. Particularitatile Privind Lichidarea Societatilor Comerciale
CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE PRIVIND
CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA
SOCIETATILOR COMERCIALE
SECTIUNEA I
ASPECTE INTRODUCTIVE
1. REGLEMENTAREA JURIDICA A SOCIETATILOR COMERCIALE IN ROMANIA
Regimul juridic al societatilor comerciale a fost reglementat in Codul Comercial, Cartea I, in Titlul VIII (art. 77-269), intitulat Despre societati si despre asociatiuni comerciale. Prin acest act normativ se reglementau: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea anonima (pe actiuni) societatea in comandita pe actiuni si asociatia in participatie.
Intrucât reglementarea societăților comerciale cuprinsă in Codul comercial era, in mare măsură, depașită, ea a fost înlocuită cu o nouă reglementare, care face obiectul Legii numărul 31/1990 privind societățile comerciale.
Ca urmare a adoptării noii reglementări, dispozițiile Codului comercial privind societățile comerciale au fost abrogate, cu excepția
dispozițiilor privind asociația în participațiune și a celor referitoare la asociatia de asigurare mutuală.
Reglementarea cuprinsă în Legea numărul 31/1990 reprezintă, în prezent, reglementarea generală privind societățile comerciale.
2. DEFINITIA SOCIETATII COMERCIALE
Societatea comercială reprezintă o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înteleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, în scopul realizării și impărțirii beneficiilor rezultate(¹.
3. NATURA JURIDICA A SOCIETATII COMERCIALE
Referitor la natura juridică a societății comerciale, 7 in doctrină au fost exprimate mai multe concepții însă indiferent de concepția adoptată, toți autorii sunt de acord că la originea oricărei societăți se află consimțământul individual al asociatilor(².
Chiar dacă nu se reduce la a fi numai un contract, deoarece este o persoană juridică, societatea comercială are o origine contractuală, care își pune amprenta nu numai asupra constituirii, ci și asupra organizării și funcționării ei(³.
1) A se vedea Stanciu D. Cärpenaru, Drept comercial roman, Editura All,
Bucure 1998, pag.143
2) A se vedea Stanciu D. Carpenaru, op. cit., pag. 143-144
3) A se vedea Stanciu D. Cärpenaru, op. cit., pag. 144
4. FORMELE SOCIETATII COMERCIALE
Potrivit articolului 2 din Legea numărul 31/1990, societatea comercială îmbracă una dintre următoarele forme juridice: societatea în nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acțiuni societatea în comandită pe acțiuni societatea cu raspundere limitată.
a) Societatea în nume colectiv este acea societate ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu raspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociațiilor.
b) Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comandității, asociatii comanditari răspund numai până la concurența aportului lor.
c) Societatea pe acțiuni este societatea al cărui capital social este impărțit in actiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acționarii răspund numai in limita aportului lor.
d) Societatea în comandită pe acțiuni este societatea al cărui capital social este impărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitatä și solidară a asociaților comanditați, asociații comanditari răspund numai pâna la concurența aportului lor.
e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociații răspund numai în limita aportului lor.
Din dispozițiile legii rezultă că enumerarea formelor juridice ale societății comerciale are un caracter limitativ.
Persoanele care doresc să consitituie o societate comercială sunt libere să aleagă oricare formă de societate prevăzută de lege.
5. CLASIFICAREA SOCIETATILOR COMERCIALE(¹
a) Societăți de persoane și societăți de capitaluri
Societăți de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților (intuitu personae).
Fac parte din aceasta categorie societatea in nume colectiv si societatea in comandită simpla. Prototipul societății de persoane este socetatea în nume colectiv.
1) A se vedea Stanciu D. Carpenaru, op. cit., pag. 158-161
Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociații, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes ca1itățile personale ale asociaților.
Elementul esențial il reprezintă cota de capital investită de asociat (intuitu pecuniae). Intră în acestă categorie: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni Prototipul societăților de capitaluri este considerat societatea pe actiuni.
b) Societăți în care asociații au o răspundere nelimitată și societățile în care asociații au o răspundere limitată
În societatea în nume colectiv, asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății.
În societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată, asociații răspund până la concurența aportului lor.
În privința societății in comandită simplă sau pe acțiuni, răspunderea asociaților este diferită; asociații comanditați răspund nelimitat și solidar, iar asociații comanditari numai in limita aportului lor.
c) Societăți cu părți de interes și societăți pe acțiuni
Capitalul social se divide în părți de interes în cazul societăților în nume colectiv și societăților în comandită simplă (societăți de perosane) precum și în cazul societăților cu răspundere limitată. În cazul societăților cu răspundere limitată, legea desemnează aceste diviziuni prin denumirea de părți sociale.
Capitalul social este împărșit în acțiuni în cazul societăților pe acțiuni și societății în comandită pe acțiuni (societăți de capitaluri).
d) Societăți care emit titluri de valoare și societăți care nu pot emite asemenea titluri.
În prima categorie intră societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.
În cea de-a doua categorie sunt cuprinse societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată.
Titlurile de valoare emise poartă denumirea de acțiuni.
SECȚIUNEA A II- A
CONSTITUIREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
1. PRECIZĂRI PREALABILE
Așa cum am arătat, societatea comercială este, în esență, un contract, și totodată, o persoanä juridică.
La baza constituirii oricărei societăți comerciale se află voința asociaților, manifestată în condițiile legii. Asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, să desfășoare o activitate comercială și să împartă beneficiile. Deci fundamentul societăților comerciale il reprezintă actul constitutiv sau, în anumite cazuri, actele constitutive.
Societatea comerciă dobândește personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalități cerute de lege. Aceste formalități se întemeiază pe actul constitutiv sau după caz pe actele constitutive.
2. ACTELE CONSTITUTIVE ALE SOCIETĂȚII COMERCIALE
Voința asociatilor privind constituirea unor societți comerciale trebuie să se materializeze în condițiile legii.
Potrivit articolului 5 din Legea numărul 31/1990, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acțiuni în comandită pe acțiuni sau cu raspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut.
În cazul societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată, legea permite ca cele două acte – contractul de societate și statutul – sa se încheie sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește numai statutul.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
Din cele arătate rezultă că, în concepția Legii numărul 31/1990, denumirea de act constitutiv are un caracter generic; el desemnează atât contractul de societate și/sau statutul societății cât și înscrisul unic.
A. CONTRACTUL DE SOCIETATE
Contractul de societate, pentru a fi încheiat valabil, trebuie să îndeplinească anumite condiții(¹.
În primul rând, contractul de societate, trebuie să aibă elementele care îl particularizează față de celelalte contracte (aporturile asociaților affectio societatis și impărțirea beneficiilor).
În al doilea rând, contractul de societate, ca orice contract trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale pentru validitatea unei convenții (art.948 Cod civil).
Condițiile de fond pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele: consimțământul valabil al părților care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat și o cauză licită. La aceste condiții de fond, se adaugă și condiția formei autentice a contractului de societate, formă impusă de Legea numărul 31/1990.
1) A se vedea Stanciu D. Càrpenaru, op. cit., pag. 163
B. STATUTUL SOCIETĂȚII
Din dispozițiile legale rezultă că, pentru constituirea societății pe acțiuni în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată, asociații au posibilitatea să aleagă între a încheia două acte constitutive distincte -ontractul de societate și statut – și încheierea unui singur înscris, care să le cuprindă pe amândouă(¹.
Statutul societății este conceput ca un act constitutiv dezvoltător al contractului de societate, menit să-i întregească. cuprinsul acestuia(².
Necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv, este impusă de specificul societății pe acțiuni în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată.
Datorită comp1exității acestor societăți este necesar ca, plecând de la clauzele contractului de societate, statutul să reglementeze ceea ce le este propriu, în special aspecte legate de organizarea și funcționarea societății.
Din dispoziții legale rezultă că statutul societății este un act juridic de natură contractuală. Ca și contractul de societate, statutul societății reprezintă o înțelegere a asociaților. Obiectul statutului îl constituie stabilirea regulilor de organizare, conducere și funcționare a societății.
1) În formă inițială a Legii nr. 31/1990 a fost consacrată existența a două acte constitutive distincte. În aceste condiții, s-a decis că între cele două acte constitutive,contractul de societate este principalul act constitutiv.
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 173
Întrucât statutul societății este o convenție inseamnă că pentru validitatea sa, trebuie să fie îndeplinite condițiile cerute de articolul 948 Cod civil (consimțământ, capacitate, obiect, cauză).
Potrivit legii, statutul societății trebuie să se încheie, ca contractul de societate în formă autentică.
3. ÎNTOCMIREA ACTELOR CONSTITUTIVE
Prin întocmirea actelor constitutive se înțelege redactarea și autentificarea înscrisurilor actelor respective.
Întrucât încheierea contractului de societate și a statutului reclamă cunoștinte juridice, trebuie să se apeleze la un specialist pentru redactarea înscrisurilor actelor de constituire a societății.
Înscrisurile actelor constitutive sunt prezentate notarului public, pentru autentificare, de către persoana desemnată în calitate de administrator al societății ori de către un asociat anume împuternicit.
În vederea autentificării înscrisurilor, legea impune prezența tuturor asociațiilor, personal sau prin mandatar cu procură specială în formă autentică.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive, în virtutea principiilor generale, viitoarea societate comercială dobândește anticipat o capacitate de folosință restrânsă.
4. INMATRICULAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
Potrivit articolului 35 din Legea numărul 31/1990, competența privind înmatricularea societăților comerciale apar oficiului registrului comerțului în a cărui rază teritorială își va avea seât contractul de societate și/sau statutul societății cât și înscrisul unic.
A. CONTRACTUL DE SOCIETATE
Contractul de societate, pentru a fi încheiat valabil, trebuie să îndeplinească anumite condiții(¹.
În primul rând, contractul de societate, trebuie să aibă elementele care îl particularizează față de celelalte contracte (aporturile asociaților affectio societatis și impărțirea beneficiilor).
În al doilea rând, contractul de societate, ca orice contract trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale pentru validitatea unei convenții (art.948 Cod civil).
Condițiile de fond pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele: consimțământul valabil al părților care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat și o cauză licită. La aceste condiții de fond, se adaugă și condiția formei autentice a contractului de societate, formă impusă de Legea numărul 31/1990.
1) A se vedea Stanciu D. Càrpenaru, op. cit., pag. 163
B. STATUTUL SOCIETĂȚII
Din dispozițiile legale rezultă că, pentru constituirea societății pe acțiuni în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată, asociații au posibilitatea să aleagă între a încheia două acte constitutive distincte -ontractul de societate și statut – și încheierea unui singur înscris, care să le cuprindă pe amândouă(¹.
Statutul societății este conceput ca un act constitutiv dezvoltător al contractului de societate, menit să-i întregească. cuprinsul acestuia(².
Necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv, este impusă de specificul societății pe acțiuni în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată.
Datorită comp1exității acestor societăți este necesar ca, plecând de la clauzele contractului de societate, statutul să reglementeze ceea ce le este propriu, în special aspecte legate de organizarea și funcționarea societății.
Din dispoziții legale rezultă că statutul societății este un act juridic de natură contractuală. Ca și contractul de societate, statutul societății reprezintă o înțelegere a asociaților. Obiectul statutului îl constituie stabilirea regulilor de organizare, conducere și funcționare a societății.
1) În formă inițială a Legii nr. 31/1990 a fost consacrată existența a două acte constitutive distincte. În aceste condiții, s-a decis că între cele două acte constitutive,contractul de societate este principalul act constitutiv.
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 173
Întrucât statutul societății este o convenție inseamnă că pentru validitatea sa, trebuie să fie îndeplinite condițiile cerute de articolul 948 Cod civil (consimțământ, capacitate, obiect, cauză).
Potrivit legii, statutul societății trebuie să se încheie, ca contractul de societate în formă autentică.
3. ÎNTOCMIREA ACTELOR CONSTITUTIVE
Prin întocmirea actelor constitutive se înțelege redactarea și autentificarea înscrisurilor actelor respective.
Întrucât încheierea contractului de societate și a statutului reclamă cunoștinte juridice, trebuie să se apeleze la un specialist pentru redactarea înscrisurilor actelor de constituire a societății.
Înscrisurile actelor constitutive sunt prezentate notarului public, pentru autentificare, de către persoana desemnată în calitate de administrator al societății ori de către un asociat anume împuternicit.
În vederea autentificării înscrisurilor, legea impune prezența tuturor asociațiilor, personal sau prin mandatar cu procură specială în formă autentică.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive, în virtutea principiilor generale, viitoarea societate comercială dobândește anticipat o capacitate de folosință restrânsă.
4. INMATRICULAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
Potrivit articolului 35 din Legea numărul 31/1990, competența privind înmatricularea societăților comerciale apar oficiului registrului comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul societatea.
Înmatricularea societății în registrul comerțului se face în temeiul cererii de înmatriculare.
În anumite cazuri prevăzute de lege, pentru constituirea societății comerciale sunt necesare unele avize sau acte de autorizare din partea autorităților publice competente.
Controlul legalității actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului se exercită de către justiție prin judecătorul delegat la oficiul registrului comerțului.
În cazul în care cerințele legale privind constituirea societății sunt îndeplinite, judecătorul delegat va da o încheiere, prin care se va autoriza constituirea societății și va dispune înmatricularea ei în registrul comerțului.
Potrivit legii, odată cu efectuarea înmatriculării, încheierea judecătorului delegat se comunică, din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare, pe cheltuiala părților.
SECȚIUNEA A III – A
FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
1. PRECIZĂRI PREALABILE
Regulile care guvernează funcționarea societăților comerciale sunt prevăzute în Titlul III al Legii numărul 31/1990. Acest titlu cuprinde atât dispoziții comune cât și dispoziții specifice funcționării fiecărei forme juridice de societate comercială.
Dispozițiile comune ale funcționării societăților comerciale privesc următoarele aspecte: regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate; drepturile asociațșilor la dividende și organele societății.
2. REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR ADUSE CA APORT ÎN SOCIETATEA COMERCIALĂ
Sub aspect juridic, prin aport se înțelege obligața pe care și-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială. În limita aportului asociatul devine debitor al societății, cu toate consecințele care decurg din această calitate.
Sub aspect etimologic, noțiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat.
Deși sensul juridic este sensul propriu al noțiunii de aport, totuși noțiunea este folosită și în sensul ei etimologic.
