Particularitatile Asigurarii Obligatorii de Raspundere Civila a Transportatorilor Rutieri Fata de Pasageri Conform Legislatiei Republicii Moldova

Conform legislației Republicii Moldova, toți transportatorii care prestează servicii de transportare a pasagerilor sunt obligați să aibă încheiate contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători. Acest tip de asigurare rămâne mereu puțin cunoscut pasagerilor, deoarece cazurile în care companiile de asigurări din Republica Moldova au fost nevoite să achite despăgubiri pasagerilor sunt foarte puține. În acest sens, rolul primordial pe piața asigurărilor din transportul rutier al Republicii Moldova îi revine unui alt tip de asigurare – asigurarea obligatorie de răspundere civilă față de pagubele produse de autovehicule. Astfel, transportatorii ce prestează transportul rutier de pasageri (cu autobuze, troleibuze, microbuze, taxi) sunt obligați să dețină două contracte de asigurare, și anume: primul, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă față de pagubele produse de autovehicule, care în practică mai este numit contractul de asigurare față de terți, și al doilea, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători.

Cadrul juridic. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători este reglementată de Legea nr.1553 din 25.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători (în continuare – Legea nr.553/1998) care după structura sa, este foarte succintă și conține doar cele mai importante prevederi la acest capitol.

Asigurarea obligatorie de răspunderea civilă a transportatorilor față de călători prezintă unele particularități și pentru companiile de asigurări. Actualmente în Republica Moldova puține companii de asigurare dețin licență pentru încheierea acestor tipuri de contracte. Motivul ar fi că pe piața națională a asigurărilor rata asigurărilor obligatorii de răspundere civilă a transportatorilor față de călători este foarte mic și oscilează între 0,7% și 0,9%. Mai mult ca atât, cerința suplimentară pentru obținerea licenței este posedarea de către companiile de asigurare a 3 mln. de lei în active. Din aceste considerente, doar câteva companii de asigurare dețin acest tip de licență, dintre care lideri sunt Moldasig și Victoria-Asigurări.

Despăgubirile practic inexistente în domeniu contribuie ca asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători să devină atractivă pentru companiile de asigurare, în schimb exigențele sporite pentru dobândirea licenței și ponderea sa relativ joasă în comparație cu alte tipuri de asigurare, îi scad din atractivitate. Practica multor ani ne dovedește și o altă problemă majoră, că companiile de asigurare, utilizând metode legale și mai puțin legale, adeseori diminuează sau tergiversează plata despăgubirilor față de pasageri.

Legea nr.553/1998 prevede că transportatorii sunt obligați să încheie anual cu companiile de asigurare contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă față de călători. Astfel încât obiect al contractului este asigurare de răspundere civilă a transportatorilor pentru prejudiciu cauzat vieții, sănătății și bunurilor călătorilor. În ce privește prima de asigurare pe care transportatorul o achită companiei de asigurare, ea nu este fixă, ci se stabilește în cuantum de până la 1% din suma volumului anual de transportare a călătorilor (art.7 alin.(1)). Luând în considerare concluziile la care a ajuns cercetătorul A.Zgardan, „în cazul asigurării de răspundere civilă a transportatorilor față de călători legea este mai flexibilă și stabilește doar plafonul maxim, prima de asigurare fiind stabilită în cuantum de până la 1% din suma volumului anual de transportare a călătorilor. Din cauza flexibilității stabilirii primelor de lege, se dă posibilitate asigurătorilor să concureze între ei și să propună tarifele pe care le doresc”.

Dovada încheierii contractului de asigurare servește polița de asigurare care se eliberează transportatorului. Polița de asigurare nu este contract, ci numai documentul care atestă încheierea contractului de asigurare. De aceea din punctul de vedere al conținutului, ea trebuie să corespundă destinației – să probeze încheierea contractului de asigurare. În temeiul art.1309 din Codul civil al Republicii Moldova, în polița de asigurare se va indica: denumirea și sediul părților contractante; obiectul asigurării (răspunderea civilă față de călători); riscurile ce se asigură; începutul și durata asigurării; suma asigurată; prima de asigurare, locul și termenele de plată; alte date, conform legii sau acordului dintre părți.

