Particularitati Privind Cercetarea Criminalistica a Documentelor Falsificate

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I – Documentele ca probe și mijloace de probă în dreptul penal românesc

1.1. Scurt istoric al infracțiunilor de falsificare a documentelor

1.2. Principalele dispoziții legale privind infracțiunile fals în România

1.3. Documentul ca probă și mijloc de probă conform legislației românești

1.4. Principalele aspecte juridice de drept penal referitoare la infracțiunile de fals

1.4.1. Obiectul material al infracțiunilor de fals

1.4.2. Subiectul infracțiunilor de fals și formele de participație la aceste infracțiuni

1.4.3. Latura obiectivă a infracțiunilor de fals

1.4.4. Latura subiectivă a infracțiunilor de fals

1.5. Documentul ca obiect de cercetare criminalistică și de materializare a falsului

1.5.1. Studierea și examinarea documetelor

1.5.2. Stabilirea autenticității documentelor

1.5.3. Stabilirea vechimii documentelor

1.6. Consecințele și periculozitatea infracțiunilor de falsificare a documentelor

Capitolul II – Principalele metode de falsificare a documentelor

2.1. Considerații privind noțiunea de metodă în falsificarea documentelor

2.2. Metode de falsificare prin înlăturarea unor părți din text

2.3. Metode de falsificare prin adăugire de text

2.4. Metode de falsificare prin acoperire textului cu cerneală sau cu alte substanțe

2.5. Metode de falsificare prin contrafacerea scrisului

2.6. Metode de falsificare cu ajutorul tehnicilor de calcul și a copiatoarelor

2.7. Metode de falsificare a actelor de identitate și a documentelor de călătorie

2.8. Metode de falsificare a cărților de credit și a mijloacelor de plată

Capitolul III – Particularități privind cercetarea criminalistică a documentelor în funcție de metoda de falsificare a acestora

3.1. Expertiza criminalistică a documentelor și dispunerea acesteia

3.2. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin înlăturarea unor părți din text

3.2.1. Stabilirea locului în care a fost înlăturat textul

3.2.2. Refacerea textului înlăturat

3.3. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin adăugire de text

3.3.1. Metoda chimică de identificare a textului adăugat

3.3.2. Examinarea microscopică a textului documentului falsificat

3.3.3. Diferențierea cromatografică a textului original de textul adăugat

3.4. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin acoperire textului cu cerneală sau cu alte substanțe

3.5. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin contrafacerea scrisului

3.6. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate cu ajutorul tehnicilor de calcul și a copiatoarelor

3.7. Expertiza actelor de identitate și a documentelor de călătorie

3.8. Expertiza cărților de credit și a mijloacelor de plată

Capitolul IV – Valoarea și limitele expertizei criminalistice a documentelor

4.1. Analiza și interpretarea expertizei criminalistice a documentelor

4.2. Concluziile expertizei criminalistice a documentelor

4.2.1. Concluzii categorice ale expertizei

4.2.2. Concluzii de probabilitate ale expertizei

4.2.3. Concluzii privind imposibilitatea rezolvării problemei

4.3. Aprecierea raportului de expertiză de către organul judiciar

4.4. Dispunerea și interpretarea unei noi expertize

Capitolul V Studiu de caz:

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Capitolul I – Documentele ca probe și mijloace de probă în dreptul penal românesc

1.1 Scurt istoric al infracțiunilor de falsificare a documentelor

Infracțiunile de fals au fost sancționate încă din antichitate prezentând o serie de nuanțări determinate de evoluția socială și economică, având modalități de sancționare diferite în funcție de politica penală a fiecărui stat.

De-a lungul timpului, documentele apar ca înscrisuri de o însemnătate deosebită și încă de la apariția lor acestea au început a fi falsificate. Istoria noastră reține falsificări celebre începând cu domnia lui Ștefan cel Mare.

Până în secolul XVII falsificările de documente erau pedepsite aspru, pedepse ca tăierea mâinii, pierderea capului său arderea pe rug.

Un document plasat în domnia lui Ștefan cel Mare a fost scris de cel mai cunoscut diac al cancelariei Moldovei dintre 1458-1460. Falsul a fost depistat de specialiști la studierea amprentei sigilare, ce nu respecta standardele.

“În epoca în care el ar fi trebuit să fie realizat, pecetea ar trebui să fie confecționată din ceară naturală, ori dintr-o capsulă metalică, sau dintr-o capsulă de lemn în interiorul căreia să se găsească ceară roșie, în care urma să fie imprimat sigiliul domnitorului, cum este la Hrisovul Mânăstirii Hurezi. La acest fals, în loc de ceară naturală este un fel de bitum. Pe marginea acestei amprente sigilare, unde trebuia să fie legendă sau inscripția, în care se găsea numele domnului și țara unde domnea, nu se poate citi nimic, textul în totalitate este într-o limbă care vrea să fie cea slavonă – limbă de cancelarie.”

De-a lungul istoriei, în forme variate, aceste infracțiuni au fost prezente începând cu legile române și continuând cu pravilele din perioada feudală ori Tripartitul lui Werboczi, că ulterior să fie sancționate prin Codurile penale, începând cu cel al lui Știrbei Vodă și continuând cu cel din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, urmat de Codul lui Carol și nu în ultimul rând cel din zilele noastre.

Problema falsificării actelor a fost și rămâne o problemă de actualitate care a luat amploare în condițiile societății moderne, în care “noțiunea de act reprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri (xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau o valoare (cărțile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice)”.

Au existat numeroase preocupări și există în continuare pentru cercetarea fenomenului falsului, dat fiind implicațiile sale în societate, consecințele și necesitatea descoperirii celor mai eficiente măsuri de prevenire și contracarare, îndeosebi în plan legislativ.

“La o examinare amănunțită a fenomenului infracțional privind infracțiunile de fals reținem că acesta se manifestă sub două aspecte, pe de o parte îl găsim prezent în rândul organizațiilor criminale specializate în infracțiuni grave: înșelăciune, deturnare de fonduri, folosindu-se frecvent falsurile în înscrisuri pentru realizarea activităților infracționale menționate anterior, pe de altă parte regăsim infracțiunile de fals prezente în special în rândul funcționarilor ce săvârșesc aceste infracțiuni pentru a-și ascunde activitatea defectuoasă ori modul în care și-au exercitat profesia în vederea obținerii unor profituri nemeritate.”

În prezent organele de cercetare se confruntă cu diferite forme de manifestare a criminalității ce vizează în special domeniul economico-financiar, respectiv falsuri în acte ce atestă importul, exportul, introducerea în țară a unor autoturisme având identitate falsificată, mărfuri contrafăcute prin falsificarea unor documente de achiziționare a mărfurilor, falsificare unor înscrisuri de proveniență a mărfii, falsificare documente de transport, înființarea de firme fantomă prin intermediul cărora se valorifică produsele falsificate.

Studiile efectuate și cercetarea practicii de expertiză au arătat împrejurările de natură tehnică și organizatorică ce înlesnesc săvârșirea falsului în acte care se pot grupa după forma necorespunzătoare a actelor, modul necorespunzător de întocmire a acestora, utilizarea unor materiale de scriere necorespunzătoare, absența mijloacelor speciale de protecție, instruirea insuficientă a funcționarilor care lucrează cu actei, evidența și păstrarea necorespunzătoare a actelor.

1.2. Principalele dispoziții legale privind infracțiunile fals în România

Desfășurarea relațiilor sociale dintre oameni are la bază prezumția de adevăr asupra celor afirmate, existența unei anume încrederi, care, atunci când este înșelată produce grave prejudicii cu consecințe îndelungate pe plan social, moral și economic.

Dreptul penal înțelege să sancționeze faptele indivizilor care alterează adevărul și produc prejudicii semenilor lor, în titlul VI al părții speciale a Noului Cod Penal.

Legiuitorul a dorit să realizeze o sistematizare a infracțiunilor de fals și le-a împărțit după natura entității asupra căreia se acționează, creându-se astfel trei subgrupe: falsificarea de monedă, „timbre sau alte valori – capitolul I”, „falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare – capitolul II” și „falsul în înscrisuri – capitolul III”.

Oricare din aceste grupe de infracțiuni are, în felul său, o anumită omogenitate, determinată de caracterul omogen al entităților cu privire la alterarea adevărului. Această omogenitate nu este deplină, deoarece din fiecare subgrupă fac parte nu fapte de fals propriu-zis, ci alte fapte legate de acestea, ceea ce explică existența chiar și în cadrul subgrupelor a unor diferențieri privind atât conținutul infracțiunilor, cât și modul lor de sancționare.

„Faptele incriminate sub denumirea de infracțiuni de fals constituie o categorie bine particularizată și extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca fiind social periculoase. Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.” Orice relație socială privește și se grefează pe o anumită realitate pe care subiecții relației o au în vedere și a cărei existență implică o reciprocă bună credință și încredere din partea acestor subiecți; fără îndatorirea de respect față de adevăr și fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat, relațiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauțiuni și cu inevitabile riscuri.

De aceea, legea penală a socotit că este necesar ca, pentru ocrotirea relațiilor sociale, pentru asigurarea normalei formări și desfășurări a acestor relații, să fie încriminate faptele prin săvârșirea cărora, alterându-se adevărul se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relații sociale.

1.3. Documentul ca probă și mijloc de probă conform legislației românești

“Probele, au menirea de a pune în evidență adevărul real cu privire la o învinuire concretă, evidențiind fie vinovăția, fie nevinovăția.”

Profesorul Dongoroz definea probele ca fiind „elementele de informațiune create sau prilejuite de firea lucrurilor, mai precis, toate acele elemente de informațiune care pot arunca o lumină asupra existenței infracțiunii sau asupra vinovăției infractorilor.”

În noul cod de procedură penală, probele sunt definite în art.97. Potrivit textului indicat, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Cum probele sunt cele care trebuie să conducă organul judiciar la stabilirea adevărului, ele prezintă o mare importanță. În sistemul nostru de drept, probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urmă examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

„Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date sau informații care să conducă la concluzia existenței sau inexistenței infracțiunii, vinovăției sau nevinovăției făptuitorului etc. Datele sau informațiile care ajută la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor".

Pentru ca o probă să fie consimțită și administrată, trebuie să aibă următoarele înde autentificare sau de marcare – capitolul II” și „falsul în înscrisuri – capitolul III”.

Oricare din aceste grupe de infracțiuni are, în felul său, o anumită omogenitate, determinată de caracterul omogen al entităților cu privire la alterarea adevărului. Această omogenitate nu este deplină, deoarece din fiecare subgrupă fac parte nu fapte de fals propriu-zis, ci alte fapte legate de acestea, ceea ce explică existența chiar și în cadrul subgrupelor a unor diferențieri privind atât conținutul infracțiunilor, cât și modul lor de sancționare.

„Faptele incriminate sub denumirea de infracțiuni de fals constituie o categorie bine particularizată și extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca fiind social periculoase. Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.” Orice relație socială privește și se grefează pe o anumită realitate pe care subiecții relației o au în vedere și a cărei existență implică o reciprocă bună credință și încredere din partea acestor subiecți; fără îndatorirea de respect față de adevăr și fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat, relațiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauțiuni și cu inevitabile riscuri.

De aceea, legea penală a socotit că este necesar ca, pentru ocrotirea relațiilor sociale, pentru asigurarea normalei formări și desfășurări a acestor relații, să fie încriminate faptele prin săvârșirea cărora, alterându-se adevărul se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relații sociale.

1.3. Documentul ca probă și mijloc de probă conform legislației românești

“Probele, au menirea de a pune în evidență adevărul real cu privire la o învinuire concretă, evidențiind fie vinovăția, fie nevinovăția.”

Profesorul Dongoroz definea probele ca fiind „elementele de informațiune create sau prilejuite de firea lucrurilor, mai precis, toate acele elemente de informațiune care pot arunca o lumină asupra existenței infracțiunii sau asupra vinovăției infractorilor.”

În noul cod de procedură penală, probele sunt definite în art.97. Potrivit textului indicat, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Cum probele sunt cele care trebuie să conducă organul judiciar la stabilirea adevărului, ele prezintă o mare importanță. În sistemul nostru de drept, probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urmă examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

„Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date sau informații care să conducă la concluzia existenței sau inexistenței infracțiunii, vinovăției sau nevinovăției făptuitorului etc. Datele sau informațiile care ajută la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor".

Pentru ca o probă să fie consimțită și administrată, trebuie să aibă următoarele însușiri: să fie pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Probele pertinente reprezintă acele elemente de fapt care au legătură nu împrejurările ce trebuiesc dovedite. Declarația unui martor care arată că, înainte cu câteva zile de incident, victima împreună cu un vecin s-au înjurat și s-au amenințat reciproc, reprezintă o probă pertinentă. Această probă poate fi inutilă dacă nu este însă concludentă.

Probele concludente reprezintă elemente de fapt care contribuie la aflarea adevărului și soluționarea cauzei. În exemplul de mai sus, proba este pertinentă și concludentă, dacă se dovedește că respectivul vecin este autorul omorului și neconcludentă dacă nu este edificatoare în cauză.

Probele utile reprezintă acele elemente de fapt care, prin informațiile pe care le conțin, au calitatea de a lămuri aspecte care nu au fost clarificate prin alte probe. La o primă privire s-ar părea că între probele concludente și utile nu există nici o deosebire. Dacă privim însă procedura de administrare a probelor ca pe un proces de cunoaștere aflat în mișcare, atunci sesizăm că fiecare probă administrată, mai ales când aceasta este concludentă, reprezintă un pas înainte în acest proces de cunoaștere

Pentru strângerea și administrarea probelor necesare aflării adevărului, legiuitorul a stabilit procedeele prin care se poate ajunge la acest rezultat. De aceea, este necesar să nu confundăm aceste căi de investigație cu probele ce servesc la aflarea adevărului.

Mijloacele legale prin care se administrează probele poartă denumirea de mijloace de probă. Această definiție se desprinde din dispozițiile art.197 NCPP, obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă.

În ceea ce privește documentul, acesta „poate fi definit ca fiind un act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație. O altă explicație ar fi că este un text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut.

Înscrisul are un sens restrâns, făcând diferența între infracțiunile de fals în înscrisuri și falsificarea de monede, timbre și alte valori. În examinarea criminalistică se face delimitarea între cercetarea propriu-zisă a falsurilor în înscrisuri, inclusiv a celor dactilografiate

și cercetarea altor categorii de falsuri cum ar fi: monede, mărci poștale, instrumente de marcare și de autentificare.

„Actul scris reprezintă mai întâi de toate o scriere, ca modalitate de exprimare a gândirii, fixată pe un anumit suport, care în mod obișnuit este hârtia, dar poate fi și pergamentul, pânza, lemn, materiale plastice etc”.

Textul scris, ca expresie grafică a unei manifestări sau declarații de voință ori a atestării unui fapt, redă conținutul actului și poate cuprinde fapte, împrejurări, evenimente, stări, acțiuni de care legea penală leagă anumite consecințe juridice. Lipsa textului scris înseamnă inexistența actului.

Ioan Mircea ne dă următoarea definiție a documentului: „orice scris tipărit, dactilografiat, manuscris, schiță, desen prin care se atestă starea civilă, identitatea persoanei, pregătirea școlară și profesională, încheierea de diferite contracte, declarații, bilete de bancă, timbre etc.”

În procesul judiciar, actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de probă, dar și pentru reconstituirea împrejurărilor în care au fost întocmite. În asemenea situații, actele sunt considerate probe materiale, având acest regim și în cadrul expertizei criminalistice. Actul scris se consideră mijloc de probă atât timp cât veridicitatea să nu este contestată. Din momentul contestării acesta devine probă materială. Actul nu va mai avea atunci rolul de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea falsului și stabilirea autorului acestuia, precum și la elucidarea altor împrejurări revelatoare sub aspectul judiciar.