Aportul poate avea ca obiect orice bun cu valoare economică al asociatului, care prezintă interes pentru activitatea societății. Potrivit legii aportul poate fi în numerar, În natură sau în industrie.
Aporturile asociaților reunite formează capitalul social al societății și totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societății.
3. DREPTUL ASOCIATILOR LA DIVIDENDE
Scopul societății comerciale este acela de a realiza beneficii din activitatea comericială desfășurată și de a le împărții între asociați.
Cota – parte din beneficii ce se platește fiecăruia dintre asociați poartă denumirea de dividend.
Întrucât activitatea comercială ar putea sa înregistreze pierderi în loc de beneficii, datorită legăturii sociale care îi unește, asociații trebuije săa participe ș la pierderi.
Deci, desfășurând activitatea comercială în comun, asociații participă împreunî, atât la beneficii, cât și la pierderile societății.
În general, prin beneficii se înțelege un câștig evaluabil în bani. S-a considerat că reprezintă beneficiu și serviciile sau bunurile procurate de o societate, în condiții mai avantajoase decât acelea care s-ar obține individual(¹.
1) A se vedea Stanciu D. Cärpenaru, op. cit., pag. 154
Realizarea sau nerealizarea de beneficii poate fi stabilită numai la sfârșitul exercițiului financiar, prin întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi.
În privința împărțirii beneficiilor între asociați, legea consacră libertatea asociaților de a decide. Legea interzice însa așa-numitele clauze leonine, adică acele înțelegeri care favorizează unii asociați în detrimentul celorlalți.
În cazul în care în actul constitutiv, asociații nu au stabilit modul de împărțire al beneficiilor și de suportare al pierderilor, își găsesc aplicarea dispozițiile legale adică, participarea la beneficii și la pierderi este proporțională cu partea fiecărui asociat din capitalul social vărsat.
4. ORGANELE SOCIETĂȚII COMERCIALE
a) Adunarea generală
Ca once persoană juridică, societatea comercială nu are o existență organicã și, deci, nici o voință naturală. Ca atare, voința societății se manifestă prin organele sale.
Voința socială se formează în organul de deliberare, care este adunarea generală a asociaților respectiv a acționarilor. Adunarea generală este un organ colectiv format din totalitatea asociaților.
Potrivit legii, adunarea generală exprimă voința socială, care decide în toate problemele esențiale ale activității societății.
Adunarea generală este de mai multe feluri: adunarea ordinară, adunarea extraordinară și adunarea specială.
Adunarea ordinară se întrunește cel puțin odată pe an, putând să discute și să decidă asupra oricărei probleme înscrise în ordinea de zi.
Adunarea extraordinară se întruneste ori de câte ori este nevoie a se lua o hotärâre in probleme care reclamă modificarea actelor constitutive ale societății.
Adunarea specială privește societatea pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni și cuprinde anumite categorii de acționari.
Hotărâârile luate de adunarea generală cu respectarea legii și a actului constitutiv sunt obligatorii pentru toți asociații. (art. 131. din Legea nr.31/1990).
b) Administratorii societății
Voința socială a oricărei societăți comerciale exprimată de adunarea generală este adusă la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizează administrarea societății.
Din dispozițiile legii rezultă ca o societate comercială, indiferent de forma ei juridică, este administrată de un administrator ori de mai mulți administratori.
În cazul unei pluralități de administratori, legea face o distincție în cazul societății în nume colectiv, societății in comandităä simplă și societății cu raspudere limitată, pluralitatea de administratori nu este organizată; în cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni pluralitatea administratorilor este organizată sub forma unor organe colegiale de administrare (consiliul de administrare și comitetul de direcție).
În calitate de administrator este numită, în mod obișnuit o persoană fizică. De multă vreme s-a admis, insă, posibilitatea ca funcția de adminstrator să fie îndeplinită și de o persoană juridică.
In cazul în care o persoană juridică a dobândit calitatea de administrator al societății ea trebuie sa-și desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, prin care să-și îndeplinească funcția.
Potrivit Legii numărul 31/1990, administratorii sunt desemnați la constituirea societății sau, ulterior, de către adunarea generală.
c) Cenzorii societății
Buna funcționare a unei societăți comerciale implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor și opera administratorilor. Un atare control se exercită în mod diferit.
În societățile de persoane, care, în general, au un număr mic de asociați și se bazează pe încredere între asociații, controlul se exercită de toți asociații cu excepția celor care au calitatea de administrator.
În societățile de capitaluri și societatea cu răspundere limitată, datorită comp1exitații lor, controlul privind gestiunea societății este încredințată unor persoane anume investite, denumite cenzori ai societății.
Societatea pe acțiuni sau în comandită pe acțiunio va avea trei cenzori și tot atâția supleanți dacă în actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile însă, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 154 alin.1. din Legea nr.31/1990).
În privința societății cu răspundere limitată, legea prevede că, în actul constitutiv se poate stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori. Dacă numărul asociaților trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este obligatorie.
Alegerea cenzorilor este de competența adunării generale, durata mandatului fiind de trei ani, putând fi realeși.
Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice; ei pot fi asociați sau neasociati.
Legea cere ca unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil.
CAPITOLUL II
REGULI GENERALE DE LICHIDARE A
SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
SECȚIUNEA I
ASPECTE INTRODUCTIVE
1. PRECIZĂRI PREALABILE
Societatea comercială se constituie pentru a desfășura o activitate comercială pe durata de timp stabilită în actul constitutiv. Uneori durata societăți se pre1ungește chiar și după decesul asociaților care au constituit societatea. Dar orice societate comercială va sfârși prin a-și înceta existența deoarece ea urmează același destin implacabil, ca și o persoană fizicä: se naște, trăiește și moare.
Așa cum am arătat, societatea comercială se constituie pe baza actului constitutiv și prin îndeplinirea formalitații de lege. Ca persoană juridică, societatea comercială se aflä în raporturi juridice cu asociații și stabi1ește asemenea raporturi cu terții.
Având în vedere acestă realitate, încetarea existenței societății comerciale reclamă realizarea unor operații care să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalității juridice, ci și lichidarea patrimoniului societății, prin exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor sociale.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 243
În consecință potrivit legii, încetarea existenței societății comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății ți lichidarea societății.
Faza dizolvării societății cuprinde anumite operații care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății.
În acestä fază, personalitatea juridicä nu este afectată, însã dizolvarea pune capăt activității normale a societății.
Faza lichidării societății cuprinde acele operații de lichidare a patrimoniului societății plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați.
În acestă fază societatea continuă sa-și păstreze personalitatea juridică, dar ea este subordonată cerințelor lichidării.
Cele două faze ale încetării existenței unei societăți comerciale sunt distincte și în consecință, ele trebuie parcurse în mod succesiv, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru fiecare.
S-a pus problema dacä nu s-ar putea realiza încetarea existenței societății comerciale printr-o procedură simplificată, în sensul contopirii celor două faze. O atare cerință s-ar impune în acele cazuri când societatea nu a avut activitate ori acesta a fost redusă, iar asociații ar cădea de acord cu privire la lichidarea activului și pasivului societății(¹.
Soluția a fost consacrată în actuala formă a Legii numărul 31/1990. Articolul 230 din lege prevede că, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răaspundere limitată, asociații pot hotărî, odată cu
1) A se vedea Stanciu D. Carpenaru, op. cit., pag. 244
cu dizolvarea, și modul de lichidare al societății.
O atare hotărâre poate fi luată numai dacă asociații sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Hotărârea privind dizolvarea și lichidarea societăților trebuie luată în condițiile de cvorum și de majoritate prevăzute de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Ca o excepție de la distictivitatea celor două faze ale încetării existenței unei societăți comerciale se prezintă societatea unipersonală cu răspundere limitată, dizolvarea având drept consecințe transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare la datele și în condițiile prevăzute de articolul 231 din Legea numărul 31/1990(¹.
2. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A LICHIDĂRII SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
Lichidarea societăților comerciale este reglementată prin dispozițiile Legii numărul 31/1990, dispoziții cuprinse în Titlul VII, cuprinzănd trei capitole (art .246-264).
Legea permite însă asociaților ca în actul constitutiv să prevadă modul de dizolvare și lichidare a societății (art. 7 lit. i și art. 8 lit. p din Legea nr.31/1990).
1) A se vedea Ion Turcu, Teoria și practica dreptului Comercial român, Vol.I, Editura Lumina Lex, București 1998, pag.404
Regulile stabilite prin actul constitutiv se vor aplica în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea.
3. NOȚIUNEA DE LICHIDARE A SOCIETĂȚII COMERCIALE
Încetarea existenței societății comerciale reclamă îndeplinirea unor operațiuni care să pună capăt activității societății și, totodată, să ducă în final la încetarea statutului de persoană juridică a societății.
Operațiunile care fac obiectul fazei lichidării societății comerciale sunt realizate de persoane anume investite – lichidatorii.
Trebuie observat că în faza lichidării societății instanța judecătorească are un rol redus, intervenția sa are un caracter excepțional și se produce în cazurile și condișiile prevăzute de lege(¹.
Ca urmare a dizolvării, societatea nu mai poate angaja noi operațiuni. comerciale(². Dar operațiunile aflate în curs la data dizolvării trebuie finalizate. Acesta înseamnă că societatea trebuie să-și execute obligațiile și sa-și valorifice drepturile care au ca izvor raporturile juridice încheiate anterior dizolvării.
Pentru a dispune de mijloacele de plată necesare satisfacerii creanțelor creditorilor, bunurile societății sunt prefăcute în bani, pe calea licitației publice.
În sfârșit eventualul activ net, va fi împărțit între asociați potrivit drepturilor lor.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 250
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 250
Din cele arătate rezultă că lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop terminarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societățiiși împărțirea activului net între asociați(¹.
4. PRINCIPIILE GENERALE ALE LICHIDARII SOCIETATILOR COMERCIALE
Lichidarea societății, ca o fază subsecventă a dizolvării societății comerciale, este guvernată de anumite principii. Aceste principii definesc statutul juridic al societății aflate în lichidare și sunt aplicabile atât dizolvării amiabile cât și celei judiciare.
Principiile generale ale lichidării societății comerciale sunt urmãtoarele:
– lichidarea nu se produce concomitent cu dizolvarea societății comerciale;
– personalitatea juridică a societății subzista pentru nevoile lichidării până la terminarea acestei operațiuni;
– instanța în procedura lichidării nu se poate subroga în atribuțiile lichidatorilor;
– lichidatorii au statut stabilit prin lege, sever reglementat;
– drepturile creditorilor nu sunt modificate în principiu în cursul lichidării;
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 251
– lichidarea se face în principiu în interesul asociaților;
– lichidarea societăților este obligatorie, iar nu facultativä(¹.
a) Lichidarea nu se produce concomitent cu dizolvarea societății comerciale
După cum am mai amintit, potrivit legii, încetarea existenței societății comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății(².
Aceste două faze sunt distincte astfel încât după parcurgerea primei etape, și anume aceea a dizolvării societății se trece la lichidarea societății.
Faza dizolvării societății cuprinde anumite operații care declanșeaza și pregătesc încetarea existenței societății. Potrivit articolului 228 din Legea numărul 31/1990, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Ca o consecință a distinctivității celor două faze ale încetării existenței unei societăți comerciale este parcurgerea lor în mod succesiv, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru fiecare.
Prin excepție în cazul societății unipersonale cu răspundere limitată, dizolvarea are drepț consecință transmiterea unviersală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare.
1) A se vedea Revista de drept comercial Nr. 1/1996, Editura Lumina Lex, București 1996, pag. 67-68
2) A se vedea Ion Turcu, op. cit, pag. 403
Trebuie arătat că, în anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare. Articolul 28 din Legea numărul 31/1990 menționează că dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege. Deci, în aceste cazuri, dizolvarea societății comerciale nu are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
b) Personalitatea juridică a societății comerciale subzistă pentru nevoile lichidării până la terminarea acestei operațiuni.
In pură logică juridică, din moment ce societatea comercială a fost dizolvată, indiferent de cauză, ea încetează să mai existe ca persoană juridică. Cu toate acestea, nevoile lichidării patrimoniului societății ale ocrotirii drepturilor asociaților și creditorilor sociali impun necesitatea menținerii personalității juridice. Deci, în faza lichidării, societatea comercială continuă să beneficieze de personalitate juridică, dar numai pentru nevoile lichidării(¹.
În actuala sa formă, Legea numărul 31/1990 consacră expres acest principiu în următorii termeni: societatea își păstrează personalitatea juridică pentru opera lichidării, până la terminarea acesteia (art. 228 alin. 4 din lege).
Menținerea personalității juridice a societății are anumite consecințe.
Astfel, societatea comercială își conservă atributele de identificare; ea își păstrează firma, sediul social și naționalitatea.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru. Op. cit., pag.251
Legea cere însă ca toate actele care emană de la societate să arate că societatea este în lichidare (art. 246 alin. 5 din Legea nr.31/1990).
Apoi, patrimoniul societății continuă să aparțina societății ca subiect de drept distinct.
În sfârșit în faza lichidării, organele societății nu își încetează activitatea.
Adunarea asociaților numește lichidatorii și stabilește puterile acestora pentru realizarea operațiunilor de lichidare (art.256 și 258 din Legea nr.31/1990).
Administratorii societății comerciale continuă mandatul lor până la intrarea în funcție a lichidatorilor (art 246 lit a din Legea nr.31/1990). Sunt interzise însă, din momentul dizolvării societății operațiunile comerciale noi.
Cenzorii societății își continuă activitatea lor de control aspura gestiunii societății. Potrivit legii, cenzorii exercită controlul asupra activității lichidatorilor, care organizează și conduc opera de lichidare a societății (art. 247 alin 5 din Legea nr.31/1990).
c) Instanță, în procedura lichidării, nu se poate subroga
în atribuțiile lichidatorilor.
După cum rezultă din reglementarea Legii numărul 31/1990 activitatea de lichidare și repartizare a patrimoniului social este de competența lichidatorilor și nu a instanței judecătorești. Instanța nu are astfel competența de a se subroga în atribuțiile lichidatoribor, ea fiind competentă să statornicească numai asupra dizolvării in condițiile înscrise în lege.
În Titlul VII din Legea numărul 31/1990 privitor la lichidarea societății comerciale nu există o normă care să permită judecătorului să dispună lichidarea unei societăți.
