Particularitatile Dezvoltarii Inteligentei Emotionale la Adolescentii din Familiile Monoparentale

CUPRINS

Adnotare(română)

Adnotare(engleză)

Introducere

Capitolul I. Familia monoparentală în actualitatea vieții sociale contemporane

1.1 Familia monoparentală : delimitări conceptuale

1.2 Tipuri de familii monoparentale

1.3 Dificultăți specifice familiei monoparentale

1.4 Conlcuzii la capitolul I

Capitolul II. Aspectele inteligenței emoționale la adolescenții din familii monoparentale

2.1 Particularitățile inteligenței emoționale

2.2 Specificul dezvoltării iteligenței emoționale la adolescenți

2.3 Concluzii la capitolul II

Capitolul III. Reperele experimentale ale particularităților inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale

3.1 Aspectele și metodologia studierii inteligenței emoționale a adolescenților din familiile monoparentale

3.2 Demersul constatativ al dezvoltării inteligenței emoționale a adolescenților din familiile monoparentale

3.3 Concluzii la capitolul III.

Concluzii generale și recomandări

Bibliografie

Anexe

ADNOTARE

Autor: Buțcan Constantin

Tema: Particularitățile dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale, Chișinău, 2015

Structura tezei: cercetarea este constituită din introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie ………

Cuvinte-cheie: inteligență emoțională, adolescenți, familie monoparentală

Domeniul de studiu: pedagogie generală.

Scopul cercetării: analiza comparativă a particularităților dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții din familii monoparentale cu cei din familii complete.

Obiectivele tezei:

Analiza reperelor teoretice ale familiei monoparentale;

Delimitarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale

Determinarea specificului inteligenței emoționale la adolescenți

Analiza comparativă al nivelului inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale cu a celor din familii complete.

Elaborarea sugestiilor si recomandărilor pentru dezvoltarea unei inteligenți emoționale adecvate la adolescenți.

Valoarea teoretică a cercetării constă în determinarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale la adolescenți și studiul familiei monoparentale.

Valoarea aplicativă a cercetării: constă în stabilirea diferențelor dintre particularitățile inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale comparativ cu cei din familiile complete. Rezultatele acestei cercetări vor fi utile în activitatea psihopedagogică a diriginților , în scopul de a eficientiza managementul clasei de elevi; pentru părinți în scop de a eficientiza modelele educative din cadrul familiilor respective; în activitatea psihologilor școlari pentru a preveni eventualele consecințe negative ale unei dezvoltări neadecvate a inteligenței emoționale la adolescenți.

ADNOTARE

Autor: Buțcan Constantin

Tema: Particularitățile dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale, Chișinău, 2015

Structura tezei: cercetarea este constituită din introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie ………

Cuvinte-cheie: inteligență emoțională, adolescenți, familie monoparentală

Domeniul de studiu: pedagogie generală.

Scopul cercetării: analiza comparativă a particularităților dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții din familii monoparentale cu cei din familii complete.

Obiectivele tezei:

Analiza reperelor teoretice ale familiei monoparentale;

Delimitarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale

Determinarea specificului inteligenței emoționale la adolescenți

Analiza comparativă al nivelului inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale cu a celor din familii complete.

Elaborarea sugestiilor si recomandărilor pentru dezvoltarea unei inteligenți emoționale adecvate la adolescenți.

Valoarea teoretică a cercetării constă în determinarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale la adolescenți și studiul familiei monoparentale.

Valoarea aplicativă a cercetării: constă în stabilirea diferențelor dintre particularitățile inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale comparativ cu cei din familiile complete. Rezultatele acestei cercetări vor fi utile în activitatea psihopedagogică a diriginților , în scopul de a eficientiza managementul clasei de elevi; pentru părinți în scop de a eficientiza modelele educative din cadrul familiilor respective; în activitatea psihologilor școlari pentru a preveni eventualele consecințe negative ale unei dezvoltări neadecvate a inteligenței emoționale la adolescenți.

INTRODUCERE

Actualitatea temei

Majoritatea cercetărilor în domeniul familiei susțin ideea că , în ultimele decenii , familia societății contemporane a suportat transformări profunde. Recunoscută ca componentă indispensabilă a mediului comunitar, familia a evoluat alături de celelalte. Schimbările sociale care marchează etapa actuală în sfera familiei sunt proliferarea altor tipuri de familii.

Dacă se ne referim la familiile monoparentale atunci, conform ultimului recensămînt efectuat de Biroul Național de Statistică, în Republica Moldova se găsesc 140743 de familii monoparentale dintre care 74091 sunt din mediul urban și 66652 din mediul rural. La fel conform acestor statistici 49898 sunt familii monoparentale cu un singur copil, 18066 cu 2 copii, 3810 cu 3 copii, 893 cu 4 copii și 326 cu 5 copii.

În Republica Moldova, amplificarea numărului de familii monoparentale generează probleme atît pentru societate cît și pentru copiii care relaționează cu părinții acestora.

În condițiile în care trăim astăzi, copiii se maturizează mult mai repede decît s-a întîmplat vreodată. Atunci cînd copii ajung la vîrsta adolescenței, părinții trec prin momente foarte grele. Poate singurul lucru mai dificil decît acesta este să fii adolescent. Caracterul adolescenților este modelat de experiențele trăite împreună cu ceilalți oameni în diferite situații. Formarea caracterului presupune experiență, care aduce învățăminte, și contacte cu ceilalți, care asigură comunicarea.

În ziua de azi, asupra adolescenților se exercită mai multe influențe și tentații decît s-a întîmplat vreodată pînă la această vîrstă, și în aceste condiții e destul de ușor să te pierzi, dar este esențial să ai o ancoră de care să te agăți. Cea mai bună ancoră o constituie un părinte dispus, pur și simplu să ofere ajutor – un părinte care e de acord să se implice pe planul inteligenței emoționale.

În contextul menționat, viața de familie este prima școală a emoțiilor. În acest creuzet intim, învățăm să recunoaștem atît emoțiile proprii, cît și reacțiile celorlalți la emoțiile noastre; cum să gîndim aceste emoții și cum să ne alegem reacțiile; cum să citim și să ne exprimăm speranțele și temerile.

Această școală emoțională nu înseamnă doar ceea ce le spun părinții copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei; ea presupune , deasemenea, modele oferite de părinți în ce privește felul de a-și trata propriile emoții și pe cele care apar în relația soț-soție. La fel familia joacă rolul de instanță care impune reguli . De asemenea, părinții trebuie să se arate dispuși să se transforme oricînd în confidenți, ascultatori, conspiratori sau parteneri de distracții. Cultivarea inteligenței emoționale de o parte și de alta este în fapt cel mai important aspect al unei relații iubitoare, bazate pe încredere și sinceritate.

În baza argumentelor prezentate se conturează problema cercetării – rata mare a divorțurilor și emigrarea unuia dintre părinți influențează negativ asupra dezvoltării benefice a inteligenței emoționale la adolescenți afectînd mult viața emoțională a acestora.

Problemele specifice familiei contemporane au fost cercetate de către: Murdock, Nadine Lefaucheur, P.A.Gongla și E.H.Thompson, Richards & Schmiege, Schaffer, Martine Segalen, Corcodel Diana., Tintiuc Dumitru, Stănoiu și Voinea, Mitrofan și Ciupercă, Cristina Ștefan, N.Mitrofan, Voinea Maria, Adina Băran Pescaru, Zamfir C., Vlăsceanu L, Bonchiș Elena, Cuznețov Larisa, Popescu Raluca, Cebotari Valentina, Iluț Petru, Ștefan Mihaela.

particularitățile inteligenței emoționale au fost cercetate de către: Wayne Leon Payne, J.P. Mayer și P. Salovey, Reuven Bar-On, Daniel Goleman, Steven Hein, Elias Maurice, Tobias Steven, Friedlander Brian, V. Pavelcu, Roco Mihaela, Stănculescu Elena , Muntean Ana, Racu Igor, Bolboceanu A., Jelescu P., Gonța V, Crețu Tinca.

(prima litera de la nume si prenumele complet)

Obiectul cercetării îl constitue: particularitățile dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale.

Scopul cercetării: Analiza comparativă a particularităților dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenți din familii monoparentale cu cei din familii complete.

Ipoteza cercetării: inteligența emoțională la adolescenții din familiile monoparentale se manifestă la un nivel mai scăzut prin comparație cu inteligența emoțională la adolescenții din familiile complete.

Obiectivele cercetării:

Analiza reperelor teoretice ale familiei monoparentale;

Delimitarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale

Determinarea specificului inteligenței emoționale la adolescenți

Analiza comparativă al nivelului inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale cu a celor din familii complete.

Elaborarea sugestiilor si recomandărilor pentru dezvoltarea unei inteligenți emoționale adecvate la adolescenți.

