Particularitatile Contractului de Asigurare de Bunuri

CUPRINS

CAPITOLUL I

CONTRACTUL DE ASIGURARE

1.Trasături.Consecințe…………………………………………………….29

2. Clauze generale, speciale, particulare, tip……………………………..31

3. Părțile contractului de asigurare…………………………………………35

4. Obiectul contractului de asigurare și riscurile acoperite prin asigurare………………………………………………………………….36

5. Prima de asigurare……………………………………………………..36

6. Suma asigurată…………………………………………………………37

7. Oferta de asigurare……………………………………………………38

8. Declarația de asigurare…………………………………………………39

CAPITOLUL II

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

1.Drepturile și obligațiile părților. …………………………………….…40

2. Aspectele practice ale raporturilor dintre asigurator si asigurat……….43

CAPITOLUL III

CONTRACTUL DE ASIGURARE DE BUNURI. TIPURI DE ASIGURĂRI

Sectiunea I

Noțiuni generale privind asigurarea bunurilor.Clasificarea asigurărilor de bunuri…………………………………………………………………63

Sectiunea II

Asigurarea facultativă a clădirilor și a altor construcții și a conținutului(mijloace fixe și circulante) pentru cazurile de pagube produse de incendiu și alte calamități……………………………………65

1. Bunurile care pot fi asigurate…………………………………………….65

2. Riscurile asigurate……………………………………………………….66

3. Durata asigurării………………………………………………………….67

4. Suma asigurată……………………………………………………………68

5. Prima de asigurare…………………………………………………….…69

Sectiunea III

Asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice…………………………………………………………… ……..…70

1. Bunurile asigurate………………………………………………………70

2. Riscurile asigurate………………………………………………………71

3. Durata asigurării……………………………………………….…………73

4. Suma asigurată…………………………………………………………..73

5. Prima de asigurare…………………………………………………….…73

6. Răspunderea asigurătorului………………………………………….…..74

7. Obligațiile asiguraților……………………………………………..…….74

Sectiunea IV

Asigurarea facultativă a culturilor agricole și a rodului viilor…………………………………………………………………78

1. Obiectul asigurării…………………………………………………78

2. Riscurile asigurate…………………………………………………79

3. Încheierea, desfășurarea și încetarea cotractului de asigurare…….80

4. Suma asigurată…………………………………………………….81

5. Prima de asigurare…………………………………………………81

6. Cazurile de daună………………………………………………….82

Sectiunea V

Asigurarea animalelor………………………………………………83

1. Obiectul asigurării…………………………………………………..83

2. Riscurile asigurate……………………………………………………83

3. Suma asigurată……………………………………………………….84

4. Prima de asigurare, durata asigurării și răspunderea asigurătorului……………………………………………………………85

5. Obligațiile asiguratului……………………………………………….85

Sectiunea VI

Asigurări auto și de transport………………………………………85

Sectiunea VII

7. Alte asigurări………………………………………………………..87

CONCLUZII

ANEXE

Studiu de caz -DERULAREA CONTRACTELOR DE ASIGURĂRI DE BUNURI

1. Studiu de caz privind asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice…………………………………………………………91

2. Studiu de caz privind asigurarea facultativă a bunurilor pentru cazul de furt prin efracție la o persoană jurdică…………………………………95

MODEL 1 CONTRACT DE ASIGURARE…………………………100

MODEL 2 CONTRACT DE ASIGURARE …………………………107

SPETA- Actiune in despagubiri civile in executarea contractului de asigurare de bunuri. Incidenta art. 50 alin. 1 pct.e) si f) din contract .111

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În prezenta lucrare am tratat pe larg tema, „Particularitățiile contractului de asigurare”, urmărind pe parcursul acesteia atât aspecte teoretice cât și practice, pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor. Această lucrare este organizată în 3 capitole, cu introducere și încheiere. Capitolele sunt organizate astfel:

Capitolul I, Contractul de asigurare se referă la principalele caractere juridice ale contractului și la clauzele specifice.

Capitolul II, Drepturile și obligațiile părților conține prevederile generale privind încheierea contractului și drepturile și obligațiile părților contractante.

Capitolul III, Contractul de asigurări de bunuri reglementează principalele bunuri asigurate.

În prezent sediul materiei in materia asigurărilor il constituie Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si art. 2199-2241 din noul Cod Civil.

În dreptul românesc, asigurările erau incluse în categoria faptelor de comerț conform art. 3., Punctele 17 și 18 din anteriorul Cod comercial care prevedea că sunt fapte de comerț: „asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții,… asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunii”.

Art.6. din Codul comercial clarificase unele aspecte prin faptul că „Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurător”.

Contractul de asigurare a fost reglementat în România prin Codul comercial până la data intrării în vigoare a Legii privind asigurările și reasigurările în România, nr. 136 din 29 decembrie 1995, intrată în vigoare începând cu 1 februarie 1996. Scopul acestei legi a fost de a umple un gol în legislația românească privind contractul de asigurare, dat fiind că reglementările anterioare care datau din anul 1971 nu mai aveau nici o relevanță din cauza schimbărilor profunde în mediul economic, legislativ și organizatoric din deceniul zece.

Capitolul II intitulat Contractul de asigurare conține cinci secțiuni privind generalități și particularități ale acestuia în funcție de tipurile de asigurări:

Secțiunea 1 conține prevederile generale privind încheierea contractului și drepturile și obligațiile părților contractante.

Secțiunea 2 se referă la particularitățile asigurărilor de bunuri.

Secțiunea 3 se referă la asigurările de persoane.

Secțiunea 4 cuprinde reglementarea asigurărilor de răspundere.

Secțiunea 5 se referă la alte tipuri de asigurări.

Secțiunea 6 reglementează reasigurarea.

Definiția contractului este dată în articolul 9: „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și în termenele convenite”.

Privind forma contractului, art. 10 stipulează forma scrisă a contractului, care va cuprinde:

numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante;

obiectul asigurării: bunuri, persoane și răspundere civilă;

riscurile ce se asigură;

momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului;

primele de asigurare;

sumele asigurate;

alte elemente care stabilesc drepturile și obligațiile părților.

Este de menționat faptul că pentru situațiile nereglementate de Legea nr. 136/1995, aceasta se completează cu Legea nr. 32/2000, publicată în M.Of. nr. 148/2000 care ulterior a fost modificată printr-o serie de ordonanțe și, în sfârșit, prin Legea nr. 403/2004 publicată în M.Of. nr. 172 din 25 octombrie 2004, abrogate in prezent, aplicandu-se dispozitiile actualului Cod Civil.

Particularitățile contractului de asigurare pentru tipurile de asigurări menționate țin seama de natura interesului asigurabil, managementul riscului, subasigurarea, co-asigurarea sau supraasigurarea bunurilor, (asigurarea de bunuri), natura interesului asigurabil și părțile interesate în contractul de asigurare (asigurarea de persoane), întinderea geografică (asigurarea de răspundere), precum și de alte caracteristici ale fiecărei categorii.

Principala lege care a consacrat aceasta institutie este Legea nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000.

Legea are 9 capitole, și anume:

Capitolul 1 Obiectul legii, înțelesul umor termeni și categorii de asigurare

Capitolul 2 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Capitolul 3 Autorizarea asigurătorilor

Capitolul 4 Activitatea asigurătorilor

Capitolul 5 Activitatea de asigurare de viață

Capitolul 6 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor

Capitolul 7 Intermediarii în asigurări

Capitolul 8 Răspunderi și sancțiuni

Capitolul 9 Dispoziții tranzitorii și finale

Legea relementează următoarele:

organizarea și funcționarea societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare, respectiv reasigurători, precum și a intermediarilor în asigurări;

organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

supravegherea asigurătorilor și reasigurătorilor care desfășoară activitatea în sau din România;

supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activități în legatură cu aceasta.

Prin adoptarea acestei legi se urmărise crearea unui cadru pentru supravegherea solvabilității asigurătorilor și stabilirea unor standarde recunoscute pe plan internațional.

Proiectul acestei legi a fost elaborat de către Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare cu sprijinul Fondului Britanic de Know-How. Legea a fost adopată de Parlamentul României.

Pentru supravegherea respectării dispozițiilor legii, se înființase Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă având următoarele atribuții: elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu precum și avizarea actelor administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de sigurări; supravegherea situației financiare a asigurărilor, în vederea protejării intereselor asigurațior sau a potențialilor asigurați, în care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activității asigurătorilor sau brokerilor de asigurare; luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice; participarea, ca membru, la asociațiile internaționale ale atuorităților de supraveghere în asigurări și reprezentarea României la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări; aprobarea acționarilor semnificativi și a persoanelor semnificative ale asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme; aprobarea divizării sau fuzionării anui asigurător înregistrat in România; aprobarea transferului de portofoliu; îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege; poate solicita prezentarea de informații și documente referitore la activitatea de asigurare, atât de la sigurători cât și de la orice altă persoană care are legătură cu activitatea acestora; participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și regulamentelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

Comisia de Supraveghere Asigurărilor este obligată să prezinte Parlamentului în termen de 6 luni de la expirarea ficărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România, precum și o informare privind activitățile desfășurate, urmând sa editeze și să publice un raport informativ anual asupra pieței de asigurări, instituțiilor și organismelor acesteia.

Legea cuprindea și o secțiune care se referă la obligațiile asigurătorilor autorizați, pe care aceștia trebuie să le îndeplinească pentru o gestionare prudentă a activității lor, astfel încât să poată fi monotorizați în mod adecvat de către autoritaea de supraveghere.

Astfel fiecare asigurător tebuie: să mențină un anumit capital social și o marjă de solvabilitate; să-și conducă activitatea pe baze prudențiale și competente; să prezinte periodic rapoarte asupra activității desfășurate; să gestioneze separat fondul de asigurări de viața; să constituie și să mențină rezerve tehnice, etc.

Pentru ca un asigurător să poată fi înmatriculat la Registrul Comerțului, trebuie să dețină autorizația de constituire emisă de Comisia de Supaveghere a Asigurărilor.

Cererile pentru autorizarea constituirii și pentru autorizarea de funcționare vor fi adresate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va verifica dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: societatea va dispune de marja de solvabilitate legală, fapt conal.

Proiectul acestei legi a fost elaborat de către Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare cu sprijinul Fondului Britanic de Know-How. Legea a fost adopată de Parlamentul României.

Pentru supravegherea respectării dispozițiilor legii, se înființase Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă având următoarele atribuții: elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu precum și avizarea actelor administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de sigurări; supravegherea situației financiare a asigurărilor, în vederea protejării intereselor asigurațior sau a potențialilor asigurați, în care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activității asigurătorilor sau brokerilor de asigurare; luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice; participarea, ca membru, la asociațiile internaționale ale atuorităților de supraveghere în asigurări și reprezentarea României la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări; aprobarea acționarilor semnificativi și a persoanelor semnificative ale asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme; aprobarea divizării sau fuzionării anui asigurător înregistrat in România; aprobarea transferului de portofoliu; îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege; poate solicita prezentarea de informații și documente referitore la activitatea de asigurare, atât de la sigurători cât și de la orice altă persoană care are legătură cu activitatea acestora; participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și regulamentelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

Comisia de Supraveghere Asigurărilor este obligată să prezinte Parlamentului în termen de 6 luni de la expirarea ficărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România, precum și o informare privind activitățile desfășurate, urmând sa editeze și să publice un raport informativ anual asupra pieței de asigurări, instituțiilor și organismelor acesteia.

Legea cuprindea și o secțiune care se referă la obligațiile asigurătorilor autorizați, pe care aceștia trebuie să le îndeplinească pentru o gestionare prudentă a activității lor, astfel încât să poată fi monotorizați în mod adecvat de către autoritaea de supraveghere.

Astfel fiecare asigurător tebuie: să mențină un anumit capital social și o marjă de solvabilitate; să-și conducă activitatea pe baze prudențiale și competente; să prezinte periodic rapoarte asupra activității desfășurate; să gestioneze separat fondul de asigurări de viața; să constituie și să mențină rezerve tehnice, etc.

Pentru ca un asigurător să poată fi înmatriculat la Registrul Comerțului, trebuie să dețină autorizația de constituire emisă de Comisia de Supaveghere a Asigurărilor.

Cererile pentru autorizarea constituirii și pentru autorizarea de funcționare vor fi adresate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va verifica dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: societatea va dispune de marja de solvabilitate legală, fapt ce rezultă din studiul de fezabilitate; capitalul social vărsat sau fondul de rezervă liber vărsat este în conformitate cu prevederile legale; societatea prezintă un program de reasigurare corespunzător, sau dovedește că nu este necesar să se apeleze la un astfel de plan de reasigurare; societatea prezintă calcule actuariale pentru activitatea de asigurări de viață; numele societății nu induce în eroare publicul; societate va desfășura numai activități în legătură cu activitatea de asigurare; în cazul unui asigurător străin, dacă face dovada că, în țara în care este înregistrat, s-a constituit legal și desfășoară o activitate de asigurare, similară cu cea pentru care solicită autorizarea în România, de cel puțin cinci ani.

Făcând o comparație cu legea 47/1991, cerințele prevăzute în actuala lege pentru obținerea autorizației sunt mai dificile și mai numeroase. În același timp, spre deosebire de legea 47/1991 care nu prevede un termen de eliberare autorizației de funcționare de către O.S.A.A.R. în actuala lege se dispune: ”Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în termen de cel mult 4 luni de la înregistrarea cererii de autorizare, va decide asupra autorizării de constituire sau respingerii cererii de autorizare”

Împotriva respingerii cererii de autorizare, solicitantul poate face plângere la Curtea de Apel, în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei.

O altă modificare importantă adusă legii nr.47/1991, este aceea că ulterior eliberării autorizației de constituire a societății, este necesară o nouă autorizație de funcționare a societății, pentru ca societatea să-și exercita efectiv activitatea. În urma eliberării autorizației de constituire a societății, aceasta trebuie înregistrată la Registrul Comerțului, potrivit legii societăților comerciale și a legii privind Registrul Comerțului.

În termen de 6 luni de la data eliberării autorizației de constituire, solicitantul va depune la Comisia de Supraveghere documentele care atestă înmatricularea legală a societății, urmând ca dupa 60 de zile de la dat primirii documentelor, comisia să decidă asupra eliberării autorizației de funcționare. Dacă studiul de fezabilitate inițial a fost modificat, comisia va proceda la analiza acestuia încă odată, putând ca în urma verficărilor efectuate, să revoce autorizația de constituire. Dacă toate condițiile sunt îndeplinite, autorizația de funcționare fiind eliberată asigurătorului, acesta își va putea începe activitatea. Pentru eliberarea autorizației de constituire și funcționare a societății, solicitantul trebuie să achite anumite taxe la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. În urma eliberării autorizațiilor de către Comisia de Supravegfhere, asigurătorul își începe efectiv activitatea, fiind obligat să respecte anumite norme prudențiale.

În ceea ce privește asigurările facultative, asigurătorul trebuie să elaboreze: propriile condiții de asigurare cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare; propriile clauze de asigurare care pot modifica condițiile de asigurare în funcție de opțiunea proprie sau cea a asiguratului; propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare; propriile reglementări și instrucțiuni de constatare și lichidare a daunelor în strictă concordanță cu prevederile din condițiile și clauzele de asigurare; reglementări interne privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice în funcție de propriul sistem de evidență operativă, cu respectarea normelor impuse de Comisia de supraveghere a Asigurărilor.

Asigurătorul are obligația să conducă evidența contabilă și operativă care să permită întocmirea rapoartelor cerute de Comisia de supraveghere a asigurărilor și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă și de asemenea trebuie să supravegheze activitatea unităților din subordine și a agenților săi astfel încât să nu fie periclitată activitatea de asigurare desfășurată de asigurător.

De asemenea în lege se prevede că asigurătorul care exercită o activitate de asigurări genereale are obligația să constituie și să mențină următoarele rezerve tehnice:

rezerva de prime: se calculează lunar, prin însumarea cotelor părți din primele nete subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența dintre volumul primelor nete subscrise și această rezervă, să reflecte primele nete alocate părții din riscurile expirate la data calculării;

rezerva de daune: se creează și se calculează lunar în baza estimărilor pentru avizările de daună primite de asigurător, astfel încât fondul creat să fie suficient penru acoperirea plății acestor daune;

rezerva de daune neavizate: se crează și se ajustează cel puțin la încheierea exercițiului financiar, dacă reglementările interne ale asigurătorului nu prevăd altfel, în baza estimărilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale pentru daune întâmplate dar neavizate;

rezerva de catastrofă: se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezervă atinge cel puțin nivelul reținerii proprii sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; această rezervă este destinaă acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natură catastrofală;

rezerva pentru riscuri neexpirate: se calculează pe baza estimării daunelor ce vor apărea după închiderea exercițiului financiar, aferente contractelor de asigurare la acea dată, în măsura în care valoarea estimată a acestora depășește suma dintre rezerva de prime și primele care urmează a se încasa de la aceste contracte;

rezerva de egalizare: se crează în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile.

Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite și menținute în condițiile legii, reprezintă obligații ale asigurătorului și se deduc din din veniturile acestuia pentru determinarea profitului. În cazul în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor și plata despăgubirilor țn valută, rezervele tehnice aferente se pot constituii și în valută.

O altă problemă care nu a fost abordată în Legea nr. 47/1991 este cea a acțiunilor emise de societatea de asigurări. Astfel acțiunile nu pot fi decât nominative, orice formă de a sociere prin care proprietatea acțiunilor este ascunsă comisiei de Supraveghere a Asigurărilor fiind lovită de nulitate. Scopul acestei dispoziții este acela de a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește acționarii societății.

Legea cuprinde și prevederi referitoare la activitatea de asigurări de viață, aceste dispoziții completându-se cu dispozițiile Legii nr.136/1995.

Asigurătorul care exercită o activitate de asigurări de viață este obligat: să țină conturi distincte pentru asigurările de viață; să înregistreze toate veniturile și cheltuielile aferente asigurărilor de viață în conturi separate, care să constituie și să aparțină unui fond de asigurare distinct (fondul asigurărilor de viață); să asigure conducerea contabilității fondului asigurărilor de viață pentru identificarea operativă a activelor și obligațiilor aferente acestuia.

Asigurătorul care desfășoară activitate de asigurare de viață trebuie să calculeze obligațiile aferente fondului asigurărilor de viață și ale rezervelor matematice aferente, examinând dacă există o concordanță între fondul asigurărilor de viață și activele aferente. În urma efectuării acestor analize, asigurătorul trebuie să redacteze un raport asupra asigurărilor de viață.

În capitolul VII din noua lege este reglementată activitatea pe care o desfășoară “intermediarii în asigurări”, adică agenții de asigurare și brokerii de asigurare. Societățile de asigurare sunt obligate să desfășoare activități de asigurare doar prin brokeri autorizați de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

În ceea ce privește persoanele fizice, acestea își pot desfășura activitatea ca agenți de asigurare doar dacă dețin o autorizație valabilă scrisă, din partea unui asigurător, numită “contract de agent”. În baza acestei autorizații, agenții de asigurare pot acționa în numele societății de asigurare. Agenții de asigurare – persoane fizice – au dreptul să se înregistreze la Camera de muncă în raza căreia domiciliază, pentru a li se cacula vechimea în muncă și pentru a achita taxele necesare în vederea constituirii fondurilor de pensii și de asigurări speciale. În cazul în care un asigurat încheie un contract de asigurare printr-un agent, atunci societatea de asigurare, în numele căreia a acționat agentul, este răspunzătoare față de asigurat penru toate actele s-au omisiunile agentului de asigurare.

Referitor la brokerii de asigurare, aceștia au dreptul să-și desfășoară activitatea în baza unei autorizații de funcționare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va fi eliberată numai in cazul în care au fost îndeplinite următoarele cerințe: să fie o persoană juridică; să aibe un capital social varsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate să fie mai mică decăt 150 milioane lei; această valoare va fi atualizată prin norme de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; să aibe în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională, în concordanță cu cu cerințele prevăzute în norme; să aibe ca obiect de activitate brokerajul în asigurări și activități conexe.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este îndreptățită să refuze eliberarea autorizației de funcționare, sau poatre retrage autorizația de funcionare dacă nu se respectă anumite situații bine stabilite iar pe durata valabilității autorizației, brokerii de asigurare sunt obligați să achite o taxă de funcționare, stabilită anual de Comisie de maximum 0,3% din comisioanele încasate în perioada pentru care sunt datorate.

Spre deosebire de legea 47/1991, în proiectul de lege sunt prevăzute dispoziții referitoare la redresarea și reorganizarea reasigurătorilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul în care constată că asigurătorul, prin activitatea desfașurată, pune în pericol onorarea obligațiilor asumate față de asigurați, va solicita Consiliului de administrație al asigurătorului să întocmească și să aplice un plan de redresare financiară. Dacă măsurile prevăzute în planul de redresare finnanciară nu au dat rezultate, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate în scopul prevenirii insolvabilității unui asigurător, să solicite Curții de Apel din București numirea unui Administrator special. Toate atribuțiile legale ale persoanelor semnificative ale asigurătorului vor fi transferate administratorului special pe durata numirii sale. Pe aceiași durată se suspendă dreptul de vot în privința numirii și revocării administratorilor și dreptul la dividende al acționarilor, activitatea Consiliului de administrație și a cenzorilor precum și dreptul la remunerație al Consiliului de Administrație și cenzorilor.

În ceea ce privește lichidarea unui asigurător, decizia aparține instanței judecătorești, decizie luată în baza legislației cu privire la faliment, sau în urma sesizării de către Comiosia de Supraveghere a Asigurărilor.

În ultimul capitol al proiectului de lege sunt cuprinse dispoziții referitoare la impozite și taxe. Astfel, sunt scutite de impozite și taxe: primele de asigurare și reasigurare precum și comisioanele aferente acestora; despăgubirile, sumele asigurate și orice alte drepturi ce se acordă asiguraților, beneficiarilor sau unor terțe persoane păgubite, din asigurările de orice fel; trasnsferurile de valori ale plasamentelor și transferurile de portofolii de asigurări intervenite între asigurători, din parimoniul societății cedente în patrimoniul celei cesionare; contribuțiile plătite de asigurători și brokerii de asigurare la uniuni profesionale de profil.

Un rol foarte important l-a avut deblocarea procesului de reglementare a pieței asigurărilor din România. Cu toate acestea în cazul Legii nr. 32, la decizia de numire a membrilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Parlamentul României a consumat nepermis de mult timp. Cu toate acestea ne putem declara mulțumiți dacă avem în vedere că prin desemnarea directorului general al fostului Oficiu de supraveghere a activității de asigurare în funcția de președinte al noii autorități de control în domeniu, a fost asigurată continuitatea actului de reglementere și control al pieței.

Legea nr. 32 stabilește doar principial scheletul construcției legislativ normative ce urmează să fie realizat, iar termenele sunt drastice. În plus, însuși noul statut deținut de de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conferă responsabilități imense membrilor consiliului. Este de asemenea cunoscut dezacordul reprezentanților finanțelor publice în legătură cu aplicarea prevederior articolului privind deductibilitatea fiscală a primelor de asigurare.

CAPITOLUL I

CONTRACTUL DE ASIGURARE

Sectiunea I

1.1 Caracterele juridice

Contractul de asigurare este acel contract prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea unui anume risc să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele și la termenele stabilite.

Principalele caractere juridice ale contractului de asigurare sunt:

caracter consensual;

caracter sinalagmatic;

caracter aleatoriu;

caracter succesiv;

caracter de adeziune;

caracter oneros;

caracter unic.

Caracterul consensual al contractului de asigurare este relevat de faptul că acesta se încheie numai prin consimțământul părților. Condiția existenței sale în formă scrisă trebuie îndeplinită pentru a putea proba drepturile și obligațiile ce decurg din contractul de asigurare.

Orice modificare a conținutului contractului va fi de aasemenea dovedită prin înscrisuri sub forma actelor adiționale la contractul inițial, nici asiguratului, nici asigurătorului nefiindu-le permisă proba cu martori. Dovada încheierii contractului și existența implicită a lui se poate face prin polița sau certificatul de asigurare, prin înscrisuri prin care se manifestă voința asigurătorului de a încheia contractul de asigurare.

Caracterul sinalagmatic este determinat de faptul că părțile contractante își asumă reciproc anumite obligații. În principal asiguratul se obligă să facă declarații exacte și

să-și achite primele iar asigurătorul se obligă să plătească indemnizația cuvenită, după producerea evenimentului asigurat.

Caracterul aleatoriu este determinat de faptul că părțile contractante nu cunosc, în momentul încheierii contractului, efectele acestuia respectiv benificiile sau pierderile ce vor rezulta din acest contract. Obligațiile asiguratului și ale asigurătorului depind de un eveniment viitor și incert. Astfel dacă se încheie un contract de asigurări de bunuri, asigurătorul are obligația de a plăti despăgubirea numai în cazul producerii unei daune a cărei cauze reprezintâ un risc asigurat. Dacă riscul se produce, iar valoarea despăgubirii depășește valoarea primelor plătite de asigurat, acesta obține un beneficiu în urma asigurării. Dacă riscul nu se produce, atunci beneficiul este de partea asigurătorului, acesta păstrînd primele de asigurare aferente.