Ca mijloc de probă, actului îi este proprie concordanță între ceea ce comunică și faptul respectiv, pe când actul – proba materială este lipsit de o asemenea concordanță

„Aprecierea probelor reprezintă unul dintre cele mai importante momente în procesul penal, deoarece înregul volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de părțile din process se concretizează în soluția ce va fi dată în urma acestei activități"

1.4. Principalele aspecte juridice de drept penal referitoare la infracțiunile de fals

1.4.1. Obiectul material al infracțiunilor de fals

Falsificarea de monede sau de alte valori

„Doctrina penală este unanimă în a considera obiectul infracțiunii ca fiind valoarea socială și relațiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt periclitate ori vătămate prin fapta infracțională.”

Prin infracțiune se vatămă ori se periclitează o valoare socială ocrotită printr-o normă de drept penal. Ocrotirea acestei valori sociale prin normele dreptului penal, conferă obiectului infracțiunii caracterul de obiect juridic.

„În literatura juridică de specialitate obiectul infracțiunii este prezentat sub mai multe aspecte, după gradul mai întins ori mai restrâns de relații sociale născute în legătură cu valoarea socială ocrotită și care este periclitată ori vătămată prin infracțiune.”

a) “Obiectul material al falsificării de monede art 310 C.P. sau de alte valori infracțiuni diferă după cum activitatea făptuitorului se concretizează într-o acțiune de contrafacere (plăsmuire) sau de alterare. Atunci când falsificarea a fost realizată prin contrafacere, obiectul material al infracțiunii va fi reprezentat de materialele din care au fost confecționate monedele sau titlurile de valoare contrafăcute, acestea din urmă reprezentând, de fapt, produsul infracțiunii.„. Dacă falsul s-a înfăptuit prin alterare, monedele sau titlurile de valoare veritabile care au fost supuse operațiunii de falsificare vor constitui concomitent, în primul rând obiect material al infracțiunii, iar după realizarea falsului produs al infracțiunii.

b) Obiectul material al infracțiunii de falsificare a instrumentelor de autentificare sau marcare prevăzute de art. 317 NCP constă în instrumentele de autentificare sau marcare care sunt supuse falsificării: sigilii, ștampile etc. Sigiliile, ștampilele sau instrumentele de marcat folosite oficial au atributul de a atesta, prin aplicarea lor pe un anumit înscris sau obiect, autenticitatea datelor înscrise sau însușirile reale ale obiectului marcat. "Sigiliul este acel obiect alcătuit dintr-o placă pe care este gravată o anumită inscripție, o emblemă, o efigie etc. aparținând unei anumite instituții și care se aplică pe un act ca dovadă a autenticității sale.” Ștampila este o placă de lemn, ceramică, metal etc. montată pe un mâner, având un desen în relief, reprezentativ pentru o anumită organizație, care se aplică pe anumite înscrisuri sau mărfuri pentru a le atesta validitatea sau proveniență. „Instrumentul de marcat este un obiect purtător al unui semn distinctiv destinat a fi aplicat pe anumite bunuri pentru a le certifica anumite proprietăți sau proveniența acestora (exemplu: instrumentele pentru marcarea metalelor prețioase de către Banca Națională, ciocănele silvice sau instrumentele pentru marcare a animalelor la ocoalele comunale, marcarea aparatelor sau instrumentelor de măsurătoare etc.”

c) Obiectul material al infracțiunii de fals sub semnătură privată art.322 C.P.este constituit, de această dată, dintr-un înscris sub semnătură privată. Literatura de specialitate arată că înscrisul sub semnătură privată este înscrisul se emite de la o persoană particulară și care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurare cu semnificație juridică, fiind susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații. Înscrisul trebuie să fie semnat și datat de persoana de la care emană.

d) În ceea ce privește falsul intelectual art.321 C.P., obiectul material al acestuia îl constituie un înscris oficial.

e) Infracțiunea de fals în declarații art.326 C.P. nu are obiect material, deoarece, de regulă, declarația este făcută oral în fața unei autorități publice sau unei instituții publice. Ar putea exista un obiect material în cazul declarațiilor făcute în scris de făptuitor.

f) “Obiectul material al infracțiunii de fals de identitate art. 327 C.P. poate fi buletinul de identitate, pașaportul, carnetul de student, legitimația de salariat, tichetul sau ecusonul de acces într-o instituție sau orice alt mijloc de care s-a folosit făptuitorul pentru a se prezenta sub o identitate falsă.”

În cazul variantei asimilate, obiectul material al infracțiunii este reprezentat de un înscris care servește pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare.

1.4.2. Subiectul infracțiunilor de fals și formele de participație la aceste infracțiuni

a) În ceea ce privește subiect activ nemijlocit al infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori, poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. Participația penală este posibilă sub toate formele sale, cu mențiunea că această infracțiune, prin complexitatea activităților pe care le presupune implică, de regulă, o pluralitate de subiecți activi, fie sub forma coautoratului, dar și a complicității și instigării.

„În cazul infracțiunilor derivate, de punere în circulație a valorilor falsificate sau de deținere a lor în vederea punerii în circulație, subiecți activi pot fi, de asemenea, orice persoane, cu mențiunea că la infracțiunea de deținere de monede sau valori falsificate nu pot fi subiecți activi cei care au participat anterior la executarea activității de falsificare, deoarece aceasta din urmă în mod obiectiv este urmată, în toate situațiile, de o acțiune de deținere (pe care o absoarbe), oricât de scurtă ar fi ca durată de timp. Aceeași legătură se realizează și între fapta de deținere și cea de punere în circulație, cea de-a doua nefiind posibilă fără o prealabilă deținere.”

a2) Subiectul pasiv al infracțiunii este instituția care a emis moneda sau titlul de valoare supus falsificării, ale cărei interese, autoritate și încredere publică sunt puternic afectate în urma săvârșirii respectivei activități infracționale.

Falsificarea monedelor sau a altor valori, presupune operațiuni deosebit de dificile, este realizată, în cele mai multe cazuri, prin participarea unor persoane cu aptitudini sau calificare specială, cum sunt: tipografii, chimiștii, desenatorii, graficienii, informaticienii etc.

b) În cazul infracțiunii de falsificarea instrumentelor de autentificare sau marcare subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni – poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. Participația este posibilă în toate formele sale.

b2) Subiectul pasiv principal este statul român ale cărui interese în stăpânirea fenomenului criminalității sunt periclitate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni, iar subiect pasiv secundar este o organizație din cele prevăzute în art. 176 NCP (autoritate publică, instituție publică, instituție sau o altă persoană juridică de interes public sau un serviciu de interes public) al cărei sigiliu, ștampilă sau instrument de marcat a fost falsificat. Pentru existența infracțiunii legea nu cere vreo condiție specială de loc său timp.

c) Subiect activ al infracțiunii de înscris sub semnătură privată poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.

c2) Subiect pasiv al infracțiunii este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea înscrisului sub semnătură privată care a fost falsificat.

Infracțiunea poate fi săvârșită și în participație penală, în oricare din formele acesteia.

d) În cazul infracțiunii de fals intelectual subiectul activ nemijlocit este calificat, în sensul că“acesta nu poate fi decât o persoană care are calitatea de funcționar și săvârșește fapta în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu”.

d2) Subiect pasiv principal al infracțiunii este statul, prejudiciat prin slăbirea încrederii în înscrisurile oficiale, precum și autoritatea publică, instituția publică, instituția său persoana juridică de la care emană înscrisul. Subiect pasiv secundar al infracțiunii va fi persoana fizică sau juridică ale cărei interese au fost prejudiciate în urma executării falsului intelectual.

e) Subiecții infracțiunii de fals în declarații sunt: subiectul activ nemijlocit al infracțiunii poate fi orice persoană, care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale și care, implicit, are capacitatea de a face declarații cu relevanță juridică.

e2) Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată în drepturile sau interesele sale prin consecințele juridice care au intervenit în urma declarației false.

Participația este posibilă sub toate formele sale. În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal, iar subiectul pasiv al falsului privind identitatea este autoritatea sau instituția publică care a fost indusă în eroare prin săvârșirea acestei infracțiuni. Va fi subiect pasiv și persoana fizică a cărei identitate a fost uzurpată prin substituirea de persoane.

Participația este posibilă sub oricare din formele sale.

1.4.3. Latura obiectivă a infracțiunilor de fals

a) Falsificarea de monede sau de alte valori

Elementul material este nuanțat în raport cu săvârșirea infracțiunii principale sau a uneia din cele două infracțiuni derivate.

În cazul săvârșirii infracțiunii principale, elementul material se realizează printr-o acțiune de falsificare care presupune, fie o operațiune de contrafacere, fie una de alterare.

Elementul material al infracțiunii principale, prevăzute în art. 310 alin. (1) NCP., este întregit de două cerințe esențiale care decurg din respectivul text de lege: în primul rând, monedă, bancnotă sau valoarea falsificată trebuie să corespundă uneia dintre monedele, bancnotele sau titlurile de valoare enumerate de lege, iar în al doilea rând, aceste valori să se găsească, în momentul falsificării, în circuitul legal monetar sau financiar. Această ultimă cerință este îndeplinită și atunci când moneda sau valoarea falsificată a fost retrasă din circulație, dar ea mai poate fi încă preschimbată în mod legal.

În cazul infracțiunilor derivate prevăzute în alin. (2) al art. 310 NCP., elementul material constă fie într-o acțiune de „punere în circulație”, fie în acțiunea de „deținere a lor în vederea punerii în circulație”. Urmarea imediată a infracțiunii principale, pe lângă crearea unei stări de pericol, este și aceea a obținerii unei monede sau a unui titlu de valoare aparent asemănător cu moneda sau titlul a cărui falsificare s-a urmărit.

b) Falsificarea unui sigiliu, unei ștampile sau a unui instrument de marcare

Elementul material presupune săvârșirea unei acțiuni de falsificare a unui sigiliu, ștampile sau a unui instrument de marcare. Asemănător oricărei alte acțiuni de falsificare, această operațiune se poate realiza atât prin contrafacere, cât și prin alterare. Prin urmare, falsificarea țintește acea parte a instrumentelor de autentificare sau marcare ce servește la aplicarea amprentei pe un înscris sau bun pentru a-i conferi acestuia forța probantă necesară și nu substanța sau forma instrumentului.

"Dacă falsificarea s-ar referi numai la amprenta ștampilei deja aplicată pe un înscris, fapta va avea o altă încadrare juridică (fals material în înscrisuri oficiale), iar atunci când se falsifică urma lăsată pe un anumit bun de instrumentul de marcare pentru a-i conferi imaginea unei calități superioare și a induce în eroare persoanele interesate să achiziționeze acel bun.”

Urmarea imediată și în cazul acestei infracțiuni de fals se caracterizează prin crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, consecința producerii efective a unui instrument care are a ptitudinea de a reda în mod fals amprenta unui instrument oficial autentic.

c) Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Elementul material al infracțiunii este constituit din două acțiuni care sunt executate succesiv: în primul rând, falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, urmată, în al doilea rând, de folosirea înscrisului falsificat ori încredințarea sa, spre folosire, altei persoane.

“Activitățile care compun elementul material al laturii obiective vor cădea sub incidența legii penale doar în măsura în care va fi îndeplinită cerința esențială ca acestea să fi fost executate în vederea producerii unei consecințe juridice.”

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, decurgând din producerea efectivă a unui înscris sub semnătură privată cu aparența de înscris adevărat care a fost folosit ori dat spre folosință

d) Falsul intelectual

Elementul material constă în falsificarea unui înscris oficial care poate fi realizată prin două modalități alternative: fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări.

Infracțiunea de fals intelectual este, din punct de vedere obiectiv, o infracțiune comisivă mixtă care poate fi săvârșită atât prin acțiune, cât și prin inacțiune.

Atestarea este acea menționare, care se efectuează cu ocazia întocmirii unui înscris oficial referitor la existența anumitor fapte sau împrejurări determinate.

Atestarea este necorespunzătoare adevărului atunci când faptele sau împrejurările asupra cărora se face menționarea, nu au existat sau ele s-au petrecut alt fel decât s-a făcut consemnarea. Astfel, există această infracțiune atunci când funcționarul întocmește un proces-verbal de contravenție nereal, ori consemnează un fapt neadevărat, și anume că la constatarea contravenției a asistat și o altă persoană sau atunci când în ambele situații semnează în fals pe martorul asistent.

„Activitatea de falsificare, executată în oricare din cele două modalități, trebuie să fie săvârșită cu îndeplinirea anumitor cerințe esențiale. În primul rând, după cum am arătat anterior, falsul intelectual se realizează cu prilejul întocmirii înscrisului oficial.”

Urmarea imediată constă și în cazul acestei infracțiuni, în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de lege, prin întocmirea efectivă a unui înscris oficial fals. Această urmare este realizată, când înscrisul aparent real este semnat, ștampilat, perfectat întocmai ca un înscris autentic.

e) Falsul în declarații

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 326 NCP. constă în acțiunea de a face o declarație necorespunzătoare adevărului în fața unui unități publice sau instituții publice care sunt competente, din punct de vedere legal, să ia act de declarația respectivă.

“Declarația poate fi făcută la inițiativa autorului sau la solicitarea organului, instituției sau unității competente; ea poate fi făcută oral sau în scris, nemijlocit de către făptuitor sau transmisă prin intermediar, în limba română sau într-o limbă străină. Dacă legea prevede o anumită procedură, anumite condiții de formă privind modul în care se ia ori se dă declarația, nerespectarea acestor cerințe exclude incidența legii penale.”

Falsul în declarații exclude uzul de fals.

Acțiunea de declarare necorespunzătoare a adevărului va forma un element material al laturii obiective a acestei infracțiuni, numai în măsura în care ea a fost creată unei instituții publice sau unei unități competente să primească o astfel de declarație, iar, în al doilea rând, numai dacă declarația era aptă, potrivit legii ori împrejurărilor, să servească pentru producerea consecinței juridice preconizate de făptuitor.

A doua cerință esențială este ca declarațiile susceptibile de a produce consecințe juridice să nu aibă, potrivit legii, un tratament juridic special, cum ar fi declarațiile mincinoase ale martorului, denunțarea calomnioasă ș.a. Îndeplinesc această cerință esențială, de exemplu, declarațiile de stare civilă, declarațiile de avere pe care le fac funcționarii publici, declarațiile de venit pentru impozitare etc. Împrejurările care fac ca o declarație să fie producătoare de consecințe juridice sunt împrejurările excepționale care nu permit întârzieri pentru luarea în considerare a unei declarații, cum sunt starea de necesitate, forța majoră etc.

În conformitate cu conținutul art. 326 NCP fapta trebuie comisă doar în fața unui organ sau instituții de stat sau unei unități dintre cele la care se referă art.176 NCP Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de legea penală, decurgând din declarația falsă care a devenit un mijloc de probă contrar adevărului.

1.4.4. Latura subiectivă a infracțiunilor de fals

a) Infracțiunea prevăzută în art. 310 NCP, atât sub forma falsificării, cât și a deținerii și a punerii în circulație a valorilor falsificate, se comite cu intenție directă sau indirectă. Mobilul și scopul infracțiunii nu au relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, dar evidențierea acestora vă contribui la o corectă individualizare a răspunderii penale.

b) Latura subiectivă a infracțiunii de falsificare a instrumentelor de autentificare sau de marcare poate fi săvârșită – ca forma de vinovăție – cu intenție (directă sau indirectă)

c) În ceea ce privește forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este intenția directă, deoarece subiectul acționează, în toate cazurile, cu un anumit scop, și anume producerea unei consecințe juridice. Elementul subiectiv al infracțiunii este realizat chiar și atunci când falsul a fost săvârșit pentru dovedirea unui fapt real.

d) Forma de vinovăție, în cazul falsului intelectual, cu care se poate săvârși infracțiunea de fals intelectual este intenția directă sau indirectă. Prin urmare, intenția există atât în cazul săvârșirii faptei prin acțiune, cât și prin inacțiune. În art. 321 NCP s-a făcut mențiunea că omisiunea constituie element material al laturii obiective a infracțiunii doar în măsura în care a fost comisă „cu intenție”.

e) Cât privește falsul în declarații forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals în declarații este intenția directă.

f) Iar forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea de fals de identitate infracțiune este intenția directă, deoarece se urmărește un scop special.

