Particularitatile Predarii Fotbalului In Ciclul Gimnazial

CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

Fotbalul este cel mai pacticat sport din lume, care la momentul actual are un număr deosebit de mare de practicanți atât amatori cât și profesioniști precum și cea mai voluminoasă galerie.

Popularitatea acestui joc este nemaiântâlnit față de alte sporturi pe întreaga lume și are o atractivitate deosebită, fapt ce a ajutat acest sport să reziste eroziunii vremii, propulsându-l din generație în generație, dintr-o țară în alta, dintr-un continent în alt continent, astfel încât nu există loc pe mapamond în care fotbalul să nu fie prezent.

Acest sport este îndrăgit de către milioane de admiratori, susținători spectatori și telespectatori, recunoscut și de către oamenii de știinta cu preocupări în activitatea sportivă. Fotbalul a devenit un fenomen social al zilelor noastre, este pracricat în mod organizat în mai mult de 130 de țari ale lumii cu peste 250 de milioane de jucători legitimați.Fotbalul a lăsat în urmă o amprentă puternică în societate, fapt ce este evidențiat și de către cei care se implică din punct de vedere economic: sponsori, industrie cu specific sportiv, publicitate etc. Însă uneori după încheierea unei partide de fotbal s-au produs conflicte și incidente atât în incinta stadioanelor cât și înafară, sondate cu victime și raniri, au determinat forurile F.I.F.A. și U.E.F.A. sau organele de stat să ia măsuri drastice împotriva violenței cu interziceri, penalizări, eliminări etc.

Totuși în ciuda acestor fapte „fotbalul este un spectacol care aduce pe terenuri milioane de oameni. El își extinde rapid aria și atrage mereu tot mai mulți tineri și bătrâni. De ce este frumos fotbalul! De ce este urmărit cu drag de către milioane de spectatori?

Fiindcă este un spectacol în aer liber, fiindcă prin emoțiile pe care le creează, prin situatiile mereu noi și solutiile tactice, acest joc a cucerit lumea, un spectacol care se înțelege ușor în care nu vorbești, ci te manifești practic, jucătorii în fiecare meci joacă cu același poftă de joc și arată tot ce au încățat in circa 10 ani.

Istoricul și evoluția jocului de fotbal

Pentru ca să ne dăm seama de unde provine acest joc complex trebuie să ne întoarcem în timp la popoarele antice și medievale care practicau jocuri cu mingea sau cel puțin cu un obiect sferic care semăna cu o minge, care aveau reguli primitive și scopul nu era doar divertizmentul ci era cu caracter religios, pregătire pentru vanat etc.

Pentru a elimina orice îndoială trebuie să spunem că există dovezi certe care atestă că sfera era folosită ca accesoriu al exercițiilor fizice la multe din populațiile primitive.La aceste populații, chiar dacă alergarea era exercițiul fizic cel mai răspândit, adeseori ea era însoțită de sferă.

Astfel, în America, la indigenii din tribul Taragumara care locuiau pe teritoriul Mexicului de astăzi erau caracteristice întrecerile la alergare în direcția vest-est, spre țara de răsărit, unde vânătorul regesc (soarele sau luceafărul) stinge, dimineața, stelele care erau reprezentate simbolic printr-un cerb. Cursa se efectua pe o distanță de 200-300 km, între două echipe.

Participanții alergau conducând cu picioarele niște mingi mari care simbolizau cerbul (la alte triburi mingea era simbolul soarelui și era condusă cu un lemn).

În sudul Mexicului, Guatemala, Honduras, Salvador, populația Maya practica un joc dificil și foarte amuzant: mingea era lovită cu posteriorul corpului astfel încât trebuia să treacă printr-un inel de piatră aflat la circa 4 metri înălțime deasupra terenului de joc.

La populația Maya din sudul Mexicului, Guatemala, Honduras, Salvador, se practică un joc foarte distractiv unde mingea era lovită cu posteriorul corpului astfel încât trebuia să treacă printr-un inel de piatră aflat la circa 4 metri înălțime deasupra terenului de joc.

Foto I,1 – Mayașii mexicani se foloseau numai de șolduri și de genunchi pentru a putea menține balonul în aer și a-l introduce în cercul adversarilor.

Acest joc este cunoscut altfel în funcție de partea cu care era lovită mingea: în vestul Braziliei de astăzi, mingea era lovită cu capul, iar în Columbia cu genunchiul.

Vechile codice ale aztecilor îl înfățișează pe zeul luminii și pe cel al întunericului jucându-se cu mingea și ne transmit știri potrivit cărora una din îndatoririle stăpânitorilor mexicani era de a privi, la miezul nopții, constelația Carului Mare pe care o socoteau terenul pentru jocul cu mingea al stelelor.

“Vechii chinezi și japonezi, egipteni și sirieni au practicat jocurile cu mingea sau cu obiecte rotunde pe care le împingeau cu piciorul în anumite ținte. Jocul romanilor, denumit "harpastum", ca și jocul vechilor greci, denumit „episkiros”, aveau ceva asemănător cu fotbalul.”

Jocurile cu mingea sau cu obiecte rotunde ce se practicau în antichitate aveau încă asemănare și cu alte jocuri sportive din epoca noastră, unele jocuri actuale își au rădăcini în jocurile practicate în vremurile îndepărtate.

La popoarele antice jocurile cu mingea își pierd din caracterul religios dar îl mențin pe cel utilitar apropiindu-se chiar de caracterul sportiv, de întrecere care erau numeroase și variate.

În epoca faraonilor (2500 – 1500 î.Ch.) egiptenii practicau și ei un joc cu mingea, dovada fiind picturile de la Beni-Hassan și descoperirile arheologice din valea Nilului precum și găsirea unei mingi într-un mormânt din apropierea Tebei, mingile folosite aveau un diametru de 10 cm, confecționate din piele sau din pânză subțire. Inscripțiile datate din 3400 i. Ch., atestă în China practicarea jocului cu mingea.

Documente din anul 2500 i. Ch., atribuie împăratului Huangdi înventarea unui joc cu mingea, parte componentă a antrenamentului războinicilor. Acum 2000 de ani, din vremea dinastiei Han, s-a păstrat un manual o elocventă mărturie documentară, în care este tratată metodica pregătirii militare care cuprinde și jocul cu mingea denumit ‚,Tsuh-Kuh” – „minge șutată.

Foto I, 2 – Tsuh-Kuh (minge șutată) primul joc cu mingea atestat documentar

Japonezii sunt considerați a fi creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea a antichității. Japonezii, în jurul secolului al V-lea practicau un joc cunoscut sub numele de “kemari” care era de fapt un ritual cu semnificații religioase, avându-și obârșia în jocul practicat de chinezi. „Kemari” fiind considerat un joc strămoș al fotbalului actual. Se practică pe timpul împăraților Tenrei și Engi după cum atestă documentele epigrafice, ca loc de desfășurare:

„un pătrat cu latura de 14 metri care trebuia să fie străjuit la nord-vest de un brad, la sud-est de o pajiște, la nord- est de un cireș, iar la sud-vest de o apă.”

Mingea a fost umplută cu nisip său păr de cal, care avea 22 centimetri, jocul consta dintr-o ceremonioasă trecere a balonului de la un jucător la altul, echipă era formată din 8 jucători, unde nu era nimeni declarat învingător sau învins.

Foto I, 3 – Reproducere după o sculptură în lemn care reprezintă jocul Kemari

La greci și la romani dintre toate jocurile cu mingea practicate de popoarele antice întâlnim jocuri care se apropie din multe puncte de vedere de jocul de fotbal așa cum este cunoscut el astăzi, în cetatea Atenei se practică cu pasiune „spheromachia” sau “partidă cu mingea”. În palestră, loc rezervat pentru exercițiile corporale, o sală închisă (sferisterion) era destinată pentru diferite jocuri cu mingea. Cel mai cunoscut purta numele de „sferarpaston” și folosea o minge de mărimea celei obișnuite în fotbalul de azi.

În contactul cu civilizația greacă, romanii au adoptat un program școlar complex, în care exercițiile fizice au fost influențate de cele ale elenilor numai în măsura în care ele răspundeau necesităților pregătirii militare. La romani mingea era denumită „pilă” în timp ce terenurile purtau o denumire de împrumut „sphaeristerium” (de la denumirea grecească).

Jocul roman „harpastum” oferă imaginea cea mai apropiată de jocul modern. Jocul se disputa între două echipe formate din numeroși jucători care se străduiau să intre în posesia mingii și să o conducă dincolo de o linie trasată în partea de teren care aparținea adversarului.

În evul mediu apar în diferite țări jocuri care se aseamănă din ce în ce mai mult cu fotbalul, din această cauză, fiecare dintre aceste țări își atribuie acum originea jocului de fotbal.

În Italia, mai precis la Florența, “se practica încă din jurul anului 1300 denumit „îl giuoco di calcio” – „a juca mingea cu piciorul”, denumire ce a rezistat până în zilele noastre”. Jocul era jucat cu o minge de dimensiuni mai mari pe o pajiște destinată inițial exercițiilor militare ale florentinilor. Câteva versuri ce cântau jocul cu mingea pe această pajiște:

„Haideți, băieți, pe pajiște, la jocul cu mingea.

Acum când ea saltă mai mult decât oricând,

Nu există distracție mai frumoasă și mai măreață decât aceasta.”

La 17 februarie 1530 în Florența are loc celebra partidă de calio florentin organizată în timpul războiului cu trupele regelui Carol Quintul al Spaniei.

Foto I, 4 – Giuoco del calcio practicat în Piazza Santa Croce din Florența (1688)

„Calcio florentin” a fost uitat pentru puțin timp reînviind în anul 1898 cu ocazia festivităților italo-americane organizate în onoarea navigatorului Amerigo Vespucci, care era de origine din Florența.

În anul 1930 la 4 mai, sa reconstituit partida disputată în timpul războiului cu trupele regelui Carol, sărbătorindu-se 4 secole de la asediul Florenței. Echipele erau formate din 25 sau 27 de jucători care loveau o bășică umflată cu aer cu pumnul său cu piciorul, trebuia să se îmbrace în culori diferite, care aveau 15 „innanzi” (înaintași), în spatele lor la 15 metri se aflau 5 „sconciatori” (susținători), la alți 10 metri se găseau 4 „datori innanzi”(mijlocași) și apoi 3 „dato addiatro” (fundași) Terenul era împărțit în jumătăți egale care evea dimensiunea de 100 metri lungime și 50 metri lățime. Golul era realizat atunci când balonul era lovit printr-o lovitură cu pumnul sau piciorul în poarta adversă care era marcată de stâlpi.

Cartea cea mai veche despre fotbal apăruta este „Trattato del giuoco della palla” de Antonio Scanio da Salo unde găsim câteva reguli ale jocului: mingea avea 17 centimetri diametru, avea 270 e grame, iar câmpul de joc era aproxmativ cu ce de astăzi 100 metri lungime și 70 metri lățime.

În Franța era foarte răspândit jocul la soule, mollat în Bretonia, belle, etoffe sau boise în Normandia, barette în Turingia. Numărul jucătorilor se stabilea în mod convențional, iar dimensiunile terenului la fel. Meciul începea când mingea era aruncată într-un cerc atârnat de o prăjină, dincolo de poziția adversarului, iar câștigătoarea era echipa care reușea să introducă mingea de cele mai multe ori în cercul de pe prăjina, se putea juca cu minile și cu picioarele.”

