Particularitatile Biologice Si Tehnologice ale Culturii Marului
BIBLIOGRAFIE
1. [NUME_REDACTAT] – Pomicultură, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 1999.
2. Botez M., Bădescu G., Botar A. – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi, [NUME_REDACTAT], București, 1984.
3. Botu I.,Botu M.,1997 –Metode și tehnici de cercetare în pomicultură,[NUME_REDACTAT],1997
4. Ceaușescu I., Negrilă A., [NUME_REDACTAT]., Lazăr A. – Pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1986.
5. Cepoiu N., [NUME_REDACTAT] – Pomicultură, Lucr. Practice, Lito. Univ. de [NUME_REDACTAT] București, 1991.
6. Chira. A, Chira L., [NUME_REDACTAT]. – Pomi fructiferi. Lucrări de înființare și întreținere a plantațiilor, Edit. M.A.S.T., București 2000.
7. [NUME_REDACTAT]., Bucarciuc B., Caimacan I. – Soiurile de măr, Chișinău,[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], 2001.
8. Cireașă V. – [NUME_REDACTAT] – Curs lito. U.A.Iași – 1995.
9. Cociu V. – Soiurile noi – Factor de progres în pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1990.
10. Constantinescu N.,Negrila A. ,Ghena N. – Pomicultură, Edit. Agro. Silvică, București, 1967.
11. Danciu M.V.,Ștefan I.,1999 – Catalogul principalelor soiuri ale speciilor pomicole și Mic ghid practic pentru activitatea în pomicultură.Editura imprimeriei de vest –Oradea,1999
12. Domuța C.,2003 – Oportunitatea irigațiilor în cîmpia Crișurilor.[NUME_REDACTAT] din Oradea,2003
13. Drăgănescu E.,1998 – Pomicultură, [NUME_REDACTAT], 1998.
14. Drăgănescu E.,2002 – Pomologie, [NUME_REDACTAT], 2002.
15. Drăgănescu E.,Mihuț E.,2003 –Pomicultură,[NUME_REDACTAT] Timișoara,2003
16. Ghena N. și colab.- Pomicultură generala și speciala, Edit. Didactică și Pedagogică, București,1977.
17. Ghena N.,Braniște N.,2003 – Cultura specială a pomilor,Editura MatrixRom,2003
18. Ghena N.,Braniște N.,2004 –Pomicultură generală,Editura MatrixRom,2004
19. Georgescu T., Tălmaciu M., [NUME_REDACTAT]- Caiet de lucrări practice Entomologie, Uz intern, Iași,1996.
20. Ghizdavu I., Pașol P., Pălăgeșiu I., Bobîrnac B., Filipescu C., [NUME_REDACTAT], Georgescu T., Baicu T., [NUME_REDACTAT].- [NUME_REDACTAT]. Edit. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1997.
21. Iancu M. și colab.- Unele particularități ale fertilizării la măr, Creșterea și fructificarea pomilor, [NUME_REDACTAT] I.C.P.P. Pitești, vol.V,1977.
22. Liacu A.-Pomicultură generală vol.I și II ,lito.U.A. Iași,1974.
23. Mihăiescu G.- Pomicultură specială, Edit. Ceres, București,1977.
24. Negrilă A. și colab.- Pomicultură și viticultură, Edit. Didactică și Pedagogică, 1980.
25. Pașol P., Costescu C., Filipescu C., Ghizdavu I.,Pălăgeșiu I., Georgescu T., Baicu T., Cândea E.- Entomologie horticolă vol.I și II, Edit. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca,1991.
26. Popescu M. și colab.- Pomicultură generală și specială, Edit. Didactică și Pedagogică,București,1982.
27. Popescu M. și colab.- Pomicultură generală și specială , Edit. Didactică și Pedagogică, București,1992.
28. Roman R.- Structura sortimentelor pomicole admise la înmulțire în anul 1994, Mapa documentară I.C.P.P. Pitești, nr.38 / 1994.
29. Sestraș R.,2004 – Ameliorarea speciilor horticole.Editura AcademicPres,Cluj–Napoca,2004
30. Șcheau V.,2002 – Ameliorarea plantelor horticole, [NUME_REDACTAT], 2002
31. Șcheau V., Laslo V.,2003 – Biometrie și tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] Oradea, 2003.
*** 1963 – Pomologia R P R vol I, – [NUME_REDACTAT]
*** 1967 – Pomologia R S R vol VI – [NUME_REDACTAT]
*** 1969 – Pomologia R S R vol VIII – [NUME_REDACTAT]
*** 1975 – Soiuri de pomi, căpșuni și arbuști fructiferi existenți în colecțiile pomologice.
*** 2002 – Catalogul oficial al soiurilor(hibrizilor) de plante de cultură din România, București,2002
*** 2002 – Stațiunea de cercetare dezvoltare pomicolă Bihor.Academia de Științe agricole și silvice – ICPP Pitești – Mărăcineni , [NUME_REDACTAT],Oradea 2002
CUPRINS
CAPITOLUL I Prezentarea culturii mărului
1.1.Importanța culturii mărului
1.2 Scurt istoric al pomiculturii în țara noastră
1.3. Situația culturii mărului pe plan mondial și național
1.3.1. Situația culturii mărului pe plan mondial
1.3.2. Situația culturii mărului în România
CAPITOLUL II Particularitățile biologice și tehnologice ale culturii mărului
2.1 Particularitățile biologice
2.1.1 Evoluția sortimentului pe plan mondial
2.1.2 Evoluția sortimentului în România
2.1.3 Specii care au contribuit la formarea soiurilor și portaltoilor
2.1.4 Portaltoii mărului
2.1.5 Particularitățile de creștere și fructificare ale mărului
2.2 Particularități tehnologice
2.2.1. Specificul producerii materialului săditor
2.2.2 Specificul înființării plantațiilor de măr
2.2.3 Specificul întreținerii planațiilor de măr
CAPITOLUL III Cerințele mărului față de factorii de vegetație
3.1 Cerințele mărului față de lumină
3.2 Cerințele mărului față de căldură
3.3 Cerințele mărului față de apă
3.4 Cerințele mărului față de factorii edafici și expoziția terenului
3.5 Solurile din zona de cercetare
3.6 Solul pe care este amplasată experiența
3.7 Vegetația spontană din zona de cercetare
3.8 Culturile agricole
CAPITOLUL IV Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
4.1 Temperatura
4.2 Precipitațiile
4.3 Umiditatea aerului
CAPITOLUL V Material, metodă ,rezultate obținute
CAPITOLUL VI Concluzii și recomandări
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS
CAPITOLUL I Prezentarea culturii mărului
1.1.Importanța culturii mărului
1.2 Scurt istoric al pomiculturii în țara noastră
1.3. Situația culturii mărului pe plan mondial și național
1.3.1. Situația culturii mărului pe plan mondial
1.3.2. Situația culturii mărului în România
CAPITOLUL II Particularitățile biologice și tehnologice ale culturii mărului
2.1 Particularitățile biologice
2.1.1 Evoluția sortimentului pe plan mondial
2.1.2 Evoluția sortimentului în România
2.1.3 Specii care au contribuit la formarea soiurilor și portaltoilor
2.1.4 Portaltoii mărului
2.1.5 Particularitățile de creștere și fructificare ale mărului
2.2 Particularități tehnologice
2.2.1. Specificul producerii materialului săditor
2.2.2 Specificul înființării plantațiilor de măr
2.2.3 Specificul întreținerii planațiilor de măr
CAPITOLUL III Cerințele mărului față de factorii de vegetație
3.1 Cerințele mărului față de lumină
3.2 Cerințele mărului față de căldură
3.3 Cerințele mărului față de apă
3.4 Cerințele mărului față de factorii edafici și expoziția terenului
3.5 Solurile din zona de cercetare
3.6 Solul pe care este amplasată experiența
3.7 Vegetația spontană din zona de cercetare
3.8 Culturile agricole
CAPITOLUL IV Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
4.1 Temperatura
4.2 Precipitațiile
4.3 Umiditatea aerului
CAPITOLUL V Material, metodă ,rezultate obținute
CAPITOLUL VI Concluzii și recomandări
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
Prezentarea culturii mărului
1.1.Importanța culturii mărului
Mărul (Malus domestica Borkh., genul Malus, subfamilia Pomoideae,fam. Rosaceae) este principala specie pomicolă cultivată în zona climatului temperat, iar în lume ocupă locul al II lea ca producție totală de fructe (după citrice și banane).
Fructele sunt deosebit de apreciate datorită proprietăților alimentare organoleptice și terapeutice, conținând importante cantități de zaharuri, acizi organici, substanțe pectice și substanțe tanante. Conținutul în substanțe hrănitoare precum și echilibrul zahăr/aciditate specific, face ca mărul să constituie o îmbinare fericită de proprietăți alimentare și organoleptice. Armonia gustului, parfumul subtil și textura plăcută a merelor sunt apreciate unanim și le situează în categoria alimentelor solicitate pe toate meridianele și paralelele globului.
Tabelul 1
Principalele componente chimice ale mărului
*după G.Grădinariu, M.Istrate,M.[NUME_REDACTAT] de valoarea alimentară și gustativă, merele au proprietăți terapeutice,ceea ce explică prezența lor în regimurile alimentare dietetice recomandate multor categorii de bolnavi.
Existența unui număr mare de soiuri, cu maturitate eșalonată a fructelor, în diferite epoci, contribuie la sporirea importanței merrelor care asigură consumul de fructe proaspete, o mare parte a anului și în special în perioada de iarnă când posibilitățile de aprovizionare a organusmului uman cu vitamine sunt mai reduse. Alături de acesta se adaugă și o serie de alte însușiri ale fructelor: suportă transportul cu mai multă ușurință comparativ cu alte fructe, se pot păstra în stare proaspătă timp îndelungat și constituie o materie primă cu pondere mare în industria alimentară.
La importanța culturii mărului, contribuie de asemenea, particularitățile agrobiologice ale pomilor. Specie rustică, foarte bine adaptată climatului temperat, ale cărui variații le suportă mai bine decât toate celelalte specii pomicole, mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite ale acestui climat, dând cele mai mari producții. Această specie se pretează la cele mai variate sisteme de cultură, de la pomi uriași până la pomi cu vigoare redusă,intensive,superintensive și chiar culturi artistice, palisate.
Mărul este specia pomicolă care aduce importante venituri la unitatea de suprafață datorită fructelor de calitate ce se caută pe plan local și internațional , fiind obiectul unui comerț deosebit de intens.
1.2 Scurt istoric al pomiculturii în țara noastră
Mărul a fost cultivat în țara noastră din timpuri îndepărtate, fapt atestat de numeroase izvoare istorice scrise, precum și de numeroase documente arheologice.
Dacii, strămoșii poporului nostru, cunoșteau și cultivau mărul inainte de cucerirea romană, începând din sec. al XVI lea, numeroase documente istorice, autohtone și străine, vorbesc despre calitatea merelor din diferite regiuni ale [NUME_REDACTAT].
Pomicultura pe teritoriul țării noastre și a județului Iași a fost practicată din timpuri foarte îndepărtate. Astfel, populațiile din bazinul Carpatic au selecționat și ameliorat din flora spontană numeroase biotipuri locale la toate speciile de pomi.Migrațiile populațiilor nomade (tătarii,secXIII-XIV), apoi dependența de imperiul Otoman (sec.XV – XIX), au avut repercusiuni asupra întregii vieți sociale și desigur, a pomiculturii, care devenise o sursă de trai a populației și de acoperire a birurilor.
Începând din sec.al XV lea s-au păstrat documente scrise – hrisoave domnești, tranzacții între diverși comercianți prin care se atribuiau unor mănăstiri sau persoane, alături de moșii sau clădiri și livezi.
Mai târziu, numeroși cronicari români, începând cu [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și istoriografi sau călători străini, pomenesc în scrierile lor, tot mai des și mai elogios despre bogăția în pometuri a Moldovei și [NUME_REDACTAT]. Putem enumera aici pe Matei de Murano, medic venețian, chemat la curtea lui Ștefan cel Mare (1502); [NUME_REDACTAT] (1595), istiriograful vieții lui [NUME_REDACTAT]; arhiepiscopul catolic [NUME_REDACTAT] (1646);Paul de Allep însoțitorul patriarhului Mcarie, în vizita acestuia la mănăstirea Galata din Iași (1650 – 1660), și în mod special și pe dealurile Moldovei se găsesc nu livezi ci poduri întregi de pomi.
În sec. al XVII lea este atestată intervenția statului în protejarea și dezvoltarea pomiculturii prin pravila lui [NUME_REDACTAT]: “ cei care vor intra în vie sau pomet, să mănânce numai poame, să nu fie certați, iar de se va arăta lucru, cum că au mers să fure, să-I bată și să le ia hainele, iar cei care vor tăia pomii să fie certați ca niște tâlhari”.
În feudalism, în Translivania, pomicultura a avut parte de o dezvoltare însemnată. De acolo se aduceau în Moldova și [NUME_REDACTAT] “pomi rari și fructe usacte”. Tot acolo au apărut mai multe scrieri de pomicultură începând cu ”[NUME_REDACTAT] – ne Latinum”, publicat de un autor anonim la 1742.
Arealul plantațiilor pomicole din trecut, de pe teritoriul actual al țării noastre se poate aprecia după actuala repartiție. Și atunci,ca și în zilele noastre, pomii se cultivau mai mult în zona dealurilor – leagănul speciilor pomicole sălbatice.
Din a II a jumătate a sec. trecut a început organizarea pomiculturii, în această perioadă s-au importat sâmburi și semințe de pomi, material săditor pomicol, mai ales din Franța,Germania și Belgia.
O pleiadă de autori ca Hentescu I,Nicoleanu G,Buzeanu V,MogaV,Alecsiu D, s.a., publică o serie de lucrări de pomicultură.
[NUME_REDACTAT] de la Brad – părintele științei agricole românești, scrie “ Secțiuni elementare de agricultură, unde prezintă și noțiuni elementare de cultură a mărului, părului, cireșului și vișinului.