1.5. Documentul ca obiect de cercetare criminalistică și de materializare a falsului

1.5.1. Studierea și examinarea documetelor

Cercetarea documentelor suspecte de fals are loc deregulă în cadrul expertizei criminalistice „art.172 Dispunerea efectuării expertizei sau a constatărilor" tehnico-științifice, prevăzute de legea penală ca mijloace de probă, art.169 C.P.P. Ridicarea de obiecte și înscrisuri:„Organul de urmărire penală sau instața de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloac de probă în procesul penal". Această cercetare are și o fază preliminară, în care actul se analizează de către organele judiciare ori de către alte organe.În această fază se disting două stadii de examinare specială.

În cadrul examinării generale se cercetează aspectul de ansamblu al documentului, conținutul său, hârtia, antetul, numărul de înregistrare, data, semnăturile, impresiunea de ștamplilă, eventualele rezoluții sau notări facute pe verso-ul documentului, stabilirea timbrului si a fotografiei, urmărindu-se dacă aceasta conține urme de transplantare sau substituire de alt document.

Cu această ocazie se pot observa aspecte ce formează indicii de neautenticitate, cum ar fi urmele de ștergere, de suprapunere, hașurare, modificarea cifrei,poziția anormală a semnăturii fața de text scrierea actului, cu material diferite sau de către persoane diferite, absența contururilor si a formei neregulate la impresiunile de ștampilă etc.

Examinarea specială presupune mijloacele tehnice, aparatura optică și ustensilele, acestea având posibilitatea de a desfășura unele semnificări prealabile pentru a avea în vedere dacă documentele prezintă sau nu elemente de autenticitate. În această etapă se pot avea în vedere dacă elementele constituie intervenții de ștergere, de adăugare, copiere, sau impresiuni de ștampilă.

O mare importanță în acest sens o au: deteriorarea stratului de protecție și a liniaturii, a luciului hârtiei, ștergerea cernelei cât și a gradului de presiune a scrisului, (pe verso a semnăturilor). Examinarea textelor dactilografiate presupune urmatoarele cercetări: forma caracterelor, pasul dintre acestea și dimensiunile. Se mai pot observa indicii de contrafacere și deghizare vizibilă. În ceea ce privește impresiunile de ștampliă sunt analizate urmatoarele: stema, simetria de detaliu a ștampilei cât și dezalinierea și asimetria.

O expertiză prealabilă, este folosită pentru a limita cercul de suspecți și pentru a elimina persoanele cu deprinderi grafice net inferioar, cât și al ștampilelor cu alt conținut, desen și impresiunea acesteia.

Procedeele interzise ce afectează actul sunt acțiunile chimice și cele mecanice, semnalarea indiciilor de contrafacere sau fals, însemnarea sau îndoirea actului, aceste afectând expertiza. Acestea pot fi verificate cu ajutorul unei expertize criminalistice și pe cale judiciară.

În cadrul examinărilor prealabile a documentului nu sunt premise procedee care sa-l altereze: acțiuni mecanice, chimice pentru relevarea scrisului acoperit sau șters, menținerea îndelungată sub acțiunea luminii puternice și a radiațiilor ultraviolet. Actul va fi ferit de surse de umezeală și căldură excesivă și nu va fi supus în contact cu obiecte care sa-l păteze sau sa-l teterioreze într-un alt mod.

Examinarea prealabilă a actelor suspecte de fals este recomandabilă și organelor nejudiciare care deși nu dispun de aparatura corespunzătoare, fiind în cunoștință de cauză, au totuși posibilitatea să observe unele indicii de fals, ca mai apoi să fie verificate pe cale judiciară, inclusive cu ajutorul expertizei criminalistice.

1.5.2. Stabilirea autenticității documentelor

Constatarea autenticității unui înscris constituie o operație efectuată de către organele de urmărire penală, reprezentanți ai unor instituții publice sau private de către instanțele de judecată și de alte autorități. Prima problemă o reprezintă stabilirea autenticității înscrisurilor, atât în cadrul urmăririi penale cât și în afara acesteia. În această categorie sunt cuprinse: livretele militare, buletinele, actele de stare civilă, pașapoartele, chitanțele, adeverințele, permise, certificatele, documente de contabilitate. La acestea se mai adaugă și documente cu carater fiduciar cum ar fi: moneda de hârtie titluri de credite, cecuri.

Principalele stabiliri a unui înscris sunt:

1: Îndeplinirea cerințelor legale referitoare la conținutul și forma actului scris, ce trebuie să fie datat, ștampilat, semnat, înregistrat.

2: Termenul de valabilitate al actului, de obicei acesta este stabilit la o anumită perioadă de timp ce este specificată în act.

3: Corespondența între o înfățișare a persoanei și fotografia de legitimație precum și a corespondenței dintre datele referitoare la identitatea persoanei menționată în act și buletin sau orice alt act cu care se legitimează.

4: Există elemente de securitate și protecție constituite să ateste autenticitatea și să prevină falsificare sa.

Pentru stabilirea autenticitații actului se va observa dacă înscrisul poartă în mod evident semne ale unor falsificări. Dacă înscrisul este prevăzut cu o fotografie se va observa impresiunea ștampilei pusă pe colțul fotografiei, reprezintând continuitate liniară cu restul impresiunilor de pe document.

O altă metodă uzată de falsificatori o reprezintă cea de schimbare a trasăturilor feței prin operație estetică folosindu-se de acte autentice.

Măsurile de securitate principale sunt: Securitatea hârtiei este prevăzută prin modificările hărtiei și a compoziției acesteia, prin introducerea in masa hârtiei fibre și pastile colorate, fire de poleitilenă metalizată cu microimpresiuni, ori magnetizate ce nu pot fi contrafacute. O altă măsură de securitate este perfecționarea elementelor succesorii de indentificare a documentelor de identitate. În prezent se filosește sistemul de laminare în folie de plastic sub vid, acest sistem este aplicat și la pașapoarte. În efectele bancare se folosesc benzi și cerneală magnetică. Aceste măsuri sunt destinate să descurajeze încercările de contrafacere și să asigure o mai bună stabilire a autenticitații lor. În situația în care organul judiciar observă încercari de contrafacere trebuie să solicite părerea expertului criminalist, fiind singurul în masură sa determine natura și procedeul de contrafacere utilizate de infractori.

Măsurile de securitate principale sunt: „Securitatea hârtiei"- este prevăzută prin modificările hărtiei și a compoziției acesteia, prin introducerea in masa hârtiei fibre și pastile colorate, fire de poleitilenă metalizată cu microimpresiuni, ori magnetizate ce nu pot fi contrafacute. O altă măsură de securitate este „perfecționarea elementelor succesorii de indentificare a documentelor de identitate". În prezent se filosește sistemul de laminare în folie de plastic sub vid, acest sistem este aplicat și la pașapoarte. În efectele bancare se folosesc benzi și cerneală magnetică. Aceste măsuri sunt destinate să descurajeze încercările de contrafacere și să asigure o mai bună stabilire a autenticitații lor. În situația în care organul judiciar observă încercari de contrafacere trebuie să solicite părerea expertului criminalist, fiind singurul în masură sa determine natura și procedeul de contrafacere utilizate de infractori.

1.5.3. Stabilirea vechimii documentelor

„Examinarea conținutului unui text, în vederea stabilirii vechimii, întocmirii lui, constă într-o succesiune de activități. Cu această ocazie se urmăresc: elementele de neconcordanță „anacronisme", dintre aceasta și perioada în care se pretinde că a fost redactat documentul; măsura ăn care datele referitoare la persoane sau obiecte sunt ăn concordanță cu restul conținutului; măsura în care denumirile unor străzi, localități, instituții, întreprinderi concord cu cele existente la data redactării actului." Pentru stabilirea vechimii unui înscris sau a unei părți din aceasta unde nu este datat, sunt luate în considerare conținutul textului, calitatea

hârtiei și compoziția cernelei sau a creionului,și de caracteristica vechimii a îmătrânirii hârtiei și a materialului cu care s-a scris.

Sunt examinate in vederea stabilirii de elemente ce nu au concordanța între aceasta și perioada redactării înscrisului. Problemele ce apar deseori în procesul judiciar sunt cele de înscrisuri falsificate în care data reală nu corespunde cu data indicată în act. Multe din acestea corespund falsului prin adăugare de text. Hârtia, este elementul care ajută la stabilirea vechimii actelor, acesta va fi examinată, comparându-se cu datele procurate de istoricul fabricării hârtiei. Astfel se tine seamă de fenomenele de învechire a hârtiei cum ar fi: îngălbenirea, creșterea fragilității, decolorarea, ruperea parților pliate, dantelarea marginilor și multe altele. Infractorii folosesc procedee de falsificare supunând hârtia la radiații ultraviolete, prin vapori de apă, prin frecarea cu mâna sau prin expunere la soare, astfel decolorând-o. „Vechimea unui înscris se mai poate constata după gradul de oxidare a cernelei.

Cerneala unui text scris înainte de 1826 nu conține coloranți de anilină iar pasta stiloului cu bilă nu poate fi uzată înainte de 1946."

Migrarea substanțelor în masa de celuloză diferă la intervalele de timp, iar clorurile traversează grosimea hârtiei în două luni, sulfații se pot constata după un an, aceștia se întind pe o durată mai mare de 10 ani. Cernelurile vechi acelea ce au depășit doi ani formează în jurul trăsăturilor o dungă albă subțire ce indica reacția acizilor cu hârtia.

Cercetarea criminalistică a hârtiei este analiza tehnică ce arată materialul principal ce a fost folosit ca suport pentru realizarea actelor scrise. Cercetarea este necesară atât in cazurile de fals material cât și în cel de fals de bancnote sau alte valori. Elementele de bază ale hârtiei sunt: dimensiunea hârtiei; greutatea acesteia; culoarea hârtiei și raportul dintre grosimea și greautatea hârtiei, aceasta este calculată pe baza raportului de grosime în microni/gramaj.

Examinarea trăsăturilor de creion poat fi incluse în categoria cercetărilor de substanțe de scriere. Aceasta se examinează după compoziția minei și după felul acestora cum ar fi: creioane de grafit, dermatografice și chimice, la fel ca cernelurile, acestea sunt examinate la microscop si în urma unor reactivi chimici.

Durata acetor trasaturi realizate din creioane este mult mai mare față de trasaturile executate cu cerneală, dar prezintă dezavantajul de a fi eliminate mai ușor, excepție făcând creioanele chimice, trăsăturile acestora sunt utilizate pe hârtie umezită determinând anumite reacții precum cea a cernelei.

1.6. Consecințele și periculozitatea infracțiunilor de falsificare a documentelor

În înțelesul legii penale, fapta care prezintă un pericol social este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală și pentru a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse. „Fapta aduce atingerea valorilor sociale, atunci când vatămă efectiv sau când pune în pericol aceste valori, creând posibilitatea producerii unor urmări vătămătoare."

„Conținutul infracțiunii este ansamblul caracteristicilor specifice, tipice și esențiale ale obiectului, subiectului, laturii obiective și laturii subiective, arătate în ipoteza normei de incriminare."

De exemplu: „circumstanțele agravante în cazul falsificării de monede au în vedere capacitatea potențială a actelor infracționale, în foma simplă, de a cauza o pagubă importantă în sistemul financiar sau o vătămare efectivă a sistemului " Importanța pagubei referitor la sistemul financiar determină de la caz la caz în raport cu prejudiciul produs ori care s-ar fi putut produce. O situația agravantă este posibila pagubă pentru sistemul financiar și în cazul tentativei dacă se sesizează, în posibilitatea consumării faptei, aceasta ar fi putut produce o pagubă important .

În cazul timbrelor, mărcilor poștale, cărților poștale, cupoane cu răspuns internațional, bilete de călătorie ori transport, punerea în circulație a acestora se realizează prin utilizarea valoarii falsificate de către făptuitor, cât și prin darea acestora unor alte persoane pentru a le folosi sau prin vânzarea lor cu scopul de a dobândi un folos material. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea social ocrotită.

Capitolul II – Principalele metode de falsificare a documentelor

2.1. Considerații privind noțiunea de metodă în falsificarea documentelor

„ Noțiunea de fals în documente nu este precizată printr-o definiție clară și legală. În legislația noastră se face o clasificare de diferite feluri de fals în documente, dar fără a defini clar caracteristicile acestei infracțiuni. Principalele forme de manifestare a falsului prevăzute în Codul Penal sunt: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual și falsul în înscrisuri sub semnătură privată."

Elemntele esențiale ale falsului în acte sunt caracterizate prin trei principii:

alterarea adevărului

emiterea consecințelor juridice

comiterea faptei cu intenție

O. Stoica spune „prin infracțiunea de fals în acte urmează a se înțelege orice alterare a adevărului privitor la forma sau conținutul unui act scris oficial sau neoficial, săvârșită cu intenție și susceptibilă a produce consecințe socialmente periculoase".

Alterarea adevărului ce este cuprins într-un act are loc în principal prin acțiune „in faciendo" dar este posibil ca ea să se producă și prin inacțiune. Acțiunea de falsificare este descrisă în norma penală ca fiind: art. 320 C.P.„ prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod"; art 321C.P. „prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorescunzătoare adevărului". În Codul penal român, nu se recurge la o limitare, falsificarea fiind pedepsită indiferent de modul în care a fost făcută: „alterarea…în orice mod".

Înscrisurile oficiale sunt constituite de toate actele provenite de la instituții publice autorități publice, instituții sau persoane juridice de interes public ce fac parte din actele de procedură scrisă, documente ale instituțiilor și organizațiilor publice respective. Sunt considerate înscrisurile oficiale exemplarele originale cât și copiile legalizate, certificatele ale acestora cu susceptibilitatea de a produce consecințe juridice și lipsite de relevanță daca sunt redactate în limba română sau altă limbă. Există două categorii de falsuri constând în: falsul intelectual (atestarea unor fapte, împrejurări ce nu corespund adevărului sau prin omisiunea cu știință de a adaăuga unele date sau împrejurări) și falsul material (reprezintă contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori alterarea în orice alt mod și orice natură și poate produce consecințe juridice)

2.2. Metode de falsificare prin înlăturarea unor părți din text

„ Recunoașterea falsului în documente este des întâlnită în practica penală, civilă și judiciară, fiind realizată pe cale chimică sau mecanică, urmată fiind de adăugarea unui text de unde rezultă un fals prin substituire."

Înlăturarea falsului din documente se realizează astfel prin:

înlăturarea chimică

înlăturarea mecanică

înlăturarea prin acoperire

Înlăturarea chimică are la bază reacția dintre reactivii chimici și componentele creionului, cernelei, pixului impregnate în masa hârtiei, cu ajutorul metodelor: nitratului de argint, sulfuri sau cloruri din cerneală atât cât și cea a tratării cu vapori sulfocianici de polisulfat de amoniu sau soluție clorhidrică de ferocianură.

Metodele fizice cele mai sigure sunt contrastul imaginii și disfuzocopiativa, respectiv examinarea holografică.

Înlăturarea mecanică se face prin răzuirea cu ac sau obiect ascuțit ori radierea cu miezul unei pâini, gumei de șters etc.

Înlăturarea prin acoperire este o formă aparte de falsificare, aceasta realizându-se prin pătarea cu diverse substanțe sau hașurare, examinarea facându-se în două etape, stabilindu-se locul alterării înscrisului, ca apoi urmând a se reface textul înlăturat. Materialul se va examina cu ajutorul unei lupe, unui microscop și cu radiații ultraviolete, acestea ajutând a se stabili culoarea și natură. După această etapă se încercă a se înlătura prin frecare a stratului acoperitor sau dizolvare, însă dacă nu se vor obține rezultate, se va trece la o altă etapă, aceea de a fotografia înscrisul pe verso ajutată folosind o lumină puternică prin transparență.

