Particularitatile Etologice Si Dinamica Populationala ale Capriorului

CUPRINS

INTRODUCERE

Vânătoarea din ziua de azi se deosebește foarte mult de vânătoarea din trecutul îndepărtat, în privința scopului și mijloacelor de vânătoare. În prezent vânătoarea nu mai înseamnă doar să ucizi animalele pentru a obține cele necesare traiului cum era în trecut, ci înseamnă ocrotire, îngrijire si apoi recoltarea în raport cu posibilitățile reale.

Prin etică vânătorească înțelegem comportamentul celor care participă la vânătoare, în trecut, noțiunea nu cuprindea doar atitudinea față de vânat, înțelegându-se și modul cum respect obiceiurile, modul cum procedează vânătorul pentru a-i acorda șansa de supraviețuire vânatului. După o perioadă de timp noțiunea cuprindea și comportamentul față de colegii de vânătoare și față de mediul înconjurător.

Un vânător adevărat este cel ce iubește vânatul și îi mulțumește pentru jertfa sa, oferind hrană și adăpost animalelor, liniște și condiții de a se dezvolta în echilibru cu factorii mediului ambient. Această acțiune se realizează printr-o amenajare eficientă a fondului de vânătoare, pe suprafața căruia fauna sălbatică își face simțită prezența și își desfașoară activitatea, cu o preocupare permanent pentru a optimiza condițiile de reproducere si creștere ale acesteia.

Zonele montane, alpine cât și cele de șes și+ar pierde foarte mult din farmecul lor dacă ar lipsi fauna cinegetică.

Trebuie să nu uităm faptul că folosul principal al vânătorii il reprezintă latura recreativă atât fizică cât și psihică.

CAPITOLUL I. AMENAJAREA FONDURILOR DE VÂNĂTOARE ÎN ȚARA NOASTRĂ

1.1 IMPORTANȚA AMENAJĂRII FONDULUI DE VÂNĂTOARE

Amenajarea fodurilor de vanatoare este foarte importantă, deoarece daca nu s-ar realiza acest lucru, am putea pierde multe specii de vânat datorită braconierilor, care nu au limite și se gândesc numai cum să împuște sau să captureze cât mai multe animale, negândindu-se la faptul că aceste animale s-ar putea să mai fie văzute doar în poze sau în unele documentare despre animale..

Un alt factor care ar influența importanța amenajării fondului de vânătoare, ar putea fi și lipsa hranei suficiente pentru menținerea animalelor, iar dacă aceasta nu este suficientă ar putea apărea boli și ar putea fi mult mai ușor o pradă pentru alte animale, dar și pentru braconieri. Prin ocrotirea și îngrijirea vânatului se ințelege: măsurile ce trebuie luate pentru sporirea efectivelor de vânat, până la cele optime, pe de o parte și pentru ridicarea sau cel puțin menținerea calității acestora. Tot în această noțiune se cuprinde și protecția mediului, pădurea, apa și terenul agricol, fiindcă acestea influiențează puternic dezvoltarea vânatului. În mod curent, când spunem ocrotire se înțelege și măsurile de îngrijire a vânatului. În etapa actuală a dezvoltării economice vânătorești, ocrotirea trebuie să ocupe un loc de frunte.

1.2 BAZELE DE AMENAJARE A FONDURILOR DE VÂNĂTOARE

Vânătoarea de azi se deosebește mult de cea practicată în urmă cu 40-50 de ani. Numărul de vânători a crescut, a crescut de asemenea pasiunea asupra mediului în care trăiește vânatul, s-au înpuținat locurile în care animalele îșî găseau adăpost, iar pe alocuri au și disparut. Pentru a se putea lua măsuri corespunzătoare de gospodărire, este indispensabil să fie cunoscută situația sub următoarele aspecte: caracterul terenului, vegetația precum și ramurile principale de culturi agricole. Factorii aceștia la care se va adăuga liniștea în teren, vor decide în linii mari repartizarea și densitatea speciilor de vânat în cuprinsul fondului:

– cunoașterea efectivului de vânat pe specii.

– cunoașterea efectivului de vânat pe clase de vârstă și calitatea

– inventarul construcțiilor și amenajărilor, cum ar fi: cabane, colibe, observatoare, hrănitori, sărării, scăldătoare. Daca aceste construcții nu există, ele vor fi propuse pentru construirea lor pe teren în locurile în care este posibil și necesare.

CAPITOLUL II. DESCRIEREA GENERALĂ A ZONEI STUDIATE

2.1 SITUAREA GEOGRAFICĂ. ÎNCADRAREA ȘI ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ

Fondul de vânătoare Nr. 45 [NUME_REDACTAT] este situat din punct de vedere al raionării fizico-geografice în [NUME_REDACTAT] Apuseni, districtul masivului cristalin Bihor – [NUME_REDACTAT], masivul păduros al [NUME_REDACTAT], în bazinul hidrografic al râului [NUME_REDACTAT], afluent al [NUME_REDACTAT].

Principalele căi de acces pe teritoriul unității de producție sunt drumul național Cluj – Oradea și drumul județean Gilău – Răcătău.

2.2 LIMITE ȘI VECINĂTĂȚI

Limite și vecinătăți

Tabel 2.1

2.3 DESCRIEREA LIMITELOR

NORD: De la intersecția drumului comunal [NUME_REDACTAT] – Bălcesti pe culmea dealului, pană la intersecția cu drumul comunal Manăștireni – Rîșca, în continuare pe DJ [NUME_REDACTAT] – Mărișel până la intersecția cu râul [NUME_REDACTAT]. În continuare până în localitatea [NUME_REDACTAT].

EST: [NUME_REDACTAT] Rece din localitatea [NUME_REDACTAT] până în localitatea Răcătău.

SUD: [NUME_REDACTAT] din localitatea Răcătău până la culmea Datmeș și la monumentul lui [NUME_REDACTAT].

VEST: Limita dintre OS Gilău și OS [NUME_REDACTAT] și OS Beliș până la barajul Beliș.

2.4 SCHIȚA FONDULUI

Figura 2.1 Schița fondului

2.4.1 Condiții geologice

Zona în care este situat teritoriul unității de producție I Ijar, evolutiv, a traversat trei cicluri exogenetice prealpine, în Proterozoic – Paleozoic, materializate în metamorfismul șisturilor cristaline și în intruziunile sinorogene, pornindu-se de la un geosinclinal propriu. Ciclul prebaikalian din proterozoicul inferior s-a dovedit decisiv în metamorfismul intens al cristalinului de Gilău – [NUME_REDACTAT].

Substratul litologic al unității de producție este format din magmatite hercinice de tipul granitelor și granodioritelor, precum și formațiuni metamorfice precambiene, de tipul șisturilor cristaline (amfibolite), acoperite pe alocuri de depozit colonial și eluvialo-deluviale, cu grosimi reduse, în special în văi și depresiuni.

Rocile menționate sunt acide, ducând la apariția unor soluri brune feriiluviale. Stagnarea apelor este favorizată și de masivitatea rocilor care nu permite scurgerea și absorbirea în substrat a surplusului provenit, precum și de aspectul general de platou, cu pante mici, al reliefului.

2.4.2 Condiții geomorfologice

După ,,Atlasul R.S. România”, din punct de vedere geomorfologic, teritoriul unității de producție I Ijar este situat în ținutul [NUME_REDACTAT], districtul masivului cristalin Bihor – [NUME_REDACTAT], în masivul păduros al [NUME_REDACTAT]. Pe acest teritoriu se întâlnesc următoarele tipuri morfogenetice:

– tipul Bihor, care ocupă cea mai mare parte a unității de producție, caracterizat prin munți mijlocii, cristalini, cu mici porțiuni sedimentare mezozoice, peneplenizați și larg bombați.

– tipul Someș, caracterizat prin dealuri cu o structură monoclimată, slab cutată, cu relief dominant erozivo-structural.

Primul element fizico-geografic urmărit în cartarea stațională a fost separarea unităților de relief, considerate ca porțiuni de teren uniforme din punct de vedere morfologic și morfogenetic.

În majoritatea cazurilor, unitatea de relief a devenit și unitate stațională elementară.

Altitudinal suprafața unității de producție se situează între 450 m (u.a. 144B) și 1180 m (u.a. 125F), iar înălțimea cea mai mare este în vârful Ijar, de 1232 m, situat în afara fondului forestier (în gol de munte). Altitudinea medie este de cca. 700 m. Forma de relief predominantă este versantul, cu caracteristici diferite privind lungimea, înclinarea, expoziția, microrelieful și panta. Cei mai răspândiți sunt versanții mijlocii și superiori, ondulați și mai rar frământați.

În detaliu, situația unităților de relief este prezentată în descrierea parcelară, unde sunt înscrise pentru fiecare u.a. configurația și forma terenului, înclinarea și altitudinea medie a terenului sau limitele altitudinale (minimă și maximă). Altitudinea medie este în jur de 750 m, expoziția generală este nordică, panta medie de cca. 35 grade.

Pincipalele vârfuri din unitatea de producție (U.P) I Ijar sunt: [NUME_REDACTAT] (1232 m), [NUME_REDACTAT] (1104 m), [NUME_REDACTAT] (1140 m), [NUME_REDACTAT] (1231 m).

Repartiția suprafeței unității de producție în ceea ce privește înclinarea, expoziția și altitudinea se prezintă în tabelele 2.2, 2.3, 2.4.

Repartiția suprafeței în raport cu expoziția

Tabel 2.2

De asemenea, majoritar se întâlnesc expoziții însorite (59 %), dar și celelalte tipuri de expoziție determinate de orografia variată și frământată a terenului din această unitate de productie.

Repartiția suprafeței în raport cu înclinarea

Tabel 2.3

Se observă că predomină terenurile cu pante frecvente între 31- 40 grade.

Repartiția suprafețelor pe categorii de altitudine

Tabel 2.4

Se observă că altitudinal unitatea de producție I Ijar este situată majoritar între 600 m-1000 m.

2.4.3 Condiții hidrologice

Din punct de vedere hidrologic, teritoriul unității de producție I Ijar este situat în bazinul hidrografic superior al râurilor [NUME_REDACTAT], afluent al [NUME_REDACTAT].

Aceste râuri colectează apa principalilor afluenți: Pr. Bătrâna, Pr. Caselor, Pr. Nemeșilor, Pr. Detunatu, Pr. Arinilor, Pr.Pleșu, Pr. Frăsinei, Pr. Doabrelor, Pr. Fulgii.

În afară de pâraiele mai sus menționate, mai există numeroase pâraie mici care brăzdează suprafața unității de producție aflată în studiu.