Metode de cercetare:

Pentru realizarea obiectivelor și validarea ipotezei cercetării s-au utilizate urmatoarele metode:

metode teoretice: analiza literaturii de specialitate, sinteza, generalizarea

metode empirice: metode matematice de interpretare a datelor, chestionarea (scala de măsurare a inteligenței emoționale după Friedmann)

Valoarea teoretică a cercetării constă în determinarea cadrului conceptual al inteligenței emoționale la adolescenți și studiul familiei monoparentale.

Valoarea aplicativă a cercetării: constă în stabilirea diferențelor dintre particularitățile inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale comparativ cu cei din familiile complete. Rezultatele acestei cercetări vor fi utile în activitatea psihopedagogică a diriginților , în scopul de a eficientiza managementul clasei de elevi; pentru părinți în scop de a eficientiza modelele educative din cadrul familiilor respective; în activitatea psihologilor școlari pentru a preveni eventualele consecințe negative ale unei dezvoltări neadecvate a inteligenței emoționale la adolescenți.

Sumarul tezei

Lucrarea este structurată în 3 capitole după cum urmează: capitolul I- Familia monoparentală în actualitatea vieții sociale contemporane, capitolul II- Aspectele inteligenței emoționale la adolescenții din familii monoparentale, capitolul III- Reperele experimentale ale particularităților inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale.

În capitolul I, au fost redate abordările conceptelor de familie și familie monoparentală din perspectivă psihologică, juridică și sociologică, continuînd cu teoriile relevante în studierea și învestigarea monoparentalității. În continuare au fost identificate și apoi caracterizate tipurile de familii monoparentale, cauzalitățile de apariție și dificultățile specifice acestora.

În capitolul II, au fost redate reperele conceptuale ale inteligenței emoționale și au fost stabilite dimensiunile și componentele acesteia. Apoi a fost descris procesul de dezvoltare a inteligenței emiționale la adolescenți în general, după care a fost analizată și dezvoltarea inteligenței emoționale la adolescenții care provin din familiile monoparentale și aspectele care diferențiază aceste două categorii de adolescenți pe plan emoțional.

În capitolul III, a fost redat experimentul de evaluare a inteligenței emoționale la adolescenții din familiile monoparentale și a celor din familii complete și interpretarea rezultatelor evaluării. (de scris despre rezultatele obținute)

CAPITOLUL I

FAMILIA MONOPARENTALĂ ÎN ACTUALITATEA VIEȚII CONTEMPORANE

1.1 Familia monoparentală : delimitări conceptuale

Familia este cea mai veche, cea mai răspîndită, dar și cea mai stabilă formă de comunitate umană. Familia a fost și este un mediu de generare și regenerare a resursei umane, dar și al formării personalității viitorilor adulți (Caluschi, 2008). Ea constituie mediul natural al copilului, exercitînd o influență esențială asupra dezvoltării acestuia [apud 10, p. 17].

Una dintre cele mai invocate definiții date familiei aparține lui Murdock, potrivit acesteia, familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. Ea include adullți de ambele sexe, dintre care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute social și unul sau mai mulți copii proprii sau adoptați, pe care-i cresc și îngrijesc [apud 10, p. 18].

În literatura de specialitate română, Stănoiu și Voinea (1983) oferă familiei următoarea definiție: ,,grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural- biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății’’ [apud 10, p. 19].

Cu toate cele menționate mai sus, diversitatea de tipuri de familie care au existat sau există nu au facilitat găsirea unor caracteristici comune care să conducă spre o definiție universal valabilă.

O categorie aparte de familie, a cărei frecvență a crescut mult în ultimul timp, este cea monoparentală; aceasta se distinge de familia nucleară ca structură doar prin absența unui părinte.

După cum arată Nadine Lefaucheur (1991), sintagma familie monoparentală- împrumutată de sociologii feminiști din anglo-saxonul ,,one parent- family’’- a fost substituită termenilor familie cu riscuri sau familie deviantă. Familia monoparentală a fost construită ca o categorie de riscuri familiale, pentru că era supusă pericolului de a genera delicvență [ apud 12, pg. 160].

Noțiunea de familie monoparentală implică două accepțiuni: una sociologică și cealaltă juridică. Definită în dicționarul de sociologie ca ,, menaj parafamilial format dintr-un singur părinte și copiii săi’’ [5, p. 367], familia monoparentală are meritul de a defini familia prin relația parentală care este secundară în definițiile clasice ale familiei, unde decurge din relația conjugală.

O altă definiție a familiei monoparentale din perspectivă sociologică, o oferă Cristina Ștefan, astfel ,,familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți (cel singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune’’. Într-o astfel de abordare , familia monoparentală este un grup primar , iar membrii săi întrețin relații directe, informale [19, p. 44].

Din perspectivă juridică, familia desemnează grupul de persoane în care există drepturi și obligații, care-și are originea în acte juridice, precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie [7, p. 5-6]. Față de accepțiunea juridică a familiei nucleare, clasice, familia monoparentală tinde să constituie o abatere, în sensul producerii efectelor juridice nu în urma încheierii unor contracte, cum ar fi cazul în căsătoria legală ci preponderent ca urmare a unor relații de descendență sau adopție [6, art. 47, 56].

Odată ce a fost denumită, această configurație familială a putut fi luată în calcul. Începînd cu 1981, rubrica ,,familie monoparentală’’, a fost introdusă de Institutul Național de Statistică și Studii Economice (INSEE) în nomenclatorul ,,căsătorii, familii’’ [12, p. 161].

În comparație cu familia tradițională, care asigură totalitatea nevoilor individului și care îndeplinește mai multe funcții cu impact pozitiv asupra societății (funcția de reproducere, de socializare a copiilor, de îngrijire, protecție, mediu securizant și climat afectiv, suportiv, conferire de status, reglementare a comportamentelor sexuale)” [13, p. 29], familia monoparenta-lă este un efect al funcției reproductive, se regăsește privind socializarea copiilor, oferă îngrijire și protecție membrilor ei, un climat de strînsă afectivitate, dar este deficitară sub aspectul realizării mediului securizant și în modul de conferire a statusului. Nu îndeplinește funcția de reglementare a comportamentelor sexuale. Părintele singur (fără partener în cadrul familiei) caută relații afective și sexuale în afara familiei” [2, p. 7 ].

În abordarea familiei monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspecte: motivul sau experiența care au generat apariția acestei categorii, vîrsta mamei, numărul de contacte cu tatăl absent, suportul social care stă la dispoziția mamei, abilitatea acesteia de a face față problemelor (Schaffer, 2005).

Din această perspectivă, Stănciulescu (1997) menționează că familia monoparentală poate fi consecința unor experiențe diferite, autoarea făcînd trimitere la:

nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile, care nu se finalizează cu

căsătorie;

decizia unei femei de a avea un copil în afara unei căsătorii legale;

decesul unuia dintre parteneri;

divorțul unor cupluri cu copii minori etc. [ apud 10, p. 25].

Societățile moderne și postmoderne fac posibilă existența familiilor monoparentale, dar pentru marea lor majoritate viața nu este deloc ușoară. Copiii din aceste familii au mai mari șanse decît cei biparentali să nu termine liceul sau colegiul, adolescentele să rămînă însărcinate, băieții să comită infracțiuni și să ajungă la închisoare [16, p. 198].

Cu regret, în Republica Moldova nu sunt elaborate prea multe mecanisme de protecție socială și materială ale familiilor monoparentale. Statul nu ocrotește căsătoria și familia, nu sprijină dezvoltarea și consolidarea acesteia prin măsuri de ordin economic și social [17, p. 385].

1.2 Tipuri de familii monoparentale

După calitatea și permanența membrilor P.A.Gongla și E.H.Thompson (1985) au oferit următoarea tipologie a fimiliei monoparentale:

familii monoparentale cumulate în cadrul legal al familiei nucleare când unul dintre părinți, deși prezent în cadrul familiei, nu interacționează sub aspect psihologic decât în mică măsură cu ceilalți membri;

familii monoparentale în care legăturile sunt păstrate numai cu copiii, părinții evitînd relațiile dintre ei (cum este cazul cuplurilor care s-au despărțit, au divorțat, dar își manifestă grija față de copiii comuni);

familii monoparentale prin absența fizică a unuia dintre părinți, care este pentru o perioadă lungă de timp plecat din localitate, spitalizat, deținut etc.;

familia monoparentală datorată decesului unuia dintre părinți;

familia monoparentală propriu-zisă, rezultată în urma divorțului.

În cazul în care părinții nu au o relație legalizată, apare familia monoparentală, formată din copil și părintele său necăsătorit. O persoană care decide să adopte un copil, necăsătorită fiind, întemeiază tot o familie monoparentală [apud 2, p. 9-10].

În continuare vom prezenta o descrie succintă a unor tipuri de familii monoparentale:

familia monoparentală maternă

familia monoparentală paternă

familia monoparentală rezultată prin adopție

familia monoparentală rezultată în urma decesului unuia dintre părinți

familia monoparentală rezultată în urma divorțului

Familia monoparentală maternă

Pentru că în cele mai multe situații mamele rămîn să-și crească singure copiii, cele mai multe studii le-au avut ca obiect.