2.3. Metode de falsificare prin adăugire de text

,, În problematica cercetării și examinării documentelor falsificate, pentru care autorii folosesc o diversitate de procedee și mijloace, un loc bine definit îl ocupă și falsurile prin adăugări. Formele acestui gen de falsuri variază de la adăugarea unui semn grapfic, cifre sau litere până la intercalarea sau adăugarea uneia sau mai multor fraze. Din punctul de vedere al modalităților de realizare cunoaștem adăugări manuscrise și dactilografiate". „Falsurile prin adăugare de text poate fi efectuat atât de persoana care a întocmit inițial înscrisul, sau de altă persoană, falsificatorul apelând la alte instrument scriptural similar celui folosit inițial ori altul cât și unele cerneluri diferite sau asemănătoare."

În cazul unui fals se pot adăugă de pildă fraze cuvinte și semne, ori semnele existente anterior pot fi înlocuite cu altele prin retușarea hașurilor scrisului. Astfel uneori se modifică cifra unu în patru sau doi în trei etc. „Adesea se folosec concomitent ambele procedee de falsificare în locul unei însemnări distruse, se va execută alta nouă modificând cuprinsul inițial al actului, în acest ultim caz actul prezintă atât caracteristicile înlăturării scrisului expuse mai sus cât și caracteristicile care indică adăugirea."

Cu prilejul examinării adăugirilor, adeseori atrag atenția particularității poziției acesteia față de textul inițial, uneori linia rândului unui înscris intercalat nu corespunde cu linia rândului textului inițial, aceasta curbându-se, ridicandu-se sau coborându-se de asemenea se constată o deosebire a caracteristicilor scrisului care a fost făcută de o altă persoană decât cea care a scris textul inițial.

Dacă falsificarea actului se face prin: retușarea anumitor semne sau cifre, examinarea acestuia cu ajutorul lupei, microscopului permite să se constate o neregularitate a formei semnului. Se mai poate examina cu ajutorul unei picături de benzină la suprafața hârtiei, propagându-se în cercuri concentrice în momentul în care întâlnește o alterare a stratului de încleiere, aceasta se revarsă pe suprafața întreagă; vaporizarea cu iod, diferențiază locul răzuit de suprafață; radiații ultraviolete;

„Scopul examinării materialului hașurilor, scrisului inițial și al celor din textul adăugit este stabilirea deosebirii de gen. În asemenea cazuri, concluziile se formulează de obicei sub forma stabilirii apartenenței materialelor comparate la aceeași grupă sau materiale diferite în ceea ce privește compoziția chimică, starea fizică."

Se diferențiază mai greu liniile executate cu pixuri diferite, sau cu același pix în diferite condiții și momente de scriere. Deosebirea dintre ele o poate face grosimea, intensitatea, imperfecțiunile de sertizare cât și aspectul documentului. Întocmirea a unui act în două sau mai multe exemplare cu ajutorul hârtiei copiative se pot confrunta exemplarele. Suspiciunea de fals, se constituie când acestea se coroborează cu alte componente de adăugire.

Frecvente sunt cazurile în care se obține semnătura persoanei prin surprindere pe o foaie albă, ulterior trecându-se textul suprapus, în acest caz se vor urmări urmele de ștersături, elementele totpografice și ocolirea extremităților superioare ale semnăturii cât și comprimarea rândurilor.

Adăugirea dactilografică se poate diferenția datorită indiciilor edificatoare, neconcordanța topografică între două scrisuri, aliniamentul dintre cele inițiale și cele adăugate, nereușindu-se o încadrare perfectă. Textul scris continuu va fi o aliniere pe verticală unul sub altul, iar adăugarea dactilografică va fi dezaliniată pe verticală, acesta având o absență a paralelismului și va diferi ca formă față de cel inițial.

2.4. Metode de falsificare prin acoperirea textului cu cerneală sau cu alte substanțe

„ Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act a unei cifre, litere cu diverse materiale cum ar fi cerneala tușul ori prin hașurarea acestora cu tocul, creionul etc. Stabilirea textului acoperit depinde de următorii factori: volumul scrisului alterat și nealterat, marimea intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului și până la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hartiei si calitatea acesteia, prezența altui text sau a altei pete pe versul hârtiei, natura și culoarea materialului de scriere și de acoperire. Metoda cea mai simplă prin care se poate citi scrisul acoperit este prin examinarea actului pe ambele părți cu lumina unilaterală și prin transparență"

„Dacă înscrisul și pata cu care acesta este acoperit sunt executate cu aceeași cerneală, tuș, vopsea se recurge la fotografia de contraste. Sub pată, pe locul unde se află hașuriles crisului, stratul colorat are cea mai mare grosime, fapt care determină ca trăsăturile scrisului să apară pe fotografie mai intense în comparație cu fondul petei." Pentru ștergerea sau aplicarea unei pete s-a folosit un creion sau o cerneală, cu o altă culoare decât cea a creionului sau a cernelei cu care s-a executat un înscris, se utilizează fotografia separatoare de culori.

Se mai folosește și metoda tratării chimice pe porțiunea examinată, în scopul identificării deosebirii de culoare dintre hașurile scrisului și pată. Pentru această metodă este important să se țină seamă de compoziția hașurilor scrisului și a petei, deoarece folosirea metodei chimice fără o asemenea măsură de precauție duce la distrugerea obiectului examinat.

2.5. Metode de falsificare prin contrafacerea scrisului

În practica judiciară cele mai frecvente metode de falsificare sunt reprezentate de falsificarea semnăturilor și contrafacerea textelor întâlnindu-se de obicei la texte scurte, rezoluții, mențiuni, cifre. Cele mai frecvente modalități de falsificare sunt copierea și imitația.

Imitația constituie un obstacol intr-o redare fidelă a particularităților grafismului deoarece deprinderele de scriere nu se pot schimba ușor. Intervine o contradicție între stereotipul grafic al falsificatorului și ceea ce dorește să obțină, falsul va fi trădat de anumite defecte ale trăsăturilor realizate, falsificatorul dând cursul obișnuit scrierii sale astfel trăsăturile obținute vor fi cursive și cu o asemănare mai redusă cu modelul imitate. Imitarea semnăturilor se poate face prin urmărire vizuală lentă sau prin executarea semnăturii într-un ritm mai mult sau mai puțin normal. Prima metodă se numește imitație servilă, iar cea de-a doua imitație liberă. Posibilitatea de contrafacere prin imitație servilă a semnăturii depinde de gradul de evoluție a grafismului imitate si de scrisul falsificatorului cât și de aptitudinile personale ale acestuia.

Prin imitație servilă se va obține o imitație de ansamblu cu semnătura model rezultând că deși se aseamănă între ele cu ajutorul unei analize minuțioase vor apărea numeroase deosebiri ce vor demonstra elocvent falsul.

Imitația liberă este imposibilă de realizat de către persoanele cu un scris inevoluat, semnătura unei persoane cu un grafism evoluat. Cu ajutorul imitației libere se obțin semnături cu o oarecare asemănare în aptitudinile scriptural ale plastografului, nereușind să reproducă toate caracteristicile scrisului imitate nereușind să imite semnele grafice cum ar fi punct, abrevieri, linii etc.

„ În urma analizei de laborator se constată că, într-adevăr, semnătura de pe actul respective nu aparține titularului, fiind contrafăcută prin imitație liberă. Dovada falsului o constituie ritmul mai încet de execuție în comparație cu semnăturile autentice și neconcordanța unor particularități de construcție grafică, așa cum rezultă din următoarea imagine"

2.6. Metode de falsificare cu ajutorul tehnicilor de calcul și a copiatoarelor

Accesul și utilizarea relativ simplă a unui copiator au dus la creșterea numărului de falsuri prin utilizarea frauduloasă a copiilor electrostatice, iar expertiza va încerca să stabilească în ce constau acestea – adăugiri, înlăturări de cuvinte, cifre, etc, și să determine diferitele defecte caracteristice ce apar în cursul funcționării aparatului , reflectându-se în aspectul copiei rezultate, ori prin analiza conținutul cenușei de toner rezultate să ajungă la individualizarea copiatorului sau la stabilirea generică a tipului și mărcii sale .

În funcție de sistemul de copiere diferă și hârtia folosită: fotosensibilă, termosensibilă, normală. Modul de transmitere a semnalului – analogic sau digital -influenteaza claritatea copiilor, cel digital asigurând o mai mare putere de rezoluție. Devenite tot mai complexe , copiatoarele color au atras atenția falsificatorilor, fiind folosite în special la contrafacerea bancnotelor, dar și a unor cecuri de călătorie, vize , etc.

Ca urmare a utilizării frecvente a copiatoarelor color în contrafacerea de bancnote, firmele producătoare au introdus în partea de programare instrucțiuni care împiedică copierea bancnotelor. Prin scanare sistemul recunoaște combinația de culori ale anumitor bancnote și nu execută copierea. Pentru ca această instrucțiunedin program poate fi depășită, s-a luat măsura suplimentară de a introduce un cod de marcare a fiecărui copiator, existent în mod latent în orice copie realizată de un anumit aparat.

Există uneori moduri extrem de simple de “a păcăli” copiatorul să copieze bancnote. El este aplicabil tipurilor cu patru culori, adăugând în același timp “ o capcană” pentru criminalistul chemat mai târziu să identifice aparatul utilizat la contrafacere. Astfel. una din culori (negrul) poate fi suprimată, ea fiind realizabilă și prin compunerea celorlalte. La acesta manevră se adăugă și posibilitatea de intervenție asupra memoriei electronice a copiatorului.

Obținerea unor rezultate de identificare individuală a copiatoarelor color presupune un ansamblu de alte examinări complementare pentru determinarea tonerului și a cenușilor. Acestea presupun la rândul lor crearea și existența la nivel național a unei colecții de hârtie și toner permițând raportarea la mostre și rețete standard, clasificate pe caracteristici și producători.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate multe din falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor alb / negru sunt orientate spre realizarea unor acte compuse. Prin această noțiune înțelegem un act nou, prezentat în copie electrostatică alb / negru care, de obicei conform afirmațiilor părții ce încearcă să se se preleve de conținutul său, ar reprezenta copia unui act contestat ” al cărui original s-a pierdut ” Metoda de lucru este relativ simplă: se folosește o parte dintr-un alt act ce conține o semnătură autentică aunui anumit titular, la care se adăugă un alt text realizându-se falsul prin trucare și reproducerea cu copiatorul.

O variantă de fals comis cu ajutorul copiatoarelor este cel prin procedeului denumit “ mască “ , utilizând o coală de hârtie pentru a ecrana o parte a actului ce se truchează – de exemplu se copiază antetul și finalul unuiact – adeverință oficial “mascând” textul original, introducându-se apoi pe copie textul dorit și recopiind actulastfel plăsmuit.

Față de falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor, cele executate prin tehnica de calcul prezintă o serie de particularități,generate de performanțele de ordin tehnic ale acestora și de posibilitățile de evidențiere și de dovedire a falsului.

Reproducerea unui înscris cu ajutorul tehnicii de calcul se realizează prin intermediul unui dispozitiv de achiziționare a imaginii – scanner – , a unui calculator și a unei imprimante, acesta transformând impulsurile electronice primite de la calculator, într-un text ori reprezentare grafică, pe care le tipărește pe hârtie.

Indiferent de tipul de imprimantă folosit, examinarea microscopică este metoda cea mai eficientă de descoperire a falsurilor. Trebuie reținut că o reproducere obținută la imprimantă prezintă structura trăsăturilor grafice complet diferită de cea a manuscrisurilor, a textelor tipărite sau dactilografiate, inclusiv a imaginilor obținute cu ajutorul copiatoarelor.

2.7. Metode de falsificare a actelor de identitate și a documentelor de călătorie

În categoria actelor de identitate și de călătorie includem:

buletinele de identitate și cărțile de identitate;

pașapoartele.

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, cetățenii români care domiciliază în România sunt puși în legalitate de următoarele acte de identitate :

● buletin ori carte de identitate;

● adeverință de identitate sau carte de identitate provizorie.

Printre metodele de falsificare a actelor de identitate, întâlnite frecvent în activitatea practică, menționăm:

înlocuirea fotografiei;

înlocuirea unor file din buletin;

îndepărtarea scrisului din rubricile privitoare la datele personale și înscrierea altor mențiuni s.a.

Specificul acestui fals este că se îndreaptă asupra scrisului care completează rubricile în care sunt menționate următoarele date : nume, prenume, data nașterii etc. În afara falsului prin înlăturare sau adăugire de text, aceste acte de identitate sunt frecvent falsificate prin înlocuirea fotografiei, substituirea putând fi pusă în evidență la o examinare de rutină în lumina u.v.

Pașaportul este un document internațional de călătorie, acest document conferă titularului dreptul de a trece frontiera de stat. În cazul pașapoartelor situația este mult mai complexă, cu o mare varietate de modalități de falsificare.

Pentru prevenirea falsificării ori contrafacerii pașapoartelor, autoritățile eminente au luat o serie de măsuri de securitate, elemente ce atestă existența falsului, astfel:

coperta este confecționată din diferite materiale – carton, piele, p.v.c., pergamoid, etc.,

conținând, în anumite cazuri, anumite desene și mențiuni: denumirea statului eminent și stema acestuia, felul pașaportului și cetățenia titularului.

hârtia filelor pașaportului este de calitate superioară, cu o mare rezistență mecanică și

prevăzută cu o serie de elemente de siguranță.

Dintre metodele și mijloacele de falsificare și de contrafacere a pașapoartelor,ce pot fi puse în evidență prin examinarea criminalistică, avem :

În categoria falsului total sunt incluse documente emise de anumite organisme sau organizații fie inexistente sau fanteziste, fie nerecunoscute de autoritățile române.

Alteori, falsul total este realizat de anumite persoane sau organizații specializate în contrafacerea de pașapoarte cu siglele unor state recunoscute de țara noastră.

2.8. Metode de falsificare a cărților de credit și a mijloacelor de plată

Cel mai modern mijloc de plată o reprezintă cărțile de credit, acestea oferă deținătorului o posibilitate de a achiziționa bunuri fără prezeța numerarului. Aceste cărți de credit sunt compuse din elemente de protecție cum ar fi : suportul fizic alcătuit din material plastic cu grosime și dimensiune standard, este inscripționat cu numele posesorului, numărul cardului, perioada de valabilitate, numele elementului,sfera de aplicație, sigla, logo-ul organizației de carduri și holograma standard de securitate. Acesta mai conține banda magnetic și elementele de securitate cum ar fi microtexte, elemente fluorescente etc.

Falsificarea acestora constă în falsificarea parțială cum ar fi metodele:

„decupare și lipire" decuparea se face cu un instrument ascuțit apoi lipindu-se alte litere

sau cifre scoase de pe alte carduri.

„stanțare și reștanțare": se șterge substanța de pe literele sau cifrele afltate în relief,

urmând întinderea plasticului pentru îndepărtarea caracterelor alfabetice si a cifrelor ștanțate și reștantarea altora.

„fraudă cu plastic alb": reprezintă o bucată din material plastic indifferent de culoare pe

care se imprima în relief numărul de cont, numele deținătorului și data expirării, aceasta reprezintă metoda contrafacerii cardului.

Alterarea magnetică reprezintă modificarea datelor electronice aflate pe această bandă magnetică pe verso-ul carții de credit.

Alte mijloace de plată sunt bancnotele acestea nu pot fi incluse in falsurile totale deoarce nu este folosită aceeași hârtie cu cea originală ce are aceeași compoziție aceeași filigranare si același mod de prelucrare. Infractorii caută să folosească o hârtie care să se apropie ca aspect de cea originală, să imprime ori să deseneze filigranul in mniere artizanale, și să imite elementele de securitate. Acestea sunt ipoteze usor de descoperit sub o analiză criminalistică traseologică și fizico-chimică. Sunt și încercări mai dezvoltate cum ar fi prin simpla desenare, sau prin gravură sau fotografiere, ce au ca scop să se alăture cu cele prin imprimare.

