Particularitatile Cancerului de Col Uterin
LUCRARE DE DISERTAȚIE
IMPLICAȚIILE PSIHOSOCIALE ALE STRESULUI ÎN CONTEXTUL BOLII ONCOLOGICE.
PARTICULARITĂȚILE CANCERULUI DE COL-UTERIN
Cuprins
Argument
Cancerul de col uterin
Etiologia cancerului de col uterin
Consilierea pentru o viață sexuală sănătoasă
Importanța serviciilor sociale de planificare
Serviciile sociale destinate pacientelor diagnosticate cu cancer de col uterin
Efectele stresului cauzat de aflarea diagnosticului
Importanța suportului social pentru pacientele diagnosticate cu cancer de col uterin
Prevenirea cancerului de col uterin
Studii de caz cu privire la stresul pacientelor diagnosticate cu cancer de col uterin
Stabilirea problemei sociale
Universul și metodologia studiului
Operaționalizarea conceptelor
Obiectivele cercetării
Ipotezele
Prezentarea și analiza informațiilor
Concluziile studiului
Concluziile finale
Bibliografie
Argument
Pe parcursul a trei capitole am abordat această temă atât la nivel micro cât și la nivel macro, în sensul că am tratat impactul cancerului de col uterin atât asupra pacientei care primește un astfel de diagnostic, cât și asupra familiei acesteia, iar pe de altă parte am analizat modul în care această boală se manifestă la nivelul societății, implicând aici acțiunea sau inacțiunea factorilor de decizie, percepția populației feminine cu privire la sănătatea sexuală, accesarea unor servicii care pot ajuta la prevenirea cancerului de col uterin prin informare și consiliere (cu referire la serviciile de planificare familială).
În primul capitol mi-am propus a identifica cauzele apariției cancerului de col uterin pentru a înțelege ce comportamente și acțiuni cresc vulnerabilitatea femeii în fața acestei boli. Am adus în discuție rolul important al serviciilor de planificare familială în promovarea unui stil de viață sănătos care implică și grija individului pentru o viață sexuală sănătoasă, cu accent pe prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.
În cel de-al doilea capitol m-am axat într-o primă fază suportul social, oferit pacientei diagnosticate cu cancer de col uterin, precum și prevenirea cancerului de col uterin. aducând și un exemplu de campanie europeană de prevenire a acestui tip de cancer, la care participă și România, și totodată am prezentat și rezultatele unui proiect al Sptalului de Urgență Dr. Fogolyan Kristof Sfantu Gheorghe care urmărește prevenirea și depistarea precoce a acestui cancer.
În ceea ce privește al treilea capitol, am argumentat de ce este relevant a studia această temă, plecând de la a prezenta statistici și informații referitoare la situația României în ceea ce privește cancerul de col uterin, motivând astfel încadrarea subiectului în categoria problemei sociale. Universul studiului a fost format din cinci femei diagnoticate cu cancer de col uterin internate la Spitalul de Urgență Dr. Fogolyan Kristof din Sf. Gheorghe. dintre care, cu trei dintre ele am interacționat direct, celelalte două cazuri fiind analizate în baza anchetelor sociale aflate în evidența biroului de asistență socială.
Metodologia studiului, s-a axat pe tipul de cercetare calitativă, iar ca metode am optat pentru principiul triangulării, integrând mai multe metode cum ar fi observația directă, analiza documentelor și studiul de caz.
Cancerul de col uterin
1.1 Etiologia cancerului de col uterin
Cancerul (sau neoplasmul, în limbajul medical) este o boală care se caracterizează prin înmulțirea și dezvoltarea anormală, dezordonată a celulelor din corpul uman (Morin, 1998, 96).
Cancerul este boala care generează nivelul cel mai ridicat de teamă și neliniște în rândul pacienților deja diagnosticați dar și în rândul populației generale (Alder et al., 2004, 108).
Este considerat a fi maladia ce creează cea mai mare panică în rândul populației deoarece de cele mai multe ori este asociat cu moartea. Deși bolile cardiovasculare se află pe lista cu cea mai mare mortalitate, cancerul rămâne boala care generează nivelul cel mai ridicat de teamă și neliniște în rândul pacienților deja diagnosticați dar și în rândul populației generale (Alder et al., 2004, 108).
Cancerului pe sexe arată că în rândul populației feminine cu vârsta până în 60 de ani cea mai întâlnită formă de cancer își are localizarea la nivelul sânului, pe locul doi, se situează cancerul de col uterin, iar pe locurile trei și patru se situează cancerul de plămâni și cancerul de stomac. La nivel mondial, în anul 2004 s-a înregistrat aproximativ 1 milion de decese prin cancer în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 59 de ani, țările slab dezvoltate raportând 80% din totalul cazurilor (WHO, 2009, 52).
Factorii cu potențial în dezvoltarea cancerului se numără: alcoolul, tutunul, alimentația, iradierea, unele medicamente, ereditatea, expunerea la radiațiile solare, acțiunea virușilor (HIV, HPV, virusul herpetic, virusul hepatic, etc.) (Morin, 1998, 97- 98).
În ceea ce privește cancerului de col uterin sunt afectate celulele colului uterin , de subliniat este faptul că cel mai mare risc în dezvoltarea acestor celule anormale îl reprezintă leziunile care apar pe colul uterin în perioada în care celulele trec printr-un proces normal de dezvoltare și, astfel specialiștii atrag atenția asupra faptului că adolescentele care își încep viața sexuală în această perioadă, au contacte sexuale neprotejate și parteneri multiplii prezintă cel mai mare risc de a dezvolta mai târziu cancer de col uterin, tocmai din cauza faptului că din punct de vedere biologic celulele colului uterin nu sunt suficient dezvoltate și pot fi ușor distruse de factorii externi (precum viruși, bacterii, etc.) (Minkin și Wright, 2008, 216).
Apariția cancerului de col uterin este determinată de trei categorii de factori: comportamentul persoanei, factori sociali și factori biologici (Paskett, Wewers, Ruffin, 2004, 238).
Factorii ce țin de comportamentul persoanei au fost identificați a fi următorii: începutul precoce al vieții sexuale, numărul mare al nașterilor coroborat cu o asistență medicală precară la naștere, existența unui număr mare de parteneri sexuali/căsătoriile multiple și fumatul (ibidem).
Factorii sociali sunt : neparticiparea în număr mare a populației feminine la efectuarea investigațiilor de detectare și prevenire a cancerului de col și anume neefecuarea Testului Babeș Papanicolau (idem, 239). De asemenea, un rol foarte important în etiologia cancerului de col uterin îl au factorii biologici și anume infectarea cu virusul papiloma uman (idem, 241).
Sistemul de sănătate din România este plasat în ultimele locuri față de media europeană, iar dacă ne referim la unele boli ca hepatita B sau cancerul de col uterin care în multe țări din Europa astfel de cazuri de boală sunt foarte puține, în România, de exemplu, cazurile noi de hepatită B sunt duble, raportat la media UE, iar în ceea ce privește cancerul de col uterin, avem cea mai mare mortalitate și cel mai mare pericol de deces, estimat a fi de 10 ori mai mare decât în Franța și Finlanda și de până la 3-4 ori mai mare decât în Slovacia sau Cehia. Problema intrigă cu atât mai mult cu cât se știe că acest tip de cancer nu este atât de amenințător precum pare, deoarece el poate fi prevenit, și mai mult, șansele de vindecare sunt foarte mari dacă este descoperit în faza incipientă (EU Commission, 2007 apud Vlădescu, 2011, 107) .
1.2 Consilierea pentru o viață sexuală sănătoasă
În contextul bolii, planul psihic și somatic sunt puternic angajate în confruntarea cu boala și își transmit unul altuia semnale. Stresul poate fi un astfel de semnal care se formează mai întâi la nivel mental însemnând ceea ce crede bolnavul că i se întâmplă (plan cognitiv), având rezonanță mai apoi în plan emoțional (anxietate, depresie, teamă, furie) fiziologic (dureri musculare/de cap/ de stomac, risc de infarct, tulburări sexuale, etc.), comportamental (tulburări alimentare, tulburări de somn, pierderea/diminuarea capacității de a îndeplini o sarcină într-un anumit interval de timp, consum de substanțe, fumat ) și social (izolare, însingurare, comportament neadecvat în relație cu ceilalți: iritare, nervozitate, etc.) (Penedo et al, 2008) Stresul este considerat a fi o reacție normală a organismului uman care ajută la supraviețuirea și adaptarea omului la condițiile și cerințele mediului. Însă când vorbim de evenimente speciale precum boala canceroasă, implicațiile perturbatoare puternice din sfera psihică pot determina un stres „patologic” (de exemplu, sindromul de stres posttraumatic) mult mai greu de gestionat, mai ales că se cumulează și cu alte posibile afecțiuni precum anxietatea, depresia, etc.
Un studiu făcut a relevat faptul că o treime dintre participanții la studiu, suferinzi de cancer cu localizare genitală, au afirmat că din cauza acestei boli, percepția asupra propriei sexualități s-a modificat destul de mult, în sensul că ei consideră că nu mai constituie o sursă de atracție pentru sexul opus și implicit, viața lor sexuală a avut de suferit (Thompson și Campling, 2002).
Analizând cele de mai sus se pot pune o serie de întrebări: cine sunt specialiștii care pot veni în sprijinul pacientului oncologic, alții decât medicul și cum pot ei interveni? Din perspectiva asistenței sociale, suportul social reprezintă cel mai important mecanism de susținere a persoanei/grupului/comunității
Dintre factorii comportamentali, cel mai mare risc în apariția cancerului de col uterin îl are începutul precoce al vieții sexuale la vârsta adolescenței (sub 16 ani), deoarece în această perioadă de creștere organismul este într-o continuă schimbare, inclusiv la nivelul colului uterin, ale cărui celule suportă transformări până la sfârșitul adolescenței. Dacă începutul vieții sexuale survine la această vârstă probabilitatea infectării cu diverși viruși, inclusiv cu virusul papiloma uman este foarte mare, iar organismul nematurizat din punct de vedere biologic nu poate lupta cu acești viruși.
Studiile întreprinse au confirmat validitatea acestui factor comportamental în cauzarea cancerului de col uterin, astfel că date arată că prezența acestui tip de cancer este de 1,7 ori mai întâlnit la femeile care și-au început viața sexuală în adolescență (înainte de 20 de ani), comparativ cu un alt lot de femei care nu prezentau această caracteristică (Barnea, 1983, 27).
Un alt factor care prezintă risc este numărul mare al partenerilor sexuali și al căsătoriilor multiple, explicația constând în faptul că un număr mai mare de parteneri sexuali presupune o viață sexuală activă ceea ce crește probabilitatea transmiterii unor boli și infecții cu transmitere sexuală, inclusiv virusul papiloma uman, care duce la cancer de col uterin (idem, 30). O consiliere eficientă care să determine riscul la care se expune o persoană atunci când are contacte sexuale neprotejate trebuie să fie o grijă a furnizorilor de servicii de planificare familială. Beneficiarii centrelor de planificare familială pot primi pe lângă informațiile legate de metodele de contacepție și informații despre protejarea împotriva bolilor și infecțiilor cu transmitere sexuală. Astfel, cu privire la ultimul aspect, serviciile de planificare familială au următoarele obiective: prevenirea și depistarea unei posibile boli cu transmitere sexuală, înainte ca persoana să dea semne de boală sau depistarea riscurilor la care persoana se poate expune (Blumenthal și MeIntosh, 1996, 263). În ceea ce privește prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, consilierea trebuie să aibă în vedere informarea beneficiarului cu privire la riscurile la care se expune atunci când adoptă un comportament sexual iresponsabil dar și încurajarea folosirii metodelor de protecție precum prezervativul sau abstinența. Totodată, depistarea unei posibile boli cu transmitere sexuală sau a riscului de expunere se face tot prin consilierea persoanei și nu implică actul medical (teste, analize, l, cu privire la ultimul aspect, serviciile de planificare familială au următoarele obiective: prevenirea și depistarea unei posibile boli cu transmitere sexuală, înainte ca persoana să dea semne de boală sau depistarea riscurilor la care persoana se poate expune (Blumenthal și MeIntosh, 1996, 263). În ceea ce privește prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, consilierea trebuie să aibă în vedere informarea beneficiarului cu privire la riscurile la care se expune atunci când adoptă un comportament sexual iresponsabil dar și încurajarea folosirii metodelor de protecție precum prezervativul sau abstinența. Totodată, depistarea unei posibile boli cu transmitere sexuală sau a riscului de expunere se face tot prin consilierea persoanei și nu implică actul medical (teste, analize, etc.).
Acest tip de consiliere presupune ca furnizorii de servicii de planificare familială să aibă cunoștințe temeinice și să aibă abilitatea de a pune corect întrebări pentru a obține cât mai multe informații de la beneficiar. Astfel, consilierea trebuie îndreptată către următoarele puncte: identificarea comportamentelor sexuale ale persoanei care pot duce la îmbolnăvire, recunoașterea manifestărilor unei boli cu transmitere sexuală, cunoașterea contextului social și de viață al beneficiarului pentru a depista dacă există o vulnerabilitate mai mare pentru anumite boli cu transmitere sexuală și nu în ultimul rând consilierea cu atenție a acelor beneficiari care au prezentat în istoricul medical astfel de boli sau există bănuiala existenței unei astfel de boli (ibidem). O consiliere eficientă presupune de altfel și utilizarea de către consilier a unor principii care îl ajută să cunoască și să înțeleagă mai bine beneficiarul.
Astăzi, în contextul liberalizării sexuale, subiectul sexualității ar trebui adus în discuție mult mai mult decât se face în prezent întrucât asistăm la o prezență tot mai mare a bolilor cu transmitere sexuală, care sunt rezultatele unor comportamente sexuale nesănătoase. Specialiștii afirmă că cei mai afectați de aceste boli sunt adolescenții, statisticile arătând că anual, în SUA, se înregistrează 15 milioane de noi cazuri de boli cu transmitere sexuală, dintre acestea un sfert fiind prezente în rândul adolescenților (DiClemente și Crosby, 2009, 626); o altă categorie afectată o constituie tinerii, atât de sex masculin cât și de sex feminin și persoanele care au parteneri sexuali multiplii (Cressin, 1993, 117). Astfel, specialiștii consideră că educația sexuală nu trebuie făcută numai adulților, așa cum se practica cu ceva timp în urmă, ci trebuie făcută de la vârste mici, întrucât vârsta de debut a vieții sexuale a scăzut foarte mult. Totodată efectele negative ale bolilor cu transmitere sexuală se pot vedea în timp deoarece acestea pot duce la infertilitate și implicit natalitatea unei țări va fi afectată (ibidem). Întrucât se consideră că adolescenții reprezintă una din categoriile care se expun comportamentelor sexuale riscante, iar contractarea unei boli cu transmitere sexuală la această vârstă le va afecta și viața de adult, specialiștii propun adoptarea următoarelor conduite care îi ajută să se dezvolte sănătos din punct de vedere sexual: amânarea începerii vieții sexuale, acest lucru nu trebuie însă asociat cu interdicția copilului de a manifesta interes față de transformările fizice care au loc, ba chiar se impune o atitudine deschisă și sinceră; totodată manifestarea interesului față de sexul opus și adoptarea unor comportamente care semnifică afecțiunea și atracția pentru partenerul de sex opus sunt considerate normale la această vârstă; începerea vieții sexuale are loc în adolescența târzie, în contextul unei relații stabile și prin recomandarea adoptării măsurilor de protecție împotriva sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală (Brooks- Gunn și Painkoff,1997; Santrock, 2003 apud Ciobanu, 2005, 129).
Consilierea pentru o viață sexuală sănătoasă este de dorit a se face înainte ca persoana să-și formeze un stil de viață nesănătos, prin practicarea unor comportamente sexuale care pot prezenta risc de îmbolnăvire, însă ea se adresează și celor care deja manifestă comportamente sexuale iresponsabile, încercând să le schimbe atitudinea. În acest caz, vorbim de un tip de consiliere care se axează pe acțiunea de prevenire a acelor conduite ale persoanei care pot duce la situații problematice, cum ar fi îmbolnăvirea sau agravarea unei boli deja existente (Popescu, 2002, 188). Din perspectiva bolilor cu transmitere sexuală, adolescența a fost identificată ca fiind o vârstă dificilă deoarece transformările fizice și psihice majore determină anumite comportamente, precum fumatul, consumul de alcool, de droguri, practicarea sexului neprotejat care au repercursiuni în planul sănătății fizice și psihice, dar și sociale. Alți factori care pot influența sănătatea indivizilor se referă la caracteristicile fiecărui sex, adică bărbații prezintă un risc de îmbolnăvire și mortalitate mult mai mare decât femeile, pe de-o parte din cauza faptului că muncesc în condiții mai dificile, iar pe de altă parte, din cauza stilului de viață mai nesănătos (consum de substanțe, de alcool, fumat, alimentație nesănătoasă, co consiliere se definește ca fiind „suportul imediat acordat indivizilor într-o situație de criză sau într-un moment de schimbare care necesită o adaptare a individului la condiții de viață cu care nu este familiarizat” (Popescu, 2002, 187). mportament sexual riscant, etc.).
1.3 Importanța serviciilor sociale de planificare familială
Cum se manifestă sănătatea? Când apare boala? Dacă sănătatea e numită generic o „stare de bine”, boala este simplu spus o stare de „nebine”, care are puterea de a schimba radical viața unei persoane, dar și a unei familii, comunități și mai mult, apariția bolii trimite ființa umană la o analiză ontologică și spirituală, ceea ce o face (boala) foarte diferită de alte aspecte ale vieții umane, tocmai pentru că are capacitatea de a-l pune pe om în fața vieții și a morții, a suferinței fizice și psihice, a redefinirii vieții și a condiției umane. Este interesant de urmărit și cum anumite boli (cancerul, SIDA, boli dermatologice sau dermato- venerice, TBC) au rezonanță în plan social și cultural, deci cum se manifestă dincolo de granița fizică și psihică a bolnavului. Însă, înainte de a se manifesta extern (în plan social), lupta cu boala se dă în planul subiectiv al bolnavului, adică în corp și minte.
