Particularități lexical e și frazeologice în operele Hanul Ancuței [615977]

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Litere

Particularități lexical e și frazeologice în operele Hanul Ancuței
și Baltagul , de Mihail Sadoveanu

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I Î N ÎNVĂȚĂMÂNT

Coordonator :
Prof . dr. Cristian Moroianu
Candidat: [anonimizat]. Gabriela Dincă

2

3
Cuprins

1. Argument ………………………………………………………… ………………… ..
2. Conside rații generale despre arhaisme ș i regionalisme ………. ……………………………..
3. Considerații critice ale lui Mihail Sadoveanu cu privire la limbajul operelor sale
…… ……………………………………………………………………………………………………..
4. Corpus lexical și frazeologic extras din romanul Baltagul……………………………………
5. Analiza corpusului – tratament lexicografic și particularități morfologice și
semantic e…………………………………………………………….. ……………………………..
6. Corpus lexical și frazeologic extras din romanul Hanul Ancuței………………………….
7. Analiza corpusului – tratament lexicografic și particularități morfologice și
semantice………………………………………………………… …….
8. Aspecte metodologice și metodice din orele de limba română…… …………………
9. Exerciți i cu expresii și cuvinte din romanele analizate…………….. ………………………..
10. Proiecte didactice ………………………………………………… ……………………..
11. Concl uzii ……………………………………………………………… .

4

5
Argument
În această lucrare am încercat să surprind câteva aspecte și particularități lexicale și frazeologice
întâlnite în două dintre operele lui Sadoveanu studiate în școală („Baltagul ” și „Hanul Ancuței ”), cu
rațiunea principală că este un autor prea puțin studiat astăzi din acest punct de vedere, considerându -se,
probabil, că studiul dialectului moldovenesc, cercetarea arhaismelor și, în general, a regionalismelor sau a
limbajului popular ar fi, la ora act uală, desuete.
Există, din păcate , după opinia mea, concepția că elevii de astăzi nu mai rezonează la realități sau
fapte de limbă cu care nu au o experiență directă și că, în consecință, operele literare care urmează să fie
studiate ar trebui să se axez e exclusiv pe autori contemporani care pun în evidență viața trăită de ei înșiși
și, mai ales, de cititorii lor.
Din punctul meu de vedere, Sadoveanu ne oferă o bogată gamă de forme lexicale și de unități
frazeologice extrem de interesante, de interes et imologic sau ca fenomen de variație a limbii populare, sub
toate aspectele ei.
Consider că înțelegerea textului sadovenian este esențială pentru elevii de gimnaziu, dar și pentru
liceeni, pentru a putea pătrunde în esența scrisului lui Sadoveanu, care ne -a oferit o operă monumentală,
demnă de studiat la clasă.
Pentru a demonstra acest lucru, am alcătuit un corpus de câteva zeci de regionalisme și forme
populare, de arhaisme, de expresii și locuțiuni ce pot servi elevilor și cadrelor didactice care își dor esc să
aprofundeze particularitățile scrisului sadovenian și ale limbajului istoric moldovenesc.
Am alcătuit, de asemenea, un set de exerciții diverse ce cuprinde o gamă largă de arha isme,
regionalisme și expresii/ locuțiuni populare.
După cum afirma și Al. Andriescu în lucrarea „Locuțiuni și expresii populare în opera lui
Sadoveanu. Stil și limbaj”1, Sadoveanu se dovedește a fi un fin cunoscător al limbajului popular și al
varietăților sale dialectale, fiind influențat, în acest sens, de opera înaintașilor săi, în special de Ion
Creangă : „În afară de aceasta, trebuie să mai observăm că la poezia de expresii a Moldovei , atât de
impresionantă în opera lui Creangă , în care scriitorul recunoștea graiul înflorit al mamei , adaugă, cu o
nedezmințită hărnicie și pricepere, rezultatele observațiilor pe care le -a făcut asupra graiurilor din alte
regiuni ale țării și asupra limbii din vechile cronici, din cărțile religioase și populare și din hrisoave.”
Cercetările lingvistice pe care însuși prozatorul le face pentru a stabili care este cuvântul sau
expresia cea mai potrivită într -un anumit context dovedesc interesul aparte pe care Sadoveanu îl are
pentru originalitatea și veridicitatea limbajului popul ar, regional sau arhaic.

1 Publicat în „Anuarul de filologie”, Iași, 1965, p. 83 -95.

6
Tocmai de aceea consider că lucrarea de față va fi utilă celor interesați de particularitățile
lingvistice ale operei scriitorului moldovean, pentru care a fost, pe drept cuvânt, considerat un titan al
epocii sale.
În articolul „Observații asupra stilului sadovenian”2, Constantin Dominte amintea nu numai
preluarea de către autor a numeroase fapte de limbă populare sau dialectale, ci și valorificarea artistică a
acestora: „ expresii care apar la Sadoveanu, ca: a da de du șcă, a da drumul („a elibera”) sunt foarte
frecvente în vorbirea populară, dar autorul creează în spiritul lor alte locuțiuni verbale sau construcții
perifrastice: avu o tresărire (î.l.d. „ tresări ”), sloboziră un freamăt („fremătară ”), clopotul dădu
zvon („anunță, sună”), fără a îndrăzni să scoată un cuvânt de răspuns (î.l.d „ să răspundă ”), a fi în ființă
(„a exista ”)”. Inclusiv de aici putem concluziona că atât imensa abilitate de preluare și de adaptare a
limbajului oral de care dă dovadă prozatorul, cât și capacitatea de a crea el însuși noi cuvinte și expresii în
contexte narative adecvate sunt încă două aspect demne de luat în seamă la o privire atentă a limbii sale.
În același articol, Consta ntin Dominte subliniază importanța sinonimiei în textele sadoveniene:
„Sinonimia este intens exploatată de scriitor, pentru a evita repetiția supărătoare. Ea se manifestă în
aceeași frază, pe aceeași pagină sau chiar la câteva pagini distanță. Scriitorul n u alternează, în cadrul
sinonimiei, numai simple cuvinte, izolat (arhaisme sau regionalisme cu termeni literari), ci face să
alterneze cuvintele cu expresii sau folosește uneori întregi expresii sinonimice în alternanță”. Acesta este
unul dintre aspectele sinonimiei care merită a fi discutat cu toată atenția la clasă, pentru că pune, pe de o
parte, problema tipurilor de sinonime lexicale și pentru că, pe de altă parte, alătură sinonimie i lexicale și
alte tipuri, cum ar fi sinonimia lexico -frazeologică și ce a exclusiv frazeologică.
Lucrarea va trata, succesiv, următoarele probleme : considerații generale despre arhaisme și
regionalisme, utile pentru stabilirea criteriilor de diferențiere a unora de celelalte, în condițiile în care
există, la nivel școlar, o relativ mare și obiectivă dificultate de a decide asupra statutului lor stilistic;
considera ții critice ale lui Mihail Sadoveanu cu privire la limbajul operelor sale , cu accent asupra rolului
limbii în stabilirea cadrului istoric în care se desfășoară evenimentele narate în romanele sau în nuvelele
sale; stabilirea celor două corpusuri de cuvinte, locuțiuni și expresii specifice , extrase din romanele
selectate și propuse spre analiză l exico -frazeologică, corpusuri urmate de propria analiză a
particularităților lingvistice și, implicit, stilistice; aspecte metodice și metodologice preluate din orele de
limba și literatura română predate elevilor, cu trimitere directă spre cele două oper e sadoveniene propuse
spre analiză lexicologică; o serie de e xerciții cu expresii și cuvinte din „Hanul Ancuței ” și „Baltagul ”,
prin intermediul cărora vom urmări modalitățile de înțelegere de către elevi a particularităților lingvistice
sadoveniene; propu neri de proiecte didactice care să urmărească diverse aspecte ale valorificării lexicului
și frazeologiei lui S adoveanu. Lucrarea se încheie cu concluzii și bibliografia folosită.

2 Publicat în revista „Limba română”, nr. 2 -3, Anul XIII (2003), varianta online, consultată la adresa http://
limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2616.

7

8

2. ARHAISMELE ȘI REGIONALISMELE
– considerații generale –
2.1. Cuvinte, e xpresii ș i locuțiuni arhaice și regionale
2.1.1. Arhaismele sunt unități lingvistice, forme gramaticale sau construcț ii sintactice care nu se
mai folosesc astă zi. După Theodor Hristea3, înțelegem prin arhaisme „toate cuvintele , expresiile,
fonetismele, formele gramaticale, construcțiile sintactice care au dispărut definitiv din limba comună ori
au încetat a mai fi uzuale ”.
În textele lit erare, arhaismele pot avea funcț ie de evocare a unor epoci trecute sau de caracteri zare
a personajelor prin modul î n care acestea vorbesc. Același Theodor Hristea remarca faptul că unele
cuvinte, fonetisme sau fapte gramaticale se conse rvă în graiurile teritoriale, unde fie sunt foarte vii , fie
duc o existență precară. În asemenea cazuri , vorbim de fapte lingvistice cu un dublu statut , acela de
arhaisme și , simultan, de regionalisme. Astfel , substantivele păcurar „cioban ” (lat. pecorarius ) și arină
„nisip ” (lat. arena ) au fost cândva cuvinte general românești , dar astăzi n u se mai întrebuințează decât
regional, îndeosebi în Transilvania și Crișana. În această situație se află destul de multe cuvinte, dintre
care vom da câteva exemple: a depăra „a-și smulge părul din cap”, a dezmânta „a îndruma pe cineva, a
atrage atenția cuiva”, a dupleca „a încovoia”, faur „potcovar”, a se încăla „a se îngrășa peste măsură”, a
se încări „a se încălzi”, lăurușcă „viță de vie sălbatică”, lucoare „strălucire” și multe altele sunt cuvinte
moștenite din latină care se mai păstrează, izolat, prin unele regiuni fiind, așadar, în egală măsură,
arhaisme și regionalisme, arhaisme regionale sau, altfel spus, regionalisme arhaice4.
După același autor, există mai multe tipuri de arhaisme , în funcție de diverse criterii de
clasificare:
1. lexicale, care se împart, la rândul lor, în următoarele subtipuri:
a) fonetice (pronunță ri învechite ale unor unități lexicale care continuă să se folosească și ast ăzi) : câne
(ptr. câine ), mâne (ptr. mâine ), părete (ptr. perete ), rumpe (ptr. rupe) etc.;
b) accentuale (accentuări diferite de cele de astăzi, cu explicații care țin, în primu l rând, de accentuarea
etimologică, astăzi ieșită din uz ): gráham (astăzi grahám ), úmil (astăzi umíl), cátedră (astăzi catédră )
etc.;
c) propriu -zise, în egală măsură formale și semantice (cuvinte care denum esc realități ieșite din uz,
numite și cuvinte istorice ) : agă, arnăut , arcaș , birjă , bogasier , caftan , cilen , clevetnic , clironom , clucer ,

3 Vezi Sinteze de limba română , ediția a III -a, București, Editura Albatros, 1984, p. 122 (cap. Arhaisme și regionalisme , de
Theodor Hristea).
4 Pentru exemple, vezi Teofil Teaha, Cuvinte latinești moștenite în graiurile românești actuale , București, Editura Academiei
Române, 2005, p. 250 -269.

9
cneaz , comis , flintă , giubea , gugiuman , haraci , hatman , herb, ișlic, logofăt , pașă , postelnic , serdar ,
spătărie , a mazili , vornic , zapis .
d) exclusiv semantice (sensuri învechite și, în consecință, scoase din uz ale unor cuvinte care continuă să
se folosească și astăzi): calic cu sensul „cerșetor”, mândru cu sensul „înțelept”, mișel cu sensul „sărman”,
mitocan cu sensul „locuitor al unui metoc”, moșie cu sensul „patrie”, prost cu sensul „simplu”, săruta cu
sensul „saluta”, ștrengar cu sensul „care este bun de pus în ștreang” et c.
e) gramaticale (morfologice și sintactice , respectiv forme flexionare învechite ale unor cuvinte care
continuă să se folosească și astăzi și modalități învechite de relaționare inter -lexicală) : morfologice (forme
învechite de gen, număr și caz la substantive , forme învechite de conjugare la verbe etc: ) : acciz (ptr.
acciză ), clepsidru (ptr. clepsidră ), aripe (ptr. aripi ), diamanturi (ptr. diamante ), documenturi (ptr.
documente ), grădine , gure, inime , mânuri , palaturi , pretexturi etc.; clătini (ptr. clătina ), șezum (ptr.
șezurăm ), plânsem (ptr. plânserăm ) etc.; cale de cetate , mijloc de drum (genitivul analitic), domn Tării
Moldovei (dativul adnominal) etc.
2. Frazeologi ce, care se împart, de asemenea, în mod similar celor lexicale: în frazeolo gisme
arhaice care conțin cuvinte arhaice, forme gramaticale sau relații sintactice arhaice, eventual care au
sensuri arhaice etc.
Indiferent de felul lor, lexicale sau frazeologice, arhaismele pot fi populare sau pot avea caracter
regional: arhaismele populare au circulat, în vechime, pe întreg teritoriul vorbit de români (în limba
populară), în vreme ce arhaismele regionale (sau dialectale) au fost folosite, în epoci trecute, numai în
anumite zone geografice.
Locuțiunile și expresiile consemnate în dicționare și în alte lucrări de profil, după ce au fost
valorificate în creația populară și în literatură, ilustrează o viziune și o mentalitate specifice unei
colectivități.
Structura lor lingvistică este definitorie pentru un grai, iar conținutul de idei, bogat î n învățăminte
al filosofiei populare, atestă o observare atentă a lumii din jur, o mare capacitate de a învăța din
întâmplările trăite, da r și mult prea bine cunoscutul „ haz de necaz”.
Poporul nostru a dat dovadă de o mare disponibilitate expresivă ce rei ese din originalitatea
metaforică a asocierilor realizate : a se face luntre și punte, a vorbi verzi și uscate ,mi-a făcut capul
călindar .
În DEX (1996) și în DLR , locuțiunea este definită ca „ grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se
comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire” ( spre exemplu, aducere aminte =
amintire , a întinde coarda = a exagera , a o lăsa baltă = a renunța , a lăsa la vatră = a demobiliza , a da
afară = a concedia etc.). Același dicționar definește expresia ca o „construcție concisă care exprimă, de
obicei în mod figurat, o idee” : a ține capul sus, cât frunză și iarbă etc. În DLR, expresia este

