Particularitatile Organizarii Proceselor de Exploatare a Lemnului In Ocolul Silvic Talmaza

Diverse2

Particularitatile Organizarii Proceselor de Exploatare a Lemnului In Ocolul Silvic Talmaza

Byadmin ianuarie 1, 2024

PROIECT DE LICENȚĂ

PARTICULARITĂȚILE ORGANIZĂRII PROCESELOR DE EXPLOATARE A LEMNULUI ÎN O.S. TALMAZAA

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. Caracteristica fondului forestier al Ocolului Silvic Talmaza

Cadru natural

Structura fondului de protecție și producție

Capitolul 2. Reglementarea procesului de

producție lemnoasă

2.1.Tehnologii de exploatare

2.2. Procesul de producție și exploatare a lemnului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În contextul silviculturii moderne, înțeleasă ca o activitate cu caracter biologic bazată pe procese naturale, silvicultorului îi revin sarcinile de a crea , de a îngriji și de a conserva un fond forestier optim. Pădurea trebuie să îndeplinească în cele mai bune condiții funcțiile de protecție a mediului înconjurător și, în același timp, să asigure permanent biomasă lemnoasă și alte produse specifice necesare economiei.

Cultura pădurilor și exploatarea lemnului trebuie să prezinte un sistem unitar în care cele două activități se intercondiționează. Cultura pădurilor nu poate fi separată de activitatea de exploatare pentru că recoltarea lemnului reprezintă o metodă culturală de regenerare , condiționînd instalarea unui nou arboret. Pe de altă parte, exploatarea pădurilor trebuie să se efectueze în concordanță cu cerințele culturale ale arboretelor [4,p.16].

Exploatarea forestieră, una din cele mai vechi activități legate de pădure, face parte integrantă din procesul general de regenerare, conducere și îngrijire a pădurilor, în scopul creării condițiilor pentru dezvoltarea altor arborete mai productive.

În sens larg, prin exploatare se înțelege totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. În cazul pădurilor, principalul produs valorificat este lemnul, de aceea, cu toate că prin exploatarea pădurilor se înțelege valorificarea tuturor produselor acestora, în sens restrîns , vorbind despre exploatarea pădurilor se face referire în mod curent la valorificarea biomasei lemnoase ce o oferă arborii destinați acestui proces.

Exploatarea lemnului poate fi privită ca o activitate pur extractivă , așa cum este cazul recoltării lemnului din pădurile naturale, sau ca o etapă finală procesului silvicultural de gospodărire a pădurilor, suprapusă temporal etapei de creare a condițiilor de realizare a unei noi păduri [11,p.36].

Recoltarea lemnului poate să determine, atunci cînd nu este efectuată corespunzător, modificări substanțiale în ecosistemele forestiere, modificări care pot deregla echilibrul ecologic local. Tehnologiile de exploatare trebuie, deci, adaptate structurii pădurii și trebuie să se integreze în sistemul gospodăririi durabile a acesteia.

Obiectivele activității de exploatare a pădurilor sunt impuse de cerințele de gospodărire a fondului forestier. Optimizarea intereselor silvicultural și economic se realizează prin proiectarea și organizarea corespunzătoare a lucrărilor de exploatare în vederea asigurării condițiilor optime de dezvoltare și regenerare a arboretelor și punerii în valoare, în condiții economice rentabile, a masei lemnoase rezultate. activitatea de exploatare a lemnului, în strînsă legătură cu activitatea de gospodărire a pădurilor, trebuie să satisfacă anumite deziderate, cele mai importante fiind următoarele:

Introducerea integrală în circuitul economic a masei lemnoase puse în valoare și valorificarea superioară a cesteia în condiții de maximă rentabilitate;

Crearea condițiilor favorabile pentru instalarea unei noi păduri prin reducerea la minimum a vătămărilor și a dereglărilor ecologice;

Extragerea arborilor cu creșteri reduse, rău conformați, vătămați, uscați, rupți sau doborîți accidental, în vederea prevenirii unor calamități naturale provocate de factori biotici sau abiotici.

Asigurarea posibilității de a introduce noi specii cu valoare economică ridicată prin extragerea arborilor din specii nedorite;

Obținerea unei structuri mai eficiente a pădurii în scopul îndeplinirii funcțiilor sale recreative, sanitare, de protecție etc [9,p.20].

În contextul celor expuse mai sus scopul tezei de licență a constituit: Studiul particularităților exploatărilor forestiere din Ocolul silvic Talmaza.

CAPITOLUL I. Caracteristica fondului forestier al Ocolului Silvic Talmaza.

1.1 cadrul natural

Ocolul Silvic Talmaza, cu suprafața totală a fondului forestier de 5361,0 ha,1 ha face parte din cadrul ÎSS Tighina.

Ocolul Silvic Talmaza este situat în Sud – Estul Republicii Moldova, pe malul drept al rîului Nistru și administrează pădurile și terenurile forestiere din jurul localităților Copanca, Cremenciuc, Valea Verde, Leuntea, Grădinița, Plop Știubei, Talmaza, Cioburciu, Festelița, Ermoclia și Popeasca din județul Tighina .

Ocolul Silvic Talmaza este administrat de Agenția “Moldsilva”. Sediul Ocolului Silvic Talmaza se găsește în localitatea Talmaza, la distanța de 32 km de orașul Bender (sediul ÎSS Tighina) și 27km de orașul Căușeni (reședința județului Tighina, gara feroviară) [6,p.27].

Ocolul Silvic are următoarele vecinătăți și limite:

– la nord-vest, nord și nord-est cu Ocolul Silvic Chițcani, avînd ca limită hotarul comunei Copanca și rîul Nistru;

– la sud-est și sud cu Ocolul Silvic Olănești, avînd ca limită pîrăul Știubei, dealul Cioburciu, drumul public Cioburciu – Ștefan Vodă, drumul public Căușeni-Răscăieții Noi, hotarele comunelor Festelița și Ermoclia.

– la vest cu ocolul Silvic Căușeni avînd ca limită hotarul comunelor Ermoclia și Popeasca, pîrăul știubei, localitatea Plop – Știubei, rîul Botna.

– Limitele teritoriale ale ocolului sunt naturale, evidente, stabile, ușor de identificat în teren (hotarele primăriilor, culmi, pîraie, drumuri, etc.). În cazul trupurilor de pădure “Chițcani” și “Copanca-Leuntea”, unde pădurea este și limită între întreprinderi silvice, limita a fost materializată cu vopsea roșie prin semnul de hotar “H”.

Distanțele medii de la trupurile de pădure și pînă la orașul Căușeni, în tabel sunt indicate în raport cu două drumuri: pentru partea de nord (parcelele 1-55, 58-73) – drumul public Căușeni – Grădinița – Talmaza și pentru partea de sud – drumul public Căușeni – Ermoclia – Răscăieții – Noi [6,p.33].

Materialul lemnos se poate concentra ușor la atelierul de prelucrare a lemnului, situat ca și sediul ocolului silvic în localitatea Talmaza (parcela 54), cît și în gara feroviară Căușeni pentru distribuirea către alte centre de prelucrare de pe teritoriul republicii.

Pădurile sunt răspîndite în trupuri mai compacte și întinse în partea de nord al ocolului silvic și în trupuri mici și răzlețe înspre sud. Numai trupurile de pădure “Copanca”, “Stînca Talmaza”, “Valea Stînei” și “Tufa”, care sunt despărțite unul de altul de drumuri, formează un masiv forestier cu o suprafață de 2436,4 ha (45,4%), 21,0% din suprafața fondului forestier al ocolului silvic o deține trupul de pădure “Lunca Talmaza” (1126,0 ha), care se întinde de-a lungul malului drept al rîului Nistru.

Ocolul Silvic Talmaza este compus din 33 trupuri de pădure (tabelul 1). Din tabel se poate observa că distanțele de la trupurile de pădure la ocolul silvic sunt relativ reduse, iar față de localitățile vecine sunt relativ reduse, iar față de localitățile vecine sunt nesemnificative, ceea ce permite folosirea forței de muncă locale la executarea

lucrărilor silviculturale proiectate [6,p.19].

Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situate în afara fondului forestier.

Tabelul 1.

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul ocupat de vegetație forestieră al Ocolului Silvic Talmaza, în general se găsește în Cîmpia Nistrului inferior (lunca și dealurile învecinate rîului Nistru), cu excepția părții de sud-vest a ocolului silvic (cantoanele silvice 14 și 15,8% din suprafața ocolului silvic) care este situată în Cîmpia de Vest a Mării Negre.

Relieful în limita ocolului silvic se caracterizează prin prezența unor mici platouri, dealuri, văi și a unor spații de cîmpie relativ coborîte ale luncii rîului Nistru ce se succed unul cu altul. Un aspect pregnant al reliefului este prezența alunecărilor de teren, diferite ca forme, dimensiuni și vîrste, mai ales în terenurile degradate, fragmentarea terenului fiind și ca rezultat al proceselor de eroziune [13,p.29].

Lunca rîului Nistru, în zona de activitate a ocolului silvic, se întinde pe o lungime de la Nord la Sud de 12 km și are o lățime (de la Est la Vest) de 4-10 km, însă pădurile aici ocupă o suprafață foarte mică, comparativ cu suprafața luncii. În trecut aici erau lacuri de luncă inundabilă și albii vechi ale rîului Nistru, care astăzi sunt uscate în rezultatul lucrărilor de ameliorare îndelungată a terenurilor. Lunca era des inundată în timpul revărsării rîului Nistru primăvara, rezultată în urma ploilor mari sau în urma topirii intensive a zăpezii, dar în urma construcției lacurilor de acumulare de la Dubăsari și Movilău (Ucraina), debitul apei este regulat cu excepția unor cazuri izolate de inundare.

Configurația terenului este de regulă ondulată 48,6% și plană 49,6%, mai rar frămîntată. Din punct de vedere altitudinal teritoriul ocolului silvic se întinde între 2,6 m și 170,0 m.

Cotele cele mai importante ale terenului sunt înscrise pe hărțile anexate la amenajamente. O caracteristică importantă a orografiei este aceea, că altitudinea are o descriere de la Nord spre Sud în Cîmpia de Vest a Mării Negre, iar în Cîmpia Nistrului altitudinea scade spre valea pîrăului Știubei și lunca rîului Nistru.

Expoziția generală determinată de relief și scurgerea apelor este sudică [11,p.28].

În general relieful teritoriului ocolului silvic are o influență apreciabilă nu numai asupra răspîndirii solurilor și a însușirilor lor (profunzime, intensitatea erodării, ș.a.), cît și asupra proceselor de solificare, a prezenței vegetației forestiere, a tipurilor de pădure și a tipurilor de stațiune.

Pentru studiul condițiilor staționale o importanță deosebită o are substratul litologic pe care s-au format solurile. Geneza acestuia își are originea în trecutul geologic îndepărtat. În epoca cuaternară, după topirea ghețarilor, pe teritoriul ocolului silvic a rămas în special loess bogat în calcar, cu straturi de argilă, iar clima a devenit uscată și continentală.

Principalele grupe de roci de solificare, identificate pe teritoriul Ocolului Silvic Talmaza sunt: depozitele loessoide lutoase, care au culoare albă sau pal-gălbuie. Sunt caracterizate prin porozitate, afînare și o împărțire verticală, ce determină spălarea lor de pe pante. Aceste roci sunt cele mai prețioase ca roci de solificare, deoarece posedă comparativ o fertilitate ridicată, determinată de proprietățile hidrofizice favorabile. Conținutul de carbonați de calciu favorizează solificarea masei organice în descompunere, coagulînd compușii humusului [7,p.42].

Pe aceste depozite s-au format soluri comparativ bogat în humus; depozite loessoide cuaternare luto-argiloase și argilo-lutoase, care sunt formațiuni hidro-acumulative ale epocii glaciare. Aceste roci sunt afînate, bogate în mîl, spălate de săruri, servind ca roci de solificare pentru cernoziomuri tipice și cambice; deluviuni de pantă și vîlcea, care ocupă părțile inferioare a pantelor și fundurilor de vîlcea. Sunt formate în rezultatul spălării și depozitării materialului din partea superioară în partea inferioară a pantelor.

Proprietățile lor sunt moștenite de la materialul adus. Pentru deluviunile de vîlcea este caracteristică stratificarea; depozitele aluviale anuale în perioada revărsărilor. Aceste roci sunt stratificate, mai puțin cele lutoase. Majoritare sunt cele cu compoziție mecanică lutoasă și argiloasă. Depunerile cu compoziție mecanică nisipoasă ocupă sectoarele de luncă de lîngă rîu,cele lutoase sunt situate în partea centrală, iar cele argiloase – sectoarele preteraselor. Pe aceste roci s-au format solurile aluviale.

În afară de substraturilin cele lutoase. Majoritare sunt cele cu compoziție mecanică lutoasă și argiloasă. Depunerile cu compoziție mecanică nisipoasă ocupă sectoarele de luncă de lîngă rîu,cele lutoase sunt situate în partea centrală, iar cele argiloase – sectoarele preteraselor. Pe aceste roci s-au format solurile aluviale.

În afară de substraturile enumerate mai sus, izolat dispersat se găsesc în procente mici eluvii calcaroase, depozite nisipoase și nisipo-lutoase terțiare [5,p.42].

Se constată o mare varietate de roci moi, freabile, foarte vulnerabile la procesele de eroziune, la influența factorilor climatici destabilizatori și antropici.

Principala sursă de apă este rîul Nistru, care își are începutul din cîteva izvoare din Nord-Vestul muntelui Rozluci din munții Carpați și se revarsă în limanul rîului Nistru al Mării Negre. Rîul, pe teritoriul ocolului silvic formează cotituri cu întoarceri bruște, ciudate, așa numitele meandre, care în unele locuri se apropie una de alta. Lățimea istmurilor ajunge la cel puțin 20-50 m.

Malurile rîului sunt line, ușor înclinate (cu excepția unor porțiuni mici abrupte ale malului drept). Lățimea albiei rîului are lățimea în jur de 60-180 m, iar viteza de curgere a apei este de 0,2-0,9 m/sec. Fundul rîului îndeosebi este nisipo-lutos și nisipo-argilos.