Caracterul succesiv se referă la faptul că prestațiile prevăzute sunt eșalonate în timp. Astfel asiguratul are obligația de a plăti prima în cuantumul și la termenele stabilite, iar asigurătorul se obligă, ca în baza primei încasate să acorde protecție continuă asiguratului contra riscurilor preluate prin răspundere, pe toată perioada de valabilitate a contractului.

Executarea succesivă a contractului de asigurare determină anumite consecințe ale acestuia și anume:

partea care și-a îndeplinit obligațiile are dreptul la prestații până la desființarea contractului;

neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor sale nu produce efecte decât pentru viitor și ca urmare, primele plătite pentru perioada anterioară rezilierii contractului nu se restituie asiguratului;

regulile rezolutorii nu sunt aplicabile contractului;

dispariția obiectului asigurat prin efectul altui eveniment decât cel în vederea căruia s-a încheiat asigurarea, implică rezilierea de drept a contractului.

Caracterul oneros arată că fiecare parte contractantă, în schimbul prestației pe care și-o asumă, urmărește obținerea unui avantaj din partea celeilalte părți. Astfel, în schimbul primei plătite, asiguratul urmărește să obțină de la asigurător o protecție materializată în indemnizația de asigurare care îi va fi plătită la ivirea evenimentului asigurat. Chiar dacă beneficiar de asigurare este o altă persoană desemnată de asigurat, faptul în sine nu schimbă caracterul oneros al contractului de asigurare. În ceea ce privește pe asigurător, caracterul oneros al contractului de asigurare ramâne valabil, chiar dacă evenimentul asigurat nu se produce la asigurat în perioada de valabilitate a contractului. În fond, prima încasată este nu un beneficiu gratuit ci o contraprestație corespunzătoare riscului asigurat. În plus, dacă evenimentul asigurat se produce, indemnizația de asigurare poate depăși cu mult în cuantum valoarea primei de asigurare încasate de le asigurat.

Caracterul de adeziune se referă la faptul că asigurătorul este acela care formalizează contractul cu clauzele sale iar asiguratul aderă la el. La contractele de asigurare de bunuri însă, de valoare mare și unde se asigură un complex de riscuri, asigurătorul poate totuși întocmi un proiect de contract are cărui clauze apoi să fie negociate cu asiguratul.

În fine contractul de asigurare este un contract unic în raport cu perioada de asigurare prevăzută în contract. Acest caracter nu se schimbă, chiar în cazul în care plata primei de asigurare se face prin divizarea în mai multe tranșe, contractul de asigurare fiind guvernat de condițiile inițiale stabilite între părți, rămânând neschimbate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. În anumite cazuri, de exemplu la modificarea circumstanțelor de risc, contractul poate fi modificat, cu acordul părților prin încheierea unui act adițional. Evident un nou risc apărut sau modificarea circumstanțelor inițiale de risc se cotează în consecință aplicându-se o primă suplimentară față de prima de bază.

Obișnuit, contractul de asigurare este nominal, dar pot fi întâlnite situații când acest document se emite la ordin sau la purtător.

2. Clauzele contractului de asigurare, generale si speciale

În principal, contractul de asigurare cuprinde două părți. Prima parte este formată din extrase din condițiile generale care reglementează raporturile dintre asigurat și asigurător în relația contractuală respectivă. Acestea apar formulate sub forma unor clauze imprimate pe formularul poliței fiind menite să atragă atenția asiguratului asupra drepturilor și obligațiilor sale. Aceste clauze cuprind în special principalele condiții în care asigurătorul respectiv prestează servicii de acoperire de riscuri în domeniul respectiv.

Fiind un contract de adeziune, orice asigurat potențial ia cunoștiință inițial cu privire la această parte a contractului, putând adera în totalitate la conținutul lor, sau cerând asigurătorului să negocieze conținutul unora dintre clauze.

A doua parte este cea completată în urma negocierilor dintre asigurător și asigurat și a analizei declarației de asigurare depusă de acesta. Aceste date sunt preluate din declarația respectivă, fiind astfel identificate părțile în contract, denumirea riscurilor, prima, suma asigurată și durata contractului-cu indicarea datei intrării în vigoare.

Clauzele din cele două categorii au aceiași valoare, dar cele manuscrise, din a doua categorie sunt menite nu numai să completeze ci și să se deroge de la cele generale, așadar în condițiile existenței unei contradicții între conținutul acestora se ia în considerare conținutul celor manuscrise.

Contractul de asigurare trebuie să se întocmească în formă scrisă și să cuprindă următoarele elemente:

– numele prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților;

– obiectul asigurării: bunuri persoane sau răspundere civilă;

– riscurile care se acopră prin operațiunea de asigurare;

– momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului;

– primele de asigurare;

– sumele asigurate;

– obligațiile părților;

– alte clauze speciale.

Condițiile generale

Un contract de asigurare poate fi negociat în toate clauzele sale și să facă obiectul unei redactări adaptate integral scopului său, sub rezerva, bineînțeles, a interdicțiilor și mențiunilor obligatorii de ordin public stabilite de legislație. În asemenea cazuri, complexitatea garanțiilor, mărimea valorilor în joc, caracterul unic al proiectului, competența profesională a factorilor de decizie, a părților în contract și a intermediarilor lor, și suma de plătit justifică o redactare specială a unui contract de asigurare în întregime „pe măsură„. Dar, în imensa majoritate a cazurilor, redactarea integrală a unui contract pentru fiecare asigurat ar antrena costuri prohibitive și riscuri de greșeli prejudiciabile atât asiguratului cât și asiguratorului. Din motive evidente de securitate și economie, asiguratorii tipăresc în avans, pentru fiecare categorie de riscuri, documente contractuale numite „Condiții generale”.

Subscriitorii vor dispune astfel de „Condiții generale asigurări de autovehicule CASCO”, „Condiții generale pentru Transport – CARGO”, „Condiții generale în caz de incendiu”, etc.

Aceste documente precizează condițiile valabile pentru toate contractele din aceeași categorie de asigurare, cu respectarea, evident, a cerințelor legale. Ele trebuie, în special, să definească: riscurile acoperite; excluderile; obligațiile părților; dispozițiile referitoare la daune; regulile de competență și de prescripție în caz de litigiu.

Pentru a ușura lectura Condițiilor generale, asiguratorii se străduiesc să adopte un limbaj simplu, ceea ce nu este întotdeauna ușor ținând seama de cerințele legale și de caracterul juridic al contractului însuși. Condițiile generale sunt adesea completate de o tablă de materii și un lexic al definițiilor utile. Mult timp, din spirit de economie, asiguratorii s-au străduit să comprime textele complexe ale Condițiilor generale scriindu-le cu caractere foarte mici pe o singură foaie simplă sau dublă, ceea ce făcea lectura deosebit de plictisitoare și de confuză pentru asiguratul non-jurist. În zilele noastre, s-a luat hotărârea să fie făcute sub formă de cărți mici sau broșuri colorate care sunt cu siguranță mai atractive.

Condițiile generale sunt în mod normal redactate și tipărite de fiecare companie de asigurări pe propria-i răspundere. Pe numeroase piețe, totuși, Condițiile generale pot să fie ori impuse de Puterile Publice care interzic îndepărtarea de un text-tip regulamentar, ori redactate pentru profitul comun al membrilor săi de către o asociație profesională care le va tipări și difuza tuturor asiguratorilor membri ai organizației.

În multe țări, cum este și cazul României, textul Condițiilor generale trebuie să fie controlat și aprobat de Autoritățile de supraveghere a asigurărilor înainte de difuzarea sa pe piață. În acest caz, data autorizării figurează în contract. În alte țări și acesta este sistemul care tinde astăzi să prevaleze, companiile de asigurare trebuie să prezinte Autorităților Condițiile generale pe care le utilizează, pentru un control de legalitate a posteriori. Documentele vor fi modificate în cazul în care Autoritățile ar avea observații de făcut.

Condițiile speciale

Este vorba despre un document imprimat înainte sau dactilografiat care servește drept anexă la Condițiile generale ale unor contracte pentru a le adapta la caracteristicile unor subcategorii de riscuri. De exemplu, ca anexă la Condițiile generale pentru Incendiu, pot exista Condiții speciale pentru instituțiile de învățământ, spitalicești, imobilele foarte înalte, etc.Ca anexă la Condițiile generale Multi riscuri pentru Comercianți și Producători, pot exista Condiții speciale pentru Proprietari de Hoteluri și Restaurante, Bijutieri, Pompe de benzină și Ateliere de reparații auto, etc.

Condițiile speciale pot să se abată de la lege în anumite puncte ale Condițiilor generale pentru a le adapta la grupa de riscuri căreia le sunt destinate. Ele nu pot totuși să se abată de la clauzele de ordin public impuse de lege.

Condițiile particulare

Dacă Condițiile speciale nu se găsesc în toate contractele, nu este același lucru pentru Condițiile particulare care constituie singurul document semnat de comun acord de asigurator și asigurat și care sunt dovada existenței contractului de asigurare.

Condițiile particulare sunt în parte tipărite anterior și completate cu mențiunile indispensabile personalizării garanțiilor, pe calculator, prin dactilografiere sau chiar cu mâna :

-numele și domiciliul asiguratului și, dacă e cazul, ale intermediarului;

-definiția lucrului sau a persoanei asigurate;

-natura riscurilor garantate;

-data de aplicare și durata contractului;

-suma totală a garanțiilor și francizelor eventuale ca și bazele de indexare, dacă e cazul;

-cuantumul primei și data plății;

-obligațiile particulare eventual impuse asiguratului (măsuri de prevenire, declarații periodice, etc.)

Condițiile particulare sunt stabilite în atâtea exemplare câți semnatari, adică cel puțin două (pentru asigurat și asigurator), trei dacă este un intermediar.

Condițiile particulare pot conține clauze care se abat de la Condițiile speciale și de la Condițiile generale în afară de clauzele de ordin public impuse de lege. În caz de contradicție, Condițiile particulare prevalează asupra Condițiilor generale și speciale.

Condițiile particulare trebuie să precizeze fără ambiguitate ce documente au fost înmânate asiguratului pentru a constitui ansamblul contractului: nota informativă sau proiectul de contract, Condițiile generale precizând bine referințele, Condițiile speciale și eventualele anexe.

Clauzele – tip

Contractele de asigurare conțin uneori clauze anexe Condițiilor generale sau speciale și care sunt destinate să limiteze sau să modifice, chiar să excludă ,anumite garanții. Aceste clauze pot fi proprii unui contract precis și constituie atunci anexe la Condițiile particulare. Dar ele sunt adesea inserate în toate contractele, cel puțin în acelea acoperind anumite categorii de riscuri. Această inserție poate să depindă doar de voința asiguratorului care a hotărât să-și modifice politica de subscriere. Așteptând să fie imprimat un nou stoc de Condiții generale, o clauză modificatoare a textului vechi este inserată în toate contractele, inclusiv în portofoliu când este posibil.

În alte cazuri, clauza rezultă dintr-un acord de piață sau din sugestia unui organism profesionist.

În sfârșit, în anumite cazuri, Administrația Publică poate face obligatorie introducerea uneia sau alteia din clauze într-o întreagă categorie de contracte. De exemplu subvenționarea primelor la asigurările agricole potivit legii. În Franța, o clauză-tip de bonus-malus a devenit obligatorie pentru contractele de asigurare auto; protecția anumitor contracte a fost extinsă obligatoriu la catastrofele naturale,apoi la atentate. Așteptând ca noi Condiții generale cu dispozițiile legale să fie puse la punct și tipărite, clauze – tip au fost inserate în contracte.

Clauzele și anexele care se adaugă celorlalte documente contractuale complică lectura și înțelegerea unui contract de asigurare, cu atât mai mult cu cât anumite clauze pot anula complet sau modifica profund unele dispoziții din Condițiile generale.

Pentru claritatea Convențiilor și pentru o mai mare încredere între asiguratori și clienți, este util să se limiteze folosirea unor clauze anexe numai la cazurile inevitabile care ar trebui să fie întotdeauna excepționale.Se pare totuși că, din acest punct de vedere, anumite piețe au obișnuințe greu de modificat. Asiguratorii englezi, de exemplu, emit, în unele cazuri, contracte atât de voluminoase și complexe pe care doar specialiștii ramurilor în discuție le pot înțelege cu adevărat.

3. Părțile contractului de asigurare

Contractul de asigurare intervine între două părți asiguratul și asigurătorul. El poate fi încheiat între părți sau prin mijlocirea unui intermediar(broker de asigurare). În mod obișnuit se poate vorbi de trei categorii de persoane interesate în contractul de asigurare: semnatarul sau contractantul asigurării, cel care semnează polița în nume propriu, obligându-se la plata primelor de asigurare; asiguratul, adică cel a cărui patrimoniu este supus riscului; beneficiarul, adică persoana desemnată să încaseze beneficiul contractului la producerea evenimentului asigurat.

Cele trei părți se pot reuni în prezența unei singure persoane privită ca parte în contract, care să îndeplinească în mod cumulativ cele cele trei calități, la contractul de asigurare de bunuri.

Una dintre condițiile de validitate ale contractului de asigurare este ca părțile să aibă capacitate de a contracta. În principiu orice persoană fizică sau juridică are capacitate de acontracta dacă nu este declarată incapabilă de lege.

4. Obiectul contractului de asigurare și riscurile acoperite

În cazul asigurărilor de bunuri, obiectul contractului de asigurare îl constituie ceea ce s-a asigurat, și anume anumite obiecte.

Riscul reprezintă chiar rațiunea de a fi a asigurării. El poate fi definit ca evenimentul sau complexul de evenimente, incerte posibile, viitoare și independente de voința părților, la producerea cărora asigurătorul va achita asiguratului despăgubirea sau suma asigurată conform prejudiciului suferit, respectiv angajamentului asumat prin contract. În afara trăsăturilor amintite riscul de asigurare trebuie să aibe un caracter licit și să nu reprezinte prin el însuși un atentat la moralași ordinea publică.

Prima de asigurare

Prima reprezintă principala obligație a asigurătorului, putând fi definită ca suma de bani pe care o plătește contractantul de asigurare asigurătorului, în schimbul prestației promise de acesta din urmă, de a fi indemnizat la ivirea evenimentului asigurat. Cu alte cuvinte, “prima este prețul pentru care asigurătorul ia asupra sa povara riscului”. Între prima plătită și incidența de risc există o strânsă corelație, existând două categorii de riscuri și anume:

riscuri constante a căroror evoluție calculată ca o medie multianuală, pe baza raportului între cazurile favorabile și cele posibile, pe o anumită arie geografică sau pentru un anumit bun, nu înregistrează diferențe semnificative de la un an la altul(riscul de grindină sau de secetă pe un anumit teritoriu)

riscuri variabile a căror curbă regresivă sau progresivă influențează în mod normal și forma curbei primei pe durata contractului. Ipotezele pentru aceste forme de risc sunt date de șansa de supraviețuire pentru forma regresivă, și respectiv riscul de deces pentru forma progresivă.

În mod normal și prima de asigurare ar trebui să fie și ea progresivă sau regresivă, așa cum este riscul. În practică însă chiar dacă prima de asigurare este calculată, cu luarea în considerare a evoluției curbei riscului, din rațiuni de mai bună urmărire și evidență ea se manifestă pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Prima de asigurare este constituită din două părți distincte:

prima pură, teoretică, numită de obicei primă netă sau cotă de bază, care se stabilește pe bază de date statistice;

adausul, suplimentul sau încărcătura primei, care acoperă cheltuielile generale de administrare ale asigurătorului.

Prima netă este destinată acoperirii despăgubirilor și sumelor asigurate, iar mărimea acesteia depinde de următoarele:

intensitatea variabilă a riscului;

durata asigurării(anuală, subanuală sau multianuală);

suma asigurată.

Prima netă împreună adausul de primă poartă denumirea de primă brută sau primă tarifară, aceasta fiind prevăzută în tarifele de asigurare.

Prima de asigurare poate fi din punct de vedere al termenului și modalitățile de plată fie primă unică, achitată la încheierea contractului și primă periodică, scadentă la anumite perioade în cadrul duratei de asigurare.

Prima de asigurare stabilită pentru o anumită perioadă, conform clauzelor contractuale este indivizibilă. Dacă de exemplu, pe perioada contractuală este de un an și evenimentul asigurat s-a produs, cândva în prima jumătate a perioadei, asiguratul nu are dreptul de a solicita restituirea primei pentru perioada rămasă din din anul de asigurare de după producerea riscului situația se explică prin aceea că probabilitatea de daună în raport de care se stabilește prima de asigurare în vedere întreaga perioadă de asigurare.

În cazul rezilierii, anulării sau denunțării contractului de asigurare, ca urmare a dispariției sau înstrăinării obiectului asigurat, ori a altui eveniment, prima de asigurare se poate restitui pe perioada rămasă din termenul inițial pentru care s-a încheiat contractul, după ce acestea nu masi are obiect.

6. Suma asigurată

La producerea evenimentului asigurat pentru care se acordă protecția, asigurătorul răspunde față de asigurat, acoperinu-i paguba suferită până la concurența unui nivel maxim, denumit suma asigurată.

Cât privește asigurările de bunuri, în legătură cu stabilirea sumei asigurate intervine operația de evaluare în vederea asigurării. Ea are în vedere stabilirea sumei asigurate cât mai aproape de valoarea reală a bunului asigurat. În principiu, suma asigurată trebuie să se încadreze în valoarea reală a bunului, fară a o depăși. Cu alte cuvinte:

SA<=Vra

Ideal ar fi ca într-o asigurare, suma asigurată să fie chiar valoarea reală a bunului. Subevaluarea acestuia poate avea consecințe nedorite. Chiar dacă prima de asigurare plătită de asigurat ar fi mică, la producerea riscului despăgubirea de asigurare ar fi și ea mică, nereușind-se o bună indemnizare a asiguratului în conformitate cu prejudiciul real suferit. Supraevaluarea ar însemna, dimpotrivă plata unor prime de asigurare mari, dar și încasarea unor indemnizații de asigurare pe măsură dacă riscul se produce. Este clar că supraevaluarea ar induce și îmbogățirea fără just temei a asiguratului, întrucât el ar încasa o sumă mai mare decât prejudiciul suferit, fiind din acest punct de vedere contrară legii.

Cu privire la evaluarea de asigurare, în asigurările de bunuri trebuie remarcat că valoarea unui bun are mai multe accepțiuni cum sunt: ”valoarea bunului”, “valoarea de nou”, “valoarea de înlocuire”. În materie de asigurări maritime și fluviale se utilizează și noțiunea de “valoare agreată”, deci valoarea acceptată pe baza înțelegerii dintre asigurat și asigurător, independent de evoluția ulterioară a prețurilor mărfurilor acoperite prin asigurare.

Datorită reglementărilor diferite din fiecare țară, nu există o terminologie comună cu caracter internațional, valabilă în activitatea de asigurare, în legătură cu conținutul exact al fiecăruia dintre termenii menționați. Ca atare asemenea termeni sunt de regulă, precizați și explicați în condițiile de asigurare elaborate de fiecare societate de asigurare.

Potrivit legislației în materie de asigurări, în vigoare în România, valoarea bunului este considerată a fi valoarea de nou a bunului asigurat, calculată la prețul de cumpărare, din care se scade uzura-aplicându-se coeficientul de uzură la momentul producerii riscului asigurat, ținând cont de vechimea și gradul de utilizare a bunului etc.

7. Oferta de asigurare

Potrivit legislației privind protecția consumatorului beneficiarii serviciilor au dreptul de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor. În acest context înainte de încheierea contractului, asiguratorul este obligat să informeze complet pe eventualul său client asupra prețurilor și garanțiilor contractului avut în vedere.

Legea franceză, spre exemplu, prevede, că asiguratorul trebuie să înmâneze fiecărui client potențial o fișă indicând prețul detaliat al garanțiilor cerute și fie un exemplar din proiectul de contract, fie o informare precizând garanțiile, excluderile și obligațiile asiguratului.

Din motive practice, informarea nu este cerută pentru asigurările pe o perioadă scurtă (de exemplu asigurarea bagajelor în călătorie) sau, dimpotrivă, pentru riscurile profesionale cele mai importante („marile riscuri” din Dreptul European al asigurărilor) ale căror garanții și tarife fac obiectul unei negocieri minuțioase între asiguratori și clienții lor.

8. Declarația de asigurare

Este un document scris prin care viitorul subscriitor, zis solicitant, cere asiguratorului să garanteze riscul ale cărui caracteristici sunt precizate. Majoritatea propunerilor conțin un chestionar stabilit dinainte de asigurator. Răspunsurile la întrebările sale trebuie să fie redactate cu cea mai mare grijă și cea mai mare cinste căci în funcție de aceste răspunsuri riscul va putea fi evaluat și tarifat de asigurator. Răspunsuri inexacte la întrebările propunerii ar putea antrena nulitatea contractului în caz de rea credință a solicitantului sau sancțiuni ca aplicarea regulii proporționale de prime de asigurare (în caz de daună, asiguratorul nu ar plăti decât în proporția existentă între prima plătită de asigurat și cea pe care ar fi trebuit s-o plătească dacă propunerea ar fi fost corect completată) sau de capitaluri (același principiu în proporție de capitalul asigurat și de valorile supuse efectiv riscului). Propunerea poate fi completată cu documente anexe ca fotografii, certificate medicale, planuri ale riscurilor sau facturi.

Dacă legea este severă pentru solicitantul care răspunde inexact la întrebările asiguratorului, jurisprudența, în general, nu-l obligă să răspundă în mod voluntar la întrebări care nu figurează în chestionarul redactat de asigurator. Acesta trebuie, deci, să aibă cea mai mare grijă în redactarea chestionarului care trebuie să conțină toate informațiile utile la aprecierea riscului.În plus, întrebările trebuie să fie suficient de precise pentru ca răspunsurile să nu fie ambigue.

Declarația trebuie să fie completată, semnată și datată de solicitant. Conținutul său îl va angaja când contractul de asigurare va fi stabilit, dar înainte de acest moment propunerea nu obligă nici asiguratorul nici solicitantul să accepte semnarea contractului. Lipsește într-adevar un element indispensabil acordului părților și deci încheierii contractului, prețul. În plus, asiguratorul își păstrează tot timpul libertatea de acceptare și datoria de a alege riscurile care sunt acoperite de compania mutuală de asigurare pe care el o gestionează în contul asiguraților.

În acest prim capitol am tratat principalele caractere juridice ale contractului de asigurare părțile, clauzele contractului de asigurare, generale si speciale, urmărind să subliniez principalele asp

CAPITOLUL II

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR.

1. Drepturile și obligațiile părților

Din punct de vedere al momentului producerii riscului protejat prin contract obligațiile părților se pot împărții în două categorii: unele specifice până la ivirea evenimentului asigurat și altele în legătură cu producerea evenimentului asigurat.

Obligațiile asiguratului

Observații preliminare

Noțiunea de asigurat, folosită în limbajul comun, acoperă în realitate trei noțiuni distincte:

– cea de persoană care subscrie sau contractant care se obligă să îndeplinească obligațiile rezultate din semnătura sa pe contract (în principal să-și plătească prima de asigurare );

– cea de asigurat care este persoana supusă riscului;

– cea de beneficiar care este persoana care încasează prestațiile asiguratorului.

Drepturile și obligațiile asociate acestor trei calități diferă. Distincția este indispensabilă când aceste calități corespund la trei persoane diferite. Acest lucru se întâmplă frecvent în asigurarea de viață, în caz de deces.

Subscriind un contract de asigurare, asiguratul, mai precis persoana care subscrie, se preocupă, evident, înainte de toate, de angajamentele pe care le ia asiguratorul față de el. Nu trebuie totuși pierdut din vedere că contractul de asigurare este un contract sinalagmatic care implică consimțământul celor două părți și conține obligații pentru fiecare din ele.

Obligațiile pe care trebuie să le respecte asiguratul pot fi regrupate în trei teme.

În prima perioadă de asigurare obligația principală a asiguratului este aceea de a plătii primele de asigurare în cuantumul și la termenele stabilite. De asemenea asiguratul trebuie să facă declarații de risc atât la încheierea contractului cât și pe parcursul derulării acestuia, ori de câte ori apar situații ce ar putea modifica incidenșa de risc avută în vedere la determinarea primei. Pe întreaga perioadă de derulare a contractului, asiguratul are obligația de a menține bunul asigurat în bune condiții. În caz de neîndeplinire a acestei obligații, asigurătorul poate denunța asigurarea sau poate refuza plata indemnizației de asigurare cuvenită la producerea riuscului asigurat sau să reducă despăgubirea de asigurare dacă dauna s-a mărit din această cauză.

Agravarea riscului determină modificări corespunzătoare asupra cuantumului primei sau uneori imposibilitatea de a mai putea continua contractul. Prin urmare, comunicarea asiguratului asupra modificării circumstanțelor de risc pe întreaga perioadă de derulare a contractului permite adaparea acestuia la noua situație, sub rezerva drepului pentru asigurător de al anula.