10
considerată, printre diverse alte sensuri ca „un cuvânt sau îmbinare de cuvinte cu ajutorul căreia se
exprimă idei, sentimente”.
Dicționarul Enciclopedic Român (1966), reprezentând opinia actuală a lingviștilor despre cele două
categorii de construcții, precizează că expresia „constituie o unitate lexicală”, iar locuțiunea „se
comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire ; există locuțiuni echivalente cu
orice parte de vorbire, afară de articol” . Dicționarul general de științe. Științe ale limbii (DGȘ) defineste
astfel cele două concepte –
EXPRESIE
Latură concretă a semnelor* sau enunțurilor* lingvistice, care reprezintă o suită ordonată de su nete
specifice.
Planul expresiei poate fi descris în funcție de două nivele: cel al sunetelor*, foneme lor* și cenemelor* și
cel al cuvintelor* unei limbi; disciplinele care se ocupă de acest studiu sunt fonetica*, fonologia*,
glosematica* și gramatica* (când descrie forma cuvintelor și felul în care se combină în sintagme,
propoziții, fraze). în lingvis tica modernă (E. de Saussure, L. Hjelmslev), expresia este delimitată în raport
cu conținutul* și este frecvent utilizată cu accepția de semnificant* luat în totalitatea lui.
Unitățile limbii (fonem*, morfem*, cuvânt*, sintagmă*) se identifică prin relația dmtre expresie și
conținut (vezi COMUTARE ). Referința unui plan al limbii la altul distinge unitățil e funcționale pentru că o
diferență de conținut este fapt de limbă dacă, în aceeași limbă, îi corespund diferențe specifice în expresia
materială. Planul expresiei sau al semnificantului, ca plan material al limbii, poate fi considerat sub
diverse aspecte: substanță sonoră, masă fonică sau expresie orală; substanță vizuală, masă grafică sau
expresie scrisă. Expresia este deci materie fonică sau grafică manifestată sub forma de combinații date
(complexe sonore sau grafice). Nu există nici un raport între sun etele [p], [a], [t] și ideea de „pat“, dar
există un raport între structura planului expresiei [pat] și ideea de „pat“, înlocuirea lui [p] cu [b] în planul
expresiei ar produce o modificare a planului conținutului, pentru că bat semnifică altceva decât pat . • în
lingvistica tradițională, expresia are o interpretare echivocă — orice element al frazei (cuvânt compus,
sintagmă, locuțiune), de ex.: expresie verbală impersonală (e bine, e rău).
LOCUȚIUNE
Tip de expresie fixă* (de grup neanalizabil*) caracterizat ă, în afară de sensul global unitar, prin trăsături
morfosintactice probând, pe de o parte, pierderea autonomiei* gramaticale a măcar unuia dintre
elementele grupului, iar, pe de alta, funcțio narea de ansamblu ca a unui singur cuvânt. Pier derea
autonomie i pentru unul dintre componente se manifestă, flexionar, prin invariabilitate (vezi, de ex.,
invariabilitatea substantivelor joc și minte din locuțiunile verbale a -și bate joc, a ține minte, deși, în afara
grupului, substantivele în discuție sunt variabile ), iar, sintactic, se manifestă prin pierderea totală sau
parțială a disponibilităților lui combinatorii și prin neclaritatea organizării interne (vezi, de ex., locuțiunea
verbală a băga de seamă, unde substantivul nu mai acceptă deter minanți tipic substa ntivali, iar structura
cu de nu reflectă construcția normală a verbului). Compor tamentul morfosintactic global ca al unui singur
cuvânt se manifestă prin satisfacerea valențelor și a particularităților flexionare ale clasei morfolo gice
căreia îi aparține locuțiunea (vezi, de ex., forma de plural și vecinătatea a două adjective acordate, pentru
locuțiunea substantivală din con strucția: Mă copleșeau aceste triste aduceri aminte, sau contextul specific
comparației, pentru locuțiunea adjectivală din: era mai öl stare de sacrificiu decât alții). • Trecerea de
la grupurile sintactice libere* (analizabile) la locuțiuni este un proces continuu, cu faze

11
intermediare, oscilante, care fac ca frontiera dintre cele două categorii să nu fie tranșantă, iar
practica deli mitării lor să fie dificilă. • Locuțiunile se clasifică după clasa morfologică ale cărei
caracteristici morfosintac tice le preia în: substantivale* (ex.: Mă indispune bătaia lui de joc);
adjectivale* (ex.: om de seamă); verbale* (ex.: a -și da seama, a da năvală) -, adverbiale* (ex.: venea din
când în când, umbla de-a bușilea), prepoziționale* (în ciuda, în loc de, în afară de) -, conjuncționale*
(cu toate că, chiar dacă, pentru ca să); pronominale (ex.: mânca te miri ce); numerale (ex.: a lipsit de
două ori, a reușit a doua oară); interjecționale (Doamne ferește!), fiecare parte de vorbire* având un
inven tar propriu de locuțiuni. • Apariția unei locuțiuni are cauze diverse, fie de istorie internă, locuțiunile
creându -se ca efect al mișcării continue a grupur ilor sintactice (vezi dinamic), fie de istorie externă, unele
locuțiuni introducându -se ca împrumuturi* sau calcuri* în contactul* direct sau cultural a două limbi. în
consecință, inventarul de locuțiuni este propriu fiecărei limbi și modificabil în istori a aceleiași limbi.
***

Theodor Hris tea consideră că „ cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă, cu atât
suntem mai îndreptățiți s -o considerăm expresie.(…) Când, însă, expresivitatea a dispărut complet ș i
grupul frazeologic a devenit „ împietrit”, atunci putem vorbi de locuțiuni fără teama de a greși”5. Autorul
consideră, în consecință, că a-și bate joc , a da în primire sau a lua în primire , a scoate din fire , a (se) da
pe brazdă etc. sunt categoric locuțiuni (în cazul nostru, verbale), iar exemple ca a spăla putina , a tăia
frunză la câini , a-și lua inima în dinți , a face cu ou și cu oțet etc. „sunt, în realitate, cele mai autentice
expresii românești .
Chiar dacă sunt extrem de variate din punct de vedere structural, expresiile sunt ușor de recunoscut
într-un context verbal, putând fi deosebite de orice altă formă de comunicare. Din punct de vedere lexical,
frapantă este vechimea cuvintelor de bază din expresii, lexicul arhaic fiind prezent în construcții ca : a
urca pe brânci, a avea său la rărunchi, cu jalba în proțap, cu schepsis, a veni la prochimen etc. În multe
cazuri, referirile se fac la îndeletniciri vechi, la realități dispărute de mult, cu termeni ieșiți din uzul
curent, exprimând un anumit specific a l vieții rustice și unele date despre viața agricolă, casnică : a prinde
cheag, mâncat cu bălana de ham etc.
Astfel, datorită gradului mare de mobi litate a lexicului limbii , au dispărut de -a lungul istoriei
cuvinte care desemnau o anumită realitate socială (agă, arhon, beizadea, hatman etc.), unele cuvinte
legate de arme și îmbrăcăminte ( flintă, iatagan, anteriu, caftan etc.), fie scoase din uz de concurentele lor
sinonimice, fie refugiate în expresii idiomatice : a da iama, a face hatârul, a avea habar, a ști pe de rost,
a fi de -un leat etc.
2.1.2 . Regionalismele sunt unități lingvistice, forme gramaticale sau construcții sintactice care se
folosesc doar în anumite regiuni și care diferă față de norma limbii literare standard: „În sens larg, numim
regionalism orice fapt de limbă care este specific vorbirii într -o anumită regiune, mai mult ori mai puțin

5 Op. cit ., ed. cit, p. 142.

12
întinsă”6. Dacă faptele de limb ă caracteristice unei regiuni au ieșit inclusiv din uzul vorbitorilor din zona
respect ivă, acestea pot fi numite regionalisme arhaice sau arhaisme regionale (vezi supra). Ele denumesc,
de regulă, prin cuvinte sau variante, fie realități locale, fie modalități specifice de pronunțare, determinate
de factori istorici, sociali și geografici. In textele literar e, regionalismele pot avea funcție de localizare a
acțiunii intr -o anumită zonă sau de caracteri zare a personajelor prin modul î n care acestea vorbesc.
Regionalismele sunt de mai multe feluri , în funcție de diverse criterii de clasificare :
1. lexicale , care se împart, la rândul lor, în următoarele subtipuri:
a) fonetice (în Moldova se pr onunță , de exemplu „hierbe ” pentru fierbe , „ghine ” pentru bine, „chicior ”
pentru picior , „chiept ” pentru piept , „pi” în loc de pe, „șî” în loc de și etc.) ;
b) accentuale
c) propriu -zise (formale și semantice): ai „usturoi” (și arhaism), abătător „sârguincios”, abitir „mai
mult”, abraș „nărăvaș”, acoperemiș „acoperiș”, ademană „camătă”, adusătură „boală”, ageat „intenție”,
a aiepta „a arunca” (în egală măsură, arhaism), alabaș „nap”, alean „suferință”, alișpan „subprefect”,
alișveriș „negoț, afacere”, a alivăni „a se răsturna”, mestecar „făcăleț”, anafor „vârtej, vâltoare”,
aprinzeală „febră”, farbă „vopsea”, lepedeu „cearșaf”, merindare „ștergar pentru merinde”, sabău
„croitor” etc.7
d) exclusiv semantice (spre ex., folosirea pl. mășini cu sensul de „chibrituri”, în Crișana)
e) gramaticale (morfosintac tice): spre exemplu, viitorul este construit , în Moldova, cu auxiliarele oi, a
(oi merge, a face ), perfectul compus de tipul o făcut , o venit , o zis , o fost etc. (în zone din Moldova și
Transilvania), perfectul compus muntenesc construit cu -ră (am fostără , am făcutără , am mâncatără etc.),
dezacordul, în Muntenia , între subiect și predicat (ei face , ei merge , ei rupe etc.) la persoana a treia a
indicativului prezent și perfect compus etc. ;
2. Frazeologice .
“ Frazeologia este o ramură relativ tânără a lingvisticii,primele “pietre de temelie” în fundamentul ei
au fost puse cu mult înainte de a se vorbi de frazeologie ca un compartiment aparte al lingivisticii.
Una din sarcinile de bază ale lingviștilor fraze ologi este de a determina obiectul de studiu al cercetărilor
frazeologice.
Domeniul de studiu al frazeologiei ține după părerea unora, atât de vocabular , cât și de sintaxă. “Ca și
elementele lexicale simple unitățile frazeologice prezintă în ansamblu uni tate de sens și de funcție.”Până
în prezent nu s -a găsit un termen unanim acceptat, care ar numi obiectul de studiu al frazeologiei,
deoarece frazeologismele constituie un cîmp de intersecție al liniilor semanticii, stilisticii și gramaticii.
Frazeologia ca ramură a lingvisticii a apărut la interesecția a 3 stiințe: lexicologia, semasiologia și
sintaxa.

6 Definiția îi aparține lui Theodor Hristea, op. cit ., ed. cit., p. 128. Vezi și DEX s.v.: „f apt de limbă existent numai într -o
anumită regiune, caracteristic numai pentru un anumit grai ” și DLR s.v., care adaugă definiției anterioare sinonimul
„provincialism”.
7 Pentru exemplu, am folosit DLR și DELR s.v.

13
Faptul că frazeologia este concepută în sens larg și în sens îngust se explică prin lipsa în lingvistica a
unei baze teoretice unice, lansate în urma un or cercetări profunde ale principiilor de delimitare, de
determinare a frazeologismelor de alte unități ale limbii, la determinarea frazeologismelor trebuie să se
țină cont atît de factorii externi, cît și de factorii interni. Cunoscutul lingvist CH.Bally a stabilit 3
factori externi:
• Din punct de vedere structural, frazeologismele sunt alcătuite din cîteva cuvinte ce se
scriu separat;
• Îmbinările au topica fixă și nu permit introducerea altor cuvinte în structura lor;
• Nici un cuvînt din îmbinările respecti ve nu poate fi înlocuit cu alte cuvinte.
Frazeologismele și cuvintele compuse
În lingvistică s -au făcut unele încercări de a se găsi anumite criterii care ar da posibilitatea de a limita
frazelogismele de cuvintele compuse, însă până în prezent nu s -au propus criterii concrete care ne -ar ajuta
să facem această delimitare.
I.Boroianu spune: ” Cuvântul compus, ca și unitatea frazeologică, este o grupare a eleme ntelor existente
în limbă și între care se stabilesc relații de diferite naturi.
Cuvântul compus funcționând ca element unic, realizează relații cu contextul –relații exterioare care pot
duce la negarea relațiilor din interiorul grupului.
În timp ce în c adrul unitaților frazeologice elementele componete prezintă restricții de combinare cu alte
elemente sau restricții de combinare în ceea ce privește variabilitatea lor, în cazul cuvintelor compuse
elementele componente pot apărea sub forme anormale în afar a grupului, adică cuvântul compus este un
grup sudat de elemente.
Gradul înalt de sudare este dovedit de faptul că gruparea în ansamblu poate avea relații pe care nici unul
dintre elementele componente nu le poate avea în context.

Frazeologismele si loc uțiunile
Deosebirea frazeologismelor de locuțiuni este una din problemele cele mai discutate în lingvistică.
E curios faptul că unii lingviști nu fac nici o delimitare intre locuțiune și frazeologism, socotind că
locuțiunea este sinonim cu frazeologismul .
În cadrul locuțiunilor sunt incluse veritabile frazeologisme: a da ortul popii, a trage mâța de coadă, a
mînca din ochi, a da sfoară în țară, a băga în boale, a se șterge pe bot, etc.
În lingvistica românească , noțiunea de locuțiune este definită în a șa fel încât e greu să se facă delimitare
între locuțiune și alte îmbinări stabile de cuvinte. Dicționarul limbii române literare contemporane
propune următoarea definiție: ”grupuri de cuvinte care la un loc au valoarea unei singure părți de vorbire.
Gram atica limbii române spune că locuțiunile sunt grupuri de cuvinte mai mult sau mai puțin sudate care
au ințeles unitar și se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire.”
În cele din urmă trăsăturile specifice ale locuțiunilor în comparație cu cele ale frazeologismelor sunt:
locuțiunile sunt un grup de cuvinte dintre care unul este noțional iar celelalte nenoționale: de frunte, de

14
seamă, fără gust , fără îndoială, de -a pururea, pe derost etc., pe cînd frazeologismele sunt o îmbina re
stabilă de cuvinte, alcătuită din minim 2 cuvinte noționale : roata vremii, alesul inimii, cu scaun la cap,
tras ca prin inel, a -și lua inima în dinți, cît ai zice pește, cît vezi cu ochii. ” ( – Partea dedicată
frazeologismelor a fost preluată din Frazeologia limbii române – Curs opțional – Lector universitar
Monica Bilauca – Universitatea Stefan cel Mare – Suceava )

15
3. Considerații critice ale lui Mihail Sadoveanu cu privire la limbajul operelor sale

În interviul publicat în anul 1955 în revista „Tânărul scriitor ”, nr. 10, Sadoveanu remarca :
„Scriitorul are mereu de învățat de la înaintași și de la dascălul nostru de limbă , al tuturor, poporul,
creatorul și purtătorul limbii, cum potrivit se spune în limbajul filologilor. Materialul limbii în care omul
de specialitate vede etimologii , forme gramaticale, particularități sintactice și stiluri diverse . ( … ) ”. De
asemenea, Sadoveanu remarc ă și un fapt important al epocii sale și nu numai : „Din acest tez aur scriitorul
trebuie s ă știe să aleagă cuvântul care exprimă adevărul ”. El insistă asupra ideii de frumusețe a limbii
literaturii („Fraza prozatorului sau versul poetului cat ă să aibă armonie , împerecheri no i de cuvinte,
metafore izbutite ” și „În stilul unei opere izbutite din punct de vedere artistic se concentrează calităț ile de
seamă ale artei literare : conciziune, exactitate, originalitate și frumusețe ”.).
La comentariul și întrebarea : „Ați dovedit un interes deosebit față de studiile apărute î n domeniul
istoriei literare , al criticii și al lingvisticii. Cunoașterea acestor studii în ce chip poate folosi tinerilor
scriitori ?”, Mihail Sadoveanu r ăspunde în felul următor: „ Când a apărut Atlasul Lingvistic Român am
putut verifica cu ajutorul hărțilo r, atât de frumoase și de riguros întocmite, exactitatea informațiilor mele
culese pe teren. Se vă d notate forme lexicale variate , cât și variantele morfologice de pe teritoriul țării
noastre. Am văzut consemnate moldovenismele lui Creangă , care nu sunt simple regionalisme, ci cuvinte
populare. Multe vorbe din cronicarul Neculce continuă să fie întrebuințate astăzi în popor ”8.
La comunicarea ținută la sesiunea special a Secției a VI -a a Academiei R. P. R. , din 1 – 2 februarie 1955,
Sadoveanu precizează: „ Nu sunt filolog, dar îmi place să cetesc cărțile de filologie (…). Ca să-mi fie mai
limpezi lucrurile , am cercetat și am ascultat limba românească din toate provinciile, la fața locului” și dă
câteva exemple sugestive: „ Dunărenii nu cunosc cuvintele bold, agrafă și spelcă . Pentru tustrele noțiuni
se întrebuințează vorba ac ; ac de cusut , ac cu gămălie , ac de siguranță , ac cu cap ”. Un exemplu de
bogăție lexicală este relatat de Sadoveanu cu mult umor astfel : „Gândiți -vă cum ar putea fi descrisă
surata Leana cusând la gherghef cu podoabele obișnuite la iie și la cununa cosițelor . ”

De asemenea, prozatorul face diferen ța între graiul bogat al moldovenilor și cel simplu ș i mult mai
sărac al dunărenilor : „Pepenele verde ș i pepenele galben au nume deosebite în celelalte provincii
românești. Lubeniță și pepene în Ardeal , harbuz și zămos în Moldova ” sau, într -un alt citat, „ Dunărenii
cunosc prunele. Însă nu vor să primescă de la moldoveni, pe lângă prune , perjele , goldanele , avramele și
bardacele .” Tot el amintește, în aceeași comunicare și de limba lui Cantemir, moldovean ca și el: „ Limba
cea mai cura tă se află în mijlocul Moldovei, in jurul Iasilor , căci din pricina curții domnești, locuitorii
sunt mai cultivați… Femeile s -au deprins a vorbi altfe l decât bărbații …ghine pentru bine, chiatră pentru
piatră.