La acest joc se folosea o minge confecționată din piele, netede și lucioasă, voluminoasa pe care cele două echipe și-o disputau pe un spațiu de 300 de metri. Choule este considerată strămoșul francez al fotbalului, iar despre „soule” se spunea că datorită ferocități pe care le arătau jucătorii în cursul partidelor, unde numeroși participanți decedau, este inimaginabil pentru zilele noastre.”

“În Odissea a existat o periaoda în care după ce a naufragiat pe insula feacilor, Ulise ascuns întru-un tufiș o vede pe Nausicaa, fiica lui Alcinou, împreună cu sclavele venite la țărm să- și spele veșmintele de nuntă. Dup ace au făcut baie, ele și-au lepădat vălurile care le acopereau și s-au jucat cu mingea, Nausicaa conducând jocul cântând. În aceeași carte, Homer evocă jocul „urania” în cântul al VII-lea, când Ulise, scăpat de ultimul naufragiu, ajunge acoperit de spuma mării pe plaja insulei Pteria (Corfu, pare-se) și va fi oaspetele lui Alcinou, regele feacienilor.

Ulise învingând pe cei mai buni feacieni la diferite probe, Alcinou își cheamă fiii să facă o demonstrație în fața ilustrului său invitat:

“Iar Alcinou sili pe Laodamas

Cu Halios la joc să iasă singuri.

Luară ei o minge profirie

Fofirie

Frumos lucrată de Polib știutul

Și unul o svârlea până la nouri

Plecându-se ‘napoi.

Cellalt pe urmă, Sărind, o tot prindea din sboru-i lesne,

‘Nainte de căderea ei pe țărnă.”

La expoziția Olimpiada în monumente ale istoriei și culturii, deschisă în 1980, în cadrul Muzeului Arheologic din Odessa (Ucraina), este expusă o vază din secolul III î.Ch. pe care este înfățișată o scenă dintr-un joc cu mingea, asemănător cu fotbalul contemporan.”

Mulți dintre spectatori erau pașnici și involuntari la partidele care puneau în pericol integritatea fizică a jucătorilor, unde se juca destul de dur. Acesta explică și “persecuțiile” la care a fost supus jocul și practicanții săi o bună bucată de timp. Astfel Eduard al II-lea a dat dispoziție primarului Londrei la 13 aprilie 1314 să interzică fotbalul nu numai pe străzi ci și pe terenuri. Nu a fost singurul, astfel de interdicții au fost reînnoite și în timpul lui Richard al II-lea, Henric al IV-lea, Henric al VI-lea. În ciuda acestor 6 interdicții jocul de fotbal și-a menținut popularitatea reușind să străbată cu temeritate istoria.

În 27 noiembrie 1572, regina Elisabeta dă o proclamație prin care hotărăște scoaterea balonului rotund în afara legi:

“Nici un joc de fotbal nu va mai fi aprobat în orașul Londra, cei ce se vor abate vor fi pedepsiți cu închisoarea.”

La Londra peste 400 de ani mai târziu, pe stadionul Bobby Moore, căpitanul echipei Angliei, capioana a lumi primea “Zeița fotbalului” înmânată de a doua regină Elisabeta a Angliei. Anul 1861 se anulează interdicția practicări acestui joc în Anglia, odată cu meciul de fotbal prezidat de regale Carol al II-lea, meci disputant între echipa regelui și cea a contelui Albertmale, în care a câștigat echipa contelui, s-a desfășurat pe un teren cu dimensiuni bine stabilite (120 metri x 80 metri), cu câte o poartă la fiecare extremitate, poarta care s-a numit pentru prima oară în istoria fotbalului “goal”

1.2 Apariția jocului de fotbal în școală pe plan internațional

Fotbalul pătrunde în școlile din Anglia începând cu anul 1712, pentru ca în anul 1766 să facă parte din cele 33 de jocuri admise la King’s College.

Foto I, 5 – King’s College.

Fiecare școală avea un regulament propriu, care ținea de tradiile locale, de numărul de jucători, de configurația terenului propriu de aceea nu erau admise organizarea meciurilor intre scoli. În 1800 William Gilbert inventează mingea umflată cu aer fiind anul cel mai important în dezvoltarea jocului de fotbal. În a doua jumate a anului 1823, un elev al scoli din Rugby, William Webb Ellis, în vârsta de 16 ani, devenit mai târziu pastor la Londra, care a încălțat regurile jocului, care prinde balonul cu mâinile și pornește vijelios spre poarta adversă. Glumă a dat naștere la două sporturi diferite: Footbal (în care nu se folosesc mâinile) și Rugby (în care se folosesc mâinle),Ellis fiind consederat primul care a creat diviziunea între fotbal și rugby.

Foto I, 6- Secvență din jocul de fotbal-rugby jucat în 1823 de William Webb Ellis la Colegiul din Rugby

“Disputele dintre cele două tabere – cei care pretindeau purtarea mingii cu mâna (Colegiul din Rugby) și cei care pretindeau purtarea mingii cu piciorul (Colegiul din Eton) – devin în anul 1836 tot mai aprinse, având drept rezultat final formarea la Colegiul din Eton a embrionului regulii vitale și atât de controversate a fotbalului: off-side rule regula ofsaidului), denumită atunci sneaking (furișatul !) prin care plasarea unui jucător în spatele apărătorilor adverși pentru a primi mingea era

condamnată ca fiind nesportivă.

Primul Club Universitar de Fotbal apare în anul 1846, fiind format din foști elevi ai colegiilor din Shrewsbury și Eton, atunci studenți la Cambridge. ”

Foto I, 7- Primul Club Universitar de Fotbal – Cambridge, 1846.

În 1848 în luna octombrie, la o ședință a reprezentaților fiecărei școli, ținută la Trinity College din Cambridge, au reușit să stabilească un cod de legi care aveau în comun regulile de joc. Erau în număr de 14 legi, numite “Reguli de la Cambridge”. Numărul de jucători într-o echipă a fost propus de elevi de la Eton, deoarece acolo echipele erau formate pe camerele internatului, unde erau 11 paturi.

Primul joc desfășurat sub aceste noi reguli a avut loc în luna noiembrie a anului 1862 între echipele Old Etonians și Old Harovians.

Foto I, 8. Echipa Old Etonians și căpitanul acesteia – 1863

Deși Regulile de la Cambridge au fost acceptate de majoritatea școlilor, unele școli publice refuză să le accepte. Profesorul John Charles Thring de la Uppingham School din

Rutland publică setul propriu de reguli pentru această școală:

1. Un gol este marcat ori de câte ori mingea intră în poartă dedesubt de bara transversală cu excepția mingii care este aruncată cu mâna.

2. Mâinile se pot folosi numai pentru a opri mingea și a o așeza pe pământ înaintea piciorului.

3. Loviturile cu piciorul trebuie să fie îndreptate numai la minge.

4. Un jucător nu are voie să lovească mingea atunci când ea este în aer.

5. Nu sunt îngăduite loviturile cu călcâiul sau alte fente.

6. Oricând o minge este trimisă cu piciorul peste steagurile laterale, mingea trebuie să fie înapoiată de elevul care a lovit-o, de la locul unde a trecut linia de steag în linie dreaptă spre mijlocul terenului de joc.

7. Când o minge este lovită cu piciorul în spatele liniei de poartă, mingea va fi lovită cu piciorul de la acea linie de pe partea porții pe care a ieșit.

8. Nici un jucător nu are voie să stea la mai puțin de șase pași de elevul care degajează.

9. Un jucător este „afară din joc” dacă el este în fața mingii și trebuie să se întoarcă în spatele mingii de îndată ce este posibil.

10.Atacul nu este permis când un jucător este „afară din joc; dacă este, imediat va trece în spatele mingii.”. Profesorul Thring își publică aceste reguli sub titlul „Simplest Game”.

Foto I, 8-Echipa școlii Uppingham din Rutland care juca fotbal după propriul set de reguli (juca în 15).

În urma publicării acestor reguli, o parte din profesorii din școli le adoptă considerându-le non-violente și apropiate de severitatea majorității regulilor din școlile publice ale Marii Britanii.

În 1863, 26 octombrie este dată care a produs cea mai mare transformare a jocului de fotbal. În acea zi, delegați ai 11 cluburi și școli londoneze au participat la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Lincoln’s Inn Fields, Londra, nașterea lui „The Football Association” , prima federație de fotbal din lume, care adoptă propriul său regulament de joc, inspirat din „Regulile de la Cambridge” .

“În 1866 s-a organizat prima cupă de fotbal denumită “Challenge” între orașele englezești. În 1871, la 20 iulie, se desfășoară prima Cupă a Angliei și de atunci orice club din țară poate lua parte la competiție. În privința regulamentului s-au stabilit câteva aspecte:

– echipele compuse din 11 jucători;

– terenul – dimensiuni 120 x 80 yarzi;

– durata jocului 90 minute;

– echipele cu echipament de culoare diferită.

În 1881 se introduce în regulament prevederea că jocul poate fi condus de un arbitru.

În 1885 se legiferează profesionismul în fotbal și se creează prima divizie engleză, Football League. Răspândirea fotbalului se va face cu repeziciune.

În 6 decembrie 1882 a luat ființă Internațional Football Association Board (I. B.), singurul organ abilitat să modifice regulile jocului. El cuprindea federațiile de fotbal ale Angliei, Scoției, Irlandei de Nord și Țării Galilor. Ulterior a fost cooptată și FIFA (1913). Primul memorandum privind interpretarea și aplicarea regulilor de joc a fost elaborat de I.B. la 2 iunie 1886.

În 21 mai 1904 la Paris se crează F.I.F.A. – Federația Internațională de Fotbal Asociație al cărui președinte este francezul Robert Guérin. Actul de lansare pe plan mondial al acestei organizații a fost semnat de reprezentanții a Crearea F.I.F.A. a avut două obiective esențiale: unificarea regulilor jocului și organizarea unei competiții mondiale pentru echipele naționale.

În anul 2011 (mai) erau afiliate 208 federații naționale. La nivel continental, ca organe de conducere, ființează confederațiile continentale:

– Confederația Sud-americană de fotbal (CONMEBOL), fondată la 9 iulie 1916 la Buenos Aires (Argentina).

– Confederația Asiatică de fotbal (AFC), fondată la 8 mai 1954.

– Confederația Africană de fotbal (CAF), fondată în 1956.

– Confederația de fotbal a Americii de Nord, Centrale și a Caraibelor (CONCACAF) fondată în 1961.

– Confederația de fotbal a Oceaniei (OFC) fondată în 1968.

– Confederația continentală a Europei, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA), fondată în 1954.

1.3 Apariția jocului de fotbal în școlile din țara noastră

Cel mai important document referior la jocul de fotbal în România este manuscrisul cu numărul 4853 numit “Avram Iancu” a avocatului Ribun Patitia din Câmpeni, care se afla la muzeul “Uniri” din Alba Iulia. La 1848-1849 în Transilvania, la Câmpeni, tinerii tribuni ai unirii naționale avându-l în mijlocul lor pe Avram Iancu, în timpul liber băteau lopta-pila (minge-balon).