După producerea evenimentului asigurat, asiguratul are următoarele obligații:

luarea de măsuri pentru limitarea pagubei, salvarea bunurilor asigurate, păstrarea și paza bunurilor rămase pentru prevenirea degradărilor ulterioare;

înștiințarea asigurătorului, în termenele prevăzute de condițiile de asigurare cu privire la producerea evenimentului asigurat;

participarea la constatarea cazului asigurat și la stabilirea pagubei;

furnizarea de date și documente referitoare la evenimentul asigurat.

Principalele drepturi ale asiguratului se manifestă odată cu producerea evenimentului asigurat, dar și pe parcursul derulării contractului. Între acestea se află:

dreptul de a modifica beneficiarul sau modul de plată al primelor atunci când ele se achită în rate;

dreptul de a încheia asigurări suplimentare(majorarea sumelor asigurate inițial);

– dreptul de a solicita răscumpărarea polițelor(la asigurările de viață);

– dreptul de a obține împrumuturi asupra polițelor de asigurare;

– dreptul de aparticipa la tragerile lunare de amortizare, prin sistemul combiațiilor de litere, în cazul asigurărilor de viață.

Și în cel privește pe asigurător obligațiile lui se împart în două tipuri: unele până la producerea riscului protejat prin contract și altele specifice perioadei de după producerea acestuia.

Până la ivirea evenimentului asigurat principalele obligații ale asigurătorului se referă la eliberarea, la cererea asiguratului, a duplicatului documentului de asigurare în cazul pierderii celui original precum și la eliberarea la cerere a certificatului de confirmare a asigurării în cazul asigurării de răspundre a cărăușului față de pasageri pentru bagajele și mărfurile transportate, precum și față de terți, cu indicarea sumelor asigurate.

După producerea evenimentului asigurat, evident, principala obligație a asigurătorului este legată de calculul corect al acesteia, trebuie procedat la constatarea producerii evenimentului asigurat și la evaluarea pagubelor și legat de aceasta la stabilirea și plata indemnizației de asigurare.

Evaluarea pagubelor se face în funcție de felul acestora și anume dacă este vorba de pagubă parțială sau de pagubă totală dar și de felul bunurilor.

Despăgubirea sau indemnizația de asigurare este valoarea ce constituie obligație de plată a asiguratului la producerea evenimentului asigurat și este limitată suma asigurată, de mărimea pagubei și de principiul de răspundere adoptat: principiul primului risc, principiul răspunderii proporționale, principiul răspunderii limitate.

În sistemul acoperirii primului risc, despăgubirea se stabilește în limita sumei asigurate și nu poate depăși cuantumul pagubei și nici valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat.

Dacă valoarea bunului în momentul producerii pagubei este egală sau mai mică decât suma asigurată, despăgubirea se calculează și se plătește ca în sistemul acoperirii primului risc.

Dacă suma asigurată, în funcție de care s-a stabilit și prima de asigurare este mai mică de valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat, atunci în calculul indemnizației cuvenite se aplică sistemul acoperirii proporționale, despăgubirea stabilindu-se în același raport față de pagubă, raport față de care se află și suma asigurată față de valoarea bunului.

În cazul aplicării principiul răspunderii limitate, despăgubirea se plătește numai dacă paguba depășește o anumită limită stabilită apriorii, denumită franșiză. Pagubele care se încadrează în limita franșizei vor fi suportate de către asigurat.

În ceea ce privește drepturile asigurătoruluit rebuie arătat că în fapt, fiecărei obligații a aasigurătorului îi corespunde un drept al asigurătorului. Principalul drept al lui este acela de a încasa primele de asigurare conform riscurilor asumate.

Atunci când riscul se produce, asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la capătul perioadei de asigurare cu orice indemnizație convenită asiguratului sau beneficiarului.

De asemenea, asigurătorul are dreptul de a verifica și existența bunului asigurat și a mediului în care acesta este întreținut precum și dreptul de a aplica sancțiuni legale când asiguratul a încălcat obligațiile privind întreținerea, folosirea și paza bunurilor asigurate.

Obligațiile asiguratorului

Cea mai importantă dintre aceste obligații este evident de a reglementa rapid și cinstit daunele când apar. Este obiectul însuși al contractului de asigurare, pentru care asiguratul și-a plătit prima de asigurare. Dar și alte obligații apasă asupra asiguratorului.

Emiterea contractului

O dată ce asiguratul și asiguratorul s-au pus de acord asupra condițiilor și prețului contractului, asiguratorului îi revine sarcina să-i înmâneze asiguratului un document contractual complet și conform exigențelor legale și acordului părților care se deduce din cererea semnată de asigurat și din proiectul de contract sau din notița informativă pe care i-a înmânat-o asiguratorul.

Dintre cei doi cocontractanți, doar asiguratorul este un profesionist (cu unele excepții). El trebuie deci să redacteze precis garanțiile acoperite și excluderile. Orice omisiune sau orice lipsă de claritate a textului va fi interpretată de jurisprudență în favoarea asiguratului conform dreptului general al contractelor.

Dacă garanția, sau una din garanțiile contractului este o garanție obligatorie, angajamentele asiguratorului trebuie cel puțin să fie egale cu prescripțiile legale și condițiile contractului conforme cerințelor legii.

Unele excluderi pot fi impuse de lege: riscuri de război, pagube provocate în mod voit de asigurat. Altele, mai numeroase, sunt pur contractuale.

Fie că sunt legale sau contractuale, ele trebuie să fie precise și fără ambiguitate și să nu golească contractul de orice efect real.Astfel, de exemplu, jurisprudența franceză tinde să considere ca nescrisă o clauză excluzând, într-un contract de Răspundere Civilă pentru Meșteșugari, toate pagubele apărute din responsabilitatea contractuală a meșteșugarului pentru a limita garanția la responsabilitatea delictuală. Judecătorii consideră că această responsabilitate contractuală este esențialul responsabilității sale, ceea ce a vrut el să asigure subscriind acest contract, și că excluderea denaturează total obiectul responsabilității și nu poate fi deci validată.

În general, legislatorii impun ca clauzele prevăzând excluderi de garanție sau obligații pentru asigurat să fie tipărite cu caractere vizibile în contracte pentru a atrage clar atenția asiguraților.

Pe durata contractului dacă asiguratul declară o modificare a riscului dându-i dreptul la o reducere a primei de asigurare sau din contră obligându-l să plătească un supliment de primă, sau dacă cere o mărire sau o reducere a garanției, asiguratorul trebuie să răspundă asiguratului în termenele fixate de contract sau de lege. Asiguratorul nu este niciodată obligat să accepte o creștere a riscurilor și are dreptul să rezilieze contractul dacă i se declară o agravare a caracteristicilor riscului.

Luarea în sarcină a daunelor

Este obligația principală a asiguratorului, cea care justifică subscrierea contractului de asigurare și plata primei de asigurare de către asigurat. Organismele de cotare (ca societatea americană Best) evaluează de altfel companiile de asigurări după capacitatea lor de a face față angajamentelor în caz de daună, mai ales capacitate financiară comparând fondurile proprii și proviziile lor tehnice cu cifra lor de afaceri, dar și capacitate pe planul gestiunii administrative în a organiza rapid diferitele etape ale lichidării dosarelor spre mulțumirea asiguraților.

Marile companii de asigurări primesc în fiecare an sute de mii,chiar milioane de declarații ale unor evenimente asigurate. Acestea trebuie să fie înregistrate și comparate cu garanțiile în vigoare din contractul asiguratului.Ele trebuie de asemenea să facă obiectul, chiar de la înregistrarea lor, unei evaluări pentru a estima costul lor total probabil pentru companie și deci pentru a constitui în pasivul bilanțului suma de plătit corespunzătoare pentru daună. Trebuie de asemenea să se confirme imediat asiguratului primirea declarației sale și să i se adreseze lista documentelor justificative necesare pentru a putea proceda la plată, sau să i se dea eventual motivele pentru care dauna nu poate fi luată în sarcină de asigurator. În cazurile importante, trebuie să se ia măsurile conservatorii imediate destinate să evite extinderea daunelor și să se ceară ajutorul experților pentru a cerceta cauzele evenimentului asigurat și a evalua, cel mai exact posibil, cuantumul daunelor.

Gestionarea pagubelor variază mult de la o ramură la alta. În asigurările de viață, cererile se reglementează în principal pe baza dosarelor și prin schimb de corespondență. În asigurările de lucruri, mai ales în Incendiu, în Transporturi, în caz de Grindină dar și în Automobile, o bună gestionare a dezastrelor cere o prezență activă a asiguratorului sau a reprezentanților săi, experții de asiguratori, pe teren. Ca răspundere civilă o gestionare activă a dosarelor printr-o căutare a terților, victime ale dezastrelor sau ale îndreptățiților lor permite cel mai adesea să se limiteze costul final al pagubelor, să se accelereze reglementările, să se evite recursurile în fața tribunalelor și să se acționeze în interesul înțeles bine al tuturor părților în cauză, terți, asigurat și asigurator, pentru a reduce consecințele dăunătoare ale evenimentului care a produs paguba.

Asiguratorul trebuie deci să fie organizat pentru a face față zilnic unui aflux de cereri. Dar în anumite cazuri, trebuie să se organizeze gestionări de criză când un eveniment catastrofal (inundație, cutremur de pământ, uragane )multiplică în mod excepțional declarațiile de calamități. Asiguratorii trebuie să poată, în asemenea cazuri, să trimită pe loc întăririle necesare în personal și în experți pentru a face față imediat angajamentelor lor. Este la fel în cazul apariției unui accident cu un număr mare de victime: căderea unui avion mare, naufragiul unei nave de pasageri, accident de tren, incendiul unei săli de spectacol sau căderea tribunei unui stadion. Un caz particular al prevederii cu care trebuie organizată gestionarea dezastrelor este cel al asistenței.Pentru a-și respecta angajamentele,cel care asigură asistența trebuie să dispună în permanență, adică 24 de ore din 24 și șapte zile din șapte, de un platou tehnic, cu personal disponibil pentru a răspunde apelurilor celor mai diverse ale asiguraților și venind din locurile cele mai variate. Celui care asigură asistența îi trebuie de asemenea o rețea de corespondenți, capabili să examineze peste tot, unde este necesar, cererile asiguratului: medici, juriști, organizatori de călătorii, mecanici auto, dar și pentru asistența la domiciliu lăcătuși, îngrijitori de bolnavi, cadre didactice, ajutoare de menajeră, instalatori de apă, etc.

Concurența între asiguratori pe piețele respective are loc adesea asupra prețurilor, uneori asupra sfaturilor sau imaginii, dar fundamental și pe termen lung asupra capacității de a gestiona și de a reglementa repede și bine dezastrele. Printre toate serviciile unei societăți de asigurare, serviciul Dezastrelor sau Reglementărilor tratează esențialul meseriei de asigurator și pe eficacitatea lui se bazează cu siguranță reputația acestei meserii. Acest serviciu trebuie să recruteze elementele cele mai capabile din personalul asiguratorului și să facă obiectul intregii atenții a Conducerii.

Lupta contra fraudei

Asiguratorul este garant al gestionării asigurării mutuale. El are datoria de a păstra echilibrul acestei societăți de asigurări mutuale refuzând să ia în sarcină pagubele celor care nu fac parte din ea (neasigurare, riscuri excluse din garanțiile contractuale, contracte suspendate sau reziliate pentru neplată, etc.) și având grija permanentă să reacționeze împotriva tentativelor de fraudă la asigurare: pagube anterioare intrării în vigoare a contractului, supraevaluare a daunelor, daune voit provocate de asigurat sau de un complice, sau de beneficiar (ramura asigurare de Viață). De la accidentul de automobil (neacoperit )declarat ca furt (acoperit de contract) la naufragiul voluntar al unui cargou întreg după descărcarea clandestină a încărcăturii asigurate, de la ajutorul fraudulos al unui particular în aprecierea unui obiect furat la crima comisă în scopul primirii unui capital pentru Deces, gama fraudelor la asigurare este vastă, imaginația delincvenților ocazionali sau profesioniști fertilă și lupta împotriva „falselor pagube” este anevoioasă, evident. Pentru a fi eficace, aceasta cere o experiență a responsabililor serviciilor de dezastre, dar mai ales o colaborare permanentă a asiguratorilor între ei și cu serviciile de poliție naționale și internaționale. Fraudele cele mai importante, mai ales în domeniul Maritim sau în asigurări de persoane, profită de complexitățile dreptului internațional și de costul anchetelor, chiar de imposibilitatea juridică de a le urgenta și de a obține decizii ale justiției executorii în anumite țări pentru resortisanții altor țări.

Lupta contra fraudei cere deci o vigilență și o perseverență permanente. Dacă nu este posibil să se știe exact totalul pe ramuri și țări, se evaluează costul fraudelor la asigurare la o grilă de la 3 la 6 % din totalul pagubelor. Este vorba de un cuantum semnificativ care ridică în aceeași măsură costul asigurării pentru ansamblul asiguraților. Lupta contra fraudei nu trebuie, totuși, să întârzie sau să complice reglementarea imensei majorități a declarațiilor de pagube care vin de la unii asigurați cinstiți și care nu fac decât să ceară aplicarea contractului lor. Nimic nu-l exasperează mai mult pe asigurat și nimic nu dăunează mai mult imaginii asigurării decât o atitudine sistematic bănuitoare față de el din partea asiguratorului de îndată ce prezintă o cerere de îndeplinire a unei obligații. Asiguratul și-a plătit primele, adesea mulți ani, pentru a fi protejat în caz de daună. El nu admite să fie bănuit de necinste când apare o daună. Această daună, de altfel, dacă este importantă și dacă atinge o ființă dragă sau obiecte cărora asiguratul le atribuie un preț sentimental, poate să fie dureroasă pentru asigurat și să-i răvășească viața. O datorie omenească cere asiguratorului să nu amplifice dificultățile materiale sau emotive cauzate asiguratului de pagubă, ci dimpotrivă să facă tot ce se poate pentru a-l încuraja, pentru a reduce formalitățile la minimum necesar, și să-și plătească obligațiile cel mai rapid posibil. Mai ales asiguratorul va avea grijă, chiar dacă nu este întotdeauna obligat de lege sau de clauzele contractului, să plătească un acont din plata definitivă a daunei de fiecare dată când costul final poate fi în mod rezonabil estimat dar când calculul definitiv cere timp (consolidarea unor răni, adunarea unor documente de către asigurat, înmânarea unor raporturi definitive de către experți, etc.).

Prevenirea

Din ce în ce mai mult, se contează pe asigurator nu numai pentru a plăti pagubele când apar, ci și pentru a le preveni. Prevenirea dezastrelor îl interesează pe asigurator pentru că reduce suma despăgubirilor pe care va trebui s-o plătească. Ea interesează mult asigurații din dublu motiv: reducând costul total al daunelor,ea trebuie să se exprime printr-o reducere a tarifelor asiguratorilor și deci a contribuțiilor cerute asiguraților pentru a alimenta societatea de asigurări mutuale; dar mai ales apariția unei daune provoacă întotdeauna asiguratului nenumărate necazuri, greutăți, perturbări de tot felul,chiar dureri sau infirmități,care nu vor fi niciodată compensate în întregime de prestațiile asiguratorului. Dacă un șef de întreprindere este fericit să constate că societatea sa va putea supraviețui după incendiul din uzina sa grație bunei adaptări la nevoile sale a garanțiilor pentru Incendiu și Pierderi de Exploatare din contractele sale de asigurare și grație rapidității cu care asiguratorul și-a onorat angajamentele, ceea ce a permis o rapidă redemarare a producției, același șef de întreprindere ar fi preferat evident să se menajeze de toate neplăcerile inerente unei situații de criză nesuportând o pagubă. De altfel sarcina principală a responsabililor de asigurări în marile întreprinderi moderne, numite acum Risk Managers sau gestionari ai riscurilor, este de a veghea ca întreprinderea să fie bine asigurată, dar mai ales să reducă frecvența dezastrelor și să ia măsuri pentru a le preveni.

Ceea ce este valabil pentru întreprinderi este adevărat și pentru particulari. Asiguratorii, specialiști ai pagubelor, sunt deci din ce în ce mai angajați să intervină în domeniul prevenirii. Ei o fac adesea în mod colectiv prin organismele lor profesioniste: omologare de produse sau sisteme de securitate(alarme anti furt, detectoare de incendiu,seifuri), participare la efortul național de securitate rutieră, acorduri cu constructorii de automobile pentru a ameliora protecția automobilelor împotriva furtului, acorduri cu specialiștii în construcții de locuințe pentru a îmbunătăți siguranța, instruirea populației pentru o igienă mai bună, pentru prevenirea bolilor și detectarea precoce a celor mai frecvente boli. Dar acțiuni de prevenire importante sunt de asemenea desfășurate individual de unii asiguratori, mai ales pe plan tarifar reducând primele de asigurare ale asiguraților care aplică riguros măsurile de prevenire convenite după inspecția riscurilor, impunând prin contract anumite amenajări ale spațiilor asigurate sau ale modurilor de producție,încurajând anumite moduri de viață prudente (reduceri pentru nefumători la asigurarea de viață).

Trimiterea avizelor de scadență

Dacă este sarcina asiguraților să-și plătească primele, revine asiguratorului să precizeze suma de plătit ca și detaliile și modurile de plată cu ocazia emiterii contractului și a fiecărei reînnoiri periodice dacă există. Contractele de asigurări pentru daune sunt în general subscrise pentru un an cu tacită reconducție. Asiguratorul trebuie să-și prevină clientul asupra datei de expirare a perioadei de garanție în curs și trebuie să precizeze cuantumul primei datorate, după aplicarea clauzei de indexare eventuale, pentru o nouă garanție anuală.

Asiguratorul are obligația de a supraveghea încasările și trebuie, în caz de neplată, să ia inițiativa, în formele impuse de lege și contract, procedurilor succesive de somație a asiguratului, apoi de suspendare și de reziliere a contractului de asigurare a cărui primă rămâne neplătită. În absența acestor formalități, garanțiile rămân în vigoare cu excepția dispoziției legale a contrario.

Un contract este valabil încheiat de îndată ce părțile contractante s-au pus de acord asupra obiectului și a modalităților sale. Un contract de asigurare încheiat verbal ar putea angaja asiguratorul și asiguratul, dar proba angajamentelor respective ar fi greu de stabilit. De aceea legislatorul cere peste tot ca aceste contracte de asigurare să se facă în scris și din același motiv, la ora electronicii și a idealului de a nu folosi hârtia („zero hârtie”), asiguratorii sunt obligați să producă, să mânuiască și să claseze în arhive importante volume de hârtii.

2. Aspectele practice ale raporturilor dintre asigurator si asigurat

Certificatele de garanție provizorii

Aceste certificate, numite și Note de garanție sau, în societățile mutuale, buletine de adeziune provizorie, sunt un document care constată că o garanție provizorie este acordată de asigurator cu efect imediat și pentru o durată limitată. Certificatul provizoriu de garanție permite imediat garantarea unui risc așteptând să poată fi redactat contractul definitiv sau completat studiul riscului.

El este emis cu condiția vărsării unui acont din prima definitivă și pentru o durată scurtă nedepășind o lună sau două. Pentru a evita orice contestație asupra începutului garanției, asiguratorul poate utiliza un aparat autorizat care datează (imprimă data și ora ).

Dacă certificatul de garanție provizoriu este eliberat în momentul când părțile erau de acord asupra tuturor elementelor contractului și în așteptarea documentelor definitive, el angajează asiguratorul ca și asiguratul care nu poate refuza să semneze un contract legalizat când va fi redactat.

Dimpotrivă, dacă certificatul de garanție provizoriu a fost amânat așteptând studiul complet al riscului, și mai ales al stabilirii tarifului său, el nu constituie decât un acord temporar și nu angajează părțile dincolo de data fixată.

Actele adiționale

Un act adițional este un document semnat de cele două părți care indică modificări aduse contractului inițial.

Când un contract este stabilit pentru o durată lungă sau când este înnoit prin tacită reconducție (în aceleași condiții anterioare ) timp de mai mulți ani, poate deveni necesar, la inițiativa asiguratului sau a asiguratorului, să se modifice anumite dispoziții, de exemplu:

o schimbare de adresă a asiguratului sau a riscului asigurat;

o schimbare de mașină;

o mărire a primei ca urmare a unei agravări a riscului sau a unei schimbări de tarif;

o creștere a unor garanții.

Se emite de asemenea un act adițional când contractul este reziliat înaintea scadenței prevăzută inițial.

Majoritatea legislațiilor obligă asiguratorul să răspundă într-un termen scurt cererilor asiguraților care doresc să-și modifice contractul prin act adițional. În Franța, absența răspunsului în cele zece zile de la primirea unei scrisori recomandate antrenează acceptarea de către asigurator a modificării cerute.

Invers, asiguratul are obligația să declare imediat asiguratorului orice agravare a riscului susceptibil să modifice aprecierea asiguratorului și deci, tarifarea (de exemplu, utilizarea unor produse periculoase într-un spațiu comercial, refacerea cu paie a unui acoperiș cu țiglă).

Certificatele de asigurări

Aceste certificate constituie un document care permite asiguratului să justifice, la un control, că este în regulă cu legislația cu privire la obligațiile de asigurare. Aplicația cea mai uzuală a acestui caz este asigurarea auto unde, pentru a nu trebui să circule cu contractul său adesea voluminos, automobilistul primește un certificat, de un format și cu conținut reglementate de Autorități, pe care poate să-l păstreze cu celelalte documente ale mașinii (titlul de proprietate al mașinii, vinieta fiscală, certificatul de control tehnic, etc.). În România se emite certificat de asigurare la asigurarea cărăușului pentru mărfuri transportate. Un alt certificat cu popularitate atât în România căt și în țările din Uniunea Europeană este certificatul de asigurare ce servește în același timp de „carte verde” și permite deci tuturor automobiliștilor asigurați să circule în toate statele semnatare ale Convenției Inter Bureaux.

În afară de certificatul de asigurare, automobilistul trebuie, în numeroase țări, să-și pună, pe parbriz, o vinietă autocolantă (Italia, Franța) atestând datele de valabilitate a contractului de asigurare în curs și considerată a permite un control mai eficace de către poliție al respectării obligației de asigurare și a diminua numărul neasiguraților.

Emiterea unui certificat de asigurare înseamnă prezumție de angajament al asiguratorului dar nu-l împiedică pe acesta să pună în valoare, eventual, în raporturile sale cu asiguratul, nulitatea sau rezilierea contractului (de exemplu, în caz de neplată a primelor de asigurare sau de fraudă la subscriere).

Avizele de scadență

Este vorba despre documentul prin care asiguratorul își informează asiguratul asupra viitoarei expirări a perioadei de garanție corespunzând ultimei prime plătite. Dacă contractul a fost subscris cu o clauză de tacită reconducție, asiguratorul indică noua sumă de bani de plătit pentru o nouă perioadă de garanție ( în general un an în asigurări în caz de Daune ). Dacă, așa cum se obișnuiește, capitalurile asigurate și prima de asigurare sunt indexate, avizul de scadență va indica noua valoare a indicelui și se va ține seama de el pentru valoarea noii prime de plătit.

Mult timp, asiguratorii au trimis asiguraților lor o chitanță după fiecare plată. Astăzi marea majoritate a plăților se fac prin mișcare bancară (cec, virament, prelevare automată, Titlu Universal de Plată), ceea ce scutește să se trimită o chitanță, extrasul de la bancă fiind o dovadă. Chitanțele sau recipisele nu mai sunt eliberate decât pentru cazurile excepționale de plată directă în numerar asiguratorului.

Declarația caracteristicilor riscului

Contractul de asigurare este un contract de bună-credință. Asiguratul este obligat să declare complet și corect toate caracteristicile riscului susceptibile să influențeze asupra asiguratorului și deci asupra stabilirii tarifului. Această declarație trebuie făcută în momentul subscrierii contractului și, pe durata contractului, pentru orice modificare a riscului.

În practică, asiguratul este obligat să răspundă în modul cel mai cinstit posibil la chestionarul prezentat de asigurator în momentul subscrierii. Jurisprudența majorității țărilor apreciază că nu se poate reproșa asiguratului, mai ales dacă e vorba de un particular, că nu a declarat o caracteristică a riscului care nu făcea obiectul unei întrebări din chestionar. Asiguratorul este cocontractantul profesionist. El deci, și nu asiguratul, trebuie să știe de ce informații are nevoie pentru a accepta și a tarifa riscul propus.