Măsurile de protecție sunt: 1) Hârtia destinată bancotei trebuie să aibe calitatea foarte buna , subțire cu o compoziție deosebită, sa conțină fire de protecție din material plastic, textile sau metal, pastille colorate, toate având o fluorescență specifiă;

2) Filigranul reprezintă măsura de protecție greu de contrafăcut, ce nu este sesizată de necunoscători în cazul imitării. Acesta se realizează cu cilindrii filigranori, prin tratare chimică sau mulaj în timpul fabricării hârtiei;

3) Desenele de pe bancnotă sunt realizate în culori diferite, în forme deosebit de variate;

4) Cerneala folosită la imprimare conține o compoziție special, de diferite culori, ce asigură stabilitatea imprimării ceea ce face imposibilă contrafacerea ei.unele cerneluri conțin particule magnetice ori substanțe fluorescente.

Capitolul III – Particularități privind cercetarea criminalistică a documentelor în funcție de metoda de falsificare a acestora

3.1. Expertiza criminalistică a documentelor și dispunerea acesteia

„Complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale reclamă, uneori prezența unor specialiști din cele mai diverse domenii de activitate. Necesitatea de a apela la concursul unor oameni cu pregătire profesională, alta decât cea judiciară pentru a elucida aspecte ce aparțin diverselor ramuri ale științei, a fost subliniată în numeroase lucrări de specialitate." Conform art.173 (1) „Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței." În condițiile evoluției științei și tehnicii, expertiza ca mijloc de probă capătă o importanță deosebită deoarece sporesc posibilitățile pe care specialiștii din diverse ramuri le au de a se pronunța asupra diverselor probleme pe care le ridică anumite cauze penale și este reprezentată prin art. 172 NCPP, privind dispunerea efectuării expertizei sau a constatării.

Expertiza criminalistică are ca scop stabilirea autenticității cât și falsificarea sau contrafacerea unor mijloace de plată, acte, bancnote. Nefacându-se nici o deosebire între falsificare și contrafacere de către legea penală, prin falsificare se înțelege o intervenție asupra unui document preexistent pentru a schimba conținutul sau valoarea inițială ce se realizează prin radiere, corodare, retușare, adăugire. „ Falsul matrial constă în alterare anumitor caracteristici ale unui act preexistent, fie în confecționarea integrală a unui act fictiv".

Contrafacerea reprezintă realizarea unui document nou ce nu are nimic în comun cu emitentul, neavând nimic autentic, aceasta reprezentând un fals total, folosindu-se de 3 procedee cum ar fi: copierea sau reproducerea unui formular, bancnotă, cu ajutorul unui copiator color sau alb/negru, tipărirea (folosirea tiparelor înalte, adânci și plane) și editare computerizată: folosirea tandem a unui format din calculator, imprimantă și scanner.

Documentele contrafăcute sunt cel mult imitate, redate necorespunzător, neconținând elemente de protecție specifice cum ar fi:

1) Hârtia cu o fluorescență propie, datorată în urma folosirii înălbitorilor pe când cele autentice nu o au, datorită compoziției bogate în fibre textile.

2) Filigranul imitat cu ajutorul unei cerneli, de culoare deschisă, prin presare sau corodare a hârtiei, cerneala fiind vizibile în lumina incidentală sau în radiații ultraviolet, prezintă urme de scămoșare și apăsare. La un filigran autentic este vizibil numai la examinarea în transparență.

3) Desenele de protecție fine, nu vor putea fi redate. Cele cu nuanțe pastelate vor fi întărite, contrastând cu fondul, iar zonele sunt redate în degradare cu o trecere bruscă accentuată față de cel original

4) Fluorescența de cele mai multe ori lipsește, neputând reda densitatea și fluorescența, fiind diferită de cea de pe documentul autentic.

5) Fibrele colorate lipsesc din masa hârtiei, ele fiind preluate sau scanate ca elemente ale graficii, ori sunt desenate cu ajutorul unor instrumente scriptuale care au un vârf ascuțit.În cazul copierii dacă este folosită o itensitate de culoare mică, fibrele nu vor fi redate, iar dacă se folosește intensitate mare vor contrasta cu fondul.

Cu ajutorul expertizei tehnice a documentelor, pot fi rezolvate următoarele probleme:

în autenticitatea sau contrafacerea unui document sunt observate următoarele elemente

specifice unui document original: fir de siguranță, hologramă, microtext, imagine latentă, elemente fluorescente, imprimare intaglio, filigranul etc., cât și dacă:

documentul prezintă adăugiri, retușuri, modificări, radieri, acoperiri de text etc.

fotografia titularului coincide cu originalul sau a fost înlocuită;

substituie vre-o una din filele documentului;

autencititatea ștampilelor aplicate sunt cele depuse pe document.

Examinarea acestora se face în lumină incidental și transparent, cu ajutorul aparatelor optice de mătit, radiații ultraviolet sau infraroșii.

Mijloacele tehnice folosite la expertiza tehnică a documentelor sunt: lupa dactiloscopică cu picior sau stereomiscropul SM xx, și aparaturi cu tehnologii avansate: comparatorul video-spectral VSC 5000 și FORAM 685

Lupa dactiloscopică (anexa1) și Stereomicroscopul SMxx (anexa 2)

Comparator spectral FORAM658/2 (anexa 3) și Comparator video-spectral VSC 5000 (anexa 4)

3.2. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin înlăturarea unor părți din text

„Înlăturarea sau ștergerea din text reprezintă o modalitate de falsificare întâlnite frecvent în practica judiciară , penală și civilă, ea realizându-se pe cale mecanică sau chimică, fiind deseori urmată de adăugarea altui text, situație în care ne aflăm în prezența unui fals prin substituire".

3.2.1. Stabilirea locului în care a fost înlăturat textul

„ Anterior examinărilor, documentele în litigiu sunt fotografiate în ansamblu și detaliu. Metodele distructive de analiză se folosesc numai cu încuviințarea scrisă, expresă a organului care a dispus expertiza.

O tehnică de detectarea ștersăturilor prezentată în literature de specialitate", este aceea a prăfuirii documentului, în locul presupus a fi afectat, cu pulbere fină de grafit. În urma scuturării documentului, pulberea aderă la locul șters, colorându-l în negru.

„O altă tehnică de examinare constă în aplicarea pe hârtie, în apropierea zonei unde se presupune existența ștersăturii, a unei picături de benzină tetraclorură de carbon sau alt solvent organic, lichidul își incetinește migrarea când întâlneșe zona cu încleierea deteriorată, manifestând la început tendința de a o înconjura, după care continua să se propage în cercuri concentrice, marcând locul alterării." „Urmele ștergerii pot fi puse în evidență și prin pulverizarea vaporilor de iod pe suprafața documentului presupusă a fi alterată. Astfel, în zona afectată documentul primește o intense colorație galbenă specifică, fapt pentru care este necesară fotografierea imediată a lui, întrucât colorația nu durează mult, vaporii de iod dispărând."

Radierea sau răzuirea se poate detecta prin tratarea porțiunii suspecte cu ajutorul unor prafuri ce sunt utilizate la relevarea impresiunii papilare cum ar fi sufura de antimoiu, oxid de zinc și cupru, pudră de aluminiu, grafitul și miniu de plumb, acestea aderă mai intens în zona unde s-a intervenit mecanic.

Metoda tratării cu vapori de iod, se absorb diferit în părțile nealterate și cele alterate ale actului și se va colora mai intens în zona afectată. Imaginea trebuie fotografiată imediat, se mai poate aplica și metoda tratării porțiunii alterate cu soluția Moser aplicându-se cu ajutorul unei periuțe fine. Zona capătă o colorație intensă față de suprafața nealterată, iar pata se va înlătura cu ajutorul unei soluții saturate pe bază de sulfat de magneziu și tisosulfat de sodium.

Radiațiile ultraviolete oferă o posibilitate de detectare a ștersăturii datorită fluorescenței. La înlăturarea scrisului substanțele folosite produc o fluorescență mai intensă față de materialele ce au fost folosite la scriere și constituienții hîârtiei, dar în unele cazuri, subtanța folosită nu prezintă fluorescență sau nu există o diferență necesară ce ajută la înregistrarea contrastului optim. Acest lucru întâmplându-se atunci când hârtia a fost spălată sau corodată.

„C. E. O' Hara și J.W. Ostenburg menționează că agenții reductori anorganici se pun în evidență prin tratarea cu vapori de sufat de amoniu, care vor colora zona alterată în brun-închis"

3.2.2. Refacerea textului înlăturat

Pentru refacerea textului înlăturat, se folosesc atât metode chimice cât și fizice de examinare, respectând regula de a nu deteriora actul. În cazul în care acestea nu dau rezultate se va trece la metode destructive ce nu afectează decât o porțiune redusă a actului. Înaintea examinărilor se va fotografia și reproduce într-un alt mod având imaginea fixată în momentul în care se vor începe investigațiile de laborator. În acest caz se disting principalele trei obiective:

1) refacerea textului înlăturat după urmele materialului de scriere;

2) refacerea textului înlăturat după urmele de presiune;

3) refacerea textului înlăturat după scrisul acoperit.

1. Refacerea textului înlăturat dupa urmele materialului de scriere:

Nu întodeauna ștersăturile chimice sau mecanice se soldează cu o înlăturare completă a materialului de scriere pe hârtie. Există posibilitatea ca în cele mai profunde straturi ale hârtiei să rămână oarece urme de coloranți sau alți constituienți, chiar și în cazul unei corodări ce reprezintă un proces de decolorare, se păstrează aproape în totalitate materialul de scriere, acestea necesitând aplicarea unor metode științifice de laborator.

Imaginea inițială se poate reconstitui prin:

„Contrastarea imaginii: aceasta constă în a creea un contrast de strălucire sau culoare ce

este capabil de a delimita scrisul de fondul înconjurător sau alte elemente aflate în zona ștersăturii. Se urmărește a se ajunge la o sensibilitate de contrast ce reprezintă o oarecare mărime relativă și nu absolută. Acestea fiind în funcție de însușiri optice de obiectiv, sensibilitatea este mai ridicată la culorile verde-albastru și mai scăzută la galben-roșu. Se va porni de la un contrast zero pentru un scris invizibi, iar un contrast scăzut în cazul scrisului estompat".

Contrastul optim este independența de relevare a unui scris alterat cât și un procedeu

auxiliar cu ajutorul cărora sunt două căi de obținere a contrastului: metoda electronică și fotografică.

„(anexa5) Actul în litigiu fotografiat prin filtru de lumină și s-a relevant scrisul inițial

(anexa6) Fragment dintr-un cec falsificat prin modificarea seriei

(anexa7) Modificarea cecului prin ștergerea și transformarea cifrelor reprezentând suma de încasat

(anexa8) Marcă poștală refolosită, în urma ștergerii impresiunii ștampilei poștale "

„Examinarea radiației invizibile: Aplicabilitatea acestora este relativ restrânsă, servesc

pentru o evidențiere a scrisului preexistent, caracterizate fiind de reflexiile de suprafață și o absoție pentru determinarea unui scris corodat sau spălat, și mai puțin eficiente pentru un scris ce este alterat printr-o ștergere mecanică. Un rezultat optim se obține cu ajutorul unor creioane de anumite culori (roșu, galben, verde), cerneală cu colorant organic și cu ajutorul tușului."

Analiza prin luminiscență: fosforescența se menține timp mai îndelungat și după

îndepărtarea sursei de energie în timp ce fluorecența nu se menține. Ambele au denumire de fotoluminicența fiind considerată „lumină rece" neproducându-se prin incandescență, se obțin rezultate chiar și atunci când rămând părți infime. Eficiența maximă se obține în cazul unui scris alterat chimic. Un avantaj este că indică nu doar urmele de pe suprafața hârtiei, cât și pe acelea de profunzime

„Schema de principiu a fotografierii luminiscenței, vizibile, produse cu o sursă de radiații ultraviolete. (anexa9)"

Luminisciența vizibilă se poate realiza cu radiații vizibile și anume lumina: violet, aceasta ajută la o producere de luminiscența portocalie iar cea albastră se folosește pentru luminiscență roșu.

Metoda reacțiilor de culoare: acestea depind de mai mulți factori: natura materialului de

scriere, compoziția hârtiei, vechimea actului etc. Cel mai des se remarcă în materialele de scriere ce conțin săruri clorice sau metalice.

Metoda difuzo-copiativă: aceasta bazându-se pe un efect de sensibilizare și sensibilizare

optică folosită de regulă pentru înscrisuri înlăturate pe o cale mecanică.

„ O tehnică de lucru în situația unor coloranți organic, este copia de prelucrare a materialului fotografic cât și o reproducere a imaginii (anexlele 10, 11, 12)"

Metoda tratării cu substanțe chimice conținând izotopi radioactivi. S-au obținut rezultate

bune pentru relevarea scrisurilor cu cerneluri având substanțe organice (violet, verde, albastru)

(anexa13)

2. Refacerea textului înlăturat, după urmele de presiune, acestea au o particularitate în funcție de o anumită intensitate de apăsare cu instrumentele cu care sa scris, gradul de duritate și ascuțire. Pentru punerea în evidență se folosesc următoarele metode de examinare: contrastul de umbră care este realizat printr-o iluminare unilaterală la diferite unghiuri de incidență ce sunt direct proporționale cu intensitatea urmelor; tratarea cu vapori de iod sau cu soluții pe bază de iod, acestea conturează grafismul șters; substanțe pulverulente ce au ca bază aderarea neuniformă pe suprafața hârtiei; materialul de mulare și ridicarea cu ajutorul mulajului.

3. Refacerea textului înlăturat după scrisul acoperit reprezintă omisiunea unei litere sau cifre obținându-se prin acoperire cu tuș, cerneală, hașurare, creion, etc. „O posibilitate de relevare devine dependentă de următorii factori: natura și culoarea materialului, gradul de presiune exercitate, culoarea hârtiei, cât și calitatea, prezența unei pete sau a unui text, cât și un volum alterat, față de cel nealterat."

Relevarea mai usșoară este atunci când se realizează cu o culoare și un material diferit de cel cu care sa executat scrisul. Modalitatea cea mai simplă de citire a grafismului acoperit este recomandat a se face într-o cameră obscură. Acoperind actul pe verso cu o hârtie neagră lăsând descoperită porțiunea interesată, un alt rezultat se poate obține printr-o fotografie în radiații infraroșii, cele transparente la radiațiile infraroșii sunt cele care au în compoziție coloranți sintetici.

3.3. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin adăugire de text

3.3.1. Metoda chimică de identificare a textului adăugat

„Metoda chimică reprezintă un procedeu frecvent utilizat în expertiza criminalistică pentru depistarea adăugirilor, în special la înscrisurile cu cerneală, care tratate cu diverși solvenți în urma reacțiilor duce la o schimbare de culoare, nunață a materialului de scriere ce prouc o întindere rapidă pe hârtia sau pe suportul pe care a fost transferat"

Se poate face o examinare directă pe act, ori pe o parte a materialului de scriere desprinsă din trăsăturile acesteia. În această examinare se aplica o picătură a solventului cu ajutorul unei baghete sau pipete care mai apoi se va observa la microscop sau lupă comportarea materialului de scriere. Aplicarea dizolvantului de regulă este un amestec de spirt si apă distilată pe trăsătura cernelii apoi absorbirea sa se realizează cu ajutorului unui tub îngust de sticlă iar extracția aplicându-se pe lamelă. Această metodă se repetă până cand dizolvantul capată pe lamelă aceeași culoare precum ceea a cernelei respective. Când dizolvantul se va evapora se acționează asupra materialului de scriere cu solvenți chimici umărindu-se reacțiile ce au loc.

Metoda extracției cu dizolvant nu dă întotdeauna rezultate favorabile, aceasta depinzând de calitatea hârtiei inferioare ce are un grad de încleiere redus, aceasta îl absorb înainte ca el să solubilizeze cerneala. În această situație se utilizează trtansferul materialului de scriere pe lamelă cu ajutorului unui vârf de ac ori lamă prin răzuire.