În 1884 este menționat primul teren de fotbal al Arad. În lucrarea “Footbal” scrisă de Virgil Economu publicată în 1935 spune că prima minge de fotbal a adus-o în țara Mario Gebauer în 1889.

După alte surse, medicul stomatolog Iuliu Weiner din Arad este cel care a adus din Londra prima minge de fotbal în țara noastră și în tot același timp și regulamentul jocului.

Totuși nu se poate stabili cu exactitate anul în care a avut loc primul meci de fotbal pe teritoriul României de azi dar conform unor surse sunt mai multe variante: 1884 (Arad, unde se amenajase un teren de fotbal, inițiator fiind dr. Emil Bădescu), 1888 (Arad, pe terenul viran de la “pădurice”), 1895 (Cluj). În urma culegerii de date din lucrările citate în rândurile precedente putem să afirmăm că cele mai vechi date despre practicarea acestui joc în școlile de pe teritoriul țării sunt regulamentele aproximative ale noului joc care au început să fie publicate la București (1893) și la Arad (1898). Primul regulament de fotbal publicat în țara noastră îl datorăm profesorului Dimitrie Ionescu de la liceul „Gheorghe Lazăr” din București.

Foto I, 9 – Liceul „Gheorghe Lazăr” din București

Acest regulament era încadrat în „Tratatul de jocuri școlare pentru uzul tuturor școlilor de ambele sexe”, și a apărut în anul 1895. În intenția de a prezenta amănunte privind regulamentul acestui joc, în numărul 7, din decembrie 1907, al revistei „Din lumea sporturilor”, publicație apărută sub conducerea cunoscutului campion de „greco-romane”, Mitică Dona, apare un articol intitulat „Practica foot-ball-ului”, articol pe care îl vom reda încontinuare, fără nici o omisiune:

„Precum se știe, jocul constă în lupte ce se

angajează între două partide. Fiecare partidă are

cîte 11 luptători. Arena este un cîmp uneori cu o

formă dreptunghiulară, lungă de 100 de metri. La

ambele extremități se află doi stîlpi înalți de 2 metri

și 40, la distanță unul de altul de 6 metri 30, uniți

printr-o bară transversală, astfel încît să dea

aparența unor porți așezate față în față și care se

numește goal. În joc se întrebuințează o minge

mare de piele ovală (n.a. ?!) și obiectul ambelor

partide este de a face ca printr-o lovitură de picior,

să azvîrle mingea de mai multe ori prin goalul

partidei adverse, iar partida care reușește să scoată

mingea de mai multe ori prin goalul partidei

adverse, în intervalul de o oră și jumătate, este

proclamată triumfătoare de către arbitrul jocului, în

aclamațiile partidei învinse. „

Această mostră de regulament al acelui joc, hibrid, de fotbal amestec de fotbal și rugby denotă precaritatea cunoștințelor despre fotbal ale gazetarilor sportivi din acele vremuri.

La Timișoara, în 1899, aveau loc câte două meciuri pe săptămână, de teama de a nu fi furate porțile care erau cărate mereu la spațiul de joc (aflat pe „Câmpul Târgului”, de pe Calea Aradului de azi) și depozitate pe strada Ungureanu, la frații Pápaffy. Pe atunci, porțile nu însemnau decât barele verticale, transversala fiind improvizată cu o sfoară. Ca o continuare firească a implementării acestui joc sportiv în programele de studii ale școlilor românești, în data de 11 iunie 1899 ziarul local „Közlöny” („Informația”) își anunța cititorii că: „la 25 iunie, fotbalul va fi prezentat pentru prima oară la Timișoara, pe terenul Velocitas”, cu ocazia serbărilor școlare organizate de Liceul Piariștilor.

Foto I, 9 – Liceul Piariștilor din Timișoara

Organizatorul acestui joc de fotbal a fost profesorul de gimnastică Carol Müller. Tot în această perioadă, ca urmare a răspândirii jocului în rândurile elevilor și ale unor cadre didactice, a fost organizat, la inițiativa directorului Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, Marin Dumitrescu, secondat de profesor.

Anul 1909 marchează prima formă de organizare fotbalistică de la noi din țară prin înființarea “Asociațiunii Societăților Atletice din România”. Ulterior prin apariția, în 1912, a Uniunii Federațiilor Sportive din România (UFSR), activitatea fotbalistică va fi condusă de Comisiunea de Football-Asociație din cadrul UFSR.

În 1910 se pun bazele Clubului Atletic Oradea (CAO), care va deveni celebru în lumea fotbalului românesc.

Pe la 1920 se reușește elaborarea și difuzarea în traducere oficială a Regulamentului jocului de fotbal. Din anul 1925 există un Regulament al “Asociațiunii Arbitrilor de Fotbal–Asociație din România”.

La 16 februarie 1930 se constituie “Federația Română de Fotbal–Asociație” (FRFA), avându-l ca președinte pe Aurel Leucuția și care din 1931 este afiliată la FIFA. În 1930 România participă la primul Campionat Mondial din istoria fotbalului internațional – Uruguay.

Anul 1932 marchează trecerea la sistemul divizionar și se dispută prima ediție a diviziei “A”. Are loc debutul unei noi competiții “Cupa României”.

În anii 1937-1938 se organizează două serii a câte 10 echipe. Din anii 1946-1947, se admit 14 echipe în campionat, fapt care a dăinuit până în anul 1968 când s-au acceptat 16 echipe, număr la care s-a revenit în ediția 2000/2001, după un șir de ediții cu 18 competitoare în prima divizie.Cupa României s-a desfășurat începând din anul 1933, prima câștigătoare fiind Ripensia Timișoara. La Campionatul Mondial am avut prima participare în 1930 în Uruguai,următoarele participări ale reprezentativei naționale au fost în Mexic – 1970, Italia – 1990, SUA – 1994 și Franța – 1998.

Fotbalul angrenează astăzi un număr tot mai mare de țări în competiții cu caracter mondial (campionatul mondial și olimpiade), cu caracter continental (Cupa Europei interțări – Cupa Americii de Sud).

În cadrul olimpiadelor participă un număr din ce în ce mai mare de țări, iar la ultima ediție numărul echipelor a fost atât de mare, încât a fost nevoie de jocuri preliminare. La olimpiade participă numai fotbaliști amatori.

Cu excepția olimpiadei de la Los Angeles din 1932 și începând cu anul 1908 fotbalul figurează în programul tuturor olimpiadelor. Bibliografie nu am denumirea competă

1.4 Motivele alegerii temei

Atracția mea pentru fotbal și faptul că unii copii indrăgesc acest joc de la vârste fragede au fost printre primele și cele mai importante motive pentru care am ales această temă, dar și pentru că la această vârstă de 12-13 ani am fost legitimat pentru prima oară.

Alte motive care m-au făcut să aleg această temă cu privință la practicarea jocului de fotbal la clasa a VII-a, vârsta cuprinsă între 12-13 ani sunt:

pasiunea pentru acest joc sportiv pe care l-am practicat atât în școală cât și în diferite competiții;

intenția de a urma o carieră în domeniul pregătirii copiilor și juniorilor;

faptul că imi place să lucrez cu copiii;

dorința ca după absolvirea facultății, să-mi continui studiile printr-un masterat în sport, să mă specializez în fotbal la această facultate;

experiența și cunoștințele acumulate pe parcursul practicii pedagogice pe o durată de două semestre, , la școala gimnazială “Oltea Doamna” din Oradea.

viitoarea profesie pentru care mă pregătesc ca profesor respectiv antrenor;

buna colaborare cu coordonatorul de licență, Dumitrescu Gheorghe și posibilitatea de a aplica teste la o grupă de elevi de la Școala Gimnazială Chieșd, pregătiți de profesorul Claudiu Pop;

popularitatea de care se bucură fotbalul atât în școală cât și în afara ei;

posibilitatea de a mă informa dintr-o mulțime de documente, cursuri, lucrări, cărți a unor autori importanți, din cadrul acestui domeniu vast, astfel încât să mă pot familiariza mai bine cu terminologia specifică acestui domeniu și să o pot aplica într-un mod adecvat în practică.

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Particularități de creștere și dezvoltare ale elevilor de clasa a VII-a

Aceste particularitați se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvotării somatice ( în special între 12-14 ani), in care apare dimorfizmul sexual, dezechilibrarea între propoțiile diferitelor segmente și între sferele morfologice și vegetative. Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire, dar forța nu crește evidențial. Accelerarea creșterii taliei rezultă în special din dezvoltatea în lungime a membrelor față de trunchi iar mobilitatea articulațiilor este scăzută atât la fete cât și la băieți.

Literatura de psecialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții, în ciuda rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardio-vascular, aparatul respirator "crește" substanțial, indicii de creștere dovedesc că rezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes în perioada pubertară. Această perioadă pubertară este optimă pentru însușirea majorității depinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum și dezvoltarea calităților: viteză, rezitentă, coordonare.

Particularitățile fiziologice debutează la băieți, la 11-12 ani și durează până la 13-14 ani. Primele semne ale evoluției rapide a caracterelor sexuale secundare sunt: păr pubian,păr axilar, schimbarea vocii. Se modifică greutatea și statura mai rapid la fete având înățimea și greutatea corporală mai mare decât băieții de aceeași vârstă, dar mai târziu băieții depășesc semnificativ fetele.

Cea mai complexă etapă la baieți este între 12-14 ani. Prin care în centrul pubertății se afla maturația sexuală produsă de fluxul crescut al hormonilor sexuali, care determină apariția caracterelor sexuale secundare concomitent cu profunde modificări somatovegetative și psihice. După vârsta de 11 ani sistemul endocrin se caracterizează printr-o activitate secretorie intensă, prin acești hormoni sexuali se determină modificări importante morfologice și funcționale ale organismului, fapt ce desemnează și cel mai important rol în apariția ejaculației.

Pănă în momentul apariției pubertații nu existau diferanțe de sex în ce privește secrețiile

Hormonale. Înaintea apariției pubertății hormonii specifici (testosteron la băieți si estrogen la fete)

Se accentuează apar difetențe ăn ce privește caracteristicile morfologice și ale capacitații fizice, cunoscute sub numele de disform sexual. Prima fază a pubertății înregistrează un “val” de creștere ce modifică greutatea corporală și statura mai rapidși mai pregnant la fete față de băieți. Astfel, în jurul vârstei de 10-13 ani fetele sunt mai înalte și au greutatea corporală mai mare decât băieții de aceeași vârstă, dar băieții mai târziu depășesc fetele atât în greutate cât și în înalțime. Secretia de testosteron al băieților este de 10 ori mai mărita față de antepubertari și este responsabilă prin caraacterul său puternic anabolizant proteic, de creșterea masei musculare la această vârstă. Din această perioadă ritmul accelerat de creștere se extinde și la dezvoltarea organelor, aparatelor și sistemelor din sfera somatică cât și cea vegetativă.