Densitatea rețelei hidrografice, conform lucrării ,,[NUME_REDACTAT] – Vol. I – [NUME_REDACTAT]”, este de 1,0 – 1,2 km/kmp. Această valoare ridicată a densității rețelei hidrologice este caracteristică regiunilor montane, unde precipitațiile depășesc evapotranspirația potențială, iar rocile au o permeabilitate scăzută sau impermeabile, prin urmare procesul scurgerii insuficiente este foarte activ.

Scurgerea apelor prezintă o variație sezonieră, cu debit variabil, mai mare primăvara și viituri în cazul ploilor torențiale. În general torențialitatea este relativ redusă.

Alimentarea rețelei hidrografice este mixtă, atât nivală cât și pluvială. Apa freatică se află, în general, la adâncimi mari, exceptând versanții cu înclinări mici. Apa freatică care se află sub baza profilului de sol , influențează fertilitatea lui în mod pozitiv, cu atât mai mult cu cât cantitatea de apă ajunsă în sol prin capilaritate sau vaporizare este mai mare.

Iarna, o mare cantitate de precipitații cad sub formă de zăpadă și rămâne stocată sub formă înghețată, apele scurse fiind în cantitate mică.

Primăvara, odată cu topirea zăpezilor, debitul apelor crește destul de mult, realizându-se 40 – 50% din volumul scurgerii medii anuale.

Vara, debitul scade ca urmare a creșterii evapotranspirației și a reducerii precipitațiilor. În urma ploilor torențiale apar și vânturi de vară cu amplitudini relativ mari.

Toamna, datorită rezervelor subterane mici și a umidității scăzute, debitul realizează circa 155% din scurgerea medie anuală.Aceasta face ca bazinul hidrologic al [NUME_REDACTAT] să fie amenajat hidroenergetic, arboretele din cadrul unității de producție fiind zonate ca păduri cu funcții de protecție a apelor. Debitul relativ constant face ca apele din cadrul unității de producție să fie propice pentru înmulțirea și dezvoltarea salmonidelor..

2.5 CONDIȚII CLIMATICE

Specificul climatic ce caracterizează regiunea se definește prin formula D.f.b.k, (după Köppen) și preluată din "[NUME_REDACTAT] a R.P.R.", editată de Ed. [NUME_REDACTAT]. Se precizează că, deși detaliată, această raionare climatică n-a putut reda complet întreaga diversitate climatică, pentru că schema lui Köppen nu poate reflecta zonalitatea verticală.

Din formulă rezultă că este vorba de sectorul climatic temperat continental (D) de dealuri (f), din ținutul vestic (b)., în care:

Df – climat umed cu ierni reci;

b – temperatura lunii cele mai calde de 22 grade C ;

x – maximum de precipitații la începutul verii.

2.6 REGIMUL TERMIC

Analizând ,,Harta topoclimatelor” din Atlasul R.S.R., U.P. I Ijar este așezată în etajul climatic de munte, subetajul munților mijlocii, topoclimatul complex al [NUME_REDACTAT], topoclimatele elementare de păduri situate pe culmi, pe versanți cu expunere vestică și estică și pe versanți cu expunere nordică și sudică.

În acest etaj climatic temperatura medie anuală a aerului este cuprinsă între 2 – 4˚C, în zonele mai înalte chiar între 0 – 2˚C. Amplitudinea temperaturii medii anuale este de 18 – 20˚C. Temperatura medie a lunii ianuarie este de – 8 până la – 6 ˚C, iar a lunii iulie este de 14 – 16˚C. Numărul mediu al zilelor cu temperatura peste 0˚C este de 257 zile, iar perioada de îngheț durează 108 zile. Umiditatea relativă a aerului ca medie anuală este de 84 – 86%.

Temperatura medie anuală se menține la 8,5 grade C, cu extreme absolute înregistrate în luna august 38 grade C și în luna februarie – 31 grade C. Numărul zilelor sezonului de vegetație este de 173 de zile. Primul îngheț se produce toamna, în jurul datei de 16 octombrie, data cea mai timpurie a primului îngheț fiind în jurul datei de 17. IX, iar cea mai târzie 29 XII. Ultimul îngheț se produce primăvara în jurul datei de 15.IV, cel mai timpuriu înregistrându-se la 21.III, iar cel mai târziu la 21.V.Perioada de vegetație începe în jurul datei de 21 aprilie și ține până în jurul datei de 1 octombrie.

Pentru etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete, situat la altitudini mai mici, elementele termice caracteristice sunt:

-temperatura medie anuală este în jurul valorii de 90C;

-temperatura medie a lunii ianuare este de -3,50C,iar a lunii iulie de +180C;

-zilele de vegetație activă sunt în jur de 220.

Regimul termic este favorabil dezvoltării fagului, gorunului, molidului în majoritatea suprafeței unității de producție.

2.6.1 Regimul pluviometric

Cantitatea medie de precipitații este de 925 mm, cele mai abundente fiind la sfârșitul primăverii și începutul verii. Deși cantitativ reduse pentru vegetația forestieră, este important faptul că 73% din aceste precipitații se înregistrează în sezonul de vegetație (mai – iulie). Cele mai scăzute precipitații se înregistrează în luna martie, iar cele mai mari în iunie. Perioada de secetă mai îndelungată apare spre sfârșitul sezonului de vegetație. Cantitatea maximă de apă căzută în 24 de ore se înregistrează în luna iunie.

Un real pericol pentru sol și păstrăvăria Gilău îl reprezintă ploile torențiale, datorită viiturilor și eroziunii.

Căderea precipitațiilor sub formă de zăpadă începe în jurul datei de 20 octombrie și ține , în medie, până pe 24 aprilie. Stratul de zăpadă existent până, după mijlocul lunii aprilie( în medie) protejează semințișurile existente .Data medie a primului strat de zăpadă este 5 noiembrie, iar a ultimului 25 aprilie, menținându-se în jur de 171 zile.

Evapotranspirația potențială este de 670 mm, valoare mai mică decât cantitatea precipitațiilor anuale (925 mm).

În timpul perioadei de vegetație, indicii de ariditate prezintă o creștere treptată până în luna iunie, urmând o descreștere evidentă până în luna octombrie, fără însă a se produce deficit de apă în sol, valorile fiind mai mari de 28.Lunile cele mai aride sunt septembrie și octombrie.

2.6.2 Regimul eolian

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord-vest, următoarele ca frecvență fiind cele din sud-est. Intensitățile acestor vânturi sunt de obicei moderate (2 m/s), dar, periodic, se manifestă și vânturi cu intensități mai puternice, de 35 – 40 km/oră și chiar mai mult. Aceste vânturi cu intensități ridicate sunt, însă, puțin frecvente și, datorită și caracteristicilor speciilor din zonă, nu produc pagube însemnate arboretelor din cuprinsul U.P. I Ijar, fenomenele de dezrădăcinări și rupturi cauzate de vânt și/sau zăpadă fiind rare și manifestându-se la nivelul exemplarelor izolate, și mai slab în masă.

2.6.2.1 Tipuri de stațiuni

Cartarea stațională la scară mijlocie a teritoriului U.P. s-a fundamentat pe identificarea elementelor esențiale ale stațiunii ca sistem (orografie, sol, factori climatici, precum și a raporturilor dintre aceste componente și biocenoză).Teritoriul U.P. este situat în două etaje de vegetație după cum urmează:

etajul montan-premontan de făgete (FM1 – FD4) ocupă un procent important (36%) din suprafața păduroasă a unității de producție (U.P.) I Ijar pe un substrat litologic format din roci acide;

etajul deluros de făgete (FD3) ocupă 64%.din suprafața păduroasă a acestei unități de producție, cuprinzând versanții inferiori cu pante ceva mai domoale din apropierea văilor principale.

Menționăm că, datorită neregularității reliefului, nu se poate face o localizare strictă a stațiunilor, răspândirea acestora având un caracter mai mult sau mai puțin mozaicat și cu multe interferențe.

Toate tipurile de stațiune din cuprinsul U.P. se regăsesc în sistematica actuală.Se observă că predomină suprafețele ocupate de stațiuni de productivitate inferioară (58%), față de cele de productivitate mijlocie ce ocupă 42%) din totalul suprafeței acoperite cu pădure.

Ponderea mare a stațiunilor de productivitate inferioară este dată în special de volumul edafic mic (soluri cu mult schelet). Multitudinea de tipuri de stațiuni întâlnite se datorează orografiei terenului care creează condiții diverse de vegetație, cât și celor trei etaje de vegetație existente.

2.6.2.2 Potențial cinegetic

Suprafața teritorială a U.P. I ijar face parte din fondul de vănătoare f.v. Nr. 48 dumnbrava.

Fondul de vânătoare este gestionat de direcția silvică cluj, prin o.s. Gilău.

Vânatul principal și secundar este reprezentat de vânat cu păr: căprior (Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa attila), urs (Ursus arctos).

Vânatul răpitor stabil este format din: râși (Lynx lynx), vulpi (Vulpes vulpes), vidre (Lutra lutra), jderi, (Martes sp.), dihori (Putorius sp.), viezuri (Meles meles), etc.

Terenurile afectate hranei vânatului ocupă o suprafață de 3,3 ha (u.a.127V, 131V, 135V, 144V și 145V). Pădurile U.P.I Ijar sunt alcătuite din trupuri nefragmentate, înconjurate de pășuni, fânețe și terenuri agricole asigurând condiții bune de hrană și de adăpost pentru vânat, care găsește suficientă hrană în timpul sezonului de vegetație, atât în pădure cât și în zonele deschise învecinate. De asemenea, suprafața păduroasă fiind înconjurată de localități, sunt necesare următoarele măsuri:

– asigurarea liniștii în pădure;

– combaterea răpitoarelor și braconajului, limitându-se accesul și circulația numai pe anumite trasee;

– paza eficientă a vânatului, prevenirea și combaterea braconajului;

– urmărirea evoluției efectivelor de vânat prin înregistrarea recoltelor, pierderilor, a natalității, precum și a factorilor care le-au produs;

– combaterea răpitoarelor cu pene și a celor cu păr prin metode uzuale cunoscute, precum și eliminarea din teren a pisicilor și câinilor hoinari;

– luarea măsurilor necesare pentru asigurarea hranei vânatului, mai cu seamă pentru perioada de iarnă, prin suplimentarea acesteia cu fân și frunzare;

– respectarea cu strictețe a normelor și epocilor de vânătoare pentru a nu aduce prejudicii efectivelor de vânat, menținându-se totodată răpitoarele la un număr optim;

-interzicerea pășunatului în pădure;

-amplasarea de instalații vânătorești: observatoare, ștanduri, colibe de vânătoare, îndesirea hrănitorilor și repararea celor existente și a sărăriilor;

-crearea de poteci pentru vânatoare;

– crearea de ogoare pentru hrana vânatului;

– o corectă evaluare a efectivelor de vânat și a raportului dintre sexe și o planificare judicioasă a recoltelor;

Trebuie asigurat în tot cursul anului necesarul de sare pentru vânat, aceasta distribuindu-se în punctele anterior stabilite și des vizitate de vânat (sărării mai mult sau mai puțin amenajate).