Dar asiguratului i se cere o declarație imediată dacă una sau alta dintre caracteristicile riscului a fost modificată în contract, de exemplu în funcție de categoriile de contracte: schimbarea adresei asiguratului, modificarea folosinței unui spațiu comercial sau a unui spațiu alăturat, schimbarea înmatriculării unui vehicul, schimbarea activității profesionale, creșterea capitalului asigurat sau a valorilor supuse riscului, etc

Sancțiunile în caz de declarații inexacte la subscriere sau de omisiuni de declarare a unor modificări posterioare riscului sunt mari pentru asigurat. Dacă reaua sa credință poate fi dovedită (de exemplu , nedeclararea unei stări patologice preexistente și cunoscute de persoana care propune subscrierea unei asigurări de Viață sau Sănătate), contractul poate fi anulat în toate efectele sale și starea de neasigurare constatată (n-a fost niciodată contract valabil între părți). În majoritatea cazurilor, asiguratorul are dreptul să păstreze sumele primite, cu titlu de compensație pentru tentativa de fraudă al cărei obiect a fost.

Dacă omisiunea asiguratului în declarația de asigurare la incheierea contractului de asigurare este sesizată de asigurator înainte de pagubă (în cursul unei inspecții, de exemplu ), asiguratorul poate alege între două opțiuni:

– fie să rezilieze contractul;

– fie să mărească prima de asigurare la suma unde, după tariful său, ar fi trebuit să fie dacă caracteristicile reale ale riscului ar fi fost cunoscute de el de la început. În acest caz, asiguratorul poate rezilia contractul dacă asiguratul nu acceptă noua rată a primei.

În asigurarea de bunuri, o caracteristică deosebit de importantă a riscului, care trebuie să facă obiectul unei atenții speciale, din partea persoanei care a propus contractul, în declarația sa, este valoarea sa. La aplicarea principiului cu caracter de indemnizare, asiguratorul nu va plăti niciodată mai mult decât valoarea bunului asigurat, estimat chiar înainte de daună, chiar dacă valoarea sa declarată și asigurată este superioară. În acest caz, este vorba de supraasigurare și asiguratul a plătit prime în pierdere.

Dacă, din contră, bunul asigurat este subevaluat în declarație, este sub-asigurare. În acest caz, totul se petrece ca și cum asiguratul ar fi vrut să rămână propriul său asigurator pentru o parte a riscului, căci asiguratorul va sancționa sub-asigurarea aplicând regula proporțională de capitaluri.Dacă dauna este totală, asiguratorul nu va plăti decât suma asigurată care a servit drept bază de calcul al primei.Surplusul din dauna rămasă neacoperită este în sarcina asiguratului.

În fața acestui neajuns, asiguratorii au pus la punct formule moderne care încearcă să evite litigiile cu asigurații:

– asigurarea la primul risc care obligă asiguratorul la suma asigurată oricare ar fi valoarea supusă riscului;

– asigurarea fără valoare declarată care este folosită, de exemplu, pentru Riscuri multiple în Locuințe în care angajamentul asiguratorului este egal cu valoarea reconstrucției imobilului distrus așa cum va fi constatată după daună;

– asigurarea cu valoare acceptată, folosită pentru asigurarea obiectelor de artă sau de valoare și propusă industriașilor pentru asigurarea clădirilor, mașinilor și echipamentelor lor, care stabilesc valorile asigurate de comun acord între asigurat și asigurator după intervenția unui expert, ceea ce interzice asiguratorului să pună în discuție valorile supuse riscului după apariția unei daune.

Plata primei de asigurare

Subscriind un contract, asiguratul (persoana care subscrie) se obligă să plătească prima cerută de asigurator în schimbul angajamentului său.

Înțelepciunea pentru asigurator constă evident în a-l face pe asigurat să-și plătească prima în momentul subscrierii contractului și inaintea intrării în vigoare a garanției. Este sigur, în acest fel, că asiguratul își va aduce contribuția la reciprocitatea riscurilor pe care are sarcina să le gestioneze.

Dar, din rațiuni multiple, multe contracte de asigurare sunt vândute fără plata anticipată a primelor: facilități de plată acordate asiguraților, amânări de transmitere a primelor între intermediari și asigurator, comodități reciproce de gestionare pentru asigurator și asigurat aduse de prelungirea prin tacită reconducție, etc. Primele fixate de asigurator în momentul emiterii și prelungirii contractelor nu sunt deci prime efectiv încasate.

Dispoziții contractuale și, foarte adesea legale, precizează sancțiunile aplicabile dacă asiguratul nu se achită de obligația sa de plată a primelor. Sancțiunea este dreptul pentru asigurator de a rezilia contractul în formele și timpul regulamentare, fără a-și pierde dreptul de a urmări în justiție încasarea primelor corespunzând perioadei în care garanțiile au fost efectiv în vigoare chiar dacă n-a apărut nici o calamitate. Rezilierea contractului obligă să se respecte proceduri fixate de legi care implică una sau mai multe somații succesive și o perioadă de suspendare a garanțiilor în timpul căreia contractul va putea fi repus în aplicare de către asigurat dacă își va achita în întregime prima datorată. În Franța, de exemplu, legea dă asiguratorului dreptul de a-i trimite, cel mai devreme după zece zile de la scadență, subscriitorului care nu și-a plătit prima o scrisoare recomandată de somație pentru a plăti; garanția este automat suspendată după 30 de zile de la trimiterea scrisorii de somație dacă între timp nu s-a făcut plata; contractul este reziliat după 40 de zile de la trimiterea scrisorii de somație dacă tot nu s-a plătit prima și dacă scrisoarea de somație l-a prevenit pe asigurat asupra acestei decizii a asiguratorului.

În asigurarea de viață, sancțiunea neplății primelor poate să nu fie rezilierea contractului, ci în funcție de tipul de asigurare, o reducere a capitalurilor garantate. În formulele de capitalizare sau de economisire, sumele plătite sunt libere și angajamentele asiguratorului în funcție de primele liber plătite de asigurat: nu există deci nici o sancțiune în caz de neplată a unor prime.

Avizarea daunelor

Asiguratul se obligă să declare pagubele în termenul fixat contractual sau legal și să apere interesele asiguratorului, adică să limiteze în măsura posibilului consecințele evenimentului dăunător și să protejeze posibilitățile de recurs ale asiguratorului împotriva terților eventual responsabili.

Declararea daunei asiguratorului trebuie să fie făcută de îndată ce asiguratul a avut cunoștință de ea sau măcar într-un anumit termen..Timpul prevăzut este foarte scurt: în Franța el merge de la cinci zile pentru asigurările de lucruri până la 48 de ore pentru asigurările în caz de furt și 24 de ore pentru asigurările în caz de Mortalitate a animalelor. Justificarea acestor perioade de declarare foarte scurte impuse asiguratului este ocrotirea intereselor asiguratorului care trebuie,de îndată ce e posibil, să constate daunele,să prevină extinderea lor, să determine originea lor și să apere recursul său eventual împotriva terților a căror responsabilitate ar putea fi pusă în discuție. Sancțiunea nerespectării termenelor impuse pentru declararea daunelor este decăderea din drepturi, adică asiguratorul poate să nu plătească dauna declarată tardiv, fără să fie puse în cauză celelalte dispoziții ale contractului care rămâne în vigoare normal. Pe majoritatea piețelor moderne, legea nu permite asiguratorului să invoce decăderea din drepturi decât dacă dovedește că întârzierea declarării pagubei i-a cauzat un prejudiciu.

Termenul nu curge evident decât din momentul în care asiguratul a avut cunoștință de daună. Apariția unui furt într-o locuință de vacanță sau a unei pagube susceptibilă să antreneze responsabilitatea unui proprietar de întreprindere poate să nu fie cunoscută decât mult timp după fapte. Nu se poate cere unui asigurat să declare evenimente de care nu are cunoștință.

Asiguratul trebuie să facă tot ce stă în puterea sa pentru a limita consecințele dezastrului. El trebuie evident să facă apel la pompieri în caz de incendiu și la poliție în caz de furt,dar și să pună paznici la clădirile incendiate sau deschise pentru a evita jafurile. El trebuie să facă inventarul complet și în cifre al pagubelor suferite, să ușureze munca experților desemnați de asiguratori și să declare exact toate circumstanțele cunoscute de el, susceptibile să ajute la cercetarea cauzelor dezastrului și la identificarea eventualilor responsabili.

Asiguratului îi revine sarcina să facă dovada nu numai a realizării pagubei,ci și a valorii daunelor suferite.Acest lucru nu este întotdeauna ușor, mai ales în caz de furt căci asiguratul nu dispune întotdeauna de piese justificative ale prețului, și chiar de existența însăși a obiectelor furate.În incendiu, pot apărea greutăți privind valoarea și volumul stocurilor distruse.Cu cât contabilitatea asiguratului va fi mai precisă, cu atât mai rare vor fi întârzierile în plățile unor daune.

După ce a făcut asiguratorului prima declarație a daunei, asiguratul trebuie să fie prompt în formularea cererii sale furnizând toate piesele justificative necesare și răspunzând la toate întrebările asiguratorului. În cazurile importante, el poate fi ajutat de un expert de asigurat care-l va ajuta să-și prezinte cererea de despăgubire. Intermediarul fiind mandatar al asiguratului se obligă și el, în majoritatea cazurilor, să-l sfătuiască pe asigurat în caz de daună.

Un asigurat poate fi surprins de prescrierea drepturilor sale dacă nu-și formulează cererea în perioadele de timp contractuale sau legale. În raporturile între asigurat și asigurator, prescripția este în general de doi ani.

Pentru a proteja asiguratul de reaua voință a unor servicii contencioase sau de practicile dilatorii ale unor asiguratori, legea cere în multe țări ca asiguratorul să răspundă în cel mai scurt timp la cererile asiguraților și să facă o propunere rezonabilă de reglementare la câteva săptămâni sau o lună după ce elementele necesare au fost furnizate de asigurat. Asemenea dispoziții nu există uneori decât pentru anumite ramuri (de exemplu, automobil sau construcții sau accidente de muncă). Ele dau noi drepturi asiguraților, permițând o accelerare a plății despăgubirilor datorate după daună și limitează recurgerea la tribunale.

În capitol II al lucrării am subliniat principalele drepturile și obligațiile ale părților din contractul de asigurare cât și aspectele practice ale raporturilor dintre asigurator si asigurat.

CAPITOLUL III

CONTRACTELE DE ASIGURARI BUNURI

Secțiunea I

Noțiuni generale privind asigurarea bunurilor

Clasificarea asigurărilor de bunuri

După unii autori, tendința care se manifestă în ramura asigurărilor de bunuri este de ofertă a unor polițe globale care sa ofere protecție complexă împotriva riscurilor multiple. Așa este, de exemplu, polița globală care protejează bunurile transportate în trafic intern și internațional, mijloacele de transport auto utilizate la transportul bunurilor precum și răspunderea civilă pentru accidente auto cu valabilitate în afara granițelor țării (asigurare de tip Carte Verde )-toate printr-un singur document de asigurare. Un alt tip de asigurare este asigurarea complexă a gospodăriilor particularilor, o tripla asigurare:de bunuri casnice, de accidente la domiciliul asiguraților și de răspundere civilă. Recent, în cadrul asigurării complexe, unele societăți de asigurări au inclus și răspunderea pentru clădirile care adapostesc bunurile casnice.

Alte societăți, dimpotrivă, oferă asiguraților contracte de asigurare prin care se protejează un singur risc, caz în care prima de asigurare este procent din prima de bază pentru asigurarea globală.

Se urmărește astfel satisfacerea pretențiilor și posibilităților unui număr cât mai mare de consumatori ai produselor de asigurare .

Asigurările facultative de bunuri se disting prin câteva trăsături distincte și anume:

au la bază principiul voluntariatului, protecția asigurătorului intervenind doar din momentul exprimării acordului de voință al asiguratului, ce are drept rezultat încheierea unui contract de asigurare în baza căruia, grație primei plătite de asigurat, societatea de asigurare acoperă riscurile subscrise;

răspunderea societății de asigurare este limitată în timp la durata contractului, respectiv la termenele de răspundere înscrise în contract. Cum s-a arătat, asigurările de bunuri se încheie obișnuit pe perioade de un an, iar la cererea asiguratului, ele se pot încheia pe perioade subanuale;

în asigurările facultative de bunuri operează principiul răspunderii asigurătorului după expirarea “perioadei de așteptare” sau “perioadei de grație” care este, în fapt, un termen de siguranță pentru asigurător în ceea ce privește declanșarea răspunderii pentru riscurile asumate. Perioada de așteptare este diferită. De exemplu la asigurarea auto-casco este de 24 ore, de la data plății primei sau a celei dintâi rate de primă;la asigurarea complexă este de 5 zile socotite de la aceiași dată; la asigurarea nimalelor pentru riscul de deces din cauza anemiei infecțioase este de 26 zile și exemplele continuă;

Sumele asigurate în cadrul asigurărilor facultative se stabilesc la cererea asiguratului, luând ca bază de calcul valoarea reală a bunului în momentul cuprinderii în asigurare. Supraevaluarea acestei valori ar ar genera, în cazul producerii evenimentului asigurat, îmbogățirea fără just temei a asiguratului, iar subevaluareanu i-ar permite acestuia înlocuirea bunului distrus sau avariat.

Asigurările facultative de bunuri pot fi încheiate de orice persoană fizică sau juridică deținătoare de bunuri care fac obiectul asigurării. Asigurătorul poate fi orice societate de asigurare care are în obiectul său de activitate asigurări de bunuri de un fel sau altul.

Principalele tipuri de asigurări de bunuri sunt următoarele:

1 Asigurarea facultativă a clădirilor, altor construcții și a conținutului(mijloace fixe și mijloace circulante materiale), pentru cazurile produse de incendiu și alte calamități

Asigurarea facultativă conplexă a gospodăriilor persoanelor fizice

Asigurarea facultativă a culturilor agricole, a culturilor de legume, a rodului viilor și a rodului pomilor fructiferi

Asigurarea animalelor

Asigurarea facultativă a bunurilor sau valorilor, pentru cazurile de furt prin efracție sau prin acte de tâllhărie

Asigurarea facultativă pentru cazurile de avarie a autovehicolelor de producție internă și externă(autocasco)

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto

Asigurări maritime de transport și aviație etc.

Asigurarea facultativă a mașinilor, utilajelor și instalașiilor, pentru cazurile de avarii accidentale

Secțiunea II

Asigurarea facultativă a clădirilor și a altor construcții și a conținutului (mijloace fixe și circulante) pentru cazurile de pagube produse de incendiu și alte calamități

1. Bunurile care pot fi asigurate

Acest tip de asigurare poate fi încheiată de persoane fizice și persoane juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. Pot fi asigurate și bunurile primite în folosință sau spre păstrare, reparare, prelucrare, curățare, vopsire, vânzare ori spre a fi expuse în cadrul muzeelor sau expozițiilor, de asemenea, bunurile care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesionare sau locație de gestiune.

În mod explicit se asigură: clădirile și alte construcții (inclusiv instalații fixe aferente de încălzire, electrice sanitare, ascensoare etc.) servind pentru locuințe, birouri magazine, restaurante, bufete, depozite de mărfuri, ateliere, teatre, cinematografe, cluburi, muzee, expoziții, dependințe, etc; clădiri în curs de construcție; împrejmuirile, etc(prin instalații fixe aferente se înțeleg acele elemente ale instalației încorporate în elementele de construcție ale clădirii); mașinile, utilajele, instalațiile, motoarele, uneltele, inventarul gaspodăresc și alte mijloace fixe; mărfurile, materiile prime și auxiliare, materialele, semifabricatele, produsele finite și alte mijloace fixe; obiectele de inventar.

Nu pot fi asiguate: bunurile din gospodăriile persoanelor fizice, care se asigură prin Asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice(în cazul gospodăriilor persoanelor fizice, pot fi asigurate numai clădirile și alte construcții și în mod excepțional utilaje de genul: cazan, centrală termică, instalația de aer condiționat care se asigură la categoria de conținut iar restul bunurilor din gospodării se vor asigura în baza Regulamentului 32, Asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice); banii, hârtiile de valoare, documentele, registrele sau titlurile, actele, manuscrisele, pietrele scumpe, obiectele de platină, aur sau argint, mărcile poștale sau alte asemenea; autovehiculele și alte vehicule cu tracțiune mecanică, navele și animalele, care se asigură potrivit altor condiții specialede asigurare; solariile și tunelele –construcții speciale din stâlpi delemn, beton metal sau din alte materiale, cu pereții lateral și acoperișul din din panouri de materiale de polietilenă, simple folii de polietilenă sau alte materiale.

2. Riscurile asigurate

În sens general prin riscuri ce pot fi asigurate se înțeleg fenomene imprevizibile, care se produc în mod subit și au o dispersie în timp și spațiu. Astfel nu pot fi încheiate asigurări împoriva fenomenelor care se produc cu certitudine (înfiltrările de apă provenite de la ploi la apartamentele de la ultimul etaj care se produc în mod cert din caza deteriorării izolațiilor, terpidațiile provocate de deplasarea autovehiculelor, prăbușirea sau alunecarea de teren în locul în care deja este în desfășurare un asemenea fenomen).

În mod explicit pot fi asigurate următoarele riscuri: incendiu, explozie, trăsnet, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, ploaie torențială(inclusiv efectele indirecte ale acesteia), inundație grindină, greutatea stratului de zăpadă, cădere pe clădiri sau alte construcții a unor corpuri.

În cazul clădirilor nu constituie risc asigurat, inundația provocată prin avarierea conductelor de apă, canal sau încălzire centrală. Totuși în cazul conținutului clădirilor (mijloace fixe și mijloace fixe materiale) se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse acestora ca urmare a avarierilor accidentale produse la instalațiile de gaze, apă, canal sau încălzire centrală.

În cazul clădirilor și a altor construcții se mai acordă despăgubiri și în cazurile în care pentru a se opri întinderea incendiului sau la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren, a fost nevoie, după caz să se dărâme sau să se demonteze clădirea sau altă construcție, ori să fie mutată în alt loc, precum și în cazurile în care, în urma unui cutremur de pământ, inundații, prăbușiri sau alunecări de teren, a devenit imposibilă folosirea clădirii sau altei construcții și este necesară, după caz, demontarea sau mutarea în alt loc a acestora, pentru pagubele produse clădirilor sau altor construcții prin izbirea lor de către un vehicul și pentru cheltuieli pentru curățirea locului unde s-a produs paguba în măsura în care sunt în legătură cu riscurile asigurate și sunt necesare pentru executarea lucrărilor de reparații.

În cazul mijloacelor fixe(cu excepția clădirilor și a altor construcții) și mijloacelor circulante materiale se mai acordă despăgubiri și pentru pagubele produse acestora ca urmare a: carbonizării totale sau parțiale, ori topirii, chiar și fără flacără; avarierilor accidentale produse la instalațiile de gaze, apă canal sau încălzire centrală; dărâmării, demontării sau mutării în alt loc a clădirilor sau a altor construcții în care se aflau bunurile asigurate ori a unor clădiri sau construcții învecinate, dacă aceasta se face pentru a opri întinderea incendiului sau la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren; acțiunea unor cauze care au produs pagube bunurilor asigurate datorită avarierii sau distrugerii de către un risc asigurat, a clădirilor sau altor construcții în care se aflau bunurile respective; pierderii sau dispariției bunurilor asigurate cauzate direct de riscuri asigurate; prăbușirea clădirilor sau altor construcții în care se aflau bunurile asigurate, precum și izbirii lor de către un vehicul.

Se acordă despăgubiri indiferent dacă bunurile avariate sau distruse se află sub acoperiș sau sub cerul liber.

Nu se acordă despăgubiri pentru: pagubele indirecte, cum ar fi reducerea valorii bunurilor asigurte după reparație, scăderea prețurilor bunurilor, întârzierii în livrarea bunurilor; pagubele produse prin întreruperea folosirii bunurilor sau întreruperea producției; pagube produse de operațiuni militare în timp de război; cheltuieli făcute pentru transformarea sau înbunătățirea bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii fenomenului asigurat și nici cele pentru reparații, recondiționări, restaurări nereușite. pagube pricinuite de măsuri de război, invazie, ocupație militară, război civil, insurecție, rebeliune, revoluție, putere militară sau uzurpare de putere; pagube produse de tulburări civile, revolte, acte de terorism sau sabotaj, acte de vandalism și alte asemenea; pagube produse de influențe directe ale exploziei atomice, ale radiațiilor sau infestării radioactive ca urmare afolosirii energiei atomice; în caz de confiscare, naționalizare, sechestrare; pagube sau cheltuieli în legătură cu poluarea și/sau contaminarea provocate direct sau indirect de orice cauză; în cazul în care, în urma unei poluări și /sau contaminări are loc un incendiu și /sau explozie, provocând pagube bunurilor asigurate, acestea se despăgubesc dacă sunt urmare directă a incendiului și /sau exploziei și în limita cauzelor și excluderilor din prezentele condiții generale.

Asigurarea se poate încheia și: numai pentru riscul de incendiu; numai pentru riscurile FLEXA(incendiu, explozie, trăzet, căderi de corpuri); prin excluderea riscului de cutremur. În cazul încheieri asigurării întruna din variantele precizate anterior se va menționa OBLIGATORIU la rubrica “Mențiuni speciale” riscurile care sunt acoperite prin contract.

3. Durata asigurării

Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an sau minim de trei luni. Răspunderea societatii intră în vigoare după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-a achitat prima de asigurare prin numeraar sau asiguratul a prezentat ordinul de plată vizat de banca în care are contul de disponibilși s-a încheiat contractul de asigurare.

4. Suma asigurată

Delimitarea exacă a bunurilor care vor fi cuprinse în asigurare și precizarea sumelor la care acestea vor fi asigurate este o problemă fundamentală la încheierea asigurărilor.

În cazul clădirilor și a altor construcții, în mod obligatoriu se vor stabili sume asigurate separat pentru fiecare clădire sau construcție iar clădirile și sumele asigurate se pot preciza pe declarația de asigurare tip sau în cazul unui număr mai mare de clădiri pe o listă anexă la contractul de asigurare.

În cazul conținutului clădirilor și a altor construcții există mai multe posibilități:

se poate asigura întregul conținut, în mod global, al unei clădiri, caz în care pe declarația de asigurare se va preciza în mod obligatoriu că asigurarea se încheie pentru întregul conținut, în mod global al clădirii și suma asigurată globală aferentă acestui conținut;

se poate asigura numai o anumită categorie de bunuri(de exemplu, stocul de produse finite textile cu suma asigurată aferentă acestui stoc), aceste categorii, se vor trece, în declarația de asigurare înpreună cu sumele asigurate aferente;

se pot asigura numai anumite bunuri bine determinate(ca de exemplu numai calculatorul personal dintr-un birou, cu precizarea pe declarația de asigurare a mărcii, modelului și a seriei de fabricație împreună cu suma asigurată).

Referitor la mărimea sumelor asigurate, precizăm că acestea se stabilesc conform cererii asiguratului, cu condiția ca aceste sume să nu depășească valoarea reală a bunurilor.

La asigurările încheiate cu persoane juridice, în cazul în care cu ocazia unei pagube se constată că valoarea reală a bunului este mai mare decât suma asigurată înscrisă în contract, despăgubirea se reduce cu raportul dintre suma asigurată înscrisă în contract și valoarea reală a bunului asigurat(raport subunitar).

La asigurările încheiate cu persoane fizice nu se aplică principiul proporției, trebuie scos din evidență acest avantaj.

Valoarea reală a bunurilor se stabilește:

În cazul clădirilor și a altor construcții există un algoritm în baza căruia se poate determina valoarea reală a clădirilor(în funcție de suprafața utilă, regimul de înălțime, materialele de construcție, vechimea clădirii). Valoarea reală diferă de valoarea trecută în contabilitate și de valoarea de piață.

În cazul altor bunuri decât clădiri, valoarea reală se stabilește scăzând din valoarea de nou, uzura valorică

5. Prima de asigurare

Prima de asigurare se stabilește aplicând o cotă de primă la suma asigurată. Cotele de primă sunt diferențiate în funcție de: categoria bunurilor(clădiri sau conținut), grupa de bunuri(în funcție de tariful de cote) și amplasarea construcției(urbană sau rurală).

De asemenea se pot aplica reduceri ale cotelor de prime prin aplicarea criteriilor de negociere în competența sucursalelor(se referă la posibilitatea reducerii cotelor de primă în cazul în care unele riscuri sunt puțin probabile) și prin aprobare dată de sediul central.

Negocierile se vor face în legătură cu: clădiri sau alte construcții situate în locuri în care nu nu s-au produs pagube din următoarele riscuri: inundație în ultimii 5 ani; prăbușire și alunecare de teren, în ultimii 5 ani; avalanșe de zăpadă, în ultimii 5 ani; dacă există dotări cu sisteme automate de prevenire și/sau stingere a incendiilor; dacă conținutul clădirilor și altor construcții, respectiv bunurile depozitate sunt rezistente la foc; dacă clădirile și alte construcții au pereții și învelitoarea construite din materiale rezistente la foc(beton, cărămidă, tablă, țiglă).

Aceste negocieri vor fi consemnate într-un proces verbal de negociere, care va fi semnat de de către asigurați, de către directorul sau directorul adjunct al societatii și se depune cu copia contractului.

