Particularitatile Analizei Financiare In Constructii

CUPRINS

Introducere

Cap. I Construcțiile ramură a dezvoltării economice a României

1.1 Locul și rolul construcțiilor în dezvoltarea economică a României

1.2 Proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice

1.3 Conținutul documentației tehnico – economice pentru realizarea investițiilor

1.4 Devizul – instrument de evaluare a proiectelor de investiții

Cap. II Autofinanțarea societăților din construcții

2.1 Autofinanțarea și capacitatea de autofinanțare

2.2 Autofinanțarea și capacitatea de rambursare a datoriilor

2.3 Autofinanțarea și autonomia financiară

Cap. III Criterii financiare impuse societăților în adjudecarea lucrărilor de construcții

3.1 Ratele de lichiditate

3.2 Ratele de solvabilitate

3.3 Ratele de rentabilitate economică

3.4 Particularitățile constituirii și contabilizării garanțiilor

Cap. IV Analiza practică a criteriilor financiare la SC MOTOR STAR SRL

4.1. Prezentarea generală a firmei

4.1.1. Particularitățile SC „MOTOR STAR” SRL

4.1.2. Indicatori economico-financiari

4.1.3. Potențialul tehnic

4.2. Analiza criteriilor financiare

4.2.1. Analiza indicatorilor de lichiditate

4.2.2. Analiza solvabilității firmei

4.2.3. Analiza ratelor de rentabilitate economică

4.3. Analiza și calculul capacității de autofinanțare potențiale și reale a firmei

Cap. V Concluzii

5.1. Puncte forte

5.2. Puncte slabe

Bibliografie

INTRODUCERE

Întreprinderea constituie unul din elementele motorii principale ale vieții economice și sociale și trebuie să se adapteze în permanență la evoluția mediului înconjurător.

O analiză profundă a unor indicatori financiari și încadrarea lor peste o valoare minimă impusă este imperială în stabilirea eligibilității, respectiv a capacității economico – financiară a potențialilor candidați interesați să participe la procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

Prin analizarea societății se urmărește determinarea stării generale ale întreprinderii, defectele, descrierea funcționării și a tendințelor de evoluție ale activității, luând în considerare mediul dinamic în care aceasta își desfășoară activitatea și factorii perturbatori interni și externi.

Cerințele minime de calificare vor fi stabilite exclusiv în funcție de exigențele specifice impuse de natura și complexitatea contractului de achiziție publică.

Partea practică a lucrării cuprinde o analiză a indicatorilor impuși a fi calculați pentru participarea la licitații, indiferent de caracterul acesteia, în cadrul unei societăți din domeniul construcțiilor, unde s-au folosit o metodologie riguroasă și metode de analiză frecvent utilizate de practicieni.

CAPITOLUL 1

CONSTRUCȚIILE RAMURĂ DE BAZĂ A DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ROMÂNIEI

LOCUL ȘI ROLUL CONSTRUCȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

Activitatea de realizare a construcțiilor este una dintre cele mai vechi preocupări ale omului și se finalizează în obiecte construite în care se desfășoară întregul sistem de activități și preocupări umane.

Mediul construit influențează totalitatea activităților, materiale și spirituale și are un impact deosebit asupra naturii și societății, motive ce au impus garanția calității producției în construcții. Constructorului îi revine o mare răspundere și poate suporta sancțiuni grele atunci când nu reușește să realizeze o construcție care să corespundă scopului stabilit de cel care îi încredințează lucrarea. Este edificator în acest sens “Codul lui Hamurabi”, 1700 î. Hr., care făcea constructorul răspunzător de calitatea și rezistența operei sale, precizând: ”Dacă se prăbușește casa și omoară locatari, meșterul constructor va fi ucis”.

Începuturile organizării activității de construcții în țara noastră pot fi localizate cu peste 160 ani în urmă. În 1841, Secția inginerească a Departamentului din Lăuntru din Moldova a elaborat o normă cuprinsă în lucrarea “Așezământ pentru chipul lucrării șoselelor în Moldova”, prin care se stabilea concepția privind drumurile și tehnologia de execuție.

Lucrările executate la sfârșitul secolului al XIX-lea ne impun a aminti numele inginerilor Anghel Saligny, Constantin Olănescu, Elie Radu, Gogu Constantinescu, care au stat în fruntea constructorilor din România, trasând drumuri, căi ferate, realizând poduri, silozuri, porturi dunărene, clădiri publice, lucrări edilitare într-un ritm ascendent neîntâlnit, adoptând intuitiv soluții surprinzător de moderne în proiectare și execuție.

Investițiile se caracterizează prin faptul că se înfăptuiesc în scopul creării de noi active fixe, având ca principale faze: proiectare, execuție și atingerea parametrilor proiectați și reprezintă îmbinarea activității beneficiarului, proiectantului și a constructorului, de activitatea lor depinzând modul de realizare, cât și gradul de eficiență.

După 1989, activitatea de construcții-montaj, a trecut printr-o perioadă relativ scurtă, de 2-3 ani, de stagnare și dezorganizare, după care au apărut semne de relansare.

Aceasta perioadă a însemnat o reorganizare a firmelor de construcții existente, cu capital majoritar de stat și privatizarea unora, multe din acestea având deja capital integral privat.

Plecând de la această constatare, trebuie să subliniem unele aspecte cu totul noi ce au apărut în economia construcțiilor astfel:

apariția concurenței interne, dar și externe în cadrul procesului de ofertare- obligatoriu la investițiile publice, dar preferat și de firmele private;

libertatea organizării interne a firmelor:

asigurarea unor liberalizări a prețurilor de ofertare și contractare;

apariția unor riscuri de faliment în cazul unei politici manageriale inadecvate;

dezvoltarea unor firme specializate, capabile să intre într-un proces de cooperare;

modernizarea procesului managerial pe baza unui sistem informațional și informatizat accesibil chiar și la firmele mici;

asigurarea unei reale autonomii în domeniul luării deciziilor, în paralel cu asumarea răspunderilor și obligațiilor pe care le presupune economia de piață;

întărirea controlului statului prin Ministerul de Finanțe, privind obligațiile ce revin firmelor în respectarea disciplinei economico-financiare.

În momentul de față în România există peste 20.000 de societăți de construcții-montaj, din acestea circa 2.500 sunt companii puternice, iar restul fiind IMM-uri și SRL-uri de familie. Piața românească a construcțiilor pare a fi una dintre cele mai ademenitoare din toate punctele de vedere, în cursul anului 2005 contând pe un volum total al lucrărilor de 5,12 miliarde euro, menținându-se ritmul de creștere de 8-10% față de perioadele precedente.

Întreprinderile mici și mijlocii din industria construcțiilor se numără printre cele mai profitabile firme din România, cu o pondere de 3,28% din totalul firmelor (respectiv peste 13.000 de societăți), ocupând poziția a șaptea într-un top de specialitate, având peste 300.000 de angajați, iar ca cifră de afaceri, se situează pe poziția a patra în top, cu un total de 87.100 miliarde de lei. Activitatea acestora se concentrează pe două sectoare principale: construcțiile de clădiri (46,79%) și lucrările de instalații pentru construcții (33,21%).

În anii 2003 și 2004, volumul construcțiilor a fost în creștere, față de perioadele anterioare, în medie cu 10%, construcțiile aducând o contribuție majoră la sporirea produsului intern brut, valoarea adăugată, fiind an de an superioare celorlalte ramuri ale economiei, având ca factori de influențe:

sporirea investițiilor străine (1,5-2mld.USD anual);

credite de la organisme internaționale (BERD, BEI, Banca Mondială);

accesarea de fonduri substanțiale din programele de preaderare la Uniunea Europeană (ISPA, SAPARD);

contribuții, în creștere, ale fondurilor private și intrarea masivă de resurse financiare din partea muncitorilor români plecați la lucru în afara granițelor;

alocații bugetare sporite.2

Sunt de menționat o serie de neajunsuri ce au creat și încă mai creează mari dificultăți societăților de construcții, ca:

Întârzieri în încasarea producției la lucrări realizate din fonduri bugetare, care au devenit “piatra de moară” a constructorilor. Neîncasarea la timp a producției realizate din fonduri publice are un efect negativ, obligând constructorii să mențină blocate scrisori de garanție pe toată perioada cât lucrarea depășește termenul inițial, ca urmare a alocațiilor insuficiente, să recurgă la credite ale căror dobânzi încarcă nejustificat costurile, devenind creditori ai statului, să suporte unele consecințe negative în raport cu ordonatorul de credite sau beneficiarul rău platnic, în sensul că neîncasarea muncii prestate îi deformează indicatorii financiari și nu este primit la noi licitații.

Carențele în atribuire lucrărilor publice prin licitații. Modul defectuos de aplicare a creat numeroase nemulțumiri și discriminări în rândul ofertanților, iar percepția opiniei publice este că fenomenul de corupție este încurajat, deoarece:

în plan local, clientelismul a devenit hotărâtor în alocarea contractelor publice;

se practică dumping-ul, contându-se pe faptul că în comisiile de evaluare nu se manifestă exigența pentru identificarea ofertelor respective, iar după obținerea contractului se solicită și se aprobă majorări ale valorii inițiale prin devize suplimentare;

sistemul de soluționare a eventualelor contestații este ineficient, neoperant și netransparent.

Ulterior apariției OUG 60/2001 privind achizițiile publice, au fost promovate, fără acceptul partenerilor sociali, acte normative – Legea nr. 212/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr.60/2001 privind achizițiile publice, Legea nr. 386/2003 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.60/2001 privind achizițiile publice, H.G nr. 411/2005 pentru modificarea și completarea H.G. 461/2001 pentru aplicarea normelor de aplicare a O.U.G. nr.60/2001 privind achizițiile publice, – care, prin restricțiile nerealiste impuse, au generat mari dificultăți societăților de construcții.

Numai în anul 2004, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 386/2003 pentru lucrările de construcții, concomitent cu creșterile prețurilor de cca 40% la ciment, oțel beton și alte materiale de construcții, precum și creșterile salariale de cca 14%, firmele de construcții au înregistrat pierderi deosebit de mari, neadmițându-se revizuirea devizelor.

Discriminarea firmelor românești. Pentru investiții mari finanțate din fonduri publice și/sau credite externe garantate de stat, din cauza condițiilor de calificare privind capacitatea financiară, a valorii mari a lucrărilor similare executate, precum și a garanției de participare solicitate, accesul la licitație este posibil practic numai pentru societăți mari sau consorții, care pe piața românească, nu sunt accesibile deocamdată decât societățile străine; condițiile de natura celei care exclude din competiție ofertantul care nu a mai executat lucrări similare, ca de exemplu cea de autostrăzi, deși în România s-au executat obiective de investiții de mare complexitate (baraje, acumulări de apă, străpungeri ale munților sau metroul din București), sunt, de asemenea, discriminatorii.

Plata cotei TVA. În construcții există un decalaj mare de timp, de cca 60 zile, între momentul facturării producției și încasarea facturilor. Plata cotei TVA la facturare, așa cum se procedează azi, deși este recunoscut de către factorii de decizie că aduce prejudicii constructorilor, creându-le goluri financiare, nu-și găsește soluționarea.

Munca la negru. “Munca la negru” sau “munca la gri”, se practică în mod curent din cauza taxelor împovărătoare asupra forței de muncă cu binecunoscutele consecințe.

Prevederi nepotrivite ale Codului muncii sunt cunoscute, dezbătute și mediatizate în ultima vreme și privesc flexibilizarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajat, reglementarea timpului de muncă specific activității de construcții, durata contractului de muncă, având în vedere caracterul sezonier al activității și reducerea muncii la negru.

Institutul Naționaliei de participare solicitate, accesul la licitație este posibil practic numai pentru societăți mari sau consorții, care pe piața românească, nu sunt accesibile deocamdată decât societățile străine; condițiile de natura celei care exclude din competiție ofertantul care nu a mai executat lucrări similare, ca de exemplu cea de autostrăzi, deși în România s-au executat obiective de investiții de mare complexitate (baraje, acumulări de apă, străpungeri ale munților sau metroul din București), sunt, de asemenea, discriminatorii.

Plata cotei TVA. În construcții există un decalaj mare de timp, de cca 60 zile, între momentul facturării producției și încasarea facturilor. Plata cotei TVA la facturare, așa cum se procedează azi, deși este recunoscut de către factorii de decizie că aduce prejudicii constructorilor, creându-le goluri financiare, nu-și găsește soluționarea.

Munca la negru. “Munca la negru” sau “munca la gri”, se practică în mod curent din cauza taxelor împovărătoare asupra forței de muncă cu binecunoscutele consecințe.

Prevederi nepotrivite ale Codului muncii sunt cunoscute, dezbătute și mediatizate în ultima vreme și privesc flexibilizarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajat, reglementarea timpului de muncă specific activității de construcții, durata contractului de muncă, având în vedere caracterul sezonier al activității și reducerea muncii la negru.

Institutul Național de Statistică, în baza unui studiu pe un număr de 1.000 de întreprinderi, apreciază că în anul 2007 domeniul construcțiilor va cunoaște o creștere semnificativă, spre deosebire de comerț, industrie și servicii, avertizând că, în procesul de integrare europeană, IMM-urile din construcții se vor confrunta cu probleme legate, în principal, de standardizare și de calitatea produselor.

Statisticile arată ca 60% dintre societățile comerciale de construcții din statele care au intrat recent în Uniunea Europeană au dispărut din cauză că nu au rezistat presiunilor concurenței.