Competența tribunalului în acestă fază a încetării existenței unei societăți comerciale se limitează la: numirea lichidatoribor (dacă nu se poate realiza o hotărâre a adunării generale în unanimitate sau cu majoritate legală) și la soluționarea opozițiilor creditorilor sau asociaților, în cazurile prevăzute de lege(¹.
d) Lichidatorii au statut stabilit prin lege, sever reglementat.
Ca efect al dizolvării societății comerciale, administratorii trebuie să fie înlocuiți cu lichidatorii.
Lichidatorii sunt persoane însărcinate să organizeze și să conducă opera de lichidare a societății comerciale.
Având în vedere rolul pe care il au în administrarea societății lichidatorii au statut stabilit prin lege, sever reglementat, statut care va fi prezentat într-un capitol viitor.
1) A se vedea Ion Turcu, op. cit, pag. 404
e) Drepturile creditorilor nu sunt modificate, în principiu, în cursul lichidării.
După cum am mai spus, în faza lichidării, patrimoniul societății continuă să aparțina societății ca subiect de drept distinct. Patrimoniul social constituie, și după dizolvarea societății, gajul general al creditorilor sociali(¹.
Într-adevăr, lichidarea societății nu aduce modificări raporturilor juridice dintre societate și creditorii săi. Aceștia iși pot valorifica drepturile lor împotriva societății care va răspunde cu patrimoniul său.
Plata datoriilor față de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societatii.
Pentru a proteja interesele creditorilor societății legea consacră anumite acțiuni prin care aceștia își pot valorifica drepturile lor. În acest sens, conform articolului 253 din Legea numărul 31/1990, creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțeele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății, și numai după aceea de a se îndrepta împotriva asociaților pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 252
f) Lichidarea se face, în principiu, în interesul asociaților
Lichidarea unei societăți comerciale, constituie o procedură care poate fi pusă în mișcare numai la cererea asociaților excluzându-se drepturile creditoribor sociali de a promova o asemenea măsură(¹.
Lichidarea societăți ca urmare a dizolvării ei, se face, în principal, în interesul asociaților.
Desigur, prin reglementarea lichidării sunt avute în vedere și interesele creditorilor societății dar numai în mod secundar. Asociații sunt îndreptățiți să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societății sau cu ocazia majorării capitalului social, precum și să primească partea ce îi cuvine din eventualele beneficii rămase nedistribuite. Dar, conform articolului 250 din Legea numărul 31/1990, asociații nu pot primi nici o sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creanțelor creditorilor societății.
Interesul asociaților imprimă specificacitatea acestei lichidări și o deosebește de procedura falimentului, care este menită să ocrotească, în mod exclusiv, interesele creditorilor.
Finalitatea lichidării de care ne ocupăm rezultă din anumite dispoziții ale legii. În primul rând, lichidarea societății comerciale poate fi cerută numai de către asociații cu excluderea creditorilor societății.
1) A se vedea Octavian Căpățînă, Societățle comerciale, Editura Lumina Lex, București 1996. pag. 380
In al doilea rând, asociații constituiți în adunarea asociaților sunt în drept să numească pe lichidatori și să stabilească puterile acestora (art. 249 din Legea nr.31/1990).
În al treilea rând, legea permite asociaților să stabilească prin actul constitutiv condițiile lichidării societății. Regulile stabilite prin actul constitutiv se aplică în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea (art. 246 alin.4 din Legea nr.31/1990).
g) Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă
În doctrina dreptului comercial s-a discutat dacă lichidarea societății are un caracter obligatoriu ori facultativ(¹.
Intr-o opinie s-a susținut căã, întrucât dizolvarea societății nu este un scop în sine, ea trebuie să fie urmată, în mod obligatoriu, de lichidarea societății. Deci, lichidarea societății ar fi o consecință firească și necesară a dizolvării.
În altă opinie, lichidarea societății este considerată facultativă, iar nu obligatorie.
Această opinie se bazează pe faptul că, potrivit legii, fiecare asociat are dreptul să ceară lichidarea societății, dacă aceasta s-a dizolvat datorită cauzelor stabilite de lege, în plus, lichidarea ar putea fi înlăturată, dacă asociații hotărăsc fuziunea societății cu o altă societate sau divizarea societății.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 252-253
Această opinie se bazează pe faptul că, potrivit legii, fiecare asociat are dreptul să ceară lichidarea societății, dacă aceasta s-a dizolvat datorită cauzelor stabilite de lege. În plus, lichidarea ar putea fi înlăturată, dacă asociații hotărăsc fuziunea societă cu o altă societate sau divizarea societății.
Așa cum am arătat, potrivit articolului 228 din Legea numărul 31/1990, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Întrucât dizolvarea are ca efect deschiderea lichidării, înseamnă că lichidarea este obligatorie. Dar, același articol 228 din lege admite că în cazurile fuziunii și divizăãrii societății dizolvarea are loc fără lichidare.
Tebuie făcută o distincție între dizolvarea unei societăți ce are ca obiect încetarea activității acesteia și dizolvarea unei societăți care își continuă existența și activitatea comercială într-o altă formă.
În lumina acestor dispoziții legale, lichidarea este obligatorie, deoarece societatea nu poate rămâne în faza de dizolvare; după dizolvare urmează, de regulă, lichidarea, iar excepțional transmiterea universală a patrimoniului, prin fuziune sau divizare.
5. MODIFICĂRILE PRODUSE DE TRECEREA LA FAZA DE LICHIDARE A SOCIETĂȚII COMERCIALE
Trecerea societății comerciale în faza lichidării produce anumite consecințe asupra societății(¹.
1) A se vedea Stanciu D. Cärpenaru, op. cit., pag. 253-254
Astfel, obiectul și scopul societății se modifică în concordanță cu finalitatea lichidării.
Apoi, administratorii sunt înlocuiții cu lichidatorii, care devine organul de administrare al societății.
In sfârșit gestiunea societății este predată lichidatorilor, care vor administra societatea aflată în lichidare.
a) Modificarea obiectului și scopului societății comerciale
Din momentul în care societatea dizolvată a intrat în lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfășura în condițiile inițiale stabilite prin actul coristitutiv. Activitatea pe care o va desfășura societatea în continuare va fi subordonată exigențelor lichidării(¹.
Potrivit articolului 228 alineat 2 din Legea numărul 31/1990, din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot intrprinde noi operațiuni.
Acestă interdicție impusă administratorilor, de a angaja operațiuni comerciale noi, se explică prin starea în care se află societatea. Prin dizolvare, s-a consumat prima fază a procedurii care are drept rezultat final încetarea existenței societății comerciale. Din moment ce a fost dizolvată, societatea nu poate decât să continue realizarea operațiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operațiuni noi. Activitatea societății nu mai este normală, care să urmărească realizarea de beneficii, ci o activitate orientată spre lichidare. Această fază a lichidării constituie un ansamblu de operațiuni având ca scop încheierea afacerilor aflate în curs de
1) A se vedea Stanciu D. Cárpenaru, op. cit., pag. 253
desfășurare la data dizolvării societății, transformarea activului în numerar și împărțirea între asociați a sumelor de bani rămase după efectuarea plăților.
Incălcarea interdicției legale de a întreprinde operațiuni noi are drept consecintă raspunderea pesonală și solidară a administratorilor pentru operațiunile întreprinse(¹.
Pentru a preveni pe terți asupra situației în care se află societatea, legea prevede ca toate actele care emană de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.
În concluzie, odată cu trecerea la faza de lichidare a societății comerciale, obiectul activității societatii se restrânge; activitatea societății se limitează la realizarea operațiunilor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății.
De vreme ce obiectul societății se restrânge, înseamnă că și scopul societății suferă anumite modificări; prin desfășurarea activității societății nu se mai urmărește realizarea de beneficii și împărțirea lor între asociați, ci realizarea finalității lichidãrii societății.
b) Inlocuirea administratorilor cu lichidatorii societätii comerciale
Odată dizolvată, societatea intră în lichidare.
Potrivit legii, operațiunile de lichidare a societății, în general, administrarea societății în lichidare, nu se realizează de administratori, ci de lichidatori.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 250
Administratorii vor fi în1ocuiți cu lichidatorii, operațiune care poate fi voluntară sau judiciară.
În societățile cu nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată numirea lichidatorilor va fi făcută de toți asociați iar în societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni numirea se va face de către adunarea generală.
Numirea lichidatorilor se va face conform regulilor arătate mai sus numai dacă, prin actul constitutiv al fiecărei societăți comerciale, nu se prevede altfel.
În cazul în care nu se va putea întruni majoritatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi fäcută de către instanță.
După numirea lor, în condițiile legii, lichidatorii îi înlocuiesc pe administratori. Deci, lichidatorii vor organiza și conduce operațiunile de lichidare și repartizare a patrimoniului social între asociați.
Lichidatorii intră în funcție numai după îndeplinirea formalității de publicitate prevăzute de lege și au aceeași răspundere ca și administratorii.
Până la intrarea în funcție a lichidatorilor, administratorii îsi vor continua mandatul lor, cu excepția celor prevăzute de articolul 228 din Legea numărul 31/1990.
c) Predarea gestiunii societății comerciale
Înlocuirea administratoribor de către lichidatori reclamă predarea gestiunii societății către lichidatori. În acest scop, administratorii și lichidatorii trebuie să întocmească anumite documente de predare – primire.
Potrivit articolului 247 alineatul 3 din Legea numărul 31/1990, îndată dupä intrarea lor în funcție lichidatorii sunt obligați ca împreună cu administratorii să facă un inventar și să încheie un bilanț.
Prin efectuarea inventarului și încheierea bilanțului se constată starea patrimoniului societății adică activul și pasivul societății. Pe această bază se pot realiza operațiuni de lichidare a patrimoniului societății.
Lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății registrele ce li s-au încredințat de administratori și actele societății De asemenea ei vor ține un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.
Întrucât predarea gestiunii societății constituie o etapă a lichidării societății comerciale, o analiză mai detaliată a acesteia se va face în capitolul următor.
SECȚIUNEA A II- A
ETAPELE LICHIDĂRII SOCIETĂȚILOR
COMERCIALE
1. MOMENTUL ÎNCEPERII OPERAȚIUNILOR DE LICHIDARE A SOCIETĂȚII COMERCIALE
Procesul de încetare a existenței societății comerciale cuprinde mai multe operatiuni care trebuie îndeplinite în condițiile legii.
Dizolvarea societății privește acele operațiuni care declanșeaza acest proces și asigură premisele lichidării patrimoniului social. Aceste operațiuni se referă la hotărârea de dizolvare a societății și aducerea ei la cunoștința celor interesați.
Potrivit legii, hotărârea privind dizolvarea societății este luată, după caz, de adunarea asociaților ori de instanță de judecată. Excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii.
Cum se poate observa, dizolvarea privește însă societatea comercială ca entitate juridică, iar nu încetarea actului constitutiv al societății.
Întrucât operațiunie menționate au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței societății comerciale, înseamnă că dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății. Calitatea de persoană juridică este indispensabilă societății pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni ce privesc lichidarea patrimoniului social.
Stabilirea momentului în care societatea este dizolvată și încep operațiunille de lichidare constituie o problemă importantă, date fiind consecințele pe care le produce, respectiv: interdicția întrprinderii unor operațiuni comerciale noi de către administratori (implicit de către societate); agravarea răspunderii administratorilor pentru operațiunile întreprinse; obligația pentru societate de a emite actele cu mențiunea că ea este în lichidare, etc(¹.
Din dispozițiile legii rezultă că operațiunile de lichidare încep după ce societatea a fost dizolvată, dizolvarea societății având ca efect deschiderea procedurii lichidării (art.228 alin.1 din Legea nr.31/1990).
1) A se vedea Revista de drept comercial Nr.1/1996, Editura Lumina Lex, București 1996,
pag. 68 – 69
Dizolvarea societății comerciale se realizează pe trei căi: de drept, prin vointa asocia și pe cale judecătorească.
Fiecare din aceste căi de dizolvare impune respectarea unor condiții prevăzute de lege.
În cazul dizolvării de drept a societății dizolvarea se produce de pun drept (ope legis), dacă ipoteza legii este satisfăcută. În consecință pentru dizolvarea societății nu este necesară îndeplinirea nici unei formalități.
Legea consacră un singur caz de dizolvare de drept a societății expirarea termenului stabilit pentru durata societății (art.222 lit a din Legea nr.31/1990).
Din moment ce asociații au stabilit, prin actul constitutiv, durata societății iar termenul fixat a expirat, societatea se dizolvă, de pun drept, la data expirării termenului.
Întrucât dizolvarea se produce de drept, nu este necesară nici o manifestare de voință a asociaților și nici o formalitate de publicitate.
Vointa asociaților a fost exprimată prin actul constitutiv și, dacă nu s-a hotărât prelungirea duratei societății ea își produce efectul.
O publicitate prin mențiune în registrul comerțului și publicare în Monitorul Oficial este superfluă, de vreme ce prin publicitatea actului constitutiv, fäcută cu ocazia constituirii societății terții au luat la cunoștință de durată societății (art 227 din Legea nr.31/1990).
În caz de litigiu, onrice persoană interesată poate cere tribunalului constatarea dizolvării societății. Instanței nu pronunță dizolvarea, ci constată că, fiind îndeplinită cerințele legii, dizolvarea a operat în puterea legii.
Societatea comercială se poate dizolva și prin voința asociaților, manifestată în cadrul adunării generale.
Pentru dizolvarea societății prin voința asociaților trebuie respectate condițiile stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condiției de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
Actul care constată hotărârea privind dizolvarea societății comerciale, în formă autentică, se depune la oficiul registrului comerțului pentru a se menține în registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.
În cazul dizolvării societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea produce efecte față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicare în Monitorul Oficial.
Pentru a proteja pe asociați legea permite revenirea asupra hotărârii privind dizolvarea societății.
Hotărârea privind revenirea asupra dizolvării societății trebuie luată în condițiile de cvorum și majoritate cerute de lege pentru adunarea extraordinară. Revenirea este permisă atâta timp cat nu s-a făcut nici o repartiție de activ între asociați.
Noua hotărâre se va menține în registrul comerțului după care oficiul registrului comerțului o va trimite Monitorului Oficial, spre publicare.
Împotriva acestei hotărâri onrie persoană interesată poate face opoziție în condițiile articolului 62 din Legea numărul 31/1990.
În cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, în condițiile cerute pentru modificarea actului constitutiv, odată cu dizolvarea și modul de lichidare a societății Legea cere însă ca asociații să fie de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și să asigure stingerea pasivului sau regularizarea lui cu consimțământul creditorilor.