Primele de asigurare se pot achita și două, trei, sau patru rate. În cazul în care se solicită încheierea asigurării în rate mai multe decât patru, acesta se poate face cu aprobarea sucursalei societatii cu condiția majorării primei de asigurare cu 5-10% în funcție de numărul ratelor.
Pentru încheierea asigurării se va folosi Contractul de asigurare. În cazul asigurărilor încheiate cu persoane juridice se va întocmi o inspecție de risc, de către inspectorii de asigurare cu serviciul asigurări.

La încheierea asigurării se va întocmi o declarație de asigurare semnată de asigurat, în care asiguratul va preciza datele menționate la rubrica ”Suma asigurată” din prezentul material.

În cazul asigurărilor încheiate la la o sumă asigurată mai mare de 1.000.000.000 lei , asiguratul va trebui să completeze un chestionar special.

Sectiunea III

Asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice

1. Bunurile asigurate

Asigurătorul asigură facultativ următoarele bunuri aparținând persoanelor fizice: mobilier; articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de marochinărie; aparatură electronică, electrică, electrocasnică, tehnică de calcul, scule și aparate casnice și de uz gospodăresc, precum și ceasuri, sisteme de alarmă, centrale termice de apartament, aspiratoare, frigidere, alte bunuri de uz casnic și gospodăresc folosite în gospodărie; obiecte de de artă sau reproduceri ale acestora(tablouri, picturi,, statui, statuiete,ornamente etc); produse agricole, viticole, pomicole, produse animaliere și alimente; unelte agricole, viticole, pomicole și pentru deservire zootehnică, stupi de albine(fără familia de albine); mijloace de transport(căruțe și altevehicule cu tracțiune animală, motocicluri, motociclete, scutere și altele asemănătoare –cu sau fără ataș și biciclete); combustibili; materiale de construcție pentru uzul gospodăresc, furaje, chiar dacă sunt depozitate temporar sub formă de clăi, șire etc. la locul de recoltare sau în imediata apropiere a domiciliului asiguratului.

Asigurarea complexă cuprinde atât bunurile asigurabile prevăzute ale asiguratului cât și cele ale oricărei persoane fizice, care în mod statornic locuiește și gospodărește împreună cu asiguratul. Sunt cuprinse în asigurare bunurile asigurabile aflate la domiciliul asiguratului, precum și cele aflate la locul unde asiguratul deține cu titlu de proprietate personală, în aceeași sau în altă localitate decât domiciliul, clădiri sau alte construcții în cadrul unor gospodării anexe, ori garaje.

Prin domiciliul asiguratului se înțelege locuința și orice alte construcții, precum și curtea și terenul din jurul locuinței, de la adresa indicată în contractul de asigurare. Dacă asiguratul deține una sau mai multe locuințe la mai multe adrese decât adresa de domiciliu, se pot încheia asigurări separate pentru bunurile aflate la fiecare locuință în parte, cu indicare în contract a adresei locuinței unde se află bunurile asigurate.

De asemenea sunt luate în asigurare și bunurile asigurabile luate oriunde pe teritoriul României în deplasări ocazionale în afara domiciliului sau a locului unde asiguratul deține clădiri sau alte construcții, în aceiași sau în altă localitate, de către asigurat și de către orice altă persoană care locuiește în mod statornic cu asiguratul, dar pentru cel mult 20% din suma asigurată, pe toată perioada asigurării.

Nu se pot asigura următoarele bunuri: mașinile, instalațiile, uneltele aparatele, instrumentele și alte bunuri de ateliere, motoare și electro-motoare destinate producției, cazanele de țuică, precum și mărfuri materiale etc; produse agricole, viticole , pomicole și animaliere, care reprezintă pentru asigurarea de bunuri obținute din activități de producție desfășurate în gospodăria sa și care urmează a fi valorificate inclusiv prin unități de specialitate pe bază de contractări cu acestea; bani, hârtii de valoare inclusiv obligațuni C.E.C., acte documente, manuscrise, bijuterii, pietre scumpe, obiecte de platină, aur sau argint, mărci poștale, plantele decorative, fotografiile; autovehiculele(cu excepția motociclurilor, motocicletelor, scuterelor și alte asemenea-cu sau fără ataș) și ambarcațiunile de orice fel; bunurile care nu mai pot fi folosite potirivit cu destinația lor din cauza degradării; bunurile casabile din sticlă (cu excepția celor din cristal); telefoane mobile, lap-topurile, agendele electronice, pagerele, cd-uri portabile, aparate walk-man etc.; produse din tutun și băuturile alcolice.

2. Riscurile asigurate

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru bunurile asigurate:

A. În caz de pagube produse de incendiu, trăznet, explozie, chiar dacă trăznetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu, ploaie torențială inclusiv efecte indirecte ale acesteia, grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de ghiață, avalanșe de zăpadă;

B. În caz de pagube produse ca urmare a: carbobonizării totale sau parțiale ori topirii chiar și fără flacără; avarii accidentale produse la instalațiile de gaze, apă canal, sau încălzire centrală; dărâmării, demontării sau mutării în alt loc a clădirilor sau a ltor construcții, în care se aflau bunurile asigurate ori a unor clădiri sau construcții învecinate, dacă aceasta se face pentru a opri întinderea unui incendiu sau la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren; acțiunii unor cauze care au produs pagube bunurilor asigurate datorită distrugerii sau avarierii de către un risc asigurat a clădirilor sau a altor construcții în care se aflau bunurile respective; căderii unor corpuri pe clădiri sau alte construcții în care se aflau bunurile asigurate, ori a prăbușirii clădirilor sau construcțiilor respective, ori a izbirii lor de către un autovehicul; pierderii sau dispariției bunurilor asigurate cauzate direct de riscuri asigurate; infiltrării apei provenite dintr-o inundație produsă într-un apartament învecinat;

În caz de pagube produse de furt prin efracție.

Asigurătorul mai acordă despăgubiri, în limita sumei asigurate, și pentru pagubele produse bunurilor asigurate de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsuri de salvare în timpul producerii evenimentului asigurat, precum și cheltuieli făcute pentru limitarea pagubelor, dacă sunt necesare, în urma unor pagube produse de cauze cuprinse în asigurare.

În caz de incendiu se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse prin afumarea sau pătarea bunurilor sau diverse alte pagube produse de căldură sau fum.

În caz de furt prin efracție se acordă despăgubiri numai pentru bunurile asigurate ce se aflau în încăperi având ușile și ferestrele exterioare ale locuinței, magaziei etc. încuiate cu dispozitive de închidere, numai dacă în urma furtului rămân urme că făptuitorii l-au săvârșit introducându-se în locuința, magazia respectivă prin spargerea pereților, acoperișului, tavanelor, ușilor ferestrelor sau prin forțarea sau stricarea dispozitivelor de închidere prevăzute anterior.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri: pentru pagube produse de cauze necuprinse în asigurare: ploi continue, fermentație, oxidare, îngheț, acțiunea curentului electric asupra aparatelor electrice; pentru pagube produse de explozii organizate în scop lucrativ; pentru pagube produse de inundații în timpul formării unor lacuri de acumulare sau în timpul schimbării artificiale a cursurilor de apă; în cazurile în care la comiterea furtului prin efracție au luat parte persoane care locuiesc în același apartament cu asiguratul, sau persoane din serviciul asiguratului; în cazurile în care furtul prin efracție s-a întâmplat la bunurile asigurabile aflate în încăperi de la locul unde asiguratul deține clădiri sau construcții rămase nelocuite, respectiv garaje rămase nefolosite mai mult de 31 zile consecutiv; pentru pagube indirecte, cum ar reducerea valorii bunurilor asigurate după reparații, scăderea prețurilor bunurilor, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare; pentru pagube produse prin întreruperea folosirii bunurilor, chiar ca urmare a unei cauze cuprinsă în asigurare; pentru pagube produse din operațiuni militare în timp de război; pentru cheltuieli făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor în comparație cu starea dinaintea producerii producerii evenimentului asigurat, precum și cele pentru reparații sau recondiționări nereușite; pentru pagube produse de tulburări civile, revolte, acte de terorism, vandalism, sabotaj; pentru pagube produse de influențe directe ale exploziei atomice, ale radiațiilor sau infestări radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile; cofiscare, naționalizare, sechestrare sau alte acte similare.

3. Durata asigurării

Asigurarea se încheie pentru o perioadă de un an. La cererea asiguratului, asigurarea se poate încheia și pe o perioadă mai mică, de cel puțin trei luni. Asigurarea se încheie pe baza declarației de asigurare semnată de asigurat, pentru toate bunurile asigurabile, care se află în gospodăria asiguratului. Asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea de către asigurător a a contractului de asigurare.

4. Suma asigurată

Suma la care se face asigurarea se stabilește, global pentru toate bunurile conform cererii asiguratului. Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat. Aceste sume nu trebuie să depășească valoarea bunurilor apreciată pe baza prețurilor din comerț, mai puțin uzura. În cazul în care pentru unele bunuri nu există prețuri de comerț, valoarea lor se stabilește în comparație cu cu valoarea unor bunuri asemănătoare, apreciată în același mod.

Asigurații care au asigurări în curs pot încheia asigurări suplimentare pentru majorarea sumelor asigurate inițial. Aceste asigurări suplimentare se pot încheia și pe o perioadă mai mică de 3 luni, dacă asigurarea inițială expiră într-o perioadă mai mică de trei luni.

5. Prima de asigurare

Prima anuală pentru toate bunurile cuprinse în asigurare este de 0.50%. Dacă locuința în care se află bunurile asigurate ste prevăzută cu sistem de alarmă, prima anuală este de 0.40%.

La asigurările încheiate pe o poperioadă mai mică de un an, primele se calculează pe numărul lunilor de asigurare, aplicându-se pentu fiecare lună sau fracțiune de lună 1/10 din prima anuală, în total însă cel mult prima anuală.

Primele de asigurare se încheie anticipat și integral, în numerar, organelor înputernicite în acest scop, în schimbul eliberării contractului de asigurare.

La asigurările încheiate pe o perioadă de un an, la cererea asiguratului, dacă prima de asigurare totală depășește 100.000 lei de fiecare contract, plata primelor poate fi stabilită în două rate subanulae, plătibile anticipat, în cuantumul și la termenele stabilite în contractul de asigurare. Contractul de asigurare se reziliază, în cazul în care sumele datorate de asigurat cu titlu de primă nu sunt plătite în termenul de păsuire prevăzut.

Directorii sucursalelor asigurătorului pot aproba, la cerearea scrisă a asiguratului, repunerea în vigoare a contractului de asigurare, în cazul în care rata de primă a fost încasată sau urmează să fie încasată peste termenul de 30 zile de la scadența prevăzută.

6. Răspunderea asigurătorului

Răspunderea asigurătorului începe după 5 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit organului asigurătorului primele de asigurare în numerar și s-a întocmit contractul de asigurare. La reînoirea asigurărilor pentru o nouă perioadă, dacă plata primelor s-a făcut înainte de încetarea asigurării în curs, răspundrea asigurătorului continuă, fără întrerupere la sumele asigurate anterioare. În cazul reînoirii asigurării pentru o sumă asigurată mai mare decât cea anterioară, asigurarea se consideră nouă pentru diferența de sumă asigurată, față de cea existentă la data expirării asigurării anterioare.

Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s.a încheiat asigurarea; această perioadă se socotește de la data începerii răspunderii asigurătorului .

În cazul mutării asiguratului, asigurarea continuă fără nici o modificare și la locul unde s-a mutat.

7. Obligațiile asiguraților

Asigurații sunt obligați să întrețină în bune condiții bunurile asigurate și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate.asigurătorul are dreptul de a verrifica modul în care bunurile asigurate sunt întreținute.

Pe toată perioada asigurării, dispozitivele de închidere ale ușilor și ferestrelor trebuie păstrate în bună stare de funcționare, ușile exterioare ale apartamentului sau ale încăperii în care sunt bunurile asigurate trebuie încuiate atât în timpul nopții cât și al zilei, dacă nu se află nimeni în locuința asiguratului.

Dacă prin nerespectarea de către asigurați a obligațiilor prevăzute s-ar putea produce pagube, unitatea asigurătorului are dreptul să denunțe asigurarea prin scisoare recomandată, începând cu ziua următoare datei scrisorii, fără restituirea primelor plătite.

Asigurarea poate fi repusă în vigoare de către unitatea asigurătorului, în scris, începând cu ziua următoare a datei scrisorii și până la expirarea asigurării prevăzută în contract, numai după ce organele competente ale asigurătorului au constatat înlăturarea deficiențelor. Pentru pagubele produse în perioada pentru care asigurarea a fost denunțată asigurătorul nu acordă despăgubiri.

În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurații sunt obligați: să ia pe seama asigurătorului și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor, respectiv pentru salvarea bunurilor asigurate, păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare; să înștiințeze imediat organelor de poliție pagubele produse de furt prin efracție și să se îngrijească ca urmele efracției să rămână neatinsepână la anchetarea faptului; să înștiințeze imediat, în caz de incendiu sau explozie, organele de poliție sau unitățile de pompieri ori alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul evenimentului asigurat, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat și la pagubele provocate; să înștiințeze, în scris, avarierea, distrugerea sau furtul prin efracție, ale bunurilor asigurate, cel mai târziu în 24 ore de la data producerii evenimentului asigurat, unitățile asigurătorului(în cazul avarierii, distrugerii sau furtului prin efracție a bunurilor asigurate aflate la data producerii evenimentului asigurat în alte localități decât în cele care domiciliază asigurații, înștiințarea se poate face la unitatea asigurătorului în a cărei rază de activitate se află locul unde s-a produs paguba); să dea organelor asigurătorului toate informațiile privitoare la producerea evenimentului asigurat, precum și o declarație scrisă cuprinzând bunurile avariate sau distruse respectiv furate prin efracție, cu arătarea valorii fiecărui bun la data producerii evenimentului asigurat; să depună asigurătorului actele întocmite de organele prevăzute la litera c); să pună la dispoziția asigurătorului toate actele necesare pentru valorificarea existenței și valorii bunurilor asigurate, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor precum și pentru stabilirea dreptului la despăgubiri.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirilor, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și mărimea pagubei.

În cazul unei pagube produse prin furt prin efracție, asigurații sunt obligați să facă demersurile necesare pentru redobîndirea bunurilor furate. Dacă după comiterea furtului prine efracție, bunurile vor fi găsite și restituite asiguraților, aceștia sunt obligați să înapoieze asigurătorului despăgubirile primite pentru bunurile respective, însă cel mult valoarea bunurilor din momentul restituirii lor, ținând seama de eventuala lor degradare. În asemenea cazuri, dacă despăgubirea inițială a fost limitată la suma asigurată, se procedează la recalcularea despăgubirii.

În asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice, sunt cuprinse fără nici un adaus de primă și:

asigurarea pentru cazurile de invaliditate permanentă și deces produse de acccidente la domiciliul asiguratului;

asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse la domiciliul asiguratului.

Asigurarea pentru cazurile de invaliditate permanentă și deces produse de acccidente la domiciliul asiguratului, cuprinde în asigurare asiguratul și soția(soțul) asiguratului, precum și părinții și copii acestora, dacă în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul, pentru cazurile de accidente produse la domiciliul asiguratului.

Asigurătorul plătește sumele asigurate în cazurile de invaliditate permanentă și deces, cauzate de următoarele evenimente subite, provenite fără voința asiguratului: incendiu, trăznet, explozie, cutremur de pământ, prăbușire de teren, lovire inclusiv înțepare, tăiere, cădere, alunecare, atacul din partea unei alte persoane sau a unui animal, acțiunea curentului electric, arsura, degerare, înecul, intoxicarea subită, asfixierea, cele întâmplate ca urmare a circulației mijloacelor de transport-sau din cauza accidentelor întâmplate acestora-precum și cele provocate de funcționarea ori folosirea mașinilor, aparatelor, instrumentelor, sculelor sau armelor.

Suma asigurată pe toată perioada asigurării, pentru fiecare din persoanele asigurate este 100% din suma asigurată inițială a tuturor bunurilor prevăzută în contractul sau contractele de asigurare, dar nu mai mult de 2.000.000 de lei pentru cazul de invaliditate permanentă și 50% din suma asigurată inițială a tuturor bunurilor prevăzută în contractul sau contractele de asigurare, dar nu mai mult de 1.000.000 de lei pentru cazul de deces.

Suma asigurată în cazul de invaliditate permanentă se plătește în întregime dacă invaliditatea permanentă este totală; dacă invaliditatea permanentă este parțială, se plătește în limita sumei asigurate pentru invaliditate permanentă totală, o parte din această sumă corespunzătoare gradului de invaliditate permanentă stabilit, majorată cu 25%.

Dacă înainte de accident, persoana asigurată avea o invaliditate permanentă produsă din orice cauză, se plătește un procent din suma asigurată, corespunzător diferenței dintre gradul de invaliditate permanetă după accident și cel înainte de accident.

Suma asigurată pentru cazul de deces produs de una din cauzele prevăzute, se plătește independent de plățile făcute pentru cazul de invaliditate permanentă.

Sumele asigurate se plătesc, în caz de deces moștenitorilor persoanei asigurate decedate, în calitate de beneficiari, iar în caz de invaliditate permanentă, persoanei care a devenit invalidă.

Răspunderea asigurătorului în această asigurare începe și încetează la aceleași termene cu cele prevăzute în contractul cu privire la asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice.

La această asigurare se aplică toate prevederile din “Condițiile generale de asigurare facultativă de persoane”, în măsura în care nu contravin prezentelor condiții de asigurare suplimentare.

În cazul asigurării de răspundere civilă pentru pagubele produse la domiciliul asiguratului, asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul și soția asiguratului sau persoane care se află în întreținerea asiguratului, sunt obligați să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii pentru care răspund în fața legii: proprietarului imobilului în care se află bunurile asigurate, pentru pagubele datorate în calitate de locatar, produse de incendiu sau de explozie; terților, pentru accidentarea persoanelor și avarierea bunurilor, la domiciliul asiguratului-cu excepția pagubelor și accidentelor produse cu autovehicule; locatarului apartamentului învecinat, situat la același etaj sau la un etaj inferior, pentru pagubele la bunurile asigurabile, cauzate de o inundație produsă în apartamentul în care se află bunurile asigurate, inclusiv ca urmare a infiltrării apei provenite din inundația respectivă.

Trebuie știut, că se acordă despăgubiri și pentru cheltuielile făcute în procesul civil de asigurat și de soția asiguratului sau persoane care se află în întreținerea asiguratului, dacă au fost obligați la desdăunare.

Despăgubirile se stabilesc pe baza înțelegerii dintre părți, cu acordul asigurătorului, sau prin hotărâre judecătorească, ori a unei comisii de judecată, pronunțate conform legii în România.

Nu se acordă despăgubiri în cazul în care paguba a fost produsă cu intenție de către asigurat, soția(soțul) asiguratului sau persoane fizice majore care se află în intrținerea asiguratului, precum și de prepușii asiguratului și nici pentru amenzile, cheltuielile penale la care ar fi condamnat asiguratul, soția(soțul) sau persoane care se află în întreținerea asiguratului.

Suma asigurată la asigurarea de răspundere civilă este egală cu suma asigurată pentru bunurile din gospodărie, care figurează în contractul sau contractele de asigurare, dar cel mult 2.000.000 lei pe toată perioada asigurării.

La acoperirea de către asigurător a despăgubirilor, se ține seama dacă la stabilirea acestor despăgubiri instanța judecătorească a avut în vedere despăgubirile acordate de asigurtător pentru cazurile în care, clădirile alte construcții sau bunurile respective sunt asigurate facultativ. Dacă instanța judecătorească nu a vut în vedere aceasta, asigurătorul acoperă numai diferența dintre despăgubirile stabilite de instanța judecătorească și despăgubirile plătite sau cuvenite la asigurarea facultativă a clădirilor, altor construcții sau a bunurilor respective.

Răspunderea asigurătorului la această asigurare începe și încetează la aceleași termene cu cele prevăzute în contractul cu privire la asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice.

Sectiunea IV

Asigurarea facultativă a culturilor agricole și a rodului viilor

1. Obiectul asigurării

Societatea de Asigurarea despăgubește pagubele produse culturilor agricole și rodului viilor asigurate, cu condiția ca asiguratul să fi achitat primele de asigurare.

Asigurările pot fi încheiate cu persoane juridice și/sau fizice cu sediul sau reședința în România și se pot asigura atât culturile și rodul viilor de pe terenurile proprietate a persoanelor juridice și/sau fizice, cât și cele de pe terenurile primite în folosință sau luate în arendă de către acestea.

Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat, asigurătorul asigură facultativ culturile agricole și rodul viilor prevăzute în contractul de asigurare.

Nu se pot asigura următoarele:

culturile de pe suprafețele pe care un singur fel de cultură ocupă mai puțin de:

0,10 hectare în cazul plantațiilor de vii pe rod;

0,5 hectare în cazul culturilor de tutun;

1 hectar în cazul celorlalte culturi;

culturile de pe tarlalele sau parcelele care au suferit în anul agricol în curs pagube produse din orice cauze.

2. Riscurile asigurate

Societatea acordă despăgubiri în cazurile de distrugere sau vătămare a culturilor agricole și a rodului viilor asigurate produse de riscurile asigurate.

Asigurarea se poate încheia cu acoperirea riscurilor de grindină, incendiu, furtună, ploaie torențială-efecte directe, prăbușire/alunecare de teren cultivat, la alegerea asiguratului.

Se acordă despăgubiri numai pentru pagube suferite prin pierderi cantitative, cu excepția culturilor de tutun la care se acoperă și pagubele suferite prin pierderi calitative, de pe urma grindinei. De exemplu, la păioase se acordă despăgubiri pentru pierderile de boabe, la porumbul cultivat pentru boabe, pentru pierderile de boabe, la sfecla de zahăr, cultivată pentru rădăcini, pentru pierderile de rădăcini.

Pagubele-produse de riscuri asigurate-care reprezintă mai puțin de 10% din producția medie asigurată/hectar, separat pe fiecare fel de cultură sau vie, se suportă de asigurat.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul în care distrugerea sau vătămarea culturilor agricole și rodului viilor au fost produse de incendiu generat de: război, invazie, ocupație militară, război civil, isurecție, revoluție, putere militară sau uzurpare de putere; tulburări civile, revolte, acte de terorism, acte de vandalism și alte asemenea; influențe directe ale exploziei atomice, ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile.

Pagubele provocate de cauze necuprinse în asigurare cum sunt bolile și dăunătorii plantelor, nerăsărirea sau rănirea acestora, măturarea excesivă datorată întârzierii recoltatului, nerespecarea tehnologiilor de cultură și altele asemănătoare, nu se despăgubesc, chiar dacă sunt în legătură cu efectele producerii evenimentelor asigurate.

3. Încheierea, desfășurarea și încetarea cotractului de asigurare

Asigurarea poate fi încheiată oricănd în cursul anului și este valabilă pentru anul agricol în curs. Asigurarea se încheie în baza declarației de asiguare semnată de asigurat, pe feluri de culturi sau pe feluri de vii puse pe rod, cu indicarea suprafețelor acestora și denumirea, punctului, tarlalei sau parcelei unde sunt amplasate, inclusiv a vecinătăților.

Persoana cu care urmează să se încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc, pe care le cunoaște.

Înainte de încheierea cotractului de asigurare este obligatoriu să se efectueze de către asigurător, o inspecție de risc, cu întocmirea unui proces verbal semnat și de asigurat, din care să rezulte că la culturile care fac obiectul contractului de asigurare nu s-au produs pagube din nici o cauză.

Asigurarea intră în vigoare după 5 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit asigurătorului primele de asigurare în numerar, sau după caz, prima rată a acestora, ori s-a operat la bancă în contul asigurătorului virarea primelor de asigurare și s-a întocmit contractul de asigurare.

După intrarea în vigoare a asigurării, răspunderea asigurătorului începe:

pentru culturile agricole însămânțate, în caz de pagube produse de ploaie torențială-efecte directe, precum și de prăbușire/alunecare de teren, din momentul însămînțăriilor, iar în caz de pagube produse de grindină, incendiu, furtună, uragan, din momentul rasăririi lor;

pentru culturile agricole sădite, în caz de pagube produse de toate riscurile asigurate, din momentul sădirii lor;

pentru rodul viilor, din momentul înfloririi.

Răspunderea asigurătorului și contractul de asigurare încetează din momentul recoltării, dar nu mai târziu de data îndeobște cunoscută pentru recoltare. La culturile a căror recoltă se treieră, răspunderea pentru pagubele produse de incendiu încetetează din momentul în care recolta a fost treierată.

În caz de daună totală, după producerea acesteia, cotractul încetează de drept, pentru viitor.

4. Suma asigurată

Suma la care se face asigurarea pe hectar se stabilește potrivit cererii asiguratului, dar nu poate depăși în nici un caz suma obținută prin înmulțirea producției medii prevăzută a se realiza pe hectar de cultură respectivă-declarată de asigurat-cu suma maximă pe kilogram prevăzută, stabilită de asigurător și prevăzută în contractul de asigurare iar la acele asigurări la care despăgubirile se cesionează în favoarea unor diferite societăți comerciale sau instituții, suma obținută prin înmulțirea producției medii pe hectar pentru cultura respectivă cu prețul pe kilogram, rezultat din contractul încheiat cu respectivele societăți comerciale sau instituții.

