Particularitățile de dezvoltare a vitezi în antrenamentul de handbal la liceul cu program sportiveAnghel Saligny [311264]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

LUCRARE DE DISERTATIE

COORDONATOR:

LECT. UNIV. DR. XENIA IVANOV

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Particularitățile de dezvoltare a vitezi în antrenamentul de handbal la liceul cu program sportive”Anghel Saligny”

COORDONATOR:

LECT. UNIV. DR. XENIA IVANOV

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

INTRODUCERE

Concepția de pregătire unitară, a juniorilor in handbal este o cerință tot mai des exprimată de catre numeroși tehnicieni. [anonimizat]-educativ, la nivelul acestui esalon sa fie încadrat in limitele unor coordonate corespunzatoare particularităților de vârstă și sex și obiectivului prioritar de creștere a unui numar cat mai mare de valori autentice pentru handbalul de înaltă performanță.

[anonimizat], tehnic și tactic pe care trebuie sa-l realizăm. [anonimizat].

Trebuie precizat că indicii valorici ai tuturor loturilor modelelor se situează pe planuri de exigentă bine cunoscute. Această exigenta a fost impusă de unele raționamente demne de luat în considerație. Copii care încep acum instruirea (10-11 ani) vor fi apți să activeze în esalonul de performanță după pregatire de 6-8 ani, [anonimizat].

Parametrul fizic (de dezvoltare și de pregatire fizică) [anonimizat]. [anonimizat] a jocului de handbal pe plan internațional se înscrie cu prioritate cresterea valorii componenței fizice (tip somatic și calitați motrice).

[anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat], întrucat intre ele există o condiționare reciproca foarte stransă; de altfel, s-a constatat că tratarea lor separata frânează îmbunătățirea performanței. [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat], s-au obținut rezultate bune.

În ultimii ani s-a [anonimizat] a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice. Este indicat să nu omitem această cerință a [anonimizat]ut, cel puțin egal celui din timpul jocului.

Fară cunoașterea, studierea și întelegerea în detaliu a prevederilor regulamentului de joc nu se poate forma capacitatea de a caștiga.

Este cunoscut nivelul la care au ajuns performantele în handbal: din ce în ce mai numerosi handbalisti au o pregatire complexă, superioară, capabilă să raspundă la interesele solicitării nervoase la care sunt supuse.

Suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate, ca și excesul de prudentă, care duce la nevalorificarea posibilitătilor tinerilor, reprezintă două aspecte negative ce pot fi evitate daca se tine seamă de particularitațile anatomo-fiziologice, de psihologia copiilor și de pubertatea lor, totul întelegandu-se individual.

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE

1.1Istoricul jocului de handbal

Istoricii afirmă că handbalul a apărut înaintea fotbalului. Bazându-se pe argumentul că dintotdeauna omul a avut o mare abilitate în lucrul cu mâinile și găsind Odiseea lui Homer, în desenele lui Claudius Galenus și în cântecele lui Walther von der Vogelweide, descrierea unor jocuri cu caracteristicile handbalului, ei îi stabilesc originile în Antichitate și evoluția până in Evul Mediu. De la aceste forme primitive ale handbalului, istoria face un salt până in secolul nostru, când reapare introdus de maeștrii germani de gimnastică sub numele de „Raffballspiel”, sau „Konigsbergerball”.

Handbalul și-a găsit sprijinitori de nădejde în oamenii fotbalului, ai gimnasticii și atletismului. În 1912, germanul Hirschmann, secretar al Asociației Internaționale de Fotbal, face lăudabile eforturi pentru răspândirea „sportului cu mingea mică”. Un puternic ecou l-a avut și în inima maestrului de sport berlinez Karl Schelenz care, începând din al doilea deceniu al secolului nostru, introduce handbalul în școli. A stabilit câteva reguli de baza, le-a experimentat cu elevii lui și a constatat că mingea poate fi mai ușor stăpânită cu mâna decât cu piciorul. A numit jocul pe nemțește, handball, evident după precedentul fotbalului englezesc.

Handbalul nordic de sală. Povestea adevărată a jocului de handbal începe în anul 1898, când directorul școlii REALE din localitatea ORDRUP – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentări care determinau foarte multe absențe de la cursuri. Pentru a nu renunța la jocul cu mingea, băieții din clasele superioare au început sa joace fotbal … cu mâna.

Profesorul lor de educație fizică HOLGER NIELSEN, participant la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne în anul 1896, la probele de tir si scrima, este cucerit de această idee a elevilor săi, dând acestui nou joc un cadru organizat, stabilind si primele reguli. Îl denumește în mod logic “HAANDBOLD” în replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atât cât permitea curtea școlii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucători, la fel ca astăzi, dar mingea era tot de fotbal și se purta ca la rugby (driblingul a apărut ceva mai târziu), se arunca le la o linie dreapta (ca la handbalul pe plaje de astăzi) aflată la o distanță care a variat între 8 si 6 metrii.

În anul 1904 profesorul HOLGER NIELSEN redactează și tipărește într-o mică broșura un regulament al acestui nou joc sportiv practicat în aproape toate școlile din Danemarca, iar după 1906 și în Suedia.

Am socotit anul 1904 data oficială “de naștere” a handbalului ca joc sportiv deoarece atunci a apărut primul regulament oficial și primele jocuri interșcoli din diverse orașe, și nu 1898 când s-a petrecut povestea noastră dar care a rămas în cercul închis al „curții școlii respective”.

Recunoașterea oficială a handbalului s-a făcut abia in 1921, cu ocazia primului Festival de gimnastică și sport din Germania. În programul acestei manifestații sportive, handbalul a apărut cu titlul demonstrativ. Printre spectatorii la acest festival se găsea și un profesor de educație fizica din Sibiu.Într-un ziar ce apărea la Sibiu in data de 2 mai 1922, se anunța că a doua zi în deschidere la un meci de baschet va avea loc o partidă demonstrativă de handbal, între două echipe formate din elevi ai liceelor sibiene. La această demonstrație participă 2000 de spectatori; mulți dintre ei, mai târziu vor practica acest sport.

Prezentăm pe scurt cele mai importante date din istoria handbalului în 11 și a handbalului în 7 jucători: 1898- in Danemarca, Halger Nielsen a introdus în școli un joc asemănător handbalului în 7, căruia i-a dat denumirea de „Haandbold”. Totul se tipărește iar în 1904- apar reguli de joc amintite și stimulează organizarea de competiții. 1915- Mox Heiser a îmbinat mai multe jocuri cu mingea ca „Volkerball”, „Raffball”, „Korbball” si altele într-unul singur, căruia i-a dat numele de „Torball”, pentru a fi practicat iarna în sală in cadrul societăților germane de gimnastică.1922- intr-un ziar din Sibiu a apărut o notița prin care se anunța că în data de 2 mai va avea loc un joc de handbal între două echipe școlare din localitate. Acest joc a fost susținut în fața a mai multor spectatori. Această dată fiind considerată ca fiind momentul apariției handbalului în 11 jucători la noi în țară.1925- primul joc internațional între echipele reprezentative ale Austriei si Germaniei, terminat cu scorul de 6:3 in favoarea primei echipe.

1.2 Importanța și gradul de actualitate al temei

Școala românească de handbal, cu un trecut glorios dar cu un prezent sărac în rezultate sportive de valoare pe plan internațional, este oarecum debusolată, aflată în căutarea performanțelor de vârf.

Jocul de handbal și tot ceea ce conferă complexitatea pregătirii, instruirii, este intr-o continuă schimbare și evoluție, în mod cert cu o dinamică permanent accelerată a pregătirii.

Lucrarea de față țintește educarea și dezvoltarea vitezei in echipa de handbal din învațamântul liceal, dar o adevărată analiză creativă trebuie să se facă astfel încât aceasta să fie numai o parte importantă a unui întreg adevărat.

Astfel într-un joc de handbal există, de foarte multe ori, „jucători cheie” care în orice moment pot să decidă soarta jocului. Dintre aeștia deseori se află jucători pe viteză,care prin calitățile lor se diferențiază de ceilalți jucători de pe celelalte posturi. Cu toate acestea baza în acest sport este echipa, iar pe o durată mai lungă de timp, fenomenul important este crearea unei importante și adevărate echipe care la rândul ei să fie o „mare personalitate”.

Un rol important în realizarea acestui fenomen îl au antrenorii care în ziua de astăzi sunt solicitați să promoveze instruirea calitativă și eficientă bazată pe participarea activă, conștientă și creativă a sportivilor.

În tot acest timp, inclusiv antrenorul învață împreună cu sportivii, pentru a nu-și pierde capacitatea de a se menține în categoria celor ce se ocupă de pregătirea viitorilor performeri.

Analizând cele arătate mai înainte, lucrarea de față are ca scop studierea metodelor și mijloacelor dezvoltătii vitezei in jocul de handbal, in ciclul liceal.În acest sens încerc să adaug câteva elemente care ar putea să ajute la dezvoltarea tehnico-tactică a pivotului, considerând astfel că resursele pentru creșterea spectaculozității jocului de handbal nu sunt epuizate.

Literatura de specialitate în domeniul handbalului este foarte vastă, precum și cunoștințele antrenorilor și jucătorilor, dar totuși am încercat ca prin această lucrare să aduc un mic aport spre o nouă dezvoltare

1.3 Motivarea alegerii temei

Am ales această temă deoarece viteza este un factor important în jocul de handbal, iar studierea acestei probleme am considerat-o de actualitate deoarece, în rândul cadrelor de specialitate, se discută tot mai mult de lipsa jucătorilor valoroși si despre necesitatea formări si pregătiri unor jucători de talie internațională, iar prin această lucrare am încercat să mai adaug câteva informații dobândite pe parcursul anilor in care am invat, am practicat si mai practic acest sport frumos,cat si în cadrul cursurilor de bază și de specializare în handbal, efectuate în cadrul ,,Facultății de Educație Fizică și Sport’’ .

CAPITOLUL II: CARACTERISTICILE JOCULUI DE HANDBAL

2.1 Caracteristicile generale ale jocului de handbal

Jocul de handbal poate fi considerat o sinteză fericită a deprinderilor motrice de bază ale omului ca: alergarea, săritura, prinderea și aruncarea, ceea ce îi conferă, pe lângă caracteristicile sale de joc de echipă practicat în competiții și calitatea de mijloc al educației fizice și de sport complementar, cu influențe pozitive asupra pregătirii fizice a sportivilor din alte ramuri.

Handbalul este un joc sportiv colectiv cu un pronunțat caracter dinamic pentru că se desfășoară în mișcare, de cele mai multe ori, în alergare de viteză.

Accesibilitatea este una dintre cela mai importante caracteristici ale jocului de handbal și se datorează, în primul rând faptului că majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mâna și pot fi însușite cu ușurință chiar și de indivizi fără o pregătire specială. De aceea handbalul poate fi organizat și practicat în întreprinderi și instituții, în unități militare, facultăți și mai ales în școli. Tehnica relativ simplă conferă handbalului posibilitatea de a fi practicat în sfera sportului pentru toți, în scop recreativ sau ca mijloc al educației fizice, fiind accesibil tuturor: copii și tineri de ambele sexe, bărbați și femei și chiar de oameni ceva mai în vârstă.

Regulamentul de joc cuprinde reguli puține, simple și ușor de înțeles și de aplicat.

Materialele, echipamentul și instalațiile necesare sunt simple și nu prea costisitoare.

Chiar dacă handbalul permite contactul fizic dintre adversari, pericolul de accidente este destul de redus dacă se respectă regulile de joc și partenerul de întrecere.

Pe lângă mișcările simple, naturale, mai apar și mișcări complexe cum sunt schimbările de direcție, fentele sau deplasările specifice jocului în apărare care au o influență asupra motricității și contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă.

Jocul modern, avansat, se desfășoară în plină viteză, în ritm susținut, ceea ce presupune eforturi fizice foarte mari. Calitățile motrice prezente în jocul de handbal sunt: reprezentate de combinații ale diferitelor calități motrice de bază. Astfel întâlnim:

viteză de execuție, de deplasare, de reacție;

rezistența fizică specifică mobilitate și suplețe

îndemânarea (coordonare, precizie, echilibru, ambilateralitate);

forța de aruncare (explozivă) la nivelul brațelor și de desprindere verticală și – orizontală la nivelul picioarelor, precum și forța generală necesară în lupta directă cu adversarii;

2.2 Efortul în jocul de handbal

Se caracterizează printr-o puternică solicitare a sferei neuropsihice, a celei metabolice și a sistemului neuro-muscular. Aprecierea corectă a efortului suportat de jucători în timpul unui meci reprezintă o condiție de bază pentru orientarea procesului de pregătire. Cantitatea de efort solicitată și adaptarea fiecărui jucător, determină cantitatea și varietatea mijloacelor și metodelor de pregătire.

