g).

evoluția psihologică

– în această perioadă se dezvoltă spiritul de observație, care devine sistematic și analitic;

– în cadrul activităților de citire și scriere sunt solicitate toete senzațiile, percepțiile, reprezentările. Se dezvoltă simțul tactil, dar și cel auditiv și vizual.

– elevul reușește să urmărească cu mai mare ușurință la distanță, dar apreciază corect mărimea obiectelor.

– se dezvoltă într-o mare măsură și auzul fonematic.

– datorită activităților școlare elevul are o altă percepție asupra timpului și a spațiului

– se dezvoltă chinestezia mâinii prin scris, desenat, abilități practice.

Memoria

– predomină memoria de scurtă durată, involuntară și mecanică.

– copilul reține în special momentele care l-au afectat în mod direct sau cele care l-au impresionat în mod deosebit.

– copilul de vârstă școlară mică, în special cei de 6/7/8 ani uită frecvent(să-și organizeze gheozdanul, să-și pună penarul, să noteze tema pentru acasă, să efectueze tema pentru acasă, să ducă la îndeplinire sarcini care nu sunt în schema obișnuită de lucru etc.).

– în jurul vârstei de 9 ani aceștia încearcă, prin repetiții, să elimine uitarea și să-și dezvolte memoria.

– la această vârstă copilului îi plac foarte mult poveștile și basmele și le trăiește cu intensitate.

– se dezvoltă creativitatea, copilul are preocupări de ordin artistic(dans, pictură, literatură etc.).

Atenția

– la vârsta școlară mică, elevul prezintă o atenție fluctuantă, orice stimul extern, fie el cât de mic, poate să atragă atenția copilului.

– acesta prezintă o agitație motrică, uneori deranjantă față de cei din jur.

– activitățile educative trebuie să alterneze cu cele de joc, de antrenare, de captare a atenției.

Voința

– dacă până la intrarea copilului în școală, acesta era obișnuit să facă numai activitățile care îi plac, în momentul în care acesta ajunge la școală programul elevului se schimbă. Acum elevul trebuie să realizezze și sarcini care îl sustrag de la activitățile sale preferate.

– în această perioadă se pun bazele unor comportamente, deprinderi și priceperi automatizate, care vor deveni active numai prin voință.

– se perturbă foarte ușor, ceea ce demonstrează că, voința, la această vârstă este destul de fragilă.

Afectivitatea

– în această perioadă elevul, din dorința de a demonstra că a crescut și că nu mai este mic, nu mai este la „grădi”, realizează acte de curaj(atunci când îi este teamă, își înfruntă aceste temeri – „Vreau să dorm singur, nu-mi este frică! Sunt băiat/fetiță mare!, atunci când cade și se lovește își înghite lacrimile de durere și spune ca de fapt nu-l doare nimic etc.)

– copilul începe să devină mai responsabil și apare sentimentul datoriei.

– dacă la începutul perioadei, în jurul vârstei de 6/7 ani, nu putea, sau reproducea textual, pe măsura apropierii de vârsta de 9/10 ani, acesta începe să facă mici modificări în cadrul textului.

Limbajul

– deși elevul ajunge în clasa pregătitoare cu un vocabular destul de dezvoltat, trebuie să fie eliminate din limbajul său unele elemente de dialect, jargoane, pronunții deficitare etc. În acest moment elevul întâlnește limbajul cult.

– pe măsură ce se ajunge spre sfârșitul perioadei se dezvoltă vocabularul său activ. Modul și debitul de vorbit și scris se măresc considerabil.

– exprimarea elevului, atât oral cât și în scris devine mai rafinată.

– pe măsură ce se dezvoltă auzul fonematic și pronunția sunetelor se îmbunătățește;

– se folosesc în această perioadă multe exerciții pentru îmbunătățirea vocabularului: sinonime, antonime, omonime etc.

Gândirea

– în această perioadă se trece de la cunoașterea intuitivă la cea logică, concretă;

– gândirea devine operativă, copilul putând manipula fenomene și obiecte în plan mental păstrându-le permanența;

– la 7 ani gândirea este critică, la 8 independentă, iar la 9/10 flexibilă.

Imaginația

– copilul, la această vârstă, are o imaginație creativă debordantă;

– acesta poate să călătorească în timp pentru a reconstitui evenimente și fapte, însă aceste călătorii sunt adesea însoțite de fabulism, ceea ce demonstreazăfragilitatea experienței;

– în această perioadă elevul oscilează între modul reținut, meditativ și cel bine dispus și expresiv.

Personalitatea

– în această perioadă se pun bazele unor convingeri morale fundamentale;

– trăsăturile morale se dezvoltă cu ajutorul familiei și a școlii; De asemenea, la dezvoltarea caracterului copilului contribuie cărțile(prin eroii pozitivi), dar și prim mass-media;

– din cauza supraaglomerării copilului sau a incapacității sale de a duce la bun sfârșit sarcinile școlare, pot să apară aspecte negative de caracter(minciună, superficialitate, lene etc.);

– pe lângă aptitudinile generale(inteligență, spirit de observație) pe care le achizițioaneazăelevii din învățământul primar, se dezvoltă și aptitudinile speciale(muzică, literatură, desen etc.).

După cum observăm, Așadar, în primii ani din viața unui școlar, cele mai importante sunt simțurile, iar progresele obținute de aceștia se realizează atât pe plan psihic, cât și pe plan fizic și sunt constante.

Este perioada când gândirea devine operativă, după nenumărate repetiții. Devin active o serie de priceperi și deprinderi de a stabili tot felul de legături între cunoștințe, dar și modalități de a valorifica cunoștințele acumulate.

Perioada de vârstă mică este de la 6 la 10 ani și aparține învățământului primar. În această perioadă copilul înfruntă prima activitate de învățare și este supus unor eforturi intelectuale și fizice considerabile.

Copilul are deja formate, din grădiniță, câteva deprinderi necesare pentru colectivitate și necesare școlarizării. De asemenea, dispune și de un vocabular destul de dezvoltat. Tot în această perioadă copilul crește în înălțime și greutate și i se dezvoltă sistemul osos și muscular.

Jocul rămâne una dintre preocupările copilului, însă pe primul plan se află învățătura. Activitatea de învățare realizată cu sprijinul cadrului didactic sau prin studiul individual de către elev are scopul de a însuși activ cunoștințe, priceperi și deprinderi care duc la dezvoltarea personalității.

Caracteristicile elevilor diferă de la an la an, însă în principal de începutul ciclului(clasa pregătitoare, I și II) și finalul ciclului(III și IV). Dacă în clasa pregătitoare și clasele I și a II-a atenția este fluctuantă, memoria este în principal vizuală, activitatea principală este jocul, oboseala se instalează rapid, există un interes crescut pentru ceea ce se petrece în mediul înconjurător, în cea de-a doua etapă a ciclului primar(clasele a III-a și a IV-a), elevii încep să manifeste interes pentru acumularea de cunoștințe, se conturează mentalitatea realistă.