Instalațiile de vânătoare sunt corect amplasate în teren, diversitatea și densitatea lor putând fi îmbunătățită pe viitor. Sub aspectul bonității, fondul de vânătoare poate asigura condiții optime pentru un efectiv mai mare de vânat, care actualmente este sub limita optimului. Se va urmări asigurarea condițiilor necesare dezvoltării vânatului în vederea sporirii efectivului actual la nivelul optim.Pe viitor trebuie să se pună accent pe dezvoltarea managementului cinegetic bazat pe etică și o gospodărire rațională durabilă, astfel încât să nu fie afectate diversitatea și efectivul speciilor de vânat și implicit bonitatea fondurilor de vânătoare.

Date privind instalațiile vânătorești, efectivele de vânat, recoltele medii anuale și alte elemente privind potențialul cinegetic sunt prezentate în studiul general pe ocol.

2.6.2.3 Potențial salmonicol

Pe teritoriul U.P. I Ijar există ape care întrunesc condițiile fizico-chimice și biologice necesare dezvoltării salmonidelor și altor specii de pești.

Teritoriul U.P. I face parte din fondul de pescuit (F.P) nr. 4 Gilău – lac, cu o suprafață totală de 69 ha, gestionat G.V.S.

În apele din U.P.I Ijar întâlnim: păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), porcușorul (Gobio gobio), mreana vânătă moioaga (Barbus meridionalis petenyi), iar dintre peștii secundari: cleanul (Leuciscus cephalus), și alte specii de pești de o valoare piscicolă mai redusă: zglăvoaca (Cottus gobio), boișteanul (Phoxinus phoxinus), grindelul (Noemacheilus barbatulus).

Alte elemente privind potențialul salmonicol sunt prezentate în studiul general pe ocol.

CAPITOLUL III. MATERIALUL ȘI METODA

3.1 CĂPRIORUL CAPREOLUS CAPREOLUS

Mamifer placentar ungulat, căpriorul (Capreolus capreolus) este o specie indigenă caracterizându-se prin faptul că au cele patru membre terminate prin copite și calcă pe un număr par de degete, respectiv două. Denumirea de căprior se referă la ambele sexe.

Figura 3.1 Exemplare de căprior (Poză personală)

Masculul de căprior se numește țap roșu, iar femela se numește căprioară, puiul până la împlinirea vârstei de 10 luni se numește ied sau iadă.

Căpriorul mascul are lungimea totală a corpului (cap+trunchi) cuprinsă între 95-135 cm, o înălțime la greabăn cuprinsă între 70-80 cm și o greutate cuprinsă între de 18-25 kg.

Căpriorul femelă sau căprioara are lungimea totală a corpului cuprinsă între 90 cm și 130 cm, o înălțime la greabăn cuprinsă între 65 cm și 75 cm și o greutate cuprinsă între de 18-25 kg.

Greutatea corporală crește cu altitudinea, oscilând în funcție de vârstă, anotimp, sex și abundența hranei.

Dimorfismul sexual este evident datorită prezenței coarnelor doar la mascul, aceasta fiind o exteriorizare a caracterului sexual secundar, iar formarea coarnelor se produce prin activitatea secretorie a stratului intern al pielii pe principiul centripetal. Coarnele se dezvoltă și cad anual urmând de regulă o evoluție progresivă până la maturitatea deplină a individului și regresează o dată cu declinul său fiziologic, calendarul dezvoltării și căderii lor este realizat prin activitatea hormonală a glandelor sexuale, respectiv ritmul secreției de testosteron din sânge.

Creșterea cornelor în lungime se produce printr-un mugure terminal, pornind de la cilindrulfrontal, iar in grosime prin depunerea sărurilor de calciu și fosfor datorate fluxului sangvin al vaselor periostului. După dezvoltarea completă a coarnelor și definitivarea procesului de osificare, pielea de pe coarne se desface în fâșii și cade progresiv.

Țapul se debarasează de ea prin frecarea coarnelor de trunchiurile sau de ramurile arborilor tineri, consumând-o după desprindere. După desprinderea pielii coarnele sunt alb-gălbui, apoi se colorează brun închis spre neagră, prin frecare de arbuști. Mărimea și forma trofeelor de țap roșu este legată de însușiri ereditare, condiții staționale și hrană. În mod obișnuit, coarnele au câte trei raze pe fiecare prăjină.

Primele coarne, sub formă de butoni sau suliță scurtă și fără rozetă, cresc pe cilindrii frontali și se formează la iezii normali începând din august-septembrie, fiind curățate de piele până în lunile decembrie – ianuarie din primul an de viață. După căderea acestora din lunile ianuarie-februarie, începe să crească cel de-al doilea rând de coarne, care se termină în luna mai, când aceste coarne au formă de sulițe sau de furci, cu rozete abia schițate, urmând a fii lepădate începând cu luna noiembrie.

Figura 3.2 Denumirea părților trofeului la căprior mascul

Forma coarnelor variază foarte mult și poate fii privită din mai multe puncte de vedere, astfel după poziția celor două prăjini una față de alta coarnele pot fii paralele (trofeu îngust), îndepărtate la vârf (trofeu larg), de formă ovală, în formă de paner, în formă de cruce, cupă, liră. De poziția lor depinde deschiderea trofeului, cele mai apreciate fiind cele cu deschiderea cuprinsă într-un procent de 45 până la 75% din media lungimii prăjinilor.

Figura 3.3 Diferitele forme ale coarnelor la căprior mascul

Căpriorul are trei feluri de glande cu secreție internă, prima fiind glanda frunții prezentă exclusiv la țapi, între cilindrii frontali și servește la marcarea teritoriului. Cea de a doua este glanda de sub genunchi (periuța) cu rol de a marca terenul, iar a treia, glanda copitei cu rolul de a unge pielea și fața interioară a copitei, apărând-o de răniri.

În timpul verii blana căpriorului are o culoare roșie – brună, iar iarna gri-brună până la cenușiu închisă. Prezintă în jurul cozii, pe fese, o zonă de colorație mult mai deschisă a blănii, uneori bine marcată prin contur de culoare contrastantă alb-gălbuie, numită oglindă. Năpârlirea are loc în mai-iunie și în septembrie. Obișnuit, întâi năpârlesc căpriorii tineri și femelele sterpe, iar după câteva săptămâni și cei mai în vârstă.

Figura 3.4 Țap de februarie (Poză personală)

Femela de căprior prezintă o caracteristică sexuală aparte, care îi permite să păstreze după alergatul din iulie-august, embrionul rezultat în stare latentă, fără ca acesta să se dezvolte decât foarte puțin, până spre luna noiembrie, perioadă în care se desfăsoara cea de-a doua perioadă de împerechere dacă a rămas nefecundată. În acest fel gestația tuturor femelelor, atît cele care s-au "prins" în vară cît și cele care au fost fecundate la sfârșitul toamnei, începe simultan, iar iezii se nasc în aceeași perioada. La fătare, iezii prezintă fenomenul de homocromie, având blana de culoare brun-cafenie și pete albe dispuse în rânduri, care dispar definitiv la prima năpârlire.

Perioada de împerechere a căpriorului începe spre lunile iulie-august ale anului, iezii fiind fătați spre mijlocul lunii mai – începutul lunii iunie. Astfel femelele își controlează dezvoltarea embrionului pentru ca pe întreaga perioadă a toamnei să se acumuleze rezerve importante în organismul acestora. În acest fel, pe timpul iernii, când rezervele de hrană sunt insuficiente, femela va putea arde din aceste rezerve pentru a permite dezvoltarea normală a celor 2 sau uneori 3 iezi pe care urmează să-i fete spre sfârșitul primăverii .

Figura 3.5 Ied în iunie

Sursa: www.vinatorul.ro

Sporul mediu anual variază de la un an la altul în funcție de mersul vremii și de zona altitudinală, astfel sporul anual este de 25% pentru fondurile cinegetice din zona de câmpie, 15% pentru fondurile cinegetice încadrate în zona de deal și de doar 8% pentru fondurile cinegetice încadrate în zona de munte.

Căpriorul mascul duce în general o viață solitară, de primăvara până toamna, în timpul iernii se adună în ciopoare care nu se constituie după criterii de înrudire de până la 30 de indivizi sau chiar mai mulți, de ambele sexe. Țapii de vârstă mijlocie și cei bătrâni formează adeseori ciopoare separate mult mai mici de 3 până la 5 indivizi.

Longevitatea speciei este apreciată la 12 – 15 ani. Începând cu vârsta de 8 ani căpriorul intră în procesul de regres din cauza îmbătrânirii. Vârsta se apreciază ușor în funcție de aspectul general al corpului și al trofeului în cazul masculilor.

Datorită răspândirii largi, este cea mai importantă specie de vânat mare. Condițiile naturale favorabile acestei specii sunt trupurile mici de pădure (100 – 500 ha) situate în mijlocul zonelor agricole. În trupurile de pădure de mare întindere din zona deluroasă sau de câmpie, fără poieni sau enclave, căpriorul se găsește mai mult la margine, în apropierea culturilor agricole.

Este un animal fidel față de locul său de trai, având o mică rază de deplasare.

Hrana căpriorului este exclusiv vegetală, fiind însă pretențios în alegerea ei. În timpul iernii este constituită din ierburi, frunze, lujeri, muguri, mai rar coaja unor arbori și arbuști tineri. Ea este completată cu fructe de lemn câinesc, măceș, păducel, arțar, ghindă, jir și altele. În câmpul agricol cultivat apelează la gramineele verzi însămânțate toamna. Vara preferă culturile agricole cerealiere, fără a produce prejudicii.

Căpriorul este un rumegător tipic, adaptat perfect hrănirii plantivore, dispunând de un sistem digestiv perfecționat care îi permite asimilarea superioară a celulozei, asigurându-i posibilitatea valorificării corespunzătoare a resurselor de hrană din timpul iernii.

Pentru a lega căpriorul de teren, sarea este indispensabilă în teritoriul fondului cinegetic.

Pagubele cauzate de căprior, în culturile forestiere sunt neînsemnate. Numai în condiții de necesitate, în timpul iernii roade coaja arborilor. În schimb, în plantații, pagubele pot fi mai mari, prin roaderea vârfului puieților, ceea ce afectează viitorul arborilor, respectiv prin zdrelirea cu coarnele atât din perioada de curățare a coarnelor cât și cu ocazia marcării teritorialității.