Societatea comercială poate fi dizolvată și prin hotărârea tribunalului.
Potrivit legii, oricare asociat poate cere tribunalului, pentru motive temeinice, dizolvarea societății. Legea prezumției drept motive temeinice neânțelegerile grave dintre asociații care împiedică funcționarea societății.
Se înțelege că, dacă datorită neânțelegerilor dintre asociați se creează un blocaj care face imposibilă desfășurarea activității, singura soluție este dizolvarea și lichidarea societății.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societății trebuie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalități trebuie îndeplinite în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecätorească a devenit irevocabilă.
Trebuie arătat ca pentru dizolvarea societății în cazurile prevăzute de articolul 232 din Legea numărul 31/1990 trebuie respectate și unele reguli speciale.
În aceste cazuri, dizolvarea societății se poate cere de camera de comerț și industrie teritorială sau orice persoană interesată.
Hotărârea tribunalului privind dizolvarea societății se publică în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă raspândire. Împotriva hotărârii, orice persoană interesată poate face apel, în termen de 30 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial.
Pe data rămânerii definitive a hotărârii tribunalului, societatea va fi radiată din registrul comerțului din oficiu, afară de cazul când prin hotărârea tribunalului s-a dispus altfel.
Din cele spuse mai sus, se poate concluziona că procedura dizolvării constituie o fază distinctă a procesului de încetare a existenței unei societăți comerciale și că numai după parcurgerea acesteia se poate trece la faza lichidării societății.
Potrivit legii, societatea este considerată dizolvată: din ziua expirării termenului fixat pentru durata sa, în cazul dizolvării de drept; de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală; de la data când dizolvarea a fost declarată prin hotărâre judecătorească.
Conform articolului 246 litera c din Legea numărul 3 1/1990 până la preluarea funției de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor, cu excepția celor prevăzute de articolul 228 (text care interzice operațiuni noi).
Principalele operațiuni ale lichidării societății comerciale sunt următoarele(¹:
a) înlocuirea administratorilor cu lichidatorii;
b) predarea gestiunii;
c) terminarea operațiunilor comerciale;
d) stabilirea activului și a pasivului;
e) întocmirea și executarea bilanțului final;
f) radierea din registrul comerțului a societății dizolvate și lichidate.
2. ÎNLOCUIREA ADMINISTRATORILOR CU
LICHIDATORII
2.1. Precizări prealabile
Înlocuirea administratorilor cu lichidatorii constituie prima etapă a procesului lichidării unei societăți comerciale.
Ca efect al dizolvării societății comerciale și al deschiderii procedurii lichidării, administratorii au obligația de a convoca adunarea generală a asociaților pentru desemnarea lichidatorilor.
Până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor, fără însă să poată întrprinde operațiuni noi.
1) A se vedea Ion Turcu, op. cit.,pag. 404
Lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze și să conducă operațiunile de lichidare a societății comerciale.
Având în vedere rolul pe care îl au în administrarea societății aflate în lichidare, legea reglementează condițiile de numire a lichidatorilor, puterile și răspunderea lor.
2.2. Calitatea de lichidator
Lichidator poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. Lichidatorul persoană fizică, ca și persoană fizică desemnată ca reprezentant permanent de către lichidatorul persoană juridică, trebuie să fie lichidatori autorizați în condițiile legii (art. 247 din Legea nr.31/1990).
2.3. Numirea lichidatorilor
Lichidatorii sunt numiți prin hotărârea adunării asociaților în cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă cu răspundere limitată, hotărârea trebuie luată în unanimitate, dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni hotărârea trebuie să se adopte cu majoritatea prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv.
În toate cazurile în care nu sunt îndeplinite condițiile menționate lichidatorii sunt numiți de către instanța judecătorească, la cererea oricăruia dintre administratori sau asociați. Solușionarea cererii se face cu citarea asociaților și administratorilor în condițiile stabilite de lege.
Împotriva hotărârii se poate declara recurs de către asociați sau administratori în termen de 15 zile de la pronunțare.
Hotărârea adunării asociaților de numire a lichidatorilor sau sentinței care îi ține locul trebuie depusă, prin grija lichidatorilor, la registrul comerțului, pentru a fi înscrisă de îndată și publicată în Monitorul Oficial.
După îndeplinirea formalităților menționate lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerțului și vor intra în funcție.
Din momentul intrării în funcție a lichidatoribor nici o acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatoribor sau împotriva lor.
Orice act ulterior, care va aduce schimbări în persoana lichidatorilor, trebuie să respecte cerinle prevăzute de lege pentru numirea lichidatonilor.
2.4. Natura juridică a funcției lichidatorilor
Articolul 247 alineat 2 din Legea numărul 31/1990 prevede că lichidatorii au aceea răspundere ca și administratorii. Potrivit articolului 72 din aceea lege, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele special prevăute de legea societății comerciale. Deci, în concepția legii, lichidatonii sunt considerați mandatari ai societății cu toate consecințele care decurg din acestă calitate(¹.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 255 — 256
Mandatul lichidatonilor, ca și cel al administratonilor, are un conținut contractual și legal. Anumite puteri ale lichidatorilor sunt conferite de asociația cu aceeași majoritate cerută pentru numirea lor (art.249 din Legea nr.31/1990). Alte puteri sunt stabilite de articolul 249 litera e – f din Legea numărul 3 1/1990.
Tot legea stabile și anumite îndatoriri ale lichidatorilor (art. 247 alin. 3-4 și art. 248 din Legea nr.31/1990).
Trebuie arătat că, potrivit legii, lichidatorii își îndeplinesc mandatul lor sub controlul cenzorilor societății (art. 247 alin. 5 din Legea nr.31/1990). Se înțelege că, în societățile în care nu există cenzori, dreptul de control apar asociaților.
2.5. Puterile lichidatorilor
Odată cu intrarea în cea de-a doua fază a încetării unei societăți comerciale, și anume faza lichidării, adunarea asociatilor numește lichidatorii și stabilește puterile acestora pentru realizarea operațiunii lichidării.
În afară de puterile conferite de asociați cu aceeași majoritate cerută pentru numirea lor, articolul 249 din Legea numărul 31/1990 prevede și alte puteri ale lichidatorilor.
a) Lichidatorii sunt în drept să stea în judecată și să fie
acționați în interesul lichidării.
Acest lucru se explicã prin aceea că, potrivit legii, de la data intrării în funcție a lichidatorilor, nici o acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât ân numele lichidatorilor sau împotriva lor (art. 246 alin. 3 din Legea nr.31/1990).
b) Lichidatorii trebuie să execute și să termine
operațiunile referitoare la lichidare.
Dizolvarea societății nu are nici o consecință asupra personalității juridice a societății. Prin dizolvare, societatea nu se desființeaza ci ea își continuă existența juridică.
Nevoile lichidării patrimoniului societății și ale ocrotirii drepturilor asociaților și creditorilor sociali impun necesitatea menținerii personalității juridice. Deci, în faza lichidării, după cum am mai spus, societatea comercială continuă să beneficieze de personahtate juridică, dar numai pentru nevoile lichidării.
Lichidarea societății comerciale constă în efectuarea unor operațiuni care au drept rezultat lichidarea patrimoniului societății. Aceste operațiuni constau în lichidarea activului și pasivului societății.
Scopul operațiunilor de lichidare este transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea eventualului activ net între asociați.
Lichidatorii nu pot întreprinde insă, noi operațiuni comerciale, care nu sunt necesare scopului lichidării. Dacă se angajează în asemenea operațiuni lichidatorii răspund personal și solidar de executarea lor (art.249 alin.3. din Legea nr.31/1990). Lichidatorii se vor limita la realizarea operațiunilor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății.
c) Lichidatorii sunt îndreptățiți să vândă, prin licitație publică, bunurile mobile și imobile aparținând societății.
Operațiunile de lichidare a activului societății implică transformarea bunurilor societății în bani. Această operațiune se realizează pe calea licitației publice. Potrivit legii, lichidatorii vor putea să vândä, prin licitație publică, imobilele și orice avere mobiliară a societății (art.249 lit.c din Legea nr.31/1990).
Legea cere ca vânzarea să aibă ca obiect bunurile ut singuli, cu interzicerea vânzării în bloc a bunurilor societății.
Sumele obținute din valorificarea bunurilor societății ca și cele provenite din valorificarea creanțelor societății, sunt destinate satisfacerii creditorilor societății iar restul satisfacerii drepturibor cuvenite asociaților. Potrivit legii, lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă de bani în contul parților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății (art.250 din Legea nr.31/1990).
d) Lichidatorii pot să facă tranzacții
Participând la soluționarea litigiilor privind societatea în lichidare, lichidatorii sunt îndreptățiși să facă tranzacții în condițiile legii.
e) Lichidatorii trebuie să lichideze și șă încaseze creanțele societății
Operațiunile de lichidare a societății comerciale cuprind și încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți.
Lichidatorii trebuie să încaseze creanțele de la debitorii societății această operațiune se va face la scadență potrivit obligațiilor asumate, deoarece starea de lichidare a societății nu are nici o consecință asupra raporturilor juridice ale societății cu debitorii săi(¹.
Deci, dacă este necesar, lichidatorii trebuie să îi urmăreascä pe debitorii sociali, pentru satisfacerea creanțelor societății.
În cazul în care debitorul social este supus procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, lichidatorii trebuie să declare creanțele societății și vor participa la această procedură.
Conform legii, pentru creanțele încasate, lichidatorii sunt în drept să dea chitanță.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 252
f) Lichidatorii pot să contracteze obligații cambiale, să facă împrumuturi neipotecare și să îndeplinească orice alte acte necesare lichidării.
Legea are în vedere numai asumarea de obligații care servesc scopului lichidării și care nu sunt păgubitoare pentru patrimoniul societății aflate în lichidare.
Bunurile societății vor putea fi ipotecate dacă există dispoziții în acest sens în actul constitutiv, sau în actul de numire al lichidatorilor. În absența unor asemenea dispoziții ipotecarea bunurilor societății se poate face cu avizul cenzorilor și autorizația instanței judecătorești(¹.
Îndeplinirea de către lichidatori a unor acte ce nu sunt necesare lichidării, va atrage răspunderea acestora.
2.6. Îndatoririle lichidatorilor
După cum am mai spus lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze și să conducă operațiunile de lichidare a societății comerciale.
În afară de puterile ce le sunt conferite lichidatorilor, legea stablește și anumite îndatoriri ale acestora.
În primul rând, după îndeplinirea formalităților prevăzute de lege, lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerțului după care vor intra în funcție (art.246 alin.2 din Legea nr.31/1990).
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 256
Tot aceștia vor avea grijă ca toate actele care emană de la societate să arate că aceasta este în lichidare.
Lichidatorii sunt datori, îndatä după preluarea funcției ca împreună cu administratorii societății sa facă un inventar și să încheie un bilanț care să constate situația extactă a activului și pasivului societății și să le semneze (art.247 alin.3 din Legea nr.31/1990).
Potrivit alineatului 4 al articolului 247 din Legea numărul 31/1990 lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori și actele societății. De asemenea ei vor ține un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.
În cazul societăților comerciale a căror activitate s-a desfășurat în baza autorizației de mediu prevăzută de Legea protecției mediului numărul 137/1995, lichidatorii sunt obligați să ia măsuri pentru efectuarea bilanțului de mediu, prevăzut de acestă lege, și să comunice rezultatele acestui bilanț agenției teritoriale pentru protecția mediului (art.248 din Legea nr.31/1990).
2.7. Răspunderea lichidatorilor
Articolul 247 alineat 2 din Legea numărul 31/1990 prevede că lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii societății.
Având în vedere dispozițiile articolului 72 din Legea numărul 31/1990, care se aplică în mod corespunzător, lichidatorii răspund pentru nerespectarea
1) A se vedea Revista de drept comercial Nr.12/1996, Editura Lumina Lex, București, 1996, pag.91-92
obligațiilor izvorâte din împuternicirile asociaților precum și pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de legea societăților comerciale.
Nerespectarea obligațiilor izvorâte din împuternicirile asociaților atrage răspunderea civilă contractuală.
Nerespectarea obligațiilor stabilite de legea societăților comerciale atrage răspunderea civilă delictuală sau răspunderea penală.
Răspunderea lichidatorilor se angajează potrivit dispozitiilor stabilite de lege pentru răspunderea administratorilor, care se aplică în mod corespunzător.
3. PREDAREA GESTIUNII
După înlocuirea administratorilor cu lichidatorii, acestora din urmă trebuie sa li se predea și gestiunea societății. În vederea preluării gestiunii de către lichidatori, aceștia împreună cu administratorii vor trebui să întocmească anumite documente de predare – primire(¹.
Potrivit articolului 247 alineat 3 din Legea numărul 31/1990, lichidatorii sunt datori ca îndată după preluarea funcției împreună cu administratorii societății să facă un inventar și să încheie un bilanț.
1) A se vedea Stanciu D. Cárpenaru, op. cit., pag. 254-255
Prin efectuarea inventarului și încheierea bilanțului se urmărește să se constate situația exactă a activului și pasivului societății adică starea patrimoniului societății. Pe baza acestor constatări se pot realiza operațiunile de lichidare a patrimoniului societății.
Documentele menționate trebuie semnate de căätre lichidatori și administratori.
În cazul ivirii unor neânțelegeri lichidatorul sau administratorul interesat poate face contestație la instanța judecătorească(¹. Nefiind consacrată în mod expres, soluția își poate găsi temei în aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziției articolului 259 alineat 2 din Legea numărul 31/1990.
În cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni legea prevede o obligație speciaă a administratorilor. Aceștia trebuie să prezinte lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii pentru perioada cuprinsă între data ultimului bilanț aprobat și data începerii lichidării (art. 259 din Legea nr.31/1990).
Lichidatorii au dreptul să aprobe darea de seamă prezentată de administratori sau, când nu sunt de acord cu ea, să facă sau să susțină contestația la instanță judecătorească.
În cazul în care unul sau mai mulți administratori sunt numiți lichidatori, darea de seamă asupra gestiunii societății trebuie adusă la cunoștiința acționarilor. În acest scop, darea de seamă se va depune la
1) A se vedea Octavian Căpățînă, Societăți comerciale, Editura Lumina Lex, București, 1996, pag.380
registrul comerțului și se va publica în Monitorul Oficial, împreună cu bilanțul final de lichidare (art.260 din Legea nr.31/1990).
