Particularitatile de Ingrijire la Copilul cu Amigdalita Acuta

Cuprins

Motivatie

Introducerea

Capitolul 1

1.Notiuni de anatomie si fiziologie

1.1.Cavitatea bucala

1.2. Cavitatea nazala

1.3.Fiziologia

Capitolul 2

2.Anginacuta

2.1.Angina streptococica

2.2.Angina acuta

2.3.Anginele eritemato-pultacee

2.4.Anginele eritematoase

Capitolul 3

3.1.Rolul asistentului medical generalist in ingrijirile

copilului cu amigdalita acuta

3.2 Caz clinic

Fisa tehnica:Recoltarea exudatului varingian

Bibliografia

Particularitatile de ingrijire la copilul cu amigdalita acuta

Motivatia

Mi-am ales aceasta tema pentru proiectul de diploma deoarece m-a impresionat numarul mare de cazuri intalnite pe tot parcursul perioadei de practica desfasurata in cei trei ani de studio si am vrut sa aflu mai multe despre aceasta afectiune care necesita atentie si o ingrijire deosebita

Introducere

Infecțiile streptococice sunt foarte frecvente în copilărie cel mai adesea localizate la nivelul căilor respiratorii superioare (amigdalită ,faringite,otite,sinuzite scarlatină) dar și la nivelul pielii (impetigo) în cazuri mai rare apar ifectii severe de tipul pneumoniei ,meningite sau complicații ale infecției cu streptococ: reumatismul articular acut respectiv glomerulonefrita acută.

Această multitudine de manifestări derivă din faptul că există foarte multe grupe de streptococi , de departe cel mai frecvent fiind grupul A și acesta cu peste 8 tipuri.

Cel mai frecvent este streptococul beta hemolitic grup A care poate să determine infecții la nivelulcailor respiratorii superioare dar și la nivelul pielii .Streptococul grup B este implicat în apariția unor infecții severe la nou-născut prin transmitere materno-fetala.

O categorie aparte este reprezentată de streptococul pneumoniae (pneumococ) ce determină infecții severe de tipul pneumoniei, respectiv meningite și impotriva căruia există posibilitatea de apărare prin efectuarea vaccinării antipneumococice .

90% dintre copii cu “dureri în gât”și febră au infecții farigiene virale. Amigdalita acută se asociază frecvent cu rinoree și ușoară tuse.

Inflamația la nivelul faringelui și amigdalelor produsă de cele mai multe ori de virusuri la 85% și mai rar de bacterii 15-30%. Din bacterii cel mai frecvent e implicat streptococul grup A dar pot fi și alți streptococi precum și alte bacterii.

Cel mai frecvent afectați de infecția cu streptococ sunt copii cu vârste între 5 și 15 ani, infecția fiind rară în primul an de viața.

Capitolul 1

Noțiuni de anatomie și fiziologie

1.1.Cavitatea bucală

Este primul segment al tubului digestiv, care pe lângă funcția de digestie constituie o cavitate de rezonanță a aparatului vocal, intervenind în limbajul articulat al omului și de asemenea are rol de mimică.

Ea este situată în etajul inferior al craniului visceral denumit și etaj digestiv, sub cavitatea nazală și comunică anterior, prin orificiul bucal cu exteriorul iar posterior prin istmul buco-faringian cu faringele.

Cavitatea bucală este împărțită de arcadele alveolodentare și gingii în vestibulul bucal și cavitatea bucală propriu-zisă.

Pereții cavității bucale

Cavitatea bucală are un perete anterior, doi pereți laterali, un perete superior și unul inferior.

Peretele anterior este format de buza superioară și buza inferioară care prin marginile lor libere delimitează orificiul bucal. Lateral locul unde se întâlnesc cele două buze poartă numele de comisura buzelor, iar în partea opusă mărginii libere buzele se continuă cu părțile moi ale nasului, obrajilor și barbieie.