8 G. Bulgăr – Scriitori români despre limbă și stil – Editura Albatros,1984, pag.165 -178

16

4. Corpus particularități lexicale și frazeologice din romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu
A. Cuvinte populare și regionale :

1. bădică s.m. „flăcău, bărbat neînsurat” (din bade + -ică): „A fi cum spui, bădică… ”
2. bârneață s.f. „brânișor, cingătoare (ascunsă ori vizibilă) a izmenelor țărănești, a ițarilor ori a
catrinței” (din brâneț , derivat din brâu, brân + -eț): „… Își strânse sub sâni bârneața…”
3. blid s.n. „vas de lut, de lemn sau de tinichea în care se pun bucatele; strachină” (din sl. bliudŭ ):
„…să curețe blidele …”
4. buhos, -oasă adj. „ciufulit, zbârlit; cu părul zbârlit (ca bufnița); (rar) buhăit” (din buhă + -os):
„păru -i roșcat , buhos și bătucit …”; „ ….iese un argat buhos…”
5. casâncă s.f. „broboadă împodobită pe margini cu flori brodate și cu franjuri” (din rus. kosânka ):
„… Îți aduce de la Piatra o casâncă nouă de matasă…”
6. cață s.f. „băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile” (cf. acăța ): „Munteanului îi e dat
să-și câștige pânea cu toporul ori cu cața ”
7. cațaveică s. f. „haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică”
(din ucr. kacavejka ) „…Aici umbla și vara cu cațaveica… ”
8. catrință s.f. „obiect popular de îmbrăcăminte, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă
dintr -o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc.”
(din magh. katrinca ): „Fata arăta sprintenă , cu cămașă albă si catrință neagră .”
9. chimir s.n. „(înv.) boltă, arc; brâu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare” (din tc. kemer ):
„… se întoarce acasă cu chimirul plin …”
10. cofă s.f. „vas cu un singur fund și cu toartă, făcut din doage de brad, în care se aduce și se ține apă
(sau se adună fragi, afine etc.)” (din bg., sb. kofa) „… Minodora așeză cofa cu apă la locul ei … ”
11. cofăiel s.n. „cofiță; conținutul unei cofițe” (din cofei + -el): „Aveau parale strânse într -un cofăiel
cu cenușă ”
12. colțun s.m. „ciorap” (din călțun , din ngr. kaltsúni ): „… trase în picioare colțuni groși … ”
13. cucoș s.m. „cocoș, masculul găinii” (din sl. kokoši „găină”): „Cucoșul cel mare, porumbac ”
14. dihanie s.f. „animal sălbatic; fiară, jivină; ființă ciudată, monstruoasă; namilă; ființă, vietate”
(din sl. dyhanije „răsuflare”): „… să își fi făcut o dihanie cuibar …”
15. dobito c, -oácă adj., s.n., s.m., s.f. „a nimal patruped (domestic); ( peior., despre oameni ) care este
lipsit de inteligență sau de bun -simț” (din sl. dobytŭkŭ ): „…pentru hrana dobitoacelor …”
16. doftor s.m. „medic, doctor” (din rus. dóhtor ): „… învațătorul vra să -l facă doftor …”

17
17. fudul, -ă adj. „lăudăros, îngâmfat, arogant” (din turc. fudul , fodul ): „… Azi lumea -i rea și femeile
fudule ….”
18. fușalău s. m. (reg.) „unealtă în forma unei țesale servind la scărmănat lâna, cânepa etc.”
(cf. magh. f o s z l a n i „a se destrăma”): „ Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care
ți-am pregătit -o.”
19. hăitușcă s.f. „fată șireată și frumoasă; ștrengărită” (din haită + -ușcă): „Vinovată mai ales trebuie
să fie hăitușca asta de fată care trage cu coada ochiului în toate părțile.”
20. hodini vb. „a se odihni” (din vsl. odŭhnonti ): „…Ș-acum s -ar fi hodinind ….”
21. hogeag s.n. (reg.) „coș (la o casă); horn, fumar” (var. pentru [h]ogeac , din tc. očak , oğac ):
„…Trebuie să fi făcut o dihanie cuibar chiar în hogeag …. ”
22. holtei1 s.m. „bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar; (rar) tânăr bun de însurat; flăcău”
(din ucr. holtjaj ): „…Dă-i ce-i trebuie holteiului istuia … ”.
23. iarmaroc s.n. „t ârg ținut la date fixe, bâlci” (din ucr. jarmarok ): „Pieile le vindeau la iarmaroc… ”
24. împuțina vb. refl. „a se reduce, a se diminua” (din în- + puțin + -a) „Până se mai împuținează
ziua…. ” ( expresie regională )
25. jidov s.m. „evreu” (din sl. židovinŭ ): „Dintre jidovi a chemat pe Moise … ”
26. lăicer s. n. „covor țărănesc de lână care se așterne pe jos sau cu care se împodobesc la țară lavițele
și pereții” (din la(v)iță + -ar): „….Să -ți scuturi perinile și lăicerele … ”
27. laviță s.f. „scândură lată, fixată pe țăruși și de -a lungul unui perete, pe care se stă” (din bg.
lavica ): „Sui pe laviță măsuța cu trei picioare… ”
28. lotru s.m., adj. „hoț, tâlhar; ștrengar, șmecher; (reg.) iute în mișcări, sprinten” (cf. pol. lotr, din
germ. lotter „om leneș”): „Nu-i nevoie să faci drum călare până aici , nici lotrul nu te prada….”
29. meștesug s.n. „meserie, ocupație, pricepere, îndemânare, talent” (din magh. mesterség ): „Nechifor
Lipan s -a arătat totdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului… ”
30. muiere s.f. „femeie; (s pec.) femeie căsătorită; soție” (lat. mulier, -erem ): „…și s-aveți muieri
frumoase și iubețe… ”
31. năcăjit, -ă adj., s.m. „care are un necaz, amărât” (din necăji ): „Dar voi, năcăjiților, de ce ați
întârziat ? ”
32. nour s.m. „nor” (lat. nubilus ): „Pâlcuri de nouri alburii ”
33. oblici vb. „a manifesta; a descoperi, a revela; a se informa, a -și da seama, a se impune;
(Mold. , Trans. ) a adulmeca, a urmări, a cerceta” (din s l. obličiti „a manifesta”): „… Ai oblicit ceva
? …”
34. oblu, oablă adj. „drept, plan, neted, încet și uniform” (din sl. oblŭ): „poteci oable ”
35. odaie s.f. „locuință, sălaș; cazarmă, tabără; cameră, încăpere; fermă, gospodărie” (din tc.
oda, bg., sb. odaja ): „Fata scotea din odaia nelocuită lucrurile ce -i erau trebuitoare … ”

18
36. pâne s.f „aliment, hrană, mâncare în general” (lat. panis, -em): „Munteanului îi e dat să -și câștige
pânea…. ”
37. păpușoi s.m. „porumb, rodul porumbului (știuleți sau boabe)” (din păpușă + -oi): „De la câmpii
largi aduceau făină de păpușoi ”
38. pará s.f. „monedă divizionară egală cu a suta parte dintr -un leu vechi; mică monedă turcească de
argint care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII -XIX; (astăzi) ban de valoare mică;
(înv.) monedă turcească de argint care a circulat și în Țara Moldovei; ban de valoare neînsemnată”
(din tc. para ). „Noi având musai nevoie de parale pentru simbrii …”
39. perină s.f. „pernă” (din vsl. perina, cf. sb. perina, ucr., rus. perina ): „… Perinile și lăicerele …”
40. plod s.m. (pop. și fam.) „copil (mic)” (din sl. plodŭ ): „…ești încă un plod …”
41. pocladă s.f. „țesătură de casă din lână nevopsită” (din sl. pokladŭ ): „Avere aveau cât le trebuia –
poclăzi in casă (…)”
42. pogorî vb. „a coborî” (din slav. pogoriti ): „am văzut că pogoară alți oameni”
43. porumbac, -ă adj. (despre păsări sau despre penele lor) „ca porumbul, pestriț” (din porumb + –
ac): „Cucoșul cel mare, porumbac ”
44. prichici s.n. „margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță, la horn, la cuptor sau la vatra
țărănească; marginea de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o streașină” (din ucr. prypičok ): „…pe
prichici și în jurul hornului …. ”
45. răzlog s.m. „despicătură lungă din trunchiul unui copac, întrebuințat la facerea gardurilor” (din sl.
razlogŭ ): „căsuțe șindrilite între garduri de răzlogi ”
46. sălaș s.n. „a dăpost unde cineva capătă temporar găzduire; construcție rudimentară la câmp câmp,
folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale; grajd, culcuș; așezare omenească” (din
magh. szállás ): „După aceea vine la sălașul lui… ”
47. șandrama s.f. „construcție rudimentară de scânduri; clădire veche, deteriorată, gata să se dărâme;
(reg.) încăpere de scânduri, făcută de obicei în spatele casei și care servește pentru păstrarea
uneltelor, pentru adăpostirea vitelor etc.; șopron.; acoperiș (de șindrilă)” (c f. tc. sundurma
„prispă ”): „…. De sub șandramaua putredă ….”
48. scăfiță s.f. (reg.) „vas de lemn în formă de cupă sau de ceașcă de mici dimensiuni, din care se
bea; (înv.) scafă mică; scăfiță; conținutul unei scăfițe; conținutul cu vasul respectiv; căuș mic de
lemn cu care se scoate apa din luntre; sertar mic de masă; o parte a morii de apă; articulație;
numele a două specii de ciuperci necomestibile” (din scafă + -iță): „… c-o scăfiță de brânz ă si c -o
ceapă … ”
49. simbrie s.f. „plată în bani (sau în natură) pentru un anumit serviciu, arendă, chirie” (din sâmbră +
-ie): „A venit Gheorghiță acolo …să plătească simbriile …

19
50. slovă s.f. „scriere, alfabet, scrisul cuiva, știință de carte” (din sl avon . slovo ): „Acel baci bătrân știa
și altele și cunoștea și slova… ”
51. stihie s.f. „fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare; (în superstiții)
duh rău personificând o forță oarbă a naturii; (poetic) pustietate, singurătate, sălbăticie”
(din sl. stihija ) „…frământarea de afară a stihiilor …”
52. sudui vb. „a spune ocări la adresa cuiva; a înjura; ( înv. și reg.) a certa, a mustra, a dojeni”
(din magh. szidni ): „Vitoria îl auzi răcnind și suduind…”
53. sumăieș s.n. „diminutiv al lui suman; suman mai scurt și mai ușor; sumănel” (pronunțare
dialectală a lui sumăiaș , dim. din suman + -aș): „…își luă pe umeri un sumăieș …”

54. tângui vb. refl. „a se văita, a se căina, a se plânge” (din sl. tongovati ): „Lumea -i rea, draga
mătușii, se tângui ea cu jale… ”
55. tinereță s.f. „tinerețe” (din tânăr + -ețe): „Dragostea ei se păstrase ca în tinereță… ”
56. țintirim s.n. „loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; cimitir” (din magh. cinterem ): „biserica era
așezată cu țintirimul împrejur ….”
57. tohoarcă s.f. „cojoc mare ciobănesc, lung pînă la pământ, făcut uneori din două rânduri de piei,
cusute cu lâna în afară…” (et. nec.) „… să-mi dai tohoarcă și căciulă … ”
58. vădan, -ă adj., s.m., s.f. „c are și -a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s -a mai recăsătorit;
văduv” (din văduu [= văduv ] + -an) „M-aș mulțumi și c -o vădană….”
59. zăpăi vb. (reg.; despre câini) „a lătra, a hămăi” (din onomat. zapa + -ăi): „….Căinii începeau să
zăpăiască … ”
60. zloată s.f. „ploaie amestecată cu zăpadă; lapoviță” (din sl. slota ): „… văzu totul rece și umed sub
zloată …”

B. Frazeologisme p opulare și regionale:
Caracterul arhaic al frazeologismelor populare amintește adesea de scrierile cronicarilor moldoveni, în
special de Grigore Ureche.

1. a pune rânduială și semn fiecărui neam (lucru) „a aranja fiecare neam sau lucru” (în roman
este vorba despre Dumnezeu, care a dat fiecărui neam trăsături de caracter specifice); sinonim
frazeologic pentru a rândui , la rândul lui arhaism lexical ; structura verb + substantiv nearticulat +
substantiv nearticulat + complement în dativ este o construcție sintactică arhaică .
2. a îndura mult năcaz și prigonire „a suporta cu răbdare multe necazuri” – structură sintactică
arhaică (vb. + s.neart. + s. neart.). Caracter arhaic au atât antepunerea ad jectivului (mult năcaz),
cât și cele două obiecte directe: năcaz (arhaism fonetic) și prigonire (arhaism lexical)

20

3. a învrednici cu ceva pe cineva ( Pe rus l -a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre toți ….) „a da un
anumit caracter, a înzestra”. Arhaism mo rfosintactic (folosirea tranzitivă a verbului, astăzi mai
ales reflexiv: a se învrednici cu ceva )
4. a se îngenunchea la scaunul împărăției „a se închina, a se supune”. Arhaism morfosintactic
(folosirea reflexivă a verbului, astăzi mai ales activ: a îngenunch ea în fața a ceva sau a cuiva). La
rândul lui, scaun este un arhaism semantic și înseamnă „putere, tron”.
5. a da zvon (dau zvon numai tălăncile ….) „a se auzi în depărtare”. Sinonim frazeologic arhaic
pentru a zvoni , a se face auzit , a anunța . Construcție ar haică verb + s.nearticulat preluată de la
cronicarii moldoveni.
6. a da într -adaos (Nu vă mai pot da într -adaos decât o inimă ușoară, femei frumoase și iubețe )
„a se adăuga, a completa”. Sinonim frazeologic arhaic pentru a adăuga .
7. a răsări la orice înțepătură ( fata răsărea la orice înțepătură a mamei ) a se ridica brusc, a
tresări” – sinonim frazeologic arhaic popular pentru sensurile menționate anterior , locuțiune
populară alcătuită din vb. a răsări , cu sensul de a tresări și subst. comun înțepătur ă – cu sensul
de ironie, observație .
8. întreabă -mă și nu ți -oi putea spune ….- joc de cuvinte prin care se exprimă nedumerirea,
frazeologism popular – este întâlnit și la Ion Creangă , fiind preluat de la Grigore Ureche.
9. a scoate demonii dintr -o femeie: frazeologism arhaic cu sensul „a bate o femeie pentru a o
cuminți”, cu trimitere la concepția populară potrivit căreia femeia are în ea o coastă de drac care
trebuie scoasă – locuțiune alcătuită din vb. a scoate și substantivele demonii și femeie.
10. a întreb uința o măiestrie ( pentru asta întrebuința două măiestrii putin deosebite una de alta ) a
avea o anumită pricepere sau abilitate”. Măiestrie este aici un arhaism semantic. – locuțiune
alcătuită din vb. a întrebuința și subst. comun in Acuzativ – măiestrie .
11. (a îndura fără să crâcnească) o bătaie ca aceea / o mamă de bătaie „a suporta orice, fără a
riposta” – modalitate populară de exprimare a superlativului – expresia populară este alcătuită prin
repetarea cuvântului bătaie , pentru a accentua ideea că în trecut, o modalitate de a corecta
greșelile soției era bătaia.