Dacă gestiunea depă durata exercițiului financiar, darea de seamă trebuie anexată la primul bilanț pe care lichidatorii î1 prezintă adunării generale a acționarilor.
Acționarii nemulțumiți sunt îndreptațiși să facă opoziție la instanța judecătorească în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Opoziția se depune la oficiul registrului comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa în registru și o va înainta instanței de judecată. Competența în a sou1uționa opoziția o are tribunalul de la sediul societății.
Toate opozițiile făcute vor fi conexate, pentru a fi soluționate printr-o singură sentință.
Opoziția se judecă în camera de consiliu a tribunalului, cu citarea parților.
Orice acționar are dreptul să intervină în instanță, iar hotărârea va fi opozabilă și acționarilor neintervenienți.
Hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai recursului.
În cazul societăților comerciale a căror activitate s-a desfășurat în baza unei autorizații de mediu, lichidatorii au obligația să ia măsuri pentru efectuarea bilantului de mediu, prevăzut de Legea numărul 137/1995 și să comunice rezultatele agenției teritoriale pentru protecția mediului (art..248 din Legea nr.31/1990).
În temeiul inventarului și a bilanțului întocmit potrivit legii, lichidatorii sunt obligați să pnimească. și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori și actele societății.
Pentru asigurarea unei evidențe a operațiunilor de lichidare, legea impune lichidatorilor obligația de a ține un registru în care trebuie să fie consemnate cronologic toate operațiile lichidării (art. 247 aim. 4 din Legea nr.31/1990).
4. TERMINAREA OPERAȚIUNILOR COMERCIALE
Terminarea operațiunilor comerciale este cea de-a treia etapă a procesului lichidării unei societăți comerciale. Este vorba de acele operațiuni comerciale care se aflau în curs de derulare în momentul dizolvării societății.
După cum am mai spus, în faza lichidării, societatea comercială continua să beneficieze de personalitate juridică, dar numai pentru nevoile lichidării.
Odată ce societatea dizolvată a intrat în lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfășura în condiții inițiale stabilite prin actul constitutiv.
Activitatea pe care o va desfășura societatea în continuare va fi subordonată nevoilor lichidării.
Obiectul activității societății comerciale aflate în lichidare se restrânge, în sensul ca activitatea societății se limitează la realizarea operațiunilor comerciale care se aflau în desfășurare în momentul dizolvării ei. Activitatea societății nu mai este normală, adică nu se mai urmărește realizarea de beneficii și împărțite lor între asociați ci realizarea finalității lichidării societății(¹.
Legea societății comerciale interzice administratorilor, ca din momentul dizolvării, să întreprindă operațiuni noi. Încălcarea interdicției legale are drept consecință răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru operațiunile întreprinse.
Aceleași prevederi legale care îi vizează pe administratori sunt valabile și pentru lichidatori.
Pentru protejarea terților, în sensul prevenirii lor asupra situației în care se află societatea, legea prevede că toate actele care emană de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 253
5. LICHIDAREA ACTIVULUI ȘI PASIVULUI SOCIETĂȚII COMERCIALE
5.1. Precizări prealabile
Lichidarea activului și pasivului reprezintă etapa cea mai importantă a lichidării unei societăți comerciale.
Lichidarea societății comerciale impune efectuarea unor operațiuni care au drept rezultat lichidarea patrimoniului societății operațiun ce constau în lichidarea activului și a pasivului societății.
Obiectivul operațiunilor de lichidare a activului și a pasivului societății este prefacerea bunurilor societății în bani și achitarea datoriilor societății. Eventualul activ net se repartizează asociaților.
Operațiunile de lichidare a activului și a pasivului societății cad în sarcina lichidatorilor.
5.2. Lichidarea activului societății comerciale
Operațiunile de lichidare a activului societății cuprind transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți.
Operațiunile de transformare a bunurilor societăți în bani se realizează pe calea licitației publice. Potrivit legii, lichidatorii vor putea să vândă, prin licitație publică, imobilele și orice avere mobiliară a societății (art.249 lit.c din Legea nr.31/1990).
Ca măsură de protecție legea interzice vânzarea în bloc a bunurilor societății adică vânzarea bunurilor societății pe un preț forfetar. Deci, fiecare bun care se vinde prin licitatie trebuie evaluat în mod individual.
Problema care se pune este aceea de a ști dacă este sau nu obligatorie vânzarea la licitație a tuturor bunurilor societății(¹.
Din dispozițiile legii pare să rezulte că toate bunurile societății trebuie prefăcute în bani, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor sociali și împărțirii restului între asociați. Această concluzie se poate întemeia și pe faptul că legea nu reglementează partajul bunurilor societății între asociați.
Se consideră că anumite bunuri ale societății ar putea fi sustrase vânzării la licitație, dacă prin actul constitutiv s-a stabilit că bunurile în cauză vor reveni, în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, asociaților care le-au adus ca aport în societate, de exemplu un teren, o construcție etc(².
O atare soluție se intemeiază pe dispozițiile articolului 246 alineat 4 din Legea numărul 31/1990, care prevede drepturile asociaților de a hotărî prin contractul de societate regulile de lichidare a societății în măsura în care nu sunt incompatibile cu legea.
1) A se vedea Stanciu D. Cärpenaru, op. cit., pag. 257
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., pag. 258
Opinia se bazează și pe faptul că Legea numărul 31/1990 nu a mai reprodus dispozițiile articolului 217 din Codul comercial care prevedeau că În nici un caz societarul sau acționarul, pentru porțiunea ce i s-ar cuveni, nu va putea lua în proprietate o parte sau totalitatea imobilului ce ar aparțin societății ci împărțirea imobilelor se va face prin licitație publică.
Sunt supuse operațiunilor de lichidare atât bunurile aduse ca aport în natură la momentul constituirii societății cât și cele dobândite ulterior acestui moment.
Lichidarea activului presupune și încasarea creanțelor societății Lichidatorii au dreptul să încaseze creanțele societății chiar atunci când debitorul social este supus procedurii reorganizării și lichidării judiciare, având dreptul în calitate de reprezentanți ai societății să dea chitanță pentru creanțele încasate.
Încasarea creanțelor se face după procedura obișnuită la scadență potrivit obligațiilor asumate. Soluția are la bază faptul că starea de lichidare a societății nu are nici o consecință asupra raporturilor juridice ale societății cu debitorii săi.
Legea reglementează calea de urmat în cazul când fondurile societății realizate din vinderea la licitație a bunurilor societății și din încasarea creanțelor societății nu sunt îndestulătoare pentru plata creanțelor societății.
Articolul 251 din Legea numărul 31/1990 prevede căălichidatorii care probează, prin prezentarea bilanțului că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil, trebuie sa ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați să le procure, după forma societății sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociați.
Din dispozițiile rezultă că, pentru complinirea fondurilor necesare pot fi urmăriți asociații care răspund nelimitat pentru obligațiile sociale sau asociații care datorează societăților anumite sume de bani cu titlu de aport.
Cu toate că legea reglementează o soluție alternativă, se consideră în doctrină, că mai potrivită ar fi stabilirea unei ordini de urmărire, în sensul de a fi urmăriți mai întâi asociații care sunt debitori ai societății pentru vărsămintele neefectuate, și apoi asociații care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale(¹. Nu ar fi logic să se pretindă contribuția asociaților care au efectuat integral vărsământul aportului subscris (numai pentru că răspund nemărginit pentru datoriile sociale), înainte ca fondul comun să fie întregit prin exercitarea constrângerii împotriva restanțierilor, spre a-și executa obligațiile asumate și neonorate.
Urmărirea asociaților care nu i-au completat valoarea aportului este condiționată în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, de punerea lor în întârziere, iar în societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni de o invitație adresată prin somație colectivă, publicată de două ori la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial și într-un ziar răspândit, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în caz de neexecutare.
1) A se vedea Octavian Căpățânã, op. cit, pag.382
Asociații urmăriți nu vor putea să invoce compensația sumelor datorate societății cu sumele care li s-ar cuveni din lichidare, deoarece s-ar încălca dispozițiile articolului 250 din Legea numărul 31/1990, care prevăd că asociații nu pot primi nici o sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.
Trebuie arătat că fondurile necesare plății creanțelor societății pot fi asigurate și prin contractarea de împrumuturi neipotecare și de obligații cambiale, în condițiile prevăzute de articolul 249 din Legea numărul 31/1990.
5.3. Lichidarea pasivului societății comerciale
Prin lichidarea activului societății comerciale se obțin anumite sume de bani. Sumele obținute de lichidatori în condițiile anterior examinate servesc în mod proritar pentru stingerea datoriilor societății comerciale.
Lichidarea pasivului societății presupune plata datoriilor societății către creditorii săi, iar apoi plata părților care se cuvin asociaților.
Operațiunile de lichidare a pasivului societății se realizează de către lichidatori, în condițiile stabilite de lege.
Plata datoriilor față de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societății. Așa cum am arătat, pentru stingerea datoriilor societății lichidatorii pot contracta obligații cambiale ori împrumuturi neipotecare și să facă orice alte acte necesare, inclusiv încheierea de tranzacții. Totuși lichidatorii nu pot, în lipsă de dispoziție specială în contractul de societate, statut sau în actul lor de numire, să constituie ipoteci asupra bunurilor societății, dacă nu vor fi autorizați de instanță cu avizul cenzoribor (desigur, în societățile a căror structură include acest organ de control).
Legiuitorul nu precizează natura actului jurisdicțional prin care instanța autorizează un împrumut ipotecar, însă, ținând seama de urgența măsurii, se consideră în doctrină ca încuviințarea judecătorească urmează să fie dată prin ordonanța prezidențială(¹.
Dacă sumele obținute din lichidarea activului, după cum rezultă din bilanț sunt insuficiente să acopere pasivul exigibil, lichidatorii trebuie să ceară asociaților plata vărsămintelor restante.
Datoriile societății pot fi achitate de către lichidatori cu proprii lor bani(². Într-un asemenea caz, lichidatorii au dreptul la restituirea sumelor achitate creditorilor. Potrivit legii, lichidatorii nu vor putea reclama împotriva societății drepturi mai mari decât acelea ce aparțineau creditorilor platiți (art.252 din Legea nr.31/1990). Soluția reprezintă o aplicare a instituției subrogației în drepturile creditorului prin plata creanței, instituție reglementată de articolele 1106 și 1107 din Codul civil.
Plata creditonilor sociali se face la scadență și integral, procedura lichidării neafectând raporturile juridice ale societății cu creditorii.
De asemenea lichidarea societã flu are ca efect decãderea din beneficiul termenului.
1) A se vedea Octavian Căpățînă, op. cit, pag.383
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.259
Pentru a proteja interesele creditorilor societății legea consacră anumite acțiuni prin care aceștia își pot valorifica drepturile lor.
Astfel, creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bununilor existente în patrimoniul societății (art.253 din Legea nr.3111990). Deci, potrivit regulilor generale, creditorilor societății care nu au fost satisfăcuți în dreptunile lor, pot acționa societatea, prin lichidatori, pentru a urmări bunurile existente în patrimoniul social.
Apoi, în subsidar, creditorii societății au o acțiune împotniva asociațior pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise, sau din aceea a aporturilor lor la capitalul societății (art.253 din Legea nr.31/1990). Această operațiune are ca obiect plata sumelor de bani datorate ca aport de către asociați. Recunoașterea unei asemenea acțiuni directe a creditorilor sociali împotriva asociaților care are ca obiect sumele datorate de aceștia față de societate constituie o măsură excepțională de favoare pentru creditorii sociali. Suntem în prezența unei derogari de la regimul juridic al acțiunii oblice reglementate de articolul 947 din Codul civil.
În sfârșit cu toate ca articolul 253 din Legea numărul 31/1990 nu cuprinde dispoziții în acest sens, totuși creditorii sociali pot acționa, în subsidiar, și pe asociații care răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.
Temeiul acestei acțiuni î1 constituie dispozițiile articolului 3 din Legea numărul 31/1990 și privește pe asociații societății în nume colectiv și asociații comanditați din societatea în comandită(¹.
Creditorii se vor îndrepta mai întâi împotriva societății pentru obligațiile ei și, numai în cazul în care societatea nu plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociați.
Acționarii, asociații comanditari, precum și asociașii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.
Această acțiune a creditorilor îndreptată împotriva asociaților societății care răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale are un caracter subsidiar, atât față de acțiunea împotriva lichidatorilor, cat și față de acțiunea contra asociaților pentru plata sumelor datorate ca aport.
Trebuie arätat că, potrivit legii, lichidarea nu împiedică declanșarea procedurii de faliment a societății (art. 254 aim. 4 din Legea nr.31/1990). Deci, în cazul când societatea a încetat p1ățile pentru datoriile sale comerciale, ea poate fi supusă procedurii falimentului, în condițiile Legii numărul 64/1995. Prin declanșarea procedurii falimentului, creditorii vor fi satisfăcuți în cadrul acestei proceduri.
1) A se vedea Octavian Căpățână, op. cit, pag.385
5.4. Drepturile acționarilor cuvenite din lichidarea societății și plățile anticipate în contul părților cuvenite acționarilor din lichidare.
La încetarea existenței societății ca urmare a dizolvării și lichidării, asociații sunt îndreptățiți să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la costituirea societății sau cu ocazia majorării capitalului social, precum și să primească partea ce li se cuvine din eventualele beneficii rămase
nedistribuite. Dar asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost achitate toate datoriile față de creditorii societății și numai dacă a mai rămas un sold activ(¹.
Uneori activul societății este suficient de mare față de pasivul societății, încât lichidatorii pot plăti asociaților anumite sume de bani în contul drepturilor care li se cuvin chiar înainte de a încheia operațiunile de lichidare.
Articolul 250 din Legea numărul 31/1990 dispune: Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății. Prin derogare de la această interdicție legea prevede că asociații vor putea cere lichidatorilor ca sumele realizate prin operațiunile de lichidare să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni ori la administrația financiaă și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării. O asemenea cerere a asociaților poate fi satisfăcută numai dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaților societății
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.259
scadente sau care vor ajunge la scadență mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul sumelor depuse.
Împotriva deciziei lichidatorilor privind repartizarea sumelor de bani pentru satisfacerea drepturilor asociaților creditorii societății pot face opoziție la instanța judecătorească, în condițiile articolului 62 din Legea numărul 31/1990. În consecință opoziția se adresează tribunalului în termen de 30 zile de la data luării deciziei. Promovarea opoziției suspendă efectele deciziei de repartizare față de creditorul oponent, opoziția având caracter individual nu colectiv.
