Particularitatile Evolutiei Genurilor de Opinie In Presa In Perioada de Tranzitie

Particularitățile evoluției genurilor de opinie în presa moldovenească în perioada de tranziție.

CUPRINS

Introducere

1. Genurile de opinie în presă, particularități teoretice

1.1. Genurile de opinie în presă: apariție, evoluție, definiții, tipuri

1.2. Genurile de opinie în presă: elemente constitutive și caracteristici

1.3. Aspecte etice și legale la realizarea genurilor de opinie în presă

2.Studiu de caz: Portalul online „Tribuna

2.1. Scurtă prezentare a publicației

2.2. Specificul și tehnicile de realizare a genurilor de opinie

2.3. Analiza genurilor de opinie sub aspect evolutiv

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Actualitatea temei investigate. Lucrarea de față este consacrată investigării științifice din punct de vedere al rolului genurilor de opinie în presa moldovenească și particularitățile evoluției acestora în perioada de tranziție. Ca obiect de analiză, în prezenta teză ne-am propus să abordăm un subiect complex din punct de vedere al înțelegerii rolului genurilor de opinie în contextul mass-media din Republica Moldova. Acest demers ne va permite să ne apropiem de determinarea științifică a acestei realități și va contribui la o mai bună înțelegere a acesteia. Este important să înțelegem care este rolul genurilor de opinie în procesul dat deoarece de comportamentul mass-media depinde deseori percepția publicului despre realitățile pe care le trăiește, mass-media fiind în acest caz o oglindă a acestei realități. În acest context observăm importanța procesului informațional și necesitatea perfecționării lui continuie prin ajustare permanentă la schimbările care au loc în societate.

Teza este orientată spre un domeniu de mare actualitate pentru mass-media și intenționează să ridice unele întrebări în domeniul dat. Noutatea acestei analize constă în examinarea unui anumit tip de discurs mass-media, acela al genurilor de opinie. Lucrarea încearcă să aducă în evidență mijloacele prin care autorii de editoriale, sau alte genuri de opinie, vocile reprezentative ale mass-media, concep articolele de opinie, într-o perioadă marcată de probleme sociale și politice, cu intenția evidentă de a influența procesul de decodificare a mesajului, care, în cele din urmă, conduce consumatorii de media într-o anumită direcție. În acest studiul am încercat mai întîi să fie stabilit fundalul teoretic pentru analiza genurilor de opine și de aceea ne v-om concentra pe definirea analizei discursului și analizei de gen, motivînd în același timp alegerea. Stiluri retorice, tipuri de discurs, proceduri adecvate de descriere și de investigare a discursului și comunitate a discursului sunt cîteva puncte ce discutam în această lucrare. Tipuri de texte specifice cum sunt cele ce se referă la genurile de opinie servesc utilizări sociale convenționale și funcții. Cu alte cuvinte, anumite tipuri de texte intenționează să facă „valuri” în instituțiile sociale, cu efecte previzibile. De aceea, această abordare încearcă să fie una interdisciplinară. Discursul ce se referă la genurile de opinie a fost abordat din perspectiva teoretică și a analizei critice de discurs. În cadrul lingvistic, în special în analiza discursului de acest tip, discursul este folosit pentru a descrie o structură care se extinde dincolo de limitele propoziției și acest lucru este important pentru editorialiști și alți comunicatori din presă. Analiza discursului critic se concentrează pe analiza propoziției și o analiză la nivel de cuvînt, dar, de asemenea, merge dincolo de propoziție, desenînd metodele analitice de lingvistică funcțională sistemică. Stabilind poziții de lectură, textele pot provoca cititorii, afectează situarea și poziționarea lor în relații identificabile de putere în legătură cu textele. Pe acest motiv, studierea acestei teme reprezintă interes.

Sinteza bibliografică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile, publicațiile, experiența și cunoștințele vaste ale cercetătorilor domeniului mass-media atît dîn țară cît și din străinătate. Lucrarea în cauză își propune să releve rolul și locul genurilor de opinie în presa de la noi dar și de a releva elemente ce se referă la evoluția acestora în cîmpul mediatic aflat și el în continuă tranziție și schimbare. Am remarcat deci că analiza critică a discursului utilizează tehnici interdisciplinare de analiză de text pentru a investiga modul în care genurile de opinie reflectă reprezentări ale lumii, identitățile sociale și relațiile sociale.

Genurile de opinie pot fi analizate în ceea ce privește modul în care structurează și identifică relațiile sociale și politice dintre subiecți umani. Analiza comparativă culturală a recurs la elemente pragmatice și semantice. Fără ele, o analiză a discursului de opinie în presă ar fi imposibil de realizat. În plus față de descrierea ipotezelor culturale care fac parte din macrostructura editorialului și a altor genuri de opinie am încercat să descriem anumite alegeri lexicale precum și reprezentarea gramaticală a acțiunii acestora, deoarece aceste genuri pot fi analizate în ceea ce privește structura lor și modul în care acestea prezintă relațiile dintre subiecții umani. Analiza diferitelor genuri de opinie care se referă la același eveniment a arătat, dincolo de orice îndoială, că aceeași realitate poate fi prezentată din perspective diferite, ceea ce demonstrează că limbajul devine un instrument eficient în mîinile autorilor de astfel de texte, care își formulează discursul lor astfel încît să poată servi instituții sau chiar interese personale (cele din trusturi de presă). Astfel, cuvîntului îi este dată o putere de necontestat. Prin utilizarea acestei abordări inter-culturale nu am intenționat identificarea și diferențierea limbajului „corect” sau „incorect” utilizat în genurile de opinie, nici pentru a identifica publicațiile care fac treaba mai bine decît altele, ci identificarea strategiilor de manipulare pe care le folosesc autorii de astfel de texte, în special în perioadele de conflict, cu scopul de a cîștiga încrederea și respectul publicului. În acest fel, ei încearcă să-i conducă spre interpretarea intenționată de ei a conținutului din textele prezentate. Acest lucru înseamnă să îi convingă să se situeze de o parte sau de alta a conflictului, în funcție de cum o cere politica editorială sau anumite interese care stau în spatele acesteia.

Este de remarcat aici că genurile de opinie în presă moldovenească nu au fost analizate în detaliu în ciuda importanței și a poziției speciale pe care o au într-o publicație, în contrast cu alte tipuri jurnalistice, în special articole de știri. Analiza discursului ce se referă la aceste genuri are încă un drum lung de parcurs, iar această lucrare este de fapt doar un pas mic înainte. Marea majoritate a studiilor anterioare au analizat și interpretat tipologia sau funcțiile genurilor de opinie în contrast cu alte texte care apar în presă.

Aici vom încerca să identificam structura retorică, care sunt strategiile lingvistice folosite de autori, în scopul de a construi discursul cu impact maxim asupra publicului. În plus față de acestea, vom discuta despre cazul special de editoriale publicate în perioade de tensiuni și conflicte, deoarece discursul se schimbă dramatic, căci autorul trebuie să „cîștige” publicul de partea reprezentată de instituția mass-media în care apar astfel de texte.

Scopul și obiectivele cercetării este de a elabora recomandări practice, ținînd cont de domeniul vizat – particularitățile evoluției genurilor de opinie în presa moldovenească în perioada de tranziție. În lucrarea dată ne-am pus sarcina de a face o analiză selectivă a unor aspecte ce țin de modalitatea de elaborarea și prezentare a textelor ce se referă la aceste genuri. Scopul lucrării este de a analiza și de a interpreta aspectele respective prin prisma situației actuale din Republica Moldova privind forma de promovare și comunicare a unor opinii prin intermediul presei dar și pentru a constata anumite lacune, neajunsuri, aspecte manipulatorii ce se referă la subiectul supus cercetării noastre și, la final, de a formula propuneri și recomandări.

Obiectul cercetării îl constituie rolul genurilor de opinie în contextul situației presei moldovenești în perioada de tranziție.

Metodele de cercetare: cercetarea ștințifică, studiul monografiilor, revistelor de specialitate, opinii, analize și editoriale.

Vom remarca aici că autorii care apelează la aceste genuri, pentru a comunica opinii, utilizează resursele lingvistice într-un mod similar celui în care politicienii le folosesc pentru a convinge publicul. Ei fac uz de un efect eficient. Acest efect este o dimensiune a oricarui act de vorbire, care poate fi înțeleasă atunci cînd decodăm intențiile emițătorului. Analiza propusă în acest studiu încearcă să interpreteze celelalte două dimensiuni ale actului de vorbire – forța locutionara și, mai ales, forța ilocuționară a declarațiilor.

Pragmatica poate fi descrisă ca o calitate a minții, un sistem care poate procesa informații, un sistem care poate interpreta un fenomen specific în lume, și anume comportamentul de comunicare uman. De aceea, pentru ca activitatea de comunicare să fie semnificativă, atît vorbitorul cît și ascultătorul ar trebui să fie atenți la modul în care se exprimă. În conformitate cu acest principiu, în producerea de afirmații, vorbitorii/scriitorii încearcă să anticipeze ipotezele de fundal pe care ascultătorii/cititorii sunt susceptibili de a le utiliza pentru a face anumite concluzii. În perioade de tensiuni mari, de conflict, așa cum le vedem deseori în societatea noastră, există tendința de a se concentra atenția asupra dimensiunii binarea a genurilor de opinie. Cînd spunem aceasta ne referim la faptul că aceste genuri vin cu accentul pe cele două extreme „noi/noua” și „ei/lor”. Am observat de asemenea că unele publicații structurează textile lor în jurul unor aspecte negative, cu accentul pe „ei/lor”, iar elementele de persuasiune sunt realizate prin exagerarea sinonimiei negativ.

Volumul și structura lucrării. Scopul și sarcinile cercetării au prefigurat structura lucrării, care constă din introducere, două capitol și concluzii, lista surselor bibliografice, anexe. Lucrarea este dezvoltată pe două coordonate complementare esențiale, una teoretică și una practică. Logica de asamblare a pieselor urmează cele două aspecte, de la o prezentare detaliată a conceptelor teoretice specifice pentru studiul de mass-media (analiza discursului, acte de vorbire, presupoziții, legătura dintre mass-media și conceptul de „putere”), spre o analiză a „corpusului” care include trei părți: structura retorică a acestor genuri, caracteristici relevante care determină procesul de interpretare a mesajului și, în mod evident, strategiile folosite pentru a intensifica mesajul textului din prima și ultima parte a mesajelor respective.

Orientarea ideologică a unei instituții mass-media este dată nu numai de modul în care sunt prezentate evenimentele și persoanele implicate, dar si de strategiile lingvistice folosite. Totul are un scop final: de a servi unor interese instituționale. Am încercat deci să descifrăm orientarea ideologică a unui editorial, în măsura posibilităților noastre, atît timp cît aceasta ne-a ajutat la descrierea unei serii de opțiuni structurale și lingvistice.

În primul capitol, ,,Genurile de opinie în presă, particularități teoretice”, sunt prezentate conceptele generale privind rolul acestor genuri în mass-media în contextul aspectelor teoretice ce se referă la modalitate de comunicare a anumitor idei, păreri sau comentarii și aspectele practice ce se referă la particularități etice și legale în presa scrisă, acțiunea vizînd domeniul studiat. Totodată, în partea a doua a lucrării, ,,Studiu de caz: Portalul online „Tribuna”, sunt prezentate abordările pe care le face instituția mass-media la care vom face referință, atunci cînd prezintă cititorilor lor infomații ce țin de genurile de opinie și vom vedea care sunt modalitățile prin care se face acest aspectelor teoretice ce se referă la modalitate de comunicare a anumitor idei, păreri sau comentarii și aspectele practice ce se referă la particularități etice și legale în presa scrisă, acțiunea vizînd domeniul studiat. Totodată, în partea a doua a lucrării, ,,Studiu de caz: Portalul online „Tribuna”, sunt prezentate abordările pe care le face instituția mass-media la care vom face referință, atunci cînd prezintă cititorilor lor infomații ce țin de genurile de opinie și vom vedea care sunt modalitățile prin care se face acest lucru, apelînd la un discurs jurnalistic specific. În concluzii și recomadări sunt formulate concluziile generale și recomandările elaborate asupra temei studiate.

În mod special, lucrarea de față dorește să scoată în evidență situația actuală din Republica Moldova la capitolul particularitățile evoluției genurilor de opinie în presa moldovenească în perioada de tranziție și oferă recomandări pentru îmbunătățirea și perfecționarea acesteia. Am stabilit că producerea discursului jurnalistic de acest tip este determinată atît de elemente intrinseci (constrîngerile impuse de acest gen) și extrinseci în procesul jurnalistic (orientarea politică/ideologică a publicației și a proprietarilor săi). Tipuri de texte specifice sau „genuri” servesc uzanțe și funcții sociale convenționale. Adică, anumite tipuri de texte încearcă „să producă lucruri” în instituțiile sociale, cu efect ideatic și material previzibil. În context, rolul mass-media continuă a fi unul extrem de important în privința subiectului abordat de noi deoarece prin limbaj, mass media contribuie la dezvoltarea civilizației, la promovarea anumitor idei, la crearea de opinii și percepții care duc la anumite reacții și evoluții în spațiul public

1. Genurile de opinie în presă, particularități teoretice

1. 1. Genurile de opinie în presă: apariție, evoluție, definiții, tipuri

Termenul de "opinie" provine din latinescul opinio derivat de la opinări, ce înseamnă a exprima o părere. Noțiunea de opinie poate fi înterpretată din mai multe perspective, fie ca o declarație neargumentată, ca un punct de vedere, asupra unui anume obiect, proprietate, relație, eveniment, sau atribuire de valoare, fie ca afirmație argumentată a unui jurnalist care își folosește competența pentru a descrie sau determina, o anume stare de lucruri într-un interval oarecare al acțiunii sau cunoașterii umane [5, p.12].

Opinia mai poate fi neutră sau implicantă, în prima variantă, cel care o formulează are doar o atitudine conceptuală, relaxată informațională, cu privire la subiectul sau situația discutată și caracterizată, fără a fi cumva legat prin interese, emoții, realizări proprii, sau alte dependente, de cîmpul realității în care formulează și eliberează opinia. Opinia implicantă presupune o dependență oarecare între propunătorul de opinie și compartimentul moral opinat. Opiniile implicante se asamblează în acele zone ale realității apte de a primi măsuri evaluant–valorizante, generatoare de satisfacții, indispoziții sau chiar suferințe, precum spațiile culturale, sportive, politice, religioase, unde subiecții sunt cuplați prin diferite condiționări, sau așteptări de realizare, a unui eveniment dat. Cu cît structura și corelabilitatea internă a unui spațiu fenomenal, societal sau pur conceptual e mai complicată cu atît diversitatea, divergentă și lipsă de relevanță a opiniilor este mai mare [5, p.34].

În cele ce urmează, vom examina genul jurnalistic în care s-a conturat de-a lungul vremii cel mai bine noțiunea de opinie – jurnalismul de opinie și tipologia acestuia. Fiind o importantă specie a jurnalismului, cel de opinie, exprimă atitudinea presei scrise față de realitatea politică, socială, economică etc.

Important este de înțeles că jurnalismul de opinie nu este echivalentul celui de interpretare. A interpreta, presupune explicarea unui lucru sau a unui eveniment, ce îi oferă o anumită semnificație. Deci, jurnalismul de interpretare este domeniul jurnalismului concentrat pe explicarea informației de interes public. Opinia, însă, presupune și o cantitate esențială de subiectivism; opinia este afirmarea unor lucruri care  pretind a fi adevărate, și a ceva ce este cunoscut drept adevăr incontestabil. Opinia exprimă preferințe, aprobare sau dezaprobare [22, p.46].

Referindu-ne la obiectivitatea materialelor jurnalistice publicate în ziare, am putea aduce ca exemplu expunerea jurnalistului italian Sergio Turone, care în 1987 afirma următoarele: informație obiectivă nu există, căci n-ar putea exista nici chiar utopica societate perfectă. De fapt, în orișicare reporter (și, deci, în orice ziar) operează un legitim filtru interpretativ care, prin însăși selectarea știrilor destinate publicării ori a evenimentelor ce urmează a fi evidențiate, recurge în mod necesar la criterii subiective. Important este ca o atare subiectivitate să derive dintr-o judecată ce și-o formează liber jurnalistul în baza tuturor elementelor cunoscute, și nu sub exercițiul presiunii [8, p.35].

Jurnalismul de opinie constituie un element fundamental al jurnalisticii de informare. Astăzi, succesul instituțiilor media depinde de abilitatea acestora de a stabili un echilibru între materialele informative și cele de opinie. Omiterea unor genuri jurnalistice din paginile ziarelor ar însemna monotonie, lipsă de culoare și, respectiv, lipsă de cititori. De aceea, pentru un succes garantat, presa scrisă pledează pentru practicarea întregii palete de genuri jurnalistice și în special de jurnalismul de opinie.

Reieșind din cele expuse mai sus se poate afirma că deși jurnalismului de opinie poate fi confundat cu jurnalismul de interpretare, cel de opinie face, totuși, un pas înainte, deoarece permite o mai mare degajare și libertate în exprimare. Jurnalistul nu se simte obligat să țină cont de anumite reguli, ci își permite să spună tot ce consideră de cuviință la tema abordată, cea ce poate induce la un subiectivism bine pronunțat, dar acest fenomen îl v-om analiza ceva mai tîrziu în contextul acestei lucrări.

 Potrivit jurnalistului britanic C.P. Scot, „anume paginile dedicate opiniilor sunt locurile în care ziarele și revistele se pot dezlănțui” [26, p.49]. Dar, acest lucru nu înseamnă că în jurnalismul de opinie nu trebuie să se țină cont de corectitudinea informațiilor expuse. Principiul 2.8 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacție nouă), prevede, în acest sens, următoarele: „Jurnalistul își exprimă opiniile pe o bază factuală, pornind de la informații pe care, de bună credință, le consideră adevărate”. Astfel cum nu ar părea de libertin jurnalismul de opinie, jurnalistul care adoptă acest gen în activitatea sa duce o responsabilitate deplină pentru informația expusă în munca sa [11, p.32].

Din perspectiva istoriei contemporane, apariția opiniei în jurnalism coincide cu începutul consolidării democrației liberale. Pentru ca acest tip de jurnalism să se poată dezvolta era nevoie în primul rînd de cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide, de aceea jurnalismul de opinie s-a dezvoltat rapid în țări precum Marea Britanie, fiind urmată de  SUA.

În anul 1637 englezul William Prynne a publicat un text care, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi definit ca fiind o investigație analitică, dar la drept vorbind era o opinie subiectivă la adresa casei regale. Acesta a urmărit în deaproape viața casei regale și a adus, în urma observațiilor personale, critici aspre la adresa reginei. Actul său i-a fost fatal, căci instanța de judecată l-a condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale [1, p.14].

În spațiul românesc, un fundament bine conturat al jurnalismului de opinie l-a pus revista “România Liberă”. Un ziar fondat în anul 1877. În epoca comunistǎ, cotidianul era cel mai important dupǎ “Scînteia”, ziarul propagandistic al Partidului Comunist Român. În perioada revoluției din decembrie 1989, cotidianul se relansează ca ziar care aduce publicului larg viziuni lipsite de constrîngere, opinii libere. În acest ziar putea fi urmărită toată setea de libertate a poporului românesc și cu cîtă rîvnire ziarul exprima opinia sa absolut contradictorie puterii de atunci. Prima parte a ziarului acoperea evenimentele de actualitate, viața politică și conținea editoriale și opinii. Ce-a de-a doua parte, acoperea subiecte din domeniile educație, cultură, sănătate și sport [9, p.82].

Jurnalismul de opinie contemporan este genul în care exprimarea jurnalistică este acoperită de un paradox: jurnalistul este o personalitate accentuată, inclusiv prin capacitățile sale de exprimare, împrumută o serie de calitați intelectuale, atat de la artist, cît și de la omul de știiță.  Cu alte cuvinte, originalitatea jurnalistului este formularea unei opinii clare și obiective prin a familiariza cititorul cu un domeniu sau altul al vieții cotidiene cu atenție și prudență.

Spre deosebire de celelalte genuri de jurnalism, cel de opinie are o mult mai mare libertate de mișcare în alegerea tonului, atitudinii, contextului și formei de exprimare. El poate selecta între diferite tipuri de raționament, poate nara, poate alege între umor, sarcasm, satiră, parabolă, parodie ș.a. Dacă ar fi să încercăm să găsim o enumerare clară a tipurilor posibile de jurnalism de opinie, am putea începe cu acele texte de opinie care dintr-un motiv sau altul, se bazează pe fapte necontrolate, în momente cînd atenția și curiozitatea publicului sunt în alertă. În afara unei atitudini etice corecte sau la limita ei, am putea așeza jurnalismul de opinie, al cărui centru de greutate este persoana, rolul ei în crearea opiniei. Fie ca întîlnim în acest caz un text apăsat retoric și persuasiv sau un portret în care opinia pro/contra a semnatarului textului este cît se poate de vizibilă, fie avem accente comparabile cu ale moraliștilor, sau pedagogic/normative, personajul care face obiectul acestui tip de jurnalism de opinie este un exemplu pozitiv sau negativ propus cititorilor.

Gama genurilor jurnalismului de opinie este tipologizată absolut diferit de la un autor la altul, cu specificul regiunii, culturii, istoriei și chiar evoluției jurnalismului în țara de origine a autorului care crează acestă tipologie.

Printre multitudinea de tipologii putem contura una bine definită și care este recunoscută de majoritatea cercetătorilor cu mici varietăți ale acesteia: editorialul, critica, analiza, recenzia. Prin această tipologie generalizatoare putem spune că prin aceste articole de opinie se abordează realitatea din toate domeniile vieții, unde editorialul reflectă viața politică, critica denotă neajunsurile vieții sociale, analiza studiază nivelul economic și recenzia evaluiază viața culturală a societății.

Însă jurnalistul român Sorin Preda, evidențiază zece genuri ale jurnalismului de opinie,

dintre care, cinci de dimensiuni mari (editorialul, comentariul, analiza, însemnarea, cronica) și cinci – genuri minore (revista presei, scrisoarea deschisă, curierul, horoscopul, vulgarizarea) [24, p.75].

Spre deosebire de tipologia prezentată de Sorin Preda, Dorin Popa, conferențiar în cadrul Departamentului de Jurnalism și Științele ale Comunicării al Facultății de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, aduce o tipologizare mai contemporană și după părerea noastră mai precisă [21, p.46]:

editorialul,

tableta,

analiza,

critica,

comentariul,

recenzia,

cronica,

dosarul.

Aceste tipuri fac parte din jurnalismul de opinie și propun să dezvolte idei, să livreze opinii și să afirme poziții. În general toate aceste specii publicistice sunt reflectarea opiniei autorilor și sunt, prin forța lucrurilor, articole subiective.

Editorialul – este cel mai reprezentativ articol în tipologia genurile de opinie. Este un articol succint, semnat de un jurnalist își care reprezintă opiniile, judecățile sau pozițiile față de un eveniment curent. Editorialul conferă unui ziar un caracter propriu, ce stabilește un contact direct cu publicul. Temele unui editorial sunt din actualitate, sunt preluate din realitatea prezentului. De obicei, cel care își asumă responsabilitatea unui editorial este un jurnalist cu experiență, din conducerea publicației, cu reprezentare culturală și generală aprofundată, un jurnașist care are simțul umorului și al ironiei. Domeniile privilegiate ale editorialului sunt: politica, socialul, economicul, educația, cultura. Dar asta nu însemnă ca ele sunt singurele câmpuri din care se poate scrie un editorial de succes, dacă ne gândim și la publicațiile specializate, care abordează teme specifice. Editorialistul are de ales dintr-o paletă foarte variată de tonuri ca umor, sarcasm, satiră, parabolă, parodie.

Temele unui editorial, de actualitate, sunt preluate din realitatea imediată. Dar, spre deosebire de știri, ele nu răspund în mod absolut imperativului urgenței. De cele mai multe ori, editorialele se publică în conjuncturi speciale: pentru a anunța și explica o alegere, o schimbare, pentru o reglare de conturi între diferite grupuri, pentru a prezenta conflicte cu posibile consecințe importante în plan social, politic și economic, dar niciodată când nu avem nimic de spus. În această oridine de idei, editorialul e insuficient de al prezenta doar print-o prizmă simplistă, el fiind unul dintre cele mai relevante genuri de opinii ale jurnalismului conteporan.

Astfel, dacă sa ne adîncim în analiza tipologiei editorialului pentru o prezentare mai desfășurată, observăm că sunt multe încercări de clasificare a editorialelor care au eșuat, nefiind validate de un criteriu solid. Putem totuși încerca să schițăm, o micro-structură a tipologiei editorialului. Astfel, distingem între editoriale care:

explică – utilizînd în cazul unor subiecte precum noi politici de impozitare, noi hotărâri legislative etc.;

conving – editorialistul își poate asuma rolul de a pleda, prin mesajul scris, în favoarea sau defavoarea unor decizii;

răspund – în acest caz, realizatorul materialului de opinie își propune să ofere explicații în legătură cu anumite luări de poziție sau acțiuni ale unor structuri;

avertizează – asupra unor consecințe posibile ale unor acțiuni și poate oferi sfaturi care să conducă la remedierea situațiilor în cauză;

comentează – în cazul unor situații asupra cărora opiniile sunt limitate, dar se simte, la nivel social, necesitatea exprimării lor, moment în care se impune nevoia susținerii din partea unei instanțe recunoscute, care este presa;

critică – diverse aspecte ale realității, ale acțiunii sociale, politice, economice sau culturale, dar într-un mod și un limbaj moderat și corect. Editorialiștii își asumă prin acceptarea redactării acestui gen de articole responsabilitatea de a balansa criticismul cu sugestii și modalități alternative de soluționare, îndepărtare de aceste considerente conducând la pierderea credibilității și, indirect, a audienței;

laudă – oamenilor le place să citească aprecieri privind propria persoană sau depre persoane cunoscute, dar autorul oricum trebuie să își modereze laudele, pentru a nu lăsa, impresie greșită; distrează – o alternativă bună în a forța lucrurile o reprezintă crearea unui articol cu note umoristice; dificil de redactat, asemenea materiale au adeseori o morală evidentă și reușesc să impună un punct de vedere mai bine decât un articol redactat pe un ton grav, serios, agresiv;

ghidează și îndrumă – un ziar poate determina reacții publice și poate chiar genera realizarea de noi programe, la nivel macro-social, poate oferi lideri, poate fi o forță a schimbării. Obligația presei sciae este, de fapt, îmbunătățirea vieții comunității, iar acest lucru nu se poate realiza numai printr-un criticism constructiv, ci și prin emiterea unor alternative, prin sugerarea unor soluții. Promovarea corectă a acestor direcții poate asigura publicației un respect deosebit într-o comunitate.

Ca concluzie a aceastei tipologii putem deduce că important este ca la baza unui editorial bun să se afle întotdeauna o opinie, bine conturată de realizator, care să exspună un punct de vedere bine argumentat în cîteva sute de cuvinte, și ca o remarcă importantă, dacă editorialul este prea lung ar putea să îndepărteze și să plictisească cititorul.

Elementele caracteristice ale editorialului sunt: vârful genurilor de opinie; tratează o problemă importantă și de actualitate; de obicei, este scris de un jurnalist cu experiență; editorialul doar punctează, nu analizează.

Tableta – este o specie publicistică de opinie, un articol de dimensiuni mici, dar cu un cuprins și o exprimare foarte subiectivă. Temele tabletei variază în general, în jurul unor fapte care provoacă reacții din partea jurnalistului și catalizează imaginația ambilor actanți ai comunicării (autor și receptor), toate acestea pentru a duce, în final, la haz și reflecție. Concluziile trebuie să fie, în mod obligatoriu neașteptate, pentru a crea surpriză. Tableta este înainte de toate un strigăt, un semnal de alarmă ce combină, într-un dozaj la limită, umorul și sensibilitatea. Deși tratează actualitatea pe un ton lejer, ea încearcă să atingă, pornind de la particular, generalul. Aceasta înseamnă că autorul are libertatea și puterea de a apropia două sau mai multe fapte luate din locuri, momente și domenii diferite, de a crea conexiuni între evenimente aparent diferite, pentru a atrage o concluzie la care nu te aștepți. Se poate spune că tableta, articolul ca atare, nu e decât ocazia exprimării acestei concluzii care ascunde adesea, în spatele umorului, o lecție de morală sau un comentariu personal.