În 1852 s-a înființat la Pantelimon “ Școala de Agricultură “ care în 1853 s-a transformat în “institutul de agricultură” și în 1867 în “ Scoala centrală de agricultură și silvicultură”. În 1869 P.S. Amelion publică “Manualul de Agricultură” și I.Hentescu (1871) publică Pomologia, soiuri și agrotehnicia”.În 1937 se înființează Institutul de de [NUME_REDACTAT] al României și totodată se înființează primele Stațiuni de Cercetare (Stuhaia și Fălticeni).
În timpul celui de-al doilea război mondial, pomicultura trece prin mari dificultăți, care se acentuează în primii ani de după război, marcată profund de
regimul instalat și nedreptățile sociale care le-a generat (naționalizarea ,cooperativizarea agriculturii etc) are loc, totuși, consolidarea bazinelor și centrelor pomicole prin înființarea de sute și chiar mii de hectare de plantații pomicole, inițial în sistem clasic, apoi intensiv și superintensiv.
Odată cu extinderea plantațiilor pomicole se poate aprecia că au fost redate pomiculturii dealurilor țării noastre, și a județului Iași, prin amenajarea terenurilor în pantă sub formă de terase și plantarea pomilor pe direcția generatoarei curbelor de nivel.
1.3. Situația culturii mărului pe plan mondial și național
1.3.1. Situația culturii mărului pe plan mondial
Cultura mărului corespunde zonelor de climat temperat. În prezent pe glob există circa 4350.000 ha cultivate cu măr atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică, de la 66 grade latitudine nordică (aproape de cercul polar – Norvegia) și până la 40 grade latitudine sudică (Chile, Africa de Sud, Australia). Între aceste limiteextreme culturile masive formează două centuri amplasate în cele două emisfere. Cea mai lată este centura din emisfera nordică,care pornește de la limita nordică a culturii mărului și ajunge la circa 35 grade latitudine nordică în nordul Africii pe platformele cu 800-1200 m altitudinea [NUME_REDACTAT], precum și în California, în emisfera nordică ponderea culturii mărului este situată între 30-40 grade latitudine.
În prezent, cultura mărului se întâlnește și în zone intertropicale la altitudini de 2000-3000 m (Kenia,Yemen). În aceste zone în tehnologia de cultură se efectuează lucrări privind întreruperea repaosului și, de asemenea, se cultivă soiuri cu capacitate mare de adaptare.
Producția mondială de mere se situează în jurul a 60 de milioane tone: Asia (32 milioane tone); Europa (15 milioane tone):; America de Nord (5 milioane tone); America de Sud (3 milioane tone); Africa (1 milion tone); Oceania (aproximativ 1 milion tone); (F.AO – Quaterly buletin of statistics – 2000).
[NUME_REDACTAT] țări mari producătoare sunt: Franța, Italia, Polonia,Germania, Spania.
În ceea ce privește sortimentul de soiuri la specia măr, se produc permanent modificări ca urmare a adaptării la cerințele consumatorilor din țările respective. Astfel, în Belgia și în țările nord-europene, în mod simțitor, s-a restrâns producția de mere din soiul [NUME_REDACTAT], în timp ce în Italia, a crescut, menținâmdu-se această tendință și în prezent.
Creșterea pieței unice europene ridică o serie de probleme pentru țările din Europa de Est (inclusiv C.S.I) între care și România, țări care au devenit sai își manifestă interesul de a dobândi statutul de tări asociate.
Dintre multitudinea problemelor care se întrevăd, două se conturează și se impun a fi luate în considerare: accentuarea productivității și calității în pomicultură și diminuarea caracterului regional al consumului de fructe, ca urmare a modernizării mijloacelor de transport (actual, piața merelor se află la Koln – Germania).
Se apreciază ca pe viitor dezvoltarea pomiculturii să se realizeze prin următorii factori: producerea de material săditor pomicol liber de viruși,densitatea optimă a plantațiilor,raționalizarea formelor de coroană,perfecționarea structurii sortimentului de soiuri și, nu în ultimul rând, ridicarea eficienței economice și profitabilității unităților de producție pomicolă.
Maximizarea profitului va trebui să constituie funcția obiectiv în activitatea agenților economici din toate ramurile agriculturii inclusiv în sectorul pomicol.
1.3.2. Situația culturii mărului în [NUME_REDACTAT] noastră are condiții de climă și sol foarte favorabile pentru cultura mărului, astfel încât au fost extinse permanent suprafețele pomicole.
Datorită acestor condiții prielnice și dragostei poporului român pentru cultura plantelor pomicole, s-au format de-a lungul veacurilor, numeroase bazine și centre pomicole în perimetrul cărora s-au dezvoltat construcții pentru depozitarea fructelor pe perioada de iarnă și de industrializare a producției pomicole.
Pe teritoriul României s-au delimitat 13 mari zone pomicole din care 5 în zona subcarpatică a pădurilor de fag și stejar sau a piemonturilor și dealurilor, 3 pe podișuri și platforme, 4 în zona de șes și una în lunca inundabilă a Dunării.
Tabelul 2
Evoluția patrimoniului și a producției de fructe în [NUME_REDACTAT] retrospectiv, constatăm că pomicultura românească a trecut prin multe transformări structurale, determinate pe de oparte de orientările politicii agrare, iar pe de altă parte de rezultatele aplicării cercetării științifice.(Tab. 2)
Actuala structură a speciilor apare mult mai îmbunătățită față de structura din trecut, când prunul domina suveran pomicultura țării noastre.Astăzi, ca urmare a acțiunilor întreprinse în ultimele două decenii, a crescut mult suprafața ocupată de măr, specia cu cea mai mare pondere în cultură, o atenție din ce în ce mai mare acordânde-se extinderii piersicului, cireșului, vișinului și arbuștilor fructiferi, specii mai puțin cultivate în trecut.
Tabelul 3
Structura speciilor pomicole în 2008
În țara noastră, mărul se cultivă pretutindeni, de la nivelul mării până în zonele premontane. Dar cei mai mulți meri se întâlnesc în județele Argeș (55 mii tone); Suceava (45 mii tone); Mureș (40 mii tone); Dâmbovița (39 mii tone); Maramureș (39 mii tone); Iași (32 mii tone); Cluj (29 mii tone); [NUME_REDACTAT] (25 mii tone); Bihor (25 mii tone) în timp ce unele județe sunt deficitare: Ialomița (sub 1000 t); Călărași, Giurgiu, Brăila, Covasna, Teleorman, Tulcea, București, cu producții de 3000 tone fiecare (1999).
În privința producției de mere țara noastră se află pe locul 11 în lume cu o pondere în jur de 495.000 tone mere (F.A.O. – Fruit inteligence, 2008).
Referitor la producția de material săditor la specia măr, la noi în țară, în ultimii ani, dar și în prezent s-au produs în pepiniere și plantat în livezi, mai mult următoarele soiuri: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Goldspur, Starkrimson și Idared, atât în unitățile de stat cât și în sectorul particular.
[NUME_REDACTAT] sunt admise la înmulțire conform [NUME_REDACTAT] de soiuri, publicată de Institutul de Stat pentru testarea și încercarea Soiurilor (ISTIS) în 2008, 36 de soiuri: 7 soiuri de mere de vară, 11 de toamnă și de iarnă asigurând consumul de fructe proaspete timp de 9-12 luni și se remarcă prin următoarele caracteristici tehnologice superioare:
– intrare timpurie a pomilor pe rod (precocitate);
– obținerea de producții mari și calitativ constante an de an;
– fructe atractiv colorate și uniforme ca mărime, rezistente la transport și păstrare;
– calități gustative corespunzătoare cerințelor interne și externe.
În plantațiile existente, se întâlnesc și alte soiuri scoase din sortimentul actual datorită calității inferioare a fructelor și productivității scăzute a pomilor.
În ceea ce privește dezvoltarea pomiculturii în Romănia se urmărește înființarea de noi plantații, prin defrișarea plantațiilor în declin, iar noile plantații să se proiecteze și înființeze în sistem intensiv și superintensiv și totodată trebuie acordată o atenție deosebită promovării unei politici normale de independență alimentară exprimată prin exercitarea unor măsuri hotărâtoare pentru asigurarea nevoilor populației din resurse interne și a unor disponibilități crescute la export.
Deci, specialiștilor le revine sarcina de a căuta și găsi soluții optimr pentru utilizarea economică a fiecărei suprafețe din patrimoniul funciar agricol, să introducă raționalizări și inovații în procesele tehnologice, urmărind continuu sporirea eficienței lor, conștienți de faptul că, în agricultură nu există rețete universale, ci numai soluții judicios concepute de specialiști competenți, corespunzătoare condițiilor ecologice și socio-economice locale.
Modernizarea producției pomicole și intensivizarea acesteia vizează (concentrarea pomiculturii în bazinele și centrele consacrate, organizarea de exploatații pomicole noi, cu sortiment specializat de soiuri care să asigure producția de fructe marfă în cantitate mare, de calitate superioară și cu costuri scăzute.
Dezvoltarea culturii mărului, realizarea de producții mari și de calitate, reprezintă obiective a căror rezolvare este posibilă prin găsirea și adoptarea unor măsuri menite să sporească eficiența producției pe terenurile ocupate de această cultură.
O prioritate a pomiculturii contemporane o constituie organizarea producerii materialului săditor pomicol din cele mai valoroase soiuri, stabilirea sortimentului de soiuri productive și pentru industrializare.De la un număr foarte mare de soiuri s-a ajuns la câteva sute, tinzându-se spre o standardizare a producției.
Cercetătorii din lumea întreagă, cât și cei din România sunt preocupați de crearea de soiuri rezistente la rapăn și făinare. Dintre aceste creații enumerăm soiurile: Pionier, Generos, Voinea, Delia, Romus 1, Romus 2, Romus 3 (soiuri românești), precum și Florina, Prima,Elstar,Liberty,Baujade,Auriu de Bistrița,Jonagold, etc.
O altă tendință manifestată pe plan mondial, este crearea de noi portaltoi și soiuri valoroase, adaptate la noile condiții de cultură a mărului, stabilirea sortimentului cu soiuri productive și calități comerciale deosebite pentru cnsum în stare proaspătă și pentru industrializare.
S-a completat și schimbat sortimentul de soiuri prin supraaltoirea pomilor din plantații vechi, intervenție tehnologică ce se poate aplica rezultate foarte bune în grădinile populației. Tendințele imediate în cultura mărului urmăresc: defrișarea plantațiilor izolate, imbătrânite și înființarea de plantații îm masiv, urmărindu-se concentrarea și specializarea producției de fructe,ridicarea potențialului productiv al livezilor existente prin aplicarea în complex a tehnologiilor moderne, recomandate de cercetare pentru prducție,modernizarea plantațiilor a căror vârstă garantează realizarea unor producții susținute și de calitate,extinderea înmulțirii “in vitro”, prin culturi de meristeme în vederea obținerii de material săditor liber de viroze și obținerea de portaltoi de vigoare scăzută și cu rezistență bună la ger bine adaptați la fiecare zonă de cultură.
CAPITOLUL II
Particularitățile biologice și tehnologice ale culturii de măr
2.1 Particularitățile biologice
2.1.1 Evoluția sortimentului pe plan mondial
Mărul este fructul care se caută pretutindeni, motiv pentru care se cultivă pe toate continentele globului, ceea ce face ca producția mondială de mere să fie situată la aproximativ 60 mil t (2008 – F.A.O). Din această cantitate mai bine de 1/3 se produce în Europa, principalul furnizor de mere. [NUME_REDACTAT] cu 15 – 18 % din totalul mondial, apoi [NUME_REDACTAT] cu 13 – 16 % în Europa, țări mari producătoare de mere sunt: Franța, Italia, Polonia, Germania, Spania.
Un moment important în evoluția sortimentului de măr îl constituie introducerea în Franța a primelor soiuri americane: Starking delicious.
Ritmul de extindere al acestor soiuri a fost mult accelerat în deceniile VI- VII, astfel soiurile europene tradiționale au pierdut teren, sortimentul restrângându-se din ce în ce mai mult; în Franța în perioada 1955 – 1970 raportul între soiurile americane și cele tradiționale a fost practic inversat în etapa acutală, soiul [NUME_REDACTAT] domină încă continentul în 5 din 10 țări din C.E.E în Italia și Franța el deține o pondereîntre 41,9 % și respectiv 54,9 % ceea ce definește inaintatea soiului în cadrul comunității. Remarcăm faptul că în țările cu un climat mai răcoros (Anglia, Irlanda, Danemarca ) acest soi se situează în urma altora, cum ar fi [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], care sunt tradiționale în aceste țări.
Deasemenea, soiurile din grupa [NUME_REDACTAT] ocupă lolul II în Italia și Franța cu 25,8 % și respectiv 12,9 %, iar în Grecia locul I cu 76,1 % remarcăm și aici că soiurile din aceasă grupă preferă o climă mai călduroasă, fapt confirmat și de expierența cultivării lor în țara noastră.
[NUME_REDACTAT] și Irlanda, șări cu suprafețe mici cultivate cu pomi fructiferi (cu 587 ha, respectiv 337 ha), suprafața patrimoniului pomicol reprezintă 0,35 și respectiv 0,2 % din suprafața totală a C.E.E.
Olanda are un sortiment mai diversificat, din cele 15.984 ha – 24,9 %meste constituit de soiul [NUME_REDACTAT]; 21,1 % Frumos de Boskoop; 16,7% [NUME_REDACTAT] și 7,8 % [NUME_REDACTAT]
Tabelul 4
2.1.2 Evoluția sortimentului în [NUME_REDACTAT] zonele favorabile de cultură pentru măr, sortimentul de soiuri este mai restrâns sau mai bogat în funcție de preferințele consumatorilor și destinația producției. Acestea explică de ce în prezent se cultivă mai mult soiurile din grupele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], soiurile [NUME_REDACTAT] ,Jonathan, Frumos de Boskoop, [NUME_REDACTAT] și Fuji. Toate aceste soiuri sunt foarte productive și dau fructe de cea mai bună calitate. Dar aceste performanțe se obțin numai cu tehnologii de vârf, în care un rol aparte îl au tratamentele fitosanitare și dozele mari de îngrășăminte.