Odată cu pubertatea se evidențiează și caracterele sexuale secundare, dezvoltarea larigelui și schimbarea vocii, apariția pilozității axilare și pubiene, creșterea masei musculare și altele. Odată cu ritmul accelerat de creștere și dezvoltare a organelor cât și a apartatelor și sistemelor din sfera somatică, dar și din sfera vegetativă. Din punct de vedere morfologic ale aparatelor și sitemelor menționăm următoarele aspecte:

La aparatul locomotor oasele se dezvoltă mai mult în grosime, prin depunerea săsurior minerale (calciu și fosfor) și devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici, de presiune, tracțiune și răsucire. Dezvoltarea toracelui în prima parte a pubertății este lentă iar apoi se accentuează. Articulațiile în schimb sunt slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigură rezistență suficientă la tracține și răsicire. Sectiunea musculară și forța lor este mică din cauză că mușchii se dezvotă prin alungirea fibrelor și nu ân grosime, iar avantajul lungimii fibrelor musculare este creșterea valorii lucrului mecanic, cu obligația ca să nu existe îngreuiere peste forța globală a mușchiului.

“Forța relativă (forța raportată la kg/corp),în această etapă nu numai că stagnează, ci arată chiar un regres considerabil, atât la nivelul flexorilor, cât și la al extensorilor.

Revizuirea concepțiilor vechi, care contraindicau folosirea exercițiilor de forță la elevii de vârstă pubertară, invocând argumente de ordin morfologic și funcțional, este absolut necesară. Sunt contraindicate eforturile maximale de forță și marile încordări neuromusculare, care prezintă pericolul suprasolicitării aparatului musculoligamentar. În schimb, exercițiile de forță bine dozate, bazate pe lucrul cu haltere mici și gantere, cu mărirea treptată a intensității, conform principiului fiziologic de creștere gradată a efortului, nu sunt de loc contraindicate.

Viteza de reacție și de repetiție este dezvoltată, însă forța și rezistența sunt mult rămase în urmă față de adult. De aceea nu sunt permise antrenamentele în vederea obținerii performanțelor la eforturile de forță și de rezistență; orice folosire nejudicioasă a mijloacelor care dezvoltă forța și rezistența are urmări negative asupra creșterii. Procesul de osificare este înaintat dar mai persistă cartilagiile de conjugare și punctele de osificare noi. Exercițiile fizice care contribuie la dezvoltarea vitezei și a îndemânării prelungesc durata existenței cartilagiilor de creștere. Folosirea exercițiilor de forță și rezistență grăbește procesul de osificare, încetinind creșterea. ”

Tabel 1 – Valorile medii ale unor indici ai dezvoltării fizice

Orientarea în spațiu este perfecționată la vărsta de 13-14 ani, se creează simțul tempoului mișcător, aprecierea distanței, capacitatea de a analiza senzațiile musculare în timpul modificării suprafeței de sprijin. Aceste modificări au loc paralel cu creșterea deosebită a posibilităților de detentă și formarea capacității de a efectua mișcări frecvente și rapide.

“Creierul copiilor, la această vârstă, este de 1400-1500g față de 1100-1200 la 6 ani, iar, din punct de vedere funcțional, sistemul nervos central se caracterizează prin plasticitate mare, care se păstrează și la această vârstă, cu

dominanta excitației și tendința de iradiere a acesteia, datorită slabei inhibiții corticale, labilitate psihică alimentată și de instabilitatea hormonală. Aceste particularități ale sistemului nervos central influențează, în mod direct, viteza de formare și stabilitate a deprinderilor motrice, favorizează apariția oboselii, slăbește în oarecare măsură voința și perseverența copiilor. Odată cu intrarea în pubertate, interesul pentru mișcare și activități sportive scade simțitor. De aceea, la unii copii, lipsa de mișcare dublată de o alimentație abundentă, duce la instalarea obezității și o evoluție lentă a procesului de maturizare sexuală la puberi. ”

Sistemul nervos se dezvoltă rapid și se încheie maturizarea ariei corticale a analizatorului motor. Se dezvoltă funcția de analiză și sinteză a scoarței cerebrale. Pe această bază viteza realizării diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate dispar mai lent. Plasticitatea sistemului nervos central este conservat în această etapă a vieții, deși a mai pierdut ceva din vitalitate și eficiență datorită perturbărilor hormonale care accentuează caracterul reactiv al sistemului nervos, ducând la instabilitatea comportamentului și a stărilor afective. La această vârstă a mișcările copiilor au un caracter brusc și precizie scăzută, datorită insuficienței proceselor de inhibiție condiționată față de perturbarea proceselor de excitație. În perioada pubertara mobilitatea și excitabilitatea ridicată a sistemului nervos explică rapiditatea reacțiilor dar echilibrul proceselor nervoase este instabil, coordonarea nu beneficiază de condiții favorabile de dezvoltare. La această vârstă pubertară toate aceste particularități ale activității sistemului nervos central, influențează în mod direct viteza de formare și stabilizare a deprinderilor motrice, favorizând apariția oboselii, slăbește într-o oarecare măsură voința și perseverența dar în schimb marea plasticitate a scoarței cerebrale favorizează elaborarea inițială a unor reflexe condiționate motrice, a căror stabilizare și fixare necesită un număr mare de repetări și exersări. Neuronii corticali își refac rapid balanța energetică datorită plasticității crescute a scoarței, fapt ce favorizează mobilitatea proceselor nervoase fundamentale.La aparatul cardiovascular, cordul este voluminos față de torace, mecanismele de reglare a circulației sunt frecvent tulburate. Se întâlnesc frecvent la inimă sufluri funcționale, aritmii și crize de hipertensiune. La 13 ani volumul inimii este de 250 cm3, apropiat de cel al adultului care variează între 250-300 cm3. În această etapă aparatul cardiovascular se dezvoltă lent, arterele au un diametru relativ mai mare decât la adulți, iar venele și sistemul limfatic sunt bine reprezentate.

Aparatul respirator se dezvoltă intens în etapa pubertară. Laringele coboară luând topografia de la adult, nasul capătă forma definitivă, laringele coboară luând topografia de la adult, traheea și bronhiile cresc, plămânii se dezvoltă în greutate și volum, capacitatea lor anatomică mărindu-se cu peste 50%. Funcția respiratorie se ameliorează net. Amplitudinea mișcărilor respiratorii cresc, scade frecvența respiratorie , crește capacitatea vitală, iar respirația tisulară – apreciată după consumul maxim de O2 pe minut – crește considerabil.Capacitatea vitală se îmbunătățește: la 13 ani 2900 cm3 și la 14 ani 3000 cm3. Aparatul cardiovascular și pulmonar sunt mult solicitate din cauza creșterii rapide a masei corporale iar efortul fizic nu este contraindicat decât în cazul unor leziuni organice. Experiența a arătat că tulburările funcționale dispar prin practicarea rațională a sportului.

În această perioadă de vârstă sunt recomandate diverse activități: alergările pe distanțe scurte, săriturile, aruncările, jocuri sportive alternate cu pauze de odihnă relativ lungi, gimnastică, înot etc.

În concluzie în această perioadă pregătirea fizică trebuie făcută rațional în funcție de nivelul de solicitare al elevilor.

“Particularități psihice

Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă legătură cu importantele modificări morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică. Percepțiile devin mai depline, capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii. În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare. Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad tot mai mare de abstractizare, manifestă interes și curiozitate pentru teorie, pentru explicarea fenomenelor realității. Se ameliorează capacitatea de concentrare a atenției, deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă. Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială. Datorită disconfortului biologic, puberul se caracterizează printr-o conduită irascibilă, relativ conflictuală, prin labilități afective, stări de excesivă timiditate sau exuberanță, stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independență fluctuant. Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități. Se dezvoltă calitățile voinței, se manifestă dorința de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. ”Ștacheta”aspirațiilor este ridicată tot mai sus, deși motivele sunt încă instabile. Se dezvoltă intens simțul responsabilității. Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției celor din jur, dorința de a obține aprecieri, afirmarea propriei persoane. Din punct de vedere metodic, posibilitățile crescute ale gândirii ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în abordarea instruirii. Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă. Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric, a sensului și necesității respectării sfaturilor date. Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exercițiilor. Atitudinea față de copil trebuie să fie plină de tact pentru a contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apare ridicol în fața membrilor grupei de antrenament, rezultate din execuția incorectă a exercițiilor. Antrenorul trebuie să-și aleagă cu grijă cuvintele și expresiile, să și-i apropie sufletește pe copii, să se facă iubit, iar aceștia trebuie să vadă în el un exemplu pozitiv, demn de urmat. Încurajarea, lauda, descompunerea exercițiilor complicate în elemente mai simple, ce pot fi executate cu succes, sunt câteva procedee concrete de lucru. O indicație psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înțelegere, prietenie și sinceritate. Pubertatea este vârsta când se pune cu deosebită acuitate problema selecției copiilor, potrivit aptitudinilor fizice și psihice. Lucrul este posibil, deoarece aptitudinile și însușirile psihice sunt în mare parte cristalizate. După o perioadă de lucru de 4 – 5 ani apare astfel o nouă etapă de selecție (selecția secundară) care trebuie să orienteze corect copilul spre practicarea sportului față de care el manifestă interes dar care să corespundă în același timp și aptitudinilor lui. Este un principiu pedagogic, dar și de probitate etică, întrucât înlătură posibilitatea nerealizării în sportul ales care poate să provoace mai târziu deziluzia speranțelor neîmplinite.Competiția își va atinge scopurile instructiv-educative și va influența pozitiv personalitatea și rezultatele sportive, dacă se va ține seama de următoarele aspecte:

necesitatea stimulării dorinței de a juca, de a se întrece cu alte echipe;

contraindicarea intențiilor presante de a câștiga;

pierderea unui joc să nu fie un prilej de ostilitate și ironie, iar copilul să nu se teamă dacă a greșit la meci.

În privința profilaxiei psiho-pedagogice, date fiind particularitățile psihice ale vârstei, trebuie evitate întrecerile între copii cu vârste diferite sau cu niveluri diferite de pregătire, întrucât s-a constatat că ele pot genera, la jucătorii mai slab pregătiți sau mai mici, simțăminte de inferioritate și nesiguranță. ”

Particularitățile predării fotbalului în ciclul gimnazial

Acest joc sportiv este prevăzut în cadrul progamelor sportive, începând cu clasele mici și terminând cu studenții din anii mari.

Ca urmare a popularității de care se bucură și ca efect al conținutului său, fotbalul exercită o atracție deosebită asupra copiilor. Multe valențe instructive și educative ale fotbalului au determinat cuprinderea acestuia în principalul document școlar – Programa Școlară de Educație Fizică, precum și în variate forme de organizare a activității fotbalistice școlare.

Școala poate rezolva problema specializării organizate, prin coordonarea și dirijarea activității fotbalistice de oameni legați de viața școlară și extrașcolară a copiilor, prin concentrarea procesului de pregătire fotbalistică în jurul instituției școlare care se ocupă de instruirea și educarea copiilor.

Fotbalul este unul dintre cele mai importante jocuri sportive colective, o formă specifică de manifestare și practicare a exercițiului fizic, o activitate socială subordonată cerinței perfecționării dezvoltării fizice și capacității motrice a oamenilor, cu valoare educativă deosebită.