Elementele caracteristice ale tabletei sunt: abdicarea de la legile argumentării; poate fi categorisit ca “vocea poporului”; exprimare foarte îngrijită, impecabilă chiar; evitarea stereotipurilor și clișeelor jurnalistice.

Analiza – la fel ca și celelalte articole de opinie, își propune și ea prezentarea faptelor și evoluția ideilor, a opiniilor, care sunt, cel mai adesea, ale autorilor lor. Jurnalistica este receptivă la așa gen de articole ca analiza ca fiind o explicație a unei probleme de actualitate, ce face apel la documente și la cunoștințele redactorului, ca principală sursă de informare, aspect ce presupune o mare competență din partea realizatorului. Tema tratată este examinată din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic, cultural, religios, tradițional – în dependență de tema subiectului abordat. Răspunsul la întrebarea “de ce?” va domina analiza și va fi realizată printr-un studiu atent al forțelor implicate, al beneficiilor și al riscurilor posibile, al mizelor aflate în joc, intenția fiind ca, printr-o cercetare atentă a tuturor factorilor determinanți, să se ofere înțelesuri și viziuni noi, semnificații noi asupra lucrurilor, evitându-se pronosticurile și luările de poziție. Dincolo de a fi doar o serie de enunțuri, accentul cade în analiză pe interpretare și explicare, acest demers necesitând, prin definiție, autorități sau experți identificați ca atare.

Elementele caracteristice ale analizei sunt: evidențiază semnificația evenimentelor și contextul lor; nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice; disecarea faptelor și consecințelor acestora; explică ceea ce se întâmplă în prezent sau se preconizează a se petrece în viitor.

Critica –aєa tip de articol face cunoscut publicului єi judecг ceva sau pe cineva reprezentоnd opinia personalг a unui redactor asupra acestora. Pentru cг are scopul de a furniza explicaюii fondate pe criterii clare єi bine argumentate. Dar cel mai des critica, privitг ca specie publicisticг, mai mult participг la crearea de opinii, realizоnd, оntr-o oarecare mгsurг, єi funcюia educativг a presei, spre deosebire de tabletг, ce pare sг ilustreze mai mult funcюie distractivг. Critica solicită așadar redactori cultivați, capabili să meargă mai departe de simpla detestare a unui eveniment sau altul și să ofere comentarii solid justificate și argumentate centrate îndeosebi pe detalii specifice și nu pe generalități. Furnizarea unei explicații fondate pe criterii serioase și argumentate cu rigoare, critica necesită reporteri specializați care, la rândul lor, au astfel ocazia să se pună în valoare, să facă dovada unei cunoașteri solide în domeniu care abordează același stil, aceleași metode. Toate acestea fără a-l sufoca pe cititor cu erudiția redactorului, care trebuie sa fie la cel mai înalt nivel pentru a putea utiliza astfel de gen de opinie ca caritica.

Elementele caracteristice ale criticii sunt: generare de opinii subiective; argumentare obiectivг; sintezг оntre analizг єi criticг.

Comentariul -este specie publicisticг, care combinг subiectivitatea cu obiectivitatea generatг de gradul de pregгtire profesionalг a autorului. Оn general comentariul este mai lung decоt un editorial sau o tabletг. Semnat deseori de personalitгюi exterioare redacюiei, el reprezintг punctul de vedere al unui specialist оntr-un domeniu cгruia este dedicat comentariul. Mai mult decоt sг impunг o opinie, el oferг o ilustraюie, o perspectivг a unui subiect, necesarг cititorului. Comentariile au rezervat un spațiu special în publicații, nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă. Deși la prima vedere poate fi ușor catalogat drept un articol de captare, nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informație nouă, de regulă sondaje sau studii de caz efectuate de anumite organisme. Mai mult decât să impună un punct de vedere, ele oferă o viziune aspura unui fapt ce necesară cititorului care rareori deține toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acțiune.

Elementele caracteristice ale comentariului sunt: informare obiectivг; opinie bine argumentг; relevă perspectiva fenomenului comentat.

Recenzia-reprezintă o descriere cît mai clară și mai completă a unei opere. Aceasta înseamnă: mențiunea titlului, a conținutului și a ideilor de bază a operei. Recenzia nu presupune o analiză detaliată a lucrării, ci doar identificare a părților sale principale și formularea ideilor de bază. Recenzia completă va cuprinde mici comentarii și aprecieri critice referitoare la lucrare. Aceast gen de opinie necesită persoane bine pregătite, specializate în domeniul respectiv și a căror competență este recunoscută. Caracterul recenziei este obiectiv, dar conține în același timp și aprecieri personale. Mai mult decât atât, recenzia încercă și o integrare a operei analizate într-un context, dar și reliefarea elementelor de noutate pe care le aduce aceasta. Un aspect important este distincția operei de autor. În recenzie nu se abordează personalitatea autorului, plusurile sau minusurile lui, ci valoarea intrinsecă a operei produse. Desigur, așa cum precizam chiar de la început, o scurtă biografie a autorului este absolut necesară, dar nu mai mult decât atât. Comentariile cu referire strictă la acesta nu fac decât să scadă din valoarea și puterea analizei operei.

Elementele caracteristice ale recenziei sunt: caracter pertinent; informare captivг pentru a trezi interesul publicului faюг de opera abordatг; chintesența operei cu detașarea aceteia de autor.

Cronica-poate fi asemănată cu recenzia: diferă doar obiectul analizei lor. Cronica analizează fiecare domeniu în parte, așa ca avem cîte un tip de cronică: cronică de estradă, cronică politică, cronică culturală etc. Menirea fiecărei cronici reprezintă informarea, cultivarea interesului public pentru cultură, frumos și creativitate. Autorul unei cronici urmărește să îndrume publicul printr-o atitudine critică de evaluare și să educe, în definitiv opinia culturală. Autorul cronicii descoperă mesajul, semnificația manifestării artistice și modalitățile sale de realizare și le oferă publicului. Cronica unui redactor specializat este necesar realizatorului unui spectacol, de pildă, deoarece reprezintă o judecată de valoare, o apreciere a actului regizoral și actoricesc. În funcție de aceste aprecieri, regizorul și actorii pot efectua retușurile necesare îmbunătățirii performanțelor lor artistice. În aceeași măsură, părerea unui specialist determină regizorul să capteze semnificațiile tipologice ale personajelor și resorturile lor psihologice.

Elementele caracteristice ale cronicii sunt: subiectivismul ilustrat de libertatea de alegere a subiectului, libertatea tonului de exprimare; personalizarea – “eu” care apare nestingherit în text; descifrarea valențelor educative și artistice ale temei abordate.

Dosarul-utilizat în special pentru conferințele de presă, adună informații utile cititorului, însă într-o variantă mai puțin stilizată, din punct de vedere jurnalistic. Caracterul său pedagogic și oarecum obiectiv, fac din el un instrument ușor de ulizat. Dosarele se crează pentru prezentarea scurtă, dar exactă a temei abordate, prezentînd informațiile pe domenii, oferind astfel o flexibilitate mare pentru cititor. Deși efortul jurnalistului pare nesemnificativ, este totuși necesar să evidențiem faptul că, și aici, ca și în toate celălalte specii publicistice de opinie, prezența la fața locului, documentarea și sursele joacă un rol decisiv. Dosarul nu poate fi complet în absența acestor elemente, care ajută la conturarea contextului, la identificarea factorilor declanșatori, dar și la desprinderea consecințelor evenimentului prezentat. Exprimarea este întotdeauna impersonală, indirectă și nu-l implică în nici un fel pe realizator, cu excepția veridicității faptelor, de care acesta este direct responsabil. Și, pentru că de multe ori evenimentele la care fac referire dosarele sunt de interes național sau chiar internațional, responsabilitatea este cu atât mai mare, o informare incorectă sau inexactă, dovedită fiind, putând atrage sancționarea penală a jurnalistului.

Elementele caracteristice ale dosarului sunt: informare coerentă și obiectivă, fapte bine și clar descrise; context bine conturat cu o analiză atentă a evenimentului prezentat.

Astfel au fost prezentate principalele genuri de jurnalism de opinie care într-un fel sau altul cultivă opinia cititorului în diferite domenii ale vieții cotidiene.

Deși efortul jurnalistului este absolut semnificativ, este totuși necesar să evidențiem faptul că, jurnalismul de opinie, cu toate multitudinea sa de specii publicistice, face ca cititorul să simtă prezența la fața locului, să fie documentat corect și sursele, care joacă un rol decisiv, să fie veridice. Diversa tipologie care a fost descrisă mai sus poate fi completată cu o multitudine de elemente, care ajută la conturarea încă și mai clară a jurnalismului de opinie, la identificarea factorilor care stau la baza creării acestor opinii, dar și la desprinderea consecințelor opiniilor prezentate. Exprimarea opiniei este întotdeauna impersonală, indirectă și nu-l implică în nici un fel pe autor, cu excepția veridicității faptelor și expunerii propriilor gînduri, de care acesta este direct responsabil. Și, pentru că de multe ori evenimentele la care fac referire specii publicistice ale jurnalismului de opinie sunt de interes național sau chiar internațional, responsabilitatea este cu atît mai mare, o informare incorectă sau inexactă, dovedită fiind, putînd atrage sancționarea penală a jurnalistului, dar particularitățile legale ale acestui gen jurnalistic le vom discuta ceva mai jos, în prezenta lucrare.

1.2. Genurile de opinie în presă: elemente constitutive și caracteristici

Structura textului jurnalistic și elemnetele lui constructive constau în construcția acestuia, realizată prin unitatea conținutului și a formei. Se presupune integrarea elementelor constitutive într-un tot închegat, unitar, coerent, înțeles ca un sistem al relațiilor dintre părți. „Forma” unui articol de opinie se edifică printr-un act de compoziție și limbaj, adică prin asamblarea unei realități textuale de tip special. Este firesc, deci, să ne intereseze modul de organizare internă a textului, procedeele compoziționale și figurile de stil.

Compoziție înseamnă identificarea și asamblarea unor structuri textuale diverse într-un tot întreg cu finalitate unică, potrivit unui sistem de reguli prestabilite. Dar, în același timp, nu trebuie neglijate nivelurile configurative ale textului jurnalistic în special în jurnalismul de opinie, care vizează „conținutul”, precum și unele elemente constitutive care se referă, în egală măsură, la fond și expresivitate.

Un element constructiv de importanță majoră este evident, tema articolului. Opțiunea tematică este importantă pentru jurnaliști fiind primul element văzut de cititor. Prin tema reușit formulată se poate capta atenția cititorilor, și invers o temă nereușită poate să respingă cititorul. Multe teme de adîncă gravitate umană au fost compromise, deoarece unii care le-au abordat n-au beneficiat de suficient har creator. Dar ca sa înțelem mai bine cum interacționează elemntele constructive de bază a unui articol de opinie, trebuie să analizăm care este distincția dintre tema și subiectul mesajului jurnalistic. În majoritatea lucrărilor de poetică modernă tema este considerată un element al materialului jurnalistic, pe cînd subiectul ține de nivelul configurativ al textului publicistic, de modelarea particulară pe care o primește o anumită temă [1, p.31].

Raportul dintre subiect și temă este admirabil definit de istoricul de artă Andrei Cornea:[7, p.53] “Tema e, de obicei, relativ ascunsă, invizibilă. Nu poți ajunge la ea decît printr-o imersiune riscantă și mai ales nesigură. Un subiect îl alegi, îl supui; tema te alege ea, și te supui. Subiectul seamănă cu conținutul unui cadou; tema cu bucuria pe care el o trezește. Prin subiect ajungem doar la ceea ce altul face; prin temă–și la ceea ce el visează”.

Dacă tema ne furnizează un prim imbold în realizarea mesajului jurnalistic, apoi idea constituie axul director în jurul căruia se structurează demersul publicistic, adică se edifică forma. Ideea unui text jurnalistic nu se regăsește în anumite fraze mai valoroase, ci este validată de întreaga construcție textuală.

Astfel, primul element de captare îl reprezintă titlul, în care fie se introduce o informație de interes dintre cele care circumscriu evenimentul, fie se realizează un rezumat al evenimentului. Primul paragraf al textului dezvoltă și concretizează informația din titlu, răspunzînd la întrebările – Cine? Ce? Unde? Cum? Din ce cauză?. În primul paragraf informațiile privind circumstanțele evenimentului sunt vagi, ceea ce menține curiozitatea cititorului, în ansamblu, însă, oferă suficiente informații pentru ca un cititor cu o strategie de lectură să decidă dacă va citi textul în continuare sau nu.

Paragraful următor conferă mai multă precizie răspunsurilor la întrebări, venind cu detalii clare despre eveniment. Ultimul paragraf conține alte informații dar și concluziile generale despre cele spuse mai sus. În articlolele de opinie, ultimul paragraf deseori și oferă cititorului opinia autorului despre cele exspuse în text.

Structura compozițională coerentă a textului jurnalistic a reprezentat și mai reprezintă un element important al presei scrise, începînd cu deceniile 6-7 ale secolului al XX-lea, considerîndu-se că modul structurizat de organizare a informațiilor constituie forma textuală cu maximă eficiență în comunicarea jurnalistică [7, 73 p.]. Ea răspunde așteptărilor publicului și conceptului de „lectură eficientă”, concept operațional în mass-media. A organiza informațiile în structura bine organizată înseamnă a livra informația esențială în primul paragraf, lăsîndu-i receptorului posibilitatea de a alege continuarea sau renunțarea la lectură, în funcție de starea și de interesele sale de moment. În felul acesta, se manifestă considerație față de receptor, stabilindu-se o relație bazată pe respect și încredere reciprocă între autor și cititor.

Analizînd jurnalismul de opinie și genurile acestuia, ajungem să identificăm, cele două tendințe majore ale jurnalismului de opinie: informarea și captarea. Cea mai des utilizată, însă, este dihotomia genurilor jurnalistice din unghiul de abordare a prezentării informațiilor și a documentării. Distingem, astfel o legătura extrem de strînsă, între jurnalism de teren și jurnalism de opinie, cu mențiunea, totuși, că nici una dintre aceste categorii nu pote opera fără documentare. Ceea ce le diferențiază este manifestarea explicită a intervenției personale, a propriilor opinii sau dimpotrivă, absența acestora. Astfel, dacă jurnalismul de teren urmărește cu precădere informarea, jurnalismul de opinie are drept scop captarea atenției cititorului asupra unor probleme de interes general. Astfel consider că jurnalismul de opinie are niște elemente contsructive evidente, și putem sa le indentificăm prin următoarele elemente [7, p.84]:

– convingerea cititorului prin argumente;

– emiterea unei judecăți: bine/rău, frumos/urît, cinstit/necinstit;

– opinia autorului = subiectivitatea autorului – textul de opinie;

– începe de la o informație actuală – prin argumente/analiză/critică;

emiterea unei judecăți de valoare referitoare la ceva sau cineva importanat.

Activitatea ziaristului constă în transformarea evenimentelor – sau, a unor simple informații – în opinii importante prin faptul că le publică. Cetățeanul nu este interesat de eveniment, de informație, ci de mediatizarea acestora, de transpunerea lor în formă jurnalistică. Articolul de opinie nu este prin urmare evenimentul, ci ceea ce se spune despre el [22, p.56].

Dacă ar fi să propunem o definiție a articolului de opinie, o formulare potrivită ar fi: o informație proaspătă și inedită bine analizată despre un subiect de interes general, în societatea contemporană. Definiția surprinde cele trei criterii aplicabile în procesul de selecție a informațiilor: actualitatea, semnificația și captarea interesului. De ce este necesară o selecție a informației ce va fi publicată și transformată astfel în articole de opinie? Pentru că nici un ziar nu poate relata orice informație despre toate evenimentele ce se petrec în lume, acceptînd, în acest caz, pentru eveniment, informația că un fapt oarecare ce se produce sau este pregătit deja.

Un element constructiv importnat ceea ce demonstrează responsabilitatea autorului față de informația expusă și opinia redată în articol, este selectarea atentă a informației, evenimentului sau obiectului de abordare în articolul de opinie și se face respectînd unlele criterii [19, p.34]:

Criteriul semnificațiilor prioritare – relevanța informației pe plan local și/sau național și/sau internațional și efectele acesteia asupra publicului;

Criteriul inteligibilității – presupune adaptarea articolului la specificul publicului, indiferent de genul evenimentului;

Criteriul noutății – ineditul, neobișnuitul, raritatea unui articol, informația fiind captivă pentru cititor;

Criteriul diversității și unității – în cazul în care există mai multe opinii divergente asupra unui obiect abordat și nu există posibilitatea verificării și legitimării uneia dintre ele, se recomandă publicarea ambelor versiuni și citarea surselor, dar cu prezentarea obligatorie a propriei opinii a autorului;

Informația despre evenimentele social/economice și din sănătate;

Lucrurile deosebite apărute în viața unui om.

Criteriile care predomină în alegerea subiectului articolului de opinie vizează mai ales, actualitatea informației. Adesea sunt în joc interese individuale și concrete din partea cititorilor, interese ce așteaptă să fie satisfăcute la timp și în mod corect. Actualitatea este, așadar, un factor al criteriului de interes, ea joacă rolul de stimulent intelectual și de captarea atenției asupra articolului de opinie publicat. Un articol despre situația locuitorilor din Africa de Sud nu prezintă interes decît dacă este corelat cu evenimente de strictă actualitate pentru alte zone implicit și pentru zona cititorului [19, p.39].

Mai este și semnificația care nu este mereu vizibilă. Uneori ziaristul este obligat să evalueze și să analizeze subiecte pentru a le descoperi semnificații ascunse. Pe de altă parte, nu trebuie nici să exagereze în desprinderea acestor semnificații, să suprasoliciteze un eveniment oarecare. Pentru o apreciere corectă se impun o cultură solidă, cunoștințe diverse, spirit critic și, mai ales, rapiditate, doar cei ce reacționează la timp reușesc să creeze articole de opinie care să-i intereseze pe cititori și să fie de actualitate [24, p.62].

Impactul, consecințele și importanța – orice specie publicistică din genul de jurnalism de opinie este un purtator de păreri, viziuni și reflecții pentru cititorii, respectiv autorii acestor articole au o mare respinsabilitate pentru consecințele opiniilor vehiculate și impactul acestora.

Neobișnuitul, ineditul – tot iese din obișnuita viață de zi cu zi captează și interesează.

Interesul publicului – acest criteriu este, poate, cel mai important criteriu. Nici un gen jurnalistic nu-și permite să-l neglijeze, pentru că astfel nu ar mai satisface cererea și, deci, nu ar mai fi cititori. Interesul poate fi direct, obiectiv sau intelectual, adică oarecum dezinteresat.

Informația expusă în articolele jurnalismului de opinie vizează, în ultimul rînd, auditoriul. Astfel, articolele sunt toate redactate pentru a veni în sprijinul lui, pentru a-i ajuta înțelegerea și pentru a-i oferi o informație cît mai bogată [24, p.73].

Este binecunoscut faptul că presa nu poate oferi subiecte care să intereseze pe toată lumea, dar oricine poate să găsească în ele ceva care să-l intereseze. Sau, pentru a împlini acest deziderat, este nevoie de o bună cunoaștere a publicului. Sociologul Ștefan Buzărnescu a realizat, în Sociologia opiniei publice [5, p.61], o clasificare a publicului, care, prin clasificarea sa, oferă jurnaliștilor un reper în alegerea informațiilor, conform specificului publicației:

Public de masă – omogen ca interes;

Publicuri dispersate – eterogen ca interes;

Publicuri concentrate – cu un grad de similitudine în receptarea mesajelor;

Publicuri omogene – convergente ca interes;

Publicuri eterogene – interesate de anumite mesaje, dar cărora le atribuie semnificații diferite;

Public locale – delimitate geografic;

Public participant – implicat în eveniment;

Public receptor – opus celui participant, caracterizat printr-o atitudine pasivă față de mesaj;

Public mondial – poate fi identificat la nivelul transmisiilor internaționale în direct.

Astfel jurnaliștii care profesează în genul jurnalisitc de opinie trebuie să țină pasul cu cititorii, cu publicul său, iar ziarele să cuprindă informații din toate domeniile, pentru fiecare cititor în parte, adică publicația trebuie să fie un bazar. “Ziarele sunt ca un prieten care se cunoaște la nevoie atunci cînd publică totul, de la buletinele meteo pînă la articole de opinie despre sănătate, sfaturi practice și sfaturi sentimentale” [2, p.71].

Un element constructiv important în jurnalismul de opinie îl are valoarea informației reprezentate pentru un număr mai mare de cititori potențial interesați de acea informație. La fel, cu cît efectul lucrurilor despre care se relatează este mai îndelungat, cu atît articolul este mai important.

Importanța, articolelelor despre ceea ce se întâmplă astăzi, acum, aici, se află pe primul loc, urmate de articole despre ceea ce se va întâmpla și, abia la sfîrșit, de articole despre ceea ce se declară. În general, orice articol de opinie începe cu răspunsul la cele șase întrebări clasice ale jurnalismului: cine, ce, unde, când, de ce, cum, acestea curpinzând aproximativ 50% din informații. Restul de 50% din încărcătura informațională se va oferi pentru relatarea opiniei și a atitudinei față de subiectul abordat a autorului [22, p.73].

Ce deosebește însă articolul de opinie de celălalte specii jurnalistice este faptul că el începe, obligatoriu, cu relatarea unei noutăți prin prisma opiniei autorului. Elementele de context, absolut necesare, istoricul evenimentelor apar la început: ele fac obiectul articolului, și doar opinia bine conturată și formulată a autorului completează și încheagă articolul spre final. La fel, spre deosebire de alte articole, cel de opinie este construit astfel încît să suporte prezentarea a mai multor puncte de vedere: evenimentul, unul singur, este prezentat dintr-o singură perspectivă cu oferirea posibilității pentru cititor să își creeze și propria opinie.

Totuși, pentru a nu părea prea vag, există o serie de elemente care pot însoți și îmbogăți un articol de opinie [14, p.49]:

materialul de context – un articol care explică istoria recentă a problemelor sau a temelor centrale ale subiectului abordat, ceea ce dă sentimentul că asemenea evoluții sunt parte a unui proces continuu și nu accidente ale destinului;

analiza – motivele pentru care s-a întîmplat sau nu s-a întîmplat ceva;

materialul de culoare – descrie o scenă sau un eveniment care aruncă lumină asupra unora dintre personajele implicate în evenimentul principal;

culisele – oferă mai degrabă o explicație decît o observație;

portretul – un studiu asupra personalității centrale sau descrierea unui loc, a unei organizații, religii, manifestări etc;

completări – sunt liste de fapte relative la eveniment sau care pot precede evenimentul;

părerea experților;

sondajul de opinie – într-o formă prescurtată, comprimată, care să indice semnificația rezultatelor;

recenzia – o evaluare a unui film, a unei cărți, a unei invenții, a unui tratament care să aducă elemente necesare în localizarea și înțelegerea evenimentului etc.

Dacă este să privim jurnalismul de opinie prin prisma socio-culturală îi putem atribui un element contsructiv important – elementul de instruire. Mult timp s-a încercat stabilirea unei ierarhii valorice a jurnalismului, pe diferitele suporturi existente. Susținătorii presei scrise au argumentat, corect, că materialul difuzat la un post de televiziune în cadrul unui jurnal încape foarte bine pe o singură pagină a unui ziar. Presa scrisă, în special în domeniul jurnalismului de opinie, mai susțin aceștia, are un real potențial de a prezenta evenimentele în profunzime, însoțite de analize complete, elemente care, de obicei, nu sunt luate în considerare în alte media. Astfel cititorii se autoinstruiesc fiind informați coerent și evenimentele prezentate în editorial fiind completate cu opinii bine argumentate. Totuși, pentru a reliefa valorile educaționale ale jurnalismului de opinie menționate mai sus, putem afirma cu certitudine, instuirea prin articolele de opinie este un proces continuu în timp, și se valorifică prin cititor [19, p.79].

Ca elemente constructive de bază ale articolelor de opinie sunt cuvintele și imaginile. În primul rînd, diferențele transpar din chiar structura fizică a fiecărui articol în parte. Presa scrisă este organizată în spațiu; jurnalismul tv în timp. Astfel, ca o consecință logică, ziarele au capacitatea de a prezenta, de departe, mult mai multe subiecte decît programele tv. Detaliile vor fi și ele mai numeroase în cadrul articolelor tipărite, unde nu există limite de timp, fără a ignora totuși limitele de spațiu. Există observatori care susțin că televiziunea este mai potrivită pentru a transmite experiențe și impresii, în timp ce ziarele sunt mai bune purtătoare de fapte și informații analitice. Oricum, evenimentele care necesită analize amănunțite și interpretări complicate oricum sunt mai bine abordate și tratate în presa scrisă.

În același timp, articolele tipărite au o caracteristică de a fi permanente în timp: cititorul se poate întoarce și poate reciti paragrafele mai complicate, pentru a le înțelege mai bine. O idee pierdută la început poate fi recuperată la o a doua lectură, imediat sau după ceva timp. Televiziunea, însă, nu permite, în mod obișnuit, același lux privitorilor săi: ea este făcută pentru o singură expunere. Apoi, contextul este hotărîtor în această receptare. Gradul de atenție este mereu variabil și solicită întotdeauna găsirea unor formule-cheie pentru a-l capta. Sigur că, pe de altă parte, mediul vizual are beneficiul imaginii [15, p.68].

Articolul de opinie însoțit cu imagini ilustrative la subiect, are un impact al percepției informației cu mult mai adînc fiindcă imaginile sunt ușor stocate în memorie și asociate cu mediul care le-a furnizat. Sunt și consecințe negative ale dominației imaginii în presă, derivate din suprasolicitarea rolului acesteia și chiar din caracteristicile ei fizic, fapte care, în mod normal, nu ar fi trebuit publicate, sunt oricum publicate, sub această titulatură, numai pentru că imaginile prinse la fața locului evenimentului sunt impresionante, cea ce la publicul contemporan captează atenția.

O altă caracteristică specifică jurnalismului de opinie este resimțirea prezenței permanente a reporterului în contextul articolului prin exprimarea opiniei sale, în comparație cu majoritatea articolelor din presa scrisă unde autorul e relativ anonim, și își trădează prezența numai prin rîndul cu semnătura. Reporterul în jurnalismul de opinie este parte integrantă a poveștii; de altfel, fiecare material e însoțit de un „ghid” – un jurnalist cunoscut, în opinia căriua cititorul va avea încredere [20, p.59].

Cu toate acestea, jurnalismul de opinie suferă un impact negativ serios l-a dezvoltarea noilor tehnologii informaționale asupra jurnalismului, cu precădere asupra celui de televiziune. Camerele mici și aparatele video apărute la mijlocul anilor '70 au imprimat audiovizualului caracterul de actualitate imediată, prin realizarea transmisiunilor live. Poate că povestea nu va fi atît de completă ca în articolele din presa scrisă din ziua următoare ale cotidienelor, dar cu siguranță va fi apreciată pentru promptitudine. Avantajele sunt însă umbrite de riscuri [16, p.43].

Cei care relatează live sunt întotdeauna la limita violării standardelor bunului simț și ale eticii. Altfel spus, tehnologiile informaționale aduc noi posibilități reporterilor de a invada spațiul privat al indivizilor dar presa scrisă umple cu timpul aceste spații cu informație calitativă și bine analizată.

Înainte de a încheia, trebuie să menționăm că, deși există, așa cum am văzut, discrepanțe între cele două categorii de media, nu putem neglija similitudinile dintre ele, pentru a avea o perspectivă complexă asupra acestei problematici.

Presa scrisă împărtășește valorile și principiile fundamentale ale jurnalismului. Onestitatea relatărilor este foarte importantă în toate articolele de opinie. Ziaristul nu trebuie să inventeze personaje și să lase afirmațiile fără a le atribui unor surse. Jurnaliștii „electronici” nu trebuie să intervină și să deformeze informațiile înregistrate.

O altă valoare împărtășită este acuratețea și verificarea faptelor. Detaliile, mici sau mari, deși cer mult timp, trebuie verificate. Important este și principiul echilibrului în abordarea materialelor care trebuie să reflecte punctele de vedere ale tuturor celor implicați, dacă este posibil. Numai astfel va putea fi menținută credibilitatea, în absența căreia jurnalismul, de orice fel, nu poate supraviețui.

1.3. Aspecte etice și legale la realizarea genurilor de opinie în presă

Etica, în sens general, este o ramură a filosofiei, ce încearcă elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Ca știință a realității morale, etica mai poate fi înțeleasă ca o filosofie asupra moralei, a binelui, a răului, a datoriei. Pe scurt, cuprinde totalitatea normelor de conduită morală dintr-o societate și din componențele ei. La rîndul ei, morala este considerată ansamblul normelor de comportament a oamenilor, a unora în raport cu ceilalți, a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci mai ales de opinia publică.