1.2 PROCEDURI DE ATRIBUIRE A CONTRACTELOR DE ACHIZITIE PUBLICA PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

În contextul angajamentelor asumate de România fața de Uniunea Europeană în cadrul capitolului “Libera circulație a mărfurilor” și a recomandărilor Comisiei Europene, a fost adoptată Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006.

Contractul de achiziție publicã este contractul care include și categoria contractului sectorial, cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autoritãți contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altã parte, având ca obiect execuția de lucrãri, furnizarea de produse sau prestarea de servicii.

Procedurã de atribuire reprezinta etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantã și de cãtre candidați/ofertanți pentru ca acordul pãrților privind angajarea în contractul public sã fie considerat valabil;

Procedurile de atribuire sunt:

licitația deschisã

licitația restrânsã

dialogul competitiv

negocierea

cererea de oferte

concursul de soluții;

Atribuirea contractelor de achiziție publică prin mijloace electronice se face utilizând

facilitățile tehnice oferite de sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), prin organizarea uneia dintre următoarele proceduri:

licitație deschisă;

licitatie restransa;

cererea de oferte.

Mijloace electronice se refera la utilizarea echipamentelor electronice pentru procesarea și stocarea de date care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice.

Sistemul electronic de achiziții publice – SEAP – desemneazã sistemul informatic de utilitate publicã, accesibil prin Internet la o adresã dedicatã, utilizat în scopul aplicãrii prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire.

Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza licitația electronică, prin intermediul SEAP, ca etapă finală a unei proceduri de achiziție publică.

Etape premergãtoare inițierii procedurii de atribuire

Autoritatea contractantã are obligația de a stabili perioada în funcție de complexitatea contractului și/sau de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați sã beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor și pentru pregãtirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

Autoritatea contractantã are obligația de a prelungi perioada pentru elaborarea ofertelor în cazul în care acestea nu pot fi elaborate decât dupã vizitarea amplasamentelor sau dupã consultarea la fața locului a unor documente-anexã la caietul de sarcini, precum și în cazul în care autoritatea contractantã nu are posibilitatea de a transmite documentația de atribuire sau rãspunsul la solicitarea de clarificãri în termenele limitã stabilite de prezenta ordonanțã de urgențã, deși a primit în timp util o solicitare în acest sens. Într-o astfel de situație, data limitã de depunere a ofertelor se decaleazã cu o perioadã suficientã, astfel încât orice operator economic interesat sã dispunã de un timp rezonabil necesar pentru obținerea informațiilor complete și relevante pentru elaborarea ofertei.

Licitația deschisă prin mijloace electronice

Licitația deschisã reprezinta procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta.

Licitația deschisă prin mijloace electronice se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 55 din ordonanța de urgență, a unui anunț de participare prin care se solicită operatorilor economici depunerea de oferte.

Transmiterea spre publicare a anunțului de participare se realizează prin completarea unui formular disponibil în SEAP iar publicarea acestuia și, dacă este cazul, transmiterea acestuia către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 49 din ordonanța de urgență.

După data publicării anunțului de participare, procedura de licitație deschisă prin mijloace electronice se declanșează prin introducerea în SEAP de către autoritatea contractantă a informațiilor necesare sistemului informatic pentru generarea unei proceduri prin mijloace electronice.

Operatorul SEAP nu are dreptul să modifice, iar autoritatea contractantă nu are dreptul să solicite modificarea informațiilor referitoare la:

a) criteriile de calificare și selecție;

b) criteriile de atribuire și, după caz, factorii de evaluare și algoritmul de calcul;

c) cantitatea produselor, serviciilor sau dimensiunea lucrărilor;

d) codul CPV;

e) alte informații necesare sistemului informatic pentru derularea unei proceduri de achiziție publică prin mijloace electronice.

În situația în care se constată erori autoritatea contractantă este obligată să dispună anularea procedurii de achiziție publică în conformitate cu prevederile Secțiunii 6 din ordonanța de urgență.

Începând cu data publicării anunțului de participare în SEAP autoritatea contractantă are obligația de a asigura oricărui operator economic posibilitatea de a obține documentația de atribuire prin accesarea unui fișier electronic disponibil în SEAP.

Orice operator economic înregistrat în SEAP are dreptul de a depune oferta însoțită de documentele de calificare până la data limită de depunere a ofertelor prevăzută în anunțul de participare. În situația în care pentru a atesta îndeplinirea anumitor criterii de calificare, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unor documente, acestea trebuie transmise în SEAP, în format electronic, semnate cu semnătură electronică.

În cazul în care nu este posibilă transmiterea documentelor în format electronic prin intermediul SEAP, documentele solicitate se transmit autorității contractante în forma și utilizând modalitatea de comunicare solicitată de aceasta, cu respectarea prevederilor ordonanței de urgență cu privire la regulile de comunicare și transmitere a datelor.

Elementele propunerii tehnice specifice produselor, serviciilor sau lucrărilor ofertate sunt completate în SEAP de către operatorul economic. Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica propunerile tehnice depuse de ofertanți .

Etapa se finalizeaza prin introducerea in SEAP de catre comisia de evaluare a ofertantilor declarati admisi si respinsi.

În situația în care criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică este „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, autoritatea contractantă introduce în SEAP punctajul aferent fiecărui criteriu de natură tehnică obținut de fiecare ofertant declarat admis, prin aplicarea algoritmului de calcul prevăzut în documentația de atribuire.

În situația în care criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică este „prețul cel mai scăzut”, după introducerea de către autoritatea contractantă în SEAP a informațiilor cu privire la ofertanții declarați admiși și respinși, sistemul informatic transmite automat acesteia un clasament al ofertanților declarați admiși, în ordinea crescătoare a propunerilor financiare.

În situația în care criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică este „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, după introducerea de către autoritatea contractantă în SEAP a informațiilor cu privire la ofertanții declarați admiși și respinși, a punctajelor aferente fiecărui criteriu de natură tehnică și luând în considerare ponderea punctajelor acordate pentru propunerea tehnică introdusă de către autoritatea contractantă, sistemul informatic va transmite autorității contractante un clasament al ofertanților declarați admiși, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

După transmiterea de către SEAP a clasamentului autoritatea contractantă stabilește oferta câștigătoare cu respectarea prevederilor ordonanței de urgență.

Autoritatea contractantă are obligația de introduce în SEAP rezultatul procedurii în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data transmiterii clasamentului.

După încheierea contractului de achiziție publică autoritatea contractantă are obligația de a transmite un anunț de atribuire, spre publicare în SEAP, cu respectarea prevederilor art. 56 din ordonanța de urgență. Transmiterea spre publicare se realizează prin completarea de către autoritatea contractantă a formularului disponibil în SEAP.

Licitația restrânsă prin mijloace electronice

Licitația restrânsã reprezinta procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura, urmând ca numai candidații selectați sã aibã dreptul de a depune oferta.

Licitația restrânsă prin mijloace electronice se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de participare prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi.

După data publicării anunțului de participare în SEAP, etapa de selectare a candidaților se declanșează prin introducerea în SEAP de către autoritatea contractantă a informațiilor necesare sistemului informatic pentru generarea primei etape a licitației restrânse prin mijloace electronice.

Candidații introduc în SEAP informațiile necesare atestării îndeplinirii criteriilor de calificare, în condițiile solicitate de către autoritatea contractantă.

În situația în care constată că nu este posibilă respectarea termenului autoritatea contractantă are obligația de a introduce în SEAP informații cu privire la prelungirea acestui termen.

În situația în care pentru a atesta îndeplinirea anumitor criterii de calificare, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unor documente, acestea trebuie transmise în SEAP, în format electronic, semnate cu semnătură electronică.

În situația în care nu este posibilă transmiterea documentelor în format electronic prin intermediul SEAP, documentele solicitate se transmit autorității contractante în forma și utilizând modalitatea de comunicare solicitată de aceasta, cu respectarea prevederilor ordonanței de urgență cu privire la regulile de comunicare și transmitere a datelor.

Comisia de evaluare constituită în cadrul autorității contractante verifică modul de îndeplinire a criteriilor de calificare de către fiecare ofertant în parte, în baza documentelor transmise. În urma verificării modului de îndeplinire a criteriilor de calificare, comisia de evaluare introduce în SEAP, utilizând facilitățile tehnice accesibile prin acest sistem informatic, candidații declarați calificați și necalificați.

Autoritatea contractantă are obligația de a stabili în anunțul de participare criteriile de selecție a candidaților calificați, regulile aplicabile, numărul minim al candidaților pe care intenționează să îi selecteze și, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

Autoritatea contractantă este obligată să definească un algoritm de calcul în baza căruia sunt atribuite puncte tuturor criteriilor de selecție stabilite în funcție de ponderea aleasă pentru fiecare criteriu.

Neîndeplinirea de către un candidat calificat a unuia dintre criteriile de selecție nu atrage în mod obligatoriu neselectarea acestuia, ci doar neatribuirea de puncte pentru acest criteriu.

În cadrul acestei metode sunt selectați candidații calificați în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în limita numărului maxim de candidați stabilit în anunțul de participare.

Candidații introduc în SEAP informațiile necesare atestării îndeplinirii criteriilor de selecție, în condițiile solicitate de către autoritatea contractantă.

În urma finalizării etapei de selectare comisia de evaluare introduce în SEAP, utilizând facilitățile tehnice accesibile prin acest sistem informatic, punctajul aferent fiecărui criteriu de selecție obținut de fiecare candidat în cadrul acestei etape.

În baza informațiilor introduse, rezultatul etapei de selectare este stabilit automat în cadrul SEAP prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în cadrul acestui sistem informatic.

Sistemul informatic permite doar candidaților calificați și selectați în etapa anterioară să depună oferte în cadrul etapei a doua a procedurii de licitație restrânsă prin mijloace electronice.

Urmatoarea etapa e cea de evaluare.

Începând cu momentul publicării rezultatului etapei de selectare, operatorul SEAP are obligația de a asigura oricărui candidat selectat accesul liber și nerestricționat la fișierul electronic cuprinzând documentația de atribuire.

În cadrul etapei de evaluare orice candidat selectat are dreptul de a depune oferta însoțită de documentele de calificare suplimentare până la data limită de depunere a ofertelor prevăzută în anunțul de participare.

Etapa de evaluare se desfasoara identic cu cea de la licitatia deschisa.

Cererea de oferte

Cererea de oferte reprezinta procedura simplificatã prin care autoritatea contractantã solicitã oferte de la mai mulți operatori economici.

Autoritatea contractantã are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care valoarea estimatã, fãrã TVA, a contractului de achiziție publicã este mai micã decât echivalentul în lei al urmãtoarelor praguri:

a) pentru contractul de furnizare: 40.000 euro;

b) pentru contractul de servicii: 40.000 euro;

c) pentru contractul de lucrãri: 250.000 euro.

Cererea de oferte prin mijloace electronice se inițiază prin transmiterea unei invitații de participare la procedura de atribuire, care se publică în SEAP.

Invitația de participare cuprinde cel puțin urmãtoarele informații:

a) data limitã stabilitã pentru primirea ofertelor;

b) adresa la care se transmit ofertele;

c) limba sau limbile în care trebuie elaboratã oferta;

d) dacã se solicitã îndeplinirea unor criterii minime de calificare, menționarea acestora;

e) o scurtã descriere a obiectului contractului de achiziție publicã ce urmeazã sã fie atribuit;

f) modul de obținere a documentației de atribuire.

Autoritatea contractantă are dreptul de a transmite, prin intermediul SEAP, anumitor operatori economici notificări cu privire la declanșarea procedurii de cerere de oferte prin mijloace electronice, dar nu înainte de publicarea invitației de participare .

În cadrul SEAP, operatorii economici înregistrați au la dispoziție o secțiune distinctă în care pot fi vizualizate invitațiile primite.

După transmiterea invitației de participare, regulile aplicabile procedurii de cerere de oferte prin mijloace electronice sunt similare cu cele prevăzute pentru aplicarea licitației deschise.

În conformitate cu prevederile art. 63 alin.(2) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita reduceri succesive ale prețurilor incluse în propunerile financiare fără a mai organiza o licitație electronică, numai în cazul în care criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut” și în condițiile în care această modalitate de derulare a procedurii de cerere de oferte a fost menționată expres în cuprinsul invitației de participare.

În termen de 48 de zile de la data transmiterii către autoritatea contractantă a clasamentului privind rezultatul procedurii de cerere de oferte prin mijloace electronice, acesta se publică în SEAP de către operatorul acestui sistem informatic.

Scopul noii legislații îl constituie:

Promovarea concurenței între operatorii economici;

Garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici;

Asigurarea transparenței si integrității procesului de achiziție publică;

Asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire.

1.3 CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI TEHNICO-ECONOMICE PENTRU REALIZAREA INVESTIȚIILOR

Documentația tehnico-economică aferentă investițiilor reprezintă ansamblul informațional constând în piese scrise, piese desenate, calcule și determinări, după caz, care se elaborează în ideea configurării, promovării și înfăptuirii unei investiții.

Abordarea problematicii documentației tehnico-economice a investițiilor implică tratarea ei pe două planuri și anume:

în funcție de sursa și modul de finanțare a investițiilor (publice, autonome și private) și

în raport cu structura investițiilor după natura lor (materiale, nemateriale și financiare).