Asigurarea nu validează pentru partea din suma asigurată ce depășește limitele prevăzute. În aceste cazuri, partea corespunzătoare din primele de asigurare plătite se restituie integral.

La culturile care se recoltează în mai multe culesuri sau coase, partea din suma asigurată se referă la cantitatea totală a recoltei obținută din toate culesurile sau coasele împreună în anul agricol în curs.

Asigurații care au asigurări în curs pot încheia asigurări suplimentare, pentru majorarea sumelor asigurate inițial, ori pentru asigurarea culturilor de de pe diferențele de suprafață între suprafețele efectiv însămânțate și suprafețele asigurate, însă numai înaintea producerii unor daune.

Pentru culturile agricole sau rodul viilor distruse ori vătămate de riscurile cuprise în asigurare ori distruse din orice cauză, după încheierea asigurării însă înaintea începerii răspunderii asigurătorului, respectiv înaintea intrării în vigoare a asigurării, primele de asigurare plătite, se restituie integral.

5. Prima de asigurare

Cotele de primă se stabilesc diferențiat pe grupe tarifare de culturi și categorii de județe în funcție de frecvența producerii evenimentelor asigurate și de sensibilitatea diverselor culturi față de riscurile asigurate.

Primele de asigurare se calculează prin aplicarea cotei de primă asupra sumei asigurate care corespunde întregii suprafețe agricole asigurate. Primele de asigurare se stabilesc pentru anul agricol în curs, indiferent de data încheierii asigurării.

Primele de asigurare se achită în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de asigurare. De asemenea, ele pot fi plătite și în rate.

În caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi, asigurații au dreptul să o plătească în termenul de păsuire acordat de asigurător, termen de păsuire care este stabilit de comun acord cu asiguratul, dar nu poate fi mai mare de 30 zile de la scdența ratei respective și nici nu poate depăși data cunoscută pentru recoltare.

6. Cazurile de daună

Asigurații sunt obligați să facă pe cheltuiala lor lucrările și investițiile necesare pentru întreținerea culturilor în bune condiții și în conformitate cu regulile agrotehnice, luînd, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru prevenirea și limitarea pagubelor, respectiv pentru salvarea culturilor rămase. Asigurătorul are dreptul să verifice modul cum culturile asigurate sunt întreținute. Asigurătorul are dreptul să efectueze înspecții de risc și după încheierea contractului la culturile asigurate, în prezența asiguratului.

Cazurile de pagubă trebuie înștiințate în scris la unitățile societătii, cel mai târziu în 5 zile de la data producerii riscului asigurat.

Pentru culturile calamitate din riscuri asigurate, asiguratul este obligat să comunice, în scris, asiguratorului data începerii recoltatului, cu cel puțin 5 zile înainte de aceasta.

Asigurații sunt obligați să pună la dispoziția asigurătorului orice date și informații necesare pentru verificarea existenței și valorii producției și culturilor agricole sau a rodului viilor asigurate, pentru constatarea producerii evenimentului asigurat și evaluarea pagubelor, precum și pentru stabilirea dreptului la despăgubiri.

Despăgubirea ce se plătește de către asigurător nu poate fi mai mare decât cuantumul pagubei și nici suma la care se face asigurarea, stabilindu-se după starea culturilor și a rodului viilor în momentul producerii evenimentului asigurat.

Asigurătorul acordă despăgubiri numai în cazurile în care asigurații sunt cu primele asigurate la zi și nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse într-o anumită perioadă a anului în care plantele erau maturizate și trebuia să fie terminată recoltarea sau treieratul.

Asigurătorul nu acordă despăgubiriîn cazurile în care paguba s-a produs sau pentru partea de pagubă care s-a mărit din intenția sau culpa unui membru din conducerea persoanei juridice asigurate, lucrând în această calitate, ori din intenția ori culpa oricărui prepus al acesteia.

Sectiunea V

Asigurarea animalelor

1. Obiectul asigurării

Societățiile asigură facultativ animalele aparținănd persoanelor fizice și persoanelor juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România.

De asemenea se asigură animalele primite în folosință de persoane juridice și care aparțin altor persoane juridice, precum și animalele primite spre creștere sau îngrășare de persoane fizice și persoane juridice, pe baza contractării cu persoane juridice.

Animalele ce pot fi asigurate sunt: bovinele în vârstă de 6 luni sau peste 6 luni; cabalinele în vârstă de 1 an sau peste 1 an până la 15 ani inclusiv(fac excepție cabalinele aparținând persoanelor fizice, care nu pot fi asigurate); porcinele în vârstă de 6 luni sau peste 6 luni; porcinele având o greutate de cel puțin 40 kg indiferent de vârsta lor, aflate în îngrășătorie aparținând persoanelor juridice; ovinele și caprinele, în vărstă de 1 an sau peste 1 an.

2. Riscurile asigurate

Se acordă despăgubiri pentru cazurile de pierire a animalelor asigurate aparținând:

persoanelor juridice, ca urmare a bolilor, inclusiv sub formă de epizotii sau a accidentelor

persoane fizice, ca urmare a bolilor sau accidentelor.

În cazul porcinelor, la cererea asiguratului, se cuprinde în asigurare și riscul de trichineloză cu plata unui adaus de 20% asupra primei tarifare anuale de bază.

Se consideră accidente: incendiul, explozia, trăznetul, acțiunea curentului electric, cutremur de pământ, prăbușirea sau alunecarea de teren, inundația, furtuna, viscolul, grindina înghețul; atacul animalelor sălbatice sau a altor animale, mușcătura șerpilor, înțepătura insectelor veninoase, otrăvirea subită cu ierburi sau cu substanțe toxice sau medicamentoase, umflarea din cauza furajelor; insolația, asfixierea, înecul, lovirile sau rănirile subite, căderile, căderea pe animale a unor corpuri, leziuni interne provocate de înghițirea de obiecte, distocia(fătarea grea), castrarea făcută de organele veterinare.

3. Suma asigurată

La asigurarea animalelor aparținând persoanelor fizice și persoanelor juridice(în cazul animalelor de rasă comună) suma sigurată este egală cu valoarea de pe piața locală a animalelor respective. La această asigurare, în caz de daună se va scădea din despăgubire o franșiză de 20% aplicată la suma asigurată.

La porcinele aflate în îngrășătorii, aparținând persoanelor juridice, suma asigurată se stabilește pe baza greutății medii a animalelor și a prețului de achiziție a cărnii în viu practicat de către societățile comercialede industrializarea cărnii; greutatea medie se calculează ținând seama de limita de greutate minimă(40 kg) și limita maximă (140 kg).

În cazul animalelor de reproducție procurate din import de către persoane juridice, precum și în cazul animalelor de rasă de proveniență indigenă, asigurarea se poate contracta la sume asigurate corespunzătoare valorii de procurare ori de inventar a animalelor respective.

Animalele din aceiași gospodărie se primesc în asigurare numai pentru suma egală de fiecare animal din aceiași grupă de vârstă și grupă de rasă. Animalele intrate în gospodărie în cursul asigurării și care fac parte din aceiași grupă de vârstă cu animalele asigurate sunt cuprinse în asigurare, în caz de producere a evenimentului asigurat. Dacă numărul animalelor din aceiași grupă cu animalul pierit, este mai mare decât numărul animalelor asigurate, suma asigurată pentru fiecare animal se reduce, stabilidu-se în raportul dintre numărul animalelor asigurate și numărul animalelor din acea grupă, aflate în gospodăria asiguratului la data producerii evenimentului asigurat. Asigurații, pentru a evita acestea pot încheia asigurări suplimentare pentru majorarea sumelor asigurate inițial.

4. Prima de asigurare, durata asigurării și răspunderea asigurătorului

Se calculează aplicând cota de primă la suma asigurată. Prima de asigurare se poate achita și în două rate, ASIROM spre exemplu acorda un termen de păsuire de 2 luni de la scadența ratei.

Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an iar răspunderea începe în caz de accident după 5 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare și s-a emis contractul de asigurare iar în caz de boală după 60 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare și s-a emis contractul de asigurare.

Asigurarea încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea;această perioadă se socotește de la expirarea celor 5 zile prevăzute anterior.

5. Obligațiile asiguratului

Acetea obligații sunt: să-și întrețină animalele în bune condiții și în conformitate cu regulile zootehnice și sanitar veterinare de îngrijire, hrănire, întreținere și folosire a animalelor; să înștiințeze, în scris, pieirea animalelor asigurate, cel mai târziu în 24 ore de la data producerii evenimentului asigurat, celei mai apropite unități a asigurătorului; să păstreze cadavrele animalelor sau resturile lor în vederea examinării acestora pentru întocmirea procesului verbal de constatare; să pună la dispoziția asigurătorului toate actele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii animalelor asigurate, pentru constatarea producerii evenimentului asigurat și evaluarea pagubelor, precum și stabilirea dreptului de despăgubire.

Sectiunea VI

Asigurări auto și de transport

În această clasă de asigurări sunt cuprinse: Asigurarea facultativă de avarii auto-casco, Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, Asigurarea facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României-Carte verde, Asigurarea facultativă de accidente a persoanelor transportate și Asigurarea cărăușului pentru mărfurile transportate.

Prin “Asigurarea facultativă de avarii auto-casco”, spre exemplu ASIROM acoperă pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehicolelor asigurate provocate de: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara sau în interiorul autovehicolului asigurat, zgârieri, căderi, derapări sau răsturnări; incendiu, trăznet, explozie, chiar dacă trăznetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu, ploaie torențială, inclusiv efecte indirecte ale acesteia, grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau ghiață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se află autovehicolul; furtul autovehicolului sau a unor părți componente ale acestuia.

Primele de asigurare practicate pot fi achitate anticipat și integral sau în rate subanuale(2,3,4,7 sau10 rate).

În funcție de felul autovehiculelor, de locul unde acestea au fost fabricate, ASIROM a creat diferite forme ale asigurării facultative de avarii, rezultând produse adaptate solicitărilor pieței.

Astfel, pentru autoturismele de producție internă, asigurarea se încheie la valoarea reală a acestora, primele de asigurare fiind diferențiate în funcție de capacitatea cilindrică a motorului.

Pentru celelalte autovehicule de producție românească(altele decât autoturisme) cât și în cazul autovehicolelor de producție externă, asigurarea se încheie la valoarea declarată de asigurat, iar în această situație prima de asigurare reprezintă o cotă procentuală din suma asigurată.

La solicitarea asiguratului, în schimbul unei prime de asigurare suplimentare, se poate extinde valabilitatea asigurării și în afara teritoriului României.

La reînoirea asigurării, pentru avarii ale autovehicolelor, încheiate pe o perioadă de un an, în cazul în care în anii anteriori de asigurare nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri, primele de asigurare se pot reduce. Asigurările pot fi încheiate cu sau fără franșiză, în funcție de opțiunea asiguratului sau pentru acoperirea numai anumitor riscuri.

Totodată, societatiile de asigurare sunt an de an autorizate, să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicole în condițiile precizate în hotărârile de Guvern aferente. Tariful de prime este structurat pe feluri de autovehicule, și în funcție de destinația acestora. Primele anuale se plătesc anticipat și integral, distinct pentru două perioade sau prin plăți eșalonate. Asigurații pot beneficia de reduceri de primă în cazul plății anticipate și integrale a costului asigurării.

În baza asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă, să plătească despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de plată, sancțiunile și alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărîre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor.

“Asigurarea facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României-Carte verde” poate fi încheiată de persoane fizice și persoane juridice numai pentru autovehicule înmatriculate în România.

Asigurarea “Carte verde” se încheie fără stabilire de sume asigurate, în caz de pagubă acordându-se despăgubiri în conformitate cu legislația de răspundere civilă din țara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Primele de asigurare, care se stabilesc în funcție de felul autovehicolului și de perioada de valabilitate a asigurării, se stabilesc anticipat și integral pentru perioada dorită(minim de 15 zile).

“Asigurarea facultativă de accidente a persoanelor transportate” se poate încheia pentru cel mult numărul de persoane care pot fi legal transportate în autovehicule, pentru cazul de invaliditate parțială sau totală și deces.

În cazul “Asigurării cărăușului pentru mărfurile transportate”, se acoperă răspunderea cărăușului(persoană juridică sau persoană fizică) cu domiciliul sau sediul în România, care organizează transporturi de mărfuri cu autovehicule înmatriculate în România pentru pagubele la mărfurile transportate, potrivit convenției referitoare la Contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele. Asigurarea are valabilitate atât pe teritoriul României cât și în afara acestuia și se poate încheia atât pentru o perioadă de timp, fie pentru o călătorie.

Sectiunea VII

Alte asigurări

Un alt tip de asigurare este “Asigurarea facultativă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, pentru cazurile de avarii accidentale”.

Riscurile asigurate in cazul acestei asigurări sunt legate de ruperi sau deformări în timpul funcționării, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, lipsa apei în cazane sau recipiente, acțiunea curentului electric, scurtcircuit, supratensiune, formare de arcuri voltaice, inducție, trăznet, îngheț, gheață sau depunere de gheață, revărsare de ape ca urmare a spargerii conductelor sau ventilelor, căderea pe mașini utilajesau instalații a unor corpuri, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, defecte de construcție, de material, de turnare sau de montare, cu excepția pagubelor produse în mod lent și numai prin uzura sau întrebuințarea mașinilor, utilajelor sau instalațiilor.

Asigurarea se încheie pentru bunurile nominalizate de asigurat.

În cazul “Asigurării facultative a bunurilor sau valorilor pentru cazurile de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie” riscurile asigurate sunt: furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie a bunurilor sau valorilor aflate în localul asiguratului; furt prin acte de tâlhărie asupra curierilor, inclusiv în cazul transporturilor de valori efectuate cu autovehicole.

Se acordă despăgubiri pentru: pagubele produse de furtul prin efracție și prin acte de tâlhărie al bunurilor sau al altor valori asigurate; pagube produse bunurilor sau valorilor asigurate prin întrebuințarea cheilor originale care au fost obținute prin acte de tîlhărie.

O altă asigurare este “Asiguraea facultativă a construcțiilor-montajului și a răspunderii constructorului”, prin care se asigură facultativ construcțiile-montajul, împreună cu mașinile, utilajele, instalațiile, materialele și alte bunuri folosite la executarea acestora.

Răspunderea asigurătorului începe din momentul deschiderii șantierului de construcții-montaj, respectiv din momentul aducerii pe șantier a primului lot de materiale sau alte bunuri și încetează la data predări către beneficiar a lucrărilor cu proces verbal de recepție definitivă, sau a unor părți sau faze de lucrare, potrivit graficelor de execuție, respectiv la expirarea termenului perioadei de grație, prevăzut în contractul de construcție montaj, ori la data denunțării sau rezilierii contractului de asigurare.

Asigurarea facultativă a construcțiilor-montajului și a răspunderii constructorului cuprinde: asigurarea pagubelor materiale produse lucrării de construcții-montaj, împreună cu mașinile, utilajele, instalațiile, materialele și alte bunuri folosite la executarea acestora,

asigurarea de răspundere civilă legală a constructoruliui față de terți, asigurarea facultativă suplimentară a mașinilor, utilajelor și insatlațiilor pentru cazurile de avarii accidentale.

În capitololul III al lucrării am trecut in revistă noțiunile generale privind asigurarea de bunuri, menționând categoriile de bunuri asigurate precum și reglementările specifice.

CONCLUZII

Asigurarea pentru a putea fi operanțională trebuie să primească un aspect juridic. Această formă o conferă contractul de asigurare, care constituie "legea părților" precum si legea propriu-zisă care emană de la puterea legislativă.

“Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului să plătească asiguratului sau unei terte persoane, denumite beneficiar o despăgubire sau suma asigurată în limitele cuvenite " .

În cazul în care unele formulări din politele de asigurare nu sunt clare iar unele prevederi importante se pierd printre rânduri, se poate ajunge la contestarea lor de către asigurati, acestia adresându-se instantelor judecătoresti sub pretextul că si-au dat adeziunea la conditiile contractuale în necunostintă de cauză, ca au fost induși în eroare de formulările lipsite de precizie, etc.

Legea se limitează să impună existența unui contract scris, și impune numeroase elemente celor care încheie contracte sau, dimpotrivă, interzic altele, tot cu scopul protejării asiguraților de reaua credință sau abuzurile datorate puterii economice a asiguratorilor.

Un contract este valabil încheiat de îndată ce părțile contractante s-au pus de acord asupra obiectului și a modalităților sale. Un contract de asigurare încheiat verbal ar putea angaja asiguratorul și asiguratul, dar proba angajamentelor respective ar fi greu de stabilit. De aceea legislatorul cere peste tot ca aceste contracte de asigurare să se facă în scris și din același motiv, la ora electronicii și a idealului de a nu folosi hârtia („zero hârtie”), asiguratorii sunt obligați să producă, să mânuiască și să claseze în arhive importante volume de hârtii.

Potrivit legislației privind protecția consumatorului beneficiarii serviciilor au dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespunda cit mai bine nevoilor lor. În acest context înainte de încheierea contractului, asiguratorul este obligat să informeze complet pe eventualul său client asupra prețurilor și garanțiilor contractului avut în vedere.

În lumea contemporană, contractul de asigurare a dobândit o amploare considerabilă, în tara noastră existând numeroase societăți de asigurare, al căror obiectiv principal l-a constituit administrarea eficientă a portofoliului de asigurări existent concomitent cu extinderea acestuia prin continuarea promovării de noi forme de de asigurare și prin adaptarea celor existente la cerințele asiguraților.

Într-un context economic marcat de dificultăți financiare, rata mare a inflației, deprecierea monedei naționale, puterea de cumpărare scăzută, s-a reușit menținerea unui nivel ridicat al încasărilor, atât în ceea ce privește asigurările obligatorii cât și cele facultative. În același timp s-a urmărit continuarea politicii de eficientizare a tuturor formelor de asigurare practicate, printr-o subscriere adecvată care să reflecte riscurile aferente prin asigurare.

Gestionarea optimă a portofoliului existent de asigurări facultative a fost însoțită de preocuparea extinderii acestuia. În acest context, adaparea formelor de asigurare în derulare la exigențele pieței și la cerințele consumatorilor a fost însoțită de lansarea unor noi produse. Aceste produse au fost elaborate în concordanță cu evoluția cadrului legislativ, rezultând forme de asigurări ce vizează categorii speciale de riscuri sau asigurați aparținând unor anumite segmente sociale.

În ceea ce privește aspectele legate de viitorul societății prioritățile pe termen mediu sunt:managementul informației, standardizarea produselor asigurate, sistemetizarea normelor de gestionare a portofoliului și controlul riguros al calității, toate acestea în beneficiul asiguraților, răspunzând nevoilor reale ale acestora.

Se va milita pentru implementarea conceptului de piață reglementată și supravegheată, întru-cât numai un cadru normativ riguros poate pune în valoare pe deplin, atributele societățiilor de asigurări și anume puterea și stabilitatea financiară iar pe de altă parte, se va promova totodată o politica deschisă spre modernizarea, performanță, asimilare a standardelor internaționale, pe baza principiilor concurenței loiale și se va acorda importanță intermediarilor în asigurări recunoscuți pe plan internațional, cât și reasigurătorilor de primă mână, axați cu totii pe respectare, cel putin teoretică a drepturilor beneficiarului.

De interes pentru piața asigurărilor sunt normele din Titlul IV intitulat "Persoana juridică al Cărții I din Noul Cod". Întrucat, atat societătile de asigurare cât și parte dintre intermediarii sunt constituiți sub forma persoanei juridice, normele din Noul Cod civil ce guvernează persoana juridică prezintă interes pentru aceste categorii de entități.

Unele dintre aceste prevederi vizează și autoritatea de supraveghere, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), cum este de exemplu art. 207 potrivit căruia, in cazul activității care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfășura asemenea activități se naște numai din momentul obținerii autorizației respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Reglementări cu conținut asemănător erau și în legislația specifică anterioară (Legea nr. 32/2000) dar acum legiuitorul merge până la capăt și instituie o sancțiune cu efecte juridice deosebite pentru părțile raportului juridic de asigurare. Potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 2, actele și operațiunile săvârșite fără autorizațtiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund anelimitat și solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege.

"Precizăm că asemenea reglementări produc consecințe juridice foarte importante, deoarece este posibil ca în exercitarea activității fără deținerea autorizației de către societățile de asigurare și, eventual de către intermediarii de asigurare, după caz, să se incheie contracte de asigurare și se pune astfel în discuție soarta acestor contracte încheiate fără autorizație".

CSA – ul o sa intervină și in baza competențelor legislative recunoscute în mod expres inclusiv de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, pentru adoptarea unor norme speciale care să reglementeze situația contractelor de asigurare încheiate de către societățile de asigurare pentru formele și clasele de asigurare pentru care nu erau autorizate să practice. "Aceasta desigur, în ideea protecției consumatorilor produselor de asigurare".

O altă reglementare a Codului civil cu impact atât asupra societăților de asigurare cât și asupra autorității de supraveghere este cea cuprinsă în conținutul art. 776 din Titlul IV intitulat Fiducia, din Cartea a III-a Despre bunuri.

Textul de lege menționat enumeră entitățile abilitate de lege să participe la un raport de fiducie în calitate de fiduciar. Printre acestea se află și societățile de asigurare.

În acest scop, operatorii de asigurare vor trebui să-și elaboreze propriile reguli/condiții în vederea gestionării patrimoniului fiduciar. Și în această materie este posibilă o conlucrare cu autoritatea de supraveghere, pentru ca aceasta din urmă, în virtutea prerogativelor de control și supraveghere prudențială va verifica și modul de îndeplinire al obligațiilor de fiduciari de către societățile de asigurare implicate în asemenea operațiuni.

"Dintre acestea menționăm de exemplu, dispozițiile art. 40 care consacră capacitatea de exercițiu anticipată prin aceea că, pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitate deplină de exercițiu. Se înlătură astfel discuțiile cu privire la valabilitatea contractului de asigurare încheiat de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani și care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu în condițiile textului menționat".

Tot cu privire la contractul de asigurare, dar tot ca și condiție de validitate a actului juridic trebuie avute în vedere prevederile art. 1225-1226 care fac diferența între obiectul contractului și obiectul obligației. Aceasta cu atât mai mult în domeniul asigurărilor se impune distincția între obiectul asigurării și obiectul contractului de asigurare.

Impreviziunea reglementată de art. 1271 poate constitui un alt subiect de reflecție pentru socieăațile de asigurare în elaborarea condțtiilor de asigurare și, implicit în adaptarea contractului în cazul survenirii acestei stări, aceasta fără a nega sau diminua toate celelalte norme ale Codului cu referire la condițiile de validitate ale actului juridic deopotrivă aplicabile și contractului de asigurare și de asemenea normele ce privesc efectele actului juridic, modificarea, interpretarea și încetarea actului juridic.

Cu specială privire asupra raporturilor de intermediere în asigurări, sunt de luat în calcul și prevederile art. 1295 și următoarele referitoare la instituția reprezentării (în vechiul cod era definiția contractului de vânzare – cumpărare).

Noul Cod reglementează contractul de asigurare cu diferitele forme de asigurare, abrogând bună parte din dispozițiile Legii nr. 136/1995. Mai exact, este vorba de art. 9-47, iar altele sunt modificate cum este cazul art. 69.

Legiuitorul nu aduce însă mari modificări contractului de asigurare ci se multumește, în principal, să reproducă textele din Legea nr. 136/1995.

Sunt totuși de reținut prevederile art. 2201 care reglementează conținutul obligatoriu al poliței de asigurare. Legiuitorul operează cu noțiunea de poliță de asigurare cu același conținut și semnificație juridică cu cea a contractului de asigurare.

Sub aspectul validității contractului de asigurare sunt de mare însemnatate juridică prevederile art. 2204 care introduc cu titlu de noutate o cauză de nulitate a asigurării constând din reticiența manifestată de către asigurat exprimată prin ascunderea sau necomunicarea unor circumstanțe esențiale pentru încheierea contractului de asigurare. Se dă astfel eficiența unor opinii ale literaturii de specialitate.

Tot cu caracter de noutate sunt și dispozițiile art. 2212 care consacră cesiunea contractului de asigurare. Această normă corespunde în principal produselor financiar bancare, care presupun uneori, în mod obligatoriu, încheierea unei polițe de asigurare (a se vedea reglementările din domeniul leasingului, a creditului ipotecar pentru investiții imobiliare, etc.)

Sunt de reținut și dispozițiile art. 2220, potrivit cărora, dacă nu se prevede altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu atrage încetarea contractului de asigurare. Este fără îndoială o normă de protecția a asiguratului dobânditor a unui bun asupra căruia există încheiată o poliță de asigurare.

În sfârșit, potrivit art. 2229 din Noul Cod, asiguratul poate renunța la contractul de asigurare de viață în cel mult 20 de zile de la data semnării contractului fără să fie nevoit să justifice vreun motiv anume și fără să fie obligat la acoperirea eventualelor prejudicii cauzate asiguratorului.