Pereții laterali ai cavității bucale sunt formați de cei doi obraji. Din punct de vedere al structurii, obrajii sunt formați dintr-un strat extern reprezentat de piele, un strat muscular și inserția la comisura buzelor. Buzele și obrajii formează peretele antero-lateral al vestibulului bucal,iar peretele postero-medial al acestuia este format de arcadele dentare și gingie, acestea separându-l de cavitatea bucală propriu-zisă. Când arcadele dentare sunt în contact vestibulul comunică totuși cu cavitatea bucală propriu-zisă prin spațiile interdentare și prin spațiul retromolar.

Peretele superior al cavității bucale este format de palatul moale sau vălul palatin și palatul dur.Palatul dur separă cavitatea bucală de cea nazală și este format de apofizele palatine ale osului maxilar și lamele orizontale ale osului palatin.

Vălul palatineste alcătuit dintr-un schelet fibros format de aponevroza vălului palatin, care continuă posterior palatului dur. Pe aponevroză se prind mușchii vălului palatin în număr de cinci perechi, aceștia sunt: levatori,mușchii tensori, mușchii palatoglos, mușchii palatofaringieni.

Peretele inferior sau planșeul cavității bucale pe care se află limba și glanda sublinguală. Pe fața inferioară a limbii,prelungindu-se pe planșeul bucal se află frâul limbii.

Glandele cavității bucale

Glandele anexe cavității bucale sunt de două feluri :glande mici și glande mari.

Glandele salivare mici sunt situate în grosimea mucoasei bucale și a limbii.

Glandele salivare mari sunt situate la distanță, care își varsă secreția denumită salivă în cavitatea bucală prin canalele de excreție. Acestea sunt în număr de trei: sublinguală, submandibulară și parotida-toate fiind de tip tubulo-acinos.

Dentiția

Dinții sunt organe ale aparatului masticator, înfipți în alveolele de pe osul maxilar și mandibulă.Pe lângă funcția lor principală de tăiere, sfâșiere și măcinare a alimentelor în actul de masticație, ei au rol și în fonație.

Dentiția și caracterele de grup ale dinților

Totalitatea dinților formează dentiția și în dezvoltarea acesteia la om se succed două etape:dentiția de lapte și dentiția permanentă.

Dentiția permanentă este formată din 32 de dinți, dispuși sub formă a două arcade dentare, pe câte 16 dinti- una superioară, pe osul maxilar și alta inferioară pe mandibulă.

Dentiția omului, ca de altfel și a celorlalte mamifere este eterodontă, dinții nefiind toți la fel .Astfel după rolul în mastictie, formă, structură, așezare se disting următoarele grupe de dinți:

Incisivi sau tăietori

Canini sau dinți care sfâșie

Premolari și molari care zdrobesc și macină alimentele

Incisivii sunt în număr de 8, dintre care 4 superiori și 4 inferiori, pe fiecare arcadă existând 2 incisivi centrali și 2 laterali.Dintre toți incisivii cei mai mari sunt incisivii centrali superiori.

Limba

Limba este un organ muscular învelit de mucoasă care pe lângă rolul pe care îl joacă în masticație și deglutiție are și un important rol în vorbire.

Ea este așezată pe planșeul cavității bucale și este formată dintr-o porțiune orizontală liberă și foarte mobilă denumită corpul limbii și alta verticală sau rădăcina limbii.Limba are o față superioară, o față inferioară, două mărgini laterale și un vârf.

Mucoasa limbii este în continuarea mucoasei buco-faringiene și prezintă pe față superioară și margini niște ridicături numite papile linguale, care dau un aspect caracteristic mucoasei.

Mucoasa rădăcinii limbii este ridicată de foliculii limfatici care , în totalitate formează amigdala linguală.

Amigdalele palatine sunt niște structuri pereche localizate pe peretele lateral al orofarigelui, situate deasupra și în spatele limbii. A ceste două structuri au formă ovală de mărimea unor cireșe. Au în structura lor numeroase insule de țesut limfatic și exercită o acțiune antitoxică și antimicrobiană. Atunci când amigdalele nu rezistă unei agresiuni microbiene puternice ele se inflamează dând amigdalita .