Investițiile publice implică obligatoriu o documentație tehnico-economică complexă, elaborată de către entitatea investitoare (investitorul) prin intermediul unor institute (societăți) de proiectare specializate, ce cuprinde:

Studiul de prefezabilitate constituie documentul specific de formulare a opțiunii de investiții inclusă în portofoliul investitorului. Conține piese scrise (vizând informații cu caracter general, estimări tehnice și economice, evaluarea structurală a costului investițiilor și modul de eșalonare, estimarea ponderilor pe categorii în structura resurselor de finanțare) și piese desenate (plan de amplasare în zona și plan general), precum și alte informații (referitoare la condițiile financiar-fiscale; producția și desfacerea; stocuri de materiale; resurse de muncă etc)

Studiul de fezabilitate constituie ansamblul de documente și determinări tehnico-economice și financiare de fundamentare a opțiunii de investiții. Se elaborează de către unitatea de proiectare care a adjudecat licitația în acest scop, se avizează de către organele financiare publice și se aprobă de ordonatorii de credite sau Guvern, conform competențelor.

Un rol deosebit îl au avizele și acordurile prin care investiția se plasează în mediul social-economic (avizul ordonatorului principal de credite, certificatul de urbanism, autorizația de construcție, avizul pentru utilități, pentru protecția mediului, pentru combustibil și alte avize).

Între piesele desenate, la planul de amplasare și planul general se adaugă planuri și secțiuni de arhitectură pe obiecte.

c) Proiectul tehnic și caietele de sarcini se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat pe ansamblul obiectivului și nu pe obiecte distincte. Constituie documente esențiale pentru organizarea licitațiilor de execuție, obligatorii în cazul investițiilor publice, care depășesc un anumit plafon valoric (125mii Euro).

Părțile scrise ale proiectului tehnic se referă la:

Descrierea generală a lucrărilor de investiții ca profil, amplasament și topografie, factori climatici, geomorfologici, organizare de șantier, accesul la surse (energie apă, rețea de transport, servicii etc.).

Lista cu cantitățile de lucrări în funcție de volumul și profilul obiectivului de investiții (lista de consumuri de materiale, de utilaje și echipamente cu sau fără montaj, manoperă, necesarul de utilaje de construcții, necesarul de dotări termice etc.), fișele tehnice, tehnologice și ale soluțiilor constructive aferente lucrărilor.

Caietele de sarcini ce dezvoltă în scris elementele tehnice și economice din diferitele piese ale proiectului tehnic și prezintă informații complementare, fac precizări și emit prescripții și cerințe pentru executanții lucrărilor.

d) Detaliile de execuție se elaborează după licitarea lucrărilor de investiții, respectiv după contractarea lor, de către antreprenori sau proiectanți pentru necesități de executare a investițiilor. Se bazează pe informațiile oferite de proiectul tehnic, caietele de sarcini și antemăsurători, dar țin seama de soluțiile tehnice, tehnologice și constructive pe care le adoptă antreprenorii în executarea lucrărilor de investiții.

1.4 DEVIZUL – INSTRUMENT DE EVALUARE A PROIECTELOR DE INVESTIȚII

Evaluarea proiectelor de investiții ce vizează lucrările de construcții-montaj poate avea loc prin folosirea următoarelor categorii de prețuri:

Prețuri pe obiecte de construcții;

Preturi de părți de obiecte, pe unități fizice și de folosință;

Prețuri de deviz.

În practica noastră economică se utilizează îndeosebi prețurile de deviz, iar cu titlul de excepție, la construcții de locuințe operează și prețurile pe obiecte de construcții, dar prin intermediul prețurilor de deviz. Intervin astfel trei modalități de evaluare:

Evaluarea globală a investiției, în faza de formulare a operațiunilor de investiții, realizată de proiectanți sau investitori, se reflectă în studiile de prefezabilitate și chiar de fezabilitate.

Evaluarea tehnico-economică a proiectului tehnic elaborat de către unități de proiectare. În acest caz, determinările sunt mai analitice, fără însă a avea la bază, totuși, elementele concrete în detaliu care configurează proiectul iar evaluarea se reflectă cantitativ (utilaje, materiale, manoperă).

Devizul constituie partea integrată a documentației tehnico- economice, mai precis a proiectelor de executie, cu ajutorul căruia se evaluează costul total și în structură al lucrărilor de investiții. În practica noastră economică, pentru evaluarea investițiilor se folosesc:

Devizul pe categorii de lucrări (devize analitice pe stadii fizice);

Devizul pe obiect;

Devizul pe categorii de cheltuieli (devize financiare).

Devizul general.

Devizul pe categorii de lucrări are ca bază de elaborare, noțiunea “categorie de lucrări” în construcții.

Categoria de lucrări reprezintă ansamblul de operațiuni, omogene din punct de vedere al materialelor folosite, a utilajelor de construcții și a manoperei, pe care le impune executarea unui obiect de investiții ( o construcție delimitată spațial și funcțional).

Devizul pe categorii de lucrări conține descrierea lucrărilor de executat la stadiu fizic sau o categorie de lucrări, din cadrul unui obiect, cheltuielile necesare executării și valorile parțiale și totale ale acestor lucrări. Elementele componente ale devizului analitic pe categorii de lucrări se cuprind în cinci capitole (tabelul nr.3), astfel:

Cap A. Cheltuieli directe pe articole de lucrări care se înscriu în ordinea, succesiunea lor cu numărul curent respectiv, simbolul sau codul, denumirea articolului unitatea de măsură și cantitatea, în funcție de datele din antemăsurătoare.

Prețurile unitare de deviz se înscriu pentru fiecare articol de lucrare, pe elemente de cheltuieli, respectiv: materiale, manoperă, utilaje de construcții, cheltuieli pentru transportul pe calea ferată. Aceste prețuri se preiau din cataloage de prețuri elaborate în acest scop, din oferte de preț, din alte surse de informare.

Valorile parțiale se înscriu pe elemente de cheltuieli și ele rezultă din multiplicarea prețului unitar de deviz în cadrul articolului la fiecare element (materiale, manoperă, cheltuieli cu utilaje de construcții și cheltuieli de transport), cu cantitatea de lucrări specifică la articolul respectiv.

Valoarea totală de deviz rezultă la fiecare articol prin însumarea valorilor parțiale pe elemente de cheltuieli. Din însumarea acestor cheltuieli rezultă Total I al devizului.

Cap B. Alte cheltuieli directe, care cuprind:

Cheltuieli totale cu transportul materialelor, preluate din Cap A, la fiecare articol de deviz exprimând costul transportului pe calea ferată, și eventualele cheltuieli pentru transportul pământului pentru umplutură, sau rezultat din săpături ori al molozului; costul transportului elementelor prefabricate, confecțiilor metalice produse în secții și ateliere proprii ale unității de construcții, cheltuieli de manipulare.

Cheltuieli pentru transporturi cu autovehicule ale materialelor, de la stația de destinație, depozite de desfacere și furnizori locali, până la obiectul de investiții, unde urmează a fi puse în operă, care se stabilesc prin multiplicarea cantităților transportate (în tone) cu tariful mediu de deviz (în lei/tona km).

Manopera aferentă maiștrilor care conduc formațiile de muncă și impozitul pe salarii (stabilit prin aplicarea cotei de impozit la valoarea manoperei din cap A și B)

Contribuții pentru asigurări sociale,

Alte cheltuieli directe.

Prin însumarea cheltuielilor pe elemente (materiale, manoperă, cheltuieli cu utilaje și total) din cele două capitole A și B rezultă Totalul II, cheltuieli directe din devizul pe categorii de lucrări.

Cap C. Cheltuieli indirecte, care se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale diferențiate pe grupe de lucrări, la Totalul II din deviz, deci la cheltuieli directe.

Cap D. Beneficiul se cuprinde numai în devizele analitice pe categoriile de lucrări aferente investițiilor executate în antrepriză. Se stabilește prin aplicarea cotei variabile de la o unitate la alta, asupra cheltuielilor din devizul analitic cumulate (Totalul II+ Cap C).

Cap E. Taxa pe valoarea adăugată se stabilește prin aplicarea cotei legale la valoarea cumulată a elementelor din deviz.

Valoarea totală a devizului pe categorii de lucrări rezultă prin însumarea elementelor înscrise la capitolele A –E (Tabelul nr.1).

Devizul pe categorii de lucrări

Tabelul nr 1

Devizul pe obiect constituie o însumare a devizelor analitice pe categorii de lucrări ( pentru fundații, construcții propriu zise, instalații, montajul utilajelor, finisaje) care se referă la același obiect de investiție din devizul general, așa cum se prezintă în tabel nr.4.

Devizul financiar ( sau pe categorii de cheltuieli) se referă la cheltuielile ce nu se materializează în lucrări, dar care concură la realizarea obiectivului privind obiectul de investiții, cheltuieli în cadrul organizării de șantier, cheltuieli pentru transportul muncitorilor.

Întrucât aceste cheltuieli se suportă din fondurile de investiții, pentru fiecare cheltuială se întocmește câte un deviz pe categorii de cheltuieli (devize financiare).

Devizul pe obiect

Tabelul nr 2

Devizul general stabilește valoarea totală estimativă a obiectivelor de investiții în faza de proiectare, iar totalitatea cheltuielilor pe care la impune realizarea unui obiectiv de investiții, rezultă din însumarea cheltuielilor înscrise în devizele pe obiect și în devizele financiare (Tabelul nr 5).

DEVIZUL GENEREAL

Tabelul nr 3

CAPITOLUL 2

AUTOFINANȚAREA SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII

2.1 Autofinanțarea și capacitatea de autofinanțare

Autofinanțarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esențială a întreprinderii. Aspectele finanțării prezintă importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii.

În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadență în viitorul apropiat, asigurându-și astfel echilibrul financiare pe termen scurt.

În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiții de orice natură care să facă să se dezvolte posibilitățile întreprinderii. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu și lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor și menținerea echilibrului financiar.

Mijloacele de finanțare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea se poate confrunta cu două tipuri de dificultăți. Pe de o parte, ea ar putea fi în situația să trebuiască să ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează investiții cu rentabilitatea pe termen lung. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situația de a folosi, pentru operațiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiții.

Costul mijloacelor de finanțare este în raport cu rezultatele așteptate din operațiunile în care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obținute. Procedând așa întreprinderea nu mai efectuează investiții, dar este posibil ca tocmai realizarea de investiții să asigure remunerarea capitalurilor în viitor.

Din punct de vedere al apartenenței fondurilor, distingem finanțări din fonduri proprii – autofinanțarea, creșteri de capital prin noi aporturi în numerar sau în natură, creșteri de capital prin încorporarea rezervelor la capitalul social, creșteri de capital prin conversiunea datoriilor – și finanțări prin angajamente la termen – împrumuturi obligatare, credite bancare, credit bail.

Privite din punct de vedere al efortului depus pentru obținerea lor, sursele de finanțare pe termen lung pot fi grupate în două părți: finanțări interne (autofinanțarea) și finanțări externe (creșteri de capital și împrumuturi diverse).

Autofinanțarea se deosebește de celelalte căi de finanțare prin faptul că produce avantaje atât pentru acționari, cât și pentru societatea comercială ca persoană juridică. Acționarii sunt avantajați întrucât, capitalizând o parte a profitului, crește cursul acțiunilor deținute de ei, prin urmare, crește avuția lor. În afară de aceasta, profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplică reduceri substanțiale de impozit, ceea ce creează posibilități mai mari de reinvestire. Întreprinderea, ca persoană juridică, este avantajată întrucât nu mai este nevoită să apeleze nici la acționari, nici la piața financiară pentru a obține fondurile de care are nevoie pentru dezvoltare, totodată, crescând autonomia financiară.

Autofinanțarea constituie în general pivotul finanțării întreprinderilor. Caracterul fundamental al acestei resurse vine din faptul că aceasta constituie elementul în baza căruia finanțarea externă va putea fi solicitată și atrasă de către întreprindere. Acest statut al autofinanțării ține de două rațiuni fundamentale.

Pe de o parte mărimea sa, în mărime absolută și în valoare relativă, furnizează indicații cu privire la performanțele întreprinderii. O autofinanțare ridicată asigură pe investitorii financiari asupra posibilităților de remunerare și de punere în valoare, de către întreprindere, a fondurilor pe care ei le vor reinvesti.

Pe de altă parte, autofinanțarea creează capacitatea de rambursare a datoriilor întreprinderii și dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri și-l asumă.

Autofinanțarea corespunde unui surplus monetar angajat de întreprindere din activitatea sa și folosit pentru finanțarea dezvoltării viitoare.

Capacitatea de autofinanțare se calculează pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, în fluxuri de trezorerie. Aceasta reprezintă o resursă internă aflată la dispoziția firmei pe baza căreia se creează planul de investiții viitoare.

Ea este destinată să asigure:

Finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;

Creșterea fondului de rulment, finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;

Rambursarea împrumuturilor contractate;

Remunerarea capitalurilor investite.

Capacitatea de autofinanțare poate fi determinată prin două metode: deductivă și adițională, puse în evidență de structura contului de profit și pierdere.

Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile (corespunzătoare unor încasări efective sau viitoare) și cheltuieli plătibile (corespunzătoare unor plăți efective sau viitoare). Se reține ca punct de pornire excedentul brut din exploatare (excedent potențial de trezorerie) la care se adaugă toate veniturile susceptibile a fi încasate (de exploatare, financiare, excepționale) și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

CAF = (Venituri încasabile – Venituri din cesiuni) – Cheltuieli plătibile

Adică:

Excedentul brut al exploatării

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli pentru exploatare

+ Venituri financiare (a)

– Cheltuieli financiare (b)

+ Venituri excepționale (c)

– Cheltuieli excepționale (d)

Impozit pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE a exercițiului

fără reluări asupra provizioanelor;

fără amortizări și provizioane financiare calculate;

fără:

venituri din cesiunea elementelor de activ;

cote părți din subvenții virate asupra rezultatului exercițiului;

reluări asupra provizioanelor excepționale;

fără:

valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate;

amortizări și provizioane excepționale calculate.

Dacă excedentul brut al exploatării reprezintă un cash-flow potențial brut de exploatare, atunci capacitatea de autofinanțare este echivalentă unui cash-flow potențial net global.

Metoda adițională pune în evidență elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare. În procedeul adițional se pornește de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări și provizioane) neplătibile la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor).

CAF = Rezultatul net al exercițiului

+ Cheltuieli calculate

– Venituri calculate

– Venituri din cesiuni

Adică:

Rezultatul net al exercițiului

+ Amortizări și provizioane (de exploatare, financiare, excepționale) calculate

– Cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului

– Reluări asupra amortismentelor și provizioanelor

– Venituri din cesiunea elementelor de activ

+ Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate

= CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE a exercițiului

Surplusul financiar degajat în cursul exercițiului de ansamblul operațiilor de gestiune (CAF) nu va avea decât un caracter potențial dacă nu este susținut de mijloace financiare efective, acest aspect fiind confirmat sau infirmat de variația trezoreriei nete.

Totodată, capacitatea de autofinanțare este și un indicator de lichiditate financiară și de solvabilitate, care indică gradul de bonitate al firmei, mărește încrederea partenerilor de afaceri, creând condiții mai bune de negociere a contractelor economice. Putem adăuga, de asemenea, că o capacitate de autofinanțare bună exprimă și o capacitate de îndatorare bună, respectiv posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel întreprinderea.

Totuși, aspectele pozitive incontestabile ale autofinanțării nu exclud, însă anumite inconveniente ale acestei metode de finanțare, în sensul că autofinanțarea constituie un obstacol în calea mobilității capitalului și că sursele aferente comportă un cost relativ ridicat.

Capacitatea de autofinanțare după distribuirea dividendelor și stabilirea participării salariaților la profit considerată, în țara noastră, ca o destinație de repartizare a profitului reprezintă autofinanțarea globală (totală), ce pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța.

Autofinanțarea globală = Capacitatea de autofinanțare – Dividende distribuite – Participarea salariaților la profit

Autofinanțarea globală are două componente: autofinanțarea de menținere și autofinanțarea netă.

Autofinanțarea de menținere include sursele din care urmează să se realizeze în viitor cheltuieli pentru menținerea potențialului productiv, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare a autofinanțării de menținere sunt: amortizările normale (corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) și provizioanele.

Autofinanțarea netă este partea din autofinanțarea brută din care se formează sursele proprii ale întreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, având ca efect o creștere a patrimoniului.

Autofinanțarea netă = Autofinanțarea brută – Cheltuieli pentru menținerea potențialului productiv

Autofinanțarea netă se constituie din profitul net repartizat pentru fondurile proprii, adică din profitul care rămâne după participarea angajaților la profit precum și după remunerarea asociaților sau acționarilor.

Importanța autofinanțării se poate argumenta prin multiplele avantaje pe care le oferă:

reprezintă o sursă de finanțare independentă și stabilă;

oferă firmei autonomie financiară;

permite frânarea îndatorării și implicit reducerea cheltuielilor financiare;

conferă întreprinderii un grad de libertate privind alegerea investițiilor;

reprezintă un indicator pe baza căruia se poate calcula rentabilitatea financiară a firmei.

2.2 Autofinanțarea și capacitatea de rambursare a datoriilor

Sub aspect financiar, legătura dintre autofinanțare și îndatorare este complexă, autofinanțarea constituind în același timp o garanție și un mijloc de rambursare. Corelația între autofinanțare și datoriile pe termen lung și mediu se calculează astfel:

≤ 4

iar, condiția care se pune e ca datoria să nu depășească un anumit multiplu al capacității de autofinanțare.

Dacă raportul prezintă valori mici, întreprinderea nu este prea îndatorată în raport cu capacitatea de autofinanțare. Dacă raportul atinge valori mai mari, întreprinderea are un grad ridicat de îndatorare și va avea dificultăți pentru rambursarea în viitor a datoriilor ajunse la scadență. Valorile medii pentru acest indicator ar fi cuprinse între 2 și 3 ani, ceea ce înseamnă că întreprinderea ar trebui să afecteze de la 2 până la 3 ani marja brută de autofinanțare sau autofinanțarea pentru rambursarea datoriilor pe termen mediu și lung. Întreprinderile pentru care acest indicator depășește 3 ani au o scăzută capacitate de rambursare, iar recurgerea la noi datorii le agravează situația. Eventualii împrumutători vor ezita să-și ia riscul acordării de noi împrumuturi a căror rambursare poate fi problematică.

2.3. Autofinanțarea și autonomia financiară

Autofinanțarea fiind obținută prin activitatea întreprinderii, ea apare ca singura garanție pentru autonomie și stabilitate financiară. Insuficiența autofinanțării face să se reducă posibilitățile de finanțare externă, aceasta constituind inevitabil începutul oricărui plan de finanțare la termen. Furnizorii externi de fonduri vor accepta să aducă resurse doar dacă mărimea autofinanțării este liniștitoare.

O întreprindere care prezintă rezultate și o autofinanțare insuficiente riscă să descurajeze aportul la capital a unor noi acționari și chiar a celor deja existenți. Pe de altă parte, în cazul insuficienței autofinanțării, recurgerea la creșterea de capital poate fi cauza pierderii totale sau parțiale a controlului asupra întreprinderii pentru asociații actuali constrânși să facă apel la resurse externe pentru reconstituirea capacității de finanțare.

CAPITOLUL 3

CRITERII FINANCIARE IMPUSE SOCIETĂȚILOR DIN DOMENIUL CONSTRUCȚII ÎN ADJUDECAREA LUCRĂRILOR PUBLICE

Pentru efectuarea unor achiziții publice, indiferent dacă sunt de bunuri, servicii sau lucrări, autoritatatea contractantă trebuie să elaboreze și să publice, iar ofertanții să depună oferte pentru atribuirea contractului.

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică sunt: libera concurența, eficiența utilizării fondurilor publice, transparența, tratamentul egal și confidențialitatea. Din orice procedură de atribuire a contractului poate fi exclus orice ofertant/candidat care nu este eligibil, respectiv care se află în oricare dintre următoarele situații:

Este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară sau face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre aceste situații.

Nu și-a îndeplinit obligațiile de plată exigibile a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat.

În documentele prezentate furnizează informații false sau a comis o gravă greșeală profesională și nu și-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de achiziție publică, în măsura în care autoritatea contractantă poate aduce ca dovada mijloace probante în acest sens.

Ofertantul este obligat să prezinte documentele solicitate de autoritatea contractantă, prin care dovedește capacitatea tehnică și cea economico-financiară. Pentru verificarea capacității economico-financiare a candidaților/ofertanților, autoritatea contractantă are dreptul să solicite acestora bilanțul contabil sau un document similar cu bilanțul contabil considerat legal și edificator în țara în care ofertantul/candidat este rezident și alte documente relevante care dovedesc capacitatea economico-financiară, cum ar fi; scrisori de bonitate din partea băncilor, situații privind cifra de afaceri globală, confirmarea deținerii unor asigurări pentru diverse riscuri de natura profesională.

Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, ca cerința minimă, încadrarea valorii unor indicatori financiari peste o valoare minimă impusă, după cum urmează:

a) Cifra medie anuala de afaceri pe ultimii 3 ani:

Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, ca cerință minimă, realizarea unei cifre medii anuale de afaceri egală sau mai mare decât o valoare minimă impusă ce se precizează clar și nu poate depăși valoarea medie anuală estimată a contractului de lucrări care urmează să fie atribuit, multiplicată cu 3.

Valoarea minimă impusă va fi exprimată în lei și în echivalent euro; echivalentul în euro al valorii exprimate în lei se va determina corespunzător cursului mediu al pieței valutare, calculat de Banca Naționala a României pentru ziua premergătoare transmiterii spre publicare a anunțului de participare.

b) Lichiditate generală (active circulante/datorii curente x 100): cerința minimă- încadrarea valorii indicatorului respectiv peste procentul de 100%, dar numai în cazul în care îndeplinirea contractului urmează să se realizeze într-o perioadă mai mare de 3 luni.

c) Solvabilitate patrimonială (capital propriu/total pasiv x 100): cerința minimă-încadrarea valorii indicatorului respectiv peste procentul de 30%, dar numai în cazul în care îndeplinirea contractului urmează să se realizeze într-o perioadă mai mare de 3 luni.

d) Capacitatea financiară a candidatului/ofertantului de a susține execuția lucrării

Ofertantul trebuie să demonstreze că are acces la sau că are disponibile resurse reale negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci sau alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash flow de execuție a lucrării pentru perioada impusă.

Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, ca cerință minimă, demonstrarea capacității financiare de susținere a lucrării pe o perioadă impusă care se poate încadra în intervalul 1-3 luni.

Utilizarea acestui indicator anulează posibilitatea de a stabili cerințe minime de calificare pentru indicatorii prevăzuți la lit. a) si b).

În cazul utilizării subcriteriului "capacitate financiară de susținere a lucrării" se va aplica următoarea formula:

C(f) = (v(r) x F(r) – Vlce) + Lcn + Dp,

în care:

v(r) – reprezintă viteza de rotație anuală a fondului de rulment și se calculează astfel:

veniturile din exploatare rezultate din bilanțul ultimului an încheiat

fondul de rulment calculat pe baza datelor din bilanțul penultimului

an încheiat

F(r) – reprezintă fondul de rulment calculat pe baza datelor din bilanțul ultimului an încheiat și se calculează astfel:

Active circulante – Datorii curente (datorii al căror termen de exigibilitate este sub 1 an)

Vlce – reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor rest de executat la data prezentării documentelor care dovedesc capacitatea economico-financiară, pentru următoarele 12 luni

Lcn – reprezintă linia de credit neconsumată la data prezentării documentelor care dovedesc capacitatea economico-financiară, confirmată de bancă

Dp – reprezintă depozite bancare la data prezentării documentelor care dovedesc capacitatea economico-financiară, cu confirmări din partea băncilor.

Analiza financiară are o serie de dezavantaje: informațiile existente sunt statice și se referă la date din trecut, ori performanța trecută nu constituie o garanție a performanței viitoare. Informațiile obținute reprezintă doar un punct de plecare în evaluarea unei afaceri.5

3.1 LICHIDITATEA FINANCIARĂ

Analiza lichidității financiare a unei întreprinderi se sprijină pe bilanțul contabil, ca expresie la un moment dat a patrimoniului, ce se comensurează ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor din pasiv.

Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a se transforma în bani activele de care dispun, respectiv posibilitatea de a mobiliza activele prin transformarea lor în bani, în scopul asigurării unui circuit normal al fondurilor și realizarea unei activități eficiente.

Din acest punct de vedere putem întâlni trei grade de lichiditate financiară:

Lichiditatea primară, formată din active sub forma mijloacelor bănești în cont, în casă, plafoane de credit disponibile;

Lichiditatea secundară, formată din stocuri de mărfuri vandabile, produse cu desfacere asigurată, creanțe ușor mobilizabile;

Lichiditatea terțiară, constituită pe seama producției neterminate, a stocurilor peste necesar ce pot fi valorificate, creanțe cu scadențe îndepărtate etc. Mijloacele fixe n-au nici un grad de lichiditate, ele nefiind destinate vânzării.

În principiu, lichiditatea financiară este cu atât mai bună cu cât lichiditatea primară este mai bună, însă nu întotdeauna lichiditatea primară foarte mare reprezintă un avantaj pentru firmă. Întreprinderea n-are interesul să-și mențină toate activele sale sub forma banilor în casă sau în cont, întrucât această situație nu-i poate aduce o rentabilitate corespunzătoare.

Un grad de lichiditate medie poate fi exprimat sub forma raportului dintre lichiditățile primare și total active bănești din întreprindere. Raportul va căpăta valori între zero și unu: are valoarea zero, când toate activele sunt capital bănesc și valoare unu, când toate activele sunt bani lichizi.

Aprecierea lichidității globale pe bază de bilanț se face prin fondul de rulment și diverși coeficienți de lichiditate.

Fondul de rulment, reprezentat de capitalul permanent utilizat pentru finanțarea activelor circulante, interesează nu numai întreprinderea, ci și creditorii acesteia, care văd în fondul de rulment posibilitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt. Prin urmare, fondul de rulment marchează riscul de lichiditate. Este, în același timp, un indicator de echilibru financiar, făcând legătura între conturile de activ și pasiv, ceea ce creează posibilitatea de a analiza exigibilitatea pasivelor în raport cu lichiditatea activelor.

Fondul de rulment =

În această variantă de calcul, cu cât indicatorul > 1, cu atât lichiditatea financiară este mai bună, fondul de rulment putând fi utilizat la acoperirea datoriilor cu exigibilități mai mici de un an.