Pentru prevenirea acestor neajunsuri au fost create și introduse în cultură soiuri noi, cu rezistență mare la bolile principale ale mărului. Dintre acestea mai imporatante sunt: Prima, Liberty, Florina, Priscila, Pionier, Romus 3, Generos, Ciprian,Elstar,Baujade,Auriu de Bistrița,Jonagold.
În zona subcarpatică meridională, sortimentul de mere este alcătuit din soiurile: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Starkrimson, [NUME_REDACTAT], Mutsu, Wagener, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Frumos de Voinești, Delicious de Voinești, Generos, Pionier, Romus 3, iar în zonele mai înalte – din soiurile: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Kidd's [NUME_REDACTAT].
În nordul și nord – vestul Transilvaniei, sortimentul este format din soiurile: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Delia, Wagener premiat, Melba, Prima, Starkrimson, [NUME_REDACTAT], etc.
În centrul Transilvaniei, alături de sortimentul comercial (Jonathan, [NUME_REDACTAT] și Starkrimson) se mai cultivă, în completare, soiurile spur derivate dinGolden (Goldenspur, Yellowspur), Pătul, Parmen auriu, Idared, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], etc.
În vestul Transilvaniei și în Banat, pe lângă Jonathan, [NUME_REDACTAT], mai prezintă interes soiurile: Prima, Florina, Romus 3, [NUME_REDACTAT], etc
[NUME_REDACTAT], la Fălticeni și în zona Bacăului, rodesc foarte bine soiurile care provin din grupa [NUME_REDACTAT] iar în partea de sud a țării și în Dobrogea soiurile de vară: Ark 2, Cardinal, NJ R 60, NJR, Akane, [NUME_REDACTAT], Romus 3, etc.
Pe nisipurile irigate din Oltenia, soiurile de măr dau fructe de o calitate excepțională numai în anumite condiții de microclimat. Astfel soiul Jonathan realizează fructe intens colorate (roșu închis) pe [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) și în localitățile Sisești și Bistrița (Mehedinți); soiul [NUME_REDACTAT] produce fructe galben porocalii în județul Bacău; [NUME_REDACTAT] cultivat pe [NUME_REDACTAT] produce fructe roșii, iar Frumos de Voinești capătă culoare și strălucire numai pe [NUME_REDACTAT] (N. Cepoiu).
Tabelul 5
Situația culturii mărului (ha) și a producției de mere (t)
2.1.3 Specii care au contribuit la formarea soiurilor și portaltoilor
Din punct de vedere sistematic, mărul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoidea, genul Malus.
În cadrul genului Malus au fost determinate 33 specii, din care la formarea soiurilor aflate în cultură au participat următoarele:
Mărul pădureț – Malus silvestris (L) Mill., sin Malus communis Lam crește sălbatic în pădurile Europei. La noi se întâlnește în poieni, crânguri și pădurile de stejar, fag, arțar și frasin. Din această specie provin numeroase soiuri, caracterizate prin creștere viguroasă și ramificare bogată, cum sunt cele din grupele Calville, Rambure și Rosenapfel (merele traddafirii). După A.M. Skibinskaia, mărul pădureț a contribuit și la formarea altor soiuri, cum sunt Antonovka comună, Papirovca. De asemenea, din această specie provin multe din soiurile noastre autohtone.
Mărul pitic – Malus pumila Mill – are mai multe varietăți botanice dintre care cele mai importante sunt:
dusenul – Malus pumila praecox (Pall)
paradisul – Malus pumila paradisiaca (L)
Mărul siberian – Malus baccata (L) Borkh – crește sălbatic în Siberia, dela [NUME_REDACTAT] până la [NUME_REDACTAT], în Manciunia, [NUME_REDACTAT], Japonia și Himalaia. Are fructe mici, roșii sau galbene, cu caliciu caduc. Suportă temperaturi până la –40 grade Celsius. A participat la formarea unor soiuri de măr miciuriniste și americane, cu fructe fără caliciu, denumite “crebe”. Are o rezistență mare la ger, dar slabă la secetă. Se înmulțește și prin butași de rădăcină.
Mărul chinezesc – Malus prinifolia (Willd.) Borkh – nu s-a găsit încă în stare sălbatică. Se cultivă în China și Siberia. După caracterele lui, ocupă un loc intermediar între mărul pitic și mărul siberian. Este rezistent la ger și productiv. Această specie este vestita Kitaika, pe care I.V.Miciurin a folosit-o la obținerea soiurilor Belle fleur Kitaika, Pepping șofran, Candill – Kitaika, Borsdorf – Kitaika.
Mărul lui Sivers – Malus sieversii (Lolb) Roem – crește sălbatic în [NUME_REDACTAT], Tian – Șau și alte regiuni ale Asiei, este rezistent la secetă, relativ rezistent la ger și drajonează puternic. După A.M.Skibinskaia a participat la formarea soiurilor Borovinka, Aport, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Wealthy.
[NUME_REDACTAT] – Caucazian – Malus orientalis (Uglitz) crește sălbatic în Caucaz, [NUME_REDACTAT], Iran, Crimeea și [NUME_REDACTAT]. Este o specie precoce dar putin rezistentă la ger, din cauză că-și încheie vegetația toamna târziu. După A.M.Skibinskaia, [NUME_REDACTAT] a participat, împreună cu mărul pădureț la formarea soiurilor Rosmarin alb și Renet ananas (acesta din urmă are și caractere de la Malus pumila), iar împreună cu mărul lui Sievers, la formarea soiurilor Aport și [NUME_REDACTAT].
Mărul coronat – Malus coronaria (L) Mill.- crește spontan în America de Nord, ca pom înalt până la 10m. Aservit ca bază pentru formarea mai multor soiuri americane.
2.1.4 Portaltoii mărului
Gama portaltoilor existenți în cultură este mare, pentru producerea materialului săditor la măr se folosesc atât portaltoi vegetativi cât și generativi.
Portaltoii vegetativi
M 27 – Portaltoi cu vigoare foarte scăzută, nu drajonează, are o înrădăcinare slabă, necesită spalier. Se pretează pentru soluri foarte fertile cu suficientă umiditate, fiind sensibil la secetă, are o rezistență satisfăcătoare la ger. Imprimă pomilor o vigoare foarte mică, este indicat pentru soiuri de vigoare mijlocie ([NUME_REDACTAT], Kidd s [NUME_REDACTAT]) în plantații de mere, cu panta până la 6% și pe luncile largi ale râurilor din zonele inalte.
M 9 – Portaltoi de vigoare slabă, cu înrădăcinare superficială, necesită spalier, cere soluri fertile, de preferință argilo-nisipoase, bine drenate. Este sensibil la secetă, păduchele lânos și cancerul bacterian. Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomandă pe soluri foarte fertile, adăpostite.
M 26 – Portaltoi de vigoare mijlocie – slabă, drajonează putin, ancorare mijlocie în sol, necesită spalier. Este pretențios față de fertilitatea și umiditatea solului, are rezistență mijlocie la secetă și ger. Fiind sensibil la putrezirea coletului preferă soluri drenate, fără exces de umiditate.
M 7 – Portaltoi de vigoare mijlocie, prezintă ancoraj bun în sol, are tendință de drajonare, rezistent la ger. Cere soluri profunde, cu textură mijlocie, are pretenții față de apa din sol.În zonele înalte acest portaltoi este indicat pentru soiurile standars ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), în plantații intensive situate pe terenuri uniforme cu panta până la 15%, pe soluri cu fertilitate mijlocie, mai compacte si cu unmiditate suficientă.
MM 106 – Portaltoi de vigoare mijlocie, ceva mai viguros decât M 7. Având înrădăcinare bună nu necesită sustinere. Este rezistent la ger, dar sensibil la secetă. Cere soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu apă, dar cu drenaj bun. Având o compatibilitate cu soiurile de vigoare mică și pentru spururi este cel mai indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile de la baza pantelor și în luncile deschise ale râurilor ferite de curenți reci.
M 4 Portaltoi de vigoare mijlocie cu sistmul radicular fibros și trasant, necesită sistem de sustinere. Dă rezultate bune pe soluri cu fertilitate mijlocie, suficient de umede. Este slab rezistent la secetă dar rezistent la ger. În prezent se folosește din ce în ce mai putin fiind inlocuit de MM 106.
M 11 – Portaltoi de vigoare mare, cu înrădăcinare destul de puternică. Este rezistent la ger, sensibil la secetă.
A 2 – Portaltoi viguros cu înrădăcinare foarte bună, rezistent la ger, merge bine pe soluri cu fertilitate medie, putând fi folosit în zona dealurilor mijlocii pe terenurile mai profunde și cu umiditate satisfăcătoare.
În ultimii ani, au fost selecționați câtiva portaltoi cu vigoare mai mică decât M9 (linia C-G 60), sau care se înscriu între M 9 și M 26 (selecțiile CG 10, CG 44, CG 80). Toți acești portaltoi induc însă o productivitate mai mică decât M9 ([NUME_REDACTAT], 1996)
Rezultate bune au dat seriile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB și Pillnitz (Germania, Budagovski (Rusia), P 10/ Ln 19 Pojaru (Franța).
Portaltoii generativi
Portaltoii generativi obținuți din semintele, Crețesc, Pătul, Moșanski, Viești sunt de vigoare mare,cu comportare superioară portaltoiului sălbatic, imprimă soiurilor rezistență mare la ger, boli și virusuri. Au un sistem radicular profund, bine ancorat în sol, dau rezultate foarte bune pe o gamă variată de soluri fiind cei mai indicați pentru plantațiile intensive și clasice din zona deluroasă.
2.1.5 Particularitățile de creștere și fructificare ale mărului
Sistemul radicular este infuențat ca volum, ritm de creștere de portaltoi, soi, natura solului, etc. Masa mare a rădăcinilor merilor altoiți pe diverși portaltoi este repartizată în straturi de sol de la 15-18 cm (Constantinescu,1967), fiind în corelație directă cu modul de înrădăcinare a portaltoiului respectiv. O parte dintre rădăcini pot ajunge la adâncimi de 2-4 m, iar unele chiar până la 9 m.
În cazul cultivării mărului altoit pe pe portaltoi cu înrădăcinare superficială (M27, M9, M26, M4) este necesară sustinerea pomilor cu tutori sau pe spalier, pentru a evita dezrădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea recoltelor. Aceleași soiuri altoite pe M7 au o înrădăcinare medie iar când sunt folositi portaltoii MM106, MM104, A2 și franc, înrădăcinarea este profundă. Extinderea sistemului radicular este mai mare de 2-3 ori raza proiecției coroanei la pomii maturi.
Forma și dimensiunile coroanei specifice soiului
Coroanele pot fi sferice sau globuloase (Crețesc, Pătul, Jonathan); larg piramidale (Starking delicious); invers piramidale (Parmen auriu, Wagener premiat) sau chiar columnară (Wijcik, Wolz, Bolero). Vigoarea merilor cultivați este foarte variată, fiind determinată de soi, portaltoi, factorii de mediu, agrotehnica folosită. Vigoarea foarte diferită a soiurilor existente în cultură a permis gruparea lor în mai multe grupe: soiuri foarte viguraose (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase (Voinea, Frumos de Voinești, Auriu de Bistrița); vigoare mijlocie (Romus 3, [NUME_REDACTAT], Pionier, Idared, [NUME_REDACTAT]); submijlocie (Gloria, Romus 1, Fălticeni); slabă (Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur, Delia).
Capacitatea de ramificare
Unele soiuri (Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) au capacitate de ramificare mare iar altele mijlocie (Golden delicious) sau slabă (Wagener premiat, Parmen auriu, în general toate tipurile de spur). Soiurile care ramifică slab și rodesc pe ramuri scurte formează coroane rare și mai înguste, cele care ramifică puternic și rodesc pe ramuri lungi, dau coroane mai dese și largi, de regulă mai slab luminate.
Specificul fructificării
Tipul de fructificare este caracterizat prin volumul zonei productive, prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tânăr sau mai vârstă, precum și prin evoluția zonei productive în coroană.Pe baza acestor criterii au fost determinate patru tipuri de fructificare:
Tipul I de fructificare
Cuprinde soiurile cunoscute și sub denumirea “spur”. Acestea sunt putin numeroase: Starkrimson este considerat soiul tipic, apoi Wellspur, Goledenspur, Yellowspur, Wagener premiat.
Fructificarea tipurilor spur prezintă următoarele particularități:
– volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este redus datorită absenței sau numărului redus de ramificații;
– ramurile de rod caracteristice sunt țepusile; mielușile și mlădițele, lipsesc sau apar numai în mod excepțional; ramurile de rod sunt foarte apropiate între ele datorită internodurilor scurte, caracteristice pentru spur;
– ramurile de rod sunt situate pe lemn bătrân de 2-5 ani, sau chiar mai bătrân, direct pe șarpante;
– zona productivă rămâne apropiată de ramura de schelet, nu se depărtează de centrul coroanei, șarpantele nu se degarnisesc, în schimb se manifestă mai pregnant, alternanța de rodire;
– ramificarea la aceste soiuri este săracă; ele manifestă însă, tendința de a emite creșteri noi, puternice în treimea bazdă a șarpantelor. Această tendință bazitană se manifestă mai puternic pe portaltoi viguroși și este mai redusă pe portaltoi de vigoare scăzută, predominanța axului central nu este
– întotdeauna evidentă, ramurile bazde concurează axul devenind egale cu el, sau în unele cazuri chiar îl depășește.