Diferența dintre trăsăturile de creion si cea a tranferurilor obținute cu hârtia indigo se poate efectua prin utilizarea însușirii silicaților ce intră în componența creioanelor colorate de a absorbi coloranți organici din soluție iar in cazul în care se acționeză cu coloranți organici de o culoare complementară celei pe care o au trăsăturile scrisul cu ajutorul creionului ia culoare soluției cu care sa tratat iar cel la indigo păstrează culoare inițială. Metoda fiind ineficienta in cazul scrisului cu un creion negru sau cel executat cu indigo de culoare neagră.

În cazul creionului colorat prelucrat cu dicloretan si acetonă care apoi tratat cu vapori de iod se va observa iodul pe o perioadă de până la 1 lună iar în cazul indigooului iodul dispare dupâ câteva ore.

3.3.2. Examinarea microscopică a textului documentului falsificat

Examinarea microscopică este folosită atât pentru depistarea trăsăturilor de creion sau cerneală, cât si pentru diferențierea componentelor materialului de scriere și modul de depunere a acestora pe hârtie. Cernelurile pot conține particule străine sau pot apărea sub formă de amestecuri întâmplătoare în procesul de fabricație, dar pe măsură ce timpul trece, colorantul ce intră în componența lor se coagulează parțial. Prin urmare, scrierea în momente diferite, cu același tip de cerneală sau chiar din aceeași călimară, vor arăta uneori imagini microscopice diferite. Cerneala ce conține coagulări sau diferite corpuri străine va fi repartizată neuniform în trăsăturile de pe hârtie și se vor arăta unele zone mai deschise și altele mai închise.

Examinarea microscopică constituie principalul mijloc de diferențiere a trăsăturilor de creion. Se va stabili densitatea optică a trăsăturilor executate cu creionul de grafit, aceasta va fi direct proporțională cu cantitatea materialului depus pe hârtie. Cantitatea depusă este dependent, la rândul ei, de tăria minei, presiunea și calitatea hârtiei. Cu cât mina este mai moale și presiunea mai intensă, cu atât densitatea optică este mare. Densitatea este mai redusă pe hârtia lucioasă decât pe cea mată, deoarece la hârtia mată coeficientul de frecare este mai mare.

Uneori luciul trăsăturilor de creion împiedică studierea elementelor componente și a modului depunerii lor pe hârtie, va fi necesar ca examinarea sa fie făcută la microscop cu lumină polarizantă, unde se folosesc nicoli încrucișați. Primul nicol polarizează lumina ce se trimite asupra scrisului, iar al doilea nicol aflat între obiectiv și ocular analizează lumina reflectantă de scris. Acest microscop cu lumină polarizată este folosit și pentru a se diferenția trăsăturile executate cu ajutorul creionului chimic. În timp ce se rotesc nicolii în jurul axei lor, strălucirea creionului de grafit variază, în timp ce strălucirea creionului chimic rămâne aceeași.

În practică se întâlnesc cazuri când adăugirea făcută pe un exemplar al actului executat prin intermediul hârtiei copiative, se face cu un creion de culoarea acelei hârtii.

Examinarea microscopică constituie o metodă eficace de diferențiere a celor două material

Adăugirile operate cu cerneală sau creion se pot depista cu ajutorul microscopului electronic a cărui aplicare în acest sens s-a ocupat în mod deosebit V.M. Nicokolaicik. La microscopul electronic se pot observa două imagini ale aceleiași probe de cerneală și anume imaginea electromicroscopică și imaginea electronografia adică a difracției. Imaginea electromicroscopică are loc în câmpul luminos și câmpul întunecat. Se va stabili forma și dimensiunea particulelor materialului examinat și apoi se va face deosebirea dintre particulele cristaline și cele amorfe. „Electronografia este folosită la deosebirea particulelor cristaline în funcție de structura lor internă, ceea ce constituie un mijloc în plus de separare a materialelor de scriere comparate."

3.3.3. Diferențierea cromatografică a textului original de textul adăugat

Diferența cromatică dintre textul original și textul adăugat la o examinare directă cu ochiul liber se deosebesc culorile pure dar nu si nuanțele apropiate. În cazul alterării actelor diferențierea de nuanțe se poate stabili cu ajutorul si aplicarea unor procedee tehnice.

Selectarea razelor de lumină cu lungimi de undă se efectuează cu ajutorul filtrelor de lumină. Principiul separaării culorilor constă în delimitarea unei zone spectrale în care contrastul materialelor de scriere comparate are valoare maximă.Alegerea filtrelor corespunzătoare au loc pe cale experimentală respectându-se regula culorilor complementare, culori perechi.

Această alegere utilizându-se și prin măsurători fotometrice prealabile, analizându-se zona spectrului care este reflectată si absorbită de scrisuile comparate. Filtrele obișnuite de lumină delimitează zone de circa 40m, deseori insuficiente în separarea a doua nuanțe ale aceleiași culori. Se apelează la filtre pe bază de alte principii optice cum ar fi cele de polarizare, interferență dicroism, obținându-se zone foarte înguste și astfel separându-se nuanțe de culori foarte apropiate. ,,L.Godown recomandă folosirea filtrelor dicroice, care au la bază fenomenul de absorbție inegală, iar M.V.Saltevski și V.L.Kolosniak indică utilizarea filtrelor interferențiale bazate pe efectul de suprapunere a acțiunii a doua fascicule de lumină naturală, N.A.Jarov propune folosirea unui filtru selectiv universal, compus din elemente ce produc concomitent interferența și polarizarea luminii. ,,

Filtrele oferă o posibilitate suplimentară de diferențiere a nuanțelor de culoare cu avantajul sensibilității emulsiilor fotografice cu diferite lungimi de undă. Emulsia necesită o sensibilitate mărită în zona electromagnetică efectivă la lumina cu un coeficient maxim de diferențiere cromatică. Fotografia alb-negru are ca diferență redată îm tonuri de gri și date diferite de înegrirea emulsiei, cu o diferența de strălucire, astfel creând posibilitatea diferențierii observabile cu ochiul liber. Iar în cazul fotografiei color se observă deosebirea de nuanță a scrisului ulterior în comparație cu cel inițial.

„Comportarea în radiații invizibile diferă în funcție de constituienții materialelor având o opacitate și permeabilitate diferită față de radiațiile invizibile."

3.4. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin acoperire textului cu cerneală sau cu alte substanțe

Examinarea se face astfel: partea opusă actului se acoperă cu o hârtie neagră exceptând locurile afectate, rezultănd o imagine ce necesită a fi fotografiată, negativul și pozitivul se prelucrează pentru accentuarea contrastului.

Diferența culorilor materialului de scriere și a materialului cu care sa acoperit scrisul se obține cu utilizarea filtrelor de lumină corespunzătoare. Se pot folosi concomitent două filtre de lumină, unul care micșorează culoarea petei iar altul care să mărească intensitatea culorii materialului de scriere. Se mai poate utilza și un filtru pentru micșorarea intensității culorii fondului de lumină.

Se vor obține rezultate bune cu ajutorul radiațiilor infraroșii dacă va fi opac materialul de scriere, iar cel care le acoperă va fi străbătut cu ușurință. Dacă la acoperirea scrisului se va folosi cerneală obișnuită și dacă la scrierea sa utilizat tus negru, creion de grafit, cerneală tipografică se va putea aplica modul de relevare. Iar cernelurile care au in compoziția lor coloranți sintetici devin transparente la radiațiile infraroșii iar dacă aceste au o concentrație mai mare devin opace ceea ce inseamnă că nu se mai pot releva.

La înlăturarea petelor pe cale chimică se ține cont ca dizolvantul să nu dizolve și trăsăturile grafice ale scrisului cum ar fi: pasta neagră folosită la stilourilor cu bilă se dizolvă cu detiformiamidă HCON (C2H5)2 . Substanța aceasta dizolvă alte materiale dar nu dizolvă scrisul executat prin intermediul hârtiei, indigo ori cea de culoare albastră sau neagră. Amestecul dintre 2 părți de alcool butilic si o parte de alcool etilic este inactiv față de materialele de scriere si dizolvă majoritatea petelor. Decolorarea materialului chimic se face pe cale experimentală prin aplicarea substanțelor pe partea actului citită, aplicându-se pe rând apă, alcool, benzen, tetraclorură de carbon, terebentină, toluenol, xilentul, acetatul de amil, substanța folosită se extrage de pe act cu ajutorul hârtiei de filtru ce se înlocuiește tot timpul după îmbibare ținându-se cont că solventul trebuie aplicat pe verso-ul actului.

Cu ajutorul electroforezei se stabilește scrisul acoperit numai dacă la scriere s-au folosit substanțe bazice și la acoperire substanțe acide și invers, procedeul constând în deplasarea de particule spre polul opus incărcăturii lor. De aici rezultând că coloranții bazici sunt antrenați spre catod iar cei acizi spre anod, procedura necesită 2 electrozi ce se vor lega la sursa de curent iar la unul din ei se va pune o hârtie de filtru îmbibată cu electrolit și se va aplica deasupra petei. Particulele scrisului se vor deplasa pe hârtia de filtru si se va fixa pe aceasta.

,,Mai există și metode mecanice de inlăturare a petelor ce acoperă înscrisul aplicându-se metode ce depind de natura petei și calitatea hârtiei.

Prelucrarea mecanică a petei de pe materialele ca suport de scriere se face cu hârtia nedevelopată si nefixată. La acest procedeu se folosește un strat de gelatină inmuiat si tăiat de dimensiunea petei aplicându-se de 10-15 ori, iar dacă la ultimele hârtii fotografice vor rămâne trăsături grafice se vor citi cu ajutorul oglinzii. ,,

Mai putem folosi albușul de ou fiert si plastilină albă, pe care o aplicăm pe act rulând încet pentru a nu desprinde fibrele de hârtie.

Dacă înscrisul și pata cu care aceasta este acoperit sunt executate cu aceeași cerneală, tuș, vopsea, se recurge la fotografia de contraste. Sub pată, pe locul unde se află hașurilescrisului, stratul colorat are cea mai mare grosime, fapt ce determină ca trăsăturilescrisului să apară pe fotografie mai intense în comparație cu fondul petei.

3.5. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate prin contrafacerea scrisului

„În procesul expertizei trebuie folosite toate mijloacele pentru a se stabili „semnătura folosită ca model", caz în care demonstațiile sunt riguros completate cu alte elemente."

Copierea semnăturii prin presiune sau apăsare, se va executa cu ajutorul unui corp

ascuțit peste grafismele semnături autentice urmând a se retrasa urmele produse sau create cu ajutorul pixului, cernelei etc. Vor apărea unele elemente de discontinuitate sub aspectul grosimii, legăturii sau pe alocuri ezitării. Ca și procedeu de contrafacere se folosește hârtia copiativă cu ajutorul căreia traseele obținute vor fi acoperite cu cerneală, pastă, tuș, etc. La o examinare sub radiație infraroșie se va pune în evidență dublările de trasee, dar cel mai bun rezultat este obținut prin comvertizorul electron-optic.

Copierea prin transparență are ca dovadă concretă semnătura copiată, falsă, „o

constituie suprapunerea acesteia peste cea folosită drept model" cu o corespondență aproape perfectă a traseelor, dimensiunii, unghiurilor, etc. arătând contrafacerea clară. „Demonstrația poate fi realizată și prin copierea de către expert a uneia din semnături pe o hârtie de calc și apoi suprapunerea peste cealaltă." „Acest gen de contrafacere nu pune probleme deosebite expertului în analizele pe care la face, mai ales dacă există suficiente modele de comparație"

Examinări fizico-chimice obiectele colorate permit trecearea anumitor lungimi

de undă ce le absoarbe sau reflectă. Se folosesc filtre separatoare de culori, fiind foarte utile în examinări, ochiul omenesc neputând face o diferență între toate nuanțele de culori. Separarea bazându-se pe anumite zone cu o valoare de contrast maximă.

Examinarea în radiații infraroșii și UV se poate determina dacă textul în litigiu a fost sau

este executat prin imitare sau copiere. Rdiațiile pun în evidență hașurile falsului.

Examinarea microscopică are la bază densitatea și diferențierea cromatică față de

aceeași sursă de lumină. Cu ajutorul microscopului se vor obține rezultate bune în urma trăsăturilor de creion.

Examinarea cromatografică se obțin rezultate bune în cazul cernelurilor ce au coloranți

diferiți în compoziție, se va urmări nuanța și nivelul culorii formate pe hârtia de filtru, forma și dimensiunea.

3.6. Expertiza criminalistică a documentelor falsificate cu ajutorul tehnicilor de calcul și a copiatoarelor

Contrafacerea cu ajutorul tehnicilor de calcul a devenit o metodă de falsificare tot mai des folosită pentru bancnote, pașapoarte, acte de identitate și a multor acte oficiale cu caracter fiduciar. Această contrafacere este posibilă prin utilizarea tehnicilor de calcul și a imprimantelor performante devenite tot mai ușor accesibile. În țara noastră sunt tot mai frecvente cazurile de falsificare a diverselor diplome, bancnotelor, chiar și a celor americane sau germane etc.

Falsificarea se realizează prin scanarea unui document original, după care urmează modificările, refaceri și multiplicările. În memoria internă a calculatorului pot fi stocate diverse caractere grafice, embleme, ștampile, fără ca detaliile și culorile să mai reprezinte un impediment în tipărirea acestora la imprimantă.

Prin fotocopiator se reproduc imaginile înscrisurilor, acestea funcționează pe baza fenomenului electrostatic și a fotoconductibilității. Sunt folosite două tipuri de copiatoare și anume: copiatoarele monocrome și policrome. Cele policrome folosesc sisteme optice ce descompun imaginea documentului în culori urmând a fi copiat, multiplicat în nuanțele cromatice inițiale prin combinarea pulberilor de toneri de culori distincte ce recompun imaginea inițială. Aceste copii sunt de o calitate foarte bună oferind o posibilitate mai mare a falsificărilor.

În expertiza criminalistică sunt cunoscute procedeele de falsificare parțială cum ar fi: inexistența scămoșării hârtiei, modificarea termenului de valabilitate( acestă modalitate constă în adăugirea sau retușarea cifrelor de pe documentul oficial, apoi realizându-se o copie cu ajutorul unui copiator monocrom sau color); imposibilitatea examinării pe cale chimică, ultraviolet, etc; imposibilitatea de a diferenția materialul de scriere (după natural lor și nuanță de culoare). Astfel rezultatul nu poate fi convingător decât prin cercetarea comparativă a actului original cu el în litigiu.

Falsurile totale sau contrafacerile sunt efectuate cu aparatele monocrome dar și cu cele color și sunt mult mai folosite în cazurile de falsificare a unor diplome de studii dar și a mijloacelor de plată. În examinarea criminalistică, sunt evidențiate în cazurile copiatoarelor, alcătuirea dezordonată a particolelor de toner.

Falsurile parțiale, sau integrale a documentelor sunt asemănătoare cu cele ale falsului prin acoperire de text. Pentru realizarea s-a, se regurge la acoperirea textului ce dorește a fi eliminat prin utilizarea unei benzi de hârtie albă cu aceeași forma si dimensiune corespunzătoare, urmând ca apoi sa fie xerocopiată, iar copia fiind arătată ca fiind cea originală. În acest procedeu, componentele ce indică falsul sunt: păstrarea conținutului ștraifului utilizat pntru înlăturarea textului, transferarea impresiunilor de ștampilă sau a semnăturilor de pe înscrisul autentic pe cel litigios. De obicei este imposibil de depistat falsul, dar este posibil atunci cand colajul a fost mutat pe un formular tipizat este posibil ca imaginea liniaturii imprimate să fie ocupată de semnătura ori impresiunea de ștampilă ceea ce rezultă un indiciu de clasificare.