Lichidatorii care vor face plăți asociațălor cu nesocotirea acestor dispoziții legale sunt sancționați penal, în condițiile articolului 272 din Legea numărul 31/1990. În consecință lichidatorii vor fi pedepsiți cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă de la 250.000 lei la 15.000.000 lei.
Cel mai adesea insă. numai la terminarea operațiunilor de lichidare, lichidatorii pot constata dacă există un activ net care urmează să fie împărțit între asociați în acest scop, lichidatorii sunt obligați să încheie bilanțul final și, dacă este cazul, să facă propuneri pentru împărțirea între asociați a activului net.
6. ÎNTOCMIREA BILANȚULUI FINAL, EXECUTAREA LUI ȘI PARTAJUL BUNURILOR SOCIETĂȚII ÎNTRE ASOCIAȚI
6.1. Întocmirea bilanțului final și executarea lui
După terminarea operațiunilor de lichidare a activului și pasivului societății lichidatorii sunt obligați să întocmească bilanțul final pentru a constata rezultatele lichidării.
Bilanțul final consemnează, pe de o parte, sumele de bani rezultate din vânzarea la licitația publică a bunurilor societății și încasarea creanțelor societății și, pe de altă parte, sumele de bani achitate pentru plata datoriilor societății. Totodată, bilanțul constată eventualul activ net, ca diferența între activul și pasivul societății.
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile asociaților rezultate din lichidare.
În mod normal, activul net ar trebui să servească pentru rambursarea valorii aporturilor asociaților, iar restul care reprezintă beneficiul net, să fie repartizat între asociați proporțional cu participarea la capitalul social(¹.
Pentru simplificare, cele două operațiuni sunt contopite și întregul activ net este repartizat asociaților. În acest scop, legea prevede că lichidatorii trebuie să propună repartizarea activului între asociați în cazul societății în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată,
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.260
respectiv partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societății în cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni (art. 257 i art. 262 din Legea nr.31/1990).
Bilanțul final de lichidare și proiectul de repartizare întocmite și semnate de lichidatori trebuie aduse la cunoștinșa asociaților, prin formalitățile prevăzute de lege.
În cazul societății în nume colectiv, în comandită simplă cu răspundere limitată, bilanțul final și proiectul de repartizare se notifică asociaților prin intermediul executorilor judecătorești.
În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni bilanțul final insoțit de raportul cenzorilor, se va depune, pentru a fi menționat la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial (art. 262 alin. 2 din Legea nr.31/1990). Deși legea nu o arată în mod expres, se consideră în doctrină, că acelorași formalități trebuie supus și proiectul de repartizare, prin care se propune partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului net al societății(¹.
Indiferent de forma societății asociații nemulțumiți pot face opoziție împotriva bilanțului final de lichidare și a proiectului de repartizare.
Opoziția se face la tribunal în termen de 15 zile de la data notificării, respectiv în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, a bilanțului final și a proiectului de repartizare.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.261
Dacă mai mulți asociați fac opoziție vor fi conexate pentru a fi soluționate printr-o singură hotărâre judecătorească.
Orice asociat are dreptul să intervină în instanță iar hotărârea judecătorească va fi opozabilă și asociaților neintervenienți.
Termenul înlăuntrul căruia asociații pot face opoziție este un termen de decădere și, în consecință dacă a expirat fără să se fi fäcut vreo opoziție, bilanțul final și proiectul de repartizare se consideră aprobate de toți asociații iar lichidatorii sunt liberați sub rezerva repartizării activului net.
Potrivit legii, pentru soluționarea opoziției, problemele referitoare la bilanțul final al lichidării vor fi repartizate de cele care privesc proiectul de repartizare, față de care lichidatorii pot rămâne străini (art. 257 aim. 3 din Legea nr.31/1990).
După expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului de opoziție sau după ce hotărârea asupra opoziției a rămas irevocabilă, bilanțul final de lichidare și propunerile de repartizare a activului net între asociați se consideră aprobate (art. 257 aim. 4 i art.263 din Legea nr.31/1990).
Pe baza porpunerilor de repartizare aprobate, asociații vor încasa sumele de bani care li se cuvin, în schimbul unei chitanțe de primire.
Dacă sumele cuvenite acționarilor nu au fost încasate în termen de două luni de la publicarea bilanțului final de lichidare, ele trebuie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni cu arătarea numelui și prenumelui acționarului, în cazul acțiunilor nominative, sau a numerelor acțiunilor, în cazul acțiunilor la purtător.
Plata se va face persoanei arătate sau posesorului actiunilor reținându-se titlul în cauză.
Trebuie arătat că în cazul în care au fost efectuate plăți înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la opoziție chitanța de primire a celei din urmă repartiții ține loc de aprobare a bilanțului și a repartizării fäcute fiecărui asociat (art. 263 aim. 2 din Legea nr.31/1990).
Prin aprobarea bilanțului final al lichidării și repartizarea activului net între asociați, lichidatorii sunt liberați (art. 257 aim. 4 și art. 263 din Legea nr.31/1990).
Legea numărul 31/1990, în forma sa actuală, a instituit un termen limită de trei ani pentru efectuarea lichidării societății care curge de la data dizoivării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult doi ani (art. 254 din lege).
6.2. Partajul bunurilor societății între asociați.
În principiu, problema partajului bunurilor societății între asociați nu se pune în practică.
Acest lucru se aplică prin aceea că, așa cum am arătat, în concepția legii, toate bunurile societății sunt prefăcute în bani, prin vânzarea la 1icitațieta publică. Sumele de bani ce vor fi obținute vor servi pentru plata creditorilor sociali, iar restul va fi repartizat între asociați. De aceea, Legea numărul 31/1990 nu reglementează partajul bunurilor societății.
Trebuie arătat însă, că, în mod excepțional, se pot ivi cazuri când bunuri ale societății trebuie împarțite între asociați. Se are în vedere acele cazuri în care, asociații, stabilind regulile lichidării, prin actul constitutiv, au convenit ca anumite bunuri să nu facă obiectul vânzării pe calea licitației publice(¹.
În absența unei reglementări a partajului bunurilor societății în Legea numărul 31/1990, trebuie apelat la dispozițiile Codului civil privind contractul de societate(².
Potrivit articolului 1531 din Codul civil, dispozițiile referitoare la contractul de societate se aplică și societăților comerciale, în măsura în care nu sunt contrare legilor și uzurilor comerciale.
Cu privire la încetarea societății articolul 1530 din Codul civil prevede: la împărțirea averii societății între asociați se aplică regulile relative la împărțirea creditătii, la forma acestei împărțiri și la obligcțiile ce rezultă între erezi. Deci, pentru împărțirea între asociați a bunurilor societății comerciale aflate în lichidare se aplică regulile stabilite de Codul civil pentru parajul succesoral. În aplicarea acestei reglementari trebuie să se țină seama și de regulile stabilite de legea societăților comerciale privitoare la repartizarea activului net între asociați.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.260
2) A se vedea Revista de drept comercial Nr. 12/1996, Editura Lumina Lex, București, 1996, pag. 96
7. ÎNCHIDEREA LICHIDĂRII SOCIETĂȚII COMERCIALE
7.1. Precizări prealabile
Închiderea lichidării societății comerciale reprezintă ultima etapă a lichidării și cuprinde acele operațiuni care pun capăt existenței societății.
Dacă opozițiile formulate la constituirea bilanțului au fost respinse printr-o sentință definitivă sau dacă bilanțul se consideră aprobat de toți acționarii prin neexercitarea dreptului la opoziție lichidatorii sunt liberați sub rezerva repartizării activului societății.
După terminarea operațiunilor de repartizare a activului net între asociați procedura lichidării societății comerciale este încheiată. Rămân de îndeplinit ultimele formalități pentru finalizarea consecințelor care decurg din terminarea lichidării. Aceste formalități înseamnă: radierea societății din registrul comerțului și luarea măsurilor de conservare a registrelor și celorlalte documente ale societății(¹.
Încheierea lichidării și încetarea existenței societății ca persoană juridică pune și problema răspunderii pentru eventualele creanțe ale creditorilor sociali care nu au fost satisfăcute în cursul lichidării.
Conform articolului 254 aliniat 1 din Legea numărul 31/1990 lichidarea societății trebuie terminată în cel mult trei ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.262
7.2. Radierea societății din registrul comerțului
Potrivit articolului 254 aliniat 2 din Legea numărul 31/1990, după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie sa ceară radierea societății din registrul comerțului.
Îndeplinirea acestei formalități este obligatorie. În acest sens, articolul 1 din Legea numărul 26/1990 prevede obligația comerciantului ca la încetarea comerțului să ceară oficiului registrului comerțului radierea înmatriculării din registrul comerțului.
Radierea societății trebuie cerută oficiului registrului comerțului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net între asociați (art. 22 din Legea nr.26/1990).
Legea prevede ca radierea societăäții comerciale se poate face și din oficiu (art. 254 alin. 3 din Legea nr.31/1990).
De la data radierii încetează personalitatea juridică a societății comerciale, cu toate consecințele care decurg de aici.
7.3. Depunerea registrelor societății pentru păstrare
După aprobarea socotelilor și terminarea repartizării activului net între asociați, registrele și actele societății comerciale trebuie depuse pentru păstrare, în condițiile stabilite de lege (art. 255 din Legea nr.3111990).
În cazul societății în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, registrele și actele societății se depun pentru păstrare la unul dintre asociați, desemnat prin votul majorității asociaților. Dacă registrele și actele societății sunt necesare unuia dintre asociați, ele se vor preda acestui asociat.
În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni registrele și actele societății vor fi depuse la registrul comerțului(¹.
Potrivit legii, registrele și actele societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni depuse la registrul comerțului vor putea fi consultate de orice persoană interesată, cu autorizația instanței judecătorești. În doctrină, unii autori sunt de părere că cerința acestei autorizații judecătore este exagerată, fiind suficientă autorizația judecătorului delegat pe lângă oficiul registrului comerțului(¹.
Registrele și actele tuturor societăților comerciale trebuie păstrate timp de 5 ani de la data depunerii lor (art. 255 alin. 3 din Legea nr.31/1990).
7.4. Răspunderea pentru plata creanțelor creditorilor sociali după lichidarea societății
Este posibil ca după ce societatea comercială a fost lichidată și s-a operat radierea ei din registrul comerțului să se ivească un creditor social a cărui creanță nu a fost valorificată în cursul lichidării societății. Probiema care se pune este aceea de a ști dacă după încetarea existenței societății mai există sau nu vreo răspundere pentru datoriile societății.
1) A se vedea Octavian Căpățînă, op. cit, pag.388
Potrivit articolului 254 aliniat 4 din Legea numărul 31/1990, lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii falimentului față de societate.
Din textul legii nu rezultă cu claritate dacă el se referă la o societate care a fost lichidată și deci radiată din registrul comerțului sau la o societate aflată în curs de lichidare. Se pare că legea are în vedere o societate lichidată, care i-a încetat existența ca persoană juridică. Această concluzie se bazează pe faptul că dispozițiile citate urmează dispozițiilor alineatebor 2 și 3 ale articolului 254, care prevad că după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societății din registrul comerțului și că radierea se poate face și din oficiu(¹.
Cât prive răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale, chiar după încetarea existenței societății, aceasta este pe deplin explicabilă, dar ea operează numai în condițiile legii.
O atare răspundere incumbă numai asociaților care, potrivit legii, răspund nelimitat pentru obligațiile sociale. Este cazul asociaților din societatea în nume colectiv și asociații comanditați din societatea în comandită.
În privința răspunderii societății comerciale, după ce personalitatea ei juridică a dispărut, problema a făcut obiectul unei controverse în doctrina dreptului comercial(².
1) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.263
2) A se vedea Stanciu D. Cărpenaru, op. cit, pag.263
Într-o opinie s-a susținut că lichidarea nu poate fi definitiv încheiată dacä nu au fost satisfăcuți toți creditorii societății. În consecință, dacă apare un nou creditor, societatea ca subiect de drept va răspunde, iar nu asociații.
Într-o altă opinie s-a considerat că, prin terminarea lichidării, personalitatea juridică a disparut, și, drept urmare, societatea nu mai poate fi urmărită, ci numai asociații.
În temeiul dispozițiilor Legii numărul 31/1990, după lichidarea socjetății și radierea ei din registrul comerțului creditorii sociali pot urmări pe asociații care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale.
Se consideră în doctrină că referirea articolului 254 din Legea numărul 31/1990 la posibilitatea aplicării procedurii falimentului privește societatea aflată în faza lichidării, iar nu o societate lichidată, care și-a încetat existența ca persoană juridică.
SECȚIUNEA A III – A
ROLUL INSTANȚEI DE JUDECATĂ ÎN CURSUL
LICHIDĂRII SOCIETĂȚII COMERCIALE
în reglementarea legii numărul 31/1990 activitatea de lichidare și repartizare a patrimoniului social este de competența lichidatorilor
și nu a instanței judecătorești.
Instanța nu are astfel competența de a se subroga în atribuțiile lichidatorilor, ea urmând a fi competentă să statornicească numai asupra dizolvării în condițiile înscrise în legea societăților comerciale.
În Titlul VII din Legea numărul 31/1990 privitor la lichidarea societăților comerciale nu există o normă care să permită judecătorului să dispună lichidarea unei societăți, instanța fiind competentă să statornicească exclusiv asupra dizolvării societății și să soluționeze cererile de numire a lichidatorilor, precum și să soluționeze opozițiile.
În doctrină se precizează că dacă instanța de judecată a fost investită de unul dintre asociații și cu o cerere de lichidare, ea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă(¹. Dimpotrivă dacă este hotărâtă dizolvarea (prin hotărârea adunării generale ori hotărâre judecătorească) ori aceasta operează de drept, judecătorul urmează să ordone și lichidarea. La fel dacă s-a cerut concomitent lichidarea și dizolvarea și cererea este întemeiată, judecătorul trebuie sa admită cererea de dizolvare și sa dispună lichidarea societății după ce hotărârea a rămas irevocabilă, a fost publicată în Monitorul Oficial și a trecut termenul legal pentru facerea opozițiilor.