Pentru a înțelege conceptul de boală, trebuie să dăm o definiție a sănătătii, în general, care este definită de OMS ca fiind „o stare totală de bunăstare fizică, mentală și socială și nu în principal absența bolii sau a unei infirmității” (WHO, 1967 apud Ghiza și Tihan, 2002, 9). După Hahn și Payne (Mardare, 2010, 17) sănătatea este un cumul de elemente care se referă la ”amestecul de resurse fizice, emoționale, sociale, intelectuale, spirituale și ocupaționale care sprijină o persoană în realizarea sarcinilor de dezvoltare biopsihosocială și care sunt necesare pentru ca ea să se bucure de o viață satisfăcătoare și productivă”. Prin urmare, se înțelege din această definiție că toate aceste resurse aflate în interdependență generează o stare generală de bine, iar lipsa a cel puțin un element din toate acestea ar provoca o disfuncție în dezvoltarea biopsihosocială a individului. Acordarea unui interes sporit acestor dimensiuni generează starea de bine a individului, iar semnalarea unei probleme în una dintre aceste componente trebuie să atragă după sine o revizuire a întregului. Așadar, apariția bolii trebuie să atragă dupa sine mai multe explicații, din mai multe perspective, de aici și nevoia de echipă multidisciplinară în lucrul cu bolnavul psiho- somatic (medic, psiholog, asistent social, preot). În jurul conceptului de boală s-au elaborat de-a lungul timpului vaste explicații, cele medicale fiind primordiale, însă boala a primit și abordări culturale, psihologice, spirituale și filozofice. Din perspectiva culturală se disting două mari abordări ale reprezentării bolii: pe de-o parte
concepția ontologică asupra bolii, iar pe de altă parte, boala ca o reacție a organismului, a individului în totalitatea sa, față de perturbarea echilibrului (Chiriță, Chiriță și Papari, 2002). Prima abordare tratează boala ca pe un fenomen exogen corpului, prin urmare acesta poate fi ”atacat” la un moment dat de „forțe” care nu au legătură cu modul lui normal de funcționare. De altfel, odată cu descoperirea microbilor și în general, a agenților patogeni care parazitează organismul uman, această idee a devenit larg acceptată. Totodată, de pe poziția religiei, boala era văzută ca o posesie a forțelor răului sau rezultatul unor blesteme/vrăjitorii, prin urmare, cauza bolii este tot de natură independentă organismului. Cea de a doua abordare pune accentul pe boală ca mecanism intern de dezechilibru, o perturbare a armoniei „fluidelor din corp”, în viziunea lui Hipocrat, dar și o dezagregare a normalității psihice și spirituale (ibidem). Boala, analizată prin prisma gândirii medicale, este văzută ca o „suprapunere exactă a corpului bolii și a corpului omului bolnav” (Foucault apud Enăchescu, 2007,72), ceea ce aduce în discuție ideea de spațializare a bolii, vazută la trei nivele: spațializarea primară (are în vedere doar bolnavul și boala), spațializarea secundară (bolnavul intră în legătură cu familia, medicul, comunitatea, spitalul) și spațializarea terțiară (rezonanța pe care boala o produce în plan social și atitudinea oamenilor) (ibidem). Ideea de spațializare a bolii ne ajută să distingem două modele patologice: boala somatică și boala psihică. Boala somatică se referă la vătămarea pe care corpul uman o poate resimți la un moment dat, adică „alterarea structurilor biologice, anatomofiziologice ale organismului uman, schimbare care este etichetată din punct de vedere medical, ca boală sau ca proces patologic ce determină o anumită invaliditate a individului respectiv” (idem, 34). Boala psihică se caracterizează prin deformarea schemei psihice a individului, adică încetarea legăturii cu realitatea, cu normalitatea, consecința acestui fapt însemnând perturbarea raportului dintre individ și lume, individ și sine însuși (ibidem). Confruntarea cu un model de boală comportă o explicație exhaustivă, de genul interpretării bio-psiho-sociale. Prin urmare, boala somatică nu poate fi înțeleasă pe deplin fără factorul psihologic (și vice-versa este valabilă) iar acestea două la un loc trebuie întregite prin perspectiva vieții sociale a individului. În acest context, apariția disciplinei psihosomatice vine ca un ajutor important în cunoaștera fenomenului bolii. Definită de Buddeberg ca „disciplină științifică ce are ca scop studierea relației existente între factorii biologici, psihologici și sociali, care explică starea de boală și starea de sănătate”, psihosomatica poate fi rezumată la următoarele înțelesuri:
bolile somatice își pot avea factorii declanșatori sub influența negativă a psihicului, cum de altfel aceeași factori psihologici pozitivi pot duce la prevenirea/ atenuarea/recuperarea/vindecarea bolii somatice;
bolile somatice pot genera la rândul lor, ca efecte secundare, tulburări sau chiar boli psihice (în cazul pacienților neoplazici, cu HIV/SIDA, TBC, etc.) (Iamandescu, 2008).
Al doilea înțeles al psihosomaticii ajută la conturarea conceptului de tulburare somato-psihică, care reprezintă rezonța psihică a unei boli somatice, așa-numitul „stres psihic secundar bolii inițiale”, care, după Hoffmann și Hochapfel poate însemna „o nouă boală” (Iamandescu, 2008). Spre exemplificarea acestui aspect, voi aduce în discuție următoarele două concepte care vor fi operaționalizate în continuare: stres psihic și sindrom de stres posttraumatic în contextul diagnosticului canceruluid de col uterin.
Grupul de suport alături de voluntari fac parte dintr-o categorie specială a suportului social (Mardare, 2003, 90). Grupurile de suport întrunesc persoane cu aceleași probleme și nevoi, care trec printr-un moment dificil al vieții lor ca urmare a unui eveniment neplăcut care a avut loc. Eficiența grupurilor de suport a fost demonstrată în numeroase studii, arătându-se că impactul pe care membrii grupului îl exercită asupra individului participant se traduce printr-o îmbunătățire generală a calității vieții lui, printr-o atitudine pozitivă în fața vieții și chiar prin ameliorarea durerilor, în cazul grupurilor de suport formate din pacienți. La pacienții cu cancer astfel de grupuri de suport sunt des întâlnite deoarece în cadrul lor nu se oferă doar sprijin psihologic, ci și un sprijin informațional, deoarece membrii discută despre tratamentele pe care le urmează, rezultate, serviciile de sănătate la care au apelat, putând fi recomandate mai departe și altora (Napoles- Springer et al., 2007, 194). Liberman și Videka- Sherman (1986 apud Cohen, Underwood, Gottlieb, 2000, 18) subliniază importanța grupului de suport prin rezultatele pe care le aduce și care se referă la faptul că membrii ajung să învețe împreună ce înseamnă schimbarea din viața lor. „Capacitatea umană (individuală, de grup și/ori comunitară) de a face față crizelor, factorilor stresori și experiențelor normale într-o manieră care protejează sănătatea fizică și psihică, fiind considerată o modalitate eficientă de coping. Un exemplu potrivit de reziliență este în cazul în care un copil deși se confruntă cu neglijare din partea părinților și un mediu ostil reușește să-și cultive relații sănătoase cu alte rude sau prieteni, în timp ce un altul care n-are capacitate de reziliență este posibil să se retragă și să devină izolat și singur. Reziliența este un factor pe care asistenții sociali îl iau în calcul în evaluarea clienților lor și în dezvoltarea ulterioară a planurilor de intervenție” (Barker, 2003, 369).
Serviciile sociale destinate pacientelor diagnosticate cu cancer de col uterin
Efectele stresului cauzat de aflarea diagnosticului
Derevenco propune o definiție a stresului dintr-o perspectivă psihologică și biologică, acesta fiind „dezechilibrul biologic, psihic și comportamental dintre cerințele (provocările) mediului fizic ambiental sau social și dintre resursele – reale sau percepute ca atare – ale omului, de a face față (prin ajustare sau adaptare) acestor cerințe și situații conflictuale” (Iamandescu, 2002, 5). Alți autori, precum Lazarus și Folkman interpretează conceptul de stres ca fiind un „efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depășesc resursele personale” (idem, 6). Stresul apare ca o problemă serioasă și în cazul femeilor diagnosticate cu cancer genito- mamar. Vorbind de stresul post- diagnostic este important de văzut faptul că în cazul femeilor diagnosticate deja cu cancer genito- mamar boala s-a produs, iar grija trebuie îndreptată din acest moment asupra efectelor pe care stresul le are asupra evoluției bolii și implicit asupra calității vieții femeii. Înainte de a aduce în discuție contextul în care apare stresul la femeile diagnosticate cu cancer genito-mamar, trebuie precizate mai întâi anumite caracteristici specifice ale relației medic – pacient de sex feminin.
Specialiștii consideră că aceste caracteristici specifice sexului feminin trebuie cunoscute de toți medicii de diferite specializări, dar în special de medicii ginecologi și obstetricieni. Unele dintre aceste caracteristici specifice sexului feminin se referă la: caracteristicile psiho- fizice, existența unor afecțiuni exclusiv sau predominant la populația feminină, caracteristici specifice sexului feminin în ceea ce privește relaționarea cu medicul. Caracteristicile psiho- fizice se referă la faptul că pe parcursul vieții ei, femeia se confruntă cu mai mulți factori stresori decât bărbatul, devenind mai sensibilă și având o viață interioară mult mai profundă. Spre exemplu, menstruația, graviditatea, maternitatea, lactația sunt specifice femeii și implică anumite procese hormonale care produc schimări care la bărbați nu au loc. În același timp, poziția femeii în societate, cu dublu rol, acela de mamă și gospodină și rolul de femeie cu carieră, solicită mult viața femeii care este supusă unui stres mai accentuat decât bărbatul. De asemenea, existența unor boli specifice femeii (afecțiuni ginecologice și obstetrice, cancerul de sân, cancerul de col uterin, tulburări menstruale) consideră specialiștii, generează un stres specific, de care medicul ginecolog, obstetrician în special, dar și alți medici de diferite specializări (oncologi, chirurgi, etc.) trebuie să țină cont. În ceea ce privește relația medic- pacientă, există câteva caracteristici specifice sexului feminin, din care voi menționa câteva: sensibilitatea emoțională determinată atât de procesele hormonale cât și de contextul socio- cultural; rușinea/jena (de multe ori exagerată și nejustificată); dependența și încrederea în capacitatea medicului, mult mai mare decât la bărbați. Sensibilitatea emoțională și rușinea pe care o simt pacientele se manifestă în special în cazurile în care este vorba de afecțiuni ginecologice, ceea ce poate îngreuna munca medicului de a examina pacienta și de a stabili un diagnostic (Iamandescu, 2002). În cazul femeilor diagnosticate cu cancer de col-uterin (dar și la alți bolnavi) stresul apare și înainte dar mai ales după internarea în spital. În spital, contextul de viață este foarte diferit de cel cu care era obișnuit femeia, ceea ce generează o puternică sursă de stres și un act solicitant de adaptare.
Specialiștii au identificat următoarele surse de stres în cazul bolnavilor spitalizați:
ambientul salonului,
absența familiei,
incertitudini cu privire la boală,
renunțarea în mare parte la activitățile curente de dinainte de internare,
supunerea la tratamente și intevenții medicale solicitante,
vizita medicului în salon,
consultarea pacientului în prezența altor bolnavi, ceea ce poate produce stânjeneală din partea celui examinat,
poziționarea bolnavului în ierarhia personalului spitalului la un nivel inferior.
Toți acești factori stresori pot duce la stări de anxietate pronunțată, la sentimentul de teamă și repulsie față de spitale, afectarea calității vieții bolnavilor și implicit afectarea stării de sănătate și a răspunsului la tratament (Iamandescu, 2002). Stresul care însoțește starea de boală urmează un traseu lung și anevoios, astfel potențialul bolnav poate cunoaște o stare de stres suficient de accentuată încă înainte de punerea unui diagnostic de către medic. La început există bănuiala, suspiciunea că ar exista ceva în neregulă, persoana simte/observă/ ceva la ea, o durere, prezența a ceva suspect, vizibil (de exemplu, un nodul, afecțiuni ale pielii, urină în sânge, etc.), o stare generală nesatisfăcătoare. Toate aceste suspiciuni reprezintă o sursă inițială de stres. Trecerea în etapa în care bolnavul face investigațiile medicale necesare, așteptarea rezultatelor, aflarea diagnosticului nefavorabil (rezultatele pot de asemenea infirma suspiciunea de boală), planificarea și începerea schemei de tratament, tratamentul în sine, durata lui, apariția altor complicații (sau nu), finalul tratamentului, recidiva, toate acestea și multe altele sunt perioade generatoare de un puternic stres, care nemonitorizat poate duce la o vătămare psihică considerabilă. Vorbind de tratament, indiferent de modalitatea terapeutică recomandată de medic (chirurgical, radioterapie sau chimioterapie; în unele cazuri pot fi și combinate pentru rezultate mai bune) existența stresului este inevitabilă. Starea generală nesatisfacătoare, oboseala, senzația de slăbiciune, scăderea imunității, schimbarea înfățișării fizice: căderea părului, aspectul nesănătos al pielii, lipsa unei părți a corpului în urma unei intervenții chirurgicale (de exemplu, mastectomia), etc. reprezintă efecte ale tratamentelor oncologice care pot fi cauzatoare de stres, dar de asemenea, putem spune și că prezența stresului poate genera sau amplifica efectele mai sus menționate (Beder, 2006).
În funcție și de localizarea lor, anumite tipuri de cancere, precum cancerul colului uterin sau cancerul de sân, aduc cu sine și o altă rezonanță legată în principal de niște valori culturale care ne influențează foarte mult viața. Este vorba despre faptul că din totdeauna, anumite părți ale corpului uman transmit, în funcție de sex, anumite atribute care diferențiază și dau un specific anume fiecărui sex în parte. Vorbind de cancerele cu localizare genitală, printre care și cancerul de col uterin, acestea sunt resimțite de bolnave ca atacându-le expresia feminității, a fertilității, și a atracției față de sexul opus.
Diagnosticul de cancer rămâne unul dintre cele mai traumatizante experiențe ale omului. Starea haotică a celulelor din organism este în oglindă cu starea haotică a stării psihice. Stres, anxietate, depresie, sindrom de stres posttraumatic, șoc, furie, mânie, tendințe suicidare, abuz de substanțe în unele cazuri, sunt doar câteva dintre stările profund dureroase ale bolnavului oncologic. Cunoașterea etapelor, a stărilor prin care bolnavul trece, este un pas important către intervenția individualizată și foarte important, către suportul psiho- social.
Specialiștii au identificat următoarele surse de stres în cazul bolnavilor spitalizați: ambientul salonului, absența familiei, incertitudini cu privire la boală, renunțarea în mare parte la activitățile curente de dinainte de internare, supunerea la tratamente și intevenții medicale solicitante, vizita medicului în salon, consultarea pacientului în prezența altor bolnavi, ceea ce poate produce stânjeneală din partea celui examinat, poziționarea bolnavului în ierarhia personalului spitalului la un nivel inferior. Toți acești factori stresori pot duce la stări de anxietate pronunțată, la sentimentul de teamă și repulsie față de spitale, afectarea calității vieții bolnavilor și implicit afectarea stării de sănătate și a răspunsului la tratament (idem,166- 172).
Traumatizant este momentul în care o femeie află că i s-a pus diagnosticul de cancer de col uterin. Criza generată de aflarea diagnosticului se resimte în toate sferele existenței umane: în sfera biologică, psihică, socială și spirituală, iar momentul poate fi cu atât mai traumatizant pentru bolnav cu cât modalitatea de comunicare a diagnosticului se face într-un moment nepotrivit, brusc, fără a ține cont de structura psihică, culturală, valorică a persoanei (Degi, 2010, 186). Șocul poate fi extrem de mare și cu efecte de durată, atâta timp cât diagnosticul este primit pe neașteptate; o estimare arată că 76% din bolnavii care așteaptă să li se comunice rezultatul sunt puși în situația de a primi un diagnostic tumoral fără a fi pregătiți. Totodată, reacțiile unei persoane la aflarea diagnosticului pot fi diverse, însă cel mai frecvent se declanșează șocul (54%) și sentimentul de teamă, frica (49%), iar intensitatea acestora poate fi potențată de alte evenimente negative/traumatizante din viața individului, de aceea se cere multă precauție și cunoașterea particularităților individuale ale fiecărei persoane pentru a știi cum se gestionează astfel de situații (Butow et al., 1966, Risko, 2006 apud Degi, 2010, 186).
Trauma psihică este definită ca fiind ”o experiență vitală de discrepanță între factori situaționali amenințători și capacitățile individuale de stăpânire, care este însoțită de sentimente de neajutorare și abandonarea lipsită de apărare și care duce astfel la o zdruncinare de durată a înțelegerii de sine și de lume” (Fischer și Riedesser, 2007, 90).
Modul în care bolnavul își va percepe ulterior situația și modul în care va reuși să se adapteze noii vieți ține foarte mult și de felul în care i s-a comunicat diagnosticul și de modul cum a suportat o astfel de veste. Trauma psihică determină anumite reacții (care pot fi identificate și la bolnavii care află că au cancer) bio-psihice precum: imobilizare sau o fluctuație de mișcări dezordonate specifice stării de panică, percepție deformată asupra timpului, a spațiului, a propriei persoane, totodată persoanele implicate vorbesc de senzația de ieșire din propriul corp, o stare de dezindividualizare, evadarea din realitatea obiectivă și trăirea unui vis (ibidem).
