Particularitati Tactice de Efectuare a Perchezitiei Domiciliare
,,Particularități tactice de efectuare a percheziției domiciliare”
CUPRINS:
CAPITOLUL. I
1. ASPECTE GENERALE
1.1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI .
1.1.1 Aspecte introductive.
1.1.2 Importanța percheziției.
1.1.3 Reglementări procesual penale.
1.1.4 Alte dispozitii.
CAPITOLUL II
2. PREGĂTIREA PERCHEZIȚIEI
2.1 Considerații generale
2.2 Stabilirea obiectivelor percheziției.
2.3 Cunoașterea locului percheziției.
2.4 Cunoașterea persoanelor la care se va efectua percheziția.
2.5 Stabilirea momentului efectuării percheziției.
2.6 Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării percheziției
2.7 Formarea echipei care va efectua percheziția
CAPITOLUL III
3. REGULI TACTICE DE EFECTUARE A PERCHEZIȚIEI.
3.1 Aspecte privind psihologia percheziției.
3.1.1 Psihologia organului judiciar care face percheziția
3.1.2 Psihologia persoanei percheziționate
3.2 Deplasarea și intrarea la locul percheziției
3.2.1 Deplasarea la locul percheziției
3.2.1 Intrarea la locul percheziției
3.3 Primele măsuri luate la locul percheziției.
3.3.1 Inspectarea rapidă a întregului loc percheziționat
3.3.2 Luarea măsurilor de contracarare a oricărei acțiuni violente
3.3.3 Strângerea tuturor persoanelor gasite la locul percheziției într-o singură încăpere
3.3.4 Studierea atentă și familiarizarea cu locul ce va fi percheziționat
3.3.5 Organizarea percheziției propriu-zise
3.3.6 Intrarea la locul percheziției
3.4 REGULI TACTICE APLICATE ÎN EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI PROPRIU-ZISE.
3.4.1 Pentru descoperirea ascunzătorilor
3.4.2 Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia percheziției
3.5 Fixarea rezultatelor percheziției.
3.5.1 Considerații generale
3.5.2 Consemnarea în proces verbal
3.5.3 Înregistrarea pe banda videomagnetică
3.5.4 Desenul schiță
CAPITOLUL AL IV-LEA
4. PARTICULARITĂȚI PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE
4.1 Considerații generale
4.2 Percheziția încăperilor sau locurilor închise
4.2.1 Cercetarea clădirii
4.2.2 Cercetarea zidurilor sau a pereților.
4.2.3 Cercetarea altor elemente de construcție
4.2.4 Cercetarea mobilierului si obiectelor din interioul încaperilor
CAPITOLUL V
5. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT, TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA.
ABREVIERI
ASPECTE INTRODUCTIVE
Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătura cu tactica de efectuare a percheziției domiciliare, având rolul de a scoate în evidență elemente esențiale ce țin de pregătirea minuțioasă a acestui act procedural, analiza detaliată a tuturor aspectelor care conduc la reușita unei percheziții, precum și îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de legislația în vigoare pentru a putea fi evitată o eventuală contestație a acestui act de procedură pentru neîndeplinirea procedurii legale și ulterior anularea acestui mijloc de probă.
În acest sens capitolul I al lucrării, în prima secțiune abordează conceptul teoretic de percheziție, prezentând o definiție care relevă conținutul acestui act procedural și o prezentare generală. Secțiunea a 2-a evidențiază importanța acestui act de procedură în majoritatea proceselor penale și pune accent pe faptul că în lipsa acestui act procedural în majoritatea proceselor ar fi imposibil de probat săvârșirea înfracțiunii de către inculpat. Secțiunea a 3-a prezintă reglementarea procesuală a percheziției. Am realizat o comparație între Vechiul și Noul Cod de procedură penală prin scoaterea în evidență a elementelor esențiale care vizează acest act procedural. Secțiunea a 4-a prezintă clasificarea perchezițiilor si elementele comune acestora. La finalul capitolului mi-am propus să realizez un subiect de drept comparat între dreptul procesual penal din România și cel din Republica Moldova abordând în acest sens atât asemănările care caracterizează ambele reglementări procesuale cât și deosebirile și particularitățile pe care le reprezintă fiecare sistem de drept în parte.
În capitolul al II-lea sunt prezentate aspectele legate de pregătirea percheziției cum ar fi: stabilirea obiectivelor, cunoașterea locului unde urmează să fie îndeplinit acest act procedural, cunoașterea persoanelor la care se efectuează percheziția, stabilirea momentului efectuării acestui act, pregătirea mijloacelor tehnice necesare, precum și formarea echipei care va efectua percheziția.
Capitolul al III-lea întitulat “ Reguli tactice de efectuare a percheziției” reprezintă substanța principală a lucrării. Aici sunt abordate probleme esențiale ale percheziției, în special: aspectele privind psihologia percheziției, care nefiind luate în considerare la efectuarea acestui act de procedură ar putea conduce de cele mai multe ori la nedescoperirea obiectelor sau înscrisurilor căutate; deplasarea și intrarea la locul percheziției, aspecte care dacă nu sunt luate în seamă de organul judiciar însărcinat cu efectuarea percheziției, ar putea conduce la descoperirea acestora de persoana percheziționată și acordarea acesteia din urmă a unui timp suplimentar pentru distrugerea obiectelor sau înscrisurilor căutate; primele măsuri luate la locul percheziției, care trebuie luate în mod obligatoriu pentru evitarea oricăror acțiuni violente din partea persoanelor percheziționate; reguli tactice aplicate în efectuarea percheziției propriu-zise, care trebuie luate în considerare în timpul efectuării percheziției pentru o căutare cât mai eficientă; fixarea rezultatelor percheziției.
În ultimul capitol sunt prezentate particularități privind efectuarea percheziției domiciliare: percheziția încăperilor sau locurilor închise, cercetarea clădirii, a zidurilor sau a pereților, a altor elemente de construcție, precum și a mobilierului și obiectelor din interiorul încăperilor.
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE
NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI
ASPECTE INTRODUCTIVE
Ca noțiune “ percheziție” provine din latinescul perquiro, sivi, situm, quitere – căutare, a cerceta cu grijă pretutindeni.
Percheziția reprezintă un act procedural, efectuat deseori în practică, care are ca scop căutarea și ridicării unor obiecte care conțin sau poartă urme ale unei infracțiuni, a corpurilor delicte, a înscrisurilor, fie cunoscute, fie necunoscute organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului. Percheziția face parte din procedeele de investigație, din activitatea “de strângere a mijloacelor de probă cunoscute și de descoperire a altor mijloace de probă” .
Odată cu desfășurarea cercetării la fața locului și cu apariția primelor versiuni poate apărea necesitatea de studiere a unor obiecte sau înscrisuri atât pentru stabilirea aspectelor ce țin de pregătirea, desfășurarea și valorificarea activităților ilicite, cât și pentru a stabili identitatea infractorilor.
În doctrină se apreciază ca perchezția este o activitate de urmărire penalăsi de tactic criminalistică. Pentru a se putea proceda la ridicarea de obiecte sau înscrisuri trebuie ca organul de urmărire penală să cunoască obiectele și înscrisurile care reprezintă interes într-o anumită cauză și să existe informații certe despre existența lor în posesia unor anumite persoane cu identitate cunoscută.
Deși la prima vedere, percheziția pare a reprezenta o activitate simplă, în realitate, ea presupune înainte de toate o pregătire adecvată. Astfel este necesară:
Stabilirea caracteristicilor a obiectelor și înscrisurilor care urmează a fi ridicate cu ocazia efectuării percheziției
Stabilirea persoanelor în posesia cărora se afla obiectele sau înscrisurile care formează obiectul percheziției
Determinarea locului în care aceste obiecte sau înscrisuri sunt păstrate;
Stabilirea și dotarea echipei care urmează să efectueze percheziția cu mijloacele și metodele de fixare, de ridicare, ambalare și conservare a obiectelor și înscrisurilor ce urmează a fi ridicate, a instrumentelor și a altor mijloace logistice necesare asigurării securității și integrității acestora;
Parcurgerea procedurilor specifice percheziției în fața instanței de judecată competentă;
Dacă, cu ocazia desfășurării percheziției, obiectele sau înscrisurile căutate sunt predate de bună voie de către persoana percheziționată, procedura nu prezintă dificultăți sau obstacole deosebite, însă refuzul persoanei percheziționate de a preda obiectele sau înscrisurile solicitate de organele de urmărire penală transform această procedura în una foate dificilă care presupune multă atenție, rabdare, etc. din partea persoanelor care efectuează percheziția.
Organul judiciar ar trebui să înceapă demersurile pentru obținerea unei autorizații de percheziție de îndată ce constată suspiciuni cu privire la buna-credință a persoanelor ce dețin obiecte și înscrisuri care prezintă interes sau cu privire la atitudinea acestora în legătura cu organele judiciare.
În practică ar putea apărea particularități legate de ridicarea obiectelor sau înscrisurilor care interesează organele judiciare datorită naturii diferite a acestora.
IMPORTANȚA PERCHEZȚIEI
În literatura de specialitate este atrasă atenția asupra importanței percheziției deoarece, în multe cazuri, ea devine decisivă în soluționarea unei cauze penale prin obținerea probelor absolut necesare care evidențiază faptele sau împrejurările în care a fost săvârșită o infracțiune, precum și identitatea autorului.
Rolul particular al percheziției rezultă și din faptul că, în interesul major al justiției, organele de urmărire penală, au posibilitatea să efectueze acest act chiar și în condițiile în care, aparent, ar însemna o încălcare a inviolabilității domiciliului, a persoanei sau a secretului corespondenței, cum este cazul infracțiunilor flagrante, respectând, însă, prevederile legii. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea chiar și în cele mai intime detalii ale vieții personale, nu pune în discuție drepturi reale, nu are un ecou în rândul cercului social.
Practica judiciară, confirmă importanța acestei proceduri deoarce în foarte multe cauze, savârșirea infracțiunii ar fi foarte dificil de probat fără rezultatele obținute ca urmare a efectuării percheziției iar făptuitorii ar putea rămâne neidentificați.
La nivel constituțional, la fel ca în cazul corespondenței, legea supremă ocrotește și inviolabilitatea domiciliului. În condițiile în care legea supremă stabilește că domiciliul sau reședința sunt inviolabile, adică nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reședința unei persoane fară învoirea acesteia, percheziția se dispune de judecător și se efectuează în formele prevăzute de lege, cele din timpul nopții fiind interzise cu excepția infracțiunilor flagrante.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri prezintă aceeași importanță pentru soluționarea unei cauze penale. Din punct de vedere tactic criminalistic, ea are însă un caracter mai puțin complex. De aceea, în abordarea modului de efectuare a actelor procedurale, vom pune accent, îndeosebi, pe regulile tactice criminalistice aplicabile în primul rând percheziției, dat fiind caracterul său mult mai complex.