“Cercetările efectuate de specialiștii domeniului din diferite țări pun în evidență creșterea legică a capacității organismului copiilor de vârstă școlară mare, de a face față sarcinilor motrice cu indici crescuți de viteză, îndemânare și rezistență, băieții manifestând disponibilități mai mari decât fetele”

O serie de probleme pe care fotbalul le rezolvă în multiplele probleme ale educației fizice și sportive sunt :

întărirea sănătății (funcția sanotrofică);

dezvoltarea calităților biomotrice, cu precădere a celor specifice fotbalului;

dobândirea unor tehnici proprii jocului;

formarea personalității multilaterale a individului;

“Jocul de fotbal are o contribuție esențială în îndeplinirea obiectivelor educației fizice școlare. Spre deosebire de celelalte grupe de activități folosite în pregătirea fizică a elevilor influențele instructiv-educative prin joc reprezintă următoarele particularități:

permit manifestarea complexă și favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităților motrice, precum și a deprinderilor și însușirilor moral-volitive;

jocul de fotbal oferă posibilitatea aplicării în condiții mereu schimbătoare a priceperilor și deprinderilor motrice de bază;”

O caracteristică principală a jocului de fotbal este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg din valorificarea ei în cadrul procesului de educație fizică, unde presupune colaborarea cu parteneri de joc, armonizarea intereselor, motivelor, acțiunilor și efortului personale cu cele ale colectivului din care fiecare elev-jucator face parte.

Trăsăturile esențiale valabile pentru jocul de fotbal:

– fotbalul pentru elevi reprezintă activitatea motrică gobala cea mai atractivă;

– constituie un instrument efficient de activizare a funcțiilor organismului;

– este o activitate eminamente colectivă, care favorizează realizarea și dezvoltarea relațiilor de grup.

„Fotbalul, practicat pe teren normal sau redus, contribuie, alături de celelalte discipline sportive, atletism, gimnastică, baschet, handbal, volei, la realizarea obiectivelor și sarcinilor educației fizice și sportive.”

Fenomenul de practicare a fotbalului școlar se prezintă ca un complex de elemente, ce cuprinde :

activitatea desfășurată în scop instructiv și educativ în orele de educație fizică;

activitatea specializată, desfășurată organizat în cluburi sportive școlare și clasele speciale din învățământul gimnazial și liceal, prin care se urmărește performanța.

Aceste elemente presupun pentru realizare forme organizatorice și administrative specifice, precum și o dotare tehnico-materială.

În unitățile școlare fotbalul apare ca:

mijloc de realizare a obiectivelor educației fizice în :

ciclul primar;

ciclul gimnazial;

ciclul liceal;

educația fizică a studenților.

disciplină sportivă în:

clasele cu profil de pe lângă școlile generale și licee;

secțiile specializate din cadrul cluburilor sportive școlare.

disciplină de învățământ în :

facultățile de Educație Fizică și Sport.

La clasele I-IV, obiectivele cadru conform progamei școlare sunt:

1. Dezvoltarea capacității motrice generale și specifice disciplinei sportive, în concordanță cu particularitățile de vârstă, de sex și de nivel de pregătire;

2. Învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice disciplinei sportive, în conformitate cu stadiul de pregătire;

3. Valorificarea în întreceri, concursuri și competiții sportive a potențialului bio-motric, tehnico-tactic și psihic;

4. Întărirea motivației pentru practicarea sportului de performanță și dezvoltarea spiritului competitive;

5. Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect față de reguli, adversari, organizatori, arbitri și spectatori;

6. Îmbunătățirea deprinderilor motrice de bază / utilitar-aplicative necesare practicării disciplinei sportive prin :

exersarea fragmentată/globală a mecanismelor de bază;

aplicarea deprinderilor formate în întreceri;

7. Creșterea indicilor de manifestare a calităților motrice de bază și a celor specifice, potrivit vârstei și a sexului prin:

exersarea mijloacelor specifice fiecărei calități motrice;

compararea valorilor indicilor proprii de dezvoltare a calităților motrice cu cei optimi pentru disciplina sportivă practicată.

Jocul de fotbal la nivelul claselor I-IV este prezent prin:

exerciții de manevrare a mângâi;

procedee tehnice de bază ale jocului;

jocuri de mișcare pregătitoare.

Exercițiile de manevrare a mingii au drept scop acomodarea elevilor cu obiectul de joc. Ele constau în lovirea, oprirea (preluarea) și conduceea mingii cu piciorul, în prinderea și aruncarea mingii cu mâna. Aceste exerciții contribuie la dezvoltarea îndemânării, la formarea simțului de apreciere a distanței, la dezvoltarea preciziei și a capacității de orientare în spațiu, la dezvoltarea vitezei (de execuție, de reacție, de deplasare) și în general la formarea priceperilor și deprinderilor motrice. Exercițiile de manevrare; a mingii se efectuează în special cu piciorul, dar pot fi combinate și cu prinderea și aruncarea mingii cu mâna, elemente specifice jocului portarului dar și jucătorilor de câmp la aruncarea de la margine, într-un cuvânt dezvoltarea simțului mângâi.

Ca mijloace și formații se folosesc:

lovirea mingii la perete cu sau fără oprire;

lovirea mingii cu piciorul la ținte fixe și mobile;

preluarea și pasărea mingii în formații de triunghi, pătrat, cerc;

conducerea mingii cu deplasare în mers și în alergare în linie dreaptă;

conducerea mingii printre jaloane (șerpuit);

aruncări și prinderi cu două mâini;

aruncarea cu două mâini, cu extensia trunchiului, preluarea și pasărea înapoi la cel care a aruncat.

Metodica formării deprinderilor motrice, a dezvoltării calităților motrice, imaginației, spiritului de colectiv la elevii claselor I -IV se bazează pe jocurile de mișcare și diferitele întreceri (ștafete). Acestea oferă posibilitatea punerii în concordanță a dinamismului caracteristic lor, cu dinamismul psiho-fizic al elevilor la această vârstă, ceea ce determină stări emoționale corespunzătoare, favorabile formării deprinderilor motrice respective. Jocul reușește să scoată copilul din ritmul activităților școlare ajutându-1 să se destindă.

Dintre procedeele tehnico-tactice de bază care condiționează practicarea jocului bilateral, sub forma minifotbalului, în clasele I – IV vor fi predate următoarele:

lovirea mingii cu latul, vârful, șiretul interior și plin, sub formă de pase și tras la poartă;

oprirea și preluarea mingii cu talpă și cu lațul;

deposedarea adversarului de minge;

conducerea mingii cu șiretul exterior și interior;

aruncarea mingii de la margine.

Prin caracterul de întrecere se trezește și se asigură la maximum concentrarea atenției elevilor, care, în atmosfera stării emoționale create, deprind mișcările componente ale execuției unei deprinderi specifice în forma lor concretă de manifestare.

În progama școlară jocurile de mișcare prevăzute și menționate anterior la exercițiile de acomodare cu obiectul de joc vor fi prelucrate și adaptate la specificul jocului de fotbal și al exercițiilor tehnico-tactice propuse pentru învățare de către elevii claselor I – IV.

Această adaptare va consta din înlocuirea prinderii și aruncării mingii cu mâna cu executarea lovirii și preluării mingi: cu piciorul cât și a celorlalte procedee tehnico-tactice.

Exercițiile organizate sub formă de întrecere și de joc duc la însușirea mai rapidă a procedeelor tehnico-tactice ale jocului de fotbal comparativ cu exersarea izolată a acestora. De asemenea, ele reușesc printr-o formă plăcută și accesibilă să dezvolte calitățile motrice, deprinderile motrice de bază și specifice, să formeze și să educe la elevi corectitudinea și spiritul de colaborare de echipă.

Indiscutabil, fotbalul este un mijloc de atragere și practicare organizată a unei activități fizice, însă nu toți elevii pot face parte din cele două echipe ce joacă la sfârșitul lecției.

De aceea se recomandă organizarea separată a unor întreceri sau jocuri după cum urmează:

jocuri 3 contra 3; 4 contra 4 la o poartă sau două porți;

întreceri de genul “cine menține cel mai mult mingea în aer prin lovituri cu piciorul și cu capul”; “cine marchează mai multe goluri din 10 lovituri de pedeapsă de la 7 m” sau „cine transmite mai multe mingi pe sub o portiță”.

Activitatea de educație fizică și sport de masă la nivelul învățământului primar se desfășoară sub două forme:

practicarea curentă a minifotbalului în școală și asociații sau cluburi sportive școlare;

organizarea unui sistem competițional permanent (cupe sau campionate) în care campionatul școlar, cu etape pe clase, pe școală și localitate (8-10 ani, clasele III – IV) ocupă primul loc.

Disciplina Educație fizică, la clasele V-VIII este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curiculară educație fizică și sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor, finalitate prevăzută în Legea învățământului.

În afara orelor prevăzute pe săptămână, pentru educație fizică, în trunchiul comun, există posibilitatea alocării a încă unei ore destinate extinderii/aprofundării conținuturilor din prezența programă sau predării unei discipline sportive opționale.

În sinteză, fotbalul contribuie la cultura sportivă a practicanților, ce însumează un sistem larg de cunoștințe (informații), priceperi și deprinderi de practică sportivă.

În clasele V-VIII trebuie să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea/ consolidarea în practicarea unor discipline/probe sportive.

Fotbalul în ciclul gimnazial, la acest nivel se practică atât în lecția de educație fizică, cât și în lecția de activități sportive în cadrul colectivului sportiv, în special până la clasa a VIII- a.

Principalele obiective și sarcini pentru ciclul gimnazial:

Clasele V-VI (10-12 ani) – etapa a III-a

1. Învățarea și consolidarea procedeelor și elementelor tehnico-tactice:

lovirea mingii cu piciorul;

lovirea mingii cu capul;

conducerea mângâi;

preluarea mângâi;

2. Inițierea în învățarea procedeelor tactice de bază din tactica individuală:

marcajul și demarcajul;

3. Inițierea procedeelor tactice colective în timpul jocului;

rolul paselor;

importanța un-doi-ului.

4. Noțiuni elementare de organizare și desfășurare a jocului pe teren redus și pe teren normal;

5. Învățarea principalelor reguli de joc;

6. Joc 4 contra 2;

7. Joc pe teren redus;

8. Formațiile de lucru vor fi alese în așa fel încât să se asigure un număr cât mai mare de repetări și o densitate corespunzătoare. Elevii își vor însuși minimum de cunoștințe necesare practicării jocului bilateral.

Prin terminarea acestei etape a III – a elevul va fi capabil să:

aplice în jocul pe tot terenul (redus sau normal) a următoarelor acțiuni tehnico-tactice:

în atac:

deplasare rapidă – preluare – pasă (tras la poartă);

deplasare – preluare – conducere – pasă (tras la poartă; centrare),

în apărare:

deplasare rapidă – intercepție;

deplasare – deposedare;

marcaj și plasament în desfășurarea jocului și în faze fixe.

cunoașterea principalelor reguli de joc.