În literatura de specialitate sunt identificate diferite stadii ale pierderii. Aceste stadii sunt: șocul și negarea, furia și starea de dezorientare, acceptarea situației, negocierea.
Prin șoc și negare se manifestă o reacție normală la o situație care amenință viața unei persoane. În acestă etapă, persoana își ordonează viața în jurul pierderii și a suferinței fizice și psihice, este incapabilă de a lua decizii cu privire la sine, tot spectrul de valori, strategii, credințe este inactivat (idem, 40). Totodată, acest stadiu poate determina un comportament de risc prin care să se evite durerea: administrarea de medicamente și abuz de droguri (Fischer și Riedesser, 2007, 103).
Stadiul de furie și dezorientare transmite persoanei un sentiment de neputință, inutilitate și depreciere. Din cauza absenței capacității de automotivare și mobilizare pot apărea sentimente de furie, autoculpabilizare, depresie, anxietate, teamă, pot apărea tulburări ale regimului alimentar, insomnii, tentative suicidare (Mitrofan și Buzducea, 2002, 42).
Prin acceptarea situației date, persoana ajunge să-și înțeleagă situația și să se resemneze, să accepte evenimentul și implicațiile care le-a generat, urmând să se îndepte spre etapa de negociere, unde schimbarea ține de acțiune, de adoptare de noi strategii pentru a face față realității (idem, 43-44).
În lucrul cu bolnavii de cancer un rol important îl are echipa multidisciplinară (medic, asistent social, psiholog, terapeut) care trebuie să asigure suport pentru nevoile bio-psiho-sociale ale bolnavului.
Necesitatea existenței echipei multidisciplinare în munca cu bolnavii din secțiile de oncologie este confirmată de realitatea faptului că pacienții cu cancer, atât incipient cât mai ales avansat, dezvoltă o serie de nevoi speciale care nu pot fi gestionate doar de medic. Nevoile medicale, psihologice, sociale, spirituale, nutriționale, de igienă ale bolnavului implică tot atâția specialiști care alcătuiesc echipa multidisciplinară. Rolul asistentului social în echipa multidisciplinară este văzut în cele mai multe dintre cazurile de lucru a fi veriga de la care pleacă unirea specialiștilor într-o echipă coezivă
2.2 Importanța suportului social pentru pacientele diagnosticate cu cancer de col uterin
În contextul bolii oncologice, suportul social reprezintă un factor crucial în sprijinirea pacientului, o putem numi formă de tratament social și psihic care vine în completarea celui medical. Vorbind de stres și implicațiile lui în boala oncologică, consider că cel mai mare aport adus de asistentul social trebuie să se îndrepte în zona suportului social.
Prin urmare intervenția acordată femeii diagnosticată cu cancer de col uterin trebuie să se facă în mai multe direcții ale vieții ei, deoarece diagnosticul pe care îl are nu obligă numai la un tratament medical, urmărindu-se doar îmbunătățirea, ameliorarea bolii sau menținerea unui grad acceptabil al calității vieții ei, ci și la un ”tratament” social întrucât asistentul social trebuie să fie atent ca beneficiara să fie susținută de rețeaua socială din care face parte, pentru a suporta mai bine criza prin care trece.
Utilizând teoriile comportamentului uman și sistemele sociale, asistența socială intervine în punctul în care oamenii interacționează cu mediul” (…). Interacțiunea dintre om și mediu ne interesează întrucât s-a constat că sănătatea și buna funcționare a individului ține foarte mult și de cum se raportează acesta la ceea ce îl înconjoară. Importanța suportului social în sprijinirea indivizilor vulnerabili este tratată și în Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, unde alături de alte valori și principii care constituie baza asistenței sociale sunt stipulate următoarele mențiuni cu privitre la suportul social: solidaritatea socială, subsidiaritatea și parteneriatul. Solidaritatea socială este o măsură prin care comunitatea este antrenată în sprijinirea persoanei/grupului vulnerabil care se află în incapacitatea de a se susține, având ca obiectiv creșterea șanselor de incluziune a acesteia/acestuia. Subsidiaritatea denumită și ”plasa de siguranță”, după cum îi spune și numele, este o măsură care acționează ca un punct de sprijin pentru persoana/grupul care nu reușește prin forțele proprii șă-și satisfacă în totalitate trebuințele, apelând în cele din urmă la suportul cel mai apropiat: comunitatea locală, instituții, organizații și în cele din urmă, ca ultimă posibilitate, la stat. Parteneriatul este o formă de suport social care se referă la faptul că instituțiile de la nivel local și central, din sectorul public și privat își unesc resursele cu cele ale comunității încercând prin aceasta să elaboreze strategii de intervenție pentru persoana/grupul vulnerabil în vederea creării unor condiții de trai acceptabile. Prin urmare, conceptul de suport social poate fi definit ca ”susținerea psihologică a persoanelor: confortul, asistența și informațiile primite din partea indivizilor și grupurilor în cadrul relațiilor formale și informale” (Chelcea, 2003, 350), iar dintr-o perspectivă psihosociologică ”termenul de suport social se utilizează și pentru a desemna resursele care provin de la alte persoane” (ibidem). Persoanele care suferă de boli cronice, precum cancerul, fac parte alături de alte categorii de persoane (cu dizabilități fizice, bolnavi psihic, persoane cu Hiv/Sida, persoanele vârstnice) din grupul cu nevoi medico- sociale, deoarece starea lor de sănătate precară le afectează foarte mult și viața socială. Aceste persoane sunt mult mai vulnerabile marginalizării sociale decât alte persoane care nu au aceste nevoi, deoarece prezența bolii le limitează participarea socială iar acest lucru poate duce la sentimentul de devalorizare, la scăderea stimei de sine, la pierderea sentimentului de apartenență la un grup/comunitate, pierderea capacităților de relaționare cu cei din jur. Astfel, bolnavul ajunge să se centreze mai mult asupra bolii și a durerii, ceea ce îi va încetini procesul de recuperare sau din contră, îi va grăbi evoluția bolii (Dafinoiu, 1996, 233 apud Mardare, 2003). Apelarea în acest caz la suportul social este necesară întrucât acesta poate ajuta la îmbunătățirea vieții bolnavului și la scăderea șanselor de marginalizare. Persoana cu nevoi medico- sociale poate fi sprijinită de două surse ale suportului social: suportul social informal ( format din familie, prieteni, rude, vecini, colegi), suportul social formal (reprezentat de instituții, asociații caritabile, organizații) și o categorie specială o constituie grupurile de suport și voluntarii (Mardare, 2003). O definițe a suportului social dată de Bruchon- Scweitzer și Danzer (1994, apud Rime, 2008, 245) relevă și alte calități ale suportului social: ”ansamblul relațiilor interpersonale care îi asigură individului un liant afectiv pozitiv (simpatie, prietenie, dragoste), un ajutor practic (instrumental, financiar), dar și informații și evaluări referitoare la situația problematică”. Aceste calități care sunt menționate și în definiție fac referire la funcțiile pe care le îndeplinește suportul social: funcția emoțională, funcția informațională, funcția materială sau instrumentală (Rime, 2008). Funcția emoțională a suportului social este de un real folos în susținerea persoanei care trece printr-un eveniment negativ. Aceasta se caracterizează în special prin încurajare, afecțiune, exprimarea sinceră a sentimentelor de dragoste și compasiune, oferirea de sprijin și siguranță, ascultare, empatie, asigurarea încrederii că persoana se poate destăinui dacă dorește, fiindu-i respectată confidențialitatea. Funcția informațională urmărește oferirea de informații, inclusiv informații legate de accesarea altor servicii care ar putea-o sprijini, puncte de vedere, pentru ca persoana aflată în situația de criză să-și înțeleagă problema pentru a o accepta și a merge mai departe și totodată persoana este ajutată să-și dezvolte deprinderi de rezolvare a problemelor care apar și stimulată să facă o apreciere asupra rezultatelor acțiunii ei. Funcția materială se referă la intervenția familiei, rudelor, prietenilor, comunității care își aduc aportul material (de natură financiară, obiecte, locuință, etc.) în vederea sprijinirii persoanei de a trece peste problemele care îi generează criza. Matlin (apud Iamandescu, 2002) și Zani (2003, apud Mardare 2005) consideră că o altă funcție a suportului social este funcția de apreciere prin care persoana este valorizată, apreciată, încurajată de cei din jur, acest lucru având un efect pozitiv asupra persoanei, prin creșterea stimei de sine. Bird și Mellville (1994 apud Gotea, 2010) sunt de părere că individul primește de obicei suportul emoțional și protecția din partea familiei, de aici rezultând importanța pe care familia o are în situația în care individul își simte viața amenințată, iar din partea prietenilor, individul se așteaptă să primească asigurarea că problema pe care o are este una obișnuită, firească, aceștia oferindu-i mai mult suport informațional.
Legătura dintre existența suportului social și starea bună de sănătate a fost demonstrată în numeroase studii. S-a constat că persoanele care beneficiau de un suport social solid prezentau o stare de sănătate fizică mult mai bună în comparație cu cei care nu erau sprijiniți de un suport social și anume: erau mai puțin predispuse la boli, aveau un sistem imunitar mai rezistent, acceptau mai ușor boala iar șansele de recuperare erau mai mari, iar în planul sănătății psihice, înregistrau o mai bună rezistență la stres și erau mai puțin predispuse la depresie. Un astfel de studiu care evidențiază influența benefică a suportului social asupra sănătății a fost făcut în 1989, unde s-a observat că femeile cu cancer de sân avansat care făceau parte dintr-un grup de suport cu întruniri săptămânale, aveau o durată de viață maimare (trăiau în medie cu 18 luni mai mult) decât femeile care nu participau la astfel de grupuri de suport (Mardare, 2005). Cel mai important suport și primul la care de regulă apelează o persoană care suferă de o boală cronică este familia, desigur, atunci când ea există și are capacitatea de a oferi acest sprijin. Capacitatea familiei de a face față cu bine situației în care un membru al familiei are o boală cronică ține și de specificul cultural în care trăiește familia, de cadrul anterior de viață al acesteia, precum și de trecutul și experiențele individuale ale membrilor familiei, de aceea este important ca asistentul social să sondeze și specificul familiei pentru a putea să-și dea seama dacă familia poate și este pregătită să ofere suport (Mardare, 2004).
Potrivit Institute of Medicine (2001 apud Mardare, 2004) prezența unei boli grave la unul dintre membrii familiei reprezintă un factor puternic de stres resimțit atât de bolnav cât și de familia acestuia, factor ce este alimentat și de existența a trei variabile: prezența bolii produce schimbări majore în conduita vieții de familie și a vieții sociale atât a bolnavului cât și a familiei, bolnavul este suprasolicitat și nevoit să se adapteze noii schimbări din viața sa, atât familia cât și bolnavul pot avea dificultăți în accesarea serviciilor de sănatate sau a altor rețele de suport (comunitate, instituții, asociații caritabile, etc.). Familia afectată de prezența bolii poate fi ajutată să se adapteze noii condiții și totodată să fie un suport solid pentru bolnav, printr-o serie de metode care sunt puse la dispoziție de specialiștii care lucrează cu persoanele cu nevoi medico-sociale (medici, asistenți sociali, psihologi, etc.). Aceste metode se referă la informarea individului și a familiei acestuia despre aspectele principale ale bolii: cauze, efecte, prevenire, tratament; explicarea faptului că în viața de familie se vor produce schimbări la care membrii trebuie să se aștepte; oferirea de informații cu privire la serviciile de sănatate sau de altă natură disponibile la care familia poate să apeleze; oferirea de consiliere și sprijin individului și familiei acestuia pentru a-i învăța cum să comunice și să relaționeze între ei, prevenind astfel tensiunile, organizarea grupurilor de suport. Grupurile de suport reprezintă o categorie aparte a suportului social acordat persoanelor care trec printr-o perioadă grea a vieții lor, fiind un mijloc prin care acestea reușesc să-și înțeleagă mai bine situația și să o suporte mai ușor. Beneficiile organizării grupurilor de suport pentru pacienții cu cancer constau pe de-o parte în faptul că pacientul ajunge să întâlnească alți pacienți cu probleme similare, iar pe de altă parte, are loc un transfer de informații utile și un sprijin psihologic între pacienți. Prin transferul de informații pacienții află unii de la ceilalți despre tratamentele pe care le urmează, despre eficiența lor, se transmit informații legate de serviciile de sănătate (cum pot fi accesate, experiențele pacienților în legătură cu accesarea acestor servicii) dar și de alte resurse la care se poate apela. În plan psihologic, s-a constat că membrii unui grup de suport ajung să învețe să gândească pozitiv, își controlează mai ușor emoțiile și gândurile negative, raportează o îmbunătățire a stării generale și chiar o reducere a intensității durerii (Napoles- Springer et al., 2007). Lieberman și Videka- Sherman (1986 apud Cohen, Underwood, Gottlieb, 2000, 18) susțin faptul că grupul de suport are o eficacitate sporită deoarece membri învață unii de la alții schimbarea și modalități de adaptare la noua situație. În acest sens, ei afirmă că grupurile de suport „sunt sisteme sociale de legătură în care oamenii leagă relații și în acest fel ei furnizează suport social”. Grupurile de suport au o valoare importantă în cazul persoanelor care au trăit o situație cu o puternică încărcătură emoțională deoarece ele intervin acolo unde nu există suportul familiei sau aceasta nu are capacitatea de a asigura un suport eficient. Un alt aspect important al grupurilor de suport este că reunește oameni care au trecut prin experiențe similare, ceea ce facilitează foarte mult înțelegerea celuilalt, înțelegere pe care familia, prietenii, rudele, etc., nu o pot oferi individului tocmai pentru că nu au trăit aceeași experiență. Totodată s-a observat faptul că în cele mai multe cazuri, persoanele din imediata apropiere a celui care trece printr-o experiență traumatizantă, precum viol sau diagnosticarea cu cancer, tind să îi impună persoanei în cauză să-și inhibe exprimarea emoțiilor și a trăirilor sau încearcă să convingă persoana să nu se focalizeze asupra problemei. Aceste lucruri sunt considerate a fi măsuri corecte de a abate persoana de la problemă, însă în spatele lor se ascunde de fapt teama și neputința celor apropiați de a înțelege adevărata situație. Prin urmare, în aceste cazuri, participarea persoanei la un grup de suport este benefică întrucât are șansa de a-și exprima trăirile și emoțiile, are ocazia de a discuta deschis despre situația ei, știind că va fi înțeleasă ( Cohen, Underwood, Gottlieb, 2000). Itemii care influențează sănătatea fizică și indirect, calitatea vieții sunt: „activitățile zilnice curente, dependența de substanțe medicinale, energie și oboseală, durere și disconfort, odihnă și repaus, capacitatea de muncă”; itemii pentru sănătatea mentală au fost identificați a fi: ”imaginea corporală și aspectul exterior, emoțiile negative și emoțiile pozitive, stima de sine, religia/convingerile religioase, gândirea, învățarea, memoria și capacitatea de concentrare”; itemii pentru relațiile sociale sunt: ”relațiile personale, suportul social și activitatea sexuală”, iar pentru mediu, itemii se referă la: „resursele financiare, libertate, siguranță fizică și securitate, accesibilitatea și egalitatea la îngrijirile medicale și sociale, mediul familial, oportunități pentru dobândirea a noi informații și deprinderi, participarea și crearea de oportunități pentru petrecerea timpului liber, mediul fizic: poluare, zgomot, trafic, climă, transport”.
Prevenirea cancerului de col uterin
În România, s-a încercat adoptarea unei forme de prevenire primară a cancerului de col uterin prin introducerea „Programului național de oncologie” în noiembrie 2008, inițiat de Ministerul Sănătății și care își propunea vaccinarea HPV a fetelor cu vârsta între 10-11 ani înscrise în învățământul de masă. Rezultatele unei astfel de vaccinări pot fi evaluate ca eficiente sau ineficiente abia după 30 de ani de la vaccinare, astfel că reducerea numărului de cazuri de cancer de col uterin este un proces de durată (Cernescu, 2009, 162-163). Prin acest program s-a propus ca numărul fetelor vaccinate să fie de 110.000, însă receptivitatea scăzută a programului a făcut ca numai 2615 fete cu vârsta de 11 ani să fie vaccinate (WHO/ICO, 2010b, 47). În ceea ce privește prevenirea secundară, metoda cea mai cunoscută este screeningul care se referă la depistarea cancerului de col uterin la un grup din populație care nu prezintă semne de boală, dar care prezintă riscul de a dezvolta un astfel de cancer (Chiricuță, Munteanu, Rișca, Simu, 1972, 111). Prin urmare, țările care au o rată scăzută a cancerului de col uterin ( de exemplu: Finlanda, Suedia) au conștientizat importanța foarte mare a depistării precoce a cancerului cervical prin programele de sceening. Programul de screening este diferit de la țară la țară, în ceea ce privește vârsta recomadată pentru efectuarea screeningului și frecvența lui.