REGLEMENTĂRI PROCESUAL PENALE
Cadrul procesual penal privind ridicarea de obiecte și înscrisuri este reglementat în art. 169-171 N.C.pr.pen.( art. 96-99 V.C.pr.pen ), iar percheziția în art. 156-168 C.pr.pen( art. 100-111 V.C.pr.pen ). Astfel, potrivit prevederilor art.157 N.C.pr.pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătura cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și stângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. De asemenea, Noul Cod de Procedură Penală definește și noțiunea de domiciliu în art. 157 alin. 2: “ Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în ounderea chiar și în cele mai intime detalii ale vieții personale, nu pune în discuție drepturi reale, nu are un ecou în rândul cercului social.
Practica judiciară, confirmă importanța acestei proceduri deoarce în foarte multe cauze, savârșirea infracțiunii ar fi foarte dificil de probat fără rezultatele obținute ca urmare a efectuării percheziției iar făptuitorii ar putea rămâne neidentificați.
La nivel constituțional, la fel ca în cazul corespondenței, legea supremă ocrotește și inviolabilitatea domiciliului. În condițiile în care legea supremă stabilește că domiciliul sau reședința sunt inviolabile, adică nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reședința unei persoane fară învoirea acesteia, percheziția se dispune de judecător și se efectuează în formele prevăzute de lege, cele din timpul nopții fiind interzise cu excepția infracțiunilor flagrante.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri prezintă aceeași importanță pentru soluționarea unei cauze penale. Din punct de vedere tactic criminalistic, ea are însă un caracter mai puțin complex. De aceea, în abordarea modului de efectuare a actelor procedurale, vom pune accent, îndeosebi, pe regulile tactice criminalistice aplicabile în primul rând percheziției, dat fiind caracterul său mult mai complex.
REGLEMENTĂRI PROCESUAL PENALE
Cadrul procesual penal privind ridicarea de obiecte și înscrisuri este reglementat în art. 169-171 N.C.pr.pen.( art. 96-99 V.C.pr.pen ), iar percheziția în art. 156-168 C.pr.pen( art. 100-111 V.C.pr.pen ). Astfel, potrivit prevederilor art.157 N.C.pr.pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătura cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și stângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. De asemenea, Noul Cod de Procedură Penală definește și noțiunea de domiciliu în art. 157 alin. 2: “ Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.”
Percheziția poate fi domiciliară, corporală, a unui vehicol sau informatică. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară poate fi dispusă, la cererea procurorului, numai de judecătorul de drepturi și libertăți căruia iar reveni competența de judecare a cauzei în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție este situat sediul parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. (art. 158 N.C.pr.pen.). Noul Cod de Procedură Penală stabilește că în cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, nu se mai face mențiune despre faptul că în cursul judecății, instanța poate proceda la efectuarea percheziției numai cu ocazia unei cercetări locale, potrivit art. 102 V.C.pr.pen.
Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii în cazul în care este întemeiată și încuviințarea efectuării percheziției și emite, în acelaș timp, mandatul de percheziție (art. 158 alin. 6 N.C.p.pen. ). Încheierea prin care se pronunță judecătorul de drepturi și libertăți asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției domiciliare nu este supusă niciunei căi de atac. N.C.p.pen completează lipsa anterioară a termenului de valabilitate a mandatului de percheziție în art. 158 alin. 7 lit. d și stabilește că această durată nu poate depăși 15 zile.
Spre deosebire de V.C.pr.pen., N.C.pr.pen la art 158 alin. 3 vine cu un element de noutate și anume că în cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil și pentru acele locuri.
Timpul de efectuare a percheziției domiciliare, precum și de ridicare de obiecte și înscrisuri de către organele de cercetate penală este între orele 6-20, iar în alt interval orar numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția urmează a se efectua într-un local deschis publicului. N.C.p. pen nu mai face referire la faptul că percheziția începută între orele 6-20 poate continua și în cursul nopții. Procurorul, precum și organele de cercetare ale poliției pot efectua percheziția domiciliară și în timpul nopții, în condițiile prevăzute de art. 159 alin. 3 N.C.pr.pen.
N.C.p.pen. face referire expresă la faptul că organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul de a folosi forța pentru deschiderea încăperilor, spațiilor, mobilierului și altor obiecte căutate în ipoteza în care posesorul acestora nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie( art. 159 alin. 12).
Obiectele sau înscrisurile căutate prin percheziție diferă, în primul rând, după natura infracțiunii cercetate. De exemplu, în cazul furtului, vor fi căutate bunurile sustrase; în cazul omorului, sunt căutate obiectele de care autorul s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, de genul armelor albe sau de foc, eventuale obiecte de îmbrăcăminte purtătoare de urme biologice, bunuri sustrase de la victimă etc.
Potrivit prevederilor legale, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită. Dacă, cu ocazia percheziției, sunt descoperite și obiecte sau înscrisuri a căror deținere sau circulație este interzisă, acestea se ridică întotdeauna, chiar dacă nu au legătură cu fapta săvârșită (art. 159 alin. 13 N.C.pr.pen.).
Persoanele și obiectele căutate prin percheziție pot fi clasificate, indiferent de natura infracțiunii, în câteva mari categorii:
Persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei, precum și cadavrele unor persoane dispărute.
Obiecte care provin din infracțiune (bunurile sustrase, falsurile, banii și obiectele primite sau rezultate din speculă, ș.a.).
Mijloace sau instrumentele care sunt destinate săvârșirii infracțiunii (arme, instrumente de spargere, materiale necesare falsificării de valori, bunuri destinate speculei etc.).
Obiecte care conțin sau poartă urmele infracțiunii (îmbrăcămintea pătată de sânge, scrisorile de amenințare, înscrisurile falsificate etc.).
Obiectele sau înscrisurile care nu sunt deținute în mod legal sau a căror cantitate depășește limita admisă (arme, stupefiante, mijloace de plată străine, stocuri de produse alimentare).
Oricare alte obiecte sau înscrisuri de natură să servească la stabilirea faptelor și împrejurărilor unor cauze, inclusiv la identificarea infractorului.
CLASIFICAREA PERCHEZIȚIILOR
Deși clasificarea perchezițiilor, din punct de vedere al legii procesual-penale, se face în percheziții domiciliare, corporale, a unui vehicol sau informatice privite însă, prin prisma unor particularități tactice de efectuare, perchezițiile domiciliare și corporale pot fi împărțite în mai multe categorii. Astfel:
După natura locului în care este efectuată, percheziția se împarte în: percheziția locurilor deschise și a locurilor închise; percheziții ale spațiilor care sunt locuite de o singură persoană, de către o familie, de către o singură persoană juridică, de către o persoană juridică și una sau mai multe persoane fizice, de către mai multe persoane juridice, etc. ;
După numărul de persoane la care urmează să se efectueze percheziția, aceasta poate fi individuală sau de grup, situație întâlnită frecvent în cazul participației.
Perchezițiile mai pot fi clasificate în primare sau repetate, ultima variantă fiind caracteristică împrejurărilor în care rezultatele primei percheziții au fost negative sau condițiile de efectuare au fost improprii (situație întâlnită la percheziția locurilor deschise, efectuată în condiții meteorologice neprielnice).
După timpul de efectuare, perchezițiile pot fi clasificate în percheziții desfășurate pe timp de zi și pe timp de noapte;
După calitatea celor care constituie echipa de percheziție – percheziții la care participă doar funcționari din cadrul organului judiciar și percheziții la care mai participă și diverse categorii de specialiști;
După temeiul legal în baza căruia se efectuează percheziția, regăsim: percheziții efectuate pe baza autorizației procurorului, percheziții efectuate pe baza consimțământului scris al persoanei autorizate, percheziții efectuate în caz de infracțiuni flagrante;
Aceste clasificări interesează numai sub raport tactic criminalistic, în rest prevederile legale rămân aceleași, ele aplicându-se strict, indiferent de categoria tactică a percheziției efectuate.
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT, TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Potrivit C. pr. pen. al Republicii Moldova, în capitolul III ,,Mijloacele de probă și procedeele probatorii’’, Secțiunea 4-a, art. 125, alin. 1 prevede: ,, Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziție dacă din probele acumulate sau din materialele activității speciale de investigații rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrșirea infracțiunii, obiecte și valori dobîndite de pe urma infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală și care prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute.
Asemănările dintre cele două sisteme de drept sunt destul de mari, în continuare vom încerca să enumerăm câteva din acele asemănări:
În ambele sisteme de drept percheziția are ca scop descoperirea și strângerea probelor cu privire la o anumită infracțiune, si anume: identificarea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune, descoperirea unor persoane față de care există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune.
Ambele sisteme de drept stabilesc că percheziția se efectuează numai după obținerea autorizației de la judecătorul competent să judece cauza în primă instanță.
Art. 128 alin. 1 C.pr.pen “este interzis de a efectua ridicări de obiecte în timpul nopții, cu excepția cazurilor de delict flagrant”, o reglementare asemănătoare este regăsită și în sistemul nostru de drept care stabilește la art. 159 că percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 22,00, cu excepția infracțiunii flagrante.
Art. 128 alin. 6 C.pr.pen “ Obiectele și documentele descoperite în timpul percheziției sau ridicării, a căror circulație este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent de faptul daca au sau nu legătură cu cauza penală”, dispoziție pe care în Codul de procedură penală roman o regăsim în art. 159 alin. 13.
După cum am menționat anterior, în mare parte sistemul de drept din Republica Moldova este asemănător cu cel din România, însă prezintă și unele particularități specifice:
Art. 125 alin. 3 stabilește că “ Percheziția se efectuează în baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală și numai cu autorizația judecătorului de instrucție”. Cât privește reglementarea procesual penală română este diferită din această perspectivă deoarece în dreptul român, autorizația dată de judecător în vederea efectuării percheziției se face în baza unei cereri formulată de către procuror (art. 158 alin. 2).
O altă particularitate pe care o reprezintă Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova este reprezentată în art. 127 alin. 2 care stabilește că “ la efectuarea percheziției sau ridicării de obiecte și documente trebuie să fie asigurată prezența persoanei la care se face percheziția sau ridicarea ori a unor membri adulți ai familiei acesteia, ori a celor care reprezintă interesele persoanei în cauză. Dacă prezența acestor persoane este imposibilă, se invită reprezentantul autorității executive a administrației publice locale”. În sistemul nostru de drept, art. 159 N.C.pr.pen. stabilește că în cazul în care în spațiul unde urmează să se desfășoare percheziția nu este nici o persoană, aceasta se va face în prezența unui martor asistent.