Tipul II de fructificare
Prezintă ca soi caracteristic Parmen auriu. Caracteristicele acestui grup de soiuri sunt:
– inserția șarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri deschise și este rezistentă;
sunt caracteristice ramurile de rod ce sunt inserate pe ramuri în vârstă de 2-5 ani; -volumul zonei de fructificare este ceva mai mare și mai depărtată de șarpantă, situându-se pe ramificații de schelet puternice (2-5 ani) care nu-și modifică poziția sub greutatea rodului și nu se degarnisesc;
-soiurile din această grupă prezintă o evidentă predominanță a axului central, dar și o puternică tendință bazitană, mai des pe portaltoi viguroși si semiviguroși; în schimb, pe portaltoi de vigoare scăzută bozitonia este atenuată, dar se menține predominanța axului
Tipul III de fructificare
Denumit și “standard” are ca soi caracteristic [NUME_REDACTAT] și cuprinde marea majoritate a soiurilor cultivate, întreaga “familie” [NUME_REDACTAT], cu excepția tipurilor spur, “familia Jonathan, Mutsu, Idared, [NUME_REDACTAT], Richared și [NUME_REDACTAT]. Aceste soiuri au următoarele particularități:
-volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este mare datorită ramificațiilor;
-ramurile de rod cele mai frecvente sunt mielușile și mlădițele și sunt situate pe lemn tânăr (schelet și semischelet) de 1-3 ani și lipsesc pe lemnul mai bătrân;
-zona productivă se depărtează rapid de centrul pomului și de ramurile purtătoare, ramurile de semischelet se apleacă, iar șarpantele se degarnisesc;
-la soiurile din această grupă ramurile nu ajung să concureze axul (ca la tipul spur), cresterea axului și ramificarea fiind bine echilibrate și dau pomului aspectul de trunchi de con.
Tipul IV de fructificare
Are ca soiuri caracteristice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ce prezintă următoarel particularități:
-ramurile de rod caracteristice sunt mielușile și mlădițele, ce sunt situate pe
lemn tânăr de 1-3 ani și lipsesc de pe ramurile mai bătrâne care sunt degarnisite;
-zona productivă se depărtează rapid spre vărful ramificațiilor lungi situate
în treimea superioară a șarpantelor;
-ramificațiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor dând un aspect
“plângător”;
-la soiurile din această grupă se manifestă o accentuată tendință acrotonă, pomul având aspect cilindric
Tipul columnar
Are ca soiuri caracteristice Bolero, Wijcik, ce prezintă următoarele particularități:
-ramurile de rod caracteristice sunt țepușele care sunt situate pe lemn de 2-3 ani, inserate direct pe ax;
-capacitatea de ramificare foarte redusă, volumul coroanei este redus, creșterile vegetative anuale reduse, internodii foarte scurte.
Datorită numărului mare de fructe pe pom apare alternanța de rodire.
Polenizarea mărului
În multe zone din țara noastră există plantații de pomi de vârste diferite care nu rodit niciodată, deși au beneficiat de cele mai bune condiții climatice și agrotehnice. Faptul că mulțio dintre acești pomi au înflorit, dar nu au legat fructe, dovedește că florile lor s-au polenizat cu polen propriu. Florile de măr, în marea lor majoritate sunt autosterile și de aceea pentru legarea fructelor ele au nevoie să se polenizeze cu polen străin (de la alte soiuri sau specii).
Unele soiuri de măr (Renet de Canada și Frumos de Boskoop) au polenul rău și nu sunt bune polenizatoare, iar altele ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]) în anumite condiții climatice se comportă bine ca soiuri autofertile. [NUME_REDACTAT] auriu și [NUME_REDACTAT] formează în unele zone polen cu vitalitate scăzută și nu sunt bune pentru polenizare.
În anumite condiții naturale, unele soiuri de măr leagă fructe și pe cale partenocarpică, cum este cazul la Renet de Canada, [NUME_REDACTAT], Crețesc, [NUME_REDACTAT]. Uneori, procentul fructelor partenocarpice este destul de ridicat și influiențează producția. Astfel, Desqmard, citat de Coutanceau a găsit la Clermont – Ferrand (Franța) următoarle proporții de fructe partenocarpice la soiul Renet de Canada: 24,4 % în anul 1935; 40,8 % în anul 1936 și 18 % în anul 1937.
Căderea fiziologică a fructelor
La măr, căderea fructelor are loc în două etape: una la circa două săptămâni după legare și în iunie, când fructele ating mărimea unei alune (căderea fiziologică din iunie).
Căderea fiziologică a fructelor se datorește în primul rând insuficienței substanțelor nutritive din plantă, mersului anormal al climei (sezon prea rece după legat sau prea cald, care produce un dezechilibru fiziologic), fecundașiei incomplete.
În ceea ce privește căderea fiziologică a fructelor în cele două etape, soiurile de măr se comportă în mod diferit. Astfel:la unele soiuri (Parmen auriu, [NUME_REDACTAT], Ontario), prima cădere fiziologică este slabă, în schimb căderea din iunie este foarte intensă;la alte soiuri ([NUME_REDACTAT]) se inregistrează o cădere fiziologică moderată în ambele etape;un alt grup de soiuri (Frumos de Boskoop, Renet de Canada, Renet cox orange, [NUME_REDACTAT]) leagă în general puține fructe, iar căderea fructelor este foarte accentuată în prima etapă și slabă în etapa a doua.
Soiurile la care căderea fiziologică nu constituie unpericol sunt: Astrahan alb, Borovinka, Banana de iarnă, Clar alb, Parmena auriu.
Dintre soiurile la care căderea fiziologică este de obicei foarte accentuată, astfel încât recoltele pot fi uneori compromise, se pot menționa: Jonathan, Pătul durabil, Frumos de Boskoop, Wagener premiat, Crețesc.
Prin apicarea corectă și la timp a complexului de măsuri agrotehnice, căderea fiziologică a fructelor poate fi atenuată sau chiar prevenită.
Căderea prematură
Începe din lunile iulie-august și durează până la recoltarea fructelor. Fenomenul se accentuează pe măsura apropierii de maturare. Este un fenomen negativ care determină mari pierderi economice.
Căderea prematură se manifestă pregnant la măr, la soiurile Parmen auriu, Jonathan.
Considerăm că această cădere se datorează unor particularități genetice ale speciei și soiului.Totodată, precizăm că unii factori tehnologici sau ecologici pot accentua sau diminua acest fenomen nedorit.
Seceta, atacul de boli și dăunători, ploile sau irigarea exagerată după o secetă prelungită,lipsa hranei din sol, accentuează căderea prematură a fructelor.
Pentru reducerea căderii premature a fructelor se aplică lucrări culturale care converg către asigurarea unei hrăniri abundente (combaterea bolilor și dăunătorilor, fertilizare echilibrată, irigare), iar ca măsură directă, efectuarea unor tratamente care sporesc legătura fructului de ramură. Se folosesc pentru aceasta acidul alfanaftilacetic,naftilacetamidă și acidul diclorfenoxiacetic.
2.2 Particularități tehnologice
2.2.1. Specificul producerii materialului săditor
Producerea portaltoilor la măr este relativ ușoară, deoarece specia beneficiază de cea mai largă gamă de portaltoi.
Pentru obținerea de pomi de vigoare mijlocie și mare mărul se altoiește pe portaltoi franc (P.F.Pătul, P.F. Crețesc, P.F. Bistrița 50), care dau puieți uniformi. În școala de puieți mărul franc are o răsărire de 35-75 %, iar creșterea puieților este lentă, motiv pentru care li se rezervă terenurile cele mai fertile din pepinieră și se aplică fertilizări suplimentare și udări la circa 25 zile după răsărire.
Înmulțirea portaltoilor vegetativi de măr se face prin marcotaj.
În câmpul I al școlii de pomi, mărul crește încet, încât în unii ani puieții portaltoi nu ajung la grosimea necesară pentru altoire în caeste cazuri trebuie să liu se administreze îngrășăminte suplimentare cu azot.
Creșterea soiurilor de măr în pepinieră este, în general, uniformă, cu excepția unor soiuri ca Goldenspur, Mutsu, [NUME_REDACTAT], Starkrimson, care prezintă un material neuniform (M.Popescu,1989).
Makoritatea soiurilor dau lăstari anticipați pe toată lungimea vergii fapt care ușurează formarea coroanei încă din câmpul II.
Unele soiuri de măr formează lăstari anticipați putini (Golden spur, Mutsu, [NUME_REDACTAT], Starkrimson), iar soiurile Idares și Wagener premiat dau lăstari anticipați scurți.
2.2.2 Specificul înființării plantațiilor de măr
Mărul se plantează în sistem clasic, intensiv și superintensiv, realizând densități de 200 – 2500 pomi/ha.
În exploatațiile viabile , soiurile de măr asociate cu portaltoi de vigoare mică (M27, EMLA,Mac9, P22) pot realiza în densități de 2670 pomi /ha, peste 60t fructe/ha în anii 4-7 de la plantare.
Formele de coroană recomandate sunt: piramida etajată rărită (pentru livezile clasice), palmete (pentru livezile intensive), fusul subțire, cordonul fus-tufă și Tesa (pentru livezile superintensive).
[NUME_REDACTAT], Nuberling a a lansat un model nou de plantare a mărului de mare densitate, cu rânduri scurte (80-100m) simple și sau duble, la distanța de 2,2 – 2,5 m între rânduri și benzi; între pomi pe rând distanța este de 0,2-0,3 m iar între rândurile din bandă de 15m.
Plantarea se face în șanturi superficiale și inguste, nu mai adânci de 15-20 cm. Peste rădăcini se așează un amestec din pământ și gunoi fermentat, înraport de 2:1, care să acopere 4/5 din portaltoi.
Pomii se conduc pe spalier (în formă de V sau T) confecțioant din beton, lemn sau fier cornier, prevăzut în partea superioară cu două sârme paralele, distanțate la 80-100 cm una de alta.
Până la atingerea înăltimii de 2,2 m, pomii sunt dirijati inclinat sub unghiuri mici, pe tulpini de trestie.
Pe versanți, mărul va fi amplasat în treimea inferioară și mijlocie, pe expozițiii mai însorite (S,S-V), în zonele dealurilor mijlocii și mici (E,V,NV).
Întrucât soiurile sunt în marea lor majoritate autosterile în parcelă se plantează alternativ 2-4 soiuri interfertile alternând câte 6-8 rânduri din fiecare soi.
2.2.3 Specificul întreținerii planațiilor de măr
Conducerea pomilor tineri
În livezile intensive de măr formele de coroană aplatizate sunt cele mai indicate (palmeta etajată, palmeta neetajată) și intr-o mică măsură fusul tufă aplatizat, tripla încrucisare Delbard, drapel Morchand. Sub formă de palmetă cu brațe oblice se conduc bine soiurile Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și alte soiuri de vigoare mijlocie și mare. Soiurile de vigoare slabă, de tip spur ca Wagener și Starkrimson, altoite pe portaltoi de vigoare redusă (M9,M26), se comportă bine când sunt conduse sub formă de palmetă cu brate oblice dispuse neregulat.
În toată perioada de formare a coroanelor trebuie să predomine operațiile de modificare și dirijare a pozițiilor ramuilor de schelet și semischelet, tăierile reducându-se la minimum.Indifernt de forma de coroană operațiile în verde trebuie să predomine față de cele efectuate în periada de repaus.
Tăierile de fructificare
Mărul necesită tăieri de fructificare an de an.Tăierile efectuate o dată la 2-3 ani nu asigură producții mari și sustinute și nu sunt eficiente în prevenirea și combaterea alternanței de rodire. Aceste tăieri se aplică diferențiat, în funcție de vârsta pomilor, soi, incărcătura cu muguri de rod și alți factori.
Îm condiții favorabile de agrotehnică, pomii care se află la începutul perioadei de rodire, prezintă creteri vegetative viguroase, iar proporția de muguri mixti ce se diferențiază an de an este în crestere. În plus la acesti pomi, ramurile de semischelet sunt tinere în formare.
La soiurile cu crestere viguraosă și cu intrare târzie pe rod ([NUME_REDACTAT]) pentru a grăbi începerea fructificării, tăierile vor fi cât mai sumare, limitându-se la rărirea ramurilor de prisos; se va evita scurtarea ramurilor care intensifică cresterea vegetativă, în detrimentul rodirii la aceste soiuri arcuirea unor ramurianuale, în vederea grăbirii fructificării lor, este necesară. Dimpotrivă,la soiurule foarte precoce, cu vigoare slabă sau mijlocie (Wagener premiat, Golden delicious) arcuirea ramurilor anuale nu este necesară, ea încărcând inutil costul producției. La aceste soiuri pomii au tendința să se supraîncarce cu fructe încă de la a doua sau a treia fructificare. Sub greutatea rodului, ramurile principale de schelet încă neconsolidate, se arcuiesc, formând prematur “arcade de rodire”,care le diminuează și mai mult
cresterea. Pentru a preveni apariția acestui fenomen nedorit, este necesar să se suprime inflorescențele ce apar pe prelungirile anuale ale șarpantelor să să se normeze riguros producția de fructe. Mai mult pentru a stimula cresterile vegetative , se recurge în măsură mai mare la răritul ramurilor și chiar la scurtarea lor.
Cu alte cuvinte, la soiurile de tip spur, cultivate în sistem inensiv, inmtervențiile urmăresc stimularea cresterilor vegetative (care în mod natural sunt foarte slabe) și temperarea proceselor de fructificare, care încep prea de timpuriu si se desfășoară cu mare intensitate.
La pomii care se află în perioada de plină producție, creșterile vegetative slăbesc considerabil, tinzând să se uniformizeze, iar diferențierea mugurilor este deseori exagerată. Ramurile de semischelet se alugesc, devin atârnânde și se epuizează. Ramurile roditoare îmbătrânesc, iar vetrele de rod se complică. Îtrucât noile ramuri de rod se formează pe porțiunile tinerea ale scheletului, care au poziție periferică rodul se îndepărtează către părțile exterioare ale coroanei.
Pentru aputea fructifica anual și în mod susținut, pomii în plină producție trebuie să formeze lăstari lungi de cel puțin 30-40 cm,astfel ca la fiecare fruct să revină în medie 30-50 de frunze; mugurii mixti să reprezinte până la 30-35 % din totalul mugurilor formați pe pom, ramurile de semischelet să fie tinere (2-4 ani), cu potențial biologic ridicat, iar între ramurile de rod florifere (țepușe, mielușe, mlădițe) și neflorifere (pintenu și smicele) să existe în raport de 1:2-3.