În afară amigdalelor palatine mai există o amigdală nepereche așezată în partea postero-superioara a rinofaringelui numită amigdala faringiană.

Faringele

Faringele este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât și aparatului respirator.Este al doilea segment al aparatului digestiv, fiind un organ cavitar, median, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale și posterior de cavitățile nazale, bucală și laringe.

Faringele se întinde superior până la baza craniului și inferior până la planul orizontal ce trece prin marginea inferioară a cartilajului cricoid unde se continuă cu esofagul. La nivelul sau se incrucisaza calea respiratorie cu cea digestivă. Anterior, faringele comunică în partea superioară prin choane cu cavitatea nazală, în porțiunea mijlocie prin istmul bucofaringian cu cavitatea bucală și în partea inferioară cu laringele.

Este căptușit cu o mucoasă bogată în țesut limfoid.În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala linguală la rădăcina limbii legate între ele prin numeroase vase limfatice de conducere și formând inelul limfatic waldeyer.

1.2.Cavitatea nazală

Cavitatea nazală e primul organal căilor respiratorii. Ea este despărțită de septul nazal în două cavități simetrice așezate sub baza craniului și deasupra cavității bucale, având o direcție antero-posterioară. Cavitatea nazală comunică cu exteriorul prin două orificii, situate la baza piramidei nazale denumite nări, iar posteriorul prin alte două orificii denumite choane ce se deschid în faringe. Intrarea în cavitățile nazale este protejată de către nas sau piramida nazală.

Nasul este o proeminența situată pe linia mediană a feței care pe lângă rolul de protecție a cavităților nazale ,este totodată și un ornament al feței, cu rol în mimica și expresivitatea feței. El are formă de piramidă triunghiulară cu bază orientată inferior și vârful superior. Vârful piramidei nazale se numește rădăcina nasului fiind situat sub osul frontal într-o depresiune șanțul nazo-frontal. Vârful nasului corespunde unghiului anterior al bazei piramidei nazale, care fiind mai rotunjit poartă numele de lobulul nazal.

Stratul superficial al piramidei nazale îl formează pielea, iar în jurul orificiului nazal, imediat sub piele se află mușchii cutanați care strâmtează și dilată nările. Cei mai importanți dintre aceștia sunt mușchiul nazal, mușchiul depresor al septului nazal. Prin contracția lor cei doi mușchi strâmtează nările.

Cavitățile nazale sunt subampartiti de o creastă situată pe peretele lateral în două compartimente: unul anterior denumit vestibulul nazal și altul posterior sau cavitatea nazală propriu-zisă.

Vestibulul nazal formează partea anterioară a fiecărei cavități nazale și corespunde la exterior părții bazale a nasului extern. El se întinde de la orificiul reprezentat de nară și până la limen nasi.Peretele lui lateral corespunde aripii nasului, iar medial este format de septul nazal.

Suprafața internă a vestibulului este căptușită de un epiteliu asemănător cu pielea, bogat la acest nivel în glandee sebacee, sudoripare și care posedă numeroși peri. Perii opresc impuritățile aerului de a pătrunde în cavitățile nazale în timpul inspirației.La nivelul nărilor, epiteliul vestibulului vestibular se continuă cu pielea nasului și a buzei superioare.

Prezența unei zone mai strâmte, dată de limen nasi, la trecerea din vestibul în cavitatea nazală propriu-zisă are importantă funcțională în dirijarea curentului de aer spre mucoasa olfactivă, favorizând astfel recepționarea stimulilor pentru miros. Această zonă mai strâmtă a fost denumită și nara internă.

Cavitatea nazală propriu-zisă

Se întinde de la limen nasi și până la choane. Fiecărei cavități nazale I se descriu patru pereți: superior, inferior, medial și lateral.

Peretele superior sau tavanul cavității nazale este cel mai strâmt . El are forma unui jgheab cu direcție antero- posterioară denumit sant olfactor. Partea anterioară a acestui perete o formează oasele nazale, după aceasta urmează lama ciuruită a osului etmoid, iar segmentul posterior îl formează fața antero- inferioară a corpului osului sfenoid. Această parte a osului sfenoid mărginește înapoi o adâncitură denumită recesul sfenoetmoidal, în care se deschide orificiul sinusului sfenoidal.