Art. 127 alin. 6 din Codul de Procedură Penală al Republcii Moldova menționează expres că persoana la care se face percheziția sau ridicarea de obiecte și documente are dreptul să înregistreze prin mijloace audiovideo aceste acțiuni, informând despre acest fapt organul de urmărire penală.
CAPITOLUL II
2. PREGATIREA PERCHEZIȚIEI
CONSIDERAȚII GENERALE
Reușita unei percheziții depinde ca și în cazul celorlalte acte de urmărire penală de modul în care aceasta este pregatită. Foarte important este ca de fiecare dată când este necesară efectuarea unei percheziții să fie avute în vedere natura faptei cercetate, caracteristicile obiectelor căutate, manifestările așteptate a persoanelor la domiciliul cărora urmează a se efectua percheziția, caracteristicile locului în care urmează a se efectua percheziția, participanții, mijloacele tehnice necesare precum, intervalul de timp în care se va desfășura percheziția, momentul începerii percheziției și modalitățile de pătrundere în locuința percheziționată. Tactic vorbind, trebuie pregătit și întocmit anterior un plan de desfășurare pentru a fi evitată desfășurarea percheziției la voia întâmplării.
Percheziția trebuie ținută în secret până la momentul efectuării, pentru evitarea situației în care persoanele ce urmează a fi percheziționate să fie anterior prevenite, în caz contrar fiind posibil ca ceea ce este căutat să dispară iar eficiența activității să fie compromisă.
STABILIREA OBIECTIVELOR PERCHEZIȚIEI
Stabilirea scopului percheziției este foarte importantă, necesitatea, oportunitatea dispunerii și metodele utilizate pentru efectuarea percheziției fiind direct determinate de scopul pe care și-l propune echipa ce urmează a desfășura percheziția. Scopul percheziției se stabilește în funcție de particularitățile pe care le reprezintă fiecare cauză.
Tactic vorbind, scopul percheziției este determinat în funcție de infracțiunea cercetată (omor, furt, delapidare), ceea ce presupune ca organul judiciar care urmează să efectueze percheziția trebuie să aibă o reprezentare suficinet de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate, a orice poate reprezenta produs al faptelor investigate sau care să fi fost folosit la săvârșirea infracțiunii. Până la inceperea efectuării percheziției este necesar ca organul judiciar să aibă o imagine despre obiectele căutate, fiind obligat să țină seama de caracteristicile lor generale (structură, formă, dimensiuni), de valoarea acestora și în special despre posibilitatea de ascundere, de distrugere rapidă, de fragmentare ș.a. Există împreujurări în care obiectele căutate nu sunt cunoscute cu exactitate. De exemplu, într-un trafic de droguri, anchetatorul nu se așteaptă doar la descoperirea de droguri, ci și de pașapoate false, arme etc.
Oportunitatea dispunerii și efectuării unei percheziții indiferent dacă ne referim la percheziția corporal, domiciliară sau la locul unde își desfășoară activitatea persoana juridică- apare doar în momentul în care există presupuneri întemeiate că într-un anumit loc, sau asupra unei persoane, vor fi găsite obiecte sau înscrisuri având legătură cu faptele sau împreujările cauzei cercetate. Neluarea în considerare a acestui aspect poate conduce la consecințe destul de grave:
Percheziția efectuată la întâmplare îi poate pune în gardă pe cei implicați în desfășurarea percheziției.
Percheziția nejustificată ar putea fi interpretată ca o încălcare a art. 27 din Constituție care se referă la inviolabilitatea domiciliului, deci o încălcare a libertăților și a drepturilor omului.
CUNOAȘTEREA LOCULUI PERCHEZIȚIEI
Cunoașterea exactă a locului în care urmează a fi efectuată percheziția reprezintă o regulă ce trebuie respectată în toate împrejurările, excepție în acest caz făcând infracțiunile flagrante, în care percheziția poate fi efectuată de îndată. Este vizată în general dispunerea locului, caracteristicile construcției sau topografice. Astfel:
În cazul locurilor închise, interesează adresa exactă a imobilului (strada, numărul, scara, etajul, apartamentul), particularitățile imobiluilui, dispunerea și destinația încăperilor sau amenajări facute pe parcurs de locatari, amplasarea ușilor, ferestrelor, posibilitățile de intrare și ieșire altele decât cele obișnuite, vizitatorii frecvenți, sau persoanele care locuiesc temporar la adresa la care urmează sa se efectueze percheziția, vecinii, spațiile folosite în comun cu alte persoane- cine și în ce condiții are acces, numarul de telefon etc. În cazul în care percheziția urmează a fi efectuată în garaje, magazii se impune deasemenea cunoașterea lor amănunțită.
În cazul locurilor deschise, interesează dispunerea, suprafața, particularitățile topografice ale solului și vegetației, eventualele construcții aflate pe acest loc, destinația și caracteristicile lor interioare, drumurile și căile de acces, modalitatea de delimitare (gard de scândură, sârmă, beton etc.), locurile sau grădinile cu care se învecinează, persoanele cărora le aparțin, folosesc sau îngrijesc locurile respective ș.a.
Aceste informații trebuie obținute și avute în vedere și în cazul efectuării de percheziții la sediile unor agenți economici, persoane juridice, unități comerciale de deservire, firme, etc. În vederea obținerii datelor necesare pentru cunoașterea locurilor ce vor fi percheziționate, se va acționa cu o discreție maximă, evitându-se alertarea persoanelor vizate. În acest scop se va apela la sprijinul organelor locale ale administrației de stat sau la alte persoane care nu sunt implicate în activități infracționale cu respectarea legii.
CUNOAȘTEREA PERSOANELOR LA CARE SE VA EFECTUA PERCHEZIȚIA
Cunoașterea persoanelor la care se va efectua percheziția presupune stabilirea: cetățeniei, naționalității, temperamentului, antecedendetelor penale, a gradului de cultură, profesia sau funcția exercitată, viața de familie, raporturile cu vecinii, relațiile pe care le întreține cu diverse alte persoane, în special prietenii apropiați, muncile de gospodărie pe care știe să le facă, pasiunile precum și alte activități pe care le desfășoară în calitate de amatori fără ca prin aceasta să fie adusă atingere vieții intime a persoanei.
Este necesar sa fie cunoscute si persoanele care locuiesc cu cel percheziționat, indiferent de calitatea lor ( memri de familie, chiriași, rudele cu care întreține relații strânse și pe care le frecventează des). Acest lucru se impune și mai mult în situația în care obiectul percheziției il presupune un bun care poate fi ascuns la rudele sau prietenii mai apropiati.
STABILIREA MOMENTULUI EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI
Stabilirea momentului cel mai potrivit de efectuare a percheziției are o semnificație importantă pentru reușita acestui act procedural. Percheziția reprezintă un act cu caracter neașteptat ce trebuie efectuat cu operativitate maximă. Caracterul urgent al percheziției nu înlătură pregătirea sa atentă cu excepția infracțiunilor flagrante în care autorul infracțiunii este urmărit până la domiciliu sau locul în care încearcă să se ascundă sau să ascundă corpurile delicte. Există infracțiuni care presupun efectuarea de îndată a percheziției (luarea de mită), caracterul imediat al acesteia fiind justificat de faptul că ea reprezintă principalul mijloc de obținere a probelor.
Sunt situații în care efectuarea percheziției este amânată în scop tactic deși organele competente să efectueze percheziția dețin date sigure cu privire la existența obiectului și chiar al locului de ascundere, însă prin natura împrejurărilor, descoperirea acestora este foarte dificilă. În acest scop, amânarea are ca scop liniștirea persoanei suspecte și crearea unei impresii că nu va mai fi percheziționat și astfel să fie pusă în situația de a renunța la ascunderea obiectelor.
Alegerea momentului potrivit pentru efectuarea percheziției se face în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte de necesitatea efectuării ei în mod inopinat, cât mai operativ și în condiții de natură să asigure descoperirea obiectelor sau mijloacelor materiale de probă pe care anchetatorul se așteaptă să le descopere.
Trebuie avută în vedere alegerea unei perioade favorabile, atât pentru începerea percheziției cât și pentru desfășurarea acesteia. Planificarea reperelor orare între care trebuie să se desfășoare percheziția nu are ca obiect o limitare în timp între care poate fi desfășurată percheziția deoarece acestea sunt precizate de legiuitor în art. 103 C.P.P ci stabilirea intervalului de timp care va prezenta o maximă eficiență și de oportunitate – descoperirea cât mai multe probe și mijloace de probă cu cheltuieli de personal și logistică cât mai mici și cu un control rezonabil al riscurilor.
O importanță deosebita reprezintă necesitatea asigurării elementului surpriză, a caracterului inopitant al percheziției, necesitatea efectuării neântârziate și existența acelor împrejurări care nu favorizează escaladarea conflictului firesc între anchetatori și persoanele la care se efectuează percheziția.
Planificarea reperelor orare între care să se desfășoare percheziția devine desosebit de important atunci când se pregătește desfășurarea unor percheziții simultane sau/și a unor percheziții în grup – indiferent de mediul unde se află locurile ce urmează a fi percheziționate, perchezițiile trebuie declanșate la aceeași oră, în toate locurile și la toate persoanele. Această conduită înlătură posibilitatea de a comunica, de a se încunoștința unii pe alții și de a împiedica distrugerea dovezilor compromițătoare.
PREGĂTIREA MIJLOACELOR TEHNICE NECESARE EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI
Pentru efectuarea percheziției sunt folosite, de regulă, aceleași mijloace tehnico- științifice folosite în cercetarea la fața locului. Sunt necesare surse de iluminare, lămpi cu radiații infraroșii și ultraviolete, rulete pentru măsurarea dimensiunilor, truse de chei pentru deschiderea ușilor, a obiectelor de mobilier (dulapuri, sertare, casete, fișete etc.), diverse unelte (ciocan, patent, șurubelniță, levier, lopată, târnăcop etc.). Pentru descoperirea obiectelor ascunse este nevoie de sonde metalice, stetoscoape, de sonde electronomagnetice sau de magneți puternici, utilizați pentru scoaterea obiectelor metalice din fântâni, ape curgătoare, bălți etc. Se poate apela, la diferite tipuri de detectoare, cum sunt, detectoarele, de cadavre, detectoarele cu ultraviolete. Vor putea fi folosite și aparate Roentgen portabile, utilizate în examinarea interiorului unor corpuri, la examinarea cu ajutorul radiațiilor gamma, dacă există indicii că obiectele au fost ascunse în elemente de construcții (ziduri, scări, fundații) din cărămidă sau ciment. Deasemenea va fi inclusă și aparatura de fotografiat, filmare și înregistrare videomagnetică, necesară fixării rezultatelor percheziției în primul rând a obiectelor și a locurilor sau ascunzătorilor în care acestea au fost descoperite.