Dacă rezultatul raportului este mai mare decât unu, rezultă un fond de rulment net pozitiv, care reprezintă un semn favorabil asupra echilibrului financiar al întreprinderii, în sensul că acesta este pregătită să facă față oricăror exigențe ale datoriilor pe termen scurt. Dacă rezultatul raportului este egal cu unu, rezultă un fond de rulment net neutru, adică întreprinderea nu dispune de fond de rulment. Dacă rezultatul raportului este mai mic decât unu, rezultă un fond de rulment net negativ, care desemnează dificultăți previzibile sub aspectul lichidității și echilibrului financiar.

Ca parte a capitalului permanent, fondul de rulment este destinat finanțării activelor circulante întrucât, cantitativ, este partea care depășește nevoile de finanțare ale activelor imobilizate, astfel:

Fondul de rulment = Capital permanent – Active imobilizate

Cu cât fondul de rulment este mai mare, cu atât crește gradul de lichiditate financiară, de aceea el este un indicator sintetic de analiză a lichidității exprimând regula finanțării minime.6

Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar (etajul inferior al acestuia). În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde:

rata lichidității generale (globale);

rata lichidității reduse;

rata lichidității imediate.

Rata lichidității generale (RLG) sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare, reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea generală (curentă) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (cuprinsă între 2 si 2,5)7, în jurul valorii 2, valoarea minimă acceptată fiind 1.

RLG =

Valoarea supraunitară dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru bancă, un grad de siguranță, în acordarea noilor credite, concretizat în existența unui fond de rulment financiar care îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante, sau a unor deteriorări în valoarea acestora. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor. De asemenea, situația poate sugera o blocare nerentabilă a fondurilor în stocuri greu vandabile sau creanțe incerte.

Dacă lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale (RLG), înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt, nu sunt acoperite, în principiu, de capitalurile circulante, astfel că fondul de rulment financiar a devenit negativ. Această situație sesizează faptul că întreprinderea a imobilizat o parte din fondurile provenite din creditele bancare pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finanțare. Valoare subunitară a raportului nu prezintă pericol, în condițiile în care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta înseamnă că stocurile se reduc treptat, pentru a putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fără a stânjeni continuitatea producției, iar datoriile se reînoiesc în mod constant.

În ceea ce privește evoluția lichidității nu este suficient ca raportul să fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia să fie crescător. O evoluție descendentă a lichidității, ilustrează o activitate în declin, creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi.

Rata lichidității reduse (rapide) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.

RLR =

Sau

RLR =

Valoarea supraunitară a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt (cel mult prin avansuri și aconturi primite de la clienți). În general, raportul este subunitar și nu produce dificultăți, în condițiile în care întreprinderea dispune de stocuri sănătoase și previziuni de trezorerie corecte.

În teoria economică, sunt păreri potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta situația optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială,8 sau chiar între 0,65 și 1, fiind necesară interpretarea cu prudență a mărimii acesteia prin luarea în calcul a unor aspecte privind corelația dintre viteza de rotație a creanțelor și a furnizorilor și structura creanțelor (număr de clienți, ponderea lor în totalul creanțelor etc.).9

Rata lichidității imediate (RLI) sau rata capacității de plată imediată, caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările (disponibilitățile) existente. Ea asigură interfața elementelor celor mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.

RLI =

Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare de 0,3. Capacitatea de plată este o rezultantă a fluxurilor materiale și bănești, un efect și o condiție a rotației de ansamblu a fondurilor și a echilibrului financiar, fiind satisfăcătoare atunci când firma dispune de lichidități și alte valori transformabile imediat în monedă corespunzătoare acoperirii obligațiilor scadente. Deși, teoretic, o rată ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații, cum ar fi, folosirea neeficientă a resurselor disponibile. O valoare redusă a ratei de lichiditate imediată poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor lichidabile în concordanță cu exigibilitatea obligațiilor imediate.10

Un indicator utilizat de băncile comerciale pentru analiza stării de lichiditate a întreprinderilor solicitatoare de credit este indicatorul lichiditate patrimonială (LP).

LP = * 10011

Se apreciază că o lichiditate patrimonială este bună atunci când valoarea este mai mare sau cel puțin egală cu 100%, în timp ce o lichiditate sub 100% se consideră necorespunzătoare.

Lichiditatea patrimonială este un indicator ce caracterizează calitatea activității economico–financiare și menținerea echilibrului financiar. Gradul de lichiditate scade când mijloacele bănești sunt avansate în elemente de active circulante cu o rotație încetinită sau întreruptă (mărfuri greu vandabile, clienți neîncasați la timp etc.).

Este necesar de a acționa permanent pe linia menținerii unui nivel optim al lichidității, ceea ce este realizabil, asigurând permanent o structură corespunzătoare a activelor, care să nu ridice probleme la vânzarea lor într-un termen cât mai scurt.12

3.2 SOLVABILITATEA

Bilanțul oferă informații despre capacitatea societăților comerciale de a genera fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar despre necesitățile de îndatorare viitoare și capacitatea de onorare a cestora, despre raporturile viitoare față de creditori și acționari, reflectate cu ajutorul unor indicatori economico-financiari ca lichiditate și solvabilitate.

Yves Bernard și Jean Claude Colli consideră solvabilitatea „capacitatea unei persoane de a-si respecta angajamentele cu ansamblul resurselor care constituie patrimoniul sau activul său”13 și lichiditatea „capacitatea de a onora rapid angajamentul financiar”, respectiv „suma imediat disponibilă care permite onorarea unui angajament financiar”.14

În literatura de specialitate și practica financiară românească dacă în privința indicatorului de lichiditate în general există identitate de opinii, indicatorul de solvabilitate este definit și tratat cu semnificații diferite.

Într-o primă accepție Gheorghe Bistriceanu și Mihai Adochiței definesc solvabilitatea ca și „capacitatea unei firme de a-și achita toate obligațiile asumate față de terțe persoane fizice sau juridice atât cele cu scadențe apropiate cât și cele cu scadențe îndepărtate”15, o firmă considerată solvabilă când suma activelor (corporale, necorporale, circulante) este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile. Sub acest aspect o firmă poate fi solvabilă chiar în lipsa la un moment dat a capacității de plată și a lichidității financiare, lipsă ce poate fi atenuată dacă firma este rentabilă și eficientă, iar pierderile patrimoniale datorate unei activități ineficiente conduc la o stare de insolvabilitate. În accepțiunea autorilor accesul la sursele împrumutate este condiționat de îndeplinirea cerințelor de bonitate ce cuprinde elemente ce redau capacitatea agentului economic de achitare a obligațiilor asumate prin semnarea contractului de creditare având ca principale componente lichiditatea patrimonială, solvabilitatea și rentabilitatea exprimată prin rata profitului net.

Bonitatea presupune rentabilitate, receptivitate, promptitudine și solicitudine în îndeplinirea oricăror obligații asumate față de terți, nu numai a celor bănești. O întreprindere cu bonitate cunoscută și recunoscută poate constitui un partener de afaceri serios, în care poate avea încredere.

O opinie asemănătoare întâlnim și la Richard Lloyd care consideră solvabilitatea „ca o procedură de evaluare a riscului creditului”, fiind considerat solvabil „persoana capabilă să își respecte obligațiile financiare în întregime și la timp”.16

În accepțiunea profesorului A. Gheorghiu lichiditatea reprezintă „o condiție sin qua non a solvabilității”, „care măsoară capacitatea firmei de a-și onora în termen obligațiile de plată pe seama surselor proprii”.17

Vasile Ilie consideră că o întreprindere este solvabilă „atunci când poate face față tuturor angajamentelor sale lichide dând ansamblul activelor, astfel spus în caz de încetare a activității și de vânzare a tuturor activelor”18. În lipsa angajamentelor față de acționari capitalurile proprii constituie o marjă de securitate ce permite suportarea pierderilor ce pot apărea în cazul lichidării. Solvabilitatea astfel depinde de mărimea capitalurilor proprii realizată într-o optică lichidativă, de nivelul datoriilor și de natura riscurilor. Autorii sesizează definirea solvabilității în literatura de specialitate ca și o aptitudine a întreprinderii de a face față angajamentelor în caz de lichidare, de încetare a activității, considerat ca un concept insuficient pentru întreprinderile în activitate și „ca o capacitate a unităților patrimoniale de a face față obligațiilor pe termen lung rezultate din angajamente contractante anterior din operațiuni curente sau prelevări obligatorii”19, accepțiune susținută și de profesorul Ion Stancu, considerând că ratele de structură a capitalului sunt rate de solvabilitate ce exprimă capacitatea întreprinderii de a face față sau nu angajamentelor asumate de furnizorii de capitaluri.

Conform teoriei patrimoniale o întreprindere este considerată solvabilă dacă asigură echilibrul maselor bilanțiere de aceeași durată respectându-se următoarele reguli financiare:

ACTIVE IMOBILIZATE (IMO) ≤ CAPITAL PERMANENT (CPR)

ACTIVE CIRCULANTE (ACR) ≥ DATORII EXPLOATARE (DEX)

Rezultă că fondul de rulment reprezintă un indicator în aprecierea situației financiare, reprezentând partea din resursele financiare permanente care asigură finanțarea activelor circulante reînoibile.

În accepțiunea profesorului Aurel Giurgiu, construcția indicatorilor de solvabilitate au în vedere „relevarea echilibrului pe termen scurt aferent modului de utilizare a capitalului circulant”20 echilibrul fiind apreciat pe două paliere: solvabilitatea pe termen scurt (STS) și lichiditatea imediată (RLI).

STS =

Reflectând capacitatea firmei în onorarea obligațiilor pe seama activelor circulante, pentru definirea concluziilor impunându-se o analiză în dinamică pentru depistarea tendințelor, fiind de dorit un raport supraunitar, ca o expresie a contribuției fondului de rulment la finanțarea activelor circulante. În cazul unui raport supraunitar activele circulante permit sa se spere încasări bănești pe termen scurt care vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor exigibile, dar și să se obțină lichidități excedentare; însemnând că firma are o marjă de siguranță suficientă, chiar și atunci când nu toate activele circulante pot fi transformate în numerar.

Având în vedere că nu întreg capitalul circulant este disponibil pentru onorarea datoriilor pe termen scurt scadente, în paralel se construiește indicatorul lichidității imediate:

RLI =

Definirea solvabilității ca o componentă a bonității corelat cu asigurarea capacității de plată și a lichidității a contribuit la definirea indicatorilor privind gradul de solvabilitate care indică:

Solvabilitatea imediată (SID) sau capacitatea de plată de gradul I

SID =

Se consideră optimă pentru această rată o valoare mai mare de 0,3. Capacitatea de rambursare la un moment dat, ținând seama de încasările existente, asigură interfața elementelor lichide cu obligațiile exigibile ale pasivului. În cazul în care întreprinderea are rata de solvabilitate imediată la valori optime dar celelalte rate de solvabilitate nu îndeplinesc criteriile optime, firma respectivă nu poate fi calificată ca aflându-se în situație de echilibru financiar.

Solvabilitatea curentă (SCR) sau capacitatea de plată de gradul II

SCR =

Pentru a fi optimă rata trebuie să fie mai mare de 0,8. Rata ne dă o imagine asupra modului în care pot fi imobilizate activele cele mai lichide ale firmei pentru a se putea achita obligațiile pe termen scurt.

Solvabilitatea previzională (SPR) sau capacitatea de plată de gradul III

SPR =

Este de menționat că alcatuirea acestor indicatori este sinonimă cu cea a indicatorilor de lichiditate ce reflectă capacitatea întreprinderilor de a plăti datoriile curente, ce vor deveni scadente pe termen scurt, respectiv:

Rata curentă (RCRT) ce asigură comparabilitatea ansamblului lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente pe termen scurt.

RCRT =

raportul supraunitar (RCRT>1) semnificând existența unui fond de rulment echivalent solvabilității patrimoniale definite la punctul c).

Rata rapidă (RRD) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

RRD =

fiind considerată ca limită maximă impusă de bănci RRD ≥ 0,8 echivalentul solvabilității curente definite la punctul b).

Rata imediată (rata cash) asigură interfață elementelor vele mai lichide ale activului cu obligațiile pe termen scurt

RID =

fiind echivalentul solvabilității mediate definită la punctul a). 21

Pornind de la definirea solvabilității ca reprezentând capacitatea unităților patrimoniale de a face față obligațiilor pe termen lung este definită rata solvabilității pe termen lung (RSTL)

RSTL =

denumită și rata solvabilității globale, fiind considerată normală, un raport mai mare de 1 reflectând capacitatea întreprinderii de achitare a obligațiilor curente și îndelungate față de terți. Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent în valoare absolută corespunzător activului neangajat în datorii: situația netă.

O valoare mai mică de 1 evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii. În cazul în care dificultățile financiare ale unei întreprinderi devin periodice acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta, atât imaginea firmei ce capătă o reputație de „rău platnic”, cât și desfășurarea activității viitoare.22

Formularea cea mai des vehiculată în calculul solvabilității este cea reprezentând raportul

RSLV = * 100 23

Denumită rata autonomiei globale sau rata solvabilității patrimoniale(RSLV) fiind influențată de politica de finanțare promovată de întreprindere cu variații de la întreprindere la alta, în stabilirea unei valori optime, considerându-se că valoarea minimă acceptată este de 30% iar o situație normală este de peste 50%.