Pîraiele Știubei, Sărata, Copciac și Babei au ca sursă de apă precipitațiile și micile izvoare de apă, vara acestea seacă din cauza precipitațiilor sărace. Din loc în loc pe unele pîraie s-au constituit artificial o serie de lacuri de acumulare ce servesc nevoilor de apă și piscicultură [6,p.18].

Teritoriul Ocolului Silvic Talmaza, prin poziția sa, după zonarea vegetației Republicii Moldova, se încadrează zona de tranziție de la zona de silvostepă la stepă. După raionarea geobotanică, ocolul silvic se încadrează în Districtul pădurilor de stejar pufos, cu excepția părții de sud-vest (8% di suprafața totală a ocolului silvic) care se găsește în Districtul stepei Bugeacului de păiuș-negară (raionul stepelor propriu-zise și al pajiștilor de luncă halofite).

Ocolul silvic se încadrează în sectorul de climă continental-moderată, subținutul climatic al climei de dealuri cu iarnă scurtă și caldă și vară lungă și călduroasă.

Regimul termic al zonei se caracterizează prin temperaturi medii anuale ale aerului de +9,6o și precipitații medii anuale 400 mm. Pe fondul climatului zonal sub influența reliefului se diferențiază topoclimate caracteristice în raport cu orientarea și forma versanților [11,p.27].

Climatul stațional local determinat de cel general este modificat în funcție de formele de relief, expoziție, vegetație, bazin hidrologic individualizîndu-se climate locale de vesanți, platouri, și văi caracterizat prin: temperatura maximă a aerului este de 39oC, iar cea minimă -33oC; adîncimea de îngheț a solului maximă – 45 cm, medie – 22 cm; ninsorile au loc în luna decembrie, iar topirea zăpezii la începutul lunii martie; vînturile predominante au direcția: în sezonul cal Nord și Nord-Est, iar în sezonul rece Sud și Sud-Vest.

În general clima teritoriului studiat, corelat cu solurile existente, este favorabilă dezvoltării arboretelor de amestec pentru speciile de stejar, ulm, plop, frasin în lunca rîului Nistru și a arboretelor de stejar, stejar pufos în amestec cu arțar și cireș în restul teritoriului [7,p.39].

Studiul pedologic este o necesitate fundamentală pentru cunoașterea și definirea stațiunilor, de stabilire a măsurilor de folosire judicioasă a lor în gospodărirea pădurilor. În scopul cunoașterii tipurilor genetice de sol, ca caracteristicilor fizico-climatice ale acestora, a relațiilor cu vegetația forestieră și pentru a caracteriza principalele tipuri de stațiune, amenajarea pădurilor din Ocolul Silvic Talmaza s-a făcut cu cartări staționale a scara mijlocie, prin executarea de profile principale și de control în fiecare UA pentru a se putea asimila tipurile de sol determinate la amenajarea anterioară. Au fost preluate și descrise toate profilele de sol principale executate anterior.

Complexul geologic al teritoriului puțin variat a determinat evoluția următoarelor soluri [15,p.29].

Cernoziomurile tipice. S-au format în special pe loess sau depozite loessoide și mai rar pe argile, luturi, aluviuni vechi, depozite nisipoase. Vegetația naturală caracteristică este cea a stepei propriu-zise. Cernoziomurile tipice prezintă următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Am-AC-C sau Cca. Orizontul Am are o grosime de peste 40-50 cm și este închis la culoare. Orizontul de tranziție AC este gros de 20-25 cm și are o culoare mai puțin închisă decît Am, de obicei brună- închisă pînă la brun-cenușie dat tot de orizontul molic, cel puțin în partea lui superioară. Orizontul Cca, gros de 30-40 cm, are culoare brun-gălbuie sau galben-brună. Textura cernoziomurilor tipice este de obicei mijlocie (lutoasă). În partea superioară prezintă o mare cantitate de argilă rezultată din alterarea mineralelor primare. Structura este glomerulară medie bine dezvoltată în Am și moderat dezvoltată în orizontul AC. Cernoziomurile tipice sunt soluri afinate, permeabile, bogate în humus. Sunt soluri bogate în humus, conținînd între 3-6% humus în orizontul Am și avînd o rezervă mare pe adîncime de 50 cm. Solurile au reacție neutră-slab alcalină, pH-ul variind între 7,0-8,3. Activitatea microbiologică este foarte intensă și sunt bine aprovizionate cu substanțe minerale. Singurul factor limitativ al fertilității îl constituie deficitul de umiditate din perioada de vară [13,p.26].

Cernoziomurile cambice. Apar în fîșia de tranziție de la subzona stepei propriu-zise la silvostepă, pe loessuri sau depozite loessoide sau pe luturi, argile și unele roci dure. În ce privește relieful, cernoziomurile cambice apar în regiunea de cîmpie, podiș și dealuri joase. Ele s-au format inițial sub vegetație de stepă, în cuaternar, după care, în postglaciar și cu deosebire în subatlantic, au evoluat sub vegetație forestieră de silvostepă cu alternanțe de pîlcuri de păduri rare de stejar pufos și pajiști înalte de graminee, mai rar stejarul pedunculat, ulmul, arțarul tătăresc și o serie de arbuști: păducel, măceș, etc.

Resturile vegetației lemnoase redate anual solului sunt cencentrate la suprafața acestuia sub formă de litieră. Cernoziomurile cambice au următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Am-Bv-C (Cca). Orizontul Am (molic) este de culoare brun închisă, negricioasă și este gros de 40-50 cm (uneori și peste 50 cm).

Orizontul Bv (cambic) este gros de 30-60 cm, este închis la culoare cel puțin în partea superioară. Orizontul C este de culoare brun-gălbuie și apare de regulă între 80120 cm, după care urmează materialul parental C. În general la cernoziomurile cambice orizontul Bv este mai subțire sau de grosime egală cu Am.

Textura este de obicei mijlocie, lutoasă sau luto-argiloasă, foarte ușor diferențiată pe profil. Structura este glomerulară mică și medie în orizontul Am. Datorită texturii și mai ales a structurii, restul proprietăților fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt bune [13,p.22].

Cernoziomurile cambice sunt bogate în humus, ele conținînd între 3-5% humus în orizontul Am și dispun de o rezervă pe adîncimea de 50 cm de cca 160-200 t/ha. Gradul de saturație în baze depășește valoarea de 85%, iar pH- ul variază între 6,5-7,0, deci solurile au reacție slab acidă la neutră. Activitatea microbiologică și aprovizionarea cu substanțe minerale sunt favorabile.

Cernoziomurile cambice sunt soluri fertile, singurul factor limitativ fiind regimul de umiditate. Ele sunt soluri fertile pentru culturile agricole, precum și pentru arboretele de stejar pufos.

Cernoziomurile argiloiluviale. S-au format în zona de silvostepă, la trecerea spre zona forestieră. S-au format îndeosebi pe loessuri și depozite loessoide, dar și pe nisipuri, luturi, argile și uneori roci dure. Relieful este de cîmpie, podișuri sau dealuri joase. Vegetația naturală este tipică de silvostepă, fiind alcătuită din alternanțe de pajiști de graminee și pîlcuri de stejar pufos, stejar pedunculat și alte specii de amestec. Cernoziomurile argiloiluviale apar alături de cernoziomurile cambice în zonele mai umede. Bioacumularea și humificarea sunt mai puțin intense, iar alterarea, levigarea argilei sunt mai accentuate, în comparație cu cernoziomurile cambice. Cernoziomurile argiloiluviale au următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Am-Bt-C (Cca). Orizontul Am are grosime de cca 40-50 cm. Orizontul Bt are grosimi variabile pînă la 100 cm și este mai deschis la culoare cel puțin în partea superioară. Orizontul C sau Cca începe de la adîncimi de peste 125 cm, uneori chiar sub 150 cm. Cernoziomurile argiloiluviale au întotdeauna orizontul Bt mai gros decît orizontul Am și cu o diferențiere texturală perceptibilă prin mijloace organoleptice [9,p.56].

Textura cernoziomurilor argiloiluviale este diferențiată pe profil, indicele de diferențiere texturală fiind mai mare ca la cernoziomurile cambice (1.2-1.4). proporția de argilă este cu 5- 10% mai mare în orizontul Bt decît în Am.

Structura este glomerulară mică și medie, bine dezvoltată în orizontul Am și prismatică, slab la moderat dezvoltată în Bt. Restul proprietăților sunt foarte bune în Am și în Bt relativ bune. Conținutul de humus este același ca și la cernoziomurile cambice (3-5%) în orizontul Am, iar rezerva de 160-200 t/ha. Datorită levigării mai intense, gradul de saturație în baze poate coborî sub 75%, iar pH-ul scade pînă la 6,0 (soluri cu reacție slab acidă). Proporția de humus scade relativ repede pe profil, iar CaCO3 se află la adîncimi mai mari, de peste 125-150 cm. Sunt soluri active din punct de vedere microbiologic și sunt bine aprovizionate cu substanțe nutritive .

Cernoziomurile argiloiluviale sunt soluri de fertilitate ridicată, singurul factor limitativ și în acest caz constituindu-l regimul de umiditate care poate fi ameliorat prin irigații. Și pentru vegetația forestieră de pe cernoziomurile argiloiluviale apa este factorul limitative [12,p.42].

Solurile aluviale. Apar în lunca rîului Nistru, în apropierea unor lacuri sau bălți, pe terenuri frecvent inundabile, rar inundabile sau ieșite de sub influența inundațiilor. Ele pot susține arborete de plopi și salcie (pe terenurile cu pînze de ape freatice aproape de suprafața 0,5-1 m) stejărete și chiar șleauri de luncă de clase superioare de producție. De asemenea sunt indicate pentru culturi de plopi negru hibrid.

Solurile aluviale tipice prezintă următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Ao-C. Orizontul Ao este mai gros de 20 cm, putînd atinge 40-50 cm, este bine conturat și cu stratificații puțin evidente. Este de culoare brună cenușie, brună închisă, deosebindu-se evident de materialul parental format din depozite stratificate de origine fluviatilă, cu texturi și compoziții foarte diverse. Sunt în general bine aprovizionate cu apă și substanțe nutritive, au conținut de humus de 2-3%.

În afara subtipului tipic, solurile aluviale pot avea și alte subtipuri: gleizat (cu profil Ao- Go sau Ao-Go-Gr) și gleic (cu profil Ao-A/Go-Gr) întîlnite în cadrul ocolului silvic.

Erodisolurile apar cu deosebire pe versanții supuși eroziunii datorită folosirii intensive și neraționale a terenurilor prin care are loc îndepărtarea orizonturilor superioare ale solului, uneori chiar pînă la roca mamă(materialul parental), astfel încît orizonturile rămase nu mai permit încadrarea într-un anumit tip de sol. Ele apar datorită eroziunii intensive de suprafață sau ca urmare a unor lucrări de nivelare a terenurilor sau decopertare. În funcție de solul de origine și de intensitatea eroziunii, erodisolurile pot avea profile foarte variate ca exemplu Ap-C, Bv-C, Cy,etc. Proprietățile erodisolurilor variază în raport cu tipul de orizont ajuns la zi prin eroziune. Aceste soluri sunt în general slab fertile sau nefertile în funcție de gradul de eroziune [14,p.38].

Se constată, că în general solurile identificate prezintă caracteristici favorabile dezvoltării speciilor forestiere, dispunînd de rezervele nutritive necesare.

Din prezentarea anterioară, reiese că în regiunea în care se întind pădurile Ocolului Silvic Talmaza, condițiile geomorfologice, climatice, pedologice, altitudinea, expoziția, înclinarea, temperatura, insolația, precipitațiile, troficitatea solului, umiditatea, profunzimea și volumul fiziologic util variază, astfel că se diferențiază mai multe tipuri de stațiuni forestiere în cadrul etajului fitoclimatic de silvostepă (Ss).

Tipul de stațiune forestieră reprezintă un tip de condiții de teren, avînd același efect asupra creșterii pădurii, adică un complex de factori naturali (climatici, edafo-hidrologici) care acționează asupra vegetației.

Se constată că stațiunile sunt situate în etajul fitoclimatic de silvostepă (Ss). Pe categorii de productivitate stațiunile sunt: de productivitate superioară – 2%; de productivitate mijlocie – 39%; de productivitate inferioară – 59%.

Stațiunile de productivitate inferioară ocupă dealurile și platourile din teritoriu. Restul stațiunilor ocupă lunca rîului Nistru, cu excepția a 15% de stațiuni de productivitate mijlocie (cvercete de pufos) din zona de dealuri [15,p.44].

Analizînd comparativ productivitatea stațiunilor și cea reală a arboretelor care vegetează pe ele se constată că o parte din stațiuni nu sunt folosite la capacitatea reală, pe ele dezvoltîndu- se arborete de productivitate scăzută celei oferite. Motivul principal al acestei situații îl constituie proveniența arboretelor din lăstari la a 3-a și 4-a generație și existența arboretelor artificiale (de regulă salcîmete) plantate în locul cvercineelor.

Vegetația forestieră a ocolului silvic este caracteristică zonei de silvostepă și a tranziției spere vegetație de stepă.

Astfel pentru pădurile ocolului silvic au fost identificate 6 tipuri de pădure, pe 19% din suprafața totală a ocolului silvic se găsesc arborete naturale fundamentale din punct de vedere al compoziției și productivității din care 1% de productivitate superioară, 7% de productivitate mijlocie, 5% de productivitate inferioară și 6% subproductive.

Restul arboretelor (8%) au suferit intervenții mai mult sau mai puțin intense care le-au îndepărtat de tipurile naturale în special al compoziției specifice, ele fiind 9% parțial derivate, 24% total derivate și 48% artificiale [4,p.19].

Arboretele artificiale ocupă o suprafață destul de mare 48% și sunt constituite în principal din plantații în fostele terenuri degradate inapte fostelor agricole de salcîm, nuc, pin, stejar, etc. Și culturi silvice cu specii de bază (stejar, frasin, paltin) efectuate în terenurile în care s-au efectuat tăieri rase (unicul tratament aplicat anterior), acestea se vor conduce pînă la vîrsta exploatabilității și se va urmări diferențiat fie reconstrucția ecologică acelor compuse din speciile de mai mică valoare economică, fie promovarea speciilor de bază cu valoare deosebită adecvate stațiunilor [9,p.184].