Ramurile de rod ale mărului purtătoare de fructe (bursele) au nevoie de o perioadă de “refacere biologică”.Numai la unele soiuri (Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) și într-o proporție foarte redusă, ele sunt apte să formeze muguri mixști în anul când poartă fructe. Obișnuit, la cele mai multe soiuri (Parmen auriu, Banana de iarnă, Wagener premiat) există o alternanță de rodire de la ramura la ramură în cadrul fiecărui pom.De obicei,pe bursele care porată fructe se formează pinteni sau smicele, încât ele nu vor fructifica anul următor, ci peste un an. Așadar, pomul este apt să rodească în fiecare an și în mid susținut, dar nu pe aceleași ramuri de rod, ci în mod alternativ.
Principala verigă în tăierile de fructificare o reprezintă ramurile de semischelet. Ele trebuie să fie scurte și tinere,.Când nu depășește vârsta de 4 ani, se scurtează deasupra a 1-3 ramuri de rod situate spre baza lor. Porțiunile descendente ale ramurilor de semischelet, care de regulă se atrofiază natural, vor fi suprimate. Pomii cu ramurile de semischelet întinerite dau fructe mari și de bună calitate formând totodată și lăstari mai viguroși.
În mod curent la tăierile de fructificare se procedează astfel:
În primul rând se apreciază “din ochi” lungimea cresterilor anuale ale pomilor, numărul mugurilor diferențiați (mixști) , gradul de alungire și vârsta semischeletului, desimea ramurilor în coroană, prezența sau absența alternanței de rodire.
Când cresterile anuale sunt slabe (sub 25-30 cm) iar pomii nu prea au mulți muguri mixști, se efectuează o rărire și o scurtare mai energică a elementelor de schelet și semischelet, concomitent cu diminuarea încărcăturii cu muguri mixti. Dimpotrivă, când creșterile anuale indică un exces de vigoare (lungimea peste 50-60 cm), este necesar să se lase pomului I încărcătură mai mare cu muguri mixti.
Când încăcătura cu muguri mixști este cu mult sub cea optimă, se va căuta să se mențină pe cât posibil toate ramurile purtătoare de rod în anul respectiv; dimpotrivă, la o supraînărcare cu muguri mixti se elimină până la 60-70 % din acestia.
Ramurile de semischelet și cele de rod se tratează diferit și în funcție de poziția lor în coroană. Este cunoscut că seva se dirijează de preferință spre părțile laterale ale pomului, unde favorizaeză cresterea de ramuri viguroase (fenomenul polarității), în detrimentul ramurilor situate spre baza coroanei. Pentru a preveni într-o anumită măsură acest fenomen nedorit, în partea inferioară a coroanei se rețin ramuri de semischelet mai viguroase și cu poziție oblică, pentru a favoriza circulația sevei, se elimină, când sunt supranumerare, ramurile de semischelet atârnânde, debile, îmbătrânite, iar cele rămase se normează cât mai judicios. Dimpotrivă, în partea superioară a coroanei se retin ramuri de semischelet cu poziție mai apropiată de orizontală, de vigoare mijlocie sau relativ slabă, cărora li se lasă și o încărcătură mai mare cu muguri mixti, pentru ca florile și apoi fructele ce vor rezulta din acestia să consume excesul de vigoare.
Fiecare ramură de rod a mărului necesită un tratament diferențiat. Astfel, pintenii și țepușele nu se scurtează, ci se răresc dacă sunt așezate prea des, lăsând între ele spațiu de 8-10 cm.
Smicelele nu se scurtează, chiar când depășesc lungimea de 25-30 cm mai des la începutul perioadei de rodire; ele se garnisesc în mod natural cu pinteni și țepuse; după ce se realizaeză această garnisire, se poate reduce ramura (acum devenită de semischelet) deasupra a 3 –4 pinteni sau țepușe situate spre baza ei.
Nuielușele nu se scurtează, ci doar se răresc lăsând între ele spații de 15-18 cm, în anii când pomii poartă o încărcătură cu muguri bine dezvoltați de la baza lor, renunțându-se deci la rodul pe care-l poartă în anul respectiv.
Mlădițele prezintă mai multe situații: când, în afară de mugurele mixt terminal mai au încă 1-2 muguri mixti laterali, ele nu se scurtează, se răresc doar când sunt prea dese, la distanța indicată la mielușe. Dacă însă mlădițele poartă mai ulți muguri mixti laterali, se lasă numai 2-3 din acestia și deasupra lor se scurtează ramura. Trebuie reținut că la mlădițe scurtarea se poate face deasupra unui mugure vegetativ, cât și a unui mugure mixt, întrucât acesta din urmă, dând naștere unei burse, asigură continuitatea ramurii.
Ramificațiile fructifere (vetrele de rod) pot fi tăiate și simplificate după necesități cu condiția ca pe fiecare din ele să se mențină cel puțin o ramura de rod floriferă (țepușă, mielușă, mlădiță) sau nefloriferă (pinten smicea). O ramificație fructiferă (vatră) tânără sau întinerită la timp, trebuie să fie aptă să-și hrănească bine fructele pe care le poartă și să formeze cel puțin un lăstar lung de 15-25 cm.
Ramurile anuale vegetative, situate de regulă la periferia coroanei, în cazul când sunt prea dese, concurente, așezate deasupra și dedesubtul brațelor, se suprimă în întregime; cele necesare pomului rămân o parte nescurtate (acestea se garnisesc în mod natural cu țepușe, mielușe și pinteni), iar o altă parte se scurtează cu 1/3 – ½ din lungime, cu scopul de a emite lăstari viguroși, care să oprescă suprafața foliară a pomului.
Ramurile lacome, care apar frecvent pe unii pomi constituie fie consecința unui exces de vigoare sau a unei încărcături de fructe cu mult sub posibilitățile plantei, fie urmare a unei greșeli de tăiere. Aceste ramuri se tratează diferit, în funcție de situația pomului. Când sunt necesare pentru completarea unor goluri în coroană, ramurile lacome se scurtează deasupra unui mugur sau ramură orientată spre exteriorul coroanei; când sunt de prisos se elimină în întregime.
Pomii care se află în peridicitate de rodire, necesită tăieri de fructificare diferențiate de la un an la altul până la lichidarea acestui fenomen.
În anul fără sau cu producție slabă este necesară o întinerire radicală a semischeletului, pentru a favoriza formarea de lăstari viguroși, care să difernțieze muguri mixti în cantitate mai mică.
În anul cu rodire maximă, să se elimine prin tăieri surplusul de ramuri florifere, pentru a preveni inhibarea inducției florale, datorită unui înflorit și legat abundent.În plus să se conserve ma maximum, lemnul de semischelet tânăr, cu potențial biologic ridicat, apt să formeze lăstari mai viguroși care să asigurr suprafața foliară necesară pentru creșterea fructelor concomitent cu fiferențierea mugurilor.
În practică, mulți portaltoi procedează invers, agravând alternanța. Ei lasă mult semischelet în anul fără rod, de teamă să nu ajungă la o creștere excesivă a lăstarilor. În acest caz rezultă lăstari numeroși, în general de vigoare slabă, care diferențiază o cantitate excesivă de muguri, ajungându-se din nou la supraîncărcarea pomului în anul următor.
Întreținerea solului
Sistemul de întreținere a solului infliențează ritmul hidric din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc și prin aceasta are un efect direct asupra dezvolării pomilor, producției și calității acesteia (Grădinariu, 1994).
Cel mai indicat și eficient sistem de întreținere a solului în plantațiile intensive și superintensive din zonele cu precipitații abundente, este înierbarea intervalelor dintre rânduri combinată cu lucrarea pe rândul de pomi în . În cazul înierbării intervalelor se aplică 4-6 cosiri, iar iarba rezultată se lasă ca mulci.
Se mai folosește ogorul negru întrerupt pe terenurile fără pericol de eroziune, sistem în care mobilizarea solului se face prin lucrări superficiale până în luna august, după care se lasă să se înierbeze intervalele.
În livezile clasice situate pe pante nemecanizabile solul se lucrează în copcă cu cazmaua la 20-25 cm adâncime toamna, iar în perioada de vegetație se aplică 2-3 prașile.
Pentru majoritatea tonelor de cultură a mărului din țara noastră se recomandă folosirea benzilor înierbate în alternanță cu ogorul negru, chiar dacă cele mai moderne tehnologii din țări cu pomicultură avansată recomandă covorul înierbat pe întreaga suprafață pentru obținerea fructelor de calitate superioară.
Ogorul lucrat, pe lângă avantajele cunoscute, prezintă multe dezavantaje atât tehnologice, cât și boi-pedologice și fizico-mecanice.
Această metodă se recomandă în zonele aride, neirigate.
Fertilizarea plantațiilor de măr
Fertilizarea în plantațiile de măr presupune și o analiză a factorilor care condiționează absorbția elementelor minerale de către rădăcini.
În prezent există o serie de elemente care permit conceperea mai rațională a tehnicii de fertilizare, luând în considerare variabile pe care tehnicile de cultură și irigație le introduc în actualele sisteme culturale .
Noua concepție de fertilizare a mărului presupune controlarea, mai ales în perioadele specifice, a absorbției, translocației, disponibilităților de energie și competiției dintre organele pomului. În acest sens fertilizarea trebuie să se coreleze cu sistemul de întreținere a solului, irigarea.
În plantațiile tinere de măr (2-3 ani) dozele de îngrățăminte ce se aplică trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi, dacă fertilizarea de bază s-a efectuat corect și solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive.Dacă acești parametri nu sunt îndepliniți, atunci se va fertiliza annual cu circa 80 kg N, 60 Kg P2O5 și 40 kg K2O s.a /ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd. Se recomandă ca aplicarea acestor îngrășăminte să se realizeze numai pe rândurile de pomi, în benzi a căror lățime crește progresiv cu vârsta pomilor.
În plantațiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată la 3-4 ani, iar annual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 și 60-80 kg K2O la hectar, funcție de fertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor.
Gunoiul de grajd, fosforul, potasiul și 1/3 din azot se vor aplica toamna și se încorporează odată cu arătura.
A doua treime de azot se aplică primăvara devreme, pe solul dezghețat și umed, iar ultima după legarea fructelor. În anii care se administrează gunoi de grajd, dozele de îngrășăminte minerale se reduc la jumătate.
În funcție de momentul în care azotul este făcut disponibil se modifică în mod considerabil comportamentul vegetativ și productiv al mărului. Azotul stimulează producția totală de substanță uscată mai ales dacă este disponibil în perioada iunie – iulie, când substanța uscată produsă este orientată cu precădere spre structurile permanente ale pomilor (tulpină, ramuri de schelet și rădăcini). Dezvoltarea vegetativă superioară, astfel indusă, determină un mai mare consum hidric, de care depinde rata mai mare a absorbției calciului si potasiului, îndeosebi în intervalul iulie-august.
Diferențierea mugurilor de rod este infuențată net de disponibilitățile de azot în perioada iunie – septembrie a anului precedent.
Forma de azot utilizată influiențează în mod considerabil reacția plantelor la fertilizare, chiar și în condițiile aplicării unor doze egale. În general foema nitrică stimulează activitatea vegetativă mai mult decât forma amoniacală. Totodată,forma amoniacală favorizează acumularea azotului și fosforului în frunzele de măr în timp ce forma nitrică conduce la acumularea unor cantități sporite de calciu.
În general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intemediul solului, prin diferite moduri: ptin aplicare generalizată sau localizată, la suprafașă sau încorporate. Alegerea între un mod sau altul poate depinde de modelele de întreținere a solului, metada de irigare.
Aplicarea îngrășămintelor se mai poate realiza la nivelul părților aeriene (fertilizarea foliară) precum și prin irigația fertilizantă.
În toate cazurile, cantitățile de îngrășăminte ce se vor aplica vor fi calulate în urma cartării agrochimice a solului;analizelor de fructe și frunze. În urma acestor analize, precum și a altora efectuate mai mulți ani consecutivi s-a ajuns la concluzia că pentru o plantație superintensivă de măr (2500 pomi/ha), amplasată pe un sol cernoziom cambic în zona de NE a României se recomandă următoarea conduită de fertilizare:
N200 P180 K300 Ca 250 Mg 80 kg s.a/ha, completată cu o normă de irigare de 1500 m/ha (G. Grădinariu, 1994) .
Irigarea plantațiilor de măr
Cât privește aportul hidric, ținând cont de condițiile actuale și previzibile, s-a ajuns la concluzia că irigarea mărului presupune aplicarea de udări frecvente cu norme mici de apă, pentru asigurarea unei cantități optime în anumite zone ale sistemului radicular, care sunt în măsură să sustină metabolismul pomilor la un nivel ridicat. Ca urmare este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, la suprafață sau subteran în funcție de tipul de sol și mai ales în condițiile climitoce.
În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă și silvostepă, pentru pomi și portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200-250 m cubi / ha apă la o udare, pentru umectarea solului până la adâncimea de 35 – 40 cm. Pentru pomii cu înrădăcinare mai profundă se utilizează cantități mai mari de apă la o udare (300-350 m cubi/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Numărul de udări variază de la 2-3 până la 4-5 funcție de perioadele de secetă.
În livezile pe rod se aplică 4-5 udări cu cantități de apă cuprinse între 400-700 m cubi/ha.
Momentele de aplicare a udărilor sunt: înainte de dezmugurit (dacă iarna a fost secetoasă); la 15-20 zile după legarea fructelor; după căderea fiziologică din iunie, în timpul cresterii intense a lăstarilor la 20-25 zile înainte de recoltatul fructelor și după recoltare pentru aprovizionarea solului.
În condițiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidității din sol la cultura intensivă a mărului este necesară o normă de irigare de 900 m cumi apă/ha pentru metoda de irigare localizată (prin picurare( și de 1500 m cubi/ha pentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin scurgere la suprafață) este necesară o normă de irigare de 200 m cubi /ha administrate în minim 4 reprize mai ales în perioadele critice pentru pomi (G.Grădinariu, 1994) .