Evident însă că judecătorul nu se va substitui lichidatorilor și nu va face operațiile care sunt în sarcina exclusivă a acestora. Mai mult decât atât, dacă s-a cerut dizolvarea și lichidarea, ori numai una dintre operații, judecătorul se va pronunța în limitele investirii (art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă), fără a putea numi din proprie inițiativă lichidatorii. După cum dacă prin cererea de dizolvare s-a cerut și numirea lichidatorilor, trebuie înțeles că partea a cerut și lichidarea societății (art. 84 Cod procedură civilă).
1) A se vedea Revista de drept comercial Nr.1/1996, Editura Lumina Lex, București 1996, pag. 70
Dacă după dizolvarea de drept, hotărârea adunării generale sau pronunțarea unei hotărâri judecătorști, unul dintre asociați solicită numirea lichidatorilor, o astfel de cerere este admisibilă, fără a fi nevoie și de o hotărâre judecătorească prin care să se ordone lichidarea, dat fiind tocmai caracterul obligatoriu al lichidării ca efect al dizolvării, aceastä operație realizându-se de plin drept, în puterea legii, fără a mai fi nevoie de o hotărâre judecătorească.
Este reglementată însã de lege modalitatea de numire a lichidatorilor, numire care se poate face: în societățile de persoane de către toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel, în societățile de capitaluri de adunarea generală, cu majoritatea prevazută pentru modificarea statutului.
În ambele cazuri, dacă nu se întrunește unanimitatea voturilor în societățile de persoane ori majoritatea în societățile de capitaluri, numirea se va face de către instanța judecătorească. Numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță la cererea oricărui asociat ori administrator.
Legea prevede în cazul ambelor forme de societăți că împotriva hotărârii de numire a lichidatorilor se poate declara recurs în 15 zile de la pronunțare.
În sfârșit instanțele judecătorești sunt chemate în cursul procedurii de lichidare să soluționeze opozițiile care pot fi formulate: de către creditorii societății în lichidare împotriva deciziilor lichidatorilor; de către asociatul nemulțumit din societățile de persoane împotriva bilanțului de lichidare și a propunerilor de repartizare a activului între asociați, în termen de 15 zile de la notificarea bilanțului și a proiectului de repartizare; de către orice acționar în societățile de capitaluri, împotriva dării de seamă a gestiunii administratorilor și a bilanțului final de lichidare, în termen de 15 zile de la publicare.
CAPITOLUL III
REGULI SPECIALE DE LICHIDARE A
SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
SECȚIUNEA I
LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR ÎN NUME COLECTIV,
ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ SAU CU RĂSPUNDERE
LIMITATĂ
Societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată sunt societăți de persoane, constituite dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților.
Regulile speciale de lichidare ale acestor societăți sunt prevăzute de Capitolul II al Titlului VII din Legea numărul 31/1990.
Numirea lichidatorilor în societățile de persoane va fi fäcută de toți asociatii, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.
Dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de către instanța de judecată, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor. Instanța de judecată competentă să numească lichidatorii va fi tribunalul de la sediul societății.
Împotriva sentinței de numire a lichidatorilor se poate declara numai recurs, în termen de 15 zile, de către asociați sau administratori.
După terminarea lichidării societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească bilanțul contabil de lichidare și să propună repartizarea activului între asociați.
Asociatul nemu1țumit poate face opoziție în termen de 15 zile de la notificarea bilanțului contabil de lichidare și a proiectului de repartizare. Opoziția suspendă executarea bilanțului și a proiectului de repartizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Opoziția se judecă în camera de consiliu a tribunalului, cu citirea părților.
Pentru soluționarea opoziției problemele referitoare la lichidare vor fi separate de acelea ale repartizării, față de care lichidatorii pot rămâne străini.
Hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai recursului.
După expirarea termenului prevăzut de lege înlăutrul căruia se poate face opoziție sau după ce sentința asupra opoziției a rămas irevocabilă, bilanțul contabil de lichidare și repartizarea se consideră aprobate și lichidatorii sunt liberați.
Articolul 255 aliniat 1 din Legea numărul 31/1990 prevede că după aprobarea socotelilor și terminarea repartiției registrele și actele societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi necesare vreunuia dintre asociați se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.
SECȚIUNEA A II- A
LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI ȘI ÎN
COMANDITĂ PE ACȚIUNI
Societatățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni sunt societăți de capitaluri. Acestea se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților.
Regulile speciale de lichidare ale acestor societăți sunt reglementate de articolele Capitolului III al Titlului VIII din Legea numărul 31/1990.
Numirea lichidatorilor în societăți de capitaluri se face de adunarea generală, care hotărăște lichidarea, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Adunarea generală hotărăște cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.
Dacă majoritatea nu a fost obținută, numirea lichidatorilor se face de tribunal, la cererea oricăruia dintre administratori sau asociați cu citarea societăților și a celor care au cerut-o. Împotriva sentinței tribunalului se poate declara numai recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
Administratorii vor prezenta lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunui pentru timpul trecut de la ultimul bilanț contabil aprobat și până la începerea lichidării.
Lichidatorii au dreptul să aprobe darea de seamă și să facă sau să susțină eventualele contestații cu privire la aceasta.
Când unul sau mai mulți administratori sunt numiți lichidatori, darea de seamă aspura gestiunii administratorilor se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a TV – a, împreună cu bilanțul final de lichidare.
Când gestiunea trece peste durata unui exercițiu financiar, darea de seamă trebuie anexată la primul bilanț pe care lichidatorii î1 prezintă adunării generale.
Orice acționar nemulțumit poate face opoziție împotriva dării de seamă a gestiunii administratorilor și a bilanțului final de lichidare, în termen de 15 zile de la publicare. Toate opozițiile făcute vor fi conexate, pentru a fi soluționate printr-o singură sentință.
Orice acționar are dreptul să intervină în instanță iar hotărârea va fi opozabilă și acționanilor neintervenieniți.
Dacă lichidarea se prelungește peste durata exercițiului financiar, lichidatorii sunt obligați să întocmească bilanțul contabil anual, conformându-se dispozițiilor legii și actului constitutiv.
După terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc bilanțul final, arătând partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății. Bilanțul contabil semnat de lichidatori și însoțit de raportul cenzorilor se va depune, pentru a fi menționat la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a TV-a.
Orice acționar nemulțumit poate face opoziție împotriva bilanțului contabil în termen de 15 zile de la publicare. Dacă termenul a expirat fără să se facă vreo opoziție, bilantul contabil se consideră aprobat de toți acționarii, iar lichidatonii sunt liberați, sub rezerva repartizării activului societății.
Independent de expirarea termenului, chitanța de primire a celei din urmă repartiții ține loc de aprobare a contului și a repartiției făcute fiecărui acționar.
Sumele cuvenite acționarilor neâncasate în două luni de la publicarea bilanțului contabil, vor fi depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni ori la o societate bancară sau la una dintre unitățile acestora, cu arătarea numelui și prenumelui acționarului, dacă acțiunile sunt nominative, sau numerelor acțiunilor, dacă ele sunt la purtător.
Plata se va face persoanei arătate sau posesorului acțiunilor, reținându-se titlul.
După încheierea lichidării, registrele și actele societăți pe acțiuni și în comandită pe acțiuni vor fi depuse la registrul comerțului unde orice parte interesată va putea lua cunoștință de ele, cu autorizația instanței.
CAPITOLUL IV
CONCLUZII PRIVIND LICHIDAREA
SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ȘI ELEMENTE
DE PRACTICĂ JUDICIARĂ
SECȚIUNEA I
PRINCIPALELE CONCLUZII PRIVIND LICHIDAREA
SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
Încetarea existenței unei societăți comerciale presupune realizarea unor operațiuni care să aibă drept rezultat atât încetarea personalității juridice cât și lichidarea patrimoniului societății.
Potrivit legii, încetarea existenței societății comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.
Dizolvarea societății privește acele operațiuni care declanșau procesul de încetare a existenței societății comerciale și asigură premisele lichidării patrimoniului social. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune capăt activității normale a societății.
Lichidarea societăților comerciale constituie un ansamblu de operațiuni având ca scop încheierea afacerilor aflate în curs de desfășurare la data dizolvării societății încasarea creanțelor societății transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.
Cele două faze ale încetării existenței unei societăți comerciale sunt distincte și, în consecință, ele trebuie parcurse în mod succesiv, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru fiecare.
Distinctivitatea celor două faze reprezintă regula în procesul încetării existenței societății comerciale, însă legea societăților comerciale prevede și anumite excepții.
Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale sunt reglementate prin dispozițiile Legii numărul 31/1990, legea permițându-le asociaților ca în actul constitutiv să prevadă modul de desfășurare a acestor faze. Regulile stabilite prin actul constitutiv se vor aplica în măsura în care nu sunt incompatibile cu scopul acestor operațiuni.
Dizolvarea societății produce anumite efecte și anume: deschiderea procedurii lichidării și interdicția unor operațiuni comerciale noi.
Lichidarea societății, ca o fază subsecventă a dizolvării societății comerciale, este guvernată de anumite principii, principii care definesc statutul juridic al societății aflate în lichidare.
Principiile generale ale lichidării sunt: lichidarea nu se produce concomitent cu dizolvarea societății comerciale; persorialitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării până la terminarea acestei operațiuni, instanța în procedura lichidării nu se poate subroga în atribuțiile lichidatorilor; lichidatorii au statut stabilit prin lege, sever reglementat; drepturile creditorilor nu sunt modificate în principiu în cursul lichidării; lichidarea se face în principiu în interesul asociaților; lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.
Din momentul în care societatea dizolvată a intrat în lichidare, activitatea ei va fi subordonată exigențelolr lichidării, limitându-se la realizarea operațiunlor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății. Legea interzice administratorilor să întreprindă operațiuni noi, iar dacă angajează asemenea operațiuni ei vor răspunde personal și solidar.
Odată ce obiectul societății se restrânge, înseamnă ca și scopul societății suferă anumite modificări; prin desfășurarea activității societății nu se mai urmàre realizarea de beneficii i impär br Intre asocia ci realizarea finalității lichidării societății.
Operațiunile de lichidare a societății și, în general, administrarea societăților aflate în lichidare, nu se realizează de administratori, ci de lichidatori.
După numirea lor, în condițile legii, lichidatorii îi inlocuiesc pe administratori, în consecință lichidatorii vor organiza și conduce operațiunile de lichidare și repartizare a patrimoniului social între asociați.
Având în vedere rolul pe care î1 au în administrarea societăților aflate în curs de lichidare, legea reglementează condițiile de numire a lichidatoribor, puterile și răspunderile lor.
Înlocuirea administratorilor de către lichidatori impune predarea gestiunii societății către lichidatori. Legea prevede că îndată după intrarea lor în funcție lichidatorii sunt obligațăi ca împreună cu administratorii să facă un inventar și să încheie un bilanț.
Prin efectuarea inventarului și încheierea bilanțului se constată starea patrimoniului societății adică activul și pasivul societății. Pe această bază se pot realiza operațiunile de lichidare a patrimoniului societății.
După preluarea gestiunii societății și terminarea operațiunilor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății lichidatorii vor efectua acele operațiuni care au drept rezultat lichidarea patrimoniului societății. Aceste operațiuni constau în lichidarea activului și pasivului societății.
Operațiunile de lichidare a activului societății cuprind transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți.
Pin lichidarea pasivului societății se înțelege plata datoriilor societății către creditorii săi, plată ce se va face de către lichidatori cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societății.
După terminarea operațiunilor de lichidare a activului și a pasivului societății lichidatorii sunt obligați să întocmească bilanțul final pentru a constata rezultatele lichidării.
Bilanțul final consemnează, pe de o parte, sumele de bani rezultate din vânzarea la licitația publică a bunurilor societății și din încasarea creanțelor societății și, pe de altă parte, sumele de bani achitate pentru plata datoriilor societății. Totodată bilanțul constată eventualul activ net, ca diferență între activul și pasivul societății.
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile asociaților rezultate din lichidare. După ce operațiunile de repartizare a activului net între asociați au fost terminate, procedura lichidării societății comerciale este încheiată.
Legea societăților comerciale prevede că lichidarea societăților trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați să ceară radierea societății din registrul comerțului. Legea spune că radierea se poate face și din oficiu.
De la data radierii încetează personalitatea juridică a societății comerciale, cu toate consecințele care decurg de aici.
O ultimă formalitate ce trebuie îndeplinită de lichidatori odată cu încheierea lichidării este aceea de a lua măsurile prevăzute de lege pentru conservarea registrelor și a celorlalte documente ale societății.
Registrele și actele tuturor societăților comerciale trebuie păstrate timp de 5 ani de la data depunerii lor.
SECȚIUNEA A II- A
ASPECTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ
a) Societatea comercială. Lichidarea patrimoniului. Organe competente. Autoritate de lucru judecat.
Reclamanții I.Gh și I.M. reprezentând societatea comercială “FIBI COM” S.R.L., au solicitat în contradictoriu cu B.I. și F.L., lichidarea societății, numirea lichidatorilor și repartizarea activelor societății arătând că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a dispus dizolvarea societății comerciale, numindu-se și lichidatorii, dar hotărârea a rămas ineficientă, ca urmare a modificärilor procedurale intervenite prin Legea numărul 59/1993, care au dat astfel de litigii în competența altei instanțe.
Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă iar apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, reținându-se că cererea este inadmisibilă, atât față de faptul că dizolvarea societății și numirea lichidatorilor s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, cât și pentru motivul cä nu este de competența instanței să efectueze lichidarea societății.
Reclamanții au declarat recurs susținând că, din moment ce s-a dispus dizolvarea societății pe cale judiciară, și activitatea de lichidare și repartizare a patrimoniului societății trebuie dispusă tot printr-o hotărâre judecătorească.
Recursul este nefondat, întrucât se reține că printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă s-a dispus, la cererea reclamanților în contradictoriu cu pârâții, dizolvarea societății comerciale, în cauză fiind numiți și lichidatorii.
(Curtea Supremä de Jusiție, secția comercială, decizia nr.1088 din 2 iulie 1996)
b) Societatea cu răspundere limitată. Dizolvarea societății pe cale judecătorească. Competența instanței în activitatea de lichidare a societății.
Societatea comercială X a fost înmatriculată în registrul comerțului în februarie 1991, fiind constituită din 5 asociați, cu un capital subscris și vărsat de 100.000 lei și având ca obiect fabricarea și comercializarea produselor de panificație, patiserie, cofetărie etc. cu durată nedeterminată.