Mame singure prin opțiune- sintagma atribuită de Giddens (2001) acelor femei care își asumă responsabilitatea creșterii unui copil în afara instituției căsătoriei, avînd mijloacele și resursele necesare. Cristina Ștefan numește acest tip de alegere ,, maternitate haiducească’’, atunci cînd femeia este responsabilă și decide situația de mamă, aducînd la buna îndeplinire toate aspectele acestei situații [apud 19, p. 59] S-au constatat astfel probleme cu care acestea se confruntă mamele singure și anume:

venit scăzut: se consideră că cei care trăiesc în familii monoparentale pot fi incluși în categoria ,,populațiilor de risc’’, fiind condamnați să îngroașe rîndurile celor care luptă pentru subzistență, eșuează în plan școlar sau mai rău, sunt predispuși la fenomene de delicvență juvenilă;

îndrumare parentală inadecvată, generată în principal de absența modelului patern;

insuficientă atenție acordată copilului de mamă, din motivul multiplelor probleme pe care trebuie să le rezolve singură;

schimbarea frecventă a domiciliului, fapt ce generează slăbirea legăturilor cu comunitatea și consecutiv pierderea ,,capitalului social’’ [10, p. 26].

Dincolo de problemele economice, care sunt cele mai des întilnite, mamele singure se pot con-frunta cu dificultăți pe linia exercitării rolului parental și a relaționării interpersonale. Mama singură va fi pusă în situația unei creșteri a tensiunii și încordării în ceea ce privește adoptarea rolului parental, a unei extinderi a rolului cu sarcini auxiliare, nespecifice rol- sexului. Această acoperire de roluri simultane parentale necesită timp, energie și angajează cereri conflictogene din punct de vedere psihologic. [31, pg. 18]

Mamele singure, pot adesea să se simtă depășite de situație, să se considere incompetente și în consecință, să aplice practici parentale inconsistente care exacerbează dificultățile de ajustare ale copiilor, intrînd astfel într-un soi de cerc vicios [10, pg.346]

În cazul mamelor singure care își asumă rolurile partenerului absent se ajunge la restrîngerea sferei comportamentale specifice pentru fiecare rol și la exagerarea unor tipuri de conduită ce intră în sfera rolului matern (N.Mitrofan, 1994) [ apud 3, pg.80]. La fel, experiența parentalității în singurătate poate determina femeile să se masculinizeze, să devină mai ferme în deciziile pe care le iau.

Deseori, în familiile monoparentale materne, mama începe să sporească raporturile de comunicare privitoare la diferite aspecte legate de viață cu copilul care, în mod corespunzător își asumă rolul de confident.

În multe situații, mama tinde să se sprijine pe copil, considerîndu-l suport emoțional, astfel încît copilul este implicat în structuri interacționale ce reclamă un anumit grad de maturitate în raport cu care el este suficient pregătit [apud 31].

Copilul în menaje monoparentale materne este mai fragil din punct de vedere fizic și psihic, nu rareori perceput de mama sa ca o piedică în calea aspirației de a-și aranja viața personală [17, p. 385].

La noi în țară se observă că în familiile monoparentale materne, femeile preferă să muncească ilegal pentru a avea venit suplimentar, atît de necesar pentru creșterea copiilor. Dificultățile pe care le întîmpină mama singură, fac ca aceasta să renunțe la a-și apăra drepturile pentru a supravețui și a asigura cele necesare traiului cotidian [19, p. 59].

Familia monoparentală paternă

Deși cazurile bărbaților în situația de părinte singur sunt mai puțin frecvente, se constată în ultimii ani o tendință de creștere. Situațiile în care tatăl este singurul părinte încep să devină din ce în ce mai uzuale, consecințele asupra copiilor fiind aceleași ca și în cazul mamelor singure.

Dilatarea rolului parental la tații singuri este o experiență diferită de cea a mamelor singure, însă studiile efectuate pînă acum nu relevă diferențe semnificative, mai mult, ele subliniază că și tații sunt capabili de afecțiune și sensibilitate (Parke, 2002) [apud 10, p. 26].

Familiile monoparentale care au ca reprezentant tatăl au o situație diferită pe linia adoptării și exercitării rolului parental. El este conștient că trebuie să fie pentru copil și tată și mamă ceea ce conduce la apariția unor noi responsabilități, cum ar fi cele legate de menaj și de treburile casnice și gospodărești [apud 31].

Tații implică mai puțin copiii în treburile casnice dar preferă să facă apel la rude, prieteni. Tații nu controlează copiii îndeaproape, în sensul că devin mai puțin autoritari. Aceasta nu înseamnă că nu sunt protectori și grijulii. De asemenea copiii îi consideră ca fiind calzi și afectoși în comparație cu copiii din familiile biparentale care îi percep mai indiferenți.

Tații singuri pun familia pe primul plan, interesul pentru performanța profesională devine mai scăzut în comparație cu interesul familial [2, p. 13].

Experiența parentalității în singurătate poate determina ca bărbații să se feminizeze, apărînd ca persoane sensibile și empatice în raporturile cu ceilalți [19, p. 59].

Potrivit investigațiilor, tații singuri își adoptă și-și exercită rolul parental într-o manieră competentă, cu efecte pozitive asupra profilului psiho-comportamental al copilului. De exemplu ei satisfac, în mare măsură nevoile emoționale ale copiilor lor, oferindu-le, în măsură compensa-torie, răspunsuri comportamentale specifice rolului matern.

Conform unor cercetări, copiii ce aparțin familiilor numai cu tată apreciază și evaluează gradul de investiție afectivă a acestuia într-un mod superior față de cei ce aparțin familiilor cu ambii părinți. Există însă și multe deosebiri:

tatăl solicită mai multă independență copilului;

în asumarea noului rol parental tatăl își schimbă unele atitudini și practici folosite în creșterea și educarea copiilor. El devine mai protectiv și mai grijuliu, acordînd o mai mare importanță aspectelor legate de educație și nu celor disciplinare;

apelul la diferite forme de sprijin extrafamilial (bunei, rude) este frecvent;

se produc mai ample și mai dese modificări ale stilului comportamental relațional existent înaintea preluării noului rol parental;

tendința mai accentuată de măsurare și evaluare a noului stil de viață [apud 31].

Pe de altă parte, copilul rămas cu tata în multe cazuri poate fi supus abuzului fizic, psihic și poate fi martorul unui comportament neadecvat. Acest fapt în final poate duce ca acești copii rămași doar cu tatăl să ajungă a fi copii ai străzii [17, p. 385].

Familia monoparentală rezultată prin adopție

Dintre toate formele de ocrotire a copiilor orfani și lipsiți de grija părintească adopția este cea mai reușită, deoarece prin adopție copilului i se oferă o familie în care el crește și se bucură de grija părintească ca un copil firesc.

Adopția constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat și descendenții săi- pe de o parte, și adaptator și rudele sale pe de altă parte [14, p. 270].

Adopția este totuși o decizie dificilă, ea presupune mult mai mult decît îngrijirea unui copil abandonat. Dacă în cazul familiei complete responsabilitățile de educare și grijă a copilului adoptat sunt repartizate pentru ambii soți, atunci în cazul familiei monoparentale părintele singur își asumă toate sarcinile și obligațiile asupra acestuia.

Printre obligații se specifică capacitatea părintelui singur de a răspunde nevoilor de siguranță a copilului, nevoilor legate de hrană, îmbrăcăminte, de condițiile de locuit și igienă, posibilitatea de a răspunde nevoilor emoționale într-o manieră potrivită vîrstei copilului, de a realiza cu succes sarcini de supervizare și control. Este la fel important ca părintele să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul lui ca părinte, dar și pentru greșelile pe care le poate comite în limitele acestui rol. [19, pg.44-45]

Adopția copiilor mici sesizează în mare parte schimbări spre bine, însă este dificilă pentru copiii adoptați mai mari, deoarece aceștia au deja un istoric emoțional acumulat, relații și locuri pe unde a fost înainte ca să ajungă în familia respectivă, plus la toate că această familie este reprezentat doar de un singur părinte și acestuia îi este cu mult mai greu să stabilească un echilibru emoțional favorabil pentru cei doi implicați.

Majoritaea familiilor monoparentale cu copii adoptați prezintă tulburări de atașament, dificultăți de adaptare, tulburări legate de stres și dificultăți legate de învățare.