Pentru România, caracteristicile screeningului cancerului de col uterin se prezintă în felul următor: la fiecare 3 ani este recomandat ca femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 65 de ani să se prezinte la control pentru a preveni sau depista cancerul în faza de debut (WHO/ICO, 2010b, 44). Screeningul își poate dovedi eficiența prin participarea unui număr cât mai mare de femei la control, însă nu toată populația feminină este inclusă în aceste programe de prevenire și depistare a cancerului din cauza a diferiți factori care trebuie cunoscuți de cei care inițiază astfel de programe, pentru a lua în calcul diferite strategii de încurajare și facilitare a accesului la serviciile medicale. Astfel, au fost identificate mai multe categorii de femei care nu au acces la aceste servicii medicale de prevenire și depistare a cancerului de col uterin: pe criterii de vârstă, femeile tinere care nu au informații despre Testul Babeș Papanicolau, femeile în vârstă, din cauza lipsei informațiilor, a deplasării cu dificultate (fie din cauza unei stări de sănătate precare sau a distanței mari până la o unitate medicală), femeile care aparțin unui grup discriminat, femeile cu venituri mici sau care trăiesc în mediul rural sau în zone greu accesibile, totodată alte motive ca lipsa suportului social, teama de a face un astfel de control, rușinea prost înțeleasă și slaba comunicare dintre beneficiarele serviciilor medicale și furnizorii de astfel de servicii care le pot ajuta pe acestea, într-o primă fază, prin recomandarea către servicii medicale de specialitate (Pasket, Wewers, Ruffin, 2004, 240-241). În încercarea de a reduce incidența și prevalența cancerului de col uterin în România, este important ca orice program social de prevenire a cancerului să fie implementat ținând cont de o serie de factori, nevoi și caracteristici ale populației căreia i se adresează. sănătatea publică are în vedere următoarele: prevenirea bolilor, mobilizarea comunității în vederea conștientizării importanței pe care o are sănătatea, promovarea și încurajarea programelor de educație pentru sănătate, creșterea eficacității sistemului de sănătate prin crearea de servicii de bază, creșterea calității vieții indivizilor (” (Abramhson, 1992 apud Vlădescu, 2002, 709). implicării societății civile în problemele sociale, cum ar fi prevenirea cancerului de col uterin, este „Campania Perla Înțelepciunii pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin” inițiată de Asociația Europeană contra Cancerului de Col Uterin (ECCA) în colaborare cu țări de pe continentul european (printre care și România) și american. România este reprezentată în această campanie de mai multe asociații precum: Asociația Bolnavilor de Cancer, Societatea Română de Cancer, Institutul Oncologic Prof. I. Chiricuță, Asociația de Psihologia Sănătății din România, Societatea Română de Colposcopie și Patologie Cervicală, Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică, Societatea Română de Citopatologie, Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, Registrul Român Regional de Cancer Vest; campania are ca obiectiv prim informarea femeilor cu privire la prevenirea cancerului de col uterin prin participarea la screening și prin vaccinarea împotriva virusului HPV. Însă, pentru a atinge acest obiectiv, inițiatorii campaniei și-au propus mai întâi ca din fondurile strânse să inițieze programe de informare și conștientizare a pericolului cancerului de col uterin pentru trei categorii de actori sociali care au putere de decizie: cadrele medicale, politicienii și societatea civilă. un impact considerabil în prevenirea cancerului de col uterin îl pot avea programele de educație pentru sănătate din școli și nu numai care folosesc ca resursă de transmitere a informațiilor persoane care au caracteristici asemanătoare cu cei din grupul țintă (vârstă, preocupări, experiențe, etc.), așa-numiții educatori de sănătate. Educatorii de sănătate au puterea de a schimba ceva în comportamentul celor cărora li se adresează întrucât aceștia sunt văzuți ca prezentând credibilitate și încredere și totodată sunt înțeleși ca fiind o „voce” din comunitate care dorește și este interesată de a aduce îmbunătățiri în modul de viață al oamenilor (Bird et al., 1998; Sung et al., 1997 apud Paskett et al., 2004, 248). Numărul mare de cazuri de cancer al colului uterin se datorează în mare parte faptului că în aceste țări nu sunt suficient dezvoltate programele de prevenire a cancerului de col uterin, atâta timp cât, prin comparație, în țările dezvoltate numărul cazurilor de cancer de acest tip sunt reduse cu 80% datorită investiției în programele de prevenire și depistare precoce. Legat de problema cancerului de col uterin care situează România pe primul loc în Europa la capitolul cazurilor înregistrate și a numărului de decese, o cercetare efectuată în perioada 2004- 2006 și-a propus să identifice factorii care determină neparticiparea unei mari părți din populația feminină din România la efectuarea Testului Babeș- Papanicolau. Din cercetare a reieșit faptul că 49,1% dintre femeile care și-au început debutul vieții sexuale s-au prezentat la medicul ginecolog pentru examinare, un procent de 11,9% afirmând că ultimul control ginecologic fiind efectuat în urmă cu 3- 5 ani. Totodată, un procent de 27, 9% dintre femeile care și-au început viața sexuală au declarat că nu au fost niciodată la medicul ginecolog pentru a-și face investigații medicale, cele mai multe dintre aceste femei având vârsta cuprinsă între 15- 24 de ani. De asemenea, au fost identificate și principalele motive pe care femeile le invocă în neparticiparea lor la examenul de depistare sau prevenire a cancerului de col uterin (Testul Babeș- Papanicolau): 23, 81% declară că nu au primit o îndrumare în acest sens de la medic; 19,4% dintre femei consideră că starea lor de sănătate e bună, justificându-și astfel neefectuarea testului; 15,3% nu au informații despre ce înseamnă Testul Babeș- Papanicolau; 7,65% invocă lipsa unui partener sau lipsa activității sexuale.
STUDII DE CAZ CU PRIVIRE LA STRESUL FEMEILOR DIAGNOSTICATE CU CANCER DE COL UTERIN
Stabilirea problemei sociale
Problema socială este definită ca „patternuri generale ale comportamentului uman sau situații sociale care sunt percepute ca amenințări la adresa societății sau cel puțin la adresa grupurilor de putere sau liderilor carismatici și care pot fi rezolvate sau remediate” (Morris, apud Buzducea, 1999, 24).
Tema prezentei lucrări „IMPLICAȚIILE PSIHOSOCIALE ALE STRESULUI ÎN CONTEXTUL BOLII ONCOLOGICE. PARTICULARITĂȚILE CANCERULUI DE COL-UTERIN” abordează o realitate dură ce se constată în societatea românească actuală și anume prevalența și rata mare a mortalității în rândul femeilor din cauza cancerului de col uterin. OMS trage un semnal de alarmă și cuantifică starea acestei probleme în statistici la nivel mondial, regional (continentul european) și local (elaborarea unui raport special pentru România în care sunt prezentate date ale problematicii cancerului de col uterin: „Romania. Human papillomavirus and related cancer. Sumary raport update”). Aceste statistici arată că în rândul populației feminine, la nivel mondial, anual, apar 500.000 de noi cazuri de cancer al colului uterin și un număr de 274.000 de decese, cele mai multe cazuri de acest fel înregistrându-se în țările subdezvoltate ale globului (WHO, 2007, 1). Statisticile referitoare la prezența cancerului de col uterin la populația feminină europeană arată că în Sud- Estul Europei de înregistrează cea mai mare incidență (9000 de cazuri) și cele mai multe cazuri de deces (4600 de cazuri) din întreaga Europă. Traversând statisticile din țara noastră, situația devine problematică, întrucât România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește incidența cancerului de col uterin, cu un număr anual de 3402 cazuri și rata cea mai mare a decesurilor, 2005 de cazuri anual. Situația îngrijorătoare din România a generat preconizări din partea OMS pe baza statisticilor actuale pentru a avea o viziune de viitor asupra efectelor dezastruoase pe care le va implica evoluția necontrolată a apariției cancerului de col uterin în rândul populației feminine. Astfel, aprecierile făcute arată că un număr de 9,44 milioane de femei din rândul populației cu vârsta > = 15 ani sunt predispuse riscului de a dezvolta cancer de col uterin. Totodată, mergând pe linia statisticilor actuale, se estimează că în anul 2025 incidența cancerului de col uterin va înregistra o cifră de 3494 de cazuri, iar numărul de decese va crește la 2210 cazuri. În rândul populației feminine cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani, incidența cea mai mare a tipurilor de cancer prezente la femei se înregistrează în cazul cancerului de col uterin: 24,4/ 100.000; cancerul de sân: 19,5/100.000, cancerul tiroidian: 4,2/100.000, etc. (WHO/ICO, 2010, v, 7). Având în vedere aceste statistici, România se aliniază, din nefericire, alături de alte țări sărace din America Latină, Asia și Africa la capitolul incidența crescută a cancerului de col uterin: 20- 30 de noi cazuri/100.000 de femei (Cernescu, 2009, 53- 54).
Rezumând în date situația României la acest capitol este mult mai facil acum să privim frontal acest dezechilibru produs în starea de sănătate a populației feminine. Devine vizibil că situația cu care ne confruntăm a ajuns la stadiul de problemă socială, ceea ce presupune faptul că luarea de măsuri trebuie să se facă la nivelul factorilor de decizie din România (societatea civilă, Ministerul Sănătății, factorul politic) pentru ca rezultatele să fie vizibile. Acțiunea acestora presupune recunoașterea și conștientizarea problemei sociale care „reprezintă o situație indezirabilă, considerată de un segment important al societății ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita o acțiune colectivă în vederea obținerii unei ameliorări semnificative și a unei dezirabilități crescute” (Doob, 1995 apud Dan, 2002, 667). Fuller și Meyers consideră că „problema socială reprezintă o situație considerată de către un număr mare de indivizi a fi o deviație de la normele pe care le respectă” (1941, 320 apud Buzducea, 2005, 72). Problema cancerului de col uterin, poate fi considerată o „caracteristică” indezirabilă a sistemului public de sănătate, precum și un „proces social”, deoarece, conform statisticilor, mortalitatea prin acest tip de cancer este în creștere în România, iar victimele implicate nu sunt doar femeile diagnosticate cu cancer de col uterin, ci și familiile acestora și implicit societatea în ansamblu și sistemul de sănătate care trebuie să suporte costuri mari pentru tratarea acestor femei.
3.2 Universul și metodologia studiului
Universul cercetării este reprezentat de un număr de 5 paciente diagnosticate cu cancer de col uterin, dintre care trei erau internate în spital atunci când s-au realizat anchetele sociale, iar celelalte două cazuri au fost analizate pe baza anchetelor sociale aflate în arhiva biroului de asistență socială. Pacientele fac parte din grupa de vârstă cuprinsă între 40 și 82 de ani, având un statut socio- economic și un nivel al educației asemănător. Cele cinci cazuri s-au aflat în evidența secției de oncologie a Spitalului Județean Dr. Fogolyan Kristof, din Sfântul Gheorghe, trei dintre cazuri fiind internate în perioada lunii aprilie a.c. (este vorba de M.F., L.R. și G.S.) iar celelalte două cazuri (D.L. și F.I.), conform anchetelor sociale, au fost internate în luna ianuarie, respectiv februarie a.c. Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Dr.Fogolyan Kristof. În prezent, această secție este din cadrul Secției Infecțioase, și are o capacitate de 15 paturi, respectiv 4 saloane.
Universul cercetării „înseamnă delimitarea populației căreia îi este specific fenomenul (fenomenele) studiat (e) la un moment dat. Universul unei cercetări se poate referi la populația globală, la segmente de populație sau la persoane dispersate în diverse colectivități umane” (Mărginean, 2004, 111).
Cercetarea problemelor sociale implică o analiză a oamenilor, a ceea ce fac și gândesc despre sine și despre lume dar și o analiză a proceselor sociale plurivalente, având ca finalitate perfecționarea intervenției (Neamțu, 2003, 217). Duchamp, Bouquet și Drouard (apud Neamțu, 2003, 217) afirmă că cercetarea este o „metodologie de investigare a fenomenelor, faptelor problematice dintr-o situație socială datată, localizată”.
În cercetarea mea am ales să analizez cinci cazuri de femei diagnosticate cu cancer de col uterin, focalizându-mă pe o abordare calitativă a datelor culese, deoarece scopul meu este de a face o interpretare mai complexă asupra oamenilor și faptelor întâlnite și nu o interpretare cuantificabilă. De aceia, voi realiza o cercetare de tip calitativ care se definește ca fiind „o concentrare a mai multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat. Aceasta înseamnă o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să se înțeleagă sau să se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc” (Chelcea, 2001, 59- 60). De asemenea, cercetarea mea se pliază pe tipul calitativ din următoarele considerente: având în vedere că avea loc o dicuție cu aceste paciente, trebuia stabilită o interacțiune personală, de încredere, neintruzivă, deoarece starea emoțională și starea de sănătate a acestor femei le pune într-o postură delicată care necesită finețe. Totodată, vorbind despre persoane cu cancer, știm că boala transformă modul de viață, de gândire, relațiile persoanei cu cei din jur, prin urmare multitudinea de semnificații pe care aceste persoane le atribuie acum propriei persoane, lumii și lucrurilor nu pot fi cuantificate, ci explorate și înțelese printr-o discuție mai amplă.
Din punct de vedere al metodelor folosite, cu referire la obiectivul și ipotezele de lucru, am ales pentru principiul triangulării metodologice, care presupune utilizarea mai multor metode, tehnici de cercetare, cu scopul de a completa neajunsurile unei metode prin apelarea alteia (Mucchielli, 2002, 422, 424).
În concluzie, metodele folosite au fost studiul de caz, observația directă, analiza documentelor. Studiul de caz este o metodă complexă care poate încorpora la rândul ei mai multe metode precum observația directă, analiza documentelor. Prin studiul de caz cercetătorul își propune să abordeze extensiv teoriile și ipotezele cu care a pornit la lucru, să își explice legătura dintre persectiva teoretică cu care pornește la lucru și realitatea propriu-zisă pe care o întâlnește. Tipul de studiu de caz ales de mine este studiul de cazuri colective, care se caracterizează prin faptul că mai multe cazuri (asemănătoare sau nu) sunt analizate și comparate pentru a vedea dacă întrunesc sau nu caracteristici asemănătoare, dacă prin ele se poate explica un fapt, un comportament, etc. (Iluț, 1997, 108- 110).
Altă metodă la care am apelat a fost observația, înțelească de Kenneth Bailey (apud Chelcea, 2001, 358) ca fiind „colectarea datelor despre comportamentul nonverbal” și totodată o metodă cu ajutorul căreia se pot „verifica ipotezele sau descrie sistematic și obiectiv mediul înconjurător, oamenii și relațiile interpersonale (…)” (idem, 359).
Metoda observației este de folos atunci când se are în vedere studierea comportamentelor umane în mediul lor de viață, analizarea comunicării verbale și nonverbale și contextul spațial în care are loc observarea (analizarea mediului în care trăiesc indivizii) (Neamțu, 2003, 293). Metoda observației m-a ajutat în trei dintre cazuri la elaborarea studiului de caz, întrucât informațiile și observațiile notate au constituit „materialul” după care mi-am construit studiul de caz.
Metoda analizei documentelor mi-a fost utilă în două dintre cazuri, unde am interpretat datele pe baza a două anchete sociale ale unor foste paciente aflate în evidența biroului de asistență socială.
Analiza documentelor, ca și metdă, este „utilizată în scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observație directă (…)”, prin document social înțelegând „orice obiect material sau text care conține o informație comprehensibilă despre o realitate oarecare; ele sunt „urme” ale faptelor și proceselor sociale” (Neamțu, 2003, 294).
Prin analiza datelor a două anchete sociale am reușit să adun informațiile care să mă ajute la înțelegerea din alt unghi al obiectivului și al ipotezelor.
Operaționalizarea conceptelor
Cancerul colului uterin apare atunci când celulele din corp încep să aibă o structură anormală, caracterizată prin înmulțirea repetată și dezvoltarea continuă a celulelor bolnave, care cu timpul încep să ia locul celor sănătoase. Acesta se formează în momentul în care celulele colului uterin suferă modificări din cauza acțiunii unor factori dăunători. Această boală afectează cel mai mult sănătatea aparatului genital la femei, în comparație cu alte tipuri de cancere genitale. Cea mai frecventă afecțiune la femei este cancerul mamar, urmată de cancerul de col uterin (Morin, 1998, 664). Factorii care cauzează cancerul de col uterin pot fi împărțiți în: factori comportamentali, factori sociali și factori biologici (Pasket, Wewers, Ruffin, 2004, 238).
Cancerul de col uterin poate fi depistat în urma Testului Babeș Papanicolau, analiza microscopică a celulelor recoltate și depistarea existenței unei anomalii celulare. Dacă rezultatul nu este concludent se continuă și cu alte tipuri de examinări. Tratamentul cancerului de col uterin este adaptat stadiului în care se află cancerul, el putând să constea în intervenție chirurgicală, radioterapie și chimioterapie (Morin, 1998, 664).
Col uterin își are localizarea între uter și vagin, fiind un canal care face legătura între aceste două extremități. De-a lungul vieții femeii, colul suferă mai multe modificări, spre exemplu în timpul ovulației când se deschide și secretă mai mult mucus cu o compoziție diferită decât în mod normal sau în timpul nașterii când colul devine flexibil și se mărește, permițând fătului să coboare din uter spre vagin. Colul uterin are totodată proprietatea de a secreta o substanță care ajută la eliminarea bacteriilor, protejându-l astfel de apariția infecțiilor (Minkin și Wright, 2008, 10- 11).
Sănătatea și grija comportamentului cu risc de îmbolnăvire trebuie să fie o preocupare atât a fiecărui individ în parte cât și a unei națiuni care trebuie să promoveze măsuri de prevenire a bolilor și protecție a sănătății indivizilor. Hahn și Payne (Mardare, 2010, 17) consideră că sănătatea este un concept larg care cuprinde „amestecul de resurse fizice, emoționale, sociale, intelectuale, spirituale și ocupaționale care sprijină o persoană în realizarea sarcinilor de dezvoltare bio- psiho- socială și care sunt necesare pentru ca ea să se bucure de o viață satisfăcătoare și productivă”. Intervenția în planul fizic, psihologic și social a unor factori dăunători afectează întreaga viață și activitatea individului, probabilitatea de apariție a cancerului de col uterin, crește odată cu adoptarea anumitor comportamente riscante pentru sănătatea sexuală a femeii.