12. a-i fi lehamite de ceva „a se sătura de un anumit lucru” – arhaism frazeologic alcătuit dintr -o
locuțiune verbală .
13. a vinde pe fereastră – obicei popular care se aplică nou -născuților pentru a scăpa de un blestem
sau de deochi – arhaism frazeologic alcătuit dintr -un verb și subst. comun fereastră ; este posibil să
mai existe și astăzi acest obicei în lumea satului .

21
14. a avea în ochi nouri de vreme rea – metaforă poetică frazeologică pentru „a fi supărat sau
nervos”, exprimare arhaică ce conține forma arhaică a subst. nouri – locuțiune întâlnită mai ales în
creațiile culte
15. a lumina cu aghiazmă și cu mir întru credința cea adevărată „a binecuvâ nta” – exprimare
ceremonioasă care amintește de ritualurile creștine – se folosesc cuvinte din câmpul semantic al
religiei –aghiazmă și mir – există și în prezent această expresie, datorită carecterului religios
16. a sufla pe frunte „a descânta” – expresie p opulară care descrie unul din momentele descântatului
(de asemenea, un obicei magic popular), acela în care descântătoarea suflă pe fruntea celui
descântat pentru a alunga duhurile rele – explică gestul pe care îl face cineva pentru a scăpa de un
blestem sa u de deochi
17. a da semn pe undeva [ Au dat semn de plecare ] „a se face remarcat”. Construcție sintactică
arhaică referitoare la faptul că, atunci când au dorit să plece, au făcut anumite acțiuni pentru a se
face remarcați.
18. a prăda lotrul „a fi victima haiducilor” ( Pe unde umbli nu te pradă lotrul ) – exprimare
populară referitoare la faptul că unele drumuri erau pr ădate de haiduci , fiind bine cunoscute de
oamenii de la munte.
19. a trage cu coada ochiului (în toate părțile) expresie popul ară (sinonim frazeologic popular)
pentru a observa – se referă la Minodora, fata Vitoriei Lipan, care era interesată de un anumit
fecior, iar atunci când acesta apărea în calea ei, îl cerceta in detaliu
20. A osândi cu vorbe amare construcție populară arhaică echivalentă cu a învinui , care conține
arhaismul lexical osândi („a pedepsi”) și cel semantic (vorbe) amare („grele, împovărătoare,
apăsătoare”)

21. (A rămâne) de râsul satului locuțiune adjectivală populară pentru „rușinat, culmea rușinii
publice” (astăzi: de râsul lumii ), frazeologism care arată importanța comunității arhaice sătești.
Alte sinonime din aceeași serie: de râsul curcilor .
22. A unge la inimă „a-i face plăcere (cuiv a)” expresie populară – azi se folosește varianta a unge la
suflet .
23. A trage lâna în fușalăi sinonim frazeologic popular pentru a toarce (conține regionalismul
lexical fușalău „unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc.”).
24. A-i umbl a gărgăunii prin cap expresie populară pentru „a se supraestima” – azi se folosește
varianta – a avea gărgăuni în cap – expresia populară se referă la fetele de la țară care încep să
aibă obiceiuri de la oraș .
25. A împunge la inimă expresie populară cu sensul „a se supăra” – această expresie este folosită
atunci când Vitoria îi atrage atenția Minodorei că nu mai respectă obiceiurile strămoșești

22
26. A pune ceaunul de mămăligă „a prepara mămăliga” (de aici și expresia eliptică a pune de
mămăligă
27. A pogorî oile și vacile din poieni – construcție care arată – cu ajutorul unei forme arhaice (a
pogorî) – obiceiul arhaic al transhumanței

5. Analiza corpusului de cuvinte și unități frazeologice regionale și populare din romanul
Baltagul
5.1.Tratament lexicologic
Din perspectivă diacronică
Opinia mea este că , în proporție de 60 % , unitățile lingvistice regionale și populare selectate
reprezintă fapte de limbă vii, ale căror sensuri se regăsesc și în prezent în vocabularul vorbitorilor din
regiunea Moldovei .
În acest sens , Sextil Pușcariu sublinia : „un accent localnic mai puternic de cât s-ar crede, este interesant ,
ci și modul în care reacționează cineva care este obișnuit să caute în vocabular cuvântul potrivit în fiecare
ocazie, dacă este chemat să denumească spontan termenul pentru o noțiune. Căci răspunsurile sunt mai
puțin precise ca la omul simplu și constau într -o întreagă serie de sinonime în care scriitorii își dau silința
să stabilească nuanțe semantice . “
Din perspectivă diatopică
Ne vom referi la „accentul localnic” al lui Sadoveanu în comparație cu graiul moldovean, pe de o
parte, și cu limba literară, pe de altă parte. Precizăm că vom avea în vedere numai graiul din nordul
Moldovei, zona natală a lui Sadoveanu sau, mai bine zis, regiunea pe c are o simte el ca fiindu -i natală:
„…vocabularul cu care urechea mea a fost obișnuită în Valea Moldovii și a Bistriții” .
Particularități morfologice
Din analiza corpusului am constatat că, din punct de vedere morfologic , predomină substantivele.
Astfel, din 60 de exemple de cuvinte regionale și populare , 46 sunt substantive, 6 adjective și 8 verbe.
Particularități semantice
Am observat că 100 % , cuvintele selectate reprezintă noțiuni concrete, din care avem 98 %
cuvinte cu sens propriu și 2 % cuvinte cu sens figurat.
Analiza etimologică
Am detectat 34 de cuvinte împrumutate din alte limbi precum – ucraineană, bulgară, turcă sau
maghiară.
Concluzii – După ce am prezentat rezultatele analizei corespondenței dintre idiolectul lui
Sadoveanu și graiul moldovean, pe de -o parte, și dintre idiolectul scriitorului și limba literară, pe de altă
parte, putem spune că limba vorbită de Sadoveanu nu se încadrează p erfect nici în graiul moldovenesc,

23
nici în limba literară. Din punct de vedere diatopic și stilistic, face corp comun cu graiul moldovean. În
ceea ce privește gradul de cultură, se grupează cu limba literară.
Frazeologismele lui Sadoveanu, cele mai multe arhaice, respectă un model popular sau sunt
creații culte ale autorului după cronicile istorice moldovenești.
Astfel, studiind corpusul selectat am ajuns la concluzia că avem o preponderență a locuțiunilor
verbale, în detrimentul celor substantivale sau adjectivale. – 25 din 27 de locuțiuni sunt verbale.
De asemenea, o altă observație demnă de m enționat este faptul că numai două locuțiuni par a
avea un model popular – a pune ceaunul de mămăligă și a trage lâna în fușalăi , restul fiind creații culte
ale autorului, respectând modelul cronicilor moldovenești.
Din punct de vedere diacronic, corpusul lexical extras spre analiză este alcătuit preponderent din
cuvinte care continuă să se folosească și astăzi, mai mult sau mai puțin izolat, în zona Moldovei sau,
eventual, în alte regiuni. Dintre exemplele citate, numai un exemplu poate fi considerate, simultan,
regionalism arhaic: slovă, valorificat artistic de Sadoveanu. În marea majoritate a cazurilor, însă,
cuvintele reprezintă dependințe ale casei sau obiecte de gospodări e rurală specifice zonei ( blid, cață, cofă,
fușalău , hogeac , lăicer , laviță , odaie , perină , pocladă , prichici , răzlog , sălaș , șandrama , scăfiță etc.),
piese de vestimentație ( bârneață , casâncă , cațaveică , catrință , chimir , colțun , sumăieș , tohoarcă etc.),
însușiri sau aspecte ale oamenilor ( buhos , fudul ), animale sau păsări de pe lângă casă ( cucoș , dobitoc ),
acțiuni, stări, îndeletniciri, obiceiuri sau realități ( a se hodini , iarmaroc , lotru , meșteșug , a se oblici , para ,
a pogorî , simbrie , a sudui , a se tângui , vădan , zăpăi etc.). Pentru unele dintre acestea, limba literară
standard are corespondente lexicale (ve zi vas sau strachină pentru blid, cofă , ciufulit pentru buhos , brâu
pentru chimir , ciorap pentru colțun , evreu pentru jidov , femeie pentru muiere , hoț sau tâlhar pentru lotru ,
lăudăros pentru fudul , horn pentru hogeac , celibatar , necăsătorit pentru holtei , ștrengăriță pentru
hăitușcă , cameră pentru odaie , porumb pentru păpușoi etc.), în timp ce multe altele rămân fără
corespondent lexical literar, reflex lingvistic al unor obiecte sau realități prezente într -o anumită epocă și
într-o anumită regiune (vezi casâncă , cață, cațaveică , catrință , fușalău , laviță etc.).
Din punctul de vedere al tipului de regionalisme, cele mai multe sunt lexicale propriu -zise, adică
sunt cuvinte, de diverse origini, de regulă din limbile înconjurătoare, mai mult sau mai puțin s pecifice
spațiului moldovean, atât din trecut, cât, mai ales, din perioada contemporană autorului. Destul de puține
sunt regionalismele lexicale de tip fonetic, adică acele cuvinte, cu întrebuințare și circulație mai largă,
supuse însă particularităților d e pronunțare regională moldoveană. Din această a doua categorie, sunt de
citat exemple ca pronunțarea cucoș în loc de cocoș , doftor în loc de doctor (pronunțare explicabilă prin
împrumutarea directă din rus. doftor ), pâne , prichici etc.).

24

6. Corpus particularități lexicale și frazeologice romanul Hanul Ancuței
A. Cuvinte populare și regionale
1. arnăut s.m. „soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările
Române; (p. ext. ) servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală”
(din tc. arnavud ): „Acel Haralambie era un arnăut domnesc ”…
2. botfor s.m. „cizmă cu turetci tari și încrețite” (din rus botfort < fr. bottes fortes ): „… am zărit
botforii de marochin ai lui Vodă ”…
3. catrință s.f. „obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca
fustă sau ca șorț și care constă dintr -o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu
alesături, cu paiete etc.” (din magh. katrinca ): „Ancuța cea tânără, cu catrința -n brâu ”….
4. cărăuș s.m. „persoană care transportă cu căruța marfă sau persoane; căruțaș, harabagiu” (din
căra + -uș): „…gospodarii și cărăușii din Țara de S us” …
5. chimir s. n. „brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă
țăranii; șerpar” (din tc. kemer ): „…Avea o pungă destul de mare în chimir ”…
6. cocon s. m. „(pop.) termen de politețe care denumește un bărbat; domn; ( înv. și pop.) fiu, fecior
(aparținând unor părinți din clasele sociale înalte); ( înv. și reg.) copil mic, prunc” (et. nec.): „ Cum
să n-ascultăm, cocoane Ioniță ?”…
7. comis s.m. „mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în Evul Mediu, care avea în grija
sa caii și grajdurile Curții domnești, precum și aprovizionarea cu furaje” (din ngr. kómis ): „eu
sunt comisul Ioniță”
8. coropcar s.m. „(reg.) negustor ambulant; ( fam.) hoinar, vagabond” (din coropcă „ladă” + -ar): –
„…meșter Ienachi coropcarul”…
9. crug s.n. „(înv.) orbită a Lunii sau a unei planete; bolta cerească; ciclu solar (sau lunar)” (din
rus., sb. krug): „…cunoaște semnele vremii și crugul lunii și al zodiilor …”
10. cumetrie s.f. „(pop.) „relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de
cumătră; petrecerea, ospățul de la botez” (din cumătru + -ie): „Urșii nu fac cumătrii…”
11. cuvioșie s.f. „s entiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești;
cucernicie; pietate; smerenie; evlavie; (urmat de pronume posesive ) cuvânt de adresare către
slujitorii bisericii” (din cuvios + -ie): „…a grăit cuvioșia sa”
12. desagă s.f./desag s.m. „traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa ; fiecare
dintre cele două părți ale acestui obiect; (p.ext.) traistă” (din ngr. disákki , bg. disagi ): „mi-am dus
desagii într -o cămăruță”

25
13. divan s. n. „canapea, pat turcesc ; consiliu, sfat ” (din t c. divan): „…s-au dus la divanuri rânduri
de oameni” …
14. Dumnisale pronume de politețe , persoana a 2 -a singular ( G/D . lui Domn ia Sa, compus din
Domnia + Sa): „Mă închin la cinstita față dumnisale”
15. egumen s.m. „stareț” (din ngr. igúmenos ): „din porunca egumenului nostru”
16. fărâma vb. (pop.) „(despre obiecte, materiale etc. ) a (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în
bucăți ” (din fărâmă + -a): „atâtea oale au fărâmat băutorii”
17. firet s.n. „broderie cusută cu fir de aur sau de argint ; (rar) f ir de aur sau de argint folosit la
cusături și la broderii ; (la pl.) haine împodobite cu firet ” (din fir + -et): „îmbrăcat numa -n
fireturi .
18. harapnic, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea
scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik -“ pocnind
harapnic și duduind trăsura pe arcuri”
19. hotarnic ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de hotarele unei moșii. 3) și substantival (despre persoane)
(în feudalism) Care era împuternicit de către domnie să hotărnicească o moșie. / hotar + suf. ~nic
– “s-au făcut cercetări și hotarnice”
20. isprăvnicie, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința
ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie.-“rădic ând noua plângere la isprăvnicie”

21. îndemna, îndémn, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a
îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a
se hotărî la ceva. – Lat. *indeminare. –“m-am îndemnat de m -am oprit”
22. îndreptare, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦
(Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ ( Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. –
V. îndrepta. -“arată – ți îndreptările”
23. învrednici, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la
ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să…, a avea parte de… ♦ Tranz. (Rar) A
acorda favoarea, norocul de a… 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. –
“Trebuia de mult să mă învrednicesc a împlini diata”
24. jurat – ă. promis cu jurământ, Lat. jurare. – “ea m -a jurat mănăstirii Durăului”
25. lanțug, lanțuguri, s. n. (Pop.) Lanț ( 1); lănțișor. [ Var.: lănțúc, lănțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. -“
jucând între degete lanțugul de aur”
26. locaș, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică,
mănăstire. – Din magh. lakás (după loc).-„când a trecut către locașurile cele veșnice”

26
27. Muscal , muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p.
gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă.
[Var.: moscál s. m. ] – Din rus., ucr., pol. moskal. – “Împăratul alb și -a ridicat muscalii
împotriva lumii păgâne”
28. mustra, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a( -și) imputa, a( -și) reproșa
Lat. monstrare. – “numai când simt mustrare că nu -s mai curând acolo"
29. neguros, neguroși, -oase, adj. 1. Acoperit de negură; cețos, pîclos. În urmă zarea se stingea în
întunericul munților neguroși
30. nevoi, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze
într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se
căzni. – Din nevoie. -… Acolo mă nevoiesc cu frații mei întru pustietate …
31. ocină, ocini, s. f. (Înv. și pop.) Bucată de pământ moștenită; moștenire, proprietate. –
Din sl. otĩcina .-… mi-a tăiat cu plugul din ocina părintească …
32. ogrinji s. m. pl. (Pop.) Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale
plantelor de nutreț. – Din sb. ogrizine. ….cu mănunchiul de ogrinji sub bot ….
33. oploși, oploșesc, vb. IV. . Refl. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se aciua, a se
pripăși. “… În cuprinsul lui se puteau oploși oameni, vite și căruțe…”
34. pârpăli, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare,
pe jăratic sau la para focului [ Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti. “ pârpăleau
clean și mreană….”
35. pintenóg (pintenoágă), adj. – (Despre cai) Cu pete (albe) în jurul gleznei. Sl. pętonogŭ , ,
din sl. pęto „piedică” și noga „picior”, cf. sb., cr. putonoga. – Der. pintenog, s. m. (cal cu pete pe
glezne -“ …. Un cal roib, pintenog de trei picioare …”
36. prăpădi, prăpădesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) distruge, a (se) nimici, a (se) face praf; a (se)
nărui, a (se) ruina, a (se) strica. ♦ Tranz. A duce la pierzanie; a nenoroci. 2. Tranz. A ucide, a
omorî, a răpune. ♦ Refl. A-și pierde viața, a muri, a pieri. – Din bg. propadam. – “…. Am
prăpădit din ochi Ceahlăul…”
37. prícină (vest) și pricínă (est) f., pl. ĭ (vsl. pričina, cauză, d. činŭ, ordin, rang;
sîrb. pričina, rus. pričina. V. cin). Cauză – “…Am o pricină, cinstite boierule, care nu se mai
istovește ….”
38. purcede, purcéd, vb. III. I n t r a n z . (Popular și arhaizant) A se pune în mișcare, a porni la
drum; a pleca -”am purces înapoi spre casă…”
39. răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt [!] infl.
luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö ). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în
devălmășie -„ un răzaș străin, care mie îmi era drag foarte …”