3.7. Expertiza actelor de identitate și a documentelor de călătorie

În categoria actelor de identitate și documentelor de călătorie sunt: cărțile de identitate sau buletinele și pașapoartele. Comform prevederilor legale în vigoare, toți cetățenii români ce domiciliază în România sunt puși în comformitate cu următoarele acte: buletinul sau cartea de identitate; cartea de identitate provizorie sau adeverința de identitate. În activitatea practică se regăsesc frecvent falsurile asupra acestor acte prin următoarele metode:

Înlocuirea unor file din buletin

Înlocuirea fotografiei

Înlăturarea scrisului din rubricile cu privire la datele personale și completarea acestora cu

altele, etc.

Caracteristica acestori falsuri este de a se îndrepta asura rubricilor în care sunt menționate următoarele date cum ar fi: numele și prenumele; data și locul nașterii, etc. O altă caracteristică a falsului o constituie înlocuirea fotografiei, aceasta putând fi pusă în evidență printr-o examinare de rutina în lumina u.v. Aceste falsuri se pot încadra în falsurilor totale și falsuri parțiale. În cazul pașapoartelor situație este mai complexă și dificilă datorită diverselor modalități de falsuri. Pentru a preveni aceste contrafaceri ori falsificări, autoritățile emitente au emis o serie de măsuri de siguranță. Coperta este confecționată din carton, p.v.c., pergamoind, piele ce conțin în anumte cazuri desene, mențiuni cu denumirea statului emitent și stema acestuia.

Hârtia este de o calitate superioară prevăzută cu o serie de elemente de siguranță: elasticitate, nuanță de culoare filigran, fontă de siguranță, broșare și caserare. Tipărirea și completarea pașapoartelor se realizează cu diferite tipare cum ar fi tipar în relief, tipar adânc și tiparul în același plan, seria fiind făcută prin tipărire cu ajutorul perforării paginilor, ori cu ajutorul unor mașini special cu ajutorul cărora grafismele sunt redate din linii punctuate și puncte. Modul de aplicare a fotografiei pe pașaport se poate realize prin lipire la rece sau la cald, lipire cu adeziv sau prinderea fotografiei numai prin capsare. (anexa14)

Pentru depistarea contrafacerilor este necesară o identificare a deosebirilor privitoare la dimensiunea, culoarea și materialul confecționării coperților, forma și conținutul mențiunilor cât și a desenelor și siglelor de pe copertă, calitatea hârtiei filelor, modul de tipărire, conținutul și forma dimensiunilor de ștampile și de timbre, vizele de intrare ieșire.

Fila contrafăcută a unui pașaport (anexa15); Seria modificată (anexa16); Falsul executat prin inlăturarea fotografiei ramanând urme de adeziv, capse sau impresiuni de ștampilă (anexa17), (anexa18), (anexa19).

Elemente de securitate sunt: suportul pentru text, fotografia cât și alte inscripționări sunt înglobate între două straturi transparente; drapelul țării poziționat central la o distanță de 3,2 mm lateral stânga și 2,8 lateral dreapta iar dimensiunile drapeului național fiind de 45mm/7mm; sigla este încadrată la stânga de codul formațiunii de evidența a populației și la dreapta de simbolul județului; cartea de identitate prezintă o zonă de citire automată ce are următoarele particularități: fonta de siguranță asemănătoare cu cea aplicată bancnotelor, cu un rocedeu de imprimare ce are desenul complex și o combinație de culori pentru a asigura o protecție sporită, întreaga zonă prezintă caratere identificabile optic.

3.8. Expertiza cărților de credit și a mijloacelor de plată

Elementele de siguranță a cărților de credit.

Cardurile sunt dotate cu anumite elemente de siguranță pentru îngreunarea falsificării sau contrafacere, cum ar fi holograme, elemente fluorescente, microtexturi, etc. Toate având în comun banda magnetic și numărul de identificare a băncii BIN-ul. În momentul fabricării cardului banda magnetică este fixată pe reversul acesteia și conține anumite informații codificate cum ar fi: numele posesorului, numărul de cont, limita tranzacțiilor efectuate, dar totodată aceste informații fiind vulnerabile, ele putând fi realizate pe cărți de credit furate sau pierdute. Ca protecție împotriva falsificării bandei magnetice s-au introdus câmpuri de verificare a datelor.

Numărul de identificare a băncii este specific emitentuluiși depus la începutul grupului de cifre ce formează contul cum ar fi :

VISA prima cifră fiind 4 și contul format din 16 cifre

MASTER CARD prima cifră find 5 și contul format din 15 cifre

DISCOVER primele cifre fiind 6011 și contul format din 16 cifre

AMERICAN EXPRESS primele cifre fiind 37 și contul format din 15 cifre

Un indiciu clar de falsificare se întâlnește atunci când o carte de credit poartă logo-ul

MASTER CARD iar prima cifră este 4 indică clar un indiciu de falsificare și tot ca un element de protecție este redat de scrisul în relief a cifrelor, literelor, numele deținătorului la anumite tipuri de card. Un alt element de proteție este reprezentat de o tipărire specific destinat locului de semnătură a deținătorului pe reversal cardului, acesta fiind prevăzut cu o liniatură sau text, sensibil la radiere, corodare sau spălare. Manopera de fraudare fiind ușor de depistat, nefiind necesar de aparaturi sau metode special.

Cardurile suspecte de falsificare sau contrafacere se realizează cu ajutorul metodelor generale ce se folosesc și la cercetarea înscrisurilor cu unele particularități ce sunt date de elemente de protecție specifică și se va ține cont de substanțele folosite la imprimare. Examinate la comparatorul video spectral VSC 5000 și comparatorul spectral FOR A se vor efectua măsurători ale unghiurilor, dimensiunilor, iar efectuarea de suprapuneri și juxtapuneri se va folosi programul LUCIA FORENSIC. Cu ajutorul microscopului se vor evidenția urme de corodare, radiere cu scop de îndepărtare a datelor înscrise inițial, iar ca obiect al examinărilor sunt literele și cifrele pe suportul din material plastic, cât și zona destinată semnăturii și banda magnetică. Numărul de identificare a cardului se poate realize prin amboasare, caracterele fiind redate în relief dar pe avers sau prin indentare, caraterele fiind redate ușor în adâncime, iar substanța scriptural aderă la suport prin încălzire.

În imaginile următoare sunt prezentate elementele ce atestă falsificarea unui card în litigiu. (anexa20), (anexa21)

La o examinare macroscopică s-a constatat că în zona peliculei autocolante cardul prezintă adâncituri ce redau contururile unor cifre, iar prin examinarea din diferite unghiuri de lumină s-a reusșit o identificare a BIN-ului și a numărului de cont inițial. După cum rezultă în fotografia de mai jos urmele de adâncitură ale cifrelor 1 și 9 scrise inițial. (anexa22)

Examinarea se va face progresiv în cazul cardurilor suspecte de fals și nu se va apela la aparatura si procedee complicate atunci când se evidențiază ușor lipsa sau redarea necorespunzătoare a elementelor de protecție specific. În prima fază se va examina holograma în lumina incidental care la cardurile autentice este format din support metallic pe care se imprimă cu ajutorul tehnicii laser diverse desene cu unghiuri diferite care la schimbarea lor vor apărea alternative și își vor schimba culoarea în toate componentele spectrului vizibil: orange, galben roșu, albastru, verde, violet și indigo. În cazul cardurilor contrafăcute, holograma nu are proprietățile enumerate mai sus, de exemplu: (anexa23)

Se va trece la o examinare în radiații ultraviolete, ce va pune în evidență prezența sau absența elementelor fluorescente, iar în marea majoritate cele contrafăcute nu vor conține elemente fluorescente, aspect ce va fi prezentat în următoarele fotografii: (anexa24).

Atunci când cardul conține hologramă și elemente fluorescente, ce nu sunt redate fidel, se va efectua o demonstrație, o expertiză întărită, și se va apela la o examinare macroscopică cu scopul examinării și altor elemente de protecție.

Examinarea macroscopic: se va efectua obligatoriu când organul cercetare penală a dispus efectuarea expertizei pentru a se stabili procedeul prin care sa realizat contrafacerea. Astfel în urma examinării se va stabili și modul în care au fost executate, tiparite sau editate la imprimantă. Atunci când cerința este de a se stabili dacă două sau mai multe carduri au fost imprimate cu aceeași sustanță scriptural, documentele vor fi executate cu ajutorul comparatorului video-spectral, VSC500 ce dispune de o gamă variată de metode cât și surse de iluminare pentru a ilustra aceste aspect.

Ca alt mijloc de plată cel mai reprezentativ este cecul de călătorie ce are ca elemente de protecție următoarele:

Tipărire intaglio cu desene și texte pe avers imprimate de o culoare mov închis.

Elemente fluorescente distribuite în oval cu imagine latent

Filigran ce este plasat în ovalul imprimat în partea dreaptă a aversului

Microtext cu valoarea nominal a cecului înscrisă într-un chenar

Imagine latent ce constă în ovalul de culoare bleu din dreapta aversului, iar la o

schimbare a unghiului de examinare se va observa succesiv imaginea globului pământesc și textul AMEX.

Filigranul de siguranță continuu încorporat ce este plasat central stânga și inscripționat

repetat AMEX cu spațiu între ele.

Contrafacerea cecurilor de călătorie se poate realize prin:

Scanare: după o scanare digital se trece la o procesare computerizată a imaginii și

tipărirea la o imprimantă color, oferind avantajul obținerii seriilor diferite și reproducerea elementelor de securizare

Copiere realizată cu ajuorul copiatoarelor color dar prin această metodă nu pot fi

reproduse în relief caracteristicile grafice ale cecului. La o examinare cu ajutorul aparatelor optice de mărire se pune în evidență depunerea de substanțe ce au culoare galbenă și magenta sub forma unor puncte combinate

Tipărire se execută cu ajutorul tipăririi offset, falsul fiind ușor de sesizat întrucât tehnica

nu conduce la o obținere a imaginii în relief pe avers

Capitolul IV – Valoarea și limitele expertizei criminalistice a documentelor

În legislația noastră procesual penală se arată că în cazurile în care, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, la cerere sau din oficiu efectuarea unei expertize.

4.1. Analiza și interpretarea expertizei criminalistice a documentelor

Necesitatea examinării criminalistice a actelor scrise se ivește în anchetarea celor mai variate cauze penale, iar uneori și în cauze civile, dar cele mai frecvente cazuri, în care apare „în primul rând, de modifcările destructură și de compozițiile produse de acțiunea de falsificare pe suportul scriptural și pe materialul folosit pentru scriere." Cea mai mare parte a sustragerilor și în special cele săvârșite de către funcționari publici sunt legate de falsificarea diferitelor documente, referitoare la păstrarea și transportul valorilor materialelor.

Examinarea criminalistică se face adesea cu prilejul anchetării infracțiunilor împotriva administrațiilor de stat, persoanei, etc. Astfel se poate constitui ca obiect al unor examinări acte de identitate sau cele ce comferă anumite drepturi ori împuterniciri; scrisori și denunțuri calomnioase, scrisori suicidare, și o anumită corespondență cu privire la împrejurări legate de infracțiune.

Scopul principal al analizei și interpretării criminalistice a documentelor constă în:

Dacă în cuprinsul inițial al unui act s-a făcut vre-o modificare

Dacă actul este întocmit cu materialul, prin procedeele și cu mijloacele tehnice cu care

trebuie întocmite actele de același gen

Dacă actul este întocmit cu un anumit material ce diferă de cel utilizat în mod obijnuit la

întomirea s-a ( procedeele și mijloacele descoperite la învinuit)

Dacă un manuscris, semnătură, dactilografierea este scrisă/făcută de aceeași persoană

sau alta.

Aceste probleme se rezolvă fie prin examinare tehnică, examinare grafoscopică, microscopică, examinare în radiații inraroșii și ultraviolet, examinarea cromatografică etc. Metoda aplicându-se de asemenea și în cazul expertizelor actelor scrise ce constituie probe în cause civile: testament, chitanțe etc.

4.2. Concluziile expertizei criminalistice a documentelor

„Concluziile în urma efectuării expertizei sunt expuse într-un raport scris. Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă. Raportul se depune la organul care a dispus efectuarea expertizei."

4.2.1. Concluzii categorice ale expertizei

Concluziile categorice ale expertizei documentelor pot fi negative sau positive, exprimând o comvingere fermă a expertului sau specialistului în legătură cu identitatea obiectului, scop al identificării criminalistice. Acestea se impart în trei categorii:

Cert negative: acestea exclude identitatea și se formulează de câte ori este nevoie în

cadrul examanelor comparative ce au deosebiri evidente între particularitățile și caracteristicile generale ale obiectelor comparate exemplu: „ impresiunea de pe certificatul numărul 112341 nu a fost aplicată cu ștampila prezentată pentru comparație"

Concluzii categorice în mod obișnuit exprimă realitatea dar nu mereu fiind și cazuri în

care afirmațiile nu corespund cu adevărul atunci când concluzia se bazează pe o aparentă relație de identitate și nu pe o constatare din cadrul examenelor comparative.

Concluzii cert-pozitive: atunci când se constată carateristici identificatoare a materialelor

comparate și sunt irepetabile și coincidente de exemplu:„Traseul de cerneală al cifrei 5 este executat peste scrisul de mașină"

4.2.2. Concluzii de probabilitate ale expertizei

Concluziile de probabilitate ale expertizei documentelor, au legură cu existența sau inxistența argumentelor științifice care interesează cercetarea. Acestea sunt formulate atunci când expertul răspunde într-o măsură categorică la întrebările adresate referitoare la obiectele și calitatea caracteristicilor comparate, fiind insuficiente și nici nu pot fi confirmate dar nici excluse din procesul săvârșirii infracțiunii. Astfel specialistul sau expertul se exprimă cu o oarecare rezervă în afirmarea obiectelor comparate privind asemănările și deosebirile acestora. Atunci când se pot obține răspunsuri categorice nu este justificată elaborarea concluziilor de probabilitate.

Exemplu de probabilitate: „Pe actul scris a fost scrisă probabil seria E.S. 182195"

4.2.3. Concluzii privind imposibilitatea rezolvării problemei

Concluzii privind imposibilitatea rezolvării problemei se întâlnesc atunci când între momentul examinării de laborator și momentul săvârșii infracțiunii se scurge un interval de timp mult prea mare în urma cărora probele au suferit transformări majore în urma condițiilor ținute, rezultând o urmă neclară, care era sau a fost utilă în identificarea generic.

O concluzie privind imposibilitatea este reprzentată de neexistența aparaturii și mijloacelor sau metodelor științifice necesare, ori nu se pot procura modele de comparație conforme.

Exemplu de imposibilitate: „deoarece materialul înaintat prezintă un grad avansat alterare, nu se poate stabili dacă provine din fragmetul actului de stare civilă trimis"

4.2.4 Aprecierea raportului de expertiză de către organul judiciar

Conform art. 178 alin 1 NCPP După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia expertului sunt consemnate într-un raport.

Alin.2 Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în același raport

Alin.3 Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.

„După efectuarea expertizei, concluziile la care s-a ajuns sunt materializate într-un raport scris. Chiar dacă sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosbiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă." Raportul de expertiză trebuie să cuprindă trei părți și anume: o parte introductivă, organul ce a dispus efectuarea expertizei, data, numele și prenumele expertului. Partea a doua se vor descrie operațiile effectuate, iar partea a treia, fiind și cea finală cuprinde concluziile expertului, la care organelle judiciare, pot constata că expertiza nu este completă. În acest fel va rezulta o nouă expertiză făcută de același expert sau altul.

4.3. Dispunerea și interpretarea unei noi expertize

„În cazul în care organul de urmîrire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize." Conform art. 181 (1) NCPP „efectuarea unei noi expertize organul de urmărire penală sau instanța dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii, ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului"

Capitolul V

Studiul de caz- Privind întocmirea în fals a unui act notarial, la Biroul Notarial Public G.M. în anul 2008

La data de 14.10.2008 numitul B.M depune o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în care arată că numiții R.C, D.A, A.F, A.I precum și notarii publici I.E, G.M, S.M au săvârșit infracțiunile prevăzute de art 215, 288 si 291 din Cp motiv pentru care se solicită efectuarea de cercetări. În plângerea formulată, numitul B.M arată că în cursul lunii iunie 2008, prin întocmirea în fals a unui act notarial (procura autentica) și prin înșelăciune, numitul R.C i-a înstrăinat o suprafată de teren deținută pe raza comunei C., fapt pe care l-a aflat ulterior în urma investigațiilor efectuate.