Normarea încărcăturii de rod
La soiurile de măr care nu au tendința de a se supraîncărca cu rod, fie datorită proporției reduse de muguri de flori fecundate (Renet de Canada, Frumos de Boskoop), fie căderii fiziologice intense (Jonathan) se poate obține o bună normare a producției numai prin tăieri de fructificare nu au eficiența dorită, fiind necesară completarea lor cu răritul chimic al florilor, eventual cu rărirea fructelor pe cale chimică pe cale chimică sau manuală.
Rărirea chimică a florilor se realizează prin stropiri cu DNOC (Sandolin) sau Naftilacetamida. DNOC se aplică la înflorirea maximă (80 % flori deschise) sau la căderea petalelor, în concentrație de 200-500 mg/l, pentru soiurile autosterile si cu 50 – 100 % mai concentrate pentru soiurile parțial autofertile. Naftilacetamida se aplică la căderea petalelor sau în următoarele 5 zile, în concentrație de 50-100 mg/l.
Pentru rărirea chimică a fructelor se aplică cu Sevin sau acidul Alfanaftilacetic (ANA).Sevinul (Carbonil) se utilizează în doze de 1000-2500 mg/l, când fructele au 12-14 mm în diametru. [NUME_REDACTAT] se aplică în concentrație de 10-20 mg/l, după 14-15 zile de la căderea petalelor.
Rărirea normală trebuie încheiată în max 40 zile de la înflorirea primelor flori. Distanța între fructele rămase se recomandă să fie de 10-15 cm în cazul soiurilor cu fructe mici și 15-20 cm la soiurile cu fructe mari, păstrându-se în fiecare inflorescență fructul cel mai mare.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Mărul este una din speciile cele mai atacate de boli și dăunători.După mai mulți cercetători (Parker, 1979, Way,1988) la măr s-au intâlnit 80 de boli, 64 de specii de insecte de nematozi. Aceste cifre sunt intr-o dinamică permanentă, în același timp trebuie să precizăm că nu toate aceste boli sau dăunători sunt prezente în majoritatea zonelor de cultură a mărului și nici acolo unde există,nu toate provoacă pierderi economice importante.
Bolile cele mai importante sunt: Mozaicul mărului (Apple mosaic virus), Proliferarea mărului (Apple proliferation), Cancerul bacterian (Agrobacterium radiobacter pv tumefacieus), Focul bacterian (Erwinia amylovora), Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha), Pătarea cafenie a frunzelor și fructelor și rapănul merilor (Venturia inequalis).
Dăunătorii cei mai importanți sunt: Păduchele țestos din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus), Păduchele lânos al mărului (Eriosoma lanigerum), Păduchele verde al mărului (Aphis pomi), Gărgărița bobocilor de măr (Anthonomus pomorum), Viermele merelor (Cydia pomonella).
Combaterea bolilor și dăunătorilor la măr se face prin aplicarea a două tratamente în perioada de repaos cu unul din produsele: [NUME_REDACTAT] 1,5 %,Aplaudus 1,5% și Funguran0,03% sau Sulfat de Cupru 3% ; în perioada de vegetație se efectuează minim 6-9 tratamente, din care trei înainte de înflorit. Primul tratament se face la începutul dezmuguritului, contra gărgăritei florilor cu Calypso 0,02% . Al doilea trarament se face contra rapănului și făinării, cu Topsin 0,1 % +Vantex 0,1 %.
Acest tratament se repetă în subfaza de răsfirare a inflorescențelor pănă la deschiderea primelor flori. În locul Topsinului se poate folosi Dithane M45 0,2%.
După înflorit, începând din momentul când la 10-15 % din flori au căzut petalele, se mai execută încă 4-5 tratamente mixte la avertizare.
Particularitățile maturării și recoltării merelor
Spre deosebire de fructele altor specii, merele au însusirea să-și continue maturarea și să-și desăvârșească însușirile gustative în timpul păstrării.
Soiurile de mere de vară și de toamnă se recoltează în pârgă, cu 7-10 zile inainte de maturarea de consum, când au ajuns la mărimea și colorația specifică. Recoltarea se face în momentul optim, pentru a preveni căderea și deprecierea fructelor. Fiind mai perisabile, acestea se expediază la beneficiar, imediat după recoltare, când rezistența lor la manipulare si transport este mai mare.
Pentru soiurile de iarnă, recoltarea merelor are loc la un grad de maturare care asigură o capacitate de păstrare cât mai bună și care se stabilește prin urmărirea unui grup de indicatori cum ar fi:mărimea specifică a soiului,culoarea de fond a pielitei variază de la verde intens spre o culoare verde-gălbui,amidonul este prezent în sectiunea transversală a fructelor în zona cuprinsă între partea exterioară a casei seminale și partea exterioară a fasciculelor libero-lemnoase mediene,fermitatea fructelor; intensitatea respiratorie.
Recoltarea se face manual, productivitatea la cules fiind infuențată de talia pomilor, densitatea și mărimea fructelor.
Fluxul temnologic al valorificării merelor cuprinde ca verigi principale: recoltarea, ambalarea, manipularea, transportul, condiționarea, păstrarea și comercializarea.
CAPITOLUL III
Cerințele mărului față de factorii de vegetație
3.1 Cerințele mărului față de lumină
Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate, care sunt satisfăcute pe teritoriul întregii țări. O iluminare bună a aparatului foliar și fructelor asigură o corelație mai atrăgătoare și un conținut mai bogat în hidrați de carbon, deci o valoare comercială ridicată. Acest lucru trebuie avut în vedere la stabilirea distanțelor de plantare și la formarea coroanelor, astfel încât, toate orgenale să fie bine expuse la soare. Lumina are un rol esențial în formarea pigmenților în ultimele patru săpătmâni înainte de recoltare. Din această cauză tăierea in verde favorizează colorarea fructelor în regiuni cu toamne însorite.
3.2 Cerințele mărului față de căldură
Mărul are cerințe moderate față de căldură, cultura dând rezultate bune în zone cu temperatura medie anuală de 7,5 – 11 grade C.
În perioada de vegetație, optimul caloric este de 12 – 19 grade C, dar majoritatea soiurilor de toamnă și de iarnă reușesc și la 15 – 16 grade C.
Mărul pornește în vegetație primăvara târziu, când se realizează 8 grade C în aer, iar pentru înflorire necesită peste 11 grade C.
[NUME_REDACTAT], Red delicious, Starking delicious sunt foarte pretențioase la temperatura din timpul înfloririi, având nevoie de 18 – 22 grade C cel puțin 3 – 7 zile consecutiv, pentru a asigura 10% fructe legate.
Pentru maturarea fructelor suma globală de temperatură este de 1350 grade C la soiurile de vară, 2750 grade C la cele de toamnă, iar la soiurile de iarnă 2950 grade C (Gh. Mihăiescu).
Temperaturile excesive din timpul verii grăbesc maturarea frcutelor și provoacă arsuri superficiale la soiul Jonathan,vitrozitate în centrul fructelor de Parmen auriu sau brunificare internă.
Mărul este o specie rezistentă la ger. Bioelementele epigee suportă în timpul iernii temperaturi de (-33 grade C) – (-36 grade C), iar cele hipogee (-7 grade)- (-12 grade) în sol. Florile în faza de boboc rezistă la (-2,5 grade C) – (-3,5 grade C), în plină înflorire la (-1,6 grade C) – (-2,2 grade C), iar fructele abia legate la -1,1 grade C. [NUME_REDACTAT] delicious și Jonathan pot suporta în faza de boboc –5 grade C.
3.3 Cerințele mărului față de apă
Mărul are cerințe mari față de apă, necesitând anual 650 –700 mm precipitații pentru soiurile de iarnă și toamnă și minim 550-600 mm pentru cele de vară. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 70 – 80 % în perioada de repaus, 55-70 % în perioada înfloririi și 65-70% în restul perioadei de vegetație. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 70-80% în perioada de repaus, 55-70 % în perioada înfloririi și 65 –70 % în restul perioadei de vegetație. Umiditatea optimă a solului este de 75 % din capacitatea de câmp pentru apă. Seceta prelungită este greu suportată de măr, în special când este altoit pe portaltoi vegetativ cu înrădăcinare superficială (M9,M26,M27,M106), fructele rămân mai mici sau cad prematur, sunt fade și slab suculente.
Stagnarea apei în sol mai mult de 10-12 zile în timpul perioadei de repaus și 4-5 zile în timpul vegetației, provoacă asfixia radiculară și uscarea pomilor mai ales în cazul altoirii pe M2,M104, M109,M111.
3.4 Cerințele mărului față de factorii edafici și expoziția terenului
Mărul are față de sol o plasticitate mare datorită gamei foarte largi de portaltoi. Cele mai bune rezultate se obțin pe soluri fertile, adânci, bine aerate și drenate. Mai pretențioși la sol, sunt pomii altoiți pe M9,M106,M4. Nu sunt corespuzătoare pentru cultura mărului solurile reci, compacte, slab aerate, cu exces de umiditate, cu cel mult 15% calciu activ. Necesită ca reacția solului să fie slab acidă sau neutră (ph = 6,2 – 7,2) iar pânza de apă freatică să fie situată la 1,2 – 1,5 m în cazul portaltoilor de vigoare mică și de 2 – 2,5 m la portaltoii viguroși.
Referitor la expoziția terenului, această specie, în regiunile răcoroase și umede din zona dealurilor înalte din apropierea munților preferă expozițiile sudice, sud – estice și sud – vestice unde găsește mai multă căldură în sudul țării datorită temperaturilor mai mari sunt acceptate și expozițiile vestice, nord-vestice și nord – estice.
3.5 Solurile din zona de cercetare
Solurile s-au format la suprafața scoarței terestre ca urmare a acțiunii interdependente și îndelungate a factorilor bioclimatici.
Rocile de suprafață pe seama cărora s-au format solurile din [NUME_REDACTAT] au o varietate pronunțată. [NUME_REDACTAT] înaltă predomină argilele și depozitele leosoide, iar în Câmpia joasă depozitele aluviale și argilo-nisipoase. Pe depozitele nisipoase s-au format cernoziomurile cambice. Depozitele bogate în baze cu textură argiloasă, greu permeabile și cu drenaj intern slab au creat condiții de formare a lăcoviștilor. Cernoziomurile tipice s-au format pe depozite de loess.
Precipitațiile mai scăzute și temperaturile mai ridicate în sudul [NUME_REDACTAT] au influențat formarea cernoziomurilor, iar pe măsura ce umiditatea crește spre nordul și estul câmpiei, descompunerea materiei organice este mai lentă, în timp ce levigarea este mai accentuată, formându-se solurile brune și brune luvice.
În geneza și evoluția solurilor, o importanță mare au avut hidrografia și hidrologia [NUME_REDACTAT]. Nivelul și mineralizarea apelor freatice din Câmpia joasă provoacă fenomene de gleizare și alcalizare, necesitând lucrări hidroameliorative. [NUME_REDACTAT] înaltă nivelul apelor freatice este mai coborât de 5 m și nu influențează procesele pedogenetice.
Vegetația ierboasă a determinat formarea solurilor cu un orizont superior bogat în humus și azot, tipic cernoziomurilor, iar vegetația de pădure a determinat formarea unui orizont superior mai scurt sub care cantitatea de humus scade foarte mult. Fauna, prin rozătoare (formarea crotovinelor), râme și viermi (amestecul mecanic al solului), a contribuit de asemenea la formarea solurilor.Omul a influențat procesul de evoluție a solului prin înlocuirea vegetației naturale cu plante de cultură și pajiște semănate, prin măsuri agrochimice, îndiguiri, desecare, drenaj, irigații.
Harta solurilor [NUME_REDACTAT] are un aspect mozaicat, imprimat în special de condițiile hidrogeologice de material parental și de relief. Din cele 10 clase de soluri existente în sistemul român de clasificare a solurilor sunt prezente 6 clase: molisoluri (cernoziomuri tipice, freatic umede, cambice), argiluvisoluri (soluri brune argiloiluviale, brune luvice, luvisoluri albice), soluri hidromorfe (lăcoviști), vertisoluri, soluri halomorfe (solonețuri), soluri neevoluate (soluri aluviale, coluvisoluri).
Din clasa molisoluri în [NUME_REDACTAT] se întâlnesc cernoziomuri tipice pe suprafețe mai mari în zonele: Grăniceri, Socodor, Pâncota, Roit, Miersig. Tot din clasa molisoluri, cernoziomurile freatic umede și cernoziomurile cambice se întâlnesc în zonele:
Pâncota, Marțihaz, Homorg, [NUME_REDACTAT],Berechiu, Palota, Girișul de Criș. (Fig.1) Cercetările noastre s-au desfășurat pe un astfel de sol.
Din clasa argiluvisoluri, solurile brune argiloiluviale se întâlnesc pe o fâșie care începe la Tulca și se termină la Nojorid, de asemenea în jurul Bihariei. Solurile brune luvice se întâlnesc pe o porțiune pe linia Tinca-Tulca, continuând pe la vest de Miersig prin Leș pe la sud-vest de Oradea. Luvisolurile albice ocupă partea de est a [NUME_REDACTAT] de la sudul localității Beliu până la [NUME_REDACTAT]. La nord de [NUME_REDACTAT], luvisolurile albice se întâlnesc de la Husasău de Tinca până la Sânmartin.
Solurile hidromorfe din [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate de lăcoviști și soluri gleice. Lacoviștele se întâlnesc pe suprafețe însemnate în Câmpia joasă în jurul localităților: Grăniceri, Zerind, Ciumeghiu, Homorog, Cefa, Ateaș, Toboliu. Solurile gleice sunt prezente în zona de la sud de Talpoș, de la Berechiu până la Cermei și pe suprafețe mici în [NUME_REDACTAT].
Solurile halomorfe sunt reprezentate de diferite tipuri de soloneț prezente în jurul localităților: Zerind, Socodor, [NUME_REDACTAT], Berechiu, Salonta, Cefa.