În aprilie 1992, data la care societatea nu își începuse încă activitatea, doi dintre asociați au sesizat instanța pentru a se pronunța asupra dizolvării acesteia, în conformitate cu articolul 169 litera b din Legea numărul 31/1990 și anume imposibilitatea realizării obiectului societății(¹.
Nesocotind prevederile legale referitoare la dizolvarea societăților comerciale, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de dizolvare a societății comerciale, ci a dispus lichidarea și repartizarea patrimoniului social între asociați.
Este de reținut că Legea numărul 31/1990, referitor la încetarea societății comerciale, stabilește o procedură cu două faze distincte, cea a dizolvării, urmată de lichidare.
În ce privește dizolvarea, înainte de expirarea termenului fixat pentru durata acesteia, în cazurile prevăzute de articolul 169, măsura poate fi luată, după caz, de adunarea asociaților ori de instanța judecătorească.
1) A se vedea Legea nr.31/1990 republicată, apărută în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 29 ianuarie 1998
Conform aceluiași text, în cazul dizolvării pe cale judecătorească, actul prin care se dispune dizolvarea este hotărârea judecătorească, ce se înscrie, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, în registrul comerțului și se publică în Monitorul Oficial.
Aceste reglementări constituie garanții pentru proteguirea intereselor terților, ei având dreptul, în temeiul articolului 173 alineatul 2 din Legea numărul 31/1990, să facă opoziție împotriva dizolvării societății caz în care executarea hotărârii de dizolvare este suspendată până la soluționarea opoziției, printr-o sentință definitivă a instanței.
Procedura sus – menționată privind încetarea existenței societății prin dizolvare, constituie o fază distinctă și numai după parcurgerea acesteia se poate trece la faza lichidării societății care se dispune de adunarea generală, competentă să numească și lichidatorii, conform articolului 178 din aceeași lege. Rezultă că activitatea de lichidare și de repartizare a patrimoniului social, cu atribuțiile prevăzute în articolul 178, este de competența lichidatorilor și nu a instanței judecatorești astfel că în speță soluția instanței de implicare directă în operațiunile de lichidare, este greșită.
Competența instanței de judecată, în faza lichidării societății cu răspundere limitată, este strict reglemeritată de Legea numărul 31/1990 și anume în cazul formulării unei cereri pentru numirea lichidatorilor, în situația în care nu se poate întruni unanimitatea voturilor asociaților asupra persoanei acestora (art. 185 aim. 2) și în cazul formulării unei opoziții de către asociați la bilanțul de lichidare întocmit de lichidatori (art. 186 alin. 2).
Se reține că instanța nu are competența de a se subroga în atribuțiile lichidatorilor, ci, sesizată fiind, a soluționa opozițiile formulate de asociați sau creditori la bilanțul de lichidare și propunerile de repartizare a activului între asociați.
Față de cele arătate soluțiile atacate fiind netemeinice și nelegale, recursul extraordinar a fost admis, iar hotărârile recurate au fost casate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, pentru ca, potrivit cu dispozițiile legale menționate corespunzător petitului acțiunii, instanța să se pronunțe numai asupra dizolvării societății.
(Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, deciza nr.359 din 21 octombrie 1993; Revista de drept comercial nr.6/1994, pag. 100)
Notă: Legea numărul 31/1990 a fost republicată în temeiul articolului X din Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 32/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 133 din 27 ianuarie, aprobată și modificată prin Legea numărul 195 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 335 din 28 noiembrie 1997, dându-se textelor o nouă numerotare. Republicarea a apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 33 din 29 ianuarie 1998.
c) Opoziție la lichidare
În temeiul articolului 2 punctul 1 litera a Cod procedură civilă, instanța competentă să soluționeze în prima instanță opoziția formulată la proiectul de lichidare a unei societăți este tribunalul.
În speță, Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă numărul 350/1994 a respins opoziția reclamantei L.E. privind proiectul de lichidare a S.C. “Cramba – Lica” S.N.C. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar Tribunalul Neamț prin Decizia civilă numărul 162/1995 a admis apelul și a desființat sentința nelegală. Îmotriva deciziei Tribunalului Neamț a declarat recurs pârâta, arătând că tribunalul trebuie să continue judecarea cauzei în apel. Curtea de Apel, în raport de motivele invocate din oficiu, a costatat că instanța competentă să soluționeze în primă instanță opoziția ridicată, este tribunalul, motiv pentru care a admis recursul, a casat decizia și a trimis la aceea instanță pentru judecarea în fond.
(Curtea de apel Bacău, decizia civilă nr.1175 din 3 noimbrie 1995, Revista de drept comercial nr. 7-8/1997, pag. 162)
d) Societate comercială în lichidare. Reprezentare în instanță.
Reclamanta a introdus acțiunea la data de 8 august 1994, îar radierea societății pârâte a avut loc la data de 2 noiembrie 1994.
În această situație pârâta trebuia să fie reprezentată în proces prin continuatorii săi care erau lichidatorii.
Ca urmare, greșit instanța de apel a menținut sentința instanței de fond de anulare a acțiunii pe motiv că pârâta ar fi fost radiată din registrul comerțului și deci că nu ar mai avea personalitate juridică.
Într-adevăr, odată cu radierea, personalitatea juridică încetează, însă în speță la data acționării pârâta avea personalitate juridică și deci putea fi chemată în judecată, iar ulterior au fost numiți lichidatorii acesteia care în fapt sunt continuatorii societății în lichidare și care printre altele au obligația să execute și să termine toate operațiunile comerciale referitoare la lichidare.
(Curtea Supremă de Justiție — Secția comercială, decizia nr. 250 din 29 februarie 1996; Revista de drept comercial nr. 7-8/1997, pag. 163)
e) Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale. Bun imobil constituit ca aport în societate fără transmitere de proprietate.
În speță Societatea Comercială “Vanico” S.R.L. Galați și-a încetat activitatea prin dizolvare, în temeiul articolului 169 litera c din Legea numărul 31/1990, potrivit sentinței civile nr. 6050 din 16 iunie a Judecătoriei Galați(¹.
Expertul contabil, numit lichidator, a întocmit bilanțul de lichidare al societății și a făcut propunerile de repartizare a activului între asociați.
Prin opoziția formulată de asociatul N.I., la bilanțul și propunerile de mai sus, s-a solicitat includerea în patrimoniul societății și a construcției la valoarea actualizată, precum și a utilajelor pentru dotarea acesteia.
Potrivit articolului 35 din Legea numărul 31/1990, în lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport social devin proprietatea societății comerciale.
1) A se vedea Nota de la litera b), pag. 89
În cauză, însă, în articolul 5 alineatul 3 din statutul Societății Comerciale “Vanico” S.R.L. părțile au stipulat că bunurile constituite ca aport în societate nu devin proprietatea societății, ci rămân la proprietar.
Construcția ce a fost edificată de asociată T.C., anterior constituirii societății pe un teren ce a aparținut parinților săi, nu a intrat deci în patrimoniul Societății Comerciale “Vanico” S.R.L., ci a rămas la proprietar, în exploatarea acesteia, reprezentând gaj pentru societate așa cum au convenit părțile asociate prin statut.
În această situație, cum imobilul respectiv nu a intrat în proprietatea societății, nefiind cuprins în activul acesteia, potrivit inventarului și evidențelor contabile, se constată că lichidatorul a procedat corect când nu 1-a cuprins în bilanțul întocmit în vederea lichidării.
(Curtea Suprema de Justitie – secția comercialã, decizia nr. 476 din 29 iunie 1995, Revista de drept comercial nr. 6/1996, pag. 136)
f) Societate în nume colectiv. Dacă, în urma retragerii unor asociați rămâne un singur asociat, societatea se dizolvă. În caz de dezacord între asociați, numirea lichidatorilor se face de instanța judecătorească.
În cazul societății în nume colectiv, modificarea contractului de societate, în sensul dobândirii de către un terț a calității de asociat, se realizează numai prin cesiunea părților, de interes și numai cu consimțământul tuturor celorlalți asociați determinat de caracterul intuitu personae al societății în nume colectiv.
În speță nu a existat o cesiune a parților sociale și o modificare a contractului de societate, astfel că, prin retragerea a doi dintre cei trei asociați, întemeiat s-a reținut că societatea urmează să fie dizolvată.
Critica recurentului în sensul incompetenței instanței în numirea lichidatorilor este de respins.
Potrivit articolului 185 din Legea numărul 31/1990, numirea lichidatorilor în societatea în nume colectiv va fi făcută de toți asociații, iar dacă nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută în instanță(¹.
Cum în cauză, dezacordul părților s-a manifestat prin pozițiile divergente, de pe tot parcursul litigiului, reclamantul, contrar prevederilor legale, menționate, opunându-se la dizolvarea și lichidarea societății instanța la cererea pârâților a fost îndreptățită la numirea lichidatorilor.
(Curtea Supremă de Justiție – secția comercială, decizia nr. 162 din 15 februarie 1996; Revista de drept comercial nr. 9/1996, pag 157)
g) Societate cu răspundere limitată. Dizolvare. Lichidare. Faze distincte.
În speță reclamantul a solicitat lichidarea societății “Prosper” S.R.L. prin dizolvarea acesteia, ca temei de drept invocând prevederile articolului 169, referitor la dizolvare și articolul 176 din Legea numărul 31/1990, pentru lichidarea societății comerciale(².
1) A se vedea Nota de la litera b), pag. 89
2) A se vedea Nota de la litera b), pag. 89
Dizolvarea și lichidarea societății comerciale constituie faze distincte ale procesului de încetare a existenței societății comerciale, declanșarea acestuia având loc prin dizolvare, care asigură premisele lichidării patrimoniului societății.
Astfel, prin dispozițiile articolului 172 din Legea numărul 31/1990 s-a stabilit că procedura lichidării începe numai după ce societatea este dizolvată; or, faza dizolvării pe cale judecătorească se încheie, în condițiile prevăzute de articolul 169 alineatul 2 din lege, adică prin înscrierea în registrul comerțului a hotărârii judecătorești definitive de dizolvare și prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Operațiunile necesare în procesul de încetare a existeinței societății comerciale trebuie îndeplinite în condițiile legii; or, recurentul, solicitând concomitent dizolvarea și lichidarea societății a încălcat dispozițiile legale precizate.
De altfel, procedura lichidării nu este dată în competența instanței judecătorești iar o cerere de numire a lichidatorilor – neformulată însa de recurent – este prematură, fiind anterioară îndeplinirii formalităților prevăzute de articolul 169 alineatul 2 din lege, mai sus indicat.
Față de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
(Curtea Supremă de Justiție – Sec comercială, decizia nr. 614 din 7mai 1996; Revista de drept comercial nr.11/1997, pag 111)
Notă: Legea numărul 31 în. forma republicată prevede posibilitatea dizolvării și lichidării societății în fază unică. În acest sens articolul 230 prevede: în societățile în nume colectiv. În comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî odată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societățu și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
h) Societatea comercială. Dizolvare. Numire lichidatori.
Asociatele R.I. și S.I. au solicitat, în contradictoriu cu F.V. și pentru opozabilitate cu Societatea Comercială “Cofetăria Severin” S.R.L., excluderea pârâtei din societate, pentru fraudă în dauna acesteia și concurența neloială.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâta-eclamantă a solicitat respingerea acțiunii principale, dizolvarea societății și numirea unui lichidator.
Tribunalul a admis atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională și a dispus dizolvarea societății comerciale, numind ca lichidator pe expertul G.G.
Apelul declarat de pârâta – reclamantă F.V. a fost respins ca nefondat.
Prin recursul declarat în cauză, pârâta – reclamantă solicită casarea hotărârilor în partea privind numirea lichidatorului întrucât acesta, în calitate de expert, a efectuat o lucrare extrajudiciară, favorabilă intimatelor, cu care recurenta nu a fost de acord, numirea sa fiind posibilă cu încălcarea dispozițiilor legii.
Recursul este întemeiat.
Potrivit articolului 185 alineatul 1 și alineatul 2 din Legea numărul 31/1990 privind societăților comerciale, numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv în comndită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel(¹. Dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor.
În cauză, se constată, pe de o parte, că nu s-a realizat unammitatea voturilor celor trei asociate cu privire la persoana lichidatorului, iar pe de altă parte, cu recurenta s-a opus constant la numirea expertului G.G., cu motivarea că acesta s-a implicat în cauză prin expertiza întocmită și însușită de intimate și, ca urmare, au cerut ca autorul acesteia să nu fie numit lichidator.
În situația dată, numirea lichidatorului în persoana expertului G.G. este contrară spiritului legii, instanța neputând impune uneia dintre părți preferintele celorlalte.
Recursul fiind întemeiat a fost adims.
(Curtea Supremă de Justiție – Secția comercială, decizia nr. 1570 din 22 octombrie 1996; Revista de drept comercial, nr.1/1998, pag.81)
1) A se vedea Nota de Ia litera b), pag. 89
BIBLIOGRAFIE
Legea numărul 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998;
Codul comercial român;
Stanciu D. Cărpenaru – drept comercial român, Ediția a II – a, revizuită și completată, Editura All, București 1998;
Ion Turcu – Teoria și practica dreptului comarcial român, Volumul I, Editura Lumina Lex, București 1998;
Octavian Căpățînă – Societățile comerciale, Ediția a II – a actualizată și întregită, Editura Lumina Lex, București 1996;
Smaranda Angheni – Drept comercial, Editura Oscar Print, București, 1997;
Romul Petru Vonica – Dreptul societăților comerciale, Editura Holding Reporter și Editura Albastră, 1998;
Alexandru Țiclea, Corneliu Bîrsan, Mircea Toma, Ion Suceavă, Virgil Erdei, Mariana Sticlaru – Societățile comerciale de la A la Z, Volumele I și II, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București 1999;
Ion Gureșoae – Drept comercial, Practică judiciară, Editura Gir;
Elena Cîrcei – Dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni, Revista de drept comercial nr. 12/1996 Editura Lumina Lex, București 1996;
Viorel Roș – Dizolvarea societăților comerciale. Particularități ale dizolvării pe cale judiciară. Lichidarea societăților comerciale. Momentul în care intervine. Rolul instanței de judecată în cursul lichidării societății – Revista de drept comercial nr. 1/1996, Editura Lumina Lex, București 1996
Revista de drept comercial: Nr. 6/1994; Nr. 1, 6, 9, 12/1996; Nr. 7-8, 11/1997; Nr. 1/1998, – jurisprudență – Editura Lumina Lex, București
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Particularitatile Privind Lichidarea Societatilor Comerciale (ID: 132619)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.