Jucătorii de handbal execută o gamă largă de mișcări și gesturi tehnice, cu și fără minge, executate alternând mereu viteza și forța, în condiții simultane de colaborare cu coechipierii și de opoziție a adversarilor. Practica handbalului, mai ales cea de la nivelul înaltei performanțe necesită un efort specific și susținut. Durata și intensitatea acestui efort ca și complexitatea mișcărilor și gesturilor tehnice condiționează orientarea pregătirii în diferite perioade.

Factorii pregătirii în handbal sunt:

pregătirea fizică – generală și specifică;

pregătirea tehnică – învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnice;

pregătirea tactică – executarea elementelor tehnice în condiții de colaborare cu coechipierii și de opoziție a adversarilor, în scopul obținerii unui randament superior;

pregătirea psihologică – abordarea întrecerii în condiții psihice optime;

pregătirea teoretico-metodică – însușirea de cunoștințe și informații specifice privind regulamentul de joc, organizarea de competiții, istoria jocului de handbal, igiena efortului, refacerea după efort.

Acești factori care se influențează reciproc, sunt în raport direct cu gradul de pregătire și cu nivelul fiecărei echipe.

Cercetările efectuate în domeniul efortului fizic specific demonstrează că, în timpul unui joc, handbaliștii sunt supuși la eforturi de intensitate maximală alternate cu eforturi de intensitate submaximală sau de alte intensități (moderată, mică), în funcție de situațiile de joc.

Adaptarea organismului la efortul specific jocului de handbal depinde corecta interpretare a variațiilor de volum, intensitate și complexitate a solicitărilor în timpul pregătirii. Prezenți în orice efort fizic, dar în proporții diferite, acești trei parametrii oscilează de la un moment la altul al jocului.

Tehnica – complexul procedeelor de joc, care constituie sistemul de mișcări, acțiuni raționale ce se execută pentru obținerea victoriei asupra adversarului. Procedeele tehnice, numeroase și variate, trebuie să fie însușite astfel încât să poată fi aplicate în joc în condiții de viteză și luptă cu adversarul.

Tactica – este sistemul de acționare îndreptat spre rezolvarea sarcinilor curente ale luptei pe parcursul unei întâlniri. În procesul luptei, una din echipe, cea care posedă mingea, tinde să o arunce în poarta adversarului de mai multe ori, înșelând apărarea și pe portar. Echipa adversă își stabilește alte sarcini de bază: să nu permită să se arunce mingea în poarta proprie, să interpreteze mingea înaintea efectuării aruncării ei de către adversar și să treacă la contraatac. Conform tendinței ambelor echipe se pot și răsturna situațiile luptei dintre ele.

Combinațiile tactice în atac desfășurate în viteză sub forma unor acțiuni variate, pline de subtilitate și neprevăzut, ca și contramăsurile luate de apărători, necesită o pregătire tactică complexă, precum și dezvoltarea calităților intelectuale, de gândire, de anticipație.

2.3 Caracteristici ale pregătirii în handbal.

O bună pregătire rezultă din armonizarea acestor parametrii și adaptarea lor la efortul specific jocului și la particularitățile echipei. Teoria și practica antrenamentului sportiv ne arată că:

învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnice se realizează volum mare de activitate;

intensitatea efortului este factorul care favorizează adaptarea organismului la solicitările fizice specifice;

complexitatea mijloacelor utilizate contribuie la pregătirea specifică a jucătorilor care se realizează prin transpunerea acestora în condiții cât mai apropiate de cele de joc.

Între volumul de efort, refacere, și adaptarea organismului la solicitări există relații directe de care trebuie să se țină seama în permanență (N. Firan – Pratique du hand-ball, Paris, 1980).

Numeroși autori din diferite țări ale lumii au manifestat preocupări serioase pentru optimizarea pregătirii în handbal. Aceste preocupări duc la concluzia că este necesară o orientare cât mai justă din punct de vedere metodologic, psiho-pedagogic și didactic pentru practicarea handbalului indiferent de scop și de nivelul de practicare. După criteriul vârstei practicanților, majoritatea specialiștilor acceptă împărțirea în următoarele categorii:

handbalul la copii – minihandbalul – până la 11 ani;

handbalul elementar – în școli și licee sau în cadrul bazei de masă a sportului de performanță – 11-18 ani

handbalul la adulți – ca sport de masă sau de performanță

Iată câteva precizări (după Janus Czerwinski și Frantisek Taborski – E.H.F.):

modelul de pregătire la minihandbal și la handbalul de bază (elementar) nu trebuie să fie un model redus al handbalului adulților, ci trebuie să aibă obiective, conținut și metode specifice vârstelor și capacităților categoriilor vizate;

la vârstele mici, mobilitatea și coordonarea sunt calități fundamentale pentru formarea deprinderilor specifice jocului;

respectarea și dezvoltarea calităților individuale ale practicanților ca principiu de bază al antrenamentului sportiv (individualizarea) trebuie să aibă la bază câteva considerente privind calitățile psiho-motrice raportate la diferite vârste:

dezvoltarea capacității de reacție eficientă: 7-9 ani

dezvoltarea percepției ritmului: 8-11 ani

dezvoltarea simțului echilibrului: 9-12 ani

dezvoltarea capacității de diferențiere: 9-12 ani

Aceste precizări vizează condițiile primare pentru o carieră promițătoare în handbal. Pentru această categorie de vârstă se consideră că este o greșeală a antrenorilor orientarea către o specializare timpurie.

Strategia – este știința conducerii luptei. În sport, strategia reprezintă sistemul cunoștințelor despre legitățile luptei competitive. Cunoașterea acestor legități permite să se prevadă caracterul condițiile competițiilor ce vor avea loc. Pe lângă aceasta, strategia este domeniul de acțiuni practice ale antrenorului pentru pregătirea echipei în vederea competiției și conducerea ei în procesul desfășurării concursului.

Strategia prevede:

studierea tendinței jocului;

determinarea direcției procesului de pregătire a echipei pe baza experienței participării ei în competițiile anterioare și studierea condițiilor de desfășurare a următoarelor competiții.

Fiind un joc sportiv relativ tânăr, handbalul cunoaște o deosebită dezvoltare; la fiecare mare competiție internațională, tezaurul tehnico-tactic al jocului se îmbogățește cu noi elemente, ceea ce demonstrează că are încă frumoase perspective și că este departe de vremea unei stabilizări depline.

În jocul de handbal, atenția și concentrarea permanentă, împreună cu starea de pregătire continuă, permanentul schimb de acțiuni individuale și colective, libertatea de acțiune și colaborare, adaptarea la situații veritabile, experiența succeselor și motivația pregătirii și creșterii performanței, este o situație de viață în care jucătorii sunt conduși spre modalități de comportament social care le dezvoltă diferite capacități și contribuie la relevarea personalității.

2.4 Coceptia de joc si tendintelele de evolutie a handbalului

Concepția de joc reprezintă modul de aplicare a tacticii de către o echipă.

Se consideră că o echipă este în atac atunci când un jucător al ei se află în posesia mingii sau urmează să intre cu certitudine în posesia acesteia.

Situația contrară definește o echipă aflată în apărare.

2.4.1Concepția de joc în atac

Odată cu trecerea unei echipe din situație de apărare în situație de atac, prima preocupare a jucătorilor săi trebuie să fie declanșarea cât mai rapidă a contraatacului. Acesta trebuie efectuat în maximum de viteză și ori de câte ori se întrevede o șansă de reușită. Plecarea vârfurilor de contraatac se face prin anticiparea acțiunii de finalizare a adversarului.

Jucătorii care se apără în zonele laterale ale apărării (mai puțin favorabile atacanților) sau cei care ocupă poziții avansate (sunt mai aproape de poarta adversă) aleargă în viteză ca vârfuri de contraatac, în timp ce jucătorii din zonele centrale se preocupă de recuperarea mingii și apoi se demarcă în zonele laterale (unde nu se repliază echipa adversă).

În funcție de situație, echipa trebuie să stăpânească toate variantele de contraatac: cu un vârf, cu două vârfuri, cu pasă directă de la portar sau de la un intermediar.

Atunci când mingea nu poate fi pasată vârfurilor de contraatac din cauza marcajului efectuat de apărătorii care se repliază, jucătorii rămași în jumătatea proprie, după ce s-au demarcat lateral, vor pleca și ei spre poarta adversă. În această fază, mingea va fi transportată prin pase scurte imprevizibile și derutante, creând astfel o situație favorabilă pentru aruncare la poartă sau pentru angajarea unui jucător infiltrat la semicerc. În timpul contraatacului susținut jucătorii de la semicerc (vârfurile de contraatac) au sarcina de a se demarca și de a face blocaje pentru pătrunderile jucătorilor din valul doi.

Când se apreciază că atât contraatacul cât și contraatacul susținut nu mai au șanse de reușită se dă semnalul (vizual sau sonor) de organizare a atacului – ocuparea posturilor de atac conform specializării fiecărui jucător.

După ce s-a realizat acest lucru, se trece la atacul în sistem. În funcție de diferite sisteme de apărare se va acționa cu unul sau cu doi pivoți, în circulație sau pozițional. Acțiunile trebuie să fi cunoscute de către toți jucătorii, coordonate cu inteligență și responsabilitate pentru a obține randament maxim în execuția procedeelor tehnice.

Dacă prin încercările făcute nu s-a reușit crearea unei situații favorabile – superioritate numerică sau avantaj de poziție – se va trece din nou la organizarea atacului (faza a III-a), avându-se în vedere mai întâi asigurarea posesiei mingii.

Un rol important în cadrul atacului organizat îl au acțiunile individuale care trebuie executate cu hotărâre, viteză și forță cu precădere când acestea apar la finalul acțiunilor colective de atac. Prin pase rapide combinate cu fente și pase de angajare atacanții vor încerca să atace culoarele dintre apărători încât la fiecare atacant cu minge să fie atrași doi apărători alăturați. Se va crea superioritate numerică sau se va obține o poziție favorabilă de aruncare pentru un jucător capabil să înscrie de la distanță.

Jocul în sistem (faza a IV-a) se realizează prin pătrunderi, circulația rapidă a mingii și/sau a jucătorilor, având la bază concepția de pregătire al cărei rezultat nemijlocit este.

Atât atacul pozițional cât și atacul în circulație presupun ocuparea întregului front de atac (de la o linie de margine la cealaltă), dar și o bună utilizare a terenului în adâncime, ceea ce permite un elan corespunzător și amenințarea porții adverse de către fiecare jucător.

Sistemul de joc în atac (cu unul sau cu doi jucători pivoți) va fi ales în funcție de valoarea și caracteristicile jucătorilor proprii precum și de cele ale jucătorilor adverși. Oricare ar fi sistemul adoptat, atacul trebuie să se desfășoare cu variații ale ritmului și mijloacelor tactice utilizate.

2.4.2 Concepția de joc în apărare

Cea dintâi și mai importantă preocupare a jucătorilor unei echipe după pierderea mingii o constituie replierea în apărare. Aceasta trebui realizată în maximum de viteză pentru a realiza în timp util o unitate defensivă, capabilă să respingă prin mijloace regulamentare încercarea de finalizare a adversarului.

Replierea se face prin alergare de viteză cu fața spre poarta proprie până când se trece de vârfurile de contraatac, după care apărătorul se întoarce cu fața spre locul unde se află mingea. În timpul replierii jucătorii au obligația de a alerga pe drumul cel mai scurt spre semicercul propriu având ca prim scop plasarea între vârful de contraatac și poarta proprie, iar în secundar, dacă este posibil, intercepția mingii.

Întârzierea lansării contraatacului se va face de către jucătorul care se află în imediata apropiere a semicercului advers, acționând în fața portarului advers, întârziind acțiunea de lansare a mingii și oferind coechipierilor răgazul necesar pentru a se replia. Dacă lansarea contraatacului se face de către un jucător de câmp, apărătorul aflat în apropierea sa va acționa asemănător, după care se va replia și el în timpul cel mai scurt spre propriul semicerc.