Structura fondului de protecție și producție

Fondul de protecție și producție este constituit din 4720,9 ha păduri, toate încadrate în grupa I funcțională. Structura și mărimea fondului de protecție și producție este redată în capitolul 16, pe grupe funcționale, clase de vîrstă, clase de producție și specii. De asemenea este prezentată repartizarea suprafețelor pe categorii de consistență, clase de producție medii, creșterile curente, mărimea și calitatea fondului, vîrstele medii pe specii ș.a.

Structura sub aspectul claselor de vîrstă pe ocol silvic, pe grupe funcționale și subunități de gospodărire se prezintă astfel:

In raport cu ciclul de producție de 100 ani în care clasa de vîrstă normală este de 20%, structura pe clase de vîrstă în SUP A este dezechilibrată cu excedent în clasele de vîrstă I-a și deficit în clasele III, IV și V.

La suprafața totală a fondului de protecție și producție a volumului lemnos este de 399667 mc (la ha revenind 84 mc și o creștere anuală de 2,8 mc). Vîrsta medie a arboretelor este de 35 ani, iar clasa de producție medie este 4,2 consistența medie a fondului este 0,73 [9,p.122].

La nivelul ocolului silvic arboretele se caracterizează prin următoarele:

productivitatea arboretelor este superioară sub 4%, mijlocie 15% și inferioară 81%;

pe categorii de consistență: 86% din arborete au consistență cuprinsă între 0,4-0,6 și sub 1% au consistență mai joasă de 0,4;

după felul amestecului: 66% sunt arborete pure, 18% sunt în amestec între 50 și 80% și 16% în amestec sub 50%;

după proveniență: 65% sunt din lăstari, 35% sunt din plantații și sub 1% din sămînță;

vitalitatea este normală în procentul de 93%, viguroasă 1% și slabă 6%.

In ceea ce privește structura orizontală a arboretelor se constată că, raportată la suprafață, salcîmul constituie specia dominantă a pădurilor din ocolul silvic 43% [9,p.130].

Extinderea salcîmului în stațiuni proprii cvercineelor s-a practicat în ultimele decenii. Odată introdus, salcîmul s-a extins considerabil. Datorită ușurinței regenerării lui, prin capacitatea sporită de drajonare și lăstărire și a ușurinței efectuării lucrărilor de cultură și exploatare, salcîmul de multe ori a fost preferat în locul cvercineelor. La extinderea lui a contribuit reducerea densităților sub limita critică, prin igienizări repetate, fără măsuri eficiente de reconstrucție ecologică a cvercineelor, neefectuarea la timp a operațiunilor culturale în culturile și regenerările naturale de cvercinee și alte foioase, care au fost invadate de drajonii de salcîm din arboretele învecinate.

Pe văi și în treimea inferioară de versanți salcîmul vegetează normal pînă la vîrste de 40-50 ani. În celelalte stațiuni proprii cvercineelor salcîmul vegetează slab și poate fi condus pînă la vîrste de cel mult 25-30 ani. Secetele repetate din ultimul deceniu au produs uscări în masă în arboretele de salcîm pe platouri și versanți însoriți. Multe din salcîmete sunt la prima generație, în general cele create pe terenurile degradate, dar majoritatea acestora se află la a 2-a generație și mai puține la a 3-a generație [11,p.59].

Stejarul pedunculat (12%) în regiunea de dealuri, în general, ocupă văile și versanții inferiori. Pe versanții umbriți crește în amestec cu stejarul pufos, cireș, arțar, frasin, jugastru. Este de productivitate inferioară, rar mijlocie și mai rar superioară, și este de proveniență din lăstari. În lunca rîului Nistru stejarul crește în amestec cu plopul alb, frasin, ulm și are productivitate mijlocie, mai rar superioară. Este de proveniență din lăstari și mai rar din sămînță.

Din stejărete 46% sunt plantații. Stejarul pufos ocupă 6% din suprafața totală a arboretelor și treimea mijlocie superioară a versanților însoriți, de vitalitate normală și clase de producție mijlocie și inferioară (arboretele se situează la limita inferioară a clasei a III-a de producție, spre clasa a IV-a de producție). O treime din ele au consistența sub 0,7 (0,4-0,6) din cauza tăierilor de igienă repetate și sunt invadate de drajoni de salcîm din arboretele vecine. 30% din ele sunt în amestec de 50-80% cu stejar, cireș, arțar, salcîm, ulm [15,p.42].

Frăsinetele ocupă 13% din suprafața acoperită cu pădure. În general acestea vegetează în lunca rîului Nistru și au o vitalitate normală 17% sunt plantații care vegetează normal numai în stațiuni de văi și treimea inferioară de versanții umbriți. Cele situate pe platouri, treimea mijlocie-superioară de versanți însoriți lîncezesc și sunt afectate de uscare, în unele cazuri.

Plopul alb (9%) vegetează normal în stațiunile de luncă, este de productivitate mijlocie 50% și inferioară 42% din cauza vîrstelor înaintate. 48% sunt arborete pure, în rest sunt în amestec cu stejar, frasin, ulm, salcie.

Plopul negru este în general plantat. În momentul de față suprafețe însemnate s-au uscat în urma inundației [6,p.185].

Culturile de nuci (4%) instalate în deosebi pe terenurile degradate în ultimii 20-30 ani, sunt afectate de uscare slabă, au creșteri reduse și lîncezesc. 40% din arborete au consistență sub 0,7, iar suprafața este acoperită în general cu sînger. În unele suprafețe s-a început reconstrucția lor ecologică.

Celelalte specii constituie un procent mic și se găsesc în amestec cu speciile principale cu excepția unor arborete pure pe suprafețe mici.

Situația sintetică pe specii (tabelul 16.3.) redă detaliat toate caracteristicile speciilor fondului forestier. Analizînd structura pe verticală a arboretelor se constată că în cea mai mare parte a lor au structură echienă 89%, rar relativ plurienă (6%) și relativ echienă (5%).

Pe viitor se impune ca prin măsurile gospodărești impuse în acest studiu și în cele ce vor urma, corect aplicate în practică, să sporească procentul arboretelor relativ pluriene și să se realizeze chiar arborete pluriene. Aceste măsuri constau în special din aplicarea de tratamente adecvate: tăieri progresive, de reconstrucție, de conservare, de îngrijire (în deosebi rărituri) cu caracter selectiv, care vor duce treptat la realizarea unor structuri multietajate, astfel încît procentul actual mare al arboretelor echiene și relativ echiene să se reducă cît mai mult posibil [6,p.140].

CAPITOLUL 2. Reglementarea procesului de producție lemnoasă

2.1. Tehnologii de exploatare

În concordanță cu soluțiile preconizate prin planul de recoltare a masei lemnoase și planul lucrărilor de îngrijire se impune adoptarea unor tehnologii adecvate de recoltare, colectare și transport a lemnului. Se vor aplica tehnologii diferențiate care să asigure protejarea semințișurilor, solului și arborilor ce rămîn pe picior. Cea mai indicată este tehnologia de recoltare și colectare a arborilor secționați în trunchiuri. La tăierile definitive cu regenerare naturală asigurată, se vor lua măsuri de protejare a semințișurilor utilizabile.

Colectarea materialului lemnos se va face numai pe trasee stabilite. Drumurile de tractor vor urmări de regulă drumurile de pămînt existente. Pentru a se preveni degradarea traseelor în perioadele cu ploi colectarea va trebui oprită. Se vor executa toate lucrările de igienizare și curățire a parchetelor, se vor strînge și valorifica toate materialele lemnoase împrăștiate în pădure și de-a lungul drumurilor [15,p.48].

Procesul de producție el exploatărilor forestiere prezintă complexul de operații prin acțiunea cărora produsul pădurii, lemnos sau accesorii de recoltat, scos de la lotul de fasonare, încărcat și transportat prin transport în depozitelor unităților de prelucrare mecanică a lemnului sau direct la consumator.

Procesul de producție este compus din 5 procese tehnologice:

P.T. de recoltare;

P.T. de colectare;

P.T. din platforma primară;

P.T. de transport;

P.T. din centrul de sortare și pre-industrializare a lemnului;

Modul de desfășurare a acestor procese, respectiv numărul și tipul diferitelor operații și faze în cadrul acestor procese tehnologice depinde de tehnologie de exploatare a parchetului [17,p.36].

Din toate procesele tehnologice, componente ale procesului de producție, procesul tehnologic de colectare este cel mai important din punct de vedere economic, ca urmare a cheltuielilor mari pe care ele implică, cît și din punct de vedere a prejudiciilor aduse ecosistemului forestier, distrugerea semințișului existent, tasarea solului s.a. Din acest punct de vedere metoda de exploatare reprezintă un concept general de organizare a lucrărilor de exploatare începînd de la metoda de doborîre, deplasarea materialului lemnos, și colectarea lui în platforma primară [16,p.28].

Procesul tehnologic de recoltare presupune aducerea arborelui din poziție verticală în poziție orizontală și pregătirea lui pentru următorul proces tehnologic. Procesul cuprinde trei operații, specifice metodei de exploatare în trunchiuri și catarge:

doborîrea arboretului;

curățarea de crăci;

secționarea;

Fiecare din aceste operații cuprind mai multe faze, care sunt comune și obligatorii indiferent de structura masei lemnoase și de condițiile de relief. În parchetul nostru vom folosi metoda de recoltare cu doborîre și lăsare de cioată [4,p.62].

Prin doborîrea arborilor în cadrul metodei de recoltare cu doborîre și lăsare de cioată se înțelege ansamblul de lucrări pregătitoare și de doborîrea propriu-zisă, prin care arborii în picioare sunt aduși în poziția culcat la teren în vederea secționării în trunchiuri și catarge.

Operația de doborîre se execută în totalitate mecanizat (cu excepția în crîng unde se admite toporul) [14,p.46]. Această operație are un grad mare de pericol, putînd duce la accidente grave în cazul nerespectării metodologiei de efectuare a doborîrei, de aceea operație este efectuată doar de muncitori calificați.

Operația de doborîre a arborilor se efectuează în mai multe faze:

1. Degajarea semințișului și nuielișului din jurul arboretului – lucrarea prin care se îndepărtează exemplarele de semințiș sau nuieliș aflate în jurul arborelui (dacă există), pentru a i se crea condiții mai bune muncitorului care va doborî arborele;

2. Curățirea zăpezii din jurul arborilor – se execută pe timp de iarnă unde zăpada este un obstacol, neexecutarea acestei lucrări duce la lăsare de cioată înaltă ce prezintă risipă de lemn [10,p.43].

3. Alegerea direcției și sensul de doborîre a arborilor – este faza căreia trebuie să i se acorde o atenție mare, încît de ea depinde gradul de distrugere a lemnului, precum și a semințișului. La alegerea direcției și sensului de doborîre în parchetul nostru, care este situat în regiune de coline joase este direcționată numai spre protejarea semințișului utilizabil. Tratamentele indicate pentru aceste păduri sunt pretențioase și cer o tehnică silviculturală de înaltă calitate și ca atare și tehnica de exploatare trebuie să fie aplicată cu exigentă, deci direcția se va alege pe un culoar de arbori pentru a evita aninarea, agățarea și doborîri de arbori neprevăzute, vîrful arborelui va avea direcția spre amonte [8,p.37].

4. Pregătirea locului de refugiu – constă în alegerea și curățarea unei poteci pentru retragerea muncitorilor care participă la doborîre.

5. Tăierea definitivă – se efectuează cu ferăstrăul mecanic, această fază a doborîrii are trei etape:

I. Executarea tapei;

II. Tăietura de doborîre:

III. Zona de siguranță;

Tapa se execută în direcția tăierii, ea dîndu-i arborelui o direcție mai precisă. Adîncimea tapei variază între 1/3 și 1/2 din diametrul fusului. Unchiul tapei variază între 27 – 45°, în dependență de dimensiunile arborelui.

Tăietura definitivă se va efectua mecanizat și se aplică în partea opusă a tapei cu 2- mai sus de tăietura orizontală a tapei.

Zona de siguranță sau de frînare are o grosime de aproximativ 3- și servește la reducerea vitezei de cădere a arborelui, asigurînd retragerea muncitorilor din regiunea de cădere a arborelui.

În cazul ca coronamentul arborelui este neuniform, ceea ce duce la îngreunarea respectării direcției de doborîre sunt folosite pene metalice ce se vor bate pentru asigurarea căderii în direcția aleasă [12,p.84].

6. Netezirea cioatei – este lucrarea de netezire a așchiilor lungi rămase pe cioturi, ca efect al unei doborîri defectuoase și așchiile rămase din zona de siguranță.

Lucrarea se efectuează cu ajutorul fasonatorului mecanic sau cînd sunt de dimensiuni mici se efectuează cu toporul. În timpul lucrului starea tehnică a ferăstrăului trebuie să fie ideală, să nu să se înregistreze scurgeri de combustibil și de ulei, lanțul să fie ascuțit bine, să fie prezente toate scuturile de siguranță [18,p.40]. Prin curățirea de crăci se înțelege operația de tăiere de pe parte exterioară a trunchiului deja doborît, în scopul pregătirii lui pentru lucrările anterioare de fasonare în trunchiuri și catarge.

Curățirea de crăci se execută manual sau mecanic, cu topoare în primul caz și respectiv cu ferăstraie mecanice în al doilea caz. La exploatarea în cazul nostru se folosește o metodă mixtă: ramurile subțire se taie cu toporul și cele groase cu uneltele mecanice (ferăstrăul mecanic, cepuitorul electric s.a.). După tăierea cracilor este necesar ca toate ramurile tăiate să fie îndepărtate de trunchiul doborît după care sunt adunate în grămezi după o anumită dispoziție, după care aceste grămezi sunt valorificate. Tăiere crăcilor trebuie să se execute cît mai neted [9,p.75].

Ultima operație din cadrul procesului tehnologic este operația de secționare. În conformitate cu metoda de exploatare secționare în parchetul de exploatare, la cioată constă numai în desprinderea vîrfului fusului doborît de la o grosime de , părțile de la bază constituie trunchiuri. Această operație este efectuată cu ferăstrăul mecanic și în unele cazuri cu toporul de către ajutor. După secționare, trunchiurile sun transportate la platforma primară.

Această metodă este cea mai avantajoasă din punct de vedere ecologic și economic [9,p.55].

Pentru a se evalua costurile de producție pentru procesul tehnologic de recoltare se vor utiliza normele tehnice în vigoare, calculîndu-se salariile medii ale muncitorilor din echipă.