Aristotel spunea că „binele omului este să aibă o activitate a sufletului în conformitate cu virtutea”. Etica este știința care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare (din fr. éthique, lat. ethicus) [7, p.56].

Etica reprezintă teoria asupra moralei și presupune posedarea unui set de principii generale (pe baza cărora discernem binele de rău) și analizarea faptelor concrete, a acțiunilor ori caracterelor, din perspectiva acestor principii. Morala are ca probleme centrale găsirea răspunsului la întrebări de tipul: „Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, corect, just?)?”, „Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viață?”, „Cum ar trebui să fiu ca persoană?”, întrebări cu un conținut mare de concretețe, de aplicabilitate imediată într-un tip de comportament. Etica are ca rol esențial să ofere oamenilor și instituțiilor principii și argumente, pe baza cărora aceștia să aleagă, să decidă și să-și cunoască motivațiile morale ale acțiunilor.

Etica și jurnalismul au în față rezolvarea a două sarcini prioritare: dezvoltarea teoretică (a setului de definiții, concepte și reguli) și complexitatea cercetării și aplicării științifice-componentă practică, aplicativă [34, p.82].

Este interesant aici de demonstrat dacă jurnalistul, dar și instituția media, în ansamblul său, cunosc și folosesc în activitatea curentă teoria etică, modelul etic sau cel puțin instrumental, potrivit contextului analizat, sau de fapt, în mass-media, toată această problematică se rezumă la simțul moral comun, obținut prin educație. De aceea, teoretizarea existentă tratează etica jurnalistică mai mult ca pe un model al eticii sociale, în concordanță cu interesul acordat responsabilității sociale a activității jurnalistice și a mass-media, decît ca etică aplicată specifică jurnalismului.

Care ar putea fi esența imaginii jurnalismului? Ce anume, din activitatea jurnalistului, poate fi privit ca avînd standarde contradictorii? Particularitatea specifică acestei profesiuni este aceea că ea se exercită sub privirea publicului. Actul jurnalistic, în esența lui, este menit publicului larg și se desfășoară sub ochii acestuia, în cea mai mare parte a lui, fiind în același timp o imagine a publicului larg.

Se disting mai multe tipuri de etică, cu definiții și semnificații diferite: etică normativă, etică descriptivă, etică explicativă și etică aplicată. În această din urmă categorie, alături de alte tipuri, precum etica în afaceri sau a cercetării științifice, etica medicală, a mediului și altele, se regăsește și etica mass-media [6, p.45].

Din aceeași sferă, etica profesională poate fi definită ca un ansamblu al normelor de comportament stabilite la locul de muncă între angajați, între aceștia și angajator, între instituția angajatoare și societate.

Publicul crede că principala datorie a jurnalistului este aceea de a spune adevărul, deși de cele mai multe ori, atunci cînd receptează informația, același public este sceptic și neîncrezător în privința felului în care jurnalistul și produsul jurnalistic rămîn fideli principalei lor îndatoriri. În această convingere și așteptare a publicului își găsește fundamentarea necesitatea existenței principiilor etice care trebuie să guverneze activitatea mass-media.

Reflecția etică se hrănește din două sisteme diferite: pe de o parte, regulile deontologice dominante, adică cele recunoscute într-un mod foarte general ca fiind aplicabile diferitelor situații (conflictul de interese, nerespectarea vieții private, sursele anonime); pe de altă parte, valorile ce caracterizează societatea (interesul public, dreptul la reputație, respectarea vieții private, compasiunea, onestitatea). Cînd cele două sisteme intră în conflict, jurnalistul se găsește în situația complexă în care regula deontologică dominantă se poate dovedi inadecvată, situație devastatoare pentru interesul public, pentru individ și grupurile sociale [18, p.71].

Regulile deontologice ale jurnalismului au fost cu certitudine elaborate în urma unei reflecții etice, unde valorile și principiile diverse au fost puse în față, justificate, ierarhizate. În acest caz, deontologia rezultă din etică, dar ea nu trebuie să i se substituie sau să scape din vedere chestiuni ce țin de reflecția etică.

Sistemul comunicării mediatice este unul complex și diversificat în funcție de mai multe criterii. Din perspectiva suporturilor tehnice, comunicarea media se împarte în imprimerie, difuzare hertziană, cablu audio-vizual și telefonic, satelit, internet etc. Din punctul de vedere al suporturilor editoriale, se poate vorbi despre agenții de presă, presă scrisă, generală sau specializată, cotidiane sau periodice, media audiovizuală (radio și televiziune), on-line [12, p.58].

Mai există și perspectiva profesioniștilor din mass-media între care întîlnim jurnaliști, realizatori, producători, animatori, editori, designeri, programatori, dar și agenți de publicitate. Acest peisaj face dificilă, problematică sau chiar imposibilă închegarea unei etici comune, așadar identificarea unor norme valide pentru toate aceste domenii, unele chiar foarte diferite între ele, deseori este anevoioasă.

Un principiu elementar în activitatea jurnalistică este faptul că un jurnalist trebuie să trateze cu scepticism orice informație. Imperativul îl reprezintă, așadar, verificarea tuturor elementelor, pentru că cea mai importantă calitate a unei instituții media, bunul său cel mai de preț element este credibilitatea. Responsabilitatea ce apasă pe umerii lor îi îndeamnă pe jurnaliști să fie permanent conștienți că înșiruirea informațiilor nu reprezintă obligatoriu adevărul. Deci, jurnalistul nu trebuie să-și facă meseria doar de dragul purei informări a societății, fără să acorde atenție aspectelor etice.

Etica jurnalistică are de fapt două fatețe, de unde rezultă două moduri diferite de abordare: sunt luate în calcul, pe de-o parte, amenințările la adresa jurnaliștilor, iar pe de alta, amenințarea pe care jurnalismul și mass-media în general o reprezintă pentru societate [11, p.57].

În primul caz, răspunsul la aceste amenințări vine din partea societății, prin instituțiile statului, și se concretizează prin reglementări avînd conținut juridic, ce protejează jurnalismul și sistemul mediatic. În al doilea caz, răspunsul vine din partea comunității profesionale a mass-media și capătă forma unor prescripții etico-deontologice, coduri de conduită profesională, ce încearcă să protejeze societatea/publicul în raport cu jurnaliștii și sistemul media.

Trebuie precizat faptul că eficiența acestor reacții și măsuri este scăzută, arareori acestea avînd efect real. Pe de altă parte, există o asimetrie în aceste încercări de reglementare: jurnaliștii sunt mai puțin protejați decît sunt considerați a fi ei înșiși o amenințare. În măsură în care statul emite măsuri brutale uneori, greoaie, ineficiente și deseori conjuncturale, etica autoimpusă de comunitatea mediatică este la rîndu-i vagă, generalistă, lipsită de profunzime și adesea pe acest motiv ignorată. Motivele pentru care statul reacționează în acest fel sunt cunoscute și intuibile, cîtă vreme reprezentanții lui sunt politicieni dominați de interese, conservatori în privința pozițiilor și privilegiilor puterii, dominatori sau acaparatori.

În ultimii ani, etica mass-media a devenit un subiect extrem de dezbătut, încercîndu-se o clarificare a valorilor etice și morale pentru jurnalism. Etica nu este doar o chestiune de coduri de conduită, sau reguli care trebuie urmate, etica reprezintă o teorie a moralei și presupune posedarea unui set de principii generale (pe baza cărora se discerne binele de rău), analizarea faptelor concrete, a acțiunilor ori caracterelor, din perspectiva acestor principii. Etica ține de capacitatea fiecărui jurnalist în parte, de a respecta setul de valori în diferite situații limită și de a reda informațiile ținînd cont de obiectivitate, adevăr și corectitudine [16, p.74].

Etica se traduce și în profesionalismul deciziilor luate de jurnaliști și poate fi considerată ca o etică a comunicării, deoarece comunicarea este esența sistemului media. Cum ar putea etica jurnalistică să nu includă obligația de a căuta adevărul? Adevărul în comunicare este imperativ pentru orice persoană care este responsabilă să comunice, mai ales în cazul organizațiilor puternice care transmit un flux permanent de știri [16, p. 83].

Cum pot pretinde jurnaliștii că informează cetățenii, dacă nu urmăresc în transmiterea informațiilor, standarde obiective? Deontologia este obligatorie din punctul de vedere al eticii profesionale, în special în acele profesiuni care au un impact public semnificativ, cum este jurnalismul. Fiind meserie legată de public, jurnalismul are nevoie de credibilitate, pe care numai o conduită etică o poate oferi. Privită ca proces în desfășurare, comunicarea constă în transmiterea și schimbul de mesaje între persoane, în circulația de impresii și de comenzi, în împărtășirea de stări afective, de decizii și judecăți de valoare care au ca scop final obținerea de efecte la nivel particular, interior al fiecarui individ.

A comunica, respectiv capacitatea de a găsi un receptor pentru un mesaj, este esențială pentru meseria de jurnalist. O etică a comunicării presupune stabilirea unor valori etice fundamentale care să caracterizeze demersul jurnalistic: respectul pentru cuvinte, sinceritatea ca normă, respectul pentru oameni, cultul adevărului, alegerea semnificativă, promovarea unui climat sănătos în societate. În procesul de exercitare a meseriei, indiferent de tipul de mass-media, jurnalistul trebuie să fie ghidat în permanență de pevederile legislației țării, Constituție, legile ce se referă la libertatea presei și accesul la informații, coduri deontologice acceptate de comunitatea jurnalistică din țară, care sunt racordate la standardele eticii mass-media acceptate la nivel internațional. Rolul principal al mass media, ca mecanism de susținere a unui climat democratic într-o societate, este acela de a informa publicul, de a oferi un spațiu de dezbatere și de a educa [15, p.42]. Publicul sau consumatorul de mesaje media este cu adevărat informat atunci cînd chestiunile de interes public sunt prezente în esența mesajelor comunicate. O formulă concretă care să definească un concept atît de vast precum acela de interes public lipsește. Însă abordări diverse totuși există. Cea mai frecvent uzitată definiție spune ca sunt de interes public acele chestiuni care au potențial de a afecta un numar mare de oameni. Conceptul de interes public nu presupune ceva de care oamenii sunt general interesați [15, p.59].

Se vorbește foarte mult despre etica în jurnalism. Sunt organizate diverse seminare, cursuri de instruire, sunt editate broșuri, cărți, manuale despre deontologia în mass-media însă în realitate se face foarte puțin în această direcție. Deseori aceste discursuri fiind doar de dragul discursurilor despre valori, morală și adevăr.

Cercetătorul american în domeniul mass-media, Walter Lippmann spune că “nu există lege mai mare în jurnalism decît aceea de a spune adevărul”[30, p.91]. Însă nu întotdeaună vedem acest lucru. Principiile etice fundamentale pe care un jurnalist trebuie să le respecte sunt: respectul acordat persoanei; veracitatea faptelor (principiul adevărului, al corectitudinii informațiilor); interesul public; loialitatea (față de public, față de instituția mediatică, față de comunitatea jurnalistică).

2. Studiu de caz: Portalul online „Tribuna”

2.1. Scurtă prezentare a publicației

Întrucât majoritatea publicațiilor din presa scrisă autohtonă nu totdeauna utilizează genurile de opinie în edițiile sale, fiind mai simplu și mai eficient utilizarea altor genuri jurnalstice care au priză la cititori, ne-am ciocnit de o dificultate serioasă de a găsi o publicație care aplică în aresenalul său jurnalistic, genurile de opinie. Analiza publicațiilor pentru studiul de caz a început de la presa scrisă tradițională care la moment are o abordare a informației mai mult factologică, și nu de opinie. Astfel atenția mi s-a îndreptat spre junalismul online care suportă o ascensiune deosebită în țara noastră, acoperind semnificativ segmentul de piață al presei autohtone, unde jurnalismul de tipar tradițional rezistă cu greu în fața acestei concurențe. În condițiile în care pe piață apar tot mai multe portaluri informative, foarte multe dintre acestea având sprijin financiar din partea anumitor persoane interesate sau cercuri de interese, este lesne de înțeles că concurența inegală în sfera presei online din Republica Moldova este foarte seriosă.

În multitudinea de portaluri online, cel care mi-a atras atenția prin echidistanță și obiectivitate în informare este „Tribuna.md”, unicul portal în trei limbi, care reflectă realitatea țării noastre prin editoriale, cometarii și analize, prin livrare de opinii. Acest fapt este un avantaj, în condițiile în care pe segmentul presei online de știri concurența este foarte mare. Un portal de știri ca „Tribuna.md”, cu o independență financiară suficient de puternică, are potențialul de a acoperi informațional toată Republica Moldova, unde se întâmplă evenimente importante dar reflectate mai puțin sau deloc în presa tipărită, din motive de limită de spațiu, politică editorială, interese ș.a. Astfel „Tribuna.md”, care este abia la început de cale dar cu perspective de viitor foarte bune, reflectă independent și echidistant evenimente importante prin articole de opinie, care uneori sunt incomode pentru oficiali, dar absolut necesare pentru societatea civilă.

„Tribuna.md”–este un portal online, care de ceva timp, constituie una din cele mai importante surse de informare despre situația socio-politică din Republica Moldova. Portalul online poate fi accesat în toată țara, de pe orice suport tehnic cu acces la rețeaua internet, și nu este controlat de nici o structură politică sau grupare economică. Avînd o echipă puternică de jurnaliști reportajele și articolele cărora cuprind toate domeniile din societatea noastră, portalul online este util și interesant oamenilor simpli, cît și instituțiilor, cum ar fi: organelor administrației publice, misiunilor diplomatice, organizațiilor internaționale, centrelor de consultanță, instituțiilor de învățîmânt, ONG-urilor, întreprinderilor de stat și private, agențiilor de publicitate ș.a.

Portalul online „Tribuna” este proprietatea companiei de consultanță și promovare POLIEXPERT. Compania POLIEXPERT a fost creată în anul 2009 de către un grup de profesioniști cu experiență în domeniile comunicare, consultanță, promovare și mass-media. Din start, POLIEXPERT și-a propus să contribuie la dezvoltarea pieței serviciilor de consultanță și promovare din Republica Moldova, astfel încît aceasta să devină la fel de importantă ca și în țările cu democrații avansate. Un alt obiectiv al companiei este cultivarea unei veritabile culturi a comunicării în societatea moldovenească, ca un element indispensabil al dezvoltării afacerilor, proiectelor politice și neguvernamentale, a personalităților cu potențial de lider. De asemenea, POLIEXPERT și-a propus „importul” în Republica Moldova a celor mai bune practici și a inovațiilor în astfel de domenii ca promovarea, consultanța, comunicarea, contribuind astfel la alinierea Republicii Moldova la standardele internaționale. Specialiștii POLIEXPERT sînt profesioniști în: elaborarea matricei potențialelor situații de criză; elaborarea strategiilor de comunicare în situații de criză; elaborarea planurilor de acțiuni privind depășirea situației de criză; elaborarea mesajelor pentru comunicarea în situații de criză; evaluarea constantă a rezultatelor comunicării; eonsultanță privind comunicarea eficientă: elaborarea planurilor anuale a evenimentelor publice (evenimente preconizate, conceptul sumar al acestora, grup țintă, mesaje, responsabili, suport în organizarea evenimentului etc.), monitorizarea mass-media; elaborarea recomandărilor privind îmbunătățirea vizibilității beneficiarului în mass-media și îmbunătățirea comunicării cu mass-media; asistență în crearea rețelei de jurnaliști din domeniu relevant; asistență în crearea comunității bloggerilor interesați de domeniul de activitate al beneficiarului; suport în menținerea comunicării constante cu grupurile respective; elaborarea articolelor, comunicatelor de presă; pregătirea dosarelor de presă privind profilul beneficiarului; elaborarea și gestionarea conținutului paginii web a beneficiarului; asigurarea cu servicii foto și video la solicitarea beneficiarului; elaborarea bibliotecilor foto și video etc.

Directorul companiei POLIEXPERT este cunoscutul jurnalist Igor Volnițchi, care în trecut a lucrat la agenția de presă Infotag, la revista economică Profit și a fost purtător de cuvînt al ex-premierului Vlad Filat. Igor Volnițchi a obținut de-a lungul activității sale importante premii și distincții acordate atît de organizații media din Republica Moldova cît și din străinătate.

Aici trebuie să mai menționăm faptul că nu doar portalul „Tribuna” este proprietate a acestei companii ci și alte produse mass-media cum sunt portalul Curentul.md sau Shock.md.

Din echipa de jurnaliști a portalului online „Tribuna” fac parte jurnaliști profesioniști, dar și jurnaliști începători, care abia își încearcă puterile în jurnalismul online.

Este necesar să menționăm aici că apariția și dezvoltarea internetului a contribuit și la transformarea spațiului mediatic tradițional. Acest fapt a dus la dezvoltarea jurnalismului online care este un tip de jurnalism relativ recent apărut însă care în scurt tip a reușit să cîștige atenția publicului larg astfel încît astăzi observăm o dezvoltarea vertiginoasă a acestui tip de jurnalism peste tot în lume iar Republica Moldova nu este străină acestui proces dinamic și permanent în schimbare.

În țara noastră există deja mai multe portaluri informaționale care sunt citite activ și își au publicul lor, care este de regulă unul tînăr, plin de dinamism și implicat activ în procesele care există în societate sub diverse aspecte.

Atunci cînd pe piața media din Republica Moldova apare un nou produs, prima întrebare este: Cine și de ce l-a lansat și al cui este? Acestea sunt realitățile de la noi. Considerăm că este corect ca societatea să cunoască cine stă în spatele acestor instituții media, pentru a evita derapaje de natură manipulatorie, care ar putea avea efecte negative asupra comportamentului social.

Portalul online „Tribuna” se dorește a fi unul care se încadrează în presa de calitate, dorind să ofere publicului autohton un produs jurnalistic valoros, obiectiv și echidistant.

Portalul are o structură clară și simplistă care este percepută foarte ușor de cititori. Articole noi, cu informație actuală apar zilnic, dar cu informații de ultimă ora apar instant și foarte operativ. Rubricile portalului online „Tribuna” sunt: știri, comentarii, interviu, top politic, omul săptămîniii, pasiuni, life&style, istoria partidelor. Dacă să categorizăm cărui gen jurnalistic este fidel portalulul online „Tribuna”, unde în mare parte articolele sunt de opinie, cu comentarii și analize profunde, astfel putem să îl identificăm cu genul jurnalistic de opinie.

În prezent portalul online „Tribuna” este citit de întreaga țară, fiind un spectator al vieții politice și sociele din Moldova, care oferă constant analize politice, comentarii și reacții la evenimentele ce au loc în viața de zi cu zi. Oferă o pluralitate de opinii, prin supravegherea vieții publice din țară, oferă informații importante despre evenimentele de interes socio-public. Portalul online „Tribuna” tinde a fi cel mai popular portal în limba română. Portalul raportează în timp util evenimentele, faptele și opiniile care interesează un mare număr de oameni. În prezent portalul fiind accesta non-stop din orice colț al țării, este un spectator activ al vieții politice și sociale din Moldova, care oferă constant analize politice, comentarii și reacții la evenimente, prin supravegherea vieții publice din țară, oferă deci informații importante despre evenimentele de interes public.

Pe parcursul existenții sale portalul online „Tribuna” sa dovedit un promotor activ al valorilor și tradițiilor naționale, fiind de fapt unul din cele mai independente surse de informație în spațiul online. Astfel, la orice eveniment important care necesită o analiză mai profundă, și ca suport al acestei analize oferă interviuri desfășurate cu subiecții evenimentelor, sau cu personalități importante care pot face analize competente la subiectul abordat. Reporterii portalului online „Tribuna” în fiecare articol, interviu sau știre informează cetățenii corect, argumentat și dezinteresat, cu o atitudine de observatori. De-a lungul timpului portalul online „Tribuna” a prezentat opiniei publice din țară dar și celei internaționale despre diverse situații, evenimente, fapte neobișnuite fapt ce a contribuit la crearea unei imagini în societate de apărător al valorilor democratice. Permanent, prin intermediul rubricilor sale, portalul online „Tribuna” a urmărit și urmărește să scoată în evidență personalități marcante din cultura politică și atrage neobosit atenția la situația din țară. Astfel, putem fără dubuii spune că portalul online „Tribuna” este unul din promotorii principali ai valorilor și tradițiilor politice din țară.

Politica online are și o rubrică absolut specială dedicată vieții politice care și deosebește portalul online „Tribuna” de celelalte portale existente la noi în țară. În această rubrică avem plasate spre acces toate paginile electronice a tuturor partidelor din Republica Moldova. La fiecare pagină electronică a partidelor sunt prezentate succint ultimul articol publicat pe aceste pagini. Este o retrospectivă politică online foarte utilă. Accesînd această rubrică se crează o imagine generală despre viața politică în Republica Moldova, analizind activitatea partidelor, viziunile și perspectivele acestora. Un plus major al acestei rubrici mai este și cultivarea culturii politice în societatea noastră, fiind destul de greu să cauți și să accesezi paginile electrinice ale partidelor în parte, aici fiind prezentate toate împreună pentru acces simplu și comod.

Portalul online „Tribuna” reprezentă segmentul de presă quality, aducînd publicului basarabean analize, reportaje și investigații de calitate. Potrivit datelor portalul online „Tribuna” este unul din primele portale din Republica Moldova care prezintă informația și în special știrile utilizînd tehnicile și procedeele genului jurnalistic de opinie. În paginile portalului online „Tribuna” se regăsesc comentarii ale unora dintre cei mai importanți editorialiști de la Chișinău și nu doar.

În scurt timp de la lansarea sa în spațiul mediatic autohton, portalul online „Tribuna” a reușit să cucerească publicul în special prin articole de opinie dar și prin reportaje complexe care ilustrează realitatea cu care se confruntă zi de zi concetățenii noștri, în încercarea de a face față provocărilor social-economice dezolante, adesea dure ale cotidianului moldav.

Astfel, reportajele portalul online „Tribuna” scot în evidență, prin mijloacele caracteristice speciei, dedesupturile realității ilustrate amănunțit, obiectiv, nepărtinitor și într-o formă ce îl face pe cititor să fie atent la problemele celor din jur, îi trezește dorința de o mai mare implicare, cultivînd astfel spiritul participativ, tipic unei democrații.

Portalul online „Tribuna” oferă cititorilor săi conținut informațional în trei limbi–română, rusă și engleză, fiind astfel unul din puținele portaluri de la noi care oferă conținut în trei limbi. Astfel, la informațiile publicate au acces atît conaționalii noștri, vorbitori de română și rusă cît și orice cetățean al lumii care cunoaște limba engleză și care este interesat să afle informații despre evenimente, noutăți, situații, evoluții și analize ale situației din Republica Moldova.

Sloganul portalului online „Tribuna” este „Totul despre politică”. Din acest slogan deducem că acest portal acordă o atenție sporită vieții politice din țara nostră. Pentru o companie de media și nu doar, rolul sloganului este foarte important în procesul de comunicare, poziționare și branding. Sloganul este un text ce descrie pe scurt, maxim 5-6 cuvinte, mesajul central/viziunea companiei. Avînd în vedere acest solgan, constatăm că portalul se poziționează în cîmpul mediatc ca fiind unul axat pe informații despre realitățile vieții politice din țara noastră.

Portalul publică astfel diverse noutăți, comentarii, interviuri, analize ce se referă la situația politică de la noi. Din cele observate de noi, prin analiza conținutului acestui portal pe care am făcut-o de la începutul anului 2015 pînă în luna aprile curent, am constat că informațiile sunt prezentate într-o manieră echilibrată, nu am observat să fie prezentate unele partide într-o manieră părtinitoare. Portalul deci publică informații obiectiv, cînd plasează anumite noutăți face referință la mai multe surse și astfel prezintă publicului diverse opinii, ideii, comentarii, atitudini din mediul politic, în toată plenitudinea aspectelor sale. Totuși, trebuie să remarcăm faptul că noi nu știm cum acest portal bunăoară s-ar comporta dacă în Republica Moldova ar avea loc alegeri parlamentare. Anume cînd au loc astfel de evenimente, presa de la noi, brusc, peste noapte, se „schimbă la față”, prezentînd publicului informații într-o manieră manipulatorie, părtinitoare, care exprimă doar anumite puncte de vedere și, astfel, presa face partizanat politic și nu informează societate, nu-și îndeplinește rolul și misiunea pe care o presă liberă o are într-o societate democratică, fapt ce aduce grave prejudicii intereselor reale ale publicului. Din cele observate de noi, am constatat că acestui portal nu-i sunt caracteristice asemenea calificative, ci este unul care are o abordare serioasă a lucrurilor, prezintă publicului un material jurnalistic de calitate, și astfel, este unul din cele mai valoroase portaluri din cîmpul mediatic de la noi care într-un scurt timp sa impus ca o instituție mass-media ce promovează principiile și valorile jurnalismului veritabil.

II.2. Specificul și tehnicile de realizare a genurilor de opinie

Referindu-ne la informații, articole, editoriale, interviuri, note, reportaje și alte materiale publicate pe paginile electronice ale portalului online „Tribuna”, acesta reușește să comunice într-o manieră profesionistă atunci cînd vine vorba de articolele de opinie. Avînd deci în vedere faptul că un rol important în articolele de pe portalul online „Tribuna” este opinia, prin materialele jurnalistice difuzate către consumatorii de informație, „Tribuna” își îndeplinește funcțiile sale de bază: cea de informare și de formare a opiniilor. Dar, ca în orice societate democratică, publicului i se oferă posibilitatea de a alege dintre o mass-media care promovează valori și educă, și o mass-media afiliată, axată pe profit.

Am analizat amănunțit conținutul acestui portal, în special specificul articolelor de opinie ce se referă la subiectul lucrării noastre. Astfel, am analizat o serie de articole care au fost publicate de portal în perioada ianuarie-aprilie 2015, pentru a putea identifica modalitățile de informare a populației utilizate de cei de la portalul online „Tribuna”. Trebuie înainte de toate să constatăm că deși ne așteptam să găsim mai multe astfel de publicații, în realitate ele sunt nu atît de numeroase. Deși, spre deosebire de alte publicații, portalul online „Tribuna” acordă o atenție sporită tehnicilor jurnalistice ce se referă la genul de opinie, ponderea acestora este nesemnificativă. Dacă ar fi să facem o evaluare cantitativă am putea spune, în urma analizelor noastre, că de fapt articole, informații ce se referă la subiectul lucrării noastre sunt sub 20% din conținutul total al portalul online „Tribuna”, și în special doar în rubricile Comentarii și Editoriale. Predilecție o au deci știrile, noutățile de genul breaking news, interviuri ș.a. Însă, spre deosebire de alte publicații din presa online, portalul online „Tribuna” acordă o atenție ceva mai sporită aspectului articolelor de opinie. Trebuie să menționăm aici că totuși astfel de articole sunt tratate nesemnificativ de presa online, dar și de mass-media în general. Acest lucru se întîmplă din simplu motiv că astfel de materiale nu sunt la mare căutare de public și nu sunt în topul preferințelor lor. Însă, din observațiile noastre și în cazul a altor portale electronice din presa online, am constatat că în mare parte astfel de articole sunt tratate anume cu precădere de presa scrisă. Puține, dar există instituții specializate din mass-media care sunt focusate anume pe utilizarea tehnicilor genului jurnalistic de opinie, bunăoară avem portalele cum sunt www.timpul.md sau www.unimedia.md, care cu dibăcie utilizează aceste tehnici.

Comentariile ca gen de opinie au un spațiu rezervat special în orice publicație, chiar și online, nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă. Deși la prima vedere poate fi ușor catalogat drept un articol eminamente de captare, nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informație nouă, de regulă sondaje sau studii de caz efectuate de anumite organisme. Mai mult decît să impună un punct de vedere, ele oferă o viziune, o perspectivă a unui fenomen, necesară cititorului care rareori deține toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acțiune.

În studiul nostru de caz ne vom referi la cinci comentarii de opinie și patru editoriale publicate pe portalul online „Tribuna” și pe portalul afiliat al acestuia „Shok.md” în perioada menționată mai sus ce se referă la specificul și tehnicile articolelor de opinie.