Peretele inferior sau planșeul cavității nazale separă cavitatea nazală de cea bucală corespunzând palatului dur și este format în partea anterioară de apofiză palatină a osului maxilar, iar în treimea posterioară de lama orizontală a osului palatin.

Peretele medial al ambelor cavități este format de septul nazal. Acesta, la rândul său este alcătuit din punct de vedere structural din trei părți: septul osos format de osul vomer și lama perpendiculară a etmoidului.Când septul nazal se abate de la poziția lui sagitală într-o parte sau în alta se produce asa- numita deviație de sept. Cel mai frecvent acesta are loc în partea anterioară a septului nazal, el rămânând simetric în treimea lui posterioară. Deviația septului produce deformări de poziție a cornetelor și însoțindu-se de congestia mucoasei nazale ce determină tulburări de respirație.

Mucoasa nazală învelește întreaga suprafață internă a cavităților nazle, iar la nivelul orificiilor de deschidere a sinusurilor paranazale ea se continuă cu mucoasa sinusala. Din punct de vedere morfofuncțional mucoasa nazală prezintă două regiuni distincte: una reprezentată de mucoasa respiratorie care are o întindere mare și alta de mucoasa olfactivă care la om are o suprafață redusă.

Mucoasa respiratorie este formată dintr-un strat profund denumit lamina propria mucosae și dintr-un strat superficial denumit epiteliul respirator al cavității nazale.

Mucoasa olfactivă ocupă la om partea corespunzătoare lamei ciuruite a etmoidului, suprafața cornetului nazl superior și partea superioară a septului nazal.

Sinusurile paranazale

Sunt cavități perechi, pline cu aer situate în oasele craniului, care se deschid în cavitatea nazală. La nivelul orificiilor de comunicarea cu cavitatea nazală, mucoasa nazală se continuă cu cea a fiecărui sinus.Această continuare a celor două mucoase constituie și una din căile de propagare a infecțiilor mucoasei nazale la mucoasa sinusala dând naștere sinuzitelor.

Sinusurile paranazale poartă numele oaselor în care se găsesc și sunt următoarele: sinusul maxilar, sinusul frontal, sinusurile etmoidale, sinusurile sfenoidale.

Sinusul maxilar este cavitatea pneumatică din osul maxilar. El se deschide printr-un orificiu denumit ostium maxilar.

Sinusul frontal se află în partea verticală sau scuama osului frontal și se deschide tot în meatul mijlociu.

Sinusurile etmoidale sunt cavități pline cu aer în masele laterale ale osului etmoid.

Sinusul sfenoidal este cavitatea perecha di corpul osului sfenoid, el se deschide în recesul sfenoetmoidal- o depresiune între fața antero-inferioara a sfenoidului și lama ciuruită a osului etmoid.

1.3.Fiziologia

Digestia bucală

Timpul scurt cât stau alimentele în gură permite doar prelucrarea mecanică prin actul de masticație și impregnarea lor cu salivă. Ca urmare a acestor două procese se formează bolul alimentar care ajunge prin deglutiție în esofag și apoi în stomac.

Masticația este un proces extrem de complex, grație căruia alimentele solide și semisolide introduse în cavitatea bucală sunt fărâmițate în particule mici și amestecate cu salivă. Actul masticației constă în tăierea, zdrobirea și triturarea alimentelor ca urmare a unor mișcări de coordonare de ridicare și coborâre, propulsie, retropropulsie și de lateralitate ale mandibulei pe maxilar, cu participarea concomitentă a musculaturii buzelor, limbii și obrajilor.

Mecanica respiratorie

Actul respirației este constituit din două faze: inspirația, în timpul căreia aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare și expirația, în care o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. În condiții fiziologice, introducerea și expulsia aerului se fac pe cale nazală, respirația pe gură fiind caracteristică doar afecțiunilor care obstruează fosele nazale. Inspirația pe cale nazală prezintă avantajul că aerul inspirat, venind în contact cu mucoasa nazală care este foarte bogat vascularizată va fi saturat în vapori de apă, adus la o temperatură apropiată de cea a organismului și în acelas timp curățat de diversele particule în suspensie care sunt reținute de mucusul care acoperă suprafață mucoasei.