Dacă totuși contraatacul a fost lansat și apărătorii nu s-au repliat în totalitate, se acționează în zona temporară. Aceasta presupune doi, trei sau patru apărători care se opun atacanților adverși pentru a întârzia înscrierea golului apărând cu predilecție zonele centrale. Când s-au repliat și ultimii jucători aceștia vor ocupa zonele libere (laterale) până la prima întrerupere de joc când fiecare apărător își va ocupa postul specific. Acest lucru se poate face și în timpul jocului între doi apărători alăturați dacă nu este pericol ca adversarul să înscrie și constituie organizarea apărării

Pentru a se opune cu succes atacului organizat al adversarilor apărătorii trebuie să acționeze în sistem, să cunoască atât apărarea în zonă cât și pe cea om la om sau combinată.

Indiferent de sistemul folosit, apărarea trebuie să fie elastică, mobilă, ermetică, aglomerată (supranumerică) pe partea mingii. Fiecare apărător răspunde ferm de un atacant pe care îl marchează cu toată atenția și vigilența, fiind dublat de cel puțin un coechipier învecinat. Aceasta contribuie la realizarea unui joc colectiv și eficient

2.4.3 Tendințele de evoluție ale jocului de handbal

Tendințele sunt relevate prin analizele făcute de specialiști și cercetători la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice. Cunoașterea stadiului de dezvoltare a jocului precum și a tendințelor sale de evoluție determină concepția de joc și de pregătire. Practicarea handbalului de performanță determină apariția unor tendințe pozitive, dar și negative.

Tendințe pozitive:

îmbunătățirea tehnicii până la nivel de măiestrie la un număr tot mai mare de jucători și scăderea numărului de greșeli de tehnică;

creșterea evidentă a vitezei de joc care, însoțită de o bună stăpânire a tehnicii și tacticii, conferă un grad sporit de spectaculozitate;

contraatacul și contraatacul susținut sunt mijloace de bază pentru majoritate echipelor;

tot mai mulți jucători și-au însușit procedee tehnice noi și spectaculoase (plonjoane sărite, acțiuni aeriene ale mai multor jucători) care sunt accesibile tuturor jucătorilor prin adaptarea metodicii de învățare a handbalului la elementele noi-apărute;

jocul de apărare a devenit tot mai atletic, bărbătesc, cu un angajament fizic total, astfel că sunt tot mai căutați jucători masivi, puternici, capabili să execute procedeele tehnico-tactice în condițiile acestei adversități;

acțiunile individuale sunt tot mai mult subordonate jocului colectiv prin tacticizarea evidentă la cele mai multe echipe;

toate echipele de top pe plan mondial folosesc cu măiestrie, precizie și siguranță mijloacele tacticii colective ca: încrucișările, blocajul și plecarea din blocaj, paravanul, învăluirile;

pregătirea jocului de apărare tot mai atentă și mai riguroasă dă posibilitatea unor echipe să preia inițiativa în joc deși nu se află în posesia mingii, obligându-i pe atacanți să paseze într-o anume direcție sau să piardă mingea fără aruncare la poartă;

specializarea pe posturi, atât în atac, cât și în apărare, este o tendință tot mai evidentă și efecte pozitive eficienței și spectaculozității evoluțiilor acestora;

toate cuceririle jocului de handbal îi obligă pe jucători să judece fiecare moment al jocului în funcție de tot mai mulți factori, solicitându-le toate calitățile gândirii.

Tendințe negative:

jocul neregulamentar al apărătorilor practicat în mod intenționat și premeditat;

faulturile intenționate (îmbrățișări, împingeri, țineri, îmbrânciri)

jocul pasiv și întârzierea reluării jocului;

atacarea brutală și intenționată a posesorului mingii cu scop vădit de lovire, rănire și intimidare a acestuia;

Tot mai mulți tehnicieni consideră că, pentru a înlătura tendințele care frânează dezvoltarea calitativă a jocului și strică spectacolul sportiv, este necesară modificarea regulamentului de joc.

Cerințe privind perfecționarea jocului:

concepția să fie una modernă, care să țină seama de noutățile ce apar pe plan intern sau internațional;

planificarea să fie riguros științifică și să asigure însușirea concepției de joc precum și aplicarea acesteia în practică;

asigurarea unui calendar competițional corespunzător;

îmbunătățirea pregătirii fizice generale și specifice prin creșterea volumului, intensității și complexității eforturilor;

realizarea unui nivel superior de însușire a elementelor tehnico-tactice;

abordarea relativ simultană a factorilor antrenamentului, în funcție de etapele și perioadele de pregătire, în vederea accelerării procesului de formare a jucătorilor;

creșterea ponderii lucrului pentru jocul de apărare;

specializarea mai accentuată a jucătorilor pe posturi pe fondul unei pregătiri multilaterale și creșterea numărului de antrenamente de specializare;

asigurarea unei pregătiri teoretice care să le permită jucătorilor practicarea unui joc cerebral;

intensificarea muncii de educație a jucătorilor pentru lărgirea orizontului intelectual, cultural și moral;

intensificarea procesului de popularizare a handbalului însoțită de instruirea, educarea și cultivarea gustului spectatorilor pentru vizionarea jocurilor de calitate;

îmbunătățirea arbitrajului.

Concepția de joc este într-o continuă evoluție, modificându-se periodic în funcție de noutățile tehnico-tactice care apar la cele mai bune echipe de handbal care constituie un model pentru celelalte.

CAPITOLUL III: PARTICULARITĂȚILE MORFO-FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE HANDBALIȘTILOR

3.1 Principalele modificări fiziologice determinate de efortul

specific handbalului

De-a lungul celor șaizeci de minute de joc, handbalul cere o participare activă, continuă, din partea tuturor jucătorilor, inclusiv a portarului. În ultimii ani, jocul de handbal și-a mărit ritmul de joc, fiind caracterizat de o solicitare aproape egală a tuturor componenților echipei. Cu excepția portarului care aleargă mai puțin, dar al cărui sistem nervos, analizatorul vizual, acustic, secreția hipofizară și cea a suprarenalei sunt intens solicitate, jucătorii de câmp sunt angrenați în egală măsură în timpul jocului. Solicitarea marilor funcții (sistem nervos, circulație, respirație) are un caracter discontinuu, momentele de efort maximal (plecări în contraatac, aruncare la poartă, plonjon, etc.) alternând cu cele de intensitate submaximală (apărarea în zonă, pasarea mingii în atacul pozițional), moderată; acțiuni în faza a treia a atacului, activitatea jucătorilor în momentele fixe ale jocului, rareori intercalându-se pauzele scurte.

În ansamblul lui, jocul modern de handbal din punct de vedere al solicitării integrale a organismului poate fi clasificat în categoria eforturilor mari, cu intensitate variabilă. Diferitele sisteme, aparate și organe ale organismului jucătorilor sunt solicitate neuniform de-a lungul jocului.

I. Sistemul nervos și analizatorii

Aceștia au un rol de dirijor al integrării jucătorului în ansamblul jocului, asigurând o adaptare eficientă diferitelor acte motorii la situația de moment. Astfel, pe baza analizei și sintezei a numeroaselor aferențe vizuale, acustice și kinestezice, scoarța cerebrală a jucătorilor elaborează, într-un timp extrem de scurt (miimi de secundă), răspunsuri motorii adecvate situației date care, apoi, sunt transmise prin calea piramidală spre neuronii alfamotorii din măduva spinării, iar, de aici, către mușchii ce urmează a fi angrenați în efort. Paralel, scoarță cerebrală trimite comenzi și către organele interne (prin intermediul hipotalamusului, al sistemului nervos vegetativ și al glandelor cu selecție internă), a căror activitate mărită este necesară pentru a susține latura energetică și morală a efortului locomotor. Modificările rapide ale sensului alergării, aprecierea direcției, vitezei și distanței mingii, opririle și întoarcerile bruște, cu sau fără minge, efectuarea rapidă a unor combinații tactice subtile, care nu permit anticiparea de către adversar a procedeului tehnic ales, cer din partea analizatorilor și a scoarței cerebrale, în ansamblul ei, o integrare deosebit de rapidă și repetată. Timpul de reacție este relativ bun (120- 140 m/s), în comparație cu sportivi din alte specialități.

II. Aparatul locomotor

Aparatul locomotor este angrenat în efort în fiecare moment. Trenul inferior realizează deplasările rapide, aruncările din săritură peste zidul apărării, întoarcerile, fentele, mișcările în teren, plonjoanele la aruncările din viteză sau de la 7 metri, tec.

Musculatura scheletică, ligamentele și tendoanele picioarelor sunt supuse unor solicitări variate, uneori de foarte mare intensitate, ceea ce se reflectă în hipertrofia accentuată a gambelor și a coapselor. Trenul superior este, de asemenea, mult solicitat în comparație cu fotbalul, sau chiar baschetul sau voleiul. Pasarea mingii cu forță la mare distanță, precum și aruncarea la poartă, rapidă și puternică, cer o bună dezvoltare a musculaturii membrelor superioare. Musculatura trunchiului este solicitată în aplecări, întoarceri, extensii, sărituri, etc., asemănător baschetului. Dezvoltarea bună a toracelui la handbaliști reprezintă un suport solid al centurii scapulare, atât de solicitate în efortul specific. Ansamblul datelor de dezvoltare fizică a handbaliștilor și handbalistelor de mare performanță arată că, în majoritatea cazurilor, este vorba de persoane înalte, depășind înălțimea medie a populației, aproape de media celor mai înalți sportivi.

Dezvoltarea fizică este armonioasă, toracele – bine dezvoltat, iar membrele – bine proporționate față de înălțime; doar mărimea palmelor pare a fi mai mare decât la sportivii din alte discipline. Musculatura este bine și armonios dezvoltată în toate regiunile corpului.

Forța de săritură, apreciată prin înălțimea maximă a săriturii de pe loc, precum și prin lucrul mecanic efectuat, este notată ca foarte bună. De asemenea, forța dinamometrică a flexorilor comuni ai degetelor mâinii, precum și a mușchilor centurii scapulare arată valori foarte bune. Ca rezultat al tuturor acestor solicitări, dezvoltarea somatică – „tipul de handbalist” – este, poate, cea mai armonioasă. Ca cerințe de selecție, o statură înaltă nu poate fi neglijată, fără insă, ca aceasta să aibă semnificația de la baschet, deoarece, în handbal jucătorii mai scunzi (1,70 – 1,80 m) pot fi excelenți în atac prin deplasări virtual rapide, fente mai îndemânatice, etc. Nu rareori centrii, extremele sau pivoții de statură medie, dar cu pregătire fizică bună, sunt foarte utili în atac. Aruncătorii de la nouă metrii trebuie să fie înalți pentru a putea ridica și finaliza în momentul aruncării peste zidul advers.

III. Aparatul respirator

Aparatul respirator și funcția respiratorie, în totalitatea ei (ventilația pulmonară, transportul gazelor și respirația tisulară) trebuie să facă față, în timpul jocului, unei solicitări accentuate, dar diferențiată în funcție de situațiile jocului. Consumul de oxigen crescut, adesea de peste 10 ori față de valorile de repaus, presupune o ventilație pulmonară înzecită. Frecvența și amplitudinea mișcărilor respiratorii în timpul jocului îmbracă aspecte variate. În timpul acțiunilor pe teren, în momentul aruncării spre poartă sau în blocarea mingilor, efortul se efectuează în apnee, deci în condiții anaerobe. În asemenea condiții, jucătorul contracarează o datorie de oxigen, care se lichidează apoi printr-o respirație amplă și frecvență, dacă fazele următoare ale jocului permit. În caz contrar, jucătorul este nevoit să mai consume din rezervele macroergice (ATP, ADP, glicogeni, etc.), accentuând datoria de oxigen până la o limită suportabilă (circa 20 – 40 litri oxigen datorie), peste care nu poate trece. În cazul în care iureșul jocului a fost atât de intens încât nu a permis jucătorului nici un moment de răgaz și nici o participare mai lentă, aerobă, el se va opri sau încetinii ritmul jocului fiind expus la „sufocare”. În astfel de momente, antrenorul trebuie să solicite schimbarea celui în cauză, care, pe banca rezervelor, își va lichida datoria de oxigen în 3 – 4 minute și va fi din nou apt pentru un joc în ritm ridicat.

Ca efect de antrenament, handbalul practicat în mod sistematic, timp de mai mulți ani, produce restructurări morfologice și funcționale deosebit de favorabile, la nivelul aparatului respirator. Este semnificativ faptul că, în ultimii ani, în urma ridicării nivelului de pregătire fizică a handbaliștilor noștri, s-au obținut valori ale parametrilor respirației externe foarte ridicate. Astfel, valorile medii ale capacității vitale obținute la handbaliști (6 – 6,5 litri) s-au apropiat de cele ale înotătorilor și poloiștilor (6 – 7 litri). Timpul de apnee voluntară este foarte lung la băieți – 87 s, elasticitatea toracică fiind, și ea, mai mare la handbaliști decât la sportivii din alte ramuri sportive (11 cm).