Primul articol propus spre analiză este publicat la 10 ianuarie 2015, întitulat Despre un Guvern al unității naționale sau cum poate fi consolidată societatea din RM, ne reprezintă opinia jurnalistului Dumitru Spătaru la una din problemele majore cu care se va ciocni noul Guvern în Republica Moldova, cu o societate dezbinată și puternic politizată. Articolul poate fi caracterizat ca fiind unul de opinie, cu respectarea tuturor tehnicilor de jurnalism de opinie. Cu o structură de douăsprezece paragrafe scurte, bine structurate unde informația este dezvăluită după principiul piramidei inversate, astfel fiind foarte ușor asimilată și memorizată. Opinia sa autorul o expune cu o mare atenție și argumentat, facînd referință la date și evenimente care l-au provocat la formularea unei astfel de opinie. Vom menționa aici că de la începutul anului portalul online „Tribuna” a publicat de fapt un ciclu de articole dedicate noului Guvren, și dificultățile cu care acesta se confruntă și se va confrunta. Jurnaliștii portalului online „Tribuna” sunt întotdeauna alături de cetățeni și permanent au acordat o mare importanță evaluării obiective a tuturor evenimentelor social-politice prin care trece țara noastră, urmărind să informeze societatea despre importanța acestora pentru Moldova, și în special rolul subiecților polotici, față de care de cele mai multe ori este o atitudine precară. Totodată portalul online „Tribuna” urmărește să contribuie și la formarea și educarea unei culturi politice în spiritul valorilor democratice prin utilizarea tehnicilor de opinie. Aici, bunăoară, putem menționa efotrurile celor de la portalul online „Tribuna” de a publica articole și interviuri cu politicieni care ne sunt prezentați prin altă prismă în rubrica Pasiuni. Nu vom exagera dacă vom spune că pe tot parcursul activității, scurte de altfel, portalul online „Tribuna” a fost o portavoce indirectă a oamenilor de rînd, care prin intermediul publicațiiilor sale online a expus opinia publică în privința unor subiecte sau tematici nu doar de natură politică dar și despre alte subiecte care au impact și afectează societatea în ansamblu.

Vom observa aici că mass–media ne afectează profund, deoarece ele constituie o prezență constantă în viața noastră. Afilierea familiară și prieteniile se schimbă pe măsură ce individul se maturizează și trece prin diferite etape ale vieții. Școala ocupă numai o perioadă de timp din existența noastră. În antiteză, mass–media fac parte din viața noastră zilnică și ne însoțesc din copilărie pînă la moarte. În plus, mass–media au o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție. Din această cauză, efectele materialului jurnalistic asupra atitudinilor și comportamentului uman sunt în atenția numeroaselor cercetări. Pe fondul unor păreri variate, cum ar fi: efectele sunt inexistente, foarte reduse, sau cu neputință de măsurat, se impune o concluzie generală: comunicarea jurnalistică are efecte. Este un fapt arhicunoscut că mass-media contribuie esențial la organizarea sistemului de opiniii, care tind să se instaureze ca norme pentru colectivități naționale, regionale. Dintr-o astfel de perspectivă, este absurd să se presupună că mass–media nu ar avea efecte asupra publicului. Orice analiză a efectelor mass–media are ca obiect publicul, înțeles ca suma indivizilor care sunt expuși mesajelor presei și care suportă astfel o presiune ce poate conduce la o schimbare sau mai mică a comportamentelor, valorilor și reprezentărilor simbolice despre realitate.

În acest context, prin publicațiile sale portalul online „Tribuna” a avut și are efect asupra societății căci permanent a promovat valorile democratice prin articolele sale de opinie.

În cazul acestui articol, avînd în vedere mai întîi că articolul este o expunere scrisă cu caracter publicistic, pe o temă politico-economică, expunerea este făcută într-o manieră cronologică, după principiul piramidei inversate, articol de fapt are toate elementele constitutive ale unei știri, căci răspunde la întrebările care definesc o știre. Pentru a atrage atenția cititorului, autorul în articolul respectiv inserează și nume importante a policiticienilor din țara noastră. Articolul dat ne prezintă opinia jurnalistului despre evenimentele care urmau să aibă loc în societate. Aceasta este făcută într-o manieră echidistantă, fără a distorsiona caracterul informativ al comunicărilor sursei dar cu intervenirea oarecum atentă prin careva comentarii și note apreciative. Este un articol deci neutru, nu are un caracter de conflict, ci se focusează pe anumite aspecte specifice ale societății noastre. Deci este un material exclusiv de gen de opinie. Deoarece mass-media este o importantă sursă de informații și de opinii atît timp cît puterea ei este folosită inteligent și obiectiv, portalul online „Tribuna” și-a propus să prezinte publicului informații despre aceste evenimente fiind conștient de această putere și utilizînd-o deci obiectiv. În mass–media mesajele sunt produse de echipe de oameni specializați, pe de o parte, în căutarea și procesarea informației și, pe de altă parte, conceperea și fabricarea divertismentului. Acești specialiști lucrează în structuri organizaționale complexe, bazate pe o diviziune accentuată a muncii, pe ierarhii clare, pe norme și proceduri de lucru standartizate. Spunem asta pe motiv că și în cazul portalul online „Tribuna” vorbim despre o specializare a jurnaliștilor. Deci, despre astfel de subiecte și gen jurnalistic de opinie scriu jurnaliști specializați, care au cunoștințe temeinice în acest domeniu, care cunosc din experiență care este situația, care au deseori și o pregătire suplimentară și nu au studii doar în jurnalism, din contra, deseori, au o altă formație – sau au studiat politologia, istoria, sociologia, psihologia sau alte formații socio-umaniste.

Cercetătorul canadian Marshall McLuhan susține că toate mijloacele de comunicare–prin ele însele, indiferent de mesajul pe care îl comunică–„exercită o influență irezistibilă asupra omului și societății. [14, p.61]” Însă pe noi ne interesează și conținutul acestor mesaje, de caracterul căruia depinde apariția unor efecte pozitive sau negative. De asemenea, credem că de efectele mass-media sunt legate fenomenele secularizării și globalizării societății contemporane care, la rîndul lor, determină cultura și mesajele mass–media. Atît mass–media, cît și audiența, sunt libere să definească în chip propriu situația și semnificația mesajului. Receptorul devine consumator, care compară informația și o tratează după placul său. De aceea, limbajul mass–media este perceput de către public în diferite moduri. Activitatea mass–media este legată deci direct de sfera publică. Mass-media reprezintă un mijloc important de definire a problemelor publice, definite de cele personale sau cele care stau în atenția experților. Prin activitatea sa, mass–media face parte din sistemul social foarte complex, de aceea scopul mijloacelor de comunicare constă în a fi în slujba tuturor cetățenilor, a promova și apăra valorilor umane și stabilitatea socială. Portalul online „Tribuna”, este o platformă mass-media online tînără dar nu este străin acestui sistem, ba din contra este un actor activ al acestuia.

În cel de-al doilea articol, întitulat Lipsa unui lider național – o mare problemă a Republicii Moldova, din 14 februarie 2015, portalul online „Tribuna” abordează un subiect complicat și dramatic pentru societatea noastră–cel ce se referă la absența unei personalități lider, care prin dibăcie și curaj sa restabilească cea ce a fost distrus, să păstreze valorile și bunurile ce au mai rămas și să dezvolte Moldova pentru un viitor mai bun. Liderul național este necesar astăzi, ca niciodata, fiindcă țara este într-o stare de delăsare și riscă să fie distrusă sub greutatea problemelor sale dacă nu vor fi întreprinse acțiuni, pentru a gasi solții pentru redresarea situației.

Titlul articolului relevă din start că există o problemă și că aceasta încearcă să fie cumva solționată. Realitățile sunt la noi de așa natură încît atunci cînd mass-media plasează în titluri cuvinte precum lipsă, societății, într-un fel, i se trasmite mesajul că în realitate aceasta nu se va întîmpla căci societatea a înțeles demult că autoritățile sunt neputincioase și sterile de a face ceva, deci nimic nu se va face. Poate e un punct de vedere subiectiv însă o asemenea percepție și interpretare există.

Avînd în vedere faptul că sistemul de valori pe care mass-media afirmă că le promovează sunt: dreptul la informare a publicului, libertatea de informare și accesul la informație, rolul ei educativ în constituirea unor societăți democratice și a societății civile în apărarea drepturilor cetățeanului, lupta împotriva abuzurilor puterii și a corupției, rolul acesteia este extrem de important cînd vine vorba de o problemă. De asemenea, mass-media insistă și asupra descoperirii adevărului, promovării dreptății și culturalizării societății. Valoarea este unul din cele mai importante criterii de socializare a omului, ea definește sistemul de opțiuni personale sau de grup și orientarea subiectului sau colectivității în complicata rețea a condiționărilor unei societăți evoluate. Valorile moral-spirituale joacă un rol important în viața fiecărui individ. Fiecare persoană în particular are valori diferite după care se conduce, dar menirea mass-media este de a promova valorile moral–spirituale, care sunt o temelie în formarea unei personalități puternice și sănătoase fizic și psihic.

Prin articolul abordării problemei liderismului în Republica Molodva, portalul online „Tribuna” aduce în atenția cititorilor săi informații despre situația la acest capitol în societatea noastră, prezentînd tabloul real ce privește una dintre cele mai mari probleme ale Republicii Moldova. Articolul abundă de informații factologice și conține mai multe elemente de articol de opinie. Deci, rolul articolului dat este de a dezvălui societății opinia autorului despre ce se întîmplă la acest capitol în țara noastră. Portalul online „Tribuna” de fapt este una din multitudinile de instituții mass-media care a atras atenția la această problemă, doar ca prin articolele de opinie care au efect mai profund asupra cititorului. Deci, în acest caz, portalul online „Tribuna” a jucat un rol important la identificarea problemei de liderism în țara noastră căci prin articolele sale a reușit să aducă problema și în atenția autorităților și a sensibilizat societatea. Articolul dat face parte dintr-o serie de articole dedicate situației socio-politice din Republica Molodva, unde autorul își exprimă îngrijorarea în legătură cu colapsul și criza în care s-a pomenit societatea noastră. Cînd spunem asta, avem în vedere faptul că de cele mai dese ori mass-media abordează o problem după care uită de ea, nu mai scrie nimic despre problema abordată anterior, nu încearcă să cerceteze evoluția. Portalul online „Tribuna” însă nu doar informează, dar prin mai multe articole urmărește mersul lucrurilor, evoluția lor și o aduce în atenția constantă a cititorilor săi.

În aceste momente mass-media poate contribuie substanțial la promovarea valorilor moral-spirituale. În pofida cercetărilor neobosite și a celor mai mari eforturi analitice ale cercetătorilor care au studiat comunicarea în ultima jumătate de secol, nu suntem siguri ce înseamnă schimbare, cum ne influențează ea din punct de vedere individual sau colectiv, sau cum va modela ea viitorul nostru. Cu alte cuvinte, implicațiile, influențele și consecințele dezvoltării impentuoase a mass-media sunt incomplet înțelese. Totuși, în prezent, este clar că mass-media influențează publicul și întreaga societate. Promovarea valorilor prin articole de opine calitative și bine argumentate este un scop prioritar pentru societatea de azi, care e în pericol de a se robotiza. Omenirea devine tot mai stresată și mai indiferentă, oamenii se îndepărtează tot mai mult de principalele valori ale vieții, înlocuind valorile moral-spirituale cu valori economice, politice, materiale, care știrbesc pe nesimțite fericirea și libertatea gîndirii. Societatea omenească trece printr-o gravă criză morală și spirituală. Pretutindeni se întîlnesc neliniștea, războiul, ura, dezintegrarea vieții familiale, corupția tineretului. Această boală spirituală a veacului nu poate fi vindecată prin măsuri politice, economice sau culturale, ci în mare parte și cu ajutorul mass-media. Zidul spiritual al lumii în care trăim astăzi, nu poate fi umplut cu surogate paranormale, care subminează echilibrul și sănătatea omului, ci cu învățătura sănătoasă despre valori și tradiții. Toate aceste neajunsuri pot fi înlocuite, dar numai prin promovarea de către mass–media a binelui, frumosului, dragostei, milei, prețuirii valorilor și tradițiilor naționale.

În acest context aș vrea să analizăm citeva articole de pe portalul afiliat „Shok.md”. Vom analiza articole care promovează frumosul. Articole propuse spre analiză sunt: Vacanța “DE MIERE”, Sărbătorile de iarnă ale socialistului Ion Ceban, Aliona MOON – locul PATRU la Vocea României. Primul articol descrie cu multă simpatie călătoria jurnalistului Victor Tănase cu soția sa Ana, prin mai multe orașe europene. Al doilea articol promovînd valorile familiale ni-l prezintă pe politicianul Ion Ceban în sînul familiei sale în timpul sărbătorilor de iarnă. Al treilea articol este despre trăirile interpretei noastre autohtone Aliona Moon la concursul muzical românesc Vocea României.

Aici vom menționa că în toate cele trei articole, vedem de fapt schițe portret în care aflăm detalii despre viața personală al lui Victor Tănase, Ion Ceban și Aliona Moon, peroane cunoscute din Republica Moldova. Vom menționa aici că „Shok.md”, încă de la înființare, acordă o atenție deosebită lumii mondene din Moldova, prezentînd de-a lungul timpului porterete jurnalistice care ca și cum ar teleporta cititorul în lumea necunoscută a mondenului, învăluită de mister, profund necunoscută omului de rînd.

În mare parte aceste articole, sunt scrise de jurnaliști la inceput de cale sau chiar studenți jurnaliști, care astfel își ascuțesc limbajul editorial și își dezvoltă abilitățile unui jurnalist de opinie. În articolele respective, autorul utilizează tehnica de interviu care este cea mai potrivită pentru subiectele pe care îl abordează. Articolele sale avînd în mare parte un caracter mai puțin informativ-științific ci doar un caracter de divertisment. Totuși el utilizează un limbaj care face ca informația să fie pe înțelesul tuturor. Pline de detalii, date și cifre, dar și cu multe poze ilustrative care oferă articolelor percepție ușoară și accesibilă. Vom menționa că articolele abundă cu comentariile subiecților articolelor dar și puncte de vedere ale autorului, comentarii personale menite să atragă atenția cititorului la anumite aspecte pe care el, autorul, le consideră relevante.

Revenind la portalul online „Tribuna”, în cel de-al treilea articol, întitulat Omul săptămânii. ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, din 11 ianuarie 2015, cei de la „Tribuna”, ne prezintă un articol despre cel mai cunoscut om al religiei din Moldova, Mitropolitul Vladimir. Aici vom remarca că în cadrul aceastei rubrici, Omul săptămînii, „Tribuna” deseori prezintă publicului și personalități din cultură, religie nu doar din economie, politică, sfera socială sau divertisment. Deci, este o rubrică prin care publicația își aduce un aport important la promovarea valorilor creștine și tradițiilor naționale și, iarăși, o face constant, pentru a informa publicul larg despre personalitățile care au un impact important la acest proces. Din articol, aflăm despre principalele realizări ale Mitropolitului, din care cititorul află bunăoară ce distincții a obținut Mitropolitul și prin ce sa remarcat pe calea religioasă și nu doar. Deci, în acest caz, instrumentul de promovare utilizat de publicație este o rubrică permanentă.

Este un articol complex, care are o structură ce conține multe informații prin care sunt scoase în evidență anumite aspecte. Totodată, limbajul și stilul de prezentare este unul stilistic apropiat mai mult de specificul unui articol de presă și nu de o știre de presă. Jurnalistul în articol ne arată cum prin efortul personal și cu credință puternică poți atinge cele mai înalte culmi ale ierarhiei religioase din Republica Moldova, spațiu unde religia pînă în anii 90 era interzisă și strict pedepsiți cei care își manifestau cumva credință. Pentru cultura noastră în ansamblul ei, aceste cataclisme au avut efecte negative. Jurnalistul ne prezintă și mici schițe portret al Mitropolitului din care cititorul alfă ce stă în spatele motivației puternice a acestei personalități. Articolul scoate la iveală emoțiile pe care le implică credința adevărată și sincreră pentru un popor și, în acest fel, își aduce aportul la promovarea acelor valori și tradiții creștine, căci are rolul de a sensibiliza cititorul și a-l face, la rîndu-i să dorească să se implice și el în acest proces. După cum am văzut din articolele pe care le-am analizat pe scurt, portalul online „Tribuna”, este una din puținele instituții mass-media care contribuie permanent în mare măsură la procesul de formare a opiniei publice prin articolele sale de opinie. Face acest lucru utilizînd diverse forme și mijloace de comunicare și reușește să-și aducă aportul la acest proces complex dar extrem de necesar unei societăți.

În ultimii ani, mai multe publicații periodice tipărite dar și onine din Moldova au încercat să lanseze diverse stiluri jurnalistice noi în dorința de a pătrunde pe o piață unde a existat și există un cititor care este interest să citească presă făcută după noi standardele ale jurnalisticii de presă scrisă. Din variate motive, de cele mai dese ori, aceste încercări au suferit eșec doar cu o singură excepție – portalul online „Tribuna”, care a îmbinat jurnalismul clasic cu tehnicile și specificul sau și stilurile jurnalistice noi. După cum am văzut în scurta prezentare făcută de noi mai sus, portalul online „Tribuna” a fost lansat ca o provocare și a devenit o prezență activă și vizibilă pe piața media din Republica Moldova. Spre deosebire de alte portale online, „Tribuna” găsește metode eficiente de a cuceri piața și de a impune un produs mediatic. Pentru aceasta, „Tribuna”, încă de la lansarea sa a reușit să atingă acest obiectiv prin acțiuni agresive de marketing online, făcute cu suportul experților în comunicare din țara noastră. În principal, după cum am menționat mai sus, acest lucru a fost făcut prin intermediul a numeroase campanii online. Deci, „Tribuna” a acordat și acordă în continuare o atenție majoră aspectelor ce țin de marketingul unei instituții, lucru care merită de altfel o atenție aparte, însă nu este subiectul lucrării noastre, dar modul cum aceast portal onine își face marketing merită fără îndoială de sudiat aparte pentru că sunt lecții care ar fi utile și altor instituții din media de la noi.

În continuare propun spre analiză patru editoriale de pe portalul online „Tribuna” și din start trebuie să spunem că spre deosebire de “Shok.md”, pe portalul online „Tribuna” găsim mult mai multe articole, editoriale, interviuri sau alte informații ce au tangență cu subiectul lucrării noastre. Cum și am menționat, presa de la noi își concentrează atenția mai mult pe alt gen de jurnalism, evitînd jurnalismul de opinie care este foarte complex și implică multă responsabilitate. Mai mult ca atît, avînd în vedere că portalul online „Tribuna” are o orientare comercială, axată pe profit, astfel de gen jurnalistic îl găsim des chiar transformîndu-se într-un stil caracteristic acestuia. Specificul acestei publicații și aspectul ei comercial orientează spre subiecte care nemijlocit și vînd spațiul pe portalul online „Tribuna” – dar diverse dezvăluiri spectaculoase și interviuri, oricum sunt publicate cu o deeosebită atenție și responsabilitate. Aici vom spune că datorită genului de jurnalism de opinie portalul online „Tribuna” și-a creat în rîndul publicului o reputație de portal independent, care face o abordare solidă a lucrurilor, care nu se teme să investigheze cazuri și situații pe care alte portale din Moldova le evită. Acest lucru este posibil deoarece portalul nu se află sub controlul unor partide politice de la noi, grupuri economice naționale ci este independent, de unde și capacitatea de a acționa mult mai indrăzneț și deci, îi lipsește partizanatul iar junaliștii de la publicație sunt catalogați de cele mai dese ori drept independenți și echidistanți. Dovadă în acest sens sunt și numeroasele articole, interviuri realizate cu persoane notorii de la noi din țară în exclusivitate de jurnaliștii de la „Tribuna”.

Trebuie să mai spunem că deopotrivă cu promovarea valorilor de opinie, portalul, prin acțiunile sale, atît în ceea ce privește materialele jurnalistice, cît și prin activitățile efectuate în cadrul activităților sociale, a fost și este și un promotor al valorilor democratice, abordarea portalului este deci, din această perspectivă, mai mult una națională căci a promovat astfel valori și tradiții democratice din Republica Moldova.

Asigurarea unui dialog liber în societate, a unui schimb continuu de idei și valori reprezintă una din misiunile și preocupările de bază ale mijloacelor de comunicare în masă. În studiul de caz am mai analizat minuțios patru editoriale jurnalistice apărute pe portal. În mare parte, toate sunt diferite ca context, ca tematică, ca stilistică, doar ca toate fiind articole de opinie, editoriale de atitudine cu comentarii competente.

În editorialul întitulat Cum Moldova ar putea deveni țară cu cel mai mare număr de cetățeni, din 29 martie 2015, semnat de Dumitru Spătaru, acesta comunică cititorilor publicației despre starea patrimoniului demografic al Republicii Moldova, problemele majore care stau în calea protejării nivelului acestui patrimoniu și despre situația generală în spațiul natalității și mortalității dintre Prut și Nistru. Este de fapt un editorial de analiză a situației respective, abordate prin prisma problemelor existente. În enunțurile sale, jurnalistul punctează o serie de aspecte ce se referă la situația demografică în încercarea de a înțelege dedesupturile problemei în dialog cu cititorul. Ideile sunt bine gîndite dar din păcate nu conțin deja și soluții la problema abordată ci se apelează la gîndirea și reflecția cititorului într-o manieră iscoditoare dar, după cum vedem din editorial, revelatorie și bogată în conținut. Ceea ce merită să remarcăm în cazul acestei probleme este faptul că jurnalistul nu vine cu factori emoționali, expuși într-o manieră emotivă cum deseori se întîmplă la unele instituții media la așa temă. Sunt expuși factori care denotă faptul că jurnalistul sa documentat temeinic înainte de crea editorialul, a studiat problema pe care o abordează, este în cunoștință de cauză și, în consecință, își adresează sie și cititorului întrebări inteligente spre analiză. Analizînd acest editorial am observat că maniera în care a fost făcut, denotă faptul că jurnalistul are o bună pregătire, vedem un editorial de factură modernă, inspirat după cum noi cred de școala europeană a jurnalismului de calitate dar cu utilizarea tehncicilor noi din jurnalismul de opinie, care este caracterizată prin adresarea din partea jurnalistului a unor enunțuri directe, bine formulate, care scot în evidență anume acele aspecte ale problemei la care cititorul real dorește să cunoască răspunsul. Deci, în acest editorial vedem că jurnalistul este de fapt o voce a cititorilor săi căci opinia acestuia rezonează cu necesitățile informaționale ale publicului. Nu vedem deci cuvinte de curtoazie, de umplutură, cuvinte aruncate la nimereală de dragul unui editoaril. Editorialul are un scop de analiză scurtă a problemei abordate iar jurnalistul reușește să ofere explicațiile pe care le așteaptă cititorul, fără a exagera în mult text, vom spune că reuștește sa atingă scopul propus – acela de a prezenta publicului care este situația reală în domeniul dat, ce fac autoritățile pentru a îmbunătăți situația, ce acțiuni mai sunt necesare pentru acest lucru și cum este văzută problema din perspectiva viitorului. Pentru un material jurnalistic, dar și pentru tot portalul online „Tribuna”, este important stilul în care a scris autorul, pentru că de fapt calitatea lui nu apare decît în sintagme expresive, în conexiuni cu alte cuvinte, în constituirea nucleelor stilistice. Stilul este marca de personalitate a autorului, ceea ce-l deosebește de ceilalți. Orice jurnalist tinde spre un stil propriu, care trebuie să întrunească două contrarii: să fie cît mai aproape de publicul său prin utilizarea unui limbaj accesibil, cunoscut, ușor digerabil și să fie original prin prospețimea îmbinărilor utilizate, ineditul expresiei lingvistice, noutatea abordării tematice. Atunci cînd ne referim la stilul publicistic de opinie, trebuie să menționăm că fiecare jurnalist tinde spre o comunicare individuală, presărată cu procedee lexicale, gramaticale, fonetice, stilistice etc.

În cel de-al doilea editorial, întitulat De ce la moldoveni trădarea e considerată virtute?, ce datează din 19 aprilie 2015, portalul online „Tribuna” abordează o problemă foarte complicată și permanent delicată – cea a relației între trădare și virtute din societatea noastră, și cum sunt văzute aceste relații prin prisma valorilor etico-morale. Cînd facem referință la articolul respectiv trebuie să avem totuși în vedere faptul că portalul online „Tribuna” face analize subiective, deci, vrînd-nevrînd, el este și o vocea care exprimă în acest caz un punct de vedere văzut de un jurnalist care astfel percepe acestă problemă. Însă, deși articolul își propune să facă o analiză a acestei situații, el prezintă totuși mai multe puncte de vedere, uneori opuse, dînd astfel materialului jurnalistic o oarecare notă de obiectivitate. Totuși cînd jurnalistul își expune punctul de vedere observăm că în prim plan scoate mai mult idea de neîcredere în schimbări spre bine la această problemă și sunt mai puțin comunicate soluțiile acesteia, care ar permite o altă abordare a acestui subiect. În general, este dificil să dai dreptate unei sau altei părți într-o problemă atît de sensibilă cum este cea ce ține de relațiile vitrute și trădare. Același lucru îl sesizăm și în articolul respectiv care, pînă la capăt, nu vine cu soluții, probabil nici nu are cum, ci este mai curînd un mijloc de a prezenta publicului un schimb de idei care vizează problema din diferite puncte de vedere. Aricolul nu face decît să arate o dată în plus care este de fapt atitudinea care există în societate vis-a-vis de această problemă. Adică, o atitudine de cele mai multe ori confuză, încărcată de emoții și resentimente, de replici tăioase spuse și de o parte și de alta, replici care de altfel nu fac decît să arate că problema continuă să fie una înghețată, invizibilă, în speranța că poate alte generații, poate într-un alt context istoric, cînd va exista o elită politică, culturală, socială și economică de alt tip, cînd societatea va fi pregătită pentru o schimbare obiectivă, poate atunci problemele și animozitățile existente între cele doui factori care împărtășesc valori diferite, vor putea găsi soluții și vor avea capacitatea de a le identifica și a le materializa, avînd la bază principiile, valorile, tradițiile și năzuințele etico-morale.

În editorialul întitulat Presa în Moldova, politica și geopolitica, din 26 aprilie 2015 jurnalistul Dumitru Spătaru, atrage atenția cititorilor publicației la o altă problemă importantă în ecuația promovării valorilor presei naționale, care se referă la modul cum presa își utilizează forța sa în spațiul mediatic autohtonă. Autorul identifică patru categorii în presă: 1) presa finanțată de politicieni din Moldova; 2) presa finanțată de cercuri de influență externe pro-Est; 3) presa finanțată de cercuri de influență externă pro-Vest, inclusiv prin intermediul diferitor linii de granturi din România, UE, SUA etc.; 4) presa care încearcă cu adevărat să existe din sursele proprii pe care le „pescuiește”  pe piața internă și care abia de rezistă, fiind în minoritare. Despre această problemă sa vorbit mult, se vorbește mult și se va vorbi mult fără ca ceva real de fapt să se schimbe. Deși de ani buni intelectualitatea, societatea civilă, mass-media, alte instituții, trimbițează despre necesitatea soluționării problemei date, factorii de decizie se rezumă doar la a lua act de informația prezentată. Jurnalistul face o analiză a situației prezentînd publicului diverse informații despre această problemă văzută prin modelul altor state unde problema respectivă nu există din simplu motiv că se respectă legislația iar la noi nu. “Astăzi, dorind să-și ascundă propriul eșec înregistrat în tentativa de a face presă în adevăratul sens al cuvîntului, cei care demult au trecut în solda politicienilor sau a factorilor de decizie din exterior, încearcă să distrugă, să discrediteze puținele instituții media cu adevărat independente din Republica Moldova”, scrie Dumitru Spătaru încercînd să arate care de fapt este starea de lucruri. Deci, prin acest articol, portalul „Tribuna” își propune să promoveze valorile adevărate ale jurnalismului național, valori care de multe ori sunt neglijate și sunt trecute cu vederea.

În ultimul editorial la care facem referință, întitulat Problema pe care politiceinii din Moldova nu vor să o recunoască, din 12 aprilie 2015, portalul „Tribuna” informează cititorii săi despre o problemă a spațiului politic din Republica Moldova, unde o mare parte din partidele politice au denumiri similare ce duc în eroare cetățenii. Jurnalistul scrie: „Politica moldovenească are o mare problemă, dar politicienii nu vor să o recunoască, preferînd să se folosească periodic de ea pentru a obține beneficii de moment și neglijînd totalmente probabilitatea că într-o bună zi chiar ei ar putea să-i devină victime. Această problemă este cea a partidelor cu denumiri practic identice.” Acest editorial exprimă opiniile de îngrjorare în legăatură cu această problemă și propune soluții. Este un articol de sinteză, are un caracter informațional și urmărește să trezească interesul publicului pentru această problemă.