O particularitate a asigurării transportatorilor față de călători este că pasagerul nu are la sine polița de asigurare cum este în cazul altor tipuri de asigurare. Transportatorul deține o poliță unică, efectele benefice ale căreia se răsfrâng asupra tuturor pasagerilor. La procurarea biletului de călătorie pasagerul achită taxa de transport în care se include și costul asigurării, fără ca el să conștientizeze acest lucru.

Mărimea răspunderii. Despăgubirile de asigurare se achită pasagerului dacă prejudiciul a fost cauzat din momentul îmbarcării în autobuz la stația de pornire și până la momentul coborârii din autobuz la stația terminus, inclusiv transbordările pe rută. Suma despăgubirii se achită pasagerului, iar în cazul decesului sau incapacității lui – moștenitorilor sau altor reprezentanți legali. Mai mult ca atât, despăgubirea se plătește nu tuturor pasagerilor, ci doar celor care întrunesc condițiile cerute la art.11 alin.(2) al Legii nr.553/1998, și anume: a) efectuează călătoria în baza documentului de călătorie sau b) în baza legitimației ori a altor documente, eliberate în conformitate cu legislația și care le autentifică dreptul la călătorie. La fel, nu are importanță naționalitatea pasagerului și nici faptul dacă el are sau nu viză de reședință în Republica Moldova.

În acest context apare întrebarea: dacă persoana suportă un prejudiciu în timpul transportului, dar călătorește fără bilet de călătorie sau confirmă verbal că deține legitimație de călătorie pe când în realitate el nu o are, cum va proceda compania de asigurare? Deși în literatura de specialitate problema dată nu a fost abordată, în ce ne privește considerăm că obligația reparării prejudiciului va reveni transportatorului. Mai mult ca atât, răspunderea transportatorului față de pasager nu va fi o răspunderea contractuală, ci delictuală. Motivul este că între transportator și pasager nu a fost încheiat contractul de transport care trebuie confirmat prin bilet sau legitimație de călătorie. În consecință, compania de asigurare este în drept să refuze achitarea despăgubirii, dar nu și transportatorul. Pe de altă parte, este dificil de a dovedi faptul procurării biletului de călătorie de către pasager, din moment ce în transportul rutier toate biletele sunt transmisibile.

Despăgubirea de asigurare se plătește în cuantumul valorii reale a prejudiciului cauzat pasagerului, dar fără a depăși limitele de 10 mii de lei în caz de vătămare corporală sau deces și 1000 de lei în caz de deteriorare sau pierderea a bagajelor, prevăzute la art.8 din Legea nr.553/1998. Ca temei pentru plata despăgubirilor, pasagerul va trebui să prezinte actul asupra accidentului în transport, întocmit de organele de poliție, certificatul eliberat de instituția medicală în care se indică gradul de vătămare corporală, precum și documentele care confirmă cheltuielile pentru tratament, ca medicamente, protezare, îngrijirea specială ș.a.

Cu regret, una dintre problemele sistemului de asigurări din transportul rutier de pasageri din Republica Moldova este tergiversarea achitării despăgubirilor de către companiile de asigurare. În practică, companiile de asigurări invocă lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să fie stabilită persoana vinovată de comiterea accidentului. În cele din urmă, au de suferit pasagerii care, fiind victime în accident, suportă cheltuieli imediate legate de spitalizare, medicamente, tratament etc.

Conform art.12 alin.(2) al Legii nr.553/1998 despăgubirea de asigurare se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a reparat prejudiciul cauzat victimei. Menționăm că deși legea admite ca cheltuielile legate de vătămarea corporală a pasagerului și prejudicierea bagajelor lui să fie plătite de transportator, nu există o mențiune expresă prin care transportatorul ar fi obligat să o facă.