Inspirația este un proces activ care constă în mărirea bruscă a tuturor dimensiunilor cutiei toracice, datorită contracției mușchilor inspiratori.

Expirația este un proces pasiv, în condiții obișnuite toracele revenind la dimensiunile sale de repaus nu datorită contracției anumitor mușchi ci din cauza relaxării musculaturii inspiratorii.

Capitolul 2

2.1ANGINA STREPTOCOCICĂ

Anginele sunt inflamații ale faringelui, termenul vine de la cuvântul “angere” care înseamnă strangulare. Ele se clasifică în acute și cronice, fiecare poate fi banală sau specifica.

2.2ANGINELE ACUTE

Definiție

Anginele acute sunt inflamații ce cuprind inelul limfatic Waldeyer, faringele posterior, orofaringele, lueta, stâlpii amigdalieni, vălul palatin, determinate de agenți bacterieni sau virali.Ele pot fi localizate sau pot avea caracter invaziv cu extindere loco-regionala în sfera ORL și pot avea efecte toxice la distanță, prin exotoxinele produse de unele bacterii (în difterie, scarlatină, etc.). Uneori determină infecții cronice de focar, ce afectează în timp și la distanță organe importante (cord, rinichi, etc.).

Etiologie

Etiologie virală (55% din cazuri): rinovirusuri, corona-virusuri, adenovirusuride tip 3, 4, 7, 14, 21, herpex simplex tip 1, 2, virusuri paragripale tip 1, 4,virusuri gripale tip A, B, virusul Epstein- Barr, HIV, coxackie A tip 2, 4, 6,8, 10, virusul citomegalic.

Etiologie bacteriană (45% din cazuri):

Streptococul beta-hemolitic de grup A (90% din cazuri);

Streptococi din grupul B,C;

Stafilococcus aureus patogen;

Streptococcus pneumoniae;

Neisseria meningitidis;

Asociație fuzo-spirilara;

Bacili gram –negativi-Yersinia enterocolitica;

Gonococi-(Neisseria gonorrhoeae);

Mycoplasma pneumoniae;

Treponema pallidum;

Corinebacterium diphteriae.

Mecanismul patogenic variază în funcție de agentul etiologic:

În cazul rinovirusurilor efectul direct de lezare al mucoasei nazofaringiene nu este atât de evident ca în cazul adenovirusurilor sau virusul coxsackie și predomină mecanismele fiziopatologice mediate de bradikinina.

Existența purtătorilor asimtomatici de streptococ beta hamolitic de grup A arăta importantă statusului imun al gazdei. S. Pyogenes elaboreaza o serie de exotoxine: toxina eritrogena, hemolizine, streptokinaza, dezoxiribonucleoza, hialuronidaza, care au rol important in patogenia bolii.

Din punct de vedere anatomopatologic, anginele virale sunt caracterizate de hiperemie si edem ale amigdalelor si mucoasei faringiene.

In cazul infectiei cu virusul Epstein –Barr si cu adenovirusuri apare un exudat inflamator marcat la nivelul faringelui insotit de adenopatii.

In infectiile herpetice si cu v. Coxsackie A apar vezicule si ulceratii ale mucoasei faringiene.

Infectia streptococica se caracterizeaza prin inflamatie intensa a mucoaselor cu exudat si uneori hemoragii mucoase.

In difterie, exista o pseudomembrana fibrinoasa ce contine epitelii necrozate, leucocite si colonii bacteriene.

2.3 ANGINELE ERITEMATO-PULTACEE

Sunt caracterizate de depozite insulare albicioase sau galbui la nivel amigdalian. Etiologia poate fi virala, de obicei virusul Epstein-Barr, sau bacteriana cand angina este criptico-lacunara, caracterizata prin prezenta de secretii purulente in criptele amigdaliene si este determinata de streptococul beta-hemolitic de grup A, pneumococ, stafilococ, dar mult mai rar sunt implicati streptococi viridans, Haemophilus (mai ales la copii).