La finalul acestei analize vom spune că spre deosebire de “Shok.md”, “Tribuna” are o abordare jurnalistică seriosă, utilizînd genurile jurnalistice de opinie și tehnicile acestora. În primul caz, după cum am observat, sesizăm o abordare foarte ușoară, doar de costatare de fapte puțin importante pentru întreaga societate, pe cînd „Tribuna” are o abordare mai profundă a problematicii respective, sub aspect socio-politic, comunicat prin prisma aspectului problematic dar și au un caracter informativ.

Elaborarea acestui studiu de caz ne-a arătat că există numeroase publicații și portaluri online care promovează și utilizează tehnicile jurnalistice ale genurilor de opinie prin intermediul presei scrise. Am văzut că aceste încercări sunt nesemnificative căci astfele de materiale jurnalistice sunt publicate trebuie să recunoaștem tot mai rar. Problema este că aceaste tehnici în general în mass-media se regăsesc tot mai greu fiind cu caracteristici complicate iar aspectele precum senzaționalul, faptul divers, intrigi și tragedii umane, sunt la o căutare tot mai mare. Considerăm că această situație trebuie schimbată, dacă societatea dorește să se cultive ca o societate cultă, să-și apere spațiul cognitiv și să-și promoveze valorile culturale, iar un rol important în acest proces îi revine în continuare instituțiilor mass-media.

2.3. Analiza genurilor de opinie sub aspect evolutiv

Dacă este să vorbim despre evoluția jurnalsmului în general și a genurilor de opinie în particular putem să indentificăm un factor decisiv în evoluția jurnalismului – digitalizarea. Un impact mare al digitalizarii este resimțit în zona de presă tradițională, în special pesa scrisă. La nivel internațional și local, publicațiile se zbat pentru supraviețuire, redacțiile se restrîng, publicitatea scade și multe publicații se văd nevoite să se închidă.

New media va depăși old media – este o realitate pe care trebuie să o anticipăm, acceptăm și capitalizăm. Liderii de opinie și decizie sunt în mediul online, locul unde se află cu siguranță și viitorul jurnalismului. Evident că jurnalismul se îndreaptă și el cu pași vertiginoși către mediul online, unde se va regăsi aproape exclusiv într-un viitor nu foarte depărtat.

Blogosfera este bineînțeles încă o sursă valoroasă de informații pentru jurnalisti. Twitter-ul, care a creat o adevarată revoluție în comunicare, și a devenit un loc în care pîna și companiile își postează noutățile – înainte să ajungă la jurnaliști prin comunicate de presă sau articole scrise. Avem și în Moldova exemple de materiale jurnalistice care au ieșit pe prima pagina, fiind rezultate dintr-un post pe Twiter sau o istorie de pe un blog și acest fenomen îl v-om discuta în cadrul acestui capitol. Este curios lucru cum are sa evoluieze în astfel de condiții presa scrisă, în special genurile de opinie, despre evoluția jurnalismului și cum ne putem adapta schimbărilor, ce strategii și tactici evolutive trebuie aplicate pentru a ține pasul cu tehnologia vor fi descrise în acest capitol.

Apariюia internetului a pгstrat o vreme status-quo-ul presei scrise tipгrite, оnsг evoluюia rapidг a social media a condus la deformarea modelului. Ziarele єi revistele cautг pe web sг tragг cu orice preю atenюia cititorilor care par mai interesaюi acum de socializare decоt de informare. Paradoxal єi ironic, ziarele єi revistele atrag azi o mare parte din audienюг prin intermediul reюelelor sociale, iar cititorii оєi iau – fгrг sг єtie adesea – doza de informaюii tot de acolo. Astazi pare mai importantг atragerea cititorilor pe pagina articolului decat informaюia єi materialul rezultat. Click aici, vezi aici! a devenit strategia prioritarг a media, iar titlul este mai important decоt conюinutul. Doar cг foarte mulюi cititori, ademeniюi prin clickbait, pгrasesc foarte rapid paginile, dezamagiюi de calitatea conюinutului. Iar la un moment dat strategia nu va mai funcюiona. Existг deja єi o miєcare anti-clickbait care la noi оn югrг se resimte foarte clar [10, p.34].

Revenind la genurile de opinie care oricum suferă schimbări importante dar nu atît de dramatice, fiindcă au la bază tehnici tradiționale ale jurnalismului clasic, vom spune că portalul online „Tribuna” vine zilnic cu informație calitativă și actuală. Din momentul lansării acestui portal pe piața media și cu apariția online-ului în sfera mass-media a însemnat pentru presă acceptarea și promovarea unei surse de informație total neadaptate societății noastre și nevoilor sale de informație și de cunoaștere. În contradicție cu presa scrisă dinaintea apariției internetului, unii jurnaliști se transformau în adevărate personalități notorii, iar scriitura lor era diseminată, mobilizatoare și aperciată. Mesajele mass-media facilitau gurvenarea cu idei propagandistice, completînd cu astfel de facilitare rolul său de informare, de cunoaștere și de îndrumare a opiniei publice spre alte orizonturi, iar perioada de tranziție de la jurnalismul de obediență la cel de libertate online a avut dificultăți dintre cele mai diverse, de la cele de natură tehnologică, pînă la cele legate de mentalitate, greu de eradiat [10, p.83].

Printre efectele articolelor de opinie în presa scrisă, aspectul cel mai important îl reprezintă libertatea de opinie și lipsa cenzurei, libertatea exprimării fiind promovată, chiar de publicația online „Tribuna”, unde orice cuvînt, expresie a unei păreri, a unei idei liber formulate este apreciată. Din fericire, măsurile restrictive nu se impun în presa scrisă online, cenzura și cenzorii de diferite specializări nu pot submina nici un portal online, el find liber în exprimare și politică editorială, așa cum se întîmplă și în cazul portalului online „Tribuna”. Editorialiștii acestui portal își exprimă liber și echidistant viziunile și opiniile în legătură cu orice eveniment sau persoană publică din Republica Moldova. E de ajuns să urmărim titlurile articolelor de opinie: Greșelile lui Iurie Leancă, Primele impresii despre Premierul Gaburici, Cum a fost anul politic 2014, Despre ce vorbesc rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 ș.a Nu observăm cuvinte de laudă aruncate de dragul doar ca persoana este publică sau critică neargumentată, totul este echidistant conform realităților societății noastre. Oricum, sectorul cel mai afectat de cenzură îl reprezintă politicul unde cenzori sunt cei mai numeroși, dar și aici „Tribuna” face față restricțiilor și publică adevarul fară a fi contrîns în exprimări și publicări.  Pentru „Tribuna” prioritatea de bază este posibilitatea de informare calitativă a cetățenilor,  de a informa corect, fără interdicții impuse de guvernare.

Dacă să facem o analiză generală a spațiului online din Republica Moldova, putem susține că astăzi, jurnalismul de opinie online a împînzit țara noastră de la nord la sud și invers, plasîndu-ne zilnic printre mii de postări, articole de tot soiul, știri, interviuri, reportaje etc.  Pe lîngă faptul că el există, jurnalismul de opinie pe online este și căutat atît în mediul tinerilor, cît și printre adulți sau chiar bătrîni. Ultimele statistici arată că 70% din consumatorii mass-mediei aleg internetul și nu la propriu un ziar, revistă, radio sau tv. Și au dreptate, jurnalismul de opinie pe online este mai simplu și pentru că îl accesezi oricînd și oriunde, mai eficace – pentru că ai ”noul” oricînd ți-l dorești, mai operativ – din motiv că ziarul încă nu s-a tipărit, dar postarea deja a apărut, mai practic – pentru că 95% din tinerii de azi accesează site-urile, blogurile și internetul însuși, mai accesibil – pentru că e mult mai ușor să navighezi de la o pagină la alta în mediul online, decît să cumperi cîtva ziare a cîte zeci de pagini și să le răsfoiești de multe ori ca într-un final să nu găsești ceea de ce ai nevoie. De asemenea, jurnalismul de opinie pe online dezvoltă abilitățile necesare pentru a scrie un articol de opinie, a lăsa un comentariu, a posta o analiză sau de a crea pagini web sau altele, de a face  cunoștință cu strategiile online de atragere a publicului tînăr.

În ultimii ani în Republica Moldova sfera virtuală a devenit mai vastă pentru dezvoltarea jurnalismului de opinie online, apărînd partaluri online din ce în ce mai bune, cu un număr considerabil de vizualizări. De exemplu, portalul “Tribuna” are un număr de vizitatori ce depășește zilnic cifra de 5000. Chiar dacă s-a lansat pe piața din Republica Moldova acum cîțiva ani, a reușit deja să intre în topul celor mai vizitate portaluri de știri din țară. “Tribuna” oferă cea mai completă colecție online de știri și articole de opinie, prin editoriale, comentarii și analize care reflectă echidistant actualitatea internă și internațională, oferind zilnic utilizatorilor o gamă largă de informație din domeniile: politic, economic, social, cultural și sportiv, precum și înregistrări audio și video cu declarații și interviuri în exclusivitate. Structura portalului este foarte accesibilă și comodă, știri în limbile română, rusă și engleză, rubrici mai puțin obișnuite pentru un portale online, cum ar fi pasiunile personalităților publice, top politic ș.a. fac din “Tribuna” un portal destul de solicitat printre moldoveni. Deci, portalul “Tribuna” este extrem de popular printre utilizatorii internetului din țara noastră. Referitor la design – are și el specificul său, meniul – ușor de accesat, permite să găsești orice informație necesară, rubricile bine structurate pe diverse domenii ușurează căutarea informațiilor, culorile sunt plăcute și nu obosesc ochii, valurile de știri își păstrează proximitatea în timp, fiind postate pe site în ordinea lor firească. Și partidele politice dețin fiecare cîte un loc aparte pe “Tribuna” care poate fi accesate oricînd și oriunde. Datorită jurnalismului de opinie online, lumea evoluiază noi informații, viziunile se schimbă, aspirațiile cresc și publicul se lărgește. Zilnic, asemenea unui burete, jurnalismul de opinie online atrage tot mai mulți consumatori, lărgindu-și ariile în toate grupurile de vîrste. Generarea și creare de opinii este motorul care antrenează roțile democrației și se exprimă, în principal, prin mass-media. De peste 150 de ani prețul de cost al comunicării de masă, a creării articolelor de opinie a crescut continuu. Formarea opiniei publice și menținerea acesteia între membrii acestor comunități, în continuă expansiune, au fost posibile prin introducerea și generalizarea mass-media: la început presa de masă, apoi, fotografia, filmul, radioul și televiziunea și, în prezent, internetul, care ia amploare și în țara noastră [3, p.73].

Tehnologia web este o aplicație a internetului, dar care a schimbat fundamental comunicarea, fără a schimba structura generală a internetului, web-ul a schimbat, de asemenea, percepția oamenilor despre internet. În loc de a fi văzut numai ca un instrument de cercetare sau chiar numai ca un canal de comunicare, de transmitere de mesaje între oameni, rețeaua a dobîndit un nou rol, acela de mediu de divertisment, amuzament, de vitrină pentru cumpărături, de mijloc de prezentare a unei persoane lumii întregi, și de creare a unei opinii care poate fi citită și percepută de oricine. Succesul amețitor al web-ului a dovedit că internetul a rămas un mediu fertil pentru inovări în presa scrisă, fiind promovate genurile de opinie. Web-ul a continuat, de asemenea, tradiția participării descentralizate la crearea sistemului, încurajînd utilizatorii individuali să adauge conținuturi și instrumente noi. Web-ul a fost conceput la Laboratorul de Fizică al CERN din Geneva în anul 1990 de către Tim Berners-Lee care a constatat că, deși calculatoarele personale au devenit orientate pe imagine, pe Internet predomină, totuși, textul. El a folosit tot ceea ce Internetul adusese pînă atunci, plus un mod de organizare a informației bazat pe ‘hypertext’, prin care se stabileau legături între diferite informații [8, p.53].

Aceste lucruri au schimbat percepția presei scrise, iar astăzi nu se mai face, de fapt, o deosebire între un ziar tipărit și vesiunea lui pe internet. Web-ul a finalizat transformarea Internetului dintr-un mijloc de cercetare într-un mediu popular, prin furnizarea unor aplicații suficient de atractive încît să transforme masele de potențiali utilizatori în participanți activi. Web-ul a consolidat tradițiile de descentralizare ale presei, de arhitectură deschisă și de participare activă a utilizatorilor, punînd în loc un sistem radical descentralizat de împărțire a accesului la informație.

Pe web, legăturile între pagini electronice au fost făcute pe același nivel și nu ierarhic, fiecare utilizator individual putînd fi atît un producător, cît și un consumator de informație. Prin faptul că utilizatorii au putut ei înșiși să devină editori de informație, web-ul a făcut ca oferta de pagini electronice să crească odată cu cererea, accelerînd și mai mult dezvoltarea sistemului [8, p.69].

Dacă să analizăm din acest punct de vedere portalul online “Tribuna”, orice vizitator și cititor poate să devină emițător de opinie, lăsînd un comentariu la finalul oricărui articol publicat pe “Tribuna”. Cîtă libertate și chiar loialitate față de fiecare cititor, presupune acest procedeu de interconectare și interacțiune cu cititorul. Să urmărim un exemplu de comentariu de la cititorul portalului online „Tribuna”. La articolul Ce s-ar intîmpla dacă Traian Băsescu ar veni în politica moldovenească, semnat de Dumitru Spătaru, este un comentariu: Лучше взорвать Молдову атомной бомбой чем отдать ее в чужие руки, traducerea căruia este Mai bine de explodat Modova cu o bombă atomică decît să o dăm în mîini străine. Pavel, asa s-a semnat cititorul sub comentariul său, a devenit instant cu plasarea comentariului, un purtător de opinie, o sursă de informare dacă doriți. După părerea mea este alarmantă situația fiindcă prin astfel de comentarii necontrolate, pot fi instigări, provocări și pot fi infiltrate în masă idei care pot fi dăunătoare opiniei publice. Astfel propun să analizăm spațiul online și procesul lui de funcționare, și influența acestuia asupra evoluției genurilor de opinie pentru a putea corect întelege cum portalul online „Tribuna” își menține poziția forte pe piața media online și cum să nu o piardă în contextul permanentelor schimbări în mediul online.

Nivelul de cunoaștere și de opinii al unei societăți depinde de instituțiile care mențin, implementează și dezvoltă cunoașterea: sistemul educațional, de cercetare și formare, sistemul media, rețelele informatice. Mecanismul de mediere caracteristic noii societăți informaționale creează posibilitatea ca trăsăturile specifice noilor comunități să devină irelevante la nivel individual.

În noul univers al posibilităților de comunicare, care se află într-o continuă dezvoltare, omul renunță la autonomia sa și la autodeterminare, pe măsură ce decide să se integreze în diverse comunități. El împărtășește însă opțiunile societății numai în măsura în care acestea corespund propriilor sale păreri și, prin intermediul mijloacelor tehnice de comunicare existente, deseori, poate decide să trăiască singur, în afara societății, înconjurat numai de ceea ce îi convine. Tehnologia informației și comunicațiilor prezintă pericolul ca individul care o folosește să se înstrăineze de societate, să trăiască într-o lume ireală, închipuită. Internetul creează posibilitatea de a se stabili dialoguri cu alți oameni care, în mod normal, cel care accesează rețeaua nu le-ar putea realiza. Dialogul acesta este artificial și incomplet deoarece calculatorul este numai un dispozitiv tehnic prin intermediul căruia nu se poate realiza și comunicarea nonverbală și nu se pot face schimburi afective [33, p.19].

Dacă le privim separat, internetul ca mass-media are un potențial ridicat prin a livra opinii și a deveni un emițător de bază a genurilor de opinie, prin aceea că, spre deosebire de toate celelalte mass-media anterioare, prezintă tendința de reducere a prețului de cost al comunicării efective și situează pe cel căruia i se comunică în starea unui participant activ la discursul informațional. Apariția Internetului ca un nou “mediu” de comunicare a generat dezvoltarea unor noi structuri și practici în jurnalism și în special in jurnalismul de opinie. Portalul online “Tribuna” este demostrația acestor noi structuri unde jurnalismul de opinie cu privire la analiza comunicării prin intermediul internetului a luat o amploare deosebită. Dezbaterea actuală, de bine sau nu, ca jurnalismul de opinie să fie pe online este centrată pe următoatele probleme [15, p.93]:

– Internetul și depășirea limitelor mass-media tradiționale.

Din perspectiva liberalizării jurnalismul de opinie înseamnă, pe de-o parte, o extindere considerabilă a accesului la spațiul media, implicit, la informația publică și, pe de altă parte, limitarea participării publicului. Afirmația potrivit căreia mass-media diminuează participarea publicului nu se referă la faptul că publicul participă la construcția agendei publice indirect, prin forme mediate precum sondajele de opinie și intervenția clasei mediatice (jurnaliști, analiști, oameni politici, personalități publice, lideri de opinie ș.a). E vorba de faptul că mass-media – dependente fiind de procesele pieței – optează pentru anumite practici de mediatizare care pot stimula apatia publicului. În aceste condiții, cercetătorii investighează potențialul internetului de a stimula interesul publicului prin posibilitatea pe care o oferă utilizatorilor de a interacționa direct cu instituțiile și actorii media, membri ai diferitelor comunități și grupuri sociale.

Stimularea interesului oamenilor spre articolele de opinie depinde în primul rând de creșterea interesului pentru fenomenul opiniei obiective. O problemă de actualitate se referă la internet ca sursă de informații ce generează diverse opinii ca “alternative” la informația furnizată de mass-media tradiționale. Implemetarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor nu aduce automat avantaje pentru toți cetățenii, practica a demonstrat că, pentru majoritatea inovațiilor tehnologice, beneficiile și costurile sunt inegal distribuite: în timp ce unii indivizi sau grupuri obțin mari avantaje, alții pot fi serios dezavantajați

Internetul este interactiv.

Potențialul interactiv al internetului se manifestă și în capacitatea acestui canal de a furniza mult mai multă “informație identitară” decît mass-media tradiționale, ceea ce va intensifica interacțiunile dintre instituțiile media online și cetățeni.

Internetul – o sursă de comunicare a opiniilor reinterpretate.

Una dintre problemele controversate ale comunicării de opinii actuale se referă la posibilitățile pe care le au jurnaliștii de a se adresa direct cititorului astfel încît editorialul sau alnaliza publicată să fie interpretată și adaptată de alți “jurnaliști” la necesitățile unui portal media online. Din acest punct de vedere, internetul ar putea agrava circulația ilicită a articolelor de opinie în măsura în care jurnaliștii și instituțiile media nu ar percepe internetul printre practicile de comunicare libertine, fără restricții. Se poate ca autorul unui articol de opinie să se adreseze cititorului prin internet, fiecare cititor putînd la rîndul său să evalueze pozitiv sau negativ cele cititite și să-și exprime opiniile în timp real. Histograma evaluărilor va apărea în comentariile la articol. O asemenea realizare tehnică determină anularea ambiguităților, monologului gol, dar promovează reacții prompte la teme de interes general. Problema devine cu atît mai complexă cu cît mediul socio-cultural este marcat de multiple interese și de provocările pe termen lung privind tranziția la "new media" și globalizare informațională. Utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor poate contribui substanțial la îmbunătățirea relației complexe media-cetățeni, avînd în vedere faptul că cetățenii cu un anumit nivel de educație pretind la o transparență și la o eficacitate măsurabilă a informării promte și opinii de calitate [15, p.132].

Tot mai mulți cetățeni se consideră îndreptățiți: să fie informați și să înțeleagă informația comunicată de spațiul media online; să participe la procesul de luare a deciziei privind politicile de informare naționale/locale și de furnizare a opiniilor publice și să li se ia în considerare opiniile exprimate pe online; să beneficieze de servicii de informare publică conform cerințelor lor și să aibă posibilități de a obțiune aceste servicii. Aceste exigențe pot lua forme diferite în funcție de cei care le formulează: cetățeni individuali sau grupuri de cetățeni cu anumite interese specifice: asociații de femei, părinți, șomeri, minorități etnice etc., care acționează ca intermediari între cetățenii individuali și media online. Dialogul media online – cetățeni care, totuși, are unele limite, care trebuie luate în considerare atunci cînd se analizează acest nou tip de relații. Dacă anumite grupuri de interese se implică mai intens în procesul de formulare a opiniei publice, prin acțiuni de lobby pot influența sau frîna unele acțiuni pozitive. O altă problemă este însăși fragmentarea intereselor cetățenilor și varietatea de opinii cărora trebuie să le facă față media online. În consecință, încrederea mutuală este o condiție esențială în acest nou tip de dialog. O altă limitare importantă derivă din riscul ca acest dialog – mai ales în condițiile pe de o parte al accesului nelimitat și pe de altă parte al lipsei de cultură privind utilizarea noilor tehnologii – să fie "capturat" de anumite grupuri de cititori dar și de instituții media, care să folosească noile facilități de comunicare numai în propriul beneficiu [25, p.39].

În țara noastră, în prezent asistăm la o explozie informațională determinată de dezvoltarea internetului. Cum am menționat mai sus, aici își regaseste locul bine conturat și portalul online “Tribuna” și portalul afiliat acestuia de divertismnet “Shok.md” care poartă acest dialog pe alocuri incomod, periculos dar foarte util cu cititorul contemporan. Statisticile recente indică o convergență absolută a tuturor mediilor de comunicare spre internet. Internetul în Republica Molodva a determinat atragerea în aceeași convergență toate ziarele, revistele, cu un cuvînt spus – toată presa scrisă să se dubleze în versiune online, sau chiar să se transforme doar în media online. Internetul a devenit interfața primară de informare. Oamenii accesează rețeaua mondială de comunicație extranet pentru a se informa sau pentru a se distra, se conectează la rețeaua locală intranet a propriilor companii pentru a căpăta informațiile de care au nevoie în activitatea cotidiană [25, p. 45]. Viața noastră cotidiană este într-un fel sau altul este conectată direct sau indirect cu media online, deschidem ochii în pragul dimineții și sorbim din cana de cafea ca și cînd sperăm să adunăm în noi, dintr-o înghițitură, toată puterea de care avem nevoie peste zi. Imediat după, apăsăm, aproape din reflex, butonul laptopului, și inconștient sau nu, percepem o serie de informații care ne bătătoresc calea spre integrarea socială. Fie că sunt acuzate de manipulare ori sunt îndreptățite ca propulsînd individul în realitatea actuală, mass-media există și ocupă un loc de însemnătate în cursul existenței acestuia. La momentul actual nu mai este riscant de afirmat că informația înseamnă putere – ea îți poate oferi toate răspunsurile și te poate urca în vîrful piramidei idealurilor cititorului. Piesa centrală a acestui puzzle media, cea care oferă informația pe o tipsie strategic decorată, este jurnalismul de opinie.

Acesta poate fi categorisit, fără nici un risc, în funcție de modul în care informația ajunge la noi, în compania acelei cafele de dimineață. Jurnalismul de opinie tradițional, având ca personaje principale evenimentele vieții cotidiene, a ocupat, până în urmă cu câteva zeci de ani, primul loc de pe podium. Totuși, apariția internetului a impus ceva schimbări în jurnalismul de opinie care i-a pus piedică în marele loc de joacă al tehnologiei. New media au un impact revoluționar în organizarea jurnalismului. Digitalul a pus monopol, cu ajutorul sceptrului pe care l-am numit „dezvoltare tehnologică”, asupra metodelor tradiționale de practicare a domeniului. În multitudinea cauzelor se înscriu, de asemenea, schimbarea stilului de viață al oamenilor și, cu siguranță, noua lume a muncii. Pe tipsia jurnalismului online sunt încrustate cîteva caracteristici care îi conturează noutatea și permanenta evoluție. Cu siguranță că succesul acestuia se datorează numărului imens de cititori sau utilizatori care accesează conținuturile și totul se explică prin prisma faptului că digitalul are puterea de a ajunge, mai ușor și mai eficient la țintele informației. Mai mult decît atît, publicațiile online se dovedesc a fi alese în defavoarea celor scrise, iar ingredientul secret în victoria lor este caracterul instantaneu al transmiterii informației de ultimă oră [5, p.33]. Mai mult decât atît, intervine aici un factor cheie care-i determină pe oameni să ofere „pro” jurnalismului digital: posibilitatea feedback-ului imediat; un exemplu relevant ar fi, aici, comentariile care răspund postărilor online.

Un alt aspect al jurnalismului de opinie care întegrează unicitatea între jurnaliștii profesioniști și cititori pe online este blogging-ul. În ultimul deceniu a avut loc o explozie a numărului celor care dețin bloguri și care își șlefuiesc, pornind de la nimic, propria voce în sfera media online. Fie că transmit informații de interes public, fie că aleg varianta jurnalului personal, ei pot fi puși în postura unor redactori sau reporteri – astfel, printre cei care suflă viață asupra chipului jurnalismului de opinie sunt și oameni care nu sunt plătiți să facă  asta, si fac uneori un jurnalism de opinie foarte calitativ. În ciuda acestui lucru, „noul” tip de jurnalism de opinie constituie, cu adevărat, expresia puterii, a libertății, a controverselor care nasc importante fenomene sociale, a diversității încîntătoare și a permisivității. De ce l-am numit „nou”, deși părintele său, internetul, a apărut acum cîteva zeci de ani? Pentru că este marcat de o permanentă evoluție și transfigurare a formelor; viitorul promite și alte schimbări între granițele sale, totul depinzînd de vulcanul progresului tehnologic, care este, aparent, de nestăvilit [8, p.93]. Erik Ringmar, în Manifestul său despre bloggeri, spunea că blogging-ul poate fi văzut foarte bine drept un instrument de luminare, de culturalizare și de formare a opiniilor. Blogosfera evoluează într-un ritm incredibil de rapid, multe minți strălucite sunt cucerite de acest fenomen, dar mai rămîn totuși, sute de milioane de oameni care nu-și dau seama încă de faptul că există o cale mai bună de a obține informații decît prin intermediul tv, o metodă mai rapidă, cu specificitate și care aduce mai multă satisfacție emoțională deci blogosfera se bazează, în prima instanță doar pe încredere [8, p.141].

La noi în țară blogurile au fost observate prima dată cînd au reușit să invadeze domeniul jurnalismului de opinie în sfera politicului. Un întreg univers al poliblogurilor s-a aventurat în comentarea și analizarea temelor politice dar și despre media. Ajungînd la analiza blogingului potem susține cu toată insistența ca și portalul online “Tribuna” are o atribuție directă la așa gen de jurnalism de opinie. Pe banda din dearpta a portalului online “Tribuna” sunt prezentate spre citire articolele din bogurile politicienilor noștri. Aici putem gasi blogul Tatianei Potîng – membra Partidului Liberal din Republica Moldova, al lui Marcel Darie – Președinte al Asociației "Pro Chișinău", al lui Veaceslav Untilă – Vicepreședintele Partidului Liberal din Republica Moldova, al lui Igor Dodon – Președinte al Partidului Socialiștilor ș.a. Astfel cititorul se informează direct prin prizma actorului politic, și face o analiză trecută prin mai multe puncte de vedere. Jurnalismul de opinie presupune livrare de opinie de la autor la cititor, dar și provocarea cititorului spre o meditație adîncă asupra informației asimilate și crearea propriei opinii. Astăzi, blogurile par să fie de nelipsit în preajma jurnalismului autohton. Instituțiile media publică bloguri drept elemente ale repertoriului lor online, jurnaliștii individuali au preluat blogging-ul, iar o mulțime de amatori în ceea ce privește jurnalismul, mențin bloguri al căror conținut se aseamănă în mod cert jurnalismul de opinie. Punerea informației cele mai importante din poveste în corpul materialului ar putea duce la pierderea ei de către cititor. Intro-ul trebuie de fapt să ne conducă în poveste, cea ce se pierde în cazul blogingului.

Jurnalismul de opinie ca gen al jurnalismului reprezintă un domeniu vulnerabil, cu atît mai mult acum cînd se află într-o situație inedită. Pentru prima dată, renumele jurnalismului de “câine de pază” este amenințat atît de noile tehnologii cît și de publicul pe care îl servește, care are tot mai multe șanse să devină din „client” – concurent, prin a scrie bloguri. Web 2.0. vine să facă trecerea de la a citi pe web la a scrie pe web. Se trece de la enciclopedii și dicționare, la wikipedia și de la simple site-uri de prezentare, la bloguri [8, p. 98].