Exeritii pentru practicarea și însușirea jocului de fotbal pentru clasele V-VI :

1.Pase între doi jucători dispuși față în față, la distanță de 5 – 10 m. Fiecare pasă se execută după o prealabilă preluare a mângâi;

2.Pase între doi jucători dispuși față în față, la distanță de 5 – 10 m. Unul dintre jucători preia, potrivindu-și mingea și o trimite ușor partenerului care lovește fără preluare.Rolurile se schimbă

3.Pase fără preluare între doi jucători dispuși față în față, la distanță de 5 – 10 m. Fiecare jucător atacă mingea și după ce a lovit-o se retrage 2-3 pași înapoi;

4.Doi jucători față în față pasează continuu, fără preluare, mărind și micșorând distanța dintre ei;

5.Pase în doi din deplasare cu schimb de locuri și tras la poartă, exercițiul se efectuează din poziții centrale și laterale.

Clasele VII – VIII (13 – 14 ani) – Etapa a IV – a

Principalele obiective și sarcini ale acestei etape sunt:

1. Consolidarea procedeelor tehnice învățate în etapa a III- a, cărora li se adaugă:

aruncarea de la margine;

protejarea și deposedarea.

2. Consolidarea procedeelor tactice individuale:

marcaj – demarcaj;

3. Învățarea și consolidarea procedeelor tactice colective:

un-doi-ul;

pasa;

schimbul de locuri;

jocul de atac și de apărare.

4. Formarea cunoștințelor și deprinderilor de a practica organizat și regulamentar jocul;

5. Respectarea zonelor de activitate și a sarcinilor legate de post.

Elevul după terminarea acestei etape a IV- a (clasa VII-VIII) va putea să:

aplice în cadrul jocului pe teren redus sau normal a următoarelor acțiuni tehnico-tactice:

în atac:

deplasare (întâmpinarea mângâi) – preluare, conducere, dribling – pasă;

deplasare – preluare – conducere – un-doi – pasă (tras la poartă, centrare);

combinația simplă la lovitură liberă directă, în apărare:

tatonare – deposedare – pasă;

marcaj și dublaj în timpul jocului și la fazele fixe;

respectarea zonelor de activitate și a sarcinilor legate de post;

organizarea și arbitrarea unui joc în cadrul lecției.

Obiectivul final al practicării fotbalului în ciclul gimnazial este reprezentat de capacitatea elevului de a se integra în jocul competițional, de a avea cunoștințe de organizare a jocului și de arbitru școlar.

Ciclul gimnazial prezintă următoarele caracteristici:

durata practicării jocului de fotbal în lecția de educație fizică să fie cuprinsă între 10-15-20 minute;

programarea inițierii nu se va face prin învățarea deprinderilor tehnico-tactice izolate ci prin exersarea unor acțiuni tehnico-tactice;

inițierea va trebui să permită încadrarea cât mai rapidă a elevului în joc;

acțiunile vor fi eșalonate în funcție de nivelul cunoștințelor elevilor, de particularitățile lor, de nivelul de dezvoltare al calităților motrice;

învățarea izolată a elementelor și procedeelor tehnico-tactice va fi scurtă insistându-se pe repetarea și consolidarea lor în cadrul acțiunilor tehnico-tactice de bază ale jocului;

Se va avea în vedere următoarea succesiune:

exerciții individuale în condiții diferite;

colaborare cu partenerul;

prezența adversarului;

caracter de concurs;

temele de lecții din fotbal se pot planifica pe parcursul întregului an școlar.

2.3 Fotbalul in lecția de educație fizică

În lecția de educație fizică al elevilor de clasa a VII-a obiectivele de referința, exemplele de acticități de învățare și procedeele tehnice sunt specificate în programa de Educație fizică pentru clasa a VII-a. Acsastă programă reprezintă curriculum-ul revizuit de Educație fizică pentru clasa a VII-a. Programa a fost aprobată prin Ordin al Ministrului Educației nr. 4740 / 25.08.2003, în care s-a avut în vedere revizuirea următoarelor aspecte :

generalizarea învățământului obligatoriu de 10 clase, începând cu anul școlar 2003-2004;

menținerea și în perioada următoare a structurii și a alocărilor orare din actualul plan cadru de învățământ, aprobat cu O.M. nr. 3638/11.04.2001;

centrarea obiectivelor specifice disciplinei pe formarea de capacități și atitudini a căror evaluare să fie orientată de standardele curriculare de performanță, la sfârșitul clasei a

VIII-a.

Menționăm că în această programă prezentată de catre noi sunt specificate doar aspecte legate de jocul de fotbal.

2.3.1 Programa de educație fizică pentru clasa a VII-a

Obiective cadru

Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor, nnecesare desfășurării activităților sportive.

Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia.

Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor.

Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Obiective de referință și exemple de activități de învățare

Tabel II – 1. Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor necesare desfășurării activităților sportive

Tabel III – 2 Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia

Tabel IV – 3 Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor

Tabel V – 4 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale

Joc sportiv fotbal:

Procedee tehnice folosite în atac:

lovirea mingii cu interiorul labei piciorului;

lovirea mingii cu șiretul, de pe loc și din deplasare;

șutul la poartă din deplasare;

lovirea mingii cu capul, de pe loc și din deplasare;

preluarea mingii cu piciorul, din deplasare;

conducerea mingii cu interiorul și exteriorul labei piciorului;

mișcarea înșelătoare (fenta);

protejarea mingii.

Procedee tehnice folosite în apărare:

deposedarea adversarului de minge din față și din lateral.

Acțiuni tactice folosite în atac:

demarcajul;

pătrunderea;

depășirea;

“un-doi”-ul.

Acțiuni tactice folosite în apărare:

marcajul;

tatonarea;

blocarea mingii;

intercepția.

joc bilateral cu aplicarea regulilor de joc, henț, fault, repunerea din lateral, corner.

2.3.2 Metodele de instruire

Aceste metode se folosesc pentru îndeplinirea obiectivelor de instruire specifice: formarea deprinderilor și priceperilor motrice, dezvlotarea calităților motrice, influențarea indicilor de dezvoltare fizică, insusirea unor cunoștinte de specialitate, formarea capacității de practicare independența a exercitiilor fizice, etc.

Sistemul de instruire este format din următoarele elemente:

a) metode verbale;

b) metode intuitive;

c) metoda practică.

Metodele verbale în educația fizică sunt următoarele:

Expunerea verbală

Povestirea

Explicația

Conversația

Studiul individual

b) Metodele intuitive în educația fizică sunt următoarele:

Acestea ajută la formarea unei reprezentari clare despre ceea ce urmează să se învețe. Exista trei principale metode intuitive:

Demonstrația

Folosirea unor materiale iconografice

Observarea execuției altor subiecți

c) Metoda practică în educația fizică este următoarea:

In exprimare folosim singularul deoarece exista o singură si unică metodă practică prin care subiecții își însușesc ceea ce se predă. Această metodă este exersarea.

Exista cinci tipuri principale de exersare:

exersarea pentru formarea deprinderilor și priceperilor motrice;

exersarea pentru dezvoltarea sau educarea calităților motrice;

exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice.

exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice

procedeul circuit.

Este cel mai folosit procedeu metodic pentru dezvoltarea forței mai ales la subiecții cu vârsta între 7 și 15 ani.

Circuitul nu trebuie să fie confundat cu lucrul pe ateliere sau grupe. Circuitul este amplasat in structura lecției sau sedinței de pregătire înaintea revenirii organismului din efort.

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1 Durata și etapele cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în anul universitar 2013-2014 și a cuprins mai multe etape. O primă etapă începută în toamna anului 2013 în octombrie a constat în:

studierea literaturii de specialitate pentru a știi modul cum a fost tratată această temă;

studierea unui număr mare de informații bibliografice;

acumularea de cunoștinte legate de:

redactarea unei lucrări științifice;

cunoașterea metodelor de cercetare în privința stăpânirii tehnicilor de culegere, ordonare, prelucrare, analiza și interpretarea datelor;

particularitățile de creștere și dezvoltare ale elevilor de 12-13 ani;

instruirea în fotbal la elevii de vârsta 12-13 ani;

caracteristile jocului de fotbal referitor la:

istoric și evoluția jocului de fotbal;

tendințele și noutăți din fotbalul de azi cu privință la pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihică a jucătorilor;

locul și importanța pe care îl ocupă această disciplină sportivă în școală.

A doua etapă a constat în colaborările cu profesorul de la Școala Gimnazială Chieșd, unde în data de 24, luna octombrie, 2013 au avut loc testările inițiale ale indicatorilor de pregătire fizică și tehinica (șut la poartă cu șiretul, lovirea mingii cu latul, săritura în lungime de pe loc,alergare de viteza pe 50m, menținerea mingi), unde am observat nivelul de pregătire al elevilor în acel moment.

În a treia etapă am urmărit elevii pe parcursul orelor de educație fizică la care am participat în funcție de timpul permis, aspectele legate de fotbal, modul de comportare în lecția de educație fizică și reacțiile elevilor la indicațiile profesorului.

A patra etapă s-a desfășurat în 6 iunie unde am efectuat testările finale ale indicatorilor menționați mai sus cu scopul de a vedea progresele obținute de la testările inițiale efectuate în luna octombrie.

Ultima etapă a constat în întabelarea datelor obținute în urma testărilor inițiale și finale ale indicatorilor menționați, culegerea, ordonarea, prelucrarea, analiza și interpretarea datelor, crearea graficelor pentru a fi înțelese mai bine rezultatele obținute.

3.2 Metodele de cercetare

Pe parcursul realizării acestei lucrări, au fost utilizate următoarele metode de cercetare:

metoda documentării sau studierii bibliografiei și a publicațiilor de specialitate

metoda observației,

metoda testelor;

metoda statistico-matematică;

Metoda documentării sau studierii bibliografiei și a publicațiilor de specialitate dă posibilitate cercetătorului să culeagă informații în legătura cu fenomenul cercetat, să ia legătura cu preocupări similare a unor specialiști din domeniu, să aprofundeze temă pe care o cercetează. Abordarea unei teme de cercetare presupune documentare amplă, consultarea, dacă este posibil, a cât mai multor scrieri cu privire la fenomenul cercetat. De multe ori este necesară abordarea problemei respective și din alte unghiuri, de aceea este necesară consultarea datelor și din unele științe conexe, care pot să aibă legătură cu fenomenul studiat.

Metoda observației

Este una dintre cele mai vechi metode ale cunoașterii, ea permițând studierea multilaterală a unui aspect al procesului instructiv-educativ. Presupune urmărirea fenomenului în cauză fără intervenție din partea cercetătorului în direcția organizării sau desfășurării aspectului pe care-l analizează. Pentru ca această metodă să fie eficientă este necesară raportarea fenomenului la complexitatea factorilor incluși în evoluția lui. Cercetătorul trebuie să-și noteze toate datele pe care le surprinde că având legătură cu fenomenul cercetat, multitudinea datelor putând determina tragerea de concluzii eficiente.

Observația s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni din noiembrie de la testarea inițială și mai testarea finală la Școala Gimnazială Chieșd

Metoda testelor

“Este o probă definită care implică o “sarcină de executat identică pentru toți subiecții examinați, cu tehnici precise pentru aprecierea succesului sau a eșecului, sau pentru notarea numerică a reușitei”

Pentru evaluarea capacitătțlor motrice specifice jocului de fotbal. Pe parcursul întregului an școlar se vor face testări : inițiale, finale. Se urmărește observarea unui progres din partea subiecților pe parcrusul testărilor.