FORMAREA ECHIPEI CARE VA EFECTUA PERCHEZIȚIA
Desfășurarea percheziției presupune prezența a trei categorii de personae: persoana/persoanele pecheziționate, anchetatorii și specialiștii care suplimentează competențele anchetatorilor în vederea desfășurării, în condiții cât mai bune a activității și martorii asistenți, rolul si numărul acestora fiind strict reglementat de lege. Astfel, în funcție de gradul de dificultate al acesteia, de mărimea locurilor ce urmează a fi percheziționate, organul judiciar care efectuează și conduce percheziția trebuie să formeze o echipă dintr-un număr suficient de persoane care să-l ajute la căutarea obiectelor sau înscrisurilor, precum și în asigurarea pazei locului percheziționat. Aceste persoane, de regulă polițiști, vor trebui informate asupra scopului percheziției, a particularităților locului, fiecare dintre ei urmând să primească sarcini precise.
În echipă pot fi incluși specialiști din diverse domenii (construcții, electricitate, mecanică, petrochimie etc.) dacă natura cauzei o impune, precum și reprezentanți ai organizațiilor de stat, dacă percheziția se efectuează la sediile unor instituții sau întreprinderi. În multe cazuri prezența unor specialiști s-a dovedit a fi necesară, în special în cazul percheziției domiciliare, deoarece un constructor, instalator sau tâmplar poate să aprecieze cel mai bine ce modificări au fost aduse în vederea amenajării de ascunzători în ziduri, tocuri de ușă, în băi, în WC-uri, parchet, etc.
În ipoteza în care sunt căutate anumite obiecte sau înscrisuri care constituie secrete de stat sau în cazul unor locuri supuse unui regim special, magistratul va trebui să includă în echipa de percheziție doar persoane care au acces la datele secrete sau în locuri cu regim special, ele trebuind să se angajeze că nu vor divulga datele care nu au legătură cu fapta investigată.
Percheziția, conform art. 104 C.pr.pen, trebuie efectuată în prezența unor martori asistenți, care trebuie aleși doar dintre persoanele care nu au nici o legătură cu cei implicați în săvârșirea infracțiunii și nici un interes în cauză (moral sau material). În toate cazurile anchetatorul care conduce percheziția are obligația de a le explica martorilor asistenți drepturile și obligațiile lor stipulate de lege. Martorii asistenți au dreptul de a fi prezenți la toate acțiunile pe care le implică efectuarea percheziției, să li se prezinte toate obiectele găsite și ridicate, să formuleze observații cu privire la modul de efectuare și la cele consemnate în procesul-verbal, ei neavând însă dreptul de a se implica direct și nemijlocit în acțiunile de căutare. Alegerea martorilor asistenți dintre persoanele care se găsesc întâmplător la fața locului nu este indicată deoarece acestea pot fi chiar complici ai autorului infracțiunii. Aceeași rezervă se impune și în situația vecinilor, care, deși nu au un interes în cauză pot uneori manifesta o anumită simpatie față de persoana percheziționată. În literatura de specialitate este amintit un caz în care alegerea martorilor asistenți s-a făcut în grabă, dintre persoanele întâlnite în apropierea locului. Întâmplător, aceștia erau complici ai infractorului care, în momentul descoperirii obiectelor de valoare furate, au imobilizat organul de urmărire penală ce efectua percheziția, dispărând apoi cu bijuteriile și banii furați.
La percheziție va fi adusă și persoana la care se efectuează percheziția, chiar dacă este reținută sau arestată. Persoana care este percheziționată va asista la desfășurarea percheziției, va cunoaște obiectele descoperite și ridicate pentru continuarea cercetărilor, pe cele lăsate în păstrarea sa ori a unui custode. Persoana percheziționată poate formula obiecții în legătură cu modul de efectuare al percheziției și la cele consemnate în proesul- verbal. Dacă prezența persoanei percheziționate nu este posibilă, percheziția domiciliară se face în prezența unui reprezentant ori a unui membru al familiei, iar în lijjsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercițiu (art.104 C.pr.pen, alin.4). În prezent, la efectuarea percheziției poate participa și apărătorul ales de învinuit sau de inculpat.
CAPITOLUL AL III-LEA
REGULI TACTICE DE EFECTUARE A PERCHEZIȚIEI
ASPECTE PRIVIND PSIHOLOGIA PERCHEZIȚIEI
Printre factorii care un joacă un rol important în pregătirea, desfășurarea și materializarea unei percheziții se regăsesc și cei de natură psihica, a căror cunoaștere de către organul judiciar este absolute necesară. Percheziția reprezintă o adevărată confruntare pe plan psihologic, între cei care efectuează această activitate și persoanele percheziționate.
În acestă “confruntare” putem constata că nu numai organul de urmărire penală caută să stabilească modul de gândire și de acțiune al celui percheziționat, dar și cel percheziționat, mai ales dacă este o persoană cu experință, va încerca să gândească ca persoanele venite să percheziționeze, astfel încât va depune diligențe maxime pentru a putea stabili în ce mod vor proceda organele de urmărire penală în momentul în care ascunde obiectele.
PSIHOLOGIA ORGANULUI JUDICIAR CARE FACE PERCHEZIȚIA
Psihologia organului judiciar care face percheziția trebuie să fie reprezentată de un simț de observație dezvoltat, o putere mare de concentrare și de stabilitate a atenției, o intuiție rapidă, capacitate de analiză și de sinteză. Totodată, el trebuie să fie perseverent, ordonat, să dea dovadă de mult calm și chiar de o anumită rezistență fizică, mai ales în cazul perchezițiilor de lungă durată.
Organul judiciar trebuie să aibă o conduită guvernată de reguli generale, comune tuturor acestor acte procedural, dat fiind importanța percheziției pentru aflarea adevărului. Astfel:
Examinarea detaliată și observarea permanentă, în accepția sa psihologică, de dirijare a atenției spre o percepție mai bună, completă, atât a comportamentului persoanei percheziționate cât și a particularităților întregului loc în care se face percheziția. În cazul perchezițiilor de lungă durată, care prezintă un grad avansat de dificultate, este indicat ca în sarcina unei persoane să fie lăsată supravegherea comportamentului celui percheziționat.
Menținerea stabilității atenției, ceea ce impune evitarea monotoniei, printr-o anumită variație în cercetare, precum și prin efectuarea de pauze pentru odihnă, dar nu într-o manieră comună.
Adaptarea și capacitatea de a reacționa rapid la situații concrete întâlnite la fața locului, care presupun o mobilitate a gândirii în interpretarea datelor obținute pe parcursul percheziției. Organul de urmărire penală trebuie să fie gata, în orice moment, să renunțe la versiunile inițiale, și sa-și concentreze atenția într-o altă direcția corespunzătoare realității.
Percheziția necesită multă perseverență, calm și răbdare, o asemenea activitate nefiind compatibilă cu nervozitatea, graba ori repulsia față de anumite lucruri sau obiecte, elemente pe care contează deseori cel care ascunde un lucru. În practică, de multe ori, cei care ascund ceva mizează pe aceste aspect în speranța de a nu fi descoperiți. Organele judiciare pot improviza pentru a obține rezultate exploatabile în cadrul anchetei.
Evitarea oricăror conflicte cu cel percheziționat este un aspect foarte important a cărui neluare în seamă poate pune în pericol desfășurarea percheziției, precum și rezultatele anchetei. Astfel, orice conflict ale organelor judiciare cu persoana percheziționată pune la îndolială profesionalisum acestora și s-ar putea pune problema abuzului, a pierderii controlului asupra comportamentului persoanelor prezente, a imposibilității de a descoperi obiectele care prezintă interes.
Abținerea de a face aprecieri legate de viața personală și familială ale persoanelor percheziționate, care în primul rând reprezintă o problemă de respect. În al doilea rând acesta ar putea constitui un motiv pentru izbucnirea unui eventual conflict între organele judiciare și persoana/persoanele percheziționate.
Sesizând reacțiile tipice tensiunii emoționale, ale persoanei percheziționate, în funcție și de particularitățile locului percheziționat în acel moment, organul de cercetare penală are posibilitatea pe baza anumitor raționamente să determine în ce măsură un anumit obiect sau spațiu cercetat are legătură cu scopul percheziției. În acest sens este foarte important ca organele judiciare însărcinate cu efectuarea percheziției să recepționeze un volum mai mare de comunicare din partea celui percheziționat și să sesizeze reacțiile tipice tensiunii emoționale.
De exemplu, obiectele de aur furate au fost ascunse în scutecele murdare ale unui sugar, crezându-se că organul de urmărire penală va avea rețineri să caute în locul respectiv, din cauza repulsiei firești.
PSIHOLOGIA PERSOANELOR PERCHEZIȚIONATE
Psihologia persoanei percheziționate oferă elemente importante pentru orientarea cercetării, elemente de care organul judiciar trebuie să țină cont în permanență , deoarce, valorificarea acestora cu pricepere poate contribui direct la reușita percheziției. Astfel, pentru realizarea scopului percheziției, un rol important este reprezentat de observare, capacitatea anchetatorilor de a sesiza, selecta și atribui adevărata semnificație celor mai neînsemnate reacții a celui percheziționat.
În momentul efectuării percheziției, persoana în cauză va manifesta o stare emoțională specifică. Tensiunea psihică a persoanei percheziționate se va manifesta mai pronunțat cu cât obiectele sau înscrisurile căutate se află la domiciliul sau asupra persoanei percheziționate și se va amplifica pe măsură ce organul de urmărire penală se apropie de locul în care se găsesc. Organele judiciare care desfășoară percheziția trebuie să observe conduita persoanei percheziționate, pentru că cu certitudine vor apărea modificări de reacție în funcție de cum se manifestă teama de a nu fi descoperite probe compromițătoare. Este recomandat să fie observant și reținut exact momentul apariției unei astfel de reacții – în legătură cu examinarea căror obiecte sau zone de perimetru s-au manifestat – și, mai ales, să se stabilească dacă se repetă, în cazul reluării activităților care le-au determinat.
Principalele manifestări somato-viscerale determinate de stările de tensiune psihică, manifestări ce pot fi sesizate direct de către cel care face percheziția sunt, după cum s-a subliniat în capitolul anterior, următoarele:
Dereglarea respirației și a emisiei vocale, de răgușirea însoțită de scăderea salivației.
Modificarea activității cardiovasculare, manifestată, printre altele, prin congestionare sau paloare, tipice emoției.
Crisparea, schimbarea expresiei normale a feței, efectuarea de mișcări, de gesturi sau acțiuni nefirești,
Modificarea timpului de latență, individul răspunzând cu întârziere, iar alteori precipitat la întrebările care au încărcătură afectogenă.
Aceste manifestări diferă de la individ la individ, ceea ce justifică, cu atât mai mult, cunoașterea sa încă înaintea percheziției. Cu tot calmul pe care îl dovedesc unele persoane, este practic imposibil ca ele să nu reacționeze într-o manieră deosebită, în momentele în care organul de urmărire penală se află în apropierea obiectelor căutate.