Densitatea optimă admisă oficial, socotită la 1.000 ha pădure, depinde de categoria de bonitate a terenului, de pildă, în categoria I, 76-100 căpriori, în categoria a II-a, 51-75 căpriori, în categoria a III-a, 26-50 căpriori iar în categoria a IV-a, 5-25 căpriori.

Fondul cinegetic nr. 38 denumit Sânmihai, fiind încadrat în categoria de bonitate a III-a, cu un efectiv optim stabilit pentru specia căprior de 130 indivizi. La nivelul județului [NUME_REDACTAT] doar un procent de 28,70 %, din total suprafață productiv cinegetică, este ocupată de fonduri cinegetice cu categoria de bonitate a III-a, diferența de 71,30% fiind încadrate în categoria de bonitate a IV-a pentru specia căprior.

Aspectul evoluției progresive a trofeului căpriorului mascul, până la maturitatea deplină, urmat de regresul trofeului o dată cu declinul său fiziologic prezintă o importanță practică deosebită, fiind necesar ca masculii purtători de trofee să fie vânați la vîrste optime, fapt determinat de două considerente majore:

după ce indivizii au parcurs stadiul deplinei maturități timp în care își realizează rolul de genitori în cadrul populației;

înainte de declanșarea declinului fiziologic când încă poartă, ca individ, un trofeu corespunzător.

Căpriorul se poate recolta prin împușcare numai în baza autorizației de vânătoare individuală, practicarea vânătorii se realizează prin metodele de vânătoare "la pândă", care constă în așteptarea potențialului vânat și "la dibuit" sau "apropiat", care constă în apropierea vânătorului de vânat.

Figura 3.6 Recoltarea căpriorului (Poză personală)

Este indicată folosirea armei cu glonț, caracteristicile minime ale munitiei permise pentru vânarea căpriorului cu arme de vânătoare cu țevi ghintuite, fiind calibrul 5,6 x 43, cu o greutate minimă a proiectilului de 3,24 grame, dar este admisă și vânarea cu proiectil unic, brenneke sau slug, tras din armele cu țevi lise.

Perioadele legale de vânătoare a speciei căprior (Capreolus capreolus) sunt următoarele:

masculul (țapul) din 15 mai până în 15 octombrie a aceluiași an;

căpriorul femelă din 1 septembrie până în 15 februarie anul următor.

În cazul căpriorului se impune realizarea cotelor de recoltă în structura în care acestea sunt aprobate, respectiv "masculi de trofeu", "masculi de selecție", "femele de selecție" și "tineret de selecție".

Prin exemplar "de trofeu" se înțelege acel exemplar, al cărui trofeu are o valoare cinegetică încadrată în baremurile C.I.C. medaliabile, adică bronz între 105,00 – 114,99 pct. CIC, argint între 115,00-129,99 pct. CIC, respectiv aur peste 130,00 pct. CIC.

Prin exemplar "de viitor" la căprior se înțelege exemplarul tânăr, bine conformat, al cărui trofeu corespunde din punctul de vedere al caracteristicilor cu vârsta sa și care se impune a fi protejat, pentru a putea transmite caracterele acestuia la urmași.

Prin exemplar "de selecție" se înțelege exemplarul dintr-o specie de vânat care nu corespunde din punct de vedere al caracteristicilor cantitative și calitative cu vârsta sa și care se impune a fi recoltat cât mai repede pentru a nu transmite caractere nedorite la urmași. Exemplarele de selecție sunt exemplare de ambele sexe, indiferent de vârstă, cu evidente defecte de creștere, trofee anormale sau în regres, rănite ori cu evidente deviații de comportament.

Pentru corecta identificare a exemplarelor de selecție, este obligatoriu ca, la orice acțiune de vânătoare organizată în acest scop cu vânători, aceștia să fie însoțiți de o persoană de specialitate și să tragă numai asupra vânatului indicat de acesta.

Figura 3.7 Trofeu de căprior (Poză personală)

În acțiunea de management a populației de căprior, în scopul păstrării și ameliorării calității acestuia, este necesară realizarea selecției artificiale. Selecția artificială constă în extragerea prin acțiuni de vânătoare a exemplarelor degenerate, bolnave, accidentate, rănite, cu deviații comportamentale evidente, din ambele sexe și din toate categoriile de vârstă.

3.2 FONDUL DE VÂNĂTOARE

Fondul de vânătoare Nr. 45 [NUME_REDACTAT] este situat din punct de vedere al raionării fizico-geografice în [NUME_REDACTAT] Apuseni, districtul masivului cristalin Bihor – [NUME_REDACTAT], masivul păduros al [NUME_REDACTAT], în bazinul hidrografic al râului [NUME_REDACTAT], afluent al [NUME_REDACTAT].

Principalele căi de acces pe teritoriul unității de producție sunt drumul național Cluj – Oradea și drumul județean Gilău – Răcătău. Suprafața fondului este de 10101 ha.

Unitatea de producție (U.P.) I Ijar este situată din punct de vedere al raionării fizico-geografice în [NUME_REDACTAT] Apuseni, districtul masivului cristalin Bihor – [NUME_REDACTAT], masivul păduros al [NUME_REDACTAT], în bazinul hidrografic al râului [NUME_REDACTAT], afluent al [NUME_REDACTAT].

Principalele căi de acces pe teritoriul unității de producție sunt drumul național Cluj – Oradea și drumul județean Gilău – Răcătău.

In cadrul fondului de vânătoare nr. 45 [NUME_REDACTAT], datorita condițiilor naturale existente pot fi întâlnite o multitudine de specii de vânat atât nerăpitor cat și răpitor de mare valoare economică, atât prin producția de carne si blănuri, cât și prin valorificarea recoltării lor cu vânători străini.

Dintre speciile de vânat nerăpitor cele mai importante sunt : ursul, cerbul carpatin, mistrețul, căpriorul; pe lângă acestea mai găsindu-se și : iepuri și ierunci. Vânatul răpitor este de asemenea bine reprezentat prin speciile : râs, lup, vulpe, pisică sălbatică, viezuri, jderi, dihori, nevăstuici si altele

3.3 MODUL DE OBSERVARE

Observațile s-au efectuat pe fondul de vânătoare 45 [NUME_REDACTAT] pe 7 locuri de alergat, [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Dăncești, Crișanu, Leorda, [NUME_REDACTAT] care sunt amplasate la altitudini diferite între 520-1000 m.

Observațile s-au efectuat cu binoclu, iar datele observate au fost trecute pe fișele de observație ale căpriorului Capreolus capreolus. La observații s-au folosit binoclu, echipament de teren camuflat pentru a nu observa căpriorul prezența noastră in teren, fișe de observație.

Pentru mai buna observare a exemplarelor de căprior am folosit hochstandu-rile, care au fost amplasate în diferite zone de păscut.

Figura 3.8 Hochstand (Poză personală)

Figura 3.9 Hochstand-uri (Poză personală)

Perioada in care am efectuat observațiile a fost intre 15 mai si 15 iunie, în diferite date ale lunii, pe 7 locuri de păscut. Aceste observații le-am efectuat atât pe timp senin cât și pe timp înnorat, rezultatele observațiilor trecându-le în fișele de observație ale căpriorului.

Fișa E

Vizat responsabil

SS, LS ___________________

Județul CLUJ

Fondul cinegetic nr.45, denumirea [NUME_REDACTAT], gestionat de USAMV [NUME_REDACTAT] 10101 ha., din care pădure 6 859 ha.

FIȘA DE OBSERVAȚIE

la căprior

(15 mai – 15 iunie)

1. Data observării: anul 2013 , luna Mai, ziua 20

2. Denumirea locului unde se efectuează observația [NUME_REDACTAT]

Ijar

* (la pădure se va menționa bazinetul, trupul de pădure, UP, etc.)

3. Starea timpului în perioada efectuării observațiilor: senin.

4. Rezultatul observațiilor:

5. Structura pe sexe și categorii de vârstă (adulți, juvenili, iezi):_______________________________________________________________________________ .

9. Alt vânat văzut: mistreț .

10. Observațile s-au efectuat de [NUME_REDACTAT], locul de muncă ______________________________, funcția _______________________________________________ .

Semnătura observatorului

_________________

Figura 3.10 Materialele folosite la observații (Poză personală)

3.4 LOCURILE DE PĂSCUT

S-au făcut observații pe șapte locuri de păscut cu altitudini și suprafețe diferite si s-au identificat un total de 516 căpriori masculi.

3.4.1 Denumirea locurilor de păscut

Locurile de păscut

Tabel 3.1

În acest tabel sunt prezentate cele 7 locuri de păscut din fondul de vânătoare numărul 45 [NUME_REDACTAT], în care s-au făcut observațiile la căprior Capreolus capreolus, în perioada păscutului.

[NUME_REDACTAT] cu altitudinea de 820 metri și cu suprafața cea mai mare de 2300 hectare, aparținând bazinetului [NUME_REDACTAT], în urma observațiilor, a rezultat un număr de 100 căpriori masculi.

[NUME_REDACTAT] având cea mai mare altitudine de 1000 de metri și cu o suprafață de 2100 hectare, aparține bazinetului Ijar, în urma observațiilor a rezultat un număr de 79 căpriori masculi.

Figura 3.9 Locul de observație [NUME_REDACTAT] (Poză personală)

[NUME_REDACTAT] cu o altitudine de 780 metri și cu suprafața de 1100 hectare din bazinetul [NUME_REDACTAT], în urma observațiilor efectuate au rezultat un număr de 75 căpriori masculi.

Dăncești, cu o altitudine de 850 metri și cu o suprfață de 1900 hectare din bazinetul [NUME_REDACTAT], în urma observațiilor efectuate au rezultat un număr de 57 căpriori masculi.

Crișanu cu o altitudine de 750 metri și o suprafață de 1900 hectare aparținând bazinetului [NUME_REDACTAT], în urma observațiilor efectuate au rezultat un număr de 94 căpriori masculi.

Leorda cu o altitudine de 700 metri și cu o suprafață de 1000 hectare, aparținând bazinetului Jijita, în urma observațiilor efectuate au rezultat un număr de 53 căpriori masculi.

[NUME_REDACTAT] cu o altitudine de 520 metri și o suprafață de 1000 hectare, aparținând bazinetului [NUME_REDACTAT], în urma observațiilor au rezultat un număr de 58 căpriori masculi.

3.5 ECOLOGIA

Regiunile de deal și șes, cu soluri fertile și permeabile, constituie biotopol cel mai favorabil pentru căprior, fiind compuse din trupuri mici de pădure ( 100-500 ha ), unde găsim culturi agricole și fânete. În trupurile de pădure, fără poieni sau enclave, căpriorul stă mai mult în apropierea culturilor agricole, iar în pădure populația lor este mai redusă.