Protocolul terapeutic pentru cancerul colului uterin este un ghid de practică medicală oncologică care dirijează actul medical din secțiile de oncologie din România. Ministerul Sănătății a pus la dispoziție două astfel de documente oficiale numite: „Ghid de diagnostic și tratament al cancerului de col uterin” și „Recomandările Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) pentru diagnosticul, tratamentul și urmărirea post terapeutică, în afecțiunile oncologice”,unde se regăsește și cancerul de col uterin. Astfel, în cele două documente se precizează modalitățile de diagnostic al cancerului de col uterin, stadiile cancerului și tipul de intervenție și/sau tratament specific fiecărui stadiu al bolii. Asociația Asistenților Sociali din Oncologie (AOSW) propune astfel câteva linii de lucru pe care asistenții sociali din secțiile de oncologie le pot aplica bolnavilor și familiilor acestora (AOSW, 2001 apud Degi, 2010, 187- 188): pe de-o parte o intervenție psiho- socială acordată atât bolnavului cât și familiei acestuia și care se referă la furnizarea de informații pe înțelesul pacientului legate de boala sa, de tratamente și efectele pe care le implică, identificarea schimbărilor care au avut loc în viața psihică, socială și economică a pacientului și a familiei sale, iar pe de altă parte o intervenție referitoare la posibilele situații care pot apărea și care pot fi atenuate/prevenite prin: informarea la zi asupra bolii, modificări apărute, servicii la care se poate apela, apelarea la surse neguvernamentale care pot completa unele servicii, suport acordat familiei, grija pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului.
Sindrom de stres posttraumatic, așa cum prevede DSM- IV (1994) și DSM- IV- TR (2000) „stresul posttraumatic este un sindrom care regrupează consecințele emoționale ale interpretării personale a unei situații amenințătoare din punct de vedere obiectiv” (Fontaine și Fontaine, 2008, 464). În același timp „stresul posttraumatic corespunde permanenței unui sindrom construit din repetarea sau intruziunea de gânduri formate din imagini, emoții, senzații sau coșmaruri în relație cu traumatismul” (ibidem).
Specialiștii specifică faptul că declanșarea sindromului de stres posttraumatic este strâns legată și de alți factori, precum: gravitatea situației traumatice, modul în care persoana interpretează situația, existența în trecutul persoanei a altei traume, fondul pshilologic instabil: existența depresiei, a anxietății și a altor tulburări psihiatrice, consumul de droguri (Alder et al., 2004; Fontaine și Fontaine, 2008). Un criteriu este reprezentat de expunerea în fața sentimentului morții apropiate și a panicii rezultată din sentimentul pierderii a unei părți din propriul corp, și îl găsesc relevant în cazul femeilor care sunt diagnosticate cu cancer al colului uterin. Cancerul este perceput de bolnav ca o mutilare atât fizică cât și psihică și socială, deoarece din punct de vedere fizic bolnavul este solicitat prin intervențiile chirurgicale (precum extirparea sânului, în cazul cancerului de sân sau scoaterea uterului, în cazul cancerului uterin), dar și prin dificilele tratamente medicale la care este supus și a căror efecte atacă și mai mult stima de sine a bolnavului și modul în care el se autodefinește: scăderea în greutate, căderea părului, o stare de slăbiciune fizică, depresie, anxietate, etc. Vorbind de cancerele cu localizare genitală, printre care și cancerul de col uterin, acestea sunt resimțite de bolnave ca atacându-le expresia feminității, a fertilității, și a atracției față de sexul opus.
Stresul este ”o reacție generală nespecifică a organismului la acțiunea externă a unor factori – agenți stresori – de natură variată (fizică, chimică, biologică și psihică)” (Iamandescu, 2002, 5). Stresul are capacitatea de a produce dezechilibre biologice și psihice care vor fi vizibile și în comportamentul pe care persoana îl va adopta sub acțiunea factorilor stresori. Se accentuează dezechilibre la nivel biologic și psihic se ajunge ușor la boală, la afectarea sănătății. Cohen, Kessler și Gordon (1995, 3 apud Hecker și Thorpe, 2005, 457) definesc stresul ca boală, considerând că atunci când „solicitările mediului depășesc capacitatea de adaptare a unui organism se produc modificări psihologice și biologice care pot plasa o persoană în situația de risc pentru apariția bolii”.
Stresul apare ca o problemă serioasă și în cazul femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin grija trebuie îndreptată din acest moment asupra efectelor pe care stresul le are asupra evoluției bolii și implicit asupra calității vieții femeii. În cazul femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin (dar și la alți bolnavi) stresul apare și înainte dar mai ales după internarea în spital. În spital, contextul de viață este foarte diferit de cel cu care era obișnuit femeia, ceea ce generează o puternică sursă de stres și un act solicitant de adaptare.
Suport social este o resursă extrem de importantă la care asistenții sociali apelează în intervenția lor. Suportul social se definește ca fiind „susținerea psihologică a persoanelor: confortul, asistența și informațiile primite din partea indivizilor și grupurilor în cadrul relațiilor formale și informale” (Chelcea, 2003, 350), iar o definiție psihosociologică arată că „termenul de suport social se utilizează și pentru a desemna resursele care provin de la alte persoane” (ibidem). Suportul social are două surse importante care pot fi accesate în situațiile în care individul nu are resursele necesare pentru a face față unei situații: suportul social informal (format din familie, rude, prieteni, colegi, vecini) și suportul social formal (constituit din instituții, organizații, fundații, etc.) (Mardare, 2003, 90). În acest sens, o definiție a suportului social dată de Bruchon- Scweitzer și Danzer (1994 apud Rime, 2008, 245) arată importanța suportului social prin funcțiile pe care le îndeplinește: „ansamblul relațiilor interpersonale care îi asigură individului un liant afectiv pozitiv (simpatie, prietenie, dragoste), un ajutor practic (instrumental, financiar), dar și informații și evaluări referitoare la situația problematică”.
Traumă psihică reprezintă „o experiență vitală de discrepanță între factori situaționali amenințători și capacitățile individuale de stăpânire, care este însoțită de sentimente de neajutorare și abandonare lipsită de apărare și care duce astfel la o zdruncinare de durată a înțelegerii de sine și de lume” (Fischer și Riedesser, 2007, 90). Trauma psihică poate apărea în urma eșuării eforturilor de a lupta cu stresul care își face simțită prezența în anumite situații problematice, precum prezența unei boli, internarea în spital, șomajul, etc. (idem, 89). Se subliniază faptul că „un om singur nu poate birui problematica adusă de traumă. Situațiile traumatice și încercările de elaborare și de autovindecare ale celui în cauză au esențialmente o dimensiune socială”, ceea ce sugerează pe de-o parte importanța suportului social, dar și responsabilizarea „dimensiunii sociale”, a noastră, a celor care trăim, cunoaștem sau lucrăm cu astfel de persoane (idem, 69). Se provoacă fisuri masive în modul cum se va percepe persoana în relația cu ea însăși (îi va fi afectată stima de sine) dar și cu lumea exterioară.
Stima de sine este o „valoare personală, competență asociată de către individ imaginii pe care o are despre sine. Stima de sine poate fi intemeiată pe alegerea de către subiect a unor norme exterioare pe care constată că este sau nu în stare să le atingă. Ea mai poate decurge deopotrivă, din comparația între mai multe imagini de sine coexistând la același subiect: Eul actual, pe de o parte și, pe de alta, Eul ideal, Eul-care-ar-trebui-să-fie imaginea despre el, pe care subiectul presupune că o au unele dintre persoanele care îl cunosc (Reuchlin, 2006, 117).
3.4 Stabilirea obiectivului
Identificarea cauzelor și efectelor stresului.
Importanța suportului social formal și informal acordat în recuperarea sau îmbunătățirea calității vieții femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin.
3.5 Ipoteze
Cu cât o femeie diagnosticată cu cancer de col uterin în faza incipientă este susținută, cu atât este accelerat procesul recuperator.
Cu cât o pacientă beneficiază de servicii de consiliere, cu atât cresc șansele recuperării din punct de vedere biopsihosocial (emoțional).
3.6 Prezentarea și analiza informațiilor
Cazul 1
M.F. are 72 de ani, locuiește într-o localitate din județul Covasna, împreună cu soțul său. M.F. are o fiică de 44 de ani care locuiește în Sfantu Gheorghe împreună cu soțul și fiica în vârstă de 20 de ani. M.Fare studii primare, este pensionară și are în prezent o pensie de 300 de lei. În anul 2006 M.F. a fost operată de cancer de col uterin la Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogoloyan Kristof, în 2010 a suferit o operație de hernie de disc iar în 2012 a făcut o operație de cancer pulmonar recidivant la Spitalul Brașov-Centru de diagnostic, și tratament oncologic. M.F. are cancer de col uterin avansat, explicat fiind astfel și cancerul pulmonar, știind că în faze avansate cancerul de col uterin se extinde adesea la plămâni. Urmează după operație tratament cu citostatice la Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogoloyan Kristof după care este transferată la Spitalul Brașov – Centru de diagnostic, și tratament oncologic în data de 03. 04. 2014. Starea de sănătate a lui M.F. nu-i permite să se deplaseze, comunicarea este afectată din cauza durerilor. După ce va fi externată, fiica acesteia și-a luat responsabilitatea de a o lua și îngriji la domiciliul său din Sfantu Gheorghe, M.F. afirmă că relațiile cu familia sunt foarte bune.
1.Identificare nevoi
nevoi biologice: asistență medicală, regimul alimentar, igienă corespunzătoare, în urma tratamentului chimioterapeutic: pentru a preveni infecțiile, liniște, odihnă.
nevoi emoțional afective: afecțiune, de afiliere, de stimă, de respect, continuarea tratamentului, după externare, acomodarea în familia adoptivă, a fiicei sale.
nevoi materiale costul tratamentului nu poate fi acoperit de pensia în valoare de 300 de lei
2.Identificare probleme :
-de ordin biologic (în cazul în care nu va fi luată de către fiică, nu va putea continua tratamentul chimioterapeutic, din cauzei zonei de proveniență), emoțional- afectiv și materiale , stresul cauzat de lipsa unor condiții minime de recreere sau zgomot, alternanță de temperatură și lumină, prezența mai multor persoane îi pot afecta liniștea și odihna, ceea ce poate duce la accentuarea angoasei, irascibilitate, stres și chiar accentuarea sau apariția afecțiunilor somatice (dureri de cap, senzația lipsei de aer, etc.), mobilitatea pacientei,trebuie luată în considerare și varianta în care M.F. nu se va acomoda în noul mediu și consecințele care vor decurge de aici: depresie, stres, insomnii, gândire negativă, anxietate, sentimentul că este o povară pentru familie și chiar declanșarea unor afecțiuni psihosomatice latente sau agravarea bolii deja existente, familia trebuie să aibă grijă să nu aducă reproșuri, mustrări, amenințări, deoarece, pe acest fond, starea emoțională și fizică a lui M.F. se poate înrăutăți, afectându-i astfel calitatea vieții.
3. Stabilirea obiectivelor
Obiectivele pe termen scurt vizează următoarele:
– trebuie stabilit dacă fiica este dispusă să-și îngrijească mama la domiciliu, pe ce perioadă de timp, cine va fi persoana care va petrece cel mai mult timp cu M.F., având în vedere că aceasta se autoservește cu greutate, dacă există condiții minime de locuit și totodată o cameră special amenajată pentru M.F., și accesul la tratament din punct de vedere al deplasăriilor, și financiar.
– dată fiind starea de sănătate a lui M.F., se va informa familia acesteia cu privire la posibilitatea demersului pentru obținerea unei pensii de handicap și chiar îngrijitor, având în vedere situația lui M.F.
– M.F. are nevoie atât de consiliere socială cât și psihologică dacă se constată că starea ei de anxietate, stres și tristețe este mai gravă
Stabilirea obiectivelor pe termen lung presupune luarea în calcul a următoarelor:
– informarea familiei lui M.F. în ceea ce privește procedurile făcute pentru întocmirea dosarului pentru acordarea pensiei de handicap;
– în urma recomandărilor medicale în ceea ce privește tratamentul lui M.F. trebuie să se vadă dacă M.F. va trebui să vină periodic la spital pentru tratament sau se pot solicita și servicii medicale de îngrijire la domiciliu.
4. Planul de intervenție
Se vor face demersurile necesare pentru a informa și ajuta familia lui M.F. în vederea întocmirii dosarului de acordare a pensiei de handicap, se va discuta cu fiica lui M.F. în ceea ce privește disponibilitatea, resursele financiare, condițiile de locuit și igienă pe care le poate oferi în momentul în care o va lua în îngrijire pe mama sa. Consilierea, va oferi suport psiho- emoțional lui M.F. în vederea identificării și soluționării problemelor care îi creează o stare de stres, anxietate și neliniște, afectându-i și starea de sănătate. În contextul teoriilor în asistența socială, asistentul social poate interveni eficient ajutându-se de trei teorii potrivite în acest caz: intervenția în criză, teoria sistemică și teoria empowerment-ului. M.F. va resimți această criză atât în planul psihic (anxietate, stres, tristețe, posibilă depresie), cât și biologic (dureri de cap, slăbiciune, o stare generală de rău) și social (izolare, înverșunare împotriva familiei, necomunicare). De asemenea, criza pe care M.F. o resimte este un output care se răsfrânge și asupra familiei, deoarece aceasta la rândul ei se poate confrunta cu stres, cu încărcătură emoțională negativă, conflicte între membri familiei, incapacitate de a adopta noi strategii. Centrarea asupra capacității ei de decizie, solicitarea propriului răspuns cu privire la situația în care se află, sentimentul că nu este în totalitate dependentă de familie (măcar în ceea ce privește exprimarea unui punct de vedere) sunt strategii care o pot ajuta pe M.F. să se valorizeze mai mult, să aibă o stimă de sine acceptabilă și să fie mai mult deschisă spre reziliență. Din perspectiva valorilor în asistența socială, empowermentul trebuie să urmărească îmbunătățirea calității vieții lui M.F.,prin aplicarea unor principii în relația cu pacienta care vizează potențarea resurselor și a calităților acesteia (acest lucru poate însemna și aprecierea unei atitudini potrivite a pacientei referitoare la o situație anume), transmiterea unei atitudini de respect și valorizare din partea asistentului social precum și ideea de considerare a unicității persoanei lui M.F.
Caz 2
D.L. are 42 de ani, nu are un domiciliu stabil, declarând că nu a avut niciodată propria locuință, locuind cu chirie de-a lungul timpului la următoarele domicilii: jud. Covasna, loc. Ilieni și în Brașov, sectorul 1.Ultimul domiciliu care reiese din cercetările făcute de Poliție a fost cu chirie în loc. Ilieni, însă s-a constatat că aceasta nu mai locuiește acolo de foarte mult timp și de asemenea nici la adresa menționată din Brașov. D.L are studii gimnaziale, muncește la negru, ca zugrav, însă în prezent declară că nu are venituri. Aceasta nu are buletin de identitate, doar un certificat de naștere foarte uzat. D.L. este necăsătorită, are doi copii, dintre care unul este decedat. În ceea ce privește relațiile de familie, D.L. are în prezent un concubin, de asemenea afirmă că are un fiu care locuiește în Balotești, dar cu care nu a mai păstrat legătura de foarte mult timp. D.L. nu dorește să dea alte detalii despre vreo rudă sau cunoștință. Aceasta s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof în februarie 2014 având diagnosticul de cancer de col uterin invaziv. Starea de sănătate îi permite lui D.L. să se deplaseze, să se autoservească și să comunice.
1.Identificare nevoi
nevoi biologice: alimentație adecvată bolii ei, o igienă corporală și a spațiului de locuit, de un spațiu/cameră care să-i asigure intimitate și liniște
nevoi emoțional-afective
nevoi materiale: îngrijire medicală, locuință stabilă
2. Identificare probleme
D.L. fie trăiește în stradă, fie într-un loc care nu prezintă siguranță (posibil să trăiască împreună cu concubinul). Luând în calcul aceste variante, D.L. este expusă unor riscuri care vizează starea de sănătate fizică și psihică. Astfel, condițiile incerte de locuit și lipsa veniturilor fac ca aceasta să aibă dificultăți în a-și procura hrană (nemaivorbind de o alimentație adecvată bolii), în a avea o igienă corporală și a spațiului de locuit adecvată (la femeile cu cancer de col uterin se impune o grijă specială pentru igiena sexuală), în a avea acces la tratament medical, îngrijiri medicale, servicii sociale și psihologice (lipsa buletinului dar și a asigurării medicale îngreunează și mai mult accesul), rezultatul fiind evoluția accelerată a bolii și afectarea calității vieții ei. Probleme pot apărea și în starea emoțional- afectivă a lui D.L. deoarece pe de-o parte lipsa veniturilor și a accesului limitat la suportul social formal care i-ar acorda ajutor medical și social îi pot genera stres, teamă, sentimentul insecurității și devalorizării, iar pe de altă parte lipsa suportului social informal solid îi poate accentua simptomele psiho- fizice ale bolii, aceasta putându-se confrunta cu sentimentul de singurătate, depresie, scăderea stimei de sine, tendințe de suicid, stres. Nevoile biologice, emoțional- afective și materiale devin în cazul lui D.L. probleme care devin greu sau (unele) imposibil de rezolvat deoarece situația ei necesită mobilizarea rapidă de resurse (familiale, materiale) pe care aceasta nu le are în momentul de față. Astfel se pune problema evoluției necontrolate a bolii ei și impactul pe care aceasta îl va avea asupra calității vieții ei în următoarea perioadă.
3. Stabilire obiective
Pe termen scurt obiectivele luate în calcul vizează:
– obținerea de informații legate de identitatea lui D.L
– obținerea de informații legate de stilul de viață a lui D.L.: dacă consumă droguri, alcool, dacă fumează, dacă face parte dintr-o categorie socială vulnerabilă, accesul la hrană sau alte antecedente medicale;
– realizarea demersurilor necesare pentru eliberarea unui buletin de identitate sau unei adeverințe de identitate;
– întrunirea echipei multidisciplinare (medic, asistent social, psiholog) pentru a face o preconizare asupra cazului în următoarea perioadă (tipul de tratament, costul lui și pe ce perioadă de timp, dată fiind starea de sănătate și incertitudinea situației locative trebuie văzut ce se va întâmpla cu D.L. după externarea din spital și de asemenea trebuie examinată starea psihologică a bolnavei pentru a se vedea dacă aceasta suferă de tulburări care îi pot afecta independența)
– oferirea de suport psiho-social pentru a o ajuta pe D.L. să traverseze această perioadă;
– contactarea instituțiilor ( tip hospice pentru îngrijiri paliative) pentru a vedea dacă se permite internarea lui D.L.