Norma de timp la doborîre, pentru fasonatorul manual cuprinde deplasarea la arbore, pregătirea locului de muncă, scoaterea tapei, baterea penelor cînd este necesar, netezirea cioatelor.

Norma de timp la curățirea de crăci, pentru fasonatorul mecanic cuprinde tăierea crăcilor groase, întreținerea ferăstrăului.

Norma de timp la curățirea de crăci, pentru fasonatorul manual cuprinde tăierea crăcilor subțiri precum și îndepărtarea tuturor ramurilor din jurul fusului, întreținerea instrumentelor [8,p.62].

Norma de timp la secționare, pentru fasonatorul mecanic, cuprinde alegerea locului de secționare, efectuarea secționării (tăierii) și de plasarea de la o secțiune la alta.

Norma de timp la secționare, pentru fasonatorul manual cuprinde măsurarea și însemnarea locului de secționare, pregătirea locului de lucru, fixarea arborilor cu țăruși dacă este nevoie.

Normele de timp la procesul tehnologic de recoltare sunt în funcție de condițiile de lucru, respectiv de structura masei lemnoase ce se exploatează, de particularitățile de relief ale parchetului [5,p.18].

Prin colectarea lemnului se înțelege procesul tehnologic prin care biomasa lemnoasă este deplasată de la locul de doborîre al arborelui pînă la platforma primară sau locul de fasonare-încărcare dar în cazul nostru biomasa lemnoasă este colectată și transportată la platforma prima de unde pleacă direct la consumator.

Procesul tehnologic de colectare cuprinde două mari grupe de operații: adunatul și apropiatul lemnului, în unele situații mai apare și o operație intermediară și anime scosul. Deplasarea arborilor doborîți, curățiți de craci, secționați sunt deplasați prin tîrîre, semitîrîre sau suspendare de la locul de doborîre pînă la platforma primară [19,p.58].

Pentru operația de adunat a lemnului sunt posibile mai multe variante tehnologice: corhănirea lemnului, adunatul cu vitele, adunatul cu brațele, cu troliu independent, cu troliul tractorului sau cu cablu trăgător funicular.

Scoatere trunchiurilor din rîpi se face cu ajutorul vitelor dacă este posibil sau folosind troliul din dotarea tractorului sau troliul manual din dotarea echipei ce se ocupă cu această operație. Operația de adunat cu vitele cuprinde mai multe faze care sunt cuprinse în normele tehnice și aceste faze trebuie parcurse întocmai pentru a evita accidentele ce pot interveni [8,p.35].

Adunatul lemnului se face prin tîrîre. Fazele de lucru sunt:

deplasarea utilajului în gol;

pregătirea sarcinii;

prinderea sarcinii cu tînjala, folosind penele;

impulsionarea sarcinii cu țipala pentru o pornire mai lentă;

deplasarea atelajului în plin pînă la linia de apropiat;

desprinderea sarcinii;

Adunatul cu troliul tractorului se face pe o distanță medie de 50 metri de la calea de apropiat, această operație constă în următoarele faze:

deplasarea tractorului în gol;

așezarea tractorului în poziție de lucru;

deplasarea cablului de sarcină;

legarea sarcinii;

deplasarea sarcinii la tractor prin tîrîre;

Acestea sunt cele mai folosite metode de adunat materialul lemnos [19,p.72].

Pentru apropiatul lemnului, în raport cu condițiile de relief ce le avem în parchetul de exploatat sunt posibile două variante de apropiat: cu tractorul, cu trasul cu vitele;

Varianta trasul cu animalele se va folosi doar în cazurile ca în unele regiuni tractorul nu are acces sau este înlocuit pe un timp oarecare cînd acesta este defectat și se repară [12,p.37].

Varianta de apropiat cu tractorul, are o productivitate de apropiat destul de mare, ceea ce ne permite să ne încadrăm în timpul acordat operației de apropiat.

Tractorul prezintă caracteristici tehnice destul de bune, cea mai favorabilă este că are tracțiunea pe față și pe spate, motorul asigură o putere destul de mare astfel evitîndu-se pericolul de împotmolire.

Desfășurarea operației de apropiat cu tractorul se face parcurgînd următoarele faze și mînuiri de lucru:

Deplasarea tractorului în gol de la platforma primară sau de la rampa de parcare pînă la locul de legare a sarcinii;

Așezarea tractorului în poziția de lucru;

Legarea sarcinii cu cablu și cîrligul sub formă de lanț;

Deplasarea și ridicarea sarcinii pe cadrul tractorului pentru a realiza transportarea prin semitîrîre;

Deplasarea tractorului pînă la platforma primară;

Dezlegarea sarcinii și începerea ciclului de la început;

La deplasarea tractorului în parchet se va face cu atenție, deoarece exploatarea se execută pe timp de iarnă existînd pericolul de derapare, ajutorul tractoristului trebuie să urmărească permanent deplasarea sarcinii și să anunțe tractoristul dacă are loc vreo schimbare fie ea gravă sau nu [10,p.60].

În dependență de metoda adoptată de exploatare este necesar ca operațiile de curățire a crăcilor să se facă la locul de doborîre și este necesar de a se căpăta lemn în stare lungă. Pentru ca în continuare să fie dat spre folosință el trebuie de colectat și de depozitat, acest lucru se face în platforma primară.

În condițiile aplicării tehnologiilor moderne de exploatare a lemnului, materialul lemnos recoltat sub diferite forme, direct de pe parchetul de exploatare materialul lemnos ajunge pe platforma primară. Aici materialul lemnos este supus după caz unor lucrări curățire de crăci, secționare (în cazul nostru aceste lucrări sunt efectuate la locul de doborîre), cojire, despicare, tocare.

Platforma primară este o suprafață de teren amenajată și dotată în funcție de caracteristicile masei lemnoase ce se exploatează în vederea pregătirii și expedierii lemnului ce a fost recoltat în parchet.

Procesul tehnologic de transport reprezintă deplasarea pe distanță lungă a lemnului din platforma primară în centrale de sortare și preindustrializare a lemnului. Acest proces se desfășoară cu mijloacele de transport adecvate și pe drumuri permanente de transport[7,p.32].

Avînd în vedere faptul că țelurile de protecție și producție sunt diferite în raport cu repartizarea arboretelor pe categorii funcționale și tipuri de categorii funcționale, realizarea lor se va putea obține numai printr-o gospodărire eficientă în cadrul unor subunități de gospodărire individualizate în funcție de măsurile de gospodărire propuse.

2.2. Procesul de producție și exploatare a lemnului

Subunitatea de gospodărire cuprinde suprafețele de pădure, grupate sau dispersate în care este necesar și justificat sub raport ecologic sau social-economic să se aplice un regim de gospodărire diferit de cel al celorlalte porțiuni de pădure.

Astfel au fost constituite următoarele subunități de gospodărire:

subunitatea de gospodărire (SUP) de tip E – rezervații pentru ocrotirea integrală a naturii cu suprafața de 543,2 ha, care cuprinde arboretele din tipul de categorie funcțională T I și categoriile funcționale 5C, 5E, 5F;

subunitatea de gospodărire (SUP) de tip M – păduri supuse regimului de conservare deosebită cu suprafața de 2228,4 ha, care cuprinde arboretele din tipul de categorie funcțională T II și categoriile funcționale 1 I, 2 E, 4 A;

subunitatea de gospodărire (SUP) de tip A – codru regulat cu suprafața de 1949,3 ha, care cuprinde arboretele din tipul de categorie funcțională T III și categoriile funcționale 4 B, 5 L [3,p.16].

Ținînd seama de urgențele respective și de condițiile reale de exploatare și de regenerare s-au stabilit arboretele ce urmează să fie parcurse cu tăieri în primii 10 ani. Recoltarea masei lemnoase diferă sub aspectul procentual pe urgențe de regenerare cu valori relativ scăzute, vor fi lichidate în primul deceniu (tabelul 2). Cantitatea de recoltat distribuită pe urgențe de regenerare se prezintă după cum urmează:

din urgența de regenerare 15- 44 mc (- %);

din urgența de regenerare 23-322 mc (2%);

din urgența de regenerare 24-16015 mc (88%);

din urgența de regenerare 26-1450 mc (8%);

din urgența de regenerare 28 – 104 mc (1%);

din urgența de regenerare 32- 153 mc (1%).

În arboretele din care se recoltează posibilitatea de produse principale (tipul de categorie funcțională T III) se recomandă aplicarea tratamentului tăierilor progresive cu perioada lungă de regenerare. În cele necorespunzătoare ecologic și funcțional, se recomandă lucrări de reconstrucție ecologică. Aceste lucrări se aplică diferențiat în funcție de starea arboretelor și structura lor [4,p.21].

Arboretele care reclamă urgente lucrări de reconstrucție în funcție de stare:

cvercineele din lăstar a căror stare impune exploatarea și regenerarea lor;

cvercineele deteriorate prin pășunat s-au afectate de uscare;

arboretele derivate;

culturile provizorii, în general salcîmetele afectate de uscare;

culturile de stejar pure afectate de coronare, lîncezite, cu consistențe slabe, înerbate.

Tabelul 2.

Urgențele de regenerare

Tehnica lucrărilor de reconstrucție ecologică este specifică tratamentului clasic al tăierilor progresive, bazate pe regenerarea naturală mixtă – pe semănături sub masiv cu ghindă selecționată sau plantații. Pentru arboretele artificiale sau derivate, nu pot fi excluse tăierile rase pe suprafețe mici în coridoare cu regenerare artificială (salcîmete, plopișuri, sălcete).

Astfel recoltarea volumelor de masă lemnoasă se va face prin tăieri crîng de jos urmate de provocarea drajonării, tăieri rase în parchete mici, urmate de împăduriri și tăieri progresive urmate de ajutorarea regenerării naturale. În toate cele trei situații enumerate mai sus se vor face completări dacă condițiile locale de regenerare impun această lucrare [14,p.27].

Tăieri progresive (tăieri în ochiuri), tabelul 6.2.2. se vor executa în următoarele unități amenajistice: 9C, 9H, 9O, 30M, 31O, 32R, 36H, 38G, 39S, 44F localizîndu-se la început într-un număr mai mare sau mai mic de puncte care formează așa numitele ochiuri de regenerare. La amplasarea acestora se ține seama de eventualele grupe de semințișuri utilizabile existente, tăierile urmărind aici crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea semințișurilor respective, deschizîndu-se totodată și ochiuri de regenerare noi. Deci, în toate unitățile amenajistice enumerate mai sus în deceniul actual se va efectua cîte o intervenție de însămînțare, în paralel cu ajutorarea regenerării naturale, iar a doua intervenție va fi de punere în lumină, urmată de împăduriri acolo unde regenerarea naturală nu s-a instalat suficient. Atenție deosebită se va acorda corelării intervențiilor cu anii de fructificație.

Semințișurile sunt puse în lumină de regulă prin tăiere unică, sau treptat prin rărirea arborilor rămași în raport cu condițiile staționale și cu exigențele ecologice ale speciilor. O dată cu acestea ochiurile se lărgesc într-o anumită direcție prin efectuarea unei tăieri de însămînțare, într-o bandă de lățime la cel mult 1,5 înălțime de arbore. În acest fel tăierile înaintează progresiv, de fiecare dată concomitent cu punerea în lumină a semințișului din benzile precedente se execută și tăieri de însămînțare în cele imediat următoare [11,p.54].

Pe măsura ce prin lărgirea treptată a ochiurilor, marginile acestora atingîndu-se unele cu altele, se execută așa numitele tăieri de racordare, prin care se înlătură resturile arboretului bătrîn pe întreaga suprafață. Acolo unde ochiurile nu s-au regenerat natural se v-a apela la semănături directe cu ghindă sau plantații.

Tăieri rase pe suprafețe mici în coridoare, în cadrul acestui tratament parchetele au forma unor fîșii sau benzi înguste care beneficiază de adăpostul lateral al arboretului vecin se vor executa în UA 6Q, 6S, 26G, 29O, 37A, 39G, 44U, 45G, 45H, 46C, 46P, 46W, 47B și 47R. Parchetele vor fi parcurse cu o singură în tinerețe, urmate de împăduriri pe toată suprafața [14,p.25].

Tratamentul crîngului simplu de jos va fi aplicat în arboretul ce se regenerează din lăstari și drajoni (salcîmete, zăvoaie de plop și salcie), respectiv unitățile amenajistice: 6B, 6I, 6M, 6P, 6U, 7B, 9A, 9D, 9E, 9G, 10K, 13C, 13H, 13J, 13L, 13N, 13U, 13X, 14B, 14C, 14H, 14J, 15G, 17D, 17J, 17L, 17N,17P, 18A,18C, 18G, 19A, 19G, 19I, 20A, 20N, 20P, 21B, 21F, 22C, 22D,22G, 22M, 23G, 23H, 24A, 24F, 24P, 24R, 24U, 24Z, 25D, 25I, 25G, 25W, 28C, 28F, 28L, 28M, 28N, 28W, 30R, 30T, 30U, 31H, 31K, 31L, 31N, 31R, 31V, 32Z, 33D, 33H, 34L, 35G, 35I 35K, 35P, 37P, 38P, 44D, 44K, 44N, 44Q, 45B, 45F, 45Y, 45K, 45M, 46E, 46I, 46L, 46X, 47C, 47E, 47Q, 47T, 47U, 47V, 47W, 47X, 48L, 48N, 48O, 48Q, 49H, 49L, 49N, 51A, 51C, 51I.

În arboretele în care participă și alte specii (stejar, frasin, paltin, cireș, ș.a.), acestea vor fi protejate pentru ameliorarea compoziției. Tăierea se va face cu toporul, pieziș și neted. Arborii cu tulpini îmbătrînite și cu diametre mai mari de 15 cm se vor tăia cu ferestrăul, iar înălțimea cioatei nu va depăși 5 cm. După tăiere se va face o arătură cu plugul între rînduri (ajutorarea regenerării naturale). Lăstarii din primul an se înlătură de la cioată în lunile iulie-august. Indicele de recoltare este 0,9 mc/an/ha produse principale pentru întreg ocolul silvic. Pe specii posibilitatea este următoare:

Salcîm -1206 mc/an (67%);

Stejar -65 mc/an (4%);

Frasin- 233 mc/an (13%);

Diverse tari- 302 mc/an (16%);

Diverse moi -4 mc/an.