O dovadă importantă în susținerea necesității observării permanente a persoanei percheziționate este și că comportarea unui individ reprezintă, o modalitate de comunicare extraverbală prin mimică, gestică, fondul sonor al vorbirii ș.a..
Persoana percheziționată poate comunica, fără voia sa, date pe care ar dori ca organul de urmărire penală să nu le afle. În aceste fel, în unele cazuri, obiectele căutate de organele judiciare care efectuează percheziția sunt descoperite imediat după începerea percheziției fără a mai fi nevoie de o căutare sistematică, amănunțită a întregului domiciliu .
Există persoane care resușesc să își păstreze calmul și să scoată în evidență o stare de indiferență, până în momentul în care organul de urmărire penală se apropie de locul de ascundere a corpului delict, moment în care încep să se agite, să vorbească inutil și să atragă atenția în altă parte. Alte persoane reacționează invers, fiind volubile și aparent destinse, până în momentul critic, când devin brusc tăcute.
Unele persoane își manifestă o nemulțumire prin proteste sau încearcă să convingă organele de urmărie penală că percheziția nu are rost, ei fiind niște oameni cinstiți, onorabili, insistențele putând spori pe măsură ce anchetatorul se apropie de locul în care se găsesc obiectele sau înscrisurile căutate.
Există persoane ce îndeamnă organele de urmărire penală să verifice diferite încăperi sau obiecte, situație care poate fi interpretată fie ca o încercare de distragere a atenției, fie ca o determinare a organului de urmărire penală să nu caute tocmai în acele locuri. Desigur, într-o asemenea ipoteză, nu poate fi ignorată nici sinceritatea persoanei percheziționate. În prezent, de cele mai multe ori, persoanele percheziționate își întemeiază prostele în legătură cu desfășurarea percheziției pe “încălcarea drepturilor omului”, cunoscându-se sensibilitatea unor anchetatori la asemenea argument.
În practică, se întâlnesc și infractori versați ce recurg la metode mai “rafinate” de ascundere. De exemplu, un falsificator de bancnote a ascuns materialele tipografice și matrițele în partea superioară a tocului unei ferestre, într-o nișă căptușită cu săculeți de nisip, pentru ca peretele să aibă același zgomot la ciocănit, dar scurgerile de tuș au divulgat ascunzătoarea. Alt infractor a ascuns banii furați într-o umbrelă, pe care însă nu a mai pus-o în antreu, ci în dormitor, lângă pat, ceea ce, desigur, a atras atenția .
Există situații în care obiectele sau înscrisurile care fac obiectul percheziției nu sunt descoperite de la început. Într-un asemenea caz este posibilă constatarea unei anumite relaxări a persoanei percheziționate, însă, după revenirea la locul percheziționat anterior, aceasta devine brusc agitată, încercând, uneori, să se împotrivească.
Din punct de vedere tactic, pentru dejucarea “manevrelor” celui percheziționat (proteste, invitație de a verifica anumite locuri, distragerea atenției etc.), este indicat ca organul judiciar să adopte o atitudine sobră, reținută, să nu reacționeze imediat, demonstrând că este hotărât să ducă percheziția la bun sfârșit.
Un procedeu tactic important pentru înțelegerea mai clară a reacțiilor persoanei percheziționate este și acela al adresării de întrebări cu privire la destinația unor obiecte, la dispunerea încăperilor locuinței ș.a., precum și determinarea acesteia să deschidă sau să mute diverse obiecte de mobilier.
DEPLASAREA ȘI INTRAREA LA LOCUL PERCHEZIȚIEI
DEPLASAREA LA LOCUL PERCHEZIȚIEI
Deplasarea la locul percheziției trebuie pregătită cu atenție sporită pentru a se asigura caracterul neașteptat al acțiunii, astfel încât persoana percheziționată să fie abordată prin surprindere, fără ca acesteia să i se acorde o perioadă timp pentru înlăturarea obiectele sau înscrisurile vizate de către organul judiciar prin aruncarea acestora înafara locuinței, arderea, distrugerea etc., ori să dispară de la domiciliu.
În localitățile mai mari, mașina cu care se deplasează membrii echipei nu va fi oprită la intrărea în imobilul în care se va face percheziția, ci la o distanță mai mare. În localitățile mai mici, în sate, mașina va fi oprită în fața sediilor administrației de stat, a unor întreprinderi, firme, magazine etc., în funcție de distanța până la locul percheziției.
La perchezițiile efectuate în blocurile cu multe etaje, liftul va fi oprit cu un etaj mai sus sau mai jos de palierul la care se află apaartamentul, indicat fiind ca o parte din membrii echipei să vină pe scară, desigur în măsura posibilităților și fără a forma un grup compact.
În situația în care există câini de pază, în curțile caselor ce vor fi percheziționate sau în apartamente, trebuie găsită o modalitate potrivită de liniștire a acestora, chiar prin invitarea unui vecin care îi cunoaște, ori prin chemarea unei persoane din casă, sub un anumit pretext, situație în care la poartă trebuie să se prezinte numai o singură persoană sau cel mult două din echipa pregătită pentru percheziție.
Organele judiciare care urmează să efectueze percheziția vor trebui să ia măsurile necesare de pază a intrărilor, de înlăturare a oricăror posibilități de părăsire a locului percheziției.
INTRAREA LA LOCUL PERCHEZIȚIEI
Intrarea la locul care urmează a fi percheziționat se face în funcție de particularitățile pe care le prezintă fiecare cauză și de particularitățile locului percheziționat. De regulă, se sună sau se bate la ușă, membrii echipei plasându-se în așa fel încât prin vizor ori fereastră să nu fie observată decât o persoană.
Dacă în casă sau apartament locuiesc mai multe familii, este indicat să se sune la familia la care nu se face percheziție.
În situația în care ușa nu va fi deschisă, din cauza refuzului persoanei percheziționate sau a faptului că nu este nimeni în casă, se procedează diversificat. Dacă nu este sesizată nici o mișcare în locuință, organul judiciar va trebui să se informeze de la vecini dacă persoanele căutate sunt sau nu în casă și ce cunosc despre ele. Aceste situații vor putea fi evitate prin obținerea de date bine verificate cu privire la programul de activitate al celor percheziționați, asupra modului lor de viață.
În ipoteza în care nimeni nu este în casă, deschiderea ușii va avea loc doar în prezența unui reprezentat al persoanei percheziționate, a unui vecin având capacitate de exercițiu, a responsabilului comitetului de locatari sau a unui delegat al primăriei.
Dacă organele judiciare care urmează să efectuez percheziția constată că, totuși, prezența unei persoane în locuință sau în încăpere, va trece la forțarea ușii, după ce în prealabil a fost atrasă atenția asupra acestei măsuri, precum și asupra calității organului care efectuează percheziția. În unele situații persoana prezentă în locuință răspunde însă refuză să deschidă ușa imediat, din diverse motive. Întârzierea se datorează, deseori și intenției persoanei la care se face percheziția de a distruge obiectele compromițătoare, de a le ascunde ș.a., inclusiv de a fugi.
În situațiile deosebite, cum ar fi infracțiunile flagrante, când din datele existente la dosar sau din materialul informativ obținut în vederea pregătirii percheziției, rezultă că suntem în prezența unor indivizi periculoși, a unor recidiviști etc., organele judiciare însărcinate cu efectuarea percheziției vor proceda la pătrunderea forțată, fără întârziere, la locul percheziției.
Întreaga operație de pătrundere la locul percheziției se face în prezența martorilor asistenți invitați să participe la efectuarea percheziției și, eventual, a apărătorului ales.
Pentru perchezițiile efectuate la locul de muncă al persoanei, se va apela la sprijinul conducătorilor sau patronilor care au dreptul să permită intrarea în întreprindere sau instituție, persoane care vor fi rugate să acționeze astfel încât să nu iasă în evidență adevăratul scop al organului judiciar.
PRIMELE MĂSURI LUATE LA LOCUL PERCHEZIȚIEI
După intrarea la locul percheziției, persoana care conduce echipa însărcinată cu efectueze percheziției va prezenta persoanei/persoanelor percheziționate, legitimația de magistrat sau polițist și, dacă este cazul, autorizația dată de procuror în vederea efectuării acestui act (art.101 C.pr.pen.).
INSPECTAREA RAPIDĂ A ÎNTREGULUI LOC PERCHEZIȚIONAT
Organele de urmărire penală, după intrarea în locuință, vor trece la inspectarea rapidă a întregului loc percheziționat, îndeosebi a W.C.- urilor, sobelor, mașinilor de gătit, tuburilor de aruncat gunoiul și, în general, a oricărei instalații ce ar putea fi folosită în vederea distrugerii, ascunderii etc., obiectelor sau înscrisurilor căutate.
Această măsură se impune pentru prevenirea încercărilor de semnalizare în exterior, prin manevre de genul așezării sau mutării unor glastre de flori din geam ori balcon, sau tragerea storurilor până la o anumită înălțime, aranjarea perdelelor într-o poziție dinainte stabilită etc.
În prezent, este posibilă și comunicarea cu diverși complici prin aparatură telefonică mobilă, radio miniaturizată, motiv pentru care trebuie acționat cu operativitate în vederea împiedicării unor astfel de acțiuni.
Consider că în cazuri speciale, în care se cunoaște că persona percheziționată prezintă un grad ridicat de pericol, este recidivist etc, se va efectua, în mod obligatoriu, percheziția corporală a persoanei percheziționate, precum și a altor persoane care se găsesc în aceeași locuință, deoarce în practică, de multe ori, bunurile sau înscrisurile căutate au fost găsite asupra acestora.
LUAREA MĂSURILOR DE CONTRACARARE A ORICĂREI ACȚIUNI VIOLENTE
Organul de urmărire penală trebuie să fie pregătit să împiedice orice acțiune violentă a persoanei percheziționate, din momentul începerii și pe întreaga durată a percheziției, în special atunci când se dețin date că persoana percheziționată ar putea fi înarmată sau că va încerca să se apere.
Asemenea măsuri se impun pentru a preveni eventualele încercări de sinucidere, posibile în cazul descoperirii de către organele de urmărire penală a unor obiecte care probează cu certitudine participarea persoanei percheziționate la o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social.