Pe termen lung obiectivele vizează:
– obținerea unui buletin sau adeverință de identitate;
– monitorizarea stării de sănătate fizică și psihică pe toată perioada internării pentru a sesiza eventualele modificări;
– consiliere pentru a identifica dacă există temeri, gânduri negative, neliniști, autoizolare , iar dacă se constată existența unor probleme psihologice mai grave se va apela la psiholog;
– asigurarea accesului la tratament și îngrijiri medicale paliative prin internarea într-un hospice.
4. Planul de intervenție
Cazul lui D.L. este unul dificil întrucât aceasta refuză să dea informații despre viața ei, afirmând că nu are numărul de telefon al concubinului și nici al fiului său și nu dă detalii despre alte persoane apropiate ei și nici despre domiciliul ei. Despre condițiile de trai prezente (pentru a vedea dacă este expusă riscurilor) asistentul social poate anticipa prin observarea aspectului exterior a lui D.L., prin punerea unor întrebări din care să reiasă nevoile acesteia (în funcție de acestea se va vedea pe ce ”treaptă” a piramidei nevoilor se află) și implicit condițiile de trai. Asistentul social trebuie să vadă dacă aceasta mai suferă și de alte boli, dacă în prezent adoptă comportamente cu risc pentru sănătate (consum de droguri, alcool, tutun) sau dacă acestea au existat în trecut. Totodată, trebuie văzut când și dacă diagnosticul de cancer de col uterin invaziv i-a fost pus la Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof sau la alt spital, în acest ultim caz încercându-se să se ia legătura cu acel spital pentru a afla mai multe detalii. Având în vedere că D.L. nu are buletin de identitate, ci doar un certificat de naștere foarte uzat, asistentul social va lua legătura cu Poliția pentru a i se elibera o adeverință de identitate (eliberarea unui buletin necesită timp mai ales că D.L. nu declară nici un domiciliu). Este importantă oferirea suportului psiho- emoțional deoarece D.L.se poate confrunta cu stres, depresie, scăderea stimei de sine, teamă, furie, suspiciune, sentimentul insecurității și o capacitate scăzută de reziliență, pe de-o parte din cauza bolii care predispune la astfel de semne și a lipsei suportului social informal care este esențial la pacientul cu cancer iar pe de altă parte din cauza condiției sociale. Din perspectiva teoriei crizei comportă o nouă înțelegere asupra situației lui D.L., atfel trebuie să ia în calcul o serie de variante despre cazul lui D.L. având în vedere că aceasta nu dorește să dea detalii despre viața sa. Se poate deduce că starea trecută și prezentă a lui D.L. a supus-o de-a lungul vieții mai multor crize (criza generată de lipsa locuinței, de lipsa familiei, lipsa hranei, criza generată de boală, posibil consum de alcool, droguri, comportamente sexuale neprotejate, abuz sexual, etc.
Analizând cazul din perspectiva teoriei sistemice, D.L. este exemplul de sistem închis (de altfel caracteristic pentru grupurile vulnerabile) care nu primește input (sau nu primește suficient) pentru a supraviețui. Accesul limitat la serviciile medicale și la informații, statut socio- economic scăzut, neîncadrarea activă pe piața muncii, lipsa altor sisteme de suport sunt motivele pentru care D.L. trăiește într- un sistem închis deoarece nu primește informații și ajutor (input) pentru a intra în legătură cu aceste sisteme. Cu toate că D.L. se află într- o situație de criză care impune intervenție rapidă, se poate avea în vedere adoptarea empowermentului în relația cu D.L. care ar ajuta-o pe aceasta să se simte mai în siguranță și să coopereze. Aplicarea empowermentului ar însemna în cazul lui D.L. respectarea demnității, respectarea deciziei ei de a nu divulga mai multe detalii despre ea (trebuie găsite alte metode, fără a se recurge la forțare), nedescriminare, oferirea de informații și sprijin, toate acestea având rolul de de a-i arăta lui D.L. că este respectată, crescându-i stima de sine. Prin empowerment trebuie să se urmărească ca D.L. să coopereze și să interacționeze mai mult cu suportul social formal (servicii medicale, sociale) singurul care îi poate asigura îmbunătățirea calității vieții, întrucât acesta va trebui să preia acum și o parte din responsabilitățile pe care în mod normal le-ar fi oferit suportul social informal.
Caz 3
G.S. are 80 de ani, este văduvă, locuiește în București într-o casă cu curte, împreună cu fiul său, G.P. în vârstă de 42 de ani, necăsătorit. G.S. are studii primare și în prezent beneficiază de o pensie în cuantum de 620 de lei. G.S. a suferit mai multe operații de-a lungul timpului, cum ar fi operație de extrauterină, operație de hernie de disc, iar în 2006 află că are cancer de col uterin, urmând a se opera în același an. A efectuat până în prezent 28 ședințe de cobaltoterapie, iar de 6 luni de zile vine lunar la Spitalul Județean de Urgență Dr Fogolyan Kristof pentru tratament chimioterapic, timp în care stă internată în spital 3 zile după care pleacă acasă. Deși medicul oncolog din acest spital nu i-a comunicat direct evoluția bolii, G.S. a mărturisit că are cancer în metastază, aflând acest lucru de la fiul său. G.S. declară că suportă bine tratamentul iar durerile nu mai sunt atât de intense ca înainte, starea generală a sănătății permițându-i să se deplaseze, să se autoservească și să comunice. G.S. afirmă că este sprijinită în această perioadă de fiul său.
1. Identificare nevoi
– nevoile biologice: odihnă și repaus
– nevoi emoțional- afective, Comportamentul și starea emoțional- afectivă a lui G.S. în momentul vizitei mele în salon mi-au sugerat o stare emoțională bună și o atitudine optimistă față de viață. G.S. mărturisește că are unele neliniști și gânduri legate de evoluția ulterioară a situației.
– nevoile materiale, T.E. nu este momentan într-o situație de vulnerabilitate, întrucât are o pensie de 620 de lei și beneficiază și de ajutorul fiului său.
2. Identificare probleme
Dacă starea de sănătate a lui G.S. se va înrăutății este posibil să-i fie afectată mobilitatea și implicit capacitatea de autoservire, hrănirea corespunzătoare și asigurarea igienei corporale și a spațiului de locuit.
3. Stabilre obiective
Pe termen scurt obiectivele propuse vizează:
-consiliere în vederea explorării sentimentelor, gândurilor, temerilor pe care G.S. le are inevitabil în legătură cu evoluția bolii și a problemelor specifice bătrâneții;
Pe termen lung obiectivele trebuie să aibă în vedere următoarele:
– monitorizarea evoluția stării de sănătate fizice și psihice
– în funcție și de prognosticul dat de medici în următorul interval de timp se va discuta cu G.S. și fiul acesteia despre luarea în calcul a unor alternative de îngrijire la domiciliu sau internarea într-un hospice dacă se constată că G.S. nu-i poate asigura îngrijirea necesară lui G.S.
4. Planul de intervenție
Prin intermediul unei discuții care are ca scop obținerea a cât mai multe informații despre mediul de viață a lui G.S., relația cu fiul său dar și cu alte persoane, asistentul social va identifica atât posibilele resurse pe care le va putea folosi în favoarea lui G.S. cât și pericolele/condițiile negative care pot afecta calitatea vieții ei. În cazul în care asistentul social din spital consideră sau are suspiciunea că în mediul de viață a lui G.S. există factori care îi pot afecta sănătatea fizică și psihică (condiții de locuit, spre exemplu) poate apela la D.G.A.S.P.C. sector 4 unde poate solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul lui G.S. pentru a stabili exact condițiile. Cu ajutorul consilierii asistentul social va explora și identifica posibilele temeri, sentimente, gânduri, nevoi ale lui G.S. în legătură cu evoluția bolii, cu posibilele transformări în plan fizic, apropierea morții, toate acestea putând constitui o sursă latentă de stres și depresie, de care G.S. nu este conștientă momentan sau nu se exteriorizează. De asemenea, asistentul social îi va oferi lui G.S. suport psiho- emoțional și informațional în vederea gestionării situației prezente dar și a celor viitoare (înrăutățirii stării de sănătate a lui T.E.), și în caz de alte nevoi se va apela la consiliere psihologică. Având în vedere că G.S. se internează în spital 3 zile/lună, asistentul social va putea să monitorizeze periodic cazul astfel încât va observa posibilele schimbările în starea de sănătate fizică și psihică.
În contextul teoriilor în asistența socială, cazul lui G.S. poate fi abordat și din perspectiva teoriilor sistemică, intervenției în criză și a empowermentului. Deși G.S. poate să nu perceapă în momentul de față situația ca fiind o criză, aceasta poate să existe totuși sub forma „crizei de vârsta a treia”(80 de ani). Această criză poate fi accentuată de prezența bolii și poate culmina în momentul în care starea de sănătate a lui G.S. se va înrăutății. Din perspectiva teoriei sistemice, cazul lui G.S. este un exemplu de sistem deschis întrucât am observat că are capacitatea de a lega relații fiind dornică de a primi informații și a discuta. Acest lucru îi este benefic și consider că într-un fel internarea lunară în spital îi îmbunătățește calitatea vieții nu doar din punct de vedere biologic ci și social deoarece am remarcat că discuta și cu persoane făcând parte din personalul spitalului, ceea ce mi-a sugerat că își formase cumva un „sistem” care acasă este posibil să-i lipsească. În acontextul divinității, consider că se poate vorbi de restabilirea homeostaziei la pacientul cu cancer, în momentul în care acesta primește un input pozitiv, potrivit cu ceea ce simte și trăiește în ultima perioadă a vieții sale. În restabilirea homeostaziei și a întăririi capacității de reziliență a lui G.S. asistentul social poate interveni eficient prin aplicarea strategiilor de empowerment care pot facilita cunoașterea de sine, înțelegerea și acceptarea situației. Aceste strategii vin tot în direcția stabilirii unei relații de calitate dintre G.S. și propria persoană (prin înțelegerea și acceptarea de sine, prin menținerea stimei de sine și deminității) dar și dintre G.S. și lumea exterioară. Aplicarea strategiilor de empowerment pot fi eficiente în cazul lui G.S. având în vedere că aceasta are deja un fond care trimite la reziliență, la acceptare a situației și la luptă, acestea putând influența pozitiv calitatea vieții ei.
Caz 4
L.R. are 49 de ani, locuiește într-un apartament din Sfantu Gheorghe împreună cu cei trei copii: Elisabeta (30de ani), Raisa (26 de ani) și Ionuț (20 de ani). L.R. este în prezent despărțită de concubin cu care are cei trei copii. A terminat o școală profesională, a lucrat ca muncitoare la o fabrică de materiale plastice, iar din 1969, în urma disponibilizărilor, nu a mai lucrat decât ocazional, fără carte de muncă. În prezent nu înregistrează venituri fiind ajutată de către cei trei copii. În octombrie 2013 L.R. a fost depistată cu cancer de col uterin stadiul IIIb, după ce a suferit o hemoragie puternică. Până în prezent a efectuat 28 de ședințe de cobaltoterapie la Spitalul Fundeni, iar în data de 4.05. 2014 s-a internat la Spitalul JudeȚean de Urgență Dr Fogolyan Kristof . L.R. suferă și de tromboflebită, boală care îi creează mari dureri și neplăceri. Starea generală de sănătate îi permite să se deplaseze, să se autoservească și să comunice.
1.Identificare nevoi
nevoile biologice alimentație corespunzătoare, relaxare, exerciții, tratament atât pentru cancer cât și pentru tromboflebită.
nevoile emoționale sunt de stres, sentimente de rușine, stânjeneală, culpabilitate pentru faptul că nu are un venit propriu.
nevoi materiale rezultate din lipsa unui venit propriu care ar ajuta-o să-și acopere o parte din cheltuielile tratamentului și a perioadelor de spitalizare, dar și a necesităților zilnice.
2. Identificare probleme
Nerespectarea unui regim alimentar specific afecțiunilor pe care le are poate agrava starea actuală (mărirea și înmulțirea cheagurilor de sânge în vene, în cazul tromboflebitei și accelerarea evoluției cancerului).
Respectarea condițiilor de igienă precum și evitarea pericolelor (tăieturi, răniri, efort fizic) trebuie să fie o atenționare atât pentru L.R. cât și pentru cei care o îngrijesc deoarece organismul acesteia nu poate face față unor asemenea solicitări exterioare.
Supraveghere medicală și tratament specific, monitorizarea pe viitor a acestei afecțiuni fiind importantă deoarece pot apărea complicații. Stadiul avansat al cancerului de col uterin este posibil să necesite pe viitor îngrijiri medicale mai intense (fie spitalizări mai dese, fie îngrijiri la domiciliu) ceea ce va solicita resursele financiare ale familiei lui L.R. De asemenea, trebuie văzute condițiile de trai ale lui L.R. (dacă are o cameră proprie de locuit, dacă are intimitate și liniște, dacă în apartament mai locuiește și altcineva în afară de S.I. și cei trei copii ai săi) deoarece în cazul în care acestea sunt nefavorabile, pot influența starea fizică și psihică a lui L.R.
3. Stabilire obiective
Pe termen scurt obiectivele vizează:
– informarea familiei cu privire la posibilitatea întocmirii unui dosar pentru pensionare pe caz
de boală și încadrarea într-un grad de handicap;
– identificarea resurselor financiare ale familiei pentru a vedea dacă aceasta întâmpină dificultăți;
– identificarea condițiilor de locuit și de trai pentru a vedea în ce măsură L.R. beneficiază de un regim alimentar specific bolii, urmează un tratament, are un spațiu propriu care-i asigură intimitate;
– explorarea stării emoțional- afective a lui L.R. pentru a vedea dacă aceasta are gânduri, emoții, sentimente neexprimate, legate de evoluția bolii, de ce se va întâmpla pe viitor;
– oferirea de suport psiho- emoțional atât lui L.R. cât și familiei sale, în vederea înțelegerii nevoilor pe care fiecare parte le are și facilitarea schimbului de informație și energie emoțional- afectivă dintre părți.
Pe termen lung trebuie luate în considerare următoarele:
– monitorizarea stării de sănătate fizică și psihică pentru a observa apariția schimbărilor și modul cum acestea afectează calitatea vieții lui L.R.;
– monitorizarea evoluției relației dintre L.R. și copiii săi, identificarea posibilelor schimbări apărute care pot afecta starea fizică și psihică a lui L.R.;
– informarea familiei cu privire la existența unor servicii medicale de îngrijire la domiciliu care pot fi solicitate în cazul în care starea de sănătate a lui L.R. nu-i va mai permite deplasarea;
– sprijin emoțional- afectiv acordat în special lui L.R. având în vedere că boala sa se va agrava, care poate implica și alți membri ai echipei multidisciplinare (psiholog, preot), suport psiho- emoțional acordat familiei acesteia pentru a face față presiunii emoționale.
4. Plan de intervenție
L.R. nu are niciun venit propriu și resimte acest lucru ca pe o nevoie acută, asistentul social va trebui să vadă dacă L.R. are numărul necesar de ani pe cartea de muncă pentru a i se întocmi actele necesare pentru obținerea pensiei pe caz de boală și încadrarea într-un grad de handicap. De asemenea, trebuie sa vadă dacă familia lui L.R. se confruntă cu dificultăți financiare care pot afecta accesul ei la tratament și îngrijire, iar în cazul în care va constata sau va avea suspiciunea existenței unei probleme, acesta va putea apela la D.G.A.S.P.C. Covasna unde va solicita efectuarea unei anchete sociale la adresa menționată de aceștia. Dată fiind starea avansată a cancerului (stadiul IIIb, ceea ce înseamnă că tumora s-a extins și la alte organe) L.R. se poate confrunta cu stres, tristețe, gânduri și emoții negative legate de apropierea morții, de cele mai multe ori bolnavii cu cancer nu se confesează familiei pentru a nu o încărca în plus sau poate că aceste lucruri sunt greu de mărturisit familiei care are tendința de a încuraja bolnavul să nu se mai gândească la lucruri negative, crezând astfel că distrag concentrarea bolnavului de la situația dificilă prin care trece. Totodată, asistentul social trebuie să ofere suport psiho- emoțional și familiei care va fi solicitată intens în perioada următoare, putând apărea conflicte și neînțelegeri între copii, dar și între copii și mamă, ceea ce va avea o influență negativă asupra stării lui L.R.
O analiză mai amplă a cazului lui L.R. poate fi făcută și în contextul teoriilor în asistența socială care ajută la înțelegerea acestui caz. Astfel, analizând din perspectiva teoriei intervenției în criză trebuie discutat cu L.R. pentru a vedea cum își descrie aceasta situația, cum o percepe, pentru a vedea dacă momentan aceasta simte o criză care îi amenință viața. Însă, având în vedere că au trecut doar 6 luni de când L.R. a primit diagnosticul de cancer de col uterin (octombrie 2013) este posibil ca aceasta să resimtă criza din momentul aflării diagnosticului, care înseamnă o transformare a conduitelor psihice, fizice și sociale care presupun o nouă adaptare.
Aplicarea strategiilor de empowerment este utilă în acest caz deoarece L.R. poate resimții încă criza generată de boală, se poate confrunta cu stimă de sine scăzută, devalorizare, dezapreciere și inutilitate care îi afectează modul de a se privi și a înțelege ce i se întâmplă. Colaborarea dintre autoritățile spitalicești și familia lui L.R. (în momentul vizitei în salon se afla una dintre fiicele pacientei. care se arăta receptivă și deschisă la situația mamei) poate fi „veriga” de legătură către alte sisteme formale (servicii medicale de îngrijire, servicii psihologice, spirituale) care își pot aduce un aport semnificativ în îmbunătățirea calității vieții lui L.R. și implicit a familiei acesteia.