Jurnalismul de opinie treptat, poate trece la jurnalism cetățenesc sau participativ care este suma activităților persoanelor care joacă un rol activ în colectarea, analizarea și diseminarea informațiilor. Mădălina Cocea, cadru didactic al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, susține în urma unui studiu, că în domeniul jurnalismului de opinie putem include jurnalismul cetățenesc care încadrează: o însemnare de actualitate de pe un blog, o corectură adusă unei știri, filmarea unui mic eveniment și postarea lui pe YouTube, o fotografie cu caracter informativ, relatarea de la o întîlnire de interes limitat, dar de interes pentru comunitate [10, p.152]. Cetățenii de pretutindeni intră în contact prin intermediul internetului în moduri pe care nici nu ni le puteam imagina cu cîțiva ani în urmă. Aceștia pot să se informeze reciproc cu privire la problemele locale și globale, dar pot crea și noi servicii într-o societate mereu conectata. Publicul este acum activ, un participant important în crearea și difuzarea de știri și informații, cu sau fără ajutorul mass-media, publicul își crează introvert opinia, fără a o importa din articolele de opinie.

În evoluția continuă a jurnalismului de opinie din care mereu derivă forme absolut imprevizibile, jurnalismul cetățenesc este foarte dinamic, apar noi surse online destinate să mărească aria de acoperire a mass-media locale și naționale, au început să se adreseze unui public delicat, dar important, unul din comunitățile rurale și urbane. Aceste așa-numite site-uri hiper-locale devin un teren fertil în care cetățenii pot să contribuie cu informații unice legate de nevoile specifice comunității. Autorii studiului The future is here, but does New Media Companies see it? prezintă niște modificări ce au fost sau vor fi observate în peisajul mass-media [34, p.86]:

site-urile de știri de succes vor descoperi combinația potrivită formată din comunitate, conținut, comerț și instrumentele necesare;

unele forme de mass-media vor ajunge să plătească pentru contribuțiile cetățenilor în realizarea produselor jurnalistice;

internetul mobil va evolua și vor apărea transformări majore în modul în care se realizează și transmit știrile;

cetățenii vor solicita o mai mare transparență în relatările jurnalistice și formările de opinii, prin urmare, jurnaliștii profesioniști vor începe să scrie pe bloguri și să ofere publicului o voce autentică și mai ales, conversație.

Pentru jurnalismul de opinie tradițional, jurnalismul cetățenesc pare să reprezinte o frustrare. Această practică nu ar trebui să fie văzută precum o amenințare, ci mai degrabă un mod de schimbare, transformare și valorificare a creativității media. George Albert Gladney, profesor de comunicare și jurnalism la Universitatea din Wyoming, a fost invitat în 2009 de Centrul pentru Jurnalism Independent la o dezbatere pe tema jurnalismului cetățenesc [34, p.87]. Acesta a explicat importanța exprimării opiniilor și diferența dintre jurnaliștii obiectivi și bloggerii care își expun părerile. Opinia este partea jurnalismului. De aceea există jurnaliști care scriu materiale de opinie și jurnaliști care scriu materiale de informare. YouTube a lansat la sfîrșitul anului 2009 o platformă de jurnalism cetățenesc. Este vorba de o platformă care momentan nu aduce niciun profit, companiile media partenere putînd să preia conținutul gratuit. Varianta românească e dată de site-ul videonews.ro unde utilizatorii pot încărca imagini de la orice eveniment. Nu e nevoie de media tradițională pentru a crea opinii sau a face știri – acesta este mesajul unui scurt clip de pe YouTube care îi pune față în față pe jurnalistul profesionist și cetățeanul jurnalist [34, p.91].

Jurnalismul trece printr-o etapă de regîndire. Ziariștii trebuie să accepte schimbările și să se adapteze acestui nou mediu. Dacă peste ocean este clar momentul maxim atins de jurnalismul cetățenesc, și anume în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001, în Romania, primul caz de jurnalism cetățenesc a avut loc în 2007, în cazul exploziei de la Zalău. Conform unui articol din Cotidianul, la nici două ore după explozie, mai multe persoane au trimis posturilor tv zeci de fotografii, mesaje și secvențe video. Din simpli martori ai evenimentului au devenit reporteri-cheie [11, p.36]. David Applefield, specialist american în media și comunicare, a declarat că jurnalismul cetățenesc va continua să crească atît ca dimensiune cît și ca impact: “Cu cît puteți include mai mult publicul în mass-media, cu atît mai puternici veți deveni. Nu trebuie să vă faceți griji pentru profit, acesta va veni cînd puteți dovedi că aveți atenția și participarea multor cetățeni, votanți și consumatori de opinie” [26, p.53].

Spre final venim cu o concluzie care ne-a sugerat-o articolul de opinie din ziarul “Timpul de dimineață” întitulat Jurnalismul online raiul, ticăloșilor anonimi, din 2 martie 2010, cu care suntem absolut de acord [35]. În fiecare societate au existat cîteva procente de persoane cu intenții negative. Odata cu apariția jurnalismului online, aceștia și-au găsit spațiul de exprimare, și se pot expune sub acoperirea anonimatului. Presa online, ca sa nu fie acuzată de cenzură și de privarea drepturilor la libera exprimare, a deschis larg ușile, permițînd accesul în spațiul ei virtual unui grup de cetățeni care într-un fel sau altul fac comentarii și plasează informații neadecvate. Aflîndu-se sub protecția anonimatului, ei își permit absolut totul – înjură, ofensează, lansează barfe, calomniază etc. Jurnaliștii din presa online sunt puși într-o situație cu totul inegală, discriminatorie, în raport cu anonimii: ei semnează materialele, își asumă public riscul opiniilor lor. Anonimii însă nu răspund pentru ilegalitățile morale și informaționale pe care le produc. În mod sigur, societatea va ajunge în curînd sa reglementeze și această situație. Primii care trebuie să se pronunțe însă în acest sens sunt jurnaliștii. Din pacate, la noi acest subiect nu se discută decît accidental.

Forumurile, blogurile, reюelele sociale dar єi portalele informaюionale de єtiri sunt spaюii publice, aєa cum sunt mitingurile, єedinюele, conferinюele. Dacг un om care оnjurг nu va fi acceptat la o conferinюг, fiind scos din salг, pe online nimeni nu poate face nimic, spaюiul fiind absolut liber єi nelimitat cu restricюii absolut pentru toюi. Profitоnd de anonimat, oricine devine curajos, insultг, da note, calomniazг – pentru cг єtie cг nu va rгspunde оn faюa nimгnui. A оnjura оn public nu e o dovadг a existenюei libertгюii de expresie, ci o dovada a unui spaюiu public degradat.

Legislaюia, evident, merge оn urma internetului, dar probabil cг a venit timpul ca ea sг reglementeze єi acest domeniu. Jurnaliєtii au dreptul sг cearг sг fie protejaюi de gunoaiele virtuale єi anonime. Єi nu numai jurnaliєtii, dar єi cititotorii de presa online. Оntr-un cuvоnt, a venit timpul ca sг ne gоndim cum putem feri de poluare acest fascinant spaюiu virtual єi public comun – jurnalismul online. Jurnalismul de opinie online are cum єi laturi pozitive care duc spre o dezvoltare a genurilor de opinie, fiind accesibil tuturor cititorilor unui editorial bun, unui comentariu interesant sau unei analize obiective. Dar sunt єi laturi negative, care trebuie sг fie cenzurate єi uneori chiar reglementate de lege.

Concluzii

În prezenta teză de licență s-au expus principalele aspecte ce se referă la particularitățile evoluției genurilor de opinie în presa moldovenească în perioada de tranziție, s-au identificat diverse aspecte teoretice ale acestui subiect și s-au elucidat din perspectiva obiectivelor pe care le-am urmărit, ce se referă la noțini teoretice, aspecte și principii etice și particularități de prezentare a informațiilor ce țin de subiectul vizat, comunicate prin intermediul presei scrise.

Totodată am elucidat care sunt principalele calități ale unei bune expuneri a genurilor respective. Am subliniat faptul că sarcina principală a unui text jurnalistic de acest tip este de a prezenta informații, comentarii și opinii, iar a autorului de astfel de texte de a le expune într-o manieră creativă și captivantă pentru public. Descriind retorica persuasivă specifică genurilor de opinie, am încercat să aducem o contribuție la o mai bună înțelegere a complexității scrierilor de acest tip. În perioadele de conflict, editorialistul, autorul altor genuri de opinie, și prin el/ea ziarul, devine un actor activ, deoarece detaliile referitoare la structura și conținut arată dincolo de orice îndoială, implicarea activă în diverse evenimente, încercarea de a face publicul să reacționeze în funcție de sugestiile făcute în text.

În analiza noastră am constatat că detaliile au un rol important. Astfel, la analiza în detaliu a rolului pe care primul și ultimul paragraf într-un text de opinie îl au în sublinierea mesajului principal al textului, am stabilit că acestea, prin forța cuvîntului au capacitatea de a influența publicul. Uneori, aceste piese par a fi irelevante pentru ca mesajul să fie transmis. Cu toate acestea, ele servesc o funcție foarte specifică, care să producă un efect convingător asupra publicului prin evidențierea unui punct special de vedere, care poate fi diferit de la o publicație la alta, în funcție de dreptul de proprietate și linia editorială impusă de ei.

Am observat, de asemenea, că evenimentele și persoanele pot fi reprezentate în diferite moduri în genurile de opinie, că fiecare limbă are la dispoziție un număr mare de expresii din care editorialistul alege pe cele care servesc cel mai bine scopului său. Avînd în vedere rolul major jucat de editoriale și alte genuri de opinie în formarea opiniei publice, această lucrare contribuie la o mai bună înțelegere a mesajului exprimat de autori, pur și simplu pentru că identifică elementele de bază ale retoricii de manipulare. Am observat că într-un context socio-politic dificil, dimensiunea de manipulare umbrește dimensiunea argumentativă în discursul de opinie deoarece deseori apelul la emoții și sentimente eclipsează apelul la rațiune.

Genurile de opinie înregistrează fidel evenimentele care au loc pe scena socială și politică, incorporează mesaje ideologice și politice care promovează un tip special de discurs, în a cărui interpretare este nevoie de o abordare dincolo de limbaj deoarece implică acțiune într-un context încărcat cu ideologii. Acesta este un element foarte complex, mai ales în momentele sociale și politice dificile, și de aceea o interpretare bună cere o analiză la toate nivelurile: sintactic, semantic, pragmatic și retoric. Relația dintre discursul de opinie și contextul politic este foarte stransă pentru că acest tip de discurs influențează și este influențat de schimbările sociale care se reflectă în conținutul său.

În lucrarea noastră am stabilit că un bun text din presa scrisă depinde în mare măsură de măiestria și profesionalismul jurnaliștilor, de mijloacele tipice pe care le utilizeză pentru a obține și concepe un produs mediatic de calitate, interesant și util. Elocvent în acest sens este și remarca lui Michel Foucault care considera că puterea asupra limbii este una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii. Jurnalistul trebuie să știe deci cum să utilizeze limbajul pentru a avea un mai mare impact. Un bun jurnalist trebuie să stăpînească foarte bine limba română pentru a-și putea transmite eficient mesajele către public. Este de neimaginat deci cum un jurnalist ar putea contribui la promovarea anumitor opinii sau idei dacă nu este un bun cunoscător al limbii române. Din cercetarea pe care am făcut-o am aflat că succesul unui material în presa scrisă și nu numai, decurge într-o măsură extrem de mare din tipul de comunicare, de formatul pe care îl alege jurnalistul și de forma pe care o dă articolelor sale.

Altfel spus, contează nu atît conținutul celor spuse în materiale, cît felul în care sunt spuse. În teză am reușit să însușim trăsăturilor esențiale ale scriiturii jurnalistice tipice genurilor de opinie și modalități optime necesare pentru scrierea unui text care urmărește să comunice opinii prin intermediul presei. În acest sens, jurnalistul și publicațiile trebuie să țină cont de publicul țintă, de particularitățile politicii editoriale ale publicației, aspecte legislative și altele. După cum am văzut, comunicarea articolelor ce se referă la subiectul lucrării noastre este făcută în maniere și abordări care uneori se diferențiază radical de la o publicație la alta din punct de vedere stilistic, al unghiului de comunicare a informației ș.a., aspecte despre care am menționat, ceea ce este și firesc deoarece fiecare autor pînă la urmă are punctul său de vedere și maniera proprie de exprimare a acestor puncte de vedere.

Din cele studiate de noi am văzut că presa scrisă contribuie semnificativ la procesul de comunicare a opiniilor deoarece are capacitatea de a educa societatea, a o sensibiliza și ai atrage atenția asupra unor aspecte importante pentru orice națiune. Aici vom menționa că deseori în procesul de lucru jurnaliștii împrumută din procedee literare pentru a face în final un alt fel de “tratament” al informațiilor decît o fac alte mass-media deoarece apelează la gîndirea oamenilor și la abordarea subiectelor în profunzime în timp ce această abordare este făcută într-o manieră mai facilă pentru public. Deci, cum spunea și Marshall McLuhan, mediumul este mesajul. Vom sublina însă aici că deși toți cei implicați în procesul de informare a societății, toate mass-media, înțeleg cît de important este să contribuie promovarea corectă a unor ideii și opinii, deseori acest lucru este făcut într-o manieră manipulatorie. Considerăm că acest lucru este incorect deoarece contravine principiilor unei democrații veritabile și subminează conceptul de libertate a presei.

Genurile de opinie reprezintă un tip specific de comunicare avînd propriile caracteristici, pe care am încercat să le evidențiem în studiul nostru. Am analizat, din punct de vedere aplicat, în ce măsură acestea pot fi folosite mai bine în folosul celor ce îl citesc, arătîndu-le cum să-l interpreteze. De asemenea, ne-am propus să contribuim la creșterea gradului de conștientizare cu privire la existența unei comunități editoriale bine stabilite în țara noastră, care face uz de propriile genuri si sub-genuri, în scopul de a comunica și realiza țelurile sale profesionale.

Aici vom adăuga că oameni de toate profesiile citesc presa în mod regulat. Există întradevăr o gama variată a surselor de informare în secolul XXI: ziare și reviste, radioul, televiziunea și internetul; cu toate acestea nici aparția televizorului, nici a internetului nu au dus la dispariția presei scrise. Tot mai multe voci consideră ziarul în forma print de domeniul trecutului. Chiar dacă reprezintă una dintre cele mai vechi forme de mass-media, nu înseamnă ca ziarele trebuie eliminate sau înlocuite. Întradevăr, din cauza recesiunii economice un numar semnificativ de publicații fie au disparut, fie au fost nevoite să se modernizeze devenind prezente în mediul online.

În general, există o demarcație clară între jurnalismul de informare (știri, reporaj) și jurnalismul de opinie; în timp ce prima categorie este menită să oglindească realitatea, în cazul celei de a doua accentul cade pe exprimarea opiniei respectivei publicții (prin vocea editorialistului de exemplu) cu privire la un subiect de interes larg. Studiul sistematic și din perspective variate al genurilor de opinie din presa scrisă a luat amploare în ultimii ani întrucît aceste articole reflectă nu doar opinia personală (a editorialistului), ci și pe cea a publicației în acord cu ideologia și politica editorială a instituției media. Așadar, cititorul care dorește să cunoască poziția ziarului cu privire la un eveniment de interes major se îndreaptă către editorial, și mai puțin către secțiunea știri sau alte secțiuni informative.

Este cunoscut faptul că limbajul folosit în presă nu este niciodată neutru sau inocent, că articolele reprezintă versiuni ale realității în strînsă corelție cu linia editorială a publicației. Este deosebit de interesant de urmărit cum în perioade de tensiune politica și conflicte sociale același eveniment ori aceleași persoane sunt reprezentate cu precadere în dicursul de opinie. Rolul jurnaliștilor în general și al editorialiștilor în special devine major întrucît orice conflict din sectorul politic sau social se desfășoară și în presa scrisă sau, mai nou, în mediul online.

Astfel, dacă articolul de informare (știrea, reportajul) oferă un discurs obiectiv, editorialul de exemplu în poziția sa de “voce oficială” a publicației promovează un tip de discurs de opinie persuasiv care îi servește interesele și care-i “tradează” ideologia.

Această lucrare și-a propus să examineze modul în care conflictele care au marcat diverse aspecte ale vieții cotidiene de la noi care au avut loc de-a lungul timpului sunt reprezentate în articolele ce se referă la genurile de opinie care sunt prezentate pe unul din cele mai populare portaluri informaționale din Republica Moldova cum este portalul online “Tribuna”. În demersul nostru am avut mai multe obiective după cum urmează: să realizezăm o analiză a discursului genurilor de opinie utilizate de portal, să investigăm modul în care diverse situații de conflict sunt reprezente în dicursul de opinie; să evidențiăm diferențele de opinie așa cum apar în portal; să identificăm strategiile lingvistice și structurale utilizate de autorii portalului în promovarea unui punct de vedere specific; să aflăm dacă editorialele în poziția lor de articole persuasive de opinie apelează mai mult la rațiunea cititorului sau la emoțiile acestuia în cazul particular al perioadelor de conflict politic și social. Trebuie însă să subliniăm faptul că acest portal este totuși unul de recentă apariție și încă urmează să-și dezvolte capacitățile în domeniul dat.

Pentru a face o analiza a unor materiale publicate de portalul dat, am ales să comunicăm despre o serie de publicații apărute în prima jumătate a anului 2015. Aici trebuie să menționăm din start că nu au existat anumite dificultăți în a face o analiză a unor materiale ce se referă la subiectul lucrării deoarece acestea sunt expuse des deopotrivă cu materiale de natură informațională cum sunt știrile. Concluzionăm aici că presa de la noi se implică activ să abordeze diverse tematici din perspectiva genurilor de opinie. Motivele ar fi următoarele: sunt interesante pentru public care caută astfel de materiale, nu sunt greu de elaborat, totul se rezumă deseori la inspirația, creativitatea și capacitatea de a evidenția anumite lucruri prin accentele firești genurilor de opinie, nu necesită mult timp pentru a fi elaborate, investiții pe care le implică deplasarea în anumite locații pentru a face cercetări, cercetarea unor surse informaționale care uneori sunt mai greu de aplicat, în cazul genurilor de opinie deseori nu este necesară. Totuși am recomanda aici ca mass-media să nu neglijeze aspecte ce se referă la corectitudinea utilizării anumitor date deoarece de multe ori acestea sunt utilizate incorect și într-o manieră manipulatorie, deci în detrimentul interesului public. Este impropriu totuși să spunem că materialele care se referă la aceste genuri pot fi calificate ca materiale jurnalistice obiective deoarece pur și simplu urmăresc altceva decît genurile informative și exprimă puncte de vedere subiective ce se referă la diverse aspecte, persoane, evenimente, conflicte sau situații care au loc în diverse sfere ale vieții social-polidice de la noi și nu doar. Analiza acestora, prin intermediul studiilor de caz, ne-a permis să ne familiarizăm cu elementele constitutive ale unui material de presă scrisă ce se referă la particularitățile genurilor de opinie, cu procedeele de prezentare a realității dar și cu aspectele specifice peisajului mediatic autohton.

V-om sublinia deci că elaborarea prezentei teze ia permis autorului să-și îmbunătățească abilitățile de cercetare și analiză a proceselor ce țin de subiectul abordat. De asemenea, acesta a însușit și și-a aprofundat cunoștințele în materie. Totodată, efectuarea acestui studiu ia permis autorului să înțeleagă cum trebuie de gestionat procesul de comunicare a unor mesaje prin intermediul genurilor de opinie și ce măsuri necesită a fi întreprinse pentru ca un material din presa scrisă să-și atingă obiectivul și să aducă publicului beneficii și să nu-i facă deservicii.

Spre deosebire de alte genuri jurnalistice, genurile de opinie au fost puțin studiate în ciuda importanței și a poziției sale unice în arhitectura unei instituții mass-media. Mai mult, acestea promovează un tip de discurs specific cu o retorica aparte, iar modul în care se realizează procesul de persuasiune pe diversele paliere ale textului este de larg interes.

Deși discursul respectiv din presa moldovenească reprezintă o zonă a analizei discursului care nu a fost explorată în detaliu, genurile de opinie au evoluat în țara noastră paralel cu evoluția mass-media în general. De la o perioadă încărcată de ideologia sovietică, la perioada de tranziție care au presupus transformări radicale în ceea ce privește genurile de opinie și în special stilul și maniera de comunicare a acestora în contextul evoluției în ansambu a țării. Deci această evoluție nu trebuie să fie privită separat de evoluția mass-media de la noi și de transformările prin care a trecut Republica Moldova pentru că sunt legate între ele. La fel cum societatea este împărțită în două mari tabere ideologice, la fel sunt îmărțiți și cei care utilizează genurile de opinie pentru a comunica diverse mesaje în spațiul public. Din păcate constatăm că deseori acest lucru presupune derapaje de la principiile și valorile unei democrații autentice și de cele mai dese ori nu se încadrează în principiile libertății de exprimare ci în cele ale propagandei și manipulării.

Avînd în vedere rolul major pe care genurile de opinie îl joacă în modelarea, chiar în schimbarea opiniei publice, sperăm ca studiul nostru va contribui la o mai bună decodare a mesajului acestora prin faptul ca evidențiază elementele de bază ale retoricii sale persuasive. Nu trebuie însa considerat decît un efort modest în această direcție deoarece există și alte aspecte numeroase și importante despre care nu am menționat pe larg în această lucrare dar care, în opinia noastră, necesită un studiu fundamental pentru a înțelege impactul genurilor de opinie.

În cercetarea noastră am încercat o abordare interdisciplinară combinînd elemente și teorii din domenii precum retorica și lingvistica (analiza discursului, analiza discursului critic, semantica, pragmatica). Analiza lingvistică a genurilor de opinie pe care le-am studiat provenite din surse diferite, de la personalități diferite, care au orientari ideologice și politice distincte, demonstrază faptul ca aceeași realitate obiectivă poate fi prezentată din perspective subiective diferite. O asemenea abordare are menirea de a demonstra că limba devine un instrument în mîinile autorilor care își concep discursul în așa fel încît să servească interese instituționale sau chiar personale, ale proprietarilor de presă. Astfel, puterea cuvîntului în spațiul public devine de necontestat.

Bibliografie

Agnes Y. Introducere în jurnalism. Iași: Editura Polirom, 2011. 440 p

Antih Felicia, Lumea din Ziare, Galați, Porto-Franco, 1991, 271 p.

Bertrand, J. C, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, 2001, 191 p.

Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass-media, București Editura Fundației“România Mare”, 1997, 330 p.

Buzărnescu Ștefan, Sociologia opiniei publice, București, Editura de Vest, 2004, 165 p.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, București, 1999, 248 p.

Cornea Andrei, Scriere și oralitate, București, Humanitas, 2006, 281 p.

DeFleur, Melvin, Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999, 163 p.

Fiedman Michael, Libertatea și răspunderea ziariștilor și autorilor, București, Humanitas, 1991, 195 p.

Guz Lochard, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, trad. Bogdan Geangalău, Ed.Institutul European, Iași, 1999, 118 p.

Jurnalismul pentru omul de rând, Chișinău: CIJ, 2002, p.152

Keane John, Mass-media și modernitatea, Institutul European, Iași, 2000, 242 p.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est, editat de World Press Freedom Committee, 45 p.

McQuail, Denis; Windahl, Sven, Teorii ale comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, 2004, 269 p.

Marshall McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil, trad. Mihai Moroiu, Ed.Nemira, București, 1997, 227 p.

Mihai Dinu, Comunicarea–repere fundamentale, Ed. Științifică, București, 1997, 194 p.

Moraru Victor. Mass media vs politica. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2001, p. 146-147

Popa Alin Constantin, Comunicarea și manipularea prin publicitate, Ed. Universității Lucian Blaga, 2001, 267 p.

Paul P.Lazarsfel, Robert K.Merton, Comunicarea de masă. Preferințele generale și acțiunea socială organizată, Urbana, București 1960, 245 p.

Popa, Dorin, Mass-media, astăzi, Editura Institutul European, 2002, 153 p.

Popa Dorin, Textul jurnalistic – Genuri si specii, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 264 p.,

Popa Dorin Introducere in studiul și istoria mass-media, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 392 p.,

Popescu, C. F., Manual de jurnalism, București, editura Tritonic 2003, 342 p.

Preda Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Iași: Polirom 2006, 184 p.

Preda Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, Iași: Polirom 2006, 167 p.

Rață Georgeta. Contribuții la teoria comunicării, Editura Mirton, Timișoara, 2001, 326 p.

Romeo Cemârtan, Comunicarea și mass-media, Chișinău, 2006, 237 p.

Roșca, L., Producția textului jurnalistic, Iași, Polirom 2004, 276 p.

Slama-Cazacu, Tatiana. Cercetări asupra comunicării, Editura Academiei, București, 1973 218 p.

Sorlin, Pierre, Mass-media, Editura Institutul European, Iași, 2002, 262 p.

Șoitu, L. Comunicare și educație, Institutul European, Iași. 1996, 291 p.

Ștefan Buzărnescu, Sociologia opiniei publice, citat de Lucian-Vasile Szabo în Libertate și comunicare în lumea presei, Timișoara, Editura Amarcord 1999, 189 p.

Thomas John B, Media și modernitatea, Antet, București, 2000, 148 p.

Van Dijk, T. A., Discourse and Power, London, Palgrave Macmillan 2008, 149 p.

Jurnalismul online, raiul ticalosilor anonimi

http://www.ziarul-bn.ro/daniel-condurache-jurnalismul-online-un-animal-ciudat-0

http://tribuna.md

Anexe

Despre un Guvern al unității naționale sau cum poate fi consolidată societatea din RM

Noului Guvern al Republicii Moldova, care urmează să fie învestit în scurt timp, îi va reveni o misiune deloc ușoară. Or, făcînd abstracție de declarațiile triumfaliste ale celor care au reprezentat guvernarea în Republica Moldova în ultimii ani, țara continuă să se confrunte cu mai multe probleme care necesită o soluționare urgentă, iar cea mai gravă dintre acestea este scindarea societății pe diverse criterii – începînd de la politice și terminînd cu lingvistice.

Această problemă a început să fie conștientizată chiar și de către politicienii care pînă acum au făcut tot posibilul anume pentru divizarea societății, pentru polarizarea ei cu scopul de a obține dividende politice. Deși există suficiente motive pentru a ne îndoi, dacă nu de sinceritatea politicienilor care declară că acum consolidarea societății a devenit o necesitate stringentă, atunci de capacitatea lor de a realiza în practică acest obiectiv.

La timpul lor și Vladimir Voronin, și Nicolae Timofti, și Vlad Filat, și Marian Lupu și mulți alți politicieni și-au propus drept scop consolidarea societății, dar, din anumite motive, acest lucru nu le-a reușit. Unii au vrut să consolideze societatea din Republica Moldova în jurul ideii de integrare europeană, alții – în jurul obiectivului de a asigura tuturor un trai decent, a treia categorie – în jurul obiectivului de asigurare a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Timpul însă a arătat că aceste idei nu au avut forța necesară sau cei care le-au promovat nu au avut capacitatea de a le transforma cu adevărat în obiective naționale în stare să asigure unitatea societății moldovenești.

Astăzi o asemenea ideea unificatoare ar putea fi un guvern al unității naționale. Și în cazul de față cuvîntul „național” trebuie privit sub un aspect mult mai larg decît ne-am deprins noi pînă acum. Apropo, această idee, deși timid, a fost enunțată deja în repetate rînduri, cu diverse ocazii, dar niciodată de politicienii noștri.

Ce ar însemna ea la modul practic? Constituirea unui Guvern în frunte cu un Prim-ministru apolitic, iar în componența acestui Executiv tuturor partidelor parlamentare ar trebui să le revină portofolii proporțional rezultatului înregistrat în alegeri. Astfel, noul Guvern ar reprezenta interesele majorității alegătorilor din Moldova și ar putea fi considerat pe bună dreptate un Guvern al întregului popor.

Un asemenea Guvern ar avea o largă acoperire politică în Parlament și ar presupune totodată un riguros control reciproc din partea partidelor constituante. Există suficiente motive pentru a presupune că un Guvern de acest fel va da maximă eficiență chiar și în lipsa unei opoziții parlamentare declarate.