Solvabilitatea se apreciază și printr-o rată complementară, denumită rata îndatorării globale (RIG), ce măsoară ponderea datoriilor indiferent de durata în patrimoniu (pasiv), în care

RIG = * 100

Precum și rata levierului (RLEV) sau a autonomiei financiare

RLEV =

În contextul răspunderii materiale limitate a acționarilor prin capitalul propriu o solvabilitate foarte bună se apreciază pentru o rată a îndatorării mai mare de 50% și un levier mai mic de 1.

O măsură impusă a solvabilității se poate realiza prin rezerva de îndatorare calculată ca diferență dintre potențialul de îndatorare 90% din activele fixe corporale și îndatorarea efectivă.

Rezerva de Îndatorare = Potențial Îndatorare – Total Credite Contractate

Mărimea rezervei de îndatorare evidențiază libertatea de care dispune întreprinderea în apelarea la surse externe de capital.24

Tot în funcție de nivelul la care se consideră datoriile, mai pot fi construite și alte rate de solvabilitate precum:

Rata solvabilității financiare (Rsol f) ce arată măsura în care datoriile financiare totale pot fi acoperite de activul total.

Rsol f =

Se consideră un nivel acceptabil al ratei o valoare mai mare de 2, sub acest nivel existând pericolul incapacității de plată.

Capacitatea de rambursare a datoriilor (Crd) arată măsura în care datoriile întreprinderii pot fi acoperite din resursele potențiale sau efective de autofinanțare, nivelul considerat optim fiind de 1, iar nivelul minim de 0,33.

Crd =

Rata de acoperire a serviciului datoriei (Rsd) arată măsura în care întreprinderea acoperă rata creditelor pe termen mediu și lung, inclusiv dobânda aferentă, din profitul net și amortizare, determinându-se cu relația:

Rsd =

Se consideră că nivelul normal al ratei este în jur de 3, mărimea minimă fiind considerată 2.

Rata de acoperire a dobânzilor (Rad) exprimă proporția în care profitul acoperă valoarea dobânzilor și dividendelor preferențiale.

Rad =

Valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mare de 2, avându-se în vedere, în interpretarea indicatorului, și variabilitatea profitului curent în timp.25

Unele bănci calculează indicatorii de solvabilitate a firmelor atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Astfel se mai calculează:

Rata de acoperire a datoriilor totale (Radt) ce trebuie să fie mai mic sau cel puțin egal cu 2 pentru ca firma să poată beneficia de credite pe termen scurt.

Radt =

Rata datoriilor financiare (Rdf) ce trebuie să fie mai mică de 50% pentru ca firma să poată beneficia de credite pe termen lung.

Rdf = * 100 26

3.3 RATELE DE RENTABILITATE ECONOMICĂ

Aceste rate măsoară eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate întregii activități a întreprinderii. Se poate face o anumită distincție între ratele de rentabilitate (raport între rezultate și capitaluri alocate) și ratele de marjă (raport între rezultate și cifra de afaceri).

Rentabilitatea economică a capitalurilor investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă, ce nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate). Este deci independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere.27

Dacă rezultatul economic exprimă rezultatul exploatării, respectiv profit din exploatare atunci raportul exprimă rentabilitatea economică netă (Ren):

Ren =

sau

Ren =

Dacă rezultatul economic este un excedent brut de exploatare atunci raportul exprimă rentabilitatea economică brută (Reb):

Reb =

Rata rentabilității economice brute măsoară aptitudinea capitalului economic de a asigura reînoirea și remunerarea sa, reînoire care ar trebui să se realizeze într-o perioadă cât mai scurtă.

În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică mai mare decât 25%, ceea ce înseamnă că în maxim 4 ani întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate prin excedentul său brut de exploatare.

În condițiile economiei românești care înregistrează durate medii de rotație ale activelor economice mult mai mari de 4 ani, pragul minim al rentabilității va fi mult mai mic decât cel din economiile occidentale.28

Analiza ratei nu se poate face decât prin studierea evoluției în timp a indicatorilor și a componentelor acestora, referitoare la aceeași întreprindere. Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei de inflație, pentru ca întreprinderea să își poată menține substanța sa economică. În termeni reali, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și a riscului economic și financiar pe care și l-au asumat „furnizorii” de capitaluri (acționarii și creditorii întreprinderii). Dacă rata inflației nu depășește 10%, atunci rata nominală (Rn) este, după formula lui Fisher, suma dintre rata reală (Rr) și rata inflației (Ri):

Rn = Rr + Ri , de unde Rr = Rn – Ri

Dacă rata inflației înregistrează valori semnificative (de 2 sau 3 cifre), atunci rata reală (Rr) va fi următoarea:

Rr =

În termeni reali, rata rentabilității economice are două dimensiuni și anume: una pentru remunerarea capitalurilor investite cel puțin la nivelul ratei minime de randament din economie, iar cealaltă pentru remunerarea riscului economic si financiar pe care și l-au asumat posesorii capitalurilor puse la dispoziția întreprinderii.

Dacă întreprinderea are o rată a rentabilității economice mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci acționarii pot beneficia de efectul de levier al îndatorării întreprinderii. 29

Factorii determinanți ai rentabilității economice sunt puși în evidență prin descompunerea acesteia în două rate explicative conform relației:

= *

sau

Re = Rentabilitatea comercială * Productivitatea mijloacelor economice

Nivelul marjei brute evidențiază rezultatul activității de exploatare, inclusiv finalizarea ei prin condițiile de comercializare oglindite în cifra de afaceri, în timp ce rotația capitalului investit prin cifra de afaceri exprimă gradul de intensitate al utilizării resurselor financiare ale întreprinderii. Observam că rata rentabilității economice poate fi ameliorată, fie prin creșterea marjei brute de acumulare, respectiv prin creșterea vânzărilor și reducerea cheltuielilor plătibile, fie prin creșterea rotației capitalului investit, obiectiv realizabil în condițiile diminuării investițiilor economice, prin optimizarea nivelului stocurilor, creditului clienți, selectivitate strictă a investițiilor etc., fie prin ambele căi.30

3.4 PARTICULARITĂȚILE CONSTITUIRII ȘI CONTABILIZĂRII GARANȚIILOR

Pentru participarea la licitație în vederea adjudecării execuției lucrării de investiții publice oferta va cuprinde obligatoriu și garanția pentru ofertare sau de participare la licitație. Rolul constituirii acestei garanții constă în asigurarea persoanei juridice achizitoare că, în cazul adjudecării ofertei, contractantul (ofertantul) va semna contractul.

Mărimea acestei garanții se stabilește de persoana juridică achizitoare, reprezentând 0,5% până la maximum 1,5 din valoarea estimată a lucrărilor conform studiului de fezabilitate. Durata de valabilitate a acestei garanții trebuie să acopere perioada de valabilitate a ofertei.

Această garanție poate fi constituită sub mai multe modalități, și anume:

Sub forma sumelor cash depuse la casieria achizitorului pe bază de chitanță;

Sub forma ordinelor de plată sau cecuri, acceptate de o bancă;

Sub forma scrisorii de garanție bancară, acreditiv sau alte forme stabilite de persoane juridice achizitoare prin documentația de licitație(bonuri de tezaur, titluri de stat si altele asemenea).

Scrisorile de garanție bancară vor fi eliberate de o banca din România sau, după caz, de o bancă din străinătate. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune eliberarea garanției pentru participare de către o anumită bancă, nominalizata în mod expres.

Restituirea trebuie efectuată după încheierea contractului de execuție cu contractantul câștigător sau după expirarea perioadei de valabilitate a ofertelor.31

Garanția pentru participare este necesară pentru a proteja autoritatea contractantă față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertantului pe întreaga perioadă derulată până la semnarea contractului de achiziție publică și până la constituirea garanției de bună execuție.

Astfel, autoritatea are dreptul de vira garanția pentru participare în buget, ofertantul pierzând suma constituită, atunci când aceasta din urmă se află în oricare din următoarele situații:

Își retrage oferta în perioada de valabilitate acesteia;

Oferta sa fiind stabilită câștigătoare, nu constituie garanția de bună execuție și garanția de restituire a avansului în perioada de valabilitate a ofertei, în care urmează să se semneze contractul;

Oferta sa fiind stabilită câștigătoare, ofertantul refuză să semneze contractul de achiziție publică în perioada de valabilitate a ofertei.

Achizitorul are obligația de a elibera garanția pentru participare și de a emite ordinul de începere a contractului numai după ce executantul a făcut dovada constituirii garanției de bună execuție.

Contractantul căruia i s-a încredințat execuția lucrărilor de investiții publice, ca urmare a unei proceduri de licitație, înainte de semnarea contractului este obligat să constituie o garanție de bună execuție, în scopul asigurării achizitorului la calitatea și în termenul convenit prin contract.

Garanția de bună execuție a contractului reprezintă un depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanție acceptate de către autoritatea contractantă și puse la dispoziție autorității contractante de către ofertantul invitat să încheie contractul de achiziție publică.

Suma pentru care se constituie garanția pentru bună execuție se stabilește de persoana juridică achizitoare, sub forma procentuală din valoarea contractului adjudecat.32

Autoritatea contractantă are obligația de a stabili în documentația pentru depunerea și elaborarea ofertelor modalitatea de constituire a garanției de bună executie, precum și cuantumul acesteia, care va fi cuprins între 5%-10% din prețul contractului, fără T.V.A și poate fi constituită în lei sau într-o valută convertibilă.

Garanția de bună executie se constituie prin una din cele 2 forme:

scrisoare de garanție bancara privind cuantumul valoric al garanției de bună executie, cuantum valoric care se actualizează trimestrial, astfel încât la terminarea lucrărilor să aibă aceeași valoare cu cea rezultată din aplicarea procentului garanției de bună executie la valoarea totală a lucrărilor real executate;

scrisoare de garanție bancară privind garantarea contului garanției de bună executie constituit de contractant și alimentat de persoana juridică achizitoare prin rețineri succesive din situațiile de plată lunară, în procentul stabilit prin contractul de lucrări.

Dacă autoritatea contractantă solicită constituirea garanției de bună execuție prin scrisoare de garanție bancară, aceasta se constituie în anexă la contract.

Dacă părțile convin, garanția de bună execuție se poate constitui și prin înscrisuri de valoare; în acest caz contractantul are obligația de a depune înscrisurile de valoare agreate de autoritatea contractanta, la sediul acesteia, înainte de semnarea contractului, iar autoritatea contractanta are obligația de a păstra și contabiliza aceste înscrisuri într-un cont distinct față de averea sa. Nu se admit drept garanție acțiuni ale societăților comerciale și amanetarea sau ipotecarea unor bunuri ale contractantului.

Dacă părțile convin, garanția de bună execuție se poate constitui și prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale. În acest caz contractantul are obligația de a deschide un cont la dispoziția autorității contractante, la o bancă agreată de ambele părți. Suma inițiala care se depune de către contractant în contul astfel deschis nu trebuie sa fie mai mica de 0,5% din prețul contractului.

Pe parcursul îndeplinirii contractului autoritatea contractantă urmează să alimenteze acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate si cuvenite contractantului, pana la concurenta sumei stabilite drept garanție de bună execuție în documentația pentru elaborarea si prezentarea ofertei. Autoritatea contractanta va dispune ca banca sa înștiințeze contractantul despre vărsământul efectuat, precum și despre destinația lui. Contul astfel deschis este purtător de dobânda în favoarea contractantului.

Autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat, dacă contractantul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție autoritatea contractantă are obligația de a notifica pretenția contractantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.

În cazul contractului de furnizare, autoritatea contractanta are obligația de a elibera/restitui garanția de buna executie în cel mult 14 zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepție finală a produselor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei.

În cazul contractului de servicii, autoritatea contractanta are obligația de a elibera/restitui garanția de bună execuție în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii integrale de către contractant a obligațiilor asumate prin contractul respectiv, dacă nu a ridicat pana la acea data pretenții asupra ei.

În cazul contractelor de servicii de proiectare, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de bună execuție după cum urmează:

a) 30% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data predării, după caz, a studiilor de prefezabilitate și/sau fezabilitate, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei;

b) restul de 70% din valoarea garanției, la data încheierii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului respectiv, dacă nu a ridicat pana la acea data pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim.

În cazul contractelor de lucrări, autoritatea contractanta are obligația de a elibera/restitui garanția de bună execuție după cum urmează:

a) 70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim;

b) restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de receptie finala.

Procesele-verbale de receptie finală pot fi întocmite și pentru părți din lucrare, dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional.

În cazul atribuirii unui contract de furnizare sau de servicii, cu exceptia serviciilor de proiectare, a cărui valoare estimată este mai mică decât echivalentul în lei a 40.000 euro, autoritatea contractantă are dreptul de a nu solicita ofertanților constituirea garanției de bună execuție.

În cazul aplicării procedurii de negociere cu o singură sursa, autoritatea contractantă are dreptul de a nu solicita ofertantului constituirea garanției de participare, constituirea garanției de bună execuție fiind însă obligatorie.

Perioada de garanție de bună execuție pentru lucrările de construcții montaj se stabilește de părțile contractante, dar nu poate fi mai mică decât cea stabilită prin dispozițiile legale.