STRÂNGEREA TUTUROR PERSOANELOR GĂSITE LA LOCUL PERCHEZIȚIEI ÎNTR-O SINGURĂ ÎNCĂPERE
Organul de urmărire penală are obligația de a strânge toate persoanele care se găsesc la locul în care se desfășoară percheziția într-o singură încăpere sau într-un spațiu limitat, în această categorie intrând și persoanele care dorm, spațiu pe care nu-1 vor părăsi până la terminarea percheziției, decât cu aprobarea organului de urmărire penală însărcinat să-i supravegheze. Nu vor fi supuse acestor măsuri copii mici și bolnavii. Este de preferat ca un anchetator să încerce să poarte un dialog consistent pe teme ce prezintă interes pentru desfășurarea percheziției și pentru dezvoltarea anchetei. Este posibil ca, aflate sub o presiune puternică în momentul efectuării percheziției, una sau multe dintre persoanele prezente să nu realizeze importanța unor amănunte și să ofere anchetatorilor informații care ulterior să fie de o utilitate maximă – despre hobby-urile suspectului de care anchetatorii nu aveau cunoștință, despre amenajările interioare efectuate recent, legăturile cu alte persoane suspecte, etc.
Cu ocazia desfășurării percheziției, toate persoanele întâlnite la locul supus percheziției domiciliare vor fi obligatoriu legitimate și întrebate în ce calitate sau scop se află în acel loc. Această procedură va fi aplicată și persoanelor care vin după începerea percheziției. Sunt exceptate de la această măsura persoanele venite în interes de serviciu (angajați ai poștei, telefoanelor, RENEL-ului etc), căre nu vor fi lăsate să ia contact direct cu persoanele percheziționate.
În funcție de natura faptei, mai ales în cazul infracțiunilor flagrante, ca și de particularitățile obiectelor căutate, se poate recurge la o percheziție corporală a persoanelor găsite la locul percheziției atât pentru siguranța echipei însărcinate cu desfășurarea percheziției cât și datorită faptului că, în practică, unele bunuri sau inscrisuri, precum și alte obiecte, instrumente sau arme au fost găsite asupra acestora.
STUDIEREA ATENTĂ ȘI FAMILIARIZAREA CU LOCUL CE VA FI PERCHEZIȚIONAT
În vederea efectuării unei percheziții eficiente, este necesară studierea atentă și familiarizarea cu locul ce va fi percheziționat pentru cunoașterea cât mai exactă a topografiei și caracteristicilor sale, cu această ocazie verificându-se și datele inițiale deținute de organul de urmărire penală. Persoanei percheziționate o se vor solicita explicații în legătură cu destinația fiecărei încăperi, la cei care le locuiesc sau le folosesc, aparatele sau instalațiile existente în locul respectiv precum și cu privire la mobilierul. Explicațiile oferite de persoana percheziționată vor trebui să fie cât mai amănunțite în cazul în care în imobilul percheziționat există încăperi sau dependințe care sunt folosite de mai multe familii.
După cunoașterea de către organele însărcinate cu desfășurarea percheziției a locului percheziționat, încăperile vor fi încuiate, ca și mobilierul prevăzut cu încuietori. În acest scop, toate cheile vor fi luate de la persoana la care se face percheziția domiciliară, stabilindu-se în acest sens dacă aceasta nu deține și alte chei de la posibile ascunzători.
ORAGANIZAREA PERCHEZIȚIEI PROPRIU-ZISE
După luarea măsurilor preliminare, potrivit planului stabilit în vederea percheziției, cât și pe baza datelor obținute în urma recunoașterii locului percheziționat, vor fi indicate modalitățile de acțiune, fiecare membru al echipei primind sarcini exacte de la conducătorul percheziției. Măsurile destinate blocării intrărilor și ieșirilor vor fi completate și vor fi puse sub control alte posibilități de comunicare cu exteriorul, cum ar fi, spre exemplu, telefonul, soneriile, interfoanele, eventualele radiotelefoane.
REGULI TACTICE APLICATE ÎN EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI PROPRIU-ZISE
CONSIDERAȚII GENERALE
Efectuarea unei percheziții este raportată la natura și particularitățile locului cercetat. Perchezițiilor le sunt comune câteva reguli cu caracter tactic, indiferent de particularitățile pe care aceasta le reprezintă. Vom face referire, în primul rând, la regulile de bază ale percheziției domiciliare, privite în sensul lor larg:
a. Percheziția se efectuează cu amănunțire, întinderea și profunzimea cercetării fiind legate direct de natura obiectelor ce trebuie descoperite, astfel, organele însărcinate cu desfășurarea pecheziției vor proceda într-un fel în ipoteza căutării unor obiecte furate, de genul autoturismelor, motocicletelor, radiocasetofoanelor, hainelor de blană etc. și, altfel, în ipoteza în care obiectul percheziției este reperezentat de obiecte de valoare cu volum mic (bijuterii, valută) sau a unor înscrisuri. In acest sens, vor fi avute în vedere și posibilitățile dezmembrării sau fragmentării obiectelor urate.
b. Percheziția se desfășoară metodic, sistematic, ceea ce presupune o cercetare detaliată a fiecărei încăperi sau dependințe ale acesteia, a fiecărei piese de mobilier, instalații sanitare sau obiect casnic care ar putea fi folosită ca ascunzătoare, în funcție de particularităților corpurilor căutate.
Se stabilește direcția în care se face cercetarea, pornindu-se de la dreapta sau stânga intrării. În cazul în care la căutare participă mai multe persoane, percheziția este efectuată “la întâmplare”, pornindu-se de la intrare, la dreapta și la stânga, de-a lungul pereților și apoi, spre centrul încăperii. Percheziția poate fi efectuată și în paralel, pornindu-se la cercetarea concomitentă a mai multor încăperi, în cazul în care echipa de percheziție dispune de suficient personal.
c. Va fi observat în permanență comportamentul persoanei percheziționate. Observarea este făcută, de regulă, de organul de urmărire penală care conduce percheziția sau de către cineva cu experiență în materie. În cazul constatării unei tensiuni emoționale accentuate din partea persoanei percheziționate în momentul cercetării unui anumit spațiu, obiect sau deconectare atunci persoanele care participă la căutare vor trebuie să acorde o atenție sporită locurilor respective, existând o probabilitate mare ca obiectul/obicetele căutate să se găsească în acel loc, iar persoanei percheziționate îi vor fi cerute cât mai multe explicatii în legătură cu aceasta pentru a observa modul în care reacționează.
d. Percheziția trebuie efectuată în strictă conformitate cu prevederile legii. Astfel, pe durata întreagă a percheziției, începând cu momentul pătrunderii în locuință și terminând cu ridicarea obiectelor care fac obiectul percheziției și fixarea rezultatelor percheziției, organul de urmărie penală, sub conducerea căruia se desfășoară acest act, va trebui să vegheze în permanență respectarea neabătută a legii, în primul rând a legii procesual penale.
Magistratul sau polițistul vor impune o atmosferă de calm în momentul efectuării percheziției, pentru evitarea oricăror intimidări a persoanelor percheziționate, al distrugerii sau degradării obiectelor din spațiul în care se desfășoară percheziția
Discuțiile, protestele sau comportarea necivilizată a persoanei la care se face percheziția, a familiei sale, precum și a celorlalte persoane găsite la fața locului trebuie prevenite într-un mod civilizat. Trebuie, de asemenea, ca în timpul efectuării percheziției să fie asigurată liniștea, evitându-se în acest sens deranjarea vecinilor sau perturbarea programului de lucru, în ipoteza în care percheziția este efectuată la locul de muncă.
DESCOPERIREA ASCUNZĂTORILOR
Pentru descoperirea ascunzătorilor, organul de urmărie penală care efectuează percheziția trebuie să țină seama de particularitea imobilului percheziționat. În practică, au fost identificate ascunzători des întâlnite cum ar fi: recipientele de orice natură, alimentele care pot fi tăiate ori străpunse cu cuțitul, lenjeria de pat, mobila și tablourile care se pot întoarce, parchetul, gresia, faianța, sertarele cu fund dublu, tapiseria, planșeele, cămările, debaralele și pivnițele în care se depozitează tot felul de obiecte etc.
Trebuie respectate reguli precum:
Stabilirea, prin măsurătoare, a concordanței dintre dimensiunile exterioare și cele interioare, ceea ce permite descoperirea pereților dubli sau a vaselor cu fund dublu.
Determinarea greutății normale a unor lucruri, a conținutului unor vase, rezervoare, borcane (cu murături, dulceață, untură etc.) în care se introduc, frecvent, obiectele produs al infracțiunii. În acest caz se ținând cont de dimensiunile și greutatea obiectelor căutate se poate stabili cu ușurință dacă acestea se găsesc în interiorul lucrurilor respective.
Depistarea unor “împrejurări negative ”, cum ar- fi diferența de nuanță sau de prospețime a culorilor cu care sunt vopsiți pereții, mobila ș.a., lipsa depunerilor specifice de praf între scândurile parchetului, modificarea frecvenței sunetului emis la ciocănirea unui corp sau perete, dispunerea unor obiecte sau mobile în locuri în care nu-și justifică prezența etc.;
Studierea modului de construire și de asamblare a mobilei, obiectelor și instalațiilor casnice, frecvent folosite ca ascunzători (recamiere, picioare de mese și de scaune, statuete, ornamente de mobilă, aparatură electronică etc.).
Pentru descoperirea obiectelor ascunse se apelează la mijloacele tehnice aflate în trusa criminalistică, mai ales, în ipoteza apariției necesității controlării interiorului unor obiecte aparent compacte, a pereților ș.a., actuala gamă de instalații portabile de investigare tehnică permițând acest lucru.
RIDICAREA OBIECTELOR DESCOPERITE CU OCAZIA PERCHEZIȚIEI
Ridicarea obiectelor descoperite se face potrivit prevederilor art.105 C.pr.pen. și art.109 C.pr.pen. Față de prevederile legii, pot fi ridicate obiectele sau înscrisurile având legătură cu fapta cercetată și, desigur, cele a căror deținere este interzisă de lege sau care aparțin altor persoane, de la care au fost sustrase și care nu doresc să fie cunoscut conținutul lor.
În această categorie mai pot fi incluse și alte obiecte. Avem în vedere îndeosebi, obiectele ce pot oferi indicii cu privire la circumstanțele în care a fost pregătită și săvârșită o infracțiune și la persoanele care au participat sau cunosc ceva despre fapta: agende de telefon, fotografii, desene, însemnări, corespondență.
Potrivit prevederilor art.161 N.C.pr.pen., despre efectuarea percheziției, ca și despre ridicarea de obiecte sau de înscrisuri, se întocmește un proces-verbal. Alături de procesul-verbal, ca mijloace tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor percheziției, se mai folosește fotografierea, înregistrarea video-magnetică, filmarea și, atunci când este necesar, se execută schițe sau desene ale locului percheziției.
FIXAREA REZULTATELOR PERCHEZIȚIEI
CONSIDERAȚII GENERALE
Potrivit prevederilor art. 161 N.C.pr.pen., despre efectuarea percheziției, ca și despre ridicarea de obiecte sau de înscrisuri, se întocmește un proces-verbal. Alături de procesul-verbal, ca mijloace tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor percheziției, se mai folosește fotografierea, înregistrarea video-magnetică, filmarea și, atunci când este necesar, se execută schițe sau desene ale locului percheziției.