Studiu de caz 5
F.I. are 40 de ani, este divorțată, însă nu a avut copii din prima căsătorie, în urma divorțului de primul soț rămânând fără locuință. În prezent aceasta trăiește în concubinaj cu E.B. cu care are o fată (F.A.) în vârstă de trei ani care nu este înregistrată la Starea Civilă a Primăriei Sfantu Gheorghe (unde locuiesc în prezent) deoarece mama avea buletinul expirat. După obținerea buletinului de identitate, din cauza depășirii termenului de înregistrare al copilului s-a deschis un proces la Judecătoria Covasna și abia în data de 30 ianuarie 2014 a fost eliberată hotărârea judecătorească pentru înregistrarea fetiței și eliberarea unui certificat de naștere. Relația cu E.B. este bună, copilul a stat în permanență cu ei și va fi recunoscut de către tată în actele oficiale. F.I. are studii liceale, a lucrat 16 ani la o fabrică de pantaloni (LRO), nu are venituri, concubinul muncind temporar, fără acte. F.I. s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogalyan Kristof în luna ianuarie a.c., având diagnosticul de cancer de col uterin stadiul IIIb, aceasta prezentând și alte afecțiuni precum anemie și insuficiență renală. Starea generală a sănătății nu-i permite să se deplaseze (imobilizată la pat), nu se autoservește și comunică cu dificultate.
1. Identificare nevoi
– nevoi biologice necesitatea unor condiții minime de locuit în care să existe cerințe minime de igienă, un spațiu adecvat pentru odihnă și liniște,igienă corporală riguroasă, de hrană adecvată și de tratament specific afecțiunilor de care suferă.
– nevoi emoțional- afective, deoarece pe lângă simptomele psihologice ale bolii însăși se adaugă factori adiacenți precum calitatea mediului familal, lipsa veniturilor și accesul limitat la tratament și servicii medicale ceea ce accentuează presiunea emoțional- afectivă.
– nevoile materiale, lipsa veniturilor constante și suficiente are repercursiuni asupra procurării hranei, asupra asigurării tratamentului și serviciilor medicale dar și asupra nevoilor și condițiilor de trai ale întregii familii.
2. Identificare probleme
– lipsa unui ajutor de încredere care să-i asigure condiții de igienă a spațiului de locuit, igienă corporală, prepararea hranei și hrănirea acesteia, lipsa facilitării accesului la tratament și servicii medicale au ca rezultat grăbirea evoluției bolii dar și a afecțiunilor adiacente și mai mult traversarea unei perioade de criză intensă pe care F.I. o va resimți acut
– lipsa unui suport specializat în intervenția psiho-socială de criză (servicii psihologice și sociale adresate pacientului oncologic care în cazul lui F.I., dat fiind faptul că aceasta comunică cu dificultate
-lipsa veniturilor pe termen lung va limita accesul familiei la procurarea hranei, la întreținerea locuinței, la servicii medicale dar și la alte sisteme formale ceea ce va crește vulnerabilitatea familiei la o serie de riscuri și chiar la autoizolare.
3. Stabilire obiective
Pe termen scurt obiectivele iau în calcul următoarele:
– pe baza deciziilor membrilor echipei multidisciplinare (medic, asistent social, psiholog) se va vedea dacă cazul prezintă o urgență medicală, socială și psihologică astfel încât presupune internarea de lungă durată într-un centru care oferă îngrijiri paliative bolnavilor cu cancer;
– se va vedea exact care sunt condițiile de locuit și de trai ale lui F.I. și ale familiei acesteia pentru a vedea dacă aceasta este în siguranță în cazul în care se va lua ca alternativă îngrijirea paliativă la domiciliu;
– evaluarea psihologică a lui F.I. de către psihologul din spital pentru a depista eventuale probleme grave în starea de sănătate psihică a acesteia și totodată oferirea de suport psiho- emoțional concubinului acesteia.
Pe termen lung obiectivele urmăresc:
– identificarea soluțiilor potrivite pentru F.I. conforme cu cerințele stării de sănătate actuale și a cerințelor mediului din care provine (îngrijiri paliative la domiciliu sau internarea într-un centru pentru bolnavii cu cancer în fază terminală);
– derularea demersurilor necesare pentru a vedea dacă F.I. întrunește cerințele pentru a i se întocmi un dosar pentru încadrare într-un grad de handicap.
4. Plan de intervenție
Cazul lui F.I. impune luarea unor măsuri de urgență întrucât starea ei medico-socială o expune riscurilor. Astfel trebuie văzut ce se va întâmpla cu F.I. după ce se va externa din spital, dacă se va decide acordarea de îngrijiri medicale la domiciliu sau internarea într-un hospice pentru bolnavii cu boli terminale. Trebuie luat în calcul faptul că stadiul avansat al bolii determină reacții psihice puternice care slăbesc capacitatea de adaptare a lui F.I. într-un nou mediu, prin urmare internarea lui F.I într-un centru trebuie să fie o soluție doar în cazul în care se constată că traiul în mediul actual este imposibil). Este important de aflat totodată cum percep și cum se comportă concubinul și fiica în legătura cu situația lui F.I., dacă această situație le depășește limitele și implicit le afectează viața (în special a copilului). Totodată, se va verifica dacă situația copilului privind derularea acțiunii judecătorești de eliberare a certificatului de naștere este deja în atenția D.G.A.S.P.C Covasna, iar în caz contrar se vor face demersuri pentru ca familia fetiței. să fie informată și sprijinită în vederea pașilor care trebuie parcurși.
Din perspectiva teoriei intervenției în criză cazul lui F.I. necesită o urgență întrucât raportul dintre nevoi (atât ale ei cât și ale familiei) și disponibilitatea resurselor este inegal. În cazul lui F.I. criza este rezultatul unei serii de dificultăți de natură diferită: starea gravă de sănătate, lipsa veniturilor care îi limitează accesul la procurarea hranei, la serviciile medicale, la asigurarea minimului de subzistență, lipsa unui suport informal extensiv (rude, prieteni sau cel În contextul teoriei sistemice, poziționarea lui F.I. față de sistemul formal poate fi restricționat sau limitat din cauza lipsei veniturilor, a informațiilor, a stării de imobilitate (are nevoie de ajutor extern pentru a de deplasa) care duc în timp la retragere din sistemul social al instituțiilor și serviiciilor ceea ce face ca F.I. să devină un sistem închis care nu primește „energie” din afară.
Din perspectiva teoriei empowermentului se urmărește ca asistentul social să formuleze strategii individuale de capacitare a celor doi, în cazul lui F.I. urmărindu-se îmbunătățirea calității vieții ei prin atenția îndreptată către principiul respectării și valorizării demnității și unicității ființei umane, arătându-i acesteia în acest fel aprecierea care i se acordă indiferent de situația prezentă care o supune inactivității, transformării fizice și psihice, contribuind astfel la creșterea stimei de sine, implicându-l în luarea deciziilor și transmițându-i ideea că el reprezintă resursa cea mai importantă de care depinde pe de-o parte calitatea vieții lui F.I. din ultima sa perioadă de viață, iar pe de altă parte viitorul fiicei lui.
3.7 Concluziile studiului
Noutatea acestui studiu este faptul că analizând prin propriul efort și perspectivă lucruri studiate deja anterior, realitatea se schimbă, aducându-mi o nouă reflecție pe care în mod cert nu aș fi cunoscut-o dacă nu aș fi recurs eu însămi la o abordare practică. Astfel, în urma analizei celor cinci cazuri, anumite concepte și puncte de vedere născute din studiul teoretic au fost acum relativizate și privite nu dintr-un unghi general, ci în funcție de context, ceea ce m-a pus în fața unor noi întrebări și cunoștințe.
Obiectivul pe care mi l-am formulat a vizat aflarea măsurii în care existența stresului poate fi depășit , lucru ce va duce la îmbunătățirea calității vieții femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin. Am pus alături sistemele sociale formale și informale deoarece acestea sunt pilonii de susținere al pacienților cu cancer, de aceea m-a interesat în mod special să văd cum anume intervin și schimările deja produse sau anticipate asupra pacientelor cu cancer de col uterin.
În cele trei cazuri la care am participat ca observator direct, am putut analiza reacția pacientelor dar și a membrilor de familie care se aflau în vizită. Totodată, cele trei paciente au fost întrebate dacă au beneficiat până acum de consiliere psihologică (nu neapărat în Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof, ci și în spitalele unde au mai fost internate), răspunsul fiind în unanimitate negativ, ba mai mult una dintre paciente a afirmat că „momentan nu am avut probleme cu capul”, înțelegând că făcea o confuzie între medicul psihiatru și psiholog. Prin urmare, în cazul celor trei paciente vizibilitatea altor specialiști (asistent social, psiholog) din personalul spitalicesc este scăzută sau nulă, considerând astfel că boala cronică de care suferă a fost cel puțin până acum tratată din punct de vedere medical și mai puțin din punct de vedere social și psihologic.
Menționez faptul că toate cele cinci paciente aveau cancer în stadiu avansat, deci nu mai putem vorbi în acest caz de recuperare, prin urmare prima mea ipoteză nu a putut fi testată, însă cea de a doua a fost intens abordată în analiza studiilor de caz, folosind des și un concept cheie al acestei ipoteze și anume calitatea vieții. În ceea ce privește acest concept, am observat că în practica mea acesta s-a „comportat” diferit față de cum îl înțelegeam din perspectiva teoretică, în sensul că dacă până acum consideram că odată ce pacienta cu cancer are acces la tratamentul specific bolii, calitatea vieții ei se îmbunătățește semnificativ, acum această afirmație mi se pare relativă deoarece realitatea celor cinci cazuri nu imi confirmă întocmai acest lucru.
În ceea ce privește validitatea primei ipoteze „ Cu cât o femeie diagnosticată cu cancer de col uterin în faza incipientă este susținută, cu atât este accelerat procesul recuperator”, aceasta nu a fost confirmată în practica mea deoarece toate cele cinci femei erau diagnosticate cu cancer de col uterin avansat. Cu toate acestea, deși ipoteza nu se verifică exact în forma aceasta ea m-a condus către un alt rezultat care nu fusese anticipat anterior, fiind vorba despre faptul că în toate cele cinci cazuri cancerul de col uterin a fost depistat în stadii avansate de evoluție, ceea ce, mergând pe linia statisticilor și a datelor îngrijorătoare din țara noastră se probează faptul că femeile ajung la medic prea târziu când deja cancerul este avansat și nu mai poate fi posibilă recuperarea/vindecarea, ci ameliorarea și controlul durerii.
Cu privire la cea de a doua ipoteză „ Cu cât o pacientă beneficiază de servicii de consiliere, cu atât cresc șansele recuperării din punct de vedere biopsihosocial (emoțional)”, aceasta a fost deja validată de studiile științifice. În cazul meu, această ipoteză este parțial verificată din următoarele motive: în primul rând, se presupune faptul că din moment ce toate cele cinci femei se aflau internate în spital, într-un anumit fel le-a fost facilitat accesul la serviciile medicale, însă este de văzut în ce măsură le-a îmbunătățit calitatea vieții .În al doilea rând, din cele cinci cazuri studiate, trei dintre ele au afirmat că nu au beneficiat de servicii de consiliere, nici în spitalul Județean de Urgență Dr. Fogoloyan Kristof, nici în alte spitale unde au mai fost internate, despre celelalte două cazuri neavând aceste detalii.
Ca și o concluzie generală a studiului, obiectivul formulat m-a ajutat să confrunt date teoretice studiate și realitatea a cinci cazuri concrete care mi-au relevat următoarele: stresul devine problema vieții. Din cele cinci cazuri, pe baza datelor analizate, consider că nici o pacientă nu a beneficiat până acum de o intervenție în toate segmentele calității vieții, adică în afară de protocolul medical, să beneficieze și de servicii de consiliere socială și psihologică.
Concluzii generale
Această temă ”Implicațiile psihosociale ale stresului în contexul bolii oncologice. Particularitățiile cancerului de col uterin” aduce în atenție o realitate actuală a societății românești, care deși nu este suficient vizibilă în rândul populației ea este resimțită acut de mii de femei din România și de către familiile acestora.. În prezent, se speră că societatea civilă va avea o capacitate mult mai mare de mobilizare astfel încât să se simtă o ameliorare în cifrele ridicate.
Cancerul de col uterin este astăzi o problemă socială care din cauza anvergurii ei va putea fi controlată cu ajutorul unui efort susținut de mai multe segmente din populație precum familia, școala, societatea civilă, Biserica, factorul politic, deși este greu ca toate acestea să fie puse la un efort comun trebuie cel puțin să se încerce preluarea unei inițiative. Din păcate, familia, care are o importanță vitală în dezvoltarea sănătoasă a membrilor socității, nu are o putere atât de mare încât să schimbe o anumită direcție a societății, ea poate acționa concret la nivel micro, asupra individului, dar nu asupra unui segment din populație așa cum este de fapt de dorit în cazul unei probleme sociale.
Problema numărului mare de cazuri de cancer al colului uterin se poate pune și în termeni de atitudine a populației feminine cu privire la efectuarea unui control ginecologic periodic, mai ales în cazul femeilor active sexual, ceea ce în România ideea de sănătate sexuală nu este încă bine înțeleasă. Totodată, lipsa informațiilor, a accesului limitat la efectuarea Testului Babeș Papanicolau de către femeile din zonele rurale sau de către cele care au un statut socio- economic și un nivel de educație scăzut sunt factori care influențează participarea populației feminine la efectuarea screening-ului pentru depistarea sau prevenirea cancerului de col uterin. De asemenea, am identificat faptul că un rol important în optarea individului pentru o viață sexuală sănătoasă îl au și serviciile de planificare familială, care deși sunt puțin uzitate la noi pot avea o mare influență asupra adoptării sau schimbării unor atitidini și comportamente riscante pentru sănătate. Atât serviciile de planificare familială care trebuie să dispună de specialiști formați a acorda consiliere cât și campaniile/programele de informare și prevenire cu privire la bolile cu transmitere sexuală trebuie să aibă în vedere că eficiența intervenției lor va consta în a transmite nu un mesaj grav, de alertă, care pare să condamne într-un fel indivizii cărora se adresează, ci un mesaj corect care să prezinte clar riscurile și consecințele unor comportamente, urmând ca individul să decidă singur ce comportament va adopta pe viitor.
Alte puncte importante care au reieșit din studiul acestei teme au fost cu privire la modalitatea în care i se comunică pacientei diagnosticul de cancer de col uterin, moment de maximă încordare și tensiune psihică atât pentru pacientă cât și pentru familie. Momentul anunțării diagnosticului trebuie pregătit dinainte de medic sau de specialistul din echipa multidisciplinară care este însărcinat să facă acest lucru, deoarece un diagnostic tumoral anunțat într-un moment nepotrivit, neținându-se cont de structura psihică, valorică a persoanei, de existența altor evenimente neplăcute din trecut poate declanșa trăirea unei traume psihice, slăbind astfel capacitatea de reziliență a persoanei. La pacientul oncologic, mai mult decât la orice alt grup vulnerabil, sprijinul suportului infomal este vital întrucât acesta redirijează și repune bolnavul în legătură cu viața și cu sistemele formale care vin astfel să acopere și alte nevoi pe care în mod normal familia nu le poate asigura.
Punctul culminant al lucrării a constat însă în partea de cercetare, unde am avut ocazia de a interacționa cu trei paciente cu cancer de col uterin dar și cu medicul oncolog și asistentul social din spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof. Deși studiul meu s-a bazat pe analiza a cinci cazuri de femei cu cancer de col uterin, „apropierea” mea emoțională și confruntarea cu realitatea s-a produs în momentul interacțiunii cu cele trei paciente și mediul lor „natural” (salonul de spital). În urma analizei a ceea ce mi-a transmis explicit sau implicit asistentul social, acum, la final, pot face o apreciere asupra unui profil al asistentului social, care lucrează în spital și mai ales cu pacienții oncologici: acesta trebuie să aibă o sensibilitate fină, să aibă o atitudine deschisă și amabilă care să încurajeze bolnavul să comunice și să interacționeze, să știe să comunice „emoțional” cu pacientul, anticipând nevoile și dorințele acestuia, să știe să comunice și să păstreze momente de tăcere.
În concluzie, prin tema lucrării „Implicațiile psihosociale ale stresului în contexul bolii oncologice. Particularitățiile cancerului de col uterin” am adus în atenție nu numai faptul că ne confruntăm în prezent cu o problemă socială, ci și nevoia acută de asistență socială în spitalele din România dar și în alte medii organizaționale care își propun să intervină în această arie.
BIBLIOGRAFIE
Alder, B., Porter, M., Abraham, C., Teijlingen, van E., (2004), Psychology and sociology applied to medicine, Edinburgh: Churchill Livingstone.
Anghel, R., și Bălănescu, I., (1996), Cancerul colului uterin, București: Editura Medicală Almatea.
Barker, R.L., (2003), The social work dictionary, Washington, DC: NASW Press.
Barnea, E., (1983), Prevenirea și combaterea cancerului uterin, București: Editura Medicală.
Blumenthal, P.D., și MeIntosh, N., (1996), Ghid de buzunar pentru furnizorii de servicii de planificare familială (ediția a doua), Târgu – Mureș: Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii.
Bucur, Gh., și Giurcăneanu, C., (2000), Boli transmise pe cale sexuală, București: Editura Celsius.
Buzducea, D., (2005), Aspecte contemporane în asistența socială, Iași: Polirom.
Buzducea, D., (2009), Sisteme moderne de asistență socială: tendințe globale și practici locale, Iași: Editura Polirom.