Pe de altă parte, companiile de asigurare sunt obligate de fiecare dată să plătească despăgubiri. Refuzul de plată a despăgubirii poate exista în cazurile prevăzute la art.15 al Legii nr.553/1998: a) operațiunile militare și consecințele lor, tulburările cu caracter de masă și grevele, actele ilicite ale unor organizații politice; b) împrejurările de forță majoră și calamitățile naturale (explozii naturale, seisme, fulgere, uragane, inundații, alunecări de teren etc.); c) utilizarea de către transportator a mijloacelor de transport în alte scopuri decât cele indicate în licența de activitate și în contractul de asigurare. De asemenea, nu se repară prejudiciul cauzat prin pierderea sau distrugerea hârtiilor de valoare, semnelor monetare, documentelor, manuscriselor, pietrelor prețioase, articolelor din aur, argint, platină ș.a., dacă nu au fost declarate înainte de începerea călătoriei.

Concluzii și recomandări. Generalizând cele expuse, ajungem la concluzia că asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători în Republica Moldova are o pondere relativ joasă. Acest tip de asigurare a fost introdus în anul 1998 pentru a proteja interesele călătorilor și bunurile acestora pe parcursul călătoriilor cu transportul public. Din cauza veniturilor mici (prim maximă de până la 1% din suma volumului anual de transportare a călătorilor), tipul respectiv de asigurare nu generează un interes prea mare din partea asigurătorilor, fiind totodată o sarcină dificilă pentru transportatori.

Analizând prevederile Legii nr.553/1998 deducem mai multe inexactități. În primul rând, semne de întrebarea apar în legătură cu domeniul de aplicare a acestei legi care, la art.4 alin.(2) prevede că asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători nu se extinde asupra transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor: a) cu transportul auto urban,  inclusiv cu  taximetrele,  și transportul electric; b) cu transportul  auto suburban, cu bacul, precum și cu transportul fluvial pe traseele pentru plimbări și excursii. Suntem de părerea că norma respectivă dezavantajează situația pasagerului. Or, este cunoscut faptul că cel mai solicitat, dar și cel mai aglomerat gen de transport din Republica Moldova este de tip urban și suburban. Corelativ, cele mai frecvente accidente cu implicarea pasagerilor se produc anume în mediu urban și suburban, în special cu implicarea cu microbuzelor, taximetrelor, autobuzelor, troleibuzelor etc. Mai mult, limitarea domeniului de aplicare a Legii nr.553/1998 la transportul raional și interraional contravine normelor Legii privind protecția consumatorilor nr.105/2003. Pornind de la relatări critice, recomandăm legiuitorului modificarea Legii nr.553/1998 cu excluderea lit.(a) și modificare aparțială a lit.(b) de la alin.(2) art.4. În varianta modificată, norma de la alin.(2) art.4 din Legea nr.553/1998 va avea următoarea formulare: Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători nu se extinde asupra transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor cu bacul, precum și cu transportul fluvial pe traseele pentru plimbări și excursii.

Discuții generează norma de la art.6 alin.(2) al Legii nr.553/1998 care stabilește că contractul de asigurare se încheie până la obținerea licenței de efectuare a transportărilor. În pofida caracterului imperativ al normei vizate, în practică ea nu se aplică. Atât Camera de Licențiere, cât și A.A. “Agenția Națională Transport Auto” din Republica Moldova nu solicită dovada prezenței contractului de asigurare până la etapa de primire a licenței de către transportator. Examinând problema dată din perspective utilității practice, suntem de părerea că norma de la art.6 alin.(2) al Legii nr.553/1998 este de prisos și necesită a fi exclusă. Punerea în sarcina transportatorilor de a avea încheiate contracte de răspundere civilă față de călători până la obținerea licenței este o inoportună, deoarece, pe de o parte, transportatorul nu are certitudinea că va dobândi licența de transport fiind impus să suporte din start cheltuieli suplimentare, iar pe de altă parte, prezența contractului de asigurare la etapa de dobândire a licenței este inutilă. Necesitatea reală ca transportatorul să dețină contract de asigurare a călătorilor apare din momentul efectuării transportului.