Unii pot spune că în cazul unui asemenea Guvern ar fi extrem de greu de elaborat un program de guvernare comun, deoarece partidele ce au acces în Parlament au viziuni diametral opuse în multe probleme principale. Dar o analiză sumară a programelor electorale ale acestora arată că unicele diferențe de abordări țin preponderent de vectorul politicii externe. Dacă la acest capitol se va găsi un echilibru (și acest lucru este posibil, oricît ar părea de straniu), în rest pot fi identificate priorități comune care să stea la baza programului viitorului Guvern.

La fel ar putea fi depășită și o altă problemă – cea care ține de percepția electoratului, mai bine zis de nedorința lui de a-și vedea favoriții în compania anumitor politicieni și anumitor partide. Dacă toți politicienii vor da dovadă de suficientă maturitate politică și vor veni cu un mesaj comun ideea căruia ar fi că doar un astfel de Guvern poate ajuta la consolidarea societății, la stoparea procesului de divizare continuă, care poate avea consecințe extrem de grave, alegătorii, la sigur, ar putea fi convinși. Pînă la urmă, consolidarea societății trebuie să pornească de la politicieni, iar alegătorii trebuie doar să preia inițiativa și să o implementeze în continuare.

Totodată, trebuie să recunoaștem că ideea unui astfel de Guvern, care ar putea fi un pas important spre consolidarea societății, are prea puține șanse de izbîndă. Pentru că, în final, toate partidele luptă pentru putere și, evident, dacă două sau trei partide se pot înțelege între ele și împărți tot ce înseamnă Executiv, la ce bun să cedezi o parte din putere altcuiva?

În aceste condiții nu ne rămîne decît să sperăm că politicienii vor găsi o altă soluție pentru cea mai gravă problemă cu care se confruntă în prezent Republica Moldova – divizarea societății.

http://tribuna.md/2015/01/10/comentariu-despre-un-guvern-al-unitatii-nationale-sau-cum-poate-fi-consolidata-societatea-din-rm/

Lipsa unui lider național – o mare problemă a Republicii Moldova

Astăzi, una dintre cele mai mari probleme ale Republicii Moldova este lipsa unui lider național. Gravitatea acestei probleme iese și mai mult în evidență pe fonul evenimentelor ce au loc în regiunea europeană din care face parte țara noastră, dar și pe fonul situației interne din Republica Moldova.

Chiar dacă are și Președinte, și Speaker, și Prim-ministru, și o mulțime de lideri de partide mai mari și mai mici, Moldova, totuși nu are un lider național, iar lipsa acestuia generează instabilitate, incertitudine și o mare nesiguranță. Unii ar putea spune că liderul național este mai degrabă ceva caracteristic societăților cu democrații nefuncționale sau nedemocratice, în genere, totalitare sau predispuse spre totalitarism și dictatură, dar nu este chiar așa. Multe țări cu democrații avansate au pe post de lideri naționali conducătorii de guverne (Italia, Germania), alte țări – președinții (SUA, Franța), altele – regii (Anglia, Spania) etc. Liderii naționali sînt cei care-și asumă cea mai mare parte a discursului public extern, dar și rolul de garant al stabilității interne. Liderii naționali joacă rolul principal în aplanarea conflictelor și crizelor interne și, prin mesajele promovate, trasează clar poziția țării lor față de conflictele și crizele din exterior. Acești oameni sînt considerați jucătorii politici de bază în țările lor, iar uneori și în afară, de ei, în mare parte, își leagă speranțele cetățenii, care vor să se simtă protejați, în siguranță în propria țară, în imediata ei vecinătate, dar și oriunde s-ar afla în lume. Atîta timp cît au lideri naționali, cetățenii au și un punct de reper, dar și un motiv în plus de liniște.

Republica Moldova, din păcate, nu face parte din categoria unor astfel de state. Țara noastră a avut mai mulți președinți, speakeri, premieri, dar și lideri de partide, dar nici unul dintre ei nu a reușit să se ridice pînă la nivelul în care să fie considerat lider național. La un moment dat se crease impresia că astfel de lideri pot deveni ex-președinții Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, dar și ex-premierul Vlad Filat, primul și (deocamdată) unicul lider de partid care a condus Executivul. Însă, nici unuia dintre ei nu i-a ajuns forța necesară pentru a face pasul decisiv, pentru a depăși statutul de lider al unei tabere politice anume și de a deveni lider național.

Cea mai gravă situație din acest punct de vedere s-a atestat în ultimii doi ani. Pentru prima dată primele trei funcții în stat au fost ocupate de persoane care nu aveau nici măcar statut de lider politic și, în genere, aveau prea puține în comun cu politica reală. Incontestabil, și Președintele Timofti, și Speakerul Corman, și Premierul Leancă sînt profesioniști desăvîrșiți în domeniile din care vin, persoane cu o bună reputație și cu o dorință enormă de a schimba ceva în Republica Moldova. Dar toate aceste calități apreciabile nu sînt suficiente pentru a asigura statutul de lider național. Astfel, Moldova s-a pomenit practic „decapitată” politic într-o perioadă în care avea nevoie mai mult ca oricînd de un lider național puternic, în perioada în care situația în spațiul ex-sovietic s-a agravat brusc, au pornit mișcări geopolitice de ordin major cu scopul reconfigurării frontierelor existente pînă acum, iar multe din elementele războiului rece au redevenit actuale, punînd între-o nouă lumină relațiile dintre marile puteri ale lumii, dar și situația statelor mici ca Republica Moldova.

Nu mai puțin important a fost și faptul că, pe fondalul tensionării situației din spațiul ex-sovietic, s-a tensionat și situația internă din Republica Moldova. În lipsa unui lider național care să-și asume responsabilitate și să intervină în vederea detensionării situației, lucrurile s-au agravat și mai mult, iar astăzi Republica Moldova, în opinia unor analiști politici, este amenințată la modul real de eventuale explozii sociale.

Criza politică de după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a scos încă o dată în evidență cît de mult îi lipsește Republicii Moldova un lider național. Parcă și Președintele țării, și liderii de partide și-au făcut datoria sau au încercat să o facă, dar ceva a lipsit totuși Republicii Moldova ca să facă pasul decisiv de la incertitudine politică spre stabilitate și acest ceva (mai bine zis cineva) a fost anume un lider național puternic.

Scindarea tot mai pronunțată a societății moldovenești, creșterea continuă a nemulțumirii în rîndurile populației, activizarea unor regiuni și lideri regionali, redimensionarea activității unor tabere politice, dar și multe alte manifestări și tendințe de același gen ne duc la gîndul că situația internă din Republica Moldova va degrada în continuare și încă nu se știe dacă la un moment dat nu va scăpa cu totul de sub control. De aceea, astăzi putem afirma cu toată certitudinea că Moldova are nevoie mai mult ca oricînd de un lider național. Numai o personalitate puternică, care s-ar putea ridica la nivelul acestui statut, ar putea proteja țara noastră de evoluții nedorite și ar putea servi drept garant al stabilității în continuare. Dar oare are capacitatea clasa politică actuală, societatea, în general, să dea „naștere” unui astfel de lider? Rămîne să vedem…

http://tribuna.md/2015/02/14/comentariu-lipsa-unui-lider-national-%E2%80%93-o-mare-problema-a-republicii-moldova/

ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove – Omul Săptămînii

În săptămîna în care cea mai mare parte a locuitorilor Republicii Moldova au sărbătorit Crăciunul, politicienii și-au temperat vizibil comportamentul, acordînd prioritate evenimentelor cu caracter religios, ce l-au avut ca protagonist de bază pe Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. În lumina celor menționate, fără îndoială, IPS Vladimir este personalitatea care a meritat cel mai mult titlul de „Omul Săptămînii”.

TRIBUNA precizează: Mitropolitul Vladimir (Cantarean Nicolae) s-a născut la 18 august 1952 în satul Colencăuți, raionul Hotin, regiunea Cernăuți, din Ucraina. În 1969 a absolvit școala medie din satul natal și a intrat la Școala tehnico-profesională, care a absolvit-o în 1970. Între 1970 și 1973 și-a satisfăcut serviciul militar în termen în Flota Mării Negre. După trecerea în rezervă a îndeplinit funcția de ipodiacon pe lîngă Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Smolensk, fiind în același timp și secretar – funcționar al Direcției Eparhiale Smolensk. La 22 mai 1974, de sărbătoarea mutării moaștelor Sf. Nicolae, arhiepiscopul Mirilor Lichiei, a fost hirotonit în treapta de diacon la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk , de către episcopul Smolenskului și Veazma, Teodosie (Protiuk), ca celibat (necăsătorit), și lăsat pentru serviciu la catedrală. La 22 mai 1976, a fost hirotonit de către același episcop în treapta de preot și numit (paroh-adjunct) la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Smolensk .

În 1981 s-a transferat la eparhia din Cernăuți și a fost numit de către episcopul de Cernăuți și Bucovina, Varlaam (Iliușenko) cleric al Catedralei Sfîntul Nicolae din orașul Cernăuți și din 1983, în același timp numit secretar al Direcției Eparhiale Cernăuți cu ridicarea la rangul de protoiereu. La 29 noiembrie 1987, a fost călugărit cu numele Vladimir, în cinstea Sfîntului Întocmai cu apostoli Kneaz Vladimir (sărbătorit la 28 iulie), de către episcopul nou-numit de Cernăuți și Bucovina, Antonie (Moskalenko). În 1988, către sărbătoarea Nașterii Mîntuitorului a fost decorat cu crucea de aur și ridicat în treapta de egumen și decorat cu palița. Cu prilejul Sfintelor Paști din 1988, a fost decorat cu crucea cu pietre scumpe și ridicat în treapta de arhimandrit. Cu ocazia Mileniului de Creștinare a Rusiei, a fost decorat, în același an, cu dreptul de a purta a doua cruce cu pietre scumpe. În 1981 a absolvit Seminarul Teologic din Moscova, iar în 1989 – Academia Teologică din Moscova.

Prin Hotărîrea Prea Fericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Pimen (Izvekov) și a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul Vladimir (Cantarean), secretar al Direcției Eparhiale Cernăuți, a fost ales episcop al Chișinăului și Moldovei . La 21 iulie 1989, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului din Kazani, la Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului”, a fost oficiată de către arhierii care au participat în ajun la numirea și anunțarea în mod public a evenimentului hirotonirii arhimandritului Vladimir ca episcop al Chișinăului și Moldovei . În anul 1990, către ziua Sfintelor Paști, a fost ridicat de către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Pimen la rangul de arhiepiscop. Din anul 1990 – membru al Comisiei Biblice sinodale. În anul 1992, a fost ridicat de către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Alexie (Ridigher) II, la rangul de mitropolit cu titlul “al Chișinăului și al întregii Moldove”.

Din 1995 este și rector al Seminarului Teologic din Chișinău. Din 1997 a fost numit, prin Decretul Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, rector al Academiei și Seminarului Teologic din Chișinău.
În 1990, 1992, 1996 și 1999 a fost membru supleant al Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La soborul aniversar arhieresc din 13-19 august 2000 de la Moscova a fost ales în calitate de membru permanent al Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

A vizitat de cîteva ori, în componenta delegațiilor oficiale, Tara Sfîntă, Sfîntul Munte Athos, și alte locurile sfinte ale creștinătății în lume.

A fost decorat cu distincții bisericești și statale:
• Medalia Cuviosului Serghie de Radonej, gradul I
• Ordinul Sf. Maria Magdalena, acordat de Biserica Ortodoxă din Polonia
• Diploma de Onoare a Prezidiului Fondului Păcii din URSS
• Ordinul Sfîntul Stanislav (internațional)
• Diploma de Onoare a Prezidiului Academiei de Științe a Republicii Moldova
•  Academician de Onoare al Academiei Internaționale de Cadre de pe lîngă UNESCO
• Ordinul Sfîntului Kneaz Vladimir, gradul II
• Ordinul Republicii, decorația supremă a Republicii Moldova
• Ordinul „Pentru dezvoltarea științei și învățămîntului”, acordat de Academia Internațională de cadre de pe lîngă UNESCO
• Diploma jubiliară a Patriarhului Alexii II
• Ordinul ”Mormîntul Domnului”, acordat de Biserica Ortodoxă din Ierusalim
• Ordinul ”Renașterea” al Adunării Nobilimii a Republicii Moldova

Este membru al colegiului redacțional al culegerii „Bogoslovschie trudî”.

Participa la activitățile din toate domeniile vieții bisericești și de stat.

A vizitat mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale, Autonome și Dioceze: din Cehia, Cipru, Egipt, Franța, Grecia , Israel , Italia, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia.

http://tribuna.md/2015/01/11/ips-vladimir-mitropolit-al-chisinaului-si-al-intregii-moldove-omul-saptaminii/

Cum Moldova ar putea deveni țara cu cel mai mare număr de cetățeni!

În ultimele zile, în presă a apărut o informație despre un proiect de lege pregătit de socialiști care ar prevedea acordarea cetățeniei țării noastre moldovenilor de pe celălalt mal al Prutului. Ceva mai înainte se vorbea despre atractivitatea țării noastre pentru ucraineni, în țara vecină înflorind un fel de business cu pașapoarte moldovenești, care acordă dreptul la libera circulație în țările europene. Iar dacă ne mai amintim că anterior se vorbea că și mulți cetățeni ruși, folosindu-se de faptul că celor de pe malul stîng al Nistrului li se acordă mai ușor cetățenia Moldovei, se prezintă ca și transnistreni și o obțin pentru scopuri numai de ei știute, vedem că situația la acest capitol este mult mai complexă decît pare la prima vedere.

În context, nu pot să nu amintesc și de desele relatări ale Serviciului Grăniceri despre cetățeni străini reținuți în Republica Moldova, atunci cînd încercau să ajungă în UE. Unii dintre aceștia au recunoscut că au plătit sume enorme doar pentru a ajunge în RM, în acest caz sporind șansele lor de a ajunge în UE. Cît ar plăti acești oameni pentru cetățenia Moldovei, cred că nu este greu să ne închipuim.

De aceea, poate este cazul ca oficialii noștri să se gîndească la posibilitățile de a face business absolut legal din acordarea de cetățenie. Veți spune că ideea e absurdă, că ar trezi nemulțumirea UE etc.? Fi-ți serioși! Poate ați uitat, dar în ultimii ani cei care ne conduc s-au învățat să facă bani din orice. Iată cele mai bizare surse de venit în acest sens: Moldova și-a vîndut cotele de emisii de gaze cu efect de seră (!); Moldova a vîndit sănătatea propriilor cetățeni, acceptînd la anumite etape ca teritoriul nostru să fie tranzitat de deșeuri radioactive din Bulgaria spre Rusia (!); Moldova a vîndut la o mulțime de nave străine dreptul de a naviga sub steagul nostru (!) etc. Și după asta să-mi spună cineva că ideea de a vinde cetățenia nu are dreptul la viață! Dacă tot facem business la nivel de stat, atunci să-l facem la macronivel!

http://tribuna.md/2015/03/29/cum-moldova-ar-putea-deveni-tara-cu-cel-mai-mare-numar-de-cetateni/

De ce la moldoveni trădarea e considerată virtute?

S-ar părea că întrebarea din titlul acestui material este paradoxală, dar ea reflectă perfect o problemă acută cu care se confruntă politica moldovenească. Nu cred că voi deschide un mare secret dacă voi spune că politica moldovenească e plină de trădători și oportuniști, iar toate proiectele politice pretinse noi, care se lansează periodic, de fapt constituie doar un paravan perfect după care acești trădători și oportuniști continuă să-și facă mendrele în Republica Moldova de decenii bune, încă din timpul comunismului sovietic.

Mă refer la transfugii care au reușit incredibila „performanță” de a reprezenta majoritatea partidelor cît de cît importante care s-au perindat pe arena politică autohtonă. Și aici nu-i am în vedere pe acei care s-au regăsit în mai multe partide ca urmare a mișcărilor de fuziune prin care au trecut de-a lungul anilor formațiunile lor și nici pe acei care, admitem, la un moment dat au simțit că formațiunea lor nu-i mai reprezintă și, fie au trecut în alt partid imediat, fie după ce și-au luat o pauză. Nu pe aceștia îi am în vedere, ci pe trădătorii de meserie, care au reușit să reprezinte o puzderie de partide, începînd de la comuniști, agrarieni și socialiști și terminînd cu liberal-democrați, democrați, liberali etc.

Credeți că așa ceva e imposibil în Moldova? Greșiți amarnic! Iar pentru a vă convinge de acest lucru, este suficient să faceți o călătorie prin satele și orașele de provincie, unde oamenii simpli vă vor face rapid o listă de liderași locali, care au trecut mai că nu prin toate partidele cît de cît importante din Moldova în ultimele mai bine de două decenii. Acești liderași, fiind departe de obiectivele camerelor de luat vederi și de atenția opiniei publice de nivel republican, folosesc partidele ca pe mănuși, profitînd de faptul că în teritorii ei au acaparat cam tot ceea ce înseamnă influență și putere de decizie, dar și de prevederile legislației în vigoare care obligă partidele să aibă o anume reprezentare teritorială.

Astfel, reprezentanții respectivei categorii se regăsesc într-un partid pînă cînd simt că acesta intră în declin. Atunci, în loc să muncească pentru revigorarea lui sau să-și asume o parte din povara eșecului și să se retragă măcar pentru un timp din politică, sar rapid în barca altui partid, care li se pare mai de perspectivă. Și fac asta cu mare tam-tam, fapta lor fiind prezentată ca un mare eveniment de natură să schimbe radical situația pe arena politică autohtonă. Adică, sînt prezentați ca un fel de eroi, care pun umărul la construcția unui nou viitor pentru Moldova, cînd de fapt numai nu la viitorul Moldovei se gîndesc ei.

Dacă măcar un ONG din cele ce pretind că se interesează de calitatea actului politic în Moldova și implementează proiecte cu treabă și fără treabă ar face o bază de date a liderilor de nivel local, indicînd cine și în ce tabere politice a fost pînă acum, imediat s-ar vedea că acești „salvatori” ai democrației în Moldova, acești „artizani ai viitorului luminos al țării”, sînt de fapt niște trădători și oportuniști ordinari. Ar mai fi în acest caz noile lor trădări prezentate ca mari evenimente politice? Desigur, nu! Pur și simplu l-i s-ar da un șut în fund ca să ajungă acolo unde li-i locul pe care-l merită, iar în teritorii cu adevărat ar apărea lideri noi, care ar putea schimba ceva în politica moldovenească. Căci, liderii de la Chișinău se pot schimba des, partide noi pot apărea o mulțime, dar pînă cînd nu se va face această schimbare a elitelor politice la nivel local, nimic nou nu se va întîmpla în politica moldovenească.

http://tribuna.md/2015/04/19/de-ce-la-moldoveni-tradarea-e-considerata-virtute/

Presa din Moldova, politica și geopolitica

Apropierea alegerilor locale generale scot din nou în evidență o problemă veche, dar mereu actuală – independența și imparțialitatea presei din Republica Moldova. Și, din nou, trebuie să constatăm că majoritatea mijloacelor de informare în masă, chiar și cele care declară cu treabă și fără treabă cît sînt de independente, sînt înregimentare politic sau geopolitic. Iar cînd fac această afirmație nu mă refer doar la controlul pe care-l exercită politicienii asupra unei importante părți a presei moldovenești, ci la controlul indirect exercitat de finanțatori din afara țării, dar și la autocontrolul escesiv al unor jurnaliști sau instituții media, care generează un astfel de fenomen nedorit pentru presă cum ar fi subiectivismul.

Astăzi, presa din Republica Moldova se împarte în patru categorii: 1) presa finanțată de politicieni din Moldova; 2) presa finanțată de cercuri de influență externe pro-Est; 3) presa finanțară de cercuri de influență externă pro-Vest, inclusiv prin intermediul diferitor linii de granturi din România, UE, SUA etc.; 4) presa care încearcă cu adevărat să existe din sursele proprii pe care le „pescuiește”  pe piața internă și care abia de rezistă, fiind în minoritare.

Cel mai important este că anume această a patra categorie, care are cel mai mult dreptul moral să pretindă că încearcă să existe în baza standardelor internaționale ale presei, este cel mai prigonită și acuzată de partizanat politic. Și știți de ce? Pentru că încearcă să-i trateze egal pe toți actorii politici, iar aceasta nu are cum să placă presei din primele trei categorii. Dacă ai scris despre un oponent politic al unui politician ce are un anumit control asupra presei, imediat jurnaliștii lui îți sar în cap și te atacă, acuzîndu-te că te-ai vîndut oponentului stăpînului lor. Dacă ai scris despre un politician cu viziuni pro-Est, imediat cei finanțați din granturi pro-Vest îți sar în cap și te acută de lipsă de patriotism. Dacă ai scris despre un politician cu viziuni pro-Vest, atunci îți sar în cap cei finanțați din Est, care te acuză de antistatalism, de unionism etc.

Astăzi, dorind să-și ascundă propriul eșec înregistrat în tentativa de a face presă în adevăratul sens al cuvîntului, cei care demult au trecut în solda politicienilor sau a factorilor de decizie din exterior, încearcă să distrugă, să discrediteze puținele instituții media cu adevărat independente din Republica Moldova. Probabil, existența acestor instituții le face rău celor cu eșecul, pentru că le amintesc în permanență de propria lor incapacitate de a face presă liberă în Moldova. De asemenea, nu este exclus că puțina presă cu adevărat liberă face rău patronilor politici și geopolitici ai presei înregimentare, pentru că nu se încadrează în realizarea planurilor pe care le au în Republica Moldova.

…Mi-aș fi dorit mult ca alegerile locale generale să fie o excepție de la regula înrădăcinată în ultimii ani, adică să nu mai fie călcată în picioare puțina presă cu adevărat liberă care a mai rămas în Republica Moldova. Dar, judecînd după cum a demarat această campanie, după modul în care au început să se manifeste unii jurnaliști, politicieni și reprezentanți ai cercurilor de interese din exterior, mă tem că și de această dată vom rămîne doar cu speranța…

http://tribuna.md/2015/04/26/presa-din-moldova-politica-si-geopolitica/

Problema pe care politicienii din Moldova nu vor să o recunoască

Politica moldovenească are o mare problemă, dar politicienii nu vor să o recunoască, preferînd să se folosească periodic de ea pentru a obține beneficii de moment și neglijînd totalmente probabilitatea că într-o bună zi chiar ei ar putea să-i devină victime. Această problemă este cea a partidelor cu denumiri practic identice.

Spre exemplu, se știe că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, în cadrul precedentelor alegeri parlamentare, a pierdut statutul de cea mai influentă formațiune politică din cauza faptului că în alegeri a participat și Partidul Comunist Reformator din Moldova, cu o abreviere identică cu cea a formațiunii lui Vladimir Voronin și cu o siglă electorală aproape identică. Cele circa 5% acumulate în alegeri de comuniștii reformatori au cîntărit enorm în jocurile postelectorale, inclusiv reducînd vizibil șansele PCRM de a reveni la guvernare.

Nu puține bătăi de cap le-a dat și liberalilor participarea în alegeri a Partidului Liberal Reformator, chiar dacă liberalii reformatori nu pot fi comparați cu comuniștii reformatori. Spre deosebire de formațiunea lui Ruslan Popa, PLR a avut activități politice constante, a desfășurat o bună campanie electorală și a încercat să se afirme pe cont propriu în politica moldovenească.

La un moment dat, s-au făcut tentative de a înregistra formațiuni practic identice ca denumire cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, dar ultimul a știut să le contracareze. Nu se știe însă dacă-i va reuși acest lucru și pe viitor, în cazul în care se vor face noi tentative de acest gen și PLDM nu va mai fi la guvernare.

În aceeași logică se înscrie și prezența pe arena politică a Moldovei a Partidului Socialist și a Partidului Socialiștilor. Pînă la precedentele alegeri parlamentare, aceste două partide nu au prezentat un pericol unul pentru altul, ambele fiind tratate cu șanse mici de reușită în politica moldovenească. Cu atît mai mult că Partidul Socialist doar figurează în Registrul de la Ministerul Justiției, la modul practic fiind absent din politica moldovenească. Însă, după alegerile din 30 noiembrie 2014, situația s-a schimbat radical, deoarece Partidul Socialiștilor a devenit cea mai influentă formațiune politică din Moldova și evident a început să fie privit cu alți ochi de concurenți. Nu este exclus că Partidul Socialist va miza pe o confuzie în buletinele de vot la următoarele alegeri pentru a obține voturi în plus. De aceea, formațiunea lui Igor Dodon ar trebui de pe acum să se gîndească la o soluție pentru această problemă.

Se creează impresia că această problemă, care ar putea fi soluționată la nivel de stat odată și pentru totdeauna prin introducerea unor reglementări legale clare în acest sens, este lăsată mai mult la latitudinea partidelor, care luptă cum pot cu ea. Dar, nu tot timpul partidele vizate reușesc să iasă învingătoare din asemenea situații și, în rezultat, tabloul politic și electoral general este unul deformat, departe de voința exprimată de alegători. Putem noi oare vorbi în acest caz că la baza exercitării actului politic în Moldova stă voința poporului? Mă îndoiesc! Deci, concluzia este că, ghidîndu-se de interesele lor înguste, politicienii subminează voința poporului, ceea ce reprezintă poate cea mai gravă crimă din cîte pot fi. Și e păcat, e mare păcat că în Moldova, care tinde să devină un autentic stat european, modern, mai sînt asemenea probleme.

http://tribuna.md/2015/04/12/problema-pe-care-politicienii-din-moldova-nu-vor-sa-o-recunoasca/

Bibliografie

Agnes Y. Introducere în jurnalism. Iași: Editura Polirom, 2011. 440 p

Antih Felicia, Lumea din Ziare, Galați, Porto-Franco, 1991, 271 p.

Bertrand, J. C, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, 2001, 191 p.

Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass-media, București Editura Fundației“România Mare”, 1997, 330 p.

Buzărnescu Ștefan, Sociologia opiniei publice, București, Editura de Vest, 2004, 165 p.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, București, 1999, 248 p.

Cornea Andrei, Scriere și oralitate, București, Humanitas, 2006, 281 p.

DeFleur, Melvin, Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999, 163 p.

Fiedman Michael, Libertatea și răspunderea ziariștilor și autorilor, București, Humanitas, 1991, 195 p.

Guz Lochard, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, trad. Bogdan Geangalău, Ed.Institutul European, Iași, 1999, 118 p.

Jurnalismul pentru omul de rând, Chișinău: CIJ, 2002, p.152

Keane John, Mass-media și modernitatea, Institutul European, Iași, 2000, 242 p.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est, editat de World Press Freedom Committee, 45 p.

McQuail, Denis; Windahl, Sven, Teorii ale comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, 2004, 269 p.

Marshall McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil, trad. Mihai Moroiu, Ed.Nemira, București, 1997, 227 p.

Mihai Dinu, Comunicarea–repere fundamentale, Ed. Științifică, București, 1997, 194 p.

Moraru Victor. Mass media vs politica. Chișinău: Centrul Editorial al USM, 2001, p. 146-147

Popa Alin Constantin, Comunicarea și manipularea prin publicitate, Ed. Universității Lucian Blaga, 2001, 267 p.

Paul P.Lazarsfel, Robert K.Merton, Comunicarea de masă. Preferințele generale și acțiunea socială organizată, Urbana, București 1960, 245 p.

Popa, Dorin, Mass-media, astăzi, Editura Institutul European, 2002, 153 p.

Popa Dorin, Textul jurnalistic – Genuri si specii, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 264 p.,

Popa Dorin Introducere in studiul și istoria mass-media, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 392 p.,

Popescu, C. F., Manual de jurnalism, București, editura Tritonic 2003, 342 p.

Preda Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Iași: Polirom 2006, 184 p.

Preda Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, Iași: Polirom 2006, 167 p.

Rață Georgeta. Contribuții la teoria comunicării, Editura Mirton, Timișoara, 2001, 326 p.

Romeo Cemârtan, Comunicarea și mass-media, Chișinău, 2006, 237 p.

Roșca, L., Producția textului jurnalistic, Iași, Polirom 2004, 276 p.

Slama-Cazacu, Tatiana. Cercetări asupra comunicării, Editura Academiei, București, 1973 218 p.

Sorlin, Pierre, Mass-media, Editura Institutul European, Iași, 2002, 262 p.

Șoitu, L. Comunicare și educație, Institutul European, Iași. 1996, 291 p.

Ștefan Buzărnescu, Sociologia opiniei publice, citat de Lucian-Vasile Szabo în Libertate și comunicare în lumea presei, Timișoara, Editura Amarcord 1999, 189 p.

Thomas John B, Media și modernitatea, Antet, București, 2000, 148 p.