Cernescu, C., (2009), Vaccinarea în cancerul de col uterin, București: Editura Academiei Române.
Cernichevici, S. (2001), Educație și eros. Ghid pentru educatori, părinți și tineri, Iași: Polirom.
Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, București: Editura Economică.
Chelcea, S., (2003), Suportul social în Chelcea, S. și Iluț, P. (coord), Enciclopedie de psihosociologie, București: Editura Economică.
Chelcea, S., (2008), Atitudunile sociale în Chelcea, S. (coord), Psihosociologie: teorii, cercetări, aplicații, Iași: Polirom.
Chiricuță, I., Munteanu, S., Rișca, M., Simu, G., (1972), Cancerul colului uterin: epidemiologie, etiologie, genetică, anatomie patologică, precancer, diagnostic precoce, tratament radiologic, tratament chirurgical, tehnici operatorii, complicații, sechele urologice, depistare în masă, Cluj: Editura Dacia.
Chiriță, R., Chiriță, V., Papari, A., (2002), Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Constanța: Editura Fundația „Andrei Șaguna”.
Ciobanu, M.Gh., (2005), Adolescenții, Suceava: Editura Accent Print.
Cohen, S., Underwood, L., Gottlieb, B.H., (2000), Social support measurement and intervention: a guide for health and social scientist, Oxford: Oxford University Press.
Cosman, D., (2010), Psihologie medicală, București: Editura Polirom.
Cressin, A., (1993), Noutăți în sexologie. Ce trebuie să știm despre viața sexuală, București: Editura Metropol.
Dahlke, R., (2008), Boala ca șansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii, București: Editura Trei.
Dan, A.N., (2002), Problemă socială în Pop, L.M. (coord), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp.667- 675.
Degi, C.L. (2010), Influența necunoașterii diagnosticului tumoral asupra stării psihosociale a pacientului, Revista de Asistență Socială, 2, 185- 196.
DiClemente, R., J., și Crosby, A., (2009), Bolile cu transmitere sexuală în rândul adolescenților: factori de risc, antecedente și strategii de prevenire în Gerald, R. A. și Berzonsky, M.D. (coord), Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell, Iași: Polirom.
Dragomir, V. (2004), Valorile în practica asistenței sociale, Revista de Asistență Socială, 1, 86- 92.
Dragomir, V., (2003), Interviul în practica asistenței sociale, Revista de Asistență Socială, 2, 94-98.
Enăchescu, C., (2003), Tratat de psihosexologie, Iași: Polirom.
Fischer, G. și Riedesser, P. (2007), Tratat de psihotraumatologie, București: Editura Trei.
Fontaine, O. și Fontaine, P., (2008), Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă, Iași: Polirom.
Ghiza, L., Tihan, E., (2002), Sănătatea populației (culegere de texte), București: Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus.
Gotea, M., (2010), Rețelele sociale și importanța lor în asistența socială, Revista de Asistență Socială, 2, 35- 49.
Hecker, J.E. și Thorpe, G.L., (2005), Introduction to clinical psychology: science, practice and ethics, Boston: Pearson Education.
Holdevici, I., (2009), Tratat de psihoterapie cognitiv- comportamentală. Gândirea pozitivă, cheia sănătății și eficienței, București: Editura Trei.
Howe, D., (2001), Introducere în teoria asistenței sociale. Importanța aplicării teoriei în practică, București: Editura MarLink.
Iamandescu, I., B., (2002), Stresul psihic din perspectivă psihologică și psihosomatică, București: Editura Info Medica.
Iluț, P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului: concepte și metode, Iași: Polirom.
Luban- Plozza, B., Iamandescu, I.,B., (2003), Dimensiunea psihosocială a practicii medicale, București: Editura Info Medica.
Manea, L., (2008), Interviul în practica asistenței sociale, București: Editura Universității din București.
Mardare, I., E., (2003), Serviciile de îngrijire socială destinate persoanelor și grupurilor cu nevoi medico- sociale, Revista de Asistență Socială, 1, 89- 93.
Mardare, I. E., (2004), Tehnici și strategii terapeutice adresate familiei cu probleme de sănătate, Revista de Asistență Socială, 2-3, 188- 193
Mardare, I., E., (2005), Suportul social și starea de sănătate, Revista de Asistență Socială, 3- 4, 109- 123.
Mardare, I., E., (2010), Stresul psihosocial și boala cardiacă. Analize și intervenții, București: Editura Universității din Burești.
Mărginean, I., (1998), Status socio- economic în Zamfir, C., și Vlăsceanu, L. (coord), Dicționar de Sociologie, București: Editura Babei.
Mărginean, I. (2004), Proiectarea cercetării sociologice, Iași: Polirom.
Mățăuan, G., (2002), Program social în Pop, L.,M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, 667- 680.
Minkin, M.J., și Wright, C.V., ( 2008), Sănătatea sexuală a femeii. Ghid complet, București: Meteor Press.
Mitrofan, I., Buzducea, D., (2002), Psihologia pierderii și terapia durerii, București: Editura Sper.
Morin, I., (1998), Larousse Dicționar de medicină, București: Univers Enciclopedic.
Mucchielli, A., (2002), Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale, Iași: Polirom.
Napoles- Springer, A., M., Ortiz, C., O’Brien, H., Diaz, M., Perez- Stable, E., J., (2007), Use of cancer support groups among Latina breast cancer survivors, Journal of cancer survivorship, 1, 3, 193-204.
Neamțu, G., (coord.), (2003), Tratat de asistență socială, Iași: Polirom.
Nelson- Jones, R., (2009), Manual de consiliere, București: Editura Trei.
Nussbaum, M., și Sen, A., (2006), The quality of life, Oxford: Oxford University Press.
Oaneș, C., (2006), Diferențe intergeneraționale privind debutul vieții sexuale, Revista de Asistență Socială, 4, 49- 63.
Parry, J., K. (2001), Social work theory and practice with the terminally ill, New York, London, Oxford: The Haworth Social Work Practice Press.
Pasket, E.D., Wewers, M., E., Ruffin, M., T., (2004), Educational strategies for the prevention of cervical cancer, Cervical cancer: from etiology to prevention. Cancer prevention: cancer causes, 2, 4, 237- 259.
Popa- Velea, O., (2010), Științele comportamentului uman: aplicații în medicină, București: Editura Trei.
Popescu, M., (2002), Consiliere în Pop, L. M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 187- 193.
Preda, M., (2002), Sărăcia în Pop., L. M., Dicționar de politici sociale, București: Edituea Expert, pp. 709- 715.
Rime, B., (2008), Comunicarea socială a emoțiilor, București: Editura Trei.
Stănescu, V., (2001), Societatea civilă, București: Editura Expert.
Thompson, N., Campling, J., (2002), Loss and grief: a guide for human services practitioners, Houndsmills, Basingstoke et. al.: Palgrave.
Vlădescu, C., (2002), Sănătate publică în Pop, L. M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 708- 709.
Vlădescu, C., (2011), Dezvoltarea politicilor de sănătate în România: Raportul Comisiei Prezidențiale, Revista de Asistență Socială, 1, 107- 117.
Vlăsceanu, M., (2002), Sectorul nonprofit- furnizor al bunăstării sociale în Pop, L.M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 716- 720.
Walsh, F., (2009), A family resilience framework în Roberts, A. R., Social workers’ desk reference, Oxford, New York, Auckland (etc.): Oxford University Press.
WHO, (2007), Cervical cancer, human papillomavirus (HPV), and HPV vaccines. Key points for policy – makers and health professionals, Document Production Services, Geneva, Switzerland.
WHO, (2009), Women and Health. Today’s evidence, Tomorrow’s Agenda.
WHO, (2010a), Human papillomavirus laboratory manual. Imunization, vaccines and biologicals, Departament of Immunization, Vaccines and Biologicals, Geneva, Switzerland.
WHO/ICO, ( 2010b), Romania. Human papillomavirus and related cancer, Sumarry Raport Update, Information Centre of HPV and Cervical Cancer (HPV Information Centre), Barcelona, Spain.
WHOQOL- BREF (WHO), (1996), Introduction, administration, scoring and generic version of the assessment, Programme on Mental Health, Geneva
http://www.who.int/mental_health/media/en/76.pdf
www.ifsw.org
www.informarehpv.ro ( Centrul Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin; CNIPCCU).
www.pearlofwisdom.eu
www.publisind.ro
www.who.int/cancer/en
Yin, R. K. (2005), Studiul de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.
Yin, R. K. (2005), Studiul de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.
BIBLIOGRAFIE
Alder, B., Porter, M., Abraham, C., Teijlingen, van E., (2004), Psychology and sociology applied to medicine, Edinburgh: Churchill Livingstone.
Anghel, R., și Bălănescu, I., (1996), Cancerul colului uterin, București: Editura Medicală Almatea.
Barker, R.L., (2003), The social work dictionary, Washington, DC: NASW Press.
Barnea, E., (1983), Prevenirea și combaterea cancerului uterin, București: Editura Medicală.
Blumenthal, P.D., și MeIntosh, N., (1996), Ghid de buzunar pentru furnizorii de servicii de planificare familială (ediția a doua), Târgu – Mureș: Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii.
Bucur, Gh., și Giurcăneanu, C., (2000), Boli transmise pe cale sexuală, București: Editura Celsius.
Buzducea, D., (2005), Aspecte contemporane în asistența socială, Iași: Polirom.
Buzducea, D., (2009), Sisteme moderne de asistență socială: tendințe globale și practici locale, Iași: Editura Polirom.
Cernescu, C., (2009), Vaccinarea în cancerul de col uterin, București: Editura Academiei Române.
Cernichevici, S. (2001), Educație și eros. Ghid pentru educatori, părinți și tineri, Iași: Polirom.
Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, București: Editura Economică.
Chelcea, S., (2003), Suportul social în Chelcea, S. și Iluț, P. (coord), Enciclopedie de psihosociologie, București: Editura Economică.
Chelcea, S., (2008), Atitudunile sociale în Chelcea, S. (coord), Psihosociologie: teorii, cercetări, aplicații, Iași: Polirom.
Chiricuță, I., Munteanu, S., Rișca, M., Simu, G., (1972), Cancerul colului uterin: epidemiologie, etiologie, genetică, anatomie patologică, precancer, diagnostic precoce, tratament radiologic, tratament chirurgical, tehnici operatorii, complicații, sechele urologice, depistare în masă, Cluj: Editura Dacia.
Chiriță, R., Chiriță, V., Papari, A., (2002), Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Constanța: Editura Fundația „Andrei Șaguna”.
Ciobanu, M.Gh., (2005), Adolescenții, Suceava: Editura Accent Print.
Cohen, S., Underwood, L., Gottlieb, B.H., (2000), Social support measurement and intervention: a guide for health and social scientist, Oxford: Oxford University Press.
Cosman, D., (2010), Psihologie medicală, București: Editura Polirom.
Cressin, A., (1993), Noutăți în sexologie. Ce trebuie să știm despre viața sexuală, București: Editura Metropol.
Dahlke, R., (2008), Boala ca șansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii, București: Editura Trei.
Dan, A.N., (2002), Problemă socială în Pop, L.M. (coord), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp.667- 675.
Degi, C.L. (2010), Influența necunoașterii diagnosticului tumoral asupra stării psihosociale a pacientului, Revista de Asistență Socială, 2, 185- 196.
DiClemente, R., J., și Crosby, A., (2009), Bolile cu transmitere sexuală în rândul adolescenților: factori de risc, antecedente și strategii de prevenire în Gerald, R. A. și Berzonsky, M.D. (coord), Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell, Iași: Polirom.
Dragomir, V. (2004), Valorile în practica asistenței sociale, Revista de Asistență Socială, 1, 86- 92.
Dragomir, V., (2003), Interviul în practica asistenței sociale, Revista de Asistență Socială, 2, 94-98.
Enăchescu, C., (2003), Tratat de psihosexologie, Iași: Polirom.
Fischer, G. și Riedesser, P. (2007), Tratat de psihotraumatologie, București: Editura Trei.
Fontaine, O. și Fontaine, P., (2008), Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă, Iași: Polirom.
Ghiza, L., Tihan, E., (2002), Sănătatea populației (culegere de texte), București: Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus.
Gotea, M., (2010), Rețelele sociale și importanța lor în asistența socială, Revista de Asistență Socială, 2, 35- 49.
Hecker, J.E. și Thorpe, G.L., (2005), Introduction to clinical psychology: science, practice and ethics, Boston: Pearson Education.
Holdevici, I., (2009), Tratat de psihoterapie cognitiv- comportamentală. Gândirea pozitivă, cheia sănătății și eficienței, București: Editura Trei.
Howe, D., (2001), Introducere în teoria asistenței sociale. Importanța aplicării teoriei în practică, București: Editura MarLink.
Iamandescu, I., B., (2002), Stresul psihic din perspectivă psihologică și psihosomatică, București: Editura Info Medica.
Iluț, P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului: concepte și metode, Iași: Polirom.
Luban- Plozza, B., Iamandescu, I.,B., (2003), Dimensiunea psihosocială a practicii medicale, București: Editura Info Medica.
Manea, L., (2008), Interviul în practica asistenței sociale, București: Editura Universității din București.
Mardare, I., E., (2003), Serviciile de îngrijire socială destinate persoanelor și grupurilor cu nevoi medico- sociale, Revista de Asistență Socială, 1, 89- 93.
Mardare, I. E., (2004), Tehnici și strategii terapeutice adresate familiei cu probleme de sănătate, Revista de Asistență Socială, 2-3, 188- 193
Mardare, I., E., (2005), Suportul social și starea de sănătate, Revista de Asistență Socială, 3- 4, 109- 123.
Mardare, I., E., (2010), Stresul psihosocial și boala cardiacă. Analize și intervenții, București: Editura Universității din Burești.
Mărginean, I., (1998), Status socio- economic în Zamfir, C., și Vlăsceanu, L. (coord), Dicționar de Sociologie, București: Editura Babei.
Mărginean, I. (2004), Proiectarea cercetării sociologice, Iași: Polirom.
Mățăuan, G., (2002), Program social în Pop, L.,M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, 667- 680.
Minkin, M.J., și Wright, C.V., ( 2008), Sănătatea sexuală a femeii. Ghid complet, București: Meteor Press.
Mitrofan, I., Buzducea, D., (2002), Psihologia pierderii și terapia durerii, București: Editura Sper.
Morin, I., (1998), Larousse Dicționar de medicină, București: Univers Enciclopedic.
Mucchielli, A., (2002), Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale, Iași: Polirom.
Napoles- Springer, A., M., Ortiz, C., O’Brien, H., Diaz, M., Perez- Stable, E., J., (2007), Use of cancer support groups among Latina breast cancer survivors, Journal of cancer survivorship, 1, 3, 193-204.
Neamțu, G., (coord.), (2003), Tratat de asistență socială, Iași: Polirom.
Nelson- Jones, R., (2009), Manual de consiliere, București: Editura Trei.
Nussbaum, M., și Sen, A., (2006), The quality of life, Oxford: Oxford University Press.
Oaneș, C., (2006), Diferențe intergeneraționale privind debutul vieții sexuale, Revista de Asistență Socială, 4, 49- 63.
Parry, J., K. (2001), Social work theory and practice with the terminally ill, New York, London, Oxford: The Haworth Social Work Practice Press.
Pasket, E.D., Wewers, M., E., Ruffin, M., T., (2004), Educational strategies for the prevention of cervical cancer, Cervical cancer: from etiology to prevention. Cancer prevention: cancer causes, 2, 4, 237- 259.
Popa- Velea, O., (2010), Științele comportamentului uman: aplicații în medicină, București: Editura Trei.
Popescu, M., (2002), Consiliere în Pop, L. M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 187- 193.
Preda, M., (2002), Sărăcia în Pop., L. M., Dicționar de politici sociale, București: Edituea Expert, pp. 709- 715.
Rime, B., (2008), Comunicarea socială a emoțiilor, București: Editura Trei.
Stănescu, V., (2001), Societatea civilă, București: Editura Expert.
Thompson, N., Campling, J., (2002), Loss and grief: a guide for human services practitioners, Houndsmills, Basingstoke et. al.: Palgrave.
Vlădescu, C., (2002), Sănătate publică în Pop, L. M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 708- 709.
Vlădescu, C., (2011), Dezvoltarea politicilor de sănătate în România: Raportul Comisiei Prezidențiale, Revista de Asistență Socială, 1, 107- 117.
Vlăsceanu, M., (2002), Sectorul nonprofit- furnizor al bunăstării sociale în Pop, L.M., Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 716- 720.
Walsh, F., (2009), A family resilience framework în Roberts, A. R., Social workers’ desk reference, Oxford, New York, Auckland (etc.): Oxford University Press.
WHO, (2007), Cervical cancer, human papillomavirus (HPV), and HPV vaccines. Key points for policy – makers and health professionals, Document Production Services, Geneva, Switzerland.
WHO, (2009), Women and Health. Today’s evidence, Tomorrow’s Agenda.
WHO, (2010a), Human papillomavirus laboratory manual. Imunization, vaccines and biologicals, Departament of Immunization, Vaccines and Biologicals, Geneva, Switzerland.
WHO/ICO, ( 2010b), Romania. Human papillomavirus and related cancer, Sumarry Raport Update, Information Centre of HPV and Cervical Cancer (HPV Information Centre), Barcelona, Spain.
WHOQOL- BREF (WHO), (1996), Introduction, administration, scoring and generic version of the assessment, Programme on Mental Health, Geneva
http://www.who.int/mental_health/media/en/76.pdf
www.ifsw.org
www.informarehpv.ro ( Centrul Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin; CNIPCCU).
www.pearlofwisdom.eu
www.publisind.ro
www.who.int/cancer/en
Yin, R. K. (2005), Studiul de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.
Yin, R. K. (2005), Studiul de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitatile Cancerului de Col Uterin (ID: 157532)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.