Incidenta maxima a anginei lacunaris se inregistreaza intre lunile noiembrie-mai. Aceste organisme saprofite pot deveni patogene in anumite conditii favorizante. Infectia virala poate pregati terenul pentru o infectie bacteriana secundar.

Simtomatologia este asemanatoare celei eritematoase, dar este mult mai intensa: febra este constanta, odinofagie cu otalgie reflexa si disfagia foarte pronuntate, sialoreea este de regula prezenta.

Spre deosebire de forma clinica precedenta la examenul local, la suprafata tosilelor palatine congestionate si intens edematiate se evidentiaza depozite galbui la nivelul criptelor, care pot conflua sub forma unui exudat neaderent. In angina pneumococica se formeaza o membrana, dar aceste membrane se dezlipesc cu usurinta si nu depasesc suprafata tonsilei palatine. Adenopatia jugulo-digastrica este constant prezenta, dureroasa spontan si la palpare.

2.4.ANGINELE ERITEMATOASE

Pot fi de etiologie virala sau bacteriana. Virusurile implicate sunt:rinovirusurile, coronavirusurile, virusurile gripale, virusurile paragripale. Angina determinata de ele are urmatoarele caracteristici: eritem discret si difuz, faringe cu aspect granulos.

Rinovirusurile singure sunt raspunzatoare de peste 20% dintre faringitele virale si jumatate din racelile banale din sezonul rece. Aceste virusuri au transmitere aerogena, patrund in organism pe la nivelul narinelor, unde sunt raspunzatoare de simptome locale: hiperemie si edemul mucoasei nazale. Virusul determina si o activitate secretorie crescuta la Antigenul proteic R, mascat de Ag capsulare si Antigenul proteic M.

Vindecarea este rapida in 4-5 zile, fara complicatii.

Tabloul clinic

Variaza in functie de etiologie.

Simtomul de baza al faringelui este durerea in gat sub forma de iritatie locala, usturime, uscaciune sau durere, odinofagie, febra inalta (39-39,5), disfagie-dificultate la inghitire, conjunctivita, daca este incriminat un adenovirus-se numeste febra faringoconjunctivala;

Simtomatologia nazala (catar nazal) caracterizata prin: rinoree, congestie nazala, stranut. Ele preced adesea aparitia durerii in gat daca este vorba de etiologie rinovirala. Disconfortul faringian poate fi sub forma de iritatie locala, usturime sau durere, mialgii, artralgii, limfadenopatie cervicala.

Investigatii paraclinice

Diagnosticul faringitelor virale se bazeaza pe anamneza, epidemiologie, notiunea de contact, incubatie si pe examenul clinic. In general, este inflamata mucoasa cailor aeriene superioare cu catar nazo-faringian, mucoasa faringiana este rosie, cu exudat uneori, iar amigdalele pot sa fie usor marite in dimensiuni.

Identificarea exacta a virusului nu are o mare importanta deoarece tratamentul si prognosticul sunt aceleasi in toate faringitele virale.

Se pot face culturi din secretiile nazale sau faringiene, teste serologice sau reactii de polimerizare in lant pentru a se stabili etiologia exacta. Hemograma poate fi utila, in faringitele virale se observa leucopenie.

Examenele de laborator din produsele biologice si patologice completeaza simtomatologia bolii cu elemente obiective. Ele confirma sau infirma diagnosticul clinic.

In angine recoltarea produsele biologice se face preoperator pentru evaluarea starii generale de sanatate:

– HLG-anemie, infectie,

– starea hepatica-TGP, TGO, LGH, FA,

– starea renala – uree, creatinina, sumar de urina ,

– nutritie- glicemie, proteine totale, albumina serica, lipide totale, NA, K, Mg, Ca,

– coagulograma,

– titrul ASLO

Insoteste pacientul la anumite investigatii- endoscopie, CT, RMN .