Van Dijk, T. A., Discourse and Power, London, Palgrave Macmillan 2008, 149 p.

Jurnalismul online, raiul ticalosilor anonimi

http://www.ziarul-bn.ro/daniel-condurache-jurnalismul-online-un-animal-ciudat-0

http://tribuna.md

Anexe

Despre un Guvern al unității naționale sau cum poate fi consolidată societatea din RM

Noului Guvern al Republicii Moldova, care urmează să fie învestit în scurt timp, îi va reveni o misiune deloc ușoară. Or, făcînd abstracție de declarațiile triumfaliste ale celor care au reprezentat guvernarea în Republica Moldova în ultimii ani, țara continuă să se confrunte cu mai multe probleme care necesită o soluționare urgentă, iar cea mai gravă dintre acestea este scindarea societății pe diverse criterii – începînd de la politice și terminînd cu lingvistice.

Această problemă a început să fie conștientizată chiar și de către politicienii care pînă acum au făcut tot posibilul anume pentru divizarea societății, pentru polarizarea ei cu scopul de a obține dividende politice. Deși există suficiente motive pentru a ne îndoi, dacă nu de sinceritatea politicienilor care declară că acum consolidarea societății a devenit o necesitate stringentă, atunci de capacitatea lor de a realiza în practică acest obiectiv.

La timpul lor și Vladimir Voronin, și Nicolae Timofti, și Vlad Filat, și Marian Lupu și mulți alți politicieni și-au propus drept scop consolidarea societății, dar, din anumite motive, acest lucru nu le-a reușit. Unii au vrut să consolideze societatea din Republica Moldova în jurul ideii de integrare europeană, alții – în jurul obiectivului de a asigura tuturor un trai decent, a treia categorie – în jurul obiectivului de asigurare a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Timpul însă a arătat că aceste idei nu au avut forța necesară sau cei care le-au promovat nu au avut capacitatea de a le transforma cu adevărat în obiective naționale în stare să asigure unitatea societății moldovenești.

Astăzi o asemenea ideea unificatoare ar putea fi un guvern al unității naționale. Și în cazul de față cuvîntul „național” trebuie privit sub un aspect mult mai larg decît ne-am deprins noi pînă acum. Apropo, această idee, deși timid, a fost enunțată deja în repetate rînduri, cu diverse ocazii, dar niciodată de politicienii noștri.

Ce ar însemna ea la modul practic? Constituirea unui Guvern în frunte cu un Prim-ministru apolitic, iar în componența acestui Executiv tuturor partidelor parlamentare ar trebui să le revină portofolii proporțional rezultatului înregistrat în alegeri. Astfel, noul Guvern ar reprezenta interesele majorității alegătorilor din Moldova și ar putea fi considerat pe bună dreptate un Guvern al întregului popor.

Un asemenea Guvern ar avea o largă acoperire politică în Parlament și ar presupune totodată un riguros control reciproc din partea partidelor constituante. Există suficiente motive pentru a presupune că un Guvern de acest fel va da maximă eficiență chiar și în lipsa unei opoziții parlamentare declarate.

Unii pot spune că în cazul unui asemenea Guvern ar fi extrem de greu de elaborat un program de guvernare comun, deoarece partidele ce au acces în Parlament au viziuni diametral opuse în multe probleme principale. Dar o analiză sumară a programelor electorale ale acestora arată că unicele diferențe de abordări țin preponderent de vectorul politicii externe. Dacă la acest capitol se va găsi un echilibru (și acest lucru este posibil, oricît ar părea de straniu), în rest pot fi identificate priorități comune care să stea la baza programului viitorului Guvern.

La fel ar putea fi depășită și o altă problemă – cea care ține de percepția electoratului, mai bine zis de nedorința lui de a-și vedea favoriții în compania anumitor politicieni și anumitor partide. Dacă toți politicienii vor da dovadă de suficientă maturitate politică și vor veni cu un mesaj comun ideea căruia ar fi că doar un astfel de Guvern poate ajuta la consolidarea societății, la stoparea procesului de divizare continuă, care poate avea consecințe extrem de grave, alegătorii, la sigur, ar putea fi convinși. Pînă la urmă, consolidarea societății trebuie să pornească de la politicieni, iar alegătorii trebuie doar să preia inițiativa și să o implementeze în continuare.

Totodată, trebuie să recunoaștem că ideea unui astfel de Guvern, care ar putea fi un pas important spre consolidarea societății, are prea puține șanse de izbîndă. Pentru că, în final, toate partidele luptă pentru putere și, evident, dacă două sau trei partide se pot înțelege între ele și împărți tot ce înseamnă Executiv, la ce bun să cedezi o parte din putere altcuiva?

În aceste condiții nu ne rămîne decît să sperăm că politicienii vor găsi o altă soluție pentru cea mai gravă problemă cu care se confruntă în prezent Republica Moldova – divizarea societății.

http://tribuna.md/2015/01/10/comentariu-despre-un-guvern-al-unitatii-nationale-sau-cum-poate-fi-consolidata-societatea-din-rm/

Lipsa unui lider național – o mare problemă a Republicii Moldova

Astăzi, una dintre cele mai mari probleme ale Republicii Moldova este lipsa unui lider național. Gravitatea acestei probleme iese și mai mult în evidență pe fonul evenimentelor ce au loc în regiunea europeană din care face parte țara noastră, dar și pe fonul situației interne din Republica Moldova.

Chiar dacă are și Președinte, și Speaker, și Prim-ministru, și o mulțime de lideri de partide mai mari și mai mici, Moldova, totuși nu are un lider național, iar lipsa acestuia generează instabilitate, incertitudine și o mare nesiguranță. Unii ar putea spune că liderul național este mai degrabă ceva caracteristic societăților cu democrații nefuncționale sau nedemocratice, în genere, totalitare sau predispuse spre totalitarism și dictatură, dar nu este chiar așa. Multe țări cu democrații avansate au pe post de lideri naționali conducătorii de guverne (Italia, Germania), alte țări – președinții (SUA, Franța), altele – regii (Anglia, Spania) etc. Liderii naționali sînt cei care-și asumă cea mai mare parte a discursului public extern, dar și rolul de garant al stabilității interne. Liderii naționali joacă rolul principal în aplanarea conflictelor și crizelor interne și, prin mesajele promovate, trasează clar poziția țării lor față de conflictele și crizele din exterior. Acești oameni sînt considerați jucătorii politici de bază în țările lor, iar uneori și în afară, de ei, în mare parte, își leagă speranțele cetățenii, care vor să se simtă protejați, în siguranță în propria țară, în imediata ei vecinătate, dar și oriunde s-ar afla în lume. Atîta timp cît au lideri naționali, cetățenii au și un punct de reper, dar și un motiv în plus de liniște.

Republica Moldova, din păcate, nu face parte din categoria unor astfel de state. Țara noastră a avut mai mulți președinți, speakeri, premieri, dar și lideri de partide, dar nici unul dintre ei nu a reușit să se ridice pînă la nivelul în care să fie considerat lider național. La un moment dat se crease impresia că astfel de lideri pot deveni ex-președinții Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, dar și ex-premierul Vlad Filat, primul și (deocamdată) unicul lider de partid care a condus Executivul. Însă, nici unuia dintre ei nu i-a ajuns forța necesară pentru a face pasul decisiv, pentru a depăși statutul de lider al unei tabere politice anume și de a deveni lider național.

Cea mai gravă situație din acest punct de vedere s-a atestat în ultimii doi ani. Pentru prima dată primele trei funcții în stat au fost ocupate de persoane care nu aveau nici măcar statut de lider politic și, în genere, aveau prea puține în comun cu politica reală. Incontestabil, și Președintele Timofti, și Speakerul Corman, și Premierul Leancă sînt profesioniști desăvîrșiți în domeniile din care vin, persoane cu o bună reputație și cu o dorință enormă de a schimba ceva în Republica Moldova. Dar toate aceste calități apreciabile nu sînt suficiente pentru a asigura statutul de lider național. Astfel, Moldova s-a pomenit practic „decapitată” politic într-o perioadă în care avea nevoie mai mult ca oricînd de un lider național puternic, în perioada în care situația în spațiul ex-sovietic s-a agravat brusc, au pornit mișcări geopolitice de ordin major cu scopul reconfigurării frontierelor existente pînă acum, iar multe din elementele războiului rece au redevenit actuale, punînd între-o nouă lumină relațiile dintre marile puteri ale lumii, dar și situația statelor mici ca Republica Moldova.

Nu mai puțin important a fost și faptul că, pe fondalul tensionării situației din spațiul ex-sovietic, s-a tensionat și situația internă din Republica Moldova. În lipsa unui lider național care să-și asume responsabilitate și să intervină în vederea detensionării situației, lucrurile s-au agravat și mai mult, iar astăzi Republica Moldova, în opinia unor analiști politici, este amenințată la modul real de eventuale explozii sociale.

Criza politică de după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a scos încă o dată în evidență cît de mult îi lipsește Republicii Moldova un lider național. Parcă și Președintele țării, și liderii de partide și-au făcut datoria sau au încercat să o facă, dar ceva a lipsit totuși Republicii Moldova ca să facă pasul decisiv de la incertitudine politică spre stabilitate și acest ceva (mai bine zis cineva) a fost anume un lider național puternic.

Scindarea tot mai pronunțată a societății moldovenești, creșterea continuă a nemulțumirii în rîndurile populației, activizarea unor regiuni și lideri regionali, redimensionarea activității unor tabere politice, dar și multe alte manifestări și tendințe de același gen ne duc la gîndul că situația internă din Republica Moldova va degrada în continuare și încă nu se știe dacă la un moment dat nu va scăpa cu totul de sub control. De aceea, astăzi putem afirma cu toată certitudinea că Moldova are nevoie mai mult ca oricînd de un lider național. Numai o personalitate puternică, care s-ar putea ridica la nivelul acestui statut, ar putea proteja țara noastră de evoluții nedorite și ar putea servi drept garant al stabilității în continuare. Dar oare are capacitatea clasa politică actuală, societatea, în general, să dea „naștere” unui astfel de lider? Rămîne să vedem…

http://tribuna.md/2015/02/14/comentariu-lipsa-unui-lider-national-%E2%80%93-o-mare-problema-a-republicii-moldova/

ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove – Omul Săptămînii

În săptămîna în care cea mai mare parte a locuitorilor Republicii Moldova au sărbătorit Crăciunul, politicienii și-au temperat vizibil comportamentul, acordînd prioritate evenimentelor cu caracter religios, ce l-au avut ca protagonist de bază pe Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. În lumina celor menționate, fără îndoială, IPS Vladimir este personalitatea care a meritat cel mai mult titlul de „Omul Săptămînii”.

TRIBUNA precizează: Mitropolitul Vladimir (Cantarean Nicolae) s-a născut la 18 august 1952 în satul Colencăuți, raionul Hotin, regiunea Cernăuți, din Ucraina. În 1969 a absolvit școala medie din satul natal și a intrat la Școala tehnico-profesională, care a absolvit-o în 1970. Între 1970 și 1973 și-a satisfăcut serviciul militar în termen în Flota Mării Negre. După trecerea în rezervă a îndeplinit funcția de ipodiacon pe lîngă Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Smolensk, fiind în același timp și secretar – funcționar al Direcției Eparhiale Smolensk. La 22 mai 1974, de sărbătoarea mutării moaștelor Sf. Nicolae, arhiepiscopul Mirilor Lichiei, a fost hirotonit în treapta de diacon la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk , de către episcopul Smolenskului și Veazma, Teodosie (Protiuk), ca celibat (necăsătorit), și lăsat pentru serviciu la catedrală. La 22 mai 1976, a fost hirotonit de către același episcop în treapta de preot și numit (paroh-adjunct) la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Smolensk .

În 1981 s-a transferat la eparhia din Cernăuți și a fost numit de către episcopul de Cernăuți și Bucovina, Varlaam (Iliușenko) cleric al Catedralei Sfîntul Nicolae din orașul Cernăuți și din 1983, în același timp numit secretar al Direcției Eparhiale Cernăuți cu ridicarea la rangul de protoiereu. La 29 noiembrie 1987, a fost călugărit cu numele Vladimir, în cinstea Sfîntului Întocmai cu apostoli Kneaz Vladimir (sărbătorit la 28 iulie), de către episcopul nou-numit de Cernăuți și Bucovina, Antonie (Moskalenko). În 1988, către sărbătoarea Nașterii Mîntuitorului a fost decorat cu crucea de aur și ridicat în treapta de egumen și decorat cu palița. Cu prilejul Sfintelor Paști din 1988, a fost decorat cu crucea cu pietre scumpe și ridicat în treapta de arhimandrit. Cu ocazia Mileniului de Creștinare a Rusiei, a fost decorat, în același an, cu dreptul de a purta a doua cruce cu pietre scumpe. În 1981 a absolvit Seminarul Teologic din Moscova, iar în 1989 – Academia Teologică din Moscova.

Prin Hotărîrea Prea Fericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Pimen (Izvekov) și a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul Vladimir (Cantarean), secretar al Direcției Eparhiale Cernăuți, a fost ales episcop al Chișinăului și Moldovei . La 21 iulie 1989, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului din Kazani, la Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului”, a fost oficiată de către arhierii care au participat în ajun la numirea și anunțarea în mod public a evenimentului hirotonirii arhimandritului Vladimir ca episcop al Chișinăului și Moldovei . În anul 1990, către ziua Sfintelor Paști, a fost ridicat de către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Pimen la rangul de arhiepiscop. Din anul 1990 – membru al Comisiei Biblice sinodale. În anul 1992, a fost ridicat de către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Alexie (Ridigher) II, la rangul de mitropolit cu titlul “al Chișinăului și al întregii Moldove”.

Din 1995 este și rector al Seminarului Teologic din Chișinău. Din 1997 a fost numit, prin Decretul Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, rector al Academiei și Seminarului Teologic din Chișinău.
În 1990, 1992, 1996 și 1999 a fost membru supleant al Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La soborul aniversar arhieresc din 13-19 august 2000 de la Moscova a fost ales în calitate de membru permanent al Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

A vizitat de cîteva ori, în componenta delegațiilor oficiale, Tara Sfîntă, Sfîntul Munte Athos, și alte locurile sfinte ale creștinătății în lume.

A fost decorat cu distincții bisericești și statale:
• Medalia Cuviosului Serghie de Radonej, gradul I
• Ordinul Sf. Maria Magdalena, acordat de Biserica Ortodoxă din Polonia
• Diploma de Onoare a Prezidiului Fondului Păcii din URSS
• Ordinul Sfîntul Stanislav (internațional)
• Diploma de Onoare a Prezidiului Academiei de Științe a Republicii Moldova
•  Academician de Onoare al Academiei Internaționale de Cadre de pe lîngă UNESCO
• Ordinul Sfîntului Kneaz Vladimir, gradul II
• Ordinul Republicii, decorația supremă a Republicii Moldova
• Ordinul „Pentru dezvoltarea științei și învățămîntului”, acordat de Academia Internațională de cadre de pe lîngă UNESCO
• Diploma jubiliară a Patriarhului Alexii II
• Ordinul ”Mormîntul Domnului”, acordat de Biserica Ortodoxă din Ierusalim
• Ordinul ”Renașterea” al Adunării Nobilimii a Republicii Moldova

Este membru al colegiului redacțional al culegerii „Bogoslovschie trudî”.

Participa la activitățile din toate domeniile vieții bisericești și de stat.

A vizitat mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale, Autonome și Dioceze: din Cehia, Cipru, Egipt, Franța, Grecia , Israel , Italia, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Siria, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia.

http://tribuna.md/2015/01/11/ips-vladimir-mitropolit-al-chisinaului-si-al-intregii-moldove-omul-saptaminii/

Cum Moldova ar putea deveni țara cu cel mai mare număr de cetățeni!

În ultimele zile, în presă a apărut o informație despre un proiect de lege pregătit de socialiști care ar prevedea acordarea cetățeniei țării noastre moldovenilor de pe celălalt mal al Prutului. Ceva mai înainte se vorbea despre atractivitatea țării noastre pentru ucraineni, în țara vecină înflorind un fel de business cu pașapoarte moldovenești, care acordă dreptul la libera circulație în țările europene. Iar dacă ne mai amintim că anterior se vorbea că și mulți cetățeni ruși, folosindu-se de faptul că celor de pe malul stîng al Nistrului li se acordă mai ușor cetățenia Moldovei, se prezintă ca și transnistreni și o obțin pentru scopuri numai de ei știute, vedem că situația la acest capitol este mult mai complexă decît pare la prima vedere.

În context, nu pot să nu amintesc și de desele relatări ale Serviciului Grăniceri despre cetățeni străini reținuți în Republica Moldova, atunci cînd încercau să ajungă în UE. Unii dintre aceștia au recunoscut că au plătit sume enorme doar pentru a ajunge în RM, în acest caz sporind șansele lor de a ajunge în UE. Cît ar plăti acești oameni pentru cetățenia Moldovei, cred că nu este greu să ne închipuim.

De aceea, poate este cazul ca oficialii noștri să se gîndească la posibilitățile de a face business absolut legal din acordarea de cetățenie. Veți spune că ideea e absurdă, că ar trezi nemulțumirea UE etc.? Fi-ți serioși! Poate ați uitat, dar în ultimii ani cei care ne conduc s-au învățat să facă bani din orice. Iată cele mai bizare surse de venit în acest sens: Moldova și-a vîndut cotele de emisii de gaze cu efect de seră (!); Moldova a vîndit sănătatea propriilor cetățeni, acceptînd la anumite etape ca teritoriul nostru să fie tranzitat de deșeuri radioactive din Bulgaria spre Rusia (!); Moldova a vîndut la o mulțime de nave străine dreptul de a naviga sub steagul nostru (!) etc. Și după asta să-mi spună cineva că ideea de a vinde cetățenia nu are dreptul la viață! Dacă tot facem business la nivel de stat, atunci să-l facem la macronivel!

http://tribuna.md/2015/03/29/cum-moldova-ar-putea-deveni-tara-cu-cel-mai-mare-numar-de-cetateni/

De ce la moldoveni trădarea e considerată virtute?

S-ar părea că întrebarea din titlul acestui material este paradoxală, dar ea reflectă perfect o problemă acută cu care se confruntă politica moldovenească. Nu cred că voi deschide un mare secret dacă voi spune că politica moldovenească e plină de trădători și oportuniști, iar toate proiectele politice pretinse noi, care se lansează periodic, de fapt constituie doar un paravan perfect după care acești trădători și oportuniști continuă să-și facă mendrele în Republica Moldova de decenii bune, încă din timpul comunismului sovietic.

Mă refer la transfugii care au reușit incredibila „performanță” de a reprezenta majoritatea partidelor cît de cît importante care s-au perindat pe arena politică autohtonă. Și aici nu-i am în vedere pe acei care s-au regăsit în mai multe partide ca urmare a mișcărilor de fuziune prin care au trecut de-a lungul anilor formațiunile lor și nici pe acei care, admitem, la un moment dat au simțit că formațiunea lor nu-i mai reprezintă și, fie au trecut în alt partid imediat, fie după ce și-au luat o pauză. Nu pe aceștia îi am în vedere, ci pe trădătorii de meserie, care au reușit să reprezinte o puzderie de partide, începînd de la comuniști, agrarieni și socialiști și terminînd cu liberal-democrați, democrați, liberali etc.

Credeți că așa ceva e imposibil în Moldova? Greșiți amarnic! Iar pentru a vă convinge de acest lucru, este suficient să faceți o călătorie prin satele și orașele de provincie, unde oamenii simpli vă vor face rapid o listă de liderași locali, care au trecut mai că nu prin toate partidele cît de cît importante din Moldova în ultimele mai bine de două decenii. Acești liderași, fiind departe de obiectivele camerelor de luat vederi și de atenția opiniei publice de nivel republican, folosesc partidele ca pe mănuși, profitînd de faptul că în teritorii ei au acaparat cam tot ceea ce înseamnă influență și putere de decizie, dar și de prevederile legislației în vigoare care obligă partidele să aibă o anume reprezentare teritorială.

Astfel, reprezentanții respectivei categorii se regăsesc într-un partid pînă cînd simt că acesta intră în declin. Atunci, în loc să muncească pentru revigorarea lui sau să-și asume o parte din povara eșecului și să se retragă măcar pentru un timp din politică, sar rapid în barca altui partid, care li se pare mai de perspectivă. Și fac asta cu mare tam-tam, fapta lor fiind prezentată ca un mare eveniment de natură să schimbe radical situația pe arena politică autohtonă. Adică, sînt prezentați ca un fel de eroi, care pun umărul la construcția unui nou viitor pentru Moldova, cînd de fapt numai nu la viitorul Moldovei se gîndesc ei.

Dacă măcar un ONG din cele ce pretind că se interesează de calitatea actului politic în Moldova și implementează proiecte cu treabă și fără treabă ar face o bază de date a liderilor de nivel local, indicînd cine și în ce tabere politice a fost pînă acum, imediat s-ar vedea că acești „salvatori” ai democrației în Moldova, acești „artizani ai viitorului luminos al țării”, sînt de fapt niște trădători și oportuniști ordinari. Ar mai fi în acest caz noile lor trădări prezentate ca mari evenimente politice? Desigur, nu! Pur și simplu l-i s-ar da un șut în fund ca să ajungă acolo unde li-i locul pe care-l merită, iar în teritorii cu adevărat ar apărea lideri noi, care ar putea schimba ceva în politica moldovenească. Căci, liderii de la Chișinău se pot schimba des, partide noi pot apărea o mulțime, dar pînă cînd nu se va face această schimbare a elitelor politice la nivel local, nimic nou nu se va întîmpla în politica moldovenească.

http://tribuna.md/2015/04/19/de-ce-la-moldoveni-tradarea-e-considerata-virtute/

Presa din Moldova, politica și geopolitica

Apropierea alegerilor locale generale scot din nou în evidență o problemă veche, dar mereu actuală – independența și imparțialitatea presei din Republica Moldova. Și, din nou, trebuie să constatăm că majoritatea mijloacelor de informare în masă, chiar și cele care declară cu treabă și fără treabă cît sînt de independente, sînt înregimentare politic sau geopolitic. Iar cînd fac această afirmație nu mă refer doar la controlul pe care-l exercită politicienii asupra unei importante părți a presei moldovenești, ci la controlul indirect exercitat de finanțatori din afara țării, dar și la autocontrolul escesiv al unor jurnaliști sau instituții media, care generează un astfel de fenomen nedorit pentru presă cum ar fi subiectivismul.

Astăzi, presa din Republica Moldova se împarte în patru categorii: 1) presa finanțată de politicieni din Moldova; 2) presa finanțată de cercuri de influență externe pro-Est; 3) presa finanțară de cercuri de influență externă pro-Vest, inclusiv prin intermediul diferitor linii de granturi din România, UE, SUA etc.; 4) presa care încearcă cu adevărat să existe din sursele proprii pe care le „pescuiește”  pe piața internă și care abia de rezistă, fiind în minoritare.

Cel mai important este că anume această a patra categorie, care are cel mai mult dreptul moral să pretindă că încearcă să existe în baza standardelor internaționale ale presei, este cel mai prigonită și acuzată de partizanat politic. Și știți de ce? Pentru că încearcă să-i trateze egal pe toți actorii politici, iar aceasta nu are cum să placă presei din primele trei categorii. Dacă ai scris despre un oponent politic al unui politician ce are un anumit control asupra presei, imediat jurnaliștii lui îți sar în cap și te atacă, acuzîndu-te că te-ai vîndut oponentului stăpînului lor. Dacă ai scris despre un politician cu viziuni pro-Est, imediat cei finanțați din granturi pro-Vest îți sar în cap și te acută de lipsă de patriotism. Dacă ai scris despre un politician cu viziuni pro-Vest, atunci îți sar în cap cei finanțați din Est, care te acuză de antistatalism, de unionism etc.

Astăzi, dorind să-și ascundă propriul eșec înregistrat în tentativa de a face presă în adevăratul sens al cuvîntului, cei care demult au trecut în solda politicienilor sau a factorilor de decizie din exterior, încearcă să distrugă, să discrediteze puținele instituții media cu adevărat independente din Republica Moldova. Probabil, existența acestor instituții le face rău celor cu eșecul, pentru că le amintesc în permanență de propria lor incapacitate de a face presă liberă în Moldova. De asemenea, nu este exclus că puțina presă cu adevărat liberă face rău patronilor politici și geopolitici ai presei înregimentare, pentru că nu se încadrează în realizarea planurilor pe care le au în Republica Moldova.

…Mi-aș fi dorit mult ca alegerile locale generale să fie o excepție de la regula înrădăcinată în ultimii ani, adică să nu mai fie călcată în picioare puțina presă cu adevărat liberă care a mai rămas în Republica Moldova. Dar, judecînd după cum a demarat această campanie, după modul în care au început să se manifeste unii jurnaliști, politicieni și reprezentanți ai cercurilor de interese din exterior, mă tem că și de această dată vom rămîne doar cu speranța…

http://tribuna.md/2015/04/26/presa-din-moldova-politica-si-geopolitica/

Problema pe care politicienii din Moldova nu vor să o recunoască

Politica moldovenească are o mare problemă, dar politicienii nu vor să o recunoască, preferînd să se folosească periodic de ea pentru a obține beneficii de moment și neglijînd totalmente probabilitatea că într-o bună zi chiar ei ar putea să-i devină victime. Această problemă este cea a partidelor cu denumiri practic identice.

Spre exemplu, se știe că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, în cadrul precedentelor alegeri parlamentare, a pierdut statutul de cea mai influentă formațiune politică din cauza faptului că în alegeri a participat și Partidul Comunist Reformator din Moldova, cu o abreviere identică cu cea a formațiunii lui Vladimir Voronin și cu o siglă electorală aproape identică. Cele circa 5% acumulate în alegeri de comuniștii reformatori au cîntărit enorm în jocurile postelectorale, inclusiv reducînd vizibil șansele PCRM de a reveni la guvernare.

Nu puține bătăi de cap le-a dat și liberalilor participarea în alegeri a Partidului Liberal Reformator, chiar dacă liberalii reformatori nu pot fi comparați cu comuniștii reformatori. Spre deosebire de formațiunea lui Ruslan Popa, PLR a avut activități politice constante, a desfășurat o bună campanie electorală și a încercat să se afirme pe cont propriu în politica moldovenească.

La un moment dat, s-au făcut tentative de a înregistra formațiuni practic identice ca denumire cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, dar ultimul a știut să le contracareze. Nu se știe însă dacă-i va reuși acest lucru și pe viitor, în cazul în care se vor face noi tentative de acest gen și PLDM nu va mai fi la guvernare.

În aceeași logică se înscrie și prezența pe arena politică a Moldovei a Partidului Socialist și a Partidului Socialiștilor. Pînă la precedentele alegeri parlamentare, aceste două partide nu au prezentat un pericol unul pentru altul, ambele fiind tratate cu șanse mici de reușită în politica moldovenească. Cu atît mai mult că Partidul Socialist doar figurează în Registrul de la Ministerul Justiției, la modul practic fiind absent din politica moldovenească. Însă, după alegerile din 30 noiembrie 2014, situația s-a schimbat radical, deoarece Partidul Socialiștilor a devenit cea mai influentă formațiune politică din Moldova și evident a început să fie privit cu alți ochi de concurenți. Nu este exclus că Partidul Socialist va miza pe o confuzie în buletinele de vot la următoarele alegeri pentru a obține voturi în plus. De aceea, formațiunea lui Igor Dodon ar trebui de pe acum să se gîndească la o soluție pentru această problemă.

Se creează impresia că această problemă, care ar putea fi soluționată la nivel de stat odată și pentru totdeauna prin introducerea unor reglementări legale clare în acest sens, este lăsată mai mult la latitudinea partidelor, care luptă cum pot cu ea. Dar, nu tot timpul partidele vizate reușesc să iasă învingătoare din asemenea situații și, în rezultat, tabloul politic și electoral general este unul deformat, departe de voința exprimată de alegători. Putem noi oare vorbi în acest caz că la baza exercitării actului politic în Moldova stă voința poporului? Mă îndoiesc! Deci, concluzia este că, ghidîndu-se de interesele lor înguste, politicienii subminează voința poporului, ceea ce reprezintă poate cea mai gravă crimă din cîte pot fi. Și e păcat, e mare păcat că în Moldova, care tinde să devină un autentic stat european, modern, mai sînt asemenea probleme.

http://tribuna.md/2015/04/12/problema-pe-care-politicienii-din-moldova-nu-vor-sa-o-recunoasca/