IV. Circulația sângelui

Circulația sângelui în timpul jocului de handbal, în strânsă legătură funcțională cu respirația, trebuie să asigure o irigare bogată a segmentelor active, transportând rapid și în cantități mult sporite oxigenul și substanțele energetice spre mușchi, urmând ca de acolo să vehiculeze dioxidul de carbon, acidul lactic și alți metaboliți care tind să se acumuleze în cantități dăunătoare. Acest deziderat se realizează prin creșterea debitului circulator în segmentele active (mușchi, ficat, plămâni, etc.) și scăderea fluxului de sânge spre organele și aparatele neangrenate în efort (tubul digestiv, vasele pielii, etc.). Se realizează, deci, o redistribuție a sângelui, conform cerințelor momentane.

În handbal, datorită angrenării simultană a mai multor segmente și grupe musculare mari, cerințele față de circulația sângelui sunt deosebite și, de aceea, viteza de circulație crește accentuat; de asemenea, se mărește mult frecvența cardiacă (180 – 200 bătăi/minut), în schimb, volumul sistolic, neputând fi prea mare (120 – 150 ml), rezultă în efortul maxim un debit circulator de 25 – 30 l /minut.

Ca și în cazul respirației externe, în fazele mai puțin intense, circulația sângelui arată o tendință de moderare, ca apoi, în funcție de situația de joc, să se treacă din nou prin momente de solicitări mari.

Tensiunea arterială mult crescută în timpul jocului, mai ales cea sistolică (maximă), depășește deseori, valori de 200 mm Hg; în schimb, tensiunea diastolică (minimă), datorită unei scăderi importante a rezistenței periferice arteriolare, scade uneori foarte pronunțat. Tensiunea diastolică mică este unul dintre parametri fiziologici, caracteristic handbalului modern. Ca efect de antrenament, practicarea timp de mai mulți ani a handbalului produce bradicardie, o bună adaptare circulației la efort și asigură revenirea rapidă a valorilor hemodinamicii circulatorii după încetarea solicitării.

V. Sistemul neuroendocrin

Sistemul neuroendocrin, începând cu secreția hipotalamică a CRF, este angrenat în activitate prin intensificarea secreției de hormoni ergotropi. Acești hormoni prelungesc, întăresc și lărgesc efectul comenzilor trimise de scoarță către mușchi și organele interne.

VI. Aparatul excretor

Acesta își intensifică activitatea atât prin epurarea sanguină, prin rinichi, cât și pe calea sudorației, aceasta din urmă participând, în mare măsură, și la reglarea temperaturii corporale în timpul jocului. Activitatea musculară, fiind deosebit de intensă și susținută, pericolul supraîncălzirii organismului este evident. Termoreglarea fizică dispune de mai multe procedee în menținerea hemostazei termice (conducție, convecție, radiație, evaporare), dintre care, în handbal, cea mai solicitată și eficientă este evaporarea sudorii produse în abundență (2 – 3 litrii în 60 min.). Odată cu sudoarea, se elimină și cantități mari de săruri minerale, precum și unii metaboliți acizi (acid lactic, piruvic, etc.). Din cauza pierderii masive de apă, eliminarea ei renală scade. În schimb, urina este concentrată, conținând multe deșeuri ale metabolismului energetic intensificat. Reacția este puternic acidă și uneori, apare și albumina.

În concluzie, handbalul modern solicită intens sistemul nervos și analizatorii jucătorilor. Trenul superior și cel inferior sunt angrenate la fel de intens în efort, circulația și respirația trebuie să facă față unor solicitări mari, în timp relativ îndelungat, datorită unor eforturi maxime repetate în apnee (efort anaerob), cu o însemnată datorie de oxigen, cu valori ridicate ale frecvenței cardiace și ale tensiunii arteriale maxime. Secreția hormonilor ergotropi este intensă, sudorația abundentă, în schimb, excreția renală este scăzută. Solicitarea în egală măsură a trenului inferior și superior duce la o dezvoltare armonioasă a organismului și evidențiază valoarea handbalului ca mijloc prețios de pregătire fizică.

3.2 Particularitățile psihice ale handbaliștilor

Modelul psihic, datorită căruia jucătorii de handbal de mare performanță își pot pune în valoare calități motrice, tehnico-tactice și morfo-funcționale trebuie să aibă următoarele trăsături:

perseverența și dârzenia, ca expresie a voinței cu care ei se pregătesc și participă la întreceri;

capacitatea de a analiza rapid situațiile ivite în joc și a lua, tot atât de repede, deciziile cele mai potrivite;

combativitatea;

încrederea în forțele proprii și ale coechipierilor;

echilibru afectiv, în toate împrejurările.

Existența acestor calități trebuie constatată de către antrenor, în timp, prin observații psiho-pedagogice, precum și pe baza diagnosticului pus de specialiști în psihologie, prin care vor preciza mai bine profilul celui testat.

Colaborarea dintre psiholog și antrenor a condus la definirea „modelului psihologic al handbalistului”, al cărui conținut însumează numeroase aptitudini și calități, pe care le enumerăm în continuare:

Aptitudini senzoriale:

percepție vizuală, vedere periferică;

percepție auditivă biauriculară;

echilibru, percepția poziției propiului corp;

capacitate de orientare spațio-temporală.

b. Aptitudini neuro și psiho-motorii:

coordonarea motrică;

îndemânare deosebită în manevrarea mingii;

viteză de execuție cât mai ridicată;

precizie, finețe în execuție;

viteză de reacție optimă;

coordonare oculo-manuală și disociere manuală;

tenacitate motrică corespunzătoare.

c. Aptitudini intelectuală:

inteligență generală, claritatea gândirii;

inteligență practică;

viteză de analiză – decizie;

capacitate de anticipare.

d. Structura temperamentală:

sistem nervos puternic, echilibru, mobil, care să asigure un comportament competitiv, combativ;

stabilitate emoțională;

tendințe nevrotice scăzută;

anxietate scăzută;

adaptare bună.

e. Profilul personalității:

armonios dezvoltat, caracterizat prin ambiversie, stabilitate și adaptare;

caracter puternic, realist, calculat;

conștiincios, perseverent, întreprinzător, sociabil, clarvăzător;

lucid, controlat, demn, încrezător în sine și în resursele personale.

CAPITOLUL IV: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

4.1. Pregătirea fizică și calitățile motrice

Pregatirea fizică

Componența principală a antrenamentului sportiv, pregatirea fizică constituie baza de plecare pentru instruirea tuturor categoriilor de sportivi, de la începatori la consacrați.

Prin pregatirea fizică se întelege perfecționarea calităților motrice, stapânirea unei mari varietăți de priceperi și deprinderi de mișcare, precum și dezvoltarea indicilor morfologici și funcționali ai organismului, corespunzător cerințelor ramurilor de sport.

Desfașurarea procesului de pregatire fizică este condiționată de o serie de factori determinanți care asigură, în același timp, și premisele pregătirii fizice. Acestia sunt: starea de sănătate, dezvoltarea fizică, deprinderile motrice și calitătile psihice.

Pregatirea fizică se imparte în: generală și specială

Pregatirea fizică generală se referă, în principal, la acțiunea de îndeplinire a obiectivelor sociale ale educației fizice (întarirea sănătății, sporirea capacității de muncă fizică și intelectuala, creșterea normală a organismului, dezvoltarea armonioasă), la marirea capacitatii de lucru a tuturor organelor prin armonia funcțiilor, la educarea și perfecționarea echilibrată a calităților motrice. Pregatirea fizică generală se referă și la înarmarea sportivului cu deprinderi motrice variate pe care să se poată sprijini specializarea intr-un sport.

Pregatirea fizică generală se realizează cu ajutorul exercițiilor de dezvoltare generală, la aparate, fară și cu obiecte și materiale ajutătoare, precum și cu ajutorul practicării altor ramuri de sport (atletism, fotbal pe teren redus, înotul, gimnastica aerobică). Cand se folosesc astfel de mijloace, se are în vedere consolidarea și perfecționarea diferitelor parți (slabe) ale organismului pentru obtinerea unor efecte calitative unitare ale pregătirii fizice.

Un alt grup mare de mijloace îl oferă exercițiile cu acțiune directă, cu ajutorul carora se urmarește fortificarea organelor, marirea posibilităților funcționale și dezvoltarea calităților motrice. La handbal exercițiile cu acțiune directă se selecționează din tehnica și tactica de bază în prima etapă a perioadei pregătitoare a antrenamentului. Astfel de exerciții se execută cu o intensitate mai mică decât în etapa a 2-a, dar se disting printr-o durată mai mare. Pentru a imbunătăți activitatea tuturor organelor și grupelor musculare, numarul de repetări ale exercițiilor trebuie să fie crescut.

Pregatirea fizică specială în handbal vizează perfecționarea calităților cerute de practicarea a jocului. Aceasta se realizează printr-un numar relativ mai restrans de mijloace, dar care au structuri asemanatoare acțiunilor tactice și procedeelor tehnice de handbal, precum și a calităților motrice în stricta concordanța cu solicitarile de efort specific.

Pregatirea fizică specială ocupă un loc deosebit de important în înstruirea sportivilor. Mai mult, nivelul handbalului actual impune organismului modificări efective, atingerea unor înalte valori a indicilor funcționali specifici, suportarea unor mari eforturi de antrenament și de joc. Este important ca toate aceste modificări din organism să raspundă cu precizie cerințelor handbalului. Aceasta se referă nu numai la calitați motrice ci și la cele psihologice.

Mijloacele folosite pentru imbunătățirea pregătirii fizice speciale se pot grupa:

 repetarea fazelor de joc caracteristice atacului, apărării și legărea acestora;

 repetarea multiplă a procedeelor și actiunilor specifice portarilor;

 practicarea integrala a jocului.

În practică, cresterea duratei repetării mijloacelor amintite reprezintă una din caile de imbunatațire a randamentului handbalului.

Între pregatirea fizică generală și specială există o stransă legatură; ele se conditionează reciproc și nu se substituie una celeilalte. Pregatirea fizică generală o precede pe cea specială și o influențează. În cadrul antrenamentului anual pregatirea fizică generală are caracter preponderent în perioadele de tranziție și pregatitoare, apoi se reduce treptat pe masură ce ne apropiem de perioadele competiționale, unde pregatirea fizică specială este dominantă.

Calitățile motrice

Realizarea acțiunilor motrice diferț de la an la an. Aceasta se datorează, pe de o parte nivelului diferit de cunoaștere a deprinderilor motrice care fac parte din structura acțiunii respective și, pe de altă parte, nivelul indicilor de dezvoltare a calitătilor motrice.

Calitațile motrice pot fi definite ca fiind caracteristici specifice ce se manifestă în activitatea motrică a omului sau a sportivului.

Învingerea inerției de repaus sau de mișcare a segmentelor sau a întregului corp omenesc se obține prin forța dezvoltată de catre muschi. De îndata ce mișcarea începe înseamnă că ea capătă și o anumită viteză. Orice mișcare are o anumită durată de timp și cu cat mișcarile se executș vreme mai îndelungată cu atât se face simțită o alta calitate și o anume rezistență. In efectuarea actelor motrice se vorbește nu numai de o coordonare neuro-musculară, ci și de îndemanare ca element mult mai complex și mai apropiat de practica sportivă.

Pe langa aceste calități de bază, în literatura de specialitate mai apare mobilitatea, precum și alte calități combinate ca: forta-viteza, rezistența în regim de viteză sau de fortă.

Factorii principali care determina nivelul calităților motrice sunt: forta, rezistența, elasticitatea musculară; mobilitatea și echilibrul proceselor fundamentale (excitația și inhibiția); mobilitatea articulară, capacitatea respiratorie, coordonare neuro-musculară. Toți acesti factori sunt legați între ei prin unitatea organismului, dar fiecare reflectă, intr-un fel special, un anumit aspect al capacității de efort al organismului. În acest sens, calitățile motrice pot fi considerate ca fiind forme de manifestare a corelației factorilor morfo-funcționali.

Asadar, calitățile motrice depind de anumite posibilități ale organismului ce au la bază fondul ereditar al individului, dar ele depind și de însusirile dobandite în cursul dezvoltării și maturizării organismului.

Indicații metodice

Pentru a obține indici crescuți ai calităților motrice se va ține seama de unele recomandări:

 pana la 13 ani este important sa se lucreze pentru viteză și coordonare;

 la vârsta școlară mijlocie creste importanța exercițiilor de viteză-forță;

 între 15-18 ani este necesară o muncă sistematică orientată spre dezvoltarea forței și a rezistenței, punând accent pe exerciții cu ingreuiere.