Posibilitatea este în întregime accesibilă la instalațiile de transport existente. Tehnologia de exploatare adecvată tratamentelor în trunchiuri și catarge deoarece, prin secționarea la cioată se urmărește protejarea semințișului [18,p.42].

Arboretele supuse regimului de ocrotire integrală au fost încadrate în subunitatea de gospodărire E (SUP E) cu funcții de protecție: rezervații naturale și peisagistice, monumente ale naturii. Indiferent de natura lucrărilor care trebuiesc aplicate (cerute de arboret), executarea lor este permisă numai cu aprobarea forurilor competente în acest domeniu. În aceste arborete trebuie asigurată o liniște deplină, astfel încît echilibrul natural sp nu fie deranjat. În cazul cînd lucrările propuse vor fi aprobate de forurile competente, se vor aplica conform specificărilor de la arboretele supuse regimului de conservare specială SUP M.

Arboretele grupate în subunitatea de gospodărire M (SUP M) sunt supuse regimului de conservare specială și destinate să îndeplinească funcții speciale de protecție. Aceste arborete sunt excluse de la reglementarea procesului de recoltare a produselor principale. Tăierile de conservare nu urmăresc recoltarea de masă lemnoasă ca scop în sine, rolul lor fiind acela de a asigura permanența pădurii (regenerarea treptată a arboretelor aflate în perioada exploatabilității de regenerare) și îndeplinirea funcțiilor de protecție atribuite, volumul astfel planificat a fi recoltat nu va fi considerat ca posibilitate de produse principale sau secundare, avînd caracter probabilistic, se evidențiază distinct ca masă lemnoasă posibil de recoltat.

În arboretele de salcîm curat sau 10-30% amestec se vor executa tăieri în crîng în parchete mici urmate de ajutorarea regenerării naturale prin provocarea drajonării. Prin tăieri crîng de jos vor fi regenerate și arboretele de plop, frasin, salcie sau amestec al acestora din luncă.

Împăduriri s-au prevăzut acolo unde nu se poate sau nu e cazul de a se realiza regenerarea naturală, în arboretele cu consistența sub 0,5 în vederea ameliorării compoziției și consistenței cu specii corespunzătoare stațiunii.

Arboretele neexploatabile vor fi parcurse cu lucrări de îngrijire adoptate specificului de conservare cu respectarea normelor tehnice [10,p.19].

Tăierile speciale de conservare se execută pe o suprafață decenală de 404,9 ha, revenind anual o suprafață de 40,5 ha cu volum anual de 3505 mc/an (pentru SUP E suprafața decenală 47,4 ha, anuală 4,7 ha, volumul anual 945 mc/an).

Prin lucrări de îngrijire se va parcurge anual 44,3 ha cu curățiri (volumul anual de extras 91 mc/an) și 32,7 ha cu rărituri (volumul anual 592 mc/an).

Lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor.

Din cadrul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor, ce vor fi aplicate în arboretele acestui ocol silvic fac parte: degajările, curățirile, răriturile și tăierile de igienă. Acestea sunt prezentate în “Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor” pe unități amenajistice, cu suprafața de parcurs și masa lemnoasă de extras ordonate pe drumuri[11,p.43].

Prin efectuarea lucrărilor de îngrijire se urmărește realizarea unor structuri corespunzătoare țelurilor de gospodărire propuse, aceste lucrări constituind o caracteristică a silviculturii intensive.

Arboretele ocolului silvic fiind în totalitate în grupa I funcțională, o atenție deosebită se va acorda asigurării capacității de protecție. Pentru arboretele din SUP A se va urmări totodată și creșterea producției de lemn.

Lucrările de îngrijire: degajări, curățiri și rărituri, au fost propuse în totalitate arboretelor care au necesitat lucrările respective, în funcție de stadiul de dezvoltare și consistență pentru restul arboretelor neîncadrate în alte categorii de lucrări, propunîndu-se lucrări de igienă.

Degajarea este operațiunea de îngrijire, cu ajutorul căreia se urmărește apărarea unei specii împotriva altor specii sau a indivizilor de o anumită proveniență împotriva indivizilor de origine diferită.

Degajările se intervin în stadiul de desiș (de la realizarea stării de masiv și pînă la începerea elagajului natural) pentru apărarea speciilor principale în arboretele de amestec, cît și pentru extragerea cît mai de timpuriu a exemplarelor preexistente rămase de la vechiul arboret. În arboretele în care există exemplare provenite atît din sămînță, cît și din lăstar, se va duce lupta împotriva lăstarilor ce tind să copleșească exemplarele bune din sămînță [12,p.61].

În arboretele amestecate, în care se execută degajările tipice – se ajunge la crearea unor condiții de vegetație cît mai bune pentru speciile care sunt destinate să formeze viitoarele arborete și prin aceasta, la proporționarea amestecurilor în sensul dorit.

Degajările se pot executa, însă și în arboretele pure s-au aproape pure, unde se urmărește crearea condițiilor favorabile pentru masa de exemplare cît mai valoroase.

Cînd degajările se execută în arboretele care se află în stadii de dezvoltare superioare, devin degaj ări întîrziate.

Ca tehnică de executare, degajările constau în tăierea sau frîngerea exemplarelor care împiedică dezvoltarea exemplarelor dorite. Exemplarele care nu stînjenesc, fie că au înălțimi mai mici, fie că formează buchete separate, rămîn neatinse [10,p.22].

Pentru arboretele care fac obiectul studiului de față degajările se vor executa prin tăieri de jos (salcîm, arțar) și prin ruperea vîrfurilor (frasin), ținînd cont că majoritatea arboretelor au proveniență din lăstari, folosindu-se la aceste operațiuni mecanice: cosoare, topoare, cuțite. Degajările trebuie efectuate numai în timpul cînd arboretul este înfrunzit, spre sfîrșitul verii cu timpul nu prea cald și cu cerul acoperit, mai ales primele degajări. Epoca cea mai indicată pentru executarea degajărilor este între 15 august și 30 septembrie.

Intensitatea degajărilor va fi corelată cu desimea arboretului, proporția și vigoarea de creștere a speciilor copleșitoare, condițiile staționale și speciile protejate.

Periodicitatea determinată atît de caracteristicile biologice ale speciilor principale și copleșitoare care compun arboretul, cît și de condițiile staționale, pentru arboretele ce urmează a și înființate este 1-3 ani.

Pentru arboretele deja create, propuse a fi parcurse cu degajări în deceniul prezent se va executa cîte o intervenție, urmată apoi la 2-4 ani de curățiri, astfel se va parcurge cu degajări anual o suprafață de 1,8 ha [9,p.48].

Curățirile sunt lucrări de îngrijire cu caracter de selecție în masă, colectiv prin care sunt selecționați și puși în condiții cît mai bune, mai favorabile condiții de vegetație arborii cei mai buni din arboret, prin extragerea celor dăunători, rău conformați, răniți, deperisanți, bolnavi, uscați, înghesuiți, copleșiți sau aparținînd unor specii sau forme genetice mai puțin valoroase și care nu corespund țelului de gospodărire și exigențelor ecologice.

În urma executării curățirilor se ajunge la selecționarea unei mase cît mai omogene de arbori, în general buni, puțin diferențiați unul de altul. Se va căuta realizarea unei consistențe uniforme 0,75-0,8 chiar dacă pe alocuri vor rămîne specii mai puțin valoroase, pentru a nu expune solul la înțelenire sau eroziune.

Perioada normală de executare a curățirilor coincide cu intervalul definit de două momente importante în dezvoltarea arboretului: apariția elagajului natural la majoritatea arborilor și intensificarea procesului de eliminare naturală, care coincide cu începutul marii perioade de creștere curentă în volum (stadiul de nuieliș-prăjiniș).

De regulă, curățirile încep pînă cînd creșterea în înălțime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretului atinge 10 cm [12,p.37].

Se execută curățirile la 2-4 ani după ultima degajare.

La primele curățiri se extrag exemplarele uscate, vătămate, o parte din exemplarele speciilor secundare, precum și alte exemplare care stînjenesc dezvoltarea celor sănătoase și de viitor ale speciilor principale. În grupele și pîlcurile dese se va efectua și o rărire în cadrul populațiilor de exemplare din speciile valoroase. Subarboretul va fi menținut și îngrijit.

În arboretele cu exemplare din sămînță, cît și din lăstari se va da prioritate primelor, se va urmări reducerea selectivă a exemplarelor provenite de la aceeași tulpină, promovînd cele cu însușiri calitative superioare. cînd arboretul este majoritar din lăstari, se vor favoriza exemplarele provenite din cioate sănătoase. Arborii se taie de jos, iar materialul rezultat se valorifică.

În prealabil se vor executa lucrări pentru realizarea accesibilității interioare a arboretelor pentru realizarea accesibilității interioare a arboretelor prin deschiderea de căi de acces necesare. Curățirile se vor executa cu topoare și ferestraie manuale, iar colectarea lemnului cu mijloacele cu tracțiune animală și mecanice [19,p.48].

La foioase, curățirile se pot executa pe tot parcursul anului.

Intensitatea curățirilor variază de la 2 la 5 ani în funcție de specie, starea arboretului, condițiile staționale și lucrările executate anterior. Prima curățire se execută odată cu începerea elagajului artificial.

În cadrul Ocolului Silvic Talmaza, anual se va parcurge cu curățiri suprafața de 105,3 ha și se va extrage un volum de masă lemnoasă de 179 mc anual.

Răriturile sunt lucrări de îngrijire ce se efectuează periodic în arborete începînd cu stadiul de păriș, adică în momentul cînd creșterea în înălțime a devenit foarte activă și s-a realizat diametrul mediu de 10 cm și se termină cu stadiul codrișor-codru mijlociu, de cînd arboretul începe să fructifice abundent și pînă începe deceniul vitalității lui [16,p.18].

Răritura este operația de îngrijire prin care se reduce, prin selecție pozitivă numărul de exemplare la unitate de suprafață, micșorîndu-se temporar consistențe, în scopul ameliorării structurii, creșterii și calității arboretelor și în final a eficacității funcționale a acestora și se realizează prin selecționarea și punerea în condiții cît mai favorabile de vegetație arborii cei mai buni din arboret, prin extragerea celor dăunători, rău conformați, răniți, deperisanți.

Aceste lucrări au un pronunțat caracter de selecție individuală a arborilor, pozitivă după criterii silviculturale, fenotipice, ecologice și economice.

În raport cu tipul de pădure, starea arboretelor și țelul de gospodărire se aplică răritura de sus, cînd se acționează în plafonul superior și răritura de jos – în plafonul inferior.

În condițiile ocolului silvic se poate aplica cu bune rezultate combinația ambelor metode mai sus numite, în deosebi pentru șleaurile de luncă.

Tehnica de executare se diferențiază în raport cu țelul de gospodărire, formația forestieră și starea arboretelor. Modul de lucru se bazează pe identificarea arborilor de valoare și a arborilor ajutători și apoi marcarea arborilor de extras, acestea efectuîndu-se în timpul perioadei de vegetație [19,p.72].

Tehnologiile de exploatare sunt specifice acestui gen de lucrări și se stabilesc de către organele de specialitate ale întreprinderii silvice, împreună cu specialiștii ocolului silvic conform instrucțiunilor tehnice în vigoare, în așa fel încît să nu se producă prejudicii arborilor rămași pe picior, în deosebi arborilor de viitor, care trebuie protejați.

Intensitatea și periodicitatea răriturilor se stabilesc în funcție de starea fiecărui arboret, de specii și țelul de gospodărire și variază în limite foarte largi.

Orientativ, particularizînd pentru arboretele din acest ocol silvic periodicitatea variază de la 4 la 7 ani pentru arboretelor din stadiul de păriș și de la 8 la 12 ani pentru arboretele din stadiul de codrișor mijlociu. Intensitatea adoptată nu va permite scăderea consistenței sub 0,75. În arboretele cu consistență aproape plină (0,8) s-au propus, totuși, rărituri dar de intensitate slabă, moderată, urmărindu-se însă salvarea speciilor principale copleșite de speciile secundare, cît și selecția arborilor pe cioate, în unele cazuri răriturile se vor efectua numai pe unele porțiuni ale unității amenajistice [7,p.25].

Trebuie evitată adoptarea de periodicități mai mari de 12 ani, cu majorarea corespunzătoare a intensității extragerilor, deoarece asemenea intervenții pun în pericol stabilitatea, calitatea și eficacitatea funcțională a arboretelor. În Ocolul Silvic Talmaza, anual se va parcurge cu rărituri suprafața de 64,7 ha și se va extrage un volum de 811 mc/an.

Tăierile de igienă sunt operațiuni prin care se urmărește asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare a arboretelor, prin extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, căzuți, rupți, doborîți de vînt și de zăpadă, puternic atacați de insecte. Cu tăieri de igienă se vor parcurge eșalonat și periodic toate pădurile, după necesități impuse de starea arboretelor, indiferent dacă au fost parcurse sau nu anul anterior cu lucrări de îngrijire normale sau tăieri de regenerare. În anul parcurgerii arboretelor cu lucrări de îngrijire (curățiri, rărituri) sau de regenerare, igienizarea se realizează concomitent cu aceste intervenții.

Intensitatea, respectiv volumul de extras prin aceste lucrări este determinată de starea de fapt a fiecărui arboret în perioada dată. Pentru Ocolul Silvic Talmaza, intensitatea orientativ va fi de 0,7 mc/an/ha. Anual se va parcurge suprafața de 2207,7 ha și se va extrage un volum de 1545 mc. Se face precizarea că suprafața este obligatoriu de parcurs anual, dar volumul are caracter orientativ [9,p.48].

În pădurile din grupa I funcțională tăierile de îngrijire au un caracter deosebit în funcție de rolul pe care îl îndeplinesc pădurile. Prin executarea tăierilor de îngrijire se urmărește să se creeze o compoziție și structură a arboretelor, încît acestea să-și mențină și să-și îmbunătățească progresiv funcția de protecție pe care o îndeplinesc.