În regiunea muntoasă la altitudini de 1200-1500 de metri se intâlnesc căpriori, dar numai izolat. Pierderile sunt mari datorită climei și a răpitoarelor. Căpriorul preferă, atât din punct de vedere al hranei, cât și al adăpostului arboretele tinere.

La origine căpriorul este un animal de pădure, la fel este și în prezent, datorită faptului că acesta urcă până la limita pădurii, dar nu rămâne în locurile pentru pășunat. În momentul de față, în regiunile de câmpie, nu găsim căpriori în cazul în care pădurile lipsesc, sau dacă găsim efectivul de animale este unul foarte mic. Căprioarele care se nasc pe câmpie se numesc căprioare de câmpie, iar acestea nu intră în pădure chiar dacă aceasta ar exista.

Răspândirea. [NUME_REDACTAT], căpriorul este răspândit în aproape toate pădurile, datorită populărilor efectuate.

Între 1960 și 1967 au fost introduse un număr de 2500 de căprioare pe cale artificială, în fostele regiuni Oltenia, Argeș și București și în cateva fonduri din fostele regiuni din Galați și Bacău, ceea ce a contribuit la răspândirea speciei.

În pădurile de la noi unde există mai multe răpitoare și unde se practică pășunatul, raza de mișcare este mai mare.

3.6 ETOLOGIA

Reproducerea. Căpriorul ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 1 an și 2 luni. Perioada împerecherii ține de la mijlocul lui iulie până la mijlocul lui august. Femelele sunt alergate și urumărite de țapi până când acestea cedează și are loc fecundarea. Alergarea poate avea loc în cerc sau în diferite direcții. Femela rămâne în călduri doar cateva zile, iar în acea perioadă ea își părăsește pentru un timp iezii, incercând să își ademenească țapii printr-un sunet cunoscut de vânători. Alergatul are loc ziua, iar noaptea poate avea loc doar cand e lună plină. În căutarea de femele, unii țapi îșî părăsesc locul obișnuit de trai, dar după încheierea perioadei se întoarce.

În perioada împerecherii, țapul pierde din greutate datorită efortului pe care îl depune la alergat și lupte. Unele femele care au ramăs nefecundate în iunie-iulie, se mai împerechează odată în noiembrie-decembrie.

Fătatul începe în luna aprilie, atingând punctul culminant în lunile mai și iunie, terminându-se în primele zile ale lunii iulie.

Când se apropie momentul de fătare, căprioarele se retrag în locuri liniștite, ferite de dușmani. La 3-4 ore de la fătare, iedul reușește să se ridice în picioare, iar la câteva zile își urmează mama pe distanțe scurte. În caz de pericol stă culcat, iar la 2 săptămâni în caz de pericol își urmează mama. Tot la vârsta de 2 săptămâni începe să mănânce și iarbă, pe lângă laptele mamei.

Sporul annual. Prin cercetări științifice, s-a constatat ca 100 de căprioare gestante fată aproximativ 180 de iezi, iar în primele săptămâni de viață o mare parte din ei pier , fie din cauza dușmanilor naturali, fie din cauza intemperiilor, astfel încât la vârsta de 10-11 luni rămân între 20 și 100 de iezi, fiind mai puțini la munte și mai multi la câmpie. Sporul annual variază de la un an la altul în funcție de vreme și de la un teren la altul.

Sociabilitatea. Căpriorul mascul duce o viață în general solitară de primăvara până în septembrie-octombrie și una colectivă toamna, când se grupează în cârduri de 3-10 căpriori. Cârdurile se constituie întâmplător, nu după înrudire. Țapii de vârstă mijlocie și cei bătrâni formează adeseori cârduri separate.

Hrana căpriorului este exclusiv vegetală, căpriorul este pretențios în alegerea hranei, el nu paște la rând, ci alege speciile. Vara, o mare parte din hrana căpriorului o constituie frunzele de arbori și arbuști. Speciile preferate sunt: paltinul, frasinul, salcâmul, sorbul. Dintre plantele erbacee mănâncă trifoi, fasole ăi mazăre verde, puține graminee. Toamna iese pe câmp și mănâncă grâu și orz verde. La fel primăvara după ce se topește zăpada, iar speciile forestiere încă nu au înfrunzit. Iarna mănâncă muguri de arbori și arbuști, lujeri,

Pagubele cauzate de căprior. În culturile forestiere, pagubele sunt neînsemnate, în timp ce în plantații, pagubele pot fi mari, prin roaderea vârfului puietului. De la începutul lui iunie când începe și până pe la sfârșitul lui august când se termină împerecherea, țapul lovește cu coarnele lăstarii și puieții, rănindu-i. În culturile agricole, uneori roade pomii fructiferi tineri, mănâncă fasolea. Datorită faptului ca îsi alege hrana, pagubele pruduse sunt mici, abia se observă.

Efective și recolte. Fluctuații . Față de un efectiv optim de 266.000 căpriori (Almasan, Popescu, Scarlatescu, 1963), există în martie 1968 un număr de 197.000 căpriori. Recoltarea în 1968 a fost de 8765 exemplare, inclusiv femele și iezi. Recoltarea normală, în vederea atingerii efectivului optim în toate fondurile, ar fi putut fi de 5 ori mai mare, adică un număr de 45.000 căpriori. La căprior nu se constată fluctuații mari de efective și recolte. Atât efectivele cât și recoltele au crescut continuu, în unii ani mai mult, în alții mai puțin, în funcție și de pierderile din timpul iernii. În prezent situația efectivelor se prezintă astfel: efectivele de căpriori din luna martie 2013-4778 de exemplare, iar recoltele au fost de 50 buc.

Dușmani, boli, accidente. Cel mai mare dușman al căpriorului dintre răpitoare este lupul, în terenurile de munte și dealuri înalte. După el urmează râsul. În zonele de câmpie și coline pagubele cele mai mari le cauzează vulpile și pisicile sălbatice, care ucid iezii și uneori tineretul.

Mistreții mănâncă iezi de căprior în primele 2 săptămâni de la fătare, când ei nu se salveaza prin fugă ci se lipesc de pământ. Odata cu intensificarea circulației auto, se semnalează accidente, cărora le cad victime căprioarele.

Dintre bolile endoparazitare, gălbeaza, strongiloza pulmonară și cea gastro-intestinală, de obicei duc la o slăbire a organismului, dar moartea este cauzată când la acestea se adaugă o iarnă grea. Dintre bolile endoparazitare mentionăm: Hypodermoza (coșurile), cauzate de insecta [NUME_REDACTAT], frecventă în vestul țării.

Măsuri de ocrotire a căpriorului. Prima măsura și cea mai importantă este combaterea vânătorii abuzive, din cauza careia efectivele în unele părți ale țării nu au crescut satisfăcător. O altă măsura este combaterea dăunătorilor, nedepășirea efectivului optim, să se aplice măsuri de selecție și de completare și imbunătățire a hranei.

O definiție a etologiei și a comportamentului o găsim în “Dicționarul de ecologie” –[NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București, 1982, autori: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]-Stoicescu, afirmă: Etologia- știința care studiaz comportamentul intraspecific al animalelor, în mediul natural, atât la nivel individual, cât și la nivel populațional, iar Comportamentul- ansamblul reacțiilor complexe ale unui organism față de acțiunea condițiilor de mediu, care are ca rezultat menținerea unui echilibru între acesta și mediul său de viață.

Etologia, are însă relații pe lângă ecologie și cu alte ramuri ale biologiei cum ar fi biochimia, fiziologia, anatomia și în mod deosebit cu psihologia.

Părerea lui Peter J.B Slater de la [NUME_REDACTAT]. Andrews din Scoția, aparută în lucrarea “Comportamentul animalelor” cu privire la relația etologie-psihologie.

Între etologi și psihologi –afirmă autorul- disputa cea mai vehementă a fost la începutul secolului și acesta s-a referit mai ales la problema formării comportamentului.

Etologii nu uită cu nici un prilej să sublinieze importanța deosebită a efectuării cercetărilor etologice asupra animalelor aflate în libertate în biotopul lor natural.

Nu putem ignora legătura etologiei cu o știință pe cât de veche, pe atât de nouă ce o numim cinegetică. Legătura dintre cinegetică și etologie este atât de veche încât se pierde în începuturile apariției omului. Pentru a realiza o gospodărire cinegetică rațională și științifică se simte tot mai mult necesitatea aprofundării cunoștințelor de etologie în domeniul cinegetic. Obiectul acestei științe așa cum o arată numele ar trebui să fie studiul comportamentului faunei de interes cinegetic în biotopul său natural.

3.6.1 Bazele etologiei

3.6.1.1 Deosebirile dintre cercetarea în biologie și fizica

Fizica, dupa cum se cunoaște, urmărește cunoașterea celor mai generale legi referitoare la materie și energie, în timp ce Biologia caută să cunoască și să înțeleagă sistemele vii chiar de la originea lor.

Putem afirma faptul că fizica cercetează dispozitivele și sistemele mai simple pentru a ajunge la legile generale care le guvernează, în timp ce biologia are ca obiect principal de cunoaștere, și organismul ( individul ) pe baza caruia poate dobândi cunoștințe generale despre materia vie.

3.6.1.2 Reducționismul antologic

Bazele teoretice ale diferitelor ramuri de științe, au prezumția că orice existență descinde dintr-un uriaș proces cosmic de origine materială în care și azi se regăsesc aceleași legitati care defapt o și guvernează.

3.6.1.3 Studierea animalelor captive

Cercetarea animalelor în captivitate nu are numai dezavantaje, ba chiar prezint anumite facilitați specifice. Cel mai important avantaj este acela că cercetătorul poate urmări cu continuitate mai multe feluri de comportament simultan sau în paralel. Cercetarea animalelor în captivitate în mod neobisnuit facilitează manifestarea unor forme de comportament care se declanșează datorită perturbărilor cauzate de schimbarea ambientală.

O altă sursă de informații constituie tulburările de comportament legate de vârstă. Cele mai frecvente tulburări comportamentale în cazul animalelor în captivitate, constau în scăderea intensității anumitor mișcări instinctuale și a modelelor comportamentale pe care acestea le compun.

3.6.1.4 Limitele posibilitaților de cunoaștere ale comportamentului

Cunoașterea comportamentului este limitată atat din punct de vedere obiectiv dar mai ales subiectiv. Limitarea subictiva este generată de pregătirea, ingeniozitatea și talentul cercetătorului, cât și de profesionalismul acestuia pe de o parte, iar pe de altă parte de posibilitățile materiale, de nivelul de finanțare al experimentului. Limitarea obiectivă este determinată de complexitatea proceselor comportamentale și îndeosebi a celor ereditare. Trebuie să admitem că cel puțin din punct de vedere teoretic individul este dotat filogenetic cu un număr mare de variante de modele comportamentale destinate să ajute animalul in supraviețuire oricând și în orice condiții.