Alegerea mijloacelor și metodelor de antrenament pentru educarea calităților motrice poate viza dezvoltarea unei singure calități, a unor calități combinate sau poate urmari dezvoltarea complexă și simultana a tuturor calităților motrice.

În general, acțiunea exercitată asupra unei calități motrice influențeaza și asupra celorlalte, datorită faptului că fiecare calitate este o funcție a aparatului neuro-muscular. Caracterul și valoarea acestor influențe reciproce depind de:

 eforturile aplicate: perfecționarea calitaților motrice se produce atunci cand eforturile de antrenament sunt destul de mari;

 gradul de pregatire: la începători este necesar sa se acționeze pentru dezvoltarea tuturor calităților motrice, în timp ce la consacrați se ține seama de particularitățile sportului practicat.

Modalitățile de influențare a calităților actului motric au la baza corelația dintre efect și cauză, conform careia raspunsul organismului, materializat prin procesul de adaptare, depinde de caracterul și intensitatea excitanților, respectiv a exercițiilor fizice. De aceea, pentru a dezvolta forța trebuie acționat pe linia creșterii încărcăturii, care reprezintă un element de intensitate. Aceeași regulă se aplică și în metodica dezvoltării vitezei, cu diferență ca aici intensitatea este exprimată prin rapiditatea execuției. Dimpotrivă, la rezistența, prelungirea efortului se poate realiza pe seama volumului.

În handbal, calitățile motrice se caracterizează prin:

 un grad de complexitate al structurilor acțiunilor motrice,complexitate care constă în îndemanare generală și specială;

 viteza de deplasare, viteza de execuție, viteza de reacție, viteza în regim de rezistență;

 forța necesară executării cu eficacitate a mișcărilor în atac și aparare, forța de aruncare la poartă și detenta;

 rezistența generală și rezistența în regim de viteză și forțăă.

Descrierea calității motrice-viteza

Viteza înseamna rapiditate în deplasare și iuțeala în execuție.

În activitatea sportivă prin viteză se ințelege capacitatea organismului de a acționa rapid la un semnal, de a executa rapid un act motric, de a efectua un numar mare de mișcări într-o unitate mică de timp.

Viteza este calitatea motrică condiționată de rapiditatea raspunsurilor organismului la diferiți excitanți.

Valoarea vitezei depinde în cea mai mare măsura de zestrea ereditară a îndividului, care poate fi influențată printr-o pregatire sistematică pana la pubertate.

Diferitele forme de manifestare ale vitezei și corelației cu alte calități motrice sunt prezente și în jocul de handbal și hotărâtoare pentru realizarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice, a caror succesiune trebuie să fie rapidă.

A. Factorii care determina viteza:

 mobilitatea și forța proceselor nervoase fundamentale alternarea rapidă a excitației și a inhibiției provoacă contracția și relaxarea mușchilor.

 frecvența cu care se succed impulsurile neuromotoare în legătura cu aceasta, creșterea vitezei mișcărilor, un rol deosebit îl joacă calitățile psihice ale sportivului.

 dezvoltarea musculaturii sportivului; capacitatea lui de a manifesta forța “exploziva” necesară pentru dezvoltarea mișcărilor rapide.

 lungimea segmentelor, mobilitatea articulara și elasticitatea musculară sunt alți factori care completează tabloul ereditar.

 viteza maximă se manifestă în concordanță cu nivelul perfecționării tehnicii sportive, cu îmbunătățirea coordonării neuromusculare.

 fiziologică a organismului, care depinde de starea funcțională a aparatelor și sistemelor.

 viteza din punct de vedere biochimic depinde de conținutul de A.T.P. din muschi, de rapiditatea disocierii lui sub influența impulsului nervos, precum și de viteza de rezistență a lui.

B.Formele de manifestare ale vitezei:

Viteza de reacție reprezintă iuțeala cu care se produc raspunsurile la diferite semnale și se masoara prin timpul de reacție, adică timpul ce se scurge de la apariția unor excitanții și până la efectuarea mișcării propriu-zise.

Pentru efectuarea actului motric-raspuns la un anumit excitant-este nevoie de un circuit care consta în : apariția excitantului (vizual), transmiterea excitantului prin caile senzitive ale centrului nervos, trecerea excitației prin retelele nervoase și formularea semnalului efector, conducerea acestuia pe caile nervoase motorii la mușchi, excitația mușchiului și reacția acestuia, adică apariția acțiunii mecanice. Reacțiile pot fi simple și complexe: reacția simplă este raspunsul printr-o mișcare cunoscută la un semnal știut, care apare spontan și poate fi simplificată prin pornirea bruscă în alergare atunci când echipa intră în posesia mingii sau pierde mingea; reacția complexă este raspunsul motric la excitanții directi. Astfel analizând acțiunile portarului în timpul aruncării la poartă, vom constata că acesta este obligat să vadă mingea, să aprecieze direcția ei de zbor, să țina cont de intervențiile apărătorilor, să aleagă planul de acțiune și să-l aplice. Pentru a reacționa la mingea aflată în mișcare, cea mai importantă sarcină a portarului este de a o fixa pe parcursul traiectoriei. Această “fixare” are la bază capacitatea de a urmări mingea care se deplasează cu viteză mare.

Viteza de reacție depinde în mare măsură de starea funcțională a centrilor nervoși motori (analiză-comandă) și de organul efector (temperatura, gradul de oboseală al mușchilor).

Viteza de decizie. Raspunsul la excitanți diversi poate să apară mai repede sau cu întarziere. Viteza de raspuns la acestia este condiționată de repeziciunea cu care sunt sesizate sau anticipate anumite situații. Asadar, semnalele care declanseaza raspunsurile sunt extrem de complexe, iar la jocurile sportive acestea își au originea in sesizarea intențiilor adversarilor sau partenerilor, precum și ambianța generală a jocului.

Viteza de decizie este strans legată de îndemanare și de viteza de reacție.

Realizarea rapida și in mod oportun a acțiunilor tehnico-tactice nu este posibilă fără sesizarea intențiilor adversarului și partenerului, fără valorificarea la timp a situațiilor favorabile, fără adaptare la condițiile nou create. Perceperea acestora, analiza și compararea lor cu reprezentările anterioare (experiența), deliberarea, alegerea soluției potrivite reprezintă activități psihice complexe. Abilitatea și promptitudinea sunt hotărâtoare pentru viteza cu care se raspunde situatiei create. Ele presupun spirit de observație, atenție, memorie, gândire și imaginație. În general, jucătorii de handbal, de categorii superioare, ajung la o bună viteză de decizie legată de alegerea celui mai adecvat raspuns motric, din seria celor posibile.

Viteza de execuție (numită și viteza mișcării singulare sau viteza de angrenare) este viteza cu care se execută o anumită actiune motrică.

Viteza de executțe depinde de gradul de însușire a tehnicii jocului de handbal și de nivelul forței dinamice a mușchilor. Cu cât viteza de execuție a procedeelor tehnice de aruncare la poartă, de prindere și pasare este mai mare, cu atât randamentul acestora creste.

Pentru a îmbunatăți viteza de execuție este necesar ca exercițiile să fie executate corect și în condiții cât mai apropiate de joc.

Viteza de repetiție reprezintă repetarea în viteză a unor mișcări într-o unitate de timp. Fiziologic, frecvența mișcărilor este condiționată de mobilitatea proceselor nervoase și de posibilitatea acestora de a alterna rapid excitația cu inhibiția în zonele motorii ale scoarței cerebrale. La nivelul mușchilor, viteza de repetiție este condiționata de antrenarea contracțiilor cu relaxarile.

Practic, viteza de repetiție este legată de mișcarile ciclice, care la handbal se manifestă în timpul deplasărilor în alergare spre poarta adversă sau spre poarta proprie. În cadrul jocului, viteza de repetiție se concretizează prin marirea frecvenței sau a lungimii pasilor.

In handbal, ca și in alte sporturi, se întalnesc forme îmbinate ale vitezei integrale, care incumba și alți factori. De pildă, alergarea pe contraatac depinde de viteza de decizie, de reacția la start, de viteza unor mișcări ca tempoul pașilor care, depinde de lungimea picioarelor și de forța de împingere.

C. Dezvoltarea organismului și viteza

Viteza este calitatea motrică care depinde cal mai mult de înzestrarea naturală a individului, fiind considerat talent cel care are posibilități crescute de a executa acte motrice cu o viteză mai mare comparativ cu alt individ.

Calitatea de viteză se poate manifesta atunci când există o mobilitate funcțională a S.N.C., o coordonare neuro-musculară, o bună forță-detentă, precum și o coordonare corespunzătoare între fazele de lucru ale mușchilor agoniști și antagoniști.

În același timp este știut că mobilitatea, forța și echilibrul proceselor de excitație și inhibiție sunt calități care deosebesc tipurile de activitate nervoasă superioară. Aceste calități se stabilizează în perioada de 15-18 ani.

D.Aspecte metodice ale educării vitezei

Exercițiile fizice, în conformitate cu natura și cu caracterul lor, determină adaptări corespunzătoare și specifice în organism.

Cresterea vitezei mișcărilor la handbal se obține pe două căi, datorită lucrului în viteză-forță.

În prima alternativă, se lucrează pentru creșterea vitezei marind efortul de lucru. Este necesar ca exercițiile de viteză să se facă în condiții cât mai diverse, cu prelungirea duratei efortului de viteză maximă specific handbalului, cu îngreuiere, urmarind obținerea limitelor maxime de execuție.

Exercițiile de viteză se planifică în lecții la începutul părtii fundamentale, iar în cadrul ciclului săptămânal de antrenament, după zilele de efort redus. Cu exercițiile de viteză se operează în obținerea și menținerea formei sportive.

4.3. Mijloacele și procedee metodice pentru dezvoltarea vitezei

În vederea realizării experimentului, cât și pentru a face analiza comparativă a eficienței procedeelor motrice utilizate au fost folosite patru clase experiment ( clasa a IX-a, a X-a, a XI-a si a XII-a

Au desfășurat însusirea folosind cu prioritate mijloacele specifice din atletism,jocuri sportive și jocuri dinamice.

Au înregistrat date inițiale și finale cât și la probele de control asupra lucrări specific de viteză.Mijloacele folosite au fost eșalonate pe cicluri de lecții semestre în vederea exersării lor. Deoarece dispun de o bază materială bună, sală de sport, educarea vitezei sub toate formele ei de manifestare se poate efectua pe parcursul întregului an școlar.

Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se desfașoară cu un coeficient scăzut de dificultate și se plaseaza de regulă în lecție imediat după veriga de influențare selectivă a aparatului locomotor. Pornind de la obiectivul- dezvoltarea capacității de a efectua mișcări cu indici superiori de viteză folosind cu prioritate următoarele mijloace:

Mijloace specifice din școala alergarii:

alergare cu joc de gleznă in tempo maxim 3*25 m P:1’ min

alergare cu genunchii sus, tempo maxim 3*25 m P:1’ min

alergare cu pendularea gambei înapoi, tempo maxim 3*25 m P:1’ min

alergarea cu genunchi sus și trecerea în alergare accelerată, 3*25 m P:1’ min

din joc de gleznă, trecere in alergare accelerată, 3*25 m P:1’ min

alergare cu start de jos in tempo maxim 2*20 m P:1’ min

Mijloace specifice din școala săriturii:

pas săltat in tempo maxim 3*25 m P:1’ min

pas sărit in tempo maxim 2*25 m P:1’ min

sărituri ritmice pe un picior 3*20 m P:1’ min

sărituri în lungime fără elan 2*8 sărituri P:1’ min

sărituri in lungime cu elan 2*6 sărituri P:1’ min

Mijloace specifice din școala alergării:

– aruncări cu mingea de oină: -în sus 3-20 m

– la distanță 3-10 m P:2’ min

– la ținta fixă și mobilă 2-8 repetări P:2’ min

– exerciții de aruncarea mingii medicinale de 1-2 kg

– aruncarea mingii de oină cu elan de 3 pași și din mers

Mijloace specifice pentru dezvoltarea vitezei de deplasare și accelerare:

– joc de gleznă cu accelerare treptată, pâmă la tempo maxim 3*25 m P:1’ min

– alergare cu geninchi sus, cu accelerare pana la tempo maxin 3*25 m P:1’ min

– jocuri dinamice cu start din diferite poziții si accelerare la semnale și semne, pană la viteză maximă, cu alternări de alergări normale 10 – 15 m=4*6 m P: 1’

– concurs de alergări cu start de jos și accelerări pâna la tempo maxim pe distanța de 20 – 25 = 3-5x P: 1’

– alergare cu genunchii sus (pași dubli), cu tempo maxim timp de 10 – 15 minute

Toate acestea se vor efectua in viteză controlabilă pentru înbunătățirea coordonării. În cardul lecției de educație fizică, pentru educarea vitezei în special cea de execuție și de repetiție au mai fost folosite următoarele mijloace:

3*20 m alergare cu start din picoiare, tempo maxim P:2’

2*25 m alergare cu start din picioare, tempo maxim P:2’

1*30 m alergare cu start din picioare, tempo maxim P:2’

2*25 m alergare cu start lansat, tempo maxim P:2’

1*20 m alergare cu start din picioare cronometrat P:2’

1*25 m alergare cu start lansat cronometrat P:2’

1*30 m alergare cu start lansat cronometrat P:2’

1*50 m alergare cu start din picoare cronometrat P:2’

Remarcăm o păarticipare cu lotul deosebit a elevilor, atunci când distanțele pe care le parcurg in viteză sunt cronometrate, cât și atunci când alergarea se desfașoară sub forma de concurs 2,3,4 elevi in serie. Aceste exerciții specifice atletismului sunt foarte accesibile elevilor și se adaptează foarte ușor în ceea ce privește distanțele de lucru și pauzele între repetări.