Pădurile cu funcții de protecție a apelor au rolul de a menține cît mai constant debitul rîurilor, de a reține materiile antrenate de ape și de a apăra malurile cursurilor de apă. Aici este necesar ca solul să fie acoperit cu un strat gros de litieră, care să se descompună normal, iar arboretul să fie menținut cît mai des. De aceea tăierile de îngrijire trebuie să fie executate la timp, cu intensitate mai redusă și mai des repetată; să se dea preferință arboretelor amestecate, etajate și cu subarboret bine reprezentat; în locurile de pe malurile apelor se va da preferință speciilor cu înrădăcinare puternică și se va evita conducerea arboretelor la dimensiuni prea mari [13,p.42].

În pădurile cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor nu este permisă întreruperea puternică a coronamentului lor. Acoperirea maximă a solului este obligatorie.

În aceste păduri, tăierile de îngrijire trebuie să ducă la realizarea unor arbori cu coroane bine dezvoltate (nu mari), rezistenți la rupturi de zăpadă, chiciură, polei și vînt și capabili să rețină maxim precipitațiile.

Aceste deziderate se pot realiza prin tăieri de îngrijire prudente și cu periodicitate scurtă, favorizîndu-se dezvoltarea speciilor ajutătoare și de arbuști (multietajarea). Cu cît numărul de exemplare la unitatea de suprafață (desimea) este mai mare, cu atît și efectul lor este mai bun.

În pădurile din zonele verzi, pe primul plan este dezvoltarea însușirilor estetice și sanitare. Spre deosebire de restul pădurilor alegerea arborilor și arbuștilor de menținut în arboret se face în primul rînd după criterii estetice. Sunt apreciate în primul rînd speciile după colorația frunzelor, a florilor sau fructelor, după forma și desimea coroanei.

Se urmărește să se creeze arborete cît mai variate, amestecate, multietajate, de mărimi și forme diferite pentru a da aspect variat peisajului [11,p.30].

În pădurile-parc efectele decorative se creează prin alternanța arboretelor (de compoziție, structură și formă diferită), cu poieni, arbori izolați, grupuri de arbori, grupuri de arbuști, etc.

Suprafața de parcurs anual cu tăieri de îngrijire este stabilită în mod orientativ, prin amenajament.

Planificarea tăierilor de îngrijire a arboretelor de către ocolul silvic se face mai întîi în mod provizoriu, apoi se trece la întocmirea planului definitiv, după cercetarea stării arboretelor în teren. Planificarea se face în anul anterior exercitării lucrărilor.

Pentru nevoile planificării, în amenajament sunt date volumele lemnoase ce se pot recolta în cadrul fiecărei unități amenajistice prin curățiri și rărituri, precum și suprafața ce urmează a fi parcursă anual cu aceste tăieri, în raport cu periodicitatea medie adoptată [19,p.112].

Delimitarea suprafețelor se face pe unități amenajistice, recunoscîndu-se pe teren limitele acestora și reînnoindu-se semnele amenajistice de separare între unități dacă este cazul. Ca și planificarea, delimitarea suprafețelor se face în anul anterior executării lucrărilor.

Indicele de recoltare din produse secundare (curățiri și rărituri) va fi de 0,2 mc/an/ha, din care 0,17 mc/an/ha din rărituri și 0,03 mc/an/ha din curățiri.Întreaga posibilitate de produse secundare este accesibilă la instalațiile de transport existente.

Materialul lemnos rezultat din curățiri și rărituri se va fasona și valorifica sub formă de araci, pari de vie, fascine, lemn de foc și sortimente pentru industrializare, resturile urmînd a fi adunate în grămezi de crăci. Produsele accidentare rezultate din curățiri și rărituri vor fi precontate la posibilitatea din produse secundare [10,p52].

În concluzie, bilanțul masei lemnoase de exploatat în deceniu se prezintă după cum urmează:

din produse principale-1828 mc/an;

din produse secundare (curățiri și rărituri)-990 mc/an;

din tăieri de igienă-1545 mc/an;

din tăieri de conservare și reconstrucție ecologică-3505 mc/an;

Total ocol silvic -7868 mc/an.

Toate arboretele Ocolului Silvic Talmaza, după cum s-a arătat și în capitolele precedente, sunt cuprinse în grupa I funcțională – păduri cu funcții de protecție. Dintre acestea 2771,6 ha (59%) sunt păduri, care îndeplinesc funcții speciale de protecție și sunt excluse de la reglementarea forestieră și sunt supuse după caz regimului de ocrotire sau de conservare [3,p.11].

Aceste arborete pot fi dirijate prin măsurile de gospodărire cum ar fi lucrările de îngrijire și de conducere a arboretelor. Sunt permise lucrările de regenerare (pentru arborete naturale sau de tip natural) și lucrările de reconstrucție ecologică (pentru arboretele deteriorate și cu structuri necorespunzătoare funcțiilor atribuite) vizînd regenerarea lor în direcția ecosistemelor naturale. Acest regim de gospodărire se aplică în arboretele constituite în rezervații de diferite categorii și monumente ale naturii. Sunt interzise tăierile rase. Aceleași restricții sunt impuse și în zona de protecție (zona tampon) delimitată în jurul ariilor naturale protejate, a cărei lățime este de 100150 metri pentru monumentele de arhitectură peisagistică și 700-1000 metri pentru rezervațiile din cuprinsul ocolului silvic.

Arboretele încadrate în tipul de categorie funcțională T II (SUP M) se gospodăresc în regim de conservare, fiind excluse de asemenea de la reglementarea procesului de bioproducție forestieră. Aceste lucrări cuprind un sistem de intervenții silvotehnice necesare a se aplica în arboretele cu funcții speciale de protecție exceptate de la tăierile de produse principale, în scopul asigurării permanenței pădurii și ameliorării potențialului lor ecoproductiv: lucrările de îngrijire preconizate vor fi prudente, de intensitate mai redusă decît în celelalte arborete (6-7% pe suprafața de parcurs) [9,p.31].

Arboretele gospodărite în regim de conservare deosebită, necorespunzătoare ecologic și funcțional, vor fi refăcute prin intervenții cu caracter de reconstrucție ecologică, urmînd punerea de acord a structurii arboretelor deteriorate cu potențialul stațional și funcțiile speciale de protecție atribuite. Există arborete cu structuri mult îndepărtate de cele ale ecosistemelor naturale, dar care îndeplinesc importante funcții antierozionale în condiții optime, iar revenirea la ecosistemele naturale nu este posibilă în acest moment. În aceste situații, structurile respective pot fi menținute în continuare prin lucrările de conservare amintite, urmărindu-se ca revenirea la ecosistemele naturale să se realizeze treptat, în cadrul unui program de lungă durată.

Prin urmare, lucrările de reconstrucție ecologică se aplică în spiritul tratamentelor progresive (descrise în subcapitolul 6.2.) sau acolo unde starea arboretelor impune, chiar al unor tăieri rase pe suprafețe mici (0,5 ha) sau coridoare a căror lățime să nu depășească 1,5-2 înălțimi de arbore, în măsura în care nu este afectată capacitatea de protecție a arboretului [14,p.40].

În arboretele care necesită lucrări de reconstrucție încadrate în tipul de categorie funcțională T I tăierile de concretizează în ochiuri, a căror suprafață să nu depășească 300 m2. În cele afectate de uscare ochiurile pot ajunge pînă la cel mult 1,0 înălțimi de arbore (pentru stepă și silvostepă). Ochiurile pot avea forma eliptică sau dreptunghiulară, cu raza mai mare sau lungimea orientată de la est la vest.

În arboretele încadrate în tipul de categorie funcțională T II, mărimea ochiurilor poate ajunge la cel mult 1,5 înălțimi de arbore cu excepția salcîmetelor și zăvoaielor de plopi și salcie, unde parchetele pot ajunge la cel mult 0,5 ha.

Refacerea arboretelor slab productive și provizorii cu compoziții necorespunzătoare, din suprafața totală de 3838,0 ha a acestor arborete 362,9 ha au fost prinse în planul de recoltare a produselor principale (volumul total al acestor arborete 27279 mc) și 355,4 ha în planul lucrărilor de conservare (volumul total 15426 mc) în vederea refacerii și substituirii lor.

Astfel pentru deceniul următor se planifică a fi refăcute 601,4 ha din suprafața arboretelor slab productive și provizorii (16%); 269,1 ha prin tăieri principale (21,7 prin tăieri progresive, 7,0 ha prin tăieri succesive, 18,1 ha prin tăieri rase, urmate de împăduriri și 222,3 ha prin tăieri crîng de jos) cu un volum de extras de 17584 mc și 332,3 ha prin tăieri de conservare cu un volum de 12996mc [6,p.61].

Recoltarea posibilității de produse principale din cadrul Ocolului Silvic Talmaza s-a stabilit în amenajamentul actual. Ținînd seama de urgențele respective și de condițiile reale de exploatare și de regenerare s-au stabilit arboretele ce urmează să fie parcurse cu tăieri în primii 10 ani. Recoltarea masei lemnoase diferă sub aspectul procentual pe urgențe de regenerare cu valori relativ scăzute, deoarece majoritatea arboretelor incluse în planul decenal de recoltare a produselor principale, vor fi lichidate în primul deceniu. Cantitatea de recoltat distribuită pe urgențe de regenerare se prezintă după cum urmează:

din urgența de regenerare 15 -44 mc (- %);

din urgența de regenerare 23 -322 mc (2%);

din urgența de regenerare 24 -16015 mc (88%);

din urgența de regenerare 26 -1450 mc (8%);

din urgența de regenerare 28 – 104 mc (1%);

din urgența de regenerare 32 – 153 mc (1%).

În arboretele din care se recoltează posibilitatea de produse principale (tipul de categorie funcțională T III) se recomandă aplicarea tratamentului tăierilor progresive cu perioada lungă de regenerare. În cele necorespunzătoare ecologic și funcțional, se recomandă lucrări de reconstrucție ecologică. Aceste lucrări se aplică diferențiat în funcție de starea arboretelor și structura lor [6,p.55].

Arboretele care reclamă urgente lucrări de reconstrucție în funcție de stare:

cvercineele din lăstar a căror stare impune exploatarea și regenerarea lor;

cvercineele deteriorate prin pășunat s-au afectate de uscare;

arboretele derivate;

culturile provizorii, în general salcîmetele afectate de uscare;

culturile de stejar pure afectate de coronare, lîncezite, cu consistențe slabe, înerbate.

Tehnica lucrărilor de reconstrucție ecologică este specifică tratamentului clasic al tăierilor progresive, bazate pe regenerarea naturală mixtă – pe semănături sub masiv cu ghindă selecționată sau plantații. Pentru arboretele artificiale sau derivate, nu pot fi excluse tăierile rase pe suprafețe mici în coridoare cu regenerare artificială (salcîmete, plopișuri, sălcete) [8,p.50].

Astfel recoltarea volumelor de masă lemnoasă se va face prin tăieri crîng de jos urmate de provocarea drajonării, tăieri rase în parchete mici, urmate de împăduriri și tăieri progresive urmate de ajutorarea regenerării naturale. În toate cele trei situații enumerate mai sus se vor face completări dacă condițiile locale de regenerare impun această lucrare.

Tăieri progresive (tăieri în ochiuri), tabelul 6.2.2. se vor executa în următoarele unități amenajistice: 9C, 9H, 9O, 30M, 31O, 32R, 36H, 38G, 39S, 44F localizîndu-se la început într-un număr mai mare sau mai mic de puncte care formează așa numitele ochiuri de regenerare. La amplasarea acestora se ține seama de eventualele grupe de semințișuri utilizabile existente, tăierile urmărind aici crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea semințișurilor respective, deschizîndu-se totodată și ochiuri de regenerare noi. Deci, în toate unitățile amenajistice enumerate mai sus în deceniul actual se va efectua cîte o intervenție de însămînțare, în paralel cu ajutorarea regenerării naturale, iar a doua intervenție va fi de punere în lumină, urmată de împăduriri acolo unde regenerarea naturală nu s-a instalat suficient. Atenție deosebită se va acorda corelării intervențiilor cu anii de fructificație [6,p.71].

Semințișurile sunt puse în lumină de regulă prin tăiere unică, sau treptat prin rărirea arborilor rămași în raport cu condițiile staționale și cu exigențele ecologice ale speciilor. O dată cu acestea ochiurile se lărgesc într-o anumită direcție prin efectuarea unei tăieri de însămînțare, într-o bandă de lățime la cel mult 1,5 înălțime de arbore. În acest fel tăierile înaintează progresiv, de fiecare dată concomitent cu punerea în lumină a semințișului din benzile precedente se execută și tăieri de însămînțare în cele imediat următoare.

Pe măsura ce prin lărgirea treptată a ochiurilor, marginile acestora atingîndu-se unele cu altele, se execută așa numitele tăieri de racordare, prin care se înlătură resturile arboretului bătrîn pe întreaga suprafață. Acolo unde ochiurile nu s-au regenerat natural se v-a apela la semănături directe cu ghindă sau plantații [8,p.44].

Tăieri rase pe suprafețe mici în coridoare, în cadrul acestui tratament parchetele au forma unor fîșii sau benzi înguste care beneficiază de adăpostul lateral al arboretului vecin se vor executa în UA 6Q, 6S, 26G, 29O, 37A, 39G, 44U, 45G, 45H, 46C, 46P, 46W, 47B și 47R. Parchetele vor fi parcurse cu o singură în tinerețe, urmate de împăduriri pe toată suprafața.

Tratamentul crîngului simplu de jos va fi aplicat în arboretul ce se regenerează din lăstari și drajoni (salcîmete, zăvoaie de plop și salcie), respectiv unitățile amenajistice: 6B, 6I, 6M, 6P, 6U, 7B, 9A, 9D, 9E, 9G, 10K, 13C, 13H, 13J, 13L, 13N, 13U, 13X, 14B, 14C, 14H, 14J, 15G,

17D, 17J, 17L, 17N, 17P, 18A, 18C, 18G, 19A, 19G, 19I, 20A, 20N, 20P, 21B, 21F, 22C, 22D,

22G, 22M, 23G, 23H, 24A, 24F, 24P, 24R, 24U, 24Z, 25D, 25I, 25G, 25W, 28C, 28F, 28L, 28M, 28N, 28W, 30R, 30T, 30U, 31H, 31K, 31L, 31N, 31R, 31V, 32Z, 33D, 33H, 34L, 35G, 35I 35K, 35P, 37P, 38P, 44D, 44K, 44N, 44Q, 45B, 45F, 45Y, 45K, 45M, 46E, 46I, 46L, 46X, 47C,

47E, 47Q, 47T, 47U, 47V, 47W, 47X, 48L, 48N, 48O, 48Q, 49H, 49L, 49N, 51A, 51C, 51I [6,p.103].