Se poate afirma că în domeniul cunoașterii comportamentului animal, legat de elementul resursă umană, avem de a face cu un paradox. Această situație constă în faptul că cei ce printr-o bogată experiență acumulată în decursul desfășurării unei profesii legate de cunoașterea comportamentului animal ( paznic de vânătoare, îngrijitor de animale ) au reușit să acumuleze un volum mare de informații în domeniu, nu au capacitatea și cunoștințele științifice de bază. În antiteză cu aceștia, mulți cercetători din domeniul biologiei care sunt bine pregătiți teoretic, nu au experiența necesară și în multe cazuri nici capacitatea de a face observații corespunzătoare care să ducă la rezultate concludente sau pertinente în domeniul etologiei.

3.6.2 Mecanismele comportamentului animal

3.6.2.1 Pragul declanșator al comportamentului

Pragul declanșator marchează momentul trecerii de la pregatire la executarea efectivă a activității. Realizarea actului consummator este determinată de motivații endogene și exogene ale animalului. Stimulii pot fi foarte diferiți atât sub aspect cantitativ cât și calitativ. Mecanismul comportamental al animalului trebuie să fie dotat cu “filtre” care selectează din multitudinea de acțiuni tocmai pe acela care este adecvat stimulului din acel moment al vieții.

Nivelul pragului declanșator nu este constant, ci el poate fi chiar și la același model comportamental uneori mai ridicat, iar alte ori mai coborât. Atingerea pragului de declanșare al comportamentului se poate obține prin realizarea excitației specifice minime ce rezultă din însumarea efectivului unor stimuli heterogenic peste care se suprapune stimulul-semnal. Influența factorilor endogeni și exogeni asupra comportamentului se face resimțită nu numai în activitatea sau declanșarea unor forme de comportament ci și în procesele de dezactivare, stingere sau inhibare a acestora.

3.6.2.2 [NUME_REDACTAT] instinctului este destul de confuză și ca urmare este și tot atât de controversată. Instinctul este definit ca fiind drept comportamenul înnăscut carasteristic pentru toți indivizii unei specii.

O definiție completă a instinctului ar trebui sa cuprindă pe langă scopul obiectiv al acestuia și indicarea mecanismelor neurofiziologice pe care se bazează. Iată cateva definiții ale instinctului date de unii etologi celebrii:

N. Tinbergen: “instinctul este un mecanism nervos organizat ierarhic, sensibil la impulsuri endogene sau exogene care-l amorsează, declanșeaza și direcționează și care răspunde la aceste impulsuri prin mișcări coordonate ce contribuie la supraviețuirea individului și a speciei.”

W. HH.Thorpe: “ instinctul este un sistem înnăscut și adaptat, situat în interiorul sistemului nervos central, care atunci când este activat, se exprimă prin coordonări ereditare; el este organizat pe baza ierarhică atat în ce privește manifestările sale exterioare cât și în ceea ce privește mecanismele sale aferente; sub tensiune el este gata să răspundă prin acțiuni specifice unui declanșator provenit din mediu.”

3.7 TIPURI DE COMPORTAMENT

Este dificil să facem o sistematizare a comportamentului animal, întrucât din punct de vedere al nivelului de cunoaștere al proceselor neuro-fiziologice sunt încă numeroase lacune.

Totuși trebuie făcută o sintetizare a comportamentelor pentru a putea intelege fenomenul în toată complexitatea și importanța lui pentru a conserva speciile.

O grupare a comportamentului se poate face tinând cont de originea lor. Se pot distinge comportamentul înnăscut și comportamentul dobândit. Comportamentul înnăscut mai poate fi numit ereditar sau instinctual. În categoria comportamentelor innăscute putem enumera: reproducerea, hrănirea, îngrijirea corpului și somnul. Aceste comportamente se moștenesc, nu presupune process de învațare.

Comportamentul dobândit face referire la învațarea animalului de când se naște până când moare.

Invățarea – proces nervos central care produce modificări mai mult sau mai puțin durabile în mecanismele comportamentului înnăscut sub influența mediului extern ( [NUME_REDACTAT], 1951 ). În anul 1964 este dată o nouă definiție mai concisă : învățarea este un process de modificare și adaptare a comportamentului individual ca rezultat al experienței ( Thorpe ).

Cea mai simplă formă de învățare este obișnuirea sau habituarea. O forma răspândită de învățare este conditionarea sau invatarea asociativa.

Înafară de cele două tipuri de învățare, mai distingem două forme de învățare, distingându-se de celelalte prin anumite specificități. Este vorba despre învățarea lentă și învățarea intuitivă.

Învățarea lentă face referire la însușirea în timp a unor stimuli sau a unor informații, care pe moment par a fi inutile animalelor.

Învățarea intuitivă reprezintă procesul în care animalul rezolvă o problemă în mod spontan, dând impresia ( poate nu este doar o impresie) că a intuit imediat răspunsul.

3.7.1 Principalele tipuri de comportament

Pe lângă cele două tipuri de comportament (înnăscut și dobândit ), care aveau în vedere criteriul originii lor, putem grupa comportamentele în două categorii, avănd în vedere rolul comportamentelor în viața animalelor, și anume : comportamente de bază și comportamente auxiliare.

În categoria comportamentelor de bază putem include: hrănirea, autoapărarea și reproducerea, iar în categoria comportamentelor auxiliare: explorarea și agresivitatea.

Din grupa comportamentelor de bază, hrănirea și autoapărarea sunt legate mai mult de individ, în timp ce reproducerea este legată de specie.

Trebuie să facem precizarea că, gruparea comportamentelor nu înseamnă și o ierarhizare în sensul de principale sau secundare, ori importante sau mai puțin importante. Subliniem faptul că animalul crescut în captivitate poate supraviețui chiar dacă nu este agresiv cât și fără a explora. Agresivitatea și explorarea au fost denumite comportamente auxiliare pentru simplul fapt că acestea nu reprezintă condiția de existență a animalului, ele stimulând aparența actului consummator al comportamentelor de bază. Explorarea se asociază mai mult cu comportamentul de hrănire și reproducere, pe când agresivitatea în primul rând cu autoapararea și reproducerea, și într-o măsură mai mică cu hrănirea. Uneori se poate realiza o asociere directă între explorare și agresivitate, de obicei această legătură apare pe fondul unui comportament de bază. Pot apărea situații în care trecerea de la explorare la agresivitate se face treptat. Putem să exemplificăm acest caz cu situația în care femela cu pui, care este surprinsă de prezența unui alt animal sau chiar a omului. În acest caz animalul poate trece de la hrănire, deplasare sau repaus direct la atac violent fără a evalua concret situația.

3.7.2 Comportamentul explorativ

Comportamentul explorativ reprezintă totalitatea acțiunilor pe care un animal le face prin simțurile sale, în vederea cunoașterii și clarificării unor semnale sau stimuli ce vin din ambientul în care individul respectiv se găsește în acel moment.

Putem distinge un comportament de explorare mai generalizat care se refera la cercetarea de către animal a mediului său de viață ( explorare spațială ), sau la un obiectiv ( hrănire, reproducere ) și unul mai concret la un obiect, ori individ ( hrană, partener ). Explorarea mediului de viață în funcție de scopul urmărit prin acest comportament, se poate referi la cunoașterea habitatului, atunci când este vorba de extinderea razei de activitate, sau când animalul parcurge un teritoriu necunoscut. Tot o explorare este și atunci când animalul caută în biotopul său o resursă de hrană sau partener pentru reproducere.

Atunci când animalul efectuează cercetarea spațială este foarte precaut și atent, fiind pregătit pentru orice alternativă neplacută. De aceea în tot timpul consumării comportamentului de explorare, este asociat în permanență cu autoapararea în cele două alternative: fuga sau atacul. Animalul realizează explorarea spațială diferențiat, în funcție de obiectivul pe care il urmărește.

Modul de efectuare a explorarii spațiale îl putem observa dacă urmărim urmele de pe zapadă ale diferitelor specii de animale. Toate animalele din fauna cinegetica, datorita simțului lor visual, rețin cu ușurință obiectele din biotopul lor și devin foarte circumspecte când observă modificări în ambient.

Pentru a-și asigura un coeficient de siguranță cât mai mare, animalul efectuează explorarea în propriul habitat, dar sunt situații în care aria de investigație trebuie largită. Orice modificare de ambient prin adăugarea sau diminuarea obiectelor cunoscute, animalele o vor recepționa printr-o explorare de obiect.

3.7.3 [NUME_REDACTAT] este o însușire specifică întregului regn animal, prin care se asigură atât supraviețuirea cât și perenitatea speciei în ecosistem. Agresivitatea este considerată drept instinctul cel mai primitiv și cel mai puternic, care dacă nu este dezamorsat periodic prin anumite manifestări comportamentale cum este supușenia ( ascultarea ) sau amiciția, specia riscă să se autodistrugă prin amplificarea luptei intraspecifice ( Peter J.B Slater).

Datorită contextului ecologic în care habitează, anumite specii au o disponibilitate mai accentuată spre agresiune comparativ cu alte specii din ecosistem.

3.7.4 Comportamentul de hrănire

Este unul din princilalele comportamente de bază, fiind subordonat pentru sine. Cu ajutorul acestui comportament, animalul își ia resursele necesare pentru a supraviețui. Hrănirea este foarte importantă pentru toate animalele.

Faza apetitiva a comportamentului de hrănire este declanșată atunci când apare senzația de foame. Intensitatea și ritmul de creștere al apetenței depinde de starea de nutriție a animalului.

Se pare că simțul olfactiv declanșează o apetență mai puternică decât cel visual, dar se schimbă situația atunci cand vede un alt animal hranindu-se la o sursă de hrană identificată prin explorare. În reușita acțiunii de explorare pentru hrană, pot oferii informații valoroase si celelalte animale sau păsări, cu care acestea cohabitează în ecosistem.

Timpul efectiv de hrănire depinde de mărimea animalului și de starea de nutriție a individului. După satisfacerea nutritiei, animalul poate să părăsească locul de hrănire, sau când comportamentul continuă să se manifeste, iar animalul rămâne sa păzească hrana rămasă.

3.7.5 Comportamentul de reproducere

Comportamentul de reproducere aparține programului superior, dar se desfășoară în cadrul programului pentru sine, motivația lui fiind instinctuală. Deși reproducerea se realizează la nivelul fiecărui individ, sincronizarea în timp a comportamentului de reproducere a fiecărei specii are un rol foarte important. Un rol deosebit de important în reproducere îl are sistemul endocrin.