Astfel în situațiile în care viața copilului adoptat în familia monoparentală nu se derulează cum

s-a dorit de către copil atunci pot apărea următoarele consecințe:

-maturizare timpurie a copilului

-dezechilibru comportamentului afectiv

-prezența complexului de inferioritate

-socializare și comunicare deficitară în cadrul școlii și cu semenii

-comportament agresiv și antisocial

-criza de identitate

În mod sigur, ajustarea la noile familii a copiilor, implică mai întîi o deterioarare și apoi o îmbunătățire a relațiilor, dacă noua familie fie ea și monoparentală, este caracterizată de comunicare deschisă, predictibilitate, consistență și așteptări realiste din partea părintelui singur și a copilului adoptat. [10, pg.389-390]

1.2.5 Familia monoparentală rezultată în urma decesului unuia dintre părinți

Kirwin și Hamrin (2005) susțin că moartea unui părinte este considerată unul dintre cele mai semnificative și stresante evenimente pentru un copil și familia acestuia. Acest fenomen complicat și dureros este numit de către psihologi ca sitauție de criză; specialiștii din domeniul psihologiei morale îl definesc ca situație închisă a vieții; iar filosofii il consideră ca pe o situație limită [15,pg.234]

Cînd un părinte moare, este afectat atît fiecare membru al familiei, cît și familia ca întreg. Studiile confirmă faptul că adulții care nu realizează sarcinile implicate de doliu în perioada copilăriei, prezintă un risc semnificativ de a dezvolta depresie și anxietate (Saler și Skoinik, 1992)[ 10, pg 364 ]

Doliul ( Wolfelt, 1983), reprezintă ,, suferința emoțională cauzată de moarte sau pierdere’’. Cel mai adesea, este conceptualizat ca un proces care implică o serie întreagă de emoții diverse și maniere variate de exprimare a acestora. Cel mai important lucru legat de acest proces este faptul că el reprezintă o experiență individuală, trăită într-o manieră unică. [10, pg. 356]

După Carr (1999), la copii, conceptul de moarte are o dezvoltare stadială, în paralel cu dezvoltarea cognitivă. Pe cînd , în adolescența timpurie, universalitatea morții este pe deplin înțeleasă; evident, există excepții de la această regulă: e cazul celor care se confruntă de timpuriu cu situații de boală și moarte. [10, 357]

Lendrum și Syme (2004) atrag atenția asupra faptului că, adesea, în încercarea de a proteja copilul de durere, adultul rămas singur, nu îi dau acestuia posibilitatea să-și manifeste emoțiile și mai ales să și le valideze [10, pg.361]

Adolescenții experimentează prin moartea părintelui senzația că lucrurile sunt iremediabil schimbate, schimbare ce survine la nivelul sinelui, și un profund simț al vulnerabilității personale, marcat de panică intensă, dezorientare, neajutorare, furie, deprivare și chiar invidie atunci cînd își compară trauma personală cu experiențele covîrstnicilor. [10, pg.363]

La fel la adolescenți mai apar probleme ca: gînduri și acțiuni legate de suicid, depresie, izolare de familie și prieteni, eșec academic, schimbări majore în atitudini și personalitate, tulburări de comportament alimentar, abuz de alcool sau droguri, comportamente agresive sau infracționale, comportamente sexuale nepotrivite. [10,pg. 367]

1.2.6 Familia monoparentală rezultată în urma divorțului

Divorțul nu mai este considerat o aberație în cadrul ciclului vieții normale de familie, ci o perioadă de tranzacție normală pentru numeroase familii.

Divorțul contemporan este o cauză esențială ce contribuie la formarea familiei monoparentale, iar tendința creșterii numărului de familii divorțate pune în pericol securitatea socială a copilului. Perioada de cotitură se declanșează la începutul anilor 90, semnalîndu-se schimbări mai importante ale indicilor nupțialității și ai divorțului [18, pg 35]

Motivele legate de divorț se referă la dificultăți legate de comunicare și intimitate, la echilibrul puterii sau la structura rolurilor maritale, la stabilirea și menținerea unui nivel satisfăcător de intimitate psihologică, la așteptări nerealiste sau la evoluția în direcții diferite. [10, pg. 343]

Însă o cauză majoră a ridicării ratei divorțialității o constituie emanciparea economică a femeii. Faptul că în societatea industrială și postindustrială soțiile sunt angajate în muncă și au deci venituri le oferă o mare independență și nu mai suportă orice de la soții lor. [16, pg.173]

În privința efectelor asupra părinților, divorțul conduce la schimbarea locuinței, la dezavantaje economice, la singurătate asociată cu schimbarea rețelelor sociale, la constrîngeri legate de noul rol în care încărcătura sarcinilor este mai mare. Consecința este, cel mai adesea, o deteriorare la nivelul sănătății fizice și mentale a majorității indivizilor imediat după separare. În viețile foștilor parteneri se instalează adesea labilitatea emoțională extremă, pe fondul pierderii unui mod familiar de viață [10, pg.345]

Rupturile familiale, împing femeile/mamele în situații de nesiguranță, mai ales atunci cînd acestea nu au nici calificare profesională, nici pregătire școlară , nici capital economic. Consecințele negative ale divorțului nu afectează doar femeile. O anchetă referitoare la bărbații divorțați arată că mulți dintre ei au devenit persoane fără domiciliu stabil, nu ca urmare a pierderii locului de muncă, ci a divorțului, acesta determinînd o adîncă dezamăgire, recurgere la alcool, intrare în șomaj și în cele din urmă, pierderea locuinței. [12, pg.162]

În ceea ce privește impactul asupra rolurilor parentale, toate schimbările menționate pot compromite capacitatea părinților de a-și exercita în mod armonios rolurile în raport cu copiii lor sau de a coopera în scopul de a răspunde nevoilor de siguranță, grijă, control, educație și relație ale copiilor lor.

Familiile monoparentale au o încărcătură mare de sarcini și tind adesea să fie mai pregnant caracterizate de haos și dezorganizare, mai ales în primul an de după divorț (Scholevar și Schwoeri, 2003) [10, pg.346]

Există o serie de sarcini pe care copiii proveniți din familiile divorțate trebuie să le îndeplinească în scopul obținerii unei mai bune adaptări: recunoașterea realității separării maritale, dezangajarea de conflictul marital, rezolvarea pierderii ( pierderea relațiilor zilnice cu unul dintre părinți, sentimentul că este neiubit sau respins), depășirea furiei legate de faptul că nevoile lor nu au fost luate în considerare și a tendinței de a se autoînvinovăți, acceptarea permanenței divorțului și dezvoltarea unor speranțe realiste cu privire la viitoarele lor relații de cuplu. [10, pg. 355]

Societatea contemporană se confruntă cu creșterea relațiilor extraconjugale, a uniunilor consensuale, a divorțului cu destrămarea familiei clasice. Optica asupra divorțului s-au schimbat, efectele negative ale acestuia asupra minorilor find contra balansate de efecte benefice ( cum este cazul cuplurilor cu un părinte alcoolic, agresiv).

Divorțul parental are de multe ori efecte negative asupra minorului, afectînd echilibrul psihic al acestuia (Parkinson, 1994). [3, pg. 79]

Putem aprecia că divorțul parental provoacă o slăbire a relațiilor dintre părintele plecat și urmaș, menținut de cele mai multe ori la situația unui părinte simbolic- mamă- sau tată- la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale [3, pg.80]

1.3 Dificultăți specifice familiei monoparentale

Familiile monoparentale, în societate noastră sunt considerate abateri de la familia clasică, biparentală. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că familia cu mamă și tată reprezintă idealul.

Percepțiile negative sunt alimentate de prejudecata conform căreia copiii se dezvoltă mai bine într-o familie de tip nuclear, decât în cadrul uneia cu un singur părinte.

Ca aspecte comune se susține că menajele monoparentale se confruntă cu dificultăți economice și socializatoare mai mari decît în familiile complete; copiii din aceste familii au o rată mai mare a morbidității, rezultate școlare mai modeste, mai puține realizări economice de lungă durată, prezintă o rată mai ridicată a comportamentelor deviante, iar familiile pe care le întemeiază au o stabilitate mai mică decît în cazul copiilor crescuți cu ambii părinți. În cercetările mai recente aceste concluzii sînt nuanțate, considerîndu-se că situația copiilor cu un singur părinte depinde foarte mult de atitudinea acestuia față de copil și față de viață și modul de funcționare a rețelelor de suport (rudenie, instituții de suport familial) [5, pg367]

Dar se știe că “familia monoparentală întâmpină dificultăți de ordin material (fiind una din familiile cu un risc mare la sărăcie, existând un singur venit și necesități de consum sporite prin prezența mai multor persoane, dintre care și a copiilor în creștere); deficiențe afective (implicate de absența partenerului adult, a dragostei conjugale și a apariției unor frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanță cu resursele, inclusiv cele sufletești).”(3, p.79).