CONSEMNAREA ÎN PROCES-VERBAL
Consemnarea în proces-verbal reprezintă principalul mijloc de consemnare a rezultatelor unei percheziții. El va trebui să cuprindă, în primul rând, mențiunile prevăzute de art. 91 C.pr.pen., cum sunt data și locul de încheiere, numele și calitatea celui care îl încheie, datele de identificare a martorilor asistenți și ale persoanelor la care se referă procesul-verbal, descrierea celor constatate și a măsurilor luate etc.
De asemenea, procesul-verbal va mai trebui să cuprindă, în plus, mențiunea referitoare la locul, timpul și condițiile în care au fost descoperite și ridicate obiectele și înscrisurile, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute.
Totodată se vor face mențiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, precum și despre acelea care au fost lăsate în păstrare (art. 108 C.pr.pen. alin.2 și 3 ).
Cu privire la modul de redactare a procesului-verbal, dată fiind calitatea sa de mijloc de probă, atragem atenția asupra necesității consemnării cât mai exacte, clare și precise a celor constatate din momentul pătrunderii la locul percheziției și până la terminarea acesteia.
Descrierea obiectelor și înscrisurile descoperite, a ascunzătorilor sau locurilor în care au fost găsite trebuie să se facă riguros, fără a se omite nici o caracteristică generală sau particulară (dimensiune, formă, culoare, marcă, serie, urme specifice de folosire etc.). Necesitatea descrierii amănunțite a acestor caracteristici este dovedită în practică, unii învinuiți sau inculpați susținând, ulterior, că obiectele au fost introduse la locul percheziției fără știrea lor.
Astfel, cu ocazia unei percheziții, a fost descoperit un plic cu droguri, ascuns în cutia de scrisori fixată la ușa de la intrare în locuință. In instanță, inculpatul a încercat să susțină că plicul a fost introdus de o persoană străină, ca să-l compromită. Din procesul-verbal încheiat cu ocazia percheziției, semnat inclusiv de inculpat, a rezultat, cu claritate, că plicul avea o grosime prea mare ca să poată fi introdus prin deschizătura practicată în cutia de scrisori.
Procesul-verbal de percheziție se face în mai multe exemplare, o copie a acestuia lăsându-se persoanei la care s-a făcut percheziția ori reprezentantului acesteia, unui membru al familiei, celor cu care locuiește sau unui vecin și, dacă este cazul, custodelui (art. 108 C.pr.pen.alin.ultim).
FIXAREA PRIN FOTOGRAFIERE
Fotografierea reprezintă un procedeu tehnic foarte important datorită caracterul său ilustrativ și obiectivității și preciziei cu care sunt redate caracteristicile obiectelor ce fac obiectul percheziției, precum și a ascunzătorilor în care au fost descoperite.
Pentru a fi cât mai sugestivă, fotografia de percheziție va fixa, în ordine, imaginea de ansamblu a locului percheziției, fotografiile schițe ale încăperii sau spațiului în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, precum și fotografiile de detaliu ale acestora, a ascunzătorilor sau ale modului de camuflare, în scopul punerii în evidență a caracteristicilor de identificare.
Pentru a ușura înțelegerea mai exactă a imaginilor, raportată la mențiunea din procesul-verbal, în ipoteza descoperirii mai multor obiecte în diverse locuri, este indicat să se procedeze la fotografierea și indicarea acestora cu numere existente în trusa criminalistică. Fotografiile care redau imaginea obiectelor și înscrisurile ce nu sunt atașate la dosar vor fi vizate, ștampilate și incluse în dosar, sub forma unor planșe.
ÎNREGISTRAREA PE BANDĂ VIDEOMAGNETICĂ
Înregistrările video, ca și filmarea, reprezintă modalități tehnice de fixare a rezultatelor percheziției (care se dovedesc superioare fotografierii), modalități devenite, în prezent, absolut necesare surprinderii de secvențe, de momente-cheie ale unor percheziții dificile, efectuate în cazuri deosebite, complexe. Înregistrarea video va reda mai exact, complet, sub o formă dinamică, cele mai semnificative aspecte ale percheziției și, mai ales, imaginea obiectelor ori înscrisurilor cu toate caracteristicile din chiar momentul descoperii lor. Acesta nu exclude, însă, efectuarea de fotografii judiciare.
DESENUL SCHIȚĂ
Schițele efectuate vor cuprinde locul percheziției, în întregime, indicându-se punctele în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manieră asemănătoare schiței efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.
Fixarea prin intermediul desenului-schiță este utilă atât în cazul percheziționării unor suprafețe mari de teren, cât și a unor locuri închise, cu o compartimentare complicată, greu de descris în procesul-verbal sau de fixat prin fotografiere. De exemplu, este necesar să se execute schița unor încăperi construite prin modificarea zidurilor, în scopul ascunderii persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei, a unor depozite de arme, de produse toxice, stupefiante etc.
CAPITOLUL IV
PARTICULARITĂȚI PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE
CONSIDERAȚII GENERALE
Din punct de vedere procesual regăsim 4 tipuri de percheziții: domiciliare, corporale, a unui vehicul și informatică. Sub raport tactic criminalistic, perchezițiile mai pot fi clasificate în funcție de natura locului în care se efectuează percheziția (loc de muncă, loc închis, loc deschis), al naturii obiectelor căutate (arme, droguri, valută, s.a.), al persoanei căutate (persoane sechestrate, infractori), etc.
Perchezițiile mai pot fi repetate, desfășurate în același timp, atunci când se execută concomitent în mai multe locuri în grup, etc. Fiecare dintre aceste categorii de percheziți este caracterizată printr-o serie de particularități, ceea ce face ca, pe lângă regulile tactice generale de efectuare, să-i fie aplicabile și anumite reguli specifice, desigur, fără ca prin aceasta să se ajungă la o derogare de la clasificarea și regulile procesuale comune.
PERCHEZIȚIA ÎNCĂPERILOR SAU LOCURILOR ÎNCHISE
În cazul perchezițiilor efectuate în locuri închise, se cercetează elementele de construcție ale clădirii, ale încăperilor și ale dependințelor, cum sunt zidurile, pardoselile, plafoanele, scările în care pot fi amenajate ascunzători.
CERCETAREA CLĂDIRII
Cercetarea clădirii și a elementelor de construcție prespune o verificare amplă a întregii clădiri care este supusă procedurii percheziției, precum și a fiecărei încăperi sau dependințe în parte.
Cercetarea clădirii, în ansamblul său, are ca scop descoperirea unor ascunzători rezultate din modificarea construcției clădirii, loc în care s-ar putea afla obiectele sau înscrisurile căutate. În acest scop, vor fi analizate comparativ aspectele exterioare și interiore ale clădirii, prin măsurarea lungimii din interior și din exterior a zidurilor, a grosimii acestora, precum și a unghiurilor pe care le fac între ele. Examinare va trebui să înceapă cu subsolul clădirii, cu pivnițele sau cu dependințele acesteia și se va termina cu podul sau terasa clădirii.
CERCETAREA ZIDURILOR SAU A PEREȚILOR
Cercetarea zidurilor sau a pereților se declanșează prin măsurarea dimensiunilor lor (lungime, lățime, înălțime), pentru a se constata dacă sunt sau nu uniforme ori corespunzătoare cu planul clădirii. În general, sunt rar întâlnite cazurile în care se construiește un zid nou sau se dublează unul vechi pentru amenajarea unei ascunzători, aspect ce nu trebuie, totuși, pierdut din vedere, în practică întâlnindu-se și asemenea cazuri.
Frecvent, însă, multe persoane preferă ascunzătorile în pereți. Descoperirea nișelor de acest gen se face prin ciocănirea pereților, sunetul fiind mai înfundat în dreptul nișei, sunet pe care infractorii încearcă sa-l înlăture prin introducerea în ascunzători a diverselor materiale, mai ales nisip, pentru a îngreuna descoperirea ascunzătorilor de către organele de urmărire penală.
Se va examina tencuiala, zugrăveala și tapetul. Diferența de vechime sau nuanță a tencuielii, zugrăvelii sau vopselei este vizibilă atât cu ochiul liber, cât și cu ajutorul lămpii cu radiații ultraviolete, datorită fluorescenței diferite a straturilor de vopsea.
Pereții tapetați se verifică prin pipăire și prin examinarea modului de îmbinare a marginilor fâșiilor de tapet.
CERCETAREA ALTOR ELEMENTE DE CONSTRUCȚIE
Cu ocazia verificării zidurilor, se cercetează și pervazurile de la uși sau ferestre, precum și gurile de aerisire, debaralele, folosite frecvent ca ascunzători. Astfel:
Cercetarea pardoselilor se face în funcție de specificul lor. De exemplu, la pardoselile din scândură sau parchet, vor fi examinate îmbinările, depunerile de praf, jocul scândurilor, capătul cuielor. La parchet se va cerceta cu atenție locul în care a fost încheiat parchetul, fiind singura zonă la care se poate umbla fără să apară urme de forțare a îmbinărilor.
In cazul pardoselilor de pământ bătătorit (pivniță, poduri, magazii, bucătării de vară ș.a.), în care se sapă gropi pentru ascunderea obiectelor, cadavrelor sau a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, este posibilă descoperirea lor prin examinarea gradului de afânare a pământului. In acest scop, se vor face sondaje cu vergele metalice, se va ciocăni pardoseala ori se va turna apă, care, de regulă, este absorbită mai repede în dreptul gropii.
Cercetarea planșeelor. Planșeele acoperite cu plăci de marmură, gresie, placaj ceramic, ca și zidurile placate cu faianță, vor fi verificate într-un mod asemănător pardoselilor din parchet, prin stabilirea eventualului joc, a lipsei cimentului sau mortarului de la îmbinări etc. în cazurile descrise mai sus, obiectele metalice pot fi descoperite cu ajutorul detectorului de metale, bineînțeles dacă pardoselile nu conțin armătură de fier sau cuie.
În încăperi, dependințe, pivnițe, poduri ș.a. nu trebuie să se piardă din vedere că, în majoritatea cazurilor, ascunzătorile făcute în pardoseli sunt acoperite cu diverse obiecte de mobilă, lăzi, butoaie, vechituri de tot felul, ceea ce impune degajarea suprafeței cercetate.
Cercetarea scărilor se raportează la tipul de material din care sunt construite (lemn, ciment, cărămidă, metal). Examinarea se apropie, ca modalitate, de cercetarea pardoselilor, verifîcându-se treptele, balustradele, îndeosebi cele din tuburi de metal sau din lemn.