Anexa 1

DERULAREA CONTRACTELOR DE ASIGURĂRI DE BUNURI

STUDIU DE CAZ PRIVIND ASIGURAREA FACULTATIVĂ COMPLEXĂ A GOSPODĂRIILOR PERSOANELOR FIZICE

Prin acest studiu de caz se urmărește să se pună în evidență modul în care se soluționează cererea de despăgubire a unui asigurat, persoană fizică, în urma producerii unei daune la domiciliul acestuia.

Obiectivele urmărite sunt:

circumstanțele în care s-a produs evenimentul asigurat;

obligațiile părților;

emiterea dovezilor de către organele abilitate;

evaluarea pagubelor;

conținutul dosarului de daune;

circuitul documentelor;

soluționarea despăgubirii.

În data de 27.02.2001 se solicită încheierea unei polițe complexe de către asiguratul Saiti Marika, pentru bunurile pe care aceasta le deține în gospodăria a cărei proprietară este. Asiguratul Saiti Marika, cu domiciliul în Lugoj, strada Neculiță, nr. 1 întocmește o declarație de asigurare, care cuprinde: datele de identificare ale asiguratului, obiectul asigurării(în cazul nostru obiectul asigurării este reprezentat de bunuri casnice), descrierea bunurilor asigurate, etc.

În urma întocmirii declarației de asigurare se completează de către un agent, contractul de asigurare. Se are în vedere că polița de asigurare cuprinde aceleși elemente ca și declarația de asigurare.

Contractul de asigurare se încheie pe timp de un an între Societetea Comercială Asiguarea Românească S.A. și asiguratul Saiti Marika.

În urma discuțiilor purtate cu solicitantul asigurării, se convine ca suma asigurată pentru bunurile de uz casnic și gospodăresc să fie de 20.000.000 lei.

Solicitantul asigurării va plăti o primă calculată prin aplicarea cotei de primă de 5% asupra sumei asigurate a bunurilor pentru că atât asigurarea de accidente cât și cea de răspundere civilă sunt acordate ca bonus, deci pentru cota de primă de 0 %. Prima de asigurare anuală va fi deci de 100.000 lei.

Asigurarea intră în vigoare la 5 zile de la expirarea datei la care a fost încheiată polița.

În data de 17 iunie 2001 în urma unei ploi torențiale, s-a produs scurtcircuit la rețeaua stradală de curent electric. În urma acestor evenimente, asiguratul ASIROM a suferit următoarele pagube:

defectarea a două frigidere(un frigider Arctic 240 litri în valoare de 5.9000.000 lei din 1993, la care s-a ars motorul, un frigider 140 litri din 1990 în valoare 4.800.000 lei)

defectarea a două televizoare(un televizor color Mega vision, scurtcircuitat în valoare de 4.000.000 lei din 1990, un televizor în valoare de 4.000.000 lei din 1980)

distrugerea în întregime a unui telefon Toshiba în valoare de 2.300.000 cumpărat în anul 1998

defectarea unei clocitoare ouă în valoare de 600.000 lei, din luna martie, anul 2001.

Obligațiile asiguratului la producerea evenimentului asigurat sunt următoarele:

– să înștiințeze, în scris, avarierea sau distrugerea bunurilor asigurate, cel mai târziu în 24 ore de la data producerii evenimentului asigurat, unitățile asigurătorului. Înștiințarea se face de către asigurat pe formularul asigurătorului, iar în lipsă pe hârtie simplă. Înștiițarea trebuie să cuprindă: locul, data, ora, cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat, felul și cantitatea bunurilor avriate sau distruse, mărimea probabilă a pagubei, precum și numărul și data contractului de asigurare și unitatea asigurătorulu care l-a emis.(anexa nr. 3). În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor asigurate aflate la data producerii evenimentului asigurat în alte localități decât în cele care domiciliază asigurații, înștiințarea se poate face la unitatea asigurătorului în a cărei rază de activitate se află locul unde s-a produs paguba;

– să dea organelor asigurătorului toate informațiile privitoare la producerea evenimentului asigurat, precum și o declarație scrisă cuprinzând bunurile avariate sau distruse, cu arătarea valorii fiecărui bun la data producerii evenimentului asigurat(anexa nr.2);

– să pună la dispoziția asigurătorului toate actele necesare pentru valorificarea existenței și valorii bunurilor asigurate, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor precum și pentru stabilirea dreptului la despăgubiri.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirilor, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și mărimea pagubei.

Inspectorul de daune are obligația să se deplaseze la fața locului în vederea evaluării daunelor produse, luînd declarații martorilor. În cazul nostru declarațiile sunt luate de la doi martori, și anume, Groza Ioan și Voron Vasile vecini ai asiguratului, care declară ce bunri au văzut distruse la domiciliul asiguratului, locul și împrejurările producerii evenimentului(anexa nr. 5).

În urma pagubei se întocmește de organele asigurătorului, Proces verbal de constatare a pagubelor produse, cu participarea asiguratului și a celor doi martori(anexa nr. 4). Procesul verbal s-a încheiat cu asiguratul Saiti Marika, de către inspectorul principal de daune, în care se descriu împrejurările în care s-a produs paguba(în cazul nostru-furtună cu descărcări electrice, urmată de ploi torențiale, care au provocat scurtcircuit la rețeaua stradală de curent electric), bunurile distruse sau avariate, se menționează cantitatea acestora, vechimea în ani, uzura, gradul de distrugere, prețul unitar, valoarea de nou, valoarea reală a bunului, valoarea reală a pagubei și se calculează despăgubirea.

În cazul dosarului prezentat valoarea pagubelor constatate la bunurile casnice aparținând asiguratului s-a ridicat la 5.657.606 lei, valoare calculată ca diferență între valoarea de nou și uzura bunurilor, totul înmulțit cu gradul lor de distrugere

Valoarea de nou a bunurilor procurate din comerț, cum este cazul nostru se stabilește pe baza prețuluide vânzare practicat în comerț.

Uzura bunurilor, în procente, se stabilește ținând cont de vechimea acestora, starea de întreținere și gradul de folosință.

În cazul studiat observăm că unele bunuri distruse sunt considerate pagubă totală iar altele pagubă parțială.

În urma furtunii cu descărcări electrice, s-a produs scurtcircuit la rețeaua stradală de curent electric. Asiguratul a obținut Proces verbal de constatare de la Lucian Mateica(autorizat depanări electronice și electrocasnice), care a constatat că componentele electronice ale telefonului sunt arse, fiind mult mai scumpe decât aparatul în sine, deci paguba fiind considerată totală(anexa nr. 9).

În cazul celorlalte bunuri casnice asigurate, avem de aface cu pagubă parțială, depunându-se de către asigurat la reprezentanța din Lugoj, bonuri de comandă, chitanțe și facturi fiscale care atestă repararea acelor componente defectate ale bunurilor asigurate(anexa nr. 7, anexa nr. 8).

Dosarul de daune cuprinde următoarele acte:

înștiințarea cu privire la producerea evenimentului asigurat;

cererea de despăgubire;

inștiințare cu privire la bunurile distruse în urma evenimentelor;

proces verbal de constatare a pagubelor;

documente justificative;

deviz reparații;

negație – în cazul în care bunul distrus nu mai poate fi reparat.

După încheierea contractului de asigurare de către agenții de asigurare (persoane fizice autorizate) sau de către inspectorii de asigurări, se încasează prima de asigurare înscrisă în contract, pe baza unei chitanțe cu regim special.

În baza chitanței se întocmește un Borderou de depunere la casierie a numerarului. Borderoul se înregistreză în Registrul de intrări-ieșiri al unității, precum și în Registrul de casă. Borderoul și Registrul de casă sunt înaintate la sucursala ASIROM din Timișoara, la Serviciul contabilitate unde se se prelucrează datele.

În momentul producerii evenimentului, în urma depunerii Înștiințării cu privire la producerea evenimentului asigurat, în termen de 24 ore de la data producerii evenimentului (serviciului daune), inspectorul de daune se deplasează la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum și stabilirea gradului de distrugere a bunurilor.

Totodată inspectorul solicită asiguratului, documentele necesare despăgubirii, în funcție de gradul de distrugere, pe bunuri(chitanțe care atestă reparațiile, facturi, procese verbale care atestă imposibilitatea reparării acestora în vederea despăgubirii integrale).De asemenea efectuează pozele bunurilor degradate.

În aceiași perioadă, inspectorul solicită Serviciului asigurări din cadrul sucursalei Timișoara confirmarea contractului de asigurare prezentat de asigurat, certificare care se face prin telex, fax.

În următoarea perioadă (circa 15 zile) inspectorul de daune întocmește dosarul de daune care conține documentele solicitate asiguratului.

La depunerea ultimului document de către asigurat se încheie confirmarea către asigurat, care se transmite spre aprobare sucursalei, împreună cu dosarul. În urma aprobării acestuia, se elibereză suma aprobată, ca daună asiguratului.

Dosarul aprobat, se reîntoarce pentru plată la reprezentanța Lugoj. După efectuarea plății, dosarul se returneată la sucursală cu Registrul de casă. Acestea se stochează la nivelul sucursalei.

În cazul prezentat, la o plată de primă în valoare de 100.000 lei, despăgubirea încasată de asigurat la producerea evenimentului asigurat a fost de 5.657.606 lei. Despăgubirea ce se plătește de asigurător se stabilește după starea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. Despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea(în cazul nostru 20.000.000 lei) și nici valoarea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. Deci s-a aplicat principiul primului risc, ținând cont de faptul că în caz de pagubă parțială, despăgubirea se stabilește ținând cont de sistemul de acoperire adoptat: principiul acoperiririiproporționale(dacă suma asigurată, în funcție de care s-a stabilit și prima de asigurare este mai mică de valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat), principiul acoperirii limitate(pe bază de franșiză) sau principiul primului risc.

Anexa 2

STUDIU DE CAZ PRIVIND ASIGURAREA FACULTATIVĂ A BUNURILOR ÎN CAZ DE FURT PRIN EFRACȚIE LA O PERSOANĂ JURIDICĂ

În acest studiu de caz se urmărește modul de soluționare a unei pagube, produsă la un asigurat persoană juridică, care a încheiat un contract de asigurare cu Societatea comercială ASIROM S.A., pagubă produsă în urma unui furt prin efracție.

Contractul de asigurare se încheie între Societatea Comercială ASIROM S.A. și Societatea Comercială ADINA S.R.L. prin care se asigură bunurile unui magazin universal, din localitatea Lugoj. Contractul de asigurare se încheie pe o perioadă de un an (17.02.2001-17.02.2002) aplicându-se Condițiile generale nr. 9 privind asigurarea facultativă de bunuri sau răspundere civilă, Condițiile speciale nr. 10 privind asigurarea facultativă a clădirilor, a altor construcții și a conținutului pentru pagube produse de incendiu și alte calamități și Condițiile speciale nr.14 privind asigurarea facultativă a bunurilor sau valorilor pentru cazurile de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie.

Suma la care se face asigurarea este de 50.000.000 lei aplicându-se:

cota de primă anuală de 0,4% pentru asigurarea mărfurilor generale(Condiții speciale nr. 10-Conținut);

cota de primă anuală de 1,25% pentru asigurarea mărfurilor generale, pentru cazul de furt (Condiții speciale 14-Furt).

Deci prima anuală totală pe care asiguratul o va avea de plătit se calculează astfel:

Prima=SA*ct=50.000.000*0,4%+50.000.000*1,25%=200.000+625.000=825.000 lei

Deci asiguratul a achitat o primă anuală în data de 15.02.2001 de 825.000 lei , primă pe care plătit-o integral, primind o chitanță de la agentul de asigurare. Agentul de asigurare, pe baza declarației de asigurare încheie cu asiguratul contractul de asigurare.

În data de 16/17.10. 2001 are loc producerea evenimentului asigurat și anume: doi autori necunoscuți au pătruns în interiorul magazinului universal din localitatea Lugoj, magazin amplasat în încăperile casei proprietatea lui Constantin Ioan, casă în care mai locuia și mama acestuia, sustrăgând bunuri. Ușa de la intrare era prezăzută cu două lacăte care au fost distruse. Magazinul nu era dotat cu sistem de alarmă.

Conform inventarului cu bunuri sustrase, valoarea acestora se ridică la 29.792.500 lei.

Din procesul verbal încheiat la data de 17.10.2001, cu ocazia inventarului efectuat la magazinul universal din localitatea Lugoj, aparținând Societății Comerciale ADINA S.R.L., în urma spargerii magazinului de autori necunoscuți, s-a constatat că stocul de marfă este de 29.729.100 lei iar valoarea banilor în casă este de 1.800.000 lei, deci în total 31.529.100 lei, sold faptic. Soldul scriptic, conform raportului de gestiune la data de 17.10.20001 este de 62.350.650 lei. Deci făcând diferența dintre soldul scriptic și soldul faptic, rezultă că valoarea prejudiciului cauzat în urma furtului este de 30.821.550 lei.

În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurații sunt obligați:

să ia pe seama societatii și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor;

să ia, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru salvarea bunurilor asigurate, păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare;

să pună la dispoziția societatii toate actele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii bunurilor asigurate, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor și pentru stabilirea dreptului la despăgubiri;

să îngrijească ca până la cercetarea faptului să rămână neatinse toate urmele efracției în caz de furt prin efracție;

să înștiințeze imediat, în scris, organele poliției și unitatea asigurătorului din raza județului în care iși au sediul sau reședința

să comunice imediat asigurătorului găsirea bunurilor sau valorilor furate;

să comunice organelor poliției și asigurătorului orice informații ce ar putea duce la găsirea bunurilor sau valorilor furate și să facă demersurile necesare pentru descoperirea făptașilor și redobândirea bunurilor și valorilor, chiar după ce au primit despăgubirea de la asigurător.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la litera d) și e), asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.

Inspectorul de daune se deplasează la fața locului în vederea evaluării daunelor produse, luând declarații martorilor.

Organele asigurătorului încheie un Proces verbal de constatare a pagubelor în data de 19.10.2001 cu proprietarul magazinului Constantin Ioan în care descriu bunurile asigurate și distruse total sau parțial(în cazul nostru furt prin efracție de mărfuri generale și alimentare), se menționează cauza și împrejurările în care s-a produs paguba și autoritatea care a anchetatat cazul (Poliția Lugoj). De asemenea organele asigurătorului, solicită poliției Lugoj să comunice societății ASIROM S.A., îmrejurările producerii evenimentelor asigurate, vinovăția dacă se cunosc făptuitorii precum și dacă furtul s-a produs prin efracție. Totodată organele poliției trtebuie să trimită asigurătorului, copie după procesul verbal de cercetare la fața locului. Poliția Lugoj a comunicat, societății ASIROM S.A. că autorii furtului prin efracție nu au fost identificați.

În urma primirii înștiințării cu privire la producerea evenimentului asigurat, inspectorul de daune este obligat să întocmească dosarul de daune care cuprinde următoarele documente:

înștiințare cu privire la producerea evenimentului asigurat;

proces verbal de constatatre și declarația asiguratului ;

acte de la poliție;

declarațiile martorilor;

proces verbal de constarea pagubelor;

raport de gestiune;

inventar cu bunurile sustrase;

proces verbal și dovada cu adausul comercial;

inventar despre furt;

copii facturi;

fotografii;

contractul de asigurare.

Referindu-ne acum la circulația documentelor, aceasta se poate descrie în felul următor: agenții de asigurare (persoane fizice autorizate) sau inspectorii de asigurări, după ce încheie contractul de asigurare cu asiguratul, încasează prima de asigurare înscrisă în contract de la acesta, pe baza unei chitanțe cu regim special. În baza chitanței se întocmește un Borderou de depunere la casierie a numerarului. Borderoul se înregistreză în Registrul de intrări – ieșiri al unității, precum și în Registrul de casă. Borderoul și Registrul de casă sunt înaintate la sucursala ASIROM din Timișoara, la Serviciul contabilitate unde se se prelucrează datele.

După depunerea Înștiințării cu privire la producerea evenimentului asigurat, în termen de 24 ore de la data producerii evenimentului(serviciului daune), inspectorul de daune se deplasează la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și pentru stabilirea gradului de distrugere a bunurilor. Acesta solicită asiguratului, documentele necesare despăgubirii. De asemenea efectuează pozele bunurilor degradate și solicită Serviciului asigurări din cadrul sucursalei Timișoara confirmarea contractului de asigurare prezentat de asigurat, certificare care se face prin telex, fax..

În următoarea perioadă (circa 15 zile) inspectorul de daune întocmește dosarul de daune care conține documentele solicitate asiguratului. La depunerea ultimului document de către asigurat se încheie confirmarea către asigurat, care se transmite spre aprobare sucursalei, împreună cu dosarul iar în urma aprobării acestuia, se elibereză suma aprobată, ca daună asiguratului. Dosarul aprobat, se reîntoarce pentru plată la reprezentanța Lugoj. După efectuarea plății, dosarul se returnează la sucursală cu Registrul de casă. Acestea se stochează la nivelul sucursalei.

În ceea ce privește soluționarea despăgubirii, se are în vedere că la asigurările încheiate cu persoane juridice, în cazul în care cu ocazia unei pagube se constată că valoarea reală a bunului este mai mare decăt suma asigurată înscrisă în contract, despăgubirea se reduce cu raportul dintre suma asigurată înscrisă în contract și valoarea reală a bunului( principiul proporției).

În cazul studiat de noi, stocul de marfă conform raportului de gestiune este de 62.350.650 lei iar suma asigurată este de 50.000.000 lei, deci despăgubirea se reduce cu raportul 50.000.000/62.350.650=0,80(80%).

Conform inventarului cu produse sustrase, suma totală a acestora este de 29.792.500 lei, din aceasta scăzându-se adausul comercial și TVA aferent adausului comercial(adausul comercial a fost considerat 10,5%), astfel:

29.792.500-29.792.500*10,5%*119%=26.069.927 lei

Deci despăgubirea este 26.069.927*80%=20.855.941 lei și se are în vedere că aceasta se acordă numai dacă de la data înștiințării asigurătorului au trecut 30 de zile.

Dacă după plata despăgubirii, bunurile sau valorile au fost găsite, neavariate și complete, asiguratul este obligat să înapoieze asigurătorului despăgubirea primită.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri dacă organele poliției nu confirmă furtul sau tentativa de furtprin efracție, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat o reclamație în legătură cu furtul sau tentativa de furt prin efracție sau acte de tâlhărie.

Anexa 3

MODEL 1

CONTRACT DE ASIGURARE

Art. 1. PARTILE CONTRACTANTE

Societatea de Asigurări …………. cu sediul în ………… înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …………. având cod fiscal nr. …………. cu contul nr. …………., reprezentată prin ……………… în calitate de ASIGURATOR

    si

   Dl. /D-na. ……………… domiciliat în …………….. str. ………., nr. ….., identificat cu B.I. seria ………… nr. ………., în calitate de ASIGURAT.

   
Art. 2. OBIECTUL ASIGURĂRII

    ASIGURATORUL prestează asigurarea autovehiculului marca …………. cu nr. ……………. pentru riscurile de avarie ca urmare a ciocnirii, tamponării, coliziunii, răsturnarii, lovirii și căderii, de furt (total, parțial sau tentativă) și de tâlharie, obligându-se în limitele și în condițiile care urmează, să despagubească pierderea totală sau daunele materiale și directe pricinuite autovehiculului asigurat, atât în staționare, cât și în circulație.

   
Art. 3. POLIȚA DE ASIGURARE

    Pentru autovehiculul asigurat, ASIGURATORUL emite polița de asigurare, în baza căreia se angajează ca la producerea evenimentului asigurat să despăgubească pe ASIGURAT, nominalizat în poliță, cu condiția ca ASIGURATORUL să fi încasat primele de asigurare stabilite în aceasta. Astfel, asigurarea acoperă cazurile în care autovehiculul este condus de proprietar, soția (soțul) acestuia, precum și de alte persoane fizice care în mod statornic locuiesc și gospodăresc împreună cu ASIGURATUL.

    La solicitarea ASIGURATULUI polița poate fi extinsă și asupra altor persoane, prin plata unei prime suplimentare.

    Polița va cuprinde autovehiculul și sumele asigurate.

    Se pot aduce modificări la polița de asigurare oricând în cursul valabilității acesteia, cu acordul ambelor părți. În asemenea cazuri, ASIGURATORUL emite un supliment la polița în vigoare, care va face parte integrantă din aceasta.

    Pentru a fi valabilă, la încheierea poliței de asigurare ASIGURATUL va prezenta actele originale ale autovehiculului (certificat de înmatriculare și/sau carte de identitate, etc.), precum și dovada efectuării unei inspecții asupra stării tehnice a acestuia.

   
Art. 4. EXCLUDERI

   1. Pentru riscurile de furt sau tâlharie, asigurarea nu acoperă decât furturile și tâlhariile declarate și confirmate de poliție. Astfel, ASIGURATORUL nu-l despăgubește pe ASIGURAT pentru:

   a) daunele determinate de reaua intenție sau culpa gravă a ASIGURATULUI, precum și a persoanelor autorizate de aceștia să conducă, să repare sau să păstreze autovehiculul asigurat;

    În sensul prezentei excluderi, prin culpa gravă se înțelege părăsirea autovehiculului neâncuiat, lăsarea cheilor în contact, neschimbarea broastelor ca urmare:

   – a pierderii sau furtului cheilor;

   – a furtului ori a unei tentative de furt prin forțarea încuietorilor.

   b) furtul pieselor și a părtilor componente de rezervă și a echipamentului suplimentar cu care autovehiculul nu este dotat din fabricație, a combustibililor, lubrifiantțlor și a oricăror bunuri aflate în autovehicul;

   c) furtul "aparatelor audio/video" precum aparate radio, telefoane celulare, casetofoane, unitați compact disc, aparate de înregistrat și altă aparatură similară, chiar dacă sunt fixate pe autovehiculul asigurat.

    ASIGURATORUL despăgubește totuși, furtul "aparatelor audio/video" integrate în bordul autovehiculului și care constituie dotare de serie, fiind incluse în prețul de catalog al autovehiculului asigurat.

   2. Pentru riscurile de avarii, asigurarea nu acoperă decât daunele declarate și constatate de organele de poliție.

    În toate cazurile, asigurarea nu opereaza când autovehiculul asigurat nu are certificat/număr sau autorizație valabile de circulație sau este condus de o persoană care nu deține permisul corespunzător de conducere sau nu are alte documente prevăzute de lege.

    Asigurarea nu operează, de asemenea, când persoana care conduce autovehiculul este sub influența alcoolului sau în stare de ebrietate, precum și dacă s-a sustras de la recoltarea probelor biologice privind stabilirea alcoolemiei sau a părăsit locul accidentului.

ASIGURATORUL nu-l despagubește pe ASIGURAT pentru:

   a) daunele produse din culpa unei terțe persoane conducatoare de autovehicule, care intră sub incidența asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube provocate prin accidente de autovehicule, în limita de despăgubire a acestei asiguraări;

   b) daunele determinate de reaua intenție a ASIGURATULUI, precum și a persoanelor autorizate de aceștia să conducă, să repare sau să păstreze autovehiculul asigurat;

    În sensul prezentei excluderi prin culpa gravă se întelege continuarea rulării autovehiculului după spargerea băii de ulei ori avarierea cutiei de viteze sau explozia cauciucului;

   c) daunele cauzate de materiale sau animale transportate în autovehicul;

   d) daunele produse din cauza tracțiunii active sau pasive, precum și prin manevre de împingere manuală;

   e) daunele survenite în timpul participării autovehiculului asigurat la curse sau întreceri sportive, la respectivele probe oficiale și la verificările preliminare și finale prevăzute în regulamentul specific al competiției;

   f) daunele produse în timpul circulației în afara drumurilor publice sau a carosabilului, cu excepția cazului de ieșire accidentală de pe carosabil;

   g) daunele produse pieselor, părtilor componente de rezervă și echipamentului suplimentar cu care autovehiculul nu este dotat din fabricație, combustibililor, lubrifianților și a oricăror bunuri aflate în autovehicul;

   h) daunele cauzate motorului sau altor părți componente ale autovehiculului ca urmare a contactului acestora cu apa în absența producerii unui risc ce face obiectul prezentului contract.

   
Art. 5. CLAUZE SPECIALE

1. Evenimente naturale

    Asigurarea pentru avarii accidentale acoperă și daunele materiale și directe produse autovehiculului asigurat de riscurile prevazute la art. 2 ca urmare a furtunii, uraganelor, trombelor de aer, aluviunilor, inundațiilor, grindinei, alunecărilor sau surpărilor de teren, precum și a cutremurului.

    Sunt cuprinse în asigurare și daunele produse de căderea pe autovehicul a unor obiecte (pietre, pomi, turțuri).

2. Evenimente socio – politice

    ASIGURATORUL prestează asigurarea pentru daunele materiale și directe produse autovehiculului asigurat ca urmare a tulburărilor civile, revoltelor, grevelor, actelor de terorism sau sabotaj, actelor de vandalism.