“Cercetările efectuate de Richards & Schmiege , în 1993, referitoare la consecințele suportate de copiii crescuți în familii monoparentale au demonstrat că există aspecte negative. De pildă, ei pot suferi depresii puternice și pot fi stresați în plan emoțional, pot afișa un comportament nepotrivit la școală, pot avea dificultăți de adaptare și pot fi forțați să preia responsabilități de adult, de timpuriu.”. [ 28] Ajunși la maturitate acești copii vor avea tendința să-și formeze și ei la rândul lor astfel de familii, vor avea realizări materiale și profesionale scăzute și pot avea dificultăți de formare a unor relații de durată cu partenerii. În esență, „ copiii care cresc într-o familie cu un singur părinte biologic trăiesc mai rău, în general, decât cei crescuți de ambii părinți, care locuiesc împreună, indiferent de rasă și mediul educațional al acestora, indiferent de faptul că părinții sunt sau nu căsătoriți atunci când se naște copilul și indiferent de faptul că părintele care locuiește cu el se recăsătorește sau nu" (4, pag 79)

Factorii de risc al familiei monoparentale decurg în principal din situația profesională a părintelui singur sau din tipul de relație stabilit între părinte și copil ( Schaffer, 2005) . Mitrofan și Ciupercă subliniază că experiența de părinte singur nu este neapărat devastatoare: este o experiență ce duce la schimbări în raporturile dintre părinți și copii. [10, pg.26]

Experiența de a fi părinte singur nu este neapărat devastatoare pentru adult sau pentru copil, dar nu este confortabilă în permanență. Ea duce la schimbări în raporturile dintre părinți și copii. [17, pg.384]

Printre situațiile prin care poate trece familia monoparentală este și situația violenței domestice, a abuzului- fizic sau psihic, sau emoțional- prin care adultul care are în grijă copiii proiectează asupra acestora propriile frustrări, nemulțumiri și ajunsuri. [19, pg.57]

Concluzii la capitolul I.

Familia reprezintă una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane. Această formă de comunitate umană, își are originea în căsătorie, fiind alcătuită din soț, soție și copiii născuți din unirea lor și presupune roluri și relații de interacțiune și intercomunicare.

Recunoscută ca componentă indispensabilă a mediului comunitar, familia a evoluat alături de celelalte. Schimbările sociale care marchează etapa actuală în sfera familiei sunt proliferarea altor tipuri de familii.

O categorie aparte de familie, a cărei frecvențe a crescut mult în ultimul timp, este cea monoparentală, aceasta se distinge de familia nucleară ca structură doar prin absența unui părinte, însă cauzalitățile de apariție ale acesteia sunt diferite: decesul unuia dintre părinți, adopția, emigrarea, divorțul.

Familiile monoparentale, în societate noastră sunt considerate abateri de la familia clasică, biparentală, plus la toate acestea înfruntă și anumite dificultăți de ordin material, disfuncționalități de natură biologică și deficiențe afective.

Experiența de a fi părinte singur nu este neapărat devastatoare pentru adult sau pentru copil, dar nu este confortabilă în permanență. Ea duce la schimbări în raporturile dintre copii și părinți.

Copiii din aceste familii sunt predispuși spre delicvență din cauza lipsei de atenție acordată din partea părintelui singur; probleme emoționale și afective; probleme de socializare; maturizare timpurie; tulburări de atașament și dificultăți de adaptare în cazul celor adoptați; prezența complexului de inferioritate etc.

Societățile moderne și postmoderne fac posibilă existența familiilor monoparentale, dar pentru marea lor majoritate viața nu este deloc ușoară. Însă această situație se poate corecta și îmbunătăți prin recăsătorirea sau coabitarea părintelui singur.

Capitolul II. Particularitățile inteligenței emoționale la adolescenți din familii monoparentale

2.1 Definirea și caracterizarea inteligenței emoționale

Studiile privind inteligența emoțională sunt relativ recente, ele debutînd în jurul anilor ’90. Termenul de inteligență emoțională, a fost formulat pentru prima dată de Wayne Leon Payne (1985), care considera că inteligența emoțională este o abilitate care implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință.

La momentul acutal ,s-au conturat 3 mari direcții în definirea inteligenței emoționale, reprezentate de J.P. Mayer și P. Salovey, Reuven Bar-On și Daniel Goleman.

J.P. Mayer și P. Salovey(1990,1993), consideră că inteligența emoțională implică: a)abilitatea de a percepe cît mai corect emoțiile și de a le exprima b)abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci cînd elefacilitează gîndirea c)abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală.

Prin această definiție, cei 2 autori au vrut să evidențieze intercondiționările pozitive între emoție și gîndire [20, pg. 265]

La fel acești 2 autori au formulat 5 mari domenii ale inteligenței emoționale:

Conștiința propriilor emoții.

În măsura în care emoțiile noastre sporesc capacitatea de a gîndi și de a planifica, de a rezolva probleme, ele determină capacitățile noastre de a ne descurca în viață. Astfel, inteligența emoțională este o aptitudine majoră, capacitatea care afectează în mod profund toate celelalte capacități, fie facilitînd, fie combinîndu-se cu ele.

Gestionarea emoțiilor

Controlul emoțiilor presupune rezistența la frustrare, stăpanirea izbucnirilor necontrolate și manifestarea trăirilor negative fără agresivitate.

Motivare personală

Exploatarea emoțiilor într-un sens productiv implică responsabilitate, capacitate de concentrare și perseverență.

Recunoașterea emoțiilor în ceilalți

Empatia se construiește prin conștientizarea de sine; cu cît suntem mai deschiși față de propriile noastre emoții, cu atît suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora. Cheia intuirii sentimentelor celorlalți stă în capacitatea de a interpreta canalele nonverbale: tonul vocii, mimica feței, gestica. Empatia favorizează sensibilitatea față de sentimentele celorlalți.

Manevrarea relațiilor

Capacitatea de a gestiona emoțiile altcuiva permite manevrarea pozitivă a relațiilor interumane și presupune capacitatea de a negocia și rezolva situațiile conflictuale. [8, pg 61]

O altă mare abordare a inteligenței emoționale este reprezentată de Daniel Goleman (1995), care consideră că inteligența emoțională ,,desemnează o capacitate de control și autocontrol al stresului și emoțiilor negative; o meta-abilitate care determină și influențează modul și eficiența cu care ne putem folosi celelalte capacități și abilități pe care le posedăm, inclusiv inteligența educațională’’. [29]

În viziunea lui Daniel Goleman, constructele care compun această formă a inteligenței sunt:

conștiința propriilor emoții- implică recunoașterea și denumirea gamei largi de trăiri emoționale, deslușirea cauzelor declanșării acestora, recunoașterea diferențelor dintre sentimente și acțiunile declanșate de acestea

controlul emoțiilor-presupune rezistența la frustrare, stăpînirea izbucnirilor necontrolate și exprimarea naturală a trăirilor negative, fără manifestare agresivă.

motivarea personală- induce necesitatea exploatării emoțiilor într-un sens productiv, prin cultivarea responsabilității, capacității de concentrare asupra unei sarcini

empatia- favorizează sensibilitatea față de sentimentele altora. Dezvoltarea acestei însușiri este este favorizată de stimularea sensibilității față de nevoile, trăirile celorlalți.

dirijarea relațiilor interpersonale- presupune nu numai cultivarea abilităților de a înțelege și analiza interacțiunile cu alte persoane, ci și capacitatea de a negocia și rezolva situațiile conflictuale. În strînsă dependență cu acestea se află anumite abilități sociale și de comunicare [20, pg.267]

A treia versiune de tratare a inteligenței emoționale se află în studiile realizate de-a lungul a 25 de ani, de Reuven Bar-on. În 1992, Reuven Bar-on, a stabilit și el componentele inteligenței emoționale pe care le grupează în felul următor:

Aspectul intrapersonal

conștientizarea propriilor emoții- abilitatea de a recunoaște propriile sentimente

optimism- abilitatea de a apăra ceea ce este bine și disponibilitatea de exprimare a gîndurilor

respect- abilitatea de a respecta și accepta ce este bun

autorealizare- abilitatea de a realiza propriile capacități potențiale, implicarea în noi scopuri

independență- capacitatea de a fi liber de dependențele emoționale

Aspectul interpersonal

empatie- abilitatea de a înțelege și a aprecia sentimentele celorlalți

relații interpersonale- abilitatea de a stabili și menține relații interpersonale pozitive

responsabilitate socială- abilitatea de a-ți demonstra propria cooperativitate ca membru contribuabil și constructiv în grupul social căruia îi aparții

Adaptabilitate

rezolvarea problemelor- abilitatea de a fi conștient de probleme și de a implementa potențialele soluții afective

testarea realității- abilitatea de a stabili corespondențele între ceea ce înseamnă o experiență și care sunt obiectivele existente

flexibilitate – abilitatea de a-ți ajusta gîndurile și emoțiile pentru a schimba situația

Controlul stresului

toleranța la stres- abilitatea de a te împotrivi evenimentelor și situațiilor stresante

controlul impulsurilor- abilitatea de a rezista sau amîna impulsivitatea

Dispoziția generală

fericire- abilitatea de a tesimți satisfăcut de propria viață, de a te simți bine

optimism- abilitatea de a menține o atitudine pozitivă în pofida adversităților [9, pg. 140-141]

Steven Hein(1996) încearcă o prezentare a inteligenței emoționale pe baza consultării celor mai recente lucrări. Astfel, după el, inteligența emoțională înseamnă:

1.să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci în legătură cu aceasta

2.să știi să deosebești ce-ți face bine și ce-ți face rău și cum să treci de la rău la bine

3.să ai conștiință emoțională, sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute să maximizezi pe termen lung fericirea și supravețuirea. [9, pg .142]

Inteligența emoțională presupune înțelegerea la nivelul emoțional al informațiilor. Informația de natură emoțională este de o importanță crucială, ea reprezintă forma primară de informație pe care o poate procesa omul. Nimei însă nu poate spune exact în ce masură variază de la o persoană la alta de-a lungul unei vieți.