Vertisolurile ocupă o suprafață mică în jurul localităților Homorog și Cefa.
Solurile neevoluate sunt reprezentate în special prin solurile aluviale care ocupă suprafețe mari pe valea [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT]. Solurile aluviale sunt mozaicate cu suprafețe mici de coluvisoluri, solonețuri, soluri gleice. Suprafețele cu soluri neevoluate de pe valea [NUME_REDACTAT] sunt mai mici decât cele de pe văile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
Fig. nr.1 Solurile din [NUME_REDACTAT] (Domuța C., 2003)
3.6 Solul pe care este amplasată experiența
Caracteristicile morfologice ale cernoziomului freatic umed:
Cernoziom freatic umed
Roca mamă: loess ; Relieful: câmpie plană ; Adâncimea apei freatice: 3-5 m
[NUME_REDACTAT] (0 – 29 cm), lut mediu, slab coeziv în stare uscată și friabil în stare umedă, moderat compact, uscat, poros, efervescenta slabă, rădăcini subțiri, trecere clara la orizontul următor.
Orizontul AB (29-45 cm), lut mediu, brun închis, glomerular mic, moderat coeziv în stare uscată și friabil în stare umedă, moderat adeziv și plastic, moderat compact în uscat, efervescență puternică, trecere treptată.
[NUME_REDACTAT] (45-68 cm), lut mediu, brun – închis, structură glomerulară mica, slab dezvoltată, moderat coeziv în stare uscată și friabil în stare umedă, moderat adeziv și plastic, moderat compact, poros cu pori fini, frecvenți, efervescență puternică, carbonati sub forma de eflorescente, trecere treptată.
Orizontul CB (68–110 cm), lut, galben – bruniu, fara structura, reavăn, moderat compact, efervescenta puternica, CaCO3 sub forma de concrețiuni.
[NUME_REDACTAT] (peste 110 -151 cm), lut nisipos fin, galben, nestructurat, reavăn, plastic și adeziv, efervescență foarte puternică.
Tabelul 6
Rezultatele analizelor fizico-chimice ale cernoziomului freatic umed
Este un sol cu textura nediferențiată pe profil, lut mediu, unde se poate observa o uniformitate a fracțiunilor granulometrice la toate orizonturile. Solul este influențat freatic
Conținutul în humus este mijlociu în orizontul de bioacumulare (3,1 %) și mic (sub 2 %) în orizonturile inferioare până la adâncimea de 68 cm.
Reacția solului este neutră spre slab alcalină, cu valori cuprinse între 7.2 și 8.6.
Prezintă însușiri fizice favorabile ce se reflectă prin valorile densității aparente și porozității totale care au valori mijlocii.
Carbonații apar de la suprafață cu valori de peste 1 %, până la 13,1 % la baza profilului.
Este un sol mijlociu aprovizionat cu elemente nutritive în special fosfor și potasiu mobil
3.7 Vegetația spontană din zona de cercetare
Din punct de vedere floristic, [NUME_REDACTAT] se încadrează în subregiunea euro-siberiană, provincia [NUME_REDACTAT], districtul șesului Crișurilor.
Plantele din grupa mezofitelor ocupă 62% din suprafața câmpiei, aceasta indicând umiditatea moderată. Urmează plantele xerofite (21,2%) hidrofitele, higrofitele și halofitele.
Districtul șesul Crișurilor este o unitate floristică distinctă. Districtul învecinat în nord (șesul Satu-Mare) are o vegetație hidro-higrofilă specifică zonei Eccedea, iar
districtul din sud (șesul bănățean) conține specii termo și xerofile care lipsesc din șesul Crișurilor.
[NUME_REDACTAT] era ocupată odinioară de mari suprafețe de păduri, fapt dovedit de prezența solurilor de pădure în Câmpia glacisurilor, de toponimia din regiune (la poiană, la pădure etc.) și de așezarea răsfirată, polinucleară a satelor, tipică pentru așezările din zona pădurilor .
Pădurile ocupă în prezent 4,5% din suprafața [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] glacisurilor se găsesc păduri, (Căuașd, Gurbediu, Apateu, Păușa-Sauaeu, etc.) alcătuite din asociații de cer și stejar (Querqus cerris, Querqus robur, Querqus frainetto) precum și Acer campestre, Ulmus foliacea, Carpenus betulus. Pădurile sunt luminoase, speciile ierboase, putând acoperi solul în proporție de 20-25%. Pădurile din Câmpia joasă ([NUME_REDACTAT], Socodor, [NUME_REDACTAT], Ghiorac, Marțihaz etc.) sunt alcătuite din asociații de stejar și ulm; vegetația ierboasă este mai slab dezvoltată decât în Câmpia înaltă. Vegetația de luncă este reprezentată de petice de zăvoaie cu specii lemnoase moi: Salix sp, Populus nigra, Alnus glutinosa etc. precum și de o vegetație ierboasă în care apar și Phragmites sp., Juncus sp., Carex sp.
Vegetația ierboasă naturală, datorită desțelenirilor, ocupă suprafețe foarte mici. Vegetația acvatică și palustră a avut în trecut o mare răspândire; în prezent este reprezentată de o vegetație mezohidrofilă (pipirig, papură, trestie). Vegetația mezohidrofilă este prezentă de-a lungul râurilor. (Agrostis alba, Poa pratensis). Vegetația xerofilă și xeromezofilă este reprezentată prin asociații de Festuca sulcata alături de care se întâlnesc Festuca pseudovina, Poa bulboa, Trifolius repens etc. Vegetația halofilă este caracteristică Câmpiei joase; structura floristică a pajiștilor halofile diferă în funcție de tipul de salinizare, adâncimea și concentrația sărurilor, umiditatea sărurilor, umiditatea solului. Hordeum hordeacus și Lepidium perfoliatum imprimă pajiștii o culoare roșie, iar Artemisia monogyna, Camphorosoma ovata, Trifolium parviflorum o culoare sură. Pe sărăturile umede se întâlnesc Plantago tenuiflora, Horderum histris, Puccinellia distans, iar pe cele uscate Festuca ovina, Statice gmelini, Artemsia maritima.
Buruienile cele mai frecvente în culturi sunt: Lenydium draba (urda vacii), Tarasacum ophicinalis (păpădie), Convulvulus arvensis (volbură), Amaranthus retroflexus (știr), Cirsium arvense (pălămida).
Gradul de îmburuienare mare ,depinde de la un an la altul și de la un loc la altul în funcție de evoluția climatică și de calitatea lucrărilor agricole executate.
3.8 Culturile agricole
[NUME_REDACTAT] Gh.,[NUME_REDACTAT] ocupă aproximativ 310.000 ha. Terenurile agricole însumează 257.272 ha, pădurile și terenurile cu vegetație forestieră reprezintă 11.914 ha, apele curgătoare și heleșteele 4.555 ha, iar alte terenuri 12.386 ha.
Cu excepția unor areale restrânse terenurile agricole reprezintă cca.90% din suprafața localităților [NUME_REDACTAT].
Terenurile arabile din [NUME_REDACTAT] depășesc 60% din terenurile agricole cu excepția a patru localități: Sânmartin, Ateaș, Cintei, Craiva. Pășunile naturale ocupă 19,7% din suprafața agricolă; suprafețele cu pășuni naturale cresc de la nord spre sud. Din totalul suprafeței agricole, fânețele ocupă 3,0%, plantațiile de viță-de-vie 0,55%, iar livezile și pepinierele pomicole 0,4%.
În perioada 1970-1974 cerealele ocupau 122.950 ha, reprezentând 70,2% din suprafața arabilă și mai mult de o treime din suprafața [NUME_REDACTAT] .
Grâul (57.320 ha) și porumbul (55.142 ha) sunt culturile care ocupă cele mai mari suprafețe. Dintre cereale se mai cultivă: orzul 7.814 ha, ovăzul 1.089 ha, secara 670 ha. În 1935 se realizează primele încercări privind cultura orezului. [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], Cefa, Mădăras, Salonta) este cea mai nordică zonă de cultură a orezului din țara noastră.
Plantele uleioase (floarea soarelui 6.683 ha, inul pentru ulei 1.465 ha) erau cultivate pe 4,7% din suprafața arabilă, leguminoasele pentru boabe pe 2,4% (mazăre 2.210 ha, fasolea 520 ha, soia 1.404 ha); plantele textile sunt reprezentate prin cânepa de fuior cultivată în special la nord de [NUME_REDACTAT], suprafață ocupată de 1.759 ha.
Sfecla de zahăr a ocupat în perioada 1970-1974 o suprafața medie anuală de 6.910 ha. [NUME_REDACTAT] este foarte favorabilă culturii sfeclei de zahăr cu excepția zonei de contact a câmpiei cu dealurile piemontane. Din grupa plantelor pentru industrializare se cultivă tutunul (410 ha) și sorgul (1.400 ha).
Cultura plantelor de nutreț în perioada amintită mai sus ocupă 25.200 ha (14,5% din totalul plantelor cultivate), din care trifoiul (10.900 ha) și lucerna (7.400 ha) împreună 72,7% din totalul plantelor de nutreț. Alte plante de nutreț cultivate: ghizdeiul 900 ha la sud de [NUME_REDACTAT], sfecla furajeră 500 ha și borceagul 400 ha.
Cultura legumelor ocupă 2.000 de ha cu tendințe de concentrare în jurul orașului Oradea și în sudul [NUME_REDACTAT], ponderea cea mai mare o are cultura de tomate (30%), urmată de ardei (25%) și varză (11%).
Cultura cartofului ocupă 700 ha din care peste 65% cu cartofi timpurii.
După anul 1990 nu s-au publicat date riguroase privind structura culturilor agricole ,în noile condiții de proprietate, create de aplicarea legii 18/1990. din observațiile noastre am constatat că a avut loc a creștere a suprafețelor cu grâu, porumb, floarea soarelui, lucernă, trifoi și o scădere a suprafețelor cultivate cu soia, in de ulei, fasole, cânepă, sfeclă de zahăr.
CAPITOLUL IV
Condițiile climatice în zona în care s-au efectuat cercetările
4.1 [NUME_REDACTAT] aerului este unul din principalii factori climatici de care depinde procesul de creștere și de fructificare a mărului pe tot parcursul duratei de viață.
Valorile temperaturilor medii lunare și anuale, comparativ cu media multianuală,pentru anii de cercetare sunt prezentate în tabelul nr.7. Pentru anii de studiu 2012-2014, media anuală a temperaturii comparativ cu media multianuală, de 10.60C, variază de la11,30C în anul 2012 la 12,50C în anul 2014 .
Mărul dă rezultate bune în zonele unde temperatura medie anuală se situează între 10 și 11.50C, condiție care se realizează în zona unde este instalată experiența.
Temperatura medie lunară prezintă un mers normal, marcând diferențe reduse de la o lună la alta, iarna și vara și diferențe mari primăvara și toamna. Urmărind mersul temperaturilor anuale pe anotimpuri se constată că iarna, în lunile decembrie și ianuarie avem temperaturi mai scăzute, după care în februarie se remarcă o ușoară creștere a lor, accentuată în luna martie. Datorită circulației vestice a dorsalei anticiclonului Azorelor peste partea sudică a Europei, aprilie prezintă o creștere rapidă a temperaturii.
Valoarea potențialului termic este relativ ridicată deoarece masele de aer sunt mai rare, iar deosebirile termice dintre ele sunt mici, ceea ce determină diferențele scăzute ale mediilor între lunile iunie și iulie și între iulie și august.
Toamna prezintă valori termice mai ridicate decât primăvara datorită echilibrului stabil al aerului și dominării curenților descendenți. În noiembrie se accentuează efectul răcirilor nocturne și al intensității aducției aerului rece sub acțiunea dorsalei anticiclonului euro – asiatic. Variația temperaturilor în cursul anilor este influențată de aducția maselor de aer arctic sau tropical. Comparativ cu alte regiuni situate la aceeași latitudine, cum sunt stațiunile din Moldova și [NUME_REDACTAT], zona Oradea – Cefa – Salonta se caracterizează prin ierni mai puțin aspre, ferite de masele de aer rece din nord și nord-vest, datorită frecvenței mai mari a ciclonilor mobili ce aduc din sud aer mai cald.
În perioada de repaus vegetativ, mărul poate suporta temperaturi de – 240C sau chiar -310C, dacă pomii sunt bine căliți, iar gerurile nu survin brusc.
4.2 [NUME_REDACTAT] de ceilalți factori climatici, precipitațiile au un rol foarte important pentru obținerea unor producții constante și susținute. Mărul se numără printre speciile pomicole rezistente la secetă. De altfel acesta se cultivă în zone sărace în precipitații, ca nordul Africii și Irak. Fără irigații mărul dă rezultate bune numai în regiuni cu peste 550-700 mm anual.
În tabelul nr.7, se prezintă precipitațiile medii lunare și anuale față de media multianuala, care este de 614.6 mm. Se observa ca anul 2013 a fost bogat în precipitații cu o medie de 633,1 mm , anii 2012 și 2014 fiind ani secetoși cu precipitații de 418.9 mm, respectiv 453.8 mm .Repartizarea neuniformă a precipitațiilor în timp, caracteristică zonei de cercetare este determinată de neuniformitatea factorilor pluviogenerici. Aducția frecventă în tot cursul anului a maselor de aer umed care determină coborârea nivelului de condensare și accentuare a nebulozității cumulate cu efectul de baraj al munților Apuseni, constituie un factor ce determină creșterea volumului de precipitații, iar conținutul în vapori al maselor de aer ce ajung în zonă nu este mai ridicat față de zonele de sud ale țării.
Modificările apreciabile în repartizarea anuală a precipitațiilor sunt determinate și de frecvența și direcția de deplasare a maselor de aer, precum și de gradul de dezvoltare al unor procese locale termoconductive. Pe anotimpuri, precipitațiile se repartizează aproximativ 19% iarna, 26% primăvara, 30% vara și 25% toamna.