27
40. rânduială, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p.
ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦
Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei,
regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite
dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. – “… să se facă rânduială …”
41. semeție, s. f. 1. mândrie, fală; trufie, îngâmfare, orgoliu. 2. Curaj, îndrăzneală; avânt. [ Var.:
(reg.) sumețíe s. f.] – Semeț + suf. –ie-“….am cerut cu semeție să plătesc eu cinstea aceea…”
42. sileaf, sileafuri, s. n. (Turcism înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [ Var.: sileáh,
seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”. -…așa cum se afla, cu seleaful stăpânirii pe el…
43. slobozi, slobód, vb. IV. T r a n z . (Învechit și popular) 1. A pune în libertate; a
elibera.Din bg. sloboden. – …a slobozit cuvânt…
44. slovení , slovenésc, vb. IV (înv.) 1. a citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă;
a silabisi cu greutate – “… pecețile cele vechi le -am slovenit …”
45. spangă, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [ Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f. ] –
Cf. rus.spanga – „ … dorobanțul mi -a pus șpanga -ntre ochi …”
46. stînjén și – jín m. (bg. stŭnžen și stužen, infl. de vsl. sŭtenžen, întins; rus. sáženĭ, d.
vsl. senžinŭ, stînjen). O măsură de lungime egală cam cu 2 metri – “….Mi-a tăiat doi stânjeni și
trei palme …”
47. șiac , (2) șiace, s. n. 1. Postav aspru din lână de culoare închisă, țesut de obicei în casă, din care
se fac haine țărănești și rase călugărești. 2. Sortiment de șiac ( 1). [Pl. și: șiacuri – Var.:
(reg.) șeiác s. n.] – Din tc. șayak -“….Avea o pungă destul de mare în chimir, sub hainele de șiac
sur …”
48. șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d.
mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu
turc. ișlek, bătătorit. – „…s-a prefăcut că se uită cu luare – aminte în lungul șleahului…”
49. taláz ( -zuri), s. n. – 1. Val. 2. Hulă. – Mr. talază, megl. talaz. Tc. talaz – “…talazuri de cremene
sub pâcle albastre …”
50. tălmăci, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr -o limbă în alta. 2. A interpreta, a
tâlcui. . – Din sl.tlumaci. -“ … Moș Leonte tălmăcind semnele …”
51. tâlcui, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe
etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [ Prez. ind. și: tâlcui ] – Din sl.tlŭkovati. – “… se lua la întrecere
până și cu moș Leonte la tâlcuirea tuturor lucrurilor…”
52. tipsie s. 1. tavă, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. –“… Era calul din poveste înainte de a mânca tipsia
cu jar…”

28
53. trúdă ( -de), s. f. – Muncă grea, strădanie, efort. Sl. trudŭ „muncă” – “Asemenea cal uscat și tare
nu știe de nevoie, nici de trudă ….”
54. tușinat, tușinați, -te, adj. (Pop.) (Despre păr, barbă, mustăți) Tuns scurt. 3. –“ zbârlindu -și
mustața tușinată …”
55. ușor, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale
ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [ Var.: usciór, ușciór s. m. ] – Lat. osteolum. –“
…ședea rezemată de ușorul ușii …”

B. Frazeologisme regionale și populare

1. A cerceta în cartea de zodii – a citi viitorul în cărți de joc cu z odii / autorul face referire la
ocupația de bază a lui Moș Leonte, supranumit și Zodierul
2. A avea belșug la vița de vie – Sadoveanu se referă la faptul că în anul acela vița de vie rodise
din belșug
3. Atâtea oale au fărâmat băutorii – se referă la faptul că la Hanul Ancuței, oaspeți i aveau
băutură din belșug
4. A umbla ca un spiriduș – Ancuța cea tânără semăna mamei ei și era foarte iute, ceea ce îl face
pe Sadoveanu să o asemene unui spiriduș
5. Cât bătea ochiul – puteai vedea valea Moldovei, cât bătea ochiul – expresia se referă l a faptul
că Valea Moldovei era foarte întinsă, încât abia o puteai zări în întregime
6. A râde cu tristeță – se referă la amestecul de trăiri pe care îl avea comisul Ioniță , povestindu -le
mesenilor pățania sa
7. A plesni căciula pe -o ureche – autorul indică faptul că personajul are satisfacția lucrului bine
făcut
8. A se fuduli în tinereță – indică faptul că tinerii erau mândi de caii lor
9. Oameni care acuma -s oale și ulcele – s-a păstrat până în zilele noastre această expresie
populară – oameni care au murit déjà, morții
10. Stăteam eu năcăjit foarte – forma populară a adjectivului este întărită de inversiunea din
această expresie
11. A zâmbi fără veselie – este sinonimă cu expresia anterioară , a râde cu tristeță – exprimă un
amestec d e emoții imposibil de redat printr -un singur cuvânt
12. Droșcă cu patru cai bulziș – adverbul (regional ) semnifică faptul că acei cai erau așezați într –
un singur rând, unul lângă altul / din bulz+ sufixul iș
13. A avea o pricină – a avea o problemă de rezolvat
14. A ridica o plângere la isprăvnicie – a depune o plângere la autorități

29
15. A sloveni pecețile – slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă
sau silabă cu silabă; a silabisi.
16. A vedea balaur negru în nouri – a vedea că s -a înnorat
17.A avea o pricină – a avea o problemă nerezolvată
18. A pornit să râdă – a începu t să râdă
19. A-și strânge buzele – Ancuța cea tânără și -a strâns buzele – locuțiune ce exprimă
nemulțumirea Ancuței
20. A se ridica în șea ca Alexandru Machidon – O locuțiune care conține o comparație foarte
expresivă care sigerează faptul că Ioniță Comisul se simte viteaz și curajos precum personajul
istoric – “pe urma ma ridic în sa ca Alisandru Machidon si nu ma opresc dec ât la Iesi. ”
21. A cere cu seme ție – a cere cu mult curaj și generozitate – “Eu, ca razas ce ma aflu, am cerut cu
semetie sa platesc eu cinstea aceea si -am zvârlit patru parale în poala Ancutei… ”
22. A – i năvăli sângele în ochi – a se enerva –“Atuncea mi-a navalit sângele în ochi si mi s -au
împainjenit vederile… ”
23. A se încreți a râs – locuțiunea exprimă fizionomia domnitorului în timp ce râde –„Când m -am
ridicat în picioare, am bagat de sama ca ochii boierului meu se încreteau a râs ca si la han …”

Analiza corpusului de cuvinte și unități frazeologice regionale și populare din romanul Hanul
Ancutei
5.1.Tratament lexicologic
Din perspectivă diacronică
Opinia mea este că , în proporție de 60 % , unitățile lingvistice regionale și populare selectate
reprezintă fapte de limbă vii , ale căror sensuri se regăsesc și în prezent în vocabularul vorbitorilor din
regiunea Moldovei .
În acest sens , Sextil Pușcariu sublinia: „un accent localnic mai puternic de cât s-ar crede, est e interesant ,
ci și modul în care reacționează cineva care este obișnuit să caute în vocabular cuvântul potrivit în fiecare
ocazie, dacă este chemat să denumească spontan termenul pentru o noțiune. Căci răspunsurile sunt mai
puțin precise ca la omul simplu și constau într -o întreagă serie de sinonime în care scriitorii își dau silința
să stabilească nuanțe semantice . “
Din perspectivă diatopică
Ne vom referi la „accentul localnic” al lui Sadoveanu în comparație cu graiul moldovean, pe de o
parte, și cu limba literară, pe de altă parte. Precizăm că vom avea în vedere numai graiul din nordul
Moldovei, zona natală a lui Sadoveanu sau, mai bine zis, regiunea pe c are o simte el ca fiindu -i natală:
„…vocabularul cu care urechea mea a fost obișnuită în Valea Moldovii și a Bistriții” .

30
Particularități morfologice
Din analiza corpusului am constatat că, din punct de vedere morfologic , predomi nă substantivele.
Astfel, din 55 de exemple de cuv inte regionale și populare , 40 sunt substantive, 5 adjective , 12 verbe și
un pronume personal de politețe .
Particularități semantice
Am observat că 98 % , cuvintele selectate reprezintă noțiuni concre te, dar și câteva noțiuni
abstracte ce denumesc de obicei sentimente, emoții sau stări de spirit precum cuvioșie, semeție . De
asemenea regasim și denumiri ale ocupațiilor de la curtea domnească precum isprăvnicie sau adjective
derivate ca hotarni c. As tfel, avem 98 % cuvinte cu sens propriu ( 52 cuvinte ) și 2 % cuvinte cu sens
figurat. ( 3 cuvinte )
Analiza etimologică
Am detectat 31 de cuvinte împrumutate din alte limbi precum – ucrainea nă, bulgară, turcă ,
maghiară, albaneza, poloneza, sârbă , rusă, germană.
Concluzii – După ce am prezentat rezultatele analizei corespondenței dintre idiolectul lui
Sadoveanu și graiul moldovean, pe de -o parte, și dintre idiolectul scriitorului și limba literară, pe de altă
parte, putem spune că limba vorbită de Sadov eanu nu se încadrează perfect nici în graiul moldovenesc,
nici în limba literară. Din punct de vedere diatopic și stilistic, face corp comun cu graiul moldovean. În
ceea ce privește gradul de cultură, se grupează cu limba literară.
Frazeologismele lui Sadoveanu, cele mai multe arhaice, respectă un model popular sau sunt
creații culte ale autorului după cronicile istorice moldovenești.
Astfel, studiind corpusul selectat am ajuns la concluzia că avem o preponderență a locuțiunilor
verbale, în detrimentul celor sub stantivale sau adjectivale. – 18 din 23 de locuțiuni sunt verbale.
***
Din punct de vedere diacronic, corpusul lexical extras spre analiză este alcătuit preponderent din
cuvinte care continuă să se folosească și astăzi, mai mult sau mai puțin izolat, în zona Moldovei sau,
eventual, în alte regiuni.. În marea majoritate a cazurilor, însă, cuvintele reprezintă dependințe ale casei
sau obiecte de gospodărie rurală specifice zonei ( harapnic, locaș, ocină, ogrinji , etc.), piese de
vestimentație sau mobile din gospodăria rurală (botfor, catrință, chimir, desagă, divan,, firet etc.),
însușiri sau aspecte ale oamenilor și animalelor (hotarnic, jurat, neguros, tușinat, pintenog ), animale sau
păsări de pe lângă casă ( iapă pinte noagă ), acțiuni, stări, îndeletniciri, obiceiuri sau realități ( a fărîma, a se
învrednici, a pârpăli, a obloji etc .).De asemenea, observăm denumiri ale îndeletnicirilor arhaice precum
arnăut, cărăuș, comis, coropcar, ispravnic, muscal și denumiri ale me mbrilor familiei țărănești extinse –
cocon, cumetrie , cumătru . Pentru unele dintre acestea, limba literară standard are corespondente lexicale
(vezi botfor / pantof, catrință / vestă, chimir / curea, desagă / geantă, neguros / intunecat, cărăuș /
transpo rtator, a fărâma / a sfărâma, a rupe , cocon / copil , a pârpâli / a frige, a coace etc.), în timp ce

31
multe altele rămân fără corespondent lexical literar, reflex lingvistic al unor obiecte sau realități prezente
într-o anumită epocă și într -o anumită regi une (vezi divan, hotarnic, coropcar, muscal, comis, pintenog, a
sloveni,, peceți etc.).
Din punctul de vedere al tipului de regionalisme, cele mai multe sunt lexicale propriu -zise, adică
sunt cuvinte, de diverse origini, de regulă din limbile înconjurătoare, mai mult sau mai puțin specifice
spațiului moldovean, atât din trecut, cât, mai ales, din perioada contemporană autorului. Destul de puține
sunt regionalismele lexicale de tip fonetic, adică acele cuvinte, cu întrebuințare și circulație mai largă,
supuse însă particularităților de pronunțare regională moldoveană. Din această a doua categorie, sunt de
citate exemple ca pronunțarea a sloveni / a citi slovă cu slovă, năcăjit / necăjit, tinereță / tinerețe, etc.

32
Aspecte metodologice și metodice din orele de limba și literatura română
– Considera ții generale de metodică

Componenta esențială a curriculum -ului care vizează finalitățile educaționale ale disciplinei limbii și
literaturii române în gimnaziu și li ceu o reprezintă obiectivele cadru .
Acestea sunt un reper al schimbărilor de comportament atât ale profesorului cât și ale elevului,
consemnând, în general, performanțele la limba și literatura română care trebuie atinse de către elevi la
finele treptei g imnaziale de învățământ, în contextul noului model didactic .
Derivând din obiectivele generale, obiectivele de referință trebuie să beneficieze de o formulare de așa
manieră încât să exprime cu exactitate competențele care urmează a fi formate prin interm ediul unor
cunoștințe și valori ale limbii și literaturii române.
Obiectivele de referință se prezintă sub forma unor concretizări, prin situații de învățare caracteristice
nivelului de instruire avut în vedere
1 . Acestea acoperă cele trei sfere de dezvoltare a personalității: intelectuală (obiective cognitive –
cunoștințe), psihomotrică (obiective tehnologice – capacități), motivațional -afectivă (atitudini) și au un
caracter preponderent formativ, prin faptul că arată:
– ce e recomandat să știe elevul;
– ce trebuie acesta să știe să facă;
– ce atitudini trebuie să -și formeze pe parcursul fiecărei clase.
Conținuturile -cadru sunt propuse în pre zentele manuale, având drept scop realizarea obiectivelor
generale și de referință; manualele sunt nondirective, flexibile și au un caracter orientativ.
Conținuturile învățării includ cele două domenii ale disciplinei: limba română și literatura română ,
fiind ordonate pe unități de învățare și repartizate pe clase într -o viziune de ansamblu.
Conținuturile acestor manuale nu trebuie considerate o „tablă de materii”, ci un sistem de referință pentru
viitorii beneficiari ai manualelor de limba și literatura română care vor avea libertatea de a decide în ceea
ce privește selectarea lor, precum și în sfera modalității de abordare didactică a materiei.