Pentru a obține efecte pozitive în direcția dezvoltării vitezei, exercițiile amintite au fost repetate prealabil pentru a putea fi cunoscute de masa eterogenă de elevi. Tot pentru educare vitezei au mai fost folosite ștafete și jocuri dinamice. Aceste mijloace au fost eșalonate pe trimestre, pe circuit de lecții, caracterul predominant al exersării l-a avut forma de joc, deoarece jocul este una din cele mai eficiente și importante mijloace de educație și dezvoltare a calitațoilor motrice.

Prin joc elevul aleargă și aruncă, prinde, luptă, se întoarce, trăind astfel emoția așteptării rezultatului și bucuria izbutirii. În continuarea lucrării prezint o serie de ștafete și jocuri dinamice:

ștafeta simpla 2*25 m P:1’ min

ștafeta sub formă suveică 2*25 m P:1’ min

ștafetă cu obstacole 3*25 m P:1’ min

ștafetă cu transmitere de obiecte 3*30 m P:1’30” min

ștafetă cu întoarcere 3*30m P:1’ min

ștafetă cu elemente din jocuri sportive (handbal, fotbal) 3*20 m P:1’ min

joc “Buchetele”

joc “Crabii si crevetii”

joc “Leapsa”

joc “Prinde mingea ricosata din zid”

joc “Culesul cartofilor”

joc “Veverita si ogorul”

joc “Cursa pe nume”

joc “Naveta”

Aceste jocuri foarte anticipate de elevi se organizează pe distanțe diferite, în funcție de veriga lecției cât și la temele propuse cele mai eficiente le considerăm pe cele efectuate pe 20-25 m cu întoarcere.

Exerciții și jocuri pentru motricitate și coordonare cu accent pe viteză:

 trecerea rapidă dintr-o poziție in alta: stand înainte culcat, culcat pe spate, sprijin ghemuit, aplecări, îndoiri, la semnale auditive;

 culcat pe spate, tinând în maini o minge: ridicare în stând fără ajutorul brațelor,

 culcat pe spate: ridicare în ghemuit, rostogolire înainte, săritură cu extensie, aterizare și pornire în alergare;

 schimburi bruste de directie din mers sau din alergare, la comanda;

 alergare cu spatele, intoarcere, rostogolire inainte, alergare;

 efectuarea unor actiuni rapide din ghemuit sau din culcat: ridicarea brusca si atingerea unei mingi aflate pe sol la distanta de 2m, atingerea unei mingi aflate la diferite inaltimi, prinderea unei mingi oferite de un partener,

 parcurgerea unui traseu contra-cronometru: la semnal, jucatorul porneste in alergare pe langa o minge medicinala (5-10m), sare peste o banca se intoarce si sare din nou peste banca, alearga si ocoleste mingea; alearga catre o saltea (95-100m), executa o rostogolire inainte, se ridica, alearga si ocoleste din nou mingea; alearga, trece pe sub un gard plasat la 10-15m, alearga si atinge mingea medicinala. In acest moment se opreste cronometrul;

 saritura la coarda in tempoul dorit de jucator sau impus de profesor;

 “ultimii doi alearga”: echipa se deplaseaza in coloana cate doi, la semnal ultimii doi alearga sub forma de intrecere prin exterior, trecand in fata primului;

 “cursa perechilor”: la semnal, perechile se prind de maini pe la spate si alearga in acelasi fel ocolind jaloanele si intorcandu-se la linia de plecare;

 “primul si ultimul la linia de 7m”: echipa se afla aliniata pe linia de centru a terenului de handbal. La semnal, fiecare jucator alearga cat poate de repede spre linia de 7m si se aseaza in flanc, in ordinea stricta a sosirii;

 “provocarea prin trei lovituri”: jucatorii, impartiti in doua grupe, sunt asezati fata in fata, inapoia unei linii. Fiecare jucator dintr-o grupa atinge de trei ori palmele intinse ale perechii din grupa adversa. Dupa a treia lovitura “provocatorul” alearga inapoi la locul sau, urmarit de cel provocat. Daca este prins devine prizonier, in caz contrar, ramane prizonier acela care l-a urmarit;

 “al treilea fuge”: jucatorii organizati pe perechi sunt dispusi in formatie de cerc cu fata spre centru. Doi jucatori raman in afara formatiei – unul fiind urmaritorul si celalalt urmaritul. Urmaritul alearga spre exterior in jurul cercului si se poate aseza inaintea oricarei perechi, ajungand astfel la o formatie de trei jucatori, din care ultimul devine urmaritor si fuge dupa cel care a urmarit;

 “prinde-l pe cel din fata”: jucatorii sunt impartiti in 3-4 grupe, dispuse in formatie de cerc; jucatorii din fiecare grupa numara de la 1 in continuare. Cand profesorul striga un numar, cei cu numarul respectiv din fiecare grupa ies, alearga in jurul cercului intr-o singura directie si fiecare cauta sa-l prinda pe cel din fata, ferindu-se in acelasi timp de cel din spate. La semnalul profesorului se schimba sensul de deplasare;

 “alearga dupa minge”: jucatorii sunt impartiti in grupe de  cate 3, asezati pe semicerc, cel din mijloc are o minge pe care o arunca spre linia de centru, mai aproape sau mai departe; ceilalti doi pornesc concomitent in alergare si castiga cel care ajunge primul mingea, castigatorul arunca la poarta sau poate efectua dribling multiplu sau poate trece intre cei doi pentru a arunca mingea;

 “ocheste tinta cu saculetul de nisip”: tinta poate fi verticala (zid) sau orizontala, iar saculetii colorati diferit pentru fiecare grupa;

 “ocheste mingea”: pe o banca de gimnastica se aseaza doua mingi medicinale. Jucatorii se impart in doua grupe si se dispun pe arcuri de cerc la 8-10m de banca. Componentii unei grupe au fiecare cate o minge de oina cu care, la semnal, ochesc mingile medicinale. Pentru fiecare lovitura reusita grupa primeste cate un punct. In continuare cei din grupa a doua aduna mingile, se aliniaza si la comanda profesorului executa aruncarile. Grupele se intrec intre ele;

 “la tinta”: efectivul se imparte in 3-4 grupe. Grupele sunt aliniate in formatie de sir inapoia unei linii de aruncare situata la 10-20m de un gard inalt sau zid, pe care se deseneaza cercuri cu diametrul de 1m. Primul din fiecare grupa primeste 4-6 mingi de oina, pe care le arunca cautand sa loveasca in cerc. Pentru fiecare aruncare reusita primeste un punct. Dupa ce arunca toate mingile, le aduna cat poate de repede si le preda urmatorului din grupa sa, care executa acelasi lucru. Jocul se desfasoara sub forma de concurs intre grupe. Se apreciaza punctajul si timpul.

Exercitii pentru imbunatatirea tehnicii de alergare:

 mers normal, mers din ce in ce mai rapid;

 mers cu rulare pe toata talpa si cu ridicare pe varful piciorului de sprijin;

 mers cu fandari mari inainte;

 alternarea ritmului de mers: 20m mers in tempo lent, 15m mers vioi, 10m mers in tempo lent, 20m mers in tempo rapid;

 mers rapid sub forma de intrecere cu plecare de la o linie;

 exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii articulare coxo-femurale: pendulari inainte si inapoi cu un picior, celalalt pe varf, cu arcuirea spatelui, pendulari laterale, fandari inainte, lateral (stanga-dreapta), aplecari si indoiri de trunchi cu picioarele departate sau apropiate;

 joc de glezna pe loc, joc de glezna cu palmele sprijinite la perete, joc de glezna din deplasare; 2-3 ori 10-15m;

 alergare cu ridicarea coapsei la orizontala sau cu genunchii la piept 4-5 ori 10m;

 alergare cu pendularea gambei inapoi;

 alergare 300m pe o linie dreapta trasata pe teren;

 alergarea cu accentuarea pendularii gambei inainte sau inapoi: 2-3 ori 20+20m;

 alergare accelerata si oprire prin micsorarea treptata a vitezei;

 alergare cu pasi sariti: 2-3 ori 15-20m;

 alergare 30m pe culoare inguste de 20-30cm;

 joc de glezna foarte rapid, cu inaintare, cu tragere energica a unui genunchi la piept;

 alergare in tempo uniform cu corectarea tehnicii;

 alergare de viteza pe loc cu sprijinul mainilor pe perete;

 alergare de viteza cu usoara inaintare, cu sprijinul bratelor pe umerii unui partener;

 alergare cu genunchii sus, bratele indoite din coate si cu  palmele in jos in asa fel ca genunchii sa loveasca palmele; exercitiul se face pe loc in reprize de 4-6 ori 10-20s, sau in deplasare 3-4 ori 10-15m;

 alergare cu accentuarea diferitelor componente ale pasului: 10m alergare usoara, 10m alergare cu genunchii sus, 10m alergare cu pendularea gambelor inainte;

 alergare rapida pe 20-30m, cu trecere peste 4-6 obstacole: mingi medicinale, banci de gimnastica, garduri;

Exercitii executate in viteza maxima sau apropiate de cea maxima:

 alergare accelerata: jucatorii pornesc in alergare usoara de la linia de poarta pana la linia de 9m, maresc viteza pana la linia de centru a terenului, accelereaza pana la linia de 9m, franeaza alergarea in fata portii;

 alergare cu acceleratie pe distante cuprinse intre 5-30m;

 alergare accelerata pe 20-30m, cu mentinerea vitezei maxima 10-15m;

 alergare de viteza lansata pe distanta de 40-60m;

 alergare accelerata de la linia portii pana la linia de centru, cu mentinerea vitezei maxime, pana la linia de 9m;

 alergarea cu viteza maxima de-a lungul terenului, cu prinderea si pasarea mingii cu jucatorii plasati in apropierea liniilor de margine;

 aruncarea unei mingi de tenis sau de handbal in zid si reprinderea ei;

 dribling multiplu in viteza pe distanta de 15-20m;

 alergare pe contraatac si prinderea mingii aproape de poarta adversa;

 alergare pe contraatac si prinderea mingii la centrul terenului, continuarea contraatacului cu dribling multiplu;

 pase in doi si trei cu doua mingi;

 aruncari la poarta cu executarea in viteza a unor elemente: intrare rapida si sigura in posesia, pregatirea ampla si rapida a aruncarii cu accent pe explozia bratului;

Exercitii efectuate cu viteza maxima in conditii usurate:

 alergari pe distanta de 40-60m, cu vant din spate;

 alergari la vale, pe pante inclinate de 20-30 grade, pe distante de 30-80m, cu accent pe amplitudinea pasilor;

 alergari la vale, pe pista inclinata de la 4-6 grade la 10-15 grade, pe distanta de 30-50m;

 prinderi si aruncari cu mingi de tenis, de handbal, in reprize de 1-2 sau in serii de 25-30 repetari;

 dribling pe piste inclinate de 10-15 grade;

 aruncari la poarta, in serii de 2-3 ori, 10-15-20;

Exercitii in tempo ridicat:

 alergare de viteza cu frecventa miscarii picioarelor marita: pe loc, cu usoara inaintare, la zid, in reprize de 30 sau pe 10-15m;

 alergare pe 15-25m cu pasi scurti si cu frecventa ridicata;

 alergare rapida pe loc, cu schimbarea ritmului pasilor dirijata de profesor, in reprize de 30-60;

 alergare cu schimbari de tempo la diferite semne sau semnale:  3-4 ori in tempo de 2/4+10m, in tempo de +30m, in tempo de 2/4+10m, in tempo de :3-4-20m, in tempo de +15m, in tempo de 4/4+10m, in tempo de +15m, in tempo de 2/4;

 joc de glezna cu deplasare, pe distanta de 10-20m, in tempo rapid;

 aruncari si pierderi efectuate cat mai rapid, urmarind imbunatatirea legaturii intre prindere si aruncare rapida.