Testele folosite sunt probele standard care au fost aplicate la fel tuturor subiecților pe baza instrucțiunilor, are o tehnică precisă pentru evaluarea rezultatelor.

Prin intermediul testelor am avut posbilitatea unei măsurători obiective, la indici fizici și preagatiri tehnico-tactice a celor 15 elevi cu vrâsta cuprinsă între 12-13 ani. Datele obținute la fiecare probă au fost comparate cu datele obținute de literatura de specialitate din domeniu dar și cu sistemului național școlar de evaluare la disciplină educație fizică și sport.

Testele aplicare elevilor au fost:

Șut la poartă cu șiretul. Unul dintre elevi este desemnat ca portar. Subiecții încearcă introducerea mingii în poartă de cât mai multe ori posibil din 10 încercari , de la punctul de pedeapsă.

Menținerea mingii in aer – subiecții au dreptul la 2 încercări, în care încearcă să mențină mingea în aer cât mai mult timp posibil cu ajutorul ambelor picioare. Se înregistrează valoarea cea mai bună obținută.

Lovirea mingii cu latul- subiecții încearcă introducerea mingii în poartă de cât mai multe ori posibil din 10 încercari la o poartă de 2 m lățime, de la o distanța de 12m.

Săritura în lungime de pe loc- se trasată o linie pe sol, subiectul cu picioarele ușor depărtate, execută o săritură maximă de pe două picioare în lungime cu balansul puternic al brațelor. Se înregistrează cea mai bună lungime a săriturii din doua încercări.

Alergarea de viteză 50 m. Elevi trebuie sa parcurgă o distanță de 50m. în alegrare de viteză. Se execută cu startul din picioare, cronometrul pornește la mișcarea primului candidat; startul greșit (plecarea înaintea semnalului) se reia.

Metoda statistică reprezintă “un ansamblu de principii metodologice, procedee și tehnici care permit producerea informației statistice pe baza observării, prelucrării și analizei datelor, precum și fundamentarea deciziilor privind starea și variabilitatea colectivităților statistice în timp, în spațiu și din punct de vedere calitativ”

Permite producerea informației statistice pe baza observării, prelucrării și analizei datelor. Datele obținute sunt prezentate sub formă numerică, reprezintă o prelucrare statistico-matematică Indicatori statistici care fac posibilă caracterizarea distribuțiilor și a relațiilor dintre variabile.

Am folosit metodă statistică pentru că datele obținute la indicatorii testați să îi ordonez și să îi clasific pentru a obține o seamă de indicatori statistici prin care fac posibil caracterizarea lor și a relațiilor dintre acestea și totodată pentru a face datele să fie înțelese cât mai bine prin prezentarea lor sub formă de tabele, grafice de diferite forme.

Prima fază a prelucrării statistice a datelor a presupus ordonarea prin centralizare, numele subiecților, anul nașterii urmat de indicatorii pe care i-am urmărit pe parcursul lucrării și calculele indicatorilor statistico-matematici.

Indicatorii statistico-matematici utilizați în analiza datelor sunt:

Media aritmetică (, Mă) este cea mai cunoscută medie și reprezintă suma tuturor valorilor variabilei împărțite la numărul total al lor.

Caracterizează însușirile comune alei unei grupări dar poate să ascundă însuși individuale de o deosebită importanță din această cauză se folosesc și alți indicatori ca abaterea standard, amplitudinea standard, coeficientul de variabilitate. Se poate calcula prin formula de mai jos sau cu ajutorul progamului Microsoft Office Excel prin calcul “=average(number1;number2;…)”.

Prin calcularea mediei aritmetice se va obține o măsură a nivelului mediu relativ al subiecților studiați,

Abaterea standard, deviația standard, abaterea medie pătratică sau abaterea tip (S), este cel mai folosit indicator al dispersiei în cazul distribuțiilor de frecventă normală. Cu cât dispersia este mai redusă cu atât valoarea parametrilor tendinței centrale este mai reprezentativă.

Utilizez măsurarea abaterii standard a grupelor de subiecți, fără să estimez abaterea populației din care face parte eșantionul ci doar să fac referiri la corelații și regresii. Pentru a calcula abaterea standard am folosit Microsoft Office Excel prin următoarea formulă de calcul ”=stdev(number1; number2; …)”, care utilizează următoare formulă de calcul:

Formula de calcul abaterea standard

Reflectă într-o măsură mai mare influența factorilor aleatori, comparativ cu abaterea medie lineară. Deci abaterea standard caracterizează mai bie variația fenomenelor, ea fiind utilizată și ca o unitate de măsură pentru întinderea variației. Este un indicator des folodit în cazul distribuțiilor de frecvență normală.

Abaterea medie semnifica variația medie a distribuției fata de valoarea medie. Abaterea este cu atât mai mică cu cât valorile cercetate sunt mai omogene, mai grupate în jurul mediei.

S – abaterea standard

n – numarul de subiecți

Amplitudinea standard a valorii medii sau eroarea medie (m sau Em), se calculează după formula:

Prin amplitudinea standard stabilește dacă media aritmetică este certă sau orientativă. În cazul în care media aritmetică este mai mare decât eroarea mediei atunci cu siguranță ea va fi certă și nu orientativă.

Coeficientul de variabilitate (Cv sau v) reprezintă aproximarea procentuală a raportului dintre abaterea standard și media aritmetică, fiind exprimată în procente. Folosesc coeficientul de variabilitate pentru că indicatorii împrăștierii absolute, abaterea standard nu ne furnizează relații asupra măririi împrăștierii și pentru a arăta gradul de omogenitate a colectivelor.

formula de calcul CV.

Cv – coeficientul de variabilitate

S – abaterea standard

– media aritmetică

Coeficientul de variabilitate apreciează gradul de omogenitate a unui colectiv, se consideră că valorile sunt cuprinse între:

între 0 – 10% arată o împrăștiere mică, omogenitatea colectivității este mare;

între 10 – 20% indică o împrăștiere medie, deci omogenitatea colectivității respective este relativă;

între 20 – 30% indică o împrăștiere mare, existența unui grad de omogenitate scăzut;

valorile peste 30% arată un grad excesiv de împrăștiere, lipsa de omogenitate a colectivității respective.

3.3 Subiecții cercetării și activitatea lor

Subiecții sunt elevii (băieții) din clasa a-VII-a A al școlii Gimnaziale Chieșd. La testări au participat 15 elevi cu vârsta cuprinsă între 12- 13 ani.

Activitatea lor se desfășoară pe parcursul întregului an școlar (ambele semestre) , având la dispoziție două ore de educație fizică pe săptămână.

În lecțiile de educație fizică au fost alocate 15-20 minute pentru învățarea ,consolidarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice fotbalului , adică procedeelor tehnice prevăzute de programa școlară.

În cadrul celor 15-20 minute din lecția de educație fizică în care practică jocul de fotbal, clasele au avut teme de genul:

învățarea principalelor reguli, joc de mișcare „cursa pe numere” – elevii erau în coloană câte unul, se face numărătoarea pentru fiecare șir, atunci când se strigă se aleargă prin dreapta șirului până la minge cu trecere în conducerea mingii printre 6 jaloane cu revenire înapoi în formație.

consolidarea conducerii mingii cu interiorul și exteriorul labei piciorului;

consolidarea lovirii mingii cu șiretul, de pe loc și din deplasare

învățarea și consolidarea mișcărilor înșelătoare (fenta),

consolidarea marcajul-demarcajul cu temă de joc (om la om),

consolidarea diferitelor structuri (alergare – primire – pasă – demarcaj – reprimire – dribling printre jaloane – șut la poartă)

pase în doi cu schimb de locuri,

pase în trei cu schimb de locuri finalizat cu șut la poartă,

joc pe teren redus cu diferite teme de joc (cu două atingeri, trei atingeri),

lovirea mingii cu capul din săritură de pe loc și din deplasare,

exersarea deposedării adversarului de mingedin față și lateral,

jocuri 2 contra 1,

jocuri 4 contra 2,

joc bilateral 4×4, 5×5, 6×6

CAPITOLUL IV PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1 Evoluția datelor la testările fizice și tehnice

4.1.1 Rezultatele testelor inițiale

Tabel IV, 1- Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale indicatorilor de pregătire fizică,din data de 24.10.2013.

În ansamblu rezultatele sunt bune, cu posibilități de îmbunătățire și avansare a elevilor față de testele primite, suntem convinși că această grupă de elevi poate să dea dovadă de rezultate mult mai bune. La săritura în lungine de pe loc cel mai bun rezultat l-a avut elevul elevul T.G. cu 2,15 metrii el fiind cel mai bun și la alergarea de vitază cu 7,2 secunde iar valorarea minimă este obținut de elevul V.D. cu 1,35 metrii. La alergarea de viteză ultimul timp este 8,5 secunde obținut în parte de către elevii G.A., J.G. și V.D. Media aritmetică a grupului arată faptul că acest grup a obținut o medie aritmetică de 1,71 la săritura în lungime de pe loc fiind o medie bună și 8,03 la alergarea de viteză 50 metrii având tot o medie bună.

Gradul de omogenitate a colectivului în cazul săriturii în lungime de pe loc este de 10,35%, valoare ce se încadrează între 10-20%. Lucru care indică o împrăștiere medie, deci omogenitatea colectivității este respective relativă; la alergarea de viteză acesta are o valoare de 5,38%, valoare care se încadreazî între 0 – 10% și indică o împrăștiere mică, deci omogenitatea colectivității respective este mare la acest test.

Tabel IV, 2 – Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale indicatorilor de pregătire tehnică, din data de 24.10.2013

Rezultatele la testările de pregătire tehnică pe amsamblu au fost slabe câțiva elevi fiind remarcați la menținerea mingii printre care cel mai bun rezultat la obținut elevul L.A. cu 18 duble urmat de elevul T.G. cu 16 duble, iar cea mai slabă prestație a avut-o elevii V.D. și G.A. cu 2 duble fiecare.

La șutul la poartă cu șiretul din cele 10 încercări posibile s-a remarcat elevul L.A. cu 6 reușite, urmat de A.O. și C.P. cu 5 reușite. Iar cu cele mai puține reușite sunt elevii J.G., P.I., S.F. și V.D. o reușită fiecare.

Referitor la lovirea mingii cu latul din maxim 10 încercări cel mai bun rezultat l-a obținut tot elevul L.A. cu 7 reușite, urmat de A.O. și C.P. cu 6 reușite, clasamentul fiind identic ca la șutul la poartă cu șiretul. În general ies în evidență trei elevi că având atitudine bună dar și aptitudini specific jocului de fotbal.

Media aritmetică a grupului studiat arată factul că acest grup a obținut o valoare slabă de 2,53 de reușite de persoană la șutul la poartă cu șiretul , 7,60 la menține, având o medie relative slabă, iar la lovirea mingii cu latul 3,29 medie bunicică.

Amplitudinea ne arată diferența dintre voarea minimă si valoarea maximă, iar valorile mici la șutul la poatră cu șiretul și lovirea mingi cu latul arata că rezultatele elevilor sunt omogene și asemănătoare, la menținere fiind un număr mai mare, asta însemnând că lipsește omogenitatea colectivului la acest test.