În arboretele în care participă și alte specii (stejar, frasin, paltin, cireș, ș.a.), acestea vor fi protejate pentru ameliorarea compoziției. Tăierea se va face cu toporul, pieziș și neted. Arborii cu tulpini îmbătrînite și cu diametre mai mari de 15 cm se vor tăia cu ferestrăul, iar înălțimea cioatei nu va depăși 5 cm. După tăiere se va face o arătură cu plugul între rînduri (ajutorarea regenerării naturale). Lăstarii din primul an se înlătură de la cioată în lunile iulie-august. Indicele de recoltare este 0,9 mc/an/ha produse principale pentru întreg ocolul silvic. Pe specii posibilitatea este următoare:

Salcîm -1206 mc/an (67%);

Stejar- 65 mc/an (4%);

Frasin -233 mc/an (13%);

Diverse tari -302 mc/an (16%);

Diverse moi- 4 mc/an.

Posibilitatea este în întregime accesibilă la instalațiile de transport existente. Tehnologia de exploatare adecvată tratamentelor în trunchiuri și catarge deoarece, prin secționarea la cioată se urmărește protejarea semințișului.

Prevederi privind stabilirea recoltelor de lemn pentru pădurile supuse ocrotirii integrale a naturii și regimului de conservare specială [6,p.130].

Arboretele supuse regimului de ocrotire integrală au fost încadrate în subunitatea de gospodărire E (SUP E) cu funcții de protecție: rezervații naturale și peisagistice, monumente ale naturii. Indiferent de natura lucrărilor care trebuiesc aplicate (cerute de arboret), executarea lor este permisă numai cu aprobarea forurilor competente în acest domeniu.

În aceste arborete trebuie asigurată o liniște deplină, astfel încît echilibrul natural sp nu fie deranjat. În cazul cînd lucrările propuse vor fi aprobate de forurile competente, se vor aplica conform specificărilor de la arboretele supuse regimului de conservare specială SUP M.

Arboretele grupate în subunitatea de gospodărire M (SUP M) sunt supuse regimului de conservare specială și destinate să îndeplinească funcții speciale de protecție. Aceste arborete sunt excluse de la reglementarea procesului de recoltare a produselor principale [9,p.102].

Tăierile de conservare nu urmăresc recoltarea de masă lemnoasă ca scop în sine, rolul lor fiind acela de a asigura permanența pădurii (regenerarea treptată a arboretelor aflate în perioada exploatabilității de regenerare) și îndeplinirea funcțiilor de protecție atribuite, volumul astfel planificat a fi recoltat nu va fi considerat ca posibilitate de produse principale sau secundare, avînd caracter probabilistic, se evidențiază distinct ca masă lemnoasă posibil de recoltat.

În arboretele de salcîm curat sau 10-30% amestec se vor executa tăieri în crîng în parchete mici urmate de ajutorarea regenerării naturale prin provocarea drajonării. Prin tăieri crîng de jos vor fi regenerate și arboretele de plop, frasin, salcie sau amestec al acestora din luncă.

Tăierile speciale de conservare se execută pe o suprafață decenală de 404,9 ha, revenind anual o suprafață de 40,5 ha cu volum anual de 3505 mc/an (pentru SUP E suprafața decenală 47,4 ha, anuală 4,7 ha, volumul anual 945 mc/an). Pe specii aceste volume pot fi urmărite în structura 12.1.3.

Prin lucrări de îngrijire se va parcurge anual 44,3 ha cu curățiri (volumul anual de extras 91 mc/an) și 32,7 ha cu rărituri (volumul anual 592 mc/an) [6,p.127].

Prin efectuarea lucrărilor de îngrijire se urmărește realizarea unor structuri corespunzătoare țelurilor de gospodărire propuse, aceste lucrări constituind o caracteristică a silviculturii intensive. Cele mai importante obiective urmărite prin efectuarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor sunt:

păstrarea și ameliorarea stării de sănătate a arboretelor;

creșterea rezistenței la acțiunea agresivă a factorilor externi (biotici și abiotici);

creșterea productivității arboretelor și a pădurii în ansamblu și îmbunătățirea

lemnului produs;

mărirea capacității de protecție a calității factorilor de mediu (protecția solului, apelor);

mărirea capacității de fructificație a arborilor și ameliorarea condițiilor de regenerare. Pentru fiecare arboret au fost stabilite obiective concrete, dependente de funcțiile atribuite

și de țelurile de gospodărire, fixate prin amenajament [19,p.72].

Arboretele ocolului silvic fiind în totalitate în grupa I funcțională, o atenție deosebită se va acorda asigurării capacității de protecție. Pentru arboretele din SUP A se va urmări totodată și creșterea producției de lemn.

Lucrările de îngrijire: degajări, curățiri și rărituri, au fost propuse în totalitate arboretelor care au necesitat lucrările respective, în funcție de stadiul de dezvoltare și consistență pentru restul arboretelor neîncadrate în alte categorii de lucrări, propunîndu-se lucrări de igienă.

Degajarea este operațiunea de îngrijire, cu ajutorul căreia se urmărește apărarea unei specii împotriva altor specii sau a indivizilor de o anumită proveniență împotriva indivizilor de origine diferită.

Degajările se intervin în stadiul de desiș (de la realizarea stării de masiv și pînă la începerea elagajului natural) pentru apărarea speciilor principale în arboretele de amestec, cît și pentru extragerea cît mai de timpuriu a exemplarelor preexistente rămase de la vechiul arboret. În arboretele în care există exemplare provenite atît din sămînță, cît și din lăstar, se va duce lupta împotriva lăstarilor ce tind să copleșească exemplarele bune din sămînță [8,p.57].

În arboretele amestecate, în care se execută degajările tipice – se ajunge la crearea unor condiții de vegetație cît mai bune pentru speciile care sunt destinate să formeze viitoarele arborete și prin aceasta, la proporționarea amestecurilor în sensul dorit.

Degajările se pot executa, însă și în arboretele pure s-au aproape pure, unde se urmărește crearea condițiilor favorabile pentru masa de exemplare cît mai valoroase.

Cînd degajările se execută în arboretele care se află în stadii de dezvoltare superioare, devin degaj ări întîrziate.

Ca tehnică de executare, degajările constau în tăierea sau frîngerea exemplarelor care împiedică dezvoltarea exemplarelor dorite. Exemplarele care nu stînjenesc, fie că au înălțimi mai mici, fie că formează buchete separate, rămîn neatinse [9,p.62].

Pentru arboretele care fac obiectul studiului de față degajările se vor executa prin tăieri de jos (salcîm, arțar) și prin ruperea vîrfurilor (frasin), ținînd cont că majoritatea arboretelor au proveniență din lăstari, folosindu-se la aceste operațiuni mecanice: cosoare, topoare, cuțite. Degajările trebuie efectuate numai în timpul cînd arboretul este înfrunzit, spre sfîrșitul verii cu timpul nu prea cald și cu cerul acoperit, mai ales primele degajări. Epoca cea mai indicată pentru executarea degajărilor este între 15 august și 30 septembrie.

Intensitatea degajărilor va fi corelată cu desimea arboretului, proporția și vigoarea de creștere a speciilor copleșitoare, condițiile staționale și speciile protejate.

Periodicitatea determinată atît de caracteristicile biologice ale speciilor principale și copleșitoare care compun arboretul, cît și de condițiile staționale, pentru arboretele ce urmează a și înființate este 1-3 ani.

Pentru arboretele deja create, propuse a fi parcurse cu degajări în deceniul prezent se va executa cîte o intervenție, urmată apoi la 2-4 ani de curățiri, astfel se va parcurge cu degajări anual o suprafață de 1,8 ha [6,p.94].

Curățirile sunt lucrări de îngrijire cu caracter de selecție în masă, colectiv prin care sunt selecționați și puși în condiții cît mai bune, mai favorabile condiții de vegetație arborii cei mai buni din arboret, prin extragerea celor dăunători, rău conformați, răniți, deperisanți, bolnavi, uscați, înghesuiți, copleșiți sau aparținînd unor specii sau forme genetice mai puțin valoroase și care nu corespund țelului de gospodărire și exigențelor ecologice. În urma executării curățirilor se ajunge la selecționarea unei mase cît mai omogene de arbori, în general buni, puțin diferențiați unul de altul. Se va căuta realizarea unei consistențe uniforme 0,75-0,8 chiar dacă pe alocuri vor rămîne specii mai puțin valoroase, pentru a nu expune solul la înțelenire sau eroziune.

Perioada normală de executare a curățirilor coincide cu intervalul definit de două momente importante în dezvoltarea arboretului: apariția elagajului natural la majoritatea arborilor și intensificarea procesului de eliminare naturală, care coincide cu începutul marii perioade de creștere curentă în volum (stadiul de nuieliș-prăjiniș).

De regulă, curățirile încep pînă cînd creșterea în înălțime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretului atinge 10 cm [19,p.43].

Se execută curățirile la 2-4 ani după ultima degajare.

La primele curățiri se extrag exemplarele uscate, vătămate, o parte din exemplarele speciilor secundare, precum și alte exemplare care stînjenesc dezvoltarea celor sănătoase și de viitor ale speciilor principale. În grupele și pîlcurile dese se va efectua și o rărire în cadrul populațiilor de exemplare din speciile valoroase. Subarboretul va fi menținut și îngrijit.

În arboretele cu exemplare din sămînță, cît și din lăstari se va da prioritate primelor, se va urmări reducerea selectivă a exemplarelor provenite de la aceeași tulpină, promovînd cele cu însușiri calitative superioare. cînd arboretul este majoritar din lăstari, se vor favoriza exemplarele provenite din cioate sănătoase.

Arborii se taie de jos, iar materialul rezultat se valorifică.

În prealabil se vor executa lucrări pentru realizarea accesibilității interioare a arboretelor pentru realizarea accesibilității interioare a arboretelor prin deschiderea de căi de acces necesare. Curățirile se vor executa cu topoare și ferestraie manuale, iar colectarea lemnului cu mijloacele cu tracțiune animală și mecanice.

La foioase, curățirile se pot executa pe tot parcursul anului.

Intensitatea curățirilor variază de la 2 la 5 ani în funcție de specie, starea arboretului, condițiile staționale și lucrările executate anterior. Prima curățire se execută odată cu începerea elagajului artificial [10,p.47].

În cadrul Ocolului Silvic Talmaza, anual se va parcurge cu curățiri suprafața de 105,3 ha și se va extrage un volum de masă lemnoasă de 179 mc anual.

Răriturile sunt lucrări de îngrijire ce se efectuează periodic în arborete începînd cu stadiul de păriș, adică în momentul cînd creșterea în înălțime a devenit foarte activă și s-a realizat diametrul mediu de 10 cm și se termină cu stadiul codrișor-codru mijlociu, de cînd arboretul începe să fructifice abundent și pînă începe deceniul vitalității lui.

Răritura este operația de îngrijire prin care se reduce, prin selecție pozitivă numărul de exemplare la unitate de suprafață, micșorîndu-se temporar consistențe, în scopul ameliorării structurii, creșterii și calității arboretelor și în final a eficacității funcționale a acestora și se realizează prin selecționarea și punerea în condiții cît mai favorabile de vegetație arborii cei mai buni din arboret, prin extragerea celor dăunători, rău conformați, răniți, deperisanți.

Aceste lucrări au un pronunțat caracter de selecție individuală a arborilor, pozitivă după criterii silviculturale, fenotipice, ecologice și economice [19,p.37].

În raport cu tipul de pădure, starea arboretelor și țelul de gospodărire se aplică răritura de sus, cînd se acționează în plafonul superior și răritura de jos – în plafonul inferior. În condițiile ocolului silvic se poate aplica cu bune rezultate combinația ambelor metode mai sus numite, în deosebi pentru șleaurile de luncă.

Tehnica de executare se diferențiază în raport cu țelul de gospodărire, formația forestieră și starea arboretelor. Modul de lucru se bazează pe identificarea arborilor de valoare și a arborilor ajutători și apoi marcarea arborilor de extras, acestea efectuîndu-se în timpul perioadei de vegetație.

Tehnologiile de exploatare sunt specifice acestui gen de lucrări și se stabilesc de către organele de specialitate ale întreprinderii silvice, împreună cu specialiștii ocolului silvic conform instrucțiunilor tehnice în vigoare, în așa fel încît să nu se producă prejudicii arborilor rămași pe picior, în deosebi arborilor de viitor, care trebuie protejați.

Intensitatea și periodicitatea răriturilor se stabilesc în funcție de starea fiecărui arboret, de specii și țelul de gospodărire și variază în limite foarte largi [9,p.52].

Orientativ, particularizînd pentru arboretele din acest ocol silvic periodicitatea variază de la 4 la 7 ani pentru arboretelor din stadiul de păriș și de la 8 la 12 ani pentru arboretele din stadiul de codrișor mijlociu. Intensitatea adoptată nu va permite scăderea consistenței sub 0,75. În arboretele cu consistență aproape plină (0,8) s-au propus, totuși, rărituri dar de intensitate slabă, moderată, urmărindu-se însă salvarea speciilor principale copleșite de speciile secundare, cît și selecția arborilor pe cioate, în unele cazuri răriturile se vor efectua numai pe unele porțiuni ale unității amenajistice.

Trebuie evitată adoptarea de periodicități mai mari de 12 ani, cu majorarea corespunzătoare a intensității extragerilor, deoarece asemenea intervenții pun în pericol stabilitatea, calitatea și eficacitatea funcțională a arboretelor. În Ocolul Silvic Talmaza, anual se va parcurge cu rărituri suprafața de 64,7 ha și se va extrage un volum de 811 mc/an [6,p.137].

Tăierile de igienă sunt operațiuni prin care se urmărește asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare a arboretelor, prin extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, căzuți, rupți, doborîți de vînt și de zăpadă, puternic atacați de insecte. Cu tăieri de igienă se vor parcurge eșalonat și periodic toate pădurile, după necesități impuse de starea arboretelor, indiferent dacă au fost parcurse sau nu anul anterior cu lucrări de îngrijire normale sau tăieri de regenerare. În anul parcurgerii arboretelor cu lucrări de îngrijire (curățiri, rărituri) sau de regenerare, igienizarea se realizează concomitent cu aceste intervenții.