Tratament

Tratament simtomatic: hidratare orala, antitermice, dezinfectante locale.

Tratament etiologic: antibioterapie pentru sterilizarea faringelui. Acest tratament vizeaza atat vindecarea bolii in faza acuta cat si profilaxia reumatismului articular acut.

Penicilina este antibioticul de electie. Pentru preventia reumatismului articular acut este suficienta benzatin-penicilina G (Moldamin, Extencilline) 1 200 000 u.i., i.m. o singura doza, asociata cu terapia simtomatica a faringitei propriu-zise.

Obisnuit se prefera insa o cura de Penicilina G i.m. 800 000 u.i.zilnic, sau Penicilina V, oral, in cura de 10 zile, cu efecte ata curative pentru boala acuta cat si profilactice pentru RAA. Recomandat e calea parenterala numai 3-4 zile dupa care se va administra o fiola de benzatin-penicilina 1 200 000 u.i. o data, fie Penicilina V 6-7 zile. Perioada orala de terapie este dependenta de cooperarea bolnavului.

Programul de tratament este urmatorul: Penicilina i.m. ; copii vor primi o singura injectie de 600 000 -1 200 000u. O doza mai mare este probabil de preferat dupa varsta de 10 ani.

Penicilina oral ; copii vor primi 125-500 mg de 3-4 ori pe zi, pentru 10 zile, chiar daca temperatura revine la normal si copilul este asimtomatic . Pentru bolnavii cu alergie dovedita la Penicilina se recomanda

Proprionileritromicina, oral 30-50 mg/kg/zi, in 3 sau 4 doze divizate sau clindamicina 10-20 mg/kg/zi in 3-4 doze divizate, ambele pentru 10 zile. Sulfonamidele, foarte eficace pentru profilaxie, sunt ineficiente. Copii pot merge la scoala imediat ce simtomele acute au disparut (3-5 zile). Culturile din gat sunt necesare pentru ceilalti membrii ai familiei care au simtome .

Complicatii

Complicatii obstructive: insuficienta respiratorie acuta.

Complicatii supurative: flegmon periamigdalian, abces retrofaringian, abces laterofaringian, sinuzita, mastoidita, otomastoidita.

Complicatii tardive: RAA, glomerulonefrita acuta difuza.

Capitolul 3

3.1Rolul Asistentului Medical Generalist In Ingrijirile Copilului

Cu Amigdalita Acuta

Asistentul medical:

Asigura repausul la pat a pacientului in incapere aerisita, cu o umiditate sub 50%.

Asigura repausul vocal pentru bolnavul cu amigdalita invatandu-l sa comunice in scris, reluarea vorbirii facandu-se treptat cu voce soptita si apoi cu voce normala.

Asigura aport crescut de lichide calde.

Invata bolnavul sa-si evacueze secretiile nazale fara violenta, pe rand fiecare nara.

Administreaza tratamentul recomandat de medic: instilatii nazale cu solutii nazale cu solutii dezinfectante astringent in rinitele infectioase, antibioterapiepe cale generala,inhalatie cu aerosoli cu solutii antiseptic si astringent.

Alimenteaza pacientul dupa diminuarea durerii cu alimente semilichide si lichide.

Educa pacientul sa evite factorii ce favorizeaza aparitia infectiilor:fumul, condimentele, vaporii irirtanti, consumul de bauturi si alimente reci.

3.2.CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: Ceaiuri indulcite, sucuri naturale, fructe bogate in vitamine, branza de vaci, dulciuri pentru refacerea raportului caloric, supe, alimente bogate in proteine si lipide.

Alimente interzise: Alimente solide, condimente, fructe acide (lamai), legume acide (rosii, muraturi), bauturi reci,alune nuci seminte.

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: Neaga

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCATIE PENTRU SANATATE

Fisa tehnica

Recoltarea exudatului faringian

Definitie:

Exudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui process inflamator faringian

Scop:

Explorator-identificarea germenilor patogeni la sanatosii si bolnavi de la nivelul faringelui in vederea tratamentului.

Pregatirea materialelor:

Materiale de protective:Masca de tifon, manusi de protectie.