Cercetarea instalațiilor sanitare, încălzire și iluminare, se face cu multă atenție, întrucât sunt frecvent folosite pentru ascunderea unor obiecte cu volum mic, de genul bijuteriilor, valutei, înscrisurilor falsificate, stupefiantelor etc. La W.C.-urile moderne, se va examina amănunțit rezervorul de apă și interiorul scaunului.
La instalațiile electrice vor fi cercetate dozele, orificiile în care sunt montate prizele, întrerupătoarele, tuburile de izolare, tabjoul de siguranțe. La băi, lavoare, vor fi examinate sifoanele, paharele de la coturile de scurgere a apei, îmbinările cu conductele principale.
Cercetarea sobelor, care pot fi ascunzători “ideale”, îndeosebi cele de teracotă, trebuie făcută cu atenție, ele putând servi la ascunderea unor obiecte chiar în interior, dacă aceste obiecte sunt rezistente la căldură. în același scop sunt folosite și coșurile, în interiorul cărora sunt atârnate obiectele căutate.
în fine, din cercetarea clădirilor nu vor fi omise burlanele de scurgere a apei, lucarnele, stucaturile, diversele ornamente.
CERCETAREA MOBILIERULUI ȘI OBIECTELOR DIN INTERIORUL ÎNCĂPERILOR
Cercetarea mobilierului și a obiectelor din interiorul încăperilor este o operație migăloasă, care necesită multă atenție și răbdare din partea persoanei care o efectuează. O enumerare a obiectelor ce pot fi găsite în interiorul unei încăperi, este dificil de realizat.
Spații și obiecte care trebuie cercetate
Ne vom limita numai la acelea care trebuie verificate cu ocazia percheziției:
Mobila, în special cea din lemn, va fi verificată piesă cu piesă, dată fiind posibilitatea improvizării de ascunzători, prin găurirea lemnului sau din dublarea pereților ori fundurilor sertarelor, ale lăzilor de studio, șifonierelor ș.a. O atenție sporită se va acorda mobilelor tapisate, somierelor, canapelelor, fotoliilor care trebuie sondate cu vergele metalice subțiri, pipăite sau desfăcute, pe o porțiune care să permită introducerea mâinii.
Tablourile, stampele, icoanele, diversele decorațiuni de interior fixate în perete, permit ascunderea în spatele lor a înscrisurilor, valutei, a altor obiecte subțiri și deci trebuie verificate cu aceeași atenție. De asemenea, statuetele, vasele de ceramică, bibelourile, veiozele, sunt frecvent folosite ca ascunzători.
Cărțile, albumele vor fi cercetate bucată cu bucată, în ele ascunzându-se nu numai bani sau înscrisuri, ci și arme, bijuterii, în care scop sunt decupate în interior găuri corespunzătoare formei și mărimii obiectelor de volum mic, însă de mare valoare.
Vasele și borcanele cu alimente conservate ( murături, dulceață, compot, untură, diverse mâncăruri) sunt deseori folosite pentru ascunderea monedelor de aur și pietrelor prețioase.
PERCHEZIȚIA ÎN UNITĂȚILE PUBLICE
Acest tip de percheziție nu prezintă mari diferențe, cel puțin sub raport tactic criminalistic, de perchezițiile menționate mai sus, însă ea este, deseori, mult mai dificilă decât o percheziție domiciliară propriu-zisă. Dificultățile sunt determinate nu atât de delimitarea cu exactitate a ceea ce este denumit generic unitate publică (inclusiv privată), cât de stabilirea precisă a locurilor în care o persoană are acces, în ipoteza în care persoana își desfășoară activitatea într-un loc care nu îi aparține.
De exemplu, este simplu să se verifice mobilierul din biroul în care își desfășoară activitatea o persoană, dar va fi mai greu să se cerceteze întreg perimetrul în care aceasta se deplasează, în primul rând prin natura obligațiilor de serviciu.
În asemenea situații, cu sprijinul unor reprezentanți ai conducerii unității, instituției, întreprinderii sau firmei vor fi cercetate mai întâi locurile în care persoana are acces aproape în exclusivitate, precum și locurile, obiectele, instalațiile ce sunt folosite de un număr limitat de persoane și care nu impun manipularea sau verificarea permanentă.
CONCLUZII
Potrivit art. 1 alin. 3 din Consituția României “ România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. Astfel, Statul Român s-a obligat prin intermediul Consituției să fie garantul respectării tuturor valorilor supreme printre care se regăsește și dreptul la inviolabilitatea domiciliului de către orice persoana sau autoritate, prevăzut la art. 27 din Consituția României care statutează că “ Domiciliul sau reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.” Totuși, de la regula stabilită de art. 27 alin. 1 din Constituției există anumite excepții printre care se numără și percheziția. Legea supremă stabilește că percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege. Se mai menționează de asemenea că sunt interzise perchezițiile pe timpul noptii cu excepția infracțiunilor flagrante.
De-a lungul timpului, societatea se confruntă cu săvârșirea multor infracțiuni îndreptate în special împotriva persoanei sau patrimoniului. Pentru identificarea făptuitorilor și sancționarea acestora, instanța de judecată, singurul organ competent să aplice pedepse, trebuie să fie ferm convinsă în momentul pronunțării unei senințe că aplică sancțiunea persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni și nu condamnă o persoană nevinovata. Prin urmare, organele competente, în cursul urmăririi penale, trebuie să pună la dispoziția instanței de judecată cât mai multe probe care să scoata în evidență: vinovăția sau nevinovăția unei persoane cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni; gradul de pericol social al faptei, etc.; Constatările făcute pe baza probelor administrate trebuie să conducă la aplicarea unei pedeapsa cât mai proporțională cu fapta săvârșită, astfel încât să fie asigurată atât constrângerea cât și reeducarea celor care au savârșit fapte interzise prin normele de drept penal.
Unul dintre mijloacele cele mai eficiente pentru administrarea probelor și, în același timp, dovedirea faptului că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune, este percheziția. În lipsa posibilității efectuării acestui act procedural, o mare parte a infracțiunilor săvârșite ar rămâne nedescoperite tocmai datorită dificultății de a proba, iar infractorii nu ar fi identificați sau sancționați din cauza lipsei de probe. Practica judiciară, a arătat că de cele mai multe ori, în soluționarea unei cauze penale, efectuarea percheziției devine decisivă pentru că prin intermediul ei se obțin probele absolut necesare despre faptele sau împrejurările în care o anumită infracțiune a fost săvârșită, precum și identitatea făptuitorului.
Odata cu avansarea domeniului tehnologic și diversificarea mijloacelor de ascundere a obiectelor sau înscrisurilor care constituie probe, criminaliștii ar trebui, în paralele cu aceste evoluții, să elaboreze soluții tactice optime pentru descoperirea și administrarea mijloacelor de probă necesare soluționării unei cauze penale. În acest sens, specialiștii în domeniu ar trebui sa fie întotdeauna cu un pas înaintea infractorilor în ceea ce privește: locurile în care anumite obiecte sau înscrisuri pot fi ascunse, aprofundarea studierii psihologiei persoanei percheziționate, tehnici de căutare cât mai moderne, etc.
În concluzie se poate susține ferm că fără posibilitatea efectuării percheziției, majoritatea infracțiunilor ar rămâne nedescoperite iar acest fapt i-ar încuraja pe infractori să săvârșească noi infracțiuni și în acest fel să determine și să încurajeze și alte persoane la săvârșirea faptelor ilicite.
BIBLIOGRAFIE
C. Drăghici, C. E. Ștefan – Tactica percheziției și ridicării de obiecte și înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006,
E. Stancu, în lucrarea Tratat de Criminalistică, ediția a IV-a , 2007
Gh. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979
N. Volonciu, Tratat de drept procesual penal, ed. Paideea, București, 1996,
I. Neagu, Drept procesual – Tratat, Ed. Global Lex, București, 2002
A. Crișu, Drept procesual penal, Ediția a III-a, Ed. Hamangiu, 2011 ,secțiunea a 11-a
G. I. Olteanu, M. Gruiu, Tactică Criminalistică, Ed. AIT Laboratories
; C.Suciu, “Criminalistica”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972
I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1976
; C. Aionițoaie, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpați, Craiova
A. Ciopraga și I. Iacobuță, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iași, 1997,
A. R. Ratinov, Percheziția și ridicarea de obiecte, Ed. de Stat pentru literatură juridică Moscova, 1961
C. Aionițoaie, V. Bercheșan și I. Butoi, Tratat de tactică criminalistică, Academia de poliție Al.I. Cuza, Ed. Carpați, Craiova, 1992,
T. Bogdan, Curs de psihologie judiciară, Tipografia Învățământul, București, 1957
B.I.Popov, Percheziția, Ed. Științifică, Alma-Ata, 1959
A. Bogdan- Tucicou, S. Chelcea, M. Golu, C. Mamali, P. Pânzaru, Dicționar de psihologie socială, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 2001
Al. Roșca, Metodologie și tehnici experimentale în psihologie
A. Athanasiu, Scris și personalitate, București, 1977
V. Enătescu, Dialogul medic – bolnav, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981
A. Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Sania, Iași, 1996
BIBLIOGRAFIE
C. Drăghici, C. E. Ștefan – Tactica percheziției și ridicării de obiecte și înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006,
E. Stancu, în lucrarea Tratat de Criminalistică, ediția a IV-a , 2007
Gh. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979
N. Volonciu, Tratat de drept procesual penal, ed. Paideea, București, 1996,
I. Neagu, Drept procesual – Tratat, Ed. Global Lex, București, 2002
A. Crișu, Drept procesual penal, Ediția a III-a, Ed. Hamangiu, 2011 ,secțiunea a 11-a
G. I. Olteanu, M. Gruiu, Tactică Criminalistică, Ed. AIT Laboratories
; C.Suciu, “Criminalistica”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972
I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1976
; C. Aionițoaie, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpați, Craiova
A. Ciopraga și I. Iacobuță, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iași, 1997,
A. R. Ratinov, Percheziția și ridicarea de obiecte, Ed. de Stat pentru literatură juridică Moscova, 1961
C. Aionițoaie, V. Bercheșan și I. Butoi, Tratat de tactică criminalistică, Academia de poliție Al.I. Cuza, Ed. Carpați, Craiova, 1992,
T. Bogdan, Curs de psihologie judiciară, Tipografia Învățământul, București, 1957
B.I.Popov, Percheziția, Ed. Științifică, Alma-Ata, 1959
A. Bogdan- Tucicou, S. Chelcea, M. Golu, C. Mamali, P. Pânzaru, Dicționar de psihologie socială, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 2001
Al. Roșca, Metodologie și tehnici experimentale în psihologie
A. Athanasiu, Scris și personalitate, București, 1977
V. Enătescu, Dialogul medic – bolnav, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981
A. Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică, Ed. Sania, Iași, 1996
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitati Tactice de Efectuare a Perchezitiei Domiciliare (ID: 128891)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.