4.3 Umiditatea aerului
Fiind un factor deosebit pentru pomii fructiferi, umiditatea relativă a aerului influențează procesele biologice ale plantelor,cu acțiune directă asupra transpirației și fotosintezei. Efecte negative are atât umiditatea redusă a aerului, cât și cea în exces, migdalul preferând o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 72-80%.
Un timp răcoros și umed în primăvară favorizează atacul ciupercilor, cu pagube considerabile la atacul de monilioză, iar în faza de creștere a fructelor poate accentua căderea fiziologică din iunie.Zilele călduroase și cu arșiță duc la deprecierea cantitativă și calitativă a producției, cu dereglări majore în procesul fecundării, fructificării și creșterii fructelor. Excesul de umiditate în atmosferă poate avea efecte negative în toate fazele de vegetație, prin creșterea virulenței agenților fitopatogeni.
Datele privind umiditatea relativă a aerului sunt redate în tabelul nr.7.
Tabel 7
Elemente ale climei în perioada 2012– 2014
(după Stația Meteorologicã Oradea)
* Media pe perioada 1931 – 2014
CAPITOLUL V
Materialul, metodele de lucru ,rezultate obținute
Modernizarea producției pomicole și intensivizarea acesteia vizează concentrarea pomiculturii în bazinele și centrele consacrate, organizarea de exploatații pomicole noi, cu sortiment specializat de soiuri care să asigure producția de fructe marfă în cantitate mare, de calitate superioară și cu costuri scăzute în orice perioada a anului.
Cercetătorii din lumea întreagă, cât și cei din România sunt preocupați de crearea de soiuri rezistente la rapăn și făinare. Dintre aceste creații enumerăm soiurile: Pionier, Generos, Voinea, Delia, Romus 1, Romus 2, Romus 3 (soiuri românești), precum și Florina, Prima, Elstar, Liberty, Baujade , Auriu de Bistrița , Jonagold , [NUME_REDACTAT] etc
Dezvoltarea culturii mărului, realizarea de producții mari și de calitate, reprezintă obiective a căror rezolvare este posibilă prin găsirea și adoptarea unor măsuri menite să sporească eficiența producției pe terenurile ocupate de această cultură.
În anul 2002 s-au luat ramuri de la SCDP Oradea,din următoarele soiuri de măr de vară : Prima,[NUME_REDACTAT], Romus 3, și [NUME_REDACTAT].
În pepiniera PFA [NUME_REDACTAT] aceste soiuri s-au altoit pe portaltoiul M 106 și s-au plantat în primăvara anului 2004 la patru metri între rânduri și doi metri pe rând (1250 pomi la ha)liniar cu 12 pomi pe variantă(4 repetiții a 3 pomi).
Anual s-au administrat 150 kg N,100 kg P2O5 ȘI 200 kg K2O în primii patru ani de la plantare și 250 kg N,250 kg P2O5, 250 kg K2O în următorii ani .
Între rânduri s-a menținut ogor negru prin lucrări repetate cu discul și freza, iar pe rând s-a lucrat manual în primii 3 ani de la plantare după care s-a erbicidat cu Roundoup 3 l/ha în următori ani și cosiri mecanice și manuale.
Măsurătorile și determinările s-au referit la :
-principalele fenofaze de fructificare
Înfloritul – S-a trecut prin experiență zilnic și s-a notat data înfloririi primei flori precum și sfîrșitul înfloritului luat ca dată atunci cînd petalele erau scuturate sub pom.
Maturitatea de recoltare – Începînd din 10 Iulie,zilnic s-a trecut prin dreptul fiecărui soi și s-a notat începutul maturității de recoltare,precum și sfîrșitul acesteia,
-suprafața secțiunii trunchiului,
Cu șublerul s-a măsurat la fiecare pom 2 diametre și s-a făcut media,calculîndu-se raza.S–a aplicat formula, calculîndu-se suprafața secțiunii trunchiului în cm².
-producția de fructe la ha,
Producția de fructe – Pentru fiecare pom din cei 12 pe variantă s-a recoltat complet fructele și s-au cîntărit în kilograme/pom,s-a făcut suma celor 12 pomi și s-a stabilit kg fructe/soi, după care s-a raportat la hectar.
-indicii fizico-chimici ai fructelor(indicele de mărime,indicele de greutate și substanța uscată determinată refractometric)
Mărimea – Pe eșantioane de 25 fructe s-a măsurat cu șublerul diametrul mare,diametrul mic și înălțimea ,s-a făcut media celor 75 măsurători,după care s-a calculat în milimetri ,mărimea fructului după formula:
Greutatea – S-au cîntărit eșantioane de 50 fructe cu balanța analitică după care s-a stabilit greutatea medie în grame( g ).
Subatanța uscată – refractometric
Toate datele s-au prelucrat statistic prin metoda analizei varianței.
În ce privește înfloritul observăm că soiurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] încep să înflorească în data de 14.04 iar soiul Romus 3 încheie perioada înfloritului pe data de 27.04. În toți anii de cercetare nu am avut probleme cu gerurile de revenire din primăvară.
În ce privește maturitatea de recoltare la două soiuri Romus 3 și [NUME_REDACTAT] recoltarea începe în data de 15.07 fiind soiuri foarte timpurii iar soiurile [NUME_REDACTAT] și Prima încep să se recolteze din data de 15.08,cu mențiunea că soiul Prima are o perioada de recoltare de peste o lună de zile ceea ce îl recomanda din acest punct de vedere.
Tabelul 8
Principalele fenofaze de fructificare la soiurile și hibrizii de măr
(valori medii 2012-2014)
Suprafața secțiuni trunchiului are valori foarte semnificativ pozitive la soiul Prima, distinct semnificativ pozitive la soiul [NUME_REDACTAT], iar la soiul Romus 3 foarte semnificativ negativ față de media soiurilor.
Tabelul 9
Suprafața secțiuni trunchiului în anul al 11-lea de la plantare
la soiurile și hibrizii de măr
DL 5% = 6.6
DL 1% = 9.5
DL 0.1% = 13.9
Producția de fructe are valori de 47.7 tone/ha la soiul Prima asigurată statistic distinct semnificativ pozitiv față de media soiurilor, soiul [NUME_REDACTAT] are o producție medie de 40.2 tone/ha peste media soiurilor , iar soiurile [NUME_REDACTAT] cu 34.6 tone/ha și Romus 3 cu 25.5 tone/ha sunt asigurate statistic negativ față de media soiurilor.
Tabelul 10
Producția de fructe la soiurile de măr rezistente la boli
(2012- 2014)
DL 5% = 4.7
DL 1% = 6.8
DL 0.1 = 9.9
[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] au fructe de mărime medie spre mare de 76.4 mm,respectiv 72.8 mm,iar soiurile [NUME_REDACTAT] și Romus 3 au fructe de mărime medie de 69.2 mm,respectiv 59.8 mm,dar deși fructele sunt mai mici au foarte mare căutare fiind printre primele soiuri de mere care apar pe piață.
Greutatea medie variază între valori de 184.4 g la soiul Prima și 127.7 g la soiul Romus 3.
Substanța uscată are valori de peste 12 % la toate soiurile.
Tabelul 11
Caracteristicile fizico-chimice ale fructelor
CAPITOLUL VI
Concluzii și recomandări
Se poate superintesiviza cultura mărului prin plantarea pomilor la distanțe mici (4/2 ,4/1,3/2,3/1 m) pe cernoziom freatic umed și conducerea pomilor în sistem fus – tufă,palmeta cu orientarea ramurilor pe direcția rândurilor.
În ce privește înfloritul observăm că soiurile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] încep să înflorească în data de 14.04 iar soiul Romus 3 încheie perioada înfloritului pe data de 27.04.
Maturitatea de recoltare la două soiuri Romus 3 și [NUME_REDACTAT] recoltarea începe în data de 15.07 fiind soiuri foarte timpurii iar soiurile [NUME_REDACTAT] și Prima încep să se recolteze din data de 15.08,cu mențiunea că soiul Prima are o perioada de recoltare de peste o lună de zile ceea ce îl recomanda din acest punct de vedere.
Prin calitățile gustative deosebite pe care le deține și raportul zahăr – aciditate soiul Prima este recomandat și pentru producția de suc de mere cu calități deosebite terapeutice.
Producția de fructe are valori de 47.7 tone/ha la soiul Prima asigurată statistic distinct semnificativ pozitiv față de media soiurilor, soiul [NUME_REDACTAT] are o producție medie de 40.2 tone/ha peste media soiurilor , iar soiurile [NUME_REDACTAT] cu 34.6 tone/ha și Romus 3 cu 25.5 tone/ha sunt asigurate statistic negativ față de media soiurilor
[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] au fructe de mărime medie spre mare de 76.4 mm,respectiv 72.8 mm,iar soiurile [NUME_REDACTAT] și Romus 3 au fructe de mărime medie de 69.2 mm, respectiv 59.8 mm.
Prin producția mare de 47.7 tone/ha fructe și perioada de recoltare de 30 zile soiul Prima se recomandă a se extinde în cultura în toate zonele de cultură a mărului, iar soiul Romus 3 prin coloritul roșu aprins și timpurietatea sa este un soi cu mare căutare în această perioadă.
BIBLIOGRAFIE
1. [NUME_REDACTAT] – Pomicultură, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 1999.
2. Botez M., Bădescu G., Botar A. – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi, [NUME_REDACTAT], București, 1984.
3. Botu I.,Botu M.,1997 –Metode și tehnici de cercetare în pomicultură,[NUME_REDACTAT],1997
4. Ceaușescu I., Negrilă A., [NUME_REDACTAT]., Lazăr A. – Pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1986.
5. Cepoiu N., [NUME_REDACTAT] – Pomicultură, Lucr. Practice, Lito. Univ. de [NUME_REDACTAT] București, 1991.
6. Chira. A, Chira L., [NUME_REDACTAT]. – Pomi fructiferi. Lucrări de înființare și întreținere a plantațiilor, Edit. M.A.S.T., București 2000.
7. [NUME_REDACTAT]., Bucarciuc B., Caimacan I. – Soiurile de măr, Chișinău,[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], 2001.
8. Cireașă V. – [NUME_REDACTAT] – Curs lito. U.A.Iași – 1995.
9. Cociu V. – Soiurile noi – Factor de progres în pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1990.
10. Constantinescu N.,Negrila A. ,Ghena N. – Pomicultură, Edit. Agro. Silvică, București, 1967.
11. Danciu M.V.,Ștefan I.,1999 – Catalogul principalelor soiuri ale speciilor pomicole și Mic ghid practic pentru activitatea în pomicultură.Editura imprimeriei de vest –Oradea,1999
12. Domuța C.,2003 – Oportunitatea irigațiilor în cîmpia Crișurilor.[NUME_REDACTAT] din Oradea,2003
13. Drăgănescu E.,1998 – Pomicultură, [NUME_REDACTAT], 1998.
14. Drăgănescu E.,2002 – Pomologie, [NUME_REDACTAT], 2002.
15. Drăgănescu E.,Mihuț E.,2003 –Pomicultură,[NUME_REDACTAT] Timișoara,2003
16. Ghena N. și colab.- Pomicultură generala și speciala, Edit. Didactică și Pedagogică, București,1977.
17. Ghena N.,Braniște N.,2003 – Cultura specială a pomilor,Editura MatrixRom,2003
18. Ghena N.,Braniște N.,2004 –Pomicultură generală,Editura MatrixRom,2004
19. Georgescu T., Tălmaciu M., [NUME_REDACTAT]- Caiet de lucrări practice Entomologie, Uz intern, Iași,1996.
20. Ghizdavu I., Pașol P., Pălăgeșiu I., Bobîrnac B., Filipescu C., [NUME_REDACTAT], Georgescu T., Baicu T., [NUME_REDACTAT].- [NUME_REDACTAT]. Edit. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1997.
21. Iancu M. și colab.- Unele particularități ale fertilizării la măr, Creșterea și fructificarea pomilor, [NUME_REDACTAT] I.C.P.P. Pitești, vol.V,1977.
22. Liacu A.-Pomicultură generală vol.I și II ,lito.U.A. Iași,1974.
23. Mihăiescu G.- Pomicultură specială, Edit. Ceres, București,1977.
24. Negrilă A. și colab.- Pomicultură și viticultură, Edit. Didactică și Pedagogică, 1980.
25. Pașol P., Costescu C., Filipescu C., Ghizdavu I.,Pălăgeșiu I., Georgescu T., Baicu T., Cândea E.- Entomologie horticolă vol.I și II, Edit. [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca,1991.
26. Popescu M. și colab.- Pomicultură generală și specială, Edit. Didactică și Pedagogică,București,1982.
27. Popescu M. și colab.- Pomicultură generală și specială , Edit. Didactică și Pedagogică, București,1992.
28. Roman R.- Structura sortimentelor pomicole admise la înmulțire în anul 1994, Mapa documentară I.C.P.P. Pitești, nr.38 / 1994.
29. Sestraș R.,2004 – Ameliorarea speciilor horticole.Editura AcademicPres,Cluj–Napoca,2004
30. Șcheau V.,2002 – Ameliorarea plantelor horticole, [NUME_REDACTAT], 2002
31. Șcheau V., Laslo V.,2003 – Biometrie și tehnică experimentală , [NUME_REDACTAT] Oradea, 2003.
*** 1963 – Pomologia R P R vol I, – [NUME_REDACTAT]
*** 1967 – Pomologia R S R vol VI – [NUME_REDACTAT]
*** 1969 – Pomologia R S R vol VIII – [NUME_REDACTAT]
*** 1975 – Soiuri de pomi, căpșuni și arbuști fructiferi existenți în colecțiile pomologice.
*** 2002 – Catalogul oficial al soiurilor(hibrizilor) de plante de cultură din România, București,2002
*** 2002 – Stațiunea de cercetare dezvoltare pomicolă Bihor.Academia de Științe agricole și silvice – ICPP Pitești – Mărăcineni , [NUME_REDACTAT],Oradea 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitatile Biologice Si Tehnologice ale Culturii Marului (ID: 1828)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.