Comportamentul de reproducere al animalelor se compune din mai multe faze, care în ordine succesivî sunt: declanșarea instinctului de reproducere manifestat prin apetența sexuală în formă incipientă, căutarea partenerilor pentru reproducere de către genitorii ambelor sexe, formarea cuplurilor de genitori ( masculi și femele ), care se continuă cu prada nupțială.

1. Declanșarea instinctului de reproducere – este determinată de factorii endogeni, dar stimulul declanșator este de origine exogenă. În general, reproducerea este declanșată de raportul lumină-întuneric. Raportul lumină-întuneric are o evoluție anuală ciclică. Primăvara raportul lumină-întuneric crește, vara ajunge la apogeu trecând de echinocțiul de primăvară, toamna scade și iarna ajunge la valoarea minimă. Organic, reproducerea este coordonată și condusă prin diencefal sau mai exact prin hipotalamus, care are o prelungire, prin care se realizează legatura cu glanda hipofiză. Activarea sistemului endocrin legat de reproducere, se concretizează în această fază prin revigorarea glandelor care secretă substanțe cu miros specific, acestea fiind recepționate de genitorii de sex opus, determinând stimularea comportamentului de reproducere.

2. Căutarea partenerilor sau formarea concretă a perechilor, se realizează prin mobilizarea indivizilor, ambele sexe reușesc să se identifice datorită mirosului specific fiecărui animal, deoarece au simțul olfactiv foarte bine dezvoltat. Nu întotdeauna doi genitori de sex opus vor forma o pereche reproductivă de la prima întâlnire.

În general selecția naturală se realizează prin masculi, aceștia luptându-se pentru supremația asupra femelelor. Acest fenomen îl putem întâlnii la mai multe specii de interes cinegetic.

3. Formarea cuplului de genitori, este începutul proriu-ziu al reproducerii. După formarea cuplului de genitori, se retrag ân locuri mai izolate, în cazul în care sunt deranjați de un factor perturbator, vor părăsi zona fără a se desparți. În cazul în care intervine un mascul mai puternic peste un cuplu deja format, se pot da lupte pentru supremația reproductivă.

4. Prada nupțiala, se constituie dintr-un ansamblu de aspecte comportamentale ce culminează cu copulația. Copulația prin care se realizează întâlnirea celulelor sexuale mascule și femele, este urmată de un ansamblu de manifestări comportamentale, numite precopulație. Precopulația favorizează apropierea genitorilor pe plan afectiv, ajută la buna lor cunoaștere, reduce agresivitatea specifică speciilor.

3.7.6 Comportamentul de autoapărare

Comportamentul de autoapărare cuprinde ansamblul acțiunilor intreprinse de aminal pentru a-și asigura integritatea corporală, supremația, libertatea de habitare în biotop și prin aceasta supraviețuirea și menținerea lui în mediul său natural de trai. Acest comportament face parte din programul pentru sine, dar se integrează în programul superior, când avem în vedere populația.

Autoapărarea poate fi de două feluri, care deși urmăresc același scop, se prezintă sub două forme de manifestare diametral opuse. În mod concret este vorba despre autoapărarea prin agresiune și autoapărarea prin fugă. În funcție de calitățile psihice ale individului, mai putem întâlni încă o formă intermediară sau combinată. Această formă de comportament, o considerăm atipica, întrucât prin constituția sa psihica, animalul poate fi curajos și atunci când se autoprotejează agresând, sau când este fricos și atunci recurge la autoapărarea prin fugă din fața pericolului.

Un loc aparte în problematica comportamentului de autoapărare al animalelor sălbatice îl ocupă autoapărarea în relația lor cu factorul antropic. Putem afirma că în general animalele sălbatice atacă omul doar ca o reacție de autoapărare, fiind de regula un raspuns la agresiunea declanșată de catre om. Este firesc să fie așa, întrucât aproape toate animalele sălbatice au o frică ancestrală față de om.

3.7.7 Selecția pe bază de comportament

Prin selecție în sensul generic cel mai larg , înțelegem acțiunea de alegere practicată într-o anumită colectivitate, după anumite criterii bine stabilite. Dacă această selecție se realizează într-o populație sălbatică fără intervenția factorului antropic, avem de a face cu o selecție naturală. Dacă intervenția se realizează sub controlul omului conform unui program cu obiective bine stabilite, este vorba despre selecția artificială. Dacă selecția indivizilor unei populații se efectuează după caracterele exterioare ale unor elemente dotate într-un mod specific, vorbim despre selecție fenotipică.

Selecția poate fi efectuată și după valoarea ereditară a caracterelor și însușirilor indivizilor, situație în care avem de a face cu selecția genotopică.

Selecția naturală se realizează în cadrul populațiilor sălbatice prin supraviețuirea fenotipurilor cu cea mai mare capacitate de adaptare, fără să se sărăcească structura genetică a populației.

Rolul și importanța calităților comportamentale în ceea ce privește mecanismul selecției naturale poate fi remarcat mai ales cu ocazia desfașurării reproducerii.

Concluzionând putem afirma că în orice populație individul matur, integru și cel mai puternic din punct de vedere comportamental și fizic, este depozitarul celor mai valoroase calităti genetice pe care este capabil să le pazească dar și sa le transmită.

CAPITOLUL IV. INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1 REZULTATELE OBSERVAȚIILOR OBȚINUTE PE TIMP SENIN

În urma observațiilor făcute în cuprinsul fondului de vânătoare 45 [NUME_REDACTAT], pe cele 7 locuri de păscut am obținut urmatoarele rezultate:

După analiza graficului următor, am putut observa faptul că, frecvența cea mai mare la locul de păscut [NUME_REDACTAT], atât căpriorii tineri cât și cei bătrâni, a fost în intervalul 7:00-8:00 dimineața, iar seara între orele 19:00-20:00.

Exemplarele tinere au avut o frecvența mare și între orele 8:00-9:00 și 6:00-7:00 dimineața, iar seara între orele 20:00-21:00 și 17:00-18:00. Exemplarele bătrâne au ieșit la locul de păscut cu o frecvență destul de mare și între orele 8:00-9:00 și 6:00-7:00, iar seara între 18:00-19:00 și 20:00-21:00.

Figura 4.1 Graficul pe locul de păscut [NUME_REDACTAT]

După cum putem observa în graficul următor, frecvența la locul de păscut [NUME_REDACTAT] a fost mare dimineața între orele 8:00-9:00 a căpriorilor tineri și bătrâni, iar seara între orele 20:00-21:00.

Căpriorii tineri au fost văzuți în număr mare și în intervalul 7:00-8:00 și seara între 19:00-20:00, iar căpriorii bătrâni au avut o frecvență mare dimineața între 7:00-8:00 și 5:00-6:00, în timp ce seara au fost vazuți într-un număr egal de exemplare între orele 17:00-18:00 și 18:00-19:00, iar între orele 19:00-20:00 observând un număr puțin mai mare decat în primele 2 ore de observații.

Figura 4.2 Graficul pe locul de păscut [NUME_REDACTAT]

În cuprinsul zonei studiate, și anume [NUME_REDACTAT], între orele 7:00-8:00, căpriorii tineri și cei bătrâni au avut cea mai mare frecvență, în timp ce seara căpriorii tineri au avut o frecvență mare între orele 20:00-21:00, iar cei bătrâni puțin mai devreme, între 19:00-20:00.

După cum putem observa în acest grafic, căpriorii tineri au avut o frecvență mare și între orele 8:00-9:00 și 5:00-6:00, în timp ce seara au ieșit la locurile de păscutt între orele 17:00-18:00 și 19:00-20:00.

Căpriorii bătrâni au ieșit la locurile de păscut într-un număr destul de mare dimineața între 8:00-9:00 și 5:00-6:00, iar seara au avut o frecvență mare între 19:00-20:00 și 17:00-18:00.

Figura 4.3 Graficul pe locul de păscut [NUME_REDACTAT]

După cum putem observa pe graficul următor, căpriorii tineri și cei bătrâni au ieșit la locurile de păscutt între aceleași ore dimineața și anume între 8:00-9:00, în timp ce seara căpriorii tineri au fost văzuți în număr mare între orele 19:00-20:00, iar cei bătrâni între 20:00-21:00.

Căpriorii tineri au avut o frecvență mare dimineața între orele 6:00-7:00 și 7:00-8:00, în timp ce exemplarele bătrâne au avut același număr de exemplare între orele 6:00-7:00 și 7:00-8:00.

Figura 4.4 Graficul pe locul de păscut [NUME_REDACTAT] urma observațiilor făcute în locul de păscut Crișanu, am constatat faptul că, căpriorii tineri au fost mult mai activi dimineața între orele 7:00-8:00, în timp ce căpriorii bătrâni au ieșit în număr mai mare în intervalul 8:00-9:00, iar seara cei tineri între 20:00-21:00 și cei bătrâni între 19:00-20:00.

Figura 4.5 Graficul in locul de păscut [NUME_REDACTAT] cuprinsul zonei de alergat Leorda, am observat doar exemplare tinere, care și-au făcut apariția, în număr mare, dimineața între orele 7:00-8:00, iar seara au ieșit între 20:00-21:00.

Frecvență mare a căpriorilor a fost și între orele 6:00-7:00 și 8:00-9:00 dimineața, în timp ce seara au avut o frecvență mare în intervalul 17:00-18:00.

Figura 4.6 Graficul la locul de păscut [NUME_REDACTAT] cum putem observa în graficul de mai jos, la zona de păscut [NUME_REDACTAT], au ieșit doar efective de căpriori bătrâni, aceștia având o frecvență mare dimineața între 7:00-8:00, iar seara între 19:00-20:00.

Cîpriorii bătrâni au ieșit în număr mare dimineața și între orele 5:00-6:00, iar seara între orele 20:00-21:00.

Figura 4.7 Graficul la locul de păscutt [NUME_REDACTAT]

4.2 REZULTATELE OBSERVAȚIILOR OBȚINUTE PE TIMP ÎNNORAT

Observațiile s-au efectuat și pe timp înnorat în aceleași zone, în care am avut următoarele rezultate:

În locul de păscut Dosul ijar, exemplarele tinere au avut o frecvență mare dimineața între orele 8:00-9:00, iar seara între orele 18:00-19:00, în timp ce căpriorii bîtrâni au fost observați dimineața între orele 7:00-8:00 și seara între 18:00-19:00.

Tot în număr mare au fost observați căpriorii tineri și în intervalul 6:00-7:00 dimineața, iar seara între 19:00-20:00, în timp ce căpriorii bătrâni au fost văzuți între 8:00-9:00 dimineața și seara între 17:00-18:00 și 19:00-20:00.