Coeficientul de variabilitate apreciează gradul de omogenitate a unui colectiv, iar valoarea obținută de grupa studiată la șutul la poatră cu șiretul este de 63,06%, lucru care indică faptul că grupa are grad excesiv de împrăștiere, lipsa de omogenitate a colectivității respective.

Grafic IV,1 – Indicatori statistici prvind rezultatele testelor inițiale

4.1.2 Rezultatele testelor finale

Tabelele următoare cuprind rezultatele finale obținute la testările din luna mai. La aceste testări în mod normal elevii ar trebui să aibă rezultate mai bune decât cele inițiale deoarece pe parcursul anului școlar elevii au participat la ore de pregătire fizică și sport și s-au îmbunătățit aptitudinile și capacitățile sportive.

Tabel IV, 3 – Indicatori statistici privind rezultatele finale ale indicatorilor de pregătire fizică, din data de 06.05.2014.

Rezultatele elevilor clar s-au îmbunătățit, la săritura în lungime cel mai bun rezultat l-a avut iarăși elevul T.G. cu 2,23 metri, iar valoarea minina l-a obținut tot elevul V.D. cu 1,55 metri dar are un progres de 0,20 metri față de rezultatele de la testările inițiale. La alergarea de viteza cel mai bun rezultat la avut tot elevul T.G. cu 6,8 secunde, ultimii fiind V.D. și B.D. cu 8,2 secunde.Rezultatele sunt clar mai bune, lucru datorat pregătirii fizice și tehnice. Din punct de vedere al coeficientului de variabilitate putem să observăm un progres semnificativ la săritura în lungime de pe loc care este de 9,95%, care între 0 – 10% arată o împrăștiere mică deci omogenitatea colectivului este mare. La alergarea de viteză colectivul colectivul a obținut un procentaj de 5,27%, nu s-a îmbunătățit cu mult dar e un progres.

Tabel IV, 4 – Indicatori statistici privind rezultatele finale ale indicatorilor de pregătire tehnică, din data de 06.05.2014.

Rezultatele la testările de pregătire tehnică sunt bune, se observă un avans la fiecare dintre elevi, cu cel mai bun rezultat la șutul la poartă cu șiretul din maxim 10 încerări posibile este atins de elevii A.O. și L.A. fiecare câte 9 reușite.Cel mai slab fiind V.D. cu 2 reușite, se observă clar ca acest elev nu a reușit să progreseze mult din punct de vedere tahnic. De remarcat este faptul că cea mai bună menținere a mingi acum a avut-o elevul T.G. cu 24 de duble el a ieșit în evidență la testările fizice aât cele inițiale cât si cele finale., urmat de L.A., iar cea mai slabă prestație a avut-o elevul V.D. cu 4 duble.

În privința lovirii mingii cu latul din maxim 10 încerări posibile s-au remarcat elevii L.A. și P.R. cu 9 reușite, urmați de A.O., C.P., și T.G. cu 8 reușite. Acești elevi ies în evidență la toate probele pentru că au atitudine bună dar și aptitudini specific jocului de fotbal.

Media aritmetică a grupului studiat arată factul că acest grup a obținut valoarae medie la șutul la poartă cu șiretul din maxim 10 încerări posibile o medie bună de 5,27. La menține, având o medie relativ slabă, iar la lovirea mingii cu latu 5,93 medie bună.

În ceea ce privește abaterea medie, valoarea acesteia ar trebui să fie mică iar atunci valorile cercetate sunt mai omogene, mai grupate în jurul mediei, lucru care în cazul nostru nu este adevărat pentru menținerea mingii valoarea este de 4,47, în cazul șutului la poartă cu șiretul din maxim 10 încerări posibile valoarea este 1,62, iar la lovirea mingii cu latul din maxim 10 încerări posibile este 1,80. Aceste rezultate crescute sunt datorate faptului că unii elevi au avut progrese minime atât fizice cât și tehnice și alții progrese medii față de acei elevi care au ieșit în evidență la testările finale.La fel se pot observa rezultate crescute la abaterea standard și amplitudine care pot fii înțelese mai bine în următoarele grafice.

Grafic IV,2 – Reprezentarea grafică a indicatorilor de pregătire tehnică la testările finale și inițiale ale rezultatelor abaterii standard și amplitudinii.

Grafic IV,3 – Diferența dintre rezultatele abaterii standard și amplitudinii ale indicatorilor de pregătire tehnică între testările finale și cele inițiale

În graficul prezentat mai sus valorile precizate reprezintă restul abaterii standard și amplitudinii dintre indicatorile testărilor finale față de cele inițiale.

CONCLUZII

În educația fizică testele au o importanță crescută, pentru a vedea progresul clasei de elevi pe parcursul unui an școlar. Pentru început e bine de spus că mai nou aceste teste se dau la începutul anului școlar, sub denumirea de teste inițiale, iar la sfârșitul anului acestea se numesc teste finale, bineînțeles finalitatea acestora trebuie să fie progresul elevilor și nu regresul din punct de vedere sportiv.

În lucrarea de față am analizat indicatori fizici unde elevii au înregistrat următoarele rezultate:

la săritura în lungime elevii au avut un progres foarte bun, rezultatul fiind vizibil în gradul de omogenitate a colectivului care a scăzut sub 10%, asta însemnând că arată o împrăștiere mică deci omogenitatea colectivității este mare;

la alergarea de viteză toți elevii au dat dovadă de progres, uni mai puțin, alții mai mult din care a rezultat mărirea valorilor la testele aplicate.

La indicatorii tehnici am constatat următoarele:

la șutul la poartă cu șiretul și lovirea mingii cu latul elevii înregistreaza valori mai crescute dar omogenitatea grupului rămâne totuși excesiv de împrăștiată, iar la celelalte teste înregistreaza la fel valori mai crescute după cum am văzut în graficele prezentate mai sus.

La menținere elevii au avut un progres slab unde s-a remarcat elevul T.G. cu 24 de duble, urmat de L.A. cu 23 duble;

Pentru încheiere vreau să vă aduc la cunoștință faptul că mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu acei copii și să colaborez cu domnul profesor Pop Claudiu. Reacția lor față de ora de educație fizică a fost peste așteptările mele, s-au implicat și au partcipat cu plăcere au dat dovadă de interes și dăruintă în timpul lecțiilor de educație.

BIBLIOGRAFIE

Balint G.,- Bazele generale ale fotbalului- Curs pentru studenții facultăților de educație fizică, Bacau

Balint G., (2007),- Metodica predării fotbalului- Editura PIM, Iași

Balint G., (2008) – Bazele generale ale fotbalului- Curs pentru studenții facultăților de educație fizică,

Balint, G., (2002)- Bazele jocului de fotbal, Editura Alma Mater, Bacău

Dumitrescu G., (2011) – Antrenament Sportiv Fotbal-Curs Master-semestrul II,Editura Universitatea din Oradea

Dumitrescu G., (2011) – Fotbal Curs, Editura Universității din Oradea

Dumitrescu G.,-Metodica predării fotbalului în gimnaziu, Editura PIM,

Dumitrescu, G. și Anca Deac, (2009) – Fotbal Noțiuni Generale de Tehnică,Tactică și Regulament, Editura Universității din Oradea

F.A., (2009) – Metodica Predării Fobalului în Școală, Timisoara

Hanțiu I. (2010), – Teoria Educație Fizice și Sportului (note de curs), Editura Universitatea din Oradea

Maroti S., (2008), – Metodologia cercetări științifice în educație fizică și sport, Editura Universități Oradea,2008

Motroc I. și Motroc F., (1996) − Fotbalul la Copii și Juniori, Editura Didactică și Pedagogică, R.A

Motroc I. și Motroc F., (1996) − Fotbalul la Copii și Juniori, Editura Didactică și Pedagogică, R.A Bucuresti

Petrescu N., – Carte pentru forbalisti de maine, Editura Consiliului pentru Educatie Fizica si Sport

Rădulescu, M. și Cojocaru V., (2003) – Ghidul Antrenorului de Fotbal Copii și Juniori, Editura Axis Mundi, Bucuresti, pag. 86-89.

Roșculeț N., (1963) – Curs de Fotbal, Editura Didactică si Pedagogică,București

Roșculeț N., (1963) – Curs de Fotbal, Editura Didactică si Pedagogică,București

http://blaga2003.3x.ro/MATH/BioStat_3.pdf – acesat in data de 25/03/2014 ora 14:37

http://office.microsoft.com/ro-ro/excel-help/stdev-HP005209277.aspx – acesat în data de 24/03/2014 ora 13:20 min

ANEXE

Anexa nr. 1 – Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale clasei a VII-a

Anexa nr. 2 – Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale clasei a VII-a

BIBLIOGRAFIE

Balint G.,- Bazele generale ale fotbalului- Curs pentru studenții facultăților de educație fizică, Bacau

Balint G., (2007),- Metodica predării fotbalului- Editura PIM, Iași

Balint G., (2008) – Bazele generale ale fotbalului- Curs pentru studenții facultăților de educație fizică,

Balint, G., (2002)- Bazele jocului de fotbal, Editura Alma Mater, Bacău

Dumitrescu G., (2011) – Antrenament Sportiv Fotbal-Curs Master-semestrul II,Editura Universitatea din Oradea

Dumitrescu G., (2011) – Fotbal Curs, Editura Universității din Oradea

Dumitrescu G.,-Metodica predării fotbalului în gimnaziu, Editura PIM,

Dumitrescu, G. și Anca Deac, (2009) – Fotbal Noțiuni Generale de Tehnică,Tactică și Regulament, Editura Universității din Oradea

F.A., (2009) – Metodica Predării Fobalului în Școală, Timisoara

Hanțiu I. (2010), – Teoria Educație Fizice și Sportului (note de curs), Editura Universitatea din Oradea

Maroti S., (2008), – Metodologia cercetări științifice în educație fizică și sport, Editura Universități Oradea,2008

Motroc I. și Motroc F., (1996) − Fotbalul la Copii și Juniori, Editura Didactică și Pedagogică, R.A

Motroc I. și Motroc F., (1996) − Fotbalul la Copii și Juniori, Editura Didactică și Pedagogică, R.A Bucuresti

Petrescu N., – Carte pentru forbalisti de maine, Editura Consiliului pentru Educatie Fizica si Sport

Rădulescu, M. și Cojocaru V., (2003) – Ghidul Antrenorului de Fotbal Copii și Juniori, Editura Axis Mundi, Bucuresti, pag. 86-89.

Roșculeț N., (1963) – Curs de Fotbal, Editura Didactică si Pedagogică,București

Roșculeț N., (1963) – Curs de Fotbal, Editura Didactică si Pedagogică,București

http://blaga2003.3x.ro/MATH/BioStat_3.pdf – acesat in data de 25/03/2014 ora 14:37

http://office.microsoft.com/ro-ro/excel-help/stdev-HP005209277.aspx – acesat în data de 24/03/2014 ora 13:20 min

ANEXE

Anexa nr. 1 – Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale clasei a VII-a

Anexa nr. 2 – Indicatori statistici privind rezultatele testelor inițiale ale clasei a VII-a