La modul general un nivel ridicat al inteligenței emoționale îmbunătățeste eficiența relațiilor sociale ale individului. Cu cît nivelul inteligenței sociale este mai crescut cu atît socializarea sa va fi mai la înălțime. O persoană al cărei nivel de inteligență emoțională este ridicat percepe foarte bine emoțiile sale și ale celorlalți și reușește să le gestioneze la fel de bine; rezolvarea problemelor de natură emoțională îi va solicita mai putin efort; reușeste să inițieze cu ușurință un dialog, este sociabilă și deschisă; recurge mult mai rar la comportamente problematice sau auto-distructive cum ar fi consumul de alcool, consumul de substanțe psihoactive și este mult mai predispusă să aibă parte de mult mai multe interacțiuni sociale pozitive.

Coeficientul de inteligență nu este în totalitate înăscut și nu poate fi schimbat prin inteligență sau studii, dar acele competențe emoționale de o importanță crucială pot fi dobîndite, dezvoltate și îmbunătățite pornind de la vîrsta copilăriei. [9, pg. 184]

2.2 Specificul dezvoltării iteligenței emoționale la adolescenți

Adolescența este perioada importantă a dezvoltării umane. Ea a fost întotdeauna percepută ca perioada de stres și manifestări ciudate. Adolescența este acompaniată de numeroase și profunde schimbări, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedînd locul unor noi particularități complexe și a unor manifestări psihice individuale specifice. Este la fel o perioadă încărcată de temeri, frustrări, conflicte interioare și alte emoții negative. [21, pg.250]

V. Pavelcu descrie vîrsta adolescentă ca fiind ,, etapa superioară în cristalizarea personalității’’, caracterizată prin ,,detașare de grup și gravitație spre o lume mai personală, independentă și autonomă’’. [22, pg.92]

Despre emotivitatea și sensibilitatea personalității la vîrsta adolescenței se discută mult în lucrările de psihologie a vîrstelor. Tensiunile emoționale, stările de exaltație, depresie, coloritul emoțional sînt întradevăr prerogative ale vîrstei. [22, pg. 94]

Dezvoltarea inteligenței emoționale la adolescenți este într-o mare măsură tributară unor obișnuințe/ automatisme învățate, avînd la bază modele emoționale din:

familie- în cadrul acesteia se întîlnesc situații generatoare de ample și profunde emoții și sentimente. Adolescenții trăiesc răscolitor evenimente precum decesul cuiva drag din familie, divorțul sau îmbolnăvirea.

școală- emoții și sentimente mai nuanțate sunt generate și de relațiile cu colegii, cum ar fi cele de prietenie, admirație, încredere, sau dispreț, ură, invidie etc.

societate- integrîndu-se în relații mai largi sociale și culturale, adolescenții manifestă emoții determinate de evenimente mai apropiate sau depărtate de zona lui de viață: nemulțumire, indignare, ură sau bucurie și solidarizare [23, pg. 286]

Astfel, elementele care constituie o dezvoltare favorabilă a inteligenței emoționale la adolescenți sunt:

1.Aprecierea- sentimentul de a fi iubit, prețuit și luat în seamă.

2.Apartenența- faptul de a face parte din grupuri sociale semnificative, de a se identifica cu obiective și valori importante, de a se maturiza prin intermediul diferitelor contacte și relații.

3.Competența și încrederea- care vin din stăpînirea unor elemente de inteligență socială, necesare pentru a se descurca în societate, pentru a se împotrivi tendințelor nocive, pentru a analiza cu discernămînt oportunitățile, pentru a construi și menține relații pozitive în familie.

4.Contribuția- sentimentul că dincolo de propria persoană se află o lume mai vastă de relații, idealurili cauze de care sîntem întradevăr cu toții legați.[1,pg 23-24]

Spre deosebire de alte stadii, în adolescență se înregistrează un grad ridicat de conștientizare a experienței afective și emoționale, însoțit de tendința crescută de reexaminare, meditație și evaluare, folosirea unui jurnal intim. Astfel se atinge un nivel mai înalt de reglare a conduitelor emoțional- expresive, încît ei pot manipula voit expresivitatea sa emoțională, ușurîndu-și adaptarea în diferite situații.

Astfel, adolescenții care-și pot controla sentimentele/ emoțiile și au suficientă răbdare, se dovedesc a fi nu doar mai capabili din punct de vedere emoțional, ci și mai competenți la școală sau în viața de zi cu zi. Ei pot să-i uimească pe cei din jur prin finețea și subtilitaea conduitelor emoționale. [9, pg. 181]

Așa cum am constatat deja, în adolescență se înregistrează atît amplificarea vieții afective, cît și atingerea unui anumit nivel de maturizare specific pentru acest stadiu. Dar cel puțin la unii adolescenți rămîne un anumit grad de fragilitate afectivă care se află la baza unor dezadaptări în raport cu mediul familial, cel școlar și cel social- comunitar. Astfel, adolescenții pot să devină prea timizi, pot să devină neîncrezători, triști, să devină depresivi și chiar să facă gesturi grave, precum suicid. Dintre cele mai importante cauze ale acestor evoluții nefavorabile menționăm: lipsa unei bune comunicări în familie, mari dificultăți în viața de familie, decepția părinților datorată insucceselor școlare înregistrate de adolescent, marginalizarea în cadrul grupărilor formale și informale, indiferența și respingerea din partea persoanei iubite.

Acești adolescenți, care trec prin evenimente negative și stări afective acute, trebuie să fie sprijiniți de psihologi școlari, psihoterapeuți și de familie.Sarcina părinților în formarea inteligenței emoționale la copiii, adolescenții lor este să-i asigure ca ei să ajungă niște adulți inteligenți pe plan emoțional și să devină de succes. [23, pg.289]

2.2.1 Profilul inteligenței emoționale la adolescenți din familii monoparentale

Primul univers social al copilului, familia, reprezintă micromediul care-i oferă întîia experiență de viață, formîndu-i Eu-l social și Supra-eu-l prin care acesta va primi, prelucra și estima informația ulterioară.

Primele persoane de care se atașează copilul și le iubește necondiționat, cu adevărat, sînt părinții. Primul model comportamental, prima autoritate semnificativă în relațiile de gen și în relațiile familiale este oferită de părinți. În acest context familiile monoparentale influențează nefast asupra copilului. Probleme comportamentale și emoționale identificate la copiii din familii monoparentale sunt:

-nivel scăzut al stimei de sine

-iritabilitate, hiperreactivitate

-comportamente deviante

-negativism

-agresivitate față de frați, colegi de școală, părintele singur

-stări preneurotice și neurotice

-depresie sau sindrom maniaco-depresiv

-complexul inferiorității [11, pg. 354]

Alte aspecte care caracterizează inteligența emoțională la adolescenții din familiile monopa-rentale ar fi: dorința de a fi singuri; nevoia de a fi perfecți; sentimentul că nu sunt iubiți; agitație, anxietate și depresie; dorința imperioasă de a li se acorda atenție; încăpîținarea și proasta dispoziție, un simț profund al vulnerabilității; dezorientarem, neajutorare și furie; deprivare și invidie față de semenii din familii complete. Toate aceste probleme ridică noi semne de întrebare atît pentru acești adolescenți cît și pentru părintele singur, dar ele la fel prezintă barometrul unor deficiențe profunde la nivelul abilităților emoționale.

La fel adolescenții deprimați se numără printre cei neglijați la școală, cu care ceilalți nu prea comunică. Fiind ursuzi sau triști acești adolescenți evită inițierea în contacte sociale și în mare parte îi resping pe cei care vor să-i abordeze. Această lacună, duce la dezvoltarea unui nivel slab al experienței interpersonale, la probleme de ordin social și emoțional, îndeosebi în relațiile cu sexul opus.

Toate aceste probleme și aspecte ale adolescentului însă se pot regla sau depăși în familia monoparentală dacă:

– se acordă adolescentului o atenție suficientă sentimentelor acestuia

– el este ascultat eficient și punctul său de vedere este considerat și apreciat

-părintele este empatic față de sentimentele și nevoile adolescentului

-dacă părintele îi acordă sprijin și îi insuflă siguranță [8, pg.281-283]

Concluzii la capitolul II.

Studiile privind inteligența emoțională sunt relativ recente, însă acest aspect al personalității a fost cercetat aprofundat și definit sub diverse aspecte. Inteligența emoțională presupune înțelegerea la nivelul emoțional al informațiilor de natură afectivă, care prezintă forma primară de informație pe care o poate procesa omul.

Un aspect cercetat profund al inteligenței emoționale este cel care descrie particularitățile inteligenței emoționale la adolescenți. Deoarece adolescența reprezintă vîrsta sensibilității și etapa superioară în formarea și perfecționarea personalității, studierea aspectului emoțional al acestei vîrste este destul de important.