În cazul echipamentelor și utilajelor tehnologice, perioada de garanție este cea precizată de producător prin cartea tehnică, începând cu data recepției la terminarea lucrărilor și până la data recepției finale, însă contractantul răspunde pentru viciile ascunse ale construcției ivite într-un interval de 10 ani de la recepția lucrărilor și după îndeplinirea acestui termen, pe toată durata de existență a construcției, pentru viciile structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și execuție, în vigoare la data realizării ei.33

Garanția pentru restituirea avansului intervine numai în cazul când, prin contract, persoana juridică achizitoare a convenit, în contextul reglementărilor legale să acorde contractantului avansuri. Din acest considerent se optează pentru denumirea de "garanții pentru primire de avans"34.

Acesta se poate constitui sub oricare dintre modalitățile menționate, însă, cel mai frecvent se constituie prin obținerea unei scrisori de garanție bancară de restituire a avansului.

Mărimea garanției pentru restituirea avansului corespunde valorii celei mai mari de avans lunar din anul respectiv.

Lunar, din valoarea lucrărilor realizate, se va reține avansul acordat. Dacă valoarea lucrărilor realizate este mai mică decât avansul lunar acordat, diferența se reține din garanția constituită, iar luna următoare valoarea avansului nu poate depăși valoarea garanției rămase.

Garanțiile pentru participare la licitație, în vederea adjudecării execuției investițiilor, se constituie pentru o perioadă scurtă de timp, contabilizându-se diferit, în funcție de modul concret de formare a acestora.

Părțile pot conveni constituirea garanției pentru toate felurile de garanții sau toate modalitățile; însă frecvent se apelează la scrisoarea de garanție bancară și uneori la rețineri succesive din plățile cuvenite pentru facturile parțiale, până la cuantumul garanției. În acest caz, sumele reținute de investitor se comunică la banca agreată de acesta, consemnându-se într-un cont distinct, cont de blocaj. Având în vedere că garanția se constituie pe o perioadă mai mare de un an, ea se consideră imobilizare financiară. Reglementările legale prevăd pentru aceste garanții constituirea de provizioane de exploatare care sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

În cazul în care contractantul nu remediază defecțiunile reținute de investitor în cadrul termenului de garanție, investitorul este în drept să dispună de sumele din contul de blocaj, de oricare dintre valorile de schimb constituite drept garanție bancară.

Garanțiile de bună execuție reținute de unitățile contractante la lucrările de anvergură derulate pe perioada mai multor exerciții sunt supuse în condițiile economiei românești unor puternice deprecieri.

Pentru creanțele scadente sub trei luni, diferența este neglijată, iar pentru scadențe peste trei luni, diferența trebuie constatată și amortizată prin rezultat pe durata existenței creanței, rata de actualizare aplicată fluxurilor de trezorerie este dată de rata efectivă de piață.35

CAPITOLUL 4

ANALIZA CRITERIILOR FINANCIARE LA SC MOTOR STAR SRL

4.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SC MOTOR STAR SRL

În 1992 se înființează societatea comercială cu răspundere limitată MOTOR STAR, cu sediul in Oradea, societate cu capital integral privat.

SC MOTOR STAR SRL are ca obiect de activitate principal – construcții de clădiri si lucrari de geniu civil CAEN 4521.

4.1.1 Particularitățile SC „MOTOR STAR” SRL

Având în vedere schimbările repetate ce se produc in economie, SC MOTOR STAR SRL își diversifică sistematic serviciile, în vederea asigurării flexibilității pe piață. Capitalul social fiind integral privat, acest lucru constituie un avantaj față de alte firme, aplicând un management mai agresiv si având o mare rapiditate in luarea deciziilor. SC MOTOR STAR SRL execută lucrări curente de construcții-montaj.

4.1.2 Indicatori economico-financiari

Activitatea firmei MOTOR STAR a crescut an de an, în decursul celor 15 ani de existenta. În ultimii doi ani, în care conjunctura pieței nu a fost peste măsura de generoasă, firma a reușit să obțină rezultate deosebite. Aceste rezultate confirmă faptul că societatea dispune de o strategie solidă, orientată pe doua direcții: expansiunea în sfera noilor tehnologii si diversitatea ofertei, care protejează firma de fluctuațiile pieței.

Este vizibilă o creștere a încrederii investitorilor și bancherilor în stabilitatea financiară a companiei. Societatea este capabilă să asigure finanțatorilor, precum si oricăror parteneri de afaceri, realizarea unor venituri importante .

Astfel, cifra de afaceri in ultimii 3 ani a avut o creștere spectaculoasă, evoluție ce o voi prezenta alăturat:

Pentru a pune în evidență mai bine saltul economico-financiar pe care l-a făcut firma, prezentăm și un grafic al cheltuielilor și veniturilor pe ultimii trei ani, unde se poate observa creșterea profitului net în fiecare an.

5.1.3 Potențialul tehnic

SC MOTOR STAR SRL deține în patrimoniul său suprafețe de teren, dotate cu toate utilitățile, canalizare pluvială, industrială, apă caldă, apă industrială și complex de spălare.`

Clădirile si construcțiile speciale adăpostesc funcțiuni de producție, depozitare, administrative și sociale. Ele sunt realizate în regimuri de înălțime variate (parter sau etajate) într-o diversitate de soluții constructive, finisaje si dotări cu instalații specifice.

Mașinile si utilajele specifice din dotare se situează la nivel european, existând in acest sens mașini și utilaje noi, performante, neuzate moral si fizic.

Punctele forte ale firmei sunt:

Amplasamentele societății sunt conectate la rețeaua municipală de apă curentă și canalizare;

Existența unui parc de utilaje și echipamente specifice activităților din construcții (civile, industriale, hidrotehnice etc.), cu standarde ce se ridică la nivel european;

Existența disponibilităților financiare, care conduc la posibilitatea angajării de noi lucrări, din surse proprii;

Climatul din cadrul societății;

Strategia de management foarte bine definită.

4.2 ANALIZA CRITERIILOR FINANCIARE

4.2.1 Analiza indicatorilor de lichiditate

Un prim criteriu financiar luat în considerare la adjudecarea lucrărilor de construcții este lichiditatea.

După cum am specificat în partea teoretică calculul lichidității unei firme presupune analiza următorilor indicatori:

A. Analiza fondului de rulment se realizează, atât în mărimi relative cât și în mărimi absolute, pentru a evidenția posibilitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt marcând, astfel, riscul de lichiditate, fapt ce interesează atât întreprinderea cât și creditorii acesteia.

Fondul de rulment, calculat în mărimi relative, permite aprecieri privind posibilitatea finanțării imobilizărilor din capitalul permanent, motiv pentru care se mai numește indicator de finanțare a imobilizărilor sau indicatorul imobilizării capitalului.

Fond de rulmentrelativ =

Tabel nr. 5 Lei

Fondul de rulment, calculat în mărimi absolute, reprezintă partea care depășește nevoile de finanțare ale activelor imobilizate, astfel:

Fondul de rulmentabsolut = Capital permanent – Active imobilizate

Marimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti din resursele temporare pentru finantarea unor necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara : la necesitati permanente se aloca surse permanente, astfel alocarile pe termen lung sunt finantate prin resurse pe termen scurt. Aceasta situatie ar putea fi mai putin nefavorabila daca firma va duce o politica de investitii – o orientare spre dezvoltare – accentuata. In orice caz fondul de rulment negativ are implicatii serioase asupra trezoreriei si a capacitatii ei de plata.

Putem observa că fondul de rulment înregistrează valori pozitive in ultimii 2 ani, atât în mărimi absolute cât și în mărimi relative, putând fi astfel utilizat la acoperirea datoriilor cu exigibilități mai mici de un an. Fondul de rulment pozitiv reprezintă un semn favorabil asupra echilibrului financiar al întreprinderii, în sensul că aceasta este pregătită să facă față oricăror exigențe ale datoriilor pe termen scurt. Creșterea fondului de rulment este o consecință a creșterii capacității de autofinanțare a firmei pe seama amortismentului și reinvestirii profitului.

B. Ratele de lichiditate evidențiază gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt.

Rata lichidității generale(curente)

Rata lichidității generale =

Tabel nr. 6 Lei

Aceasta rata mai e cunoscuta si sub denumirea de rata de solvabilitate pe termen scurt si evidentieaza in ce masura banii disponibili, plus banii pe care intreprinderea îi va incasa de la debitorii sai, plus banii imobilizati in toate stocurile sale asigura finantarea tuturor datoriilor pe termen scurt.
     In situatia de fata in anul 2004 intreprinderea are o problema de solvabilitate pe termen scurt, deoarece in caz de lichidare, ea nu va putea sa-si plateasca datoriile pe termen scurt prin creante pe termen scurt. In aceste conditii, ea ar trebui sa-si vanda imobilizarile pentru a asigura plata furnizorilor sau sa gaseasca urgent o solutie de finantare (imprumuturi, aporturi ale actionarilor, etc.).
     Trebuie gasite in aceasta situatie solutii rapide de finantare si cea mai importanta solutie este cea a creditelor fara acoperire. Recurgerea la acest tip de imprumut nu este o solutie ideala deoarece aceasta nu face decat sa accentueze dezechilibrul intreprinderii, ajutorul bancilor adaugandu-se datoriilor pe termen scurt. Mai rau chiar, in cazul in care banca isi retrage sprijinul, intreprinderea se gaseste in situatia de stopare a platilor.

Dar pe baza datelor obținute în ultimii doi ani analizați, putem trage concluzia că firma se dovedește capabilă să își achite datoriile exigibile mai mici de un an, ceea ce denotă o situație favorabilă a firmei. Aceasta constituie pentru bancă, un grad de siguranță, în acordarea viitoarelor credite.

Rata lichidității reduse (rapide)

Rata lichidității reduse =

Tabel nr. 7 Lei

Numită și „testul acid”, rata restrânge activele curente la nivelul creanțelor și

disponibilului efectiv, eliminând elementele cu lichiditatea cea mai redusă din

cadrul activelor curente, stocurile.

Evoluția ratei lichidității rapide este afectată de problemele financiare legate de relațiile cu partenerii de afaceri- clienți, furnizori, bănci – și de gestionarea trezoreriei – de exemplu, finanțarea activității curente din credite de trezorerie.

Observăm că, în conformitate cu literatura de specialitate, firma se încadrează în limitele impuse si înregistrează o evoluție favorabilă .

Rata lichidității imediate

Rata lichidității imediate=

Tabel nr. 8 Lei

În anul 2004 și 2006 rata lichidității imediate înregistrează valori sub limitele impuse, ceea ce denotă că firma nu are capacitatea de onorare instantanee a datoriilor nedeținând lichidități și alte elemente ce pot fi transformate imediat în monedă.

Luând în considerare valorile obținute la calculul indicatorilor de lichiditate, putem evidenția mai bine evoluția acestora în perioada 2004-2006 cu ajutorul unui grafic:

C. Lichiditatea patrimonială

Lichiditatea patrimonială = * 100

Tabel nr. 9 Lei

Valorile obținute în perioada 2004-2006 atestă faptul că firma are un grad de lichiditate ascendent ce are un rol major în menținerea echilibrului financiar. Menținerea pe o linie optimă a lichidității, și chiar majorarea ei, va fi posibilă prin asigurarea permanentă a unei structuri corespunzătoare a activelor, care să nu ridice probleme la vânzarea lor într-un termen cât mai scurt.

4.2.2 Analiza solvabilității la SC MOTOR STAR SRL

Putem efectua o analiză amănunțită a solvabilității la firma MOTOR STAR SRL pentru a vedea dacă respectă limitele impuse conform cerințelor participării la o licitație.

Solvabilitatea pe termen scurt (generală)

Solvabilitatea pe termen scurt =

Tabel nr. 10 Lei

Se observă evoluția fluctuantă a acestui indicator care depășește limita minimă admisă conform literaturii de specialitate pe ultimii doi ani. Nivelul ratelor de solvabilitate generală obținute reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma, într-un termen scurt, în lichidități, pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.

Solvabilitatea imediată

Solvabilitatea imediată =

Tabel nr. 11 Lei

Capacitatea de plată sau solvabilitatea imediată pune față în față imobilizările în stocuri de produse finite, creanțele asupra clienților, disponibilitățile în cont și casă, toate valorificabile sub formă de bani în circa 30 zile, cu plățile ce devin scadente în aceeași perioadă. Valorile trebuie să fie între 0,65% și 1,0%.

Solvabilitatea curentă

Solvabilitatea curentă =

Tabel nr. 12 Lei

Solvabilitatea curentă a întreprinderii înregistrează o depreciere în anul 2006 față de 2004, respectiv 2005 încadrandu-se sub limita minimă acceptată de 0,8. Valorile solvabilității curente obținute de întreprindere ne oferă o imagine de ansamblu a modului în care sunt imobilizate activele cele mai lichide ale întreprinderii pentru a se putea onora obligațiile firmei pe termen scurt. In literatura de specialitate exista conceptul de lichiditate a total activelor, ca o modalitate de realizare rapida a lor in cazul falimentului si autolichidarii intreprinderii si lichiditatea activelor circulante, care asigura solvabilitatea curenta.

Solvabilitatea pe termen lung (globală)

Solvabilitatea globală =

Tabel nr. 13 Lei

O solvabilitate globală supraunitară în perioada analizată indică solvabilitatea firmei în cei trei ani de analiză.

La modul global de analiză, cuantumul datoriilor depășește valoarea activelor fixe și circulante, iar securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung, precum și marja de creditare a firmei sunt asigurate.