Exercitii sub forma de intrecere pentru dezvoltarea vitezei:

 alergare accelerata in ritm constant, condusa de un jucator: 2-3×20-30m;

 alergare pe 30-60m, cu adversar egal ca valoare;(ex.1)

 “cine ajunge primul la linia de centru”: jucatorii aliniati pe linia portii executa usoare sarituri sau joc de glezna; la semnal pornesc in viteza maxima spre centrul terenului;(ex.2)

 alergare 30-40m; serii de 3-4 jucatori; alergare sub forma de intrecere in doua etape: prima etapa pentru desemnarea locurilor in serie si a doua etapa intre cei clasati pe aceleasi locuri in serii. Intrecerea duce la ierarhizarea jucatorilor in echipa;

 “urmarirea partenerului” care se deplaseaza in alergare rapida pe teren; dupa 30-40s pauza, se schimba rolurile;

 alergari cu handicap de 1-2m, pe distanta de 20-30m;(ex.3)

 alergari in torent: viteza maxima pe 15-20m;

 jucatorii, asezati pe doua siruri, efectueaza joc de glezna: la semnal, ultimii alearga pana in fata sirului lor s.a.m.d.(ex.4)

 dribling cu urmarirea unui partener care se deplaseaza liber si cu viteza;(ex.5)

 plecarea la un semnal, pe perechi: alergare cu un handicap de 1m, cu dribling in viteza;

 prinderea si aruncarea mingii sub forma de concurs: “care pereche efectueaza mai multe pase in 1 sau 2”;

 pase in formatie de triunghi: doi jucatori cu doua mingi paseaza succesiv unui al treilea;

Exercitii pentru dezvoltarea formelor de manifestare a vitezei:

In efectuarea elementelor tehnice (prindere, pasare, aruncare la poarta, dribling, fente) sunt prezente formele de manifestare ale vitezei. Dar viteza se manifesta, indeosebi, in cadrul procedeelor miscarii in teren. Miscarea in teren a jucatorilor cuprinde: plecari (startul), alergari (tropotita, lansata, cu spatele, cu pasi incrucisati si adaugati), opriri, intoarceri, miscari (in special, ale trunchiului), indoiri, ghemuiri, rasuciri, miscari speciale ale bratelor, sariturile, schimbarile de directie etc.

In cadrul antrenamentului se urmareste educarea vitezei de start (reactie), de deplasare, de executie si de repetitie si legat de aceasta stapanire, manuirea si aruncarea mingii.

Exercitii pentru viteza de start:

 starturi din diferite pozitii: de jos, culcat pe o parte, sezand,  culcat pe spate, culcat inainte, continuate cu alergari de viteza pe distanta de 10-20m, se repeta de 4-8 ori cu pauza de 60 intre repetari;

 starturi precedate de usoare sarituri pe loc sau de deplasari in pozitia fundamentala, continuate cu alergari de viteza pe distante de 5-15m;

 starturi din dispozitive de atac sau de aparare, continuate cu alergari de viteza pe distanta de 5-10m sau 20-30m;

 start, alergare de viteza pe 15-20m si culegerea unei mingi de handbal. Exercitiul se va desfasura pe perechi, iar asezarea celor doi jucatori care se lupta pentru minge poate fi opusa sau convergenta fata de minge;

 jocuri de miscare “crabii si crevetii”, “al treilea fuge”;

 stand pe perechi: aparatorul aflat pe semicerc reactioneaza obligatoriu la fentele de aruncare sau de pasare ale atacantului 3-5×1;

 start, interceptie, dribling multiplu si aruncare la poarta;

 porniri bruste in alergarea de viteza, pe contraatac. Alegerea momentului de actiune este strans legata de aruncarea la poarta efectuata de adversar, de interceptia efectuata de catre un coechipier, sau este bazata pe anticipatia contraatacului.

Exercitii pentru viteza de deplasare:

 porniri bruste din pozitia fundamentala cu alergare accelerata: 6-8×10-20m;

 deplasari cu pasi adaugati laterali, stanga si dreapta, pe distante  de 5m,intre cele doua jaloane sau doua semne trasate pe semicercul spatiului de poarta, 4-6×30-20;

 alergarea accelerata pe distanta 15-20m, urmata de alergare usoara si din nou alergare usoara pe 15-20m;

 start din pozitia fundamentala, alergare in mare viteza si oprire:8x10m 15-10-5m;

 start din diferite pozitii, alergare in viteza 5-15m, oprire, intoarcere, alergare usoara: 4-8 repetari;

 alergare de viteza si schimbari de directie in locuri marcate;

 dribling multiplu in linie dreapta 4-6×15-25; dribling multiplu cu schimbari de directie; dribling multiplu printre jaloane; dribling multiplu cu piruete; dribling multiplu cu schimbarea vitezei de deplasare;

 exercitiul compus din procedee ale miscarii in teren: deplasari stanga-dreapta 3m+3m deplasari din pozitia fundamentala pe semicerc, alergare de viteza 10-15m,oprire, alergare cu spatele 5-7m, intoarcere 180, alergare de viteza 5-10m, oprire cu intoarcere rapida, continuata cu alergare usoara. Trecerea de la un procedeu la altul se face la semnal sau prin marcaje pe teren. Se repeta de 4-8ori.

 joc de miscare: “leapsa in doi”;

 “joc de perechi”: stand in formatie pe doua linii, jucatorii se deplaseaza spre una din porti prin joc de glezna, cei din spate cu initiativa ating cu mana umarul celor din fata, apoi se intorc si sprinteaza, spre poarta opusa, cei atinsi cu palma se intorc si cauta sa-i prinda pe cei care alearga. Apoi rolurile se schimba. Se repeta de 8-10 ori;

 acelasi joc, ca cel dinainte, dar jucatorii sunt dispusi pe 3-4 linii, la distanta de 1m. Semnalul se transmite din spate, in lant, spre cel din fata, intoarcerile si urmaririle fiind succesive. In cadrul grupei cei cu viteza mai buna primesc ultimii semnalul.

 “joc de perechi”: jucatorii sunt dispusi pe doua linii la distanta de 10m. La semnal jucatorii de pe o linie se deplaseaza spre ceilalti care stau cu un brat intins, ating palma celorlalti, se intorc si alearga in viteza maxima spre linia de unde au plecat, urmariti de partenerii respectivi.

Exercitii pentru viteza de executie si reactie:

 prinderea si aruncarea mingilor de handbal sau de tenis:  3-5×60-30;

 pe perechi: aparatorul marcheaza strans si reactioneaza la procedeele miscarii in teren efectuate de catre atacanti cu sau fara minge: 3×30-35-60;

 sarituri combinate cu exercitii de indemanare;

 aruncare in panou si prinderea mingii: 3-5×20-10;

 trei jucatori sunt asezati in formatie de linie sau de triunghi: doi au mingi pe care le paseaza alternand, celui fara minge, cel fara minge prinde si paseaza cat mai repede celui de la care a primit pasa;

 dribling printre jaloane, sub forma de intrecere si sub forma de stafeta;

 aruncarea la poarta sub forma de intrecere intre doi jucatori: cine efectueaza mai repede la aruncari din saritura. Mingile sunt dispuse la 12-15m de poarta, iar aruncarile se executa din afara semicercului de 9m;

 pase pe pozitie viitoare, in doi, cu schimb de locuri (fara minge, alergare in viteza maxima): 4-6×30-40m;

 pe perechi: dribling cu schimb de locuri (cu minge, alergare in viteza maxima), 4-6×30-40m;

Exercitii pentru viteza de decizie:

 “cine tine mai mult mingea”: jucatorii care au mingea sunt numeric superiori cu 2 sau 3 jucatori. Jucatorii sunt obligati sa paseze mingea jucatorului liber;

 jocuri de pregatire si verificare, cu adversari diferiti ca valoare;

 loc de handbal cu eliminarea driblingului multiplu, si apoi a celui simplu;

 joc la doua porti, cu aruncari la poarta dupa cel mult 3-4 pasi;

 joc la doua porti, 6 la 5, 5 la 4, sau 6 la 4;

 joc la doua porti, echipele fiind compuse din 8 sau 9 jucatori;

 joc 7 la 7 pe teren redus.

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de reactie a portarului:

Un mare numar din exercitiile prezentate anterior sunt valabile pentru pregatirea portarului, la care se pot adauga si alte exercitii speciale:

 prinderea, blocarea sau respingerea mingilor ricosate din perete, aruncarea mingii fiind efectuata de catre antrenor de la 3-8m, sau de insusi portarul;

 prinderea, blocarea sau respingerea, cu bratele sau cu picioarele a mingii aruncate de antrenor, de la distanta de 6-10m;

 blocarea, respingerea sau prinderea mingilor sutate cu piciorul de catre un coechipier, de la distanta de 6-10m;

 interventii la mingile aruncate de mai multi jucatori aflati pe diferite posturi ale atacului; ordinea aruncarilor este dirijata;

 interventiile portarului la mingile aruncate dupa paravan, eliminandu-se astfel observarea succesiunii miscarilor pregatitoare ale atacantului;

 interventiile portarului la mingile aruncate de la 4-5m, prin micsorarea semicercului.

Exercitii cu ingreuieri pentru dezvoltarea vitezei;

Exercitiile de forta influenteaza viteza in cazurile in care forta se mareste concomitent cu obtinerea vitezei maxime. Executia cat mai corecta a procedeelor tehnice in conditii ingreuiate, vizand cresterea fortei si vitezei cat mai apropiate de cele de joc, se mai numeste “metoda a actiunii conjugate”.

 exercitii cu haltere mici (0,5-1kg) pentru imbunatatirea vitezei de miscare a bratelor;

 alergare in viteza pe terenuri nisipoase, insuficient consolidate, prin zapada afanata: 3-5×20-30m;

 complexe de exercitii cu procedee ale miscarii in teren, cu accent pe sarituri, opriri, intoarceri;

 prinderea mingilor medicinale de 1-2kg;

 prinderi, pase si aruncari la poarta, executate rapid si corect, cu mingi de handbal sau medicinale de 1kg.

Exercitii de viteza cu prelungirea duratei de lucru in regim de rezistenta;

In handbal, capacitatea de repetare a exercitiilor de viteza este strans legata de pregatirea tehnica, psihica si tactica;

 complexe de exercitii care cuprind procedeele miscarii in teren, in care se maresc distantele parcurse in mare viteza sau se repeta;

 suveica simpla sau dubla, efectuata in mare viteza, cu pase la intermediari, cu pase in fata la 8-10m sau cu pase in lungimea terenului;

 pase in doi cu deplasare maxima, in lungimea terenului:  10-15×40-30m;

 pase in doi cu schimb de locuri cu plecare simultana, executate in viteza maxima, in lungimea terenului: 8-10×40-30m;

 pase in trei cu schimb de locuri, efectuate in viteza maxima, in lungimea terenului 10×30-40m;

 3-5 serii de cate 10-20 aruncari la poarta, de pe posturi diferite;

 contraatacuri directe efectuate in viteza maxima;

 pase pe atacul pozitional, urmate de replici efectuate in mare viteza, 6-8x30m;

 deplasarea jucatorilor in pozitie fundamentala de aparare, pe semicercul de 6m, pornire si desfasurare rapida a fazei 2-a a atacului, cu finalizare, 6-8x30m.

CAPITOLUL V:PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

5.1. Subiecți :

În realizarea cercetării au fost incluși componenți ai echipei reprezentative a liceului “Anghel Saligny”, în perioada septembrie 2014- martie 2015. Din componenții echipe am folosit un numar de 10 jucători, 2 portari: Gadja Ioan și Cutoi Cătălin. Și 8 jucători de câmp: Cupșenar Rareș, Gaboreanu Călin, Gherasin Ioan, Mitrașcă Mihai, Polocoser Ion, Petruș Raul, Bura Bogdan, Filip Paul.