3. Ajutor rutier

    Asigurarea acoperă în limita a maximum 1% din suma asigurată, cheltuielile ocazionate de remorcarea autovehiculului avariat, ca urmare a evenimentelor acoperite prin poliță, la un atelier de reparații sau loc de parcare și pentru transportarea la destinație a ocupanților autovehiculului.

Art. 6. ÎNTINDERE TERITORIALĂ

    Asigurarea este valabilă pe teritoriul României.

Art. 7. SUMELE ASIGURATE

    Autovehiculul se asigură la valoarea reală a acestuia la data încheierii sau reânnoirii asigurării.

    Prin valoare reală se înțelege valoarea din nou a autovehiculului mai puțin uzura, stabilită în raport cu vechimea autovehiculului, potrivit scalei de uzură prevăzute în tariful de prime.

    Valoarea din nou a autovehiculului la data asigurării reprezintă:

   a) la autovehiculele de producție românească, valoarea de comercializare din nou, în lei, de la data încheierii asigurării (inclusiv TVA și celelalte taxe impuse);

   b) la autovehiculele de producție străină pentru care se solicită încheierea asigu rării în lei, valoarea de comercializare din nou în valuta convertibilă, la care se aplică cursul de schimb valutar al B.N.R. de la data încheierii asigurării;

   c) la autovehiculele de producție străină pentru care se solicită încheierea asigurării în valuta convertibilă, prețul de comercializare din nou în valuta convertibilă.

    La încheierea poliței de asigurare, pentru asigurările încheiate în lei, valoarea reală a autovehiculului poate fi majorată, cu acordul ASIGURATULUI, prin indexare și plata corespunzătoare a primelor de asigurare stabilite în tariful de prime în vigoare.

    În perioada de valabilitate a poliței de asigurare, la cererea ASIGURATULUI, valoarea reala a autovehiculului poate fi reevaluată ca urmare a eventualelor reparații capitale, dovedite cu acte justificative, precum și în cazul dotărilor suplimentare montate pe autovehicul, altele decât cele existente la încheierea poliței, cu plata corespunzătoare a primelor de asigurare calculate.

    Prin reparație capitală a unui autovehicul se înțelege repararea și/sau înlocuirea tuturor pieselor sau subansamblelor din componența acestuia ce nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic, dovedite cu acte justificative emise de o unitate atestată să efectueze asemenea lucrări.

Art. 8. DECLARAREA FURTULUI

    ASIGURATUL va reclama producerea furtului la organele de poliție și la ASIGURATOR în aceeași zi în care a constatat producerea acestuia. ASIGURATUL și/sau utilizatorul autovehiculului va declara ASIGURATORULUI în scris, care au fost circumstantele în care s-a produs evenimentul. ASIGURATORUL își rezervă dreptul de a solicita orice alte date și documente care pot oferi indicii relative la furt și de a efectua orice investigație necesară în scopul găsirii autovehiculului sau a identificării autorilor.

    Cu ocazia reclamării furtului la ASIGURATOR, vor fi predate și cheile de rezervă ale autovehiculului. După radierea din circulație a autovehiculului se va preda ASIGURATORULUI cartea de identitate a acestuia.

    Neîndeplinirea de către ASIGURAT sau de către prepușii acestuia a obligațiilor prevăzute în prezentul articol atrage după sine decăderea acestuia din dreptul de despăgubire.

Art. 9. ÎNCHEIEREA ASIGURĂRII

    Asigurarea se consideră încheiată prin emiterea poliței de asigurare și încasarea primelor de asigurare și este valabilă exclusiv pentru autovehiculul și riscurile specificate în poliță. Asigurarea poate fi încheiată în lei sau în valuta convertibilă.

Art. 10. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA RĂSPUNDERII

    Răspunderea ASIGURATORULUI începe cel mai devreme în ziua următoare datei emiterii poliței și încasării primei de asigurare și încetează în ultima zi din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

Art. 11. PERIOADA ASIGURATĂ

    Asigurarea se încheie pe o perioada de ………… ani.

Art. 12. PRIMA DE ASIGURARE

    Primele de asigurare se achită în rate, din care prima rată se plateste la semnarea poliței, iar următoarele la datele specificate în poliță. Neachitarea unei rate de primă până la data scadentă are drept consecință rezilierea automată a poliței de asigurare.

Art. 13. REPARAȚII, ÎNLOCUIRI ÎN NATURĂ A BUNURILOR FURATE SAU AVARIATE

    În afara reparațiilor de urgență necesare pentru transportarea autovehiculului avariat la atelierul de reparații sau locul de parcare, ASIGURATUL trebuie să se abțină de la orice reparație înainte de a primi acordul ASIGURATULUI.

    De asemenea, trebuie să conserve urmele și resturile sinistrului pâna la constatarea daunei de către ASIGURATOR, fără ca prin aceasta să i se recunoască dreptul la despăgubire.

    ASIGURATORUL are dreptul:

   – să dispuna efectuarea reparațiilor necesare repunerii în stare de funcționare a autovehiculului avariat într-un atelier ales de acesta;

   – să înlocuiască autovehiculul sau părți din acesta care au fost furate, distruse ori avariate cu unele de același fel;

   – să intre în posesia resturilor autovehiculului, rămase în urma evenimentului asigurat.

    ASIGURATORUL va despăgubi contravaloarea costurilor reparațiilor sau înlocuirii pieselor care au fost menționate în procesul verbal de constatare eliberat de inspectorul de daună.

    Plata despăgubirilor se va face pe baza facturii și a devizului de reparație, în original, care se vor depune la dosarul de daună.

Art. 14. CUANTUMUL DAUNEI

   a) în cazul producerii evenimentului asigurat care provoacă dauna totală a autovehiculului asigurat, ASIGURATORUL determină cuantumul daunei în baza valorii comerciale a autovehiculului în momentul evenimentului, stabilită conform criteriilor de la art. 7.

    Totodată daune se va diminua cu valoarea epavei.

    Această valoare se determina, cu acordul părților, în funcție de prețurile de piață ale pieselor ce pot fi recuperate.

   b) în cazul producerii evenimentului asigurat care cauzează daune parțiale autovehiculului, ASIGURATORUL determină cuantumul daunei în baza costului reparațiilor sau înlocuirilor părților componente avariate, adică cheltuielile pentru materiale precumșsi cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, din care se scade contravaloarea eventualelor recuperări.

    Sunt excluse, în orice caz, cheltuielile pentru modificările și îmbunătățirile aduse autovehiculului cu ocazia reparațiilor, de asemenea, ASIGURATORUL nu răspunde de daunele ce decurg din lipsa de folosință a autovehiculului sau dintr-o depreciere a sa, oricare i-ar fi cauza;

   c) în cazul în care costul de reparație sau de înlocuire, calculat conform lit. b, este mai mare decât diferența dintre valoarea comercială a autovehiculului înainte de producerea evenimentului asigurat și cea stabilită după producerea acestuia, cuantumul daunei va fi egal cu aceasta diferență;

   d) în cazul în care costul de reparație mai sus prevăzut este mai mic decât diferența sus menționată, cuantumul daunei este determinat ca la lit. b.

    Prevederile de la lit. c) si d) se vor aplica cu acordul ambelor părți. În toate cazurile, fransiza sau procentul neacoperit (cu eventualul minim) se suporta de ASIGURAT.

Art. 15. FRANSIZA SAU PROCENTUL NEACOPERIT

    În cazul producerii evenimentului asigurat, ASIGURATORUL va plăti ASIGURATULUI cuantumul daunei, determinat potrivit prevederilor de mai sus, din care se scade fransiza sau procentul neacoperit (cu eventualul minim) indicate în poliță, care ramân în sarcina ASIGURATULUI.

Art. 16. DISPOZIȚII FINALE

    În orice împrejurare, ASIGURATUL trebuie să facă dovada că riscul produs este acoperit prin polița de asigurare. Sarcina probei revine ASIGURATULUI.

    Reaua credință dovedită sau evidentă a ASIGURATULUI absolvă ASIGURATORUL de obligațiile de plată a despăgubirii în cazul producerii evenimentului asigurat sau îi dau dreptul să denunțe polița cu efect imediat.

    Orice litigiu izvorând din prevederile prezentului contract este de competența instanțele de judecată din România.

ASIGURATOR,                                                                        ASIGURAT,

Anexa 4

CONTRACT DE ASIGURARE 2

Incheiat astăzi ………………….

la ……………………………………

I. PĂRȚILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ……………………………………………………………………………………….. S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social in (localitatea) …………………………., str. ……………………………………. nr. …………., bloc ……….., scara ………, etaj ……, apartament ……., județ/sector …………………………………/……, inregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ……………………………………….., sub nr. ……………….. din ……………………………, cod fiscal nr. ……………………………………… din ………………………………, având contul nr. ………………………………, deschis la ………………………………………………………….., reprezentată de …………………………………………, cu funcția de ……………………………………………., in calitate de asigurator, pe de o parte, și

1.2. S.C. ……………………………………………………………………………………….. S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social in (localitatea) …………………………, str. ………………………… nr. ………………………, bloc ……………, scara …………, etaj ………, apartament …….., județ/sector …………………………….., inregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ……………………………………………, sub nr. ……………. din ………………………., cod fiscal nr. …………………………………… din ………………….., având contul nr. ………………….., deschis la ………………………., reprezentată de ……………………………………….., cu funcția de ……………………………………………………….., in calitate de asigurat, pe de altă parte,

sau

1.2.Asociația/Fundația …………………………………………………………………………………………………………, cu sediul in (localitatea) …………………………, str. ……………………………………………. nr. ……………, bloc ……….., scara ………, etaj ……., apartament ………., sector/județ ……………………………………, inregistrată in registrul persoanelor juridice prin Sentința civilă nr. ……………………………………….. din ……………………………….., a Tribunalului ………………………., codul fiscal nr. ……………………….. din …………………., având contul nr. ………………….., deschis la …………………………., reprezentată de ……………………………., cu funcția de ……………………., in calitate de asigurat, pe de altă parte,

sau

1.2.Intreprinderea/Asociația …………………………………………………………………………………………………., cu sediul in (localitatea) …………………………………, str. …………………………………….. nr. ………….., bloc ……….., scara …………., etaj ………….., apartament …………, sector/județ ……………………….., posesoarea autorizației nr. …………….. din ……………….., eliberată de Primăria ………………………, codul fiscal nr. …………………….. din …………………., având contul nr. ……………………………………., deschis la …………………………………………, reprezentată de …………………………………………………, cu functia de……………………………………………………………., in calitate de asigurat, pe de altă parte,

sau

1.2. D …………………………………………………………………., domiciliat in …………………………………………., str. ………………………….., nr. …………….., bloc ………., scara ………., etaj ………., apartament ……, sector/județ ……………………………, născut la data de (ziua, luna, anul) …………………………………. in (localitatea) ……………………., sector/județ ……………………….., fiuI lui ………………………………… și al ……………………………………, posesorul buletinului (cartii) de identitate seria …… nr. …………. eliberat de …………………………………….., cod numeric personal ……………………………………………, in calitate de asigurat, pe de altă parte,

au convenit să incheie prezentul contract de asigurare cu respectarea următoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Asiguratorul, in temeiul condițiilor de asigurare prevăzute în anexa nr. ………………… Ia prezentul contract, il asigură pe asiguratul sus-menționat, in calitate de deținător aI autovehiculului:

felul ………………………………………………………………………………………………………………..

marca ……………………………………………………………………………………………………………..

tipul ………………………………………………………………………………………………………………..

numar de inmatriculare și indicativ ……………………………………………………………………..

serie motor ………………………………………………………………………………………………………

anul de fabricație ……………………………………………………………………………………………..

cilindru (cmc) …………………………………………………………………………………………………..

putere (kW) ……………………………………………………………………………………………………..

numar de locuri ………………………………………………………………………………………………..

tonaj ……………………………………………………………………………………………………………….

2.2. Felul asigurării, suma asigurată și prima de asigurare sunt cele prevazute în tabelul de mai jos:

2.3. Prima de asigurare de ………………………., adică ……………….., s-a achitat cu chitanța nr. ………….. din ……………………. .

III. TERMENUL ASIGURĂRII

3.1. Asigurarea se incheie pe timp de …………….., de la ………………… și până la ………………………. .

3.2. Asigurarea este valabilă ………………………………………………………………………………………………..

IV. CLAUZE FINALE

4.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.

4.2. Prezentul contract, impreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

4.3. În cazul în care părțile își incalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu îinseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.

4.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de …………… exemplare, din care ……………………. astăzi ……………………., data semnării lui.

ASIGURAT

ASIGURATOR

__________________

1) Asiguratorul, de obicei, emite o poliță/carte internațională de asigurare pe care o predă asiguratului.

Anexa 5

SPEȚA

Acțiune în despăgubiri civile în executarea contractului de asigurare de bunuri. Incidența art. 50 alin. 1 pct.e) și f) din contract

Deliberând asupra recursului comercial de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr.1231/277/2009 din 16.07.2009, reclamantul F M R a chemat în judecată pe pârâta SC A R A V SA București, solicitând ca prin hoăarârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 17.821 lei despăgubiri cuvenite în executarea contractului nr.0405679 din 13.05.2008 cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, deși, în baza contractului de asigurare seria AP nr.0405679 din 13.05.2008 a asigurat pe termen de 1 an atât locuința cât și bunurile gospodărești, iar în urma producerii incendiului din 20.01.2009 s-a produs o pagubă evaluată de inspectorul constatator la suma de 54.700 lei, pârâta i-a achitat doar suma de 36.879 lei, refuzând la plată diferența de 17.821 lei.

Intimata a formulat întampinare în condițiile art.115 – 118 din Codul de procedură civilă solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut în acest sens ca în raport de documentația întocmită în cele două dosare de daună având ca obiect pagubele produse locuinței asigurate și respectiv bunurilor gospodărești, a calculat despăgubirea în baza constatărilor efectuate la fața locului, corespunzător pentru partea de locuință afectată și numai în măsura dovedirii existenței și avarierii/distrugerii bunurilor, în condițiile în care reclamantul nu a respectat clauza instituită la cap.IX, pct.e) și g) din contract referitor la păstrarea resturilor unor bunuri pretins afectate de incendiu ( filele 14-15 dosar)

Prin sentința nr.495 din 13.04.2010 pronunțată de Judecatoria Pătârlagele s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 30.03.2010, dispunandu-se obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 10.575 lei cu titlu de despăgubiri, cu 2,258 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărâ astfel, instanța fondului a reținut ca pârâta, în calitate de asigurator, datorează reclamantului suma de 10.575 lei, în executarea contractului de asigurare seria AP nr.0405679/13.05.2008, reprezentând diferența de despăgubire cuvenită pentru bunurile afectate urmare producerii riscului asigurat: incendiul din 20.01.2009.

Astfel reținuta situația în fapt, fundamentată pe dispozitiile art.969 din Codul civil, instanța fondului a avut în vedere procesele verbale de constatare a pagubei întocmite de inspectorul M S ( filele 41,42,43), declaratiile martorului D I si A I ( filele 64, 66) și expertiza intocmită de expertul Radu Gheorghe ( fiele 81 – 88).

Instanta a inlaturat ca nerelevante declaratiile martorilor M C si S N – audiati la propunerea paratei ( filele 66, 67 ), precum si referatul intocmit de inspectorul de daune M S ( fila 21 dosar) .

Impotriva sentintei a declarat recurs parata in termen legal conform art.301 din Codul de procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art.303.

In expunerea motivelor de recurs , parata a invocat in esenta , gresita admitere a actiunii de catre instanta fondului , in conditiile in care refuzul la plata a sumei solicitate de reclamant se datoreaza faptului ca acesta, incalcand clauzele instituite la art.50 pct.e) si f) capitolul IX din contract, nu a prezentat dovezi de natura sa ateste existenta bunurilor in patrimoniu inainte de producerea incendiului si nici dovezi ale distrugerii acestora ( resturi, componente metalice, parti afectate) .

Intimatul reclamant a formulat intampinare solicitand motivat respingerea recursului ca neintemeiat. Cauza s-a inregistrat initial pe rolul Sectiei civile a Tribunalului Buzau sub nr.1231/277/2010 din 16.06.2010, iar prin incheierea din s-a dispus scoaterea de pe rol si trimiterea spre competenta solutionare Sectiei Comerciale si de Contencios Administrativ si Fiscal , inregistrandu-se la aceasta instanta sub nr.4343/114/2010 din 28.09.2010.

Prin decizia nr. 884 din 2.12.2010 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a admis recursul ca intemeiat, modificandu-se sentinta atacata in sensul rspingerii actiunii. Hotarand astfel, tribunalul a retinut in fapt si in drept : Prin contractul de asigurare seria AP nr.0405679 din 13.05.2008 incheiat intre partile in proces , reclamantul si-a asigurat locuinta situata in orasul Nehoiu , judetul Buzau si bunurile gospodaresti , pe o perioada de 1 an, la data de 20.01.2009 producandu-se un incendiu ce a avut drept efect atat deprecierea constructiei cat si a bunurilor mobile asigurate.

In executarea contractului de asigurare , ca urmare a producerii riscului asigurat, parata, in calitate de asigurator a intocmit doua dosare de daune , unul inregistrat sub nr.428/F/BZ/2/2006/2009 in raport de care a platit reclamantului in calitate de asigurat despagubiri in valoare de 16.527,00 lei pentru pagubele produse locuintei si altul inregistrat sub nr.429/F/GHBZ2/2007/2009 in raport de care a platit aceleiasi persoane despagubiri in valoare de 20.352 lei pentru pagubele produse bunurilor gospodaresti asigurate.

Tribunalul apreciaza ca despagubirile acordate s-au stabilit in mod corect in baza constatarilor inspectorilor de dauna ai asiguratorului efectuate la fata locului si a evaluarii despagubirilor efectiv produse in patrimoniul asiguratului, luandu-se in consideratie preturile de nou , dar si gradul de uzura al fiecarui bun asigurat.

In mod just, despagubirile pentru locuinta s-au acordat in cuantumul corespunzator numai pentru partea de constructii afectata, iar cele pentru bunuri numai in masura dovedirii existentei acestora in patrimoniul asiguratului si avarierii ori distrugerii lor ca urmare a incendiului.

Asiguratorul nu a achitat despagubiri , in mod corect, pentru bunurile declarate de asigurat ca fiind afectate de incendiu, dar pentru care nu a prezentat dovezi materiale privind avarierea ori distrugerea si nici existenta acestora la data producerii evenimentului.

Se invoca sub acest aspect dispozitiile art.50 alin.1 pct.e) si f) capitolul IX „ Obligatiile asiguratului „ din contract, potrivit carora asiguratului ii revine obligatia pastrarii partilor afectate ale bunurilor si de a le pune la dispozitia asiguratorului pentru constatare , precum si obligatia de a furniza toate documentele solicitate de asigurator in vederea evaluarii pagubei.

La alineatul 2 al textului contractual enuntat se dispune in sensul ca in cazul nerespectarii acestor obligatii , asiguratorul are dreptul sa refuze plata despagubirilor . Or, cu prilejul constatarilor efectuate la trei date distincte , de catre inspectori diferiti ai asiguratorului , la locul producerii evenimentului, nu s-au identificat resturi ale unor bunuri pretins afectate de incendiu.

Relevante sub acest aspect sunt declaratiile inspectorilor de dauna audiati de instanta : M C si S N ale caror declaratii au fost consemnate la filele 66, 67 dosar fond precum si referatul intocmit de inspectorul de dauna M S care a efectuat primele constatari si a instrumentat dosarul de dauna , act depus la fila 21 dosar .

Din referatul respectiv rezulta ca inspectorul i-a pus in vedere asiguratului sa inlature molozul rezultat in urma incendiului, pentru efectuarea constatarii in bune conditii si sa pastreze resturile ramase de la bunuri , pentru a fi examinate, precizandu-se ca pentru bunurile mentionate la pozitiile 1,2,11,12,13,14,15,16,19,20,31,35,39 si 40 din lista intocmita de asigurat nu s-au prezentat resturi ( act depus la filele 39 – 41).

Contrar considerentelor sentintei fondului, tribunalul acorda credibilitate referatului intocmit de inspector , fiind de neacceptat faptul ca urmare incendiului sa nu fi ramas la fata locului resturi de la bunuri cum ar fi : televizor Toshiba ( poz.1), combina muzicala ( poz.2), aparat sudura ( poz.11), polizor unghiular ( poz.12), bormasina ( poz.13), ferastrau electric ( poz.14), trusa scule ( poz.15), banc tamplarie ( poz.16), polizor de banc ( poz.19), calculator ( poz.20), magnetofon ( poz.31), blanuri oaie ( poz.35), cort pentru patru persoane ( poz.39), butelie voiaj ( poz.40), in timp ce s-au identificat, insa, resturi de la undite, mulinete si lansete.

Pe de alta parte, este greu de acceptat ca bunurile mentionate in lista intocmita de asigurat , sa fi incaput toate intr-o magazie in suprafata de numai 22,69 m.p. in care era montata si centrala termica a locuintei, intre care televizor, calculator, combina muzicala , pantofi si genti din piele printre butoaie de tuica.

De asemenea, este de neinteles faptul ca asiguratul nu a indicat nici un moment inspectorilor de dauna, locul depozitarii molozului , existand posibilitatea depistarii unor resturi din bunurile pretins afectate si inlaturarii oricarei suspiciuni .

In raport de situatia in fapt si in drept expusa , fundamentata pe probatoriul analizat, tribunalul apreciaza ca fiind subiective declaratiile martorilor Dragoi Ion si Avramescu Ion , subalternii reclamantului la locul de munca, ale caror sustineri au fost consemnate la filele 64 si 65 dosar.
Declaratiile martorilor nu numai ca nu se coroboreaza intre ele , dar nici cu celelalte probe administrate in cauza, fiecare din cei doi martori declarand cu totul alte bunuri ca fiind afectate de incendiu si cu totul alte locuri de depozitare a molozului, altele decat cele indicate de reclamant, in raspunsul la interogatoriu consemnat la filele 61 – 63 dosar.

Pentru considerentele ce preced , in baza art.312 alin.2 raportat la art.304 pct.9 din Codul de procedura civila s-a admis recursul ca intemeiat si s-a modificat sentinta atacata in sensul respingerii actiuni ca neintemeiate.

Bibliografie

Babiuc V., Riscurile contractuale în vânzarea comercială internațională, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982;

Boroi G., Rădescu D., Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All, București, 1994;

Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. All Beck, București 2002;

Beleiu Gh., Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1999;

Bikelhaupt David L., General Insurance, 9th edition, Richard D. Irwin, Homewood, IL, 1974;

C. Arthur Williams, Richard M. Heins, Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill Insurance Series, New York, 1985;

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica-Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir,Târgu Mureș, 1996

Constantinescu Dan Anghel, Marinică Dobrin, Oniciuc Oana-Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor, Editura Semne, București, 2000

Constantinescu Dan Anghel, Marinică Dobrin, Oniciuc Oana-Contractul de asigurare, Editura Semne, București, 2000;

Ciobanu V.M., Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Național, București, 1997;

Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări. Abordări teoretice și practice, Ed. All Beck, București 2000;

Clayton R., British Insurance, London, Elek Books, 1971;

Deak Francisc, Despăgubirea datorată de ADAS în asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii, în RRD nr.2, 1988;

Deak Francisc, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1999;

Deak Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București 1999;

Eliescu M., Moștenirea fi devoluțiunea ei în dreptul , Ed. Academiei, București 1996;

Hansell D.S., Introduction to Insurance, Practicai Guide, LLP, London, 1996;

Iliescu Cosmin, Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. All Beck, București 1999;

John Downes, Jordan Elliot Goodman, Dictionary of Finance and Investment Terms, Barron's Educațional Series, 1991;

Macovei Ioan, Popescu Dumitru, Contractul de asigurare, Ed. Junimea, Iași 1982;

Roman E., Prescripția extinctivă, în "Tratat de drept civil", vol. I, partea generală, de colectiv, Ed. Academiei, București, 1967;

Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. All Beck, București, 2002;

Surdu C., Plata primei – obligație fundamentală ce rezultă din contractul de asigurare, Studia Napocensia, seria drept I, Ed. Academiei, București, 1974;

Șeulean Victoria, Barna Flavia, Mutașcu Mihai, Herbei Radu, Răileanu Marius-Asigurări comerciale.Teorie și practică, Editura Mirton, Timișoara, 2001

Ștefan Camelia,Enache Sorin-Asigurări și reasigurări în afacerile economice, Editura Independența economică, Brăila, 1999

Turianu Corneliu, Curs de drept civil. Contracte speciale. Ed. Universitară, București 2004.

Motiu Florin, Contractele speciale – in noul cod civil. Editia a II-a, Editura Universul Juridic, 2012.

Legea nr. 32/3 aprilie 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor

Noul Cod civil Republicat in Monitorul Oficial nr.505 din 15 iulie 2011 si Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil , Editura Universul Juridic, București, 2011

Noul Cod civil. Comentarii. Marinela Uliescu. Editura Universul Juridic, București, 2011

Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile