Particularitatile Climatice din Judetul Prahova

Clima județului Prahova se înscrie în cadrul climatului temperat continental și joacă un rol deosebit de important în desfășurarea activităților turistice din zonă. Cea mai mare parte a turiștilor definesc clima prin sintagma „ timp frumos”, în cadrul său fiind implicate o serie de elemente climatice precum: umiditatea relativă și temperatura aerului, nebulozitatea, vânturile și durata de strălucire a Soarelui. Aceste elementele principale permit sau nu desfășurarea activităților turistice pe teritoriul județului Prahova, astfel ca: pentru practicarea turismului în condiții optime în cazul regiunilor de câmpie, durata de strălucire a Soarelui trebuie să fie de circa 2100 de ore pe an, iar cantitatea de precipitații redusă, în medie între 490-610mm/an.

În regiunile de deal și podiș, la altitudini cuprinse între 300-700m, favorabilitatea condițiilor este dată de existența confortului termic din lunile iulie și august și de stresul bioclimatic redus. În ceea ce privește practicarea turismului în unitățile montane acesta depinde în mare măsură de durata zilelor cu strat de zăpadă prielnic schiatului, media fiind cuprinsă între 100-120 zile/an, dar și de cantitatea relativ mare a precipitațiilor ce cad sub formă de zăpadă.

Datorită situării teritoriului prahovean pe cele trei trepte principale de relief, se pot evidenția două subtipuri climatice: sectorul de climă continentală, caracterizat prin veri călduroase (uneori secetoase) și ierni reci (cu viscole), întâlnit cu precădere zona de câmpie (80% din suprafața integului județ) și sectorul de climă continental-moderată, reprezentată prin veri răcoroase și ierni aspre, cu strat gros de zăpadă ce se menține o preioada îndelungată de timp, (ocupând 20%) specifică ținuturile montane. Între cele două areale își face simțit prezența climatul intermediar caracteristic regiunilor deluroase și depresiunilor din cuprinsul Subcarpatilor Prahovei.

2.2. Factorii genetici ai climei.

2.2.1. – Factorii enegetici sau radiativi.

Radiația solară se constituie a fi factorul climatogen cel mai important având influența asupra tuturor celorlalte elemente climatice. Fluxurile radiative sunt de mai multe tipuri, după cum urmează:

Radiația solară directă reprezintă o parte din energia emisă de Soare către Pământ. Aceasta străbate atmosfera ajungând nealterată la suprafață terestră, sub forma unui flux de raze paralele. Intensitatea acestei radiații depinde în mare măsură de înălțimea Soarelui deasupra Orizontului, factor ce este influențat atât de mișcările de rotație și revoluție ale Pământului, cât și de gradul de înclinare a axei terestre, dar și de transparentă atmosferei ce este indusă de umezeală și concentrarea aerului și de gradul de acoperire al cerului cu nori.

Radiația difuză este cunoscută și sub denumirea de ”radiația difuză a bolții cerești” și se prezintă sub forma unui flux de raze dispersate în toate direcțiile de moleculele gazelor din cuprinsul atmosferei terestre. Volumul radiației difuze depinde, atât de înălțime a Soarelui deasupra Orizontului, cât și de gradul de transparentă a atmosferei, motiv pentru care prezintă o rapartitie neuniforma în timp și spațiu. Astfel ca pe durata unui an valorile maxime ale radiației difuze sunt atinse iunie, deoarece în această lună transparenta atmosferei este minimă.

Radiația globală sau insolația este rezultatul sumei dintre radiația solară directă și cea difuză. Intensitatea sa este strâns legată de transparentă atmosferei și de procesele vremii, astfel că în condițiile unui grad ridicat de acoperire al cerului cu nori, radiația difuză prezintă valori reduse. În cadrul văilor montane situate la înălțimi de circa 2000m intensitatea radietiei globale atinge valori apopiate 2 cal/cm²/min.

Radiația reflectată ( reflexie difuză) consta în abaterea sensului de propagare inițială a fasciculelor de radiații fără a suferi vreo modificare de altă natură. Joacă un rol deosebit de important în formarea particularităților micro și topoclimatice, reflectându-se la suprafața pământului în funcție de anumite însușiri fizice precum: natură, culoarea și panta scoarței tereste, dar și de unghiu de incidenta a razelor solare. Însușirile de reflectare ale suprafeței active se exprima printr-un raport între radiația reflectată și radiația incidenta, raport cunoscut sub denumirea de albedou (%). În cazul zăpezii proaspete, acesta poate atinge un maximum de cca. 95% și un minimum de 5% pentru un sol ud și lipsit de vegetație, covorul vegetal având un albedo cuprins între 20-25%. Pe lângă absorbție și difuzie, reflexia este al treilea proces responsabil pentru diminuarea radiației solare, la trecerea prin atmosferă, norii reflecta 24-25% din radiația solară incidenta, iar suprafața terestră în proporție de 4%.

Bilanțul radiativ este dat de diferența dintre fluxurile de căldură primite sau cedate pe suprafața terestră atât în tmpul zilei cât și în timpul nopții. Într-o altă ordine de idei, noaptea, bilanțul radiativ este modificat deoarece Soarele este situat sub linia orizontului, lipsind astfel radiația solară directă ce încălzește suprafața teritoriului. Bilanțul radiativ se afla în strânsă legătură cu înălțimea Soarelui deasupra liniei orizontului, depinde în mare măsură de momentul din timpul zilei, de anotimp și de cantitatea de vapori de apă din atmosferă.

2.2.2. Factorii fizico-geografici.

Suprafața subiacentă introduce o diversitate de topoclimate impuse de relief. Acesta influențează direct și indirect, prin etajarea, fragmentarea, orientarea și expunerea formelor majore de relief, distribuția celorlalte componente ale mediului georgafic ( climă, vegetație și faună, rețea hidrografică, soluri).

Județul Prahova este situat în apropierea Curburii, pe pantele sudice ale Carpaților până în zona de câmpie, conferindu-i o mare și bogată diversitate a condițiilor fizico-geografice.

Relieful:

Relieful județului este dispus în trepte, individualizându-se printr-o mare varietate a peisajelor și prin dispunerea lui sub forma unui întins amfiteatru. Tereapta cea mai înaltă este întâlnită la altitudini cuprinse între 1400-2000 m, fiind reprezentată de munți, situați partea nordică a teritoriului prahovean. Regiunea montană este alactuita din formațiuni cretacice și paleogene (spre Est), în cadrul căreia se evidențiază trei trepte de relief rezultate în urma unor puternice perioade de eroziune ce au dus la nivelarea reliefului, fiind întâlnite în lungul văilor sau la marginea munților.

Cel mai înalt nivel este întâlnit între 1750-1800 m altitudine, cunoscută sub denumirea de Platforma Bobu Mare, cel de –al doilea este situat la o inatime de 1400-1500 m, denumită Platforma Setu și cel de-al treilea nivel de eroziune se regăsește la înălțimi mai mici, cuprins între 1000-1200m, denumit Platforma Predeal.

Pe teritoriul județului Prahova se înscriu următoarele masive montane:

Masivul Bucegi este împărțit între județele Prahova, Dâmbovița și Brașov, însă județului îi revine doar partea estică, reprezentată de impozantul Abrupt, cuprins între Sinaia și Bușteni.

Masivul Ciucaș se conturează prin înălțimile lui de peste 1800 m, este al doilea masiv important din județul Prahova, prezentând două culmi principale: Culmea Bratocei cu vârful Ciucaș de 1954 m și Culmea Zăganului cu vârful Gropsoare de 1883 m.

Munții Gârbova sunt localizați între Valea Prahovei, Valea Azuga și Valea Doftana,formați dintr-o culme sinuoasă în lungul căreia se aliniază cele mai mari înălțimi, cum sunt: Neamțu ( 1923 m), Rusu (1902 m), Baiu Mare ( 1895 și 1908 m), Cazacu ( 1753 m), etc.

Munții Grohotiș sunt cuprinși între văile Teleajenului (E) și Doftanei (V) și are înălțimi cuprinse între 1300-1800m. Cele mai mari înălțimi sunt întâlnite în vârful Grohotiș (1767 m), Babeș (1684 m) și Sfântul Ilie (1588 m). Din acest ultim vârf se desprinde Culmea Nebunului (SE) între văile Teleajenului și Crasnei, ce se evidențiază printr-o serie de măguri separate de șei. Aceasta se continua până în vârful Radila Mare ( 1490 m) unde se desparte în Culmea Trifoiu, ce prezintă înălțimi de 1372 m și Culmea Paltinetu cu vârfurile Clăbucet ( 1394m ) și Paltinetu (1317 m).

Masivul Tătaru este o culme montană cu înălțimi de circa 1400 m, se întinde la est de Teleajen. și se caracterizează prin imagini pitorești de mare atractivitate turistică. Cele mai mari înălțimi se regăsesc în partea nordică, în vârfurile Tătaru ( 1476 m) , Manila ( 1407 m) și Vârful lui Crai ( 1473 și 1502 m) , scăzând treptat către sud.

Treaptă mijlocie este o treaptă intermediară între munți și câmpie, alcătuită din dealurile Prahovei ce au înălțimi cuprinse între 300- 400 până la 900 m. Această unitate de relief se caracterizează prin culmi rotunjite, masive colinare înalte, depresiuni și văi largi cu lunci și terase bine dezvoltate.

Dealurile subcarpatice din vestul Prahovei, sunt reprezentate de două culmi principale ce se desprind din Muntele Gurguiatu. Culmea vestică se individualizează prin cele mai mari altitudini , culminând în vârfurile Măgura Mare de 911 m, Sultanu de 849 m și Vârful Teisului de 714 m și culmea estică,unde cel mai înalt vârf este Gurga, de lângă Breaza, de 743 m.

Între Teleajen și Vărbilău se întind Dealurile Bughei, unde în apropiere se desfășoară culoarul depresionar Drajna- Chiojd, mărginit de Dealurile Priporului ( vârful Priporului- 823 și vârful Lazuri- 770 m), iar spre sud înălțimea dealurilor scade treptat, atingând 500-600 m în Dealurile Ploiestilor.

În sud, județul beneficiază de un teren neted, mai puțin accidentat, putin ondulat, cu înălțimi de la 70 până la 200m. Se întâlnesc și porțiuni mai înalte de peste 300 m, în lungul râului principal, ce se continua cu terasa Campinei. Principalele câmpii de pe teritoriul Prahovei sunt: Câmpia înaltă a Cricovului Dulce, Câmpia Ploiestilor și Câmpia Gherghitei.

Figura 2.1 – Harta fizico-georgafica a judetului Prahova

Hidrografia:

Reteaua hidrografica este variata si puternic influentata de dispunerea reliefului in trepte. Apartine in cea mai mare parte bazinului hidrografic al Prahovei, principalul colector al judetului si are o densitate medie de 0,4 km/km², cele mai ridicate valori inregistrandu-se in regiunile montate si subcarpatice, de peste 0,7 km/km². Analizand cu atentie aspectul general al hidrografiei se observa cateva zone de afundare (din cuaternar), ce au dus la modificarea si stabilizarea retelei hidrografice, in acest fel s-au identificat mai multe regiuni de convergenta a apelor, cea mai insemnata fiind zona Gherghita, localizata SE ajudetului. Atrase in aceasta zona, principalele rauri ce strabat teritoriul, Prahova, Teleajenul, Cricovul Sarat si afluentii lor, au fost nevoiti sa aluvioneze si sa meandreze aproape la suprafata campiei.

Mai sunt mentionate si alte zone locale de convergenta hidrografica situate intr-o depresiune sinclinala, precum: regiunea de la Magurele unde raurile Mislei, Varbilau si Cosminei conflueaza cu Teleajenul si zona de confluenta a Lopatnei cu Cricovul Sarat, de la Apostolache.

Prahova, afluent al răului Ialomița este principalul colector și izvorăște din Clabucetele Predealului, de la cca. 1100 m altitudine despărțind Munții Bucegi (V) de Munții Gârbovă/ Baiului (E). Are o lungime de 183 km, dintre care doar 161 de km străbat județul cu același nume. Răul are o serie de afluenți cum sunt:

Doftana, care izvorăște de sub pasul Predelus și are o lungime de 50 km și numeroși afluenți ( Mușița, Prislop, Valea Mare, Păltinoasa, Leaotul, Teleajenul și Cricovul Sărat).

Teleajenul își are izvoarele în masivul Ciucas și o lungime de 119 km, iar principalii afluenți sunt: Drajna, Crasna, Vărbilău, Bucovel, Bughea, Mislea și Dâmbul.

Cricovul Sărat – cu o lungime de 83 km, izvoraște de sub vârful Poiana Hoților și are ca afluent raul Lopatna.

Se poate spune ca limititele judetului sunt stabilite de cursurile raurilor, dupa cum urmeaza: extremitatea vestica a judetului este traversata de Cricovul Dulce si afluentul sau, Prahovita, iar pe o lungime de aproximativ 30 km, raul Ialomita, stabileste limita sudica, ce desparte judetul Prahova de Ilfov. Partea estica este drenata de Zeletin, Niscov, Basca cu Cale si Basca fara Cale.

Alături de aceste rauri principale, rețeaua hidrografică este întregita și de o succesiune de lacuri, cele mai multe fiind concentrate in regiunea de campie, formate prin bararea unor vai, cu aluviuni transportate de apa raurilor. Cele mai cunoscute lacuri din zona de campie sunt: Balta Doamnei, cu lacurile Curcubeu si Saracineanca si lacul Fulga.

In zona dealurilor apele lacurilor sunt puternic mineralizate, datorita dizolvarii si formarii lor in anumite tipuri de depreiuni, astfel se remarca lacul Brebu, cu o adancime de 12 m si o suprafata de 3,8 ha, format intr-o depresiune creeata prin dizolvarea gipsurilor si lacurile Pastelui si Bisericii, de la Campina, formate insa, prin dizolvarea sarii. Binecunoscute sunt si lacurile de la Slanic si de langa Teleaga, utilizate atat in scop balnear-curativ: lacul Baia Baciului, cu o adancime de 7,25 m, Grota Miresei si Lacul Verde, cat si in balneoterapie: lacul Doftana, acesta din urma fiind cel mai mare lac din aceasta regiune, avand o suprafata de peste 9 000 m².

La altitudinea de 1490 m, in regiunea montana, amintim lacul situat in curmatura dintre muntii Bobu Mare si Babes.

Un obiectiv de mare atractivitate pentru turism este lacul Paltinoasa, de pe valea Doftanei, situat intre muntii impaduriti, este un important punct de belvedere. Acesta are o suprafara de 157 ha, un volum de 53,5 mil. m³ si o lungime de circa 4 km, alungindu-se de la confluenta Secariei cu Doftana pana in sudul localitatii Tesila.

Clima:

Diversitatea formelor de relief, dispunerea lor în amfitatru și diferențele de nivel înregistrate pe teritoriul județului fac ca elementele climatice să difere de la o regiune la alta.

Temperatura medie anuală a aerului este de -2º C la cele mai mari înălțimi în Bucegi și peste 10º C în zona de câmpie, rezultând astfel o amplitudine de aproximativ 13º C, însă datorită repartiției neuniforme a reliefului, temperatura medie anuală prezintă valori intermediare. În Bucegi,la vârful Omu, în luna ianuarie, temperatura aerului are valori mai mici de -10º C, urcând până la -5 sau -8º C în masivele cu înălțime mijlocie, pe când în regiunea subcarpatică și de câmpie aceasta prezintă valori cuprinse între -3ºși -2º C. În luna iulie cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în zonele joase de câmpie, de 21-22º C, 16-20º C în regiunile de deal scăzând pe măsură ce altitudinea crește, atingând valori mai mici de 8º în Masivul Bucegi.

Cea mai mică valoare a temperaturii aerului s-a înregistrat la data de 10 februarie 1929, la vârful Omu, de -38ºC, iar cea mai ridicată temperatura s-a înregistrat la Valea Călugăreasca și Ploiești, la 10 august 1945, de 39,4º C.

Datorită altitudinii reliefului și a circulației generale a aerului, precipitațiile atmosferice medii anuale sunt distribuite neuniform pe teritoriul județului. Cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează în zona montană, de 1200- 1300 până la 1400mm/anual, la altitudini de peste 2000 m, pantele cu expunere nordică și vestică primesc cantități mai însemnate de precipitații, spre deosebire de pantele cu expunere estică și sudică. În regiunea de deal, precipitațiile totalizează un număr de 700-900mm/an, valorile scăzând treptat spre zona de câmpie, până la 550-600mm/an. Această situație se poate prezenta și în sens invers, valorile crescând de la câmpie la munte: Ploiesti- 588mm, Campina-120,6mm, Sinaia- 126,2mm, vârful Omu- 173mm, fapt datorat maselor de aer umed-oceanic ce pătrund în țara noastră.

Pe teritoriul județului s-au individualizat mai multe tipuri de clima precum: Clima de munte întâlnită la peste 1000-1200m altitudine, se caracterizează prin temperaturi medii anuale mai mici de 5º C și amplitudini termice sezoniere.

Clima de deal se desfășoară intre 300-1000m, potrivit treptei mijlocii de relief și se evidențiază prin temperaturi medii anuale de 6-9º C și precipitații cuprinse intre de 600-800mm anual. Asezarile umane sunt intalnite in lungul vailor, deoarece acestea ofera un climat de adapost, prielnic si pentru cultivarea vitei de vie si a livezilor.

Clima de câmpie este intalnita cu precaredre in sudul județului, caracterizata prin temperaturi medii anuale de peste 10º C, precipitații de 550-600mm/an si amplitudini sezoniere mari, oferindu-i climatului o nuanta continentala.

2.1.3. Factorii dinamici sau circulația generală a atmosferei.

Circulația aerului se face în mod diferit pe suprafața teritoriului, astfel că masele de aer sunt antrenate într-o mișcare orizontală și verticală,fiind influențate atât de presiunea atmosferică cât și de dispunerea reliefului, care se constituie a fi un obstacol în calea vânturilor.

În țara noastră, în sezonul rece, își face simțit prezența Anticiclonul Ruso-Siberian, care prezintă valori ridicate ale intensității presiunii (1035 mbar), caractierizat prin vreme stabilă, friguroasă, cu nopți geroase, iarna și valori foarte scăzute, vara, de 999 mb. În sezonul cald cea mai mare frecvența o are Anticilonul Azoric, acesta impune o vreme răcoroasă, cu precipitații sub formă de averse și cu descărcări electrice.

În analiza materialului sinoptic se evidențiază următoarele forme de circulație a aerului în stratele inferioare ale atmosferei, ce au implicații asupra climei din România: circulația maselor de aer polar și oceanic, acestea provoacă vreme friguroasă și ninsori slabe, iarna și vreme uscată, caldă și instabilă , vara. Cu o mare frecvență se desfășoară și masele de aer tropicale, care determină creșteri ale temperaturii, a umezelii și instabilitate accentuată a vremii. În sezonul rece, când masele de aer polar se întâlnesc cu cel tropical, se produc viscole. Pe lângă acestea, o importanță deosebită i se acorda circulației locale ( brizele montane).

2.2. Caracteristicile climei.

2.2.1. Temperatura aerului

Prezinta o repartitie neuniforma atat in spatiu cat si in timp, ca o consecinta a formei Pamantului, a miscarilor de Rotatie si Revolutie, a factorilor fizico-geografici sau antropici si nu in cele din urma a circulatiei generale a atmosferei. In cardul parametrilor climatici care influenteaza turismul, temperatura aerului detine un loc insemnat, dezvoltarea sa fiind strans legata de regimul radiatiei solare. Aceasta se evidentiaza prin schimbarile sale, atat in anotimpul de vara, cand radiatia solara are valori ridicate, cat si iarna cand temperaturile coboara sub – 15º C, fiind nepotrivite desfasurarii activitatilor turistice: de recreere, practicarea sporturilor de iarna, helioterapia, etc. .

Urmarind evolutia temperaturilor medii anuale, din perioada 2004-2010, de la staiile meteorologice Sinaia, Campina si Ploiesti, din judetul Ptahova observam ca regimul termic este influentat de distributia altitudinala a formelor de relief, astfel ca valori negative ale temperaturii aerului se inregistreaza in sezonul rece, in zona montana, prezentand valori mai blande pe masura ce altitudinea scade, inregistrand valori pozitive in regiunile de deal si campie. Conform valorilor din tabel, in luna februarie a anului 2012 s-au inregistrat cele mai scazute valori termice, media fiind de -8º C, la statia meteorologica Sinaia- cota 1400m, iar cele mai ridicate temperaturi, in iulie 2012, cu o medie de 26,2º C, la statia meteorologica Ploiesti (177m), localizata in zona de campie.