Pentru a evidenția evoluția solvabilității ca factor constitutiv în analiza capacității economico-financiară a firmei voi lua în calcul, doar, indicatorii de solvabilitate reprezentativi dintre cei menționați mai sus, astfel:

Rata solvabilității patrimoniale

Rata solvabilității patrimoniale = * 100

Tabel nr. 14 Lei

Rata solvabilității patrimoniale a firmei nu depășește limita minimă impusă de 30% dar are evolutia este progresiva ceea ce denotă ca se incearca sa se utilizeze o politica eficientă de finanțare. Conform literaturii de specialitate acest indicator mai poartă denumirea de rată de autofinanțare a activelor.

După cum am precizat, solvabilitatea unei firme se mai apreciază si cu ajutorul următorilor indicatori:

Rata îndatorării globale

RIG = * 100

Tabel nr. 15 Lei

Rata levierului

RLEV =

Rata îndatorării globale a întreprinderii prezintă o evoluție satisfăcătoare în perioada 2004 – 2006 devansând limita minimă acceptată de 50% datorată majorării pasivului pe măsura creșterii datoriilor totale a întreprinderii.

Rata de îndatorare în levier este pozitivă în perioada analizată și are o tendință descrescătoare favorabilă pentru firmă. Faptul că levierul financiar este pozitiv este un aspect nefavorabil deoarece indicatorul înregistrează valori anormale datorită ponderii ridicate a datoriilor contractate în pasivul firmei. Totuși, în anul 2005 față de 2004,la fel in 2006 fata de 2005 se observă o ușoară reducere a nivelului ratei de levier datorită achitării de către întreprindere a unei bune părți a datoriilor față de furnizori. În aceste condiții banca nu poate acorda credite firmei în condiții de garanție sigură.

Rezerva de îndatorare

Rezerva de Îndatorare = Potențial Îndatorare – Total Credite Contractate

Tabel nr. 16 Lei

Mărimea rezervei de îndatorare obținută evidențiază că întreprinderea dispune, în anii 2004, de o anumita libertate în apelarea la surse externe de capital. Aceeași situație nu mai este valabilă în anul 2005 si 2006 datorită ponderii ridicate a creditelor contractate de întreprindere care depășește cu 42.436 respectiv 51.323 lei potențialul acesteia de îndatorare.

Rata solvabilității financiare

Rata solvabilității financiare =

Tabel nr. 17 Lei

Potrivit datelor obținute constatăm că firma este protejată de riscul insolvabilității devansând limita considerată satisfăcătoare de 2 în 2004, iar în 2005 și în 2006 rata solvabilitatii scade sub limita ceea ce arata ca datoriile totale financiare nu pot fi acoperite de activul total. Această situație este posibilă datorită ponderii mari deținută de datoriile financiare ale întreprinderii în cei doi ani de analiză, iar trebuie luate masuri pentru a evita incapacitatea de plata.

Capacitatea de rambursare a datoriilor

Capacitatea de rambursare a datoriilor =

Tabel nr. 18 Lei

În anul 2005 și 2006 indicatorul devansează limita minimă acceptată de 0,33, în timp ce în 2004 este inferioară acesteia cu doar 0,02. Acest indicator cu o evoluție favorabilă dovedeste capacitatea întreprinderii de a-și rambursa datoriile contractate și capacitatea firmei de a se autofinanța.

Rata de acoperire a datoriilor totale

Rata de acoperire a datoriilor totale =

Tabel nr.19 Lei

Prin calcularea acestui indicator se certifică faptul că firma are capacitatea de a-și acoperi datoriile prin resurse sale de autofinanțare devansând limita normală ceea ce denotă solvabilitatea firmei.

Rata datoriilor financiare

Rata datoriilor financiare = * 100

Tabel nr.20 Lei

Obținând valori cu mult superioare limitei maximă admisă 50%, firma nu are asigurată obținerea unor noi credite pe termen lung.

4.2.3 Analiza ratelor de rentabilitate economică

Pentru a evidenția capabilitatea întreprinderii de participare la o licitație privind achizițiile publice de construcții putem efectua calculul rentabilității economice care este un alt criteriu financiar important.

A. Rata rentabilității economice brute nominale (Rebn)

Rata rentabilității economice brute nominale =

Tabel nr.21 Lei

Rata rentabilității economice brute reale (Rebr)

Rata rentabilității economice brute reale =

Tabel nr. 22 Lei

Notă: Întrucât în anii 2005 si 2006 s-a înregistrat o rată a inflației mai mică de 10% se va utiliza următoarea formulă:

Rebr = Rebn – Ri

Rata rentabilității economice nete nominale (Renn)

Rata rentabilității economice nete nominale =

Tabel nr.23 Lei

D. Rata rentabilității economice nete reale (Renr)

Rata rentabilității economice nete reale =

Tabel nr. 24 Lei

Notă: Întrucât în anul 2005 si 2006 s-a înregistrat o rată a inflației mai mică de 10% se va utiliza următoarea formulă:

Rebr = Rebn – Ri

În perioada 2004 rentabilitatea economică înregistrează valori mai mari decât rata inflației specifice fiecărei perioade, ceea ce reflectă faptul că firma desfășoară o activitate profitabilă.

Pe baza datelor obținute putem elabora evoluția acestui indicator cu ajutorul unui grafic:

Pe baza datelor obținute din analiza indicatorilor în perioada 2004-2006 putem certifica faptul că SC MOTOR STAR SRL îndeplinește condițiile de participare la o licitație indiferent de caracterul acesteia, situație ce o favorizează din punct de vedere economic și financiar ce, cu siguranță, îi va aduce și în viitor posibilitatea de a participa la licitații, precum și obținerea acestora, mărindu-i și mai mult posibilitatea de creștere economică și, indirect, de asigurare a echilibrul financiar.

4.3 ANALIZA ȘI CALCULUL CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE POTENȚIALE ȘI REALE A FIRMEI

Analiza capacității de autofinanțare potențiale se poate calcula prin două metode:

Metoda deductivă

Tabelul nr. 25 Lei

Metoda adițională

Tabelul nr. 26 Lei

În perioada 2004-2006 surplusul monetar degajat de activitatea firmei este susținut de mijloace efective prin creșterea trezoreriei nete (cash-flow). Astfel capacitatea de autofinanțare a firmei este susținută în întregime de o trezorerie efectiv disponibilă, creând astfel o sursă internă ce urmează a fi folosită în realizarea planului de investiții viitoare.

Prin capacitatea de autofinanțare obținută în cei trei ani, întreprinderea își micșorează riscul financiar, fiind în măsură să surmonteze greutățile în perioadele de criză economică și confirmă, totodată, și capacitatea de îndatorare bună sau, mai bine spus, posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel întreprinderea.

Analiza autofinanțării globale pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța.

Autofinanțarea globală = Capacitatea de autofinanțare – Dividende distribuite – Participarea salariaților la profit

Tabel nr. 27 Lei

În cazul întreprinderii, capacitatea de autofinanțare reală respectiv autofinanțarea globală este identică cu capacitatea de autofinanțare potențială ceea ce asigură pe investitorii financiari asupra posibilităților de remunerare și de punere în valoare, de către întreprindere, a fondurilor pe care ei le vor reinvesti. Autofinanțarea obținută creează capacitatea de rambursare a datoriilor întreprinderii și dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri și-l asumă.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

5.1 PUNCTE FORTE

Evidențierea acestor puncte tari ne vor ajuta să înțelegem mai bine situația întreprinderii, dintre acestea amintesc:

Situația netă pozitivă și cu tendință crescătoare semnifică creșterea valorii capitalurilor proprii ca o consecință a reinvestirii profitului net.

Cifra de afaceri a crescut semnificativ în 2005 față de 2004 si respectiv in 2006 fata de 2005 veniturile majoritare fiind obținute din producția vândută.

Fondul de rulment pozitiv in ultimii doi ani sugerează echilibru financiar pe termen lung, adică activele imobilizate sunt finanțate din datorii pe termen lung.

Gradul de îndatorare globală înregistrează o evoluție favorabilă satisfăcătoare devansând limita minimă admisă.

Solvabilitatea globală, imediată și cea generală înregistrează valori peste limita minimă admisă ceea ce evidențiază capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile exigibile.

Nivelul ratelor de lichiditate reflectă capacitatea firmei de a-și acoperii datoriile exigibile

Nivel satisfăcător a ratei capacității de rambursare a datoriilor .

Creșterea acumulării brute din exploatare.

Creșterea pe ansamblul perioadei analizate a rezultatului brut și respectiv a rezultatului net al exercițiului

Creșterea capacității de autofinanțare și a autofinanțării reale pe ansamblul perioadei analizate susținută de o trezorerie efectiv disponibilă.

Valori satisfăcătoare ale rotației stocurilor.

Decalaj favorabil între durata de încasare a clienților și durata de plată a furnizorilor.

Nivelul ridicat al calității serviciilor certificat de creșterea cifrei de afaceri.

Eficiența ridicată a activității de marketing.

Eficiența ridicată a managementului.

În ultimii trei ani – ca urmare a permanentei preocupări a managementului întreprinderii, dar și ca rezultat al atașamentului salariaților – întreprinderea a înregistrat o dezvoltare în ceea ce privește activitatea de producție – rezultatele fizice și valorice au crescut de la an la an – iar aceste creșteri au fost în concordanță cu cerințele pieței.

5.2 PUNCTE SLABE

Rata solvabilității patrimoniale a firmei nu depășește limita minimă impusă de 30% dar are evolutia progresiva ceea ce denotă ca se incearca sa se utilizeze o politica eficientă de finanțare.

Firma este protejată de riscul insolvabilității devansând limita considerată satisfăcătoare de 2 în 2004, iar în 2005 și în 2006 rata solvabilitatii scade sub limita ceea ce arata ca datoriile totale financiare nu pot fi acoperite de activul total

Rezerva de îndatorare obținută în anii 2005 și 2006 nu oferă libertate întreprinderii de a apela la surse externe de capital.

Evoluția duratei de încasare a creanțelor și durata de plată a furnizorilor nu se încadrează în limitele normale de eficiență.

Ponderea ridicată a datoriilor pe termen scurt.

Presiunea fiscală a statului ridicată.

Rata levierului înregistrează valori nesatisfăcătoare în cei trei ani analizați depășind limita maximă admisă datorită ponderii ridicate a datoriilor în pasivul întreprinderii.

Disponibilitatile firmei sunt scazute.

Ponderea activelor fixe a cunoscut o crestere in 2005 urmata de o usoara scadere in 2006. Se recomanda o prudenta mai mare in viitor cu privire la politica de investitii, intarita cu politica in domeniul stocurilor.

Stocurile au crescut continuu, trebuie să crească viteza de rotație a acestora si trebuie coroborate cu creanțele și disponibilitățile.

BIBLIOGRAFIE

Partenie Dumbravă, “Contabilitatea garanțiilor pentru achiziții publice”, RFCC nr.1/1998

Niculae Feleagă, “Sinteze contabile comparate”, vol.I, Ed.Economică , București, 1999

HOTARARE 411/2005 privind modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice si pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plata si de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice

Ordonanța de Urgență nr. 60 din 25 aprilie 2001 privind achizițiile publice, forma sintetică de la data de 31 octombrie 2005

Emil Chirilă, „Curs de finanțele firmei”, Editura Universității din Oradea, 2002

Georgeta Vintilă, „Gestiunea Financiară a Întreprinderii”, Editura Didactică și Pedagogică, RA București, 1997

Aurel Giurgiu, „Finanțele firmei”, Editura Presa Universitară Cluj, 2000

Tribuna Economică nr.5, din 2 februarie 2005

Gh. Bistriceanu, Mihai Adochiței, „Finanțele agenților economici”, Editura Economică, București, 2001

Richard Lloyd, „Analiza creditului”, Editura Expert, București. 1998

A. Gheorghiu, „Analiza economico-financiară la nivel microeconomic”, Editura Economică, București, 2004

Vasile Ilie, Mihaela Teodorescu, „Finanțele Întreprinderii”, Editura ASE București, 2003

Ion Stancu, „Finanțe”, Editura Economică, București, 2002

BIBLIOGRAFIE

Partenie Dumbravă, “Contabilitatea garanțiilor pentru achiziții publice”, RFCC nr.1/1998

Niculae Feleagă, “Sinteze contabile comparate”, vol.I, Ed.Economică , București, 1999

HOTARARE 411/2005 privind modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice si pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plata si de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice

Ordonanța de Urgență nr. 60 din 25 aprilie 2001 privind achizițiile publice, forma sintetică de la data de 31 octombrie 2005

Emil Chirilă, „Curs de finanțele firmei”, Editura Universității din Oradea, 2002

Georgeta Vintilă, „Gestiunea Financiară a Întreprinderii”, Editura Didactică și Pedagogică, RA București, 1997

Aurel Giurgiu, „Finanțele firmei”, Editura Presa Universitară Cluj, 2000

Tribuna Economică nr.5, din 2 februarie 2005

Gh. Bistriceanu, Mihai Adochiței, „Finanțele agenților economici”, Editura Economică, București, 2001

Richard Lloyd, „Analiza creditului”, Editura Expert, București. 1998

A. Gheorghiu, „Analiza economico-financiară la nivel microeconomic”, Editura Economică, București, 2004

Vasile Ilie, Mihaela Teodorescu, „Finanțele Întreprinderii”, Editura ASE București, 2003

Ion Stancu, „Finanțe”, Editura Economică, București, 2002