Materiale sterile :Spatula linguala sterile, epubreta cu tampon faringian sau ansa de platina sterile, eprubete cu medi de cultura, ser fiziologic sau glicerina 15%.

Materiale nesterile:1-2 tavite renale, stativ pentru eprubete lampa de spirt chibrituri.

Pregatirea psihica a pacientului :

Se informeaza si se explica procedura.

Se obtine consimtamantul informat.

Se incurajeaza si se sustine pacientul.

Pregatirea fizica a pacientului:

Se atentioneaza pacientul sau apartinatorul sa nu inceapa nici un fel de tratament, sa nu manance, sa nu bea apa, sa nu faca gargara, sa nu se spele pe dintii sa nu isi instileze picaturi in nas in dimineata recoltari.

Se aseaza pacientul pe scaun sau in pat in pozitie sezanda.

Se avertizeaza apartinatorul ca va trebui sa-si sustina copilul in brate pentru recoltare daca este cazul.

Efectuarea procedure:

Se verifica daca pacientul a respectat recomandarile privind procedura.

Spalati mainile cu apa si sapun.

Imbracatii manusile de unica folosinta.

Puneti masca de protectie.

Invitati pacientul sa deschida larg gura si inspectati fundul de gat.

Deschideti eprubeta cu tamponul faringian.

Flambati gatul eprubetei.

Apasati limba cu spatula linguala sterile.

Stergeti depozitul faringian si amigdalian (daca este cazul dezlipiti si o portiune din falsa membrana).

Retrageti tamponul faringian fara a atinge:dintii, limba, obrajii.

Inchideti repede eprubeta cu dopul flambat.

La indicatia medicului, intindeti produsul obtinut pe lame de sticla pentru frotiuri colorate sau insamantati imediat pe medii de cultura, succesiv doua epubrete din aceiasi recoltare.

Spalati mainile cu apa si sapun.

Asezati pacientul in pozitie comoda.

Reorganizarea locului de munca:

Colectati deseurile in recipiente speciale, conform PU.

Spalati si curatati instrumentele folosite.

Indepartati manusile si masca de protectie.

Notarea procedurii:

Notati procedura in dosarul/planul de ingrijire.

Data, ora recoltarii numele persoanei careia i sa efectuat recoltarea.

Daca sau facut insamantari sau nu.

Notati reactia pacientului si aspectul local .

Pregatirea produsului pentru laborator:

Etichetati recipientul in care s-a facut recoltarea.

Completati fisa de la laborator.

Transportati imediat produsul la laborator.

Comunicati laboratorului daca pacientul a luat medicamente si care sunt acelea.

Evaluarea eficacitatii procedurii.

Rezultate asteptate:Recoltarea s-a facut fara incidente, produsul nu a fost suprainfectat.

Rezultate nedorite:Se pot obtine rezultate eronate atunci cand in timpul recoltari tamponul faringian se imbiba cu saliva sau se ating dintii, limba.In acest caz repetati recoltarea folosind alt tampon faringian.Pacientul poate prezenta senzati de greata, voma, prin atingerea luetei, in acest caz rugati pacientul sa inspire adanc si apoi sa stea nemiscat in timpul recoltarii.

Bibliografie

Conf.Dr.V.Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu

Anatomia si fiziologia omului , Editura Medicala Bucuresti-1970

Dr. Gerhard Venzmer

Noua carte a sanatatii, Editura medicala Bucuresti -1970

Udma Florica, Stanciu Maria, Ruxanda Matilda, Gulie Ecaterina, Iancu Elena, Fercala Elena

Proceduri de nursing partea I Editura Ex Ponto Constanta-2008

Lucretia Titirca, Gherghinica Gal, Monica Seuchea, Elena Dorobantu, Georgeta Balta, Maria Zanfir, Mariuca Ivan, Mariana Ardeleanu, Maria Pesek

Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistenti medicali, Ghid de Nursing VOL II Editura Viata Medicala Romaneasca Bucuresti-2008

http://www.preferatele.com/docs/medicina/3/anginele3.php