33
Componenta metodologică a acestor manuale schițează în linii mari transformările din activitatea
didactică a p rofesorului în gimnaziu, din perspectiva inovațiilor preconizate.
Acestea se referă la modernizarea procesului educațional și subliniază caracterul formativ al învățării.
Profesorul va trebuie să tindă în permanență spre atingerea obiectivelor, prin abord area conținuturilo r,
contextelor și tipurilor de ( CUCOȘ, Constantin, Pedagogie, ediția a II -a revăzută ș i adăugită, Polirom,
Iași, 2002)
Metodele interactive utilizate de profesor presupun o serie de acțiuni menite să -i determine pe elevi a -și
forma c ompetențe de muncă intelectuală independentă în vederea eficientizării procesului de învățare,
prin tehnici eficiente. Alegerea metodelor, procedeelor, a materialelor didactice corespunzătoare, precum
și proiectarea unor activități suplimentare vor evidenț ia capacitatea creatoare a profesorului în aplicarea
materiei de studiu.
Taxonomia obiectivelor educaționale elaborată de B. S. Bloom, care se bucură de reputație, își are
originea tocmai în problemele de examinare și evaluare, ideea definirii operațional e a obiectivelor fiind
expresia nevoii de rigoare în actul proiectării și evaluării procesului de învățământ, căci numai pe baza
obiectivelor clar definite se pot construi criterii obiective și coerente de evaluare.
Eficiența și precizia evaluării sunt st râns legate de formularea obiectivelor și de desfășurarea demersurilor
de instruire. În aceste condiții, probele de evaluare trebuie selectate și elaborate în strânsă legătură cu: –
obiectivele (cadru, de referință și operaționale) și, mai ales în funcție de gradul de complexitate al
obiectivului (asimilare de cunoștințe, aplicație, sinteză, evaluare); – rezultatele așteptate ale instruirii
(cunoștințe, deprinderi sau capacități intelectuale, priceperi și deprinderi practice, comportament).
În ceea ce priv ește practica instruirii s -a încercat stabilirea unui raport de legătură între obiective,
elementele de conținut și metodele, procedeele și tehnicile de utilizat, cu scopul de a veni în sprijinul
alegerii unor variante alternative și a unor soluții adecvat e pentru actul educațional.
Deschiderea spre învățământul formativ (nu informativ) vizează în mod imperativ și formarea unui stil
intelectual propriu de comunicare în educație, care tinde către libertatea de interpretare a textelor literare
și de comunica re orală și scrisă. Între obiectivele – cadru avute în vedere de autor, amintim: – formarea
culturii comunicării (generând cunoașterea și practica rațională și funcțională a limbii române); –
formarea culturii literar -artistice (prin receptarea și interpre tarea operelor de referință ale literaturii
române în contextul diverselor tipuri de culturi minoritare/naționale/universale); – formarea unor
competențe de muncă intelectuală; – formarea și dezvoltarea motivațiilor și a atitudinilor, a gândirii
critice, p rin interiorizarea valorilor literare/estetice/comunicative/cultur ale.( Programa de Limba și
Literatura Română clasa a VII -a) .

34

La sfârșitul parcurgerii claselor de studiu privitoare la limba și literaturii române, elevul ar trebui să aibă
următoarele:
A. Capacități: – să delimiteze sensurile cuvintelor;
– să aplice și să explice orice regulă ortografică, orice ortogramă;
– să elaboreze și să redacteze texte care se încadrează în diferite stiluri funcționale; – să redacteze
texte cu caracter utilitar;
– să realizeze (varieze) conexiunea elementelor unui text;
– să comenteze specificul lexical al unui text artistic;
– să decodeze sensurile textului analizat;
– să identifice și să comenteze figurile gramaticale și retorice, motivându -le aplicarea în te xtul
analizat;
– să interpreteze textul artistic la toate nivelurile limbii: fonetic/grafic; lexical, gramatical; să
comenteze stilistica textului;
– să ateste în textul analizat fapte semnificative pentru evoluția limbii literare (unități de
vocabular, variantele lor fonetice și gramaticale, arhaisme semantice, structuri gramaticale).
B. Atitudini
– să manifeste respect (și, deci, interes) față de interlocutori;
– să-și exprime argumentat părerile folosind, mijloace caracteristice stilului funcțional adecvat,
recurgând la logică;
– să pledeze motivat pentru norma literară, utilizând -o conștient în circumstanțele cerute;
– să tindă în mod constant spre o exprimare corectă, expresivă și originală;
– să recurgă în mod variat la diferite formule stilistice care conferă expresivit ate

Sugestii metodologice și activități de învățare

În mod orientativ, actualele manuale vor fi utilizate ca document școlar reglator de primă
importanță.
Atenția se va deplasa de pe acumularea informațiilor în sine, pe informații pentru sine, motivând
elevilor necesitatea și aplicabilitatea lor care să îi pregătească să achiziționeze în mod ind ependent
și creator cunoștințele și capacitățile cerute.
În acest context, eficiența metodologică a manualului poate avea efect în :

35
– aplicarea cu discernământ, în paralel cu formele tradiționale, a metodelor de instruire
interactivă;
– asigurarea prog resului constant și individualizat al elevilor;
– crearea unui climat de colaborare profesor – elev, elev – profesor.
La nivel de tehnici de implementare , manualele de limba și literatura română având un caracter
deschis, conținuturile preconizate vor in fluența și organizarea procesului de instruire, forma
instituționalizată îmbinându -se cu lecturi independente, obligatorii și la alegere, cu analiza textelor
literare, cu documentarea în probleme de istorie și teorie literară și lingvistică .
Instrumentaru l didactico -metodic va conține cel puțin trei componente: curriculumul
disciplinar, manualul și ghidul metodic. Se pot folosi pe larg și eficient sursele bibliografice
din domeniul pedagogic și filologic.
În completarea manualelor de limba și literatura r omână, vor fi elaborate diverse instrumente
didactico -metodice de lucru atât pentru profesori, cât și pentru elevi, între care enumerăm:
– Antologii tematice de literatura română;
– Crestomații de literatura română;
– Cărți de lecturi literare;
– Dicționare, enciclopedii, portrete, albume, hărți etc.
– Ghiduri metodice pentru profesori;
– Materiale didactice;
– Ghiduri de evaluare, baterii de teste, cataloage de itemi.

Exersarea mimetică a actului cititului nu poate forma capacitatea elevilor de orientare într -un text.
În acest scop trebuie avut în vedere, în același timp, înțelegerea mesajului oricărui tip de text,
înțelegere realizată pe baza analizei multiple a textul ui.
Folosirea într -o formă specifică, a analizei literare la lecțiile de citire în ciclul primar este
posibilă datorită nivelului textelor pe care le citesc elevii.
Faptul că acestea sunt realizate la un nivel care permite înțelegerea lor de către copiii de vârstă
școlară mică nu exclude câtuși de puțin posibilitatea de abordare a unor asemenea texte prin
utilizarea analizei literare.
De fapt, a analiza un text presupune delimitarea componentelor sale, prin extragerea și
valorificarea conținutului de ide i, de sentimente precum și a mijloacelor artistice, ceea ce la
clasele mici se realizează prin intermediul lecturii explicative.
Analizând actul cititului și pornind în primul rând de la modul cum este realizat de cititorii
experimentați, se pot contura c omponentele de bază ale metodei folosite în efectuarea acestui act.
Atragem atenția asupra faptului că pentru a -i familiariza pe elevi cu instrumentele muncii cu

36
cartea trebuie apelat la o metodă ce urmează calea parcursă de cititorul cu experiență atunci când
citește în scopul de a învăța, de a reține ceea ce îl interesează sau din pură plăcere.

Lectura explicativă

Metoda lecturii explicative este o îmbinare a lecturii cu explicațiile necesare care duc, în cele din
urmă, la înțelegerea mesajului tex tului.
Fiind mai degrabă un complex de metode, ea reprezintă o adevărată strategie didactică deoarece
lectura explicativă necesită conversație, explicație, povestire și chiar demonstrație.
Lectura explicativă este, de fapt, un fel deosebit de analiză lit erară a textelor pe care le citesc
elevii din ciclul primar, adaptată la nivelul capacităților lor intelectuale, este un act de cunoaștere,
realizat prin intermediul muncii cu cartea.
Lectura explicativă, ca metodă folosită la receptarea unui text citit, are o serie de componente
sugerate chiar de metodele pe care le parcurge un cititor experimentat ce urmărește să se
instruiască prin intermediul cărții. Când vorbim despre orice lecție de citire a unui text, aceasta nu
începe printr -o activitate de pregăti re a elevilor în vederea lecturii, care are menirea de a -i
introduce în atmosfera generală a textului, în problematica lui.
Pregătirea pentru citire se realizează:
– fie printr -o conversație adecvată;
– fie prin relatarea cadrului didactic (atunci când elevii nu cunosc faptele necesare înțelegerii
textului);
– fie pe baza observațiilor și impresiilor elevilor (raportându -se la contactul nemijlocit cu
realitatea despre care vor afla în text, prin citire);
– fie chiar pe baza unor expuneri libere ale ele vilor (atunci când observațiilor sunt mai puternice).
Etapele sau stadiile lecturii explicative prin care se face receptarea mesajului textului, (îndeosebi
la acela narativ), sunt următoarele:
– citirea integrală a textului;
– lecturarea pe f ragmente și analiza acestora;
– întocmirea planului textului;
– conversația generalizatoare, cu privire la conținutul textului;
– reproducerea textului, pe baza planului, recurgând la o exprimare originală;

37
– citirea de încheiere. ( ANTONESEI, Liviu, O introducere în pedagogie, Editura Polirom, Iași,
2002.)
Având în vedere faptul că textele de citire sunt foarte diverse din punct de vedere al conținutului
și al formei (în stânsă legătură cu realitatea pe care ele o oglindesc), la fel trebuie să fie uti lizate și
componentele lecturii explicative care trebuie folosite în mod diferit, în funcție de specificul
fiecărui text.
Folosirea lecturii explicative, a componentelor acestei metode adaptată la particularitățile textului
respectiv, atrage după sine marea diversitate a structurii lecțiilor de citire.
Lecțiile de citire au și rolul de a familiariza elevii cu diferitele teh nici ale muncii cu cartea, care
să le permită să se orienteze indiferent de natura textului citit.
Însușirea instrumentelor muncii cu cartea se realizează prin punerea elevilor în situația de a opera
în mod independent cu elemente ale lecturii explicative care pot constitui, ele însele, forme de
muncă independentă.
Din această perspectivă mi se pare util să prezint și să analizez anumite forme de muncă
independentă la lecția de citire, privite în perspectiva familiarizării elevilor cu instrumentele
muncii cu cartea.
Ordinea în care o facem este, în linii generale, cea firească, adică cea în care se desfășoară etapele
lecturii explicative.

38
Exerciții cu arhaisme și regionalisme

1. Identificați arhaismele din textele următoare
a. „La miezul nopț ii, pe când boierii oaspeți ai lui Hudici intrau în târgul Sucevii călări și se
împrăștiau pe uliți, spre gazdele lor, Atanasie Alvanitul , însoțit de slujitori ai cetății, a poprit
pe vornic și pe paharnic, care se aflau împreună și încă se certau veseli, și i-a poftit să -l
urmeze. Când domniile lor au dus mâna la săbii, lefegii domnești i -au sprijinit dintr -o parte și
dintr -alta în suliți. Doi străjeri au prins caii de căpăstru. ”
b. „Foarte s -a bucurat măria – sa de această priveliște pe care o vedea din cerdac. Călăreții și
norodul înălțau cușmele hăulind. Nu era nimene între cei de față ca să dea lămurire ce se spune
și ce se strigă, deoarece pârcălabul Luca, după două zile de cale, se întorsese la Cetatea Albă. ”
c. “Locuitorii aceștia de sub brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca
vremea; răbdători în suferinți ca și -n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și -n arșițile lor de
cuptor, plăcându -le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu -se de alte
neamuri și de oamenii de la câmpie și venind în bârlogul lor ca fiara de codru — mai cu samă
stau ei în fața soarelui c -o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește — de
cântec, de prietinie. ”
2. Precizați ce fel de arhaisme sunt cuvintel e următoare
a. A lăcui / a locui
b. Hatman / boier comandant al oștii
c. Agie / poliție
d. Beilerbei/ guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman
e. Mânice/ mâneci
3. Precizați care este sensul actual al următoarelor cuvinte
a. A se cuceri – a se preda/ a se supune/ a oc upa/ a câștiga
b. A avea cuvânt – a avea dreptate/ a se ține de cuvânt
c. Mândru – înțelept/ fudul/ falnic/ infatuat
d. Bombe – ghiulea/ proiectil de tun/ proiectil lansat din avion
e. Nemernic – pribeag/ ticălos
f. Mitocan – locuitor la mitocul unei mănăstiri / grosolan/ bădăran
4. Comentați valoarea stilistică a arhaismelor din următoarele texte
„Postelnicul păși până la dânsa și o cuprinse. Ea se cățără îndată de trupul lui ca firul de volbură
pe o steblă. Îi atârnau foile rochiei într -o parte și i se vedeau vârfurile roș ii ale condurașilor. ”

39
Arhaisme și regionalisme
-fișa de lucru –

1.Clasifică urmatoarele arhaisme în:
a).arhaisme fonetice;
b).arhaisme lexicale;
c).arhaisme semantice;
d).arhaisme morfologice
Lista cuvintelor: pre, spătar, au dzis, grădine,gios, greșeale, argat, viclean, limbă(popor), moșie(patrie).
2.Se da textul :
,,-Prosti, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sânge rece ; să omor o mulțime de oameni pentru un singur
om, nu ar fi păcat ? Judecă și dumneata singur.Du -te de mori pentru moșia dumita le, cum ziceai însuți
cănd îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubește țara.Sunt bucuros ca -ți răsplătește norodul pentru slujba
ce mi -ai făcut vânzându -mi oastea lui Anton Sechele…”(C.Negruzzi)
Explică(folosind la nevoie DEX -ul) sensul din text și sensul de astăzi al cuvintelor : proști, moșie, slujbă.
3.Prezentați evoluția de sens a cuvântului carte.
4.Dregătoriile specifice țărilor române in Evul Mediu sunt:
*ban *spătar
*logofăt *comis
*vornic *stolnic
*jitnicer *paharnic
*postelnic *clucer
*vistiernic
Precizați sensul fiecărui cuvânt.
5.Alcătuiți o listă de regionalism e mai frecvent întalnite de voi în opera literară Baltagul, de Mihail
Sadoveanu.
6.Dați exemple de opere lite rare sadoveniene în care ați întâlnit registrele arhaic si regional și explicați
rolul lor.
7.Transpuneți fragmentul de mai jos in limba standard, eliminând toate particularitățile regionale si
populare:

40
,,Ce s -o gândit ei?[…]Da’ de acoalea nu o mai putu t lucra, c -o iesit on mât în cale, negru, urât.Și -o zâs: –
Oamini buni, io nu vă mai las să lucraț aicea, dacă -mni daț on cap de om, puteț săpa, daca nu, nu.Că aicea
de-aia n -o putut lucra nime până amu, că nu mni -o dat nime cap de om. “ (Mina din Părăul cel Mare)
8.Textul de mai sus este transcrierea fonetica a unei povestiri orale, inregistrand multe diferente fata de
limba literara.Cum vi se pare o astfel de transcriere a unui text oral si popular?Alegeti dintre raspunsurile
urmatoare sau propuneti altele: *incorecta(creeaza confuzii, contribuind la raspandirea unor greseli)
*greoaie(textul nu se poate urmari)*amuzanta *interesanta pentru specialisti etc.

FIȘĂ DE LUCRU

1. Subliniați arhaismele cu o linie, regionalismele cu două linii, iar neologismele cu o linie ondulată:
absurd, activ, agă, aliotoman, baril, biofizică, butcă, caimacan, cascadă, cioareci, ciubotă, ciubucciu, clop,
complex, cucuruz, curechi, dardă, descriptiv, dijmă, dolman, emerit, eolian, fain, foraibăr, gealat, giubea, glod, goz,
hatm an, hibernare, ienicer, ilău, imanent, lapidar, leică, lobodă, lubeniță, metropolă, musai, nectar, nefer, pălan, pisică,
postelnic, regulament, sâneață, spahiu, țințirim, vizir.

2. Identificați cuvintele argotice:
„Pârnaia era plină. Nu mai văzuse ucenicu l. Toți zulitorii Bucureștiului, șuți, hoți de cai, trosnitori, carditori,
tâlhari de drumul mare, toată crema caramangiilor.” (Eugen Barbu, Groapa )

3. Identificați cuvintele de jargon:
„Pardon… Te -oi lua, puiule… și pe monsiu Șarlă… și pe Luluța.”
(V. Alescandri, Chirița în provinție )

4. Identificați termenii științifici:
Pentru efectuarea operațiilor, soft -ware -ul este prevăzut cu un limbaj de programare format, în general,
dintr-un set de macroinstrucțiuni sau macrocomenzi pentru dezvoltări de aplicații.
(Ce este și ce vă ofară calculatorul IMB -PC)

41

5. Formați verbe cu ajutorul prefixului în- (îm-) și al sufixelor -a, -i de la cuvintele următoare: boboc, curaj,
fior, floare, galben, noapte, nod, parte, podoabă, roșu.

6. Formați substantive cu ajutorul sufixelor -ar, -ătate, -ețe, -ime, -tor de la cuvintele: blând, fier, frumos,
limpede, mult, oțel, rău, a scrie, senin, străin, strung, școlar, tânăr, a topi, a vinde.