Spre deosebire de alte stadii, în adolescență se înregistrează un grad ridicat de conștientizare a experienței afective și emoționale, însoțit de tendința crescută de reexaminare, meditație și evaluare.Astfel, adolescenții care-și pot controla sentimentele/ emoțiile și au suficientă răbdare, se dovedesc a fi nu doar mai capabili din punct de vedere emoțional, ci și mai competenți la școală sau în viața de zi cu zi. Ei pot să-i uimească pe cei din jur prin finețea și subtilitaea conduitelor emoționale.

Dacă să ne referim la adolesenții din familiile monoparentale, atunci aceștia în mare parte din lipsa atenției, comunicării și afectivității suficiente acordate din partea părintelui singur, au o dezvoltarea specifică și mai dificilă a inteligenței emoționale și pot manifesta anumite comportamente diferite de cele ale adolescenților din familii complete:

dorința de a fi singuri; nevoia de a fi perfecți; sentimentul că nu sunt iubiți; agitație, anxietate și depresie; un simț profund al vulnerabilității; dezorientare, neajutorare și furie; deprivare și invidie față de semenii din familii complete.

Toate aceste probleme ridică noi semne de întrebare atît pentru acești adolescenți cît și pentru părintele singur, dar ele la fel prezintă barometrul unor deficiențe profunde la nivelul abilităților emoționale, care trebuiesc dezvoltate eficient de la vîrsta copilăriei.

Capitolul III. Repere experimentale ale inteligenței emoționale a adolescenților din familii monoparentale

3.1 Aspectele și metodologia studierii inteligenței emoționale a adolescenților din familiile monoparentale

Așa cum am constatat deja, în adolescență se aprofundează structura componentelor morale din structura sentimentelor și se înregistrează amplificarea vieții emoționale. Dar cel puțin la unii adolescenți, îndeosebi la cei care provin din familii monoparentale rămîne un anumit grad de fragilitate emoțională care se află la baza unor dezadaptări în raport cu mediul familial, cel școlar și cel social-comunitar. Astfel,acești adolescenții pot deveni prea timizi, neîncrezători, depresivi și să facă gesturi grave precum cele de suicid. Toate aceste manifestări caracterizează un nivel slab al dezvoltării inteligenței emoționale a acestora.

Pentru a identifica nivelul de inteligență emoțională la subiecții selectați, am aplicat chestionarul de măsurare a inteligenței emoționale după Friedmann. Acest chestionar are ca scop să identifice gradul de dezvoltare al inteligenței emoționale al adolescenților. Chestionarul este constituit din 25 de întrebări, la care se necesită de răspuns prin DA sau NU, iar fiecare opțiune se cotează cu punctaj corespunzător. În final scorurile de la fiecare întrebare se adună după care se împart la numărul de întrebări (25) și se obține un rezultat final care se poate încadra în limetele de mai jos:

Nivelele inteligenței emoționale pe care le identifică scala Friedmann sunt:

Peste 25 puncte – Perfect maturizat emoțional

22-24 puncte – Maturitate emoționala bună

20-21 puncte –Nivel corespunzător de maturizare emoțională. Persoană cu un bun echilibru emoțional.

18-20 puncte – Nivel mediu de maturizare

16-18 puncte – Situație spre limită, tendință de dezechilibru

14-15 puncte – Ușoară imaturitate emoțională.

12-14 puncte – Reacții adolescentine, imature

10-12 puncte – Persoană copilaroasă sub aspect emoțional. Reacții infantile, puerile

0-10 puncte – Infantilism

Eșantionul cercetării a fost constituit din 40 subiecți, elevi în clasele IX-XI, cu vîrsta cuprinsă între 15-17 ani: eșantionul experimental (adolescenți din familii monoparentale)- 20 de elevi și eșantionul de control (adolescenți din familii complete) – 20 de elevi, fiind desfășurat în Liceul Teoretic ,,Spiru Haret’’. Or. Chișinău

Eșantionul experimental a fost format din : 12 fete și 8 băieți, dintre care 12 elevi din familii monoparentale rezultate în urma divorțului și 8 familii monoparentale rezultate în urma decesului unuia dintre părinți. Eșantionul de control a fost format din : 11 fete și 9 băieți.

Diriginții elevilor chestionați s-au implicat în organizarea procedurii de chestionare a adolescenților care fac parte din familiile monoparentale și cele complete, fapt care a contribuit la obținerea unui grad mai înalt de sinceritate în completarea chestionarului

3.2 Demersul constatativ al dezvoltării inteligenței emoționale a adolescenților din familiile monoparentale

Rezultatele obținute la evaluarea inteligenței emoționale a subiecților chestionați sunt reprezentate mai jos. Astfel, prin coloana denumită ,,x’’- sunt prezentate valorile inteligenței emoționale pentru adolescenții din familiile monoparentale, iar prin coloana denumită ,,y’’- sunt prezentate valorile inteligenței emoționale pentru adolescenții din familii complete.

Tabelul 3.1 Valorile inteligenței emoționale a subiecților chestionați. Calcule și rezultate în urma aplicării chestionarului

Lipsește fraza care explică……

În diagrama de mai jos sunt reprezentate, valorile medii ale inteligenței emoționale pe eșantioane. Din aceste valori se poate observa o diferență semnificativă dintre nivelul de inteligență emoțională al adolescenților din familiile monoparentale cu cel al adolescenților din familii complete.

Figura 3.2 Valorile medii ale inteligenței emoționale pe eșantioane.

Fraza de conexiune……

Pentru a avea o imagine mai clară despre valorilor obținute în urma chestionarului și a repartizării adolescenților chestionați pe nivele dezvoltării și maturizării inteligenței emoționale identificate de Friedmann, le-am prezentat în diagrama de mai jos.

Figura 3.3 Repartizarea valorilor obținute ale inteligenței emoționale pe nivele după Friedmann

Pentru a interpreta rezultatele obținute, am apelat la metoda de prelucrare statistică a datelor – criteriul T Student, de comparare a două medii pentru eșantioane mici, n ≥ 30.

În urma calculelor efectuate am obținut rezultatele prezenate în tabelul de mai jos. În acest tabel sunt incluse valorile medii ale inteligenței emoționale ale adolescenților chestionați pe eșantioane și rezultatul obținut după formula de mai sus.

Tabel 3.4 Rezultatele pentru formula T-student

Conform tabelului de mai sus am obținut un rezultat de T= 4,5, ceea ce prezintă o valoare destul de semnificativă din punct de vedere statistic, a diferenței dintre nivelul inteligenței emoționale la adolescenții din familii monoparentale și a celor din familii complete.

Pentru a confirma rezultaele obținute mai sus, am apelat și la formula de comparare a 2 proporții și am obținut rezultatele prezentate în tabelul de mai jos.La fe în urma comparării caracteristicilor calitative a nivelului corespunzător de maturizare emoțională pentru ambele eșantioane de elevi, după formula de mai jos, am obținut un rezultat de t=3,2, care la fel este un rezultat semnificativ.

Tabel 3.5 Rezultate pentru formula de comparare a 2 proporții

Cu ajutorul formulei menționate anterior am comparat frecvența numărului de adolescenți din familiile monoparentale și a celor din familii complete cu un nivel corespunzător al maturității emoționale. Rezultatul obținut de t=3,1 este un rezultat semnificativ din perspectivă statistică.

Din perspectiva rezultatelor obținute susținem că inteligența emoțională la adolescenții din familiile monoparentale are o tendință spre dezechilibru prin comparație cu inteligența emoțională a adolescenților din familiile complete.

Totodată, 7 adolescenți din familiile monoparentale, au raspuns cu Da la afirmația ,,Am uneori gînduri de sinucidere’’, ceea ce prezinta o rată semnificativă. Aceste rezultate au confirmat constatările teoretice menționate în capitolul teoretic și trebuie să devină o sursa de preocupare pentru psihologii școlari, părinți, diriginți or acest fapt trebuie să fie un început pentru cercătări axate pe această problemă.

Concluzii:

În urma evaluării experimentale efectutate s-a confirmat ipoteza cercetării . Cu atît mai mult rezultatele obținute în urma chestionării și interpretării statistice au fost destul de semnificative pentru cele două eșantioane. Totodată, nimei dintre adolescenții din familiile complete nu a înregistrat un nivel de imaturitate emoțională ușoară sau tendință spre dezechilibru emoțional, pe cînd dintre adolescenții care provin din familii monoparentale circa 50% au înregistrat un astfel de nivel. Plus la toate 35% din adolescenții care provin din familiile monoparentale au confirmat că au avut și au uneori gînduri de sinucidere, ceea ce confirmă prezența unui nivel slab de inteligență emoțională la această vîrstă.

Din cele menționate, putem afirma că pentru o dezvoltare benefică a inteligenței emoționale la adolescenți este nevoie ca ambii părinți să se implice în formarea și suportul vieții emoționale a acestora. În caz contrar adolescenților le este mai greu să învețe a recunoaște emoțiile proprii cît și pe ale celorlalți, să învețe să-și exprime speranțele afective și să depășească temerile lor, care într-un final conduc la dezvoltarea unui nivel slab al inteligenței emoționale.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Cercetarea realizată abordează o problemă actuală și se referă la particularitățile dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții care provin din familii monoparentale. Prin acest studiu am încercat să surprindem și să analizăm caracteristicile esențiale ale familiilor monoparentale sub aspect teoretic, cît și particularitățile inteligenței emoționale sub aspect teoretic și practic.