. Reclamantul a arătat că deși nu a încheiat nici un act de vânzare-cumpărare și nu a împuternicit pe nimeni să vândă terenul. Personal făcuse demersuri în acest sens, însă nu a mai fost concretizat, mergând doar la biroul de carte funciară pentru a solicita acte, ocazie cu care i s-a oprit buletinul de identitatea de cei ce veniseră să vizioneze terenul, urmând ca apoi buletinul să-i fie restituit după câteva zile. Ulterior aflând ca terenul a fost vândut, însă fără să fie chemat, să semneze sau să participe intr-un fel.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 948 urm. C.civ

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat și sa încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza grafică criminalistică.

Deși legal citați, ceilalți pârâți nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinarea respectiv în urma cercetărilor nu fost găsiți la domiciliu, din aceste constatări audierea martorilor nu a fost posibilă, aceștia fiind dați în urmărire generală.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit existența următoarei situații de fapt: la data de 29.06.2008, Biroul Notarial Public G.M întocmește procura 1780 prin care numitul BM împuternicea pe numitul R.C să vândă un imobil (teren) în suprafața de 6700 mp situată în extravilanul comunei C. la baza emiterii procurii speciale au stat o cerere scrisă personal de persoana ca fiind numitul B.M, o copie a buletinului de indetitate a parților precum si copii ale alctului de proprietate asupra imobilului ce forma obiectul actului notarial întocmit.

În baza acestui document notarial la data de 05.07.2008 biroul notarial public I.E încheie contractual de vânzare-cumpărare nr 1871 prin care numitul R.C înstrainează suprafața de teren aparținând numitului B.M de către numitul D.A din municiupiul Bacău. La data de 19.07.2008 numitul D.A înstrăinează imobilul astfel dobândit numițiilor A.F si A.I prin act autentic încheiat la notarul public SM (contract de vânzare-cumpărare nr 1811)

În plângerea formulată numitul B.M arată că a predat în cursul lunii iunie 2008 buletinul unei persoane necunoscute (CV), tocmai pentru întocmirea documentației cadastrale necesare înstrăinării terenului vândut de numitul R.C.

Acest lucru a permis numitului R.C a folosit buletinul în mod fraudulos astfel încât a fost posibilă utilizarea acestuia în fața notarilor publici, de o altă persoană.

Deoarece numitul B.M invocă faptul că nu a semnat procura autentică întocmită de notarul G.M si nici nu a completat cererea de eliberare a acestui document s-a procedat la efectuarea unei constatari tehnico-stiințifice în cauză, numitul trimițând copii la Laboratorului Județean de Expertize Criminalistice Iași ale semnăturii de pe acte autentice, acte în original cât și unele înscrisuri ale acestuia astfel permitându-se compararea semnăturii în litigiu cu cele originale.

Raportul efectuat în cauză de expertul criminalist C.F., din cadrul Laboratorului Județean de Expertize Criminalistice, Iași sunt următoarele:

– scrisul ce redă numele numitului B.M. și semnătura corespunzătoare pe procura specială autentificată nu aparțin titularului B.M.

– scrisul și semnătura de pe documentul manuscris, ce face parte integrantă din înscrisul autentificat la B.N.P G.M. nu aparțin numitului B.M.

În urma examinării documentelor în litigiu prin cosntatarea tehnico-stiințifică grafică efectuată s-a stabilit faptul că scrisul olograf ce completează declarația notarială sus enunțată și semnătura executată pe procura notarială nu aparțin numitului B. M.

Cercetările efectuate nu au stabilit caracterul intenționat desfășurate de notarul public G.M în privința întocmirii în fals a înscrisului autentic ce a stat la baza înstrăinării terenului părții vătămate în condițiile în care din cercetările efectuate, rezultă că numitul R.C sa prezentat la biroul notarial însoțit de o altă persoană ce a folosit fraudulos buletinul de indentitatate aparținând numitului B.M.

Nu se poate reține nici vinovăția notarilor publici I.E și S.M care nu aveau posibilitatea de a cunoaște că procura ce a stat la baza întocmirii contractului de vânzare cumpărare, nu a fost semnată de numitul B.M aceștia utilizând în fapt documente notariale valabile la data folosirii.

Referitor la faptele de înșelaciune, fals si uz de fals reclamate de numitul B.M urmează a se dispune disjungerea cauzei în vederea completării cercetărilor în condițiile în care nu sa reușit identificarea și audierea numitului R.C – nefiind identificată o persoană cu acest nume la domiciuliul menționat la buletinul prezentat în fața notarului public G.M.

Drept urmare se va dispune disjungerea cauzei față de numitul R.C și A.N sub aspectul savarșirii infracțiunilor prevăzute de art 293 CP – prezentarea sub o identitate falsă în fața notarului public, precum și sub aspectul savârșirii infracțiunilor reclamate de partea vătămată în plângerea formulată, urmând a se efectua verificări și în privința existenței/inexistenței unei persoane cu identitatea sus menționată având în vedere cele precizate în mandatele de aducere întocmite de organele de cercetare penală.

Raportat la concluziile constatării tehnico-științifice grafice efectuate în cauză se impune sesizarea instanței de judecată în privința anulării actelor notariale, respective procura autentică întocmită de notarul G.M constată ca fiind falsă prin expertiza criminalistică efectuată în cauză precum și a cererii autentificate.

Față de cele mai sus constatate, în baza art. 228 alin 6, art 10 lit. a), d) din C.P.P art.38, 42 si 45 din C.P.P se dispune neînceperea urmăririi penale față de numita 1) G.M din municipiul Bacău, cercetată sub aspectul savârșirii prevazute de art. 26 raportat la art 215 din C.P. art. 288 alin 1, art 289, art. 291 si art 293 din C.P.cu aplicarea art. 33 lit a) din C.P deoarece cercetările efectuate nu au probat intenția infracțională a acesteia.

„raport de expertiză criminalistică numărul 312 din 09.10.2008 număr dosar în numele pârâtului a fost falsificată prin contrafacerea scrisului."

CONCLUZII

ANEXE

Lupa dactiloscopică (anexa 1) Stereomicroscopul SMxx (anexa2)

Comparator spectral FORAM658/2 (anexa3) Comparator video-spectral VSC 5000 (anexa 4)

Actul în litigiu fotografiat prin filtru de lumină și s-a relevant scrisul inițial (anexa 5)

Fragment dintr-un cec falsificat prin modificarea seriei (anexa6)

Modificarea cecului prin ștergerea și transformarea cifrelor reprezentând suma de încasat (anexa7)

Marcă poștală refolosită, în urma ștergerii impresiunii ștampilei poștale (anexa8)

(anexa9)

1-iszvorul de lumină

2-filtru transparent, pentru radiații u.v.

3-înscrisul

4-filtru transparent pentru radiația luminiscenței

5-obiectivul fotografic

6-materialul fotografic

a)raze vizibile; b) raze infraroșii; c)raze ultraviolet

(anexa10)

a) relevarea cifrelor prin efectul sensibilizării

(anexa11)

b) desensibilizării

(anexa12)

c) emulsiei fotografice

(anexa13)

a) Fragment dintr-un act în litigiu cu semnîtura ștearsă, în locul căreia s-au trasdouă linii

b) Semnătura relevată

(anexa14)

Fila contrafăcută a unui pașaport (anexa15)

Seria modificată (anexa16)

Seria modificată (anexa16)

(anexa17) Falsul executat prin inlăturarea fotografiei ramanând urme de adeziv, capse sau impresiuni de ștampilă

Litigiu Comparație

Litigiu (anexa18)

(Anexa 19)

Compație

(anexa20)

(anexa21)

(anexa22)

(anexa23)

Litigiu Comparație

(anexa24)

Litigiu

Comparație

BIBLIOGRAFIE

Boroi, Dreptul Penal,Partea Specială, Ed.C.H. Beck, București 2008

Adrian Frățilă, Gheorghe Pășescu Abordarea expertizei documentelor redate prin

mijloace copiatoare, Revista Criminalistica nr.6/2001

Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil în România, Ed. Științifică, București, 1966

Chaic E. Florea P., Procedee de evidențiere a traseelor de apăsare latentă Materialele

celui de-al VII-lea simpozion internțional de criminalistică- București 1970

Dumitru Sandu- Falsul în acte- Descoperirea și combaterea prin mijloace

tehnico-criminalistice-Ed.Dacia, Cluj-Napoca 1977

Emilian Stancu-Tratat de criminalistică Ed.Universul Juridic București-2007

Gheorghiță Mateuț, Drept penal special, .Sinteze de teorie și practică judiciară, vol I, Ed.

Lumina Lex, București,1999

Gheorghe Pășescu, Gh. Marinache, Falsificarea documentelor cu ajutorul copiatorului

sau computerului în Revista de Criminologie și Criminalistică nr.1/1999

G.Popa, N.Buzatu- Exploatarea urmelor prin expertise criminalistice, Ed.ERA, Bcurești

2005

Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, ediția a III a revizuită și adăugită,

Ed. Universul Juridic, București 2013

Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București

2008

I.Munteanu, Metode fizico-chimice folosite în expetriza criminalistică pentru diferențierea scrisurilor executate prin intermediul hârtiei indigo de scrisurile executate

cu creioane de culori asemănătoare, în Probleme de medicină judiciară și criminalistică, volumul I, București 1964

L.Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. C.H.beck, București 2010

L. Ionescu: „Expertiza Criminalistică a scrisului "Editura: Junimea – Iași 1973

L. .Lefterache, Dreptul penal, Partea Generală, Ed. Universul Juridic, București 2010

Lavinia Valeria Lefterache- Drept Penal Partea Generală, Ed. Universul Juridic București

2010, p.174

Maria Zolyneak, Maria Ioana Michinici, Dreptul penal , partea generală, Ed.

Fundației Chemarea, Iași 1999

Mircea I. Criminalistică Ed. Lumina Lex- București 1999

Ministerul de interne Institutul de criminalistică Tratat practic de criminalistică volumul

III Expertiza urmelor lăsate de obiecte și a urmelor materie, Ed. Serviciul Editorial și Cinematografic -1980

N. A. Privantu, Falsul în înscrisuri, Ed. C.H.Beck, București 2013

S.A. Golunski- Criminalistica Ed. Științifică București 1961

T. Medeiu, V.Pasca, P. Dungan, Drept penal. Partea Specială, Ed. Universul Juridic,

București 2013

T. Toader, Drept penal special, Ed. Hamangiu, București 2012

V. Dorogoz, S. Kahane, I.Oancea, I. Fodor, N. Iliescu,C.Bulai,R. Stănoiu,V. Roșca.

Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea specială, Ed. Academiei R.S.R., București, 1971

V. Lazăr, I.Molnar-Dreptul penal, Partea Specială, Ed. Europa Nova, București 2000

Webografie: http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/expertize_grafice.html

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Cercetarea-criminalistica-a-do95292.php

BIBLIOGRAFIE

Boroi, Dreptul Penal,Partea Specială, Ed.C.H. Beck, București 2008.

Adrian Frățilă, Gheorghe Pășescu Abordarea expertizei documentelor redate prin mijloace copiatoare, Revista Criminalistica nr. 6/2001.

Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil în România, Ed. Științifică, București, 1966.

Chaic E. Florea P., Procedee de evidențiere a traseelor de apăsare latentă Materialele celui de-al VII-lea simpozion internțional de criminalistică – București, 1970.

Dumitru Sandu- Falsul în acte- Descoperirea și combaterea prin mijloace tehnico-criminalistice-Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1977.

Emilian Stancu-Tratat de criminalistică Ed.Universul Juridic București – 2007.

Gheorghiță Mateuț, Drept penal special, .Sinteze de teorie și practică judiciară, vol I, Ed. Lumina Lex, București, 1999.

Gheorghe Pășescu, Gh. Marinache, Falsificarea documentelor cu ajutorul copiatorului sau computerului în Revista de Criminologie și Criminalistică nr. 1/1999.

G. Popa, N.Buzatu- Exploatarea urmelor prin expertise criminalistice, Ed.ERA, București 2005.

Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, ediția a III a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București 2013.

Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2008.

I. Munteanu, Metode fizico-chimice folosite în expetriza criminalistică pentru diferențierea scrisurilor executate prin intermediul hârtiei indigo de scrisurile executate cu creioane de culori asemănătoare, în Probleme de medicină judiciară și criminalistică, volumul I, București 1964 .

L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. C.H.beck, București, 2010.

L. Ionescu: „Expertiza Criminalistică a scrisului “ Editura: Junimea – Iași, 1973.

L. .Lefterache, Dreptul penal, Partea Generală, Ed. Universul Juridic, București, 2010.

Lavinia Valeria Lefterache – Drept Penal Partea Generală, Ed. Universul Juridic București,2010, p. 174.

Maria Zolyneak, Maria Ioana Michinici, Dreptul penal, partea generală, Ed. Fundației Chemarea, Iași,1999.

Mircea I. Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 1999.

Ministerul de interne Institutul de criminalistică Tratat practic de criminalistică volumul III Expertiza urmelor lăsate de obiecte și a urmelor materie, Ed. Serviciul Editorial și Cinematografic -1980.

N. A. Privantu, Falsul în înscrisuri, Ed. C.H.Beck, București, 2013.

S.A. Golunski – Criminalistica, Ed. Științifică, București, 1961.

T. Medeiu, V.Pasca, P. Dungan, Drept penal. Partea Specială, Ed. Universul Juridic, București,2013.

T. Toader, Drept penal special, Ed. Hamangiu, București, 2012.

V. Dorogoz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu,V. Roșca. Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea specială, Ed. Academiei R.S.R., București, 1971.

V. Lazăr, I. Molnar – Dreptul penal, Partea Specială, Ed. Europa Nova, București, 2000.

Webografie:

http://www.politiaromana.ro/Criminalistic/expertize_grafice.html

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Cercetarea-criminalistica-a-do95292.php

ANEXE

Lupa dactiloscopică (anexa 1) Stereomicroscopul SMxx (anexa2)

Comparator spectral FORAM658/2 (anexa3) Comparator video-spectral VSC 5000 (anexa 4)

Actul în litigiu fotografiat prin filtru de lumină și s-a relevant scrisul inițial (anexa 5)

Fragment dintr-un cec falsificat prin modificarea seriei (anexa6)

Modificarea cecului prin ștergerea și transformarea cifrelor reprezentând suma de încasat (anexa7)

Marcă poștală refolosită, în urma ștergerii impresiunii ștampilei poștale (anexa8)

(anexa9)

1-iszvorul de lumină

2-filtru transparent, pentru radiații u.v.

3-înscrisul

4-filtru transparent pentru radiația luminiscenței

5-obiectivul fotografic

6-materialul fotografic

a)raze vizibile; b) raze infraroșii; c)raze ultraviolet

(anexa10)

a) relevarea cifrelor prin efectul sensibilizării

(anexa11)

b) desensibilizării

(anexa12)

c) emulsiei fotografice

(anexa13)

a) Fragment dintr-un act în litigiu cu semnîtura ștearsă, în locul căreia s-au trasdouă linii

b) Semnătura relevată

(anexa14)

Fila contrafăcută a unui pașaport (anexa15)

Seria modificată (anexa16)

Seria modificată (anexa16)

(anexa17) Falsul executat prin inlăturarea fotografiei ramanând urme de adeziv, capse sau impresiuni de ștampilă

Litigiu Comparație

Litigiu (anexa18)

(Anexa 19)

Compație

(anexa20)

(anexa21)

(anexa22)

(anexa23)

Litigiu Comparație

(anexa24)

Litigiu

Comparație