7. Exp licați cum s -au format următoarele cuvinte derivate, indicând cuvântul de bază, sufixul și prefixul
folosit: povestitor, cântăreț, neobișnuit, viitorime, privatizare, preambalare, învățătoare, franzeluță, căpătuială,
orășenesc.

8. Arătați care cuvinte sun t formate prin derivare cu sufixe sau prefixe și care sunt formate prin compunere:
străbun, filolog, ultracentral, junimism, fotografie, ortografie, insecticid, hoinăreală, geografie .

9. Construiți șase propoziții în care frumos, inteligent, repede să fie , pe rând, adjective și adverbe.

10. Construiți cinci propoziții în care substantivele dimineață, zi, noapte, luni, vară să fie folosite cu valoare
adverbială.

42

PROIECT DE LEC ȚIE – 8 ore de curs –

Școala:
Propunător:
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a VIII -a
Unitatea de învățare: Romanul
Subiectul lecției : Baltagul, de M. Sadoveanu – compoziția; subiectul romanului; momentele principale
ale subiectului; imaginea vieții păstorilor, cu obiceiuri și tradiț în strânsă legătură cu ciclurile naturii;
elementele folclorice; lectura citatelor ilustrative.
Tipul lecției: De însușire a noilor cunoștințe

DEMERSUL DIDACTIC

1. MOTIVAȚIA : este o lecție valoroasă din perspectiva metodelor activ – participative, în sprijinul
dezvoltării inter esului pentru lectură și a gustului estetic; lecția se sprijină pe priceperile și
deprinderile deja formate în decodarea mesajului artistic și urmărește, în principal, perfecționarea
continuă a capacității de comunicare prin valorificarea noțiunilor însuși te și de investigare a unui
text literar.

2. OBIECTIVUL CADRU: cultivarea receptivității literar – artistice a elevilor, cu referire specială
asupra universului operei epice în proză.

3. OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

1.1 să înțeleagă semnificația generală a mesajului oral, sesizând progresia și coerența ideilor exprimate;
1.7 să manifeste toleranță față de opiniile diferite exprimate de interlocutori și să ia o atitudine critică față
de argumentele ascultate;
2.1 să construiască un discurs oral pe o temă dată;
2.5 să capteze atenția interlocutorului prin modul de prezentare a mesajului;
3.1 să interpreteze un text literar, făcând corelații între nivelurile fonetic, lexical, morfologic și semantic;
3.3 să identific e valori etice și culturale într -un text, exprimându -și impresiile și preferințele;
4.1 să elaboreze texte aparținând diverselor stiluri funcționale, adaptând redactarea la situația de
comunicare și la partener.

4. OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să cunoască modul în care M. Sadoveanu reconstituie structuri sociale ce aparțin unui mod arhaic de
viață, cu profiluri umane determinate de acestea;
O2 – să identifice părțile componente ale romanului: întâmplarea narată, etapele narațiunii;
O3 – să interpreteze viziunea autorului asupra universului rural;
O4 – să stabilească analogii cu balada populară Miorița pentru a ilustra prelucrarea creatoare a mitului
mioritic realizată de M. Sadoveanu;
O5 – să recunoască personajele și să realizeze o scurtă caracterizare a lor;
O6 – să-și delimiteze propriile convingeri morale în raport cu lumea înfățișată;
O7 – să evidențieze modurile de expunere folosite de autor;
O8 – să recunoască procedeele artistice;
O9 – să definească viziunea, suspansul și r omanul;

43

5. CONȚINUTURI UTILIZATE: Definiție, caracteristici, sentimente, conținut de idei, tipuri
umane, realizare artistică.

6. CONDIȚII PREALABILE:
– clasă la nivel mediu;
– elevii posedă capacitatea de a aborda un text literar;
– elevii vor lucra pe grupe compacte și vor expune rezultatele produselor lor.

7. EVALUAREA: – elevii completează fișele de muncă independentă, cadranul și ciorchinele.

8. RESURSELE ȘI MANAGEMENTUL TIMPULUI
A. Resurse materiale: Limba și literatura română – manual clasa a VIII -a, Al.
Crișan, S. Dobra, F. Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, București, p.132 –
153; Limba română – caietul elevului clasa a VIII -a, Al. Crișan, S. Dobra, F.
Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, 2005, București, p.146 -160; Baltagul,
M. Sadoveanu, E.P.L. , 1969, București, p. 5 -126; fișe de lucru.
B. Resurse de timp: – timpul de desfășurare: 8 ore

9. METODE ȘI PROCEDEE: conversația, expunerea, lectura explicativă, spargerea gheții
(gândirea critică), brainstorming – ul, reflecția, gândirea activă, activitatea pe grupe, metoda
cadranelor (gândirea critică), munca independentă, metoda calendar (povestirea în lanț).

44
SCENARIU L DIDACTIC

ORA I
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Reactualizarea cunoștințelor ( balada populară Miorța ) și dirijarea noii învățări.
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, citindu -se două variante
de compunere. Oral, se accentuează anumite caracteristici ale operei.
Paralel cu verificarea temei, se face controlul cunoștințelor teoretice cu ajutorul următoarelor itemuri:
➢ Care este motivul și conflictul baladei?( doi ciobani pun la cale uciderea celui de -al treilea
pentru a -i lua oile)
➢ Ce element predomină în baladă?( elementul miraculos)
➢ Cum caracterizați personajul feminin?( femeie singură, îndurerată de pierderea fiului)
➢ Care este reperul temporal și spațial prezentat?(narațiunea este imprecisă, fiind
asemănătoare timpulu i
și spațiului specific basmului)
➢ Ce este alegoria?(reprezintă substituirea unei imagini cu alta, în virtutea unor asemănări sau
corespondențe dintre ele)
III. Prezentarea noului conținut
Se cere elevilor să numească ce opere din creația sadoveniană au citit.( răspunsuri posibile:
Dumbrava minunată, Domnu Trandafir, Iapa lui Vodă, ș.a.)
Se comunică elevilor că astăzi se începe studierea romanului Baltagul de M. Sadoveanu. Se
citește apoi, mărturisirea Profirei Sadoveanu cu privire la elaborarea romanului Baltagul și li se cere
elevilor să explice faptul că această capodoperă a fost scrisă totuși numai în zece zile.
IV. Prezentarea sarcinilor de învățare și obț inerea performanței
Se face de către profesor și de către elevi lectura expresivă a fragmentelor din manual, după care
prin metoda brainstorming -ului se realizează o sinteză a celor înțelese din textul citit, folosind
următoarele itemuri:
• Ce narează autor ul? ( întâmplări)
• Ce ne prezintă în roman?( se prezintă oameni într -un anumit spațiu, acela al munților Moldovei.
Se comunică
elevilor că acest spațiu începuse să -i fie cunoscut autorului, încă din
1906 și că
devenise unul din izvoarele inspirației sale, viața oierilor fi indu-
i bine cunoscută.)
• Care este, pe scurt, firul epic al romanului?
( Vitoria Lipan își așteaptă soțul plecat de prea mult timp, la Dorna să cumpere oi.
Văzând că nu se mai întoarce se hotărăște să plece în căutarea lui împreună cu fiul ei Gheorghiță.
Pentru plecare face o serie întreagă de preparat ive gospodărești și religioase. Reface apoi drumul

45
până la Dorna, ia contact cu alți oameni și alte feluri de societăți decât cea cu care era familiară și
până la urmă, ajutată și de prietenii pe care și -i face pe drum își găsește soțul mort într -o râpă, d ar
descoperă totodată și făptașii crimei, pedepsindu -i pentru fapta nelegiuită prin aceeași armă ce au
folosit -o și ei, însă, spre deosebire, în legitimă apărare.) .
• Ce asemănări și deosebiri observați între balada populară Miorța și romanul Baltagul?
( au același motiv și conflict; dacă în baladă predomină miraculosul, în roman
predomină realul; spre deosebire de personajul feminin al baladei, în roman acesta este puternic,
energic, hotărât să răzbune moartea celui drag; spațiul din Baltagul este bine conturat, la fel și
timpul poate fi dedus din evenimente)
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum
își îndeplinesc sarcinile de învățare.
IX. Asigurarea transferului
Se alcătuiesc șaisprezece grupe de câte doi elevi. Fiecărei grupe i se va repartiza de către profesor
unul din capitolele romanului Baltagul. Grupele vor face lectura respectivelor capitole. Fiecare membru
al grupei va alcătui planul simplu d e idei al capitolului dat.

46
ORA a II -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – firul epic, timp și spațiu ).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, fiind puși elevii fiecărei
grupe să citească planul simplu de idei realizat, iar în același timp profesorul corectează și notează p e
tablă planul de idei. Ceilalți elevi urmăresc și își notează pe caiete planul de idei de pe tablă.
Se cere fiecărei grupe să rezume în cel mult zece rânduri capitolul studiat.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre firul epic, timpul și spațiul romanului Baltagul , de M. Sadoveanu.
Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 144 și se
vor folosi itemurile:
➢ Care sunt momentele subiectului ? Răspunzând la întrebare se va realiza pe tablă și în
caiete următoarea schemă:
1. situația inițială (expozițiunea) – cap. I-III –cunoaștem satul de munte cu toate caracteristicile
sale, facem
cunoștință cu câteva dintre personaje și abia se
schițează
trăsăturile Vitoriei Lipan
2. cauza care declanșează
acțiunea (intriga) – cap. IV-VI –dominată de tensiunea așteptării, a incertitudinilor,
a
consultărilor și a preparativelor pentru plecare

3. desfășurarea acțiunii – cap. VII-XIII –liniară, simplă, prezi ntă drumul parcurs de Vitoria și
Gheorghiță
până în momentul descoperirii adevărului. Sunt
prezentate:
nunta, botezul, înmormântarea, cu toate datinile fixate
de
veacuri.
4. rezolvarea situației dificile
(punctul culminant) – cap. XIV-XVI –dramatică, în care dominantă este săvârșirea actului
justițiar,

47
pe baza normelor morale ale poporului și cu
respectarea
datinilor acestuia
5.situația finală( deznodământul) – cap. XVI– o prezintă pe Vitoria care ia frâiele gospodăriei în
mâinile sale
și începe rânduiala după datina străbună.
➢ Care este prima referire temporară din text și ce moment al acțiunii marchează ea?
( Vitoria(…)stând singură pe prispă, în lumina de toamnă(…). … ș-acu
Sfântu -Andrei era aproape…)
➢ Ce rol au indicii temporali în text? Notați astfel de secvențe și comentați -le.
(toamna – târgul de oi de la Dorna; Sf. Andrei – momentul când Vitoria
își dă seama că întârzierea soțul ui este suspectă; înaintea sărbătorilor de iarnă – întoarcerea
lui
Gheorghiță acasă; Boboteaza – plecarea la Piatra -Neamț și la
mănăstirea Bistrița;
27 februarie – începe împlinirea hotărârii; 10 martie – plecarea spre
Dorna; „luna lui mărțișor”, „soarele își slobozise iarăși puterile” – găsirea câinelui,
certitudine crimei; „Drumul se curățise de ape și se zvânta.(…) pământul se ochise bine și
înverzeau pajiști” – găsirea lui Nechifor în râpă; primăvara, pe
vremea postului mare
– praznicul; la praznic, la asfințitul soarelui – demascarea
criminalului; „ Că tră Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” – popasul
celor trei ciobani la ultima Dornă).
➢ Comentați modul în care este realizată descrierea satului la începutul capitolului I.
(imagine panoramică, generală dar foarte clară datorită micilor
amănunte: sat risipit pe sub pădurea de brad, „cu căsuțe șindrilite între garduri de răzlogi”)
➢ Care este traseul parcurs de cele două personaje?
(BicazCălugăreni FarcașaBorcaCruciținutul Dornelor Vatra
Dornei
întoarcerea la Borca și reluarea
căutărilor BorcaSabasamuntele Stânișoara Suha satul Doi Meri și întoarcerea în
Sabasa)
➢ Comentați modul de descriere a ținuturilor Dornei referindu -vă la elementele descrise,
atmosfera surprinsă, impresia de ansamblu.
(elemente descrise – oameni curați, „cu aprindere și patimă”; spațiul
Dornelor: „numai pâraie, numai muntișori cu brazi, tăpșanuri și așezări de sate”, c u „drum de
dezgheța cu pâraie sub omăt”; atmosfera surprinsă – „oameni veseli, petrecăreți care -și trăiesc
zilele ca și cum ar fi ultima din această viață”; )

48
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi info rmați continuu despre felul cum își
îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, rezumarea întregului roman în maximum o pagină.

49
ORA a III -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – lumea descrisă: oamen i și
obiceiuri; ex periențe inițiatice).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să
citească rezumatul realizat, iar ceilalți își verifică rezumatele, făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de î nvățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre lumea descrisă: oameni și obiceiuri; experiențele inițiatice din romanul
Baltagul , de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din
manual de la pagina 146 și se vor folosi itemurile următoare realizându -se totodată pe tablă și în caiete o
schemă:
➢ Cum sunt prezentați oamenii de la munte? Faceți referire la capitolele I și X.
( Muntenii sunt: – oameni simpli, liniștiți, împăcați cu soarta lor
– iuți și nestatornici ca apele
– răbdători în suferinți
– fără griji în bucurii
– ferindu -se de oamenii de la câmpii
– le plac dragostea, beția și datinile
➢ Cum sunt prezentați oamenii de la oraș? Comparați felul de a fi a oamenilor de la țară și de
la oraș.
( orânduiți ierarhic, oamenii de la oraș par a fi mai bine organizați, dar
tot spre deosebire de cei de la țară sunt mult mai „înghesuiți” și par a nu avea lini ștea și
libertatea acestora)
➢ Comentați modul în care obiceiurile și tradițiile populare ordonează viața oamenilor de la
țară, referindu -vă la capitolul V.
(înaintea sărbătorilor de iarnă ciobanii urcă la casele lor l ăsând treburile
oieritulu i rezolvate până în primăvară, iar oile la stâna din vale, sărbătorile de iarnă implică o
mulțime de tradiții capra, căluțul, urările; la bobotează, preotul
sfințește fântânile, izvoarele și toate apele; Vitoria ține post 12 vineri, iar în cea de -a șaptea
merge la mănăstirea Bistriței; Minodora se interesează de horel e ce se joacă la vale, în locul
unde iernează oile; etc.)
➢ Comentați cele trei evenimente esențiale ale existenței, referindu -vă la ritualul specific
fiecărei ceremonii, atmosfera tipică și se4mnificația fiecăruia.
(ritualul specific – botezul –Vitoria întâlnește la Borca o „cumetrie”,
fiind invitată mai

50
mult fără voie decât cu, pune „rodin sub pernă un coștei de bucățele de zahăr și pe fruntea
creștinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei”, respectând întocmai datina cu care era
învățată; nunta – o întâlnește la Cruci, aici mireasa și druștele au flori în păr, nevestele poartă
„numai catrinți și bondiți”, vorniceii le ies înainte pentru a -i invita, le oferă să bea în cinstea
mirilor, amenințându -i cu pistoalele de nu le intră în voie, iscusită Vitoria face o urare foarte
frumoasă miresei; înmormântarea – găsindu -l pe mort, aprinde lumânări și priveghează în
așteptarea autorităților la căpătâiul acestuia, îl îngroapă apoi după datină oferind fiecăruia la
ieșirea din cimitir „ un sfert de pâne ș -un păhărel de rachiu”, apoi împarte coliva și invită
oamenii la praznic, unde gătește după datina postului, dar oferă băutură aleasă; atmosfera
tipică – dacă la nuntă și la botez oamenii petrec, fiind veseli, primitori și foarte gălăgioși, la
înmormântare deși se strâng la praznic, nu se veselesc, fiind liniștiți; semnificația – fiecare
dintre ele marchează un moment important în viața omului, reprezentând un ciclu ritualic
creștinesc după care se ghidează oamenii.)
➢ Comentați secvențele care marchează momentele -cheie în maturizarea lui Gheorghiță.
(din vorbele mamei sale Gheorghiță a înțeles că seninătatea copilăriei și
bucuriile ei s -au spulberat și de acum el va fi sprijinul casei, și deși cunoștea deja meșteșugul
oieritului cu toate rânduielile sale, s -ar mai fi bucurat de c opilărie și de vremea petrecută cu
tinerii din sat, vorbind despre fete; din lumea de la oraș sau din spusele oamenilor el nu prea
înțelege nimic, neobservând multe din cele văzute sau înțelese de Vitoria, însă toată această
înșiruire de evenimente la car e participă îl maturizează fără a -și da seama ce se petrece cu el.)
➢ Ce rol are Vitoria în acest proces de maturizare?
(are rol de ghid, încurajându -l și îndrumându -l mereu spre ceea ce
trebuia înfăptuit)
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum
își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, rezolvar ea exercițiului 5, din manual de la pagina 147.