În cadrul demersului teoretic am analizat aspecte ce au alcătuit obiectul cercetării: familia monoparentală, cauzele care au condus la constituirea acestora, tipurile de familii monoparentale, dificultățile specifice familiilor monoparentale și totodată dimensiunile și manifestările inteligenței emoționale la adolescenții din familiile complete și la cei din familiile monoparentale.

Rezultatele cercetării constituie premisa pentru realizarea următoarelor concluzii:

1. Adolescenții din familiile complete prezintă un grad înalt de dezvoltare al inteligenței emoționale, ceea ce confirmă că suportul afectiv din partea ambilor părinți este destul de valoros.

2. Familia monoparentală are efecte negative asupra dezvoltării inteligenței emoționale la adolescenții care provin din cadrul acestora, indiferent de cauza care a condus la formarea acestui tip de familie.

3. Adolescenții care provin din familiile monoparentale au un nivel mai scăzut de dezvoltare al inteligenței decît a celor din familiile complete, manifestă comportamente emoționale necorespunzătoare și pot să facă gesturi grave precum cele de suicid.

Recomandări:

Pentru diriginții și psihologii școlari se recomandă:

2.Să mențină relația cu părinții adolescenților care manifestă comportamente afective neadecvate

1.Să intervină la momentul potrivit în reglarea unor dezechilibre emoționale ale elevilor

3.Să realizeze o consiliere cu adolescentul care necesită ajutor fără să-l ignore

Părinților li se recomandă:

1.Să acorde mai multă atenție copiilor lor. Dacă între părinte și copil a avut loc o discuție aprinsă, părintele ar fi bine să se detașeze puțin de această ceartă și să încerce să înțeleagă sentimentele copilului; să-i analizeze puntul de vedere asupra celor întîmplate; să observe ce simte acesta și dacă nu a interpretat greșit situația de conflict.

La fel pentru a le înțelege sentimentele adolescenților, părinților li se recomandă să acorde atenție și la indicii nonverbali ai copiilor (Ce spune mesajul lor corporal? Care este expresia feței? etc. )

2.Să nu le creeze situații stînjenitoare copiilor acestora. Adolescenții sunt foarte predispuși să între în situații stînjenitoare. Uneori de vină sunt colegii sau semenii, dar deseori membrii familiei le pot provoca rușine sau indignare. Ar fi de dorit ca părinții să nu-și implice copilul în incidente care să le scoată în evidență vrio imperfecțiune.

3.Să-și asculte copiii. În majoritatea cazurilor cînd copilul este confuz sau nehotărît crede că

s-ar putea lămuri dacă ar sta de vorbă. Deaceea este foarte important ca părinții să fie atenți și la momentele de tăcere; dacă adolescentul se învîrte pe lîngă părinte și nu vorbește, aceasta poate fi, un indiciu că, de fapt, vrea să-i comunice ceva. Iată de ce un părinte uneori poate pierde mult timp liber fără să fie eficient.

4.Să le acorde sprijin copiilor. Chiar și pentru cei mai adoptați adolescenți există momente grele. Dacă părinții observă la adolescentul lor o oarecare nesiguranță, atunci cea mai eficientă cale de a-i sprijini este utilizarea tehnicilor de chestionare și parafrazare pentru a afla cauza, după care să le ofere sfaturi care să-i ajute să depășească aceste momente grele.

5.Să fie empatici cu copiii lor. Odată ce părinții recepționează sentimentele și nevoile adolescentului, sau cel puțin încearcă să facă acest lucri, ei ar trebui să empatizaze. Astfel părinții ar fi bine să le arate copiilor că-i înțeleg ceea ce simt și ceea ce spun ei. Adesea, simplu act de a înțelege are drept efect deschiderea unei căi de comunicare și rezolvare a problemei.

Adolescenților li se recomandă:

1.Să practice zilnic minim 10 minute de emoții și trăiri pozitive. În aceste 10 minute să încerce să vadă frumosul care îi înconjoară și lucrurile pozitive.(hobby)

2.Să se autoanalizeze atunci cînd are emoții negative. Să identifice ce anumea le-a provocat și care au fost reacțiile și consecințele. Toate aceste aspecte ar fi bine ca adolescentul să le noteze într-o agendă personală și să le analizeze pe viitor.

3.Să asculte muzică care îi este pe plac și îi trezesc emoții pozitive, deoarece o dezvoltare benefică a inteligenței emoționale se bazează anume pe acest fel de emoții.

4.Să facă cîtă mai multă mișcare, fie că merge vorba de o simplă plimbare sau alergat, sala de forță, fitness etc. pentru a se detașa de emoțiile negative.

5.Să interacționeze cu oamenii care îi pot inspira în viața de zi cu zi, sau să citescă autobiografiile unor oameni de succes.

6.Să acorde atenție modului în care se autocritică, aceasta ar trebui să fie una constructivă și nu invers.

7.Să stabilească unele obiective pe care să le poată realiza zilnic. Să realizeze acțiuni care să-i dezvolte personal.

8.Să fie răbdători cu ei însăși, deoarece schimbarea și evoluția au nevoie de timp iar lucrurile pe care nu le pot schimba să le accepte așa cum sunt.

9.Să învețe să aibă o poziție fermă mereu, să-și identifice valorile și rolurile personale după care să se ghideze.

10. Să vorbească atunci cînd are trăiri negative cu cineva apropiat în care are încredere sau să se adreseze la un psiholog școlar.

11. Să învețe să fie perseverenți și să treacă de frustrări, dezamăgiri și eșecuri.

12. Să învețe cum să spună ceea ce au de spus, fără a-i răni pe ceilalți și fără ași neglija interesele proprii.

13.Să se implice în mai multe grupuri sociale semnificative, pentru a se maturiza emoțional prin intermediul diferitelor contacte și relații.

14.Să exerseze în continuu înțelegerea, toleranța și empatia față de cei din jurul lor și să prezinte uneori interes pentru grijile altora.

Bibliografie:

1.Elias, Maurice; Tobias, Steven; Friedlander, Brian –Stimularea inteligenței emoționale a adolescenților

2.Cristina Ștefan, Familia Monoparentală. Aspecte privând protecția socială, 2001

3. Voinea Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universității București, 1996, 103 pg

4.Adina Băran Pescaru,Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, București, 2004

5.Zamfir C., Vlăsceanu L., – Dicționar de sociologie , Ed. Babel București, 1998, 753 pg.

6.Codul familiei, Ediția a IV-a , Editura Lumina Lex, București, 2004

7.Voinea Maria , Sociologia familiei, Ed.Universității , București, 1993

8.Daniel Goleman- Inteligenta emotionala

9.Roco Mihaela – Creativitate și inteligenta emotionala, Ed. Polirom ,Iași, 2004 , 248 pg.

10.Bonchiș Elena- Familia și rolul ei în educarea copilului, Ed. Polirom, Iași, 2011, 423 pg.

11.Cuznețov Larisa Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei, Chișinău 2008, 624 pg.

12.Martine Segalen –Sociologia Familiei,Ed. Polirom, Iași 2011, trad. Mihai dos, Alexandra- Maria Cheșcu și Giuliano Sfichi

13. Popescu Raluca – Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iași,2009, 197 pg.

14.Cebotari Valentina- Dreptul familiei, USM, Chișinău, 2008, 336 pg

15.Cuznețov Larisa- Filosofia practică a familiei, Chișinău, 2013, pg. 328

16. Iluț Petru- Sociopsihologia și antropologia familiei, Ed. Polirom, Iași, 2005, 293 pg

17.Corcodel D. Portretul social al familiei monoparentale, În : Anale științifice ale USMF "Nicolae Testemițanu" : Vol. 1, Chișinău, 2003, p. 383-390

18.Tintiuc D. Familia monoparentală- o tendiță demografică contemporană, În : Conferința internațională- transformările demografice și socio-economice ale populației. Actualitate și viitor, Chișinau (ASEM), 2007, p.33-39

19. Ștefan Mihaela- Familia monoparentală, între realitate și construct mediatic, București, Editura Universității din București, 2013, 280 pg.

20.Stănculescu Elena- Psihologia educației, de la teorie la practică, Editura Universitară, București, 2008,

21.Muntean Ana- Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași, 2006, 463 pg

22. Racu Igor, Bolboceanu A., Jelescu P., Gonța V. –Psihologia dezvoltării și psihologia pedagogică, Chișinău: Univers Pedagogic, 2007, 160 pg.

23. Crețu Tinca- Psihologia vîrstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009, 389 pg.

28. https://prezi.com/5fqj_4n8gmrt/untitled-prezi/

29.www.cie.roedu.ro/index_htm_files/3.%20Inteligenta%20emotionala%20lb%20romana.pdf

31. http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Studiu%20familii%20monoparentale.pdf

Anexe