Intensitatea, respectiv volumul de extras prin aceste lucrări este determinată de starea de fapt a fiecărui arboret în perioada dată. Pentru Ocolul Silvic Talmaza, intensitatea orientativ va fi de 0,7 mc/an/ha. Anual se va parcurge suprafața de 2207,7 ha și se va extrage un volum de 1545 mc. Se face precizarea că suprafața este obligatoriu de parcurs anual, dar volumul are caracter orientativ [6,p.143].

În pădurile din grupa I funcțională tăierile de îngrijire au un caracter deosebit în funcție de rolul pe care îl îndeplinesc pădurile. Prin executarea tăierilor de îngrijire se urmărește să se creeze o compoziție și structură a arboretelor, încît acestea să-și mențină și să-și îmbunătățească progresiv funcția de protecție pe care o îndeplinesc.

Pădurile cu funcții de protecție a apelor au rolul de a menține cît mai constant debitul rîurilor, de a reține materiile antrenate de ape și de a apăra malurile cursurilor de apă. Aici este necesar ca solul să fie acoperit cu un strat gros de litieră, care să se descompună normal, iar arboretul să fie menținut cît mai des. De aceea tăierile de îngrijire trebuie să fie executate la timp, cu intensitate mai redusă și mai des repetată; să se dea preferință arboretelor amestecate, etajate și cu subarboret bine reprezentat; în locurile de pe malurile apelor se va da preferință speciilor cu înrădăcinare puternică și se va evita conducerea arboretelor la dimensiuni prea mari [10,p.84].

În pădurile cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor nu este permisă întreruperea puternică a coronamentului lor. Acoperirea maximă a solului este obligatorie.

În aceste păduri, tăierile de îngrijire trebuie să ducă la realizarea unor arbori cu coroane bine dezvoltate (nu mari), rezistenți la rupturi de zăpadă, chiciură, polei și vînt și capabili să rețină maxim precipitațiile.

Aceste deziderate se pot realiza prin tăieri de îngrijire prudente și cu periodicitate scurtă, favorizîndu-se dezvoltarea speciilor ajutătoare și de arbuști (multietajarea). Cu cît numărul de exemplare la unitatea de suprafață (desimea) este mai mare, cu atît și efectul lor este mai bun.

În pădurile din zonele verzi, pe primul plan este dezvoltarea însușirilor estetice și sanitare. Spre deosebire de restul pădurilor alegerea arborilor și arbuștilor de menținut în arboret se face în primul rînd după criterii estetice. Sunt apreciate în primul rînd speciile după colorația frunzelor, a florilor sau fructelor, după forma și desimea coroanei.

Se urmărește să se creeze arborete cît mai variate, amestecate, multietajate, de mărimi și forme diferite pentru a da aspect variat peisajului.

În pădurile-parc efectele decorative se creează prin alternanța arboretelor (de compoziție, structură și formă diferită), cu poieni, arbori izolați, grupuri de arbori, grupuri de arbuști, etc [7,p.39].

Suprafața de parcurs anual cu tăieri de îngrijire este stabilită în mod orientativ, prin amenajament.

Planificarea tăierilor de îngrijire a arboretelor de către ocolul silvic se face mai întîi în mod provizoriu, apoi se trece la întocmirea planului definitiv, după cercetarea stării arboretelor în teren. Planificarea se face în anul anterior exercitării lucrărilor.

Pentru nevoile planificării, în amenajament sunt date volumele lemnoase ce se pot recolta în cadrul fiecărei unități amenajistice prin curățiri și rărituri, precum și suprafața ce urmează a fi parcursă anual cu aceste tăieri, în raport cu periodicitatea medie adoptată.

Delimitarea suprafețelor se face pe unități amenajistice, recunoscîndu-se pe teren limitele acestora și reînnoindu-se semnele amenajistice de separare între unități dacă este cazul. Ca și planificarea, delimitarea suprafețelor se face în anul anterior executării lucrărilor.

Indicele de recoltare din produse secundare (curățiri și rărituri) va fi de 0,2 mc/an/ha, din care 0,17 mc/an/ha din rărituri și 0,03 mc/an/ha din curățiri.

Întreaga posibilitate de produse secundare este accesibilă la instalațiile de transport existente [8,p.54].

Materialul lemnos rezultat din curățiri și rărituri se va fasona și valorifica sub formă de araci, pari de vie, fascine, lemn de foc și sortimente pentru industrializare, resturile urmînd a fi adunate în grămezi de crăci. Produsele accidentare rezultate din curățiri și rărituri vor fi precontate la posibilitatea din produse secundare.

În concluzie, bilanțul masei lemnoase de exploatat în deceniu se prezintă după cum urmează:

din produse principale 1828 mc/an;

din produse secundare (curățiri și rărituri) 990 mc/an;

din tăieri de igienă 1545 mc/an;

din tăieri de conservare și reconstrucție ecologică 3505 mc/an;

Total ocol silvic 7868 mc/an.

Toate arboretele Ocolului Silvic Talmaza, sunt cuprinse în grupa I funcțională – păduri cu funcții de protecție. Dintre acestea 2771,6 ha (59%) sunt păduri, care îndeplinesc funcții speciale de protecție și sunt excluse de la reglementarea forestieră și sunt supuse după caz regimului de ocrotire sau de conservare [13,p.48].

Arboretele supuse ocrotirii integrale incluse în sistemul ariilor protejate de stat. Aceste arborete pot fi dirijate prin măsurile de gospodărire cum ar fi lucrările de îngrijire și de conducere a arboretelor. Sunt permise lucrările de regenerare (pentru arborete naturale sau de tip natural) și lucrările de reconstrucție ecologică (pentru arboretele deteriorate și cu structuri necorespunzătoare funcțiilor atribuite) vizînd regenerarea lor în direcția ecosistemelor naturale. Acest regim de gospodărire se aplică în arboretele constituite în rezervații de diferite categorii și monumente ale naturii. Sunt interzise tăierile rase. Aceleași restricții sunt impuse și în zona de protecție (zona tampon) delimitată în jurul ariilor naturale protejate, a cărei lățime este de 100150 metri pentru monumentele de arhitectură peisagistică și 700-1000 metri pentru rezervațiile din cuprinsul ocolului silvic [11,p.43].

Arboretele încadrate în tipul de categorie funcțională T II (SUP M) se gospodăresc în regim de conservare, fiind excluse de asemenea de la reglementarea procesului de bioproducție forestieră. Aceste lucrări cuprind un sistem de intervenții silvotehnice necesare a se aplica în arboretele cu funcții speciale de protecție exceptate de la tăierile de produse principale, în scopul asigurării permanenței pădurii și ameliorării potențialului lor ecoproductiv: menținerea și realizarea de arborete cu structuri cît mai apropiate de cele ale pădurilor naturale; menținerea sau realizarea unei consistențe pline; îngrijirea nucleelor de regenerare; împădurirea golurilor și poienilor existente;

introducerea unor specii care să mărească stabilitatea solului și să contribuie la îmbunătățirea condițiilor staționale; lucrările de îngrijire preconizate vor fi prudente, de intensitate mai redusă decît în celelalte arborete (6-7% pe suprafața de parcurs).

Arboretele gospodărite în regim de conservare deosebită, necorespunzătoare ecologic și funcțional, vor fi refăcute prin intervenții cu caracter de reconstrucție ecologică, urmînd punerea de acord a structurii arboretelor deteriorate cu potențialul stațional și funcțiile speciale de protecție atribuite [11,p.53].

Există arborete cu structuri mult îndepărtate de cele ale ecosistemelor naturale, dar care îndeplinesc importante funcții antierozionale în condiții optime, iar revenirea la ecosistemele naturale nu este posibilă în acest moment. În aceste situații, structurile respective pot fi menținute în continuare prin lucrările de conservare amintite, urmărindu-se ca revenirea la ecosistemele naturale să se realizeze treptat, în cadrul unui program de lungă durată.

Prin urmare, lucrările de reconstrucție ecologică se aplică în spiritul tratamentelor progresive sau acolo unde starea arboretelor impune, chiar al unor tăieri rase pe suprafețe mici (0,5 ha) sau coridoare a căror lățime să nu depășească 1,5-2 înălțimi de arbore, în măsura în care nu este afectată capacitatea de protecție a arboretului.

În arboretele care necesită lucrări de reconstrucție încadrate în tipul de categorie funcțională T I tăierile de concretizează în ochiuri, a căror suprafață să nu depășească 300 m2. În cele afectate de uscare ochiurile pot ajunge pînă la cel mult 1,0 înălțimi de arbore (pentru stepă și silvostepă). Ochiurile pot avea forma eliptică sau dreptunghiulară, cu raza mai mare sau lungimea orientată de la est la vest [12,p.49].

În arboretele încadrate în tipul de categorie funcțională T II, mărimea ochiurilor poate ajunge la cel mult 1,5 înălțimi de arbore cu excepția salcîmetelor și zăvoaielor de plopi și salcie, unde parchetele pot ajunge la cel mult 0,5 ha.

În general perimetrele de reconstrucție cu forme și mărimi variabile se conturează cu prioritate în: goluri înierbate, înțelenite, cu sol bătătorit goluri provenite în urma extracțiilor de arbori uscați prin tăieri de igienă repetate; suprafețe ocupate de subarboret sau semințiș utilizabil; suprafețe parțial regenerate (cu cvercinee și alte specii valoroase, provenite din regenerare naturală sau din plantații); arborete cu consistență mai mică de 0,7 sau variabilă; arborete afectate de uscare.

Refacerea arboretelor slab productive și provizorii cu compoziții necorespunzătoare, din suprafața totală de 3838,0 ha a acestor arborete 362,9 ha au fost prinse în planul de recoltare a produselor principale (volumul total al acestor arborete 27279 mc) și 355,4 ha în planul lucrărilor de conservare (volumul total 15426 mc) în vederea refacerii și substituirii lor.

Astfel pentru deceniul următor se planifică a fi refăcute 601,4 ha din suprafața arboretelor slab productive și provizorii (16%); 269,1 ha prin tăieri principale (21,7 prin tăieri progresive, 7,0 ha prin tăieri succesive, 18,1 ha prin tăieri rase, urmate de împăduriri și 222,3 ha prin tăieri crîng de jos) cu un volum de extras de 17584 mc și 332,3 ha prin tăieri de conservare cu un volum de 12996mc [6,p.184].

Concluzii

Analiza procesului de exploatări forestiere în Ocolul Silvic Talmaza denotă următoarele:

Produsele principale în Ocolul Silvic Talmaza se recoltează în urma tăierilor de regenerare în subunitatea de producție codru regulat și tăierile de conservare.

Produsele secundare sunt produsele rezultate în urma tăierilor de igienă selectivă.

Indicele de recoltare este 0,9 mc/an/ha produse principale pentru întreg ocolul silvic. Pe specii posibilitatea este următoare: Salcîm -1206 mc/an (67%); Stejar -65 mc/an (4%); Frasin- 233 mc/an (13%); Diverse tari- 302 mc/an (16%); Diverse moi -4 mc/an.

Posibilitatea este în întregime accesibilă la instalațiile de transport existente. Tehnologia de exploatare adecvată tratamentelor în trunchiuri și catarge deoarece, prin secționarea la cioată se urmărește protejarea semințișului.

Indicele de recoltare din produse secundare (curățiri și rărituri) este de 0,2 mc/an/ha, din care 0,17 mc/an/ha din rărituri și 0,03 mc/an/ha din curățiri. Întreaga posibilitate de produse secundare este accesibilă la instalațiile de transport existente.

Materialul lemnos rezultat din curățiri și rărituri se fasonează și valorifică sub formă de araci, pari de vie, fascine, lemn de foc și sortimente pentru industrializare, resturile urmînd a fi adunate în grămezi de crăci. Produsele accidentale rezultate din curățiri și rărituri vor fi precontate la posibilitatea din produse secundare.

Bilanțul masei lemnoase de exploatat în deceniu se prezintă după cum urmează: din produse principale 1828 mc/an; din produse secundare (curățiri și rărituri) 990 mc/an; din tăieri de igienă 1545 mc/an; din tăieri de conservare și reconstrucție ecologică 3505 mc/an; Total ocol silvic-7868 mc/an.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

Codul silvic al Republicii Moldova Nr. 887 din 21.06.1996, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 4-5 din 16.01.1997.

Legea Republicii Moldova Nr. 239 din 08.11.2007 privind regnul vegetal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 40-41 din 26.02.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang =1&id=327015

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 350 din 12.06.2001 pentru aprobarea strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 133 din 08.11.2001. http://lex.justice.mdindex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=30 8876

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 1008 din 30.10.1997 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 082 din 11.12.1997. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297074

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 740 din 17.06.2003 pentru aprobarea actelor normative vizînd gestionarea gospodăriei silvice. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 126-131 din 27.06.2003. http://lex.justice.md/index.php? action=view&view=doc&lang=1&id=295243

Monografii, articole de specialitate

Amenajamentul ocolului silvic Talmazaa. Chișinău: ICAS, 2012. 218 p

Enescu V. Silvicultură durabilă. București: Ceres, 2002. 220 p.

Florescu I. Exploatări forestiere. București: Didactică și Pedagogică, 1990. 294 p.

Florescu I., Norocel N.Silvicultură, Vol.II. Silvotehnica. Brașov: Univ. Transilvania, 1998. 194 p.

Giurgiu V., Conservarea pădurilor. București: Ceres, 1978. 307 p.

Materialele simpozionului internațional „Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier noi obiective și priorități. Chișinău: Print-Caro, 2011. 212 p.

Mediul ambiant, Revistă științifică și de informare nr. 5. Chișinău: Ministerul Mediului, 2011. 48 p.

Milescu I., Simionescu A., Roșianu G. Cartea pădurarului. București: Grup Mușatinii, 2003. 625 p.

Palancean A., Comanici I. Dendrologie. Chișinău: Tipografia Centrală, 2009. 517 p.

Site-uri web

http://ecosystema.ru/07referats/lesn_eco.htm

http://eco-ecologie.wikispaces.com/Ecosistemul+de+padure

http://moldsilva.gov.md/md/comunicate/2528/1/2797/

http://rosilva.ro/subcategorie.php?id=15&cat=6

http://silvic.usv.ro/cursuri/exploatare.pdf