Figura 4.8 Graficul la locul de păscut [NUME_REDACTAT] pe timp înnorat

După cum putem observa în următorul grafic, pe locul de păscut [NUME_REDACTAT], atât căpriorii tineri cât și cei bătrâni au avut o frecvență mare dimineața între orele 7:00-8:00 și seara între 19:00-20:00.

Dimineața, căpriorii tineri au fost văzuți într-un număr mare și între orele 8:00-9:00 dimineața și seara între 20:00-21:00, în timp ce exemplarele tinere au fost văzute dimineața între 8:00-9:00, iar seara au ieșit la locul de păscut un număr egal de exemplare între orele 17:00-19:00 și 20:00-21:00.

Figura 4.9 Graficul la locul de păscut [NUME_REDACTAT] pe timp înnorat

În cuprinsul zonei de păscut [NUME_REDACTAT], intensitatea cea mai mare de căpriori a fost obervată dimineața între orele 7:00-8:00, atât la căpriorii tineri cât și cei bătrâni, iar seara având o frecvență mare în intervalul orar 20:00-21:00.

Figura 4.10 Graficul la locul de păscut [NUME_REDACTAT] pe timp înnorat

După analiza graficului următor, putem observa faptul că, căpriorii tineri au fost văzuți dimineața între 8:00-9:00, în timp ce căpriorii bătrâni au fost văzuți în număr mai mare între 7:00-8:00, iar seara frecvența căpriorilor la locurile de păscut a fost între 20:00-21:00, atât cei tineri cât și cei bătrâni.

Figura 4.11 Graficul la locul de păscut Dăncești pet imp înnorat

Frecvența cea mai mare a căpriorilor în zona de păscut Crișanu , atât a exemplarelor tinere cât și bătrâne, a fost dimineața între orele 7:00-8:00, în timp ce seara cea mai mare frecvență a fost între orele 20:00-21:00.

Figura 4.12 Graficul la locul de păscut Crișanu pe timp înnorat

După cum putem observa în graficul care urmează, în zona de păscut Leorda au ieșit la locul de alergat doar exemplarele tinere, acestea având frecvența cea mai mare dimineața în intervalul orar 7:00-8:00 și seara au fost vazuți în număr mare între orele 19:00-20:00.

Figura 4.13 Graficul la locul de păscut Leorda pet imp înnorat

În urma observațiilor făcute, după cum putem vedea în graficul de mai jos, am constatat că în cuprinsul acestei zone și anume locul de păscut [NUME_REDACTAT], doar exemplare bătrâne, dimineața între 7:00-8:00 fiind cea mai mare frecvență, iar seara între 20:00-21:00.

Tot frecvență mare a fost și între orele 6:00-7:00 și 8:00-9:00, între aceste ore fiind văzuți un număr egal de exemplare, iar seara între orele 18:00-19:00.

Figura 4.14 Graficul la locul de păscut [NUME_REDACTAT] pet imp înnorat

4.3 CORELAȚIA DINTRE DATĂ ȘI FRECVENȚĂ

Din datele prezentate în graficul următor putem observa faptul că între cele două caractere (dată și frecvență), după compararea valorii coeficientului de corelație r (0,526) obținută prin calcul, există o legătură directă, semnificativă.

După cum putem observa pe graficul următor, în data de 20.05.2013 a fost observată frecvența cea mai mare, în timp ce în data de 19.05.2013 și 12.06.2014 a fost inregistrată cea mai mică frecvența.

Figura 4.15 Reprezentarea grafică a corelației dintre dată și frecvență

4.4 CORELAȚIA DINTRE STARE ȘI FRECVENȚĂ

În graficul următor am reprezentat corelația dintre starea timpului și frecvență, iar după efectuarea calculelor valoarea coeficientului de corelație r (0,813) ne ruzultă faptul că există o legătură directă între acestea,legătura fiind distinct semnificativă.

Graficul de mai jos ne indică faptul că exemplarele de căprior au avut o frecvență mai mare pe timp senin decât pe timp înnorat.

Figura 4.16 Reprezentarea grafică a corelației dintre stare și frecvență

4.5 CORELAȚIA DINTRE VÂRSTĂ ȘI ORĂ ( SEARA)

În următorul grafic am reprezentat corelația dintre vârstă și intervalul orar în timpul serii, iar în urma calculului, pentru a găsi valoarea coeficientului de corelație r (0,894) obținem o legătură directă, această legătură fiind distinct semnificativă.

Din acest grafic deducem faptul că exemplarele de căpriori batrâni au ieșit mai târziu la locurile în care am facut observațiile decât căpriorii tineri.

Figura 4.17 Reprezentarea grafică a corelației dintre vârstă și oră (seara)

4.6 CORELAȚIA DINTRE VÂRSTĂ ȘI ORĂ (DIMINEAȚA)

Pentru calculul valorii coeficientului de corelație r (0,754), am reprezentat în graficul următor corelația dintre vârstă și intervalul orar în timpul dimineții, obținând o legătură semnificativă.

Figura 4.18 Reprezentarea grafică a corelației dintre vârstă și oră (dimineața)

4.7 CORELAȚIA DINTRE ALTITUDINE ȘI ORĂ

Făcând corelația dintre altitudine și ore, am obținut rezultatul coeficientului de corelație r (0,477), de unde ne rezultă faptul că între aceste două caractere nu se poate stabili o legătură asigurată statistic.

Figura 4.19 Reprezentarea grafică a corelației dintre altitudine și oră

4.8 CORELAȚIA DINTRE VÂRSTĂ ȘI ORA MEDIE PE FIECARE ZONĂ DE PĂSCUT

În ultimul grafic am realizat corelația dintre vârstă și media orelor pe fiecare zonă de păscut în parte, obtinând un coeficient de corelație r (0,864), există o legătură directă, legătură distinct semnificativă.

Din graficul următor putem observa că exemplarele de căpriori tineri au ieșit la locul de păscut mai mult în timpul dimineții, în timp ce căpriorii batrâni au fost observați în timpul serii.

Figura 4.20 Reprezentarea grafică a corelației dintre vârstă și ora medie pe fiecare loc de păscut

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii

1. În urma observațiilor făcute rezultă ca în perioada 15 mai – 13 iunie, pe fondul cinegetic nr 45 [NUME_REDACTAT], intensitatea și frecvența maximă a păscutului s-a inregistrat in perioada 23 mai – 02 iunie.

2. Din observațiile făcute pe timp senin, rezultă că intensitatea maximă la locurile de păscut pentru căpriorii tineri cu vârsta până la 2 ani a fost semnalată în intervalele orare 07:00-08:00 și 08:00-09:00 dimineața, iar seara între intervalele orare 19:00-20:00 și 20:00-21:00, pentru căpriorii bătrâni cu varsta peste 2 ani, în intervalul orar 07:00-09:00 dimineața, iar seara între orele 19:00-20:00 și 20:00-21:00.

3. Din observațiile făcute pe timp înnorat, ne rezultă faptul că intensitatea maximă a păscutului pentru căpriorii tineri cu vârste până la 2 ani a fost semnalată în intervalele orare 07:00-09:00 dimineața, iar seara între 18:00-19:00 si 19:00-21:00, iar pentru căpriorii bătrâni cu vârste peste 2 ani intensitatea cea mai mare a fost semnalată între orele 07:00-08:00 dimineața, iar seara între orele 18:00-21:00.

4. În urma calcului coeficientului de corelație dintre dată și frecvență, am constatat faptul că între aceste două caractere există o legătură semnificativă.

5. Între starea timpului si frecvența căpriorilor la locul de păscut există o legătură distinct semnificativă, acest lucru este rezultat în urma efectuării calcului coeficientului de corelație.

6. Între altitudine și ora la care căprioarele au ieșit la locul de păscut nu s-a putut stabili o relație asigurată statistic.

7. Vârsta si ora au o relație foarte strânsă, între aceste două caractere creeându-se o legătură distinct semnificativă, între vârstă și ora la care au ieșit la locul de păscut dimineața stabilindu-se o legătura semnificativa, în timp ce rezultatul corelației dintre oră la care au ieșit seara și vârstă ne indică faptul că între cele două s-a format o legătură distinct semnificativă.

8. În urma analizelor fișelor de observație, s-a constatat faptul că efectivele de căpriori au crescut in ultimul timp datorită intensificării pazei și protecției fondului de vânătoare, amenajarii corespunzătoare a hrănitorilor în fiecare zona studiată și administrării regulate de hrană complementară.

9. Comportamentul căpriorilor a suferit modificări față de normal datorită acțiunii factorului antropic, prin intensificarea lucrărilor de exploatare a pădurilor și datorită schimbărilor climatice.

[NUME_REDACTAT] efectuarea observațiilor cu bune rezultate pe fondul cinegetic nr 45 [NUME_REDACTAT], se recomandă ca perioadă optimă pentru realizarea observațiilor 23 mai – 02 iunie, , între aceste date a fost cea mai mare intensitate la locurile de păscut.

Dacă se dorește observarea căpriorilor tineri cu vârste de până la 2 ani, se recomanda ca observațiile sa se faca între orele 7:00-8:00 dimineața și între 19:00-20:00 seara, fiindcă între aceste intervale sau semnalat o intensitate maximă a exemplarelor tinere în toate locurile de păscut pe care s-au făcut observațiile, atât pe timp senin cât și pe timp înnorat.

În urma cercetărilor făcute rezultă, că cea mai bună perioadă de observarea căpriorilor cu vârste de peste 2 ani, este în intervalul orar 7:00-8:00 dimineața, iar seara între 20:00-21:00, fiindcă între aceste intervale de timp s-au observat cele mai multe efective de căpriori, atât pe timp senin, cât și pe timp înnorat.

BIBLIOGRAFIE

Ichim R., 1994, „Bazele ecologice ale gospodăririi vânatului în pădurile din zona montană”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] I., 1998, „Vânătoarea pe teritoriul României”, [NUME_REDACTAT] – Turismul, [NUME_REDACTAT] I., 1998, „Etologie”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] fondului de vânătoare „Nr. 45 [NUME_REDACTAT]”

[NUME_REDACTAT] (2008), „Amenajarea fondurilor de vânătoare 2”, Reprografia universității ”Transilvania” din [NUME_REDACTAT] V., Bodea M., Micu I., 2001, „Vânatul și vânătoarea în România”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] A., 1982, „Vânatul”, [NUME_REDACTAT], București

http://vanatoare.info/specii-de-vanat/caprior-capreollus-capreollus/

http://out4awalk.com/caprioara-si-capriorul-capreolus-capreolus/