51

ORA a IV -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – personajele).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să
citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre personajul principal romanului Baltagul , de M. Sadoveanu. Pentru
precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 148 și s e vor
folosi itemurile următoare realizându -se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
➢ Care sunt modalitățile de caracterizare ale Vitoriei Lipan întâlnite în roman?
VITORIA LIPAN – personajul principal al romanului – descinde din mitul mioritic
• Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autocaracterizare
Trăsături fizice – „Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului,
erau duși departe (…)
Acei ochi aprigi și încă tiner i căutau zări necunoscute.”
Trăsături morale –munteancă de la Măgura Tarcăului, are viață grea ca femeile de la munte,
uneori „stau văduve înainte de vreme, ca dânsa”; plină de „gânduri”, de „patimă și de
durere”, „ea s e socotea moartă ca și omul ei care n u era lângă dânsa”
• Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările
personajului; mediul în care trăiește
Trăsături fizice – stătea vinerea „fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită
peste gură” – imag ine a durerii
Trăsături morale –personaj îndurerat ce -și urmează neobosită drumul destinului, păstrătoare
a datinii străbune,crede în visele premonitorii, tenace, dârză, inteligentă – ea reconstituie
scena crimei în cel mai mic detaliu, trăiește un puterni c zbucium interior, soție iubitoare își
cunoaște foarte bine soțul, iscusită, cu spirit practic, se pricepe a -și orândui treburile
gospodărești, are capacitatea de a învinge greutățile ivite în cale; prenumele ei semnifică
biruința, fiind „un Hamlet femin in”- așa cum o caracteriza G. Călinescu
V. Evaluarea performanței
Se solicită elevilor rezolvarea testului de evaluare ANEXA 1, având timp de lucru 15 minute.
VI. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum
își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VII. Asigurarea retenției și a transferului

52
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea caracterizării Vitoriei Lipan.

ORA a V -a
I. Captarea atenției: conversația situa țională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – personajele).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să
citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare. Se solicită elevilor
rezolvarea testului de evaluare ANEXA 2, având timp de lucru 15 minute.
IV.Prezentarea sarcinilor de înv ățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre personajele secundare ale romanului Baltagul , de M. Sadoveanu.
Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 148 -149
și se vor folosi itemurile următoare realizându -se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
➢ Cum este prezentat Nechifor Lipan?
NECHIFOR LIPAN – personajul absent al romanului – descinde din mitul mioritic
• Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autocaracterizare
Trăsături fizice – omul cu căciulă brumărie și cojoc de miel negru, călare pe un cal țintat în
frunte
Trăsături morale –„vrednic român” și nepăsător în fața primejdiilor, avea meșteșug la vorbă,
harnic, ținea în bună rânduială stânele și ciobanii, era mândru
• Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările
personajului; mediul în care trăiește
Trăsături fizice – bărbat matur, cu mustață neagră și ochii „cu sprâncene aplecate”, îndesat
și spătos, om puternic
Trăsături morale – iubitor de viață și de petreceri, darnic și generos, curajos și neînfricat, are
dimensiunile unui
erou de baladă – imaginea în care se apără de atacatori în noapte.
➢ Cum este prezentat Gheorghiță Lipan?
GHEORGHIȚĂ LIPAN – personaj secundar al romanului
• Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autoca racterizare
Trăsături fizice – avea șaptesprezece ani, era un flăcău sprâncenat, cu ochii căprii, ca ai
Vitoriei, cu zâmbet frumos „ca de fată”, și „abia începuse să -i înfiereze mustața”, purta
chimir nou și o bundiță înflorată

53
• Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările
personajului; mediul în care trăiește
Trăsături morale – nu e vorbăreț, dar e explicit; este deja inițiat în tainele oieritului; ager
la minte, știutor de carte, dovedește sensibilitate, respect filial și credință în Dumnezeu; fire meditativă,
retrăiește nostalgic amintirea copilăriei, trece , se maturiz ează, receptiv la nou, dar fără ignora tradiția .
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum
își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea caracterizării lui Nechifor Lipan.

54

ORA a VI -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – structuri narative, modurile de
expunere, tensiune dramatică și suspans, viziunea).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să
citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performa nței
Astăzi vom discuta despre structuri narative, modurile de expunere, tensiune dramatică și suspans
și viziunea romanului Baltagul , de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de
la studiul textului din manual de la pagina 150 -152 și se vor folosi itemurile următoare, realizându -se
totodată pe tablă și în caiete o schemă:
➢ Textul începe cu o secvență retrospectivă, în care Vitoria își amintește o poveste spusă de
soțul ei la diverse petreceri. Discutați modul în care această secv ență este inserată în firul
narativ și rolul plasării ei la începutul romanului.
( rolul secvenței este de a evidenția că personajul Nechifor
Lipan este absent și d e a ajuta la crearea aurei sale legendare. Pornind de la povestea lui
Nechifor s e trece la prezentarea personajului princip al al romanului, aflat în strânsă
legătură cu acesta, fiind vorba de soția sa credincioasă.)
RETROSPECTIVA este procedeul prin care un moment anterior este adus în prezentul
narațiunii. Cel mai adesea retrospectiva se realizează prin rememorarea sau evocarea de
către narator sau de către un personaj a unor evenimente/întâmplări din trecut.
➢ Care es te modul de expunere predominant în text și ce alte moduri se mai întâlnesc?
(modul de expunere predominant este narațiunea, care se îmbină cu
dialogul ,cu pasajele descriptive și cu monologul interior .)
➢ Comentați f elul în care se realizează suspansul în roman și în special în ultimul capitol.
( suspansul începe o dată cu întârzierea lui Nechifor Lipan și crește
treptat în ritmul accentuării neliniștii Vitoriei, care -l consi deră mort, dar speră să îl găsească
viu și atinge punctul său culminant , în ultimul capitol, când Vitoria îl încolțește pe Calistrat
Bogza.)
SUSPANSUL este o trăire a cititorului, ascultătorului sau a spectatorului, care așteaptă plin
de emoție o evoluție sau o finalizare dramatică a acțiunii. Emoția așteptării, curiozitatea și
efectul de surpriză țin treaz interesul publicului. Joacă un rol important în literatura de
aventuri, polițistă sau științifico -fantastică.
➢ Cine relatează întâmplările din romanul Baltagul ?
(atât naratorul, cât și personajele)

55
➢ În unele scurte pasaje din text un personaj devine narator. Comentați din acest punct de
vedere rolul reconstituirii faptelor povestită de Vitoria la praznic.
( reconstituirea faptelor, pe care Vitoria o realizează în
timpul praznicului, are rolul de a crește tensiunea dramatică și de a restrânge perspectiva
asupra evenimentelor)
VIZIUNEA se referă la perceperea lumii prezentate în roman de către un subiect care este
narator sau personaj. Omnisciența este un tip de perspectivă narativă în care naratorul are o
percepție ilimitată – el cunoaște totul despre lumea pe care o prezintă, dar și despre
frământările interioare ale personajelor.
ROMANUL este o specie a genului epic în proză, cu o acțiune mai complicată și de mai mare
întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje
numeroase.
➢ Discutați Baltagul în comparație cu Miorița, referindu -vă la dimensiunea textului, numărul
personajelor, complexitatea personajelor, felul acțiunii (simplă/complexă), detalierea
narațiunii, complexitatea lumii descrise.
(dimensiunea mult mai mare a te xtului, cuprinzând XVI capitole;
spre deosebire de balada Miorița unde există cinci personaje – cei trei ciobănei, mioara
năzdrăvană și măicuța – în roman personajele sunt mult mai numeroase și mult mai bine
conturate în ce privește portretul moral, acțiun ea este complexă, dezvoltată pe mai multe
planuri, narațiunea este detaliată prezentând o mulțime de alte fapte pe lângă cele principale
și întreaga lume prezentată este realizată complex, arătând diverse aspecte sociale,
mentalități și atitudini diferite de la o zonă la alta, zugrăvind în toată complexitatea ei o
epocă, pe când în baladă apar doar două fapte, cel al crimei și cel al căutării de către
măicuță.)
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își
îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se alcătuiesc patru grupe de elevi, cărora li se va repartiza de către profesor una din următoarele
argumentări privind romanul Baltagul :• roman monografic • roman mitic • roman inițiatic • roman
polițist. Fiecare membru al grupei va aduce argumente pro sau contra acestor interpretări. Se vor da
explicațiile minime necesare.

56
ORA a VII -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – interpretarea textului).
Se verifică cunoștințele dobândite, executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat,
printr -un test de evaluare , în care fiecare elev al grupei va scrie argumentarea la care a fost repartizat,
având timp de lucru 20 minute.
IV.Prezentar ea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre structuri narative, modurile de expunere, tensiune dramatică și suspans
și viziunea romanului Baltagul , de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de
la studiul textului din manual de la pagina 153 și se vor folosi itemurile următoare, realizându -se totodată
pe tablă și în caiete o schemă:
➢ Care este semnificația motivului călătoriei în romanul Baltagul? Alegeți din următoarele
motive și argumentați: cău tarea adevărului, dorința de schimbare interioară, o confruntare
cu noi universuri, dorința de cunoaștere, căutarea nemuririi, nevoia de noi experiențe, o
aventură/o cercetare, inițierea în tainele universului.
(motivul căutării adevărului)
➢ Vitoria este sigură că soțul ei a fost ucis. Care este scopul călătoriei sale: prinderea și
pedepsirea ucigașilor, aflarea adevărului, înfăptuirea justiției, răzbunarea, descop erirea
cauzelor omorului, împlinirea datinilor creștine?
( Vitoria pleacă mai întâi în căutarea adevărului, apoi caută
împlinirea justiției prin prinderea și pedepsirea făptașilor și în final împlinirea datinilor
creștine.)
➢ Comentați semnificația ce o are călătoria pentru fiecare din cele două personaje.
( Vitoria cunoaște lumea de jos și cealaltă lume a orașului, căreia i
se adaptează cu ușurință, iar Gheorghiță se maturizează, dobândind experiență și inițiind u-
se în tainele vieții.)
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își
îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea ret enției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea integrală a comentariului la romanul Baltagul,
de M. Sadoveanu.

57

ORA a VIII -a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și
caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul , de M. Sadoveanu – interpretarea textului).
Se verifică cunoștințele dobândite, executarea și calitatea temei pe care elevii au avut -o de efectuat,
fiind puși câțiva elevi să citească comentariul realizat, iar ceilalți își verifică propriile comentarii,
făcând corecturi, dacă sunt necesare.
IV. Obținerea performanței
Astăzi vom discuta testele de evaluare date în ora precedentă, realizând corecturile necesare și
completând tabelele de pe tablă, pe care elevii și le notează în caiete. ANEXA 3. Pentru aceasta se
folosesc următoarele itemuri:
➢ Care sunt trăsăturile romanului monografic?
(totul a re un aer patriarhal; trăsăturile esențiale ale oamenilor de la
munte; își desfășoară viața în funcție de anotimpuri; satul, organizarea gospodăriei și relațiile din
familie au o anumită tradiție; percepția asupra oamenilor de la oraș ;obiceiurile și tra dițiile de pe valea
Tarcăului)
➢ Care sunt trăsăturile romanului mitic?
(preia și dezvoltă motivele principale din balada Miorița; baladă –
crimă ipotetică / roman – crimă îndeplinită; personajul femin in în căutarea celui dispărut; motivul
călătoriei se completează cu cel al căutării adevărului; latura mitică a romanului se îmbină cu latura
realistă;.)
➢ Care sunt trăsăturile romanului inițiatic?
(romanul formării unei personalități; înfățișează maturizarea lui
Gheorghiță ; dispariția tatălui îl pune în situații, ce -i marchează devenirea; rolul Vitoriei în maturizarea
lui Gheorghiță; experienț a fundamentală a Vitoriei)
➢ Care sunt trăsăturile romanului polițist?
(este polițist pentru că se ocupă cu rezolvarea unei crime; căutarea
adevărului este planificată și urmărită riguros; refacerea traseului par curs de Nechifor Lipan; culegerea
informațiilor; rezolvarea crimei; importanța baltagului)
V. Asigurarea feed -back -ului
Se fac observații asupra modului cum s -a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își
îndeplinesc sarcinile de învățare .
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, următorul exercițiu:
Argumentați ce anume v -a plăcut în romanul Baltagul, de M. Sadoveanu și ce v -a plictisit sau vi
s-a părut neinteresant în același roman?

58

ANEXA 1 – TEST DE EVALUARE

Comentați atitudinea Vitoriei Lipan referindu -vă la confruntarea dintre tradiție și inovație,
așa cum reiese din replica finală a romanului:

„- Vină încoace, Gheorghiță, vorbi ea, trezită din nou de griji multe. Vezi de țesală caii, după moda nouă
care am aflat -o aici, și -i întărește cu orz, căci drumurile încă nu ni s -au sfârșit. Facem cu domnu Toma toate
socotelile și -i plătim cinstit, mulțămindu -i frumos. Plătim preoților, oamenilor care s -au ostenit și tuturora. Pe
urmă, stăm și ne odihnim trei zile, după care facem parastasul întâi tatălui tău. Îndată ne încălărăm și ne ducem la
apa Prutului la Ștefănești, ca să cunoaștem turma de la Rarău. Socot că mergând cu spor, pe vreme bună, ne
putem întoarce iar aici în Sabasa, ca să facem parastasul de nouă zile. Apoi ne ducem dincolo la Jijia, ca să
vorbim cu baciul Alexa și să ne alcătuim cu el pentru întoarcerea oilor cătră munți, unde avem tocmită pășunea de
vară. La patruzeci de zile vom fi iar aici și vom ruga pe domnu To ma și pe părintele să ne ajute a împlini datoria
de patruzeci de zile. Atuncea om face praznic mai bun, cu carne de miel de la turma cea nouă. Om aduce atuncea
de la mănăstirea Văraticului și pe soră -ta Minodora, ca să cunoască mormântul. Ș -apoi după acee a ne -om
întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat. Iar pe soră -ta să știi că nici c -un chip nu mă pot
învoi ca s -o dau după feciorul acela nalt și cu nasul mare al dăscăliței lui Topor.”

59

ANEXA 2 – TEST DE EVALUARE

Citiți următoarele opinii critice:

a) Vitoria e un Hamlet feminin care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale
reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s -a făcut, dă drumul răzbunării.(…)Obiecția ce se
poate face: prea multă îndârjire din partea unei femei.
(G. Călinescu, Istoria literaturii române de la
origini până în prezent)
b) Baltagul este (…) o epopee (…) în care sufletul tenace și aprig de munteancă al Vitoriei Lipan
nu pregetă nicio oboseală până nu dă de firul întâmplărilor și măiestria d -lui Mihail
Sadoveanu stă într -aceea că a conturat în trăsături omenești, dar fără nicio slăbiciune acest
aspru caracter, de o voință a proape sălbatecă, aproape neomenească.
(Perpessicius, Opere, vol. IV, Mențiuni
critice)
c) Vitoria are stofa întreprinzătoare a burghezului, simțul lui practic, lip sa de prejudecăți, e
nereligioasă, vicleană și rea.
(N. Manolescu, Arca lui Noe )

Arătați care din aceste puncte de vedere este mai apropiat de al vostru. Argumentați -vă
răspunsul. Alegeți din fiecare un singur element / o singură trăsătură care vi se pare că sintetizează
cel mai sugestiv portretul personajului.

60

61