Foto 2.V. Echipa reprezentativă a liceului “Anghel Saligny”

Descrierea experimentului

Proba 1:

Alergare de viteză, plecarea cu start din picioare, la semnal – 15m. 2X; – se notează cea mai bună încercare.

Proba 2:

Alergare de viteză, plecarea cu start din picioare, de voie – 20m. 2X; – se notează cea mai bună incercare

Proba 3:

Dribling cu schimbarea directiei printre jaloane; 2X – se notează cea mai bună.

Proba 4:

Pasa cu o mână de la umăr (la perete) – 15 sec. – distanța 2,5m fată de perete; – se notează cate pase se execută.

Proba 5:

Deplasare pe traseul stabilit in viteză maximă. Jucatorul parcurge traseul executand schimbarile de directie întotdeauna cu fata spre aceeași parte pentru exersarea schimbării de direcție cu și pe piciorul drept si pe piciorul stang (stang-drept, drept-stang).

5.3  Prezentarea datelor centralizate

Testarea inițială

Testarea finală

Foto 3.V.    Echipa reprezentativa a luceului “Anghel Saligny”

5.4. Prelucrarea si interpretarea datelor obtinite

În scopul efectuării unei analize cât mai apropiate de realitate am folosit urmatorii indicatori statistico-matematici:

1. Media aritmetică – exprima tendința centrală a performanțelor înregistrate.

In tabele este notată cu X și se calculează după formula:

 –  “suma de …”,

X – performanțele,

n –  numar de subiecți.

2.  Abaterea standard – scoate in evidență gradul de diferență individuală în interesul grupului, deci măsura variabilității in jurul mediei. Se calculează dupa formula: S=  unde:

S – abaterea standard,

X – valorile individuale,

– media aritmetică,

n – numar de subiecți.

3.  Coeficientul de variabilitate – indică cea mai generală caracterizare sistematică a variației unei caracteristici. Reprezintă aproximarea procentuală a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică. Se calculează dupa formula: CV =  100

Această exprimare procentuală ne permite compararea variabilității diferitelor calcule statistice. Cu cât coeficientul de variabilitate este mai mic, cu atât gruparea datelor în jurul mediei este mai pronuntată, adică reprezintă populația cu cea mai mare incredere (semnificație).

La proba de alerga de viteza pe 15m – cu care am masurat viteza de reactie și de deplasare – media echipei este de 3,2 sec. Neexistând date in literatura de specialitate pentru a compara această valoare am luat ca termen de comparație valoarea cea mai bună din rezultatele inregistrate. Aceasta este de 2,7. Se observă o diferentă de 0,5 s între valoarea medie a echipei și valoarea cea mai bună. 9 jucătoari au o valoare cuprinsă între 2,7 si 3,2 un jucător are valoarea medie a echipei, 6 jucători având valori mai mari decât media echipei – pana la 3,9.

Apreciez, ținând cont că la această varstă nu exista date comparative pentru jucători handbaliști și deoarece 10 dintre jucători au valori cuprinse între valoarea cea mai bună si valoarea medie, viteza este destul de omogen dezvoltată.

La proba de alergare de viteza pe 20m – cu care de asemeni am măsurat viteza de reacție și de deplasare – media echipei este de 4,4 sec. Din aceleași considerente – lipsa de  date – pentru a compara această valoare am luat ca termen de comparație valoarea cea mai bună din rezultatele înregistrate. Aceasta este de 3,9 sec. Se observă o diferență de 0,5sec între valoarea medie a echipei și valoarea cea mai bună. Din cei 10 jucători, 9 jucători au o valoare cuprinsă între 3,9 si 4,4 un jucător are valoarea medie a echipei, 9 jucători avînd valori mai mari decât media echipei – până la 5,3 sec.

Apreciez, ținând cont că la aceasă vârstă nu există date comparative pentru jucătorii handbalistei și deoarece 7 dintre jucătoră au valori cuprinse între valoarea cea mai bună și valoarea medie, se observă o modificare comparativ cu proba de alergare de viteză pe 15m, în ceea ce privește numarul de jucători situați valoarea cea mai bună si valoarea medie, 10 respectiv 7

La proba de dribling printre jaloane am evaluat viteza de executie a driblingului. Acest parametru este dependent si de tehnica de executie a driblingului. Valoarea medie este de 8,02, iar valoarea cea mai buna este de 7,9.

Un numar de 6 eleve s-au situat peste medie.  Rezultatele la aceasta proba de control pot fi imbunatatite atat prin cresterea vitezei de deplasare, cat si a tehnicii de executie.

La proba “pasa la perete” pe durata a 15sec am masurat viteza de executie a paselor. Acest parametru este dependent atat de viteza de executie cat si de tehnica de pasare. Valoarea medie la acest parametru este de 13,62. Un numar de 8 jucatoare au o valoare mai buna decat valoarea medie, iar 2 dintre eleve avand o valoare peste valoarea medie. Apreciez ca valoarea de ansamblu a acestui parametru pe echipa este buna.

La proba “micul maraton” am evaluat viteza in regim de rezistenta.

Valoarea medie a acestui parametru a fost de 32,77 sec, iar cea mai buna valoare 31,1 sec. Un numar de 6 eleve au avut o valoare peste medie. Consider ca, tinand cont de particularitatile morfo-functionale de varsta si particularitatile de dezvoltare a calitatilor motrice viteza si rezistenta, acest parametru poate fi imbunatatit considerabil in anii urmatori.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pregatirea fizica este unul din factorii esentiali ai jocului de handbal. Competitiile actuale si mai ales cele viitoare cer si vor cere, in continuare, o pregatire deosebita sub toate aspectele, dintre care pregatirea fizica si factorul psihic sunt cele mai importante.

In aceasta lucrare am cautat sa prezint unele aspecte ale calitatilor motrice din antrenamentul jucatorilor, in special a calitatii motrice viteza, pornind de la necesitatile zilnice ale pregatirii in conditiile handbalului international, adaptate la particularitatile scolii romanesti de joc.

Ideea de baza a lucrarii este dezvoltarea calitatii motrice viteza, ca parte integranta a antrenamentului, exprimata in exercitii care sa constituie componente ale jocului, o modelare care sa respecte atat formele, cat si continutul acestuia.

Impartirea lucrarii pe exercitii, metode si mijloace, corespunde cerintelor metodice zilnice ale conducerii unei echipe si raspunde la intrebarile curente: “Ce trebuie sa facem, cu ce mijloace sa actionam si in ce fel se pot realiza sarcinile pregatirii fizice?”

Cerintele mereu crescande ale handbalului de inalta performanta au determinat si determina aparitia unor metode noi in pregatire. Dintre cele mai utilizate sunt:

pentru dezvoltarea vitezei, in conditii de rezistenta, repetate, asa cum o cere jocul, apare metoda antrenamentului cu intervale;

pentru dezvoltarea diferitelor segmente a grupelor musculare specifice sau nespecifice: circuit-treningul, antrenamentul izometric, antrenamentul specific;

pentru pregatirea fizica generala si specifica s-a apelat si la sporturile complementare: elemente din gimnastica, atletism, baschet, etc.

In urma cercetarilor efectuate mi-am pus intrebarea: “Ce urmareste pregatirea fizica?”. Si am ajuns la concluziile:

o pregatire, o dezvoltare si o perfectionare a calitatilor psiho- fizice in vederea stapanirii actiunilor corpului in cele mai dificile miscari fara minge, solicitate pe tot parcursul jocului;

dezvoltarea si perfectionarea calitatilor psihico-fizice in vederea stapanirii mingii in timpul desfasurarii jocului;

adaptarea, dezvoltarea si perfectionarea capacitatilor functionale ale organismului, la efortul specific handbalului;

dezvoltarea calitatilor psihice ale sportivilor si, in special, a celor de vointa si afective, necesare invingerii dificultatilor si greutatilor din timpul jocului.

In vederea realizarii unei cercetari cat mai completa si realista am folosit:

metoda studiului biografic, avuta la dispozitie;

metoda experimentului – probele efectuate au scos in evidenta gradul de actualitate si utilitate teoretica si practica a temei de cercetare;

metoda calculului statistic – unde am folosit urmatorii indicatori statistici:

media aritmetica

abaterea standard

coeficientul de variabilitate (aproximarea procentuala a catului dintre abaterea standard si media aritmetica).

Cercetarea am efectuat-o in perioada octombrie 2014 – martie 2015 la Sala de sport a Liceului „Anghel Saligny” din Baia Mare

Am selectat un numar de 10 jucatoare  de la echipa de handbal reprezentative a liceului „Anghel Saligny”.

Recomandari metodice necesare stabilirii unor criterii de pregatire:

pentru participarea efectiva si eficienta la joc este necesara o continua imbunatatire a procedeelor tehnice pe un fond solid de pregatire fizica, care se realizeaza cu succes in antrenamentul individual si colectiv;

metodele si mijloacele sa fie selectate in functie de particularitatile echipei;

probele de control sa constituie repere concrete, ajutoare pretioase in procesul de pregatire a fiecarui jucator, constituind sisteme de referinta pentru activitatea viitoare;

calitatilor motrice si in special calitatii motrice viteza, le sunt proprii parametrii prin intermediul carora se poate determina valoarea si contributia fiecaruia la realizarea diferitelor actiuni motrice.

Tinand seama de stadiul in care se afla handbalul romanesc, atat cel masculin cat si cel feminin, consider ca este necesar sa atragem atentia asupra faptului ca, pentru a ajunge la rezultate de prestigiu, trebuie acordata o importanta deosebita dezvoltarii calitatilor motrice inca din faza de inceput si mai ales a calitatii motrice viteza.

In urma intabelarii celor mai bune rezultate obtinute de elevi la probele sustinute si tinand cont de perioada de cand practica handbalul – echipa fiind formata in luna septembrie 2010 – se poate remarca faptul ca, dintr-un lot de 10 jucatori s-au evidentiat numerosi jucatori cu un posibil potential, care sper ca in viitor sa ridice handbalul romanesc pe niste trepte superioare si astfel, s-a confirmat ipoteza prin care calitatea motrica viteza poate fi imbunatatita prin mijloace specifice jocului de handbal.

BIBLIOGRAFIE

ACSINTE, A., EFTENE, A., (2000),Handbal, de la inițiere la marea performanță, Bacău, Editura Media

BĂBAN,I.,G., (2004), Pallamano, exercizi e fondamentalli Capua Gaeta

BIRO, FRANCISC, ROMAN C.,DRAGOȘ, P., (2002), Handbal.Inițiere, Editura Universității din Oradea

BOTA I., BOTA M., (1990), „Handbal. 500 de exerciții pentru învățarea jocului”, Ed. Sport-Turism, București

GHERMĂNESCU I.K.,(1983), „Handbal”, Ed. Sport-Turism, București

GHERMĂNESCUI.K.,Hnat.V.,(2000),,,Handbal’’Ed.Fundația,,,România de mâine’’, București

HANTĂU C. ,(2000), Handbal, Editura Alpha, Buzău

HANTĂU C. , (2004), „Antrenamentul copiilor și juniorilor’’ ,Ed. Printech București

MACRA-OȘORHEAN MARIA,RUSU,T.,BOGDAN T.,( 1999),„Handbal. Teoria,Practica și Metodica instruirii’’, Editura Casa Cărții de Știință

MACRA-OȘORHEAN ,MARIA, BOGDAN T. ,(2003), ,,Handbal – Curs de bază’’ , Ed. Risoprint Cluj Napoca

NEGULESCU I.,( 2000), ,,Handbal. Tehnica jocului’’ Ed.ANEFS, București

NEGULESCU I.,( 2005), „MANUAL DE HANDBAL” Ed. CARTA UNIVERSITARĂ București

NEȚA GH.,( 1992), „ISTORIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI – CURS” , Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

RUSU T., ZAMFIR GH.,( 1997), „Handbal”, Ed. ICPIAF, Cluj Napoca

SABĂU GH.,(2010), „Bazele generale ale teoriei și didacticii educației fizice și sportului”,Ed. Risoprint ,Cluj Napoca

SĂVULESCU I.,( 2007), „Educație fizică și școlară Culegere de exerciții”, Ed. Aius Print Craiova

SOTIRIU R.,(1998), „Handbal.Teorie,antrenament, metodică”, Ed. Garold

ZAMFIR GH.,( 1996), „ Curs de handbal – Curs de specializare anul III”,Univ.”Babeș-Bolyai”, Facultatea de ed. fiz. și sport, Cluj-Napoca

ZAMFIR GH.,TONIȚA T., (2000), „Handbal. Teorie și metodică”, Ed. Praxis Media Cluj Napoca